Iosif Urs Teste Grila Pentru Pregatirea Examenului de Licenta Drept Civil PDF

Teste grilă
pentru pregătirea examenului de licenţă
Drept civil. Drept penal
Copyright © 2013
Editura Hamangiu SRL

Editură acreditată CNCS ‐ Consiliul Naţional al Cercetării
Ştiinţifice

Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu

Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată
fără acordul scris al Editurii Hamangiu

Editura Hamangiu: Vânzări:
Bucureşti, Str. Col. Popeea 021.336.01.25
nr. 36, sector 5 031.425.42.24
O.P. 5, C.P. 91 0788.673.209

Tel./Fax: E‐mail:
021.336.04.43 redactie@hamangiu.ro
031.805.80.20 distributie@hamangiu.ro
031.805.80.21

ISBN 978‐606‐678‐705‐5
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Teste grilă
pentru pregătirea examenului de licenţă
Drept civil. Drept penal

Coordonatori
Prof. univ. dr. Iosif R. Urs
Conf. univ. dr. Carmen Todică
Conf. univ. dr. Constantin Sima

1. Drept civil. Teoria generală. Persoanele
I. Teste grilă. Teoria generală – Conf. univ. dr. Carmen Todică,
Lector. univ. dr. Violeta Slavu
II. Teste grilă. Persoanele – Conf. univ. dr. Carmen Todică

2. Drept civil. Teoria drepturilor reale. Teoria obligaţiilor
I. Teste grilă. Teoria drepturilor reale – Prof. univ. dr. Iosif R.
Urs, asist univ. drd. Petruţa Ispas
II. Teste grilă. Teoria obligaţiilor – Prof. univ. dr. Iosif R. Urs,
asist univ. drd. Petruţa Ispas

3. Drept civil. Contracte. Succesiuni
I. Teste grilă. Contracte – Prof. univ. dr. Iosif R. Urs, asist univ.
drd. Petruţa Ispas, drd. Anemari Opriţoiu
II. Teste grilă. Succesiuni – Prof. univ. dr. Iosif. R. Urs, asist
univ. drd. Petruţa Ispas
4. Drept penal
I. Teste grilă. Partea generală – Conf. univ. dr. Constantin Sima
II. Teste grilă. Partea specială – Prof. univ. dr. Alexandru Boroi
Tematica
examenului de licenţă
I. INSTITUŢII DE DREPT CIVIL
1. Drept civil. Teoria generală
1. Raportul juridic civil. Definiţie. Caractere. Elemente (subiec‐
te, conţinut, obiect);
2. Actul juridic civil. Noţiune şi clasificare. Capacitatea de a
încheia actul juridic civil. Consimţământul. Obiectul actului juridic
civil. Cauza (scopul) actului juridic civil. Forma actului juridic civil.
Modalităţile actului juridic civil (termenul, condiţia, sarcina). Efec‐
tele actului juridic civil. Nulitatea actului juridic civil;
3. Prescripţia extinctivă. Definiţie, reglementare, natură juridică
şi delimitare faţă de alte instituţii. Efectul prescripţiei extinctive.
Domeniul prescripţiei extinctive. Termenele de prescripţie extincti‐
vă. Cursul prescripţiei extinctive (început, suspendare, întrerupere,
repunere în termen).

2. Drept civil. Persoanele
1. Identificarea persoanei fizice. Noţiune şi natură juridică a
atributelor de identificare. Numele. Domiciliul şi reşedinţa. Starea
civilă;
2. Capacitatea civilă a persoanei fizice. Noţiune. Capacitatea
civilă de folosinţă. Capacitatea civilă de exerciţiu;
3. Persoana juridică. Noţiune, enumerare şi clasificare. Elemen‐
tele constitutive. Capacitatea civilă a persoanei juridice. Identifica‐
rea persoanei juridice. Înfiinţarea, reorganizarea şi încetarea per‐
soanelor juridice.

3. Drept civil. Teoria drepturilor reale
1. Teoria generală a proprietăţii. Definiţia şi caracterele dreptului
de proprietate; dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprie‐
tate privată. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
2 Teste grilă pentru pregătirea examenului de licenţă

2. Regimul juridic al bunurilor imobile (terenuri şi construcţii)
proprietate privată;
3. Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate;
4. Apărarea dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi
reale;
5. Posesia şi efectele sale;
6. Dezmembrămintele dreptului de proprietate;
7. Accesiunea şi uzucapiunea ca moduri de dobândire a drep‐
tului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale;
8. Publicitatea imobiliară.

4. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor civile
1. Noţiunea, elementele şi clasificarea obligaţiilor;
2. Contractul – izvor de obligaţii civile. Noţiune şi clasificare.
Încheiere. Efectele contractului. Efectele specifice ale contractelor
sinalagmatice;
3. Faptele juridice licite, izvoare de obligaţii civile – gestiunea
de afaceri, plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză;
4. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, izvor de obligaţii (răs‐
punderea civilă delictuală). Noţiune, principii şi funcţii. Delimitarea
răspunderii civile delictuale de alte forme de răspundere juridică.
Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea pentru fapta altei
persoane. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale.
Răspunderea pentru ruina edificiului. Răspunderea pentru preju‐
diciile cauzate de lucruri în general;
5. Efectele obligaţiilor. Executarea directă (în natură) a obliga‐
ţiilor. Executarea indirectă a obligaţiilor (executarea prin echiva‐
lent);
6. Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie). Acţiunea revo‐
catorie (pauliană);
7. Transmisiunea şi transformarea obligaţiilor. Cesiunea de
creanţă. Subrogaţia în drepturile creditorului. Novaţia. Delegaţia;
8. Stingerea obligaţiilor. Compensaţia. Remiterea de datorie;
9. Obligaţii plurale;
10. Garantarea obligaţiilor. Fideiusiunea. Dreptul de retenţie.
Garanţiile reale mobiliare. Ipoteca. Privilegiile speciale imobiliare.

Tematica examenului de licenţă 3

5. Drept civil. Contracte speciale
1. Contractul de vânzare‐cumpărare;
2. Contractul de donaţie;
3. Contractul de locaţiune;
4. Contractul de mandat;
5. Contractul de depozit;
6. Contractul de rentă viageră;
7. Contractul de întreţinere;
8. Împrumutul de folosinţă şi împrumutul de consumaţie.

6. Drept civil. Succesiuni
1. Reguli generale privitoare la moştenire. Caracterele generale
ale transmiterii moştenirii. Deschiderea moştenirii. Condiţiile ge‐
nerale ale dreptului la moştenire;
2. Moştenirea legală. Condiţiile dreptului de moştenire legală.
Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii şi excepţiile
de la aceste principii. Dreptul de moştenire a rudelor defunctului.
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor;
3. Moştenirea testamentară. Noţiunea de testament. Condiţii
de validitate. Testamentul autentic. Legatul. Limitele dreptului de
dispoziţie asupra moştenirii;
4. Transmisiunea moştenirii (inclusiv împărţeala de ascendent).
II. INSTITUŢII DE DREPT PENAL
A. Drept penal. Partea generală
1. Aplicarea în timp a legii penale
2. Instituţia infracţiunii
1. Noţiunea de infracţiune şi conţinutul infracţiunii. Prevederea
în legea penală, pericolul social şi vinovăţia ca trăsături esenţiale
ale infracţiunii. Conţinutul generic al infracţiunii:
‐ latura obiectivă: elementul material, urmarea imediată, le‐
gătura de cauzalitate;
‐ latura subiectivă: elementul subiectiv (vinovăţia) în conţinutul
infracţiunii, mobilul şi scopul ca elemente ale infracţiunii;
‐ condiţii privind obiectul infracţiunii;
‐ condiţii privind subiecţii infracţiunii;

‐ condiţii privind locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.
2. Formele infracţiunii. Actele preparatorii. Tentativa şi moda‐
lităţile acesteia. Incriminarea şi sancţionarea tentativei în dreptul
penal român. Cauze de impunitate;
3. Participaţia penală: autoratul, instigarea şi complicitatea.
Participarea improprie. Pedeapsa în caz de participaţie;
4. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni. Formele unităţii in‐
fracţionale. Unitatea naturală şi formele sale. Unitatea legală de
infracţiune şi formele ei. Pedeapsa în cazul infracţiunii continuate.
Pluralitatea de infracţiuni şi formele ei. Concursul de infracţiuni.
Pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni. Contopirea pedep‐
selor pentru infracţiuni concurente;
5. Recidiva şi modalităţile ei. Pedeapsa în cazul recidivei şi al
pluralităţii intermediare;
6. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute de
legea penală: legitima apărare, starea de necesitate, constrânge‐
rea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea,
beţia, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt.

3. Instituţia pedepsei
1. Individualizarea pedepsei: criteriile generale de individua‐
lizare, circumstanţele atenuante, circumstanţele agravante, con‐
cursul între cauzele de agravare şi de atenuare a pedepsei;
2. Individualizarea pedepsei sub aspectul executării acesteia:
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea exe‐
cutării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată, exe‐
cutarea pedepsei într‐o închisoare militară.

4. Minoritatea făptuitorului în legea penală
1. Răspunderea penală a minorului şi consecinţele acesteia în
dreptul penal român;
2. Măsurile educative: mustrarea, libertatea sub supraveghere,
internarea într‐un centru de reeducare, internarea într‐un institut
medical‐educativ;
3. Pedepsele aplicabile minorilor şi particularităţile regimului de
aplicare şi executare a acestora.

Tematica examenului de licenţă 5

5. Măsurile de siguranţă
1. Noţiunea, scopul şi principiile care guvernează regimul
măsurilor de siguranţă în dreptul penal român;
2. Măsurile de siguranţă, în special: obligarea la tratament
medical, interdicţia de a reveni în locuinţa familiei, internarea me‐
dicală, interzicerea unei funcţii sau profesii, interzicerea de a se
afla în anumite localităţi, expulzarea, confiscarea specială.

6. Răspunderea penală a persoanelor juridice

7. Înlăturarea răspunderii penale
1. Amnistia, lipsa plângerii prealabile, retragerea plângerii
prealabile;
2. Împăcarea părţilor;
3. Prescripţia răspunderii penale.

8. Înlăturarea executării pedepsei şi a consecinţelor con‐
damnării
1. Cauzele care înlătură executarea pedepsei: graţierea,
prescripţia executării pedepsei;
2. Înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare; reabi‐
litarea de drept şi reabilitarea judecătorească.

B. Drept penal. Partea specială

1. Infracţiuni contra persoanei
1. Infracţiunile contra vieţii: omorul, omorul calificat, omorul
deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpă, determinarea
sau înlesnirea sinuciderii.
2. Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii:
lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, vătămarea corpo‐
rală gravă, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, vătă‐
marea corporală din culpă.
3. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: lipsirea de libertate în
mod ilegal, violarea de domiciliu, ameninţarea, şantajul;
4. Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală: violul, actul sexual cu
un minor, incestul, perversiunea sexuală, corupţia sexuală, hăr‐
ţuirea sexuală.

2. Infracţiuni contra patrimoniului
Furtul, furtul calificat, pedepsirea unor furturi la plângere preala‐
bilă, tâlhăria, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, înşelă‐
ciunea, delapidarea, distrugerea, tulburarea de posesie, tăinuirea.

3. Infracţiunea contra autorităţii
Ultrajul, uzurparea de calităţi oficiale, sustragerea sau dis‐
trugerea de înscrisuri, sustragerea de sub sechestru.

4. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes
public sau altor activităţi reglementate de lege
1. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul: abuzul în
serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul în serviciu prin în‐
grădirea unor drepturi, abuzul în serviciu contra intereselor pu‐
blice, neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, luarea de mită, darea
de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă;
2. Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei: denunţarea
calomnioasă, mărturia mincinoasă, încercarea de a determina măr‐
turia mincinoasă, omisiunea sesizării organelor judiciare, favoriza‐
rea infractorului, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, supune‐
rea la rele tratamente, tortura, represiunea nedreaptă, evadarea,
înlesnirea evadării, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, reţine‐
rea sau distrugerea de înscrisuri.

5. Infracţiuni de fals
1. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori: falsificarea de
monede sau alte valori, falsificarea de timbre, mărci sau bilete de
transport, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori;
2. Falsuri în înscrisuri, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul
intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals,
falsul în declaraţii, falsul privind identitatea.

6. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convie‐
ţuirea socială
1. Infracţiuni contra familiei: abandonul de familie, relele trata‐
mente aplicate minorilor, contaminarea venerică, asocierea în ve‐
derea săvârşirii de infracţiuni, proxenetismul.

Capitolul I
TESTE GRILĂ DE DREPT CIVIL
Secţiunea 1.
TEORIA GENERALĂ. PERSOANELE
Anul I de studiu
§1. DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ
1. Teste grilă
1. Dreptul subiectiv civil real este:
a) un drept patrimonial, relativ, opozabil inter partes;
b) un drept patrimonial, absolut, opozabil erga omnes;
c) un drept nepatrimonial, absolut, opozabil erga omnes.

2. Dreptul subiectiv civil de creanţă este:
a) un drept patrimonial, absolut, opozabil inter partes;
b) un drept patrimonial, relativ, opozabil inter partes;
c) un drept patrimonial, relativ, opozabil erga omnes.

3. Obligaţia de „a da” constă în:
a) îndatorirea de a preda un lucru;
b) îndatorirea de a plăti o sumă de bani;
c) îndatorirea de a transmite sau de a constitui un drept real.

4. Potrivit Codului civil, sunt bunuri imobile prin natura lor
(art. 537):
a) terenurile, izvoarele şi cursurile de apă;
b) lucrările fixate în pământ cu caracter temporar;
c) părţile integrate într‐un imobil care sunt temporar detaşate
de acesta.

5. Potrivit Codului civil, sunt bunuri imobile prin determinarea
legii [art. 542 alin. (1)]:
a) fructele şi recoltele neculese încă;
b) drepturile de creanţă;
c) drepturile reale asupra bunurilor imobile.

6. Potrivit Codului civil, sunt bunuri mobile prin determinarea
legii [art. 542 alin. (2)]:
a) fructele şi recoltele neculese încă;
b) toate drepturile de creanţă;
c) drepturile patrimoniale asupra bunurilor mobile.

7. Potrivit Codului civil (art. 540), fructele şi recoltele neculese
încă sunt:
a) bunuri imobile prin natura lor;
b) bunuri mobile prin anticipaţie;
c) bunuri imobile prin obiectul la care se aplică.

8. Sunt bunuri imobile prin destinaţie, în sensul art. 538 C. civ.:
a) materialele separate în mod provizoriu de un imobil;
b) undele electromagnetice;
c) lucrările fixate în pământ cu caracter permanent.

9. Se dobândesc prin separaţie:
a) productele;
b) fructele industriale;
c) fructele civile.

10. Se dobândesc „zi de zi”, prin simpla curgere a timpului:
a) fructele naturale;
b) fructele industriale;
c) fructele civile.

11. Se produc periodic şi fără consumarea substanţei bunului:
a) fructele naturale şi industriale;
b) bunurile frugifere;
c) productele.

12. În raport de obiectul lor, obligaţiile se clasifică în:
a) obligaţii de a da, a face şi a nu face;
b) obligaţi perfecte şi obligaţii imperfecte;
c) obligaţii propter rem şi scriptae in rem.

Drept civil. Teoria generală 11

13. Obligaţia de a da se consideră îndeplinită în momentul:
a) executări lucrării sau prestării serviciului;
b) predării efective a lucrului, obiect al contractului;
c) încheierii de către părţi a contractului.

14. Bunurile frugifere sunt:
a) bunuri care produc periodic, cu consumarea substanţei lor,
fructe;
b) bunuri care nu produc fructe;
c) bunuri care produc periodic, fără consumarea substanţei lor,
fructe.

15. Este un act juridic de dispoziţie:
a) întreruperea unei prescripţii extinctive;
b) renunţarea la un drept;
c) asigurarea unui bun în beneficiul unui terţ.

16. Prerogativa urmăririi constă în:
a) posibilitatea titularului unui drept patrimonial de a pretinde
bunul de la orice persoană la care acesta s‐ar afla;
b) posibilitatea titularului unui drept real de a pretinde bunul
de la orice persoană la care acesta s‐ar afla;
c) posibilitatea titularului unui drept de creanţă de a urmări
bunul în mâinile oricărei persoane s‐ar afla.

17. Ce reprezintă foloasele trase dintr‐un bun cu consumarea
substanţei?
a) producte;
b) fructe industriale;
c) fructe civile.

18. Potrivit Codului civil (art. 1678), în cazul actelor juridice
între vii translative de proprietate, proprietatea bunurilor de gen
(res genera) se transmite, ca regulă, în momentul:
a) individualizării prin numărare, cântărire, măsurare, dacă păr‐
ţile nu au prevăzut altfel;


b) realizării acordului de voinţă, chiar dacă bunul nu a fost
predat, iar preţul nu a fost plătit;
c) semnării înscrisului de către părţi.

19. Donaţia este:
a) un contract unilateral;
b) un contract bilateral;
c) un act juridic unilateral.

20. Sunt acte juridice civile cu titlu gratuit:
a) actele comutative;
b) actele dezinteresate;
c) actele aleatorii.

21. Actele juridice reale sunt:
a) acte juridice autentice;
b) acte juridice care se încheie prin predarea bunului;
c) acte juridice care se execută prin predarea bunului.

22. Actul juridic civil cu titlu oneros poate fi:
a) act comutativ;
b) act dezinteresat;
c) liberalitate.

23. Dacă la încheierea actului juridic civil, fiecare parte are în
vedere posibilitatea unui câştig şi riscul unei pierderi ce depind
de un eveniment viitor şi incert cu privire la momentul realizării
sau nerealizării lui, părţile au perfectat:
a) un act juridic cu titlu oneros, aleatoriu;
b) un act juridic cu titlu oneros, unilateral;
c) un act juridic sub condiţie suspensivă.

24. Testamentul este:
a) un act juridic strict personal;
b) un act juridic inter vivos;
c) un act juridic afectat de modalităţi.


25. Actul juridic civil comutativ:
a) este cu obiect determinat din momentul încheierii lui;
b) micşorează patrimoniul uneia dintre părţi;
c) are obiect nedeterminat, depinzând de un eveniment viitor şi
nesigur.
26. După importanţa în raport cu patrimoniul, actele juridice
civile sunt:
a) acte de conservare, de administrare, declarative;
b) acte de conservare, de administrare, de dispoziţie;
c) acte de conservare, de administrare, reale.
27. După efectele pe care le produc, actele juridice civile sunt:
a) acte constitutive, de administrare, declarative;
b) acte consensuale, translative, de dispoziţie;
c) acte constitutive, translative, declarative.
28. În funcţie de forma în care pot fi încheiate, actele juridice
sunt:
a) acte consensuale, solemne, reale;
b) acte unilaterale, bilaterale, multilaterale;
c) acte strict personale, prin reprezentare.
29. Care afirmaţie este adevărată?
a) actul comutativ este acela în care părţile nu cunosc întin‐
derea drepturilor şi obligaţiilor;
b) actul comutativ este acela în care părţile cunosc întinderea
drepturilor şi obligaţiilor;
c) actul comutativ este acela în care o parte procură celeilalte
părţi un avantaj patrimonial fără să îşi micşoreze patrimoniul.
30. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată?
a) actul juridic de administrare este acela prin care se urmă‐
reşte realizarea unei normale puneri în valoare a unui bun;
b) actul juridic de administrare este acela prin care se urmă‐
reşte preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil;
c) actul juridic de administrare este acela care are drept re‐
zultat fie înstrăinarea unui bun, fie grevarea unui bun cu o sarcină
reală.

31. Contractul de donaţie este:
a) act juridic unilateral, cu titlu gratuit, liberalitate, consensual,
mortis causa;
b) act juridic bilateral, cu titlu gratuit, liberalitate, solemn, inter
vivos;
c) act juridic unilateral, cu titlu gratuit, liberalitate, solemn, inter
vivos.

32. Donaţia cu sarcini este:
a) un act juridic unilateral;
b) un contract unilateral;
c) un contract sinalagmatic.

33. Reprezintă o condiţie de fond pentru încheierea valabilă a
actului juridic:
a) forma ad validitatem;
b) capacitatea minorului;
c) cauza.

34. Este o condiţie esenţială pentru încheierea valabilă a
oricărui act juridic:
a) consimţământul;
b) condiţia;
c) forma ad solemnitatem.

35. Potrivit Codului civil (art. 1225), obiectul actului juridic
civil constă în:
a) operaţiunea juridică convenită de către părţi;
b) drepturile şi obligaţiile stipulate de către părţi;
c) clauzele contractului prevăzute de către părţi.

36. În comparaţie cu capacitatea, discernământul este:
a) o stare de fapt;
b) o stare de drept;
c) condiţie de existenţă a persoanei fizice sau juridice.


37. Intenţia de a produce efecte juridice lipseşte:
a) când consimţământul a fost dat sub condiţie potestativă
simplă din partea debitorului;
b) când consimţământul a fost exprimat sub o reservatio
mentalis necunoscută de cocontractant;
c) când consimţământul a fost dat iocandi causa.

38. Obiectul actului juridic civil este imposibil:
a) când executarea prestaţiei este imposibilă pentru debitor;
b) când executarea prestaţiei este imposibilă pentru orice debi‐
tor;
c) când executarea prestaţiei este imposibilă pentru creditor.

39. Constituie scop imediat al cauzei actului juridic civil:
a) prefigurarea şansei unui câştig sau a riscului unei pierderi în
actele aleatorii;
b) prefigurarea intenţiei liberale în actele cu titlu oneros;
c) prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi în contractele
unilaterale.

40. Potrivit Codului civil (art. 1236), constituie o condiţie a
cauzei actului juridic:
a) să fie reală;
b) să fie posibilă;
c) să existe.

41. În actele dezinteresate scopul imediat îl constituie:
a) intenţia liberală (animus donandi);
b) prefigurarea predării lucrului;
c) prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi.

42. Scopul imediat al actului juridic constă în:
a) prefigurarea şansei unui câştig şi a riscului unei pierderi în
actele juridice comutative;
b) prefigurarea remiterii bunului în actele juridice reale;
c) prefigurarea contraprestaţiei în cazul contractelor unilate‐
rale.


43. Forma actului juridic civil este guvernată de principiul:
a) libertăţii contractuale;
b) consensualismului;
c) voinţei interne.

44. Actul juridic civil nu este valabil când nu s‐a respectat
forma cerută:
a) ad solemnitatem;
b) ad probationem;
c) pentru opozabilitate faţă de terţi.

45. Nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a formei
ad probationem atrage:
a) nulitatea actului juridic;
b) imposibilitatea de probare a actului juridic;
c) inopozabilitatea faţă de terţi a actului juridic.

46. Care dintre următoarele enunţuri nu este adevărat?
a) în cazul actului juridic solemn nerespectarea formei prescrise
de lege atrage sancţiunea nulităţii relative;
b) modificarea actului juridic solemn se face tot prin formă
solemnă;
c) încheierea actului juridic solemn prin mandatar nu se poate
face decât prin procură autentică.

47. Forma ad validitatem la încheierea actului juridic civil:
a) este incompatibilă cu manifestarea tacită a consimţămân‐
tului;
b) constă în toate cazurile în întocmirea unui înscris autentic;
c) atrage în caz de nerespectare nulitatea relativă a actului
juridic.

48. Consimţământul nu produce efecte juridice când este dat:
a) sub condiţie pur potestativă din partea debitorului;
b) sub condiţie pur potestativă din partea creditorului;
c) sub condiţie simplă potestativă din partea celui care se
obligă.


49. Este o cerinţă a valabilităţii consimţământului:
a) să fie exprimat întotdeauna în prezenţa celeilalte părţi;
b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
c) să fie exteriorizat în mod expres.

50. La actele juridice cu titlu gratuit, cauza obligaţiei celui care
dispune constă în:
a) reprezentarea contraprestaţiei celeilalte părţi;
b) reprezentarea predării lucrului;
c) manifestarea intenţiei liberale.

51. Constituie condiţie de validitate a consimţământului la
încheierea actului juridic civil:
a) să provină de la o persoană având capacitate de folosinţă;
b) să provină de la o persoană având discernământ;
c) să fie exteriorizat în mod expres.

52. Pentru a fi valabilă cauza unui act juridic, trebuie, printre
altele:
a) să fie determinată sau determinabilă;
b) să fie licită şi morală;
c) să fie cunoscută de către părţi.

53. Constituie scop imediat al cauzei actului juridic civil:
a) prefigurarea şansei unui câştig sau a riscului unei pierderi în
actele comutative;
b) prefigurarea intenţiei liberale în actele cu titlu oneros;
c) prefigurarea predării lucrului în actele juridice reale.

54. Sunt condiţii esenţiale pentru valabilitatea oricărui act
juridic:
a) condiţiile stabilite prin convenţia părţilor;
b) termenul şi condiţia la actele neafectate de modalităţi;
c) condiţiile de fond.


55. Faptul că subiectele de drept civil sunt libere să încheie
sau nu acte juridice, să stabilească conţinutul lor şi să le revoce,
formează conţinutul principiului:
a) libertăţii actelor juridice;
b) voinţei interne;
c) consensualismului.
56. În actele juridice cu titlu oneros, scopul imediat îl consti‐
tuie:
a) intenţia liberală (animus donandi);
b) prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi;
c) şansa de câştig şi riscul unei pierderi.
57. Sunt condiţii de fond pentru încheierea actului juridic civil:
a) obiectul şi cauza;
b) discernământul şi consimţământul;
c) termenul şi condiţia.
58. Scopul imediat al actului juridic constă în:
a) prefigurarea remiterii bunului în contractul de comodat;
b) prefigurarea intenţiei liberale în contractul de rentă viageră;
c) prefigurarea şansei unui câştig şi a riscului unei pierderi în
actele comutative.
59. Nerespectarea formei pentru opozabilitate faţă de terţi se
sancţionează cu:
a) nulitatea relativă a actului juridic;
b) imposibilitatea de probare a actului juridic;
c) inopozabilitatea faţă de terţi a actului juridic.
60. Obiectul actului juridic trebuie:
a) să fie real;
b) să fie nedeterminat sau determinabil;
c) să fie posibil.
61. Intenţia de a produce efecte juridice se referă la:
a) capacitatea părţilor;
b) cauza actului juridic;
c) consimţământul părţilor la încheierea actului juridic.

62. La încheierea actului juridic civil, consimţământul:
a) trebuie să provină de la o persoană cu capacitate;
b) poate fi dat în glumă (iocandi causa);
c) poate fi manifestat expres sau tacit.

63. Constituie viciu de consimţământ la încheierea actului
juridic civil:
a) ameninţarea legitimă;
b) falsa reprezentare a identităţii cocontractantului;
c) temerea reverenţiară.

64. Eroarea:
a) poate proveni numai de la cealaltă parte;
b) constituie o inducere în eroare prin mijloace dolosive;
c) se sancţionează cu nulitatea relativă când falsa reprezentare
priveşte natura juridică a actului ce se încheie.

65. Dolul, ca viciu de consimţământ:
a) este aplicabil numai actelor juridice bilaterale;
b) nu afectează valabilitatea contractului atunci când provine
de la reprezentantul cocontractantului;
c) este incident (secundar) şi atrage nulitatea relativă a actului
juridic.

66. Care dintre următoarele situaţii reprezintă un viciu de
consimţământ?
a) eroarea de calcul;
b) eroarea asumată de o parte la încheierea actului juridic;
c) eroarea de drept, dacă priveşte o normă juridică determi‐
nantă pentru încheierea contractului.

67. Este vorba de un viciu de consimţământ în cazul în care, la
încheierea actului juridic:
a) lipseşte discernământul uneia dintre părţi;
b) manifestarea de voinţă a unei părţi este prea vagă;
c) partea a avut o falsă reprezentare a identităţii cocontrac‐
tantului.


68. În care dintre situaţii violenţa la încheierea actului juridic
constituie un viciu de consimţământ?
a) dacă ameninţarea este injustă;
b) numai dacă provine de la persoana cu care s‐a contractat;
c) dacă ameninţarea este legitimă.

69. Care dintre următoarele acte juridice pot fi anulate pentru
leziune?
a) actele în care o parte, profitând de starea de nevoie a
celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa o prestaţie de o valoare
considerabil mai mare;
b) actele de conservare încheiate de minorul sub 14 ani,
personal, şi nu prin reprezentant legal;
c) actele de dispoziţie încheiate de majori, chiar dacă leziunea
nu depăşeşte jumătate din valoarea prestaţiei executate de partea
lezată.

70. Domeniul de aplicare al leziunii în actele juridice civile
încheiate de minori:
a) priveşte actele juridice încheiate de minorii sub 14 ani;
b) priveşte actele juridice lezionare încheiate minorii între 14‐
18 ani;
c) priveşte toate categoriile de acte lezionare încheiate de mi‐
nori.

71. Ameninţarea cu un rău de natură a provoca o temere, ca
viciu de consimţământ la încheierea unui act juridic:
a) priveşte doar persoana, nu şi bunurile celui ameninţat;
b) priveşte numai persoana victimă a violenţei, nu şi pe soţul,
descendenţii sau ascendenţii acestuia;
c) este sancţionată cu nulitatea relativă a actului încheiat.

72. În materia violenţei:
a) ameninţarea are ca scop inducerea în eroare a celeilalte
părţi;
b) ameninţarea trebuie să provină de la cealaltă parte;
c) ameninţarea trebuie să fie de natură fizică, patrimonială ori
morală.

73. Nu constituie viciu de consimţământ:
a) violenţa morală şi violenţa fizică;
b) ameninţarea nelegitimă şi dolul prin reticenţă;
c) ameninţarea legitimă şi temerea reverenţiară.

74. Dolul, ca viciu de consimţământ la încheierea unui act
juridic:
a) se sancţionează cu nulitatea absolută;
b) poate proveni de la un terţ sau un reprezentant al cocontrac‐
tantului;
c) nu poate consta într‐o inacţiune (dol prin reticenţă).

75. Violenţa, ca viciu de consimţământ la încheierea actului
juridic, constituie:
a) o ameninţare legitimă a părţii, de natură a‐i provoca o te‐
mere;
b) priveşte numai persoana victimă a violenţei, nu şi pe cei
apropiaţi ei;
c) priveşte atât persoana, cât şi bunurile celui ameninţat.

76. Violenţa, ca viciu de consimţământ, reprezintă:
a) o ameninţare legitimă a cocontractantului;
b) o ameninţare cu un rău de natură să provoace o temere
cocontractantului;
c) o ameninţare făcută în scopul inducerii în eroare a cocon‐
tractantului.

77. În cazul viciului de consimţământ al erorii (potrivit art. 1213
C. civ.):
a) se poate solicita fie constatarea nulităţii actului, fie adapta‐
rea acestuia;
b) fiecare parte contractantă trebuie să se găsească în eroare
asupra unei împrejurări determinante pentru încheierea actului
juridic;
c) dreptul de a solicita anularea actului se stinge, dacă în ter‐
men de 3 luni de la notificarea părţii aflate în eroare, cealaltă parte
execută contractul.


78. Falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic
atrage nulitatea relativă a acestuia, în cazul în care priveşte:
a) natura sau obiectul contractului;
b) eroarea de calcul;
c) o normă considerată de părţi ca determinantă pentru în‐
cheierea contractului, chiar dacă aceasta este previzibilă şi acce‐
sibilă.

79. Constituie eroare esenţială la încheierea actului juridic
falsa reprezentare a:
a) identităţii sau calităţilor esenţiale ale obiectului prestaţiei;
b) unor împrejurări ce puteau fi cunoscute cu diligenţe normale;
c) unor elemente cu privire la care riscul de eroare a fost asu‐
mat de cel ce o invocă.

80. În cazul în care, la încheierea actului juridic, o parte a
profitat de starea de necesitate în care s‐a aflat cealaltă parte
(potrivit art. 1218 C. civ.):
a) sunt aplicabile regulile privind violenţa ca viciu de consimţă‐
mânt;
b) sunt aplicabile regulile privind nulitatea contractului pentru
cauză ilicită şi imorală;
c) sunt aplicabile regulile privind leziunea ca viciu de consim‐
ţământ.

81. De regulă, în cazul viciilor de consimţământ:
a) se poate solicita nulitatea absolută a actului juridic;
b) se poate solicita anularea actului juridic şi daune‐interese;
c) instanţa poate menţine contractul.

82. În materia violenţei ca viciu de consimţământ:
a) existenţa ei se apreciază ţinând cont de vârsta, starea so‐
cială, sănătatea şi caracterul persoanei ameninţate, aceste criterii
fiind limitativ prevăzute de lege (art. 1216 C. civ.);
b) persoana ameninţată poate solicita, potrivit legii (art. 1257
C. civ.), numai anularea actului, nu şi despăgubiri;
c) ameninţarea poate privi şi exercitarea unui drept, dacă este
realizată în scopul obţinerii de avantaje injuste (art. 1217 C. civ.).

83. Nu pot fi anulate pentru leziune (potrivit art. 1224 C. civ.):
a) actele juridice aleatorii;
b) actele juridice comutative;
c) actele juridice cu titlu oneros.

84. Leziunea, ca viciu de consimţământ, poate fi invocată în
cazul:
a) actelor de administrare;
b) actelor cu titlu oneros şi aleatorii;
c) actelor încuviinţate de ocrotitorul legal al minorului.

85. Termenul suspensiv, ca modalitate a actului juridic civil,
amână:
a) începerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor;
b) stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor;
c) naşterea drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative.

86. Nu este valabilă condiţia:
a) pur potestativă din partea creditorului;
b) pur potestativă din partea debitorului;
c) simplă potestativă din partea debitorului.

87. Condiţia, ca modalitate a actului juridic, a cărei realizare
depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi, este:
a) personală;
b) potestativă simplă;
c) pur potestativă.

88. Constituie condiţie mixtă, condiţia a cărei realizare de‐
pinde:
a) de voinţa uneia dintre părţi şi de hazard;
b) de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa unei persoane ne‐
determinate;
c) de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa unei persoane deter‐
minate.
89. În cazul în care s‐a îndeplinit condiţia rezolutorie:
a) actul juridic se consolidează retroactiv;

b) actul juridic se desfiinţează retroactiv;
c) părţile încep executarea prestaţiilor.

90. Ce reprezintă evenimentul viitor şi sigur că se va produce,
care amână executarea contractului:
a) termen suspensiv;
b) condiţie suspensivă;
c) termen extinctiv.

91. Condiţia rezolutorie, ca modalitate a actului juridic civil,
afectează:
a) validitatea actului juridic civil;
b) existenţa actului juridic civil;
c) executarea actului juridic civil.

92. Spre deosebire de reziliere, rezoluţiunea:
a) intervine în cazul contractelor sinalagmatice cu executare
succesivă;
b) intervine în cazul contractelor sinalagmatice cu executare
uno ictu;
c) are ca efect desfacerea oricărui contract civil.

93. Constituie o excepţie reală de la principiul relativităţii
efectelor actului juridic:
a) simulaţia;
b) promisiunea faptei altuia;
c) stipulaţia pentru altul.

94. Persoanele care dobândesc o fracţiune dintr‐un patrimo‐
niu sunt:
a) succesorii universali;
b) succesorii cu titlu universal;
c) succesorii cu titlu particular.

95. Dobânditorul unui drept subiectiv are calitatea de având‐
cauză în raport de:
a) actul juridic prin care a dobândit acel drept;

b) actele juridice încheiate anterior de cel de la care a dobândit
dreptul respectiv, însă numai dacă au legătură cu dreptul transmis
şi au fost respectate formalităţile de opozabilitate faţă de terţi;
c) toate actele juridice încheiate anterior de autorul de la care a
dobândit acel drept.

96. Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda) a actului
juridic este:
a) un principiu general al actelor juridice civile;
b) un principiu ce guvernează încheierea actelor juridice civile;
c) un principiu ce guvernează efectele actului juridic civil între
părţi.

97. Au un drept de gaj general asupra patrimoniului debito‐
rului:
a) creditori gajişti;
b) creditori ipotecari;
c) creditori chirografari.

98. Constituie principii ce guvernează efectele actului juridic:
a) principiul restabilirii situaţiei anterioare şi principiul retro‐
activităţii efectelor actului juridic;
b) principiul relativităţii efectelor actului juridic şi principiul
irevocabilităţii actului juridic;
c) principiul voinţei interne şi principiul forţei obligatorii a actu‐
lui juridic.

99. Deşi nu au participat la încheierea actului juridic, efectele
acestuia se produc şi faţă de:
a) terţi;
b) reprezentanţii părţilor;
c) avânzii‐cauză ai părţilor.

100. Ce persoane trebuie incluse în categoria avânzilor‐cauză?
a) reprezentanţii convenţionali ai părţilor;
b) succesorii universali şi cu titlu universal ai părţilor;
c) toate persoanele care, ulterior încheierii actului juridic, au
contractat cu părţile acestuia.

101. Actul public prin care se ascunde adevărata natură a
actului secret este:
a) un act fictiv;
b) un act deghizat;
c) un act încheiat prin interpunere de persoane.

102. Principiul irevocabilităţii actului juridic are în vedere
faptul că:
a) actul juridic nu poate fi revocat de către părţi;
b) actul juridic bilateral nu poate fi revocat prin voinţa unei
singure părţi;
c) actul juridic este obligatoriu pentru părţi şi nu facultativ.

103. Contractul prin care o parte se obligă faţă de cealaltă să
execute o prestaţie în favoarea unui terţ beneficiar reprezintă:
a) o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor
actului juridic;
b) o excepţie reală de la principiul relativităţii efectelor actului
juridic;
c) promisiunea faptei altuia.

104. Nulitatea relativă a unui act juridic:
a) nu poate fi acoperită prin confirmare;
b) poate fi invocată de orice persoană interesată;
c) este prescriptibilă în termen de 3 ani.

105. Nulitatea absolută a unui act juridic:
a) poate fi acoperită prin confirmare;
b) este imprescriptibilă;
c) intervine în cazul nerespectării unei dispoziţii ce ocroteşte un
interes particular.

106. Sancţiunea nulităţii relative intervine în cazul:
a) nerespectării formei ad validitatem;
b) lipsei discernământului;
c) nerespectării formei ad probationem.


107. Nulitatea absolută:
a) desfiinţează în totalitate actul juridic;
b) este expres prevăzută de lege;
c) poate fi invocată de instanţă din oficiu.

108. Se sancţionează cu nulitatea absolută nerespectarea:
a) regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei;
b) formei cerute ad validitatem;
c) condiţiei suspensive care ocroteşte un interes general,
obştesc.

109. Nulitatea absolută intervine în cazul:
a) încălcării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a
persoanei juridice;
b) violenţei;
c) nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea
civilă de exerciţiu.

110. În categoria principiilor efectelor nulităţii actului juridic
includem, printre altele, principiul:
a) neretroactivităţii;
b) menţinerii actului subsecvent;
c) restitutio in integrum.

111. Spre deosebire de nulitate, caducitatea:
a) presupune un act juridic valabil încheiat;
b) presupune o cauză de nevalabilitate concomitentă cu în‐
cheierea actului juridic;
c) este o sancţiune aplicabilă în materia liberalităţilor.

112. Care dintre cauze atrage nulitatea absolută a actului ju‐
ridic?
a) lipsa discernământului unei părţi la încheierea actului juridic;
b) lipsa capacităţii de exerciţiu a unei părţi la încheierea actului
juridic;
c) frauda la lege a unei părţi la încheierea actului juridic.


113. Constituie un efect al nulităţii actului juridic (potrivit
art. 1254 C. civ.):
a) considerarea actului anulat ca fiind valabil încheiat;
b) menţinerea actelor subsecvente încheiate în baza contractu‐
lui anulat;
c) restituirea în natură sau prin echivalent a prestaţiilor primite,
în baza contractului nul, chiar dacă au fost executate succesiv.

114. Nulitatea absolută sancţionează nerespectarea, la înche‐
ierea actului juridic civil:
a) a unei condiţii de fond;
b) a unei condiţii de formă;
c) a unei norme ce ocroteşte un interes general.

115. Rezilierea ca sancţiune de drept civil priveşte:
a) contractele unilaterale cu executare succesivă;
b) contractele sinalagmatice cu executare succesivă;
c) contractele sinalagmatice cu executare uno ictu (dintr‐o dată).

116. Este sancţionată cu nulitatea absolută:
a) eroarea asupra identităţii persoanei (error in personam);
b) eroarea asupra identităţii obiectului (error in corpore);
c) cauza ilicită şi imorală.

117. Confirmarea:
a) este un act juridic prin care se renunţă la dreptul de a invoca
nulitatea relativă;
b) presupune refacerea actului lovit de nulitate;
c) validează retroactiv un act juridic nul absolut.

118. Sancţiunea nulităţii absolute intervine în cazul:
a) erorii asupra naturii juridice a actului;
b) lipsei cauzei actului juridic;
c) obiectului ilicit al actului juridic.

119. Produce efecte numai pentru viitor următoarea sancţiu‐
ne de drept civil:
a) nulitatea absolută;

b) rezoluţiunea;
c) rezilierea.
120. Sancţiunea nulităţii relative intervine în cazul:
a) vicierii consimţământului unei părţi la încheierea actului
juridic;
b) obiectului ilicit şi imoral al actului juridic;
c) cauzei ilicite şi imorale la încheierea actului juridic.
121. Desfiinţarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu

executare dintr‐o dată pentru neexecutarea culpabilă a obliga‐
ţiilor de către una dintre părţi are loc prin:
a) rezoluţiune;
b) reziliere;
c) nulitate.
122. Principiul desfiinţării actului juridic subsecvent ca urmare
a desfiinţării actului juridic iniţial:
a) este un principiu general al actelor juridice civile;
b) este un principiu ce guvernează efectele actului juridic;
c) este un principiu ce guvernează efectele nulităţii.
123. Este sancţionată cu nulitatea relativă:
a) lipsa discernământului;
b) lipsa formei ad validitatem;
c) nerespectarea unor incapacităţi de folosinţă ce ocrotesc un
interes particular sau general.
124. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil în absolute şi

relative se face după:
a) întinderea efectelor produse asupra actului juridic;
b) natura interesului ocrotit de norma juridică;
c) cum sunt sau nu consacrate expres de actul normativ.
125. Dacă locatarul refuză să‐şi execute obligaţia de plată a

chiriei, contractul de locaţiune:
a) se anulează;
b) este supus rezoluţiunii;
c) este supus rezilierii.

126. Ce se înţelege prin expresia legislativă „actul juridic civil
este nul de plin drept”:
a) actul este nul absolut;
b) actul este nul total;
c) actul este nul relativ.

127. Nulitatea relativă a unui act juridic:
a) este prescriptibilă în termen de 3 ani;
b) nu poate fi acoperită prin confirmare;
c) poate fi invocată de orice persoană interesată.

128. Nulitatea absolută a unui act juridic:
a) este prescriptibilă în termen de 3 ani;
b) poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin dispoziţia
legală;
c) poate fi invocată de orice persoană interesată.

129. Nulitatea actului juridic are ca efect:
a) desfiinţarea actului numai pentru trecut;
b) desfiinţarea actului juridic subsecvent ca urmare a anulării
actului primar;
c) conversiunea actului într‐un act juridic valabil.

130. Nulitatea relativă ca sancţiune:
a) desfiinţează parţial actul juridic civil;
b) desfiinţează numai pentru viitor actul juridic civil;
c) se acoperă tacit prin neinvocarea ei în termenul de prescrip‐
ţie.

131. Potrivit Codului civil (art. 1246), se consideră a fi nescrisă:
a) clauza prin care acţiunea în anularea unui act juridic civil este
declarată imprescriptibilă extinctiv;
b) clauza prin care acţiunea în nulitate a unui act juridic civil
este declarată prescriptibilă extinctiv;
c) clauza prin care părţile instituie alte cauze de nulitate a ac‐
tului juridic civil decât cele prevăzute de lege.


132. Constituie o excepţie de la principiul retroactivităţii efec‐
telor nulităţii actului juridic:
a) imposibilitatea de restituire a prestaţiilor în contractele cu
executare uno ictu;
b) păstrarea fructelor culese de posesorul de rea‐credinţă al
bunului;
c) păstrarea fructelor culese de posesorul de bună‐credinţă al
bunului.

133. Nulitatea actului juridic are ca efect:
a) desfiinţarea actului numai pentru trecut;
b) restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului;
c) conversiunea actului într‐un act juridic valabil.

134. Principiul anulării actului juridic subsecvent are în vedere
faptul că:
a) actul juridic nu poate fi revocat de către părţi;
b) anularea actului juridic principal determină anularea actului
juridic încheiat ulterior;
c) actul juridic este obligatoriu pentru părţi, şi nu facultativ.

135. Menţinerea efectelor contractului cu titlu oneros prin
care o parte de bună‐credinţă dobândeşte un bun de la o persoa‐
nă al cărei titlu a fost anulat, reprezintă:
a) excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor
actului juridic;
b) excepţie reală de la principiul relativităţii efectelor actului
juridic;
c) excepţie de la principiul anulării actului subsecvent.

136. Principiul desfiinţării actului juridic subsecvent ca urmare
a desfiinţării actului juridic iniţial:
a) este un principiu ce guvernează încheierea actelor juridice
civile;
b) este un principiu ce guvernează efectele actului juridic civil;
c) este un principiu ce guvernează efectele nulităţii actului
juridic civil.


137. Repunerea în termenul de prescripţiei extinctivă (potrivit
art. 2522 C. civ.):
a) se poate solicita în termen de 1 an de la încetarea cauzelor
care justifică depăşirea termenului;
b) este o sancţiune aplicată titularului dreptului la acţiune;
c) se poate solicita în termen de 30 de zile din ziua în care par‐
tea a cunoscut încetarea cauzelor care justifică depăşirea terme‐
nului.

138. Drepturile de creanţă sunt:
a) de regulă, prescriptibile în 3 de ani;
b) de regulă, imprescriptibile;
c) de regulă, prescriptibile în 30 de ani.

139. Întreruperea prescripţiei extinctive are ca efect:
a) repunerea în termenul de prescripţie început anterior inci‐
denţei cauzelor prevăzute de lege;
b) începerea unei noi prescripţii după încetarea cauzelor prevă‐
zute de lege;
c) oprirea de drept a prescripţiei pe timpul cât durează cauzele
prevăzute de lege.

140. Suspendarea prescripţiei extinctive:
a) are ca efect începerea unei noi prescripţii, după încetarea
cauzei de suspendare;
b) intervine în caz de recunoaştere a dreptului a cărui acţiune
se prescrie;
c) are ca efect reluarea cursului prescripţiei, socotindu‐se şi
timpul curs anterior cauzei de suspendare.

141. Drepturile personale nepatrimoniale sunt:
a) prescriptibile şi prin excepţie imprescriptibile;
b) imprescriptibile şi prin excepţie prescriptibile;
c) în toate cazurile imprescriptibile.

142. Repunerea în termenul de prescripţie are ca efect:
a) considerarea prescripţiei ca fiind neîmplinită, deşi termenul a
expirat;

b) oprirea de drept a cursului prescripţiei cât timp durează
cauzele limitativ prevăzute de lege;
c) reluarea cursului prescripţiei.

143. Repunerea în termenul de prescripţie:
a) intervine în caz de forţă majoră;
b) trebuie solicitată în termen de 30 de zile de la cunoaşterea
încetării motivelor care justifică depăşirea termenului;
c) prelungeşte termenul de prescripţie până la o lună.

144. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie fă‐
cută de cel în favoarea căruia curge prescripţia:
a) suspendă prescripţia extinctivă;
b) întrerupe prescripţia extinctivă;
c) nu are nicio consecinţă juridică în privinţa cursului prescrip‐
ţiei extinctive.

145. Acţiunea în revendicare imobiliară în caz de avulsiune
este:
a) prescriptibilă în termen de 10 de ani;
b) imprescriptibilă;
c) prescriptibilă în termen de 1 an.

146. Are ca efect suspendarea prescripţiei extinctive (potrivit
art. 2532 C. civ.):
a) cazul fortuit;
b) reclamaţia administrativă, însă nu mai mult de 3 luni de la
declanşarea procedurii;
c) cererea de chemare în judecată.

147. Este cauză de întrerupere a prescripţiei extinctive:
a) actul voluntar de executare sau recunoaşterea dreptului
a cărui acţiune se prescrie făcută de cel împotriva căruia curge
prescripţia extinctivă;
b) actul voluntar de executare sau recunoaşterea dreptului a
cărui acţiune se prescrie făcută de cel în favoarea căruia curge
prescripţia extinctivă;

c) procedura prealabilă introducerii acţiunii în justiţie, cum este
reclamaţia administrativă sau încercarea de împăcare a părţilor.

148. Termenul de prescripţie extinctivă este:
a) de 3 de ani pentru acţiunea în revendicare imobiliară în caz
de avulsiune;
b) de 1 an pentru acţiunea posesorie;
c) de 6 luni pentru acţiunea în nulitate relativă a unui act juridic.

149. În măsura în care dreptul la acţiune nu a fost exercitat în
termenul stabilit de lege, prescripţia extinctivă stinge:
a) dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă;
b) dreptul la acţiune în sens material;
c) dreptul la acţiune în sens procedural.

150. Acţiunile personale:
a) de regulă sunt prescriptibile şi prin excepţie imprescriptibile;
b) de regulă sunt imprescriptibile şi prin excepţie prescriptibile;
c) sunt în toate cazurile prescriptibile.

151. Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la
acţiune al creditorului s‐a prescris:
a) are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei dacă nu a ştiut că
dreptul său era prescris;
b) are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei chiar dacă a ştiut
că dreptul era prescris;
c) nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei.

152. Prescripţia extinctivă a acţiunii în declararea nulităţii
pentru eroare asupra calităţilor substanţiale ale lucrului vândut
începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului de vânzare‐cumpărare;
b) de la data predării lucrului;
c) de la data la care cumpărătorul a cunoscut viciul de consim‐
ţământ, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data în‐
cheierii contractului de vânzare‐cumpărare.


153. Prescripţia extinctivă a acţiunii în răspundere civilă pen‐
tru viciile ascunse ale lucrului transmis începe să curgă (potrivit
art. 2531 C. civ.):
a) de la data predării lucrului;
b) oricând de la data descoperirii viciilor;
c) cel mai târziu de la data expirării termenului de garanţie legal
de un an de la data predării.

154. Prescripţia extinctivă a acţiunii în răspundere civilă pen‐
tru pagubele pricinuite prin fapte ilicite începe să curgă:
a) de la data la care victima a cunoscut paguba;
b) de la data la care victima a cunoscut autorul pagubei;
c) de la data la care victima a cunoscut sau trebuia să cunoască
atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pe ea.

155. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe în cazul:
a) introducerii reclamaţiei administrative prealabile;
b) recunoaşterii datoriei de către debitor, chiar şi atunci când
are loc după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă;
c) recunoaşterii datoriei de către debitor înainte de împlinirea
termenului de prescripţie extinctivă.

156. Forţa majoră constituie o cauză:
a) de suspendare a prescripţiei extinctive;
b) care justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă;
c) de întrerupere a prescripţiei extinctive.

157. Potrivit Codului civil (art. 2503), în cazul în care un de‐
bitor este obligat la prestaţii succesive:
a) dreptul cu privire la fiecare dintre prestaţii se stinge la
momentul în care se stinge dreptul la acţiune cu privire la ultima
prestaţie;
b) stingerea dreptului la acţiune cu privire la prima prestaţie
are ca efect şi stingerea dreptului la acţiune cu privire la prestaţiile
ulterioare;
c) dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge
printr‐o prestaţie deosebită, numai dacă prestaţiile nu alcătuiesc,
prin finalitatea lor, un tot unitar.

158. Normele care reglementează prescripţia extinctivă:
a) au un caracter imperativ, iar părţile nu pot deroga de la ele;
b) au un caracter dispozitiv în sensul că părţile pot declara o
acţiune prescriptibilă, deşi potrivit legii acesta este imprescrip‐
tibilă;
c) au un caracter dispozitiv în sensul că părţile pot reduce sau
pot mări termenele de prescripţie extinctivă, fără ca durata aces‐
tora să fie mai mică de 1 an şi mai mare de 10 ani, cu excepţia ter‐
menelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelun‐
gite până la 20 de ani.

159. Cauzele de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei
extinctive:
a) sunt prevăzute exemplificativ de lege;
b) sunt stabilite de lege şi nu se poate deroga de la ele;
c) sunt stabile de lege dar, prin voinţa lor, părţile pot deroga de
le ele.

160. Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) cât timp cel în favoarea căruia curge prescripţia se află
într‐un caz de forţă majoră;
b) cât timp cel în favoarea căruia curge prescripţia este împie‐
dicat de un caz fortuit să facă un act de întrerupere;
c) cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia se află într‐un
caz de forţă majoră.

161. Potrivit Codului civil (art. 2532), cursul prescripţiei ex‐
tinctive se suspendă:
a) cât timp creditorul face parte din forţele armate ale României;
b) cât timp debitorul face parte din forţele armate ale României;
c) cât timp creditorul sau debitorul face parte din forţele arma‐
te ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau
de război.

162. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:
a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie,
făcută de cel împotriva căruia curge prescripţia;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată;

c) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de
arbitrare, cu condiţia să fie admisă prin hotărâre definitivă.

163. Introducerea unei cereri de chemare în judecată în ter‐
menul de prescripţie extinctivă, chiar la o instanţă necompe‐
tentă:
a) şterge prescripţia extinctivă cursă anterior;
b) suspendă cursul prescripţiei extinctive;
c) nu are nicio consecinţă în privinţa cursului prescripţiei extinc‐
tive.

164. Prescripţia dreptului material la acţiune privind viciile
ascunse ale unui lucru transmis începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului în temeiul căruia lucrul s‐a
transmis beneficiarului;
b) de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împli‐
nirea unui an de la predare;
c) de la data la care cumpărătorul a cunoscut eroarea asupra
calităţilor substanţiale ale lucrului, însă cel mai târziu la împlinirea
a 18 luni de la încheierea contractului.

165. Prescripţia extinctivă a acţiunii în nulitate relativă pentru
eroare asupra calităţilor substanţiale ale unui lucru vândut înce‐
pe să curgă:
a) de la data încheierii contractului de vânzare‐cumpărare;
b) de la data la care cumpărătorul a cunoscut viciul de consim‐
ţământ, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data în‐
cheierii contractului de vânzare‐cumpărare;
c) de la data la care cumpărătorul a descoperit viciul de consim‐
ţământ, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predare.

166. Potrivit Codului civil (art. 2529), prescripţia dreptului la
acţiune în anularea actului juridic pentru dol începe să curgă:
a) de la data încheierii actului juridic;
b) din ziua în care dolul a fost descoperit;
c) din ziua în care cumpărătorul a descoperit dolul, dar nu mai
târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.


167. Are ca efect considerarea prescripţiei ca fiind neîmpli‐
nită, deşi termenul a expirat:
a) repunerea în termen;
b) suspendarea prescripţiei extinctive;
c) întreruperea prescripţiei extinctive.

168. În sistemul instituit de Codul civil (art. 2522), repunerea
în termenul de prescripţie extinctivă:
a) se poate dispune numai pentru cauzele enumerate limitativ
de lege;
b) operează de drept;
c) nu poate fi dispusă dacă există culpa titularului dreptului în
depăşirea termenului de prescripţie extinctivă.

169. Suspendarea prescripţiei extinctive are ca efect:
a) ştergerea prescripţiei curse înainte de apariţia cauzelor pre‐
văzute de lege şi începerea unei noi prescripţii;
b) reluarea cursului prescripţiei socotindu‐se şi timpul curs
anterior;
c) împlinirea, expirarea termenului de prescripţie.

170. Potrivit Codului civil (art. 2515), izvorul termenului de
prescripţie extinctivă poate fi:
a) convenţia părţilor;
b) hotărârea judecătorească;
c) numai legea.

171. Întreruperea prescripţiei extinctive are ca efect:
a) reluarea cursului prescripţiei, socotindu‐se şi timpul curs
anterior intervenţiei cauzei de întrerupere;
b) repunerea în termenul de prescripţie care se consideră
neîmplinit;
c) începerea unui nou termen de prescripţie de la încetarea
cauzei de întrerupere.

172. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă:
a) poate fi dispusă de instanţa de judecată numai la cererea
titularului dreptului supus prescripţiei;

b) poate fi dispusă numai pentru cazurile expres prevăzute de
lege;
c) poate fi dispusă în termen de o lună de la încetarea cauzelor
care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

173. Recunoaşterea datoriei pretinse de către debitor, după
ce termenul de prescripţie extinctivă s‐a împlinit:
a) întrerupe prescripţia extinctivă;
b) suspendă prescripţia extinctivă;
c) nu are nicio consecinţă juridică în privinţa cursului prescrip‐
ţiei extinctive.

174. Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune în anularea
actului juridic pentru violenţă începe să curgă:
a) de la data încheierii actului juridic;
b) cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la încheierea
actului juridic;
c) de la data încetării violenţei.

175. Potrivit Codului civil (art. 1223), dreptul la acţiunea în
anulare sau în reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie:
a) în termen de 1 an de la data încheierii contractului;
b) în termenul general de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile
personale;
c) în termenul general de prescripţie de 10 ani, pentru acţiunile
reale.

176. În cazul în care s‐a executat obligaţia după expirarea
termenului de prescripţie:
a) debitorul are dreptul să ceară restituirea prestaţiei;
b) debitorul nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei;
c) creditorul este obligat să restituie prestaţia.


2. Răspunsuri corecte
1 b) 39 a) 77 c) 115 b)
2 b) 40 c) 78 a) 116 c)
3 c) 41 a) 79 a) 117 a)
4 a) 42 b) 80 c) 118 c)
5 c) 43 b) 81 b) 119 c)
6 b) 44 a) 82 c) 120 a)
7 b) 45 b) 83 a) 121 a)
8 a) 46 a) 84 a) 122 c)
9 b) 47 a) 85 a) 123 a)
10 c) 48 a) 86 b) 124 b)
11 a) 49 b) 87 c) 125 c)
12 a) 50 c) 88 c) 126 a)
13 c) 51 b) 89 b) 127 a)
14 c) 52 b) 90 a) 128 c)
15 b) 53 c) 91 b) 129 b)
16 b) 54 c) 92 b) 130 c)
17 a) 55 a) 93 c) 131 c)
18 a) 56 b) 94 b) 132 c)
19 a) 57 a) 95 b) 133 b)
20 b) 58 a) 96 c) 134 b)
21 b) 59 c) 97 c) 135 c)
22 a) 60 c) 98 b) 136 c)
23 a) 61 c) 99 c) 137 c)
24 a) 62 c) 100 b) 138 a)
25 a) 63 b) 101 b) 139 b)
26 b) 64 c) 102 b) 140 c)
27 c) 65 c) 103 b) 141 b)
28 a) 66 c) 104 c) 142 a)
29 b) 67 c) 105 b) 143 b)
30 a) 68 a) 106 b) 144 b)
31 b) 69 a) 107 c) 145 c)
32 c) 70 b) 108 b) 146 b)
33 c) 71 c) 109 a) 147 b)
34 a) 72 c) 110 c) 148 b)
35 a) 73 c) 111 a) 149 b)
36 a) 74 b) 112 c) 150 a)
37 c) 75 c) 113 c) 151 c)
38 b) 76 b) 114 c) 152 c)

153 c) 159 b) 165 b) 171 c)
154 c) 160 c) 166 b) 172 a)
155 c) 161 c) 167 a) 173 c)
156 a) 162 c) 168 c) 174 c)
157 c) 163 a) 169 b) 175 a)
158 c) 164 b) 170 a) 176 b)
3. Bibliografie selectivă
Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea a III‐a –
Despre bunuri, art. 535‐554; Cartea a V‐a – Despre obligaţii,
art. 1164‐1348, art. 1396‐1468, art. 1549‐1554; Cartea a VI‐a –
Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor,
art. 2500‐2556;
Boroi, G., Anghelescu, C.A., Curs de drept civil. Partea generală,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
Boroi, G., Stănciulescu, L., Instituţii de drept civil în reglemen‐
tarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Urs, I.R., Drept civil. Teoria generală, Ed. Universităţii Titu
Maiorescu, Bucureşti, 2011.
§2. DREPT CIVIL. PERSOANELE
1. Teste grilă
1. Ce fel de condiţie este capacitatea de a încheia un act
juridic civil?
a) de fond;
b) de formă;
c) neesenţială.
2. Capacitatea de a încheia acte juridice:
a) este o stare de fapt;
b) coincide cu discernământul;
c) este o stare de drept.
3. Este o persoană lipsită de capacitatea de a încheia acte

juridice civile:
a) minora căsătorită;
b) minorul sub 14 ani;
c) minorul care a împlinit 14 ani.
4. Ce este capacitatea de folosinţă a persoanei fizice?
a) aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obli‐
gaţii civile;
b) aptitudinea generală şi abstractă de a exercita drepturi şi a‐şi
asuma obligaţii civile;
c) aptitudinea generală de a încheia acte juridice civile.
5. Când încetează capacitatea de folosinţă a persoanei fizice?
a) la data la care persoana devine majoră;
b) la data morţii constatată fizic;
c) la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii jude‐
cătoreşti declarative de moarte.
6. Când începe capacitatea de folosinţă a persoanei fizice?
a) la naşterea persoanei;
b) în momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu;
c) în momentul împlinirii vârstei de 18 ani.
Drept civil. Persoanele 43

7. Cine are capacitate de folosinţă?
a) toate persoanele;
b) numai persoanele care au împlinit 14 ani;
c) numai persoanele care au împlinit 18 ani.
8. Conţinutul capacităţii de folosinţă anticipată:
a) cuprinde o latură activă (drepturi);
b) cuprinde o latură pasivă (obligaţii);
c) cuprinde atât o latură activă cât şi o latură pasivă.
9. Minorul lipsit de capacitate de exerciţiu poate încheia în
mod valabil:
a) acte de conservare şi acte de dispoziţie de mică valoare;
b) acte de dispoziţie;
c) testamente şi donaţii, dar numai pentru jumătate din bunu‐
rile sale.
10. De când începe capacitatea de folosinţă anticipată a per‐
soanei fizice?
a) de la data naşterii copilului, numai dacă se naşte viu;
b) de la data concepţiunii copilului, dacă este viabil;
c) de la data concepţiunii copilului, dacă se naşte viu.
11. Ce este capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice?
a) capacitatea civilă a subiectului de drept;
b) aptitudinea persoanei de a fi titular de drepturi şi obligaţii;
c) aptitudinea persoanei de a exercita drepturi şi de a asuma
obligaţii, prin încheierea de acte juridice.
12. Care este sancţiunea aplicabilă pentru nerespectarea dis‐
poziţiilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice?
a) nulitatea absolută şi de fond;
b) nulitatea relativă şi de fond;
c) nulitatea relativă şi de formă.
13. Numele de familie se schimbă:
a) pe cale administrativă, pentru motive temeinice;
b) prin schimbări ale filiaţiei;
c) prin căsătorie când un soţ ia numele de familie al celuilalt soţ.

14. Beneficiază de domiciliu legal:
a) orice persoană fizică;
b) numai minorii;
c) minorii, dispăruţii, interzişii judecătoreşti.

15. Sub aspectul naturii juridice, atributele de identificare a
persoanei fizice sunt:
a) drepturi personale nepatrimoniale;
b) drepturi patrimoniale;
c) drepturi absolute şi fac parte din patrimoniul persoanei fizice.

16. Sintagma „persoana juridică nu poate avea decât acele
drepturi ce corespund scopului ei”, formează conţinutul:
a) capacităţii de folosinţă a persoanei juridice;
b) capacităţii de folosinţă anticipată a persoanei juridice;
c) specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice fără
scop lucrativ.

17. Constituie atribute de identificare a persoanei fizice:
a) sediul şi denumirea;
b) numele şi domiciliul;
c) porecla şi pseudonimul.

18. Când încetează capacitatea de exerciţiu deplină a per‐
soanei fizice?
a) la desfacerea căsătoriei prin divorţ a femeii care a împlinit 18
ani;
b) la anularea căsătoriei, înainte ca femeia de bună‐credinţă să
împlinească 18 ani;
c) prin punerea sub interdicţie judecătorească.

19. Cine este lipsit de capacitate de exerciţiu?
a) minorul între 14 şi 18 ani;
b) minorul căsătorit;
c) persoana pusă sub interdicţie.
20. Numele de familie se modifică:
a) pe cale administrativă, pentru motive temeinice;

b) prin adopţie;
c) prin retranscriere cu ortografia limbii materne.
21. Sunt atribute de identificare a persoanei fizice:
a) numele, domiciliul, starea civilă şi codul numeric personal;
b) numele, porecla, starea civilă, domiciliul şi reşedinţa;
c) codul numeric personal, domiciliul, starea civilă, numele şi
porecla.
22. Persoana juridică dobândeşte capacitate de folosinţă anti‐
cipată:
a) de la data actului de autorizare;
b) de la data recunoaşterii actului de înfiinţare;
c) de la data actului de înfiinţare.
23. Specialitatea capacităţii de folosinţă se referă la:
a) dobândirea capacităţii de folosinţă anticipată;
b) încheierea actelor juridice de către persoana juridică cu scop
nepatrimonial în acord cu obiectul ei de activitate;
c) încheierea actelor juridice de către orice persoană juridică în
acord cu obiectul ei de activitate.
24. La încheierea căsătoriei, soţii:
a) sunt obligaţi să aleagă un nume comun;
b) pot să aleagă un al treilea nume;
c) pot să‐şi păstreze numele dinaintea căsătoriei.
25. Reprezintă acte de stare civilă:
a) paşaportul şi cartea de identitate;
b) actul de naştere, căsătorie şi deces;
c) livretul de familie.
26. Potrivit Codului civil [art. 84 alin. (3)], numele de familie al
copilului găsit se stabileşte:
a) de primar, prin dispoziţie;
b) de primărie, prin decizie;
c) de instanţa de tutelă.


27. Este nul relativ actul juridic încheiat:
a) de o persoană juridică fără capacitate de folosinţă;
b) de o persoană juridică cu scop nepatrimonial cu încălcarea
principiului specialităţii capacităţii de folosinţă;
c) de un organ de conducere necompetent al persoanei juridice.

28. Constituie atribute de identificare a persoanei juridice:
a) organizarea de sine stătătoare, patrimoniul şi scopul propriu;
b) obiectul de activitate, sigla, emblema;
c) denumirea, sediul, naţionalitatea.

29. Cine are capacitate de exerciţiu restrânsă?
a) copilul conceput dar nenăscut;
b) copilul conceput, cu condiţia să se nască viu;
c) minorul între 14‐18 ani.

30. Instanţa de tutelă poate, pentru motive temeinice, să
recunoască minorului capacitatea de exerciţiu anticipată (art. 40
C. civ.):
a) la împlinirea vârstei de 14 ani;
b) la împlinirea vârstei de 16 ani;
c) la împlinirea vârstei de 18 ani.

31. De regulă, cine încheie actele juridice ale minorului cu
capacitate de exerciţiu restrânsă?
a) minorul personal şi singur;
b) reprezentantul legal;
c) minorul, cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal.

32. Potrivit Codului civil (art. 206), principiul specialităţii capa‐
cităţii limitează:
a) capacitatea de folosinţă a oricărei persoane juridice;
b) capacitatea de folosinţă a persoanei juridice fără scop patri‐
monial;
c) capacitatea de exerciţiu atât a persoanei fizice, cât şi a celei
juridice.


33. Beneficiază de capacitate de exerciţiu:
a) orice persoană fizică indiferent de rasă, naţionalitate, religie;
b) numai persoanele juridice, însă aceasta diferă în funcţie de
obiectul de activitate;
c) persoanele fizice cu maturitatea psihică necesară pentru a‐şi
da seama de consecinţele actelor încheiate.

34. O persoană fizică sau juridică:
a) poate renunţa la capacitatea civilă de folosinţă;
b) poate înstrăina capacitatea civilă de folosinţă;
c) poate fi lipsită sau îngrădită în capacitatea civilă de folosinţă,
în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege.

35. Aptitudinea persoanei de a‐şi exercita drepturile şi de a‐şi
asuma obligaţiile prin încheierea de acte juridice, constituie:
a) capacitate de folosinţă;
b) capacitate de exerciţiu;
c) capacitate juridică.

36. Ce efecte produce hotărârea declarativă de moarte?
a) continuarea existenţei calităţii de subiect de drept;
b) continuarea existenţei drepturilor şi obligaţiilor contractate
intuitu personae;
c) deschiderea succesiunii.

37. Pentru copilul conceput, capacitatea de folosinţă anticipa‐
tă se instituie dacă:
a) copilul dobândeşte doar drepturi;
b) copilul se naşte viu;
c) copilul este viabil.

38. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indici că
a încetat din viaţă, acesta poate fi declarată moartă prin hotărâre
judecătorească (potrivit art. 49 C. civ.), dacă:
a) a trecut un an de la data ultimelor informaţii sau indicii des‐
pre acesta;
b) au trecut doi ani de la data ultimelor informaţii sau indicii din
care rezultă că era în viaţă;

c) au trecut patru ani de la data ultimelor informaţii sau indicii
din care rezultă că era în viaţă.

39. Cel dispărut în împrejurări deosebite, ce îndreptăţesc a se
presupune decesul, poate fi declarat mort (potrivit art. 50 C. civ.),
dacă:
a) a trecut un an de la data ultimelor informaţii din care rezultă
că era în viaţă;
b) au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut
loc dispariţia;
c) au trecut patru ani de la data împrejurării în care a avut loc
dispariţia.

40. Atunci când este sigur că decesul s‐a produs, deşi cadavrul
nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin
hotărâre judecătorească [potrivit art. 50 alin. (3) C. civ.]:
a) dacă au trecut doi ani de la data ultimelor informaţii sau
indicii din care rezultă că era în viaţă;
b) dacă au trecut 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc
dispariţia;
c) fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.

41. În cazul declarării judecătoreşti a morţii, data decesului
este:
a) data la care persoana a dispărut;
b) data la care hotărârea declarativă de moarte a rămas defi‐
nitivă şi irevocabilă;
c) ultima zi a termenului după care se poate cere declararea
judecătorească a morţii.

42. Dacă data morţii din hotărârea declarativă de moarte este
inexactă, se poate cere:
a) anularea;
b) rectificarea;
c) ratificarea.


43. După anularea hotărârii declarative de moarte, cel de‐
clarat mort nu poate cere înapoierea bunurilor sale de la:
a) dobânditorul de bună‐credinţă printr‐un act cu titlu oneros;
b) dobânditorul de rea‐credinţă printr‐un act cu titlu oneros;
c) dobânditorul de bună‐credinţă printr‐un act cu titlu gratuit.

44. Capacitatea de exerciţiu restrânsă se dobândeşte:
a) la împlinirea vârstei de 18 ani;
b) la împlinirea vârstei de 16 ani;
c) la împlinirea vârstei de 14 ani.

45. Sunt lipsite de capacitate de exerciţiu:
a) persoanele fără discernământ;
b) persoanele fără capacitate de folosinţă;
c) persoanele puse sub interdicţie.

46. Are capacitate de exerciţiu deplină:
a) minorul de 16 ani, căsătorit;
b) minorul de 14 ani împliniţi;
c) persoana de 18 ani, pusă sub interdicţie.

47. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate încheia
acte juridice de dispoziţie:
a) numai prin reprezentant;
b) personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal;
c) personal, cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi a instanţei de
tutelă.

48. Pot încheia contracte de donaţii:
a) numai majorii;
b) minorii de 16 ani, dar numai pentru jumătate din ceea ce ar
fi dispus dacă ar fi fost majori;
c) minorii de 14‐16 ani, cu dublă încuviinţare.

49. Minorilor de 14‐18 ani le este interzis:
a) să încheie acte de dispoziţie;
b) să încheie acte de administrare;
c) să garanteze obligaţia altei persoane.

50. Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice înce‐
tează ireversibil:
a) prin moartea constatată fizic;
b) prin declararea judecătorească a morţii;
c) prin punere sub interdicţie.

51. Majorul pus sub interdicţie judecătorească:
a) nu are capacitate de folosinţă;
b) nu are capacitate de exerciţiu;
c) are capacitate de exerciţiu restrânsă.

52. Actele juridice încheiate de o persoană fără capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără încuvi‐
inţările legale:
a) sunt nule;
b) sunt anulabile;
c) pot fi ratificate.

53. Actele de administrare, de regulă:
a) se încheie de către minorul între 14 şi 18 ani personal şi
singur chiar dacă sunt lezionare;
b) se încheie de către minorul între 14 şi 18 ani cu încuviinţarea
ocrotitorului legal;
c) se încheie de către minorul între 14 şi 18 ani, numai cu dublă
încuviinţare.

54. Sub aspectul naturii lor juridice, atributele de identificare
sunt:
a) drepturi patrimoniale;
b) drepturi personale nepatrimoniale;
c) drepturi de creanţă.

55. Numele de familie şi prenumele copilului născut din pă‐
rinţi necunoscuţi se stabilesc de:
a) primarul localităţii unde a fost găsit copilul, prin dispoziţie;
b) primăria localităţii unde se înregistrează naşterea, prin decizie;
c) primarul localităţii unde se înregistrează naşterea, prin dispo‐
ziţie.

56. La încheierea căsătoriei, soţii nu pot:
a) să‐şi păstreze fiecare numele de familie avut înainte de
căsătorie;
b) să poarte ca nume comun, numele lor reunite;
c) să‐şi aleagă un nume de familie pe care nici unul dintre
aceştia nu l‐a avut anterior căsătoriei.

57. Dacă viitorii soţi nu declară până la încheierea căsătoriei
numele de familie pe care s‐au învoit să‐l poarte, se consideră că:
a) fiecare îşi păstrează numele de familie avut anterior căsă‐
toriei;
b) soţia ia numele de familie al soţului;
c) iau, ca nume comun, numele lor de familie reunite.

58. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi:
a) implică schimbarea numelui de familie al celuilalt soţ;
b) presupune şi consimţământul celuilalt soţ, dacă aceştia au
un nume de familie comun;
c) impune consimţământul celuilalt soţ, chiar dacă aceştia şi‐au
păstrat numele avut anterior căsătoriei.

59. Nu beneficiază de protecţie legală:
a) reşedinţa;
b) pseudonimul;
c) porecla.

60. Potrivit Codului civil, o persoană fizică poate avea în ace‐
laşi timp:
a) un domiciliu şi mai multe reşedinţe;
b) două domicilii şi o reşedinţă;
c) un domiciliu şi o reşedinţă.

61. Domiciliul legal al minorului încredinţat de instanţa de
tutelă unei instituţii de ocrotire este (potrivit art. 93 C. civ.):
a) la domiciliul părinţilor săi;
b) la domiciliul stabilit de instanţa de judecată;
c) la instituţia de ocrotire unde locuieşte efectiv.

1 a) 17 b) 33 c) 49 c)
2 c) 18 c) 34 c) 50 a)
3 b) 19 c) 35 b) 51 b)
4 a) 20 b) 36 c) 52 b)
5 b) 21 a) 37 b) 53 b)
6 a) 22 c) 38 b) 54 b)
7 a) 23 b) 39 b) 55 a)
8 a) 24 c) 40 c) 56 c)
9 a) 25 b) 41 c) 57 a)
10 c) 26 a) 42 b) 58 b)
11 c) 27 c) 43 a) 59 c)
12 b) 28 c 44 c) 60 c)
13 a) 29 c) 45 c) 61 c)
14 c) 30 b) 46 a)
15 a) 31 c) 47 c)
16 c) 32 b) 48 a)
Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea I, Titlul
II, Cap. I – Capacitatea civilă a persoanei fizice, art. 34‐57; Cap. III –
Identificarea persoanei fizice, art. 82‐103; Titlul IV – Persoana
juridică, Cap. I‐VI, art. 187‐251;
Chelaru, E., Drept civil. Persoanele, ed. a 3‐a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012;
Ungureanu, C.T., Drept civil. Partea generală. Persoanele – În
reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Ungureanu, O., Munteanu, C., Drept civil. Persoanele – În
reglementarea Noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
Urs, I.R., Todică, C., Drept civil. Persoana fizică. Persoana ju‐
ridică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007.
Secţiunea a 2‐a.
TEORIA DREPTURILOR REALE.
TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR
Anul II de studiu
§1. DREPT CIVIL. TEORIA DREPTURILOR REALE
1. Teste grilă
1. Dreptul de proprietate este dreptul real care conferă titu‐
larului:
a) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei materiale;
b) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei juridice;
c) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei.

2. Sunt caractere juridice ale dreptului de proprietate:
a) caracterul absolut;
b) caracterul netransmisibil;
c) caracterul imprescriptibil.

3. Dreptul de proprietate este absolut în sensul că:
a) este opozabil inter partes;
b) nu se pierde prin neuz;
c) conferă titularului exerciţiul integral al tuturor atributelor
dreptului de proprietate.

4. Drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea fun‐
ciară se dobândesc astfel (art. 885 C. civ.):
a) faţă de părţi, de la data înscrierii lor în cartea funciară;
b) faţă de terţi, de la data actului translativ de drepturi reale;
c) între părţi şi faţă de terţi prin înscrierea lor în cartea funciară.

5. Reprezintă caractere juridice ale dreptului de proprietate:
a) caracterul exclusiv, absolut şi imprescriptibil;
b) caracterul exclusiv, absolut şi netransmisibil;
c) caracterul exclusiv, absolut şi perpetuu.

6. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate:
a) conferă dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil;
b) îl îndreptăţeşte pe titular să exercite singur atributele drep‐
tului de proprietate;
c) conferă dreptului de proprietate şi caracterul transmisibil.
7. Reprezintă o formă a dreptului de proprietate:
a) dreptul de proprietate publică;
b) numai dreptul de proprietate privată;
c) dreptul de uzufruct.
8. După cum dreptul de proprietate este sau nu afectat de
modalităţi, distingem între:
a) drept de proprietate publică şi drept de proprietate privată;
b) drept de proprietate pur şi simplu şi drept de proprietate pe
cote‐părţi;
c) drept de proprietate afectat de modalităţi şi drept de pro‐
prietate perpetuu.
9. Dreptul de proprietate privată este:
a) inalienabil;
b) imprescriptibil;
c) grevabil.
10. În virtutea caracterului sesizabil al dreptului de proprie‐

tate privată:
a) bunurile pot constitui obiect al garanţiilor reale;
b) bunurile pot constitui obiect al dezmembrămintelor;
c) bunurile pot fi urmărite de creditori pentru realizarea crean‐
ţelor lor.
11. Persoanele juridice de drept public:
a) pot fi titulare numai ale dreptului de proprietate publică;
b) pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică şi ale drep‐
tului de proprietate privată;
c) nu pot fi titulare ale dreptului de proprietate privată.
12. Reprezintă modalităţi juridice ale dreptului de proprietate:
a) dreptul de proprietate pur şi simplu;
Drept civil. Teoria drepturilor reale 55

b) dreptul de proprietate în devălmăşie;
c) dreptul de proprietate garantat cu ipotecă.

13. Proprietatea anulabilă reprezintă:
a) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea
dreptului printr‐un act juridic încheiat prin vicierea consimţămân‐
tului;
b) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea
dreptului printr‐un act juridic afectat de o condiţie;
c) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea
dreptului printr‐un act juridic afectat de un termen.

14. Reprezintă un caz de proprietate anulabilă:
a) vânzarea cu opţiune de răscumpărare;
b) proprietatea comună pe cote‐părţi;
c) înstrăinarea unui bun comun de către un soţ, fără consimţă‐
mântul celuilalt soţ.

15. În cazul proprietăţii rezolubile ca modalitate juridică a
dreptului de proprietate:
a) dacă se îndeplineşte condiţia, dreptul de proprietate al do‐
bânditorului se consolidează retroactiv;
b) dacă nu se îndeplineşte condiţia, dreptul de proprietate al
dobânditorului se desfiinţează retroactiv;
c) dacă nu se îndeplineşte condiţia, dreptul de proprietate al
dobânditorului se consolidează retroactiv.

16. Proprietatea comună:
a) reprezintă o expresie a dreptului de proprietate publică;
b) reprezintă o modalitate în virtutea căreia o persoană exer‐
cită posesia şi alta exercită folosinţa asupra unui bun;
c) reprezintă o modalitate în virtutea căreia două sau mai multe
persoane exercită prerogativele dreptului de proprietate.

17. Sunt forme ale proprietăţii comune:
a) proprietatea periodică şi proprietatea anulabilă;
b) proprietatea pe cote‐părţi şi proprietatea în devălmăşie;
c) proprietatea anulabilă şi proprietatea rezolubilă.

18. În cazul proprietăţii comune pe cote‐părţi:
a) dreptul de proprietate asupra unui bun este fracţionat în
cote‐părţi ideale şi abstracte;
b) dreptul de proprietate asupra unui bun este fracţionat din
punct de vedere material;
c) dreptul de proprietate aparţine în cote‐părţi egale mai mul‐
tor persoane.

19. Sunt caractere juridice esenţiale ale proprietăţii comune
pe cote‐părţi:
a) obiectul este divizat din punct de vedere material, iar dreptul
de proprietate nu este divizat;
b) obiectul este nedivizat din punct de vedere material, iar
dreptul de proprietate este divizat în cote‐părţi ideale şi abstracte;
c) obiectul şi dreptul de proprietate sunt divizate atât în cote‐
părţi determinate material, cât şi juridic.

20. În raport de obiect, proprietatea comună pe cote‐părţi
poate îmbrăca forma:
a) indiviziunii şi proprietăţii forţate;
b) coproprietăţii şi indiviziunii;
c) indiviziunii şi proprietăţii obişnuite.

21. Proprietatea comună forţată:
a) poate înceta prin partaj;
b) poate înceta prin uzucapiune;
c) nu poate înceta prin partaj.

22. Proprietatea comună pe cote‐părţi:
a) poate fi dobândită numai prin succesiune;
b) poate fi dobândită numai prin contract;
c) poate fi dobândită şi prin succesiune.

23. La proprietatea comună pe cote‐părţi:
a) niciunul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra
unei părţi materiale din bun;
b) fiecare dintre coproprietari este titular exclusiv al dreptului
de proprietate;

c) oricare dintre coproprietari poate încheia, fără acordul celor‐
lalţi coproprietari, orice act cu privire la întregul bun.

24. În cazul coproprietăţii obişnuite:
a) actele de conservare pot fi făcute de fiecare coproprietar,
dar numai cu acordul celorlalţi coproprietari;
b) actele de dispoziţie se pot încheia numai cu acordul tuturor
coproprietarilor;
c) actele de administrare pot fi făcute de fiecare coproprietar
fără acordul celorlalţi coproprietari.

25. Coproprietatea forţată:
a) nu poate înceta prin partaj convenţional;
b) fiecare coproprietar poate exercita folosinţa asupra bunului,
cu respectarea destinaţiei acestuia şi fără a împiedica exercitarea
folosinţei de către ceilalţi coproprietari;
c) poate înceta numai prin partaj judiciar.

26. La proprietatea comună în devălmăşie:
a) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca vreunul din‐
tre aceştia să fie titularul unei cote‐părţi din dreptul de proprietate
asupra bunului;
b) are ca aplicaţie părţile comune din clădirile cu mai multe etaje;
c) nu poate înceta prin partaj.

27. În cazul proprietăţii periodice:
a) coproprietarii exercită atributele dreptului de proprietate
concomitent;
b) coproprietarii au stabilită o cote‐parte ideală şi abstractă din
bunul comun;
c) coproprietarii exercită atributul folosinţei succesiv, pe anu‐
mite perioade de timp determinate.
28. Proprietatea periodică asupra unui bun imobil încetează

prin:
a) nu poate înceta;
b) dobândirea de către o singură persoană a cotelor‐părţi din
dreptul de proprietate periodică, cu radierea din cartea funciară;

c) dobândirea de către o singură persoană a cotelor‐părţi din
dreptul de proprietate periodică, fără radierea din cartea funciară.

29. În cazul proprietăţii periodice:
a) coproprietarii nu pot încheia un contract de administrare a
coproprietăţii;
b) actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa
bunului pot fi făcute doar cu acordul tuturor coproprietarilor;
c) actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa bu‐
nului pot fi făcute cu acordul majorităţii coproprietarilor.

30. Proprietatea comună în devălmăşie se caracterizează prin
aceea că:
a) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să
aibă o cotă‐parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate
asupra bunului;
b) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, aceştia având deter‐
minată o cotă‐parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate
asupra bunului;
c) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, aceştia având deter‐
minată o cotă materială determinată din dreptul de proprietate
asupra bunului.

31. Acţiunea în revendicare:
a) nu este reglementată de Codul civil;
b) poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data pierderii po‐
sesiei;
c) reprezintă acţiunea introdusă de proprietarul neposesor
împotriva posesorului neproprietar.

32. Acţiunea în revendicare:
a) este o acţiune personală;
b) poate fi promovată de orice detentor precar împotriva pro‐
prietarului;
c) poate fi introdusă de proprietarul care a pierdut posesia
asupra bunului revendicat.


33. Admiterea acţiunii în revendicare are ca efect:
a) bunul revendicat rămâne în posesia pârâtului;
b) reclamantului îi este recunoscut dreptul de proprietate
asupra bunului revendicat;
c) posibilitatea pârâtului să solicite reclamantului toate chel‐
tuielile voluptuarii făcute cu bunul.

34. Acţiunea în revendicare imobiliară:
a) este prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani;
b) este imprescriptibilă extinctiv, cu excepţiile stabilite de lege;
c) este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile.

35. În cadrul acţiunii în revendicare, dacă numai una dintre
părţi are titlu (conflict între titlu şi posesie):
a) dacă cel care are titlu este reclamantul, acesta va avea în
toate cazurile câştig de cauză;
b) dacă cel care are titlu este pârâtul, acţiunea va fi respinsă;
c) pârâtul nu poate prezenta niciodată un titlu în cadru acţiunii
în revendicare.

36. În cadrul acţiunii în revendicare, în cazul conflictului între
titluri care provin de la acelaşi autor:
a) se va da câştig de cauză celui care are titlul cel mai vechi,
chiar dacă cealaltă parte a înscris titlul în cartea funciară;
b) se va da câştig de cauză părţii care a îndeplinit prima cerinţa
înscrierii în cartea funciară;
c) se va da câştig de cauză celui care are titlul cel mai nou, cu
excepţia cazului în care titlul este un testament.

37. În cadrul acţiunii în revendicare, dacă niciuna dintre părţi
nu are titlu de proprietate (conflict între posesii), în practică:
a) acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă;
b) posesorul va avea câştig de cauză;
c) instanţa va compara posesiile şi va da câştig de cauză pose‐
siei mai bine caracterizate.

38. În cadrul acţiunii în revendicare mobiliară:
a) acţiunea este în principiu inadmisibilă;

b) posesorul bunului mobil este obligat să facă dovada pro‐
prietăţii;
c) dovada posesiei poate fi făcută numai cu înscrisuri.

39. În materie mobiliară, posesia valorează:
a) titlu de proprietate;
b) detenţie precară;
c) niciuna din variantele de mai sus.

40. Revendicarea bunului mobil furat sau pierdut de la pose‐
sorul de bună‐credinţă:
a) acţiunea poate fi promovată în termen de 3 ani de la data la
care proprietarul a pierdut stăpânirea bunului;
b) acţiunea poate fi promovată în termen de 30 ani de la data la
care proprietarul a pierdut stăpânirea bunului;
c) acţiunea va putea fi promovată oricând, fiind imprescriptibilă
sub aspect extinctiv.

41. Următoarele categorii de persoane pot invoca dispoziţiile
Codului civil privitoare la dobândirea proprietăţii mobiliare prin
posesia de bună‐credinţă:
a) terţul dobânditor de rea‐credinţă;
b) terţul dobânditor de bună‐credinţă;
c) atât terţul de bună‐credinţă, cât şi cel de rea‐credinţă.

42. Dobândirea proprietăţii prin posesia de bună‐credinţă
poate fi invocată dacă următoarea condiţie este îndeplinită:
a) proprietarul bunului s‐a desesizat în mod voluntar de bun,
încredinţându‐l prin contract unui detentor precar;
b) bunul să fie înstrăinat de detentor cu acordul proprietarului
unui terţ;
c) terţul dobânditor să fie de rea‐credinţă.

43. Este un efect al admiterii acţiunii în revendicare:
a) restituirea fructelor de către posesorul de bună‐credinţă;
b) restituirea fructelor nu operează;
c) restituirea fructelor de către posesorul de rea‐credinţă.


44. Posesorul bunului revendicat va fi obligat la restituirea
fructelor:
a) de la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta
fiind momentul când buna sa credinţă încetează;
b) de la data intrării în posesie, atât pentru posesorul de bună‐
credinţă, cât şi pentru posesorul de rea‐credinţă;
c) în cazul admiterii acţiunii în revendicare, fructele nu se
restituie.

45. Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare, proprietarul:
a) este obligat să restituie cheltuielile voluptuarii făcute cu
bunul;
b) este obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare
făcute cu bunul;
c) este obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare,
utile şi voluptuarii pe care le‐a făcut.

46. Posesia reprezintă:
a) o stare de fapt;
b) o stare de drept;
c) în cazul bunurilor imobile, însuşi dreptul de proprietate.

47. Posesia se exercită:
a) numai prin putere proprie;
b) prin putere proprie sau prin intermediul unei alte persoane;
c) numai prin putere proprie de către persoanele lipsite de
capacitate de exerciţiu.

48. Reprezintă element constitutiv al posesiei:
a) elementul material (corpus);
b) elementul juridic (titlul);
c) elementul incorporal (durata în timp).

49. Constituie posesie stăpânirea unui bun de către:
a) locatar;
b) proprietar;
c) comodatar.


50. Detenţia precară se poate interverti în posesie:
a) dacă detentorul precar încheie cu bună‐credinţă un act
translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât
proprietarul bunului;
b) niciodată;
c) numai după exercitarea unei posesii de 3 ani.

51. Elementul corpus al posesiei:
a) nu poate fi dovedit;
b) poate fi dovedit numai prin înscrisuri;
c) poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic.

52. Elementul animus al posesiei:
a) reprezintă stăpânirea exercitată în nume propriu asupra
bunului;
b) reprezintă o stare de drept;
c) reprezintă intenţia posesorului de a stăpâni bunul pentru sine.

53. Posesia se dobândeşte:
a) la dobândirea elementului animus;
b) la dobândirea elementului corpus;
c) prin întrunirea cumulativă a celor două elemente consti‐
tutive.

54. Elementul material al posesiei:
a) se exercită numai personal de către posesor;
b) se exercită numai prin intermediul altei persoane;
c) se poate exercita fie în nume propriu, fie printr‐un reprezen‐
tant care stăpâneşte pentru posesor.

55. Elementul psihologic al posesiei constă în:
a) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului pentru
sine ca proprietar;
b) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului ca
titular al unui alt drept real;
c) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului ca pro‐
prietar ori ca titular al unui alt drept real.


56. Posesia se poate pierde prin:
a) pierderea simultană a celor două elemente constitutive ale
posesiei;
b) exercitarea elementului material de către un detentor precar;
c) exercitarea elementului material prin reprezentant legal.

57. Elementul material al posesiei dispare:
a) când posesorul nu stăpâneşte şi nu supraveghează direct
bunul mai mult de 30 de zile;
b) când bunul intră în stăpânirea altei persoane prin furt;
c) nicio variantă de mai sus.

58. Reprezintă calitate a posesiei:
a) neechivocitatea;
b) discontinuitatea;
c) violenţa.

59. Nu reprezintă viciu al posesiei:
a) faptul că posesia este publică;
b) faptul că posesia este discontinuă;
c) faptul că posesia este clandestină.

60. Posesia este tulburată:
a) dacă este dobândită prin act juridic cu titlu gratuit;
b) dacă este dobândită prin acte de violenţă fizică sau morală,
care nu au fost provocate de o altă persoană decât posesorul;
c) dacă există îndoieli în ce priveşte existenţa celor două ele‐
mente constitutive ale sale.

61. Discontinuitatea, ca viciu al posesiei:
a) este un viciu absolut;
b) este un viciu permanent;
c) este un viciu întâlnit doar în cazul posesiei bunurilor mobile.
62. Violenţa:
a) este un viciu temporar al posesiei;
b) este un viciu absolut;
c) priveşte numai bunurile imobile.

63. Clandestinitatea, ca viciu al posesiei, presupune:
a) că posesia este conservată prin acte de violenţă;
b) că posesia începe printr‐un act de violenţă;
c) că posesia se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.

64. Reprezintă acţiune specifică publicităţii imobiliare:
a) acţiunea în revendicare;
b) acţiunea negatorie;
c) acţiunea în prestaţie tabulară.

65. Acţiunea în rectificare tabulară:
a) are ca obiect numai corectarea unor înscrieri inexacte în
cartea funciară;
b) are ca obiect radierea, îndreptarea, corectarea înscrisurilor
inexacte efectuate în cartea funciară;
c) are ca obiect numai erorile materiale săvârşite cu prilejul
înscrierilor efectuate în cartea funciară.

66. Posesia viciată devine utilă:
a) în termen de 6 luni de la data încetării viciului care a afectat‐o;
b) de îndată ce viciul a încetat;
c) în termen de 18 luni de la data încetării viciului care a
afectat‐o.

67. Posesia încetează:
a) ca urmare a trecerii bunului în proprietate publică;
b) ca urmare a viciului violenţei;
c) ca urmare a viciului echivocităţii.

68. Titularul dreptului de proprietate publică este:
a) statul, asupra terenurilor de interes public;
b) judeţul, asupra terenurilor de interes public local;
c) statul, asupra terenurilor de interes public naţional.
69. Dreptul de proprietate publică este:
a) alienabil;
b) insesizabil;
c) dezmembrabil.

70. Insesizabilitatea dreptului de proprietate publică presu‐
pune că:
a) bunurile proprietate publică nu sunt dezmembrabile;
b) bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin uzuca‐
piune;
c) bunurile proprietate publică nu pot fi supuse executării silite.

71. Bunurile proprietate publică:
a) pot fi dobândite prin prescripţia achizitivă;
b) sunt prescriptibile sub aspect extinctiv;
c) fac parte din domeniul public naţional, judeţean sau local.

72. Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:
a) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
b) prin uzucapiune;
c) prin posesie de bună‐credinţă în cazul bunurilor mobile.

73. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate pu‐
blică:
a) nu este reglementat expres de Codul civil;
b) intră în categoria drepturilor reale;
c) este acel drept de creanţă constituit prin act administrativ.

74. Dreptul de administrare are următoarele caractere juri‐
dice:
a) este opozabil inter partes;
b) este opozabil erga omnes;
c) este un drept sesizabil.

75. Dezmembrămintele dreptului de proprietate:
a) sunt drepturi reale principale;
b) sunt drepturi de creanţă;
c) sunt drepturi reale accesorii.
76. Dezmembrămintele sunt compatibile cu:
a) dreptul de proprietate privată;
b) dreptul de proprietate publică;

c) atât cu dreptul de proprietate privată, cât şi cu dreptul de
proprietate publică.

77. Dreptul de uzufruct:
a) este un drept real principal;
b) este un drept accesoriu;
c) are ca părţi uzufructuarul şi cedentul.

78. Uzufructul este:
a) dreptul de a folosi bunul propriu, fără ca altă persoană să
poată împiedica acest lucru;
b) dreptul de a trece pe terenul vecinului;
c) dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fruc‐
tele acestuia.

79. Uzufructul poate avea ca obiect:
a) numai bunuri mobile;
b) numai bunuri imobile;
c) o universalitate de fapt.

80. Durata uzufructului poate fi:
a) în cazul persoanelor fizice doar viager;
b) în cazul persoanelor juridice pe o perioadă de cel mult 30
ani;
c) în toate cazurile doar pe o perioadă de 10 ani.

81. Dacă nu s‐a prevăzut durata uzufructului:
a) se prezumă că este constituit pe o perioadă de 10 ani;
b) se prezumă că pentru persoanele fizice este constituit pe o
perioadă de 30 ani;
c) se prezumă că pentru persoanele juridice este constituit pe o
perioadă de 30 ani.

82. În cazul uzufructului, fructele civile:
a) se cuvin nudului proprietar;
b) se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului;
c) se cuvin în cote egale uzufructuarului şi nudului proprietar.


83. În cazul cvasiuzufructului:
a) uzufructuarul nu are dreptul să dispună de bunurile con‐
sumptibile date în uzufruct;
b) nudul proprietar nu are dreptul să dea în uzufruct bunuri
consumptibile;
c) uzufructuarul are dreptul să dispună de bunurile consumpti‐
bile date în uzufruct, cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi
calitate, cantitate şi valoare.

84. Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri neconsumpti‐
bile care se uzează ca urmare a utilizării lor:
a) suntem în prezenţa unui cvasiuzufruct;
b) uzufructuarul va fi obligat să restituie bunurile în starea în
care se vor afla la data stingerii uzufructului;
c) uzufructuarul are dreptul să dispună de bunuri, cu obligaţia
de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare.

85. În ceea ce priveşte uzufructul:
a) uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără
acordul nudului proprietar;
b) uzufructuarul nu are dreptul de a închiria bunul primit în
uzufruct;
c) uzufructuarul nu are dreptul să cedeze dreptul său unei alte
persoane în niciun caz.

86. Locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în
cartea funciară:
a) sunt opozabile doar proprietarului;
b) sunt opozabile proprietarului şi moştenitorilor acestuia, în
condiţiile şi pentru termenul prevăzute de lege;
c) nu sunt opozabile indiferent de împrejurare.

87. Reprezintă un drept al uzufructuarului:
a) dreptul de a folosi bunul şi de a‐i culege fructele;
b) dreptul de a înstrăina nuda proprietate;
c) dreptul de a greva nuda proprietate cu sarcini reale.


88. Nudul proprietar are următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a se abţine de la orice act sau fapt care ar împie‐
dica sau tulbura exerciţiul normal al uzufructului;
b) obligaţia de a înstrăina nuda proprietate la încetarea uzu‐
fructului;
c) obligaţia de a suporta toate cheltuielile ce apar ca sarcini
anuale ale bunului.
89. Uzufructul se poate constitui:
a) în favoarea unei persoane viitoare;
b) prin uzucapiune;
c) numai prin acte juridice mortis causa.
90. Uzufructul asupra unei creanţe:
a) nu poate fi constituit;
b) este opozabil terţilor în aceleaşi condiţii ca şi cesiunea de
creanţă;
c) poate fi constituit, dar nu este opozabil terţilor.
91. Dreptul de uz:
a) se confundă cu dreptul de uzufruct;
b) este dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar;
c) este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a‐i
culege fructele naturale şi industriale, numai pentru nevoile proprii
şi ale familiei sale.
92. Dreptul de uz:
a) este un drept real principal;
b) este un drept de creanţă;
c) este un drept real accesoriu.
93. Dreptul de uz:
a) poate fi cedat;
b) poate fi arendat;
c) nu poate fi închiriat.
94. Dreptul de abitaţie:
a) este un drept de creanţă;
b) este un drept real accesoriu;
c) este un drept real principal.

95. Dreptul de abitaţie:
a) poate fi închiriat;
b) poate fi cedat;
c) nu poate fi arendat.
96. Dreptul de abitaţie se caracterizează prin următoarele:
a) este un drept sesizabil;
b) este un drept alienabil;
c) are caracter temporar.
97. Uzul şi abitaţia:
a) se constituie prin simpla detenţie precară;
b) se constituie prin act juridic;
c) se constituie doar prin act juridic mortis causa.
98. Servitutea:
a) presupune existenţa a două fonduri învecinate care au pro‐
prietari diferiţi;
b) este un drept real mobiliar;
c) este un drept temporar, deoarece se menţine pe o perioadă
de maximum 5 ani.
99. Dreptul de servitute se poate constitui cu privire la urmă‐
toarele categorii de bunuri:
a) bunuri mobile corporale;
b) numai asupra bunurilor imobile prin natura lor cu construcţii;
c) numai asupra bunurilor imobile prin natura lor cu sau fără
construcţii.
100. Servitutea are următoarele caractere juridice:
a) se instituie în favoarea unui fond şi, ca urmare, apare ca un
accesoriu al acestuia;
b) în privinţa fondului dominant apare ca o obligaţie;
c) în privinţa fondului aservit apare ca un drept.
101. Servitutea se poate constitui:
a) numai în temeiul unui act juridic;
b) în temeiul unui fapt juridic;
c) în temeiul unui act juridic sau prin uzucapiune.

102. Servituţile pozitive:
a) pot fi constituite prin uzucapiune extratabulară;
b) nu pot fi constituite prin uzucapiune;
c) pot fi constituite numai prin uzucapiune tabulară.
103. Servituţile pot fi:
a) pozitive şi neutre;
b) continue şi uniforme;
c) aparente şi neaparente.
104. În cazul servituţilor pozitive:
a) proprietarul fondului aservit exercită o parte din prerogati‐
vele dreptului de proprietate asupra fondului dominant;
b) proprietarul fondului dominant exercită o parte din preroga‐
tivele dreptului de proprietate asupra fondului aservit;
c) proprietarul fondului aservit nu trebuie să se abţină de la
exercitarea unor prerogative ale dreptului său de proprietate.
105. Servituţile aparente:
a) sunt acele servituţi a căror existenţă este atestată de un
semn vizibil de servitute;
b) sunt acele servituţi a căror existenţă este atestată exclusiv
de un act autentic;
c) sunt acele servituţi pentru a căror existenţă este necesar
faptul actual al omului.
106. Proprietarul fondului dominant:
a) poate cauza prejudicii prin exercitarea servituţii, neexistând
niciun impediment în acest sens;
b) poate modifica servitutea, agravând situaţia fondului aservit;
c) pierde dreptul de servitute prin neuz timp de 10 ani.
107. Servitutea se va stinge prin neuz dacă:
a) de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue
ori de la data primului act contrar servituţilor continue a trecut un
termen mai mare de 10 ani;

b) de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue
ori de la data primul act contrar servituţilor continue a trecut un
termen mai mare de 3 ani;
c) servituţile nu se sting prin neuz.
108. În cazul accesiunii imobiliare artificiale:
a) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil revin
proprietarului acelui imobil;
b) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil cu
materialele altuia, revin proprietarului materialelor;
c) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil cu ma‐
terialele altuia, obligă pe proprietarul imobilului la desfiinţarea
construcţiei.
109. În cazul realizării unor construcţii sau plantaţii cu ma‐
terialele altuia:
a) lucrările astfel efectuate se cuvin proprietarului materialelor;
b) proprietarul terenului care a făcut construcţii sau plantaţii va
putea fi obligat să repare şi prejudiciile cauzate persoanei ale cărei
materiale au fost folosite;
c) proprietarul terenului care a făcut construcţii sau plantaţii
este obligat să plătească în toate cazurile numai contravaloarea
materialelor.
110. Realizarea unei construcţii sau plantaţii, cu bună‐credin‐
ţă, asupra terenului altuia:
a) autorul lucrării are dreptul să ceară instanţei înscrierea în
cartea funciară ca proprietar;
b) proprietarul terenului are dreptul să ceară instanţei înscrie‐
rea în cartea funciară ca proprietar;
c) proprietarul terenului îl obligă pe autorul lucrării la desfiin‐
ţarea acesteia.
111. Momentul în care proprietarul terenului devine proprie‐
tar al unei construcţii edificate de o altă persoană pe terenul său,
este acela al:
a) invocării accesiunii;
b) încorporării construcţiei în teren;
c) admiterii acţiunii de constatare a accesiunii.

112. Uzucapiunea:
a) reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate,
prin posesia neîntreruptă în timpul şi condiţiile stabilite de lege;
b) posesia neîntreruptă, timpul şi condiţiile stabilite de lege se
constată pe cale amiabilă de către părţi, fără alte formalităţi;
c) reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate
sau a altor drepturi reale prin posesia neîntreruptă în timpul şi
condiţiile stabilite de lege.

113. Potrivit Codului civil în vigoare, uzucapiunea:
a) este tabulară şi de lungă durată;
b) va putea fi invocată numai în ceea ce priveşte posesiile în‐
cepute sub imperiul Codului civil din 1864;
c) extratabulară presupune o posesie pe o perioadă de 10 ani.

114. Uzucapiunea tabulară presupune:
a) o posesie de 5 ani;
b) o posesie de 10 ani;
c) o posesie de 10 până la 20 de ani.

115. Dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembră‐
mintele sale pot fi înscrise în cartea funciară în temeiul uzuca‐
piunii în folosul celui care l‐a posedat timp de 10 ani în cazul:
a) uzucapiunii tabulare;
b) uzucapiunii de 30 de ani;
c) uzucapiunii extratabulare.
116. În materia uzucapiunii tabulare:
a) nu este necesară buna‐credinţă;
b) buna‐credinţă trebuie să existe atât în momentul înregistrării
cererii, cât şi în momentul intrării în posesia bunului;
c) buna‐credinţă trebuie să existe doar în momentul intrării în
posesie.

117. În materia joncţiunii posesiilor, poate fi autor:
a) orice detentor precar anterior;
b) numai locatarul;
c) posesorul anterior care a transmis posesia posesorului actual.

118. Acţiunea în prestaţie tabulară:
a) nu este supusă prescripţiei extinctive;
b) este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile legii;
c) nu mai este reglementată de Codul civil în vigoare.

119. Acţiunea în rectificare tabulară:
a) este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile;
b) este prescriptibilă extinctiv în toate cazurile;
c) în condiţiile legii, poate fi imprescriptibilă sau prescriptibilă
extinctiv.
1 c) 27 c) 53 c) 79 c)
2 a) 28 b) 54 c) 80 b)
3 c) 29 b) 55 c) 81 c)
4 c) 30 a) 56 a) 82 b)
5 c) 31 c) 57 b) 83 c)
6 b) 32 c) 58 a) 84 b)
7 a) 33 b) 59 a) 85 a)
8 b) 34 b) 60 b) 86 b)
9 c) 35 b) 61 a) 87 a)
10 c) 36 b) 62 a) 88 a)
11 b) 37 c) 63 c) 89 b)
12 b) 38 a) 64 c) 90 b)
13 a) 39 a) 65 b) 91 c)
14 c) 40 a) 66 b) 92 a)
15 c) 41 b) 67 a) 93 c)
16 c) 42 a) 68 c) 94 c)
17 b) 43 c) 69 b) 95 c)
18 a) 44 a) 70 c) 96 c)
19 b) 45 b) 71 c) 97 b)
20 b) 46 a) 72 a) 98 a)
21 c) 47 b) 73 b) 99 c)
22 c) 48 a) 74 b) 100 a)
23 a) 49 b) 75 a) 101 c)
24 b) 50 a) 76 a) 102 a)
25 b) 51 c) 77 a) 103 c)
26 a) 52 c) 78 c) 104 b)

105 a) 109 b) 113 c) 117 c)
106 a) 110 b) 114 a) 118 b)
107 a) 111 b) 115 c) 119 c)
108 a) 112 c) 116 b)
Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea
a III‐a – Despre bunuri, Titlurile I‐VIII;
Bîrsan, C., Drept civil. Drepturile reale principale în regle‐
mentarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013;
Boroi, G., Anghelescu, C.A., Nazat, B., Curs de drept civil. Drep‐
turile reale principale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013;
Urs, I.R., Ispas, P.‐E., Drept civil. Drepturi Reale, Ed. Universit‐
ăţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2012.
§2. DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ
A OBLIGAŢIILOR
1. Teste grilă
1. Subiectul activ în cadrul raportului juridic de obligaţii civile
se numeşte:
a) debitor;
b) creditor;
c) locator.

2. Obligaţiile de a face:
a) sunt întotdeauna obligaţii de rezultat;
b) pot fi obligaţii de rezultat sau, după caz, de mijloace;
c) sunt întotdeauna obligaţii de mijloace.

3. Obligaţiile de mijloace:
a) mai sunt numite şi obligaţii de diligenţă;
b) presupun garantarea creditorului că rezultatul urmărit va fi
atins;
c) se subclasifică în obligaţii de rezultat, perfecte şi imperfecte.

4. Pot face obiectul unei ipoteci:
a) universalităţile de bunuri;
b) bunurile inalienabile;
c) doar bunurile imobile.

5. Reprezintă mijloc juridic ofensiv de asigurare a realizării
dreptului de creanţă:
a) acţiunea în executare silită;
b) excepţia, invocată de creditor în faţa instanţei de judecată;
c) excepţia, invocată de debitor în faţa instanţei de judecată.

6. Contractul reprezintă:
a) acordul dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a
constitui un raport juridic;

b) acordul de voinţă numai dintre două persoane cu intenţia de
a constitui, a modifica şi a stinge un raport juridic;
c) acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane cu
intenţia de a constitui, a modifica sau a stinge un raport juridic.

7. După conţinut, contractele se clasifică în:
a) contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit;
b) contracte consensuale, contracte solemne şi contracte reale;
c) contracte sinalagmatice şi contracte unilaterale.

8. În funcţie de scopul urmărit de părţi, contractele se clasifică
în:
a) contracte consensuale, solemne şi reale;
b) contracte cu titlu oneros şi cu titlu gratuit;
c) contracte sinalagmatice şi unilaterale.

9. După modul de formare, distingem între:
a) contracte consensuale, solemne şi reale;
b) contracte sinalagmatice şi unilaterale;
c) contracte consensuale şi sinalagmatice.

10. Reprezintă condiţie de fond esenţială pentru validitatea
contractului:
a) capacitatea de a contracta;
b) obiectul determinabil şi ilicit;
c) cauza determinată şi morală.

11. Ca regulă, contractele se încheie în mod valabil:
a) în formă autentică;
b) prin simplul acord de voinţă al părţilor, exprimat în formă
autentică;
c) prin simplul acord de voinţă al părţilor, conform principiului
consensualismului.

12. O propunere constituie ofertă de a contracta:
a) dacă este exprimată în scris;
b) dacă are elemente suficiente pentru formarea contractului;
Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor 77

c) dacă are toate elementele, principale şi secundare, pentru
formarea contractului.

13. Revocarea ofertei de a contracta:
a) trebuie să intervină obligatoriu înainte ca oferta să ajungă la
destinatar;
b) poate interveni şi înainte de expirarea duratei prevăzute
pentru acceptare;
c) nu poate interveni în niciun caz, ofertantul fiind ţinut de
oferta sa.

14. Solicitarea de a formula oferte de contractare, adresată
uneia sau mai multor persoane determinate:
a) constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta;
b) nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a contracta;
c) nu este reglementată de Codul civil în vigoare.

15. Acceptarea ofertei de a contracta reprezintă:
a) orice act ori fapt al destinatarului, dacă indică acordul cu
privire la ofertă;
b) orice act ori fapt al destinatarului, dacă indică acordul cu
privire la ofertă, dar cu modificări ori completări;
c) numai un înscris constatator al ofertei.

16. Acceptarea ofertei de a contracta trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să fie în concordanţă cu oferta de a contracta, destinatarul
trebuind să accepte integral şi întocmai oferta;
b) poate fi exprimată şi după expirarea termenului prevăzut în
oferta de a contracta;
c) poate fi exprimată în termenul prevăzut în oferta de a con‐
tracta, cu modificări şi completări.

17. În practică, dacă ofertantul şi acceptantul ofertei de a con‐
tracta nu se află în acelaşi loc, contractul se consideră încheiat:
a) în momentul în care ofertantul a luat cunoştinţă de accep‐
tare în orice mod;

b) în momentul în care destinatarul îşi manifestă acordul de
voinţă cu privire la ofertă, chiar dacă nu a expediat acceptarea;
c) în momentul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar
dacă acesta nu a luat cunoştinţă de conţinutul ei, din motive neim‐
putabile.

18. Reprezintă loc al încheierii contractului:
a) locul în care acceptarea ajunge la ofertant;
b) domiciliul destinatarului acceptării;
c) domiciliul destinatarului ofertei.

19. Principiul pacta sunt servanda presupune că:
a) un contract produce efecte numai faţă de părţile contrac‐
tante;
b) un contract produce efecte şi faţă de terţe persoane;
c) un contract are putere de lege între părţile contractante.

20. Oferta devine caducă:
a) dacă acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit;
b) dacă oferta nu ajunge la acceptant în termenul stabilit;
c) dacă acceptantul modifică sau completează conţinutul ofertei.

21. În virtutea principiului relativităţii efectelor contractului:
a) contractul produce efecte între părţi, avânzi‐cauză şi terţi;
b) contractul produce efecte şi faţă de terţi;
c) contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege
nu se prevede altfel.

22. Avânzii‐cauză:
a) reprezintă persoane străine de contract, faţă de aceştia con‐
tractul neproducând efecte;
b) reprezintă persoane care au participat direct la încheierea
contractului;
c) reprezintă persoane care nu au participat la încheierea con‐
tractului, dar efectele contractului se produc şi faţă de ele.


23. Categoria avânzilor‐cauză cuprinde:
a) doar succesorii universali şi cu titlu universal;
b) şi succesorii cu titlu particular;
c) terţii.

24. Succesorii cu titlu particular, în calitate de avânzi‐cauză:
a) dobândesc un drept subiectiv privit în mod individual;
b) dobândesc un întreg patrimoniu;
c) dobândesc o fracţiune dintr‐un patrimoniu.

25. Promisiunea faptei altuia:
a) reprezintă o excepţie reală de la principiul relativităţii efec‐
telor contractului;
b) reprezintă o excepţie aparentă de la principiul pacta sunt
servanda;
c) reprezintă o excepţie aparentă de la principiul relativităţii
efectelor contractului.

26. Stipulaţia pentru altul trebuie să îndeplinească următoa‐
rele condiţii:
a) beneficiarul stipulaţiei trebuie să fie în mod obligatoriu
determinat ab initio;
b) să existe intenţia de a contracta în interes propriu;
c) voinţa de a stipula în folosul unei terţe persoane să fie neîn‐
doielnică.

27. Simulaţia reprezintă:
a) operaţiunea juridică ce constă în încheierea între aceleaşi
părţi a două contracte, contractul secret corespunzând voinţei
reale a părţilor;
b) operaţiunea juridică ce constă în încheierea unui contract
secret prin care părţile extind efectele contractului şi asupra ter‐
ţilor;
c) operaţiunea juridică ce constă în încheierea între aceleaşi
părţi a două contracte, contractul public corespunzând voinţei
reale a părţilor.


28. Pentru a fi în prezenţa simulaţiei, trebuie îndeplinită una
dintre următoarele condiţii:
a) actul public să corespundă voinţei reale a părţilor;
b) actul secret să fie încheiat concomitent sau anterior încheie‐
rii actului public;
c) actul secret să fie încheiat concomitent sau ulterior încheierii
contractului public.

29. În cazul simulaţiei, actul secret:
a) poate fi invocat împotriva terţilor de bună‐credinţă care au
dobândit drepturi de la achizitorul aparent;
b) nu produce efecte nici faţă de părţi dacă nu îndeplineşte
condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă;
c) nu produce efecte în niciun caz asupra avânzilor‐cauză.

30. Reprezintă efect specific al contractului sinalagmatic:
a) simulaţia;
b) stipulaţia pentru altul;
c) excepţia de neexecutare a contractului.

31. Reprezintă o condiţie necesară pentru invocarea excepţiei
de neexecutare a contractului:
a) obligaţiile părţilor să izvorască din acelaşi contract;
b) obligaţiile părţilor pot izvorî din contracte diferite;
c) neexecutarea să se datoreze faptei celui care invocă excepţia.

32. Rezoluţiunea contractelor presupune:
a) desfiinţarea contractului pentru viitor;
b) desfiinţarea contractului atât pentru viitor, cât şi pentru trecut;
c) desfiinţarea contractului numai pentru trecut.

33. Rezoluţiunea contractului va fi dispusă de către instanţa
de judecată:
a) chiar dacă debitorul obligaţiei neexecutate nu a fost pus în
întârziere;
b) numai dacă neexecutarea este totală;
c) numai dacă debitorul obligaţiei neexecutate a fost pus în
întârziere.

34. În cazul în care se dispune rezoluţiunea contractului:
a) se consideră că acel contract nu a fost niciodată încheiat;
b) fructele culese de dobânditor se restituie în toate cazurile;
c) părţile nu vor fi puse în situaţia anterioară încheierii contrac‐
tului, rezoluţiunea operând doar pentru viitor.

35. Rezilierea contractelor:
a) operează numai pentru viitor;
b) are ca efect restituirea prestaţiilor executate de părţile con‐
tractului cu executare dintr‐o dată;
c) nu se aplică contractelor cu executare succesivă.

36. Reprezintă fapt juridic licit:
a) gestiunea de afaceri;
b) stipulaţia pentru altul;
c) simulaţia.

37. În cazul gestiunii de afaceri:
a) gerantul nu trebuie să aibă capacitate de exerciţiu;
b) intervenţia gerantului nu trebuie să fie utilă geratului;
c) geratul trebuie să fie complet străin de operaţiunea pe care
gerantul o săvârşeşte în interesul său.

38. Gestiunea de afaceri dă naştere următoarelor obligaţii în
sarcina gerantului:
a) obligaţia de a continua gestiunea începută până ce geratul
sau moştenitorii acestuia o vor prelua;
b) obligaţia să îl indemnizeze pe gerat pentru cheltuielile nece‐
sare efectuate;
c) niciuna dintre variantele de mai sus.

39. În ceea ce priveşte plata lucrului nedatorat:
a) datoria pentru care s‐a făcut plata trebuie să existe;
b) plata să fi fost făcută din eroare;
c) datoria pentru care s‐a făcut plata trebuie să existe şi să fie
scadentă.


40. Dacă plata nedatorată a constat într‐o sumă de bani sau o
cantitate de bunuri de gen:
a) accipiensul va restitui în toate cazurile o sumă de bani;
b) accipiensul va trebui să restituie aceeaşi sumă sau bunuri de
aceeaşi calitate şi cantitate;
c) în toate cazurile plata nedatorată trebuie să constea în a da
un bun individual determinat.

41. Ca efect al plăţii nedatorate:
a) accipiensul de rea‐credinţă va restitui doar lucrul primit, nu şi
fructele acestuia;
b) accipiensul de bună‐credinţă va restitui inclusiv fructele
bunului primit;
c) dacă a înstrăinat lucrul, accipiensul de bună‐credinţă va resti‐
tui numai preţul primit.

42. Acţiunea în restituirea plăţii nedatorate:
a) îl are ca titular pe accipiensul de bună‐credinţă;
b) este supusă în toate cazurile termenului general de prescrip‐
ţie extinctivă;
c) poate fi exercitată şi de creditorii chirografari ai lui solvens
pe calea acţiunii oblice.

43. Îmbogăţirea fără justă cauză:
a) presupune mărirea patrimoniului unei persoane pe seama
patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei juridic pentru
aceasta;
b) nu este reglementată de Codul civil ca izvor de obligaţii;
c) presupune existenţa unei cauze legitime pentru mărirea unui
patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu.

44. Acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă
cauză:
a) va fi admisă chiar dacă titularul putea intenta acţiune în
revendicare;
b) este supusă termenului general de prescripţie de 10 ani;
c) nu va fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă ac‐
ţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

45. În virtutea obligaţiei de restituire, în cazul îmbogăţirii fără
justă cauză:
a) cel care şi‐a micşorat patrimoniul poate solicita mai mult
decât valoarea cu care s‐a micşorat patrimoniul său;
b) cel care şi‐a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie
decât în măsura creşterii patrimoniului său;
c) cel care şi‐a mărit patrimoniul va putea fi obligat să restituie
dublul îmbogăţirii sale.

46. Reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale:
a) gestiunea de afaceri;
b) răspunderea pentru fapta altuia;
c) plata lucrului nedatorat.

47. Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie
sunt:
a) fapta ilicită şi vinovăţia;
b) fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia;
c) fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia
sub forma intenţiei.

48. În materia răspunderii civile delictuale:
a) prejudiciul poate fi material sau moral;
b) prejudiciul poate fi doar material;
c) prejudiciul material cuprinde un singur element, şi anume
pierderea suferită.

a) prejudiciul moral nu se repară;
b) prejudiciul trebuie să fie cert;
c) prejudiciul trebuie să fi fost reparat.

50. Pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie:
a) să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui inte‐
res legitim;
b) să fie eventual;
c) să fi fost reparat de o altă persoană.


51. Reprezintă principiu al reparării prejudiciului:
a) principiul reparării prin echivalent a prejudiciului;
b) principiul reparării parţiale a prejudiciului;
c) principiul reparării în natură a prejudiciului.

52. Reprezintă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei:
a) legitima apărare;
b) forţa majoră;
c) cazul fortuit.

53. Nu reprezintă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei:
a) forţa majoră;
b) starea de necesitate;
c) îndeplinirea unei activităţi impuse de lege.

54. Consimţământul victimei exonerează de răspundere civilă
dacă:
a) este dat ulterior săvârşirii faptei;
b) este dat pentru producerea prejudiciului;
c) este dat pentru săvârşirea unei fapte prejudiciabile.

55. Reprezintă cauză care înlătură raportul de cauzalitate
dintre fapta ilicită şi prejudiciu:
a) legitima apărare;
b) exercitarea normală a unui drept subiectiv;
c) forţa majoră.

a) minorii care au împlinit vârsta de 14 ani sunt prezumaţi că au
discernământ;
b) minorul în vârstă de 12 va răspunde pentru fapta ilicită să‐
vârşită în toate cazurile;
c) vor răspunde pentru fapta proprie doar majorii.

57. În cazul răspunderii civile delictuale a persoanei juridice:
a) victima poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în
temeiul răspunderii pentru fapta altei persoane;

b) victima nu poate să se îndrepte împotriva persoanei fizice
din organul de conducere al persoanei juridice;
c) victima poate pretinde despăgubiri de la persoana juridică în
solidar cu persoana fizică din organul de conducere al persoanei
juridice.

58. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub
interdicţie:
a) se angajează dacă sunt îndeplinite doar condiţia prejudiciului
şi a faptei ilicite;
b) nu se va angaja dacă făptuitorul nu răspunde pentru fapta
proprie;
c) se angajează dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civi‐
le delictuale pentru fapta proprie.

59. În cazul răspunderii pentru fapta minorului sau a celui pus
sub interdicţie:
a) victima nu poate pretinde despăgubiri decât de la autorul
faptei ilicite;
b) victima poate pretinde despăgubiri doar de la părinţii făptui‐
torului;
c) victima poate pretinde despăgubiri de la persoana respon‐
sabilă de supravegherea minorului sau a celui pus sub interdicţie
din momentul săvârşirii faptei ilicite.

60. Reprezintă o condiţie specială a răspunderii comitentului
pentru fapta prepusului său:
a) existenţa prejudiciului;
b) fapta ilicită să fie săvârşită de prepus în legătură cu scopul
funcţiilor încredinţate;
c) să existe o faptă ilicită săvârşită de prepus, chiar când acesta
se afla în concediu.

61. Comitentul răspunde pentru prejudiciul cauzat de prepus
prin depăşirea funcţiei încredinţate dacă:
a) între exerciţiul funcţiei şi fapta ilicită există o legătură de
cauzalitate, iar fapta a fost săvârşită în interesul comitentului;

b) victima a cunoscut că prepusul a săvârşit fapta cu depăşirea
limitelor funcţiei încredinţate;
c) între exerciţiul funcţiei şi fapta ilicită există o legătură de
cauzalitate, iar fapta a fost săvârşită în interesul prepusului.

62. În cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului,
victima are următoarea posibilitate să îşi recupereze prejudiciul:
a) numai de la prepus;
b) numai de la comitent;
c) şi de la prepus.

63. În ipoteza în care prepuşii aceluiaşi comitent au cauzat
prejudicii unui terţ:
a) răspunderea prepuşilor este solidară;
b) comitentul nu va putea fi obligat să plătească despăgubiri
victimei;
c) după plata despăgubirilor, comitentul nu se poate subroga în
drepturile victimei.

64. Plata reprezintă:
a) un mijloc juridic de stingere a obligaţiilor civile;
b) o modalitate de executare silită a obligaţiilor civile;
c) un mijloc de modificare a obligaţiilor civile.

65. Plata poate fi făcută:
a) numai de către debitor personal;
b) şi de reprezentantul debitorului;
c) numai de un terţ.

66. Poate avea calitatea de accipiens:
a) persoana indicată de creditor să primească plata;
b) debitorul;
c) numai creditorul personal.

67. Plata este:
a) o modalitate de executare silită a obligaţiilor civile;
b) cu unele excepţii, indivizibilă;
c) în toate cazurile indivizibilă.

68. Este loc al plăţii:
a) domiciliul creditorului în toate cazurile;
b) locul stabilit de părţi în contract;
c) domiciliul debitorului în toate cazurile.

69. În cazul imputaţiei legale a plăţii, se aplică următoarele re‐
guli:
a) în primul rând se sting datoriile negarantate;
b) în primul rând se sting datoriile cele mai oneroase;
c) în primul rând se sting datoriile ajunse la scadenţă.

70. Plata se va putea face anticipat dacă:
a) plata anticipată este interzisă;
b) nu este contrară naturii contractului;
c) plata se face în toate cazurile doar la scadenţă.

71. Reprezintă un caracter juridic al amenzilor cominatorii:
a) mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligaţiilor;
b) caracterul reparator al prejudiciului suferit de creditor;
c) caracterul limitat în timp.

72. Daunele‐interese se acordă dacă este îndeplinită şi una
a) obligaţia să fi fost executată integral;
b) existenţa unui prejudiciu;
c) debitorul să nu aibă nicio culpă în neexecutarea obligaţiei.

73. Daunele‐interese pot fi evaluate:
a) doar pe cale convenţională şi pe cale judecătorească;
b) doar pe cale legală şi pe cale convenţională;
c) şi pe cale convenţională.

74. Daunele‐interese moratorii:
a) sunt datorate, în principiu, din ziua scadenţei obligaţiei de
plată;
b) se pot acorda numai după ce creditorul face dovada existen‐
ţei prejudiciului;

c) se pot acorda doar după ce creditorul face dovada existenţei
şi întinderii prejudiciului.

75. Clauza penală:
a) reprezintă evaluarea daunelor‐interese pe cale judecătorească;
b) stipulaţie convenţională prin care debitorul se obligă la o
anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale;
c) reprezintă evaluarea daunelor‐interese pe cale legală.

76. Nu vor fi supuse cesiunii de creanţă:
a) creanţele transmisibile;
b) creanţele declarate inalienabile de către părţi, dacă există un
interes legitim în acest sens;
c) creanţele care au ca obiect o sumă de bani.

77. Cesiunea de creanţă:
a) se realizează în mod valabil doar cu acordul debitorului
cedat;
b) cu titlu oneros se încheie în formă autentică;
c) poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

78. Cesiunea de creanţă:
a) este un contract şi se încheie cu îndeplinirea condiţiilor de
validitate;
b) este un act juridic unilateral;
c) poate fi doar cu titlu oneros.

79. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei:
a) este un mijloc de transformare a obligaţiilor civile;
b) nu este reglementată de Codul civil;
c) poate fi legală sau convenţională.

80. Reprezintă caz de subrogaţie legală în drepturile credito‐
rului:
a) subrogaţia consimţită de debitor;
b) cazul moştenitorului care plăteşte din bunurile sale datoriile
moştenirii;
c) cazul celui care se îmbogăţeşte fără just temei.

81. Subrogaţia consimţită de creditor:
a) îşi are izvorul în acordul dintre creditor şi debitor;
b) se realizează şi cu acordul debitorului;
c) se realizează la momentul plăţii primite de la terţ.
82. În cazul subrogaţiei consimţite de debitor:
a) împrumutul şi plata datoriei trebuie să îmbrace forma înscri‐
sului autentic;
b) împrumutul şi plata datoriei trebuie să îmbrace forma înscri‐
sului sub semnătură privată fără dată certă;
c) în chitanţa liberatorie trebuie să fie prevăzut că plata a fost
făcută cu banii împrumutaţi de la noul creditor.
83. Pentru a fi în prezenţa novaţiei, trebuie îndeplinită şi una
din următoarele condiţii:
a) să existe o obligaţie veche nulă sau anulabilă;
b) noua obligaţie să fie valabilă;
c) noua obligaţie să aibă în mod obligatoriu aceleaşi părţi ca şi
vechea obligaţie.
84. În materia novaţiei:
a) ipotecile care garantau creanţa iniţială însoţesc în toate
cazurile noua creanţă;
b) noul debitor va putea opune creditorului toate mijloacele de
apărare pe care le avea la îndemână debitorul iniţial;
c) novaţia între creditor şi un debitor solidar îi liberează pe
ceilalţi codebitori cu privire la creditor.
85. Compensaţia:
a) are ca obiect numai o sumă de bani;
b) are ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungibile de aceeaşi
natură;
c) are ca obiect bunuri insesizabile.
86. Compensaţia legală operează dacă este îndeplinită şi una
a) dacă o datorie este scadentă şi una este nescadentă;
b) şi când creanţele au ca obiect bunuri fungibile;
c) numai când creanţele au ca obiect o sumă de bani.

87. Remiterea de datorie:
a) constă în operaţiunea prin care creditorul îl liberează pe
debitor de executarea obligaţiei sale;
b) poate fi făcută numai prin acte între vii;
c) poate fi făcută numai prin înscris autentic.

88. În cazul remiterii de datorie:
a) se stinge doar obligaţia principală;
b) faţă de un fideiusor, ea nu îl liberează pe debitorul principal;
c) se aplică întotdeauna forma înscrisului autentic.

89. Pentru exercitarea acţiunii oblice trebuie îndeplinită, prin‐
tre altele, şi următoarea condiţie:
a) creditorul trebuie să aibă titlu executoriu;
b) debitorul trebuie să introducă acţiunea în nume propriu;
c) debitorul refuză să introducă acţiunea.

90. În materia acţiunii oblice:
a) pârâtul nu îi poate opune creditorului apărările pe care le‐ar
fi putut opune debitorului;
b) dreptul readus în patrimoniul debitorului va servi doar credi‐
torului reclamant;
c) hotărârea judecătorească va fi opozabilă debitorului doar
dacă acesta a fost introdus în proces.

91. Prin acţiunea pauliană poate fi revocat:
a) orice act care priveşte drepturi personale nepatrimoniale;
b) actul prin care debitorul refuză să se îmbogăţească;
c) actul de renunţare la succesiune făcut în frauda creditorului.

92. Reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii pauliene:
a) existenţa unui titlu executoriu;
b) creditorul să aibă o creanţă certă la data introducerii acţiunii;
c) buna‐credinţă a debitorului.

93. Dacă acţiunea pauliană este admisă:
a) actul atacat va fi declarat inopozabil faţă de reclamant şi faţă
de creditorii care au intervenit în cauză;

b) bunul urmărit nu poate fi păstrat în niciun caz de terţul do‐
bânditor;
c) prin hotărârea judecătorească bunul urmărit este pus în
toate cazurile la dispoziţia creditorilor pentru repararea prejudi‐
ciului suferit.

94. Fideiusiunea este un contract:
a) principal;
b) sinalagmatic şi unilateral;
c) solemn.

95. În materia fideiusiunii:
a) creditorul îl poate urmări direct pe fideiusor dacă debitorul
nu îşi execută obligaţia la scadenţă;
b) beneficiul de diviziune va putea fi invocat de debitor;
c) beneficiul de discuţiune se va putea face pentru prima oară
în căile de atac.

96. Ipoteca se caracterizează prin aceea că:
a) este divizibilă;
b) este un drept real principal;
c) este un drept real.

97. Ipoteca se poate strămuta:
a) dacă bunul grevat a pierit;
b) în niciun caz;
c) doar în cazul bunurilor imobile.

98. Beneficiază de ipotecă legală:
a) antreprenorul asupra lucrării efectuate, pe o perioadă de 10
ani;
b) vânzătorul, asupra bunului imobil vândut, pentru preţul da‐
torat;
c) minorii şi interzişii judecătoreşti.


1 b) 26 c) 51 c) 76 b)
2 b) 27 a) 52 a) 77 c)
3 a) 28 b) 53 a) 78 a)
4 a) 29 b) 54 c) 79 c)
5 a) 30 c) 55 c) 80 b)
6 c) 31 a) 56 a) 81 c)
7 c) 32 b) 57 c) 82 c)
8 b) 33 c) 58 c) 83 b)
9 a) 34 a) 59 c) 84 c)
10 a) 35 a) 60 b) 85 b)
11 c) 36 a) 61 a) 86 b)
12 b) 37 c) 62 c) 87 a)
13 b) 38 a) 63 a) 88 b)
14 b) 39 b) 64 a) 89 c)
15 a) 40 b) 65 b) 90 c)
16 a) 41 c) 66 a) 91 c)
17 c) 42 c) 67 b) 92 b)
18 a) 43 a) 68 b) 93 a)
19 c) 44 c) 69 c) 94 c)
20 a) 45 b) 70 b) 95 a)
21 c) 46 b) 71 a) 96 c)
22 c) 47 b) 72 b) 97 a)
23 b) 48 a) 73 c) 98 b)
24 a) 49 b) 74 a)
25 c) 50 a) 75 b)
Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea
a III‐a – Despre bunuri, Titlurile I‐VIII;
Boroi, G., Ilie, Al., Comentariile Codului civil. Garanţiile perso‐
nale. Privilegiile şi garanţiile reale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Pop, L., Popa, I.‐F., Vidu, S.‐I., Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
Turcu, I., Noul Cod Civil. Comentarii şi explicaţii, Cartea V. Des‐
pre obligaţii, art. 1164‐1649, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011;
Urs, I.R., Ispas, P.‐E., Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Ed. Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2012.
Secţiunea a 3‐a.
CONTRACTE SPECIALE. SUCCESIUNI
Anul III de studiu
§1. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE
1. Teste grilă
1. Donaţia sub forma darului manual se încheie:
a) prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute;
b) prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunu‐
lui;
c) prin înscris autentic, însoţit de remiterea bunului.

2. Promisiunea de donaţie:
a) trebuie să îmbrace forma autentică sub sancţiunea nulităţii;
b) poate îmbrăca şi forma înscrisului sub semnătură privată;
c) nu este reglementată de Codul civil.

3. Donaţia se încheie în mod valabil:
a) prin acordul de voinţă al părţilor;
b) prin acceptarea donaţiei de către donator;
c) prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

4. Pot forma obiectul darului manual:
a) bunurile imobile;
b) bunurile viitoare;
c) bunurile mobile corporale.

5. Nerespectarea formei autentice a contractului de donaţie
este sancţionată cu:
a) rezilierea;
b) nulitatea relativă;
c) nulitatea absolută.


6. Darul manual:
a) nu presupune tradiţiunea bunului;
b) este un contract real;
c) este un contract solemn.
7. Dacă se donează bunul altuia, contractul de donaţie este
supus:
a) nulităţii absolute;
b) nulităţii relative;
c) contractul este valabil cu îndeplinirea formalităţilor legale.
8. Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi accep‐
tare separate:
a) numai oferta trebuie să îmbrace forma autentică;
b) numai acceptarea trebuie să îmbrace forma autentică;
c) atât oferta, cât şi acceptarea trebuie să îmbrace forma auten‐
tică;
9. Donatorul răspunde pentru evicţiune:
a) în toate cazurile;
b) în cazul în care a promis expres această garanţie;
c) numai în cazul darului manual şi al donaţiei cu sarcină.
10. În ceea ce priveşte garanţia contra viciilor ascunse ale bu‐
nului donat, este falsă următoarea afirmaţie:
a) donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului
donat;
b) în cazul donaţiei cu sarcini, în limita valorii acestora, dona‐
torul răspunde pentru viciile ascunse ca şi vânzătorul;
c) dacă donatorul a cunoscut viciile ascunse şi nu le‐a adus la
cunoştinţa donatarului la încheierea contractului, va fi ţinut să
repare prejudiciul cauzat donatarului prin vicii.
11. Reprezintă cauză de revocare pentru neexecutarea dona‐
ţiei:
a) dacă donatorul nu îşi execută sarcina la care s‐a obligat;
b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale faţă de
donator;
c) dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s‐a obligat.
Drept civil. Contracte speciale 95

12. În materia contractului de donaţie, nu reprezintă caz de
ingratitudine:
a) cazul în care donatarul nu îşi execută sarcina la care s‐a
obligat prin contractul de donaţie;
b) cazul în care donatarul a atentat la viaţa donatorului;
c) cazul în care donatarul se face vinovat de fapte penale faţă
de donator.

13. Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru
ingratitudine a donaţiei se prescrie în termen de:
a) trei ani din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a
săvârşit fapta de ingratitudine;
b) un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a
săvârşit fapta de ingratitudine;
c) cinci ani din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a
săvârşit fapta de ingratitudine.

14. Cererea de revocare pentru ingratitudine:
a) se prescrie în termen de trei ani;
b) poate fi exercitată numai împotriva donatarului;
c) în caz de deces al donatarului, nu va putea fi continuată
împotriva moştenitorilor acestuia.

15. În caz de neexecutare a sarcinii la care donatarul s‐a
obligat:
a) dreptul la acţiunea prin care se solicită executarea sarcinii se
prescrie în termen de un an de la data la care sarcina trebuia
executată;
b) donatorul va putea solicita numai revocarea donaţiei;
c) succesorii în drepturi ai donatorului vor putea solicita revo‐
carea donaţiei.

16. Contractul de locaţiune este un contract:
a) translativ de proprietate;
b) aleatoriu;
c) cu titlu oneros.


17. Contractul de locaţiune poate avea ca obiect:
a) numai un bun imobil;
b) bunuri imobile şi mobile;
c) numai o construcţie cu destinaţia de locuinţă.

18. Preţul locaţiunii poartă denumirea de:
a) rentă;
b) sultă;
c) chirie.

19. Obligaţia debitorului (întreţinătorului) este o obligaţie:
a) „de a da”, personală;
b) „de a face”, strict personală;
c) „de a face”, dar nu strict personală, fiind transmisibilă la
deces moştenitorilor săi.

20. Dacă părţile nu au prevăzut în contract durata locaţiunii ce
are ca obiect o locuinţă nemobilată, contractul se consideră în‐
cheiat pe o perioadă de:
a) un an;
b) 3 ani;
c) 49 de ani.

21. Reprezintă o obligaţie principală a locatorului:
a) predarea bunului împreună cu accesoriile sale;
b) să folosească bunul cu prudenţa şi diligenţa unui bun pro‐
prietar;
c) să execute reparaţiile locative rezultate din folosinţa lucrului.

22. Dacă locatarul modifică bunul ori îi schimbă destinaţia,
locatorul va avea posibilitatea să solicite:
a) daune‐interese şi după caz, rezoluţiunea contractului;
b) daune‐interese şi, după caz, rezilierea contractului;
c) amenzi civile.


23. În ceea ce priveşte răspunderea pentru vicii a locatorului:
a) răspunde doar pentru viciile aparente;
b) răspunde pentru viciile care împiedică sau micşorează folo‐
sirea bunului;
c) răspunde numai pentru viciile care au survenit în cursul
locaţiunii.

24. Locatorul este ţinut să îl garanteze pe locatar împotriva
tulburărilor:
a) de fapt cauzate de un terţ care nu pretinde un drept asupra
bunului;
b) de drept cauzate de un terţ numai dacă există şi o tulburare
de fapt;
c) de drept cauzate de un terţ chiar şi în lipsa unei tulburări de
fapt.

25. Dacă locatorul refuză nejustificat predarea bunului dat în
locaţiune, locatarul va avea posibilitatea să solicite:
a) anularea contractului;
b) predarea silită a bunului;
c) rezoluţiunea contractului, cu daune‐interese.

26. Locatarul poate subcontracta sau ceda contractul de loca‐
ţiune:
a) numai cu acordul locatorului, necesar în toate cazurile;
b) numai în ceea ce priveşte locaţiunile ce au ca obiect bunuri
imobile;
c) numai cu acordul scris al locatorului când locaţiunea are ca
obiect bunuri mobile.

27. În cazul unei cesiuni a contractului de locaţiune de către
locatar:
a) locatorul nu trebuie să fie notificat;
b) se schimbă persoana locatarului;
c) se schimbă persoana locatorului.


28. Contractul de locaţiune încetează prin:
a) expirarea termenului;
b) decesul locatorului;
c) decesul locatarului.

29. Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul loca‐
tarului este opozabil:
a) în cazul imobilelor, fără îndeplinirea vreunei condiţii supli‐
mentare;
b) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea
a fost notată în cartea funciară;
c) numai în ceea ce priveşte locaţiunile încheiate pe un termen
mai mare de 10 ani.

30. Contractul de mandat:
a) poate fi numai cu titlu gratuit;
b) dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit;
c) se poate încheia numai între persoane fizice.

31. Mandatul poate fi:
a) cu sau fără reprezentare;
b) numai cu titlu oneros;
c) un contract aleatoriu.

32. Mandatul cu reprezentare:
a) poate fi încheiat numai în formă scrisă;
b) dat pentru încheierea unui contract de vânzare‐cumpărare a
unui teren trebuie să îmbrace forma înscrisului sub semnătură
privată;
c) poate fi încheiat, în condiţiile legii, şi în forma înscrisului sub
semnătură privată.

33. Dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de
mandat încetează:
a) în termen de 3 ani de la data încheierii lui;
b) în termen de 5 ani de la data încheierii lui;
c) în termen de un an de la data încheierii lui.


34. Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze:
a) numai acte de administrare;
b) şi acte de dispoziţie;
c) numai acte de conservare şi acte de administrare.

35. Mandatarul:
a) poate avea capacitate de exerciţiu restrânsă;
b) poate solicita plata cheltuielilor făcute cu mandatul numai
dacă se încheie actul juridic pentru care mandatul a fost acordat;
c) datorează dobânzi dacă a întrebuinţat în interesul său su‐
mele de bani cuvenite mandantului, din ziua întrebuinţării.

36. Mandatarul îşi va putea substitui un terţ pentru îndeplini‐
rea mandatului:
a) dacă apariţia unor cauze neprevăzute îl împiedică să aducă la
îndeplinire mandatul;
b) substituirea este interzisă de Codul civil;
c) substituirea se poate face oricând prin voinţa mandatarului.

37. Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de
mandatar în executarea mandatului dacă:
a) prejudiciul provine din culpa mandatarului;
b) prejudiciul are o valoare însemnată;
c) prejudiciul nu provine din culpa mandatarului.

38. Mandantul este obligat să plătească mandatarului o remu‐
neraţie:
a) numai dacă mandatul a fost executat;
b) chiar şi în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul
nu a putut fi executat;
c) chiar şi în cazul mandatului cu titlu gratuit.

39. Mandatul încetează şi prin unul din următoarele moduri:
a) numai la moartea mandantului;
b) şi în cazul revocării sale de către mandant;
c) şi în cazul revocării sale de către mandatar.


40. Revocarea mandatului de către mandant:
a) poate fi numai expresă;
b) poate interveni numai dacă mandatul nu a fost declarat ire‐
vocabil;
c) intervine atunci când un nou mandatar primeşte împuterni‐
cire pentru aceeaşi afacere.

41. Renunţarea la mandat de către mandatar:
a) poate interveni oricând;
b) nu poate opera în cazul mandatului cu titlu oneros;
c) poate opera numai în cazul mandatului cu titlu oneros.

42. Contractul de depozit:
a) trebuie încheiat în formă scrisă pentru a putea fi dovedit;
b) trebuie încheiat în formă scrisă pentru a se naşte în mod
valabil;
c) în lipsă de stipulaţie contrară, se prezumă că este cu titlu
oneros.

43. În ceea ce priveşte restituirea bunului dat în depozit:
a) bunul se restituie în starea în care se află la data restituirii;
b) în toate cazurile se restituie contravaloarea bunului;
c) restituirea nu se va putea face către moştenitorii deponen‐
tului.

44. Depozitul necesar:
a) se încheie în formă scrisă pentru dovedirea sa;
b) poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, indiferent de
valoarea sa;
c) poate fi dovedit doar prin proba cu înscrisuri dacă are o va‐
loare mai mare de 25.000 lei.

45. În cazul contractului de depozit:
a) depozitarul este obligat să restituie fructele bunului, dacă le‐
a perceput;
b) depozitarul va restitui fructele doar dacă a fost de rea‐
credinţă;
c) depozitarul nu va restitui fructele bunului în nicio situaţie.

46. Contractul de rentă viageră:
a) are ca părţi debitorul şi creditorul;
b) poate fi constituit atât cu titlu oneros, cât şi cu titlu gratuit;
c) are o durată limitată de dispoziţiile legale la maximum 49 de
ani.

47. Când renta este stipulată în favoarea unui terţ:
a) trebuie să îmbrace forma autentică;
b) contractul nu este supus formei prevăzute pentru donaţie,
chiar dacă terţul o primeşte cu titlu gratuit;
c) contractul se poate încheia în mod valabil şi verbal.

48. Renta viageră:
a) poate fi constituită în favoarea mai multor persoane;
b) poate fi constituită valabil pe durata vieţii unui terţ, decedat
la data încheierii contractului;
c) poate fi constituită valabil pe durata vieţii unei persoane
afectate de o boală letală dacă aceasta decedează în cel mult 30 de
zile de la data încheierii contractului.

49. Contractul de întreţinere:
a) se încheie în mod valabil sub forma înscrisului sub semnătură
privată;
b) sub sancţiunea nulităţii absolute, se încheie în formă auten‐
tică;
c) permite cesiunea drepturilor creditorului întreţinerii.

50. Contractul de întreţinere:
a) încetează, în toate cazurile, la data decesului creditorului
întreţinerii;
b) se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al
părţilor;
c) trebuie să fie încheiat în formă autentică, fără excepţie.

51. Obiect al contractului de vânzare‐cumpărare poate fi:
a) un drept personal nepatrimonial;
b) un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
c) un drept la pensie.

52. Vânzarea‐cumpărarea este întotdeauna un contract:
a) sinalagmatic, comutativ;
b) consensual şi declarativ de proprietate;
c) cu titlu gratuit.
53. În cazul contractului de vânzare‐cumpărare operează regula:
a) res perit domino;
b) res perit creditori;
c) riscul pieirii fortuite a bunului se împarte în mod egal între
vânzător şi cumpărător.
54. Dreptul de preempţiune:
a) poate fi stabilit numai prin lege;
b) poate fi şi convenţional;
c) presupune achiziţionarea bunului la un preţ mai mic.
55. Atunci când mai mulţi titulari ai dreptului de preempţiune
şi‐au exercitat preempţiunea asupra aceluiaşi bun, contractul de
vânzare se consideră încheiat:
a) cu titularul dreptului convenţional de preempţiune ales de
vânzător, atunci când se află în concurs cu alţi titulari ai unor
drepturi legale de preempţiune;
b) cu titularul dreptului legal de preempţiune, atunci când se
află în concurs cu titularii unor drepturi convenţionale de pre‐
empţiune;
c) cu titularul dreptului de preempţiune ales de vânzător în
orice situaţie.
56. Contractul de vânzare‐cumpărare încheiat de minorul care
are capacitate de exerciţiu restrânsă:
a) este lovit de nulitate absolută;
b) poate fi încuviinţat oricând de părinţi sau tutore;
c) este anulabil.
57. Vânzarea unui bun individual determinat care aparţine

altuia:
a) este interzisă de lege;
b) contractul este valabil cu obligaţia vânzătorului să asigure
transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător;

c) contractul este valabil numai cu obligaţia vânzătorului de a
dobândi proprietatea asupra bunului.

58. Pot forma obiect al contractului de vânzare‐cumpărare:
a) bunurile aflate în proprietatea publică a statului;
b) atât bunurile aflate în circuitul civil, cât şi cele scoase din
circuitul civil;
c) bunurile aflate în circuitul civil, inclusiv cele aflate în pro‐
prietatea privată a statului.

59. Dreptul de proprietate publică aparţinând statului:
a) poate fi înstrăinat prin vânzare‐cumpărare, dar numai cu
respectarea formei ad validitatem şi a formalităţilor de carte
funciară;
b) nu poate fi înstrăinat prin vânzare‐cumpărare;
c) poate fi înstrăinat prin contract de vânzare‐cumpărare, dar
numai cu pact de răscumpărare.

60. Inalienabilitatea convenţională:
a) este interzisă de lege;
b) este permisă numai dacă se justifică printr‐un interes serios
şi legitim, indiferent de perioada de timp pentru care este insti‐
tuită;
c) este permisă numai dacă se justifică printr‐un interes serios
şi legitim şi numai dacă are caracter temporar.

61. În cazul contractului de vânzare‐cumpărare având ca
obiect bunuri determinate, regula generală este că:
a) efectul translativ de proprietate se produce solo consensu;
b) proprietatea se strămută cumpărătorului numai dacă bunul
a fost predat;
c) proprietatea se strămută cumpărătorului numai după plata
integrală a preţului.

62. Contractul de vânzare‐cumpărare:
a) este un contract aleatoriu;
b) este un contract comutativ;

c) este un contract aleatoriu atunci când părţile au stabilit ca
preţul să fie desemnat de către un terţ.

63. Acţiunea în anularea contractului de vânzare‐cumpărare
pentru leziune poate fi admisă:
a) numai dacă partea lezată este minorul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă;
b) atunci când sunt îndeplinite condiţiile leziunii, indiferent
dacă persoana lezată este un minor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă sau o persoană cu capacitate de exerciţiu deplină;
c) dacă partea lezată este un minor lipsit de capacitate sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.

64. Promisiunea bilaterală de vânzare‐cumpărare:
a) este un antecontract în care ambele părţi se obligă să încheie
în viitor, pe un preţ stabilit, contractul de vânzare‐cumpărare;
b) este un antecontract în care numai cumpărătorul se obligă
să cumpere în viitor un bun de la vânzător;
c) devine un contract de vânzare‐cumpărare valabil dacă părţile
îşi execută obligaţiile asumate, fără a mai fi necesară încheierea
unui alt act.

65. Pot forma obiectul contractului de vânzare‐cumpărare:
a) numai bunurile care există la momentul încheierii contrac‐
tului;
b) atât bunurile care există la momentul încheierii contractului,
cât şi bunurile viitoare, fără excepţie;
c) şi bunurile viitoare, dar numai cu condiţia ca bunul viitor să
fie posibil, conform principiului ad impossibilum nulla obligatio.

66. În cazul în care vânzătorul nu este proprietarul lucrului
vândut la momentul încheierii contractului:
a) contractul de vânzare astfel încheiat este lovit de nulitate
absolută;
b) contractul de vânzare este valabil, cumpărătorul putând cere
executarea lui de către terţul proprietar al bunului;

c) este valabil dar numai dacă este ratificat de către terţul
proprietar al bunului sau dacă vânzătorul dobândeşte proprietatea
asupra bunului vândut.

67. În cazul contractului de vânzare‐cumpărare:
a) preţul poate fi stabilit numai în bani;
b) preţul poate fi un bun al cumpărătorului pe care se obligă să
îl transmită vânzătorului;
c) preţul poate fi: o sumă de bani; un bun al cumpărătorului; o
altă prestaţie.

68. În cazul în care un contract de vânzare‐cumpărare este
lovit de nulitate absolută:
a) contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost
niciodată încheiat;
b) părţile pot acoperi nulitatea prin confirmare;
c) prestaţiile executate de către părţi nu se restituie.

69. Drepturile reale imobiliare:
a) se dobândesc prin contractul de vânzare‐cumpărare fără a fi
necesară o altă formalitate;
b) se dobândesc numai după înscrierea lor în cartea funciară,
pe baza contractului de vânzare‐cumpărare;
c) se dobândesc la momentul încheierii contractului de vân‐
zare‐cumpărare, dar numai dacă acesta este încheiat în forma ad
validitatem cerută de lege.

70. În contractul de vânzare‐cumpărare clauzele îndoielnice se
interpretează:
a) în favoarea vânzătorului;
b) în favoarea cumpărătorului;
c) în favoarea debitorului obligaţiei de predare.

71. Obligaţia vânzătorului de a transmite dreptul de proprie‐
tate asupra bunului vândut este:
a) o obligaţie de „a da”;
b) o obligaţie de „a face”;
c) o obligaţie de mijloace.

72. Obligaţia vânzătorului de garanţie contra evicţiunii în‐
seamnă:
a) garantarea cumpărătorului împotriva unor pretenţii ale unui
terţ care îl împiedică total sau parţial în stăpânirea netulburată a
bunului;
b) garantarea cumpărătorului de pierderea totală sau parţială a
bunului pentru o anumită perioadă de timp numită perioadă de
garanţie;
c) garantarea cumpărătorului de existenţa unor vicii ascunse
ale bunului.

73. Garanţia contra evicţiunii:
a) este datorată de către vânzător atunci când rezultă din pre‐
tenţiile unui terţ, numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept
născut anterior vânzării;
b) este datorată de către vânzător atunci când rezultă din
pretenţiile unui terţ, numai dacă acestea sunt întemeiate pe un
drept născut ulterior vânzării;
c) este datorată numai dacă provine din fapte imputabile vân‐
zătorului.

74. Garanţia contra viciilor bunului vândut:
a) este datorată de către vânzător atunci când rezultă din
pretenţiile unui terţ, numai dacă acestea sunt întemeiate pe un
drept născut ulterior vânzării;
b) constituie garanţia vânzătorului faţă de tulburarea cumpără‐
torului în exercitarea dreptului său de proprietate;
c) constituie garanţia vânzătorului contra oricăror vicii ascunse
care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării căreia îi era destinat.

75. Viciile ascunse:
a) sunt viciile care la data predării nu puteau fi descoperite,
fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi
diligent;
b) sunt viciile care apar pe parcursul întrebuinţării bunului,
chiar dacă apar după momentul predării acestuia;
c) sunt viciile cunoscute de către vânzător şi ascunse cu intenţie
de acesta faţă de cumpărător.

76. În cazul garanţiei pentru viciile bunului vândut:
a) nu este necesar ca viciul să existe la data predării, putând să
apară şi ulterior;
b) vânzătorul datorează garanţie şi pentru viciile cunoscute de
cumpărător;
c) vânzătorul nu datorează garanţie pentru viciile pe care
cumpărătorul le cunoştea la încheierea contractului.

77. Locul plăţii în materia contractului de vânzare‐cumpărare,
în lipsă de stipulaţie contrară, este:
a) locul unde se afla bunul în momentul încheierii contractului;
b) domiciliul sau sediul cumpărătorului, debitor al obligaţiei de
plată a preţului;
c) domiciliul sau sediul vânzătorului, creditor al obligaţiei de
plată a preţului.

78. Cheltuielile vânzării, în lipsă de stipulaţie contrară, sunt
suportate de către:
a) vânzător;
b) în mod egal de vânzător şi cumpărător;
c) cumpărător.

79. În cazul în care una dintre părţile contractului de vânzare‐
cumpărare nu îşi execută obligaţiile asumate:
a) creditorul are doar dreptul de a cere executarea silită a
obligaţiilor contractuale;
b) creditorul are doar dreptul de a cere rezoluţiunea contrac‐
tului;
c) creditorul are dreptul de a cere fie executarea silită a obliga‐
ţiilor contractuale, fie rezoluţiunea contractului şi daune‐interese,
dacă i se cuvin.

80. În caz de neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale
în materia vânzării‐cumpărării operează:
a) rezoluţiunea contractului de vânzare‐cumpărare;
b) rezilierea contractului de vânzare‐cumpărare;
c) denunţarea unilaterală a contractului de vânzare‐cumpărare.


81. Vânzarea cu opţiune de răscumpărare:
a) este vânzarea prin care cumpărătorul îşi rezervă dreptul de a
solicita restituirea preţului şi returnarea bunului dacă acesta nu
este corespunzător;
b) este vânzarea care a avut ca obiect bunul unei alte persoane,
adevăratul proprietar putând să răscumpere de la cumpărătorul de
bună‐credinţă;
c) este o vânzare afectată de condiţia rezolutorie prin care vânză‐
torul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis
cumpărătorului.

82. Opţiunea de răscumpărare poate fi exercitată într‐un ter‐
men maxim de:
a) 3 ani;
b) nu există un termen limită, acesta fiind stabilit de către părţi;
c) 5 ani.

83. În situaţia contractului de vânzare‐cumpărare cu opţiune
de răscumpărare, diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul
plătit pentru vânzare:
a) nu trebuie să depăşească nivelul maxim stabilit de lege pen‐
tru dobânzi;
b) poate fi stabilită de către părţi fără nicio restricţie;
c) trebuie să aibă o valoare suficient de mare, având în vedere
caracterul de sancţiune pentru vânzătorul care îşi doreşte răscum‐
părarea bunului.

84. Contractul de rentă viageră este contractul prin care o
persoană:
a) se obligă să efectueze în folosul unei anumite persoane
prestaţii periodice constând în sume de bani sau alte bunuri fungi‐
bile;
b) se obligă să efectueze în folosul unei persoane prestaţii
periodice constând în sume de bani sau alte bunuri nefungibile;
c) se obligă să efectueze în folosul altei persoane prestaţiile
necesare întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită perioadă.


85. Renta viageră se constituie:
a) pe durata vieţii credirentierului sau dacă părţile stabilesc
astfel pe durata vieţii debirentierului sau a unui terţ determinat;
b) pe o perioadă de maxim 10 ani;
c) numai pe durata vieţii debirentierului.

86. Renta viageră se deosebeşte în principal de contractul de
întreţinere prin:
a) faptul că renta viageră este un contract comutativ, iar cel de
întreţinere unul aleatoriu;
b) natura obligaţiei debitorului;
c) caracterul netransmisibil al rentei din contractul de renta
viageră, spre deosebire de caracterul transmisibil al obligaţiei de
întreţinere.

87. Contractul de rentă viageră poate fi constituit:
a) numai cu titlu oneros;
b) numai cu titlu gratuit;
c) atât cu titlu gratuit, cât şi cu titlu oneros.

88. Contractul de rentă viageră este un contract:
a) consensual, sinalagmatic, aleatoriu;
b) real, sinalagmatic, comutativ;
c) consensual, unilateral, aleatoriu.

89. Contractul de întreţinere este un contract:
a) solemn, translativ de proprietate, cu executare succesivă;
b) consensual, constitutiv de proprietate, cu executare succe‐
sivă;
c) consensual, translativ de proprietate, cu executare succesivă.

90. Contractul de întreţinere este un contract:
a) aleatoriu, dar numai atunci când este cu titlu oneros;
b) comutativ atunci când este cu titlu oneros;
c) aleatoriu, indiferent dacă este cu titlu oneros sau gratuit.


91. În cazul contractului de întreţinere:
a) creanţa de întreţinere fiind un drept strict personal, este
netransmisibilă prin acte juridice inter vivos sau prin succesiune;
b) creanţa de întreţinere este un drept netransmisibil prin acte
juridice inter vivos, dar transmisibil prin succesiune;
c) creanţa de întreţinere nu este un drept strict personal, pu‐
tând fi stipulat în folosul unei terţe persoane sau înstrăinat prin
acte juridice de către beneficiarul său.

92. Debitorul obligaţiei de întreţinere este dator:
a) în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încăl‐
ţăminte, menaj şi folosinţa unei locuinţe corespunzătoare;
b) să plătească periodic cu titlu de întreţinere sume de bani;
c) să asigure prestarea unor servicii de întreţinere concomitent
cu plata unor sume de bani, cu condiţia ca sumele de bani la care
se obligă să depăşească ca valoare serviciile de întreţinere.
1 b) 21 a) 41 a) 61 a)
2 a) 22 b) 42 a) 62 b)
3 c) 23 b) 43 a) 63 b)
4 c) 24 c) 44 b) 64 a)
5 c) 25 b) 45 a) 65 c)
6 b) 26 c) 46 b) 66 c)
7 a) 27 b) 47 b) 67 a)
8 c) 28 a) 48 a) 68 a)
9 b) 29 b) 49 b) 69 b)
10 a) 30 b) 50 c) 70 b)
11 c) 31 a) 51 b) 71 a)
12 a) 32 c) 52 a) 72 a)
13 b) 33 a) 53 a) 73 a)
14 b) 34 c) 54 b) 74 c)
15 c) 35 c) 55 b) 75 a)
16 c) 36 a) 56 c) 76 c)
17 b) 37 c) 57 c) 77 c)
18 c) 38 b) 58 c) 78 c)
19 c) 39 b) 59 b) 79 c)
20 a) 40 c) 60 c) 80 a)

81 c) 84 a) 87 c) 90 c)
82 c) 85 a) 88 a) 91 a)
83 a) 86 b) 89 a) 92 a)
Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea a V‐a,
Titlul IX;
Florescu, D.C., Contracte civile în noul cod civil, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012;
Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012;
Uţă, L., Contracte speciale în noul Cod civil, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012.
§2. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI
1. Teste grilă
1. Moştenirea unei persoane se deschide:
a) la data decesului acesteia;
b) la data întocmirii testamentului;
c) la data acceptării moştenirii de către moştenitori.

2. Au capacitate de a moşteni:
a) codecedaţii;
b) predecedaţii;
c) persoanele fizice dispărute.

3. Nu au capacitate succesorală:
a) persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii suc‐
cesiunii;
b) persoanele dispărute;
c) comorienţii.

4. Vocaţia succesorală concretă:
a) nu presupune existenţa vocaţiei succesorale generale;
b) presupune existenţa capacităţii succesorale;
c) presupune că persoana în cauză poate fi înlăturată de la
moştenire de un alt succesibil.

5. Legea conferă vocaţie la moştenire:
a) numai rudelor de gradul I şi II;
b) soţului supravieţuitor;
c) concubinului.

6. Vocaţia legală generală la moştenire:
a) este aplicabilă numai moştenirii testamentare;
b) vizează statul şi persoanele juridice;
c) guvernează moştenirea legală între persoanele fizice.

Drept civil. Succesiuni 113

7. Sunt rude de gradul II în linie dreaptă:
a) bunicii defunctului;
b) părinţii defunctului;
c) copiii defunctului.

8. Potrivit dispoziţiilor legale, rudele în linie dreaptă au voca‐
ţie succesorală generală:
a) limitată la gradul al II‐lea;
b) reciprocă;
c) limitată la gradul al III‐lea.

9. Nedemnitatea succesorală:
a) priveşte numai legatele cu care nedemnul a fost gratificat
prin testament;
b) operează de drept sau poate fi judiciară;
c) nu este o sancţiune civilă.

10. Este de drept nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infrac‐
ţiuni cu intenţia de a‐l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie,
împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă
fizică sau morală;
c) persoana care, cu rea‐credinţă, a ascuns testamentul defunc‐
tului.

11. Nedemnitatea judiciară poate fi solicitată în termen de:
a) un an de la încetarea faptelor ce atrag nedemnitatea;
b) un an de la data deschiderii moştenirii;
c) trei ani de la data deschiderii moştenirii.

12. Reprezintă un caz de nedemnitate succesorală judiciară
cazul persoanei care:
a) prin dol sau violenţă l‐a împiedicat pe cel care lasă moşte‐
nirea să întocmească un testament;
b) a fost condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni
cu intenţia de a‐l ucide pe cel care lasă moştenirea;

c) a fost condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de des‐
chiderea moştenirii, unei infracţiuni cu intenţia de a‐l ucide pe un
alt succesibil pentru a‐l îndepărta de la moştenire.

13. Principalul efect al nedemnităţii succesorale este acela că:
a) titlul de moştenitor al nedemnului se desfiinţează pentru
viitor;
b) nedemnul va avea dreptul numai la jumătate din cota ce i‐ar
fi revenit în mod normal;
c) titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat retroactiv.

14. Efectele nedemnităţii pot fi înlăturate de către cel care
lasă moştenirea:
a) printr‐o declaraţie verbală dată în faţă tuturor rudelor;
b) printr‐un act notarial;
c) în nicio situaţie.

a) nu poate opera de drept;
b) se aplică numai în cazul moştenirii testamentare;
c) este aplicabilă numai în cazul săvârşirii unor fapte prevăzute
expres de lege.

a) poate fi de drept sau judiciară;
b) nu este o sancţiune de drept civil;
c) poate fi invocată în termen de 5 ani de la deschiderea moş‐
tenirii.

17. Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenirii
înainte de constatarea nedemnităţii, atunci:
a) va păstra bunurile;
b) va restitui bunurile persoanelor îndreptăţite;
c) bunurile vor fi remise statului.

18. Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii:
a) este o posesie de rea‐credinţă, dar nedemnul poate păstra
fructele produse de aceste bunuri;

b) este o posesie de bună‐credinţă şi nedemnul va păstra fruc‐
tele produse de bunuri;
c) este o posesie de rea‐credinţă.

19. Descendenţii nedemnului:
a) pot veni la moştenire doar în nume propriu;
b) pot veni la moştenire şi prin reprezentarea nedemnului;
c) pot veni la moştenire doar prin reprezentarea nedemnului.

20. Nedemnitatea succesorală poate fi invocată:
a) numai de comoştenitorii legali;
b) şi de moştenitorii legali subsecvenţi;
c) în termen de 3 ani de la deschiderea succesiunii.

21. Rudele defunctului chemate la moştenire în temeiul legii
pot fi:
a) numai din căsătorie;
b) din căsătorie şi din afara căsătoriei;
c) din adopţie în toate cazurile.

22. Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire:
a) indiferent de gradul de rudenie cu defunctul;
b) numai până la gradul al IV‐lea inclusiv;
c) numai până la gradul al III‐lea inclusiv.

23. Fac parte din clasa I de moştenitori:
a) strănepoţii defunctului;
b) părinţii defunctului;
c) bunicii defunctului.

24. Nu fac partea din clasa a III‐a de moştenitori:
a) bunicii defunctului;
b) străbunicii defunctului;
c) unchii şi mătuşile defunctului.

25. Este o excepţie de la principiul proximităţii gradului de
rudenie:
a) reprezentarea succesorală;

b) nedemnitatea succesorală;
c) situaţia soţului supravieţuitor care înlătură de la moştenire
orice clasă cu care ar veni în concurs.

26. Este o condiţie a reprezentării succesorale:
a) reprezentatul să nu fie nedemn sau decedat la data deschi‐
derii succesiunii;
b) reprezentantul să îndeplinească condiţiile generale pentru a
moşteni;
c) reprezentatul să îndeplinească condiţiile generale pentru a
moşteni.

27. În cazul în care operează reprezentarea succesorală:
a) regulile reprezentării vor putea fi modificate prin voinţa de‐
functului, exprimată prin act autentic;
b) aceasta operează de drept;
c) beneficiarii sunt numai descendenţii de gradul al II‐lea pentru
a‐i reprezenta pe descendenţii de gradul I.

28. Reprezentarea succesorală:
a) nu operează de drept;
b) produce efecte generale şi particulare;
c) presupune în mod obligatoriu ca cel reprezentat să fie în
viaţă.

29. Dacă defunctul a avut doi copii predecedaţi, dintre care
unul a lăsat un copil iar celalalt doi copii, nepoţii defunctului vor
moşteni:
a) în părţi egale;
b) primul va lua 1/3, iar ceilalţi 2/3;
c) primul va lua 1/2, iar ceilalţi doi câte 1/4 fiecare.

30. În cazul în care la moştenire vin descendenţii şi soţul su‐
pravieţuitor:
a) descendenţii vor culege 3/4 din moştenire, iar soţul supravie‐
ţuitor restul de 1/4;
b) moştenirea se va împărţi în mod egal;
c) moştenirea se va împărţi în funcţie de numărul descendenţilor.

31. Drepturile succesorale ale descendenţilor prezintă unul
din următoarele caractere juridice:
a) descendenţii pot veni la succesiune numai în nume propriu;
b) descendenţii nu sunt moştenitori sezinari;
c) descendenţii sunt moştenitori rezervatari.

32. Din clasa a II‐a de moştenitori legali fac parte:
a) ascendenţii privilegiaţi şi colateralii ordinari ai defunctului;
b) soţul supravieţuitor şi colateralii privilegiaţi;
c) ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi.

33. Este un caracter juridic al dreptului la moştenire al ascen‐
denţilor privilegiaţi:
a) aceştia pot veni la succesiune atât în nume propriu cât şi prin
reprezentare;
b) ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari;
c) ascendenţii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari.

34. Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu
colateralii privilegiaţi, întinderea drepturilor ascendenţilor se va
stabili astfel:
a) când există un singur părinte, el va primi 1/2 din moştenire;
b) când trăiesc ambii părinţi, aceştia vor culege 1/2 din moşte‐
nire;
c) când la moştenire vin părinţii fireşti alături de adoptator, vor
primi împreună 1/3 din moştenire.

35. În ceea ce priveşte colateralii privilegiaţi:
a) aceştia sunt înlăturaţi de la succesiune când vin în concurs cu
soţul supravieţuitor;
b) dacă vin în concurs cu 2 ascendenţi privilegiaţi, vor culege ¾
din moştenire;
c) dacă vin în concurs cu un singur părinte vor culege ¾ din
moştenire.

36. Împărţeala pe linii intervine atunci când:
a) colateralii privilegiaţi sunt rude cu defunctul pe aceea şi linie;
b) suntem în prezenţa clasei ascendenţilor privilegiaţi;

c) moştenirea se împarte în mod egal între linia maternă şi linia
paternă.

37. Fraţii consangvini sunt:
a) fraţii primari;
b) fraţii numai după tată;
c) fraţii uterini.

38. Dreptul la moştenire al colateralilor privilegiaţi prezintă
următorul caracter juridic:
a) nu sunt moştenitori rezervatari;
b) sunt moştenitori sezinari;
c) sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

39. Ascendenţii ordinari:
a) nu sunt moştenitori sezinari;
b) pot veni la moştenire numai în nume propriu;
c) sunt moştenitori rezervatari.

40. Colateralii ordinari:
a) sunt înlăturaţi de la moştenire dacă vin în concurs cu soţul
supravieţuitor;
b) nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor;
c) sunt moştenitori rezervatari.

41. Pentru a veni la succesiune, soţul supravieţuitor trebuie:
a) să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului;
b) să fi fost căsătorit cu defunctul o perioadă de minim 2 ani;
c) să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii.

42. Soţul supravieţuitor:
a) dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului culege 1/2
din moştenire;
b) face parte din clasa a II‐a de moştenitori legali;
c) dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari culege 1/2 din
moştenire.


43. Soţul supravieţuitor:
a) poate veni la moştenire prin reprezentare;
b) este moştenitor rezervatar;
c) este moştenitor sezinar.

44. Soţul supravieţuitor are drept de abitaţie dacă:
a) are altă locuinţă proprie;
b) casa nu face parte din masa succesorală, fiind locuinţa sa
proprie;
c) locuia la data deschiderii succesiunii în casa respectivă.

45. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor:
a) este un drept personal;
b) nu are caracter temporar;
c) este un drept de creanţă.

46. Pentru a dispune de dreptul special asupra mobilierului şi
obiectelor de uz casnic, soţul supravieţuitor:
a) trebuie să vină în concurs cu descendenţii defunctului;
b) trebuie ca defunctul să nu fi dispus de partea sa din aceste
bunuri prin liberalităţi între vii sau mortis causa;
c) va avea acest drept special indiferent de clasa de moştenitori
cu care vine în concurs.

47. Testamentul este un act:
a) unilateral;
b) bilateral sau multilateral, după caz;
c) irevocabil.

48. Reprezintă un caracter juridic al testamentului:
a) fapt juridic;
b) fapt juridic irevocabil;
c) act juridic solemn.

49. Nulitatea unei dispoziţii testamentare:
a) nu atrage nulitatea întregului testament;
b) atrage nulitatea întregului testament;
c) poate fi acoperită prin confirmare.

50. Nu reprezintă o condiţie de fond a testamentului:
a) solemnitatea;
b) cauza valabilă;
c) voinţa liberă şi neviciată a testatorului.

51. Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani:
a) pot dispune prin testament fără nicio restricţie;
b) pot dispune prin testament de jumătate din averea lor;
c) nu pot dispune prin testament.

52. Dacă minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani întoc‐
meşte un testament, testamentul este:
a) nul relativ;
b) nul absolut;
c) nul relativ, dar testamentul poate fi confirmat de ocrotitorul
legal.

53. Este relativ incapabil de a primi prin legat:
a) notarul public care a autentificat testamentul;
b) medicul care l‐a tratat pe testator pentru boala care a fost
cauza decesului;
c) preotul care i‐a acordat asistenţă religioasă defunctului în
timpul bolii care a fost cauza decesului.

54. În cazul testamentului, cauza este valabilă dacă:
a) are la bază intenţia de a da, cu scopul de a primi ceva în
schimb;
b) nu există;
c) are la bază intenţia liberală de a da, fără a urmări să primească
ceva în schimb.

55. Testamentul privilegiat devine caduc în termen de:
a) 15 zile de la data când dispunătorul putea testa în vreuna din
formele ordinare;
b) 6 luni de la data când dispunătorul putea testa în vreuna din
formele ordinare;
c) 6 luni de la data deschiderii succesiunii.


56. Face parte din categoria testamentelor ordinare:
a) testamentul olograf;
b) testamentul militarilor;
c) testamentul maritim şi fluvial.

57. Testamentul olograf:
a) poate fi tehnoredactat, dacă poartă semnătura testatorului;
b) trebuie autentificat;
c) este valabil dacă poartă şi o scriere străină care nu are nicio
legătură cu dispoziţiile de ultimă voinţă ale testatorului.

58. Data testamentului olograf:
a) trebuie să fie în toate cazurile completă;
b) poate fi şi implicită, de natură a se putea identifica momen‐
tul scrierii testamentului;
c) trebuie să apară la începutul testamentului.

59. Testamentul autentic:
a) trebuie scris în întregime de mâna testatorului;
b) se poate încheia doar la sediul notarului public;
c) este valabil chiar dacă este întocmit într‐un alt loc decât se‐
diul notarului public.

60. Testamentul autentic:
a) trebuie întocmit de către notarul public;
b) poate fi redactat şi de o altă persoană şi apoi prezentat
notarului public;
c) trebuie scris în întregime de mâna testatorului.

61. Dacă în cazul testamentului autentic testatorul nu poate
semna din cauza unei boli:
a) notarul nu va putea autentifica testamentul;
b) testamentul va putea fi autentificat doar dacă testatorul este
asistat de soţul său sau de un descendent;
c) testamentul va putea fi autentificat dacă notarul face men‐
ţiune despre imposibilitatea testatorului de a semna în încheierea
întocmită, această menţiune ţinând loc de semnătură.


62. Legatarul cu titlu particular:
a) nu răspunde de pasivul moştenirii;
b) răspunde numai de pasivul moştenirii;
c) răspunde atât de activul cât şi de pasivul moştenirii.

63. Legatul poate fi:
a) numai pur şi simplu;
b) şi cu termen;
c) numai cu sarcină.

64. În funcţie de obiectul lor, legatele pot fi:
a) pure şi simple;
b) universale, cu titlu universal şi afectate de sarcină;
c) universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.

65. Legatul cu titlu particular are ca obiect:
a) unul sau mai multe bunuri individual determinate;
b) întreaga masă succesorală;
c) întreaga masă succesorală sau o fracţiune din aceasta.

66. Legatul este caduc:
a) numai dacă legatarul este nedemn;
b) dacă legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moşte‐
nirii;
c) doar dacă bunul piere în întregime.

67. Legatul bunului altuia:
a) nu poate fi valabil în nicio situaţie;
b) este anulabil dacă testatorul nu a ştiut că bunul nu este al
său;
c) este nul absolut dacă testatorul a lăsat bunul altuia ştiind că
nu este al său.

68. Legatele:
a) sunt irevocabile;
b) pot fi revocate doar în mod voluntar;
c ) pot fi revocate şi pe cale judecătorească.


69. Revocarea voluntară a legatelor:
a) poate fi doar expresă;
b) trebuie să îmbrace forma autentică;
c) se poate face prin întocmirea unui testament ulterior.

70. Legatul va fi revocat de către instanţa de judecată:
a) în toate cazurile;
b) în caz de ingratitudine a legatarului;
c) în caz de neîndeplinire justificată a sarcinilor de către legatar.

71. Actul juridic de opţiune succesorală prezintă următorul
caracter juridic:
a) este un act juridic afectat de modalităţi;
b) este un act juridic, în principiu, irevocabil;
c) este un act juridic bilateral.

72. Nu reprezintă o condiţie de validitate a actului juridic de
opţiune succesorală:
a) forma autentică în toate cazurile;
b) capacitatea;
c) consimţământul.

73. Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de:
a) 6 luni de la data deschiderii succesiunii;
b) 1 an de la data deschiderii succesiunii;
c) 3 ani de la data deschiderii succesiunii.

74. Dacă succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior
exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune
nu se va împlini mai devreme de:
a) un an de la deschiderea succesiunii;
b) 6 luni de la data la care i se comunică procesul‐verbal de
inventariere;
c) 2 luni de la data la care i se comunică procesul‐verbal de
inventariere.


75. Termenul de prescripţie al dreptului de opţiune succeso‐
rală începe să curgă:
a) de la data deschiderii moştenirii fără nicio excepţie;
b) de la data deschiderii moştenirii dacă cel chemat la moşte‐
nire s‐a născut după data deschiderii succesiunii;
c) de la data la care legatarul a cunoscut legatul său, dacă testa‐
mentul a fost descoperit după deschiderea moştenirii.

76. Reprezintă un act juridic cu valoare de acceptare tacită a
moştenirii:
a) cesiunea drepturilor succesorale către un terţ;
b) cererea de reînnoire a unei ipoteci înscrise;
c) ocuparea temporară a casei părinteşti.

77. Renunţarea la moştenire:
a) aparţine numai descendenţilor şi soţului supravieţuitor;
b) este un act solemn;
c) poate fi făcută şi verbal.

78. Dreptul de opţiune succesorală:
a) este imprescriptibil extinctiv;
b) se exercită în termen de un an de la data deschiderii moşte‐
nirii;
c) se exercită în termenul general de prescripţie, calculat de la
data deschiderii moştenirii.

79. Revocarea renunţării la moştenire:
a) poate interveni dacă nu a expirat termenul de opţiune
succesorală de 6 luni;
b) poate opera numai în cazul minorilor cu capacitate restrânsă
de exerciţiu;
c) poate interveni dacă nu a expirat termenul de opţiune succe‐
sorală de un an.

80. Transmisiunea universală a activului moştenirii are ca
obiect:
a) dreptul asupra unui bun care a aparţinut defunctului;

b) totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care formează patrimo‐
niul defunctului;
c) totalitatea drepturilor care formează patrimoniul defunctu‐
lui.
1 a) 21 b) 41 c) 61 c)
2 c) 22 a) 42 a) 62 a)
3 c) 23 a) 43 b) 63 b)
4 b) 24 c) 44 c) 64 c)
5 b) 25 a) 45 a) 65 a)
6 c) 26 b) 46 b) 66 b)
7 a) 27 b) 47 a) 67 b)
8 b) 28 b) 48 c) 68 c)
9 b) 29 c) 49 a) 69 c)
10 a) 30 a) 50 a) 70 b)
11 b) 31 c) 51 c) 71 b)
12 a) 32 c) 52 b) 72 a)
13 c) 33 b) 53 a) 73 b)
14 b) 34 b) 54 c) 74 c)
15 c) 35 c) 55 a) 75 c)
16 a) 36 c) 56 a) 76 a)
17 b) 37 b) 57 c) 77 b)
18 c) 38 a) 58 b) 78 b)
19 b) 39 b) 59 c) 79 c)
20 b) 40 b) 60 b) 80 c)
Codul civil, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, Cartea a IV‐ a,
Titlurile I‐IV;
Boroi, G., Stănciulescu, L., Instituţii de drept civil în reglemen‐
tarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Florescu, D.C., Drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucu‐
reşti, 2012;
Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni. Conform Noului
Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.

Capitolul II
TESTE GRILĂ DE DREPT PENAL
Secţiunea 1.
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
Anul II de studiu
1. Teste grilă
1. Aplicarea legii penale faţă de infracţiunile săvârşite pe te‐
ritoriul ţării noastre este:
a) obligatorie numai pentru cetăţenii români;
b) obligatorie numai pentru infracţiunile pedepsite cu închi‐
soare;
c) exclusivă şi necondiţionată.
2. Teritoriul cuprinde:
a) suprafaţa terestră, apele cuprinse între frontiere, marea
teritorială;
b) suprafaţa terestră, zona economică exclusivă, navele şi aero‐
navele care le traversează;
c) orice ţară a Uniunii Europene.
3. În cazul în care la bordul unei nave române a fost săvârşită
o infracţiune de omor:
a) nu se aplică legea penală română;
b) se aplică în toate situaţiile legea penală română;
c) se poate aplica legea penală română.
4. În cazuri expres prevăzute, legea penală română se poate
aplica:
a) infracţiunilor săvârşite pe navele militare;
b) navelor comerciale;
c) persoanelor cu imunitate de jurisdicţie.
5. Dacă un cetăţean român efectuează un număr de sustrageri
repetate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ale unor bunuri
din Uniunea Europeană, se va aplica legea penală română pentru
întreaga unitate legală infracţională:
a) numai dacă primul act de executare a infracţiunii continuate
a fost săvârşit în ţară;

b) chiar dacă numai un singur act de executare a infracţiunii
continuate a fost săvârşit în România;
c) numai dacă infractorul este prins pe teritoriul ţării noastre.

6. Legea penală română este aplicabilă în temeiul principiului
personalităţii:
a) dacă infractorul are cetăţenie străină la data sesizării orga‐
nelor judiciare, deşi la data săvârşirii infracţiunii era numai cetă‐
ţean român;
b) dacă este îndeplinită condiţia dublei incriminări;
c) dacă infracţiunea nu a fost săvârşită pe teritoriul României.

7. Dacă o infracţiune de omor a fost săvârşită pe teritoriul
Ungariei de către un apatrid cu domiciliul în România, împotriva
unui cetăţean român, legea penală română:
a) nu se aplică, fiind incidentă numai legea maghiară;
b) se aplică în temeiul principiului personalităţii;
c) se aplică în baza principiului realităţii.

8. Aplicarea legii penale române în baza principiului realităţii:
a) este determinată de calitatea subiectului pasiv;
b) presupune îndeplinirea condiţiei dublei incriminări;
c) este posibilă şi în cazul infracţiunilor din culpă.

9. Principiul realităţii legii penale române nu poate fi aplicat:
a) dacă actele de tăinuire au fost comise în România, iar infrac‐
ţiunea este în întregul său săvârşită în străinătate;
b) dacă infractorul este cetăţean străin;
c) când subiectul pasiv este o societate comercială.

10. Principiul universalităţii legii penale române este aplicabil:
a) dacă un act de executare a fost comis pe teritoriul Uniunii
Europene;
b) numai în cazul în care este îndeplinită condiţia dublei incrimi‐
nări;
c) dacă infractorul se află pe o navă română ancorată într‐un
port românesc.

Drept penal. Partea generală 131

11. Principiul universalităţii poate fi aplicat:
a) dacă s‐a săvârşit o infracţiune de tâlhărie care a avut ca ur‐
mare moartea victimei;
b) dacă infractorul apatrid care nu domiciliază în România se
află temporar în ţară;
c) când pentru aceeaşi infracţiune a fost aplicată o pedeapsă în
străinătate, care a fost executată.
12. Când prin legea nouă este incriminată o faptă care ante‐
rior era prevăzută drept contravenţie, legea nouă:
a) este ultraactivă;
b) se aplică numai pentru viitor în baza principiului activităţii;
c) este retroactivă.
13. O faptă este dezincriminată:
a) dacă norma incriminatoare a căzut în desuetudine;
b) când este prevăzută şi de o lege contravenţională ulterioară
legii penale;
c) când s‐au făcut modificări succesive normei de incriminare.
14. Incriminarea aceleiaşi fapte într‐o lege cu caracter general
şi în alta cu caracter special:
a) nu echivalează cu dezincriminarea faptei prevăzute de legea
penală, determină aplicarea legii speciale;
b) conduce la reţinerea unui concurs ideal de infracţiuni, prin
reţinerea ambelor incriminări;
c) duce la abrogarea normei generale.
15. Dacă nu există o lege penală mai favorabilă, va fi aplicată
totdeauna legea penală în vigoare la momentul:
a) săvârşirii activităţii infracţionale, în cazul infracţiunilor de
rezultat;
b) producerii rezultatului mai grav, în cazul infracţiunilor pro‐
gresive;
c) consumării infracţiunii continuate.


16. Momentul în funcţie de care se stabileşte legea penală:
a) momentul comiterii faptei de către autor;
b) momentul săvârşirii faptei de fiecare participant;
c) momentul comiterii actelor de instigare.

17. Principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile:
a) nu poate fi aplicat după rămânerea definitivă a hotărârii;
b) poate fi aplicat numai în faţa instanţelor de fond;
c) poate atrage o soluţie de încetare a procesului penal dispusă
de instanţa de fond.

18. Instanţa trebuie să aplice legea în vigoare la momentul
săvârşirii activităţii infracţionale:
a) în toate cazurile în care se constată săvârşirea unei infrac‐
ţiuni progresive;
b) în toate cazurile în care s‐a comis infracţiuni prin omisiune;
c) numai în cazul infracţiunilor omisive proprii.

19. Normele‐cadru:
a) nu pot fi abrogate odată cu norma completatoare;
b) sunt abrogate prin abrogarea normei completatoare;
c) rămân în vigoare şi după abrogarea normei completatoare.

20. Se aplică retroactiv legea nouă, în cauzele care nu au fost
definitiv judecate, când:
a) introduce noi măsuri de siguranţă şi noi măsuri educative;
b) prevede condiţii noi pentru dispunerea suspendării condiţio‐
nate;
c) introduce noi pedepse accesorii.

21. Este retroactivă legea prin care:
a) este stabilit un nou regim de executare a pedepselor;
b) sunt stabilite noi pedepse accesorii;
c) sunt amnistiate, respectiv graţiate anumite infracţiuni.


22. Legea temporară:
a) se aplică în mod obligatoriu infracţiunilor săvârşite cât timp
era în vigoare;
b) se aplică ultraactiv chiar dacă fapta a fost dezincriminată;
c) nu se poate aplica după ieşirea ei din vigoare.

23. Se aplică legea penală veche, mai favorabilă, când:
a) infracţiunea continuă este consumată sub puterea legii vechi
şi se epuizează după intrarea în vigoare a legii noi;
b) infracţiunea progresivă a fost săvârşită sub puterea legii
vechi, iar rezultatul mai grav se produce după intrarea în vigoare a
legii noi;
c) legea nouă conţine variante agravate ale infracţiunii.

24. Este considerată mai favorabilă legea nouă care:
a) micşorează maximul special;
b) limitează sfera subiecţilor pasivi;
c) prevede numai pedepse cu închisoarea în locul pedepselor
alternative, închisoare sau amendă.

25. În cazul succesiunii de legi în timp, stabilirea legii penale
mai favorabile se realizează prin analiza:
a) condiţiilor de tragere la răspundere penală;
b) a minimului special al pedepselor prevăzute în legile succesive;
c) a maximului special al pedepselor prevăzute în legile succe‐
sive.

26. Dacă imediat după rămânerea definitivă a unei hotărâri
judecătoreşti prin care infractorul a fost condamnat la pedeapsa
închisorii de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol, intră în
vigoare noul Cod penal care prevede pentru această infracţiune
pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, instanţa:
a) poate aplica o pedeapsă între limitele speciale ale legii noi;
b) reduce pedeapsa la 5 ani închisoare;
c) poate aplica o pedeapsă între 5 şi 7 ani.


27. În cazul infracţiunilor pentru care a intervenit o condam‐
nare definitivă în temeiul legii vechi, aplicarea obligatorie a legii
penale noi, mai favorabile, potrivit art. 14 C. pen.:
a) este aplicabilă numai dacă s‐a dispus executarea pedepsei
închisorii;
b) nu se aplică dacă s‐a dispus suspendarea condiţionată a exe‐
cutării pedepsei;
c) operează şi în termenul de încercare a liberării condiţionate.

28. Legea penală este ultraactivă:
a) numai în cazul legii penale temporare;
b) în cazul legii penale mai favorabile şi al legii penale tempo‐
rare;
c) în cazul măsurilor de siguranţă şi al măsurilor educative.

29. Dacă după compararea tuturor legilor succesive nu se
poate identifica una din ele ca fiind mai favorabilă inculpatului la
cazul dat, se va aplica numai legea în vigoare la momentul:
a) săvârşirii infracţiunii;
b) punerii în mişcare a acţiunii penale;
c) judecăţii.

30. În cazul rămânerii definitive a unei hotărâri de condam‐
nare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi până la executarea ei a
intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa în‐
chisorii alternativ cu cea a detenţiunii pe viaţă:
a) pedeapsa detenţiunii pe viaţă se va înlocui cu maximul
închisorii prevăzut de legea nouă pentru acea infracţiune;
b) pedeapsa detenţiunii pe viaţă se poate înlocui cu pedeapsa
închisorii prevăzută de lege pentru acea infracţiune;
c) nu se poate înlocui pedeapsa detenţiunii pe viaţă cu pedeap‐
sa închisorii, indiferent de cuantumul acesteia.

31. Dacă a intervenit o condamnare definitivă la pedeapsa
închisorii în temeiul legii vechi, aplicarea facultativă a legii mai fa‐
vorabile mai noi, potrivit art. 15 C. pen., este posibilă:
a) dacă pedeapsa stabilită este mai mare decât maximul special
al pedepsei prevăzut de legea nouă;

b) dacă pedeapsa stabilită este mai mică decât maximul special
al pedepsei prevăzut de legea nouă;
c) dacă pedeapsa stabilită este egală cu maximul special pre‐
văzut de legea nouă.

32. În vederea aplicării facultative a unei legi penale mai fa‐
vorabile după rămânerea definitivă a hotărârii în temeiul art. 15
C. pen.:
a) pedeapsa stabilită în temeiul legii vechi nu poate fi detenţiu‐
nea pe viaţă;
b) pedeapsa prevăzută de legea nouă poate fi amenda;
c) pedeapsa stabilită în temeiul legii vechi poate fi amenda.

33. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii şi executarea
completă a pedepsei a intervenit o pedeapsă mai uşoară, iar pe‐
deapsa stabilită este egală cu maximul special al pedepsei în‐
chisorii prevăzut de legea nouă, pedeapsa stabilită şi executată:
a) nu poate fi redusă;
b) trebuie să fie redusă;
c) poate fi redusă.

34. Nu există infracţiuni fără:
a) obiect juridic;
b) obiect material;
c) prejudicii.

35. Obiectul:
a) juridic determină valorile şi relaţiile sociale ocrotite prin nor‐
ma incriminatoare;
b) material nu poate determina existenţa unei infracţiuni;
c) juridic secundar coincide cu obiectul material secundar în
cazul infracţiunilor formale.

36. Obiectul juridic secundar al unei infracţiuni complexe:
a) poate consta în valori juridice de aceeaşi natură cu cele care
cele care constituie obiectul juridic principal în cadrul infracţiunii
complexe;

b) constă întotdeauna în valori juridice de aceeaşi natură cu
cele care constituie obiectul juridic principal în cadrul infracţiunii
complexe;
c) constă în valori juridice de natură diferită de cele care consti‐
tuie obiectul juridic principal, apărută prin incriminarea acţiunii
secundare în cadrul infracţiunii complexe.

37. Este infracţiune cu conţinut unic:
a) omorul;
b) şantajul;
c) distrugerea.

38. Obiectul material al infracţiunii:
a) este întotdeauna acelaşi cu obiectul juridic al infracţiunii;
b) trebuie să aparţină întotdeauna titularului valorii juridice
protejate;
c) nu trebuie să existe în cazul oricărei infracţiuni.

39. Sunt infracţiuni cu obiect material:
a) ameninţarea;
b) tăinuirea;
c) evadarea.

40. Persoana juridică nu poate săvârşi în calitate de autor
infracţiunea de:
a) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
b) dare de mită;
c) trafic de influenţă.

41. Este infracţiune cu subiecţi activi plurali:
a) lipsirea de libertate;
b) incestul;
c) abuzul în serviciu.

42. O persoană juridică poate răspunde penal pentru:
a) complicitate la evaziune fiscală;
b) instigare la omisiunea sesizării organelor judiciare;
c) autorat la arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

43. Persoana juridică poate răspunde penal pentru:
a) aceeaşi formă de vinovăţie cu persoana fizică care a comis
infracţiunea;
b) pentru intenţie, chiar în condiţiile în care persoana fizică a
comis activitatea infracţională din culpă;
c) nu poate răspunde pentru culpă dacă persoana fizică a comis
infracţiunea cu intenţie.

44. În vederea determinării vinovăţiei persoanei juridice se
are în vedere:
a) numai atitudinea subiectivă a organelor de conducere;
b) numai atitudinea subiectivă a organelor de conducere de
fapt;
c) atitudinea subiectivă a împuterniciţilor persoanei juridice
care au comis activitatea infracţională.

45. Persoana juridică poate fi condamnată:
a) pentru o infracţiune comisă în stare de recidivă;
b) numai dacă persoanele din conducere au fost achitate;
c) numai dacă persoanele din conducere au fost condamnate.

46. Subiectul pasiv al infracţiunii:
a) este întotdeauna persoana prejudiciată prin infracţiune;
b) poate lipsi la unele infracţiuni formale;
c) este întotdeauna titularul valorii juridice protejate.

47. Infracţiunile de pericol:
a) nu au în niciun caz obiect material;
b) nu pot fi săvârşite prin omisiune;
c) pot fi săvârşite în coautorat.

48. În cazul intenţiei directe, producerea rezultatului urmărit
de făptuitor:
a) este întotdeauna previzibilă;
b) poate fi certă;
c) nu poate constitui un mijloc pentru realizarea altui scop
infracţional.


49. În cazul intenţiei indirecte făptuitorul prevede:
a) numai o urmare;
b) cel puţin două urmări;
c) cel mult două urmări.

50. La intenţia indirectă urmarea prevăzută de legea penală,
pe care făptuitorul nu o doreşte, dar o acceptă, poate fi:
a) exclusă;
b) prezintă un grad ridicat de probabilitate;
c) inevitabilă.

51. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune:
a) doar dacă legea prevede;
b) dacă elementul material constă într‐o acţiune;
c) dacă elementul material constă într‐o inacţiune.

52. Praeterintenţia cuprinde:
a) forma de vinovăţie a intenţiei directe peste care se suprapu‐
ne culpa cu prevedere;
b) forma de vinovăţie a intenţiei indirecte peste care se supra‐
pune culpa cu prevedere;
c) forma de vinovăţie a intenţiei directe peste care se supra‐
pune culpa fără prevedere.

53. Praeterintenţia:
a) poate constitui latura subiectivă a unei infracţiuni de obicei;
b) o întâlnim doar la infracţiunile omisive;
c) cuprinde o primă consecinţă intenţionată.

54. Praeterintenţia:
a) poate fi forma exclusivă cu care se comite o infracţiune;
b) poate fi singura formă de vinovăţie cu care se comite o in‐
fracţiune progresivă;
c) nu se reţine în cazul infracţiunilor complexe.


55. Scopul infracţiunii:
a) este totdeauna un element circumstanţial agravant;
b) nu este obligatoriu să fie îndeplinit pentru ca infracţiunea să
fie consumată;
c) poate fi întâlnit numai în cazul infracţiunilor comise cu inten‐
ţie directă.

56. Mobilul infracţiunii
a) nu este prevăzut de lege în cazul formelor tipice ale infrac‐
ţiunilor;
b) este o condiţie necesară a oricărei infracţiuni;
c) este prevăzut de lege în cazul infracţiunilor cu intenţie.

57. Vinovăţia:
a) este o trăsătură esenţială a infracţiunii;
b) este un element subiectiv;
c) este atât o trăsătură esenţială a infracţiunii, cât şi un element
subiectiv.

58. Intenţia premeditată:
a) în mod obligatoriu implică existenţa unui scop al activităţii
infracţionale;
b) nu este legată de existenţa unui mobil al infracţiunii;
c) este o intenţie calificată în toate cazurile.

59. Intenţia supravenită:
a) există atunci când prevederea rezultatului intervine ulterior
unei hotărâri iniţiale şi determină hotărârea ulterioară de a‐l pro‐
duce;
b) nu este posibilă la infracţiunile formale;
c) nu poate fi reţinută în cazul unui concurs ideal de infracţiuni.

60. Actele preparatorii:
a) nu sunt posibile la infracţiunile de pericol;
b) nu pot constitui acte de complicitate la săvârşirea infracţiunii;
c) nu pot exista la infracţiunile săvârşite din culpă.


61. Actele preparatorii:
a) nu trebuie să facă parte din activităţile ce intră în elementul
material al infracţiunii;
b) însoţesc toate infracţiunile comise cu premeditare;
c) nu sunt posibile la infracţiunile formale.

62. Tentativa:
a) este posibilă numai la infracţiunile comise cu intenţie directă;
b) este posibilă şi la infracţiunile cu intenţie indirectă;
c) este posibilă numai dacă actul de executare este apt să pro‐
ducă rezultatul urmărit.

63. Tentativa nu este posibilă:
a) la infracţiunile complexe;
b) la infracţiunile omisive;
c) la infracţiunile de obicei.

64. Tentativa nu este posibilă:
a) la infracţiunile omisive proprii;
b) la infracţiunile comisive prin omisiune;
c) la infracţiunile cu subiect activ special.

65. Tentativa este posibilă:
a) la infracţiunile cu consumare anticipată;
b) la infracţiunile de pericol;
c) la infracţiunile cu execuţie prevăzută.

66. Tentativa improprie poate fi:
a) exclusiv tentativă perfectă;
b) exclusiv tentativă imperfectă;
c) fie tentativă perfectă, fie imperfectă.

67. Tentativa la complicitate anterioară la infracţiunea de
favorizare a infractorului:
a) nu este prevăzută de legea penală;
b) poate atrage aplicarea unei pedepse cu suspendare;
c) poate atrage aplicarea unei amenzi administrative.


68. Tentativa absolut improprie:
a) nu prezintă pericol social;
b) nu constituie o cauză specială de nepedepsire;
c) este o cauză care înlătură răspunderea penală.

69. Pedeapsa pentru săvârşirea de către o persoană fizică a
unei tentative la o infracţiune pentru care legea prevede numai
detenţiunea pe viaţă este închisoarea de la:
a) 10 la 20 ani;
b) 10 la 25 ani;
c) 15 la 25 ani.

70. Pentru sancţionarea tentativei, legea a prevăzut reducerea
limitelor la:
a) pedeapsa închisorii;
b) măsurile educative;
c) pedepsele complementare.

71. Desistarea nu este posibilă în cazul tentativei:
a) proprii;
b) relativ improprii;
c) perfecte.

72. În cazul în care intervine desistarea numai a unuia din
coautorii care participă la o infracţiune de pericol, cauza de nepe‐
depsire va profita:
a) tuturor coautorilor;
b) numai coautorului care s‐a desistat, cu excepţia situaţiei în
care a fost instigat la săvârşirea infracţiunii;
c) coautorului care s‐a desistat, nu şi instigatorului acestuia.

73. Împiedicarea producerii rezultatului constituie:
a) o cauză de nepedepsire;
b) o cauză care înlătură răspunderea penală;
c) o cauză care înlătură executarea pedepsei.


74. Pluralitatea naturală de infractori este:
a) o formă a pluralităţii de infractori care nu poate fi săvârşită
decât prin contribuţia a două sau mai multe persoane;
b) orice formă a pluralităţii de infracţiuni;
c) o formă a pluralităţii ocazionale.

75. În cazul pluralităţii naturale:
a) unii participanţi pot fi complici;
b) unii participanţi pot fi instigatori;
c) toţi participanţii au calitatea de autor.

76. La pluralitatea constituită:
a) unii participanţi pot fi complici;
b) unii participanţi pot fi instigatori;
c) toţi participanţii au calitatea de autor.

77. Pentru existenţa pluralităţii constituite este necesar:
a) o grupare de cel puţin cinci persoane;
b) o structură ierarhică;
c) acelaşi mod de operare pentru toţi participanţii.

78. Participaţia proprie:
a) participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie;
b) participanţii acţionează cu forme de vinovăţie diferite;
c) participanţii acţionează fără vinovăţie.

79. Participaţia improprie:
a) unii dintre făptuitori acţionează cu intenţie, alţii din culpă;
b) toţi participanţii acţionează cu intenţie;
c) toţi participanţii acţionează din culpă.

80. Participaţia improprie este posibilă:
a) în cazul complicităţii şi al instigării;
b) în ipoteza coautoratului şi a complicităţii;
c) în situaţia coautoratului şi a instigării.


81. Instigarea:
a) este totdeauna anterioară săvârşirii faptei;
b) nu determină săvârşirea faptei;
c) nu întăreşte rezoluţia infracţională.

82. Pentru existenţa participaţiei penale sub forma instigării:
a) este lipsită de relevanţă forma de vinovăţie cu care s‐a reali‐
zat instigarea;
b) este necesar ca persoana instigată să fi trecut la executare;
c) trebuie ca autorul să fi fost condamnat.

83. Instigarea neurmată de executare:
a) este o formă a instigării efectuate din culpă;
b) reprezintă un eşec în acţiunea de a determina;
c) poate fi reţinută şi în caz de coinstigare.

84. Instigarea neurmată de executare:
a) este o formă a participaţiei penale;
b) poate fi săvârşită din culpă;
c) poate fi reţinută şi în cazul infracţiunilor formale.

85. Complicitatea se realizează cu:
a) intenţie;
b) intenţie directă şi praeterintenţie;
c) intenţie şi praeterintenţie.

86. Complicitatea la o infracţiune poate fi reţinută în concurs
ideal cu:
a) tăinuirea;
b) favorizarea;
c) complicitatea la o altă infracţiune care se află în raport de
conexitate cu prima.

87. Complicele:
a) poate fi pedepsit numai dacă autorul infracţiunii este pedepsit;
b) poate fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în timp ce
instigatorului i se aplică o măsură educativă;
c) va fi achitat în cazul achitării autorului.

88. Complicitatea:
a) implică obligatoriu ajutor material;
b) poate consta şi în informaţii oferite autorului infracţiunii;
c) poate consta în ajutor moral după săvârşirea infracţiunii.

89. În cazul coautoratului:
a) acţiunea trebuie să fie concomitentă;
b) actele fiecărui autor trebuie să fie apte să producă rezultatul
tipic al infracţiunii;
c) activitatea coautorilor poate fi succesivă.

90. Coautoratul poate fi reţinut:
a) dacă coautorii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie;
b) dacă toţi coautorii sunt prezenţi la locul săvârşirii faptei;
c) dacă toţi participanţii nemijlociţi comit fapta în baza unei
legături subiective concomitente cu activitatea infracţională.

91. Coautoratul:
a) este posibil la infracţiuni omisive;
b) poate fi reţinut în cazul pluralităţii naturale;
c) este posibil la infracţiunile comisive prin omisiune.

92. Instigatorul nu va fi tras la răspundere penală ca partici‐
pant dacă autorul:
a) nu săvârşeşte o tentativă pedepsită;
b) săvârşeşte o infracţiune fără vinovăţie;
c) săvârşeşte o infracţiune din culpă.

93. Complicitatea anterioară neurmată de executare:
a) nu se pedepseşte;
b) se pedepseşte la fel ca instigarea neurmată de executare;
c) se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între minimul
general şi minimul special prevăzut de lege.

94. Instigarea neurmată de executare se pedepseşte:
a) în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea la care s‐a
instigat o pedeapsă cu închisoare;

b) în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea la care s‐a
instigat pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani;
c) în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea la care s‐a
instigat pedeapsa închisorii alternativ cu amenda.

95. Sunt forme ale unităţii naturale de infracţiune:
a) infracţiunile continue;
b) infracţiunile continuate;
c) infracţiunile de obicei.

96. Legea penală reglementează un regim special de pedep‐
sire pentru infracţiunea:
a) progresivă;
b) continuă;
c) continuată.

97. Infracţiunea tipică:
a) are întotdeauna obiect material;
b) elementul material are un conţinut de bază, fără agravante;
c) nu poate fi săvârşită din culpă.

98. Unitatea naturală colectivă:
a) presupune producerea a mai multor rezultate;
b) presupune producerea unui singur rezultat;
c) poate fi realizată la intervale scurte de timp.

99. Este infracţiune continuă succesivă:
a) hărţuirea sexuală;
b) lipsirea de libertate în mod nelegal;
c) portul nelegal de decoraţii.

100. Infracţiunea continuă:
a) poate fi comisă prin omisiune;
b) este o infracţiune formală întotdeauna;
c) nu presupune o rezoluţie infracţională unică.


101. Nu pot fi săvârşite în formă continuată:
a) infracţiunile continue permanente;
b) infracţiunile de pericol;
c) infracţiunile praeterintenţionate.

102. Rezoluţia infracţională unică:
a) trebuie să existe înainte de săvârşirea primei activităţi infrac‐
ţionale;
b) poate fi nedeterminată în timp;
c) se poate constitui după săvârşirea primelor acţiuni.

103. Infracţiunea continuată presupune:
a) unitatea de rezoluţie;
b) unitatea de conţinut al infracţiunii;
c) unitatea de obiect material.

104. Este o infracţiune complexă:
a) lovirile şi vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);
b) tâlhăria [art. 211 alin. (1) C. pen.];
c) vătămarea corporală din culpă.

105. Intră în conţinutul infracţiunii complexe:
a) obligatoriu mai multe acţiuni omogene;
b) poate intra o altă infracţiune complexă;
c) dacă este comisă din culpă, nu poate absorbi o infracţiune
intenţionată.

106. O infracţiune complexă poate fi comisă:
a) printr‐o singură acţiune;
b) prin cel puţin două acţiuni;
c) printr‐o acţiune şi o inacţiune.

107. În cazul infracţiunii complexe va exista:
a) o unitate de subiect pasiv;
b) acelaşi obiect juridic;
c) o unitate legală de infracţiune.


108. Unei infracţiuni progresive i se aplică legea în vigoare:
a) la momentul comiterii activităţii infracţionale;
b) la momentul producerii rezultatului mai grav;
c) între momentul comiterii activităţii infracţionale şi cel al
producerii rezultatului.

109. Infracţiunea de obicei:
a) poate fi comisă de o persoană juridică;
b) poate fi comisă prin omisiune;
c) implică existenţa unei rezoluţii infracţionale unice.

110. Infracţiunea complexă:
a) nu se poate consuma fără consumarea infracţiunii absorbite;
b) presupune ca faptă absorbită să aibă o gravitate echivalentă
cu cea a infracţiunii absorbante;
c) ambele infracţiuni să fie sancţionate cu acelaşi tip de pe‐
deapsă.

111. Recidiva postcondamnatorie se diferenţiază de plurali‐
tatea intermediară prin:
a) tipul infracţiunii;
b) forma de vinovăţie;
c) natura şi cuantumul pedepselor.

112. Se reţine concurs de infracţiuni:
a) în cazul săvârşirii a două sau mai multe infracţiuni;
b) în cazul săvârşirii a două infracţiuni cu aceeaşi formă de vino‐
văţie;
c) în cazul săvârşirii a două sau mai multe infracţiuni înainte ca
infractorul să fi fost definitiv condamnat pentru vreuna din ele.

113. În cazul concursului de infracţiuni:
a) nu interesează natura sau gravitatea infracţiunii;
b) nu interesează perioada de timp care a trecut între infrac‐
ţiunile săvârşite;
c) infractorul trebuie să fie major.


114. În structura pluralităţii intermediare pot intra:
a) atât infracţiuni intenţionate, cât şi infracţiuni săvârşite din
culpă;
b) numai infracţiuni intenţionate;
c) numai infracţiuni săvârşite din culpă.

115. Concursul real omogen presupune:
a) infracţiunile concurente să fie comise cu aceeaşi formă de
vinovăţie;
b) infracţiunile să fie îndreptate asupra aceluiaşi obiect juridic;
c) infracţiunile să fie săvârşite în formă tipică.

116. La concursul cu conexitate consecvenţională:
a) atât infracţiunea mijloc, cât şi infracţiunea scop trebuie să‐
vârşite cu intenţie directă, indirectă sau cu praeterintenţie;
b) unele infracţiuni pot fi comise cu intenţie, altele din culpă;
c) ambele infracţiuni pot fi săvârşite din culpă.

117. În cazul concursului cu conexitate consecvenţională:
a) prima infracţiune trebuie săvârşită cu intenţie;
b) prima infracţiune poate fi săvârşită din culpă;
c) a doua faptă trebuie săvârşită cu intenţie directă.

118. La concursul ideal:
a) unele infracţiuni pot fi săvârşite cu intenţie directă, altele cu
intenţii indirectă sau din culpă;
b) ambele infracţiuni trebuie săvârşite cu intenţie directă;
c) nu se poate ca toate infracţiunile să fie săvârşite din culpă.

119. La infracţiunea progresivă:
a) există mai multe acţiuni şi mai multe urmări prevăzute de
aceeaşi normă de incriminare;
b) există mai multe acţiuni şi mai multe urmări prevăzute de
norme definite;
c) încadrarea juridică se stabileşte în raport cu urmarea cea mai
gravă.


120. Pedeapsa prevăzută de lege se va aplica într‐o singură
etapă în cazul:
a) infracţiunii continuate şi al recidivei postcondamnatorii;
b) infracţiunii complexe şi al recidivei postexecutorii;
c) infracţiunii continue şi al concursului ideal omogen.

121. Recidiva mare se deosebeşte de recidiva mică:
a) în funcţie de forma de vinovăţie cu care sunt comise infrac‐
ţiunile ce constituie termenii recidivei;
b) în funcţie de cuantumul pedepsei pentru al doilea termen;
c) în funcţie de cuantumul pedepsei pentru primul termen.

122. Cel de‐al doilea termen al recidivei mari postcondam‐
natorii poate consta într‐o infracţiune:
a) praterintenţionată, pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de peste 2 ani;
b) intenţionată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
de peste un an;
c) intenţionată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

123. Pedeapsa aplicată pentru al doilea termen al recidivei
mari postcondamnatorii:
a) poate fi amenda;
b) este întotdeauna pedeapsa închisorii mai mare de un an;
c) poate fi pedeapsa închisorii mai mică de un an.

124. Primul termen al recidivei mari postexecutorii poate
consta într‐o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare:
a) chiar dacă prin aceasta nu a fost menţionată latura civilă cu
privire la care s‐a disjuns;
b) pronunţată de o instanţă străină, chiar dacă fapta nu este
prevăzută de legea penală română;
c) numai dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel.


125. Al doilea termen al recidivei mari postexecutorii în tim‐
pul minorităţii:
a) poate consta într‐o infracţiune săvârşită cu praeterintenţie;
b) trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca al doilea termen
al recidivei mici postexecutorii;
c) trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca al doilea termen
al pluralităţii intermediare.

126. Legitima apărare nu poate fi invocată de autorul unei
infracţiuni:
a) intenţionate;
b) praeterintenţionate;
c) evaziune fiscală.

127. În cazul legitimei apărări, atacul poate fi îndreptat:
a) împotriva unui animal;
b) împotriva unui bun din domeniul public al statului;
c) numai împotriva unei persoane fizice sau a unui interes
obştesc.

128. În cazul legitimei apărări atacul:
a) constă numai într‐o faptă comisivă;
b) nu poate consta într‐o faptă omisivă proprie;
c) poate consta într‐o faptă omisivă improprie.

129. Legitima apărare se poate reţine:
a) ori de câte ori există o încercare de pătrundere într‐un loc
împrejmuit în timpul nopţii;
b) ori atunci când atacul nu este imediat;
c) dacă o persoană aflată într‐o locuinţă săvârşeşte o faptă
prevăzută de legea penală pentru a împiedica pătrunderea fără
drept a unei persoane străine în acest spaţiu.

130. Excesul justificat constituie:
a) o cauză ce înlătură răspunderea penală;
b) o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei;
c) o circumstanţă atenuantă legală.


131. Pericolul din structura stării de necesitate poate:
a) să rezulte dintr‐o acţiune umană;
b) să fie generat de un animal;
c) să fie necesar.

132. Pericolul din structura stării de necesitate trebuie:
a) să fie actual şi iminent;
b) actual sau iminent;
c) viitor.

133. În ipoteza constrângerii morale, răul cu care se ameninţă
trebuie:
a) să fie iminent sau eventual;
b) să nu privească doar persoana făptuitorului;
c) să fie inevitabil.

134. Se poate reţine existenţa cazului fortuit:
a) în timpul unei inundaţii o persoană vatămă pe alta pentru a
se scăpa pe sine de la înec;
b) în timpul unei avalanşe se produce o vătămare corporală a
unui schior;
c) o persoană răneşte pe alta din cauza unui defect de fa‐
bricaţie al instrumentului cu care lucra.

135. Cazul fortuit:
a) produce efecte in rem;
b) produce efecte in personam;
c) înlătură în toate cazurile răspunderea civilă.

136. Iresponsabilitatea produce efecte:
a) in rem;
b) in personam;
c) nu înlătură totdeauna imputabilitatea faptei.

137. Eroarea de fapt înlătură caracterul penal al faptei:
a) in aberratio ictus;
b) în caz de error in personam;

c) în situaţia săvârşirii unei infracţiuni progresive, dacă eroarea
a existat la momentul săvârşirii actului infracţional.

138. În caz de aberratio ictus, eroarea intervine în momentul:
a) luării deciziei infracţionale;
b) efectuării actelor de pregătire;
c) realizării acţiunii infracţionale.

139. Poate înlătura caracterul penal al faptei eroarea:
a) de fapt asupra naturii valorii care face obiectul infracţiunii;
b) de fapt asupra obiectului material al infracţiunii;
c) de drept extrapenal.

140. Amnistia poate fi dispusă:
a) de Preşedintele României, dacă are caracter individual;
b) de Parlament, prin lege ordinară;
c) numai de Parlament, prin lege organică.

141. Pot fi amnistiate infracţiunile săvârşite:
a) înainte de intrarea în vigoare a legii de amnistie;
b) în ziua intrării în vigoare a legii de amnistie;
c) după intrarea în vigoare a legii de amnistie.

142. Amnistia antecondamnatorie:
a) produce efecte in rem;
b) înlătură eventuale decăderi prevăzute de lege;
c) produce efecte in personam.

143. Amnistia postcondamnatorie nu produce efecte asupra:
a) pedepselor complementare;
b) măsurile de siguranţă;
c) obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre judecătorească.

144. Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul in‐
fracţiunii de:
a) vătămare corporală gravă;
b) ucidere din culpă;
c) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

145. Prescripţia răspunderii penale:
a) produce efecte ca şi graţierea;
b) produce efecte ca şi amnistia;
c) nu înlătură pedepsele accesorii.
146. Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale:
a) operează cu privire la toţi participanţii la săvârşirea infrac‐
ţiunii, chiar dacă întreruperea îi priveşte numai pe unii dintre
aceştia;
b) operează numai la cei cu privire la care s‐a efectuat întreru‐
perea;
c) nu se produce prin simpla aducere la cunoştinţă a unui act ce
trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului.
147. Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale:
a) nu intervine în cazul infracţiunilor urmărite la plângerea
prealabilă;
b) produce efecte in rem;
c) face ca perioada de timp cât a operat să nu se ia în calcul
pentru stabilirea termenului prescripţiei speciale.
148. Termenul de prescripţie a răspunderii penale:
a) nu poate fi suspendat în cazul infracţiunilor comise de
persoane juridice;
b) poate fi suspendat şi în cazul persoanelor juridice;
c) nu curge pe perioada cât judecata cauzei a fost suspendată
pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
149. Pe durata termenului de prescripţie a executării pedepsei
închisorii:
a) nu se pot executa pedepsele accesorii;
b) nu se execută nicio pedeapsă complementară;
c) poate interveni amnistia.
150. Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei in‐
tervine în cazul:
a) săvârşirii din nou a unei infracţiuni;
b) comunicării mandatului de executare;
c) amânarea executării pedepsei.

151. Prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul
de prescripţie prevăzut de lege este depăşit, oricâte întreruperi
ar interveni, astfel:
a) încă odată;
b) cu o jumătate;
c) cu două treimi.

152. În cazul infracţiunilor la plângere prealabilă, plângerea
poate fi introdusă:
a) de soţ pentru soţie;
b de persoana juridică pentru angajatul său;
c) de tutore pentru cel aflat sub tutelă.

153. Împăcarea părţilor:
a) poate interveni numai pentru infracţiunile pentru care acţiu‐
nea se pune în mişcare la plângerea prealabilă;
b) nu poate interveni în niciun caz dacă acţiunea a fost pusă în
mişcare din oficiu;
c) poate avea loc prin înscris autentic.

154. Dacă o persoană juridică a comis o infracţiune de abuz de
încredere, împăcarea acesteia cu partea vătămată:
a) nu înlătură răspunderea penală;
b) înlătură răspunderea penală chiar dacă împăcarea are loc cu
persoana desemnată să reprezinte persoana juridică;
c) poate produce efecte numai dacă este confirmată de aduna‐
rea generală.

155. Graţierea:
a) individuală poate fi dispusă cu privire la persoanele juridice;
b) colectivă nu poate fi dispusă de Preşedintele României;
c) are efecte şi asupra pedepselor complementare.

156. Graţierea individuală:
a) este necondiţionată;
b) are efecte asupra măsurilor de siguranţă;
c) are efecte asupra măsurilor educative.


157. Graţiere individuală:
a) este postcondamnatorie;
b) poate fi antecondamnatorie;
c) are efecte asupra laturii civile a procesului penal.

158. Dacă o infracţiune intenţionată este săvârşită atât în ter‐
menul de graţiere, cât şi în cel al suspendării condiţionate a exe‐
cutării pedepsei:
a) se revocă mai întâi suspendarea condiţionată, apoi graţierea;
b) se revocă mai întâi graţierea şi apoi suspendarea condiţio‐
nată;
c) atât suspendarea cât şi graţierea se revocă în acelaşi timp.

159. Reabilitarea:
a) nu produce efecte retroactive cu privire la condamnările
pronunţate în străinătate;
b) produce efecte retroactiv;
c) se poate constata cu privire la toate condamnările pe care le‐
a suferit o persoană.

160. Pe durata termenului de reabilitare:
a) nu se pot executa pedepse accesorii;
b) poate fi pusă în executare pedeapsa complementară a inter‐
zicerii unor drepturi;
c) poate interveni graţierea postcondamnatorie cu privire la
pedeapsa aplicată.

161. Reabilitarea de drept:
a) operează în cazul persoanelor juridice;
b) intervine în cazul condamnării unei persoane fizice la pe‐
deapsa închisorii de 2 ani;
c) intervine în termen de 3 ani de la graţierea pedepsei amenzii.

162. Reabilitarea judecătorească:
a) nu operează în cazul când persoana a fost condamnată la pe‐
deapsa detenţiunii pe viaţă;
b) nu se poate dispune când condamnatului i s‐a aplicat pe‐
deapsa cu executarea la locul de muncă;

c) nu poate fi dispusă în cazul pedepselor a căror executare a
fost suspendată.

163. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă:
a) este prevăzută obligatoriu alternativ cu pedeapsa închisorii;
b) poate fi prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) nu poate fi aplicată inculpatului cu vârsta de 60 de ani.

164. În cazul condamnării unei persoane la pedeapsa deten‐
ţiunii pe viaţă:
a) nu se poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi;
b) nu se pot aplica pedepse accesorii;
c) se poate dispune liberarea condiţionată.

165. Pe durata liberării condiţionate, condamnatul:
a) nu are obligaţia de a respecta pedepsele accesorii;
b) trebuie să respecte obligaţiile civile impuse prin hotărârea de
condamnare;
c) trebuie să respecte măsura de siguranţă a interzicerii de a se
afla în anumite localităţi.

166. În cazul în care se dispune revocarea liberării condiţio‐
nate, pedeapsa pentru noua infracţiune:
a) se va stabili după regulile concursului de infracţiuni;
b) se va stabili după regulile recidivei postcondamnatorie;
c) nu poate fi suspendată condiţionat.

167. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi:
a) se aplică obligatoriu când pedeapsa stabilită este mai mare
de 2 ani;
b) poate fi aplicată inculpatului major pentru o faptă din timpul
minorităţii;
c) poate fi aplicată unor inculpaţi cetăţeni străini.

168. Degradarea militară:
a) se aplică obligatoriu când pedeapsa principală stabilită este
închisoarea de 10 ani;

b) poate fi aplicată direct pe lângă pedeapsa rezultantă de 20
ani închisoare;
c) operează imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.

169. Dacă o persoană juridică nu execută cu rea‐credinţă
pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare:
a) se poate dispune suspendarea activităţii;
b) este obligatorie dispunerea suspendării activităţii;
c) nu poate fi dispusă dizolvarea.

170. Persoanei juridice:
a) nu i se pot aplica pedepse accesorii;
b) nu i se pot aplica măsuri de siguranţă;
c) i se poate aplica pedeapsa interzicerii de a participa la pro‐
cedurile de achiziţii publice.

171. Pedeapsa accesorie:
a) poate avea o durată mai mare decât pedeapsa principală;
b) nu poate avea o durată mai mare decât pedeapsa principală;
c) are întotdeauna aceeaşi durată ca şi pedeapsa închisorii pe
lângă care se aplică.

172. Criteriile de individualizare judiciară a pedepselor ce pot
fi aplicate persoanei juridice:
a) sunt aceleaşi cu cele prevăzute de lege pentru persoana
fizică;
b) spre deosebire de cele prevăzute de lege pentru persoana
fizică, nu cuprind persoana infractorului;
c) spre deosebire de cele prevăzute de lege pentru persoana
fizică, nu cuprind gradul de pericol social al faptei.

173. Constituie circumstanţă atenuantă personală:
a) excesul scuzabil;
b) excesul justificat;
c) beţia voluntară completă.


174. Depăşirea limitelor stării de necesitate constituie circum‐
stanţă atenuantă dacă:
a) făptuitorul a acţionat cu intenţie sau din culpă cu prevedere,
dându‐şi seama că pricinuieşte vădit mai grave;
b) dacă a acţionat din culpă, fără prevedere;
c) dacă a acţionat cu praeterintenţie.

175. Pentru a se reţine circumstanţele atenuante ale provo‐
cării, este necesar ca actul de provocare:
a) să fie îndreptat împotriva făptuitorului;
b) să nu fie imputabil făptuitorului;
c) să fie iminent.

176. Provocarea:
a) nu poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă în cazul fap‐
telor comise de o persoană juridică;
b) poate atenua răspunderea persoanelor fizice şi a celor juri‐
dice;
c) produce efecte atenuante mai mari decât circumstanţele
atenuante juridice.

177. Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării,
riposta la actul de provocare:
a) trebuie săvârşită numai cu intenţie;
b) poate fi săvârşită din culpă;
c) poate fi ulterioară provocării.

178. Provocarea:
a) poate fi reţinută alături de excesul scuzabil;
b) poate fi reţinută alături de excesul justificat;
c) nu înlătură răspunderea civilă.

179. Circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de către trei
sau mai multe persoane poate fi reţinută în cazul:
a) săvârşirea unei infracţiuni din culpă de către trei subiecţi
activi;
b) infracţiunii de furt calificat;

c) în care un major săvârşeşte infracţiunea de distrugere su‐
premă cu doi minori de 12 ani.

180. Circumstanţă agravantă a săvârşirii faptei de către trei
sau mai multe persoane:
a) nu poate fi reţinută în cazul pluralităţii naturale;
b) poate fi reţinută atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al
celor juridice;
c) este o circumstanţă care se răsfrânge şi asupra celorlalte
participanţi dacă au ştiut că participă la o faptă săvârşită de trei
sau mai multe persoane, chiar dacă nu au fost la locul faptei.

181. Circumstanţele agravante nu au efect asupra:
a) pedepselor complementare;
b) pedepselor accesorii;
c) măsurilor de siguranţă.

182. Se poate dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei:
a) amenzii, indiferent de cuantum, aplicată persoanei fizice;
b) amenzii, indiferent de cuantum, aplicată persoanei juridice;
c) internării într‐un centru de reeducare.

183. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei princi‐
pale atrage totodată şi suspendarea:
a) de drept a măsurilor de siguranţă;
b) executării pedepselor accesorii;
c) pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege.

184. Pe parcursul termenului de încercare a suspendării sub
supraveghere, instanţa de judecată poate dispune respectarea de
către condamnat a uneia dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de calificare;
b) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate
mijloacele sale de existenţă;
c) să se prezinte la serviciul de probaţiune.


185. Dacă instanţa dispune anularea suspendării sub suprave‐
ghere a executării, pedeapsa rezultantă:
a) se execută întotdeauna în regim de detenţie;
b) poate fi executată la locul de muncă;
c) poate fi suspendată condiţionat sau sub supraveghere.

186. Pentru a se dispune executarea pedepsei la locul de
muncă, este necesar:
a) acordul scris şi prealabil al unităţii în care urmează a se
executa pedeapsa;
b) pedeapsa aplicată să nu fie mai mare de 6 ani;
c) inculpatul să nu fie recidivist.

187. În cazul săvârşirii de către un minor a trei infracţiuni con‐
curente, se poate dispune:
a) aplicarea unei singure măsuri educative;
b) stabilirea a trei măsuri educative;
c) luarea unei măsuri de siguranţă.

188. Infractorului minor (15 ani) nu îi poate fi aplicată:
a) o măsură de siguranţă;
b) o pedeapsă cu închisoarea;
c) o pedeapsă complementară.

189. Dacă minorul (16 ani) comite cu intenţie o infracţiune
după ce a executat integral o pedeapsă cu închisoarea stabilită
pentru o altă infracţiune comisă anterior, nu i se poate aplica:
a) o măsură educativă;
b) suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
c) o măsură de siguranţă.

190. Libertatea supravegheată nu poate fi aplicată infracto‐
rului minor:
a) cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani;
b) care a împlinit vârsta de 17 ani;
c) sub 16 ani.


191. Internarea într‐un centru de reeducare:
a) nu se poate dispune dacă minorul a împlinit vârsta de 17 ani;
b) nu poate fi revocată înainte de împlinirea vârstei de 18 ani;
c) nu se poate dispune alături de sancţiunea amenzii adminis‐
trative.

192. În ipoteza săvârşirii de către un minor (16 ani) a patru
infracţiuni concurente, instanţa:
a) trebuie să stabilească fie numai pedepse, fie numai măsuri
educative;
b) poate să stabilească atât pedepse, cât şi măsuri educative;
c) poate aplica o pedeapsă mai mare de 20 ani.

193. Dacă se dispune liberarea condiţionată a minorului din
executarea pedepsei închisorii, instanţa:
a) trebuie să impună minorului să nu frecventeze anumite lo‐
curi stabilite;
b) poate impune minorului să urmeze un curs de învăţământ;
c) poate impune minorului să nu intre în legătură cu anumite
persoane.

194. În cazul în care faţă de un infractor a fost luată măsura de
siguranţă a obligării la tratament medical, instanţa:
a) nu poate dispune revocarea mai devreme de un an de la
data punerii în executare;
b) poate înlocui măsura cu internarea medicală în chiar primul
an de la luarea acesteia;
c) trebuie să stabilească durata determinată a acestei măsuri.

195. Internarea medicală:
a) se dispune numai pe durată determinată;
b) nu poate fi dispusă dacă fapta nu este infracţiune;
c) nu poate fi aplicată alături de obligarea la tratament medical.

196. Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii
nu poate fi dispusă:
a) alături de pedeapsa complementară a interzicerii de a ocupa
o funcţie sau de a exercita o profesie;

b) pe o perioadă mai mare de un an;
c) dacă fapta nu este infracţiune.

197. Măsura de siguranţă a expulzării:
a) are caracter personal;
b) poate fi dispusă dacă fapta nu este infracţiune;
c) nu poate fi revocată.

198. Pentru a se dispune măsura confiscării speciale:
a) bunul trebuie să fie în posesia infractorului;
b) fapta trebuie să fie infracţiune;
c) trebuie avută în vedere situaţia financiară a infractorului.

199. În situaţia în care bunul produs prin infracţiune este
înstrăinat, se va dispune confiscarea când:
a) dobânditorul este de rea‐credinţă;
b) dobânditorul este de bună‐credinţă, dar a fost în eroare cu
privire la situaţia bunului;
c) dobânditorul este de bună‐credinţă, dar a dobândit bunul cu
titlu oneros.

200. În cazul în care infractorul a înstrăinat bunurile produse
în scopul săvârşirii unei infracţiuni:
a) se va dispune confiscarea lor în natură;
b) poate fi dispusă confiscarea prin echivalent;
c) nu se poate dispune confiscarea lor de la terţul dobânditor
de bună‐credinţă.

201. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în locuinţa
familiei:
a) se poate dispune alături de o sancţiune administrativă;
b) operează din momentul în care se dispune liberarea condi‐
ţionată;
c) poate fi dispusă pe o durata de cel puţin 2 ani.


202. Confiscarea extinsă se poate dispune:
a) numai când fapta comisă este infracţiune;
b) chiar dacă inculpatul este iresponsabil la momentul pro‐
nunţării hotărârii;
c) în cazul în care a intervenit prescripţia răspunderii penale.

203. În cazul confiscării extinse:
a) nu se poate dispune confiscarea prin echivalent;
b) pot fi confiscate şi bunurile obţinute din folosirea bunurilor
supuse confiscării;
c) valoarea bunurilor confiscate poate depăşi valoarea bunu‐
rilor care au fost dobândite ilicit de persoana condamnată.
1 c) 21 c) 41 b) 61 a)
2 a) 22 a) 42 a) 62 b)
3 c) 23 c) 43 b) 63 c)
4 b) 24 a) 44 b) 64 a)
5 b) 25 a) 45 a) 65 b)
6 c) 26 b) 46 c) 66 c)
7 b) 27 b) 47 c) 67 a)
8 a) 28 b) 48 a) 68 a)
9 c) 29 c) 49 b) 69 b)
10 b) 30 a) 50 a) 70 a)
11 b) 31 b) 51 a) 71 c)
12 b) 32 a) 52 c) 72 c)
13 b) 33 b) 53 c) 73 a)
14 a) 34 a) 54 a) 74 a)
15 a) 35 a) 55 b) 75 c)
16 a) 36 c) 56 c) 76 c)
17 c) 37 a) 57 a) 77 b)
18 a) 38 c) 58 a) 78 a)
19 c) 39 b) 59 a) 79 a)
20 a) 40 a) 60 c) 80 c)

81 a) 112 c) 143 c) 174 a)
82 b) 113 c) 144 c) 175 b)
83 c) 114 a) 145 b) 176 a)
84 c) 115 b) 146 a) 177 c)
85 c) 116 a) 147 c) 178 c)
86 c) 117 c) 148 a) 179 c)
87 b) 118 a) 149 c) 180 c)
88 b) 119 c) 150 a) 181 a)
89 c) 120 b) 151 b) 182 a)
90 a) 121 c) 152 c) 183 c)
91 c) 122 b) 153 c) 184 a)
92 a) 123 b) 154 b) 185 c)
93 a) 124 a) 155 b) 186 a)
94 b) 125 b) 156 a) 187 a)
95 a) 126 c) 157 a) 188 c)
96 c) 127 c) 158 b) 189 b)
97 b) 128 c) 159 c) 190 b)
98 b) 129 c) 160 a) 191 c)
99 c) 130 b) 161 b) 192 b)
100 a) 131 b) 162 c) 193 c)
101 c) 132 b) 163 c) 194 b)
102 a) 133 c) 164 c) 195 c)
103 a) 134 c) 165 c) 196 b)
104 b) 135 a) 166 c) 197 a)
105 b) 136 b) 167 c) 198 b)
106 a) 137 c) 168 c) 199 a)
107 c) 138 c) 169 b) 200 b)
108 a) 139 c) 170 a) 201 b)
109 c) 140 c) 171 a) 202 a)
110 a) 141 a) 172 b) 203 b)
111 c) 142 a) 173 a)


Bulai, B., Bulai, B.N., Manual de drept penal, partea generală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
Ciobanu, M., Teste grilă pentru admitere în magistratură,
Mitrache, C., Mitrache, C., Drept penal român, partea generală,
Răducan, G., Voineag, M., Niţă, C.M., Mihai, A.M., Teste grilă
pentru concursuri şi examene, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Streteanu, Fl., Tratat de drept penal, partea generală, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008;
Udroiu, M., Drept penal şi procedură penală, teste grilă,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.

Secţiunea a 2‐a.
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ
Anul III de studiu
1. Teste grilă
1. Infracţiunea de act sexual cu un minor (art. 198 C. pen.):
a) are varianta mai gravă dacă minorul are vârsta între 15 şi 18
ani şi făptuitorul a folosit calitatea sa pentru a‐l determina pe
minor să participe la un act sexual cu el;
b) cunoaşte o variantă asimilată dacă minorul are vârsta între
15 şi 18 ani şi făptuitorul a folosit calitatea sa pentru a‐l determina
pe minor să participe la un act sexual cu el;
c) nu este susceptibilă de acte preparatorii.

2. Omorul săvârşit cu premeditare [art. 175 lit. a) C. pen.]:
a) implică o simplă chibzuire anterioară asupra faptei;
b) implică exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de
pregătire a infracţiunii;
c) implică existenţa unui interval de timp între luarea hotărârii
de a comite infracţiunea şi săvârşirea acesteia, chiar dacă făptuito‐
rul nu a chibzuit asupra faptei şi nu a pregătit‐o.

3. Omorul săvârşit din interes material [art. 175 lit. b) C. pen.]:
a) nu se poate reţine din cauza erorii asupra identităţii persoa‐
nei (error in personam);
b) se poate reţine şi în cazul devierii acţiunii (aberratio ictus);
c) nu se poate reţine când făptuitorul urmăreşte obţinerea unei
sume de bani.

Drept penal. Partea specială 167

4. Prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii cu privire
la problema dacă sunt aplicabile dispoziţiile de agravare ale
art. 75 alin. (1) lit. b) teza a II‐a C. pen., referitoare la săvârşirea
infracţiunii „prin violenţe asupra membrilor familiei”, în cazul
infracţiunii de omor calificat prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. c)
C. pen. (omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate),
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:
a) nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen.;
b) sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. în
toate cazurile;
c) pot fi aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., în
funcţie de aprecierea instanţei de judecată.

5. Se poate reţine infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192
C. pen.):
a) atunci când proprietarul imobilului a pătruns în locuinţa
chiriaşului său, fără acordul acestuia;
b) atunci când făptuitorul a pătruns în holul scării blocului în
care locuia şi partea vătămată, chiar dacă acesta reprezenta un
spaţiu comun al imobilului;
c) atunci când tutorele pătrunde în casa unde locuiesc minorul
şi mama sa.

6. Subiectul activ al infracţiunii de act sexual cu un minor
(art. 198 C. pen.):
a) nu este calificat, la varianta tip;
b) poate fi numai un bărbat;
c) nu poate fi un tutore sau un curator al minorului.

7. Lovirea repetată a victimei cu pumnii şi picioarele în zonele
vitale, cu intensitate deosebită, producându‐i leziuni grave care
i‐au cauzat moartea, caracterizează:
a) intenţia de a ucide, specifică infracţiunii de omor (art. 174
C. pen.);
b) praeterintenţia, specifică infracţiunii de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);
c) culpa, specifică infracţiunii de vătămare corporală din culpă
(art. 184 C. pen.).

8. Infracţiunea de distrugere (art. 217 C. pen.):
a) în varianta tip, poate fi săvârşită de orice persoană, inclusiv
proprietarul bunului distrus;
b) are ca obiect material numai un bun mobil care face parte
din patrimoniul privat sau public;
c) poate avea ca obiect material un bun abandonat.

9. La infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
(art. 183 C. pen.):
a) nu există obiect material;
b) subiectul activ nu este calificat;
c) elementul material se realizează numai prin acţiune.

10. Uciderea fratelui mamei reprezintă infracţiunea de:
a) omor;
b) omor calificat;
c) omor deosebit de grav.

11. Obiectul material al infracţiunii de uz de fals poate fi:
a) doar un înscris oficial;
b) doar un înscris sub semnătură privată;
c) un înscris oficial sau un înscris sub semnătură privată.

12. Care va fi încadrarea juridică, în cazul în care făptuitorul a
încuiat şi abandonat victima într‐o cameră frigorifică, cu scopul
de a o împiedica să participe la o întâlnire, iar victima a decedat?
a) lipsire de libertate urmată de moartea victimei;
b) ucidere din culpă;
c) omor în concurs cu lipsire de libertate.

13. Conform legislaţiei române, suprimarea vieţii unui bolnav
aflat în fază terminală, la rugămintea acestuia (eutanasia):
a) nu reprezintă infracţiune;
b) reprezintă infracţiunea de omor;
c) nu reprezintă infracţiune, dacă a fost în prealabil aprobată de
organele abilitate.


14. Omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate
[art. 175 lit. c) C. pen.] nu se poate reţine atunci când:
a) victima este fiul fratelui tatălui făptuitorului;
b) victima este soţia fratelui tatălui făptuitorului;
c) făptuitorul era despărţit în fapt de soţia sa (victima) care
locuia în altă localitate.

15. Omorul (art. 174 C. pen.) reprezintă uciderea unei persoa‐
ne săvârşită cu:
a) orice formă de vinovăţie;
b) intenţie directă sau indirectă;
c) intenţie sau praeterintentie.

16. Omorul comis pentru săvârşirea unei tâlhării reprezintă:
a) omor calificat;
b) omor deosebit de grav;
c) concurs de infracţiuni între omor calificat şi tâlhărie.

17. Omorul cu premeditare [art. 175 lit. a) C. pen.]:
a) se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, fiind un element
circumstanţial real;
b) implică curgerea unei perioade de timp de la luarea hotărârii
infracţionale şi până la comiterea omorului, chiar dacă făptuitorul
nu a chibzuit asupra faptei;
c) presupune luarea hotărârii infracţionale şi exteriorizarea aces‐
teia fie şi numai într‐un singur act de pregătire materială sau morală.

18. La infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192 C. pen.):
a) actele pregătitoare nu sunt incriminate;
b) tentativa este incriminată;
c) nu are obiect material.

19. Relativ la infracţiunea de omor (art. 174 C. pen.):
a) eroarea asupra persoanei victimei înlătură răspunderea penală;
b) mobilul constituie o cerinţă pentru existenţa laturii subiec‐
tive a infracţiunii;
c) actele preparatorii se sancţionează.

20. Raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este
frate, prin constrângerea acestuia sau profitând de imposibilita‐
tea lui de a se apăra, constituie:
a) infracţiunea de viol (art. 197 C. pen.);
b) infracţiunea de incest (art. 203 C. pen.);
c) concurs ideal între infracţiunea de viol şi infracţiunea de
incest.

21. Omorul săvârşit prin cruzimi reprezintă:
a) omor calificat (art. 175 C. pen.) cu reţinerea circumstanţei
agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen. (săvârşirea infracţiunii
prin acte de cruzime);
b) omor deosebit de grav (art. 176 C. pen.);
c) omor (art. 174 C. pen.), cu reţinerea circumstanţei agravante
prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen. (săvârşirea infracţiunii prin acte
de cruzime).

22. Infracţiunea de abandon de familie, în varianta prevăzută
la art. 305 alin. (1) lit. c) C. pen. (neplata cu rea‐credinţă, timp de
2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească):
a) este o infracţiune comisivă;
b) se epuizează fie în momentul în care se face plata voluntară
a pensiei, fie în momentul pronunţării unei hotărâri de condam‐
nare a inculpatului;
c) se epuizează la momentul expirării termenului pentru plata
pensiei în condiţiile în care obligaţia nu a fost îndeplinită.

23. Expresia „în timpul nopţii” care se regăseşte în conţinutul
legal al infracţiunii de furt calificat [art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.]
reprezintă:
a) momentul când soarele apune;
b) intervalul de timp de când întunericul s‐a substituit luminii
până când lumina va lua locul întunericului;
c) circumstanţă personală.

24. Ameninţarea executorului judecătoresc cu prilejul punerii în
executare a unei hotărâri judecătoreşti constituie infracţiunea de:
a) ultraj (art. 239 C. pen.);

b) ameninţare în concurs cu infracţiunea de ultraj (art. 193 şi
art. 239 C. pen.);
c) nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C. pen.).

25. Infracţiunea de „represiune nedreaptă” (art. 268 C. pen.):
a) se poate săvârşi numai prin dispunerea arestării sau condam‐
narea unei persoane ştiută ca fiind nevinovată;
b) poate avea ca subiect activ numai un magistrat;
c) are un subiect pasiv adiacent circumstanţiat.

26. Fapta de distrugere, degradare sau aducere în stare de
neîntrebuinţare a unui bun aparţinând făptuitorului prin incen‐
diere, explozie ori prin alte asemenea mijloace, rezultând pericol
public:
a) reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de distrugere
(art. 217 C. pen.);
b) reprezintă o variantă agravată a infracţiunii de distrugere
(art. 217 C. pen.);
c) constituie infracţiunea de distrugere calificată (art. 218 C. pen.).

27. Infracţiunea de favorizare a infractorului:
a) se poate săvârşi doar prin acţiune;
b) nu se reţine dacă cel favorizat beneficiază de o cauză de
nepedepsire;
c) poate fi reţinută în concurs real cu infracţiunea de mărturie
mincinoasă comisă în legătură cu aceeaşi infracţiune principală.

28. Un funcţionar care a contribuit prin acte nemijlocite la
însuşirea unor bunuri ale unei unităţi private, fără a fi însărcinat
cu administrarea acestora, alături de un funcţionar care are o
asemenea însărcinare:
a) este coautor la infracţiunea de delapidare (art. 2151 C. pen.);
b) este complice la infracţiunea de delapidare (art. 2151 C. pen.);
c) nu se pedepseşte dacă ajută la prinderea autorului infrac‐
ţiunii de delapidare (art. 2151 C. pen.).


29. Infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori
(art. 282 C. pen.) se poate realiza:
a) doar prin contrafacere (confecţionarea prin imitarea de mo‐
nede sau valori);
b) doar prin alterare (modificarea conţinutului sau formei unor
monede sau valori adevărate);
c) fie prin contrafacere, fie prin alterare.

30. Infracţiunea de abuz de încredere (art. 213 C. pen.):
a) nu are obiect material;
b) nu este susceptibilă de a fi săvârşită în forma tentativei;
c) este o infracţiune intenţionată şi susceptibilă de repetabili‐
tate.

31. Infracţiunea de gestiune frauduloasă (art. 214 C. pen.):
a) prezintă o variantă agravată în ipoteza în care fapta a fost
săvârşită în scopul de a dobândi un folos material;
b) poate fi săvârşită numai prin inacţiune;
c) este întotdeauna o infracţiune continuată.

32. Situaţia premisă în cazul infracţiunii de evadare (art. 269
C. pen.) constă în:
a) existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare;
b) existenţa stării legale de reţinere sau deţinere;
c) existenţa unui mandat de executare a pedepsei.

33. Fapta de distrugere, degradare sau aducere în stare de
neîntrebuinţare a unui bun aparţinând făptuitorului prin incen‐
diere, explozie ori prin alte asemenea mijloace, având consecinţe
deosebit de grave:
a) reprezintă infracţiunea de distrugere calificată (art. 218
C. pen.);
b) reprezintă o variantă agravată a infracţiunii de distrugere
(art. 217 C. pen.);
c) reprezintă varianta cea mai gravă a infracţiunii de distrugere
calificată (art. 218 C. pen.).


34. Nu se poate reţine coautoratul în cazul săvârşirii infracţiunii:
a) de violare de domiciliu în forma de bază [art. 192 alin. (1)
C. pen.];
b) de fals material în înscrisuri oficiale, comisă prin contrafacere;
c) de furt calificat (art. 209 C. pen).

35. Înlesnirea valorificării unui bun de către soţ, cunoscând că
bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, în baza unei înţelegeri ulterioare săvârşirii faptei, dacă
prin aceasta s‐a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a
unui folos material:
a) constituie infracţiunea de tăinuire (art. 221 C. pen.) şi se
pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din
care provine bunul;
b) constituie infracţiunea de înşelăciune (art. 215 C. pen.);
c) nu se pedepseşte.

36. Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti
(art. 271 C. pen.) presupune:
a) sustragerea de la executarea unei pedepse;
b) sustragerea de la executarea unei măsuri de siguranţă;
c) sustragerea de la executarea unei măsuri educative.

37. Fapta unei persoane care contraface un cec, îl prezintă la o
a bancă şi obţine o sumă de bani reprezintă:
a) infracţiunea de înşelăciune prin emitere de cecuri fără aco‐
perire;
b) infracţiunea de falsificare de monedă (art. 282 C. pen.) în
concurs cu infracţiunea de înşelăciune;
c) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288
C. pen.) în concurs cu infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de
mijloace frauduloase [art. 215 alin. (2) C. pen.].

38. În cazul infracţiunii de ameninţare:
a) pluralitatea de subiecţi pasivi nu atrage reţinerea unei plu‐
ralităţi de infracţiuni;

b) nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă
făptuitorul a luat sau nu hotărârea de a săvârşi infracţiunea sau
fapta cu care se ameninţă;
c) tentativa nu este în nici un caz posibilă.
39. Se va reţine săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu:
a) numai dacă locuinţa în care se pătrunde fără drept este
ocupată efectiv de persoana vătămată;
b) numai dacă cererea de părăsire a locuinţei este formulată de
proprietarul locuinţei;
c) chiar dacă pătrunderea fără drept într‐o locuinţă este comisă
cu intenţie indirectă.
40. Elementul material al infracţiunii de fals material în înscri‐
suri oficiale este (art. 288 C. pen.):
a) falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia,
prin consemnarea unor fapte sau împrejurări neadevărate ori ne‐
consemnarea unor date sau împrejurări;
b) falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a
subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod;
c) folosirea unui înscris oficial în vederea producerii de conse‐
cinţe juridice.
41. Comiterea faptei de către o persoană care se află în stare
de ebrietate este o formă agravată expres prevăzută de lege:
a) în cazul infracţiunii de omor calificat;
b) în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă;
c) în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă.
42. Potrivit deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, cu
privire la aplicarea dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
(omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane), actele
de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite în aceeaşi împrejura‐
re asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie:
a) atât infracţiunea de omor – simplu, calificat sau deosebit de
grav – comisă asupra unei singure persoane, cat şi tentativa de
omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în

concurs, fără aplicarea agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1)
lit. b) C. pen.;
b) o singură infracţiune de omor deosebit de grav, prevăzută în
art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.;
c) o singură infracţiune de omor calificat, prevăzută în art. 175
alin. (1) lit. e) C. pen. (omorul săvârşit prin mijloace care pun în
pericol viaţa mai multor persoane).
43. În cazul săvârşirii infracţiunii de luare de mită:
a) subiectul activ nemijlocit este necalificat;
b) se va confisca de la fiecare participant, prin echivalent, valoa‐
rea bunurilor de care a profitat efectiv prin săvârşirea infracţiunii;
c) bunurile care fac obiectul unei promisiuni acceptate vor fi
întotdeauna confiscate.
44. Infracţiunea de pruncucidere:
a) are subiect activ unic;
b) se poate săvârşi sub forma tentativei pedepsibile în temeiul
art. 177 C. pen.;
c) se poate săvârşi în timpul sau imediat după naştere.
45. În cazul infracţiunilor contra persoanei, pluralitatea su‐

biecţilor pasivi determină pluralitatea de infracţiuni, cu excepţia:
a) omorului deosebit de grav săvârşit asupra a două sau mai
multe persoane [art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.];
b) vătămării corporale grave ( art. 182 C. pen.);
c) infracţiunii de omor (art. 174 C. pen.).
46. În cazul în care făptuitorul, în aceeaşi împrejurare, ucide
mai multe persoane, există:
a) atâtea infracţiuni câte victime sunt;
b) o singură infracţiune;
c) o infracţiune continuată.
47. Uciderea din culpă (art. 178 C. pen.) este o infracţiune:
a) omisivă;
b) comisivă, care se poate săvârşi doar prin acţiune;
c) comisivă, care se poate săvârşi prin acţiune, cât şi prin inac‐
ţiune.

48. S‐a reţinut că inculpatul a urcat victima pe fereastra
apartamentului său, situat la etajul al nouălea al unui imobil,
obligând‐o să sară de acolo, spunându‐i că în caz contrar o va
arunca el. Sub imperiul constrângerii, victima a sărit, decedând la
impactul cu solul. Fapta inculpatului constituie:
a) infracţiune de omor;
b) infracţiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii;
c) infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

49. În cazul în care victima infracţiunii de omor este o femeie
gravidă, iar făptuitorul nu cunoştea starea de graviditate a aces‐
teia, se va reţine:
a) infracţiunea de omor simplu;
b) infracţiune de omor simplu, calificat sau deosebit de grav,
după caz, cu excepţia circumstanţei prevăzute în art. 176 alin. (1)
lit. e) C. pen. (omorul săvârşit asupra unei femei gravide);
c) infracţiune de omor deosebit de grav, săvârşit asupra unei
femei gravide, deoarece necunoaşterea circumstanţei nu are rele‐
vanţă.

50. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii:
a) se poate comite prin acte de lipsire de libertate în mod ilegal;
b) se poate comite prin îndemnuri şi persuasiune;

51. Infracţiunea de omor:
a) este o infracţiune de rezultat;
b) se poate săvârşi doar prin acţiune;
c) nu poate avea tentativă perfectă.

52. În cazul infracţiunii de pruncucidere, starea de tulburare
pricinuită de către naştere:
a) este o circumstanţă personală;
b) este o circumstanţă reală;
c) poate fi probată prin orice mijloc de probă.


53. Infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 180 C. pen.):
a) se pedepseşte în forma tentativei;
b) este susceptibilă de a fi realizată în forma continuată;
c) se consumă în momentul în care se creează o stare de pericol
pentru sănătatea sau integritatea fizică a persoanei.

54. Infracţiunea de omor (art. 174 C. pen.):
a) poate îmbrăca forma continuată;
b) prezintă complexitate naturală;
c) poate avea urmări praeterintenţionate.

55. S‐a reţinut că inculpatul a lovit victima aflată în spatele
său cu cotul, din întoarcere, fiind strigat de un prieten al său.
Victima s‐a dezechilibrat şi a căzut, lovindu‐se cu capul de asfalt.
Fiind transportată la spital, cu toate eforturile medicale, a dece‐
dat după trei zile ca urmare a traumatismului suferit. În speţă s‐a
comis infracţiunea de:
a) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.);
b) omor cu intenţie indirectă (art. 175 C. pen);
c) ucidere din culpă (art. 178 C. pen).

56. Infracţiunea de tortură, art. 267 C. pen., poate intra în
concurs ideal cu infracţiunea de:
a) lovire sau alte violenţe;
b) lipsire de libertate în mod ilegal;
c) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

57. Mărturia mincinoasă (art. 260 C. pen.) are ca urmare:
a) crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;
b) soluţionarea injustă a unei cauze;
c) condamnarea pe nedrept a unei persoane.

58. Infracţiunea denumită „lovirile sau vătămările cauzatoare
de moarte” (art. 183 C. pen.):
a) poate fi o infracţiune progresivă;
b) este o infracţiune intenţionată;


59. Inculpata S.C. a fost ajutată de I.S., bărbatul cu care avea o
relaţie extraconjugală, la uciderea copilului său nou‐născut din
căsătorie, săvârşită imediat după naştere. S‐a reţinut că mama
copilului se afla în momentul săvârşirii infracţiunii într‐o stare de
tulburare pricinuită de naştere. În sarcina bărbatului:
a) se poate reţine circumstanţa săvârşirii faptei asupra unei
rude apropiate;
b) se va reţine complicitate la săvârşirea infracţiunii de pruncuci‐
dere;
c) se va reţine complicitate la omor calificat.

60. Inculpatul G.F. a lovit‐o pe numita D.S., vizibil însărcinată,
pe fondul unei altercaţii spontane izbucnită într‐un club de noap‐
te. Ca urmare a loviturii s‐a produs avortul. Pentru vindecare au
fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale. În speţă se va reţine:
a) vătămare corporală (art. 181 C. pen.);
b) vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.);
c) vătămare corporală gravă în concurs cu provocarea ilegală a
avortului.

61. Nu există infracţiunea de violare de domiciliu dacă:
a) proprietarul imobilului a pătruns în locuinţa chiriaşului fără
acordul acestuia;
b) făptuitorul a pătruns doar în curtea imobilului;
c) chiriaşul a continuat să locuiască în imobilul închiriat şi după
pronunţarea unei hotărâri definitive de evacuare.

62. Violarea de domiciliu (art. 192 C. pen.) va fi reţinută în
varianta agravată atunci când este săvârşită:
a) în timpul unei calamităţi;
b) prin folosire de calităţi mincinoase;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită.

63. La infracţiunea de şantaj (art. 194 C. pen.):
a) tentativa este posibilă şi se realizează atunci când subiectul
pasiv nu a cedat constrângerii şi nu s‐a lăsat şantajat;
b) tentativa nu este posibilă;
c) tentativa se pedepseşte.

64. Fapta de lovire a victimei:
a) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, în orice
condiţii privind gravitatea rezultatului;
b) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, dacă
numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare
este de zece zile sau mai mare;
c) este incriminată atunci când se săvârşeşte din culpă, dacă
numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare
este mai mare de zece zile.

65. Uciderea din culpă în împrejurări diferite a două persoane
constituie:
a) două infracţiuni de ucidere din culpă în concurs;
b) o singură infracţiune de ucidere din culpă, în variantă
agravată;
c) o singură infracţiune de ucidere din culpă, în variantă simplă
sau agravată, în funcţie de circumstanţele concrete ale săvârşirii
faptei.

66. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 179 C. pen.):
a) se poate comite numai prin acte de violenţă;
b) nu se poate comite prin acte de violenţă, deoarece fapta ar
constitui omor;
c) nu este o formă a participaţiei penale la infracţiunea de
omor.

67. Infracţiunea de „trafic de influenţă” (art. 257 C. pen.):
a) are un subiect activ circumstanţiat;
b) se poate comite şi printr‐o inacţiune, respectiv prin neres‐
pectarea unei promisiuni;
c) are ca urmare imediată o stare de pericol pentru normala
evoluţie a relaţiilor de serviciu.

68. Tentativa la „primirea de foloase necuvenite” (art. 256
C. pen.):
a) se pedepseşte;
b) nu este incriminată;
c) nu este posibilă.

69. Întreţinerea de acte sexuale de către o persoană de sex
masculin cu un minor de acelaşi sex în vârstă de 15 ani, cu
acordul acestuia, contra unei sume de bani:
a) nu se pedepseşte;
b) reprezintă infracţiunea de act sexual cu un minor;
c) reprezintă infracţiunea de corupţie sexuală.

70. Actul sexual cu un minor în vârstă de 5 ani atunci când
acesta nu se opune reprezintă infracţiunea de:
a) act sexual cu un minor;
b) perversiune sexuală;
c) viol.

71. Atunci când făptuitorul ameninţă victima că va da
publicităţii unele fotografii ale concubinei sale dacă nu îi dă o
sumă de bani, poate exista infracţiunea de:
a) ameninţare;
b) şantaj;
c) nu există infracţiune.

72. Prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în
infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen., se înţelege,
potrivit deciziei pronunţate în recurs în interesul legii:
a) orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin
folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de
sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de
imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a‐şi exprima voinţa;
b) orice raport sexual consimţit;
c) orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, între
persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau
profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a‐şi
exprima voinţa.

73. Prin acte de perversiune sexuală, în accepţiunea prevede‐
rilor art. 201 C. pen., se înţelege, potrivit deciziei pronunţate în
recurs în interesul legii:
a) orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale care
nu constituie act sexual;

b) acte sexuale nefireşti;
c) acte sexuale practicate în public.

74. Dacă făptuitorul pătrunde într‐o locuinţă în care locuiau
două persoane şi sustrage bunuri aparţinând amândurora,
încadrarea juridică va reţine:
a) două infracţiuni de furt;
b) infracţiune de furt;
c) infracţiune de furt în formă continuată.

75. Raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este
rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea aces‐
teia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a‐şi
exprima voinţa, constituie, potrivit deciziei pronunţate în recurs
în interesul legii:
a) atât infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
şi alin. (2) lit. b1) din acelaşi articol (dacă victima locuieşte şi gospo‐
dăreşte împreună cu făptuitorul), cât şi infracţiunea de incest
prevăzută de art. 203 C. pen., în concurs ideal;
b) numai infracţiunea complexă de viol, în care se absoarbe
infracţiunea de incest;
c) numai infracţiunea de incest, având caracter special în raport
cu infracţiunea de viol.

76. Infracţiunea de violare de domiciliu (art. 192 C. pen.):
a) prezintă ca variantă agravată ipoteza în care fapta este
săvârşită de o persoană înarmată;
b) prezintă ca variantă cea mai gravă situaţia în care fapta este
săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
c) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.

77. Elementul material al infracţiunii de loviri sau alte violenţe
(art. 180 C. pen.) poate consta:
a) doar într‐o acţiune;
b) doar într‐o inacţiune;
c) în exercitarea de violenţe morale.


78. La infracţiunea de viol (art. 197 C. pen.):
a) participaţia penală sub forma instigării şi a complicităţii este
posibilă întotdeauna;
b) coautoratul nu este posibil;
c) subiectul pasiv este circumstanţiat.

79. Coautoratul şi complicitatea concomitentă nu pot fi reţi‐
nute la infracţiunea de:
a) furt simplu (art. 208 C. pen.);
b) furt calificat (art. 209 C. pen.);
c) tâlhărie care are ca urmare moartea victimei.

80. Nu reprezintă agravantă a infracţiunii de tâlhărie:
a) săvârşirea faptei de către o persoană mascată, deghizată sau
travestită;
b) săvârşirea faptei asupra unui magistrat, poliţist, jandarm sau
militar;
c) săvârşirea faptei în timpul unei calamităţi.

81. Dacă făptuitorul solicită victimei să‐i predea haina, ame‐
ninţând‐o cu un cuţit şi victima se conformează, încadrarea juri‐
dică va fi:
a) şantaj (art. 194 C. pen.);
b) ameninţare (art. 193 C. pen.);
c) tâlhărie (art. 211 C. pen.).

82. Infracţiunea de viol (art. 197 C. pen.):
a) prezintă ca variantă agravată situaţia în care victima nu a
împlinit 15 ani;
b) prezintă ca variantă atenuată situaţia când victima este
membru de familie;
c) poate avea forma infracţiunii continue.

83. Fapta prin care s‐a produs, cu intenţie indirectă, încetarea
funcţionării unui simţ sau organ constituie:
a) vătămare corporală (art. 181 C. pen.);
b) vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.);
c) vătămare corporală din culpă (art. 184 C. pen.).

84. Nu constituie infracţiunea de dare de mită:
a) dacă mituitorul, în momentul săvârşirii faptei, se afla în stare
de beţie accidentală completă;
b) când mituitorul a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca
organele de urmărire penală să fi fost sesizate pentru acea infrac‐
ţiune;
c) doar când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de
către cel care a luat mita.

85. Subiectul activ al infracţiunii de luare de mită în formă
calificată poate fi:
a) un funcţionar cu atribuţii ce implică exercitarea autorităţii de
stat;
b) un funcţionar cu atribuţii de control;
c) un funcţionar cu atribuţii de conducere.

86. Subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi:
a) numai un funcţionar ce are influenţă asupra altuia;
b) orice persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar;
c) numai un funcţionar cu atribuţii de control.

87. Denunţarea calomnioasă se poate realiza prin:
a) învinuire mincinoasă prin denunţ sau plângere;
b) ticluirea de probe mincinoase în vederea apărării;
c) propunerea de probe în acuzare.

88. Declararea de către denunţătorul calomnios, mai înainte
de punerea în mişcare a acţiunii penale, că denunţul, plângerea
sau probele sunt false reprezintă:
a) cauză de impunitate;
b) cauză de înlăturare a răspunderii penale;
c) cauză de aplicare legală obligatorie a circumstanţelor ate‐
nuante.


89. Pentru a beneficia de circumstanţe atenuante legale obli‐
gatorii, cel care a făcut un denunţ mincinos trebuie să declare că
acesta este mincinos:
a) mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale;
b) mai înainte de trimiterea în judecată;
c) mai înainte de pronunţarea hotărârii în primă instanţă.

90. În cazul infracţiunii de încercare de a determina mărturia
mincinoasă, prevăzută la art. 260 C. pen.:
a) fapta se realizează prin constrângere;
b) nu este susceptibilă de a fi săvârşită în formă continuată;
c) s‐a reuşit determinarea de a mărturisi fals.

91. Supunerea unei persoane la executarea unei măsuri de
siguranţă sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dis‐
poziţiile legale, constituie:
a) supunerea la rele tratamente;
b) represiune nedreaptă;
c) arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

92. În cazul „denunţării calomnioase” (art. 259 C. pen.), învi‐
nuirea mincinoasă:
a) se poate referi la o faptă care ar expune persoana la o
sancţiune disciplinară;
b) se poate referi la săvârşirea unei contravenţii;
c) se poate referi doar la săvârşirea unei infracţiuni.

93. Primirea de către un funcţionar de bani ori alte foloase,
după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era
obligat în temeiul acesteia, constituie:
a) luare de mită;
b) trafic de influenţă;
c) primirea de foloase necuvenite.

94. Inculpatul S.T., maistru într‐o societate comercială, a cerut
şi a primit lunar, pe baza unei înţelegeri, diferite sume de bani de
la muncitorii din subordine. Aceste sume reprezentau 10% din
veniturile realizate de muncitori şi au fost folosite pentru procu‐

rarea unor cadouri oferite persoanelor din afara instituţiei în
scopul aprovizionării cu materii prime şi materiale indispensabile
desfăşurării normale a activităţii în cooperativă. Fapta comisă
constituie:
a) luare de mită;
b) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246
C. pen.).
c) primire de foloase necuvenite.

95. Primarul unei comune a pretins de la un localnic o sumă
de bani în scopul efectuării unor menţiuni în favoarea acestuia în
registrul agricol. Fapta constituie:
a) luare de mită (art. 254 C. pen.);
b) înşelăciune [art. 215 alin. (1) C. pen.], întrucât, în calitate de
primar, inculpatul nu avea ca atribuţie de serviciu efectuarea de
menţiuni în registrul agricol;
c) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246
C. pen.).

96. Infracţiunea de mărturie mincinoasă:
a) are obiect material;
b) poate fi săvârşită într‐o cauză penală în care se ascultă
martori;
c) se poate săvârşi doar cu intenţie directă.

97. Martorul ce a declarat mincinos în cauzele penale nu se
mai pedepseşte când îşi retrage mărturia:
a) mai înainte de a se produce arestarea inculpatului;
b) mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale;
c) mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat
o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase.

98. Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită
înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a asigura infrac‐
torului folosul sau produsul infracţiunii constituie:
a) tăinuire;
b) complicitate la infracţiune;
c) favorizarea infractorului.

99. Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe
împotriva unei persoane aflate în curs de judecată pentru obţi‐
nerea de declaraţii constituie:
a) purtare abuzivă;
b) arestare nelegală şi cercetare abuzivă;
c) supunere la rele tratamente.

100. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie totdeauna
persoanei care le‐a dat drept mită în cazul când:
a) au fost daţi pentru ca un funcţionar să îndeplinească un act
privitor la îndatoririle sale de serviciu;
b) mituitorul nu a fost constrâns prin orice mijloace de către cel
care a luat mita;
c) mituitorul a denunţat fapta mai înainte ca organul de ur‐
mărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

101. Infracţiunea de dare de mită se poate realiza prin:
a) promisiunea de bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini,
a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar
acestor îndatoriri;
b) doar prin oferirea de bani sau alte foloase în scopul de a
îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor
la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar
acestor îndatoriri;
c) doar prin darea de bani sau alte foloase în scopul de a
îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor
la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar
acestor îndatoriri.

102. Latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă
include scopul de a determina funcţionarul:
a) să nu facă un act ce nu intră în atribuţiile sale de serviciu;
b) să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu;
c) să facă un act ce nu intră în atribuţiile sale de serviciu.


103. Determinarea unei persoane prin constrângere ori coru‐
pere să dea declaraţii mincinoase într‐o cauză în care se ascultă
martori constituie:
a) încercarea de a determina mărturia mincinoasă;
b) mărturie mincinoasă;
c) instigare la mărturie mincinoasă.

104. Retragerea mărturiei mincinoase în toate cauzele, in‐
clusiv penale, după ce s‐a pronunţat o hotărâre sau s‐a dat o altă
soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, constituie:
a) cauză de nepedepsire;
b) cauză de aplicare obligatorie a circumstanţelor atenuante;
c) cauză de nerăspundere penală.

105. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare:
a) decât pedeapsa aplicată autorului;
b) decât pedeapsa aplicată autorului, în urma reducerii, ca
efect al circumstanţelor atenuante;
c) decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

106. Fapta de a condamna o persoană, ştiind că este nevi‐
novată, constituie:
a) represiune nedreaptă;
b) arestare nelegală şi cercetare abuzivă;
c) supunere la rele tratamente.

107. Infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor
drepturi:
a) poate fi săvârşită cu intenţie indirectă;
b) poate fi săvârşită în formă continuată;
c) poate fi săvârşită de o persoană juridică.


108. Prietenul inculpatului solicită la arhiva instanţei dosarul
în care acesta fusese trimis în judecată pentru săvârşirea unei in‐
fracţiuni de şantaj. Profitând de neatenţia funcţionarilor instan‐
ţei, prietenul sustrage procesul‐verbal de prezentare a materia‐
lului de urmărire penală pentru a se putea invoca ulterior nulita‐
tea urmăririi penale. Prietenul inculpatului a săvârşit:
a) infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de
art. 264 alin. (1) C. pen., în concurs cu infracţiunea de sustragere
sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.;
b) infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri,
prevăzută de art. 272 C. pen.;
c) infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de
art. 264 alin. (1) C. pen., în concurs cu infracţiunea de reţinere sau
distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen.

109. Infracţiunea de purtare abuzivă:
a) poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de ultraj;
b) nu poate fi săvârşită în coautorat;
c) nu poate fi săvârşită cu intenţie indirectă.

110. Inculpatul, ofiţer de poliţie judiciară, a primit suma de
1.000 euro de la administratorul unei societăţi comerciale, pentru
a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale într‐o cauză
în care fusese delegat să efectueze acte de cercetare penală.
Ulterior, acelaşi administrator i‐a oferit inculpatului suma de
10.000 euro, în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a ur‐
măririi penale într‐un alt dosar în care fusese delegat să efectue‐
ze acte de cercetare penală, iar inculpatul a acceptat. În sarcina
inculpatului se va reţine:
a) infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1)
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
b) două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254
alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
c) două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254
alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.


111. Infracţiunea de înşelăciune (art. 215 C. pen.):
a) nu poate avea obiect material;
b) poate avea ca obiect material doar bunuri mobile;
c) poate avea ca obiect material atât bunuri mobile, cât şi
imobile.
112. În perioada iunie 2009 ‐ octombrie 2010, activitatea ca‐

sieriei SC X SRL a fost realizată de inculpată, casieră, care a efectuat
depuneri în numerar la bancă la intervale mari de timp, depuneri
nesemnificative comparativ cu încasările şi soldul zilnic de casă.
Controlul efectuat de Ministerul Finanţelor Publice a atestat faptul
că inculpata a emis chitanţe fără a respecta criteriul cronologic,
există chitanţe necompletate şi neanulate, încasându‐se sume fără
a se elibera chitanţe, precum şi faptul că inculpata a efectuat mo‐
dificări ilegale în documentele de casă, pentru ca sumele depuse să
coincidă cu cele din evidenţele contabile, prejudiciul total fiind de
1.229.892 lei. Încadrarea juridică a faptei este:
a) delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
b) neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
c) neglijenţă în serviciu în formă continuată, prevăzută de
art. 249 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
113. Inculpatul B a fost trimis în judecată pentru săvârşirea

infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., declaraţia min‐
cinoasă dată de martorul A în favoarea sa nefiind luată în con‐
siderare la adoptarea soluţiei. În faţa instanţei de recurs învestite
cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul B, martorul A
şi‐a retras declaraţia mincinoasă făcută în faza de urmărire pena‐
lă. Martorul mincinos A a fost inculpat şi trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., in‐
stanţa de fond dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă
de 1 an închisoare. Soluţia instanţei este:
a) legală, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii;
b) nelegală, întrucât trebuia aplicată cauza de nepedepsire;
c) nelegală, întrucât trebuia aplicată cauza de reducere a pe‐
depsei.

114. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, săvârşită
asupra unui membru al familiei:
a) acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate;
b) acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu;
c) împăcarea părţilor nu este posibilă.

115. Cel care răstoarnă scaunul pe care se urcase sinucigaşul,
după ce în prealabil îl ajutase să‐şi aşeze frânghia în jurul gâtului,
răspunzând prin aceste acţiuni cererii sinucigaşului:
a) va răspunde pentru infracţiunea de determinare sau înlesni‐
re a sinuciderii;
b) va răspunde pentru infracţiunea de omor;
c) nu comite nicio faptă prevăzută de legea penală.

116. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor per‐
soanelor în forma simplă:
a) nu are caracter subsidiar fără de infracţiunea de arestare
nelegală şi cercetare abuzivă;
b) se poate comite cu orice formă de participaţie;
c) pentru epuizare necesită producerea unui prejudiciu material
persoanei vătămate.

117. Inculpatul A s‐a hotărât să evadeze din Penitenciarul X în
care se afla în executarea unei pedepse cu închisoarea. Pentru
realizarea planului său l‐a atras şi pe inculpatul B, deţinut în acelaşi
penitenciar, căruia i‐a explicat ce urmează să facă şi care avea
acces la blocul alimentar de unde putea să procure un instrument
susceptibil de a fi adaptat pentru a asigura forţarea unui sistem de
închidere. La data de 06.06.2010, în timp ce se afla în curtea peni‐
tenciarului, profitând de neatenţia paznicilor, inculpatul A a forţat
sistemul de închidere al unei uşi folosindu‐se de instrumentul
procurat de inculpatul B, a escaladat un gard şi a părăsit locul de
deţinere. Faptele săvârşite de inculpaţii A şi B constituie:
a) infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) şi (2)
C. pen. pentru inculpatul A şi complicitate la infracţiunea de eva‐
dare prevăzută de art. 26 raportat la art. 269 alin. (1) şi (2) C. pen.
pentru inculpatul B;

b) infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) şi (2)
C. pen. pentru inculpatul A şi infracţiunea de înlesnire a evadării
prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul B;
c) infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.
pentru inculpatul A şi infracţiunea de înlesnire a evadării prevăzută
de art. 270 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul B.
118. Există infracţiunea de tulburare de posesie în varianta

agravantă atunci când:
a) imobilul aparţine domeniului public al statului;
b) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane îm‐
preună;
c) fapta a fost săvârşită în timpul nopţii.
119. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
publice, consecinţa cauzării unei tulburări însemnate a bunului
mers al unei unităţi din cele prevăzute la art. 145 C. pen.:
a) se realizează doar atunci când se produce un prejudiciu ma‐
terial de o însemnătate deosebită;
b) se realizează atunci când există eventualitatea producerii
unui pericol;
c) poate exista indiferent dacă se reţine producerea unei pa‐
gube în patrimoniul unităţii.
120. Fapta unui funcţionar de a pretinde o sumă de bani de la
o persoană, pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle
sale de serviciu, urmată de pierderea calităţii de funcţionar, mai
înainte de îndeplinirea actului pentru care s‐a pretins suma res‐
pectivă, constituie infracţiunea de:
a) tentativă la infracţiunea de primire de foloase necuvenite;
b) luare de mită;
c) trafic de influenţă.
a) nu absoarbe fapta funcţionarului care, în exerciţiul atribu‐
ţiilor de serviciu, îi dă o palmă unei persoane;
b) se reţine întotdeauna în concurs cu infracţiunea de vătămare
corporală gravă, când un funcţionar, în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, produce sluţirea unei persoane;

c) presupune comiterea atâtor infracţiuni câţi subiecţi pasivi
sunt, în cazul folosirii unei singure expresii jignitoare faţă de toţi,
de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
122. Fapta persoanei care sesizează organele de urmărire

penală afirmând că este autorul unei anumite infracţiuni pe care
nu o comisese, pentru a evita tragerea la răspundere penală a
prietenului său, adevăratul vinovat de săvârşirea infracţiunii,
constituie:
a) infracţiunea de denunţare calomnioasă;
b) infracţiunea de mărturie mincinoasă;
c) infracţiunea de favorizare a infractorului.

123. Dacă infracţiunea prevăzută de art. 272 C. pen. este
săvârşită în modalitatea alternativă a reţinerii unui înscris, atunci
aceasta are caracter:
a) instantaneu;
b) continuat;
c) continuu.

124. Subiect activ al infracţiunii de deţinere de instrumente în
vederea falsificării de valori prevăzută de art. 285 C. pen. poate
fi:
a) numai o persoană fizică;
b) orice persoană;
c) numai o persoană juridică.

125. Cablurile, liniile, echipamentele şi instalaţiile de teleco‐
municaţii, radiocomunicaţii, precum şi componentele de comuni‐
caţii constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute de
art. 209 alin. (3) lit. h) C. pen.:
a) chiar dacă nu sunt efectiv integrate într‐o reţea sau într‐un
sistem de comunicaţii;
b) numai dacă în momentul sustragerii erau efectiv integrate
într‐o reţea sau într‐un sistem de comunicaţii, aflat sau nu în func‐
ţiune;

c) numai dacă în momentul sustragerii erau efectiv integrate
într‐o reţea sau într‐un sistem de comunicaţii şi acestea se aflau în
funcţiune.

a) este întotdeauna lipsită de obiect material, deoarece obiec‐
tul său juridic îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna des‐
făşurare a activităţii de serviciu;
b) are întotdeauna obiect material, deoarece se comite împo‐
triva unei persoane;
c) nu are întotdeauna obiect material.

127. Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comer‐
ciale private, prin modificări, ştersături ori adăugiri şi folosirea lor
în întocmirea evidenţelor contabile, constituie:
a) infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, în concurs real de
infracţiuni;
b) infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
c) infracţiunea de fals intelectual.

128. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea
de proxenetism este dată:
a) numai de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin
textele incriminatorii;
b) numai de obiectul juridic generic diferit al celor două incrimi‐
nări;
c) atât de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin
textele incriminatorii, cât şi de obiectul juridic generic diferit al
celor două incriminări.

129. Aderarea la o asociere constituită în vederea săvârşirii
uneia sau mai multor infracţiuni (art. 323 C. pen.) este:
a) doar expresă;
b) doar tacită;
c) expresă sau tacită.


130. Fapta persoanei care, în calitate de agent de poliţie, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, pretinde şi primeşte o sumă de
bani, în scopul de a nu sancţiona cu amendă contravenţională per‐
soana ce a săvârşit contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile
publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii:
a) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.;
b) luare de mită în formă calificată, prevăzută de art. 254
alin. (2) C. pen.;
c) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat
la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

131. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă:
a) este suficient să fie precizată funcţia pe care o are funcţio‐
narul pe lângă care urmează să se intervină;
b) este necesar ca funcţionarul pe lângă care urmează să se
intervină să fie individualizat prin indicarea numelui;
c) nu este posibil coautoratul ca formă de participaţie.

132. Infracţiunea de abuz în serviciu, prin îngrădirea unor
drepturi:
a) poate fi comisă de către un funcţionar public sau alt funcţio‐
nar;
b) poate fi comisă doar printr‐o acţiune;
c) poate fi comisă doar printr‐o inacţiune.

133. Infracţiunea de înlesnire a evadării:
a) constituie o modalitate de instigare la evadare din starea de
deţinere sau reţinere;
b) se poate comite înainte sau în timpul evadării persoanei din
starea de deţinere sau reţinere;
c) se poate comite înainte, în timpul sau după evadarea persoa‐
nei din starea de deţinere sau reţinere.

134. La infracţiunea de abandon de familie (art. 305 C. pen.)
subiectul activ este:
a) doar persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă
de cel îndreptăţit la întreţinere;

b) doar persoana care are de plătit o pensie de întreţinere
stabilită pe cale judecătorească;
c) orice persoană.

135. Subiectul activ al infracţiunii de „rele tratamente aplicate
minorului” (art. 306 C. pen.) poate fi:
a) orice persoană;
b) doar părintele minorului;
c) părintele minorului sau orice persoană căruia minorul i‐a fost
încredinţat.

136. Aplicarea de lovituri minorului de către unul din părinţi,
faptă ce a avut ca efect pierderea unui organ, poate constitui:
a) infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs
cu cea de vătămare corporală gravă;
b) doar infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului;
c) doar infracţiunea de vătămare corporală gravă.

137. Infracţiunea de ,,rele tratamente aplicate minorului”
(art. 306 C. pen.):
a) nu poate avea formă continuată;
b) se consumă în momentul creării stării de pericol pentru
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului;
c) se consumă doar în momentul producerii unei vătămări fizice
sau psihice minorului.

138. Infracţiunea de primire de foloase necuvenite se deose‐
beşte de infracţiunea de luare de mită în situaţia în care bunurile,
banii sau orice alte foloase se primesc, după îndeplinirea actului,
prin:
a) faptul că actul poate fi îndeplinit şi cu încălcarea atribuţiilor
de serviciu;
b) faptul că actul îndeplinit are întotdeauna caracter licit;
c) formele de participaţie în care poate fi comisă.

139. În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de
art. 260 C. pen., participaţia penală nu este posibilă în forma:
a) coautoratului;

b) instigării neurmate de executare;
c) complicităţii.

140. Infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255
C. pen., se săvârşeşte:
a) chiar dacă promisiunea sau oferta făcută nu este urmată de
executare;
b) numai dacă promisiunea sau oferta este urmată de execu‐
tare;
c) numai dacă promisiunea sau oferta este acceptată de mituit.

141. Infracţiunea de deturnare de fonduri, conform prevede‐
rilor art. 3021 C. pen.:
a) poate fi comisă de orice persoană care îndeplineşte condiţiile
răspunderii penale;
b) poate fi comisă din culpă;
c) constă în schimbarea destinaţiei unor fonduri din bugetul
unei societăţi comerciale private, fără respectarea dispoziţiilor
legale.

142. Infracţiunea de şantaj se comite atunci când:
a) persoana vătămată înmânează făptuitorului, la cererea înso‐
ţită de ameninţări a acestuia, portofelul pe care îl are asupra sa;
b) făptuitorul solicită unei rude a persoanei vătămate să‐i adu‐
că o sumă de bani pentru a‐i permite acesteia din urmă să pără‐
sească locuinţa în care o obligase să stea;
c) făptuitorul, în vederea obţinerii unei sume importante de
bani, ameninţă repetat persoana vătămată că va aduce la cu‐
noştinţa soţului acesteia împrejurarea că a fost condamnată ante‐
rior pentru infracţiunea de viol, dar aceasta anunţă organele de
poliţie înainte de a‐i da un ban.

143. Subiectul activ al infracţiunii de „fals în declaraţii” este:
a) martorul, expertul sau interpretul;
b) persoana care face în public declaraţii calomnioase;
c) orice persoană capabilă să facă declaraţii producătoare de
consecinţe juridice.


144. Infracţiunea de luare de mită se consumă la momentul la
care un funcţionar:
a) primeşte suma de bani pe care a pretins‐o anterior;
b) acceptă ca suma promisă să îi fie înmânată după ce va
îndeplini actul solicitat;
c) primeşte un folos material, deşi a îndeplinit necorespunzător
un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.

145. La infracţiunea de delapidare [art. 215 (1) C. pen.]:
a) subiect activ poate fi orice persoană care încasează sume de
bani;
b) coautoratul cu o persoană care nu are calitatea de funcţio‐
nar public, gestionar sau administrator nu este posibil;
c) complicele trebuie să aibă şi el, în mod obligatoriu, atribuţii
de gestionar sau administrator.

146. La infracţiunea de „gestiune frauduloasă”:
a) tentativa este posibilă şi se pedepseşte;
b) tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată;
c) tentativa nu este posibilă, fiind o infracţiune cu consumare
instantanee.

147. Falsificarea unor acte contabile ale unei societăţi comer‐
ciale private prin modificări, ştersături şi adăugiri şi folosirea lor
la întocmirea evidenţelor contabile constituie:
a) infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată
(art. 290 C. pen.);
b) fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.) în concurs
cu infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.);
c) uz de fals (art. 291 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de fals
intelectual (art. 289 C. pen.).

148. Infracţiunea de mărturie mincinoasă, săvârşită cu ocazia
audierii într‐o cauză penală, nu se pedepseşte dacă:
a) retragerea mărturiei a intervenit înainte de a se produce
arestarea inculpatului;

b) retragerea mărturiei a intervenit după ce s‐a produs aresta‐
rea inculpatului, dar înainte de a se pronunţa o soluţie asupra
fondului cauzei;
c) a fost săvârşită de un soţ sau o rudă apropiată.

149. Fapta unei persoane de a falsifica un înscris sub sem‐
nătură privată, urmată de utilizarea acestuia pentru a produce
consecinţe juridice constituie:
a) infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată
(art. 290 C. pen.);
b) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în concurs
cu infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.);
c) infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.).

150. Persoana care falsifică amprenta ştampilei deja aplicată
pe un înscris oficial va răspunde pentru infracţiunea de:
a) falsificare a instrumentelor oficiale (art. 286 C. pen.);
b) fals material în înscrisuri oficiale [art. 288 alin. (1) C. pen.];
c) fals intelectual (art. 289 C. pen.).

151. Fapta funcţionarului aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu care a falsificat şi folosit două chitanţe vamale pentru a
facilita înscrierea în circulaţie a două autoturisme aduse din străi‐
nătate constituie (R.I.L. nr. XIX/2006):
a) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale [art. 288
alin. (2) C. pen.] şi infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.),
aflate în concurs real;
b) infracţiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.);
c) infracţiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.) şi infracţiu‐
nea de uz de fals (art. 291 C. pen.), aflate în concurs real.

152. Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată:
a) se pedepseşte în aceleaşi condiţii ca orice tăinuire;
b) se pedepseşte cu o pedeapsă redusă;
c) nu se pedepseşte.


153. Falsificarea de timbre, mărci, bilete de transport:
a) nu poate fi comisă de o persoană juridică;
b) poate atrage dizolvarea unei persoane juridice;

154. Infracţiunea de folosire de instrumente oficiale false:
a) are o variantă mai gravă atunci când este comisă prin folo‐
sirea fără drept a unui sigiliu real cu stema ţării;
b) este absorbită în infracţiunea de falsificare de instrumente ofi‐
ciale (art. 286 C. pen.) când instrumentul falsificat nu este oficial;
c) poate fi comisă prin folosirea unei ştampile ce aparţine în
mod real unui unităţi la care se referă art. 145 C. pen.

155. Omorul calificat, din interes material, se reţine:
a) atunci când autorul ucide victima în scopul însuşirii unui bun
mobil care se afla asupra acesteia în momentul uciderii;
b) atunci când uciderea victimei are ca scop însuşirea unui bun
mobil care nu se afla asupra acesteia în momentul uciderii;
c) atunci când uciderea victimei are ca mobil moştenirea ei, chiar
dacă, potrivit legii civile, autorul devine nedemn pentru aceasta.

156. Infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori
(art. 282 C. pen.) se poate realiza:
a) doar prin contrafacere, imitarea trebuind să fie perfectă;
b) doar prin alterare;
c) asupra unor monede sau titluri care se găsesc în circulaţie în
momentul falsificării.

157. Alterarea unor bilete, tichete sau orice alte imprimate
producătoare de consecinţe juridice reprezintă infracţiunea de:
a) falsificare de monede sau alte valori (art. 282 C. pen.);
b) falsificare de timbre, mărci sau de bilete de transport
(art. 283 C. pen.);
c) fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.).

158. Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori
(art. 285 C. pen.):
a) nu are obiect material;

b) poate fi săvârşită de orice persoană;
c) mobilul constituie o cerinţă esenţială a laturii obiective.
159. La infracţiunea de „sustragere sau distrugere de înscri‐

suri” (art. 242 C. pen.), vinovăţia poate exista:
a) doar sub forma intenţiei;
b) doar sub forma culpei;
c) atât sub forma intenţiei, cât şi a culpei.
160. Pentru existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri
oficiale (art. 288 C. pen.), este obligatoriu ca:
a) subiectul activ nemijlocit să fie un funcţionar public;
b) înscrisul falsificat să fi produs în concret consecinţe juridice;
c) forma de vinovăţie să fie intenţia.
161. Sunt considerate înscrisuri oficiale, în sensul art. 288

C. pen.:
a) copiile legalizate sau certificate pentru conformitate cu
înscrisurile oficiale;
b) mărcile, plicurile sau cărţile poştale;
c) titlurile de credit public.
162. La infracţiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.):
a) nu e posibil coautoratul;
b) elementul material nu se poate realiza prin omisiune;
c) tentativa se pedepseşte.
163. Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale:
a) nu se poate comite prin plăsmuirea în întregime a unui înscris
oficial;
b) nu poate fi niciodată comisă de către un funcţionar, deoare‐
ce în acest caz se transformă în fals intelectual;
c) poate consta în falsificarea unui bilet.
164. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

(art. 290 C. pen.):
a) poate fi comisă în toate modurile în care se comite infrac‐
ţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., la care
art. 290 C. pen. face trimitere;

b) constă în falsificarea unui înscris care emană de la o unitate
la care se referă art. 145 C. pen.;
c) există numai dacă înscrisul falsificat şi folosit are aparenţa
unui act veritabil.

165. Infracţiunea de fals intelectual:
a) poate fi comisă în modalitate faptică omisivă;
b) cunoaşte o variantă agravată în care subiectul activ este un
funcţionar public;
c) absoarbe infracţiunea de uz de fals atunci când este comisă
chiar de către cel care a falsificat înscrisul.

166. Infracţiunea de incest:
a) incriminează actul sexual de orice natură comis între rude în
linie directă sau între fraţi şi surori;
b) exclude orice formă de participaţie;
c) nu se absoarbe în infracţiunea de viol în formă agravată,
constând în comiterea faptei asupra unui membru al familiei.

167. Infracţiunea de fals în declaraţii (art. 292 C. pen.):
a) se comite prin declararea neadevărată în legătură cu anu‐
mite împrejurări esenţiale într‐o procedură notarială;
b) există chiar dacă declaraţia falsă nu a produs consecinţele
juridice urmărite, dar era aptă să le producă;
c) se poate comite prin furnizarea de date neconforme cu
realitatea referitoare la dobândirea personalităţii juridice a unei
organizaţii sindicale.

168. Infracţiunea de fals privind identitatea (art. 293 C. pen.):
a) există chiar dacă prezentarea sub o identitate falsă s‐a făcut
de către un cetăţean român în faţa unui ofiţer de poliţie străin în
străinătate;
b) nu există în modalitatea descrisă la pct. a) al întrebării;
c) are variantă mai gravă comisă prin încredinţarea unui înscris
care serveşte pentru dovedirea stării civile spre a fi folosit fără
drept.


169. Fapta persoanei care, aflând de la vecinul său că acesta a
săvârşit un furt, ascunde temporar bunurile sustrase la ea în piv‐
niţă, fără a pretinde sau primi ceva în schimbul acestui serviciu,
constituie:
a) tăinuire;
b) favorizarea infractorului;
c) tăinuire în concurs cu favorizarea infractorului.
170. Purtarea abuzivă (art. 250 C. pen.):
a) nu poate avea ca subiect pasiv un funcţionar;
b) poate avea ca element material şi vătămarea corporală gravă
a unei persoane;
c) este o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei.
171. Fapta a doi turişti care s‐au cazat pentru o noapte în
aceeaşi cameră de hotel şi care, la plecare, sustrag împreună din
cameră mai multe bunuri aparţinând hotelului:
a) constituie furt simplu;
b) se urmăreşte la plângerea prealabilă, fiind comis de cel
găzduit în prejudiciul persoanei vătămate;
c) constituie furt calificat.
172. În cazul infracţiunii de abuz de încredere, făptuitorul

poate deţine bunul în baza:
a) unui contract de muncă;
b) unui act al unei autorităţi;
c) în baza unui contract de împrumut de consumaţie (mutuum).
173. Subiectul activ la infracţiunea de abuz de încredere tre‐
buie să fie:
a) deţinătorul precar al bunului;
b) proprietarul bunului;
c) posesorul bunului.
174. Sustragerea de către tutore a unei părţi din pensia de
urmaş şi din alocaţia de stat cuvenită minorilor aflaţi sub tutela
sa constituie infracţiune de:
a) furt;
b) gestiune frauduloasă;
c) abuz de încredere.

175. Elementul material al infracţiunii de delapidare constă în:
a) însuşirea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau admi‐
nistrate;
b) însuşirea, distrugerea, folosirea bunurilor gestionate sau
administrate;
c) primirea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau admi‐
nistrate.

176. Tentativa se pedepseşte la infracţiunea de:
a) abuz de încredere (art. 213 C. pen.);
b) gestiune frauduloasă (art. 214 C. pen.);
c) delapidare (art. 2151 C. pen.).

177. Fapta paznicului unei unităţi de a ajuta două persoane să
sustragă piese din cadrul unităţii reprezintă infracţiunea de:
a) delapidare;
b) gestiune frauduloasă;
c) complicitate la furt.

178. Elementul material la infracţiunea de tulburare de po‐
sesie constă şi în:
a) refuzul de a elibera imobilul aflat în posesia altuia, ocupat
fără drept în întregime sau în parte;
b) un imobil cu construcţia neterminată;
c) dreptul de posesie netulburată asupra unui teren agricol.

179. Infracţiunea de „tulburare de posesie”:
a) este o infracţiune cu consumare instantanee;
b) este o infracţiune continuă;
c) este o infracţiune de obicei.

180. Tulburarea de posesie este o infracţiune:
a) simplă, care trebuie să intre obligatoriu în concurs cu alte in‐
fracţiuni (lovirea sau alte violente, ameninţare);
b) complexă, în variantele agravante;
c) de obicei.


181. Ultrajul nu include în conţinutul său obiectiv:
a) ameninţarea;
b) lovirea sau alte acte de violenţe;
c) insulta.

182. Fapta subiectului activ de a lovi un poliţist pentru a‐şi
asigura scăparea după ce a sustras un bun reprezintă:
a) ultraj;
b) ultraj în concurs cu infracţiunea de tâlhărie;
c) ultraj în concurs cu infracţiunea de furt.

183. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C. pen.) este
mai gravă în cazul în care fapta este săvârşită:
a) prin simulare de calităţi oficiale;
b) în timpul nopţii;
c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită.

184. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247
C. pen.):
a) poate avea ca subiect activ şi un funcţionar;
b) nu se poate referi la o discriminare pe temei de avere;
c) este o infracţiune contra autorităţii.

185. Tentativa la infracţiunea de abuz în serviciu contra inte‐
reselor publice (art. 248 C. pen.):
a) nu este posibilă, fiind o infracţiune de pericol (cu consumare
instantanee);
b) este posibilă, dar nu incriminată;
c) este posibilă şi este incriminată.

186. Subiect activ la infracţiunea de neglijenţă în serviciu
poate fi:
a) numai un funcţionar public;
b) orice funcţionar;
c) orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei
persoane fizice sau juridice.


187. „Neglijenţa în serviciu” (art. 249 C. pen.):
a) este o infracţiune de pericol;
b) se poate realiza în formă continuată;
c) nu se poate realiza în formă continuată.

188. Subiectul activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu este:
a) doar funcţionarul public;
b) funcţionarul public sau orice funcţionar;
c) orice persoană.

189. Infracţiunea de „luare de mită” (art. 254 C. pen.) se con‐
sumă:
a) în momentul realizării oricăreia dintre modalităţile elemen‐
tului material;
b) doar în momentul când făptuitorul intră în posesia folosului
necuvenit;
c) în momentul producerii pagubei.

190. La „luarea de mită” pot fi confiscate de la subiectul activ:
a) doar bunurile care au fost primite sau echivalentul lor în bani;
b) bunurile care au fost promise;
c) echivalentul bunurilor pe care le‐a pretins cel mituit.

191. Infracţiunea de proxenetism:
a) se comite numai cu intenţie directă;
b) se poate reţine şi atunci când activitatea infracţională constă
într‐un singur act de înlesnire a prostituţiei;
c) poate fi săvârşită numai cu intenţie indirectă.

192. Subiectul activ al infracţiunii de „dare de mită” este:
a) orice persoană, fiind necircumstanţiat;
b) orice funcţionar;
c) numai un funcţionar public.

193. „Luarea de mită” este o infracţiune:
a) de rezultat;
b) de pericol;
c) de obicei.

194. În cazul infracţiunii de „dare de mită”:
a) bunurile nu pot fi confiscate de la mituitor;
b) bunurile pot fi confiscate de la autor doar dacă oferta de
mituire a fost acceptată de funcţionar;
c) bunurile pot fi confiscate de la autor chiar dacă oferta de
mituire nu a fost urmată de acceptare.

195. Infracţiunea de „favorizarea infractorului” (art. 264
C. pen.):
a) intră întotdeauna în concurs cu infracţiunea de tăinuire;
b) se poate săvârşi printr‐o acţiune sau printr‐o inacţiune;
c) poate fi săvârşită şi de soţ sau o rudă apropiată infractorului,
în acest caz pedeapsa fiind redusă la jumătate.

196. Infracţiunea de „arestare nelegală şi cercetare abuzivă”
(art. 266 C. pen.):
a) se săvârşeşte numai cu intenţie;
b) este incriminată şi în forma tentativei;
c) poate îmbrăca forma continuă, dar nu şi pe cea continuată.

197. În cazul infracţiunii de evadare (art. 269 C. pen.):
a) pedeapsa aplicată pentru această infracţiune se adaugă la
pedeapsa ce se execută;
b) pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se con‐
topeşte cu pedeapsa ce se execută;
c) poate avea calitatea de subiect activ şi persoana care avea
îndatorirea de a‐l păzi pe cel care a evadat.

198. La infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată
(art. 290 C. pen.):
a) tentativa este posibilă şi se pedepseşte;
b) tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte;
c) tentativă nu este posibilă.


199. Infracţiunea de „supunere la rele tratamente” (art. 267
C. pen.):
a) este o infracţiune de pericol;
b) are ca subiect pasiv nemijlocit un minor aflat în creşterea,
educarea sau îngrijirea făptuitorului;
c) se săvârşeşte numai printr‐o inacţiune.

200. Omisiunea sesizării organelor judiciare este o infracţiune:
a) de serviciu sau în legătură cu serviciul;
b) care împiedică înfăptuirea justiţiei;
c) de corupţie.
1 b) 26 b) 51 a) 76 a)
2 b) 27 c) 52 a) 77 c)
3 b) 28 b) 53 b) 78 a)
4 a) 29 c) 54 b) 79 a)
5 a) 30 c) 55 c) 80 b)
6 a) 31 a) 56 b) 81 c)
7 a) 32 b) 57 a) 82 a)
8 b) 33 b) 58 a) 83 b)
9 b) 34 a) 59 c) 84 a)
10 b) 35 c) 60 b) 85 b)
11 c) 36 b) 61 c) 86 b)
12 c) 37 b) 62 b) 87 a), c)
13 b) 38 b) 63 a) 88 c)
14 b) 39 c) 64 c) 89 a)
15 b) 40 b) 65 a) 90 a)
16 b) 41 b) 66 c) 91 c)
17 c) 42 a) 67 c) 92 c)
18 a) 43 b) 68 b) 93 c)
19 b) 44 a) 69 b) 94 b)
20 c) 45 a) 70 c) 95 a)
21 b) 46 b) 71 b) 96 b)
22 b) 47 c) 72 a) 97 c)
23 b) 48 a) 73 a) 98 c)
24 c) 49 b) 74 b) 99 b)
25 b) 50 b) 75 a) 100 c)

101 a) 126 c) 151 c) 176 c)
102 b) 127 b) 152 c) 177 c)
103 c) 128 c) 153 b) 178 a)
104 b) 129 c) 154 c) 179 b)
105 c) 130 c) 155 c) 180 b)
106 a) 131 a) 156 c) 181 c)
107 b) 132 a) 157 c) 182 b)
108 b) 133 b) 158 b) 183 a)
109 a) 134 a) 159 c) 184 a)
110 c) 135 c) 160 c) 185 b)
111 c) 136 a) 161 a) 186 b)
112 a) 137 b) 162 c) 187 b)
113 b) 138 b) 163 c) 188 b)
114 b) 139 a) 164 c) 189 a)
115 b) 140 a) 165 a) 190 a)
116 b) 141 a) 166 c) 191 b)
117 c) 142 c) 167 b) 192 a)
118 b) 143 c) 168 a) 193 b)
119 c) 144 b) 169 b) 194 c)
120 b) 145 b) 170 b) 195 b)
121 c) 146 b) 171 c) 196 a)
122 c) 147 a) 172 b) 197 a)
123 c) 148 a) 173 a) 198 a)
124 b) 149 a) 174 b) 199 a)
125 b) 150 b) 175 a) 200 b)
Codul penal al României (cu modificările şi completările la zi);
Boroi, Al., Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, Bucu‐
reşti, 2008;
Boroi, Al., Drept penal şi procesual penal, Curs pentru examenul
de licenţă, ed. a 2‐a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;
Toader, T., Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucu‐
reşti, 2007.

Cuprins
Tematica examenului de licenţă __________________________ 1
I. Instituţii de drept civil ___________________________ 1
II. Instituţii de drept penal _________________________ 3

CAPITOLUL I. TESTE GRILĂ DE DREPT CIVIL __________________ 7
Secţiunea 1. Teoria generală. Persoanele _________________ 9
Anul I de studiu ____________________________________ 9
§1. Drept civil. Teoria generală ________________________ 9
1. Teste grilă ____________________________________ 9
2. Răspunsuri corecte ___________________________ 40
3. Bibliografie selectivă __________________________ 40
§2. Drept civil. Persoanele __________________________ 42
1. Teste grilă ___________________________________ 42
Secţiunea a 2‐a. Teoria drepturilor reale. Teoria generală
a obligaţiilor _______________________________________ 53
Anul II de studiu ___________________________________ 53
§1. Drept civil. Teoria drepturilor reale ________________ 53
1. Teste grilă ___________________________________ 53
§2. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor ____________ 75
1. Teste grilă ___________________________________ 75
Secţiunea a 3‐a. Contracte speciale. Succesiuni ___________ 93
Anul III de studiu __________________________________ 93
§1. Drept civil. Contracte speciale ____________________ 93
1. Teste grilă ___________________________________ 93
2. Răspunsuri corecte __________________________ 110
3. Bibliografie selectivă _________________________ 111


§2. Drept civil. Succesiuni __________________________ 112
1. Teste grilă __________________________________ 112

CAPITOLUL II. TESTE GRILĂ DE DREPT PENAL ______________ 127
Secţiunea 1. Drept penal. Partea generală ______________ 129
Anul II de studiu ___________________________________ 129
1. Teste grilă __________________________________ 129
Secţiunea a 2‐a. Drept penal. Partea specială ___________ 166
Anul III de studiu ___________________________________ 166
1. Teste grilă __________________________________ 166

Iosif Urs Teste Grila Pentru Pregatirea Examenului de Licenta Drept Civil PDF

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Iosif Urs Teste Grila Pentru Pregatirea Examenului de Licenta Drept Civil PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

121. Desfiinţarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu

124. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil în absolute şi

125. Dacă locatarul refuză să‐şi execute obligaţia de plată a

3. Este o persoană lipsită de capacitatea de a încheia acte

10. În virtutea caracterului sesizabil al dreptului de proprie‐

28. Proprietatea periodică asupra unui bun imobil încetează

57. Vânzarea unui bun individual determinat care aparţine

45. În cazul infracţiunilor contra persoanei, pluralitatea su‐

112. În perioada iunie 2009 ‐ octombrie 2010, activitatea ca‐

113. Inculpatul B a fost trimis în judecată pentru săvârşirea

118. Există infracţiunea de tulburare de posesie în varianta

122. Fapta persoanei care sesizează organele de urmărire

159. La infracţiunea de „sustragere sau distrugere de înscri‐

161. Sunt considerate înscrisuri oficiale, în sensul art. 288

164. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

172. În cazul infracţiunii de abuz de încredere, făptuitorul

S-ar putea să vă placă și