Sunteți pe pagina 1din 443

Prof. univ. dr.

Gabriela Răducan
Lect. univ. dr: Mădălina Dinu

Fişe de procedură civilă


pentru admiterea în magistratură şi avocatură

Ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită


DESPRE AUTORI

Gabriela RĂDUCAN
A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în anul 1996. În perioada 2003-2005 a urmat
cursurile Academiei de Drept European de la Trier - Germania, cu specializarea lnternational Criminal Court
of Haga - Drept penal internaţional. În 2004 a absolvit masteratul în dreptul afacerilor la Facultatea de Drept a
Universităţii „Nicolae Titulescu" din Bucureşti.
Este doctor în drept din anul 2008, cu teza Nulitatea actului juridic în dreptul intern şi dreptul comparat
european, conducător de doctorat fiind dl. prof. univ. dr. Gabriel Borai. Este profesor universitar la Facultatea
de Drept a Universităţii „Titu Maiorescu" din Bucureşti (titular la disciplina Drept procesual civil) şi avocat în
Baroul Bucureşti din anul 1996. Formator INM până în martie 2014, actualmente profesor-expert colaborator în
proiectele desfăşurate de INM în domeniul seminariilor de formare continuă a judecătorilor în materia imple-
mentării Noilor Coduri (NCPC) şi a creării şi coordonării de cursuri e-learning pentru magistraţi în domeniile
drept civil şi drept procesual civil. Din 2013, este şi formator INPPA, în materia dreptului procesual civil.
Printre ultimele lucrări publicate: Fişe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură şi avocatură (în
colaborare cu Mădălina Dinu), cinci ediţii, Ed. Hamangiu, 2017; Teste grilă pentru concursuri şi examene (în cola-
borare cu Marius Voineag, Carolina Maria Niţă, Mădălina Dinu, Cristian Răzvan Ilie), şapte ediţii, Ed. Hamangiu,
2016; Noul Cod de procedură civilă comentarii pe articole (coordonator prof. univ. dr. Gabriel Boroi),
Ed. Hamangiu, 2013; Noul Cod civil - comentarii, doctrina, jurisprudenţă, Ed. Hamangiu, 2012; Regulamentul CE
nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială -
comentat şi adnotat, în colaborare cu Carolina Maria Niţă, Ed. Hamangiu, 2011; Nulitatea actului juridic civil,
Ed. Hamangiu, 2010; Dreptul executării silite. Titlul executoriu european, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, 2010.

Mădălina DINU
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în anul 2007 şi Facultatea de Drept a Universităţii
Titu Maiorescu din Bucureşti, în anul 2008, ca şefă de promoţie. A absolvit cursurile INPPA în noiembrie 2010 şi
este doctor în drept din anul 2013.
În prezent este avocat în Baroul Ilfov şi lector universitar la Catedra de Drept privat a Facultăţii de Drept a
Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, la disciplina Drept procesual civil, precum şi formator la Institutul
Notarial Român şi la Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor - formare iniţială, disciplina
Drept procesual civil.
A publicat, ca autor unic sau în coautorat, mai multe articole în reviste de specialitate.
Printre ultimele cărţi publicate: Fişe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură şi avocatură, cinci
ediţii (în coautorat cu Gabriela Răducan) Ed. Hamangiu, 2017; Executarea silită în noul Cod de procedură civilă
(în coautorat cu Roxana Stanciu), Ed. Hamangiu, 2017; Procesul civil. Judecata în primă instanţă, Ed. Hamangiu,
2016; Răspunderea producătorului pentru calitatea produselor alimentare, Ed. Hamangiu, 2016; Teste grile
pentru concursuri şi examene (în colaborare cu Gabriela Răducan, Marius Voineag, Carolina Niţă şi Răzvan Ilie},
şapte ediţii, Ed. Hamangiu, 2016; Teste grifă pentru examenele de an, licenţă şi admitere în profesiile juridice
(coautor), trei ediţii, Ed. Hamangiu, 2015; Drept procesual civil - curs pentru învăţământul fa distanţă (în
coautorat cu Claudiu Dinu), Ed. Renaissance, 2010; Legislaţia asigurări/or şi reasigurărilor în România -
comentarii şi explicaţii (coautor), Ed. C.H. Beck, 2010; Cadastru şi publicitate imobiliară - culegere de practică
judiciară (coautor}, Ed. C.H. Beck, 2009.
CUPRINS

FIŞA NR. 1. Principiile procesului civi~ -~---------------------1

FIŞA NR. 2. Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13


~

FIŞA NR. 3. Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 15

FIŞA NR. 4. Clasificarea acţiunilor civile _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 29

FIŞA NR. 5. Abuzul de drept p r o c e d u r a l - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 39

FIŞA NR. 6. Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente privind compunerea

şi constituirea completului de judecată. Incompatibilitatea _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 41

FIŞA NR. 7. Participanţii la procesul civil. Părţile. Coparticiparea procesuală--------- 51

FIŞA NR. 8. Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 55

FIŞA NR. 9. Participarea procurorului în procesul c i v i l - - - - - - - - - - - - - - - - - 73

FIŞA NR. 10. Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civil _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 77

FIŞA NR. 11. Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti. Determinarea

competenţei materiale după valoarea obiectului cererii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 85

FIŞA NR. 12. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 97

FIŞA NR. 13. Incidente procedurale referitoare la competenţă _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 107

FIŞA NR. 14. Actele de procedură. Noţiune şi clasificare. Condiţii pentru îndeplinirea

actelor de procedură _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 117

FIŞA NR. 15. Citarea şi comunicarea actelor de procedură _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 119

FIŞA NR. 16. Nulitatea actelor de procedură _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 131


VI Cuprins

FIŞA NR. 17. Termenele procedurale _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ .137

FIŞA NR. 18. Decăderea. Repunerea în termen - - - - - - - - - - - - - - - - - - 143

FIŞA NR. 19. Fazele şi etapele procesului civil. Noţiuni generale _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 149

FIŞA NR. 20. Etapa scrisă. Procedura prealabilă sesizării instanţei. Cererea de chemare

în judecată. Verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată. Fixarea primului

termen de judecată 153

FIŞA NR. 21. Etapa scrisă. Întâmpinarea. Cererea reconvenţională 167

FIŞA NR. 22. Reguli generale privind judecata procesului civil 173

FIŞA NR. 23. Cercetarea procesului civil. Dispoziţii comune 183

FIŞA NR. 24. Excepţiile procesuale 187

FIŞA NR. 25. Probele. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea

probelor 193

FIŞA NR. 26. Proba prin înscrisuri 199

FIŞA NR. 27. Proba prin declaraţiile martorilor 215

FIŞA NR. 28. Mărturisirea. Interogatoriul 223

FIŞA NR. 29. Expertiza 229

FIŞA NR. 30. Prezumţiile 233

FIŞA NR. 31. Mijloacele materiale de probă 235

FIŞA NR. 32. Cercetarea la faţa locului 237

FIŞA NR. 33. Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici 239

FIŞA NR. 34. Procedura asigurării probelor 243


Cuprins VII

- .
FIŞA NR. 35. Dezbaterea în fond a procesului 247

FIŞA NR. 36~ Suspendarea judecăţii 249

FIŞA-NR. 37. Perii-narea 255

FIŞA NR. 38. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor. Renunţarea la judecată.

Renu~ţarea la dreptul pretins. Achiesarea. Tranzacţia judiciară _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 259

FIŞA NR. 39. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 265

FIŞA NR. 40. Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi


efectele hotărârii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 269

FIŞA NR. 41. Termenul de graţie------------------------ 279

FIŞA NR. 42. Cheltuielile de judecată - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 281

FIŞA NR. 43. Executarea provizorie (vremelnică) a hotărârilor judecătoreşti _ _ _ _ _ _ _ _ 285

FIŞA NR. 44. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti _ _ _ _ _ _ _ _ _ 289

FIŞA NR. 45. Dispoziţii generale privind căile de atac _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 293

FIŞANR.46.Apelul _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 299

FIŞA NR. 47. Recursul. Obiect. Termen _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 311

FIŞA NR. 48. Contestaţia în anulare _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 317

FIŞA NR. 49. R e v i z u i r e a - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 323

FIŞA NR. 50. Procedura necontencioasă judiciară - - - - - - - - - - - - - - - - - - 335

FIŞA NR. 51. Procedura divorţului _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 337

FIŞA NR. 52. Măsuri asigurătorii. Sechestrul asigurător. Poprirea asigurătorie.


Sechestrul judiciar _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 347
VIII Cuprins

FIŞA NR. 53. Procedura partajului judiciar - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - · 353

FIŞA NR. 54. Ordonanţa preşedinţială 363

FIŞA NR. 55. Procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii 367

FIŞA NR. 56. Procedura ordonanţei de plată 371

FIŞA NR. 57. Procedura cu privire la cererile de valoare redusă 377

FIŞA NR. 58. Executarea silită. Scopul şi obiectul 381

FIŞA NR. 59. Titlurile executorii 387

FIŞA NR. 60. Participanţii la executarea silită 395

FIŞA NR. 61. Competenţa executorului judecătoresc 397

FIŞA NR. 62. Sesizarea organului de executare. Cererea de executare silită şi încuviinţarea

executării silite
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 399
FI ŞA NR. 63. Instanţa de executare _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 411

FIŞA NR. 64. Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită 413

FIŞA NR. 65. Contestaţia la executare 419

Bibliografie selectivă _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 433


FIŞA

PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL


NR.1
Sediul materiei: art. 5-23 CPC

Noţiune - constituie regulile de bază care fundamentează întregul proces


civil, guvernând atât faza judecăţii, cât şi faza executării silite.

I. Principiul liberului acces la justiţie

!) este un principiu constituţional (art. 21 din Constituţie) în raport de care orice persoană se poate
adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, nicio lege ne-
putând îngrădi exercitarea acestui drept;
:> art. 5 alin. (1) CPC statuează asupra obligativităţii judecătorilor de a primi şi soluţiona orice cerere
care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii, ceea ce înseamnă că niciun jude-
cător nu ar putea refuza soluţionarea unei cereri cu care î·n mod legal a fost învestit, pe motiv că
legea nu prevede, este neclară sau incompletă;
!) ierarhia temeiurilor de soluţionare a unei cereri este următoarea: textul de lege, uzanţele, analogia
legii şi, ca ultimă alternativă (subsidiară), principiile generale ale dreptului, acestea stând la baza
reglementării procesului civil [art. 5 alin. (3) CPC];

!) justiţiabilul are dreptul la o instanţă, prin aceasta înţelegându-se:


!) dreptul de a sesiza instanţa cu o cerere de chemare în judecată;
!) dreptul de a primi o soluţie cu privire la cererea cu care instanţa a fost învestită;
!) dreptul de a solicita şi obţine executarea silită a hotărârii, atunci când partea care cade în
pretenţii nu execută de bunăvoie obligaţia statuată în titlul executoriu.

Accesul liber la justitie nu trebuie înteles în sensul că cererile formulate în fata instante~
lor ar fi scutite de taxele Judiciare de timbru, întrucât procesul civil presupune ocrotirea
r intereselor .• private .• alejustitiabililor, astfel încât,. în cazurile în ·care legea prevede, aceştia,
NB odată cu formularea cererii de chemare în judecată„ vor trebui să anexeze şi dovada achitării
taxei de timbru(art. 197CPC}, c()nformO.U.G. nr. 80/2013,

li. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil


!) „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previ-
zibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este
2 Principiile procesului civil

datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a jude-
căţii" [art. 6 alin. (1) CPC];

~ prin proces echitabil se înţelege respectarea dispoziţiilor legale, a principiilor fundamentale re-
glementate de legislaţia internă, precum contradictorialitatea, egalitatea, dreptul la apărare;
~ instanţa imparţială desemnează, pe de o parte, absenţa unei păreri anterioare, preconcepute a
judecătorului asupra modului în care urmează a fi soluţionată cauza, relatările, probele şi dezba-
terile contradictorii ale părţilor fiind singurele în măsură a forma convingerea judecătorului asupra
soluţiei ce o pronunţă în cauză, pe de altă parte, lipsa unui punct de vedere părtinitor faţă de una
dintre părţi;
~ instanţa independentă desemnează faptul că judecătorul este independent în raport de orice
altă putere, nefiind supus ingerinţelor din partea altor puteri, respectiv din partea celei legislative
sau executive, potrivit principiului constituţional referitor la separaţia puterilor în stat (puterea
legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească);

~ în vederea soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, judecătorului îi incumbă obliga-
ţia de a folosi toate mijloacele puse la îndemâna sa de către legiuitor în vederea soluţionării cu
celeritate a cauzei; în acest sens, legiuitorul a instituit obligaţia pentru judecător ca, la primul ter-
men de judecată la care părţile sunt legal citate, să estimeze durata procesului (art. 238 CPC); cu
toate acestea, pentru motive temeinice, judecătorul poate reveni asupra duratei procesului esti-
mate iniţial.

IH. Principiul legalităţii

~ presupune ca procesul civil să se desfăşoare în conformitate atât cu dispoziţiile legii de drept


material, cât şi ale legii de drept procesual, judecătorul soluţionând litigiul conform regulilor de
drept care îi sunt aplicabile, conform art. 22 alin. (1) CPC;
~ justiţia
se realizează prin instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, iar competenţa instanţelor şi
compunerea completelor de judecată sunt strict determinate prin lege, potrivit art. 2 şi art. 3 din
Legea nr. 304/2004;
~ judecătorului învestit cu soluţionarea unei pricini îi incumbă obligaţia de a asigura respectarea
dispoziţiilor legale referitoare la realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces;
~ măsurile dispuse de către instanţă pe parcursul soluţionării cauzei trebuie să fie fundamentate pe
textele legale incidente în baza cărora acestea au fost dispuse, în caz contrar, în condiţiile legii,
hotărârea pronunţată putând fi desfiinţată în căile de atac.

~ Aplicaţie:

~ art. 457 alin. (1) CPC instituie principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia hotărârea jude-
cătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele sta-
bilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei;
Principiile procesului civil 3

:> principiul legalităţii îşi găseşte aplicabilitatea şi în faza executării silite, aceasta efectuându-se,
conform art. 625 CPC, cu respectarea dispoziţiilor legale, a drepturilor părţilor şi ale altor per-
soane interesate, fond interzisă efectuarea de acte de executare de către alte persoane sau
organe decât cele prevăzute de lege, în cuprinsul art. 623 CPC.

IV. Principiul egalităţii

:> presupu,:ie că ,,în procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în
mod egal şi fără discriminări" (art. 8 CPC);
:> în acelaşi sens, al egalităţii în faţa legii, Constituţia statuează că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi
a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări" [art. 16 alin. (1}], nimeni nefiind mai
presus de lege [art. 16 alin. (2)], iar potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, „justiţia este unică,
imparţială şi egală pentru toţi";

:> egalitatea părţilor în procesul civil presupune ca acestea să aibă aceleaşi drepturi în raport de
poziţia procesuală pe care o deţin, să aibă posibilitatea de a uzita de aceleaşi mijloace de apărare,
de a-şi susţine cauza fără nicio discriminare în raport de adversar, de a se comunica tuturor
părţilor din proces actele de procedură supuse comunicării.

V. Principiul disponibilităţii

:> reprezintă posibilitatea legală oferită părţii de a dispune atât de obiectul procesului, cât şi de mij-
loacele legale de apărare a acestuia, atunci când se susţine o încălcare de către partea adversă a
dreptului ocrotit de lege;
:> presupune o serie de drepturi care aparţin părţilor implicate în raportul dedus judecăţii, astfel:
:> dreptul persoanei interesate de a porni procesul civil:
:> ca regulă, instanţa nu se sesizează din oficiu, ci prin cererea de chemare în judecată formu-
lată de persoana care pretinde un drept împotriva altei persoane sau doreşte protecţia unei
situaţii juridice.

În mod excepţional, există însă şi situaţii în care legîuitoml recunoaşte legitimarea proce-
suală activă şi altor persoane, entităti. sau organisme, precum şi Ministerului· Public, deşi
NB
nu acestea sunt titularele dreptului afirmat. Prin urmare, principiul disponibilităţii nu are
caracterabsolut, fiind susceptibil de limitări în cazurile şi condiţiileirnpuse de lege.

Exemple:
- procurorul poate pomi acfiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicfie şi ale dispărufilor, precum şi În
alte cazuri expres prevăzute de lege f art. 92 alin. (1) CPC/;
4 Principiile procesului civil

- art. 37 lit. h) din O.G. nr. 2I!l992 privind protecfia consumatorilor conferă asocia/ii/or de consuma-
tori dreptul de a introduce acfiuni În justifie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
consumatorilor etc.

:> dreptul de a stabili obiectul şi limitele procesului:


:> presupune dreptul părţii de a stabili pretenţiile sale prin intermediul cererii de chemare în
judecată (de către reclamant), prin cererea reconvenţională (de către pârât) sau prin
intermediul cererilor de intervenţie;
:> judecătorul învestit cu soluţionarea pricinii trebuie să se pronunţe asupra tuturor cererilor
cu care a fost învestit, fără a avea posibilitatea de a modifica obiectul şi cauza, fixate de
părţi prin intermediul cererilor formulate, deci de a acorda mai mult decât s-a cerut (plus
petita), mai puţin decât s-a cerut (minus petita) sau ceea ce nu s-a cerut (extra petita);
:> în anumite pricini, expres prevăzute de lege, instanţa trebuie să se pronunţe din oficiu
asupra anumitor cereri;

Spre exemplu:
- in procedura divor{ului, atunci când sofii au copii minori, născufi inaintea sau in timpul căsătoriei ori
adoptafi, instanfa se va pronunfa asupra exercitării autorităfii părinteşti, precum şi asupra contlibufiei
părinfilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucm nu a fost solicitat prin
cererea de divorf /art. 919 alin. (2) CPC};
- în procedura divorfului, instanfa se va pronunţa, chiar dacă nu a fost Învestită cu o astfel de cerere, asu-
pra numelui pe care părfile unnează să ii poarte după desfacerea căsătoriei I art. 919 alin. (3) CPC}.

:> limitele procesului (cadrul procesual sub aspectul obiectului, cauzei şi părţilor iniţiale)
sunt fixate de către părţi, însă, calificarea juridică a actelor şi a faptelor deduse judecăţii
poate fi restabilită de către judecător, chiar dacă părţile i-au dat o altă denumire, caz în
care judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă [art. 22
alin. (4) CPCJ. Aşadar, instanţa poate restabili temeiul juridic al unei cereri (norma sau
principiul de drept aplicabil), însă nu poate schimba cauza cererii (situaţia de fapt califi-
cată juridic), care este un drept exclusiv al celui care formulează cererea. În toate cazurile,
recalificarea juridică a cererii se va face cu respectarea contradictorialităţii.
:> dreptul părţilor de a determina cadrul procesual din punct de vedere al părţilor cunoaşte
limitări, în sensul că, prin excepţie, în procedura necontencioasă şi în cazurile expres pre-
văzute de lege din procedura contencioasă, instanţa dispune din oficiu introducerea for-
ţată în cauză a altor persoane (art. 78-79 CPC).

~ dreptul părţilor de a face acte de dispoziţie:


:> presupune că părţile au posibilitatea de a dispune de dreptul lor;
:> ca regulă, instanţa nu poate cenzura actele de dispoziţie ale părţilor; prin excepţie, actele
procedurale de dispoziţie făcute în orice proces de reprezentanţii minorilor, ai persoanelor
Principiile procesu lut civil 5

puse sub interdicţie şi ai dispăruţilor, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanţa
apreciază că
ele nu sunt în interesul act:stor persoane [art. 81 alin. (2) CPC].

Exemple de manifestări.ale dreptului de dispozifie:


- reclamantul poate renunfa la judecata cererii de chemare În judecată;
- reclamantul poate renun[a la dreptul dedus judecăfii;
- pârâtul poate achiesa la pretenfiile reclamantului;
- partea care.pierde procesul poate achiesa la hotărârea pronunfată;
- părfile pot finaliza litigiul prin concesii reciproce materializate prin încheierea unei tranzacfii judi-
: ciare.

~ dreptul de a exercita căile de atac împotriva hotărârii pronunţate:

~ presupune că partea nemulţumită de hotărârea pronunţată poate exercita, în condiţiile


legii, calea de atac împotriva acesteia; intimatul poate declara, la rândul său, fie un apel
incident, fie un apel provocat, după expirarea termenului pentru apelul principal, însă
este vorba tot despre cei care au avut calitatea de părţi în faţa primei instanţe;
~ dreptul de a exercita calea de atac este recunoscut şi procurorului, în condiţiile art. 92
alin. (4) CPC, acesta având posibilitatea de a formula cale de atac împotriva hotărârilor
pronunţate pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoa-
nelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum
şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii;

~ dreptul de a exercita calea de atac este recunoscut şi dobânditorului cu titlu particular al


unui drept sau bun ce formează obiectul litigiului, dacă transmiterea a avut loc după pro-
nunţarea hotărârii şi înainte de expirarea termenului de exercitare a căii de atac pentru
partea ce a transmis dreptul; creditorii chirografari, conform art. 1560 CC, pot declara
calea de atac, dacă debitorul lor nu a exercitat calea de atac, cu excepţia hotărârilor pro-
nunţate în pricini cu caracter strict personal.

~ dreptul de a solicita executarea silită a hotărârii:


~ presupune că partea care a câştigat procesul are dreptul de a solicita punerea în exe-
cutare a hotărârii atunci când partea care a pierdut procesul nu îşi execută de bunăvoie
obligaţia statuată în titlul executoriu.

VI. Obligaţiile părţilor şi terţilor în desfăşurarea procesului


~ Corelativ dreptului părţilor de a sesiza instanţa de judecată, de a formula cereri în procesul pen-
dinte, există şi o serie de obligaţii.
6 Principiile procesului civil

1.0bligaţiile părţilorîn·procesulcivil(art. 10 CPC}:

:,, obligaţia de a îndeplini actele de procedură în ordinea, condiţiile şi termenele stabilite de lege
sau de judecător;
:,, obligaţia de a-şi
proba pretenţiile şi apărările, de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a pro-
cesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
:,, Sancţiuni în caz de nerespectare a acestor obligaţii:

:,, în cazul în care, pe parcursul soluţionării procesului, reclamantul nu-şi îndeplineşte în mod
culpabil obligaţiile instituite în sarcina sa de către instanţă, aceasta va putea dispune suspen-
darea judecării pricinii [art. 242 alin. (1) CPC];
:,, în ipoteza în care o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte
părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, partea având obligaţia de a se conforma
acestei dispoziţii, sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare.

2. Obligaţiile terţilor (art.11 CPC):

:,, obligaţia de a sprijini realizarea justiţiei, sens în care instanţa poate solicita citarea ca martor a ter-
ţului persoană fizică sau a reprezentanţilor persoanei juridice care deţin un înscris util în soluţio­
narea cauzei în vederea prezentării acestuia în instanţă, obligaţie ce revine şi instituţiilor şi auto-
rităţilor publice de a trimite instanţei înscrisul solicitat, în condiţiile legii (art. 297 şi art. 298 CPC).

VH. Principiul bunei-credinţe

:,, părţile au obligaţia de a-şi exercita cu bună-credinţă drepturile şi obligaţiile civile, în caz de neres-
pectare a acestora, partea putând fi obligată la plata unor despăgubiri pe tărâm delictual (art. 12
CPC);
:,, partea care deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl
exercită cu rea-credinţă sau care, cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte obligaţiile procesuale, săvâr­
şeşte un abuz de drept procedural, putându-se antama răspunderea acesteia, dacă prin exerci-
tarea abuzivă a unui drept sau prin nerespectarea unei obligaţii a fost cauzată unei alte părţi un
prejudiciu de natură materială sau morală.

r Fără• a se aduce atingere dispozitiilor art.· 35 .CPC, acţiunea în.· constatarea abuzlllui de
drept procesual este admis.ibilă, atât pe cale principală, cât şi pe• cale incidentală, în
NB acestultim caz, cererea fiind grefată pe acţiunea principală ce stă Ja baza procesului în care
a apărut;· ulterior, partea interesată (victimă a abuzului de. drept procesual) poate .exercita şi
ocerere în realizare {actîune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie), în terme-
nul de prescripţie extinctivă de 3 ani, aplicabil drepturilor de crean{ă, termen care curge de
la data constatării abuzului de drept procesual.
Principiile procesului civil 7

VIII. Principiul dreptului la apărare

:> dreptul la apărare este garantat, părţile având dreptul, în tot cursul procesului, de a fi repre-
zentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii (art. 13 CPC);
:> legea recunoaşte părţilor posibilitatea de a apela la serviciile unui specialist (avocat), în vederea
realizării drepturilor şi intereselor lor legitime;

:> de asemenea, în faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi apel), a instanţei de recurs, în contes-
taţiile în~anulare şicererile de revizuire, părţile pot sta personal în judecată sau prin intermediul
unui mandatar neavocat, care însă nu va pute<l pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi
asupra fondului, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la
gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept;

Ase vedea Decizia nr.485/2015 din20 iuUe 2015 şi Decizia m. 462/2014 din.24 octombrie
2014, potrivitcărora menţiunile care decurg din obligativitateaformuI.ării şi. susţinerii cererii
NB de recursprin ayocat su11t neconstituţionale. Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege c.riticate
contravin .art. 21 din Constituţie, ·. deoarece• instituirea·.·obligativjtătîi reprezentării convenţio­
nale în recurs este. excesivă Jaţă •. de scop~l legitim. urmărit, conducând la. imposibilitatea
exercitării căii de atac a recursului prevăzut de lege.

:> în cazul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, cererile şi concluziile pot fi formulate şi susţinute
de către preşedintele instanţei sau de către conducătorul parchetului, de către consilierul juridic
ori de către judecătorul sau procurorul desemnat, în acest scop, de preşedintele instanţei ori de
conducătoru! parchetului;

:> părţile au posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului, de a propune probe [recla-
mantul prin cererea de chemare în judecată sau prin cererea modificatoare/completatoare a
cererii de chemare în judecată, pârâtul prin întâmpinare sau, atunci când necesitatea adminis-
trării unei probe rezultă din dezbateri, în condiţiile art. 254 alin. (2) CPC], de a-şi formula apărări,
de a-şi prezenta susţinerile în scris şi oral şi de a exercita căile legale de atac, cu respectarea con-
diţiilor prevăzute de lege [art. 13 alin. (3) CPC].

IX. Principiul contradictorialităţii

:> constituie o garanţie a unui proces echitabil, care se aplică atât în faza judecăţii, cât şi a executării
silite;
:> presupune că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea păr­
ţilor, dacă
legea nu prevede altfel [art. 14 alin. (1) CPC];

++
NB
Ceea ce interesează în respectarea acestui principiu este ca pfu1ile să fie legal citate
(atunci când cererea se judecă cu citarea părţilor), neavând relevanţă dacă părţile au
formulat cereri şi apărări în· acest sens şi dacă s-au prezentat personal sau·. prin man-
datar la procesul civil, acest ultim aspectneîmpiedicând soluţionarea cauzei.
8 Principiile procesului civil

:> totodată, părţiletrebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul
instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările,
precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi
poată organiza apărarea [art. 14 alin. (2) CPC];

:> părţileau obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod
corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute [art. 14 alin. (3) teza I
CPC];
:> părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu
privire la împrejurări de fapt relevante în cauză [art. 14 alin. (3) teza a li-a CPC];
:> părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în
cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu [art. 14
alin. (4) CPC];

r Fapltit că PăJ1il~
nµ se J)i-evalează de aceste drepturi legitime•. nu este•. de natură a
îmP•~mca $Olt1fo.11area .cauzei
.cu careinstanta a fost învestită, fiind sufitjent ca acestea
NB săfiayutµosibilitatea~eaefectuaac.esteacteşi.apărări .• Încazufîncarepărplenuuzitea­
ză ele cjr~pturne
Ior, instanta se va . PronuntaJn baza probelor administrate şi .a. ·aspectelor
·.·argum~ntate de partea care• invocă.un.anumit dreptsau care se.apărăJn mod corespun-
zător, sub rezerva aprecierii.judecătorului asupraveridicitătii .celor susţinute:

:l în respectarea principiului contradictorialităţii, instanţa este obligată, în orice proces, să supună


discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, dând,
astfel, posibilitatea părţilor de a-şi expune punctul de vedere asupra drepturilor şi apărărilor sus-
ţinute;

:> instanţa îşi


va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mij-
loace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii [art. 14 alin. (6) CPC].
:> Excepţii (atunci când judecata se desfăşoară fără citarea părţilor):
:l judecarea conflictelor de competenţă [art. 135 alin. (4) CPC];
:> cererea de asigurare a probelor [art. 360 alin. (5) CPC];
:> contestaţia privind tergiversarea procesului [art. 524 alin. (3) CPC];
:l ordonanţa preşedinţială [art. 999 alin. (2) CPC].

X. Principiul oralităţii

:> procesele se dezbat oral, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel sau când părţile solicită
expres instanţei ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar (art. 15 CPC);
:> acest principiu presupune că atât etapa cercetării procesului, cât şi etapa dezbaterilor, ca regulă,
se desfăşoară oral.
Principiile procesului civil 9

:> Aplicaţii:

:> achiesarea expresă se face de parte prfn act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa
instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale [art. 464 alin. (2} CPC];

:> reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în. I tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de
judecată, fie prin cerere scris'ă [art. 406 alin. (1) CPC] etc.

:> Excepţii:

:> atunci când legea dispune ca actul de procedură să se încheie în formă scrisă;

Exemplu: orice cerere adresată instanfelorjudecătoreşti trebuie să fie formulată în scris(. .. ) [art. 148
alin. (I) CPC/.

:> atunci când părţile solicită expres instanţei ca judecata să se facă numai pe baza actelor
depuse la dosar;
:> în procedura specială a cererii cu valoare redusă, care, potrivit art. 1030 alin. (1) CPC, este o
procedură scrisă ce se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu; cu toate acestea, în
temeiul art. 1030 alin. (2} CPC, instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor din oficiu {dacă
apreciază acest fapt ca fiind necesar) sau la solicitarea uneia dintre părţi.

XI., Principiul nemijlocirii

:> presupune că probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazu-
rilor în care legea stabileşte altfel (art. 16 CPC);
:> presupune că instanţa cercetează toate elementele dosarului în mod nemijlocit (direct).
:> Aplicaţii:

:> administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată sesizate, în camera de consiliu,
dacă legea nu dispune altfel [art. 261 alin. (1) CPC] etc.

:> Excepţii:
:> în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân
câştigate judecăţii şi instanţa competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune reface-
rea lor decât pentru motive temeinice (art. 137 CPC);
:> în cazul admiterii cererii de strămutare, instanţa va arăta în ce măsură actele îndeplinite
înainte de strămutare urmează a fi păstrate [art. 145 alin. (2) CPC];
:> cazul administrării probelor prin comisie rogatorie [art. 261 alin. (2)-(5} CPC];
:> procedura asigurării dovezilor [art. 360 alin. (1) CPC];
:> dacă, ulterior constatării perimării, se face o nouă cerere de chemare în judecată, părţile pot
folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua
instanţă socoteşte că nu este necesară refacerea lor [art. 422 alin. (2) CPC] etc.
10 Principiile procesului civil

XII. Principiul publicităţii

:> şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege (art. 17 CPC);
:> presupune ca procesul civil să se desfăşoare în prezenţa părţilor, precum şi a altor persoane.
:> Aplicaţii:

:> afişarea listei proceselor pentru fiecare şedinţă de judecată;


:> accesul liber în sala de şedinţă;
:> pronunţarea hotărârii în şedinţă publică.
:> Excepţii:

:> şedinţa de judecată va avea loc în camera de consiliu atunci când legea prevede expres
aceasta:
:> în faţa primei instanţe, cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, dacă
legea nu prevede altfel [art. 213 alin. (1} CPC];
:> soluţionarea cererii de abţinere/recuzare are loc în camera de consiliu [art. 51 alin. (1) CPC];
:> judecarea cererii de divorţ întemeiate pe acordul soţilor [art. 930 alin. (3) CPC];
:> judecarea cererii de instituire a sechestrului asigurător/popririi asigurătorii [art. 954
alin. (2), art. 961 alin. {2), art. 971 alin. (1) CPC] etc.
:> în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordi-
nii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz,
instanţa, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau
în parte fără prezenţa publicului {art. 213 alin. {2) CPC].
:> încălcarea principiului publicităţii are drept sancţiune nulitatea hotărârii judecătoreşti, nulitate
necondiţionată de existenţa unei vătămări (art. 176 pct. 5 CPC).

XIII. Principiul desfăşurării procesului civil în limba română

:> Reguli:
:> procesul civil se desfăşoară în limba română {art. 18 alin. (1) CPC];
:> cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română [art. 18 alin. (4) CPC].
:> Excepţii:

:> cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă
în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii [art. 18 alin. (2) CPC];
:> cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua
cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii,
prin traducător autorizat, dacă legea nu prevede altfel [art. 18 alin. (3) CPC].
Principiile procesului civil 11

XIV. Principiul continuităţii

:> presupune că judecătorunnvestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului


decât pentru motive· temeinice, în condiţiile legii [art. 19 şi art. 214 alin. (1) CPC]; în sensul legii,
constituie motive temeinice: promovarea sa, detaşarea sa, intrarea în concediu medical etc.;
:> judecătorul/judecătorii care face/fac parte din completul de judecată trebuie să rămână
acelaşi/aceiaşi pe tot parcursul soluţionării pricinii, el/ei neputând fi înlocuit/înlocuiţi decât
pentru motive temeinice [art. 19 şi art. 214 alin. (1) şi (2) CPC];
:> atunci când înlocuirea judecătorului pentru motive temeinice a avut loc după ce s-a dat cuvântul
în fond părţilor, cauza se repune pe rol [art. 214 alin. (3) CPC], părţile urmând a pune din nou
concluzii în faţa completului nou constituit. În caz contrar, pronunţarea unei hotărâri de către un
alt judecător decât acela care a luat parte la dezbaterile pe fond, atrage casarea hotărârii, potrivit
art. 488 alin. (1) pct. 2 CPC.

XV. Principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului

:> Rolul judecătorului în aflarea adevărului se manifestă sub următoarele aspecte:


:> judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, ceea ce în-
seamnă că judecătorul va aplica normele de drept situaţiei de fapt prezentate şi rezultate în
urma cercetării judecătoreşti;

:> judecătorul are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice
greşeală privind aflarea adevărului Yn cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă
a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, scop în realizarea căruia jude-
cătorul are dreptul:

:> de a cere părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris;


:> de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt
menţionate în cerere sau în întâmpinare;

:> de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri
prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc [art. 22 alin. (2) CPC] ---7 pentru solu-
ţionarea corectă a cauzei, judecătorul poate dispune din oficiu administrarea de probe,
după punerea în discuţia contradictorie a părţilor a necesităţii administrării acestora,
chiar dacă părţile se împotrivesc.
:> judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile art. 78 CPC,
persoane care, după ce au fost introduse în cauză, au posibilitatea de a efectua acte de dis-
poziţie, respectiv: de a renunţa la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenţiile
reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacţie [art. 22 alin. (3) CPC];
12 Principiile procesului civil

~ judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii,


chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, punând, în prealabil, în discuţia părţilor califi-
carea juridică exactă a cererii [art. 22 alin. (4) CPC);

r Aşadar, cu respectarea principiului contradictorialitătii, instanta poate restabili temeiul


juridic al. unei cereri (norma sau principiul de drept aplicabil), însă nu poate schimba
NB
CAUZA cererii (situaţia defapt .calificată juridic), care esteun drept exclusiv al celui care
formulează cererea.

r
NB
Totuşi, judecătorul
părţile,
nu poate schimba dentimirea sau temeiuljuridic încazlll în care
în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, POt dispune, au
stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze
dezbaterile, dacă astfeL nu se încalcă. drepturile sau interesele legitime ale altora [art. 22
alin. (5) CPC]. Prin urmare, voinţa părţilor sub acest aspect este suverană,. iar judecătorul· nu
o poate limita decât în condiţiile legii.

~ judecătorul este obligat să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi
limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel [art. 22 alin. (6) CPC].
FIŞA
APLICAREA ÎN TIMP A NORMELOR
NR. 2 DE DREPT PROCESUAL CIVIL

I. Aplicarea legii de procedură civilă în faza judecăţii

:> procesele în curs de judecată sunt guvernate de iegea în vigoare la data înregistrării cererii de
chemare în judecată;
:> legea nouă de procedură civilă se aplică doar litigiilor începute după intrarea în vigoare a acesteia
[în sensul strict că cererea de chemare în judecată care a declanşat acel proces a fost introdusă cel
mai devreme la 15 februarie 2013 ori, după caz, după data intervenirii anumitor modificări legis-
lative ulterioare intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă (cum ar fi, de pildă, Legea
nr. 138/2014, caz în care se va aplica noul Cod de procedură civilă, dar în forma modificată de
această ultimă lege).

r Aşadar, nu va avea relevanţă faptul că data declarării apelului, a recursului ori a altor căi
de atac ar fi ulterioară intrării în. vigoare a dispoziţiilor noii legi, ci se va aplica legea sub
NB
care a fost introdusă cererea de chemare în judecată aflată la baza litigiului în· care
sunt declarate aceste căi de atac. Cu toate acestea, deciziile pronunţate în recursul in
interesul legii, dezlegarea unei chestiuni de drept sau cele ale Curţii Constituţionale asupra
excepţiei de neconstituţionalitate, în condiţjile legii, devin obligatorii,. indiferent de legea
sub care a început procesul.

1. Competenţa instanţei

:> procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legal învestite vor continua
să fie judecate de instanţele respective, potrivit legii sub care au început, ceea ce înseamnă că
instanţa competentă potrivit legii vechi de procedură civilă, care era deja sesizată la momentul
intrării în vigoare a legii noi, nu îşi va declina competenţa în favoarea instanţei competente potri-
vit noilor dispoziţii în materie de competenţă [art. 25 alin. (2) teza I CPC];
:> în caz de trimitere spre rejudecare, rămân aplicabile dispoziţiile legale privitoare la competenţă
în vigoare la data când a început procesul, ceea ce înseamnă că instanţa de apel sau, după caz,
de recurs, în ipoteza admiterii acestor căi de atac şi a trimiterii spre rejudecare, va trimite cauza
la instanţa competentă să soluţioneze litigiul de la momentul introducerii cererii de chemare în
judecată, chiar dacă, în raport cu dispoziţiile noii legi, competenţa ar aparţine unei alte instanţe;
:> în cazul în care legea nouă desfiinţează o instanţă, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei
competente potrivit legii noi [art. 25 alin. (3) CPC].
14 Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil

2. Legea aplicabilă mijloacelor de probă

~ condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor


legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor
juridice care fac obiectul probaţiunii;
~ în situaţia probelor nepreconstituite sau a prezumţiilor simple se va aplica legea în vigoare la
data declanşării procesului;
~ sub aspectul administrării probelor, legea nouă este de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că
administrarea probelor se face potrivit legii existente la data la care probele sunt administrate
[art. 26 alin. (2) CPC].

3. Legea aplicabilă hotărârilor judecătoreşti

~ hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a
început procesul (art. 27 CPC).

li. Legea aplicabilă executării silite

~ executarea silită este supusă legii în vigoare la momentul declanşării executării silite; data
declanşării executării silite este data sesizării organului de executare cu cererea de executare
silită, potrivit art. 622 alin. (2) CPC;

~ dacă hotărârea sau un alt titlu executoriu ce urmează a fi pus în executare a fost obţinut sub im-
periul vechii legi, iar executarea silită a fost declanşată sub imperiul acesteia, se vor aplica dispo-
ziţiile
vechii legi de procedură civilă;
~ dacă hotărârea sau un alt titlu executoriu ce urmează a fi pus în executare a fost obţinut sub im-
periul vechii legi, iar executarea silită a fost începută după intrarea în vigoare a noii legi, se vor
aplica dispoziţiile noii legi de procedură civilă;
~ dacă hotărârea sau un alt titlu executoriu ce urmează a fi pus în executare a fost obţinut sub im-
periul noii legi, executarea silită fiind începută sub imperiul acesteia, se vor aplica dispoziţiile noii
legi de procedură civilă.
FIŞA ACŢIUNEA CIVILĂ. NOŢIUNE ŞI CONDIŢII
NR. 3 DE EXERCITARE

.'
/~~·'.·.··.. Noţiune·- reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege prin
. >)l intermediul cărora se asigură protecţia drepturilor subiective civile sau a
situaţiilor juridice
ocrotite de lege, precum şi apărarea părţilor În proces.

:> Exercitarea acţiunii civile este o facultate, o aplicaţie a principiului disponibilităţii, prin interme-
diul căreia cel care pretinde un drept subiectiv solicită instanţei de judecată recunoaşterea aces-
tui drept sau protecţia unui interes legitim.

I. Delimitări

DREPT SUBIECTIV CIVIL DREPT LA ACŢIUNE


.u. .u.
posibilitatea subiectului activ de a avea o anumită : posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil (sau a
conduită şi de a pretinde, corelativ, subiectului ~ altor persoane cărora legea le conferă legitimare
pasiv o conduită corespunzătoare (să dea, să : procesuală) de a recurge la forţa coercitivă a statului
facă, să nu facă ceva), în limitele normelor legaie, atunci când dreptul său este încălcat (prin urmare,
iar, în caz de nerespectare de către subiectul dreptul la acţiune este doar o parte componentă a
;. __f?~?!'1~ -~~- ~ _~~~-u_~~~- ~C1 _f_o~ţC1 _<:'?~_r_c_it!'1~- ~-?t~tu_I u i: __ -'- ~r~p~_u_l_u_ i_ :;u_b~~~ţ~v _dv_i),_ f~_ră_ 9_ :;e_ ~~~f:-i_ri~_a__c_u_ _ac~_staJ.
--------~------------------- ----------------- ----------------
ACŢIUNEA CIVILĂ CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
.u.
--------------------- -------------------------~-------
: -0. -
-------- -------- ----------------------- --------~

ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de una dintre formele concrete de manifestare a


lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins acţiunii civile (alte forme de manifestare: cererea

de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii reconvenţională, cererile de intervenţie ale terţilor în

juridice, precum şi pentru a asigura apărarea procesul civil, exercitarea căilor de atac, punerea în
părţilor în proces. executare a hotărârilor etc.).
Aşadar, între acţiunea civilă şi cererea de chemare în

___ _. __ .. _ .i_ude_cci!ă_ e_x_istă_ o. '.~.la_ţj~ 9_e la. gen la_ SJ>e~J~: ___ . __ _
li. Condiţiile de exercitare a acţiunii civile
:> Pentru a formula o cerere în faţa instanţei de judecată autorul acesteia trebuie să îndeplinească
în mod cumulativ anumite condiţii, care sunt, în acelaşi timp, şi condiţii de exercitare a acţiunii
civile:
1. capacitatea procesuală (de exerciţiu şi de foiosinţă};
16 Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare

2. calitatea procesuală;

3. formularea unei pretenţii {afirmarea unui drept subiectiv civil);


4. justificarea unui interes.

1. Capacitatea procesuală

Noţiune - constituie aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi
obligaţii pe plan procesual {capacitate procesuală de folosinţă), respectiv, aptitudinea
de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini obligaţiile procedu-
rale, de a sta în judecată (capacitate procesuală de exerciţiu).

1.1. Capacitatea procesuală de folosinţă

Noţiune - constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan


procesual.

:> Regulă [art. 56 alin. (1) CPC]:


:> poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
:> Excepţii:

:> sunt părţi în proces şi „asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă
sunt constituite potrivit legii". Noutatea constă în aceea că, în sistemul Codului actual, aseme-
nea entităţi pot sta în judecată nu doar ca pârâte (cum era în vechea reglementare), ci şi în alte
calităţi (reclamante, interveniente), unica condiţie fiind ca acestea să fie constituite în mod
legal.
:> Limite:
:> capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu
moartea acesteia (art. 35 CC);
:> capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe, de principiu, de la data înregistrării [dacă
persoana juridică nu este supusă înregistrării, de la data actului de înfiinţare, de la data auto-
rizării constituirii sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe impuse de lege - art. 205
alin. (2) CC] şi se termină simultan cu încetarea sa, în oricare dintre modalităţile prevăzute de
art. 244 CC sau de alte legi speciale, respectiv „prin constatarea ori declararea nulităţii, prin
fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut
de actul constitutiv sau de lege"; în cazul dizolvării, persoana juridică încetează la data încheierii
operaţiunilor de lichidare.
Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare 17
I
-IT

A Invocarea lipsei capacităţii de folosinţă

:> Pe parcursul procesului, mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu al
acţiuni:
civile îl constituie excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.
:> Caracterele exc':!pţiei lipsei capacităţii de folosinţă sunt:
:> de fond·- întrucât vizează o condiţie de fond a acţiunii civile;
:> absolută -- pentru că normele care o reglementează au caracter absolut, de ordine publică,
încălcarea lor putând fi invocatăde orice persoană interesată, de procuror, dacă participă,
sau de către instanţă, din oficiu, în orice moment procesual [cu limitările legale, în faţa
instanţei de recurs, potrivit art. 488 alin. (2) şi art. 247 alin. (1) CPCl;
:> peremptorie (dirimantă) - întrucât, în caz de admitere, conduce la nulitatea cererii.

8. Sancţiunea lipsei capacităţii de folosinţă

:> Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de pro-
cedură făcut cu încălcarea acestei condiţii, în acest caz nulitatea nefiind condiţionată de existenţa
unei vătămări {potrivit art. 176 pct. 1 CPC).
:> Soluţia instanţei în cazul în care va aprecia că excepţia este întemeiată va fi de nulitate a cererii
de chemare in judecată (având in vedere că a fost introdusă de o persoană care nu are capa-
citate procesuală de folosinţă·- în cazul reclamantului) sau de nulitate a cererii ca fiind introdusă
împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă (în cazul pârâtului}.
:> Pe lângă nulitatea cererii, la solicitarea persoanei interesate, cel care a suferit un prejudiciu are
dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun (în temeiul răspunderii civile delictuale pen-
tru fapta proprie).

r+ În ipoteza în care se ajunge la ptimul termen de judecată (sau chiar şi la un termen ulterior,
dacă nu mai sunt a/fi pârâţi care să facă opoziţie ori, deşi aceştia există, nu se opun la mo-
NB
dificare) şi se constată că pârâtul din cauză era decedat la data sesizălii instanţei, judecăto­
rul cauzei nu va invoca direct excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, ci va aştepta
poziţia reclamantului asupra situaţiei nou descoperite: a) dacă reclamantul va arăta că
înţelege să-şi modifice cererea, în sensul că urmează să se judece cu moştenitorul defunc-
tului, în calitate de pârât, instanţa va acorda un tennen pentru introducerea în cauză a
moştenitorului; b) dacă, însă, reclamantul insistă că înţelege să se judece cu pârâtul
decedat sau nu exptimă intenţia mai sus arătată, instanta va invoca excepţia lipsei capacităţii
procesuale de folosinţă, o va pune în discuţie, după care o va admite, respingând cererea
ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
18 Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare

1.2. Capacitatea procesuală de exerciţiu

Noţiune - constă
în aptitudinea unei persoane care are folosinţa drepturilor sale de a le
valorifica în justiţie singură, exercitându-le personal şi îndepiinind, tot astfel, obligaţiile
procesuale (capacitatea unei persoane de a sta în judecată).

A. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

~ În funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu, vom distinge:


~ lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu, pentru: minori, până la împlinirea vârstei de 14 ani,
şi interzişii judecătoreşti (persoane în privinţa cărora s-a pronunţat o hotărâre definitivă de
punere sub interdicţie judecătorească);
~ capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă, pentru minorii cu vârstele cuprinse între 14 şi
18 ani;
~ capacitate procesuală deplină de exerciţiu, pentru: persoanele care au împlinit 18 ani sau, în
mod excepţional, unde legea prevede, chiar anterior împlinirii acestei vârste (situaţia mino-
rului de 16 ani care se căsătoreşte şi dobândeşte prin efectul căsătoriei capacitate deplină de
exerciţiu, precum şi situaţia în care, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă recunoaşte
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu, caz în care vor fi
ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de
familie);
~ capacitatea deplină de exerciţiu încetează prin deces, punere sub interdicţie sau, în interpre-
tarea per a contraria a art. 39 alin. (2) CC, în cazul minorului de 16 ani care a fost de rea-cre-
dinţă la încheierea căsătoriei, căsătorie anulată înainte ca minorul să împlinească 18 ani (în
acest ultim caz pierderea capacităţii de exerciţiu depline are caracter temporar, respectiv,
până la momentul la care minorul împlineşte 18 ani).

a) Reprezentarea. Asistarea. Autorizarea


În cazul persoanelor care nu au capacitate deplină de exerciţiu, legea le conferă acestora posibilitatea
de a sta în judecată prin intermediul unei alte persoane.

~ Reprezentarea intervine în cazul incapabililor (persoanelor fizice lipsite de capacitate de exer-


ciţiu}, respectiv pentru:

~ minorii sub 14 ani (care vor fi reprezentaţi în proces prin părinţi sau, în lipsa acestora, prin
tutore);
~ persoanele puse sub interdicţie judecătorească, prin hotărâre definitivă (care vor fi repre-
zentaţi în proces prin tutore sau curator special}.
Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare 19

Aceste Per
soane nu stau pers ona I 'm JU
· d ecata, c1 prin reprezentanţ11 Ior Ieg al·1 (d ec1,· nu sunt parţi în
Pro ces şi nu vor . .
V • • •• V

, f1 citaţi persor;al'
:; A . ' I·
s1stc.rea int .
Ccnacter·i t ..ervine în cazul minorilor de la 14 la 18 ani (care au capacitate de exerciţiu restrânsă).
s 1c1·
""' .
-w aceştia v
de ace or sta personal în proces, fiind citaţi împreună cu ocrotitorul lor legal şi vor fi asistaţi
:> în cst~; ccrotitorul legal va semna şi actele de procedură, alături de minorii asistaţi;
V

azul 1n car . ,
. e minorul urmează a face acte de dispoziţie, pe !anga asistare, este necesară şi
V •

autoriz
:> d areamsta n ţ e1·d e tute Iva in vederea încheierii valabile a actu Iu1·d e d.1spoz1ţ1e;
V
A · · ·
aca pe Parcursul
transf V,
so Iu ţ.1onarn
" ·· cauzei· minorul
· ' t a d e .i~ 4 ani,· reprezentarea se
,1mplineşte vars
"'"'
,., Autoriz orrna. in a:::.istare cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt.
- .
area 1nt . , . . .
. ervine 1n cazul actelor procesuale de dispoz1ţ1e (renunţare la Judecata sau la
V

dreptul p
ret1ns h. .
cheiate de . ' ~c iesare, tranzacţie etc.) şi presupune autorizarea speciala a acestor acte în-
V

cornpetent rn(. inon sau interzişi şi reprezentanţii sau ocrotitorii legali ai acestora, de către organul
~ instanţa d t Iv)
- Excepţie: e ute a .
:>
sunt situaţii, . . .. ,
nunţ • in care, indiferent de existenţa sau nu a autorizaţ1e1 in acest sens, nu se poate re-
a a JUdec tv
1
; De ex~;;---- _______ -~~~-sau la dreptul subiectiv afirmat.
. ; Sa ~~~~:cţiunne reteri1~<Jre /a h/ia1;; ••.•• · •.•••.•.•••• · •·••• .. . . .. .. . •••. . •• . •. . . ••••.•.•• · .••••.. · ••••• ·.••.

:> în cazul ,
actul e in care este efectuat un act de procedură fără obţinerea prealabilă a autorizaţiei,
b) Cu ste lovit d e nu 1·1tate relativă, normele ocrotite fiind de or d.ine privata.
· u

rate/a specială
:> Când ..
, P0 ate fi instituită?
1 . cand ex· C
ciţiu a dis a ur~enţă în soluţionarea litigiului, iar persoana fizică lipsită de capacitatea de exer-
2. atun . ~eptunlor civile nu are reprezentant legal;
c1 cand e .
xista conflict de interese între reprezentantul legal ş1
V • • •

3. când reprezentat;
consti~ ~i:::rsoană juridică ori o asociaţie, societate sau altă entitate fără personalitate juridică,
·· c h emata să stea în judecată, nu are reprezentant;
4. când . uita Potrivit Ieg11, v

ocazi~~~anţa dispune ca realizarea citării pârâtului să se efectueze prin publicitate (art. 167 CPC),
paratul . care instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului pentru a reprezenta interesele
""
-
c·•ned Ul astfel citat ·
esemne ~
Curat aza curatorul special?
,
1n carearul
d .
speci I
. a este desemnat de catre instanţa învestita cu soluţionarea cauzei m momentul
V V • • A

evine incidentă una dintre situaţiile mai sus enumerate [art. 58 alin. (3) CPC].

20 Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare

:> Cine este curatorul special?


Curatorul special va fi unul dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fie-
care instanţă judecătorească, curatorul special având toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de
lege pentru reprezentantul legal [art. 58 alin. (3) CPC].
:> Remuneraţia provizorie a curatorului se fixează de instanţă, prin încheiere executorie, stabilindu-se
totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se
seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată [art. 58 alin. (4) CPC].

B. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

~ se dobândeşte în temeiul legii de la data înfiinţării lor şi sfârşeşte odată cu încetarea persoanelor
juridice. Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile procesuale prin in-
termediul organelor sale, în limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind reprezen-
tanţii legali ai persoanei juridice.

C. Invocarea lipsei capacităţii de exerciţiu

:> pe parcursul procesului, mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu al
acţiunii
civile îl constituie excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu.
~ Caracterele excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu sunt:
~ de fond - întrucât vizează o condiţie de fond a acţiunii civile;
~ absolută - pentru că normele care o reglementează au caracter absolut, de ordine publică,
încălcarea lor putând fi invocată de orice persoană interesată, de procuror, dacă participă,
sau de către instanţă, din oficiu, în orice moment procesual [cu limitările legale, în faţa
instanţei de recurs, potrivit art. 488 alin. (2) şi art. 247 alin. (1) CPC];

~ mixtă (începe printr-un efect dilatoriu şi tinde spre un efect peremptoriu) întrucât instanţa este
obligată săacorde un termen pentru acoperirea lipsei; dacă lipsa se acoperă, excepţia rămâne
lipsită de obiect, însă, dacă lipsa nu se acoperă în termenul fixat, atunci survine efectu!
peremptoriu: anularea cererii.

D. Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu

:> Soluţia instanţei în cazul în care, până la termenul acordat, lipsa nu se acoperă {reprezentantul
sau ocrotitoru! legal nu ratifică/confirmă actele de procedură), va fi aceea de a aprecia că excep-
ţia este întemeiată, cu consecinţa anulării cererii ca fiind introdusă de o persoană care nu are
capacitate procesuală de exerciţiu (în cazul reclamantului) sau împotriva unei persoane fără
capacitate procesuală de exerciţiu (în cazul pârâtului).
:> Pe lângă anularea cererii, la solicitarea persoanei interesate, cel care a suferit un prejudiciu are
dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun (în temeiul răspunderii civile delictuale pen-
tru fapta proprie), conform art. 40 alin. (2) CPC.
Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare 21

2. Calitatea procesuală

Noţiune - presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana


care se pretinde (este} titular al dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecăţii (cali-
tate procesuală activă) şi ,Între persoana pârâtului şi subiectul pasiv al raportului juridic
litigios dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

:> Regula determinării calităţii juridice procesuale a părţilor cu ajutorul raportului juridic litigios nu
este exclusivă, existând şi o serie de excepţii. În acest sens, legea recunoaşte legitimare proce-
suală activă sau pasivă şi altor categorii de organe sau persoane care nu figurează ca subiecte în
raportul juridic litigios, în scopul ocrotirii unor interese generale sau unor grupuri.

i Exemple:
Calitate procesuală activă:
- autoritatea tutelară;
- procurorul - care poate ini{ia ac{iunea civilă pentru minori, persoane puse sub interdic{ie şi dispă-
rufi, conform art. 92 alin. (I) CPC;
- asociafiilor de protecfie a consumatorilor li se conferă calitatea de a introduce acfiuni înjusti[ie pentru
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor {art. 37 lit. h) din O.G. nr. 21 /1992];
- acţiunea
în stabilirea patemită{ii din afara căsătoriei aparfine copilului şi se porneşte in numele lui de
către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal, putând fi însă pornită sau,
după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condi[iile legii {art. 425 alin. {I) şi (2) CC} etc.
Calitatea procesuală pasivă - este şi aceasta determinată de dispozi[iile legale, in anumite situa/ii,
astfel:
- acfiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată, în con-
di[iile art. 425 alin. (3) CC;
- in condiţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptă{ită poate chema În judecată
statul prin Ministerul Finanţelor Publice, atunci când unitatea de[inâtoare nu a fost identificată etc.
--- ----------- - --- ------------ ---- -- ---- --- --------- --- - -- --·- --

2.1. Justificarea calităţii procesuale

:> Regulă:
:> reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă, cât şi pe cea
pasivă; ulterior sesizării, la rândul său, instanţa trebuie să verifice ex officio îndeplinirea con-
diţiei calităţii procesuale.

:> Având în vedere că reclamantul declanşează procesul civil, el este cel care trebuie să justifice
atât calitatea sa procesuală activă, cât şi pe cea pasivă; ulterior sesizării, la rândul său, instanţa
trebuie să verifice ex officio îndeplinirea condiţiei calităţii procesuale;
22 Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare

:> Justificarea calităţii procesuale se face de către reclamant prin cererea de chemare în judecată,
prin expunerea motivelor de fapt pe care îşi întemeiază cererea şi, uneori, prin anexarea unor
acte doveditoare în acest sens;
:> În vederea pronunţării unei soluţii legale, instanţa învestită are obligaţia de a verifica atât cali-
tatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă (această verificare se poate face în tot
cursul judecăţii).

2.2. Transmiterea calităţii procesuale

:> Drepturile şi obligaţiile ce intră în raportul juridic dedus judecăţii pot fi transmise în cursul pro-
cesului, având loc, în acest caz, o transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive către o per-
soană care are deja calitatea de parte în procesul în care operează transmisiunea sau unei
persoane străine de proces (terţ).

2.2.1. Clasificare

A. Din punct de vedere al modului de transmitere, transmisiunea calităţii poate fi:

a) legală;
b) convenţională.

a) Transmisiunea legală
:> se realizează în mod diferit, după cum transmisiunea vizează persoane fizice sau persoane juri-
dice, astfel:
:> în cazul persoanelor fizice, prin efectul succesiunii, moştenitorii care acceptă moştenirea vor
dobândi în proces poziţia procesuală deţinută de autorul lor, preluând drepturile şi obligaţiile
acestuia.

r
NB
În limitele prevăzute de lege, transmisiunea calităţii procesuale active poate avealoc şi în
pricinile cu caracter strict personal, cum ar fi, spre exemplu, fn cazul divor{ului, în ipo-
teza în care cererea de divorţ se întemeiază pe culpa pârâtului şi reclamantul decedează
în cursul procesului, lăsând moştenitori, aceştia vor putea continua acţiunea, pe .care in-
stanţa o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a satului pârât [art926 alin. (2)
CPCJ, scopul recunoaşterii calităţii procesuale active a moştenitorilor fiind acela al înlătu­
rării de Ia moştenire a sotuh1i culpabil de destrămarea căsătmiei.

:> în cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală a calităţii procesuale se realizează prin
reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces.
Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare 23

b) Transmisiunea convenţională
~ are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de acte juridice, în urma cărora cel care preia cali-
tatea procesuală este subdobânditorul acelui drept sau bun litigios, cum ar fi: cesiunea de crean-
ţ;'~, preluarea de datorie, vânzarea sau donarea bunului litigios.

B. Din punct de vedere al Întinderii, transmisiunea poate fi:


~ universaJă - în cazul persoanei fizice, atunci când există un singur moştenitor legal sau legatar
universal, iar în cazul persoanei juridice, prin absorbţie sau transformare;
~ cu titlu universal - când există mai mulţi moştenitori legali sau un legatar cu titlu universal;
:> cu titlu particular - în cazul legatului cu titlu particular.

2.2.2. Efectele transmiterii calităţii procesuale

:> Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobândeşte calitatea procesuală preia procesul în starea
în care se găseşte în acel moment, actele procesuale săvârşite de antecesorul său fiindu-i opo-
zabile.
:> Legea (art. 39 CPC) prevede efecte specifice în cazul înstrăinătorului şi a succesorilor săi, astfel:
:> dacă, în cursul procesului, dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular
{donaţie, contract de vânzare-cumpărare etc.), judecata va continua între părţile iniţiale, suc-
cesorul cu titlu particular fiind însă obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de exis-
tenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu;

:> dacă, în cursul procesului, dreptul litigios este transmis prin acte pentru cauză de moarte cu
titlu particular (legat cu titlu particular), judecata va continua cu succesorul universal ori cu
titlu universal al autorului, după caz; după introducerea în cauză a succesorului cu titlu par-
ticular, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă
înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după
caz va fi scos din proces;
1

:> dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este
scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua pro-
cedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în
cauză.

~ Efectele hotărârii:
~ Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal
al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi
va fi opozabilă acestuia din urmă, chiar şi în ipoteza în care nu a fost introdus în proces/ însă
numai în privinţa bunului transmis, apreciindu-se că, deşi nu a participat la judecată, acesta
reprezintă persoana autorului său în ceea ce priveşte dreptul în discuţie.
24 Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare

:> Excepţie de la opozabilitate:


:> Dacă succesorul cu titlu particular a fost de bună-credinţă la momentul dobândirii dreptului şi
nu mai poate fi evins de adevăratul titular al dreptului, hotărârea, în acest context, nu va pro-
duce efecte faţă de succesorul cu titlu particular, deci nu îi va fi opozabilă.

2.3. Invocarea lipsei calităţii procesuale

:> Pe parcursul procesului, mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu al
acţiunii civile îl constituie excepţia lipsei calităţii procesuale.

:> Caracterele excepţiei lipsei calităţii procesuale sunt:


:> de fond - întrucât vizează o condiţie de fond a acţiunii civile;
:> absolută - pentru că normele care o reglementează au caracter absolut, de ordine publică,
încălcarea lor putând fi invocată de orice persoană interesată, de procuror, dacă participă,
sau de către instanţă, din oficiu, în orice moment procesual [cu limitările legale, în faţa
instanţei de recurs, potrivit art. 488 alin. (2) şi art. 247 alin. (1} CPC];

:> peremptorie - întrucât, dacă instanţa admite excepţia, cererea se respinge ca fiind introdusă
de o persoană fără calitate procesuală activă, respectiv împotriva unei persoane fără calitate
procesuală pasivă.

2.4. Sancţiunea lipsei calităţii procesuale

:> Soluţia instanţei, în cazul în care va aprecia că excepţia este întemeiată, va fi de respingere a
cererii ca fiind introdusă de o persoană care nu are calitate procesuală activă (în cazul recla-
mantului) sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (în cazul pârâtului).
:> Pe lângă respingerea cererii prin această soluţie de inadmisibilitate generică, la solicitarea per-
soanei interesate, cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului
comun (în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie).

3. Formularea unei pretenţii (afirmarea unui drept subiectiv civil)

:> Formularea unei pretenţii poate avea ca obiect fie protecţia unui drept subiectiv civil, fie a unei
situaţii juridice ocrotite de lege.

De exemplu, in cazul acfiunilor posesorii, prin intermediul cărora se urmăreşte apărarea posesiei ca
stare de fapt.

:> Cu alte cuvinte, această condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi pro-
tejat sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.
Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare 25

3.1. Condiţiile de exercitare a dreptului subiectiv civil

:> Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie să îndeplinească
anumite condiţii, respectiv:
a) să fie recunoscu:t şi ocrotit de lege;
b) să fie exercitat în limitele sale externe (care pot fi de ordin material sau juridic) şi în limitele
sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost stabilit sau
creat' de lege); depăşirea sau, după caz, încălcarea acestor limite poate determina incidenţa
abuzului de drept, atunci când dreptul este exercitat nu în scopul protecţiei sau recunoaşterii
sale, ci în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul sau într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar
bunei-credinţe (art. 12 CPC);

c) să fie exercitat cu bună-credinţă;

d) să fie născut şi actual - adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
:> În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări:
:> dacă dreptul subiectiv civil nu este actual, deci este supus unui termen suspensiv sau unei
condiţii suspensive, titularul poate solicita anumite măsuri de asigurare ori conservare sau
poate proceda la o asigurare a dovezilor;
:> dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, mijlocul procesual de invo-
care a lipsei acestei condiţii este excepţia de prematuritate a cererii (excepţie de fond,
absolută, peremptorie), iar cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca prematură
(soluţie generică de inadmisibilitate);

:> în ipoteza în care, la declanşarea acţiunii civile dreptul subiectiv pretins de reclamant nu
este actual, cererea va fi respinsă ca prematură chiar şi atunci când data împlinirii terme-
nului suspensiv ar fi foarte apropiată sau condiţia suspensivă ar fi pe punctul de a se reali-
za. Însă„ dacă în momentul în care instanţa urmează a se pronunţa asupra excepţiei de
prematuritate a cererii, dreptul subiectiv a devenit actual (s-a împlinit termenul suspensiv
ori s-a realizat condiţia suspensivă), atunci cererea de chemare în judecată nu va mai
putea fi respinsă ca prematură, ci va trebui cercetată pe fond;
:> admiterea excepţiei de prematuritate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în
judecată ca prematur introdusă, nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât cererea va
putea fi reiterată în momentul în care s-a împlinit termenul sau s-a îndeplinit condiţia care
afectează dreptul subiectiv civil.

:> Excepţii de la cerinţa „actualităţii dreptului":


:> sunt acele situaţii expres prevăzute de lege în care, deşi dreptul subiectiv civil nu este actual,
cererea este admisibilă. Cu alte cuvinte, legiuitorul conferă posibilitatea reclamantului ca, în
cazurile prevăzute de lege, să poată formula o acţiune preventivă care însă nu va putea fi
26 Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare

pusă în executare decât după ce dreptul său devine actual. Există, deci, excepţii de la cerinţa
actualităţii dreptului în următoarele situaţii expres prevăzute de dispoziţiile art. 34 CPC:

:> cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută
chiar înainte de împlinirea acestui termen;

; De exemplu, predarea unui imobil anterior Împlinirii termenului de locafiune.

:> se poate cere înainte de termen executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a
altei prestaţii periodice;

De exemplu, cererea de plată a rentei viagere sau a Întrefinerii pot fi formulate anterior datei la care
acestea devin scadente.

:> pot fi încuviinţate înainte de împlinirea termenului şi alte cereri pentru executarea la ter-
men a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă
însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.

r Hotărârea obtinută în condîţiileart. 34 CPC nu va putea fi pusă în. executare decât după
momentul în care·dreptul subiectiv civiLdevine actual.
NB

3.2. Respingerea cererii de chemare În judecată atunci când dreptul nu există

:> Dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa constată că dreptul
subiectiv pretins de reclamant nu există sau că, deşi există, acesta nu îndeplineşte condiţiile de
validitate impuse de lege pentru a putea fi exercitat (altele decât cerinţa de a fi actual), atunci
cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată (nefondată, netemeinică).

4. Interesul

Noţiune reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

:> Interesul poate fi:

:> material, de natură patrimonială.

De exemplu, atunci când se urmăreşte revendicarea unui bun, recuperarea unei creanfe, repararea
unui prejudiciu, obligarea pârâtului la restituirea unui Împrumut sau a unui bun etc.

:> moral, de natură nepatrimonială.

: De exemplu, În cazul punerii sub interdicfie. i


'---- ------- ----- -------------------------------- ------------- -- --------- -------------- ------------------- --- J
Acţiunea civilă. Noţiune şi condiţii de exercitare 27

4.1. Condiţiile interesului

:> Dispoziţiile art. 33 CPC stabilesc cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească interesul, respectiv:
:> să fie determinat - presupune ca folosul practic {material sau moral) urmărit de parte prin
activitatea judiciară desfăşurată să fie unul concret, iar nu unul abstract;
:> să fie legitim - să nu vină în contradicţie cu normele dreptului procesual sau material;
:> să fie născut şi
actual - presupune ca interesul să existe la momentul la care se exercită
acţiunea, în sensul că, dacă cel care acţionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu;
această cerinţă trebuie să se verifice şi în cazul acţiunilor preventive reglementate de art. 34
CPC, precum şi în ipoteza cererilor în constatare (art. 35 CPC);
:> să fie personal - în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma
procedurală, iar nu pe altcineva. Această cerinţă există şi este îndeplinită şi atunci când cere-
rea nu este promovată de titularul dreptului, ci de alte persoane sau organe cărora legea le
recunoaşte legitimare procesuală, întrucât folosul practic se produce asupra titularului drep-
tului în numele căruia se exercită acţiunea (ex.: procurorul care exercită acţiunea civilă pen-
tru persoanele prevăzute la art. 92 CPC, asociaţiile de protecţie a consumatorilor care exer-
cită acţiuni pentru respectarea drepturilor consumatorilor etc.).

4.2. Sancţiunea lipsei interesului

:> Lipsa interesului sau a uneia dintre condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care, dacă va
fi admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.
:> Excepţia lipsei de interes este o excepţie:

:> de fond {vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune);


:> peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului);
:> absolută {priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ, putând fi invocată pe tot
parcursul procesului, de oricare dintre părţi, de procuror, dacă participă, sau de către instan-
ţă din oficiu).

r Respingerea actiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritate de lucru


judecat într-o altă actiune promovată ulterior, într-un moment în care interesul s-a născut
NB
şi îndeplineşte şi celelalte cerinte prevăzute de normele procesuale.

r Nu este suficient ca interesul să existe doar la data


continue să existe pe tot parcursul procesului.
sesizării instantei, ci acesta trebuie să
NB
FIŞA
CLASIFICAREA ACŢIUNILOR CIVILE
NR. 4
:> Clasificarea acţiunilor civile are în vedere înţelesul restrâns al noţiunii de acţiune, acela de cerere
de chemare în judecată.

I. În funcţie de scopul material urmărit prin introducerea cererii de chemare


în judecată

:> Se împart în:


1. acţiuni în realizarea dreptului;
2. acţiuni în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept;
3. acţiuni în constituire de drepturi.

1. Acţiunile în realizarea dreptului {în condamnare, în adjudecare, de executare}

Noţiune - acelea prin care reclamantul, pretinzându-se titularul unui drept subiectiv, soli-
cită instanţei obligarea pârâtului la respectarea acelui drept iar în cazul în care nu mai
1

există această posibilitate, la despăgubiri pentru prejudiciul creat. Această categorie de


acţiuni conduce întotdeauna la hotărâri susceptibile de executare silită.

:> Caracteristici:
:> restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar dacă acest lucru nu
mai este cu putinţă, prin echivalent;
:> soluţionând o asemenea acţiune, instanţa îl condamnă pe pârât să dea, să facă sau să nu facă
ceva;
:> hotărârea instanţei constituie titlu executoriu;
:> acţiunea în realizare primează întotdeauna faţă de o eventuală acţiune în constatare (art. 35
CPC).

Exemple:
În practica judiciară acţiunile in realizare sunt cele mai numeroase: ac{iunea in revendicare. acţiunea
prin care se solicită predarea unei sume de bani, evacuarea dintr-un imobil, Îndeplinirea unor obliga-
[ii contractuale, rezilierea sau rezoluţiunea unui contract, anularea unui act etc.
30 Clasificarea acţiunilor civile

2. Acţiunile în constatare {în recunoaştere, în confirmare)

Noţiune - acele cereri prin intermediul cărora reclamantul solicită instanţei constatarea
existenţei unui drept subiectiv civil al său ori inexistenţa unui drept subiectiv civil al pârâ-
tului împotriva sa.

:> „cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu
poate fi primită dacă partea poate cerere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de
lege" (art. 35 CPC).

2.1. Caracteristici

:> dispoziţia de mai sus se aplică în cazul constatării existenţei sau inexistenţei unui drept, nu şi a
unei stări de fapt;

Exemple de ac{iuni in constatare:


- constatarea calită{ii de constructor de bună-credin{ă;
- ac{iunea unuia din so{i În constatarea calită{ii de bun propriu a unui bun dobândit de ambii so{i fn
timpul căsătoriei (pentm motive temeinice);
- constatarea existen{ei consim{ământului pârâtului la efectuarea unor anumite !mbunătă{iri de
către reclamant la imobilul proprietatea pârâtului etc.

r
NB
Nu trebuie confundată
cererea în constatarea (unei stări de drept) existentei sau
inexistenţei unui drept cu cererea privind constatarea unei anumite situaţii de fapt. În
acest caz, cererea adresată instantei prin care se solicită constatarea unei situaţii de fapt
va fi respinsă ca inadmisibilă. Sunt astfel de cereri: aceea prin care se solicită instanţei să
constate că un înscris s-a pierdut în anumite împrejurări, cererea prin care se solicită
instanţei să constate identitatea între persoana sa şi cel care figurează sub un alt nume
într-un act juridic etc.

:; din obiectivul limitat - constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului - rezultă o particularitate
a hotărârilor, şi anume că ele nu constituie titluri executorii, deci, nu pot fi puse în executare
(însă, este vorba numai de capătul de cerere principal, iar nu şi capetele de cerere accesorii);

Exemplu:
- dacă debitorul, anterior declanşării executării silite, solicită instan{ei să se constate presoip{ia dreptu-
lui creditomlui de a solicita executarea sa silită, iar fn subsidiar, obligarea creditorului la plata cheltuie-
lilor de judecată, capătul principal de cerere privind constatarea prescrip{iei dreptului creditorului de a
cere şi ob{ine executarea silită nu constituie titlu executoriu, fnsă capătul accesoriu privind plata chel-
tuielilor de judecată, in caz de admitere, constituie titlu executmiu şi, pe cale de consecin{ă, poate fi pus
În executare silită.
Clasificarea acţiunilor civile 31

:> acţiunea înconstatare are un caracter subsidiar - această cale nu este deschisă atât timp cât
partea poate cere realizarea dreptului. LegiuHorul acordă preferinţă realizării dreptului pentru a
înlătura definitiv neînţelegerile cu privire la dreptul respectiv;

· 5}Jre exemplu, in situa[ia in care redamantul solicită instcm[ei să se constate că suprafa[a de 50 mp


de{inută de vecinul sâu. este proprietatea sa, instanţa va respinge acţiunea ca inadmisibilă, recla-
mantul având posibilitatea ca pentru valorificarea drepturilor sale să introducă o acţiune în reven-
dicare impotriva pârâtului, iar nu o acţiune în constatare.

:I acţiunea în constatare este imprescriptibilă ~ potrivit dispoziţiilor art. 2502 alin. (2) pct. 2 CC,
sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei
unui drept;
:I acţiuneaîn constatare poate fi transformată într-o cerere în realizare şi viceversa. Până la închi-
derea dezbaterilor, reclamantul poate înlocui cererea în constatare printr-o cerere în realizare şi
invers, dacă cererea în constatare poate fi primită, fără a se acorda termen de judecată, instanţa
luând act de precizare şi consemnându-se în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale ale părţii
în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 4 CPC;
:I în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept, competenţa instanţei se
determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului, potrivit
art. 125 CPC.

2.2. Clasificarea acţiunilor în constatare

:I După cum se solicită constatarea existenţei unui drept, respectiv constatarea inexistenţei unui
drept al pârâtului, distingem între:
:I acţiuni în constatare pozitive - se solicită constatarea existenţei unui drept (unui raport
juridic între reclamant şi pârât);
:I acţiuni în constatare negative - se solicită constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului.

: De exemplu, să se constate inexisten{a unei anumite datorii a reclamantului fa{â de pârât, crean[a
. acestuia clin urmei fiind stinsă prin prescripţie sau prin compensare etc

:I În literatura de specialitate, cererile în constatare mai sunt clasificate în:


:I declaratorii - se cere instanţei să se constate existenţa sau inexistenţa unui raport juridic,
pentru a se înlătura o situaţie de incertitudine;

Spre e:x:emplu, păr{ile supun instanţei interpretarea unei clauze contractuale în conformitate cu
voinţa lor; beneficiarul unui legat cere instanţei sâ constate caracterul ilicit al condifiei puse de
testator etc.
32 Clasificarea acţiunilor civile

:> interogatorii - sunt acelea prin care reclamantul cheamă în judecată o persoană. care ar
putea, eventual, să-i conteste dreptul, obligând-o imediat să opteze pentru una dintre con-
duitele posibile, în situaţia juridică dată;

: Spre exemplu, acţiunea prin care moştenitorii legali cer pârâtului să exhibe testamentu/ În baza
' căruia el se pretinde legatar universal; acţiunea prin care moştenitorii de un rang subsecuent Îl obligă
: pe cel de un rang preferabil să declare dacă acceptă succesiunea sau renunf ă la ea; acţiunea prin
: care partea dintr-un contract susceptibil de nulitate relativă cere celeilalte să opteze Între a confirma
: cauza de nulitate sau a invoca nulitatea etc.

:> provocatorii - acelea prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care îi cauzează
o tulburare importantă în exercitarea dreptului său - această persoană este astfel deter-
minată să-şi valorifice dreptul pe care pretinde că l-ar avea, sub sancţiunea de a nu-l mai
putea invoca dacă nu şi-l demonstrează.

3. Acţiunile în constituire de drepturi (în transformare)

Noţiune - acele acţiuni prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte şi
date pe care le invocă, pentru a deduce consecinţele ce se impun, în vederea creării unor
situaţii juridice noi.

Exemple de acfiuni În constituire de drepturi:


- cererea de desfacere (divorţ) sau de desfiinfare a căsătoriei (nulitate, anulare);
- cererea de încuviinţare, desfacere sau de desfiinfare a adopţiei;

- stabilirea sau tăgada paternităţii, contestarea matemităfii;

- punerea sub interdicfie etc.

:> Consecinţe:

:> tind la schimbarea sau desfiinţarea unor raporturi juridice vechi şi la crearea unor raporturi
juridice noi între părţi;
:> în principiu, hotărârile pronunţate produc efecte numai pentru viitor (ex nune), însă există
situaţii în care aceste hotărâri produc efecte şi pentru trecut, deşi creează o situaţie juridică
nouă (anularea căsătoriei, desfiinţarea adopţiei, stabilirea filiaţiei faţă de mamă şi faţă de
tată, tăgăduirea paternităţii etc.).
Clasificarea acţiunilor civile 33

li. După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică

Cererile se împart ·1n:

1. Cereri nepatrimoniale

Noţiune - acelea prin care se valorifică drepturi subiective fără conţinut economic, legate
indisolubil de persoana titularului lor.

Exemple:
- cererea de divorf;
- cererea În tăgada paternităţii sau stabilirea paternităfii;
- adopfia;
- cererea prin care se solicită anularea căsătoriei etc.

2. Cereri patrimoniale

Noţiune - acelea al căror conţinut este evaluabil în bani.

2.1. Clasificare

A. cereri personale;
B. cereri reale;
C. cereri mixte.

A. Cererile personale

Noţiune - acele acţiuni prin care se valorifică un drept personal. de creanţă. Aceasta este
categoria cea mai vastă a acţiunilor civile, întrucât drepturile de creanţă sunt practic neli-
mitate ca număr, ele putându-se naşte din orice convenţie a părţilor, din lege, dintr-un
fapt ilicit cauzator de prejudicii etc.

Acţiunile personale, la rândul lor, se subclasifică în:


a. acţiuni personale mobiliare;
b. acţiuni personale imobiliare.

~ Acţiunile personale mobiliare sunt acele acţiuni în cadrul cărora dreptul personal valorificat
are ca obiect un bun mobil.
34 Clasificarea acţiunilor civile

Exemple:
- plata unei sume de bani;
- predarea unor bunuri fungibile etc.

~ Acţiuni personale imobiliare - sunt acele acţiuni în cadrul cărora dreptul personal valorificat are
ca obiect un bun imobil.

Exemplu:
- obligarea locatorului la predarea bunului imobil către locatar.

8. Cererile reale

Noţiune - cele prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real sau, după caz,
apărarea posesiei unui bun.

Exemple:
- ac{iunea in revendicare;
- ac{iunea confesorie sau negatorie;
- ac{iunea În grăni{uire;
- peti{ia de ereditate;
- ac{iunea de partaj etc.

~ În funcţie de obiectul lor, acţiunile reale se împart în:


~ cereri reale mobiliare - atunci când dreptul real valorificat prin acţiune are ca obiect un bun
mobil;

Exemplu:
- revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credin{ă.

~ cereri reale imobiliare - dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil.

~ Pe lângă clasificarea mai sus expusă, cererile reale se mai împart în:
~ cereri petitorii - prin care se tinde la apărarea unui drept real;
~ cereri posesorii - având ca obiect apărarea posesiei asupra unui bun împotriva oricăror
tulburări de fapt sau de drept, ori, după caz, redobândirea posesiei, dacă ea a fost pierdută.

C. Cererile mixte

Noţiune - acele acţiuni prin care se valorifică, în acelaşi timp, un drept real şi un drept
de creanţă, în cazul în care drepturile invocate au aceeaşi cauză generatoare sau se află
într-un raport de conexitate.
Clasificarea acţiunilor civile 35

r
NB
Este vorba despre valorificarea unui drept real şi a unui drept de creanţă în cadrul
aceluiaşi capăt de cerere, iar nu în cadrul unei cereri de chemare în judecată
complexe (în care un capăt de cerere ar fi o acţiunea reală - de pildă, actiunea în reven-
dicare -, iar celălalt ar fi un capăt de cerere accesoriu care valorifică un drept de creantă -
de pildă, contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului revendicat prin cererea principală),
nici în cadrul aceluiaşi proces (de exemplu, actiunea principală este în revendicare, iar
pârâtul formulează cerere reconvenţională subsidiară, prin care cerere contravaloarea
cheltuielilor utile şi necesare).
În a~est caz, cum s-a remarcat deja în literatura de specialitate, ne aflăm practic în prezen-
ta unui cumul obiectiv de acţiuni: una personală şi una reală. În mod convenţional au fost
incluse în această nopune două categorii de acţiuni:
a) acţiunile în executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept
real, dând naştere, totodată, unei obligaţii personale (se consideră că în această situaţie
reclamantul exercită două drepturi, unul personal, referitor la executarea obligaţiei, şi altul
real, având ca obiect remiterea bunului);
b) acţiunea în rezoluţiune, în revocare, în resciziune, în reducţiune şi cea în anularea unui
act translativ sau creator de drepturi reale, dacă reclamantul solicită şi repunerea părţilor
în situatia anterioară, respectiv restituirea bunului).

2.2. Importanţa clasificării cererilor patrimoniale

~ Această clasificare prezintă importanţă în raport de trei aspecte, şi anume:


A. Calitatea procesuală;

B. Competenţa teritorială;

C. Prescripţia

A. În ceea ce priveşte calitatea procesuală, în cazul acţiunilor personale nu poate fi chemat în jude-
cată ca pârât decât subiectul pasiv al raportului obligaţional, pe când în cazul acţiunilor reale,
poate fi chemat în judecată orice deţinător al lucrului, deoarece reclamantul urmăreşte dreptul
asupra bunului sau chiar bunul în mâinile oricui s-ar afla, titularul având şi dreptul de urmărire.
:> acţiunea reală conferă şi un drept de preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai pârâtului, în timp
ce acţiunea personală nu exclude concursul celorlalţi creditori privilegiaţi;

:> acţiunea reală urmăreşte obţinerea bunului în natură, pe când acţiunea personală nu duce la
acest rezultat decât atunci când este vorba de executarea unei obligaţii de a da; în cazul obliga-
ţiei
de a face sau a nu face, pentru neexecutarea obligaţiei se pot obţine numai daune-interese.
8. În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în cazul acţiunilor personale se aplică, în principiu,
regula de drept comun, fiind competentă instanţa de la domiciliul pârâtului (art. 107 CPC).
:> în cazul acţiunilor reale imobiliare, competentă este instanţa pe raza căreia se află imobilul
(art. 117 CPC).
36 Clasificarea acţiunilor civile

C. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a obţine condamnarea pârâtului, termenul este diferit
în funcţie de natura acţiunii. De regulă, în cazul acţiunilor personale termenul general de prescripţie
este de 3 ani (cu excepţia situaţiilor în care părţile au convenit un alt termen de prescripţie).
:> sub aspectul acţiunilor reale, există acţiuni reale imprescriptibile extinctiv (de exemplu, acţiu­
nea în revendicare sau acţiunea având ca obiect ieşirea din indiviziune), acţiuni prescriptibile
în termen de 1 an în caz de avulsiune etc.

III. După calea procedurală aleasă de parte pentru apărarea dreptului


:> Acţiunile/cererile se clasifică în:
1. Principale;
2. Accesorii;
3. Incidentale;
4. Adiţionale

1. Cererile principale

Noţiune - cele prin care se declanşează procesul (procedura judiciară}. Însă, nu întot-
deauna actul de procedură prin care este sesizată instanţa constituie cererea principală, în
întregul său, adesea fiind formulate cereri de chemare în judecată cu mai multe capete de
cerere, din care una este principală şi altele sunt accesorii.

Exemplu:
- cererea de chemare în judecată.

2. Cererile accesorii

Noţiune - cele a căror rezolvare depinde de soluţia din cererea principală, aflându-se
într-o relaţiede subsidiaritate faţă de aceasta.

Exemple:
- prin cererea principală se solicită obligarea pârâtului la debitul principal, iar prin cererea accesorie
se cer dobânzile, după caz, penalităfile;
- prin cererea principală se solicită revendicarea unui bun, iar prin cererea accesorie se cere obli-
garea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinfă a acelui bun etc.

3. Cererile incidentale

Noţiune - acelea care pot avea o existenţă independentă (precum cererea principală), dar
care sunt formulate într-un proces deja iniţiat.
Clasificarea acţiunilor civile 37

Exemple:
- cererea reconvenfională (prin intermediul cdreia pârâtul invocă drepturi proprii împotriva rec/a-
. montului);
- cererea de intervenţie voluntară;
- cererea de chemare În garanţie;
- cererea de chemare în judecată a altor persoane etc.

4. Cererile adiţionale

Noţiune - cererile prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.

:; O astfel de cerere poate fi formulată de către reclamant (în privinţa cererii principale sau a cererii de
intervenţie promovate de acesta), pârât (în privinţa cererii reconvenţionale sau a cererii de inter-
venţie formulate de acesta) sau terţ intervenient {în privinţa cererii de intervenţie introduse de el).

Interesul clasificării

:; Clasificarea prezintă interes sub mai multe aspecte:


:> Sub aspectul competenţei - potrivit art. 123 alin. (1) CPC, cererile accesorii, adiţionale, precum
şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi
de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor pre-
văzute la art. 120 CPC (cereri în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de
competenţa exclusivă a tribunalului În a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul);
:> Anumite acţiuni se pot formula numai pe cale principală (de exemplu, acţiunea În tăgada
paternităţii) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de încuviinţare a păstrării nu-
melui din căsătorie după divorţ), alte acţiuni se pot formula atât pe cale principală, cât şi pe
cale accesorie sau incidentală (de exemplu, exercitarea autorităţii părinteşti faţă de copiii
minori, cererea de partaj Între soţi etc.);
:; Există acţiuni accesorii sau incidentale care trebuie soluţionate din oficiu de instanţa învestită
cu soluţionarea cererii principale (exercitarea autorităţii părinteşti faţă de copiii minori,
pensia de Întreţinere, numele pe care soţii urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei);
:; Persoana care formulează o cerere incidentală dobândeşte calitatea de parte, astfel încât
hotărârea care se va pronunţa îi va fi opozabilă;
:; Hotărârea care se referă la cereri accesorii sau incidentale este supusă aceloraşi căi de atac şi
termene prevăzute pentru acţiunea principală, chiar dacă, în situaţia în care ar fi exercitate
separat, ar fi supuse altor căi de atac sau altor termene.
-
I
FIŞA

ABUZUL DE DREPT PROCEDURAL


NR ..5
Sediul materiei: art. 12 CPC

Noţiune - abuzul de drept procedural reprezintă deturnarea dreptului pro-


cedura/ de la scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege, dreptul
fiind exercitat cu rea-credinţă.

~ Potrivit art. 12 alin. {2) CPC, „partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răs­
punde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la
plata unei amenzi judiciare", iar conform art. 12 alin. (3) CPC, „{ ... ) partea care nu îşi îndeplineşte
cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. {2)".

I. Elementele abuzului de drept procedural


~ Abuzul de drept procedural presupune două elemente:
~ un element obiectiv care constă în deturnarea dreptului de la scopul pentru care acesta a
fost recunoscut de lege;
~ un element subiectiv ce presupune exercitarea cu rea-credinţă a dreptului recunoscut de
lege, în scopul vătămării părţii adverse, iar nu în scopul în vederea căruia dreptul a fost recu-
noscut de lege.
~ Condiţiile ce se cer a fi întrunite pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv sunt:
~ autorul actului, deci cel care săvârşeşte abuzul, să fie, pe de o parte, titularul dreptului proce-
dural, iar, pe de altă parte, să fie capabil să-l exercite;
~ autorul să respecte normele legale referitoare la exerciţiul dreptului, adică să se folosească
de dreptul său în limitele externe fixate de lege;
~ dreptul procedural să fie direcţionat spre realizarea altui scop decât acela în vederea căruia a
fost recunoscut de dispoziţiile normative în materie;
~ autorul actului să exercite cu rea-credinţă dreptul procedural respectiv.

Exemple (de exercitări abuzive ale drepturilor procedurale):


- introducerea unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice doar în scop de şicană a părţii .
advetse;
- formularea cu rea-credinţă a unei cereri de recuzare, reiterarea acesteia;
- formularea cererilor repetate de amânare a judecăţii;
-:_so_lir_;~(C!'.e~ _de ci{qre a_ pâr_âtuluip'.[nyublic(t_ate._ _c!f!§_('.e~h}fŢl<J[lll11 Cli!?Q§teq_ r!_o1J7ic[(i11_l_ a_c_esţ11_ic!,~ _______ ;
40 Abuzul de drept procedural

- introducerea cu rea-credin[ă a căilor de atac neprevăzute de lege;


- introducerea cu rea-credin[ă a unei contestafii la executare doar În scopul tergiversării executării
silite, formularea cu rea-credinfă a contestafiilor la executare împotriva actelor executorului judecăto­
resc etc.

li. Sancţionarea abuzului de drept procedural

:> Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. {2) CPC, partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod
11

abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit
legii, şi la plata unei amenzi judiciare", ceea ce înseamnă că partea poate fi sancţionată:
:> în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, caz în care, dacă se constată în-
deplinite condiţiile acesteia, ea va putea fi obligată la plata unei despăgubiri pentru prejudi-
ciile materiale şi morale cauzate părţii adverse;
:> cu o amendă judiciară în cuantumul stabilit de dispoziţiile art. 187-188 CPC.

r Despăgubirile materiale şi/sau morale pot fi acordate, în cazul abuzului de drept proce-
NB durai, doarla cererea părţii care a suferit un prejudiciu, nu şi din oficiu de către instanţă.

:> În ceea ce priveşte căile procedurale pe care partea prejudiciată prin exercitarea abuzivă a unui
drept le are la dispoziţie pentru obţinerea despăgubirilor, acestea pot fi:
:> fie formularea unei cereri incidentale, prin care se solicită despăgubirile în cadrul procesului
pendinte, în care a fost exercitat abuziv dreptul procedural;
:> fie formularea unei cereri principale în realizare (deci, pe cale separată), întemeiată pe răs­
punderea civilă delictuală, într-un termen de 3 ani, care va curge numai de la data la care cel
păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi persoana responsabilă de aceasta.

r Este posibilă şi formularea· unei• cereri principale în constatarea abuzului de drept proce-
sual, atâtpecaleprincipală, câtşipe cale incidentală, întemeiată pe dispoziţiile art35CPC,
NB
în această materie nefiind aplicabile dispoziţiile art. 35 tezaa. II-a CPC, deoarece se admite
unanim că se poate cere şi numai constatarea caracterului abuziv, fără a se cere realiza-
rea dreptului subiectiv de creanţă ce-şiare izvorul în abuzul de drept procesual.
PARTICIPANŢIILt\ PROCESUL CIVIL.
FIŞA
INSTANŢA DE JUDECATĂ. INCIDENTE
PRIVIND COMPUNEREA ŞI CONSTITUIREA
NR. 6
COMPLETULUI DE JUDECATĂ.
INCOMPATIBILITATEA

Noţiune

În activitatea judiciară rolul central este deţinut de instanţa de judecată, în faţa


acesteia derulându-se faza judecăţii procesului civil.
Soluţionarea cauzei nu poate fi concepută fără participarea părţilor între care s-o ivit
litigiul iniţial, şi anume reclamantul şi pârâtul, precum şi, atunci când este cazul, a
terţilor care intervin în procesul În curs de desfăşurare din proprie iniţiativă (în cazul
intervenţiei voluntare principale şi în cazul intervenţiei voluntare accesorii}, din
iniţiativa uneia din părţile iniţiale (prin intermediul cererii de chemare în judecată a
altor persoane, cererii de chemare în garanţie sau a cererii de arătare a titularului
dreptului formulată de către pârât) sau la iniţiativa instanţei de judecată (introdu-
cerea din oficiu a terţilor în procesul civil), caz în care şi aceştia dobândesc calitatea
de părţi î'n procesul civil.
La procesul civil iau parte şi alţi participanţi care, prin activitatea lor, îşi aduc o con-
tribuţie specifică la buna desfăşurare a procesului civil: martorii, experţii, interpre-
ţii, avocaţii, traducătorii etc.

O poziţie aparte În procesul civil revine Ministerului Public, reprezentat prin procu-
rori, care participă la soluţionarea litigiilor În cazurile prevăzute de art 92 CPC, pre-
cum şi în celelalte situaţii ?n care legea prevede expres participarea acestora.

Prin urmare:

Sunt participanţi la procesul civil: Sunt părţi în procesul civil:


- instanţa de judecată; - reclamantul;
- paratu!;
I - procurorul;
I - grefierul; intervenienţi (după admiterea in principiu a
1- martorii; cererii de intervenţie).
I -- experţii;
I arbitrii'..
- avocaţ11;

- asistenţii judiciari.
42 Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente .. Incompatibilitatea

I. Instanţa de judecată

Noţiune (varii le înţelesuri):


::i organul împuternicit de lege să soluţioneze un conflict între părţi;
::i un anumit grad de jurisdicţie (primă instanţă, instanţă de apel, instanţă de recurs);
::i completul de judecată.

li. Compunerea instanţei

Noţiune - alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege.

::i Normele care reglementează compunerea instanţei sunt norme de organizare judecătorească.
::i În condiţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304Î2004 (art. 54 şi art. 55), cauzele date în
competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet
format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale,
care se judecă în primă instanţă în complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari,
aceştia din urmă participând la deliberări cu vot consultativ şi semnând hotărârile pronunţate.
Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
::i La judecata apelurilor şi
a recursurilor se aplică sistemul colegialităţii. Astfel, apelurile se judecă în
complet format din doi judecători, iar recursurile în complet format din trei judecători, cu excepţia
cazurilor în care recursul se judecă de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

,r+ Prin urmare, completul de judecată este format din:


NB - în primă instanţă, un judecător, cu exceptia cererilor privind conflictele de muncă şi
de asigurări sociale, care se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari;
- în apel, 2 judecători;
- în recurs, 3 judecători, cu excepţia anumitor recursuri care se judecă de I.C.C.J. în
complet format din 5 judecători (spre exemplu, când renunfarea la dreptul pretins are loc fn
fafa unei sec{ii a l.C.C.J., recursutsejudecă de Completul de Sjudecători; când perimarea se
constată de o secfie a Înaltei Curf;ide Casa[ie şi Justi{ie, recursul se judecă de Completul de 5
judecători).

III. Constituirea instanţei

Noţiune- alcătuirea complexă a acesteia, prin participarea, alături de judecători, şi a altor


persoane prevăzute de lege, respectiv a grefierului, a magistratului-asistent de la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului, precum şi a asistenţilor judiciari.
Participanţii !a procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente ... Incompatibilitatea 43

Prin urmare, nelegala compunere a completului de judecată desemnează faptul că pri-


r Icina a fost judecată
de un număr
mai mare sau mai mic de ori judecători judecătorul
NB
nu avea competenţa de a soluţiona pricina respectivă (spre exemplu, judecătoml sta-
giar soluţionează o cauză care, potrivit legii, nu poate fi soluţionată de acesta), în timp ce
nelegala constituire a completului de judecată presupune că instanţa nu a fost alcătuită
cu toate organele şi persoanele prevăzute de dispoziţiile legale.
~

r Invocare: în cursul procesului nelegala compunere sau constituire a completului de jude-


cată poate fi invocată pe calea EXCEPŢIEI (de greşită compunere/greşită constituire a
NB
instanţei) de oricare dintre părţi, de procuror dacă participă sau de instanţă din oficiu,
iar dacă a fost pronuntată o hotărâre, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Precizăm că, în mod generic, se utilizează şi expresia „nelegala alcătuire a instanţei" - de
exemplu, art. 503 alin. (2) pct. 1 CPC.

IV. Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei. Incom-


patibilitatea

Noţiune - situaţia în care un judecător este împiedicat să ia parte la soluţionarea unei


pricini, în cazurile prevăzute de lege.

1. Cazurile de incompatibilitate absolută

~ Incompatibilitatea absolută este reglementată în art. 41 CPC, fiind prevăzute trei cazuri:
A. Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a solu-
ţionat cauza nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel, recurs, contestaţie în
anulare sau revizuire (presupune situaţia în care un judecător, după ce a pronunţat o hotărâre
în primă instanţă sau în apel, este avansat la o instanţă superioară, la care vine spre soluţio­
nare apelul sau, după caz, recursul declarat împotriva hotărârii respective; este firesc ca jude-
cătorul să nu-şi controleze propria hotărâre, fiind puţin probabil ca judecătorul să fie dispus să
revină asupra soluţiei pe care a dat-o; aceeaşi este soluţia şi ln cazul în care, după ce a solu-
ţionat cauza în primă instanţă, în apel sau recurs, împotriva hotărârii pronunţate de el, în con-
diţiile legii, se exercită revizuire sau contestaţie în anulare). Totodată, judecătorul care a pro-
nunţat o încheiere interlocutorie (de pildă, a admis/respins cererea de intervenţie a terţului) nu
poate soluţiona cauza într-o cale de atac ordinară sau extraordinară;

r Cu toate acestea, nu orice hotărâre/încheiere interlocutorie pronunţată de instanţă


determină incompatibilitatea absolută a judecătorului, ci doar acelea prin care s-a
NB
soluţionat cauza, în sensul că instanta s-a pronuntat pe fondul cauzei sau a admis o excep-
ţie procesuală, respingând/anulând în acest sens cererea.
44 Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente ... Incompatibilitatea

Totodată,pronuntarea unei încheieri preparatorii (care nu leagă instanţa şi asupra.căreia


aceasta poate reveni, spre exemplu: Încheierea prin care judecătorul estimează, la primul
termen de judecată cu părfile legal citate, durata procesului; încheierea prin care sunt încu-
viin[ate probele) nu determină incompatibilitatea judecătomlui în soluţionarea căii de atac
ordinare sau extraordinare.

' Spre exemplu, admiterea excep{iei necompetentei materiale nu determină incompatibilitatea jude-
cătorului care a solufionat excepfia, dacă, între timp, acesta este avansat la instanţa superioară
căreia Îi revine spre solufionare cauza pe fond [deoarece hotărârea de declinare a competentei nu
constituie o „hotărâre prin care s-a solufionat cauza", În sensul art. 41 alin. {I) CPC/.
De asemenea, judecătorul care, la un termen de judecată în faf a primei instanţe, a admis excepţia
nelegalei citări a uneia dintre păr{i şi a dispus prin Încheiere refacerea procedurii de citare nu devine
incompatibil În soluţionarea apelului declarat împotriva acelei hotărâri, dacă nu el este cel care a
pronun{at hotărârea pe fond.

B. Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie/o hotărâre nu poate lua parte la


judecarea aceleiaşi pricini în cazul în care s-a dispus trimiterea spre rejudecare - acest motiv
îşi găseşte incidenţa în ipoteza admiterii apelului, anulării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei
spre rejudecare sau a admiterii recursului, casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre reju-
decare. Raţiunea instituirii acestui caz de incompatibilitate vizează tocmai evitarea situaţiilor în
care judecătorii ar fi tentaţi să pronunţe aceeaşi soluţie ca în primul ciclu procesual.

r Cu toate acestea, textul legal are în vedere doar soluţia de trimitere spre rejudecare,
însă nu şi pe aceea de anulare cu reţinere sau de casare cu reţinere spre rejudecarea
NB
fondului de către instanţa de control judiciar, întrucât, pentru aceste din urmă ipoteze,
judecătorii care au pronunţat hotărârea de anulare/casare cu reţinere nu devin incompati-
bili în rejudecarea fondului (chiar dacă au pronunţat o hotărâre intermediară de admitere
a apelului, după caz, a recursului şi au fixat termen pentru rejudecarea fondului).

C. Judecătorulcare a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asis-
tent sau mediator în aceeaşi cauză nu poate judeca acel proces. Pentru a fi în prezenţa motivului
de incompatibilitate prevăzut de ipoteza art. 41 alin. (2) CPC, este necesar ca:
~ judecătorul căruia i s-a repartizat cauza spre soluţionare să fi avut efectiv calitatea de mar-
tor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în
acea cauză.

a contraria, nu este incompatibil în sensul art. 41 alin. (2) CPC, judecătorul care:
r I-Pera fost citat în acea cauză
în calitate de martor, însă
nu a depus depozitie;
NB
I- a fost numit expert în acea cauză, însă nu a întocmit raportul de expertiză etc.
Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente .. Incompatibilitatea 45

:> toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi, ca atare, nu pot fi extinse prin analogie;
:> nerespectarea dispoziţiilor legale referitoa·re la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a
hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică;

:> înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei,
dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate absolută şi, când
este cazul, va întocmi un referat corespunzător.

2. Alte cazl1ri de incompatibilitate (art. 42 CPC)


Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:

:> când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să
o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potri-
vit art. 14 alin. (4) şi (5) CPC, nu îl face pe judecător incompatibil;
:> în raport de acest motiv, este incompatibil relativ judecătorul care s-a antepronunţat, lăsând,
astfel, să se înţeleagă (să se deducă), cel puţin în parte, soluţia pe care o va da în cauză.

ţ+ Nu intră sub incidenta acestui motiv:


NB ~ judecătorul care a solutionat anterior o cauză similară, în care a fost pusă în discuţie
aceeaşi problemă de drept;
~ judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea asupra unei probleme de drept similare
celei din cauza care îi este repartizată, într-un articol de specialitate (eventual, acest
motiv ar putea intra sub incidenta art. 42 pct. 13 CPC).

:> când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţiiori descen-
denţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă - ar
putea intra în sfera de aplicare a acestui motiv faptul că, spre exemplu, aceste categorii de
persoane au calitatea de creditori, debitori ai uneia dintre părţi;
:> când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentan-
tul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste per-
soane;
:> când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna
dintre părţi;
:> dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt
părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;

~ dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz,
şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să jude-
ce pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul
devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
46 Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente ... Incompatibilitatea

:> dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;

:> dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri
ori alte avantaje de la una dintre părţi;
:> dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor,
după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la
gradul al patrulea inclusiv;
:> dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până
la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi
pricini înaintea altei instanţe;
:> dacă
este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt
membru al completului de judecată;
:> dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau
asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
:> atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţia­
litatea sa.

3. Mijloacele de invocare a incompatibilităţii. Abţinerea şi recuzarea

:> Indiferent de motivul de incompatibilitate, acesta se invocă de judecător, caz în care mijlocul de
invocare al incompatibilităţii este abţinerea, sau poate fi invocată de partea interesată, prin in-
termediul cererii de recuzare.

Noţiune

Abţinere - situaţia în care un judecător, cunoscând că se află într-unul din cazurile pre-
văzute de lege, se abţine de la judecata unei anumite pricini.
Recuzare - situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict determinate de lege,
înlăturarea unuia sau mai multor judecători de la judecarea unei anumite pricini.

:> Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să se îndoiască
de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta.
:> Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se
abţină de la judecarea pricinii, indiferent dacă motivul de incompatibilitate vizează unul dintre
cazurile din cuprinsul art. 41 sau art. 42 CPC. Declaraţia de abţinere se face în scris, de îndată ce
judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate, sau verbal, în şedinţă, fiind con-
semnată în încheierea de la acel termen [art. 43 alin. (3) CPC].
Participanţii ia procesul civiL Instanţa de judecată. Incidente .. Incompatibilitatea 47

~ Asemănări: · Deosebiri:

procedura este ~ceeaşi, însă, starea pricinii până ia solu-


ţionareaincidentului diferă (vezi Deosebiri pct. 3). interesată având facultatea de a-l recuza pe judecător
sau de a accepta să fie judecată de către acesta, expri-
mându-şi astfel încrederea în imparţialitatea sa);

3) până la soluţionarea declaraţiei de abţinere cauza


este suspendată de drept, în timp ce formularea unei
I cereri de recuzare nu determină suspendarea cauzei,

\L-~~~~~~~~~~~~~--~~~~~~~~-c-i_d_o_a_r_a_m~â-n_a_r_e_a_s_o_lu_ţ_i_e_i_p_â_n_ă_c
cu cererea de recuzare se __e~c-o_m_p_l_e_tu~I_în_v_e_s_ti-t~
asupra acesteia. pronunţă

3.1- Momentul până la care poate fi formulată cererea de recuzare

~ pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute în cuprinsul art. 41 CPC, recuzarea poate fi


invocată în orice stare a pricinii;
~ recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate din art. 42 CPC poate fi invocată înainte de înce-
perea oricărei dezbateri, iar când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de
parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce
acestea îi sunt cunoscute.

De pildă, dacă motivul apare sau e cunoscut la un termen de judecată ori se deduce din chiar în-
cheierea de şedinţă de la un termen de judecată (caz în care antepronunţarea se produce in scris).
recuzarea poate fi făcută cel mai târziu la urmâtorul termen de judecată.

r Instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de recuzare o poate respinge ca inadmisibilă
atunci când:
NB
- cererea de recuzare este întemeiată pe alte motive decât cele prevăzute la art. 41 CPC şi
art. 42 CPC sau nu este deloc motivată;
- cererea de recuzare priveşte alti judecători decât cei care fac parte din completul de jude-
cată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare;

- cererea este reiterată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibili-
tate;
- cererea de recuzare vizează recuzarea tuturor judecătorilor unei instanţe;
48 Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente ... Incompatibilitatea

- în cererea de recuzare nu se menţionează cazul de incompatibilitate şi probele de care


partea înţelege să se folosească în demonstrarea motivului de incompatibilitate.

3.2. Procedura de judecată a abţinerii şi a recuzării

~ Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abţine, caz
în care declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.
~ Regula:
~ Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compu-
nerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine.

~ Excepţia:

~ Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se
judecă de instanţa ierarhic superioară.

~ Instanţa în faţa căreia s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare hotărăşte de
îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, putând să-l asculte pe judecătorul recuzat
sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, in-
stanţa va putea asculta şi părţile.

~ În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere pentru motive
diferite, acestea vor fi judecate împreună. În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea
de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca rămasă fără
obiect. În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va
pronunţa şi asupra cererii de recuzare (după caz, fie admiţând-o, fie respingând-o).

r Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.


NB

3.3. Efectele admiterii cererii de recuzare/declaraţiei de abţinere

~ admiterea recuzării/a declaraţiei de abţinere are drept consecinţă înlocuirea judecătorului in-
compatibil cu un alt judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească;
~ dacă instanţa superioară este cea care a soluţionat recuzarea/abţinerea, atunci aceasta va dis-
pune trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa;
:> prin încheierea de admitere a recuzării sau abţinerii, instanţa menţionează în ce măsură actele
îndeplinite de judecătorul aflat într-unul din cazurile de incompatibilitate urmează să fie păstrate.

r În situaţia în care în încheiere nu se face nicio menţiune în acest sens, atunci acestea vor fi
NB refăcute în totalitate.
Participanţii la procesul civil. Instanţa de judecată. Incidente „. Incompatibilitatea 49

3.4. Starea pricinii până la soluţionarea declaraţiei de abţinere/cererii de recuzare:

r
NB
- pâriă la solutionarea declaraţiei de abţinere, cauza este suspendată de drept (caz de sus-
pendare legală de drept);
- spre deosebire de abtinere; judecata cererii de recuzare nu determină suspendarea cauzei,
însă, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după solutionarea cererii de recu-
zare, ceea ce înseamnă că judecătorul recuzat va continua să facă acte de procedură în cauză
(spre~exemplu, să administreze probe), însă, dacă este necesar să rămână în pronunţare asu-
pra cauzei, mai înainte ca recuzarea să fie solutionată, acesta e obligat să amâne pronunţarea
hotărârii în cauză, până la soluţionarea incidentului procedural.

3.5. Căi de atac

---+încheierea prin care s-a admis abţinerea;

---+încheierea prin care s-a respins abţinerea;


Nu sunt supuse
niciunei căi de atac .__.:;încheierea prin care s-a admis recuzarea;
---+ încheierea prin care s-a respins recuzarea pe motiv că cererea de re-
cuzare a rămas fără obiect ca urmare a admiterii cererii de abţinere.

1. Poate fi atacată odată cu fondul, fiind supusă

~----
aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea pe fond

1 ---+încheierea prin care s-a respins recuzarea.


2. Poate fi atacată
cu recurs, la instanţa ierarhic
superioară, în 5 zile de la comunicarea hotărârii
(deci nu pe cale separată în timpul în care recursul
e pendinte), atunci când hotărârea dată pe fond
este definitivă
FIŞA
PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL
NR. 7 PĂRŢILE. COPARTICIPAREA PROCESUALĂ
I. Părţile în procesul civil·

Noţiune - persoanele fizice sau juridice care au un litigiu referitor la un drept


subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a cărei realiza-
re calea judecăţU este obligatorie şi asupra cărora poartă efectele hotărârii
judecătoreşti ce se va pronunţa ori care a fost deja pronunţată.

rNB Sunt părţi în procesul civil reclamantul şi pârâtu], precum şi, în condiţiile legii, terţele per-
soane care intervin voluntar sau forţat în proces (art. 55 CPC).

:> Reclamantul - persoana care se adresează organului de jurisdicţie cu o cerere prin care se ini-
ţiază procesul civil, urmărind stabilirea ori recunoaşterea unui drept subiectiv civil al cărui titular
pretinde că este sau realizarea unei situaţii juridice protejate de lege.
:> Pârâtul - persoana chemată în judecată pentru a fi obligată să recunoască ori să respecte dreptul
afirmat sau faţă de care se urmăreşte realizarea unei situaţii juridice protejate de lege.
:> Terţele persoane - persoanele care intervin în procesul pendinte dintre reclamant şi pârât fie din
proprie iniţiativă, în cazul intervenţiei voluntare, fie la iniţiativa uneia dintre părţile iniţiale (recla-
mant, pârât, intervenient principal), în cazul intervenţiei forţate, iar instanţa încuviinţează în
principiu cererea lor de intervenţie, sau sunt introduse din oficiu de către instanţa de judecată în
condiţiile art. 78 CPC.

Părţile în procesul civil în funcţie de etapa procesuală/faza procesuală

' în primă instanţă - reclamant şi pârât;


- în situaţia în care pârâtul formulează cerere recon-
venţională, acesta devine pârât-reclamant, iar reda-
I mantul din cererea iniţială, reclamant-pârât.
în apel - apelant şi intimat.
în recurs - recurent şi intimat.
în contestaţia în anulare - contestatar şi intimat.
în revizuire - revizuent şi intimat.
în faza executării silite - creditor şi debitor.
52 Participanţii la procesul civil. Părţile. Coparticiparea procesuală

li. Drepturile şi îndatoririle procesuale ale părţilor în procesul civil

~ Pentru desfăşurarea procesului civil legea recunoaşte părţilor o serie de drepturi, dar instituie şi o
serie de obligaţii în sarcina acestora.

1. Astfel, drepturile părţilor constau în:

~ dreptul de a se adresa instanţei de judecată prin formularea de cereri principale, accesorii, inci-
dentale, adiţionale;
~ dreptul la apărare care presupune: dreptul pârâtului de a formula întâmpinare la cererea de
chemare în judecată a reclamantului, dreptul reclamantului de a formula răspuns la întâmpinare,
dreptul de a propune şi administra probe, de a invoca excepţii, de a discuta în contradictoriu cu
cealaltă parte toate chestiunile de fapt şi de drept ivite pe parcursul judecăţii, de a lua la cunoş­
tinţă de toate piesele dosarului prin comunicarea acestora de către instanţă sau/şi de a face copii
de pe acestea de la dosarul cauzei;
~ dreptul de a lua parte la judecata pricinii, personal şi prin mandatar (în condiţiile legii), ceea ce
presupune că părţile au dreptul de a fi citate conform dispoziţiilor art. 154 şi urm. CPC;
~ dreptul de a solicita recuzarea judecătorului/judecătorilor;
~ dreptul de a dispune de soarta procesului prin încheierea actelor de dispoziţie, respectiv, renun-
ţarea de către reclamant la judecarea cererii de chemare în judecată, renunţarea de către pârâ-
tul-reclamant la judecarea cererii reconvenţionale, renunţarea intervenientului voluntar principal
la judecarea cererii de intervenţie, renunţarea reclamantului la dreptul dedus judecăţii, achie-
sarea pârâtului la pretenţiile reclamantului sau achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotă­
rârea pronunţată în cauză, încheierea de către părţi a unei tranzacţii judiciare;
~ dreptul părţii care a câştigat procesul de a-şi recupera cheltuielile de judecată (taxa de timbru,
onorariu avocat, onorariu expert, onorariu interpret etc.) efectuate de la partea care a pierdut
procesul;
~ dreptul părţii nemulţumite de hotărârea pronunţată în cauză de a exercita căile de atac prevă­
zute de lege împotriva respectivei hotărâri;
~ dreptul părţii de solicita punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

2. Corelativ drepturilor recunoscute de lege, părţile au şi următoarele obligaţii (îndatoriri} pro-


cesuale:

Corelativ drepturilor recunoscute de lege, părţile au şi următoarele obligaţii (îndatoriri) procesuale:


~ obligaţia de a îndeplini actele de procedură în ordinea, condiţiile şi termenele stabilite de lege
sau de judecător;
~ obligaţia de a-şi proba pretenţiile şi apărările, de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a pro-
cesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia;
Participanţii la procesul civil. Părţile. Coparticiparea procesuală 53

:; obligaţia de a-şi exercita dreptul recunoscut şi ocrotit de lege cu bună-credinţă;


:; obligaţia părţii care a căzut î'n pretenţii de a suporta cheltuielile de judecată.

III. Coparticiparea procesuală

Sediul materiei: art. 59-60 CPC

Noţiune - desemnează situaţia în care, în cadrul aceluiaşi proces, două sau mai multe per-
soane au calitatea de reclamant ori când calitatea de pârât este deţinută de două sau mai
multe persoane.

r Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă:


NB - obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună;
- drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză;
- există o strânsă legătură între drepturile sau obligaţiile lor.

1. Clasificare
1.1. După criteriul rolului voinţei părţilor În formarea coparticipării, distingem Între:
a. coparticipare procesuală necesară (obligatorie) - deşi regula în materie o constituie copartici-
parea facultativă, sunt situaţii în care legea impune coparticiparea, respectiv atunci când mai
multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic şi indivizibil;

Exemple:
- partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este louit de nulitate absolută [art. 684
alin. (2) CC/;
- acţiunea în declararea nulităţii câsătoriei introdusă de o terfă persoana interesotă trebuie formu-
. lată in contmdictoriu cu ambii sofi.
-- ---~ ------ --- ------- - - --------- ------- -- -- -

b. coparticipare procesuală facultativă - o constituie reguia în materie, astfel încât, ori de câte
ori nu există o dispoziţie legală care să impună coparticiparea, părţile au libertatea de a alege să
figureze sau nu împreună în cadrul unui proces.

1.2. După criteriul poziţiei procesuale, coparticiparea procesuală poate fi:

a. activă, atunci când în proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât;
b. pasivă, atunci când în proces sunt mai mulţi pârâţi şi un singur reclamant;
c. mixtă, atunci când în proces sunt mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi.
54 Participanţii la procesul civil. Părţile. Coparticiparea procesuală

1.3. Într-o altă clasificare, distingem Între:


a. coparticiparea procesuală subiectivă, atunci când există o pluralitate de persoane cu aceleaşi
interese;
b. coparticiparea procesuală obiectivă, care rezultă din conexarea a două sau mai multor cereri,
dacă în unele dintre acestea sunt şi alte părţi.

2. Efectele coparticipării procesuale

:; Regula:
:; Raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate de principiul independenţei procesuale:
:; actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le pot
profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia [art. 60 alin. (1) CPC].
:; Excepţia:
:; Dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se
întind asupra tuturor reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii
dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de pro-
cedură profită şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de
ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile [art. 60 alin. {2) CPC].
:; atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese, ei pot avea un singur mandatar, caz în care se va
comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată sau de pe întâmpinare [art. 149
alin. (1) CPC];
:; în procesele în care sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, ţinând cont de numărul foarte mare al
acestora, de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respec-
tarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, instanţa va putea dispune, prin rezoluţie,
reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale
numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia [art. 202 alin. (1) CPC];
:; dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un act de
procedură în termen, ei vor fi totuşi citaţi în continuare [art. 60 alin. (3) CPC];

:; actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu aceleaşi interese
sunt supuse unei singure taxe judiciare de timbru, deoarece taxa este datorată pe fiecare cerere
în ansamblul ei, iar nu de fiecare reclamant din cerere;
:; coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată, atunci când este cazul, în funcţie de poziţia lor
în proces sau de natura raportului juridic dintre ei, fie în mod egal, fie proporţional, fie solidar
(art. 455 CPC).
FIŞA
PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL.
NR. 8 TERŢII INTERVENIENŢI
~~~~~-~~~~~~~~~~~~~~

Sediul materiei: art. 61·79 CPC

Noţiune (terţi)

1. persoanele străine
de proces;
2. persoanele care sunt introduse Într-un proces În curs de desfăşurare şi care
devin şi ele părţi, fiind Însă denumite, În continuare, terţi (uneori terţi interve-
nienţi sau chiar intervenienţi}, spre a fi deosebite de părţile iniţiale (reclaman-
tul şi pârâtul).

~ Formele de participare a terţilor în proces

I. Intervenţia voluntară (art. 61-67 CPC):


1. intervenţia voluntară principală;

2. intervenţia voluntară accesorie.


li. Intervenţia forţată:

1. chemarea în judecată a altei persoane (art. 68-71 CPC);


2. chemarea în garanţie (art. 72-74 CPC);
3. arătarea titularului dreptului (art. 75-77 CPC);
4. introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane {art. 78-79 CPC).

I. Intervenţia voluntară

Noţiune - acea formă de participare a terţelor persoane la judecată ce constă în introdu-


cerea unui terţ, din propria sa iniţiativă, într-un proces aflat în curs de judecată, pentru
a-şi apăra un drept propriu (intervenţia voluntară principală, numită şi intervenţie în inte-
res propriu) sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces (intervenţia voluntară
accesorie).

1. Situaţia premisă
- să existe un proces civil în curs de judecată;

- o terţă persoană să intervină, din proprie iniţiativă, în procesul respectiv.


56 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

2. Intervenţia voluntară principală

Noţiune - reprezintă cererea (actul de procedură) prin care un terţ solicită introducerea
sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept
propriu.

A. Natura juridică

:> este o veritabilă cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva părţilor iniţiale, deci atât a
reclamantului, cât şi a pârâtului;
:> terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia şi pe cale principală, declanşând un proces
distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte, însă, dacă
terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendinte, cererea sa dobândeşte caracter
incidental;
:> cererea de intervenţie voluntară principală determină lărgirea cadrului procesual, de regulă, din
punctul de vedere al părţilor, însă, uneori, şi sub aspectul obiectului litigiului;
:> nu este necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul
cererii de chemare în judecată, fiind suficient ca între cele două drepturi să existe o legătură
suficientă, care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri;

:> atunci când între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către reclamant nu există o
legătură suficientă, cererea de intervenţie va fi respinsă ca inadmisibilă.

8. Domeniul de apiicare

:> Regula:
:> Intervenţia voluntară principală este admisibilă în orice proces civil.
:> Excepţia:
:> O primă categorie de excepţii o constituie cererile cu caracter strict personal, în cadrul cărora
este inadmisibilă o cerere de intervenţie voluntară principală.

Exemple (de cereri în care interven[ia voluntară este inadmisibilă):


- desfacerea căsătoriei;
- punerea sub interdic[ie sau ridicarea interdic[iei;
- în materie de adopfie;
- în litigiile individuale de muncă.

:> O a doua categorie de excepţii o întâlnim în cazul incidentelor procesuale în soluţionarea


cărora intervenţia voluntară este inadmisibilă.
Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 57

Exemple (de cereri în care intervenfia voluntară este inadmisibilă):


- conflict de competenfă;
- strămutare;
- litispendenf ă;
- conexitate;
-recuzare.

r
NB
Atun_f'.i când, în litigiul declanşat printr-o cerere cu caracter strict personal, părţile formu-
lează şi cereri accesorii sau incidentale care nu au un astfel de caracter, intervenţia
voluntară principală devine admisibilă dacă vizează pretenţiile formulate prin cere-
rile accesorii sau incidentale.
Exemplu: intervenţia principală este inadmisibilă într-un proces de divorf cu privire la ca-
pătul de cerere privind desfacerea căsătoriei, insă ar putea fi admisibilă cu privire la
cererea de partaj, dacă odată cu desfacerea căsătoriei se solicită şi partajarea bunurilor
comune dobândite de sofi fn timpul căsătoriei.

C. Forma cererii de intervenţie voluntară principală

~ forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată [art. 62 alin. (1) CPC].

D. Termenul în care se poate formula

~ Regula:
~ se poate face numai în faţa primei instanţe, dar înainte de închiderea dezbaterilor în fond.
~ Excepţia:

~ se poate face şi în instanţa de apel, însă numai cu acordul expres al părţilor.

E. Încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală

a) Condiţiile admiterii În principiu a cererii


~ anterior pronunţării asupra încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală,
instanţa de judecată va trebui să verifice următoarele cerinţe:

~ dacă terţul justifică un interes şi dacă pretinde un drept propriu (fie că e vorba chiar de
dreptul dedus judecăţii sau de un drept strâns legat de cel pretins de către reclamant);
~ dacă există o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de intervenţie, care să
justifice soluţionarea împreună a celor două cereri;
~ dacă terţul a formulat cererea sa în termenul anume prevăzut de lege;
58 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

~ pentru ipoteza în care terţul îşi formulează pretenţia în instanţa de apel, instanţa va t~ebui să
verifice dacă părţile cu privire la care se judecă apelul respectiv sunt de acord cu primirea
cererii (acord expres);
~ dacă, în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale, ar fi admisibilă o intervenţie volun-
tară principală.

b) Încheierea de admitere În principiu

~ înainte de a da cuvântul intervenientului şi părţilor asupra admisibilităţii în principiu a cererii de in-


tervenţie, instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o înso-
ţesc;

~ asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei voluntare principale, instanţa de judecată se va


pronunţa printr-o încheiere motivată, cu caracter interlocutoriu (instanţa nemaiputând reveni
asupra ei), după ascultarea celui care intervine şi a părţilor iniţiale;
~ după admiterea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală, instanţa va acorda un
termen în care părţile iniţiale trebuie să depună întâmpinare.

c) Căi de atac Împotriva Încheierii (În funcţie de soluţia pronunţată):

~ dacă cererea de intervenţie voluntară a fost admisă în principiu, încheierea nu poate fi atacată
decât odată cu fondul cauzei;
~ dacă cererea de intervenţie voluntară a fost respinsă ca inadmisibilă, încheierea de respingere
poate fi atacată:
~ cu apel, dacă încheierea a fost pronunţată în primă instanţă;
~ cu recurs, dacă încheierea a fost pronunţată în apel.
~ termenul de exercitare a apelului sau, după caz, a recursului este de 5 zile şi curge de la pronun-
ţare pentru părţile prezente, respectiv de la comunicare pentru părţile care au lipsit la momentul
dezbaterii admisibilităţii în principiu a cererii;
~ dacă s-a exercitat calea de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de
intervenţie, judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac [art. 64
alin. (4) teza finală CPC] ~caz de suspendare legală de drept;
~ dacă s-a exercitat calea de atac, dosarul trebuie să fie înaintat, în copie certificată pentru con-
formitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac într-un termen de 24
de ore, calculat de la expirarea termenului de declarare a căii de atac pentru toate părţile;
~ în calea de atac, formularea întâmpinării nu este obligatorie, iar calea de atac se judecă în
termen de cel mult 10 zile de la înregistrarea cererii la instanţa de apel/recurs.
Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 59

d) Efectele admiterii În principiu a cererii de intervenţie voluntară principală:

~ învestirea instanţei cu soluţionarea pretenţiei deduse judecăţii prin intermediul acestei cereri
incidentale;
~ operează prorogarea legală de c.ompetenţă (art. 123 CPC);
~ terţulintervenient dobândeşte calitatea de parte în proces, având toate drepturile şi obligaţiile
ce decurg din această calitate;
~ dreptul s.ubiectiv pretins de terţ devine un drept litigios;
~ părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;
~ întreruperea prescripţiei extinctive.

e) Situaţia intervenientului voluntar În proces [art. 65 alin. (2) CPC}

~ intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei;


~ intervenientul are posibilitatea de a solicita administrarea de probe prin cererea de intervenţie
sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie;
~ de la momentul la care acesta a devenit parte în proces, toate actele de procedură se vor
îndeplini şi faţă de el.

r Intervenientul principal nu poate:


- repune în discuţie excepţii sau alte incidente procedurale asupra cărora instanta deja s-a
NB
pronunţat;

- invoca nulităţi aie·unor acte de procedură care, între timp, s-au acoperit;
- solicita readministrarea probatoriului şi în prezenta sa, doar în măsura. în care teza pro-
batorie s-ar limita la dovedirea unor noi aspecte indicate de· iritervenient şi necesare
acestuia în legătură cu dovedirea cererii sale.

F. Modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie voluntară principală

:> Regula:
:> Se judecă odată cu cererea principală.
:> Disjungerea:
:> Atunci când judecata cererii principale ar fi întârziată de soluţionarea cererii de intervenţie,
instanţa poate dispune disjungerea cererii incidentale, urmând ca aceasta din urmă să fie
judecată separat.
:> Excepţii de la posibilitatea disjungerii, chiar dacă judecata cererii principale ar fi întârziată de
soluţionarea cererii de intervenţie:

:> atunci când terţul intervenient pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul
dedus judecăţii prin cererea principală;
60 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

~ când dreptul subiectiv pretins de reclamant şi de intervenientul voluntar principal îşi au


izvorul în acelaşi titlu etc.

G. Soluţiile posibile

Dacă există identitate totală între cele două drepturi afirmate:


~ se pot respinge ca neîntemeiate atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de inter-
venţie voluntară principală;

~ se poate admite în parte una dintre cereri şi se poate respinge ca neîntemeiată cealaltă;
:> se pot admite în parte atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de intervenţie
voluntară principală.

Dacă există identitate parţială între cele două drepturi afirmate:


:> se pot respinge ca neîntemeiate atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de inter-
venţie voluntară principală;

:> se poate admite una dintre cereri şi respinge ca neîntemeiată cealaltă;


~ se pot admite în parte atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de intervenţie
voluntară principală;

~ se poate admite în întregime o cerere şi în parte cealaltă, în funcţie de capetele de cerere


concrete ale acestora.

H. Cazul stingerii judecăţii cererii principale anterior soluţionării cererii incidentale

~ de principiu, intervenţia principală va fi judecată chiar dacă judecarea cererii principale s-a stins
printr-unul dintre modurile prevăzute de lege (excepţie: în cazul perimării cererii principale, se
anulează toate actele de procedură din respectivul proces).

De exemplu:
- judecata cererii de intervenfie principală nu este influenf ată de renunfarea reclamantului la jude-
cată sau la dreptul subiectiv pretins ori de achiesarea pârâtului la pretenfiile reclamantului;
- dacă cererea principală {de chemare În judecată) se anulează ca netimbrată, cererea de interven-
fie voluntară principală va fi judecată în continuare de către instanfă.

3. Intervenţia voluntară accesorie

Noţiune - reprezintă cererea prin care un terţ ce justifică un interes solicită introducerea
sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra drepturile uneia dintre părţile
iniţiale.
Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 61

A. Natură juridică

~ este o simplă apărare, întrucât terţul intervenient nu invocă un drept propriu, ci doar îl sprijină
pe reclamant sau, după caz, pe pârât;
~ conduce la lărgirea cadrului proce~ual numai sub aspectul părţilor, nu şi al obiectului litigiului.

B. Domeniul de aplicare

~ Regula:
~ Este admisibilă în orice materie, inclusiv într-o contestaţie la executare.
~ Excepţia:

~ În pricinile cu caracter strict personal intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă.

C. Forma cererii

~ fiind o simplă apărare, cererea de intervenţie voluntară accesorie trebuie să fie formulată în scris
şi să cuprindă elementele prevăzute la art. 148 alin. (1} CPC.

O. Termenul până la care se poate formula

~ până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi direct în căile extraordinare de
atac.

E. Încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie

:> instanţa de judecată va trebui să verifice dacă terţul justifică un interes propriu;
:> interesul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin patrimonial, ci este suficient
şi un interes moral;

:> instanţa de judecată va asculta părţile şi pe cel care intervine, iar după ce va verifica dacă terţul
justificăun interes propriu, dacă există legătură între cererea principală şi cererea terţului şi dacă,
în funcţie de natura pricinii, această din urmă cerere ar fi admisibilă, va hotărî asupra încuviinţării
în principiu a intervenţiei voluntare accesorii, soluţia pronunţată fiind susceptibilă de a fi atacată
odată cu fondul în caz de admitere, respectiv cu apel sau recurs în caz de respingere, procedura
fiind aceeaşi cu cea de la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală.

,r+ Dacă instanţa pronunţă o încheiere de respingere a cererii de intervenţie accesorie ca


NB inadmisibilă în principiu, se aplică dispoziţiile art. 64 alin. ( 4) CPC.

F. Efectele admiterii în principiu a cererii

~ intervenientul voluntar accesoriu devine parte în proces, cu toate consecinţele acestui fapt,
toate actele de procedură urmând a se îndeplini şi faţă de el;
62 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

:> intervenientul voluntar accesoriu are o poziţie subordonată părţii


în favoarea căreia· a inter-
venit, în sensul că acesta nu poate face decât acele acte de procedură care profită părţii res-
pective, orice act potrivnic fiind considerat neavenit;
:> calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru
care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a
fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond [art. 67 alin. (4) CPC];
:> intervenientul voluntar accesoriu poate solicita administrarea de probe prin cererea de inter-
venţie sau cel mai târziu până la primul termen de judecată următor admiterii în principiu a
cererii de intervenţie.

G. Modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie voluntară accesorie


:> cererea de intervenţie voluntară accesorie se soluţionează întotdeauna împreună cu cererea
principală, în nicio situaţie nefiind posibilă disjungerea celor două cereri.

H. Soluţii posibile
:> intervenţia voluntară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite, dacă se respinge cererea de
chemare în judecată, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii, aşa încât apărarea terţului urmea-
ză a fi considerată utilă;

:> în cazul în care se admite cererea principală, cererea de intervenţie în favoarea pârâtului se va
respinge ca neîntemeiată;
:> intervenţia voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situaţia în care
instanţa admite cererea de chemare în judecată;
:> dacă se respinge cererea principală, se va respinge ca neîntemeiată şi intervenţia în apărarea
reclamantului, apărarea terţului neducând la câştigarea litigiului de către partea pentru care s-a
intervenit;
:> dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins, atunci cererea de inter-
venţie făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect;
:> dacă se suspendă judecata cererii principale, automat se suspendă şi judecarea cererii de inter-
venţie accesorie;
:> perimarea cererii de chemare în judecată îşi produce efectele şi faţă de cererea de intervenţie
voluntară accesorie.
Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 63

li. Intervenţia forţată

1. Chemarea în judecată a altor persoane

Noţiune - mijlocul procesual prin care una dintre părţile iniţiale solicită introducerea în pro-
ces a unei terţe persoane care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

A. CaracterişUci

:> terţul este introdus în proces nu la cererea sa, precum în cazul intervenţiei voluntare, ci la cererea
uneia dintre persoanele care au deja calitatea de parte în procesul respectiv (reclamant, pârât sau
terţ intervenient devenit parte, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de intervenţie);

:> poate fi atrasă la judecată, prin intermediul acestei forme de intervenţie forţată, numai persoana
care ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi subiective civile ca şi reclamantul;
:> este necesar să existe un interes propriu al părţii care formulează cererea de chemare în jude-
cată a terţului.

Exemplu:
- când acţiunea privitoare la coproprietate {inclusiv acţiunea În revendicare) nu este introdusă de toţi
coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea În cauză a celorlalţi coproprietari
in calitate de reclamanţi, În termenul şi condiţiile prevăzute in Codul de procedură civilă pentru che-
. marea În judecată a altor persoane I art. 643 alin. (3) CC}.

B. Natura juridică
:> este o veritabilă cerere de chemare în judecată.

C Poziţia procesuală a terţului atras forţat în judecată

:> terţul chemat în judecată dobândeşte poziţia procesuală de reclamant (iar nu calitatea de recla-
mant), iar hotărârea îşi va produce efectele şi faţă de acesta (art. 70 CPC).

D. Forma cererii

:> cererea de chemare în judecată a altei persoane trebuie formulată în scris şi, deşi legiuitorul nu a
prevăzut expres, şi această cerere de intervenţie forţată trebuie să îmbrace forma unei cereri de
chemare în judecată;
:> cererea se comunică atât terţului introdus în proces, cât şi părţilor adverse, iar la exemplarul care
se comunică terţului chemat forţat în judecată se vor ataşa şi copii de pe cererea de chemare în
judecată, întâmpinare, precum şi de pe înscrisurile aflate la dosar.
64 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

E. Termenul de formulare

:> diferă după cum cererea este formulată de către pârât reclamant sau de către intervenientul
1

principal astfel:
1

:> când cererea este formulată de către reclamant sau de intervenientul principat se va depu-
ne cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe [art. 68
alin. (2) CPC];

r
NB
Momentul terminării cercetării procesului este acela la care instanta declară cercetarea
procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică
[art. 244 alin. (1) CPC].

:> când cererea este formulată de către pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depu-
1

nerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie cel 1

mai târziu la primul termen de judecată [art. 68 alin. (3) CPC].

F. Sancţiunea nedepunerii cererii în termen

:> diferă în funcţie de momentul în care aceasta este formulată 1 astfel:

:> atunci când cererea de intervenţie forţată este formulată în faţa primei instanţe, în etapa
dezbaterilor, partea interesată poate invoca decăderea conform art. 185 alin. (1) teza I CPC 1

iar cererea va putea fi anulată/respinsă ca tardiv formulată potrivit art. 185 alin. (1) teza li-a
CPC;
:> atunci când cererea de intervenţie forţată este formulată în faţa primei instanţe ulterior
momentului închiderii dezbaterilor şi până la cel al pronunţării soluţiei, aceasta va fi
sancţionată cu neluarea în seamă [art. 394 alin. (3) CPC];

:> dacă cererea de intervenţie forţată este depusă direct în apel, cererea se va respinge ca inad-
misibilă, întrucât în apel nu se pot formula pretenţii noi [art. 478 alin. (3) CPC], soluţia fiind
similară şi în cazul recursului;

:> dacă la primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, acesta îşi modifică cere-
rea de chemare în judecată, pârâtul poate formula cererea de chemare în judecată a altei per-
soane care ar putea invoca aceleaşi drepturi ca cele pretinse de reclamant în cererea modifica-
toare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată fixat [art. 204 alin. (1) teza a li-a
CPC].

G. Încuviinţarea în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane

a) Condiţiile admiterii În principiu a cererii

:> admisibilitatea în principiu se va discuta numai după comunicarea cererii de intervenţie forţată
celui chemat în judecată şi părţilor adverse;
Participanţii la procesul civiL Terţii intervenienţi 65

:> cerinţa ce ţine de esenţa admisibilităţii în principiu a cererii o constituie verificarea posibilităţii ca
terţu! să poată pretinde aceleaşi drepturi ca şi r-eclamantul.

Pe calea cererii ~e chemare în judecată a altor persoane reclamantul nu poate introduce


r
NB
I
. în cauză un nou pârât. .
Reclamantul nu poate introduce în cauză nici chiar un alt reclamant, neputând acoperi
în acest mod o eventuală lipsă a calitătii sale procesuale active.

b} Încheierea de admitere În principiu


:> asupra admisibilităţii în principiu, instanţa se va pronunţa prin încheiere interlocutorie;
:> în ceea ce priveşte căile de atac exercitate împotriva încheierii de admitere în principiu:
:> dacă se încuviinţează, încheierea nu poate fi atacată decât odată cu fondul;
:> dacă se respinge ca inadmisibilă, încheierea este supusă apelului (având în vedere că aceasta
poate fi formulată doar în faţa primei instanţe).

c) Efectele admiterii În principiu a cererii

:> terţul chemat în judecată dobândeşte calitatea de parte în proces şi poziţia procesuală de recla-
mant;
:> are o poziţie care îi conferă independenţă procesuală în raport de celelalte părţi ale procesului;
:> are loc o prorogare legală a competenţei, dacă este cazul;
:> hotărârea ce se va pronunţa va avea autoritate de lucru judecat şi faţă de terţ, fiindu-i opozabilă;

:> terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac prevăzute de lege, indiferent dacă părţile
iniţiale au atacat sau nu hotărârea;
:> terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte
în momentul introducerii sale în
proces, actele de procedură îndeplinite anterior fiindu-i opozabile.

Efecte specifice
:> în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru o datorie bănească şi recunoaşte preten-
ţiile băneşti formulate împotriva sa, declarând că vrea să îşi achite datoria faţă de cel care îşi va
stabili judecătoreşte dreptul şi depunând, totodată, suma respectivă, va fi scos din proces
[art. 71 alin. (1) CPC);
:> în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinţei
acestuia, acesta va fi scos din proces dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi
stabilit prin hotărâre judecătorească [art. 71 alin. (2} CPC].
66 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

2. Chemarea în garanţie

Noţiune - partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva


căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri [art. 72
alin. (1) CPC].

A. Natură juridică

~ este o veritabilă cerere de chemare în judecată, astfel încât ea trebuie să îndeplinească toate
cerinţele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată;
~ este o cerere incidentală şi, în consecinţă, va opera prorogarea legală de competenţă.

B. Interesu/ de a formula cererea de chemare în garanţie

~ aparţine pârâtului, reclamantului sau intervenientuiui principal;


~ cel chemat în garanţie poate, la rândul său, să cheme în garanţie o altă persoană [art. 72 alin. (2)
CPC];
~ deşi chemarea în garanţie constituie o simplă facultate, iar nu o obligaţie pentru părţi, în cazurile
anume prevăzute de lege, dacă nu alege calea incidentală, garantatul se expune riscului de a nu
mai putea să îşi valorifice ulterior pretenţiile împotriva garantului.

Exemple:
- În cazul in care cumpărătorul s-a judecat cu evingătorul său fără să Îl cheme în garanfie pe vânzător
şi a pierdut procesul, iar apoi ii acfionează pe vânzător spre a răspunde pentru evicfiune, acesta din
urmă, invocând exceptio mali processus, scapă de obligafia de garanfie, dacă dovedeşte că ar fi avut
mijloace suficiente cu care - participând la judecată În primul proces - ar fi putut ob[ine respingerea
cererii formulate de terf împotriva cumpărătorului şi, deci, culpa aparfine beneficiarului garanţiei de
u
evicfiune, care nu i-a dat posibilitatea să apere f art. 1705 alin. (I) CCl:
- fideiusorul care a plătit fără a-l inştiinfa pe debitorul principal nu are acfiune împotriva acestuia
dacă. la momentul plâ[ii, debitorul avea mijloacele pentru a declara stinsă datoria; tot astfel.
fideiusorul nu are ac[iune Împotriva debitorului decât pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat
să le plătească, în măsura în care putea opune creditorului mijloace de apărare pentru a obţine
: reducerea datoriei f art. 231 O alin. (2) CCI

C. Forma cererii

~ cererea de chemare în garanţie va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în


judecată [art. 73 alin. (1) CPC];

~ instanţa va comunica celui chemat în garanţie cererea şi copii de pe înscrisurile ce o lnsoţesc,


precum şi copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar,
pentru ca acesta să-şi poată formula apărările [art. 74 alin. (1) CPC].
Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 67

o. Termenul

~ diferă, după cum cererea este formulată de către pârât, reclamant sau de către intervenientul
principal, astfel:
~ când cererea este formulată de către reclamant sau de intervenientul principal, se va
depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe
[art. 73 alin. (2) CPC];
~ când cererea este formulată de către pârât, se va depune în termenul prevăzut pentru depu-
nerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel
mai târziu la primul termen de judecată [art. 73 alin. (3) CPC].

E. Sancţiunea nedepunerii cererii în termen

~ diferă în funcţie de momentul în care aceasta este formulată, astfel:


~ atunci când cererea de intervenţie forţată este formulată în faţa primei instanţe, în etapa
dezbaterilor, partea interesată poate invoca decăderea conform art. 185 alin. (1) teza I CPC, iar
cererea va putea fi anulată/respinsă ca tardiv formulată, potrivit art. 185 alin. (1) teza li-a CPC;
~ atunci când cererea de intervenţie forţată este formulată în faţa primei instanţe, ulterior mo-
mentului închiderii dezbaterilor şi până la cel al pronunţării soluţiei, aceasta va fi sancţionată
cu neluarea în seamă [art. 394 alin. (3) CPC];
~ dacă cererea de intervenţie forţată este depusă direct în apel, cererea se va respinge ca
inadmisibilă, întrucât în apel nu se pot formula pretenţii noi [art. 478 alin. (3) CPC], soluţia
fiind similară şi în cazul recursului;
~ dacă la primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, acesta îşi modifică
cererea de chemare în judecată, pârâtul poate formula cererea de chemare ·1n garanţie cu cel
puţin 10 zile înaintea termenului de judecată fixat [art. 204 alin. {1) teza a li-a CPC].

F. Admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie

~ dispoziţiile art. 64 CPC, care reglementează procedura de soluţionare în etapa admisibilităţii în


principiu a cererilor de intervenţie voluntară (atât a celei principale, cât şi a celei accesorii),
constituie şi dreptul comun în materie, procedura fiind, deci, una comună.
:> Condiţii specifice:
~ existenţa unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă;
~ existenţa unei legături suficiente între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie;
~ admisibilitatea în principiu a acestei cereri se va discuta numai după comunicarea cererii de che-
mare în garanţie terţului şi părţilor adverse, instanţa comunicând celui chemat în garanţie cere-
rea şi copii de pe înscrisurile ce o însoţesc, precum şi copii de pe cererea de chemare în judecată,
întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar;
68 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

:> asupra admisibilităţii în principiu, instanţa se va pronunţa prin încheiere interlocutorie, car.e, ca şi
în cazul chemării în judecată a altor persoane, nu poate fi atacată decât odată cu fondul în caz
de admitere şi este susceptibilă de apel, în caz de respingere ca inadmisibilă.
:> Efectele admiterii în principiu a cererii:
:> dobândirea de către terţul chemat în garanţie a calităţii de parte în procesul în care este for-
mulată cererea;
:> chematul în garanţie nu devine însă o parte subordonată celei care l-a introdus în proces, ci
se bucură de independenţă procesuală;

:> operează prorogarea legală de competenţă;


:> prescripţia extinctivă este întreruptă.

G. Modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în garanţie

:> cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală [art. 74 alin. (4) teza I CPC];
:> dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie, instanţa
poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat, caz în care judecarea cererii de chemare
în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea cererii principale [art. 74 alin. (4) teza a li-a
CPC] - caz de suspendare legală de drept.

H. Soluţii posibile

:> soluţia care se va da asupra cererii de chemare în garanţie depinde de soluţia ce se va pronunţa
cu privire la cererea principală, precum şi de partea care a formulat-o, astfel:
:> când cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către pârât:
:> în cazul în care cererea principală este admisă, înseamnă că pârâtul a căzut în pretenţii,
astfel încât se va admite şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, dacă este
întemeiată;

:> când cererea principală se respinge, înseamnă că pârâtul nu a pierdut procesul, aşa încât
cererea prin care acesta a chemat un terţ în garanţie se va respinge ca rămasă fără obiect
(lipsită de interes).

:> când cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către reclamant:


:> dacă se respinge cererea de chemare în judecată, deoarece reclamantul este cel care a
pierdut procesui cu pârâtul, având astfel dreptul să se îndrepte împotriva celui pe care l-a
chemat în garanţie, cererea de chemare în garanţie, în măsura în care este întemeiată, se
va admite;
:> dacă cererea de chemare în judecată se admite, atunci cererea de chemare în garanţie
formulată de reclamant se va respinge ca rămasă fără obiect (lipsită de interes).
Pa~ticipanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 69

3. Arătarea titularului dreptului

Noţiune~ reprezintă cererea de interv.enţie forţată prin care pârâtul dintr-o acţiune reală
solicităintroducerea în proces a persoanei în numele căreia deţine lucrul sau exercită
dreptul supus judecăţii {art. 75 CPC).

A. Condiţii de admisibilitate

~ arătarea ţjtularului dreptului poate fi făcută:

:> numai de către pârât;


:> numai în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real.


NB
În situaţia în care pârâtul este doar cel care deţine bunul pentru altul (spre exemplu, într-o
actiune în revendicare, cel chemat în judecată în calitate de pârât este chiriaşul), pârâtul
are posibilitatea fie de a invoca excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, fie de a
arăta pe cel care este titular al dreptului.

B. Termenul de formulare

:> pârâtul poate face arătarea titularului dreptului printr-o cerere motivată, depusă în termenul
prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel
mai târziu la primul termen de judecată în faţa primei instanţe (art. 76 CPC);
:> pentru ipoteza în care, la primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, acesta
îşi modifică cererea de chemare în judecată, pârâtul poate formula cerere de arătare a titularului
dreptului în raport de cererea modificatoare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată
fixat, potrivit art. 204 alin. (1) teza a li-a CPC.

C. Comunicarea cererii

:> cererea de arătare a titularului dreptului şi înscrisurile care o însoţesc se comunică terţului,
împreună cu o copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe întâmpinare şi de pe înscri-
surile aflate la dosar [art. 77 alin. (1) CPC].

D. Aspecte privind admisibilitatea În principiu

:> admisibilitatea în principiu a cererii de arătare a titularului dreptului se va discuta numai după
comunicarea acestei cereri şi a înscrisurilor care o însoţesc terţului arătat ca titular al dreptului şi
părţilor adverse;

:> dacă instanţa încuviinţează în principiu cererea de arătare a titularului dreptului, încheierea
(interlocutorie) va putea fi atacată numai odată cu fondul;
:> dacă instanţa respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie, încheierea poate fi atacată doar cu
apel.
70 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

:> Situaţii posibile privind poziţia în proces a terţului indicat ca titular al dreptului:
:> după admiterea în principiu a cererii de arătare a titularului dreptului, terţul indicat dobân-
deşte calitatea de parte în proces şi are obligaţia de a formula întâmpinare;

:> terţul indicat ca titular al dreptului, dobândind calitatea de parte, va putea exercita toate
drepturile şi îşi va asuma toate obligaţiile unei părţi în proces, iar actele de procedură vor fi
îndeplinite şi faţă de acesta, hotărârea care se va pronunţa fiindu-i opozabilă;
:> în funcţie de poziţia terţului şi a reclamantului faţă de cererea de arătare a titularului drep-
tului, se disting următoarele situaţii posibile:
:> în ipoteza în care terţul recunoaşte susţinerile pârâtului (prin cerere scrisă trimisă instan-
ţei sau verbal, în sala de şedinţă), iar reclamantul consimte ca terţul să ia locul pârâtului
iniţial, cel din urmă va fi scos din proces prin dispoziţia instanţei, iar terţul va dobândi
calitatea de pârât;
:> în ipoteza în care terţul recunoaşte susţinerile pârâtului, însă reclamantul nu consimte
ca acesta să ia locul pârâtului iniţial, procesul va continua între toate aceste persoane,
terţul dobândind calitatea de intervenient principal;

:> în ipoteza în care terţul nu se prezintă în instanţă şi nu-şi exprimă vreo poziţie procesua-
lă, independent de poziţia adoptată de reclamant, procesul va continua între reclamant,
pârât şi terţ, acesta din urmă dobândind calitatea de intervenient principal;
:> în ipoteza în care terţul se prezintă în instanţă, însă contestă cele susţinute de pârât,
independent de poziţia adoptată de reclamant, procesul va continua între reclamant,
pârât şi terţ, acesta din urmă dobândind calitatea de intervenient principal.

4. Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane

Noţiune - singura formă a intervenţiei care se dispune din iniţiativa instanţei de judecată.

A. Cazuri de introducere forţată, din oficiu, a altor persoane

a) Cazurile În care instanţa are dreptul/obligaţia de a introduce În proces, din oficiu, terţe per-
soane, chiar dacă părţile se Împotrivesc:
:> Instanţa introduce în proces terţe persoane:

:> în toate cazurile, în procedura necontencioasă, evident, atunci când se impune; potrivit dis-
poziţiilor art. 527 CPC, se soluţionează după regulile aplicabile procedurii necontencioase
cererile pentru soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără însă a se urmări
stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea
autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori
asigurare;
r

Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi 71

:> în procedura contencioasă, doar în cazurile expres prevăzute de lege.

Exemple (de cauze în care instanfa poale dispune din oficiu introducerea te1tilor fn proces in pro-
cedura contencioasă}:
_ in conformitate cu art. 161 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanf a de conten-
cios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate ori poate pune
În discufie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, dar şi a altor subiecte de drept;
- potrivit art. 33 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenfiilor, atunci când .
fapta a avut. ca urmare producerea unui accident de circu/afie, judecătoria va cita şi societatea de
asigurări menfională În procesul-verbal de constatare a contravenfiei;
- potrivit art. 39 alin. (2) teza 1 CPC, instanfei i se recunoaşte in mod expres dreptul de a introduce din
oficiu În proces pe succesorul cu titlu particular al păr{îi inifiale in ipoteza În care, în cursul procesului,
dreptul litigios este transmis prin acte intre vii sau pentru cauză de moarte cu titlu particular;
- potrivit art. 436 CC, părinfii şi copilul vor fi cita{i În toate cauzele referitoare la filiafie, chiar şi atunci
când nu au calitatea de reclamant sau de pârât;
-- în cazurile în care procurorul poate pomi procesul civil potrivit art. 92 alin. (J) CPC, titularul drep-
tului va fi introdus în proces (art. 93 CPC).

r
NB
În oricare dintre aceste ipoteze (procedura necontencioasă, iar în procedura conten-
cioasă, atunci când legea prevede expres aceasta), instanta nu este tinută devointa peten-
tului din procedura necontencioasă. ori de cea a părţilor litigante în procedura conten-
cioasă, nefiind necesar acordul acestora; mai mult, se va putea dispune introducerea în
cauză, chiar dacă acestea se opun.

b) Cazurile În care instanţa are dreptul de a introduce În proces, din oficiu, terţe persoane, numai cu
acordul cel puţin al uneia dintre părţi:
:> în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în
discuţia părţilor necesitatea (oportunitatea) introducerii în cauză a altor persoane [art. 78
alin. (2) teza I CPC];
:> pentru introducerea terţului în cauză, este suficient şi acordul unei singure părţi, indiferent de
calitatea şi poziţia sa procesuală (reclamant sau pârât), nefiind necesar acordul tuturor părţilor
iniţiale;

:> dacă niciuna dintre părţile iniţiale nu este de acord cu introducerea în cauză a persoanei indicate de
instanţă, terţul nu va deveni parte în proces, însă instanţa va respinge acţiunea, fără a se pronunţa
pe fond, considerând, practic, că judecata nu se poate desfăşura fără prezenţa terţei persoane indi-
cate de aceasta, caz în care hotărârea poate fi atacată doar cu apel. Dacă lipsa acordului cel puţin ai
unei părţi atrage incidenţa vreunei excepţii procesuale peremptorii (de exemplu, dacă într-un
proces de partaj, lipseşte un copărtaş din cadrul procesual - partajul fiind nul, iar coparticiparea
fiind obligatorie - devine incidentă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive), instanţa va admite
excepţia şi va respinge cererea în temeiul acesteia, deci fără a se pronunţa pe fond.
72 Participanţii la procesul civil. Terţii intervenienţi

B. Procedura introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor persoane


~ introducerea în cauză, din oficiu, a unor persoane se dispune printr-o încheiere interlocutorie,
până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe;

:> în mod excepţional, legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea ca, în ipoteza în care, ulterior închiderii
dezbaterilor şi reţinerii cauzei în pronunţare, cu ocazia deliberării, instanţa constată că se impune
a fi introdusă o terţă persoană în proces, aceasta să repună cauza pe rol, dispunând citarea
părţilor iniţiale;

~ ulterior dispoziţiei instanţei de introducere în proces a terţului, judecarea cauzei se va amâna în


vederea citării celui introdus în proces, precum şi a comunicării către acesta a încheierii prin care
s-a dispus introducerea sa în proces (acesta fiind actul de sesizareL a cererii de chemare în
judecată, a întâmpinării şi a înscrisurilor anexate;

~ prin citaţie i se va comunica terţului şi termenul până la care va putea să arate excepţiile, dove-
zile şi celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească, termen care nu va putea fi
mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză;
~ având în vedere că oportunitatea introducerii terţului în proces are loc la iniţiativa instanţei, nu
mai este necesară discutarea admisibilităţii în principiu;
~ terţul introdus în proces va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii sale,
iar actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de acesta; la cererea celui introdus în
proces, instanţa va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe
[art. 79 alin. (2) CPC].
FIŞA
PARTICIPAREA PROCURORULUI
NR. 9 ÎN PROCESUL CIVIL
Sediul materiei: arr. 92-93 CPC

Noţiune - prin „participarea procurorului În procesu/ civil" se Înţelege parti-


ciparea Ministerului Public, printr-unul dintre parchetele ce Îl constituie.

I. Formele participării {art. 92 CPC):


1. pornirea procesului civil;
2. participarea la judecata procesului civil şi punerea de concluzii;
3. exercitarea căilor de atac;
4. cererea de punere în executare a hotărârilor emise în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub
interdicţie şi a dispăruţilor.

1. Pornirea procesului civil


~ procurorul poate porni orice acţiune civilă în vederea apărării drepturilor şi intereselor legitime
ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri
expres prevăzute de lege [art. 92 alin. (1) CPC];
~ poate introduce inclusiv acţiunile cu caracter strict personal, dacă declanşarea procesului civil ar
fi în interesul minorilor, al persoanelor puse sub interdicţie şi al dispăruţilor;
~ procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate introduce
recursul în interesul legii {art. 514 CPC).

Exemple:
- ac{iunea fn stabilirea matemită{ii - art. 423 alin. {I)-(3) CC;
. - ac{iunea În stabilirea paternită{ii - art. 425 alin. {I) şi (2) CC;
- acţiunea in tăgada paternităţii - art. 429 CC:
- acţiunea în anularea căsătoriei pentru viciul de consim(ământ al soţului minor - art. 2.98 alin. (J)
. cc.
1 Ca regulă, chiar şi în ipoteza în care procurorul porneşte acpunea civilă, acesta nu devine
r parte în proces, el având calitatea, şi în această situatie, de participant la proces, reprezen-
NB
tând interesele generale ale societătii.
74 Participarea procurorului în procesul civil

În toate cazurile, Ministerul Public nu datorează taxe de timbru (în cazul în care porneşte
++
NB
acţiunea civilă sau exercită căile de atac) şi nici cautiune (în cazul în care solicită suspen-
darea executării unei hotărâri până la soluţionarea căii de atac sau formulează contestatie la
executare) - art. 92 alin. (6) CPC.

2. Participarea la judecata procesului civil şi punerea de concluzii

:> procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, atunci când este
necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor [art. 92 alin. (2)
CPC] ----7 deci poate participa la judecata oricărei acţiuni civile, iar nu doar la soluţionarea celor
pe care le poate iniţia potrivit legii;
:> participarea procurorului la judecată şi punerea concluziilor de către acesta sunt obligatorii în
anumite materii, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.

Exemple:
- cererile În materie de adopfie [art. 76 alin. (J) din legea nr. 273/2004 privind procedura adopfiei,
republicată/;
: - cererile privind stabilirea măsurilor de protecfie specială menfionate în legea nr. 27212004 privind
· protecfia şi promovarea drepturilor copilului, republicată f art. 134 alin. ( l) /;
- cererea de punere sub interdicfie judecătorească şi cererea de ridicare a interdicfiei judecătoreşti ·
f art. 940 alin. (3) şi art. 943 alin. (I) CPC/;
- cererea de declarare a mor/ii [art. 946 alin. (4) CPC/;
- cererea de decădere din exerc1jiul drepturilor părinteşti f art. 508 alin. (2) CC/;
- cererea de înregistrare tardivă a naşterii [art. 18 alin. (2) din legea nr. 11911996 cu privire la actele
de stare civilă, republicată/.

3. Exercitarea de către procuror a căilor de atac

:> Când poate exercita procurorul căile de atac?


:> ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor,
ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă;
:> atunci când a participat la judecată, indiferent dacă participarea sa era sau nu obligatorie
potrivit legii.
:> Care este momentul de la care curge termenul de apel/recurs pentru exercitarea căii de atac?
:> dacă nu a participat la judecata cauzei, termenul de apel/recurs curge de la pronunţarea
hotărârii [art. 468 alin. (4), art. 485 alin. (1} teza a li-a CPC];
:> dacă a participat la judecata cauzei, termenul de apel/recurs curge de la comunicarea
hotărârii.
Participarea procurorului în procesul civil 75

4. Cererea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti şi a celorlalte titluri executorii


emise în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicţie şi a dispăruţilor

:> procurorul poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea
rr>inorilor, a persoanelor puse sub interdicţie şi a dispăruţilor [art. 92 alin. (5) CPC].

r
NB
Procurorul poate să solicite punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti atunci când
nu a participat în litigiul în care a fost pronunţată hotărârea respectivă?
Indiferent dacă a participat sau nu la judecarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea res-
pectivă, procurorul poate declanşa executarea silită, însă numai dacă hotărârea este
favorabilă persoanelor respective şi doar În cazurile în care ar fi vorba de persoanele la
care se referă art. 92 alin. (1) CPC; în aceleaşi condiţii poate solicita şi punerea în execu-
tare a altor titluri executorii, care nu sunt emise de către o instantă judecătorească,

li. Efecte faţă de titularul dreptului


:> atunci când procurorul iniţiază acţiunea civilă, instanţa va dispune în mod obligatoriu introdu-
cerea în cauză şi citarea titularului dreptului subiectiv afirmat în calitate de reclamant;
:> cel introdus în proces va putea efectua orice acte procedurale de dispoziţie, şi anume:
:> va putea renunţa la judecata cererii promovate de procuror (art. 406 CPC);
:> va putea renunţa la dreptul pretins prin acţiune, al cărui titular este (art. 408-409 CPC);
:> va putea încheia o tranzacţie cu celelalte părţi litigante {art. 438-440 CPC).
:> dacă procurorul renunţă la judecarea cererii pe care a iniţiat-o, titularul dreptului va putea
continua judecarea cererii introduse de către procuror, ipoteză în care soluţionarea cauzei va
avea loc numai între acesta şi restul părţilor litigante, Ministerul Public fiind scos din proces.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - ------------------------------------------------
FIŞA
REPREZENTAREA PERSOANELOR FIZICE
NR.10 ÎN PROCESUL CIVIL
----------------- ---------------------------------------------------------------------

Sediul materiei: art BG-89 CPC

Noţiune - desemnează situaţia


în care o persoană, numită reprezentant,
îndeplineşte acte de procedură În numele şi În interesu/ altei persoane, care
este parte în proces, numită reprezentat.

:> Regula:
:> În procesul civil, reprezentarea convenţională a părţilor este facultativă.
:> Formele reprezentării

Reprezentarea părţilor în procesul civil~ I. Reprezentarea legală [art. 80 alin. (2) CPC];
cunoaştetrei forme li. Reprezentarea convenţională [art. 80 alin. (3) CPC];
III. Reprezentarea judiciară [art. 80 alin. (4) CPC].

I. Reprezentarea legală

:> intervine atunci când partea este o persoană fizică lipsită de capacitate de exerciţiu:
:> minorul sub 14 ani şi
:> persoana pusă sub interdicţie judecătorească (prin hotărâre definitivă).

li. Reprezentarea convenţională

:> intervine atunci când părţile aleg să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condiţiile
legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personală în faţa instanţei;
:> presupune incheierea între reprezentat şi reprezentant a unui contract în care se prevăd dreptul şi
obligaţia de reprezentare a părţii şi care, în funcţie de persoana şi calitatea reprezentantului,
poate fi:
:> contract de mandat (pentru mandatarul neavocat);
:> contract de muncă sau raport de serviciu (în cazul consilierului juridic);
:> contract de asistenţă juridică (în ipoteza mandatarului avocat).

1. Reprezentarea prin mandatar neavocat


:> În faţa primei instanţe, precum şi în apel, recurs, contestaţie în anulare şi revizuire, persoanele
fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar [art. 83 alin. (1) CPC], potrivit Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 462/2014, publicată în M. Of. nr. 775 din 24 octombrie 2014.
78 Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civil

~ Regula:
~ mandatarul neavocat nu poate pune concluzii (orale) asupra excepţiilor procesuale şi asupra
fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor.
~ Excepţii:

~ pot pune concluzii asupra excepţiilor şi asupra fondului mandatarii neavocaţi care îndeplinesc
cumulativ două condiţii:
~ sunt licenţiaţi în drept şi
~ au calitatea de mandatari în procesele soţului sau ale rudelor lor până la al doilea grad
inclusiv, în sensul că aceştia pot pune concluzii în faţa oricăror instanţe fără a fi necesar să
fie asistate de avocat;
:> în cazul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, cererile şi concluziile pot fi formulate şi susţi­
nute de către preşedintele instanţei sau de către conducătorul parchetului, de către consilie-
rul juridic ori de către judecătorul sau procurorul desemnat, în acest scop, de preşedintele
instanţei ori de conducătorul parchetului [art. XI din Legea nr. 2/2013].

a} Ce acte de procedură poate săvârşi mandatarul neavocat În faţa instanţelor de judecată?


~ poate formula cereri;
~ poate îndeplini acte de procedură;
~ poate invoca excepţii şi apărări, fără însă a le putea susţine şi oral, în sensul de a putea pune
concluzii asupra excepţiilor;
~ poate propune probe în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă, fără a le putea însă
susţine prin pledoarii orale, cu ocazia dezbaterilor asupra acestora în şedinţa de judecată.

b} Forma mandatului
~ Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică conferită mandatarului care nu are calitatea de
avocat poate fi dată:

~ sub forma înscrisului autentic;


~ prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea
limitelor şi a duratei reprezentării.
~ Regula:
~ mandatarul neavocat nu poate reprezenta partea în proces doar în temeiul unei procuri
generale.
~ Excepţia:

~ mandatul dat sub forma unei procuri generale este permis (art. 86 teza a li-a CPC):
~ când mandantul nu are nici domiciliu şi nici reşedinţă în ţară (aceste cerinţe fiind pre-
văzutecumulativ);
Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civii 79

:; cân.d mandatul este dat unui prepus.

c) Conţinutul şi limitele mandatului


:; mandatul care conţine dreptul de reprezentare în judecată este presupus dat pentru toate acte-
lt: procesuale îndeplinite în faţa·unei anumite instanţe, nefiind necesar ca acestea să fie enume-


NB
rate în detaliu, în mod expres.

- dacă în cuprinsul mandatului nu se precizează faptul că mandatarul are dreptul de a de-


clara şi susţine căi de atac sau de a reprezenta partea şi în faza executării silite, atunci
mandatul dat în fata primei instanţe nu este valabil în următoarele etape ale procesului,
pentru acestea urmând a se da un nou mandat;
- mandatul judiciar poate fi restrâns numai la anumite acte în faţa aceleiaşi instanţe,
însă este necesar ca această limitare să fie prevăzută în mod expres în conţinutul manda-
tului; în caz contrar, mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite
în faţa aceleiaşi instanţe [prezumţie legală instituită de dispoziţiile art. 87 alin. (1) CPC];
- renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronun-
ţată, încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se
pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă
a instanţei sau a autorităţii administrative competente [art. 81 alin. (1) CPCJ, ceea ce în-
seamnă că actele procedurale de dispoziţie pot fi făcute de mandatarul· neavocat nu-
mai în temeiul unui mandat special;
- în ceea ce priveşte reprezentarea legală a persoanelor fizice, părinţii, tutorii sau cel
care îl reprezintă pe minorul dat în plasament nu au.nevoie de un mandat special pentru
exercitarea actelor procedurale de dispoziţie, însă legea prevede obligativitatea încuviin-
ţării prealabile a instanţei de tutelă sau a autorităţii administrative competente;
-'-în privinţa minorilor, a persoanelor puse sub interdicţie şi a dispăruţilor, instanţa are
dreptul să respingă cererea de a se lua act de efectuarea actului de dispozitie şi să continue
judecata cauzei atunci când, deşi dovada dreptului reprezentantului de a efectua acte proce-
durale de dispoziţie a fost făcută, consideră că actul nu este în interesul persoanelor re-
prezentate, aprecierea urmând a fi făcută în concret, de la un caz la altul [art. 81 alin. (2)
CPCJ.

d) Încetarea mandatului
:; „Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil.
Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal
al incapabilului" (art. 88 CPC).
:; Mandatul încetează:
~ în caz de deces al mandantului, însă numai în cazul şi la momentul retragerii lui de către
moştenitorii mandantului;
80 Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civil

~ în caz de punere sub interdicţie a mandantului, însă numai în cazul şi la momentul retragerii
lui de către reprezentantul legal al incapabilului;
~ prin moartea sau punerea sub interdicţie a mandatarului avocat sau neavocat;
~ prin revocarea mandatului de către mandant;
~ prin renunţarea la mandat de către mandatar, însă, în această ipoteză, atât mandatarul neavo-
cat, cât şi avocatul nu au dreptul să renunţe oricând la mandatul judiciar, fiind interzis în mod
expres dreptul lor de renunţare la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac, în
vederea prevenirii pierderii dreptului părţii de a ataca hotărârea pronunţată, drept supus unui
termen imperativ şi care s-ar pierde prin neexercitarea la timp; pe lângă această limitare a
dreptului de renunţare, se impune şi îndeplinirea unei alte condiţii, respectiv mandatarul care
renunţă la mandat este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât şi instanţa, cu
cel puţin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunţării. Atunci când înştiinţarea se
face cu mai puţin de 15 zile înaintea termenului de judecată sau chiar la termenul de judecată,
partea rămasă fără reprezentant este îndreptăţită să solicite amânarea cauzei în vederea
pregătirii apărării.

r
NB
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu dispoziţiile art 72 din Legea
nr. 31/1990, obligaţiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile
referitoare la mandat, iar potrivit art. 1554-1555 C. civ.. 1864, încetarea mandatelor adminis-
tratorilor sociali anteriori nu poate interveni. decât în caz de revocare sau de numire a
unor lloi mandatari. Prin urmare, expirarea mandatului administratorului societă~i pe
acţiuni nu conduce la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în con-
diţiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către man-
dant, prin renunţarea mandatarului la mandat sau insolvenţa mandantului/mandatarului.
Înalta Curte a mai arătat că, în cazul în care acţionarii societăţii nu au revocat administratorul
sau nu au numit alţi administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte socie-
tatea până la numirea altui administrator, având în vedere că legea trebuie interpretată în
sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi pe acţiuni
reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora. (Decizia nr. 920 din
25 martie 2015 pronunţată în recurs de Secţia a li-a civilă a Înaltei Cw1i de Casafie şi Justi-
ţie având ca obiect constatare nulitate act).

r Renunţarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părţi decât
de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţa de judecată şi în prezenţa ei.
NB
Reprezentarea persoanelor fizice ln procesul civil 81

2. Reprezentarea prin avocat

:> Regula:
:> atât în faţa primei instanţe, cât şi a instanţelor de apel, recurs, precum şi în cazul contestaţiei
în anulare şi al re'vizuirii, reprezentarea prin avocat este facultativă.

r A se vedea Decizia nr. 485/2015 din 20 iulie 2015 şi Decizia nr. 462/2014 din 24 octombrie
2014, potrivit cărora menţiunile care decurg din obligativitatea frnmulării şi susţinerii cere-
NB
rii de,. recurs prin avocat sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criti-
cate contravin art. 21 din Constituţie, deoarece instituirea obligativităţii reprezentării con-
ventionale în recurs este excesivă faţă de· scopul legitim urmărit, conducând la impo-
sibilitatea exercitării căii de atac a recursului prevăzut de lege.

:> împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier
juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei [art. 85
alin. (3) CPC]; prin urmare, în cazu! mandatarului care are calitatea de avocat, dovada mandatului
nu trebuie să îmbrace forma înscrisului autentic, precum în cazul mandatului dat unui neavocat, ci
doar forma cerută de legea de organizare a profesiei;

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
r materie civilă, a decis în şedinţa publicădin4 aprilie 2016 că, în interpretareaşiaplicarea dispo-
NB
ziţiilor art 84 alin. (1) din Codulde Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată şi repre-
zentarea convenponală a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin
mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

:> avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără
mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin
neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva
hotărârii pronunţate, ipoteze în care toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de
partea însăşi. Însă, susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri
[art. 87 alin. (2) CPC]. Din interpretarea acestui text rezultă concluzia că, în situaţia în care a
existat un mandat al avocatului la instanţa anterioară, titularul dreptului poate ratifica calea de
atac făcută de acesta, însă, în acelaşi timp, nu este posibilă ratificarea actelor de procedură în
lipsa unui mandat valid al avocatului care figurează drept reprezentant.

3. Lipsa dovezii calităţii de reprezentant


:> atunci când instanţa constată, din oficiu sau la sesizarea uneia dintre părţi, că la dosar nu se găseşte
dovada calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat o cerere în numele părţii, mijlocul pro-
cesual de invocare a acestei neregularităţi îl constituie excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezen-
tant.
82 Reprezentarea persoanelor fizice în procesul civil

:> Caracterele excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant:


:> excepţie de procedură;
:> excepţie absolută (poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă);
:> cu toate acestea, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în faţa primei instanţe nu
poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac;
:> excepţia poate fi invocată în faţa primei instanţe oricând până la momentul închiderii
dezbaterilor asupra fondului cauzei;
:> lipsa dovezii calităţii de reprezentant în faţa instanţei de apel sau de recurs sau în celelalte
căi de atac extraordinare poate fi invocată numai până la momentul închiderii dezbate-
rilor în acea etapă a procesului;
:> excepţie mixtă {care începe printr-un efect dilatoriu - instanţa acordă un termen pentru a
se face dovada calităţii de reprezentant - şi tinde la un efect peremptoriu - anularea cererii,
în cazul în care la termenul acordat nu se face dovada calităţii).

Dovada calităţii de reprezentant presupune existenta unei împuterniciri date în conditiile


++
NB
legii (avocatului, consilierului juridic) sau aprocurii autentice date mandatarului conven-
ţional al persoanei fizice. Lipsa acestor acte atrage incidenta excepfiei lipsei dovezii calită­
fitde reprezentant. Această situatie nu trebuie însă confundată cu o posibilă excepţie a
lipsetputerii de a reprezenta (lipsii a abilitării de a reprezentaJîn privinţa persoane-
lor juridice, care constituie tot un mijloc de apărare procesual şi care atrage tot sanc-
ţiuneanulităţii absolute.(virtuale} a cererii formulate de o astfel de persoană sau de avo-
catul sau consilierul juridic al persoanei care nu are puterea de a reprezenta. În acest ultim
caz nu este posibilă nici ratificarea cererii de către titularul dreptului, prin semnarea
şi însuşirea actului procedural,< deoarece ar echivala cu eludarea normelor de ordine
publică• care• interzic reprezentarea persoanelor juridice în alte condiţii decât. cele prevă­
zute expres de lege. Aceasta este solutia în cazulîn care: persoana fizică apare ca fiind
reprezentată de un avocat· care nu mai are dreptul de exercitare. a profesiei;· acest drept
este suspendat; se dovedeşte că, în realitate, acesta nu a avut şi nu are calitatea de avocat.
:> Soluţii:

:> Asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant instanţa se pronunţă, după caz, prin:
:> încheiere interlocutorie (dacă o respinge sau, deşi o admite, rămâne în continuare sesi-
zată cu soluţionarea cauzei);

:> sentinţă ori decizie {dacă o admite şi se dezînvesteşte de judecarea pricinii, pronunţând o
soluţie de anulare a cererii/căii de atac}.

III. Reprezentarea judiciară

:> intervine în două situaţii:


:> atunci când legea prevede în mod expres obligaţia instanţei de a numi un curator special;
Reprezentarea persoanelor fiZ:ce în procesul civil 83

Exemple:
- dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de· exerci{iu a drepturilor civile nu are reprezentant
legal;
- in caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat.

~ atunci când circumstanţele cauzei o impun pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil;
--,
Exemple:
- pentru acele~ persoane aflate într-o situa{ie specială din cauza bătrâne{ii, a bolii sau a unei infirmi-
tă{i fizice care, deşi capabile, nu pot să-şi apere singure interesele În mod corespunzător;
- partea a dispărut, fără a exista informa{ii despre ea, şi nu a lăsat un mandatar.

~ în ambele ipoteze judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în
condiţiile art. 58 alin. (3) CPC, arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării;

~ numirea curatorilor speciali se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume
desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească [art. 58 alin. (3) CPC];

~ curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal;
~ prin aceeaşi încheiere de numire a curatorului special, instanţa dispune şi care este remuneraţia
provizorie a curatorului şi modalitatea de plată [art. 58 alin. (4) CPC].
,
COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢELOR
FIŞA
JUDECĂTOREŞTI. DETERMINAREA
NR.11 COMPETENŢEI MATERIALE DUPĂ VALOAREA
OBIECTULUI CERERII

Noţiune

- presupune o de/imitare între instanţe de grad diferit (pe verticală);


·- este reglementată de norme de ordine publică, ceea ce înseamnă că are
caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste
norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.

I. Competenţa materială a judecătoriei (art. 94 CPC)

A. Judecătoria este instanţa competentă să soluţioneze in primă instanţă:

1. cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, cu excepţia celor date
expres prin lege în competenţa altor instanţe [art. 94 pct. 1 lit. a) CPC];

Exemple:
a) cererile referitoare la procedurile prevăzute de Cod civil privind ocrotirea persoanei fizice (art. 107
CC), respectiv:
- numirea tutorelui, în lipsa unui tutore desemnat (art. 118 CC);
- înlocuirea tutorelui (art. 121 CC);
- măsuri legate de exercitarea tutelei (art. 133-155 CC);
· - toate procedurile legate de ocrotirea interzisului judecătoresc (art. 164-177 CC);
; - toate procedurile de instituire a curatelei (art. 178-186 CC) etc.
: b) cereri având ca obiect măsuri şi litigii legate de familie. intrând in această categorie următoarele
: categmii de cereri:
!- acţiunea in constatarea nulităfii absolute sau În anularea câsătoriei (art. 293-306 CC);
i - divorţul şilitigii privitoare la efectele divorfului asupra raporturilor patrimoniale dintre sofi (art. 385-
• 395 CC şi art. 915 şi urm. CPC};
: - acf iunile privind filiafia (art. 421-450 CC);
- adopţia (Capitolul lJJ, Titlul llI al Cărţii a li-a CC);
- litigiile în legătură cu exercitarea autorităţii părinteşti;
- litigiile in legătură cu obligafia de intref inere etc.
86 Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

2. cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii [art. 94 pct. 1 !it. b}
CPC);

KYemple:
- stabilirea ori contestarea stării civile a unei persoane [art . .9.9 alin. (3) şi (4) CC};
- anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă;
- refuzul efectuării unei Înregistrări de stare civilă;
- inregistrarea tardivă a naşterii etc.

3. cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate
în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabi-
lite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz [art. 94
pct. 1 lit. c) CPC);

: Exemple:
~ - cererile având ca obiect anularea hotărârii asociatiei de proprietari;
: - cererile având ca obiect pretentii ai unora dintre membrii asociatiei împotriva celorlalţi, in această
: calitate, referitoare la organizarea şi funcfionarea asociatiei de proprietari;
: - cererile formulate de asociatia de proprietari Împotriva proprietarilor din imobil, pentru executarea
: drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din această calitate (spre exemplu, plata cotei de Întreţinere).

r În această materie, indiferent de valoarea dreptului de creanţă pretins, competenta va


NB apartine judecătoriei, chiar dacă valoarea obiectului cererii depăşeşte suma de 200.000 lei.

4. cererile de evacuare [art. 94 pct. 1 lit. d) CPC);


:> competenţa de soluţionare aparţine judecătoriei şi atunci când cererea este formulată pe calea
procedurii speciale privind evacuarea din imobilele folosite fără drept, reglementată de art. 1034
şiurm. CPC;
:> chiar dacă cererea de evacuare este formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, competenţa va
aparţine tot judecătoriei.

5. cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul


de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de
lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească [art. 94 pct. 1 lit. e) CPC);

Exemple:
- litigiile referitoare la folosirea apelor, picătura streşinii, distanta şi lucrările intermediare cerute pen-
tru anumite construcţii, lucrâri şi plantatii, vederea asupra proprietăţii vecinului, dreptul de trecere,
alte limite legale ale dreptului de proprietate privată (art. 602-625 CC);
- acţiunea În rezoluţiunea contractului care cantine o clauzei de inalienabilitate ori actiunea În anula-
rea actului de Înstrăinare subsecvent, încheiat cu nerespectarea clauzei de inalienabilitate a bunu-
rilor etc.
Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti 87

6. cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire [art. 94 pct. 1 lit. f) CPC];
:> cererile în grăniţuiresunt acele cereri prin care se valorifică obligaţia de grăniţuire consacrată de
dispoziţiile art. 560 CC;
:> cererile referitoare 'la strămutarea de hotare sunt acelea al căror obiect constă în respectarea
unei linii de hotar anterior stabili.te.

7. cererile posesorii [art. 94 pct. 1 lit. g) CPC];


:> sunt acele cereri prin care se apără posesia ca stare de fapt şi care sunt reglementate de dispo-
ziţiile art. 1003-1005 CPC.

8. cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face, neevaluabile în bani, indiferent de izvorul
lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe
[art. 94 pct. 1 lit. h) CPC];
:> intră în competenţa de soluţionare în primă instanţă a judecătoriei cererile având ca obiect obli-
gaţiile de a face sau de a nu face, neevaluabile în bani, indiferent dacă rezultă din îndeplinirea
unei obligaţii contractuale sau extracontractuale;
:> dacă obligaţia de a face sau de a nu face este evaluabilă în bani, atunci devin incidente regulile refe-
ritoare la plafonul valoric, ceea ce înseamnă că cererile a căror valoare este până în 200.000 lei in-
clusiv vor fi soluţionate în primă instanţă de judecătorie, în timp ce acelea care depăşesc acest
plafon revin în competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalului.

9. cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane [art. 94 pct. 1 lit. i} CPC];
:> cererea de declarare a morţii unei persoane se introduce la judecătoria competentă în a cărei cir-
cumscripţie acea persoană a avut ultimul domiciliu cunoscut [conform dispoziţiilor art. 944 coro-
borate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. i) CPC]; aceeaşi instanţă va fi competentă şi în cazul cererii de
rectificare a datei morţii înscrise într-o hotărâre declarativă de moarte, inclusiv în cererea de
constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte.

10. cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare [art. 94 pct. 1 lit. j) CPC];
:> cererile de împărţeală judiciară, indiferent de forma acestora (partaj între soţi, partaj succesoral),
se soluţionează în primă instanţă de judecătorie, chiar dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma
de 200.000 lei.

++
NB
Competenţa aparţine judecătoriei
solicită,
chiar şi atunci când se formulează o cerere prin care se
pe de o parte, reductiunea liberalităţilor excesive, iar pe de altă parte, partajarea
bunurilor, chiar dacă valoarea liberalităţilor ar depăşi cuantumul de 200.000 lei, întrucât
cererea de partaj nu poate fi calificată ca fiind o cerere accesorie în raport de cererea de
reducţiune, partajul constituind finalitatea oricărei cereri fn materie succesorală.
88 Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

11. orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de cali-
tatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti [art. 94 pct. 1 lit. k) CPC].
:> formează această categorie cererile evaluabile în bani, cu excepţia celor enumerate la art. 94
pct. 1 lit. a)-g) şi lit. j) CPC, care se soluţionează de către judecătorie indiferent de valoarea
obiectului cererii.

r
NB
Potrivit Deciziei nr. 24/2015 (M. Of. nr. 76 din 2 februarie 2016), I.C.C.J. a admis recursul in inte-
resul legii, stabilind că:

„Litigiile în care sunt implicate Autoritatea Naţională pentru Protectia Consumatrnilor/alte orga-
ne ale administraţiei publice şi băncile comerciale/profesioniştii, atunci când instanţa de jude-
cată este sesizată de Autrnitatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor/alte organe ale
administraţiei publice, se soluţionează de secţiile civile/completele specializate în mate1ie civilă
(litigii cu profesionişti) din cadrul tribunalului". Rezultă că aceste litigii sunt judecate de tribu-
nal, nu de judecătorie în cazul în care instanţa de judecată este sesizată de Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor/alte organe ale administraţiei publice".

B. Judecătoria judecă şi:

1. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţio­


nală şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege (art. 94 pct. 2 CPC);

:> „căile de atac" împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţio­
nală şi ale altor organe cu astfel de activitate se soluţionează în primă instanţă de către judecă­
torie, purtând denumiri diferite, prevăzute în cuprinsul legii speciale care le reglementează.

De exemplu:
- calea de atac Împotriva procesului-verbal de constatare a contrauen{iei şi de aplicare a sanc{iunii În
baza O.G. nr. 2/2001 se numeşte plângere;
- calea de atac împotriva încheierii privind Înscrierea in cartea funciară, potrivit Legii nr. 711996 a
; cadastrului şi a publicită{ii imobiliare, se numeşte plângere;
: - calea de atac impotriua admiterii sau respingerii candidaturilor pentru alegerile locale, conform
; Legii nr. I 15i2015, se numeşte contestaţie etc.

2. Orice alte cereri date prin lege în competenţa judecătoriei (art. 94 pct. 3 CPC).
:> prin norme cu caracter special se stabileşte o competenţă exclusivă a judecătoriei de a soluţiona
anumite categorii de litigii.

Spre exemplu:
- cererile de îndreptare, completare, lămurire a hotărârii indreptate împotriva hotărârilor pronun{ate •
de judecătorie (art. 442-444 CPC); ·
_-:_ ~0!1lf>S_ta_{i<J_ Jr_1 ~~Tl!1~a_rf'_ Şi revizuirea ex_ercitate irrl[J_Otriv_a _11'.lei _ho_t_ărâr! pro!!u_n{ate_ c{e }!1r}e_căt?_rie_:
Competenţa materială a instanţeior judecătoreşti 89

- cererea de asfgurare a probelor pe cale principalâ (art. 360 CPC);


- contesta(ia la e~'(ecutare privind în(elesul, aplicarea şi întinderea dispozitivului (contestaţia fa titlu),
dacă titlul executoriu îl reprezintă propria hotărâre (art. 714 alin. (3) CPC/:
- cererile cu valoare redusă (art. 1026-1033 CPC) etc.

li. Competenţa materială a tribunalului

1. Reguli generale:

:> tribunalele judecă în primă instanţă, ca instanţe de apel, ca instanţe de recurs, precum şi contes-
taţiile în anulare sau revizuirile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de către tribunal;

:; tribunalul judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor
instanţe (art. 95 pct. 1 CPC), ceea ce înseamnă că tribunalul este instanţă de drept comun în
ceea ce priveşte judecata în primă instanţă, în sensul că, ori de câte ori nu se prevede compe-
tenţa unei alte instanţe de a rezolva în primă instanţă o anumită cerere, aceasta va fi soluţionată
de tribunal în primă instanţă.

2. Tribunalul soluţionează în primă instanţă:

:> cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea părţilor, profe-
sionişti sau neprofesionişti, cu excepţia celor date în competenţa judecătoriilor;

:> cererile neevaluabile în bani, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, în
afară de cele date în competenţa altor instanţe;

r Tribunalul va avea
obligaţii
competenţa de a judeca cereri referitoare la obligaţii de a face sau
de a nu face neevaluabile în bani, doar în cazurile în care prin lege specială
NB
se prevede expres acest lucru; altfel, în lipsa unei prevederi exprese, competenţa
revine judecătoriei, potrivit art. 94 pct. I lit. h).

:> cererile în materia drepturilor de proprietate intelectuală, dacă prin legea specială nu se sta-
bileşte altfel etc.

3. Tribunalul soluţionează în căile de atac:

~ apelurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, în cazuriie În care


acestea sunt susceptibile de calea de atac a apelului;

r De regulă, hotărârile pronunţate de judecătorie în primă instantă sunt supuse numai apelului
la tribunal. Deciziile pronunţate de tribunale în apel vor fi, în principiu, definitive, ceea ce
NB
înseamnă că împotriva acestora nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului, iar
dacă această cale s-ar exercita totuşi, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
90 Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

:> recursuri în cazurile anume prevăzute de lege, sens în care menţionăm că tribunalul este instan-
ţă de recurs atunci când se atacă:
:> hotărârea prin care se constată renunţarea la judecată în faţa judecătoriei [art. 406 alin. (6)
CPC];
:> încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei în primă instanţă de către judecătorie
[art. 414 alin. (1) CPC];
:> hotărârea care constată perimarea cauzei în faţa judecătoriei [art. 421 alin. (2) CPC];
:> hotărârea pronunţată de judecătorie în baza recunoaşterii pretenţiilor [art. 437 alin. (1) CPC];
:> hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi pronunţată de judecătorie, care
poate fi atacată cu recurs doar pentru motive procedurale la instanţa ierarhic superioară
(art. 440 CPC).

III. Competenţa materială a curţii de apel


:> curţile de apel judecă în primă instanţă, ca instanţe de apel, ca instanţe de recurs şi orice alte
cereri date prin lege în competenţa lor exclusivă (art. 96 CPC).

1. Curtea de apel soluţionează în primă instanţă:

:> litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum
şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora
mai mari de 1.000.000 de lei, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel [art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004];
:> toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca
obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de
1
valoare [art. 10 alin. (1 ) din Legea nr. 554/2004).

2. Curtea de apel soluţionează ca instanţă de apel:

:> apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;

:> apelurile declarate împotriva încheierilor interlocutorii pronunţate de tribunal, în primă instanţă,
care se atacă pe cale separată (de exemplu, apelul împotriva încheierii prin care s-a respins
admiterea în principiu a unei cereri de intervenţie pronunţate de tribunal în primă instanţă).

3. Curtea de apel soluţionează ca instanţă de recurs:

:> recursurile împotriva hotărârilor date de tribunal, în primă instanţă şi care, potrivit legii, sunt fără
drept de apel;
:> în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti 91

Exemple:
- recursurile Împotriva hotărârilor de expedient sau a hotărârilor pmtia/e ori prin care s-a luat act de
renunf area fa drept sau fa judecată pronunfate de tribunal;
- recursurile impotrivff Încheierilor interlocutorii ale tribunalului care se atacă pe cale separată
. (încheierea de suspendare a cauzei, încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de
: interuenfie voluntară}.

4. Alte cerer:i date în competenţa curţii de apel:

~ cererile de îndreptare a greşelilor materiale, de lămurire sau de completare a propriilor hotărâri


şiîncheieri;
~ cererile de strămutare pentru bănuială legitimă, de la o judecătorie sau un tribunal din circum-
scripţia sa teritorială [art. 142 alin. (1) CPC];

~ căile extraordinare de atac de retractare (contestaţia în anulare şi revizuirea) îndreptate împo-


triva propriilor hotărâri;
~ conflictele de competenţă dintre două judecătorii din circumscripţia sa teritorială, care nu sunt în
raza aceluiaşi tribunal, precum şi dintre două tribunale din circumscripţia sa teritorială sau dintre
un tribunal din raza sa de activitate şi un alt organ cu activitate jurisdicţională sau un tribunal
arbitral (art. 135 CPC) etc.

IV. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Reguli generale

~ Înalta Curte este organizată în: Secţia I civilă, Secţia a li-a civilă, Secţia penală, Secţia de conten-
cios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, acestea din urmă având o competenţă proprie;
~ în cadrul Înaltei Curţi funcţionează Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii,
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (care soluţionează sesizarea în vederea pro-
nunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), precum şi patru
complete de 5 judecători (două de civil şi două de penal).

2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează:

:> recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile
prevăzute de lege (art. 97 pct. 1 CPC);

~ recursurile în interesul legii (art. 97 pct. 2 CPC);


~ cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de
drept (art. 97 pct. 3 CPC);
~ orice alte cereri date prin lege în competenţa sa (art. 97 pct. 4 CPC).
92 Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

------------------ --- -- -------- --- -------- -------- ---- -------- ---- --- --- -------------- - ----- --„

Exemple:
- conflictele de competenfă Între două cw1i de apel, precum şi cele între două tribunale sau un tribunal .
şio judecătorie, ori două judecătorii, care nu se află În circumscripfia aceleiaşi cur{i de apel; conflictele
de competen{ă între o curte de apel şi o judecătorie sau un ttibunal, precum şi conflictele de compe- ·
ten{ă intre o curte de apel şi un alt organ cu activitate jurisdic{ională, fără a se putea crea conflict de ·
competen{ă cu Înalta Curte de Casa{ie şi Justi{ie;
- cererile de strămutare conform art. 142 CPC;
- cererile referitoare la îndreptarea erorilor materiale, lămurirea sau completarea propriilor hotărâri
şi încheieri;
- cererile de delegare a instan{ei (art. 147 CPC).

V. Determinarea competenţei materiale după valoarea obiectului cererii

1. Reguli generale

:> reclamantul este cel care stabileşte valoarea obiectului pretenţiei sale [art. 194 lit. c) şi art. 196
alin. (1) CPC];
:> valoarea obiectului cererii poate fi contestată, caz în care valoarea va fi stabilită după înscrisurile
prezentate şi explicaţiile oferite de părţi [art. 98 alin. (3) CPC];
:> în situaţia în care reclamantul formulează un capăt de cerere principal şi mai multe capete de
cerere accesorii (cum ar fi dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea),
valoarea capătului principal este cea care determină instanţa competentă a soluţiona cauza;
:> valoarea obiectului cererii principale este aceea care determină instanţa competentă, chiar şi
atunci când vine vorba de formularea unor cereri incidentale, cum ar fi: cererea reconvenţională,
cererea de intervenţie voluntară, cererea de chemare în garanţie etc.

2. Cazul mai multor capete principale de cerere


:> Reguli:
:> dacă reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe
fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu
natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de
competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod
corespunzător competenţa [art. 99 alin. (1) CPC];

În cazul în care sunt formulate şi capete accesorii pe lângă cererile principale, acestea
r urmează capătul de cerere principal de care sunt legate, declinându-se, dacă este cazul,
NB împreună cu acesta. Valoarea capătului principal este cea care determină competenfa,
fără ca cererile accesorii să influenţeze stabilirea acesteia [art. 98 alin. ( 1) CPC coroborat
cu art. 99 alin. (1) CPC].
Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti 93

:> în cazul'în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având
aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii
printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se deter-
mină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad
mai înalt [art. 99 a!in. (2) CPC].

r
NB
Această ipoteză
de chema.re în
are în vedere pretenţiile conexe, care nu au fost însă formulate prin cereri
judecată diferite şi ulterior reunite (în condîtiile art. 139 CPC), ci au fost
deduse judecă/ii printr-o singură cerere de chemare În judecată.

3. Cererea formulată de mai mulţi reclamanţi

:> Reguli:
:> dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii
proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legă­
tură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se
face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte
[art. 100 alin. (1) CPC];
:> determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori
obiectului fiecărei pretenţii în parte şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formulează,
prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând
raporturi juridice distincte şi fără legătură între ele [art. 100 alin. (2) CPC].

4. Valoarea cererii în cazuri speciale

:> Reguli
:> în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea
competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de
aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii [art. 101 alin. (1) CPC];
:> valoarea obiectului cererii sau, după caz, aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii va fi
avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau
rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară,
precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept [art. 101
alin. {2) CPC];

În cazul cererilor în constatarea nulităţii absolute, în anularea sau rezoluţiunea actului


r juridic, valoarea obiectului actului juridic se stabileşte prin raportare la valoarea prestafiei
NB
executate ori a presta/iei ce trebuia executată de reclamant în temeiul respectivului act
juridic.
94 Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

:> în cererile de aceeaşi natură, privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, prec.um şi în
acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se
socoteşte după chiria sau arenda anuală [art. 101 alin. (3) CPC].

În măsura în care contractul a fost încheiat pe o durată mai mică de un an, va fi avută
r în vedere chiria datorată pentru durata convenită de părfi, iar nu chiria anuală, dispozitiile
NB art 101 alin. (3) CPC nefiind aplicabile pentru această ipoteză.

5. Cazul cererii de plată parţială

:> Reguli:
:> dacă prin cerere se solicită plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte după
partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă (art. 102 CPC).

; Spre exemplu, dacă reclamantul solicită instan{ei restituirea sumei de 180.000 lei din Împrumutul de
230.000 acordat pârâtului, această ultimă valoare fiind exigibilă la data sesizării instantei, prin rapor-
tare la prevederile art. 102 CPC, competenţa va aparţine tribunalului, iar nu judecătoriei, intrucât,
valoarea la care se raportează stabilirea competen{ei este cea exigibilă de 230.000 lei, chiar dacă
reclamantul solicită obligarea pârâtului la restituirea sumei de 180.000 lei.

:> obiectul cererilor la care se referă art. 102 CPC îl reprezintă plata unei sume de bani, indife-
rent de cauza raportului juridic, de natură contractuală sau delictuală;
:> aplicarea art. 102 CPC presupune ca reclamantul să fi solicitat de la bun început plata
parţială a creanţei, nefiind vizate situaţiile în care pârâtul a achitat pe parcursul judecăţii o
parte din suma solicitată iniţial de către reclamant, iar după acest moment, pe parcursul
judecării cauzei, reclamantul şi-a restrâns pretenţiile iniţiale.

6. Cererea privind prestaţii succesive

:> în cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului este
nedeterminată, valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale datorate (art. 103 CPC).

7. Cererileîn materie imobiliară

:> Reguli:
:> în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil,
valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei
fiscale [art. 104 alin. (1) CPC];
:> în cazul în care nu este stabilită valoarea impozabilă, se aplică regula generală, adică valoarea
va fi cea indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar în caz de contestaţie,
cea determinată potrivit înscrisurilor depuse şi explicaţiilor părţilor [art. 104 alin. (2) CPCJ.
Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti 95

8. Cererile în materie de moştenire

:> Reguli:
:> în materie de moştenire, competenţa după valoare se determină fără scăderea sarcinilor sau
datoriilo"" moştenirii (art. 105 CPC);
:> ipoteza art. 105 CPC are în vedere orice cereri în materie de moştenire, indiferent de obiect.

Exemple:
- cererea in anularea unui testament;
- cererea pentru constatarea validită{ii unui testament;
- cererea În anularea certificatului de moştenitor;
- cererea pentru reduc{iunea liberalită{ilor excesive, cererea pentru raportul donafiilor etc.

r
NB
Cererea de sistare a indiviziunii succesorale nu intră sub incidenta art. l 05 CPC, deoarece
nu este supusă criteriului valoric, fiind de competenta judecătoriei, indiferent de valoare
[art. 94 pct. l lit. j) CPC].

9. Momentul stabilirii valorii obiectului litigiului

:> momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizării instanţei,
deci al introducerii cererii de chemare în judecată (art. 106 CPC);
:> dacă printr-un raport de expertiză a fost stabilită o altă valoare a obiectului decât aceea din cere-
rea de chemare în judecată, iar reclamantul cere noua valoare, acest lucru nu este de natură să
justifice declinarea de competenţă a instanţei.
FIŞA
COMPETENŢA TE.RITORIALĂ A
NR.12 INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI
Sediul materiei: art. 107-121 CPC

Noţiune - presupune delimitarea competenţei unei instanţe


între instanţe
de acelaşi grad~ competenţa teritorială răspunde la întrebarea „care din-
tre instanţele de acelaşi grad este competentă să soluţioneze pricina?"

I. Clasificarea competenţei teritoriale


1. competenţa teritorială de drept comun - când cererea se introduce la instanţa de drept comun
din punct de vedere teritorial, dar părţile pot conveni să se judece la o altă instanţă;
2. competenţa teritorială alternativă (facultativă) - când reclamantul are alegerea între două sau
mai multe instanţe deopotrivă competente;
3. competenţa teritorială exclusivă (excepţională sau absolută) - când cererea trebuie introdusă la
o anumită instanţă, fără a exista pentru părţi posibilitatea de a stabili o altă instanţă.

r
NB
Normele care reglementează competenta teritorială sunt, în principiu, de ordine privată,
dacă este vorba despre procese privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de
art. 117-121 CPC, dar, au caracterul unor norme de ordine publică în materie de per-
soane, precum şi în cazurile prevăzute de art. 117-121 CPC.

1. Competenţa teritorială de drept comun

:l Regula generală:
~ cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază
sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel [art. 107 alin. (1) CPC];
:l pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul pe care pârâtul îl avea în
momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar schimbarea ulterioară a domiciliului
nu influenţează competenţa [art. 107 alin. (2) CPC];
:l dacă domiciliul pârâtului este necunoscut, instanţa competentă din punct de vedere teritorial
este aceea ln a cărei circumscripţie se află reşedinţa din ţară a pârâtului, iar dacă nici reşedinţa
pârâtului nu este cunoscută, cererea se introduce la instanţa domiciliului, sediului, reşedinţei ori
reprezentanţei, după caz, a reclamantului (art. 108 CPC);
:l în privinţa persoanelor juridice, cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice
de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără perso-
98 Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

nalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte
încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta (art. 109 CPC);
~ în situaţia în care persoana juridică nu are un sediu cunoscut, cererea se introduce la instanţa în
a cărei circumscripţie se află reprezentanţa acesteia, iar dacă nu are nici reprezentanţa cunos-
cută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori
reprezentanţa, după caz;

~ cererea de chemare în judecată împotriva unei asociaţii, societăţi sau altei entităţi fără persona-
litate juridică, constituită potrivit legii, se poate introduce la instanţa competentă pentru persoa-
na căreia, potrivit înţelegerii dintre membri, i s-a încredinţat conducerea sau administrarea aces-
teia, iar în cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanţa com-
petentă pentru oricare dintre membrii entităţii respective (art. 110 CPC).

2. Competenţa teritorială alternativă

~ permite reclamantului să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtului şi una sau mai multe
instanţe prevăzute de lege, care sunt deopotrivă competente în soluţionarea pricinii;

~ odată ce alegerea a fost făcută de către reclamant prin introducerea cererii de chemare în jude-
catăla o anumită instanţă, instanţa respectivă nu-şi mai poate declina competenţa şi nici recla-
mantul nu mai are posibilitatea de a invoca necompetenţa relativă a acelei instanţe.

a) sunt cazuri de competenţă teritorială alternativă:

~ cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a
altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul
reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului (art. 111 CPC);
~ cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă
pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se
introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali;

r O situaţie specială
anumită persoană
este în cazul „pârâtului fictiv", când reclamantul cheamă în judecată o
care nu are legătură cu raportul dedus judecăţii doar în scopul sesi-
NB zării unei anumite instanţe (în acest caz, fie pârâtul nu există, ipoteză în care este incidentă
excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, fie pârâtul există, însă este străin de raportul dedus
judecăţii, fată de acesta acţiunea respingându-se ca fiind promovată împotriva unei per-
soane fără calitate procesuală pasivă). În această ipoteză, oricare dintre pârâti poate invo-
ca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei
instanţe [a1i. 112 alin. (2) CPC), însă instanţa nu va putea soluţiona excepţia de necom-
petenţă decât după soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, ipoteză care
constituie o derogare de la regula înscrisă în cuprinsul art. 248 alin. (1) CPC, potrivit căreia
instanţa va soluţiona mai întâi excepţiile de procedură şi ulterior pe cele de fond.
Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti 99

b} alte cazuri de competenţă teritorială alternativă sunt prevăzute de legiuitor În cuprinsul art. 113-115
CPC, reclamantul având posibilitatea de alegere a· competenţei atât În favoarea instanţei de la domi-
ciliul/sediu/ pârâtului, cât şi a altor instanţe, În următoarele materii, astfel:
:> în privinţa cererilor referitoare la stabilirea filiaţiei, legiuitoru! prevede în prezent posibilitatea
sesizării şi a instanţei de la domiciliul reclamantului [art. 113 alin. (1) pct. 1 CPC];

Exemple:
- cererea privind stabilirea filia{iei fa{ă de mamă ori fa{ă de tată;
- cererea privind contestarea filia{iei etc.

:> în privinţa cererilor referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv a celor privind alocaţiile de
stat pentru copii 1 legiuitorul indică 1 în ce priveşte obligaţia de întreţinere 1 instanţa de la domi-
ciliul creditorului reclamant [art. 113 alin. (1) pct. 2 CPC];

Exemple:
- stabilirea obliga{iei de între{inere sau a presta{iei compensatorii între foştii so{i;
- acordarea pensiei de intre{inere ori majorarea acesteia.

r Nu intră sub incidenta acestui articol cererile prin care debitorul obliga{iei de intre{inere pre-
NB tinde reducerea sau sistarea pensiei de ÎntreVnere.

:> în privinţa cererilor referitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui con-
tract1 este reglementată şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea 1 fie chiar în
parte 1a obligaţiei [art. 113 alin. (1) pct. 3 CPC];
:> în privinţa cererilor care izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului, acestea pot fi adre-
sate şi instanţei locului unde se află imobilul [art. 113 alin. (1) pct. 4 CPCJ;
:> în privinţa cererilor în prestaţie tabulară, în justificare tabulară sau în rectificare tabulară,
poate fi sesizată şi instanţa locului unde se află imobilul [art. 113 alin. (1) pct. 5 CPC];
:> în privinţa cererilor care izvorăsc dintr-un contract de transport, alături de instanţa de la domi-
ciliul sau sediul pârâtului mai sunt competente şi instanţa locului de plecare sau instanţa locului
de sosire [art. 113 alin. (1) pct. 6 CPC];
:> în privinţa cererilor vizând alte obligaţii născute din raporturi juridice privind profesioniştii, pre-
cum cele izvorâte din cambii, cecuri, bilete la ordin ori alte titluri de valoare, şi instanţa locului
plăţii [art. 113 alin. (1) pct. 7 CPC];

:> în privinţa cererilor care interesează raporturile juridice obligaţionale născute între un con-
sumator şi un profesionist, şi instanţa domiciliului consumatorului [art. 113 alin. (1) pct. 8 CPC];
:> ambele ipoteze de la art. 113 alin. (1) pct. 8 CPC au în vedere cererile cu obiectul arătat (exe-
cutarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea uni-
laterală a contractului încheiat cu un profesionist, respectiv repararea pagubelor produse
100 Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

consumatorilor), în care consumatorul are calitatea de reclamant, cereri care pot fi formulate
şila instanţa domiciliului acestuia ~ pentru situaţiile în care consumatorul este cel chemat în
judecată, suntem în prezenţa unui caz de competenţă teritorială exclusivă, reglementat de
art. 121 CPC.
:> în privinţa cererilor referitoare la obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită, acestea pot fi adresate
şi instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită, precum şi celei în raza căreia s-a
produs prejudiciul [art. 113 alin. (1) pct. 9 CPC];

r
NB
Dacă fapta ilicită a fost săvârşită sau prejudiciul s-a produs în circumscripţiile teritoriale
ale mai multor instanţe, toate aceste instanţe, împreună cu cea de la domiciliul sau, după
caz, sediul pârâtului, sunt deopotrivă competente.

r Pentru oricare dintre ipotezele de competenţă teritorială alternativă prevăzute de legiuitor


în cuprinsul art. 113 alin. (2), dacă pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului
NB său, o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială sau altele ase-
menea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa în circumscripţia
căreia se află locul activităţii respective, însă numai pentru obligaţiile patrimoniale născute
sau care urmează să se execute în acel loc [art. 113 alin. (2) CPC].

:> cererile privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte
juridice, când acestea privesc un imobil, pot fi formulate atât la instanţa de tutelă şi de familie de
la domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite, cât şi la instanţa în a cărei circumscripţie terito-
rială este situat imobilul [art. 114 alin. (2) CPC];

:> pentru formularea unei cereri privitoare la despăgubiri în materie de asigurare, reclamantul are
la dispoziţie, în principiu, nu mai puţin de patru instanţe deopotrivă competente, iar în ipoteza
când reclamant este un terţ prejudiciat, chiar cinci, astfel încât sunt în aceeaşi măsură compe-
tente în această materie instanţele în circumscripţia cărora se află (art. 115 CPC):
:> domiciliul sau sediul asiguratului;
:> bunurile asigurate;
:> locul unde s-a produs riscul asigurat;
:> şi, desigur, instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului;

:> în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiu­
ne directă şi la instanţa domiciliului sau, după caz, a sediului său [art. 115 alin. (3) CPC].

r
NB
Sub sancţiunea considerării clauzei ca nescrise, o convenţie între părţi asupra despăgu­
birilor nu poate fi făcută mai înainte de naşterea dreptului Ia despăgubire, respectiv
înainte de producerea riscului asigurat.
Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti 101

3. Competenţa teritorială exclusivă

:> Tn cazurile expres prevăzute de lege, legiuitorul stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei
anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie solu-
ţionat de o ai~ă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de lege are o competenţă
teritorială exclusivă (absolută), reglementată de norme de ordine publică.

:> Competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, în următoarele situaţii:

3.1. cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei cir-
cumscripţie este situat imobilul (art. 117 CPC};

:> dacă imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa
domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii,
iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.

Exemple:
- cererile În revendicarea imobilului;
- cererile confesorii sau negatorii;
- cererea În grănifuire;
- cererea În constatarea existen{ei ori a inexistentei unui drept real;
- cererile in materie de ipotecă, gaj, drept de preferinţă, drept de retenţie;
- cererile posesorii cu privire un imobil etc.

Cererile privitoare la drepturi de creanţă in legătură cu un imobil pot fi formulate la instan-


r+ ta domiciliului sau sediului pârâtului ori, după caz, la una dintre instanţele de la art. 108-1 13
NB
CPC, legiuitorul stabilind o competenţă teritorială alternativă.

Exemple (de cereri de crean{ă/personale in legătură cu un imobil):


cererea al cărei obiect ii formează rezo/u{iunea unui antecontract privitor la un bun imobil şi resti-
: tuirea contravalorii achitate;
[ _-_ ~ere~e_<:_ ?_e__ ?!Y_~i§f_l!'.'!_ ?_ 1!_9'.<?_f!~'?r_ la _e_[~~era_~e_?_ ~?_?_l!u!'!f_ ~o_n_1'!_'! _c/~·'!f'.='!TI _inwb_i!~ ________ _

3.2. în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a
instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului [art. 118 alin. {1} CPC];

:> cererile privitoare ia validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

: Exemple:
: - cererile pentru anularea unui testament;
, - cererea pentru constatarea ualidităfii unui testament;
102 Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

- cererile pentru executarea dispozifiilor unui testament atunci când validitatea acestuia nu este con-
testată.

~ cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe


care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

Exemple:
- cererea în anularea certificatului de moştenitor;
- cererea pentru reducfiunea liberalităfilor excesive;
- cererea pentru raportul donafiilor de către moştenitorii obligafi la raport;
- cererile referitoare la conservarea sau administrarea bunurilor în timpul stării de indiviziune;
- cererea de ieşire din indiviziune succesorală;
- orice alte cereri prin care moştenitorii işi valorifică pretenfii unii Împotriva altora, Însă numai dacă
aceste pretenfii sunt în legătură cu moştenirea ori cu sarcinile acesteia.

~ cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau îm-
potriva executorului testamentar.

Exemple:
- cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular;
- cereri prin care creditorii personali ai defunctului valorifică drepturi din contracte încheiate cu
acesta;
- cererile pentru cheltuielile privind inm01mântarea defunctului, conservarea şi administrarea bunu-
rilor succesorale etc.

r Noţiunea de „ultimul domiciliu al defunctului" corespunde ultimei locuinţe


de cuius, iar nu eventualului domiciliu care era înscris în actul de identitate al acestuia.
efective a lui
NB

r
NB
Articolul 118 CPC (instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului) este aplicabil
situafia in care, în masa succesorală, se regăsesc şi imobile situate in altă
şi in
circumscripfie
decât cea in care se află ultimul domiciliu al defunctului.

3.3. cererile în materie de societate, până la sfârşitul Iichidării sau, după caz, până la radierea
societăţii, sunt de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea Îşi are
sediul principal (art. 119 CPC);

~ textul este aplicabil oricărei forme de societate, atât societăţilor prevăzute de actualul Cod civil, cu
sau fără personalitate juridică, cât şi societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990,
astfel cum a fost republicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.
~ până la lichidarea în fapt a societăţii = până în momentul împărţirii întregului activ al societăţii;
Competenţa teritorială a inst2nţelor judecătoreşti 103

:> cererile avute în vedere sunt cele care se referă la existenţa societăţii sau la ansamblul operaţiu­
nilor sale, interesând raporturile între asociaţi ori între aceştia şi societate.

3.4. pentru cereri în materie de insolvenţă sau, după caz, de concordat preventiv, competenţa teri-
torialli exclusivă oparţine tribunalului În a cărui circumscripţie îşi are sediul debitoru/ (art. 120 CPC);

:> cererile formulate de către administratorul sau lichidatorul judiciar împotriva unor terţi pot intra
în sfera de aplicare a normei de competenţă exclusivă doar dacă îşi au cauza în insolvenţă sau
concordat preventiv;

În privinţa cererilor în această materie, nu operează prorogarea legală de competenţă,


r potrivit art. 123 CPC, în sensul că, instanfa sesizată cu cererea principală nu va solufiona şi
NB cererea fn materia insolvenfei sau a concordatului preventiv formulată pe calea unei cereri
accesorii, adifionale sau incidentale. În acest ultim caz, competenţa va aparpne tribunalu-
lui în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

3.5. pentru cererile formulate de un profesionist Împotriva unui consumator este competentă teri-
torial exclusiv instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul consumatorului (art. 121 CPC);

:> regula este aplicabilă tuturor cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator,
decurgând dintr-un raport juridic încheiat de primul, în exerciţiul activităţii sale profesionale, iar
de al doilea, într-un scop exterior activităţilor sale profesionale;
:> se permite alegerea de competenţă prin convenţia părţilor, convenţie care este valabilă doar dacă
a fost făcută după naşterea dreptului la despăgubire; în caz contrar, aceasta va fi considerată ca
nescrisă.

4. Competenţa facultativă - cazuri speciale

:> Dispoziţiile art. 127 CPC instituie alte cazuri de competenţă teritorială alternativă care au în vedere
ipoteza cererilor de chemare În judecată În care calitatea de parte o are un judecător, astfel:
:> dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi
desfăşoară activitatea, acesta (judecătorul), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de
acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în
a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea [art. 127 alin. (1) CPCJ, dis-
poziţie aplicabilă şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor [art. 127 alin. (3) CPCJ.

r În acest caz, competenţa teritorială este de ordine publică, ceea ce înseamnă că, în cazul
în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la
NB
care îşi desfăşoară activitatea, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanţele judecă­
toreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu
curtea de apel în a cărei circumscriptie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
104 Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

~ în cazul în care cererea se introduce Împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activi.tatea la
instanţa competentă să judece cauza (deci, judecătorul are calitatea de pârât), reclamantul
poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia orică­
reia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instan-
ţa care ar fi fost competentă, potrivit legii (art. 127 alin. (2) CPC), dispoziţie aplicabilă şi în
cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor [art. 127 alin. (3) CPC].

r În cazul în care judecătorul are calitatea de pârât, competenţa este reglementată de nor-
me de ordine privată, întrucât, reclamantul are posibilitatea de a sesiza (,,poate sesiza")
NB
şi instanţa competentă potrivit legii Ia care îşi desfăşoară activitatea pârâtul.

r Aceste
formulată
dispoziţii devin aplicabile doar pentru situaţia în care cererea care urmează să fie
de un judecător sau împotriva unui judecător ar fi de competenţa instanţei
NB
unde acesta îşi desfăşoară activitatea.
PrinDecizia nr. 7/2016 (M. Of. nr. 461 din 22 iunie 2016), I.C.C.J., Completul competent să
judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispo-
ziţiilor art. 127alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă şi a stabilit:
,,!. Sintagma ((instanfa la care işi desfăşoară activitatea» din cuprinsul art. 127 alin. (I) din
Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, in sensul că se referă la situaţia in
care judecătorul işi desfăşoară efectiv activitatea in cadrul instanţei competente să se
pronunfe asupra cererii de chemare !n judecată fn primă instanf ă.
Il Art. 127 alin. (I) şi (3) din Codu/de procedură civilă trebuie interpretat, sub aspectul noţiu­
nii de «grefier», in sensul că este aplicabil şi in cazul reclamanţilor care fac parte din perso-
nalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti".

li. Prorogarea competenţei

Noţiune - intervine În situaţia în care instanţa competentă să soluţioneze cererea de


chemare În judecată cu care a fost învestită de către reclamant devine competentă să
rezolve şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa, operând în acest sens
o extindere a competenţei instanţei iniţial învestite.

1. Clasificarea prorogării competenţei

Prorogarea poate fi:

A. Prorogarea legală a competenţei

~ intervine în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv:


~ în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având
aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii
Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti 105

printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se deter-


mină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai
înalt [art. 99 alin. (2) CPC];
:> instanţa sesizată de reclamant în raport de domiciliul sau sediul unui pârât devine compe-
tentă s~ soluţioneze litigiul şi faţă de pârâţii care domiciliază sau îşi au sediul în circum-
scripţiile altor instanţe (art. 112 CPC);
:> cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă
pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei
instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor în materia insolvenţei sau concordatului pre-
ventiv care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul
debitorul (art. 123 coroborat cu art. 120 CPC);
:> conexitatea reprezintă un alt caz de prorogare legală a competenţei, fiind un incident procedu-
ral care presupune existenţa a două sau mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe
sau a unor instanţe deosebite, de acelaşi grad sau de grad diferit, în care sunt aceleaşi părţi sau
chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură (art. 139
CPC).

r Dacă
însă.
a operat prorogarea competenţei în privinţa soluţionării unei cereri incidentale,
ulterior, aceasta este disjunsă de către instanţă, întrucât aceasta ar întârzia solu-
NB
ţionarea cererii principale (spre exemplu, cererea reconvenţională este disjunsă de
cererea de chemare În judecată), disjungerea nu determină schimbarea competenţei
instanţei, ci, odată investită, aceasta îşi va păstra competenţa. Ca atare, instanţa care a
devenit competentă în temeiul art. 123 CPCîşiva păstra competenţa de a soluţiona
cererea incidentală şi după disjungere, chiar· dacă, în situaţia în care ar fi fost for·
mulată pe cale principală, ar fi determinat competenţa unei alte instanţe.

B. Prorogarea judecătorească a competenţei

:> intervine în temeiul unei hotărâri pronunţate de către instanţa de judecată.


~ Sunt cazurile de prorogare judecătorească a competenţei:
:> strămutarea pricinilor [art. 145 alin. (1) CPC];
:> delegarea unei alte instanţe (art. 147 CPC);
:> administrarea unei dovezi prin comisie rogatorie [art. 261 alin. (2)-(5) CPC];
:> admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la o altă instanţă
decât cea care a judecat în primă instanţă, însă egală în grad cu aceasta [art. 480 alin. (3)
CPC];
:> admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la o altă instanţă decât cea care
a judecat fondul, dar egală în grad cu aceasta [art. 497 şi art. 498 alin. (2) CPC];
106 Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

:> soluţionarea cererii de o altă instanţă de acelaşi grad, în caz de admitere a cererii de abţinere
sau de recuzare de către instanţa ierarhic superioară, când, din pricina abţinerii sau recuzării,
nu se poate alcătui completul de judecată [art. 52 alin. (1) CPC ].

C. Prorogarea convenţională {voluntară} a competenţei

:> intervine în cazul în care părţile convin în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie
verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să
dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial
să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă [art. 126 alin. (1) CPC].

·Exemple:
- în cazul competen[ei teritoriale alternative;
- În litigiile referitoare la bunuri şi alte drepturi de care păr[ile pot să dispună;
- in cazul cererilor formulate de un profesionist Împotriva unui consumator. deşi, potrivit art. 121 teza I
CPC, acestea sunt de competen[a teritorială exclusivă a instan[ei În a cărei circumscrip[ie se află domi-
ciliul consumatorului, pottivit mt. I 21 teza a 11-a CPC, păr[ile pot alege prin conven[ie o altă instan[ă
decât cea de la domiciliul consumatorului după naşterea dreptului la despăgubire.
---·-------------
FIŞA
INCIDENTE PROCEDURALE REFERITOARE
NR.13 LA COMPETENŢĂ ----~-~------ ----·---·-

I. Excepţia de necompetenţă

Sediul materiei: art 129-132 CPC

Noţiune - mijlocul procesual prin care, În condiţiile legii, partea interesată,


procuroru/ sau instanţa invocă, fără să pună În discuţie fondul dreptului,
neregularităţi procedurale privitoare inclusiv la competenţa instanţei, urmă­
rind, după caz, declinarea competenţei sau respingerea cererii.

1. Invocare
:> dacă în cursul judecăţii (în procesul pendinte), se contestă competenţa, indiferent că este vorba
de judecata în primă instanţă sau de judecata unei căi de atac, aceasta va fi invocată prin inter-
mediul excepţiei de necompetenţă;
:> după dezînvestirea instanţei prin pronunţarea hotărârii, necompetenţa respectivei instanţe se
poate invoca, în condiţiile legii, doar prin intermediul căilor de atac deschise împotriva hotărârii;
:> necompetenţa materială şi necompetenţa teritorială (indiferent că este vorba despre cea abso-
lută sau despre cea relativă) pot fi invocate prin intermediul apelului (ca motiv de apel) numai
dacă au fost invocate în termen înaintea primei instanţe, iar excepţia a fost respinsă sau instan-
ţa a omis să se pronunţe cu privire la ea;

:> necompetenţa generală (incluzând-o şi pe cea internaţională) poate fi invocată direct în apel
sau în recurs;
:> în cazul în care a intervenit o hotărâre definitivă, necompetenţa generală poate fi invocată şi pe
calea contestaţiei în anulare, însă numai dacă, deşi a fost invocată prin cererea de recurs, instan-
ţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

:> Termenul de invocare:


:> necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către
judecător în orice stare a pricinii;
:> necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de
către judecător la primul termen de judecatăla care părţile sunt legal citate în faţa primei
instanţe;

:> necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau,
dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care
părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe;
108 Incidente procedurale referitoare la competenţă

:> dacă necompetenţa nu este de ordine publică, deci în cazul necompetenţei relative, partea
care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necom-
petenţei.

:I Sancţiunea care intervine în cazul neinvocării excepţiei în termenele statuate de legiuitor:


:I decăderea părţii din dreptul de a mai invoca excepţia de necompetenţă.

2. Caracterele juridice ale excepţiei de necompetenţă

:> excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură, deoarece interesează normele de com-
petenţă judecătorească;

:> este o excepţie dilatorie, însă, atunci când se invocă inadmisibilitatea, pe ideea că pricina nu este
de competenţa instanţelor române sau este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţio­
nală, excepţia are caracter peremptoriu, deoarece stinge litigiul în acea fază, fără a se intra pe
fond;
:> este o excepţie absolută în cazul încălcării (art. 129 CPC):
:> competenţei generale (când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în
sensul că este fie de competenţa unei instanţe străine, în cazul unui litigiu cu elemente de
extraneitate, fie de competenţa unui alt organ de jurisdicţie sau fără activitate jurisdicţională);
:> competenţei materiale, deci atunci când procesul este de competenţa unei instanţe de alt
grad;
:> competenţei teritoriale exclusive (absolute), atunci când procesul este de competenţa unei
alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
:> excepţia de necompetenţă este relativă în cazul încălcării normelor privind competenţa teri-
torială alternativă (facultativă).

3. Verificarea competenţei. Corelaţia cu excepţia de necompetenţă

:> în ceea ce priveşte necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, excepţia cu acest obiect
poate fi invocată oricând în cursul judecăţii, astfel încât părţile nu pot fi private de dreptul de a o
invoca chiar în faţa instanţei care s-a declarat anterior competentă să soluţioneze pricina din
acest punct de vedere;
:> în ceea ce priveşte competenţa funcţională (specializată) a instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 200
alin. {1) şi (2) CPC, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea
de chemare în judecată este de competenţa sa, iar în situaţia în care cauza nu este de competenţa
sa, dispune, printr-o încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului speciali-
zat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate;
Incidente procedurale referitoare la competenţă 109

;spre exemplu:
~- este sesizată Secfia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti cu un litigiu de
:dreptul muncii, caz În care competenfu ar aparfine Sec{iei de litigii de muncă şi asigurări sociale a
;Tribunalului Bucureşti.

:> în ceea ce priveşte necompetenţa de ordine publică (materială şi teritorială exclusivă), terme-
nul la care instanţa este obligată să-şi verifice competenţa din oficiu este acelaşi cu cel la care
excepţia c~u acest obiect se invocă sau se discută, dacă a fost invocată în scris până la acel
termen;
:> în ceea ce priveşte necompetenţa de ordine privată, verificarea din oficiu a competenţei nu
interferează cu eventuaia excepţie pe care o invocă pârâtul;
:> excepţia de necompetenţă generală, materială sau teritorială nu poate fi soluţionată mai
înainte de primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, deoarece presupune dis-
cutarea acesteia în condiţii de contradictorialitate, norma art. 200 alin. (1) CPC fiind de strictă
interpretare şi aplicare, vizând exclusiv necompetenţa funcţională (specializată) a instanţei.

4. Soluţii asupra excepţiei de necompetenţă

:> dacă instanţa respinge excepţia de necompetenţă ca nefondată, declarându-se competentă, va


pronunţa o încheiere interlocutorie {care leagă instanţa) motivată, nemaiputându-se reveni
asupra acestei încheieri; prin aceeaşi încheiere instanţa va stabili că este competentă general,
material şi teritorial să soluţioneze cauza;

r ÎNCHEIEREA poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei [art. 132 alin. (2) CPC].
NB

:> dacă excepţia este admisă, instanţa este obligată să stabilească instanţa competentă sau orga-
nul cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii;

r HOTĂRÂREA DE DECLINARE a competentei nu este supusă niciunei căi de atac [art. 132
NB alin. (3) CPC].

:> în situaţia în care instanţa constată că nu este competentă şi competenţa aparţine unui organ al
statului fără activitate jurisdicţională sau cauza nu este de competenţa instanţelor române,
instanţa nu va pronunţa declinarea competenţei, ci va respinge cererea ca inadmisibilă; în acest
caz hotărârea va fi supusă recursului, care poate fi formulat în termen de 30 de zile de la comu-
nicarea hotărârii şi va fi soluţionat de instanţa superioară celei a cărei hotărâre se atacă.
110 Incidente procedurale referitoare la competenţă

li. Conflictul de competenţă


Sediul materiei: art. 133-137 CPC

Noţiune - desemnează situaţiaîn care două sau mai multe instanţe judecătoreşti se
consideră deopotrivă competente să soluţioneze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră
toate necompetente şi îşi declină reciproc competenţa.

1. Clasificare

:> Conflictul de competenţă poate fi:


:> pozitiv = atunci când două sau mai multe instanţe, sesizate cu aceeaşi pricină, se declară
competente să o soluţioneze;
:> negativ= atunci când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca
aceeaşi pricină, declinându-şi reciproc competenţa.

:> Pentru a exista conflict negativ de competenţă, este necesară întrunirea următoarelor cerinţe:
:> să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi, acelaşi
obiect şi aceeaşi cauză);
:; instanţele să se fi declarat necompetente;
:> declinărilede competenţă între instanţele sesizate să fie reciproce (în cazul declinărilor
succesive de competenţă, este necesar ca ultima instanţă învestită să îşi decline la rândul său
competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente;

Exemplu:
- instanfa A işi declină competenfa În favoarea instanfei B, care, la rândul ei, declină fn favoarea
instanfei C, iar aceasta din urmă va declina fie in favoarea instanfei A, fie În favoarea instanţei B;

:> cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.

2. Soluţionarea conflictelor de competenţă

:> conflictele de competenţă dintre instanţele judecătoreşti, pozitive sau negative, se rezolvă pe
calea regulatorului de competenţă, de către instanţa imediat superioară şi comună instanţelor
aflate în conflict [art. 135 alin. (1) CPC];
:> instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul
instanţei competente să soluţioneze conflictul (caz de suspendare de drept a cauzei) (art. 134 CPC);
:> conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribu-
nal; când cele două judecătorii nu sunt în circumscripţia aceluiaşi tribunal, dar aparţin de aceeaşi
curte de apel, conflictul de competenţă se judecă de curtea de apel respectivă; dacă judecătoriile
Incidente procedurale referitoare la competenţă 111

aflate în conflict nu sunt în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, competenţa de a pronunţa regu-
iatorul de competenţă aparţine Înaltei Curţi de. Casaţie şi Justiţie;
~ conflictul de competenţă dintre o judecătorie şi un tribunal sau dintre două tribunale se soluţio­
nează de curtea de apel, dacă ambele instanţe aflate în conflict se găsesc în circumscripţia aceleiaşi
curţi de apel, iar dacă instanţele aflate în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de
apel, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
~ conflictele de competenţă ivite între o judecătorie şi o curte de apel, între două tribunale ce nu
se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, între un tribunal şi o curte de apel sau între
două curţi de apel se vor soluţiona de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
~ conflictul de competenţă dintre două secţii specializate ale aceleiaşi instanţe (de exemplu,
conflictul negativ dintre Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale a tribunalului şi Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal) va fi soluţionat de instanţa imediat supe-
rioară şi comună celor două (în exemplul dat, Curtea de apel), secţia corespunzătoare celei
înaintea căreia s-a ivit conflictul {Secţia de contencios administrativ şi fiscal);
~ conflictul dintre două secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se soluţionează de Completul
de 5 judecători [art. 136 alin. (3) CPC];
~ conflictul dintre o instanţă judecătorească şi un alt organ cu activitate jurisdicţională se rezolvă
de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei aflate în conflict [art. 135 alin. (3) CPC];
~ conflictul dintre o instanţă judecătorească şi un tribunal arbitral se rezolvă de instanţa judecăto­
rească ierarhic superioară instanţei aflate în conflict [art. 554 alin. (3) CPC);

~ nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea de


declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de instanţa supremă fiind
obligatorie pentru instanţa de trimitere [art. 135 alin. (2) CPC];
~ instanţa competentă să judece conflictul de competenţă va hotărî, în camera de consiliu, fără
citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă [art. 136 alin. (1) teza finală CPC];
~ atunci când conflictul s-a ivit între completele sau secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe
judecătoreşti, soluţionarea acestuia se face printr-o încheiere;
~ hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competenţă are autoritate de lucru judecat, astfel
încât instanţa căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina.

III. Conexitatea
Sediul materiei: art. 139 CPC

Noţiune - presupune existenţa a două sau mai multor procese care se află înaintea
aceleiaşi instanţe sau a unor instanţe deosebite, la care judecata este în primă instanţă, în
care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi, şi al căror obiect şi cauză au între
ele o strânsă legătură.
112 Incidente procedurale referitoare la competenţă

1. Condiţiile conexităţii

:> pentru existenţa conexităţii, trebuie întrunite în mod cumulativ mai multe condiţii:
:> să existe două sau mai multe cereri între aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi, iar
între obiectul şi cauza cererilor să existe o strânsă legătură;
:> cererile să fie în cursul judecăţii în primă instanţă, pe rolul aceleiaşi instanţe sau al unor
instanţe diferite.

r Nu este posibilă conexarea cererilor de chemare în judecată direct în apel sau în recurs.
Conexarea este posibilă numai dacă nu se încalcă normele de ordine publică în materie de
NB
competentă.
Astfel,dacă una dintre pricini este de competenţa unei instante şi părtile nu o pot înlătura,
întrunirea se va face la acea instanţă.

2. Soluţionarea excepţiei de conexitate

:> excepţia de conexitate este o excepţie de procedură, absolută, dilatorie, putând fi invocată şi din
oficiu de către instanţă;

:> poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate,
de unde deducem că nu poate fi cerută conexarea unor cauze aflate în etape procesuale dife-
rite (de pildă, nu se poate conexa o cauză aflată în primă instanţă cu o cauză aflată în apel sau
recurs);
:> excepţia se soluţionează de către ultima instanţă sesizată în sens cronologic, care se pronunţă
asupra sa prin încheiere interlocutorie, ce poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei;
:> în cazul admiterii excepţiei, când instanţele sunt de acelaşi grad, dosarul va fi trimis instanţei
care a fost mai întâi învestită, afară numai dacă, în limitele îngăduite de caracterul normelor de
competenţă, părţile cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe;

:> cu toate acestea, dacă instanţele sunt de grad diferit, conexarea se va face la instanţa superioară
în grad, părţile nemaiavând posibilitatea de a alege instanţa la care să fie reunite pricinile;
:> dacă una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, reunirea cauzelor se face
obligatoriu la acea instanţă, dispoziţiile art. 99 alin. (2) CPC fiind aplicabile, în ipoteza în care una
dintre instanţe este de grad mai înalt;
:> nu se pot reuni cauze care, fiecare în parte, reclamă o competenţă teritorială exclusivă.

r
NB
Nu se poate conexa o cerere căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură
anterior cu o cerere formulată sub imperiul actualului Cod de procedură civilă, având
în vedere că multe instituţii procedurale (termene, căi de atac, etape ale procesului, regu-
1 tarizarea etc.) sunt incompatibile unele cu altele.
incidente procedurale referitoare la competenţă 113

IV. litispendenţa

Sediul materiei: art. 138 CPC

Noţiune - pre·supune acelaşi proces, în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la
aceeaşi instanţă sau la instanţe deosebite, dar deopotrivă competente.

r Dacă una dintre instantele sesizate cu aceeaşi cerere este necompetentă, atunci se va
NB invoca~excepţia de necompetenţă, iar nu cea de litispendentă.

1. Condiţiile litispendenţei

:> litispendenţa presupune mai multe condiţii ce trebuie întrunite în mod cumulativ, respectiv:
:> existenţa a două sau mai multe cereri cu părţi, obiect şi cauză identice;
:> cererile identice să fie în curs de judecată la instanţa competentă sau la instanţe deopotrivă
competente;
:> cererile identice să se afle pe rolul instanţelor de fond (prima instanţă sau instanţa de apel}.

În ipoteza în care una dintre cauze se află în faza recursului, iar cealaltă la o instanţă de
r fond, litispendenţa nu este posibilă, însă, instanţa de fond va suspenda judecata până la
NB
soluţionarea recursului (caz de suspendare legală de drept).

2. Soluţionarea excepţiei de litispendenţă

:> excepţia de litispendenţă este o excepţie de procedură, dilatorie şi absolută. Ea poate fi ridicată
de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii, în faţa instanţelor de
fond, respectiv în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel;
:> când cererile se află la instanţe de acelaşi grad, fie ambele de primă instanţă, fie ambele de apel,
excepţia se invocă în faţa ultimei instanţe sesizate, în funcţie de data înregistrării cererii;

;:, când cererile se află la aceeaşi instanţă, excepţia se invocă în faţa ultimului complet sesizat, în
funcţiede data înregistrării cererii;
:> când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior;
~ excepţia se soluţionează de către instanţa în faţa căreia se invocă, în sensul admiterii sau al
respingerii printr-o încheiere ce poate fi atacată, în ambele cazuri, numai odată cu fondul;
:> dacă excepţia de litispendenţă este admisă, în cazul instanţelor de acelaşi grad, dosarul se tri-
mite instanţei
care a fost mai întâi sesizată, iar în cazul în care pricinile se află în judecata unor
instanţe de grade diferite, la instanţa cu grad mai înalt (instanţa de apel sau chiar instanţa care
rejudecă fondul după casare);

:> dacă excepţia este respinsă, devine actual conflictul pozitiv de competenţă, ambele instanţe
declarând că sunt competente a soluţiona pricina.
114 Incidente procedurale referitoare la competenţă

V. Strămutarea pricinilor
Sediul materiei: art. 140-146 CPC

Noţiune - intervine în acele situaţii în care judecarea în bune condiţii a unei pricini este
pusă sub semnul îndoielii, legea permiţând strămutarea pricinii la o altă instanţă decât cea
care, în mod normal, ar fi competentă să o judece.

1. Motivele strămutării

Noţiune:

Bănuială legitimă bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu


privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii păr-
ţilor ori unor relaţii conflictuale locale.

Siguranţă publică - reprezintă împrejurările excepţionale care presupun că judecata pro-


cesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

2. Delimitare. Regim juridic


------ -------------,-------
Bănuială legitimă Siguranţă publică
----- - ---------------- ---------------- -------- ---------~ ------------ --------- ---------- --------- --------------
_~- ?.e ~?~_ţe _~er~ !'.'_ ~~i_c_~ _f_a~~- a_ p_~o~!':Sl:Jl ~_i; ___________ j_ - _s_~ _l?~ciţ_e_ C!':~~ _Îf'l <:>ri~_e_ f?_ză _a _l?~l)_C~?_ll I_~ i_;_ ___ _ __ _
- poate fi invocată doar de către o persoană care : - poate fi solicitată numai de către procurorul
a dobândit calitatea de parte în proces; : general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte
----------- ------ - ------- -------- ----- ------- ____ ,__~_e-~_<l??_ţj_e ş!}_~sţ!F~;____ ----- ------- ---------------
- competenţa de soluţionare aparţine curţii de !-
se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi
apel, în cazurile în care dosarul a cărui strămu- : Justiţie.
tare se solicită se află pe rolul unei judecătorii
sau al unui tribunal din circumscripţia acesteia,
iar instanţa supremă va rezolva cererile exclusiv :
pentru cazurile în care strămutarea se cere de la :
_l)_C_~~t~_9_~ C}f?~I_.______________ _ ___________________:_________ __

3. Suspendarea judecării procesului

:> la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea
judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei [art. 143 alin. (1) teza I CPC];

:> pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor,
chiar înainte de primul termen de judecată [art. 143 alin. (1) teza a li-a CPC];
~ încheierea prin care aceasta se dispune nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac
[art. 143 alin. (2) CPC];
Incidente procedurale referitoare la competenţă 115

:> măsura suspendării se comunică urgent instanţei de la care s-a cerut strămutarea, pentru a se
evita a se mai face vreun act de procedură în·respectiva cauză [art. 143 alin. (3) CPC].

4. Procedura de soluţionare a cererii. Hotărârea asupra strămutării

:> cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor din proces
[art. 144 alin. (1j CPC];
:> hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă [art. 144 alin. (2} CPC];

...
NB
A nu se confunda incheierea prin care instanta solu1ionează suspendarea judecării cauzei
până la solutionarea cererii de strămutare, care NU ESTE SUPUSĂ NICIUNEI CĂI DE ATAC,
cu hotărârea dată asupra strămutării, care este DEFINITIVĂ. În primul caz, încheierea nu
este supusă niciunei căi de atac ordinare sau extraordinare, în timp ce, în cel de-al
doilea, împotriva hotărârii date asupra strămutării s-ar putea exercita căile extraordinare
de atac, contestaţia în anulare de drept comun sau revizuirea (pentru motive în raport
de care legiuitorul permite exercitarea acestei căi de atac, deşi hotărârea nu evocă fondul
cauzei), dacă sunt îndeplinite cerintele prevăzute de art. 503 alin. (1) CPC, respectiv art. 509
alin. (1) pct. 3 - ipoteza judecătorului şi pct. 7-1 O CPC.
Spre exemplu, având În vedere că cererea de strămutare se so/ufionează cu citarea
părţilor, nelegala citare a uneia dintre părţi la termenul la care cauza a fost judecată,
termen la care partea nelegal citată nici nu s-a prezentat, poate deschide posibilitatea
pentru aceasta de a formula contesta/ie in anulare in condiţiile art. 503 alin. (1) CPC, iar
dacă se admite contestaţia În anulare, se reia solufionarea cererii de strămutare, in
condifii de contradictorialitate.

:> instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoştinţată, de îndată, despre admiterea sau
respingerea cererii de strămutare [art. 144 alin. (3) CPC].

5. Efectele admiterii cererii de strămutare

:> pricina se trimite spre judecare unei alte instanţe de acelaşi grad cu cea de la care s-a dispus stră­
mutarea;
:> curţile de apel vor trimite cauza spre soluţionare la o instanţă din circumscripţia lor;
:> Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecăto­
reşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea
de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de !a care se cere strămutarea [art. 145 alin. (1)
teza a li-a CPC];

...
NB
Prin Decizia nr. 169 pronuntată de Curtea Constituţională la data de 24 martie 2016 (M. Of.
nr. 353 din 9 mai 2016), aceasta a decis că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza I CPC, precum şi
cele ale art I 45 alin. (I) teza I CPC sunt constituţionale În măsura În care motivul de
bănuială legitimii nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel În raza căreia
funcţionează instanţa Învestită cu judecarea litigiului.
116 Incidente procedurale referitoare la competenţă

:> în hotărârea de strămutare se va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de


strămutare urmează a fi păstrate ~ în lipsa unei astfel de menţiuni, vor fi refăcute toate actele
îndeplinite de instanţa de la care pricina a fost strămutată, inclusiv probele administrate până la
acel moment [art. 145 alin. (2) CPC];
:> apelul sau, după caz, recursul declarat împotriva hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat
procesul este de competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia;
:> în caz de admitere a apelului sau a recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o
prevede, se va face la o instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac;
:> dacă, ulterior admiterii strămutării, instanţa de la care s-a dispus strămutarea a săvârşit acte de
procedură sau a procedat între timp la judecarea procesului, atât actele de procedură îndeplinite,
cât şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare
[art. 145 alin. (2) teza a li-a CPC].

6. Formularea unei noi cereri de strămutare

:> este inadmisibilă formularea unei noi cereri de strămutare întemeiate pe împrejurări cunoscute
şi invocate la data soluţionării cererii anterioare;

:> cererea este admisibilă atunci când circumstanţele faptice relatate în cea de a doua cerere de
strămutare nu au fost cunoscute la momentul cererii precedente, chiar dacă ele existau la acea
dată, precum şi în situaţia în care acestea s-au ivit ulterior cererii anterioare de strămutare.

VI. Delegarea

:> Delegarea instanţei constituie un caz de prorogare judecătorească a competenţei care devine inci-
dent atunci când, din cauza unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă să soluţioneze o
pricină, este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze. În această situaţie, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să
judece procesul (art. 147 CPC).
FIŞA
ACTELE DE PROCEDURĂ. NOTIUNE SI
. .
CLASIFICARE. CONDIŢII PENTRU
NR.14
ÎNDEPLINIREA ACTELOR DE PROCEDURĂ
Sediul materiei: art. 148-152 CPC

Noţiune -Actul de procedură constituie operaţiunea juridică (spre exemplu:


introducerea cererii de chemare în judecată) şi înscrisurile făcute de partici-
panţii la proces (de exemplu, cererea de chemare În judecată propriu-zisă),
În legătură cu activitatea lor în cadrul procesului civil.

I. Clasificarea actelor de procedură

Actele de procedură se clasifică astfel:

1. În funcţie de modul de efectuare:


~ acte scrise (cererea de chemare în judecată, cererea adiţională, întâmpinarea, cererea reconven-
ţională, cererile de intervenţie, încheierile, hotărârile, cererea de exercitare a unei căi de atac,
cererea de solicitare a creditorului de a pune în executare împotriva debitorului a unui titlu exe-
cutoriu etc.);
~ acte orale (depoziţiile martorilor, răspunsurile la interogatoriu, concluziile părţilor, pronunţarea
hotărârii etc.).

r Actele orale se consemnează în scris.


NB

2. În raport de organele sau persoanele care le întocmesc:

~ acte ale părţilor (cererea de chemare în judecată, cererea adiţională, întâmpinarea, cererea re-
convenţională, cererea de probatorii, cererea de exercitare a unei căi de atac, cererea de punere
în executare a unei hotărâri etc.);
:> acte ale instanţei (rezoluţia de primire a cererii, încheierile, ordonanţele, hotărârea judecăto­
rească etc.);

~ acte ale organelor auxiliare justiţiei {actele executorului judecătoresc etc.);


:> acte ale altor participanţi la proces {depoziţiile martorilor, raportul de expertiză depus de exper-
tul desemnat în cauză etc.).
118 Condiţii pentru îndeplinirea actelor de procedură

3. În funcţie de conţinutul lor:

:> acte de procedură care conţin o manifestare de voinţă - de regulă, a uneia dintre părţi {cererea
de chemare în judecată, cererea de intervenţie forţată, cererea adiţională, întâmpinarea, cere-
rea reconvenţională, cererea de exercitare a unei căi de atac, contestaţia la executare etc.);
:> acte de procedură care constată o operaţiune procedurală (citaţia, somaţia etc.).

4. În funcţie de locul de îndeplinire:

:> acte de procedură judiciare, care se îndeplinesc în cadrul şi în cursul procesului, în faţa instanţei,
(de regulă, interogatoriul, pronunţarea hotărârii etc.);
:> acte de procedură extrajudiciare, care nu se îndeplinesc în faţa instanţei de judecată, ci exclusiv
în afara acesteia (expertiza poate fi şi extrajudiciară, actele de executare efectuate de către exe-
cutorul judecătoresc etc.).

5. În funcţie de caracterul îndeplinirii actului de procedură:

:> acte de procedură obligatorii (hotărârile judecătoreşti, încheieriîe de şedinţă etc.);


:> acte de procedură facultative (exercitarea căilor de atac).

li. Condiţiile pentru îndeplinirea actelor de procedură

1. Actul de procedură trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale, pentru a fi considerat


ca legal îndeplinit, astfel:

:> să îmbrace forma scrisă ori să fie cuprins într-un alt act de procedură încheiat în formă scrisă, pen-
tru a se putea dovedi, pe de o parte, existenţa actului de procedură şi pe de altă parte, pentru a se
putea verifica respectarea cerinţelor legale în vederea realizării controlului judiciar;
:> din cuprinsul actului scris, să rezulte că au fost respectate cerinţele legale;
:> să fie efectuat în limba română, în vederea respectării principiului limbii desfăşurării procesului
civil, în sensul că, pe parcursul procesului civil, cererile şi actele procedurale se întocmesc numai
în limba română (art. 18 alin. (4) CPC) iar pentru cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau
nu vorbesc limba română, legea instituie dreptul acestor categorii de persoane de a lua cunoş­
tinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a participa la proces şi de a pune concluzii, prin
intermediul unui traducător autorizat.

2. Condiţii speciale pentru îndeplinirea actelor de procedură:

:> cerinţe care vizează timpul sau locul întocmirii actului de procedură;
:> condiţii particulare care diferă de la un act la altul, în funcţie de obiectul sau finalitatea lui.
FIŞA
CITAREA ŞI COMUNICAREA
NR.15 ACTELOR DE PROCEDURĂ
Sediul materiei: art. 153-173 CPC

I. Reguli generale

~ instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat,
personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel [art. 153
alin. (1) CPCJ;
~ Regula:
:> este citarea părţilor şi numai cu titlu de excepţie judecata are loc fără citarea părţilor, în
cazurile expres prevăzute de lege.

Exemple (de cauze în care judecata se desfăşoară fără citarea părţilor):


- conflictul de competenţă;
- contestaţia privind ter,_f]iversarea procesului;
- cererea de preschimbare a termenului de judecată;
- cererea de încuviinţare a executării silite.

~ în anumite cazuri expres menţionate de lege, prin excepţie, citarea părţilor este lăsată la apre-
cierea instanţei;

Exemple (de cauze în care citarea părfilor este lăsată la aprecierea instanfei}:
- ordonan{a preşedin{ială;
- cererea cu valoare redusă etc.

r În procesul civil, părţile nu sunt obligate să se înfătişeze, însă este necesar ca toate păr~ile
NB din proces să fi fost legal citate, dacă judecata pricinii se face cu citarea părţilor.

:> instanţa este obligată să amâne judecarea cauzei şi să dispună citarea ori de câte ori constată că
partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, sub sancţiunea
nulităţii [art. 153 alin. (2) CPC].

li. Scopul citării

~ încunoştinţarea părţilor despre existenţa procesului, despre locul şi data şedinţei de judecată
este unul dintre mijloacele de asigurare a dreptului la apărare.
120 Citarea şi comunicarea actelor de procedură

III. Termenul în cunoştinţă {art. 229 CPC}

:> Încunoştinţarea părţilor despre existenţa procesului, despre locul şi data şedinţei de judecată se
poate realiza şi prin luarea termenului în cunoştinţă de către parte, în anumite condiţii expres
prevăzute de lege.
:> Au termen în cunoştinţă:
:> partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă;
:> partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant
legal ori convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul;
:> partea căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau
persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de
judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare
aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
:> Termenul în cunoştinţă nu se aplică:
:> în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată;
:> în cazul când procesul se repune pe rol;
:> în cazul în care partea este chemată la interogatoriu, cu excepţia ipotezei în care a fost
prezentă la încuviinţarea interogatoriului, când s-a stabilit şi termenul pentru luarea acestuia;

:> în cazul în care, pentru motive temeinice, instanţa a dispus ca partea să fie citată la fiecare
termen;
:> în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului
procesului după anularea hotărârii primei instanţe sau după casarea cu reţinere;
:> în cazul militarilor încazarmaţi;
:> în cazul deţinuţilor.

IV. Preschimbarea termenului de judecată (art. 230 CPC}

:> Regula:
:> termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau
la cererea oricăreia dintre părţi.
:> cererea de preschimbare se soluţionează de completul de judecată învestit cu judecarea cauzei;
:> instanţa hotărăşte în camera de consiliu, fără citarea părţilor;
:> în cazul în care va admite cererea de preschimbare, instanţa va dispune citarea de îndată a părţi­
lor pentru noul termen de judecată stabilit.
Citarea şi comunicarea actelor de procedură 121

V. Cuprinsul citaţiei

Noţiune - citaţia constituie actul procedural prin intermediul căruia se realizează citarea
părţilor şi a altor participanţila procesul civil.

~ citaţia trebuie emisă în formă scrisă şi trebuie să cuprindă anumite menţiuni prevăzute de lege;

~ citaţia este compusă din două părţi:

~ citaţia propriu-zisă şi

~ dovada de înmânare a citaţiei (procesul-verbal).

1. Citaţia va cuprinde [art. 157 alin. (1) CPC]:

~ denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde urmează să se
desfăşoare judecarea procesului;

~ data emiterii citaţiei;

~ numărul dosarului;
~ anul, luna, ziua şi ora înfăţişării;

~ numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se citează;
~ calitatea celui citat;
~ numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părţii potrivnice şi obiectul cererii;
~ indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de cel citat;
~ menţiunea că, prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal ori prin reprezentant
legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei
pentru un termen de judecată, cel citat este considerat că are în cunoştinţă şi termenele de
judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată;

~ alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă;


~ ştampila instanţei şi semnătura grefierului.

2. În citaţie se menţionează, când este cazul:

~ orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;


~ dacă citarea se face cu chemarea la interogatoriu;
::> dacă cel citat este obligat să prezinte anumite înscrisuri ori dacă i se comunică odată cu citaţia
alte acte de procedură;

~ în cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie, în citaţie se va menţiona obligaţia pârâtului


de a-şi pregăti apărarea pentru primul termen de judecată, propunând probele de care înţelege
să se folosească, sub sancţiunea prevăzută de lege, în speţă, decăderea din dreptul de a mai
propune probe şi de a invoca excepţii relative, care va fi indicată expres.
122 Citarea şi comunicarea actelor de procedură

referitoare la [art. 15 7 alin. (3) CPC l:


r Menţiunile
- indicarea instanţei şi a sediului acesteia şi, când este cazul, a altui loc decât sediul instantei
NB
unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului;
- indicarea numărului dosarului, a anului, lunii, zilei şi orei de înfătişare;
- indicarea numelui şi prenumelui sau a denumirii celui citat, precum şi a locului unde
acesta se citează;
- ştampila instanţei şi semnătura grefierului sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii necondi-
ţionate, ceea ce înseamnă că, în cazul lipsei uneia dintre aceste menţiuni, vătămarea este
prezumată.
Şi lipsa uneia dintre celelalte menţiuni ar putea atrage nulitatea procedurii de citare, însă
numai dacă partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel
decât prin anularea actului (în aceste cazuri, nulitatea fiind conditională).

3. Dovada de înmânare a citaţiei

:> Dovada de înmânare a citaţiei sau, după caz, procesul-verbal pe care îl încheie agentul procedural
(care se restituie instanţei de către agentul procedural) trebuie să cuprindă următoarele men-
ţiuni [art. 164 alin. (1) CPC]:

:> anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit;
:> numele, prenumele şi funcţia agentului, precum şi, dacă este cazul, ale funcţionarului de la
primărie;

:> numele şi prenumele sau denumirea, după caz, şi domiciliul ori sediul destinatarului, cu ară­
tarea numărului etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuieşte într-o clădire
cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum şi dacă actul de procedură a fost
înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştală ori afişat pe uşa locuinţei. Dacă actul de proce-
dură a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta;

:> numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de
procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului;

:> denumirea instanţei de la care emană citaţia ori alt act de procedură şi numărul dosarului;
:> semnătura celui care a primit citaţia sau alt act de procedură, precum şi semnătura agentului
sau, după caz, funcţionarului de la primărie care o certifică, iar în cazul în care se întocmeşte
proces-verbal, semnătura agentului, respectiv a funcţionarului primăriei;
:> Procesul-verbal va cuprinde, de asemenea, şi arătarea motivelor pentru care a fost întocmit
[art. 164 alin. (2) CPC].

,r+ Menţiunile referitoare la:


NB - anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau a fost încheiat procesul-verbal;
- numele, prenumele sau denumirea şi domiciliul ori sediul destinatarului;
Citarea şi comunicarea actelor de procedură 123

- numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de
procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului;
- indicarea instantei de la care emană citatia sau actul de procedură şi numărul dosarului;
- semnătura celui care a primit citatia sau alt act de procedură;
- semnătura agentului sau, după caz, a functionarului de la primărie care o certifică sunt pre-
văzute sub sanc\iunea nulităţii necondiţionate, deci, în cazul lipsei uneia dintre aceste men-
ţiuni, vătămarea nu mai trebuie dovedită de partea respectivă [art. 164 alin. (3) CPC].
Lipsa. uneia dintre celelalte menţiuni ar putea atrage nulitatea procedurii de citare numai
dacă partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel (în aceste
cazuri, nulitatea fiind condiţionată de existenţa vătămării).

~ procesul-verbal face dovada, în privinţa celor constatate personal de agentul care 1-a întocmit, până
la declararea falsului, fiind deci necesară îndeplinirea procedurii înscrierii în fals pentru combaterea
menţiunilor privitoare la aceste fapte [art. 164 alin. (4) CPC].

VI. Persoanele care urmează a fi citate şi locul citării

~ se citează părţile, inclusiv terţii intervenienţi, precum şi martorii, experţii, traducătorii, interpreţii
şi, dacă este cazul, alţi participanţi la procesul civil;

~ în caz de alegere de domiciliu sau de sediu în vederea citării şi a comunicării actelor de procedură
şi dacă partea a indicat expres şi numele persoanei {fizice sau juridice) însărcinate cu primirea
actelor de procedură, atunci aceste proceduri se vor face la adresa indicată în acest scop;
~ dacă însă partea nu a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, atunci
acestea se vor comunica la domiciliul părţii indicat în cererea de chemare în judecată, întâmpi-
nare, cererea de intervenţie etc.;
~ partea poate alege ca toate actele de procedură să îi fie comunicate şi la căsuţa poştală [art. 158
alin. (2) CPC].

Regulile de determinare a locului de citare (art. 155 CPC} - vor fi citaţi:

1 statul, prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de
lege, la sediul acestora; totodată, acestea îşi pot alege un sediu profesional la care vor fi comu-
nicate toate actele de procedură, conform art. 155 alin. (2) CPC;
2. unităţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept public, prin cei însărci­
naţi să le reprezinte în justiţie, la sediul acestora; şi în cazul acestora, legiuitorul prevede posibili-
tatea de a-şi alege un sediu profesional la care vor fi comunicate toate actele de procedură,
conform art. 155 alin. (2) CPC;
3. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când
este cazul, la sediul dezmembrământului lor;
124 Citarea şi comunicarea actelor de procedură

r Este însă de retinut că, şi atunci când citarea se face la sediul sucursalei sau al reprezen-
tantei, persoana juridică se citează tot prin reprezentantul ei legal, iar nu prin directorul su-
NB cursalei mi al reprezentantei, facilitatea vizând numai locul unde se poate face citarea;

4. asociaţiile, societăţile şi
alte entităţi fără personalitate juridică constituite potrivit legii, prin
reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia;
5. cei supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acestora, la domiciliul sau, după caz, la
sediul acestora; după deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale;
6. persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la
reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul
cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă;
7. incapabilii sau cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, prin reprezentanţii sau ocrotitorii lor
legali, la domiciliul ori sediul acestora, după caz; în caz de numire a unui curator special, potri-
vit art. 58 CPC, citarea se va face prin acest curator, la sediul său profesional;
8. bolnavii internaţi în unităţi sanitare, la administraţia acestora;
9. militarii încazarmaţi, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia;
10. cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decât militară, dacă nu au
domiciliul cunoscut, la căpitănia portului unde este înregistrată nava;
11. deţinuţii, la administraţia locului de deţinere;

12. personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetăţenii români trimişi să lucreze în
cadrul personalului organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii de familie care locuiesc cu
ei, cât timp se află în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alţi cetăţeni români, aflaţi în
străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor care îi însoţesc, prin organele centra-
le care i-au trimis sau în subordinea cărora se află unitatea care i-a trimis în străinătate. În toate
aceste situaţii, înmânarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură se face funcţionarului sau per-
soanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada;
13. persoanele care se află în străinătate, altele decât cele prevăzute la pct. 12, dacă au domi-
ciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu con-
ţinut declarat şi confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii la poşta română, în
cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă a îndeplinirii
procedurii, dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România ori prin
acte normative speciale nu se prevede altfel. În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au
mandatar cunoscut în ţară, va fi citat numai acesta din urmă;

r Persoanele care se află în străinătate, citate potrivit art. 155 alin. (1) pct. 12 şi 13 CPC pen-
tru primul termen de judecată, vor fi înştiintate prin citaţie că au obligaţia de a-şi alege
NB un domiciliu în România, unde urmează să li se facă toate comunicările privind proce-
sul. În cazul în care acestea nu se conformează, comunicările li se vor face p1in scrisoare
recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi
Citarea şi comunicarea actelor de procedură 125

mentionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii


I (art. 156 CPC). .

14. persoanele cu domiciliul necunoscut şi cu reşedinţa necunoscută, inclusiv cei aflaţi în străină­
tate, vor fi citaţi prin publicitatE7;
15. moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instanţă, la
domiciliul acestuia.

VII. Organele competente şi modalităţile de comunicare


1. Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu:
- prin agenţii procedurali ai instanţei;

- prin orice alt salariat al acesteia;


- prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică
actul.
:> comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi înşti-
inţarea prevăzute la art. 163 CPC;

:> plicul va purta menţiunea 11 PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE" [art. 154 alin. (2) CPC].

2. În cazul în care comunicarea potrivit modalităţilor menţionate mai sus nu este posibilă, aceasta
se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic
închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163 CPC
[art. 154 alin. (4) CPC].

3. Comunicarea citaţiilor şi
a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin teletax,
poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii
acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop [art. 154 alin. (6) CPC];
:> în vederea confirmării primirii, odată cu actul de procedură, instanţa va comunica părţii un
formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care
asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate, formular care va fi completat de către
destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea
corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin aite mijloa-
ce, urmând a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare;
:> procedura se socoteşte îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a confirmării expe-
dierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea (art. 165 pct. 3 CPC).

4. La cererea părţii interesate, instanţa poate să încuviinţeze acesteia să procedeze la comunicarea


citaţiei, pe cheltuiala proprie, fie prin executori judecătoreşti, fie prin curierat rapid.
126 Citarea şi comunicarea actelor de procedură

:> această modalitate de comunicare a citaţiei reprezintă o alternativă la comunicarea oficială


făcută de instanţă, astfel încât, dacă partea solicită să i se încuviinţeze comunicarea fără mij-
locirea instanţei, aceasta nu va mai proceda şi la comunicarea din oficiu.

VIII. Înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură

:> Regula generală:

:> citaţia şi celelalte acte de procedură, sub sancţiunea nulităţii, trebuie înmânate părţii cu cel
puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.
:> Excepţia:

:> în cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune
scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori actului de procedură, despre aceasta
făcându-se menţiune în citaţie sau în actul de procedură

:> Când comunicarea actelor de procedură se face prin agenţi procedurali, ei nu vor putea instru-
menta decât în zilele lucrătoare între orele 7,00-20,00, iar în cazuri urgente, şi în zilele nelu-
crătoare sau de sărbători legale, dar numai cu încuviinţarea preşedintelui instanţei (art. 171 CPC);

:> Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul celui citat. În cazul în
care acesta nu locuieşte la domiciliu, înmânarea se va face la reşedinţa sa cunoscută ori la locul
ales de el. În lipsa unei reşedinţe cunoscute/unui loc ales, înmânarea se va face la locul cunoscut
unde cel citat îşi desfăşoară permanent activitatea curentă [art. 155 alin. (1) pct. 6 CPC];
:> Înmânarea se poate face oriunde se află cel citat, însă numai dacă cel citat primeşte citaţia
[art. 161 alin. (2) CPC];
:> Partea prezentă în instanţă personal, prin avocat sau prin alt reprezentant, este obligată să pri-
mească actele de procedură şi orice înscris folosit în proces care i se comunică în şedinţă. Dacă se
refuză primirea, actele şi înscrisurile se consideră comunicate prin depunerea lor la dosar, de
unde, la cerere, partea le poate primi sub semnătură [art. 170 alin. (1) CPC].
:> Reguli speciale referitoare la înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură [art. 161 alin. (3}-
(7) CPC]:
:> pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului
hotelului ori aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl
înlocuieşte;

:> pentru cei care se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la unitatea din care fac parte;
:> celor care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunos-
cut, înmânarea se face la căpitănia portului unde se găseşte înregistrată nava;
:> pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii;
:> pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezăminte de asistenţă medi-
cală ori socială, înmânarea se face la administraţia acestora.
Citarea şi comunicarea acte!or de procedură 127

:> Citaţia sau celelalte acte de procedură se înmânează personal celui citat, care va semna dovada
de primire, agentul procedural certificând identitatea şi semnătura acestuia;
:> dacă destinatarul primeşte citaţia, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive
întemeiate, nu o poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal în care va arăta aceste
împrejurări;

:> Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală, iar în lipsa
acesteia, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care trebuie să cuprindă [art. 163
alin. (3) CPC]:
anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută;

numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia;


numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat;

numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea instanţei pe rolul


căreia se află dosarul, cu indicarea sediului acesteia;
arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba;
menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există
urgenţă, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanţei de
judecată pentru a i se comunica citaţia. Când domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul
acestuia nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, înştiinţarea va
cuprinde menţiunea că pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte
la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul;
menţiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru
comunicarea citaţiei în interiorul termenuiui de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile, în
cazurile urgente, citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen;
semnătura celui care a afişat înştiinţarea.

r
NB
În toate cazurile în care procedează la afişarea înştiinţării pe uşa destinatarului, agentul
are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la afişarea înştiinţării, să depună citatia,
precum şi procesul-verbal de constatare a afişării, la sediul instanţei de judecată care a emis
citaţia ori, atunci când domiciliul sau reşedinta ori, după caz, sediul destinatarului nu se află
în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul, la cel al primăriei în raza căreia destina-
tarul locuieşte sau îşi are sediul, urmând ca acestea să comunice citaţia [art. 163 alin. (9)
CPC].
În cazul în care părţii sau reprezentantului ei i s-a înmânat citaţia de către funcţionarul
anume desemnat in cadrul primăriei, acesta are obligaţia ca, în termen de cel mult 24
ore de la înmânare, să înainteze instantei de judecată dovada de înmânare, precum şi
procesul-verbal de constatare a afişării întocmit în acest sens de agentul de procedură
[art. 163 alin. (10) CPC].
128 Citarea şi comunicarea actelor de procedură

Când termenul de 7 zile sau, după caz, de 3 zile, În cazurile urgente, s-a împlinit fără ca
partea sau un reprezentant al ei să se prezinte la primărie pentru a i se înmâna citaţia,
funcţionarul anume însărcinat din cadrul primăriei va înainta instanţei de judecată, de îndată,
citaţia ce trebuia comunicată, precum şi procesul-verbal de constatare a afişării înştiinţării
prevăzut la art. 163 alin. (5) CPC, întocmit de agentul de procedură [art. 163 alin. (11) CPC].

~ Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna
citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte
cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa [art. 163 alin. (6) CPC];
~ Persoana care primeşte citaţia va semna dovada de primire, agentul certificând identitatea şi
semnătura acesteia şi încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări;

~ Dacă aceste persoane nu voiesc sau nu pot să semneze dovada de primire, agentul le lasă citaţia
şi încheie proces-verbal. Dacă persoanele respective nu voiesc să primească actul de procedură
sau nu este nimeni la domiciliul celui citat, agentul va lăsa citaţia la cutia poştală a destinatarului,
iar în lipsa acesteia, va afişa pe uşa locuinţei acestuia o înştiinţare cu conţinutul prevăzut de
art. 163 alin. (3) CPC;
~ În cazul în care destinatarul locuieşte într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe
apartamente şi nu este găsit la această locuinţă a sa, agentul îi va comunica citaţia administra-
torului, portarului sau celui care, în mod obişnuit, îl înlocuieşte --+ în aceste cazuri, persoana
care primeşte citaţia va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura
şiîncheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări --+dacă aceştia refuză să o primească
sau lipsesc, agentul va depune citaţia la cutia poştală a destinatarului, iar în lipsă, va afişa pe uşa
locuinţei înştiinţarea prevăzută de art. 163 alin. (3) CPC şi va încheia proces-verbal cu privire la
aceste împrejurări;
~ Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a
devenit nelocuibil sau de neîntrebuinţat ori destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul
respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul
va raporta cazul grefei instanţei spre a înştiinţa din timp partea care a cerut comunicarea despre
această împrejurare şi a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obţine noua adresă unde
urmează a se face comunicarea (art. 166 CPC).

IX. Citarea prin publicitate (art. 167 CPC)

~ Când se dispune?
~ Când reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit
să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea
încuviinţa citarea acestuia prin publicitate.
Citarea şi comunicarea actelor de procedură 129

r Spre a se dispune citarea prin publicitate, nu este suficient ca reclamantul să afirme că


nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să
NB
rezulte imposibilitatea de a afla domiciliul părţii adverse. Aceasta, deoarece, dacă pârâtul -
citat prin publiciţate - se înfătişează şi dovedeşte că citarea s-a făcut cu rea-credinţă, toate
actele de procedură ce au. urm.at incuviinţării acestei citări vor fi anulate; în plus,
reclamantul care a cerut o asemenea citare, va fi condamnat la plata unei amenzi civile şi
a unei despăgubiri către partea vătămată.

~ Cum se face citarea prin publicitate?


:; afişându-se citaţia la uşa instanţei;
:; afişându-se citaţia pe portalul instanţei de judecată competente;
:; afişându-se citaţia la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat.

r Toate cele trei forme ale citării prin publicitate trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, nefiind
NB prevăzute de legiuitor în mod alternativ.

:; în cazurile în care apreciază că este necesar (deci, reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o
obligaţie), instanţa va dispune şi:
:; publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României sau
:; publicarea citaţiei într-un ziar central de largă răspândire.
:; în cazul citării prin publicitate, procedura se socoteşte îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea
citaţiei;

:; odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii anume
desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească; acesta va fi citat la dez-
bateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.

X. Schimbarea locului citării de către una dintre părţi pe parcursul procesului

:; dacă, în cursul procesului, una dintre părţi îşi schimbă locul unde a fost citată, ea este obligată
să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi
partea adversă, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar
odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea iacului citării (art. 172 CPC};
:> în cazul în care partea nu înştiinţează despre schimbarea locului citării atât instanţa, cât şi partea
adversă, în modalităţile arătate de lege, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil
îndeplinită la vechiul loc de citare şi partea nu va putea invoca nulitatea procedurii de citare
astfel îndeplinite (art. 172 teza finală CPC).
130 Citarea şi comunicarea actelor de procedură

XI. Invocarea şi înlăturarea neregularităţilor privind citarea

~ invocarea neregularităţilor privind procedura de citare se poate face de partea interesată {ne-
legal citată), de instanţă sau de partea adversă; în lipsa părţii nelegal citate, neregularitatea pri-
vind procedura de citare a acesteia poate fi invocată şi de celelalte părţi, precum şi de instanţă
din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs [art. 160 alin. (3) CPC];
~ când partea se prezintă în instanţă, personal sau prin reprezentant, deşi nu a primit citaţia sau a
primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de lege ori există o altă cauză de nulitate pri-
vind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia, neregularitatea se acoperă, însă partea ne-
legal citată are dreptul să solicite acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii
apărării [art. 160 alin. (1) CPC];

~ în cazul în care partea nelegal citată se prezintă personal sau prin reprezentant şi nu solicită amâ-
narea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs nere-
gularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost
prezentă sau legal citată, orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare
[art. 160 alin. (2) CPC].
FIŞA

NULITATEA ACTELOR DE PROCEDURĂ


NR.16
Sediul materiei: art. 174-179 CPC

Noţiune - sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de proce-
dură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă
[art. 174 alin. (1) CPC].

I. Clasificarea nulităţilor actelor de procedură

1. În funcţie de caracterul normelor încălcate la efectuarea actului de procedură, nulităţile se


clasificăîn:

:> nulităţi absolute - cele care intervin atunci când la întocmirea actului de procedură au fost
încălcate norme juridice de ordine publică [art. 174 alin. (2) CPC];
:> nulităţi relative - cele care intervin dacă la întocmirea actului de procedură au fost neso-
cotite norme juridice de ordine privată [art. 174 alin. (3) CPC).
:> Importanţa clasificării (art. 178 CPC}

I NULITATEA ABSOLUTĂ NULITATEA RELATIVĂ


- poate fi invocată de orice parte interesată, de - poate fi invocată numai de partea al cărei interes
instanţă din oficiu sau de procuror. este ocrotit de norma încălcată la efectuarea actului
de procedură, dacă nu a cauzat prin propria faptă
neregularitatea.
- poate fi invocată în orice fază a procesului. - poate fi invocată pentru neregularităţile săvârşite
până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau,
dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul ter-
men de judecată;
- poate fi invocată pentru neregularităţile săvârşite
în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit
neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la
termenul de judecată imediat următor şi înainte de a
pune concluzii pe fond.

r+ Cu toate acestea, toate cauzele de nulitate a actelor deja efectuate trebuie invocate deodată,
sub sancţiunea decăderii părtii din dreptul de a le mai invoca [art. 178 alin. (5) CPC], ceea
NB
ce înseamnă că invocarea unei cauze de nulitate relativă va determina invocarea - la acel
termen - şi a tuturor cauzelor de nulitate absolută incidente până la acel moment, sub sanc-
ţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai putea invoca ulterior. Prin urmare, deoarece
legiuitorul nu distinge, textul art. 178 alin. (5) CPC este aplicabil atât cauzelor de nulitate
132 Nulitatea actelor de procedură

relativă, cât şi celor de nulitate absolută de care partea are cunoştinţă până la momentul
invocării unei nulităţi a actului/actelor de procedură.
- părţile nu pot renunţa, în principiu, la dreptul de a - partea interesată poate renunţa în mod valabil
invoca nulitatea absolută. la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

2. După modul de consacrare legislativă, nulităţile se clasifică în:

:,, nulităţi exprese - nulităţi anume prevăzute de lege;

Exemple:
- actele de procedură Îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinfă sunt lovite de nulitate
absolută f art. 56 alin. (3) CPCJ;
- actele de procedură Îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile
{art. 57 alin. (4) CPC/;
- cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea
oricăreia dintre părfi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a repre-
zentantului acesteia este nulă f art. 196 alin. (I) CPC j etc.

:,, nulităţi virtuale - cele care rezultă din împrejurarea că, deşi nu există un text expres de lege
care să prevadă sancţiunea nulităţii, totuşi, la efectuarea actului de procedură a fost nesoco-
tită o dispoziţie legală ce stabileşte o condiţie pentru încheierea valabilă a actului respectiv.

::> Importanţa clasificării:

:,, în cazul nulităţilor exprese, vătămarea se prezumă (nulitatea fiind necondiţionată), în timp
ce, în cazul nulităţilor virtuale, cel care invocă nulitatea trebuie să dovedească şi existenţa
unei vătămări (nulitatea fiind condiţionată).

3. În funcţie de întinderea efectelor, nulităţile se clasifică în:

:,, nulităţi totale - cele care intervin atunci când sancţiunea vizează întregul act de procedură;
:,, nulităţi parţiale - cele care afectează numai o parte a actului de procedură, cealaltă parte
nefiind desfiinţată.

4. După cum nulitatea intervine pentru nerespectarea condiţiilor ce privesc însuşi actul de pro-
cedură respectiv sau din cauza dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură,
nulităţile se clasifică în:

:,, nulităţi proprii - cele caracterizate prin faptul că nulitatea intervine ca urmare a neres-
pectării condiţiilor ce privesc însuşi actul de procedură;
:,, nulităţi derivate - cele care intervin atunci când nulitatea actului de procedură atrage şi
nulitatea actelor subsecvente acestuia, din cauza dependenţei acestor acte de actul nul.
Nulitatea actelor de procedură 133

s. După cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură, nulităţile se împart
în:
:> nulităţi extrinseci - cele care privesc încălcarea condiţiilor exterioare actului de procedură;

Exemple:
- competenţa;

- plata taxelor de timbru;


- depunerea cererii de apel sau de recurs direct la instanţa competentă să o judece, şi nu la instanf a
a cărei hotărâre se atacă etc.

:> nulităţi intrinseci - cele care privesc nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură,
privitoare la forma sau conţinutul acestuia.

6. După cum implică sau nu existenţa unei vătămări, nulităţile se clasifică în:

:> nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări - cele care intervin în legătură cu neres-
pectarea cerinţelor intrinseci ale actului de procedură (art. 175 CPC);
:> nulităţi necondiţionate de existenţa unei vătămări - intervin ca urmare a nerespectării con-
diţiilor extrinseci ale actului de procedură (art. 176 CPC).

r - ·. ..· NULITATEA CONDIŢIONATĂ NULITATEA NECONDIŢIONATĂ


I - intervine numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ,
·.

- sancţiunea
intervine ca urmare a nerespectării
, următoarele trei condiţii: cerinţei
legale la efectuarea actului de procedură,
I 1) să existe un act de procedură care a fost întocmit neavând relevanţă producerea sau nu a unei
cu nerespectarea cerinţei legale; vătămări.
1
2) actul de procedură să fi produs părţii o vătămare;
3) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin I
declarată instanţa judecată. ~
desfiinţarea actului.
~--~~~~~~~~~~~~·

- trebuie declarată de instanţa de judecată. - trebuie de de


Exemple: Exemple (art 176 CPC) - Încălcarea dispoziţiilor legale I
- vătămarea poate îmbrăca forma unui prejudiciu pa- referitoare la: ,
trimonial, dar poate consta şi În prejudicii precum: - capacitatea procesuală; I
- amânarea procesului; - reprezentarea procesuală;
- împiedicarea părţii de a-şi pregăti apărarea; - competenţa instanţei;
- împiedicarea părţii de a formula obiecţiuni la ra- - compunerea sau constituirea instanţei;
portul de expertiză etc. - publicitatea şedinţei de judecată;
- alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură,
dacă legea nu dispune altfel.

li. Invocarea nulităţii actului de procedură

:> în cursul procesului pendinte (indiferent dacă judecata este în primă instanţă sau în căile de
atac}, mijlocul de invocare este excepţia de nulitate a actului de procedură;
134 Nulitatea actelor de procedură

:; dacă excepţia se respinge, se pronunţă o încheiere interlocutorie, care poate fi atacată·numai


odată cu fondul;

:; dacă excepţia se admite, se pronunţă:


:; o încheiere în cazul în care instanţa rămâne în continuare învestită cu soluţionarea pricinii;
:; o sentinţă sau decizie, atunci când instanţa se dezînvesteşte, regimul juridic al acestora fiind
cel de drept comun, dacă legea nu prevede expres o altă soluţie.
:; când se invocă nulitatea (nelegalitatea) hotărârii pronunţate, pentru nerespectarea cerinţelor
legale în privinţa unuia sau mai multor acte de procedură, mijlocul de invocare a nulităţii îl
constituie înseşi motivele acelei căi de atac.
:; din punct de vedere al momentului până la care poate fi invocată nulitatea, acesta diferă in
funcţie de cauza de nulitate, care poate fi absolută sau relativă;

:; astfel, nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz,
de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
:; Excepţie (când legea prevede altfel):
:; În cazul încălcării competenţei materiale şi teritoriale exclusive, excepţia de necompetenţă
poate fi invocată de către judecător sau de către părţi până la primul termen de judecată la
care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În ceea ce priveşte invocarea în căile de atac a unei nulitătii absolute incidente la judecata
r+ în primă instantă, menţionăm că aceasta este posibilă direct în calea recursului, doar da.că
NB nu au putut fi invocate pe .calea ·apelului sau în cursul judecării apelului ori,. deşi. au fost
invocate în termen, au fost respinse sauinstanţaaomis să se pronunţe asupra lor [art 488
alin. (2) CPC}.

:; nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a
fost cauzată prin propria faptă;
:; în ceea ce priveşte momentul până la care poate fi invocată nulitatea relativă, acesta diferă de
momentul la care a apărut cauza de nulitate, astfel:
:; pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
:; pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregu-
laritatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi
înainte de a pune concluzii pe fond.
:; toate cauzele de nulitate (absolute sau relative), trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decă­
derii părţii din dreptul de a le mai invoca ulterior;
:; în ceea ce priveşte nulitatea relativă, partea prejudiciată de actul de procedură efectuat fără
respectarea dispoziţiilor legale, poate renunţa la dreptul de a invoca nulitatea relativă;
Nulitatea actelor de procedură 135

~ renunţarea la dreptul de a invoca nulitatea relativă poate fi expresă (ceea ce presupune exis-
tenţa unei declaraţii a părţii care renunţă în acest sens) sau tacită (rezultând din conduita părţii);
~ renunţarea poate interveni numai în interiorul termenului în care putea fi invocată nulitatea rela-
tivă, în caz contrar, intervenind decăderea părţii interesate din dreptul de a o mai invoca;
~ indiferent de cauza de nulitate, absolută sau relativă, actul de procedură nu va fi anulat dacă
până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia [art. 177
alin. (3) CPC].

III. Efectele nulităţii actelor de procedură

~ lipseşte actul de procedură respectiv de efectele pe care i le dă legea;


~ cu toate acestea, nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte
efecte decât cele care decurg din natura lui proprie;

Exemplu:
- dacă cererea de chemare in judecată, anulată în procedura de regularizare, con{ine o recunoaştere
a reclamantului cu privire la achitarea in parte a obliga{iei pârâtului, efectele acestei recunoaşteri
subzistă, putând fi folosită Într-un eventual nou litigiu dintre păr{i, in măsura în care reclamantul ar
introduce o nouă cerere de chemare În judecată în care nu ar mai recunoaşte plata par{ială.

~ operează retroactiv, indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor
încălcate, în sensul că va produce efecte de la data întocmirii actului, şi nu de la data declarării
nulităţii;

~ nu atrage nulitatea actului precedent şi nici a celor care urmează, dacă acestea sunt indepen-
dente faţă de actul nul;
~ se răsfrânge, de regulă, asupra întregului act de procedură, însă, în cazul hotărârilor judecăto­
reşti, pot exista şi nulităţi parţiale (desfiinţarea în parte a hotărârii atacate);

~ instanţa, dacă este cazul, poate dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor
condiţiilor de validitate.
FIŞA

TERMENELE PROCEDURALE
NR.17
Sediul materiei: art 180-186 CPC

Noţiune - reprezintă
intervalul de timp În care poate fi Îndeplinit un act de
procedură sau În care este interzis să se Îndeplinească un act de procedură
[art. 180 alin. (1) CPC]. Termenul poate desemna şi data la care se mdepli-
neşte un anumit act de procedură.

I. Clasificarea termenelor procedurale

1. După modul în care sunt stabilite, termenele pot fi:

~ termene legale - cele stabilite de lege;

Exemple:
- termenul de 5 zile Înaintea termenului de judecată pentru inmânarea cita[iei şi a celorlalte acte de
procedură (art. 159 CPC);
- termenul de 5 zile de la pronun{area/comunicarea hotărârii pentru declararea apelului în materia
ordonan{ei preşedin[iale /art. 1000 alin. (I) CPC];
- te1menul de 30 de zile pentru declararea apelului/recursului /art. 468 alin. (1), art. 485 alin. (1) CPC]
etc.

f"" Termenele legale nu pot fi modificate sub aspectul duratei de către părţi. Cu toate acestea,
NB judecătorulpoate modifica termenul legal în anumite cazuri.

· Spre exemplu:
- scurtarea termenului de inmânare a citaţiei sau a actului de procedură, in cazuri urgente sau atunci
• când legea prevede fn mod expres aceasta (art. 159 teza a li-a CPC);
în procesele urgente, termenele stabilite pentru depunerea intâmpinării, pentru formularea răspun­
sului reclamantului la intâmpinare, pentru fixarea şi stabilirea primului termen de judecată pot fi
reduse de judecător în func{ie de circumstanţele concrete ale cauzei f art. 201 alin. (5) CPC/ etc.

~ termene judecătoreşti - acelea stabilite de către instanţa de judecată în cursul procesului. Apre-
ciem că aceste termene nu se calculează pe zile libere, ci se numără ca atare (de exemplu, actele
solicitate de instanţă a fi depuse cu 5 zile înaintea termenului de judecată următor);
138 Termenele procedurale

Exemple:
- termenul de judecată;
- termenul pentru administrarea probatoriului;
- termenul pentru dezbateri etc.

~ termene convenţionale - acelea stabilite de către părţi, fără intervenţia instanţei de judecată.

; Exemplu:
!_~-~~r'!!f!nl!_l_ a!:~~t!~aj~l1!!'f a~t._ ~~7 ?!~·'!~ _(3! c_~c_J._
2. În funcţie de caracterul lor, termenele se clasifică în:

~ termene imperative/peremptorii - acelea în interiorul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de


procedură;
-- ------- ------ ---- - ------------ -- ------- -------------- ------ --- ------- -----------------------
:Exemplu:
! - temzenul pentru declararea apelului sau recursului - art. 468 alin. (I) şi art. 485 alin. (I) CPC;
: - termenul pentru depunerea Întâmpinării/cererii reconvenfionale;
: - termenul pentru formularea cererii de intemenfie.
·----- ------------- --- ---------------------------- ------------ - - -------------------

~ termene prohibitive/dilatorii - acelea în interiorul cărora legea interzice să se efectueze actul de


procedură.
,--- -- --- -------------- ---------------- - - --- - -------------- ------- ----- ----------------- - ------------- ----
; Exemple:
: - te1menul de o zi in cadrul căruia executorului judecătoresc ii este interzis să procedeze la seches-
; trarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, În vederea valorificării lor, pentru a da posibilita-
: tea debitorului să plătească suma datorată f art. 732 alin. (I) CPC /;
: - termenul de I 5 zile în cadrul căruia executorului judecătoresc îi este interzis să procedeze la valori-
; ficarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitafie publică, vânzare directă sau prin alte modalităţi
: admise de lege, pentru a da posibilitatea debitorului să achite suma datorată, toate accesoriile şi
; ~~~~~~i~~i!e_~~-~~e~l1_ta_reJ?'.!~ 7~!?_l!n_._O} c_P~[~--------- ____________________________________________ _

3. În funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele procedurale se clasi-


fică în:

~ termene absolute - acelea a căror nerespectare afectează eficacitatea sau validitatea actelor de
procedură, intervenind sancţiuni precum decăderea, perimarea, prescripţia dreptului de a cere şi
obţine executarea silită sau, după caz, nulitatea;
-- - ---------------------
:Exemplu:
: - nerespectarea termenului pentru depunerea întâmpinării atrage decăderea pârâtului din dreptul de
: a mai invoca exceptii relative şi de a mai propune probe {art. 208 alin. (2) CPC/;
Termenele procedurale 139

: - termenul de 1O zile acordat de către instanf ă reclarnantului în procedura de regularizare a cererii


: de chemare în judecată pentru ca acesta să inlăture neregularită[ile cererii, fn caz de nerespectare,
: atrage anularea cererii de chemare in judecată.

:> termene relative - acelea a căror. nerespectare nu afectează validitatea actelor de procedură, ci,
eventual, pot atrage numai sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei care sunt vinovaţi de
nerespectarea lor.

; Exemple:
: - nemotivarea hotărârii judecătoreşti fn termenul legal de 30 de zile de la pronun[are {art. 426
: alin. (5) CPC/ poate atrage, eventual, aplicarea unei sanc[iuni disciplinare magistratului;
: - neaducerea, la termenul fixat de instan[ă, a martorului incuviin[at, de către una dintre pă1ti f art. 187
• alin. (I) pct. 2 fit. b) CPC j poate fi sanc[ionată cu amendă judiciară de la 50 de lei la 700 de lei şi des-
. păgubiri (art. 189 CPC).

4. După durata lor, termenele procedurale se clasifică în (art. 181 CPC):

:> termene pe ore;


:> termene pe zile;
:> termene pe săptămână, luni sau ani.

li. Calcularea termenelor procedurale

:> Din punct de vedere al modalităţii de calcul a termenelor procedurale, în funcţie de durata
acestora, se aplică următoarele reguli:
:> termenele pe ore -încep să curgă de la ora zero a zilei următoare;
:> termenele pe zile - se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început să
curgă, nici ziua când acesta se împlineşte;

Exemplu:
dacrl solu[ia asupra ordonan[ei preşedin[iale s-a dat în data de I 7. 06.20 I 4, judecata acesteia făcân­
du-se cu citarea păr[ilor, termenul de exercitare a căii de atac a apelului este de 5 zile de la data pro-
. mm[ării, care se va Împlini În data de 23.06.2014 (ultima zi de formulare a căii de atac).

:> termenele pe săptămâni, luni sau ani - se împlinesc în ziua corespunzătoare zilei de plecare din
ultima săptămână, ultima lună sau ultimul an. Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii,
se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ultima zi a lunii.

Exemplu:
un termen de o lună care a fnceput să curgă la 31martie2013 s-a implinit la 30 aprilie 2013.
140 Termenele procedurale

r
NB
Termenul care se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare (atunci când ultima zi a unui termen
cade într-o zi nelucrătoare), se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează
[art. 181 alin. (2) CPC].

Exemplu:
- termenul care se împlineşte într-o zi de duminică (22.05.2016) sau intr-o altă zi declarată de lege
nelucrătoare (sărbătorile legale), se va prelungi până in prima zi lucrătoare care urmează (în
exemplul de fa[ă, luni, 23.05.2016).
- ----- - ----- ------ -- - ----- -- -- - ---- -------------- ---------------------------- ------- ---- ------------~

r
NB
Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24,00 a
ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Excepţie: în cazul unui act ce
trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea
încetează în acel loc în mod legal.

r
NB
Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite
în termen, dacă au fost predate prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depuse
la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare înainte de
împlinirea termenului (art. 183 CPC). A se vedea şi dispoziţiile alin. (2)-(3) ale art. 183 CPC,
în privinţa actului depus la unitatea militară sau administraţia locului de deţinere şi dovada
datei acestor depuneri.

r
NB
Recipisa oficiului poştal, precum şi inregistrarea mi atestarea făcută, după caz, de serviciul
de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de admi-
nistratia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de
către partea interesată.

III. Momentele de la care încep să curgă termenele procedurale


:;, Regula:
:;, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune
altfel [art. 184 alin. (1) CPC].
!) Excepţii:

:> termenul de 5 zile de declarare a căii de atac a apelului/recursului împotriva încheierii prin
care instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie curge de la pronunţare pentru
partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă [art. 64 alin. (4) CPC];
:;, termenul de 5 zile de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care a fost constatată
perimarea unei cereri curge de la pronunţare [art. 421 alin. (2) CPC].
:> termenul de 30 de zile de exercitare a căii de atac a apelului declarat împotriva încheierii prin
care instanţa a admis cererea în materie necontencioasă, atunci când calea de atac poate fi
Termenele procedurale 141

declarată de orice persoană interesată, chiar dacă aceasta nu a fost citată la soluţionarea
cererii, caz în care termenul începe să rnrgă de la data la care respectiva persoană a luat
cunoştinţă de încheiere, dar nu mai târziu de 1 an de la data pronunţării [art. 534 alin. (4}
CPC];
:> termenul de 5 zile de declarare a apelului împotriva ordonanţei preşedinţiale date cu citarea
părţilor curge de la pronunţare [art. 1000 alin. (1) CPC].
:> Legea prevede patru situaţii de echipolenţă (echivalenţă), când se consideră că actul de proce-
dură a fo3t comunicat părţii, respectiv:
:> actul de procedură se consideră comunicat părţii şi în ipoteza în care aceasta a primit o copie
a actului, atestând acest fapt prin semnătură [art. 184 alin. (2) I teză CPC];
:> actul de procedură se consideră comunicat părţii şi în situaţia în care aceasta a cerut comu-
nicarea actului către o altă parte [art. 184 alin. (2) a li-a teză CPC];

r Nu există echipolenţă în ipoteza în care partea solicită comunicarea actului de proce-


dură .către sine şi nici. atunci când· partea formulează o· simplă cerere .de consultare a
NB dosarului în apel/recurs, în astfel de situaţii neputându-se prezuma cunoaşterea actului.

:> hotărârea judecătorească se consideră comunicată de la data depunerii cererii de apel/re-


curs, dacă apelul/recursul este declarat înainte de comunicarea hotărârii [art. 468 alin. (3) şi
art. 485 alin. (1) CPC];
:> termenul de apel/recurs curge de la comunicarea hotărârii, chiar şi atunci când aceasta a fost
făcută odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite [art. 468 alin. (2) şi art. 485
alin. (1) CPC].

IV. Întreruperea termenului procedural

:> Termenul procedural se întrerupe, situaţie în care după încetarea cauzei care a determinat între-
ruperea va începe să curgă un nou termen, fără a fi avută în vedere perioada de timp scursă
anterior, în următoarele cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi, caz în care se face din nou o singură comunicare la
ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea
fiecărui moştenitor, dată de la care începe să curgă un nou termen [art. 184 alin. (4) pct. 1
CPC];
2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură
comunicare părţii, dată de la care începe să curgă un nou termen [art. 184 alin. (4) pct. 2
CPC];
3. faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, termenul
procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe cât timp nu
142 Termenele procedurale

a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste [art. 184 alin. (3)
CPC];
4. termenul de apel/recurs se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel, caz în
care se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe
numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor, termenul de apel
începând să curgă din nou de la data acestei comunicări. Pentru moştenitorii incapabili, cei
cu capacitate restrânsă sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacantă, termenul va curge din
ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, după caz [art. 469
alin. (1) şi (2) şi art. 485 alin. (1) CPC];
5. îndeplinirea unui act de procedură, în materia perimării, făcut în vederea continuării judecării
pricinii de către partea care justifică un interes (art. 417 CPC).

r Termenul de perimare este susceptibil şi de suspendare, în condiţiile art. 418 CPC, res-
pectiv:
NB
- cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de
instanţă în cazurile de .suspendare.· facultativă prevăzute la · art.413, .precum. şi în alte
cazuri.stabilitedelege,.dacăsuspendarea nu este.cauzată de.lipsa de stăruinţă a părţilor
în judecată;
- în cazuril.e de suspendare de drept .a judecăţii prevăzute la art.4l 2CPC, . cursul perimării
este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat sus-
pendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-aupetrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului
de perimare;
- cursul perimării este suspendat pe timpul în care partea este împiedicată· de a stărui
în judecată dîn cauza unor motive temeinicjustificate, precum şi în alte cazuri expres
prevăzute· de lege.
FIŞA

DECĂDEREA. REPUNEREA ÎN TERMEN


NR.18
Sediul materiei: art. 185-186 CPC

I. Decăderea

Noţiune - sancţiunea procedurală care constă în pierderea dreptului de a îndeplini un act


de procedură, dacă nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege sau termenul
judecătoresc.

Exemple:
- neinvocarea excepfiei de necompetenfă materială şi teritorială de ordine publică la primul termen
de judecată la care părfile au fost legal citate in fafa primei instante [art. 130 alin. (2) CPC];
- neinvocarea neregularităfii Îndeplinirii procedurii de citare la termenul următor producerii sale.
dacă partea nelegal citată a fost prezentă sau legal citată la acest termen [art. 160 alin. (2) CPC];
- nerespectarea termenului de invocare a sancfiunii nulităfii relative a actelor de procedură [art. 178
alin. (3) CPC/;
- neinuocarea deodată a tuturor cauzelor de nulitate a actelor de procedură deja efectuate in cauză
[art. 1 78 alin. ( 5) CPC];
- nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac etc.

r Dacă instanta â. dispus decăderea păqiidih dreptul de a mai efectua actul neîndeplinitîn
cadrul termenului imperativ, iar partea îl îndeplineşte totuşi, ulterior, respectivul act făcut
NB
peste termen va fi lovit de nulitate, în condiţiile art. 185 alin. (l}teza finală CPC.

1. Condiţiile decăderii

:> Pentru a interveni sancţiunea decăderii, trebuie întrunite, cumulativ, următoarele condiţii:
:> existenţa unui termen imperativ (peremptoriu) înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul
procedural;
:> în cazul termenului prohibitiv (dilatoriu), intervine nulitatea actului astfel efectuat, iar nu
decăderea [art. 185 alin. (2) CPC}.

:> partea să nu fi exercitat dreptul procedural înăuntrul acestui termen;


:> lipsa unei derogări exprese (legale sau convenţionale) de la sancţiunea decăderii.
:> decăderea intervine nu numai atunci când legea stabileşte un termen fix pentru îndepli-
nirea unui anumit act de procedură, iar partea a lăsat să treacă acel termen fără a efectua
actul de procedură, ci şi atunci când legea prevede că exercitarea unui drept trebuie să se
144 Decăderea. Repunerea în termen

facă într-un anumit moment procesual sau într-o anumită etapă a procesului, iaF partea
nu a îndeplinit actul de procedură până la acel moment sau în acea etapă procesuală.

Spre exemplu:
- nerespectarea termenului în privinţa cererilor de intervenţie forţată - cererea de chemare in judeca- ;
tă a altor persoane, cererea de chemare in garanţie, cereri care, atunci când sunt formulate de către :
reclamant sau de către intemenientul principal, trebuie depuse până la terminarea cercetării :
procesului fn faţa primei instanţe, iar dacă aparţin pârâtului, trebuie formulate în termenul prevăzut :
pentm depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe sau, după caz, cel mai târziu la primul :
termen de judecată, dacă întâmpinarea nu este obligatorie.

2. Cazuri în care nu intervine sancţiunea decăderii

:> când legea instituie o dispoziţie prin care înlătură aplicarea sancţiunii decăderii;

Exemplu:
- nedepunerea sumei prevăzute cu titlu de cheltuieli necesare administrării probelor de către partea ·
care a propus respectivele probe, in termenul fixat de către instanţă, atrage decăderea părţii din dreptul ·
de a administra dovada încuviinţată în faţa acelei instanţe; insă depunerea sumei se va putea face şi
după implinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata /art. 262 alin. (4) CPC].

:> când actul de procedură îndeplinit numai de unul dintre coparticipanţi va profita şi celor care nu
au îndeplinit respectivul act de procedură [art. 60 alin. (2) CPC];
:> atunci când legea permite părţii adverse dreptul de a renunţa la însuşi dreptul de a invoca decă­
derea;

Spre exemplu, in ipoteza art. 178 alin. (4) CPC, partea interesată poate renun{a expres sau tacit la
dreptul de a invoca nulitatea relativă, ceea ce înseamnă că, pentru a nu interveni decăderea,
termenul nerespectat trebuie să fie reglementat de norme dispozitive.

:> în ipoteza în care legea prevede expres o altă soluţie pentru nerespectarea unui termen impe-
rativ;

Exemplu:
- dacă obligaţiile puse în vedere reclamantului, privind completarea sau modificarea cererii de che-
mare in judecată, nu sunt fndeplinite în termenul de cel mult 1O zile de la primirea comunicării, prin
Încheiere, dată in camera de consiliu, se va dispune anularea cererii /art. 200 alin. (4) CPCJ, iar nu
decăderea.

:> în ipoteza existenţei unor motive temeinic justificate pentru neexercitarea dreptului procesual în
termen, de natură a determina partea interesată să formuleze o cerere de repunere în termen.
Decăderea. Repunerea în termen 145

3. Invocarea şi pronunţarea decăderii

:> decăderea trebuie invocată şi apoi pronunţată de către instanţă -'> decăderea nu operează de
drept;
:> dacă norma juridică ce stabileşte termenul care nu a fost respectat este de ordine publică, decă­
derea poate fi invocată de către oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în
orice stadiu al procesului;

ţ+ Cu toate acestea, există situa[ii în care legea limitează momentul până la care se poate
NB invoca decăderea.

Spre exemplu:
- in ipoteza În care intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost
depus peste termen, el va fi socotit făcut in termen [art. 485 alin. (2) CPC].

:> dacă norma care stabileşte termenul are caracter de ordine privată, decăderea poate fi invocată
numai de partea interesată şi numai la primul termen de judecată ce a urmat momentului cu-
noaşterii motivului de decădere, sub sancţiunea decăderii înseşi a părţii din dreptul de a o invoca;

:> în timpul procesului pendinte, mijlocul procedural de invocare a decăderii este excepţia de tardi-
vitate a formulării cererii cu încălcarea termenului imperativ;
:> atunci când a intervenit o hotărâre de fond, decăderea poate fi invocată prin intermediul apelului
sau, după caz, al recursului.

r Atunci când norma juridică care reglementează termenul ce nu a fostrespectat are carac-
ter de ordine privată, decăderea poate fi valorificată pe calea. apelului sau a recursului
NB
numai dacă,. În· fa[a instantei de. fond, ea a fost invocată· În termen, iar insta11fa a respins
excep[ia de decădere sau a omis să se pronunfe cu privire la aceasta.
Per a contraria, nerespectarea în faţa primei instanţe a unui termen reglementat de norme
de ordine privatănu poate fi invocată pentru prima dată în căile de atac, intervenind
decăderea părtii din însuşi dreptul de a mai invoca decăderea.
Însă, sunt şi excepţii, în situaţiile în care legea prevede că această sancţiune nu se
aplică în căile de atac.

Exemple:
- perimarea cererii de chemare in judecată nu poate fi invocată pentru prima oară in instanfa de
apel [art. 420 alin. (3) CPC};
- excepfia lipsei dovezii calităţii de reprezentant inaintea primei instanfe nu poate fi invocată pentru
prima oară În calea de atac [art. 82 alin. (2) CPC}.
146 Decăderea. Repunerea în termen

4. Efectele decăderii

:> pierderea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termen;


:> actele ulterioare făcute pe baza unui act efectuat după expirarea termenului legal sau judecăto­
resc imperativ sunt lovite de sancţiunea nulităţii, dacă nu au o existenţă de sine stătătoare;
:> lipseşte actul de procedură de efectele sale fireşti, însă, dacă actul cuprinde manifestări de voin-
ţă, declaraţii sau constatări de fapt, acestea îşi vor produce efectele fireşti;

Exemplu:
- o cerere de chemare în judecată anulată ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru va putea
avea valoarea juridică a unei mărturisiri ln ipoteza ln care reclamantu/ recunoaşte anumite aspecte
referitoare la raportul juridic dintre el şi partea adversă.

:> îşi produce efectele numai dacă a fost constatată şi pronunţată de către instanţă ~per a contraria,
dacă decăderea nu a fost pronunţată de instanţă, actul de procedură făcut după împlinirea terme-
nului peremptoriu este valabil, iar dacă a expirat termenul în care decăderea putea fi invocată,
sancţiunea rămâne fără efecte.

li. Repunerea în termen

Noţiune - decăderea nu operează în cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată


de motive temeinic justificate să efectueze în termen actul de procedură, acest act
urmând a se îndeplini în termen de cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, termen
înăuntrul căruia vor fi arătate şi motivele împiedicării efectuării actului [art. 186 alin. (1) şi
(2) CPC].

1. Condiţiile repunerii în termen

:> partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul peremptoriu trebuie să facă
dovada existenţei unor motive temeinic justificate, deci a unei împrejurări ce exclude culpa
părţii respective în nerespectarea termenului;

:> împrejurarea care a împiedicat partea să acţioneze trebuie să se fi produs înăuntrul terme-
nului în care trebuia exercitat dreptul procedural, iar nu să se fi ivit după expirarea terme-
nului respectiv;
:> în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată trebuie să
formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea prin care solicită încuviinţarea
îndeplinirii actului de procedură.

ţ+ În cazul exercitării căilor de atac, durata. termenului de repunere. în termen nu este de 15 zile,
NB ci este aceeaşi cu.cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac neexercitate în termen.
Decăderea. Repunerea în termen 147

Exemple:
, - durata termenului de repunere În termen este de 30 de zile pentru apel/recurs;
. - durata termenului de repunere 'in termen este de 5 zile pentru apelul formulat împotriva ordonantei •
: preşedinfiale etc.
0

'- --------- ----- ---------------------- - -- --·----- -------------------------------- ----------- ----- -------------"

2. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de repunere în termen

!) Cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze calea de


atac ori sa îndeplinească actul de procedură respectiv.

Exemple:
- cererea de repunere În termenul de apel se va solufiona de instanţa competentă să solufioneze
calea de atac a apelului;
- cererea de repunere în termenul de recurs se va solufiona de instanfa competentă să solufioneze
calea de atac a recursului etc.

:; Asupra cererii de repunere în termen, instanţa se va pronunţa printr-o:


:; încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care
trebuia îndeplinit pe parcursul judecăţii;
:; încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac şi
cererea este admisă, fără ca la acelaşi termen să aibă loc şi judecata căii de atac;
:; decizie, dacă s-a cerut repunerea în termenu! de exercitare a unei căi de atac şi cererea este
admisă, la acelaşi termen judecându-se şi calea de atac;

:; decizie, atunci când cererea de repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac este
respinsă.
FIŞA
FAZELE ŞI ETAPELE PROCESULUI
NR.19 CIVIL NOŢIUNI GENERALE ~~~~~~~~~--~~~-

~ Procesul civil parcurge două faze:

I. Judecata {cognitio):
1. În primă instanţă, care la rândul său parcurge patru etape:
A. Etapa scrisă;

B. Etapa cercetării procesului;


C. Etapa dezbaterilor;
D. Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.

2. În căile de atac.
li. Executarea silită.

I. Judecata (cognitio)

1. Jud~cataîn primă instanţă

A. Etapa scrisă

:> are ca scop stabilirea cadrului procesual, din punct de vedere al obiectului şi al părţilor, pre-
cum şi informarea reciprocă a părţilor despre pretenţiile şi mijloacele lor de apărare;
:> etapa scrisă începe cu cererea de chemare în judecată, care este actul de sesizare a instan-
ţei, prin care reclamantul deduce judecăţii o pretenţie împotriva pârâtului;

:> după depunerea cererii de chemare în judecată, completul de judecată căruia i s-a repartizat
aleatoriu cauza va verifica:
1. dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa din punct de vedere funcţional,
iar în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată va dis-
pune, prin încheiere, dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat com-
petent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate; dacă, la rândul
său, completul specializat/secţia specializată apreciază că nu este competent(ă), devin incidente
prevederile referitoare la conflictul de competenţă cuprinse de art. 135 şi art. 136 CPC;

r Verificarea competentei în acest moment procesual nu vizează şi competenţa generală,


materială şi teritorială, ci doar competenţa funcţională, pentru invocarea competenţei
NB
generale, materiale, teritoriale fiind incidente prevederile art. 130 şi art. 131 CPC.

2. dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în cuprinsul art. 194-197 CPC, iar în caz
contrar, va dispune regularizarea cererii de chemare în judecată, în acest sens punând în vedere
150 Fazele şi etapele procesului civil. Noţiuni generale

reclamantului, printr-o adresă, să complinească lipsurile cererii, în termen de 10 zile de la primi-


rea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii;

r
NB
Este exceptată de la sancţiunea anulării cererii obligatia de a se desemna un reprezentant
comun, pentru această ipoteză fiind incidente prevederile art. 202 alin. (3) CPC.

:> dacă, în termen de 10 zile de la primirea comunicării instanţei, reclamantul va îndeplini obli-
gaţiileinstituite în sarcina sa, cererea de chemare în judecată va fi comunicată pârâtului,
pentru ca acesta, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată,
să se apere împotriva pretenţiilor reclamantului prin întâmpinare;

:> întâmpinarea formulată de către pârât va fi comunicată reclamantului, urmând ca acesta, în


termen de 10 zile, să formuleze răspuns la întâmpinare;
:> uneori, pârâtul are pretenţii proprii împotriva reclamantului, astfel încât acesta va formula
cerere reconvenţională, act de procedură care are natura juridică a unei cereri de chemare în
judecată.

8. Etapa cercetării procesului

:> în această etapă se îndeplinesc actele de procedură la cererea părţilor ori din oficiu, pentru
pregătirea dezbaterii în fond a procesului, sens în care instanţa (art. 237 CPC):

:> va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
:> va examina cererile de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile
legii;
:> va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a
întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul;
:> va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
:> la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezi-
lor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost
luate, în tot sau în parte;
:> va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor;
:> va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele
pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra
în condiţiile legii;
:> va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecată
la care părţile sunt legal citate;
:> va dispune ca părţile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidenţă
ori publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale;
Fazele şi etapele procesului civil. Noţiuni generale 151

:> va 'indeplini orice alt act de procedură necesar soluţionării cauzei, inclusiv verificări în
registrele prevăzute de legi speciale.

C. Etapa dezbaterilor.

:> după finalizarea etapei cercetării procesului, se intră în cea de-a treia etapă, cea a dezba-
terilor în fond, în cadrul căreia părţile au posibilitatea de a-şi susţine cererile şi apărările, în
urma probatoriului administrat În cauză, prin intermediul concluziilor în fond.

D. Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii

:> după închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării şi pronunţării hotărârii;


:> de regulă,deliberarea are loc în secret, în camera de consiliu şi la ea participă numai jude-
cătorii; uneori, deliberarea poate avea loc şi în şedinţa publică, în funcţie de stadiul proce-
sului, de tipul de hotărâre adoptată ori de gradul de dificultate al cauzei;
:> pronunţarea hotărârii are loc în şedinţă publică.

2. Judecata in căile de atac


:> partea care este nemulţumită de hotărârea pronunţată de prima instanţă are posibilitatea de
a o ataca prin intermediul căilor de atac;
:> apelul este calea de atac de drept comun, ordinară, de reformare, suspensivă de executare,
devolutivă;

:> pentru motivele expres prevăzute de lege, partea interesată, în condiţiile legii, poate exercita
recursul, cale de atac extraordinară, de reformare;
:> legea permite şi exercitarea unor căi extraordinare de atac (pentru motivele anume stabilite
de lege, nesuspensive de executare în principiu), de retractare (sunt de competenţa instanţei
ce a pronunţat hotărârea ce se atacă): contestaţia în anulare şi revizuirea.

H. Faza executării silite (executio)

:> intervine atât în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de
constrângere a statului, cât şi în cazul altor titluri care nu sunt emise de o instanţă de judecată,
dar cărora legea le conferă putere executorie, dacă debitorul nu îşi execută de bunăvoie obli-
gaţia înscrisă în cuprinsul lor.

,r+ Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă ambele faze, putând exista judecată fără
NB executare silită sau executare silită fără judecată.
152 Fazele şi etapele procesului civil. Noţiuni generale

~ Va lipsi faza executării silite atunci când:


~ debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia;
~ hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de executare silită.

Exemple:
- hotărârile pronunfale în cererile în constatarea existenfei sau inexistenţei unui drept;
- hotărârile
prin care se respinge cererea de chemare în judecată;
- hotărârile
prin care se dispune anularea sau rezoluţiunea ori rezilierea unui contract fără ca pă1tile
să fie repuse in situafia anterioară etc.

~ Va lipsi faza judecăţii, existând doar executarea silită, atunci când:


~ se pune în executare un alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, căruia legea
îi recunoaşte puterea executorie.

Exemple:
- Încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie
titluri executorii [art. 638 alin. (I) pct. I CPC];
- titlurile de credit sau alte inscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie f art. 638 alin. (I)
pct. 4 CPC];
- actul autentic notarial care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu
I mt. 639 alin. (I) CPC ];
- cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă înde-
plinesc condiţiile prevăzute in legea specială (art. 640 CPC).
ETAPA SCRISĂ. P,ROCEDURA PREALABILĂ
FIŞA
SESIZĂRII INSTANŢEI. CEREREA DE CHEMARE
ÎN JUDECATĂ. VERIFICAREA ŞI REGULARIZAREA
NR. 20
CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ. FIXAREA
PRIMULUI TERMEN DE JUDECATĂ
Procedura prealabilă sesizării instanţei
Sediul materiei: art. 193 CPC

Noţiune - o procedură obligatorie de urmat în cazurile în care legea condiţionează


introducerea cererii de chemare în judecată de parcurgerea acestei proceduri.

:> În acest sens, potrivit art. 193 alin. (1) CPC, sesizarea instanţei se poate face numai după
îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada
îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Exemple:
- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ,,inainte de a se
adresa instanfei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite
autorităfii publice emitente sau autorităfii ierarhic superioare, dacă aceasta există, in tennen de 30
de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau în parte, a acestuia";
- potrivit art. 193 alin. (3) CPC, „la sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale. recla-
mantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenfelor succe-
sorale prevăzute de Codul civil'';
- potrivit art. 1O15 alin. (J) CPC, text aplicabil în materia ordonanţei de plată, „creditoru/ îi va comu-
nica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu :
conţinut declarat şi conHrmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plăteascâ ·
suma datorată fn termen de 15 zile de la primirea acesteia", iar conform art. 1017 alin. (2) teza a II-a :
CPC, „dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1015 alin. (I) se va ataşa cererii sub sancfiunea
respingerii acesteia ca inadmisibilâ ".

1. tnvocarealipseiprocedurii prealabile

:> Dacă reclamantul nu a parcurs, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, procedura
prealabilă obligatorie, aceasta poate fi invocată pe calea excepţiei de inadmisibilitate, astfel:
~ de către pârât, prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la primul
termen de judecată în faţa primei instanţe, sub sancţiunea decăderii acestuia din dreptul de
154 Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen

a mai invoca ulterior excepţia. În general, excepţia are caracter relativ, însă există sitwaţii în
care legea prevede expres că poate fi invocată şi ex officio de către instanţă, caz în care
excepţia va avea caracter absolut;

:l de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât, prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu
este obligatorie, până la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, dacă recla-
mantul nu depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor
succesorale prevăzute de Codul civil, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca
obiect dezbaterea procedurii succesorale [art. 193 alin. (3) CPC]. În acest caz, apreciem că
excepţia are caracter absolut, deoarece instanţa nu poate invoca din oficiu excepţii relative
(de ordine privată).

r
NB
Mijlocul procesual de invocare a neregularitătii decurgând din lipsa procedurii prealabile îl
constituie excepţia de inadmisibilitate. Aceasta are caracter absolut în cazul prevăzut de
a11. 193 alin. (3) CPC, deoarece instanţa din oficiu sau pârâtul o pot invoca oricând în cursul
judecăţii. Însă, în cazul prevăzut de art. 193 alin. (1) CPC, care constituie dreptul comun în
materie, excepţia de inadmisibilitate este relativă, iar pot1ivit art. 193 alin. (2) CPC ea poate fi
invocată numai de către pârât, prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

2. Sancţiune

:l În cazul în care instanţa admite excepţia inadmisibilităţii, va respinge cererea de chemare în jude-
cată ca inadmisibilă, soluţie care nu are autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei, reclamantul
putându-se adresa instanţei cu o nouă cerere după parcurgerea procedurii prealabile obliga-
torii.

r Dacă reclamantul nu a ataşat cererii de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii


prealabile, instanta nu va putea pune în vedere reclamantului, în procedura de regulari-
NB zare, să depună la dosar această dovadă, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în
judecată, întrucât aceasta nu face parte din cerinţele art. 194-197 CPC de natură a atrage
anularea cererii, fiind reglementată în cuprinsul art. 193 CPC. În plus, lipsa este prevăzută sub
sancţiunea inadmisibilităţii cererii, ca efect al admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile,
iar nu a anulării acesteia.

li. Cererea de chemare în judecată

Sediul materiei: art. 194 CPC

:l dispoziţiile art. 194 se completează cu prevederile generale în materie de cereri adresate in-
stanţelor judecătoreşti, prevăzute de art. 148-152 CPC
Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen 155

Noţiune - actul de procedură prin care partea interesată se adresează instanţei pentru a
invoca aplicarea legii la un caz determin'at, punând în mişcare acţiunea civilă.

r
NB
Cererea de chemare în judţcată ~ actul de procedură prin care se declanşează pro-
cesul citJil.

1.·Elernentele cererii de chemare în judecată

A. Elementele de identificare a părţilor

:> numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumi-
rea şi sediul lor;
:> de asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de
înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului
sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi
ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit
legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant;
:> dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează
să i se facă toate comunicările privind procesul;
:> faptul că reclamantul are posibilitatea să-şi indice şi un domiciliu sau sediu ales pentru cita-
rea sau comunicarea actelor de procedură, în condiţiile art. 158 alin. (1) CPC, nu este de
natură să înlăture obligaţia indicării domiciliului său real;

:> dacă reclamantul locuieşte în străinătate, acesta trebuie să indice şi domiciliul ales în
România, iar toate comunicările privind procesul i se vor face la domiciliul ales; dacă recla-
mantul nu indică un domiciliu ales în România, comunicările i se vor face prin scrisoare reco-
mandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate
actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii (art. 156 CPC).

B. Elementele de identificare a reprezentantului părţii

:> numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezen-
tării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional.

C. Obiectul cererii şi valoarea lui [art. 194 lit. c) CPC]

:> după preţuirea făcută de reclamant, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi
modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor
corespunzătoare;
156 Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen

:> obiect al cererii de chemare în judecată - reprezintă pretenţia concretă a reclamantului, prin
care urmăreşte respectarea unui drept subiectiv civil sau a unui interes legitim, după caz;
:> pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în
lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea
funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz;

:> la cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titula-
rului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza
căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va
anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt.

O. Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea [art. 194 lit. d) CPC}

:> motive de fapt şi de drept - toate acele împrejurări, circumstanţe, dar şi principii, instituţii,
categorii, reguli juridice, a căror cunoaştere este necesară pentru explicarea şi lămurirea
obiectului procesului;
:> instanţa nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta este un
drept exclusiv al părţii care o formulează, însă o poate recalifica (o poate încadra corect în
drept), corespunzător situaţiei de fapt relatate de parte, cu respectarea principiului contra-
dictorialităţii;

:> nu este necesar ca reclamantul să indice textele legale pe care şi-a întemeiat pretenţia, jude-
cătorul fiind în măsură să le determine din lecturarea obiectului cererii şi a motivelor
acesteia, ci este suficient ca acesta să arate temeiul pretenţiei sale, fără a indica şi textul de
drept substanţial corespunzător.

Exemplu:
- predarea unui imobil poate fi consecin{a unei cereri posesorii, a unei cereri În revendicare, În
anularea sau rezilierea unui contract de loca{iune, în executarea unui contract de vânzare-cumpă­
rare sau de /oca{iune etc.;
- plata unei sume de bani invocate într-o cerere de chemare în judecată poate avea drept cauză un
contract de Împrumut, de vânzare-cumpărare, de antrepriză etc.
-------- -- -- - ------------ -----------------------------------------

E. Arătarea dovezUor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere [art. 194 fit. e) CPC}

:> când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150
CPC;
:> când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin
interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o per-
soană fizică;

:> în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi
ataşat cererii de chemare în judecată;
Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen 157

:> când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor,
dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a li-a CPC·fiind aplicabile în mod corespunzător;

:> când se solicită proba cu înscrisuri, se vor anexa la cerere copii de pe înscrisuri, pe care recla-
mantul le va certifica pentru conformitate cu originalul, în atâtea exemplare câte sunt
necesare pentru comunicare şi câte un exemplar pentru instanţă.

F. Semnătura [art. 194 fit. f) CPC]

:> semnătura atestă nu numai voinţa părţii de a declanşa procesul civil, ci şi exactitatea conţinu­
tului cererii de chemare în judecată;

:> cererea formulată în nume propriu trebuie semnată de cel ce se pretinde a fi titularul drep-
tului subiectiv dedus judecăţii, iar cererea formulată prin reprezentant va fi semnată de către
acesta.

2 .• Sapcţiunile aplicabile în cazulJipsei .vreuneia dintre.menţiunile prevăzute de art.194 (:PC

:> numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele
de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia sunt prevăzute sub sanc-
ţiunea nulităţii --7 vătămarea se prezumă (nulitatea fiind necondiţionată);

:> lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe:
:> dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să
semneze cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat (fiind citat cu această
menţiune de a semna);

:J când reclamantul este prezent în instanţă, trebuie să semneze în chiar şedinţa în care a fost
invocată această neregularitate; în cazul în care nu semnează, atunci instanţa va anula ce-
rerea;
:J neindicarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere poate atrage sancţiunea
decăderii părţii din dreptul de a mai propune probe;
:J în ceea ce priveşte
motivarea în drept, reamintim că, atunci când aceasta lipseşte sau nu cores-
punde întocmai situaţiei de fapt şi solicitării părţii, potrivit art. 22 alin. (4)-(5) CPC, judecătorul
este cel care stabileşte calificarea juridică corectă a cererii, fără însă a schimba cauza acesteia;
:J însă, lipsa motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată va atrage nulitatea acesteia în
procedura regularizării [fiind vorba de o nulitate necondiţionată, prevăzută expres de art. 196
alin. (1) CPC], deoarece, dacă situaţia de fapt nu este corespunzător indicată în cerere sau chiar
lipseşte, atunci nici judecătorul nu poate stabili calificarea juridică (în drept) a cererii.
158 Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen

r
NB
Din coroborarea art. 22 alin. ( 4)-(5) CPC cu art. 200 raportat la art. 194 lit. d) CPC deducem
că,în realitate, ar fi excesiv ca judecătorul să anuleze cererea în procedura regularizării
cererii de chemare în judecată pentru neindicarea motivelor de drept, dacă din conţi­
nutul cererii se poate face calificarea sa juridică.

3. Numărul de exemplare

:> Regula: atunci când este vorba despre o cerere care urmează a fi comunicată, aceasta se va face
în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare (art. 149 alin. (1) CPC).
:> Excepţia: cererea de chemare în judecată se va întocmi într-un singur exemplar atunci când
părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice.

r
NB
În toate cazurile (deci, şi atunci când pătţile nu au un reprezentant comun şi atunci când
au), este necesar şi un exemplar pentru instanţă.

4. Timbrarea C:ereriideC:hemarein judecată

:> dovada achitării taxei de timbru aferente cererii de chemare în judecată se ataşează acesteia
(art. 197 teza I CPC);
:> taxa de timbru se depune în original la dosarul cauzei;
:> sediul materiei în ceea ce priveşte cuantumul taxei de timbru îl constituie O.U.G. nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, acestea stabilindu-se diferit, în funcţie de caracterul evaluabil
sau neevaluabil în bani al dreptului dedus judecăţii;
:> sancţiune: netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii atrage anularea cererii de chemare în
judecată;

:> anularea nu intervine, automat, ci, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau
insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în procedura verificării şi regularizării
cererii, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei
dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării
instanţei (art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013);
:> prin aceeaşi comunicare, prin care reclamantului i se pune în vedere achitarea taxei de timbru,
instanţa îi va aduce la cunoştinţă acestuia posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de
acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea
comunicării;

:> instanţa nu va comunica cererea de chemare în judecată pârâtului decât după soluţionarea
cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru (dacă reclamantul a formulat o
astfel de cerere);
:> în situaţia în care reclamantul apreciază că taxa de timbru nu este corect stabilită de către
instanţa investită cu soluţionarea cererii, va putea formula cerere de reexaminare, în termen de
Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen 159

3 zile de la data comunicării obligaţiei de a achita taxa (art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013), cerere
care se soluţionează în camera de consiliu, de ·un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere
definitivă;

:> în cazul în care, pe parcursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare a
obiectului cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată şi va stabili
un termen în acest scop, iar dacă până la termenul stabilit de instanţă, reclamantul nu înde-
plineşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, acţiunea ori cererea va fi anulată în
întregime sau în parte (art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013);
:> în ipoteza în care se micşorează valoarea pretenţiilor formulate prin cerere, după ce aceasta a
fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de
reducerea ulterioară.

s. Cumulul de cereri
:> reclamantul are posibilitatea de a formula prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe
capete de cerere îndreptate împotriva aceluiaşi pârât, însă doar dacă acestea sunt întemeiate pe
un titlu comun sau au aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite dar aflate în strânsă legătură, situaţie
în care, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie
care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt;
:> dacă reclamantul a formulat mai multe capete de cerere împotriva aceluiaşi pârât prin aceeaşi
cerere de chemare în judecată, însă acestea sunt întemeiate pe fapte ori cauze diferite, în
absenţa unei legături între acestea, instanţa va dispune disjungerea.

6. fntroc;lucerea cererii de chemare înjudecată. Con~tituirea doS<trului

:> cererea de chemare în judecată se depune la instanţa apreciată de reclamant ca fiind compe-
tentă;

:> cererea trebuie să îmbrace forma scrisă şi să fie însoţită de copii de pe înscrisurile de care partea
înţelege să se folosească în cadrul procesului, precum şi, dacă este cazul, de dovada îndeplinirii
procedurii prealabile, chitanţa ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru, dovada calităţii
de reprezentant;
:> cererea şi înscrisurile anexate se vor depune, pentru comunicare, în atâtea exemplare câţi pârâţi
sunt, în afară de cazurile în care aceştia din urmă au un reprezentant comun sau pârâtul figu-
rează în mai multe calităţi juridice, situaţii în care se va depune un singur exemplar de pe cerere
şi de pe înscrisuri, plus un exemplar pentru instanţă;

:> cererea de chemare în judecată se poate depune la instanţă [art. 199 alin. (1) CPC]:
:> personal sau prin reprezentant;
:> prin poştă sau curier;
:> prin fax;
160 Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen

:> scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică.
:> cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier,
fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se
înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare [art. 199 alin. (1) CPC];

:> după înregistrare, cererea şi înscrisurile ce o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul,
dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanţă, se predau preşedintelui
instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în
mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii [art. 199 alin. (2) CPC].

7. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată

:> învestirea instanţei cu soluţionarea cererii;


:> determinarea cadrului procesual;
:> stabilirea competenţei instanţei de soluţionare a cererii, în ipoteza competenţei teritoriale alter-
native;
:> punerea în întârziere a debitorului;
:> încetarea bunei-credinţe a posesorului unui bun;
:> dobândirea caracterului de drept litigios al dreptului subiectiv pretins în cererea de chemare în
judecată;

:> întreruperea prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.

8. Verificarea şLregularizarea cererii de chemare în judecată

8.1. Verificarea cererii de chemare În judecată

:> completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza va verifica, de îndată, la primirea dosarului, dacă
cererea de chemare în judecată întruneşte cerinţele generale impuse de dispoziţiile art. 194-197
CPC, dar şi cerinţele speciale necesare în cazul anumitor cereri de chemare în judecată (de
exemplu, la divorţ, partaj etc.);
:> atunci când judecătorul constată că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele
legale, va dispune printr-o rezoluţie (formular ataşat la dosar), pe care o va comunica în scris
reclamantului, aducându-i-se la cunoştinţă lipsurile cererii şi menţionând în mod obligatoriu că,
sub sancţiunea anulării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, acesta
trebuie să facă completările sau modificările dispuse;
:> atunci când obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în terme-
nul de 10 zile, prin încheiere, dată în camera de consiliu, judecătorul dispune anularea cererii.
Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen 161

r Procedura regularizării cererii se aplică exclusiv cererilor de chemare în judecată formu-


late ca cereri principale (introductive de instanţă), iar nu şi cererilor incidentale (cerere
NB reconvenţională, cerere de intervenţie etc.) şi nici incidentelor procedurale (contestaţia la
executare, întoarcerea executării silite, suspendarea provizorie a executării silite, cererea de
I strămutare etc.).

8.2. Cerinţe din cuprinsul art. 194-197 CPC care nu atrag anularea cererii

:> de principiu, toate cerinţele enumerate de art. 194-197 CPC atrag anularea cererii, însă, niciodată
în următoarele cazuri:
:> obligaţia părţilor de a-şi desemna un reprezentant comun;
:> indicarea codului numeric personal al pârâtului şi alte date ale acestuia, dacă reclamantul nu
le posedă.
:> Situaţii care nu pot atrage anularea cererii în cadrul procedurii de regularizare:
:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că aceasta este adresată unei instanţe necom-
petente, chiar dacă aceasta ar fi de competenţa unui alt organ jurisdicţional sau a unui organ
fără atribuţii jurisdicţionale;
:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că aceasta este prescrisă sau că reclamantul
este decăzut din dreptul de a formula o anumită cerere;
:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că nu s-ar fi indicat şi alte date ale avocatului
decât cele solicitate expres de art. 194 lit. b) CPC;
:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că nu s-ar fi depus dovada calităţii de reprezen-
tant în mai multe exemplare;

În procedura de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată nu se pot


r rezolva excepţii procesuale, în afara celor la care se referă expres art. 194 coroborat cu
NB art. 200 CPC, respectiv:
- excepţia de necompetenţă funcţională (necompetenţă specializată) a instanţei;
- excepţia de netimbrare/insuficientă timbrare şi
- excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Ca atare, nici incidenţa excepţiilor de necompetenţă absolută, de prescripţie extinctivă, a


autorită!ii de lucru judecat, inadmisibilitătii cererii de chemare in judecată ca urmare a neîn-
deplinirii procedurii prealabile anterior sesizării instanţei etc., nu poate fi invocată de instantă
în etapa regularizării cererii, ci excepţiile vor fi puse în discuţie la primul termen de jude-
cată cu procedura legal îndeplinită, stabilită potrivit art. 20 I CPC.

:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că nu s-a indicat codul numeric personal al pârâ-
tului sau alte date de identificare ale acestuia, câtă vreme aceste menţiuni sunt cerute de
legiuitor numai în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant [art. 194 lit. a) teza
a li-a CPC];
162 Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen

:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că nu s-a indicat valoarea obiectului cererii,
atunci când acest obiect este neevaluabil pecuniar;
:> judecătorul nu poate anula cererea pe motiv că nu s-au indicat anumite probe, câtă vreme
reclamantul nu a înţeles să le ceară prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă judecă­
torul consideră că acestea s-ar impune pentru rezolvarea respectivei cauze etc.;
:> instanţa nu va anula cererea de chemare în judecată nici atunci când reclamantul nu îşi
îndeplineşte obligaţia de a remedia neregulile cererii de chemare în judecată în termenul de
10 zile şi ulterior acestui termen însă anterior ca instanţa să se pronunţe asupra anulării.
Aceasta întrucât, potrivit art. 177 alin. (3) CPC, actul de procedură nu va fi anulat dacă până
11

la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia".

9. CE!rerea··c1e:.··reexaminare
:> împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 200 alin. (4) CPC,
reclamantul poate face numai cerere de reexaminare;
:> termenul de declarare a acestei căi de atac este de 15 zile de la data comunicării încheierii de anu-
lare, iar legitimarea procesuală activă aparţine exclusiv reclamantului [art. 200 alin. (5) şi (6) CPC];
:> cererea se soluţionează cu citarea reclamantului, prin încheiere definitivă, în camera de consiliu,
de către un alt complet al instanţei respective, desemnat tot prin repartizare aleatorie [art. 200
alin. (7) CPC];
:> în vederea soluţionării cererii de reexaminare, reclamantul poate administra doar proba cu
înscrisuri în dovedirea motivelor cererii de reexaminare, nu şi pentru a complini neregularităţile
neîndeplinite în termenul de 10 zile pe care instanţa i l-a acordat în procedura de regularizare;
:> dacă cererea de reexaminare se respinge, încheierea este definitivă, astfel încât reclamantul poate
reitera cererea sa de chemare în judecată, cu respectarea cerinţelor legale de la art. 194-197 CPC;
:> dacă cererea de reexaminare se admite, cauza se retrimite completului iniţial învestit, care va
relua procedura din punctul în care aceasta a rămas.

Hl. Modificarea cererii de chemare în judecată (cererea adiţională)


Sediul materiei: art. 204 CPC

Noţiune - acea cerere prin care o parte modifică (schimbă sau completează) pretenţiile
sale anterioare.

r Dispoziţiile
judecată
art. 204 CPC se aplică in mod corespunzător nu doar cererii de chemare în
formulate de reclamant, ci şi cererii reconvenţionale sau altor cereri inci-
NB dentale care au natura juridică a unor veritabile cereri de chemare injudecată.
Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen 163

:> Reguli:
:> reclamantul are dreptul să-şi modifice cererea de chemare în judecată formulată iniţial sub
aspectul oricărora dintre cele trei elemente ale sale - părţi, obiect şi cauză;

Exemple de cereri adifionole (modifi.catoare):


- cer1:.?rea prin care reclamantul introduce in cauză noi pârâfi;
- cererea prin care reclamantul îşi completează cererea cu un capăt de cerere principal sau accesoriu
(caz fn care prescripfia se va considera întreruptă de la data completării cererii cu acesta, iar nu de la
data introducerii cererii de chemare in judecată) etc.

:> modificarea cererii de chemare în judecată poate avea loc numai până la primul termen la
care reclamantul este legal citat, iar ulterior acestui moment, poate avea loc numai cu acor-
dul expres al tuturor părţilor. Însă, în privinţa cererii precizatoare, aceasta poate fi făcută
oricând în cursul procesului (norma fiind de ordine privată);
:> dacă cel puţin una dintre părţi nu este de acord cu primirea cererii, instanţa va pune în
discuţia părţilor excepţiade tardivitate şi, după ascultarea tuturor părţilor prezente, va
pronunţa soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, anulând (respingând) cererea
modificatoare ca tardiv formulată;
:> dacă la termenul respectiv nu sunt prezente toate părţile, instanţa va dispune amânarea
cauzei şi va comunica tuturor părţilor cererea, cu menţiunea de a-şi preciza poziţia proce-
suală faţă de cererea modificatoare depusă peste termenul legal, în sensul exprimării sau
nu a acordului vizând modificarea pretenţiilor reclamantului peste termenul legal.
:> dacă cererea modificatoare este formulată în termen sau, deşi nu este formulată în termen,
părţile sunt de acord cu primirea acesteia, instanţa va înmâna o copie de pe cererea modifi-
catoare părţii, dispunând amânarea cauzei în vederea formulării de către pârât a întâm-
pinării, care trebuie depusă în termen de cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată
următor (sub sancţiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai propune probe şi de a invo-
ca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, în raport de cererea
modificată);

:> întâmpinarea formulată de către pârât la cererea modificatoare nu se comunică reclaman-


tului, acesta urmând să o consulte la dosar, fără a fi îndreptăţit să obţină amânarea cauzei
pentru a lua cunoştinţă de aceasta (în funcţie de natura şi complexitatea cauzei, instanţa
poate acorda, însă, un termen, mai ales atunci când se invocă noi excepţii, a căror combatere
presupune o apărare complexă).
:> Situaţiile în care cererea nu modifică pretenţiile iniţiale, fiind o cerere precizatoare [art. 204
alin. (2) CPC]:
:> în faţa primei instanţe, cererea precizatoare poate fi formulată oricând până la închiderea
dezbaterilor, având în vedere faptul că formularea acesteia nu determină amânarea judecării
cauzei.
164 Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen

r Instanţa
făcute
nu va acorda termen, ci se vor trece în încheierea de
în instanţă când:
şedintă declaratiile verbale
NB
- se Îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
- reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
- se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit În cursul procesului;
- se Înlocuieşte o cerere În constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci
când cererea În constatare este admisibilă .

.1\t. Comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată

Noţiune - de îndată ce judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei constată că cererea de


chemare în judecată respectă cerinţele legale sau, în urma procedurii de regularizare,
lipsurile acesteia au fost complinite în termen, acesta va dispune, prin rezoluţie, comu-
nicarea cererii către pârât şi a înscrisurilor ataşate acesteia, în cazul în care ele există.

~ prin aceeaşi comunicare, instanţa trebuie să-i pună în vedere pârâtului că are obligaţia de a
formula şi a depune întâmpinare într-un termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de
chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii sale din dreptul de a mai propune probe şi
de a invoca excepţii relative, dacă legea nu prevede altfel.

li; Răspunsul la întâmpinarea pârâtului


Noţiune - actul de procedură prin care reclamantul răspunde apărărilor pârâtului din
cuprinsul întâmpinării.

~ ulterior depunerii întâmpinării de către pârât, instanţa are obligaţia de a o comunica de


îndată reclamantului, care, la rândul său, este obligat să formuleze şi să depună un răspuns la
întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.

r Deşi art. 201 alin. (2) CPC prevede obligativitatea reclamantului de a formula răspuns la
întâmpinare, în realitate, aceasta este o facultate, întrucât, dacă reclamantul nu for-
NB
mulează acest răspuns, nu există nicio sancţiune.

Vl. Fixarea propriu-zisă a primului termen de judecată


Sediul materiei: art. 201 CPC

~ fixarea primului termen de judecată se face de către judecător prin rezoluţie, în termen de
3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare sau de la data expirării termenului de
depunere a întâmpinării/răspunsului la întâmpinare;
~ primul termen de judecată se va fixa cel mai târziu în 60 de zile de la data rezoluţiei;
Cererea de chemare în judecată. Regularizarea. Primul termen 165

:> în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în procesele urgente, termenele pot fi
reduse de judecător, iar în procesele în ca.re pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul
va fixa un termen mai îndelungat, dar rezonabil.

Vil. Măsuri pentru pregătir.ea judecăţii


:> în momentul în care judecătorul fixează primul termen de judecată, dispune şi citarea părţi­
lor (cu excepţia situaţiilor în care judecata se face fără citarea părţilor, intrând în această
categorie, judecata cererii de ordonanţă preşedinţială - atunci când judecătorul apreciază
astfel, judecata cererii de instituire a sechestru.lui asigurător etc.);
:> în vederea judecării cu o mai mare celeritate a cauzei, cu ocazia fixării primului termen de
judecată, judecătorul va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri pentru
administrarea probelor, precum şi orice alte măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului
potrivit legii, dacă s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, sub rezerva dezbaterii la
primul termen de judecată;
:> în condiţiile legii, instanţa va putea încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri asigurătorii,
precum şi măsuri pentru asigurarea probelor;
:> în ipoteza în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va fixa un termen de judecată
mai îndelungat.
FIŞA
ETAPA SCRISĂ. ÎNTÂMPINAREA.
NR. 21 CEREREA RECONVENŢIONALĂ

Întâmpinarea
Sediul materiei: art. 205-208 CPC

Noţiune- actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea
de chemare în judecată.
Altfel spus, întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de
chemare în judecată, urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamantului [art. 205
alin. (1) CPC].

:> Ca regulă, la judecata în primă instanţă (ca, de altfel, şi la judecata în apel şi în căile extraordi-
nare de atac: recurs, revizuire, contestaţie în anulare, precum şi în contestaţia la executare),
întâmpinarea este obligatorie;
:> în cazurile expres prevăzute de lege întâmpinarea are caracter facultativ.

, Exemple (de cereri În care Întâmpinarea nu este obligatorie):


· - cererile de ordonanţă preşedinţială f art. 999 alin. (I) teza a li-a CPC/;
: - cererile referitoare la procedura de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept f art. 1042
alin. (3) CPC/;
- cererile de asigurare a probelor {art. 360 alin. (3) CPC/;
- la judecarea apelului/recursului declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii
de intervenţie voluntară f art. 64 alin. (4) CPC/.

1 ..·Terrneriul de formulare
:> ca regulă, întâmpinarea se formulează şi se depune de către pârât în termen de 25 de zile de la
comunicarea cererii de chemare în judecată [art. 201 alin. (1) CPC];
:> cu titlu de excepţie, în procesele urgente, termenul de 25 de zile poate fi redus de judecător în
funcţie de circumstanţele cauzei [art. 201 alin. (5) CPC];

:> în anumite materii există un alt termen de depunere a întâmpinării (spre exemplu, în materia
ordonanţei de plată, întâmpinarea trebuie depusă cu cel puţin 3 zile înainte de termenul de
judecată fixat de către instanţă [art. 1019 alin. (3) CPC].
168 Întâmpinarea. Cererea reconvenţională

2. Cuprinsul intârnpinării
:> Elementele obligatorii ale întâmpinării sunt:
a) elementele de identificare a pârâtului: numele şi prenumele, codul numeric personal, domi-
ciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi,
după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatri-
culare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar,
dacă reclamantul nu le-a menţionat deja în cererea de chemare în judecată;

:> întâmpinarea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au
fost indicate în acest scop de pârât precum numărul de telefon, numărul de fax sau altele
asemenea;
:> atunci când pârâtul locuieşte în străinătate, acesta trebuie să indice şi domiciliul ales în
România, unde i se vor face toate comunicările actelor de procedură.
b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului;
c) răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept ale cererii, ceea ce înseamnă că
pârâtul va trebui să formuleze şi apărările de fond;
d) dovezile cu care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, deci mijloacele de pro-
bă prin care pârâtul înţelege să probeze de ce reclamantul nu are dreptate/de ce afirmaţiile
acestuia sunt neîntemeiate;
e) semnătura pârâtului sau a reprezentantului acestuia (legal sau convenţional);
:> dacă întâmpinarea nu este semnată, iar pârâtul nu complineşte lipsa în termenul acordat
de instanţă în acest sens, instanţa va invoca şi va declara nulitatea acesteia, efectul fiind
acela că nu o va lua în considerare la soluţionarea cererii de chemare în judecată.

3. Cofl'lunkarea întâmpinării
:> exceptând situaţiile în care legea prevede expres altfel, întâmpinarea se comunică reclamantu-
lui;

Exemple de excepţii (de la comunicarea Întâmpinării către


reclamant):
- întâmpinarea la cererea adifională nu se comunică reclamantului, urmând ca acesta să ia cunoş­
tinfă de confinutul ei prin consultarea dosarului cauzei f art. 204 alin. (1) teza finală CPC/;
- În materia ordonanfei de plată intâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinfă
de cuprinsul acesteia direct de la dosarul cauzei [art. 1019 alin. (4) CPC/;
- in materia contestafiei in anulare f art. 508 alin. (2) teza a li-a CPC];
- in materia revizuirii [art. 513 alin. (2) teza a li-a CPC/.

:> întâmpinarea se formulează în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt, plus încă unul pentru
instanţă;
Întâmpinarea. Cererea reconvenţională 169

:> întâmpinarea se formulează într-un singur exemplar pentru comunicare atunci când:
:> există mai mulţi reclamanţi care au ales· un reprezentant comun ori pentru care instanţa a
numit un curator special;
:> reclamantul figurează în mai multe calităţi juridice;
:> în caz de coparticipare procesuală pasivă, pârâţii pot răspunde împreună, printr-o singură în-
tâmpinare, cât timp aceştia au apărări comune (art. 207 CPC).

4. Sancţiunea ·nedepul'lerii întâmpinării

:> nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul
de a mai propune probe, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 254 alin. (2) CPC;
:> atrage, de asemenea, decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţii, în afara celor de ordi-
ne publică, dacă legea nu prevede altfel [art. 208 alin. (2) CPC]; prin urmare, pârâtul va fi decăzut
din dreptul de a mai invoca excepţii relative [necompetenţa teritorială alternativă, prescripţia,
recuzarea pentru unul din cazurile de la art. 42 CPC - cu condiţia să fie cunoscut motivul până la
acest moment -, lipsa procedurii prealabile în temeiul art. 193 alin. (1)-(2} CPC] şi excepţiile
absolute limitate pe axa temporală la acest moment (excepţia de necompetenţă generală,
materială sau teritorială absolută), putând însă invoca excepţiile absolute pentru care legea nu
prevede un moment limită de invocare sau prevede un termen ulterior acestui moment.

IJ., Cererea reconvenţională

Sediul materiei: art. 209-210 CPC

Noţiune - actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de recla-
mant, care derivă din acelaşi raport juridic sau care sunt strâns legate de acesta.

1. Naturăjuridică

:> este o cerere de chemare în judecată prin care pârâtul emite pretenţii proprii împotriva recla-
mantului din cererea de chemare în judecată.

2.Reguli
:> este o cerere incidentală, fiind de competenţa instanţei sesizate cu cererea principală (art. 123
CPC}, chiar dacă, în acest fel, s-ar încălca o normă de competenţă materială sau teritorială
exclusivă;

:> cererea reconvenţională are caracter facultativ, în sensul că pârâtul are posibilitatea să aleagă
între valorificarea pretenţiilor proprii pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau pe calea
unei cereri principale, care să declanşeze un alt proces;

l
170 Întâmpinarea. Cererea reconvenţională

~ sunt şi cazuri în care pârâtul este obligat să îşi valorifice pretenţiile sale pe calea cererii recon-
venţionale;

Exemplu:
- în procesele de divorţ, soful pârât, dacă doreşte să obfină desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a
soţului reclamant, este obligat să depună cerere reconvenţională până la primul termen de judecată
la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de acest moment, iar pentru faptele
petrecute după acest moment, până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea recla-
mantului.

~ avantajele formulării cererii reconvenţionale faţă de valorificarea pretenţiilor pe cale principală:


~ asigură soluţionarea pretenţiilor celor două părţi într-un singur cadru procesual;
~ determină realizarea unor economii de timp şi cheltuieli;
~ oferă condiţii pentru o mai bună judecată, instanţa fiind pusă în situaţia de a cunoaşte, în
complexitatea lor, raporturile juridice substanţiale dintre părţi;
~ evită posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii.

a.;~o~ti!IU~~·şi.~eril'lteledefctţrlli a1~·.c:ererii . r.c9nvenţi()Jlale


~ obiectul cererii:
~ art. 209 alin. (1) CPC instituie condiţia ca pretenţiile pârâtului să derive din acelaşi raport
juridic sau să fie strâns legate de acesta, ceea ce înseamnă că pretenţiile celor două părţi pot
proveni şi din cauze diferite, dar între care există totuşi o legătură.
~ subiectele:
~ prin cererea reconvenţională pot fi chemaţi şi alţi pârâţi, atunci când pretenţiile formulate
prin aceasta privesc şi alte persoane decât reclamantul.
~ din punct de vedere al conţinutului, cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească toate con-
diţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, precum şi pe acelea necesare
oricărei cereri în justiţie;

~ cererea reconvenţională este, în principiu, supusă taxelor judiciare de timbru, cu excepţiile pre-
văzute de lege [art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013].

~ în cazurile anume prevăzute de lege, formularea unei cereri reconvenţionale este declarată de
legiuitor ca inadmisibilă.

Exemple:
- în materia procedurii speciale a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, pârâtul nu
poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, preten-
C!Ji.
_{i{{e _s_al<!_ ~L!'.'1_t°!f}_rţ l)(l_l?_~i(i~ate_ l1_ll'!_l_a_{ p_f! _~alf!_ sef!'!!G_~<!_ ( <;Irt._ I_Q13 (l_l{'}: _(!} _c;t=~l:_ _______ ___ ______ ______ _
Întâmpinarea. Cererea reconvenţională 171

- În cadrul litigiilor având ca obiect acţiuni posesorii sunt inadmisibile cererea reconvenfională şi-o;-/~~-:
alte cereri prin care se solicită protecţia unui drept' în legătură cu bunul În litigiu /art. 1004 alin. (2)
CPC}.

5. Obligaţia formulării Întâmpinării la cererea reconvenţională şLa unui răspuns la această


întâmpinare ·

:> ca urmare 9 formulării unei cereri reconvenţionale, reclamantul-pârât şi, eventual, pârâţii nou
introduşi în condiţiile art. 209 alin. (2) CPC sunt obligaţi ca, în termen de 25 de zile de la comu-
nicarea acesteia, să formuleze întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune
probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, în raport de pretenţiile din cererea
reconvenţională;

:> prin simetrie cu dispoziţiile art. 201 CPC, întâmpinarea formulată se va comunica pârâtului-recla-
mant, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare;
:> cu toate acestea, pentru situaţia în care partea nu formulează răspuns la întâmpinare, legea nu
prevede nicio sancţiune, astfel că nici instanţa nu o poate sancţiona.

6t Jermenulde formulare a cererii reconv(!nţionale


:> cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă
pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată [art. 209
alin. (4) CPC];
:> termenul stabilit de lege pentru depunerea cererii reconvenţionale este un termen procedural
imperativ absolut, a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea din dreptul de a formula
cerere reconvenţională;
:> atunci când pretenţiile proprii ale pârâtului sunt formulate prin raportare nu la cererea prin-
cipală, ci la cererea adiţională, pârâtul va putea formula cerere reconvenţională cel mai târziu
până la termenul cei se va încuviinţa în acest scop [art. 209 alin. (6) CPC].

r Şi în acest caz cererea reconvenţională se comunică reclamantului, fiind aplicabile dispozi-


NB tiile art. 209 alin. (5) CPC.

1. Judecarea cererii reconvenţionale


:> ca regulă, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală [art. 210 alin. (1) CPC];
:> atunci când numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate dispune disjun-
gerea cererii reconvenţionale prin încheiere, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor a
acestui aspect [art. 210 alin. (2) teza I CPC];
172 Întâmpinarea. Cererea reconvenţională

:> disjungerea nu poate fi dispusă [art. 210 alin. (2) teza a li-a CPC]:
:> în cazurile anume prevăzute de lege;
:> dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului.
--------------------------
FIŞA
REGULI GENERAL~ PRIVIND JUDECATA
NR. 22 PROCESULUI CIVIL
Sediul materiei: art. 211-236 CPC

I. Scopul şi etapele procesului civil (cognitio)


,_

:> instanţa de judecată efectuează activitatea de cercetare şi dezbaterea fondului procesului, cu res-
pectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesua-le, în vederea soluţionării legale şi temeinice a
acestuia (art. 211 CPC);
:> judecata în primă instanţă parcurge, de regulă, următoarele etape:
1. etapa scrisă: este aceea în care, prin mijlocirea judecătorului căruia i s-a repartizat aleatoriu
cererea, părţile iau reciproc cunoştinţă de pretenţiile şi apărările lor, dar şi de mijloacele de
probă pe care intenţionează să le administreze;

2. etapa cercetării procesului: este aceea care începe la primul termen de judecată la care
părţile sunt legal citate şi se finalizează la momentul la care judecătorul se socoteşte lămurit
şi declară, prin încheiere, cercetarea procesului terminată;

3. etapa dezbaterilor în fond: este aceea în care părţile discută - în condiţii de contradicto-
rialitate - asupra împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept invocate în cererile lor sau,
după caz, invocate de către instanţă din oficiu; în acest scop, instanţa acordă cuvântul păr­
ţilor în ordinea şi în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât fiecare dintre acestea să aibă
posibilitatea de a-şi susţine cererile şi apărările;
4. etapa deliberării şia pronunţării hotărârii judecătoreşti: este acea etapă finală în cadrul
căreia, în baza materialului probator administrat în cauză, completul de judecată face aplicarea
normelor de drept la situaţia de fapt reţinută, pronunţându-se asupra tuturor cererilor deduse
judecăţii.

r Nu întotdeauna este necesară parcurgerea tuturor etapelor.


NB

Exemple:
- când reclamantul renunţă la judecata cererii de chemare in judecată;
- când pârâtul nu se apără, ci recunoaşte preten{iile reclamantului etc.
174 Reguli generale privind judecata procesului civil

li~ Locul desfăşurării procesului civil

~ Regula:
:,, judecarea procesului are loc la sediul instanţei învestite cu soluţionarea acestuia.
:,, Excepţii:

:,, în cazul mijloacelor materiale de probă care nu se află în păstrarea instanţei, acestea pot fi
verificate la faţa locului [art. 343 alin. (2) CPC];
:,, în cazul cercetării la faţa locului, c;ând şedinţa de judecată se desfăşoară, prin ipoteză, la
locul situării probei;
:,, în cazul administrării probelor prin comisie rogatorie, aceasta are loc la sediul instanţei
astfel învestite, prin ipoteză, altul decât cel al instanţei care a încuviinţat şi a dispus adminis-
trarea probei;
:,, în cazul administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici [art. 372 alin. (3) CPC]
etc.

Aspecte privind desfăşurarea procesului civil

1..·.Pljblititatecr~<l!tttei<l~•!Uc:fetâti.
:,, constituie un principiu al procesului civil (art. 17 CPC), care însă cunoaşte o serie de derogări, în
sensul că, în situaţiile prevăzute de lege, şedinţele nu sunt publice, intrând în această categorie:
:,, şedinţele desfăşurate în camera de consiliu, ori de câte ori legea o prevede;
:,, şedinţele secrete [declarate astfel de către instanţă, în cazurile în care dezbaterea fondului în
şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii
private a părţilor ori intereselor justiţiei, art. 213 alin. (2) CPC].

:,, un principiu fundamental al procesului civil în raport de care judecătorul învestit cu soluţionarea
cauzei nu poate fi înlocuit în timpul procesului pendinte decât pentru motive temeinice, în con-
diţiile legii.

~ pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va
fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea
acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor [art. 215
alin. (1) CPC];
:,, şedinţa de judecată începe cu strigarea cauzelor aflate în stare de amânare fără discuţii;
Reguli generale privind judecata procesului civil 175

~ procesele declarate urgente, cele rămase în divergenţă şi ceie care au primit termen în conti-
nuare se vor dezbate înaintea celorlalte [art. 2-15 alin. (2) CPC];
~ procesele în care partea sau părţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier
juridic se vor dezbate cu prioritate [art. 215 alin. (3) CPC];
~ pentru motive temeinice, preşeaintele completului poate dispune luarea cauzelor într-o altă
ordine decât cea înscrisă pe iista de şedinţă [art. 121 alin. (5) teza a li-a din Regulamentul de ordi-
ne interioară al instanţelor judecătoreşti].

4. Atribuţiile· preşedintelui completului dejudecat~


~ şedinţa de judecată este condusă de către preşedintele completului, acesta fiind cel căruia legea
îi conferă dreptul de a deschide, de a suspenda sau de a ridica şedinţa [art. 216 alin. (1) CPC];
~ preşedintele va da cuvântul, în primul rând, reclamantului, apoi pârâtului, precum şi celorlalte
părţi din proces, în funcţie de poziţia lor procesuală, iar reprezentantul Ministerului Public (pro-
curorul) va vorbi ultimul, în afară de cazul când a pornit acţiunea [art. 216 alin. (2) CPC];
~ preşedintele poate limita în timp intervenţia fiecărei părţi [art. 216 alin. (4) CPC];
~ judecătorii sau părţile pot pune întrebări celorlalţi participanţi la proces numai prin mijlocirea
preşedintelui, care poate încuviinţa ca aceştia să pună întrebări direct, ordinea fiind stabilită de
preşedinte [art. 216 alin. (5) CPC].

5. Poliţia şedinţei. dejudecată

~ preşedintele completului de judecată exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea
ordinii şi a bunei-cuviinţe, precum şi a solemnităţii şedinţei de judecată, astfel (art. 217 CPC):
~ atunci când nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele le poate cere celor care ar veni
mai târziu sau care depăşesc numărul locurilor existente să părăsească sala;
~ nicio persoană nu poate fi lăsată să intre cu arme în sala de şedinţă, exceptând cazul în care
le poartă în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineşte în faţa instanţei;
~ toate persoanele care iau parte la şedinţă sunt obligate să aibă o purtare şi o ţinută cuviin-
cioase;
~ cei care se adresează instanţei în şedinţă publică trebuie să stea în picioare, însă preşedintele
poate încuviinţa, atunci când apreciază că este necesar, excepţii de la această îndatorire;
~ preşedintele atrage atenţia părţii sau oricărei alte persoane care tulbură şedinţa ori nesoco-
teşte măsurile luate să respecte ordinea şi buna-cuviinţă, iar în caz de nevoie dispune înde-
părtarea ei;
~ pot fi, de asemenea, îndepărtaţi din sală minorii, precum şi persoanele care s-ar înfăţişa
într-o ţinută necuviincioasă;
176 Reguli generale privind judecata procesului civil

~ atunci când, anterior închiderii dezbaterilor una dintre părţi a fost îndepărtată din sală,
aceasta va fi chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esenţiale efectuate în lipsa
ei, însă aceste dispoziţii nu se aplică în cazul în care partea îndepărtată este asistată de un
apărător care a rămas în sală;

~ în situaţia în care cel care tulbură liniştea şedinţei este chiar avocatul părţii, preşedintele îl va
chema la ordine şi, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu
putinţă, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciară, prevăzută la art. 187 alin. (1)
pct. 2 CPC.

6.'Verificăd·•privindprezentareăpărţil<>r

~ instanţa verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate sau asistate, verifică şi împu-
ternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă [art. 219 alin. (1) CPC];
~ dacă părţile nu răspund la apel, instanţa va verifica dacă procedura de citare a fost legal îndepli-
nită şi, după caz, va proceda la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului [art. 219
alin. (2) CPC].

A. Amânarea cauzei când nu este În stare de judecată

~ părţile pot cere instanţei,la începutul şedinţei, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de jude-
cată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri, această amânare putând fi dispusă şi de un singur
judecător atunci când completul de judecată este alcătuit din mai mulţi judecători (art. 220 CPC).

B. Amânarea judecăţii prin Învoiala părţilor

~ amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decât o singură dată în
cursul procesului [art. 221 alin. (1) CPC];
~ învoiala părţilor presupune acordul expres exprimat de toate părţile în vederea amânării cauzei,
nefiind suficient un acord tacit, desprins din neprezentarea părţilor la judecată;
~ dacă la termenul de judecată următor încuviinţării acestei cereri părţile nu se mai prezintă şi nu
stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată şi cauza va fi repusă pe rol numai după plata a
jumătate din taxa de timbru iniţial achitată [art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru];
~ suspendarea în acest caz este obligatorie.
Reguli generale privind judecata procesului civil 177

C. Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare

:> amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai
în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentan-
tului ei [art. 222 alin: (1) CPC];
:> în ipoteza în care instanţa nu încuviinţează cererea de amânare pentru lipsă de apărare, la cere-
rea părţii, instanţa devine obligată să amâne pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise
[art. 222 alin. (2) CPC].

8. Judec.area. cauzei în lipsa părţii legal. citate


:> pentru judecarea cauzei este obligatoriu ca părţile să fie legal citate, nefiind însă necesară şi pre-
zenţa acestora în faţa instanţei, dacă legea nu dispune altfel;

:> în ipoteza în care, la orice termen fixat pentru judecată, se înfăţişează doar una dintre părţile
litigante, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii pre-
zente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările
părţii care lipseşte [art. 223 alin. (2) CPC];

:> atunci când toate părţile lipsesc, însă reclamantul sau pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă,
soluţionarea cauzei trebuie să continue, instanţa fiind obligată să judece toate cererile formulate
în scris de către părţi.

9. Discutarea cererilor şfexcepţiilQr


:> pentru respectarea principiului contradictorialităţii, instanţa este obligată să pună în discuţia
părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele
sau invocate din oficiu (art. 224 CPC).

10. Folosirea traducătorului şi interpretului

:> pentru asigurarea unui proces echitabil şi a dreptului la apărare, în particular, în ipoteza în care
părţile sau persoanele care urmează a fi ascultate nu cunosc limba română, instanţa va folosi un
traducător autorizat, în condiţiile legii speciale. În cazul în care una dintre persoanele amintite ante-
rior este mută, surdă sau surdo-mută, ori din orice alte motive nu se poate exprima, comunicarea
cu ea se va face în scris, iar dacă nu poate citi sau scrie, se va folosi un interpret [art. 225 alin. (1) şi
(2) CPC].

11. Ascultarea minorilor


:; se va face în camera de consiliu, iar, având în vedere împrejurările procesului, instanţa hotărăşte
dacă părinţii, tutorele sau alte persoane vor asista sau nu la ascultarea minorului (art. 226 CPC);
:; în procedurile judiciare care îl privesc, ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este
obligatorie [art. 264 alin. (1) CC];
178 Reguli generale privind judecata procesului civil

~ în mod excepţional, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanţa
consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei [art. 264 alin. (1} teza a li-a CC].

12. Prezenţa personală a părţilor în Vederea soluţionării amiabile a litigiului


~ în tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările nece-
sare, potrivit legii, sens în care va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt
reprezentate [art. 227 alin. (1) CPC];
~ în procesele care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita
părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri
[art. 227 alin. (2) CPC].

13.lermenul îfl. curfoştinţă


~ reprezintă situaţiile în care partea are cunoştinţă de existenţa litigiului, a datei, locului şi a orei
la care acesta se va desfăşura, astfel încât aceasta nu va mai fi citată (art. 229 CPC).

A. Are termen în cunoştinţă:

~ partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă;
~ partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal
ori convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul;
~ partea căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau perso-
ana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecată.

B. Nu se aplică termenul în cunoştinţă:

~ în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată;


~ în cazul când procesul se repune pe rol;
~ când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la încuvi-
inţarea lui, când s-a stabilit şi termenul pentru luarea acestuia;
~ când, pentru motive temeinice, instanţa a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen;
~ în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului proce-
sului după anularea hotărârii primei instanţe sau după casarea cu reţinere;
~ în cazul militarilor încazarmaţi, care sunt citaţi la fiecare termen de judecată;
~ în cazul deţinuţilor, care, de asemenea, sunt citaţi pentru fiecare termen.

14.••Preschimbareatermenului.•deJudecată

~ termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice;


~ preschimbarea poate avea loc la cererea oricăreia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţă;
~ cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor;
Reguli generale privind judecata procesului civil 179

:> dacă cererea se admite şi se preschimbă terrrienul de judecată, instanţa va dispune citarea de
îndată a părţilor pentru noul termen fixat.

r
NB
Judecătorul va, dispune verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse
pentru noul termen.

15. Noteledeşedinţă. înregistrarea şedinţei


:> grefierul-care participă la şedinţă are obligaţia să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului,
care vor fi vizate de către preşedinte, iar părţile pot cere citirea notelor şi, dacă este cazul,
corectarea lor [art. 231 alin. (1) CPC);
:> şedinţele de judecată se înregistrează [art. 231 alin. (4) teza I CPC], iar înregistrările pot fi soli-
citate, pe de o parte, de către instanţele de control judiciar [art. 231 alin. (6) CPC], pe de altă
parte, de către părţi, care, pe cheltuiala lor, pot obţine o copie electronică a înregistrării şedinţei
de judecată în ceea ce priveşte cauza lor [art. 231 alin. (5) CPC);
:> după terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de
pe notele grefierului [art. 231 alin. (2) CPC);
:> părţile au posibilitatea de a contesta notele grefierului cel mai târziu ia termenul următor, caz în
care acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din
şedinţa de judecată [art. 231 alin. (3) şi (4) teza a li-a CPC].

16. Încheierea de şedinţă

A. Redactarea Încheierii de şedinţă

:> încheierea de şedinţă - actul de procedură care descrie cele petrecute în şedinţa de judecată,
reprezentând „oglinda şedinţei de judecată";
:> în cel mult 3 zile de la data la care s-a desfăşurat şedinţa de judecată, pe baza notelor de şedinţă,
iar dacă este cazul şi a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează încheierea de şedinţă;
:> atunci când cele consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă nu corespund măsurilor dispuse şi
actelor efectuate în şedinţa de judecată respectivă, încheierea poate fi rectificată, din oficiu sau la
cerere, prin intermediul procedurii îndreptării erorilor materiale, reglementate de art. 442 CPC.

B. Cuprinsul Încheierii de şedinţă

:> trebuie să cuprindă toate cele trei părţi care intră 'în structura oricărei hotărâri judecătoreşti, res-
pectiv:
:> practicaua (în care se trece constituirea instanţei, ce părţi au fost prezente, concluziile puse
de către părţi şi procuror, dacă este cazul, precum şi probele ce au fost administrate);
:> considerentele sau motivarea pentru care s-a luat o anumită dispoziţie sau care au justificat
rezolvarea unei excepţii şi
180 Reguli generale privind judecata procesului civil

:> dispozitivul, adică măsura ordonată de instanţă.


:> încheierea de şedinţă cuprinde [art. 233 alin. (1) CPCJ:
:> denumirea instanţei şi numărul dosarului;
:> data şedinţei de judecată;
:> numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi pre-
numele grefierului;
:> numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele persoanelor
care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu
arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;

:> numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la şedinţă;
:> dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
:> obiectul procesului;
:> probele care au fost administrate;
:> cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a concluziilor
procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;
:> soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept;
:> calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate
fi atacată separat;
:> dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de con-
siliu;
:> semnătura membrilor completului şi a grefierului.
:> pentru fiecare termen de judecată se întocmeşte câte o încheiere, cu excepţia situaţiei în care în
şedinţa în care au avut loc dezbaterile se pronunţă şi hotărârea, deoarece aceasta din urmă va
cuprinde, în partea introductivă, numită practica, şi ceea ce s-a petrecut la acel termen [art. 233
alin. (3) CPC];
:> atunci când pronunţarea s-a amânat, practicaua hotărârii va cuprinde numai arătarea instanţei şi
a judecătorului/completului de judecată, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea
membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele pro-
curorului, dacă a participat la judecată şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheierea
de amânare a pronunţării, care face corp comun cu hotărârea judecătorească.

1.7. Clâsificarea·încheierilor judecătoreşti

A. Încheierile preparatorii

:; sunt acelea prin care instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării
cauzei, pregătind darea hotărârii, fără însă a se anticipa soluţia;
Reguli generale privind judecata procesului civil 181

~ prin măsurile luate, instanţa nu rezolvă aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei;
~ instanţa nu este legată de măsura ordonată, putând reveni asupra ei, dacă acest lucru se
impune pentru mai bună administrare a justiţiei.

Exeniple:
- încheierea prin care instan{a încuviinţează probele;
, - i'ncheierea prin care instanţa estimează durata procesului;
- Încheierea.prin care instanta amână procesul din cauza lipsei de procedură cu una sau mai multe
părţi, din cauza lipsei raportului de expertiză, a lipsei unor relaţii solicitate etc.;
- încheierea prin care se dispune aducerea unui dosar de la o altă instan{ă etc.

B. Încheierile interlocutorii

:I sunt acelea prin care, fără


a se hotărî întru totul asupra procesului, se soluţionează excepţii pro-
cesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase;
~ aceste încheieri leagă instanţa, care nu mai poate reveni asupra măsurii dispuse prin respec-
tiva încheiere;
~ dau dezlegare asupra unui aspect ce ţine de fondul cauzei.

Exemple:
- Încheierea de admitere in principiu a unei cereri de interven{ie;
- încheierea de admitere În principiu în procesele de partaj;
- incheierea prin care instan{a s-a pronun{at asupra unei excepfii procesuale;
- încheierea prin care instan{a s-a pronunfat asupra suspendării judecă{ii;
- încheierea prin care instan{a a dispus disjungerea unor cereri de cererea principală etc.
FIŞA
CERCETAREA PROCESULUI CIVIL.
NR. 23 DISPOZIŢII COMUNE

Sediul materiei: art. 237-244 CPC

Desfăşurarea procesului

:> debutează în momentul fixării primului termen de judecată, respectiv la primul termen de jude-
cată la care părţile sunt legal citate;
:> această etapă este subordonată scopului procesului, care constă în finalizarea sa prin hotărârea
care dezleagă fondul;
:> în cursul acestei etape se desfăşoară următoarele acte de procedură de către instanţă [art. 237
alin. (2) CPC]:
:> se rezolvă excepţiile care se invocă ori pe care instanţa le poate ridica din oficiu;
:> se examinează cererile de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile
legii;
:> se examinează fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a
întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul;
:> se constată care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
:> instanţa, la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigura-
rea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au
fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203 CPC;
:> se ia act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor;
:> se încuviinţează probele solicitate de părţi, pe care instanţa le apreciază ca fiind concludente,
precum şi cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va
administra în condiţiile legii;
:> se va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecată
la care părţile sunt legal citate;
:> se va dispune ca părţile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidenţă ori
publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale, atunci când este cazul;
:> se va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluţionării cauzei, inclusiv verificări în
registrele prevăzute de legi speciale.
184 Cercetarea procesului civil. Dispoziţii comune

li. Estimarea duratei cercetării procesului

:> la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţi­
lor, are obligaţia de a estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de
împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil
[art. 238 alin. (1) teza I CPC];
:> estimarea duratei procesului se consemnează în cuprinsul încheierii de şedinţă [art. 238 alin. (1)
teza a li-a CPC];
:> încheierea are caracter preparatoriu, prin urmare, atunci când există motive temeinice, ascul-
tând părţile, judecătorul poate reconsidera durata iniţial estimată, astfel încât va fi stabilit un nou
termen, mai lung sau mai scurt decât cel iniţial, după caz [art. 238 alin. (2) CPC].

III. Alegerea procedurii de administrare a probelor

:> judecătorul, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, le pune acestora în
vedere că pot să convină ca probele să fie administrate de către avocaţii lor (art. 239 CPC}.

IV. Locul cercetării procesului

:> pentru judecata în primă instanţă, regula este că cercetarea procesului se face în camera de
consiliu;

r
NB
Potrivit art. XII alin. (I) din Legea nr. 2/2013 (modificată prin O.U.G. nr. 62/2015) privind
unele măsuri pentru degrevarea instantelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea pu-
nerii în aplicare a Legii nr. 34/2010, dispozitiile Legii nr. 34/2010 privind Codul de procedură
civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, „dezbaterea fondului în
camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017". În
procesele pornite începând cu data de I ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie
2016, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului s-au desfăşurat în şedintă
publică, dacă legea nu prevedea altfel.

:> în căile de atac cercetarea procesului, dacă este necesară, se face în şedinţă publică.

V. Suspendarea judecăţii cauzei in cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către recla-


mant

:> în situaţia în care instanţa constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din
vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, jude-
cătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate
[art. 242 alin. (1) teza I CPC];
Cercetarea procesului civil. Dispoziţii comune 185

r
NB
Este un caz de suspendare facultativă a judecăţii, iar pentru a opera, este necesar a fi
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- .obligaţia procesuală trebuie să fi fost stabilită de către instanţă în sarcina reclamantului
în cursul procesului (sau a pârâtului-reclamant, în ipoteza cererii reconventionale);
-- obligaţia trebuie să fie de natură să împiedice instanţa în desfăşurarea normală a
judecăţii; ·
- să existe culpa reclamantului în neîndeplinirea obligaţiei procesuale.

:> este obligatoriu ca instanţa să pună în discuţia contradictorie a părţilor măsura suspendării;
:> dacă instanţa dispune suspendarea cauzei, pronunţă o încheiere interlocutorie, susceptibilă de
recurs, pe toată durata suspendării procesului, cu excepţia celei pronunţate de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, care este definitivă (art. 414 CPC), moment de la care începe să curgă şi
termenul de perimare;

r
NB
De lege ferenda, s-ar impune, însă, schimbarea căii de atac a recursului cu cea a apelului,
deoarece, este dificil de imaginat că partea nemulţumită de măsură (care este o chestiune
de apreciere şi oportunitate, raportată la situaţia de fapt), s-ar putea încadra în cele opt
motive de nelegalitatea ale recursului, or, în aceste condiţii, calea de atac, deşi e prevăzută
de lege, nu este efectivă, ci iluzorie.

:> ulterior suspendării, judecarea cauzei poate fi reluată:


:> la cererea părţii, dacă obligaţiile pentru neîndeplinirea cărora sancţiunea a fost aplicată s-au
îndeplinit, iar cel care a formulat cererea de repunere pe rol achită şi
50% din taxa judiciară
de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată [art. 9 lit. g) din
O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru] din culpa sa; dacă suspendarea nu s-a
produs din culpa părţii, cererea de redeschidere a judecăţii nu se timbrează;
:> dacă s-a dispus reluarea judecăţii ca efect al admiterii recursului declarat împotriva încheierii
de suspendare.

VI. Împrejurări care pun capăt procesului fără a mai fi necesară dezbaterea
asupra fondului

:> este posibil ca, în cursul cercetării procesului, părţile să facă anumite acte de dispoziţie (renun-
ţarea reclamantului la judecată sau la dreptul pretins, tranzacţia) sau să fie admise cereri sau
excepţii ce pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului
(art. 243 CPC).
186 Cercetarea procesului civil. Dispoziţii comune

VII. Terminarea cercetării procesului

:> în momentul în care judecătorul apreciază că este lămurit, prin încheiere, declară cercetarea
procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului ·1n şedinţă publică [art. 244
alin. (1) CPC];
:> judecătorul va aprecia că este lămurit atunci când crede că poate pronunţa o soluţie în cauză şi
când s-a asigurat că a rezolvat toate cererile şi excepţiile invocate {mai puţin cele unite cu fondul,
asupra cărora se va pronunţa prin însăşi hotărârea finală) şi a administrat toate probele încu-
viinţate sau dispuse din oficiu.
FIŞA

EXCEPŢIILE PROCESUALE
NR. 24
Sediul materiei: art. 245-248 CPC

Noţiune - mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul


sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi
procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei,
competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la
dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea
judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cere-
rii (art. 245 CPC}.

I. Excepţiile procesuale

:> nu trebuie confundate cu apărările de fond.

r
NB EXCEPŢIILE PROCESUALE
APARARILE DE FOND
(excepţii substanţiale, de drept
material)
constituie mijloacele procesuale prin care se constituie mijloacele prin care pârâtul
invocă anumite neregularităţi privind invocă obiectiuni împotriva pretentiei
dreptul la acţiune. sau componentele sale I reclamantului, urmărind respingerea
ori neregularităţi de procedură, fără a cererii acestuia ca neîntemeiată
antama fondul dreptului. (nefondată), după examinarea fondului
r
1 pretentiei respective.

I Exemple:
188 Excepţiile procesuale

capacităţii procesuale de folosinţă/de


- lipsa
exerciţiu;
I
- lipsa de calitate procesuală activă/pasivă;
- lipsa de interes;
- inadmisibilitate pentru lipsa procedurii
prealabile obligatorii;
- inadmisibilitatea (subsidiaritate) cererii în
constatare faţă de cererea În realizare. ·.

Dacă excepţiile procesuale se admit, Dacă apărările de fond (excepţii de


hotărârea prin care cererea se respinge în drept substanţial) se admit, hotărârea
temeiul exceptiilor procesuale NU ARE · prin care cererea se respinge în temeiul
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT PE excepţiilor procesuale ARE APTITU-
FONDUL CAUZEI. DINEA DE A INTRA ÎN AUTORITATE DE
LUCRU JUDECAT PE FONDUL CAUZEI.

li. Clasificarea excepţiilor procesuale


În funcţie de obiectul lor
EXCEPŢII DE PROCEDURĂ EXCEPŢII DE FOND
~ acelea prin intermediul cărora se invocă ~ acelea care sunt în strânsă legătură cu
anumite neregularităţi procedurale. pretenţia dedusă judecăţii, mai exact, cu
exerciţiul dreptului la acţiune.

~ au ca obiect încălcarea: ~ acele excepţii care:


- normelor de competenţă; - au ca obiect invocarea unor lipsuri referitoare la
Exemple: condiţiile exercitării dreptului la acţiune;

- excepţia de necompetenţă generală; Exemple:


- excepţia de necompetenţă materială; - excepţia de prematuritate a cererii;
- excepţia de necompetenţă teritorială alternativă - excepţia lipsei de interes;
şi teritorială exclusivă; - excepţia lipsei de calitate procesuală;
- excepţiade inadmisibilitate a cererii ca fiind de - excepţia lipsei capacităţii procesuale.
competenţa organelor fără activitate - sunt strâns legate de dreptul la acţiune;
jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa Exemple:
instanţelor române.
- excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune;
- normelor de organizare judecătorească; - excepţia autorităţii de lucru judecat.
Exemple:
- au ca obiect invocarea unor dispoziţii legale care
- excepţia nelegalei compuneri a instanţei; limitează sau îngrădesc dreptul la acţiune.
- excepţia nelegalei constituiri a instanţei. Exemple:
- normelor privind condiţiile de îndeplinire a actelor - excepţia inadmisibilităţii cererii {atunci când
de procedură, inclusiv a termenelor în care trebuie cererea în constatare nu poate fi primită întrucât
efectuate; partea are la dispoziţie formularea unei cereri in
realizare);
Excepţiile procesuale 189

! în funcţie de obiectul lor


t EXCEPŢII DE PROCEDURĂ EXCEPŢII DE FOND
J Exemple: - excepţia privind lipsa procedurii prealabile a
1
- excepţia lipsei de citare sau a nelegalei cităn~ reclamaţiei administrative;
I - excepţia de tardi\'itate. excepţia de inadmisibilitate a exercitării recursului

- normelor privind procedura de judecată; împotriva hotărârilor definitive.


Exemple:
- excepţia netjmbrării sau a insuficientei timbrări;
- excepţia perimării.
- normelor privind luarea anumitor măsuri pentru
buna desfăşurare a judecăţii şi preîntâmpinarea
unor soluţii contradictorii.
Exemple:
- excepţia conexităţii;
- excepţia litispendenţei.

În funcţie de efectul pe care-l produc în caz de admitere


I Excepţii dilatorii l
l Excepţii mixte Excepţii peremptorii/dirimante
• tind la întârzierea sau amânarea • acelea care încep printr-un efect • acelea care tind la împiedicarea
judecăţii pe fond; dilatoriu şi tind spre un efect i sau stingerea judecăţii pe fond
• de regulă, excepţiile de peremptoriu;
i sau fac inutilă soluţionarea
procedură produc un efect • în caz de admitere, în sensul că fondului;
dilatoriu; instanţa va acorda un termen • intră în această categorie:
• prin excepţie, deşi de pentru acoperirea lipsurilor, iar - excepţiile de fond, mai puţin
procedură, următoarele excepţii dacă la termenul fixat lipsurile acelea care au caracter mixt;
produc un efect peremptoriu: nu se acoperă, atunci se va - câteva excepţii de procedură,
- excepţia de tardivitate; produce efectul peremptoriu respectiv:
- excepţia de perimare; {anularea cererii), ca urmare a - excepţia de tardivitate;
- excepţia de necompetenţă a admiterii excepţiei; - excepţia de perimare;
instanţelor române. • intră în această categorie:
- excepţia de necompetenţă
- excepţiile de fond:
a instanţelor române;
- excepţia lipsei dovezii - excepţia de necompetenţă
capacităţii de exerciţiu; generală, atunci când
- excepţiile de procedură:
cererea este de
- excepţia de netimbrare competenţa unui organ

I sau insuficientă timbrare; fără activitate


- excepţia lipsei semnăturii jurisdicţională.
(dacă partea nu este
prezentă la termenul când
se invocă această
excepţie)
190 Excepţiile procesuale

i--~~~~~~~~~~Î_n_f_u_n_cţ~i_e_d_e_c_a_r_a_ct_e_r_u_ln_o~rm~e_lo_r_c_a_re~le~re~g~l_e_m_e_n_t_e_az_ă~~~~~~~~-=====:J
Excepţii absolute/de ordine publică Excepţii relative/de ordine privată _ _J
! ../ privesc încălcarea unor norme juridice de ordine ../ pr'.ves~ încălcarea un. or norme juridice de ordine I
~!~~p_u_b_l_ic_ă_;~~~~~~~~~~~~~~~~+---~~p_n_v_a_ta_;~~~~---~~~~~-
./ pot fi invocate de orice parte interesată, de ../ pot fi invocate numai de partea interesată şi I
procuror sau de instanţă, din oficiu, iar, ca numai într-un anumit termen (care, de regulă, 1

regulă, pot fi invocate în orice fază (etapă) a este primul termen de judecată ce a urmat după
judecăţii, chiar direct în anumite căi de atac. respectiva neregularitate şi înainte de a se pune
concluzii în fond).
Exemple:
- excepţia de necompetenţă materială şi cea de Exemple:
necompetenţă teritorială absolută, care, fiind - excepţia prescripţiei (art. 2513 CC};
excepţii de ordine publică, deşi pot fi invocate de - excepţia de necompetenţă relativă [art. 130
orice parte interesată, de procuror sau de alin. (3) CPC];
instanţă din oficiu [art. 129 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 - excepţia de inadmisibilitate întemeiată pe art. 193
CPC], nu pot fi invocate decât în faţa primei alin. {1}-(2) CPC;
instanţe, până la primul termen la care părţile
excepţia de recuzare pe motiv de incompatibilitate
sunt legal citate [art. 130 alin. (2) CPC];
relativă (art. 42 CPC).
- excepţia de litispendenţă, deşi este o excepţie de
procedură, absolută, dilatorie, nu poate fi
invocată decât în faţa instanţelor de fond: primă
instanţă şi apel, iar nu şi în recurs;

excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant,


deşi este o excepţie de fond, absolută, mixtă, nu
poate fi invocată decât în faţa instanţei pentru
care era necesară dovada (oricând în acea etapă
procesuală), neputând fi, însă, invocată pentru
prima dată în calea de atac [art. 82 alin. (2) CPC];
- excepţia de perimare, deşi este o excepţie de
procedură, absolută, peremptorie, nu poate fi
invocată pentru prima oară în instanţa de apel,
dacă incidentul a survenit la prima instanţă
[art. 420 alin. (3) CPC] etc.

III. Ordinea şi procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale

~ instanţase va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra excepţiilor
de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în
fond a pricinii [art. 248 alin. (1) CPC] ~ excepţiile procesuale se rezolvă înainte de cercetarea
fondului pretenţiei deduse judecăţii, iar dacă excepţia este invocată în cursul judecării
fondului, instanţa va soluţiona mai întâi excepţia procesuală;
Excepţiile procesuale 191

~ excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă
pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea
etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului [art. 248 alin. (4) CPC].

r Excepţiile de procedură nq. pot fi unite cu fondul cauzei ( excep{ia de necompetentă, de


litispenden{ă,de recuzare, de conexitate etc.), acest procedeu fiind specific doar excep-
NB
ţiilor procesuale de fond.

~ din punct de vedere al ordinii de soluţionare, ca regulă, excepţiile de procedură se soluţio­


nează înaintea celor de fond;

~ dacă se invocă mai multe excepţii de fond sau de procedură, ordinea de soluţionare a acestora
va fi stabilită de instanţă în funcţie de efectele pe care fiecare dintre excepţiile invocate le
produce.

:> Atunci când probele solicitate pentru rezolvarea excepţiei nu sunt comune, măcar în parte,
cu probele necesare rezolvării cauzei pe fond, nu se va dispune unirea excepţiei cu fondul, ci,
se va acorda termen pentru administrarea cu prioritate a celor probe.

Exemple:
- dacă se invocă exceptia de netimbrare şi excep{ia de necompeten{ă, are prioritate excep{ia de ne-
: timbrare, Întrucât admiterea celei dintâi excep{ii conduce la anularea cererii;
~ - dacă se invocă excep{ia autorită{ii de lucru judecat şi excep[ia lipsei calită{ii procesuale active, se
: va solu[iona cu prioritate excep{ia autorită{ii de lucru judecat; tot astfel, dacă se invocă autoritatea de
: lucru judecat şi prescripţia, cea dintâi se va soluţiona prioritar;
: - de principiu, Între excep{ia prescrip{iei şi excep{ia lipsei calită{ii procesuale active, cea dintâi va avea
: prioritate, deoarece, dacă dreptul material la exercitarea unei ac{iuni este stins prin efectul prescrip[iei
; extinctive, este inutil să mai analizăm dacă reclamantul este sau nu titularul unui drept subiectiv pretins
; care nu mai există (există, Însă, şi situaţii in care se admite că ordinea acestor două excep{ii ar putea fi
inversată: de pildă, atunci când într-un proces care pune problema unei dezbateri succesorale se
invocă atât prescrip{ia dreptului de op{iune succesorală, cât şi lipsa calită[ii procesuale a persoanei care
: nu a acceptat în termen moştenirea) etc.

r
NB
Ca regulă, exceppile care atrag soluţii de anulare a cererii au prioritate faţă de soluţiile ca-
re atrag soluţii de inadmisibilitate (propriu-zisă sau generică) acererii, deoarece, mai
înainte dea vedea dacă un act de procedură este sau nu admisibil, este necesar să veri-
ficăm dacă acesta este valabil/există sau nu.
192 Excepţiile procesuale

IV. Soluţii posibile

:> dacă excepţia procesuală invocată este întemeiată, instanţa o va admite, pronunţând, după caz:
:> o încheiere interlocutorie motivată, când decide amânarea judecăţii, care poate fi atacată
numai odată cu hotărârea de fond, dacă legea nu prevede o altă soluţie;
:> o sentinţă sau decizie, când se dezînvesteşte de soluţionarea litigiului pe fond, respectiv
atunci când respinge/anulează cererea/îşi declină competenţa, caz în care hotărârea urmea-
ză acelaşi regim juridic ca şi hotărârea ce ar fi urmat să se pronunţe pe fond, dacă legea nu
prevede expres o altă soluţie.

Exemplu:
- sentinfa prin care s-a admis excep{ia de perimare nu este supusă decât recursului {art. 421 alin. (2)
CPCJ.

:> dacă excepţia procesuală invocată este neîntemeiată, instanţava pronunţa o încheiere interlo-
cutorie motivată şi va continua soluţionarea cauzei pe fond, încheierea putând fi atacată doar
odată cu hotărârea de fond, dacă legea nu prevede o altă soluţie.

: Exemplu:
- Încheierea prin care s-a admis recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac {art. 53 alin. (2) CPC/.
FIŞA
PROBELE. REGULI COMUNE PRIVIND
ADMISIBILITATEA, ADMINISTRAREA ŞI
NR. 25
AP.RECIEREA PROBELOR
Sediul materiei: art 249-264 CPC

Noţiune - termenul „probă" desemnează:


A. În sens larg
- acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui anumit raport
juridic;
- mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit;
- rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă - f în ce măsură aces-
tea au reuşit să formeze convingerea judecătorului cu privire la existenţa sau
inexistenţa raportului juridic dedus judecăţii.
8. În sens restrâns
- mijloc de probă - f mijlocul prevăzut de lege prin care se poate dovedi un
raport juridic;
- fapt probator -f un fapt material care, odată dovedit printr-un mijloc de
probă, este folosit, la rândul său, pentru a dovedi un alt fapt material,
determinant în soluţionarea pricinii.

I. Obiectul probei. Clasificare şi tipuri

Noţiune - îl constituie acele fapte juridice care tind la dovedirea raportului juridic litigios
--:> deci, faptele juridice lato sensu din care izvorăsc drepturile şi obligaţiile cu privire la
care părţile se află în litigiu.

1. Clasificarea faptelor ce pot forma obiectul probei


~ fapte generatoare de drepturi şi obligaţii;
~ fapte modificatoare de drepturi şi obligaţii;
~ fapte extinctive de drepturi şi obligaţii;
~ fapte de ineficacitate.
194 Probele. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

2. În funcţie de faptele care trebuie dovedite:


:> materiale - cele care se exteriorizează;

Exemple:
- tăierea unui copac;
- infirmitatea unei persoane ca urmare a unui accident etc.

:> psihologice - cele care nu se exteriorizează decât prin rezultatele lor.

; Exemple:
- dolul;
- eroarea;
- reaua-credinţă etc.

3. Într-o altă clasificare, faptele ce urmează a fi demonstrate se împart în:

:> fapte pozitive;


:> fapte negative - cele care pot fi demonstrate prin faptul pozitiv contrar.

Exemplu:
- nu se poate dovedi că in ziua de 30.06.2014 ora 14,00 X nu a fost in Ploieşti, însă se poate proba că :
în data de 30. 06.2014 ora 14, 00 X era in Braşov -;; ceea ce înseamnă că nu putea fi in Ploieşti la data :
şi ora indicată.
--------------------- - ------------- ---- ------------------- ---------- ---- ----------------- ---- - _,

++
NB
Există situaţii în care legea impune demonstrarea unui fapt negativ.

Exemple:
- cel care solicită declararea morţii pe cale judecătorească trebuie să dovedească faptul că timp de
cel puţin doi ani nu s-a primit nicio informa/ie sau indiciu din care să rezulte că acea persoană era in
viafă I art. 49 alin. (I) CC/;
- cel care solicită restituirea plăfii nedatorate trebuie să facă dovada faptului că nu datora nimic celui
căruia i-a făcut plata (art. 1341 CC) etc.

4. În cursul procesului civil, pot fi incidente şi alte fapte, cărora legea le conferă o anumită
valoare, astfel:

:> fapte necontestate - acelea asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord;
:> fapte notorii - acele fapte cunoscute de un număr mare de persoane, în raport de care părţile
sunt scutite de a mai administra probe pentru dovedirea lor;
Probele. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor 195

:> fapte prezumtive - acelea a căror existenţă legea o prezumă, întrucât, odată dovedit faptul vecin
şiconex pe care se sprijină o prezumţie lega"iă, nu mai este necesar să se administreze dovezi
pentru stabilirea situaţiei de fapt pe care legea o presupune.

li. Sarcina probei


:> Reguli:
:> cel care face o susţinere în cursul procesului (în faţa instanţei de judecată) trebuie să o dove-
dească (art. 249 CPC) -t sarcina probei revine celui care face o afirmaţie;
:> sarcina probei revine reclamantului, întrucât acesta declanşează procesul civil prin cererea
de chemare în judecată.
:> Excepţii:

:> sarcina probei revine pârâtului, atunci când acesta a formulat cerere reconvenţională; tot
astfel, în cazul contestării desfacerii contractului individual de muncă (sau alte litigii de
muncă în care pârât este angajatorul), sarcina probei aparţine pârâtului;

:> pârâtului îi revine sarcina probei în cazul prezumţiilor legale relative;


:> de asemenea, pârâtului îi revine sarcina probei în cazul contestării recunoaşterii de filiaţie,
folosirii mărcii, contractelor încheiate la distanţă etc.;
:> dacă pârâtul invocă excepţii procesuale, sarcina probei cu privire la demonstrarea temeini-
ciei acestora îi aparţine;
:> intervenientul voluntar, principal sau accesoriu are sarcina probei pentru a-şi dovedi pre-
tenţiile, respectiv pentru a susţine poziţia părţii în folosul căreia a intervenit.
:> Situaţii în care părţilor nu le incumbă sarcina probei:
:> atunci când instanţa este obligată să ia cunoştinţă din oficiu [art. 251-252 alin. (1) CPC];
:> în privinţa faptelor sau situaţiilor de notorietate ori necontestate şi a dreptului unui stat
străin, în măsura în care acesta din urmă a fost invocat [art. 253, art. 255 alin. (2) CPC];
:> în ceea ce priveşte prezumţiile legale - cu toate acestea, beneficiarul prezumţiei trebuie să
dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se fundamentează prezumţia [art. 328
alin. (1) CPC].

III. Reguli comune referitoare la admisibilitatea, administrarea şi aprecierea


probelor

1. Condiţii generale (pe care trebuie să le îndeplinească orice mijloc de probă)

:> proba să fie legală - să nu fie oprită de legea materială sau procesuală;
196 Probele. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

Exemplu:
- constatările personale ale organului instrumentator, în cazul înscrisurilor autentice, nu pot fi
contestate decât prin înscrierea în fals.

:> proba să fie verosimilă - să nu contravină legilor naturii, să nu tindă la dovedirea unor fapte
imposibile, ci a unor fapte reale, de natură a fi crezute;
:> proba să fie pertinentă - să aibă legătură cu obiectul procesului;
:> proba să fie concludentă - să vizeze împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea cauzei
respective.

r Orice probă concludentă este şi pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi
NB concludentă.

: Exemplu:
: - într-un proces care are ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită (răspundere
: civilă delictuală), proba cu martori solicitată de către pârât pentru a dovedi că au mai fost şi al{i
: participan{i. deşi este pertinentă, nu este şi concludentă, deoarece răspunderea, în această materie,
: este solidară (art. 1382 CC).

r O probă poate fi încuviintată, fără a se examina admisibilitatea ei, în condiţiile art. 255
CPC, dacă ar exista pericolul ca aceasta să se piardă prin întârziere [art. 258 alin. (1)
NB
CPC].

2. Administrarea probelor

A. Propunerea probelor

:> se face de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, în condiţiile art. 194 lit. e) CPC;
:> reclamantu!, până la primul termen de judecată la care este legal citat, poate formula cerere
adiţionalăprin care completează sau modifică acţiunea principală, ocazie cu care este îndreptăţit
să propună şi noi dovezi [art. 204 alin. (1) CPC];

:> pârâtul, prin întâmpinare, trebuie să indice dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de
cerere [art. 205 alin. (2) !it. d) CPC];
:> atunci când întâmpinarea nu este obligatorie, pârâtul poate propune probele la primul termen de
judecată la care este legal citat în faţa primei instanţe;

:; dacă formulează cerere reconvenţională, probele urmează a fi indicate de către pârât în cuprinsul
acesteia;
:; la cererea reconvenţională a pârâtului, reclamantul are obligaţia de a formula întâmpinare, prin
care este îndreptăţit să propună şi noi dovezi în apărare;
Probele. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor 197

~ judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe
care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc, însă părţile nu pot invoca în căile de atac
omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în
condiţiile legii [art. 254 alin. (5) şi (6) CPC];

~ intervenientul voluntar principal şi cel accesoriu au obligaţia de a propune în susţinerea pre-


tenţiei lor sau, după caz, a apărării în favoarea părţii pentru care se intervine prin cererea de
intervenţie;

~ sancţiunea nerespectării termenelor de propunere a probelor: decăderea părţilor din dreptul de


a propune probele cu care tind să-şi dovedească pretenţiile şi apărările lor, cu excepţiile prevă­
zute în cuprinsul art. 254 alin. (2) CPC, dispoziţii care permit părţii să propună probe chiar dacă
nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare;

Sunt astfel de excepfii:


- necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
- nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea;
: - partea Învederează instanfei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen
: probele cerute;
: - administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;
:- există acordul expres al tuturor părţilor.

~ chiar dacă intervine sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai propune probe, aceasta, va
putea totuşi să se apere, discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii
potrivnice (art. 263 CPC).

B. Încuviinţarea probelor

~ probele propuse de către părţi trebuie puse de către instanţă, înainte de a le încuviinţa, în discu-
ţiacontradictorie a părţilor;
~ instanţa se va pronunţa asupra probelor propuse printr-o încheiere motivată preparatorie, atât în
caz de admitere, cât şi în caz de respingere a acestora;
~ încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele
de probă încuviinţate şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora [art. 258
alin. (2) CPC];
~ în situaţia în care s-a încuviinţat, la cererea părţii, o dovadă ce necesită cheltuieli, sub sancţiunea
decăderii, partea este obligată să depună la grefă dovada achitării sumei fixate de instanţă, în
termenul indicat de judecător [art. 262 alin. (1) CPC]; în situaţia în care proba este dispusă din
oficiu iar reclamantul nu îşi îndeplineşte obligaţia de achitare a costurilor, instanţa poate dispune
suspendarea cauzei pentru motivul prevăzut de art. 242 CPC.

l
198 Probele. Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

C. Administrarea propriu-zisă a probelor

~ se face în faţa instanţei de judecată sesizate, În camera de consiliu, dacă legea nu dispune altfel
[art. 261 alin. (1) CPC];

r Potrivit art. XU din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015, dispozitiile
privind cercetarea procesului şi, după caz, .dezbaterea fondului. în camera de consiliu se
NB aplică proceselor pornite începând cu data de I ianuarie 2017.

~ se face în ordinea stabilită de către instanţă [art. 260 alin. (1} CPCJ;
~ atunci când este posibil, probele se vor administra chiar în şedinţa în care ele au fost Încuviinţate,
iar când nu este posibil, instanţa va acorda un termen în vederea administrării acestora [art. 260
alin. (2) CPC];
~ în situaţia în care instanţa a încuviinţat o cercetare la faţa locului, aceasta se va efectua, când
este cazul, înainte de administrarea celorlalte probe [art. 260 alin. (5) CPCJ.

D. Aprecierea probelor

~ reprezintă operaţiunea mentală pe care o face instanţa pentru a determina puterea probantă şi
valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor coroborate -7 instanţa va exami-
na probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor [art. 264 alin. (1) CPC].
FIŞA

PROBA PRIN ÎNSCRISURI


NR. 26
Sediul materiei: art. 265-308 CPC

Noţiune - înscrisul reprezintă orice scriere sau altă consemnare care cuprin-
de date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori
de modalitatea de conservare şi stocare (art. 265 CPC).

În privinţa înscrisurilor, semnătura joacă un rol important (art. 268 CPC):


r
NB - semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa
consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia;
- atunci când semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate ace-
lui înscris, în condiţiile legii;
- atunci când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este
reprodusă în condiţiile prevăzute de lege.

I. Clasificarea înscrisurilor

1. În funcţie de intenţia avută sau nu de parte la momentul întocmirii lor:

~ înscrisuri preconstituite (acelea care au fost întocmite cu intenţia de a fi folosite ca mijloc de


probă ln cazul ivirii unui eventual litigiu);

~ înscrisuri nepreconstituite {care nu s-au întocmit în scopul de a fi folosite ca mijloc de probă


într-un litigiu, dar care, în mod accidental, sunt totuşi utilizate pentru dovedirea raportului juridic
litigios).

2. După scopul pentru care au fost întocmite, precum şi după efectul lor, înscrisurile preconsti-
tuite se împart în:

~ originare sau primordiale (sunt întocmite în vederea constatării încheierii, modificării sau stin-
gerii unui raport juridic);
~ recognitive (sunt întocmite în scopul recunoaşterii existenţei unui înscris originar pierdut,
dispărut ori învechit, pentru a-l înlocui);

~ confirmative (sunt întocmite pentru a confirma un act juridic lovit de nulitate relativă).

3. În funcţie de modul lor de Întocmire, înscrisurile preconstituite (şi semnate) se clasifică în:

:> înscrisuri autentice;


200 Proba prin înscrisuri

~ înscrisuri sub semnătură privată, iar acestea din urmă, la rândul lor, se clasifică în:
~ înscrisuri sub semnătură privată propriu-zise;
~ înscrisuri care valorează început de dovadă scrisă.

4. După raportul dintre ele, înscrisurile se împart în:

~ originale;
~ copii;
~ duplicate.

5. După suportul prin care sunt reprezentate (instrumentum probationis), distingem:

~ înscrisurile obişnuite pe suport de hârtie;


~ înscrisurile generate electronic, stocate pe suport informatic.

li. Înscrisul autentic

Noţiune înscrisul care s-a întocmit sau, după caz, s-a primit şi autentificat de o autorita-
te publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate
publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege, precum şi orice alt înscris emis de către o
autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter (art. 269 CPC).

~ autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului


acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului.

1 .. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un înscris pentru a fi autentic

~ calitatea sau calificarea agentului instrumentator, care autentifică integral actul întocmit sau care
autentifică un act prezentat de alte persoane (părţile neputând declara actul autentic prin simpla
lor voinţă);
~ agentul instrumentator al actului să aibă competenţa şi atribuţia de a întocmi actul autentic, ceea
ce presupune ca acesta să fie învestit de stat cu exerciţiul acelei autorităţi publice şi să respecte
condiţiile şi limitele exerciţiului funcţiei sale;

~ să fie întocmit în forma şi condiţiile cerute de lege.


Elementele care vizează autenticitatea sunt:
- identitatea părţilor;

- consimţământul părţilor cu privire la conţinutul actului;


- semnătura părţilor;

- data înscrisului.
Proba prin înscrisuri 201

r Elementele de mai sus sunt de strictă aplicare. Ca atare, orice alt element care nu poate fi
atestat de agentul constatator prin propriile sale simţuri, nu poate face obiect al autenti-
NB
cităţii (spre exemplu, buna/reaua-credinţă, viciile de consimţământ etc.).

Exemple (de Înscrisuri autentice):


- Înscrisurile autentice notariale:
- hotărârile judecătoreşti:
-- procesele-verbale de constatare şi sancfionare a contravenfiilor;
- actele de stare civilă;

- actele de procedură Îndeplinite de către executorii judecătoreşti.

2. Puterea doveditoare a înscrisului autentic

:> înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate, care operează erga
omnes, cu privire la constatările făcute personal de către cel care l-a întocmit, astfel încât cel care îl
foloseşte este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă;

:> înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind deci necesară înscrierea în fals)
în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile
simţuri; celelalte menţiuni fac dovadă până la proba contrară;

:> declaraţiile părţilor şi orice menţiuni din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al
părţilor, fărăa constitui obiectul principal al actului, precum şi cele privind naşterea, modificarea,
stingerea raportului juridic, drepturile şi obligaţiile cuprinse în act fac dovada între părţi şi faţă de
terţi numai până la proba contrară, adică au puterea doveditoare a înscrisului sub semnătură
privată, recunoscut de cel căruia i se opune [art. 270 alin. (2) şi (3) teza I CPC);

:> celelalte menţiuni ale actului, străine de obiectul contractului, care nu fac dovada între părţi sau
faţă de terţi, au între părţi doar valoarea probatorie a începutului de dovadă scrisă [art. 270
alin. (3) teza a li-a CPC];
:> înscrisul autentic notarial care constată o creanţă certă şi lichidă, în momentul În care aceasta
ajunge la scadenţă, are putere executorie [art. 639 alin. (1) CPC].

3. Nulitatea şi conversiunea înscrisului autentic


~ Motive de nulitate absolută a înscrisului autentic:
:> agentul instrumentator al actului autentic era incompatibil, necompetent sau a acţionat cu
depăşirea competenţelor;

~ actul a fost întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă.

r Consecinţele juridice ale înscrîsului care nu este valabil ca înscris autentic diferă după
NB cum fonna solemnă era sau nu cerută pentru însăşi validitatea actului juridic:
202 Proba prin înscrisuri

- din punct de vedere al actelor juridice pentru care legea cere fonna autentică ad vali-
ditatem, înscrisul întocmit cu neregulile la ca.re se referă art. 271 alin. (1) CPC este lovit de
nulitate absolută;
Exemple:
- lipseşte Încheierea de autentificare În cazul actelor notariale;
- nu sunt semnate ştersăturile, adăugirile şirectificările;
- nu s-a trecut menţiunea că fnscrisul a· fost semnat de părfi fn fafa agentului instru-
mentalor etc.
- din punct de .vedere al actelor juridice pentru care forma autentică nu este cerută ad
validitatem, dar pentru care se cere forma scrisă ad probationem, iar părţile au recurs
voluntar Ia încheierea actului în formă autentică, deşi actul este nul ca act autentic, el
poate fi valabil ca un altfel de înscris;
- dacă actul nul ca înscris autentic este semnat de părţi, atunci între acestea face deplină
dovadă ca înscris sub selllnătură privată;
- .dacă actul nu este semnat de părţi, atunci constituie între acestea doar un început de
dovadă scrisă.

III. Înscrisul sub semnătură privată

Noţiune - acel înscris întocmit de părţi, fără intervenţia vreunui organ al statului, semnat
de părţile sau de partea de la care emană, indiferent de suportul său material (art. 272
teza I CPC).

1. Condiţii generale

:> Condiţia generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată: semnătura părţii sau,
după caz, semnăturile părţilor de la care emană înscrisul.

2. Condiţii speciale

A. Formalitatea multiplului exemplar

:> presupune ca înscrisul să fie redactat în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese
contrare sunt;
:> pe fiecare exemplar trebuie să se facă menţiune de numărul originalelor întocmite;
:> nu este necesară îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar în următoarele situaţii:
:> când un înscris este nevalabil ca înscris autentic, dar este valabil ca înscris sub semnătură
privată;

:> în cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre judecătorească;
Proba prin înscrisuri 203

:> în situaţia în care s-a redactat un singur exemplar, care a fost lăsat în păstrare unui terţ ales
de părţi;
~ în cazul contractelor lncheiate prin corespondenţă;
~ în materia raporturilor dintre profesionişti, cu excepţia acelor situaţii în care legislaţia
specială cere 'i'ndeplinirea unor condiţii speciale pentru actul respectiv;

~ în cazul în care înscrisul este recunoscut expres de părţi sau când una dintre părţi nu se
opune la folosirea exemplarului unic în instanţă de către partea potrivnică;
~ în cazul în care una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sina-
lagmatică, înainte sau odată cu semnarea înscrisului, deoarece cealaltă parte nu mai are
interesul de a avea la dispoziţie un exemplar original, drepturile sale fiind pe deplin realizate;
:> prin ipoteză, formalitatea nu este cerută pentru actele juridice unilaterale şi nici pentru
înscrisurile ce constată convenţii unilaterale; deci nici în cazul actului juridic recognitiv sau
confirmativ (chiar dacă priveşte o convenţie sinalagmatică}.
:> lipsa menţiunii numărului exemplarelor se acoperă dacă toate exemplarele se prezintă în
instanţă.

r Nerespectarea formalităţii multiplului exemplar atrage nevalabilitatea înscrisului ca


mijloc de probă cu acest titlu, dar fără a fi afectată valabilitatea convenţiei, care va
NB
putea fi dovedită plin alte mijloace de probă, inclusiv martori sau prezumţii.

B. Menţiunea „bun şi aprobat"

~ este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale;
~ înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să-i plătească o
sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui
care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa 11 bun şi aprobat
pentru ... ", cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii datorate [art. 275 alin. (1) CPCJ;
~ în caz de nepotrivire între suma indicată în cuprinsul înscrisului şi cea din formula „bun şi
aprobat'', debitorul se consideră obligat la suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula
"bun şi aprobat" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se
dovedeşte în care parte este greşeală sau dacă prin lege se prevede altfel [art. 275 alin. (2} CPC];

~ menţiunea "bun şi aprobat" nu este o formulă sacramentală, putând fi înlocuită prin alta
echivalentă, fiind însă obligatoriu ca suma ori cantitatea datorată să fie arătată în litere (sau şi în
litere alături de cifre, dar nu numai în cifre};
~ menţiunea "bun şi aprobat'' de la sfârşitul actului nu este necesară dacă înscrisul este scris în
întregime de cel ce se obligă;
:> formalitatea este necesară numai în cazul obligaţiilor unilaterale care au ca obiect o sumă de bani
sau o câtime determinată de lucruri determinate generic.
204 Proba prin înscrisuri

~ NU este necesară formalitatea în următoarele situaţii:


~ în cazul înscrisului nevalabil ca înscris autentic, dar care este semnat de cel ce se obligă (în
cazul conversiunii înscrisului autentic nul);
~ în cazul chitanţelor liberatorii;
~ în cazul înscrisului care constată un contract între profesionişti, dacă legea nu stabileşte
condiţii speciale pentru acesta.

r
NB
Sancţiunea nerespectării formalităţii menţiunii „bun şi aprobat" este aceeaşi ca şi în cazul
lipsei formalităţii multiplului exemplar, adică înscrisul respectiv nu este valabil ca Înscris
sub semnătură privată, dar fără a fi afectată valabilitatea obligaţiei unilaterale, deci
actul juridic va putea fi dovedit prin alte mijloace de probă (inclusiv martori şi prezumţii),
însuşi înscrisul respectiv valorând început de dovadă scrisă"

3. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată

~ partea căreia i se opune un înscris sub semnătură privată poate să recunoască ori să conteste
semnătura sau, dacă este cazul, scrisul (scrierea};

~ partea care doreşte să nu recunoască un înscris sub semnătură privată ce i se opune este obligată
să conteste formal scrisul ori semnătura sa, deoarece, dacă nu protestează împotriva folosirii
înscrisului respectiv sau nu se pronunţă nici într-un sens, nici în celălalt, o astfel de atitudine se
prezumă a fi o recunoaştere tacită;

~ înscrisul sub semnătură privată, chiar recunoscut, nu este opozabil erga omnes, ci doar între cei
care l-au semnat şi între cei care reprezintă drepturile lor (succesorii în drepturi ai celor care au
semnat înscrisul respectiv);
~ înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de
lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară [art. 273 alin. (1) CPC);
~ menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor fac, de asemenea,
dovadă până la proba contrară, iar celelalte menţiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot
servi doar ca început de dovadă scrisă [art. 273 alin. (2) CPC].

4. Data înscrisului sub semnătură privată

~ în raporturile dintre părţi, data înscrisului sub semnătură privată este supusă condiţiei recunoaş­
terii sau, eventual, verificării de scripte;
~ în cazul în care cel care semnează înscrisul sub semnătură privată este reprezentantul convenţio­
nal sau legal al părţii, menţiunea datei face credinţă până la dovedirea contrară atât faţă de
reprezentat, cât şi faţă de reprezentantul care l-a semnat, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul
minorului cu capacitate restrânsă asistat de ocrotitorul său legal;
~ faţă de terţi data înscrisului, prin ea însăşi, nu face credinţă;
Proba prin înscrisuri 205

:> terţilor le este opozabilă numai data certă a înscrisurilor sub semnătură privată, dobândită
printr-una dintre modalităţile de mai jos:
:> DATA CERTĂ a înscrisurilor sub semnătură privată se dobândeşte [art. 278 alin. (1) CPC]:
:> din ziua în care au
fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, execu-
torul judecătoresc sau de către un alt funcţionar competent în această privinţă;
:> din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre
aceasta menţiune pe înscrisuri;
:> din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
:> din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizică de a scrie a celui care l-a întocmit
sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz;
:> din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite
în condiţiile art. 269 CPC, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau
pentru facere de inventar;
:> din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi natură care dovedeşte în chip neîndoielnic
anterioritatea înscrisului.
:> instanţa, ţinând seama de împrejurări, poate înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 278 alin. (1) în
privinţa chitanţelor liberatorii, sub rezerva unor dispoziţii legale contrare [art. 278 alin. (2) CPC].

r Există şi înscrisuri care constată acte juridice şi care dobândesc dată. certă prin alte mij-
NB loace prevăzute de lege.

Exemple:
- cesiunea unei universalităţi de creanţe este opozabilă terţilor numai după înscrierea acesteia în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (art. 1579 CC);
- în cazul ipotecilor imobiliare, preferinţa faţă de alţi creditori privilegiafi sau ipotecari se stabileşte
. prin rangul inscripfiei în cartea funciară;
- ipotecile mobiliare şi asupra creanfelor sunt opozabile terfilor de la data înscrierii in Arhiva Electro-
nică de Garanţii Reale Mobiliare.

5. Înscrisurile întocmite de profesionişti (art. 277 CPC)

:> sunt exceptate de la regulile speciale referitoare la formalitatea multiplului exemplar şi a


menţiunii „bun şi aprobat";
:> are valoare probatorie între profesionişti chiar şi un înscris nesemnat, dacă sunt întrunite cumu-
lativ următoarele condiţii:
:> înscrisul să ateste un act juridic, iar nu un fapt juridic stricta sensu;
:> înscrisul să fie utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a
constata un act juridic (de exemplu, facturile);
206 Proba prin înscrisuri

:> legea să nu impună forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic.
:> înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi prezintă urmă­
toarele caracteristici:
:> data consemnată în cuprinsul său este prezumată reală (prezumţie legală simplă, care poate
fi răsturnată de adversarul celui care se prevalează de aceasta prin orice probă contrară);
:> în situaţia lipsei unei date a înscrisului, aceasta poate fi stabilită în raporturile dintre părţi cu
orice mijloc de probă.

6. Alte tipuri de înscrisuri asimilate celor sub semnătură privată (ca valoare probatorie -
art. 289 CPC)
:> contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori încorporând condiţii generale
tip;
:> biletele, tichetele şi alte asemenea documente, utilizate cu ocazia încheierii unor acte juridice sau
care încorporează dreptul la anumite prestaţii, chiar dacă nu sunt semnate;
:> telexul, precum şi telegrama ale căror originale, depuse la oficiul poştal, au fost semnate de expedi-
tor.

IV. Alte tipuri de înscrisuri

1. Înscrisurile pe suport informatic


:> înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe suport hârtie,
dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv dacă nu permite contestări obiective lega-
te de posibilităţile de alterare (în privinţa suportului care îl stochează, dar şi a integrităţii datelor);
:> înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale, mai exact ale Legii
nr. 455/2001 privind semnătura electronică;
:> înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există
relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteli-
gibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar
(art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001};
:> înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură
electronică, dacă este recunoscut de către cel căruia i se opune, are, între cei care l-au subscris şi
între cei care le reprezintă drepturile, acelaşi efect ca şi înscrisul autentic, iar dacă una dintre
părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, instanţa va dispune întotdeauna ca verificarea să se
facă prin expertiză tehnică de specialitate [art. 6 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 455/2001].
Proba prin înscrisuri 207

2. Registrele şi hârtiile domestice (art. 279 CPC)

:'.) valoarea probatorie a acestor tipuri de înscrisuri este una cu caracter limitat, tocmai pentru a se
evita preconstituirea lor pro causa 1·mpotriva altor persoane, motiv pentru care ele nu fac dovadă
pentru cel care le-a scris, ci doar,împotriva celui care le-a scris (fiind echivalente unor mărturisiri
extrajudiciare); în următoarele ipoteze:
:> pentru a dovedi o plată primită, atunci când registrele sau hârtiile domestice atestă neîn-
doieli:iic acest fapt;
:> când cuprind menţiunea expresă că însemnarea a fost făcută în folosul celui arătat drept cre-
ditor, pentru a ţine loc de titlu.

3. Registrele profesioniştilor (art. 280 CPC)

:> valoarea şi puterea probatorie a acestora depinde de modul în care sunt întocmite şi ţinute, res-
pectiv:
:> instanţava trebui să stabilească dacă registrele profesioniştilor sunt întocmite şi ţinute cu res-
pectarea dispoziţiilor legale sau, dimpotrivă, sunt ţinute fără respectarea dispoziţiilor legale;
:'.) instanţa va verifica dacă registrele sunt invocate ca probe în litigiile dintre profesionişti sau în
litigiile dintre profesionişti şi particulari care nu au această calificare;
:> instanţa va evalua care este aria lor probatorie, în sensul de a determina care acte şi fapte pot fi
considerate dovedite cu aceste înscrisuri; astfel, registrele întocmite şi ţinute în conformitate cu
legea fac deplină dovadă între profesionişti pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor
profesională, însă întotdeauna este permisă dovada contrară [art. 280 a!in. (1) CPC].

:'.) registrele întocmite sau ţinute cu încălcarea legii fac dovadă contra celor care le-au ţinut, însă
partea care le invocă nu poate scinda conţinutul lor, prevalându-se de aceste înscrisuri în mod
selectiv;
:'.) instanţa este îndreptăţită, în toate cazurile, să aprecieze dacă [art. 280 alin. (3) CPC]:
:> se poate atribui conţinutului registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare;
:'.) trebuie să se renunţe la această probă în cazul în care registrele părţilor nu concordă;
:> trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părţi.

4. Menţiunile făcute de creditor (art. 281 CPC):

:'.) orice menţiune făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a rămas
neîntrerupt în posesia sa, face dovada, cu toate că nu este nici semnată, nici datată de el, când
tinde a stabili liberaţiunea debitorului;
:'.) menţiunea făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al
unei chitanţe, dacă duplicatul sau chitanţa este în mâinile debitorului, face dovada, cu toate că
nu este nici semnată, nici datată de el, când tinde a stabili liberaţiunea debitorului.
208 Proba prin înscrisuri

5. Anexele

:> reprezintă anexe: planurile, schiţele, hârtiile, fotografiile care au legătură cu înscrisul.
:> Acest raport cu actul principal se realizează după două criterii:
:> anexa să aibă legătură directă cu înscrisul. De regulă, legătura directă rezultă din trimiteri pe
care le face actul principal la aceste anexe.
:> semnătura părţii sau a persoanei competente care a întocmit înscrisul principal.

V. Regimul duplicatelor şi al copiilor

:> duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în condiţiile prevă­
zute de lege, înlocuiesc originalul şi au aceeaşi putere doveditoare ca şi acesta (art. 285 CPC);
:> copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face
dovadă decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original, iar nu mai mult decât acesta
[art. 286 alin. (1} CPC];
:> copiile de pe alte copii nu au nicio putere doveditoare [art. 286 alin. {4} CPC];
:> datele din înscrisurile autentice sau sub semnătură privată redate pe microfilme şi alte supor-
turi accesibile de prelucrare electronică a datelor, făcute cu respectarea dispoziţiilor legale, au
aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisurile în baza cărora au fost redate (art. 287 CPC).

VI. Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare. Modificările înscrisului

:> înscrisul de recunoaştere sau de reînnoire a unei datorii preexistente face dovadă împotriva
debitorului, moştenitorilor sau succesorilor săi în drepturi, dacă aceştia nu dovedesc, prin adu-
cerea documentului originar, că recunoaşterea este eronată sau inexactă (art. 288 CPC);
:> ştersăturile, radierile, corecturile şi orice alte modificări, menţiuni sau adăugiri, făcute într-un
înscris, nu vor fi luate în considerare decât dacă au fost constatate sub semnătură de cel com-
petent să îl întocmească sau de partea de la care emană înscrisul, după caz (art. 291 CPC).

VII. Administrarea probei prin înscrisuri

1. Producerea înscrisurilor

A.Reguli

:> odată cu cererea de chemare în judecată, reclamantul, dacă înţelege să se folosească în dovedi-
rea pretenţiilor sale de proba prin înscrisuri, trebuie să depună copii certificate pentru conformi-
tate de pe înscrisurile ce le posedă, în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare,
plus un exemplar pentru instanţă;
Proba prin înscrisuri 209

~ aceeaşi obligaţie o are şi pârâtul, care trebuie să aiăture la întâmpinare copii de pe înscrisurile cu
care înţelege să se apere împotriva pretenţiilor reclamantului, în atâtea exemplare câţi recla-
manţi sunt, plus un exemplar pentru instanţă;

~ proba prin înscrisuri poate fi propusă şi după primul termen de judecată, în condiţiile prevăzute
de art. 254 CPC.

B. Situaţia în care înscrisu/ se află în posesia părţii care îl foloseşte


~ părţile sunt~ datoare să aibă asupra lor în şedinţă originalul înscrisului şi, la cerere, să îl prezinte
instanţei sau, dacă partea adversă nu poate să îşi dea seama de exactitatea copiei faţă cu origi-
nalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depu-
nă originalul la grefa instanţei, toate acestea sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris
[art. 292 alin. (2} şi (3) CPC];
~ dacă înscrisurile sunt depuse în original, acestea nu pot fi retrase decât după ce se vor lăsa copii
legalizate de grefierul instanţei unde au fost depuse [art. 292 alin. {4} CPC];
~ înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei trebuie însoţite de traduceri
legalizate [art. 292 alin. {5) CPC];
~ înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de părţi [art. 292 alin. (6) CPC].

C. Situaţia În care Înscrisul nu se găseşte fa partea care doreşte să îl folosească (art. 293-294 CPC)

~ dacă una dintre părţi învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricina ce se
judecă, instanţa poate ordona înfăţişarea lui;
~ instanţa este obligată să dispună înfăţişarea în următoarele cazuri:
~ înscrisul este comun părţilor;
~ partea adversă s-a referit în proces la acest înscris;
~ potrivit legii, partea potrivnică este obligată să înfăţişeze acest înscris.
~ instanţa va trebui să respingă cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în
următoarele situaţii:

~ cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale privind demnitatea sau viaţa privată
a unei persoane;
~ depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de a păstra secretul;
~ depunerea înscrisului ar atrage urmărirea penală împotriva părţii, a soţului sau a unei rude
ori afin până la gradul al treilea inclusiv.

O. Situaţia În care se refuză prezentarea Înscrisului:


~ instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute cu privire la conţinutul acelui înscris de
partea care a cerut înfăţişarea, în următoarele cazuri:
.„
210 Proba prin înscrisuri

:> dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau
existenţei înscrisului;
:> dacă reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul ori l-a distrus;
:> dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu se conformează ordinului dat de instanţă
de a-l înfăţişa.

E. Situaţia În care Înscrisu/ se află În posesia unui terţ

:> când se arată că un înscris necesar soluţionării procesului se află în posesia unui terţ, acesta va
putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanţă, iar dacă deţinătorul
înscrisului este o persoană juridică, vor putea fi citaţi ca martori reprezentanţii acesteia fart. 297
alin. (1) şi (2) CPC];
:> în situaţia în care înscrisul, necesar dezlegării procesului, se găseşte în păstrarea unei autorităţi
sau instituţii publice, la cererea oricăreia dintre părţi sau din oficiu, instanţa va lua măsuri pentru
aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice deţinătoare măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare [art. 298
alin. (1) CPC];
:> autoritatea sau instituţia publică la care se găseşte înscrisul respectiv poate să refuze trimiterea
înscrisului în cazul în care acesta se referă la apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile
diplomatice [art. 298 alin. (2) teza I CPC];
:> în ipoteza în care înfăţişarea înscrisului nu este posibilă din cauza faptului că el este necesar
funcţionării autorităţii respective, cercetarea unui astfel de înscris se poate face la locul unde
acesta se găseşte, de către un judecător delegat, cu citarea părţilor sau, dacă înscrisul se găseşte
în altă localitate, prin comisie rogatorie [art. 299 alin. (2) CPC].
:> Excepţii

:> înscrisurile care nu pot fi trimise în original instanţei, ci doar în copii certificate ale acestora,
potrivit art. 299 alin. (1) CPC:
:> cărţile funciare şi planurile;
:> registrele autorităţilor sau instituţiilor publice;
:> testamentele depuse la instanţe, notari publici sau avocaţi, precum şi alte înscrisuri
originale ce se găsesc în arhivele acestora.
:> atunci când este necesară cercetarea acestor înscrisuri, aceasta se va face, cu citarea părţilor,
de un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogato-
rie, de către instanţa respectivă [art. 299 alin. (2) CPC];
:> prin excepţie, în ipoteza în care procedura verificărilor înscrisurilor o impune, instanţa va
putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la
instanţe, notari publici sau avocaţi, pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoa-
Proba prin înscrisuri 211

rele de specialitate dacă expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei [art. 299
alin. (3) CPC].

2. Procedura verificării înscrisurilor/de scripte (art. 301-303 CPC)

:> intervine 'ln cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată de către partea căreia i se
opune înscrisul respectiv, în sensul că aceasta tăgăduieşte scrierea sau, după caz, semnătura sa,
precum şi atunci când moştenitorii ori alţi succesori în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că
ar emana înscrisul declară că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor;
:> ca regulă, cel care are interesul să conteste înscrisul trebuie să o facă în etapa administrării
probelor, cel mai târziu la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii
din dreptul de a o formula;
:> cu titlu de excepţie, contestarea înscrisului se poate formula şi ulterior primului termen după
care acesta a fost depus, atunci când partea nu este prezentă personal în instanţă sau pentru
alte motive temeinice, caz în care aceasta va formula o cerere de repunere în termen alături de
cererea privind contestarea înscrisului.

Metodele de cercetare În procedura verificării de scripte [art. 302 alin. (1) CPC):

:> compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din înscrisurile de compa-
raţie necontestate;

:> judecătorul sau, după caz, preşedintele completului îl va obliga pe cel care nu recunoaşte
înscrisul ori semnătura să scrie şi să semneze, după dictarea sa, porţiuni din înscris;
:> refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului ori a semnă­
turii.
:> expertiza;
:> se dispune dacă verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa instanţei ori cu
alte înscrisuri (scripte) de comparaţie nu este concludentă;
:> odată cu numirea expertului, instanţa va obliga părţile să depună înscrisurile de comparaţie
care vor servi la efectuarea expertizei, acestea pot fi înscrisuri autentice, înscrisuri sau alte
scrieri private necontestate de părţi, partea din înscris care nu este contestată, scrisul sau
semnătura făcut/ă înaintea instanţei;

:> înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate spre neschimbare de judecător (preşedin­
tele completului), grefier şi părţi (art. 303 CPC).
:> orice alt mijloc de probă permis de lege.
:> Ca regulă, verificarea de scripte se face în faţa instanţelor de fond (prima instanţă sau, după caz,
instanţa de apel ori instanţa ce judecă fondul după casarea cu reţinere).
212 Proba prin înscrisuri

r
NB
Instanta de apel va proceda la o verificare de scripte numai în cazul înscrisurilor care
nu au fost înfăţişate la judecata în primă instanţă, fiind depuse direct în apel, precum
şi în cazul în care apelul este îndreptat nu numai împotriva hotărârii pe fond, ci şi împo-
triva încheierii în care este consemnat rezultatul verificării de scripte făcute de prima
instanţă, deci atunci când apelantul contestă acest rezultat.

3. Procedura falsului (art. 304-308 CPC)

:> poate fi folosită în cazul înscrisurilor autentice, care, în privinţa constatărilor personale ale
agentului instrumentator, fac dovadă până la declararea falsului, precum şi în cazul înscrisurilor
sub semnătură privată sau al celor care constituie început de dovadă scrisă care au fost defăi­
mate ca false;
:> înscrierea în fals presupune declaraţia părţii căreia actul i se opune asupra neautenticităţii scrierii
sau semnăturii actului folosit ca probă în dosar, această iniţiativă neputând proveni de la alţi
participanţi şi neputând fi realizată de către instanţă;

:> momentul procesual până la care înscrierea în fals poate fi realizată este primul termen după ce
înscrisul a fost încuviinţat ca probă în dosar, urmând a fi administrat ca atare;
:> procedura falsului debutează cu o fază ce se desfăşoară în faţa instanţei civile, în care se ia mai
întâi act de declaraţia părţii care defăimează înscrisul că se înscrie în fals;
:> dacă una dintre părţile litigante declară că se înscrie în fals, iar partea care foloseşte înscrisul nu
este prezentă, instanţa va amâna judecata şi va dispune ca aceasta să se înfăţişeze personal sau
prin mandatar cu procură specială, dacă se dovedeşte o împiedicare temeinic justificată de
prezentare a părţii pe care o reprezintă [art. 304 alin. (2) şi (4) CPC];
:> la acelaşi termen la care înscrisul a fost denunţat ca fals sau la termenul următor fixat, judecăto­
rul întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să se folosească de acesta, iar dacă partea
care a folosit înscrisul nu se prezintă, refuză să răspundă sau declară că nu se mai serveşte de
înscris, acesta va fi înlăturat din proces în tot sau în parte, după caz [art. 306 alin. (1) şi (2) CPC];
:> dacă partea care a depus înscrisul arată că înţelege să se folosească în continuare de acel înscris,
însă partea care a defăimat înscrisul ca fals nu se prezintă, refuză să răspundă sau îşi retrage
declaraţia de denunţare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut [art. 306 alin. (3) CPC];

:> în situaţia în care se stăruie în denunţarea înscrisului ca fals, iar cel care se foloseşte de acesta nu
renunţă la înscris, instanţa trimite înscrisul procurorului, împreună cu procesul-verbal ce se va în-
cheia în acest scop, urmând ca procurorul să sesizeze instanţa penală în măsura în care constată
săvârşirea unei infracţiuni (art. 307 CPC);

:> actul de sesizare a parchetului este procesul-verbal al instanţei;


:> odată cu sesizarea procurorului, dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul falsului sau
pe complicele acestuia, instanţa poate suspenda judecata (art. 307 CPC);
Proba prin înscrisuri 213

:> ori de câte ori; potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua,
cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă (art. 308
CPC); .
:> dacă instanţa nu a suspendat judecata, iar actul este declarat fals, hotărârea pronunţată este
susceptibilă de a fi revizuită [art. 509 alin. (1) pct. 3 CPC];
:> dacă înscrisul este declarat fals, el nu va mai putea fi folosit în proces;
:> dacă falsul nu a fost constatat, înscrisul va fi menţinut ca mijloc de probă.
FIŞA

PROBA PRIN DECLARAŢIILE MARTORILOR


NR. 27
Sediul materiei: art. 309-326 CPC

Noţiune

- martorii sunt persoanele străine


de interesele În conflict, care relatează În
faţa instanţei de judecată despre fapte referitoare la pricina ce se judecă, de
natură a servi la rezolvarea ei;

- relatarea făcută de martor În faţa instanţei -7 se numeşte depoziţie (decla-


raţie) de martor/mărturie -7 mijlocul de probă este depoziţia martorului.

I. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor {art. 309 CPC)

1. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor a faptelor juridice stricta sensu

:> Regula:
:> proba cu martori este admisibilă ln toate cazurile în care legea nu dispune altfel [art. 309
alin. (1) CPC].

Exemple:
- posesia şi viciile acesteia;
- un fenomen natural: un trăsnet, o inunda[ie;
- rănirea unei persoane;
- faptele juridice licite: Îmbogă[irea fără justă cauză, plata lucrului nedatorat, gestiunea de afaceri
etc.

::> Excepţiile:

::> Există fapte naturale care nu pot fi dovedite prin declaraţiile martorilor.

Exemple:
- naşterea, căsătoria, decesul pot fi probate prin actele de stare civilă.

++
NB
Cu toate acestea, inclusiv faptele naturale de mai sus pot fi probate prin declaratiile
martorilor atunci când:
- nu au existat registre de stare civilă;
- registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse, în totalitate sau în parte;
216 Proba prin declaraţiile martorilor

- nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor
de pe actele de stare civilă;
- întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă.

:> Răsturnarea unei prezumţii legale cu privire la care legea nu permite proba contrară, chiar
dacă ar fi vorba de fapte juridice stricto sensu, ca regulă, nu este permisă prin declaraţiile
martorilor.

Exemplu:
- nimeni nu poate contesta filia{ia fa{ă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu
actul său de naştere {art. 411 alin. (2) CC/.

:> Excepţie:

:> proba adevăratei filiaţii faţă de mamă se poate face cu orice mijloc de probă, deci inclusiv cu
martori, în cazul în care, anterior, printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o
substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât cea
care l-a născut [art. 411 alin. (3) CC].

2. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor a actelor juridice

:> Reguli:
1. Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de
250 lei [art. 309 alin. (2) teza I CPC].
:> Excepţia:

:> se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent
de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară
de cazul în care legea specială cere forma scrisă a actului juridic [art. 309 alin. (2) teza a li-a].
2. În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic (ad validitatem),
acesta nu poate fi dovedit cu martori [art. 309 alin. (3) CPC].
3. Este inadmisibilă proba prin declaraţiile martorilor dacă legea cere forma scrisă pentru dove-
direa unui act juridic (ad probationem).
:> Excepţii:

:> proba cu martori este admisibilă atunci când:


1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru
dovedirea actului juridic;
2. există un început de dovadă scrisă;

3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;

4. părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile
de care ele pot să dispună;
Proba prin declaraţiile martorilor 217

5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate
absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz;
6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic.
4. Proba cu mcirtori nu se admite .niciodată 1·mpotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici
despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă
legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv.
:> Excepţii:

:> proba cu martori este admisibilă atunci când:


1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru
dovedirea actului juridic;
2. există un început de dovadă scrisă;

3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;

4. părţileconvin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile
de care ele pot să dispună;
5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate
absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz;

6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic.

li. Administrarea probei prin declaraţiile martorilor

1. Propunerea martorilor
:> Reguli:
:> reclamantul va propune martorii prin cererea de chemare în judecată, cu indicarea în cuprin-
sul acesteia a numelui şi a adresei la care martorii urmează a fi citaţi [art. 194 lit. e) teza
finală CPC];
:> pârâtul propune martorii prin întâmpinare/cererea reconvenţională, conform art. 205 alin. (2)
lit. d) şi art. 209 alin. (3) CPC;
:> Excepţii:

:> dacă proba cu martori nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin
întâmpinare, aceasta va putea fi totuşi cerută şi încuviinţată în cursul procesului, în cazurile în
care [art. 254 alin. (2) CPC]:
:> necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
:> nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea
prevedea;
:> partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în
termen probele cerute;
218 Proba prin declaraţiile martorilor

:> administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;


:> există acordul expres al tuturor părţilor.

r
NB
Dacă proba cu martori a fost încuviinţată în cursul judecătii, în condiţiile art. 254 alin. (2)
CPC, partea este obligată, sub sancţiunea decăderii, să depună lista martorilor în termen
de 5 zile de la încuviinţare [ai1. 254 alin. (4) Iit. a) CPCJ.

2. Încuviinţarea probei cu martori

:> de regulă, proba cu martori se propune de către părţi;


:> cu toate acestea, administrarea probei cu martori poate fi dispusă de instanţă din oficiu;
:> instanţa poate limita numărul martorilor propuşi [art. 258 alin. (3} CPCJ;
:> instanţa se pronunţă asupra probei cu martori printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, în
cuprinsul căreia se vor arăta numele martorilor, faptele asupra cărora aceştia vor fi ascultaţi,
precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestei probe, dacă este cazul;
:> instanţa poate reveni asupra probei cu martori încuviinţate în tot sau în parte dacă, după admi-
nistrarea altor probe, apreciază că administrarea acesteia nu mai este necesară. Instanţa este
însă obligată să pună această împrejurare în discuţia părţilor (art. 259 CPC).

3. Înlocuirea martorilor

:> Se poate dispune doar în caz de:


:> moarte;
:> dispariţie;

:> motive bine întemeiate.


:> În aceste cazuri, lista cu noii martori se va depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile
de la încuviinţarea cererii de înlocuire a martorilor.

4. Persoanele care pot fi ascultate ca martori

:> Reguli:
:> orice persoană care are cunoştinţă despre faptele cauzei poate fi ascultată ca martor în
procesul civil;
:> la aprecierea depoziţiei minorului sub 14 ani, ca şi la aceea a persoanelor care sunt lipsite de
discernământ în momentul audierii, fără a fi puse sub interdicţie, instanţa va ţine seama de
situaţia specială a martorului (art. 320 CPC).
Proba prin declaraţiile martorilor 219

~ Excepţii:

~ Nu pot fi ascultaţi ca martori în procesul Civil (art. 315 CPC):

REGULA EXCEPŢIA
- rudele şi afinii părţilor, până la gradul _al treilea - în procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte
inclusiv; raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi
afinii pană la gradul al treilea, cu excepţia
descendenţilor;
- părţile pot conveni, expres sau tacit, în orice
proces civil, să fie ascultate ca martori aceste
L____ persoane;
I - soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul; - părţile pot conveni, expres sau tacit, în orice
I proces civil, să fie ascultate ca martori aceste

~ - cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu


persoane;
- părţile pot conveni, expres sau tacit, în orice
vreuna dintre părţi; proces civil, să fie ascultate ca martori aceste

G pe_rsoanele pu~e sub inte~dicţi: ju~ec~tore~scă;


- cei condamnaţi pentru martune mincinoasa.
1
-
persoane;
fără excepţii;
l - fără excepţii. .~~~~~-~~~~~~~~~~~~

~ Persoane scutite de a fi martori în procesul civil (art. 317 CPC):

REGULA EXCEPŢIA
- slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, - cu excepţia slujitorilor cultelor religioase, care în
notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, nicio situaţie nu pot fi dezlegaţi de secretul
moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi confesiunii, celelalte categorii de persoane vor
profesionişti cărora legea le impune să păstreze putea să depună mărturie, dacă au fost dezlegate
secretul de serviciu sau secretul profesional cu de îndatorirea păstrării secretului de către cei
privire la faptele de care au luat cunoştinţă în interesaţi în păstrarea lui, în afară de cazurile în
cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, care legea ar dispune altfel.
1 chiar şi după încetarea activităţii lor.
I - judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi - aceste persoane vor putea fi ascultate ca martor,
după încetarea funcţiei lor, asupra împrejurărilor dacă autoritatea sau instituţia pe lângă care
I secrete de care au avut cunoştinţă în această funcţionează ori au funcţionat, după caz, !e dă
I calitate. încuviinţarea de a depune mărturie.
r-
i
cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi
sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate la
-- fără excepţii.

art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 (rudele şi afinii până la


gradul al treilea inclusiv, soţul, fostul soţ, logodnicul
ori concubinul) la o pedeapsă penală sau la
dispreţul public.
220 Proba prin declaraţiile martorilor

S. Prezentarea martorilor

:> după încuviinţarea probei cu martori, aceştia pot fi audiaţi chiar la termenul la care proba a fost
încuviinţată (desigur, dacă aceştia sunt prezenţi);
:> în cazul în care martorii nu sunt prezenţi la termenul la care se încuviinţează proba testimonială,
aceştia vor fi citaţi pentru a se prezenta la termenul fixat pentru audierea lor;

:> la cererea părţii interesate, instanţa poate încuviinţa ca ascultarea martorilor să se facă fără a fi
citaţi,în cazul în care partea se obligă să prezinte martorul la termenul fixat pentru audierea
acestuia; în situaţia în care martorii nu se prezintă, instanţa nu va dispune decăderea părţii din
proba cu martori, ci aceştia vor fi citaţi pentru termenul următor [art. 312 alin. {3) CPC];
:> ascultarea martorilor se face în instanţă, în şedinţă publică, sau la locul unde aceştia se află, dacă,
din cauză de boală sau altă împiedicare gravă, aceştia nu pot veni în instanţă (art. 314 CPC);
:> dacă martorul locuieşte într-o altă localitate, se poate apela la o comisie rogatorie;
:> împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere, iar
dacă există urgenţă, se poate recurge la mandatul de aducere chiar la primul termen [art. 313
alin. (1) şi (2) CPC];
:> instanţa poate amenda martorul care, deşi legal citat, nu se prezintă sau, deşi se prezintă în
instanţă, refuză să depună mărturie;

:> dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează,
instanţa poate proceda la judecarea cauzei [art. 313 alin. (3) CPC].

6. Procedura de audiere a martorilor

:> fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultaţi încă neputând fi de faţă, în ordinea stabilită
de preşedinte, care va ţine seama şi de cererea părţilor [art. 321 alin. (1) şi (2) CPC];
:> înainte de a lua declaraţia, instanţa va proceda la identificarea martorului, cerându-i acestuia,
totodată, să arate dacă este rudă sau afin cu una dintre părţi şi în ce grad şi dacă se află în serviciul
uneia dintre părţi (art. 318 CPC);
:> instanţa va pune în vedere martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurământului, conform
art. 318-319 CPC; minorul sub 14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernământ în momentul audierii,
fără a fi puşi sub interdicţie, nu depun jurământ, însă li se atrage atenţia să spună adevărul (art. 320
CPC);
:> se trece la audierea propriu-zisă a martorului, care va arăta împrejurările pe care le cunoaşte şi
va răspunde la întrebările preşedintelui de complet, ale părţii care l-a propus, ale părţii adverse,
eventual, ale procurorului [art. 321 alin. (3) CPC];
:> martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte, însă, cu încuviinţarea preşedin­
telui, se poate folosi de însemnări cu privire la cifre sau denumiri [art. 321 alin. (5) CPC];
:> dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea cauzei, este
jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa, dar, la
Proba prin declaraţiile martorilor 221

cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea formulată, cât şi motivul pentru
care nu a fost încuviinţată [art. 322 alin. (3) CPC];
!) mărturia se depune verbal, dar se consemnează în scris de către grefier, după dictarea preşedin­
telui de complet sau a judecătorului delegat [art. 323 alin. (1} CPC];
!) declaraţia martorului se semneciză pe fiecare pagină şi la sfârşit de către judecător, grefier şi
martor, după ce acesta din urmă a luat cunoştinţă de cuprinsul ei şi se declară de acord că cele
consemnate corespund celor declarate de către el;
!) dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face menţiune despre această împrejurare
în încheierea de şedinţă [art. 323 alin. (1) CPC];
~ adăugirile, ştersăturile sau schimbările în depoziţie trebuie semnate de judecător (care le şi încu-
viinţează), de grefier şi martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare [art. 323 alin. {2)
CPC];
~ după ascultarea sa, martorul rămâne în sala de şedinţă, dacă instanţa nu dispune altfel [art. 321
alin. (4) CPC], acesta putând fi din nou interpelat, dacă instanţa găseşte de cuviinţă, iar dacă
depoziţiile martorilor se contrazic, aceştia pot fi confruntaţi [art. 322 alin. (1) şi (2) CPC];
~ dacă, din cercetare, reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanţa
va încheia un proces-verbal şi va sesiza organul de urmărire penală competent (art. 325 CPC).

7. Aprecierea probei cu martori

!) în aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împre-


jurărileîn care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective (art. 324 CPC).
!) rezultatul aprecierii depoziţiei unui martor poate fi:
!) faptul probat a fost dovedit şi nu lasă nicio îndoială asupra acestui aspect;
!) faptul este nesigur şi declaraţia martorului va trebui coroborată cu alte mijloace de probă;
!) martorul nu a fost sincer, astfel încât nu se va ţine cont de depoziţia acestuia la pronunţarea
soluţiei
în cauză.

8. Drepturi băneşti ale martorului

!) drepturile băneşti ale martorului intră în categoria cheltuielilor de administrare a probei;


!) nu au caracter remuneratoriu ci compensatoriu, pentru a fi acordate, ele trebuie solicitate de
martor;
!) din perspectiva părţii, ele sunt cheltuieli procesuale de administrare a probei;
!) pot fi stabilite si ulterior administrării probei.
FIŞA

MĂRTURISIREA. INTEROGATORIUL
NR. 28
Sediul materiei: art. 348-358 CPC

Noţiune - reprezintă recunoaşterea de către una dintre părţi, din proprie ini-
ţiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea
adversă îşi Întemeiază pretenţia sau, după caz, apărarea.

I. Natură juridică

:> Aceasta este mixtă:


:> un mijloc de probă;
:> un act de dispoziţie.

li. Clasificarea mărturisirii

1. Mărturisirea extrajudiciară - cea făcută în afara judecăţii procesului în care se foloseşte


această probă

:> poate fi:


:> verbală - caz în care este admisibilă doar în măsura în care proba cu martori este admisibilă
[art. 350 alin. (2) CPC];
:> scrisă.

2. Mărturisirea judiciară - cea obţinută în cursul judecăţii, în faţa instanţei

:> poate fi obţinută:


:> spontan (recunoaşterea efectivă în tot sau în parte a pretenţiilor celeilalte părţi);
:> provocat (prin intermediul interogatoriului).

2.1. Clasificarea mărturisirii judiciare

:> În funcţie de aspectele şi de modalitatea în care se obţine mărturisirea judiciară, aceasta se


clasifică în:

:> mărturisirea simplă - cea în cadrul căreia partea chemată la interogatoriu recunoaşte, fără
rezerve sau adaosuri, faptul pretins de adversar;
224 Mărturisirea. Interogatoriul

Exemplu:
- „recunoaştefi că a[i primit de la subsemnatul suma de JO.OOO lei cu titlu de Împrumut?" Răspuns:
,,da, recunosc".

~ mărturisirea calificată - cea care conţine o recunoaştere a faptului alegat de partea care a
propus interogatoriul, însă se adaugă anumite elemente sau împrejurări în legătură directă
cu acest fapt şi anterioare sau concomitente acestuia, care îi schimbă consecinţele juridice,
făcând ca, în fapt, răspunsul să fie negativ la întrebarea formulată de partea adversă;

Exemplu:
- „recunoaştefi că suma de I O.OOO lei pe care v-am dat-o cu titlu de Împrumut a fost cu dobândă?"
Răspuns: „da, recunosc că mi-afi dat suma de JO.OOO lei, Însă nu cu titlu de împrumut, ci ca pre{ al
vânzării către dvs. a autoturismului subsemnatului".

~ mărturisirea complexă - conţine o recunoaştere a faptului pretins de partea adversă, însă cu


adăugarea unui alt fapt, în legătură cu cel recunoscut şi ulterior acestuia, care tinde să dimi-
nueze sau să anihileze efectele juridice ale faptului mărturisit.

Exemplu:
- „recunoaştefi că afi primit de la subsemnatul suma de JO.OOO lei cu titlu de Împrumut?" Răspuns:
„da, recunosc, însă v-am restituit-o".

III. Caracterele juridice ale mărturisirii

~ este un act juridic unilateral - ceea ce înseamnă că mărturisirea îşi va produce efectele fără a fi
nevoie să fie acceptată de cealaltă parte şi este irevocabilă; în mod excepţional, recunoaşterea
poate fi revocată pentru eroare de fapt scuzabilă [art. 349 alin. (3) CPC];
~ este un act juridic de dispoziţie - ceea ce înseamnă că mărturisirea poate fi făcută numai în legă­
tură cu drepturile de care partea poate să dispună [art. 349 alin. (4) CPC], iar cel care o face tre-
buie să aibă capacitatea necesară pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie, ceea ce
înseamnă că minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească nu pot face mărturisiri
care să le fie opozabile, nici personal, nici prin reprezentant sau ocrotitor legal;
~ este un act juridic personal - ceea ce înseamnă că nu poate fi făcută decât de titularul dreptului
sau de un mandatar cu procură specială;
~ constituie un mijloc de probă împotriva autorului ei şi în favoarea celui care îşi întemeiază pre-
tenţia sau apărarea pe faptul mărturisit;

~ trebuie să fie expresă - ceea ce înseamnă că nu poate fi dedusă din tăcerea părţii; cu titlu de
excepţie, instanţa poate socoti refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu sau neprezen-
tarea la interogatoriu ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul
aceluia care a propus interogatoriul (art. 358 CPC);
~ nu poate viza decât împrejurări de fapt.
Mărturisirea. Interogatoriul 225

IV. Admisibilitatea mărturisirii

~ Regula:
~ mărturisirea este edmisibilă în orice materii.

~ Excepţii:

~ mărturisirea nu este admisibilă:


~ când este expres prohibită de lege;
~ dacă prin admiterea mărturisirii s-ar eluda dispoziţii legale imperative;
:> când prin admiterea mărturisirii s-ar putea ajunge la pierderea totală sau parţială a unui
drept la care nu se poate renunţa sau care nu poate face obiectul unei tranzacţii;

Exemple:
- recunoaşterea că partea nu are capacitatea de exercifiu deplină;
- renunfarea la drept În acfiunile referitoare la filiafie este interzisă [art. 437 alin. (I) CC}.

:> dacă legea cere ca unele fapte juridice să fie dovedite numai prin anumite mijloace de
probă.

V. Administrarea probei

1. Propunerea şi încuviinţarea interogatoriului

:> reclamantul: propune acest mijloc prin cererea de chemare în judecată, iar în cazul pârâtului care
răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată [art. 194
lit. e) CPC];
:> pârâtul: poate cere chemarea reclamantului la interogatoriu, prin întâmpinare [art. 205 alin. (2)
lit. d) CPCJ;
:> dacă partea nu a solicitat în condiţiile arătate mai sus interogatoriul părţii adverse şi ar fi vorba
de vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 254 alin. (2) CPC, instanţa poate încuviinţa luarea
interogatoriului, chiar dacă proba este cerută în cursul procesului;
:> luarea interogatoriului poate fi ordonată şi din oficiu de către instanţă, însă instanţa va pune în
discuţia contradictorie a părţilor necesitatea administrării acestui mijloc de probă.

2. Persoanele care pot răspunde la interogatoriu

~ doar părţile din proces pot răspunde la interogatoriu (reclamant, pârât, terţi intervenienţi};
:> ca regulă, persoanele fizice trebuie să se prezinte personal în faţa instanţei pentru administrarea
probei;
226 Mărturisirea. Interogatoriul

~ ca excepţie:
~ luarea interogatoriului se poate dispune de către instanţă la locuinţa celui chemat la intero-
gatoriu, printr-un judecător delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată de
a veni în faţa instanţei [art. 357 alin. (1) CPC];
~ mărturisirea poatefi făcută şi prin mandatar [art. 356 alin. (1) CPC), dar cu condiţia ca acesta
să aibă un mandat special în acest sens.
~ în cazul administrării interogatoriului părţii care se află în străinătate, aceasta va putea fi intero-
gată prin cel care o reprezintă în judecată, situaţie în care interogatoriul va fi comunicat în scris
mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice,
iar dacă mandatarul este avocat, procura specială poate fi certificată de acesta [art. 356 alin. (2)
CPC];
~ în cazul incapabililor sau al celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, interogatoriul va fi adminis-
trat reprezentanţilor lor legali sau celor care asistă persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
care nu vor putea fi întrebaţi decât asupra actelor şi faptelor săvârşite de ei în această calitate
(art. 353 CPC);
~ statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept
privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica (art. 355 alin. (1) CPC] odată cu
cererea de chemare în judecată sau, după caz, cu întâmpinarea;
~ în cazul societăţilor de persoane, asociaţii cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la inte-
rogatoriu [art. 355 alin. (2) CPC].

3. Administrarea propriu-zisă a probei cu interogatoriu

~ partea care a propus interogatoriul formulează în scris interogatoriul şi pe aceeaşi foaie se


consemnează şi răspunsurile [art. 354 alin. (1) CPC];

~ în cazul În care interogatoriul a fost dispus din oficiu, atât întrebările, cât şi răspunsurile vor fi
consemnate în încheierea de şedinţă [art. 354 alin. (3) CPC];
~ interogatoriul se semnează pe fiecare pagină de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus,
precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de cuprins;
~ în ipoteza în care în cuprinsul interogatoriului se fac adăugiri, ştersături sau schimbări, acestea
vor fi semnate de către preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a
răspuns, sub sancţiunea ne luării lor În seamă (art. 354 alin. (1) CPC].

4. Sancţiunea care intervine în cazul neprezentării părţii la interogatoriu sau al refuzului de a


răspunde (art. 358 CPC)

~ dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu, instanţa poate socoti
aceste împrejurări:
~ o mărturisire deplină în favoarea celui care a propus interogatoriul sau
Mărturisirea. Interogatoriul 227

:;l un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul, caz în care atât dovada
cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probato-
riului.
:> dacă partea, fără motive temeinice, nu se înfăţişează pentru administrarea interogatoriului, deşi
a fost legal citată sau a fost prezentă la termenul la care s-a încuviinţat această probă [art. 229
alin. (2) pct. 3 CPC], având cunoştinţă de termenul acordat în acest sens, instanţa poate socoti
aceste împrejurări:
:;l o mărturisire deplină în favoarea celui care a propus interogatoriul sau
:;l un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul, caz în care atât dovada
cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probato-
riului.
FIŞA

EXPERTIZA
NR. 29
Sediul materiei: art 330-340 CPC

Noţiune

- raportul de expertiză - relatarea făcută de expert, de regulă, În scris, În


care acesta expune constatările şi concluziile sale În raport de obiectivele
stabilite de către instanţă.
- expertiza - activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură
cu obiectul litigiului, ce necesită cunoştinţe de specialitate, activitate desfă­
şurată de un specialist, numit expert, care este desemnat de către instanţa
de judecată învestită cu soluţionarea pricinii.

r activitatea de cercetare -7 expertiză -7 raport de expertiză


NB

I. Admisibilitatea expertizei
:> atunci când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască
părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor sau din oficiu, unul sau trei experţi [art. 330
alin. (1) CPC] ~ instanţa poate să dispună efectuarea unei expertize ori de câte ori este nevoie
de lămurirea unor împrejurări de fapt ce necesită anumite cunoştinţe de specialitate.

li. Obligativitatea expertizei

:> sunt anumite situaţii în care expertiza este obligatorie, iar pronunţarea hotărârii fără efectuarea
acesteia atrage sancţiunea anulării hotărârii.

Ex:emple:
- expertiza psihiatrică în materia punelii sub interdic{ie [art. 938 alin. (2) CPCJ;
- avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei in cauză, in cazul inregistrării tardive a
naşterii [art. 18 alin. (2) din Legea nr. I 1911996 cu privire la actele de stare civilă} etc.

III. Propunerea expertizei


:> se face de către părţi prin cererea de chemare în judecată şi, respectiv, întâmpinare, cu excepţia
situaţiilor stabilite de art. 254 alin. (2) CPC, când expertiza poate fi solicitată şi în cursul judecăţii;
230 Expertiza

~ părţile, în momentul propunerii expertizei, trebuie să stabilească şi scopul urmărit prin aceasta,
respectiv obiectivele raportului de expertiză, care vor fi puse în discuţia contradictorie a părţilor;
în măsura în care instanţa apreciază util, poate pune În discuţia părţilor, din oficiu, şi alte obiec-
tive pe care le consideră ca fiind utile;
~ în virtutea rolului activ şi a aflării adevărului, instanţa poate, din oficiu, să pună în discuţia părţi­
lor necesitatea administrării probei cu expertiză, pe care o poate ordona chiar dacă părţile se
împotrivesc [art. 22 alin. (2) CPC];
~ la efectuarea expertizei pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având cali-
tatea de consilieri ai părţilor, care pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă
este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

IV. Administrarea probei cu expertiza

:> după ce încuviinţează/dispune proba cu expertiza, instanţa va numi, prin încheiere, unul sau trei
experţi [art. 330 alin. (1) CPC];
~ părţile pot să se învoiască asupra expertului, însă, dacă acestea nu cad de acord, expertul va fi nu-
mit de către instanţă, prin tragere la sorţi, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local
de expertiză;
~ în domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, instanţa, din oficiu sau la
cererea oricăreia dintre părţi, poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor perso-
nalităţi ori specialişti din domeniul respectiv [art. 330 alin. (3) CPC];

~ în încheierea de numire a expertului, instanţa va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează
să se pronunţe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului
şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare, scop În care instanţa poate fixa o
audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce
urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei; totodată, instanţa are posi-
bilitatea de a fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul
lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei [art. 331 alin. (2)
CPC];
:> dovada plăţii onorariului se depune la grefa instanţei de partea care a fost obligată prin
încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanţă, sub sancţiunea
decăderii părţii din dreptul de a administra această probă [art. 262 alin. (3) CPC], sau, atunci când
proba a fost dispusă din oficiu, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 242 CPC {dacă
plata onorariului a fost stabilită în sarcina reclamantului); la cererea motivată a experţilor,
ţinându-se cont de lucrarea efectuată, instanţa poate majora onorariul cuvenit acestora, însă
numai după depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecţiuni sau a raportului supli-
mentar, după caz.
Expertiza 231

.ţ+ Efectele decăderii nu se produc, chiar dacă depunerea sumei respective se face după
NB împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata [art. 262 alin. (4) CPC].

:; exper~ii numiţi pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii, recuzarea urmând a fi
cerută în termen de 5 zile de la numire, dacă motivul exista la această dată, respectiv în termen
de 5 zile de la data când s-a ivit motivul de recuzare, când nu este cunoscut la momentul numirii
expertului [art. 332 CPC];
:; dacă pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la faţa locului sau de explicaţii ale
părţilor, ea nu poate fi făcută decât după citarea acestora prin scrisoare recomandată cu con-
ţinut declarat şi confirmare de primire, în care se indică ziua, ora şi locul unde se va face
lucrarea; confirmarea de primire va fi anexată raportului de expertiză [art. 335 alin. (1) CPC];
:; citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului
de efectuare a lucrării [art. 335 alin. (1) teza a li-a CPC]; în situaţia în care expertul nu a citat una
dintre părţi sau a citat-o în mod nelegal, această neregularitate trebuie invocată până la termenul
de judecată imediat următor depunerii raportului de expertiză şi înainte de a se pune concluzii pe
fond [art. 178 alin. (3) lit. b} CPC];
:; nelegala citare/necitarea părţii la desfăşurarea expertizei nu poate fi invocată pentru prima dată
în calea de atac, cu excepţia situaţiei În care raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei
cu mai puţin de 10 zile înainte de termenul de judecată, partea nelegal citată nu s-a prezentat la
termen, iar instanţa nu a acordat termen pentru a se lua la cunoştinţă de cuprinsul raportului de
expertiză.

r
NB
Dacă una dintre părti opune rezistenţă sau împiedică efectuarea lucrării în orice alt mod,
instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute de partea adversă cu privire la
împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării, în contextul administrării tuturor celor-
lalte probe [art. 335 alin. (3) CPC].

r Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc


sunt aplicabile şi experţilor, potrivit art. 333 alin. (1) CPC.
NB

V. Raportul de expertiză

:; trebuie depus la instanţă cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată [art. 336
alin. (1) teza I CPC];
~ în pricinile urgente, termenul de 10 zile poate fi scurtat [art. 336 alin. (1) teza a li-a CPC];
~ dacă raportul de expertiză a fost depus în termen, părţile nu sunt îndreptăţite să obţină o amâ-
nare în vederea studierii lui;
232 Expertiza

:> însă, dacă raportul a fost depus cu mai puţin de 10 zile înainte de termenul fixat pentru jµdeca-
tă, părţile sunt îndreptăţite să solicite instanţei acordarea unui termen scurt în vederea studierii
lui (dacă instanţa nu acordă termenul, actul de procedură este nul, nulitatea fiind una condiţio­
nată de existenţa unei vătămări, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta);

:> dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contra-
dicţie între părerile experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, poate solicita exper-
ţilor, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze (art. 337
CPC);
:> pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi
expertize de către alt expert [art. 338 alin. (1) CPC], la primul termen după depunerea raportului,
iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiuni
ori, după caz, a raportului suplimentar [art. 338 alin. (2) CPC].
FIŞA

PREZUMŢIILE
NR. 30
Sediul materiei: art. 327-329 CPC

Noţiune - reprezintă consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage


dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut (art. 327 CPC}.

I. Clasificarea prezumţiilor

1. Prezumţiile legale
:> sunt cele stabilite de dispoziţiile legale.

Exemple:
- prezum{ia că
cel dispărut este in viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte răma­
să definitivă (art. 53 CC):
- prezumfia că mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităfi profesionale este cu titlu
oneros f art. 20 I O alin. (I) teza a llf-a CC];
- prezum{ia că posesorul este proprietarul bunului, cu excepfia imobilelor inscrise În cartea funciară
/art. 91.9 a/;n. (3) CC];
- prezum[ia de paternitate f art. 414 şi art. 426 alin. (1) CC];
- prezumţia de comunitate de bunuri a so[ilor (art. 339 CC);
- prezurn[ia privind cea rnai lungă şi cea mai scurtă perioadă de sarcină, cu ajutorul căreia se sta-
bileşte timpul legal al concep[iei copilului (art. 412 CC);
- prezum{ia că debitorul s-a obligat pentru suma cea mai mică trecută în inscrL<> /art. 275 alin. (2)
CPC/ etc.

:> Avantajele prezumţiei legale:


:> scuteşte de dovadă pe acela în folosu! căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele
considerate de lege ca fiind dovedite [art. 328 alin. (1) teza I CPC];
:> cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia va trebui să dovedească faptul vecin şi
conex cu faptul generator de drepturi [art. 328 alin. (1) teza a li-a CPC].
:> Cum pot fi combătute prezumţiile legale?
:> prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel
[art. 328 alin. (2) CPC];
:> de principiu, în actuala reglementare, prezumţiile legale au caracter relativ, caz în care pot fi
combătute prin proba contrară;
234 Prezumţiile

:> ca regulă, o prezumţie legală poate fi combătută prin orice mijloc de probă.
:> Excepţie:

:> în cazul prezumţiei de coproprietate prevăzute de art. 660 alin. (1) CC, aceasta poate fi
combătută doar prin proba cu înscrisuri sau prin uzucapiune.

2. Prezumţiile simple Uudiciare}

:> concluziile logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt necunoscut şi care nu sunt
determinate prin lege.
:> Admisibilitatea prezumţiilor simple (art. 329 CPC)
:> Pentru a fi admisibilă prezumţia simplă:
:> trebuie să aibă greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins;
:> în litigiul respectiv trebuie să fie admisibilă proba cu martori.
:> În anumite situaţii, legea nu permite ca judecătorul să recurgă la prezumţii şi, astfel, nu se
prezumă:

:> renunţarea la un drept (art. 13 CC);

:> solidaritatea dintre debitori (art. 1445 teza I CC);


:> fideiusiunea (art. 2282 CC).
FIŞA

MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ


NR. 31
Sediul materiei: art. 341-344 CPC

Noţiune - acele obiecte care, prin aspectul lor exterior, prin calităţile lor
speciale, prin semnele sau urmele rămase pe ele, ar putea să prezinte inte-
res probatoriu.

I. Care sunt mijloacele materiale de probă?

:> lucrurile care, prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează
servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului [art. 341 alin. (1) CPC];
:> fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte ase-
menea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri
[art. 341 alin. (2) CPC];

r Mijloacele materiale de probă sunt suporturile tehnice pe care sunt înregistrate starea
sau situarea unui bun sau o anumită situatie de fapt, însă ele nu constituie . proba
NB materială propriu-zisă, aceasta din urmă fiind reprezentată de conţinutul înregistră­
rii, suportul tehnic folosit pentru înregistrare fiind modalitatea prin care proba materială
respectivă este prezentată judecătorului.

:> planurile şi schiţele, în măsura în care stabilesc unele calităţi ale obiectului în litigiu.

li. Păstrarea mijloacelor materiale de probă

:> având în vedere faptul că mijloacele materiale de probă nu pot fi înlocuite, acest aspect impune o
atenţie sporită în păstrarea acestora, ceea ce înseamnă că:

:> mijloacele materiale de probă puse la dispoziţia instanţei vor fi păstrate până la soluţionarea
definitivă a procesului [art. 342 alin. (1) CPC];

:> dacă aducerea la instanţă a mijloacelor materiale de probă prezintă greutăţi din cauza numă­
rului, volumului sau altor însuşiri ale lor ori locului unde se află, acestea vor fi lăsate în depo-
zitul deţinătorului sau al altei persoane [art. 342 alin. (2) CPC].
236 Mijloacele materiale de probă

III. Administrarea propriu-zisă a mijloacelor materiale de probă

:;l mijloacele materiale de probă, aflate în păstrarea instanţei, se aduc în şedinţa de judecată;
:;l dacă mijloacele materiale de probă nu se află în păstrarea instanţei, aceasta poate ordona, după
caz, fie aducerea lor, fie verificarea la faţa locului [art. 343 alin. (1) şi (2) CPC]; în această ultimă
ipoteză, cercetarea se va face, cu citarea părţilor, de un judecător delegat sau, dacă probele
materiale se află în altă localitate, prin comisie rogatorie;
:;l rezultatul constatărilor instanţei se va menţiona în încheierea de şedinţă sau, după caz, în proce-
sul-verbal încheiat cu ocazia cercetării la faţa locului [art. 343 alin. (3) CPC];
:;l verificarea probei materiale se poate realiza şi printr-o expertiză, atunci când cercetarea probei
implică elemente de specialitate, caz în care se vor aplica regulile de la proba cu expertiza.

IV. Restituirea mijloacelor materiale de probă

:;l mijloacele materiale de probă se păstrează de instanţă sau la dispoziţia acesteia, până la soluţio­
narea definitivă a cauzei, ulterior acestui moment ele urmând a fi restituite celor în drept a le
primi;
:;l în cazul în care instanţa a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de
probă şi cei în drept a le primi nu le ridică în termen de 6 luni de la data când au fost încunoştin­
ţaţi în acest scop, instanţa, în camera de consiliu, citând părţile interesate şi organul financiar
local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate ca abandonate şi
trecute în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are sediul instanţa
(art. 344 teza I CPC);
:;l încheierea poate fi atacată numai cu apel la instanţa ierarhic superioară, având în vedere că
cererea de restituire are caracter necontencios (art. 344 teza a li-a CPC).
FIŞA

CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI


NR. 32
Sediul materiei: art. 345-347 CPC

Noţiune - actul procesual care are ca scop cercetarea unor împrejurări de


fapt, respectiv a unor probe materiale, bunuri imobile şi mobile care nu se
pot transporta În faţa instanţei de judecată.

I. Când se dispune de către instanţă?

!) în cazul în care apreciază că este necesară pentru lămurirea procesului, instanţa va putea hotărî ca
întregul complet de judecată sau un judecător delegat să meargă la faţa locului, spre a se lămuri
asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.

li. De către cine se solicită?

!) se solicită de către partea interesată;


!) poate fi dispusă şi de către instanţă, din oficiu, atunci când apreciază că este necesară în soluţio­
narea cauzei [art. 345 alin. (1) CPC].

III. Care este actul prin care se dispune?

!) instanţa se pronunţă asupra cercetării la faţa locului prin încheiere;


!) în caz de încuviinţare, instanţa va menţiona, în cuprinsul încheierii, împrejurările de fapt ce
urmează să fie lămurite la faţa locului [art. 345 alin. (2) CPC];

:I prin aceeaşi încheiere, instanţa va fixa un termen pentru efectuarea cercetării.

IV. Procedura cercetării la faţa locului

!) pentru cercetarea la faţa locului, instanţa va dispune citarea părţilor (necitarea părţilor atrage
nulitatea cercetării);
!) dacă este vorba de o pricină în care participarea procurorului la judecată este obligatorie, acesta
va însoţi instanţa ia faţa locului [art. 346 alin. {l) teza a ii-a CPC];
!) instanţa va putea încuviinţa ca ascultarea martorilor, a experţilor şi a părţilor să se facă la faţa
locului, pentru a obţine lămuriri suplimentare, caz în care martorii şi experţii vor fi şi ei citaţi
pentru data, ora şi locul unde se efectuează cercetarea locală [art. 346 alin. (2) CPC];
238 Cercetarea la faţa locului

:> rezultatul cercetărilor la faţa locului se consemnează într-un proces-verbal, conţinând descrie-
rea operaţiilor efectuate la faţa locului;
:> în cuprinsul procesului-verbal se vor consemna şi susţinerile ori obiecţiunile părţilor;
:> procesul-verbal va fi semnat de către cei prezenţi [art. 347 alin. (1) CPC];
:> desenele, planurile, schiţele sau fotografiile făcute la faţa locului vor fi alăturate procesului-ver-
bal şi vor fi semnate de către judecător şi de părţile prezente la cercetare [art. 347 alin. (2) CPC].
FIŞA
ADMINISTRAREA PROBELOR DE CĂTRE
NR. 33 AVOCAŢI SAU CONSILIERI JURIDICI

Sediul materiei: art. 366-388 CPC

I. Scopul procedurii
:> degrevarea instanţelor de o parte din sarcinile administrării probelor.

li. Domeniul de aplicare


:> se aplică tuturor litigiilor, cu excepţia celor ce privesc starea civilă şi capacitatea persoanelor, relaţi­
ile de familie, precum şi orice alte drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie
(art. 366 CPC}.

III. Condiţiile administrării probelor de către avocaţi

:> litigiul să facă parte din categoria acelora în cadrul cărora părţile pot uza de această procedură;
:> toate părţile din proces (indiferent de calitatea lor, reclamant, pârât, intervenient) să fie repre-
zentate/asistate de către avocaţi sau consilieri juridici;
:> toate părţile să-şi dea consimţământul pentru a urma această procedură, iar odată dat, acesta
este irevocabil;
:> pentru parcurgerea acestei proceduri este necesar ca fiecare parte să îşi aleagă domiciliul la
avocatul care îi reprezintă interesele.

IV. Reguli în derularea acestei proceduri

:> la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi dacă acestea sunt prezente sau
reprezentate, instanţa le va întreba dacă sunt de acord ca probele să fie administrate de către
avocaţi sau consilieri juridici (art. 367 CPC);

:> dacă părţile se declară de acord, instanţa va verifica dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii pre-
văzute de lege pentru aplicabilitatea acestei proceduri;
:> după analiza condiţiilor necesare parcurgerii acestei proceduri şi încuviinţarea acesteia, instanţa
de judecată va efectua toate actele de procedură ce intră în sfera cercetării procesului, cu excep-
ţia administrării probelor;

:> pentru administrarea probelor de către avocaţi instanţa va stabili un termen de până la 6 luni,
ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora [art. 371 alin. (1) CPC], termen care poate fi
240 Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici

prelungit dacă, pe parcursul administrării probelor, sunt incidente una sau mai multe din. urmă­
toarele situaţii [art. 371 alin. (2) CPC}:
:> se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie
să se pronunţe, caz în care termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei
sau incidentului;
:> a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă juridică dintre una dintre părţi şi avocatul
său, caz în care termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat;

:> una dintre părţi a decedat, caz în care termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul
este suspendat sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a
moştenitorilor;

:> în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeşte cu
perioada suspendării.

V. Procedura de administrare a probelor

:> probele care urmează a fi administrate sunt încuviinţate de către instanţa de judecată;
:> în cel mult 5 zile de la încuviinţarea probelor, avocaţii părţilor vor prezenta instanţei programul
de administrare a acestora, purtând semnătura avocaţilor, în care se vor arăta locul şi data admi-
nistrării fiecărei probe; programul se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu, şi este
obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor [art. 372 alin. (1) CPC];
:> data convenită pentru administrarea probelor poate fi modificată, cu acordul tuturor părţilor
[art. 372 alin. (4) CPC];
:> probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă
natura probei impune aceasta;
:> părţile, prin avocaţi, sunt obligate să îşi comunice înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare reco-
mandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură [art. 372 alin. (3)
CPC];
:> după administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă reclamantul, prin avocatul său, va
redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură,
celorlalte părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public [art. 383 alin. (1) CPC];
:> după primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul său, va redacta
propriile concluzii scrise, pe care le va comunica celorlalte părţi şi, când este cazul, Ministerului
Public [art. 383 alin. (2) CPC];
:> avocaţii părţilor vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţă, care va fi
numerotat, şnuruit, purtând semnătura avocaţilor/consilierilor juridici pe fiecare pagină, în care
Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici 241

vor depune câte un exemplar al tuturor înscrist.;ri!or prin care, potrivit legii, se constată adminis-
trarea fiecărei probe (art. 384 CPC);
:> la primirea dosarului, instanţa va fixa termenul de judecată, dat în cunoştinţă părţilor, care nu va
putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului, termen la care instanţa va putea hotărî,
pentru motive temeinice şi după ascultarea părţilor, să se administreze noi probe sau să se admi-
nistreze nemijlocit în faţa sa unele dintre probele administrate de avocaţi [art. 386 alin. (1) şi (2)
CPC];
:> dacă, la termenul acordat, instanţa apreciază că nu este necesară administrarea de noi probe sau
a unora dintre cele administrate de avocaţi, va proceda la judecarea în fond a procesului, acor-
dând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat [art. 386 alin. (4) CPC].

VI. Particularităţile administrării probei prin avocaţi/consilieri juridici


:> martorii nu vor depune jurământ, ci doar li se pune în vedere că, În situaţia în care nu spun ade-
vărul, săvârşesc infracţiunea
de mărturie mincinoasă [art. 376 alin. {1) teza a li-a CPC];
:> mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părţi şi se va semna, pe
fiecare pagină şi la sfârşitul ei, de către avocaţii părţilor, de cel ce a consemnat-o şi de martor,
după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprinsul consemnării, iar orice adăugiri, ştersături sau
schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate de avocaţii părţilor, de cel ce a consemnat-o
şi de martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă [art. 377 alin. (1) şi (2) CPC};

:> părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fie consemnate şi autentificate de un notar
public (art. 378 CPC);
:> când martorii sunt copii cu vârsta sub 14 ani sau persoane lipsite de discernământ la momentul
depoziţiei, audierea se face numai de instanţă [art. 376 alin. (2) CPCJ;

:> În cazul în care este încuviinţată o expertiză, în programul administrării probelor părţile vor trece
numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum şi numele consilierilor fiecăreia
dintre ele, expertul având obligaţia de a efectua expertiza şi de a o preda avocaţilor sub semnă­
tură de primire, cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă (art. 379 CPC);
:> dacă s-a încuviinţat o cercetare la faţa locului, aceasta poate fi efectuată doar de către instanţă,
rezultatul cercetării fiind consemnat într-un proces-verbal care va fi întocmit în atâtea exemplare
câte părţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetării
(art. 380 CPC};
:> interogatoriul, dacă a fost încuviinţat ca probă, se va administra de către instanţă, iar nu de către
avocaţi, sens în care instanţa va dispune citarea părţilor, la termenul stabilit, în camera de con-
siliu; copiile de pe interogatoriul administrat, precum şi de pe cel luat în scris vor fi înmânate de
îndată avocaţilor părţilor {art. 381 CPC).
FIŞA

PROCEDURA ASIGURĂRII PROBELOR


NR. 34
Sediul materiei: art. 359-365 CPC

Noţiune - reprezintă conservarea unei probe necesare Într-un eventual


proces sau chiar Într-un proces În curs de desfăşurare (pendinte).

I. Natură juridică

:> prin cererea de asigurare a dovezilor nu se urmăreşte un drept potrivnic faţă de o altă persoană,
ci doar conservarea unei probe, asigurarea administrării unei probe, în scopul de a putea fi
folosităîntr-un litigiu existent sau care va exista în viitor -'7 cererea de asigurare a dovezilor este
o cerere necontencioasă.

li. Cine poate solicita asigurarea dovezilor?

:> oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea
unor bunuri, mobile sau imobile ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui
drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor [art. 359
alin. (1) CPC].

III. Condiţii

1. Urgenţa

:> vizează proba şi posibilitatea de administrare a acesteia.

,r+ Urgenţa nu este o condiţie sine qua non în toate cererile având ca obiect asigurarea
NB dovezilor.

:> Excepţie de la cerinţa urgenţei:

:> cererea poate fi formulată chiar dacă nu există urgenţă, în cazul în care partea adversă îşi dă
acordul;
:> acordul trebuie să fie expres, iar nu tacit.
244 Procedura asigurării probelor

2. Neprejudecarea fondului

~ instanţa sesizată cu o cerere de asigurare a probelor nu judecă fondul, astfel:


~ cererea de asigurare a dovezii va fi respinsă ca inadmisibilă atunci când se urmăreşte stabili-
rea cu caracter definitiv a unor fapte sau aspecte juridice asupra fondului;

Exemplu:
- se solicită a se constata, pe calea asigurării probelor. culpa exclusivă a unei persoane în săvârşirea
unei fapte ilicite.

~ aprecierea şi evaluarea probei administrate se face doar de instanţa învestită cu procesul


propriu-zis în care această probă va fi folosită.

IV. Cuprinsul cererii de asigurare a dovezilor

~ cererea cuprinde elementele generale necesare oricărei cereri adresate instanţei judecătoreşti
(art. 148 şi art. 194 CPC);
~ cererea cuprinde elemente specifice, precum:
~ probele a căror administrare partea o pretinde;
~ faptele pe care doreşte să le dovedească;
~ motivele care determină recurgerea la această procedură cu caracter urgent;
~ în cazul în care partea adversă îşi dă acordul, dovada acestui acord [art. 359 alin. (2) CPC].

V. În funcţie de calea aleasă de parte, cererea de asigurare a probelor se poate


formula:
~ pe cale principală - înainte de a exista o judecată asupra fondului, situaţie în care competenţa
aparţine judecătoriei în raza căreia se află martorul sau obiectul constatării;

~ pe cale incidentală - în timpul judecăţii, dacă nu s-a ajuns la faza administrării probelor, situaţie
în care competenţa va aparţine instanţei care judecă procesul principal.

VI. Procedura de soluţionare. Încheierea pronunţată

1. Procedura de soluţionare

~ cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor sau, în caz de urgenţă deosebită, fără
citarea părţilor [art. 360 alin. (4) şi (5) CPC];
~ întâmpinarea nu este obligatorie [art. 360 alin. (3) CPC];
~ instanţa se pronunţă printr-o încheiere, iar în situaţia în care cererea se admite, se va dispune
administrarea dovezii de îndată sau la un termen ulterior, ce se va fixa prin încheierea respectivă;
Procedura asigurării probelor 245

:> dacă cererea a fost admisă, instanţa poate lua, prin aceeaşi încheiere, şi orice măsură necesară
pentru administrarea probei, stabilind, atunci când este cazul, obligaţii în sarcina părţilor în legă­
tură cu aceasta;

:> după admiterea cererii de asigurare a dovezii şi a luării tuturor măsurilor de administrare a probei,
instanţa va trece ia administrarea acesteia, cu respectarea regulilor de administrare a probei
respective.

2. Regimul încheierii pronunţate

:> indiferent de modalitatea în care a fost făcută cererea de asigurare a dovezii (pe cale principală
sau incidentală), instanţa pronunţă o încheiere, regimul acesteia fiind diferit, în funcţie de soluţia
instanţei, astfel:

:> încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie şi nu este supusă niciunei căi de
atac [art. 361 alin. (1) CPC];
:> încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile, care
curge de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără
citarea lor [art. 361 alin. (2) CPC].

VII. Constatarea de urgenţă a unei anumite stări de fapt


:> orice persoană care are interesul să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să
înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor poate solicita, fie direct unui executor
judecătoresc, fie instanţei, să încuviinţeze efectuarea constatării de urgenţă a acestei stări de
fapt de către un executor judecătoresc competent potrivit legii, ales de către partea interesată;
:> de regulă, şi efectuarea constatării în cadrul acestei proceduri necesită acordul părţii adverse sau
al unei alte persoane, iar, în lipsa unui astfel de acord, partea interesată va putea cere instanţei
să încuviinţeze efectuarea constatării.

1. Procedura de soluţionare a cererii

:> instanţava putea pronunţa o încheiere de admitere a cererii, in condiţiile art. 360 CPC, prin care
va încuviinţa
efectuarea constatării de urgenţă a unei anumite stări de fapt de către un executor
judecătoresc competent potrivit legii;

:> în ipoteza în care instanţa încuviinţează constatarea, încheierea pronunţată are caracter execu-
toriu;
:> executorul judecătoresc va consemna într-un proces-verbal toate împrejurările cu privire la
starea de fapt respectivă;

l
246 Procedura asigurării probelor

:> dacă la efectuarea constatării cel împotriva căruia s-a cerut nu a fost de faţă, acestuia· i se va
comunica, în copie, procesul-verbal de constatare, care „are puterea doveditoare a înscrisului
autentic" [art. 364 alin. {4) CPC];
:> dacă modalitatea în care executorul judecătoresc îşi îndeplineşte obligaţiile este nelegală, partea
interesată are posibilitatea formulării contestaţiei la executare (art. 712-720 CPC).

VIII. Dispoziţii speciale

:> în caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii şi constatarea unei stări de fapt se vor putea
face şi în zilele nelucrătoare şi chiar în afara orelor legale, însă numai cu încuviinţarea expresă a
instanţei (art. 365 CPC).
FIŞA

DEZBATEREA ÎN FOND A PROCESULUI


NR. 35
Sediul materiei: art. 389-394 CPC

Noţiune - În această etapă se dezbate asupra Împrejurărilor de fapt şi a te-


meiurilor de drept care au fost invocate de părţi În cererile formulate sau
puse în discuţia lor de către instanţă, din oficiu.

I. Reguli

:> trecerea la etapa dezbaterilor are loc după închiderea etapei cercetării procesului;
:> dacă părţile declară că nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat,
preşedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor pentru ca fie-
care să îşi susţinăcererile şi apărările formulate în proces (art. 392 CPC);
:> părţile vor dezbate asupra situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept invocate de părţi sau ridicate
din oficiu de către instanţă;

:> ca regulă, etapa dezbaterii în fond a procesului se desfăşoară în şedinţă publică;


:> prin excepţie, etapa dezbaterii se desfăşoară în camera de consiliu când:
:> s-a formulat cerere de judecată a cauzei în lipsă, iar partea care a formulat-o nu a solicitat
expres ca dezbaterea să aibă loc în şedinţă publică, caz în care, se prezumă că aceasta şi-a dat
acordul pentru ca această etapă să se desfăşoare în camera de consiliu;
:> în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii
publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instan-
ţa, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în
parte fără prezenţa publicului [art. 213 alin. (2) CPC].
:> preşedintele dă cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, precum şi celorlalte părţi din
proces, în funcţie de poziţia lor procesuală;

:> reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmă, în afară de cazul când a pornit acţiunea;
:> altor persoane sau organe care participă la proces li se va da cuvântul în limita drepturilor pe care
le au în proces [art. 216 alin. (2) CPC];
:> instanţa poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri,
rezultă necesitatea acestei măsuri (art. 391 CPC};
:> dezbaterile începute vor fi continuate la acelaşi termen până la închiderea lor, cu excepţia cazului
în care, pentru motive temeinice, sunt lăsate în continuare pentru o altă zi, chiar în afara orelor
fixate pentru judecarea pricinilor (art. 393 CPC);
248 Dezbaterea în fond a procesului

:> când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale .cauzei,
preşedintele închide dezbaterile [art. 394 alin. (1) CPC];

:> dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună
completări la notele pe care acestea le-au întocmit la sfârşitul etapei cercetării procesului, comple-
tări care pot fi depuse chiar şi în ipoteza în care nu au fost solicitate de către instanţă [art. 394
alin. (2) CPC];
:> după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub
sancţiunea de a nu fi luat în seamă [art. 394 alin. (3) CPC].
FIŞA

SUSPENDAREA JUDECĂŢII
NR. 36
Sediul materiei: art. 411-415 CPC

Noţiune - constituie un incident procedural prin care este oprit cursul jude-
caţii, fie ca urmare a voinţei părţilor, fie independent de voinţa acestora, În
virtutea legii sau prin dispoziţia instanţei de judecată.

I. Clasificarea cazurilor de suspendare

1. suspendarea voluntară - art. 411 CPC;


2. suspendarea legală:

A. suspendarea de drept (obligatorie) - art. 412 CPC;


B. suspendarea facultativă (judecătorească) - art. 413 CPC.

1. Suspendarea voluntară

:> Intervine în două cazuri:

A. Când amândouă părţile o cer


:> este o aplicaţie a principiului disponibilităţii, mai exact a dreptului părţilor de a dispune de
soarta procesului;
:> dacă părţile nu solicită suspendarea judecăţii, instanţa nu are dreptul să o dispună din oficiu;
:> când sunt mai multe părţi în proces, cererea trebuie să aparţină tuturor;
:> judecata reîncepe prin cererea de redeschidere a judecăţii făcută de una dintre părţi, instanţa
neputând repune din oficiu cauza pe rol şi rezolva în fond pricina, partea care face solicitarea
urmând a plăti şi jumătate din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea a cărei judecată
s-a suspendat [art. 9 lit. g} din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru].

B. Dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea cauzei, deşi toate părţile au fost legal
citate şi nici nu s-a cerut de către cel puţin una dintre părţi (reclamantul sau pârâtul) judecarea
cauzei în lipsă
:> acest caz de suspendare voluntară rezultă din voinţa tacită a părţilor de a nu mai continua jude-
cata, dedusă din împrejurarea că niciuna dintre ele, deşi legal citate, nu se prezintă la termenul
de judecată;
250 Suspendarea judecăţii

~ dacă se prezintă cel puţin una dintre părţi instanţa va trece la judecată, aceasta nepu.tând fi
suspendată;

~ pârâtul, dacă este prezent în sala de şedinţă, nu poate fi obligat să răspundă la strigarea pricinii,
însă dacă a răspuns, nu mai poate fi incidentă suspendarea judecăţii;
~ instanţa este obligată să treacă la judecata pricinii, chiar dacă părţile, legal citate, nu se prezintă,
în cazul în care cel puţin una dintre părţi a cerut judecarea în lipsă;
~ formularea unei cereri de judecată a cauzei în lipsă în faţa primei instanţe nu produce efecte şi la
judecata în căile de atac, astfel încât, în faţa acestora, cererea va trebui reiterată ~ în caz
contrar, neprezentarea părţilor, deşi legal citate, va atrage suspendarea judecăţii;
~ acest caz de suspendare este reglementat de norme imperative, astfel încât, dacă sunt întrunite
cerinţele acestui text, instanţa trebuie să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de
procedură;

~ judecata reîncepe prin cererea de redeschidere a judecăţii făcută de una dintre părţi, instanţa
neputând repune din oficiu cauza pe rol şi rezolva în fond pricina, partea care face solicitarea
urmând a plăti şi jumătate din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea a cărei judecată
s-a suspendat [art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru].

2. Suspendarea legală

A. Suspendarea legală de drept (art. 412 CPC)

~ este aceea pe care instanţa de judecată este obligată să o pronunţe ori de câte ori constată ivirea
unui caz anume prevăzut de lege;
~ suspendarea legală de drept va interveni numai dacă împrejurările care au determinat-o s-au
ivit înainte de închiderea dezbaterilor~ dacă însă au apărut după acest moment procesual, ele
nu împiedică pronunţarea hotărârii [art. 412 alin. (2) CPC].
~ Judecata cauzelor se suspendă de drept:
a) prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul
când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;
~ această ipoteză vizează situaţia în care partea a decedat ulterior introducerii cererii, textul
nefiind aplicabil în cazul în care, în momentul sesizării instanţei, cel chemat în calitate de pârât
este decedat, ipoteză în care reclamantul trebuie să îşi modifice cererea, formulând o cerere
adiţională, în sensul de a-i chema în judecată pe moştenitorii pârâtului, în caz contrar, cererea
sa urmând a fi anulată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de
folosinţă;

~ suspendarea de drept operează numai dacă partea interesată nu solicită termen pentru
introducerea în cauză a moştenitorilor;
Suspendarea judecăţii 251

:; dacă însă partea interesată solicită termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor,
indicarea moştenitorilor părţii decedate este urmată de introducerea acestora în cauză, fiind
vorba despre o transmitere legală a calităţii procesuale (activă, dacă decedatul era recla-
mant, şi pasivă, dacă decedatul era pârât);
:; dacă însă la termenul acordat pentru introducerea moştenitorilor, partea interesată nu poate
să-i indice, atunci instanţa va dispune suspendarea judecăţii.
b) prin interdicţia judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părţi, până la numirea tutorelui
sau curatorului;
:; textul nu este aplicabil în ipoteza în care aceste măsuri de ocrotire a persoanei fizice sunt
dispuse deja prin hotărâre definitivă, întrucât, în acest caz, instanţa nu va suspenda pricina, ci
va dispune citarea în cauză a reprezentantului legal al celui pus sub interdicţie sau a curato-
rului.
c) prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin de
15 zile înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
:> măsura suspendării va produce efectele până la numirea unui nou reprezentant sau man-
datar;
:> atunci când reprezentantul sau mandatarul decedează cu mai mult de 15 zile înainte de
ziua înfăţişării, judecata nu se suspendă, ci va continua, legiuitorul prezumând că în acest
interval partea reprezentată a avut timpul necesar pentru a-şi desemna un nou mandatar.
d} prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;
e) când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
f) prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă
debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;
g) în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniu-
nea Europeană;
h) în alte cazuri prevăzute de lege.

: Exemple:
- suspendarea de drept a cauzei până la solufionare a declarafiei de abfinere f art. 49 alin. (J) CPC/;
- suspendarea judecării cererii principale până la solufionarea căii de atac împotriva încheierii de
· respingere ca inadmisibilă a unei cereri de intervenfie principală sau accesorie {art. 64 alin. (4) CPC/;
· - dacă judecarea cererii principale ar fi intârziată prin cererea de chemare în garanfie, instanţa poate
dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat, caz in care judecarea cererii de chemare in garan-
fie va fi suspendată până la solufionarea cererii principale {art. 74 alin. (4) teza a /l-a CPC};
- in cazul conflictului de competenfă, până la solufionarea acestuia (art. 134 CPC);
- dacă după o amânare în temeiul Învoielii părţilor acestea nu stăruiesc în judecată, aceasta va fi
suspendată /art. 221 alin. (2) CPCJ etc.
252 SuspendareajudecăVi

B. Suspendarea facultativă (judecătorească) - art. 413 CPC

~ este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, fiind reglementată de norme dispozitive, ceea ce
înseamnă că, l'n cazurile prevăzute de lege, instanţa poate dispune suspendarea, nefiind obligată
la luarea acestei măsuri.

a) Scopul

~ asigurarea unei bune administrări a justiţiei, mai ales pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri
care nu se pot concilia.

b) Cazuri

~ când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care
face obiectul unei alte judecăţi;
~ pentru a se putea dispune suspendarea, este necesar să existe o altă judecată pendinte,
judecată care vizează existenţa sau inexistenţa unui drept, care, odată stabilit prin hotărâre
definitivă, poate fi invocat cu putere de lucru judecat în procesul a cărui suspendare se
dispune;

Exemple:
- judecata unei cereri de evacuare se poate suspenda până la solufionarea cererii având ca obiect
constatarea nuiităfii absolute a contractului de vânzare În temeiul căruia reclamantul din cererea de
evacuare solicită evacuarea pârâtului;
- judecata unei contestafii fa executare poate fi suspendată până la solufionarea cererii prin care se
cere nulitatea titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească.
:> Regula: suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat sus-
pendarea a devenit definitivă.
~ Excepţia: instanţa poate reveni motivat asupra măsurii suspendării, dacă se constată că partea
care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspen-
darea, tergiversând soluţionarea acestuia.
~ când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare
asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;
~ pentru a se dispune suspendarea în acest caz este necesar să se fi declanşat urmărirea pena-
lă, iar partea să învedereze instanţei în ce măsură constatarea infracţiunii ar influenţa soluţia
din pricina civilă;

~ suspendarea judecăţii va dura până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat
suspendarea a devenit definitivă;
Suspendarea judecăţii 253

~ cu toate acestea, dacă soluţia din dosarul penal este de clasare ori renunţare la urmărirea
penală, suspendarea cauzei civile va dura până la data definitivării soluţiei procurorului
(art. 314 coroborat cu art. 16 CPP);
~ totodată, şi în acest caz, instanţa poate reveni asupra măsurii suspendării dacă urmărirea
penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a inter-
venit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză [art. 413 alin. (3) teza a li-a CPC].
~ în alte cazuri prevăzute de lege.

Exemple:
- când completul de judecată investit cu soluţionarea cererii de strămutare poate dispune suspenda-
rea judecării procesului, la cererea celui interesat f art. 143 alin. (J) CPC f;
- când desfăşurarea normală a procesului este Împiedicată din vina reclamantului, prin neindepli-
. nirea obligaţiilor stabilite in sarcina sa În cursu/judecăţii /art. 242 alin. (J) CPCJ;
- dacă partea care a prezentat inscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a
acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate
suspenda judecata procesului, înaintând de indată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent,
pentru cercetarea falsului, Împreună cu procesul-verbal ce se va Încheia fn acest scop (art. 307 CPC);
- când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este sesizată in vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cauzele similare, aflate pe rolul altor instanţe decât cea
care a făcut sesizarea, pot fi suspendate până la solu[ionarea sesizării (art. 520 alin. (4) CPC/ etc.

c) Revenirea asupra măsurii suspendării


~ Regula
~ indiferent de cazurile de suspendare legală facultativă, măsura, odată dispusă, durează, de
regulă, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
~ Excepţia

~ instanţa poate reveni asupra măsurii suspendării:

~ când se constată că partea care a cerut-o are un comportament nediligent în cadrul pro-
cesului care a determinat suspendarea în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 CPC, tergiver-
sând soluţionarea acestuia;
~ când urmărirea penală care a determinat suspendarea procesului durează mai mult de
un an de la data la care a intervenit suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 CPC, fără
a se dispune o soluţie în acea cauză.

li. Procedura suspendării

~ suspendarea judecăţii, indiferent de felul ei, se dispune printr-o încheiere interlocutorie;


~ încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la
instanţa ierarhic superioară, cu excepţia suspendării dispuse de către Înalta Curte de Casaţie şi
254 Suspendarea judecăţii

Justiţie,caz în care hotărârea este definitivă [art. 414 alin. (1) CPC]. De lege ferenda, aşa cum am
mai arătat, ar trebui înlocuită calea de atac a recursului cu cea a apelului, având în vedere că partea
nemulţumită de hotărâre ar avea motive de critică care se circumscriu apelului (suspendarea fiind
o măsură de oportunitatet fiind puţin probabil să existe vreunul dintre cele opt motive de nelegali-
tate, prevăzute pentru exercitarea recursului;
:> recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împo-
triva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins
cererea de repunere pe rol a procesului;
:> încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare, precum şi cea prin care s-a admis cererea
de repunere pe rol nu sunt supuse recursului pe cale separată, ci pot fi atacate doar odată cu
fondul.

III. Efectele suspendării

:> prin încheierea de suspendare a judecăţii, instanţa nu se dezînvesteşte de soluţionarea pricinii,


dar procesul rămâne în nelucrare şi orice act de procedură efectuat în timpul suspendării jude-
căţii {cu excepţia cererii de redeschidere a judecăţii) este lovit de nulitate relativă;

:> operează faţă de toate părţile din proces, fără a avea importanţă calitatea acestora;
:> în cazul suspendării voluntare a judecăţii, data la care s-a dispus suspendarea constituie momen-
tul de la care începe să curgă termenul de perimare.

IV. Reluarea (redeschiderea} judecăţii

:> judecata se redeschide dacă a încetat împrejurarea care a produs suspendarea judecăţii;
:> în cazul suspendării voluntare, judecata se redeschide prin cererea formulată fie de către recla-
mant, fie de către pârât, înăuntrul termenului de perimare şi timbrată cu jumătate din taxa dato-
rată pentru cererea a cărei judecată s-a suspendat;

:> în cazurile de suspendare de drept, judecata se redeschide prin cererea formulată de partea in-
teresată; în cazul prevăzut la art. 412 alin. (1) pct. 7, judecata se reia după pronunţarea hotărârii
de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, din oficiu, însă poate fi solicitată şi de părţi;
:> în cazurile de suspendare facultativă, prevăzute de art. 413 CPC, judecata se poate relua, la cere-
rea părţii interesate, însă numai după ce hotărârea pronunţată în pricina care a determinat sus-
pendarea a devenit definitivă, respectiv după ce s-a definitivat soluţia procurorului de clasare ori
renunţare la urmărirea penală.
FIŞA

PERIMAREA
NR. 37
Sediul materiei: art. 416-423 CPC

Noţiune - sancţiune procedurală ce intervine ca urmare a lăsării pricinii în


nelucrare, din culpa părţii, o perioadă de timp prevăzută de lege, având ca
efect stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte.

I. Situaţia premisă

~ existenţa suspendării cauzei, perimarea intervenind doar în ipoteza în care, anterior perimării,
instanţa a dispus măsura suspendării.

li. Natură juridică mixtă

~ o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege;


~ o prezumţie de desistare, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă a părţii vreme îndelungată în jude-
cată.

III. Delimitare între perimare şi alte sancţiuni

1. Perimare şi decădere

ASEMĂNĂRI I DEOSEBIRI
- ambele sunt sancţiuni procedurale care se I- perimarea desfiinţează atât actele îndeplinite ulterior
aplică în caz de nerespectare a termenelor Î împlinirii termenului de perimare, cât şi pe cele
legale peremptorii; anterioare acestui moment, în vreme ce decăderea
- nici perimarea şi nici decăderea nu afectează afectează numai actul îndeplinit peste termen şi actele
dreptul subiectiv civil, însă ele pot afecta ulterioare acestuia;
indirect dreptul de a obţine condamnarea - în principiu, actele de procedură perimate pot fi refăcute,
pârâtului; dacă dreptul de a obţine condamnarea pârâtului nu s-a
- ambele produc efecte asemănătoare, în sensul prescris, însă actul de procedură tardiv nu mai poate fi
că partea pierde dreptul de a se prevala de refăcut;
actele de procedură perimate sau, după caz, - perimarea desfiinţează actele de procedură îndeplinite de
făcute peste termen etc. toate părţile din proces, în vreme ce decăderea afectează
~~~~~~~~-~~~~~--~~~~~~~~~~~~·
numai actele părţii care le-a îndeplinit tardiv.
256 Perimarea

2. Perimare şi nulitate
ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI
- sunt - perimarea este determinată de lipsa de stăruinţă în
sancţiuni
procedurale ce determină
ineficienţa actelor de procedură;
continuarea procesului, iar nulitatea are drept cauză
- nu afectează dreptul subiectiv şi, în
neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru
validitatea actului de procedură;
principiu, nu afectează direct nici dreptul
de a obţine condamnarea pârâtului.
- nulitatea se răsfrânge asupra actului de procedură îndeplinit
cu nerespectarea condiţiilor stabilite de lege, iar uneori şi
asupra actelor de procedură îndeplinite în instanţa
respectivă, în vreme ce perimarea afectează toate actele de
procedură întocmite în instanţa respectivă.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~-~

3. Perimare şi prescripţia extinctivă

ASEIVIĂNĂRl DEOSEBIRI
- nu afectează dreptul subiectiv civil; - perimarea stinge procesul în faza în care se găseşte, pe când
- ambele se împlinesc prin trecerea timpului prescripţia stinge, după caz, dreptul de a obţine
prevăzut de lege, ca urmare a lipsei de condamnarea pârâtului sau dreptul de a obţine executarea
stăruinţă a celui interesat; silită;
- termenul de perimare se calculează în - prin prescripţie se pierde dreptul de a obţine condamnarea
acelaşi mod ca şi termenul de prescripţie pârâtului, în vreme ce perimarea poate afecta numai indirect
statornicit pe ani sau pe luni; acest drept;
- forţa majoră constituie un caz de - în cazul incapabililor sau al celor cu capacitate de exerciţiu
suspendare atât pentru termenul de restrânsă, numai termenul de prescripţie se suspendă până
prescripţie, cât şi pentru cel de perimare. la numirea reprezentantului legal sau, după caz, a
ocrotitorului legal, nu însă şi termenul de perimare;
- perimarea poate fi invocată şi din oficiu, de către instanţa de
judecată, în timp ce prescripţia extinctivă, numai de
persoana interesată.

IV. Condiţiile perimării

:> învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de
atac ~ se poate perima cererea de chemare în judecată, cererea de apel, de recurs, contestaţia
în anulare sau revizuirea sau însăşi executarea silită; nu sunt susceptibile de perimare: recursul în
interesul legii, sesizarea pentru darea hotărârii prealabile, contestaţia privind tergiversarea pro-
cesului şi cererea necontencioasă.
:> rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni;
:> termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură (indiferent că a
fost îndeplinit de părţi sau de instanţă) şi care nu a mai fost urmat - din culpa părţii - de alte
acte de procedură în scopul judecării pricinii [art. 416 alin. (2) CPC];
Perimarea 257

:> termenul de perimare poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în
vederea judecării procesului de către parteci care justifică un interes (art. 417 CPC};
:> în cazul coparticipării procesuale, actul de procedură întrerupător de perimare al unuia
dintre coparticipanţi foloseşte şi celorlalţi coparticipanţi (art. 419 CPC);
:> termenul de perimare se suspendă în următoarele situaţii (art. 418 CPC):
:> pe perioada cât durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile pre-
văzute la art. 413 CPC ~ adică, până la soluţionarea definitivă a hotărârii civile pronun-
ţate în pricina care a determinat suspendarea judecăţii sau până la rămânerea definitivă a
hotărârii penale sau, după caz, până la definitivarea soluţiei procurorului), precum şi în
alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a păr­
ţilor în judecată;

:> timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au dus la suspendarea iegală de
drept a judecăţii pe temeiul art. 412 CPC, dar numai dacă aceste fapte s-au petrecut în
ultimele trei luni ale termenului de perimare;
:> pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive
temeinic justificate.
:> lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părţii.
:> motive imputabile părţii - sunt acele cauze care presupun culpa părţii şi constau în chestiuni
de fapt pe care instanţa de judecată le va aprecia în concret, în funcţie de situaţie;
:> partea nu se consideră în culpă şi, deci, perimarea nu va opera [art. 416 alin. (3) CPC]:
:> când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu;

Exemple:
- în cazul conflictului de competenfă, instanţa în fafa căreia s-a ivit conflictul are obligafia înaintării
dosarului instanfei competente să so/ufioneze conflictul;
- in cazul strămutării, instanţa de la care s-a strămutat procesul are obligafia înaintării dosarului la
instanfa desemnată prin admiterea cererii de strămutare etc.

:> când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă;
:> când, din motive care nu sunt imputabile părţii, nu se poate fixa termen de judecată.

V. Procedura de constatare a perimării

:> perimarea operează de drept, însă este necesar să fie constatată printr-o hotărâre judecăto­
rească;

:> perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate [art. 420 alin. (1) teza I CPC];
:> perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie, în camera de consiliu sau în şedinţă publică
[art. 420 alin. (2) CPC];
:> excepţia de perimare este o excepţie de procedură, absolută, peremptorie;
258 Perimarea

:> perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de
apel (deci, nici direct în recurs sau în celelalte căi extraordinare de atac), astfel că, dacă partea
interesată nu a invocat-o şi nici instanţa din oficiu, sancţiunea se acoperă şi sentinţa pronunţată
în primă instanţă nu mai poate fi schimbată pe motiv că se împlinise termenul de perimare înain-
te de pronunţarea ei;
:> în vederea soluţionării perimării, instanţa va cita părţile şi va dispune grefierului să întocmească
un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea;
:> dacă instanţa constată că perimarea nu a operat, va pronunţa o încheiere, care poate fi atacată
odată cu fondul procesului [art. 421 alin. (1) CPC];
:> dacă instanţa constată că a operat perimarea, va pronunţa o hotărâre, care poate fi atacată cu
recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia situaţiei
când hotărârea de perimare se pronunţă de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caz în
care recursul se judecă de Completul de 5 judecători [art. 421 alin. (2) CPC].

VI. Efectele perimării

:> stingerea procesului, în faza în care se găseşte, împreună cu toate actele de procedură efectuate
în acea instanţă, părţile fiind deci repuse în situaţia anterioară introducerii cererii perimate;
:> operează împotriva oricăror persoane fizice sau juridice, inclusiv împotriva incapabililor;
:> dacă dreptul de a obţine condamnarea pârâtului nu s-a prescris, se poate formula o nouă cerere
de chemare în judecată, părţile având posibilitatea de a folosi dovezile administrate în cursul
judecării cererii perimate, dacă noua instanţă consideră că nu este necesară refacerea lor;

:> în cazul în care s-a perimat cererea de apel, se stinge judecata în instanţa de apel, nemaiputân-
du-se exercita un nou apel împotriva aceleiaşi hotărâri. Ca efect al perimării apelului, hotărârea
de primă instanţă devine definitivă;
:> dacă s-a perimat cererea de recurs, exercitarea unui nou recurs nu mai este posibilă, astfel încât
hotărârea recurată devine definitivă;

:> în cazul coparticipării procesuale, perimarea se răsfrânge asupra tuturor părţilor din proces, indi-
ferent de poziţia lor procesuală.

VII. Perimarea instanţei

:> intervine ca urmare a rămânerii în nelucrare a unei cereri adresate instanţei timp de 10 ani;
:> pentru a putea opera perimarea instanţei, nu este nevoie ca lăsarea în nelucrare să fie din culpa
părţii, aceasta operând şi în absenţa unei astfel de culpe;

:> intervine de drept dar trebuie constatată de către instanţa de judecată din oficiu sau la cererea
părţiiinteresate, conform dispoziţiilor art. 420 CPC.
ACTELE PROCESU~LE DE DISPOZIŢIE ALE
FIŞA
PĂRŢILOR. RENUNŢAREA LA JUDECATĂ.
NR. 38 RENUNŢAREA LA DREPTUL PRETINS.
ACHIESAREA. TRANZACŢIA JUDICIARĂ

Sediul materiei: art. 406-410, art. 436-441, art. 463-464 CPC

Noţiune - acte de voinţă ale părţilor cu privire la drepturile subiective (pre-


tenţiile) supuse judecăţii sau fa mijloacele procesuale prin care se pot recu-
noaşte sau realiza aceste drepturi.

~ Sunt acte de dispoziţie în procesul civil:


~ Desistarea:
~ renunţarea la judecată (art. 406-407 CPC);
~ renunţarea la dreptul subiectiv pretins (art. 408-410 CPC).
~ Achiesarea:
~ pârâtului la pretenţiile reclamantului (art. 436-437 CPC);
~ părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată (art. 463-464 CPC).
~ Tranzacţia judiciară (art. 438-441 CPC).

I. Condiţiile generale care trebuie îndeplinite pentru a putea fi efectuate acte


de dispoziţie

~ părţiletrebuie să aibă capacitate procesuală de exerciţiu deplină sau, în cazul celui lipsit de capa-
citate procesuală de exerciţiu sau cu capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă, să existe
autorizarea instanţei de tutelă;
~ dacă actul procesual de dispoziţie urmează a se face prin reprezentant convenţional, acesta are
nevoie de o procură specială, care să îmbrace forma înscrisului autentic. Însă, dacă partea este
reprezentată ori asistată de avocat, nu trebuie să înfăţişeze o procură specială, dacă în contractul
de asistenţă juridică este prevăzut dreptul de a efectua acte de dispoziţie;
~ partea să poată să dispună de dreptul asupra căruia înţelege să efectueze un act de dispoziţie,
neputându-se efectua acte de dispoziţie asupra capacităţii civile, stării civile etc.
260 Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor

Exemplu:
- cel care introduce o acfiune privitoare la filiafie in numele unui copil sau al unei persoane puse sub
interdicfie judecătorească, precum şi copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de
acţiune nu pot renunfa la judecarea ei {art. 437 alin. (2) CC].

li. Desistarea

1. Renunţarea la judecată

:> este un act de dispoziţie care provine de la reclamant;


:> poate fi făcută oricând în cursul judecăţii, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă;
:> poate fi:
:> totală - renunţarea la cererea de chemare în judecată în întregul ei;
:> parţială - renunţarea la anumite capete de cerere din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
:> renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa
ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare, cu excepţia situaţiei în care renunţarea are
loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caz în care hotărârea este definitivă
[art. 406 alin. (6) CPC].

A. Regimul juridic al cererii de renunţare

:> diferă în funcţie de momentul ales de reclamant pentru renunţare, respectiv:


:> dacă renunţarea s-a făcut de către reclamant anterior comunicării cererii de chemare în jude-
cată către pârât, nu este necesar acordul pârâtului, iar reclamantul nu poate fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată;
:> dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar până la
primul termen la care părţile sunt legal citate, nu este necesar consimţământul pârâtului
pentru desistarea reclamantului, însă, la cererea pârâtului, reclamantul va fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată pe care pârâtul le-a efectuat;
:> atunci când renunţarea s-a făcut la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior
acestui moment, este necesar acordul pârâtului, întrucât reclamantul poate observa din
actele de procedură efectuate în cauză până la acel moment că va pierde procesul şi, pentru
a evita pronunţarea unei hotărâri care ar putea intra în autoritatea de lucru judecat, înţelege
să renunţe la judecată - ipoteză în raport de care se impune acordul pârâtului;

:> având în vedere că în această situaţie este necesar acordul pârâtului la renunţare, dacă
acesta nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată,
instanţa va acorda un termen până la care pârâtul să îşi exprime poziţia faţă de cererea de
renunţare, iar lipsa unui răspuns până la termenul acordat în acest sens se consideră
acord tacit la renunţare [art. 406 alin. (4) CPC].
Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor 261

r A nu se confunda renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată intervenită în


cursul apelului/căilor extraordinare de.atac cu renunţarea la însăşi judecarea căii de
NB atac a apelului/recursului, întrucât, dacă pentru renuntarea la judecata cererii de che-
mare în judecat~ este nevoie de acordul pârâtului după primul termen de judecată la care
părţile au fost legal citate, în !=azul renunţării la judecata căii de atac nu se cere acordul
intimatului, având în vedere că, astfel, hotărârea ce se va prommta va profita intimatului.

8. Efectele renunţării la judecată


:> în cazul coparticipării procesuale active, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce niciun
efect faţă de ceilalţi reclamanţi;
:> în cazul coparticipării procesuale pasive, renunţarea la judecată a reclamantului faţă de unul
dintre pârâţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi pârâţi, potrivit principiului independenţei
procesuale;
:> renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată nu afectează cererea
reconvenţională, cererea de intervenţie principală sau o cerere conexă;
:> dacă dreptul de a obţine condamnarea pârâtului nu s-a prescris, reclamantul va putea introduce
o nouă cerere de chemare în judecată, pentru valorificarea aceluiaşi drept subiectiv cu cel la care
a renunţat.

2. Renunţarea la dreptul subiectiv pretins

:> prin renunţarea la dreptul subiectiv pretins, reclamantul pierde posibilitatea de a se mai adresa
instanţei cu o nouă cerere de chemare în judecată, prin care să urmărească valorificarea
dreptului respectiv;
:> manifestarea de voinţă în sensul renunţării la drept trebuie să fie expresă şi neechivocă;
:> renunţarea trebuie să vizeze dreptul subiectiv dedus judecăţii;

Exemple:
- dreptul de proprietate într-o acţiune tn revendicare:
dreptul de creanţă într-o cerere personală.

:> renunţarea trebuie să vizeze un drept cu privire la care partea poate dispune;

Exemplu:
- nu se poate renun{a la un drept personal nepatrimonial (dreptul la nume, capacitatea de exerciţiu
sau de folosinţă etc.).

:> renunţarea la dreptul subiectiv se poate face oricând în cursul judecăţii în faţa instanţelor de
fond şi chiar şi în căile extraordinare de atac;
262 Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor

:> spre deosebire de renunţarea la judecată, acordul pârâtului nu mai este necesar, indiferent de
momentul la care intervine renunţarea la drept, deoarece nu mai există riscul de a fi chemat în
judecată pentru valorificarea dreptului subiectiv la care s-a renunţat;

:> spre deosebire de renunţarea la judecată, renunţarea la drept nu se poate face decât verbal în
şedinţăsau prin înscris autentic, simpla cerere nefiind suficientă.
:> Soluţiile în cazul renunţării la drept:
:> când renunţarea la dreptul subiectiv se produce în cursul cercetării procesului în faţa primei
instanţe instanţa se dezînvesteşte printr-o sentinţă de soluţionare a cauzei prin care va
respinge ca nefondată (neîntemeiată} cererea de chemare în judecată, iar, la cererea pârâ-
tului, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată;
:> când renunţarea intervine în instanţa de apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa de
control judiciar va admite respectiva cale de atac şi va dispune anularea hotărârii primei
instanţe, respectiv a hotărârilor pronunţate în cauză, în tot sau în parte, în măsura renunţării,
iar pe fond, va respinge cererea de chemare în judecată;
:> hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanţa ierarhic superioară celei care a
luat act de renunţarea la dreptul pretins, iar în ipoteza în care renunţarea are loc în faţa unei
secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

Ul. Achiesarea

Se prezintă sub două forme:


1. achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului;
2. achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată.

1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului

:> reprezintă renunţarea pârâtului la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie pentru a se
apăra;

:> achiesarea pârâtului poate fi parţială sau totală;


:> indiferent de întinderea achiesării, instanţa, la cererea reclamantului, va da o hotărâre în măsura
recunoaşterii - hotărâre care este executorie de drept, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 9 CPC;

:> recunoaşterea totală a pretenţiilor reclamantului de către pârât se poate face numai pe calea
unei mărturisiri pure şi simple;
:> când achiesarea este totală, iar această recunoaştere a pârâtului a intervenit la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi dacă acesta nu a fost pus în
întârziere anterior iniţierii litigiului sau nu era de drept în întârziere, el nu poate fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată (art. 454 CPC);
Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor 263

!' când achiesarea este parţială, instanţa,


la cererea reclamantului, va pronunţa o hotărâre parţială,
în măsura recunoaşterii, iar judecata va continua pentru pretenţiile rămase nerecunoscute,
asupra cărora instanţa va da o nouă hotărâre;
!' achiesarea se poate produce şi
cu privire la cererea reconvenţională sau la oricare altă cerere
incidentală care are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată;

!' hotărârea pronunţată ca urmare a recunoaşterii poate fi atacată numai cu recurs la instanţa
ierarhic superioară [art. 437 alin. (1) CPC];
!' când achiesarea la pretenţiile reclamantului survine înaintea instanţei de apel, hotărârea primei
instanţe va fi anulată în măsura recunoaşterii, dispunându-se admiterea, în mod corespunzător,
a cererii [art. 437 alin. (2) CPC].

2. Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată

!' se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul renunţă la dreptul de a exercita
calea de atac împotriva hotărârii respective ori, dacă a formulat deja calea de atac, o retrage;
!) achiesarea la hotărâre se produce prin două modalităţi:
!) partea renunţă la calea de atac chiar mai înainte de a face uz de exercitarea ei;
!) partea renunţă la calea de atac ulterior, după ce s-a folosit de acest drept.
!) clasificare [art. 464 alin. (1) CPC]:
!) în funcţie de întindere:
!) totală;

!) parţială.

!) în funcţie de modalitatea de exteriorizare:


!) expresă;

!) tacită.

3. Regimul juridic al achiesării

!) când se achiesează la hotărâre în faţa primei instanţe cu ocazia pronunţării - partea prezentă la
pronunţarea hotărârii În şedinţă publică poate renunţa la calea de atac, în condiţiile legii,
făcându-se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de grefier
[art. 404 alin. (1) CPC];
!) când se achiesează la hotărâre în faţa primei instanţe ulterior pronunţării - prin prezentarea
părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin
înscris autentic care se va depune la grefa instanţei [art. 404 alin. (2) CPC];
!) când se achiesează la hotărâre în cursul judecării căii de atac - cel care a exercitat-o poate
renunţa oricând la continuarea judecăţii în respectiva cale de atac.
264 Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor

IV. Tranzacţia judiciară

Sediul materiei: art. 438-441 CPC; art. 2267-2278 CC

Noţiune - reprezintăun contract judiciar prin care părţile sting un proces început sau
preîntâmpină naşterea unui proces prin concesii reciproce.

1. Reguli

:> tranzacţia poate fi încheiată în orice etapă a procesului, în primă instanţă sau în căile de atac,
inclusiv în faza executării silite;
:> părţile trebuie să aibă capacitatea de a dispune de drepturile lor pentru ca tranzacţia să fie
încheiată în mod valabil {art. 2271 CC);

:> poate fi încheiată de părţi personal sau prin mandatar cu procură specială ori cu încuviinţarea
prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente [art. 81 alin. (1) CPC];

:> tranzacţia se încheie în formă scrisă, cerută ad probationem (art. 2272 CC);

:> conţinutul tranzacţiei se regăseşte în cuprinsul dispozitivului hotărârii (art. 439 CPC);
:> hotărârea prin care instanţa ia act de înţelegerea părţilor se mai numeşte şi hotărâre de expe-
dient.

2. Calea de atac. Posibilitatea desfiinţării contractului de tranzacţie

:> hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi poate fi atacată, pentru motive
procedurale, numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară (art. 440 CPC);
:> având în vedere că motivele de recurs sunt limitate doar la cele de ordin procedural, rezultă că
vor putea fi invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-6 CPC, celelalte
motive de casare fiind incompatibile cu această instituţie.

3. Posibilitatea desfiinţării contractului de tranzacţie

:> desfiinţarea hotărârii de expedient nu atrage desfiinţarea contractului de tranzacţie;


:> contractul de tranzacţie care a stat la baza pronunţării hotărârii de expedient poate fi desfiinţat,
ca orice alt contract, printr-o acţiune separată în nulitate, rezoluţiune sau reziliere ori o acţiune
revocatorie sau în declararea simulaţiei [art. 2278 alin. (1) CC};
:> dacă se admite cererea prin care se solicită, după caz, desfiinţarea sau inopozabilitatea tranzac-
ţiei, hotărârea astfel pronunţată va determina lipsirea de efecte a hotărârii de expedient
[art. 2278 alin. (2) CC].
FIŞA
DELIBERAREA ŞI PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII
NR. 39 JUDECĂTOREŞTI ,
Sediul materiei: art. 395-405 CPC

I. Deliberarea

Noţiune - operaţiunea prin care judecătorii stabilesc situaţia de fapt, la care vor aplica
apoi normele juridice corespunzătoare.

1. Reguli

::i după închiderea dezbaterilor, judecătorii (membrii completului de judecată) deliberează în secret
asupra hotărârii pe care urmează să o pronunţe [art. 395 alin. (1) CPC];
::i înlocuirea judecătoruluicare a participat la dezbateri nu este posibilă, iar dacă acesta nu poate
participa la deliberare, procesul trebuie să fie repus pe rol [art. 214 alin. (3) CPC];
::i în ipoteza în care a participat la dezbateri, judecătorul este obligat săse pronunţe chiar dacă nu
mai este judecător al instanţei respective, în sensul că a promovat, s-a transferat ori e delegat la
o altă instanţă.
::i Excepţia:

::i în cazul în care judecătorul respectiv


este suspendat din funcţie sau i-a încetat calitatea de
judecător, cauza se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca ele să pună din nou concluzii
în faţa completului de judecată legal constituit.

2. Ordinea deliberării

::i membrii completului de judecată îşi exprimă opinia începând cu cel mai nou în funcţie şi încheind
cu preşedintele completului, chiar dacă nu el are cea mai mare vechime în funcţie;
::i atunci când în urma deliberării se formează mai mult de două opinii, judecătorii ale căror păreri
se apropie mai mult trebuie să ajungă la o opinie unică [art. 398 alin. (2) teza a li-a CPC].

3. Completul de divergenţă (art. 399 CPC)

::i intervine în cazul judecăriiapelului {unde judecata se face în complet de doi judecători), când
judecătorii nu cad de acord asupra soluţiei pe care urmează să o pronunţe în cauză;
::i completul de divergenţă se constituie prin includerea în completul iniţial şi a preşedintelui
instanţei sau a vicepreşedintelui, a preşedintelui de secţie ori a unui judecător desemnat de preşe­
dinte [art. 398 alin. {3) CPC];
266 Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti

~ divergenţa se judecă în aceeaşi zi ori, atunci când acest lucru nu este posibil, se judecă într-un
termen care nu poate depăşi 20 de zile, iar în pricinile urgente, termenul va fi de maxim 7 zile,
termene care curg de la ivirea divergenţei, respectiv de la data repunerii cauzei pe rol în vederea
soluţionării divergenţei, neavând relevanţă dacă fusese sau nu amânată pronunţarea;

~ părţile trebuie să fie citate în scopul reluării dezbaterilor asupra chestiunilor rămase în diver-
genţă şi vor pune din nou concluzii.

li. Pronunţarea hotărârii

~ ca regulă, hotărârea se va pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile,
de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi
minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii (art. 402 CPC);
~ atunci când, în cazuri justificate, se dispune amânarea pronunţării, preşedintele poate stabili că
pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea
grefei instanţei [art. 396 alin. (1) şi (2) CPC];
~ în ipoteza în care completul de judecată apreciază că nu se poate pronunţa de îndată, va putea
dispune amânarea pronunţării pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile;
~ pronunţarea poate fi amânată de mai multe ori, însă fiecare amânare nu poate depăşi 15 zile;
~ sunt anumite materii în care termenul de amânare al pronunţării este mult mai scurt;

Exemplu:
- amânarea pronunţării in cazul ordonanţei preşedinţiale nu poate depăşi 24 ore [art. 999 alin. (4)
CPC}.

~ dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data fixată în
acest scop, sub sancţiunea nulităţii hotărârii [art. 396 alin. (3) CPC], fiind vorba de o nulitate
necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.

III. Minuta

~ rezultatul deliberării se consemnează în actul de procedură ce poartă denumirea de minută;


~ minuta trebuie să coincidă cu dispozitivul hotărârii;
~ în ceea ce priveşte conţinutul minutei, aceasta trebuie să cuprindă soluţia asupra tuturor cere-
rilor formulate în cauză, dar şi eventuala opinie separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, în
acelaşi mod urmând a fi alcătuit şi dispozitivul hotărârii;

~ minuta se semnează pe fiecare pagină, sub sancţiunea nulităţii, de membrii completului de


judecată şi de magistratul-asistent, când este cazul, nu însă şi de grefier;
Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti 267

:> lipsa semnăturii unuia dintre judecători de pe minută nu poate fi acoperită prin semnarea ulte-
rioară, deoarece nu s-ar mai putea şti dacă judecătorul respectiv a participat la deliberare, de
aceea lipsa semnăturii constituie un caz de nulitate expresă a hotărârii judecătoreşti;
:> data la care minuta este pronunţată este şi data hotărârii judecătoreşti.

IV. Soluţiile ce pot fi pronunţate pe fondul cauzei


:> admiterea i;ererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, atunci când pretenţiile
reclamantului s-au dovedit a fi întemeiate;
:> admiterea în parte a cererii, atunci când reclamantul şi-a dovedit numai o parte dintre pretenţiile
formulate;
:> respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, dacă din probele administrate
rezultă că pretenţia reclamantului nu este fondată.
· - - - - - - - - - - - · - - - - - · - ·-···---------

FIŞA
HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ.
CLASrFICAREA HOTĂRÂRILOR.
NR. 40
STRUCTURA EFECTELE HOTĂRÂRII

Noţiune - actul de dispoziţie al instanţei de judecată cu privire la pretenţiile


, pe care părţile le-au dedus judecăţii, fiind deci actul care marchează finali-
zarea judecăţii.

I. Clasificarea hotărârilor judecătoreşti

1. După un prim criteriu stabilit de norma legală (art. 424 CPC), hotărârile judecătoreşti se împart
în:

!) sentinţe - hotărârile prin care cauza este soluţionată de prima instanţă (indiferent că este solu-
ţionată pe fond sau în temeiul unei excepţii procesuale) sau prin care aceasta se dezînvesteşte
fără a soluţiona cauza, precum şi hotărârile prin care judecătoria soluţionează căile de atac împo-
triva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe
cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, şi, după caz, hotărârea prin care instanţa se
pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii, atunci când acestea se formulează
împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă;
:> decizii - hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în intere-
sul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi
reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere
în recurs şi, după caz, hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau
asupra revizuirii, precum şi hotărârea prealabilă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
:> încheieri - toate celelalte hotărâri date de instanţă, dacă legea nu prevede altfel, indiferent dacă
acestea sunt preparatorii sau interlocutorii.

2. Din punct de vedere al duratei acţiunii lor, pot fi:

:> hotărâri cu o acţiune nelimitată în timp (ca regulă) şi

:> hotărâri provizorii, care au caracter temporar şi prin care se iau măsuri vremelnice în cursul pro-
cesului.
270 Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii

: Exemple:
: - intr-un proces de divor{, instanfa poate lua măsuri provizorii privind stabilirea domiciliului copiilor
: minori, obligafia de Întrefinere, incasarea a/ocafiei de stat pentru copii, folosirea locuinfei familiei;
. - punerea bunului litigios sub sechestru judiciar etc.

3. În funcţie de posibilitatea de a fi atacate sau nu cu apel sau recurs, hotărârile se clasifică în:

:> hotărârile nedefinitive - acelea împotriva cărora se poate exercita calea de atac a apelului;
:> hotărârile definitive - acelea care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a
expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea
atacării lor.

4. După cum pot fi puse sau nu în executare, hotărârile sunt:

:> hotărâri executorii (art. 633 CPC) - cele date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel, şi cele
date În primă instanţă, fără drept de apel, ori cele În legătură cu care părţile au convenit să
exercite direct recursul [art. 459 alin. (2) CPC];
:> hotărârile date în apel sunt executorii, indiferent dacă sunt atacabile cu recurs sau nu, iar
hotărârea pronunţată în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, este definitivă şi constituie
titlu executoriu;
:> hotărârile primei instanţe sunt executorii dacă sunt definitive În baza unei prevederi legale
exprese, dacă nu pot fi atacate decât cu recurs (de exemplu, hotărârile de primă instanţă prin
care se încuviinţează învoiala părţilor, conform art. 440 CPC) sau dacă părţile au convenit să
exercite direct recursul, conform art. 459 alin. (2) CPC.
:> hotărâri neexecutorii.

5. Din punct de vedere al conţinutului lor, hotărârile pot fi:

:> integrale - cele care rezolvă în întregime procesul, dezînvestind instanţa de întregul dosar;
:> parţiale - cele care pot fi pronunţate la cererea reclamantului, dacă pârâtul recunoaşte pur şi
simplu în faţa instanţei şi în mod expres o parte dintre pretenţiile reclamantului (art. 436 CPC).

6. Sub aspectul condamnării, hotărârile pot fi:

:> cu o singură condamnare - acelea în care pârâtul este obligat la efectuarea unei prestaţii deter-
minate, precum predarea unui bun, plata unei sume de bani etc.;
:> cu condamnare alternativă - atunci când există o condamnare principală, precum şi o condam-
nare subsidiară, care se va executa în măsura în care nu este posibilă executarea celei principale.
Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii 271

li. Conţinutul hotărârii judecătoreşti

:> hotărârea judecătorească trebuie să îmbrace forma scrisă, care este necesară pentru:
:> asigurarea conservării hotărârii;
:> comunicarea hotăriirii către părţi;
:> cunoaşterea motivelor care au determinat pronunţarea soluţiei;
:> posibilitatea realizării controlului judiciar sau a exercitării căilor de atac de retractare;
:> posibiTitatea punerii ei în executare.
:> hotărârea judecătorească se compune din trei părţi:
:> practicaua;
:> considerentele (sau motivarea);
:> dispozitivul.

1. Partea introductivă (practicaua) a hotărârii judecătoreşti

:> practicaua este prima parte a hotărârii şi cuprinde, având în vedere dispoziţiile art. 233 alin. {l)
şi{2) CPC, următoarele:
:> denumirea instanţei şi numărul dosarului;
:> data şedinţei de judecată;
:> numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi
prenumele grefierului;
:> numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele persoanelor
care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu
arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;

:> numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la şedinţă;
:> dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
:> obiectul procesului;
:> probele care au fost administrate;
:> cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a concluziilor
procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;
:> dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de consiliu;
:> cum s-a desfăşurat şedinţa, cuprinzând, dacă este cazul, menţiuni despre ceea ce s-a consem-
nat în procese-verbale separate.

Atunci când s-a amânat pronunţarea şi dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de
r+ şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cup1inde numai:
NB
a) denumirea instantei şi numărul dosarului;
272 Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii

b) data;
c) numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi
prenumele grefierului;
d) numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată;
e) menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere.

:> practicaua cuprinde tot ceea ce s-a petrecut în instanţă la acel termen de înfăţişare, menţiunile
sale fiind necesare pentru a se putea controla dacă instanţa a fost competentă, dacă s-au
respectat normele legale privind compunerea şi constituirea instanţei, drepturile procedurale ale
părţilor, ordinea dezbaterilor, celelalte reguli de procedură;

:> în situaţia în care s-a amânat pronunţarea, dar lipseşte încheierea de dezbateri de la ultimul
termen de judecată ori, deşi aceasta există, nu este semnată de judecător (judecători), sancţiu­
nea este nulitatea hotărârii, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la
compunerea instanţei, prezenţa părţilor, susţinerile lor etc.

2. Considerentele hotărârii judecătoreşti (motivarea)

:> în cuprinsul considerentelor instanţa trebuie să arate obligatoriu:


:> fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor;
:> probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reţinute,
iar altele înlăturate;
:> excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate;
:> normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.

3. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti

:> dispozitivul este ultima parte a hotărârii şi cuprinde soluţia ce s-a pronunţat în cauză, fiind o
reproducere dezvoltată a minutei întocmite cu ocazia deliberării;
:> conţinut [art. 425 alin. {1) lit. c) CPC]:

:> arătarea datelor de identificare a părţilor litigante;


:> soluţia dată de instanţă asupra tuturor cererilor deduse judecăţii;

:> cuantumul cheltuielilor de judecată acordate;


:> menţiunile necesare pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare;

Exemple:
- în cazul obligării la predarea unui bun, acesta va fi individualizat prin toate caracteristicile sale:
- dacă se pronunfă o condamnare alternativă, se vor arăta atât prestafia principală, cât şi cea alter-
nativă etc.
Hotărârea judecihorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii 273

:> dacă hotarârea este executorie, dacă este supusă unei căi de atac ori este definitivă; dacă
hotărâreaeste supusă apelului sau recursului, instanţa este ţinută să indice şi instanţa la care
se depune cererea pentru exercitarea căii de atac [art. 425 alin. (3) CPC];
~ data pronunţării, menţiunea pronunţării în şedinţă publică sau în altă modalitate prevăzută
de lege, precum şi st:mnăturile membrilor completului de judecată [art. 425 alin. (3) CPC].

În ipoteza în care hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai
r multor pârâti, trebuie arătat cu claritate ceea ce se cuvine fiecărui reclamant şi Ia ce este
NB obligaf fiecare pârât ori, când este cazul, se va arăta dacă drepturile şi obligatiile pă~ilor sunt
solidare sau indivizibile [art. 425 alin. (2) CPC] ..

r Prin exceptie, hotărârea instantei de recurs va cuprinde în considerente doar motivele de


casare invocate şi analiza lor, indicându-se de ce s-au admis/respins; dacă recursul e anulat
NB ori se constată perimarea lui sau e respins fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs nu
va cuprinde decât soluţia şi motivarea acesteia, fără să se mai analizeze şi motivele de
recurs invocate (art. 499 CPC).

III. Redactarea, semnarea şi comunicarea hotărârii judecătoreşti


:> Reguli:
:> hotărârea judecătorească se redactează de către judecător sau, după caz, în cazul comple-
telor colegiale, de către
unul dintre membrii completului care a soluţionat procesul, potrivit
desemnării preşedintelui [art. 426 alin. (1) teza I CPC].

:> Excepţii:

:> atunci când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari, preşedintele îl
va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea, cu excepţia cazului în care
asistentul judiciar a rămas în minoritate la deliberare [art. 426 alin. (1) teza a li-a CPC];
:> în cazul litigiilor ce ajung spre competentă soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
magistraţii-asistenţi redactează hotărârile, conform repartizării făcute de preşedinte pentru
toţi membrii completului de judecată {art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul jude-
cătorilor şi procurorilor).
:> în cazul completelor colegiale, dacă unul dintre judecători a formulat opinie separată, aceasta se
va motiva şi redacta de judecător;

:> opinia separată a judecătorilor se va menţiona în minută [art. 401 alin. (1) CPC];
:> spre deosebire de reglementarea anterioară, art. 426 alin. (2) CPC prevede şi posibilitatea redac-
tării;

:> hotărârea se va redacta şi se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare [art. 426 alin. (5)
teza l CPC];
274 Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii

:> termenul de 30 de zile este unul de recomandare, astfel încât nerespectarea acestuia nu .atrage
nulitatea hotărârii, ci cel mult răspunderea disciplinară a judecătorului;
:> hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul
cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei;

:> hotărârea va fi semnată de judecător, sau, în cazul completelor colegiale, de membrii comple-
tului de judecată, precum şi de către grefierul de şedinţă;
:> la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea va fi semnată de judecători şi de magistra-
tul-asistent care a participat la şedinţa de judecată;
:> în materia litigiilor de dreptul muncii, asistenţii judiciari vor semna hotărârile.
:> în situaţia în care, după pronunţare, unul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărâ­
rea, aceasta va fi semnată, în locul său, de preşedintele completului, iar dacă şi acesta ori judecă­
torul unic nu poate semna, hotărârea se va semna de către preşedintele instanţei [art. 426
alin. (4) CPC];
:> când grefierul se află în imposibilitate de a semna, hotărârea se va semna de grefierul-şef;


NB
Nesemnarea minutei de către judecător atrage nulitatea hotărârii, în timp ce nesemnarea
hotărârii de către unul dintre judecători constituie o neregularitate procedurală ce poate fi
acoperită,. prin semnarea ulterioară.

:> hotărârea judecătorească se comunică părţilor care au luat parte la judecată;

:> comunicarea hotărârii se face din oficiu, de îndată ce a fost redactată şi semnată [art. 427
alin. (1) teza a li-a CPCJ;
:; hotărârea se comunică părţilor în copie, nu în original;

:> în ipoteza În care procurorul a participat la judecată, hotărârea se comunică şi acestuia, întrucât
termenul de apel sau recurs va curge şi pentru el de la comunicare;
:> hotărârea se comunică din oficiu şi unor instituţii şi autorităţi publice cu atribuţii în legătură cu
executarea dispoziţiilor pe care !e conţine aceasta, deşi acestea nu au fost părţi la judecată.

Exemple de situafii în care hotărârea judecătorească se comunică din oficiu institufiilor/autorităfilor


publice care nu au fost păt1i la judecată:
- hotărârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei inscrieri în cartea funciară sau, după caz,
m alte registre publice se vor comunica din oficiu şi institufiei sau autorităfii care fine acele registre
[art. 427 alin. (2) CPC/;
hotărârile definitive prin care s-a dispus anularea, în tot sau În parte, a unui act notarial se comu-
nică din oficiu de mdată notarului public instrumentator, direct ori prin intermediul camerei notarilor
publici in circumscripfia căreia funcfionează /art. 427 alin. (3) CPC/;
Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii 275

- hotărârile prin care instanţa se pronunfă in legătură cu prevederi cuprinse in Tratatul privind func-
ţionarea Uniunii Europene şi în alte acte juridice ale Uniunii Europene se comunică, din oficiu. chiar ·
dacă nu sunt definitive, şi autorităţii sau instituţiei naţionale cu atribuţii de reglementare fn materie
[art. 427 olin. ( 4) CPC j.

IV. Efectele hotărârii judecătoreşti

1. Efecte sub~tanţiale

~ sancţionarea unei situaţii de fapt, în consecinţele aplicării normei de drept substanţial la situaţia
de fapt din speţă.

2. Efecte procesuale

A. DezÎnvestirea instanţei de soluţionarea pricinii;

~ nu are relevanţă dacă pronunţarea s-a făcut pe fondul cauzei sau în temeiul unei excepţii proce-
suale care a fost admisă, ci, odată pronunţată hotărârea, judecătorul se dezînvesteşte.

B. Hotărârea judecătorească se bucură de puterea (autoritatea) lucrului judecat (art. 432 CPC);

~ nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi
pentru acelaşi obiect [art. 431 alin. (1) CPC] -7 pentru a exista autoritatea de lucru judecat,
trebuie să existe identitate de părţi, obiect, cauză;
~ autoritatea de lucru judecat este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută;
~ autoritatea de lucru judecat vizează atât hotărârea prin care se soluţionează, în tot sau în parte,
fondul litigiului, cât şi cea prin care se soluţionează un incident procedural care leagă instanţa.

Ex-emple (de incidente care au autoritate de lucru judecat):


- hotărârea prin care se respinge acţiunea ca lipsită de interes;
- hotărârea prin care se respinge acţiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală
pasivă/introdusă de o persoană fârâ calitate procesualei activâ;
- hotărârea prin care se respinge acţiunea ca prescrisâ;
- hotărârea care constatâ perimarea etc.

r Hotărârile de mai sus au autoritate de lucru judecat doar în ceea ce priveşte incidentul
NB soluţionat, nu şi fondul cauzei.

~ autoritatea de lucru judecat poate fi invocată direct în calea de atac a recursului;


~ intră în autoritatea de lucru judecat:
~ dispozitivul hotărârii;
276 Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii

:> considerentele pe care dispozitivul hotărârii se sprijină, care îl explică şi fac corp comun cu
acesta;
:> considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă [art. 430 alin. (2) CPC], pe cale
incidentală, ale cărei concluzii nu se regăsesc expressis verbis în dispozitiv;

:> autoritatea de lucru judecat nu vizează doar părţile, ci şi pe succesorii universali sau cu titlu uni-
versal ai părţilor, precum şi pe dobânditorii cu titlu particular (pentru aceştia din urmă, numai în
privinţa hotărârilor referitoare la dreptul transmis şi care sunt anterioare actului de transmitere a
dreptului), deoarece, deşi nu au participat personal la judecată, au dobândit aceleaşi drepturi ca
şi autorul lor, deci continuă, reprezintă persoana autorului lor. Aceeaşi este situaţia şi în cazul
creditorilor chirografari;
:> în situaţia raporturilor juridice de solidaritate, hotărârea judecătorească obţinută de unul dintre
creditori împotriva debitorului comun profită şi celorlalţi creditori; însă, hotărârea judecătoreas­
că pronunţată în favoarea debitorului comun nu poate fi invocată şi împotriva creditorilor care nu
au fost parte în proces [art. 1436 alin. (3) şi (4) CC];
:> în cazul obligaţiilor solidare între debitori, hotărârea judecătorească pronunţată împotriva unuia
dintre codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi codebitori, însă hotă­
rârea pronunţată în favoarea unuia dintre codebitorii solidari profită şi celorlalţi, cu excepţia
cazului în care s-a întemeiat pe o cauză ce putea fi invocată numai de acel codebitor (art. 1455
CC);
:> în materia coproprietăţii, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare, hotărârile judecătoreşti pro-
nunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor, iar hotărârile judecătoreşti
potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari [art. 643 alin. (2) CC];
:> există identitate de părţi, chiar dacă, într-un proces, o parte a figurat ca reclamantă şi cealaltă ca
pârâtă, iar, în al doilea proces, aceste calităţi sunt inversate;
:> hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat
asupra fondului;

: Exemplu:
: - ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului.

:> hotărârea judecătorească pronunţată în materie necontencioasă nu se bucură de autoritate de


lucru judecat, partea interesată putând reitera cererea sa;

Exemple:
- încheierea prin care s-a respins ajutorul public judiciar;
- cererea de eliberare a cauţiunii de la Registrul de valori al instantei etc.
------ -- --------- ----- ---------------- ---------- -------- ---------------------------- - ---- ---------------- ---
Hotărârea judecătorească. Clasificarea hotărârilor. Structura şi efectele hotărârii 277

~ când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie;
~ hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru
judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre [art. 430 alin. (5) CPC];
~ ca urmare a invocării şi admiteri.i excepţiei autorităţii de lucru judecat, părţii i se poate crea o
situaţie mai grea în propria cale de atac (art. 432 teza a li-a CPC), aceasta constituind o excepţie
de la prindpiul de drept non reformatio in pejus.

C. Hotărârile 'Susceptibile de executare silită, în condiţiile legii, constituie titluri executorii şi pot fi
puse În executare silită, dacă nu sunt executate benevol [art. 433 CPC coroborat cu art. 622 alin. (2)
CPC];

D. Hotărârea constituie, din punct de vedere probator, Înscris autentic {art. 434 CPC}, astfel încât
constatările personale ale judecătorului (judecătorilor) fac dovadă până la înscrierea în fals;

E. Hotărârea judecătorească este obligatorie faţă de părţi şi produce efecte numai între părţi şi
succesorii acestora. De principiu, hotărârea se bucură şi de o opozabilitate erga omnes, însă
partea interesată poate face, în condiţiile legii, dovada contrară (art. 435 CPC).
FIŞA

TERMENUL DE GRAŢIE
NR. 41
Sediul materiei: art. 397 alin. {3} CPC

Noţiune - constă În amânarea sau În eşalonarea pe care instanţa o acordă


celui obligat prin hotărâre, pentru executarea obligaţiei.

I. Condiţii pentru acordare

~ în cazurile În care instanţa poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin
chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând şi motivele pentru care a acordat termenul
[art. 397 alin. (3) CPC];
~ termenul de graţie poate fi acordat doar la cererea debitorului;
~ poate fi cerut şi acordat doar în faţa instanţelor de fond (primă instanţă şi apel);
~ dacă s-a acordat un termen de graţie, executarea nu se poate realiza până la împlinirea acelui
termen (art. 674 CPC).

li. Cazuri în care debitorului nu i se poate acorda termen de graţie

~ dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor;


~ dacă debitorul a avut posibilitatea să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la
data comunicării cererii de chemare în judecată [art. 397 alin. (3) CPC];
~ dacă la data pronunţării subzistă vreunul dintre următoarele motive [art. 675 alin. (1) CPC]:

~ debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizării
executării silite;
~ debitorul risipeşte averea sa;
~ debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau
~ prin fapta sa, săvârşită cu intenţie sau dintr-o culpă gravă, a micşorat garanţiile date credi-
torului său ori nu le-a dat pe cele promise sau, după caz, încuviinţate;

~ alţi creditori fac executări asupra averii lui.


280 Termenul de graţie

:> dacă obligaţia derivă din plata unei cambii, a unui bilet la ordin sau cec.

:> Chiar dacă i s-a acordat termen de graţie, debitorul poate fi decăzut din acest beneficiu, în cazu-
rile prevăzute de art. 675 CPC.
:> De asemenea, termenul de graţie acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică reali-
zarea compensaţiei (art. 1619 CC).
FIŞA

CHELTUIELILE DEJUDECATĂ
NR. 42
Sediul materiei: art. .fil-455 CPC

Noţiune - reprezintă totalitatea sumelor avansate de părţi pe parcursul pro-


cesului, respectiv taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avo-
caţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor, sumele cuvenite martorilor pentru
deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile
de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli nece-
sare pentru buna desfăşurare a procesului.
:> partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia
cheltuieli de judecată [art. 453 alin. (1) CPC].

r Cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci doar la cererea părţii.


NB

:> dacă s-au cerut cheltuieli de judecată, instanţa se pronunţă asupra lor prin dispozitiv, având în
vedere înscrisurile depuse de parte pentru dovedirea acestora, înscrisuri care pot fi depuse, cel
mai târziu, la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

r Cheltuielile de judecată potfi cenzurate de către instanţă,înipoteza în care acestea apar


ca fiind vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activita-
NB
tea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Pot fi cenzurate:
- onorariile avocatilor;
- onorariile experţilor judiciari şi ale specialiştilor.

:> fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a
pierdut procesul.

r Există culpă procesuală şi în situatiile în care cererea a fost respinsă în temeiul unei
exceptii procesuale, a fost anulată ca neregulat introdusă· sau ca netimbrată, s-a peiimat,
NB
reclamantul a renunţat la judecată sau la dreptul subiectiv pretins.

În cazul coparticipării procesuale, cheltuielile de judecată vor fi suportate în mod egal,


r proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic
NB
existent între coparticipanţi.
282 Cheltuielile de judecată

I. Termenul de formulare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată

~ dacă se optează pentru solicitarea lor în procesul în curs de desfăşurare ~ până la închiderea
dezbaterilor asupra fondului cauzei;
~ dacă partea care a câştigat procesul a solicitat şi a dovedit în faţa primei instanţe cheltuielile de
judecată efectuate, însă instanţa a omis să se pronunţe asupra acestei cereri accesorii ~ partea
interesată va putea formula cerere de completare a hotărârii în condiţiile art. 444 alin. (1) CPC;
~ dacă cererea a fost respinsă, partea poate exercita calea de atac prevăzută de lege pentru hotă­
rârea pe fond, în cadrul căreia să invoce nelegalitatea soluţiei;
~ dacă cererea nu a fost formulată în cadrul procesului pendinte, cheltuielile vor putea fi solicitate
de partea care a câştigat procesul, pe cale separată (prin formularea unei acţiuni în pretenţii}, în
termenul de prescripţie de drept comun de 3 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin
care cel în cauză a câştigat procesul.

li. Acordarea cheltuielilor de judecată în cazul admiterii în parte a cererii


~ în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, culpa procesuală se
împarte între reclamant şi pârât ~ instanţa va acorda celui care a câştigat procesul numai o
parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretenţiilor admise.

r
NB
Conform Deciziei nr. .19/2013 (M. Of. nr. 45 din 20 ianuarie20l4), l.C.C.J., Completul com-
petent săjudece recursul îninteresul legii,. a stabilit tă cererile prin care se solicită, pe cale
separată, acordarea cheltuielHor de judecată „sunt cereri principale supuse taxei judiciare
de tirnbru,•care se calculeazăla valoareapretenpilordeduse.Judecăţii, chiar dacă cererile
care auforrnat obiectul litigiului. din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de Ia. plata
taxefor judiciare de timbru" .

III. Compensarea judiciară a cheltuielilor de judecată


~ când cererea reclamantului are mai multe capete de cerere şi numai unele au fost admise sau
când există cereri de partea ambelor părţi, admise în întregime ori în parte, instanţa va putea
compensa, total sau parţial, cheltuielile de judecată;
:> atunci când este cazul, instanţa va dispune compensarea judiciară a cheltuielilor de judecată
până la concurenţa sumei celei mai mici dintre ele;

~ în materie de partaj, cheltuielile de judecată se compensează.

IV. Exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată


~ pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, preten-
ţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în
Cheltuielile de judecată 283

care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept
în întârziere (art. 454 CPC);
~ Condiţii:

~ pârâtul trebuie să recunoască pretenţiile reclamantului, ln faţa primei instanţe, cel mai târziu
la primul termen de judecată 'la care părţile sunt legal citate;
~ recunoaşterea trebuie să fie din iniţiativa pârâtului sau poate rezulta din răspunsul părţii la
interogatoriu;
~ recunoaşterea trebuie să fie integrală;
~ pârâtul să nu fi fost pus în întârziere înainte de sesizarea instanţei sau să nu fie de drept în
întarziere;
:> să nu fie vorba de un litigiu în care recunoaşterea nu este admisă ca mijloc de probă.
FIŞA
EXECUTAREA PROVIZORIE (VREMELNICĂ)
NR. 43 A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI
---
Sediul materiei: art. 448·450 CPC

Noţiune - reprezintă acele situaţii În care hotărârile pronunţate în primă


instanţă pot fi puse În executare înainte de a rămâne definitive.

:> Regula:
:> numai hotărârea executorie sau definitivă poate fi pusă în executare silită.
:> Excepţia:

:> pot fi puse în executare silită şi hotărârile pronunţate în primă instanţă, nedefinitive, dacă se
bucură de executare provizorie.

I. Executarea provizorie poate fi:


1. de drept;
2. judecătorească.

1. Executarea provizorie de drept (art. 448 CPC)

:> intervine în temeiul legii, în cazurile expres prevăzute de legiuitor [art. 448 alin. {1) CPC], respec-
tiv atunci când hotărârile au ca obiect:
:> stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, precum
şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul;

:> plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a
sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;

:> despăgubiri pentru accidente de


:> rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum
şi pensii acordate ln cadrui asigurărilor sociale;

:> despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despă-
gubirile s·au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice;
:> reparaţii grabnice;
:; punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
:; cereri privitoare la posesie, numai in ceea ce priveşte posesia;
286 Executarea provizorie (vremelnică) a hotărârilor judecătoreşti

:> hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor reclamantului,


pronunţate în condiţiile art. 436 CPC;
:> în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.

.ţ+ În toate aceste cazuri de.executare provizorie de drept nu este nevoie ca partea să solicite
în mod expres executarea vremelnică, iar instanta· nu are posibilitatea să aprecieze dacă
NB
este cazul ori nu să o acorde, întrucât legea este cea care permite părţii să pună în executare
hotărârea înainte ca aceasta să devină definitivă.

2. Executarea provizorie judecătorească (art. 449 CPC)

:> este lăsată la aprecierea instanţei de judecată;


:> instanţa de judecată poate încuviinţa executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori
de câte ori va considera că măsura este necesară în raport de:
:> temeinicia vădită a dreptului ori de
:> starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi
:> atunci când instanţa apreciază că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă
pentru creditor.
:> executarea provizorie judecătorească poate fi încuviinţată numai în pricinile privitoare la bunuri~
per a contraria, instanţa nu poate acorda executarea vremelnică în pricinile ce nu se referă la
bunuri;
:> cererea de executare vremelnică se poate face în scris sau verbal în instanţă, până la închiderea
dezbaterilor în faţa primei instanţe [art. 449 alin. (3) CPC];
:> când cererea a fost respinsă de către prima instanţă, ea poate fi reiterată în apel [art. 449
alin. (4) CPC];
:> instanţa îl poate obliga pe creditor la plata unei cauţiuni, scopul acesteia fiind acela de a-l asigura
pe debitor, în ipoteza desfiinţării hotărârii, în privinţa despăgubirilor ca urmare a executării intem-
pestive.

li. Cazuri în care nu se poate încuviinţa executarea provizorie


:> în materie de strămutare de hotare;
:> în materie de desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă;
:> atunci când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

m. Suspendarea executării provizorii (art. 450 CPC)


:> suspendarea executării provizorii (indiferent că este de drept sau judecătorească) se solicită fie
odată cu cererea de apel, fie separat, în tot cursul judecării apelului;
~··

Executarea provizorie a hotărâriior judecătoreşti 287

:> cererea se depune la prima instanţă sau, după caz, la instanţa de apel;
:> se judecă de către instanţa de apel, care poate Încuviinţa suspendarea numai cu depunerea unei
cauţiuni,în cuantumul pe care îl va fixa în condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3î CPC;
:> asupra cererii de suspendare a, executării provizorii instanţa de apel se pronunţă cu citarea
părţilor, prin încheiere, care este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată [art. 450
alin. (3) CPCJ;
:> până la St;:>luţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordo-
nanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, însă tot numai cu depunerea unei cauţiuni
în cuantumul fixat de instanţă [art. 450 alin. (2) CPC].

r Prin Decizia nr. 8/2015 (M. Of. nr. 539 din 20 iulie 2015), I.C.C.J. a admis recursul in interesul
legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispozitiilor art. 450 alin. (5), stabilind că:
NB
„(. .. ) instanţa se pronuntă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de
atac".
În concluzie, până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată pro-
vizoriu, pe cale de ordonanţă preşedinţială, printr-o încheiere care nu este supusă niciunei
căi de atac.
----- - -

FIŞA
ÎNDREPTAREA, LĂMURIREA ŞI COMPLETAREA
NR. 44 HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI
Sediul materiei: art. 442-447 CPC

I. Îndreptarea hotărârii judecătoreşti


~

Noţiune - presupune corectarea erorilor materiale ivite în cuprinsul hotărârii judecăto-


reşti; este vorba despre erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile păr­
ţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau în-
cheieri; acestea pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere [art. 442 alin. (1} CPC].

r
NB
Prin procedura îndreptării nu pot fi· remediate erori de
putând face obiect al unei căi de atac.
judecată, acestea din urmă

E~yemple de erori materiale:


- numele păr[ii;
- adresa părfii;
- sus{inerile părţilor;
- calitatea păr[ilor etc.
-------------------- -
- ----------- ----- ----

1. Termenul în care poate fi formulată

:> poate fi formulată oricând după pronunţarea hotărârii, neexistând un termen înăuntrul căruia
aceasta poate fi formulată.

2. Procedura de soluţionare
:> îndreptarea hotărârii se realizează din oficiu sau !a cererea părţilor ori a unui terţ interesat;
:> cererea de îndreptare este de competenţa instanţei care a dat hotărârea sau încheierea a cărei
îndreptare se urmăreşte şi se judecă în aceeaşi alcătuire a completului de judecată ca şi fondul;
:> îndreptarea nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci doar prin intermediul acestei
proceduri;
:> ca regulă, se soluţionează fără citarea părţilor, în camera de consiliu;
:> prin excepţie, părţile vor fi citate dacă instanţa socoteşte că este necesar ca acestea să dea
anumite lămuriri;
:> în cazui hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale acesteia;
290 Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti

:> încheierea prin care instanţa a admis/respins cererea de îndreptare este supusă aceloraşi căi de
atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea;
:> dacă cererea de îndreptare a fost admisă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea
acestei cereri vor fi suportate de stat (art. 447 teza I CPC);
:> dacă cererea de îndreptare a fost respinsă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea
acestei cereri vor fi suportate de parte, potrivit dreptului comun (art. 447 teza a li-a CPC).

li. Lămurirea hotărârilor şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii

Noţiune - se aplică atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea
sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii.

.f* Prinpmcedura de lămurire a dispozitivului, instanta nu poate să modifice hotărârea, ci


NB doar să expliciteze dispoziţiile acestuia.

Exemplu:
- instanta admite atât cererea de chemare in judecată a reclamantului, cât şi cererea de intervenţie
voluntară principală care au acelaşi obiect.

...
NB
Dacă• partea nu uzează de această procedură, eventualele lămuriri ·pot· fi.· solidtate prin
intermediul contestaţiei la titlu, în condiţiile art. 712 alin. (2) CPC

...
NB
Această procedură poate fi utilizată atunci când suntnecesarelăllluriri cu· privire strict la
dispozittvul hotărârii judecătoreşti, iar nu şi atunci cândexistă contradictfi între con-
siderente şi dispozitiv, pentru acest din urmă caz, partea putând exercita căile de atac
prevăzute de lege împotriva respectivei hotărâri, şi nu procedura lămuririL

1. Te.rmenul în care poate fi formulată cererea de lămurire

:> poate fi formulată oricând, dar numai până la iniţierea procedurii de executare silită, moment
după care nu va mai putea fi formulată decât contestaţia la titlu (în cazul în care sunt necesare
lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu).

2. Procedura de soluţionare
:> lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din hotărâre nu pot avea loc din oficiu, ci doar
la cererea părţilor;

:> se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, indiferent că
ar fi vorba de prima instanţă, de instanţa de apel sau de instanţa de recurs;
Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti 291

~ nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci doar prin intermediul acestei proceduri sau
în faza executării silite, prin intermediul contestaţiei la titlu;
~ instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea
părţilor;

:> încheierea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat lămu­
rirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii;
~ dacă cerer~a de lămurire a fost admisă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea aces-
tei cereri vor fi suportate de stat (art. 447 teza I CPC);
~ dacă cererea de lămurire a fost respinsă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea aces-
tei cereri vor fi suportate de parte, potrivit dreptului comun (art. 447 teza a li-a CPC).

III. Completarea hotărârilor judecătoreşti

Noţiune - se aplică atunci când prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra
unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale
sau atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, tra-
ducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

Exemple:
- deşi s-a fonnulat cerere reconvenţională ori cerere de intervenţie ori sunt cereri conexe, instanţa a
omis să se pronunţe asupra acestora;
- deşi s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanţa nu s-a pronunţat asupra lor etc.

1. Termenul în care poate fi formulată cererea de completare

~ se formulează în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, iar în cazul
hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de
15 zile de la pronunţare.

2. Procedura de soluţionare

~ se solicită de partea interesată, instanţa neputând dispune din oficiu completarea hotărârii;
~ se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei completare se cere;
~ se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată;
~ cererea de completare se soluţionează în şedinţă publică, cu anumite excepţii care prevăd că
întreaga procedură se soluţionează în camera de consiliu, astfel încât şi cererea de completare se
va soluţiona tot !'n camera de consiliu;
292 Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti

Exemplu:
- cererile cu valoare redusă [art. 1030 alin. (J) CPCj.

~ completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, însă partea are posibi-
litatea de a formula o cerere de revizuire în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 CPC, dacă sunt înde-
plinite şi celelalte condiţii legale pentru exercitarea acestei căi de atac de retractare;
~ hotărârea prin care instanţa a admis/respins cererea de completare este supusă aceloraşi căi de
atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea;
~ dacă cererea de completare a fost admisă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea
acestei cereri vor fi suportate de stat {art. 447 teza I CPC);
~ dacă cererea de completare fost respinsă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea
acestei cereri vor fi suportate de parte, potrivit dreptului comun {art. 447 teza a li-a CPC).
FIŞA
DIS
NR. 45
Sediul materiei: ort. <JS6-46S

I. Clasificarea atac
1. În funcţie de condiţiile de exercitare

;:) căi de atac ordinare (apelul) - singura cale de atac ordinară în procesu! civil este apelul;
in mă instanţă, fără ca legiuitorul să limiteze
rnotiveie fiind aceea ca să interzică exercitarea
acestei căi de atac;
;:) căi de atac extraordinare contestaţia în anulare şi revizuirea);
::;. pot fi exercitate numai motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

2. În funcţie de instanţa competentă să soluţioneze calea de atac


::;. căi de atac de reformare şi ···7 întrucât se soluţionează de instanţa superioară
celei a cărei hotărâre se atacă;
:> căi de atac de retractare (contestaţia 'în anulare şi revizuirea) ::; întrucât se soluţionează de
instanţa a cărei hotărare se atacă

3. În funcţie de faptul dacă provoacă sau nu o nouă judecată în fond:


:> căi de atac devolutive nouă asupra
~ căi de atac nedevolutive ln care nu declanşează
fondului.

4. În funcţie de faptul dacă părţile au sau nu acces direct la exercitarea căilor de atac:
~ căi de atac comune contestaţia in anulare, revizuirea);
~ căi de atac speciale.

5. În funcţie de faptul dacă exercitarea căii de atac suspendă de drept sau nu executarea hotă­
rârii atacate:
::i căi suspensive de executare
::;. apelul, dar efectul al termenu!uî de nu operează in cazul hotărârilor primei
instanţe care se bucură de executare de drept (art. 448 CPC) sau pentru care
294 Dispoziţii generale privind căile de atac

instanţa a încuviinţat executarea provizorie (art. 449 CPC); însă instanţa de apel poate să
suspende executarea vremelnică a hotărârii în condiţiile art. 450 CPC;
:> recursul pentru motivele prevăzute de art. 484 alin. (1) CPC, respectiv:
:> pricinile privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a
oricăror lucrări cu aşezare fixă;

:> în cazurile anume prevăzute de lege;


:> în situaţia în care instanţa de recurs dispune suspendarea, la cerere şi cu plata unei
cauţiuni [art. 484 alin. (2) CPC].

:> căi de atac nesuspensive de executare (contestaţia în anulare şi revizuirea), însă şi acestea pot
suspenda executarea hotărârii atacate dacă partea interesată formulează cerere de suspendare
în condiţiile art. 507 şi art. 512 CPC.

li. legalitatea căii de atac {art. 457 CPC)


:> hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi
termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei [art. 457 alin. (1) CPC];
:> menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu
are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege [art. 457 alin. (2)
CPC];
:> dacă hotărârea atacată conţine în dispozitivul său o menţiune inexactă cu privire la calea de
atac, iar partea declară calea de atac prevăzută de lege, nu se impune nici calificarea căii de
atac, prevăzută de art. 152 CPC, nici recalificarea acesteia, menţionată la art. 457 alin. (4) CPC, şi
nici aplicarea art. 457 alin. (3) CPC, vizând respingerea căii de atac ca inadmisibilă, ci instanţa va
proceda la soluţionarea acesteia în consecinţă;
:> dacă judecătorul a făcut în dispozitiv o menţiune inexactă cu privire la calea de atac, iar partea a
dat curs acestei menţiuni, instanţa de control judiciar are două posibilităţi:
:> să respingă calea de atac ca inadmisibilă, potrivit art. 457 alin. (3) CPC, cu consecinţa comu-
nicării, din oficiu, a hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar tuturor părţilor care
au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată, iar de la data acestei comu-
nicări începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute
de lege [art. 457 alin. (3) CPC]. Se statuează astfel că decizia de respingere ca inadmisibilă a
căii de atac neprevăzute de lege va fi comunicată din oficiu tuturor celor care au avut
calitatea de părţi la judecata în primă instanţă, chiar dacă acestea nu au figurat ca părţi şi în
calea de atac. În acest fel se repun pe poziţie de egalitate toţi cei care au avut calitatea de
părţi la judecata în primă instanţă;

:> să recalifice calea de atac, potrivit art. 457 alin. (4) CPC, cu consecinţa comunicării încheierii
de recalificare către părţile lipsă. Dacă în această ultimă ipoteză partea declară apel (cale de
atac menţionată eronat de prima instanţă în dispozitivul hotărârii atacate), instanţa de
privind căile de atac 295

control poate proceda la recalificarea căii de atac exercitate din apel în recurs, prin
încheiere, după punerea acestui aspect în discuţia contradictorie a părţilor. Încheierea se
comunică părţilor care au lipsit de la termenul de judecată în care s-a dispus recalificarea,
rezultând inclusiv -obligaţia instanţei de amânare a cauzei şi de citare a părţilor cu calităţile
procesuale nou dobJndite ln urma recalificării căii de atac. Termenul pentru motivarea căii
de atac a recursu!Ui va curge, după caz, fie de la data pronunţării acestei încheieri, fie de ia
data comunicării sale, părţile fiind repuse în termenul de motivare a căii de atac [altfel ar fi
interve~it nulitatea recursului, potrivit art. 486 alin. (3) CPC];

r+ Prin derogare de la dreptul comun, în acest caz, partea nu trebuie să formuleze cerere de
repunere în termenul de motivare a căii de atac recalificate, în condiţiile art. 186 CPC,
NB
incidenţa art. 457 alin. (4) CPC fiind suficientă prin ea însăşi să determine acest efect.

Prin Decizia nr. 19/2016 (M. Of. nr. 103 din 6 februarie 2017), I. C. C.J. a admis recursul în
r+ interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că:
NB
„Dispoziţiile art. 457 alin. ( 4) CPC nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac
neprevăzută de lege, diferită de cea corect mentionată în dispozitivul hotărârii atacate.
În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea
corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge
ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (I) C. proc. civ., în
măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozitiilor art. 152 raportat la
art. 22 alin. ( 4) C. proc. civ.".

~ judecătorul va arăta dacă hotărârea este executorie, dacă este supusă unei căi de atac ori este
definitivă, iar dacă este apelului sau va arăta şi instanţa la care se depune
cererea pentru exercitarea căii de atac;
~ dacă,pe de aîtă calea de atac este corect indicată de judecător, însă termenul este indicat
în mod incorect si se acordă un termen mai decât cel prevăzut de lege, calea de atac n-ar
trebui să fie tardivă. A fost ca soluţie repunerea în termen a părţii (art. 186
art. 186 CPC presupun lipsa culpei

r Prin urmare, se poat.e admite soluţia repuneru m termen, însă partea trebuie să o
solicite, instanţa de judecată neputând să o acorde din oficiu. Dacă partea nu a soli-
NB citat repunerea în termen, instanţa va pronunţa solupa de respingere a căii de atac ca
inadmisibilă, dispozitiile art. 457 alin. (3) CPC fiind deplin aplicabile.

~ în ultima teză a alin. a art. 457 CPC se foloseşte sintagma „dacă este cazul" în considerarea
posibilităţii ca hotărârea de ca inadmisibilă să nu deschidă dreptul ia exercitarea caii
de atac nicio caie de atac
e.xciusiv lui, iar partea
296 Dispoziţii generale privind căile de atac

nemulţumită face recurs, în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul deciziei de apel, care,
potrivit legii, este definitivă). Aşadar, comunicarea hotărârii de respingere ca inadmisibilă a căii
de atac promovate de parte nu va servi pentru declanşarea curgerii vreunui termen de exerci-
tare a ei, câtă vreme partea nu are acces la o cale de atac prevăzută de lege, ci va reprezenta
doar îndeplinirea obligaţiei instanţei privind comunicarea hotărârilor judecătoreşti.

r
NB
Apreciem că, în conditiile în care, potrivit art. 457 alin. (3) CPC, calea de atac urmează a fi
respinsă ca inadmisibilă, partea nu va trebui să timbreze încă o dată calea de atac co-
rectă, deoarece ar fi excesiv să se plătească de două ori o taxă de timbru, câtă vreme cauza
nu a fost soluţionată.

III. Subiectele căilor de atac (art. 458 CPC)

:> Regula:
:> numai părţile (inclusiv procurorul), precum şi succesorii acestora, pot să exercite căile de
atac.
:> Excepţii:

:> avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate, chiar fără
mandat, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate;
:> martorii, experţii, traducătorii, interpreţii sau apărătorii părţilor pot exercita căi de atac
împotriva hotărârii de completare, cu privire la drepturile lor;
:> creditorul poate să exercite căile de atac pe calea acţiunii oblice;
:> în procedura necontencioasă, apelul poate fi declarat de orice persoană interesată, chiar
dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii.

IV. Ordinea exercitării căilor de atac {art. 459 CPC)

:> dacă o hotărâre judecătorească este susceptibilă de apel, partea este obligată să uzeze de aceas-
tă cale înainte să formuleze recurs, contestaţie în anulare sau revizuire;
:> în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil;
cu toate acestea, o hotărâre susceptibilă de apel şi de recurs poate fi atacată, înăuntrul termenului
de apel, direct cu recurs, la instanţa care ar fi fost competentă să judece recursul împotriva
hotărârii date în apel, dacă părţile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declaraţie verbală,
dată în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă şi consemnată într-un proces-verbal, caz în care
recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept
material - art. 459 alin. (2) teza a li-a CPC;
:> căile extraordinare de atac pot fi exercitate şi concomitent, în condiţiile legii, însă, dacă printre
căile de atac este formulat şi un recurs, acesta se judecă cu prioritate, operând, eventual, o sus-
pendare a celeilalte căi de atac până la soluţionarea recursului.
Dispoziţii generale privind căile de atac 297

Exemplu:
- dacă îrnpotriua aceleiaşi flotărâri s-a forrnulat atât recurs, cât şi revizuire, recursul se judecă cu
prioritate.

V. Unicitatea