autor

Dispoziții generale

Drept procesual civil

Vol. II. Procedura contencioasă în fața primei instanțe.
Procedura necontencioasă judiciară
 Pentru a sublinia faptul că un text din Codul de
procedură civilă a fost preluat ad litteram, s-a folosit culoarea
roșie în scrierea numărului articolului vizat.
 Prof. univ. dr. Mihaela Tăbârcă
Judecător la Înalta Curte de Casație și Jus ție

Drept procesual civil

Vol. II. Procedura contencioasă în fața primei instanțe.
Procedura necontencioasă judiciară
 Respectați cartea și legea!
Atragem atenția asupra faptului că, în baza Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau amendă reproducerea
operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe (art. 140). Prin reproducere se înţelege reali­
zarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori
permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă (art. 14).
De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a
operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, indiferent de suport, astfel încât publicul să le
poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual (art. 1398).

Copyright © 2017, Editura Solomon

Toate drepturile sunt rezervate Editurii Solomon.

Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Solomon.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Tăbârcă, Mihaela
    Drept procesual civil / Mihaela Tăbârcă. - Ed. a 2-a. - Bucureşti : Editura
Solomon, 2017
3 vol.
    ISBN 978-606-94050-5-5
    Vol. 2 : Procedura contencioasă în faţa primei instanţe : procedura
necontencioasă judiciară. - 2017. - ISBN 978-606-94050-7-9

347.91/.95

Editura Solomon

Tel.: 0725.356.750

E-mail:
office@editurasolomon.ro
redactie@editurasolomon.ro

Website:
www.editurasolomon.ro
 Cuprins
Cuprins

Cuprins

1. Sesizarea instanţei de judecată......................................................1

1. Reguli generale privind cererile în justiţie.............................................................2
2. Procedura prealabilă..............................................................................................17
2.1. Aspecte generale...............................................................................................17
2.2. Procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004....................................22
2.3. Somaţia în procedura ordonanţei de plată.........................................................25
3. Cererea de chemare în judecată............................................................................26
3.1. Cuprins..............................................................................................................26
3.2. Sancţiunea pentru lipsa elementelor cererii de chemare în judecată................40
3.2.1. Lipsa elementelor esențiale.....................................................................41
3.2.2. Lipsa elementelor neesenţiale.................................................................46
3.3. Înregistrarea şi verificarea cererii de chemare în judecată,
constituirea şi repartizarea dosarului ................................................................46
3.3.1. Înregistrarea şi verificarea cererii............................................................46
3.3.2. Constituirea, înregistrarea şi repartizarea dosarului ...............................67
3.3.2.1. Constituirea şi înregistrarea dosarului .......................................67
3.3.2.2. Repartizarea dosarului................................................................72
3.3.3. Reprezentarea judiciară a părţilor în caz de
coparti­cipare procesuală .........................................................................74
3.4. Fixarea primului termen de judecată şi luarea de măsuri
pentru pregătirea judecăţii.................................................................................79
3.4.1. Fixarea primului termen de judecată.......................................................79
3.4.2. Măsuri pentru pregătirea judecăţii..........................................................85
3.5. Efectele formulării cererii de chemare în judecată ..........................................88
3.6. Modificarea cererii de chemare în judecată......................................................90
4. Întâmpinarea.........................................................................................................100
4.1. Scop şi cuprins ...............................................................................................100
4.2. Procedura întâmpinării....................................................................................104
4.2.1. Caracterul obligatoriu al întâmpinării...................................................104
4.2.2. Termen de depunere. Sancţiunea nerespectării.....................................107
4.2.3. Comunicarea întâmpinării.....................................................................110
5. Cererea reconvenţională.......................................................................................113
5.1. Noţiune şi scop ...............................................................................................113
5.2. Procedura cererii reconvenţionale...................................................................117

V
 Drept procesual civil. Vol. II

5.2.1. Caracterul facultativ al cererii reconvenţionale....................................117

5.2.2. Cuprinsul cererii reconvenţionale.........................................................118
5.2.3. Termen de depunere..............................................................................121
5.2.4. Judecata cererii reconvenţionale...........................................................123
6. Citarea și comunicarea actelor de procedură.....................................................126
6.1. Noţiune şi scop. Reguli generale ...................................................................126
6.2. Procedura citării şi comunicării actelor de procedură.....................................130
6.2.1. Citaţia. Cuprins ....................................................................................130
6.2.2. Înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură......................................142
6.2.2.1. Locul citării .............................................................................142
6.2.2.2. Citarea prin publicitate.............................................................157
6.2.2.3. Alegerea locului citării şi comunicării actelor de procedură........165
6.2.2.4. Schimbarea locului citării........................................................168
6.2.2.5. Termenul pentru înmânarea citaţiei şi a altor acte
de procedură. Invocarea şi înlăturarea
neregularităţilor privind citarea................................................173
6.3. Procedura propriu‑zisă de comunicare............................................................177
6.3.1. Organele competente şi modalităţile de comunicare............................177
6.3.2. Situaţii ce pot apărea la comunicarea citaţiei sau
a altui act de procedură.........................................................................189
6.3.3. Comunicarea directă între avocaţi sau consilieri juridici......................194
6.3.4. Comunicarea în instanţă........................................................................199
6.3.5. Cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului‑verbal ........................201
6.3.6. Data îndeplinirii procedurii...................................................................206
6.4. Termenul în cunoştinţă....................................................................................208
6.4.1. Regula...................................................................................................208
6.4.2. Excepţia.................................................................................................212
6.4.3. Preschimbarea termenului.....................................................................217

2. Procedura contencioasă în faţa primei instanţe..........221

1. Dispoziţii generale.................................................................................................222
1.1. Şedinţa de judecată.........................................................................................222
1.1.1. Activitatea premergătoare şedinţei de judecată.....................................222
1.1.2. Activitatea în timpul şedinţei de judecată.............................................228
1.1.2.1. Rolul grefierului de şedinţă .....................................................228
1.1.2.2. Atribuţiile preşedintelui completului .......................................229
1.1.2.3. Măsuri care pot să fie dispuse în dosare...................................236
1.1.2.3.1. Amânarea cauzei.......................................................237
1.1.2.3.2. Suspendarea judecăţii...............................................243
1.1.2.3.3. Judecarea procesului.................................................243

VI
Cuprins

1.1.3. Activitatea ulterioară şedinţei de judecată ...........................................263

1.1.3.1. Încheierea de şedinţă................................................................263
1.1.3.2. Alte obligaţii ce revin judecătorului şi grefierului....................284
1.2. Continuitatea instanţei....................................................................................285
2. Cercetarea procesului...........................................................................................288
2.1. Dispoziţii comune...........................................................................................288
2.1.1. Scopul şi conţinutul cercetării procesului.............................................288
2.1.2. Aspecte de ordin procedural..................................................................290
2.1.2.1. Estimarea duratei cercetării procesului....................................290
2.1.2.2. Alegerea procedurii de administrare a probelor.......................292
2.1.2.3. Locul cercetării procesului.......................................................293
2.1.2.4. Asigurarea celerităţii................................................................294
2.1.3. Terminarea cercetării procesului...........................................................298
2.1.3.1. Împrejurări care pun capăt procesului......................................298
2.1.3.2. Terminarea cercetării procesului..............................................300
2.2. Excepţiile procesuale......................................................................................301
2.2.1. Noţiune şi particularităţi........................................................................301
2.2.2. Clasificarea excepţiilor procesuale........................................................305
2.2.2.1. Clasificarea în funcţie de obiect...............................................305
2.2.2.2. Clasificarea în funcţie de efectul produs..................................307
2.2.2.3. Clasificarea în funcţie de felul normei încălcate......................308
2.2.3. Raportul dintre excepţiile procesuale şi inadmisibilităţi ......................310
2.2.4. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale................................312
2.2.4.1. Invocarea excepţiilor procesuale..............................................312
2.2.4.2. Judecata excepţiilor procesuale................................................318
2.2.4.2.1. Regula.......................................................................318
2.2.4.2.2. Excepţia....................................................................322
2.2.4.2.3. Invocarea concomitentă a mai multor
excepţii procesuale...................................................325
2.3. Probele............................................................................................................347
2.3.1. Dispoziţii generale................................................................................347
2.3.1.1. Noţiunea şi obiectul probei. Mijloacele de probă....................347
2.3.1.2. Sarcina probei...........................................................................348
2.3.1.2.1. Regula.......................................................................348
2.3.1.2.2. Excepţia....................................................................351
2.3.1.2.3. Cazuri în care părţile nu au îndatorirea
de a proba..................................................................353
2.3.1.3. Reguli generale în legătură cu propunerea, admisibi­litatea,
încuviinţarea, administrarea şi aprecierea probelor..................356
2.3.1.3.1. Propunerea probelor.................................................356

VII
 Drept procesual civil. Vol. II

2.3.1.3.2. Admisibilitatea probelor...........................................365

2.3.1.3.3. Încuviinţarea probelor..............................................368
2.3.1.3.4. Administrarea probelor.............................................371
2.3.1.3.5. Aprecierea probelor..................................................378
2.3.2. Dovada cu înscrisuri..............................................................................378
2.3.2.1. Dispoziţii generale...................................................................378
2.3.2.2. Înscrisul autentic......................................................................379
2.3.2.3. Înscrisul sub semnătură privată................................................386
2.3.2.4. Înscrisurile pe suport informatic..............................................397
2.3.2.5. Duplicatele şi copiile de pe înscrisurile autentice
sau sub semnătură privată.........................................................401
2.3.2.6. Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare..................................403
2.3.2.7. Regimul altor înscrisuri............................................................404
2.3.2.8. Administrarea probei cu înscrisuri...........................................405
2.3.2.8.1. Înscrisul se află în posesia părţii care îl foloseşte.........405
2.3.2.8.2. Înscrisul se află în posesia adversarului...................410
2.3.2.8.3. Înscrisul se află în posesia unui terţ .........................415
2.3.2.9. Verificarea înscrisurilor............................................................418
2.3.3. Proba cu martori....................................................................................433
2.3.3.1. Admisibilitatea probei cu martori.............................................433
2.3.3.2. Administrarea probei cu martori..............................................446
2.3.4. Prezumţiile............................................................................................466
2.3.5. Expertiza...............................................................................................472
2.3.5.1. Încuviinţarea expertizei şi numirea expertului.........................472
2.3.5.2. Efectuarea expertizei................................................................493
2.3.6. Mijloacele materiale de probă...............................................................505
2.3.7. Cercetarea la faţa locului.......................................................................510
2.3.8. Mărturisirea...........................................................................................512
2.3.9. Asigurarea probelor...............................................................................526
2.4. Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici......................538
2.5. Unele incidente procedurale...........................................................................547
2.5.1. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor...........................................548
2.5.1.1. Renunţarea................................................................................549
2.5.1.1.1. Renunţarea la judecată..............................................550
2.5.1.1.2. Renunţarea la drept...................................................559
2.5.1.2. Achiesarea ...............................................................................562
2.5.1.3. Tranzacţia.................................................................................569
2.5.2. Suspendarea procesului.........................................................................575
2.5.2.1. Suspendarea voluntară.............................................................575
2.5.2.2. Suspendarea de drept................................................................580

VIII
Cuprins

2.5.2.3. Suspendarea facultativă............................................................587

2.5.2.4. Hotărârea de suspendare..........................................................598
2.5.2.5. Reluarea judecării procesului...................................................602
2.5.3. Perimarea cererii...................................................................................608
2.5.3.1. Aspecte generale.......................................................................608
2.3.5.2. Procedura perimării..................................................................618
2.5.4. Contestaţia privind tergiversarea procesului.........................................624
3. Dezbaterea în fond a procesului..........................................................................633
4. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii..................................................................637
4.1. Deliberarea......................................................................................................638
4.2. Luarea hotărârii...............................................................................................644
4.3. Judecata în complet de divergenţă..................................................................644
4.4. Minuta.............................................................................................................648
4.5. Pronunţarea hotărârii.......................................................................................650
4.6. Renunţarea la calea de atac ............................................................................655
5. Hotărârea judecătorească....................................................................................656
5.1. Denumirea şi clasificarea hotărârii..................................................................656
5.2. Redactarea şi conţinutul hotărârii...................................................................661
5.2.1. Redactarea hotărârii..............................................................................661
5.2.2. Conţinutul hotărârii...............................................................................665
5.3. Comunicarea hotărârii.....................................................................................682
5.4. Cheltuielile de judecată...................................................................................684
5.4.1. Conţinutul cheltuielilor de judecată......................................................684
5.4.2. Acordarea cheltuielilor de judecată ......................................................687
5.4.3. Exonerarea pârâtului de la plată............................................................703
5.4.4. Reducerea cheltuielilor de judecată......................................................706
5.5. Termenul de graţie..........................................................................................714
5.6. Efectele hotărârii judecătoreşti.......................................................................718
5.7. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii..............................................737
5.7.1. Îndreptarea hotărârii..............................................................................737
5.7.2. Lămurirea hotărârii ..............................................................................747
5.7.3. Completarea hotărârii............................................................................755
5.7.4. Aspecte comune....................................................................................759
5.7.4.1. Obligativitatea procedurii.........................................................759
5.7.4.2. Căi de atac................................................................................759
5.7.4.3. Suportarea cheltuielilor de judecată.........................................760
5.8. Executarea provizorie.....................................................................................762
5.8.1. Executarea provizorie de drept.............................................................763
5.8.2. Executarea provizorie judecătorească...................................................765
5.8.3. Suspendarea executării provizorii.........................................................767

IX
 Drept procesual civil. Vol. II

3. Procedura necontencioasă judiciară....................................771

1. Dispoziţii generale . ..............................................................................................772
1.1. Domeniu de aplicare.......................................................................................772
1.2. Instanţa competentă .......................................................................................776
1.3. Cererea............................................................................................................779
1.4. Procedura de soluţionare a cererii...................................................................780
2. Dispoziţii speciale..................................................................................................786
2.1. Eliberarea de copii de pe hotărâri şi de pe alte înscrisuri...............................786
2.2. Eliberarea unor bunuri ...................................................................................788
2.3. Inventarierea bunurilor minorului...................................................................789

X
 Drept procesual civil. Vol. II

45. Faptul că, pentru chiar admisibilitatea declanşării proce­

durii ordonanţei de plată, este necesar ca, în prealabil, debitorului
să‑i fie comunicată somaţia prin care să i se pună în vedere obli­
gaţia de a plăti în cel mult 15 zile de la comunicare suma dato­rată,
rezultă din art. 1.016, conform cu care, dacă debitorul nu plăteşte
în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate
introduce cererea (s.n.) privind ordonanţa de plată la instanţa
competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

3. Cererea de chemare în judecată

Reglementare
46. Cererea de chemare în judecată este reglementată în Codul
în Codul de
procedură civilă de procedură civilă prin art. 194‑204.
47. Cererea de chemare în judecată – care nu este sinonimă
cu acţiunea civilă, ci este numai o formă de manifestare a
Noţiune acesteia, un element al acţiunii – este un act de procedură prin
care reclamantul învesteşte instanţa civilă cu soluţionarea unei
pretenţii.
48. În raport cu criteriul căii alese de parte pentru valorificarea
Cererea este una dreptului său, cererea de chemare în judecată este o cerere
principală principală.

3.1. Cuprins

49. Elementele oricărei cereri de chemare în judecată sunt enu­

Cererea de che­
mare în judecată merate în art. 194 care prevede că cererea de chemare în judecată
va cuprinde: va cuprinde1):

1)
Art. 194 C.proc.civ. reprezintă dreptul comun în privinţa cuprinsului
cererii introductive de instanţă. Sunt însă şi texte înscrise în proceduri speciale
prin care se prevede altfel. De pildă, în procedura necontencioasă judiciară, sub
marginala „Cuprinsul cererii”, art. 530 alin. (1) arată că cererea va cuprinde
numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul celui care
o face şi, după împrejurări, ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate
înaintea instanţei, obiectul, motivarea acesteia şi semnătura; în procedura
arbitrajului, sub marginala „Cererea de arbitrare”, art. 571 alin. (1) prevede
că tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr‑o cerere scrisă, care va
cuprinde: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru
persoanele juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde
şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare sau codul

26
Sesizarea instanţei de judecată

49‑1. numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori,

1. Elemente de
identificare a pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea,
părţilor cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul
unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul

de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de

înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului,
precum şi ale pârâtului, dacă sunt cunoscute de reclamant. Dacă reclamantul
locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să
i se facă toate comunicările privind procesul; b) numele, prenumele şi calitatea
celui care reprezintă partea în litigiu, când este cazul anexându‑se dovada calităţii;
c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexându‑se copie de pe contractul în care
este inserată, iar dacă a fost consemnată într‑un înscris separat ori s‑a încheiat
un compromis, copie de pe acesta; d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi
calculul prin care s‑a ajuns la determinarea acestei valori; e) motivele de fapt şi
de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea; f) numele, prenumele
şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral; g) semnătura părţii; în procedura
divorţului, sub marginala „Cererea de divorţ”, art. 916 alin. (1) şi (2) prevede
că cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea
de chemare în judecată, numele copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de
aceştia [alin. (1)]. Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această
împrejurare [alin. (2)]; în procedura punerii sub interdicţie judecătorească,
sub marginala „Conţinutul cererii”, art. 937 prevede că cererea de punere sub
interdicţie judecătorească a unei persoane va cuprinde, pe lângă elementele
prevăzute la art. 194, faptele din care rezultă alienaţia mintală sau debilitatea
mintală a acesteia, precum şi dovezile propuse; în procedura partajului judiciar,
sub marginala „Cuprinsul cererii”, art. 981 prevede că reclamantul este obligat
să arate în cerere, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 194, persoanele între
care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate
bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum şi
persoana care le deţine sau le administrează; în procedura ordonanţei de plată,
sub marginala „Cuprinsul cererii”, art. 1.017 alin. (1) prevede că cererea privind
ordonanţa de plată va cuprinde: a) numele şi prenumele, precum şi domiciliul
sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului; b) numele şi prenumele, codul
numeric personal, dacă este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoană fizică,
iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după
caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare
fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în
registrul persoanelor juridice şi contul bancar; c) suma ce reprezintă obiectul
creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se
referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar
pentru determinarea datoriei; d) suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte
despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii; e) semnătura creditorului; în
procedura cu privire la cererile cu valoare redusă, sub marginala „Declanşarea
procedurii”, art. 1.029 alin. (2) prevede că formularul de cerere se aprobă prin ordin
al ministrului justiţiei şi conţine rubrici care permit identificarea părţilor, valoarea
pretenţiei, indicarea probelor şi alte elemente necesare soluţionării cauzei.

27
 Drept procesual civil. Vol. II

persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum

şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s‑au atribuit aceste
elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea
sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza
a II‑a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate,
va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă
toate comunicările privind procesul [lit. a)].
Dacă părţile sunt persoane fizice, cererea de chemare în
judecată trebuie să cuprindă numele şi prenumele1) părţilor.
Cerinţa este îndeplinită dacă aceste elemente sunt scrise în
întregime, doar iniţiala prenumelui neputând duce la identificarea
certă a unei persoane.
Deşi este un atribut de identificare a persoanei care îl foloseşte,
pseudonimul nu poate să fie folosit în cererea de chemare în
judecată în locul numelui şi prenumelui, de vreme ce Codul
de procedură civilă nu îngăduie aceasta nici măcar în litigiile
în materia drepturilor de proprietate intelectuală privitoare la
opere aduse la cunoştinţa publicului prin pseudonim2). Chiar
dacă pseudonimul permite identificarea sigură a persoanei care îl
foloseşte, pot apărea probleme legate de executarea unei hotărâri
date în asemenea condiţii.
De asemenea, întrucât nu are valoarea unui atribut legitim de
identificare a persoanei fizice, porecla nu poate înlocui numele
sau prenumele părţii în cererea de chemare în judecată.
Cât priveşte locuinţa, se observă că legea procesuală pune pe ace­
laşi plan domiciliul cu reşedinţa părţilor, pentru că se referă la domi­
ciliu „sau” reşedinţă. Opţiunea legiuitorului se explică prin aceea că
ceea ce interesează în procesul civil nu este neapărat domiciliul3),

1)
Având în vedere că art. 1 din O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi
schimbarea pe cale administrativă a numelui persoanelor fizice, aprobată prin
Legea nr. 323/2003, prevede că numele cuprinde numele de familie şi prenu­
mele, ar fi fost suficient ca art. 189 C.proc.civ. să se refere la „nume”.
2)
În sens contrar, a se vedea L. Dănilă Cătuna, Pseudonimul‑atribut de
identificare procesuală, în Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale
nr. 4/2010, pp. 18‑23.
3)
Astfel cum este definit de art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa,
domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată prin
Legea nr. 290/2005, ca fiind locul unde persoana fizică declară că are locuinţa
principală. La rândul său, sub marginala „Domiciliul”, art. 87 C.civ. prevede că
domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale
civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

28
Sesizarea instanţei de judecată

ci locul unde partea locuieşte efectiv1), pentru a‑i putea fi făcute

toate comunicările în legătură cu procesul. Ca atare, se poate
spune că, în materie procesuală, domiciliul este o chestiune de
fapt, de vreme ce nu trebuie arătat domiciliul legal.
Regula este valabilă şi pentru ipoteza în care partea are atât
domiciliu, cât şi reşedinţă, astfel încât reclamantul va putea indica
în cerere locul unde aceasta – reclamant sau pârât! – stă efectiv la
data sesizării instanţei.
Domiciliul menţionat în cererea de chemare în judecată poate să
fie cel real sau, după caz, cel ales în condiţiile art. 158 C.proc.civ.,
pentru comunicarea actelor de procedură.
Este posibil ca reclamantul să nu cunoască domiciliul sau
reşedinţa pârâtului. În asemenea situaţie, şi cum părţilor nu
li se pot impune obligaţii procesuale excesive şi nerezonabile,
se va proceda în sensul art. 167 alin. (1), conform căruia, când
reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i‑a stat în
putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde
ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea
acestuia prin publicitate.
Dacă numele şi locuinţa părţilor sunt elemente obligatorii ale
cererii de chemare în judecată, codurile numerice personale ale
ambelor părţi vor fi indicate în cerere numai în măsura în care
reclamantul le cunoaşte.
Prin trimiterea la art. 148 alin. (1) teza a II‑a C.proc.civ.,
înseamnă că cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa elec­
tro­nică sau numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.
Dacă părţile sunt persoane juridice, identificarea acestora în
cererea de chemare în judecată se face prin denumire2) şi sediu3).
Dacă posedă ori li s‑au atribuit astfel elemente de identificare
potrivit legii şi sunt cunoscute de către reclamant, în cererea de

1)
Sub marginala „Prezumţia de domiciliu”, art. 90 C.civ. arată că reşedinţa
va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut [alin. (1)]. În lipsă
de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului
domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte
[alin. (2)].
2)
Sub marginala „Denumirea persoanei juridice”, art. 226 alin. (1) C.civ.
prevede că persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin
actul de constituire sau prin statut.
3)
Sub marginala „Sediul persoanei juridice”, art. 227 alin. (1) C.civ.
prevede că sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire
sau statutului.

29
 Drept procesual civil. Vol. II

chemare în judecată vor fi trecute şi codul unic de înregistrare

ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în
registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor
juridice şi contul bancar ale acestora.
Indiferent după cum părţile sunt persoane fizice sau persoane
juridice, sunt incidente prevederile art. 148 alin. (1) teza a II‑a
C.proc.civ.
De asemenea, indiferent după cum reclamantul este persoană
fizică sau persoană juridică, dacă locuieşte în străinătate va arăta
şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul.
Alegerea de domiciliu se va face în condiţiile art. 158
C.proc.civ., prin indicarea unei persoane căreia să i se facă toate
comunicările în legătură cu procesul, respectiv prin menţiunea că
toate actele de procedură urmează să îi fie comunicate părţii la
căsuţa poştală.
Neîndeplinirea obligaţiei de alegere a domiciliului va duce
la anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 200
alin. (3) C.proc.civ. În situaţia în care, din eroare, s‑a fixat termen
de judecată, judecata va putea fi suspendată până la îndeplinirea
acestei cerinţe, în temeiul art. 242 alin. (1) C.proc.civ.
Identificarea părţilor prin atributele arătate în art. 194 lit. a)
C.proc.civ. prezintă importanţă sub mai multe aspecte, dintre care
cele mai evidente ar fi următoarele:
‑ sunt stabilite limitele cadrului procesual în care se va
desfăşura judecata cu privire la părţi;
‑ se verifică dacă la data sesizării instanţei reclamantul şi pârâtul
aveau calitate procesuală şi capacitate procesuală ori aceasta din
urmă trebuia suplinită prin prezenţa în proces a reprezentantului
sau ocrotitorului legal;
‑ combinat cu obiectul cererii de chemare în judecată, domi­
ciliul/sediul determină competenţa teritorială a instanţei;
‑ se stabileşte locul unde se va face comunicarea actelor de
pro­cedură;
‑ se apreciază identitatea de părţi în analiza autorităţii lucrului
judecat;
49‑2. numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă
2. Elemente de
identificare a partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele,
mandatarului prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148
alin. (1) teza a II‑a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada

30
Sesizarea instanţei de judecată

calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va

alătura cererii [lit. b)].
În aplicarea adagiului nul ne plaide par procureur1), textul
impune să se indice calitatea juridică în care o persoană participă la
jude­cată atunci când nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate
de reprezentant al unei părţi2). Altfel spus, cererea de chemare în
judecată trebuie să cuprindă acest element numai atunci când nu
este introdusă de titularul dreptului, ci de reprezen­tantul său legal3)

1)
În doctrina anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a spus că „în
dreptul vechiu, singuri regii Franţei se bucurau de prerogativa de a pleda
prin procuratori înaintea tuturor jurisdicţiilor, fără ca numele lor să figureze
în acte. Seniorii cari au încercat în mai multe rânduri să‑şi afirme şi ei acest
drept, pe lângă jurisdicţiunile regale, au fost siliţi în cele din urmă să renunţe la
pretenţiunea lor, rămânând supuşi regulei comune.” – E. Herovanu, Principiile
procedurei judiciare, vol. 1, Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroilă,
Bucureşti, 1932, p. 176.
În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis că „în
cazul în care contestaţia la executare a fost semnată de către unul dintre petenţi
pentru sine, totodată, în numele şi pe seama celorlalţi, se verifică îndeplinirea
cerinţelor reprezentării legale ori convenţionale. Dacă nu se face dovada
reprezentării pentru exerciţiul dreptului la acţiune în termenul acordat conform
art. 161 C.proc.civ., este operantă sancţiunea nulităţii contestaţiei formulate
de către ceilalţi petenţi, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.” – Trib.
Bucureşti, s. a III‑a civ., dec. nr. 854/R/2003, apud A. Constanda, Sancţiunile…,
pp. 47‑48.
2)
În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis că
„potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligaţiile şi răspunderea
administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de
cele special prevăzute în această lege, din economia dispozițiilor art. 1554‑1555
C.civ. reieşind că încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu
poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.
Expirarea mandatului administratorului unei societăţi pe acţiuni nu conduce
la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condiţiile
în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către
mandant, prin renunţarea mandatarului la mandat sau insolvenţa mandantului/
mandatarului. Astfel, în cazul în care acţionarii societăţii nu au revocat
administratorul sau nu au numit alţi administratori, se consideră că acesta va
continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, având
în vedere că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice,
interesele bunei administrări a unei societăţi comerciale pe acţiuni reclamând
efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora.” – ICCJ, s. a II‑a
civ., dec. nr. 920/2015, pe www.scj.ro
3)
Textul este aplicabil şi atunci când parte în proces este minorul de 14‑18
ani, care stă personal în judecată, însă alături de el semnează cererea de chemare
în judecată şi ocrotitorul legal care trebuie să‑şi indice această calitate.

31
 Drept procesual civil. Vol. II

sau convenţional1) ori cererea este îndreptată împotriva reprezen­

tan­tului pârâtului2). De asemenea, art. 194 lit. b) C.proc.civ. este
incident atunci când reclamantul acţionează atât în nume propriu,
cât şi ca reprezentant al unei alte persoane3), parte în proces.
Pentru respectarea cerinţei enunţate, nu este suficient ca în
cererea făcută de către reprezentant să fie indicat numele acestuia,
ci trebuie arătat atât numele reprezentantului, cât şi numele celui
reprezentat cu precizarea calităţilor juridice ale fiecăruia.
Fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 148
alin. (1) teza a II‑a C.proc.civ., înseamnă că cererea va cuprinde,
dacă este cazul, şi datele de identificare a mijloacelor de comuni­
care utilizate de reprezentanţii părţilor, precum numărul de tele­fon,
numărul de fax, adresa de poştă electronică sau altele asemenea.
Art. 194 lit. b) C.proc.civ. spune că dovada calităţii de
repre­zentant, în condiţiile cerute la art. 151 C.proc.civ., se va
alătura cererii. Prin trimiterea la textul care se referă la cererea
„formulată prin reprezentant”, înseamnă că cererii de chemare în
judecată trebuie să i se anexeze dovada calităţii reprezentantului
reclamantului, nu şi dovada calităţii reprezentantului pârâtului,
ceea ce ar putea fi foarte oneros pentru reclamant, cu consecinţe
pe planul posibilităţii sale de acces liber la justiţie. De aceea, în
măsura în care pârâtul contestă faptul că cel indicat în cerere este
reprezentantul său, va putea face dovada contrară.
Importanţa menţionării în cererea de chemare în judecată
a calităţii reprezentantului rezidă în aceea că, în lipsa acestui
element, reclamantul va fi considerat că acţionează în nume
propriu şi, întrucât el nu este titularul dreptului dedus judecăţii,
cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca fiind formulată de
o persoană lipsită de calitate procesuală;
3. Obiectul cererii 49‑3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea recla­
şi valoarea lui
mantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi
1)
În doctrina anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a spus că „acţiunea
intentată prin avocat se face sub numele reclamantului, nu sub al avocatului ca
mandatar; avocatul numai o contrasemnează.” – Procedura civilă ardeleană,
Legea nr. I din 1911 cu toate modificările şi întregirile ce i s‑au adus prin legi,
decrete şi ordonanţe, Texte traduse, aranjate şi adnotate de T. Moisil, Editura
şi Proprietatea Institutului de Arte Grafice Alexandru Anca, Cluj, 1924, p. 75.
2)
De pildă, în cerere figurează lichidatorul judiciar.
3)
De pildă, reprezentantul legal al minorului introduce o cerere de partaj
judiciar atât în nume propriu, cât şi în numele minorului, ei fiind coproprietari
sau, după caz, coindivizari.

32
Sesizarea instanţei de judecată

modul de calcul prin care s‑a ajuns la determinarea acestei valori,

cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se
aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identifi­
carea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi
numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum
şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte
funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea
de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu
arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul
de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat
imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea
funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care
atestă acest fapt [lit. c)].
Obiectul cererii de chemare în judecată1) îl constituie pretenţia
concretă a reclamantului2), cum ar fi: revendicarea unui bun;
executarea, rezilierea ori rezoluţiunea unui contract; plata unei
sume de bani; restituirea bunului împrumutat; evacuarea dintr‑un
imobil etc.
Obiectul cererii trebuie să fie:
‑ licit, ceea ce înseamnă că pretenţia reclamantului nu intră în
conţinutul unui raport juridic nelegal;
‑ posibil, în sensul că trebuie să se ceară obligarea pârâtului la
un lucru realizabil;
‑ determinat sau, cel puţin, determinabil, pentru că instanţa de
judecată soluţionează un diferend concret.
Atunci când obiectul cererii este evaluabil în bani, reclamantul
trebuie să‑i indice valoarea, după preţuirea sa3). Însă pentru

În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis că

1)

„obiectul pricinii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe este stabilit prin
cererea de chemare în judecată, nu prin probele administrate în cauză.” – CSJ,
s. com., dec. nr. 3058/1998, în B.J./1998, p. 262.
2)
Sub marginala „Soluţionarea cauzei”, art. 397 alin. (2) prevede că dacă
cererea are ca obiect pretenţii privitoare la obligaţia de întreţinere, alocaţia
pentru copii, chirie, arendă, plata salariului, rate din preţul vânzării sau alte
sume datorate periodic, instanţa îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului,
după achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, şi la plata sumelor devenite
exigibile după introducerea cererii.
3)
În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis că
„prețuirea obiectului cererii de chemare în judecată se face, conform art. 112
pct. 3 C.proc.civ., de către reclamant. În cazul acțiunii în nulitatea unui contract
de vânzare‑cumpărare, prețul din contract poate fi un element de apreciere
în determinarea instanței competente, dar numai atunci când reclamantul nu

33
 Drept procesual civil. Vol. II

eliminarea oricărui arbitrariu, cu consecinţe mai ales sub aspectul

alegerii instanţei competente, legiuitorul a impus reclamantului
să precizeze modul de calcul prin care a ajuns la determinarea
valorii, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Dacă cererea are ca obiect dreptul de proprietate sau alte
drepturi reale asupra unui imobil, în aplicarea corespunzătoare a
art. 104 C.proc.civ., valoarea se determină în funcţie de valoarea
impozabilă a imobilului, stabilită potrivit legislaţiei fiscale. Dacă
valoarea impozabilă nu este stabilită, sunt aplicabile dispoziţiile
art. 98 C.proc.civ.1).
Evaluarea făcută de către reclamant poate să fie contestată atât
de pârât, cât şi de instanţă, situaţie în care valoarea obiectului
litigiului se va stabili pe baza înscrisurilor prezentate şi a explica­
ţiilor date de părţi, potrivit art. 98 alin. (3) C.proc.civ.
Reclamantul poate să modifice obiectul iniţial al cererii de
chemare în judecată în condiţiile art. 204 alin. (1) şi (3) C.proc.civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă importanţă
pentru că:
‑ fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura
jude­cata sub acest aspect2), în sensul că instanţa nu poate să
acorde mai mult, mai puţin sau altceva decât s‑a cerut.2)
estimează diferit valoarea obiectului litigiului. Astfel, reclamantul poate indica
drept valoare a bunului litigios prețul din contract, însă nimic nu îl poate împiedica
să arate că valoarea bunului litigios este alta decât cea menționată în contract,
deoarece prețuirea obiectului litigiului îi aparține, conform preve­derilor legale sus
citate. Cum estimarea făcută de reclamant poate fi contestată și verificată pe bază de
probe, nu se poate susține că acest criteriu ar fi unul pur subiectiv și că, prin luarea
lui în calcul la stabilirea competenței materiale după valoare, s‑ar aduce atingere
dispozițiilor de ordine publică referitoare la competența instanțelor de judecată,
prin aceea că partea ar ajunge să își aleagă instanța care să îi soluționeze cererea.”
– ICCJ, s. I civ., dec. nr. 2304/2015, pe www.scj.ro
1)
Conform art. 31 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru, în cazul taxelor calculate în funcţie de valoarea obiectului
cererii, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea
prevăzută în acţiune sau în cerere. Dacă valoarea este contestată sau apreciată
de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3)
din Codul de procedură civilă [alin. (2)]. În cererile având ca obiect dreptul de
proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează
în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil. Dacă valoarea impozabilă
este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, taxarea cererilor se
va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale
proprietăţilor imobiliare [alin. (3)].
2)
În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis că
„prin cererea de chemare în judecată reclamantul este obligat să determine

34
Sesizarea instanţei de judecată

Conform art. 22 alin. (6), judecătorul trebuie să se pronunţe

asupra a tot ceea ce s‑a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii,
în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel1);
‑ determină competenţa, în considerarea prevederilor art. 94‑96
C.proc.civ.;
‑ este analizat atunci când se invocă litispendenţa, conexitatea
ori autoritatea de lucru judecat.
Valoarea obiectului este importantă pentru că:
‑ determină un anumit cuantum al taxei judiciare de timbru;
‑ determină admisibilitatea unor mijloace de probă2);
‑ determină competenţa, atunci când repartizarea proceselor
între două instanţe se face în funcţie de criteriul valorii obiectului
cererii de chemare în judecată;
49‑4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se înte­
4. Motivele de meiază cererea [lit. d)].
fapt şi de drept Acest element este necesar pentru explicarea şi lămurirea
obiectului cererii de chemare în judecată.
Motivele de fapt reprezintă împrejurările de fapt care l‑au
determinat pe reclamant să apeleze la concursul instanţei.
Motivele de drept constituie temeiul juridic al cererii, cauza
cererii de chemare în judecată, care este fundamentul raportului
juridic dedus judecăţii.

obiectul acţiunii, în cadrul căruia urmează a se soluţiona procesul, instanţa

neputând să depăşească aceste limite. Obligaţia instanţei de a se pronunţa
numai cu privire la obiectul acţiunii constituie, corelativ, garanţia aplicării
principiului disponibilităţii recunoscut părţii reclamante.” – CSJ, s. civ., dec.
nr. 1966/1993, în Curtea Supremă de Justiţie‑set 3/1994, p. 33.
1)
Sub marginala „Cereri accesorii şi incidentale”, art. 919 alin. (2) şi (3)
prevede că dacă soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei
ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti,
precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare
a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ
[alin. (2)]. De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe
care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului civil [alin. (3)].
2)
Sub marginala „Admisibilitatea probei”, art. 309 alin. (2) teza I arată
că niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului
său este mai mare de 250 lei; sub marginala „Prezumţiile judiciare”, art. 329
prevede că în cazul prezumţiilor lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului,
acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte
probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care
legea admite dovada cu martori.

35
 Drept procesual civil. Vol. II

Prin „arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază

cererea” nu trebuie să se înţeleagă neapărat indicarea unui text
de lege ori a unui principiu de drept în termenii consacraţi de
legiuitor, fiind suficient ca din expunerea făcută, din caracterizarea
juridică a faptului reclamat să rezulte elementele textului de lege,
respectiv ale principiului de drept. Încadrarea în text o va face
judecătorul care, potrivit art. 22 alin. (1), soluţionează litigiul
conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. Totuşi, atunci
când reclamantul este asistat de avocat şi se insistă într‑un anumit
temei juridic al cererii, instanţa nu‑l va putea schimba pentru că, în
caz contrar, nesocoteşte principiul fundamental al disponibilităţii.
În orice caz, judecătorul de primă instanţă este suveran în
aprecierea îndeplinirii cerinţei analizate, iar estimarea lui scapă
cenzurii instanţei de recurs. În egală măsură, pârâtul nu s‑ar putea
plânge direct în apel de lipsa de motivare a cererii de chemare în
judecată, dacă nu a invocat aceasta în primă instanţă.
Spre deosebire de obiect, judecătorul nu este ţinut de temeiul
juridic al cererii1), ci îl poate schimba, după ce, în respectarea
principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, a pus în
discuţia părţilor noua cauză.
Acest element al cererii de chemare în judecată este important
pentru că:
‑ alături de obiect, contribuie la determinarea calităţii proce­
suale a părţilor;
‑ interesează în problema litispendenţei, a conexităţii şi autori­
tăţii de lucru judecat;
49‑5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de
5. Arătarea cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod
dovezilor corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să
îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin
interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia,
dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea
prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va
fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada
cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor,
1)
În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis că
„invocarea unui temei de drept eronat nu poate influenţa justa soluţionare a
cauzei, deoarece instanţa stabileşte cadrul legal şi procesual în raport cu
pretenţiile formulate.” – CSJ, s. com., dec. nr. 564/2004, în B.J./1990‑2003,
p. 873.

36
Sesizarea instanţei de judecată

dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II‑a fiind aplicabile în mod
corespunzător [lit. e)].
Pentru că judecătorul nu poate pronunţa soluţia doar pe
baza susţinerilor reclamantului, acesta trebuie să‑şi dovedească
pretenţiile1), aşa cum îl obligă art. 249, conform cu care cel care
face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în
afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Pe de altă parte, indicarea probelor în cererea de chemare în
judecată este necesară pentru ca pârâtul să nu fie surprins şi să‑şi
poată organiza apărarea în deplină cunoştinţă a dovezilor de care
înţelege să se servească reclamantul, desfăşurarea procesului
fiind astfel predictibilă.
În vederea realizării unui asemenea scop şi pentru a nu afecta
celeritatea soluţionării cauzei, reclamantul trebuie să indivi­dua­
lizeze probele a căror administrare o urmăreşte, art. 194 lit. e)
C.proc.civ. nefiind respectat dacă reclamantul propune doar
generic dovezile.
Astfel, când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în
mod corespunzător, dispoziţiile art. 150 C.proc.civ., ceea ce
presu­pune o individualizare a înscrisurilor.
Atunci când reclamantul doreşte să administreze proba cu
inte­rogatoriu, modul în care se face „individualizarea” probei
este arătat în art. 194 lit. e) C.proc.civ. – reclamantul va cere
înfăţişarea în persoană a pârâtului, dacă pârâtul este o persoană
fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde
în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în
judecată.
De asemenea, dacă reclamantul doreşte să administreze proba
testimonială, trebuie să indice numele şi adresa martorilor, pentru
că în funcţie de aceste elemente vor fi identificaţi martorii şi se va
putea determina dacă aceştia pot să fie audiaţi sau nu, în raport cu
cele prescrise prin art. 315‑317 C.proc.civ.

În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis

1)

că „din examinarea lucrărilor dosarului s‑a constatat că actele atacate nu se

află la dosarul cauzei, instanţa soluţionând pricina doar pe baza susţinerilor
părţilor. Lipsa actelor a căror anulare se cere face imposibilă exercitarea
controlului asupra legalităţii şi temeiniciei acestora, neputându‑se aprecia dacă
şi în ce măsură prin actele respective reclamanta a fost vătămată într‑un drept
recunoscut de lege în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.” – CSJ, s. cont. adm.,
dec. nr. 1924/2000, în B.J./1990‑2003, p. 909.

37
 Drept procesual civil. Vol. II

Art. 194 lit. e) C.proc.civ. impune reclamantului să indice

probele pentru dovedirea fiecărui capăt de cerere1), dar, pe de altă
parte, se limitează să arate cum trebuie să procedeze reclamantul
numai dacă doreşte administrarea probei cu înscrisuri, intero­
gatoriu şi a probei testimoniale. Aceasta nu înseamnă însă că
recla­mantul nu este obligat să indice în cererea de chemare în
judecată şi alte mijloace de probă de care ar înţelege să se folo­
sească în dovedirea cererii, aspect care rezultă atât din prima teză
a art. 194 lit. e) C.proc.civ., cât şi din art. 204 alin. (1) C.proc.civ.
care, referindu‑se la modificarea cererii de chemare în judecată,
vor­beşte despre „noi dovezi” care pot să fie propuse până la
primul termen la care reclamantul este legal citat;
49‑6. semnătura [lit. f)].
6. Semnătura Prin semnarea cererii de chemare în judecată reclamantul îşi
asumă atât intenţia de declanşare a procesului, cât şi conţinutul
cererii.
Semnătura trebuie să fie olografă, nefiind suficient ca numele
părţii să fie doar dactilografiat.
Întrucât legiuitorul nu impune modul în care trebuie să fie
făcută semnătura, trebuie să se admită că aceasta este valabilă
dacă reclamantul semnează aşa cum o face de obicei, iar nu
neapărat lizibil, caligrafic ori prin scrierea în întregime a numelui
şi prenumelui.
Atunci când cererea este formulată prin mandatar împuternicit
cu exerciţiul dreptului de chemare în judecată, dacă acesta îşi
probează calitatea, este suficientă doar semnătura sa.
Cererea de chemare în judecată semnată de altă persoană în
numele reclamantului, fără să fi fost împuternicită în acest sens,
poate să fie ratificată de către reclamant.
Însă dacă reclamantul pretinde că nu a semnat cererea de
chemare în judecată şi nici nu a dat mandat unei alte persoane, se
1)
Uneori, prin legi speciale sunt prevăzute în mod expres înscrisurile care
trebuie să însoţească cererea de chemare în judecată. Astfel, în condiţiile
art. 65 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului
cultural naţional mobil, acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit
ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene trebuie să fie însoţită
de următoarele documente: a) descrierea bunului care face obiectul acţiunii
în restituire; b) declaraţie conform căreia bunul care face obiectul acţiunii
în restituire este un bun cultural; c) declaraţie a autorităţilor competente ale
statului membru al Uniunii Europene reclamant, conform căreia bunul cultural
a părăsit ilegal teritoriul său.

38
Sesizarea instanţei de judecată

poate face o verificare de scripte1), în condiţiile art. 302 C.proc.civ.,

reclamantul fiind obligat să semneze în faţa judecătorului.1)
E. Lipcanu, nota (I) la decizia civilă nr. 396/1981, Tribunalul
1)

judeţean Bistriţa‑Năsăud, în Revista română de drept nr. 1/1983, pp. 43‑46;

M. Georgescu, Al. Oproiu, Citarea la instanţa de fond a reclamantului care
nu a semnat cererea de chemare în judecată, în Revista română de drept
nr. 7/1984, pp. 13‑15.
În jurisprudenţa anterioară noului Cod de procedură civilă s‑a decis
că „intimatul reclamant a susţinut că cererea de apel nu poartă semnătura
primarului, astfel încât apelul nu a fost declarat de acesta, în nume propriu
şi ca reprezentant al primăriei T., aşa cum figurează în această cerere. Prin
adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005 Primăria comunei T. comunică instanţei
de apel că nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 320 F/2004.
Ulterior, cu adresa nr. 21867 din 17 mai 2005, primăria arată că din eroare
a fost emisă adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005, pe care o revocă, deoarece
„reprezentanţii primăriei au fost în eroare cu privire la acest dosar, care nu se
afla în momentul emiterii adresei la sediul Primăriei T.” Această ultimă adresă
este semnată în locul primarului, pe când adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005
este semnată chiar de primar. La fila 59 din dosarul de apel se află contractul de
asistenţă juridică încheiat între avocat B.I. şi clienţii comuna T., prin primar şi
Primarul comunei T., având ca obiect redactarea declaraţiei de apel. Semnătura
clientului nu corespunde cu niciuna dintre semnăturile de pe adresele emise
de primărie – nr. 173 din 14 ianuarie 2005 şi nr. 21867 din 17 mai 2005. Pe
de altă parte, semnătura de pe cererea de apel înregistrată la 20 decembrie
2004 – singura înregistrată la prima instanţă, conform art. 288 C.proc.civ., şi
singura în termen, faţă de data comunicării sentinţei către Primarul comunei T.
şi comuna T., la 6 decembrie 2004 – nu aparţine în mod evident avocatului B.I.,
care la 20 decembrie 2004 ar fi fost avocatul apelanţilor, conform contractului
de asistenţă juridică depus la dosar. Avocatul a semnat doar motivele de apel
depuse la termenul din 17 martie 2005. Neconcordanţele dintre semnături şi
faptul că intimatul reclamant s‑a apărat invocând că apelul nu a fost declarat
nici de Primarul comunei T., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al
primăriei, şi nici de un reprezentant convenţional al pârâţilor, care ar fi avocatul
B.I., trebuiau să determine instanţa să procedeze la o verificare de scripte,
fie în forma prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (3), fie în forma prevăzută de
art. 179 C.proc.civ., dacă nu se socotea lămurită după verificarea înscrisului cu
semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri, şi să stabilească cui aparţine
semnătura de pe cererea de apel. În funcţie de rezultatul verificării, instanţa
ar fi urmat să se pronunţe asupra admisibilităţii apelului, doar semnătura unei
persoane care ar putea să angajeze primăria sau pe primar atrăgând valabilitatea
actului de procedură prin care a fost învestită instanţa de apel. De vreme ce
în cererea înregistrată la 20 decembrie 2004 figurează în calitate de apelanţi
comuna T., prin primar, şi Primarul comunei T., semnătura trebuia să aparţină
sau primarului, sau avocatului B.I., cu care se pretinde că s‑ar fi încheiat la
15 decembrie 2004 contract „de redactare declaraţie de apel”. Considerând
că B.I. şi‑a dovedit calitatea de reprezentant al apelanţilor, fără să facă nicio
referire la neconcordanţa dintre semnături, instanţa de apel a nesocotit apărările
intimatului reclamant privitoare la calitatea procesuală a apelanţilor, astfel

39
 Drept procesual civil. Vol. II

În aceeaşi ipoteză, dacă, după ce a contestat semnătura, recla­

man­tul nu se înfăţişează în instanţă şi nici nu se depune dovada
unui mandat pe care acesta l‑ar fi dat, se poate considera că cererea
a fost promovată de o persoană ce nu şi‑a justificat calitatea de
repre­zentant, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile
art. 82 alin. (1) C.proc.civ.
În caz de imposibilitate absolută de semnare pentru că, de
pildă, reclamantul este orb, nu ştie carte, este paralizat etc., se va
proceda aşa cum prevede art. 148 alin. (5) C.proc.civ., respectiv
judecătorul va stabili identitatea părţii prin unul dintre mijloa­
cele prevăzute de lege, îi va citi conţinutul cererii şi îi va lua
consimţământul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va
face menţiune în încheiere.
Deşi Codul de procedură civilă nu face nicio precizare sub
aspectul locului unde trebuie aplicată semnătura, fiind enumerată
ultima dintre elementele cererii de chemare în judecată, înseamnă
că semnătura ar trebui aplicată la sfârşitul cererii. Faptul însă
că cererea ar fi semnată în alt loc nu ar putea duce, automat, la
nulitatea acesteia, ci, în măsura în care reclamantul nu‑şi însuşeşte
aspectele arătate în paginile nesemnate, la o limitare a cadrului
procesual fixat în condiţiile arătate.

3.2. Sancţiunea pentru lipsa elementelor cererii de

chemare în judecată

50. Conform art. 196, cererea de chemare în judecată care nu

Nulitatea cererii
de chemare în cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia
judecată dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori
semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.
Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile [alin. (1)]. Cu toate acestea,
lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa
primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul
care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai

încât a pronunţat o hotărâre nelegală de natură să‑i pricinuiască intimatului o

vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia, în condiţiile
art. 105 alin. (2) teza I C.proc.civ. Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a
considerat că aspectele invocate de recurent întrunesc cerinţele prevăzute
de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3)
C.proc.civ., a admis recursul şi a casat hotărârea instanţei de apel.” – ICCJ,
s. civ. propr. int., dec. nr. 3318/2007, pe www.scj.ro

40