CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing.

Lazăr Anca-Alina

 Calculul unghiului de orientare al staţiei de coordonate cunoscute

Staţiile de coordonate cunoscute sunt reprezentate de punctele vechi din reţea, din care
s-au efectuat observaţii azimutale spre alte puncte, noi sau vechi, ale reţelei.
Pentru punctul de staţie 1001, există un număr de cinci vize către punctele vechi şi o
viză către punctul nou 1002 (figura 1.10).
În figura 1.10 se reprezintă unghiul de orientare al staţiei 1001, definit ca orientarea
direcţiei zero a cercului orizontal (Hz).
Se observă că datorită erorilor de măsurare a direcţiilor orizontale (Hz), dar şi a erorilor
de determinare a coordonatelor punctelor geodezice vechi (X,Y) rezultate dintr-o prelucrare
anterioară, se vor obţine mai multe valori apropiate ca mărime pentru unghiul de orientare al
staţiei 1001, de forma diferenţelor:


i
Z1001  1001i  Hz1001i [g c cc],
unde:

θ1001-i – orientarea calculată din coordonate dintre punctul de staţie şi un punct vechi de
coordonate cunoscute al reţelei;
Hz1001-i – direcţiile azimutale dintre punctul de staţie şi punctele vizate

5005
Z1001  10015005  Hz10015005

5006
Z1001  10015006  Hz10015006

5007
Z1001  10015007  Hz10015007

5009
Z1001  10015009  Hz10015009

5010
Z1001  10015010  Hz10015010

Pentru orientarea staţiei se calculează un unghi de orientare mediu, cu formula :

Z i
1001
Z1001  i 1
[g c cc],
v

unde cu „v” s-a notat numărul de vize din punctul de staţie 1001 către punctele vechi.
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Figura 1.10 – Unghiul de orientare Z1001 al punctului de staţie 1001

Calculul orientării direcţiei dintre punctul de staţie 1001 şi punctul nou 1002

Unghiul de orientare mediu al staţiei 1001 (Z1001) se foloseste la determinarea orientării

vizei 1001-1002.

10011002  Z1001  Hz10011002 [g c cc],

unde:
Hz1001-1002 – direcţia orizontală măsurată din punctul de staţie 1001 către punctul nou din turul
de orizont.

 Determinarea orientării medii al staţiei de coordonate cunoscute

Pentru punctul de staţie 1001, există un număr de cinci vize către punctele vechi şi o
viză către punctul nou 1002 (figura 1.11).
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Figura 1.11 – Orientarea medie θ1001-5005 al punctului de staţie 1001

Se calculează din coordonatele punctelor de sprijin si a punctelor vizate orientările:

Y5005  Y1001
1001
c
5005  arctg  k  200g , k=0.1,2
X 5005  X 1001
Y Y
1001
c
5006  arctg 5006 1001  k  200g , k=0.1,2
X 5006  X 1001
Y Y
1001
c
5007  arctg 5007 1001  k  200g , k=0.1,2
X 5007  X 1001
Y Y
1001
c
5009  arctg 5009 1001  k  200g , k=0.1,2
X 5009  X 1001
Y Y
1001
c
5010  arctg 5010 1001  k  200g , k=0.1,2
X 5010  X 1001

Se observa ca orientarea 10015005 se poate calcula şi prin transmitere, în funcţie de

orientarea 1001
c
5006 (  1001 5007 ,  1001 5009 ,  1001 5010 ) şi unghiul orizontal α5006 (α5007, α5009, α5010 )
c c c

astfel:
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

10015005  10015006   5006  400 

t1 c g

unde:
 5006  Hz10015005  Hz10015006  400g 

10015005  10015007   5007  400 

t2 c g

unde:
 5007  Hz10015005  Hz10015007  400g 

10015005  10015009   5009  400 

t3 c g

unde:
 5009  Hz10015005  Hz10015009  400g 
10015005  10015010   5010  400 
t4 c g

unde:
 5010  Hz10015005  Hz10015010  400g 

Se obţine astfel orientarea direcţiei de referinţă 1001-5005 ca medie aritmetică între

orientarea calculată din coordonate şi orientarile transmise, astfel:

1 c
10015005 
5

10015005  1001
t1

5005   10015005   10015005   10015005
t2 t3 t4

Orientarea medie θ1001-5005 se foloseste la determinarea orientării vizei 1001-1002.

θ 1001-1002 = θ1001-5005 + α1001 (-400g)

unde 1001  Hz10011002  Hz10015005  400g 

CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Cap. 2 Întocmirea planurilor topografice

2.1 Norme de conţinut al planurilor topografice

Elaborarea planurilor şi hărţilor topografice este scopul final al ridicărilor planimetrice.

În funcţie de scara de reprezentare aleasă şi de mărimea suprafeţei reprezentate rezultă
dimensiunile foii de hârtie pe care se va realiza planul. În acest sens se va ţine seama de faptul
că este necesară o zonă unde se face reprezentarea propriu-zisă şi o zonă periferică unde se
realizează inscripţiile marginale ale planului topografic. Întocmirea planului topografic se poate
face manual sau automat cu ajutorul sistemelor de desenat controlate de calculator (plotere).
Reprezentarea punctelor se poate face cu ajutorul coordonatelor rectangulare
(coordonate x,y) sau cu ajutorul coordonatelor polare (distanţă şi unghi).
Din punct de vedere practic, pentru realizarea unui plan topografic este necesar să se
cunoască următoarele elemente necesare în acest scop:
-coordonatele tuturor punctelor care urmează să fie reprezentate;
-schiţele de teren în care se regăsesc formele detaliilor şi numerotarea punctelor
caracteristice ale acestor detalii (punctele măsurate);
-scara de reprezentare;
-mărimea foii de hârtie pe care urmează să se realizeze planul;
-semnele convenţionale care urmează să fie utilizate.
În cazul când planul topografic este întocmit manual se realizează iniţial o primă formă
a acestuia numită original de teren şi apoi o copie pe un suport transparent numită original de
editare, după care se vor realiza copii de lucru. Operaţiile de desenare şi scriere pe planul
topografic sunt incluse în noţiunea de cartografiere a planului. La întocmirea planului se poate
folosi o culoare unică (tuş negru) sau mai multe culori (albastru pentru elemente hidrografice,
maro sau sepia pentru curbe de nivel, verde pentru vegetaţie etc.)
Ordinea operaţiilor de întocmire a planului este următoarea:
-se desenează pe o foaie de hârtie un dreptunghi care se numeşte cadrul interior al
planului şi reprezintă limita suprafeţei de reprezentat propriu-zise;
-spre exteriorul dreptunghiului se trasează cadrul ornamental la o distanţă de circa
10mm;
-în spaţiul cadrului interior se trasează caroiajul rectangular al planului, format dintr-o
reţea de pătrate cu latura de 10cm; liniile acestei reţele reprezintă valori rotunde ale
coordonatelor x,y ale sistemului rectangular; de obicei aceste linii sunt pe direcţia Nord-
Sud şi Est-Vest;
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

- se reprezintă detaliile planimetrice;

- se verifică corectitudinea reprezentării;
- se realizează inscripţiile explicative ale planului.
Pe planurile topografice se reprezintă detaliile planimetrice şi eventual şi detalii
altimetrice (prin curbe de nivel). Elementele cu dimensiuni reale reduse pot fi reprezentate prin
semne convenţionale care sunt reunite în atlase corespunzătoare la diferite scări ale planului.
Precizia de reprezentare pe plan a punctelor trebuie să fie de 0,5mm÷1mm.
2.2 Reprezentarea punctelor în coordonate rectangulare

În cazul întocmirii manuale, reprezentarea se poate face pe hârtie milimetrică sau

utilizând instrumente simple de desen: riglă, compas, raportor.
Dacă este necesară o precizie mai mare, atunci se utilizează instrumente numite
coordonatografe rectangulare prevăzute cu benzi gradate, care permit întocmirea caroiajului şi
reprezentarea punctelor. Pe plan se reprezintă prin coordonatele lor rectangulare mai întâi
punctele de sprijin şi apoi punctele de detaliu. Acestea din urmă se unesc conform schiţelor de
teren rezultând contururile detaliilor.
În cazul întocmirii planului la dispozitive automate ordinea operaţiilor este impusă de
tipul de program utilizat.

2.3 Reprezentarea punctelor în coordonate polare

Dacă planul topografic este întocmit manual şi numărul de detalii este mare, atunci se
poate face reprezentarea punctelor de detaliu numai prin coordonate polare, adică distanţa
orizontală între punctul de detaliu şi staţia din care a fost măsurat şi unghiul orizontal între
latura din urmă a drumuirii (sau direcţia de referinţă) şi direcţia vizei către punctul respectiv. În
acest scop, după realizarea caroiajului rectangular al hărţii, punctele de sprijin (inclusiv staţiile)
se reprezintă prin coordonate rectangulare, deoarece precizia este mai mare, iar apoi punctele
de detaliu se reprezintă cu ajutorul unor instrumente numite raportoare sau coordonatografe
polare, prevăzute cu cerc gradat şi cu rigle.
2.4 Calculul dimensiunilor foii de hârtie pentru realizarea unui plan topografic

Mărimea foii de hârtie necesară pentru reprezentarea unui plan se determină astfel: în
tabelul cu coordonatele punctelor se caută valorile maxime şi minime ale acestora xmax, ymax,
xmin,ymin şi cu ele se calculează lungimea şi lăţimea zonei de reprezentare:
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

( y max  y min ) ( xmax  xmin )

L şi l  (9.1)
N N

unde N este numitorul scării de reprezentare.

La valorile L şi l se adaugă spaţiile necesare pentru bordura planului (la câţiva
centimetri). Dacă valorile rezultate depăşesc dimensiunile uzuale ale foilor de hârtie, atunci se
recurge la împărţirea suprafeţei pe mai multe planuri de o anumită dimensiune.
Pentru folosirea economică a hârtiei, originea sistemului rectangular de axe se va fixa
în funcţie de valorile xmin, ymin la nişte valori rotunde apropiate de acestea (fig.2.1).

Fig. 2.1 Elementele grafice ale formatului unui plan

Elementele grafice permanente ale formatului (Fig. 2.1) sunt:

· fâşia de îndosariere este situată pe latura din stânga a formatului şi se trasează cu linie
continuă subţire, la 20 mm de marginea formatului, cu înălţimea de 297 mm;
· chenarul se trasează cu linie continuă groasă la distanţă de 10 mm de marginile formatului.
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Indicatorul se aplică pe fiecare desen şi serveşte la identificarea şi exploatarea

desenelor tehnice. Se amplasează în colţul inferior dreapta al formatului alipit de chenar. Forma
şi dimensiunile indicatorului utilizat în desenul tehnic se stabilesc prin standard (SRISO 7200:
1994). Completarea căsuţelor indicatorului se face astfel: numele respectiv semnătura persoanei
care a proiectat, desenat, verificat, aprobat desenul, scara sau scările la care a fost executat
desenul (ISO 5455), sistemul de coordonate utilizat, numărul planşei/numărul total de planşe,
numele instituţiei, denumirea desenului, numărul de înregistrare sau identificare al desenului
(fig. 2.2a si fig. 2.2.b).

Fig. 2.2a Forma şi dimensiunile indicatorului utilizat în desenul tehnic pentru formatul A4

Fig. 2.2b Forma şi dimensiunile indicatorului utilizat în desenul tehnic

pentru formatele A3, A2, A1, A0

2.5 Etape de realizare manuală a unui original de teren

Pentru menţinerea în timp a preciziei de reprezentare, planurile originale se întocmesc

pe suporturi nedeformabile şi se păstreză în condiţii corespunzătoare de temperatură şi
umiditate.
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Pentru realizarea planului topografic se parcurg următorii paşi:

1. Se reprezintă sistemul de axe de coordonate cu linii fine;
2. Se alege originea sistemului de axe de coordonate care va avea coordonatele mai mici
decât valorile minime din inventarul de coordonate şi de asemenea va avea valori rotunde ale
coordonatelor;
3. Se realizează caroiajul rectangular al planului în care pătratele au latura de 10 cm.
Valorile rotunde ale coordonatelor în originea sistemului rectangular de axe se vor alege în
funcţie de condiţia de mai sus şi de scara de reprezentare impusă.
4. Se reprezintă prin coordonatele rectangulare punctele din reţeaua de sprijin şi din
reţeaua de ridicare;
5. Se face verificarea reprezentării realizate prin măsurarea distanţelor pe plan între
punctele de sprijin sau de ridicare şi compararea lor cu distanţele obtinute din coordonate;
6. Se reprezintă punctele de detaliu prin coordonatele rectangulare sau prin coordonatele
polare;
7. Se realizează unirea punctelor de detaliu prin linii de diferite forme conform schiţei
din teren;
8. Se face verificarea raportării punctelor de detaliu si eventual rectificarea acestora;
9. Se trece la realizarea inscriptiilor marginale şi a reprezentărilor convenţionale.
Ridicarea detaliilor s-a facut prin metoda radierilor tahimetrice, astfel încât, dispunem
de cotele punctelor radiate. Reprezentarea reliefului terenului pe hărţi şi planuri topografice se
poate face prin mai multe metode, cea mai utilizată fiind metoda curbelor de nivel.
Pentru trasarea curbelor de nivel pe planurile topografice cea mai utilizată metodă este
metoda mecanică, care foloseşte izometrul (izograful).
Izometrul se construieşte din material transparent (calc) pe care se trasează linii paralele
echidistante. Distanţa între liniile paralele se alege în funcţie de mărimea diferenţelor de nivel.
În general, pentru scări mari, se folosesc izometre care au liniile paralele trasate la o distanţă de
2-3 mm.
La marginea liniilor paralele ale izometrului, se trec valorile rotunde ale cotelor
( corespuzătoare unei echidistanţe metrice naturale de 0,50 m), începând cu valoarea cotei
(rotunde) inferioară punctului cu cea mai mică cotă de pe plan, continuând cu cotele din 0,50m
în 0,50m, până ajungem la o cotă rotundă superioară punctului cu cea mai mare cotă de pe plan.
Pentru determinarea punctelor de cotă rotundă de pe plan se procedează astfel:
- se alege oricare direcţie de pe plan determinată de două puncte cu cota cunoscută;
- se unesc cele două puncte printr-o linie subţire;
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

- se suprapune izometrul peste plan astfel încât primul punct (de cotă cunoscută) să
fie între liniile de pe izometru de cotă inferioară şi de cotă superioară, aproximativ
în dreptul cotei punctului, şi se fixează cu un ac cu gămălie;
- se roteşte izometrul convenabil, astfel încât, cota celuilalt punct să se încadreze între
liniile de cotă corespunzătoare ale izometrului şi se fixează din nou izometrul cu un
ac cu gămălie;
- se înţeapă cu ajutorul unui ac intersecţiile dreptelor paralele de pe izometru cu
dreapta dată de cele două puncte de pe plan, obţinându-se astfel toate punctele de
cotă rotondă (corespunzătoare echidistanţei metrice naturale) situate între cotele
celor două puncte.
Pentru realizarea planului de situaţie cu curbele de nivel se interpolează toate punctele
de cotă rotundă, de pe toate direcţiile date de punctele planului.

2.6 Semne convenţionale

Semnul convențional este o figură geometrică, cu formă și mărime stabilită în mod

convențional, care urmărește să sugereze imaginea și natura unui obiect sau detaliu topografic.
Unele detalii topografice se pot transpune la scară, prin desenarea conturului lor, în interior
scriindu-se semnul convențional. Mărimea și formele semnelor convenționale sunt
standardizate și cuprinse în ”Atlasul de semen convenționale”.
După modul de reprezentare semnele convenţionale comportă o clasificare în 3 grupe:
 semne convenţionale de contur,
 semne convenţionale de scară,
 semne convenţionale explicative.
Semnele convenţionale de contur
Semnele convenţionale de contur sunt utilizate pentru a reda pe hărţi detalii de
dimensiuni suficient de mari încât să fie posibilă reprezentarea lor la scară. În general sunt
utilizate pentru indicarea elementelor de sol, vegetaţii sau unele elemente de hidrografie: bălţi,
mlaştini, lacuri.
Semnele convenţionale de contur sunt formate din două elemente:
- conturul propriu-zis
- elementele din interiorul conturului
Conturul propriu-zis reprezintă limitele, cadrul şi forma detaliului, la scară, printr-o linie
continuă sau întreruptă, delimitând obiectul de elementele din jurul sau în interiorul conturului
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

se figurează elementele detaliului, prin haşuri, culori, simboluri sau inscripţii. Acestea dau
informaţii despre caracteristicile calitative ale detaliului şi nu sunt redate la scară. De exemplu:
pentru o pădure ce se poate reprezenta la scara hărţii se redau limitele pădurii (astfel se poate
observa forma întinderii pădurii), iar în interiorul conturului se figurează simboluri specifice
pentru diferitele specii de vegetaţie forestieră. Se pot preciza prin inscripţii diferite informaţii
ce nu se pot reda la scară, cum ar fi înălţimea şi grosimea medie a copacilor, distanţele între
copaci şi altele.
Semnele convenţionale de scară
Prin semnele convenţionale de scară (sau în afara scării) sunt reprezentate obiecte de
dimensiuni mici, care nu pot fi figurate pe hărţi prin reducere la scară a dimensiunilor reale ale
obiectului, cu toate că detaliile nu sunt reprezentate la scară, dimensiunile semnelor
convenţionale depind de scara hărţii, ele fiind cu atât mai reduse cu cât scara e mai mică.
Semnele convenţionale de scară dau informaţii cu privire la caracteristicile calitative ale
detaliilor, la poziţia lor exactă însă nu şi informaţii despre dimensiunile reale ale obiectelor. În
funcţie de forma simbolului, poziţia reală a obiectului s-a stabilit a fi în centrul sau la baza
semnului convenţional. Astfel, pentru obiectele reprezentate prin forme geometrice: cerc,
pătrat, triunghi, poziţia reală a detaliului este în centrul geometric al simbolului (centrul
cercului, intersecţia diagonalelor). Pentru obiectele redate prin alte simboluri, cum ar fi în cazul
motoarelor de vânt, arborilor izolaţi, poziţia lor reală este la intersecţia liniei verticale cu linia
orizontala de la baza simbolului.
Tot în cadrul semnelor convenţionale de scară deosebim o grupă specială de semene
convenţionale, care redau obiecte cu una din dimensiuni suficient de mare pentru a fi
reprezentată la scara hărţii (lungimea) şi o dimensiune redusă, care nu se poate reprezenta la
scară (lăţimea). Acestea sunt semnele convenţionale liniare şi sunt utilizate la figurarea
detaliilor de hidrografie cu lăţime redusă: râuri, păduri, a căilor de comunicaţii: şosele, drumuri,
căi ferate, a frontierelor şi diferitelor limite. Prin semne convenţionale liniare se deduce cu
precizie poziţia reală a axului longitudinal al detaliului, iar lăţimea obiectului se poate preciza
prin inscripţii, dacă e necesar.
Semnele convenţionale explicative
Acestea se folosesc individual şi împreună cu semnele convenţionale din primele două
grupe, pentru a oferi informaţii suplimentare despre diferite detalii. Semnele convenţionale
explicative pot fi de mai multe tipuri: grafice, simboluri, cifre sau litere, diferite denumiri sau
abrevieri. Ele se înscriu în interiorul conturului pentru semnele convenţionale de contur şi
alăturat în stânga, dreapta sau deasupra pentru cele de scară.
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Semnele sub formă de cifre sau litere se referă la caracteristicile detaliului ce nu se pot deduce
prin semnul convenţional specific respectivului obiect: înălţimea unui semnal sau a unei clădiri,
folosinţa unui teren, grosimea arborilor, adâncimea unui lac şi altele, iar cele reprezentate prin
simboluri exprimă caracteristici suplimentare ca: direcţia de curgere a apei, speciile de copaci
dintr-o pădure, etc.
După natura obiectului reprezentat semnele convenţionale se împart în 7 categorii şi
anume: puncte geodezice, detalii din interiorul localităţilor, frontiere şi limite, căi de
comunicaţii, hidrografie, vegetaţie, relief.
-puncte geodezice: cu punctele de triangulație, poligonometrice, de intersecție și de nivelment;
-detalii din interiorul localităților: rețeaua stradală, spații verzi, construcții industriale
agricole, social- culturale și civile, cvartale, elemente topografice;
-frontiere și limite: conducte de gaz, apă, gaze naturale, petrol, rețele elctrice, telefonice,
împrejmuiri de zid, garduri metalice, de lemn, de beton, de sârmă, frontiere și limite
administrative;
-cai de comunicatii: căi ferate cu construcții auxiliare, rețeaua de drumuri și autostrăzi, șosele,
drumuri, poteci;
-hidrografia și construcțiile hidrotehnice: izvoare, fântâni, ape curgătoare, diguri, baraje,
poduri, podețe. Se reprezintă pe planuri cu culoarea albastră;
-vegetatie si sol: Elementele de vegetaţie cuprind toate tipurile de vegetaţie spontană: păduri,
tufişuri, păşuni, arbori izolaţi cât şi culturile realizate şi întreţinute de om: arabil, fâneţe, vii,
pepiniere, pomicole, grădini de legume. La reprezentarea elementelor de sol se scot înevidenţă
suprafeţele de teren cu caracter deosebit, ca: suprafeţe nisipoase, pietroase, cu grohotiş, terenuri
argiloase, sărate etc.
-relieful, în general reprezentat prin curbe de nivel de culoare sepia. Prin semne convenționale
se reprezintă următoarele detalii: rupturi de teren, terase, râpe, viroage, ravene, alunecări de
teren, grohotișuri, prăpăstii.
Semnele convenționale folosite pentru realizarea hărților și a planurilor topografice sunt
date de Atlase de semne convenționale, având caracter de standard. În situațiile în care pe hărți
se folosesc semne nestandardizate, semnificația lor trebuie explicată printr-o legendă.
Același obiect poate fi reprezentat diferit pe un plan sau pe o hartă, în funcție de scara aleasă a
planului sau a hărții.
Amplasarea semnelor convenționale pe planuri sau hărți se face după următoarele criterii:
1. Poziția reală a elementelor din teren trebuie să corespundă cu centrul semnului convențional
de tip geometric: cerc, pătrat, triunghi:
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

2. Orientarea semnelor convenționale va fi: paralelă cu latura planului pentru: monumente,

coșuri, stații radio- TV, stații meteorologice, etc.; conformă cu orientarea reală a elementelor
de pe teren: clădiri, stadioane, terenuri de sport, etc.; paralelă cu latura cea mai lungă a
reprezentării: sere, livezi;
3. Axul semnului convențional trebuie să corespundă cu axul elementului topografic: căi ferate,
drumuri, poduri, diguri, baraje;
4. Distanța minimă între două semne convenționale să fie de 0,5mm.

2.7 Reprezentarea reliefului pe planurile topografice

Pe zona de reprezentare propriu-zisă a hărţii se regăsesc sub formă micşorată (la scara
hărţii) detaliile vizibile de pe teren. Aceste detalii sunt constituite din: traseele cursurilor de apă,
lacurile naturale sau artificale, traseele şoselelor, orice tip de construcţie, localităţi etc. În
general, dacă proiecţia în plan a detaliului respectiv este suficient de mare, atunci prin reducerea
la scară a dimensiunilor acestuia rezultă un contur care poate fi reprezentat pe plan printr-o linie
închisă sau deschisă. În acest caz detaliul respectiv este trasat pe plan prin conturul său real
redus la scara hărţii.
Dacă detaliul din teren are dimensiuni mici, atunci prin reducerea la scară a conturului
său rezultă un punct, deci detaliul nu poate fi reprezentat la scara planului. În acest caz în
punctul respectiv se desenează pe hartă un simbol cartografic care reprezintă obiectul respectiv.
Acest simbol se numeşte semn convenţional specific. La realizarea hărţilor se utilizează mai
multe tipuri de semne convenţionale standardizate, care se regăsesc în atlasul de semne
convenţionale, astfel că fiecare tip de detaliu din teren are un semn convenţional caracteristic.
Pe lângă conturul detaliilor mari şi semnele convenţionale ale detaliilor mici, pe
suprafaţa hărţii apar şi inscripţii formate din cifre şi litere, care dau unele explicaţii referitoare
la detaliile reprezentate, ca de exemplu denumirile localităţilor, denumirile cursurilor de apă,
cotele unor puncte importante, dimensiuni importante etc. La multe dintre hărţi se utilizează şi
culori pentru a înlesni recunoaşterea unor detalii. Spre exemplu, pentru reprezentarea zonelor
ocupate de apă (cursuri de apă, lacuri, mări) se utilizează culoarea albastră.
Deşi harta este o reprezentare în plan, formele de relief ale terenului se pot desena prin
intermediul unor semne convenţionale speciale numite curbe de nivel. Curbele de nivel sunt
linii închise desenate cu culoarea sepia (maro) care au o semnificaţie fizică: fiecare linie
reprezintă punctele de pe teren care au aceeaşi altitudine. Pe hartă se reprezintă de obicei curbe
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

de nivel ale punctelor cu altitudini de valoare rotundă, care diferă cu un anumit interval tot de
valoare rotundă, numit echidistanţă.
Se consideră o formă de relief (de exemplu o colină), planul de proiecţie situat la nivelul
mării şi mai multe plane paralele cu planul de proiecţie, situate la altitudini crescătoare cu un
interval constant, E. Prin intersecţia între forma de relief şi aceste planuri se obţin contururi
închise (fig. 2.3) care, pot fi proiectate pe planul de proiecţie, rezultând curbele de nivel.

E
E
E

Z1 Z2 Z3 Z4 Z5

Z5 Z4
Z4
Z3
Z2
Z1

Fig. 2.3 Semnificaţia fizică a curbelor de nivel

Pe fiecare curbă de nivel se înscrie valoarea altitudinii planului orizontal, care prin
intersecţie cu terenul a generat curba respectivă. În acest mod se obţin contururi închise incluse
unul în celălalt (care nu se intersectează). Dacă se studiază atent forma în plan a acestor
contururi şi altitudinile pe care le reprezintă se obţin informaţii despre tipul formei de relief şi
înclinarea terenului în zona respectivă.
Curbele de nivel se desenează pe hartă prin suprapunere peste detaliile plane
reprezentate şi permit să se determine cu o precizie suficient de bună cota unui punct oarecare
de pe zona reprezentată. Această operaţie decurge în modul următor: dacă punctul este situat
chiar pe traseul unei curbe de nivel de pe hartă, atunci altitudinea acestuia va fi egală cu
altitudinea reprezentată de curba de nivel respectivă, valoare care se citeşte pe traseul curbei
respective sau se calculează faţă de valoarea înscrisă pe o curbă vecină. Dacă punctul nu este
situat pe o curbă de nivel, atunci acesta se va situa automat între două curbe de nivel vecine ale
căror altitudini diferă prin valoarea constantă, E (echidistanţa).
În această situaţie, cota punctului oarecare, A se va determina în maniera următoare (fig.
2.4): prin punctul respectiv se trasează pe hartă o dreaptă aproximativ normală la curbele de
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

nivel vecine, care reprezintă cotele z1 şi z2 = z1 + E şi care încadrează acest punct. Se măsoară
cu o riglă distanţele l1 şi l2 iar altitudinea punctului A se va calcula cu relaţia:

l1  ( z 2  z1 )
z A  z1  (2.1)
l1  l2

unde z2 –z1 = E este echidistanţa planelor care au generat curbele de nivel (echidistanţa curbelor
de nivel).
Z

2
Z2
A
ZA

1
Z1

1 A 2 Z1

Z2

Fig. 2.4 Determinarea altitudinii unui punct cu ajutorul curbelor de nivel

Panta terenului în lungul aliniamentului 1-2 se poate calcula cu relaţia:

z 2  z1
p12  tg  (2.2)
(l1  l2 )  N

unde N este numitorul scării hărţii iar α este unghiul de înclinare a aliniamentului faţă de
orizontală.

2.8 Posibilităţi de realizare automată a planurilor topografice.

Programul TopoLT este un program specializat ce ofera unelte pentru aplicatii 2D sau
3D cu ajutorul carora puteti crea planuri topografice. Acest program ruleaza pe o platforma
CAD.
Primul pas ce trebuie facut la inceperea unui proiect nou este configurarea programului
TopLT. In meniul Configurare al programului exista mai multe comenzi de configurarea si
anume (fig. 2.5):
 Change language (fig. 2.5.1)
 Configurare program (fig. 2.5.2)
 Editeaza coduri (fig. 2.5.3)
 Editeaza layer-e (fig. 2.5.4)
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

 Purjeaza desen functie ce se apeleaza la sfarsitul proiectului pentru a curata

desenul.

Fig 2.5 Configurare program TopoLT

Fig. 2.5.1 Setare limba program

CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Fig. 2.5.2 Configurarea programului

Fig. 2.5.3 Fisier interpretare coduri

CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Fig. 2.5.4 Fisier editare layere

 Calcularea punctelor radiate

Cu ajutorul comenzii “Calculeaza radiate” se pot determina coordonatele punctelor de detaliu.
Fereastra “Calcul puncte radiate” este structurata ca in fig. 2.6.
- Tabel coordonate puncte de statie;
- Elemente masurate si calculate necesare determinarii coordonatelor punctelor
radiate;
- Table cu coordonatele punctelor radiate calculate.

Fig. 2.6 Fereastra “Calcul puncte radiate”

Fereastra de masuratori contine: lista cu punctele stationate, punctul de statie selectat,

inaltimea instrumentului, punctul vizat pentru determinarea orientarii statiei, tabelul cu
masuratori ale punctelor radiate. Coloanele tabelului cu elementele masurate contin: denumirea
punctului, distanta inclinata (D), unghiul orizontal (Hz), unghiul vertical zenital (V), inaltimea
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

reflectorului in punctul vizat, codul. Pentru a calcula coordonatele punctelor radiate se apasa
butonul “Calculeaza puncte” (fig. 2.6.1).

Fig. 2.6.1 Exemplu puncte radiate calculate

Pentru a raporta punctele se apasa butonul “Raporteaza puncte”. Programul va intreaba

daca salvati coordonatele punctelor, dupa care apare fereastra “Raportare puncte”(fig. 2.7).
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Fig. 2.7 Fereastra “Raportare puncte”

Se apasa tasta “OK” si punctele au fost raportate ( fig. 2.8).

Fig. 2.8 Puncte raportate

CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

La sectiunea Planse se apeleaza comanda “Deseneaza caroiaj” iar prin selectarea

poliliniei inchise corespunzatoare fiecarui plan, caroiajul va fi desenat in functie de scara
planului (fig. 2.9).

Fig. 2.9 Comanda “Deseneaza caroiaj”

La sectiunea Model 3D cu ajutorul comenzii “Creaza model 3D” se realizeaza modelul

3D (fig. 2.10).

Fig. 2.10 Comanda “Creaza model 3D”

Cu ajutorul comenzii “Deseneaza curbe de nivel” se deseneaza acestea conform datelor

setate in configurarea programului (fig. 2.11).
CURS 5 TOPOGRAFIE 1 s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Fig. 2.11 Comanda “Deseneaza curbe de nivel”