Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu

C.C.D. Focşani

Grafică

Lecţia 1

Lumea imaginilor de tot felul ne

domină viaţa, prelucrarea lor este
realizată, în anumite etape, în
exclusivitate de către calculator. Ne
gândim la procesul de pregătire pentru
tipărire sau imprimare, la mixajul
video, la prelucrarea paginilor web.
Prelucrarea imaginilor de către
calculator a fost introdusă destul de
târziu şi a reprezentat un pas extrem de
important în evoluţia calculatoarelor.
Astăzi nici nu poate fi conceput lucrul
cu calculatorul fără ajutorul imaginilor.
Sistemul de operare, programele,
aplicaţiile, aproape fără excepţie, au
interfeţe grafice, multe dintre ele fiind
generatoare, creatoare de imagini, sau
având ca scop prelucrarea digitală a
unor imagini.
Pentru a înţelege ce înseamnă prelucrarea sau realizarea unei imagini trebuie să
înţelegem ce înseamnă imaginea digitală, cum „se vede” aceasta pe ecran.
Imaginea este de fapt un ansamblu de puncte caracterizate de poziţia lor pe
ecran şi de culoare. Poziţia punctelor poate fi dată prin coordonate date explicit sau
prin ecuaţii matematice care descriu curbe sau suprafeţe pe care sunt aşezate aceste
puncte.
De exemplu, reprezentarea unei „pete” roşii pe monitor poate fi dată de o bază
de date, un tablou de coordonate de pe suprafaţa monitorului care arată ca o foaie de
hârtie milimetrică unde fiecare pătrăţel este un „pixel”. Un pixel este deci caracterizat
de coordonate si de un număr cod care reprezintă culoarea.
Ecranul poate avea, în funcţie de calitatea interfeţei grafice a calculatorului
diverse rezoluţii exprimate în numărul de linii verticale şi orizontale. Vizualizarea
imaginii depinde de această calitate grafică a ecranului, dar rezoluţia imaginii create
poate fi mai bună decât performanţele monitorului, astfel că aceasta are calităţi
exprimate în „dots per inch” (puncte pe inch pătrat, unde un inch este 2,61 cm).
Calitatea unei imagini este dată de această rezoluţie care, cu cât este mai mare, cu atât
acurateţea este mai mare, detaliile sunt mai vizibile şi implicit, la tipărire, calitatea
este mai bună. Rezoluţie mare înseamnă însă şi o dimensiune mai mare a fişierului
imagine, datorită acelor multe elemente din baza de date care descrie imaginea.
Din cauza acelor baze de date sau tablouri mari, principala problemă în
prelucrarea imaginilor este cantitatea de memorie necesară. Pentru a obţine o imagine
alb-negru reală, va trebui să folosim 256 nuanţe de gri. Fiecare pixel poate avea una
din aceste nuanţe. Pentru memorarea unui pixel este necesar un byte, iar pentru un
ecran de rezoluţie 800x600 nuanţe de gri va fi nevoie de 800x600=48000bytes.

1
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Pentru realizarea imaginilor color s-a pornit de la teoria lui Young şi Helmoltz.
Modelul a fost denumit RGB (Red-Green-Blue). În acest model, fiecare nuanţă de
culoare este obţinută prin amestecarea celor trei culori fundamentale în diferite
proporţii. Culoarea neagră se defineşte prin absenţa totală a celor trei culori, iar
culoarea albă prin prezenţa lor integrală.
Cantitatea de memorie necesară pentru un punct
colorat este de trei ori mai mare decât cea pentru un punct
gri.
În scopul reducerii spaţiului necesar memorării unei
imagini s-a recurs la o paletă cu 256 de culori. Pentru
memorarea unui pixel se reţine culoarea din paletă, deci este
necesar un byte în loc de trei. O altă metodă de reducere a
spaţiului de memorare este compresia fişierului care reţine
imaginea. Astfel se generează imaginile .GIF .JPG
Imaginea bitmap este generată pixel cu pixel prin desenare sau prin scanarea
unei imagini exterioare. Ea este definită de pixel: (entitate a grilei, căreia i se atribuie
un număr de biţi pentru culoare), numărul de culori şi rezoluţie. Imaginile bitmap au
dimensiuni mari şi prin modificarea dimensiunii imaginea suferă în calitate.
În afară de memorarea imaginilor punct cu punct (bitmap) mai există şi
memorarea vectorială. Imaginea este reţinută prin elementele
care o compun. În acest caz:
• memoria ocupată este mult mai mică
• manevrabilitatea este mult mai mare (o linie, un
cerc, o curbă pot fi uşor mutate prin schimbarea coordonatelor).
În cazul imaginii bitmap, pentru mutarea obiectului, trebuie
şters punct cu punct şi apoi redesenat.
• faţă de imaginile bitmap, calitatea scalării este mult mai mare în cazul
unei imagini vectoriale la care se face scalarea coordonatelor obiectelor care o
compun. La imaginile bitmap scalarea se realizează prin suprimarea unor puncte din
imagine, sau prin dublarea anumitor puncte obţinându-se uneori rezultate
nesatisfăcătoare.
Formatul bitmap nu poate fi total înlocuit deoarece el reprezintă imagini reale
de tipul fotografiilor. Acestea nu sunt formate din succesiuni de linii, cercuri, sau
dreptunghiuri şi deci memorarea lor vectorială este imposibilă.
Utilizatorul trebuie să opteze între formatul bitmap şi cel vectorial în funcţie de
imaginea pe care o are de prelucrat.
Majoritatea programelor WEB nu recunosc decât imagini bitmap, care se
încarcă mai uşor. Pentru o lucrare ce urmează a fi tipărită se recomandă imaginea
vectorială. Atunci când este posibil, se preferă formatul vectorial.
Principalele extensii de fişiere care reţin imagini sunt: .bmp,
.pcx, .gif, .jpg, .tif, .cdr, .dwg, .ppt. Acestea corespund
diferitelor editoare grafice dintre care cele mai cunoscute
enumeram Paint - pentru prelucrarea imaginilor bitmap şi
CorelDraw prentru prelucrarea imaginilor vectoriale.
Prin operaţia de Export sau Save As se pot obţine din programele
Corel sau Photoshop, imagini compresate de tip JPG sau GIF care
sunt de dimensiune redusă în detrimentul calităţii. Acestea sunt
foarte des folosite în ceea ce vom învăţa mai departe: grafica
paginilor de web.
Iată o scurtă descriere a formatelor grafice compresate:

2
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

COMPUSERVE BITMAP, .GIF

Formatul .GIF a fost creat special pentru schimbul de imagini prin sistemul
CompuServe Information System, care este o bază informativă la care ne putem
adresa utilizând un modem.
Oricum, .GIF oferă capacitatea de comprimare, dar nu suportă decât 256 de
culori. La fel ca şi .BMP, .GIF este folosit în general în scopul efectuării unor
importuri de fişiere din şi în diferite editoare. Avantajul acestui format este
dimensiunea redusă a fişierelor, fapt care permite utilizarea pentru paginile de web
unde pretenţiile grafice nu sunt mari.

JOINT PHOTAGRAFIC EXPERTS GROUP, .JPG

Noul format răspândit printre utilizatorii foarte calificaţi este JPEG (sau .JPG)
care înseamnă Joint Photografic Experts Group (grupul de oameni care au venit cu
ideea acestui format). Formatul .JPG este proiectat să comprime imagini imense,
pentru a ocupa mai puţin spaţiu pe disc. Însă atunci când salvam grafice în format
.JPG pierdem date, implicit din calitatea imaginii. În marea majoritate a cazurilor
pierderile sunt infime iar majoritatea utilizatorilor nu poate observa diferenţa, dar
aceasta este un amănunt care merită să fie ţinut minte.

Aşadar, imaginile sunt construite prin puncte ale căror caracteristici sunt
înscrise într-un „tabel” care se găseşte în fişierul de imagine. În funcţie de modul de
descriere a punctelor vom întâlni imagini bitmap şi imagini vectoriale. Calitatea
imaginii este dată de rezoluţia ei exprimată în dpi (dots per inch)

Exerciţii

1. Daţi trei elemente care caracterizează complexitatea imaginii şi, implicit şi

dimensiunea fişierelor corespunzătoare.
2. Ce înseamnă imagine compresată? Care este principalul dezavantaj al
folosirii imaginilor de acest tip?
3. Formulaţi deosebirile intre imaginile bitmap şi cele vectoriale.

Lecţia 2

Editoare grafice pentru imagini în puncte (bmp)

Înainte de a învăţa despre editoare în particular, va trebui să ştim cum sunt

organizate acestea. În primul rând trebuie să ştim că scopul creării unei imagini este
acela de a fi tipărită sau folosită pentru prezentarea pe ecranul calculatorului în cadrul
unei lucrări mai complexe cum ar fi un document PPT sau o pagină de web, în sfârşit
într-un document “multimedia” care poate conţine imagine şi sunet. Spaţiul pe care
desenăm are dimensiuni prestabilite prin aşa zisele “setări” care permit organizarea
paginii sau “pânzei” pe care vom desena.

3
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Important! Nu uitaţi să stabiliţi de la început condiţiile în care veţi lucra:

dimensiunea “colii”, mai ales în situaţia în care veţi dori să tipăriţi imaginea sau doriţi
să aibă o dimensiune specială care permite încadrarea într-un anume loc.

Editorul grafic Paint

Programul Paint, realizat de firma Microsoft şi livrat o dată cu sistemul de
operare Windows, crează şi vizualizează imaginile de tip bitmap. Extensia fişierelor
care reţin aceste imagini grafice este .bmp.

La deschiderea programului fereastra aplicaţiei conţine următoarele zone:

• Un meniu
• Zona în care se realizează desenul
• Cutia cu instrumente din care se pot
selecta primitivele necesare pentru
desenare.
• Meniul primitivei care permite alegerea
unor opţiuni
• Cutia de culori
• Bara de informaţie are în stânga diferite
informaţii şi în dreapta coordonatele în
pixeli a cursorului (Originea sistemului
de coordonate se află în colţul din
dreapta sus.)
• Două bare de defilare utilizate pentru
vizualizarea în întregime a desenului

În Paint obţinerea unui desen constă în realizarea succesivă a primitivelor ce

compun desenul (cercuri, dreptunghiuri, curbe).
Primitivele grafice oferite de Paint sunt: decuparea unei zone dreptunghiulare
sau a unei zone oarecare în vederea prelucrării ei; guma, umplerea suprafeţelor
închise, alegerea unei culori din desen, lupa, creionul, pensula, pulverizatorul,
cutia de text, linia, linia curbă, dreptunghiul, poligonul, elipsa şi dreptunghiul
rotunjit

Paleta de culori
Culorile curente, de desenare şi de fond sunt
afişate în cutia de culori. Pentru selectarea culorii de
desenare se va apăsa butonul stâng al mouse-ului
iar pentru culoarea de fond click dreapta. Paleta de
culori numită paleta implicită, conţine 24 culori.

Pentru a extinde numărul de culori apelăm

Colors/ Edit Colors/ Define Custom Colors. Din această fereastră putem selecta dintr-
un număr de 48 de culori sau putem defini o nouă culoare astfel:
• deplasând cursoarele de intensitate şi culoare până la nuanţa dorită.
• introducând în cele 6 casete de text informaţii despre: nuanţă (Hue), saturaţie
(Sat), luminozitate (Lum); sau trecând cantităţile de roşu (Red), verde (Green)
şi albastru (Blue).

4
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Operaţii asupra selecţiilor, operaţii ce se pot obţine din meniul Paint:

1. Rotaţii: Image/ Flip/ Rotate.
2. Deformări-înclinări: Image/ Streck (modificarea procentului în înălţime)/ Skew
(înclinaţii pe orizontală şi pe verticală date în grade).
Iată exemple de deformare a unei imagini prin operaţia “skew”. Se văd mai jos
imaginea originală şi cea deformată. Apoi am ilustrat o imagine întoarsă.

3. Inversarea culorilor: Image/ Invert Colors (înlocuirea culorii cu

complementara ei).
4. Copierea selecţiei: Edit/ Copy (copierea în Clipboard ) Edit/ Paste mutarea în
locul dorit.
5. Inserarea în alte aplicaţii: Copy, imaginea se memorează în Clipboard, apoi
Paste în Paint.
6. Ştergerea: Edit/ Clear Selection Del.
7. Salvarea unei selecţii ca fişier: Edit/ Copy to
8. Inserarea unui fişier: Edit/ Paste from

Imaginile pe care le obţineţi prin prelucrare în Paint sunt implicit salvate cu

extensia BMP. Crearea lor este destul de primitivă şi greoaie, dar are avantajul că
avem la îndemână oricând acest editor grafic care ne poate salva în situaţia în care nu
avem altceva la îndemână. De aceea recomandăm învăţarea cu atenţie a operaţiilor ce
se pot face cu acest editor simplu pentru că toate acestea pot fi utile în alte programe
mai perfecţionate.

Exerciţii

1. Faceţi o listă de 5 instrumente de creare şi prelucrare a imaginilor bitmap

din editorul grafic Paint şi descrieţi funcţiile lor, enumerând şi paşii de lucru
pentru crearea unui desen.
2. Cu ce extensii se salvează imaginile create în Paint?
3. Cum se colorează o parte a unei imagini? În ce condiţii?

Sarcini de lucru

1. Realizaţi un desen, salvat cu numele plansa1.bmp care să reprezinte schematic

clasa în care învăţaţi.
2. Construiti o imagine cu o frunză, apoi multiplicaţi şi coloraţi diferit mai multe
frunze. Faceţi ca din frunza originală să obtineţi altele aparent diferite prin
rotiri, deformări sau redimensionări. Salvati cu numele frunze.bmp, în
directorul “noi”.

5
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Lecţia 3

Spaţiul de lucru in editoare

Marginile
Coala de hârtie sau câmpul alb de pe monitor vor fi, în continuare, obiectele
noastre de studiu. Ele nu trebuiesc privite ca obiecte reci pentru că ochiul are nevoie
de echilibru şi mesaj în orice obiect privit, şi chiar dacă nu sunt conştientizate toate
aspectele grafice, de compoziţie şi armonie, acestea sunt necesare în orice produs,
oricât de simplu ar fi el.
Conceperea unui document electronic, text, imagine, afiş, pagină de carte,
pagină de jurnal, pagină ce poate fi vizualizată cu un browser, etc., impune
respectarea unor reguli care dau acestora nu numai mesajul în sine, pornit de la
conţinut, dar şi acela mai profund determinat de elementele grafice şi de aranjare în
pagină, alternanţele de alb şi negru, de “vid” şi “plin” care pot da uneori mai mult
mesaj decât textul sau imaginea în sine.
Priviţi macheta paginii de mai jos şi observaţi câtă lipsă de armonie au formele
grafice plasate fără o logică anume, fără un minim de “bun simţ” estetic...

abcdeg 1234
unu doi trei
pentru sapte

Putem elimina aceste deficienţe legate de disarmonia lucrurilor? Suntem

capabili să realizăm idealul estetic corelat cu acela al transmiterii mesajului total al
produsului nostru electronic? Este nevoie să fim “artişti” sau pur şi simplu armonia
este la îndemâna oricui cu o minimă cunoaştere a unor reguli de bază ale
compoziţiei?
Această parte a cursului de grafică ne va ajuta să înţelegem foarte bine
cum să ne orientăm pe foaia(spatiul) pe care o folosim, cum să o conducem spre o
intrebuinţare eficientă şi plină de mesaj.
Oricare din editoarele grafice sau de text pe care le vom folosi, are în meniu o
opţiune de control asupra spaţiului de lucru, respectiv foaia sau sheet sau paper, astfel
încât să ne putem stabili de la început dimensiune, margini aşezarea obiectelor din
interior, condiţii de tipărire, etc. Suntem, de cele mai multe ori, încorsetaţi de anumite
aspecte tehnice care limitează fantezia unui nonconformist dar lasă suficientă libertate
pentru manevre pe un spaţiu standard care poate fi modelat şi astfel organizat încât
mesajul să fie optim.

6
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Alegerea dimensiunii spaţiului de lucru este determinată în primul rând de

destinaţia produsului nostru care poate fi: o scrisoare sau document oficial, un afiş, o
pagină de carte, o pagină de ziar, o pagină-ecran pentru Internet, o carte de vizită, o
felicitare, o prezentare de tip power-point, etc. Indiferent care este situaţia, există
câteva elemente comune pe care le preluăm din meniul amintit sau ni le imaginăm şi
ţinem cont ele....
Schema de mai jos indică toate elementele care sunt incluse într-un meniu (de
exemplu în Word) şi care stabilesc marginile spaţiului de lucru

Cum trebuie să fie aceste margini? Ne punem întrebarea în funcţie de

destinaţia documentului pe care urmează să îl elaborăm, de nevoile “tehnice” dar şi de
cele estetice.
Vom alege câteva exemple, fără a spune că le-am epuizat pe toate
1. Documentul text, oficial trebuie să fie sobru cu marginile de sus şi jos cu
dimensiuni egale, nu mai mici de 1,5-2 cm, astfel încât să putem adăuga un header
şi/sau un footer, fără să “înghesuim”... Marginile din stânga şi dreapta trebuie să
aibă dimensiuni adecvate destinaţiei documentului: dacă va fi pus la dosar, dacă
va fi păstrat într-o mapă sau va fi pur şi simplu un flyer, un mic afiş sau o
prezentare publicitară. În general, trebuie avut grijă ca marginile documentului să
fie suficient de mari astfel încât să existe un spaţiu “de reflecţie”, pentru odihna
privirii şi care va scoate mult mai bine în evidenţă textul scris în interior. Alegerea
acestor margini trebuie să fie optimă şi nu cu exagerarea albului care ar putea
diminua valoarea mesajului scris. Dăm mai jos trei situaţii spre comparaţie.

2. Vom observa mai târziu că alegerea marginilor depinde şi de conţinutul

interiorului paginii şi aceasta se întâmplă în situaţiile în care creăm pagini
combinate de imagine şi text sau numai de imagine, cu ajutorul unor aplicaţii cum
ar fi PowerPoint, Photoshop, CorelDraw, FrontPage etc. Aici situaţiile se

7
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

complică, mai ales că unele producţii sunt realizate exclusiv pentru vizualizare pe
ecran (pagini Internet sau prezentări) În aceste cazuri vom da paginii şi un fond
care poate fi colorat sau cu anumite efecte, ceea ce va duce la eliminarea discuţiei
despre margini în sensul propus mai sus

Observaţie: Stabilirea formatului de pagină pentru documentul care va fi tipărit este

esenţială pentru lucrarea pe care o realizăm. Trebuie să avem în vedere aranjarea
echilibrată a “obiectelor” de pe pagina respectivă. Documentul este caracterizat de un
spaţiu de lucru şi de margini. Dimensiunea marginilor este stabilită în funcţie de
conţinutul documentului ce va fi realizat (afiş, ziar, revistă, pliant, scrisoare, etc.)

Lecţia 4

Aranjarea paginilor în editoare de text şi grafică

I) MsWord. Din meniul File se alege Page Setup. Se vor stabili dimensiunile în
milimetri ale marginilor foii de lucru, bineînţeles, nu înainte de se stabili
formatul acestei foi (vezi figura de mai sus). De regulă se lucrează pe formatul
A4 , 210x297 mm, cel mai folosit în standardele europene. Meniul Page Setup
permite stabilirea poziţiei paginii, portret sau landscape. Opţiunea landscape
este folosită în situaţii mai speciale, tabele mai complicate, texte scrise pe mai
multe coloane pentru realizarea unor pliante, etc. Se vor stabili dimensiunile
marginilor (sus, jos, stânga, dreapta), precum şi opţiunile suplimentare
“gutter”-marginea pentru îndosariere, “header” şi “footer”, astfel ca pagina să
fie echilibrată, în funcţie de ceea ce spuneam mai sus, destinaţia documentului
şi conţinutul acestuia. Vom găsi şi forme predefinite, aşa zisele “templates”,
pentru diferitele tipuri de documente cum ar fi: scrisori, pagini de fax, “memo-
uri”, CV-uri sau resume-uri, rapoarte, etc.

II) Corel Draw este un editor specializat pentru prelucrarea imaginilor. Obiectul
de lucru este tot o coală albă, însă nu există restricţii pentru lucrul în interiorul
sau în afara acesteia. Opţiunea Page Setup, aflată în meniul Layer, nu impune
stabilirea strictă a marginilor, aceasta fiind la dispoziţia utilizatorului. Sunt
două situaţii de lucru, date de destinaţia desenului creat: un desen de sine
stătător sau un desen care va fi folosit în alt editor, de regulă text, pentru
ilustrare. În primul caz ne vom stabili clar marginile prin aşa zisele guidelines
(linii de ghidaj), iar în al doilea, nu este necesar acest lucru pentru că desenul
va fi preluat şi dus în altă aplicaţie prin copy+paste sau prin “export/import”.
Folosirea liniilor de ghidare (guidelines) este simplă. Ele se “trag” cu mouse-

8
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

ul din riglele de ghidare aflate sus sau în stânga ecranului. Riglele sunt
marcate în milimetri sau inch şi ne permit vizualizarea dimensiunii marginilor
şi a spaţiului interior. Putem realiza uşor şi un punct propriu de referinţă de
coordonate (0,0), trăgând cu mouse-ul colţul de referinţă aflat la intersecţia
celor două rigle.

III) Pagemaker este un editor profesional pentru cărţi, broşuri, reviste, etc. utilizat
cu succes pentru flexibilitatea lui, alături de alte editoare specializate cum ar fi
Xpress…. de către cei care lucrează în tipografii, edituri, etc. La deschiderea
unui nou document suntem întrebaţi direct, într-o fereastră de setare despre
dimensiunile paginii, forma, opţiunile de numerotare şi, bineînţeles, marginile
stânga, dreapta, sus, jos, ba mai mult şi despre imprimanta pe care o vom
folosi la tipărire. După ce am validat opţiunile de setare în fereastră (click pe
OK) vom avea pe monitor fereastra de lucru cu foaia pe care vom scrie ale
cărei margini sunt marcate, cu riglele de ghidare şi diferitele instrumente de
lucru. Spaţiul în care se lucrează este practic nelimitat, dar acela tipăribil este
numai cel marcat pe foaia indicată de săgeţi.

IV) Photoshop este destinat exclusiv prelucrării imaginilor. Filosofia de lucru a

acestuia este diferită de a celorlalte editoare pentru că destinaţia lui este numai
aceea de a prelucra imagini ce vor fi folosite în alte aplicaţii.
De această dată, spaţiul de lucru se va numi “layer” , fără să credem însă că
aceasta este o “foaie” ci un “strat” dintr-o serie care se aşează una peste alta ca
nişte folii transparente ce conţin părţi ale unui desen.

9
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Layerul are o zonă activă în care se află desenul, deci în care lucrăm, şi o zonă
numită “canvas” (pânză). Aceasta pânză poate fi dimensionată la solicitarea
utilizatorului, astfel încât să poată dispune de un spaţiu convenabil pentru vizualizarea
desenului şi pentru eventuale manevre ulterioare. Setarea acesteia se face din opţiunea
Image/ Canvas Size.
Trebuie să menţionăm că un desen poate fi compus din mai multe leyere
aşezate unul peste altul ca nişte folii transparente.

Observaţii:
Stabilirea marginilor unui document este dependentă de programul (editorul
cu care lucrăm). Elementele comune sunt date în special de posibilităţile tehnice ale
imprimantei cu care tipărim. Avem în vedere să proporţionăm corect marginile de sus,
jos, stânga dreapta, astfel încât pagina să aibă o “lumină” corespunzătoare dependentă
de obiectele ce se afla în spaţiul de lucru.
În MsWord marginile sunt fixe, se stabilesc din Page setup şi rămân fixe în tot
documentul pe care se lucrează.
Editoarele exclusiv grafice (Corel şi Photoshop) nu au opţiuni de setare iniţială
a paginii de lucru, aceasta realizndu-se direct printr-o amplasare corectă a obiectelor.

Sarcini de lucru

1. Deschideţi MsWord şi pregătiţi aranjarea de pagină pentru un proiect la

obiectul biologie. Ţineţi cont că materialul ce va fi realizat va conţine text şi
desene şi se va pune la dosar.
2. Trebuie să realizati un afiş pentru un spectacol de teatru. Cum delimitaţi
marginile în Corel Draw? Pregătiţi pagina împărţită în patru părţi egale
folosind liniile de ghidaj. Realizaţi practic acest afiş.
3. Daţi exemple de editoare unde nu se pune problema stabilirii marginilor
documentului.

Lecţia 5

Elemente generale de compoziţie

Obiectele pe care le producem sunt numai texte, imagini sau mixaje de tot
felul constând în combinaţii de grafică şi text. Plasarea raţională a acestora pe spaţiul
definit pentru lucru, trebuie să fie în atenţia celui ce foloseşte un editor, chiar dacă
mesajul pe care îl transmite prin conţinut este numai unul oficial sau pur tehnic.
Aşadar, să vedem câteva reguli de compoziţie de care nu trebuie să uităm ori de câte
ori lucrăm.

Punerea în pagină
O dată stabilit cadrul, se “deschide fereastra” (pagina, ecranul) prin care se
arată privitorului ceea ce creatorul doreşte ca acesta să vadă. Va trebui să organizeze
suprafaţa cadrului, astfel ca privitorul să nu simtă nevoia să evadeze din cadru şi, pe

10
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

de altă parte, privirea lui să parcurgă un traseu dorit de creator şi să sesizeze

intelectual şi emotiv intenţia de comunicare.
Este uşor de dat indicaţia “a se organiza suprafaţa cadrului”. Trebuie arătat şi
care sunt mijloacele creatorului pentru a duce la bun sfârşit această operaţie. În
majoritatea cazurilor, subiectul unei imagini (fie ea şi text) este reprezentat printr-un
element de o formă oarecare. Acest element trebuie să fie clar deosebit de alte
elemente din cadru. Pentru a-l scoate în evidenţă, există nişte soluţii principale:
dimensiunea lui, care trebuie să fie eventual mai mare decât a celorlalte elemente, şi
aşezarea lui într-un centru cu o poziţie favorabilă, sau evidenţierea printr-un procedeu
grafic oarecare.
Suprafaţa cadrului va fi împărţită în zone care vor prelua diferite funcţii. Nu
există reguli care să dicteze câte zone vor fi, nici rolul fiecărei zone. Totul se hotărăşte
numai de autorul imaginii în funcţie de caracteristicile subiectului şi de intenţia de
comunicare.

Repere pentru punerea în pagină

Vom opera cu o noţiune numită imagine, care va reprezenta orice obiect creat,
fie că este un paragraf, un fragment de text, un desen simplu sau un complex grafic.
De asemenea vom numi element principal, obiectul care trebuie evidenţiat
privitorului, în primul rând.
Fără a reduce problemele la aspectele cele mai simple, este dificilă găsirea
soluţiilor. De aceea se poate spune, în acest context, că “imaginile” (grafică şi text)
pot fi reduse la două tipuri de bază: imagini care exprimă statică şi altele care exprimă
dinanism. Astfel simplificată problematica, se pot discuta reperele celor două tipuri
diferite de imagini.
Pentru imaginile statice, se va plasa
elementul principal în zona centrului geometric
al cadrului. Această aşezare este foarte
echilibrată, producând o armonie bilaterală cu
tensiuni care se anulează reciproc printr-o forţă
centripetă dominantă.

Pentru imaginile menite a exprima dinamism,

elementul principal se va plasa excentric, în afara zonei
centrului geometric. Această plasare, prin care cadrul este
împărţit în două suprafeţe inegale, produce tensiuni
puternice cu caracter dinamic. Cu cât se alege o zonă mai
îndepărtată de centrul geometric, cu atât tensiunile vor fi
mai puternice prin dezechilibrarea raportului dintre
suprafaţa ocupată şi cea liberă.
Dar, între staticul centrului şi dinamismul puternic al zonelor dinspre marginea
şi colţurile cadrului, se află şi zone în care forţele centripete şi centrifuge se
armonizează.

Forma cadrului
Pentru clarificarea intenţiilor artistice ale autorului unei imagini, forma şi
aşezarea cadrului au o însemnătate de ordin major. Această însemnătate se explică
prin natura tensiunilor care pot lua naştere pe suprafeţe de forme diferite şi prin
posibilităţile variate de a adopta soluţii compoziţionale conform cu caracteristicile
suprafeţelor (coala tipărită, ecranul, etc.).

11
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Figurile date vor contribui la înţelegerea mai uşoară a premiselor care se află
la baza acestor deosebiri. Examinând mai întâi figura de mai sus, se constată că
zonele din preajma celor patru laturi ale cadrului au conotaţii diferite, cele de sus şi
jos pe baza experienţei de toate zilele, cele din dreapta şi stânga, pe baza legilor
văzului discutate înainte. Într-un cadru de formă pătrată,
tensiunile care pornesc din centru spre periferie sunt egale,
echilibrându-se între ele. Cadrul acţionează asupra tipului de
compoziţie posibil înlăuntrul lui, oprind sau liberând elanul
după forma şi direcţia liniilor de forţă.
Înlăuntrul unui cadru de formă pătrată
se potrivesc compoziţii statice,
echilibrate, strâns structurate. Chiar şi
diagonalele, de obicei dinamice, sunt
echilibrate într-un cadru pătrat, formând unghiul de 450 atât
cu verticala, cât şi cu orizontala.
Cadrul obişnuit de
formă dreptunghiulară permite
desfăşurări de forţe variabile.
El poate fi aşezat având ca bază
latura mică, adică, “pe înalt”,
sau invers, cu latura mare ca bază, adică “pe lat”.
Deosebirea de aşezare creează, pe de o parte,
posibilităţi de rezolvări compoziţionale diferite şi, pe de altă parte, impresii diferite la
receptorul imaginii. Cadrul “pe înalt” cu distanţă mare între “pământ” şi “cer” permite
desfăşurarea unor compoziţii spre înalt, cu verticale lungi, elegante, care desfid
gravitaţia, cu implicaţii de zbor spre înălţimi. Cadrul “pe lat” este aşezat pe o bară
solidă, suferă influenţa “pământului”, a gravitaţiei, iar tendinţele de înălţare sunt
repede oprite de “cerul” jos. În schimb, distanţa dintre “trecut” şi “viitor” este mare,
favorizând compoziţiile cu orizontale lungi, leneşe, solide, care pot fi urmărite
îndelung. Dacă se trece la formele de cadre dreptunghiulare obişnuite, cu raportul
dintre laturi de aprximativ 2/3, la cadre alungite vertical sau orizontal, observaţiile de
mai sus se amplifică pe măsură ce creşte diferenţa dintre dimensiunile perechilor de
laturi.

Zone de interes
Pe cuprinsul cadrului se pot distinge zone, suprafeţe, care sunt mai favorabile
amplasării elementului, subiectului principal, decât alte zone. Aşezând elementul
principal într-una din alte zone, apare prima premisă de ordine în cadru, se formează
un centru tensional, în jurul căruia, în mod logic, pot gravita celelalte elemente.

12
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Una din aceste zone este regiunea din jurul centrului

geometric al cadrului, acolo unde se încrucişează
diagonalele.
“Dacă simetria înseamnă, în general, dispunerea
păţilor asemănătoare, plasate într-un mod asemănător în
cadrul unui ansamblu, atunci în mod obişnuit ne gândim la
un ax de simetrie, având de o parte şi de alta două figuri ce
coincid prin suprapunere ... în artele figurative nu există,
practic, decât o singură simetrie, cea raportată la un ax sau un
plan vertical”.
Tot atât de importantă în compoziţie ca şi simetria
perfectă, este contrariul ei, asimetria. Ea introduce în cadru
tensiune, rupe monotonia, uneori produce şocul neaşteptatului.
Dar nici asimetria nu poate fi lăsată jocului întâmplării: se va
recurge la ea numai pe baza cerinţelor unui conţinut anume,
care cere atmosfera posibilă prin acel mic accent de asimetrie
în cadru.
Înrudit cu simetria este echilibrul. Oricine îşi aminteşte statuile justiţiei, care,
de obicei, ţin într-o mână o balanţă cu două talgere. La astfel de balanţe sau cântare,
există un punct de sprijin central şi două braţe egale de care atârnă două talgere egale.
Ca să se facă “dreptate”, “argumentele” din ambele talgere sunt măsurate şi cele mai
“grele” înclină unul din talgere în jos.
Pentru a înţelege cum se aplică la punerea în pagină principiul balanţei, se
imaginează deasupra cadrului o balanţă într-o anumită poziţie
de echilibru. Greutatea din fiecare talger se transformă în
suprafaţă ocupată de elementele care se echilibrează.
Echilibrarea în cadru nu se rezumă numai la relaţia între
suprafeţe. De fapt, principiile de compoziţie nu acţionează în
mod izolat, ci se coroborează între ele. În cazul de faţă, două
suprafeţe egale şi de forme similare, pot apare dezechilibrate
dacă una este neagră şi cealaltă albă. Aceasta se explică prin
principiile tonalităţilor şi a culorilor care arată că tonalităţile închise apar mai grele, cu
o pondere mai mare decât cele deschise. Atunci, pentru a echilibra o suprafaţă neagră,
este nevoie de o suprafaţă albă cu mult mai mică. Tot astfel, structura lineară a unei
compoziţii poate fi statică, însă prin contraste puternice de lumini, caracterului static i
se poate transmite o atmosferă dinamică. Aici se atrage doar atenţia asupra
interacţiunii dintre principiile de compoziţie, urmând a da amănunte la locul potrivit.

Categorii de linii
În categoria “liniilor” nu trebuie să considerăm doar linia ca atare ci şi liniile
imaginare pe care le poate genera un obiect de tip text sau grafică. Acelaşi lucru îl
vom spune şi despre unghiuri sau elemente de tonuri şi culori.
După structura lor, liniile ce marchează desenul pot fi drepte, curbe şi frânte.
După direcţia lor, ele sunt verticale, orizontale şi oblice. Fiecare categorie de linii
produce în cadru o altfel de atmosferă, un tip de sugestie. Aceste sugestii trebuie
simţite de creatorul imaginii; dacă el nu le simte, nu va avea cum comunica, oricâte
tipuri de linii va introduce în cadru.

13
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

Cea mai activă linie este cea dreaptă; ca şi

cum forţa care a pus în mişcare punctul iniţial, se
grăbeşte să ajungă fără ocoluri la punctul următor.
Linia curbă este mai leneşă; se poate compara –
comparaţia îi aparţine lui Paul Klee – cu o
plimbare în voie, fără grabă. Această linie poate fi
uneori de o mare frumuseţe. Pictorul englez
Hogarth a trasat chiar o linie curbă care imită
conturul spatelui tors-ului unei femei văzute din
profil – el a numit aceasta, “linia frumuseţii”.
Linia frântă ia naştere prin acţiunea asupra
punctului a unei forţe rapide, care însă este
împiedicată de diferite obstacole să-şi urmeze
traseul “ricoşând” dintr-o parte în alta, în strădania
de a ajunge la punctul final. Produce impresia de
forţă haotică dezlănţuită. De aceea, ea reprezintă în unele picturi şi sculpturi, imaginea
fulgerului.
În afară de urma şi direcţia liniilor, de o mare însemnătate compoziţională este
grosimea şi tonalitatea acestora. O linie groasă, lată, cu tonalitate în contrast cu restul
suprafeţei, are o vigoare mult mai mare decât una subţire. Tot astfel, o linie conjugată
cu 2 – 4 linii paralele, capătă vigoare, atrage privirea şi devine o dominantă în cadru.

Unghiuri
Un alt element important din categoria posibilităţilor compoziţionale îl
constituie unghiurile. Liniile se frâng şi se întretaie, în modurile cele mai neaşteptate.
Totdeauna însă, nu trebuie uitat că linia ia naştere atunci când un punct îşi întrerupe
inerţia sub acţiunea unei forţe şi începe să se mişte. Cum se poate explica faptul că o
linie s-a frânt? Pentru a răspunde la această întrebare, este nevoie de vizualizarea
imaginativă a cauzelor posibile. Se pot imagina traiectoriile unor gloanţe care
ricoşează, a unor bile pe o masă de biliard, a unor mingi pe terenul de tenis. Toate
acestea îşi schimbă direcţia iniţială atunci când întâlnesc în cale, se izbesc de un
obstacol. Noua traiectorie depinde de caracteristicile forţei care le-a pus în mişcare, de
natura obstacolului de unghiul de incidenţă. Un bun jucător de tenis sau de biliard
poate să prevadă, să determine, noua traiectoarie. Obstacolul reprezintă deci o a doua
forţă care determină modificarea traiectoriei iniţiale.
Din punct de vedere grafic, putem împărţi unghiurile în trei categorii: unghiul
ascuţit de 450, unghiul drept de 900 şi unghiul obtuz cu 1350. Unghiul ascuţit se
asociază cu senzaţia de dinamism, de mişcare – aminteşte de vârful unei săgeţi, de
poziţia de avânt a aripilor unei păsări.
Unghiul drept este asociat cu senzaţia de
stabilitate – aminteşte de unghiul
verticalei zidului de susţinere cu
pământul, de cel pe care îl face axul
copacului cu solul. Este un unghi care se
întâlneşte cel mai des acolo unde apare
spiritul de echilibru şi ordine al omului –
astfel este o raritate exact de 900.
Unghiul obtuz se apropie foarte mult de
o linie curbă, de aceea el se asociază cu

14
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

rotunjimea şi ceea ce exprimă ea – moliciune, delicateţe, odihnă.

Unghiurile cuprind între laturile lor un început de suprafaţă. Dacă se închid
aceste suprafeţe în mod logic, se obţine de la unghiul ascuţit un triunghi echilateral, de
la unghiul drept un pătrat şi de la unghiul obtuz, un cerc. Fiecare din aceste figuri
geometrice este asociată cu senzaţiile produse de unghiurile originare. Pictorul
Kandinsky merge şi mai departe; el asociază triunghiul cu culoarea galbenă, pătratul
cu roşu, iar cercul cu albastru. Ca pictor şi teoretician, Kandinsky se vădeşte a fi poate
prea personal. El construieşte un sistem de relaţii bazat pe propria sa sensibilitate şi
experienţă de viaţă, care, desigur este diferită de a altora. El tinde spre elaborarea unui
cod de semne, forme şi culori, un fel de “dicţionar”, o “cheie” pentru creaţia şi
înţelegerea configuraţiilor plastice. Aceasta nu poate duce decât la o armă hermetică,
accesibilă doar unui număr restrâns de persoane care au studiat “cheia secretă” şi sunt
de acord cu principiile enunţate de Kandinsky.

Suprafeţe tonale
Aceleaşi observaţii făcute pentru linii şi unghiuri, sunt valabile şi pentru
suprafeţele tonale. Nu se abordează problematica pasionantă a culorilor – discutăm
bogăţia şi marea frumuseţe a tonalităţilor care cuprind scara fin gradată dintre albul
imaculat şi negrul intens. Fiecare tonalitate şi combinaţie sau juxtapunere de suprafeţe
tonale pe suprafaţa cadrului semnifică altceva. Semnificaţia este strâns legată de
experienţa fiecăruia şi se asociază cu senzaţiile primare de frică de întuneric, teamă
de norul plumburiu aducător de furtună, bucuria apariţiei zorilor, exuberanţa zilelor
însorite, lipsa de îndoieli când totul este scăldat în lumină, cenuşiu plictisitor al zilelor
cufundate în ceaţă. Ceea ce străluceşte atrage, ceea ce e opac rămâne indiferent, de
negru te fereşti. Iată doar câteva dintre “semnele” pe care creatorul le are la dispoziţie
pentru a-i influenţa pe privitorii imaginilor sale.
Desigur că există “reguli” de compoziţie de asemenea şi pentru folosirea
suprafeţelor tonale. Din nou se atrage atenţia ca ele să fie privite cu un ochi foarte
critic. Iată câteva dintre acestea:
- există tonalităţi “uşoare” – alburile şi tonalităţi “grele” – nuanţele de
negru;
- tonalităţile deschise se asociază cu veselie, bucurie; ele sunt optimiste;
- tonalităţile închise se asociază cu o atmosferă solemnă, dramatică; ele sunt
pesimiste;
- prin contrast, se obţine dinamism şi atracţie vizuală - o scară lină de
tonalităţi produce o atmosferă de calm;
- mult cenuşiu în cadru este neinteresant, plictisitor;
- aranjamentul sau distribuţia tonalităţilor trebuie “vizualizată” separat de
formă. Privind subiectul “printre gene”, se evidenţiază mai flagrant
suprafeţele tonale şi accentele de lumină.
- Lumina are o putere de atracţie mai mare decât întunericul. Dacă vreţi să
daţi forţă negrului, izolaţi-l pe un câmp cenuşiu (nu pe alb).
- Strălucirea nu se obţine folosind mult alb. O mică suprafaţă de alb pe una
mare de negru, va da mai multă strălucire decât mult alb pe puţin negru.
- Dacă doriţi ca un obiect să iasă mai puţin în relief, puteţi realiza aceasta fie
prin modificarea intensităţii tonalităţii, fie prin mişcarea suprafeţei
înconjurătoare. Suprafaţa tonală cea mai mică va avea în general cel mai
mare efect.
- Pentru a intensifica forţa de atracţie a unui obiect se va folosi un contrast
puternic între lumini şi umbre ...

15
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

- Cu cât este mai mic portretul în cadru, cu atât mai simplu ar trebui să fie
contrastul ...
- Cu cât lucrarea este mai mare, cu atât “cheia” ei ar trebui să fie mai înaltă,
adică schema tonală să fie spre o tonalitate mai deschisă; în caz contrar,
tonalităţile închise vor părea grele şi contrastele vor sparge unitatea
imaginii.

Observaţie: Orice document electronic, chiar dacă este un simplu text sau o
combinaţie între text şi imagine, trebuie conceput ca un tablou, respectând reguli de
echilibru între alb şi negru, vid şi plin, combinaţii de culori. De asemenea, trebuie să
ne gândim foarte bine la ceea ce vrem să evidenţiem prin conţinut dar şi prin aspectul
grafic, compoziţional al obiectelor situate pe pagina sau pe spaţiul de lucru. Toate
documentele electronice sunt destinate tipăririi sau prezentării pe un ecran şi în aceste
condiţii este foarte important să organizăm informaţiile esenţiale spre a fi observate
uşor de privitori.

Sarcini de lucru

1. Alegeţi cea mai potrivită organizare dintre paginile de text de mai jos,
reprezentate schematic. Paginile reprezintă o copertă de revistă în care esenţial
este TITLUL publicaţiei.

2. Realizaţi singuri o schemă a unei coperte, altfel decât cele de sus.

Lecţia 6

Spaţii de lucru în documente grafice

Spaţiul de lucru în MsWord
I) În MsWord, spaţiul de lucru va fi o pagină ale cărei margini au fost stabilite
în care vom plasa texte organizate în paragrafe şi, eventual imagini construite anterior
sau apelând la opţiunile grafice ale programului.
Nu uităm să privim fiecare titlu sau paragraf şi din punct de vedere grafic, să-i
conştientizăm cu atenţie rolul său în mulţimea obiectelor plasate pe suprafaţa pe care
o avem la dispoziţie.
În primul rând ne alegem tipul de font cu care vom lucra, font care, de regulă
nu se schimbă pe parcursul lucrării, excepţie făcând titlurile sau unele adnotări mai

16
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

speciale. Este foarte important să folosim în document un font sobru, uşor de citit,
evitându-se a se lucra în mod curent numai cu caractere îngroşate (bold) sau înclinate
(italic). Acestea pot fi folosite pentru a sublinia anumite cuvinte, sau idei. De
asemenea, este bine să nu scriem cuvinte numai cu caractere mari decât în situaţii cu
totul excepţionale.
Nici schimbarea dimensiunilor caracterelor nu este permisă decât în amintitele
situaţii speciale (note de subsol, texte ajutătoare sau explicative, comentarii
suplimentare etc.)
În această lucrare am
folosit pentru scrierea
curentă fontul Times New
Roman, normal, de
dimensiune 12, iar
paragrafele au fost aliniate
justified (la ambele margini).
Paragrafele vor fi
tratate unitar pe parcursul
lucrării nu numai prin
caracteristicele fontului şi
aliniere, dar şi prin indentare
şi spaţiere.
Indentarea stabileşte distanţa faţă de marginea documentului a textului cuprins
în paragraf iar spaţierea dă distanţa dintre rânduri care poate fi: single (la un rând),
double (la două rânduri), la 1.5 rânduri sau la multipli de rând.

Iată un exemplu de paragraf în care indentarea este de 2.5

cm la stânga şi 1cm la dreapta, distanţa dintre rânduri este 10
puncte, în plus, i-am adăugat un fond gri folosind opţiunea
Format/ Borders&Shading. De asemenea, am stabilit ca distanţa
de dinainte şi după paragraf să fie de 6 puncte. Observaţi cum
acest paragraf a devenit un “obiect” care atrage atenţia prin
caracteristicile deosebite pe care i le-am dat.

Evidenţiem opţiunea de marcare a unui paragraf prin bordarea cu linii sau prin
umbre colorate sau gri. Dacă veţi alege din meniul Format, submeniul Borders and
Shading, veţi avea posibilitatea să realizaţi “cutia” cu text de mai sus, mai mult puteţi
să adăugaţi margini, atât pentru paragraful selectat, cât şi pentru fiecare pagină din
document.
Este foarte important de stabilit de la bun început o formă unitară pentru
paragrafele dintr-un text mai lung sau o “formulă” de lucru cu paragrafe. Folosirea de
diverse tipuri de paragrafe, fără un scop sau o logică anume, vor obosi cititorul şi vor
da un caracter de dezordine a lucrării.
Pot fi paragrafe speciale, care evidenţiază anumite idei sau fraze care pot ieşi
din tiparul obişnuit. Rămâne însă un format valabil pentru textul obişnuit, acelaşi
pentru toată lucrarea.
Spuneam de aşa-zisele formule de lucru pe care editorul MsWord le poate
controla cu uşurinţă din opţiunea Format/ Style care defineşte o listă de stiluri de lucru
cu paragrafele şi titlurile. Orice modificare de formate de titlu sau paragraf este
reţinută de calculator în galeria curentă de stiluri pe care o putem vedea în fereastra
opţiunii corespunzătoare. Şi utilizatorul poate să-şi creeze controlat propriul stil, în

17
 Emil Onea, Daniel Gherasim, , Corina Simionescu
C.C.D. Focşani

felul următor: selectează paragraful sau titlul pe care doreşte să şi-l definească apoi
alege din meniu Format/ Style, deschizând o fereastră aşa cum se vede în desen, apoi
apasă butonul New pentru a deschide o altă fereastră în care înscrie numele stilului,
formatul paragrafului respectiv şi un shortcut care permite aplicarea stilului asupra
unui paragraf selectat, ori de câte ori avem nevoie.

La ce folosesc stilurile? Răspunsul este simplu. Ori de câte ori avem nevoie
de repetarea în text a formei grafice de text pe care am definit-o printr-un nume stil,
este suficient să scriem normal, apoi să selectăm zona dorită a fi schimbată şi să-i
aplicăm stilul, fie printr-un shortcut, fie prin alegerea din fereastra de stiluri.

Iată un exemplu de stil definit cu numele de “titlul2”. Iniţierea lui se face cu ALT+M

Ori de câte ori avem nevoie de un titlu sau un text marcat grafic ca în
exemplul dat, va fi foarte uşor să-l realizăm fără să mai fim nevoiţi să facem manevre
de setare a fontului, fondului, etc.
Existenţa stilurilor în textul pe care l-am creat, permite realizarea unui control
riguros al lucrării cu posibilitatea realizării unor sinteze, cuprins sau index. Deoarece
nu ne-am propus acest lucru acum, vă recomandăm să studiaţi şi să experimentaţi
singuri opţiunea Format/ Index & Table, care vă va oferi facilitatea construirii unui
cuprins al lucrării, un inventar al figurilor din text, al paragrafelor existente etc.

18
 ispunerea pe coloane a paragrafului poate fi un motiv de evidenţiere grafică a acestuia sau

D de diversificare a jocului de linii grafice, de plin şi gol în lucrarea pe care o elaborăm.

Stabilirea coloanelor se face tot din meniul Format/ Columns.

Fereastra de setare cuprinde

opţiuni care stabilesc numărul de coloane,
dimensiunea lor şi distanţa dintre acestea. În
cazul de faţă am aranjat paragraful pe două
coloane la o distanţă de 0.5 cm între ele. În plus
am folosit şi opţiunea “drop cap”, care permite
detaşarea primei litere din paragraf, prin mărirea
ei la dimensiunea a două sau mai multe rânduri
(în cazul de faţă la 3 rânduri)

19
 Un element grafic şi de utilitate tehnică este tabelul, care poate fi folosit ca
atare, pentru introducerea unor date şi evidenţierea lor, poate şi pentru anumite calcule
ce pot fi corelate între ele. Iată mai jos un astfel de exemplu.

Nr. Produsul Cantitate Preţ unitar Valoare

1. Cărţi de informatică 50 45 000 225 000
2. Diskete 20 8 000 160 000
TOTAL 385 000

]Tabelul poate fi folosit însă şi pentru aranjarea textului pe coloane. Astfel,

paragraful scris mai sus pe două coloane poate fi aranjat într-un tabel cu două coloane
şi un singur rând.
Putem plasa în tabele diverse
cu ajutorul mouse-ului, aşa cum
O altă opţiune de lucru care poate

“text box”, opţiune aflată în meniul

Format, care permite scrierea unui text

dimensiuni reglabile, care poate fi

exemplifică paragraful pe care îl citiţi

acum. Am folosit în această situaţie şi
contribui la jocul de obiecte text pe
spaţiul nostru de lucru, este şi aceea de

“volant” în interiorul unei cutii de

plasată oriunde, prin simpla deplasare

opţiunea “text direction” pentru a

“obiecte”, desene, paragrafe având în acest fel
un control al acestora şi o aranjare fixă, cerută
de o anumită normă sau dorinţă a
utilizatorului.
Tabelul ne permite o altfel de aranjare
schimba direcţia de scriere

a textului, o combinaţie între text box şi text

pe coloane. Este permisă scrierea în celulele
tabelului şi pe direcţie verticală decât
orizontal aşa cum scriem în mod curent.
Avertizăm utilizatorul că scrierea în
acest mod este pretenţioasă şi greu de citit!
Credem că exemplul dat în text box-ul
de alături este destul de sugestiv! Vă
recomandăm, deci, să nu folosiţi decât rar!

Vom da mai jos un exemplu de aranjare a textului şi a unui element grafic într-
un tabel cu două coloane inegale şi un singur rând. Liniile punctate care apar,
marchează liniile tabelului, pe care de obicei le ascundem pentru că, în acest caz nu
servesc la nimic, ba am putea spune că ne deranjează din punct de vedere grafic.
Desenul este realizat în photoshop şi exportat cu extensia GIF ( .....)

Inserarea desenului s-a realizat cu

opţiunea Insert/ Picture/ From file....
Încadrarea în tabel a textului, permite
restricţionarea ariei de scriere într-un
spaţiu dorit de utilizator.

Lecţia 7

Spaţiul de lucru în PageMaker

II) Să discutăm acum despre aceleaşi opţiuni pe care le pune la dispoziţie
aplicaţia PageMaker, astfel încât să putem realiza o formă estetică elegantă şi
raţională.
Aplicaţia are multe elemente comune cu MsWord, dar şi multe lucruri în plus,
ceea ce dă acestui editor mai multă uşurinţă în lucru, posibilităţi mai largi de

20
exploatare, aducându-l în seria programelor folosite de către tehnoredactorii
profesionişti.
Trebuie să menţionăm de la bun început ca PageMaker consideră textele,
desenele, ca “obiecte” care pot fi manevrate independent în cadrul unei lucrări. De
aceea, ori de câte ori aducem (importăm) în lucrare un text sau o imagine, opţiunea
care ne permite acest lucru este Place..... De asemenea, aşa cum am mai amintit, deşi
există un spaţiu de lucru definit, o zonă “tipăribilă”, putem plasa obiectele oriunde,
chiar şi în afară, pentru prelucrări intermediare.
Ne vom ocupa, aşadar de textul dintr-un document PageMaker care poate fi
scris ca atare sau poate fi important din alt program de editare. Observaţi, în desenul
de mai jos, cum apare fereastra în care lucrăm, care sunt barele de unelte cu care
putem opera asupra textului.

Vedem că există asemănări de meniuri cu MsWord şi cu editoarele grafice

cunoscute. Obiectul numit text poate fi plasat în pagina de lucru cu mare uşurinţă, fie
pe toată pagina, fie pe coloane pe care şi le stabileşte utilizatorul. “Joaca” cu textul pe
spaţiul de lucru este foarte flexibilă, mult mai interactivă decât la MsWord, ceea ce ne
permite să dăm un aspect grafic elegant, lucrării.
Facem observaţia că textul, odată aşezat pe pagină se comportă ca acela din
text box, descris mai sus la MsWord. Dacă textul nu încape în “cutia” destinată lui,
aceasta se poate redimensiona tragând fie de “agăţătorile” aflate sus şi jos, fie de
colţurile marcate cu pătrate negre. Se văd, în bara din josul imaginii, ferestre care
indică poziţia textului în pagină (X,Y), dimensiunea “cutiei” acestuia (W,H),
posibilităţile de rotire sau înclinare. Acest meniu este corespondent cu apăsarea
butonului marcat cu o săgeată pe bara din stânga.
În ceea ce priveşte fonturile, accesul la opţiunile de lucru cu ele este ilustrat
sugestiv în bara de sus a imaginii, meniu corespunzător apăsării butonului marcat cu
T pe bara din stânga. Urmăriţi cu atenţie butoanele şi ferestrele acestei bare şi vă veţi
da seama de utilităţile oferite de editor. Se pot stabili: fontul folosit, forma acestuia
(normal, bold, italic, subliniat, etc.), distanţa dintre rânduri, distanţa dintre caractere,
lăţimea caracterelor, etc. Rămâne să descoperiţi singuri toate facilităţile…

21
 Vom observa că apăsând pe această bară butonul de paragraf, marcat cu ¶ vom
avea un alt meniu care ne permite selectarea stilurilor cu caracteristicile fiecăruia.
Iată cum arată bara de setare a paragrafului:

Credem că butoanele existente pe ea sunt suficient de sugestive pentru a le

putea înţelege şi a face analogie cu ceea ştiţi de la MsWord, sau pur şi simplu pentru a
le încerca şi a observa modificările din micile ferestre…

Lecţia 8

Elemente de grafică VECTORIALA în pachetul Microsoft OFFICE

Microsoft Word recunoaşte principalele tipuri de imagini, permite modificarea

lor şi crearea unor imagini noi folosind bara cu instrumente Drawing.

Pot fi trasate linii sau săgeţi a căror grosime se alege, desenate cercuri şi
dreptunghiuri.

Stabilirea culorii de fond, de desenare, sau de scriere, se face utilizând butoanele

din bara cu instrumente.

Imaginile astfel create sunt de tip vectorial.

Opţiunea AutoShapes permite selectarea obiectelor grafice de diferite tipuri.
Mai multe obiecte grafice, în vederea evitării deplasării, se pot fixa astfel încât să
formeze un singur obiect.: Draw> Group.
Pentru realizarea unui document elegant în Word se pot folosi forme predefinite
pentru încadrarea textelor, shapes, sau
elemente grafice: callouts.

Pentru inserarea unei imagini: Insert>

Picture>From File. Se poate naviga prin My
Computer pentru alegerea unui fişier grafic.
Pachetul Office conţine un set de imagini
incluse în Clip Art şi stiluri de texte în

22
WordArt.
După inserare, cu clic stânga se selectează imaginea în vederea modificării.
Apoi cu un click dreapta se poate alege unul din meniurile Format Picture sau
Vizualizare bara de instrumente imagine
În caseta Format<Picture<Size se completează rubricile Height şi Width sau
procentele de scalare în rubrica Scale.
Selectând eticheta Wrapping din bara de instrumente imagine, putem alege
modul în care textul va încadra imaginea şi distanţa faţă de text pe cele patru laturi.
Se poate controla din acelaşi meniu, intensitatea culorii, contrastul sau nuanţele de gri.
Cu eticheta Colors and lines se poate introduce un chenar în jurul imaginii.

Opţiunea Crop From permite decuparea imaginii pe cele patru laturi.

În pagina Pozition putem seta modul de aşezare în pagină, în paragraf, faţă de
margini. Cu Lock Anchor se fixează în paragraful curent. Prin deselectarea opţiunii
Float over text imaginea este tratată ca un simplu caracter.
Iată un text aşezat peste o imagine

FOARTE IMPORTANT

Elemente de grafică în MicroSoft Excel

Pentru a putea fi mai uşor de urmărit, datele în MsExcel, se afişează sub formă de
grafice sau diagrame. Procedura ChartWizard primeşte specificaţiile utilizatorului
pentru construirea diagramei.

Cu ajutorul butonului din bara cu instrumente sau a opţiunilor din Insert

Chart se deschide o fereastră de dialog ce conţine în stânga numele tipurilor de

23
diagrame, iar în dreapta, modul lor de reprezentare. Evident, diagrama se realizează
pe baza unui tabel creat în Excel.
După alegerea diagramei, se indică domeniul datelor ce vor figura în desen,
elementele explicative: titlul, denumirea axelor, tipul de marcare a valorilor pe axe,
legenda semnelor grafice şi locul în care va apărea diagrama.

Diagramele de tip Pie afişează o singură

serie de valori la un moment dat: prima serie din
stânga.
Diagramele pot fi editate: redimensionate,
mutate în altă poziţie sau schimbat modul de
reprezentare, fără a relua procedura expert de la
început.
Pentru a transforma o diagramă: clic în
interiorul ei şi din bara cu instrumente: Chart Area, alegem din lista cu tipuri de
diagrame, noua variantă
Observaţie importantă:
Alegerea unei anumite forme de grafic este deosebit de importantă pentru
ilustrarea unui fenomen, a unei situaţii statistice. Un grafic liniar poate exprima
evoluţia în timp a unui fenomen, cum ar fi temperatura din oră în oră în timpul unei
zile sau curba notelor la istorie a elevilor din clasa a XII-a. Un grafic sub formă de
bare verticale poate vizualiza dinamica producţiei de struguri la hectar într-o perioadă
de timp dată (de exemplu, 6 ani) sau o comparaţie între opiniile despre consumul de
coca-cola între mai multe categorii (grupuri) de oameni, lucru ce poate fi exprimat si
prin graficele “pie” care vizualizează raportul dintre părţi şi întreg.

Pachetul Office oferă posibilităţi de prelucrare grafică vectorială şi bitmap,

integrând imaginile în text sau asociindu-le cu tabele. Se pot crea imagini “local”, în
fiecare din cele trei mari aplicaţii (Word, Excel, PowerPoint), fie cu instrumente
comune de desenat, fie cu cele specifice. De remarcat sunt graficele în Excel care au
ca bază tabele de date specifice programului.
Importul de imagine din exterior se realizează cu opţiuni de tipul Insert
picture/ From file. Interesant este faptul că imaginile create în fiecare din cele trei
aplicaţii sunt uşor portabile din una în alta.

Sarcini de lucru

1. Realizaţi o pagină în MsWord în care să exemplificaţi prin desen principalele

figuri geometrice pe care să le coloraţi în diferite culori. Adăugaţi explicaţii şi
notaţii.
2. Folosind grafice de tip “pie” în Excel, exemplificaţi fractiile ½, 2/3, ¾, 5/8
3. Realizaţi în Excel, un paralelipiped pe care îl transferaţi în MsWord. Folosind
opţiunea de “spaţiere” a figurilor plane, construiţi o replică a acestuia folosind
“perspectiva” unui dreptunghi.

Lecţia 9

Editorul grafic AUTO CAD

(Computer Aided Design), produs al firmei Autodesk, este folosit la proiectarea
unor modele tehnologice, arhitecturale sau ştiinţifice. Obiectele create pot fi bi sau

24
tridimensionale şi pot fi reprezentate sub forma unor schiţe, a unor desene mai
consistente, a unor suprafeţe umbrite sau a unor obiecte solide. Aplicaţiile CAD
folosesc foarte multe operaţii matematice de mare complexitate.
Orice operaţie CAD presupune un set de comenzi care acţionează asupra
datelor de intrare şi are ca efect generarea datelor de ieşire.
- comenzi pentru setarea caracteristicilor spaţiului de lucru: (stabilirea
limitelor de desenare şi a sistemului de coordonate, a unităţilor de măsură)
- comenzi pentru generarea obiectelor grafice (primitive grafice)
- comenzi pentru editarea acestor obiecte (copiere, rotire, scalare,
modificarea informaţiilor non-grafice)
- comenzi pentru controlul afişării pe ecran (porţiunea de desen care este
afişată, numărul de ferestre în care este afişată informaţia).
- comenzi pentru imprimare.
Datele de intrare sub formă de punct, număr întreg sau real, şir de caractere,
vector de deplasare, sau set de selecţie oferă informaţiile necesare efectuării
comenzilor în urma cărora vor fi generate datele de ieşire.

Cea mai mare parte a datelor de ieşire sunt obiecte grafice, caracterizate de
informaţii geometrice: coordonatele liniilor, a centrului, raza cercului şi informaţii
non-geometrice: culoare, tipar de linie. Aceste informaţii se salvează într-un fişier cu
extensia .dwg. .
Aplicaţiile AutoCAD şi CorelDraw au la bază sistemul de coordonate
cartezian. O unitate de desenare este orice unitate din lumea reală. Coordonatele sunt
convertite în numere întregi pentru a putea fi reprezentate pe ecran. Pe monitor apare
afişat întregul desen sau doar o parte din el.
Desenul poate fi reprezentat în mărime reală, iar la tipărire se stabileşte scara.

25
 Comenzile pot fi lansate în execuţie prin introducerea numelui în fereastra de
comandă, selectând un buton din bara cu instrumente sau utilizând o tastă funcţională.
Tasta F2 oferă o listă a comenzilor efectuate anterior.
AutoCAD-ul şi CorelDRAW-ul pun la dispoziţie ajutoare de desenare care
permit creşterea eficienţei şi a preciziei. Multe din ajutoare se găsesc în caseta de
dialog Drawing Aides. Salturile orientate pe obiecte permit
localizarea unor puncte geometrice faţă de alte obiecte
desenate.
Putem mări sau micşora imaginea din fereastra de
vizualizare, sau deplasa desenul prin dreptul ferestrei fără
schimbarea scării, putem afişa vederi plane sau
tridimensionale.
Sunt situaţii când trebuie să afişăm simultan mai
multe vederi. Putem afişa mai multe ferestre în acelaşi
timp dacă folosim mai multe ferestre de vizualizare
Elementele grafice dintr-un desen vectorial se
numesc obiecte şi pot fi reprezentate prin orice element
grafic de bază cum ar fi: linia, cercul, elipsa, poligonul, dreptunghiul, o linie de text,
pe care programul de grafică îl tratează ca pe o singură unitate.
Comanda Point este utilizată pentru a desena puncte.
Line sau Pline se folosesc pentru linii.
Polygon pentru poligoane.
Rectangle pentru dreptunghiuri sau pătrate cu specificarea punctelor opuse.
Circle sau arc, pentru cercuri sau arce .
Ellipse pentru un arc eliptic sau o elipsă
Donut pentru inele circulare sau discuri.
Un set de selecţie reprezintă o colecţie de obiecte din desen.
Comanda Erase elimină obiecte din desen. Copy, Mirror, Array si Offset
permit crearea de obiecte pornind de la altele deja existente.
Move şi Rotate modifică poziţia. Comanda Scale permite schimbarea
dimensiunilor pentru obiectele din desen.
Break, Trim, Extend, Lengthen permit modificarea geometriei obiectelor
desenate.

Observaţie: Aplicaţia Autocad este destinată proiectării grafice. Controlul asupra

imaginii este minuţios controlat de un meniu complex care permite proiectantului să
ştie permanent toate datele despre imaginile create. Se lucrează cu primitivele pe care
le găsim în aproape toate editoarele grafice. Aici apar bine evidenţiate hasurile,
umbrele, cotele, coordonatele obiectelor.

Exerciţii

1. Care sunt tipurile de comenzi ale Autocad?

2. Cum se face afişarea mai multor imagini, în acelaşi timp?
3. Care este comanda care permite schimbarea dimensiunii unui obiect din
desen?

26
 Lecţia 10

Editorul grafic Corel DRAW – organizare

Corel Draw este liderul programelor de ilustrare şi desen. Este un program ce

permite lucrul cu linii, curbe şi obiecte, în scopul obţinerii unor efecte artistice la nivel
profesional. Cu el se pot crea:
- Ilustraţii color
- Desene cu un grad mare de complexitate
- Sigle şi embleme
- Secvenţe pentru animaţie
- Bibliotecă ClipArt
Programul Corel Draw salvează documentul cu extensia cdr. Se pot crea însă
şi fişiere de alte tipuri, cu alte extensii caracteristice imaginilor BMP, prin operaţii de
export. În aceste condiţii, fişierele imagine create pot suferi modificări de dimensiune
dar şi de calitate în funcţie de formatul ales şi de opţiunile de comprimare.
Corel Draw lucrează cu imagini vectoriale generate de forme şi obiecte şi
definite de vectorul linia sau curba cu care se construieşte desenul.
Pentru editarea în detaliu a formei curbelor şi a textului se folosesc nodurile
care reprezintă zone ce permit deformări la nivel elementar.
Obiectele sunt imagini vectoriale compuse din forme simple (cercuri, arce,
dreptunghiuri), numite primitive ale programului.
Interfaţa programului Corel Draw este prezentată în fereastra care urmează.
Vom vedea că meniurile cuprind elemente comune aplicaţiilor Windows, precum şi
elemente caracteristice operaţiilor de prelucrare din Corel Draw. Variantele noi ale
programului “împrumută” de la alte programe operaţii specifice cum ar fi în special
acelea de prelucrare a imaginilor bitmap: controlul nivelului de culoare, filtrele etc.

Fereastra aplicaţiei conţine:

• Bara de titlu
• bara de meniuri

27
 • bara cu instrumente (formată din mai multe bare: bara Standard cu
butoanele pentru operaţiile de lucru cu fişiere, cu desene şi de editare;
bara Zoom are butoane pentru stabilirea scalei de vizualizare, bara Text
conţine butoane pentru formatarea textului, iar Workspace conţine
opţiuni pentru organizarea spaţiului ferestrei de aplicaţie şi a ferestrelor
de desenare
• bara de proprietăţi (o bară cu butoane dependentă de context)
• bara de stare (informaţii despre obiectul selectat)
• paleta de culori, conţine recipiente de culori pentru contur sau pentru
umplerea şi un recipient fără culoare folosit pentru a înlătura culoarea
obiectului curent
• casetele de dialog derulante, permit stabilirea valorilor unui parametru:
culoare, cotă, nod
• caseta cu instrumente: conţine instrumente de desenare şi instrumente
explozive care dacă sunt selectate afişează o nouă bară cu mai multe
instrumente
• spaţiul de lucru corespunde paginii de lucru din fişierul activ
• pagina desenului, este o zonă delimitată de un chenar cu umbre. Numai
ce se desenează în această pagină va fi tipărit
• barele de derulare dacă fereastra conţine mai multe pagini bara
orizontală afişează etichetele paginilor. Clic pe etichetă şi ajungem în
pagina dorită
• riglele. Bare marcate în unităţi de măsură alese la formatarea paginii şi
aşezate în partea de sus şi în partea stângă se folosesc pentru
determinarea poziţiei şi a dimensiunilor obiectului.

Pick Tool
Shape Tool
Zoom Tool
Freehand Tool
Rectangle Tool
Ellipse Tool
Polygon Tool
Basic Shapes
Text Tool
Interactive Blend Tool
Eyedropper Tool
Outline Tool
Fill Tool
Interactive Fill Tool

pick: selectează şi deplasează obiectul

shape: editează obiectul prin modificarea nodurilor, tăiere, ştergere
zoom: creează efectul de lupă interactivă sau de lentilă
freehand: desenează conturul trasat cu mâna liberă
rectangle: desenează un dreptunghi sau un pătrat
ellipse: desenează elipsă sau cerc
polygon: desenează poligon

28
 text: adaugă texte şi simboluri
interactive fill: umple interactive un contur închis
interactive transparence: atribuie interactiv obiectului grade de transparenţă
interactive blend: modifică obiectul prin transformare interactivă
outline: modifică proprietăţile conturului
fill: alege proprietăţile umplerii
Rezumat:
Mediul de lucru Corel Draw este caracteristic pentru crearea si prelucrarea
imaginilor vectoriale. Fişierele salvate direct din program au extensia CDR. Se pot
însă crea şi prelucra imagini de tip BMP (tif, gif, jpg) prin operaţii de export. Corel
Draw operează cu primitive de tip linie, poligon, elipsă, text, care pot fi colorate sau
“umplute” cu puncte colorate sau cu aşa zisele texturi. Meniul principal este
reprezentat pictographic şi permite accesul la prelucrările de bază ale Corel Draw:
selecţie, deplasare, desenarea de linii, poligoane, elipse, text, umplere şi modificarea
transparenţei.

Exerciţii

1. Uniţi cu linii (săgeţi) iconul de pe bara de instrumente cu cuvântul care îl

defineşte.

Interactive Blend Tool

Basic Shapes
Outline Tool
Shape Tool
Freehand Tool
Pick Tool
Rectangle Tool
Eyedropper Tool
Fill Tool
Interactive Fill Tool
Polygon Tool
Text Tool
Zoom Tool
Ellipse Tool

2. Care sunt instrumentele comune Paint şi Corel.

Lecţia 11

Operaţii premergătoare în Corel Draw

Stabilirea formatului paginii, a unităţilor de măsură a preciziei de afişare şi a
sistemului de coordonate.

29
 Pentru stabilirea formatului paginii de lucru se foloseşte meniul layout cu
opţiunea page setup de unde ne putem alege forma de pagină mai ales atunci când
desenul realizat este folosit ca atare pentru tipărirea directă la imprimantă. În cazul în
care crearea sau prelucrarea are ca scop generarea unui desen care va fi folosit în altă
parte, atunci formatul de pagină este doar orientativ.
Este important să se stabilească de la început sistemul de coordonate în care se
va lucra, riglele de măsurare de pe marginea spaţiului de lucru şi, eventual liniile de
ghidaj.

Ne propunem următoarele două teme:

Tema1. Să se realizeze o siglă (un element grafic simbolic) a acestui manual.
Tema 2. Să se realizeze un afiş pentru o expoziţie de fotografie.

Prima tema nu necesită o pagină specială, un spaţiu de lucru delimitat, pe când

a doua implică stabilirea formatului de pagină deoarece documentul va fi tipărit.
Concret, iată paşii pe care trebuie sa-i urmăm pentru pregătirea cadrului de lucru în
cele două situaţii:
Tema 1.
I. Deschidem documentul nou în
Corel
II. Deschidem barele de instrumente
(toolbars) de care am avea nevoie
la lucru. De exemplu: roll-up şi
zoom
III. Pentru o mai bună orientare se
aşează puncte sau linii de ghidaj
IV. Ne îngrijim să fie vizibilă paleta
de culori
V. Dacă e necesar, schimbăm
unităţile de măsură din inch în
centimetri
VI. Se poate da culoare de fond,
paginii pe care se lucrează

Tema 2.
I. Deschidem un document nou şi
avem grijă să dăm formă paginii.
II. Aşezăm linii de ghidaj şi rigletele
III. Deschidem barele de instrumente
pentru desenat

Desenarea elementelor geometrice

simple:
Desenarea liniilor, poligoanelor,
dreptunghiurilor, cercurilor, elipselor,
arcurilor de cerc, spiralelor şi a formelor
curbe neregulate.

30
 Toate formele şi obiectele sunt realizate din elemente de bază numite trasee.
Lăţimea şi culoarea traseului se stabilesc prin contur. Unui traseu închis (punctul de
început coincide cu cel de sfârşit) i se poate atribui o umplere, cu o culoare sau un
model. Traseul este format din noduri (puncte de schimbarea a direcţiei) şi segmente.
Toate traseele încep şi se sfârşesc cu noduri.
Obiecte curbe pot avea orice formă, pot avea noduri şi puncte de control care
permit definirea în continuare a traseului. Obiectul curb poate avea două tipuri de
segmente: curbe şi drepte. Prin mutarea nodurilor unui obiect curb îi putem modifica
curbura. Punctele de control definesc poziţiile prin care trece un segment de curbă de
la un segment la altul. Segmentul drept nu are nici un punct de control. Curbura
segmentului poate fi controlată prin distanţa dintre noduri şi unghiul punctelor de
control. Fiecare nod are câte un punct de control pentru fiecare segment care porneşte
din el. Dacă nu putem da traseului forma dorită mutând nodurile, vom mai adăuga
noduri. Pentru netezirea formei vom elimina din noduri.

Nodurile (meniul Shape Tool) în funcţie de poziţia punctelor de control sunt de

trei tipuri: netede (punct ele de control sunt opuse unul celuilalt fără a fi la distanţă
egală faţă de nod.), simetrice (punctele de control opuse unul celuilalt sunt la aceeaşi
distanţă şi produc aceeaşi curbură segmentelor situate de o parte şi alta a nodului şi
ascuţit. (punctele de control sunt independente unul de altul şi produc modificarea
diferită a segmentelor ce pleacă din nod.
Conturul obiectelor: fiecare obiect are un contur
caracterizat de dimensiune, formă, culoare, terminaţie pentru
trasee deschise şi tipuri de colţuri pentru cele închise.
Selectarea obiectelor: cu instrumental Pick va fi înconjurat
de puncte de control pentru selectare şi Caseta de punere în
evidenţă. Pentru un grup de obiecte glisăm instrumental Pick

31
şi în caseta de marcare vom aplica aceeaşi operaţie asupra obiectelor selectate.
Straturile desenului: planuri transparente în care sunt plasate obiectele ce
formează desenul. Fiecare strat are un nume şi un număr de ordine prin care se
stabileşte modul în care sunt aranjate.
Stratul are următoarele proprietăţi: vizibilitatea, tipărirea, editarea şi stratul
Master care conţine informaţii ce trebuiesc tipărite în toate paginile.

Observaţie: Elementele de bază pe care le folosim la construcţia unui desen

complex se numesc primitive (elipse, dreptunghiuri, linii, poligoane). Acestea sunt
caracterizate de un contur (linie) şi de un interior. Fiecare din aceste elemente pot fi
colorate, respectiv “umplute” cu puncte de culoare sau cu texturi. Liniile de contur pot
fi modificate prin editarea nodurilor.
Pregătirea unui desen în Corel, înseamnă să fixăm spaţiul de lucru, să stabilim
linii de ghidaj, să facem vizibile meniurile care ne furnizează instrumentele de lucru
necesare.

Sarcină de lucru

1. Definitivaţi Temele I şi II din acest capitol. Construiţi o siglă şi un titlu

special de publicaţie.

Lecţia 12

Editarea elementelor geometrice desenate în Corel

Operaţii pentru editarea elementelor geometrice desenate

1. modificarea prin transformări geometrice

• mutare - deplasare prin schimbarea coordonatelor faţă de punctul de
referinţă al obiectului
• rotire este caracterizată de poziţia centrului de
rotaţie şi de unghiul de rotaţie.
• scalare - mărirea sau micşorarea obiectului
păstrând proporţia iniţială
• redimensionare - schimbarea dimensiunilor pe
verticală, orizontală sau pe ambele direcţii
• înclinare - poziţia centrului de înclinare şi
unghiul de înclinare
• oglindire - răsturnarea pe orizontală, verticală
sau diagonală
• puncte de control ale selectării - 8 pătrate ce încadrează obiectul selectat.
• puncte de control al rotirii - 8 săgeţi ce înconjoară obiectul selectat.
• centrul de rotaţi - punctul în jurul căruia se roteşte obiectul
• punctul de ancorare - un punct care nu se deplasează la înclinare, scalare,
oglindire sau redimensionare.
• impulsul - distanţa cu care se deplasează un obiect selectat când se apasă
o tastă săgeată.

32
2. tăierea şi ştergerea obiectelor
• tăierea - operaţia prin care se poate deschide un traseu închis sau se poate
despărţi un obiect în două obiecte sau în două subtrasee, instrumental
folosit Knife.
• ştergerea - operaţia prin care se distrug porţiuni din instrumentul selectat
cu ajutorul instrumentului Eraser, micşorând numărul de noduri în urma
ştergerii, netezeşte traseul obţinut. Utilizând Knife şi Erase pe un obiect,
acesta devine automat obiect curb.

3. Copierea obiectelor
• copiere obişnuită prin intermediul zonei de memorie Clipboard (copy &
paste)
• multiplicare: se creează un duplicat pe aceeaşi pagină.
• reproducerea sau clonarea: se creează o copie care va reflecta în
permanenţă modificările făcute în obiectul sursă. Modificările făcute în
clonă nu afectează sursa.

4. Organizarea obiectelor
• stratificarea paginii se realizează chiar prin crearea obiectelor individuale.
Fiecare obiect creat, reprezintă un strat. Poziţia straturilor, unul faţă de
celălalt, poate fi modificată folosindu-se opţiunea Arrange/ Order.

• gruparea obiectelor este o unire temporară folosită pentru mutarea în

pagină.
• combinarea obiectelor este o unire permanentă care transformă obiectele
combinate în curbe astfel încât să formeze un singur obiect. Zonele în care
obiectele se suprapun devin transparente şi pot fi văzute porţiunile
acoperite.
• retezare - decuparea porţiunilor care se suprapun
• Intersectarea - creează un nou obiect din porţiunile
suprapuse ale obiectelor selectate.
• fuzionarea - obiectele selectate preiau conturul şi
culoarea de umplere a unui obiect destinaţie, sunt
eliminate toate liniile interioare.
• alinierea - pe orizontală şi/ sau pe verticală. Obiectele pot fi aliniate unul
faţă de altul, faţă de centrul sau faţă de marginile paginii.
• distribuirea obiectelor - modul în care se face spaţierea pe orizontală, pe
verticală, dacă după selectare li se poate aplica o spaţiere uniformă

33
 aliniere la bază

5. transformarea liberă a obiectelor schimbarea aspectului obiectului prin

• deplasarea segmentelor, a nodurilor şi a punctelor de control
• editarea nodurilor: adăugarea, ştergerea, alinierea pe orizontală şi pe
verticală a anumitor noduri, definirea tipului de nod
• manipularea unei porţiuni de curbă prin rotire, redimensionare

6. efecte speciale
• perspective - desenul capătă aspect tridimensional. Efectul de perspectivă
ataşează obiectului un punct de dispariţie: locul din fundal sau din prim
plan în care obiectul dispare la orizont.
• tranziţia gradată între obiectul şi început şi cel de sfârşit sunt distribuite
uniform formele intermediare. Bucla este modul de dispunere a formelor
intermediare pe un arc de cerc.
• extrudarea permite crearea efectelor tridimensionale din suprafaţa plană a
obiectului selectat. Extrudarea în perspectivă are liniile de extrudarea
neuniforme care fac ca obiectul să fie mai mare sau mai mic în spate.
Extrudarea paralelă conferă obiectului un aspect regulat. Extrudarea este
controlată de: tipul de extrudarea, adâncimea de extrudare (lungimea
planelor de extrudarea din spatele obiectului) unghiul de extrudare
(orientarea extrudării spre stânga, dreapta, deasupra sau sub obiectul
extrudat).
• înfăşurătoarea permite deformarea obiectelor în toate direcţiile
• conturarea aplicarea unor contururi în interior şi în exteriorul obiectului
cu următoarele atribute: locul, distanţa dintre contururi şi culorile aplicate
• decupajele speciale se efectuează folosind conturul altor obiecte.
• lentile permit aplicarea efectelor speciale pe anumite zone.
• separarea obiectului asupra căruia s-a aplicat efectul special de obiectele
obţinute prin efect.

Inserarea unor elemente specifice desenelor tehnice

1. cotele desenului verticale, orizontală, diagonale şi unghiulare.
introducerea cotelor liniare şi unghiulare
• definirea stilului cotelor. Corel Draw permite utilizarea a două tipuri de
cotări: dinamică (afişează automat dimensiunea şi o schimbă după o
operaţie de editare) şi statică (permite modificarea manuală a dimensiunii
afişate în cotă).
• textul cotei este plasat în poziţii prestabilite sau poate fi mutat oriunde în
pagină.

34
 • linia ajutătoare - linii de tip conector (cu Outline stabilim grosimea,
culoarea şi terminaţia)
• linia de indicaţie
• casete de menţiuni: casete de text legate de obiect
• dimension pentru cotare, connector line linia de conectare

2. umplerea obiectelor închise

• umplerea uniformă: cu o singură culoare solidă
• umplerea de tip fântână, culoarea de început şi culoarea de sfârşit, modul
în care se face tranziţia gradată de culoare, numărul de gradation, poziţia
punctului median, banda marginal şi unghiul de umplere.
• umplerea de tip model este realizată pe două straturi: fundal şi prim plan şi
caracterizat prin dimensiunea modelului şi densitatea de umplere.
• umplerea de tip ţesătură - ţesătura este definită bitmap folosind un set de
şabloane.

- RGB Red Green Blue generează culoarea prin

Combinarea culorilor fundamentale în diferite cantităţi.
Se recomandă la crearea imaginilor din paginile WEB.
- CMYK Cyan, Magenta, Yellow, black culoarea se
obţine prin Combinarea celor 4 culori în tipografii. Se
recomandă pentru documente ce urmează a fi tipărite
sau listate la imprimantă.
- HSB Hue, Saturation, Brightness generează
culoarea în funcţie de nuanţă, saturaţie şi luminozitate.
Obiectul transparent nu are umplere şi se poate

35
 vedea ce se află în spatele lui. Pentru a deveni opac, se umple cu culoarea de fond
(alb).
Textul artistic este un obiect grafic format din fragmente de text. Poate fi
aliniat pe orizontală, poate fi aranjat în jurul unui obiect sau simbol, după o curbă sau
după o linie. Pentru colorare i se poate atribui o culoare pentru contur şi o alta pentru
umplere la nivelul caracterelor.

Observaţie: Elementele primare ale desenului în Corel (primitivele) pot fi prelucrate

prin: colorare, umplere, deformare, intersectare, transformare în imagine bitmap.
Opţiunile de transformare se găsesc pe bara principala de instrumente, dar şi la
meniurile particularizate (contextuale) ale obiectului selectat cu Pick Tool. E bine să
avem în vedere că în momentul selectării unei opţiuni de prelucrare, apar meniuri noi,
specifice instrumentului respectiv.

Exerciţii

1. Realizaţi o schiţă simplă a unei case şi coloraţi sau

umpleţi elementele importante ca în desenul alăturat.
2. Realizaţi un titlu de publicaţie care să fie aliniat pe
un arc de cerc de dimensiune aleasă de voi.
3. Realizaţi schiţa unei încăperi (sala de clasă sau
sufrageria de acasă) simbolizând obiectele aflate în
aceasta.
4. Desenaţi un cerc sau o elipsă şi pe baza acestuia,
prin deformări şi adăugând toate elementele
necesare, realizaţi schema unei celule.
5. Pregătiţi meniul unei pagini personale ca în modelul de mai jos.

Lecţia 13

CAPTURA IMAGINILOR, Import si Export de imagini

Prin captură de imagine înţelegem preluarea unei zone de ecran sau a întregii
ferestre în memoria Clipboard. ALT+PRINT SCREEN pentru fereastra activă şi
PRINT SCREEN pentru întreg ecranul. Imaginea este adusă din Clipboard în
documentul curent printr-o operaţie Paste. Imaginile capturate sunt de tip BMP aşa
cum se vad majoritatea ilustraţiilor din această carte. Odată captată, imaginea poate fi
prelucrată cu instrumentele specifice editorului grafic în care a fost preluată. Corel

36
Draw permite “tăierea” deformarea, modificarea nivelului de culoare, a contrastului,
luminozităţii, etc.
Operaţiile asupra imaginilor capturate de tip BMP sunt asemănătoare cu cele ale
Photoshop. Există multe operaţii care sunt comune tuturor editoarelor care “ştiu” să
prelucreze astfel de formate: deformarea, tăierea (crop), decuparea unei părţi,
ştergerea unor porţiuni, modificarea contrastului şi a luminozităţii, realizarea
transparenţei, modificarea nuanţelor, transformări în nuanţe de gri, etc.
În exemplele de mai jos veţi observa mai multe stadii ale unei capturi prelucrate:

imaginea originală imagine în gri

imagine în culoare transparentă

Importul imaginii înseamnă preluarea unor fişiere grafice create cu alte

editoare în scopul prelucrării lor în Corel. Opţiunea File/ Import permite preluarea
oricăror tipuri de fişiere grafice recunoscute de aplicaţie. Acestea pot fi trecute prin
filtre de import care pot face anumite prelucrări chiar în momentul operaţiei
(redimensionare, taiere)
Imaginea preluată în aceste condiţii va constitui o parte dintr-un nou desen
care va fi salvat în format .cdr sau va fi exportat, după prelucrare, în acelaşi format din
care a fost adus sau în alte formate convenabile.
Exemplu sunt imaginile de mai sus care au fost preluate bitmap, au fost
prelucrate în Corel şi apoi exportate în format .jpg.

Exportul imaginii înseamnă transformarea ei din format vectorial sau din

imagine complexă de format .cdr în imagine bmp, compresată sau alte formate cu
caracter universal.

În CorelDraw exportul imaginii se poate realiza în următorii paşi:

37
 1. selectează obiectul sau obiectele, apoi (Ctrl+G) pentru grup (dacă este cazul)
2. Se alege File > Export, stabilindu-se formatul dorit, sau
3. În Save As salvăm în unul din formatele compresate sau de alta natură (.jpg,
.gif, .tif, .bmp, etc) cu opţiunea Selected Only, pentru Salvarea exclusivă a
obiectului, nu şi a zonei adiacente.
4. În momentul salvării în fereastra de dialog alegem rezoluţia (de exemplu: 150
dpi) şi dimensiunea imaginii exportate.

Observaţie: Corel este foarte flexibil în preluarea diverselor tipuri de imagine, atât
prin captura obişnuită cât şi prin importul asistat prin diverse filtre. Operaţia de export
permite transformarea imaginii prelucrate în formate recunoscute în alte programe. Şi
la export se pot folosi filtre şi se pot controla caracteristicele imaginii rezultate.

Exerciţii

1. Preluaţi prin capturare o fereastră de meniu ca şi cele de mai sus şi schimbaţi

culoarea ei din gri în roz. Exportaţi imaginea prelucrată într-un fişier .gif.
2. Realizaţi 5 butoane necesare unei pagini web. Butoanele vor fi de acelaşi tip
grafic având doar un alt text inscripţionat pe ele. Fiecare buton va fi salvat
cu nume specific în format .gif şi cu dimensiune nu mai mare de 30k.

Lecţia 14

Photoshop utilizat pentru prelucrarea imaginii

Funcţia de prelucrare de imagine este caracteristică acestui program şi de

aceea este foarte folosit, mai ales în pregătirea imaginilor pentru publicaţii (cărţi,
ziare, reviste) dar şi în pregătirea imaginilor pentru paginile de web. Acest ultim
aspect face din Photoshop principalul instrument grafic al creatorilor de site web.
Daca v-aţi propus să realizaţi o pagină www cu o grafică frumoasă şi cu personalitate,
atunci cel mai bun mijloc de realizare a design-ului este Photoshop.
Daca v-aţi propus să ilustraţi o revistă fără să apelaţi la banalele desene clipart,
atunci Photoshop vă poate ajuta să înfrumuseţaţi sau să stilizaţi fotografiile digitale de
care dispuneţi sau imaginile scanate.
Vom da câteva repere simple şi la îndemână
pentru îmbunătăţirea, modificarea caracteristicilor iniţiale
ale unei imagini.
În primul rând trebuie să cunoaştem funcţiile
specifice ale photoshop.
- Crearea unui fişier PSD cu noua imagine
prelucrată. La deschidere trebuiesc declarate
dimensiunile spaţiului de lucru, rezoluţia,
paleta de culori şi tipul de fundal.
- Preluarea imaginii ce urmează a fi prelucrate prin meniul File/ Open. Sunt
acceptate în special fişiere de tip bitmap

38
 - Controlul asupra imaginii: nivel, culori, transparenţă. Meniul utilizat este:
Image
- Selecţia controlată, realizată printr-un meniu specializat Select dar şi cu un
grup de instrumente caracteristice editorului
- Controlul pe layere realizat din alt grup de opţiuni având ca titlu generic
Layers
- Filtrarea cu filtre de bază sau importate (plugg in)
- Exportul în imagini de tip bitmap, în special GIF, TIF, JPG

Iată, în mare, care este rolul butoanelor din grupul de instrumente folosite de
Photoshop:
1. Butonul de selecţie specializat pe patru funcţii:
- selecţie dreptunghiulară
- selecţie elipsoidală
- selecţie liniară verticală
- selecţie liniară orizontală

2. Butonul de selecţie neregulată (lasoo):

- selecţie poligonală
- selecţie magnetică
- selecţie freehand (neregulată)
3. Butonul de selecţie magic wand, care execută o selecţie
pe nivel de culoare.
4. Butonul de decupare crop
5. Butonul de feliere, slice tool.
6. Butonul de pulverizare airbrush
7. Butonul de desenare cu pensula, paintbrush
8. Butonul de clonare a unei zone de imagine
9. Butonul de estompare, blur
10. Butonul de modificare local a culorii
Observaţie: Am enumerat doar o parte din instrumentele specifice Photoshop prin
butoanele simple sau multiple care le reprezintă. Ponderea mare o reprezintă
instrumentele de selecţie, foarte importante în operaţiile de prelucrare. Fără o selecţie
bună nu putem face prelucrări locale şi corecţii de imagine. Veţi observa că în afară

39
de cele 4 instrumente multiple de selecţie, există şi un meniu special care permite
controlul fin al zonelor selectate. O categorie importantă de instrumente sunt acelea de
corecţie prin modificarea culorilor, deformări, treceri prin diverse filtre.

Exerciţii

1. Importaţi o imagine oarecare

sau captaţi cu ALT+PrtScr
imaginea dată ca exemplu mai
sus. Cu ajutorul Phothosop,
printr-o operaţie de decupare,
opriţi spre prelucrare partea din
imagine care va fi prelucrată.
(imaginea alăturată)
2. Decupaţi din imagine fereastra
şi felinarele şi aprindeţi lumina
de la geam şi de la felinare, colorând zonele selectate cu galben.
3. Modificaţi contrastul şi luminozitatea imaginii.

Lecţia 15

Photoshop utilizat pentru crearea de imagini

Am văzut până acum că Photoshop face prelucrarea, corecţia de imagine, dar

aceasta nu epuizează posibilităţile de lucru cu editorul. Putem crea imagini bitmap, nu
cu aceeaşi uşurinţă ca în CorelDraw dar efectele pot fi mai interesante având în vedere
instrumentele de filtrare şi transformare.
Pregătirea unei imagini înseamnă
alegerea unui spaţiu de lucru de dimensiuni
convenabile. Dacă dorim să facem o imagine
tipăribilă pe un format A4, va trebui să
dimensionăm canvas atunci când deschidem
documentul nou. Observaţi în captura alăturată
cum am stabilit dimensiunile şi rezoluţia
desenului pe care urmează să-l creăm, fondul şi
paleta de culori.
Dacă desenul va fi destinat tipăririi vom
alege o rezoluţie mare, iar în cazul în care vom
crea o imagine pentru vizualizare pe pagina de
web, atunci rezoluţia va fi mult mai mică şi, implicit dimensiunea desenului se va
micşora corespunzător permiţând o încărcare rapidă cu browser-ul.
Pe parcursul lucrului vom aşeza elementele care compun desenul în layere pe
care ulterior le îmbinăm pentru a crea imaginea finală care poate fi un fişier .psd sau
una portabilă de tip .gif, .jpg sau .bmp
Elementele primare, sau primitivele pe care le întâlneam în Corel, nu mai
există aici dar le putem găsi echivalent în forme bitmap pe care le umplem cu culoare

40
sau textură. Dacă vrem să desenăm un dreptunghi sau o elipsă, vom face o selecţie de
tip dreptunghi sau elipsă şi o umplem cu culoarea, sau degrade-ul (fountain) dorite.

Observaţi în captura de imagine alăturată,

câteva elemente simple umplute cu culoare, pe care
le putem folosi ca şi elemente ale unui desen.
Umplerea se poate face, după preferinţă, cu
culoare solidă, cu degrade-uri de culoare, cu aşa-
zise pattern sau texturi, folosind opţiunile de fill
sau fountain fill.
Elementele create au fost puse pe acelaşi
layer, dar se pot folosi, aşa cum am amintit, layere
separate pentru fiecare element component al
desenului.
Se pot folosi şi instrumentele aflate în bara
de tools a Photoshop, cu numele de rectangle,
poligon, care crează obiecte speciale umplute cu
culoarea de fond şi care pot fi apoi modificate prin
procedee de tip relief, contururi, umbre, etc.
În imaginea dată ca exemplu se observă efectele
şi rezultatele obţinute. Folosind meniul de instrumente
poligonale, linii şi shapes, am
construit elementele din
imagine, cărora le-am aplicat
efectele speciale care dau
senzaţia de găuri sau de relief.
Textul apare şi el ca un
obiect care poate suferi
transformări de acelaşi fel ca şi
celelalte obiecte cu care
operam în Photoshop.
În imaginea alăturată,
textului i-a fost adăugată
umbră.
Photoshop este folosit foarte des pentru crearea graficii pentru paginile web,
respectiv fundaluri, sigle, bare de meniuri.
Iată, mai jos, un exemplu de bară de meniuri creată cu Photoshop, utilizând un
dreptunghi alungit, umplut cu culoare şi apoi completat cu textele ce exprima
conţinutul meniului:

Un alt exemplu care foloseşte aproximativ aceleaşi procedee:

Efectele spaţiale au fost aplicate în layere care conţin desenele, selecţii ale
acestora, ce urmează a fi marcate de umbre care dau impresia de trei dimensiuni.
Impresia de adâncime sau de relief poate fi accentuată prin mărirea umbrei sau
a marginilor de contur la opţiunea: layer stile/ drop shadow.

41
 O altă practică în paginile web, este aceea de creare a butoanelor ce vor avea
ca scop accesarea unor pagini suplimentare, fiind încadrate în meniuri grafice
asemănătoare cu cele de mai sus. Deşi există numeroase biblioteci
de astfel de elemente grafice, fiecare creator de grafică preferă
propriile elemente de acest tip. Iată un exemplu de un astfel de
buton creat dintr-un dreptunghi:
Am folosit instrumentul de creare a dreptunghiurilor cu colturi rotunjite, apoi
am aplicat meniul drop shadow pentru a da efectul spaţial. Textul a fost adăugat pe
desen în layer separat.
Aspectul grafic elegant al paginilor web implică şi crearea background-urilor
(imagini de fundal) care sunt mici obiecte ce sunt
repetate pe suprafaţa de lucru. Iată şi un astfel de
exemplu, o mică imagine colorată discret ce poate face
obiectul unui background.
Imaginea pe care o dăm ca exemplu, este un
desen Kandinski pe care l-am prelucrat astfel încât să
aibă o luminozitate mare, i-am dat transparenţă, apoi l-am
salvat în format GIF, astfel încât dimensiunea lui să nu
încarce excesiv pagina pe care îl vom pune ca fundal. Din
motivul de a-l face doar vizibil aici, am adăugat o umbră.

Observaţie: Crearea de imagine este mai puţin practicată în Photoshop, totuşi îl

putem utiliza în acest scop mai ales în domeniul web design sau pentru crearea unor
elemente de grafică simplă pentru reviste sau prezentări grafice în alte programe.
Photoshop este foarte intens utilizat pentru ilustrarea paginilor web. Principalele
elemente care fac obiectul unor astfel de practici sunt: meniurile grafice, imaginile
ilustrative din pagină, imaginile de fundal. Realizarea unor astfel de lucruri se va face
fie prin preluarea unor desene şi prelucrarea lor, fie prin creaţii simple proprii,
utilizând instrumentele specifice ale programului.

Sarcini de lucru

1. Realizaţi butoane pentru un meniu al unei pagini de prezentare a şcolii.

2. Realizaţi o imagine de fundal prelucrând o fotografie scanată a şcolii.

(realizare practica)
Oricine isi doreste fotografii de calitate. Acest lucru poate deveni realitate in
doar cateva minute. Pentru aceasta avem nevoie de un computer, un scanner, o
imprimanta si de programul Adobe Photoshop in orice versiune. Acest software a
ajuns acum la versiunea 7, este putin probabil sa aveti versiunile unu, doi sau trei, asa
ca nu ne vom referi la acestea. Din pacate, el are un pret destul de mare si nu merita
cumparat doar pentru uzul personal. Mai exista si alte programe ce pot fi utilizate in
acelasi scop. In general, toate functioneaza pe aceleasi principii. Primul pas este cel al
scanarii fotografiei si transformarii ei in format digital. Este preferabil ca fotografia sa
fie in format TIF si la o rezolutie de 300 dpi pentru a avea o calitate buna.
Presupunem ca fotografia are o zona inutila in jurul personajului. O vom decupa.
Prima data, se selecteaza, cu ajutorul lasoului, zona de interes, si se sterge partea
inutila. Daca observam ca avem indoituri si alte zone deteriorate, vom folosi "clone
stamp" din Photoshop. Cu ajutorul acesteia putem lua culoare dintr-o zona buna si o
putem aplica peste zona deteriorata. Stabilirea zonei de unde se va lua culoare se va

42
 face prin apasarea tastei "Alt" simultan cu un click de mouse. La eliberarea tastei, cu
mouse-ul se va da click direct pe zona deteriorata, acoperindu-se astfel defectele. Va
trebui sa fiti atent la detaliile care lipsesc pentru a le inlocui cu unele similare din
restul fotografiei. La inceput veti avea probleme, dar pe masura ce exersati acest lucru
va putea fi facut mai usor. In Photoshop, marimea zonei ce va fi afectata de unealta
"clone stamp" poate fi aleasa. Astfel, precizia cu care lucrati o puteti alege dintr-o
lista. Intrucat imaginea este intunecata o vom mai deschide la culoare. Rezultatul
obtinut este imaginea de mai jos. Pentru un contrast mai bun vom inlocui fondul
original cu unul creat de noi in Photoshop. Decupam imaginea astfel incat partea de
jos a fotografiei sa se incadreze intr-o
zona dreptunghiulara. Pentru partea
de alb a fotografiei vom folosi "magic
wand", o bagheta magica ce
selecteaza intreaga culoare unde este
actionata. Odata selectata zona pe
care vrem sa lucram vom adauga un
raster neuniform. Aceasta se
realizeaza cu unealta "gradient" din
paleta. Acum nu ne ramane decat sa
salvam imaginea si sa printam
rezultatul.
Iata un exemplu de fotografie
, un peisaj, careia i s-a facut o prelucrare in Photoshop: curatire a imperfectiunilor de
la fotografiere, reglare a contrastului si luminozitatii, virarea fotografiei intr-o culoare
adecvata momentului. In plus, s-a adaugat, prin clonare un element nou(fluturele)

Multimedia
Lecţia 1

Definiţii şi caracteristici

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii, au fost în permanenţă preocupaţi de
a găsi noi forme de evidenţiere a anumitor informaţii precum şi a tehnicilor de
prezentare a acestora, de la barele verticale ce separau hieroglifele în scrierea egipteană,
la cernelurile care conţineau aur şi argint creând efecte luminoase, de la folosirea unor
imagini grafice pe marginea conturului la tehnicile de paginare folosite de tipograful
Johan Gutenberg.
În ultimii ani, a câştigat foarte mult teren forma multimedia de reprezentare a
informaţiei. Astăzi, în procesul de învăţământ, profesorul modern, prezintă elevilor
informaţia verbal, scrisă pe tablă, desenată pe planşe, sub formă de diapozitive cu
imagini sau diagrame, cu ajutorul casetelor audio-video dar şi utilizând calculatorul.
Toate aceste forme de comunicare sunt similare comunicării multimedia, deoarece ele
folosesc multe (multi) forme de informare (media) pentru reprezentarea informaţiei.
Multimedia reprezintă integrarea mai multor forme de reprezentare a
informaţiei: text, numere, imagini statice, diagrame, animaţie, imagini video, muzică,
voce.
Caracteristicile unei prezentări multimedia sunt:

43
 • Multimedia este o combinaţie de conţinuturi (segmente ale informaţiei) şi
software (programe de calculator) care controlează prezentarea informaţiei;
• Multimedia permite stabilirea unor legături între conţinuturi prin care
utilizatorul poate să navigheze printre segmentele de informaţii;
• Multimedia poate prezenta informaţia simultan în mai multe forme (pe
acelaşi ecran putem citi texte, putem vizualiza imagini video şi asculta
diferite explicaţii referitoare la acelaşi subiect)
• Multimedia este o formă de prezentare a informaţiei pe care o putem
controla (caracterul interactiv al reprezentării multimedia o deosebeşte de o
simplă reprezentare video pe care o putem derula înainte şi înapoi, dar nu îi
putem preciza ce secvenţă de evenimente să afişeze).
Într-o aplicaţie multimedia, informaţia este memorată sub forma de obiect
(object), adică o combinaţie de informaţii şi proceduri pentru reprezentarea acestor
informaţii.
În procesul de învăţământ, prezentarea multimedia a informaţiei este foarte
necesară având în vedere faptul că adresantul informaţiei este mai uşor atras de TV,
radio, calculator, video, DVD.
Ca exemplu să luăm aceste note de curs. Pe suportul folosit pentru prezentare
(hârtia) vedeţi un text în care informaţiile mai importante sunt evidenţiate prin diferite
metode (stilul caracterelor, culoarea), desene, imagini, diagrame.
Dacă pentru prezentare aş folosi un video proiector ataşat unui calculator
subiectul ar putea fi însoţit şi de explicaţii verbale despre această formă de prezentare.
În plus pentru fiecare termen nou folosit s-ar putea crea legături (link-uri) către alte
informaţii prin care să fie prezentate definiţiile termenilor. Acest mod de prezentare ar
fi mai convingător.
Folosind prezentarea multimedia a unei aplicaţii (informaţii) se poate crea o
carte electronică. Principalul avantaj este că, pentru ea nu se mai consumă hârtie. Un
alt avantaj este că structura informaţiei şi regăsirea ei în cadrul unei structuri se face
mult mai uşor decât într-o carte tradiţională. Cartea poate fi publicată fie într-o reţea
comercială (descărcarea ei pe un calculator făcându-se după achitarea costului cărţii),
fie prin intermediul unui CD. În acest caz veţi plăti pentru reprezentarea multimedia a
unei cărţi şi nu pentru o carte fizică, un obiect pe care să-l puneţi în bibliotecă.
Pentru a putea folosi prezentări multimedia ale informaţiei (a construi sau a
vizualiza) trebuie să dispuneţi de o configuraţie hardware adecvată şi nu chiar ieftină.
Pe lângă un procesor cu viteză de lucru mare, o capacitate mare de memorare în
memorie internă de tip RAM şi pe harddisc, şi de o unitate CD-ROM, mai trebuie să
aveţi următoarele echipamente de intrare ieşire:
• Cameră video, cameră foto sau video digitală
• Scanner
• Microfon
• Boxe
• Video recorder sau/ şi video proiector

Lecţia 2

Aspecte teoretice privind realizarea unei aplicaţii multimedia

Alături de instrumentele hardware şi software ale calculatorului, realizarea

unei aplicaţii multimedia are nevoie şi de factorul uman prin experienţa şi pregătirea

44
sa, precum şi cel mai important aspect creativitatea. Fără factorul uman care va găsi
forma optimă de prezentare a unei informaţii folosind foarte multă imaginaţie,
cunoştinţe în domeniul din care face parte informaţie şi cunoştinţe despre ţintele
informaţiei (persoanele care vor folosi informaţia), prezentarea informaţiei în format
multimedia nu-şi va atinge scopul. Ea trebuie să convingă, să informeze corect, să
înveţe, nu să creeze spectacol. Cu cât vreţi să convingeţi mai mult cu informaţia
prezentată, cu atât trebuie să creşteţi gradul de creativitate.
Crearea unei aplicaţii multimedia presupune parcurgerea mai multor etape,
după cum urmează:

Analiza
În această etapă trebuie să răspundeţi la următoarele întrebări, care vor
determina stilul şi conţinutul reprezentării multimedia:
• Care este subiectul? Prin răspunsul la această întrebare trebuie să identificaţi
mesajul care trebuie să-l transmiteţi. Veţi stabili din ce categorie face subiectul
(formare de priceperi şi deprinderi, transmitere de cunoştinţe noi, sistematizare
şi consolidare). Veţi mai stabili ce categorie de informaţii din subiect poate fi
mai bine reprezentată audio şi ce categorie de informaţii poate fi reprezentată
mai bine video.
• Care este ţinta? În momentul în care gândiţi o prezentare multimedia a unei
aplicaţii, trebuie să aveţi în vedere tipul de persoană căreia îi adresaţi acea
informaţie. Trebuie să identificaţi la ce tip de reprezentare reacţionează cel
mai bine acea persoană. De exemplu dacă vreţi să creaţi un software
educaţional pentru copii de 5- 7 ani în care îi învăţaţi operaţiile aritmetice, în
reprezentarea informaţiei vor predomina sunetele şi imaginile grafice.
• Care este mediul în care se foloseşte? Prin răspunsul la această întrebare
identificaţi mediul în care se va folosi prezentarea multimedia, adică unde şi
cum va fi folosită reprezentarea de către utilizatorul ţintă: în cadrul procesului
de învăţământ, pe calculatorul personal, într-o reţea…..
• De ce preferaţi prezentarea multimedia? Analizaţi de ce trebuie să
convertiţi informaţia pe care vreţi să o prezentaţi într-un format multimedia,
adică cu ce vă rezolvă problema acest mod de prezentarea informaţiei. Trebuie
să aveţi în vedere faptul că un astfel de mod de prezentare costă mai mult
decât o reprezentare obişnuită a informaţiei.
• Ce alte persoane trebuie să implicaţi? Prin răspunsul la această întrebare
identificaţi persoanele care trebuie să se implice (fotograf, cameraman,
laborant, informatician) precum şi sarcinile fiecărei persoane implicate.

Programarea
În cadrul acestei etape alegeţi software-ul cel mai potrivit pentru a realiza
reprezentarea multimedia pe care v-aţi propus-o. Veţi transforma schiţa obiectelor în
obiecte multimedia creând aplicaţia multimedia şi stabilind legăturile între obiecte
care să permită utilizatorului să navigheze printre segmentele de informaţie. Softul
folosit pentru realizarea unei aplicaţii multimedia se numeşte soft de creaţie
multimedia (Multimedia authoring software). Acest tip de software permite crearea
şi formatarea unui document pentru un anumit de mediu de prezentare.

Producţia
Această etapă se desfăşoară în paralel cu etapa de programare şi în ea
construiţi clipurile audio-video.

45
Atenţie! Trebuie să aveţi grijă să nu folosiţi pentru sunete melodii preluate de pe CD-
uri sau casete audio, iar pentru imaginile video înregistrări de pe casete video sau de
la televizor, deoarece se încalcă drepturile de autor.

Testarea şi documentarea
Scopul acestei etape este de a realiza o aplicaţie multimedia care să
funcţioneze corect, care prezintă toată informaţia de care are nevoie utilizatorul ţintă
al aplicaţiei şi îi asigură o metodă de navigare uşoară printre segmentele de
informaţie. Tot în această etapă trebuie să realizaţi şi documentaţia ce trebuie să
conţină indicaţii pentru utilizator, în scopul navigării eficiente printre segmentele de
informaţie.

Distribuţia
Produsul realizat va fi înregistrat pe un disc flexibil (Floppy disc) sau pe un
CD pentru a fi distribuit utilizatorului. Aceasta presupune că avem nevoie şi de un
echipament pentru scrierea CD-urilor. Aplicaţia se poate distribui şi prin intermediul
reţelei Internet.
Pentru prezentarea informaţiei în format multimedia , firma Microsoft vă
pune la dispoziţie aplicaţii cum ar fi: PowerPoint, Front Page, Visual Studio.

Aspecte pedagogice şi grafice privind realizarea unei prezentări eficiente

utilizând aplicaţia PowerPoint

Practica pedagogică, precum şi cercetările în domeniu confirmă faptul că

informaţia este receptată mult mai bine dacă aceasta este prezentată în mod vizual. O
imagine grafică poate include sute de cuvinte şi numere, conţinând tot atâta informaţie
cât o carte cu zeci de pagini. Prezentările grafice sunt folosite pentru a combina o
varietate de obiecte vizuale în scopul realizării unei transmiteri de informaţii
interesante şi atractive.
Pentru a face o prezentare eficientă, trebuie să avem în vedere următoarele
aspecte:
• importanţa creării unui climat favorabil
• caracterul şi natura auditorului
• necesitatea pregătirii prealabile a prezentării
• tehnicile de susţinere a unor prezentări eficiente printr-o cunoaştere mai
amănunţită a diferitelor metode de prezentare a datelor statistice şi a
tabelelor, precum şi a celor mai potrivite mijloace audio-vizuale necesare
pentru expunerea informaţiei
• abordarea profesională a modului în care pot fi folosite mijloacele audio-
vizuale în timpul prezentării
• importanţa folosirii tehnicilor oratorice şi a limbajului într-un mod
planificat şi controlat şi a exprimării clare şi concise

Ori de câte ori susţineţi o prezentare trebuie să:

1. să vă stabiliţi scopul pe care vreţi să-l atingeţi
2. să împărţiţi scopul general în obiective posibil de realizat
3. să vă informaţi asupra auditorului care urmează să vă asculte
4. să adaptaţi prezentarea la tipul asistenţei

46
 Pentru a avea o organizare bună şi utilă a prezentării este bine ca selectarea
ideilor şi informaţiilor relevante să o aveţi înainte de a le aşterne pe hârtie. Aceasta
înseamnă că:
• trebuie să vă stabiliţi dinainte ordinea şi conexiunile logice între
problemele pe care vreţi să le prezentaţi
• prezentarea trebuie să fie alcătuită dintr-o serie de părţi care se
interconectează, fiecare având o logică proprie
• părţile independente trebuie să se îmbine în final pentru realizarea
scopului propus

Pentru realizarea cadrului prezentării, este necesar să urmăriţi simultan planurile:

• planul şi organizarea subiectului
• planul şi structura modului în care îl veţi prezenta

Pentru organizarea subiectului, este indicat ca acesta să aibă:

• o singură temă principală
• obiective clare
• secţiuni distincte, pe care auditoriul le poate înţelege

Microsoft PowerPoint

Prezentare generală
Este o aplicaţie folosită pentru creare şi editare de prezentări profesionale.
Aplicaţia PowerPoint este un produs al firmei Microsoft, integrat în pachetul de
programe de birotică Microsoft Office. Prin urmare, acest produs poate fi instalat
odată cu celelalte componente ale Microsoft Office1.
Facilităţile oferite de aplicaţia PowerPoint permit realizarea rapidă a unei
prezentări profesionale, indiferent de domeniul de activitate în care lucraţi.
Instrumentele PowerPoint vă ajută să structuraţi eficient informaţiile, să le prezentaţi
într-un mod atractiv şi dinamic.
De exemplu, puteţi utiliza o prezentare PowerPoint când doriţi să susţineţi o
comunicare, să promovaţi un proiect, să analizaţi activitatea catedrei în care lucraţi,
etc.

Accesarea aplicaţiei

1. dublu clic pe icon-ul Microsoft PowerPoint de pe desktop.

2. Clic pe butonul Start→ Programs→ Microsoft PowerPoint

Principiile care stau la baza proiectării unei prezentări diferă de cele care guvernează
proiectarea altor documente (documente Word, documente HTML sau manuale electronice).

Dacă pachetul de programe Microsoft Office a fost instalat, fără instalarea aplicaţiei PowerPoint, puteţi
să o instalaţi ulterior, utilizând aplicaţia Add/Remove Programs din grupul de aplicaţii Control Panel.
În fereastra de dialog care va fi vizualizată pe ecran, selectaţi din Microsoft Office, apoi acţionaţi
butonul de comandă Install/Uninstall. Va fi lansat în execuţie un wizard, care vă va conduce pas cu pas
în procesul de instalare.

47
Câteva reguli elementare pentru realizarea unei prezentări sunt:

1. Volumul de text inclus în prezentare este redus. Prezentarea trebuie să conţină

doar ideile principale, remarcabile pe care doriţi să le ilustraţi. Eventualele
explicaţii suplimentare care sunt necesare trebuie să fie susţinute verbal.
2. Efectele de animaţie şi de tranziţie utilizate trebuie să accentueze ideile
principale, nu să distragă atenţia publicului. De exemplu, deoarece în mod
uzual oamenii citesc de la stânga la dreapta, animaţia textelor incluse în slide
se poate realiza prin mişcare din stânga. Dar dacă dorim să accentuăm una din
idei, putem să utilizăm un efect de animaţie diferit (de exemplu, mişcare de la
dreapta la stânga). Această schimbare va atrage atenţia publicului asupra ideii
respective. Dar dacă regula este schimbarea, cu alte cuvinte folosiţi la fiecare
element un alt efect de animaţie, atenţia publicului în loc de a fi focalizată
asupra ideilor, va fi distrasă de efectele de animaţie. Aceste afirmaţii sunt
valabile şi pentru efectele de sunet.
3. Ritmul de prezentare trebuie adaptat la context. Un ritm prea alert va obosi
publicul, care nu va mai reuşi să urmărească prezentarea până la sfârşit, iar un
ritm prea lent va plictisi pe toată lumea. PowerPoint vă oferă instrumente prin
care puteţi exersa ritmul prezentării.
4. Evita un titlu prea lung şi nu scrie orice idee poziţionată pe centru pentru că
devine obositor de citit.
5. În coltul din dreapta jos al fiecărui cadru ar trebui să existe eticheta ta sau a
proiectului pe care îl prezinţi.
6. Nu folosi mai mult de 3 culori pentru fiecare cadru.
7. Foloseşte culori reci pentru background şi culori calde în rest.
8. Alege numerele în locul punctelor.
9. Încearcă pe cât posibil ca la fiecare 3-5 cadre să introduci un grafic sau tabel.
10. Ai grijă ca prezentarea să nu dureze mai mult de 20 de minute.

Elementele ferestrei:
1 – bara de titlu;
2 – bara de meniuri;
3 – bara de butoane;
4 – bara de formatare;
5 – buton de minimizare;
6 – buton de
maximizare;
7 – buton de închidere;
8 – buton de defilare;
9 – bara de defilare
verticală;
10 – bara de desenare;
11 – bara de stare;
12 – margine a ferestrei;
13 – colţ al ferestrei

48
Crearea unei noi prezentări
La lansarea în execuţie a aplicaţiei PowerPoint apare pe ecran o fereastră
pentru crearea unei noi prezentări.
O prezentare PowerPoint este constituită dintr-o succesiune de pagini
denumite slide2-uri. Vizualizarea unei prezentări (denumită slide-show) constă în
vizualizarea (rularea), în ordine, a slide-urilor ce constituie prezentarea.
Editarea şi formatarea textului într-o prezentare PowerPoint se face respectând
regulile de tehnoredactare cunoscute. Informaţiile astfel prezentate sunt atractive şi
sunt percepute şi reţinute mult mai uşor. Prezentările oferă un aspect profesional şi pot
fi actualizate rapid. Pentru vizualizarea prezentării se poate utiliza monitorul sau
video-proiectorul.

Deschiderea unei prezentări existente

Pentru a deschide o prezentare existentă, puteţi selecta butonul Open din
fereastra care apare la lansarea în execuţie a aplicaţiei PowerPoint sau puteţi selecta
opţiunea Open din meniul File (Ctrl+O).
Va apărea pe ecran o fereastră de dialog în care trebuie să specificaţi fişierul
care conţine prezentarea pe care doriţi să o deschideţi.
Salvarea unei prezentări
Salvarea unei prezentări se poate realiza în mai multe feluri, în funcţie de
modul în care dorim să o utilizăm ulterior.
Ca şi în cazul altor documente, la prima salvare utilizăm opţiunea Save as din
meniul File, caz în care trebuie să specificăm numele şi locaţia în care dorim să
salvăm prezentarea. Salvările curente, care nu implică redenumirea sau mutarea
prezentării se realizează cu opţiunea Save din meniul File (Ctrl+S).

Am putea traduce semnificativ termenul slide prin diapozitiv. Ca verb, slide înseamnă a glisa, a
aluneca.

49
 Interesant este că la salvarea unei prezentări cu Save as putem alege unul din
cele două formate specifice aplicaţiei PowerPoint:

Presentation (fişier cu extensia ppt)

PowerPoint Show (fişier cu extensia pps)
Diferenţa dintre cele două formate constă în modul în care va fi deschisă
ulterior prezentarea:
– la acţionarea printr-un dublu-clic pe icon-ul unui fişier ppt se va lansa în
execuţie aplicaţia PowerPoint şi va fi încărcată prezentarea în fereastra
aplicaţiei. După încărcare, prezentarea poate fi editată sau doar vizualizată.
– la acţionarea printr-un dublu-clic pe icon-ul unui fişier pps, va rula
prezentarea în mod full-screen (fără a fi încărcată în prealabil într-o fereastră
PowerPoint), la terminarea prezentării, părăsindu-se automat PowerPoint-ul.

Editarea prezentării
Operaţii cu slide-uri
Pe parcursul editării unei prezentări pot să intervină următoarele operaţii de lucru cu
slide-uri.

Inserarea unui nou slide
1. selectăm meniul Insert (Inserare)→New Slide (Diapozitiv nou)
2. se poate opta pentru diverse machete (executând clicpe aceasta): title slide
(titlu); bulleted list (listă marcată); 2 column text (două coloane de text); table
(tabel); text & chart (text şi diagramă); organization chart (organigramă); chart
(diagramă); text & object (text şi obiect); object (obiect); text & media clip
(text şi clip) etc.

Ştergerea unui slide

1. selectăm slide-ul pe care dorim să îl ştergem;
2. apăsăm tasta Delete;

Modificarea aspectului unui slide

Pentru a înlocui aspectul slide-ului cu un alt format standard:
1. ne poziţionăm pe slide-ul al cărui aspect dorim să îl modificăm;
2. selectăm meniul Format →Slide Layout (Aspect diapozitiv);
3. din fereastra care va apărea în dreapta ecranului selectăm formatul dorit.

Putem modifica aspectul unui slide şi manual:

mutând casetele text (se selectează caseta text printr-un clic, apoi se „agaţă” caseta
de bordură şi se „trage” până în poziţia dorită);

redimensionând casetele text (se selectează caseta text printr-un clic, apoi se
„trage” bordura de unul din cele 8 puncte de tragere, până la obţinerea dimensiunii
dorite);

inserând noi casete text (meniul Insert →TextBox sau se acţionează butonul Text
Box de pe Drawing Toolbar);

ştergând o casetă text (se selectează printr-un clic caseta text şi se acţionează tasta
Delete);
Modificarea aspectului unui slide se poate realiza şi prin schimbarea schemei de
culoare a slide-ului:
1. meniul Format →Slide Color Scheme (Aspect diapozitiv);
2. în fereastra din dreapta ecranului selectăm o schemă de culoare standard sau
creăm o schemă de culoare proprie (Custom);

50
 3. acţionăm butonul de comandă Apply (Se aplică), dacă dorim să aplicăm noua
schemă de culoare numai slide-ului curent sau Apply to All (Se aplică pentru
toate) dacă dorim să utilizăm această nouă schemă de culoare pentru toate slide-
urile din prezentare.

Sau prin înlocuirea culorii de fundal cu una din culorile schemei de culoare:
1. meniul Format →Background (Fundal);
2. în fereastra de dialog care va fi vizualizată pe ecran selectăm culoarea dorită;
3. acţionăm butonul de comandă Apply, dacă dorim să aplicăm noua culoare de
fundal numai slide-ului curent sau Apply to All dacă dorim să utilizăm această
nouă culoare pentru toate slide-urile din prezentare.

Formatarea textului
Textul este plasat pe slide-uri numai în interiorul casetelor text. Elementele de
formatare a textului sunt similare celor utilizate în editorul Microsoft Word.

Inserarea imaginilor
Inserarea unei imagini se realizează prin intermediul opţiunii Picture
(Imagine) din meniul Insert. Pe ecran va fi vizualizat un submeniu, ale cărui opţiuni
corespund diferitelor tipuri de imagini pe care le putem insera în prezentări.

Inserarea graficelor
Inserarea unui grafic se realizează selectând opţiunea Chart (Diagramă) din
meniul Insert sau acţionând butonul Insert Chart (Inserare diagramă) de pe bara de
butoane standard. Se permite generarea unui grafic pe baza unor serii de date. Se va
deschide o fereastră denumită Datasheet (foaie de date), în care trebuie să introducem
datele pe baza cărora vom genera graficul3.

Putem importa datele pe baza cărora dorim să generăm graficul din Microsoft Excel. Pentru aceasta,
când suntem poziţionaţi în fereastra Datasheet selectăm opţiunea Import File din meniul Edit. Pe
ecran va apărea o fereastră de dialog în cadrul căreia selectăm foaia de calcul care conţine datele
necesare. Puteţi importa întreaga foaie de calcul (Entire sheet) sau doar un domeniu (Range). Graficul
nu poate reprezenta mai mult de 256 de serii de date.

51
Observaţi că organizarea informaţiilor este similară cu cea din MicroSoft Excel. În
funcţie de datele pe care le introduceţi, se va genera automat un grafic în prezentarea
PowerPoint.
Inserarea secvenţelor video sau audio
Inserarea secvenţelor audio sau video se realizează prin intermediul opţiunii
Movies and Sounds (Filme şi sunete) din meniul Insert (Inserare).
Va fi vizualizat un submeniu din care selectăm sursa din care inserăm secvenţa
video/audio:

Movie from Clip Organizer – secvenţă video din galeria Microsoft Office;

Movie From File – secvenţă video memorată într-un fişier;

Sound from Clip Organizer – secvenţă audio din galeria Microsoft Office;

Sound from File – secvenţă audio memorată într-un fişier;

Play CD Audio Track - secvenţă audio preluată de pe un CD audio;

Record Sound – secvenţă audio înregistrată cu ajutorul unui microfon
(comentarii verbale).

Comentariile verbale sunt informaţii verbale adăugate prezentării, pe care le puteţi înregistra de la
un microfon.
Comentariul poate fi înregistrat înaintea prezentării sau chiar în timpul prezentării diapozitivelor
(când pot fi înregistrate şi comentariile auditorului).
Comentariul verbal poate însoţi întreaga prezentare sau poate fi înregistrat separat ca un obiect în
diapozitiv. Dacă într-o prezentare aţi introdus atât comentarii verbale cât şi alte sunete, se vor auzi
numai comentariile verbale. Orice modificare a unui comentariu verbal înseamnă ştergerea
comentariului pe care doriţi să-l modificaţi şi reînregistrarea celui modificat.

Inserarea ecuaţiilor
Pentru a insera o ecuaţie selectăm opţiunea Object (Obiecte) din meniul Insert.
Pe ecran va apărea o fereastră de dialog în cadrul căreia selectăm un editor de ecuaţii
(Microsoft Equation).

52
Inserarea butoanelor
Inserarea unui buton se realizează prin intermediul opţiunii Action Buttons
(Butoane de acţiune) din meniul Slide Show. Va apărea o fereastră de dialog în cadrul
căreia putem selecta butonul pe care îl inserăm şi apoi o altă fereastră de dialog în
care specificăm acţiunea care se va produce la acţionarea butonul respectiv în timpul
prezentării (deplasarea la un anumit slide, deschiderea unei alte prezentări, a unei
pagini Web sau rularea unui program).

Crearea unui buton de acţiune permite realizarea de hiperlegătura (hyperlink), similară celor
folosite pentru navigarea printr-un site de Web; este o tehnologie prin care se asigură legătura între un
element al documentului curent (cuvânt, frază, simbol, imagine) cu un alt element din acelaşi document
sau cu alt document sau cu alt fişier.
Prin efectuarea unui clic pe hiperlegătură, utilizatorul poate schimba ordinea secvenţială de
parcurgere a diapozitivelor unei prezentări (de la diapozitivul curent se poate sări la un alt diapozitiv) la
o altă prezentare PowerPoint, la un document realizat cu procesorul de texte Word sau la o foaie de
calcul realizată cu Excel sau chiar într-un site pe Internet.

Pentru a crea o hiperlegătură cu un diapozitiv procedăm astfel:

„desenăm” obiectul (butonul) ce urmează să fie hiperlegătură

Clic meniul Slide Show (Expunere diapozitive)→ Action Setings (Setări
acţiune) (sau clic dreapta şi selectăm Action Setings)

clic Hiperlink şi din lista derulantă selectaţi diapozitivul, URL-ul prezentarea
sau fişierul cu care se doreşte efectuarea legăturii

clic OK pentru a crea hiperlegătură

Butoanele de acţiuni sunt obiecte care prin acţionare declanşează acţiuni.

Butoanele permit definirea unor acţiuni interactive:

53
1. legătură către un alt diapozitiv al prezentării (în acest mod prezentarea nu va mai
avea o structură liniară)

Next Slide (diapozitivul următor)

Previos Slide (diapozitivul anterior)

First Slide (primul diapozitiv al prezentării)

End Show (sfârşitul prezentării)

2. legătură către o altă sursă de informaţie

Custom Show… - către o altă prezentare de diapozitive
URL... - către adresa URL a unei pagini Web din reţeaua Internet
Other File... - către un alt fişier

3. Declanşarea unor acţiuni

Help (ajutor) - pentru legătura cu un document care conţine informaţii

pentru autodocumentare

Document (pentru legătura cu un alt document sau cu o aplicaţie care

va fi lansată în execuţie)

Information - pentru legătura cu un document care conţine informaţii

despre prezentare

Sound (Sunet) - pentru legătura cu un fişier audio

Movie (Film) - pentru legătura cu un fişier video

Vizualizarea slide-urilor prezentării

În funcţie de operaţiile de editare pe care le efectuăm, putem vizualiza slide-

Testaţi hiperlegătura în modul de vizualizare Slide Show (expunere

diapozitive).
urile prezentării în mai multe moduri. Selectarea modului de vizualizare se realizează
prin intermediul opţiunilor din meniul View (Vizualizare):

Normal – slide-urile sunt vizualizate în fereastra PowerPoint unul câte unul.
Acest mod permite vizualizarea întregului slide şi editarea directă a textelor şi
obiectelor grafice de pe slide.
Prin intermediul opţiunii Zoom (Panoramare) din meniul View sau al butonului Zoom de pe bara
de butoane standard putem controla dimensiunea slide-ului.
Trecerea de la un slide la altul se realizează cu ajutorul tastelor Page Up/Page Down, sau prin
deplasarea barei de defilare cu ajutorul mouse-ului.

54

Slide Sorter (Sortare diapozitive) – permite vizualizarea întregii prezentări (slide-
urile fiind micşorate corespunzător).
Avem astfel o imagine de ansamblu asupra prezentării şi putem realiza cu uşurinţă operaţii cu slide-
uri (mutare, copiere, ştergere, inserare).

Notes Page – permite editarea unor adnotări pentru fiecare slide, adnotări utile
celui care susţine prezentarea.

Slide Show (Expunere diapozitive) – permite vizualizarea prezentării pe întregul
ecran (full-screen). Derularea slide-urilor se realizează automat sau manual4.
Schimbarea modului de vizualizare a prezentării se poate realiza şi prin intermediul butoanelor de
vizualizare plasate în colţul din stânga-jos al ferestrei PowerPoint.

Trecerea de la un diapozitiv la altul se poate face cu ajutorul unui clic stânga, folosind tastele sau
meniul oferit în stânga jos a ecranului.

Utilizarea efectelor de animaţie

Animaţia înseamnă adăugarea de efecte speciale (vizuale sau sonore) la nivelul
unui text, obiect sau diagramă dintr-un diapozitiv.
Pentru a face prezentarea cât mai atractivă şi pentru a evidenţia punctele
importante ale prezentării, putem utiliza efectele de animaţie (efecte vizuale sau
sonore asociate unui text sau unui obiect grafic). De exemplu, titlurile slide-urilor pot
zbura de la stânga spre dreapta, însoţite de un zgomot de aplauze, imaginile pot să
apară deplasându-se în spirală, elementele unui grafic pot „să răsară” succesiv, etc.

Pentru a configura efectele de animaţie asociate elementelor unui slide

selectăm opţiunea Custom Animation (Animaţie particularizată) din meniul Slide
Show sau din meniul contextual obţinut printr-un clic dreapta pe un element al slide-
ului.
Pe ecran, în dreapta, va apărea o fereastră din care se selectăm tipul de
animaţie, modului în care se declanşează animaţia pentru fiecare element al slide-ului
(pornire la clic, automat, după un număr de secunde pe care îl specificăm în câmpul
corespunzător)

Configurarea modului de vizualizarea prezentării se realizează prin intermediul opţiunii Set Up

Show din meniul Slide Show.

55
 Dacă dorim să eliminăm efectele de animaţie asociate elementului respectiv,
clic pe butonul Remove (Eliminare).
Selectarea efectelor de animaţie se realizează din lista închisă Add effect
(Adăugare efect). Dacă dorim, acţionând butonul Play (Redare) putem vizualiza
imediat în zona de lucru a ferestrei efectul de animaţie ales.
Pentru a aplica o tranziţie unui diapozitiv: clic meniul Slide Show (Expunere
diapozitive)→Slide Transition (Tranziţie diapozitiv), după ce a fost selectat
diapozitivul căruia i se aplică. Pentru a selecta mai multe diapozitive se tine tasta Shift
apăsată în timp ce se selectează acestea.
Tranziţia înseamnă adăugarea de efecte speciale unui diapozitiv, vizibile în
modul de vizualizare pe întreg ecranul a prezentării.
Tranziţia poate fi realizată prin:

Stabilirea ordinii în care apar diapozitivele într-o prezentare

Controlul modului de apariţie a diapozitivelor prezentării (automat, după un
interval de timp, prin efectul de repetiţie sau în urma acţiunii mouse-ului),

Stabilirea temporizării (a intervalului de timp dintre două afişări de două
diapozitive, atunci când afişarea se face automat)

Stabilirea efectului de tranziţie (modul în care dispare un diapozitiv şi apare
celălalt diapozitiv în cadrul prezentării

56
Exersarea prezentării
Pentru a stabili cât mai corect timpii după care să se realizeze tranziţia
automată a slide-urilor şi timpii după care să se declanşeze efectele de animaţie, este
bine să exersăm prezentarea.
Înainte de a începe exersarea, activăm opţiunea Rehearse Timings
(Programarea repetiţiilor) din meniul Slide Show. Va apărea pe ecran o fereastră de
dialog în care vizualizăm timpul scurs de la începutul prezentării, precum şi timpul
scurs de la începutul prezentării slide-ului curent. În acest timp, aplicaţia PowerPoint
înregistrează timpul necesar prezentării fiecărui slide şi momentul la care trebuie să se
producă diferitele efecte de animaţie asociate elementelor fiecărui slide. Există un
buton prin intermediul căruia putem întrerupe temporar prezentarea (Pause) şi un
buton prin intermediul căruia putem relua prezentarea unui slide (Repeat). La final,
putem accepta timpii înregistraţi sau putem să reexersăm prezentarea.
Tipărirea prezentării
Pentru a tipări prezentarea utilizăm opţiunea Print (Imprimare) din meniul
File. Pe ecran va apărea o fereastră de dialog în cadrul căreia trebuie să specificăm:

domeniul pe care dorim să-l tipărim:

All (toate slide-urile)

Current Slide (slide-ul curent)

Slides (slide-urile cu numerele de ordine specificate);

Print what (De imprimat) - ce anume dorim să tipărim:

Slides (slide-urile, evident fără animaţie, câte unul pe o pagină)

Handouts (mai multe slide-uri pe o pagină)

Notes Pages (adnotările de pe fiecare slide)

Outline view (schiţa de editare a prezentării)

Number of copies (numărul de copii dorite);

Color/grayscale (tipărire color sau alb negru)

Frame slides (chenar în jurul slide-urilor);

Scale to fit Paper (dacă dorim ca slide-ul să fie redimensionat astfel încât să se
încadreze perfect în pagină).

Recomandări tehnice5
1. Primul slide conţine titlul şi numele prezentatorului.
Acesta este ecranul pe care audienţa îl va vedea atunci când intră în sală şi deci titlul
trebuie să fie cât mai sugestiv. Când prezentaţi acest slide, introduceţi-vă, furnizaţi
câteva detalii despre dumneavoastră şi apoi descrieţi în câteva cuvinte subiectul
prezentării.
2. Celelalte slide-uri au de obicei acelaşi format. Recomandările ce urmează se aplică tuturor
slide-urilor din prezentare.
3. Fiecare slide are un titlu care permite audienţei să identifice dintr-o privire ideea slide-
ului.
Dacă este nevoie putem folosi şi un subtitlu care să furnizeze explicaţii suplimentare.

5
www.microsoft.com

57
4. Corpul slide-ului trebuie să conţină maximum 4-6 rânduri de text, si 7-8 cuvinte pe rând.
Trebuie să evităm realizarea de slide-uri cu foarte multă informaţie şi care sunt greu
inteligibile. Fiecare rând de text trebuie să descrie sau să argumenteze ideea de bază
prezentată în titlu.
5. Trebuie să folosim font-uri mari care pot fi citite din spatele sălii. Titlul prezentării are de
obicei dimensiunea 48 şi subtitlul 36. Textul din corpul slide-ului are dimensiunea 32 şi
se reduce corespunzător pentru text-ul identat. Nu trebuie să folosim prea multe nivele de
identare. Astfel ne asigurăm că textul de pe slide-uri este vizibil în orice condiţii, chiar şi
în săli de dimensiuni mari.
6. Prin includerea pe slide-uri doar a ideilor principale vom reuşi să ne abţinem de la
tendinţa de a citi slide-urile în timpul prezentării. Trebuie să ne reamintim că slide-urile
sunt doar un suport pentru ilustrarea mesajului pe care vrem să-l transmitem audienţei.
7. PowerPoint conţine funcţia de Autoformat care adaptează dimensiunea textului la caseta
în timpul editării. Deşi este o funcţie utilă pentru că face încadrarea automată a textului în
spaţiul alocat, trebuie să fim atenţi să păstrăm consistenţa prezentării, folosind aceeaşi
dimensiune a textului în toate slide-urile.
8. Deosebit de importantă este schema de culori aleasă. Este recomandat să folosim un fond
închis şi text de culoare deschisă pentru a nu obosi ochii asistenţei. Trebuie să păstrăm
contrastul pentru a face textul uşor de citit: folosim pentru text culorile: alb, galben sau
portocaliu pe fond închis, cel mai adesea albastru.

Pentru crearea unei prezentări PowerPoint se vor parcurge etapele:

1. crearea prezentării prin introducerea şi editarea textului precum şi aranjarea

ordinei de prezentarea diapozitivelor
2. aplicarea unui design al prezentării şi modificarea acestuia (dacă este cazul),
3. formatarea diapozitivelor individuale (dacă este cazul)
4. adăugarea obiectelor în prezentare
5. aplicarea efectelor de animaţie şi hiperlink-uri
6. crearea materialelor pentru public şi note pentru uzul prezentatorului
7. temporizarea fiecărei apariţii a diapozitivelor
8. rularea prezentării
9. susţinerea prezentării

Pentru realizarea unei prezentări atractive trebuie să avem în vedere următoarele

criterii de format:
1. claritate – cu cât caracterele sunt mai mari cu atât sunt mai vizibile de la distanţă
2. structură pe fiecare imagine se va organiza informaţia astfel încât să fie prezentat
un subiect descris în maxim sase linii cu aproximativ şase cuvinte pe linie
3. impactul emoţional – se realizează prin folosirea adecvată a culorilor,
contrastelor, graficelor, pozelor, desenelor.

Pentru a fi publicată pe un „site” Web, prezentarea poate fi salvată fie în formatul unui
document HTML ( folosind opţiunea Save as HTML din meniul File), fie sub forma unui fişier
PowerPoint Animation care să fie încorporat într-un document HTML.

Exerciţii recapitulative
1. Creaţi o prezentare pentru un proiect la care lucraţi, utilizând sugestiile referitoare
la aspect şi conţinut oferite de PowerPoint! Vizualizaţi prezentarea generată
automat în diferite moduri!

58
2. Creaţi o prezentare pentru şcoala la care lucraţi, utilizând unul din şabloanele
standard oferite de PowerPoint. Modificaţi doar schema de culoare utilizată!
3. Includeţi în prezentarea precedentă chiar pe primul slide o imagine a sediului
instituţiei! Asociaţi-i un efect de animaţie în spirală!
4. În slide-ul în care prezentaţi modul de organizare a instituţiei, includeţi o diagramă
organizatorică!
5. Realizaţi un grafic în care să ilustraţi evoluţia activităţii instituţiei sau doar a
departamentului în care lucraţi, începând de la înfiinţare şi până azi. Asociaţi
graficului efecte de animaţie, astfel încât graficul fiecărei serii de date să „răsară”
automat, la interval de o secundă.
6. Pe ultima pagină inseraţi un buton care să vă permită să reluaţi prezentarea de la
primul slide şi un alt buton care să vă permită să deschideţi prezentarea proiectului
realizată la exerciţiul 1.
7. Asociaţi tranziţiei de la un slide la următorul un efect de animaţie aleator!
8. Asociaţi acelaşi efect de animaţie tuturor titlurilor slide-urilor!
9. Asociaţi apariţiei titlului prezentării un efect sonor (de exemplu, un zgomot de
aplauze)!
10. Exersaţi prezentarea, înregistrând timpii obţinuţi!
11. Inseraţi pe fiecare slide adnotări reprezentând comentariile verbale care
urmează să însoţească prezentarea. Apoi înregistraţi comentariile respective şi
executaţi automat secvenţele sonore respective.
12. Tipăriţi adnotările incluse în prezentare!
13. Vizualizaţi prezentarea în mod full-screen!
14. Salvaţi prezentarea în format .pps! Convertiţi prezentarea în format HTML!
15. Împachetaţi prezentarea, incluzând fonturile utilizate şi vizualizatorul
PowerPoint şi salvaţi „pachetul” pe un cd!

59