SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA

CUNOASTE-TE PE TINE INSUTI! SAU DESPRE VIRTUTE

Editura Sophia si Metafraze , Bucuresti, 2012, 447 pagini

Personalitate erudita, cunostea in profunzime greaca clasica, latina, ebraica si franceza,

Sfantul Nectarie din Eghina a lasat o opera scriitoriceasca voluminoasa (peste 50 de titluri)
care include lucrari ce acopera aproape toate genurile literaturii teologice de specialitate:
istoric, hermeneutic, dogmatic, moral, pastoral, omiletic, catehetic, filosofic, apologetic,
mariologic, poetic, imnologic, liturgic, aghiologic, ocupandu-se in paralel atat de editarea
unor texte patristice cat si de traducere.

Sfantul Nectarie nu s-a distins doar pentru sfintenia recunoscuta a vietii ci in aceeasi
masura s-a facut remarcat si ca un ierarh erudit, ducand mai departe sub acest aspect traditia
Parintilor de limba greaca ai Bisericii si fiind totodata si un profund cunoscator al scriitorilor
antici. In aceasta consta armonizarea desavarsita a idealului ascetic cu idealul educatiei elino-
crestine intalnita atat in opera sa cat si in cea a marilor Parinti ai Bisericii.

Printre lucrarile elaborate in perioada cat a ocupat functia de director al Seminarului

Teologie Rizareios ca rod al activitatii sale didactice se numara :1. manualul de Morala
crestina pentru uzul elevilor Seminarului Teologic Rizareiros (1897) 2. Manualul de Pastorala
(1898) 3. Sfanta Cateheza Ortodoxa (1899) 4. Hristologia (1901) 5. Istoria Evenimentelor
Evanghelice in acord cu textele Sfintelor Evanghelii (1903) 6. Cunoaste-te pe tine insuti
(1904), publicata cu un Tratat sub forma de scrisoare catre o maica evlavioasa (1904) .

In afara acestora o serie de lucrari au ramas needitate din cauza lipsei de resurse
financiare un exemplu fiind Manualul de Liturgica care a fost scris in perioada in care a
ocupat postul de director al Seminarului Teologic Rizareios. In ansamblu cea mai mare parte
a operei sale scriitoricesti este centrata pe dezvoltarea si analizarea temelor dogmatice si
morale.Ca director la Rizareios interesul .pentru morala si asceza abordate acum dintr-o
perspectiva pedagogica este dezvoltat in mod sistematic: intre lucrarile de morala scrise in
aceasta perioada se numara Manualul de Morala Cestina, Manualul de Catehetica si
Cunoaste-te pe tine insuti .

Preocuparea Sfantului Nectarie fata de abordarea teoretica a problemelor morale

premerge ocuparii postului de director la Seminarul Teologic Rizareios. Sfantul Nectarie
dupa ce se va retrage la Manastirea ctitorita de el, in insula Eghina a imbunatatit cuprinsul
Manualului de Morala, adaugand 30 de pagini din lucrarea Cunoaste-te pe tine insuti. Potrivit
Sfantului Nectarie, Morala arata crestinilor ceea ce este in acord sau dezacord cu principiile
evanghelice avand menirea de a le pune pe acestea in aplicare in viata morala a omului spre
a-l conduce la desavarsire.

1
 Sursa primordiala a moralei este revelatia dumnezeiasca, cuvantul lui Dumnezeu atat
scris cat si nescris atunci cand este talmacit in acord cu duhul Bisericii. Ortodoxe.
Exploatand admirabil acest canon ca metoda de lucru recurge la acumularile scripturistice si
patristice anterioare asimilandu-le si reambinandu-le intr-un ansamblu care are in centru
virtutea si dobandirea ei. In afara bogatelor referinte la Sfanta Scriptura, Sfantul citeaza
diferite si numeroase pasaje din Parinti si scriitori bisericesti poate unii mai putin familiarizati
(Teodoret de Circ,Vasile de Ancyra, Isidor Pelusiotul ,Nil Ascetul, Iosif Briennios) precum
si din scriitorii elini antici (Platon, Aristotel, Plutarh,.Iamvlihos), prezentandu-ne o lucrare ce
ne ar putea fi caracterizata drept patristica intrucat se prezinta ca o expresie a vietii sale
sfintite si pentru care respira duhul Parintilor. Sfantul ofera concomitant pentru fiecare virtute
sau viciu argumente din mai multi Sfinti Parinti dezvaluindu-ne indirect intentia de a sublinia
nu doar acordul dintre Sfintii Parinti ci si faptul ca Parintii sunt dincolo de niste personalitati
ale spatiului teologic sursa si izvorul reannoirii vietii Bisericii. In metoda de lucru a Sfantului
Nectarie se pot recunoaste aplicate ireprosabil cuvintele Sfantului Ioan Damaschin:” Nu voi
spune de la mine nimic; nu voi expune in chip succinct decat cele care au fost prezentate in
diferite lucrari de catre barbati sfinti si plini de intelepciune ‘.(Dialectica 2 pag 94,533 A).

Prin urmare, Morala se prezinta ca “stiinta ethosului crestin” sau ca stiinta ”binelui
absolut”,pe care Sfantul Nectarie il defineste ca fiind “dorul innascut in om, care se afla in
armonie cu poruncile morale evanghelice.”

Sfantul Nectarie este printre cei dintai teologi ai modernitatii care a inteles necesitatea
relatiei de unitate dintre dogma/ethos si Dogmatica Morala (anihilata si inexistenta in
protestatism) dintr-o perspectiva echivalenta relatiei dintre teorie si practica. “Dogmatia are
ca obiect relatia lui Dumnezeu cu omul, pe cand Morala –relatia omului cu Dumnezeu”
Morala nefiind altceva decat “credinta care creste in om, ajungand o putere plina de viata “.

Legea morala este in armonie cu puterile spirituale ale omului, pentru Sfantul Nectarie
legea “straina’ de care aminteste Pavel , care trebuie inteleasa ca un argument al libertatii de
care dispune omul pentru a se autodetermina si a alege binele.

Aceeasi intentionalitate determinate de cautarea si dobandirea binelui absolut anima, de

altfel, si discursul etico-filosofic al antichitatii. Insa Sfantul Nectarie socoteste ca toate
principiile pe care etica filosofica (atat antica cat si moderna) le afirma in concordanta cu
principiile evanghelice “nu au adus toate roadele asteptate”, intrucat sunt lipsite de autoritate
dumnezeiasca, neputnd sa-I convinga pe oameni sa le adopte si sa le puna in practica;
concomitent, fiind lipsite de puterea harului care intareste pe cel ce practica perceptele
evanghelice, nu conduc la rezultatul asteptat, deoarece “lupta pentru a dobandi (in virtute)
necesita o tarie morala care nu vine decat prin puterea duhovniceasca a legii morale pecetluite
de autoritatea divina’’. In acord cu Sfantul Nectarie, etica filosofica nu poate aduce rod decat
atunci cand se afla sub autoritatea conferita de religie: ‘Asa cum existenta moralei este
imposibila in afara religiei, tot astfel nici religia nu poate subzista in afara moralei. Religia
fara morala este un fel de misticism fals, mort si inselator, iar morala fara religie este o
libertate neintemeiata, plina de contradictii, neputand sa lamureasca dedicarea fata de ideea
de datorie, indurarea necazurilor, devotamentul fata de virtute si jertfa de sine”.

2
 Ca principiu ultim, temeiul moralitatii este Dumnezeu Insusi, Cel Singur Bun, Cel care
este Bun “in fiinta sa”; binele, fara a putea fi separat de fiinta Sa, “este continutul vesnic si
neincetat al voii Sale”. Sfantul Nectarie defineste binele moral ca fiind binele absolut,
identificandu-l cu Imparatia lui Dumnezeu- “imparatia libertatii si iubirii’, “binele
atotdesavarsit, care cuprinde in sine toata plenitudinea; aceasta (imparatie) va veni la
existenta in mod deplin , “atunci cand toate isi vor atinge desavarsirea ; la cea de-a doua
venire a Domnului”. In lumea prezenta, Imparatia lui Dumnezeu este “relativa”, aratandu-si
chipul intr-un mod imperfect , in limitele impuse de existenta stricaciunii, pacatului si mortii:
‘chiar si acolo un de Crestinismul apare ca o forta biruitoare (…), Imparatia lui Dumnezeu
este “relativa” , aratandu-si chipul intr-un mod imperfect, in limitele impuse de existent
stricaciunii, pacatului si mortii: “chiar si acolo unde Crestinismul apare ca o forta
biruitoare(…), Imparatia lui Dumnezeu are de infruntat imparatia pacatului, iar neghina
creste alaturi de grau”, :neputandu-se implini cu adevarat pentru scurte interval de timp”.Raul
“nu este o simpla negare si evitare a binelui, ci o realitate anume, o vointa egoista care se
impotriveste in mod obiectiv binelui, prin urmare, este o realitate care se afla in disonanta cu
lumea si care nu ar trebui sa existe”. Raul se afla intr-un raport antitetic cu binele: asa cum
exista un bine absolut, exista si un rau absolut , care subzista in “unirea pacatului cu egoismul
si nefericirea”, fiind “pacatul insusi , alaturi de ideea de vinovatie, de condamnare launtrica si
de mustrare amara si cumplita care vine din partea constiintei”. Asemenea binelui, raul nu va
putea ajunge niciodata in istorie la forma sa absoluta, dar se poate manifesta “in chip relativ,
ca o insumare a tuturor relelor, ca o societate anarhica si odioasa, in care egoismul nimiceste
orice legatura sacra, unde domina ateismul si hula, iar crima este prezenta sub toate
formele(…)”. Imparatia binelui nu se opune doar imparatiei raului, ci si acestei lumi, care
totusi nu a fost biruita de rau in chip deplin, ci care”inca mai pastreaza binele in fiinta sa”.

Ca o continuare a Manualului de morala, alcatuit pentru elevii de la Rizareios,

Sfantul Nectarie va publica in 1904 o lucrare inedita, unica pentru genul ei, Cunoaste-te pe
tine insuti, unde trateaza minutios virtutea. Convins ca omul nu poate ajunge la cunoasterea
lui Dumnezeu daca mai inainte nu a dobandit cunoasterea sinelui, Sfantul Nectarie expune
invatatura Parintilor Bisericii despre virtutile credintei, nadejdii si iubirii, despre legea
morala, dreptate, adevar, precum si despre virtutile partilor cognitive, volitive si desiderative.
Autorul ne prezinta, prin urmare, un tratat autonom care dezvolta aretologia, adica invatatura
ortodoxa despre virtute in general si despre fiecare virtute in particular, raportandu-le pe
fiecare dintre acestea la viciile corespunzatoare, din perspectiva unui demers impus de o
nevointa ascetica care urmeaza o metodologie normativa. Virtutea si ideea de datorie sunt
socotite de Sfantul Nectarie termenii fundamentali care alcatuiesc cuprinsul moralei in
special , avand ca termeni principiile morale formulate de legea evanghelica. Aretologoia
trateaza”implinirea optionala a legii morale innascute, adica acordul si armonia neintrerupte
si desavarsite dintre vointa omului si voia dumnezeiasca”,care au fost talcuite de Evanghelie.

Prin urmare virtutea insasi nu este “decat armonia puterilor sufletesti ale omului-
cunoasterea, vointa, simtirea si voia dumnezeiasca, legea dumnezeiasca si conceptual de
morala. Sfantul Nectarie subliniza ca virtute este, dintr-o anumita perspectiva, congenitala
omului, fara sa se limiteze la idea de instinct.virtutea este”o putere a sufletului , fara a fi o

3
realitate cu totul straina de firea umana”. Virtutea este proprie si adecvata omului, intrucat
omul este in potenta o fiinta morala, avand datoria de a deveni moral si in fapt. Desavarsirea
si sfintenia sunt o chemare si o predispozitie, care se afla in firea umana si la care se poate
ajunge prin cultivarea in chip liber si neconstrans a virtutii.

Virtutea nu apare in Sfanta Scriptura desemnata printr-un termen propriu, ci este

semnificata de alte expresii precum “dreptate”, “dorinta Duhului”, “sfintenia”, frica de
Dumnezeu,”, ‘paza poruncilor’ s.a Virtutea, ca necessitate impusa de natura finite umane,
este absoluta, intrucat inrudirea cu Dumnezeu cere omului ca acesta sa se nevoiasca, pentru a
ajunge la asemanarea cu El.

Virtutea este una si indivizibila, dar poate fi concomitent multipla, putand fi distinse, sub
aspect metodologic, diferite categorii de virtuti, preum cele teologice, morale, sociale, etc.
Sub aspect moral, virtutea inseamna noblete si frumusete duhovniceasca. Sub aspect religios,
virtutea este inchinarea adevarata si adecvata atat firii omului cat si modalitatii in care trebuie
sa ne raportam la Dumnezeu. Acest tratat de aretologie se incheie cu o Scrisoare adresata
simbolic unei monahii evlavioase si nu unei personae reale, istorice care ar purta acest nume.

Sfantul a depus eforturi deosebite pentru a pune temelia Manastirii Sfintei Treimi din
Eghina si de a aduna o comunitate monahala care sa asigure cele necesare functionarii ei fiind
recunoascuta de catre stat si Biserica, la trei ani dupa moartea sa in 1924.

Intreg cuprinsul acestei scrisori este o expunere sistematica a sfaturilor adresate fiicelor
sale duhovnicesti, un exemplu de savarsit al asumarii paternitatii spirituale, un efort plin de
iubire si sensibilitate pastorala care incearca sa sprijine si sa consolideze optiunea acestora
pentru viata monhala.

Sfantul utilizeaza procedeul literar al personificarii de-a lungul intregii lucrari Cunoaste-te
pe tine insuti, personificand atat viciile cat si virtutile, pentru ca ulterior sa li se adreseze
personal intr-un stil direct. In aceeasi maniera trateaza si virtutea evlaviei atunci cand Sfantul
afirma : “Evlavia este stiinta slujirii lui Dumnezeu”.Evlavia este bunul cel mai inalt dintre
toate bunurile si culmea poruncilor dumnezeiesti. Evlavia este maica virtutii; inceputul si
plinirea tuturor virtutilor. Evlavia este prin ea insasi un bun totdeauna statornic. Evlavia este
ratiunea tuturor bunatatilor; pentru ca atrage asupra sa dumnezeiasca purtare de grija;se pune
obstacol in calea mortii si a saraciei si daruieste belsug de bunuri” pentru ca in partea finala
sa o identifice cu conditia intima a celei care se dedica vietuirii monahale, la a carei
,,intrupare” este datoare sa ajunga orice fecioara in Hristos.Cunoaste-te pe tine insuti este o
lucrare de maturitate spirituala, rodul patrunderii duhului Parintilor, dar si al experientei
indelungate, de-a lungul careia el insusi a fost supus lucrarii raului, incercat asemenea aurului
in cuptor. Sfantul Nectarie s-a aratat a fi un adevarat prieten al virtutii atat in viata cat si in
scrierile sale. Stilul sau se doreste simplu si firesc, fara ,,extravagante” lingvistice disciplinat
si curat. Nu incearca sa impresioneze pe cititor prin fraze complicate si perioade lungi sau
prin termeni mai putin accesibili. Scrie int-un limbaj propriu epocii, atent si ingrijit. Pentru
om, cunoasterea de sine este o datorie primordiala iar in lipsa acestei preocupari, gandurile lui
se afla in ratacire fiind prizonier diferitelor patimi, stapanit de pofte aprige, preocupat de

4
multe si zadarnice lucruri, cu o viata nelinistita dezordonata si plina de griji gresind in toate;
se poticneste pe calea vietii, clatinandu-se la fiecare pas, se impiedica, cade si este strivit.

Omul ca fiinta religioasa, rationala si libera din punct de vedere moral, este o faptura
aleasa, menita sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu, dupa chipul caruia a fost creat si
partasa bunatatii si fericirii dumnezeiesti. Cel ce nesocoteste propriul sineIl nesocoteste sip e
Dumneze, iar cel ce Il ignora pe Dumnezeu , ignora intru totul adevarul si firea lucrurilor,
fapt pentru care paseste pe calea acestei vieti, asemenea unui calator ratacit in pustie.Cel ce
nu isi cunoaste propriul sine este un trufas se poareta urat si necuviincios in fata lui
Dumnezeu.Se considera important desi este neinsemnat, se faleste desi este marunt.Nestiind
nimic , crede ca le stie pe toate.Se mandreste in ignoranta luisi cand zorbeste i se vadeste
nestiinta.Cel ce nu se cunoaste pe sine pururi pacatuieste inaintea lui Dumnezeu si se
indeparteaza de El neincetat.Ignorand firea lucrurilor si felul in care sunt de la sine cu
adevarat acestea, ii este cu neputinta sa le aprecieze si sa discearna intre cele neinsemnate si
si cele deosebite, intre cele valoroase si cele fara valoare, intre cele cinstite si cele necinstite;
in felul acesta se vatama si se iroseste in cele zadarnice si marunte, neglijandu-le si fiind
indiferent fata de cele vesnice si foarte de cinste. In om se afla sadita puterea de cunoastere a
sinelui, pentru ca prin fireste o fiinta spiritual si libera din punct de vedere moral , avand o
vointa libera si capacitatea de cunoastere.Dumnezeu plasmuindu-l pe om dupa chipul Sau, l-a
creat astfel incat sa-L caute, sa-L cunoasca, sa-L iubeasca si sa se apropie de El .Aceste puteri
morale , proprii omului date din belsug de catre Creator, tin loc de lege morala, impunand
omului respectarea ei. Dar pentru ca omul sa-L cunoasca pe Dumnezeu, este dator ca mai
intai sa se cunoasca desavarsit pe sine; pentru ca cel ce nu se cunoaste pe sine nu il cunoaste
nici pe Dumnezeu, iar cel ce nu Il cunoaste pe Dumnezeu nici nu-L iubeste, nici nu I se
inchina, nici nu-L doreste din toata inima, nici nu-l cauta, nici nu se apropie de El.

Ca sa se poata cunoaste deplin pe sine trebuie mai intai sa doreasca sa-si asume
cercetarea de sine facand din sinele propriu un obiect de studiu;fara vointa nu este cu putinta
a se realiza nimic dintre cele necesare. Puterile morale lipsite de vointa sunt puteri
nelucratoare, neputand a-l duce la cunoastere pe cel care le detine.Vointa le pune pe acestea
in miscare si le arata destoinice ;puterea vointei in om intarita fiind de facultatea ratiunii si de
liberul arbitru invinge orice obstacol si le poate implini pe toate; “voiesc devine este posibil”
pentru omul care actinoneaza prin cunoasterea si dupa legile libertatii.Cei care se cunosc pe
ei insusi sunt laudati in cartea Pildelor ca intelepti. Nevoia de a ne cunoaste pe noi insine a
fost propovaduita atat de religie cat si de filozofie. Thales din Milet a definit ca inceput al
oricarei virtuti preceptul “cunoaste-te pe tine insuti”. Iar oracolul din Delphi a numit acest
precept ca pe “cel dintai si cel mai bun al adevaratei cunoasteri”.Prin urmare este evident ca a
ne cunoaste pe noi insine este inceputul a tota virtutea si intelepciunea. Cel ce se cunoaste pe
sine isi cunoaste indatoririle fata de sine, fata de aproapele, fata de Dumnezeu, intelege ca
evlavia ,dreptatea, adevarul si cunoasterea trebuie sa fie pentru el singurele bunuri dragi si de
ravnit folosindu-se de ele ca de o piatra filozofala spre a –si proba fiecare fapta religioasa si
morala.

Xenofon spune despre cei ce se cunoasc pe sine ca isi stiu aptitudinile si sunt
constienti de ceea ce pot si de ceea ce nu pot sa implineasca. Clement Alexandrinul

5
sfatuieste: ”Daca vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu incepe prin a te cunoaste pe tine insuti.”
Despre cei ce nu-si cunosc sinele Sfantul Ioan Gura de Aur zice:”A nu te cunoaste pe tine
insuti este mai grav decat cea mai de pe urma nebunie si pierdere a mintilor caci una este
cauzata de boala pe cand cealalta de capacitatea viciata a libertatii de alegere.” Aristotel
spune ca “Inceputul absolut a toate este Dumnezeu pe cand a-l virtutilor este evlavia”. Pentru
cel ce se cunoaste pe sine sensul a ceea ce este drept se descopera ca fiind binele insusi iar
cultivarea dreptatii ajunge sa fie pentru el calauza ca-l conduce spre bine;pentru ca inceputul
caii bune este faptul de a face ceea ce este drept si de a sluji adevarul.

Pentru cel ce se cunoaste pe sine, adevarul se infatiseaza ca o trasatura dumnezeiasca

ce-l inalta pe iubitorul de adevar la culmea desavarsirii si la asemenarea cu Dumnezeu. A ne
cunoaste pe noi insine este un lucru anevoios si cere o purtare de grija neintrerupta si multa
straduinta. Sfantul Vasile cel Mare spune :”Intr-adevar se pare ca a te cunoaste pe tine insuti
este cel mai greu lucru dintre toate;caci nu doar ochiul care priveste in afara nu se poate
folosi de vedere pentru a se cunoaste pe sine ci chiar si mintea noastra desi observa amanuntit
pacatele celorlalti este zabavnica in a-si recunoaste propriile lipsuri”.

La alcatuirea acestei carti s-a procedat astfel: mai intai s-au descris trasaturile specifice
care se refera la sentimentul religios fiind sistematizate in prima parte sub titlul Studii
religioase.Apoi s-au descris trasaturile definitorii care se refera la sentimentul moral sub titlul
Studii morale. Studiile religioase se impart in trei clase dupa numarul virtutilor teologice:
credinta, nadejdea si iubirea. In prima clasa s-a asezat credinta in Dumnezeu ce este tratata in
primul capitol. Aici sunt incluse toate trasaturile virtutilor si viciilor care se refera la credinta
in Dumnezeu. In cea de a doua clasa s-a asezat nadejdea in Dumnezeu care ocupa cel de a-l
doilea capitol. Aici sunt introduce toate trasaturile virtutilor si viciilor cu privire la nadejdea
in Dumnezeu. In cea de a treia clasa s-a dispus iubirea fata de Dumnezeu fiind dezbatuta in
cel de al treilea capitol unde sunt insumate toate trasaturile virtutilor si viciilor referitoare la
iubirea fata de Dumnezeu.

Trasaturile morale se impart in doua clase: virtutile si viciile morale care se raporteaza
la legea morala si virtutile si viciile morale care fac referire la puterile sufletesti ale omului
adica la facultatile cognitive, afective si deziderative. Prima clasa este tratata in capitolul al
patrulea. Intr-o prima parte se afla cuprinse studii despre legea morala, insusirile si chipurile
morale care se refera la adevar iar in partea finala se regasesc insusirile si chipurile care se
raporteaza la dreptate. A doua clasa este tratata in capitolele cinci-sapte. In capitolul al
cincilea sunt inglobate trasaturile si chipurile tuturor virtutilor si viciilor care au in vedere
facultatea cognitiva.In capitolul al saselea sunt reunite insusirile si chipurile tuturo virtutilor
si viciilor care se raporteaza la facultatatea afectiva.Acest capitol se imparte la randul lui in
doua parti:prima parte cuprinde trasaturile si chipurile virtutilor si viciilor cu privire la
facultatea volitiva iar partea a doua contine trsaturile si chipurile tuturor virtutilor si viciilor
care privesc facultatea sentimentului. In cel de a-l saptelea capitol care este si ultimul sunt
intrunite trasaturile si chipurile tuturor virtutilor si viciilor care se refera la facultatea
deziderativa .

6
 Numarul tuturor trasaturilor si chipurilor religioase si morale ajung la 200.Pentru cititor
studiul diferitelor caractere religioase si morale il ajuta in acelasi timp si pe sine sa-si vada ca
intr-o oglinda chipul sufletului, ii descopera patimile si caracterul lor, intelege uratenia
acestora si astfel le respinge purtand de grija de vindecarea sufletului.

Harul virtutilor atrage inima lectorului spre ele si frumusetea lor nemuritoare pune
stapanire pe sufletul sau.

Inima lui este ranita de dragostea pentru ele si se avanta sa le urmeze.

Cu ajutorul acestei lecturi cititorul indrumat si ajutat sa sporeasca pururi se desavarseste

in virtute si poate ajunge cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.