Adrian Stoica

- coordonator -

Vasile Drăghici
Marian Alexandru
Mariana Mitra-Niță COLECȚIA EXAMENE
Mihai Stanciu

TESTE-GRILĂ PENTRU EXAMENELE DE ADMITERE

ÎN PROFESIILE JURIDICE

Teste-grilă
DREPT PENAL Șl DREPT PROCESUAL PENAL

pentru examenele
de admitere în
profesiile juridice
Drept penal_______
COLECȚIA EXAM ENE

Drept procesual penal

Peste 1100 de teste-grilă

Conform ultimelor modificări legislative

UJ
Adrian STOICA
- 2015-prezent: Profesor universitar în cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Facultatea de Drept și
Științe Administrative
Coordonator
-2016-prezent: Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius" Constanța Prof. univ. dr. Adrian Stoica
- 2006-prezent: Trezorier adjunct, Secretar al Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești,
actualmente, Consultant permanent al Biroului Executiv al Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești
- 1999-prezent: executor judecătoresc Prof. univ. dr. Vasile Drăghici Prof. univ. dr. Marian Alexandru
- Titlul tezei de doctorat: „Executarea silită imobiliară”, coordonator prof. univ. dr. loan Leș
- articole publicate în reviste naționale și internaționale de specialitate sau cărți publicate la edituri Conf. univ. dr. Mariana Mitra-Niță Asist, univ. dr. Mihai Stanciu
naționale/internaționale

Vasile DRĂGHICI
- profesor universitar doctor la Departamentul Drept al Facultății de Drept și Științe Administrative din
cadrul Universității Ovidius din Constanța;
- teza de doctorat a domniei sale, realizată sub coordonarea de excepție a domnului prof. univ. dr.
George Antoniu, cu tema Obiectul juridic al infracțiunii, studiu original de o profundă analiză, care evidențiază cu
o acuratețe complexă minunata lume a științelor penale;
- este unul dintre membrii fondatori ai școlii de Drept de la malul Pontului Euxin;
- este specializat în domeniul științelor penale, cu o activitate de predare și coordonare a cursurilor și
TESTE-GRILĂ
seminariilor de drept penal - parte generală, drept penal - parte specială, criminalistică - la Studii de licență,
precum și cursuri de drept penal comparat, infracționalitatea în domeniul maritim și fluvial și criminalistică - în
cadrul programelor de master; PENTRU EXAMENELE
- articole publicate în reviste naționale și internaționale de specialitate sau cărți publicate la edituri
naționale/internaționale (peste 50 de studii și 16 cărți);
- procuror, cu o activitate de peste 29 de ani; DE ADMITERE ÎN PROFESIILE
JURIDICE
Marian ALEXANDRU
Studii: Universitatea Politehnică București - Facultatea de Automatică (Studii universitare de licență);
Universitatea București - Facultatea de Drept (Studii universitare de licență); Universitatea Națională de Apărare
„CAROL I” (Studii postuniversitare în domeniul managementului resurselor umane); Școala Doctorală -
Academia de Poliție „Alexandru loan Cuza” București (cu teza „Infracțiuni contra patrimoniului săvârșite prin
fraudă”);
Activitate profesională: Prim Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulceâ; Procuror General la DREPT PENAL Șl DREPT PROCESUAL PENAL
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța; Membru fondatpr și membru al Comitetului Director al
„Asociației Profesionale a Procurorilor din România”; Profesor Universitar Doctor la Universitatea „Ovidius”
Constanța - Facultatea de Drept și Științe Administrative.
Cărți publicate: „Procedura penală - Partea generală - Noul Cod de procedură penală”; „Modurile de
sesizare în procesul penal - Noul Cod de procedură penală”; „Percheziția judiciară - Noul Cod de procedură
penală”; „Controlul și controlul judiciar pe cauțiune - Noul Cod de procedură penală”; „Participanții în procesul
penal - Noul Cod de procedură penală”; „Apelul și căile de atac extraordinare în procesul penal - Noul Cod de
procedură penală”; „Măsurile preventive prevăzute de Noul Cod de procedură penală”.

Mariana MITRA-NIȚĂ
- Conferențiar universitar doctor la Departamentul Drept al Facultății de Drept și Științe Administrative din
cadrul Universității „Ovidius” din Constanța;
- tema tezei de doctorat (2008): „Extrădarea în legislația penală română”, coordonator științific prof. univ.
dr. Alexandru Boroi;
- este specializată în domeniul științelor penale, cu o activitate de seminarizare și predare ale cursurilor și
seminariilor de drept penal-parte generală, drept penal - parte specială, criminologie, etiologoia crimei orga­
nizate, drept internațional penal, infracțiuni prevăzute în legi speciale - la Studii de licență, precum și cursuri de
criminologie, respectiv Strategii și politici penale privind prevenirea și combaterea criminalității - în cadrul pro­
gramelor de master;
- articole publicate în reviste naționale de specialitate sau capitole de carte publicate la edituri
naționale/internaționale (peste 40 de studii și 7 cărți).

Mihai Alexandru STANCIU

Studii: Facultatea de Drept, Universitatea din București - studii universitare de licență (2006-2010);
Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București - studii universitare de masterat: Carieră
judiciară (2010-2011); Facultatea de Drept, Universitatea din București - studii universitare de masterat: Științe
penale (2011-2012); Institutul Național al Magistraturii (2010-2012); Școala Doctorală „Ordine Publică și
Siguranță Națională”, Academia de Poliție „Alexandru loan Cuza” din București, doctor (2015-2018), teza: „Rolul c
procurorului în luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu”.
Activitate profesională: procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Parchetului Universul Juridic
de pe lângă Tribunalul Constanța și D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța (iulie 2012 - mai 2019), București
prim-procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța (mai 2019 - prezent); asistent
universitar doctor în cadrul Facultății de Drept, Universitatea ’’Ovidius” din Constanța, la disciplina Drept -2019-
procesual penal (2017 - prezent).
Editat de Universul Juridic SRL.
Editura Universul Juridic este acreditată CNAȚDCU (lista A2) și este considerată editură cu prestigiu recunoscut.
Copyright ©2019, Universul Juridic SRL.
Toate drepturile asupra prezentei ediții aparțin Universul Juridic SRL.
Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Universul Juridic SRL.
Cuprins
Niciun exemplar din prezentul tiraj nu va fi comercializat fără ștampila și semnătura Editurii sau,
• după caz, a Autorului/Autorilor, aplicate pe interiorul ultimei coperte.

Cuvânt introductiv...................... 9
; Respect pentru autorii noștri, respect pentru profesia aleasă! [
i ... * TITLUL I. DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ............. ...... ............................ 11
i Prezenta lucrare, în tot sau în parte, este purtătoare de drepturi de autor, aflate sub protecția Legii nr. 8/1996 privind •
! dreptul de autor și drepturile conexe. întrucât, în contemporaneitate, aceste drepturi sunt ignorate și încălcate într-o i
[ măsură alarmantă, în pofida sistemului valorilor și convențiilor sociale nescrise, a devenit necesară apărarea lor prin [
Capitolul I. Infracțiunea....................................................................................... 11
i forța și sub sancțiunea legii. ] 1. Dispoziții generale............................................................. 11
' UNIVERSUL JURIDIC SRL, titular al dreptului de autor asupra prezentei lucrări, precizează pentru cititorii săi: [
2. Condițiile preexistente ale infracțiunii.................. 17
■
! conform art. 196 din Legea nr. 8/1996, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an i
I
A. Obiectul infracțiunii.............................................................................................. 17
[ sau cu amendă reproducerea, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege, a [ B. Subiecții infracțiunii................................... 20
i operelor purtătoare de drepturi de autor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe; [
C. Locul și timpul.................... 22
[ £ conform art. 14 din Legea nr. 8/1996, prin reproducere se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a [
• mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, [ 3. Conținutul constitutiv al infracțiunii............................................................................. 23
i inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori i A. Latura obiectivă.......................................................................................................... 23
[ temporară a acesteia cu mijloace electronice. i
j i
i. Elementul material...................................... 4...........................23
i Editura își rezervă dreptul de a acționa, prin mijloace legale și prin implicarea i ii. Urmarea imediată.................................. 24
[ autorităților competente, în vederea protejării drepturilor patrimoniale de autor al căror i
1i deținător este în baza contractelor de editare. !i
iii. Legătura (raportul) de cauzalitate............................ ..25
’
B. Latura subiectivă................................ 26
i. Elementul subiectiv (vinovăția)....................................................... 26
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ii. Mobil (motiv).......................................................................................................... 27
Teste-grilă pentru admiterea în profesiile juridice : drept penal și drept iii. Scop........................................ 28
procesual penal / prof. univ. dr. Vasile Drăghici, prof. univ. dr. Marian
Alexandru, conf. univ. dr. Mariana Mitra-Niță, asist, univ. dr. Mihai 4. Tentativa.................................................................. 28
Stanciu ; coord.: prof. univ. dr. Adrian Stoica. - București: Universul A. Actele preparatorii........... ..........................................................................................28
Juridic, 2019
Conține bibliografie B. Tentativa............................................. 29
ISBN 978-606-39-0482-0 C. Desistarea și împiedicarea producerii rezultatului................................................ 34
I. Drăghici, Vasile D. Infracțiunea fapt consumat și fapt epuizat................................ 35
II. Alexandru, Marian
III. Mitra-Niță, Mariana
5. Unitatea de infracțiuni........................ 36
IV. Stanciu, Mihai A. Unitatea naturală...................................................... 36
V. Stoica, Adrian (coord.)
B. Unitatea legală............................... 39
34 6. Autorul și participanții.................................................................................................... 45
A. Aspecte generale............................................................................ 45
Redactor: Ciprian Radu B. Autoratul și coautoratul............................................................................................. 46
Tehnoredactor: Marcela Radu
Copertă: Vlad Pătrută
C. Instigatorul................................. 48
______________ / D. Complicele......................................................................... 50
E. Alte aspecte privind pluralitatea de făptuitori.................................... 51

B Universul
Redacție:
tel.: 0732.320.666
e-mail: redactie@universuljuridic.ro Juridicffl ujmagro”
Capitolul II. Pedepsele......................................................................................................... 53
1. Pedepsele principale................... 53
■BBMHSBBBHn nilul sit® rare ....... . ....

Distribuție:
tel.: 021.314.93.15 Portal: Librăria UJmag: A. Aspecte generale......................................................................................................... 53
fax: 021.314.93.16 tel.: 0725.683.560 tel.: 0733.673.555; 021.312.22.21
e-mail: distributie@universuljuridic.ro e-mail: portal@universuljuridic.ro e-mail: comenzi@ujmag.ro B. Detențiunea pe viață................................................................................................... 54
editurauniversuljuridic.ro universuljuridic.ro ujmag.ro C. închisoarea..................... 56
Q Editura Universul Juridic Q Universul Juridic Qujmag.ro D. Amenda......... ..................................... 56
6 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice Cuprins 7

2. Pedepsele accesorii și pedepsele complementare...................................................... 58
A. Pedepsele accesorii................................... 58
B. Pedepsele complementare. Interzicerea exercitării unor drepturi...................... 59
C. Degradarea militară................................................. ............................ ...................... 62
3. Măsurile de siguranță...................................................................................................... 63
Capitolul III. Cauzele care înlătură răspunderea penală...... ..................................... 68
1. Amnistia................................ 68
2. Prescripția............................................................................................................ 69
3. Lipsa plângerii prealabile....................................... 71
4. Retragerea plângerii prealabile și împăcarea.............................................................. 72
Capitolul IV. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei................... 73
Capitolul V. Cauzele care înlătură consecințele condamnării....................... 77
1. Reabilitarea de drept...................................................................................................... 77
2. Reabilitarea judecătorească................................... 78
Capitolul II. Participanții în procesul penal ..............................................................150
Capitolul III. Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii...................... 159
Capitolul IV. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale...................... >........... 167
Capitolul V. Actele procesuale și procedurale comune.............................................. 176
TITLUL IV. DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA SPECIALĂ.................. 179
Capitolul I. Urmărirea penală................................................... 179
Capitolul II. Camera preliminară.................................................................. 186
Capitolul III. Judecata.................................................................................................. .....188
Capitolul IV. Proceduri speciale..................................................................................... 202
Capitolul V. Executarea hotărârilor penale......... .................................................... 208

TITLUL II DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ.......... ....................................... 82 Răspunsuri corecte.............................................................................................................. 211

Capitolul I. Infracțiuni contra persoanei................... 82

Bibliografie selectivă........... ......... 231
1. Infracțiuni contra vieții................................................................................................... 82
2. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății................................................. 88
3. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie................................................. 94
4. Infracțiuni contra libertății persoanei........................................................................... 97
5. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.................................................... 100
6. Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private.................................... 104
Capitolul II. Infracțiuni contra patrimoniului............................................................. 108
1. Furtul........................................... 108
2. Tâlhăria și pirateria.................................. ........... 111
3. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii.................... 113
4. Distrugerea și tulburarea de posesie.......................................................................... 117
Capitolul III. Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat........................... 120
Capitolul IV. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției................................................... 122
Capitolul V. Infracțiuni de corupție și de serviciu.......... ............................................ 129
1. Infracțiuni de corupție......................................... 129
2. Infracțiuni de serviciu...................................................................... 132
Capitolul VI. Infracțiuni de fals..................... 136
Capitolul VII. Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială....................................................................................... 142
. . . ' ■ ■ ■ ; ' /
TITLUL III. DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ. .............145

Capitolul I. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal............................ 145

 10 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

personal, consider că testele-grilă pot constitui căi obiective de verificare, și nu funda­

mente optime de formare.
în final, aș dori să mulțumesc întregului colectiv de autori pentru totala implicare în
realizarea acestei cărți, iar dumneavoastră, celor interesați să fiți admiși într-o profesie
CUVÂNT INTRODUCTIV juridică, vă rog să primiți toată aprecierea noastră, dar și încurajarea de a nu renunța
niciodată la visele voastre.
Personal și în numele autorilor, vă doresc mult succes!

Prezenta lucrare reprezintă materializarea efortului comun realizat de către membrii Prof. univ. dr. Adrian Stoica
disciplinelor Drept penal, împreună cu colegi, titulari ai materiei Drept procesual penal,
cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius”
din Constanța, cu scopul de a veni în întâmpinarea absolvenților cu specializare în
domeniul drept, interesați de admiterea în cadrul diferitelor profesii juridice.
Cartea este concepută ca o veritabilă colecție de teste-grilă în materiile amintite,
structurată pe capitole și secțiuni, care are o abordare eclectică a tematicilor solicitate la
concursurile sau examenele organizate de către Institutul Național al Magistraturii sau
Institutul Național Pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.
După cum se poate remarca cu destulă ușurință, aceste teste-grilă reprezintă modele
substanțiale de pregătire a persoanelor interesate să participe la concursurile sau exa­
menele organizate de autoritățile sus-menționate. La elaborarea lor, s-au avut în vedere
diferite surse esențiale, și anume: conținutul unui text legal, opinii doctrinare sau soluții
jurisprudențiale. Datorită complexității problematicii abordate, unele teste-grilă din
materia dreptului penal au necesitat construcția a patru variante de răspunsuri. Totodată,
s-a ținut cont de legislația în vigoare, fără a intra în sfera unor texte legale declarate
neconstituționale și asupra cărora legiuitorul încă nu a venit cu soluțiile legale cores­
punzătoare. Chiar și în aceste condiții, am păstrat rigorile concursurilor sau examenelor
amintite, iar fiecare test-grilă al cărții poate avea doar una sau două variante corecte.
Facem precizarea, de la bun început, că nu există test-grilă fără nicio variantă corectă.
Neîndoielnic, împreună cu autorii am avut în vedere această formă de debut a cărții,
întrucât, pe viitor, conținutul său va fi îmbunătățit cu alte elemente care să conducă la o și
mai bună înțelegere a materiilor examinate.
Interesant este faptul că testele-grilă sunt realizate de către autori diferiți, cu viziuni și
abordări juridice diferite, însă aceștia sunt antrenați să respecte anumite rigori de
construcție a unui test-grilă, cu precădere datorită faptului că toți sunt cadre didactice cu
experiență. De asemenea, cu excepția doamnei conf. univ. dr. Mariana Mitra-Niță (avocat),
ceilalți dețin și calitatea de procuror, motiv pentru care lucrarea de față conține și
contribuții evidente din partea autorilor din perspectiva lor ca practicieni ai dreptului. Ca
urmare a acestui fapt, testele-grilă prezentate în carte oferă viitorilor candidați un material
deosebit de util de antrenament, dar și un criteriu de obiectivare al stadiului de pregătire
pentru susținerea concursului sau examenului de admitere în diferite profesii juridice.
însă, spre surprinderea unora dintre dumneavoastră, simt nevoia să evoc și de
această dată o precizare pe care o socotesc pertinentă: utilizarea excesivă a testelor-grilă
suprimă din dinamismul și creativitatea specifice activităților corespunzătoare profesiilor
juridice și dezvoltă un spirit intuitiv, limitat la șablonul soluționării unei grile. De aceea,

TITLUL I
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL!
INFRACȚIUNEA
1. Dispoziții generale
1. Infracțiunea:
a. este cea mai gravă faptă antisocială și atrage cele mai grave consecințe juridice;
b. nu conduce întotdeauna la tragerea la răspundere penală a făptuitorului;
c. poate avea un pericol social sau natural, dacă acesta este apt de a leza o valoare
socială ce beneficiază de protecție penală;
d. nu este guvernată întotdeauna de principiul legalității incriminării.
2. Infracțiunea:
a. este cea mai importantă instituție a dreptului penal și prima din punct de vedere
cronologic dintre cele trei;
b. este indiscutabil un fenomen uman;
c. reprezintă întotdeauna o acțiune sau o inacțiune exterioară subiectului activ.
3. Reprezintă infracțiune fapta care îndeplinește următoarele condiții obli­
gatorii:
a. este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de lege;
b. este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută într-o ordonanță simplă emisă de
Guvern;
c. este prevăzută într-o ordonanță de urgență emisă de Guvern, este săvârșită cu
intenție depășită, nejustificată și imputabilă.
4. Unicul temei al răspunderii penale îl reprezintă:
a. și săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, atunci când lezează o valoare
socială de o importanță deosebită;
b. numai săvârșirea unei infracțiuni, indiferent de forma și gravitatea sa;
c. existența unei hotărâri judecătorești de condamnare.
5. în dreptul penal român:
a. vinovăția este formată din factorul intelectiv sub forma prevederii urmărilor
socialmente periculoase;
b. vinovăția este formată din doi factori, respectiv factorul volitiv și factorul inte­
lectiv ce trebuie îndepliniți întotdeauna în mod cumulativ, în caz contrar nu subzistă
vinovăția ca trăsătură a infracțiunii;
c. unul dintre factorii vinovăției are o pondere mai mare în raport de celălalt.
12 Drept penal. Partea generală
6. în dreptul penal, vinovăția:
a. se stabilește în funcție de anumite criterii legate de subiecții infracțiunii, locul
comiterii faptei sau disproporția dintre agresat și agresor;
b. este întotdeauna un element indispensabil infracțiunii;
c. nu poate schimba încadrarea juridică a faptei comise.
7. Care sunt formele de vinovăție prevăzute în mod expres în Codul penal
român?
a. intenția și culpa, ca forme principale de vinovăție;
b. numai intenția și intenția depășită;
c. numai intenția cu cele două modalități, culpa cu cele două modalități și
praeterintenția.
8. Precizați care dintre următoarele forme de vinovăție este cea mai gravă:
a. intenția depășită, deoarece în acest caz rezultatul final este unul mult mai, grav
decât cel urmărit sau acceptat de făptuitor;
b. numai intenția directă;
c. intenția indirectă, deoarece în acest caz rezultatul final este acceptat de făptuitor.
9. Sunt forme ale intenției, ca principală formă de vinovăție, prevăzute în mod
expres în Codul penal român:
a. numai intenția directă și indirectă;
b. și intenția depășită;
c. numai intenția directă.
10. Ca formă de vinovăție, intenția există atunci când făptuitorul:
a. prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea pro­
ducerii lui;
b. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă, socotind fără temei că el nu se va
produce;
c. nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă;
d. și atunci când este depășită.
11. Intenția directă există atunci când:
a. infractorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-1 urmărește acceptă posibi­
litatea producerii lui;
b. infractorul aruncă victima de la etajul 4, dar aceasta nu decedează, ci doar suferă o
ruptură de șold;
c. infractorul prevede și urmărește uciderea lui X, dar din eroare îl ucide pe Y.
12. Intenția, ca formă de vinovăție cu care se poate comite o infracțiune:
a. poate fi premeditată sau spontană;
b. nu poate antrena reținerea unei circumstanțe atenuante;
c. poate caracteriza o infracțiune progresivă prescriptibilă și care necesită o plângere
prealabilă din partea persoanei vătămate;
d. nu poate caracteriza o infracțiune progresivă imprescriptibilă.
Infracțiunea 13
13. Intenția:
a. se poate deduce în mod direct din modul în care se comite elementul material al
infracțiunii;
b. nu se poate reține în cazul infracțiunilor de mică gravitate;
c. nu se poate deduce din analiza obiectului material al infracțiunii;
d. se poate stabili în funcție de zona vitală vizată și nu efectiv lezată.
14. Intenția există atunci când infractorul:
a. prevede rezultatul faptei sale, dar în realitate se produce unul ușor mai grav decât
îl dorise;
b. din dorința de a-și proteja grădina de pomi fructiferi împotriva eventualilor hoți
conectează la rețeaua electrică gardul de sârmă ce o împrejmuia, iar persoana vătămată
Y, când a încercat să escaladeze gardul, punând mâna pe acesta, s-a electrocutat și a
decedat imediat;
c. prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin comiterea acelei fapte,
chiar dacă rezultatul cerut de norma de incriminare nu se produce, datorită faptului că
obiectul lipsea de la locul la care făptuitorul credea că se află;
d. făptuitorul dorește și urmărește să ucidă victima prin practici de vrăjitorie sau
chiar dacă instrumentul folosit la suprimarea vieții victimei era inapt de a produce acest
rezultat.
15. Intenția directă există atunci când:
a. infractorul aruncă victima în apă, o abandonează acolo și aceasta moare deoarece
nu știa să înoate la vârsta de 18 ani;
b. infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui, însă acest
rezultat din cauze independente de voința infractorului nu se produce;
c. infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea
acelei fapte;
d. există întotdeauna o premeditare a faptei.
16. Uciderea prin înecare a unei persoane:
a. atrage comiterea infracțiunii de omor numai cu intenție indirectă;
b. poate atrage reținerea comiterii infracțiunii și cu intenție directă;
c. poate atrage reținerea infracțiunii de omor sau omor calificat, în funcție de modul
în care este comisă activitatea de înecare a victimei;
d. nu poate atrage reținerea unei circumstanțe agravante legale.
17. S-a reținut că inculpatul și-a lovit soția cu palmele și picioarele, apoi cu o
curea de ventilator auto, iar după ce aceasta a căzut, a prins-o de păr și a izbit-o de
15-20 de ori cu capul de podea, cu o duritate deosebită. Din raportul medico-legal
rezultă că moartea victimei s-a datorat compresiei cerebrale prin traumatism și
hematom subdural, consecința unui traumatism cerebral. Fiind trimis în judecată
pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie (art. 199 alin. 1 C. pen. raportat
la art. 188 C. pen.), prima instanță a schimbat calificarea în infracțiunea de violență
în familie (art. 199 alin. 1 C. pen. raportat la art. 195 C. pen.), cu motivarea că,
14 Drept penal. Partea generală
obiectiv, moartea victimei nu a fost determinată de violențele inculpatului, ci de
apariția unui hematom subdural care nu a fost diagnosticat și tratat corespunzător
în unitatea spitalicească, iar subiectiv făptuitorul nu a prevăzut și nu a acceptat
consecințele faptei sale, adică moartea victimei. Precizați cu ce formă de vinovăție
s-a comis infracțiunea?
a. cu intenție depășită;
b. cu intenție directă;
c. cu intenție indirectă.
18. Va exista întotdeauna intenția directă în următoarele cazuri:
a. A dorește să-1 ucidă pe B, prin tăierea cablurilor liftului când acesta va coborî de
la etajul 10. A doua zi, împreună cu acesta coboară și C, iar în căderea liftului mor
amândoi;
b. A conduce cu viteză excesivă autoturismul său și lovește mortal un trecător;
c. în cazul infracțiunii de omor calificat;
d. la infracțiunea de șantaj.
19. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. intenția directă poate caracteriza infracțiuni omisive și infracțiuni comisive,
prescriptibile sau imprescriptibile;
b. intenția directă poate fi regăsită în cazul infracțiunilor de rezultat, dar și a celor de
pericol;
c. intenția directă caracterizată prin scop este o circumstanță agravată specială;
d. intenția directă nu poate fi repentină, dar poate fi spontană.
20. Sunt adevărate afirmațiile:
a. intenția indirectă se mai numește intenție eventuală;
b. culpa cu prevedere se mai numește ușurința;
c. faptele care constituie infracțiuni și pedepsele ce se aplică infractorilor simt
prevăzute în legi speciale, hotărâri ale guvernului și decrete ale președintelui României;
d. faptele care constituie infracțiuni și pedepsele ce se aplică infractorilor sunt
prevăzute numai în legi penale.
21. Intenția indirectă există când infractorul:
a. prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea pro­
ducerii lui;
b. lovește victima cu picioarele, aceasta cade cu capul de un gard din fier, iar
făptuitorul o abandonează, victima murind peste o săptămână;
c. asmute câinele său extrem de agresiv asupra victimei, aceasta decedând 3 zile mai
târziu;
d. împinge victima, printr-o lovitură foarte ușoară, într-o prăpastie.
22. Se poate reține și intenția indirectă:
a. la infracțiunea de furt, deși aceasta este condiționată de existența unui scop;
b. la infracțiunea de luare de mită, deoarece aceasta nu este condiționată de vreun
mobil sau scop;
Infracțiunea 15
c. și atunci când infracțiunea a rămas în forma tentativei, indiferent de forma sa;
d. niciodată în cazul infracțiunilor imprescriptibile.
23. Diferența dintre intenția directă și cea indirectă:
a. contribuie la stabilirea gradului de pericol al faptei comise, dar și la periculozitatea
infractorului;
b. se poate face în funcție de instrumentul folosit la comiterea faptei;
c. nu constă în gradul de urmărire sau nu a rezultatului proiectat în plan mental de
către făptuitor;
d. nu are importanță sub aspectul naturii și a cuantumului pedepsei aplicate în
concret.
24. Sunt adevărate afirmațiile:
a. uciderea unei persoane prin înecare poate caracteriza ambele forme ale intenției;
b. intenția indirectă poate fi spontană sau premeditată;
c. intenția indirectă nu poate caracteriza infracțiuni omisive.
25. în care dintre formele și modalitățile vinovăției infractorul nu prevede
rezultatul faptei sale:
a. și în situația cazului fortuit;
b. numai în cazul culpei simple;
c. și în cazul culpei cu prevedere.
26. Culpa simplă sau neglijența se reține atunci când:
a. făptuitorul merge cu viteza peste limita legală și accidentează mortal un pieton;
b. infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă;
c. infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia sau putea să-l prevadă;
d. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă, socotind fără temei că
acesta nu se va produce.
27. Sunt adevărate afirmațiile:
a. infracțiunile comise din culpă sunt întotdeauna prescriptibile;
b. infracțiunile continue, continuate și complexe nu se pot comite din culpă;
c. faptele (acțiunile sau inacțiunile) comise din culpă, indiferent de forma sa, sunt
infracțiuni numai atunci când în lege se prevede în mod expres acest lucru;
d. infracțiunile progresive și cele de obicei nu se pot comite din culpă.
28. Diferența dintre intenția indirectă și culpa cu prevedere:
a. nu subzistă numai sub aspectul acceptării sau neacceptării rezultatului faptei;
b. aceasta poate rezulta din modul în care se comite elementul material sau al
relațiilor dintre subiecții infracțiunii;
c. poate transforma o infracțiune imprescriptibilă în una prescriptibilă.
29. Sunt adevărate afirmațiile:
a. premeditarea nu se poate reține în cazul ambelor forme ale intenției;
b. nu există niciodată culpă sau intenție depășită cu premeditare;
16 Drept penal. Partea generală
c. există infracțiuni care necesită plângere prealabilă din partea persoanei vătămate,
indiferent de forma de vinovăție cu care au fost comise: intenție, culpă, praeterintenție;
d. premeditarea caracterizează numai infracțiunile comise cu intenție directă.
30. Sunt false afirmațiile:
a. culpa simplă este cea mai blândă formă de vinovăție;
b. în cazul culpei simple, rezultatul nu poate fi prevăzut de făptuitor;
c. culpa se regăsește numai în cazul infracțiunilor de rezultat;
d. culpa caracterizează și infracțiuni progresive, complexe și de obicei.
31. Intenția depășită se realizează:
a. prin săvârșirea unei fapte cu intenție indirectă și producerea unui rezultat mai grav
decât cel acceptat de făptuitor prin săvârșirea faptei, rezultat care însă nu este imputabil
făptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea sa;
b. prin săvârșirea unei fapte cu intenție directă și producerea unui rezultat mai grav
decât cel urmărit, rezultat care este însă prevăzut și acceptat de făptuitor la momentul
săvârșirii faptei;
c. prin săvârșirea unei fapte cu intenție și producerea unui rezultat mai grav, care se
datorează culpei făptuitorului;
d. prin reunirea obligatorie a intenției și culpei, indiferent de modalitățile acestora.
32. O infracțiune praeterintenționată:
a. nu poate fi comisă de un minor responsabil penal;
b. se sancționează la fel ca infracțiunea continuată;
c. poate fi imprescriptibilă;
d. de regulă este specifică infracțiunilor de rezultat.
33. Praeterintenția, ca formă a vinovăției:
a. poate caracteriza infracțiuni prescriptibile sau imprescriptibile;
b. nu este întotdeauna o formă mixtă de vinovăție;
c. caracterizează în toate cazurile o infracțiune progresivă.
34. Infracțiunile comise cu praeterintenție:
a. nu evidențiază întotdeuna un pericol social mai mic în raport cu cele intenționate;
b. evidențiază un pericol social egal în raport cu cele comise din culpă cu prevedere;
c. spre deosebire de faptele comise cu intenție sau culpă, cele comise cu
praeterintenție nu pot caracteriza o infracțiune complexă care să lezeze valori sociale de
aceeași natură.
35. Fapta constând într-o acțiune:
a. este infracțiune numai dacă este săvârșită cu intenție;
b. constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție;
c. este infracțiune când este comisă și din culpă, numai când legea o prevede în mod
expres.
Infracțiunea 17 18 Drept penal. Partea generală

36. Fapta constând într-o inacțiune: 3. Condițiile concomitente ale infracțiunii sunt:
a. este infracțiune numai dacă este săvârșită cu intenție directă; a. obiectul juridic și locul;
b. constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție; b. subiecții și obiectul;
c. este infracțiune întotdeauna când este comisă și din culpă; c. locul și timpul.
d. constituie infracțiune când este săvârșită cu vinovăție.
4. Obiectul juridic al infracțiunii îl poate constitui:
37. Inacțiunea sau abstențiunea: a. numai o valoare socială ce beneficiază de protecție juridico-penală;
a. constă într-o intervenție indirectă a infractorului; b. și o faptă materială;
b. constă într-o acțiune directă și nemijlocită a infractorului; c. niciodată un bun material.
c. costă într-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce legea penală impune sau
ordonă să se facă; 5. Obiectul juridic al unei infracțiuni îl constituie:
d. poate caracteriza atât o infracțiune de rezultat cât și una de pericol. a. bunul sustras sau distrus prin săvârșirea faptei;
b. relațiile sociale vătămate sau periclitate prin săvârșirea faptei;
38. Săvârșirea unei infracțiuni comisive prin omisiune există când: c. obiectivul urmărit de infractor prin săvârșirea faptei;
a. există o obligație legală sau contractuală de a acționa;
d. obiectul corp delict care aparține infractorului.
b. trebuie să existe în mod expres o obligație legală sau contractuală de a acționa;
c. autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat pentru valoarea
6. Obiectul juridic poate fi:
socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
a. calificat și material;
39. Sunt false afirmațiile: b. necalificat și complex;
a. infracțiunile de rezultat se pot comite cu orice formă de vinovăție; c. material și complex;
b. infracțiunile de pericol se pot comite cu orice formă de vinovăție; d. principal și secundar.
c. infracțiunile comise din culpă sunt numai infracțiuni de rezultat;
d. omuciderile simt numai fapte intenționate. 7. Au o existență abstractă:
a. obiectul generic și specific;
40. Sunt adevărate afirmațiile: b. obiectul material și complex;
a. coautoratul se poate comite cu orice formă de vinovăție; c. obiectul specific și material.
b. complicitatea și instigarea se comit numai cu intenție;
c. inacțiunea poate constitui infracțiune, indiferent cu ce formă de vinovăție se 8. Lipsa obiectului juridic al infracțiunii conduce la:
comite aceasta. a. inexistența infracțiunii;
b. neaplicarea unei sancțiuni;
c. schimbarea încadrării juridice a faptei.
2. Condițiile preexistente ale infracțiunii
9. Obiectul juridic generic sistematizează infracțiunile în partea specială a
A. Obiectul infracțiunii
9 C. pen., pe care le împarte pe:
1. Reprezintă condiții preexistente (sau factori) ai infracțiunii: a. articole;
a. obiectul și subiecții infracțiunii; b. paragrafe și teze;
b. elementul material; c. titluri și capitole;
c. cerințele esențiale și scopul; d. litere și denumiri marginale.
d. locul și timpul săvârșirii infracțiunii.
10. Obiectul juridic specific:
2. Condițiile preexistente ale infracțiunii poartă această denumire deoarece: a. diferă întotdeauna de la o infracțiune la alta;
a. unele trebuie să existe anterior comiterii infracțiunii; b. servește la determinarea individualității unei infracțiuni în cadrul unui grup de
b. nu trebuie să existe și ulterior comiterii infracțiunii; infracțiuni;
c. pot fi preexistente, concomitente și subsecvente. c. împarte infracțiunile pe alineate.
Infracțiunea
11. Obiectul juridic complex al infracțiunii:
a. este constituit din obiectul juridic principal și secundar sau adiacent;
b. este generic și specific;
c. nu poate leza valori socjale de aceeași natură;
d. poate caracteriza infracțiuni de pericol sau de rezultat.
12. Infracțiunile care au un obiect juridic complex:
a. pot caracteriza infracțiuni progresive;
b. nu se pot comite cu orice formă de vinovăție;
c. pot caracteriza infracțiuni prescriptibile sau imprescriptibile;
d. nu pot avea un singur subiect pasiv.
13. Obiectul material al infracțiunii îl constituie:
a. entitatea materială în care este exprimată valoarea socială;
b. norma juridică încălcată;
c. numai un bun material.
14. Au o existență materială:
a. obiectul complex în toate cazurile;
b. obiectul material;
c. viața persoanei.
15. Obiectul material al infracțiunii:
a. nu poate contribui la stabilirea formei de vinovăție a infracțiunii;
b. poate schimba încadrarea juridică a faptei;
c. trebuie să fie prevăzut expres în norma de incriminare;
d. îl poate constitui un obiect însuflețit sau neînsuflețit.
16. Obiectul material al infracțiunii:
a. acesta poate lipsi, neafectând existența anumitor infracțiuni;
b. lipsa obiectului material de la locul la care făptuitorul credea că se află conduce la
inexistența infracțiunii;
c. nu poate lipsi niciodată, deoarece acesta reprezintă o condiție preexistentă a in­
fracțiunii;
d. obiectul material al infracțiunii îl constituie numai un bun material.
17. Nu are niciodată obiect material:
a. infracțiunea de amenințare;
b. infracțiunea de evadare;
c. infracțiunea de nedenunțare.
18. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. în cazul infracțiunilor formale nu se cercetează legătura de cauzalitate între
acțiune/inacțiune și urmarea produsă, aceasta rezultând ex-re;
b. infracțiunile care au un obiect material sunt infracțiuni de rezultat;
c. nu toate infracțiunile au un obiect juridic specific;
d. infracțiunile care nu au obiect material sunt imprescriptibile.
19 20 Drept penal. Partea generală
B. Subiecții infracțiunii
1. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. toți subiecții de drept penal sunt subiecți ai infracțiunii;
b. toți subiecții infracțiunii sunt subiecți de drept penal;
c. toți subiecții infracțiunii pot deveni subiecți de drept penal.
2. Pentru a fi subiect activ al unei infracțiuni, o persoană fizică trebuie să înde­
plinească următoarele condiții:
a. să aibă vârsta minimă cerută de lege și să fie responsabilă din punct de vedere
penal;
b. să aibă libertate de voință și acțiune și să fie responsabilă din punct de vedere
penal;
c. să aibă vârsta minimă cerută de lege, să fie responsabilă și să aibă posibilitatea de
a decide liber și neconstrâns asupra săvârșirii infracțiunii;
d. să săvârșească fapta cu vinovăție deplină.
3. în Codul penal actual subiectul activ al infracțiunii poate fi:
a. orice persoană fizică sau juridică;
b. și statul;
c. persoana fizică ce a împlinit vârsta de 14 ani și se demonstrează că are discer­
nământ;
d. autorul, instigatorul și complicele.
4. Pentru a fi subiect activ al infracțiunii, persoana fizică:
a. trebuie să fie titulara valorii sociale ocrotite de lege;
b. poate să acționeze singură sau împreună cu altă persoană fizică sau juridică;
c. trebuie obligatoriu să fie responsabilă în timpul și pe parcursul comiterii
infracțiunii.
5. Subiectul activ circumstanțial sau calificat al infracțiunii:
a. trebuie să aibă calitatea cerută în norma incriminatoare;
b. trebuie să aibă voința de a comite o faptă calificată;
c. poate caracteriza o infracțiune de pericol sau de rezultat;
d. nu poate caracteriza o infracțiune care are ca urmare moartea unei persoane
prescriptibilă.
6. Nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii:
a. persoanele care comit faptele penale sub imperiul oricărui tip de constrângere:
fizică sau psihică;
b. președinții de state în funcție, deoarece se bucură de imunitate;
c. persoanele aflate în stare de hipnoză.
Infracțiunea 21 22 Drept penal. Partea generală

7. Nu pot avea calitatea de subiecți activi ai infracțiunii:
a. minorii care au dobândit capacitate de exercițiu prin căsătorie;
b. persoanele care au împlinit vârsta de 100 de ani;
c. minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
d. niciodată iresponsabilii.
8. Structurarea subiectului activ al infracțiunii pe diferite categorii are impor­
tanță deoarece:
a. aceștia nu pot beneficia de un regim sancționator diferit;
b. execută pedeapsa separat;
c. unele infracțiuni pot fi comise numai de femei;
d. cetățenii străini nu execută pedepsele în România.
9. Subiectul activ al infracțiunii:
a. poate fi și dublu calificat;
b. poate schimba încadrarea juridică a faptei comise;
c. poate fi și o autoritate publică;
d. nu poate fi o persoană care nu este prezentă la locul comiterii infracțiunii sau în
apropierea comiterii acesteia.
10. Persoana juridică va fi subiect activ al infracțiunii atunci când:
a. infracțiunea a fost săvârșită în realizarea obiectului ei de activitate sau în interesul
ori în numele persoanei juridice și cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală;
b. infracțiunea are legătură cu atribuțiile de serviciu ale societății comerciale, autori­
tății ori instituției respective;
c. se dovedește în sarcina conducerii unei instituții ori societăți că a existat un interes
patrimonial;
d. persoana juridică nu poate răspunde penal în nicio împrejurare.
11. Care sunt persoanele juridice care nu răspund niciodată penal?
14. Subiect pasiv general al unei infracțiuni este:
a. statul
b. persoana fizică sau juridică care a suferit răul produs prin infracțiune;
c. numai persoana juridică care a suferit un rău produs prin infracțiune;
d. persoana fizică sau juridică care au devenit victime ale infracțiunii.
15. Subiectul pasiv al infracțiunii:
a. trebuie să fie în imediata apropiere a subiectului activ;
b. trebuie să fie titularul valorii sociale ocrotite penal;
c. nu are importanță vârsta sau starea de sănătate a acestuia;
d. nu are importanță în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei comise.
16. Subiectul pasiv circumstanțial al infracțiunii:
a. trebuie să aibă calitatea cerută în norma incriminatoare;
b. poate caracteriza o infracțiune comisă cu orice formă de vinovăție;
c. nu poate fi în același timp și pentru aceeași infracțiune, subiect activ pentru o altă
infracțiune.
C. Locul și timpul
1. Când locul sau timpul comiterii faptei constituie o cerință esențială prevă­
zută în conținutul infracțiunii, nerealizarea acestuia:
a. nu influențează existența infracțiunii;
b. face ca fapta să realizeze condițiile unei tentative;
c. face ca fapta să nu mai fie infracțiune.
2. Dacă locul de comitere a faptei reprezintă o condiție agravantă, nerealizarea
acestuia:
a. face ca fapta să nu mai fie infracțiune;
b. nu influențează existența infracțiunii în varianta tip;
c. nu influențează existenta infracțiunii în varianta calificată.
9 99

a. societățile comerciale; 3. Locul comiterii faptei:

b. statul; a. nu poate contribui la stabilirea formei de vinovăție cu care se comite infracțiunea;
c. autoritățile publice; b. poate fi prevăzut expres în denumirea marginală a infracțiunii sau în conținutul
d. instituțiile publice. acesteia;
c. constitui un element în funcție de care se stabilește raportul de cauzalitate;
12. Pot fi subiecți pasivi ai infracțiunii: d. spre deosebire de timp, acesta nu constituie o circumstanță agravantă legală cu
a. numai persoanele fizice; caracter general.
b. atât persoanele fizice cât și juridice;
c. o persoană care nu poate fi niciodată subiect activ al unei infracțiuni. , 4. Timpul comiterii faptei:
a. poate reprezenta o circumstanță agravantă legală cu caracter general sau o circum­
stanță agravantă cu caracter special;
13. Poate fi subiect pasiv al unei infracțiuni:
b. nu poate caracteriza o infracțiune simplă de rezultat și imprescriptibilă;
a. și un cadavru;
c. se poate regăsi ca circumstanță specială agravantă comună în cadrul mai multor
b. un animal, în cazul infracțiunilor de violență asupra animalelor;
infracțiuni.
5
c. un iresponsabil.
Infracțiunea 23 24 Drept penal. Partea generală

3. Conținutul constitutiv al infracțiunii 7. Acțiunea constă:

a. într-o intervenție activă și periculoasă a infractorului;
A. Latura obiectivă b. și într-o stare de pasivitate a infractorului;
c. într-o activitate interzisă de legea penală.
i. Elementul material
8. Inacțiunea poate constitui element material al laturii obiective a infracțiunii:
1. Elementul material al infracțiunii:
a. în toate cazurile;
a. poate lipsi din cadrul normei de incriminare; b. în cazul în care există o obligație legală de a acționa;
b. poate fi alternativ, format dintr-o acțiune și o inacțiune; c. când este comisă cu intenție directă.
c. nu este niciodată cumulativ;
d. mai este denumit și verbum regens. 9. Inacțiunea sau abstențiunea constă:
a. în niciun caz într-o intervenție activă a infractorului;
2. Dacă elementul material al unei infracțiuni constă în mai multe acțiuni sau b. numai în comiterea unei fapte de rezultat, nu și a uneia de pericol;
inacțiuni: c. într-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce o obligație contractuală impune
a. dacă infractorul săvârșește mai multe acțiuni sau inacțiuni, atunci el realizează un să se facă.
concurs de infracțiuni, în număr corespunzător acțiunilor infracțiunilor;
10. Fapta constând într-o acțiune:
b. realizarea acestui element, prin mai multe acțiuni sau inacțiuni nu schimbă unici­
a. constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție;
tatea infracțiunii; b. constituie infracțiune și când este săvârșită din culpă;
c. dacă infractorul săvârșește o singură acțiune sau inacțiune, atunci el comite o in­ c. constituie infracțiune când este săvârșită din culpă, numai atunci când în lege se
fracțiune unică. prevede în mod expres aceasta.

3. Elementul material se poate realiza: 11. Urmarea imediată

a. numai prin fapte materiale; 1. Urmarea imediată din cadrul laturii obiective reprezintă:
b. atât prin fapte cât și prin scris; a. un criteriu în funcție de care se realizează corecta încadrare juridică a faptei;
c. numai prin scris; b. fie o stare de pericol abstract sau concret, fie o vătămare materială efectivă;
d. atât prin acțiune cât și prin inacțiune. c. există doar în cazul infracțiunilor de rezultat.

4. Elementul material al laturii obiective se poate prezenta în variante alter­ 2. Ca element al laturii obiective, urmarea socialmente periculoasă:
native: a. presupune o modificare perceptibilă fizic a realității înconjurătoare;
a. numai între acțiuni; b. implică o atingere a valorii sociale ocrotite prin norma penală;
b. și între inacțiuni; c. reprezintă la unele infracțiuni, o condiție de existență a acestora;
d. poate consta în realizarea unei anchete penale pentru pedepsirea infractorului.
c. între acțiuni și inacțiuni.
3. Urmarea imediată care se produce prin săvârșirea unei infracțiuni se mate­
5. Elementul material: rializează:
a. este întotdeauna expres desemnat de norma incriminatoare; a. fie într-un rezultat, fie într-o stare de pericol;
b. se poate deduce din împrejurările arătate în normă; b. numai într-un rezultat palpabil;
c. nu poate exprima în el și urmarea imediată a infracțiunii; c. și în consecințele subsecvente ale infracțiunii;
d. se poate prezenta în concret printr-o multitudine de modalități faptice. d. într-un rezultat ireversibil, ce poate caracteriza o infracțiune de rezultat prescrip­
tibilă sau imprescriptibilă.
6. Acțiunea sub care se poate realiza elementul material poate consta:
4. Infracțiunile care au în conținutul lor referiri la rezultatul produs:
a. și în acte materiale;
a. sunt de regulă infracțiuni materiale sau de rezultat;
b. în cuvinte; b. nu pot fi infracțiuni de pericol, de atitudine sau formale;
c. și într-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să se facă. c. pot caracteriza o infracțiune complexă, praeterintenționată și imprescriptibilă.
Infracțiunea
5. Efectul, ca element al raportului de cauzalitate, se concretizează în:
a. urmările ce s-au produs prin activitatea infracțională desfășurată;
b. scopul pentru care s-a comis infracțiunea;
c. starea de pericol;
d. acțiunea sau inacțiunea conștientă a persoanei.
iii. Legătura (raportul) de cauzalitate
1. în cazul săvârșirii unei infracțiuni, trebuie stabilită legătura de cauzalitate
între, sau precizați care sunt elementele raportului de cauzalitate:
a. latura obiectivă și latura subiectivă;
b. elementul material și urmarea imediată;
c. obiectul și subiecții infracțiunii; , fără de care acesta nu s-ar fi produs;
d. infractor și victimă.
2. Cauza, ca element al raportului de cauzalitate, este formată din:
a. mobilul faptei;
b. scopul urmărit de făptuitor;
c. condițiile de timp, loc, mod și împrejurările comiterii faptei;
d. acțiunea sau inacțiunea conștientă a persoanei fizice sau juridice.
3. Legătura de cauzalitate între acțiune sau inacțiune și urmarea imediată:
a. în cazul infracțiunilor de pericol rezultă „ex re”;
b. nu trebuie stabilită la infracțiunile așa-zise materiale;
c. trebuie stabilită la orice infracțiune;
d. este un element obligatoriu existent la toate infracțiunile.
4. Legătura (raportul) de cauzalitate reprezintă:
a. și o trăsătură esențială a infracțiunii, fără de care aceasta nu poate exista;
b. numai un element al laturii obiective a conținutului constitutiv al infracțiunii;
c. atât o trăsătură esențială a infracțiunii, cât și un element al laturii obiective a conți­
nutului constitutiv al infracțiunii.
5. Trebuie dovedit raportul de cauzalitate în cazul:
a. infracțiunilor de pericol;
b. infracțiunilor formale săvârșite prin inacțiune;
c. infracțiunilor de rezultat.
6. Problema dovedirii sau stabilirii raportului de cauzalitate în dreptul penal se
pune în legătură cu infracțiunile:
a. formale comise prin acțiune;
b. formale, de atitudine;
c. grave;
d. în anumite situații și în cazul infracțiunilor de pericol.
25 26 Drept penal. Partea generală
7. în doctrina penală sunt cunoscute două mari curente cu privire la raportul
de cauzalitate. în cadrul primului curent, cunoscut sub denumirea de teza monistă,
au fost formulate următoarele teorii:
a. teoria cauzei preponderente;
b. teoria condiției necesare;
c. teoria cauzei proxime, teoria cauzei eficiente;
d. teoria cauzei absolute.
8. Conform teoriei condiției sine qua non:
a. este considerată drept cauză a unui rezultat determinat contribuția umană ce se
situează în timp imediat anterior producerii rezultatului;
b. sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condițiile care l-au precedat și
c. este considerată drept cauză a unui rezultat aceea care este proprie sau aptă, prin
natura ei să producă acel rezultat;
d. este cea mai importantă și a fost formulată pentru prima dată de către penalistul
german Von Buri.
9. Sunt false următoarele afirmații:
a. dintre teoriile cunoscute în doctrina penală cu privire la raportul de cauzalitate, .
care este aceea care oferă cele mai mari posibilități pentru soluționarea raportului de
cauzalitate și care stabilește corect sfera contribuțiilor cu legătură de cauzalitate, dar care
nu permite stabilirea deosebirilor dintre diferitele contribuții aduse la producerea
aceluiași rezultat periculos, deși legea obligă să se țină seama de contribuția partici­
panților la săvârșirea infracțiunii este teoria echivalenței condițiilor sau teoria condiției
sine qua non;
b. teoria condiției necesare aparține tezei moniste;
c. caracterul „sine qua non” al unei condiții se stabilește folosind procedeul elimi­
nării ipotetice a acesteia din antecedența rezultatului și dacă rezultatul nu s-ar fi produs,
atunci acea condiție este eliminată.
B. Latura subiectivă
i. Elementul subiectiv (vinovăția)
1. Ce înțelegeți prin latura subiectivă a unei infracțiuni?
a. activitatea persoanei fizice care, prin urmările ei periculoase, vatămă sau pune în
pericol anumite relații sociale apărate de normele dreptului penal;
b. valoarea socială și relațiile sociale create în jurul acestei valori, care sunt peri­
clitate sau vătămate prin fapta infracțională;
c. totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de
conduită prohibit, pe care îl îndeplinește făptuitorul ori devin relevante prin săvârșirea
acțiunii sau inacțiunii de către acesta;
d. atitudinea psihică a făptuitorului, alcătuită din elemente intelective, volitive și
afective, care determină și însoțesc actul fizic de executare.
Infracțiunea 27
2. Elementul esențial al laturii subiective este:
a. vinovăția, care poate coexista sau nu cu vinovăția ca trăsătură esențială a infrac­
țiunii;
b. mobilul și scopul;
c. prevăzut întotdeauna de norma de incriminare;
d. acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.
3. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. existența vinovăției, ca trăsătură esențială a infracțiunii, presupune întotdeauna și
existența vinovăției ca element al conținutului unei infracțiuni;
b. poate exista vinovăție, ca element al conținutului unei infracțiuni, fără a exista
însă ca trăsătură esențială a infracțiunii;
c. poate exista vinovăție ca trăsătură esențială a infracțiunii, fără să existe vinovăție
ca element subiectiv al infracțiunii.
4. Forma de vinovăție ca element subiectiv este prevăzută în norma incrimi­
natoare:
a. întotdeauna;
b. doar în unele cazuri;
c. numai în cazul culpei;
d. fie în denumirea marginală a infracțiunii, fie în conținutul acesteia și poate carac­
teriza o variantă mai blândă a infracțiunii.
5. Forma de vinovăție, ca element subiectiv, când nu este prevăzută, se deduce:
a. și după locul de comitere a faptei interzise;
b. prin raportare la elementul material al laturii obiective, respectiv modus operandi;
c. prin raportare la timpul de comitere a faptei;
d. nu și prin raportare la gabaritul subiecților infracțiunii.
ii. Mobil (motiv)
1. Mobilul unei infracțiuni:
a. desemnează acel sentiment (dorință, tendință, pasiune) care conduce la nașterea în
mintea făptuitorului a ideii săvârșirii unei infracțiuni și care îl determină să o comită;
b. desemnează finalitatea urmărită de făptuitor prin săvârșirea infracțiunii;
c. desemnează atitudinea psihică a făptuitorului ce precede și însoțește fapta
infracțională și urmările ei;
d. caracterizează infracțiuni comise intenție directă sau indirectă.
2. în dreptul penal, mobilul actului de conduită prohibit de lege:
a. reprezintă țelul urmărit prin săvârșirea faptei;
b. nu trebuie să fie prevăzut expres de norma incriminatoare;
c. poate atrage reținerea unei circumstanțe agravante;
d. nu poate caracteriza o infracțiune în formă asimilată.
28 Drept penal. Partea generală
3. Lipsa unui mobil al făptuitorului în săvârșirea faptei penale:
a. poate înlătura caracterul penal al faptei;
b. de regulă, constituie un indiciu de anormalitate psihică al făptuitorului;
c. constituie cauză de impunitate.
iii. Scop
1. Scopul săvârșirii unei infracțiuni:
a. caracterizează de regulă comiterea unei infracțiuni cu intenție directă, dar nu este
exclusă nici reținerea uneia comisă cu intenție indirectă sau intenție depășită;
b. desemnează finalitatea urmărită prin săvârșirea faptei;
c. poate caracteriza o infracțiune prescriptibilă sau imprescriptibilă.
2. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. urmarea imediată reprezintă finalitatea produsă de elementul material și este un
element extern al infracțiunii;
b. scopul reprezintă finalitatea propusă în plan mental de către făptuitor și aparține
laturii interne a infracțiunii și trebuie să existe în toate cazurile;
c. astfel, din punct de vedere cronologic scopul apare primul și poate coincide cu
urmarea imediată, sau aceasta poate fi mai gravă sau mai blândă decât scopul.
4. Tentativa
A. Actele preparatorii
1. în legislația noastră penală, actele preparatorii:
a. nu au relevanță juridică penală;
b. pot fi asimilate tentativei și sancționate în mod corespunzător;
c. nu pot fi incriminate ca infracțiuni autonome;
d. pot fi reținute ca acte de complicitate și pedepsite ca atare.
2. Actele preparatorii:
a. se comit numai cu intenție;
b. sunt posibile numai la infracțiunile intenționate și praeterintenționate;
c. sunt posibile numai la infracțiunile de rezultat;
d. nu se pot reține ca o împrejurare de agravare a răspunderii penale.
3. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească activitățile desfă­
șurate pentru a putea fi considerate acte premergătoare?
a. să se concretizeze printr-o activitate obiectivă, capabilă să creeze condiții favo­
rabile pentru săvârșirea infracțiunii;
b. activitatea de pregătire să nu cuprindă acte ce intră în conținutul elementului
material al laturii obiective;
c. să existe legătură de cauzalitate între decizia de a comite infracțiunea și rezultatul
produs prin infracțiune.
Infracțiunea
4. Actele pregătitoare pot fi:
a. cunoscute și necunoscute;
b. materiale și morale;
c. comise printr-o acțiune sau inacțiune;
d. anterioare sau concomitente.
5. Care sunt principalele modalități prin care se realizează actele premergă­
toare în cazul săvârșirii unei infracțiuni:
a. luarea hotărârii de a săvârși o infracțiune
b. procurarea instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea faptei;
c. confecționarea, modificarea sau adaptarea instrumentelor, mecanismelor sau dis­
pozitivelor ce vor folosi la comiterea infracțiunii;
d. comunicarea deciziei de a comite infracțiunea altor persoane.
6. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. actele de pregătire pot consta în culegerea de informații, date despre victimă, sau
despre locul sau timpul săvârșirii infracțiunii;
b. actele premergătoare să fie intenționate sau praeterintenționate;
c. când sunt incriminate, actele de pregătire au un regim sancționator similar cu al
tentativei;
d. Codul penal nu face nicio precizare referitoare la actele preparatorii.
7. Codul penal român a adoptat în legătură cu regimul actelor preparatorii:
a. teza incriminării actelor preparatorii;
b. teza neincriminării actelor preparatorii;
c. teza incriminării parțiale a unor acte preparatorii.
B. Tentativa
1. Există tentativă:
a. când consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită insuficienței sau defectuo-
zității mijloacelor folosite;
b. când consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită modului cum a fost con­
cepută executarea faptei;
c. când consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită lipsei obiectului de la locul
unde făptuitorul credea că se află.
2. Tentativa se poate reține și atunci când:
a. consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită întreruperii activității făptui­
torului;
b. producerea rezultatului periculos prevăzut de lege s-a produs parțial;
c. victima reușește să scape prin fugă din fața violenței fizice a autorului.
29
30 Drept penal. Partea generală
3. Tentativa este perfectă atunci când:
a. constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care
se întrerupe și rezultatul nu se produce;
b. constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care
a fost dusă până la capăt, dar rezultatul nu s-a produs;
c. constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care
a fost dusă până la capăt, dar rezultatul nu s-a produs, datorită modului cum a fost
concepută executarea;
d. atunci când executarea faptei care constituie elementul material al infracțiunii a
fost oprită și împiedicată să se desfășoare până la capăt.
4. în cazul tentativei întrerupte, întreruperea executării și neproducerea rezul­
tatului:
a. trebuie să fie independentă de voința făptuitorului;
b. se poate datora împrejurării că făptuitorul și-a dat seama de insuficiența, defectuo-
zitatea mijloacelor folosite pentru executarea în întregime a faptei;
c. poate să fie expresia voinței libere a făptuitorului, atunci când făptuitorul nu execută
elementul material al laturii obiective, deoarece renunță să mai continue infracțiunea.
5. S-a reținut în sarcina inculpatului X faptul că, în scopul însușirii, fără drept,
a roții unui autovehicul, a montat un cric și a ridicat mașina, fiind surprins în acel
moment și împiedicat să continue demontarea roții:
a. inculpatul nu va răspunde penal, aceste fapte constituind acte preparatorii la
infracțiunea de furt;
b. inculpatul va răspunde penal pentru tentativă improprie la infracțiunea de furt;
c. inculpatul va răspunde penal pentru tentativă proprie la infracțiunea de furt.
6. S-a reținut în fapt că inculpatul X a introdus mâna în buzunarul lui Y, de
unde a sustras mai multe hârtii fără valoare, fiind convins că sunt bani:
a. inculpatul nu va răspunde penal, aceste fapte constituind acte preparatorii la
infracțiunea de furt;
b. inculpatul va răspunde penal pentru tentativă improprie la infracțiunea de furt;
c. inculpatul nu va răspunde penal, deoarece nu s-a produs nicio pagubă.
7. Sub aspectul formei de vinovăție, tentativa, ca formă atipică a infracțiunii, se
poate comite:
a. cu intenție indirectă;
b. numai cu intenție directă;
c. și cu intenție depășită;
d. cu oricare dintre formele intenției, preluând forma de vinovăție a infracțiunii la
care aceasta se comite.
Infracțiunea 31
8. S-a constatat că X, după ce a luat hotărârea de a avea raport sexual cu
numita Y, a încercat, fără să folosească constrângerea, să aibă un astfel de raport,
însă, față de riposta violentă a victimei, dându-și seama de opunerea acesteia, a
abandonat hotărârea luată:
a. X nu a săvârșit nicio infracțiune;
b. X a săvârșit o tentativă întreruptă la infracțiunea de viol;
c. X a săvârșit acte pregătitoare la infracțiunea de viol.
9. Există tentativă absolut improprie (absurdă):
a. atunci când prin natura lui, mijlocul folosit este apt să producă rezultatul, dar în
cazul concret, în raport de condițiile existente, s-a dovedit a fi insuficient sau defectuos,
sau în situația când obiectul material lipsea în mod accidental din locul unde făptuitorul
credea că se află;
b. atunci când mijlocul folosit, prin natura lui, nu era apt în nicio împrejurare să
producă rezultatul urmărit de făptuitor;
c. atunci când făptuitorul execută în întregime elementul material al laturii obiective
a infracțiunii și cu toate acestea rezultatul urmărit nu se produce;
d. atunci când mijlocul folosit era apt pentru producerea rezultatului dorit, dar făptui­
torul nu l-a mânuit în mod corespunzător.
10. în cazul tentativei absurde:
a. valoarea socială ce se dorește a fi lezată există;
b. valoarea socială ce se dorește a fi lezată nu există;
c. aceasta nu se pedepsește niciodată.
11. în cazul tentativei proprii, mijloacele folosite pot fi:
a. prin natura lor apte să producă rezultatul, dar când hotărârea infracțională a fost
pusă în executare, aceste mijloace s-au dovedit a fi insuficiente;
b. prin natura lor apte să producă rezultatul, dar când hotărârea infracțională a fost
pusă în executare, aceste mijloace s-au dovedit a fi defectuoase;
c. prin natura lor inapte să producă rezultatul.
12. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. la infracțiunea de omor sunt posibile toate formele tentativei, inclusiv cea absurdă;
b. în cazul infracțiunilor de furt și de viol nu este posibilă tentativa perfectă;
c. este posibilă tentativa și la infracțiunea continuată și la cea de obicei.
13. Tentativa nu este posibilă:
a. niciodată la infracțiunile săvârșite din culpă sau praeterintenționate;
b. la infracțiunile omisive proprii și cele cu executare promptă;
c. la infracțiunile al căror început de executare este asimilat infracțiunii consumate
d. la infracțiunile de pericol.
32 Drept penal. Partea generală
14. Infracțiunile la care nu este posibilă tentativa sunt:
a. aceleași ca cele la care nu este posibil coautoratul;
b. acele infracțiuni care nu au obiect material sau sunt comise din culpă sau cu
praeterintenție;
c. cele cu consumare anticipată;
d. cele cu executare în timp și cele comisive.
15. Tentativa:
a. nu este posibilă la infracțiunile omisive proprii;
b. este sancționată la toate infracțiunile de rezultat la care este și posibilă;
c. comisă de un minor care nu răspunde penal, se sancționează cu o măsură educativă;
d. la infracțiunea de omor o transformă pe acesta într-o infracțiune prescriptibilă,
deoarece tentativa este o stare generală obligatorie de atenuare a răspunderii penale.
16. Care sunt infracțiunile Ia care tentativa nu este posibilă datorită specificului
elementului material?
a. infracțiunile continue și continuate;
b. infracțiunile din culpă și praeterintenționate;
c. infracțiunile de obicei;
d. infracțiunile omisive și cele de atitudine.
17. Care sunt infracțiunile la care tentativa nu este posibilă datorită elemen­
tului subiectiv?
a. infracțiunile săvârșite din culpă, indiferent de modalitatea sa;
b. infracțiunile săvârșite cu intenție indirectă;
c. infracțiunile care nu sunt condiționate de niciun mobil sau scop;
d. infracțiunile săvârșite cu praeterintenție.
18. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tentativa pentru a se
diferenția de actele premergătoare și de infracțiunea consumată?
a. existența unei intenții sau rezoluții de a săvârși o infracțiune și punerea în exe­
cutare a acesteia;
b. săvârșirea infracțiunii în funcție de scopul propus;
c. întreruperea executării sau neproducerea rezultatului.
19. în actuala reglementare a Codului penal, tentativa este incriminată:
a. pentru toate infracțiunile din Codul penal;
b. doar pentru infracțiunile grave și deosebit de grave;
c. numai atunci când Codul penal prevede expres acest lucru;
d. pentru toate infracțiunile care au ca urmare moartea persoanei.
20. Legea penală română incriminează:
a. tentativa întreruptă
b. tentativa perfectă
c. tentativa absolut improprie
d. tentativa relativ improprie.
Infracțiunea 33
21. în legislația penală română:
a. tentativa se pedepsește numai când în lege se prevede expres aceasta;
b. tentativa se sancționează cu aceeași pedeapsă care este prevăzută de lege și pentru
infracțiunea consumată;
c. tentativa se pedepsește nelimitat, în cazul tuturor infracțiunilor la care aceasta este
posibilă.
22. Sancționarea tentativei:
a. întotdeauna reduce pedeapsa prevăzută de lege la jumătate, fiind o stare generală
obligatorie de atenuare;
b. poate schimba natura pedepsei prevăzută de lege;
c. nu poate schimba niciodată natura pedepsei prevăzută de lege;
d. adoptă sistemul diversificării pedepsei.
23. în cazul în care se comite o tentativă pedepsibilă la o infracțiune care
prevede pedepse alternative:
a. limitele pedepsei pentru tentativă se determină în raport cu pedeapsa cea mai grea
prevăzută pentru infracțiunea consumată;
b. instanța trebuie mai întâi să se fixeze asupra uneia dintre pedepsele prevăzute
pentru infracțiunea consumată și apoi să aplice pedeapsa pentru tentativă;
c. limitele pedepsei pentru tentativă se determină în raport cu pedeapsa cea mai
ușoară prevăzută pentru infracțiunea consumată, având în vedere că tentativa este o stare
generală obligatorie de atenuare.
24. Limita minimă a pedepsei în cazul săvârșirii unei tentative pedepsibile:
a. nu poate fi mai mică de 15 zile în cazul pedepsei închisorii;
b. nu poate fi mai mică de 300 lei dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii;
c. șe determină prin înjumătățirea minimului special prevăzut de lege pentru infrac­
țiunea consumată.
25. Tentativa la o infracțiune pedepsită cu detențiunea pe viață se va sancționa:
a. cu închisoarea între 10 și 25 de ani;
b. cu închisoarea între 10 și 20 de ani;
c. cu închisoarea între 15 și 25 de ani;
d. întotdeauna cu o pedeapsă de o altă natură decât cea prevăzută de lege.
26. Tentativa nu se pedepsește:
a. și atunci când făptuitorul s-a desistat de la săvârșirea faptei pusă în executare, mai
înainte ca organul de urmărire penală să o descopere;
b. numai atunci când făptuitorul a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei
producerea rezultatului;
c. atunci când făptuitorul fie că s-a desistat, fie că a împiedicat producerea rezulta­
tului mai înainte de descoperirea faptei;
d. atunci când făptuitorul se prezintă de bunăvoie la organul judiciar și sesizează
fapta pe care intenționa să o comită.
34 Drept penal. Partea generală
27. în cazul persoanei juridice, tentativa se sancționează:
a. cu amendă cuprinsă între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute
de lege pentru infracțiunea consumată, reduse la jumătate, iar la această pedeapsă nu se
pot adăuga mai multe pedepse complementare;
b. cu amendă cuprinsă între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute
de lege pentru infracțiunea consumată, reduse la jumătate, iar la această pedeapsă se pot
adăuga una sau mai multe pedepse complementare;
c. cu amendă cuprinsă între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute
de lege pentru infracțiunea consumată, reduse la jumătate, iar la această pedeapsă este
obligatorie adăugarea uneia sau mai multor pedepse complementare.
C. Desistarea și împiedicarea producerii rezultatului
1. Sunt cauze de impunitate:
a. desistarea și împiedicarea producerii rezultatului;
b. denunțarea mitei, după ce organul de urmărire a fost sesizat pentru infracțiunea de
dare de mită;
c. grațierea.
2. Cauzele de impunitate:
a. pot fi prevăzute în partea generală și partea specială a Codului penal;
b. nu se pot reține în cazul minorilor care răspund penal;
c. anulează reținerea unei cauze de neimputabilitate.
3. Care sunt condițiile desistării?
a. renunțarea la comiterea infracțiunii să fie determinată de intervenția unei alte
persoane;
b. renunțarea la comiterea infracțiunii să se bazeze pe voința liberă a făptuitorului;
c. renunțarea la săvârșirea infracțiunii să se facă în timp util și să fie definitivă.
4. Pentru a fi cauză de impunitate, desistarea:
a. trebuie să intervină înainte de consumarea faptei;
b. trebuie să se facă din proprie inițiativă;
c. trebuie să intervină înainte de începerea executării elementului material;
d. se poate reține și în favoarea instigatorului.
5. Desistarea:
a. poate consta numai într-o acțiune a făptuitorului;
b. poate consta într-o acțiune sau inacțiune, raportat la natura infracțiunii săvârșite;
c. este posibilă la toate infracțiunile intenționate.
6. Se poate reține ca și cauză de nepedepsire a tentativei doar desistarea, nu și
împiedicarea producerii rezultatului, în cazul infracțiunii de:
a. omor;
b. evadare;
c. ultraj prin amenințare comisă în formă orală.
Infracțiunea 35 36 Drept penal. Partea generală

7. împiedicarea producerii rezultatului:
a. nu trebuie să aibă loc întotdeauna înainte de descoperirea faptei de către orice
persoană, ci înainte de producerea urmărilor periculoase;
b. trebuie să fie expresia voinței libere a făptuitorului, să fie voluntară ca în cazul
desistării;
c. poate interveni și ca urmare a unei constrângeri morale sau fizice, dar să aibă loc
înainte de comiterea elementului material al faptei;
d. poate să se facă de orice persoană, care dorește să-1 ajute pe făptuitor.
8. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării produ­
cerii rezultatului constituie o altă infracțiune:
a. desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului constituie cauză de impunitate
pentru tentativa la infracțiunea în vederea căreia făptuitorul începuse executarea ori
împiedicase producerea rezultatului;
b. făptuitorul va fi pedepsit pentru un concurs de 2 infracțiuni, respectiv infracțiunea
comisă și tentativa pe care a urmărit să o săvârșească înainte de desistare sau împiedicare
a producerii rezultatului;
c. desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului nu mai produce niciun efect,
făptuitorul fiind sancționat cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea consumată pe care
a urmărit inițial să o săvârșească.
9. S-a reținut în fapt că X a pătruns într-o încăpere, fără drept, a scos dintr-un
dulap mai multe lucruri cu intenția de a și le însuși, dar apoi, din proprie inițiativă,
părăsește încăperea fără să-și însușească ceva. Fapta lui X săvârșită în împre­
jurările de mai sus:
2. Sunt susceptibile întotdeauna de forma fapt epuizat infracțiunile:
a. deviate;
b. continue sau continuate;
c. complexe;
d. rămase în faza tentativei.
3. Sunt adevărate afirmațiile:
a. în cazul infracțiunilor cu durată de consumare, prescripția răspunderii penale
începe să curgă de la momentul epuizării;
b. în cazul infracțiunilor cu durată de consumare, legea aplicabilă va fi, legea în
vigoare de la momentul epuizării;
c. este posibil ca la momentul consumării faptei să fie incidență o anume infracțiune,
iar la momentul epuizării să se schimbe încadrarea juridică a acesteia;
d. în cazul infracțiunilor cu durată de consumare, acestea se pot prelungi fie ca
urmare a voinței făptuitorului, fie total independent de voința acestuia.
4. Sunt false afirmațiile:
a. infracțiunile care se prelungesc în timp, independent de voința făptuitorului, pot fi
infracțiuni imprescriptibile de rezultat;
b. infracțiunile care se prelungesc în timp, prin repetabilitatea elementului material,
sunt numai infracțiuni intenționate și pot constitui o stare generală de agravare;
c. infracțiunea de omor nu se poate prelungi în timp;
d. infracțiunile care cunosc și momentul epuizării sunt numai infracțiuni de rezultat.
5. Unitatea de infracțiuni
9

a. constituie tentativă pedepsibilă la infracțiunea de furt calificat; A. Unitatea naturală

b. nu constituie tentativă la infracțiunea de furt calificat;
c. antrenează reținerea unei cauze generale de impunitate în forma desistării la 1. Precizați felurile unității de infracțiune:
infracțiunea de furt; a. naturală și artificială;
d. constituie împiedicarea producerii rezultatului, pedepsibilă în acest caz. b. convențională și neconvențională;
c. numai naturală și legală.
10. împiedicarea producerii rezultatului:
a. poate consta într-o acțiune sau inacțiune, raportat la natura infracțiunii săvârșite; 2. Există o unitate de infracțiune atunci când făptuitorul comite:
b. poate consta numai într-o acțiune a făptuitorului, o atitudine pro activă; a. un omor asupra a trei persoane;
c. nu este posibilă la toate infracțiunile intenționate. b. o faptă de loviri sau alte violențe asupra a două persoane în aceeași împrejurare;
c. o infracțiune de tâlhărie prin violență asupra a doi elevi ce ies dintr-o școală;
d. p infracțiune de tâlhărie asupra soților în aceeași împrejurare.
D. Infracțiunea fapt consumat și fapt epuizat

3. Reprezintă unitate naturală de infracțiune:

1. Nu sunt susceptibile de desfășurare în timp:
a. infracțiunea continuă, continuată, simplă;
a. vătămarea corporală din culpă;
b. infracțiunea simplă, de obicei, progresivă;
b. infracțiunile care simt de execuție imediată;
c. infracțiunea deviată, continuă, simplă;
c. amenințarea săvârșită oral.
d. aberatio ictus și continuă succesivă.
Infracțiunea 37
4. X, după ce a pătruns prin efracție în locuința lui Y, a aprins lumina și a
căutat bunurile pe care dorea să le sustragă, dar, din cauza volumului mare al
acestora, le-a ridicat în două rânduri, fără pauze transportându-le în locuința
bunicii sale. Ce formă a unității de infracțiune este săvârșită în cazul
sus-mentionat?
a. unitatea legală de infracțiune;
b. unitatea naturală de infracțiune, sub forma infracțiunii simple, chiar dacă făptui­
torul a comis mai multe acte materiale;
c. infracțiunea continuată, deoarece făptuitorul a comis mai multe acte materiale, în
baza aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv.
5. Care este data la care se consideră săvârșită infracțiunea simplă:
a. aceea a comiterii primei acțiuni sau inacțiuni;
b. aceea a efectuării celei de a doua acțiuni sau inacțiuni;
c. aceea a comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
6. Prelungirea în mod natural a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul
material după consumare, până la intervenția unei forțe contrare, constituie trăsă­
tura caracteristică a infracțiunii:
a. progresive;
b. continuate;
c. continue permanente sau succesive.
7. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este o infracțiune:
a. continuă permanentă;
b. continuată;
c. simplă;
d. intenționată sau praeterintenționată.
8. în cazul infracțiunii continue permanente:
a. nu este posibilă comiterea acesteia în formă continuată;
b. suntem în prezența unei forme a unității naturale de infracțiune;
c. momentul de la care începe să curgă termenul de reabilitare judecătorească este
diferit față de situația unei infracțiuni instantanee;
d. întreruperea sa conduce de regulă la epuizarea infracțiunii.
9. în cazul infracțiunii continue:
a. se aplică o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător
se poate adăuga și un spor de până la 3 ani în cazul pedepsei închisorii;
b. termenul de prescripție a răspunderii penale curge din momentul epuizării;
c. elementul material poate consta numai într-o acțiune;
d. elementul material poate consta într-o acțiune sau inacțiune.
38 Drept penal. Partea generală
10. Orice întrerupere a activității infracționale poate avea valoarea epuizării
acelei infracțiuni în cazul:
a. infracțiunii continue succesive;
b. numai la infracțiunea continuă permanentă;
c. tuturor formelor infracțiunii continue.
11. Data consumării unei infracțiuni continue este momentul:
a. când se comite acțiunea/inacțiunea care durează suficient pentru a avea o semni­
ficație penală;
b. la care a încetat acțiunea/inacțiunea infracțională;
c. în care s-a produs rezultatul cerut de lege.
12. Când se epuizează o infracțiune continuă:
a. în momentul producerii rezultatului;
b. în momentul încetării acțiunii/inacțiunii infracționale;
c. coincide cu momentul consumării infracțiunii.
13. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul grațierii în cazul
săvârșirii unei infracțiuni continue:
a. momentul consumării infracțiunii;
b. momentul epuizării activității infracționale;
c. momentul producerii rezultatului;
d. momentul actelor preparatorii.
14. Instanța a stabilit că X a luat hotărârea de a-și ucide soția acuzată de infi­
delitate și care îl amenința cu divorțul. Astfel, într-o seară la ora 22.00 a așteptat-o
pentru a-și pune în aplicare planul, la poarta fabricii unde aceasta lucra în
schimbul doi. în jurul orei 22.30, inculpatul a observat pe trotuarul opus o femeie
care semăna atât la fizic cât și la îmbrăcăminte. Crezând că este soția sa, a alergat
spre aceasta care s-a speriat și a început să fugă. Inculpatul a ajuns-o din urmă și
i-a aplicat o puternică lovitură de cuțit în abdomen determinând decesul acesteia.
Ce formă a unității de infracțiune este săvârșită în cazul sus-menționat?
a. o unitate naturală de infracțiune în forma infracțiunii unice;
b. o unitate naturală de infracțiune în forma infracțiunii deviate;
c. o unitate legală de infracțiune în forma infracțiunii deviate;
d. se reține un concurs de infracțiuni între tentativa la infracțiunea inițială și cea
consumată comisă în concret.
15. X împreună cu soțul ei, locuiau la mătușa acesteia în vârstă de 80 de ani,
urmând a o îngriji, având unele promisiuni că după moartea ei, aceasta le va lăsa
casa. Animată de a intra cât mai repede în posesia casei, X a luat hotărârea de a o
ucide, procurând o cantitate de paration, din care a picurat pe o napolitană pe care
mătușa o avea în casă. Ulterior, mătușa a fost vizitată de o vecină, căreia la plecare
i-a dat napolitana, iar aceasta i-a dat-o unui copil, care după ce a mâncat-o a murit.
Ce va trebui să rețină instanța?
a. mătușa va răspunde penal pentru moartea copilului;
b. în speță, este vorba despre o infracțiune deviată;
Infracțiunea 39
c. vecina va beneficia de eroarea de fapt, drept cauză de neimputabilitate;
d. X nu va răspunde pentru infracțiunea de omor.
16. Infracțiunea deviată poate fi săvârșită în următoarele moduri:
a. a minori ad majus, a majori ad minus (dacă legea penală interzice mai puțin, va
interzice și mai mult și invers);
b. aberatio ictus și error in persona (greșeala făptuitorului sau eroarea făptuitorului);
c. ubi eadem ratio ubi idem just (pentru situații identice trebuie să existe aceeași
soluție juridică);
d. reductio ad absurdum (reducerea la absurd, situație inadmisibilă).
B. Unitatea legală
1. Identificați formele unității legale de infracțiune:
a. infracțiunea de obicei, progresivă și complexă;
b. infracțiunea continuă, continuată și deviată;
c. infracțiunea simplă, de obicei și progresivă.
2. Infracțiunea este continuată:
a. atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp acțiuni sau inacțiuni
care prezintă fiecare în parte conținutul unei infracțiuni, înainte de a fi fost condamnată
definitiv pentru vreuna din ele;
b. infracțiunea al cărei rezultat obținut după momentul consumării și excluzând
intervenția făptuitorului, se va amplifica în mod progresiv, dând naștere la noi urmări,
corespunzătoare unor infracțiuni mai grave;
c. infracțiunea prin care o persoană săvârșește, la diferite intervale de timp, dar în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau
inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni;
d. infracțiunea în al cărei conținut intră, ca element constitutiv sau ca element
circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie, prin ea însăși, o faptă
prevăzută de legea penală.
3. Dintre particularitățile infracțiunii continuate, putem reține:
a. niciodată aceasta nu se comite din culpă;
b. subiectul activ trebuie să acționeze întotdeauna în calitate de autor, nu și în cele­
lalte forme de participație penală;
c. este o stare generală obligatorie de agravare a răspunderii penale;
d. forma de vinovăție a infracțiunii continuate este întotdeauna intenția, în toate
formele sale, fiind exclusă praeterintenția și culpa.
4. Reprezintă condiții de existență a infracțiunii continuate:
a. pluralitate de acte de executare;
b. identitate de acte de executare;
c. unitate de rezoluție infracțională;
d. identitate de subiect activ și pasiv.
40 Drept penal. Partea generală
5. Data săvârșirii infracțiunii continuate o reprezintă:
a. data comiterii oricăreia dintre acțiunile sau inacțiunile ce intră în conținutul infrac­
țiunii continuate;
b. data comiterii primei acțiuni sau inacțiuni ce intră în conținutul infracțiunii conti­
nuate;
c. momentul epuizării și anume data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni ce intră în
conținutul infracțiunii continuate;
d. momentul epuizării și anume data săvârșirii primei acțiuni sau inacțiuni ce intră în
conținutul infracțiunii continuate.
6. în cazul infracțiunii continuate există:
a. o repetare a faptei incriminate de un număr de ori din care să rezulte o obișnuință
a făptuitorului, o îndeletnicire a acestuia;
b. unitate legală de infracțiune, fiind o creație a legiuitorului;
c. pluralitate de infracțiuni;
d. pluralitate ocazională de infracțiuni.
7. Sunt adevărate afirmațiile:
a. infracțiunea continuată reprezintă o acțiune/inacțiune care se prelungește în timp
și după momentul consumării;
b. infracțiunea continuată reprezintă o formă particulară a pluralității de infracțiuni,
având în vedere contribuțiile multiple ale făptuitorului;
c. infracțiunea continuată presupune o unitate sau pluralitate de subiect pasiv;
d. infracțiunea continuată presupune obligatoriu o imitate de subiect activ.
8. în cazul în care infracțiunea continuată a început să fie comisă mai înainte de
împlinirea vârstei de 18 ani și a continuat și după acest moment:
a. rămâne la latitudinea instanței de judecată modul în care acesta va răspunde;
b. infractorul răspunde penal ca major;
c. infractorul răspunde penal ca minor;
d. nu se pot aplica în niciun caz măsuri educative.
9. Nu pot fi săvârșite în formă continuată:
a. infracțiunile comise din culpă;
b. infracțiunile ce presupun un subiect activ calificat;
c. infracțiunile complexe și omisive;
d. infracțiunile al căror obiect nu este susceptibil de divizare.
10. în raport cu care moment al infracțiunii continuate se calculează termenul
de prescripție a răspunderii penale:
a. data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni;
b. momentul consumării infracțiunii continuate;
c. data comiterii primei acțiuni sau inacțiuni;
d. data la care s-a produs rezultatul.
Infracțiunea 41
11. Precizați în care dintre următoarele situații se poate realiza o agravare
facultativă a pedepsei:
a. în cazul reținerii unei infracțiuni continuate sau a unei circumstanțe agravante
legale generale;
b. în cazul reținerii unui concurs de infracțiuni sau a unei pluralități intermediare;
c. în cazul reținerii unei infracțiuni complexe, care lezează două sau mai multe valori
sociale.
12. Infracțiunea continuată:
a. este cauză reală facultativă de agravare a pedepsei;
b. este cauză reală obligatorie de agravare a pedepsei;
c. este cauză personală facultativă de agravare a pedepsei;
d. este cauză personală obligatorie de agravare a pedepsei.
13. Sancționarea infracțiunii continuate:
a. elementul material, fiind format dintr-o pluralitate de fapte, pedeapsa se aplică
într-o pluralitate de etape, respectiv în două, ca la concursul de infracțiuni;
b. pedeapsa se aplică întotdeauna într-o singură etapă;
c. nu împrumută în niciun caz sistemul sancționator de la concursul de infracțiuni;
d. se face într-un număr de etape corespunzător numărului actelor materiale ale in­
fracțiunii.
14. Dacă infractorul, condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau
complexă, este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în
conținutul aceleiași infracțiuni:
a. instanța anulează hotărârea anterioară și pronunță o nouă hotărâre, stabilind o
pedeapsă care poate fi mai mică decât cea pronunțată anterior;
b. instanța anulează hotărârea anterioară și pronunță o nouă hotărâre, stabilind o
pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior;
c. instanța pronunță o nouă hotărâre și aplică regulile de la concursul de infracțiuni;
d. instanța poate aplica o pedeapsă egală cu cea stabilită inițial.
15. în cazul săvârșirii unei infracțiuni continuate, care este momentul care se ia
în calcul pentru stabilirea stării de recidivă:
a. momentul consumării infracțiunii;
b. data săvârșirii infracțiunii;
c. data epuizării infracțiunii;
d. data condamnării infractorului.
16. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul amnistiei sau
grațierii în cazul săvârșirii unei infracțiuni continuate:
a. momentul consumării infracțiunii;
b. data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni;
c. momentul producerii rezultatului;
d. data descoperirii făptuitorului.
42 Drept penal. Partea generală
17. Infracțiunea complexă este:
a. infracțiunea al cărei rezultat obținut după momentul consumării și excluzând
intervenția făptuitorului, se va amplifica în mod progresiv, dând naștere la noi urmări,
corespunzătoare unor infracțiuni mai grave;
b. infracțiunea care se realizează prin repetarea faptei incriminate de un număr de ori
atât de mare încât să rezulte o obișnuință a făptuitorului, o îndeletnicire a acestuia;
c. infracțiunea prin care o persoană săvârșește, la diferite intervale de timp, dar în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în
parte, conținutul aceleiași infracțiuni;
d. infracțiunea în al cărei conținut intră, ca element constitutiv sau ca element
circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie, prin ea însăși, o faptă
prevăzută de legea penală.
18. O infracțiune este complexă:
a. numai atunci când în conținutul său intră ca element constitutiv o acțiune sau
inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală;
b. când în conținutul său intră ca element constitutiv sau ca circumstanță agravantă o
acțiune sau inacțiune care constituie ea însăși o faptă prevăzută de legea penală;
c. când elementul material al laturii obiective se repetă de mai multe ori în aceeași
împrejurare;
d. când latura obiectivă a infracțiunii se amplifică progresiv fără intervenția făptui­
torului.
19. Infracțiunea unică complexă:
a. are numai un obiect juridic principal;
b. numai în anumite cazuri are și un obiect juridic secundar;
c. are întotdeauna un obiect juridic principal și un obiect juridic secundar;
d. poate fi o infracțiune de rezultat sau una de pericol.
20. Infracțiunea complexă:
a. se poate comite cu oricare formă de vinovăție prevăzută de lege;
b. nu poate avea un singur subiect pasiv;
c. poate leza valori sociale de aceeași natură;
d. nu poate fi și progresivă.
21. în cazul infracțiunii complexe:
a. valorile sociale din structura obiectului juridic sunt întotdeauna lezate prin acțiuni
sau inacțiuni diferite;
b. se poate reține desistarea și împiedicarea producerii rezultatului;
c. se poate reține și comiterea sa în formă continuată;
d. nu poate fi imprescriptibilă.
22. Infracțiunile praeterintenționate:
a. sunt de regulă infracțiuni de rezultat;
b. pot fi și infracțiuni complexe;
c. sunt întotdeauna progresive;
d. nu poate viza o infracțiune contra patrimoniului complexă.
Infracțiunea 43
23. în cazul infracțiunilor contra persoanei, pluralitatea subiecților pasivi
determină realizarea:
a. unui concurs de infracțiuni în toate cazurile;
b. unei infracțiuni unice, agravante în toate cazurile;
c. unei unități legale de infracțiune, sub forma infracțiunii complexe, dar numai în
cazul infracțiunilor contra vieții persoanelor.
24. Tâlhăria este o infracțiune:
a. simplă, deoarece elementul material se poate comite printr-un singur act;
b. complexă întotdeauna;
c. care se poate comite și în forma continuată.
25. Care sunt efectele juridice ale infracțiunii complexe în formă tip?
a. infracțiunea complexă constituie o cauză de agravare a răspunderii penale astfel că
tratamentul sancționator este mult mai grav decât cel prevăzut de legea penală pentru
fiecare faptă din conținutul infracțiunii complexe;
b. infracțiunea complexă este o infracțiune momentană, întrucât nu presupune o
prelungire în timp a acțiunii sau inacțiunii ori a consecințelor acesteia;
c. infracțiunea complexă se consumă în momentul în care se săvârșesc acțiunile
prin care se realizează elementele materiale specifice laturii obiective ale infracțiunilor
absorbite;
d. infracțiunea sau infracțiunile absorbite în infracțiunea complexă își pierd auto­
nomia infracțională.
26. Infracțiunea complexă în agravantă poate:
a. leza două valori sociale de aceeași natură;
b. leza două valori sociale de natură diferită;
c. fi comisă cu intenție, culpă sau praeterintenție.
27. Denumirea de infracțiune progresivă este dată acelei infracțiuni:
a. a cărei latură obiectivă după ce â atins momentul consumării, corespunzător unei
anumite infracțiuni, se amplifică fără intervenția făptuitorului, fie prin agravarea urmării
produse, fie prin producerea de noi urmări vătămătoare corespunzătoare unei infracțiuni
mai grave;
b. a cărei latură obiectivă după ce a atins momentul consumării se prelungește în
timp, până la intervenția unei forțe care pune capăt acelei activități infracționale;
c. care produce consecințe grave și foarte grave;
d. care este săvârșită de făptuitor progresiv, pornind de la acte infracționale mai
simple la acte infracționale mai complexe.
28. Infracțiunea progresivă:
a. se comite numai cu praeterintenție;
b. se sancționează potrivit încadrării juridice atrase de rezultatul cel mai grav produs;
c. poate caracteriza și o infracțiune complexă;
d. nu poate fi imprescriptibilă.
44 Drept penal. Partea generală
29. Precizați elementele de asemănare dintre infracțiunea continuă și pro­
gresivă:
a. ambele se pot săvârși cu toate formele de vinovăție;
b. ambele cunosc două momente și anume momentul consumării și momentul
epuizării;
c. la ambele infracțiuni termenul de prescripție al răspunderii penale curge din
momentul consumării faptei.
30. Care’este momentul consumării infracțiunii progresive?
a. momentul epuizării rezultatului;
b. momentul prin care se săvârșesc acțiunile prin care se realizează elementul
material specific laturii obiective;
c. momentul încetării ultimei acțiuni sau inacțiuni;
d. momentul încetării acțiunii sau inacțiunii, oricare ar fi durata acesteia.
31. X a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte conform art. 195 C. pen. S-a reținut că X și Y aflați sub
influența băuturilor alcoolice, s-au luat la trântă pe câmp, în prezența unor
martori. Inculpatul a reușit să trântească victima la sol, după care a imobilizat-o cu
fața spre pământ, el aflându-se deasupra ei și cu forță a tras cu mâinile spre spate
capul victimei, provocându-i hiperextensia coloanei cervicale. Victima, transportață
la spital, a decedat după mai multe zile. Din raportul medico-legal rezultă că
moartea victimei s-a datorat edemului bulbar consecutiv contuziei și dilacerării
modulare, cu fractura coloanei cervicale. Astfel:
a. fapta săvârșită de X este o formă a unității naturale de infracțiune;
b. fapta săvârșită de X este o formă a unității legale de infracțiune;
c. fapta, așa cum este descrisă, este comisă cu intenție directă;
d. fapta este imprescriptibilă.
32. Repetarea faptei de un număr de ori din care să rezulte obișnuința auto­
rului, constituie elementul material al infracțiunii:
a. de obicei;
b. continuate;
c. continue;
d. complexe colective.
33. în cazul căror forme ale unității de infracțiune, elementul material implică
întotdeauna o repetabilitate?
a. infracțiunea complexă și cea progresivă;
b. infracțiunea continuată și de obicei;
c. infracțiunea continuă și continuată.
34. Actele de executare din structura infracțiunii de obicei:
a. dobândesc caracter infracțional după un număr de repetări explicit determinat în
norma de incriminare;

Infracțiunea
b. produc o agravare facultativă a pedepsei aplicate;
c. nu au caracter infracțional, dacă sunt analizate fiecare izolat.
35. Infracțiunea de obicei se consumă în momentul:
a. comiterii primei acțiuni;
b. de regulă în momentul comiterii celui de-al treilea act ce intră în compunerea
elementului material al infracțiunii;
c. în care s-au epuizat două sau mai multe acțiuni ale făptuitorului;
d. intervenției organelor judiciare.
36. Precizați elementele de diferențiere dintre infracțiunea de obicei și infrac­
țiunea continuată:
a. ambele se comit cu forme de vinovăție diferite;
b. se consideră consumate la momente diferite de timp;
c. fiind forme ale unității legale de infracțiune, ambele au aceeași metodă de
sancționare;
d. la infracțiunea continuată fiecare act de executare poate antrena răspunderea
penală, pe când în cazul celei de obicei, un act de executare luat separat nu are semni­
ficație penală.
6. Autorul și participanții
A. Aspecte generale
46 Drept penal. Partea generală
45
B. Autorâtul și coautoratul
1. Autorul presupune:
a. săvârșirea faptei de către un autor numai cu intenție, indiferent de forma sa;
b. săvârșirea faptei de către un autor cu orice formă de vinovăție;
c. săvârșirea faptei de către un autor numai cu intenție sau din culpă;
d. săvârșirea faptei numai de către o persoană fizică.
2. Autorul la o infracțiune poate fi:
a. și statul, în cazul anumitor infracțiuni grave;
b. simplu, necalificat;
c. numai o persoană fizică, care îndeplinește condițiile generale pentru a răspunde
penal.
3. Conducerea unui autovehicul, succesiv, de către un inculpat major și de unul
minor, ambii fără a avea permis de conducere, corespunzător categoriei din care
face parte vehiculul condus, reprezintă:
a. coautorat la infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de con­
ducere;
b. o singură infracțiune săvârșită în condițiile prevederilor art. 77 alin. 1 lit. d) Cod
penal, constând în săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, împreună cu un
minor;
c. câte o infracțiune individuală, săvârșită de fiecare inculpat.

1. Pentru a se reține participația penală, trebuie să:
a. se comită cel puțin o tentativă, chiar și nepedepsibilă;
b. își aducă contribuția, la comiterea faptei, mai multe persoane decât era necesar,
potrivit naturii faptei;
c. își aducă contribuția, mai multe persoane, la săvârșirea faptei, chiar și fără a ști
unii de alții;
d. comiterea unei tentative pedepsibile.
2. în cazul participației penale:
a. participanții pot acționa cu forme diferite de vinovăție, unii chiar fără vinovăție;
b. o persoană fizică sau juridică poate răspunde atât ca autor cât și ca instigator,
datorită contribuțiilor sale multiple;
c. toți participanții trebuie să acționeze cu aceeași formă de vinovăție.
3. Reprezintă forme ale pluralității de infractori:
a. pluralitatea naturală;
b. pluralitatea constituită, care mai este denumită și pluralitate necesară;
c. participația penală.
4. în cazul în care autorul comite o faptă mai puțin gravă decât cea la care a
fost instigat ori sprijinit, acest lucru:
a. va profita tuturor participanților;
b. nu va profita tuturor participanților;
c. poate profita tuturor participanților.
5. Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite pentru realizarea coautoratului?
a. activitatea coautorilor trebuie să vizeze același scop și să aibă același mobil;
b. coautorii trebuie să fie obligatoriu în același loc și să acționeze în același timp;
c. să existe o legătură subiectivă între coautori.
6. Coautoratul nu este posibil în cazul în care:
a. mai multe persoane care au împreună obligația legală de a plăti pensia de între­
ținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea unui minor, nu plătesc cu rea-credință
timp de trei luni această pensie;
b. un participant imobilizează victima și celălalt îi aplică lovitura mortală;
c. unii dintre participanți săvârșesc o parte a acțiunii infracționale, iar alții cealaltă
parte a ei, în situația unei infracțiuni complexe.
Infracțiunea
7. Se va reține coautoratul atunci când:
a. două persoane săvârșesc împreună infracțiunea de incest;
b. mai multe persoane se hotărăsc, în temeiul unei înțelegeri prealabile, să nu
denunțe o infracțiune, în cazurile în care nedenunțarea este incriminată de lege;
c. după comiterea de către X a unui furt, A și B hotărăsc împreună ca, în schimbul
unei sume de bani, să îl ajute să valorifice bunurile sustrase, astfel că A le depozitează în
podul casei sale, iar B găsește cumpărători pentru respectivele bunuri;
d. mai multe persoane săvârșesc în aceeași cauză infracțiunea de mărturie minci­
noasă, în temeiul unei înțelegeri prealabile.
8. S-a reținut în fapt, că inculpații X și Y au atacat împreună victima Z. în
timpul atacului, X a lovit-o pe victimă cu cuțitul, pe când Y a imobilizat-o și a
încercat să o dezarmeze atunci când aceasta se pregătea să se apere. în urma
acestor acțiuni simultane și conjugate, a rezultat moartea victimei. Cum trebuie să
fie calificate contribuțiile celor doi făptuitori în săvârșirea infracțiunii de omor?
a. X este autor, iar Y este complice concomitent la comiterea infracțiunii de omor;
b. amândoi sunt coautori la infracțiunea de omor;
c. fiecare va răspunde ca autor distinct pentru fapta sa;
d. ambii vor primi pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
9. X folosește împotriva victimei un spray paralizant, după care Y îi aplică
victimei mai multe lovituri cu un corp dur în zona capului, cauzându-i leziuni ce au
condus la deces. Fapta lui X reprezintă:
a. instigare la omor;
b. coautorat la omor;
c. complicitate la omor;
d. o formă de participație prescriptibilă.
10. A stropește pe B în figură cu un spray lacrimogen și imediat după acest
lucru, C îi aplică lui B multiple lovituri cu un par în zona capului, cauzându-i
moartea. Cum poate fi calificată contribuția lui A?
a. participație secundară la infracțiunea la omor;
b. coautorat la infracțiunea de omor, deoarece contribuțiile coautorilor nu trebuie să
fie identice;
c. complicitate concomitentă materială la infracțiunea de omor.
11. S-a stabilit că unul dintre inculpați, după ce se înțelesese în prealabil cu
celălalt inculpat, a împins victima pentru a-i distrage atenția și a dat astfel posi­
bilitatea celui din urmă inculpat să-i sustragă din geantă o sumă de bani. Cum
trebuie calificate contribuțiile coinculpaților din punctul de vedere al formei de
participație?
a. este o participație proprie, formată dintr-o activitate de autorat și una de compli­
citate concomitentă, ambele comise cu intenție;
b. fiecare va răspunde ca autor distinct pentru fapta sa;
c. amândoi sunt coautori, chiar dacă faptele lor nu sunt identice;
d. cel care împinge victima este complice concomitent.
47 48 Drept penal. Partea generală
12. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni coautoratul nu este posibil:
a. la infracțiunile omisive proprii;
b. la viol și amenințare;
c. la infracțiunile cu subiect activ calificat;
d. la infracțiuni în persona propria.
13. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. nu este posibil coautoratul la infracțiunile praeterintenționate;
b. coautorii trebuie să primească toți aceeași pedeapsă în concret;
c. nu este posibil coautoratul la infracțiunile în persoana proprie.
14. Dacă într-un caz o persoană comite și acte de autorat și acte de instigare, va
răspunde:
a. ca autor și instigator, datorită contribuțiilor sale multiple;
b. numai ca autor;
c. numai ca instigator, deoarece acesta se mai numește și autorul moral al infrac­
țiunii;
d. ca instigator, deoarece acesta a avut o participare inițială la comiterea faptei.
15. Dacă fapta săvârșită de autor nu este incriminată atunci când este săvârșită
din culpă:
a. autorul nu se pedepsește și nici instigatorul;
b. instigatorul se pedepsește conform faptei comise cu intenție;
c. complicele nu se pedepsește niciodată;
d. complicele se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea inten­
ționată la care și-a adus contribuția.
16. Pedeapsa în cazul coautorilor:
a. trebuie să fie identică, ei având aceeași contribuție la comiterea infracțiunii;
b. poate se fie diferită, în funcție de mai multe criterii;
c. obligatoriu li se aplică tuturor o pedeapsă de aceeași natură;
d. poate să fie identică.
C. Instigatorul
1. Instigarea prezintă următoarele condiții:
a. activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a
săvârși fapta de către autor;
b. instigatorul să determine, să acționeze cu orice formă a intenției: directă sau
indirectă;
c. instigatorul să promită, în timpul săvârșirii faptei, că va favoriza pe făptuitor, chiar
dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Infracțiunea 49
2. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. coinstigarea poate fi realizată concomitent sau succesiv;
b. concursul de instigări reprezintă o formă specială a coinstigării;
c. pentru ca instigatorul să fie pedepsit este necesar ca instigatul să fi săvârșit fapta
sau tentativa pedepsibilă, dar să nu se fi desistat sau să fi împiedicat producerea rezul­
tatului;
d. în anumite situații, instigarea este asimilată autoratului.
3. Forma de vinovăție a instigării:
a. este întotdeauna intenția, în toate formele sale;
b. poate fi intenția sau intenția depășită;
c. instigatorul, fiind considerat autorul moral al infracțiunii, acesta acționează numai
cu intenție directă, deoarece scopul instigatorului este de a determina o persoană să
comită o infracțiune;
d. este în mod expres prevăzută de lege.
4. Fapta inculpatului de a îndemna doi făptuitori minori să deposedeze partea
vătămată de o sumă de bani, indicându-le locul în care se aflau banii (buzunarul
părții vătămate) și dându-le un spray lacrimogen pentru anihilarea unei posibile
rezistențe a părții vătămate, îndemn ce a fost urmat de săvârșirea faptei de către
minori, constituie:
a. coautorat la tâlhărie;
b. numai instigare la tâlhărie;
c. instigare și complicitate la tâlhărie, datorită contribuțiilor sale multiple.
5. Instigarea proprie sau perfectă se realizează atunci când:
a. instigatorul acționează cu intenție, iar instigatul din culpă;
b. instigatorul acționează din culpă, iar instigatul cu intenție;
c. instigatorul acționează cu intenție directă, iar instigatul cu intenție indirectă.
6. în sarcina lui X s-a reținut faptul că a cerut lui Y, electrician la o între­
prindere, să-i „procure” o cantitate de sârmă de cupru în schimbul unei sume de
bani. Y a sustras din întreprindere bunul cerut, iar X l-a cumpărat așa cum se înțe-
leseseră. Cum trebuie calificată fapta lui X în raport cu fapta de furt comisă de Y?
a. complicitate anterioară la infracțiunea de furt;
b. tăinuitor la infracțiunea de furt;
c. numai instigare la infracțiunea de furt.
7. în sarcina lui X s-a reținut că a determinat pe Y să intervină pe lângă Z spre
a-1 determina la rândul său să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. S-a
stabilit totodată că Y a dat curs hotărârii de a-1 contacta și determina pe Z să săvâr­
șească fapta. Ce formă a participației rezultă din activitatea lui X și Y?
a. coautorat;
b. concurs de instigări;
c. coinstigare succesivă;
d. coinstigare concomitentă.
50 Drept penal. Partea generală
D. Complicele
1. Activitatea de înlesnire a săvârșirii unei infracțiuni, constituie activitatea
specifică:
a. autorului;
b. numai complicelui;
c. și instigatorului.
2. Este complice persoana care:
a. cu vinovăție înlesnește sau ajută la comiterea unei fapte prevăzute de legea
penală;
b. cu intenție înlesnește sau ajută la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală;
c. după comiterea faptei, promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că
va favoriza pe făptuitor.
3. X este complice atunci când:
a. fără o înțelegere prealabilă ori concomitentă comiterii unui furt de către Y, îl ajută
pe acesta din urmă, ulterior săvârșirii faptei, să valorifice bunul mobil sustras;
b. lovește victima pentru a înlesni sustragerea concomitentă de către X a unui bun
mobil aflat în posesia acesteia, respectând astfel înțelegerea anterioară cu Y;
c. îi promite lui Y, înaintea de săvârșirea faptei că va tăinui bunul mobil ce va fi
sustras de către Y, iar după săvârșirea faptei de către acesta din urmă, X nu își mai res­
pectă promisiunea.
4. Fapta celui care promite înainte de săvârșirea infracțiunii că va favoriza pe
făptuitor și după săvârșirea acesteia nu-și mai respectă promisiunea:
a. constituie complicitate;
b. nu mai are semnificație penală;
c. reprezintă o circumstanță atenuantă;
d. se sancționează cu aceeași pedeapsă prevăzută de lege pentru autor.
5. Fapta persoanei care promite înainte de săvârșirea infracțiunii că va tăinui
bunurile provenite din aceasta, dar după săvârșirea ei nu-și mai ține promisiunea,
constituie:
a. complicitate anterioară morală sau intelectuală;
b. nu mai are semnificație penală, fiind lipsită de pericol social;
c. o infracțiune distinctă de tăinuire;
d. o faptă care se sancționează cu aceeași pedeapsă prevăzută de lege pentru autor.
6. Contribuția complicelui la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală se
realizează:
a. prin promisiuni de tăinuire a bunurilor provenite din săvârșirea faptei prevăzute de
legea penală, cu condiția ca aceste promisiuni să fie respectate;
b. prin determinarea autorului să comită o faptă prevăzută de legea penală;
c. prin ajutorul dat numai cu intenție autorului;
d. prin ajutorul dat cu intenție sau intenție depășită autorului.
Infracțiunea 51 52 Drept penal. Partea generală

7. Complicitatea prezintă următoarele condiții:
a. complicele să acționeze cu intenție directă, indirectă sau depășită;
b. să existe o promisiune, înainte, în timpul sau după comiterea faptei, de tăinuire a
bunului provenit din fapta penală sau de favorizare a autorului;
c. autorul poate comite fapta cu orice formă de vinovăție, chiar și fără vinovăție;
d. să existe o activitate de înlesnire sau ajutor numai cu intenție la săvârșirea unei
fapte penale.
8. Imediat ce X, autorul, a pătruns în localul unei societăți comerciale pentru a
sustrage bunuri, complicele Y, a părăsit locul de unde, potrivit înțelegerii, ar fi
trebuit să asigure paza. Ulterior plecării complicelui, autorul a sustras mai multe
bunuri, constatând absența lui Y doar după ce a părăsit sediul societății. în acest
caz, Y:
a. nu va fi sancționat întrucât s-a desistat;
b. nu va fi sancționat pentru complicitate la o tentativă de furt;
c. va fi sancționat pentru complicitate la o infracțiune consumată de furt.
3. Participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei:
a. denunță săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fî
împiedicată, sau dacă împiedică el însuși consumarea infracțiunii;
b. autorul se desistă;
c. complicele se desistă.
4. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. săvârșirea faptei prevăzute de legea penală de către mai multi participanți cu
aceeași formă de vinovăție este specifică participației proprii;
b. săvârșirea faptei prevăzute de legea penală de către mai mulți participanți cu
aceeași formă de vinovăție este specifică participației improprii;
c. săvârșirea faptei prevăzute de legea penală de către mai mulți participanți cu
forme de vinovăție diferite este specifică participației improprii;
d. coauțoratul dă naștere numai unei participații penale proprii.

9. X îl determină pe Y să o violeze pe Z. Y este de acord, dar îi cere lui X să o

țină pe Z pentru a putea să comită fapta mai ușor. Astfel, X o imobilizează pe
victimă, în timp ce Y întreține cu aceasta un act sexual prin constrângere. Pentru ce
faptă va răspunde X?
a. pentru instigare la infracțiunea de viol, deoarece instigarea absoarbe compli­
citatea;
b. pentru coautorat la viol, deoarece aceștia acționează împreună, prin eforturi conju­
gate, iar coautoratul absoarbe instigarea și complicitatea;
c. numai pentru o complicitate concomitentă materială la infracțiunea de viol.

E. Alte aspecte privind pluralitatea de făptuitori

1. Sancționarea participanților:
a. se realizează raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru autor;
b. se realizează raportat la pedeapsa aplicată autorului;
c. nu se poate face după criteriul diversificării pedepsei;
d. se face după criteriul parifîcării pedepsei.

2. Sunt adevărate următoarele afirmații:

a. instigarea este o formă principală de participație în raport cu autoratul, deoarece
aceasta mai poartă numele de autorat moral;
b. întotdeauna autoratul este o formă principală de participație în raport cu orice altă
formă de participație;
c. complicitatea concomitentă este o formă de participație principală în raport cu
instigarea, care este întotdeauna anterioară.
 54 Drept penal. Partea generală

CAPITOLUL II B. Detențiunea pe viață

PEDEPSELE 1. Detențiunea pe viață este o pedeapsă:

a. absolut determinată;
b. nedeterminată;
1. Pedepsele principale c. relativ determinată.

A. Aspecte generale 2. Detențiunea pe viață este o pedeapsă:

a. aplicabilă numai în cazul infracțiunilor care au produs moartea unei persoane,
1. Sunt sancțiuni de drept penal: indiferent de denumirea marginală a acesteia;
a. munca în folosul comunității; b. prescriptibilă sau imprescriptibilă;
b. publicarea hotărârii de condamnare; c. principală;
c. prestarea muncii în timpul executării pedepsei închisorii; d. exceptată de la beneficiul reabilitării sau a oricăror alte acte de clemență.
d. obligarea la tratament medical.
3. în cazul pedepsei detențiunii pe viață:
2. Sunt sancțiuni penale: a. aceasta se poate aplica în cazul anumitor infracțiuni imprescriptibile;
a. pedepsele, indiferent de felul lor; b. nu se poate aplica niciodată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
b. toate măsurile de siguranță; unor drepturi;
c. numai măsurile educative privative de libertate; c. nu se mai justifică aplicarea măsurilor de siguranță;
d. măsurile preventive. d. aceasta nu se poate aplica niciodată chiar dacă este prevăzută expres ca pedeapsă
unică de către norma de incriminare, dacă făptuitorul încearcă înlăturarea producerii
3. Pedeapsa: rezultatului, dar cu toate acestea rezultatul se produce.
a. este o măsură de constrângere;
b. este un mijloc de reeducare al condamnatului; 4. în cazul pedepsei detențiunii pe viață:
c. se poate aplica și de către organele de cercetare penală. a. aceasta se poate dispune chiar dacă fapta a rămas în forma tentativei, dacă infrac­
țiunea a fost săvârșită pe timp de război și autorul este recidivist;
4. Scopul pedepsei constă în: b. niciodată nu se poate dispune dacă în cauză s-au reținut circumstanțe atenuante,
a. reeducarea condamnatului; chiar și judiciare;
b. prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; c. nu se poate dispune liberarea condiționată;
c. formarea unei atitudini corecte a infractorului față de muncă și față de ordinea d. aceasta nu se aplică aceluia care la data pronunțării hotărârii de condamnare
socială. împlinise 65 de ani.

5. Pedepsele principale conform Codului penal sunt: 5. Detențiunea pe viață nu se poate aplica niciodată, chiar dacă este prevăzută
a. detențiunea pe viață; expres ca pedeapsă unică în norma de incriminare, în următoarele cazuri:
b. interzicerea unor drepturi de la 1 la 5 ani; a. dacă făptuitorul suferea de o boală gravă în momentul pronunțării condamnării;
c. internarea într-un centru de detenție; b. dacă făptuitorul nu este recidivist;
d. privative și neprivative de libertate. c. dacă infractorul, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit 60 de ani;
d. niciodată infractorului minor.
6. Precizați care sunt pedepse principale pentru persoana fizică:
a. detențiunea pe viață; 6. Dacă pedeapsa aplicată de către instanța de judecată este detențiunea pe
b. interzicerea unor drepturi de la 1 la 5 ani; viață:
c. confiscarea extinsă, degradarea militară; a. se aplică în mod obligatoriu și degradarea militară, dacă cel condamnat este un
d. amenda de la 30 la 400 de zile. militar în retragere;
 56 Drept penal. Partea generală
Pedepsele 55
C. închisoarea
b. termenul de încercare în cazul liberării condiționate este egal cu durata reabilitării
în cazul în care pedeapsa aplicată este detențiunea pe viață, considerată ca executată prin
1. Pedeapsa închisorii:
efectul grațierii;
a. este adaptabilă și revocabilă;
c. nu se pot aplica și pedepse accesorii;
b. are ca scop prevenirea comiterii de noi infracțiuni;
d. aceasta nu poate fi amnistiată.
c. se execută numai în penitenciare.
7. Detențiunea pe viață este pedeapsă unică în cazul:
2. închisoarea are ca limite generale absolute:
a. infracțiunii de capitulare;
a. 1 lună - 25 ani;
b. infracțiunii de genocid comis pe timp de război;
b. 15 zile-25 ani;
C. infracțiunilor de război.
c. 15 zile-30 ani.
8. în cazul în care un minor comite o infracțiune pentru care legea prevede
detențiunea pe viață: 3. Executarea pedepselor privative de libertate în dreptul penal român se
a. pedeapsa detențiunii pe viață se va înlocui cu închisoarea; bazează pe un sistem:
b. nu i se va aplica niciodată această sancțiune minorului, indiferent de gravitatea a. celular;
faptei comise; b. progresiv și regresiv;
c. se va aplica o măsură educativă privativă de libertate. c. de muncă obligatorie.

9. în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit
vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei:
a. aceasta șe poate înlocui cu închisoarea pe timp de 25 de ani, deoarece aceasta este
limita maximă specială a închisorii;
b. se dispune liberarea condiționată;
c. aceasta se poate înlocui cu închisoarea pe timp de 30 de ani și interzicerea exer­
citării unor drepturi pe durata de 5 ani;
d. aceasta se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 30 de ani și interzicerea exerci­
tării unor drepturi pe durata lor maximă.
10. Pentru condamnatul care a împlinit vârsta de 65 de ani la data pronunțării
hotărârii de condamnare la detențiunea pe viață:
a. se aplică pedeapsa închisorii în limita maximă specială prevăzută de lege;
b. se aplică în mod obligatoriu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe timp de 5 ani;
c. această sancțiune se va executa efectiv, putându-se ulterior dispune liberarea
condiționată a condamnatului.
11. Sunt adevărate afirmațiile:
a. pedeapsa detențiunii pe viață nu este alternativă cu închisoarea în cazul infracțiu­
nilor contra securității statului;
b. pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică niciodată infractorului minor, în cazul în
care subzistă circumstanțe atenuante și când infracțiunea a rămas în forma tentativei;
c. detențiunea pe viață se poate aplica în cazul unui concurs de infracțiuni ca pe­
deapsă rezultantă sau în cazul recidivei, chiar și atunci când pentru niciuna dintre
infracțiunile concurente legea nu prevede această pedeapsă.
4. Munca în timpul executării pedepsei privative de libertate:
a. este obligatorie pentru toți condamnații;
b. nu este obligatorie;
c. este obligatorie pentru condamnații apți de muncă.
5. Munca prestată de condamnat în închisoare:
a. este remunerată și se consideră vechime în muncă;
b. nu este remunerată și nu se consideră vechime în muncă;
c. este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc, necesare locului
de deținere.
6. Sunt adevărate afirmațiile:
a. limitele generale ale pedepsei închisorii nu pot fi depășite niciodată;
b. limitele speciale ale pedepsei închisorii pot fi depășite ca efect al împrejurărilor de
atenuare sau agravare;
c. limitele generale ale pedepsei închisorii pot fi depășite în caz de pluralitate de stări
de atenuare sau de agravare;
d. niciodată nu se pot aplica două pedepse principale pentru o unică infracțiune și
pentru același făptuitor.
D. Amenda
1. Amenda, ca pedeapsă principală, în dreptul penal:
a. nu atrage un antecedent penal, deoarece nu este o pedeapsă privativă de libertate
și se aplică în cazul infracțiunilor de o gravitate mică;
Pedepsele 57 58 Drept penal. Partea generală

b. se poate aplica cumulat pe lângă pedeapsa închisorii în cazul comiterii unei sin­ b. va dispune înlocuirea cu pedeapsa închisorii, putând dispune și suspendarea sub
gure infracțiuni; supraveghere a executării pedepsei închisorii;
c. nu atrage niciodată reținerea recidivei. c. în acest caz, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr
corespunzător de zile cu închisoare.
2. Executarea pedepsei amenzii penale, în cazul persoanei fizice:
a. se prescrie în termen de 5 ani;
b. se poate executa eșalonat, într-o perioadă stabilită de instanță, dar care nu poate
2. Pedepsele accesorii și pedepsele complementare
depăși perioada în care aceasta se prescrie;
A. Pedepsele accesorii
c. se poate face prin prestarea unei munci în interesul comunității, neremunerată.
1. Pedepsele accesorii:
3. Ori de câte ori legea prevede că o infracțiune se pedepsește numai cu amenda
a. se pot aplica pe lângă pedepsele principale, urmând modalitatea de executare a
fără a-i arăta limitele, minimul și maximul numărului de zile amendă se încadrează
acestora;
între:
b. se aplică numai pe lângă pedepsele principale privative de libertate;
a. 80 - 180 de zile amendă;
c. au întotdeauna aceeași durată cu cea a pedepsei principale pe lângă care au fost
b. 60-180 de zile amendă; aplicate.
c. 60-160 de zile amendă.
2. Pedepsele accesorii:
4. Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu a. nu se aplică niciodată pe lângă pedeapsa amenzii penale
pedeapsa închisorii de maxim 2 ani, minimul și maximul numărului de zile amendă b. se execută, chiar dacă pedeapsa închisorii pe lângă care a fost aplicată este
se încadrează între următoarele limite: suspendată sub supraveghere
a. 60 - 180 de zile amendă; c. durata lor se reduce la jumătate în cazul în care infracțiunea comisă a rămas în
b. 120 - 260 de zile amendă; forma tentativei.
c. 120 - 240 de zile amendă.
3. Pedepsele accesorii pot fi aplicate:
5. Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu a. dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puțin 2 ani;
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, minimul și maximul numărului de zile b. dacă pedeapsa principală este închisoarea;
amendă se încadrează între: c. numai dacă pedeapsa principală aplicată este detențiunea pe viață;
a. 80 - 300 de zile amendă; d. dacă pedeapsa principală este amenda.
b. 180 - 300 de zile amendă;
c. 160 - 300 de zile amendă. 4. Pedeapsa accesorie se aplică:
a. și condamnărilor minori, dacă pe parcursul executării măsurii educative privative
6. înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii poate produce urmă­ de libertate aceștia devin majori;
toarele consecințe: b. pe lângă pedeapsa închisorii de cel puțin 15 zile;
a. dacă amenda neexecutată a însoțit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă c. pe lângă pedeapsa detențiunii pe viață.
neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se
adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură 5. Pedeapsa accesorie se aplică de drept:
pedeapsă; a. când instanța a pronunțat pedeapsa detențiunii pe viață;
b. dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot b. atunci când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață;
sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr cores­ c. când instanța a pronunțat pedeapsa închisorii de cel puțin 2 ani sau când s-a dispus
punzător de zile cu închisoare; suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei;
c. amenda astfel înlocuită nu va constitui antecedent penal. d. și când s-a dispus pedeapsa amenzii.

7. Instanța de judecată stabilind că persoana condamnată se sustrage cu 6. Pedeapsa accesorie nu se mai execută:
rea-credință de la executarea pedepsei amenzii: a. în cazul în care se dispune liberarea condiționată;
a. va putea dispune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute b. în cazul dispunerii suspendării sub supraveghere sau în cazul amnistierii sau
pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată; grațierii pedepsei principale;
Pedepsele 59
c. în cazul prescripției pedepsei principale;
d. atunci când condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei principale pe lângă
care aceasta a fost dispusă.
B. Pedepsele complementare. Interzicerea exercitării unor drepturi
1. Limitele pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi sunt:
a. 1-7 ani;
b. 1-5 ani;
c. 1-10 ani.
2. Interzicerea exercitării unor drepturi, ca pedeapsă complementară, se poate
aplica pe o durată cuprinsă între:
a. 1-5 ani, limite care nu pot fi depășite;
b. 1-5 ani, limite care pot fi depășite, ca efect al circumstanțelor atenuante sau agra­
vante;
c. o durată prevăzută expres de C. pen. și nu se poate reduce ca urmare a reținerii
tentativei șau a unei circumstanțe atenuante.
3. Durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi:
a. nu poate fi mai mare decât durata pedepsei principale pe lângă care a fost aplicată;
b. poate fi mai mare decât durata pedepsei principale pe lângă care a fost aplicată;
c. poate fi prelungită, dacă scopul pentru care a fost dispusă nu s-a atins la împlinirea
duratei dispuse inițial.
4. Care dintre următoarele situații constituie b pedeapsă complementară a
interzicerii unor drepturi?
a. degradarea militară a rezerviștilor;
b. interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura
aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;
c. interzicerea unei funcții, datorită incapacității, chiar și temporare a făptuitorului de
a ocupa funcția respectivă.
5. Constituie pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi:
a. interzicerea unei funcții sau profesii;
b. interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura
aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;
c. interzicerea unei funcții datorită incapacității făptuitorului de a ocupa funcția;
d. expulzarea.
6. Măsura interzicerii de a se afla în anumite localități poate fi luată:
a. numai dacă instanța aplică pedeapsa închisorii;
b. chiar dacă instanța aplică pedeapsa amenzii, cu îndeplinirea celorlalte condiții
legale;
c. numai dacă făptuitorul a mai fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni.
60 Drept penal. Partea generală
7. Măsura expulzării poate fi luată:
a. față de o persoană având dublă cetățenie turco-română;
b. față de o persoană fără cetățenie, care are totuși domiciliul în România;
c. față de un cetățean străin, chiar dacă se cunoaște faptul că prin luarea acestei
măsuri va fi supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat;
d. față de cetățenii străini sau apatrizii care nu domiciliază în țară și care au comis
infracțiuni pe teritoriul României.
8. Ca natură juridică, interzicerea de a se afla în anumite localități este:
a. o pedeapsă accesorie;
b. o măsură de siguranță;
c. o pedeapsă complementară.
9. Interzicerea de a se afla în anumite localități se poate lua:
a. excepțional și în cazul comiterii doar a unei singure infracțiuni;
b. în cazul pronunțării unei condamnări la pedeapsa închisorii dacă a mai fost con­
damnat și pentru alte infracțiuni;
c. numai în cazul infracțiunilor grave.
10. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
este obligatorie:
a. când legea prevede această pedeapsă, indiferent de limita de pedeapsă principală
aplicată de instanță, care poate fi chiar și amenda;
b. când legea prevede această pedeapsă, cu condiția ca pedeapsa principală aplicată
să fie închisoarea de cel puțin 2 ani;
c. numai pentru infracțiunile pentru care se prevede o sancțiune de cel puțin 2 ani
închisoare.
11. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie:
a. când legea prevede această pedeapsă, indiferent de limita de pedeapsă principală
aplicată de instanță;
b. când legea prevede această pedeapsă, cu condiția ca pedeapsa principală aplicată
să fie închisoarea de cel puțin 2 ani;
c. pentru infracțiunile comise cu intenție directă calificată prin scop.
12. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
este facultativă:
a. când legea prevede această pedeapsă, indiferent de durata pedepsei principale
aplicată de instanță;
b. când legea prevede această pedeapsă, cu condiția ca pedeapsa principală aplicată
de instanță să fie închisoarea de cel puțin 2 ani;
c. dacă pedeapsa principală aplicată de instanță este închisoarea sau amenda și instanța
constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii această pedeapsă este necesară.
Pedepsele 61
13. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este facul­
tativă întotdeauna când:
a. instanța aplică inculpatului pedeapsa închisorii mai mică de 2 ani;
b. instanța reține circumstanțe atenuante legale în cazul unei infracțiuni pentru care
legea prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare;
c. instanța dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar infracțiunea
este comisă din culpă;
d. când nu este prevăzută de lege, dar instanța consideră necesar că, față de natura și
gravitatea faptei și persoana făptuitorului este necesară aplicarea acesteia.
14. Sunt adevărate afirmațiile:
a. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este
facultativă în cazul tuturor infracțiunilor comise din culpă;
b. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este
facultativă când nu este prevăzută de lege, dar instanța consideră necesar că, față de
natura și gravitatea faptei și persoana făptuitorului este necesară aplicarea acesteia, indi­
ferent de natura pedepsei principale aplicate;
c. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută
de lege pentru infracțiunea de luare de mită se aplică dacă pedeapsa principală aplicată
este închisoarea indiferent de cuantumul ei.
15. Precizați modul în care se poate executa pedeapsa complementară a inter­
zicerii unor drepturi:
a. în timpul executării pedepsei închisorii cu executare efectivă;
b. și după amnistierea faptei;
c. de regulă, după executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca
executată.
16. în cazul concursului de infracțiuni pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării unor drepturi:
a. se aplică pe lângă pedeapsa rezultantă;
b. se aplică doar pe lângă fiecare dintre pedepsele principale;
c. se aplică pe lângă fiecare dintre pedepsele principale și apoi pe lângă pedeapsa
rezultantă.
17. Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi
înlăturată:
a. și prin grațierea totală a pedepsei aplicate, în anumite cazuri;
b. prin efectul amnistiei;
c. prin efectul prescripției executării pedepsei.
18. Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi:
a. nu se poate executa în timpul executării pedepsei principale;
b. se execută de regulă după executarea pedepsei principale;
c. întotdeauna și după grațierea totală sau a restului de pedeapsă;
d. după prescripția executării pedepsei.
62 Drept penal. Partea generală
C. Degradarea militară
1. Pedeapsa complementară a degradării militare:
a. constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă;
b. este prescriptibilă;
c. se dispune pe o perioadă cuprinsă între 1 și 10 ani;
d. se poate aplica pentru infracțiunile comise cu intenție, dacă pedeapsa principală
aplicată este de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.
2. Degradarea militară se poate aplica:
a. numai militarilor activi;
b. pe o perioadă de la 1-5 ani;
c. chiar și militarilor rezerviști.
3. Degradarea militară:
a. nu poate fi niciodată înlăturată ca efect al amnistiei postcondamnatorii;
b. se dispune în mod obligatoriu dacă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa prevă­
zută de lege este închisoarea mai mare de 10 ani;
c. se dispune în mod obligatoriu dacă o infracțiune intenționată, cu un pericol social
mediu a fost comisă de un militar activ;
d. se aplică numai militarilor activi și rezerviști.
4. Pedeapsa complementară a degradării militare:
a. nu își mai poate produce efectele dacă infracțiunea care a determinat condamnarea
a fost amnistiată în timpul executării pedepsei principale;
b. nu poate face obiectul unei grațieri individuale;
c. nu se poate dispune niciodată pe lângă o pedeapsă principală de 2 ani închisoare a
cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
5. Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari
activi și rezerviști:
a. în cazul infracțiunilor grave, ce au atras aplicarea pedepsei detențiunii pe viață;
b. în cazul infracțiunilor ce au atras aplicarea unei pedepse mai mare de 5 ani
închisoare;
c. în cazul infracțiunilor ce prevăd un minim special de 10 ani închisoare;
d. în cazul infracțiunilor pentru care s-a aplicat o pedeapsă de cel puțin 10 ani
închisoare.
6. Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari și
rezerviști:
a. în cazul infracțiunilor grave ce au atras pedeapsa detențiunii pe viață, indiferent de
forma de vinovăție cu care s-a comis infracțiunea;
b. în cazul infracțiunilor ce au atras o pedeapsă mai mare de 10 ani închisoare;
c. în cazul infracțiunilor care prevăd un minim special de 15 ani închisoare.
Pedepsele 63 64 Drept penal. Partea generală

7. Degradarea militară este facultativă în cazul condamnaților militari și re­ c. se pot aplica și dacă fapta săvârșită nu este infracțiune, ci o simplă faptă prevăzută
zerviști: de legea penală, dar cu condiția ca aceasta să nu fie justificată.
a. când pedeapsa aplicată de instanță este închisoarea de cel puțin 5 ani și de cel mult
10 ani; 5. Măsurile de siguranță:
b. când infracțiunea a fost săvârșită cu intenție, iar instanța a aplicat pedeapsa închi­ a. sunt întotdeauna imprescriptibile;
sorii de 4 ani; b. nu pot fi niciodată înlăturate ca efect al amnistiei;
c. în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, când s-a aplicat pedeapsa închisorii de c. pot fi înlăturate ca efect al grațierii, dar numai dacă se prevede astfel în actul de
7 ani. grațiere.

8. Pedeapsa complementară a degradării militare se execută: 6. Măsurile de siguranță:

a. la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care a fost dispusă; a. se aplică numai dacă pedeapsa principală stabilită de instanță este una privativă de
b. după executarea pedepsei principale; libertate, în caz contrar aplicarea acestora nefiind justificată;
c. la data liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii pe lângă care a fost b. se pot aplica, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică nicio pedeapsă;
dispusă. c. nu intră în categoria sancțiunilor de drept penal.

9. în cazul concursului de infracțiuni, pedepsele complementare: 7. Nu se poate dispune niciodată o măsură de siguranță:
a. se aplică pe lângă pedeapsa rezultantă; a. dacă făptuitorul este minor;
b. se stabilesc obligatoriu, în prima etapă, pe lângă fiecare pedeapsă principală în b. dacă fapta comisă nu este prevăzută de legea penală;
parte; c. dacă fapta comisă nu prezintă o periculozitate semnificativă.
c. se grațiază de drept, dacă este grațiată pedeapsa rezultantă;
d. se stabilesc pe lângă fiecare dintre pedepsele principale și apoi se aplică pe lângă 8. Sunt adevărate afirmațiile:
pedeapsa rezultantă. a. ca regulă, amnistia și grațierea nu înlătură măsurile de siguranță;
b. reabilitarea și prescripția înlătură măsurile de siguranță;
c. dezincriminarea faptei va înlătura întotdeauna executarea măsurii de siguranță;
3. Măsurile de siguranță d. amnistia antecondamnatorie și grațierea antecondamnatorie pot înlătura aplicarea
unei anumite măsuri de siguranță.
1. Constituie măsuri de siguranță:
a. confiscarea specială și confiscarea extinsă; 9. Dacă în caz de concurs de infracțiuni se aplică mai multe măsuri de siguranță:
b. interzicerea de a se afla în anumite localități; a. cea mai grea dintre ele le va absorbi pe celelalte;
c. interzicerea de a părăsi localitatea; b. se vor executa toate, deoarece acestea se dispun în considerarea înlăturării unei
d. interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată. stări de pericol;
c. se va aplica sistemul absorbției, în cazul măsurilor de siguranță de aceeași natură
2. Nu sunt măsuri de siguranță: și cu același conținut, dar pe durate diferite.
a. supravegherea;
b. libertatea supravegheată; 10. Caracterul măsurilor de siguranță este unul:
c. obligarea la tratament medical și internarea medicală. a. educativ și preventiv;
b. preventiv;
3. Măsurile de siguranță se pot lua: c. de pedeapsă.
a. numai însoțind o pedeapsă;
b. indiferent dacă făptuitorului i se aplică ori nu o pedeapsă; 11. Sunt adevărate afirmațiile:
c. ca o consecință a răspunderii penale. a. la individualizarea măsurilor de siguranță se au în vedere criteriile generale pre­
văzute de lege și mijloacele de prevenție folosite de legiuitor;
4. Măsurile de siguranță: b. la individualizarea măsurilor de siguranță se au în vedere gravitatea stării de
a. nu se pot dispune niciodată dacă fapta săvârșită nu este o infracțiune de o anumită pericol și posibilitățile de înlăturare a acesteia;
gravitate; c. o măsură de siguranță are caracter de sancțiune de drept penal;
b. nu se mai aplică dacă pedeapsa stabilită de instanță este detențiunea pe viață; d. măsurile de siguranță cu caracter medical nu se pot aplica unui minor.

Pedepsele 65
12. Măsura de siguranță a obligării la tratament medical:
a. poate fi luată în mod provizoriu de către procuror în cursul urmăririi penale;
b. se poate executa și în timpul executării pedepsei privative de libertate;
c. poate fi luată numai de instanță;
d. se poate dispune pe o perioadă de minimum un an și de maxim 5 ani.
13. Măsura de siguranță privind obligarea la tratament medical:
a. se dispune o perioadă nedeterminată;
b. se dispune până la însănătoșirea persoanei aflate la tratament;
c. se va executa până la terminarea executării pedepsei, nu și după această limită;
d. se poate aplica persoanei fizice și juridice.
14. Sunt adevărate afirmațiile:
a. când persoana față de care s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament
medical nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune arestarea preventivă sau
internarea într-un centru de reeducare;
b. când persoana față de care s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament
medical nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală;
c. neexecutarea obligării la tratament medical nu constituie infracțiune;
d. neexecutarea obligării la tratament medical constituie infracțiunea de nerespec-
tarea hotărârilor judecătorești sau neexecutarea sancțiunilor penale, după caz.
15. Sunt false afirmațiile:
a. în nicio situație obligarea la tratament medical nu este obligatorie;
b. aplicarea și executarea măsurilor de siguranță atrage un antecedent penal, ce poate
fi înlăturat prin efectul reabilitării;
c. obligarea la tratament medical se poate aplica și minorilor.
16. Măsura de siguranță a internării medicale:
a. se ia în mod obligatoriu față de o persoană bolnavă mintal ori toxicomană care a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care prezintă pericol pentru societate;
b. se ia mod obligatoriu în cazul persoanei față de care s-a luat măsura obligării la
tratament medical, dar nu s-a prezentat în mod regulat la tratament;
c. se poate lua în cazul persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament
medical, dar care nu s-a prezentat în mod regulat la tratament.
17. Măsura de siguranță a internării medicale se ia împotriva persoanei care a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, fiind:
a. bolnav mintal sau toxicoman;
b. bolnav de o boală gravă, incurabilă;
c. bolnav, datorită rănilor produse prin automutilare.
18. Identificați elementele comune dintre interzicerea exercitării unei funcții,
profesii sau meserii ca pedeapsă complementară și ca inăsură de siguranță:
a. ambele au o durată maximă prestabilită de lege și anume de 5 ani;
b. ambele au o durată minimă prestabilită de lege și anume 1 an;
66 Drept penal. Partea generală
c. ambele se pot revoca după trecerea unui termen de cel puțin jumătate din durata
dispusă inițial, dacă se face dovada că temeiurile care au stat la baza dispunerii lor au
încetat.
19. Măsura de siguranță a interzicerii unei funcții sau profesii se aseamănă cu
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi ce are un conținut similar,
prin:
a. momentul de la care operează interdicția;
b. faptul că ambele se pot dispune numai pe lângă o pedeapsă cu închisoarea;
c. durata minimă pe care trebuie să opereze interdicția;
d. pentru că au o natură juridică diferită, se pot aplica în mod cumulat în cazul
aceleiași infracțiuni.
20. Măsura de siguranță a interzicerii exercitării unei funcții sau profesii:
a. se dispune pe perioadă nedeterminată;
b. poate fi revocată;
c. se poate dispune doar dacă instanța a stabilit pedeapsa închisorii de cel puțin un an
pentru infracțiunea respectivă.
21. Măsura de siguranță a interzicerii unei funcții sau profesii:
a. poate fi luată pe o perioadă de maxim 3 ani;
b. se poate dispune și de către procuror;
c. poate fi revocată, dar numai după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se
constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.
22. Sunt supuse confiscării speciale:
a. bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală care servesc la
despăgubirea victimei;
b. bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală;
c. bunurile care au fost folosite în orice mod la săvârșirea unei infracțiuni dacă
aparținând altei persoane, aceasta nu cunoștea scopul folosirii lor.
23. Sunt supuse confiscării speciale:
a. bunurile produse prin fapta prevăzută de legea penală și bunurile a căror deținere
este interzisă de lege;
b. bunurile dobândite prin comiterea infracțiunii, chiar dacă aparțin persoanei
vătămate;
c. bunurile care au fost date pentru a răsplăti pe infractor;
d. bunurile care au fost destinate să servească la comiterea infracțiunii, chiar dacă nu
sunt ale infractorului.
24. Sunt supuse confiscării speciale:
a. bunurile care au fost folosite în orice mod la săvârșirea unor infracțiuni prin presă;
b. bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unor infracțiuni,
chiar dacă nu au fost utilizate la comiterea acesteia;
Pedepsele 67

c. bunurile arătate la varianta b) dacă acele bunuri au fost utilizate la comiterea CAPITOLUL III
infracțiunii;
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ
d. dacă bunurile care au servit la comiterea infracțiunii sunt ale infractorului.

25. Sunt adevărate afirmațiile:

1. Amnistia
a. nu sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite în orice mod la
comiterea unei infracțiuni prin presă;
b. confiscarea specială a bunurilor a căror deținere este interzisă de lege se poate lua 1. Precizați în ce cazuri încetează răspunderea penală:
indiferent dacă făptuitorului i se aplică ori nu o pedeapsă; a. moartea persoanei care a comis infracțiunea și dezincriminarea faptei;
c. cheltuiala cu efectuarea tratamentului ca măsură de siguranță nu se face pe chel­ b. retragerea plângerii în cazul infracțiunii de tentativă de omor asupra soțului,
tuiala statului. aceștia fiind membri de familie;
c. grațierea totală și necondiționată.
26. în cazul bunurilor produse în scopul comiterii unei infracțiuni, care au fost
ulterior folosite la săvârșirea acesteia: 2. Răspunderea penală este înlăturată și în următoarele situații:
a. nu se poate dispune confiscarea în parte, prin echivalent, în considerarea faptului a. amnistia și cazul fortuit;
că valoarea bunului supus confiscării ar fi vădit disproporționată față de natura și b. prescripția și retragerea plângerii prealabile;
gravitatea infracțiunii; c. lipsa plângerii prealabile, în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor;
b. confiscarea se dispune întotdeauna prin echivalent dacă bunurile nu aparțin d. împăcarea, dar numai în acele cazuri în care legea permite acest lucru.
autorului infracțiunii;
c. se confiscă și banii obținuți din exploatarea sau folosirea respectivelor bunuri 3. Sunt cauze care înlătură răspunderea penală:
ulterior comiterii infracțiunii la a cărei săvârșire au fost utilizate. a. prescripția executării pedepsei;
b. desistarea și împiedicarea producerii rezultatului;
27. Sunt adevărate afirmațiile: c. împăcarea;
a. confiscarea extinsă se poate dispune și în cazul unei infracțiuni contra vieții d. lipsa plângerii prealabile.
persoanei;
b. confiscarea extinsă se poate dispune numai dacă făptuitorul este condamnat 4. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul amnistiei în cazul
definitiv; săvârșirii unei infracțiuni continuate:
c. ca limită, confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada de a. momentul consumării infracțiunii;
5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, care excedează b. data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni;
nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate. c. momentul producerii rezultatului.

5. Care este natura juridică a amnistiei:

a. o cauză generală care înlătură caracterul penal al faptei;
b. o cauză generală care înlătură răspunderea penală;
c. o cauză care nu înlătură și executarea pedepsei complementare.

6. Amnistia:
a. vizează numai infracțiuni cu un grad de pericol social redus;
b. nu poate opera ca o restitutio in integrum;
c. nu are niciodată efecte asupra drepturilor civile ale persoanei vătămate.

7. Amnistia antecondamnatorie:
a. împiedică dispunerea măsurilor de siguranță, care se pot aplica doar pe lângă o
pedeapsă;
Cauzele care înlătură răspunderea penală 69
b. nu împiedică niciodată dispunerea măsurilor de siguranță, deoarece amnistia nu
produce efecte asupra acestora;
c. face să curgă termenul de reabilitare pentru infracțiunea respectivă de la data apli­
cării legii de amnistie.
8. Efectele amnistiei se pot produce:
a. numai in rem;
b. și in personam',
c. și asupra pedepsei rezultante în cazul unui concurs de infracțiuni.
2. Prescripția
1. Dacă, în termenul de prescripție a răspunderii penale pentru o infracțiune
din culpă, aceeași persoană comite o infracțiune de furt:
a. se va întrerupe cursul prescripției răspunderii penale;
b. va lua naștere întotdeauna un concurs de infracțiuni;
c. va lua naștere o pluralitate intermediară;
d. nu se va suspenda termenul de prescripție al răspunderii penale, ci vor curge două
termene distincte, pentru fiecare infracțiune.
2. Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor:
a. de omor calificat și viol care a avut ca urmare moartea victimei;
b. contra securității naționale;
c. contra securității informatice.
3. în dreptul penal român, răspunderea penală:
a. de regulă este prescriptibilă
b. de regulă este imprescriptibilă, fiind cea mai gravă formă de răspundere juridică;
c. presupune tragerea chiar și de mai multe ori la răspundere a unei persoane, pentru
o mai bună înfăptuire a actului de justiție;
d. este o instituție fundamentală a dreptului penal și este cea mai gravă formă de răs­
pundere socială.
4. Care, dintre infracțiunile enumerate mai jos, au caracter imprescriptibil?
a. toate infracțiunile de război;
b. infracțiunea de tâlhărie, care a avut ca urmare moartea victimei;
c. infracțiunile care prevăd pedeapsa detențiunii pe viață.
5. în cazul prescripției răspunderii penale, termenele încep să curgă:
a. de la data sesizării sau autosesizării organelor judiciare;
b. de la data săvârșirii infracțiunii, în cazul infracțiunii continuate;
c. de la data descoperiri infracțiunii de către organele judiciare;
d. de la data comiterii ultimei acțiuni/inacțiuni în cazul infracțiunii continue.
70 Drept penal. Partea generală
6. Sunt adevărate afirmațiile:
a. nicio infracțiune care are ca urmare moartea victimei nu se prescrie, fiind lezat un
drept fundamental;
b. regula o reprezintă prescriptibilitatea răspunderii penale, iar excepția o reprezintă
imprescriptibilitatea acesteia;
c. toate termenele de prescripție ale răspunderii penale încep să curgă din momentul
consumării faptei;
d. nu toate termenele de prescripție ale răspunderii penale încep să curgă din mo­
mentul consumării faptei, ci și din cel al epuizării acesteia.
7. Sunt adevărate afirmațiile:
a. nu toate infracțiunile care au ca rezultat moartea persoanei sunt imprescriptibile;
b. la infracțiunile contra vieții persoanei, termenele de prescripție prevăzute de lege,
se dublează;
c. toate infracțiunile care au ca rezultat moartea persoanei sunt imprescriptibile;
d. termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data comiterii ultimului
act, în cazul infracțiunii de obicei.
8. Termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă în cazul
infracțiunilor continuate:
a. și de la data comiterii primei acțiuni sau inacțiuni, de exemplu în cazul insti­
gatorului;
b. în caz de participație penală, de la data săvârșirii infracțiunii de către autor;
c. numai din momentul epuizării infracțiunii.
9. în cazul infracțiunii de omor, termenul de prescripție al răspunderii penale:
a. este de 20 de ani, deoarece omorul este o infracțiune deosebit de gravă;
b. nu se pune problema termenului de prescripție, deoarece această infracțiune este
întotdeauna imprescriptibilă, indiferent de forma în care se comite și indiferent de forma
de participație a făptuitorului;
c. este de 15 ani în cazul în care infracțiunea a rămas în forma tentativei, deoarece
tentativa este o stare generală obligatorie de atenuare.
10. Cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe:
a. în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de prescripție;
b. prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză;
c. în caz de calamitate naturală.
11. Prescripția specială:
a. înlătură executarea pedepsei oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de
prescripție prevăzut de lege este depășit cu încă o dată;
b. înlătură răspunderea penală și în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea
săvârșită doar pedeapsa amenzii;
c. nu înlătură răspunderea penală în cazul tuturor infracțiunilor;
d. nu poate opera în cazul recidiviștilor.
Cauzele care înlătură răspunderea penală 71
12. Prescripția specială:
a. Codul penal o reglementează în cazul ambelor tipuri de prescripție;
b. aceasta se împlinește dacă termenul de prescripție al executării pedepsei se
împlinește cu încă o dată, indiferent de numărul întreruperilor;
c. aceasta se regăsește numai în cazul prescripției răspunderii penale;
d. nu se poate aplica în cazul minorilor.
13. Prescripția specială:
a. operează numai în caz de întreruperi, nu și în caz de suspendare a termenului de
prescripție;
b. înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripție prevăzut de lege este
depășit cu încă jumătate;
c. înlătură răspunderea penală în cazul tuturor infracțiunilor;
d. nu produce în nici un caz efecte în cazul infracțiunilor contra umanității.
14. Suspendarea cursului prescripției răspunderii penale intervine:
a. când o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea mișcare a
acțiunii penale;
b. în cazurile și condițiile prevăzute în Codul de procedură penală;
c. când se săvârșește o nouă infracțiune;
d. când o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică continuarea
procesului penal.
3. Lipsa plângerii prealabile
1. Fapta pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de
introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată săvârșită de mai
multe persoane:
a. atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă
plângerea s-a făcut numai cu privire la unul dintre participanți;
b. atrage răspunderea doar a participantului față de care partea vătămată nu și-a
retras plângerea;
c. pentru a atrage răspunderea penală, plângerea prealabilă a părții vătămate trebuie
făcută față de toți participanții.
2. In cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este
condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, iar acțiunea penală a fost
pusă în mișcare din oficiu, înlăturarea răspunderii penale se poate face:
a. prin retragerea plângerii prealabile;
b. atât prin retragerea plângerii prealabile cât și prin împăcare;
c. prin împăcare și dacă este însușită de către procuror.
'll Drept penal. Partea generală
3. în cazul vătămării mai multor persoane prin aceeași faptă pedepsită la plân­
gerea prealabilă:
a. plângerea produce efecte numai dacă este făcută de către toate persoanele;
b. plângerea produce efecte și dacă este făcută de o singură persoană;
c. odată depusă, nu mai este posibilă retragerea acesteia.
4. Retragerea plângerii prealabile și împăcarea
1. Pentru a putea produce efecte, retragerea plângerii prealabile:
a. trebuie să se facă față de toți participanții;
b. este suficient, dacă este făcută numai față de un participant;
c. poate fi făcută și numai de către una dintre persoanele vătămate prin aceeași faptă.
2. Care dintre următoarele afirmații sunt false:
a. ca natură juridică, retragerea plângerii prealabile reprezintă o cauză generală care
înlătură posibilitatea de executare a pedepsei;
b. ca natură juridică, retragerea plângerii prealabile reprezintă o cauză generală care
înlătură răspunderea penală;
c. în cazul săvârșirii faptei de mai mulți participând, înlăturarea răspunderii penale
față de toți se poate face prin retragerea plângerii prealabile;
d. în cazul săvârșirii faptei de mai mulți participând, înlăturarea răspunderii penale
față de toți se poate face prin retragerea plângerii prealabile față de aceștia.
3. împăcarea:
a. se face de regulă numai în latura penală a cauzei;
b. este obligatoriu să fie totală, adică în latura penală și civilă;
c. poate avea loc în cazul tuturor infracțiunilor, care se comit între membri aceleiași
familii.
4. Precizați care sunt efectele juridice ale împăcării:
a. înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă;
b. nu stinge în totalitate acțiunea civilă;
c. înlătură doar executarea pedepsei principale nu și a celor complementare.
5. Pentru a putea opera, condițiile împăcării sunt:
a. să intervină doar în cazurile prevăzute de lege;
b. să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;
c. să fie personală, totală și uneori chiar necondiționată.

CAPITOLUL IV
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ
EXECUTAREA PEDEPSEI
1. Efectele amnistiei și grațierii sunt:
a. amândouă înlătură răspunderea penală;
b. amândouă înlătură consecințele condamnării;
c. amândouă înlătură executarea pedepsei.
2. Care sunt limitele comune ale amnistiei și grațierii?
a. nu au efect asupra pedepselor complementare;
b. nu au efect asupra măsurilor de siguranță;
c. nu au efect asupra infracțiunilor de omor calificat.
3. Atât amnistia cât și grațierea:
a. fiind acte de clemență, înlătură, în toate cazurile, executarea pedepsei comple­
mentare, ca urmare a înlăturării pedepsei principale;
b. nu pot conduce la înlocuirea răspunderii penale;
c. pot conduce uneori la înlăturarea răspunderii penale;
d. nu înlătură în niciun caz și pedepsele accesorii.
4. Amnistia și grațierea se acordă de către:
a. întotdeauna de către Parlament;
b. și de către Președintele țării;
c. președinte, în cazul grațierii individuale, chiar dacă actul de grațiere vizează mai
multi beneficiari stabiliți nominal.
5. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. amnistia și grațierea înlătură executarea pedepsei și a consecințelor condamnării;
b. amnistia și grațierea nu înlătură niciodată aplicarea și executarea măsurilor de
siguranță;
c. o condamnare amnistiată și/sau grațiată poate atrage în continuare existența stării
de recidivă;
d. o condamnare amnistiată nu poate atrage niciodată existența stării de recidivă,
indiferent de natura, gravitatea și forma de vinovăție cu care s-a comis infracțiunea
amnistiată.
6. Legea de grațiere:
a. produce aceleași efecte ca și amnistia antecondamnatorie, dacă intervine în cursul
procesului;
b. se aplică asupra pedepsei rezultante în cazul unei pluralități de infracțiuni;
c. produce efecte asupra participanților, numai dacă săvârșirea faptei de către autor
este anterioară datei prevăzute pentru aplicarea legii.
74 Drept penal. Partea generală
7. Președintele României poate acorda:
a. și grațierea colectivă, atunci când actul de grațiere vizează mai multe persoane
individualizate nominal;
b. numai grațierea individuală, chiar și atunci când actul de grațiere vizează mai
multe persoane individualizate nominal;
c. ambele forme ale grațierii: colectivă și individuală;
d. numai grațierea postcondamnatorie sau amnistia postcondamnatorie.
8. Grațierea acordată, își va produce efectele:
a. în timpul urmăririi penale;
b. și în timpul judecății;
c. numai după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
9. Grațierea are ca efect înlăturarea:
a. executării măsurilor de siguranță;
b. executării pedepsei principale aplicate de către instanță;
c. executării tuturor măsurilor educative;
d. consecințele negative ale unei condamnări penale.
10. Grațierea:
a. nu se poate acorda și condamnaților recidiviști;
b. se dispune numai de către Parlament, ca atribut exclusiv al acestui organ;
c. are ca efect înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei ori comutarea
acesteia în alta mai ușoară;
b. nu are niciodată efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub
supraveghere.
11. Ce instituție a statului poate acorda grațierea colectivă?
a. numai Parlamentul;
b. și Guvernul, în anumite situații excepționale;
c. Președintele României, în timpul vacanței parlamentare sau guvernamentale.
12. Dacă există o grațiere totală:
a. aceasta nu vizează niciodată și măsurile de siguranță;
b. aceasta vă înlătura și consecințele condamnării, în baza caracterului său total;
c. se vor înlătura toate pedepsele aplicate de instanță, deoarece grațierea totală
vizează toate tipurile de pedepse dispuse de instanță;
d. aceasta vizează și executarea măsurilor educative privative de libertate.
13. O condamnare grațiată total și necondiționat:
a. nu mai poate atrage starea de recidivă;
b. poate atrage starea de recidivă postexecutorie;
c. poate atrage pluralitatea intermediară;
d. nu poate atrage pluralitatea intermediară.
Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei 75
14.0 pedeapsă grațiată:
a. nu mai poate forma obiectul unei cereri de reabilitare;
b. poate forma obiectul unei cereri de reabilitare de drept sau judecătorească;
c. este considerată ca inexistentă dacă au trecut 5 ani de la apariția actului de grațiere.
15.0 pedeapsă suspendată sub supraveghere:
a. nu poate atrage starea de recidivă, deoarece suspendarea se poate acorda doar în
cazul infracțiunilor ușoare și în cazul făptuitorilor care nu prezintă periculozitate socială;
b. poate forma obiectul unei legi de amnistie;
c. nu poate forma niciodată obiectul unei legi de grațiere, deoarece prin acordarea
suspendării pedepsei, făptuitorului i s-a acordat deja un beneficiu și nu mai poate profita
de altul.
16. O pedeapsă grațiată sau prescrisă:
a. atrage în continuare un antecedent penal al făptuitorului;
b. nu poate forma primul termen al stării de recidivă;
c. atrage întotdeauna reabilitarea de drept, deoarece aceasta intervine în cazul con­
damnărilor pentru infracțiuni ușoare și cele două instituții intervin în cazul infracțiunii de
o mică gravitate.
17. Care este efectul prescripției executării pedepsei, conform Codului penal
român?
a. înlătură executarea pedepsei interzicerii unor drepturi;
b. nu înlătură executarea pedepsei interzicerii unor drepturi;
c. înlătură executarea măsurilor de siguranță;
d. nu înlătură executarea niciunei măsuri de siguranță.
18. Precizați care pedepse principale nu se prescriu niciodată când au fost
aplicate pentru infracțiunile:
a. de înaltă trădare comisă de însăși președintele țării;
b. de omor calificat, chiar și în forma tentativei;
c. contra capacității de apărare a României.
19. Sunt imprescriptibile din punct de vedere al executării lor:
a. măsurile educative aplicabile minorilor infractori;
b. toate măsurile de siguranță și toate pedepsele complementare aplicabile persoa­
nelor fizice;
c. pedepsele grave, aplicate pentru infracțiuni deosebit de grave constând în deten­
țiunea pe viață.
20. Executarea pedepsei amenzii penale, în cazul persoanei fizice:
a. se prescrie în termen de 5 ani;
b. se poate executa eșalonat, într-o perioadă stabilită de instanță, dar care nu poate
depăși perioada în care aceasta se prescrie;
c. se poate face prin prestarea unei munci în interesul comunității, neremunerată.
76 Drept penal. Partea generală
21. Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi
înlăturată:
a. prin grațierea totală a pedepsei aplicate, în anumite cazuri;
b. prin efectul amnistiei;
c. prin efectul prescripției executării pedepsei.
22. Prescripția executării pedepsei:
a. înlătură executarea pedepsei aplicate în cazul tuturor infracțiunilor;
b. nu intervine dacă s-a pronunțat o pedeapsă cu închisoarea de 7 ani pentru o insti­
gare la infracțiunea de omor;
c. intervine în termen de 20 de ani dacă condamnarea este dispusă pentru o com­
plicitate la tentativă de omor, deoarece tentativa este o stare generală și obligatorie de
atenuare;
d. se întrerupe atunci când se săvârșește o nouă infracțiune sau când se începe exe­
cutarea pedepsei.
23. Prescripția executării pedepsei:
a. nu vizează pedepse ce constau în detențiunea pe viață, deoarece această pedeapsă
se dispune pentru infracțiuni deosebit de grave;
b. intervine dacă au trecut 20 de ani în cazul în care pedeapsa aplicată este deten­
țiunea pe viață;
c. nu vizează niciodată și pedepse grațiate condiționat;
d. se întrerupe în cazurile și condițiile prevăzute în C. pr. pen.
24. Prescripția înlătură:
a. executarea măsurilor de siguranță;
b. drepturile persoanei vătămate;
c. executarea pedepselor principale și a celor accesorii;
d. și răspunderea penală și executarea pedepsei.
25. Dacă în cursul termenului de prescripție se comite o nouă infracțiune:
a. va lua naștere întotdeauna un concurs de infracțiuni;
b. termenul de prescripție al executării pedepsei se va întrerupe;
c. nu se va suspenda termenul de prescripție al răspunderii penale.
26. Executarea amenzii penale:
a. se prescrie în termen de 5 ani în cazul persoanei fizice;
b. se prescrie în termen de 3 ani în cazul persoanei juridice;
c. în cazul persoanei fizice, se prescrie într-un termen egal cu cel al reabilitării de
drept.
27. în cazul persoanei fizice, prescripția executării pedepsei:
a. înlătură executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi;
b. determină încetarea executării pedepsei accesorii;
c. înlătură executarea măsurilor de siguranță care se pot dispune numai pe lângă o
pedeapsă principală.
 78 Drept penal. Partea generală

CAPITOLUL V 6. Reabilitarea de drept are loc:

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ
CONSECINȚELE CONDAMNĂRII
1. Reabilitarea de drept
1. Reabilitarea de drept poate interveni:
a. și în cazul unei pedepse de 3 ani închisoare;
b. după trecerea unui termen de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii ce nu
depășește 2 ani;
c. după executarea pedepsei amenzii.
2. Reabilitarea de drept:
a. operează în cazul amânării aplicării pedepsei;
b. intervine în cazul aplicării unei pedepse de 3 ani închisoare, cu suspendare sub
supraveghere;
c. operează în principiu pentru orice tip de condamnare;
d. nu are efecte asupra pedepselor complementare.
3. Reabilitarea de drept are loc, dacă în decurs de trei ani condamnatul nu a
săvârșit nicio altă infracțiune, în cazul condamnării la:
a. pedeapsa amenzii, indiferent de cuantumul ei și indiferent că a fost aplicată unei
persoane fizice sau juridice;
b. pedeapsa închisorii de doi ani;
c. pedeapsa închisorii de trei ani.
4. Cel condamnat este reabilitat de drept:
a. la data executării condamnării la pedeapsa închisorii de 2 ani și aplicarea amenzii;
b. la 3 ani după executarea pedepsei cu amenda;
c. la 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea pe timp de 3 ani.
5. Sunt adevărate afirmațiile:
a. o condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare poate forma obiectul unei reabilitări
de drept;
b. o condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare poate forma obiectul unei reabilitări
judecătorești;
c. o condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind mai mare de 2 ani, poate
forma numai obiectul unei reabilitări judecătorești;
d. spre deosebire de cea judecătorească, reabilitarea de drept nu înlătură și incapa-
citățile ce decurg din condamnare.
a. în cazul condamnării la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani, dacă în decurs
de trei ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune;
b. în cazul condamnării la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani, dacă în decurs
de trei ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune intenționată;
c. dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înlăuntrul termenului de
încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei sub supra­
veghere.
7. Termenul de 3 ani, prevăzut de lege pentru reabilitarea de drept, curge:
a. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la o pedeapsă cu
închisoarea de 1 an, cu executare în regim de detenție;
b. de la data liberării condiționate din executarea unei pedepse de 6 luni închisoare;
c. de la data când s-a prescris executarea unei pedepse de 2 ani închisoare;
d. și de la data rămânerii definitive a condamnării, în anumite cazuri.
8. O pedeapsă suspendată sub supraveghere:
a. poate forma obiectul unei reabilitări judecătorești, deoarece instanța poate dispune
suspendarea și atunci când pedeapsa aplicată este mai mare de 2 ani închisoare;
b. de regulă formează obiectul reabilitării de drept;
c. instanța sesizată cu cererea, va hotărî ce tip de reabilitare va interveni, legea
nefăcând nicio precizare în acest sens.
9. în cazul condamnării la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an, cu suspendarea
sub supraveghere a executării acesteia, reabilitarea intervine:
a. dacă într-un termen de 3 ani de la data când se consideră executată pedeapsa,
condamnatul nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune și nici nu s-a pronunțat revocarea
suspendării executării pedepsei;
b. dacă într-un termen de 3 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pro­
nunțate, termen ce curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, condamnatul nu a mai
săvârșit nicio altă infracțiune;
c. dacă înăuntrul termenului de încercare condamnatul nu a mai săvârșit nicio altă
infracțiune și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării sub supraveghere a executări
pedepsei.
2. Reabilitarea judecătorească
1. Termenul de reabilitare judecătorească poate curge:
a. de la data actului de grațiere antecondamnatorie;
b. de la data când pedeapsa principală s-a executat în totalitate;
c. de la data pronunțării liberării condiționate;
d. în caz de grațiere a restului de pedeapsă, de la data actului de grațiere.
Cauzele care înlătură consecințele condamnării 79
2. Reabilitarea judecătorească:
a. se poate acorda și pentru condamnări mai mari de 3 ani închisoare, dar pentru
fapte comise din culpă;
b. produce efecte identice cu reabilitarea de drept;
c. nu poate fi acordată recidiviștilor;
d. nu se poate acorda pentru orice fel de condamnare, având și anumite excepții.
3. în cazul în care o persoană a executat succesiv mai multe pedepse cu închi­
soarea mai mari de 3 ani, termenul de reabilitare judecătorească:
a. nu mai poate opera, deoarece aceste condamnări evidențiază o periculozitate
sporită a făptuitorului;
b. se calculează întotdeauna în funcție de durata ultimei pedepse și începe să curgă
de la data la care aceasta a fost executată sau considerată ca executată;
c. se calculează întotdeauna în funcție de pedeapsa cea mai grea și începe să curgă
de la data la care ultima pedeapsă a fost executată sau considerată ca executată.
4. în cazul condamnărilor succesive:
a. reabilitarea nu mai poate interveni;
b. va opera numai reabilitarea judecătorească;
c. termenul de reabilitare se stabilește în funcție de pedeapsa cea mai grea și începe
să curgă din momentul executării ultimei pedepse, chiar dacă aceasta este amenda
penală.
5. Reabilitarea:
a. nu are efecte asupra condamnărilor pentru infracțiuni grave (înalta trădare, omor
calificat);
b. înlătură întotdeauna reținerea stării de recidivă;
c. poate înlătura și pedeapsa complementară a degradării militare;
d. înlătură decăderile și interdicțiile ce decurg din condamnare.
6.0 condamnare reabilitată:
a. nu poate atrage în niciun caz existența stării de recidivă;
b. se poate prescrie în termen de 20 de ani;
c. ca regulă, înlătură toate consecințele ce decurg dintr-o condamnare.
7. Termenele de reabilitare încep să curgă:
a. de la momente diferite, după cum condamnarea face obiectul reabilitării de drept
sau al celei judecătorești;
b. din momentul grațierii pedepsei;
c. niciodată de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
8. Termenul de reabilitare:
a. niciodată nu poate curge în paralel cu termenul de suspendare al executării
pedepsei și nici cu cel al liberării condiționate;
b. acesta poate curge în paralel cu termenul de prescripție al executării pedepsei;
80 Drept penal. Partea generală
c. se poate micșora în cazuri excepționale;
d. poate curge de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
9. Sunt adevărate afirmațiile:
a. condamnările dispuse pentru infracțiuni grave nu pot fi reabilitate;
b. reabilitarea are aceleași efecte, indiferent că este reabilitare de drept sau judecă­
torească;
c. reabilitarea nu poate viza și pedepsele complementare, ci numai pe cele prin­
cipale;
d. detențiunea pe viață cunoaște două termene de reabilitare.
10. în cazul în care se dispune liberarea condiționată de către instanța de jude­
cată, termenul de reabilitare va curge de la data:
a. acordării liberării condiționate și deci a punerii condamnatului în stare de
libertate;
b. împlinirii duratei pedepsei aplicate;
c. împlinirii duratei pedepsei aplicate, în calculul căruia nu intră și zilele considerate
ca executate pe baza muncii prestate în timpul detenției.
11. Condamnatul poate fi reabilitat la cerere de instanța de judecată:
a. în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după
trecerea unui termen de 4 ani;
b în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după
trecerea unui termen de 5 ani de la executarea pedepsei;
c. în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea
unui termen de 7 ani de la executarea pedepsei.
12. Reabilitarea nu are efect asupra:
a. măsurii de siguranță a confiscării extinse sau vreunei alte măsuri de siguranță;
b. obligației de reintegrare în funcția din care condamnatul a fost destituit după
comiterea infracțiunii;
c. condamnărilor pentru infracțiunile contra securității naționale și contra capacității
de luptă a forțelor armate.
13. Reabilitarea judecătorească nu poate fi acordată:
a. în cazul condamnărilor pentru infracțiuni contra umanității;
b. în cazul persoanelor juridice;
c. dacă la data examinării cererii de reabilitare, persoana condamnată se afla încă în
executarea unei măsuri de siguranță dispusă prin hotărârea de condamnare.
14. Dacă referitor la o infracțiune pentru care persoana fizică a fost deja gra­
țiată condiționat intervine, ulterior acestui moment, amnistia postcondamnatorie:
a. revocarea grațierii condiționate a pedepsei este obligatorie în cazul în care
condamnatul săvârșește o infracțiune în termenul prevăzut de legea de grațiere, dar după
data intrării în vigoare a legii de amnistie;
Cauzele care înlătură consecințele condamnării 81

b. pedepsele complementare care nu au fost grațiate nu se mai execută; TITLUL II

c. termenul de reabilitare curge întotdeauna de la data intervenirii amnistiei.
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ
15. Reabilitarea judecătorească acordată persoanei fizice:
a. înlătură executarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical;
b. nu înlătură executarea măsurii de siguranță a internării medicale;
c. înlătură pedeapsa complementară a degradării militare, condamnatul redobândind
CAPITOLUL I
gradul militar deținut la data condamnării; INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI
d. înlătură pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

16. Sunt adevărate afirmațiile: 1. Infracțiuni contra vieții

a. termenele de reabilitare pot fi micșorate de către instanța de judecată în cazuri
excepționale; 1. Obiectul material al infracțiunii de omor este reprezentat de:
b. termenele de reabilitare sunt diferite, în funcție de pedeapsa aplicată și nu în funcție a. corpul persoanei;
de pedeapsa prevăzută de norma de incriminare sau de pedeapsa efectiv executată; b. acțiunea ucigătoare;
c. pronunțarea unei condamnări definitive în cursul termenului de reabilitare duce la
c. corpul persoanei în viață;
suspendarea cursului termenului de reabilitare;
d. un bun mobil sau instrumentul cu ajutorul căruia se comite infracțiunea.
d. pentru a beneficia de reabilitarea judecătorească, condamnatul trebuie ca în
termenul de reabilitare să nu mai fi suferit o condamnare, mai puțin cazul în care,
2. Infracțiunea de omor poate fi comisă:
ulterior, a intervenit amnistia sau dezincriminarea infracțiunii pentru care a suferit ultima
condamnare. a. și printr-o acțiune îndreptată asupra psihicului victimei;
b. prin inacțiune, chiar dacă făptuitorul nu avea nici obligația legală nici contractuală
17. Anularea reabilitării: de a acționa;
a. privește ambele forme ale reabilitării, lucru ce reiese din denumirea marginală a c. numai printr-o acțiune;
textului de lege; d. indiferent de timp și loc.
b. se referă numai la reabilitarea judecătorească și are numai un caracter obligatoriu;
c. nu privește niciodată reabilitarea de drept. 3. Infracțiunea de omor se poate comite:
a. și în formă continuată;
18 Anularea reabilitării judecătorești se face: b. numai cu intenție, indiferent de forma sa, chiar și cea supravenită;
a. când, după acordarea, ei s-a descoperit că cel reabilitat nu și-a executat cu c. numai asupra unei persoane în viață;
rea-credință obligațiile civile; d. cu toate formele intenției, chiar și cea depășită.
b. când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o altă con­
damnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare; 4. Forma de vinovăție în cazul infracțiunii de omor:
c. când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat nu a avut o conduită bună; a. nu este niciodată culpa, în niciuna dintre modalitățile sale;
d. într-un termen de maxim 5 ani de la data acordării acesteia. b. este prevăzută în norma de incriminare;
c. contribuie la stabilirea în concret a periculozității faptei și a făptuitorului, fiind
numai intenția;
d. nu se poate stabili și în funcție de locul comiterii infracțiuni.

5. în cazul infracțiunii de omor, participația este posibilă:

a. în forma instigării insiduoase;
b. numai în forma instigării și a complicității materiale concomitente;
c. numai în forma complicității și coautorului;
d. în toate formele sale, inclusiv cea improprie.
Infracțiuni eontra persoanei 83
6. Infracțiunea de omor:
a. este întotdeauna imprescriptibilă;
b. devine prescriptibilă, atunci când a rămas în forma tentativei perfecte;
c. devine prescriptibilă, când a fost comisă în una din formele secundare de parti­
cipate;
d. este o infracțiune simplă.
7. Omorul comis prin aducerea victimei, de către făptuitor, în stare de nepu­
tință de a se apăra, constituie:
a. omor calificat;
b. omor simplu;
c. omor prin cruzimi;
d. omor cu premeditare.
8. Nu se reține tentativa la infracțiunea de omor:
a. când autorul, din eroare a acționat împotriva altei persoane și aceasta decedează;
b. atunci când făptuitorul încearcă să ucidă în aceeași împrejurare trei persoane și nu
moare niciuna;
c. când infracțiunea nu s-a consumat, datorită folosirii unor mijloace defecte.
9. Eroarea cu privire la persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea
ucigătoare:
a. înlătură răspunderea penală a autorului;
b. diminuează răspunderea penală a autorului;
c. nu prezintă relevanță în ceea ce privește răspunderea penală a autorului;
d. înlătură caracterul penal al faptei.
10. în cazul infracțiunii de omor, există raport de cauzalitate între activitatea
făptuitorului și moartea victimei:
a. dacă se stabilește că fără activitatea făptuitorului moartea nu s-ar fi produs;
b. dacă la activitatea făptuitorului s-au adăugat exclusiv factori preexistenți sau
concomitenți;
c. chiar dacă la activitatea făptuitorului s-au adăugat factori posteriori.
11. Infracțiunea de omor:
a. devine prescriptibilă când se comite de un minor, deoarece minoritatea este o stare
generală obligatorie de atenuare;
b. se consumă în momentul comiterii acțiunii incriminate;
c. se consumă în momentul producerii urmării imediate, adică al instalării morții
persoanei, indiferent de perioada de timp care trece de la data comiterii elementului
material și cea a instalării morții cerebrale a victimei;
d. poate cunoaște toate formele tentativei, inclusiv cea absurdă.
84 Drept penal. Partea specială
12. în cazul infracțiunii de omor:
a. vor imprima acțiunii un caracter ucigător regiunea anatomică vizată de către făp­
tuitor și nu cea efectiv lezată în concret, precum și mijloacele alese de autor pentru exe­
cutarea acțiunii și intensitatea loviturii;
b. pentru stabilirea formei și a modalității vinovăției interesează și numărul de făp­
tuitori;
c. legătura de cauzalitate rezultă ex re;
d. este de neconceput în lipsa obiectului material, deoarece urmarea imediată constă
în decesul victimei.
13. La infracțiunea de omor:
a. actele pregătitoare simt posibile și se pedepsesc, fiind asimilate tentativei;
b. actele pregătitoare sunt posibile în toate formele sale;
c. tentativa este posibilă și se pedepsește întotdeauna;
d. datorită gravității ei, nu poate fi absorbită de nici o altă infracțiune.
14. Fapta aceluia care a aplicat victimei o lovitură puternică cu o sabie, în zona
capului, provocându-i o leziune gravă în urma căreia victima a decedat după 3 zile,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii:
a. de omor;
b. de ucidere din culpă;
c. de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
d. omor calificat.
15. Aruncarea cu putere, de la mică distanță, a unei pietre de pavaj stradal spre
capul unei persoane și rănirea acesteia, la cap, cu urmarea unor leziuni ce necesită
15 de zile de îngrijiri medicale reprezintă:
a. tentativă la infracțiunea de omor;
b. vătămare corporală;
c. loviri sau alte violențe;
d. o infracțiune care antrenează aplicarea obligatorie și a unei pedepse complemen­
tare, imprescriptibilă.
16. Se poate reține infracțiunea de omor calificat:
a. în varianta omorului săvârșit din interes material, atunci când făptuitorul urmă­
rește dobândirea unei succesiuni în raport cu victima;
b. când făptuitorul urmărește dobândirea unei recunoașteri morale în raport cu
victima;
c. când făptuitorul urmărește sustragerea unei sume de bani din posesia victimei;
d. în cazul omorului comis de către o persoană care a comis anterior infracțiunea de
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau o ucidere din culpă în formă agravată.
17. Infracțiunea de omor calificat:
a. poate fi o infracțiune complexă;
b. poate fi o infracțiune progresivă;
 86 Drept penal. Partea specială
Infracțiuni contra persoanei 85
23. Omorul calificat:
c. nu poate da naștere în același timp și recidivei postcondamnatorii și recidivei
a. implică existența unui interval de timp între luarea hotărârii de a comite infrac­
postexecutorii;
țiunea și săvârșirea acesteia, chiar dacă făptuitorul nu a chibzuit asupra faptei și nu a
d. reținerea sa poate fi împiedicată de obținerea anterioară a reabilitării pentru o
pregătit-o;
tentativă de omor.
b. se poate reține, indiferent dacă făptuitorul a obținut sau nu satisfacerea interesului
urmărit;
18. Agravanta premeditării, în cazul omorului săvârșit cu premeditare: c. se poate reține și când mobilul omorului a fost gelozia, dacă în urma infracțiunii
a. este o circumstanță reală; făptuitorul realizează un avantaj material;
b. este o circumstanță personală; d. din interes material, nu se poate reține dacă interesul material urmărit este legitim.
c. se răsfrânge asupra tuturor participanților, chiar dacă numai unii au premeditat
omorul; 24. Constituie infracțiunea de omor calificat, omorul comis în una din urmă­
d. poate da naștere unei infracțiuni simple sau complexe. toarele împrejurări:
a. în timpul nopții sau în loc public;
19. Constituie omor calificat, prevăzut de art. 189 C. pen.: b. de către o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică sau paralizantă;
a. omorul comis în public; c. prin cruzimi sau asupra unei femei gravide;
b. omorul asupra unui magistrat, polițist ori militar; d. de două sau mai multe persoane împreună.
c. omorul asupra unei femei gravide;
d. omorul săvârșit de o persoană care a mai comis un omor. 25. Dacă făptuitorul a ucis, în aceeași împrejurare, cu intenție două persoane,
se reține:
20. Constituie infracțiunea de omor calificat comis din interes material: a. săvârșirea a două infracțiuni de omor simplu, aflate în concurs real sau ideal;
a. omorul comis de debirentier asupra credirentierului în scopul încetării obligației b. săvârșirea unei singure infracțiuni de omor;
de plată a rentei; c. săvârșirea imei unice infracțiuni de omor calificat, ca infracțiune complexă;
d. omor calificat, indiferent că victimele au fost ucise printr-o acțiune unică, cât și
b. omorul comis asupra unei persoane pentru a o deposeda pe aceasta de un portofel
prin acțiuni succesive.
în care știe ca se află o sumă de bani;
c. omorul comis de legatarul universal asupra unicului moștenitor în scop de răz­
26. Uciderea unei persoane prin aplicarea a 80 de lovituri cu cuțitul în zone
bunare;
vitale, dar și nevitale reprezintă:
d. uciderea soțului de către soție, pentru ca aceasta să intre în posesia asigurării de a. omor simplu;
viață a soțului. b. omor calificat;
c. o infracțiune la care este posibilă reținerea cauzei de impunitate a împiedicării
21. Omorul este calificat dacă este comis: producerii rezultatului.
a. asupra soțului, dar numai dacă aceștia locuiesc împreună;
b. asupra unei femei gravide, indiferent dacă această stare era vizibilă sau nu, dar ea 27. La infracțiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii:
este cunoscută de către făptuitor; a. nu se poate reține împiedicarea producerii rezultatului;
c. pentru a ascunde comiterea unei piraterii; b. urmarea imediată constă în decesul persoanei sau în încercarea acesteia de a se
d. prin aplicarea unei puternice lovituri cu un pumnal în zona inimii victimei. sinucide;
c. legătura de cauzalitate rezultă ex re;
22. Omorul comis pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni, se d. se reține, chiar dacă făptuitorul a comis determinarea prin ușoare constrângeri
poate comite: morale.
a. cu oricare dintre formele intenției;
b. spontan sau cu premeditare; 28. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este mai gravă, atunci când fapta
c. numai cu intenție directă; s-a comis față de:
d. trebuie să aibă în antecedență (în forma ascunderii) numai infracțiuni comise cu a. un minor;
violență. b. soț sau rudă apropiată;
Infracțiuni contra persoanei 87
c. o persoană ce nu putea fi stăpână pe acțiunile sale sau față de o persoană care nu
era în stare să-și dea seama de fapta sa;
d. când sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc sau când făptuitorul a
profitat de starea de neputință a victimei de a se apăra.
29. La infracțiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii:
a. tentativa este posibilă și se pedepsește;
b. tentativa nu este posibilă;
c. tentativa este posibilă și nu se pedepsește;
d. forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă.
30. La infracțiunea de ucidere din culpă, este posibilă:
a. numai participația proprie;
b. participația proprie sau improprie, după caz;
c. numai participația improprie;
d. prescripția răspunderii penale.
31. Dacă prin uciderea prin culpă s-a cauzat moartea a două sau mai multor
persoane:
a. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de alin. 1 și 2 se majorează cu cel mult o
treime;
b. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de alin. 1 și 2 se pot majora cu cel puțin
jumătate;
c. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de alin. 1 și 2 se majorează cu cel mult
jumătate;
d. se va reține o singură infracțiune de ucidere din culpă în variantă agravată, ca
infracțiune simplă.
32. La infracțiunea de ucidere din culpă nu este posibil a se reține niciodată:
a. coautoratul sau tentativa, în niciuna dintre formele sale;
b. comiterea sa în formă progresivă;
c. săvârșirea acesteia în formă continuată;
d. un concurs de infracțiuni, dacă victimele decedează în urma aceluiași accident
rutier, în aceeași împrejurare.
33. Uciderea din culpă este o infracțiune:
a. comisivă, care se poate săvârși doar prin acțiune;
b. comisivă, care se poate săvârși atât prin acțiune, cât și prin inacțiune;
c. de pericol;
d. simplă, complexă sau progresivă.
34. Uciderea din culpă se reține în variantă agravată:
a. când fapta a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună;
b. când prin fapta comisă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane;
c. când fapta a fost comisă de către o persoană care a mai săvârșit un omor;
d. dacă este săvârșită în public.
88 Drept penal. Partea specială
35. Omorul calificat și uciderea din culpă:
a. pot fi infracțiuni complexe;
b. în cazul pluralității de subiecți pasivi, va lua naștere o pluralitate de infracțiuni;
c. în cazul acestora, forma de vinovăție cu care se comit este expres prevăzută de
lege;
d. nu au subiecți circumstantiati.
3 3 3
36. Infracțiunea de ucidere din culpă:
a. fiind o infracțiune contra vieții persoanei, aceasta este imprescriptibilă;
b. fiind o infracțiune contra vieții persoanei, în cazul acesteia nu se poate dispune o
condamnare cu suspendare sub supraveghere sau o eventuală liberare condiționată;
c. nu poate cunoaște niciodată niciuna dintre formele atipice ale tentativei întrerupte.
37. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. infracțiunile comise cu intenție indirectă, care au avut ca urmare moartea unei
persoane sunt imprescriptibile;
b. numai infracțiunile comise cu intenție directă care au avut ca urmare moartea unei
persoane simt imprescriptibile;
c. infracțiunile comise din culpă, care au avut ca urmare moartea unei persoane sunt
imprescriptibile;
d. infracțiunile comise cu praeterintenție, care avut ca urmare moartea unei persoane
sunt imprescriptibile.
38. In cazul infracțiunilor contra vieții persoanei:
a. acestea se pot săvârși cu orice formă de vinovăție;
b. forma de vinovăție este de natură a schimba încadrarea juridică a faptei;
c. subiectul pasiv nu poate fi niciodată o persoană juridică;
d. modalitatea formei de vinovăție schimbă încadrarea juridică a faptei.
2. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
1. în cazul infracțiunii de lovire sau alte violente:
a. trebuie să se producă o lezare fizică ce necesită minim o zi de îngrijiri medicale;
b. trebuie ca numărul maxim de zile de îngrijiri medicale să nu îl depășească pe cel
al concediului medical sau al recuperării medicale;
c. trebuie ca numărul maxim de zile de îngrijiri medicale să nu depășească 90 de zile;
d. poate fi o infracțiune simplă sau progresivă.
2. Infracțiunea de lovire sau alte violențe:
a. se consumă în momentul apariției efectelor dureroase sau vătămătoare;
b. are întotdeauna obiect material;
c. se consumă în momentul atingerii violente a corpului victimei;
d. se sancționează și în forma tentativei.
Infracțiuni contra persoanei 89
3. Actele de violență intenționate care au pricinuit victimei o vătămare ce
necesită pentru vindecare 20 de zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de:
a. vătămare corporală;
b. lovire sau alte violențe, alin. (2) C. pen.;
c. lovire sau alte violențe, alin. (1) C. pen.;
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea preala­
bilă a persoanei vătămate.
4. în cazul în care pentru vindecare sunt necesare între 88 și 92 de zile de
îngrijiri medicale se va reține comiterea infracțiunii:
a. de loviri sau alte violențe (art. 193 C. pen.);
b. de vătămare corporală (art. 194 C. pen.);
c. o infracțiune pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea
penală;
d. numai cu praeterintenție.
5. Infracțiunea de lovire sau alte violențe:
a. se comite cu orice formă de vinovăție, deoarece legea nu prevede nimic în acest
sens;
b. poate da naștere unui concurs ideal omogen de infracțiuni, comis cu forme de
vinovăție diferite;
c. este întotdeauna absorbită de infracțiunea de șantaj;
d. poate avea ca punct de plecare al prescripției răspunderii penale și momentul
epuizării, dar și momentul consumării sale.
6. Infracțiunea de lovire sau alte violențe este mai gravă atunci când:
a. este comisă asupra unei rude apropriate sau a soțului;
b. este comisă asupra unui membru de familie;
c. are ca urmare o zi de îngrijiri medicale;
d. are ca urmare producerea unei infirmității fizice permanente.
7. Se reține infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de
art. 193 C. pen.:
a. lovirea unei persoane (îmbrâncirea);
b. orice acte de violență asupra unei persoane, numai dacă au produs o minimă
suferință fizică;
c. orice acte de violență, dacă au produs suferințe fizice și\sau psihice;
d. dacă se comite de către un profesor asupra studentului său, în pauză la uni­
versitate.
8. Lovirea sau alte violențe, comise din culpă, ce au produs o vătămare ce
necesită 10 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de:
a. vătămare corporală din culpă;
b. lovirea sau alte violențe;
90 Drept penal. Partea specială
c. nu constituie infracțiune;
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea preala­
bilă a persoanei vătămate.
9. Lovirea intenționată de către făptuitor, cu aceeași ocazie, a două persoane
constituie:
a. o infracțiune de lovire sau alte violențe, în formă agravată;
b. două infracțiuni de lovire sau alte violențe, aflate în concurs real sau ideal;
c. o infracțiune de lovire sau alte violențe în formă continuată;
d. o circumstanță agravantă legală cu caracter general.
10. în cazul infracțiunii de loviri sau alte violențe:
a. tentativa nu este posibilă;
b. tentativa este posibilă, însă nu este incriminată;
c. tentativa este posibilă și este incriminată;
d. se poate reține o infracțiune simplă, simplă colectivă și progresivă.
11. în cazul infracțiunii prevăzute în art. 193 C. pen.:
a. pentru existența acesteia nu este necesar ca autorul să fi comis fapta dintr-un
anume mobil sau într-un anumit scop;
b. participația penală este posibilă în toate formele sale, inclusiv cea improprie;
c. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
numai în cazul formei tip a infracțiunii;
d. nu se poate schimba încadrarea juridică a faptei în funcție de calitatea subiecților
infracțiunii.
12. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. infracțiunea de loviri sau alte violențe este absorbită natural în cea de omor și
absorbită juridic în cea de ultraj;
b. consimțământul victimei în cazul infracțiunii de loviri sau alte violențe nu este
valabil, neoperând ca o cauză justificativă;
c. infracțiunea de loviri sau alte violențe se poate comite și printr-o inacțiune;
d. infracțiunea de loviri sau alte violențe nu se mai reține în cazul devierii acțiunii
făptuitorului la o altă persoană.
13. Poate reprezenta infracțiunea de vătămare corporală, fapta prin care s-a
pricinuit:
a. pierderea unei proteze;
b. pierderea cunoștinței;
c. avortul;
d. punerea în primejdie a vieții persoanei, indiferent de forma de vinovăție cu care se
comite fapta.
14. Infracțiunea de vătămare corporală se poate comite:
a. cu oricare dintre formele intenției, chiar și cea depășită sau cu intenție repentină;
b. dacă victima și-a pierdut degetul mic de la mâna strângă;
Infracțiuni contra persoanei 91
c. numai cu praeterintenție;
d. numai printr-o acțiune.
15. Consecințele prevăzute de lege pentru ca fapta să constituie infracțiunea de
vătămare corporală sunt:
a. vătămarea integrității corporale sau a sănătății care necesită pentru vindecare
îngrijiri medicale cel mult de 90 de zile;
b. sluțirea, chiar și temporară;
c. sluțirea cu caracter permanent și care nu poate fi înlăturată pe care naturală;
d. vătămarea integrității corporale sau a sănătății, care necesită pentru vindecare
îngrijiri medicale de 90 de zile și recuperare medicală de 100 de zile.
16. Infracțiunea de vătămare corporală se reține dacă s-a produs una din
următoarele consecințe:
a. punerea în primejdie a vieții unei persoane, dar numai cu intenție depășită;
b. avortul sau o infirmitate temporară fizică sau psihică;
c. slăbirea văzului pe o perioadă de 60 de zile;
d. pierderea unui simț sau organ ori încetarea temporară a funcționarii acestora.
17. Infracțiunea de vătămare corporală:
a. poate fi condiționată de numărul de zile de îngrijiri medicale sau de o anumită
urmare imediată prevăzută de lege;
b. se comite cu toate formele de vinovăție;
c. în varianta avortului, se poate comite și cu intenție indirectă;
d. nu se poate comite niciodată din culpă.
18. X îl taie pe față pe Y în formă de Z. Y se vindecă în 19 zile. Precizați care
este încadrarea juridică a faptei comisă de către X:
a. infracțiunea de loviri sau alte violențe, raportat la numărul de zile de îngrijiri
medicale;
b. infracțiunea de vătămare corporală, raportat la urmarea imediată a faptei;
c. tentativă de omor, raportat la instrumentul folosit (cuțitul);
d. o infracțiune pențru care termenul de prescripție al răspunderii penale este de 8 ani.
19. Sunt false următoarele afirmații:
a. diferența dintre loviri sau alte violențe și vătămarea corporală subzistă și sub
aspectul numărului de zile de recuperare medicală;
b. infracțiunea de loviri sau alte violențe și vătămarea corporală se pot comite și prin
acțiune și prin inacțiune;
c. vătămarea corporală absoarbe natural infracțiunea de loviri sau alte violențe, dar
se pot reține în concurs ideal;
d. infracțiunile de loviri sau alte violențe, vătămarea corporală și loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte nu se pot reține în concurs ideal, deoarece cea din urmă le absoarbe
pe primele în mod natural.
92 Drept penal. Partea specială
20. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte implică din
partea făptuitorului:
a. intenție directă pentru comiterea lovirii sau vătămării și intenție indirectă față de
producerea morții victimei;
b. intenție pentru comiterea lovirii sau a vătămării, chiar dacă față de rezultatul
produs (moartea) făptuitorului nu i se poate impune vreo culpă;
c. intenție directă pentru comiterea lovirii sau a vătămării și culpa, indiferent de
formele sale față d,e rezultatul produs (moartea);
d. existența responsabilității la momentul consumării faptei nu și la cel al epuizării
acesteia.
21. Forma de vinovăție în cazul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte:
a. poate fi culpa;
b. este numai praeterintenția;
c. poate fi și intenția indirectă cu caracter spontan;
d. o face pe aceasta o infracțiune imprescriptibilă.
22. La infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:
a. obiectul material lipsește;
b. urmarea imediată constă în decesul victimei;
c. legătura de cauzalitate rezultă ex re;
d. putem identifica și un moment al epuizării.
23. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:
a. este o infracțiune contra vieții persoanei;
b. se reține în variantă agravată în.caz de pluralitate de subiecți pasivi;
c. nu poate atrage reținerea unei recidive, datorită formei de vinovăție cu care se
comite;
d. nu se poate comite în niciun caz în formă continuată.
24. A îl împinge pe B în urma unei discuții mai aprinse. B cade și se lovește cu
capul de marginea unei clădiri. Acesta se ridică acuzând ușoare dureri în zona
capului și merge acasă. După 2 zile se internează acuzând dureri de cap și amețeli,
iar după 10 zile de spitalizare acesta decedează. Sunt adevărate următoarele
afirmații:
a. în speță este vorba despre o infracțiune din culpă;
b. se poate reține o infracțiune de omor;
c. este vorba despre o infracțiune progresivă, comisă cu praeterintenție;
d. termenul de prescripție al răspunderii penale curge de la data consumării infracțiunii.
25. Fapta conducătorului auto care, din culpă, provoacă o vătămare corporală
unei persoane, pentru vindecarea căreia sunt necesare 10 zile de îngrijiri medicale:
a. constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe, raportat la numărul de zile de
îngrijiri medicale;
Infracțiuni contra persoanei 93
b. nu constituite infracțiunea de vătămare corporală din culpă;
c. constituie infracțiunea de vătămare corporală;
d. fapta nu este infracțiune.
26. Dacă s-a provocat vătămarea corporală din culpă a mai multor persoane:
a. limitele speciale se majorează cu jumătate;
b. se va reține o singură infracțiune de vătămare corporală din culpă în variantă
agravată;
c. se reține un concurs de infracțiuni de vătămare corporală din culpă (atâtea infrac­
țiuni câte persoane au fost vătămate);
d. va exista o singură infracțiune complexă.
27. Ce are în comun infracțiunea de loviri sau alte violențe cu vătămarea
corporală din culpă:
a. au aceeași modalitate de punere în mișcare a acțiunii penale, indiferent de forma
tip sau agravantă a infracțiunilor;
b. este posibilă participația în toate formele sale;
c. calitatea circumstanțială a subiecților activi nemijlociți;
d. ambele se pot comite și în formă continuă sau continuată.
28. Subiectul activ al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului poate fi:
a. orice persoană fizică responsabilă penal;
b. numai persoana căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare;
c. oricare dintre părinții minorului, indiferent dacă locuiesc sau nu împreună;
d. doar părintele minorului.
29. Urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii de rele tratamente aplicate
minorului constă în:
a. punerea în primejdie a sănătății minorului;
b. punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului;
c. punerea în primejdie a vieții minorului;
d. transmiterea unei stări anxioase sau depresive asupra minorului.
30. Aplicarea de lovituri minorului de către unul din părinți, faptă ce a avut ca
efect pierderea unui organ, poate constitui:
a. infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs cu cea de vătămare
corporală;
b. doar infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului;
c. infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs cu cea de violență în
familie;
d. o infracțiune continuată.
31. Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului:
a. nu poate cunoaște forma simplă a infracțiunii, ci este necesară o atitudine de con­
tinuitate;
94 Drept penal. Partea specială
b. se consumă în momentul creării stării de pericol pentru dezvoltarea fizică, inte­
lectuală sau morală a minorului;
c. se consumă doar în momentul producerii unei vătămări fizice sau psihice efective
minorului;
d. atrage reținerea unei singure infracțiuni complexe agravante în caz de pluralitate
de subiecți pasivi.
32. în cazul infracțiunii de încăierare, nu se pedepsește persoana care:
a. a participat la încăierare pentru a apăra pe altul;
b. a participat la încăierare pentru a realiza un interes legitim;
c. a participat la încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să-i despartă
pe alții.
33. Dacă în cursul săvârșirii infracțiunii de încăierare s-a cauzat o vătămare
corporală a uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre partici­
pant a realizat-o:
a. se va aplica tuturor, cu excepția victimei, pedeapsa prevăzută în art. 194 alin. 1
C. pen.;
b. se va aplica tuturor, cu excepția victimei, pedeapsa prevăzută în art. 194 alin. 1
C. pen. al cărei maxim se majorează cu un an;
c. se va aplica tuturor, cu excepția victimei, pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
34. Tentativa se pedepsește:
a. în cazul tuturor infracțiunilor contra vieții comise cu intenție;
b. în cazul infracțiunii de vătămare corporală comisă cu intenție directă;
c. în cazul infracțiunii de vătămare corporală comisă cu intenție indirectă;
d. și în cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
35. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate în cazul următoarelor infracțiuni:
a. vătămarea corporală din culpă, dar numai în forma de bază;
b. vătămarea corporală în forma de bază;
c. lovirea sau alte violențe în ambele forme ale sale și vătămarea corporală din culpă.
3. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
1. Constituie infracțiunea de violență în familie:
a. omorul comis asupra concubinului sau logodnicului;
b. omorul comis asupra unei rude în linie dreaptă;
c. omorul comis de fratele firesc al adoptatului asupra acestuia din urmă;
d. omorul comis asupra unei rude de gradul IV în linie colaterală.
 96 Drept penal. Partea specială
Infracțiuni contra persoanei ,95
9. Constituie infracțiunea de pruncucidere, omorul comis de:
2. Infracțiunea de lovire, dacă subiectul pasiv este un membru de familie cu a. mamă, cu premeditare;
făptuitorul, se pedepsește: b. mamă, aflată într-o stare de tulburare psihică pricinuită sau nepricinuită de actul
a. numai cu închisoarea; nașterii;
b. cu închisoare sau cu amendă; c. și tatăl copilului nou-născut;
c. numai cu amendă. d. mamă aflată într-o stare de tulburare psihică pricinuită obligatoriu de naștere.

3. Uciderea fratelui mamei, reprezintă: 10. Pentru a se reține infracțiunea de ucidere a copilului nou-născut de către
a. omor; mamă, sunt necesare următoarele condiții:
b. omor calificat; a. o calificare a subiectului activ și pasiv;
c. violență în familie; b. un termen de maxim 48 de ore de la naștere;
d. o infracțiune imprescriptibilă. c. fapta să fie comisă numai cu intenție indirectă;
d. fapta se poate comite cu orice formă de vinovăție.
4. Omorul comis asupra soțului sau unei rude apropiate:
a. nu se poate reține în cazul în care victima este fiul fratelui tatălui făptuitorului; 11. Subiectul pasiv al infracțiunii de pruncucidere:
b. nu se poate reține în cazul în care victima este soția fratelui tatălui făptuitorului; a. este copilul nou-născut, cu condiția de a fi viabil;
c. nu se poate reține în cazul în care făptuitorul era despărțit în fapt de soția sa b. este copilul nou-născut, cu condiția să fie viu;
(victima) care locuia în altă localitate. c. dacă este plural, va da naștere unui concurs de infracțiuni real sau ideal.

5. Omorul săvârșit asupra fratelui soției reprezintă: 12. Prin infracțiunea de pruncucidere se înțelege uciderea copilului nou-născut,
a. omor calificat, comis asupra unui membru de familie;
săvârșită imediat după naștere de către mama aflată:
b. omor simplu;
a. într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naștere;
c. violență în familie.
b. în stare de beție involuntară și completă;
c. într-o stare de tulburare psihică gravă pricinuită de naștere;
6. Sunt adevărate afirmațiile:
d. într-o stare de tulburare psihică gravă chiar și nepricinuită de naștere.
a. omorul asupra soțului se mai numește uxoricid;
b. omorul asupra părinților sau fratelui/surorii se mai numește paricid sau fratricid;
13. Participanții la săvârșirea infracțiunii de pruncucidere pot răspunde, în
c. subiect pasiv al infracțiunii de violență în familie nu poate fi fiica făptuitorului,
calitate de instigatori sau complici pentru săvârșirea infracțiunii de:
dacă este adoptată;
a. omor simplu sau calificat;
d. nu se poate reține violența în familie dacă făptuitorul bate victima, fratele său
b. pruncucidere;
biologic, dar care este adoptat de altă familie și făptuitorul cunoștea acest lucru.
c. violență în familie.
7. Uciderea copilului nou-născut, cu intenție directă, comis imediat după
14. Dacă mama, imediat după naștere, în timpul somnului, se rostogolește peste
naștere, de către mama aflată într-o stare de tulburare nepricinuită de către actul
copilul nou-născut, sufocându-1, se va reține infracțiunea de:
nașterii, constituie:
a. violență în familie;
a. omor calificat, asupra unei persoane aflată în neputință de a se apăra;
b. ucidere din culpă, în varianta calificată;
b. omor simplu;
c. pruncucidere;
c. pruncucidere;
d. ucidere din culpă, în varianta simplă.
d. violență în familie.

15. La infracțiunea de pruncucidere:

8. Infracțiunea de ucidere a noului născut (art. 200 C. pen.):
a. reprezintă suprimarea vieții unui nou-născut comisă de un părinte; a. tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește;
b. se săvârșește imediat după naștere; b. tentativa este posibilă și se pedepsește;
c. niciodată nu poate fi comisă și în coautorat; c. tentativa nu este posibilă, datorită stării subiectului activ nemijlocit;
d. este imprescriptibilă. d. consumarea infracțiunii trebuie să aibă loc în interiorul celor 24 de ore de la naștere.
Infracțiuni contra persoanei 91 98 Drept penal. Partea specială

5. Lipsirea de libertate în mod ilegal se va reține în variantă agravată atunci

16. Infracțiunea de pruncucidere:
a. necesită ca elementul material al infracțiunii să se comită numai după ce copilul a
fost scos sau expulzat integral din corpul mamei;
b. nu poate fi comisă de către mama surogat;
c. poate fi comisă și de către mama biologică a nou-născutului dacă acesta este
născut de o mamă purtătoare;
d. forma de vinovăție a subiectului activ nemijlocit este numai intenția spontană,
repentină.
17. împăcarea poate înlătura răspunderea penală în cazul infracțiunii de:
a. violență în familie;
b. în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, atunci când acțiunea penală a fost
pusă în mișcare din oficiu;
c. în cazul infracțiunii de vătămare corporală în forma de bază.
4. Infracțiuni contra libertății persoanei
1. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este o infracțiune:
a. simplă;
b. continuă permanentă sau succesivă;
c. ce se poate comite și în mod continuat;
d. comisivă sau omisivă.
2. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal:
a. nu poate avea obiect material;
b. poate fi imprescriptibilă;
c. nu poate fi absorbită de infracțiunea de viol;
d. nu este susceptibilă de împiedicare a producerii rezultatului, ci numai de desistare.
3. Vinovăția făptuitorului, în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, nu este înlăturată:
a. când făptuitorul acționează cu intenție indirectă;
b. când făptuitorul comite fapta cu consimțământul victimei;
c. când făptuitorul comite fapta din culpă;
d. atunci când făptuitorul se afla într-o stare de intoxicație accidentală incompletă.
4. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se va reține în variantă
calificată:
a. dacă este comisă prin simularea de calități oficiale sau prin răpire;
b. dacă făptuitorul este înarmat;
c. dacă este comisă de trei sau mai multe persoane împreună;
d. prin simulare de calități mincinoase.
când fapta este comisă:
a. în scopul de a obliga victima la practicarea prostituției;
b. de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
c. asupra unui minor;
d. prin răpire în timpul nopții.
6. Lipsirea de libertate în mod ilegal se reține în variantă agravată atunci când
fapta este comisă:
a. asupra a două sau mai multor persoane;
b. în timpul unei calamități și profitând de această stare;
c. prin producerea sau procurarea mijloacelor, instrumentelor sau luarea de măsuri în
scopul lipsirii de libertate a unui minor;
d. cu intenție depășită, având ca urmare moartea victimei.
7. Tentativa la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal:
a. nu este incriminată;
b. este posibilă, dar nu se pedepsește;
c. este posibilă și se pedepsește, dau numai în cazul faptei comise cu intenție;
d. este posibilă în toate formele sale
8. Tentativa la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se pedepsește
dacă:
a. victima este minoră;
b. fapta a avut ca urmare moartea victimei;
c. fapta este săvârșită prin răpire;
d. fapta a avut ca urmare sinuciderea victimei.
9. Precizați care este circumstanța agravantă comună a infracțiunii de lipsire
de libertate în mod ilegal și a celei de violare de domiciliu:
a. comiterea infracțiunii pe timpul nopții;
b. comiterea infracțiunii de către o persoană înarmată;
c. comiterea infracțiunii de către două sau mai multe persoane împreună;
d. pluralitatea de subiecți pasivi.
10. Precizați elementele comune ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal și infracțiunea de violare de domiciliu:
a. ambele sunt infracțiuni de pericol;
b. ambele se pot săvârși și prin inacțiune;
c. pentru ambele infracțiuni este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate
pentru a se pune în mișcare acțiunea penală.
11. Infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal:
a. poate fi imprescriptibilă;
b. prescripția răspunderii penale poate să nu curgă nici de la momentul consumării,
nici de la cel al epuizării, ci de la o altă dată ulterioară acestor momente;
Infracțiuni contra persoanei
c. nu poate da naștere unui concurs ideal omogen de infracțiuni comis cu forme
diferite de vinovăție;
d. poate fi o infracțiune progresivă.
12. Amenințarea:
a. este lipsită de obiect material;
b. nu se poate comite în coautorat;
c. se comite cu orice formă a intenției, inclusiv cea depășită;
d. poate cunoaște și un moment al epuizării.
13. în cazul infracțiunii de amenințare:
a. pluralitatea de subiecți pasivi, atrage reținerea uni concurs real sau ideal de
infracțiuni;
b. subiectul pasiv nu poate fi o persoană iresponsabilă;
c. are ca obiect numai comiterea unei infracțiuni de o anumită gravitate pentru
subiectul pasiv;
d. se consumă în momentul producerii efective a unei stări de temere subiectului
pasiv.
14. Prin comiterea infracțiunii de șantaj se pot încălca:
a. relațiile sociale referitoare la patrimoniul unei persoane fizice;
b. numai libertatea psihică a unei persoane;
c. libertatea fizică sau psihică a unei persoane;
d. relațiile sociale privitoare a viața subiectului pasiv.
15. în cazul infracțiunii de șantaj, folosul urmărit de făptuitor:
a. trebuie să fie injust;
b. poate să fie de natură patrimonială sau nepatrimonială;
c. trebuie să fie pentru sine sau pentru altul;
d. nu poate fi unul just.
16. Șantajul, ca infracțiune complexă, absoarbe în conținutul său infracțiunile de:
a. vătămare corporală, dar numai în varianta tip;
b. lovirea sau alte violențe, dar numai în varianta tip;
c. amenințarea;
d. furt.
17. Infracțiunea de șantaj:
a. este absorbită în lipsirea de libertate în mod ilegal, atunci când în schimbul
eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj patrimonial;
b. poate fi reținută numai atunci când victima acceptă solicitarea făptuitorului;
c. poate fi reținută indiferent dacă victima acceptă sau nu solicitarea făptuitorului;
d. se comite numai cu intenție directă, calificată prin scop.
99 100 Drept penal. Partea specială
18. La infracțiunea de șantaj:
a. tentativa este posibilă, dar nu este sancționată;
b. tentativa nu este posibilă, de aceea nu se pedepsește;
c. poate avea ca obiect și o faptă pur imaginară, dar compromițătoare pentru subi­
ectul pasiv;
d. diferența acesteia în raport de infracțiunea de tâlhărie subzistă sub aspectul naturii
folosului urmărit.
19. Precizați elementele comune ale infracțiunii de amenințare și șantaj:
a. ambele se comit numai cu intenție directă;
b. ambele sunt infracțiuni de pericol;
c. în cazul ambelor infracțiuni, subiecții sunt necalificați;
d. în cazul ambelor infracțiuni se pot identifica două momente: cel al consumării și
cel al epuizării.
20. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate în cazul infracțiunilor de:
a. lipsire de libertate în mod ilegal, forma tip;
b. amenințare și loviri sau alte violențe;
c. șantaj și hărțuire;
d. vătămarea corporală din culpă și vătămarea corporală în forma tip.
5. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
1. La infracțiunea de viol:
a. subiectul activ nemijlocit nu poate fi decât bărbatul și subiectul pasiv nu poate fi
decât femeia;
b. subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană fizică, indiferent de sex;
c. participația penală este posibilă în toate formele sale;
d. pluralitatea de subiecți pasivi va da naștere unei singure infracțiuni complexe, în
variantă agravată.
2. Constrângerea la infracțiunea de viol:
a. poate să fie concomitentă cu comiterea elementului material;
b. poate să fie posterioară actului sau raportului sexual;
c. poate să nu existe de la începutul comiterii faptei, dar să apară în timpul desfă­
șurării lui;
d. nu poate să fie făcută de către o altă persoană decât cea care realizează raportul
sau actul sexual.
3. Forma de vinovăție cu care se comite infracțiunea de viol:
a. este numai intenția directă;
b. poate fi și intenția depășită;
c. este intenția în toate formele sale, inclusiv cea depășită;
d. subzistă chiar și în caz de consimțământ tacit al victimei.
Infracțiuni contra persoanei 101
4. Fapta tatălui de a-și obliga fiica în vârstă de 12 ani să întrețină raporturi
sexuale cu el:
a. reprezintă infracțiunea de viol, în varianta agravată;
b. reprezintă infracțiunea de act sexual cu un minor;
c. constituie infracțiunea viol în concurs cu infracțiunea de incest;
d. va face ca termenul de prescripție al răspunderii penale să curgă de la un alt
moment decât cel al comiterii infracțiunii.
5. In cazul infracțiunii de viol:
a. se absoarbe infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;
b. elementul material constă numai într-un raport sexual realizat prin constrângere;
c. aceasta absoarbe infracțiunea de incest, devenind o infracțiune complexă;
d. nu se poate identifica și un moment al epuizării.
6. S-a constatat că X, după ce a luat hotărârea de a avea raport sexual cu
numita Y, a încercat, fără să folosească constrângerea, să aibă un astfel de raport,
însă, față de riposta violentă a victimei, dându-și seama de opunerea acesteia, a
abandonat hotărârea luată. Astfel:
a. fapta constituie infracțiune, deoarece îndeplinește toate condițiile prevăzute în
art. 15 alin. 1 C. pen.;
b. fapta nu constituie infracțiunea de viol;
c. fapta constituie tentativă pedepsibilă la infracțiunea de viol;
d. fapta va putea constitui infracțiunea de corupere sexuală a minorilor în cazul în
care victima nu a împlinit 14 ani.
7. Violul urmat de căsătoria dintre autor și victimă înainte de rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare:
a. înlătură răspunderea penală a autorului;
b. nu se pedepsește, în ceea ce-1 privește pe autor, însă eventualii participant răs­
pund penal;
c. nu are nicio relevanță juridică.
8. X întreține prin constrângere un raport sexual cu Y. Victima Y, fiind însăr­
cinată în luna a treia, din cauza agresiunilor fizice suferite, pierde sarcina. Care este
încadrarea juridică a faptei comisă de către X?
a. infracțiunea de viol în concurs cu infracțiunea de vătămare corporală;
b. infracțiunea de viol în variantă agravantă;
c. infracțiunea de viol în formă tip comisă cu praeterintenție;
d. o infracțiune comisă cu praeterintenție pentru care instanța va aplica în mod obli­
gatoriu și o pedeapsă complementară, care nu se prescrie niciodată.
9. Precizați elementele comune ale infracțiunii de viol și ale infracțiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal:
a. ambele se pot săvârși cu intenție, în ambele forme ale sale;
b. ambele au ca circumstanță agravantă comună, comiterea acestora asupra unui
minor;
102 Drept penal. Partea specială
c. ambele au ca circumstanță agravantă comună, săvârșirea faptei în participație
penală concomitentă;
d. ambele au o circumstanță agravantă comună comisă cu intenție depășită și trans­
formă infracțiunile în categoria celor imprescriptibile.
10. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. infracțiunea de viol și infracțiunea de șantaj pot absorbi infracțiunea de ame­
nințare și loviri sau alte violențe în forma tip;
b. niciodată infracțiunea de viol nu absoarbe infracțiunea de lipsire de libertate în
mod ilegal, ci se rețin în concurs;
c. pluralitatea de victime la infracțiunea de șantaj și viol nu va da naștere unui
concurs de infracțiuni;
d. violul este întotdeauna o infracțiune de rezultat și poate îmbrăca forma infracțiunii
progresive, pe când șantajul poate fi atât o infracțiune de pericol, cât și una de rezultat.
11. Violul este mai grav dacă:
a. se săvârșește de două sau mai multe persoane;
b. victima este membru al familiei;
c. când făptuitorul se află în îngrijirea victimei;
d. când devine imprescriptibil.
12. Violul este în variantă agravată:
a. când făptuitorul profită de imposibilitatea victimei de a se apăra;
b. când victima se află în îngrijirea făptuitorului;
c. victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d. când violul se comite în mod continuat.
13. Actul sexual cu o persoană de sex feminin având vârsta între 15 și 18 ani,
realizat prin constrângere morală de către medicul curant, folosindu-se de calitatea
sa, constituie:
a. act sexual cu un minor;
b. viol, în variantă calificată;
c. coruperea sexuală a minorilor;
d. agresiunea sexuală.
14. Infracțiunea de viol este mai gravă, atunci când:
a. a fost comisă de unchi asupra nepoatei sale care locuiește cu făptuitorul;
b. s-a cauzat victimei o vătămare corporală;
c. s-a comis de soț asupra soției sau de soție asupra soțului;
d. după comiterea violului, victima a fost lipsită de libertate 4 ore.
15. Sunt adevărate afirmațiile:
a. se poate reține coautoratul la viol în agravanta comiterii faptei de două sau mai
multe persoane împreună și în același timp și agravanta de la art. 77 lit. a);
b. în cazul în care o persoană determină pe o alta să comită un viol și apoi imo­
bilizează victima ca autorul instigat să comită violul, se va reține instigare la viol și nu
complicitate concomitentă, deoarece instigarea este principală în raport cu complicitatea;
Infracțiuni contra persoanei 103
c. violul poate fi comis și de către o persoană de sex masculin care, din cauza unei
probleme de sănătate, nu mai poate îndeplini funcția erectilă;
d. nu se va reține niciodată o infracțiune de viol, atunci când făptuitorul a întreținut
un raport sexual cu victima decedată, dar despre care făptuitorul credea că doarme.
16. Fapta aceluia care prin promisiune de căsătorie determină o persoană de
sex feminin în vârstă de 14 ani și 6 luni de a avea cu el raport sexual constituie:
a. o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
b. infracțiunea de act sexual cu un minor, în forma tip;
c. viol, în formă calificată;
d. o infracțiune pentru care prescripția răspunderii penale nu va curge nici de la
consumarea faptei și nici de la epuizarea acesteia, ci de la un alt moment prevăzut expres
delege.
17. Subiect pasiv al infracțiunii de act sexual cu un minor poate fi:
a. o persoană de același sex cu făptuitorul;
b. numai o persoană de sex diferit față de făptuitor;
c. un minor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani;
d. un minor în vârstă de 8 ani, care și-a dat consimțământul la acel act sexual.
18. Minorul cu vârsta între 15 și 18 ani:
a. este întotdeauna subiect pasiv al infracțiunii de act sexual cu un minor;
b. nu este întotdeauna subiect pasiv al infracțiunii de act sexual cu un minor;
c. poate fi subiect activ al infracțiunii de act sexual cu un minor;
d. nu poate fi autor al unei infracțiuni de viol în formă agravată.
19. Raportul sexual cu o minoră mai mare de 15 ani constituie infracțiune dacă
făptuitorul are, la data săvârșirii faptei, calitatea de:
a. tutore, chiar dacă victima nu-i cunoștea această calitate;
b. profesor sau educator, chiar dacă victima nu-i cunoștea această calitate;
c. medic curant, iar acesta se folosește de această calitate pentru a săvârși fapta;
d. procuror sau judecător. f
20. Actul sexual cu un minor se va reține în variantă agravată dacă:
a. victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;
b. victima are vârsta între 15 și 18 ani, iar fapta a fost săvârșită de tutore sau curator;
c. victima nu a împlinit vârsta de 18 ani, iar actul sexual a fost determinat de oferirea
de bani de către făptuitor;
d. victima are vârsta între 15 și 18 ani, iar fapta a fost comisă de profesor sau educator.
21. Actele cu caracter obscen comise asupra unui minor, pot constitui infrac­
țiunea de:
a. tentativă la infracțiunea de act sexual cu un minor;
b. hărțuire sexuală;
c. corupție sexuală a minorilor în formă consumată;
d. agresiune sexuală.
104 Drept penal. Partea specială
22. Actele cu caracter obscen comise în public asupra unui minor, poate
constitui:
a. infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri;
b. infracțiunea de coruperea sexuală a minorilor;
c. concurs de infracțiuni între coruperea sexuală a minorilor și ultraj contra bunelor
moravuri;
d. un concurs ideal eterogen de infracțiuni, ca formă a pluralității de infracțiuni.
23. Ademenirea unei persoane în vederea comiterii de acte sexuale cu un minor
de sex diferit sau de același sex, constituie infracțiunea de:
a. coruperea sexuală a minorilor;
b. complicitate la viol;
c. instigare la comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor;
d. o infracțiune pentru care operează întotdeauna principiul oficialității procesului penal.
24. Elementul material la infracțiunea de hărțuire sexuală se comite prin:
a. lovire sau amenințare;
b. constrângere de orice natură;
c. mai multe fapte ale subiectului activ nemijlocit;
d. viu grai sau în scris.
25. Poate avea calitate de subiect activ al infracțiunii de hărțuire sexuală:
a. orice persoană fizică ce poate răspunde penal;
b. numai o persoană care lucrează în aceeași unitate cu victima infracțiunii;
c. o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe care i-o conferă funcția
sau un coleg al victimei;
d. profesorul universitar asupra unui student al său.
6. Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private
1. Infracțiunea de violare de domiciliu:
a. are atât subiectul activ, cât și subiectul pasiv necalifîcați;
b. este susceptibilă de aplicare a amenzii penale în toate formele sale de comitere
(modalitatea faptică a elementului material, forma tip și cea agravată);
c. este o infracțiune de pericol concret;
d. dacă în aceeași împrejurare elementul material se comite în toate formele sale, se
afectează unitatea de infracțiune.
2. La infracțiunea de violare de domiciliu:
a. obiectul material lipsește;
b. tentativa se pedepsește;
c. de regulă participația este posibilă în toate formele sale;
d. forma de vinovăție este numai intenția directă.
Infracțiuni contra persoanei 105
3. La infracțiunea de violare de domiciliu:
a. expresia „calități mincinoase” nu absoarbe (include) și pe aceea de „calități
oficiale”;
b. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
chiar și în varianta agravată a infracțiunii;
c. se reține ca agravantă și comiterea faptei de către o persoană mascată;
d. putem identifica și un moment al epuizării.
4. în cazul infracțiunii de violare de domiciliu:
a. aceasta se consumă chiar dacă făptuitorul a pătruns numai în curtea casei în care
dorea inițial să intre;
b. se va reține o circumstanță agravantă specială dacă infracțiunea se comite de către
trei persoane împreună;
c. se consideră consumată chiar dacă pătrunderea s-a făcut numai cu jumătate din
corpul autorului;
d. elementul material este alternativ.
5. La infracțiunea de violare de domiciliu:
a. subiectul activ nu poate fi proprietarul imobilului;
b. subiectul activ poate fi chiar și proprietarul imobilului în care se pătrunde;
c. se consideră consumată și atunci când se pătrunde în curtea victimei, care nu era
împrejmuită;
d. se consideră consumată și atunci când se pătrunde fără drept în rezerva din spital a
victimei.
6. Violarea de domiciliu va fi reținută în variantă agravată atunci când este
săvârșită:
a. și în timpul unei calamități;
b. prin folosire de calități mincinoase;
c. prin simulare de calități mincinoase;
d. în zorii zilei.
7. Infracțiunea de violare de domiciliu este mai gravă:
a. dacă se comite de o persoană înarmată, indiferent dacă arma este sau nu la vedere;
b. dacă se comite în timpul nopții sau în amurg;
c. dacă făptuitorul se folosește exclusiv de folosirea unor calități oficiale;
d. dacă se comite în timpul unei eclipse totale de soare la ora 12 ziua.
8. La infracțiunea de violare de domiciliu:
a. expresia „calități mincinoase” poate absorbi (include) și pe aceea de „calități
oficiale”;
b. se poate reține numai desistarea nu și împiedicarea producerii rezultatului;
c. se va reține ca infracțiune consumată și pătrunderea fără drept într-o locuință ce se
află în construcție ridicată la roșu;
d. actele pregătitoare și tentativa sunt posibile și sunt sancționate.
106 Drept penal. Partea specială
9. Fapta celor 3 inculpați care, pentru a pătrunde în casa victimei au sărit
gardul în curtea acesteia, fiind surprinși de poliție în momentul în care se pregăteau
să intre în casă, reprezintă:
a. tentativă întreruptă la infracțiunea de violare de domiciliu, varianta tip;
b. tentativă întreruptă la infracțiunea de violare de domiciliu, varianta agravată;
c. infracțiunea de violare de domiciliu în formă consumată, varianta tip;
d. infracțiunea de violare de domiciliu în formă consumată, varianta agravată.
10. Numitul X, aflând ca într-un bloc de locuințe este o garsonieră liberă,
nelocuită, s-a mutat în garsoniera respectivă (care, într-adevăr era nelocuită),
titularul acesteia fiind internat în spital. După o lună, adevăratul proprietar s-a
reîntors din spital și a găsit garsoniera sa ocupată abuziv, astfel că a cerut în mod
ferm numitului X să părăsească locuința, dar acesta a refuzat categoric. în raport
de cele întâmplate:
a. fapta nu constituie infracțiune, ci este vorba despre un litigiu civil;
b. fapta constituie infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1)
teza a II- a C. pen. (refuzul de a părăsi);
c. fapta constituie infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 224 alin. (1)
teza a I- a C. pen. (pătrunderea fără drept);
d. fapta constituie infracțiunea de tulburare de posesie, în forma ocupării pe nedrept
a unui imobil.
11. Infracțiunea de divulgarea secretului profesional poate fi comisă:
a. de către orice persoană care răspunde penal;
b. de persoana care, întâmplător, face serviciu altei persoane;
c. de persoana care divulgă date ce i-au fost încredințate, exercitând legal o profesie
sau funcție;
d. și din culpă simplă.
12. în cazul infracțiunii de divulgarea secretului profesional:
a. participația este posibilă sub forma coautoratului, instigării și a complicității;
b. participația este posibilă numai sub forma instigării și a complicității anterioare;
c. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de infracțiuni;
d. ca și în cazul infracțiunii de pruncucidere nu se poate reține coautoratul.
13. La infracțiunea de divulgarea secretului profesional: .
a. subiectul pasiv este circumstanțial de text;
b. legătura de cauzalitate trebuie dovedită;
c. forma de vinovăție este intenția în toate formele sale;
d. actele preparatorii și tentativa sunt posibile, dar nu se sancționează.
Infracțiuni contra persoanei 107

14. Sunt lipsite de obiect material, următoarele infracțiuni: CAPITOLUL II

a. violarea de domiciliu și amenințarea;
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
b. supunerea la muncă forțată sau obligatorie;
c. lipsirea de libertate în mod ilegal și șantajul.
1. Furtul
15. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate în cazul următoarelor infracțiuni:
1. Obiect material al infracțiunii de furt poate fi:
a. violare de domiciliu și amenințare;
a. un înscris, chiar dacă nu are valoare patrimonială;
b. șantaj, în forma de bază;
b. orice energie, care are valoare economică;
c. divulgarea secretului profesional și loviri sau alte violențe.
c. un vehicul;
d. părți naturale ale corpului uman.

2. Pot constitui obiect material al infracțiunii de furt:

a. bunurile abandonate de posesorul lor (res derelictae);
b. bunurile găsite;
c. imobilele prin destinație;
d. lucrurile ce nu aparțin cuiva (res nullius).

3. Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de furt poate fi:

a. proprietarul bunului
b. posesorul sau detentorul bunului
c. o persoană fizică sau juridică
d. niciodată unul plural.

4. Furtul săvârșit într-un taxi constituie:

a. furt simplu, prevăzut de art. 228. C. pen.;
b. furt calificat, prevăzut de art. 229 lit. a) C. pen.;
c. o infracțiune simplă, pentru care se poate aplica amenda penală și care poate
constitui al doilea termen al unei recidive postcondamnatorii sau postexecutorii.

5. Fapta constând în însușirea unui bun pe are făptuitorul îl sustrage din mâna
victimei, fără ca victima să opună rezistență, constituie infracțiunea de:
a. tâlhărie în formă simplă;
b. furt simplu;
c. furt calificat;
d. o infracțiune pentru care poate interveni împăcarea părților.

6. Infracțiunea de furt poate fi săvârșită:

a. numai de către o persoană care nu este proprietarul bunului sustras;
b. și de proprietar, când bunul se afla la un posesor de rea-credință;
c. și de proprietarul bunului, dar numai când, în momentul comiterii faptei, acel bun
se găsea în posesia legitimă a altei persoane fizice sau juridice;
d. și cu intenție depășită.
Infracțiuni contra patrimoniului 109
7. Fapta aceluia care sustrage din apartamentul victimei, de la care are cheile,
cu aceeași ocazie, mai multe bunuri pentru transportul cărora face mai multe
drumuri între apartamentul victimei și autoturismul său, reprezintă:
a. o singură infracțiune de furt, în formă simplă;
b. o infracțiune de furt în formă continuată;
c. o infracțiune de furt în formă continuă;
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune întotdeauna în mișcare din
oficiu.
8. Infracțiunea de furt se consumă în momentul:
a. deposedării victimei de bun;
b. imposedării autorului cu acel bun, indiferent de perioada de timp cât a durat pose­
darea bunului;
c. și în momentul scoaterii bunului din sfera de posesie a subiectului pasiv.
9. Fapta inculpatului care, după ce a escaladat gardul pătrunzând fără drept în
curtea unei întreprinderi, a intrat în garajul acesteia de unde a luat două roți de
rezervă pe care le-a dus lângă gardul întreprinderii și, în timp ce încerca să le
scoată din unitate, a fost surprins de un muncitor constituie:
a. o infracțiune consumată de furt calificat;
b. tentativă la infracțiunea de furt calificat;
c. tentativă la infracțiunea de furt calificat în concurs cu infracțiunea de violare a
sediului profesional în formă consumată;
d. o singură infracțiune complexă.
10. Furtul săvârșit prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință
de a se apăra întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:
a. furt calificat, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu;
b. tâlhărie, în forma simplă;
c. tâlhărie, în forma calificată;
d. o unică infracțiune complexă, ce lezează două valori sociale de natură diferită.
11. Dacă la comiterea furtului, autorul a fost ajutat nemijlocit de alte persoane,
care însă nu au știut că se comite o infracțiune, încadrarea juridică va fi:
a. furt simplu;
b. furt calificat, săvârșit de două sau mai multe persoane împreună;
c. furt simplu, cu reținerea unei circumstanțe agravante judiciare;
d. o participate improprie.
12. Nu reprezintă infracțiunea de furt calificat:
a. luarea unui bun mobil din posesia altuia prin amenințarea cu o armă;
b. sustragerea unor bunuri în timpul nopții;
c. flirtul săvârșit într-un mijloc de transport în comun;
d. sustragerea unor bunuri în timpul unei calamități.
110 Drept penal. Partea specială
13. Constituie furt calificat, conform art. 229 C. pen.:
a. furtul comis într-un mijloc de transport;
b. furtul unui act are servește la dovedirea stării civile, legitimare sau identificare;
c. furtul unui vehicul în zorii zilei, cu scopul de a-1 folosi pe nedrept;
d. sustragerea unui bun de la o persoană aflată în imposibilitate de a se apăra.
14. Este calificat furtul dacă:
a. este comis într-un loc public, dar numai dacă se afla de față mai mult de două
persoane;
b. este comis dintr-o casă sau dintr-un sediu al unei firme;
c. este comis prin ruperea unui sigiliu pentru a lua bunul;
d. este comis de o persoană care avea capul acoperit cu o glugă și era în amurg.
15. Inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de
furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt
calificat consumat. Instanța a reținut că cei trei inculpați au sustras țiței și au fost
surprinși la locul faptei după ce au umplut două bidoane de motorină, conținând 50
de litri de motorină, urmând să mai umple alte trei asemenea bidoane. Astfel:
a. fapta inculpaților constituie o tentativă întreruptă la infracțiunea de furt;
b. fapta inculpaților constituie o infracțiune de furt calificat în formă consumată;
c. acțiunea penală se va pune în mișcare din oficiu și o eventuală împăcare a părților
nu are nicio relevanță juridică;
d. în cazul în care se restituie bunul sustras, aceștia vor putea beneficia de o cir­
cumstanță atenuantă legală.
16. Luarea unui vehicul din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul
acestuia, cu scopul de a-1 folosi pe nedrept:
a. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt în scop de folosință;
b. constituie furt simplu;
c. constituie furt calificat;
d. va antrena răspunderea penală ca și pentru situația în care vehiculul s-ar fi sustras
cu scopul vinderii lui în străinătate.
17. Se urmărește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate:
a. furtul între soți, indiferent dacă locuiesc sau nu împreună;
b. furtul comis de tutore în paguba minorului;
c. furtul comis de găzduitor în paguba celui pe care îl găzduiește;
d. furtul săvârșit de un minor în paguba vecinului său.
18. Sunt aplicabile dispozițiile art. 231 C. pen., pedepsirea unor furturi la plân­
gerea prealabilă, în cazul în care subiectul activ este:
a. fie găzduitorul, fie găzduitul, care fură unul în paguba celuilalt;
b. găzduitul care sustrage bunuri de la persoana care îl găzduiește;
c. militarul în termen, care sustrage bunuri din dormitorul comun;
d. furtul săvârșit între logodnici.
Infracțiuni contra patrimoniului 111
19. Sunt adevărate afirmațiile:
a. la infracțiunile de fort nu este posibilă în niciun caz împiedicarea producerii rezul­
tatului;
b. forturile se comit numai cu intenție directă, datorită scopului lor prevăzut expres
delege;
c. forturile sunt întotdeauna prescriptibile;
d. forturile se pot comite numai în formă simplă și continuată.
20. Sunt false afirmațiile:
a. infracțiunea de furt simplu se poate prelungi în timp;
b. pluralitatea de subiecți pasivi va da naștere întotdeauna unei pluralități de infrac­
țiuni, deoarece se lezează mai multe patrimonii;
c. dacă se sustrage un vehicul pentru a fi folosit pe nedrept, faptă urmată ulterior de
sustragerea unui obiect din mașină, se va reține un concurs real de infracțiuni;
d. când se sustrage un obiect dintr-o locuință, se va absorbi întotdeauna și infrac­
țiunea de violare de domiciliu.
2. Tâlhăria și pirateria
1. Fapta aceluia care, prin amenințare cu un cuțit, îi cere victimei o sumă de
bani, pe care aceasta i-o dă de îndată, reprezintă infracțiunea de:
a. amenințare în concurs cu cea de furt;
b. șantaj;
c. tâlhărie în formă simplă;
d. tâlhărie calificată.
2. Există infracțiunea de tâlhărie, în cazul în care:
a. fortul este urmat de întrebuințarea de amenințări pentru păstrarea bunului furat;
b. furtul este săvârșit prin întrebuințarea unor mijloace frauduloase;
c. fortul este săvârșit asupra unei persoane care se afla în stare de inconștiență sau
neputință de a se apăra;
d. fortul săvârșit prin întrebuințare de insulte sau calomnii.
3. Tâlhăria:
a. este întotdeauna o infracțiune complexă;
b. este o infracțiune de rezultat;
c. se poate comite cu orice formă a vinovăției, inclusiv cea depășită;
d. nu se poate comite în formă continuată. / c. se comis dintr-o locuință sau dependință a acesteia;
4. Elementul material al infracțiunii de tâlhărie:
a. constă într-un bun mobil;
b. este același ca la infracțiunea de furt, la care se adaugă folosirea violenței fizice
sau psihice;
c. degradarea unui bun mobil prin folosirea violenței fizice sau psihice;
d. poate consta fie într-o singură atitudine, fie în mai multe fapte ale autorului.
112 Drept penal. Partea specială
5. Pentru a se reține infracțiunea de tâlhărie:
a. ambele componente ale elementului material trebuie să se comită asupra aceluiași
subiect pasiv;
b. nu este obligatoriu ca ambele componente ale elementului material să se comită
asupra aceluiași subiect pasiv;
c. subiectul pasiv nu poate fi o persoană juridică;
d. trebuie ca fapta să se comită numai cu intenție directă.
6. Un grup de indivizi au atacat și violentat un alt grup de persoane pe care
le-au jefuit de bunurile pe care le posedau. Prima instanță a condamnat pe fiecare
dintre coinculpați pentru comiterea atâtor infracțiuni de tâlhărie câte părți vătă­
mate au fost, făcând aplicarea dispozițiilor legale referitoare la concursul de infrac­
țiuni. Instanța superioară a reținut în sarcina acestora o singură infracțiune de
tâlhărie, cu motivarea că, infracțiunea de tâlhărie este îndreptată împotriva patri­
moniului și nu contra persoanei. Astfel:
a. inculpații au comis o singură infracțiune complexă în varianta agravată;
b. inculpații cu comis atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi sunt;
c. va rămâne la latitudinea instanței reținerea unității sau pluralității de infracțiuni;
d. inculpații au comis o infracțiune de tâlhărie în formă continuată.
7. Tâlhăria are ca formă de vinovăție praeterintenția, în cazul în care:
a. a avut ca urmare moartea victimei;
b. a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 193 alin. 1 sau 2 C. pen.;
c. a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei;
d. este progresivă.
8. Tâlhăria se va reține în varianta agravată atunci când:
a. a avut vreuna din urmările arătate în art. 193 sau 194 C. pen.;
b. a fost săvârșită prin efracție;
c. a fost săvârșită într-un mijloc de transport;
d. a avut ca urmare luarea unui bun important al victimei.
9. Infracțiunea de tâlhărie este calificată atunci când:
a. s-a comis prin simulare de calități oficiale sau calități mincinoase;
b. a avut ca urmare moartea victimei;
d. s-a comis asupra unui mijloc de transport.
10. In cazul infracțiunii de tâlhărie calificată:
a. se absorb două infracțiuni, aceea de furt și de amenințare;
b. furtul nu absoarbe vătămarea corporală;
c. se reține un concurs de infracțiuni dintre aceasta și violarea de domiciliu;
d. se poate comite numai cu intenție directă sau praeterintenție.
Infracțiuni contra patrimoniului 113 114 Drept penal. Partea specială

11. în cazul infracțiunii de tâlhărie: 4. Reprezintă infracțiunea de abuz de încredere:

a. pot exista două obiecte materiale; a. refuzul de a restitui un telefon mobil dat inculpatului pentru a da un telefon;
b. se deosebește de infracțiunea de șantaj și după criteriul cronologic al obținerii b. refuzul de a restitui o mașină lăsată de un prieten al făptuitorului în garajul
folosului material; acestuia pe o perioadă determinată;
c. nu se poate reține niciodată o singură infracțiune în cazul în care există un subiect c. refuzul de a achita întreținerea la bloc;
pasiv plural; d. refuzul de a restitui la magazin un bun luat pentru a-1 proba în cabina de probă.
d. nu se poate reține în concurs ideal eterogen cu o altă infracțiune complexă.
5. Nu poate fi obiect material al infracțiunii de abuz de încredere:
12. Infracțiunea de piraterie se poate comite: a. un bun mobil corporal sau o sumă de bani;
a. prin jefuire, prin acte de violență, de către echipajul unei nave, a bunurilor care se b. un bun imobil prin destinație sau imobil prin natura lui;
găsesc pe aceea navă; c. un bun consumtibil dat pentru a putea dispune de el;
b. în spațiul aerian al României sau în marea teritorială a României; d. bunul mobil transmis în detenția făptuitorului.
c. în marea liberă.
6. Latura subiectivă la infracțiunea de abuz de încredere este formată din:
13. Infracțiunea de piraterie se poate comite: a. intenție, sub toate formele sale;
a. pe o navă sau pe o aeronavă; b. intenție depășită;
b. între aeronave și nave; c. existența unui anume scop;
c. în apele maritime interioare; d. posibilitatea de prelungire în timp a elementului material.
d. cu intenție directă, indirectă sau intenție depășită.
7. Sunt adevărate afirmațiile:
3. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii a. abuzul de încredere poate fi o infracțiune continuă sau continuată, în funcție de
modalitatea de comitere în concret a elementului material;
1. însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, reprezintă: b. are ca termen de prescripție al răspunderii penale, același termen ca și la infrac­
a. furt sau furt calificat după caz; țiunea de furt simplu;
b. însușirea bunului găsit; c. ca și în cazul infracțiunii de furt, subiectul activ la abuz de încredere poate fi chiar
c. abuz de încredere; și proprietarul bunului;
d. o infracțiune simplă, în cazul căreia retragerea plângerii înlătură răspunderea penală. d. infracțiunea este mai gravă când a produs consecințe deosebit de grave.

2. Infracțiunea de abuz de încredere există în cazul în care făptuitorul își
însușește:
a. un bun mobil încredințat, de victimă, pentru transport;
b. și un bun imobil, prin natura lui;
c. o sumă de bani care îi fusese dată, de victimă, cu titlu de împrumut;
d. o sumă de bani înmânată, în vederea depunerii la bancă pe numele victimei.
3. Fapta inculpatului care primește de la partea vătămată un obiect spre
păstrare și la împlinirea termenului convenit refuză restituirea bunului, afirmând
în mod mincinos că nu l-a primit reprezintă:
a. infracțiunea de înșelăciune;
b. infracțiunea de furt prin omisiune;
c. infracțiunea de abuz de încredere, pentru care acțiunea penală se pune întotdeauna
în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
d. gestiune frauduloasă.
8. Sunt false afirmațiile:
a. obiectul material al infracțiunii de abuz de încredere nu poate avea o origine
ilicită;
b. urmarea imediată a infracțiunii de abuz de încredere poate să constea în produ­
cerea unei uzuri bunului mobil deținut;
c. în cazul infracțiunii de abuz de încredere se pot reține ambele cauze generale de
nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultatului;
d. în cazul infracțiunii de abuz de încredere detenția bunului mobil trebuie obliga­
toriu să fie încredințată cu un anume scop.
9. Obiectul material al infracțiunii de gestiune frauduloasă, îl poate constitui:
a. numai bunurile mobile;
b. și bunurile imobile;
c. niciodată o sumă de bani;
d. o universalitate de bunuri mobile și/sau imobile.
Infracțiuni contra patrimoniului 115
10. Subiect activ nemijlocit al infracțiunii de gestiune frauduloasă poate fi:
a. persoana care are în conservare bunurile;
b. persoana care are numai în administrare bunurile;
c. și persoana care are în folosință bunurile;
d. numai un gestionar sau un administrator la o persoană juridică.
11. Autor al infracțiunii de gestiune frauduloasă poate fi:
a. orice persoană al cărei patrimoniu este prejudiciat;
b. persoana căreia i s-au încredințat bunuri spre conservare sau administrare;
c. orice persoană fizică ce îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale;
d. și o persoană juridică.
12. în cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă:
a. subiectul activ este dublu calificat și anume funcționar și gestionar;
b. este suficient ca subiectul activ să fie numai gestionar;
c. nu este condiționată de producerea unui anume rezultat;
d. subiectul activ la gestiune frauduloasă poate fi și părintele care administrează
bunurile copiilor săi minori sau majori.
13. Gestiunea frauduloasă este mai gravă atunci când:
a. este comisă de administrator;
b. este comisă în scopul de a dobândi un folos patrimonial;
c. a produs consecințe deosebit de grave;
d. este comisă de către lichidatorul averii creditorului sau de către un reprezentant al
acestuia.
14. Există gestiune frauduloasă în variantă agravată atunci când:
a. pagubele simt pricinuite cu rea-credință, deci atunci când fapta este comisă cu
intenție directă;
b. fapta este săvârșită cu ocazia administrării bunurilor;
c. fapta este comisă de administratorul judiciar;
d. fapta este săvârșită cu ocazia conservării bunurilor.
15. La infracțiunea de gestiune frauduloasă, sunt adevărate afirmațiile:
a. ca și în cazul infracțiunii de abuz de încredere, la gestiunea frauduloasă proprie­
tarul bunurilor nu poate fi subiect activ al infracțiunii;
b. tentativa este posibilă și se pedepsește;
c. tentativa, deși posibilă, nu este incriminată; Q
d. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
numai în cazul formei tip, nu și în cazul agravantelor.
16. Tutorele care a sustras o parte din pensia de urmaș cuvenită minorilor
aflați sub tutela sa, se face vinovat de comiterea infracțiunii de:
a. gestiune frauduloasă;
b. abuz de încredere;
c. furt;
d. furt calificat, deoarece victima este un minor.
116 Drept penal. Partea specială
17. însușirea pe nedrept a unui bun mobil al altuia ajuns din eroare în posesia
făptuitorului, constituie:
a. abuz de încredere;
b. însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor;
c. furt prin inacțiune;
d. o infracțiune pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală.
18. Fapta aceluia care, cumpărând un autoturism, I-a înstrăinat, deși prin con­
tractul de vânzare-cumpărare se stipulase ca la plata integrală a prețului, cumpă­
rătorul poate dispune de acel bun, constituie infracțiunea de:
a. abuz de încredere;
b. înșelăciune;
c. furt.
19. Un bun mobil găsit, trebuie predat autorităților sau celui care l-a pierdut, în
termen de maxim:
a. 10 zile, calculate din momentul în care bunul a fost găsit;
b. 10 zile calendaristice;
c. 10 zile lucrătoare.
20. Sunt adevărate afirmațiile:
a. însușirea unui bun mobil al altuia, uitat într-un loc nu constituie infracțiunea de
însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor;
b. fapta șoferului de taxi care își însușește un bun mobil uitat în mașină reprezintă
infracțiunea de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor;
c. cel ce ia o poșetă lăsată temporar nesupravegheată, comite infracțiunea de furt;
d. persoana care ia de pe câmp un animal ce păștea, comite infracțiunea de însușirea
bunului găsit.
21. La infracțiunea de înșelăciune, urmarea imediată constă:
a. într-o stare de pericol cu privire la patrimoniul victimei;
b. într-o pagubă ce se produce în patrimoniul victimei;
c. în obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust;
d. într-o acțiune sau inacțiune.
22. La infracțiunea de înșelăciune:
a. obiectul material poate fi un bun mobil sau imobil;
b. elementul material constă întotdeauna într-o acțiune;
c. latura subiectivă a infracțiunii include scopul de a obține pentru altul un folos
material injust;
d. se reține în variantă agravată dacă se comite prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase.
Infracțiuni contra patrimoniului 117
23. Infracțiunea de înșelăciune:
a. are ca formă de vinovăție numai intenția directă;
b. nu exclude comiterea sa cu intenție depășită în varianta agravată;
c. este mai gravă atunci când a produs consecințe deosebit de grave;
d. absoarbe uzul de fals.
24. La infracțiunea de înșelăciune:
a. pentru consumare, aceasta nu este condiționată de producerea unei anumite urmări
imediate;
b. tentativa este posibilă și este incriminată;
c. are o agravantă comună cu violarea de domiciliu;
d. nu se poate reține ca circumstanță atenuantă legală, acoperirea integrală a preju­
diciului material cauzat prin infracțiune.
4. Distrugerea și tulburarea de posesie
1. Pentru a se reține infracțiunea de distrugere:
a. bunul distrus nu trebuie să fie al făptuitorului;
b. bunul distrus poate fi chiar proprietatea făptuitorului;
c. elementul material nu se poate comite și printr-o inacțiune;
d. este necesar ca fapta să se comită cu intenție, în oricare dintre formele sale.
2. Infracțiunea de distrugere a bunului propriu se poate comite și prin:
a. împiedicarea luării măsurilor de conservare a unui bun extrem de valoros;
b. incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public;
c. distrugerea unui bun care are o deosebită valoare pentru făptuitor;
d. neluarea măsurilor de conservare a unui bun mobil sau imobil.
3. Infracțiunea de distrugere a bunului propriu se poate comite:
a. prin împiedicarea luării măsurilor de conservare a unui bun care face parte din
patrimoniul cultural;
b. prin poluare fonică;
c. în forma distrugerii unui bun care nu are o deosebită valoare științifică, dar are o
valoare mare patrimonială;
d. și în formă continuată.
4. Infracțiunea de distrugere:
a. este o infracțiune de pericol concret;
b. se poate săvârși prin acțiune sau inacțiune;
c. este o infracțiune de rezultat;
d. nu se pedepsește dacă rămâne în stadiul de tentativă.
118 Drept penal. Partea specială
5. Urmarea imediată a infracțiunii de distrugere poate consta în:
a. crearea unei stări de pericol prin împiedicarea luării măsurilor de conservare sau
de salvare a unui bun;
b. distrugerea, ori aducerea în stare de neîntrebuințare în totalitate sau în parte a unui
bun aflat în patrimoniul public ori privat;
c. degradarea, dar numai a unui bun imobil;
d. o tulburare însemnată a activității unei persoane fizice sau juridice.
6. în cazul infracțiunii de distrugere:
a. elementul material este alternativ, format numai din acțiuni;
b. fapta nu se poate comite în nicio situație din culpă sau cu intenție depășită;
c. coautoratul este posibil în toate modalitățile faptice de comitere a elementului
material;
d. obiectul material îl poate reprezenta un bun mobil sau imobil.
7. Există infracțiunea de distrugere calificată:
a. când fapta a produs consecințe deosebit de grave;
b. când fapta a avut ca urmare un dezastru;
c. când se comite prin incendiere, explozie, sau prin orice mijloc și dacă prezintă
pericol public;
d. când are loc și moartea a cel puțin o persoană.
8. Infracțiunea de distrugere calificată:
a. se comite numai cu intenție depășită;
b. fiind o infracțiune complexă este susceptibilă de tentativă, dar se va aplica pe­
deapsa pentru fapta consumată;
c. se reține și atunci când fapta are ca urmare moartea unei persoane și vătămarea
corporală a alteia;
d. subiectul activ nemijlocit nu poate fi proprietarul bunurilor distruse.
9. Infracțiunea de distrugere calificată:
a. poate fi prescriptibilă sau imprescriptibilă;
b. poate intra în concurs ideal cu omorul calificat sau cu vătămarea corporală;
c. se poate comite în formă continuată;
d. este susceptibilă de desistare, dar nu și de împiedicarea producerii rezultatului.
10. în cazul infracțiunilor de distrugere:
a. forma de vinovăție este de natură a schimba încadrarea juridică a faptei;
b. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, cu excepția situației când bunul
aparține făptuitorului;
c. pluralitatea de subiecți pasivi va da naștere unei pluralități de infracțiuni;
d. sunt mai grave atunci când se comit pe timp de noapte.
Infracțiuni contra patrimoniului
11. Tentativa la infracțiunea de distrugere din culpă:
a. este posibilă, dar nu se pedepsește;
b. este incriminată;
c. nu este în niciun caz posibilă;
d. se sancționează ca și fapta consumată.
12. Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în
posesia altuia, constituie:
a. un litigiu civil, deoarece fapta nu este tipică;
b. tulburare de posesie, în forma tip;
c. tulburare de posesie, în forma agravată;
d. violare de domiciliu.
13. La infracțiunea de tulburare de posesie:
a. elementul material este reprezentat de acțiunea de pătrundere fără drept într-un
imobil;
b. tentativa este posibilă, dar nu este incriminată;
c. consumarea are loc instantaneu, la momentul intrării făptuitorului în imobil;
d. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
14. Obiectul material al infracțiunii de tulburare de posesie poate să fie:
a. un imobil, deoarece numai acesta poate fi ocupat;
b. un bun mobil sau imobil;
c. ocuparea fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia;
d. corpul unei persoane fizice.
15. Se va reține infracțiunea de tulburare de posesie:
a. atunci când făptuitorul refuză în mod categoric să iasă din casa victimei;
b. atunci când făptuitorul pătrunde fără drept^/în curtea altei persoane, staționând
acolo preț de o oră și jumătate;
c. și atunci când ocuparea, prin desființarea semnelor de hotar, vizează un teren
extravilan;
d. și atunci când făptuitorul intră și ocupă prin viclenie mașina victimei și doarme în
interior timp de 5 ore.
16. Infracțiunea de tulburare de posesie este tipică atunci când:
a. se comite prin violență sau amenințare;
b. se comite de două sau mai multe persoane împreună;
c. se comite prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat
în posesia altuia;
d. se comite chiar de către proprietarul imobilului, care nu se afla în posesia legitimă
a altei persoane.
119
CAPITOLUL III
INFRACȚIUNI PRIVIND AUTORITATEA
Șl FRONTIERA DE STAT
1. în cazul infracțiunii de ultraj, sunt adevărate următoarele afirmații:
a. faptele prevăzute în alin. (l)-(3), comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se
sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, al cărei maxim se
majorează cu jumătate;
b. faptele prevăzute în alin. (l)-(3), comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se
sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se
majorează cu jumătate;
c. faptele prevăzute în alin. (l)-(3), comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în
exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se
sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se
majorează cu o treime.
2. Se va reține infracțiunea de ultraj:
a. atunci când subiectul pasiv este un avocat sau executor judecătoresc în exercitarea
atribuțiilor de serviciu;
b. atunci când subiectul pasiv este un polițist, care nu se află în exercitarea atribu­
țiilor de serviciu, dar infracțiunea este comisă în legătură cu o asemenea faptă;
c. atunci când victima infracțiunii este un profesor universitar în timpul serviciului;
d. dacă fapta se comite numai cu intenție directă.
3. Infracțiunea de ultraj:
a. se reține într-o variantă agravantă specială atunci când sunt mai multe persoane
ultragiate;
b. se reține și atunci când se comit acțiuni de violență împotriva unui polițist ieșit la
pensie, dar pentru fapte îndeplinite în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu;
c. se poate reține și atunci când funcționarul aflat în exercitarea atribuțiilor de
serviciu își depășește aceste atribuțiuni;
d. nu se poate comite niciodată din culpă.
4. Infracțiunea de ultraj:
a. este, ca și infracțiunea de tâlhărie, întotdeauna o infracțiune complexă;
b. nu poate fi săvârșită în formă continuată;
c. uneori se poate comite și cu intenție depășită;
d. nu poate absorbi infracțiunea de viol.
Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat 121
5. Diferența dintre infracțiunea de ultraj și infracțiunea de ultraj judiciar
subzistă sub aspectul:
a. calității subiectului activ;
b. calității subiectului pasiv;
c. elementului material;
d. obiectului juridic generic.
6. X, soția lui Y polițist, merge la locul de muncă al soțului, intră în sediu și apoi
în biroul acestuia și îi aplică o serie de lovituri peste față pe motivul că acesta i-ar fi
fost infidel. Astfel:
a. X va răspunde numai pentru infracțiunea de violență în familie, deoarece lovirile
nu au legătură cu atribuțiile de serviciu ale soțului;
b. X va răspunde numai pentru infracțiunea de ultraj, deoarece acesta se afla în
exercițiul atribuțiilor de serviciu;
c. X va răspunde pentru un concurs ideal eterogen de infracțiuni;
d. acțiunea penală se va pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a soțului.
7. Precizați care dintre următoarele infracțiuni absorb infracțiunea de ame­
nințare:
a. infracțiunea de înșelăciune și violare de domiciliu;
b. infracțiunea de șantaj și ultraj;
c. infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și viol;
d. infracțiunea de ultraj și ultraj judiciar.
8. Sunt adevărate afirmațiile:
a. ultrajul poate fi o infracțiune prescriptibilă sau imprescriptibilă;
b. sub aspectul unității de infracțiune, ultrajul se poate comite ca: infracțiune simplă,
simplă colectivă, continuă, continuată, complexă și progresivă;
c. nu reprezintă o infracțiune de ultraj violarea, în scop de răzbunare, a fiicei poli­
țistului care a luat carnetul făptuitorului;
d. ultrajul nu poate intra în concurs ideal cu o altă infracțiune complexă, deoarece
aceasta din urmă este absorbită de ultraj.
9. Folosirea fără drept a unei calități oficiale, însoțită sau urmată de îndepli­
nirea vreunui act legat de acea calitate, reprezintă:
a. ultraj;
b. înșelăciune;
c. uzurpare de calități oficiale.
10. Infracțiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri se pedepsește:
a. numai când este comisă cu intenție, indiferent de formele sale;
b. numai când este comisă cu intenție directă;
c. și când este comisă din culpă.
11. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, este mai gravă dacă este comisă:
a. de un funcționar public cu atribuții de control;
b. de un funcționar public cu atribuții de conducere;
c. de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
CAPITOLUL IV
INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI
1. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. având în vedere că obiectul nedenunțării îl reprezintă infracțiunile contra vieții,
aceasta devine o infracțiune imprescriptibilă;
b. nedenunțarea se comite numai cu intenție;
c. nedenunțarea este o infracțiune omisivă improprie;
d. dacă la comiterea faptei, ce formează obiectul nedenunțării, au participat mai
multe persoane, acestea nu au obligația de denunțare.
2. în cazul infracțiunii de nedenunțare:
a. nu este posibil nici coautoratul nici tentativa;
b. are ca obiect nedenunțarea numai a infracțiunilor care au avut ca urmare moartea
unei persoane;
c. nedenunțarea comisă de concubin se pedepsește;
d. instigatorul și complicele la nedenunțare sunt asimilați autoratului la această
infracțiune.
3. Infracțiunea de nedenunțare:
a. comisă de soț nu se pedepsește;
b. nedenunțarea comisă de verișorul primar nu constituie infracțiune;
c. nedenunțarea comisă de un membru de familie, va antrena reținerea unei cir­
cumstanțe atenuante speciale;
d. poate intra în concurs real eterogen cu infracțiunea de mărturie mincinoasă sau
influențarea declarațiilor, referitoare la același făptuitor și la aceeași faptă.
4. Fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei in­
fracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile nu sesi­
zează de îndată organul de urmărire penală, constituie infracțiunea de:
a. nedenunțare, prevăzută în art. 266 C. pen.;
b. nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale, prevăzută în art. 410
C. pen.;
c. omisiunea sesizării, prevăzută în art. 267 C. pen.;
d. obstructionarea justiției, prevăzută în art. 271 C. pen.
5. Inducerea în eroare a organelor judiciare se poate realiza prin:
a. învinuire mincinoasă făcută prin denunț sau plângere;
b. ticluirea de probe mincinoase în vederea apărării;
c. producerea de probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte.
Infracțiuni contra înfăptuiriijustiției 123
6. Sunt adevărate afirmațiile:
a. fapta de a ticlui probe nereale în sprijinul unei învinuiri nedrepte reprezintă infrac­
țiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în forma asimilată;
b. fapta de a produce probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte reprezintă
infracțiunea de mărturie mincinoasă;
c. nedenunțarea și omisiunea sesizării se comit numai printr-o inacțiune;
d. inducerea în eroare a organelor judiciare are o cauză de nepedepsire identică cu
cea de la mărturie mincinoasă.
7. Nu reprezintă infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare:
a. sesizarea organului competent cu o infracțiune, care la acea data era prescrisă;
b. fapta aceluia care a sesizat directorul unei societăți comerciale, la care lucra partea
vătămată, în legătură cu unele sustrageri de materiale de construcții, pe care aceasta le-ar
fi comis în cursul lunii anterioare la locul de muncă;
c. fapta aceluia care în momentul sesizării organelor judiciare avea certitudinea că
persoana acuzată nu era autorul infracțiunii ce formează obiectul sesizării.
8. Ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul
comiterii infracțiunii, constituie:
a. tăinuire;
b. complicitate morală;
c. favorizarea făptuitorului;
d. o infracțiune ce poate antrena aplicarea unei pedepse ce nu poate fi mai mare
decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă de autor.
9. Fapta constând în distrugerea unor procese-verbale de constatare a unui
accident rutier și a probelor biologice recoltate pentru analiză, întrunește elemen­
tele constitutive ale infracțiunii de: fr"
a. favorizarea făptuitorului;
b. tăinuire;
c. sustragere sau distrugerea de înscrisuri;
d. sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
10. Elementul material al infracțiunii de tăinuire poate consta în:
a. transformarea unui bun, cunoscând că acesta provine din săvârșirea unei fapte
prevăzută de legea penală;
b. sustragerea unui bun, cunoscând că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevă­
zută de legea penală;
c. pretinderea unui bun, cunoscând că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevă­
zută de legea penală;
d. înlesnirea valorificării unui bun, cunoscând că acesta provine din săvârșirea unei
fapte prevăzută de legea penală.
124 Drept penal. Partea specială
11. în cazul tăinuirii:
a. pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de
lege pentru fapta săvârșită de autor;
b. pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât aceea care s-a aplicat
autorului faptei din care provine bunul;
c. pedeapsa aplicată tăinuitorului se reduce dacă pentru autorul faptei din care
provine bunul s-au reținut circumstanțe atenuante;
d. pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea din care provine bunul tăinuit.
12. în cazul infracțiunii de tăinuire, înțelegerea între tăinuitor și autorul faptei
din care provine bunul este:
a. numai posterioare infracțiunii principale;
b. concomitentă infracțiunii principale;
c. anterioară infracțiunii principale;
d. expresă sau tacită, anterioară sau concomitentă infracțiunii principale.
13. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. forma de vinovăție cu care se poate comite tăinuirea poate fi intenția directă sau
indirectă;
b. infracțiunea din care provine bunul tăinuit poate fi de orice natură, chiar și una de
corupție sau contra patrimoniului;
c. tăinuirea comisă de un membru de familie se sancționează cu o pedeapsă redusă la
jumătate;
d. nu se pedepsește tăinuirea comisă de cumnatul autorului faptei penale de la care
provine bunul.
14. Nu se pedepsește niciodată tăinuirea comisă de:
a. soț, indiferent dacă aceștia locuiesc sau nu împreună;
b. fratele autorului faptei din care provine bunul;
c. socrii celui care a comis fapta din care provine bunul;
d. nașii sau finii celui care a comis fapta din care provine bunul.
15. înlesnirea valorificării unui bun, cunoscând că bunul provine din comiterea
unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea
pentru sine sau pentru altul a unui folos material constituie:
a. favorizarea făptuitorului;
b. tăinuire, în formă calificată, datorită scopului urmărit;
c. complicitate;
d. tăinuire în formă simplă.
16. Fapta inculpatului de a se înțelege cu autorul unui furt, după săvârșirea de
către acesta a infracțiunii, de a-1 ajuta să vândă bunurile sustrase și de a împărți
prețul obținut constituie:
a. complicitate materială la infracțiunea de furt;
b. infracțiunea de tăinuire;
c. infracțiunea de favorizarea infractorului.
Infracțiuni contra înfăptuirii justiției 125
17. într-o seară inculpații X și Y au sustras păsări din domiciliul unei persoane,
pe care imediat după aceea le-au dus în locuința inculpatei Z, căreia cu acest prilej
i-au spus că sunt furate, iar aceasta le-a dat pentru ele sume modice de bani.
Inculpații X și Y i-au spus inculpatei Z că în viitor vor sustrage și alte păsări, pe
care i le vor vinde acesteia, lucru care, de altfel, s-a întâmplat încă de 3 ori. în
raport de normele de incriminare, inculpata va răspunde penal pentru:
a. o infracțiune de tăinuire, săvârșită în mod continuat;
b. complicitate la infracțiunea de furt, comisă în mod continuat;
c. o infracțiune de tăinuire și complicitate de furt, comisă în formă continuată;
d. un concurs real eterogen de infracțiuni, fără conexitate.
18. Elementele comune ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului și tăinuire
sunt:
a. acestea pot fi comise și concomitent cu infracțiunile la care se referă;
b. nu se pedepsesc atunci când sunt comise de un membru de familie, având aceeași
cauză specială de nepedepsire;
c. pedeapsa aplicată în cazul acestor două infracțiuni poate fi mai mare decât
pedeapsa aplicată autorului faptei din care provine bunul sau pedeapsa prevăzută de lege,
raportat la infracțiunea la care se referă;
d. amândouă se prescriu în termen de 5 ani.
19. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni fapta săvârșită de un mem­
bru de familie nu se pedepsește:
a. la infracțiunea de nedenunțare și de favorizarea făptuitorului;
b. la infracțiunea de tăinuire și loviri sau alte violențe;
c. la infracțiunea de favorizarea făptuitorului și mărturia mincinoasă.
20. Infracțiunea de mărturie mincinoasă, poate fi comisă într-o cauză:
a. numai civilă sau penală în care se ascultă martori;
b. disciplinară, în care se ascultă martori;
c. orice altă cauză în care se ascultă martori.
21. Infracțiunea de mărturie mincinoasă:
a. este o infracțiune de pericol abstract;
b. este o infracțiune de pericol concret;
c. este o infracțiune de rezultat, pedepsindu-se doar dacă pe baza ei s-a pronunțat o
soluție de către organul judiciar;
d. devine imprescriptibilă dacă mărturia mincinoasă se referă la o infracțiune
imprescriptibilă.
22. Martorul care, în fața instanței, face cu intenție afirmații mincinoase pri­
vitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat nu se pedepsește pentru
săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă dacă își retrage mărturia:
a. într-o cauză penală, mai înainte de a se produce arestarea inculpatului;
b. într-o cauză penală, chiar și după arestarea inculpatului, dar înainte de pronunțarea
unei hotărâri definitive;
126 Drept penal. Partea specială
c. în cauzele civile, mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre definitivă;
d. în alte cauze, mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre.
23. La infracțiunea de mărturie mincinoasă, subiectul activ poate fi:
a. orice persoană care face afirmații mincinoase în fața instanței de judecată;
b. martorul, ascultat într-o cauză penală sau civilă;
c. orice persoană, care face declarații ce nu corespund adevărului în fața organului
judiciar;
d. expertul chemat să realizeze o expertiză într-o cauză civilă.
24. Infracțiunea de mărturie mincinoasă:
a. se poate reține în orice procedură în care se ascută martori;
b. are întotdeauna un subiect activ nemijlocit calificat;
c. nu se poate comite și printr-o inacțiune;
d. nu poate avea un obiect juridic complex.
25. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. niciodată nu se poate reține coautoratul la infracțiunea de mărturie mincinoasă;
b. mărturia mincinoasă se deosebește de falsul în declarații prin raportare la calitatea
subiectului pasiv;
c. se va reține în variantă atenuantă atunci când făptuitorul își retrage mărturia min­
cinoasă înainte de arestarea inculpatului;
d. persoana incriminată nu poate comite în propria cauză o mărturie mincinoasă.
26. Lovirea sau orice alte acte de suferințe fizice exercitate de un polițist, care
nu se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiunea de:
a. purtare abuzivă, în varianta agravată;
b. lovirea sau alte violențe, chiar și în forma tip;
c. cercetare abuzivă;
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea preala­
bilă a persoanei vătămate.
27. Supunerea unei persoane la executarea unei măsuri de siguranță sau edu­
cative, în alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale, constituie:
a. supunerea la rele tratamente;
b. represiune nedreaptă;
c. cercetare abuzivă;
d. tortura.
28. X, procuror, în cadrul unei anchete îi aplică lui Y, persoană cercetată
pentru infracțiunea de omor, mai multe lovituri în zona ficatului, pe o perioadă
îndelungată, acesta fiind în arest preventiv, în scopul de a obține de la această
persoană informații de natură a-i dovedi vinovăția. Astfel, X va răspunde pentru:
a. infracțiunea de purtare abuzivă;
b. infracțiunea de supunere la rele tratamente;
c. infracțiunea de tortură;
d. infracțiunea de cercetare abuzivă.
Infracțiuni contra înfăptuirii justiției 127
29. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. subiectul activ la infracțiunea de tortură este dublu calificat;
b. infracțiunea de tortură se poate comite numai cu intenție în ambele forme ale sale;
c. infracțiunea de tortură nu absoarbe și infracțiunea de lovituri sau vătămări cauza­
toare de moarte, acestea reținându-se în concurs;
d. poate avea un mobil identic cu cel al infracțiunii de abuz în serviciu.
30. Infracțiunea de tortură:
a. nu se poate comite cu intenție depășită, deoarece aceasta este condiționată de un
anume scop;
b. este întotdeauna o infracțiune complexă;
c. este o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul;
d. poate fi prescriptibilă sau imprescriptibilă.
31. Infracțiunea de tortură este mai gravă atunci când:
a. a produs una din urmările prevăzute de art. 193 C. pen.;
b. a produs una dintre urmările prevăzute de art. 194 C. pen.;
c. a avut ca urmare moartea victimei;
d. se comite de două sau mai multe persoane împreună.
32. Subiect activ ai infracțiunii de represiune nedreaptă poate fi:
a. un judecător;
b. un procuror;
c. persoana vătămată, dacă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale este necesară
plângerea prealabilă a acesteia.
33. Fapta de a condamna o persoană știind că este nevinovată, constituie:
a. abuz în serviciu, în formă calificată; j
b. supunerea la rele tratamente;
c. represiunea nedreaptă, în formă calificată;
d. întotdeauna o infracțiune complexă.
34. Infracțiunea de evadare:
a. este mai gravă atunci când se comite de două sau mai multe persoane împreună;
b. se consumă în momentul în care persoana deținută reușește să iasă din curtea
penitenciarului chiar și cu un singur picior, fiind surprinsă în acel moment de un gardian;
c. poate da naștere unei pluralități intermediare de infracțiuni sau a oricărei forme de
recidivă.
35. Infracțiunea de evadare:
a. nu poate constitui cel de-al doilea termen al unei recidive postexecutorii;
b. nu poate da naștere unui concurs de infracțiuni;
c. poate da naștere la toate cele trei forme ale pluralității de infracțiuni, inclusiv
concursului ideal de infracțiuni;
d. poate fi comisă în coautorat.
128 Drept penal. Partea specială
36. Infracțiunea de evadare, varianta agravantă se reține dacă:
a. fapta este comisă prin folosirea de violențe;
b. fapta este săvârșită în timpul nopții;
c. fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
d. fapta este comisă de către o persoană înarmată.
37. Sunt adevărate afirmațiile:
a. nu pot fi autori la infracțiunea de evadare minorii care pleacă în mod nepermis
dintr-un centru de reeducare sau cei care părăsesc tot în același mod instituția în care
execută măsura de siguranță a internării medicale;
b. este autor al infracțiunii de evadare și cel care părăsește în mod nepermis arestul
preventiv;
c. nu se poate reține complicitatea la evadare, căci aceasta este o infracțiune
distinctă;
d. evadarea se reține în concurs cu infracțiunile de loviri sau ale violențe, vătămarea
corporală sau amenințarea.
38. Pedeapsa pentru infracțiunea de evadare:
a. poate fi suspendată sub supraveghere;
b. nu poate fi mai mare decât pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care s-a
dispus condamnarea din care făptuitorul evadează;
c. se contopește cu restul de pedeapsă rămas neexecutat;
d. se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsa ce se execută.
39. Constituie infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești:
a. împiedicarea unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri
judecătorești;
b. sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță constând în obligarea la trata­
ment medical sau internarea medicală;
c. împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești prin notificarea către organul
de executare a refuzului de a executa;
d. refuzul de a executa o pedeapsă complementară.
 130 Drept penal. Partea specială

b. a fost săvârșită infracțiunea de luare de mită, deoarece inculpata, în calitatea sa de

CAPITOLUL V
membru în comisia de examinare, putea influența rezultatul examinării;
INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE Șl DE SERVICIU c. a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece inculpata și-a încălcat
atribuțiile de serviciu;
d. se va reține un concurs de infracțiuni dintre luare de mită și abuz în serviciu.
1. Infracțiuni de corupție
6. Infracțiunea de luare de mită:
1. Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de luare de mită trebuie să fie: a. nu se poate comite în coautorat, deoarece subiectul activ nemijlocit este circum-
a. un funcționar cu atribuții de conducere sau de control; stanțiat;
b. se poate comite și în formă continuată;
b. un funcționar public;
c. cunoaște și o cauză specială de neimputabilitate;
c. un funcționar public, care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității
d. se comite numai cu intenție directă.
de stat;
d. numai o persoană fizică, nu și una juridică.
7. La infracțiunea de luare de mită:
a. tentativa, deși posibilă nu este incriminată;
2. Fapta persoanei care primește bani sau orice alte foloase ulterior îndeplinirii b. tentativa nu este posibilă, fiind o infracțiune cu consumare anticipată;
actului pe care era obligat să-1 efectueze în temeiul funcției sale, însă ca urmare a c. tentativa se pedepsește între limitele prevăzute de lege pentru fapta consumată,
unei înțelegeri anterioare, referitoare la primirea acestora, constituie: reduse la jumătate;
a. infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece nu a existat o înțelegere prealabilă între d. nu identificăm un obiect material.
subiecți;
b. infracțiunea de luare de mită, în formă atenuată; 8. In cazul infracțiunii de luare de mită:
c. infracțiunea de luare de mită; a. se confiscă numai bunurile efectiv primite, sau echivalentul acestora;
d. o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ci de cea contravențională. b. subiect activ nu poate fi în niciun caz avocatul;
c. aceasta este o infracțiune de rezultat, obiectul material fiind reprezentat de bani,
3. Elementul material al infracțiunii de luare de mită poate consta în: bunuri sau alte foloase;
a. acceptarea tacită de foloase; d. se aplică obligatoriu și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
b. primirea de bani sau alte foloase cu titlu de împrumut; drepturi.
c. nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin;
d. comiterea uni act legal. 9. în cazul infracțiunii de luare de mită:
a. aceasta nu este condiționată de vreo atitudine a persoanei de la care se solicită
4. Dacă funcționarul corupt, în scopul de a satisface solicitarea mituitorului nu mita;
îndeplinește un act privitor la îndatoririle lui de serviciu, iar această neîndeplinire b. subiect activ nemijlocit nu poate fi în niciun caz o persoană juridică;
c. nu are un element material similar cu cel al infracțiunii de trafic de influență;
constituie prin ea însăși o infracțiune:
d. nu se reține în modalitatea acceptării promisiunii de foloase în mod indirect
a. luarea de mită va intra în concurs cu respectiva infracțiune;
pentru a altă persoană.
b. luarea de mită absoarbe respectiva infracțiune, devenind o infracțiune complexă;
c. luarea de mită se reține în variantă agravată.
10. Infracțiunea de dare de mită:
a. este condiționată pentru consumarea sa de existența infracțiunii de luare de mită;
5. Inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, b. se poate comite numai înainte sau în timpul îndeplinirii actului de către funcțio­
reținându-se că îndeplinea funcția de șef al serviciului personal, calitate în care a narul corupt;
pretins și primit o sumă de bani pentru a ajuta o persoană să se angajeze. Totuși, c. cunoaște o cauză specială de neimputabilitate și una de nepedepsire;
inculpata a susținut că fapta reținută nu întrunește elementele constitutive ale d. se comite numai cu intenție directă.
infracțiunii de luare de mită, deoarece nu avea atribuții de angajare a personalului,
aceasta efectuându-se de directorul unității. Având în vedere că, potrivit fișei pos­ 11. în cazul infracțiunii de dare de mită:
tului, între obligațiile ce reveneau inculpatei, în calitate de șef al serviciului per­ a. nu se confiscă bunurile promise;
sonal, era și aceea de a face parte din comisia de examinare, în speță: b. când mita se dă mai multor persoane, se va reține un concurs real sau ideal de
a. se impune achitarea inculpatei, deoarece directorul avea ultimul cuvânt; infracțiuni;

Infracțiuni de corupție și de serviciu
c. când mita se dă mai multor persoane, se va putea reține o infracțiune unică, în
anumite situații;
d. nu se poate comite în formă continuată.
12. Infracțiunea de trafic de influență:
a. are un subiect activ necircumstanțiat;
b. se poate comite și printr-o inacțiune, respectiv prin nerespingerea unei promisiuni;
c. poate avea ca urmare imediată o pagubă patrimonială;
d. se poate reține în concurs cu infracțiunea de luare și dare de mită.
13. Fapta inculpatului care pretextând că îl va recompensa pe un funcționar,
după ce acesta a efectuat un act în cadrul atribuțiunilor sale de serviciu a cerut
reclamantului un bun pe care și l-a însușit, reprezintă infracțiunea de:
a. trafic de influență;
b. abuz în serviciu;
c. luare de mită.
14. Latura obiectivă în cazul infracțiunii de trafic de influență, implică deter­
minarea funcționarului:
a. să facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu;
b. să nu facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu;
c. să facă un act ce nu intră în atribuțiunile sale de serviciu.
15. Subiect activ nemijlocit al infracțiunii de trafic de influență:
a. poate fi numai un funcționar care are influență asupra altuia;
b. poate fi orice persoană care lasă să se creadă că are o influență asupra unui
funcționar;
c. poate fi și un funcționar public cu atribuții de conducere;
d. nu poate fi soțul funcționarului pe^lângă care se intervine.
16. Elementul material al infracțiunii de trafic de influență, se poate realiza
prin:
a. primirea de bani și/sau alte foloase;
b. pretinderea de bani sau alte foloase;
c. acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, dar numai când acestea
sunt destinate făptuitorului.
17. Dispozițiile art. 289-292 C. pen., referitoare la funcționarii publici, se aplică
și celorlalți funcționari, cu precizarea că în acest caz:
a. limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/2;
b. limitele speciale ale pedepsei se pot reduce cu 1/4;
c. limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3;
d. limitele speciale ale pedepsei se pot reduce cu minim 1/3.
132 Drept penal. Partea specială
131
18. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni subzistă o cauză specială de
nepedepsire:
a. la infracțiunile de luare și dare de mită;
b. la infracțiunile de dare de mită și mărturie mincinoasă;
c. la infracțiunile de mărturie mincinoasă și fals în declarații.
2. Infracțiuni de serviciu
1. Pot constitui obiect material al infracțiunii de delapidare:
a. banii sau alte valori;
b. plusurile create în gestiune;
c. numai bunurile mobile, corporale.
2. Poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de delapidare:
a. directorul și contabilul șef;
b. un funcționar cu atribuții de administrare sau gestiune;
c. doar un funcționar public;
d. orice persoană fizică ce îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale.
3. în cazul infracțiunii de delapidare:
a. subiect activ nemijlocit poate fi un funcționar public sau funcționar, care este
însărcinat cu gestiunea sau administrarea bunurilor unei persoane juridice de drept public
sau privat;
b. subiect pasiv al infracțiunii de delapidare poate fi o persoana juridică de drept
privat sau o persoană juridică de drept public;
c. subiectul pasiv nu poate fi o persoană fizică;
d. elementul material poate consta în distrugerea unor valori pe care le făptuitorul le
administrează sau gestionează.
4. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni subiectul activ nemijlocit este
dublu calificat:
a. gestiune frauduloasă și luare de mită;
b. delapidare și uciderea copilului nou-născut de către mamă;
c. tortura și abuzul în serviciu;
d. înalta trădare și falsul intelectual.
5. Elementul material în cazul infracțiunii de delapidare se poate realiza prin:
a. însușirea de bani ori traficarea de valori;
b. folosirea de valori sau alte bunuri;
c. distrugerea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau administrate;
d. primirea, traficarea, folosirea bunurilor gestionate sau administrate.
Infracțiuni de corupție și de serviciu ' 133 134 Drept penal. Partea specială

6. Fapta administratorului asociației de proprietari de însușire, folosire sau se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu asupra unui coleg de serviciu cu autorul, care
traficare în interesul său sau pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le este și acesta un funcționar public cu autoritate de stat și care se afla în exercitarea atri­
administrează constituie infracțiunea de: buțiilor sale de serviciu;
a. furt, în formă continuată; d. purtarea abuzivă se poate comite și de către o persoană juridică, în toate formele
b. abuz de încredere; de participație.
c. delapidare.
12. Sunt false afirmațiile:
7. Fapta profesorului care, în timpul cursului, adresează unui student injurii, a. urmarea imediată, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu poate consta într-o
va răspunde penal pentru infracțiunea de: tulburare însemnată a bunului mers al unui organ de stat;
a. purtare abuzivă, în forma de bază; b. în cazul infracțiunii de abuz în serviciu tentativa este posibilă și este incriminată,
b. abuz în serviciu; datorită caracterului său complex;
c. fapta nu este prevăzută de legea penală; c. purtarea abuzivă se poate comite în formă continuată;
d. uzurparea funcției d. purtarea abuzivă nu este condiționată de vreun mobil sau scop.

8. Infracțiunea de purtare abuzivă: 13. în cazul infracțiunii de abuz în serviciu:

a. este întotdeauna o infracțiune complexă; a. putem identifica un obiect juridic complex;
b. poate absorbi și infracțiunea de vătămare corporală; b. se incriminează în forma asimilată acele fapte de discriminare;
c. pentru forma tip, subzistă principiul oficialității procesului penal; c. aceasta nu se va reține în cazul profesorului care refuză în mod nejustificat să
d. se poate comite și în mod continuat. treacă în catalog nota de la examen a unui student.

9. în cazul infracțiunii de purtare abuzivă: 14. în cazul infracțiunii de abuz în serviciu:

a. pluralitatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei singure infracțiuni în formă
calificată;
b. pluralitatea de subiecți pasivi secundari dă naștere unei pluralități de infracțiuni;
c. nu este absorbită de infracțiunea de tortură;
d. poate fi comisă și cu intenție depășită.
10. în cazul infracțiunii de purtare abuzivă:
a. participația penală este posibilă în toate formele sale;
b. subiectul activ nemijlocit poate fi funcționarul sau orice alt salariat aflat în exer­
cițiul atribuțiilor de serviciu;
c. se absoarbe infracțiunea de loviri sau alte acte violente și în acest caz este
necesară plângerea prealabilă a persoanei fizice vătămate;
d. aceasta nu este absorbită de infracțiunea de cercetare abuzivă.
11. Sunt adevărate afirmațiile:
a. când fapta se comite prin gesturi jignitoare, nu se poate reține infracțiunea de
purtare abuzivă;
b. dacă făptuitorul nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci este în con­
cediu, dar lovește o persoană cu care a avut o altercație în timpul programului său de
lucru, fapta va fi reținută tot ca purtare abuzivă;
c. se va reține un concurs ideal eterogen format din două infracțiuni complexe,
atunci când purtarea abuzivă se comite printr-o acțiune de lovire de către o persoană ce
a. aceasta se va reține în concurs ideal cu luarea de mită, în cazul medicului care
primește o sumă de bani pentru o intervenție chirurgicală;
b. se va interzice dreptul profesorului de a mai preda, ca pedeapsă complementară,
în cazul în care acesta refuză să primească la examen un student pe motiv că este
homosexual și că acest lucru este în antiteză cu morala pe care o cere viitoarea funcție
pentru care studentul se pregătește;
c. se va reține un concurs de infracțiuni dacă funcționarul public, prin atitudinea sa,
lezează interesele legale a cel puțin două persoane.
15. Când infracțiunea de neglijență în serviciu este comisă de un funcționar
care nu are calitatea de funcționar public:
a. limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime;
b. limitele speciale ale pedepsei se pot reduce cu cel mult o treime;
c. suntem în prezența unei cauze speciale obligatorii de atenuare a pedepsei;
d. legea penală nu prevede nimic în acest sens.
16. în cazul infracțiunii de neglijență în serviciu:
a. nu se poate comite niciodată în formă continuată;
b. forma de vinovăție cu care se comite fapta este expres prevăzută de lege;
c. nu se poate comite printr-o acțiune, ci numai prin inacțiune;
d. este o infracțiune de pericol concret.
Infracțiuni de corupție și de serviciu
YJ. Infracțiunea de deturnare de fonduri:
a. există, indiferent dacă s-a produs ori nu o pagubă unei instituții de stat;
b. există, numai dacă s-a produs o perturbare a activității economico-fînanciare a
unei instituții de stat;
c. există numai dacă s-a produs o perturbare a activității economico-fînanciare sau
dacă s-a produs o pagubă unei instituții de stat.
18. Tentativa nu se pedepsește:
a. la toate infracțiunile de serviciu care sunt susceptibile de element material alternativ;
b. la inducerea în eroare a organelor judiciare;
c. la mărturie mincinoasă.
19. Poate să constituie infracțiune de rezultat:
a. purtarea abuzivă în forma de bază;
b. abuzul în serviciu și neglijența în serviciu;
c. violarea secretului corespondenței.
135
CAPITOLUL VI
INFRACȚIUNI DE FALS
1. Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale poate fi săvârșită:
a. de către orice persoană fizică responsabilă penal sau de către o persoană juridică;
b. numai de către un funcționar public;
c. și de către un funcționar, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
d. numai de către un funcționar, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
2. Elementul material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale:
a. constă în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, prin con­
semnarea unor fapte sau împrejurări neadevărate ori neconsemnarea unor date sau
împrejurări;
b. poate consta în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a
subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod;
c. se reține și atunci când se folosește un înscris oficial în vederea producerii de con­
secințe juridice;
d. se poate comite și în formă continuată.
3. Pentru existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale:
a. este necesar ca subiectul activ să fie un funcționar;
b. este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs consecințe juridice;
c. nu este necesar ca înscrisul să fie folosit;
d. trebuie ca înscrisul să fie de natură a produce consecințe juridice.
4. Acțiunea de întocmire a unei „copii” a unui act oficial inexistent:
a. poate reprezenta infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
b. poate reprezenta infracțiunea de fals intelectual;
c. nu poate reprezenta o infracțiune;
d. este o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
5. Falsificarea unei diplome de licență, urmată de folosirea acesteia cu prilejul
înscrierii la un concurs național, va antrena răspunderea penală a făptuitorului
pentru:
a. singură infracțiune de fals în formă continuată;
b. un concurs real eterogen de infracțiuni;
c. o infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale.
6. La infracțiunea de fals intelectual:
a. nu este posibil coautoratul;
b. elementul material nu se poate realiza prin omisiune;
c. tentativa este posibilă și se pedepsește;
d. se aseamănă cu infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prin aceea că
aceasta din urmă se poate comite și ea de către un funcționar public în exercitarea atri­
buțiilor de serviciu.
Infracțiuni de fals’137
7. în cazul infracțiunii de fals intelectual:
a. alterarea privește materialitatea înscrisului;
b. alterarea privește conținutul actului;
c. alterarea poate fi și ulterioară întocmirii actului;
d. se pot preciza mai multe împrejurări neadevărate în conținutul aceluiași act, fără
ca acest lucru să afecteze unitatea de infracțiune.
8. Infracțiunea de fals intelectual:
a. poate avea ca subiect activ nemijlocit numai o persoană cu studii superioare;
b. se referă numai la falsificarea actelor de studii;
c. se săvârșește numai cu prilejul întocmirii actului oficial;
d. impune aplicarea unei pedepse complementare, constând în interzicerea dreptului
persoanei de a mai ocupa funcția pe care o avea făptuitorul în momentul comiterii
infracțiunii.
9. Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de fals intelectual poate fi:
a. brice funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
b. numai un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
c. un funcționar cu atribuții de control;
d. și unul plural, caz în care se poate reține o circumstanță agravantă legală cu
caracter general.
10. Infracțiunea de fals intelectual, sub aspectul elementului material se poate
săvârși prin:
a. acțiuni sau inacțiuni;
b. falsificarea înscrisului oficial numai cu prilejul întocmirii acestuia;
c. alterarea înscrisului în orice mod; ,
d. falsificarea semnăturii funcționarului care trebuia să întocmească actul.
11. Falsul intelectual săvârșit prin omisiunea de a insera într-un înscris oficial
unele date sau împrejurări se poate săvârși sub aspectul subiectiv:
a. atât cu intenție directă cât și indirectă;
b. niciodată din culpă;
c. numai cu intenție directă, fiind prevăzută în mod expres de textul de lege.
12. Falsul material în înscrisuri sub semnătură privată:
a. se poate comite și în formă continuată;
b. are ca rezultat numai crearea unei stări de pericol;
c. poate avea ca urmare atât crearea unei stări de pericol cât și o vătămare a inte­
reselor unei persoane;
d. se reține ori de câte ori se falsifică un testament.
13. La infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată:
a. tentativa este posibilă numai în forma întreruptă și se pedepsește;
b. tentativa este posibilă, dar nu se pedepsește;
138 Drept penal. Partea specială
c. se reține și atunci când se contraface un înscris emis de o unitate bancară din mediul
privat, nu și atunci când se alterează un înscris emis de Banca Națională a României;
d. există întotdeauna un obiect material.
14. Sunt adevărate afirmațiile:
a. din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată se poate săvârși prin contrafacerea sau alterarea scrierii ori a subscrierii;
b. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe înșelăciunea,
deoarece prima are un element material cumulativ, fiind format și din folosirea lui sau
încredințarea actului altei persoane spre folosire;
c. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se consumă în momentul
finalizării activității de falsificare a actului și prezentarea acestuia unui prieten pentru a se
lăuda cu fapta sa;
d. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată poate viza și un ordin de
plată sau un contract de asistență juridică, precum și împuternicirea avocațială.
15. Pentru existența infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură
privată:
a. este suficient să se realizeze contrafacerea scrierii sau alterarea înscrisului;
b. este obligatoriu ca falsificarea înscrisului să fie urmată de folosirea acestuia;
c. trebuie să producă o anumită consecință juridică;
d. este necesar ca actul să nu fie autentificat la notar.
16. Falsificatorul unui înscris sub semnătură privată, dacă îl încredințează altei
persoane spre folosire, va răspunde:
a. pentru un concurs de infracțiuni;
b. pentru instigare la infracțiunea de uz de fals;
c. numai pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
17. Folosirea unui înscris sub semnătură privată de către cel care a falsificat un
asemenea înscris constituie:
a. un concurs real eterogen de infracțiuni;
b. o infracțiune de uz de fals;
c. numai o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
d. o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea preala­
bilă a persoanei vătămate.
18. Folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat de către o persoană,
alta decât falsificatorul acelui înscris, constituie:
a. o infracțiune de uz de fals;
b. o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
c. complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Infracțiuni de fals 139
19. Obiectul material al infracțiunii de uz de fals poate fi:
a. doar un înscris oficial;
b. doar un înscris sub semnătură privată;
c. un înscris oficial sau un înscris sub semnătură privată, care a fost alterat și nu
contrafăcut.
20. în cazul infracțiunii de uz de fals:
a. pedeapsa prevăzută de lege este mai mică, dacă înscrisul falsificat și folosit este
sub semnătură privată;
b. pedeapsa prevăzută de lege este mai mare dacă înscrisul falsificat folosit este
oficial;
c. pedeapsa prevăzută de lege este aceeași, indiferent dacă înscrisul este oficial ori
sub semnătură privată.
21. Infracțiunea de fals în declarații se consideră a fi consumată când:
a. declararea necorespunzătoare a adevărului se face în fața unui organ de stat;
b. este necesar ca declararea necorespunzătoare a adevărului să se facă în vederea
producerii unei consecințe juridice;
c. este necesar ca, potrivit legii, declarația necorespunzătoare adevărului să fi produs
consecințe juridice.
22. Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de fals în declarații:
a. poate fi martorul, expertul sau interpretul;
b. este persoana care face în public declarații necorespunzătoare adevărului;
c. poate fi orice persoană, capabilă să facă declarații producătoare de consecințe
juridice <_ '
d. nu poate fi unul plural, nefiind posibil coautoratul.
23. Infracțiunea de fals în declarații:
a. are ca obiect material înscrisul în care se consemnează declarația;
b. se reține și atunci când făptuitorul face un denunț calomnios la organul competent
pe numele vecinului său;
c. are ca obiect material acțiunea de a face declarații necorespunzătoare adevărului;
d. se deosebește de infracțiunea de mărturie mincinoasă prin calitatea subiectului
activ nemijlocit.
24. încredințarea unui înscris care servește pentru dovedirea stării civile altei
persoane, spre a fi folosit fără drept constituie:
a. infracțiunea de fals privind un înscris sub semnătură privată;
b. infracțiunea de fals privind identitatea;
c. instigare la infracțiunea de uz de fals;
d. instigare la infracțiunea de uz de fals sau înșelăciune după caz.
140 Drept penal. Partea specială
25. Din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de fals privind identitatea se
săvârșește prin:
a. atribuirea unei identități false altei persoane;
b. declararea necorespunzătoare a identității, făcută într-un club de noapte pentru a
impresiona o persoană de sex feminin, deoarece făptuitorul profita de asemănarea sa cu
un actor celebru;
c. încredințarea unui înscris pentru identificare, spre a fi folosit fără drept;
d. prezentarea unui cadru didactic în fața studenților atât cu numele actual, cât și cu
numele anterior, pentru o mai bună identificare a sa.
26. Cel care primește de la o altă persoană un înscris, care servește pentru legi­
timare și nu-i aparține, spre a fi folosit fără drept:
a. nu răspunde penal;
b. răspunde penal pentru fals privind identitatea în modalitatea asimilată prevăzută
în art. 327 alin. 2 C. pen.;
c. este complice la infracțiunea de fals privind identitatea;
d. în cazul în care înscrisul este folosit, nu se va reține și uzul de fals, dar se poate
reține un fals privind identitatea în concurs ideal cu înșelăciunea.
27. în cazul infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută în art. 327 alin. 2
și 3, subiectul activ nemijlocit poate fi:
a. numai cel care încredințează altei persoane actul care servește la dovedirea stării
civile;
b. numai cel care încredințează altei persoane un înscris care servește la dovedirea
stării civile, spre a fi folosit fără drept;
c. atât cel care încredințează altei persoane un înscris care servește la dovedirea stării
civile, cât și cel care îl folosește.
28. La infracțiunea de fals privind identitatea:
a. nu poate exista obiect material;
b. participația este posibilă, inclusiv sub forma coautoratului;
c. se reține numai intenția directă;
d. se reține și atunci când o persoană publică se prezintă pe scenă sau la TV cu un
pseudonim.
29. Sunt adevărate următoarele afirmații:
a. falsul în înscrisuri sub semnătură privată nu se poate reține în concurs cu uzul
de fals;
b. în cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale se va reține ca faptă
consumată și atunci când alterarea documentului este numai parțială sau când vizează
modul de autentificare al acestuia;
c. în cazul infracțiunii de bigamie, se absoarbe natural și infracțiunea de fals în
declarații;
d. se va reține o infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale, atunci când profe­
sorul pune o notă în catalog unui student, fără ca acesta să se prezinte la examen.
Infracțiuni de fals
30. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni de fals în înscrisuri este
posibil coautoratul:
a. fals în declarații;
b. falsul intelectual, indiferent de modul în care se comite elementul material;
c. fals privind identitatea.
31. X, suspect în cadrul unei anchete penale pentru o infracțiune de omor, face
afirmații necorespunzătoare adevărului pentru a-și asigura propria apărare. Astfel:
a. X va răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă;
b. X va răspunde pentru infracțiunea de fals în declarații;
c. X nu va răspunde penal pentru aceste afirmații neadevărate.
32. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni se absoarbe infracțiunea de
uz de fals:
a. fals în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată;
b. fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații;
c. falsul intelectual și fals privind identitatea.
141
CAPITOLUL VII
INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII
PRIVIND CONVIEȚUIREA SOCIALĂ
1. în cazul infracțiunii de bigamie, persoana necăsătorită, care se căsătorește cu
o persoană pe care o știe căsătorită:
a. răspunde penal în calitate de coautor al infracțiunii;
b. răspunde penal în calitate de complice nemijlocit al autorului infracțiunii;
c. nu răspunde penal.
2. Sunt adevărate afirmațiile:
a. dacă subiecții infracțiunii de bigamie sunt amândoi căsătoriți cu alte persoane,
atunci ei vor răspunde în calitate de coautori;
b. în cazul bigamiei nu se poate reține coautoratul, datorită naturii faptei;
c. și delegatul de stare civilă poate răspunde pentru infracțiunea de bigamie.

33. La care dintre infracțiunile de fals în înscrisuri, subiectul activ nemijlocit 3. Poate fi comisă și de un bărbat și de o femeie:
este întotdeauna calificat: a. infracțiunea de incest și bigamie;
a. falsul în înscrisuri oficiale, în forma agravată; b. infracțiunea de pruncucidere;
b. falsul intelectual; c. infracțiunea de viol.
c. falsul în declarații;
d. falsul privind identitatea, în varianta calificată.
4. Se reține infracțiunea de incest, realizarea unui raport sexual între:
a. frate și soră;
34. Precizați Ia care dintre următoarele infracțiuni, subiectul activ nemijlocit
este un funcționar public: b. unchi și nepoată;
a. delapidare, gestiune frauduloasă, fals intelectual; c. bunic și nepoată;
b. fals intelectual, luare de mită, tortura; d. verișori primari.
c. tortura, delapidarea, purtarea abuzivă.
5. Infracțiunea de incest:
35. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni, forma de vinovăție este a. are ca element material actul sexual de orice natură;
numai intenția directă: b. se poate realiza chiar și între frați și surori adoptați;
a. abandonul de familie în forma inacțiunii și falsul intelectual comis tot în forma
c. poate fi comisă de tată asupra fiului având în vedere că aceștia sunt rude în linie
inacțiunii;
directă;
b. falsul în declarații și falsul în înscrisuri oficiale;
c. mărturia mincinoasă și falsul în declarații. d. poate fi comisă în coautorat.

36. Precizați la care dintre următoarele infracțiuni nu există obiect material:
a. luare de mită și falsul în declarații;
b. mărturia mincinoasă, violarea de domiciliu și tulburarea de posesie;
c. falsul intelectual, lipsirea de libertate în mod ilegal în varianta răpirii persoanei și
purtarea abuzivă.
6. Sunt adevărate afirmațiile:
a. în cazul infracțiunii de incest nu se poate reține coautoratul, datorită naturii faptei;
b. subiecții implicați în comiterea incestului pot fi de același sex sau de sex opus;
c. incestul se poate comite cu orice formă a intenției, chiar și depășită;
d. incestul poate avea și un moment al epuizării.
Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială 143 144 Drept penal. Partea specială

7. La infracțiunea de abandon de familie, elementul subiectiv îl constituie 14. Infracțiunea de abandon de familie se poate săvârși prin:
vinovăția: a. neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere stabilită pe cale jude­
a. sub forma intenției; cătorească;
b. numai sub forma intenției directe; b. neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzută de lege;
c. atât sub forma intenției, cât și sub forma culpei. c. neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere

8. La infracțiunea de abandon de familie, subiectul activ este:
a. persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la între­
ținere;
b. doar persoana care are de plătit o pensie de întreținere stabilită pe cale judecă­
torească;
c. orice persoană ce are capacitate penală.
15. în cazul infracțiunii de abandon de familie sunt adevărate afirmațiile:
a. aceasta se poate comite și sub forma unei infracțiuni complexe;
b. fapta are obiect material;
c. în cazul pluralității de subiecți pasivi secundari, nu se va reține întotdeauna o
singură infracțiune;
d. cele 3 luni de neplată trebuie să fie consecutive

9. în cursul judecății pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, 16. Subiectul activ al infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredin­
îndeplinirea de către inculpat a obligațiilor de întreținere determină din partea țarea minorului poate fi:
instanței dispunerea după caz la: a. oricare dintre părinții minorului;
a. condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei sub b. orice persoană fizică responsabilă penal;
supraveghere; c. o persoană căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească.
b. reducerea pedepsei la jumătate;
c. amânarea aplicării pedepsei.

10. Infracțiunea de abandon de familie:

a. este susceptibilă de tentativă în oricare din modalitățile prevăzute de lege;
b. este susceptibilă de tentativă doar în modalitatea prevăzută în alin. 1 lit. a);
c. nu este pedepsită în forma tentativei.

11. Situația premisă la infracțiunea de abandon de familie în modalitatea

prevăzută la art. 378 alin. 1 lit. c) C. pen. (neplata cu rea-credință a pensiei de între­
ținere) constă în: <
a. neplata cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere;
b. preexistența unei hotărâri judecătorești de stabilire a pensiei de întreținere;
C. omisiunea plății pensiei de întreținere.

12. Din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de abandon de familie se poate

săvârși:
a. numai prin inacțiune;
b. atât prin inacțiuni cât și prin acțiuni;
c. numai prin acțiuni.

13. Când infracțiunea de abandon de familie se săvârșește prin neplată cu

rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilită de instanță, pe­
deapsa pentru infractor:
a. este aceeași ca la celelalte modalități ale infracțiunii;
b. este mai mică decât la celelalte modalități;
c. este mai aspră decât la celelalte modalități.

TITLUL III
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I
ACȚIUNEA PENALĂ Șl ACȚIUNEA CIVILĂ
ÎN PROCESUL PENAL
1. Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau exercitată atunci când există
următoarele cazuri prevăzute de art. 16 alin. 1 C. pr. pen., bazate pe lipsa de temei
a acesteia:
a. există o cauză justificativă, nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea,
fapta nu există;
b. fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, există o cauză de
neimputabilitate, fapta nu este prevăzută de legea penală;
c. a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, fapta nu există, există autoritate de lucru judecat.
2. Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau exercitată atunci când există
următoarele cazuri prevăzute de art. 16 alin. 1 C. pr. pen., bazate pe lipsa de obiect
a acesteia:
a. a intervenit decesul suspectului sau al inculpatului, a intervenit un transfer de
proceduri cu un alt Stat, potrivit legii, a intervenit prescripția executării pedepsei;
b. fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare, fapta a fost comisă de un minor
în vârstă de 13 ani și 11 luni, a intervenit împăcarea în condițiile legii;
c. a intervenit amnistia, a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii, există
o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
3. Nu constituie cazuri de împiedicarea punerii în mișcare sau de exercitare a
acțiunii penale, bazate pe lipsa de obiect, următoarele dintre cele prevăzute de
art. 16 alin. 1 C. pr. pen.:
a. fapta a fost săvârșită sub o constrângere fizică, fapta a fost comisă din eroare,
fapta a fost comisă din pricina unui caz fortuit;
b. fapta a fost comisă în stare de necesitate, fapta a fost comisă în legitimă apărare,
fapta a fost comisă în exercitarea unui drept recunoscut de lege;
c. fapta nu există, fapta a fost comisă în condițiile excesului neimputabil, există o
cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
4. In situația în care sunt incidente mai multe dintre cazurile care împiedică
punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. 1
C. pr. pen., clasarea se întemeiază pe unul dintre acestea, în următoarea ordine:
a. nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea (c), fapta nu există (a), există
o cauză de nepedepsire prevăzute de lege (h);
146 Drept procesual penal. Partea generală
b. fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (b), există o cauză justi­
ficativă (d), lipsește plângerea prealabilă (e);
c. a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală (g), există o cauză de neimputabilitate (d), fapta nu
este prevăzută de legea penală (b).
5. în situația în care cercetările într-o cauză penală se desfășoară din oficiu și
vizează infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. 1 C. pen., iar în urma
probatoriului administrat se stabilește comiterea infracțiunii de amenințare în
sensul art. 206 alin. 1 C. pen., dar nu pentru ca persoana vătămată să dea, să facă,
să nu facă sau să sufere ceva, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos nepa­
trimonial, lipsind însă plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procurorul poate
dispune, cu îndeplinirea tuturor condițiilor procesual penale:
a. clasarea cauzei penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de
art. 207 alin. 1 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;
b. clasarea cauzei penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de
art. 207 alin. 1 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută
de lege;
c. clasarea cauzei penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prevăzută
de art. 206 alin. 1 C. pen., întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
6. în data de 11.01.2019, X a formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 C. pen. constând în aceea că
în data de 10.01.2019, în timp ce se afla în fața facultății, în pauza dintre cursuri, o
persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil din bancă. Cu ocazia audierii de la
poliție din data de 12.01.2019, X declară că în cursul dimineții și-a găsit telefonul, pe
care îl uitase de fapt în geacă, descărcat, astfel încât își retrage plângerea formulată.
Procurorul poate dispune următoarea soluție în cauză:
a. clasarea cauzei penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută
de art. 228 alin. 1 C. pen., întrucât fapta nu există;
b. clasarea cauzei penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută
de art. 228 alin. 1 C. pen., întrucât persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă;
c. clasarea cauzei penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută
de art. 228 alin. 1 C. pen., întrucât este incidență cauza de neimputabilitate a erorii.
7. Acțiunea penală se stinge în cursul urmăririi penale prin dispunerea urmă­
toarelor soluții:
a. renunțarea la urmărirea penală;
b. trimiterea în judecată;
c. decimarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unui parchet ierarhic
inferior care, după administrarea probatoriului, dispune clasarea.
8. Procesul penal se reia, la cererea inculpatului, în cazul în care soluția dispusă
a fost de:
a. clasare, întrucât a intervenit împăcarea cu persoana vătămată, în cazul unei infrac­
țiuni pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală;
Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal 147
b. clasare, întrucât fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare;
c. clasare, întrucât fapta a fost săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căreia
inculpatul nu i-a putut rezista.
9. Suspectul sau inculpatul poate cere continuarea urmăririi penale dacă s-a
dispus:
a. renunțarea la urmărirea penală;
b. clasarea cauzei ca urmare a intervenției prescripției, în oricare dintre cele două
forme ale sale;
c. clasarea cauzei ca urmare a intervenirii grațierii.
10. Persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte
civilă în cadrul procesului penal atunci când:
a. au formulat cerere de constituire ca parte civilă în cursul cercetării judecătorești;
b. au formulat cerere de constituire ca parte civilă în cursul procedurii de cameră
preliminară;
c. au formulat cerere de constituire ca parte civilă în cursul urmăririi penale, fără a
indica însă natura pretențiilor și întinderea acestora.
11. Persoana vătămată X s-a constituit parte civilă într-o Cauză penală având ca
obiect cercetarea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233 C. pen., dar
pentru că timp de 1 an cercetările nu au fost finalizate, formulează o cerere scrisă
prin care încunoștințează organele de urmărire penală că renunță la pretențiile
civile și nici nu mai dorește să participe la procesul penal. Cererea formulată de X
produce următoarele efecte juridice:
a. X nu mai poate fi audiat în cauză în calitate de persoană vătămată;
b. X nu poate introduce acțiune civilă la instanța civilă pentru aceleași pretenții;
c. X poate reveni în cursul procesului penal asupra renunțării la pretențiile civile
în cazul în care se dispune trimiterea în judecată a persoanei vinovate de comiterea
infracțiunii.
12. în situația unei fapte prevăzute de legea penală săvârșită de un minor în
vârstă de 13 ani, procurorul dispune clasarea întrucât:
a. există cauza de neimputabilitate a iresponsabilității;
b. există cauza de neimputabilitate a minorității;
c. fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
13. într-o cauză penală având ca obiect infracțiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. 1 C. pen., instanța poate dispune
următoarele soluții asupra acțiunii civile:
a. respingerea acțiunii civile, în situația în care dispune achitarea inculpatului
întrucât fapta nu există;
b. respingerea acțiunii civile, în situația în care dispune achitarea inculpatului
întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală;
c. desființarea totală sau parțială a înscrisului, în situația în care dispune achitarea
inculpatului întrucât există cauza de neimputabilitate a erorii.
148 Drept procesual penal. Partea generală
14. Acțiunea civilă în procesul penal se exercită de către:
a. succesorii persoanei vătămate, în mod automat;
b. reprezentantul legal al persoanei vătămate lipsită de capacitate de exercițiu, în
nume propriu;
c. procuror, în numele persoanei vătămate cu capacitate de exercițiu restrânsă.
15. în cursul urmăririi penale, acțiunea penală se stinge:
a. prin încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției;
b. în caz de renunțare la aplicarea pedepsei;
c. în caz de renunțare la urmărirea penală.
16. Persoana vătămată poate introduce acțiune civilă la instanța civilă pentru
repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune atunci când:
a. procesul penal în care s-a constituit parte civilă a fost suspendat ca urmare îmbol­
năvirii grave a inculpatului, aflat în imposibilitate de a participa la proces;
b. instanța penală a dispus la fond admiterea în parte a acțiunii civile, însă persoana
vătămată dorește obligarea inculpatului la acoperirea pretențiilor sale în integralitate;
c. acțiunea civilă a fost exercitată de procuror pentru persoana vătămată în vârstă de
15 ani, iar după pronunțarea hotărârii definitive se constată din probe noi că prejudiciul
nu a fost integral acoperit.
17. în cursul cercetării judecătorești instanța dispune disjungerea acțiunii civile
întrucât soluționarea acesteia determina depășirea termenului rezonabil de solu­
ționare a acțiunii penale, iar în decurs de o lună dispune achitarea inculpatului,
întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Asupra acțiunii civile va hotărî:
a. instanța civilă sesizată de partea interesată, care poate dispune admiterea acesteia
în totalitate;
b. instanța penală, care poate dispune respingerea acesteia în totalitate;
c. instanța penală, care o va lăsa nesoluționată.
18. X a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea pe o perioadă
de 5 ani a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, faptă prevăzută de
art. 244 C. pen. cu aplic, art. 35 alin. 1 C. pen., în dauna unei societăți comerciale,
în cursul judecății acțiunea civilă a fost disjunsă pentru a nu determina depășirea
termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale. Cu ocazia soluționării acțiunii
civile, instanța poate hotărî:
a. că fapta nu există, instanța penală realizând o apreciere greșită a probelor;
b. că prejudiciul este unul redus, deși activitatea delictuală s-a întins pe o perioadă
lungă de timp;
c. că fapta există, dar că a fost săvârșită de o altă persoană decât condamnatul.
Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal 149
19. Instanța civilă sesizată cu o acțiune pentru repararea daunelor materiale
cauzate printr-o faptă delictuală, acțiune formulată de o persoană ce a avut ante­
rior calitatea de parte civilă într-uh proces penal în care inculpatul a fost achitat
pentru faptele ce au dat naștere daunelor materiale, poate hotărî:
a. că există un prejudiciu rezultat din comiterea faptei delictuale;
b. că persoana ce a avut calitatea de inculpat în procesul penal este vinovată de
producerea prejudiciului;
c. declinarea competenței de soluționare a acțiunii civile în favoarea instanței penale,
aceasta fiind cea competentă să judece acțiunea civilă în legătură cu o acțiune penală.
20. în situația unei fapte prevăzute de legea penală săvârșită de un minor în
vârstă de 16 ani, cu privire la care s-a stabilit în cursul judecății că nu avea discer­
nământ la momentul comiterii faptei, instanța dispune:
a. achitarea întrucât există cauza de neimputabilitate a iresponsabilității;
b. achitarea întrucât există cauza de neimputabilitate a minorității;
c. încetarea procesului penale întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție
prevăzută de lege.
21. Temeiul acțiunii penale îl constituie:
a. tragerea la răspundere penală a infractorului;
b. în toate cazurile fapta concretă săvârșită;
c. încălcarea dispoziției normei de incriminare.
CAPITOLUL II
PARTICIPANT!! ÎN PROCESUL PENAL
1. în timp ce încerca să pătrundă prin efracție într-un autoturism, A este
surprins de un agent de poliție care îl somează să stea pe loc, iar pentru a-și asigura
scăparea, A ridică de jos o cărămidă și o aruncă de la mică distanță spre zona
capului agentului de poliție, fără a-1 nimeri, după care fuge, dar este prins din urmă
de agentul de poliție. Competența materială de a efectua cercetările în cauză
aparține:
a. parchetului de pe lângă judecătorie, competent să cerceteze infracțiunea de ten­
tativă de furt calificat;
b. parchetului de pe lângă judecătorie, competent să cerceteze infracțiunea de ultraj;
c. parchetului de pe lângă tribunal, competent să cerceteze infracțiunea de ultraj.
2. Procurorii din cadrul D.N.A. au efectuat cercetări într-o cauză penală pentru
mai multe infracțiuni de competența acestora, precum și pentru o infracțiune de
competența parchetului de pe lângă judecătorie, cu privire la care, după admi­
nistrarea probatoriului, dar înainte de emiterea rechizitoriului, dispun declinarea
competenței de soluționare a cauzei privind această infracțiune în favoarea parche­
tului de pe lângă judecătorie care nu mai administrează nicio probă și emite rechi­
zitoriul. Instanța ce trebuie sesizată în mod legal de către parchetul de pe lângă
judecătorie este:
a. tribunalul, având în vedere că acesta are competența materială de a judeca infrac­
țiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către D.N.A.;
b. judecătoria, având în vedere că rechizitoriul a fost întocmit de către parchetul de
pe lângă judecătorie;
c. judecătoria, deoarece pe de o parte are competență generală de a judeca în primă
instanță, inclusiv atunci când urmărirea penală a fost efectuată de către D.N.A., iar pe de
altă parte pentru că rechizitoriul a fost întocmit de către parchetul de pe lângă judecătorie.
3. Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca declină competența de solu­
ționare a unei cauze în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
București care însă declină înapoi competența de soluționare a cauzei în favoarea
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, generând un conflict negativ de
competență ce va fi soluționat de către:
a. Parchetul de pe lângă Tribunalul București, parchet ierarhic superior celui în fața
căruia s-a creat conflictul de competență;
b. Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, parchet ierarhic superior celui care a inițiat
conflictul de competență;
c. Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, parchet ierarhic superior
comun celor două parchete de pe lângă judecătorie.
Participanții în procesul penal 151
4. Au calitatea de părți în procesul penal:
a. inculpatul, suspectul, partea responsabilă civilmente;
b. partea civilă, suspectul, persoana vătămată;
c. inculpatul, partea responsabilă civilmente, partea civilă.
5. Au calitatea de subiecți procesuali principali în procesul penal:
a. suspectul, martorul, expertul;
b. suspectul, persoana vătămată;
c. persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente.
6. Au calitatea de organe judiciare în procesul penal:
a. organele de cercetare penală, expertul judiciar, procurorul;
b. judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară, interpretul
autorizat;
c. procurorul, instanțele judecătorești, organele de cercetară penală speciale.
7. Nu sunt părți în procesul penal:
a. partea responsabilă civilmente, partea civilă, suspectul;
b. persoana vătămată, suspectul;
c. inculpatul, partea civilă.
8. Au calitatea de subiecți procesuali:
a. avocatul suspectului, expertul parte al persoanei vătămate, agentul procedural;
b. avocatul persoanei vătămate, persoana vătămată, interpretul autorizat angajat de
persoana vătămată;
c. martorul propus de suspect, organele speciale de constatare, interpretul autorizat
angajat de inculpat.
9. Competența materială:
a. este o competență pe linie orizontală;
b. este determinată în raport de gravitatea sau specificul infracțiunii cercetate;
c. presupune stabilirea căreia dintre parchetele de același grad îi revine competența
să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală cu privire la o anumită infracțiune.
10. X s-a urcat sub influența băuturilor alcoolice la volan și a condus pe mai
multe străzi, iar în timp ce a ajuns în fața casei lui A, de profesie avocat, l-a
observat pe acesta pe trotuar, iar pe fondul unui conflict recent determinat de
faptul că nu l-a apărat corespunzător într-un dosar penal, intră cu mașina pe
trotuar și dă peste acesta, cauzându-i vătămări ce au necesitat 91 de zile de îngrijiri
medicale. Competența de a judeca dosarul în primă instanță aparține:
a. judecătoriei, competentă material să judece infracțiunea de vătămare corporală,
prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. b) C. pen.;
b. curții de apel, competentă personal în raport cu calitatea lui A de avocat;
c. tribunalului, competent material să judece infracțiunea de ultraj judiciar, prevăzută
de art. 279 alin. 1 și 4 C. pen. raportată la infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de
art. 20 C. pen. raportat la art. 188 alin. 1 C. pen.
152 Drept procesual penal. Partea generală
11. Competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României este
determinată, în ordine, de:
a. locul săvârșirii infracțiunii, locul în care a fost prins suspectul, locuința persoanei
vătămate;
b. locul în care a fost prins inculpatul, sediul persoanei vătămate, locuința suspec­
tului la momentul la care a săvârșit fapta;
c. locul săvârșirii infracțiunii, sediul inculpatului persoană juridică la momentul la
care a săvârșit fapta, sediul persoanei vătămate.
12. Curțile de apel sunt competente să judece în primă instanță:
a. infracțiunile săvârșite de judecătorii de la curțile militare de apel, precum și de
procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe;
b. infracțiunile săvârșite de comisarii de poliție;
c. infracțiunile săvârșite de magistrații-asistenți de la înalta Curte de Casație și Justiție.
13. în situația în care infracțiunea a fost comisă la Constanța, persoana vătă­
mată își are locuința Ia Timișoara, inculpatul a fost prins la București, iar acesta își
avea locuința la momentul la care a săvârșit fapta la Iași, competența teritorială de
a judeca dosarul în primă instanță aparține instanței din Constanța:
a. în situația în care parchetul sesizează simultan atât instanța din Constanța, cât și
cele din Timișoara, București și Iași;
b. în situația în care parchetul sesizează succesiv instanța din Constanța, iar apoi, în
zilele următoare, și celelalte instanțe din Timișoara, București și Iași;
c. chiar dacă urmărirea penală a fost efectuată de către parchetele din Timișoara,
București sau Iași.
14. Judecătoria judecă:
a. o infracțiune de hărțuire comisă de un avocat;
b. o infracțiune de ucidere din culpă săvârșită de un muncitor necalificat;
c. o infracțiune de furt comisă în dauna unui deputat.
15. Reunirea unei cauze aflată în fața primei instanțe cu alta aflată tot în fața
primei instanței, dar după desființarea sau casarea hotărârii în apel:
a. nu este posibilă în nicio situație din cauza stadiilor procesuale diferite;
b. este lăsată la aprecierea instanței atunci când obiectul acestora privesc mai multe
acte materiale comise de aceeași persoană și care alcătuiesc o singură infracțiune;
c. este obligatorie atunci când obiectul acestora privesc două sau mai multe infrac­
țiuni, dar care au la bază o singură acțiune sau inacțiune săvârșită de o persoană.
16. Cererea de reunire a două cauze aflate în fața instanței de apel, formulată
de persoana vătămată, va fi:
a. respinsă de instanță atunci când cauzele privesc două sau mai multe infracțiuni
săvârșite de același inculpat împotriva aceleași persoane vătămată, dacă se apreciază că
prin aceasta se întârzie judecata în cauza în care a fost formulată cererea;
b. respinsă în toate cazurile, reunirea cauzelor în apel nefiind permisă;
c. admisă în toate cazurile în care infracțiunile din cele două cauze sunt aceleași și au
fost comise de inculpat la diferite intervale de timp, în baza aceleași rezoluții infracționale.
Participanții în procesul penal 153
17. Tribunalul judecă:
a. o infracțiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte comisă față de primarul
unui municipiu;
b. calea de atac a apelului formulată împotriva sentinței pronunțate în primă instanță
de judecătorie într-o cauză privind comiterea infracțiunii de furt la plângere prealabilă;
c. o infracțiune de omor calificat comisă de un executor judecătoresc.
18. Excepția de necompetență poate fi invocată:
a. în tot cursul judecății, până la pronunțarea hotărârii definitive, dacă privește
necompetență materială a instanței inferioare celei competente potrivit legii;
b. până la începerea cercetării judecătorești, dacă privește necompetență personală a
instanței superioare celei competente potrivit legii;
c. până la terminarea cercetării judecătorești, dacă privește necompetență teritorială.
19. Sunt supuse căii de atac încheierile prin care s-a dispus:
a. reunirea cauzelor, dar doar odată cu fondul;
b. disjungerea cauzei;
c. declinarea de competență.
20. în ceea ce privește declinarea de competență:
a. hotărârea de declinare a competenței este supusă căii de atac;
b. dacă a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei,
instanța căreia i se trimite cauza este obligată să procedeze la readministrarea probelor și
la refacerea actelor îndeplinite de către instanța care și-a declinat competența, acestea
fiind nule absolut;
c. dacă declinarea a fost determinată de competența teritorială, instanța căreia i se
trimite cauza menține obligatoriu, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile
dispuse de către instanța care și-a declinat competența.
21. Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii:
a. nu atrage nicio consecință atunci când privește calitatea persoanei vătămate;
b. determină competența de soluționare în primă instanță în favoarea înaltei Curții de
Casație și Justiție atunci când calitatea dobândiră este de membru al Guvernului;
c. determină competența de soluționare în primă instanță în favoarea înaltei Curții de
Casație și Justiție atunci când calitatea dobândită este de chestor de poliție.
22. Un dosar penal înregistrat la parchetul de pe lângă judecătorie poate fi
preluat în vederea efectuării urmăririi penale de către un parchet ierarhic superior:
a. în nicio situație, încălcarea normelor de competență materială fiind sancționată cu
nulitatea absolută;
b. prin dispoziția oricărui procuror din cadrul parchetului ierarhic superior, care
dorește preluarea dosarului și efectuarea urmăririi penale;
c. prin dispoziția procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel,
pentru preluarea dosarului la pachetul respectiv.
154 Drept procesual penal. Partea generală
23. X a fost trimis în judecată de parchetul de pe lângă curtea de apel pentru
săvârșirea în calitate de notar a infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321
alin. 1 C. pen. Este competentă să judece cauza:
a. curtea de apel, chiar dacă după săvârșirea infracțiunii X și-a pierdut calitatea de
notar prin demisie;
b. curtea de apel, dar doar dacă X avea calitatea de notar la momentul sesizării
instanței;
c. judecătoria, dacă după săvârșirea infracțiunii X și-a pierdut calitatea de notar prin
demisie.
24. Există conflict de competență:
a. negativ, atunci când parchetul A declină competența de soluționare a unei cauze în
favoarea parchetului B, iar acesta o declina mai departe parchetului C;
b. pozitiv, atunci când instanța A se recunoaște competentă să judece o cauză, iar
instanța B se recunoaște competentă la rândul său să judece aceeași cauză;
c. negativ, atunci când instanța A declină competența de judecare a unei cauze în
favoarea instanței B, iar aceasta se recunoaște competentă să judece cauza.
25. Conflictul de competență:
a. pozitiv, determină suspendarea de drept a judecății până la soluționarea sa;
b. negativ, nu determină suspendarea judecății de drept până la soluționarea sa, dar
în fapt cauza nu se va judeca;
c. este soluționat de instanța ierarhic superioară celei care și-a declinat prima compe­
tența sau cea care s-a declarat prima competentă.
26. Existența unui conflict de competență produce următoarele efecte:
a. judecata se suspendă de drept, atât în cazul conflictului negativ, cât și al celui
pozitiv;
b. niciun act nu mai poate fi efectuat în cauză;
c. instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competentă cea din urmă
poate lua măsurile și poate efectua actele ce reclamă urgență.
27. în cursul urmăririi penale, contestațiile privind măsurile asigurătorii sau
măsurile preventive sunt de competența:
a. judecătorului de cameră preliminară;
b. judecătorului de drepturi și libertăți;
c. procurorului ierarhic superior.
28. Este încălcată competența funcțională sau materială a organelor de urmă­
rire penală privind o faptă de ultraj comisă împotriva unui jandarm aflat în exer­
cițiul atribuțiilor de serviciu, ce a avut ca urmare moartea acestuia atunci când:
a. urmărirea penală este efectuată de organele de cercetare penală, sub suprave­
gherea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal;
b. urmărirea penală este efectuată de către un procuror din cadrul parchetului de pe
lângă judecătorie;
c. urmărirea penală este efectuată de către un procuror din cadrul parchetului de pe
lângă tribunal.
Participanții în procesul penal 155
29. Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror:
a. în cazul infracțiunilor pentru care judecata în apel aparține înalte Curți de Casație
și Justiție;
b. în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală
aparține D.I.I.C.O.T.;
c. în cazul infracțiunilor pentru care judecata în primă instanță aparține tribunalelor.
30. Constituie cazuri de incompatibilitate a procurorului:
a. acesta a fost avocat al unui martor din proces, chiar și în altă cauză;
b. acesta este cumnatul avocatului uneia dintre persoanele vătămate;
c. acesta a efectuat anterior în cauză acte de urmărire penală în calitate de organ de
cercetare penală.
31. Dosarul B a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași și a fost soluționat în
primă instanță cu soluția de condamnare, pentru ca în apel să se decidă casarea
sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Iași. Se află în
incompatibilitate judecătorul care:
a. a soluționat cauza în primă instanță, iar după casarea cu trimitere judecă din nou
cauza;
b. a hotărât casarea cu trimitere și apoi judecă apelul împotriva noii sentințe;
c. a soluționat cauza în primă instanță, iar după casarea cu trimitere și pronunțarea
unei noi sentințe, judecă apelul.
32. Imparțialitatea organelor judiciare poate fi invocată:
a. prin formularea de către persoana vătămată a unei cereri de abținere;
b. prin formularea de către inculpat a unei cereri de strămutare a cauzei, chiar și
atunci când aceasta privește doar pe unul dintre judecătorii cauzei în faza apelului;
c. prin formularea de către suspect a unei cereri de recuzare.
33. Cererea de strămutare a unei cauze penale:
a. este, după caz, de competența înaltei Curți de Casație și Justiție, curților de apel
sau tribunalelor;
b. determină suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii;
c. se soluționează în ședință publică, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii.
34. Persoana vătămată A a formulat cerere de strămutare a cauzei penale
înregistrate pe rolul judecătoriei, aflate în faza dezbaterilor, pe motiv de existență a
unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea tuturor judecătorilor instanței este
afectată datorită calității inculpatului, despre care a aflat că este fiul președintelui
judecătoriei. în acest caz:
a. competența de soluționare a cererii aparține înaltei Curți de Casație și Justiție;
b. cererea se soluționează printr-o sentință, fie că este admisă, fie că este respinsă;
c. dacă cererea este admisă, cauza se trimite unei alte instanțe de același grad din
circumscripția curții de apel care va proceda în toate cazurile la refacerea tuturor actelor
îndeplinite anterior de instanța de la care s-a strămutat cauza.
156 Drept procesual penal. Partea generală
35. într-o cauză penală aflată pe rolul unei curți de apel în calea de atac a
apelului, în faza dezbaterilor, inculpatul X formulează cerere de strămutare pe
motiv că unul dintre judecătorii completului a fost avocatul persoanei vătămate
înainte de a intra în magistratură. în acest caz:
a. cererea de strămutare trebuie respinsă în toate cazurile;
b. în situația în care Cererea este admisă, procurorul poate formula cale de atac;
c. în situația în care cererea este respinsă, inculpatul poate formula cale de atac.
36. într-o cauză penală ce are ca obiect cercetarea a trei frați pentru comiterea
împreună a unei infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 C. pen., la
care a fost martor un avocat:
a. martorul nu poate fi asistat de un avocat ales;
b. frații pot fi asistați de același avocat cu singura condiție ca toți să fie de acord;
c. martorul nu poate fi avocatul fraților.
37. Inculpatul X este cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală, iar
pe perioada arestului comite infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de
art. 193 alin. 1 C. pen. constând în lovirea cu palma peste față a unui colegul de
celulă, cât timp acesta era ținut de un alt arestat. în această situație:
a. inculpatul X poate opta să nu fie asistat de un avocat pe perioada audierii cu
privire lâ infracțiunea de lovire sau alte violențe;
b. inculpatul X și celălalt participant la infracțiune pot decide să fie asistați de același
avocat ales indiferent de poziția lor procesuală;
c. asistența juridică a celui de-al doilea participant la infracțiune este obligatorie.
38. Competența de a soluționa cererile de abținere sau de recuzare aparține:
a. judecătorului de cameră preliminară, atunci când privesc pe grefierul ce participă
la procedura de cameră preliminară;
b. unui alt complet de judecată, atunci când privesc pe unul dintre judecătorii com­
pletului;
c. procurorului ierarhic superior, atunci când privesc pe procurorul ce participă la
judecarea apelului.
39. Cererea persoanei care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală
printr-o faptă penală prin care declară că nu mai dorește să participe la procesul
penal:
a. poate fi considerată o cerere de retragere a plângerii prealabile în cazul infracțiu­
nilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate;
b. nu produce niciun efect în procesul penal, persoana vătămată neavând un drept de
opțiune în legătură cu obligația organelor judiciare de a stabili adevărul;
c. conduce în toate cazurile la participarea acesteia în calitate de martor în procesul
penal, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Participanții în procesul penal 157
40. în timp ce se afla în vacanța de vară pe litoralul românesc, X, cetățean
chinez, a intrat într-o altercație cu un alt turist care i-a aplicat o lovitură cu pumnul
în zona feței, cauzându-i vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un
număr de 2 zile de îngrijiri medicale, fapt pentru care X a depus plângere penală,
în cursul procesului penal X are următoarele drepturi:
a. de a consulta dosarul penal oricând, la cererea sa expresă;
b. de a fi ascultat;
c. de a i se comunica traducerea în limba natală a oricărei soluții de netrimitere în
judecată.
41. X a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fugă cu bunurile sustrase
dintr-un magazin de bijuterii. înainte de prinderea în flagrant, X s-a întâlnit cu Y,
vecin de-al său, care nu avea nicio legătură cu fapta comisă de X, dar care a fost
depistat împreună cu acesta de organele de poliție. în stadiul inițial al anchetei X a
dobândit calitatea de suspect, iar Y pe cea de martor, astfel că cei doi au urmă­
toarele drepturi în procesul penal:
a. Y are dreptul de a fi asistat de un avocat ales;
b. X are dreptul de a nu da nicio declarație în procesul penal;
c. atât X, cât și Y, au dreptul de a consulta dosarul penal.
42. în calitate de administrator al unei societăți comerciale, A a încheiat un
contract comercial cu X care l-a indus în eroare pe A la momentul încheierii con­
tractului prin prezentarea ca adevărată a unei situații mincinoase, cu scopul de ă
obține un folos patrimonial injust, cauzând o pagubă în dauna societății comerciale.
Recuperarea prejudiciului în procesul penal se poate face prin:
a. constituirea lui A ca parte civilă în procesul penal;
b. constituirea societății comerciale ca parte civilă în procesul penal;
c. constituirea lui A ca persoană vătămată în procesul penal.
43. A, în vârstă de 19 ani, i-a aplicat persoanei vătămate un pumn în zona feței
determinând căderea și lovirea acesteia cu capul de bordură, acțiune urmată de
decesul persoanei vătămate. în urma expertizării psihiatrice a lui A s-a stabilit că
acesta prezintă o boală psihică și că la momentul comiterii faptei avea discernă­
mântul diminuat, dar nu abolit. Asistența juridică a lui A în procesul penal este:
a. facultativă în cursul urmăririi penale;
b. obligatorie în cursul urmăririi penale;
c. obligatorie în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății.
44. Avocatul beneficiază de următoarele drepturi în procesul penal:
a. dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepția celor
excluse de lege, indiferent de partea sau subiectul procesual principal pe care îl asistă;
b. să consulte dosarul de urmărire penală/mdiferent de stadiul procesual, drept ce nu
îi poate fi restricționat;
c. să consulte declarațiile părții sau subiectului procesual pe care îl asistă, indiferent
de stadiul procesual, drept ce nu îi poate fi restricționat.
158 Drept procesual penal. Partea generală
45. Au dreptul de a consulta dosarul de urmărire penală:
a. numai avocații părților sau ai subiecților procesuali principali;
b. martorii, cu privire la propriile declarații pe care le-au dat în cauză;
c. inculpatul, necondiționat, după mai mult de 10 zile de la dobândirea calității de
inculpat.
46. Asistența juridică este obligatorie în următoarele cazuri:
a. suspectul a fost minor la data comiterii infracțiunii, dar a devenit major în cursul
urmăririi penale;
b. suspectul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, fiind arestat preventiv
într-o altă cauză în care este acuzat de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată;
c. partea responsabilă civilmente este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă.
47. Asistența juridică este obligatorie în următoarele cazuri:
a. în cursul urmăririi penale, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea
săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani;
b. în cursul procedurii în cameră preliminară, în cauzele în care legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de
5 ani;
c. în cursul judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
48. Nu este obligatorie asistența juridică în următoarele cazuri:
a. partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu;
b. organul judiciar apreciază că din anumite motive partea responsabilă civilmente
nu și-ar putea face singură apărarea;
c. inculpatul este cercetat sub control judiciar pe cauțiune într-o altă cauză.
49. Asistența juridică este obligatorie în următoarele cazuri:
a. cu ocazia audierii suspectului înainte de a se dispune măsura preventivă a reținerii;
b. cu ocazia audierii inculpatului înainte de a se dispune prelungirea măsurii pre­
ventive a controlului judiciar pe cauțiune;
c. cu ocazia audierii persoanei vătămate într-o cauză penală, ce este cercetată într-o
altă cauză penală în stare de arest la domiciliu.
50. Nu poate avea calitatea de avocat al unei părți sau subiect procesual
principal:
a. persoana care a luat la cunoștință despre fapte și împrejurări de fapt relevante în
cauză, anterior angajării ca avocat;
b. vărul primar al părții sau subiectului procesual principal;
c. vărul primar al procurorului.

CAPITOLUL III
PROBELE, MIJLOACELE DE PROBĂ
Șl PROCEDEELE PROBATORII
1. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor
probe atunci când:
a. cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită, precum de un martor;
b. proba este dificil de obținut;
c. se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul
probei au fost administrate suficiente mijloace de probă.
2. Constituie fapte sau împrejurări care nu pot fi dovedite:
a. faptele pozitive nedeterminate;
b. prezumțiile legale absolute;
c. faptele negative determinate.
3. Sunt mijloace de probă:
a. fotografiile, rapoartele de expertiză, procesele-verbale întocmite de organele de
urmărire penală;
b. cercetările la fața locului, confruntările, reconstituirile;
c. mijloacele materiale de probă, declarațiile suspectului și ale inculpatului, decla­
rațiile experților audiați în cauză.
4. Constituie procedee probatorii:
a. audierea unui martor, efectuarea unei percheziții informatice;
b. confruntarea persoanelor a căror declarații se contrazic, declarațiile persoanei
vătămate și ale părții civile;
c. înscrisurile, procesul-verbal întocmit în urma efectuării unei percheziții domiciliare.
5. Audierea inculpatului nu este conformă principiului loialității administrării
probelor atunci când:
a. organele judiciare îi aduc la cunoștință că în situația în care va recunoaște fapta de
care este acuzat poate beneficia de cauza legală de atenuare a răspunderii penale
constând în reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei închisorii;
b. organele judiciare îi aduc la cunoștință că dacă nu recunoaște fapta de care este
acuzat vor face tot posibilul să îl tragă la răspundere penală și pentru alte fapte penale, iar
nu și dacă spune adevărul; C~
c. organele judiciare îi aduc la cunoștință că în situația în care va recunoaște fapta de
care este acuzat și se obligă să facă denunț împotriva unei alte persoane pentru o faptă de
corupție cunoscută lor, dar pe care nu o pot proba, el nu va fi tras la răspundere penală
pentru fapta denunțată și va beneficia și de reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei închi­
sorii pentru fapta de care este cercetat.
160 Drept procesual penal. Partea generală
6. Sarcina probei:
a. constituie o instituție distinctă de propunerea de probe;
b. aparține inculpatului sau suspectului;
c. aparține întotdeauna numai procurorului.
7. Organele de cercetare penală au efectuat o percheziție domiciliară în baza
unui mandat la locuința lui X, ocazie cu care au stabilit că acesta utiliza și o altă
locuință din același bloc, astfel că au efectuat o percheziție domiciliară și la adresa
respectivă, unde au găsit mai multe înscrisuri ce aveau legătură cu infracțiunile de
care X era acuzat în care figurau mai multe semnături, dar și numere de telefon.
Organele de urmărire penală au dispus ulterior în cauză constatări tehnico-științifîce
grafoscopice și au obținut interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de la
numerele identificate, reușind probarea întregii activități infracționale. La solici­
tarea lui X de a se exclude anumite probe din dosar, judecătorul de cameră preli­
minară va decide:
a. excluderea exclusiv a procesului-verbal de percheziție domiciliară privind perche­
ziția efectuată la a doua locuință a lui X, ca fiind nelegal administrat;
b. excluderea întregului probatoriu administrat în cauză ca fiind nelegal administrat;
c. excluderea, printre altele, a probelor obținute din interceptarea convorbirilor
telefonice efectuate de la numerele identificate în înscrisurile găsite la percheziție.
8. Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amâ­
nare a aplicării pedepsei:
a. nu se poate întemeia pe declarațiile investigatorilor autorizați în cauză;
b. se poate întemeia pe declarațiile colaboratorilor, dacă se coroborează și cu alte
probe din dosar;
c. se poate întemeia pe declarațiile martorilor protejați, dar nu în mod determinant.
9. Prezumția de nevinovăție:
a. este în strânsă legătură cu principiul potrivit căruia după administrarea întregului
probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în
favoarea suspectului sau a inculpatului;
b. nu mai poate fi invocată, în nici un caz, la o dată ulterioară rămânerii definitive a
hotărârii pe fondul cauzei;
c. poate fi încălcată și prin comportamentul reprezentanților unor organe nejudiciare.
10. A a obținut la naștere cetățenia română, dar când era mic s-a mutat în
Canada cu familia, revenind o dată la câțiva ani în România, pentru a-și revedea
rudele. Cu ocazia ultimei vizite în țară a intrat într-o altercația cu o altă persoană
pe care a lovit-o cu pumnii și picioarele cauzându-i vătămări corporale. Audierea
lui A prin interpret:
a. nu este obligatorie întrucât A are cetățenie română, iar procesul penal se desfă­
șoară obligatoriu în limba română;
b. este obligatorie în situația în care A nu vorbește în limba română;
c. este obligatorie în situația în care A deși înțelege, nu se exprimă bine în limba
română.
Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii 161
11. Audierea suspectului/inculpatului se face după următoarele reguli:
a. este lăsat să declare tot ce știe cu privire la acuzație, după care i se pot pune
întrebări;
b. poate să uzeze de dreptul la tăcere doar cu privire la toate acuzațiile;
c. se poate consulta cu avocatul său doar după aducerea la cunoștință a acuzațiilor și
înainte de audierea propriu-zisă.
12. Au obligația de a da declarații în cursul procesului penal:
a. martorul, partea civilă;
b. inculpatul, partea responsabilă civilmente;
c. persoana vătămată, expertul audiat în cauză.
13. Pot refuza să dea declarații în calitate de martori:
a. soția inculpatului, fosta soție a suspectului, nepotul de soră al suspectului;
b. copiii fraților și surorilor inculpatului, bunica inculpatului, copilul inculpatului;
c. fratele suspectului, sora inculpatului, fostul soț al inculpatei.
14. Nu poate refuza să dea declarație în calitate de martor;
a. vărul primar al suspectului, copilul fratelui inculpatului;
b. concubina suspectului, cu care acesta conviețuiește de mai mulți ani, copilul
băiatului inculpatului;
c. fratele mamei inculpatului, cumnatul inculpatului.
15. în situația în care X, minor în vârstă de 10 ani, a perceput în mod direct
săvârșirea unei infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, acesta:
a. nu poate fi audiat în cursul procesului penal în calitate de martor deoarece nu are
discernământ;
b. poate fi audiat în calitate de martor, dar declarația sa nu poate servi în mod deter­
minant la pronunțarea unei soluții de condamnare, deoarece acesta nu poartă respon­
sabilitatea propriei declarații, în condițiile în care nu poate fi tras la răspundere penală
pentru mărturie mincinoasă;
c. poate fi audiat în calitate de martor, însă este obligatoriu ca la audiere să participe
unul dintre părinți, tutorele sau persoana ori reprezentantul instituției căreia îi este încre­
dințat minorul spre creștere și educare.
16. în cursul urmăririi penale, numește obligatorie înregistrarea cu mijloace
tehnice audio sau audiovideo a următoarelor audieri:
a. cele ale suspectului sau inculpatului;
b. cele ale persoanei vătămate;
c. cele ale martorilor.
162 Drept procesual penal. Partea generală
17. La cererea persoanei vătămate, aceasta va fî audiată numai de către o
persoană de același sex, cu excepția cazului când se apreciază că aceasta aduce
atingere bunei desfășurări a procesului penal ori drepturilor și intereselor părților,
în cazul comiterii următoarelor infracțiuni:
a. proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen.;
b. hărțuire, faptă prevăzută de art. 208 C. pen.;
c. violarea vieții private, faptă prevăzută de art. 226 C. pen.
18. Y formulează plângere penală împotriva lui C pentru săvârșirea infrac­
țiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. 1, 2 și 3 C. pen. în cursul procesului
penal, Y și C au următoarele drepturi și obligații:
a. C are obligația de a se prezenta la toate chemările organelor judiciare și de a
supune adevărul;
b. Y și C au obligația de a comunica orice schimbare de adresă;
c. Y are dreptul de a fi ascultat, iar C dreptul la tăcere.
19. în cursul urmăririi penale, este obligatorie înregistrarea cu mijloace tehnice
audio sau audiovideo, cu excepția situației când aceasta nu este posibilă, a urmă­
toarelor audieri:
a. cele ale suspectului sau inculpatului;
b. cele ale persoanei vătămate;
c. cele ale martorilor, dacă aceștia solicită expres acest lucru.
20. A este cercetat în calitate de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de vătă­
mare corporală din culpă, prevăzută de art. 194 C. pen. privind producerea unui
accident de circulație soldat cu victime. în autoturism cu A se aflau fosta sa soție,
fratele său, copilul fratelui său în vârstă de 13 ani și sora mamei sale. Toate persoa­
nele au fost citate pentru a fi audiate în calitate de martori, situație în care:
a. fosta soție, fratele și sora mamei lui A au dreptul de a nu da declarații;
b. copilul fratelui este obligat să dea declarație, audierea urmând a avea loc în pre­
zența tatălui său;
c. fratele, copilul acestuia și fosta soție au dreptul de a nu da declarații.
21. Declarația unui martor:
a. poate fi folosită împotriva acestuia, dacă în cursul procesului penal dobândește
ulterior calitatea de suspect sau inculpat;
b. nu poate fi folosită în favoarea acestuia, dacă în cursul procesului penal dobân­
dește ulterior calitatea de suspect sau inculpat;
c. poate fi folosită împotriva celorlalți participanți la comiterea infracțiunii, dacă în
cursul procesului penal dobândește ulterior calitatea de suspect sau inculpat.
22. Nu este obligat să depună jurământ, înainte de audierea în calitate de martor:
a. minorul în vârstă de 14 ani;
b. minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
c. minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Probele, mijloacele de probă și procedeele probatprii 163
23. Declarația martorului minor:
a. se înregistrează în mod obligatoriu prin mijloace tehnice video și audio;
b. nu poate fi folosită în mod determinant la pronunțarea unei hotărâri de renunțare
la aplicarea pedepsei;
c. poate fi luată, la cerere, în prezența unui psiholog.
24. Sunt metode speciale de cercetare:
a. obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, participarea
autorizată la anumite activități, livrarea supravegheată;
b. utilizarea investigatorilor și a colaboratorilor sub acoperire ori cu identitate reală,
supravegherea audio, video sau prin fotografiere;
c. accesul la un sistem informatic, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice.
25. Procedeul probator al confruntării:
a. constă în audierea persoanelor cu privire la faptele și împrejurările în privința
cărora declarațiile date anterior se contrazic, activitate ce este obligatorie în procesul
penal;
b. se finalizează cu întocmirea unei declarații pentru fiecare persoană audiată în care
sunt consemnate lămuririle făcute suplimentar;
c. permite persoanelor audiate, cu acordul organului judiciar, să își pună întrebări
reciproc.
26. X este cercetat penal pentru săvârșirea în concurs a trei infracțiuni,
respectiv furt, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 C. pen. și pedepsită cu închisoarea
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, amenințare, faptă prevăzută de art. 206 C. pen.
și pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă și șantaj, faptă
prevăzută de art. 207 alin. 1 C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică:
a. nu este legală dacă este dispusă în cursul urmăririi penale de către judecătorul de
drepturi și libertăți cu privire la infracțiunile de furt și șantaj;
b. este legală dacă este dispusă în caz de urgență de către procuror cu privire la
infracțiunea de furt;
c. este legală dacă este dispusă în cursul urmăririi penale de către judecătorul de
drepturi și libertăți cu privire la infracțiunea de șantaj, iar probele obținute sunt folosite și
pentru probarea infracțiunii de amenințare.
27. Interceptarea comunicațiilor efectuate de persoana vătămată:
a. nu poate fi făcută în procesul penal decât dacă există acordul prealabil al acesteia;
b. poate fi făcută în aceleași condiții ca și pentru suspect, inculpat sau martor;
c. poate fi făcută indiferent de natura infracțiunii ce face obiectul cercetării ori de
câte ori se impune pentru stabilirea adevărului.
164 Drept procesual penal. Partea generală
28. Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat de procuror cu o cerere de auto­
rizare a măsurilor de supraveghere tehnică:
a. dacă admite cererea trebuie să întocmească minuta și să emită mandatul de supra­
veghere tehnică;
b. dacă respinge cererea nu mai poate admite o cerere ulterioară formulată de pro­
curor având același obiect;
c. nu poate încuviința alte măsuri de supraveghere decât cele indicate de procuror în
cerere, cu toate că rezultă în mod cert necesitatea acestora pentru stabilirea adevărului.
29. Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică:
a. nu pot fi folosite în alte cauze penale, deoarece judecătorul de drepturi și libertăți
le-a autorizat ținând cont de probele din dosar și de cele expuse de procuror în cerere;
b. pot fi folosite și în alte cauze penale, indiferent care este natura infracțiunii ce face
obiectul cercetării în celelalte cauze;
c. pot fi folosite în aceeași cauză penală și pentru probarea altor infracțiuni decât
cele pentru care s-au autorizat măsurile, cu condiția să privească infracțiunile prevăzute
expres de lege.
30. D este cercetat intr-o cauză penală pentru săvârșirea în formă continuată a
infracțiunii de tâlhărie calificată, activitatea infracțională debutând pe data de
01.01.2018 și continuând timp de 1 an. în cauză, durata totală a măsurilor de supra­
veghere tehnică:
a. poate fi de maxim 6 luni, cu privire la persoana lui D și infracțiunea de care este
acuzat, în toate cazurile;
b. poate fi de 6 luni, cu privire la persoana lui D și fiecare dintre faptele materiale ce
intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie calificată;
c. poate depăși 6 luni cu privire la persoana lui D și infracțiunea de care este acuzat.
31. Procurorul poate dispune în toate cazurile, în cursul urmăririi penale, în
lipsa unui mandat eliberat de judecătorul de drepturi și libertăți:
a. obținerea datelor privind existența conturilor bancare ale unei persoane;
b. obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane efectuate
printr-un cont bancar;
c. obținerea datelor privind conținutul conturilor bancare ale unei persoane.
32. într-un dosar penal, procurorul a obținut autorizarea de către judecătorul
de drepturi și libertăți a mai multor percheziții domiciliare, valabilă pe o perioadă
de 15 zile. Punerea în aplicare a mandatelor percheziție poate fi făcută în mod legal:
a. după realizarea flagrantului la ora 18.00 și întocmirea tuturor actelor procedurale
în legătură cu acesta, chiar dacă pătrunderea efectivă în locuințe are loc la ora 22.00;
b. la ora 01.00, dacă vizează un club de noapte deschis publicului și începând cu ora
06.00 pentru celelalte locații;
c. doar dacă la adresele percheziționate se află cel puțin o persoană, în caz contrar
activitatea procedurală neputând fi desfășurată.
Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii 165 166 Drept procesual penal. Partea generală

33. Cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare într-un cauză penală având
ca obiect cercetarea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen.,
organele de urmărire penală sunt obligate să ridice:
a. cuțitele găsite în zona bucătăriei;
b. obiectele în privința cărora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârșirea
unei infracțiuni de hărțuire, prevăzută de art. 208 C. pen.;
c. înscrisurile ce au stat la baza inducerii în eroare a persoanei vătămate.
34. în sensul legii procesual penale, prin „domiciliu” se înțelege:
a. locuința ce este folosită de o persoană fizică sau juridică;
b. terenul aflat în extravilanul localității, tară semne de delimitare, ce este folosit de
o persoană juridică;
c. un garaj aflat pe domeniul public, alături de alte garaje, ce este folosit de o per­
soană fizică.
35. Percheziția unui vehicul în sensul legii procesual penale presupune exa­
minarea:
a. unui autovehicul pentru a determina eventualele defecțiuni care au condus la
producerea unui accident de circulație;
b. bunurilor ce se află într-o căruță;
c. rezervorului unui autoturism nefolosit, abandonat pe domeniul public.
40. Cercetarea la fața locului:
a. poate fi dispusă și de către lucrătorii de poliție judiciară;
b. se dispune ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane;
c. constituie un mijloc de probă.
41. Sunt mijloace materiale de probă:
a. toporul ce a fost folosit la comiterea omorului;
b. procesele-verbale întocmite de organele de constatare;
c. înscrisurile ce poartă urme de sânge, în cazul comiterii unei infracțiuni de violență.
42. în situația în care o parte din activitatea infracțională cercetată într-o cauză
penală se desfășoară într-o altă localitate, pentru probarea activității infracționale,
procurorul poate:
a. solicita prin comisie rogatorie ca organele de cercetare penală în a căror circum­
scripție se află localitatea respectivă să obțină mandate de percheziție domiciliară și să le
pună în executare;
b. delega procurori din cadrul parchetului corespunzător în grad, în a cărui circum­
scripție se află localitatea respectivă, să procedeze la audierea inculpaților și să dispună
reținerea acestora;
c. delega organele de cercetare penală în a căror circumscripție se află localitatea
respectivă să procedeze la audierea unor martori și să ridice bunuri și înscrisuri.

36. Este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice:

a. când făptuitorul avea la data comiterii faptei vârsta mai mică de 14 ani;
b. când făptuitorul avea la data comiterii faptei vârstă de 16 ani;
c. în cazul vătămării fătului de către mamă.

37. La un an după moartea unei persoane, rudele reclamă faptul că aceasta a

fost omorâtă, sens în care pentru stabilirea felului și cauzei morții se impune exhu­
marea, care va fi:
a. dispusă în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți;
b. efectuată în mod obligatoriu în prezența procurorului;
c. efectuată în cadrul unei instituții medico-legale.

38. Pentru probarea activității infracționale, examinarea fizică internă a

corpului unei persoane poate fi efectuată de către:
a. o persoană cu pregătire medicală de specialitate;
b. un asistent medical;
c. personalul din cadrul Poliției Române.

39. în cadrul procesului penal, examinarea fizică a unei persoane se poate face:
a. doar cu consimțământul acesteia, în toate cazurile;
b. și fără consimțământul acesteia, situație în care este necesar să fie încuviințată de
judecătorul de drepturi și libertăți;
c. doar cu consimțământul acesteia în cazul infracțiunilor la regimul circulației.
 168 Drept procesual penal. Partea generală

CAPITOLUL IV 7. Luarea măsurii controlului judiciar:

a. se face numai după audierea suspectului sau inculpatului în prezența unui avocat
MĂSURILE PREVENTIVE Șl ALTE MĂSURI PROCESUALE ales sau numit din oficiu;
b. se dispune în cursul urmăririi penale prin ordonanță motivată, în toate cazurile;
c. se poate lua în cazul comiterii oricărei infracțiuni, chiar a unora de severitate
1. Măsura preventivă a reținerii: scăzută.
a. se poate dispune și în lipsă;
b. se poate dispune numai după aducerea la cunoștință a acuzației penale, precum și 8. In calea de atac a plângerii împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea
a drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege; măsurii controlului judiciar în cursul urmăririi penale:
c. se poate dispune numai după ce inculpatul dă efectiv o declarație, în prezența unui a. judecătorul de drepturi și libertăți poate modifica obligațiile din conținutul contro­
avocat. lului judiciar;
b. judecătorul de cameră preliminară revocă obligatoriu măsura dacă a fost dispusă
2. Măsura preventivă a reținerii: pentru săvârșirea unei infracțiuni pedepsite doar cu amendă și pentru care acțiunea
a. se poate dispune doar în cazul comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute expres penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
de lege; c. judecătorul de drepturi și libertăți revocă măsura dacă a fost dispusă față de un
b. se poate dispune în cazul comiterii oricărei infracțiuni, chiar dacă este pedepsită suspect sau inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă prevăzută
numai cu amenda; de art. 206 alin. 1 C. pen.
c. se poate dispune doar în cazul comiterii unei infracțiuni pentru care legea prevede
9. Judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu într-o cauză
pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
penală în care inculpatul a fost trimis în judecată sub control judiciar, control judi­
ciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arest preventiv:
3. Durata reținerii ca măsură preventivă:
a. dispune prelungirea măsurii preventive atunci când constată că există temeiuri noi
a. nu include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea unui mandat care justifică măsura preventivă;
de aducere; b. este obligat să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive înainte
b. include și timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul de expirarea acesteia;
organului judiciar, conform legii; c. dispune prelungirea măsurii preventive atunci când constată că temeiurile care au
c. poate fi dispusă pe o perioadă mai mică de 24 de ore, caz în care poate fi prelun­ determinat luarea măsurii se mențin.
gită până la atingerea perioadei maxime de 24 de ore.
10. Organele judiciare procedează în mod nelegal atunci când:
4. Reținerea: a. înlocuiesc controlul judiciar pe cauțiune cu măsura preventivă a reținerii;
a. se include în perioada totală pentru care se dispune arestarea preventivă în cursul b. dispun controlul judiciar față de un inculpat care nu a fost găsit pentru a fi audiat
urmăririi penale; în prezența unui avocat;
b. poate fi dispusă pentru orice infracțiune; c. înlocuiesc controlul judiciar luat față de un inculpat cercetat pentru săvârșirea
c. poate fi dispusă de organele de cercetare penală în cazul comiterii unei infracțiuni infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 C. pen. cu arestarea preventivă
de omor. pentru motivul unic al nerespectării cu rea-credință a măsurilor și obligațiilor impuse.

11. Organul judiciar sesizat cu plângere împotriva ordonanței procurorului

5. Față de inculpat, instanța poate lua următoarele măsuri preventive:
a. controlul judiciar pe cauțiune;
b. reținerea;
c. arestul preventiv.
6. Măsurile preventive nu pot fi dispuse, după cum urmează:
a. reținerea, de către judecătorul de cameră preliminară;
b. controlul judiciar, de către organele de cercetare penală;
c. arestul la domiciliu, de către judecătorul de drepturi și libertăți.
prin care s-a dispus măsura controlului judiciar trebuie să o admită și să revoce
măsura pe motiv de nelegalitate atunci când măsura privește:
a. un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută de
art. 207 alin. 1 C. pen., atunci când măsura a fost luată fără audierea inculpatului, care a
fost asistat de avocat, dar nu a dorit să dea declarații;
b. un suspect cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de
art. 188 C. pen.;
c. un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă prevăzută
de art. 206 alin. 1 C. pen.
 170 Drept procesual penal. Partea generală
Măsurile preventive și alte măsuri procesuale 169
de faptul că față de inculpat exista suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă
12. Legea prevede aceleași condiții de dispunere a controlul judiciar pe cau­
infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa;
țiune ca și pentru măsura preventivă a:
b. nu dispune restituirea cauțiunii atunci când controlul judiciar a fost înlocuit în
a. arestării preventive;
cursul urmăririi penale cu măsura arestului la domiciliu sau arestării preventive motivat
b. controlului judiciar;
de faptul că inculpatul a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse pe perioada contro­
c. arestului la domiciliu.
lului judiciar;
c. dispune restituirea cauțiunii în toate cazurile.
13. Asistența juridică este obligatorie:
a. la luarea reținerii față de suspect;
18. Pe perioada cât se află sub control judiciar, inculpatul poate fi obligat să
b. la luarea controlului judiciar pe cauțiune față de suspect;
respecte următoarele măsuri sau obligații:
c. la prelungirea arestului la domiciliu.
a. să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, să nu se apropie de
persoana vătămată, să nu părăsească locuința, fără încuviințarea prealabilă a organului
14. După finalizarea urmăririi penale prin trimiterea în judecată a inculpa­
judiciar;
tului, cercetat sub o măsură preventivă, verificarea din oficiu a subzistenței temeiu­
b. să nu conducă motociclete, să nu emită cecuri, să nu părăsească orașul unde
rilor care au determinat luarea măsurii preventive sau a apariției altora noi, se
locuiește, fără încuviințarea prealabilă a organului judiciar;
face:
c. să nu frecventeze localuri de noapte, să nu participe la adunări publice, să nu acce­
a. periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, atunci când cauza se află în camera preli­
seze sisteme informatice, atunci când inculpatul a comis infracțiunea prin intermediul
minară, iar măsura preventivă e controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune;
acestora.
b. periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, atunci când cauza se află în cursul
judecății, iar măsura preventivă e arestul preventiv sau arestul la domiciliu;
19. Impunerea unei cauțiuni în cazul controlului judiciar are ca scop:
c. periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, atunci când cauza se află în camera
a. sancționarea conduitei infracționale a inculpatului;
preliminară, iar măsura preventivă e arestul preventiv sau arestul la domiciliu.
b. garantarea participării inculpatului la procesul penal;
c. respectarea de către suspect a obligațiilor stabilite la luarea măsurii.
15. Pe parcursul controlului judiciar impus inculpatului în cursul urmăririi
penale:
20. C a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar pentru că
a. procurorul poate revoca măsura preventivă dacă nu mai subzistă temeiurile avute
nu s-a prezentat în mod nejustificat la locul de deținere, la expirarea perioadei în
în vedere la dispunerea măsurii și nici nu au apărut temeiuri noi, chiar și în situația în
care s-a aflat legal în stare de libertate, i s-a întocmit un nou dosar penal, fiind
care măsura a fost luată de judecătorul de drepturi și libertăți;
condamnat definitiv la pedeapsa de 6 luni închisoare. După executarea ambelor
b. procurorul poate impune noi obligații sau le poate modifica, înlocui sau înceta pe
pedepse, C comite o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
cele impuse, chiar și atunci când măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi și
de 5 ani și pentru care se apreciază că pentru înlăturarea stării de pericol existente
libertăți;
pentru ordinea publică este suficientă luarea măsurii preventive a arestului la
c. judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura poate impune noi obligații
domiciliu, iar nu a arestării preventive cum a solicitat procurorul. Măsura pre­
sau le poate modifica, înlocui sau înceta pe cele impuse inițial.
ventivă dispusă este:
a. legală, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, inclusiv cu privire la
16. Procurorul care dispune soluția de clasare față de un inculpat cercetat sub
gravitatea infracțiunii;
control judiciar pe cauțiune, dispune restituirea cauțiunii:
b. nelegală, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege;
a. atunci când s-a dispus plata din cauțiune a despăgubirilor bănești acordate pentru
c. legală, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, inclusiv cu privire la
repararea pagubelor cauzate de infracțiune;
necesitatea înlăturării stării de pericol pentru ordinea publică.
b. în toate cazurile;
c. atunci când s-a dispus plata din cauțiune a cheltuielilor judiciare.
21. Măsura arestului la domiciliu nu poate fi dispusă față de o persoană:
a. care a fost condamnată anterior pe fond pentru infracțiunea de evadare;
17. Procurorul care dispune soluția de renunțare la urmărirea penală față de
b. în vârstă de 18 ani, care nu este proprietarul apartamentului în care locuiește;
un inculpat cercetat sub control judiciar pe cauțiune:
c. cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea de loviri
a. nu dispune restituirea cauțiunii atunci când controlul judiciar a fost înlocuit m
cursul urmăririi penale cu măsura arestului la domiciliu sau arestării preventive motivat sau alte violențe asupra soțului.
Măsurile preventive și alte măsuri procesuale 171
22. Se poate dispune controlul judiciar pe cauțiune:
a. în cazul comiterii unei infracțiuni pedepsite cu pedeapsa închisorii de cel mult
3 ani, atunci când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate;
b. în cazul comiterii unei infracțiuni de ultraj;
c. în cazul comiterii unei infracțiuni de violare de domiciliu.
23. Este necesară audiereâ suspectului/inculpatului de către organele de urmă­
rire penală atunci când se dorește:
a. luarea măsurii preventive a controlului judiciar;
b. prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune;
c. prelungirea măsurii arestării preventive.
24. în calea de atac împotriva ordonanței prin care procurorul a dispus luarea
măsurii controlului judiciar pe cauțiune, organul judiciar competent se pronunță:
a. prin sentință;
b. prin încheiere, ce poate fi atacată cu contestație;
c. prin încheiere, ce este definitivă.
25. Pentru luarea măsurii controlului judiciar legea prevede următoarele
condiții/cazuri:
a. inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii;
b. există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune, iar controlul judiciar este necesar în scopul bunei desfășurări a procesului
penal;
c. inculpatul încearcă să influențeze un martor sau un expert.
26. Plângerea împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii contro­
lului judiciar în cursul urmăririi penale se soluționează:
a. în mod obligatoriu în termen de 5 zile de la înregistrare;
b. în camera de consiliu, cu prezența obligatorie a inculpatului;
c. cu citarea inculpatului, lipsa acestuia nefiind însă de natură să împiedice soluțio­
narea căii de atac.
27. Față de X a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru că i-a aplicat o
lovitură cu pumnul copilului său minor, în urma căruia acesta a suferit leziuni trau­
matice pentru care necesită 5 zile de îngrijiri medicale. Față de X ar putea fi dispuse
următoarele măsuri preventive:
a. reținerea;
b. arestarea preventivă;
c. arestul la domiciliu.
28. Controlul judiciar poate fi prelungit în cursul urmăririi penale:
a. de către procuror, în toate cazurile;
b. de către judecătorul de drepturi și libertăți, în toate cazurile;
c. și de către judecătorul de drepturi și libertăți.
172 Drept procesual penal. Partea generală
29. Nu poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu față de un inculpat cu
privire la care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit următoarele fapte penale:
a. de distrugere a autoturismului fratelui;
b. de ucidere din culpă a nepotului de soră;
c. de omucidere a concubinei, cu care conviețuia de 10 ani.
30. Legea prevede aceleași condiții și cazuri de dispunere pentru următoarele
măsuri preventive:
a. controlul judiciar și reținerea;
b. controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu;
c. arestul la domiciliu și controlul judiciar.
31. în cursul urmăririi penale, propunerea de arestare preventivă se soluțio­
nează:
a. în baza materialului de urmărire penală și a probelor administrate în fața judecă­
torului de drepturi și libertăți;
b. de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța competentă potrivit legii
să soluționeze cauza în primă instanță;
c. în camera de consiliu, cu prezența obligatorie a procurorului.
32. Nu este legală măsura arestării preventive dispusă:
a. față de persoana vătămată, inculpată în aceeași cauză pentru săvârșirea infracțiunii
de favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 C. pen.;
b. față de un expert, inculpat în aceeași cauză pentru săvârșirea infracțiunii de măr­
turie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. 1 C. pen.;
c. față de un suspect cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută
de art. 188 C. pen.
33. Pe perioada arestului la domiciliu:
a. inculpatul nu poate părăsi domiciliul, la fel cum persoana arestată preventiv nu
poate părăsi centrul de reținere;
b. inculpatul poate părăsi domiciliul, doar cu permisiunea procurorului;
c. inculpatul poate părăsi domiciliul în cazuri urgente și pentru motive întemeiate,
fără permisiunea organelor judiciare.
34. Constituie cazuri de aplicare a măsurii controlului judiciar pe cauțiune:
a. inculpatul încearcă o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată;
b. există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișcare a acțiunii penale față de
inculpat, acesta a comis o nouă infracțiune, indiferent de forma de vinovăție;
c. este necesară înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, iar infrac­
țiunea de care inculpatul este acuzat este una dintre cele prevăzute expres de lege.
35. Este legală soluția judecătorului de drepturi și libertăți sesizat cu o pro­
punere de luare a măsurii arestului la domiciliu:
a. de a admite propunerea formulată față de un suspect în vârstă de 16 ani;
b. de a respinge propunerea și a dispune luarea controlului judiciar;

Măsurile preventive și alte măsuri procesuale
c. de a admite propunerea formulată față de un inculpat în vârstă de 14 ani, cu
privire la care s-a stabilit că la momentul comiterii infracțiunii avea discernământ.
36. Arestul la domiciliu poate fi dispus:
a. chiar dacă inculpatul nu a fost anterior reținut în cauză;
b. și în lipsă;
c. doar dacă celelalte persoane care locuiesc cu inculpatul își exprimă consimță­
mântul ca acesta să execute măsura în locuința comună.
37. Măsura arestului la domiciliu încetează de drept atunci când:
a. prima instanță dispune condamnarea la pedeapsa amenzii, chiar dacă hotărârea nu
este definitivă;
b. în apel durata măsurii atinge durata pedepsei pronunțate în hotărârea de
condamnare;
c. procurorul dispune soluția de renunțare la urmărirea penală.
38. Măsura controlului judiciar pe cauțiune încetează de drept atunci când:
a. rămâne definitivă hotărârea de condamnare a inculpatului la pedeapsa amenzii;
b. prima instanță dispune condamnarea cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere;
c. prima instanță dispune o măsură educativă neprivativă de libertate.
39. Durata totală a măsurii arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale
este de:
a. 180 de zile, în care intră și perioada reținerii;
b. 180 de zile, în care nu intră și perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv;
c. 180 de zile, în care nu intră și perioada în care inculpatul a fost pus sub control
judiciar.
40. Durata maximă a controlului judiciar pe cauțiune este de:
a. 5 ani, în cursul judecății în primă instanță, în care se include perioada măsurii din
timpul urmăririi penale;
b. 1 an, în cursul urmăririi penale, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac­
țiunea săvârșită este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani;
c. 2 ani, în cursul urmăririi penale, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac­
țiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani sau detențiunea pe viață.
41. în cursul judecății în primă instanță, durata maximă a arestării preventive:
a. include durata arestării preventive din cursul urmăririi penale;
b. include durata arestării preventive din cursul procedurii de cameră preliminară;
c. nu poate fi în niciun caz mai mare de 3 ani.
42. în procedura de confirmare a măsurii arestării preventive dispuse în lipsa
inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți:
a. poate dispune revocarea măsurii sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă;
b. decide după audierea inculpatului, în prezența avocatului;
c. poate administra probe pentru lămurirea situației de fapt.
174 Drept procesual penal. Partea generală
173
43. în situația în care măsura arestării preventive dispuse în cursul urmăririi
penale expiră pe data de 28.02.2019, procurorul este obligat să sesizează judecă­
torul de drepturi și libertăți în vederea prelungirii măsurii arestării preventive:
a. până la expirarea măsurii;
b. cel târziu pe data de 22.02.2019, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a cere
prelungirea;
c. cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive.
44. Măsurile asigurătorii în procesul penal pot fi dispuse de către:
a. organele de urmărire penală;
b. procuror sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale;
c. judecătorul de cameră preliminară.
45. Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau a celei extinse se
pot lua asupra bunurilor:
a. suspectului sau inculpatului, în toate cazurile;
b. persoanei vătămate, în condițiile legii;
c. altor persoane, în condițiile legii.
46. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune
și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor:
a. suspectului sau inculpatului, exclusiv;
b. persoanei responsabile civilmente;
c. altor persoane, în condițiile legii.
47. Măsurile asigurătorii în vederea garantării executării pedepsei amenzii se
pot lua asupra bunurilor:
a. suspectului sau inculpatului, exclusiv;
b. persoanei responsabile civilmente;
c. altor persoane, în condițiile legii.
48. Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie atunci când:
a. persoana vătămată este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă;
b. legea prevede în mod expres;
c. partea civilă solicită acest lucru.
49. Pot face obiectul sechestrului asigurător bunurile care aparțin:
a. suspectului - societate comercială;
b. inculpatului - inspectorat școlar județean;
c. suspectului - agenție din subordinea guvernului.
50. Cu ocazia aplicării sechestrului asigurător, organele desemnate cu execu­
tarea măsurii sunt obligate să ridice următoarele bunuri:
a. bunurile care se alterează ușor;
b. autoturismele, deoarece acestea se depreciază rapid;
c. bijuteriile din aur.
Măsurile preventive și alte măsuri procesuale 175
51. Când se aplică măsura sechestrului, pot fi lăsate în custodia persoanei
vizate de măsura aplicată:
a. vehiculele, inclusiv cele motorizate;
b. sumele de bani în valută;
c. sumele de bani în monedă națională, pe care custodele le poate utiliza pentru a se
întreține, având însă obligația de a acoperi cât mai urgent sumele cheltuite.
52. în cursul urmăririi penale, persoana vătămată de măsura sechestrului asi­
gurător poate face contestație:
a. la procurorul care supraveghează urmărirea penală, atunci când măsura a fost
luată de organele de cercetare penală;
b. și împotriva modului de aducere lâ îndeplinire a sechestrului;
c. la procurorul ierarhic superior, atunci când urmărirea penală este efectuată de
procuror și măsura a fost luată de către acesta.
53. Măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale:
a. pot fî contestate în termen de 5 zile de la data comunicării ordonanței de luare a
măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia;
b. pot fi uneori menținute, chiar dacă se dispune clasarea cauzei penale;
c. sunt puse în executare de organele de cercetare penală sau de organele competente
potrivit legii.
54. în cursul urmăririi penale, procurorul care a instituit sechestrul poate
dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate:
a. numai dacă proprietarul bunurilor cere acest lucru;
b. numai dacă proprietarul bunurilor este de acord;
c. și fără acordul proprietarul bunurilor, în mod excepțional.
55. Restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii poate fi dispusă de
către:
a. judecătorul de cameră preliminară;
b. instanța de judecată;
c. judecătorul de drepturi și libertăți.
CAPITOLUL V
ACTELE PROCESUALE Șl PROCEDURALE COMUNE
1. Suspectul sau inculpatul este citat:
a. la adresa unde locuiește, dacă este cunoscută;
b. în toate cazurile la adresa unde are domiciliul stabilit în mod oficial, aceasta fiind
singura opozabilă terților;
c. la adresa locului de muncă, dacă nu se cunoaște unde locuiește.
2. Citarea unei persoane în fața organelor judiciare se poate face:
a. prin citație scrisă;
b. prin notă telefonică sau telegrafică, fără îndeplinirea altei formalități;
c. prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie elec­
tronică, doar dacă există acordul persoanei citate.
3. Suspectul sau inculpat poate fi citat:
a. la sediul avocatului ales sau din oficiu, dacă nu s-a prezentat după prima citare
legal îndeplinită;
b. la adresa de reședință, dacă a solicitat expres acest lucru;
c. prin înștiințare afișată la sediul organului judiciar, dacă nu sunt cunoscute adresa
unde locuiește și nici locul său de muncă
4. Procedura de citare nu este legal îndeplinită atunci când citația a fost
înmânată:
a. unei persoane majore care locuiește cu suspectul, dar care este lipsită de discer­
nământ din cauza unei boli psihice;
b. copilului minor al inculpatului, în vârstă de 13 ani;
c. copilului minor al inculpatului, în vârstă de 14 ani.
5. în situația în care procedura de citare a inculpatului nu a fost legal înde­
plinită pentru primul termen fixat în vederea soluționării contestației formulate
împotriva ordonanței de instituire a sechestrului asigurător, neregularitatea privind
procedura de citare poate fi invocată:
a. numai la termenul la care ea s-a produs;
b. numai de către inculpat;
c. și de către celelalte părți ori de procuror.
6. Termenul de formulare a căii de atac a apelului împotriva minutei hotărârii
primei instanțe ce a fost comunicată inculpatului la data de 01.08.2018, expiră pe
data de:
a. 11.08.2018;
b. 12.08.2018;
c. 10.08.2018.
Actele procesuale și procedurale comune 177 178 Drept procesual penal. Partea generală

7. Următoarele acte sunt considerate ca făcute în termen, dacă au fost depuse
înăuntrul termenului prevăzut de lege, la:
a. administrația locului de deținere;
b. unitatea militară;
c. oficiul poștal, prin scrisoare simplă.
8. Următoarele acte nu sunt considerate ca făcute în termen:
a. actul trimis din necunoaștere, dar înăuntrul termenului prevăzut de lege, altui
organ judiciar care nu are competență și care ajunge la organul judiciar competent după
expirarea termenului fixat;
b. declararea căii de atac de către procuror, care a ajuns la instanță cu depășirea
termenului, dar care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului înăuntrul termenului
prevăzut de lege;
c. actul trimis cu intenție, dar înăuntrul termenului prevăzut de lege, altui organ
judiciar care nu are competență și care ajunge la organul judiciar competent după expi­
rarea termenului fixat.
9. Plata cheltuielilor avansate de stat sunt suportate de inculpat în cazul în care
față de acesta s-a dispus:
a. renunțarea la urmărirea penală;
b. condamnarea sau achitarea;
c. amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.
14. Nulitatea absolută:
a. se acoperă dacă privește lipsa asistenței juridice obligatorii a suspectului în cursul
urmăririi penale, dacă nu a fost invocată până la închiderea procedurii de cameră preli­
minară;
b. nu se acoperă în nicio situație, spre deosebire de nulitatea relativă;
c. se acoperă dacă privește lipsa inculpatului în cursul urmăririi penale, atunci când
prezența acestuia este obligatorie potrivit legii, dacă nu a fost invocată până la închiderea
procedurii de cameră preliminară.
15. Nulitatea relativă:
a. se acoperă dacă persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;
b. trebuie invocată obligatoriu până la terminarea urmăririi penale, dacă încălcarea a
intervenit în această etapă procesuală;
c. poate fi invocată de martor, dacă justifică un interes procesual propriu în res­
pectarea dispoziției legale încălcate.
16. Poate atrage aplicarea unei amenzi judiciare:
a. neîndeplinirea de către suspect a obligației de a încunoștința organele judiciare, în
termen de cel mult 3 zile, despre schimbarea locuinței pe parcursul procesului penal;
b. neîndeplinirea de către martor a obligației de a încunoștința organele judiciare, în
termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuinței pe parcursul procesului penal;
c. lipsa nejustifîcată a suspectului sau inculpatului.

10. Plata cheltuielilor avansate de stat sunt suportate în caz de achitare de

către:
a. persoana vătămată, în cazul infracțiunilor cercetate la plângere prealabilă;
b. inculpat, dacă a fost obligat la repararea prejudiciului;
c. partea civilă căreia i s-au respins în totul pretențiile civile, în toate cazurile.

11. Plata cheltuielilor avansate de stat sunt suportate în caz de încetare a

procesului penal de către:
a. persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care
plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă;
b. inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire;
c. inculpat, în caz de împăcare.

12. în calea de atac a recursului în casație, declarată doar de inculpat, cheltu­

ielile judiciare sunt suportate de:
a. inculpat, dacă recursul în casație a fost respins ca tardiv;
b. stat, în toate cazurile;
c. inculpat, dacă recursul în casație a fost respins ca nefondat.

13. Determină aplicarea nulității absolute încălcarea dispozițiilor privind:

a. caracterul nepublic al ședinței de judecată;
b. asistarea de către avocat a persoanei vătămate, atunci când asistența este obligatorie;
c. lipsa de imparțialitate a judecătorului.

TITLUL IV
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
URMĂRIREA PENALĂ
1. Organele de urmărire penală nu se pot sesiza în mod legal din oficiu:
a. pentru nicio infracțiune săvârșită de militari, în lipsa sesizării comandantului;
b. atunci când plângerea formulată de persoana vătămată nu îndeplinește condițiile
de formă și fond prevăzute de lege;
c. atunci când din cuprinsul denunțului, formulat cu încălcarea condițiilor de formă
și fond prevăzute de lege, rezultă incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare
sau exercitare a acțiunii penale constând în intervenția prescripției răspunderii penale.
2. In procesul penal, denunțul poate avea natura juridică de:
a. act de sesizare a organelor de urmărire penală;
b. cauză de reducere a pedepsei;
c. cauză de neimputabilitate.
3. Organele de urmărire penală nu sunt legal sesizate atunci când:
a. denunțul este formulat de către unul dintre soți pentru celălalt soț;
b. denunțul este tehnoredactat de copilul major în numele părintelui, pe care cel din
urmă îl semnează;
c. denunțul este formulat prin mandatar, mandatul fiind special, iar procura atașată
denunțului.
4. La primirea sesizării:
a. procurorul poate, în anumite situații, să dispună clasarea, chiar fără să întocmească
niciun act de procedură;
b. organul de urmărire penală este obligat să înceapă urmărirea penală „in rem”;
c. organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței.
5. Plângerea sau denunțul se restituie pe cale administrativă atunci când:
a. nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege;
b. din cuprinsul lor rezultă existența unuia dintre cazurile prev. de art. 16 C. pr. pen.;
c. descrierea faptei este neclară sau incompletă.
6. Plângerea prealabilă:
a. nu poate fi formulată de către copilul major pentru părinți;
b. lipsa ei împiedică constatarea infracțiunii flagrante;
c. trebuie formulată într-un termen de 3 luni de la data săvârșirea faptei.
180 Drept procesual penal. Partea specială
7. Este considerată tardivă plângerea prealabilă ce a fost depusă în termenul
prevăzut de lege la:
a. un organ judiciar necompetent, chiar dacă ajunge la organul judiciar competent
după expirarea termenului;
b. un organ administrativ, chiar dacă ajunge la organul judiciar competent înainte de
expirarea termenului;
c. un organ administrativ, chiar dacă ajunge la organul judiciar competent după expi­
rarea termenului.
8. Termenul prevăzut de lege pentru depunerea plângerii prealabile curge de la:
a. data consumării infracțiunii continuate;
b. data de la care persoană vătămată a aflat despre săvârșirea faptei;
c. data epuizării infracțiunii de obicei.
9. Reprezentantul legal al unui minor în vârstă de 7 ani este prins în flagrant în
timp ce distruge un bun important aparținând minorului aflat sub supravegherea
sa. în această situație, organele de urmărire penală:
a. nu sunt ținute de depunerea unei plângeri prealabile pentru a constata infracțiunea
flagrantă de distrugere;
b. pot să efectueze urmărirea penală până la numirea unui nou reprezentant legal,
dată la care trebuie să îl cheme pe noul reprezentant și să îl întrebe dacă formulează plân­
gere prealabilă;
c. sunt împiedicate să efectueze orice act de urmărire penală în cauză până la mo­
mentul formulării plângerii prealabile în condițiile legii.
10. Efectuarea urmăririi penale față de suspect:
a. îi conferă făptuitorului calitatea de parte în procesul penal, cu drepturile și obli­
gațiile prevăzute de lege, printre care și dreptul la tăcere;
b. se poate dispune prin același act prin care se dispune începerea urmăririi penale
„in rem”;
c. se pbate dispune prin același act prin care se dispune și punerea în mișcare a
acțiunii penale.
11. Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect se dispune:
a. în mod obligatoriu de către procuror;
b. atunci când din datele și probele existente în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că
o anumită persoană a săvârșit infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală și nu
există vreunul dintre cazurile prev. de art. 16 C. pr. pen,;
c. și de către organul de cercetare penală.
12. Punerea în mișcare a acțiunii penale:
a. se poate dispune și de către organele de cercetare penală, atunci când efectuează
urmărirea penală;
b. se dispune numai prin ordonanță;
c. nu se poate dispune prin rechizitoriu.

Urmărirea penală 181
13. în cursul urmăririi penale, schimbarea încadrării juridice a faptei atunci
când există suspect sau inculpat în cauză:
a. trebuie adusă la cunoștința suspectului sau inculpatului doar atunci când îngreu­
nează situația acestuia;
b. poate fi dispusă și de organele de cercetare penală;
c. nu este obligatoriu să fie adusă la cunoștința suspectului sau inculpatului atunci
când îi ușurează situația acestuia.
14. Procurorul poate solicita judecătorului de drepturi și libertăți audierea
anticipată în situația în care:
a. există riscul ca suspectul să nu mai poată fi audiat în cursul judecății;
b. apreciază că este necesar a se evita audierea repetată a martorului minor;
c. există riscul ca persoana vătămată să nu mai poată fi audiată în cursul judecății.
15. Organele de cercetare penală dispun clasarea cauzei penale atunci când:
a. din probele administrate în cauză rezultă că acestea nu sunt suficiente pentru a
dovedi că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de persoana cercetată;
b. în nicio situație;
c. inculpatul a decedat.
16. Ordonanța de clasare poate cuprinde dispoziții cu privire la:
a. încetarea măsurilor de siguranță constând în obligarea la tratament medical sau
internarea medicală;
b. restituirea bunurilor ridicate în cursul urmăririi penale;
c. luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.
17. Urmărirea penală se suspendă în următoarele situații:
a. suspectul sau inculpat prezintă o boală de o oarecare severitate;
b. inițierea procedurii de mediere în toate cazurile, dar nu mai mult de 3 luni;
c. existența unui impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii
penale față de o persoană.
18. Nu se poate dispune soluția renunțării la urmărirea penală:
a. în cazul infracțiunilor care au avut ca urmare moartea victimei;
b. în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani;
c. când din probatoriul administrat în cauză rezultă că fapta nu este prevăzută de
legea penală.
19. Procurorul care dispune renunțarea la urmărirea penală față de suspect
sau inculpat poate impune următoarele obligații:
a. să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a pagubei pe care i-a produs-o
prin comiterea infracțiunii, dar doar dacă partea civilă și-a exprimat anterior consim­
țământul în acest sens;
182 Drept procesual penal. Partea specială
b. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă
între 30 și 60 de zile, dar doar dacă acesta și-a exprimat anterior consimțământul în acest
sens;
c. să ceară scuze public persoanei vătămate, chiar dacă acesta nu și-a exprimat ante­
rior acordul în acest sens.
20. Ordonanța prin care se dispune renunțarea la urmărirea penală:
a. poate fî atacată cu plângere de persoana interesată, precum inculpatul sau per­
soana vătămată;
b. este supusă verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul
ierarhic superior celui care a dispus soluția;
c. este supusă confirmării de către judecătorul de drepturi și libertăți.
21. Pentru a se pronunța asupra legalității și temeiniciei ordonanței de renun­
țare la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară are în vedere:
a. lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală, exclusiv;
b. și probele noi administrate în cursul procedurii;
c. înscrisurile noi prezentate.
22. In situația în care suspectul sau inculpatul nu respectă în termenul stabilit
obligațiile impuse prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală, procurorul:
a. infirmă ordonanța de renunțare la urmărirea penală, în cauză nemaifiind posibilă o
nouă soluție de renunțare la urmărirea penală;
b. revocă ordonanța de renunțare la urmărirea penală, având sarcina probei în a face
dovada neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor;
c. poate să nu revoce ordonanța de renunțare la urmărirea penală, dacă suspectul sau
inculpatul face dovada că neîndeplinirea obligațiilor nu a fost cu rea-credință.
23. Judecătorul de cameră preliminară sesizat de procuror cu propunerea de
confirmare a ordonanței de renunțare la urmărirea penală, poate hotărî desfiin­
țarea soluției și să dispună:
a. trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau completa urmărirea penală ori
pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;
b. începerea judecății față de inculpat, dacă acțiunea penală era pusă în mișcare în
cauză;
c. clasarea.
24. In situația în care judecătorul de cameră preliminară nu confirmă soluția
de renunțare la urmărirea penală:
a. procurorul este obligat să dispună trimiterea în judecată;
b. nu se poate dispune o nouă soluție de renunțare la urmărirea penală, chiar dacă
sunt administrate probe noi;
c. procurorul poate să dispună clasarea cauzei penale.
Urmărirea penală 183
25. Este legală și obligatorie soluția judecătorului de cameră preliminară de a
respinge ordonanța de renunțare la urmărirea penală atunci când aceasta privește:
a. infracțiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. 1 C. pen.;
b. infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii, în forma atenuată, respectiv
atunci când a avut loc o încercare de sinucidere, faptă prevăzută de art. 191 alin. 4 C. pen.;
c. infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de
art. 195 C. pen.
26. în cursul urmăririi penale se poate dispune trimiterea cauzei la un alt
parchet atunci când:
a. parchetul sesizat nu este competent material să efectueze sau să supravegheze
urmărirea penală;
b. există suspiciunea rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din
pricina împrejurărilor cauzei ori există pericolul de tulburare a ordinii publice;
c. parchetul sesizat nu este competent personal să efectueze sau să supravegheze
urmărirea penală.
27. Procurorul dispune încetarea procesului penal atunci când:
a. persoana juridică inculpată a fost radiată;
b. există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, precum denunțarea faptei de dare
de mită înainte ca organele de urmărire penală să fi aflat pe altă cale de comiterea
acesteia;
c. în nicio situație.
28. Reluarea urmăririi penale se dispune:
a. în situația în care judecătorul de drepturi și libertăți a dispus restituirea cauzei la
parchet;
b. în caz de redeschidere a urmării penale atunci când suspectul sau inculpatul nu
și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite prin ordonanța de renunțare la urmărirea
penală;
c. în cazul în care a procurorul a revocat ordonanța de clasare întrucât a decis să dea
o altă apreciere probelor administrate, conform noii jurisprudențe apărute în materie.
29. Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de
camera preliminară:
a. în situația infirmării soluției procurorului de către procurorul ierarhic superior, ca
urmare a plângerii formulate de persoana interesată, chiar dacă soluția nu a fost încă
comunicată;
b. în situația infirmării soluției procurorului de către procurorul ierarhic superior, din
oficiu, în toate cazurile;
c. în situația în care procurorul revocă ordonanța de clasare întrucât au apărut fapte
sau împrejurări noi.
184 Drept procesual penal. Partea specială
30. Redeschiderea urmăririi penale:
a. trebuie supusă confirmării în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității
absolute;
b. este supusă confirmării judecătorului de drepturi și libertăți, în cazurile prevăzute
de lege;
c. prevede o procedură de confirmare în cadrul căreia pot fi administrate probele pe
care judecătorul le consideră utile, concludente și pertinente.
31. Reluarea urmăririi penale în caz de restituire a cauzei la parchet se dispune
de către:
a. conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic superior prevăzut de lege, atunci
când restituirea a fost determinată de neregularitatea rechizitoriului, iar acesta constată că
pentru remedierea neregularității este necesară efectuarea unor acte de urmărire penală;
b. judecătorul de cameră preliminară;
c. procurorul care a instrumentat cauza, atunci când restituirea a fost determinată de
excluderea tuturor probelor.
32. Plângerea împotriva actelor și măsurilor de urmărire penală:
a. suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau actului atacat;
b. trebuie soluționată în termen de cel mult 20 de zile de la înregistrare;
c. se poate face de către orice persoană, precum un martor, atunci când prezintă un
interes.
33. Un act nelegal efectuat de organele de cercetare penală în cursul urmăririi
penale:
a. poate fi anulat în procedura camerei preliminare;
b. poate fi atac cu plângere în termen de cel mult 20 de zile de la data efectuării
actului;
c. poate fi infirmat de procurorul care supraveghează urmărirea penală.
34. Sunt admisibile plângerile formulate împotriva ordonanțelor prin care se
dispune:
a. clasarea cauzei penale, întrucât a intervenit împăcarea părților;
b. renunțarea la urmărirea penală;
c. disjungerea cauzelor.
35. Termenul de 20 de zile în care procurorul are obligația de a soluționa
plângerea împotriva actelor și măsurilor de urmărire penală:
a. curge de la data înregistrării plângerii la unitatea de parchet;
b. curge de la data primirii plângerii de către procuror;
c. este un termen de recomandare.
36. împotriva ordonanței prin care se respinge plângerea împotriva soluției de
clasare, se poate formula plângere:
a. la procurorul ierarhic superior celui care a soluționat plângerea;
b. la judecătorul de cameră preliminară;
c. la judecătorul de drepturi și libertăți.
Urmărirea penală 185
37. Plângerea împotriva ordonanței prin care s-a respins plângerea împotriva
soluției de clasare poate fi făcută:
a. oricând dacă plângerea împotriva soluției de clasare nu este soluționată niciodată;
b. în termen de 20 de zile de la soluționarea plângerii împotriva soluției de clasare;
c. oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care plângerea împotriva
soluției de clasare trebuia soluționată, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comu­
nicării modului de rezolvare.
38. Judecătorul de cameră preliminară soluționează plângerea privind soluțiile
de clasare:
a. în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea petentului și a inti-
maților;
b. în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probelor noi admi­
nistrate în ședința de judecată;
c. prin încheiere, ce în anumite cazuri este definitivă.
39. Hotărârile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura
plângerii împotriva soluțiilor de clasare:
a. pot fi atacate cu contestație în toate situațiile;
b. pot fi atacate cu contestație doar cele prin care se dispune începerea judecății;
c. sunt definitive în toate situațiile.
CAPITOLUL II
CAMERA PRELIMINARĂ
1. Judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu dispune restituirea
cauzei la parchet atunci când:
a. constată neregularitatea actului de sesizare și dispune regularizarea acestuia, iar
procurorul răspunde în termenul de 5 zile și declară că menține dispoziția de trimitere în
judecată, cu toate că nu a înlăturat neregularitățile actului de sesizare, dar stabilirea
obiectului sau limitelor judecății este posibilă;
b. au fost excluse probele esențiale administrate în cursul urmăririi penale;
c. constată neregularitatea actului de sesizare și dispune regularizarea acestuia, iar
procurorul nu răspunde în termenul de 5 zile dacă menține dispoziția de trimitere în
judecată ori solicită restituirea.
2. Judecătorul de cameră preliminară:
a. poate lua față de inculpat măsura arestării preventive, chiar dacă acesta nu a fost
supus în cursul urmăririi penale niciunei măsuri preventive;
b. poate doar să verifice legalitatea și temeinicia măsurilor preventive luate în cursul
urmăririi penale;
c. nu poate dispune măsura reținerii față de inculpat.
3. Competența de a verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive a incul­
patului trimis în judecată aparține:
a. judecătorului de drepturi și libertăți, până la începerea judecății;
b. judecătorului de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu;
c. judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, sesizat cu
contestația formulată împotriva încheierii prin care s-au respins toate cererile și excepțiile
și s-a dispus începerea judecății.
4. Procedura de cameră preliminară având ca obiect verificarea trimiterilor în
judecată și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele
de urmărire penală:
a. se desfășoară în ședință publică;
b. se desfășoară pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală;
c. se desfășoară și pe baza oricăror înscrisuri noi prezentate și cu ascultarea conclu­
ziilor persoanelor prezente și ale procurorului.
5. în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic supe­
rioară celei sesizate cu rechizitoriu, în procedura contestației, pot fi:
a. invocate sau ridicate din oficiu și alte cereri sau excepții decât cele invocate sau
ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în
Camera preliminară 187
fața instanței sesizate cu rechizitoriu, fie că privesc cazuri de nulitate relativă, fie de
nulitate absolută;
b. nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu și alte cereri sau excepții decât cele
invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura
desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, fie că privesc cazuri de nulitate
relativă;
c. invocate sau ridicate din oficiu și alte cereri sau excepții decât cele invocate sau
ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în
fața instanței sesizate cu rechizitoriu, doar dacă privesc cazuri de nulitate absolută.
CAPITOLUL III
JUDECATA
1. Instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza
de urmărire penală, dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate
faptele reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciază că probele sunt suficiente
pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, în cazul infracțiunii de:
a. omor, prevăzută de art. 188 C. pen. și sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de
ani și interzicerea unor drepturi;
b. trădare prin ajutarea inamicului, prevăzută de art. 396 C. pen. și sancționată cu
detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor
drepturi;
c. omor calificat, prevăzută de art. 189 C. pen. și sancționată cu închisoarea de la
15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
2. în cursul judecății, persoana vătămată, inculpatul și celelalte părți pot studia
dosarul penal:
a. până la finalizarea cercetării judecătorești;
b. până la citirea actului de sesizare;
c. în tot cursul judecății.
3. Infracțiunile de audientă:
a. presupun obligatoriu comiterea unor fapte prevăzute de legea penală împotriva
instanței de judecată sau a procurorului de ședință;
b. după constatare sunt trimise pentru efectuarea urmăririi penale către unitatea de
parchet competentă, fără a se putea lua nicio altă măsură procesuală;
c. pot fi comise și de către sau împotriva persoanelor care asistă la desfășurarea
ședinței de judecată, dar care nu au nicio calitate în cauza penală.
4. Cauzele urgente:
a. se soluționează cu precădere, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile,
putând fi însă și mai scurte;
b. sunt cele în care suspecții sunt arestați preventiv;
c. sunt cele în care inculpații sunt arestați la domiciliu.
5. Completul de judecată se poate schimba, fără să producă vreo consecință de
natură procesual penal:
a. până la începerea cercetării judecătorești;
b. până la începerea dezbaterilor;
c. în tot cursul judecății în primă instanță, până la rămânerea în pronunțare.
Judecata 189
6. în cursul judecății, procurorul:
a. poate extinde cercetările pentru alte fapte, atunci când din probele administrate
rezultă că se impune o astfel de măsură;
b. nu poate pune concluzii de achitare;
c. poate solicita constatarea de către președintele completului de judecată a infrac­
țiunii de favorizarea făptuitorului comisă de persoana vătămată audiată în cursul ședinței
și care își schimbă declarațiile date în faza de urmărire penală și poate declara oral înce­
perea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea acesteia.
7. Instanța de judecată sesizată cu rechizitoriu:
a. soluționează cauza numai cu privire la persoanele în legătură cu care a fost
sesizată;
b. poate extinde cercetările și cu privire la alte fapte sau persoane raportat la probele
administrate în cauză;
c. soluționează cauza numai cu privire la faptele cu care a fost sesizată.
8. în cursul judecății desfășurată cu efectuarea cercetării judecătorești:
a. probele administrate în cursul urmăririi penale se readministrează, chiar dacă nu
sunt contestate de către părți sau de către persoana vătămată;
b. probele administrate în cursul urmăririi penale sunt readministrate doar dacă sunt
contestate de părți sau de persoana vătămată;
c. pot fi administrate probe care nu au fost administrate în cursul urmăririi penale.
9. Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civil-
mente în cursul judecății se face după următoarele reguli procedurale:
a. acestea sunt lăsate să declare tot ce știu despre fapta care face obiectul cauzei sau
despre alte fapte comise de inculpat;
b. acestea simt obligate să răspundă la orice întrebare ce le este adresată, cu excepția
celor respinse de instanță;
c. procurorul, inculpatul, avocatul inculpatului, persoana vătămată, partea civilă și
partea responsabilă civilmente le pot adresa întrebări, prin intermediul președintelui com­
pletului de judecată.
10. Ședința de judecată:
a. este publică, însă nu și pentru minorii care nu au calitatea de părți sau martori;
b. nu poate fi declarată nepublică la cererea unui martor;
c. poate fi declarată nepublică din oficiu de către instanță, chiar dacă procurorul,
părțile și persoana vătămată se opun.
11. Audierea inculpaților în cursul judecății se face după următoarele reguli
procedurale:
a. de regulă, dacă sunt mai mulți inculpați, audierea fiecăruia dintre ei se face
separat, fără prezența celorlalți;
b. ca excepție, dacă interesul aflării adevărului o cere, instanța poate dispune
audierea vreunuia dintre inculpați în prezența celorlalți sau a unora dintre ei;
c. inculpatul care a dat declarații în cursul urmăririi penale poate uza în continuare
de dreptul la tăcere.
190 Drept procesual penal. Partea specială
12. Audierea inculpaților în cursul judecății se face după următoarele reguli
procedurale:
a. când inculpatul nu își mai amintește anumite fapte sau împrejurări, președintele
poate da citire, în întregime sau în parte, declarațiilor anterioare;
b. când există contraziceri între declarațiile făcute de inculpat în instanță și cele date
anterior în cursul urmăririi penale, instanța dă prioritate declarațiilor făcute în fața sa, în
condiții de contradictorialitate, oralitate, nemijlocire;
c. când inculpatul refuză să dea declarații, instanța dispune citirea declarațiilor pe
care le-a dat anterior.
13. în cursul judecății, președintele dă în mod obligatoriu citire declarațiilor
martorului date în cursul urmăririi penale, atunci când:
a. martorul nu își mai amintește anumite fapte sau împrejurări;
b. audierea martorului nu mai este posibilă;
c. există contraziceri între declarațiile făcute în instanță și cele date în cursul
urmăririi penale.
14. în cauzele în care instanța efectuează cercetare judecătorească, probatoriul
se administrează:
a. de regulă în ordinea prevăzută de dispozițiile procesual penale;
b. în toate cazurile conform ordinii stabilite de instanța de judecată;
c. în ordinea convenită de părți, cu încuviințarea instanței de judecată.
15. Cu privire la probele încuviințate în cursul judecății:
a. procurorul, părțile sau persoana vătămată pot renunța la cele propuse, urmând ca
instanța să aprecieze dacă proba va mai fi administrată sau nu;
b. procurorul, părțile sau persoana vătămată pot renunța la cele propuse, instanța
fiind obligată să ia act de manifestarea lor de voință și astfel să nu mai procedeze la
administrarea lor;
c. dacă administrarea lor nu mai este posibilă, dar acestea au fost administrate în faza
de urmărire penală, acestea sunt puse în discuția părților, a persoanei vătămate și a procu­
rorului și se ține seama de ele la judecarea cauzei.
16. în faza dezbaterilor, cuvântul se dă în următoare ordine:
a. inculpatului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și
procurorului;
b. persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente, inculpatului și
procurorului;
c. procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și
inculpatului.
17. Faza dezbaterilor prevede următoarele reguli procedurale:
a. aceasta trebuie să se desfășoare la un singur termen, pentru a da posibilitatea
completului de judecată să aibă o imagine de ansamblu asupra întregii cauze;
b. președintele nu are dreptul să îi întrerupă pe cei care au cuvântul;
c. după ce cuvântul este dat în ordinea prevăzută de lege, președintele poate da
cuvântul și în replică.
Judecata 191
ÎS. Președintele completului nu declară terminată cercetarea judecătorească
atunci când:
a. procurorul, persoana vătămată și părțile declară că nu mai au de dat explicații sau
de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești;
b. procurorul, persoana vătămată și părțile au formulat cereri de completare a cerce­
tării judecătorești și care au fost admise;
c. procurorul, persoana vătămată și părțile au formulat cereri de completare a
cercetării judecătorești și care au fost respinse.
19. Judecată se suspendă:
a. pe perioada desfășurării procedurii de mediere, inclusiv în cazul comiterii unei
infracțiuni de viol, faptă prevăzută de art. 218 alin. 1 C. pen.;
b. în caz de extrădare activă;
c. în caz de extrădare pasivă.
20. Poate fi atacată cu contestație încheierea pronunțată de completul de
judecată prin care:
a. s-a respins solicitarea inculpatului de suspendare a judecății pentru motivul că
acesta suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată;
b. ș-a dispus suspendarea judecății pe perioada desfășurării procedurii medierii;
c. s-a respins solicitarea de suspendare a judecății pentru desfășurarea procedurii
medierii.
21. Ultimul cuvânt al inculpatului:
a. este o fază obligatorie și distinctă;
b. este o fază ce face parte din etapa dezbaterilor, înainte de încheierea acestora;
c. este o etapă imediat ulterioară dezbaterilor.
22. Constituie reguli procedurale în materia deliberării:
a. când nu se poate întruni unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de
divergență;
b. când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate;
c. când din deliberare rezultă mai mult de două păreri, judecătorul care opinează
pentru soluția cea mai blândă trebuie să se alăture cele mai apropiate de părerea sa.
23. Legea prevede următoarele termene procedurale pentru deliberare și pro­
nunțarea sentinței:
a. acestea se fac obligatoriu în ziua în care au avut loc dezbaterile;
b. acestea se pot face în cel mult 7 zile de la închiderea dezbaterilor;
c. în situații excepționale, pronunțarea poate fi amânată o singură dată, pentru cel
mult 15 zile.
24. Pronunțarea hotărârii:
a. se face în camera de consiliu, de către președintele completului de judecată, asistat
de grefier;
192 Drept procesual penal. Partea specială
b. se face cu citarea procurorului, a părților și a subiecților procesuali principali;
c. presupune citirea exclusiv a dispozitivului hotărârii.
25. Hotărârea dată asupra fondului cauzei penale:
a. se redactează în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare, cu posibilitatea
prelungirii termenului cu încă 15 zile, în cazuri urgente;
b. se redactează de către grefier și se semnează de către toți membrii completului;
c. se semnează și de către grefier.
26. Hotărârea dată asupra fondului cauzei penale se comunică:
a. după pronunțare, o copie a minutei, în vederea exercitării căii de atac;
b. în toate cazurile în limba română;
c. după motivare, către procuror, părți și persoanele vătămate.
27. Achitarea se pronunță atunci când:
a. inculpatul a săvârșit fapta cu depășirea limitelor stării de necesitate;
b. inculpatul avea la data săvârșirii faptei vârsta de 13 ani, dar la momentul desfă­
șurării urmăririi penale a împlinit vârsta 14 ani și în urma efectuării expertizei psihiatrice
a rezultat că avea discernământ la data comiterii faptei;
c. inculpatul a săvârșit fapta sub o constrângere fizică căreia nu i-a putut rezista.
28. Constituie condamnare în sensul legii penale, aplicarea de către instanța de
judecată a următoarelor sancțiuni:
a. amânarea aplicării pedepsei;
b. renunțarea la aplicarea pedepsei;
c. suspendarea Sub supraveghere a executării pedepsei.
29. Desfășurarea judecății conform procedurii simplificate a recunoașterii
învinuirii constituie circumstanță atenuantă pentru inculpat care va beneficia de:
a. înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii
de la 101a 20 de ani;
b. reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu
o treime;
c. reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii cu o
treime.
30. Inculpatul minor care a parcurs procedura simplificată a recunoașterii învi­
nuirii, va beneficia de:
a. reducerea cu o pătrime a limitelor prevăzute de lege pentru perioadele pe care se
dispun măsurile educative privative de libertate;
b. reducerea cu o treime a limitelor prevăzute de lege pentru perioadele pe care se
dispun măsurile educative neprivative de libertate;
c. faptul că instanța va ține cont de acest aspect la alegerea măsurii educative, fie
privative, fie neprivative.

Judecata 193
31. Prima instanță dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului arestat
preventiv atunci când pronunță:
a. o măsură educativă neprivativă de libertate;
b. o pedeapsă cu amenda, care însoțește pedeapsa închisorii cel mult egală cu durata
reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive;
c. condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea mai mare decât durata reținerii, ares­
tului la domiciliu și arestării preventive.
32. Instanța de judecată se pronunță asupra acțiunii civile alăturate acțiunii
penale în sensul că dispune:
a. restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii, doar dacă există constituire
de parte civilă;
b. lăsarea acesteia riesoluționate dacă persoana vătămată își retrage plângerea prea­
labilă, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că acțiunea penală se pune în
mișcare la plângere prealabilă;
c. lăsarea acesteia nesoluționate dacă a intervenit prescripția răspunderii penale.
33. în cazul în care în cursul procesului, față de inculpat s-a luat măsura
preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, instanța dispune prin sentință:
a. în toate cazurile, în ordine, plata din cauțiune a despăgubirilor acordate pentru
repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltuielilor judiciare și a amenzii penale;
b. restituirea sumei depuse drept cauțiune, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a
despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltu­
ielilor judiciare sau a amenzii penale;
c. confiscarea sumei depuse drept cauțiune, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a
despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltu­
ielilor judiciare sau a amenzii penale, iar pe parcursul procesului, măsura controlului
judiciar a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu întrucât inculpatul a încălcat cu
rea-credință obligațiile care îi reveneau.
34. Instanța este obligată să deducă din pedeapsa pronunțată:
a. perioada în care inculpatul a fost plasat sub control judiciar, prin scăderea din
durata pedepsei închisorii, indiferent de forma de executare, a numărului de zile cores­
punzătoare sub control judiciar;
b. perioada în care inculpatul a fost reținut, prin înlăturarea în tot sau în parte a
zilelor-amendă stabilite în aplicarea pedepsei amenzii penale;
c. perioada în care inculpatul a fost arestat la domiciliu, prin scăderea din durata
pedepsei închisorii, indiferent de forma de executare, a numărului de zile corespunză­
toare de arest la domiciliu executate și prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă
stabilite în aplicarea pedepsei amenzii penale ce însoțește pedeapsa închisorii.
35. După pronunțarea hotărârii și până la sesizarea instanței de apel:
a. prima instanță poate lua măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul față de
care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei;
194 Drept procesual penal. Partea specială
b. instanța de apel poate lua măsura controlului judiciar față de inculpatul care a fost
condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c. prima instanță poate înlocui controlul judiciar cu arestul la domiciliu față de
inculpatul care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
36. încetarea procesului penal se pronunță atunci când:
a. se constată că inculpatul denunțase autorităților grupul infracțional organizat,
înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infrac­
țiunile care intră în scopul grupului;
b. persoana juridică inculpată a intrat în insolvență;
c. a intervenit grațierea.
37. Cheltuielile judiciare sunt suportate de către:
a. persoana vătămată atunci când se dispune încetarea procesului penal întrucât plân­
gerea prealabilă a fost introdusă tardiv;
b. sunt suportate de inculpat când se dispune încetarea procesului penal întrucât
persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea;
c. sunt suportate de inculpat când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.
38. Instanța este obligată să se pronunțe prin hotărâre asupra:
a. revocării măsurilor asigurătorii, în toate cazurile când dispune achitarea;
b. reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, în toate cazurile când dispune
condamnarea;
c. punerii de îndată în libertate a inculpatului arestat la domiciliu, în toate cazurile
când dispune condamnarea la pedeapsa închisorii, cu suspendarea sub supraveghere.
39. Pot declara apel:
a. martorul, expertul și interpretul în ceea ce privește amenzile judiciare aplicate
acestora prin încheierea prin care instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei,
precum și cu privire la cheltuielile judiciare și indemnizațiile cuvenite stabilite prin
sentință;
b. avocatul persoanei vătămate în ceea ce privește latura penală și latura civilă;
c. soția inculpatului, în numele acestuia, cu privire la latura civilă.
40. Termenul de declarare a apelului curge:
a. de la comunicarea sentinței motivate, dacă legea nu dispune altfel;
b. de la data la care persoanele fizice ori juridice ale căror drepturi legitime au fost
vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței au aflat despre actul sau
măsura care au provocat vătămarea;
c. de la data la care minuta a fost comunicată inculpatului, inclusiv pentru avocatul
acestuia.
41. Cererea de repunere în termenul de apel:
a. nu produce efecte asupra caracterului definitiv al hotărârii până când instanța de
apel nu admite cererea;
Judecata 195
b. simpla ei formulare nu atrage în nicio situație suspendarea executării hotărârii
atacate;
c. trebuie să fie justificată de o cauză temeinică de împiedicare a formulării căii de
atac în termen legal pentru a putea fi admisă.
42. Apelul:
a. se poate declara și oral;
b. se motivează în scris, cu arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se înte­
meiază;
c. se depune la instanța care va soluționa calea de atac.
43. Renunțarea la apel:
a. se poate face în intervalul de timp cuprins între pronunțarea hotărârii și expirarea
termenului de declarare a apelului, în toate cazurile;
b. presupune un apel declarat;
c. permite revenirea necondiționată asupra ei înăuntrul termenului pentru declararea
apelului.
44. Retragerea apelului:
a. se poate face, inclusiv de către inculpatul minor, până la închiderea dezbaterilor la
instanța de apel;
b. declarația de retragere a apelului poate fi făcută inclusiv la instanța a cărei
hotărâre a fost atacată;
c. poate fi făcută de procurorul care a declarat apelul, caz în care apelul poate fi
însușit de partea în favoarea căreia a fost declarat.
45. în soluționarea apelului:
a. se poate da o nouă apreciere probelor și astfel să se ajungă la o soluție diametral
opusă;
b. nu pot fi administrate probe noi;
c. nu se poate agrava situația părții care a declarat apel, dacă nu a fost formulat
niciun apel în defavoarea sa.
46. într-o cauză penală în care inculpatul a fost condamnat la fond la pedeapsa
amenzii, iar împotriva hotărârii au declarat apel atât persoana vătămată, nemul­
țumită de pedeapsa prea blândă, cât și inculpatul, la soluționarea apelului:
a. inculpatul poate fi condamnat la închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei;
b. inculpatul nu poate fi achitat;
c. față de inculpat se poate lua măsura consemnării la sfârșit de săptămână, dacă
acesta era minor la data săvârșirii faptei, dar la momentul judecării apelului a devenit
major.
196 Drept procesual penal. Partea specială
47. Instanța de apel dispune admiterea căii de atac, desființarea sentinței
primei instanțe și rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată
atunci când:
a. instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile, în sensul că a lăsat-o nesoluționată
pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală;
b. judecata în primă instanță s-a desfășurat în camera de consiliu, deși potrivit legii
ședința trebuia să fie publică;
c. judecarea cauzei la prima instanță a avut loc în lipsa inculpatului, care deși a fost
legal citat, s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre
această imposibilitate, astfel că a contestat acest lucru pe calea apelului.
48. Judecarea apelului:
a. nu pot asista minorii sub 18 ani dacă nu au calitatea de părți sau martori;
b. impune în toate cazurile asistență juridică obligatorie pentru inculpat, având în
vedere că această etapă constituie ultimul grad de jurisdicție;
c. se poate desfășura în camera de consiliu dacă instanța apreciază că judecata în
ședință publică ar putea aduce atingere vieții intime a unei persoane.
49. în apel este obligatorie citarea la fiecare termen a:
a. militarilor;
b. minorilor;
c. deținuților.
50. Desființarea de către instanța de apel a hotărârii primei instanțe:
a. impune în toate cazurile revocarea măsurii arestării preventive luate în cursul
apelului;
b. poate privi numai unele persoane sau doar latura civilă, dacă aceasta nu împiedică
justa soluționare a cauzei;
c. are loc în limitele dispozițiilor privind efectul devolutiv și extensiv al apelului.
51. într-o Cauză penală în care ambii inculpați sunt condamnați la fond la
pedeapsa amenzii pentru comiterea în coautorat a unei fapte penale, însă doar unul
dintre cei doi declară apel în cauză și solicită să fie achitat, instanța de apel poate
dispune:
a. condamnarea ambilor inculpați la pedeapsa închisorii;
b. achitarea ambilor inculpați;
c. reducerea pedepsei amenzii față de ambii inculpați.
52. în apel:
a. este obligatorie ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă;
b. instanța poate da motivat o nouă apreciere probelor administrate în cursul urmă­
ririi penale și al judecății în primă instanță, chiar dacă nu le-a readministrat;
c. prezența inculpatului este obligatorie în toate cazurile.
Judecata 197 198 Drept procesual penal. Partea specială

53. Competența de a soluționa calea de atac a apelului aparține:
a. tribunalului în a cărui circumscripție se află judecătoria care a pronunțat sentința
atacată;
b. curții de apel în a cărei circumscripție se află tribunalul care a pronunțat sentința
atacată;
c. curții de apel în a cărei circumscripție se află judecătoria care a pronunțat sentința
atacată.
54. Contestația
a. se soluționează, dacă legea nu dispune altfel, prin decizie;
b. se poate formula în termen de 5 zile, cu excepția cazurilor când legea dispune
altfel;
c. are efect suspensiv, dacă legea nu dispune altfel.
55. Contestația:
a. nu mai poate fî retrasă după ce a fost formulată;
b. se soluționează fără citarea părților și subiecților procesuali la care hotărârea
atacată se referă;
c. este o cale ordinară de atac, la fel ca și apelul.
56. Contestația în anulare:
a. poate fi formulată numai împotriva hotărârilor penale definitive;
b. este o cale ordinară de atac;
c. poate fi formulată pentru încălcarea unor norme de procedură.
57. Contestația în anulare:
a. prevede o etapă de admitere în principiu;
b. poate fi introdusă, în funcție de cazul incident, în termen de 10 zile ori de 30 de
zile de la comunicarea deciziei instanței de apel sau oricând;
c. se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
60. Constituie caz de contestație în anulare:
a. când ședința de judecată în apel nu a fost publică, inculpatul fiind minor la data
sesizării instanței;
b. judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când
aceasta era obligatorie, potrivit legii;
c. judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a persoanei
vătămate era obligatorie, potrivit legii, acestea fiind o persoană lipsită de capacitate de
exercițiu.
61. Constituie caz de contestație în anulare:
a. când unul dintre judecătorii din apel era rudă de gradul IV cu avocatul persoanei
vătămate;
b. instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, întrucât acesta a
refuzat să dea declarații;
c. când imul dintre judecătorii din apel era afin cu reprezentantul inculpatului minor.
62. Instanța admite în principiu contestația în anulare atunci când:
a. este formulată în termenul prevăzut de lege;
b. în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar sau
dovezi noi;
c. motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute expres de lege.
63. Constituie cazuri de revizuire:
a. persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură
cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în
cauză;
b. împotriva unei persoane s-au pronunțat două sau mai multe hotărâri definitive
pentru aceeași faptă;
c. s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea
cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

58. Contestația în anulare: 64. Constituie cazuri de revizuire:

a. are efect suspensiv obligatoriu; a. un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat
b. șe soluționează prin decizie sau sentință; fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat solu­
c. se judecă numai în prezența inculpatului, atunci când acesta se află în stare de ția pronunțată în cauză;
deținere. b. unul dintre martorii audiați în cauza a cărei revizuire se cere, a comis infracțiunea
de mărturie mincinoasă, însă declarația sa nu a fost avută în vedere la pronunțarea
59. Constituie caz de contestație în anulare: hotărârii, fiind contrazisă de restul probelor administrate în cauză;
a. inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de achitare; c. hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit
b. hotărârea în apel a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de
dezbaterea pe fond a procesului; neconstituționalitate ridicate în altă cauză, în situația în care consecințele încălcării dispo­
c. împotriva unei persoane au fost pronunțate două hotărâri definitive care nu se pot ziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea
concilia. hotărârii pronunțate.
Judecata 199
65. Competența de judecare a revizuirii aparține:
a. instanței care a judecat cauza în prima instanță;
b. instanței care a judecat cauza în ultimă instanță;
c. exclusiv înaltei Curți de Casație și Justiție.
66. Pot cere revizuirea:
a. un membru de familie al condamnatului, în timpul vieții acestuia, dar numai dacă
are mandat special de la condamnat;
b. un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, dar
numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului;
c. procurorul, doar în defavoarea condamnatului.
67. Legea prevede o etapă de admitere în principiu pentru următoarele căi
de atac:
a. contestația în anulare;
b. recursul în casație;
c. contestația.
68. După admiterea în principiu a cererii de revizuire:
a. instanța este obligată să dispună suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii;
b. în situația existenței unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste
hotărâri au fost pronunțate se reunesc obligatoriu în vederea rejudecării;
c. procurorul sau partea interesată pot ataca cu contestație încheierea de admitere în
principiu.
69. în procedura filtru a cererii de revizuire, instanța verifică dacă:
a. cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute de lege;
b. cererea a fost formulată și motivată în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe
care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia;
c. faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în
mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea și astfel
cererea va fi în mod cert admisă pe fond.
70. în cazul respingerii cererii de revizuire:
a. ca neîntemeiată, nu va mai putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași
motive;
b. ca inadmisibilă, va mai putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive, cu
respectarea condițiilor de admisibilitate;
c. ca neîntemeiată, va putea fi formulată o nouă cerere pentru motive noi.
71. Legea prevede posibilitatea formulării unei cai de atac împotriva:
a. sentinței prin care instanța se pronunță asupra cererii de revizuire pe fond;
b. încheierii prin care instanța admite în principiu cererea de revizuire;
c. sentinței prin care instanța respinge cererea de revizuire, după analiza admisibi­
lității în principiu.
200 Drept procesual penal. Partea specială
72. Cererea de revizuire poate fi formulată, în funcție de cazul incident:
a. oricând;
b. în termen de 6 luni;
c. în termen de un an.
73. Poate solicita redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a
persoanei condamnate:
a. persoana condamnată care a solicitat să fie judecată în lipsă;
b. persoana care a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de martor, după
care nu s-a mai prezentat la nicio chemare a organelor judiciare, deoarece nu a avut
cunoștință de proces, părăsind țara pentru a munci;
c. persoana care a fost audiată în cursul urmăririi penale în calitate de suspect, după
care nu s-a mai prezentat la nicio chemare a organelor judiciare.
74. Cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a
persoanei condamnate:
a. poate fi depusă la administrația locului de deținere, atunci când persoana con­
damnată în lipsă este privată de libertate;
b. poate fi formulată de o persoană care nu a avut cunoștință de proces și față de care
s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei;
c. poate fi depusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana condamnată în lipsă a
luat la cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal
împotriva sa.
75. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care:
a. și-a desemnat un apărător ales, dar care nu s-a prezentat în cursul procesului;
b. și-a desemnat un mandatar care s-a prezentat la un singur termen în cursul
procesului;
c. după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, a renunțat la decla­
rarea apelului.
76. Redeschiderea procesului penal prevede o etapă de admitere în principiu în
care se verifică dacă:
a. au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal care arătă în
mod evident că cererea este întemeiată;
b. cererea a fost formulată în termen și de către o persoană îndreptățită;
c. motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere
anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată definitiv.
77. Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul
judecării în lipsa persoanei:
a. se pronunță prin încheiere ce poate fi atacată odată cu fondul;
b. conduce la desființarea de drept a hotărârii pronunțate în lipsa persoanei con­
damnate;
Judecata 201

c. se dispune prin sentință sau decizie, în funcție de stadiul procesual la care per­ CAPITOLUL IV
soana condamnată nu s-a prezentat.
PROCEDURI SPECIALE
78. Cererea de redeschidere a procesului penal:
a. se examinează de urgență, în toate cazurile;
1. Pentru ca acordul de recunoaștere a vinovăției să producă efecte depline
b. poate conduce, până la admiterea în principiu, la suspendarea hotărârii în baza
trebuie îndeplinite următoarele condiții legale:
căreia condamnatul se află în executarea pedepsei;
a. efectele acordului de recunoaștere a vinovăției să fie supuse avizului procurorului
c. conduce în mod automat la suspendarea hotărârii după admiterea în principiu.
ierarhic superior;
b. limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției să fie stabilite prin avizul
prealabil și scris al procurorului ierarhic superior;
c. acordul de recunoaștere a vinovăției să fie confirmat de judecătorul de drepturi și
libertăți

2. încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției se realizează cu respec­

tarea următoarelor condiții legale:
a. din probele administrate în cauză să existe date suficiente cu privire la existența
faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpa­
tului, chiar dacă acestea nu ar fi condus în mod normal la o soluție de trimitere în jude­
cată, ci ar fi fost urmate de administrarea și a altor probe;
b. pentru infracțiunea cu privire la care se dorește încheierea unui acord de recu­
noaștere a vinovăției legea să prevadă pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani;
c. inculpatul să fie asistat la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției de un
avocat ales sau numit din oficiu, chiar dacă în cursul urmăririi penale nu a fost asistat
juridic de un avocat.

3. Acordul de recunoaștere a vinovăției:

a. conduce la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul închisorii și cu o
pătrime în cazul amenzii;
b. nu poate fi încheiat de inculpatul minor;
c. poate avea ca obiect o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
alternativ cu detențiunea pe viață, cu condiția ca sancțiunea stabilită prin acord să fie
pedeapsa închisorii.

4. Instanța respinge în mod obligatoriu acordul de recunoaștere a vinovăției

atunci când:
a. acordului îi lipsește vreuna dintre mențiunile prevăzute de lege, precum declarația
expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică
pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, chiar dacă aceste mențiuni sunt
cuprinse în declarația de inculpat;
b. pedeapsa convenită prin acord a fost stabilită la minimul legal posibil;
c. reprezentantul legal al inculpatului minor nu și-a dat încuviințarea la încheierea
acordului.
Proceduri speciale 203
5. Acordul de recunoaștere a vinovăției:
a. cuprinde soluția convenită de procuror cu inculpatul atât asupra laturii penale, cât
și asupra laturii civile;
b. se admite sau se respinge de către judecătorul de cameră preliminară prin înche­
iere, ce poate fi atacată cu contestație;
c. poate fi respins de judecător dacă acesta apreciază că soluția cu privire la care s-a
ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravi­
tatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
6. Judecătorul de cameră preliminară sesizat cu un acord de recunoaștere a
vinovăției:
a. poate respinge acordul cu privire la unii dintre inculpați;
b. ia act de retragerea de către inculpat, în fața sa, a consimțământului valabil
exprimat în cursul urmăririi penale, atunci când inculpatul învederează că între el și
persoana vătămată a intervenit împăcarea sau a fost încheiat un acord de mediere pe
latura penală ulterior momentului semnării acordului de recunoaștere a vinovăției;
c. poate admite în parte acordul, numai cu privire la unele dintre faptele reținute în
sarcina inculpatului.
7. Judecata în fața judecătorului de cameră preliminară sesizat cu un acord de
recunoaștere a vinovăției:
a. se desfășoară în camera de consiliu;
b. poate avea ca obiect și criticile invocate de inculpat cu privire la nulitatea absolută
sau relativă a unora dintre actele de urmărire penală;
c. se face cu citarea inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și părții respon­
sabile civilmente.
8. Sunt titulari ai acordului de recunoaștere a vinovăției:
a. procurorul;
b. persoana vătămată, atunci când pentru infracțiunea ce face obiectul acordului
acțiunea penală se pune în mișcare la plângere prealabilă;
c. suspectul sau inculpatul.
9. într-o cauză cu mai multi inculpați cercetați pentru mai multe fapte:
a. acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie încheiat în mod obligatoriu cu toți
inculpații;
b. acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie încheiat în mod obligatoriu cu privire
la toate faptele reținute în sarcina unui inculpat;
c. acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat cu un singur inculpat și cu
privire doar la unele dintre infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală
împotriva sa.
204 Drept procesual penal. Partea specială
10. Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie să cuprindă:
a. felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renun­
țare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns
la un acord;
b. semnăturile procurorului și ale inculpatului, exclusiv;
c. locul încheierii.
11. în situația în care acordul de recunoaștere a vinovăției privește un inculpat
arestat preventiv, judecătorul de cameră preliminară:
a. respinge acordul, întrucât încheierea acestuia este incompatibilă cu starea de arest
preventiv;
b. constată încetată de drept măsura arestării preventive dacă respinge acordul;
c. constată încetată de drept măsura arestării preventive dacă prin acord s-a convenit
stabilirea pedepsei cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
12. Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și pune­
rea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se face:
a. integral potrivit dispozițiilor speciale;
b. potrivit dispozițiilor generale privind pe infracțiunile săvârșite de majori, cu dero­
gările prevăzute cu caracter special pentru minori;
c. potrivit acelorași dispoziții privind infracțiunile săvârșite de majori.
13. Judecata se desfășoară potrivit dispozițiilor speciale privind infracțiunile
săvârșite de minori atunci când aceștia erau minori la data comiterii faptei:
a. chiar dacă ulterior, dar anterior sesizării instanței de judecată, au devenit majori;
b. dar și la data sesizării instanței de judecată;
c. dar și la data sesizării organelor de urmărire penală.
14. Efectuarea referatului de evaluare a minorului:
a. este obligatorie în cursul urmăririi penale, pentru ca procurorul să poată aprecia cu
privire la soluția pe care o dispune în cursul urmăririi penale;
b. este obligatorie în cursul judecății, dacă efectuarea referatului nu a fost dispusă în
cursul urmăririi penale;
c. este în competența serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui
circumscripție teritorială își are locuința minorul.
15. Organul de urmărire penală cheamă la orice ascultarea sau confruntare a
minorului:
a. în mod obligatoriu, direcția generală de asistență socială și protecția a copilului
din localitatea unde se desfășoară audierea;
b. serviciul de probațiune;
c. în lipsa părinților, în mod obligatoriu, pe tutorele, curatorul sau persoana în îngri­
jirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul.
Proceduri speciale 205
16. Cauzele cu inculpați minori:
a. se judecă potrivit regulilor de competență obișnuite, de către judecători anume
desemnați potrivit legii;
b. rămân în competența instanței specializate chiar dacă între timp inculpatul a îm­
plinit vârsta de 18 ani;
c. se judecă după procedura specială, dacă la data sesizării organelor de urmărire
penală inculpatul nu avea împlinită vârsta de 18 ani.
17. Constituie reguli de judecată pentru cauzele cu inculpați minori:
a. ședințele de judecată se judecă de urgență și cu precădere;
b. ședințele de judecată sunt nepublice, inclusiv în situația în care în aceeași cauză
sunt judecați mai multi inculpați, printre care și majori;
c. ascultarea minorului va avea loc o singură dată, iar reascultarea sa va fi admisă de
judecător doar în cazuri temeinic justificate.
18. Judecata în apel a cauzelor cu inculpați minori la data săvârșirii faptei se
face:
a. potrivit regulilor comune, dacă inculpatul era major la data sesizării primei
instanțe;
b. potrivit regulilor speciale privind minorii, dacă inculpatul este minor la data sesi­
zării instanței de apelj.
c. potrivit regulilor speciale privind minorii, dacă inculpatul este minor la data sesi­
zării primei instanțe, chiar dacă până la sesizarea instanței de apel acesta a devenit major.
19. Judecată în apel a unei cauze cu inculpat minor la data săvârșirii faptei și
minor la data sesizării primei instanțe, dar major la data sesizării instanței de apel
se face:
a. în ședință publică;
b. de urgență și cu precădere;
c. de un complet format din judecători anume desemnați potrivit legii pentru a
judeca cauze cu minori.
20. X a comis în minorat infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1
C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, fiind minor în
procedura de cameră preliminară, dar major la momentul începerii judecății.
Judecata se desfășoară după următoarele reguli procedurale:
a. asistența juridică a lui X este obligatorie;
b. citarea serviciului de probațiune este obligatorie;
c. citarea serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție
teritorială își are locuința inculpatul este obligatorie.
21. Persoanele chemate potrivit legii la judecarea minorilor:
a. simt obligate să se prezinte;
b. au obligația să formuleze cereri și să prezinte propuneri în legătură cu măsurile ce
ar urma să fie luate;
c. împiedică prin neprezentare judecarea cauzei.
206 Drept procesual penal. Partea specială
22. Competența de a soluționa cererea de reabilitare judecătorească aparține:
a. instanței care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea
pentru care se cere reabilitarea;
b. instanței la care a rămas definitivă cauză, care poate fi prima instanță sau instanța
de apel;
c. instanței corespunzătoare în grad primei instanțe care a judecat cauza în a cărei
circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data
introducerii cererii domiciliază în străinătate.
23. Au calitate procesuală activă de a formula cererea de reabilitare judecă­
torească:
a. soțul, în timpul vieții condamnatului sau după moartea acestuia;
b. rudele apropiate, numai după moartea condamnatului;
c. condamnatul, personal sau prin avocat.
24. Cererea de reabilitarea judecătorească:
a. se soluționează cu privire la fiecare condamnare în parte;
b. se soluționează în ședință nepublică;
c. se suspendă până la soluționarea definitivă a noii cauze în care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală față de condamnat pentru o altă infracțiune, obligatoriu inten­
ționată.
25. Cererea de reabilitare judecătorească trebuie să menționeze:
a. condamnarea pentru care se cere reabilitarea și fapta pentru care a fost pronunțată
acea condamnare;
b. adresa condamnatului când este formulată de acesta sau adresa ultimului său
domiciliu când e formulată de altă persoană;
c. localitățile unde condamnatul a locuit și locurile de muncă din tot intervalul de
timp de la executarea pedepsei și până la introducerea cererii, iar în cazul când exe­
cutarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la
introducerea cererii.
26. Cererea de reabilitare judecătorească trebuie respinsă ca inadmisibilă
atunci când:
a. nu privește o persoană determinată;
b. a fost formulată de soțul persoanei condamnate, în timpul vieții acesteia, fără
mandat din partea sa;
c. termenul de reabilitare nu era împlinit la data soluționării.
27. Cererea de reabilitare judecătorească trebuie respinsă atunci când:
a. a fost formulată de rudele condamnatului, după prescripția executării pedepsei și
după moartea acestuia, lipsa executării fiind imputabilă persoanei condamnate care s-a
sustras de la executare;
Proceduri speciale 207^
b. lipsește adresa persoanei condamnate, chiar dacă este menționată adresa soțului
acesteia, care a formulat cererea după decesul său;
c. față de condamnat a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru o altă infracțiune
comisă chiar și din culpă.
28. Dacă persoana condamnată care a făcut cererea de reabilitare judecă­
torească nu a achitat despăgubirile civile și cheltuielile judiciare, instanța:
a. respinge în mod obligatoriu reabilitarea judecătorească;
b. poate dispune reabilitarea dacă persoana condamnată dovedește că nu a avut
posibilitatea să le achite;
c. poate acorda un termen de cel mult 12 luni pentru achitarea în întregime sau în
parte a sumelor datorate.
29. Reabilitarea judecătorească:
a. prevede o etapă de admitere în principiu;
b. se soluționează prin încheiere ce poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile
de la comunicare;
c. se soluționează prin sentință ce poate fi atacată cu contestație în termen de 10 zile
de la comunicare.
30. Calea de atac împotriva hotărârii prin care prima instanță a soluționat
cererea de reabilitare judecătorească:
a. se judecă în ședință publică;
b. se soluționează prin decizie, care este definitivă;
c. se judecă cu participarea obligatorie a procurorului și a petentului.
31. Reabilitarea de drept:
a. este de competența instanței care a judecat în primă instanță cauza în care s-a
pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea;
b. este operată din oficiu de autoritatea care ține evidența cazierului judiciar;
c. produce aceleași efecte ca și reabilitarea judecătorească.
CAPITOLUL V
EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE
1. Hotărârile penale devin executorii:
a. în toate cazurile doar atunci când legea prevede în mod expres acest lucru;
b. la data când au rămas definitive potrivit legii;
c. chiar dacă nu sunt definitive, însă doar atunci când legea prevede în mod expres
acest lucru.
2. Hotărârile primei instanțe rămân definitive:
a. la data retragerii apelului sau, după caz, a contestației, dacă aceasta s-a produs
înainte de expirarea termenului de apel sau de introducere a contestației;
b. la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația;
c. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației, când apelul
sau, după caz, contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului.
3. Hotărârile primei instanțe rămân definitive:
a. la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului;
b. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației, când nu s-a
declarat apel sau contestație în termen;
c. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației, când apelul
sau, după caz, contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului, chiar dacă s-a
revenit în același termen asupra retragerii.
4. Potrivit legii, instanța de executare este:
a. Tribunalul București sau tribunalul militar, atunci când hotărârea a fost pronunțată
în apel de către înalta Curte de Casație și Justiție;
b. prima instanță de judecată, indiferent dacă hotărârea penală a rămas definitivă la
prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel;
c. întotdeauna instanța la care a rămas definitivă hotărârea penală, aceasta putând fi
astfel prima instanță de judecată, instanța ierarhic superioară ori instanța de apel.
5. Nu sunt de competența instanței de executare, dispozițiile chiar nedefinitive,
dar executorii potrivit legii, privind:
a. măsurile asigurătorii;
b. amenzile judiciare;
c. măsurile preventive.
6. Hotărârea rămâne definitivă la instanța de apel sau în calea de atac a con­
testației:
a. la data pronunțării hotărârii de către instanța competentă să soluționeze contes­
tația, atunci când contestația a fost admisă și procesul penal a luat sfârșit în fața instanței
care o judecă;
Executarea hotărârilor penale 209 210 Drept procesual penal. Partea specială

b. la data pronunțării hotărârii de către instanța de apel, atunci când apelul a fost b. tribunalului;
admis și s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță; c. curții de apel.
c. la data pronunțării hotărârii de către instanța de apel, atunci când apelul a fost
respins. 13. Punerea în executare a măsurii asigurătorii a sechestrului luată în cursul
judecății într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune
7. Hotărârea rămâne definitivă la instanța de apel sau în calea de atac a con­ fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea
testației: . evaziunii fiscale, de către un membru al Consiliului Superior al Magistraturii,
a. la data pronunțării hotăwrii de către instanța de apel, atunci când apelul a fost revine:
admis și procesul a luat sfârșit n®ața instanței de apel; a. înaltei Curți de Casație și Justiție;
b. la data pronunțării hotărârii de către instanța care judecă contestația, atunci când b. tribunalului;
contestația a fost respinsă; c. curții de apel.
c. la data pronunțării hotărârii de către instanța care judecă contestația, atunci când
contestația a fost admisă și s-a dispus rejudecarea de către prima instanță.

8. în afară de instanța de executare, legea prevede competențe de punere în exe­

cutare a anumitor dispoziții executorii, dispuse de organele judiciare, în favoarea:
a. judecătorului de cameră preliminară;
b. judecătorului de drepturi și libertăți;
c. procurorului.

9. Instanța de executare are competența să soluționeze:

a. împiedicările la executare ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârilor
executorii;
b. contestațiile formulate împotriva hotărârilor nedefinitive, dar executorii potrivit
legii;
c. nelămuririle ivite în cursul executării hotărârilor.

10. în situația unei cauze penale având ca obiect infracțiunea de tâlhărie, rămasă
definitivă la instanța de apel, punerea în executare a hotărârii definitive revine:
a. judecătoriei;
b. tribunalului;
c. curții de apel.

11. în situația unei cauze penale având ca obiect infracțiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte comisă de un controlor financiar al Curții de
Conturi, rămasă definitivă la instanța de apel, punerea în executare a hotărârii defi­
nitive revine:
a. înaltei Curți de Casație și Justiție;
b. tribunalului;
c. curții de apel.

12. în situația unei cauze penale având ca obiect infracțiunea de amenințare

comisă de un membru al Guvernului, rămasă definitivă la instanța de apel, punerea
în executare a hotărârii definitive revine:
a. înaltei Curți de Casație și Justiție;
 212 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

13. a, c 16. a, d
14. b 17. a, c
RĂSPUNSURI CORECTE 15. b, d 18. a, b

B. Subiecții infracțiunii
TITLUL I 9 9

DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ l.b 9. a, b

2.c 10. a
CAPITOLULI 3.c,d 11. b, c
INFRACȚIUNEA 4. b, c 12. b, c
5. a, c 13. c
1. Dispoziții generale 6. a, c 14. a
7. c, d 15. b, c
1. a, b 21. a 8. b, c 16. a, b
2. a, c 22. a, c
3.c 23. a, b C. Locul și timpul
4. b 24. a, b
5. b, c 25. b l.c 3. b, d
6. a, b 26. b 2. b 4. a, c
7.c 27. a, c
8. b 28. b, c 3. Conținutul constitutiv al infracțiunii
9. a 29. b, c
10. a 30. a, b A. Latura obiectivă
11. b, c 31.c,d
12. a, c 32. c, d i. Elementul material
13. a, d 33. a
l.b, d 6. a, b
14. b, c 34. a, c
2. b, c 7. a, c
15. b, c 35. b, c
3.b,d 8. b
16. b, c 36. b
4. c 9. a, c
17. b 37. c, d
5. a, d 10. a, c
18. a, d 38. a, c
19. a, b 39. c, d
ii. Urmarea imediată
20. a, b 40. a, c
1. a, b 4. a, c
2. Condițiile preexistente ale infracțiunii 2. b, c 5. a, c
3. a, d
A. Obiectul infracțiunii
iii. Legătura (raportul) de cauzalitate
l.a, d 7. a
8. a l.b 6. d
2. a, c
2. d 7. a, c
3.c 9. c
3. a, d 8. b, d
4. a, c 10. a, b
4. b 9. b
5. b 11. a, d
5.c
6. c, d 12. a, c
Răspunsuri corecte 213 214 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

B. Latura subiectivă C. Desistarea și împiedicarea producerii rezultatului

i. Elementul subiectiv (vinovăția) 1. a 6. b

2. a 7. a, b
1. d 4. b, d 3. b, c 8. a
2. a 5. a, b 4. a, b 9. b, c
3- b, c 5. b 10. b, c

D. Infracțiunea fapt consumat și fapt epuizat

ii. Mobil (motiv)

1. a, d 3. a, b 1. b 3. c, d
2. b,c 2. b 4. c, d

5. Unitatea de infracțiuni
iii. Scop:

l.
b,c 2. a, c A. Unitatea naturală

4. Tentativa 1. c 9. b, d
2. a, d 10. b
3. c, d 11. a, c
A. Actele preparatorii 4. b 12. b
5. a 13. b
1. b, d 5.b, c 6. c 14. b
2. a, b 6. a, d 7. a, d 15. b, c
3. a, b 7. b 8. b, d 16. b
4. b, c
B. Unitatea legală
B. Tentativa
1. a 19. c, d
2.c 20. a, c
1. a, c 15.a 3. a, d 21. b, c
2. a, c 16.c 4. a, c 22. a, b
3. b 17.a,d 5.c 23. c
4. a 18.a,c 6.b 24. b, c
5. b 19.c 7. c, d 25. c, d
6. b 20.a,b 8. b, d 26. a, b
7. a, d 21.a 9. a, d 27. a
8. a 22.b,d 10. a 28. b, c
11.a 29. b
9. b 23.b
12. a 30. b
10. a, c 24.a,b
13. b, c 31.b,d
11. a, b 25.b,d 14. b, d 32. a
12. a, b 26.a,c 15. d 33.b
13. b, c 27.b 16. b 34. c
14. c 17. d 35. b
18. b 36. b, d
Răspunsuri corecte 215 216 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

6. Autorul și participanții B. Detențiunea pe viață

A. Aspecte generale
l.a 7. b
1. b, d 3. a, c 2. b, c 8. b, c
2. a 3. a, b 9. c
4. b, d 10. b
B. Autoratul și coautoratul 5. d ll.b, c
6. a, b
l.b 9. b
2. b 10. b
C. închisoarea
3.c 11.c
4. a 12. a, d
5. c 13. c 1. a, b 4. b
6. a 14. b 2.c 5. c
7.c 15. b, d 3.b 6. a, b
8. b, d 16. b, d
D. Amenda
C. Instigatorul

1. a, b 5. c l.b 5. b
2. a, d 6. c 2.c 6. a, b
3. a, d 7. c 3.b 7.c
4. b 4. c

D. Complicele 2. Pedepsele accesorii și pedepsele complementare

1. b 6. d
A. Pedepsele accesorii
2. b 7. a, c
3. c 8. c
4. a, d 9. c 1. b 4. b, c
5. a, d 2. a 5. a
3. b 6. b, c
E. Alte aspecte privind pluralitatea de făptuitori
B. Pedepsele complementare. Interzicerea exercitării unor drepturi
1. a, d 3. a
2. b 4. a, c
l.b 10. a
CAPITOLUL II 2. a, c 11.a
PEDEPSELE 3.b 12. c
4. b 13. d
1. Pedepsele principale 5. b, d 14. c
6. b 15. c
A. Aspecte generale
7. d 16. c
1. b, d 4. b 8. c . 17. a, b
2. a, b 5. a, d 9. a 18. b, d
3. a, b 6. a, d
Răspunsuri corecte 217 218 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

C. Degradarea militară 3. Lipsa plângerii prealabile

1. a, d 6. a, b 1. a, b 3.b
2. c 7.a 2. c
3. a 8. a
4. b, c 9. b, d 4. Retragerea plângerii prealabile și împăcarea
5. a
1. b 4. a
3. Măsurile de siguranță 2. a, c 5. a
3. b
1. a 15. a, b
2. a, b 16. c CAPITOLUL IV
3. b 17. a CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI
4. c 18. b
5. a, b 19. c, d 1. c 15. b
6. b 20. a, b 2. b 16. a
7. b 21. c 3. b 17. b,d
8. a, c 22. b 4. c 18. b
9. c 23. a, c 5. d 19. b
10. b 24. c, d 6. c 20. c
11. b, c 25. a, b 7. b 21. a, b
12. b, c 26. a 8. c 22. b, d
13. a, b 27. b, c 9. b 23. b, c
14. b, c 10. c 24. c, d
11.a 25. b, c
CAPITOLUL HI 12. a, d 26. c
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ 13. b, d 27. b
14. b
1. Amnistia
CAPITOLUL V
1. a 5. b CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINȚELE CONDAMNĂRII
2. b, d 6. b, c
3. c, d 7. a 1. Reabilitarea de drept
4. b 8.b
1. a, b 6. a
2. Prescripția 2. b 7. c, d
3. a, b 8. b
1. b, d 8. b, c 4. b 9. a
2. a 9. b 5. a, b
3. a, d 10. b
4. a, b 11. b, c 2. Reabilitarea judecătorească
5. b 12. c
6. b, d 13. a, d 1. b, d 4. c
7. a, d 14. a, d 2. b 5. b, d
3. c 6. a, c
 220 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice
Răspunsuri corecte 219
15. c 26. b, d
7. b 13. b 16. a 27. a, b
8. a, d 14. b 17. a, d 28. c
9. b, d 15. b, d 18. b, d 29. b
10. b 16. b, d 19. a 30. a, d
11. b.c 17. b, c 20. c, d 31. a, b
12. a, b 18. b 21. b, d 32. c
22. b, d 33. c
TITLUL II 23. d 34. b
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ 24. c 35. c
25. b, d
CAPITOLUL I
INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI 3. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie

1. Infracțiuni contra vieții 1. b, c 10. a

2. b 11. b, c
1. c 20. a, d 3. c 12. a
2. a, d 21. b, c 4. b 13. a, c
3. b, c 22. a, b 5. b 14. d
4. a, c 23. b 6. a, b 15. a
5. a, d 24. c 7. c 16. a, d
6. a, d 25. c, d 8. b, c 17. a, b
7. b 26. b, c 9. b
8. a, b 27. a, b
9. c 28. a, c 4. Infracțiuni contra libertății persoanei
10. a, c 29. c, d
11. c,d 30. b, d 1. c,d 11. a, d
12. a, d 31. c 2. b,d 12. a, d
13. b,c 32. c, d 3. a, d 13. a, b
14. a 33. b, d 4. b 14. a, c
15. a, d 34. b 5. c 15. b, c
16. a, c 35. a, d 6. d 16. b, c
17. a, b 36. c 7. c 17. c, d
18. b, d 37. d 8. a, c 18. a, c
9. b 19. c, d
19. c, d 38. b, c
10. b 20. b
2. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
5. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
1. c, d 8. c
1. b, c 7. c
2. b, c 9. b
2. a, c 8. b, d
3. b, d 10. b, d
3. b 9. b, d
4. a, c 11. a, b
4. a, d 10. a, d
5. b, d 12. a, c
5. a, c 11. d
6. c 13. c
6. b 12. b, c
7. a, b 14. a, b
Răspunsuri corecte 221 222 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

13. b 20. b, d 3. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii

14. b 21. a, c
15. c, d 22. c, d 1. c, d 13. b, c
16. b, d 23. c, d 2. a, d 14. c
17. a, c 24. c, d 3. c 15. a, c
18. b, c 25. c, d 4. a, b 16. c
19. a, c 5.c 17. b.d
6. a 18. a
6. Infracțiuni care aduc atingere domiciliului și vieții private 7. a, b 19. a, c
8. a, c 20. a, c
1. a, b 9. c 9. b 21. b
2. a, c 10. b 10. a 22. a, c
3.b,d 11.c 11.b 23. a, c
4. a, d 12. c, d 12. b, d 24. b, c
5. b, d 13. c, d
6. b, d 14. a, b 4. Distrugerea și tulburarea de posesie
7. a 15. a, c
8. a, b l.b, d 9. a, b
2. b 10. a
CAPITOLUL II 3. a, d 11.c
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI 4. b, c 12. a
5. a, b 13. b, d
1. Furtul 6. b, d 14. a, d
7. b 15. c
1. b, c 11. a, d 8. a, b 16. a, c
2.c 12. a, d
3. a, c 13. c CAPITOLUL DI
4. a, c 14. c INFRACȚIUNI PRIVIND AUTORITATEA ȘI FRONTIERA DE STAT
5. b, d 15. b, c
6. c 16. a
l.b 7. b, d
7. a, d 17. a
2. b 8. a, b
8. b, c 18. b, c
3.b, d 9.c
9. a, d 19. a, c
4. a, c 10. a
10. b, d 20. b, d
5. b, d 11.c
6. c
2. Tâlhăria și pirateria

CAPITOLUL IV
1. c 8.c
INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRH JUSTIȚIEI
2. a 9. d
3. a, b 10. a, d
4. b,d 11.a,b 1. b, d 5. a, c
5. b, d 12. a, c 2. a, d 6. c, d
6. b 13. a, b 3. a, d 7. a, b
7. a, c 4. c 8. c, d
Răspunsuri corecte 223 224 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

9. a, d 25. d CAPITOLUL VI
10. a, d 26. b, d INFRACȚIUNI DE FALS
11. a, d 27. a
28. c 1. a, c 19. c
12. a
2. b, d 20. a, b
13. a, b 29. a, d
3. c, d 21. a, b
14. a, b 30. b, d
4. a, d 22. c, d
15. d 31.b,c
5. b 23. d
16. b 32. a, b
6. c, d 24. b
17. c, d 33. c, d
7. b, d 25. a, c
18. b, d 34. c
8. c 26. a, d
19. a 35. c, d
9. b, d 27. c
20. b, c 36. a
10. a, b 28. b, c
21. a 37. a, b
11. b, c 29. b, d
22. a, d 38. a, d
12. a, c 30. c
23. b, d 39. a
13. a, c 31. c
24. a, b
14. a, d 32. b
15. b, d 33. a, b
CAPITOLUL V
16. c 34. b
INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU
17. c 35. a
1. Infracțiuni de corupție 18. a 36. a

l.b.d 10. c, d CAPITOLUL VH

2.c 11.a,c INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII PRIVIND
3. a, b 12. a, d CONVIEȚUIREA SOCIALĂ
4. a 13. b
5. b 14. a, b 1. b 9. a, c
6. b, d 15. b, c 2. b, c 10. b, c
7. b, d 16. a, b 3. a, c 11. b
8. a, d 17. c 4. a, c 12. b
9. a, b 18. b 5. b 13. a
6. a, d 14. b
2. Infracțiuni
5
de serviciu 7. a 15. a, c
8. a 16. a, c
1. a, b 11. a, c
2. a, b 12. a, b TITLUL HI
3. a, b 13. a, b DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ
4. b 14. b
5. a, b 15. a, c CAPITOLUL I
6. c 16. a, b ACȚIUNEA PENALĂ ȘI ACȚIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
7. a 17. a
8. c, d 18. b, c 1. a, b 4. b
9. b,d 19. b 2. c 5. c
10. a, b 3. a, b 6. a
Răspunsuri corecte 225 226 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

7. a, c 15. c 9. a, c 26. b
8. c 16. a, c 10. b, c 27. b
9. a 17. c 11.a 28. a, c
10. a, c 18. b 12. a, c 29. c
11. a, b 19. a, b 13. c 30. b, c
12. b 20. a 14. c 31. a, c
13. a, c 21. c 15. c 32. a, b
14. c 16. b, c 33. c
17. b 34. a, c
CAPITOLUL II 18. b, c 35. b, c
PARTICIPANȚII ÎN PROCESUL PENAL 19. a, c 36. c
20. b 37. c
1. c 26. c 21.c 38. a, b
2. b 27. b 22. b 39. b, c
3. c 28. a, b 23. c 40. a, b
4. c 29. b 24. a 41. a, c
5. b 30. b 25. c 42. c
6. c 31. c
7. b 32. c CAPITOLUL IV
8. c 33. c MĂSURILE PREVENTIVE ȘI ALTE MĂSURI PROCESUALE
9. b 34. b
10. c 35. a l.b 25. b
11. a, c 36. a, c 2. b 26. a, c
12. a, c 37. c 3. a 27. a, b
13. a, c 38. a, b 4. b 28. a
14. b, c 39. a 5. a, c 29. c
15. c 40. b 6. a, b 30. a, b
16. a, c 41. b 7.c 31.c
17. a 42. b 8. a, c 32. c
18. a, b 43. b, c 9. b 33. c
19. a 44. a, c 10. b, c 34. a, c
20. c 45. c 11.b 35. b, c
21. a, b 46. b 12. a, c 36. a
22. c 47. b 13. a, c 37. b, c
23. a 48. c 14. b 38. a
24. b 49. a, b 15. a, b 39. c
25. a, b 50. a, c 16. b 40. b, c
17. c 41. b
CAPITOLUL HI 18. b, c 42. a, b
PROBELE, MIJLOACELE DE PROBĂ ȘI PROCEDEELE PROBATORII 19. b 43. b, c
20. b 44. c
1. a, c 5.b, c 21. c 45. b, c
2. a, b 6. a 22. a, b 46. b
3. a, c 7. c 23. a, b 47. a
4. a 8. b, c 24. c 48. a, b
Răspunsuri corecte 227 228 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice

49. a 53. b, c CAPITOLUL II

50. a, c 54. c CAMERA PRELIMINARĂ
51. a 55. b
52. b 1. c 4. b, c
2. a, c 5. c
CAPITOLUL V 3. b, c
ACTE PROCESUALE ȘI PROCEDURALE COMUNE
CAPITULUL III
1. a, c 9. a, c JUDECATA
2. a, c 10. b
1. a, c 36. a
3. b, c 11. a, b
2. c 37. a, c
4. a, b 12. a, c
3. c 38. c
5. a, c 13. c
4. a, c 39. c
6. b 14. a, c
5. a, b 40. b, c
7. a, b 15. a
6. c 41. a, c
8. b, c 16. a, b
7. a, c 42. b
8. b, c 43. a
TITLUL IV 9. b 44. b
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA SPECIALĂ 10. a, c 45. a, c
11. c 46. a, c
CAPITOLUL I 12. a, c 47. b, c
URMĂRIREA PENALĂ 13. b 48. a, c
14. a, c 49. a, c
1. c 21. c 15. a, c 50. b, c
2. a, b 22. c 16. c 51. b, c
3. a, c 23. a, c 17. c 52. a, b
4. a, c 24. b, c 18. b 53. b, c
5. a, c 25. a, c 19. a, b 54. a, c
6. a 26. b 20. b 55. c
7.c 27. c 21. b 56. a, c
8. b 28. b 22. b 57. a, c
9. a, b 29. c 23. c 58. b, c
10. c 30. a 24. c 59. b
11.c 31. a, c 25. c 60. b
12. c 32. c 26. a, c 61. a, c
33. a, c 27. b, c 62. a, c
13. b
34. a 28. c 63. a, c
14. b, c
29. b 64. a
15. b 35. b, c
30. c 65. a
16. b 36. b
31. a, b 66. b
17. C 37. b, c
32. b 67. a, b
18. a, c 38. c
33. b, c 68. b
19. b 39. b
34. b 69. a, b
20. b 35. c 70. a, c
Răspunsuri corecte 229

71. a, c 75. b, c
72. a, c 76. b, c
73. b 77. a, b
74. a, b 78. a, b Bibliografie selectivă
CAPITOLUL IV
PROCEDURI SPECIALE
1. Udroiu Mihail, Drept penal, partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2018;
2. Udroiu Mihail, Drept penal, partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2018;
1. a, b 17. a, c 3. Cioclei Valerian, Drept penal, partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și
2. c 18. a, c infracțiuni contra patrimoniului, Ed. C.H. Beck, București, 2016;
3. a 19. b, c 4. Rotaru C., Trandafir, A.R., Cioclei Valerian, Drept penal, partea specială II. Curs
4. a, c 20. a, b tematic, Ed. C.H. Beck, București, 2018;
5. c 21. a, b 5. Lefiterache Lavinia Valeria, Drept penal, partea generală. Curs pentru studenții
6. a 22. a, c anului II, Ed. Hamangiu, București, 2018;
7. b, c 23. c 6. Boroi Alexandru, Drept penal, partea generală, ed. 3, Ed. C.H. Beck, București,
8. a 24. b 2017;
9. c 25. a, c 7. Boroi Alexandru, Drept penal, partea specială, ed. 3, Ed. C.H. Beck, București,
10. a, c 26. a, b 2017;
11. c 27. a 8. Streteanu Florin, Nițu Daniel, Drept penal, partea generală, Curs universitar,
12. b 28. b vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
13. b 29. c 9. Streteanu Florin, Nițu Daniel, Drept penal, partea generală, Curs universitar,
14. b, c 30. b vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2018;
15. a, c 31. b, c 10. Bogdan Sergiu, Șerban Doris Alina, Zlati George, Noul Cod penal, Partea spe­
16. a, b cială. Analize, explicații, comentarii, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
11. Drăghici Vasile, Drept penal, partea generală, Ed. Bren, București, 2006;
CAPITOLUL V 12. Drăghici Vasile, Drept penal român, partea generală, Culegere de probleme din
EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE practica judiciară pentru uzul studenților, Ed. Lumina Lex, București, 2004;
13. Drăghici Vasile, Obiectul juridic al infracțiunii, Ed. Lumina Lex, București,
1. b, c 8. a, b 2004;
2. b, c 9. a, c 14. Mitra Mariana, Drept penal, partea generală, vol. I, Ed. Pro Universitaria,
3. a, b 10. a București, 2015;
4. b 11.c 15. Mitra Mariana, Drept penal, partea generală, vol. II, Ed. Pro Universitaria,
5. a, c 12. b București, 2015;
6. a 13. a 16. Marian Alexandru, Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură
7. a penală, Ed. Pro Universitaria, București, 2016;
17. Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală, ed. 4, Ed. C.H. Beck,
București 2017;
18. Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea specială, ed. 4, Ed. C.H. Beck,
București, 2017;
19. Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Parte generală, Ed. Hamangiu,
București, 2018;
20. Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Parte specială, Ed. Hamangiu,
București, 2019;
21. Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, ș.a., Cod de procedură penală
comentat, ed. a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017;
232 Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice Biblografle selectivă 233
22. Andrei Zarafîu, Procedură penală. Parte generală. Parte specială, ed. a 2-a, 19. înalta Curte de Casație și Justiție, s. pen., dec. nr. 13/2017;
Ed. C.H. Beck, București, 2015.
20. Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 (M. Of. nr. 566 din 17 iulie
2017);
B. Legislație
1. Constituția României; 21. Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 (M. Of. nr. 372 din 20 mai
2. Noul Cod penal, intrat în vigoare la data de 01.02.2014; 2014) ;
3. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul 22. Decizia Curții Constituționale nr. 508/2014 (M. Of. nr. 843 din 19
penal; noiembrie 2014);
4. Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul 23. Decizia Curții Constituționale nr. 11/2015 (M. Of. nr. 102 din 9 februarie
de procedură penală; 2015) ;
5. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de 24. Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 (M. Of. nr. 517 din 8 iulie
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; 2016) .
6. Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; D. Webografie
7. Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de 1. www.scj;
corupție, publicată în M. Of. nr. 219/18 mai 2000; 2. www.inm-lex.ro;
8. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată; 3. www.csml909.ro;
9. Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești; 4. www.inppacentral.ro ;
10. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor;
5. www.institutulnotarial.ro.
11. Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat;
12. Statutul profesiei de avocat;
13. Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009, privind Codul penal.

C. Practică judiciară
1. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 6/2015;
2. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 9/2016;
3. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 2/2014;
4. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 5/2014;
5. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 10/2014;
6. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 21/2014;
7. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 13/2015;
8. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 29/2015;
9. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 7/2016;
10. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 11/2016;
11. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 1/2014;
12. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 6/2014;
13. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 7/2014;
14. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 8/2014;
15. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 14/2014;
16. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 18/2014;
17. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 12/2015;
18. înalta Curte de Casație șiJustiție, s. pen., dec. nr. 13/2016;
 Această carte de teste-grilă abordează dreptul substantial penal
și pe cel procesual penal într-o manieră antrenantă pentru cei
interesați de accederea într-o profesie juridică, în care modul de
evaluare a cunoștințelor îl reprezintă întocmai solutionarea corectă a
unui număr corespunzător de astfel de teste-grilă, pentru a fi declarați
admiși.
Colectivul de autori, tofi practicieni ai dreptului, dar în același
timp și cadre didactice ale Facultății de Drept și științe Administrative
din cadrul Universității „Ovidius" din Constanta, dorește să ofere
publicului interesat prezenta carte, prin intermediul căreia să ajute la o
mai bună înțelegere a materiilor în cauză, dar să încerce în același
timp să clarifice și unele probleme discutabile ale unor texte legale sau
chiar ale unor opinii doctrinare divergente.

Ai tot DREPTUL să alegi!

ujmagro www.ujmag.ro
UNIVERSUL JURIDÎCMAGAZIN