Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS” DIN GALATI

FACULTATEA T.S.U.E.I.
SPECIALITATEA LOISIR-FITNESS

TEMA: „Apariţia şi evoluţia sportului”

EFECTUAT: Celpan Anna, anul 1, grupa 1


PROFESOR: Vasile Triboi, conf, dr.

CHISINAU, 2018
Apariţia şi evoluţia sportului

Sportul a apărut în pragul civilizaţiei noastre. Forme elementare ale sportului


ca exerciţii competitive au existat chiar şi în societatea primitivă.
În societatea sclavagistă sportul a atins apogeul în Grecia Antică. Aceste
aspecte sunt confirmate în următoarele pasaje.
1. În Grecia Antică au apărut şi au devenit foarte populare competiţiile şi
jocurile sportive. Atunci au existat multe jocuri sportive nemeice, pifice,
istmice, delfice, dar cele mai populare erau Jocurile Olimpice, care au preluat un
caracter de cultură generală de masă. Pentru prima dată acestea i-au adunat pe
sportivi şi spectatori în secolul VIII (e.n) – în anul 776 şi s-au desfăşurat cca
1200 ani – până în anul 394 (e.n), când imperatorul roman Feodosie le-a interzis,
numindu-le păgâne.
2. Familiarizarea cu elementele sportului a cetăţenilor din Grecia Antică
începea încă din copilărie, în gimnazii şi palestre ei învăţau nu doar cititul,
poezia, muzica şi desenul, ci executau şi exerciţii fizice, participau în competiţii
de gimnastică. Spiritul de întrecere a fost principiul de bază în viaţa publică a
Greciei Antice. Pentru greci scopul educaţiei agonale (competitive) era binele
societăţii de stat. Fiecare atenian trebuia să-şi dezvolte prin competiţie „eul” astfel
încât să folosească societăţii. Idealul la care aspira sistemul educaţional în
ansamblu, era „calogatia” - îmbinare a perfecţiunii morale şi fizice într-o
persoană.
3. În acea perioadă a început elaborarea principiilor şi metodelor
pregătirii sportive. Grecii antici au înţeles dificultatea condiţiilor antrenamentului
determină ca sportivul să fie puternic, rapid şi rezistent. Conform datelor
istorice şi arheologice în acele timpuri alergătorii se antrenau pe careuri
acoperite cu un strat gros de nisip. Pugiliştii foloseau în antrenamentele lor
exerciţii cu saci de nisip, boxau cu „umbra”, imitând jocul.
Relativ mai târziu cultura fizică şi sportul, pe care au creat-o şi au
dezvoltat-o grecii de multe secole, a fost uitată. S-a întâmplat ceva inexplicabil –
omul a minimalizat forma şi conţinutul sportului care a existat în cultura antichităţii.
Mai persistau sărbători populare, în care jocurile cu elementele competiţiilor
sportive au devenit un supliment la sărbători, ca, de altfel, şi luptele cavalerilor
medievali. Din sport a dispărut spiritul competiţional şi a devenit un mijloc de
distracţie şi plăcere.
Până la sfârşitul secolului XVIII sportul era considerat, în special, un
mijloc de petrecere a timpului liber. Sportul în concepţia lui contemporană s-a
răspândit în întreagă lume din secolul XIX şi primele două decenii ale secolului
XX. Fireşte apare întrebarea: ce reprezintă „sportul în concepţia lui
contemporană”? Menţionăm următoarele răspunsuri:
1.Apariţia cluburilor, organizaţiilor, uniunilor, societăţilor sportive, care ar
conduce mişcarea sportivă. De exemplu, în anul 1867 în Londra a fost înfiinţat
pentru prima dată clubul de atletism.
/v

2. Apariţia federaţiilor internaţionale după ramurile sportive. În anul 1881 a


fost organizată Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG); în 1892 – Federaţia
Internaţională de Canotaj (FIC); în 1908 - Federaţia Internaţională de Amatori de
înot (Nataţie) (FIAN).
3. Unificarea regulilor desfăşurării competiţiilor, dimensiunilor terenurilor
sportive, echipamentului sportiv, utilajului sportiv şi tehnicii mişcărilor. De exemplu,
în această perioadă, în box sunt răspândite şi oficial recunoscute mănuşile moi de
piele şi ringul înconjurat cu sfoară. În anul 1882 au fost schimbate „regulile
londoneze" - au fost interzise „punerea piciorului" şi „lovitura cu capul”, a fost de
asemenea stabilită durata rundelor. Competiţiile de atletism au început să se
desfăşoare pe piste.
4. Elaborarea metodicii antrenamentului, apariţia antrenorilor calificaţi.
Este cunoscut faptul, că până la finalul secolului XIX în multe ţări antrenorii au
stabilit câteva metode de antrenament numai în călărie. În alte ramuri sportive
lipseau specialiştii calificaţi.
5. Apariţia competiţiilor internaţionale - campionate neoficiale şi oficiale
mondiale şi ale Europei. Din anul 1877 campionatele de tenis ale Angliei din
Wimbledon au devenit internaţionale, în anul 1896 au avut loc primele jocuri
Olimpice în Atena, în 1899 au debutat Campionatele Europene de nataţie.
6. Tendinţa de a stabili şi compara nivelul capacităţilor oamenilor in diferite
ramuri ale activităţii sportive şi de a înregistra cele mai înalte performanţe sportive
în lume, Europa, ţară, adică apariţia direcţiei de record în sport. Astfel, în
1897 a fost înregistrat recordul mondial la alergare de 100 m, iar în 1908 -
primele recorduri oficiale mondiale în nataţie.
În prezent, sportul ocupă un loc important în viaţa societăţii, amploarea şi
proporţiile lui nu au cunoscut ceva asemănător în istoria umanităţii. Din punct de
vedere ştiinţific, „sportul" este tratat şi interpretat din următoarele perspective:
a) activitate competitivă, direcţionată spre obţinerea performanţelor.
Această activitate prezintă o serie de particularităţi specifice:
- prezenţa adversarului (luptă, înfruntare, concurenţă directă în joc etc.);

- unificarea acţiunilor, prin care se desfăşoară activitatea sportivului,

condiţiile realizării lor şi metodele evaluării performanţelor în


conformitate cu regulile oficiale;
- reglementarea comportamentului sportivilor în conformitate cu principiile

relaţiilor neantagonice între oameni.


Excluderea momentului competitiv din activitatea cântăreţului, pictorului,
balerinului sau actorului nu a influenţat esenţa activităţilor. Menţionând că
activitatea sportivă prin componenta principală – competiţia îşi pierde complet
semnificaţia (figura 1.1).
b) sportul include pregătirea specială pentru activitatea sportivă dar şi
relaţii specifice interumane, norme şi forme de comportament, care se produc în
procesul şi rezultatul acestei activităţi.
Deoarece sportul are la bază competiţia, pentru asigurarea funcţionalităţii
acestuia în procesul evoluţiei societăţii se conturează domeniul sportului.
Domeniul sportului este un sistem social-organizatoric specializat care s-a
format pe parcursul competiţiilor (S. V.Breankin, 1983).
Acesta asigură organizare şi funcţionare a competiţiilor. Domeniul sportului
contemporan include management, pregătire ideologică, ştiinţifică, metodologică,
normativă şi medicală; pregătirea cadrelor, asigurare material-tehnică şi
financiară; selectarea şi antrenarea sportivilor etc.

SFERA OBIECTULUI, PRODUSUL UTILIZAT ÎN DOMENIUL SPORTULUI

SISTEMUL

ADMINISTRĂRII

Ideologia, Asigurarea Pregătirea Asigurarea


informaţională cadrelor financiară
ştiinţa,
tehnico-
metoda materială

Selectarea şi pregătirea

sportivului
COMPETIŢIA

CONEXIUNEA CU ALTE SFERE ŞI TIPOLIGII DE ACTIVITATE

Figura 1.1. Domeniul general al sportului (după C.V.Breankin)

Este evident că între aceste subsisteme există inter-relaţii strânse şi fiecare


dintre ele pot fi supuse nivelului diferit de detaliere. De exemplu, sistemul de
management poate fi considerat la nivel de stat, de regiune, la nivel de oraş, club,
echipă; selectarea copiilor pentru activităţi, selecţionaţi în echipe naţionale, pentru
participare în competiţii etc.

S-ar putea să vă placă și