Dl.Goe (I.L.

Caragiale), dramatizare

(Pe peronul garii se afla Mamita, Mam Mare și Tanti Mita. Langa ele se
agita Goe.)

Goe:Mam mare, de ce nu mai vine?…Eu vreau sa vie!

Mamita: Vine acuma, puisorul mamii! (il saruta, apoi ii potriveste palaria, ii
verifca biletul din panglica palariei)
Mama mare: Vezi ce bine-i sade lui cu costumul de marinel?
Mamita: Mamito, nu ti-am zis ca nu se zice marinel?
Mama mare: Da cum?
Mamita: Marinal.
Mama mare: Ei, ziceti voi cum stiti, eu zic cum am apucat.
Goe: Vezi ca sunteti proaste amindoua? Nu se zice nici marinal, nici
marinel…
Tanti Mita: Dar cum, procopsitule?
Goe: Mariner…
Mam mare: Apoi de, n-a invatat toata lumea carte ca dumneata. (iar ii
potriveste palaria)

(Soseste trenul, pasagerii urca, trenul a plecat, mama mare face o cruce,
iar Goe scoate capul pe fereastra)

Locomotiva: Nu e voie sa scoti capul pe ferestra, mititelule!

Goe: Ce treaba ai tu, uritule? (ii zboara palaria, apoi urla)Mamito! Mama
mare! Tanti!
Cucoanele in cor, la fereastra: Ce e?
Goe: Sa opreasca, mi-a zburat palaria!
Controlorul: Biletele, domnilor!
(Cucoanele arata biletele, si vorbind toate in acleasi timp ii explica tragedia
lui Goe)
Locomotiva: De ce-a scos capul pe fereastra?
Tanti Mita: Nu e treaba dumitale, ce te amesteci dumneata?
Controlorul: Trebuie sa platiti bilet.
Tanti Mita: Sa mai platim?
Mamitica: Si pe deasupra un leu si 25 de bani?
Mama mare: N-am platitira o data?
Mamita (zguduindu-l pe Goe): Vezi daca nu te-astimperi?
Mama mare: Ce faci, soro, esti nebuna, nu stii cit e de simtitor? (il smulge
de mina, trenul pine frina si cad toti unii peste altii)
Mama mare: Te mai doare nasul, puisorule?
Goe: Ma doare.
Mama mare: Sa moara mama mare?
Goe: Sa moara.
Mama mare: Hai sa-l pupe mama mare, ca-i trece! (ii pune pe cap o
bereta) parca-i sade bine cu beretul! (il scuipa, sa nu-l deoache, apoi il
saruta)
Tanti Mita: Da cu ce nu-i sade lui bine?
Mamita: Lasa-l incolo, ca prea e nu stiu cum. Auzi dumneata, palarie noua
si biletul! (se preface suparata) Dar pe mamita n-o pupi?
Goe: Pe tine nu vreau!
Mamita: Asa? (se preface ca plinge)
Goe: Las ca stiu eu ca te prefaci!
Mama mare: Ti-ai gasit pe cine sa inseli!
Mamita: (incepe sa rida) Cine ma pupa uiteee… ciucalata! (Goe o pupa, ia
ciocolata si iese pe coridor)Mama mare: Puisorule, nu mai scoate capul pe
ferestra! E lucru mare cit e de destept!
Tanti Mita: E destept de speriat, parol!

(pauza)
Mamitica: Ia vezi, ce face baiatul afara, mamito?
Mama mare: (ridicindu-se) Goe, puisorule! Vai de mine, nu-i baiatul, unde e
baiatul? S-a prapadit, a disparut baiatul!
Mamitica: A cazut din tren! Tato, mor!
(bubuituri de la toaleta)
Tanti mita: Goe maica, acolo esti?
Goe: Da.
Mama mare: Aide, iesi o data, ne-ai speriat!
Goe: Nu pot!
Mama mare: E incuiat!
Goe: Nu pot deschide!
Mamita: Vai de mine, ii vine rau baiatului!
(Soseste controlorul, il elibereaza pe captivMamamare ramine pe coridor
asezta pe o valiza pentru a-l supraveghea pe baiat, baiatul vede intr-un
tirziu semnalul de alarma, urca pe valiza si il trage, trenul se opreste intr-o
frina care ii rastoarna)Mama mare se trezeste, isi da seama si il stringe in
brate luindu-l pe sus in compartiment, unde se prefac toate ca dorm.

Controlorul: Cine a tras semnalul de alarma?

(nu raspunde nimeni, controlorul iese a lehamite si trece mai departe, dupa
care striga) Porniiim!
Trenul opreste in gara!
Tanti Mita: Doamne, ce bine c-am ajuns! In sfirsit, bergem de 1 Iunie la
circ, la Bucuresti!
Taxi!…(urca toate trei impreuna cu baiatul, si ies din scena)

2 comments | tags: scenarii teatru pentru copii | posted in ORA DE

TEATRU LA GRADINITA SURORILE PROVIDENTEI

JUN262012

Vizita, (I.L .Caragiale)- dramatizare

Moment mut (Domnul bate la usa, are un buchet de flori in mina, ii

deschide slujitoarea, ii da acesteia paltonul, se descalta de pantofi, dupa
care cu florile in mina intra in salonul doamnei. Doamna il intimpina in
picioare, ia florile, i le da slujitoarei care le pune in vaza, dupa care ii face
semn domnului sa se aseze la masuta de ceai. In timpul acesta Ionel sta in
mijlocul camerei si priveste foarte atent la noul venit si la mama lui. Nu-i
convine ca maica-sa nu-i mai da lui atentie, dupa care iese din scena
impreuna cu servitoarea)

Domnul: Dar bine, veche prietena, nu mai iesiti la nicio petrecere!

Cucoana: sa-ti spun drept, cind era Ionel mititel, mai mergea; acu, de cind
s-a facut baiat mare, trebuie sa ma ocup de el, trebuie sa –i fac educatia.
Servitoarea (intrind cu cestile de ceai pe tava, în timp ce Ionel invirte spada
in jurul ei): Uite conita, Ionel nu se astimpara!
Cucoana: Ionel, vino la mama! (catre domn) Nu stii ce strengar se face si
destept!
Servitoarea: Conita, Ionel nu ma lasa in pace! Astimpara-te, ca se varsa
ceaiul!
Cucoana (sarindu-i dinainte baiatului si oprindu-l sa mai exerseze
spada):Nu ti-am spus sa nu te mai apropii de servitoare cind e cu miinile
incarcate? Daca patesti ceva moare mama. Vrei sa moara mama? (il
saruta pe frunte, Ionel o saluta militareste si se retrage intr-un colt, de unde
va scoate o toba si o trimbita; curind nu se vor mai auzi mama si musafirul,
caci Ionel va face turul camerei marsaluind; o muzica pe tobe)
Dupa un scurt moment mut in care cei doi isi povestesc pe muzica, se
aude glasul Cucoanei.

Cucoana: Ionel! Ionel! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu

e frumos, cind sunt musafiri!
Domnul (n-are ce face si se baga in seama): Si pe urmă, dumneata esti
rosior in cavalerie.
Ionel: Maior!
Domnul: Tocmai! La cavalerie nu e toba; si maiorul nu cinta cu trimbita; cu
trimbita cinta numai gradele inferioare; maiorul comanda si merge in
fruntea soldatilor cu sabia scoasa.

Ionel trinteste toba, scoate sabia si striga luptindu-se cu tot ce iese in cale.
O muzica ritmata pe care cei doi musafiri se feresc sa nu primeasca
lovituri, in acelasi timp continua discutia pe muteste.
Servitoarea (intra cu prajituri pe care Ionel le imprastie in sus, in toate
directiile): Tine-l conita, ca ma da jos!

Lovitura de gratie peste prajituri. Cicoana se repede sa-l opreasca si

incaseaza si ea o lovitura, in cele din urma reuseste sa-l opreasca pe Ionel
din atac.
Cucoana: Vezi? Vezi, daca faci nebunii? Era sa-mi scoti ochiul. Ti-ar fi
placut sa ma omori? Saruta-ma sa-mi treaca si sa te iert!

Servitoarea se ridica in viteza si fuge sa aduca dulceata, cit Ionel e tinut

prizonier in bratele mamei; musafirul infuleca dulceata in viteza cu ochii la
prizonier, sa nu scape. Ionel se ridica si ia si el o dulceata de pe masuta.
Cucoana: Unde te duci?
Ionel: Vin imediat.

Merge in hol, in fata papucilor musafirului, goleste chiseaua cu dulceata

acolo, dupa care se intoarce si pune chiseaua goala pe masuta. Ia mingea
pe care a primit-o cadou de la musafir si dupa ce o izbeste de podea, o
arunca in musafir care tocmai duce cana de ceai la gura, i se varsa cana.

Cucoana: Ai vazut ce-ai facut? Nu ti-am spus sa te astimperi? Ai suparat

pe domnul! Altadata n-o sa-ti mai aduca nicio jucarie! (intorcindu-se catre
domn) Nu-i nimic, ceaiul nu pateaza. Trece cu nitica apa rece.

Ionel cade lesinat.

Cucoana: Ionel! Mama! Ce ai? Vai de mine! E rau copilului! Ajutor! Moare
copilul!
Domnul: (ii descheie haina): Repede, apa rece!
Servitoarea intra cu apa. Domnul uda pe piept si pe fata pe Ionel,
servitoarea curata cu apa rece pantalonii domnului.
Domnul: Sarut miinile, draga prietena, cred ca e vremea sa ma intorc
acasa.

Scena muta in care domnul primeste pantofii de la servitoare, se incalta si

descopera acolo dulceata. Ionel ridica putin capul, semn ca lesinul a fost
regizat si ii face in ciuda. Domnul isi ia palaria, paltonul, saruta mina
Cucoanei si iese.
Servitoarea ramine la urma si cinta un cintec despre alintati.

1 comment | tags: dramatizari, scenarii teatru pentru copii | posted

in ORA DE TEATRU LA GRADINITA SURORILE PROVIDENTEI

NOV162011

Poveste despre ingeri

Un scenariu original scris anume pentru copilașii mei, de la Casa cu

Teatru. Povestea o vor juca Matei, Sofia, Mara împreuna cu noi, profii.

Unii copii spun că nu există Moș Crăciun,

Alți copii persistă
și chiar jură
Că Moș Crăciun există,
Cu reni si sanie, sau trăsură.

Îndemnul de Crăciun este să fii mai bun și cea mai mare bucurie pentru
copil
e-o jucărie.
Dar ce te faci cu acela care e mare si n-are nevoie de jucarioare?
Ai descoperit un ou: jucăria se numește la părinți cadou.
Cadoul de Craciun, fie că-l dai, fie ca-l iei, te face mai bun.
Simplul fapt ca te gindești la toti oamenii pe care îi iubești
Te umple de bucurie.

Fata:
(doi copii împodobind brăduțul)
Ingerii sunt ființe de lumină care nu râd, nici nu suspină.
Ei nu strănută, nu le curge nasul,
Se țin de tine la tot pasul.
Sunt atât de transparenți și subțiri,
Că nu prea poți să-i admiri.
In schimb, daca esti atent,
Îngerii sunt ca un curent sau ca o adiere
care îți dă bucurie,îți șterge orice durere.
Pentru că sunt foarte mulți, când ești liniștit,
poți să-i asculți.
Când ești cu atenție deplină
Îi simți ca pe-o lumină.
Îngerii au fost creați pentru tine și pentru mine,
Sa ne invețe ce e mai bine.
Ei fac asta pentru că Dumnezeu le-a dat o misiune specială:
Să te ajute de când ești în cer, până ajungi la școală,
Pe urmă, de cind ești mamă și tată, până pe lumea cealaltă.

Dragă Riți,
Asta mi se pare o prostie.
Îngerii sunt din lut, de sticlă sau de hârtie.
Prinși cu ață sau în cutie muzicală,
Ingerii fac zgomot la școală!
Te rog să mă crezi până ai să experimentezi!

Uite-aici un înger cu sclipici.

te rog să-mi explici, ce nevoie am de un înger ca să agăț alt înger în pom,
când mă slujesc singur de mâini și picioare de om?
Vezi cum mă mișc?
Unde e îngerul, că-l pișc?

Riți: Îngerul e aici și se uită la tine așteptând să-l privești la fel.

Vrea să-ți dea un cadou mititel.

Băiatul (privind peste tot): Și unde să fie?

Riți: Nu-l vezi, nici eu nu-l vad,

Dar îl simt ca pe-o mare bucurie!

Băiatul: Nu ți-e ciudă că nu-ți dă cadou și ție?!…

Mama: Copii, ați terminat pomul de îmbrăcat?

Riți:Mamă, nu-i adevărat că există multe fețe

Printre globulețe?

Băiatul: Mai adevărat e că există

moaca soră-mii, cea tristă.

Mama: Despre ce vorbiți?

Nu vă certați de Crăciun, o să vă spun o poveste acum.

Băiatul: De ce trebuie să ascult povești din nou,

ca să primesc un cadou?
Unde e tata?
Mama: La birou.
Băiatul: Lasă, că mă fac mare și eu.

Riți: Mami, fra știe că îngerii sunt de hârtie.

Eu i-am explicat ce sunt,
Dar nu mă crede pe cuvânt!…
Vrei să ne spui o poveste cu îngerul Gabriel
Care dă de veste?
Băiatul: Ce vestește?
Copilul când se zămislește.

Mama: Haideți să scoatem din cutie teatrul nostru de hârtie.

Băiatul: Stai, dar nu le-am terminat de arătat?
Câte povești am decupat?
Mama: Dacă te-ai plictisit să fii actor, poți rămâne spectator,
Iar la sfârșit ne poți spune ce te-a încrețit.

Riți (in fața cutiei, poate că apare îngerul pe ecran): Si iată îngerul Gabriel
Fecioarei Sfinte i-a apărut!

Refren:
Și, iată, îngerul Gabriel,
Fecioarei sfinte i-a apărut:
„Vei naște un prunc mântuitor
Și-i vei da numele Isus.”

Totul e darul lui Dumnezeu,

Și îi voi sluji toată viața.
Facă-se numai voia lui,
Nesfârșită e dragostea sa.

Și Dumnezeu s-a făcut copil,

Fecioara mamă i-a dat un trup,
A cunoscut cu noi viața grea,
Bucuria și moartea.

Mama, către băiat: Ce rol ai vrea să joci în povestea asta?

Riți: Îngerul, îngerul, pune-l să joace îngerul!

Băiatul: (Băiatul începe să plângă)

Mama: Iubitule, mi-aș dori ca în seara asta toată lumea să fie fericită. O
poveste ar trebui să te bucure. Și dacă te întristează ceva știi că mai mult
folos ai dacă spui decât dacă plângi.
Băiatul: Mă enervează Riți cu îngerii…ea îi vede toată ziua și mă
enervează că eu nu îi văd…Vreau să văd un înger.

Mama: Dragul meu fiu, cum să-ți arăt un înger nu știu.

Și mi-ai spune că e o mare prostie
de ți-aș pune în mână un înger de hârtie.
De aceea de te las
Să auzi înăuntrul tău al lui glas.
Singur îngerul o să-ți spună,
Dacă vrea, că este așa…sau așa…
Pun pariu că până la Crăciun vei auzi
Sfatul lui bun!

Povestea cu umbre

Personaje: Ingerul, Zaharia , Elisabeta, Maria, Povestitor

A fost o dată ca niciodată o fată frumoasă și bună pe care o chema Maria.

Ea trăia împreună cu părinții săi în Iudeea, unul din ținuturile neamului ales
de Dumnezeu.
Maria era destul de mare cât să se poată căsători, dar aceasta încă nu se
întâmplase.
O îndrăgise un băiat pe nume Iosif.
Într-o zi, pe când stătea și se odihmea sub un palmier, iată că veni
dinaintea ei un înger pe nume Gabriel:

- Îngerul:
Bucură-te tu, care ești plină de har, căci Domnul este cu tine! Tu ești
binecuvântată între toate femeile din toate timpurile!

Maria:
Ce-ar putea să însemne salutul acesta adresat mie? Oare drept cine mă
ia? Ce vrea omul acesta de la mine?

Îngerul:
Nu te teme, Marie, căci ai primit mult har la Dumnezeu: iată, vei rămâne
însărcinată și vei avea un băiețel pe care îl vei numi Isus. Acest fiu se va
mai numi și Fiul Celui Preaînalt, iar Dumnezeu îi va da Lui tronul regelui.
Maria:
Cum se poate așa ceva, căci eu încă nu m-am căsătorit.

Îngerul:
Duhul Sfânt va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Tu
vei naște un fiu din puterea Duhului Sfânt, de aceea, Fiul lui Dumnezeu se
va numi. Primești?

Maria:
Primesc.

Povestitorul:
După această întâmplare, când a avenit noaptea, Maria s-a culcat și a avut
un vis: verișoara ei, Elisabeta, o femeie tare bătrână, a primit și ea har de
la Dumnezeu și a rămas însărcinată.

Elisabeta:
Dragă verișoară, bărbatul meu preot , Zaharia, știi tu, s-a rugat și el mult în
templu să avem un copil. Am îmbătrânit amândoi și n-am mai avut.
Dar acum trei luni, iată că un înger i-a apărut lui Zaharia lângă altar și i-a
zis:

Îngerul:
Nu te teme, Zaharia! Sunt aici pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și
iată, acum se împlinește:
Elisabeta, soția ta, îți va naște un fiu, iar tu va trebui să îi dai numele Ioan.
Vei fi bucuros la nașterea lui și mulți oameni se vor bucura pe lângă tine,
căci Ioan va fi mare înțelept înaintea Domnului. Nu va bea vin și nicio altă
băutură și încă din burta mamei se va umple de Duh Sfânt.
Ioan îi va ajuta pe mulți oameni să se transforme, căci înaintea lui va
merge puterea Duhului Sfânt și puterea Sfântului Ilie. Și astfel, inimile
părinților vor cerceta cu iubire inimile copiilor, și mulți oameni neascultători
vor ajunge înțelepți. Ioan va lupta toată viața lui ca să-i pregătească
Domnului un popor înțelept!

Zaharia:
Doamne, Dumnezeul meu, cum aș putea să mai am un copil, când eu și
nevasta mea abia ne mișcăm de durerile bătrâneții? Cum s-ar mai putea
întâmpla asta?

Îngerul:
Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu și Îl vede. Am fost
trimis ca să-ți dau vestea cea bună. Tu nu ai crezut ce ți-am spus și de
aceea vei rămâne mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor împlini
toate, după cum am vestit.

Elisabeta:
Așa se face că Zaharia, bărbatu-meu, încă nu poate vorbi, iar mie mi-e și
frică. Nici nu știu cum să mă port, așa că dragă verișoară Maria, vino la
mine și ajută-mă cu tinerețea ta până îmi va veni ceasul.

Povestitorul:
Maria se trezi de dimineață, se spălă pe ochi, pe dinți, se pieptănă și plecă
spre Elisabeta, ca să-i dea ajutor la bătrânețe.
Când s-au văzut amândouă erau pline de bucurie și de la prima îmbrățișare
s-au felicitat una pe cealaltă pentru bebelușii pe care îi purtau în burtică.
Maria a ajutat-o pe verișoara ei la toate treburile casei, căci Elisabetei, din
cauza vârstei și a copilului, îi era foarte greu să se miște.
Cind aproape să se nască Ioan, verișorul lui Isus, Maria s-a întors acasă, în
ținutul Iudeii, ca să-i povestească logodnicului ei toate întâmplările
miraculoase cu îngerul.

De data asta, pentru Iosif, nu a mai fost niciun înger. Iosif trebuia să aibă
încredere în ce îi spusese Maria și să o ia de nevastă pe ea, împreună cu
Fiul celui Preainalt, micul Isus din burtica Mariei, venit pe pământ prin
lumina Duhului Sfânt.

Iosif:
Cum adică a venit la tine un înger?

Maria:
A venit.

Iosif:
Și cum adică dintr-o lumină mare și blândă s-a născut un copilaș?
Maria:
Nu s-a născut. Copilul a fost trimis din cer, de la Dumnezeu, ca să se
nască pe pământ, în familia noastră. El s-a format din lumina Duhului sfânt
și ca să vină pe pământ, Dumnezeu l-a adăpostit în burtica mea.

Iosif:
Care familie?! Noi încă nu ne-am căsătorit!

Maria:
Păi, cere-mă de soție!

Iosif:
Asta spui tu, sau îngerul?

Maria:
Eu.

Povestitorul:
Iosif, dintr-o dată, s-a speriat. Nu credea că povestea cu îngerul și copilul
de lumină e adevărată.
N-o credea pe Maria. Și atunci, pe loc, nu i-a răspuns și nu a cerut-o de
soție.
S-a dus acasă la el și s-a gândit toată noaptea cum e mai bine să facă. Și
tot nu i-a apărut niciun înger care să-l ajute. Pentru că Iosif trebuia să
învețe să aibă încredere în Maria.

Dar îngerul știa că Iosif era un om atât de bun la inimă, că nici nu avea
nevoie să vadă o minune. Așa că a rămas cu mânile încrucișate și s-a uitat
a doua zi, dis de dimineață la Iosif, cum a ieșit din casă, cum a luat un
măgăruș, cum a pus ceva mâncare deoparte, niște apă, cum a luat o
pătură groasă cu el și cum s-a dus acasă la Maria, ca să o ia de acolo și să
meargă împreună la Betleem.

Băiatul: Stop! Mamă, mie mi-a zis îngerul că dacă vreau pot sp fiu la fel de
bun ca Iosif și apoi îl voi vedea.
Mama: Și are dreptate îngerul, căci după ce l-a lăsat pe Iosif să aleagă să
fie bun, i-a apărut mereu în vis, îndrumându-l cu tot felul de sfaturi.
Stai, vreau să îl joc pe Iosif și jur acum
De Crăciun vreau să fiu mai bun!

Riți: Unii copii spun că nu există Moș Crăciun,

Alți copii persistă
și chiar jură
Că Moș Crăciun există,
Cu reni si sanie, sau trăsură.

Băiatul: Îndemnul de Crăciun este să fii mai bun și cea mai mare bucurie
pentru copil
e-o jucărie.
Dar ce te faci cu acela care e mare si n-are nevoie de jucarioare?
Ai descoperit un ou: jucăria se numește la părinți cadou.
Cadoul de Craciun, fie că-l dai, fie ca-l iei, te face mai bun.
Simplul fapt ca te gindești la toti oamenii pe care îi iubești
Te umple de bucurie.

1 comment | tags: scenarii teatru pentru copii | posted in CASA CU

TEATRU

JUN292011

Program de vacanta

Vara aceasta s-a deschis programul la Casa cu Teatru cu un spectacol

oferit de copiii de la gradinita “Surorile Providentei” copiilor deja participanti
la proiectul Casa cu Teatru.
Obiectivele verii:
Copiii din proiect – multi dintre ei, fosti elevi ai gradinitei “Surorile
Providentei” - realizeaza un spectacol de dans, cintece si glume pe care il
vor prezenta incepind din toamna actualilor elevi ai gradinitei “Bucium”.
Spectacolul va putea fi jucat la scoala fiecarui participant la curs.
Inregistrarea glumelor din spectacol in cadrul emisiunii “Recreatia mare”
(Radio Iasi)
Casa cu teatru ofera, o data pe luna o intilnire formativa parintilor copiilor
participanti la curs.
Vara aceasta, avem in program UMOR ENGLEZESC.

no comments | tags: CURS DE TEATRU, educatie prin teatru, scenarii

teatru pentru copii, spectacol teatru | posted in CASA CU TEATRU

JAN312011

Scenariu cu rima pentru grupa pregatitoare

Povestea lui Pinocchio, cu rima

(cap. 1-2)

Povestitor:
A fost odata
o bucata de lemn mai…deocheata
ce astepta intr-o gramada de lemne
sa intre pe soba, in foc,
doar ca lemnul acesta avu mai mult noroc.

Toata povestea a-nceput la mesterul Cireasa acasa,

in clipa cind mesterul a luat lemnul de-un cap
si-a vrut sa-l faca picior de masa.
S-a pus mesterul Cireasa pe cioplit,
si, cind cioplea mai tare,
lemnul i-a strigat: “Au, ma doare!”
De unde-o fi venit glasciorul acesta?
De sub pat, de sub banca, de sub masa?
De-afara din casa?
Nimic de gasit!
Si mesterul s-a pus iarasi pe cioplit.
La urma, cind sa-l fi cioplit de tot,
picioarul mesei a strigat: “Ma gidila de nu mai pot!”
Inspaimintat, mesterul Cireasa a lesinat.

Gepetto:
Ei, si de aici am intrat in poveste eu,
Sunt mesterul Gepetto, papusar in cautare de lemne mereu…
(Catre Cireasa):
Vreau sa spun ca am venit la tine-acasa
pentru ca as vrea sa-mi faci
o papusa jucausa, cea mai aleasa:
sa cinte, sa danseze, pe toti sa-i distreze.
sa minuiasca spada,
sa faca salturi mortale,
sa plecam singuri in lume
sa facem o gramada de parale!

Cireasa:
Singuri prin lume?!
Ei, nu mai spune!
Oricit as fi de mare templar,
O papusa care sa mearga singura,
o poate face…doar un papusar.
Gepetto draga, papusarul la care ma gindesc esti tu,
ia lemnul acesta si te du!

Povestitorul:
Cind Cireasa vru sa-i dea lemnul
sis a se care,
lemnul il lovi pe Gepetto peste picioare.

Lemnul:
Poc! Poc! Pac!

Gepetto:
Lasa, Cireasa, ca-ti vine u de hac!

Lemnul:
Pac! Pac! Poc!

Cireasa:
Nu da, Gepetto, asta-I lemn cu noroc!
E acolo, inauntru cineva
care plinge si ride.
Nu vad unde se-ascunde,
dar ca lemnul acesta e viu,
pe asta sigur o stiu!

Povestitorul:
Ce mai incolo si-ncoace?
Timplarul Cireasa si mesterul Gepetto cazura la pace.
Dup ace si-au dat mina,
lemnul a iesit singur din casa,
de-a dura.

Cintec-dans:

Tac-pac, tac-pac
Sunt un lemn fermecat,
tac-pac, tac-pac,
Rid si pling, glumesc sit ac,
tac-pac, tac-pac,
De-as avea miini si picioare,
as lua-o mai la vale.
tac-pac, tac-pac!

Sunt un mester papusar,

tac-pac, tac-pac,
Sunt batrin, dar pot sa sar,
tac-pac, tac-pac,
Vreau papusa jucausa
de copil, nu de manusa!

(Cap. 3)
Gepetto a luat in brate piciorul de masa
si l-a dus la el acasa.
Incet-incet, pe cind il cresta,
Gepetto visa:

Gepetto:
“As vrea sa il cheme asa, si asa, nu asa, ba asa, iac-asa!
Am cunoscut cindva o familie careia Pinocchio ii zicea.
Tatal, mama si copiii, saraci ca si mine,
traiau mult mai bine.
Fiindca, in vreme ce eu ma hranesc cioplind o papusa,
ei cerseau din usa-n usa.
Pinocchio se va numi aceasta creatura jucausa!
Si va umbla cit e lumea de mare
rizind, cintind si dind din picioare!”
Povestitorul:
De-ar fi stiut Gepetto cita dreptate avea, n-o mai sculpta!
Dupa ce i-a facut ochii, nasul si gura,
dupa ce a-nvatat-o sa mearga,
Pinocchio i-a facut figura:
s-a hotarit de-acasa
s-o stearga!

Cintec:
Pinocchio:
Ma duc la piata
de dimineata,
caut para lui Natafleata,
Vreau sa-mi gasesc nasul
ocolind orasul!

Gepetto:
Ce grozavie
lumea stie
ca e doar o jucarie!
Tot orasul se opreste
cind Pinocchiu si vorbeste.

Politistul:
Sunt politist! Stai sa-mi dai amenda usturatoare,
ca fugaresti prin oras jucarioare.
sau mai bine, hai la inchisoare!
(Cap. 4)

Povestitorul:
Bucuros ca l-a pacalit pe
batrinul papusar,
Pinocchio s-a-ntors acasa
ca un strengar.
Cind sa se bucure mai bine…

Pinocchio:
Aaa! Un greier a sarit pe mine!

Grillo:
Sunt Grillo, greierele vorbitor
si traiesc in odaia lui Gepetto de 100 de ani.

Pinocchio:
Ei, na, acum casa e a mea,
cara-te de-aici, mata!

Grillo:
M-as cara, vezi bine,
dar am un mesaj pentru tine:
Vai de copiii care nu asculta de parintii lor
si parasesc, fara rost, casa parinteasca!
Acei copii, ca vai de capul lor or sa creasca!

Pinocchio:
Mai, greieras…
am aflat, cit am fost prin oras
ca toti copiii care vin pe lume
sunt dusi de parinti intr-un loc anume,
sa se instruiasca – la scoala –
o casa cu prea multi si fara nicio socoteala,
unde nu au voie sa faca ce vor, chiar de mor!
Unde invata sa citeasca sis a scrie,
in loc s-alerge liberi pe cimp,
abia asta mi se pare o copilarie.

Grillo:
Un nestiutor de carte
nu ajunge departe!
Ai putea cel putin, ca si Gepetto,
o meserie sa inveti,
in loc de…in lene sa te rasfeti.

Pinocchio:
Mie-mi place sa maninc,
sa ma joc,
sa ma distrez,
in toata lumea sa vagabondez
sin u vreau sa vad plicticosi ca tine
tocmai cind mi-e mai bine!

Povestitorul:
Pinocchio, pe Grill oil lovi.

Grillo:
Cri, cri, cri!

(cap. 5)
Pinocchio:
Am o foamee, am o foame de cometa,
as minca porc cu omleta,
Grillo avea dreptate sa nu plec de-acasa,
foamea asta mare e o boala dureroasa!
Am o foame de cometa,
as minca porc cu omleta!
E noapte, sunt singur,
a tit de intuneric si frig,
la cine sa ma duc sa strig?
O sa bat la o usa straina
sa-mi dea pine cu slanina!
Cioc! Cioc! Cioc!
Nenea, mi-e foame si n-am noroc!

Strainul:
Ei, lasa ca-ti arat eu tie copile,
cersetorie!
N-ai parinti?!
Pe voi nu va-navata nimeni sa fiti muncitori si cuminti?

Povestitorul:
Si, in loc de mincare,
i-a turnat o galeata de apa-n cap!
Intors acasa,
murat ca un pui,
noaptea, singur si al nimanui,
flamind lihnit,
Pinocchio, a adormit.
Doar ca, nepriceputul, si-a intins
picioarele de lemn
pe soba care s-a incins.
Sa va spun cum s-a facut scrum?

(Va urma)

no comments | tags: scenarii teatru pentru copii | posted in ORA DE

TEATRU LA GRADINITA SURORILE PROVIDENTEI

SEP282010

Providenta e aici!

Acesta e titlul spectacolului nostru de teatru pe care îl joacă grupa mare

pregătitoare pe 5 octombrie, cu ocazia hramului sfântului Luigi Scrosoppi,
fondatorul congregației Surorile Providenței. Revin cu fotografii, după
eveniment.

Mai jos, am tradus povestea pentru copii cu viața și activitatea sfântului

Luigi. Cartea se numește A rivederci in paradiso – La storia din san Luigi
Scrosoppi, testo din Ivo Valoppi/ilustrazioni di Emanuelle Bertossi
Premiu pentru lectură, un mic desen animat

Era într-o dimineață, la 7.30. Se întâmpla în Italia, la Udine.

Tatăl Dominic păzea ușa atent ca o santinelă.

Deodată, mama Antonia și-a dat seama că a venit ceasul.

S-a auzit un strigăt puternic. Atunci, tatăl Dominic a strigat și mai tare: A
venit! A venit!

Se va numi Luigi, a spus el fericit și a înălțat copilul în aer.

Luigi era un copilaș, ca toți aceia care apar în poveștile miraculoase pe

care ni le citesc părinții și doamnele educatoare.

Luigi creștea și mama Antonia îl purta cu ea peste tot când merge să îi

viziteze pe săraci.

Văzându-i pe copiii săracilor ori bolnavilor, Luigi o întreba deseori pe mama

Antonia: De ce plâng? Dându-le câte un pahar de apă ori hrănindu-i cu
propriile lui mânuțe, Luigi privea cu ochi mari fiecare lucru pe care îl
întâlnea în cale. Și astfel, ușor ușor, copiii aceia săraci intrau în inima
tânără a lui Luigi.

Luigi creștea. S-a hotărât să fie preot ca și fratele său mai mare, Carlo,
care deschisese o căsuță pentru a găzdui un grup de fetițe orfane. În felul
acesta, și-a unit forțele cu ale fratelui său pentru a-l ajuta.

Repede și-a dat seama că în căsuța pe care o deschisese Carlo lipsea

totul, până și pâinea. Atunci, suflecându-și mânecile a ieșit să ceară milă și
ajutor de la cetățeni.
Mergea din casă în casă, călare pe un măgar. Într-o zi, un om chiar i-a dat
o palmă și i-a zis: Tai-o de aici, părinte și lasă-ne în pace! Mulțumesc, asta
e pentru mine, a zis părintele Luigi așezându-se în genunchi în fața omului:
Acum pentru numele lui Dumnezeu, dați-mi ceva pentru copilașii mei care
mor de foame! Omul, neașteptându-se

La o așa reacție, l-a copleșit cu mâncare și cu prietenie.

Când a ajuns seara acasă, masa s-a umplut de mâncare, de bunătăți. Și,
în timp ce rupea pâne pentru toată lumea, a spus încet: Aceasta se va
numi căsuța providenței!….

În fiecare zi mame disperate de sărăcie băteau la poarta căsuței: Părinte

Luigi, ia-mi tu copilul, căci e pe cale să moară. Sunt trei zile de când n-a
mâncat nimic!

Părintele Luigi se gândea: Nu ajunge o coajă de nucă pentru atâția copii!

Ne-ar trebui o navă!

Fratele lui, Carol, l-a privit în ochi fără să răspundă, dar se gândea: Sunt
sigur că în momentul ăsta Luigi îi cere lui Dumnezeu o casă mai mare
decât inima lui!

Erau zile de o sărăcie cumplită, iar părintele Luigi încerca în toate modurile
să nu lipsească nimic din ce ar fi avut nevoie fetițele orfane.

Într-o dimineață, niște tinere au intrat în căsuță pentru a-l ajuta pe părintele
Luigi:

Părinte, ia bijuteriile noastre. Te vor ajuta să cumperi mânare pentru fetițe.

Tinerele acelea, ajuse acolo ca o boare de vânt, au lăsat în mâinile
părintelui Luigi și viețile lor, căci au rămas cu el, în icuța căsuță, pentru
totdeauna.

Cădeau gloanțele ca grindina. Lumea fugea și se ascundea. Părintele

Luigi le aduna pe fetițele de odinioară în mica biserică. Acum erau surori.
Toți ochișorii aceia de odinioară acum îl fixau înspăimântați. Nu vă temeți!
Dumnezeu vă binecuvântează. Mergeți să vindecați răniții! La revedere, în
Paradis! Mergeți în grupuri și vindecați-i chiar pe dușmani, căci nici un om
care suferă nu e străin.

Odată terminat războiul, toate surorile s-au întors în micuța căsuță ca în

cuibul lor. PUțin timp însă după aceea, la ușă a bătut holera, boală care
ucidea familii întregi lăsând în stradă copiii singuri ca pe niște păsărele
zgribulite. Părintele Luigi mergea în căutarea lor pentru a-i ocroti apoi în
căsuța providenței.

Într-o astfel de zi, s-a întors acasă cu ceva sub mantie. Le-a spus copiilor
care erau deja acolo: Ia ghiciți ce am dedesubt! Fetițele, curioase, au
încercat să ghicească: Un dar de la Dumnezeu! Și deodată, spre surpriza
tuturor, a dezvelit de sub mantie pe micuța abia găsită: Spălați-o și
îmbrăcați-o! Astea sunt bucuriile mele! Aveți grijă de ele! Dar nu mai erau
paturi și, în seara aceea, fetița dormi în coșul de rufe. Se putea spune în
felul acesta, că avea și ea o căsuță.

Într-o zi, pe la prânz, o soră care îngrijea, ca toate celelalte de copii, veni
într-un suflet la părintele Luigi: Părinte, ce ne facem? Cămara e goală!
Trimite pe cineva să cumpere făină, că altfel n-avem ce mânca!

Pune apă în oală, aprinde focul, eu n-am nici un ban, dar cineva s-o gândi
astăzi la noi! A zis părintele Luigi înainte de a se pune în genunchi și de a
începe rugăciunea.

Sora plecă în bucătărie, dar se întoarse după un timp și mai speriată:

Părinte, copiii sunt deja la masă și făina încă n-a venit!

Va veni, sunt sigur de asta, spuse părintele. Sora se întoarse în bucătărie

și după un timp, veni pentru a treia oară, plângând de-a dreptul, la părinte:
Ce ne facem? Făina nu…

În mmentul acela se auziră bătăi în poartă. Sora deschise și un om, un

cetățean din oraș îi puse în brațe un sac de făină galbenă și bună. Sora,
între zimbet și lacrimă mulțumi omului pe care îl trimisese cerul…

În altă zi, părintele Luigi muri și sufletul lui zbură la cer. Luna, în timp ce
număra stelele, se încurcă deodată la numărătoare și zise: Eu cred că am
îmbătrânit! Am numărat cu una mai mult în noaptea asta… O steluță spuse
dintr- o dată: Ah, uite ceva mai mic decât mine! Oare unde s-o fi ducând?
Întrebă steaua polară. Him!…pare să fie un licurici… spuseră ambele stele
micțorându-și ochii pentru a vedea mai bine. După ce a călătorit zile și zile,
micuța lumină intră în camera lui Andrei, în visele lui. Copilul era foarte
bolnav, aproape să moară. Lumina a intrat în inima lui și l-a readus la viață.

În timp ce luna căuta din nou să găsească printre stele micuța lumină,în
mare, prin valuri, o bărcuță făcută din coajă de nucă mergea pe un drum
necunoscut de nimeni. Micuța navă, plină de copii, era condusă de o
luminiță misterioasă. Deodată, pe neașteptate, mica lumină îi spuse lui
Dumnezeu: Ia ghici ce am ascuns aici, dedesubt? Dumnezeu știa ce, dar
n-a zis nimic. Sunt bucuriile mele! Ai grijă de ele, Doamne! Din bărcuță se
auzi un susur purtat de vânt, și, pentru o clipă, valurile sărutară micuța
casă.