CAP.

10 ILUMINATUL NATURAL SI INSORIREA CLĂDIRILOR

Studiul teoretic şi experimental al iluminării clădirilor civile şi industriale este
necesar pentru asigurarea cerinţelor de igienă şi confort. Radiaţiile primite de la
soare, direct şi sub formă difuză datorită atmosferei sunt necesare vieţii. La
proiectarea clădirilor este necesar să se asigure intensităţi optime ale radiaţiilor
naturale, potrivit cu destinaţia încăperilor. Clădirile trebuie să satisfacă funcţia
complexă de asigurare a nivelului de radiaţii naturale necesare şi de protecţie
împotriva excesului de radiaţii. Prin folosirea surselor artificiale se suplineşte lipsa
luminii naturale, atunci când aceasta este prea slabă, pentru a putea permite
desfăşurarea normală a activităţii umane.

Asigurarea nivelului optim de radiaţii vizibile constituie problema fundamentală a

iluminatului natural al clădirilor. Problemele iluminării naturale a construcţiilor
civile şi industriale sunt foarte variate şi se referă la:
- amplasarea şi orientarea clădirilor;
- însorirea construcţiilor;
- sistemele de iluminat natural (ferestre, luminatoare);
- sistemele de protecţie împotriva excesului de radiaţie solară;
- proiectarea finisajelor interioare;
- cercetarea proprietăţilor optice ale materialelor de construcţie.

10.1 MARIMI REFERITOARE LA ILUMINATUL NATURAL

Clădirile şi construcţiile primesc energie radiantă de la soare şi de la bolta cerească
sub formă de radiaţie directă şi difuză. Spectrul energiei radiante a soarelui
cuprinde radiaţii cu lungimi de undă foarte mici (raze X, Y, cosmice,
ultraviolete), radiaţii vizibile cu lungimea de undă cuprinsă între 0,380 şi 0,770 μ şi
radiaţii cu lungimi mari de undă (infraroşii, unde radio, hertziene). Radiaţia
emisă de soare străbate atmosfera şi este parţial absorbită şi difuzată de moleculele
de ozon, de oxigen sau de vaporii de apă.
Fig.10.1 Repartiţia spectrală a energiei radiate de soare şi recepţionată la

suprafaţa pământului.

Fluxul radiant P reprezintă energia radiată în unitatea de timp, unitatea de

măsură fiind erg/s, Watt sau kcal/h. Fluxul radiant primit de unitatea de
suprafaţă este o mărime necesară în studiul iluminatului natural şi artificial. Pentru
determinarea mărimilor caracteristice ale radiaţiei luminoase se pleacă de la
senzaţia luminoasă produsă de energia radiantă.

Fluxul luminos Φ este o mărime care caracterizează puterea radiaţiilor luminoase

în funcţie de intensitatea senzaţiei luminoase pe care o produc şi se măsoară în
lumeni (Im). Lumenul defineşte mărimea fluxului luminos pe care-l emană un corp
absolut negru la temperatura de solidificare a platinei, pe o suprafaţă de 5 x 305 x
10-10 m2. Pentru aprecierea mărimii fluxului luminos exprimat în lumeni se poate lua
în consideraţie că vara, pe 1 cm2 de pe suprafaţa pământului, ajunge un flux
luminos de 1 Im, când cerul este acoperit şi de 10 Im, când cerul este senin, cu
soare.

Iluminarea E este densitatea superficială a fluxului luminos Φ, care cade pe o

suprafaţă A,
având valoarea medie:
E = Φ/A
şi se exprimă în lux (lx) sau lumen pe metru pătrat.

Luxul, unitatea de măsură a iluminării, reprezintă iluminarea unei suprafeţe care

primeşte un flux luminos de 1 lumen, uniform repartizat pe 1 m 2.

Pentru aprecierea iluminării, exprimată în lx, se dau următoarele valori:

- iluminarea dată de o lumânare pe un ecran normal pe direc ţia razelor aflat la
distanţa de 1m 1
- idem, datorită soarelui, care cade pe un plan orizontal 100 000
- idem, pe lună plină 0,2

In condiţiile ţării noastre se consideră că valoarea iluminării dată de bolta cerească

este de minimum 4 000 lx, la 22 decembrie, între orele 9,30 şi 14,30.

Coeficientul iluminării naturale

Pentru reglementarea iluminării naturale, care este variabilă periodic, s-a adoptat o
unitate de măsură abstractă, exprimată în procente - coeficientul iluminării
naturale (c.i.n.).
Coeficientul iluminării naturale (eM) într-un punct oarecare al încăperii M, reprezintă
raportul iluminării în acest punct (EM) către iluminarea exterioară concomitentă a
unei suprafeţe orizontale în aer deschis, iluminată de lumina difuză a întregii bolţi
cereşti (Ee).
Expresia coeficientului iluminării naturale este :

eM = EM/Ee

C.i.n. indica ce procent din iluminarea exterioară orizontală concomitentă în loc

deschis, în cazul iluminării difuze a boltii cereşti reprezintă iluminarea în punctul
respectiv al încăperii.

Uniformitatea iluminatului natural este raportul dintre valorile minimă şi

maximă ale coeficientului de iluminare naturală în limitele zonei de lucru, exprimată
astfel:
emed = Emin 100/Emax

In construcţii se mai folosesc următoarele noţiuni:

- iluminatul natural şi artificial, adică efectul de lumină produs de lumina de zi,
respectiv cel datorat surselor artificiale de lumină;
- coeficientul zilei (denumit şi coeficientul iluminatului natural), e, este
raportul între iluminarea interioară Ei pe planul de lucru într-un punct dat la
înălţimea de 1 m şi iluminarea simultană exterioară Ee pe un plan orizontal, în
spaţiul deschis, dată de bolta cerească, raport ce poate fi calculat prin metoda
Daniliuk sau măsurat;
- indicile de cer vizibil este raportul dintre proiecţia pe un plan orizontal a
suprafeţei de cer, văzută din punctul interior considerat şi suprafaţa totală a bolţii
cereşti proiectată pe acelaşi plan orizontal.
- unghiul de cer este unghiul determinat de planul faţadei cu planul tangent
la vârful obstacolului şi care trece prin partea inferioară a ferestrelor nivelului
peste parter.

Culoarea. Ochiul permite aprecierea aproximativă a spectrului luminii prin

intermediul culorilor. Această apreciere este puţin precisă, însă joacă un rol
important în rezolvarea problemelor de iluminare şi finisaje a construcţiilor.
Contrastul convenabil al culorilor favorizează capacitatea de a distinge de taliile şi
permite obţinerea unor efecte estetice avantajoase.

10.2 CARACTERISTICILE LUMINOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE

CONSTRUCŢIE
Materialele utilizate la realizarea construcţiilor se caracterizează prin :
- capacitate diferită de reflexie, absorbţie şi refracţie a fluxului luminos;
- capacitate de a modifica componenta spectrală a luminii atât la trecerea cât şi la
reflectarea
fluxului luminos;
- capacitate de a repartiza în încăperi fluxurile luminoase transmise sau reflectate.

Materialele luminotehnice se împart după proprietăţile lor luminofizice în 5 grupe

principale :
1) Transparente (geamuri trase, pentru oglinzi, termopan, plexiglas, geamuri
ondulate, blocuri de sticlă cu goluri).
2) Dispersante (geamuri ornament, mate, cu vată de sticlă, ondulate armate).
3) Refractante (geamuri prismatice, blocuri de sticlă cu goluri).
4) Reflectante (geamuri, oglinzi).
5) Luminiscente (tencuieli, vopsele luminiscente).

Materialele luminotehnice folosite în construcţii pentru ferestre, luminatoare, pereţi

despărţitori, uşi sunt următoarele :
- foile de geam trase pentru ferestre având o transmisie de lumină de 84-97%;
- foile de geam şlefuite şi neslefuite (pentru vitrine) cu proprietăţi fizice identice
cu cele ale geamului pentru ferestre ;
- foile de geam ornament, incolor sau colorat, cu transmisia luminii de 60-70%;
- foile de geam givrate, mate, armate, cu o capacitate de transmisia luminii de
circa 60 % la grosimea de 3 mm;
- geamurile ondulate, cu coeficientul de transmisia luminii de 57 -76%;
- blocurile de sticlă cu goluri, avand coeficientul global de transmisia luminii
între 25-35% la blocuri cu un gol şi între 15-20% la blocuri cu două goluri;
proprietăţile blocurilor de sticlă de dispersare a luminii înlătură în mare măsură
însorirea încăperilor, micşorand fluxul radiaţiilor solare în încăpere cu 30-40% şi
respectiv cu 50% în comparaţie cu geamurile duble sau simple;
- geamurile termopan, care prezintă un coeficient de transfer de căldură global
mic şi un coeficient de transmisie a radiaţiilor infraroşii de 0,05-0,17;
- geamurile termoabsorbante, cu coeficient de transmisia luminii de 70-75% şi
cu coeficient de transmisia radiaţiilor infraroşii de 0,3;
- materiale plastice transparente (plexiglas) sau translucide (poliesteri),
având un coeficient de transmisie a luminii de ~ 92% şi de transmisie a radiaţiilor
ultraviolete de ~ 71% în cazul plexiglasului şi un coeficient de transmisie a luminii
de ~ 76% în cazul sticlei ondulate şi de 40-60% în cazul poliesterului armat cu
împâslitură de sticlă; materialele plastice pot fi incolore sau colorate.

In ceea ce priveşte ferestrele, în care se introduc foile de geam, acestea pot avea
cercevele de lemn, beton armat, metal sau din materiale plastice. Ele pot fi fixe sau
mobile, prevăzute sau nu cu dispozitive parasolare.

Fluxul luminos care ajunge pe suprafaţa unui corp este în parte reflectat, restul
fiind absorbit şi transmis. Aceasta se exprimă cu ajutorul coeficienţilor de
reflexie ρ, de absorbţie α şi de transmisie τ, definiţi prin relaţiile :
ρ +α+ τ=1
ρ= Φr/ Φi ; α= Φa/ Φi ; τ= Φt/ Φi

în care Φi Φa Φt Φr reprezintă respectiv fluxul incident reflectat, absorbit şi fluxul

care trece prin material, în cazul materialelor opace coeficientul de transmisie are
valoarea zero.
10.3 SURSELE ILUMINATULUI NATURAL
Sursa primară a iluminatului natural este soarele. La suprafaţa pământului
radiaţia solară ajunge direct şi ca urmare a difuziei datorită reflexiilor multiple
din atmosferă. Partea dispersată a radiaţiilor solare poartă denumirea de lumină
difuză şi este alcătuită în special din radiaţiile cu lungime de undă scurtă
(albastru), ceea ce explică culoarea cerului senin.

Raportul între iluminarea produsă pe o suprafaţă orizontală aflată sub cerul

deschis şi fără nori de către lumina directă a soarelui şi de cea difuză depinde de
înălţimea soarelui deasupra orizontului şi este caracteristică pentru un punct
geografic dat. Când cerul este acoperit cu nori, iluminatul natural al încăperilor
se datoreaza numai luminii difuze a cerului.

Pentru caracterizarea energiei radiate de soare se întocmesc hărţi, în care se

reprezintă energia radiată de soare în timp de 1 min, pe 1 cm 2 de suprafaţă
situată perpendicular pe direcţia fluxului de energie solară. Această mă rime se
numeşte constantă solară şi este utilă la studiul însoririi construcţiilor.

In calculele de iluminare nu se ia în considerare lumina directă a soarelui, din cauză

că nu este constantă; totuşi, ea exercită o mare influenţă asupra însoririi
încăperilor şi trebuie avută în vedere ca element esenţial ce condiţio nează
confortul şi estetica. Iluminarea naturală a suprafeţelor cu diverse orientări în
fiecare moment poate să se determine prin factori geofizici folosiţi de astronomi.
Factorul folosit în astronomie este poziţia soarelui pe bolta cerească, care pentru
calculele iluminării naturale se dă în coordonate orizontale: înălţimea H şi
azimutul AQ al soarelui.

Cei mai importanţi factori geofizici sunt: cantitatea şi caracterul nebulozităţi,

transparenţa şi capacitatea de difuzie (refracţie a aerului) şi modul de acoperire a
terenului.
Fig.10.2 Coordonatele soarelui în funcţie de planul orizontului şi planul meridianului
punctului P.

10.4 FACTORII CARE CONTRIBUIE LA REALIZAREA ILUMINATULUI

NATURAL
10.4.1 Iluminarea exterioară
Iluminarea naturală variază în funcţie de anotimp şi de ora din zi. Iluminarea
exterioară este maximă în lunile aprilie, iunie şi august şi minimă în luna
decembrie. La calculul iluminării s-a convenit să se considere iluminarea exterioară
minimă de 3000 lx, corespunzătoare condiţiilor medii de iarnă.

10.4.2 Orientarea ferestrelor sau luminatoarelor în raport cu punctele

cardinale
Iluminarea naturală a clădirilor şi construcţiilor se asigură prin ferestre şi
luminatoare amplasate în pereţi şi acoperişuri şi depinde de anotimp, ora din zi,
orientarea faţă de punctele cardinale, mărimea şi caracteristicile constructive ale
ferestrelor. Orientarea ferestrelor şi luminatoarelor spre nord asigură iluminarea
uniformă. La orientarea dublă, ferestrele dispuse spre nord asigură o lumină
uniformă şi difuză, iar cele dinspre sud vor permite pătrunderea unui număr limitat
de raze solare, care nu pătrund adânc în interiorul clădirii (cum este cazul razelor
oblice de la răsărit şi apus) deoarece razele de la sud cad aproape vertical.
Fig. 10.3 Pătrunderea razelor solare în clădiri: a - la orientarea ferestrelor spre est
şi vest; b - la orientarea ferestrelor spre nord şi sud.

10.4.3 Modul de iluminare

Realizarea iluminatului natural se face lateral, prin ferestre sau pe la partea
superioară, prin luminatoare.

Iluminatul lateral se poate realiza cu ferestre pe o singură latură sau cu ferestre

dispuse pe ambele laturi. La iluminarea pe o singură latură, lăţimea maximă a
clădirilor poate fi l = (2h + 2) m, în care h este înălţimea ferestrei. La iluminarea
prin ferestre dispuse pe ambele laturi, relaţia dintre lăţimea clădirii şi înălţimea
ferestrei este l = (4h + 2) m.

Iluminatul prin luminatoare se adoptă în cazul proceselor de producţie ce necesită

iluminare uniformă.

Fig. 10.4 Posibilităţi de iluminare a clădirilor: a - Iluminare laterală cu ferestre pe o

singură lătura; b - iluminare laterală cu ferestre pe ambele laturi; c - iluminare de
sus; d; e - iluminare mixtă.

10.4.4 Poziţia planului de lucru faţă de ferestre

Iluminarea laterală, prin ferestre, prezintă dezavantajul că este neuniformă. Lângă
ferestre, lumina are o intensitate mare ce scade cu distanţa faţă de fereastră.
Iluminarea punctelor situate pe o dreaptă paralelă cu ferestrele este maximă în
dreptul ferestrelor şi minimă în dreptul plinurilor (stâlpi, pilaştri) dintre ferestre.
Fig. 10.5 Variaţia luminării cu distanţa faţă de fereastră: A – în axa ferestrei; B - în
axa şpaletului dintre ferestre.

13.4.5 Poziţia pe verticală a ferestrelor

Amplasarea ferestrelor aproape de tavan determină o iluminare de intensitate mică
dar uniformă şi cu difuzie în adâncime; dacă ferestrele sunt amplasate mai jos
iluminarea locului de muncă de lângă ferestre este maximă, iar cea de lângă
peretele opus este minimă; dacă ferestrele sunt plasate sus, se obţine o iluminare
bună în adâncime, datorită unghiului mai mare sub care cad razele de lumină. Din
aceste motive se recomandă ca parapetul ferestrelor să nu coboare sub 0,80 m la
clădiri de locuit şi sub 1,20 m la hale industriale.

Fig.10.6 Variaţia unghiului razelor de lumină în funcţie de parapetul ferestrelor: a -

Ia parapet obişnuit; b - Ia parapet înalt
10.4.6 Distanta dintre clădiri
In cazul când spaţiul exterior rămas liber în dreptul ferestrelor este prea mic,
datorită clădirilor învecinate, iluminarea locului de muncă de pe peretele opus
ferestrelor este redusă, deoarece razele de lumină cad sub un unghi mic. Pentru
aceste motive, se impune ca şi din locurile de muncă din partea opusă ferestrelor,
bolta cerească să fie vizibilă sub un unghi α , a cărui mărime depinde de înălţimea
clădirii opuse, de distanţa dintre clădiri, de înălţimea ferestrei, de adâncimea
încăperii etc. (se recomandă a minim 5°). Cerinţele de iluminare impun ca între
două clădiri alăturate să se prevadă o distanţă egală cu semisuma înălţimilor celor
două clădiri.

Fig. 10.7 Influenţa unei construcţii învecinate asupra iluminării naturale dintr-o
încăpere

10.5 NORMAREA ILUMINĂRII NATURALE

Alegerea sistemului de iluminare naturală depinde de destinaţia şi mărimea
încăperilor precum şi de specificul procesului tehnologic, care indica mărimea,
repartizarea iluminării şi direcţia fluxului luminos în raport cu suprafaţa de lucru.
Sub acest aspect, încăperile se pot clasifica în 4 categorii principale :
1) încăperi care necesită iluminare suficientă şi uniformă pe întreaga lor
suprafaţă utilă, de exemplu încăperile de producţie cu proces tehnologic pe
bandă rulantă etc.
2) încăperi care pe lângă iluminatul general suficient necesită un grad de
iluminare mai mare într-o anumită zonă a încăperii, de exemplu: muzeele,
stadioanele şi sălile de sport.
3) încăperi în care direcţia fluxului luminos are mare importanţă, de
exemplu: încăperile cu lucrări fine ale construcţiilor industriale (secţii de optică,
ceasornicărie etc.), sălile de cursuri, de desen, birourile de proiectare etc.
4) încăperi cu neuniformitate în repartizarea iluminării naturale, de exemplu
încăperile de
locuit, administrative şi social-culturale.

Normele iluminării naturale se aplică la toate tipurile de construcţii de locuit, social-

culturale şi industriale, fiind legate de normele iluminării artificiale. Incăperile
clădirilor de locuit, social-culturale şi ale construcţiilor industriale trebuie să aibă
lumina naturală directă. Excepţie fac încăperile în care se admite şi iluminarea
indirectă sau artificială ca de exemplu: vestibule, holuri, coridoare, săli de
spectacole, săli de operaţie, expoziţii, ateliere foto etc.

In încăperile de lucru unde iluminarea naturală nu satisface în toate punctele

încăperilor gradul de iluminare, se admite completarea iluminării naturale cu cea
artificială. Aplicarea celor trei sisteme de iluminare naturală : laterală (prin
ferestrele pereţilor exteriori), de sus (prin luminatoare) şi combinată depinde de
cerinţele de iluminare, adoptate în funcţie de destinaţia construcţiilor.

Iluminarea naturală a încăperilor este reglementată de următorii factori:

- valorile minime ale coeficientului iluminării naturale e min, în cazul iluminării
laterale;
- valoarea medie a coeficientului iluminării naturale e m, în cazul iluminării de sus
sau combinate.

Soluţiile de elemente delimitatoare de construcţii vitrate rezultă dintr-un calcul de

optimizare a cheltuielilor de investiţie şi exploatare, a consumurilor de energie şi
combustibil, la construcţiile industriale, ţinând seama şi de lucrul în două şi trei
schimburi, în acest sens se pot lua în consideraţie şi nivelurile de iluminare
exterioară superioare minimului de 3000 Ix.

10.6 DISTRIBUŢIA LUMINII ŞI DIMENSIONAREA SUPRAFETEI VITRATE LA

CONSTRUCŢII CIVILE ŞI INDUSTRIALE
La stabilirea înălţimii clădirilor se recomandă ca în planurile de sistematizare pentru
oraşe, localităţi mai importante, centre industriale să se tină seama de lăţimea
drumurilor astfel încât unghiul boltii cereşti vizibile să nu depăşească 27... 45°.

La dimensionarea ferestrelor şi a golurilor de lumină, trebuie să se aibă în vedere

asigurarea unei uniformităţi a luminii în încăperi, pentru evitarea contrastului şi a
fenomenului de orbire.
In cazul clădirilor de locuit se recomandă pentru iluminarea naturală minimă o
iluminare având în general un factor de uniformitate de 1/8 - 1/10.

Pentru încăperile de învăţămant (clase, laboratoare, ateliere etc.), laboratoare de

cercetări şi control, săli de desen sau lucru manual se recomandă un factor de
uniformitate de 1/3 - 1/4.
Pentru celelalte feluri de clădiri, atunci când se execută munci cu caracter static,
lumina fiind necesară să fie primită în general dintr-o singură direcţie, factorul de
uniformitate se recomandă a fi de 1/4 pentru iluminatul zenital şi 1/6 pentru
iluminatul lateral. In industrie şi în general unde se exercită o muncă în mişcare,
este necesară o iluminare mai mare, care să fie primită din mai multe direcţii, iar
factorul de uniformitate trebuie să fie de 1/2 - 1/3.

10.7 ACTIUNEA RADIAŢIEI SOLARE ASUPRA FERESTRELOR

In cazul ferestrelor, intervin fenomene de absorbţie, reflexie şi transparenţă a
energiei radiante caracterizate prin coeficienţii de reflexie ρ, absorbţie α şi
transparenţă τ .

Energia radiantă reflectata spre exterior este exprimată prin termenul ρR,
energia absorbită de către fereastră se exprimă prin termenul αR, din care α1 R
este radiată spre exterior, iar α2 R spre interior. Valorile coeficientului α depind
de culoarea elementului de construcţie, astfel:
- alb α =0,2...0,3;
- galben, portocaliu, roşu clar α =0,3...0,5;
- roşu închis, verde clar, albastru clar α =0,5... 0,7 ;
- cafeniu, verde închis, albastru α =0,7...0,9;
- cafeniu închis, negru α =0,9... 1,0.

O parte din energia radiantă care traversează fereastra τR (în proporţie de 85% în
cazul sticlei transparente obişnuite) este reflectată succesiv şi în final absorbită de
pereţi şi de obiectele din încăpere şi duce la o majorare a fluxului termic ce
pătrunde în interiorul clădirii.

Mărimea şi caracteristicile constructive ale ferestrelor au implicaţii de ordin termic

care caracterizează pierderile de căldură, în timpul iernii, influenţând costurile
instalaţiilor de încălzire şi aportul de căldură în timpul verii, condiţionând ventilarea
naturală sau mecanică a încăperilor, interesând în ambele cazuri economia de
energie şi combustibil.

Fig. 10.8 Transmisia căldurii prin ferestre: R - radiaţia solară; R1 - energia reflectată
; R2 - energia absorbită; R3 - energia transmisă prin transparentă.

Iluminarea interioară a încăperilor este influenţată de sistemul constructiv al

ferestrelor, determinat de cercevele şi geamuri şi de gradul de murdărire a
geamurilor. Influenţa acestor factori asupra gradului de iluminat natural este luată
în considerare prin caracteristica de luminozitate a ferestrei, notată cu η,
având valorile între 9,4 şi 4,8 în funcţie de adâncimea încăperii L, lăţimea încăperii l
şi înălţimea de la nivelul planului de lucru (obişnuit 1 m) până la partea superioară
a ferestrei, h. Gradul de murdărire a geamurilor este luat în considerare prin
factorul general de transmisie a luminii, τ g prin fereastră, având valorile cuprinse
între 0,20 si 0,60, în funcţie de modul de dispunere a geamurilor, natura
cercevelelor şi gradul de murdărire.

10.8 ÎNSORIREA
10.8.1 Coordonatele solare
Inălţimea soarelui - declinaţia se măsoară pe un arc de cerc care trece prin
soare şi care se continuă într-un plan perpendicular pe planul orizontului, de la
soare până la planul orizontului.

Azimutul este unghiul determinat între planul meridianului care trece prin punctul
de observare şi planul ce trece prin direcţia N-8. Inălţimea şi azimutul soarelui
diferă în decursul a 24 h şi la aceeaşi oră, în funcţie de latitudinea punctelor de
observare. Punctul se află la intersecţia perpendicularei indicate pe planul
orizontului din punctul de observare cu bolta cerească.

Soarele se deplasează zilnic în mişcarea sa aparentă în jurul pământului pe o orbită

eliptică, care se intersectează cu orizontul la răsărit şi apoi atingând la ora 12
înălţimea maximă relativă şi dispărând sub planul orizontului pentru a parcurge a
doua parte nevăzută a orbitei sale.

Diagramele solare întocmite pentru 21 dec. (ziua cea mai scurtă), 21 martie - 21
septembrie (echinoxul) şi 21 iunie (solstiţiul de vară) sunt date în fig. 13.9.

Fig.10.9 Mişcarea aparentă a soarelui în jurul pământului. Solstiţii şi echinoxuri.

Suprafeţele de construcţie supuse radiaţiei solare directe se consideră însorite.

Studiul însoririi suprafeţelor se face matematic sau grafic - cu ajutorul diagramelor
solare (diagrama Fischer), folosind ecuaţiile coordonatelor soarelui.

10.8.2 Măsuri de protecţie antiradiante

Dimensionarea golurilor de lumină, prin care pătrunde cantitatea de lumină
necesară şi radiaţia solară se face folosind rapoartele admise între suprafaţa
acestora şi suprafaţa pardoselilor. Intre poziţia ferestrelor şi obstacolele create de
construcţiile din faţă pentru repartiţia luminii este o legătură directă.

In realizarea unor iluminări corespunzătoare trebuie ţinut seama de o serie de

factori ca de exemplu :
1) Amplasarea ferestrelor astfel încât iluminarea să nu fie stânjenită, iar însorirea să
fie controlată prin introducerea unor parasolare verticale sau orizontale.
2) Folosirea unor ferestre cu şprosuri avand suprafaţa cât mai mică.
3) Utilizarea unor materiale de finisaj cu proprietăţi luminotehnice care să permită
redistribuirea uniformă a luminii etc.

Cantitatea şi calitatea luminii şi a însoririi pot fi dozate şi controlate prin prevederea

unor dispozitive de protecţie amplasate în faţa golurilor de lumină din materiale
grele sau uşoare, orizontale sau verticale, fixe sau mobile sub formă de jaluzele,
parasolare, logii si copertine.

Mijloacele de protecţie antiradiante protejează încăperile construcţiilor situate în

zonele climatice toride cu temperatura exterioară de calcul de vară peste 25°C, atât
contra supraîncălzirii (funcţiune termotehnică), cât şi contra strălucirii (funcţiune
luminotehnică); măsurile antiradiante se amplasează la exteriorul construcţiilor sau
în interspaţiul de aer al ferestrelor. In regiunile climatice netoride (de exemplu în
zonele montane) dispozitivele antiradiante se prevăd în special pe considerente
luminotehnice şi de aceea pot fi amplasate la partea interioară a ferestrelor.

Mijloacele de protecţie antiradiante se pot împărţi în două grupe şi anume: planar -

arhitecturale şi constructive.

Mijloacele planar-arhitecturale se referă la:

1) Proiectarea în plan corespunzătoare a încăperilor, inclusiv orientarea golurilor de
lumină:
Pentru iluminarea naturala primită dintr-o singură parte - orientate spre N-V, N, N-
E.
Pentru iluminare naturala din ambele părţi - orientate spre N sau S.
2) Prevedere de şeduri cu goluri de lumină, orientate la nord.
3) Utilizarea plantaţiilor verzi în faţa ferestrelor.

Mijloacele constructive pentru protecţia antiradiantă sunt fixe şi mobile

(reglabile).
Mijloacele fixe se referă la copertine orizontale, ecrane verticale, trafoare (grătare
tip fagure), elemente şi lentile din sticlă pentru difuzarea sau refracţia luminii,
geamuri termopan, geamuri din plexiglas, geamuri termoreflectante şi
termoabsorbante iar cele mobile se referă la jaluzele de diferite tipuri, perdele
pentru difuzarea luminii, vopsirea geamurilor în culori deschise în perioada de vară.
Reducerea supraîncălzirii încăperilor şi limitarea orbirii datorită razelor solare
directe se asigură prin următoarele măsuri:
1) Orientarea corespunzătoare a golurilor de lumină pe laturile luminate.
2) Folosirea elementelor de sticlă cu goluri, a geamurilor şi a geamurilor termopan,
cu interspaţiul de aer umplut cu vată de sticlă sau cu împaslitură sau ţesătură de
sticla.
3) Folosirea geamurilor termoreflectante şi termoabsorbante.

Dispozitivele de protecţii antiradiante pentru ferestre şi luminatoare: ecrane, reţele,

plăci uşoare, se prevăd de obicei cu straturi de ventilare pentru a combina măsurile
de protecţie a acoperişurilor şi a ferestrelor împotriva insolaţiei.