Dorobanțu George

Ștefan Denis

Speranţele noastre se năruie sau Speranţele noastre se năruiesc?

Ca şi la conjugarea I, verbele de conjugarea a IV-a pot urma în flexiune două modele: cu

sufixul -esc/-ăsc (a privi, a citi, a hotărî) sau fără acest sufix (a fugi, a veni, a coborî). Marea
majoritate a verbelor s-au încadrat ferm la una din cele două subclase, cum este cazul celor
notate mai sus, în paranteză. Altele au oscilat între tipurile flexionare menţionate, generând în
cele din urmă o flexiune dublă. Este vorba de verbe cu infinitivul în -/ care au radical vocalic:

- în u (cele mai multe): a destăinui (se destăinuie/se destăinuieşte)

- în ă: a mormăi (mormăie/mormăieşte)

- în o: a ostoi (se ostoaie/se ostoieşte)

- în ă: a hâşăi (hăşâie/hâşâieşte)

Se cuvine să facem şi aici precizarea că diferenţa (prezenţa sau absenţa lui - esc) se manifestă
numai la indicativ prezent (destăinuie/destăinuieşte), conjunctiv prezent (să destăinuie/să
destăinuiască), viitorul format cu formele de conjunctiv (o să destănuie/o să destăinuiască; are
să destăinuie/are să destăinuiască) şi imperativ (destăinuie tu/destăinuieşte tu).

În ceea ce priveşte raportul dintre aceste variante şi limba literară, există aceleaşi trei situaţii
menţionate şi cu alt prilej:

1. Ambele variante sunt acceptate, utilizându-se în variaţie liberă: a dăinui

(dăinuie/dăinuieşte), a dibui (dibuie/dibuieşte).

2. Ambele forme sunt literare, dar fiecare are alt conţinut:

el îndoaie o sârmă”

a îndoi

„el se îndoieşte de justeţea măsurilor luate”

3. În uz apar amândouă formele, dar literară este doar una, cealaltă fiind considerată
regională, arhaică, colocvială, aparţinând exprimării neîngrijite. Dăm, în continuare, o listă a
principalelor verbe care ilustrează această situaţie.

a) Verbe la care literară (corectă) este forma cu -esc:

a bănui a fulgui a jelui a tăinui

a dărui a gelui a mânui avanii

a destăinui agâtui apărui a vămui

a drămui a hăitui a socoti a zeciui

a drăcui a huidui a (se) strădui a zemui

a străjui

b) Verbe la care literară este forma fără -esc:

a bâigui a dezvălui a învălui a ronţăi

a bântui a distribui a lălăi a stărui

a behăi a grohăi a mormăi a turui

a bubui a îngădui a (se) nărui a zăhăi

a constitui a înlănţui a ostoi a zgudui

Verbul a se nărui face parte, după cum se vede, din această din urmă categorie. Prin urmare,
formularea corectă, recomandabilă este prima: Speranţele noastre se năruie.

Observaţii:

■ Salvarea unora dintre formele respinse este posibilă, cum am mai arătat, prin specializare
semantică sau stilistică. Un verb ca a mântui, impus cu varianta fără -esc (mântuie), are o
întrebuinţare specială în limbajul religios („a salva, a purifica, a vindeca sufleteşte”), care
apelează la formele cu -esc (mântuieşte). În felul acesta, verbul respectiv se transferă de la 3b
la clasa verbelor menţionate la punctul 2.

■ Izul mai mult sau mai puţin arhaic sau regional al variantelor neliterare pentru verbele de la
3 (a şi b) este valorificat în literatura beletristică pentru efectele sale caracterizante. Utilizarea
acestor forme şi în alte stiluri nu este recomandabilă. Întrucât diferenţa literar/neliterar este
mai greu de sesizat de că- tre unii vorbitori, acestora li se poate recomanda consultarea
lucrărilor normative (dicţionare, îndreptare) în momentele de nesiguranţă, până se vor
familiariza cu inventarul formelor corecte.

■ Verbul a trebui este cel mai important (ca frecvenţă, particularităţi sintactice, oscilaţii
flexionare) dintre toate verbele încadrabile la subclasa de la 3. Datorită caracterului special şi
foarte complex al situaţiei sale, va fi discutat separat (vezi întrebarea nr. 6).

■ Verbele cu infinitivul în î cunosc o încadrare flexionară mult mai fermă. Oscilaţia între
modelele cu sau fără -ăsc este prezentă foarte rar (exemplu: a tăbărî - corectă e flexiunea fără -
ăsc; ei tabără etc, dar regional apar şi forme ca ei tăbărăsc).

NOTA BENE!

a) Constatând că, la unele verbe de conjugarea a IV-a, concurenţa dintre formele cu -esc şi
cele fără -esc nu a decis încă, prin uz, un învingător, DOOM-2 validează ambele variante.
Intră aici verbe ca a destăinui, a huidui, a se strădui, care, de la grupul 3a, trebuie trecute la
grupul 1 (destăinuie / destăinuieşte, huiduie / huiduieşte, se străduie / se străduieşte). Aceeaşi
variaţie liberă (cu/fără sufix) este recomandată, ca noutate, şi la alte verbe: a biciui, a drăcui, a
orbecăi, a zgândări (biciuie / biciuieşte, drăcuie / drăcuieşte, orbecăie / orbecă-ieşte, zgândăre
/ zgăndăreşte).

b) Alte modificări: a gâtui se transferă la 3b, grupul verbelor fără -esc (gătuie, nu gâtuieşte);
în schimb, a ostoi şi a zăbovi se încadrează la grupul 3a, cu -esc (pstoiesc, zăhăiesc, nu
ostoaie, zăhăie).

Bibliografie:

G. Gruiță – Gramatică normativă