IZOLAȚII FONICE

IZOLARE FONICĂ ÎN CONSTRUCȚII

Îainte de a specifica metode de combatere a poluarii fonice, trebuie ințeles pe

deplin ce sunt sunetele și cum pot fi produse.
Sunetele sunt vibraţii transmise printr-un mediu elastic sub formă de unde.
Pentru anumite valori ale intensităţii şi frecvenţei sunetele sunt percepute de urechea
omenească, producând senzaţii auditive.
Sunetele pot fi simple sau complexe. Sunet supărător sau amestec de sunete
discordante, puternice, nocive reprezintă zgomote. Acestea au o influenţă dăunătoare
asupra sistemului nervos, provocând o stare de oboseală. Din acest motiv izolările
fonice sunt necesare, atât la clădirile civile cât şi la cele industriale, pentru a opri
răspândirea zgomotelor ce se produc în interiorul şi în exteriorul construcţiilor.
Sunetele se pot propaga prin aer, în care caz se numesc sunete sau zgomote
aeriene, sau prin medii solide (elemente de construcţii), fiind numite sunete sau
zgomote structurale.
Zgomotele produse de lovituri se numesc zgomote de impact şi se transmit atât
prin structură (elemente) cât şi prin aer.
Sunetele pot fi studiate şi apreciate sub două aspecte:
a) Fenomen fizic (obiectiv), produs prin vibraţia mecanică a corpurilor solide şi fluide.
În acest caz sunetele sunt caracterizate prin mărimi specifice oscilaţiilor (undelor):
amplitudine, perioadă, lungime de undă, frecvenţă, pulsaţie, precum şi prin mărimi
energetice: energie sonoră, presiune sonoră, intensitate sonoră etc.
b) Fenomen fiziologic (subiectiv), prin care se înţelege senzaţia percepută de
organele auditive. În această situaţie sunetele se caracterizează prin: înălţime, timbru,
nivel de tărie sonoră.
Izolare fonică=insonorizare= totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce
intensitatea zgomotelor dintr-o încăpere (dintr-un spațiu închis).
Izolația fonică oprește răspândirea zgomotelor ce se produc în interiorul şi în exteriorul
construcţiilor.
Material fonoabsorbant= material care împiedică transmiterea (răspândirea) undelor
sonore dintr-un mediu în altul (care are proprietateade a absorbi sunetele).

MĂSURI DE ATENUARE A ZGOMOTELOR

Reducerea zgomotelor prin măsuri urbanistice

a) Măsuri generale
În această categorie intră măsurile ce pot fi aplicate la scara unei întregi localităţi.
Sistematizarea localităţii prin separarea zonelor de locuit de cele destinate
agrementului şi de zonele industriale. În acest context, sunt scoase din perimetrul zonei
de locuit industriile poluante sau care necesită un volum mare de materii prime, deci un
volum mare de transport.

1
 Efectuarea periodică şi în condiţii de calitate a lucrărilor de întreţinere ale
drumurilor. Arterele de circulaţie intensă, în special cele destinate traficului greu, trebuie
poziţionate la periferia zonelor de locuit prin prevederea unor rute ocolitoare (şosele de
centură).
Utilizarea unor vehicule de transport în comun silenţioase (tramvaie de ultimă
generaţie, troleibuze etc.).
b) Măsuri locale
Îndepărtarea clădirilor de sursele de zgomot prin retragerea acestora în raport cu
arterele de circulaţie intensă. Dispunerea blocurilor perpendicular pe axul străzii
poate diminua nivelul de zgomot.
Când nu pot fi evitate arterele cu circulaţie mare, zona de locuinţe se protejează cu
clădiri–ecran, cu destinaţii care admit un nivel mai ridicat de zgomot (magazine, clădiri
administrative etc.).
Prevederea unor perdele de protecţie, alcătuite din zone plantate dispuse între
sursele de zgomot şi zona locuită.
Utilizarea unor ecrane–barieră de protecţie acustică (de exemplu ecrane din
beton armat), care creează o aşa numită umbră acustică, în care nivelul zgomotelor
este substanţial redus.
Proiectarea corectă a apartamentelor, din punct de vedere al poluării sonore, prin
amplasarea camerelor destinate activităţilor zilnice pe faţada expusă zgomotelor, iar a
celor de odihnă pe faţada opusă.

Reducerea zgomotelor prin izolare acustică

a) Reducerea zgomotelor aeriene
Capacitatea de izolare acustică a elementelor (pereţi, planşee) alcătuite
dintr-un singur strat depinde de masa elementului şi de frecvenţa sunetului, crescând
proporţional cu logaritmul acestor mărimi. Pentru majoritatea sunetele obişnuite, cu
frecvenţe mai mari decât frecvenţa proprie a elementului (care este foarte mică, de cca.
20...30 Hz), capacitatea de izolare este influenţată numai de masă.
La o mărire substanţială a masei elementului, creşterea capacităţii de izolare acustică
nu este prea mare, aceasta variind cu logaritmul masei. Practic, prin dublarea masei
(deci şi a costului materialelor), se câştigă un spor de izolare de numai 4...6 dB,
sunetele înalte fiind mai bine atenuate decât cele joase, care au o putere de pătrundere
mai mare.
O soluţie alternativă, mai raţională, constă în folosirea unor pereţi alcătuiţi din
două straturi paralele, fără legături rigide între acestea, ce au posibilitatea de a oscila
independent sub acţiunea undelor sonore.
Pot fi adoptate următoarele soluţii:
➢ în cazul pereţilor grei este indicat ca între cele două straturi să nu se dispună
nici un material (deoarece se creează o legătură între straturi), sporul de izolare
acustică fiind de cca. 6...9 dB, funcţie de grosimea stratului de aer ;
➢ la pereţii cu greutate medie este posibil ca stratul de aer, ce are o frecvenţă
proprie situată în zona sunetelor înalte, să intre în rezonanţă. De aceea este
indicat să se dispună un strat absorbant, din pâslă. Acest strat trebuie să fie în
suspensie (fără legături cu cele două straturi ale peretelui de bază), sau fixat
numai pe una dintre suprafeţele interioare ale elementului ;

2
 ➢ pentru pereţii despărţitori uşori spaţiul dintre straturi trebuie umplut în
întregime cu un material fonoabsorbant.

În ceea ce priveşte planşeele, izolarea la zgomotele aeriene este asigurată

datorită masei lor mari, de peste 350 kg/m2, dacă placa din beton este de minim 13...15
cm grosime. Un grad superior al capacităţii de izolare se poate obţine prin utilizarea
tavanelor suspendate false, cu rol fonoabsorbant.
Izolarea la zgomot aerian defineşte acţiunea prin care se urmăreşte ca
elementele separatoare între unităţile funcţionale ale clădirii (în principal pereţi sau
planşee) să reducă transmisia zgomotului aerian între cele două spaţii pe care le
separă. Reducerea trebuie să fie efectivă în ambele sensuri de transmitere a
zgomotului.
Izolarea este definită de indici de izolare care ţin seama în esenţă de diferenţa
de nivel de zgomot între cele două spaţii.
De notat că totdeauna izolarea efectivă determinată pe baza măsurărilor „in situ”
este mai mică decât cea determinată pe baza măsurărilor în laborator datorită unor căi
colaterale de transmitere a sunetului şi este influenţată de caracteristicile de absorbţie
(reverberaţie) ale spaţiului considerat ca protejat.
a.1. Izolarea la zgomot aerian poate fi definită ca diferenţa între nivelurile de
zgomot din cele două încăperi (spaţii) separate de elementul considerat:
• IZOLARE ACUSTICĂ STANDARDIZATĂ – Dn,T între două încăperi sau spaţii,
definită de relaţia:
T 0.32V
Dn,T = L1 – L2 + 10 lg T0 = R’ + 10 lg S [dB] (1.1)
• IZOLARE ACUSTICĂ NORMALIZATĂ – Dn,A, definită de relaţia:

3
 A A0
Dn,A = L1 – L2 – 10 lg A0 = R’ + 10 lg S [dB] (1.2)
în care:
L1, L2 = niveluri de zgomot în spaţiul de emisie, respectiv de recepţie, în dB
T = durata de reverberaţie măsurată (calculată) în spaţiul de recepţie, în secunde
T0 = durata de reverberaţie de referinţă, în sec. (T0 = 0,5 sec.)
A = aria de absorbţie acustică echivalentă în spaţiul de recepţie, în m2
A0 = aria de absorbţie acustică echivalentă de referinţă (A0 = 10 m2)
R’ = indicele de atenuare acustică in situ, în dB
V = volumul spaţiului de recepţie, în m3
S = aria elementului delimitator între cele două spaţii, în m 2
a.2. Izolarea la zgomot aerian se poate referi direct la elementul de construcţie
considerat:
• INDICE DE ATENUARE ACUSTICĂ – R pentru un element de construcţie,
definit prin încercare în laborator, de relaţia:
S
R = L1 – L2 + 10 lg A [dB] (1.3)
în care:
L1, L2 = niveluri de zgomot în spaţiul de emisie, respectiv de recepţie, în dB
S = aria probei (perete sau planşeu), în m2
A = aria de absorbţie echivalentă în camera de recepţie, în m2
Carcase fonoizolatoare
Carcasele fonoizolatoare sunt elemente constructive spaţiale care au ca scop
atenuarea transmiterii zgomotului produs de o sursa în mediul înconjurător, prin
acoperirea totală a acesteia.
Prin intermediul carcasei se mai realizează şi :
- preîntâmpinarea unor eventuale accidente ce s-ar putea produce datorită
contactului nemijlocit cu utilajele ;
- climatizarea utilajelor etc.
Carcasele pot fi amplasate, față de surse, într-unul din cele două moduri:
- în afara limitelor câmpului acustic apropiat corespunzător sursei;
- în interiorul limitelor câmpului acustic apropiat corespunzător sursei.
Barierele acustice artificiale sunt obstacolele solide care se amplasează de-a lungul
străzilor, de obicei în lungul autostrăzilor, pentru a proteja clădirile din zonele
rezidenţiale învecinate, de zgomotul produs de circulaţia din traficul rutier.
În cazul amplasării de bariere acustice pe ambele părţi ale unei autostrăzi, pentru
a nu apare efectul de mărire a nivelului de zgomot între cele două laturi datorită
reflexiilor, se recomandă ca pe partea dinspre trafic a barierei acustice aceasta să fie
realizată din materiale fonoabsorbante.
Înălţimea barierelor se recomandă a fi limitată la maxim 8 metri, din motive
structurale şi estetice.

4
 Barierele acustice se proiectează şi construiesc astfel încât să aibă un aspect
estetic plăcut.
Densitatea superficială a barierei-ecranului se alege de cel puţin 10 kg/m2, astfel
încât structura barierei acustice să aibă o izolare la zgomot aerian Rw de cel puţin 30
dB, reducerea de zgomot prin "umbră acustică" depinzând de înălţimea şi lungimea
barierei. Barierele (ecranele) acustice vor avea structuri cu parametrii fizico-mecanici şi
acustici cât mai stabili în decursul întregii lor exploatări.
Materialele din care se realizează aceste bariere de izolare a zgomotului pot fi:
a) materiale opace (plăci metalice, materiale lemnoase, plăci din ciment, zidărie
de elemente pentru zidărie de argilă arsă, beton armat, oţel, aluminiu, beton, etc.);
b) materiale transparente (foi de sticlă şi elemente de sticlă, plexiglas etc.).
Se menţionează că cele mai eficiente bariere (ecrane) acustice care se pot folosi
sunt clădirile dispuse, sub formă de ansambluri frontale, de-a lungul magistralelor
rutiere. Valoarea reducerii nivelului de zgomot asigurată de ecranele-clădiri poate să
atingă 25 ... 30 dB(A). Ca bariere-ecrane se vor utiliza clădiri cu destinaţii diferite (dar
nu locuinţe), proiectate şi izolate corespunzător din punct de vedere acustic.
b) Reducerea zgomotelor de impact
Zgomotele de impact se produc prin lovirea directă a elementelor de construcţii, în
cadrul exploatării normale a clădirilor. Problema atenuării zgomotelor de impact se pune
în special pentru complexul pardoseală–planşeu–tavan(plafon), la clădirile civile cu mai

5
multe niveluri, unde astfel de zgomote au un caracter frecvent şi condiţionează
confortul.
Pentru a se obţine o calitate corespunzătoare a ansamblului planşeu-pardoseală,
din punct de vedere al izolării la zgomot de impact, se recomandă asigurarea masei
optime a planşeului, precum şi atenuarea şocurilor cu ajutorul unor straturi
absorbante prevăzute între pardoseală şi placă. Pentru evitarea propagării
zgomotului prin structură se evită contactul direct dintre pardoseală şi pereţi, prin
intermediul unor rosturi.
Sunt posibile următoarele soluţii:
• utilizarea unor pardoseli elastice (mochetă, mase plastice) dispuse pe o placă
din beton cu grosime minimă de 13...15 cm ;
• adoptarea unui sistem de pardoseală cu dală flotantă, ce sprijină pe o placă din
beton de grosime moderată, de cca. 10 cm . Dala flotantă constă dintr-un strat
superior de uzură dur (parchet), rezemat pe un suport rigid (din beton slab
armat de cca. 4 cm, PFL sau PAL) care sprijină la rândul său pe un strat elastic
(din polistiren, pâslă sau pudretă de cauciuc) ce amortizează vibraţiile din
impact;

• soluţiile de mai sus pot fi încă îmbunătăţite prin prevederea unui tavan fals,
suspendat prin legături elastice.

6
 Izolarea la zgomotul de impact este acţiunea prin care se urmăreşte ca nivelul
de zgomot datorat unor şocuri de natură mecanică (paşi, obiecte căzute, manevrări de
mobilier) asupra ansamblului unui planşeu să se audă pe cât posibil redus atât în
spaţiul de sub planşeu cât şi în spaţiile alăturate.
Zgomotul de impact este unul din aspectele domeniului mai vast al zgomotului
transmis pe cale solidă (denumit şi zgomot structural).
Izolarea la zgomot de impact se determină în laborator prin măsurarea în spaţiul
de recepţie a nivelului de zgomot produs de un ciocan de impact (aparat standardizat
care produce lovituri în spaţiul de la nivelul superior).
Poate fi caracterizată de una din următoarele mărimi:
• NIVELUL DE ZGOMOT DE IMPACT STANDARDIZAT – Ln,T , definit ca:
T
Ln,T = Li – 10 lg T0 [dB] (1.4)
• NIVELUL DE ZGOMOT DE IMPACT NORMALIZAT – Ln, definit ca:
A
Ln = Li + 10 lg A0 [dB] (1.5)
în care:
Li = nivelul de zgomot în spaţiul de recepţie, în dB
T = durata de reverberaţie măsurată (calculată) în spaţiul de recepţie, în
secunde
T0 = durata de reverberaţie de referinţă (T0 = 0,5 sec.)
A = aria de absorbţie acustică echivalentă în spaţiul de recepţie, în m2
A0 = aria de absorbţie acustică echivalentă de referinţă (A0 = 10 m2)
Pentru pardoseli se definesc indici ΔL, reprezentând îmbunătăţirea izolării la
zgomot de impact prin aportul adus de pardoseală. Pentru determinarea izolării la
zgomot de impact a ansamblului planşeu + pardoseală, indicii ΔL se scad din valoarea
nivelului Ln al planşeului.

7
 Indici de izolare la zgomot aerian pentru pereti si plansee

Indicele "Rw" este caracteristica cea mai importanta a materialului de constructie

si reprezinta caracteristica de izolare fonica la zgomot aerian aferent acestuia.
Indicele de izolare fonica (Rw) al unui material, depinde in afara caraceristicilor
sale fizice (masa pe unitatea de suprafata) si de frecventa sunetului incident,
producatorii de materiale de constructie si/sau
izolatii fonice, precizand in mod normal valorile acestui parametru in functie de banda
de frecventa (de regula, aceste valori sunt date pentru frecvente ale sunetului cuprinse
intre 125 Hz si 4000 Hz).
In cazul in care aceste date nu sunt disponibile, indicele de izolatie fonica al unui
material dat poate fi determinat cu o precizie suficienta, in functie de caracteristicile
fizice ale acestuia (densitate, modul de elasticitate, etc) cu ajutorul diferitelor modele
matematice de calcul standardizate.
a) Pereti grei monostrat
Rw
(dB)
Fasii bca GBN35 7.5 cm 32
Fasii bca GBN35 10 cm 34
Fasii bca GBN35 12.5 cm 35
Blocuri bca GBN35…50 20 cm, tencuit 2+2 cm 46
Blocurii bca GBN35…50 24cm, tencuit 2+2 cm 47
Placa (perete) ba netencuita 13 cm 51
Placa (perete) ba netencuita 25 cm 57
Perete 11 cm tencuit 1+1 51
Caramida plina 11.5 cm tencuita 2+2 cm 49
Caramida plina 24 cm tencuita 2+2 cm 54
Caramida plina 35.5 cm tencuita 2+2 cm 57
Caramida eficienta 29 cm tencuita 2+2 cm 54
Blocuri ceramice cu goluri 29 cm tenc. 2+2 cm 52
b) Pereti grei multisrat
Rw
(dB)
Fasii bca GBN35-12,5 cm,v.min.7cm, aer 6cm, GBN-7,5 51
Fasii bca GBN35-10 cm,v.min.4cm, aer 1cm, GBN-10 52
Fasii bca GBN35-12,5 cm,v.min.4cm, aer 1cm, GBN-7,5 52
Fasii bca GBN35-12,5 cm,v.min.4cm, aer 6cm, GBN-7,5 53
B.a. 5cm, aer 6cm, b.a. 5cm 52
B.a. 5cm, aer 10cm, b.a. 5cm 53
B.a. 7cm, aer 6cm, b.a. 7cm 55
B.a. 10cm, aer 6cm, azbociment 0.6cm 51
B. granulit 8cm, aer 6cm, b.granulit 8cm 53
B. granulit 8cm, aer 10cm, b.granulit 8cm 54
B.a. 14cm, aer 6cm, caram. 6,3cm tenc. 2cm 55
B.a. 14cm, aer 6cm, v.min. 6,3cm tenc. 2cm 57
Caramida 11,5cm, aer 5cm, caramida 11,5cm, tenc.2+2 53

8
 Caramida 24cm, aer 5cm, caramida 11,5cm 61
Caramida 24cm, aer 11cm, caramida 24cm 62
Caramida 35.5cm, aer 8cm, caramida 11,5cm 66
c) Pereti usori
Rw
(dB)
Placi gipscarton (1 strat) - 1,25cm 28
Gipscarton 1,25cm, aer 5cm, gipscarton 1,25cm - total 7,5cm 37
Gipscarton 1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton 1,25cm - total 7,5cm 44
Gipscarton 1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton 1,25cm - total 10cm 48
Gipscarton 1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton 1,25cm - total 12.5cm 50
Gipscarton 1,25cm, v.min. 8 cm, gipscarton 1,25cm - total 12.5cm 54
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 10cm 50
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 12.5cm 53
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 15cm 55
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 8 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 15cm 61
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 4 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 15,5cm 63
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 8 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 15,5cm 65
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 4 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 20,5cm 64
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 8 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 20,5cm 65
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 4 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 25,5cm 65
Gipscarton 2x1,25cm, v.min. 8 cm, gipscarton 2x1,25cm - total 25,5cm 66
Gipscarton 2x1,25cm, v.min 4 cm, gipscarton 1,25cm, v.min. 4 cm, gipscarton
2x1,25cm - total 21,5cm 66
Gipscarton 2x1,25cm, v.min 5 cm, gipscarton 1,25cm, v.min. 5 cm, gipscarton
2x1,25cm - total 21,5cm 62.
Indici de izolare la zgomot de impact pentru pardoseli si plansee

a) Plansee
Ln w
(dB)
Placa ba 7 cm 81
Placa ba 8.5 cm 79
Placa ba 10 cm 77
Placa ba 11 cm 76
Placa ba 12.5 cm 75
Placa ba 14 cm 74
Placa ba 16 cm 73
Placa ba 7 cm din fasii cu goluri, 22 cm 74
Placa b.a 10 cm + tavan elastic gipscarton 4cm placat 72
Placa b.a 14 cm + tavan elastic gipscarton 4cm placat 71
Placa b.a 10 cm + tavan gipscarton 4cm cu schelet elastic suspendat (min.20cm)
67

9
 Placa b.a 14 cm + tavan gipscarton 4cm cu schelet elastic suspendat (min.20cm)
64
b) Pardoseli
Ln w
(dB)
Parchet l.u. 22mm lipit pe placi fibrolemnoase poroase 16 mm grosime 10
Parchet l.u. 22mm lipit pe placi fibrolemnoase poroase 25 mm grosime 14
Parchet l.u. 22mm montat pe dusumea oarba, grinzisoare din lemn de 7,5cmcu
strat elastic din pluta 2,5cm 18
Parchet l.u. 22mm montat pe dusumea oarba, grinzisoare din lemn de 7,5cmcu
strat carton bitumat 16
Covoare si dale PVC fara suport textil cu grosimi de 1...1,5 mm 7
Covoare PVC cu suport textil tesut cu grosimi de 2...2,5 mm 9
Covoare PVC cu substrat fonoizolator din PVC expandat, grosime min. 2,5 mm
16
Covor fibre poliamidice pe substrat fonoizolator (Polirom) 18
Mocheta netesuta 20
Parchet sau covor PVC lipit pe dala flotanta din beton 3,5 cmpe strat elastic din
vata minerala rigida 10 mm grosime 23
Parchet sau covor PVC lipit pe dala flotanta din beton 3,5 cmpe strat elastic din
vata minerala rigida 20 mm grosime 28
Parchet sau covor PVC lipit pe dala flotanta din beton 3,5 cmpe strat elastic din
polistiren expandat ecruisat 10 mm grosime 22
ABSORBŢIE ACUSTICĂ (fonoabsorbţie)
Absorbţia acustică defineşte modul în care alcătuirile suprafeţelor din spaţii
închise se comportă în raport cu undele sonore incidente.
Prin absorbţie acustică se urmăreşte ca o parte din energia sunetului aerian ce
întâlneşte o suprafaţă delimitatoare a unui spaţiu să nu fie reflectată ci absorbită. Din
punctul de vedere al fonoabsorbţiei nu interesează ce se întâmplă cu energia ce nu
este reflectată. În mod obişnuit materialele şi structurile fonoabsorbante nu sunt şi
izolatoare acustice.
Tratamentele absorbante sunt destinate atenuării unor sunete parazite emise din
interiorul încaperii. Absorbția zgomotelor reprezintă transformarea energiei cinetice a
undelor sonore în energie termică. Capacitatea absorbantă a unui material este
exprimată de catre coeficientul de absorbție.
Coeficientul de absorbție se exprima în procente și reprezintă suma totală a
energiei transmise și absorbite de catre material (energia sonoră absorbită – Ea)
raportată la energia totală incidentă a undelor sonore (energia undei incidente – Ei).
Coeficientul de absorbție va fi de 0% dacă toată energia undelor sonore este
reflectată la impactul cu o suprafață. Dacă energia este absorbită sau transmisă mai
departe, coeficientul de absorbție va fi de 100%.
Absorbția totală corespunde coeficientului de absorbție egal cu 1.
Coeficientul de absorbție variază în funcție de frecvență și de unghiul de
incidentă.
Aceasta trebuie luată în considerare la masurarea absorbției sonore și la
exprimarea ei cu o singură valoare.

10
 REFLEXIE – DIFUZIVITATE

Când o unda sonoră intalnește un obstacol, o parte a undei se reflectă dupa un

unghi αr, egal cu unghiul de incidență αi.
Reflexia unei unde sonore la impactul cu o suprafață se datorează unei
proprietăți acustice care se numeste rezistență acustică (impedanța acustică). Toate
materiale au impedanță acustică proprie.
Reflexiile puternice care apar la impactul unei unde sonore cu un perete de
beton se datorează faptului că rezistența acustică a aerului și betonului diferă foarte
mult.
Dacă s-ar putea crea un material cu o rezistență acustică care să varieze
progresiv de la valoarea rezistenței aerului la cea a betonului, atunci nu ar mai fi reflexii.

Dar cand suprafața obstacolului prezintă neregularitați cu dimensiuni

comparabile cu lungimea de undă a sunetului, se produce fenomenul de difuzitate.

Difuzitatea se bazează pe dispersia maximă a undei sonore (un câmp sonor

perfect omogen = un câmp sonor difuz).
Pentru a crea un câmp cât mai difuz, pot fi așezate elemente difuzante în sală
sau in scenă (exemplu:panourile fac ca atât in scenă cât și în sală, audiția să fie
perfectă în orice loc).

11
 TRATAMENTE ACUSTICE ABSORBANTE
În timp ce măsurile de izolarea acustică au rolul de a proteja o încăpere
împotriva zgomotelor provenite din afara acesteia, tratamentele absorbante sunt
destinate atenuării unor sunete parazite emise din interiorul încăperii.
Reflexiile repetate ale sunetelor într-o incintă închisă conduc la o percepţie
amplificată a acestora, cu efecte adesea neplăcute din punct de vedere al confortului
acustic. Pentru evitarea acestui fenomen se recurge la folosirea anumitor materiale şi
soluţii constructive care determină o majorare a energiei sonore absorbite, în
detrimentul celei reflectate. În raport cu mecanismul prin care se realizează disiparea
energiei acustice, există mai multe tipuri de tratamente absorbante:
a) Absorbanţi poroşi
Transformă energia sonoră în căldură prin frecarea cauzată de vâscozitatea
aerului din pori. Coeficientul de absorbţie depinde de: porozitatea materialului, grosimea
plăcii, distanţa faţă de perete, frecvenţa sunetului.
Materialele ce pot fi folosite ca absorbanţi poroşi sunt: vata minerală, produse din vată
minerală (saltele, fâşii, plăci plane pline sau perforate), plută expandată, PFL
poros, îmbrăcăminţi de catifea şi pluş etc.
Tratamentele subţiri sunt eficiente in domeniul sunetelor înalte, iar cele groase în
domeniul sunetelor medii şi joase. Eficienţa tratamentului creşte dacă este poziţionat la
o anumită distanţă faţă de perete. Prelucrarea suplimentară a materialului prin
perforare, formare de adâncituri, rugozităţi etc., conduce la creşterea capacităţii de
absorbţie (favorizează pătrunderea undelor în material).
În Fig. urmatoare este prezentată o soluţie de tratament fonoabsorbant realizat din
plăci de pâslă minerală perforate.

12
 b) Absorbanţi cu placă oscilantă
Se bazează pe faptul că un panou aflat în calea undelor acustice vibrează,
consumând o parte din energia acustică incidentă. Dacă frecvenţa undelor sonore
coincide cu cea a sistemului absorbant, se ajunge la fenomenul de rezonanţă, absorbţia
acustică fiind maximă.
Tratamentele acustice absorbante de acest tip se pot realiza din panouri de
placaj, carton, metal, sau din cadre de lemn prevăzute cu o pânză groasă şi un
material poros (vată de bumbac).
Absorbanţii de tip placă se pot monta cu spaţiu liber în spate, sau cu pâslă. De
asemenea, se poate îmbunătăţi capacitatea de absorbţie prin compartimentarea
spaţiului din spatele panoului cu rigle şi fâşii de pâslă sau vată.

c) Absorbanţi cu aer (rezonatori)

Deşi oscilanţii cu aer se deosebesc din punct de vedere constructiv de cei
descrişi mai sus (pct. b), se bazează pe acelaşi tip de fenomen, numai că ecranul ce
intră în vibraţie este înlocuit cu un volum de aer.
Principial, un astfel de sistem poate fi comparat cu o sticlă culcată, având gâtul
liber sau umplut cu un material poros. Sub acţiunea sunetului incident aerul din canalul
rezonatorului execută mişcări de oscilaţie alternative, ca un piston şi, datorită inerţiei şi
vâscozităţii, disipează energia sonoră. La rezonanţă viteza aerului din canal devine
foarte mare, dar dacă în gât se montează un material de absorbţie acustică, prin frecare
rezonatorul devine un absorbant sonor foarte eficient.
Cavităţile de rezonanţă pot fi separate între ele prin despărţituri din scândură, şi
sunt acoperite cu un perete perforat unic din placaj, peste orificii pozându-se o pânză.

13
Concluzii:
La clădiri există două tipuri de propagare a sunetului:
a) Prin aer - se referă la propagare în cazul în care sunetul face ca structura
să vibreze sub influenţa aerului: oameni care vorbesc, muzică, etc. Aceasta include
transmisia spre alte camere şi reverberaţia (ecoul) în aceeaşi cameră.
b) Sunetul la impact - apare atunci când sursa este o forţă dinamică ce
acţionează direct asupra construcţiei: obiecte care cad, scaune care sunt mutate,
oameni care merg pe podea, echipamente sanitare fixate de pereţi şi podele, boxe
fixate pe pereţi, etc.
Referitor la proprietăţile acustice ale unui material, există două caracteristici
fundamentale care determină capacitatea de izolare acustică:
a) Rigiditatea dinamică ( cu referire la zgomotele generate la impact ) este
o caracteristică ce se referă la capacitatea materialului de a conduce unde acustice şi
are legătură cu elasticitatea materialului
b) Rezistivitatea la fluxul de aer ( cu referire la zgomotele transmise pe
cale aeriană) exprimată în [KPa·s/m2] indică gradul de absorbţie a materialului,
evaluând cantitatea de aer care poate trece prin material la o anumită rată de volum a
fluxului. Are legătură cu porozitatea şi cu densitatea materialului.
Materialele din vată minerală destinate izolării fonice trebuie să aibă valoarea
rezistenţei liniare la fluxul de aer (r) mai mare decât 5 KPa·s/m2, respectiv, mai mică
decât 10 KPa·s/m2. Pentru valori mai mici de 5 [KPa·s/m2] izolaţia nu ar furniza o
atenuare acustică suficientă iar peste 10 [KPa·s/m2] transmiterea sunetului s-ar face
cu precădere pe calea solidă, datorită compactităţii extreme a materialului.

14
Protecția acustică în construcții
Protecţia acustică – ansamblul de măsuri destinate realizării unor spaţii cu un climat
sonor confortabil.
Scopul final al tuturor măsurilor de protecţie acustică adoptate în proiectarea
construcţiilor îl constituie reducerea sub limite admisibile a nivelului de tărie al
zgomotului ce pătrunde în unitatea funcţională considerată.
Protecţia acustică a construcţiilor are în vedere următoarele aspecte esenţiale în
adoptarea mijloacelor de combatere a zgomotului:
- scăderea nivelului de zgomot la sursă prin măsuri de ordin tehnologic aplicate
instalaţiilor şi utilajelor generatoare de zgomot;
- gruparea surselor de zgomot şi a construcţiilor protejate;
- reducerea nivelului de zgomot prin măsuri urbanistice;
- distribuţia judicioasă a încăperilor în cadrul unităţii funcţionale ţinând seama
de destinaţia acestora şi exigenţele de confort urmărite;
- izolarea acustică a unităţilor funcţionale la zgomot aerian şi de impact;
- reducerea nivelului de zgomot prin absorbţie acustică.

PRINCIPIILE ALCĂTUIRILOR FONOABSORBANTE

• Suprafețe poroase în contact cu suprafețe suport : absorbție mai bună la
frecvențe medii și înalte.
• Plăci poroase distanțate de suport (așezate ca membrane vibrante): absorbție
puțin îmbunătățită la frecvențe joase.
• Membrane vibrante : absorbție mai bună la frecvențe joase.
• Membrane vibrante cu materiale poroase la interior : absorbție îmbunătățită
în special la frecvențe joase.
• Rezonatori simpli sau cuplați : absorbție foarte specializată în funcție de
caracteristicile geometrice.
• Absorbție combinată : alcătuiri rezonant absorbante (rezonatori cu materiale
poroase)

15
Bibliografie:

• C125-2012 - Normativ privind acustica în construcții și zone urbane

• SMIGELSCHI, M. Acustica în arhitectură – breviar U.A.U.I.M.
• DRUICĂ ZELETIN, I. Note de curs
• https://www.scribd.com/upload-document?archive_doc

16