TEMATICA GENERALĂ pentru Proba 1 a

examenului de diplomă
EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR FUNDAMENTALE ŞI DE SPECIALITATE

Programul de studii universitare de licenţă

PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A MEDIULUI

1. Modelarea și automatizarea proceselor

 Lanțuri de măsurare si de reglare automată
Intr-un sistem de reglare automata (S.R.A.) se realizeaza o transmitere a
informatiei pe legatura directa, de la intrare spre iesire ; de asemenea exista o
transmitere a informatiei pe legatura inversa (de reactie negativa) de la iesire spre
intrare. S.R.A. apare ca un sistem inchis (denumit si bucla de reglare), in care
informatia este retransmisa la punctul initial. Functionarea se bazeaza pe determinarea
abaterii marimii de iesire de la valoarea prescrisa si pe interventia D.A. in sensul
micsorarii acestei abateri. Determinarea abaterii se face prin compararea marimii
reglate, masurate de traductor, cu valoarea impusa. Aceasta comparatie se face prin
scaderea celor doua marimi, rezultand o marime care este prelucrata de celelalte
elemente ale D.A., astfel incat sa se intervina asupra procesului in sensul dorit. In
realizarea actiunii de reglare automata, esentiala este existenta legaturii inverse de
reactie negativa

Tipuri de senzori folositi in lanturi de măsurare și de reglare automată

Senzorul este un dispozitiv care măsoară o mărime fizică (masă, presiune, temperatură, umiditate etc.) și o transformă într-un
semnal care poate fi citit de către un observator printr-un instrument sau poate fi prelucrat.
Senzorii pot fi mecanici sau electrici. Senzorii pot detecta însuşiri fizice sau chimice. Senzorii fizici pot detecta salinitatea
unei soluţii de apă pe baza rezistivităţii electrice a acesteia. Senzorii chimici pot detecta anumite substanţe pe baza reacţiilor
chimice cunoscute ale acestora. Caracterul acid sau bazic al unei substanţe se determină cu ajutorul hârtiei de turnesol. O
culoare roşie indică un caracter acid, în timp ce o culoare albastră indică un caracter bazic. Tipuri de senzori folosiţi în
automatizări:

senzor de mişcare - detectează prezenţa radiaţiei în infraroşu emisă de corpul uman. Senzorii de mișcare sunt o componentă
tehnică care poate determina calitatea sau mai degrabă cantitatea măsurată a proprietăților fizice și chimice cum ar fi:
temperatura, radiațiile termice, umiditatea, presiune, sunetul și luminozitatea. Aceste măsuri sunt convertite în semnale
electrice. Primii senzori funcționali au fost utilizați în industria armamentului. În prezent senzorii de mișcare sunt utilizați
frecvent şi cei mai răspândiţi sunt cei în sistemele anti efracţie, și pot fi montați de la ușile de la supermarket până la
magazinul din benzinării. Senzorii de mișcare fac viața mai ușoară persoanelor care nu pot deschide o ușa, de asemenea
senzorii de mișcare asigură securitatea casei prin detectarea mișcării și aprinderea luminii de exemplu.
un radar este un senzor care permite descoperirea obiectelor cu ajutorul undelor electromagnetice reflectate de acestea.
senzor optic - detectează obiectele din mediul înconjurător pe baza luminii reflectate de acestea.
senzor de lumină - permite activarea unui circuit electric (a unui bec) atunci când nivelul de luminozitate scade sub un anumit
nivel.
senzor de toxicitate - permite detectarea la timp a zonelor cu atmosferă viciată.
senzor de temperatură - permite pornirea sau oprirea unei circuit de încălzire, funcţie de temperatura setată.
senzor de presiune - permite unităţii electronice de calcul de la bordul autovehiculelor moderne să seteze parametrii de
combustie ai motorului funcţie de altitudinea şoselei pe care se efectuează deplasarea.
senzor de proximitate. În sens larg proximitatea se referă la gradul de apropiere dintre două obiecte, dintre care unul
reprezintă sistemul de referinţă. Senzorii de proximitate sunt senzori de investigare, a căror particularităţi constau în distanţele
mici de acţiune (zecimi de mm şi mm), şi în faptul că în multe cazuri sunt utilizaţi la sesizarea prezenţei în zona de acţiune.
senzor de fum - are rolul de a genera un semnal de alarmă în cazul în care detectează urme de fum. Acest semnal fie este
transmis - în cadrul unui sistem de detectare, semnalizare și avertizare incendiu unui panou de control (în instituții, centre
comerciale sau rezidențiale ori clădiri industriale), fie este convertit într-un semnal audio sau luminos local.
senzor de inundaţie - detectează scurgerile de apă sau lichide în bucătării, băi, subsoluri, birouri, magazine, camere mecanice,
depozite, etc. prin trimiterea de notificări de tip push prin intermediul aplicaţiei mobile, dar şi printr-un sunet de alertă.

 Măsurarea presiunii
Presiunea în fizică și tehnică este o mărime
fizică scalară derivată, definită prin raportul
dintre forță și unitatea de suprafață, forța fiind aplicată
în direcție perpendiculară pe suprafața considerată. De regulă, este reprezentat prin una din simbolurile P, p, (mai rar,
prin H sau h). Presiunea relativă este diferența de presiune față de presiunea atmosferică.
Măsurarea presiunilor se poate face cu manometrul. Manometrul pentru presiunea atmosferică se numește barometru.

Aparatele cu element elastic de masurare au o raspindire larga in cele mai diverse ramuri ale tehnicii avind un domeniu foarte
intins de masurare, de la presiuni de ordinul milimetrilor coloana de apa pina la mai mult de 10.000 bar. Sunt in acelasi timp
robuste, constructia elementului de masurare precum si manipularea fiind simpla, iar precizia satisfacatoare. Elementul elastic
poate fi de tip tub Bourdon (simplu, dublu curbat, elicoidal, spiralat etc.), membrana, capsula sau burduf. Principiul de functionare
al acestor aparate se bazeaza pe deformarea elastica sub actiunea suprapresiunii asupra suprafetei active a unui element de
masurare. Majoritatea acestor aparate au elementul elastic de tip tub Bourdon (fig.2.7). Suprapresiunea determina deplasarea
capatului liber al tubului 1 transmitind miscarea prin intermediul unei tije 2 si a unui sistem.

 Măsurarea și reglarea temperaturii

La alegerea aparatelor de masurat temperaturile trebuie sa se tina seama de :

- valoarea maxima a temperaturii de masurat;

- precizia indicatiei aparatului;

- sensibilitatea aparatului la solicitari mecanice;

- sensibilitatea aparatului la actiunea chimica a mediului în care lucreaza;

- distanta la care se face masurarea;

- daca temperatura trebuie numai citita, înregistrata sau eventual reglata dupa un program, etc

în functie de modul cum sunt construite, adica pe baza dependentei dintre temperatura si proprietatile fizico-chimice ale
corpurilor, se cunosc :

- aparate care functioneaza pe baza fenomenului de dilatare a corpurilor cu temperatura [termometre cu lichid ( mercur, alcool,
etc.), termometre metalice, termometre bimetalice, etc.];

- aparate care functioneaza pae baza variatiei rezistentei electrice cu temperatura (termometre cu rezistenta electrica, termistoare);

- aparate care functioneaza pe baza efectului termoelectric (termocuple, pirometre termoelectrice);

- aparate care functioneaza pe baza radiatiei corpurilor (pirometre cu radiatii);

- aparate speciale (culori termoscopice, fototermometre, indicatoare piroscopice, indicatoare fuzibile, etc).

 Măsurarea debitului
 Masurarea cinematica derivata, scalara si
reprezinta cantitatea de substanta solida, lichida si
gazoasa care trece in unitatea de timp.

UNITATI DE MASURA

Debitul de volum: reprezinta volumul de fluid scurs in unitatea de timp printr-o sectiune

      Qv – debit de volum

Debitul de masa: reprezinta masa de fluid scursa in unitatea de timp pentru o sectiune.

METODE SI APARATE PENTRU MASURAREA DEBITULUI

Masuri si aparate:

1. METODA VOLUMETRICA

a) Definitie: se aplica la lichide si gaze, reprezinta suma anumitor volume elementare de fluide constante in intervalul de tip
in care se face determinarea
b) Aparate: Rezervor etalon, Contorul volumetric pentru lichide, Contorul volumetric umed pentru gaze, Contorul
volumetric cu burduf pentru gaze.

2. METODA GRAVITATIONALA

 Definitie: este o metoda de masurare a debitului care se aplica la lichide si gaze

Aparate: Contorul de masa, contor diferential, senzor de densitate, calculator electric

3. METODA MICSORARII LOCALE A SECTIUNII DE CURGERE

a)     Definitie:

- se aplica la lichide si gaze

- aceasta metoda foloseste proportionalitatea care exista intre debitul trecut prin sectiunea strangulata si pierderea de presiune
produsa local

- se aplica la conducte, la orificii proiectate in peretii reyervoarelor cat in canalele deschise

b) Aparate: Ajutajul de masurare, Tub Venturii, diafragma

4. METODA CENTRIFUGALA- se aplica la lichide si gaze foloseste legatura functionala dintre debit si diferenta de presiune
care se creeaza intr-o curba parcursa de un fluid curba in care se masoara diferenta de presiune se mai numeste cot de masurare  

  5. METODA REZISTENTEI OPUSE DE UN CORP LA INAINTAREA FLUIDULUI Definitie: foloseste propertionalitatea
care exista intre debitul trecut printr-un tub aceste mijloace de masurare se numesc rotametre

6. METODA EXPLORARII CAMPULUI DE VITEZA Definitie: foloseste legatura directa dintre debit si viteza de curgere a
fluidului se aplica la lichide si gaze
7. METODA ELECTROMAGNETICA Definitie: se aplica
la lichide cu o anumita conductibilitate

se bazeaza pe proportionalitatea dintre foita electromotoare inclusa de un curent de lichid, la trecere printr-un camp magnetic

b) Aparate: Debimetric electromagnetic

8. METODA INJECTARII SAU DILUTIEI -  Definitie: consta in introducerea unor solutii identificabile in fluid, determinata in
aval o concentratie de substante se folosesc

 tresori neradioactivi (Na2Cr2O7, NaCl, LiCl)

 tresori radioactivi (brom 82, sodiu 24, crom 51, tritiu, aur 198)

 Măsurarea nivelului

Metodele folosite pentru masurarea nivelului intr-un rezervor sunt:

• Metoda conductivitatii electrice

• Metoda ultrasonica si sonica

• Metoda capacitatii electrice

• Metoda presiunii hidrostatice

• Metoda cu microunde

Alegerea metodei potrivite pentru o aplicatie particulara se poate face intelegand principiul de functionare si teoria lui.

 Măsurarea forței
DEFINITIE

Forta-este o marime fizica vectoriala,derivate,care masoara interactiunea dintre doua sisteme fizice.Actiunea unei forte
asupra unui corp determina miscarea si/sau deformarea acestuia

Forta este caracterizata prin urmatoarele notiuni:

-marimea fortei-valoarea numerica a acesteia

-suportul forței

2. Operații unitare în industria alimentară

 Bilant de materiale la evaporare.
Evaporarea. Evaporarea este fenomenul fizic de trecere a unei faze lichide în stare de vapori. Ca operaţie unitară ea reprezintă
procesul prin care se concentrează o soluţie, formată dintr-un dizolvant volatil şi o substanţă solidă sau lichidă nevolatilă natural,
prin îndepărtarea unei părţi din dizolvant sub formă de vapori. Ea se deosebeşte de distilare prin faptul că unul din componenţi
fiind nevolatil, vaporii rezultaţi sunt formaţi dintr-un singur component. În industria alimentară, cele mai multe soluţii supuse
evaporării sunt apoase, soluţia concentrată fiind produsul valoros. + poză
 Bilant de materiale la uscare.
 Bilant termic la condensatoare barometrice si de suprafata.
 Parametrii aerului la uscare:

umiditate relativă - Raportul dintre masa vaporilor de apă dintr-un volum de aer și masa maximă a vaporilor din acel
volum, la saturație, la aceeași temperatură și presiune. Densitatea aerului umed - Masa unui metru cub de aer umed. ,
masa molara - Masa molară, a aerului umed se calculează cu relaţiile de la amestecuri de gaze ideale:,

continut de umiditate – sau raportul de amestec reprezintă greutatea în kg a vaporilor de apă conținuți în aerul umed,
raportat la 1 kg de aer uscat..
  Definiti:
punctul de roua - Temperatura
punctului de rouă sau punctul de rouă al unui amestec format dintr-un gaz și vaporii unui lichid (cel mai
adesea aer umed) reprezintă temperatura la care trebuie răcit amestecul pentru ca vaporii să devină saturanți și deci să
înceapă să se condenseze, presupunînd că pe durata răcirii presiunea amestecului și cantitatea de vapori sunt constante.,
temperatura termometrului umed - Temperatura termometrului umed (tu), este temperatura măsurată cu ajutorul unui
termometru având elementul termosensibil înfăşurat într-o pânză sau într-un tifon umezit, care reprezintă o sursă de
umiditate. Temperatura termometrului umed depinde de cantitatea de umiditate din aer, care la rândul său determină
valoarea presiunii parţiale pv şi prin aceasta valoarea gradientului de presiune parţială apărut în jurul sursei de umiditate.
Măsura în care din starea iniţială se ajunge la saturaţia adiabatică, este dată de cantitatea de apă vaporizată şi de variaţia
temperaturii aerului în procesul de realizare a stării de saturaţie. ,
entalpia gazului umed - Entalpia aerului umed este definită ca entalpia unui amestec de gaz format din 1 kg de aer uscat
și x kg de vapori de apă, prin urmare unde hv este entalpia aerului uscat, hp este entalpia vaporilor de apă. .

3. Biochimie
 Zaharoza: structură chimică, răspândire, utilizări.
Zaharoza, numită și sucroză este o dizaharidă foarte răspândită în natură, întâlnindu-se în special în sfecla de zahăr (Beta
vulgaris) 12-23% și în trestia de zahăr (Saccharum officinarum) 20-27%, fiind cea mai comună formă de zahăr utilizată
în alimentație. Zaharoza: o diglucidă, formată dintr-un rest de α-D-glucopiranoză și un rest de β-D-fructofuranoză, care sunt unite
prin legătură 1-2glicozidică
Formulă chimică: C12H22O11
 Amidon. Structură chimică. Aplicații în industria alimentară.
Amidonul este o polizaharidă care, din punct de vedere structural, este alcătuită din amiloză și amilopectină. Amidonul este una
dintre sursele energetice importante ale organismelor uman și animal. Nimerind în organism cu hrana, amidonul se
supune hidrolizei enzimatice în prezența amilazelor, transformându-se în glucoză. Aceasta este transportată spre celule, unde se
consumă parțial pentru necesitățile energetice ale organismului, conform schemei:
C6H12O6 + 6O2 = 6CO2+ 6H2O + Q
Amidonul se găsește în semințele, fructele și tuberculii plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. Formula
brută a amidonului, determinată prin analiza elementară, este (C6H10O5)n, la fel ca a celulozei. Prin hidroliza cu acizi, amidonul
trece în D-glucoza, cu randament cantitativ. Din punct de vedere al compoziției chimice, amidonul este un amestec, format din 2
polizaharide: amilopectină și amiloză, care diferă între ele prin structură și reactivitate.
 Lipide de importanţă alimentară: clasificare, structuri chimice, răspândire.
o lipidă este o bio-macromoleculă solubilă în solvenți nepolari[1] (de obicei, solvenții nepolari sunt hidrocarburi și pot dizolva
compuși precum acizii grași, cerurile, sterolii, vitaminele liposolubile A, D, E și K, monogliceridele, digliceridele, trigliceridele și
fosfolipidele) și insolubilă în apă.
Reprezintă cea mai concentrata sursă de energie. Lipidele (grăsimile) sunt substanțe organice grase. Lipidele sunt constituite din
acizi grași și glicerol. Unul dintre motivele pentru care lipidele (grăsimile) ne plac atât de mult este acela că mențin aromele în
mâncare.
Clasificare: lipide simple, complexe, steroizii.
 Ce sunt enzimele şi care este rolul lor în industria alimentară?
Catalizând reacțiile biochimice din organism, ele au un rol esențial în biosinteza și degradarea substanțelor din materia vie,
întâlnindu-se în toate organismele animale, vegetale și în microorganisme, mai fiind denumite din această cauză biocatalizatori.
Fără enzime , procesele biochimice s-ar desfășura cu viteze foarte mici.
Vitamine hidrosolubile: reprezentanți, surse de vitamine și rolul lor în organism.
Vitaminele solubile in apa includ vitamina C si complexul sau grupul de vitamine B, fiecare dintre acestea avand beneficii
pentru sanatate.

Vitamina B1 (tiamina) - serveste pe post de coenzima in corpul uman. Tiamina este implicata in multe reactii chimice
esentiale. De exemplu, ea ajuta la transformarea nutrientilor in energie. Surse: nuci, seminte, cereale (boabe) integrale, ficat
si carnea de porc.

Vitamina B2 (riboflavina) - functioneaza ca o coenzima in diverse reactii chimice. La fel ca si tiamina, ea este implicata in
conversia nutrientilor in energie. Ea este necesara si pentru transformarea vitaminei B6 in forma sa activa si in transformarea
triptofanului in niacina (vitamina B3).

Vitamina B3 (niacina) - joaca un rol esential in functionarea celulelor si actioneaza ca un antioxidant. Un rol foarte
important este ca ea actioneaza un proces metabolic numit glicoliza, extragerea energiei din glucoza.
 Vitamina B5 (acidul pantotenic) - Exista multiple
forme ale acidului pantotenic sau compusi care
elibereaza forma activa a acestei vitamine, cand este
digerata. Acidul pantotenic joaca un rol esential in numeroase functii metabolice, el este necesar pentru formarea coenzimei
A, care este necesara pentru sinteza acizilor grasi, aminoacizilor, hormonilor steroidieni etc.

Vitamina B6 (piridoxina) - este o familie de compusi inruditi: piridoxina, piridoxamina, piridoxal fosfatul. Vitamina B6 este
implicata in formarea globulelor rosii din sange, cat si in tot ce tine de energie si de metabolismul aminoacizilor. Ea sustine
si formarea globulelor albe din sange (leucocitele).

Vitamina B7 (biotina) - este necesara pentru functionarea unor enzime implicate in mai multe procese metabolice
fundamentale. Surse: organele de animale, pestele, carnea, galbenusul si produsele lactate, leguminoasele, legumele
frunzoase, conopida, ciupercile, nucile.

Vitamina B9 - este disponibila in mai multe forme diferite, una dintre ele fiind acidul folic. Ea este esentiala pentru
dezvoltarea celulelor, pentru formarea ADN-ului si pentru metabolismul aminoacizilor.

Vitamina B12 (cobalamina) - Si ea actioneaza ca o coenzima. Aportul adecvat ajuta la mentinerea functiei cerebrale si la
dezvoltarea creierului, mentine functia neurologica si productia de globule rosii sangvine.

Vitamina C - Sustine multe functii esentiale din corp, cum ar fi formarea colagenului, functia imunitara, este unul dintre cei
mai importanti antioxidanti. Ea nu actioneaza ca o coenzima.

4. Microbiologie generală; Microbiologie specială

 Fermentaţia alcoolică: definiţie, agenţi tipici ai fermentaţiei, aspecte practice.
Fermentația alcoolică este procesul prin care se formează alcool etilic și dioxid de carbon, sub acțiunea
diferitelor microorganisme (Saccharomyces sp, Bacillus macerans), asupra diferitelor substrate, mai ales glucide.
 Fermentaţia lactică: definiţie, agenţi tipici ai fermentaţiei, aspecte practice.
Fermentația lactică este un proces biologic, în care glucidele precum glucoză, fructoză, lactoză și zaharoză sunt convertite
în energie celulară, iar metabolitul rezultat este acidul lactic.[1][2] Reprezintă forma anaerobă a respirației, care are loc în
unele bacterii și celule animale, precum celulele musculare, în lipsa oxigenului.
Fermentația lactică are o mulțime de aplicații. Prin această metodă sunt produse astfel de alimente precum iaurtul sau varza
acră. De asemenea, în urma fermentării lactice a zahărului, sunt produse crampele stomacale.
 Fermentaţia propionică: definiţie, agenţi tipici ai fermentaţiei, aspecte practice.
Constă în producerea de acid propionic , dioxid de carbon , acid acetic și cantități mici de acid succinic pornind de la acid
lactic sau hexoze precum glucoza . [2]
Aceste bacterii sunt adesea paraziți comensali ai diferitelor animale, inclusiv oameni, și trăiesc în intestin sau pe piele (în principal
în glandele sebacee și sudoripare ). Acestea sunt printre cauzele mirosului de transpirație și sunt implicate în acnee și alte afecțiuni
ale pielii. [3]
Fermentarea propionică joacă, de asemenea, un rol esențial în producția de brânzeturi cu găuri , cum ar fi Emmentaler . Bacteria
responsabilă de aceasta, Propionibacterium freudenreichii , acționează de fapt după bacteriile lactice , când
consistența cașului este de natură să împiedice dioxidul de carbon, produs și prin decarboxilarea aminoacizilor , să scape din aluat,
provocând formarea caracteristicilor găuri.
 Surse de contaminare a laptelui (surse interne şi externe de contaminare).
Laptele poate fi contaminat cu microorganisme provenite din surse interne si externe. Sursele interne ofera microorganisme care
contamineaza laptele in cursul vietii animalului. Contaminarea este cu atat mai intensa cu cat animalul este bolnav, obosit
deoarece creste permeabilitatea tesuturilor biologice, iar diferite microorganisme pot fi astfel mai usor transferate in laptele
secretat de glandele mamare.

 Aspecte microbiologice la fabricarea brânzeturilor. Defecte de natură microbiologică ale brânzeturilor.

 Surse de contaminare a cărnii (contaminarea internă şi externă a cărnii).
 Alterări microbiene ale cărnii.
 Microbiologia ouălor: surse de contaminare şi alterări ale ouălor.
 Aspecte microbiologice la fabricarea pâinii.
 Defecte şi boli ale vinului cauzate de microorganisme.
5. Aditivi şi ingrediente în industria alimentară
 Coloranti. Structura moleculara. Conditii ca o substanta sa fie colorant.
Un colorant alimentar este orice compus
chimic , organic sau anorganic , care poate fi folosit
pentru a schimba culoarea unui produs alimentar, prin
urmare este clasificabil ca aditiv alimentar . comp chimica: azo, nitro, nitrozo. Pt a avea putere de colorare rebuie sa fie grupare
auxocroma.
Unii coloranti sunt substante naturale, altii sunt substante naturale concentrate sau modificate chimic, altele sunt imitatii sintetice
de substante naturale, altele sunt total artificiale. În general, acestea sunt indicate cu o abreviere inclusă în intervalul E100-E199 .
ex: caramel, clorofila, antociani, caroteni.
 Conservanti. Definitie, factori care influenteaza actiunea conservantilor.
Un conservant este o substanță chimică adăugată unor produse, precum alimente, băuturi, medicamente, vopsele, probe biologice
sau cosmetice, cu scopul de a preveni descompunerea acestora prin inhibarea microorganismelor sau a unor reacții
chimice indezirabile. Depinde de cinc folosita si de specia MO.

 Emulgatori.Clasificarea emulgatorilor dupa comportarea lor in apa.

Un emulgator (cunoscută și sub numele de „emulgent”) este o substanță care stabilizează o emulsie prin creșterea
acesteia stabilitate cinetică. O clasă de emulgatori este cunoscută sub numele de „agenți activi de suprafață” sau surfactanți.
Emulgatorii sunt compuși care au de obicei o parte polară sau hidrofilă (adică solubilă în apă) și o parte nepolare (adică hidrofobă
sau lipofilă). Din această cauză, emulgatorii tind să aibă o solubilitate mai mare sau mai mică fie în apă, fie în ulei. [este necesară
citarea]
 Emulgatorii care sunt mai solubili în apă (și invers, mai puțin solubili în ulei) vor forma în general emulsii ulei-în-apă, în
timp ce emulgatorii care sunt mai solubili în ulei vor forma emulsii apă-în-ulei.
 Emulgatori. Clasificarea după raportul dintre grupările hidrofile şi lipofile, HLB.
Clasificarea emulgatorilor
Emulgatorii pot fi clasificai dup urmtoarele criterii: 1. dup felul sarcinii electrice;2. dup propriettile de dizolvare;3. dup raportul
ntre gruprile hidrofile i lipofile;4. dup gruprile funcionale din structura lor.
1. Clasiifcarea dup felul sarcinii electriceanionici, cationici, amfoteri, neioniciEmulgatorii anionici i cationici ageni de suprafa
activi n domeniul de pH din afara zonei neutrale izoelectriceEmulgatorii neionici acioneaz hidratndu-se prin intermediul legturilor
dipolPentru emulgatorii: anionici, cationici i amfoteri, activitatea de interfaa este dependent de pH-ul fazei disperse emulgatorii
anionici formeaz, la pH alcalin:ioni organici incrcai negativn acest domeniu sunt i ageni activi de interfaa
Emulgatori anionici
Emulgatori cationici
Emulgatori amfoteri
Emulgatori neionici
Emulgatorii amfoteri formeaz ioni ncrcai pozitiv sau negativfuncie de pH ageni activi de interfa n ambele domenii de pH cu
excepia zonei izoelectrice unde nu prezint eficacitate Emulgatorii neionici nu formeaz ioni n ap activitatea lor este independent de
pHsunt compatibili cu toate celelalte tipuri de emulgatori.
Activitatea de interfa a emulgatorilor anionici, cationici i amfoteri n funcie de pH
Formarea de sruri electroneutredin emulgatori cu sarcin diferit
2. Clasificarea dup propriettile de dizolvareEmulgatori:hidrofilici (polari)lipofilici (nepolari) Emulgatorii puternic hidrofili sunt
solubili n apEmulgatorii puternic lipofili sunt solubili n ulei
3. Clasificarea dup raportul dintre gruprile hidrofile i lipofile Dup raportul dintre gruprile hidrofile i lipofile (HLB):emulgatorii
pot fi clasificai pe o scar de la 1 la 20 HLB se poate calcula cu una din urmtoarele relaii:
HLB = 20 { 1 SV / AV }
n care:SV indicele de saponificare;AV indicele de aciditate.
Avnd n vedere valoarea HLB, emulgatorii pot fi:
formatori de emulsii de tip A/U la care HLB = 3 6. Aceti emulgatori sunt lipofilici i n aceast categorie intr monogliceridele,
glicerol lactopalmitatul, propilenglicol-monoesteratul, esterii sorbitolului i triglicerol-stearatul;substane cu HLB = 7 9, care sunt
considerate n principal umectani i mai puin emulgatori;
formatori de emulsii U/A, la care HLB = 8 14, care sunt hidrofilici Intr:agenii de splare (detergeni) agenii de desolubilizare
(dizolvare) a grasimilor stabilizatorii de turbiditate Reprezentaii acestui grup sunt sucroesterii diacetiltartrici, esterii polioxi-etilen-
sorbitanului i esterii sucrozei precum i lecitina
substane cu HLB > 15 (15 - 18) Sunt:ageni de solubilizare (solveni ai materiilor grase)nu pot fi considerai emulgatori n sensul
strict al cuvntulu

 Hidrocoloizi. Definitie. Agenti de ingrosare, formatori de gel.

hidrocoloizi ele sunt un grup mare, eterogen de substanțe
polimerice care includ în principal polizaharide și unele
proteine. Numele său derivă din termenul
grecesc hidro, ceea ce înseamnă apă și Kolla, lipici. Formeaza geluri sau sol vascoase. Ex: gumele.

Printre carbohidrații sau polizaharidele se numără hidrocoloide cum ar fi amidon, agar, numeroase gume, printre altele. Există, de
asemenea, cele de natură proteică de mare interes comercial, cum ar fi proteina de soia, cazeina sau cazeinați, gelatina și
proteinele din ouă, printre altele.

Hidrocoeloidele pot avea diferite surse: surse naturale de plante, animale, alge și chiar unele sintetizate de microorganisme. Ele
pot fi, de asemenea, semi-sintetice, cum ar fi derivații de celuloză.

Hidrocolioidele formează dispersii sau geluri microscopice vâscoase la contactul cu apa; adică ele sunt hidrofile, motiv pentru
care se mai numește și coloizi hidrofilici. Ei prinde apa în structura sa ramificată și polimerică.

 Indulcitori nenutritivi.

 . Edulcloranți. Putere de indulcire. Caracteristici.

Îndulcitorii sunt aditivi alimentari care dau gust dulce alimentelor în care sunt adăugați. Aceștia stimulează receptorii pentru
gustul dulce, la fel ca zahărul, însă unii conțin mult mai puține calorii decât acesta.
 Aspartamul este o pudră albă cristalină, fără miros, derivată din doi aminoacizi: acidul aspartic și fenilalanina. Este de
aproximativ 200 de ori mai dulce decât zahărul obișnuit și poate fi folosit ca și îndulcitor de masă, în deserturi, înghețate, gelatină,
băuturi sau gumă de mestecat. Atunci când este folosit la temperaturi înalte, se descompune în aminoacizii constituenți, de aceea
se recomandă mai puțin la copt. În condiții de mediu acide, precum băuturile carbogazoase, este mult mai stabil. Spre deosebire
de zaharina, aspartamul nu lasă un gust amar, însă tot nu este identic cu zahărul. După ce este consumat, aspartamul este
metabolizat la aminoacizii din care este alcătuit. Deoarece gustul său dulce este atât de intens, este nevoie de o cantitate foarte
mică pentru a îndulci alimentele, acest lucru ajutând la reducerea aportului caloric.

 Polialcooli. Obtinere. Caractersitici. Exemple.

Clasă de substanţe organice care conţin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil şi care se obţin din produse naturale sau
pe cale sintetică; (şi la sg.) alcool cu mai multe grupări hidroxil care face parte din această clasă; alcool polivalent. 
Clasificarea polialcoolilor se face funcţie de numărul grupelor hidroxil ce se află în moleculă şi anume: -dioli sau glicoli (două
grupe hidroxil legate de radicalul de hidrocarbură) exemplu HO-CH2-CH2-OH etilenglicolul sau 1,2-etandiol -trioli (trei grupe
hidroxil legate de radicalul de hidrocarbură)
II. METODE DE PREPARARE 1. Etilenglicolul poate fi obţinut prin mai multe metode: a) la oxidarea etilenei cu permanganat de
potasiu
2. Pentru glicerină: a) industrial se obţine la hidroliza grăsimilor;
6. Managementul calităţii
 Sistemul HACCP: cele 4 funcții fundamentale și cele 7 principii

Cele 4 funcţii fundamentale ale metodei HACCP

 analiza pericolelor;
 identificarea punctelor critice;
 supravegherea execuţiei;
 verificarea eficacităţii sistemului (evaluarea performanţelor);
Conform prevederilor din Codex Alimentarius , punerea in aplicare a sistemului HACCP se bazeaza pe sapte principii
fundamentale si anume:
 Principiul 1 - Realizarea analizei riscurilor
potentiale ;
 Principiul 2 – Determinarea punctelor critice de control (PCC);
 Principiul 3 - Stabilirea limitelor critice
 Principul 4 - Stabilirea unui sistem de monitorizare in PCC
 Principiul 5 – Stabilirea actiunilor corective pentru situatiile in care monitorizarea indica faptul ca un PCC nu este sub control;
 Principiul 6 – Stabilirea procesurilor de verificare pentru confirmarea faptului ca sistemul HACCP functioneaza efectiv;
 Pricipiul 7- Stabilirea unui sistem de documente specifice pentru toate procedurile si inregistrarile in conformitate cu principiile
anterioare si aplicarea lor in practica .

 Principiile Managementului calității

1) Orientarea spre client: întrucât orice organizaţie depinde de clienţii săi, ea ar trebui
să se străduiască să cunoască şi să înţeleagă necesităţile curente şi viitoare ale clientului,
pentru a le satisface şi a încerca chiar depăşirea aşteptărilor clientului.

2) Leadership: liderii unei organizaţii sunt cei care stabilesc unitatea dintre scopul şi
orientarea organizaţiei. Ei ar trebui să dorească, să poată şi să ştie să creeze şi să menţină un
mediu intern adecvat implicării depline a personalului în realizarea obiectivelor stabilite.
3) Implicarea personalului: personalul organizaţiei, la toate nivelurile, reprezintă esenţa
acesteia, iar implicarea sa totală permite ca abilităţile sale să fie utilizate în beneficiul
organizaţiei.
4) Abordarea bazată pe proces: rezultatul dorit este obţinut în mod mai eficient atunci
când activităţile şi resursele aferente sunt conduse ca un proces.
5) Abordarea managementului ca sistem: identificarea, înţelegerea şi conducerea
proceselor corelate în cadrul unui sistem contribuie la eficacitatea şi eficienţa unei organizaţii,
în realizarea obiectivelor sale.
6) Îmbunătăţirea continuă: îmbunătăţirea continuă a performanţelor sale globale ar
trebui să constituie un obiectiv permanent al oricărei organizaţii.
7) Abordarea pe bază de fapte în luarea deciziilor: deciziile eficace sunt cele bazate
exclusiv pe analiza datelor şi informaţiilor.
8) Relaţii reciproc avantajoase cu furnizorul: o organizaţie şi furnizorii săi sunt
interdependenţi, de aceea o relaţie reciproc avantajoasă este de natură să dezvolte abilităţile
ambilor parteneri de a crea valoare.
 Pericole și evaluarea pericolelor pentru siguranța alimentului

Analiza pericolelor este definită ca „procesul de colectare şi evaluare a informaţiilor despre

pericole şi a condiţiilor care conduc la apariţia lor în vederea selectării pericolelor
semnificative pentru siguranţa în consum, care trebuie astfel incluse în planul HACCP”
(CAC/RCP 1-1969, Rev. 4, 2003).
Pesticidele, antibioticele, micotoxinele şi alergenii sunt exemple de pericole chimice. Un
exemplu de pericol fizic îl poate reprezenta orice obiect care nu face parte din compoziția
naturală a produsului, cum ar fi: oase, nisip, impurităţi metalice, sticlă sau plastic. Un pericol
fizic poate determina o serie de daune, cum ar fi de exemplu spargerea dinţilor sau innecare.
Majoritatea specialiştilor consideră că prezenţa acestor pericole reprezintă de fapt o
întâmplare.
Evaluarea riscurilor se poate efectua cu una din metodele:
1. Funcţie de gravitatea şi frecvenţa de apariţie;
2. Funcţie de nivele de semnificaţie şi clase de risc;
3. Metoda numerelor de prioritate
4. Metoda claselor de risc şi categoriilor de risc.
La ora actuală, implementarea unei abordări cantitative a metodei HACCP în corelaţie cu
obiectivele de siguranţă în consum este dificilă deoarece nu există reglementări sau linii
directoare în care să se precizeze clar limita de acceptabilitate sau neacceptabilitate pentru
inocuitatea alimentelor.
1. Evaluarea riscurilor funcţie de gravitate şi frecvenţă de apariţie se face cu
ajutorul formulei de calcul:

Risc = G x F
 Etapele de implementare a unui sistem HACCP

ETAPA 1 - CONSTITUIREA ECHIPEI HACCP

Prin decizie trebuie numita o echipa HACCP multidisciplinara, criteriile de selecţie fiind:
competenta; experienţa; conștiinciozitate; abilități de comunicare.
Componenta echipei HACCP (recomandare)
 liderul echipei HACCP, cu experienţa in aplicarea
HACCP;
 secretarul echipei HACCP;
 un specialist in probleme de producţie (inginer tehnolog);
 un specialist in probleme de proces (inginer mecano- energetic);
 un specialist in managementul calității;
 un microbiolog.
Competenta echipei HACCP:
 identificarea pericolelor;
 identificarea puncte critice de control (PCC);
 monitorizarea puncte critice de control (PCC);
 verificarea operaţiilor in punctele critice de control (PCC);
 punerea la punct a procedurile de verificare;
 instruirea întregului personal.

ETAPA 2 – INFORMTII DESPRE PRODUS

 Descrierea tehnica a produsului;
 Ambalare, etichetare, condiţii referitoare la pastrare si distributie;
 Termen de valabilitate /data limita de consum/data durabilitatii minimale;
 Legislaţie speciala/ Specificaţii client/ specificaţii firma;
 Grupa de consumatori;
 Alergeni conţinuţi in produs.
Caracteristici generale ale produsului
 Compoziţie - materii prime si produs finit (grăsimi, glucide, sare, vitamine etc);
 Cantitatea de apa disponibila pentru dezvoltarea microbiana (a w ) - intre 0 si 1;
 Cantitatea de acid sau de baza din produs (pH);
Caracteristici de siguranţa a alimentului
 Microbiologice (NTG, drojdii, mucegaiuri, enterobacterii);
 Chimice (aditivi, alergeni, micotoxine);
 Fizice (corpuri străine).

ETAPA 3 - Identificarea utilizării intenționate

 Pe ce cale ajunge alimentul la consumator?
 Cum trebuie utilizat? (consumat ca atare, preparat, supus unei prelucrări ulterioare);
 Grupe de consumatori sensibili (sugari, persoane in varsta, femei gravide, bolnavi etc).

ETAPA 4 - Diagrama de fabricație si planuri de fabricație

INFORMATII DESPRE PROCES
 Plan general al locaţiei;
 Schema bloc a secţiei de fabricaţie;
 Schema spatiilor de producţie - pentru urmărirea desfășurării procesului tehnologic si
sesizarea eventualelor încrucișări si întoarceri de flux;
 Descrierea sintetica a procesului de fabricaţie;
 Descrierea procesului de fabricaţie sub forma diagramelor flux.
Echipa HACCP verifica diagrama de flux, in diferite momente prin testări sau chiar audit,
pentru actualizarea datelor.
Diagrama flux:
 Indică circulaţia produselor de la recepţia materiei prime pana la livrare;
 Se acorda o atenție sporita aspectului microbiologic si metodelor de control.
La alcătuirea diagramei de flux se folosesc simbolurile din figura 4.4, standardizate conform
cerinţelor ISO 9004

ETAPA 5 - Verificarea diagramei de flux si a planurilor

 Echipa HACCP verifica diagrama de flux, in diferite momente prin testări sau audit;
 Se verifica materii prime, practici de producţie, metode de control;
 Se evidențiază toate abaterile de la diagrama de flux si se fac modificările;
 (condiţii de depozitare, metode de procesare s.a.);
Constatările se înregistrează in documente si constituie baza de plecare pentru eventuale
ajustări ale fluxului de producţie
Enunțarea principiilor si interpretarea de fond
Sistemul HACCP se bazează pe următoarele şapte principii evidențiate odată cu etapele de
implementare
ETAPA 6
Principiul 1: Identificarea si analiza pericolelor, stabilirea riscurilor. Coordonarea unei
analize a riscului - Identificarea pericolelor
potențiale (biologice, chimice, fizice), evaluarea
riscurilor si stabilirea masurilor de control necesare
prevenirii, eliminării si/sau reducerii
riscurilor la un nivel acceptabil;
Este etapa esenţiala in documentarea sistemului HACCP.
Pentru a identifica corect toate pericolele potențiale este necesara o expertiza tehnica bazata
pe o documentare științifică - rolul ii revine echipei HACCP prin specialiştii ei.
ETAPA7
Principiul 2: Determinarea PCC
 Identificarea, pe flux tehnologic, a punctelor critice care, menținute sub control, sunt în
măsura sa prevină, sa elimine sau sa reducă la limite acceptabile riscul.
 Determinarea punctelor critice de control este facilitata de aplicarea “Arborelui de
decizie”.
 Pentru diversele produse sau categorii de produse se întocmesc formulare de
"Identificarea punctelor critice de control (PCC)”, in care s-au analizat riscurile de clasa

1 ISO 9004

ridicata prin intermediul arborelui de decizie.

Întrebări pe care ni le punem când analizam PCC (si care așteaptă răspuns):
 Cum vom efectua măsurători in PCC?
 Putem documenta PCC?
 Putem prezenta înregistrări?
În această etapă se aplică arbori decizionali atât pentru materii prime (figura 4.5) cât și pentru
fluxul tehnologic (figura 4.6).
ETAPA8
Principiul 3: Stabilirea limitelor critice pentru fiecare PCC
PRECIZAREA LIMITELOR CRITICE. Exemple de limite critice:
 timp/temperatura;
 nivelul clorului pentru soluţiile dezinfectante;
 condiţii microbiologice;
 pH;
 gradul de acuratețe a detectorului de metale;
 nivelul de umiditate;
 activitatea apei aw;
 parametri senzoriali etc.
 Evaluarea riscurilor în funcție de gravitate și frecvență

1. Evaluarea riscurilor funcţie de gravitate şi frecvenţă de apariţie se face cu

ajutorul formulei de calcul:

Risc = G x F (1)

Unde :
G = gravitatea riscului/efectul acestuia asupra produsului
F = frecvenţa de apariţie sau probabilitatea de apariţie a riscului
Severitatea (gravitatea – G)
 Mare: consecinţe fatale, îmbolnăviri grave, prejudicii incurabile ce se manifestă fie
imediat, fie după o perioadă mai lungă;
 medie: îmbolnăviri şi/sau prejudicii substanţiale;

 scăzută: leziuni şi/sau îmbolnăviri minore, absenţa efectelor sau consecinţe care apar
numai după expunere la doze ridicate, perioade lungi de timp.
Frecvenţa (probabilitatea) de apariţie - F.
 ridicată: apare în mod sistematic, repetat;
 medie: poate/se întâmplă să apară;
 scăzută: apare extrem de rar;
 foarte puţin probabil, aproape imposibil să apară, “pericol teoretic".
Severitatea depinde de:
 susceptibilitatea consumatorilor la îmbolnăviri de natură alimentară;
 impactul posibil al unor probleme secundare (de exemplu sindromul hemolitic la infecţia
cu E. coli 0157:H7);
 magnitudinea şi durata bolii sau a prejudiciului.
Frecvenţa de apariţie depinde de:
 eficienţa programelor preliminare;
 frecvenţa asocierii riscului potenţial cu produsul respectiv
sau cu un ingredient;
 procesul de fabricare din întreprindere; condiţiile de transport şi depozitare; modul de
utilizare.
 Trasabilitatea: aspecte majore reglementate de Reg EC 178/2002, caracterizarea ST ( istem de trasabilitate), definiții
agreate,

conceptul de trasabilitate a fost împărţit în două

elemente cheie:
 identificarea produsului în oricare din punctele lanţului alimentar, pe direcţia materie

primă – produs finit (trasabilitate in aval);

 trasarea parcursului produsului în sens invers, produs finit-materie primă, pe baza
informaţiilor colectate în prima etapă (trasabilitate în amonte ).
Pe lângă cele două elemente majore, un sistem complet şi eficient de trasabilitate trebuie să
includă şi ce-a de a treia componentă şi anume comunicarea între toţi participanţii la lanţul
alimentar: producători primari/procesatori/intermediari/beneficiari finali. În acest context,
trasabilitatea capătă un aspect indispensabil în obţinerea unui consens comercial.
Conform standardelor de calitate, trasabilitatea reprezintă capacitatea de a reface istoricul,
aplicaţia sau locaţia unei entităţi prin intermediul identificării înregistrărilor.
Astfel, trasabilitatea poate fi corelată cu:
 originea materiilor prime şi ingredientelor;
 procesul tehnologic;
 distribuţia şi locaţia produsului după livrare.
În articolul 18 din reglementarea EC 178/2002 precizează clar că trasabilitatea devine
obligatorie între ţările UE începând cu 1 ianuarie 2005. Şi face referire la următoarele 4
aspecte majore:
1. Producătorii/procesatorii trebuie să elaboreze şi să implementeze (ST) pentru
alimente hrană pentru animale, animale vii sau ingrediente care sunt încorporate în alimente
sau hrana animalelor în toate etapele procesului de producţie procesare şi distribuţie.
2. Producătorii/operatorii trebuie să prezinte capacitatea de-a identifica orice
persoană, intermediar sau întreprindere de la care s-au aprovizionat cu un ingredient animal
viu hrană pentru animale sau aliment, aceasta presupune existenţa unor proceduri scrise în
care se precizează criteriile de selectare a furnizorilor, lista furnizorilor, modalităţile de
aprovizionare precum şi toate înregistrările derivate din aceste activităţi.
3. Producătorii sau/şi operatorii trebuie să elaboreze şi să implementeze proceduri de
identificare a altor operatori cu care vin în contact, toate aceste informaţii trebuie să se
regăsească într-o formă disponibilă şi uşor accesibilă pentru organele de control sau

organismele de certificare.
4. Alimentele, hrana pentru animale, animalele vii şi ingredientele cu utilizare
actuală sau potenţială în alimente sua hrana animalelor care urmează a fi comercializate pe
piaţa UE trebuie să fie etichetate corespunzător pentru a facilita trasarea acestora prin
intermediul documentelor şi a înregistrărilor relevante.
 Sisteme de trasabilitate: cele două niveluri de trasabilitate identificate la nivelul lanțului alimentar, cei 4 piloni
fundamentali

Sisteme de trasabilitate
La nivelul lanţului alimentar pot fi identificate două niveluri de trasabilitate: trasabilitate
internă şi trasabilitate externă. 2
Trasabilitate internă permite corelarea materiilor prime şi proceselor în fiecare etapă de
producţie, procesare sau distribuţie. Trasabilitate internă are următoarele caracteristici:
 Este elaborată în cadrul companiei sau societăţii Este parte integrantă din SMSA.
 Se poate baza pe sisteme software de păstrare a înregistrărilor pe plan intern.
Trasabilitate externă, se referă la informaţiile care însoţesc produsul dintr-un anumit punct al
lanţului alimentar la următorul. Prezintă următoarele caracteristici:
 Este utilizată între diferite companii şi/sau ţări.
 Trasabilitate externă are la bază sistemul intern de trasabilitate, presupune respectarea
numitor cerinţe legale şi reglementări internaţionale şi necesită elaborarea unor proceduri
standard pentru păstrarea datelor respectiv a înregistrărilor.
Un sistem de trasabilitate se bazează conform studiilor pe 4 piloni fundamentali:
 Identificarea produsului
 Date şi informaţii
 Itinerariul sau traseul produsului
 Instrumentele de identificare
7. Siguranță și securitate alimentară în protecția consumatorului
1. Definirea conceptului de securitate alimentară

Evoluat din considerații cantitaive economice, spre o definiție care țin comt de calitatea alimentelor și de dimensiunea umană.
Deff FAO: accesul nemijlocit al tuturor oamenilor la hrană de care au nevoie pt a-și satisface funțiile vitale pt o viață sănătoasă și
activă. Securitatea alimentară este starea de certitudine în ceea ce privește disponibilitatea și accesul aprovizionării cu alimente
pentru consumul uman.
2. Componentele de bază ale siguranței și securității alimentare

Pentru a fi sigur de dispoziția comisiei, este necesar să se îndeplinească anumite condiții, care sunt:

o Disponibilitatea mijloacelor de consum.

o Suficiența pentru a satisface nevoile.
o Stabilitate în timp.
o Cultura unei alimentații bune.
o Administrarea corectă a alimentelor.

Trebuie avut în vedere faptul că capacitatea de nutriție adecvată nu are legătură doar cu aportul de alimente, ci și cu factori
nealimentari, cum ar fi absența bolilor, practicilor și igienei.

3. Definirea conceptului de siguranţă a alimentelor Siguranța alimentară este o problemă publică din ce în ce mai importantă,
ce se referă la două aspecte principale. Îmbolnăvirile legate de alimente, de obicei de natura infecțioasă sau toxică, cauzate de
agenți ingerați din alimente;

Magnitudinea acestor îmbolnăviri: cât de mult sunt răspândite în populație și creează probleme de sănătate publică atât în țările
dezvoltate cât și în cele in curs de dezvoltare. Incidența global a îmbolnăvirilor cauzate de alimente este dificil de estimat, totuși
Siguranţa alimentară înseamnă angrenarea tuturor factorilor şi aplicarea tuturor normelor care sprijină şi asigură realizarea unor
produse alimentare al căror valoare nutritivă şi consum stau la baza unei alimentaţii sănătoase
Scopul principal al siguranţei alimentare este asigurarea protecţiei sănătăţii umane la cel mai înalt nivel iar obiectivul este
reprezentarea intereselor consumatorilor vizavi de alimente
4. Managementul siguranţei alimentare sistem de management-sist prin care se stabilesc politica și obiectivele prin care se
stabilesc politica și obiectivele prin care se realizează acele obiective. . sistemul de management al calității- prin care se
orientează și se controlează o organizație în ceea ce privește calitatea.

5. Avantajele şi dezavantejele organismelor modificate genetic

8. autentificarea alimentelor și decelarea falsificărilor

Autentificarea cărnii după caracteristicile organoleptice
Culoarea cărnii prezintă nuanţe diferite de la roz-pal până la roşu închis, în funcţie de specie, vârstă şi starea de îngrăşare.
• La taurine culoarea este roşie cu diferite nuanţe de la roz-albicioasă-cenuşie, la viţelul de lapte, până la roşie vie la adulte şi roşu-
închis la animale bătrâne.
• La cabaline culoarea este roşie închisă (în contact cu aerul capătă un reflex albăstrui apoi se înnegreşte).
• La porcine culoarea cărnii este mai deschisă decât la bovine, de la albă-cenuşie la purcei la roză-pal la adulţi şi roşie-închisă la
porcii bătrâni (în special la vieri).
• La ovine culoarea este roşie deschisă la
animalele tinere până la roşu-închis la cele bătrâne.
• La caprine, carnea are o culoare mai închisă decât la ovine atât la tineret cât şi la adulte.
• La iepurii de casă, culoarea cărnii este roz-cenuşie sau roz-pală, iar prin fierbere devine pală ca şi cea de pasăre.
• Carnea prezintă variaţii de culoare la muşchii aceluiaşi animal, după regiunea anatomică: muşchii gâtului şi cei abdominali sunt
mai închişi la culoare ca şi muşchii sublombari.
Grăsimea prezintă variaţii de culoare şi consistenţă în funcţie de specie şi starea de îngrăşare astfel:
- grăsimea la taurine este de culoare alb-gălbuie, mai albă la cea de depozit şi mai gălbuie la animalele bătrâne de consistenţă
fermă nesfărâmicioasă;
- grăsimea la cabaline este galben-aurie, strălucitoare, frecată între degete dă senzaţia de unsuros;
- grăsimea la porcine este albă, moale şi unsuroasă;
- grăsimea la ovine este albă, mai consistentă decât la bovine, fără a fi sfărâmicioasă;
- grăsimea la caprine se aseamănă cu cea de oaie, dar are o nuanţă mai gălbuie la caprele bătrâne dispusă mai mult intern;
- grăsimea la iepurii de casă are culoare alb-gălbuie.
Consistenţa cărnii este elastică la carnea proaspătă maturată. Prin apăsare cu degetul nu rămân amprentele digitale. Consistenţa
cărnii este influenţată de gradul de îngrăşare. O carne cu marmorare şi preselare are o consistenţă mai fină, faţă de cea care are
mai mult ţesut conjunctiv între fibrele musculare.
• La taurine, fenomenul de marmorare şi preselare se întâlneşte la animalele adulte grase, scade la taurinele tinere (mânzaţi),
lipseşte la taur şi la viţeii de lapte.
• La cabaline fibra musculară este grosieră şi nu prezintă marmorare sau preselare.
• La porcine, consistenţa este moale, pe secţiune are granulaţii fine, cu marmorare şi preselare într-un grad ridicat.
• La ovine, consistenţa este mai tare cu fibrele musculare mai puţin fine şi nu atât de dense ca la oaie. Marmorarea este evidentă,
iar preselarea nu se observă.
• La iepurii de casă, consistenţa este medie cu fibra musculară fină fără marmorare sau preselare.

Mirosul cărnii proaspete este plăcut, caracteristic fiecărei specii în funcţie de conţinutul de acizi graşi volatili. Accentuarea
mirosului şi gustului cărnii este influenţat de conţinutul cărnii în amoniac şi sulf. De asemeni, mirosul poate fi modificat datorită
furajării animalelor cu sroturi de olcaginoase râncede, plante aromatice (alinacee, pelin), făină de peşte, medicamente (camfor,
terebentină etc).
• La taurine, mirosul este plăcut caracteristic, dar poate fi acid la animalele surmenate de muncă (boi şi bivoli bătrâni).
• La cabaline, mirosul cărnii este specific, iar gustul este dulceag.
• La porcine, mirosul cărnii este specific plăcut şi modificat la masculii necastraţi, datorită activităţii glandelor sexuale care
imprimă cărnii un miros sexual pronunţat.
• La ovine, mirosul cărnii este specific, uşor amoniacal, mai ales la masculii necastraţi, unde se asociază cu cel caracteristic de
sex.
• La caprine, mirosul cărnii este specific plăcut şi foarte neplăcut – sexual la ţapi în perioada montei.

Autentificarea laptelui și produselor lactate

Principalele motive care stau în spatele unei falsificări este maximizarea câştigurilor prin folosirea unor ingrediente mai ieftine
sau substituirea totală sau parţială a unor ingrediente mai scumpe, sau înlocuirea componentelor valoroase sperând că vor trece
nedetectate de consumatorul final. Adăugarea de apă sau smântânirea lapteului sunt exemple bune care ilustrează practicile
frauduloase dealungul timpului în ceea ce priveşte laptele. Produsele lactate reprezintă o importantă parte din produsele
alimentare comercializate la nivel monidal.
Extensia produselor cu ingrediente ieftine, denumită şi falsificarea economică, nu reprezintă o problemă faţă de sănătatea
consumatorilor. Totuşi, această afirmaţie nu este în totdeauna adevărată în ceea ce priveşte produsele din lapte falsificate.
Consumatorii alergici la laptele de vacă pot suferi dacă ingeră lapte de oaie sau capră falsificat cu lapte sau zer de vacă. Din
acest motiv, majoritatea ţările au un sistem legal care să protejeze consumatorului final de practicile frauduloase. Etichetarea
produselor este un instrument vital pentru informarea consumatorilor despre identitatea produsului, obligând astfel ca
producătorii să se conformeze la standarde pentru fiecare produs.

Falsificarea laptelui și produselor lactate

Proteinele nelactate sunt în general de la alte specii animale sau vegetale, sunt mai ieftine decât proteinele lactate iar uneori
sunt adăugate pentru a mări cantitate sau datorită proprietăţilor lor funcţionale. Proteina din soia prezintă o capacitate de
reţinere şi legare a apei care pot îmbunătăţi textura produselor (brânza dulce). Identificarea acestora se poate realiza prin
metode electroforetice,cromatografice sau imunologice
Adaosul de apă este frauda cea mai frecventă întâlnită
şi reprezintă substituirea parţială indirectă a tuturor
componentelor valoroase ale laptelui (E.u.t., E.u.d., grăsimea, substanţele proteice, lactoza şi substanţele minerale).
• Adaosul de apă modifică proprietăţile organoleptice specifice ale laptelui (aspectul,
opalescenţa şi culoarea), acesta devenind apos, subţire, cu nuanţă străvezie-albăstruie. Prin adaos de apă, densitatea laptelui este
influenţată în mod special, motiv pentru care falsificatorii recurg de obicei la o a doua fraudă cu caracter de mascare, pentru a
readuce densitatea în limite normale. În acest scop adaugă diferite substanţe în lapte, din cele la îndemână şi ieftine, cum ar fi
clorura de sodiu, diferiţi fosfaţi, azotaţi etc.
• Diluarea cu apă afectează densitatea laptelui, indicele de refracţie a serului lactic şi cel mai important temperatura de îngheţ.
Determinarea crioscopică a temperaturii de îngheţ a laptelui este probabil cea mai uşoară metodă de stabili autenticitatea lui.
Valoarea temperaturii de îngheţ variază în funcţie de rasă, vârstă, lactaţie, furajare, sezon etc. Valoarea medie a temperaturii
variază între -0,5310 şi -0,5209 ºC
Smântâna este un produs ce se pretează la numeroase falsificări, cum ar fi: adaosul de făină, amidon, albuş de ou, gelatină, lapte
bătut, substanţe inerte (ghips, cretă) şi substanţe neutralizante (carbonat şi/sau bicarbonat de sodiu).
Falsificarea prin adaos de făină
• Adaosul de făină de grâu în smântână se face cu scopul de a i se mări consistenţa. Această falsificare se practică cel mai
frecvent, fiind cel mai uşor de realizat întrucât făina de grâu se găseşte uşor şi la un preţ destul de mic.
• Identificarea are la bază reacţia de culoare dintre amidon şi o soluţie pe bază de iod (iod-iodură de potasiu). Într-o eprubetă se
introduc 5-10 ml smântână peste care e adaugă o cantitate egală de apă şi se fierbe. După răcire, peste amestec se adaugă 2-3
picături din soluţia iod-iodură de potasiu, se agită eprubeta pentru omogenizare şi se citeşte reacţia de culoare.
Falsificarea prin adaos de albuş de ou, gelatină şi amestecul cu lapte bătutAdaosul de albuş de ou şi/sau gelatină se folosesc în
scopul de a mări consistenţa, iar laptele bătut pentru a spori volumul. Identificarea se face prin diluarea cu apă în părţi egale a
câţiva ml de smântână peste care se adaogă câteva picături de acid acetic, iar amestecul se încălzeşte la fierbere. Substanţele
albuminoide coagulează prin fierbere şi sunt reţinute prin filtrare.
Gelatina se evidenţiază cu o soluţie de tanin cu care formează un coagul vizibil. Laptele bătut se identifică după caracteristicile
organoleptice specifice şi după cantitatea redusă de grăsime a smântânii falsificate (Ciotau 2010).
Falsificarea prin adaos de substanţe inerte
Identificarea substanţelor inerte (cretă, ghips, cazeină), adăugate fraudulos în smântână, se face din amestecul de smântână în
diluţii mari cu apă, după care se lasă în repaus 20-30 minute. Substanţele inerte cu greutate moleculară mai mare sedimentează
formând un strat mai mult sau mai puţin abundent, uşor vizibil la fundul eprubetei.
Falsificarea prin adaos de substanţe neutralizante
Adăugarea de substanţe neutralizante (carbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu) în smântână se face în mod fraudulos pentru a
masca acidifierea smântânii. Identificarea lor se face ca şi la falsificarea laptelui prin metoda cu alizarină şi metoda cu albastru de
bromtimol. În urma examinărilor făcute la smântână, se iau următoarele sancţiuni:
• se admite liber în consum smântâna care corespunde organoleptic, fizico-chimic şi microbiologic;
• se confiscă smântâna cu caractere organoleptice foarte modificate, cea cu fermentaţii anormale, smântâna falsificată şi/sau
alterată;
• se dirijează la prelucrare industrială în unt în cazul smântânii prea acide (Ciotau 2010).

Autentificarea vinului și identificarea falsurilor

Vinul este unul din produsele cel mai susceptibile de a fi falsificate, chiar dacă sunt reguli specifice şi stricte în ceea ce priveşte
autenticitatea lui. Principalele falsificări se referă la: adăugarea de zahăr (captalizare) străin (zahăr de sfeclă, de trestie),
adăugarea ilicită de apă şi falsificarea originii şi a varietăţii. Aceste falsificări sunt greu de detectat iar detecţia necesită tehnici
de laborator complexe. Soiul influenţează calitatea şi caracteristicile vinului. Cele mai frecvente falsificări se referă la
autenticitatea soiului şi la arealul de produce şi mai ales la adaosul unor îndulcitori naturali sau sintetici, a substanţelor
 colorante, aromatizante interzise prin lege.
• Metodele analitice au devenit în ultimii ani
reglementări agreate de comunitatea europeană în ceea
ce priveşte adaosul fraudulos de zaharoză în must şi vin (EEC 2676/90), şi în al doilea rând, determinarea raportului de
13C/12C pentru obţinerea raportului de izotopi stabili a mustului şi a alcoolului fermentat din vin (EEC 2676/90), în al treilea
rând, determinarea raportului izotopic 18O/16O pentru stabilirea apei din vin (EEC 822/97).
Falsificări prin adaos de îndulcitori naturali sau/şi sintetice la musturi şi/sau vinuri
• Adaosul de zaharoză în must. Adaosul de zaharoză în must înainte de fermentare are ca scop creşterea concentraţiei alcoolice
a vinului, operaţie denumită şi şaptalizare
• Adaosul de îndulcitori în vinuri. În mod ilicit se folosesc deseori îndulcitori naturali (zaharoză, glucoză) sau sintetici, cum
sunt: zaharina, dulcina, aspartamul, ciclamaţii, etc.
Falsificări prin alcoolizare, diluare, glicerinare şi neutralizarea acidităţii fixe
• Determinările analitice ale unor indici fizico-chimic ai vinurilor cum sunt: densitatea, concentraţia alcoolică, aciditatea,
extractul, conţinutul de glicerină, cenuşă, pot furniza unele informaţii privind autenticitatea vinurilor şi existenţa unor eventuale
falsificări, însă nu sunt suficiente, mai ales atunci când sunt modificate mai multe caracteristici.
Falsificări prin adaos de coloranţi naturali sau/şi sintetici
• Practica corijării culorii vinurilor cu coloranţi naturali de origine vegetală sau animală, iar în ultimul timp cu coloranţi de
sinteză, este de mult utilizată, aria de răspândire fiind mai restrânsă în present

Autentificarea mierii de albine și identificarea falsurilor

Obiectivele cele mai importante ale autentificării mierii de albine se referă la identificarea originii geografice, a speciei de
plante (originea botanică), a mierii florare şi a celei de mană şi a sistemului de cultivare a plantelor.
Identificarea originii geografice constituie unul din obiectivele principale ale autentificării mierii de albine. Identificarea se
bazează pe analize fizico-chimice prin care se determină conţinutul şi structura unor compuşi ale căror caracteristici variază în
funcţie de zona geografică, cum sunt aminoacizii, substanţe de aromă, substanţe minerale etc. Identificarea se face prin metode
moderne de analiză cum sunt: spectroscopia de masă (MS), rezonanţa magnetică nucleară (NMR), cu ajutorul cărora se
determină conţinutul şi valoarea raporturilor unor izotopi stabili.
Identificarea speciei de plante (originea botanică).
Mierea uniflorală, provenită de la anumite specii este aproape imposibil de identificat, întrucât hrănirea albinelor numai cu
polen de la o singură specie de flori se realizează foarte rar.
• Analiza spectrului polinic dă rezultate bune, dar spectrul polinic poate fi modificat. Astfel, unii comercianţi filtrează mierea
pentru a mări durata de păstrare, iar impostorii adaugă polenul dorit.
Determinarea unui număr cât mai mare de parametri fizico-chimici poate oferi date credibile pentru a caracteriza sursa florală.
Identificarea mierii florale şi a celei de mană. Aceste două sortimente se diferenţiază printr-o serie de proprietăţi senzoriale şi
fizico-chimice. Examinarea microscopică evidenţiază conţinutul redus de polen la mierea de mană, iar determinarea
conductivităţii electrice poate diferenţia originea celor două sortimente de miere.
Identificarea sistemului de cultivare a plantelor. Este important informarea consumatorilor dacă mierea (polenul) provine de la
plante cultivate în sistem convenţional sau de la plante modificate genetic (OMG). Identificarea se face cu ajutorul tehnicilor
moderne de analiză (cromatografice,
electroforetice, teste ADN etc).
Falsificarea cu sirop de zahăr invertit artificial
Falsificarea cu sirop de porumb sau alt hidrolizat enzimatic de amidon
Falsificarea cu melasă
Falsificarea cu mierea de la albine hrănite intensiv cu sirop de zahăr

Autentificarea uleiului și identificarea falsurilor

Falsificări specifice uleiului de măsline
Falsificarea se poate face cu uleiuri vegetale mai ieftine (ulei de floarea soarelui, ulei de soia, ulei de măsline rafinat sau ulei
din tescovină de măsline). Sunt semnalate şi falsificări cu ulei de nucă şi ulei de mac, ulei din seminţe de struguri, ulei de
arahide.
Falsificarea uleiului de măsline cu ulei de floarea soarelui se poate evidenţia pe baza determinării profilului acizilor graşi
Falsificarea uleiului de măsline cu ulei de nuci se bazează pe diferenţa dintre temperaturile de solidificare ale celor două
uleiuri. Această falsificare se decelează prin faptul că trigliceridele din uleiul de nuci solidifică la temperatura de -26,66 C.
Falsificarea uleiului virgin de măsline cu ulei de mac este
Pe plan mondial sunt menţionate următoarele falsificări ale uleiurilor vegetale:
1. Falsificarea cu ulei de ricin care poate conţine două substanţe toxice şi anume ricina şi ricinina. Falsificarea se pune în
evidenţă prin determinarea indicelui de hidroxil şi a indicelui de refracţie al uleiului acetilat.
2. Falsificarea ulei de karanja, care poate conţine flavonoide toxice. Acest ulei necomestibil este produs în Italia. Identificarea
prezenţei acestui ulei în uleiurile vegetale comestibile (ulei de muştar) se face printr-un test de culoare. Testul constă în a trata
proba suspectă cu acid fosforic care, în prezenţa flavonoidelor din uleiul de karanja, dă o culoare roşie strălucitoare.
3. Falsificarea cu ulei de argemon. Acest ulei conţine un alcaloid care manifestă proprietăţi toxice. Acest ulei are culoare
asemănătoare cu cea a uleiului de muştar.
 4. Falsificarea cu ulei de seminţe de jatrofa, care
seamănă cu uleiul de ricin. Constituentul toxic este
curcina. Uleiul falsificat dă o absorbanţă
caracateristică la 259 nm.
5. Falsificarea uleiului de rapiţă şi muştar cu ulei de kusum. Uleiul de kusum se poate pune în evidenţă cu acetat şi benzidină.
6. Falsificarea cu ulei de rapiţă, care este bogat în ulei erucic.
9. Inspecția și legislația mediului
 Procedura privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de control şi inspecţie în domeniul protecţiei mediului
 Protecția mediului in România
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) este instituția de specialitate a administrației publice centrale cu
competențe în implementarea politicilor și legislației din domeniul protecției mediului. Ea se află în subordinea  Ministerului
Mediului
ANPM este menita sa acționeze pentru a asigura populației un mediu sănătos în armonie cu dezvoltarea economică și cu progresul
social al României. Misiunea ANPM este de a asigura un mediu mai bun în România pentru generațiile prezente și viitoare și
realizarea unor îmbunătățiri majore și continue ale calității aerului, solului și apelor. [1]
Atribuțiile ANPM sunt următoarele:[1]

 planificarea strategică de mediu;

 monitorizarea factorilor de mediu;
 autorizarea activităților cu impact asupra mediului;
 implementarea legislației și politicilor de mediu la nivel național, regional și local;
 raportările către Agenția Europeană de Mediu, pe următoarele domenii: calitatea aerului, schimbări climatice, arii protejate,
contaminarea solului, apă.
În acest scop ANPM trebuie:[1]

 să asigure suportul tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a strategiilor și politicilor sectoriale de mediu
armonizate cu acquis-ul comunitar și bazate pe conceptul de dezvoltare durabilă;
 să implementeze legislația din domeniul protecției mediului;
 să coordoneze activitățile de implementare a strategiilor și politicilor de mediu la nivel național, regional și local;
 să asigure reprezentarea în domeniul protecției mediului în relațiile interne și externe, conform mandatului acordat de către
MMDD;
 să asigure autorizarea activitățile cu impact potențial asupra mediului și asigurarea conformării cu prevederile legale;
 să asigure funcționarea laboratoarelor naționale de referință pentru aer, deșeuri, zgomot si vibrații, precum și pentru
radioactivitate;
 să coordoneze realizarea planurilor de acțiune sectoriale și a planului național de acțiune pentru protecția mediului.

 Sistemul de management de mediu și audit -EMAS

 Regimul organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile biotehnologiei modern
Activităţile care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim
special de reglementare, autorizare şi administrare, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a legislaţiei specifice şi
convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) includ:
a) utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
b) introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii;
c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.
(3) Activităţile prevăzute la alin. (2) se desfăşoară numai în condiţiile asigurării protecţiei mediului, precum şi a sănătăţii
oamenilor şi animalelor, în baza actelor de reglementare, emise de autoritatea competentă.
Art. 40. -
(1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite autorizaţiile şi acordurile de import privind activităţile cu
organisme modificate genetic prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. c).
(2) În procesul decizional privind activităţile de la art. 39, alin. (2), lit. b) şi c), autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului solicită avizele autorităţilor publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa alimentelor, protecţia consumatorului,
precum şi ale altor instituţii implicate, conform legislaţiei specifice, consultă Comisia pentru Securitate Biologică şi asigură
informarea şi participarea publicului.
(3) În procesul decizional privind activităţile prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. a), autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului aplică procedura stabilită prin legislaţia specifică privind microorganismele modificate genetic.
Art. 41. -
(1) Autorizaţiile privind introducerea deliberată în mediu şi
pe piaţă a organismelor modificate genetic vii şi privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic se
emit numai persoanelor juridice, conform prevederilor legislaţiei specifice.
(2) Importul pe teritoriul României şi exportul unui organism modificat genetic se realizează numai de către persoane juridice,
conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
(3) Transportul internaţional al organismelor modificate genetic se realizează conform legislaţiei naţionale, acordurilor şi
convenţiilor privind transportul internaţional de mărfuri/mărfuri periculoase, după caz, la care România este parte.
Art. 42. -
Autoritatea vamală permite importul/exportul organismelor modificate genetic şi colaborează cu autorităţile publice centrale
pentru protecţia mediului, agricultură, siguranţa alimentelor, sănătate şi alte autorităţi implicate, în conformitate cu legislaţia
specifică.
Art. 43. - Jurisprudenţă
Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi ai autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate
genetic au obligaţia să se conformeze cerinţelor legale privind asigurarea trasabilităţii, etichetării, monitorizării şi să raporteze
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi altor autorităţi, după caz, rezultatele activităţii, conform legislaţiei specifice
în vigoare.
Art. 44. -
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi care implică organisme modificate genetic au următoarele obligaţii:
a) să solicite şi să obţină acordul de import pentru organisme modificate genetic şi/sau autorizaţiile privind activităţile cu
organisme modificate genetic, după caz;
b) să respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi/sau ale autorizaţiilor privind activităţile cu
organisme modificate genetic, după caz;
c) să oprească activitatea sau să schimbe condiţiile de desfăşurare, la solicitarea autorităţii competente, dacă apar informaţii noi,
privind riscurile asupra mediului şi sănătăţii umane şi animale;
d) să răspundă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei specifice în vigoare, pentru prejudiciile rezultate din aceste
activităţi;
e) să acopere costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor adverse ale acestor activităţi;
f) să aplice măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile care implică organisme/microorganisme modificate genetic,
în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului în România

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi răspunderi
a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi elementelor strategice prevăzute în prezenta ordonanţă
de urgenţă;
b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în strategiile şi politicile sectoriale;
c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;
d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism şi stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;
e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care permit accesul liber la informaţiile privind mediul
şi participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;
f) stabileşte infrastructura pentru informaţia spaţială care serveşte scopurilor politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care
pot avea un impact asupra mediului;
g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri specifice;
h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra mediului, elaborate de alte autorităţi şi controlează
aplicarea acestora;
i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului, coordonează activitatea acestuia şi asigură
informarea autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului;
j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea programelor de cercetare, pentru formarea şi
instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului;
k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi
agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia mediului;Modificări (1)
l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite activităţi care implică organisme
modificate genetic;
m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi externi, după caz;
n) elaborează şi implementează programe şi
elaborează materiale educative privind importanţa protecţiei
mediului;Modificări (1)
o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte;
p) urmăreşte şi analizează aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, întocmeşte, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia
Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;
q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţări şi reprezintă Guvernul în relaţiile internaţionale în domeniul
protecţiei mediului;
r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile
impuse prin actele de reglementare, titularilor activităţilor;

 Metodologia auditului de prevenire a poluării

 Regimul deşeurilor în România
Articolul 1Dispoziții generalePrezenta ordonanță de urgență are ca obiectiv asigurarea unui înalt nivel de protecție a mediului și
sănătății populației prin instituirea de măsuri:a) de prevenire și reducere a generării de deșeuri și de gestionare eficientă a
acestora;b) de reducere a efectelor adverse determinate de generarea și gestionarea deșeurilor;c) de reducere a efectelor generale
determinate de utilizarea resurselor și de creștere a eficienței utilizării acestora, ca elemente esențiale pentru asigurarea tranziției
către o economie circulară și a garanta competitivitatea pe termen lung.Articolul 2Domeniul de aplicare(1) Se exclud din
domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență următoarele:a) efluenți gazoși emiși în atmosferă;b) soluri (in situ),
inclusiv soluri contaminate neexcavate și clădiri legate permanent de sol;c) soluri necontaminate și alte materiale geologice
naturale excavate în timpul activităților de construcție, în cazul în care este sigur că respectivul material va fi utilizat pentru
construcții în starea sa naturală și pe locul de unde a fost excavat;d) deșeuri radioactive;e) explozivi dezafectați;f) materii fecale,
în cazul în care acestea nu intră sub incidența prevederilor alin. (2) lit. b), paie și alte materii naturale nepericuloase provenite din
agricultură sau silvicultură și care sunt folosite în agricultură sau silvicultură sau pentru producerea de energie din biomasă prin
procese sau metode care nu dăunează mediului și nu pun în pericol sănătatea populației.(2) Se exclud din domeniul de aplicare a
prezentei ordonanțe de urgență, în măsura în care sunt reglementate prin alte acte normative, următoarele:a) apele
uzate;b) subproduse de origine animală, inclusiv produse transformate care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr.
1.069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind
subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului
(CE) nr. 1.774/2002, cu excepția produselor care urmează să fie incinerate, depozitate sau utilizate într-o instalație de producere a
biogazului sau a compostului;c) carcase de animale care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care
au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii, și care sunt eliminate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.069/2009;d) deșeuri rezultate în urma activităților de prospectare, extracție, tratare și stocare a resurselor minerale, precum și a
exploatării carierelor, care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile
extractive;e) substanțe destinate utilizării ca materii prime pentru furaje, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) lit. (g) din
Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și
utilizarea furajelor, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și de
abrogare a Directivei 79/373/CEE a Consiliului, a Directivei 80/511/CEE a Comisiei, a Directivelor 82/471/CEE, 83/228/CEE,
93/74/CEE, 93/113/CE și 96/25/CE ale Consiliului și a Deciziei 2004/217/CE a Comisiei și care nu constau din sau care nu conțin
produse secundare animale.(3) Sedimentele depuse în apele de suprafață în scopul gestionării apelor și a căilor navigabile sau al
prevenirii inundațiilor, al atenuării efectelor inundațiilor și secetei ori asanării terenurilor nu se supun prevederilor prezentei
ordonanțe de urgență, în cazul în care se face dovada că respectivele sedimente sunt nepericuloase și nu contravin normelor
obligatorii de drept intern.(4) Actele normative care transpun directive individuale pot stabili pentru gestionarea anumitor
categorii de deșeuri reguli speciale pentru cazuri individuale sau reguli care completează dispozițiile prezentei ordonanțe de
urgență.Articolul 3Semnificația termenilor specifici utilizați în prezenta ordonanță de urgență este prevăzută în anexa nr.
1.Articolul 4Ierarhia deșeurilor(1) Următoarea ierarhie se aplică prioritar în cadrul politicii și legislației de prevenire a generării și
de gestionare a deșeurilor:a) prevenirea;b) pregătirea pentru reutilizare;c) reciclarea;d) alte operațiuni de valorificare, precum
valorificarea energetică;e) eliminarea.(2) Aplicarea ierarhiei deșeurilor prevăzute la alin. (1) are ca scop încurajarea acelor opțiuni
care produc cel mai bun rezultat global în privința mediului și a sănătății populației.(3) În acest sens, pentru anumite fluxuri de
deșeuri specifice, aplicarea ierarhiei deșeurilor poate suferi modificări în baza evaluării de tip analiza ciclului de viață privind
efectele globale ale generării și gestionării acestor deșeuri.(4) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului ia în
considerare principiile protecției mediului, ale precauției în luarea deciziei de mediu, principiul durabilității, fezabilității tehnice și
viabilității economice, protecției resurselor, economiei circulare, precum și impactul global asupra mediului, sănătății populației,
economiei și societății, potrivit prevederilor art. 1 și 21.(5) În vederea aplicării ierarhiei deșeurilor sub coordonarea autorității
publice centrale pentru protecția mediului, autoritățile publice centrale din următoarele domenii: economiei, finanțelor, dezvoltării
și amenajării teritoriului, sănătății, agriculturii și cercetării, după caz, reglementează prin modalitatea de aplicare a instrumentelor
economice prevăzute în anexa nr. 2 sau a altor instrumente și măsuri adecvate, după caz, care va fi aprobată prin hotărâre a
Guvernului.Articolul 5Subproduse(1) Este considerat subprodus, și nu deșeu, potrivit definiției prevăzute la pct. 10 din anexa nr.
1, o substanță sau un obiect care rezultă dintr-un proces de producție al cărui obiectiv principal nu este producerea respectivei
substanțe sau a respectivului obiect, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) utilizarea ulterioară a substanței sau a
obiectului este certă;b) substanța sau obiectul poate fi utilizat direct, fără a fi supus unei alte prelucrări suplimentare decât cea
prevăzută de practica industrială obișnuită;c) substanța sau obiectul este produs ca parte integrantă a unui proces de
producție;d) utilizarea ulterioară este legală, și anume
substanța sau obiectul îndeplinește toate cerințele relevante
privind produsul, protecția mediului și protecția sănătății pentru utilizarea specifică și nu va produce efecte globale nocive asupra
mediului sau a sănătății populației.(2) În cazul în care nu au fost stabilite criterii la nivelul Uniunii Europene autoritatea publică
centrală din domeniul economiei împreună cu autoritatea publică pentru protecția mediului stabilesc, dacă este cazul, prin ordin de
ministru comun, criterii detaliate pentru aplicarea condițiilor prevăzute la alin. (1).(3) În lipsa unor criterii la nivel european sau
național, pentru aplicarea condițiilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care există solicitări din partea producătorilor de deșeuri,
autoritatea competentă pentru protecția mediului decide prin autorizația de mediu/autorizația integrată de mediu, pentru fiecare
situație în parte, dacă o substanță sau un obiect este considerat subprodus.(4) Autoritatea publică centrală din domeniul economiei
notifică statelor membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene ordinele prevăzute la alin. (2), potrivit prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și
reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale
Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare.Articolul 6Încetarea statutului de
deșeu(1) Anumite categorii de deșeuri încetează să mai fie considerate deșeuri, potrivit definiției prevăzute la pct. 10 din anexa nr.
1, în cazul în care au fost supuse unei operațiuni de reciclare sau altei operațiuni de valorificare prevăzute în anexa nr. 3, dacă
respectă cumulativ următoarele condiții:a) substanța sau obiectul urmează să fie utilizat în scopuri specifice;b) există o piață sau
cerere pentru substanța sau obiectul în cauză;c) substanța sau obiectul îndeplinește cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor
specifice și respectă legislația și normele aplicabile produselor;d) utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte
nocive asupra mediului sau a sănătății populației.(2) În cazul în care nu au fost stabilite criterii la nivelul Uniunii Europene, în
cazul în care există solicitări din partea producătorilor de deșeuri, agenția județeană pentru protecția mediului, denumită în
continuare APM, analizează și verifică împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu îndeplinirea condițiilor prevăzute
la alin. (1) și transmite cele constatate Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, denumită în continuare ANPM, care le
centralizează și propune criterii pentru fiecare situație în care anumite deșeuri încetează să mai fie considerate deșeuri.(3) Pentru
aplicarea condițiilor prevăzute la alin. (1), criteriile prevăzute la alin. (2) iau în considerare eventualele efecte negative asupra
mediului și sănătății umane ale substanței sau ale obiectului în cauză, respectă alin. (5) și sunt adoptate prin ordine de ministru.
(4) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului notifică statelor membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene
ordinele prevăzute la alin. (3), potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Pentru evaluarea condițiilor prevăzute la alin. (1) și aplicarea alin. (2) se folosește următoarea listă care nu este
exhaustivă:a) deșeuri autorizate ca material de intrare în procesul de valorificare;b) procese și tehnici de tratare permise;c) criterii
de calitate privind încetarea statutului de deșeu pentru materialele care rezultă din operațiunea de valorificare în conformitate cu
standardele aplicabile produselor, inclusiv valori-limită pentru poluanți, atunci când este necesar;d) cerințe pentru sistemele de
gestionare pentru a demonstra conformitatea cu criteriile de încetare a statutului de deșeu, inclusiv pentru controlul calității și
automonitorizare, precum și pentru acreditare, dacă este cazul;e) cerințe pentru emiterea unei declarații de conformitate.(6) O
persoană fizică autorizată sau juridică care utilizează, pentru prima dată, un material care a încetat să mai fie deșeu și care nu a
fost introdus pe piață sau care introduce pe piață un material pentru prima dată după ce a încetat să mai fie deșeu se asigură că
materialul îndeplinește cerințele relevante în baza legislației aplicabile în materie de substanțe chimice și a celei referitoare la
produse.(7) Condițiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie îndeplinite înainte ca legislația privind substanțele chimice și produsele
să se aplice pentru materialele care au încetat să mai fie deșeuri.Articolul 7Lista deșeurilor(1) Clasificarea și codificarea
deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, se realizează potrivit:a) Deciziei Comisiei 2000/532/CE din 3 mai 2000 de înlocuire
a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul art. 1 lit. (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind
deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul art. 1 alin. (4) din
Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase, cu modificările ulterioare;b) anexei nr. 4.(2) Includerea unui
obiect sau a unei substanțe pe listă nu înseamnă că respectivul obiect ori respectiva substanță se consideră ca fiind deșeu în orice
împrejurare.(3) O substanță sau un obiect este considerat deșeu numai în cazul în care corespunde definiției prevăzute la  pct. 10
din anexa nr. 1.Articolul 8(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri, persoane juridice, sunt obligați cumulativ să clasifice și să
codifice deșeurile generate din activitate în lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1), după care să întocmească o listă a acestora.
(2) În cazul unui tip de deșeu care se încadrează potrivit listei deșeurilor prevăzute la art. 7 alin. (1) sub două coduri diferite în
funcție de posibila prezență a unor caracteristici periculoase - codurile marcate cu asterisc, încadrarea ca deșeu nepericulos se
realizează de către producătorii și deținătorii de astfel de deșeuri numai în baza unei analize a originii, testelor, buletinelor de
analiză și a altor documente relevante solicitate de către autoritatea de protecție a mediului.(3) Laboratorul de referință din cadrul
ANPM analizează cazurile de incertitudine referitoare la caracterizarea și clasificarea deșeurilor și face propunerea de încadrare
corespunzătoare.(4) În scopul determinării posibilităților de amestecare, a metodelor de pregătire prealabilă, reciclare, valorificare
și eliminare a deșeurilor, producătorii și deținătorii de deșeuri persoane juridice sunt obligați să efectueze și să dețină o
caracterizare a deșeurilor periculoase generate din propria activitate și a deșeurilor care pot fi considerate periculoase din cauza
originii sau compoziției și dacă acestea prezintă una sau mai multe dintre proprietățile prevăzute în anexa nr. 4.(5) Producătorii și
deținătorii de deșeuri autorități publice de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt obligați să încadreze în codurile
prevăzute în Decizia Comisiei 2000/532/CE, cu modificările ulterioare, fiecare tip de deșeu generat de propria activitate, pe baza
reglementărilor specifice pentru gestionarea deșeurilor.(6) Autoritățile competente definite la pct. 2 din anexa nr. 1, producătorii și
deținătorii de deșeuri persoane juridice vor utiliza clarificările și orientările privind interpretarea și aplicarea corectă a legislației
UE relevante în materie de clasificare a deșeurilor, respectiv privind identificarea proprietăților periculoase, determinarea
prezenței vreunor proprietăți periculoase în deșeuri și, în ultimă instanță, clasificarea deșeurilor ca periculoase sau nepericuloase,
așa cum sunt ele publicate de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 Accesul publicului la informaţia privind mediul.

Publicul poate solicita informații privind mediul oricărei
autorități publice, care se încadrează în una dintre
următoarele categorii: a) guvern la nivel național, regional
sau la alt nivel; b) persoane fizice sau juridice care îndeplinesc funcții administrative publice conform legislației naționale,
inclusiv sarcini specifice, activități sau servicii în legătură cu mediul; c) orice altă persoană fizică sau juridică având
responsabilități ori funcții publice sau care asigură servicii publice în legătură cu mediul sub controlul unui organism sau al unei
persoane care se înscrie în prevederile subpunctelor a) și b); d) instituțiile oricărei organizații de integrare economică regională și
care este parte la convenție (de exemplu, instituțiile Uniunii Europene).
10. Metodologia studiilor de impact
 Indicatori ecologici utilizați în realizarea unui studiu de impact.
Indicatorii de stare ai mediului sau indicatori ecologici sunt reprezentați de : aer; apă; sol; faună; populația umană; estetică,
patrimoniu și cultură.
 Principiile elaborării unui studiu de impact al mediului.
Principii cheie care stau la baza Evaluării Impactului asupra Mediului (EIM) sunt :
1. proces procedural;

2. proces informational;

3. proces preventiv;

4. proces iterativ.

 Etapele procesului de evaluare a impactului asupra mediului.

1) Etapa de încadrare.

2) Etapa de definire.

3) Etapa de analiză.

 Metode și tehnici de evaluare și cuantificare a impactului indus asupra mediului (liste de control; metoda
matricii de evaluare rapidă a impactului asupra mediului; metoda indicelului de poluare globală; metoda
matricei simple de acțiun e sau metoda lui Leopold; metoda integrata de evaluare a impactului și riscului de
mediu). Aici poți vorbi de metoda pe care ai avut-o chiar tu (kiss)

11. Pregătire inginerească de bază (analiză matematică, coroziune și protecție anticorozivă, coloizi în industria
alimentară, informatică aplicată și grafică asistată de calculator)
 Puncte de extrem local ale unei funcţii reale de o variabilă reală (determinarea lor cu ajutorul derivatei de ordinul I).
 Intervale de convexitate / concavitate ale graficului unei funcţii reale de o variabilă reală (determinarea cu ajutorul
derivatei de ordinul al II-lea).
 Derivatele parțiale și diferențialele funcțiilor reale de 2 sau 3 variabile reale. Formule de calcul.
 Calculul ariei unei suprafeţe determinate de graficul unei funcţii reale de o variabilă reală (cu ajutorul integralei
definite).
 Indicatori statistici: media aritmentică, dispersia, abaterea standard. Mod de calcul, proprietăţi.
 Sisteme disperse
 Emulsii
 Spume
 Geluri
 Alimentele ca sisteme disperse
 Moduri de reprezentare a pieselor în desenul tehnic.
 Formate şi scări de reprezentare în desenul tehnic.
 Stiluri de schiţare în Autodesk Inventor.
 Metode de modelare 3D în Autodesk Inventor.
 Metode de generare a ansamblelor în Autodesk Inventor. Etape de lucru pentru realizarea unei asamblări în Autodesk
Inventor.