Drept Civil. Teoria Generală A Obliga Iilor Țiilor Valeriu Stoica 2016-2017

Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor. Valeriu Stoica 2016-2017.
DREPT CIVIL.
TEORIA
GENERALĂ A
OBLIGAȚIILORIILOR
VALERIU
STOICA
2016-2017
1
Considerații generale cu privire la obligațiile civileii generale cu privire la obligații generale cu privire la obligațiile civileiile civile
Raportul obliga ional reprezintă un raport juridic al cărui subiect activ (creditorul) este
îndreptă it să ceara subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă sau să nu facă ceva ce în absen a
angajamentului juridic al debitorului ar fi putut face (art. 1164 – „Conţinutul raportului
obligaţional. Obligaţia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o
prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată.”).
Cu men iunea că avem în vedere presta iile negative speciale, și nu generale (care sunti nu generale (care sunt
corelative, de regulă, unui drept civil absolut – real, dar și nu generale (care sunti personal nepatrimonial), acestea din urmă
fiind limitate legal.
Presta ia negativă specială, obliga ia non faciendo cu caracter special, presupune

angajamentul juridic al debitorului, care nu poate să facă ceva tocmai pentru ca s-a obligat, astfel
aceasta nu reprezintă o limitare a libertă ii prin voin a legiuitorului, ci o autolimitare a libertă ii prin
voin a persoanei.
Avem în vedere obliga ia juridică în sensul propriu-zis, ca raport juridic; obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia
desemnează de multe ori doar elementul pasiv al con inutului raportului obliga ional (datoria, opusă
dreptului/crean ei)
I. STRUCTURA OBLIGAȚIEI CIVILE IEI CIVILE – subiecte, conțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inut, obiect, sancțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune
(subînțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.eleasă)
1. Subiectele: activ – creditor; pasiv – debitor
Sunt situa ii în care ei poarta denumiri diferite (de exemplu: în cazul obliga iilor izvorâte din
delicte civile creditorul e victima prejudiciului, iar debitorul e făptuitorul/autorul/cel ce răspunde;
obliga ie născută din comodat – creditorul e comodant, debitorul e comodatar; obliga ie născută din
depozit – creditorul e deponent, debitorul e depozitar).
Uneori, denumirea lor sintetizează o dublă pozi ie: în multe raporturi, fiecare subiect este și nu generale (care sunti
creditor, și nu generale (care sunti debitor, căci are nu numai drepturi, ci și nu generale (care sunti obliga ii (de exemplu: în cazul contractului de
vânzare – cumpărare: vânzătorul este creditorul primirii pre ului, dar debitorul predării bunului;
simetric, cumpărătorul este debitorul predării pre ului și nu generale (care sunti creditorul primirii bunului); la fel în cazul
unor alte obliga ii născute din contracte sinalagmatice (loca iunea: locatarul este creditorul primirii
folosin ei bunului și nu generale (care sunti debitorul plă ii numite chirie, iar locatorul e debitorul asigurării folosin ei
bunului și nu generale (care sunti creditorul primirii chiriei).
2. Conții generale cu privire la obligațiile civileinutul: drepturile de crean ă și nu generale (care sunti datoriile păr ilor, latura activă și nu generale (care sunti latura pasivă de natură
patrimonială.
3. Obiectul: presta iile păr ilor (la care creditorul este îndreptă it și nu generale (care sunti de care debitorul este inut),
conduita acestora, ac iunile și nu generale (care sunti inac iunile.
2
 presta ia pozitivă de a da reprezintă transmiterea sau constituirea unui drept real;
Sub imperiul VCC, presta ia de a da era distinctă de presta ia constând în predarea bunului
înstrăinat în materialitatea sa, aceasta din urmă fiind considerată a fi o presta ie de „a face”
autonomă. NCC consacră o altă solu ie. Astfel, potrivit art. 1483 alin. (1), presta ia de a strămuta
proprietatea implică și nu generale (care sunti presta ia de a preda lucrul iar, atunci când este cazul, presta ia de a-l
conserva până la predare.
 presta ia pozitiva a face reprezintă orice presta ie pozitivă, cu excep ia celei de a da;
 presta ia de a nu face/negativă cu caracter special reprezintă o absten iune.
Contestată este presta ia de a da, pentru că s-a spus că transmiterea și nu generale (care sunti constituirea unui drept
real nu sunt presta ii propriu-zise, întrucât ele nu presupun o activitate din partea debitorului. S-a
afirmat, pe bună dreptate, că transmiterea și nu generale (care sunti constituirea unui drept real operează fix din momentul
încheierii actului (de regulă, un contract – vânzare, constituire a dezmembrămintelor), ca efect al
voin ei juridice.
Ideea este sprijinită pe consensualismul actelor juridice, din moment ce prin simpla
încheiere contractul produce efecte, când este vorba de acte translative/constitutive de drepturi
reale, nu mai este vorba de o presta ie din partea debitorului, ci de voin a juridică per se, care e
suficientă pentru a transmite/constitui drepturi reale.
Deși nu generale (care sunti există o logică în această argumentare, ea nu poate fi re inută, pentru că:
a) Deși nu generale (care sunti e vorba de acte juridice consensuale, este posibil să avem presta ii de a da ce nu se
consumă prin simpla încheiere a actului juridic. Acestea sunt obliga iile de a da persistente în
timp (păr ile, chiar prin act, au prevăzut un termen pentru transmiterea/constituirea unui drept
real, sau suntem în cazul res genera, care doar când se individualizează pondere, numere,
mensurave constant pot fi transmise).
b) Efectul se produce în virtutea legii sau în virtutea voin ei păr ilor, fără a mai fi nevoie de o
presta ie a debitorului.
c) Există acte juridice care au ca obiect transmiterea/constituirea drepturilor reale imobiliare –

când va intra în vigoare efectul constitutiv al înscrierii în CF (art. 885 alin. (1) prevede că, sub
rezerva unor dispozițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea
funciară se dobândesc, atât între părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, numai prin înscrierea lor în cartea
funciară, pe baza faptului sau actului care a justificat înscrierea): aici, actul e încheiat, dar
dreptul real nu se nași nu generale (care suntte numai ca efect al voin ei juridice a păr ilor, ci prin îndeplinirea
formalită ilor, presta iei debitorului de a a asigura documentele necesare pentru înscrierea în
cartea funciară.
Indiferent de critica presta iilor de a da, ele există și nu generale (care sunti nu trebuie ignorate. Ele au o
configura ie specifică, în func ie de dreptul transmis/constituit. Da, de cele mai multe ori se
consumă prin simpla încheiere a actului juridic civil. De aici și nu generale (care sunti diferen a între a da și nu generale (care sunti a face/a nu
face, care presupun o anumită conduită in timp a debitorului.
3
4. Sancții generale cu privire la obligațiile civileiunea
Sanc iunea obliga iei constă, din perspectiva creditorului, în totalitatea mijloacelor ofensive
și nu generale (care sunti defensive pe care le poate exercita, de regulă, cu ajutorul for ei de constrângere a statului, pentru
a ob ine sau păstra presta ia care i se datorează de către debitor și nu generale (care sunti, din perspectiva debitorului, din
mijloacele juridice pe care legea i le pune la dispozi ie pentru a se libera de datorie, prin executarea
presta iei datorate, atunci când creditorul refuză ori nu poate să o primească, debitorul având
interesul să stingă raportul obliga ional prin executare.
II. CLASIFICAREA OBLIGAȚIILORIILOR CIVILE
1. După izvorul obligații generale cu privire la obligațiile civileiei (art. 1165 – „Izvoarele obligaţiilor. Obligaţiile izvorăsc din contract,
act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta
ilicită, precum şi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.”) este
important întrucât nu există o abordare tipologică, ca la reale.
1.1. Obliga ii născute din acte juridice – contracte și nu generale (care sunti acte juridice unilaterale
1.2. Obliga ii născute din fapte juridice stricto sensu (licite) – gestiunea intereselor altuia/de afaceri,
plata lucrului nedatorat, îmbogă irea fără justă cauză; ilicite/delicte civile – fapta cauzatoare de
prejudicii
1.3. Orice alte fapte sau acte de care legea leagă nași nu generale (care suntterea unor obliga ii
2. După natura prestații generale cu privire la obligațiile civileiei care formează obiectul – pozitive (a da, a face) sau negative
(neminem laedere – baza răspunderii civile delictuale)
II.1 Critica obligații generale cu privire la obligațiile civileiilor de a da: Fa ă de regula transmiterii contractuale ex lege a dreptului de
proprietate s-a afirmat că obliga ia de a da în sarcina transmi ătorului nu își nu generale (care sunti justifică în niciun fel
existen a. Prin urmare, clasificarea tradi ională, tripartita a obliga iilor după obiectul lor se
reduce, în fapt, la distinc ia dintre obliga ii de a face și nu generale (care sunti obliga ii de a nu face.
Prin urmare, făcând abstrac ie de existen a obliga iilor de a da, a căror existen ă este
contestată cu fermitate, s-a propus clasificarea raporturilor obliga ionale după obiectul lor, în patru
categorii:
 obliga ii de a preda o sumă de bani;

 obliga ii de a preda un bun individualizat;
 obliga ii de a presta un serviciu;
 obliga ii de a nu face
Clasificare utilă întrucât ne oferă o imagine nuan ată asupra obliga iilor de a face.
II.2 Tot în func ie de obiect, avem obligații generale cu privire la obligațiile civileii de mijloace (de prudenții generale cu privire la obligațiile civileă sau de diligenții generale cu privire la obligațiile civileă) și nu generale (care sunti
obligații generale cu privire la obligațiile civileii de rezultat (determinate).
a) La obliga iile de rezultat (de exemplu într-un contract de vânzare–cumpărare): obiectul
4
obliga iei nu e format doar dintr-o anumită presta ie, ci și nu generale (care sunti din rezultatul spre care se tinde
prin acea presta ie (rezultatul face parte din obiectul obliga iei).
b) La obliga iile de mijloace (obliga ia avocatului de a pune în valoare toate cunoși nu generale (care sunttin ele
juridice și nu generale (care sunti diligen a necesară pentru a câși nu generale (care sunttiga procesul în care clientul său este parte;
obliga ia unui medic de a trata un pacient pentru vindecarea lui de o anumită maladie etc.):
obiectul obliga iei este constituit numai de presta ie, nu și nu generale (care sunti de rezultatul spre care se tinde prin
acea presta ie.
Importan a acestei distinc ii rezidă în faptul că în cazul obliga iilor de rezultat se consideră
executate numai dacă este atins rezultatul, pe când în cazul obliga iilor de mijloace poate fi
considerată executată deși nu generale (care sunti nu s-a atins rezultatul, în măsura în care debitorul a recurs la mijloacele
necesare și nu generale (care sunti posibile și nu generale (care sunti a dat dovadă de diligen ă și nu generale (care sunti pruden ă în conduita sa, făcând tot ceea ce este în
stare să facă pentru atingerea rezultatului urmărit.
Controverse cu privire la ce utilitate mai are clasificarea aceasta în obliga ii de rezultat și nu generale (care sunti de
mijloace: are, desigur, pe tărâm probatoriu, dar nu se în elege exact ce se probează și nu generale (care sunti care e
mecanismul probatoriu. Este vorba de proba elementelor răspunderii juridice atunci când se încalcă
una sau alta dintre cele două categorii de obliga ii. Elemente esen iale: fapta ilicită (neexecutarea
contractului), prejudiciu (paguba), legătura de cauzalitate dintre primele două; vinovă ia debitorului
(care în situa ii excep ionale poate lipsi).
Greși nu generale (care sunteala este că mul i autori explică probarea prin referire la elementul subiectiv –
vinovă ie/culpă. De fapt, primul element important, pe tărâm probatoriu, e chiar fapta ilicită. La
obliga iile de rezultat, neatingerea sa nași nu generale (care suntte o prezum ie de neexecutare a contractului (câtă vreme nu
se dovedeși nu generale (care suntte atingerea rezultatului, iar creditorul trebuie numai să afirme aceasta). La obliga iile de
mijloace, neatingerea rezultatului nu nași nu generale (care suntte o prezum ie de neexecutare în sarcina debitorului
(creditorul trebuie să facă dovada că debitorul nu a depus toată pregătirea și nu generale (care sunti diligen a, rezultă că
sarcina probei apar ine creditorului).
În ambele cazuri, odată dovedită fapta ilicită, se nași nu generale (care suntte și nu generale (care sunti prezum ia de culpă (în partea
debitorului), astfel diferen a nu se profilează pe tărâmul dovedirii culpei, ci în legătură cu modul de
dovedire a faptei ilicite. Sunt situa ii în care diferen a dispare: la vânzare–cumpărare, creditorul
trebuie să facă dovada lipsei calită ii sau a viciilor bunului.
II.3 Mai avem și nu generale (care sunti obligații generale cu privire la obligațiile civileii pecuniare (regim distinct) și nu generale (care sunti obligații generale cu privire la obligațiile civileii în natură (executare prin
presta ii efective ale debitorului).
II.4 Ar mai fi și nu generale (care sunti obligații generale cu privire la obligațiile civileii de valoare – acele raporturi obliga ionale care au ca obiect o valoare
exprimată într-o sumă de bani pe care debitorul o datorează creditorului, suma care este supusă
modificării sau recalculării în acele situa ii în care, la momentul plă ii, nu mai reprezintă acea
valoare din cauza fluctua iilor monetare (de exemplu, azi un tablou poate valora 1 milion $ și nu generale (care sunti
mâine 2 milioane $, importan a acestei clasificări se degajă din faptul că, la executare, trebuie să
avem în vedere valoarea reală).
De pildă, crean a în repararea unui prejudiciu se nași nu generale (care suntte în momentul producerii acelui
prejudiciu, dar este evaluată la data pronun ării hotărârii judecătoreși nu generale (care suntti; ași nu generale (care suntadar, obliga ia persoanei
răspunzătoare are ca obiect valoarea prejudiciului și nu generale (care sunti nicidecum o sumă de bani, sumă ce are doar
5
rolul de a exprima valoarea acelui prejudiciu la momentul la care trebuie reparat, valoare care este
anterioară expresiei sale băneși nu generale (care suntti.
Alte exemple:
 obliga ia de de restituire în care se aplică principiul repunerii păr ilor în situa ia

anterioară (rezolu iunea contractului, nulitatea actului juridic etc.);
 obliga ia de restituire născută din îmbogă irea fără justă cauză
3. După sancții generale cu privire la obligațiile civileiune:
a) obliga ii civile perfecte, care se bucură de o deplină sanc iune sub aspect juridic;
b) obliga ii naturale sau imperfecte, fără a se confunda cu obliga iile morale, au totuși nu generale (care sunti o
sanc iune juridică limitată
4. După opozabilitate: obliga ii civile simple/propriu-zise, obliga ii propter rem și nu generale (care sunti scriptae in
rem.
a) Obliga iile propter rem sunt obliga ii reale de a face, strâns legate de un lucru, imobil sau
mobil, astfel încât se transmit odată cu acesta. Ele decurg din „stăpânirea unor bunuri” și nu generale (care sunti
„obligă numai în legătură cu acele lucruri”, adică propter rem. Obliga ia propter rem este
opozabilă de inătorului actual și nu generale (care sunti celor succesivi ai bunului.
b) Obliga iile scriptae in rem sunt atât de strâns legate de posesia unui bun, încât creditorul nu
își nu generale (care sunti poate realiza crean a sa decât dacă posesorul actual al lucrului îndeplineși nu generale (care suntte obliga ia
corespunzătoare (art. 1811)
FORMAREA ȘI EFECTELE CONTRACTULUII EFECTELE CONTRACTULUI
Autonomia de voin ă și nu generale (care sunti libertatea de voin ă contractuală. Art. 1169 („Libertatea de a
contracta. Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în
limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.”) consacră principiul libertă ii
contractuale ca expresie a autonomiei de voin ă și nu generale (care sunti limitele acestei manifestări impuse de lege, de
ordinea publică și nu generale (care sunti de bunele moravuri.
Art. 11 (Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri. Nu se poate deroga prin

convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele
moravuri.), art. 14 (Buna-credinţă. (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi
exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică
şi bunele moravuri. (2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.) și nu generale (care sunti art. 1170 (Buna-
credinţă. Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea
contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.)
reflectă o formulare mai largă a ideii de limitare a voin ei juridice care prive și nu generale (care suntte și nu generale (care sunti actele juridice
unilaterale.
Fundamentul contractului este tocmai libertatea contractuală. Teza contractualistă inundă nu

doar dreptul privat, ci și nu generale (care sunti pe cel public, având în vedere politica democra iei constitu ionale.
6
Libertatea se bazează în primul rând pe spa iul construit în jurul persoanei. A afirma limitele
libertă ii nu este totuna cu a nega substan a conceptului (diferen a dintre libertate și nu generale (care sunti egalitate).
Egalitatea nu înseamnă oameni la fel în fa a legilor, ci legi la fel în fa a tuturor oamenilor.
Autoritatea este subordonată individului.
Definiții generale cu privire la obligațiile civileie: conform art. 1166 („Noţiune. Contractul este acordul de voinţe dintre două sau
mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”), contractul
este acordul de voin e dintre două sau mai multe persoane cu inten ia de a constitui, modifica sau
stinge un raport juridic.
Defini ie meritorie pentru că (1) înlătură distinc ia artificială între acte bilaterale și nu generale (care sunti
multilaterale (mecanismul realizării acordului de voin ă); (2) arată efectele produse. Critica ce îi
poate fi adusă se referă la utilizarea termenului de „persoane” – ar trebui să avem „părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i în
contract” (putem avea persoane sau un grup de persoane).
CLASIFICAREA CONTRACTELOR CIVILE
1. Contracte sinalagmatice și contracte unilateralei contracte unilaterale (reciprocitate și nu generale (care sunti interdependențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă). După
con inutul lor, Codul civil împarte contractele în sinalagmatice și nu generale (care sunti unilaterale.
Sinalagma înseamnă schimb (prin el grecii în eleseseră, intuitiv, ceea ce romanii au în eles
foarte bine la nivelul practicii, anume că schimbul este cel mai important element al vie ii unei
comunită i; nu vorbim numai de schimb material, ci și nu generale (care sunti de idei, sentimente, valori, modele, aspira ii).
Art. 1171 – „Contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt
reciproce si interdependente. In caz contrar, contractul este unilateral, chiar daca executarea lui
presupune obligatii in sarcina ambelor parti.”
Interdependen a este în eleasă prin cauză, dar cu o dublă semnifica ie – într-o primă
semnifica ie ca un element de validitate a contractului, care se referă la încheierea contractului,
astfel într-un contract sinalagmatic fiecare parte se obligă pentru că are reprezentarea subiectivă că
ăi cealaltă parte se va obliga (1) și nu generale (care sunti într-o a doua semnifica ie, dincolo de momentul încheierii
contractului, cauza se prelungeși nu generale (care suntte pe terenul executării contractului, ași nu generale (care sunta încât, într-un contract
sinalagmatic, o parte își nu generale (care sunti execută propria obliga ie pentru că are reprezentarea subiectivă că și nu generale (care sunti
cealaltă parte își nu generale (care sunti va executa obliga ia (2).
La actul juridic unilateral: criteriul este numărul păr ilor. La contracte uni/plurilaterale,
criteriul este reprezentat de reciprocitate și nu generale (care sunti interdependen ă. Exemple de contracte unilaterale:
dona ia, comodatul, mandatul, depozitul, fideiusiunea.
Problema contractelor sinalagmatice imperfecte: există unele contracte unilaterale care

pot, după încheierea lor, în mod ocazional, să dea nași nu generale (care sunttere la obliga ii în sarcina creditorului,
obliga ii pe care acesta nu și nu generale (care sunti le-a asumat ini ial.
Este cazul contractului de depozit, de exemplu, dacă depozitarul a făcut unele cheltuieli
pentru conservarea bunului aflat în depozit, deponentul va fi obligat să îi plătească valoarea
acestora. Într-o asemenea situa ie, se observă că există obliga ii în sarcina ambelor păr i
contractante, obliga ii care, deși nu generale (care sunti sunt reciproce, nu sunt și nu generale (care sunti interdependente (de aici denumirea de
7
contracte imperfecte). Caracterul reciproc este insuficient pentru a ne găsi în prezen a unui contract
sinalagmatic.
Astfel, contractul sinalagmatic imperfect, prin el însuși nu generale (care sunti, face să se nască obliga ii în sarcina
uneia dintre păr i; nași nu generale (care suntterea ulterioară a unei alte obliga ii în sarcina celeilalte păr i are ca izvor un
fapt juridic distinct și nu generale (care sunti anume gestiunea de afaceri.
Importan a practică a distinc iei între contractele sinalagmatice și cele unilaterale i cele unilaterale – se
prezintă din două puncte de vedere:
a) Din punct de vedere probator: de regulă, atunci când este vorba de un contract sinalagmatic,
trebuie respectată condi ia dublului sau multiplului exemplar; în cazul contractelor unilaterale,
înscrisul sub semnătură privată este suficient a fi redactat într-un singur exemplar și nu generale (care sunti remis
creditorului.
b) Din perspectiva regulilor speciale aplicabile lor – caracterul reciproc și nu generale (care sunti interdependent al
contractelor sinalagmatice determină următoarele efecte specifice ale acestora:
 excepțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de neexecutare a contractului (când se încalcă principiul simultaneită ii
obliga iilor);
 rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea sau rezilierea contractului (desfiin area contractului în cazul neexecutării
culpabile a obliga iilor contractuale de către cealaltă parte);
 riscurile neexecutării contractului datorită forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ei majore sau cazului fortuit generează
efecte diferite, în primul rând, datorită reciprocită ii presta iilor generând adesea o
obliga ie de restituire, ceea ce nu e cazul la contractele unilaterale (sau cel pu in,
eventuala obliga ie de restituire în cazul lor, nu este una de natură contractuală).
2. Contracte cu titlu oneros și contracte unilateralei contracte cu titlu gratuit – având în vedere criteriul scopului
urmărit de părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i la încheierea lor
Există și nu generale (care sunti contracte sinalagmatice cu titlu gratuit, de exemplu donații generale cu privire la obligațiile civileia cu sarcină, atât timp
cât sarcina nu echivalează sau depăși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte valoarea bunului donat, întrucât echivalențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor
este un criteriu subsidiar.
A. Contractele cu titlu oneros
Art. 1172 alin. (1) – „Contractul prin care fiecare parte urmăreși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate să își față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai procure un avantaj
în schimbul obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor asumate este cu titlu oneros.”
Contractele cu titlu oneros, după criteriul certitudinii/incertitudinii existențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ei și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai/sau
întinderii obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor, sunt de două feluri – comutative și contracte unilateralei aleatorii:
a) Oneros comutativ: art. 1173 alin. (1) – „Este comutativ contractul în care, la momentul
încheierii sale, existențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a drepturilor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor este certă, iar întinderea acestora
este determinată sau determinabilă.” Majoritatea contractelor au caracter comutativ: vânzarea,
loca iunea, schimbul, antrepriza etc.
8
b) Oneros aleatoriu: art. 1173 alin. (2) – „Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin
voințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor, oferă cel puțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.in uneia dintre părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaansa unui câși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatig și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai o expune totodată la riscul
unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai incert.” Intră în această categorie: contractul
de asigurări, contractul de rentă viageră, contractul de între inere viageră etc.
Importan a practică a distinc iei între contractele comutative și cele unilaterale i cele aleatorii: în materia
leziunii, care poate fi invocată doar în cazul contractelor comutative.
B. Contractele cu titlu gratuit
Art. 1172 alin. (2) – „Contractul prin care una dintre părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i urmăreși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate să procure celeilalte
părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i un beneficiu, fără a obțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ine în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit.”
Aceste contracte se divid în: liberalită i și nu generale (care sunti contracte dezinteresate.
a) Liberalită ile: presupun o diminuare a patrimoniului celui ce le încheie (dona ia spre exemplu) –
una dintre păr i se însărăceși nu generale (care suntte și nu generale (care sunti cealaltă se îmbogă eși nu generale (care suntte.
b) Contractele dezinteresate: serviciul procurat unei păr i nu presupune o micși nu generale (care suntorare a patrimoniului
(comodatul, în măsura în care folosin a de către împrumutat nu uzează bunul cât să se producă o
scădere în patrimoniul celui ce împrumută) – o parte se obligă să presteze un serviciu fără a se
însărăci pe sine și nu generale (care sunti nici în scopul îmbogă irii celeilalte păr i.
Exemple: comodatul, mandatul gratuit, depozitul gratuit, împrumutul gratuit.
Importan a practică a distinc iei între contractele cu titlu oneros și cele unilaterale i cele cu titlu gratuit:
(1) la cele cu titlu gratuit, forma este riguros reglementată (la dona ie este impusă forma autentică
ad validitatem); (2) la cele cu titlu oneros, răspunderea este riguros reglementată la anumite garan ii
(contra evic iunii ori viciilor); (3) numai la gratuite se pune problema reduc iunii liberalită ilor
excesive sau a raportului dona iilor.
3. Contracte consensuale, contracte solemne și contracte unilateralei contracte reale – clasificare ce are la bază
criteriul modului lor de formare valabilă
a) Contractele consensuale: sunt acele contracte care se încheie prin simplul acord de voin e a
păr ilor (solo consensu), fără nicio formalitate.
b) Contractele solemne: sunt acele contracte pentru a căror încheiere valabilă este necesar ca
acordul de voin ă a păr ilor să îmbrace o anumită formă sau să fie înso it de anumite solemnită i
prevăzute de lege.
Forma autentică este doar o formă a exprimării solemnită ii; alteori forma scrisă poate fi o
cerin ă de solemnitate sau chiar accesul publicului. Exemple de contracte solemne care trebuie
încheiate în forma înscrisului autentic: contractele prin care se transferă sau se strămută drepturi
reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară; dona ia (cu excep ia dona iilor indirecte, celor
deghizate și nu generale (care sunti a darurilor manuale – art. 1011 alin. (2): „ Nu sunt supuse dispoziţiei alin. (1) donaţiile
indirecte, cele deghizate şi darurile manuale.”); contractul de ipotecă; vânzarea imobilelor.
9
c) Contractele reale: sunt acele contracte pentru a căror formare valabilă, pe lângă acordul de
voin ă al păr ilor, este necesară și nu generale (care sunti remiterea manuală a bunului care este obiectul presta iei uneia
dintre păr i. Prin urmare, aceste contracte au un izvor complex, constând nu doar în acordul de
voin ă, ci și nu generale (care sunti un element material, altfel am putea avea doar o promisiune de încheiere a actului.
Tradi iunea este ași nu generale (care suntadar un element de validitate pentru contractele reale.
Se includ în această categorie: împrumutul de consuma ie, contractul de transport, dona ia

prin intermediul darului manual, comodatul (împrumutul de folosin ă), depozitul și nu generale (care sunti contractul de
gaj.
4. Contracte numite (reglementate expres de legea civilă și nu generale (care sunti calificate prin denumiri speciale) și contracte unilateralei
nenumite (calificarea legii)
Importan a clasificării rezultă din art. 1168 („Regulile aplicabile contractelor nenumite.
Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea
nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai
mult.”) care reglementează regulile aplicabile contractelor nenumite, astfel contractelor numite li se
aplică prevederile specifice, iar în cazul contractelor nenumite – li se aplică mai întâi regulile
generale, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se
aseamănă cel mai mult.
5. Contracte cu executare dintr-odată sau cu executare succesivă sau continuă – clasificare în

func ie de criteriul modului și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai al duratei de executare
a) Contracte cu executare instantanee, imediată: acel contract care presupune o singură presta ie
(de exemplu vânzarea – chiar dacă pre ul s-ar plăti în rate (modalitate de executare a unei
presta ii unice), este vorba de o eși nu generale (care suntalonare a aceleiași nu generale (care sunti presta ii);
b) Contracte cu executare succesivă: acele contracte a căror executare presupune mai multe
presta ii eși nu generale (care suntalonate în timp. Exemple: contractul de loca iune, contractul de arendare, contractul
de societate etc.
Importan a distinc iei: sanc iunea pentru neexecutarea culpabilă sau pentru executarea
necorespunzătoare este rezolu iunea în cazul contractelor sinalagmatice cu executare dintr-odată,
contractul desfiin ându-se cu efect retroactiv, iar în cazul contractelor sinalagmatice cu executare
succesivă va interveni rezilierea, care are ca efect desfiin area contractului numai pentru viitor.
În materia contractului de întreții generale cu privire la obligațiile civileinere și contracte unilateralei a contractului de rentă viageră operează
rezolu iunea și nu generale (care sunti nu rezilierea.
6. Contracte principale și contracte unilateralei contracte accesorii (după criteriul raportului dintre ele – importan ă în
ceea ce priveși nu generale (care suntte verificarea validitățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii contractului)
7. Contracte translative sau constitutive de drepturi și contracte unilateralei contracte declarative (după criteriul
efectului lor)
a) Contractele translative sau constitutive: sunt acele contracte care dau nași nu generale (care sunttere unui drept
10
subiectiv civil ce nu a existat anterior (produc efecte numai pentru viitor, ex nunc). Exemple:
conven ia de partaj, contractul de ipotecă etc.
Contractele pot fi translative sau constitutive de drepturi reale și nu generale (care sunti doar constitutive de
drepturi de crean ă.
b) Contractele declarative: sunt acelea care au ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept
subiectiv civil preexistent, (produc efecte juridice și nu generale (care sunti pentru trecut, ex tunc) Exemple: tranzac ia
poate produce efecte declarative.
8. Contracte propriu-zise, de adeziune și contracte unilateralei forții generale cu privire la obligațiile civileate (în funcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie de posibilitatea sau imposibilitatea
părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor de a stabili conțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inutul contractului prin negocieri, adică prin acordul de voințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e)
a) Contractele propriu-zise (negociate): reprezintă majoritatea și nu generale (care sunti sunt acele contracte în care toate
condi iile și nu generale (care sunti clauzele lor, natura, întinderea și nu generale (care sunti calitatea presta iilor la care se obligă păr ile
contractante sunt rezultatul negocierilor libere.
b) Contractele de adeziune: art. 1175 prevede că se poate vorbi de un astfel de contract atunci când
clauzele sale esențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iale sunt impuse ori sunt redactate de către una dintre păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, pentru aceasta
sau ca urmare a instrucțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Exemple: contractul de transport de persoane pe calea ferată, abonamentul la radio și nu generale (care sunti
televiziune, abonamentele telefonice, contractele de asigurare, contractul de furnizare a apei, a
electricită ii, a gazului etc.
Contractele de adeziune, datorită mecanismului de formare, reprezintă terenul propice

pentru prezen a unor fenomene juridice cum ar fi clauzele abuzive, care în raporturile de consum
sunt reprimate prin intermediul unei complexe legisla ii.
c) Contractele for ate: acele contracte pe care suntem obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i prin lege să le încheiem și nu generale (care sunti al căror
con inut, în principiu, este stabilit tot prin lege. Exemple: contractul de asigurare pentru
proprietarii de autoturisme noi, contractul de asigurare a unor bunuri de mare importan ă – cum
sunt imobilele – pentru anumite riscuri.
9. Contracte-cadru și contracte unilateralei contracte de executare a contractului-cadru
a) Contractul-cadru: potrivit art. 1176 alin. (1): „Contractul-cadru este acordul prin care părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile
convin să negocieze, să încheie sau să mențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ină raporturi contractuale ale căror elemente
esențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iale sunt determinate de acesta.”
b) Contractul de executare a contractului-cadru: art. 1176 alin. (2): „O convențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie ulterioară prin
care se precizează modalitatea de executare a contractului cadru, în special termenul și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai
volumul prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor, precum și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai, dacă este cazul, prețiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ul acestora.”
ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
Care este diferen a între încheierea contractului și nu generale (care sunti formarea acestuia? Potrivit art. 1182,
încheierea are în vedere atât întâlnirea voin elor păr ilor contractului pentru a realiză acordul de
voin ă (1), cât și nu generale (care sunti condi iile necesare pentru valabilitatea acestui acord (2).
11
Rezultă astfel că încheierea presupune două elemente esen iale: acordul de voin ă și nu generale (care sunti
condi iile de validitate (de fond și nu generale (care sunti de formă), de ultimele nu mai vorbim, căci sunt acelea și nu generale (care sunti ca la
actele juridice în general (se aplică mutatis mutandis);
Formarea se referă la întâlnirea celor două voin e sau a mai multor, după cum contractul e bi
sau multilateral. De aceea încheierea este reglementată în paragraful referitor la consim ământ –
exprimarea voin ei juridice înseamnă exprimarea consim ământului tuturor păr ilor contractante, dar
nu este suficient ca fiecare parte să își nu generale (care sunti exprime consim ământul, ci este necesar ca voin ele lor
juridice să se întâlnească.
Astfel în eleasă, formarea contractului este un proces care îmbrăca două forme:
a) Forma tipică – ceea ce presupune existen a a patru elemente (ofertă, acceptarea ofertei,
momentul și nu generale (care sunti locul încheierii contractului); aceasta este structura tipică/simplificată.
b) Forma negociată – ce desemnează procesul de negociere în urma căruia păr ile contractante dau
con inut voin ei lor juridice și nu generale (care sunti își nu generale (care sunti ajustează acest con inut al voin ei juridice în func ie de
rezultatul negocierii.
Iată de ce în art. 1182 sunt evocate aceste două tipuri de formare: contractul se încheie prin
negocierea lui de către părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i (forma negociată) sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a
contracta (forma tipică). Forme pe care le vom analiza în continuare.
I. STRUCTURĂ SIMPLIFICATĂ (tipică)
1. Oferta de a contracta
1.1. No iune
Potrivit art. 1188 alin. (1) prin ofertă se în elege propunerea făcută de o persoană (parte)
pentru încheierea unui contract, propunere care trebuie să conțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ină suficiente elemente pentru
formarea contractului și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să exprime intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia juridică a ofertantului de a se obliga în cazul
acceptării ei de către destinatar. Astfel, prin acceptarea ofertei se poate încheia contractul.
Oferta poate fi făcută atât în scris, cât și nu generale (care sunti oral, iar potrivit art. 1187, dacă legea prescrie o
anumită formă pentru încheierea valabilă a contractului pe cale a se forma, atât oferta, cât și nu generale (care sunti
acceptarea ofertei de a contracta, trebuie emise în forma prevăzută de lege. De exemplu, oferta de
vânzare a unui imobil trebuie făcută în formă autentică.
Poate simpla tăcere valora ofertă de a contracta? În realitate, problema este a unui alt sistem
de semne prin care se poate exprima voin a juridică. Normal, ea se exprimă prin limbajul comun,
cuvinte scrise sau vorbite. Sunt totuși nu generale (care sunti situa ii în care alt tip de semne poate fi folosit pentru a
exprima voin a juridică. Ceea ce este denumit tăcere în discu iile doctrinare, în realitate se referă la
utilizarea unui alt sistem de semne decât cel obiși nu generale (care suntnuit.
 De exemplu taximetristul din sta ie tace, și nu generale (care sunti într-adevăr se poate considera că face o ofertă,
12
însă nu tăcerea valorează ofertă, ci împrejurarea de loc și nu generale (care sunti de instrument, adică sta ia și nu generale (care sunti
mași nu generale (care suntina.
 De exemplu, la tacita reloca iune, dacă locatorul, chiriași nu generale (care suntul, continuă să folosească bunul
după expirarea termenului contractual, această împrejurare are valoarea unei oferte de
prelungire a contractului de loca iune, însă și nu generale (care sunti aici, nu simpla tăcere are valoare juridică, ci
faptul continuării folosin ei bunului, din care se desprinde semnifica ia juridică.
Principiul qui tacet consentire videtur (cel care tace e considerat a consimțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i) trebuie
completat, în sensul că se impune să vedem ce fel de tăcere este, și nu generale (care sunti astfel dictonul ar comporta
următoarea adaptare qui tacet cum loqui consentire videtur (cel care tace ca și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai cum ar vorbi,
consimte, adică cel ce foloseși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate alt sistem de semne).
Potrivit art. 1189 alin. (1): Propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă
este precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie de
negociere.
Art. 1189 alin. (2) reglementează și nu generale (care sunti excep ia de la regula ante-enun ată: Cu toate acestea,
propunerea valorează ofertă dacă aceasta rezultă astfel din lege, din uzanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e ori, în mod
neîndoielnic, din împrejurări. În aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane
nedeterminate produce efecte numai dacă este făcută în aceeași față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai formă cu oferta însăși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai sau într-o
modalitate care permite să fie cunoscută în aceeași față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai măsură cu aceasta.
Rezultă astfel că oferta poate fi făcută numai unei persoane determinate, și nu generale (care sunti doar cu titlu de
excep ie poate fi făcută unei persoane nedeterminate, numai în circumstan ele art. 1189 alin. (2), și nu generale (care sunti
anume atunci când rezultă din lege, uzan e ori, în mod neîndoielnic, din împrejurări.
De exemplu, revenind la ipoteza cu taximetristul din sta ia de taxiuri, în mod normal el ar

putea refuza executarea obliga iei primul venit, primul servit, însă, întrucât din împrejurări rezultă,
în mod neîndoielnic, că oferta lui este valabilă, prin urcarea în mași nu generale (care suntină se încheie contractul de
transport.
1.2. Oferta și nu generale (care sunti alte manifestări de voin ă
a) Oferta se distinge de solicitarea de ofertă al cărei rol este acela de a sonda posibilită ile de
contractare la un moment dat. Solicitarea de oferte cuprinde o rezervă incompatibilă cu
exigen a caracterului său complet și nu generale (care sunti mai ales cu al celui neechivoc, pentru că nu vădeși nu generale (care suntte
inten ia reală a celui care lansează apelul la ofertele ter ilor de a se obliga juridic în cazul unei
acceptări a acestei propuneri. De aceea, art. 1990 prevede că solicitarea de a formula oferte,
adresată uneia sau mai multor persoane determinate, nu constituie prin ea însăși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai, ofertă de a
contracta.
Ea se regăseși nu generale (care suntte mai ales la achizi ii publice, cel care are nevoie de servicii face o solicitare
de ofertă, ași nu generale (care suntteptând să primească mai multe oferte din care să o selecteze aceea pe care o consideră
cea mai avantajoasă. Poate face această și nu generale (care sunti o persoană fizică. De exemplu, dacă vreau să construiesc
o casă, dau anun și nu generale (care sunti vin patru constructori dintre care eu pot să îl aleg pe cel cu care doresc să
contractez.
13
b) Oferta se distinge și nu generale (care sunti de intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de a negocia
La inten ia de a negocia, nu mai avem structură simplificată, ci încheierea se realizează pe

bază de negociere.
1.3. Condi ii
a) Să con ină suficiente elemente pentru încheierea contractului.
b) Să exprime inten ia juridică reală, serioasă, neviciată a promitentului (ofertantului) de a se obliga

juridic (ofertă este un act juridic unilateral).
1.4. For a juridică
Pe vechiul Cod civil, ea era mereu revocabilă. Noul Cod civil a abandonat par ial ideea
revocabilită ii ofertei, concep ia noului cod e dualistă (uneori e revocabilă, alteori e irevocabilă).
A. Oferta irevocabilă
Art. 1191 alin. (1): Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o men țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ină un
anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în
temeiul acordului părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor, al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inutului
ofertei ori al uzanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.elor. (2) Declarațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.
Ași nu generale (care suntadar, oferta este irevocabilă atunci când:
 ofertantul acordă un termen pentru acceptare, el este obligat să o men ină înăuntrul acelui
termen
 poate fi considerată astfel în temeiul acordului păr ilor, al practicilor statornicite între păr i
(în ipoteza în care între aceleași nu generale (care sunti păr i s-au desfăși nu generale (care sunturat raporturi contractuale de lungă durată
și nu generale (care sunti potrivit acelor practici oferta era irevocabilă, chiar fără termen) al negocierilor, al
con inutului ofertei (eu o consider irevocabilă) sau al uzan elor.
În orice alt caz, dacă e fără termen, oferta e revocabilă.
Oferta de a contracta are for ă juridică specială, întrucât prin simpla acceptare, dacă
acceptarea intervine în termenul ofertei sau într-o durată de timp rezonabilă (în situa ii de excep ie
mai sus amintite), contractul se încheie chiar dacă ofertantul și nu generale (care sunti-a revocat oferta (sau în acord cu art.
1191 alin. (2) ar fi mai indicat să zicem ca a încercat).
Deși nu generale (care sunti irevocabilă, oferta poate fi retrasă. No iunea de revocare nu se confundă cu cea de
retragere.
Art. 1200 alin. (1) prevede că: Oferta, acceptarea, precum și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai revocarea acestora produc
efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de ele din
motive care nu îi sunt imputabile.
14
Se pretează și nu generale (care sunti completarea cu art. 1192 referitor la termenul de acceptare care curge din
momentul în care oferta ajunge la destinatar. Termen ce măsoară durata irevocabilită ii ofertei.
Astfel, în elegem că până în momentul în care ajunge la destinatar, ea poate fi retrasă și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai nu revocată
întrucât nu a dobândit for ă juridică. În acest sens avem art. 1199 referitor la retragerea ofertei sau a
acceptării, care prevede că acestea pot fi retrase dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori
concomitent cu oferta, sau după caz, cu acceptarea.
B. Oferta revocabilă
În ipoteza unei oferte fără termen și nu generale (care sunti care nu se încadrează în situa iile prevăzute de art. 1191
alin. (1) fraza a II-a, ne găsim în prezen a unei oferte revocabile. Oferta fără termen adresată unei
persoane absente – reglementată de art. 1193 care prevede că:
(1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane care nu este prezentă, trebuie
mențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să
o analizeze și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să expedieze acceptarea.
(2) Revocarea ofertei nu împiedică nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la
destinatar înainte ca ofertantul să primească acceptarea sau, după caz, înaintea săvârși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteairii
actului ori faptului care, potrivit prevederilor art. 1186 alin. (2), determină încheierea
contractului.
(3) Ofertantul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei înaintea expirării
termenului prevăzut la alin. (1).
Astfel, ofertantul poate revoca oferta, deși nu generale (care sunti a ajuns la destinatar, dar cu anumite consecin e.
Vorbim de revocare numai în măsură în care a trecut o durată rezonabilă necesară pentru men inerea
ofertei. Art. 1193 alin. (2) prevede în mod expres că, deși nu generale (care sunti nu are termen, ofertă adresată unei
persoane care nu e prezentă trebuie men inută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca
destinatarul să o primească, analizeze și nu generale (care sunti să expedieze acceptarea.
Chestiunea revocării ofertei fără termen nu se pune (1) în intervalul de timp între care oferta
ajunge la destinatar și nu generale (care sunti (2) momentul la care expiră termenul rezonabil de acceptare, ci presupune ca
oferta să fie men inută un termen rezonabil și nu generale (care sunti, revocarea ofertei să ajungă la destinatar înainte ca
ofertantul să primească acceptarea sau, după caz, înaintea săvârși nu generale (care suntirii actului sau faptului care ar friza
acceptarea prin comportament contractual.
Dacă se revocă ofertă în acel termen rezonabil vorbim de o revocare intempestivă (dacă
destinatarul suferă un prejudiciu, ofertantul trebuie să îl repare fiindcă, deși nu generale (care sunti fără termen, în
intervalul men ionat, ofertă revocabila are for ă juridică, dar o for ă inferioară celei a ofertei
irevocabile).
Dar care este temeiul răspunderii ofertantului pentru această revocare intempestivă? Cu alte
cuvinte, care e temeiul for ei juridice a ofertei revocabile? Este evident că nu se poate vorbi de o
răspundere civilă contractuală, întrucât nu avem contract. Opinia majoritară este în sensul unei
răspunderi civile delictuale, dar o formă specială, pentru abuzul de încredere ca formă particulară de
răspundere civilă. Se consideră că, deși nu generale (care sunti există un drept de a revoca oferta, ca orice drept subiectiv
civil, și nu generale (care sunti acesta trebuie exercitat conform limitelor sale materiale și nu generale (care sunti juridice.
15
Abuzul presupune o distinc ie între limitele interne și nu generale (care sunti cele externe. Ași nu generale (care suntadar, dacă dreptul
subiectiv civil este exercitat în limitele interne, nu se pune problemă răspunderii. Dacă e exercitat
între limitele interne și nu generale (care sunti externe și nu generale (care sunti provoacă un prejudiciu altuia, acela săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte un abuz de drept și nu generale (care sunti
va răspunde delictual.
1.5. Caducitatea
Conform art. 1195 alin. (1) oferta devine caducă dacă:
a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, în termenul prevăzut la art.
1993 alin. (1) (termenul rezonabil);
b) destinatarul o refuză.
Caducitatea intervine înainte ca actul juridic să își nu generale (care sunti fi produs efectele și nu generale (care sunti îl lipseși nu generale (care suntte de această
posibilitate. Art. 1195 alin. (1) lit. a) trebuie corelat art. 1198 care reglementează acceptarea tardivă,
astfel, deși nu generale (care sunti acceptarea ajunge peste termenul stabilit sau peste termenul considerat, după
împrejurări, rezonabil, ofertantul are posibilitatea de a considera acceptarea ca fiind valabilă, dacă îl
înși nu generale (care sunttiin ează de îndată pe acceptant despre încheierea contractului.
Astfel, de regulă, dacă acceptarea ajunge peste termen la ofertant, oferta rămâne caducă, cu
toate acestea, dacă acceptarea este făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea
termenului, din motive neimputabile acceptantului, prin excep ie, contractul se consideră încheiat,
dar cu o precizare – ofertantul, de această dată, trebuie să îl înși nu generale (care sunttiin eze că nu e de acord cu
încheierea contractului: art. 1198 alin. (2).
Art. 1195 alin. (2): Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei
irevocabile numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun.
În ceea ce priveși nu generale (care suntte ipoteza descrisă de alin. (2), textul inovează în raport cu vechea
reglementare, în sensul că, de regulă, se considera că decesul ofertantului determină automat și nu generale (care sunti
caducitatea ofertei și nu generale (care sunti astfel, obliga ia răspunderii pentru oferta de a contracta emisă nu se transmitea
la succesori.
Noul Cod civil răstoarnă această regulă și nu generale (care sunti oferta va deveni caducă numai prin prisma naturii
afacerii (de exemplu, dacă vorbim de o ofertă de a contracta emisă de un pictor celebru, prin
urmare, un contract în formare cu caracter intuitu persoane) sau a împrejurărilor.
Art. 1194 alin. (1): Oferta fără termen de acceptare adresată unei persoane prezente
rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de îndată.
Codul civil mai prevede o ipoteză de caducitate în cuprinsul art. 1194 alin. (1) ce
reglementează oferta fără termen adresată unei persoane prezente, astfel potrivit acestuia, oferta fără
termen de acceptare adresată unei persoane prezente rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de
îndată.
1.6. Distinc ia dintre ofertă și nu generale (care sunti pactul de op iune, precum și nu generale (care sunti dintre ofertă și nu generale (care sunti promisiunea de a
16
contracta
Pactul de op iune Promisiunea de a contracta

(art. 1278) (art. 1279)
(1) Atunci când părţile convin ca una dintre ele să (1) Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate
rămână legată de propria declaraţie de voinţă, iar acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora
cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraţie părţile nu ar putea executa promisiunea.
se consideră o ofertă irevocabilă şi produce efectele
prevăzute la art. 1191. (2) În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are
dreptul la daune-interese.
(2) Dacă părţile nu au convenit un termen pentru
acceptare, acesta poate fi stabilit de instanţă prin (3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie
ordonanţă preşedinţială, cu citarea părţilor. contractul promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a
îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o
(3) Pactul de opţiune trebuie să conţină toate elementele hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura
contractului pe care părţile urmăresc să îl încheie, astfel contractului o permite, iar cerinţele legii pentru
încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile
beneficiarului opţiunii. prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul
promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege
(4) Contractul se încheie prin exercitarea opţiunii în nu se prevede altfel.
sensul acceptării de către beneficiar a declaraţiei de
voinţă a celeilalte părţi, în condiţiile convenite prin pact. (4) Convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în
vederea încheierii sau modificării unui contract nu
(5) Atât pactul de opţiune, cât şi declaraţia de acceptare constituie promisiune de a contracta.
trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru
contractul pe care părţile urmăresc să îl încheie.
a) Oferta irevocabilă și nu generale (care sunti pactul de op iune
 Asemănări: atât în cazul ofertei irevocabile, cât și nu generale (care sunti în cel al încheierii unui pact de op iune,
una dintre păr i rămâne legată de propria declara ie de voin ă.
 Deosebiri: pactul de op iune este un act juridic complex ce presupune atât un acord de
voin ă, o în elegere între cele două păr i, dublată de o manifestare unilaterală de voin ă. În
primul rând avem o for ă ce leagă păr ile și nu generale (care sunti anume pactul fiind un act juridic bilateral, în al
doilea rând, avem o declara ie a unei păr i care are valoarea unei oferte irevocabile pentru
viitorul contract.
Prin simpla acceptare, contractul se încheie. Spre deosebire de oferta irevocabilă, această
declara ie nu mai poate fi retrasă fiindcă nu se mai pune problema ajungerii ei la destinatar. Putem
concluziona astfel în sensul în care pactul de op iune are o for ă juridică superioară ofertei
irevocabile.
b) Oferta irevocabilă și nu generale (care sunti promisiunea de a contracta
Spre deosebire de pactul de op iune, unde una dintre păr i își nu generale (care sunti manifestă voin a iar cealaltă nu
trebuie decât să accepte, executarea promisiunii de a contracta presupune o dublă manifestare de
voin ă viitoare a păr ilor. Mai mult, promisiunea de a contracta este un contract (un act juridic
17
bilateral), pe când oferta este doar un act juridic unilateral, revocabil sau irevocabil, după caz.
2. Acceptarea ofertei de a contracta
2.1. No iune
Acceptarea constă în manifestarea voin ei juridice a unei persoane de a încheia un contract

în condi iile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop. Astfel în eleasă, acceptarea poate fi
făcută și nu generale (care sunti ea în scris sau oral, dar conform art. 1187 și nu generale (care sunti acceptarea trebuie făcută într-o anumită formă,
corelativ ofertei, atunci când legea prevede o anumită formă solemnă pentru încheierea valabilă a
actului (spre exemplu acceptarea dona iei trebuie să îmbrace forma autentică).
ȘI EFECTELE CONTRACTULUIi în cazul acceptării, nu simpla tăcere este cea care are valoare de a contracta. Acceptarea
poate însă rezulta nu doar dintr-un limbaj obiși nu generale (care suntnuit, ci și nu generale (care sunti dintr-un sistem de semne. Astfel, la tacita
reloca iune, dacă locatarul continuă să folosească bunul, acest fapt are valoarea continuării
producerii efectelor contractului. Corelativ, dacă locatorul continuă să îl lase pe locatar să
folosească bunul, se consideră că suntem în prezen a unei acceptări tacite a ofertei de a continua
contractul de loca iune.
În acest sens se constituie și nu generale (care sunti art. 1196 alin. (2) care prevede că tăcerea sau inacțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea
destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul
părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor, din practicile statornicite între acestea, din uzanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e sau din alte împrejurări.
2.2. Condi iile acceptării
a) Acceptarea trebuie să fie emisă în forma cerută de lege pentru valabilitatea contractului
proiectat – lipsa formei atrage nulitatea absolută a acceptării.
b) Acceptarea trebuie să fie în concordan ă cu oferta – să fie pură și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai simplă – destinatarul trebuie
să accepte integral oferta, fără a formula rezerve sau a propune modificări cu privire la clauzele
esen iale ale viitorului contract. În caz contrar, consim ământul nu constituie acceptare, având
valoare eventuală de contraofertă ași nu generale (care sunta cum prevede și nu generale (care sunti art. 1197 alin. (1). Acceptarea trebuie să
constituie o simplă confirmare a ofertei sau, dacă nu este o simplă confirmare, eventualele
completări cuprinse în aceasta să nu aducă atingere fondului ofertei – art. 1197 alin. (2).
c) Acceptarea să fie neîndoielnică – potrivit art. 1196 alin. (1), orice act sau fapt al destinatarului
constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum
aceasta a fost formulată și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai ajunge în termen la autorul ofertei.
d) Acceptarea nu trebuie să fie tardivă, ci să ajungă la ofertant în termenul stabilit sau în termenul
considerat, după împrejurări, ca fiind rezonabil, atunci când oferta este fără termen și nu generale (care sunti adresată
unei persoane absente. Dacă suntem în ipoteza unei oferte fără termen adresate unei persoane
absente, acceptarea făcută de primul destinatar lasă fără efecte orice acceptări ulterioare.
2.3. Comunicarea acceptării
Potrivit art. 1200 alin. (2), comunicarea acceptării trebuie făcută prin mijloace cel puțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.in la
fel de rapide ca cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor, din practicile
18
statornicite între acestea sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă contrariul.
3. Momentul încheierii contractului
Distingem între situa ia în care contractul se încheie între persoane prezente și nu generale (care sunti cea în care se
încheie între absențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i (persoane care nu se află în același nu generale (care sunti loc și nu generale (care sunti timp)
3.1. Dacă se încheie între persoane prezente și nu generale (care sunti oferta este fără termen , momentul coincide cu acela
al declarării acceptării ofertei, integral și nu generale (care sunti fără rezerve. Declararea acceptării trebuie să intervină
imediat, astfel încât ofertantul o cunoași nu generale (care suntte în chiar momentul exprimării ei de către cealaltă
parte. Prin urmare, în acel moment contractul este încheiat.
Sunt asimilate acestor contracte, din punct de vedere al determinării momentului încheierii
lor, și nu generale (care sunti contractele perfectate prin telefon, facebook, skype sau prin orice alt mijloc de comunicare în
timp real.
3.2. Dacă se încheie între persoane absente, există un decalaj de loc și nu generale (care sunti de timp. În literatura de
specialitate clasică au fost propuse, pentru a se determina momentul încheierii contractului în
aceste ipoteze, mai multe teorii sau sisteme:
a) Sistemul recep iunii ofertei: potrivit căruia contractul s-ar încheia în momentul în care oferta
ajunge la destinatar (rejectată din ra iuni evidente);
b) Sistemul expedierii acceptării: potrivit căruia contractul se consideră încheiat în momentul când
destinatarul ofertei a expediat acceptarea prin scrisoare, telegramă etc., chiar dacă nu a ajuns la
ofertant (teorie rejectată întrucât până în momentul când ajunge la ofertant, acceptarea poate fi
retrasă, împiedicându-se încheierea contractului);
c) Sistemul recep iunii acceptării: contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea
a ajuns la ofertant, numai într-un asemenea moment, acceptarea se definitivează, neputând fi
revocată;
d) Sistemul informării sau luării la cunoși nu generale (care sunttin ă: potrivit căruia, momentul încheierii contractului este
acela în care ofertantul a luat la cunoși nu generale (care sunttin ă despre con inutul acceptării.
Solu ia consacrată de Codul civil: Codul civil s-a oprit asupra sistemului recep iei acceptării
ca sistem aplicabil pentru determinarea momentului încheierii contractului.
Astfel art. 1186 alin. (1) prevede regula în această privin ă: contractul se încheie în
momentul și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de ea
din motive care nu îi sunt imputabile. Sistemul se bazează pe o prezum ie tacită a luării la
cunoși nu generale (care sunttin ă a acceptării de către ofertant.
Momentul încheierii contractului prin acceptare implicită
Art. 1186 alin. (2) prevede că încheierea contractului se poate realiza și nu generale (care sunti printr-o acceptare
implicită a ofertei de a contracta, întrucât contractul se consideră încheiat și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai în momentul în care
destinatarul ofertei săvârși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaeși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate un act sau un fapt concludent, fără a-l înși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatiin țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a pe ofertant, dac ă, în
19
temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, al uzanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.elor sau potrivit naturii afacerii,
acceptarea se poate face în acest mod.
Ași nu generale (care suntadar, se încheie contractul și nu generale (care sunti când destinatarul face un act sau un fapt care are
semnifica ia acceptării, conform indica iei date de ofertant, practicii, uzan elor, naturii afacerii (cu
men iunea că în această ipoteză nu se mai pune problema primirii acceptării ofertei de către
ofertant).
Importan a determinării momentului la care se încheie contractul este reflectată în ceea ce

priveși nu generale (care suntte conflictul de legi în timp, pentru solu ionarea căruia regula incidentă este cea potrivit căreia
se aplică legea în vigoare la momentul încheierii contractului; tot prin raportare la legea în vigoare
la momentul încheierii contractului sunt analizate și nu generale (care sunti condi iile de validitate; prescrip ia curge din
momentul încheierii contractului;
Tot prin raportare la momentul încheierii contractului, se determină în ce măsură se mai

poate pune problema revocării ofertei sau a acceptării, întrucât din momentul încheierii, revocarea
nu mai este posibilă.
Acceptarea poate fi revocată, retrasă, sau și nu generale (care sunti revocată, și nu generale (care sunti retrasă? În mod simetric, dacă
acceptarea nu a ajuns la autorul ofertei, ea poate fi retrasă. Dacă, acceptarea a ajuns la ofertant, nu
se poate pune problema unei revocări, căci acordul de voin ă este realizat. După acest moment, s-ar
putea pune problema revocării contractului, însă în niciun caz cea a revocării acceptării. Ași nu generale (care suntadar,
acceptarea poate fi doar retrasă, nu și nu generale (care sunti revocată!
4. Locul încheierii contractului
Dacă nu sunt prezente în același nu generale (care sunti loc și nu generale (care sunti în același nu generale (care sunti moment în timp, de regulă, locul încheierii
contractului este unde se află ofertantul (similar, în cazul în care încheierea contractului se
realizează prin prin telefon, facebook, skype, locul încheierii contractului este acela de unde
vorbeși nu generale (care suntte ofertantul). În cazul contractelor solemne, acestea se încheie la locul unde s-au îndeplinit
formalită ile prevăzute de lege pentru încheierea lor valabilă. Dacă se încheie contractul printr-un
act făcut de destinatar, locul încheierii este acela unde se află destinatarul.
Importan a determinării locului încheierii contractului se manifestă în special în ceea ce

priveși nu generale (care suntte dreptul procesual civil, întrucât constituie uneori criteriul după care se determină
competen a teritorială a instan elor de judecată chemate să solu ioneze eventualele litigii născute în
legătură cu contractul.
Din punctul de vedere al dreptului interna ional privat, locul încheierii contractului este
criteriul pe baza căruia se determină norma juridică aplicabilă unui contract cu elemente de
extraneitate, în caz de conflict de legi în spa iu. În acest sens, operează principiul potrivit căruia
forma contractelor este supusă legii ării unde se face actul (locus regit actum).
II. STRUCTURA NEGOCIATĂ
De cele mai multe ori, contractul se negociază, nu este acceptat imediat în acea formă. Avem
ofertă – propunere – contraofertă, un permanent joc al păr ilor, care poate dura destul de mult în
20
timp.
1. Principiul bunei-credin e (bona fides)
Principiu ce are legătură cu principiul libertă ii de voin ă, al autonomiei de voin ă manifestat

în forma libertă ii de a contracta. Libertatea de a contracta comportă, totuși nu generale (care sunti, niși nu generale (care suntte limite: tocmai
bona fides, care se manifestă cu o for ă specială.
Ra iunea pe care este fondat acest principiu se bazează pe durata mare ce caracterizează, în
general, negocierile – păr ile angajează astfel cheltuieli mari, existând un cost al negocierilor, iar
dacă nu ac ionează cu bună-credin ă, există riscul ca o parte să sufere prejudicii ca urmare a
comportamentului culpabil al celeilalte păr i. Principiul regăseși nu generale (care suntte o aplica ie particulară în materia
încheierii contractelor, în cuprinsul art. 1183 ce reglementează buna credin ă în negocieri.
Astfel, art. 1183 alin. (1) prevede regula în acest sens și nu generale (care sunti anume că părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile au libertatea
inițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ierii, desfăși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaurării și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai ruperii negocierilor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai nu pot fi țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inute răspunzătoare pentru eși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaecul acestora.
Art. 1183 alin. (2) stabileși nu generale (care suntte exigen a imperativă a negocierilor cu bună-credin ă: Partea
care se angajează într-o negociere este țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inută să respecte exigen țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ele bunei-credințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e. Păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile nu pot
conveni limitarea sau excluderea acestei exigențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e.
Aprecierea bunei-credin e este o chestiune de fapt. Aceasta implică faptul că, mai întâi avem
o prezum ie de bună-credin ă, iar partea care invocă reaua credin ă a celeilalte păr i trebuie să o
probeze. Sunt totuși nu generale (care sunti situa ii din care se degajă o prezum ie contrară celei de bună-credin ă, ași nu generale (care sunta cum
se instituie în cadrul art. 1183 alin. (3) ce prevede că este contrară exigențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.elor bunei-credințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e, între
altele, conduita părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii care inițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iază sau continuă negocieri fără intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de a încheia contractul.
Pe ce temei răspunde cel ce negociază cu rea-credințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă? În mod evident pe temeiul
răspunderii civile delictuale. Sunt totuși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai situațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii în care poate fi angajată răspunderea contractuală
a unei părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i în timpul negocierilor? Da, în cazul acordurilor prealabile (sau precontractuale), prin
intermediul cărora se realizează o organizare a negocierilor precontractuale sau o recapitulare a
negocierilor înfăptuite până la un anumit punct, cu efecte mai largi sau mai restrânse. Există astfel o
varietate de asemenea contracte premergătoare contractului final sau proiectat:
 contractele preparatorii/acorduri de principiu (obliga ie de negociere și nu generale (care sunti obliga ie de bună-
credin ă);
 punctajul;
 pactul de preferin ă (exemplul tipic al dreptului de preemp iune de natură conven ională);
 promisiunea unilaterală de a contracta;
 promisiunea bilaterală de a contracta;
 contractul-cadru.
2. Principiul confiden ialită ii negocierilor
Nu avem în vedere situa ia în care păr ile au încheiat un acord pe baza asta, ci cea în care nu
avem ași nu generale (care sunta ceva (altminteri ar fi o răspundere contractuală) și nu generale (care sunti nu delictuală.
Astfel obliga ia de confiden ialitate este a doua obliga ie legală re inută în faza negocierii.
21
Ea este prevăzută de art. 1184, conform căruia: Când o informațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie confidențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ială este
comunicată de către o parte în cursul negocierilor, cealaltă parte este țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inută să nu o divulge și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să
nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă se încalcă sau nu contractul. Încălcarea acestei
obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii atrage răspunderea părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii în culpă.
De această dată nu mai este vorba despre o obliga ie imperativă, ci de una dispozitivă:
păr ile pot deroga de la prevederile art. 1184, permi ând utilizarea informa iilor ob inute în cadrul
negocierilor și nu generale (care sunti în rela iile cu alte persoane, eventual în alte negocieri.
În cursul negocierilor, important este ca păr ile care negociază să ajungă la un acord în
legătură cu elementele esen iale ale contractului. Dacă rămân elemente secundare asupra cărora nu
s-a convenit, contractul este încheiat, urmând să se stabilească ulterior de păr i sau, dacă păr ile nu o
vor face, de judecător, la cererea oricărei păr i.
Dispozi iile art. 1182 alin.(2) și nu generale (care sunti alin. (3) nu se vor aplica în ipoteza prevăzută de art. 1185:
câtă vreme o parte insistă să se ajungă la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei
anumite forme, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acesta.
III. DIFERITE TIPURI DE CLAUZE
1. Clauzele externe (extrinseci) – de fuziune
Conform art. 1201, dacă prin lege nu se prevede altfel, părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile sunt țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inute de clauzele
extrinseci la care contractul face referire. Aceste clauze nu sunt prevăzute în mod expres în
con inutul contractului, dar se face referire la acestea și nu generale (care sunti, în mod implicit, vor face parte din contract.
Ele pot fi chiar clauze con inute în lege (de exemplu, în cazul vânzării: păr ile nu sunt
nevoite să men ioneze chiar toate clauzele, căci se vor aplica prevederile legale din materia
contractului de vânzare-cumpărare; dacă sunt imperative, se aplică mereu; dacă sunt supletive, atâta
vreme cât păr ile nu derogă expres, se aplică).
Ele pot fi extrinseci: deși nu generale (care sunti nu sunt incluse în contract, fac parte fie din alte contracte (1), fie
in de anumite uzan e la care păr ile fac trimitere (2).
Importan ă: stabilirea con inutului contractului; problema efectelor contractului. Întinderea

efectelor contractului se face nu doar în raport cu clauzele intrinseci, ci și nu generale (care sunti cu cele extrinseci sau
externe.
2. Clauzele standard – „the battle of forms”
Potrivit art. 1202 alin. (2) clauzele standard sunt stipulațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile stabilite în prealabil de una
dintre părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i pentru a fi utilizate în mod general și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai repetat și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai care sunt incluse în contract fără a fi
negociate cu cealaltă parte.
Clauzele standard se deosebesc de clauzele-tip, întrucât acestea din urmă provin de la un ter
și nu generale (care sunti sunt utilizate de păr i în procesul contractual pentru a simplifica redactarea contractului. Tehnica
clauzelor standard este cea care stă la baza contractelor de adeziune (stabilite de o singură parte);
22
dar și nu generale (care sunti stabilite de ambele păr i (aceste clauze vor fi parte a contractului în măsura în care păr ile nu
își nu generale (care sunti comunică reciproc că le resping sau că le vor modificate).
Art. 1202 alin. (3) consacră în ierarhia clauzelor, prioritatea clauzelor negociate asupra celor
standard.
3. Clauzele neuzuale
Adesea, clauzele standard cuprind prevederi care nu pot fi considerate uzuale, fiind excep ii
de la regulile dreptului comun pozitiv – sunt o specie de clauze standard interzise de legiuitor.
Ori de câte ori anumite clauze standard ar fi deosebit de oneroase pentru cealaltă parte,
legiuitorul le consideră inacceptabile, cu excep ia cazului în care sunt acceptate expres, într-o
anumită formă, pentru că ele creează un dezechilibru (art. 1203). Astfel, spre deosebire de clauzele
abuzive predilecte contractelor care nu au fost negociate direct cu consumatorul, cu men iunea că
putem avea clauze abuzive și nu generale (care sunti în domeniul profesioniși nu generale (care sunttilor.
Înși nu generale (care suntiruirea de la art. 1203 prezintă acele clauze care nu pot face parte din contract decât cu
consim ământul expres al celeilalte păr i, în scris:
(1) clauza prin care s-ar limita răspunderea;

(2) clauza privitoare la denun area unilaterală a contractului;
(3) clauza de suspendare a executării obliga iilor;
(4) clauza prin care s-ar prevedea decăderea din drepturi a celeilalte păr i sau din beneficiul
termenului;
(5) clauza limitării dreptului de a opune excep ii;
(6) clauza restrângerii libertă ii de a contracta cu alte persoane;
(7) clauza privitoare la reînnoirea tacită;
(8) clauza privind legea aplicabilă;
(9) clauza compromisorie;
(10) clauza derogatorie de la competen a judecătorească.
Efectele juridice ale contractelor civile
1. Principiul for ei obligatorii a contractului civil

2. Principiul relativită ii efectelor contractului civil
3. Principiul opozabilită ii efectelor contractului civil
- sediul materiei pentru principiile/efectele juridice alte contractelor: art. 1270, art. 1294, art. 1295,
art. 1314. În ceea ce priveși nu generale (care suntte reprezentarea, aceasta reprezintă o excep ie aparentă de la principiul
relativită ii.
- principiile care guvernează cartea funciară, rela ia dintre relativitatea efectelor contractelor și nu generale (care sunti
opozabilitatea contractelor, respectiv asigurarea opozabilită ii drepturilor reale.
Principiul forții generale cu privire la obligațiile civileei obligatorii

- reglementarea: art. 1270 alin (1) – „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile
contractante.” (pacta sunt servanta)
23
- regulile de manifestare ale principiului for ei obligatorii:

• regula conformității generale cu privire la obligațiile civileii executării – acel contract care este valabil încheiat trebuie să fie
valabil executat întocmai cum obliga iile păr ilor au fost agreate de către păr i.
!!! excep ie: neexecutarea justificată
• regula simetriei – reglementată de art. 1270 alin (2) – „Contractul se modifică sau
încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege”, are mai multe forme
de manifestare, fiind expresia principiului mutuus consensus și nu generale (care sunti mutuus disensus: odată ce a
fost valabil încheiat, contractul poate fi modificat/stins doar prin acordul cumulativ al
păr ilor contractante. „Cu excep ia cazurilor prevăzute de lege” – denun area unilaterală =
încetarea efectelor juridice ale unui contract civil prin manifestarea unilaterală de voin ă a
uneia dintre păr ile contractante. Reglementat în art. 1276, 1277.
Art. 1276 – „Denunţarea unilaterală. (1) Dacă dreptul de a denunţa contractul este
recunoscut uneia dintre părţi, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a
început. (2) În contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi exercitat cu
respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar şi după începerea executării contractului, însă
denunţarea nu produce efecte în privinţa prestaţiilor executate sau care se află în curs de
executare. (3) Dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai
atunci când prestaţia este executată. (4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în lipsă de
convenţie contrară.”
Art. 1277 – „Contractul pe durată nedeterminată. Contractul încheiat pe durată

nedeterminată poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi cu respectarea unui termen
rezonabil de preaviz. Orice clauză contrară sau stipularea unei prestaţii în schimbul denunţării
contractului se consideră nescrisă.”
◦ denun area unilaterală aplicabilă contractelor cu executare dintr-o dată (contract de

vânzare de exemplu): denun area unilaterală nu este posibilă decât în măsura în care
executarea contractului nu a început
◦ denun area unilaterală aplicabilă contractelor cu executare succesivă (contract de
închiriere): denun area contractului este posibilă doar cu acordarea unui termen
rezonabil de preaviz. Păr ile au posibilitatea denun ării contractului dacă nu au stabilit în
el termenul contractului.
- interzicerea contractelor perpetue: în ipoteza în care păr ile nu au determinat un termen

contractual, păr ile au dreptul să înceteze efectele contractului.
- rezilierea for ată a contractelor intuitu personae: contractele intuitu personae sunt acelea de care a
căror executare depinde persoana debitorului (când debitorul încetează/decedează)
• regula executării cu bună-credinții generale cu privire la obligațiile civileă a contractului: păr ile sunt obligate să manifeste bună-
credin ă pe durata negocierilor – art. 1183. Regula bunei credin e este reflectată încă din
dispozi iile art. 14: „Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai exercite
drepturile și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să își față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai execute obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai
bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.”. Cel care invocă reaua
credin ă trebuie să dovedească existen a acesteia. Art. 1170: „ Părţile trebuie să acţioneze cu
bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării
24
sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.” Păr ile trebuie să-și nu generale (care sunti execute
obliga iile contractuale nu doar în conformitate cu litera contractului, ci și nu generale (care sunti în conformitate cu
spiritul acestuia, fără a ac iona abuziv.
- principiul for ei obligatorii cunoași nu generale (care suntte excepții generale cu privire la obligațiile civileii/limite. Excep iile sunt:
• intervenții generale cu privire la obligațiile civileia legiuitorului – se consideră că este rezonabil ca legiuitorul să intervină în
situa iile:
◦ situa ia prorogării legale (prelungire): prelungirea legală a efectelor juridice ale
contractului prin efectul legii
◦ moratoriul legal: acea situa ie în care legiuitorul intervine și nu generale (care sunti prelungeși nu generale (care suntte îndeplinirea
obliga iilor par ilor decurgând dintr-un contract civil (situa ia interbelică când imediat
după criza economică din 1928-1930 legiuitorul a intervenit și nu generale (care sunti a emis o lege prin care a
prelungit îndeplinirea obliga iilor de către debitor pentru o perioadă de 15 ani – pentru că
era imposibilă îndeplinirea obliga iilor din contractele civile)
◦ alte forme de interven ie din partea legiuitorului: legea 17/2014 care reglementa
transferul dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, stabilind condi ii
legale în care se pot încheia anumite contracte
• situații generale cu privire la obligațiile civileia impreviziunii – legea 77/2016 privind stingerea unor obliga ii decurgând din
contractele de credit prin mecanismul dării în plată. Sediul materiei – art. 1271 alin (1):
„Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai
oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii
valorii contraprestaţiei. ”. Acest articol reprezintă o reflectare a principiului nominalismului
contractual = păr ile unui contract, chiar dacă executarea obliga iilor decurgând din acel
contract a devenit mai oneroasă, sunt inute sa își nu generale (care sunti îndeplinească în continuare obliga iile
contractuale asumate.
- Legea 77/2016 este asociată cu un principiu care decurge din principiul nominalismului
contractual, principiul nominalismului monetar. Principiul nominalismului monetar presupune că
păr ile sunt obligate să își nu generale (care sunti îndeplinească obliga iile monetare în virtutea faptului că puterea de
cumpărare a banilor rămâne aceeași nu generale (care sunti chiar dacă moneda în care banii sunt exprima i cunoași nu generale (care suntte o
devalorizare.
- Dispozi iile legii 77/2106 fac obiectul unor excep ii de neconstitu ionalitate. CCR s-a pronun at
asupra excep iei. Decizia nr 623/2016: acest principiu al impreviziunii, deși nu generale (care sunti nu era reglementat în
mod expres în C. civ. Din 1846, cum este astăzi, își nu generale (care sunti găsea totuși nu generale (care sunti sediul materiei în dispozi iile art.
969 din C. civ. din 1846. Astăzi, în codul civil este reglementat expres prin dispozi iile art. 1271.
Deși nu generale (care sunti anterior, impreviziunea constituia o crea ie strict doctrinară, existau câteva spe e.
- Totodată, CCR mai re ine ca impreviziunea constituie un mecanism de interven ie contractuală în

privin a contractelor cu executare succesivă. Mai re ine și nu generale (care sunti că impreviziunea vizează numai riscul
supraadăugat, fiind menită sa reamenajeze presta iile la care păr ile s-au obligat în condi iile noilor
realită i economice.
- Totodată, adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită

echivalează cu men inerea utilită ii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a
contractului prin reechilibrarea presta iei. Totodată, principiul pacta sunt servanta presupune luarea
în considerare a unor elemente, precum buna-credin ă și nu generale (care sunti echitatea în condi iile schimbării
25
fundamentale a condi iilor de executare a contractului. Curtea re ine ca impreviziunea reprezintă o

excep ie aparentă de la principiul for ei obligatorii a efectelor contractului civil.
- condiții generale cu privire la obligațiile civileiile pentru invocarea impreviziunii: art. 1271 alin (3) – Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile
numai dacă:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în
vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil
considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile
şi echitabile a contractului. – descrie condi iile ce trebuie îndeplinite pentru ca invocarea
impreviziunii să fie cu succes:
• intervenirea schimbării excep ionale a împrejurărilor care determină aplicarea impreviziunii

să aibă loc ulterior datei încheierii contractului – fiindcă dacă această schimbare ar fi avut
loc anterior încheierii contractului, atunci ar fi trebuit cunoscută și nu generale (care sunti asumată de către debitor,
intrând în rela ia contractuală în cunoși nu generale (care sunttin ă de cauză
• debitorul să nu își nu generale (care sunti fi asumat și nu generale (care sunti în mod rezonabil să nu se fi considerat că și nu generale (care sunti-a asumat
schimbarea excep ională a împrejurărilor – analizând contractul încheiat între păr i: există o
clauză în contract în care debitorul men ionează în mod expres asumarea schimbării
excep ionale a împrejurărilor (într-un contract de loca iune => pe parcursul executării
contractului, pia a imobiliară suferă o scădere a preturilor chiriilor. Dacă debitorul nu și nu generale (care sunti-a
asumat schimbarea împrejurărilor, ar fi inecheitabil ca acesta să își nu generale (care sunti îndeplinească obliga iile
în condi iile în care al i debitori pot contracta în condi ii mai favorabile)
• debitorul să fi încercat în mod rezonabil adaptarea contractului – acesta să fi discutat cu

cealaltă parte și nu generale (care sunti să fi încercat o scădere a chiriei având în vedere schimbarea pie ei.
Mijloacele prin care se poate dovedi îndeplinirea condi iei: întâlniri, notificări, care nu s-au
finalizat cu niciun rezultat pozitiv.
• debitorul, pe lângă faptul ca nu și nu generale (care sunti-a asumat în mod expres, nu a prevăzut și nu generale (care sunti în mod rezonabil
nici nu putea prevedea acea schimbare excep ională a împrejurărilor – un debitor minim
diligent nu ar fi putut să prevadă faptul că executarea în viitor a obliga iilor decurgând din
contract va deveni pentru acesta excesiv de oneroasă (în doctrina franceză, dacă schimbarea
e mai mare cu 1/3 atunci e excesiv de oneroasa. Legiuitorul român n-a re inut niciun criteriu
cantitativ, lăsând la latitudinea judecătorului să decidă dacă executarea a devenit excesiv de
oneroasă).
- efectele invocării cu succes a impreviziunii:

• posibilitatea instan ei de judecată de a interveni și nu generale (care sunti de a adapta contractul – judecătorul
observă că la acel moment dedus judecă ii valoarea chiriei este de 200 de lei și nu generale (care sunti intervine în
rela ia contractuală adaptând valoarea chiriei la valoarea existentă pe pia ă. Impreviziunea
poate fi invocată de ambele păr i.
• judecătorul poate interveni, decizând încetarea contractului – în func ie de ceea ce i s-a

solicitat de către partea care a invocat impreviziunea. Situa ia în care locatarul este interesat
26
să continue rela iile contractuale/situa ia în care nu mai este interesat și nu generale (care sunti atunci solicită
instan ei încetarea contractului.
Principiul relativității generale cu privire la obligațiile civileii efectelor juridice ale contractelor civile
- sediul materiei: art. 1280 – Contractul valabil încheiat produce efecte numai între părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, dacă
legea nu prevede altfel.
- acest principiu asigură securitatea circuitului civil general, pentru că ar fi de neconceput ca o ter ă
parte să fie inută de obliga ii decurgând dintr-un contract la a cărui participare nu a fost parte
- două domenii de aplicare a principiului:
• domeniu obiectiv: în virtutea acestui principiu, neîndeplinirea de către debitor a obliga iilor
decurgând dintr-un contract civil determină răspunderea civilă contractuală a acestuia. În
raport de ter ele păr i, răspunderea civilă nu mai are o valoare contractuală, ci o valoare
civilă delictuală. Tot în sfera răspunderii obiective se regăseși nu generale (care suntte și nu generale (care sunti problema ratificării
contractelor (sediul materiei art. 1311, art. 1312).
• domeniu subiectiv: presupune că există efecte juridice pe care contractul le produce între
păr i, dar există și nu generale (care sunti anumite efecte juridice pe care un contract le poate produce fa ă de ter i.
Păr ile sunt definite ca acele persoane care au participat direct sau prin reprezentant la
încheierea unui act juridic civil. Păr ile pot fi de mai multe feluri:
◦ originare
◦ ratifican i
◦ aderen i
◦ ter ii for a i
◦ succesorii.
Ter ii pot fi:
◦ avânzi-cauză
◦ succesori universali sau cu titlu universal
◦ ter i care suportă anumite efecte – creditorii chirografari, deoarece prin încheierea
contractului patrimoniul debitorilor săi suferă anumite modificări
◦ ter ii absolu i – care nu au participat la încheierea contractului și nu generale (care sunti fa ă de care nu se
manifestă niciun efect al contractului.
◦ succesor cu titlu particular: un contract de vânzare este transferat către o ter ă parte.
Acea ter ă parte are calitatea de succesor cu titlu particular pentru că i se transferă
drepturi și nu generale (care sunti obliga ii cu titlu particular.
- excepții generale cu privire la obligațiile civileiile de la principiul relativită ii: 2 categorii de excep ii: aparente și nu generale (care sunti reale
• excepții generale cu privire la obligațiile civileii aparente: promisiunea faptei altuia și nu generale (care sunti reprezentarea
• excepții generale cu privire la obligațiile civileii reale: stipula ia pentru altul, contractul colectiv de muncă (contractele colective în
general) și nu generale (care sunti ac iunile directe
Art. 1295 – „Temeiul reprezentării. Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie
dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz.”
Art. 1314 – „Desfiinţarea contractului înaintea ratificării. Terţul contractant şi cel care a
încheiat contractul în calitate de reprezentant pot conveni desfiinţarea contractului cât timp acesta
nu a fost ratificat.”
Reprezentarea – excep ie aparentă. Sediul materiei art. 1295, art. 1314. Reprezentarea
27
poate izvorî dintr-un contract, dintr-o hotărâre judecătorească și nu generale (care sunti din lege. Încetarea reprezentării:
art. 1305-1308. Mecanismul dublei reprezentări: constituie o situa ie juridică în care ambele păr i
ale raportului juridic obliga ional sunt reprezentate de către una și nu generale (care sunti aceeași nu generale (care sunti persoană (contract de
vânzare în cadrul căruia atât vânzătorul, cât și nu generale (care sunti cumpărătorul numesc ca mandatar aceeași nu generale (care sunti persoană).
Se poate pune problema măsurii în care aceeași nu generale (care sunti persoană poate urmări interesele ambelor păr i,
interese care sunt contradictorii.
Contractele colective – contractul colectiv de muncă este cel mai cunoscut, dar mai există
și nu generale (care sunti contractele colective în materia insolven ei. Contractele colective reprezintă acele acte juridice în
virtutea cărora se nasc drepturi în favoarea, respectiv obliga ii în sarcina unei colectivită i.
Exemplu: contractele colective de muncă, prin intermediul cărora se asigură niși nu generale (care suntte drepturi și nu generale (care sunti
obliga ii minime pentru păr ile raportului juridic obliga ional. Fac parte din categoria excep iilor
reale, deoarece creează drepturi și nu generale (care sunti obliga ii în sarcina unor păr i care nu au participat în mod direct
la încheierea acelui contract, adică angaja ii.
Acții generale cu privire la obligațiile civileiunile directe – sunt de 2 feluri: ac iuni directe cu titlu special și nu generale (care sunti ac iuni directe cu titlu
general. Exemple de asemenea ac iuni directe: ac iunea directă a locatorului împotriva
sublocatarului – se manifesta în contextul contractului de loca iune în care chiriași nu generale (care suntul încheie un
contract de subloca iune cu un sublocatar. Locatorul ini ial are posibilitatea să se îndrepte direct
împotriva sublocatarului pentru a-l obliga să își nu generale (care sunti îndeplinească obliga iile contractuale. Locatarul are
o ac iune directă împotriva unei persoane în raport de care nu s-a născut un raport direct.
Promisiunea faptei altuia – constă în acel mecanism în virtutea căruia o parte, numită
promitent, se obligă fa ă de o altă parte, numită stipulant, să determine o a treia parte, numită ter , să
încheie sau să ratifice un act juridic. Această structură juridică își nu generale (care sunti găse și nu generale (care suntte reflectarea în dispozi iile
art. 1283: „(1) Cel care se angajează la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act este
ţinut să repare prejudiciul cauzat dacă terţul refuză să se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca
fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia promisă.
(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligaţiei terţului, fără a se
produce vreun prejudiciu creditorului.
(3) Intenţia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic
din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.”
- are două forme de manifestare: o formă principală și nu generale (care sunti o formă secundară. Forma principală de
manifestare: în contextul în care se încheie un act juridic distinct prin care promitentul î și nu generale (care sunti asumă
obliga ia men ionata fa ă de stipulant de a determina un ter să încheie sau să ratifice un act juridic
(când există un contract separat). Forma secundară: când există o clauză în același nu generale (care sunti contract.
Distinc ia între promisiunea faptei altuia și nu generale (care sunti promisiunea de bune oficii: promisiunea faptei altuia dă
nași nu generale (care sunttere unei obliga ii de rezultat (determinarea ter ului la încheierea/ratificarea actului),
promisiunea de bune oficii dă nași nu generale (care sunttere unei obliga ii de diligen ă (depunerea tuturor mijloacelor
rezonabile).
- condiții generale cu privire la obligațiile civileiile de valabilitate alte promisiunii faptei altuia:
• condi ii de formă
• condi ii de fond
• condi ie specială: art. 1283 alin (3) – promitentul își nu generale (care sunti asumă obliga ia de a ac iona ca
fideiusor (acea parte care își nu generale (care sunti asumă obliga ia ca în ipoteza când debitorul nu își nu generale (care sunti îndeplineși nu generale (care suntte
obliga ia să o îndeplinească el personal, este o garan ie personală)
28
- aplicații generale cu privire la obligațiile civileiile practice: situa ia proprietă ii comune, există posibilitatea ca un coproprietar să
înstrăineze întreg dreptul de proprietate. Există posibilitatea ca într-un contract să insereze și nu generale (care sunti o
clauză care ia forma promisiunii faptei altuia de a-i determina pe ceilal i coproprietari să încheie cu
cumpărătorul contractul de vânzare.
- efectele pe care le determină: o obliga ie de a face și nu generale (care sunti o obliga ie de rezultat. Constituie excep ie
aparentă, deoarece există un singur raport juridic obliga ional care se nași nu generale (care suntte între promitent și nu generale (care sunti
stipulant. Fa ă de ter i, acest raport juridic obliga ional nu produce niciun fel de efecte. Art. 1283
alin (1): promitentul răspunde pentru promisiunea asumată.
Art. 1284 – „Efecte. (1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terţ. (2)
Prin efectul stipulaţiei, beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct promitentului executarea
prestaţiei.”
Art. 1285 – „Condiţiile privind terţul beneficiar. Beneficiarul trebuie să fie determinat sau,
cel puţin, determinabil la data încheierii stipulaţiei şi să existe în momentul în care promitentul
trebuie să îşi execute obligaţia. În caz contrar, stipulaţia profită stipulantului, fără a agrava însă
sarcina promitentului.”
Art. 1286 – „Acceptarea stipulaţiei. (1) Dacă terţul beneficiar nu acceptă stipulaţia, dreptul
său se consideră a nu fi existat niciodată. (2) Stipulaţia poate fi revocată cât timp acceptarea
beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent. Stipulaţia poate fi acceptată şi după decesul
stipulantului sau al promitentului.”
Art. 1287 – „Revocarea stipulaţiei. (1) Stipulantul este singurul îndreptăţit să revoce
stipulaţia, creditorii sau moştenitorii săi neputând să o facă. Stipulantul nu poate însă revoca
stipulaţia fără acordul promitentului dacă acesta din urmă are interesul să o execute. (2)
Revocarea stipulaţiei produce efecte din momentul în care ajunge la promitent. Dacă nu a fost
desemnat un alt beneficiar, revocarea profită stipulantului sau moştenitorilor acestuia, fără a
agrava însă sarcina promitentului.”
Art. 1288 – „Mijloacele de apărare ale promitentului. Promitentul poate opune

beneficiarului numai apărările întemeiate pe contractul care cuprinde stipulaţia.”
Stipulații generale cu privire la obligațiile civileia pentru altul – art. 1284-1288. Defini ia: acea strucură juridică în virtutea căreia
o parte, numită promitent, se obligă fa ă de o parte, numită stipulant, să dea, să facă sau să nu facă
ceva în favoarea unei ter e persoane, numită ter beneficiar. Reprezintă o excep ie reală, deoarece în
virtutea unui asemenea contract/clauze contractuale (poate îmbrăca forma principală/forma
accesorie), ter ul beneficiar dobândeși nu generale (care suntte drepturile în virtutea unui raport obliga ional la care nu a
fost parte.
- conditiile de valabilitate: condi ii generale (de fond/de formă) și nu generale (care sunti condi ii speciale
• condiții generale cu privire la obligațiile civileii speciale:
◦ ter ul beneficiar să fie determinat/determinabil la data încheierii stipula iei pentru altul
(ex.: asigurarea între inerii lui y/asigurarea între inerii viitorului copil al stipulantului)
◦ ter ul trebuie să existe la data la care promitentul își nu generale (care sunti execută presta ia asumată
contractual
29
- sanc iunea nerespectării condi iilor de valabilitate: art. 1285: „Beneficiarul trebuie să fie
determinat sau, cel puţin, determinabil la data încheierii stipulaţiei şi să existe în momentul în care
promitentul trebuie să îşi execute obligaţia. În caz contrar, stipulaţia profită stipulantului, fără a
agrava însă sarcina promitentului. ” – contract propriu-zis care da nași nu generale (care sunttere unor obliga ii de care
beneficiază stipulantul
- efectele pe care le produce:

• între stipulant și contracte unilateralei promitent – se manifestă pe 2 direc ii principale:
◦ stipula ia pentru altul nu mai poate fi revocată după ce a fost acceptată de către ter ul
beneficiar = dacă ter ul beneficiar a acceptat stipula ia în favoarea sa, stipulantul nu se
mai poate răzgândi. Atâta timp cât nu a fost acceptată, stipula ia pentru altul poate fi
revocată.
◦ Revocarea produce efecte numai din momentul ajungerii la promitent = dacă stipulantul
a revocat stipula ia, dar nu a ajuns la promitent sau promitentul și nu generale (care sunti-a executat obliga ia,
revocarea nu mai produce efecte
• între promitent și contracte unilateralei terții generale cu privire la obligațiile civileul beneficiar – nu există o rela ie contractuală directă. Ia nași nu generale (care sunttere un
raport juridic obliga ional indirect, adică în patrimoniul ter ului iau nași nu generale (care sunttere anumite drepturi
dintr-un raport juridic obliga ional încheiat între ter e păr i. Nu este un raport contractual, cu
toate acestea se pune problema în ce măsură, în ipoteza în care ter ului beneficiar îi incumbă
anumite obliga ii, poate fi invocată excep ia de neexecutare a acestei obliga ii de către
promitent (ex. ter ului beneficiar îi incumbă anumite obliga ii: X îl obligă pe Y să îi asigure
între inerea lui Z numai în măsura în care Z are rezultate la învă ătură peste nota 8 în fiecare
an). Promitentul poate invoca excep ia de neexecutare fa ă de ter ul beneficiar.
• între stipulant și contracte unilateralei terții generale cu privire la obligațiile civileul beneficiar – între aceste două păr i neexistând un raport juridic
direct și nu generale (care sunti nici indirect, nu există niciun fel de efecte.
- natura juridică a stipula iei pentru altul:

• teoria dublului contract = adep ii acestei teorii consideră că de fapt stipula ia pentru altul ia
nași nu generale (care sunttere din 2 contracte distincte: 1 contract între stipulant și nu generale (care sunti promitent și nu generale (care sunti 1 contract între
promitent și nu generale (care sunti ter
• teoria actului juridic obliga ional care are natură juridică unilaterală = nu mai avem de a face
cu 2 contracte, ci cu un contract și nu generale (care sunti cu un act juridic unilateral
• teoria gestiunii de afaceri
• teoria dreptului direct = ter ul beneficiar ar avea dreptul de a solicita promitentului în mod
direct executarea unei obliga ii chiar dacă acea obliga ie decurge dintr-un raport juridic
obliga ional născut intre păr i distincte.
Principiul opozabilității generale cu privire la obligațiile civileii efectelor juridice ale contractelor civile
- sediul materiei art. 1281 – „Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere
drepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă
fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. ”
- principiul opozabilită ii efectelor reprezintă acel mecanism prin intermediul căruia efectele
contractului sunt perfectate = între păr ile actului juridic această realitate are o natură juridică. Fa ă
de ter i, contractul nu este un act juridic, ci este un fapt juridic. Importan a distinctei între act și nu generale (care sunti fapt
juridic se regăseși nu generale (care suntte în materia probelor. Păr ile nu pot dovedi prin martori contra/peste con inutul
30
unui înscris, pe când ter ii pot dovedi cu orice mijloc de probă.
- un în eles lato sensu: implică respectarea realită ii juridice ce decurge dintr-un contract de către
toate păr ile care nu au participat la încheierea acestuia
- un în eles stricto sensu: presupune faptul că ter ii care sunt afecta i direct/indirect de către un act
juridic trebuie să îl respecte ca și nu generale (care sunti realitate juridică
- forme de manifestare:
• forma probatorie
◦ probarea prin intermediului unui act juridic a unei situa ii născute între păr i
◦ utilizarea actului juridic ca și nu generale (care sunti sursă de informare
◦ invocarea de către ter ele păr i a actului juridic ca și nu generale (care sunti mijloc de probă
• forma substan ială
◦ opozabilitatea drepturilor reale decurgând din contract
◦ opozabilitatea drepturilor de crean ă decurgând din contract
- importan a distinc iei între principiul opozabilită ii și nu generale (care sunti principiul relativită ii: în materia răspunderii
civile, care în virtutea principiului relativită ii dă nași nu generale (care sunttere unor obliga ii contractuale între păr i și nu generale (care sunti, pe
cale de consecin ă, unei răspunderi civile contractuale, în ipoteza neîndeplinirii obliga iilor asumate
și nu generale (care sunti principiul răspunderii civile delictuale în raport de ter ele păr i pentru care actul juridic reprezintă
un fapt juridic în sens larg, iar nerespectarea obliga iilor care decurg din acesta se sanc ionează pe
temeiul răspunderii civile delictuale. Totodată, distinc ia între cele 2 principii se regăseși nu generale (care suntte și nu generale (care sunti în
materia proba iunii judiciare care presupune că actul juridic poate fi probat între păr i, poate
constitui un mijloc de probă fa ă de ter i și nu generale (care sunti actul juridic poate dobândi o dată certă (= prin înscrierea
într-un registru public – registrul comer ului, CF etc – , semnarea de către o persoană care ulterior
și nu generale (care sunti-a pierdut ambele bra e).
Art. 1290 – „Efecte faţă de terţi. (1) Contractul secret nu poate fi invocat de părţi, de către
succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi nici de către creditorii
înstrăinătorului aparent împotriva terţilor care, întemeindu-se cu bună-credinţă pe contractul
public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent. (2) Terţii pot invoca împotriva părţilor
existenţa contractului secret, atunci când acesta le vătăma drepturile.”
Art. 1291 – „Raporturile cu creditorii. (1) Existenţa contractului secret nu poate fi opusă de
părţi creditorilor dobânditorului aparent care, cu bună-credinţă, au notat începerea urmăririi silite
în cartea funciară sau au obţinut sechestru asupra bunurilor care au făcut obiectul simulaţiei. (2)
Dacă există un conflict între creditorii înstrăinătorului aparent şi creditorii dobânditorului aparent,
sunt preferaţi cei dintâi, în cazul în care creanţa lor este anterioară contractului secret.”
Art. 1292 – „Proba simulaţiei. Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu
orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când
pretind că aceasta are caracter ilicit.”
Art. 1293 – „Actele unilaterale. Dispoziţiile referitoare la simulaţie se aplică în mod

corespunzător şi actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost
simulate prin acordul dintre autorul actului şi destinatarul său.”
31
Art. 1294 – „Actele nepatrimoniale. Dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor

juridice nepatrimoniale.”
- principiul opozabilită ii cunoași nu generale (care suntte o excepții generale cu privire la obligațiile civileie: simulații generale cu privire la obligațiile civileia (art. 1289-1294). Simula ia presupune
încheierea a două acte juridice deopotrivă valabile: un act public/aparent și nu generale (care sunti un act secret/ascuns.
Ipoteza clasică a simula iei: aceleași nu generale (care sunti păr i încheie două acte juridice – un act jur disponibil
publicului și nu generale (care sunti unul nedisponibil. Exemplu: două păr i încheie un contract de vânzare prin care vând
un imobil, în actul public declară că pre ul este de 1000 de lei, în actul secret declară că pre ul este
de 200 de lei. Actul secret trebuie să îndeplinească doar condi iile de fond pentru valabilitate, nu și nu generale (care sunti
condi iile de formă (art. 1289 alin. (2): „ (1) Contractul secret produce efecte numai între părţi şi,
dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor
universali sau cu titlu universal. (2) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între
părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.”).
- domeniul de aplicare al simula iei:

• simulare a pre ului
• în materia vânzărilor fictive (actul public stabileși nu generale (care suntte că vânzarea are loc, actul secret că nu are
loc)
• domeniul dona iilor deghizate
- tipuri de simula ie:

• simula ie absolută/relativă
• simula ie obiectivă/subiectivă: când se maschează obiectul contractului/una dintre păr i
• deghizarea totală/par ială: în actul public păr ile stabilesc că este o dona ie, în actul secret
stabilesc că este o vânzare/maschează doar pre ul
• interpunere de persoane: beneficiar este x în actul public/y în actul secret
!!! sanc iunea aplicabilă în privin a simula iei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea
- condiții generale cu privire la obligațiile civileiile de valabilitate a simula iei:

• existen a actului secret
• actul secret trebuie să fie contemporan cu actul public (actul secret trebuie să fie anterior sau
cel mult concomitent actului public, când apare după, nu discutam despre o simula ie, ci
despre o modificare)
• nu trebuie îndeplinite condi iile de formă, ci doar condi iile de fond
• existen a actului public
• existen a acordului simulatoriu = păr ile inten ionează să simuleze un anumit element al
actului public)
- scopurile pe care le poate întrupa simula ia:

• evitarea unor norme legale imperative: imposibilitatea unei păr i de a deveni parte a unui
contract este simulată prin interpunerea în cadrul acelui raport juridic obliga ional a unei
persoane care are capacitatea de a contracta
• fraudarea intereselor moși nu generale (care sunttenitorilor rezervatari: o persoana nu doreși nu generale (care suntte să lase moși nu generale (care sunttenitorilor
rezervatari averea sa și nu generale (care sunti atunci simulează ieși nu generale (care suntirea din patrimoniu a acelui bun
• cineva doreși nu generale (care suntte să lase moși nu generale (care sunttenire o anumită suma de bani însă nu dore și nu generale (care suntte să se afle că acea
persoană este cea care a lăsat moși nu generale (care sunttenirea în cauza și nu generale (care sunti atunci interpune o persoană
32
- sancții generale cu privire la obligațiile civileiunile pe care simula ia le implică:

• sanc iunea principală este cea a inopozabilită ii fa ă de creditori: ter ele păr i vor fi inute
doar de dispozi iile actului public și nu generale (care sunti au dreptul să nu ia în considerare dispozi iile actului
secret
• nulitatea: intervine în ipoteza din art. 1289, a nerespectării condi iilor de fond
- efectele pe care le poate produce simula ia:

• efecte intre păr i
• efecte fa ă de ter i
• efecte în cazul înstrăinării unui bun
- acții generale cu privire la obligațiile civileiunea în simulații generale cu privire la obligațiile civileie = acea ac iune prin care se urmăreși nu generale (care suntte dovedirea caracterului simulat al
actului public și nu generale (care sunti, pe cale de consecin ă, conferirea de efecte juridice doar actului secret. A și nu generale (care suntadar, prin
ac iunea în simula ie se urmăreși nu generale (care suntte perforarea vălului dintre realitate și nu generale (care sunti aparen ă și nu generale (care sunti dovedirea
efectelor pe care le produce actul ascuns. Are un caracter imprescriptibil și nu generale (care sunti reprezintă o ac iune în
constatare.
- proba ac iunii în simula ie = art. 1292: „ Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori
cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când
pretind că aceasta are caracter ilicit. ”
- ac iunea în simula ie nu se aplică actelor juridice nepatrimoniale (ex. căsătoria)
Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice
Contractele se pot clasifica în: unilaterale și nu generale (care sunti bilaterale/sinalagmatice. În cazul contractelor
sinalagmatice, interdependen a obliga iilor care se nasc din aceste contracte se explică prin
prelungirea no iunii de cauză de pe terenul încheierii contractului pe terenul executării contractului.
Nu numai în momentul în care se încheie contractul fiecare parte are reprezentarea subiectivă, ci și nu generale (care sunti
în momentul în care se execută propria obliga ie fiecare parte are reprezentarea subiectivă că și nu generale (care sunti
cealaltă parte își nu generale (care sunti va executa obliga ia.
Când vorbim de efectele specifice ale contractelor sinalagmatice, avem în vedere atât sensul
no iunii de efect al contractului (drepturile și nu generale (care sunti obliga iile care sunt rezultatul voin ei păr ilor), cât și nu generale (care sunti
sensul de efect al obliga iilor care are în vedere ce se întâmplă cu obliga ia civilă după ce s-a născut,
adică modul în care sunt executate datoriile și nu generale (care sunti realizate crean ele care intră în con inutul raportului
juridic obliga ional.
Fiind legate în egală măsură de no iunea de efect al contractului și nu generale (care sunti de efect al obliga iilor,
efectele specifice ale contractelor sinalagmatice au o dublă valen ă:
• chiar din momentul în care se nasc, obliga iile izvorâte din aceste contracte sunt
interdependente
• când se execută, această interdependen ă este augmentată și nu generale (care sunti explică ce se întâmplă în cazul
în care o parte nu își nu generale (care sunti execută propriile datorii
Tocmai pentru că sunt interdependente, obliga iile născute din contractele sinalagmatice
presupun și nu generale (care sunti simultaneitatea executării lor. Ași nu generale (care suntadar, executarea obliga iilor născute din contracte
sinalagmatice este guvernată de principiul simultaneită ii. ȚIILORinând seama de interdependen a
33
obliga iilor și nu generale (care sunti de simultaneitatea executării acestora, contractele sinalagmatice determină trei efecte
specifice:
1. în cazul lor, se poate invoca excepții generale cu privire la obligațiile civileia de neexecutare
Excep ia de neexecutare este reglementată în art. 1556 („(1) Atunci când obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile născute
dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i nu execută sau nu oferă
executarea obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea
propriei obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii, afară de cazul în care din lege, din voințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor sau din uzan țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e rezultă că
cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. (2) Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit
împrejurărilor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inând seama de mica însemnătate a presta țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei neexecutate, acest refuz ar fi
contrar bunei-credințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e.” )
Excep ia de neexecutare reprezintă un remediu contractual pus la îndemâna uneia dintre

păr ile contractului care poate anula executarea propriei datorii până când și nu generale (care sunti cealaltă parte își nu generale (care sunti
execută propria datorie. Astfel în eleasă, excep ia de neexecutare are un domeniu de aplicare
restrâns la contractele sinalagmatice. Conturarea acestui domeniu de aplicare al excep iei de
neexecutare rezultă fără echivoc din primul alineat al art. 1556.
Pentru a se putea invoca excep ia de neexecutare este necesar ca datoria a cărei amânare este
pretinsă de creditor să se nască din același nu generale (care sunti contract cu datoria neexecutată de debitor.
Fundamentarea excep iei de neexecutare reuneși nu generale (care suntte principiul for ei obligatorii a contractului, ideea
simultaneită ii executării obliga iilor născute din contracte sinalagmatice și nu generale (care sunti ideea de echitate.
Condi iile pe temeiul căreia se poate invoca excep ia de neexecutare:
• trebuie să existe o neexecutare din partea uneia dintre păr i

• această neexecutare trebuie să fie suficient de însemnată pentru ca, în raport cu principiul
bunei-credin e, să justifice amânarea executării datoriei de către cealaltă parte. Invocarea
excep iei să se facă în raport cu principiul bunei-credin e, iar raportarea la acest principiu
presupune mai întâi aprecierea caracterului însemnat al neexecutării și nu generale (care sunti, în al doilea rând,
aprecierea împrejurărilor, a contextului raporturilor contractuale respective.
• mai este necesar ca obliga iile să fie exigibile. Dacă obliga ia unei păr i este afectată de un
termen, adică este amânată executarea ei până la o anumită dată, cealaltă parte nu poate
invoca excep ia de neexecutare, întrucât, prin prevederea unui termen contractual judiciar
sau legal, este înlăturată ac iunea principiului simultaneită ii executării obliga iilor.
Acest principiu are o ac iune specifică și nu generale (care sunti în ipoteza în care una dintre obliga ii necesită o
perioadă de timp pentru executare. Chiar dacă este vorba de o obliga ie cu executare dintr-odată, nu
întotdeauna o asemenea obliga ie presupune o executare instantanee. Nu de pu ine ori, executarea
presta iei care formează obiectul obliga iei presupune o anumită durată. Într-o asemenea situa ie, se
execută mai întâi această obliga ie, iar apoi obliga ia celeilalte păr i care poate fi îndeplinită
instantaneu.
În realitate, nu este o suspendare a principiului simultaneită ii, ci este vorba de o anumită

specificitate în care ac ionează acest principiu. Dar în această situa ie, partea a cărei obliga ie
necesită o anumită durată în timp nu poate amâna executarea propriei datorii invocând neexecutarea
datoriei celeilalte păr i.
34
• neexecutarea datoriei uneia dintre păr i nu trebuie să fie determinată chiar de activitatea
culpabilă a debitorului. Într-o asemenea situa ie, partea care are calitatea de creditor în raport
cu această datorie va putea să amâne executarea propriei datorii până la executarea datoriei
celeilalte păr i.
Modul de operare al excep iei de neexecutare: avantajul acestui remediu contractual este
acela că, în mod direct, fără interven ia instan ei de judecată, creditorul poate invoca direct excep ia
de neexecutare și nu generale (care sunti poate amâna executarea propriei datorii în măsura în care sunt îndeplinite
condi iile precizate. Nu înseamnă că interven ia instan ei de judecată este exclusă. Excep ia poate fi
invocată fără interven ia instan ei de judecată, dar partea împotriva căreia se invocă excep ia poate
sesiza instan a de judecată cerând să se constate că nu sunt îndeplinite condi iile pentru invocarea
excep iei și nu generale (care sunti că, deci, ac iunea păr ii care a invocat-o este abuzivă, caz în care aceasta va răspunde
pentru daune-interese.
Efectele excep iei de neexecutare: în măsura în care sunt îndeplinite condi iile invocării
excep iei și nu generale (care sunti în măsura în care este invocată, efectul este suspendarea executării datoriei păr ii care a
invocat-o până când și nu generale (care sunti cealaltă parte își nu generale (care sunti va executa datoria.
2. creditorul poate să ceară sau poate să dispună rezolu ții generale cu privire la obligațiile civileiunea sau rezilierea dacă cealaltă
parte nu își contracte unilateralei execută fără justificare obligații generale cu privire la obligațiile civileia
Sensul no iunilor de rezolu iune și nu generale (care sunti reziliere este diferit. No iunea de rezolu iune se utilizează
în legătură cu contractele cu executare dintr-odată (obliga ii cu executare dintr-odată), iar no iunea
de reziliere se utilizează în legătură cu contractele cu executare succesivă sau continuă. Dar ambele
no iuni se referă la o sanc iune tipică acestor contracte sinalagmatice.
Rezolu iunea este o sanc iune pentru neexecutarea fără justificare a obliga iilor unei păr i
contractante, sanc iunea constând în desfiin area cu efect retroactiv a contractului și nu generale (care sunti în obligarea
păr ii care nu și nu generale (care sunti-a executat obliga ia la daune-interese. În mod corespunzător, rezilierea este tot o
sanc iune care constă în încetarea contractului cu efecte pentru viitor în ipoteza în care una dintre
păr i nu își nu generale (care sunti execută obliga ia fără justificare și nu generale (care sunti în obligarea la daune-interese a păr ii care nu și nu generale (care sunti-a
executat datoria.
Singura diferen ă se referă la contractele în legătură cu care aceste sanc iuni sunt utilizate. În
cazul rezolu iunii, efectele operează cu efect retroactiv, în cazul rezilierii, efectele operează pentru
viitor. Ambele sanc iuni reunesc în fundamentarea lor principiul for ei obligatorii a contractelor,
reciprocitatea și nu generale (care sunti interdependen a obliga iilor născute din contractele sinalagmatice și nu generale (care sunti caracterul
nejustificat sau culpabil al neexecutării obliga iilor de către o parte a contractului.
Domeniul de aplicare al sanc iunilor rezolu iunii și nu generale (care sunti rezilierii: potrivit unei opinii dominante,
sanc iunile rezolu iunii și nu generale (care sunti rezilierii se aplică numai în domeniul contractelor sinalagmatice. Există
însă și nu generale (care sunti opinia potrivit căreia aceste sanc iuni s-ar putea aplica și nu generale (care sunti în domeniul contractelor
unilaterale. În realitate, când e vorba de contracte unilaterale, sunt alte remedii pentru ipoteza în
care partea care are o datorie nu își nu generale (care sunti execută propria obliga ie. Rezolu iunea și nu generale (care sunti rezilierea se aplică
numai în ipoteza contractelor sinalagmatice, astfel a relevat practica judiciară.
Condi iile care permit aplicarea sanc iunilor rezolu iunii și nu generale (care sunti rezilierii:
35
• trebuie să existe o neexecutare a datoriei unei păr i contractante

• această neexecutare poate să fie totală sau par ială
• rezolu iunea poate să intervină și nu generale (care sunti pentru o neexecutare par ială (art. 1549 – „ Dreptul la
rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune sau reziliere. (1) Dacă nu cere executarea silită a obliga țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor contractuale,
creditorul are dreptul la rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai la
daune-interese, dacă i se cuvin. (2) Rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea poate avea loc pentru o parte a
contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul
contractului plurilateral,, neîndeplinirea de către una dintre părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i a obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei nu atrage
rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea contractului fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de celelalte părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, cu excepțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia cazului în care prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia
neexecutată trebuia, după circumstanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e, să fie considerată esențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ială. (3) Dacă nu se prevede
altfel, dispozițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile referitoare la rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune se aplică și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai în cazul rezilierii. ”). În măsura în
care interesul creditorului nu poate fi satisfăcut decât printr-o executare totală a datoriei, nu
mai este posibilă rezolu iunea par ială propor ional cu neexecutarea, ea trebuind să fie totală.
• neexecutarea trebuie să fie suficient de însemnată pentru a justifica aplicarea unei sanc iuni
atât de drastice. Dacă nu este vorba de o neexecutare importantă, ci de una de o mică
însemnătate, nu mai este loc pentru reziliere sau rezolu iune, ci se poate recurge la reducerea
presta iilor.
Acesta poate fi considerat un al patrulea efect specific al contractelor sinalagmatice, dar nu

are o autonomie atât de importantă încât să fie tratat separat. În raport cu rezolu iunea și nu generale (care sunti rezilierea,
dacă neexecutarea este neînsemnată ea poate să justifice o reducere propor ională a presta iei pe
care și nu generale (care sunti creditorul trebuie să o execute fa ă de debitor. Dacă o asemenea reducere propor ională nu
este posibilă, creditorul va putea să ceară daune-interese de la debitor propor ional cu neexecutarea
acesteia.
Aceste idei sunt con inute de art. 1555 – „ Reducerea prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor. (1) Creditorul nu are
dreptul la rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate. În cazul contractelor cu
executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică
însemnătate, însă are un caracter repetat. Orice stipulațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie contrară este considerată nescrisă. (2)
El are însă dreptul la reducerea proporțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ională a prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei sale, dacă după împrejurări, aceasta
este posibilă. (3) Dacă reducerea prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la
daune-interese.”
• dacă neexecutarea este neînsemnată, nu se poate aplica rezolu iunea

• deși nu generale (care sunti neexecutarea este neînsemnată, dar are caracter repetat, atunci ea poate justifica
aplicarea rezolu iunii sau a rezilierii
3. dacă intervine un element fortuit care determină imposibilitatea de executare a

datoriei unei părții generale cu privire la obligațiile civilei contractante, se nași contracte unilateralete problema riscului contractual, care se rezolvă
potrivit unor soluții generale cu privire la obligațiile civileii specifice
Neexecutarea fără justificare apare în strânsă legătură cu ideea caracterului culpabil al

neexecutării. În acest sens, sunt relevante dispozi iile art. 1547 („ Vinovățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia debitorului. Debitorul
este țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inut să repare prejudiciul cauzat cu intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie sau din culpă. ”) și nu generale (care sunti art. 1548 („Prezumțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de culpă.
Culpa debitorului unei obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. ”). Din
alin. (1) al art. 1549 nu rezultă dacă este vorba de o neexecutare fără justificare sau de o neexecutare
culpabilă și nu generale (care sunti dacă aceste doua idei sunt echivalente.
36
Dispozi iile art. 1516 sunt relevante („Drepturile creditorului. (1) Creditorul are dreptul la
îndeplinirea integrală, exactă și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai la timp a obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu
își față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai execută obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai fără a pierde dreptul
la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei;
2. să obțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ină, dacă obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia este contractuală, rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea sau rezilierea contractului ori,
după caz, reducerea propriei obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii corelative;
3. sa folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea
dreptului său.”)
Dacă debitorul, fără justificare nu își nu generale (care sunti execută obliga ia, creditorul are la îndemână mai multe
remedii contractuale, între care și nu generale (care sunti pe acela de a ob ine rezolu iunea sau rezilierea contractului sau
reducerea presta iilor.
Art. 1530 – „Dreptul la daune-interese. Creditorul are dreptul la daune-interese pentru

repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai care este consecin țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a directă și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai necesară a
neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei. ” Atunci când debitorul nu își nu generale (care sunti
execută fără justificare sau din culpă obliga ia, creditorul are dreptul la daune-interese.
Ideea de culpă nu are relevan ă atunci când se aplică sau când se ob ine rezolu iunea sau
rezilierea – cei care exprimă o asemenea opinie ignoră însă că, în materie contractuală, neexecutarea
nași nu generale (care suntte o prezum ie de culpă, rezolu iunea și nu generale (care sunti rezilierea sunt compatibile cu daune-interese, iar
daunele-interese se datorează în măsura în care debitorul nu își nu generale (care sunti execută fără justificare sau din culpă
obliga ia.
Acest „sau” din sintagma „fără justificare sau din culpă” a născut opinia potrivit căreia cele
două no iuni nu ar fi echivalente. În realitate, în cele mai multe cazuri cele două no iuni sunt
echivalente, adică o neexecutare nejustificată înseamnă o neexecutare din culpă.
Singura ipoteză în care cele două no iuni diferă este aceea în care se restrânge câmpul de
ac iune al cauzelor care înlătură caracterul culpabil al neexecutării. În anumite situa ii, chiar dacă nu
este în culpă, autorul faptei răspunde (răspundere civilă cu caracter obiectiv). În asemenea ipoteze,
cazul fortuit care este una dintre împrejurările care înlătură culpa, își nu generale (care sunti pierde relevan a practică.
Adică, deși nu generale (care sunti există caz fortuit, întrucât vinovă ia nu are o relevan ă, răspunderea func ionează, pentru
că are caracter obiectiv, situa ie în care no iunile „din culpă” și nu generale (care sunti „fără justificare” nu mai sunt
sinonime.
Cauzele de justificare a neexecutării sunt men ionate în art. 1555-1557.
Art. 1555: „Ordinea executării obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor. (1) Dacă din convențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor sau din
împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile pot fi executate simultan, păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile
sunt țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inute să le execute în acest fel. (2) În măsura în care executarea obliga țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei unei păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i necesită
o perioadă de timp, acea parte este țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inută să execute contractul prima, dacă din conven țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor
sau din împrejurări nu rezultă altfel.”
Art. 1556: „(1) Atunci când obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile,
iar una dintre părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i nu execută sau nu oferă executarea obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei, cealaltă parte poate, într-o
37
măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obliga țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii, afară de cazul în care din lege,
din voințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor sau din uzanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. (2)
Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inând seama de mica însemnătate a
prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e.”
Art. 1557: „Imposibilitatea de executare. (1) Atunci când imposibilitatea de executare este
totală și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai definitivă și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai priveși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate o obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie contractuală importantă, contractul este desfiin țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.at de plin
drept și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispozițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile art.
1274 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Dacă imposibilitatea de executare a
obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obliga țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii ori poate
obțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ine desființiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.area contractului. În acest din urma caz, regulile din materia rezolu țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunii sunt
aplicabile în mod corespunzător.”
Aceste texte ne arată că, atunci când a fost înlăturat principiul simultaneită ii executării
obliga iilor, neexecutarea datoriei păr ii care se bucură de un termen este justificată. Dacă
executarea unei datorii presupune o durată de timp, neexecutarea datoriei celeilalte păr i până când
se execută această datorie are caracter justificat. Dacă există o împrejurare care determină
imposibilitatea fortuită de executare a unei păr i, aceasta are semnifica ia unei cauze de justificare a
neexecutării obliga iei celeilalte păr i.
Împrejurările care au caracter fortuit, adică fac imposibilă executarea datoriei unei păr i și nu generale (care sunti
justifică neexecutarea datoriei celeilalte păr i sunt con inute în art. 1557, art. 1634, art. 1351 și nu generale (care sunti în
art. 1352.
Art. 1634 – „Imposibilitatea fortuită de executare. Noțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune. Condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii. (1) Debitorul este
liberat atunci când obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia sa nu mai poate fi executată din cauza unei for țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.e majore, a unui caz
fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în
întârziere. (2) Debitorul este, de asemenea, liberat chiar dacă se află în întârziere, atunci când
creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei din cauza împrejurărilor
prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.
(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei se suspendă pentru un termen
rezonabil, apreciat în funcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie de durata și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea
de executare. (4) Dovada imposibilitățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii de executare revine debitorului. (5) Debitorul trebuie să
notifice creditorului existențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a
obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care
debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde
pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului. (6) Dacă obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia are ca obiect bunuri de
gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.”
Art. 1351 – „Forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a majoră și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai cazul fortuit. (1) Dacă legea nu prevede altfel sau păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile nu
convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de for țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a majoră
sau de cazul fortuit. (2) Forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai
inevitabil. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai nici împiedicat de către
cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. (4) Dacă, potrivit legii,
debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea,
exonerat și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai în caz de forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă majoră.”
Art. 1352 – „Fapta victimei sau a terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ului. Fapta victimei înseși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai fapta ter țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ului înlătură
38
răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă
numai în cazurile în care, potrivit legii sau convențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor, cazul fortuit este exonerator de
răspundere.”
Tragem concluzia că există for a majoră, cazul fortuit, fapta victimei și nu generale (care sunti fapta ter ului, dacă
acestea au valoarea for ei majore sau a cazului fortuit, ca împrejurări care determină imposibilitatea
fortuită de executare a obliga iei unei păr i.
În anumite ipoteze, cazul fortuit, când este vorba de o răspundere obiectivă, nu mai justifică
neexecutarea și nu generale (care sunti, ca urmare, debitorul va răspunde chiar și nu generale (care sunti fără vinovă ie. Numai în această situa ie,
sintagmele „din culpă” și nu generale (care sunti „fără justificare” nu sunt sinonime, pentru că, în cele mai multe situa ii,
creditorul care cere rezolu iunea sau rezilierea nu trebuie să facă dovada culpei debitorului și nu generale (care sunti nici
dovada caracterului nejustificat al neexecutării. Există fie o prezum ie de culpă, fie o prezum ie de
neexecutare. Debitorul va avea interesul să facă dovada uneia dintre împrejurările care justifică
neexecutarea și nu generale (care sunti înlătură culpa. Este vorba de o inversare a sarcinii probei. Nu creditorul face dovada
nejustificării, debitorul, dacă vrea să scape, trebuie să facă el dovada unei împrejurări. De regulă,
rezolu iunea și nu generale (care sunti rezilierea presupun culpa debitorului și nu generale (care sunti caracterul nejustificat al neexecutării
înseamnă caracter culpabil.
Modul de operare al rezolu iunii și nu generale (care sunti rezilierii: art. 1550 („ Modul de operare. (1) Rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea
poate fi dispusă de instanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă, la cerere sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea
îndreptățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ită. (2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă păr țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile au convenit
astfel, rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea poate opera de plin drept.”)
Alin. (1): rezolu iunea/rezilierea poate fi dispusă de instan ă sau poate fi declarată unilateral
de către păr i. Alin. (2): ar mai putea exista în cazurile prevăzute de lege și nu generale (care sunti o rezolu iune care poate
opera de plin drept. Acest alineat lasă să se în eleagă că rezolu iunea/rezilierea s-ar putea confunda
cu o condi ie potestativă pură din partea celui care se obligă. Chiar atunci când este vorba de
ipotezele în care este permisă rezolu iunea unilaterală, acesta nu este obligat să declare rezolu iunea.
Este o op iune, un drept al creditorului. El judecă dacă cere aplicarea sanc iunii rezolu iunii ori
dacă, dimpotrivă, recurge la un alt remediu contractual. Nu se poate transforma o dispozi ie de
favoare pentru creditor într-o dispozi ie împotriva creditorului.
Ca urmare, dacă debitorul nu execută, creditorul doar are dreptul să ceară sau să aplice
rezolu iunea. Dar nu se poate desfiin a contractul din simplul fapt că debitorul nu execută. Textul
vrea să spună că, fără a înlătura op iunea creditorului de a cere desfiin area contractului când
debitorul nu execută, momentul din care operează sanc iunea cerută de creditor este chiar momentul
neexecutării, adică se întoarce în timp efectul sanc iunii până în momentul neexecutării.
Astfel, no iunea de rezolu iune de plin drept își nu generale (care sunti păstrează semnifica ia pusă în lumină sub
imperiul VCC, când se spunea că și nu generale (care sunti atunci când pactul comisoriu prevede o desfiin are de plin drept
a contractului, o asemenea formulare nu exclude op iunea creditorului între diversele remedii
contractuale: rezolu iune sau reziliere, executarea silită în natură sau prin echivalent.
Există de fapt doar două moduri în care operează rezolu iunea: pe cale judiciară și nu generale (care sunti prin
declara ie unilaterală de rezolu iune. În primul caz, creditorul cere instan ei să aplice această
sanc iune, instan a verifică condi iile aplicării sanc iunii și nu generale (care sunti, prin hotărâre judecătorească, pronun ă
sanc iunea. Dezavantajul acestui mod de operare al sanc iunii este că aprecierea instan ei de
39
judecată este suverană și nu generale (care sunti creditorul este la mâna instan ei. NCC prevede expres ceea ce vechiul cod
prevedea numai cu titlu particular în anumite ipoteze că se poate înlocui rezolu iunea judiciară
printr-o formă de justi ie privată. Dacă debitorul nu își nu generale (care sunti execută obliga ia, creditorul poate să declare
el direct rezolu iunea sau rezilierea.
În trei ipoteze este posibilă o asemenea formă de justi ie privată:
• existen a unei clauze în contract care să permită această formă de justi ie privată. Păr ile
prevăd ca în caz de neexecutare pot direct să aplice prin declara ia sa unilaterală
rezolu iunea.
• chiar în absen a unei clauze de rezolu iune, creditorul obliga iei neexecutare îl pune în
întârziere pe debitor și nu generale (care sunti prevede în notificarea de punere în întârziere termenul pe care îl
acordă debitorului în vederea executării obliga iei. Dacă acest termen a trecut, creditorul va
putea emite declara ia.
• debitorul se află de drept în întârziere (art. 1552 – „Rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea unilaterală. Rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea
sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când
părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a
executat obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia în termenul fixat prin punerea în întârziere. (2) Declarațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune
sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie prevăzut de lege pentru ac țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea
corespunzătoare acestora. (3) În toate cazurile, declarațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de rezolu țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune sau de reziliere se
înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă
terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor. (4) Declarațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune este irevocabilă de la data comunicării ei către
debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1).”)
Art. 1553 („Pactul comisoriu. (1) Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod
expres, obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile a căror neexecutare atrage rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea sau rezilierea de drept a contractului.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), rezoluțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a
debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării. (3)
Punerea în întârziere nu produce efecte decât dacă indică în mod expres condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile în care pactul
comisoriu operează.”) reglementează pactul comisoriu. Pactul comisoriu este o formă de clauză de
rezolu iune sau reziliere, o formă particulară. Păr ile pot să prevadă o clauză în formă simplificată
sau în forma pactului comisoriu. În cele trei ipoteze, creditorul este îndreptă it să emită declara ia de
rezolu iune. Printr-un act juridic unilateral fie se desfiin ează, fie încetează contractul.
Distinc ia dintre aspectul substan ial și nu generale (care sunti forma procedurală care îmbracă manifestarea de
voin ă: când ne aflăm în a doua ipoteză de rezolu iune unilaterală, mai întâi creditorul emite o
notificare de punere în întârziere. Este o primă manifestare de voin ă. Dacă trece termenul prevăzut
în notificare, creditorul emite declara ia de rezolu iune, care trebuie să fie comunicată debitorului.
Nu punem semnul egalită ii nici între notificare, nici între declara ia de rezolu iune ca act
substan ial și nu generale (care sunti comunicarea aceste declara ii, care este un act procedural. Un creditor diligent poate
să recurgă la o formă combinată a acestor acte: creditorul poate să trimită notificarea în care se
prevede termenul acordat pentru executare și nu generale (care sunti, totodată, creditorul poate să spună chiar în aceeași nu generale (care sunti
formă procedurală că, dacă în termenul prevăzut nu se execută datoria, el în elege să desfiin eze sau
să înceteze contractul, deci aceeași nu generale (care sunti formă procedurală va con ine două manifestări de voin ă:
privind punerea în întârziere și nu generale (care sunti privind încetarea/desfiin area contractului.
Declara ia unilaterală trebuie să fie făcută în termenul de prescrip ie specific ac iunii în
40
justi ie corespunzătoare obliga iei neexecutate. Când este vorba de drepturi care se înscriu în cartea
funciară, declara ia trebuie să fie înscrisă în cartea funciară pentru a fi opozabilă ter ilor. Declara ia
trebuie să fie comunicată debitorului. Pactul comisoriu este reglementat de art. 1553. El trebuie să
prevadă expres care sunt obliga iile născute din contract a căror neexecutare atrage rezilierea.
Punerea în întârziere este necesară de regulă, dar dacă păr ile renun ă la ea, ea nu mai este utilă.
Efectele rezolu iunii/rezilierii: rezolu iunea înseamnă desfiin area contractului (efect
retroactiv, se consideră ca n-a existat niciodată contractul). Rezilierea produce efecte pentru viitor
(încetarea contractului cu executare continuă). Chiar dacă este vorba de reziliere, în măsura în care
o parte și nu generale (care sunti-a executat obliga ia până în măsura în care s-a aplicat rezilierea, iar cealaltă parte nu și nu generale (care sunti-a
executat toate datoriile, chiar dacă a încetat contractul, acea parte va putea fi obligată să dea daune-
interese. Indiferent dacă este vorba de rezolu iune sau de reziliere, desfiin area sau încetarea
contractului nu lasă fără aplicare anumite clauze contractuale cum sunt cele care se referă la
solu ionarea diferendelor dintre păr i. Dacă o parte și nu generale (care sunti-a executat obliga ia și nu generale (care sunti se dispune desfiin area
contractului, se pune problema repunerii în situa ia anterioară...
Riscul contractului: termenul de „risc” are mai multe accep ii în materie contractuală:
• dacă e vorba de contracte aleatorii, păr ile chiar în momentul încheierii contractului aleg
împrejurarea aleatorie care va determina un risc în ceea ce priveși nu generale (care suntte existen a presta iei
păr ilor (o împrejurare prevăzută de păr i chiar în momentul încheierii contractului, păr ile
nu pot prevedea când va interveni acea împrejurare și nu generale (care sunti ce efecte va avea).
• în momentul încheierii contractului, păr ile nu prevăd și nu generale (care sunti nu identifică împrejurarea care
determină riscul, iar efectul acelei împrejurării care determină riscul este dezechilibrarea
raportului contractual.
• a treia accep ie a ideii de risc presupune faptul că exista împrejurări fortuite care determină
imposibilitatea de executare a contractului. Ele exprimă ideea de risc al contractului, efectul
fiind că împrejurările fac imposibilă executarea obliga iilor fie total sau par ial, fie definitiv
sau temporar. Aceeași nu generale (care sunti împrejurare are efecte diferite dacă e privită în contextul unui contract
unilateral. O asemenea împrejurare, când e vorba de un contract unilateral, duce fie la
suspendarea executării datoriei, fie la stingerea acesteia. Când e vorba de un contract
sinalagmatic, o asemenea împrejurare ne îndeamnă să găsim solu ii în func ie de care se
rezolvă problema riscului contractului.
Solu ia care exprimă regula: lucrul piere pentru debitor, altfel spus riscul imposibilită ii
fortuite de executare a contractului sinalagmatic este suportat de debitorul obliga iei imposibil de
executat. Exemplu: un contract de prestări servicii, partea care trebuie să presteze serviciul nu mai
poate să execute datoria pentru că a intervenit o împrejurare, deci debitorul nu mai poate să ceară
contravaloarea presta iei pe care nu o mai poate executa. Există o ipoteză de excep ie în care această
regula este înlocuită cu: ... art. 1274 („Riscul în contractul translativ de proprietate. (1) În lipsă de
stipulațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului
obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii
fortuite a bunului, debitorul obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei de predare pierde dreptul la contraprestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie, iar dacă a
primit-o, este obligat să o restituie. (2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul
pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai dacă
obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de predare ar fi fost executată la timp ”). În V.C.civ, în contractele translative de drepturi
reale, se prevedea că riscul este suportat de creditorul obliga iei imposibil de executat.
41
Conform adagiului res perit debitori, în art. 1557 se prevede că, dacă neexecutarea, devenită
imposibilă, este definitivă și nu generale (care sunti probabilă, contractul se desfiin ează de drept. Dacă neexecutarea este
doar par ială, se poate pune problema desfiin ării propor ionale a contractului, când neexecutarea nu
este substan ială. Dacă neexecutarea este doar temporară, operează o suspendare a executării
contractului. Dacă această neexecutare durează foarte mult, s-ar putea ca suspendarea prelungită să
afecteze drastic interesul creditorului.
Două moduri de operare a efectului imposibilită ii de executare: regula este că efectul se

produce de drept, fie suspendarea, fie încetarea contractului totală sau par ială. Excep ie: creditorul
poate să ceară instan ei de judecată desfiin area contractului când, deși nu generale (care sunti neexecutarea este doar
temporară, totuși nu generale (care sunti durata suspendării este prea mare. Se aplica prin asemănare regulile din materia
rezolu iunii. Textul, prin asemănare trimite la materia rezolu iunii, deci nu sunt reguli proprii, ci este
analogia legii. Nu dispare diferen a dintre neexecutarea fără justificare și nu generale (care sunti neexecutarea justificată
(se ajunge la o desfiin are de drept sau la o suspendare).
Actul juridic unilateral
Dacă în dreptul public, actul juridic unilateral este regula, în dreptul privat el este excep ia.
Chiar în dreptul privat, nu orice act juridic unilateral nași nu generale (care suntte obliga ii civile. Avem numeroase acte jur
unilaterale în dreptul privat care nu nasc obliga ii civile (drepturile personale nepatrimoniale în
legătură cu care produc efecte multe acte unilaterale de drept civil). Art. 1324 precizează „Noțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune.
Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă a autorului său.”
Se aplică și nu generale (care sunti actului juridic unilateral cele trei principii în legătură cu contractul:
• al for ei obligatorii
• al relativită ii efectelor
• al opozabilită ii fa ă de ter i
Când vorbim de acte juridice, contractul este actul de drept comun și nu generale (care sunti i se aplică și nu generale (care sunti actului
unilateral regulile de la contracte. În materia actului juridic unilateral se face distinc ie între actele
juridice supuse comunicării și nu generale (care sunti cele nesupuse. Ori de câte ori un act juridic unilateral produce efecte
în sarcina destinatarului, el trebuie să fie comunicat destinatarului. Efectele se vor produce numai de
la comunicare. Comunicarea este obligatorie dacă, în func ie de natura actului, este necesară
comunicarea. Ași nu generale (care sunta cum și nu generale (care sunttim și nu generale (care sunti de la ofertă, efectele se produc de la data comunicării, nu de la data
informării destinatarului, indiferent dacă destinatarul nu a luat cunoși nu generale (care sunttin ă efectiv din motive care nu
îi sunt imputabile.
Actul juridic unilateral ca izvor de obliga ii civile. În mod nefericit, art. 1327 („ Promisiunea
unilaterală. (1) Promisiunea unilaterală făcută cu intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de a se obliga independent de acceptare
îl leagă numai pe autor. (2) Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut. (3) Dacă
autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră făcuta pentru o anumită
durată, potrivit cu natura obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai cu împrejurările în care a fost asumată.”) are titlul marginal
„Promisiunea unilaterală”, pentru că în spe ă se confund promisiunea unilaterală ca act juridic
unilateral cu promisiunea de a contracta ca act juridic bilateral. Art. 1327 are în vedere un act juridic
unilateral prin care partea care îl emite își nu generale (care sunti exprimă inten ia clară de a se obliga fa ă de o altă
persoană independent de acceptarea acesteia. Ași nu generale (care suntadar, izvorul obliga iei este actul juridic unilateral.
Dar și nu generale (care sunti acceptarea are un rol (nu este vorba de acceptarea ofertei de a contracta, prin
42
acceptare nu se ajunge la un act jur unilateral. Acceptarea rămâne la rândul ei un act jur unilateral.
Avem deci 2 acte juridice unilaterale: actul care exprimă inten ia de a se obliga din partea
emitentului care produce efecte prin el însuși nu generale (care sunti, numai ca ter ul nu poate fi obligat să primească
dreptul născut din acest act juridic în favoarea sa, el putând să îl accepte sau să îl refuze. Dacă
acceptă, acceptarea nu nași nu generale (care suntte dreptul lui, ci consolidează dreptul născut în momentul emiterii actului
juridic unilateral. Dacă îl refuză, practic în mod retroactiv actul juridic unilateral nu mai produce
efecte). În mod normal, actul juridic unilateral trebuie să prevadă un termen de valabilitate în care
destinatarul poate să accepte dreptul. Dacă nu există un asemenea termen, se va aprecia că
acceptarea trebuie să fie făcută într-o anumită durată rezonabila în raport cu împrejurarea și nu generale (care sunti natura
obliga iei.
Dar în eles în acest mod, actul juridic unilateral ca izvor de obliga ii civile nu are mare
aplicare, cea mai cunoscută dintre aplica ii este promisiunea publică de recompensă. Art. 1328:
„Promisiunea publică de recompensă. (1) Cel care promite în mod public o recompensă în schimbul
executării unei prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii este obligat să facă plata, chiar dacă prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia a fost executată fără a se
cunoași față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate promisiunea. (2) Dacă prestațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia a fost executată de mai multe persoane împreună,
recompensa se împarte între ele, potrivit contribuțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iei fiecăreia la obțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inerea rezultatului, iar dacă
aceasta nu se poate stabili, recompensa se împarte în mod egal. (3) Atunci când presta țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia a fost
executată separat de mai multe persoane, recompensa se cuvine aceleia care a comunicat cea
dintâi rezultatul.” Art. 1329: „Revocarea promisiunii publice de recompensă. (1) Promisiunea poate
fi revocată în aceeași față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai formă în care a fost făcută publică sau într-o formă echivalentă. (2)
Revocarea nu produce efecte fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de cel care, mai înainte de publicarea ei, a executat presta țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia. (3)
Dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, autorul promisiunii datorează o despăgubire
echitabilă, care nu va putea depăși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai recompensa promisă.”
Faptul juridic ca izvor de drept
Faptul juridic în sens restrâns este ac iunea omenească de care legea leagă producerea
anumitor efecte juridice. Faptul juridic în sens restrâns este licit sau ilicit.
Faptul juridic licit are 3 specii:
1. gestiunea de afaceri
Gestiunea de afaceri este reglementată în art. 1330-1340. No iunea de gestiune de afaceri

presupune un fapt juridic licit prin care o persoană, numită gerant, fără a fi obligată, administrează
prin propria voin ă afacerile altor persoane în mod util sau oportun, persoană numită gerat, fără ca
geratul să cunoască gestiunea sau chiar dacă o cunoași nu generale (care suntte, nu este în măsură să își nu generale (care sunti administreze
singură afacerea sau să își nu generale (care sunti numească un mandatar.
Condi iile gestiunii de afaceri:

• cu privire la obiectul gestiunii: include atât acte materiale, cât și nu generale (care sunti acte juridice
• cu privire la utilitatea gestiunii: C.civ. foloseși nu generale (care suntte și nu generale (care sunti termenul „oportun”, prin actele de
gestiune trebuie să fie o pierdere patrimonială pentru gerant. Sunt situa ii în care gestiunea
nu e doar utilă, e chiar necesară. Într-o asemenea situa ie, gerantul evită pierderea unui drept
sau distrugerea unui bun. Diferen a dintre actele de gestiune utila sau necesare este
importantă sub aspectul răspunderii gerantului fa ă de gerat. Când gestiunea este necesară,
gerantul va răspunde fa ă de gerat pentru pagubele cauze cu inten ie sau din neglijen ă gravă
43
cu ocazia administrării averii geratului.

• cu privire la atitudinea păr ilor fa ă de gestiune: gerantul și nu generale (care sunttie că nu administrează propriile
afaceri, ci ale altei persoane, adică ale geratului, și nu generale (care sunti ac ionează cu inten ia de a gera aceste
afaceri. Când vorbim de inten ie, nu înseamnă că gerantul face un act juridic fa ă de gerat, ci
este vorba doar de a exprima atitudinea pozitivă a gerantului care și nu generale (care sunttie că lucrează pentru
altul. În măsura în care gerantul lucrează și nu generale (care sunti pentru el și nu generale (care sunti pentru gerat, ideea de gestiune de
afaceri se păstrează numai în legătură cu administrarea afacerilor geratului. În măsura în
care gerantul crede că lucrează pentru el din eroare, nu mai este vorba de gestiune de afaceri,
ci se va pune problema îmbogă irii fără justă cauză. Cât priveși nu generale (care suntte atitudinea geratului, sunt
mai multe ipoteze: geratul nu cunoași nu generale (care suntte administrarea. Regula este că geratul nu cunoași nu generale (care suntte
existen a gestiunii. Dacă ar cunoași nu generale (care suntte-o, ar fi mandat. Geratul nu trebuie să aibă capacitate de
exerci iu.
Efectele gestiunii de afaceri:

• obliga iile gerantului
◦ art. 1331: „Obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de înși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatiințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.are. Gerantul trebuie să îl înși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatiin țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.eze pe gerat despre
gestiunea începută de îndată ce acest lucru este posibil.”
◦ art. 1332: „Continuarea gestiunii. Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant să continue
gestiunea începută până când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi ori până
când geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatenitorii acestuia sunt în
măsură să o preia.”
◦ art. 1333: „Continuarea gestiunii de către moși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatenitorii gerantului. Moși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatenitorii
gerantului care cunosc gestiunea sunt țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inuțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i să continue afacerile începute de acesta din
urmă, în aceleași față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii ca și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai gerantul.”
◦ art. 1334: „Diligențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a datorată de gerant. (1) Gerantul este dator să se îngrijească de
interesele geratului cu diligențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a pe care un bun proprietar o depune în administrarea
bunurilor sale. (2) Când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă,
gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie sau din
culpă gravă.”
◦ art. 1335: „Obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile gerantului. La încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea
socoteală geratului și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să îi remită acestuia toate bunurile obțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inute cu ocazia gestiunii.”
◦ art. 1336: „Actele încheiate de gerant. (1) Gerantul care acțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ionează în nume propriu
este țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inut fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii cu care a contractat, fără a limita dreptul oricăruia dintre ace și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatia
de a se regresa împotriva gerantului. (2) Atunci când ac țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ionează în numele geratului,
gerantul nu este țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inut fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii cu care a contractat decât dacă geratul nu este
obligat fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de aceși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatia.”
• obliga iile geratului: art. 1337 („Obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile geratului. (1) Atunci când condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile gestiunii de
afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să ramburseze
gerantului cheltuielile necesare, precum și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai, în limita sporului de valoare, cheltuielile utile
făcute de gerant, împreuna cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate, și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să îl
despăgubească pentru prejudiciul pe care, fără culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza
gestiunii. (2) Geratul trebuie să execute și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile născute din actele necesare și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai utile
care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant. (3) Caracterul necesar sau
util al actelor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai cheltuielilor se apreciază la momentul la care gerantul le-a făcut. (4) În
vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de a cere instanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ei, în urma
unei expertize dispuse de acesta cu procedura prevăzută de lege, pentru ordonanțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a
preși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaedințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ială, înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale, în condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile legii.”
44
În mod normal, geratul este obligat fa ă de gerant (trebuie să plătească cheltuielile gestiunii).
În mod normal, geratul este ter fa ă de contractele încheiate de gerant și nu generale (care sunti persoanele care sunt
chemate să sprijine administrarea averii geratului. Geratul răspunde fa ă de ter ul cu care a
contractat gerantul pe temeiul răspunderii în cadrul gestiunii de afaceri, deci pe temeiul legii.
Art. 1338 – art. 1340.
Natura juridică a gestiunii de afaceri. Gestiunea de afaceri este un izvor distinct de obliga ii,
o figură juridică distinctă.
2. îmbogă irea fără justă cauză
Este faptul juridic licit în care patrimoniul unei persoane se îmbogă eși nu generale (care suntte, iar patrimoniul
unei alte persoane sărăceși nu generale (care suntte, ambele împrejurări fiind efectul unei cauze comune, cu consecin a că
îmbogă itul trebuie să restituie plata.
Condi iile materiale ale îmbogă irii fără justă cauză:

• să existe o îmbogă ire
• să existe o sărăcire
• aceste două împrejurări să fie efectul unei cauze comune
Condi iile juridice ale îmbogă irii fără justă cauză:

• să nu existe o cauză legitimă a îmbogă irii
• caracterul subsidiar al ac iunii în îmbogă ire fără justă cauză = dacă există un alt mijloc
juridic pentru repararea situa iei patrimoniale, nu se mai utilizează ac iunea în îmbogă ire
fără justă cauză
Efectul îmbogă irii fără justă cauză: persoana care s-a îmbogă it este datoare la restituire în
limita celui mai mic dintre efecte.
3. plata nedatorată
Este reglementată în art. 1341 – art. 1344. Plata nedatorată este un fapt juridic licit prin care
o persoană, numită solvens, plăteși nu generale (care suntte ceva unei alte persoane, numită accipiens, fără a datora cu
efectul restituirii plă ii nedatorate.
Condi iile plă ii nedatorate:

• să fie vorba de o plată (în sensul general pe care îl are în materia executării obliga iilor)
• plata să fie nedatorată
• plata să fie făcută din eroare
Efectele plă ii nedatorate:

• art. 1345 – art. 1349
Introducerea în răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie
Ideea de răspundere juridică se situează la confluen a dintre libertate și nu generale (care sunti limitele libertă ii.
45
Este bine cunoscută formularea „libertatea fiecăruia dintre noi se opreși nu generale (care suntte acolo unde începe
libertatea celuilalt”. „Pentru a fi liberi trebuie să fim supuși nu generale (care sunti legilor” (Cicero).
Structura de apărare a libertă ii este o structură de norme juridice. Libertatea are trei
dimensiuni: libertatea fa ă de lumea socială, libertatea fa ă de lumea naturală și nu generale (care sunti libertatea fa ă de noi
înși nu generale (care suntine. Sub această ultimă dimensiune, libertatea are o semnifica ie morală.
Când depăși nu generale (care suntim limitele libertă ii, fie că sunt norme morale, fie că sunt norme juridice, ceea
ce presupune și nu generale (care sunti ideea de vinovă ie, ne aflăm în plină problematică a răspunderii. Răspunderea
socială are multiple forme, răspundere morală, răspundere politică. Ne interesează răspunderea
juridică care are înfă iși nu generale (care suntări diferite în func ie de ramura de drept în care se află normele încălcate.
Putem vorbi de o răspundere de drept privat și nu generale (care sunti de una de drept public. Putem să avem o răspundere
de drept constitu ional, de drept administrativ, de drept fiscal.
În materia dreptului privat, există o răspundere civilă, de dreptul muncii, răspundere

disciplinară, răspundere materială. Ne interesează răspunderea civilă care are două forme
principale: răspunderea delictuală și nu generale (care sunti răspunderea contractuală. Fapta juridică ilicită este un izvor de
obliga ii. Din acest izvor de obliga ii se nași nu generale (care suntte un raport juridic obliga ional specific, adică un raport
de răspundere civilă.
Din celelalte izvoare de obliga ii nu se nasc raporturi de răspundere civilă. E vorba de

raporturi obliga ionale fireși nu generale (care suntti, care, prin nași nu generale (care suntterea lor, nu presupun încălcarea unor norme, ci
dimpotrivă, respectarea normelor juridice. Răspunderea contractuală se nași nu generale (care suntte din fapte de încălcare
a obliga iei contractuale. Ne aflăm în zona ilicitului în cazul răspunderii delictuale: încălcare directă
a legii, în cazul răspunderii contractuale: încălcare indirectă, prin încălcarea dispozi iilor
contractuale.
Din fapta ilicită se nași nu generale (care suntte raportul juridic obliga ional de răspundere delictuală. În con inutul
acestui raport intră dreptul de crean ă al victimei de a ob ine repararea prejudiciului cauzat de
făptuitor și nu generale (care sunti datoria făptuitorului de a repara material prejudiciul pe care l-a cauzat. Raportul
obliga ional de răspundere delictuală dezvăluie o sanc iune civilă în con inutul său. Făptuitorul este
sanc ionat, în sarcina lui se nași nu generale (care suntte datoria de a repara material prejudiciul cauzat.
Ca natură juridică, răspunderea delictuală nu este doar un raport juridic obliga ional, ci este
și nu generale (care sunti o sanc iune civilă. Nu se confundă sanc iunea civilă cu pedeapsa. Ca sanc iune civilă,
răspunderea delictuală nu are caracter strict personal. Datoria de reparare a prejudiciului care apasă
în sarcina făptuitorului se transmite pe cale de succesiune.
Răspunderea delictuală are două func ii, ambele puse în lumină tocmai de ideea de
sanc iune:
• func ia reparatorie – raportul de răspundere delictuală are ca finalitate repararea pagubei
suferite de către victimă
• func ia preventiv-educativă – ași nu generale (care sunta cum se întâmplă în general cu sanc iunile, reprezentarea
subiectivă a iminen ei aplicării sanc iunii îl inhibă pe cel care ar vrea să săvâr și nu generale (care suntească un
delict civil
Între cele două func ii există o legătură strânsă. Tocmai pentru că există o func ie
reparatorie, tocmai de aceea sanc iunea este efectivă și nu generale (care sunti este posibilă și nu generale (care sunti func ia preventiv-educativă.
46
Putem vorbi de răspundere civilă ori de câte ori se încalcă datoria care intra în con inutul
unei obliga ii civile, fie ea născută dintr-un act juridic, fie dintr-un fapt ilicit. Răspunderea
extracontractuală nu se reduce la răspunderea delictuală. Totuși nu generale (care sunti răspunderea delictuală este cea mai
importantă formă, ea le absoarbe pe celelalte și nu generale (care sunti are un regim juridic comun pentru întreaga
răspundere extracontractuală.
Mai mult decât atât, răspunderea delictuală este dreptul comun pentru întreaga răspundere
civilă. Când regulile răspunderii contractuale nu ar fi suficiente pentru a rezolva probleme practice
care apar, în completarea lor ca drept comun se vor aplica regulile răspunderii delictuale. În C.Civ.
în art. 1349 este reglementat la modul general răspunderea delictuală, iar în art. 1350 este
reglementată răspunderea contractuală. Art. 1351 – art. 1395 se referă la răspunderea delictuală.
Art. 1349 – „Răspunderea delictuală. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte
regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin
acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care,
având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind
obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să
repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de
ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte
prin lege specială.”
Art. 1350 – „Răspunderea contractuală. (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile
pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea
este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu,
în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura
aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai
favorabile.”
Comparații generale cu privire la obligațiile civileie între răspunderea delictuală și contracte unilateralei răspunderea contractuală
• asemănări: și nu generale (care sunti răspunderea delictuală și nu generale (care sunti răspunderea contractuală au un fundament comun, în
ambele cazuri este vorba de încălcarea unei obliga ii care generează o obliga ie de repara ie.
În ambele cazuri, structura răspunderii este aceeași nu generale (care sunti (există aceleași nu generale (care sunti condi ii): existen a unei
fapte ilicite, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate, vinovă ie.
• deosebiri: deosebirile dintre cele două conturează un regim juridic distinct pentru fiecare
formă de răspundere. Deși nu generale (care sunti temeiul este comun (existen a unei fapte ilicite), configura ia
faptei ilicite este diferită.
◦ În cazul răspunderii delictuale, fapta ilicită constă în obliga ia generală negativă de a nu
păgubi pe nimeni. Chiar dacă această obliga ie negativă este generală, ea este uneori
nuan ată prin norme juridice speciale astfel încât de foarte multe ori încălcarea acestei
obliga ii înseamnă și nu generale (care sunti încălcarea unei norme juridice, alteori e vorba de încălcarea unor
cutume, a unor reguli de conduită. Chiar dacă ele nu sunt sanc ionate juridic, încălcarea
lor are valoarea ilicitului civil.
◦ Spre deosebire de fapta ilicită delictuală, fapta ilicită contractuală înseamnă încălcarea
unei obliga ii contractuale, a unui raport contractual.
În faza de negociere precontractuală, dacă nu s-a încheiat un acord privind desfăși nu generale (care sunturarea
47
negocierilor, răspunderea celor care negociază, dacă își nu generale (care sunti cauzează prejudicii, este delictuală, nu
contractuală. Chiar dacă e vorba de păr ile unui contract, dacă una dintre păr i săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte o faptă în
afara contractului și nu generale (care sunti cauzează un prejudiciu celeilalte păr i, răspunderea nu va fi contractuală, ci
delictuală, pentru că fapta nu are legătură cu o anumită obliga ie contractuală. În contract nu există
doar clauzele expres prevazute de păr i, ci și nu generale (care sunti ceea ce legea, obiceiul, uzan ele dintre păr i prevăd.
Numai dacă ne aflam în afara con inutului contractului, răspunderea va fi delictuală. Chiar
dacă e vorba de păr i legate printr-un contract, dacă una dintre ele provocă prejudicii unui ter , el va
avea o ac iune delictuală împotriva lui. Dacă ter ul cauzează un prejudiciu unei păr i, partea va avea
o ac iune delictuală împotriva lui. Există, ași nu generale (care suntadar, o diferen ă între fapta ilicită delictuală și nu generale (care sunti fapta
ilicită contractuală.
Există diferen e care se referă la condi iile răspunderii, astfel, în legătură cu vinovă ia se
pune și nu generale (care sunti problema capacită ii. În materie contractuală, este relevantă capacitatea de exerci iu. Nu
avem în materie delictuală o vârstă care sa marcheze capacitatea delictuală. Avem o prezum ie de
existen ă a discernământului de la vârsta de 14 ani, ceea ce înseamnă că se poate face dovada
contrară: în momentul săvârși nu generale (care suntirii faptei, autorul nu avea discernământ. Avem o prezum ie relativă că
autorul nu avea discernământ până la 14 ani. Victima poate să facă dovada că autorul avea
discernământ.
În materie delictuală, punerea în întârziere nu este necesară. În materie contractuală, de

regulă, dar nu întotdeauna, este necesară.
Clauzele de nerăspundere: în materie contractuală, clauzele de nerăspundere sunt privite cu

mai multă îngăduin ă, în timp ce, în materie delictuală, admisibilitatea acestora este foarte restrânsă.
Mai este o diferen ă referitoare la întinderea reparării prejudiciului/a răspunderii. În materie

delictuală, se răspunde și nu generale (care sunti pentru prejudiciul previzibil și nu generale (care sunti pentru prejudiciul imprevizibil. În materie
contractuală, de regulă, se răspunde doar pentru prejudiciul previzibil, cu excep ia dovezii dolului
debitorului, când se antrenează răspunderea și nu generale (care sunti pentru prejudiciul imprevizibil.
Cât priveși nu generale (care suntte dovada elementelor răspunderii, în materie contractuală operează o prezum ie
de culpă (art. 1547: „Vinovăţia debitorului. Debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu
intenţie sau din culpă.”). În materie delictuală nu operează o asemenea prezum ie, victima trebuie
să facă dovada vinovă iei autorului, inclusiv în forma culpei.
Cât priveși nu generale (care suntte ipoteza debitorilor multipli, în materie delictuală operează întotdeauna
solidaritatea – făptuitorii care au cazat în comun un prejudiciu răspund solidar fa ă de victimă. În
materie contractuală, de regulă, făptuitorii răspund divizibil. Numai dacă este prevăzut expres prin
lege sau contract ei răspund solidar.
Cumulul răspunderii delictuale cu răspunderea contractuală – nu e vorba de un cumul

propriu-zis. Cuvântul „cumul” exprimă de fapt ideea de alegere între răspunderea delictuală și nu generale (care sunti
răspunderea contractuală. Alegerea este prin ipoteză posibilă când suntem în prezen a aceleiași nu generale (care sunti fapte
ilicite.
Problema este dacă ea are semnifica ie delictuală sau angajează răspunderea contractuală.
Prin problema cumulului nu în elegem combinarea celor două forme ale răspunderii pentru a se
48
nași nu generale (care suntte un al treilea regim, nici repararea par ial a prejudiciului și nu generale (care sunti pe temei delictual și nu generale (care sunti pe temei
contractual. Singurul lui în eles este op iunea. Problema op iunii se rezolvă conform regulii:
răspunderea delictuală este înlăturată de răspunderea contractuală.
Dacă fapta ilicită are semnifica ia încălcării unui contract atunci este vorba de răspundere
contractuală. Când fapta ilicită de încălcare a unui contract are semnifica ie infrac ională (exemplu:
înși nu generale (care suntelăciunea în contract). Când fapta de încălcare a unui contract este calificată ca infrac iune,
regula este înlăturată în două feluri:
• dacă ac iunea civilă este alăturată ac iunii penale, în procesul penal, victima poate să invoce
doar răspunderea delictuală. Nu se poate invoca, de regula, în procesul penal răspunderea
contractuală. În procesul penal vom avea aceeași nu generale (care sunti fapta cu două semnifica ii – una delictuală
și nu generale (care sunti una penală.
• când victima optează pentru a formula ac iunea civilă pe cale separată de ac iunea penală,
adică se adresează instan ei civile. Victima infrac iunii nu e obligata să pornească ac iunea
civilă în procesul penal. Dacă victima optează pentru calea civilă în fa a instan ei civile va
putea să aleagă între temeiul contractual și nu generale (care sunti temeiul delictual (singura alegere efectivă).
!!! De la această excep ie mai există o excep ie: apare în procesul penal când victima este
minoră, ac iunea civilă se pune în miși nu generale (care suntcare din oficiu. Chiar dacă victima n-ar cere despăgubiri,
ac iunea civilă se pune în miși nu generale (care suntcare din oficiu împreună cu ac iunea penală. Minorul poate să opteze
chiar în procesul penal între temeiul delictual și nu generale (care sunti cel contractual. Prevederea din procedura penală
arată că este o ac iune în beneficiul minorului. El nu mai poate să facă ac iune pe cale separată și nu generale (care sunti nu
mai poate invoca temeiul contractual pe care l-ar putea invoca dacă ar face ac iune pe cale separată.
Deci nu se poate transforma o regulă de favoare pentru minor într-una de defavoare.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este de două feluri:

• răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei fizice – este dreptul comun al
întregii răspunderi delictuale
• răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice
Răspunderea delictuală pentru fapta proprie a persoanei fizice are următoarea structură:
• fapta ilicită – rezultă din art. 1349 că fapta ilicită este temeiul răspunderii delictuale și nu generale (care sunti că ea
înseamnă o ac iune/inac iune omenească prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv
sau anumite cutume, se provoacă o pagubă dreptului subiectiv sau intereselor legitime ale
unei alte persoane.
Rezultă din această defini ie că fapta ilicită este fie o ac iune, fie o inac iune. De regulă, este
vorba de o ac iune și nu generale (care sunti nu avem nevoie de o prevedere expresă, când e vorba de o inac iune,
semnifica ia ei ilicită există numai dacă avem o normă juridică sau o cutumă care într-o anumită
situa ie îl obligă pe făptuitor la o anumită ac iune. Refuzul de a îndeplini acea ac iune la care legea
obligă are semnifica ie ilicită.
Mai rezultă din defini ie că e vorba fie de încălcarea unui drept obiectiv, fie de încălcarea
unei cutume. E nevoie să fie consacrată printr-o practică îndelungată. Când vorbim de drept
obiectiv, nu ne referim doar la dreptul intern. România este integrată în sistemul de protec ie a
49
drepturilor omului, este parte la tratate cu caracter interna ional, iar normele interna ionale fac parte
din dreptul nostru intern în măsura în care au fost semnate conven iile interna ionale. România este
membra U.E. și nu generale (care sunti dreptul european este aplicat.
Sunt situa ii în care caracterul ilicit al faptei este înlăturat. Este vorba de legitima apărare,
starea de necesitate, obliga ia impusă de lege/permisiunea legii, ordinul superiorului, exercitarea
unui drept subiectiv civil și nu generale (care sunti consim ământul victimei. Aceste 5 împrejurări înlătură caracterul ilicit
al faptei.
Legitima apărare și nu generale (care sunti starea de necesitate

Art. 1360 – „Legitima apărare. (1) Nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă
apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu. (2) Cu toate acestea, va putea fi obligat la plata unei
indemnizaţii adecvate şi echitabile cel care a săvârşit o infracţiune prin depăşirea limitelor
legitimei apărări.”
Art. 1361 – „Starea de necesitate. Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau a
deteriorat bunurile altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau
pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii
fără justă cauză.”
Art. 1362 – „Obligaţia terţului de reparare a prejudiciului. Dacă, în cazurile prevăzute la
Art. 1360 alin. (2) şi Art. 1361, fapta păgubitoare a fost săvârşită în interesul unei terţe persoane,
cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.”
Art. 1363 – „Divulgarea secretului comercial. O persoană se poate exonera de răspundere
pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind că divulgarea a fost
impusă de împrejurări grave ce priveau sănătatea sau siguranţa publică.”
Obliga ia impusă de lege – dacă există într-o normă juridică obliga ia de a ac iona într-un
anumit fel, făptuitorul care se conformează acestei obliga ii și nu generale (care sunti săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte ac iunea impusă de
legiuitor, chiar dacă ar cauza un prejudiciu altei persoane, nu răspunde delictual, pentru că fapta nu
mai are caracter ilicit. În situa iile în care legea nu impune, dar permite, permisiunea legiuitorului
înlătură caracterul ilicit al faptei.
Într-o anumită structură institu ională, cel de pe o treaptă ierarhică inferioară care execută un
ordin de la un superior nu răspunde delictual chiar dacă ar cauza un prejudiciu unei alte persoane.
Dacă ordinul superiorului este vădit ilicit, nu îl mai absoarbe de răspundere. Cel care execută un
ordin trebuie să filtreze prin propria ra iune și nu generale (care sunti să decidă dacă ordinul este legal sau nu, iar dacă este
vădit ilegal nu trebuie să îl execute.
Sunt situa ii în care însăși nu generale (care sunti legea este în discu ie. Când legea impune să faci ceva/î i dă voie
să faci ceva, dar legea are o problemă, este neconstitu ională sau încalcă dreptul european sau
normele din drepturile omului. Neconcordan a dintre legea internă și nu generale (care sunti constitu ie sau normele
europene nu poate fi judecată de fiecare om simplu. În asemenea ipoteze, câtă vreme neconcordan a
nu a fost constată de cei competen i, nu ne putem prevala de aplicarea legii.
Exercitarea unui drept subiectiv civil – cât timp făptuitorul se află în exercitarea unui drept
el nu săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte o faptă ilicită, cu excep ia cazului în care dreptu; este abuziv exercitat. Dacă dreptul
subiectiv civil este exercitat până la limitele lui interne, atunci nu se mai pune problema caracterului
ilicit al faptei. Dacă dreptul este exercitat dincolo de limitele externe, ne aflam în sfera purului ilicit
civil. Abuzul de drept antrenează răspunderea delictuală, pentru că nu înlătură caracterul ilicit al
50
faptei.
Consim ământul victimei

Art. 1355 – „Clauze privind răspunderea. (1) Nu se poate exclude sau limita, prin convenţii
sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârşită
cu intenţie sau din culpă gravă. (2) Sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru
prejudiciile cauzate, printr-o simplă imprudenţă sau neglijenţă, bunurilor victimei. (3)
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii nu poate fi
înlăturată ori diminuată decât în condiţiile legii. (4) Declaraţia de acceptare a riscului producerii
unui prejudiciu nu constituie, prin ea însăşi, renunţarea victimei la dreptul de a obţine plata
despăgubirilor.”
Art. 1356 – „Anunţuri privitoare la răspundere. (1) Un anunţ care exclude sau limitează
răspunderea contractuală, indiferent dacă este adus ori nu la cunoştinţa publicului, nu are niciun
efect decât dacă acela care îl invocă face dovada că cel prejudiciat cunoştea existenţa anunţului la
momentul încheierii contractului. (2) Printr-un anunţ nu poate fi exclusă sau limitată răspunderea
delictuală pentru prejudiciile cauzate victimei. Un asemenea anunţ poate avea însă valoarea
semnalării unui pericol, fiind aplicabile, după împrejurări, dispoziţiile art. 1371 alin. (1).”
• prejudiciu – necesitatea existen ei prejudiciului rezultă din art. 1349, art. 1357 („ Condiţiile
răspunderii. (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu
vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai
uşoară culpă.”). Prejudiciul este o condi ie a răspunderii delictuale. Prejudiciul este
rezultatul social negativ al faptei ilicite, constând în vătămarea unor drepturi subiective
civile sau a unor interese legitime, prin încălcarea normelor dreptului obiectiv sau a unor
cutume.
Prejudiciul nu constă doar în vătămarea unor drepturi sub, ci și nu generale (care sunti a unor interese legitime.
Aceste interese trebuie să aibă stabilitatea în timp și nu generale (care sunti configura ia unor adevărate drepturi subiective
chiar dacă nu sunt considerate drepturi subiective.
Prejudiciul moral și nu generale (care sunti posibilitatea reparării lui – nu e nicio îndoială că prejudiciul moral se
poate repara prin instrumente nemateriale (art. 253: „Mijloace de apărare. (1) Persoana fizică ale
cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin
exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin.
(1) lit. b) şi c). (3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere
instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către
instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie
patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este
imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus
prescripţiei extinctive.” și nu generale (care sunti art. 1391: „Repararea prejudiciului nepatrimonial. (1) În caz de
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru
51
restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. (2) Instanţa judecătorească va putea, de

asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru
durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar
putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu. (3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile
aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul
când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă. (4) Dreptul
la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia
îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct. (5) Dispoziţiile art. 253-256 rămân
aplicabile.”). Dacă a fost cauzat, prejudiciul trebuie să fie și nu generale (care sunti reparat. În măsura în care toate
condi iile necesare pentru nași nu generale (care suntterea acestui raport juridic obliga ional delictual sunt îndeplinite,
făptuitorul are obliga ia să repare prejudiciul.
Condi iile necesare pentru repararea prejudiciului:
1. ca să fie reparat integral, prejudiciul trebuie să fie cert = există fie siguran a ca el s-a produs
(se face dovada producerii lui); chiar dacă nu s-a produs, este cert în măsura în care există
siguran a ca se va produce în viitor (poate fi cert și nu generale (care sunti un prejudiciu viitor). Sunt situa ii în care
deși nu generale (care sunti prejudiciul nu este cert, el poate fi reparat, dar nu integral, ci par ial: pierderea și nu generale (care suntansei.
Când este vorba de pierderea unei și nu generale (care suntanse și nu generale (care sunti se face dovada pierderii și nu generale (care suntansei, prejudiciul poate
fi reparat propor ional cu pierderea și nu generale (care suntansei de a ob ine un beneficiu.
2. prejudiciul să nu fi fost încă reparat (asigurări de stat, indemniza ii) – dacă se face dovada că
a fost deja reparat, victima nu mai are dreptul la o altă repara ie.
Căile prin care se repară prejudiciul:

i. buna în elegere
ii. calea judiciară
Principiile reparării prejudiciului:

a) principiul reparării integrale a prejudiciului = făptuitorul trebuie să răspundă și nu generale (care sunti pentru
prejudiciul viitor, și nu generale (care sunti pentru cel actual, și nu generale (care sunti pentru cel previzibil, și nu generale (care sunti pentru cel imprevizibil
b) principiul reparării în natură a prejudiciului = ori de câte ori este posibil, victima trebuie să
fie pusă în situa ia anterioară. Sunt situa ii în care o asemenea reparare nu e deloc posibilă și nu generale (care sunti
se ajunge la repararea prin echivalent (plata unei sume de bani/a altei compensa ii =
despăgubiri/daune-interese). Distingem între repararea printr-o sumă globală și nu generale (care sunti repararea
prin sume succesive. Ori de câte ori este posibil, victima va fi despăgubită printr-o sumă
globală.
Hotărârea judecătorească prin care se acordă despăgubirile are autoritate de lucru judecat
diferit în func ie de cele 2 ipoteze. În prima ipoteză (suma globală): hotărârea judecătorească are
autoritate deplină de lucru judecat, ca urmare, dacă victima demonstrează că, după pronun are, ca
urmare a aceleiași nu generale (care sunti fapte, au apărut alte vătămări care nu au fost avute în vedere, atunci nu mai este
autoritate de lucru judecat. În a doua ipoteză, hotărârea are doar o provizorie putere de lucru judecat
– func ionează câtă vreme nu s-au schimbat împrejurările. Făptuitorul ar putea să ceară reducerea
despăgubirilor dacă demonstrează că au încetat consecin ele păgubitoare pentru victimă. Victima va
putea să ceară mărirea lor dacă demonstrează că au crescut vătămările cauzate de aceeași nu generale (care sunti faptă (art.
1381 – art. 1395).
52
• raportul de cauzalitate – nu este o chestiune pur juridică. Vorbim de acea cauză a

prejudiciului care este o ac iune/inac iune omenească. În anteceden a prejudiciului există
numeroase cauze naturale. Sunt foarte multe asemenea ac iuni/inac iuni în anteceden a
prejudiciului, fiind necesară o selec ie. Dintre numeroasele ac iuni/inac iuni trebuie să le
selectăm pe acelea care au determinat cu adevărat cauzarea prejudiciului.
În această privin ă, trebuie să re inem nu numai ac iunea/inac iunea care sunt cauze directe,
ci și nu generale (care sunti pe cele care sunt cauze indirecte, cauze mediate și nu generale (care sunti imediate, cauze principale și nu generale (care sunti secundare,
cauze și nu generale (care sunti condi ii, cauze concomitente și nu generale (care sunti succesive, în măsura în care acestea au într-adevăr o valoare
cauzală în raport cu prejudiciul.
Această selec ie e arătată de legiuitor. Legiuitorul civil a stabilit că răspunde delictual

împreună cu făptuitorul și nu generale (care sunti persoana care îl ajută pe făptuitor, care îl instigă, care îl favorizează.
Legiuitorul ne arată care sunt faptele omeneși nu generale (care suntti cu valoare cauzală. Nu de pu ine ori prejudiciul este
cauzat nu de o singură faptă, ci de o multitudine de fapte (un complex cauzal care a generat
prejudiciul). Orice ac iune/inac iune omenească integrată în complexul cauzal va fi baza răspunderii
cauzale pentru autorul acelor ac iuni/inac iuni. ȘI EFECTELE CONTRACTULUIi fapta ilicită și nu generale (care sunti prejudiciul și nu generale (care sunti raportul de cauzalitate
sunt elemente obiective și nu generale (care sunti alcătuiesc latura obiectivă a răspunderii delictuale.
• vinovății generale cu privire la obligațiile civileia – la confluen a dintre libertate și nu generale (care sunti normele care ărmuresc libertatea se pune
problema dacă făptuitorul a avut reprezentarea acestor norme, adică a limitelor libertă ii sale
și nu generale (care sunti dacă a avut această reprezentare, a săvârși nu generale (care suntit totuși nu generale (care sunti fapta și nu generale (care sunti a urmărit producerea
prejudiciului sau a acceptat producerea prejudiciului. Regula este ca se răspunde numai dacă
există vinovă ie.
Elementele definitorii ale vinovă iei:

• elementul volitiv – element de voin ă. Când definim inten ia și nu generale (care sunti culpa, avem în vedere
ambele elemente.
• elementul intelectiv – criteriul bunului gospodar (proprietar diligent) obiectiv: un nivel
mediu care este avut în vedere pentru a aprecia în legătură cu făptuitorul dacă a cunoscut
normele, urmările faptei, inten ia să producă urmările etc. Este completat cu criteriul
subiectiv, în func ie de împrejurări.
În ambele ei aspecte, vinovă ia este legată de ideea de libertate. Ori de câte ori sunt
împrejurări care curmă libertatea, nu mai există vinovă ia. Împrejurările care înlătură vinovă ia:
• for a majoră – are o putere mai mare decât cazul fortuit. Are efecte și nu generale (care sunti asupra cauzalită ii.
Înlătură fie par ial, fie total chiar raportul de cauzalitate. Ca urmare, nici nu mai e relevantă
ideea vinovă iei.
• cazul fortuit
• fapta unui ter
• fapta victimei dacă au valoare fie a for ei majore, fie a cazului fortuit
Aceste împrejurări pot înlătura vinovă ia sau pot înlătura total sau par ial raportul de
cauzalitate. A doua valen ă e mai importantă ca prima pentru că, dacă se înlătură raportul de
cauzalitate, chestiunea vinovă iei devine irelevantă.
Când se pune problema repartizării prejudiciului între victimă și nu generale (care sunti autorul faptei/autorul faptei
53
și nu generale (care sunti ter , în primul rând avem în vedere criteriul cauzalită ii (contribu ia cauzală a fiecăruia la
producerea prejudiciului). De regulă, făptuitorul răspunde indiferent de forma/gradul de vinovă ie.
Când se pune problema repartizării prejudiciului între autor și nu generale (care sunti victimă, forma de vinovă ie poate
conta în stabilirea păr ilor de despăgubire și nu generale (care sunti numai dacă este un criteriu eficient.
Art. 1365 – „Efectele hotărârii penale. Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii
penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce
priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.” arată că sfera vinovă iei
civile este mai largă decât sfera vinovă iei penale. Este posibil ca instan a penală să îl achite pe
făptuitor pentru că nu este vinovat, dar instan a civilă îl poate condamna.
Pentru a se putea angaja răspunderea delictuală, toate aceste condi ii trebuie să fie
îndeplinite cumulativ și nu generale (care sunti probate.
1. Proba elementelor răspunderii delictuale

2. Răspunderea delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice
3. Răspunderea delictuală pentru fapta altei persoane
4. Răspunderea delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, de animale, de ruina
edificiului, de obiectele aruncate
Proba elementelor răspunderii delictuale
Pentru a fi angajată răspunderea delictuală, condi iile răspunderii trebuie să fie dovedite.
Sarcina probei este a victimei. În general, cel care formulează o preten ie trebuie să o dovedească.
Cât priveși nu generale (care suntte elementele obiective ale răspunderii, dovada se poate face cu orice mijloc de proba.
Nu e posibilă o probă directă a atitudinii pozitive a făptuitorului, adică a vinovă iei.

Prezum iile simple sunt acelea care sunt utile pentru dovedirea vinovă iei. S-a spus că din
configura ia elementelor obiective ale răspunderii putem ajunge la o concluzie privind existen a
vinovă iei pe temeiul unei prezum ii simple.
Nu trebuie să tragem concluzia că, făcând dovada elementelor obiective, facem și nu generale (care sunti dovada
elementului subiectiv. Odată dovedite elementele obiective ale răspunderii, acestea au o anumită
configura ie. Plecând de la această configura ie a faptelor, putem să tragem niși nu generale (care suntte concluzii privind
ceea ce au gândit făptuitorii, care a fost atitudinea lor fa ă de fapta săvâr și nu generale (care suntită și nu generale (care sunti, mai ales, fa ă de
efectele faptei.
Acest sistem de prezum ii simple presupune o foarte mare abilitate din partea judecătorului.
Când vorbim de angajarea răspunderii delictuale, rolul judecătorului în stabilirea vinovă iei este
esen ial. Nu trebuie să facem confuzie între elementele obiective și nu generale (care sunti cele subiective ale răspunderii.
Răspunderea delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice
Persoana juridică este o entitate diferită de persoanele fizice care o compun. Este o unitate
abstractă. Existen a intelectuală a persoanei juridice o scoate din câmpul fic iunii. Fiind distinctă de
persoanele fizice care o compun, angajarea răspunderii ei, fie contractuală, fie delictuală, este
posibilă în măsura în care organele persoanei juridice însele sunt implicate fie în încheierea actelor
juridice, fie în săvârși nu generale (care suntirea faptelor ilicite.
54
Art. 219 – „Răspunderea pentru fapte juridice. (1) Faptele licite sau ilicite săvâr și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaite de
organele persoanei juridice obligă însăși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu
atribuțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile sau cu scopul funcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor încredințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ate. (2) Faptele ilicite atrag și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai răspunderea personală și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai
solidară a celor care le-au săvârși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteait, atât fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de persoana juridică, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i.”
Alin. (1) ne arată care este particularitatea în legătură cu fapta ilicită și nu generale (care sunti cu vinovă ia
persoanei juridice care deosebeși nu generale (care suntte răspunderea persoanei fizice de răspunderea persoanei juridice.
În ce priveși nu generale (care suntte fapta ilicită, întrucât persoana juridică este o realitate intelectuală, săvâr și nu generale (care suntirea faptei
ilicite nu este posibilă în mod direct de către o entitate abstractă.
Trebuie să ne raportăm la anumite persoane fizice care săvârși nu generale (care suntesc fapta. Acestea trebuie să fie
organele persoanei juridice. Răspunde persoana juridică numai pentru faptele ilicite săvâr și nu generale (care suntite de
persoane fizice care au func ii de conducere. În plus, nu orice faptă săvârși nu generale (care suntită de asemenea persoane
fizice angajează răspunderea persoanei juridice. Este nevoie ca aceste fapte ilicite să aibă legătură
cu atribu iile și nu generale (care sunti cu scopul func iei încredin ate. Func ia de conducere este definită prin două
elemente: atribu iile și nu generale (care sunti scopul func iei. Persoana fizică având func ie de conducere exercită anumite
atribu ii care formează con inutul func iei, în plus aceste atribu ii sunt exercitate în interesul
persoanei juridice.
• Prima ipoteză: organul de conducere săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte fapta în exercitarea atribu iilor din
con inutul func iei și nu generale (care sunti urmăreși nu generale (care suntte scopul func iei, caz în care va răspunde persoana juridică.
• A doua ipoteză: organul de conducere săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte fapta în exercitarea atribu iei, dar fără a
urmări scopul func iei, caz în care răspunde persoana juridică.
• A treia ipoteză: organul de conducere săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte fapta depăși nu generale (care suntind con inutul func iei, dar în
scopul realizării intereselor persoanei juridice, caz în care răspunde persoana juridică.
• A patra ipoteză: organul de conducere săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte fapta depăși nu generale (care suntind atribu iile func iei și nu generale (care sunti fără a
urmări interesul persoanei juridice, caz în care nu mai răspunde persoana juridică, pentru că
fapta nu are legătură nici cu scopul func iei, nici cu atribu iile.
Dacă această cerin ă este îndeplinită, victima va putea să ceară despăgubiri direct de la
persoana juridică. Persoana juridică este privită ca autor al faptei. Vinovă ia persoanei juridice
trebuie analizată din perspectiva persoanei fizice cu func ie de conducere care a săvârși nu generale (care suntit fapta.
Dacă fapta este săvârși nu generale (care suntită de un simplu angajat al persoanei juridice sau de orice altă
persoană, nu se va angaja răspunderea delictuală a persoanei juridice. Victima poate să aleagă între
ac iunea împotriva persoanei juridice și nu generale (care sunti ac iunea împotriva persoanei fizice sau ea poate să cheme în
solidar în judecată pentru a răspunde și nu generale (care sunti persoana juridică și nu generale (care sunti persoana fizică vinovată de săvârși nu generale (care suntirea
faptei ilicite.
Persoana juridică și nu generale (care sunti persoana fizică vor răspunde solidar, în temeiul raportului de cauzalitate
– câtă vreme paguba a fost cauzată în comun de mai multe persoane, răspunderea lor este solidară.
Dacă persoana juridică a plătit despăgubirile, ea va avea o ac iune în regres împotriva persoanei
fizice vinovate de săvârși nu generale (care suntirea faptei. În ultimă instan ă, paguba va fi suportată de persoana fizică
vinovată de săvârși nu generale (care suntirea faptei.
Răspunderea delictuală pentru fapta altei persoane
55
Regula în materie de răspundere este că suntem responsabili doar pentru faptele noastre.
Caracterul personal al răspunderii dă expresie unui principiu care se stabileși nu generale (care suntte între libertatea
noastră și nu generale (care sunti libertatea celorlal i. Numai în mod excep ional este posibil să răspundem delictual pentru
faptele săvârși nu generale (care suntite de alte persoane. Ca urmare, cazurile reglementate în C.civ în care este admisă
răspunderea delictuală pentru fapta altei persoane sunt cazuri de excep ie, limitativ reglementate.
Numai persoanele expres men ionate în codul civil pot atrage răspunderea pentru faptele lor în
sarcina altor pers.
Art. 1372 – „Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdic țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie. (1) Cel
care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteati este obligat să supravegheze
un minor sau o persoană pusă sub interdicțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste
din urme persoane. (2) Răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul, fiind lipsit de
discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie. (3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de
răspundere numai dacă dovedeși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părin țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor
sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta
copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai-au îndeplinit îndatoririle
decurgând din exercițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iul autoritățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii părinteși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteati. ” Există o diferen ă esen ială între răspunderea
părin ilor și nu generale (care sunti a tutorilor pentru fapta ilicită săvârși nu generale (care suntită de minor/persoana pusă sub interdic ie și nu generale (care sunti
răspunderea delictuală care are doar obliga ia de supraveghere.
1. Răspunderea părin ilor și nu generale (care sunti a tutorilor pentru copiii minori și nu generale (care sunti persoanele puse sub interdic ie
Domeniul de aplicare: este conturat prin no iunile de „părin i”, „tutori” și nu generale (care sunti „minori”. Părin ii
sunt și nu generale (care sunti cei care din căsătorie au avut copii, sunt și nu generale (care sunti cei care au născut copii în afara căsătoriei. În
principiu, părin ii răspund în mod egal (art. 487 – „ Conțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inutul autoritățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii părinteși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteati. Părințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii au
dreptul și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai îndatorirea de a creși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate copilul, îngrijind de sănătatea și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai dezvoltarea lui fizică, psihică și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai
intelectuală, de educațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia, învățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ătura și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor
convingeri, însuși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteairilor și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai sfaturile
necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoași față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate acestuia.”).
Numai dacă ne aflăm în situa ia art. 507 („ Exercitarea autoritățiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii părinteși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteati de către un
singur părinte. Dacă unul dintre părințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească,
pus sub interdicțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie, decăzut din exercițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iul drepturilor părinteși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteati sau dacă, din orice motiv, se află în
neputințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de a-și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai exprima voințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.a, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească. ”) este
posibil ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de un singur părinte.
Tutorii sunt cei care, potrivit legii, exercită tutela fie în legătură cu un minor, fie în legătură
cu o persoană pusă sub interdic ie. Noul cod civil lărgeși nu generale (care suntte sfera de răspundere de la părin i la tutori.
Cel pus sub interdic ie este cel în legătură cu care s-a efectuat procedura de punere sub interdic ie
finalizată cu actul de punere sub interdic ie.
Fundamentarea acestei răspunderi: când este vorba de părin i, obliga ia de a creși nu generale (care suntte copilul,
care este suma tuturor obliga iilor din con inutul autorită ii părinteși nu generale (care suntti, întemeiază răspunderea pentru
faptele ilicite ale minorilor. Când e vorba de minori puși nu generale (care sunti sub tutelă, situa ia este aceeași nu generale (care sunti.
Nu mai este vorba de o simplă obliga ie de supraveghere, acesteia i se adaugă obliga ia de a

educa copilul și nu generale (care sunti de a-l creși nu generale (care suntte. Când e vorba de un tutore, el exercită toate drepturile celui pus sub
interdic ie. Când se pune problema exonerării de răspundere a părin ilor sau a tutorilor, ei vor trebui
56
să facă o dovadă practic imposibilă. Nu mai este suficient să facă dovada că și nu generale (care sunti-au exercitat în mod
corespunzător obliga ia de supraveghere, ci toate obliga iile ce decurg din autoritatea părintească,
ceea ce este imposibil. Această afirma ie este echivalentă cu a spune că răspunderea se întemeiază
pe calitatea de părinte/tutore.
Condi iile angajării răspunderii:

• condi ii speciale: copilul să fie minor/persoana să fie pusă sub interdic ie
• condi ii generale: să existe o faptă ilicită săvârși nu generale (care suntită de minor, un prejudiciu adus prin faptă și nu generale (care sunti
un raport de cauzalitate între faptă și nu generale (care sunti prejudiciu. Condi iile generale se analizează în
persoana minorului. Nu este nevoie de vinovă ia minorului/a persoanei puse sub interdic ie.
Dacă aceste condi ii sunt îndeplinite, se angajează răspunderea delictuală a părin ilor în mod
egal sau a tutorelui. Ei vor avea obliga ia de reparare a prejudiciului. Dacă se poate face dovada
vinovă iei minorului/a persoanei puse sub interdic ie, atunci se poate angaja și nu generale (care sunti răspunderea pentru
fapta proprie a minorului. Dacă o asemenea ipoteză există, dacă părin ii sau tutorele ar plăti
despăgubirea, teoretic există ac iune în regres împotriva minorului/a persoanei puse sub interdic ie.
Exonerarea de răspundere: numai teoretic este posibilă. Practic, părin ii și nu generale (care sunti tutorele nu vor
putea fi exonera i de răspundere.
1. Răspunderea persoanelor care au obliga ia de supraveghere fa ă de anumi i minori – art.

1372, art. 1374
Art. 1374 – „Corelațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia formelor de răspundere pentru fapta altei persoane. (1) Părin țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii nu
răspund dacă fac dovada că sunt îndeplinite cerințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ele răspunderii persoanei care avea obliga țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia de
supraveghere a minorului. (2) Nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde pentru fapta
prejudiciabilă săvârși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaită de minorul care avea calitatea de prepus. Cu toate acestea, în cazul în care
comitentul este părintele minorului care a săvârși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteait fapta ilicită, victima are dreptul de a opta
asupra temeiului răspunderii.”
Domeniul de aplica ie: este conturat de no iunea de „persoană responsabilă” și nu generale (care sunti no iunea de
„obliga ie de supraveghere”. Se aplică această formă de răspundere numai dacă fapta ilicită este
săvârși nu generale (care suntită de un minor în timpul în care se afla sau trebuia să se afle sub supravegherea unei
persoane care avea o asemenea obliga ie izvorâtă dintr-un contract sau din lege.
C.civ. actual lărgeși nu generale (care suntte sfera persoanelor responsabile. În vechiul cod, această răspundere
apăsa numai în sarcina persoanelor care aveau atribu ii educative în procesul de învă ământ
(profesori, educatori, învă ători). După noul cod civil, o bonă angajată pe baza unui contract de
munca sau pe baza unei în elegeri răspunde în temeiul art. 1374. Oricine are obliga ia de
supraveghere născută fie din contract, fie din lege va răspunde.
Fundamentarea acestei răspunderii: răspunderea se întemeiază pe obliga ia de supraveghere

a minorului, indiferent dacă izvorul obliga iei este contractual sau legal.

• condi ii generale: condi iile răspunderii pentru fapta proprie trebuie analizate în persoana
minorului. Va trebui să se facă dovada că minorul a săvârși nu generale (care suntit o faptă ilicită, că a provocat un
prejudiciu, că între faptă și nu generale (care sunti prejudiciu există o legătură de cauzalitate. Vinovă ia minorului
57
nu este necesară pentru angajarea răspunderii persoanei care supraveghează. Este firesc să
fie ași nu generale (care sunta, pentru că ra iunea de a fi a acestei răspunderi este aceea de a-i asigura pe ter i în
cazul în care minorii săvârși nu generale (care suntesc fapte ilicite, indiferent de existen a discernământului lor.
Răspunderea aceasta este reglementată în beneficiul victimelor.
• condi ii speciale: rezultă chiar din domeniul de aplica ie a răspunderii. Trebuie să fie vorba
de un minor, iar minorul poate fi o persoană până la 18 ani, dacă nu cumva prin căsătorie
dobândeși nu generale (care suntte capacitate deplină. Regula este că până la 18 există statutul de minor, dar prin
căsătorie persoana capătă capacitate deplină. Fapta minorului trebuie să fi fost săvârși nu generale (care suntită în
timpul cât se afla sub supraveghere sau trebuia să fie sub supravegherea persoanei
responsabile. ȘI EFECTELE CONTRACTULUIi dacă minorul a scăpat de sub supraveghere, dar pentru că persoana
responsabilă nu și nu generale (care sunti-a exercitat în mod corespunzător supravegherea, ea va fi responsabilă.
Dacă sunt îndeplinite condi iile speciale și nu generale (care sunti generale, se nași nu generale (care suntte un raport între victimă și nu generale (care sunti
persoana responsabilă care va avea obliga ia de reparare a prejudiciului. Dacă victima poate proba
discernământul minorului, poate formula ac iune împotriva minorului sau poate formula ac iune
împotriva ambilor, atât persoana responsabilă cât și nu generale (care sunti minorul răspunzând solidar. Dacă persoana
responsabilă a plătit despăgubirile, ea va putea formula o ac iune în regres împotriva minorului.
Exonerarea de răspundere: Art. 1372 alin (3) prevede faptul că cel obligat la supraveghere
este exonerat de răspundere numai dacă dovedeși nu generale (care suntte că nu a putut împiedica producerea faptei. Va
trebui să facă dovada că, deși nu generale (care sunti și nu generale (care sunti-a exercitat obliga ia în mod corespunzător, totu și nu generale (care sunti minorul a săvâr și nu generale (care suntit
fapta ilicită. Aceasta este diferen a esen ială dintre această răspundere și nu generale (care sunti răspunderea părin ilor și nu generale (care sunti a
tutorilor.
Corela ia dintre răspunderea părin ilor/a tutorilor și nu generale (care sunti răspunderea care are obliga ia de
supraveghere: art. 1374, rezultă că atunci când simultan se îndeplinesc și nu generale (care sunti condi iile pentru angajarea
răspunderii părin ilor și nu generale (care sunti condi iile pentru angajarea răspunderii persoanei care are obliga ia de
supraveghere, această din urmă persoană va fi responsabilă, fiind înlăturată răspunderea părin ilor.
Se bazează pe ideea că exercitarea corespunzătoare a obliga iei de supraveghere e de natură să
absoarbă riscurile generate de caren ele din educa ia și nu generale (care sunti creși nu generale (care suntterea minorului. Ca urmare, absorbirea
acestor riscuri înlătură răspunderea părin ilor. Dacă persoana care are obliga ia de supraveghere face
dovada că și nu generale (care sunti-a exercitat corespunzător obliga ia de supraveghere, atunci renași nu generale (care suntte răspunderea în
sarcina părin ilor.
Corela ia dintre cele două forme de răspundere explică această solu ie. Răspunderea
părin ilor este o răspundere generală și nu generale (care sunti subsidiară, în timp ce răspunderea persoanei care are
obliga ia de supraveghere este o răspundere specială și nu generale (care sunti principală. Ca urmare, dacă func ionează
răspunderea persoanei care are obliga ia de supraveghere, ea înlătură răspunderea părin ilor. Dacă
însă această răspundere nu func ionează, atunci va renași nu generale (care suntte răspunderea părin ilor.
Această corela ie dintre cele două forme de răspundere este întemeiată și nu generale (care sunti pe un argument de
echitate. Dacă este exercitată corespunzător, obliga ia de supraveghere absoarbe riscurile născute
din caren ele din educa ia și nu generale (care sunti creși nu generale (care suntterea minorului. Dacă totuși nu generale (care sunti minorul săvârși nu generale (care sunteși nu generale (care suntte fapta ilicită, de și nu generale (care sunti
obliga ia de supraveghere a fost exercitată corespunzător, este echitabil fa ă de victimă ca părin ii să
răspundă, pentru că altfel victima ar rămâne nedespăgubită.
2. Răspunderea comiten ilor pentru faptele ilicite săvârși nu generale (care suntite de prepuși nu generale (care suntii lor – art. 1373
58
Art. 1374 – „Răspunderea comitențiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ilor pentru prepuși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai. (1) Comitentul este obligat să repare
prejudiciul cauzat de prepuși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaii săi ori de câte ori fapta săvâr și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteaită de ace și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatia are legătură cu
atribuțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile sau cu scopul funcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor încredințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract
sau în temeiul legii, exercită direcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ia, supravegherea și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai controlul asupra celui care îndepline și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate
anumite funcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3) Comitentul nu răspunde dacă
dovedeși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate că victima cunoși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteatea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteairii faptei
prejudiciabile, că prepusul a acțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ionat fără nicio legătură cu atribuțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile sau cu scopul func țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor
încredințiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ate.”
Domeniul de aplica ie: este conturat de no iunile de „raport de prepuși nu generale (care suntenie”, „comitent” și nu generale (care sunti
„prepus”. Raportul de prepuși nu generale (care suntenie se stabileși nu generale (care suntte între două persoane fie pe temei contractual, fie pe
temei legal astfel încât una dintre persoane, numită comitent, poate să direc ioneze, să supravegheze
și nu generale (care sunti să controleze activitatea celeilalte persoane, numită prepus. Raportul de prepu și nu generale (care suntenie este un raport
de subordonare, dar nu o simplă subordonare, pentru că prepusul, în activitatea pe care o desfăși nu generale (care suntoară,
deși nu generale (care sunti se află sub îndrumarea, supravegherea și nu generale (care sunti controlul comitentului, are totuși nu generale (care sunti o anumită autonomie
de miși nu generale (care suntcare fără de care nu și nu generale (care sunti-ar putea îndeplini func iile. Prepusul lucrează în interesul comitentului
și nu generale (care sunti exercită o func ie în interesul comitentului.
Acest raport se nași nu generale (care suntte fie dintr-un contract, fie dintr-o obliga ie legală. Contractul tip din care
se nași nu generale (care suntte un astfel de raport este contractul de muncă. Dacă persoana angajată este detași nu generale (care suntată, comitent
devine cel la care s-a detași nu generale (care suntat persoana angajatului. În cazul delegării, nu mai operează un astfel de
efect. Exista multe alte contracte, în măsura în care acele contracte acordă comitentului
supravegherea, controlul și nu generale (care sunti direc ia asupra prepusului: de exemplu, contractul de mandat, contractul
de antrepriză. În toate cazurile, prepusul trebuie să se afle sub îndrumarea, supravegherea și nu generale (care sunti
controlul comitentului. Sunt situa ii în care legea însăși nu generale (care sunti prevede nași nu generale (care suntterea unui raport de prepuși nu generale (care suntenie:
situa ia tipică era a militarilor în termen. Ministerul apărării răspundea pentru faptele militarilor în
termen.
Fundamentarea acestei răspunderii: ini ial, sub imperiul vechiului cod civil și nu generale (care sunti sub inspira ia
codului civil francez, s-a apreciat că răspunderea comiten ilor se bazează pe o culpă de alegere,
obliga ia comitentului de a-și nu generale (care sunti alege cum trebuie prepuși nu generale (care suntii. Dacă aceși nu generale (care sunttia săvârși nu generale (care suntesc fapte ilicite
înseamnă că această obliga ie nu a fost respectată (culpa în alegere).
Apoi, s-a spus că este vorba de o culpă de supraveghere. Chiar dacă și nu generale (care sunti-a ales bine prepusul,
oamenii se schimbă în timp și nu generale (care sunti trebuie să fie mereu controla i, deci nu a existat o obliga ie de
supraveghere corespunzătoare din partea comitentului. Apoi, s-a spus că indiferent de izvorul
acestei atitudini culpabile, important este că ne aflăm în prezen a unei prezum ii absolute de culpă.
Nu e vorba de niciun fel de culpă, e vorba pur și nu generale (care sunti simplu de obliga ia pe care o are comitentul
de a garanta ter ii pentru faptele păgubitoare săvârși nu generale (care suntite de prepuși nu generale (care sunti. Din simplul fapt că se serveși nu generale (care suntte
comitentul de serviciile prepusului și nu generale (care sunti că acesta poate cauza prejudicii rezultă că trebuie să existe o
obliga ie de garan ie, în sensul unei forme de asigurare a ter ilor pentru cazul în care prepu și nu generale (care suntii
săvârși nu generale (care suntesc fapte ilicite păgubitoare. Răspunderea comiten ilor nu mai este o răspundere subiectivă, ci
obiectivă.
Răspunderea obiectivă – obliga ie de garan ie, de reparare a prejudiciului indiferent de

vinovă ie (excep ie de la răspunderea subiectivă), pentru a se asigura o mai bună protec ie a
intereselor victimei.
59

• condi ii speciale: existen a unui raport de prepuși nu generale (care suntenie, fapta să fie săvârși nu generale (care suntită de prepus în
legătură cu atribu iile și nu generale (care sunti scopul func iei încredin ate, func ia pe care o exercită prepusul are
un con inut și nu generale (care sunti un scop. Comitentul nu va răspunde doar atunci când prepusul a depăși nu generale (care suntit
con inutul func iei și nu generale (care sunti nici nu mai lucrează în interesul comitentului (când nu mai există
legătură între fapta prepusului și nu generale (care sunti comitent) – sunt valabile condi iile de la angajarea
răspunderii persoanei juridice.
• condi ii generale: analizate în persoana prepusului, să fi săvârși nu generale (care suntit o faptă ilicită, care a cauzat
un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate și nu generale (care sunti să existe vinovă ia prepusului
Unii autori spun că nu este necesară dovedirea vinovă iei prepusului. Dacă ne raportam la
C.civ, aceși nu generale (care suntti autori se întemeiază pe ideea ca în art. 1374 nu se face referire la vinovă ia prepusului
pentru angajarea răspunderii comitentului. Câtă vreme regula este că trebuie să existe vinovă ie, ar
fi trebuit să fie men ionat în text că nu este necesară vinovă ia.
Acest lucru este men ionat expres, de exemplu, în art. 1375: „independent de orice culpă”.
În art. 1374 nu avem această expresie, deci e nevoie de vinovă ia prepusului pentru a se angaja
răspunderea comitentului. Dacă aceste condi ii sunt îndeplinite, se produce și nu generale (care sunti efectul răspunderii:
obliga ia de reparare a prejudiciului fa ă de victimă.
Efectele răspunderii comitentului sunt analizate în două planuri: planul raportului dintre
comitent și nu generale (care sunti victimă și nu generale (care sunti planul raportului dintre comitent și nu generale (care sunti prepus. Victima are alegerea să se îndrepte
împotriva comitentului sau împotriva prepusului, fără a fi o ordine între acestea două, sau se poate
îndrepta împotriva amândurora. În acest caz, ei vor răspunde solidar în temeiul raportului de
cauzalitate.
Răspunderea comitentului se întemeiază pe obliga ia de garan ie, care este un temei obiectiv.
Echitabil este ca fiecare comitent să răspundă pentru partea de prejudiciu cauzată de propriul
prepus. În schimb, între comitent și nu generale (care sunti prepus, răspunderea fa ă de victimă este solidară. În cazul
răspunderii între prepuși nu generale (care sunti, chiar dacă sunt lega i de comiten i diferi i, ei răspund solidar pentru că au
cauzat împreună prejudiciul.
a) planul raportului dintre comitent și nu generale (care sunti victimă

b) planul raportului dintre comitent și nu generale (care sunti prepus – dacă a fost plătită despăgubirea de către
comitent, acesta are o ac iune în regres împotriva prepusului. Până la urmă, echitabil este să
răspundă cel care a săvârși nu generale (care suntit fapta ilicită. Răspunderea comitentului este un avantaj creat
pentru victimă, mai ales în cazul insolvabilită ii prepusului. Dacă sunt mai mul i prepuși nu generale (care sunti,
comitentul se poate îndrepta împotriva tuturor pentru toată suma. Se păstrează beneficiul
solidarită ii prepuși nu generale (care suntilor. Dacă sunt prepuși nu generale (care sunti lega i de comiten i diferi i, comitentul se îndreaptă
împotriva propriului prepus. Dacă din eroare a plătit mai mult, comitentul se va putea
îndrepta împotriva celuilalt comitent sau a celorlal i prepuși nu generale (care sunti.
Exonerarea de răspundere: comitentul poate invoca for a majoră, fapta victimei sau fapta
unui ter , dacă acestea au valoarea for ei majore. Cazul fortuit nu exonerează de răspundere. Întrucât
vinovă ia nu este relevantă în legătură cu răspunderea comitentului, iar cazul fortuit înlătură
vinovă ia, nu este relevant în acest caz. Ar putea să aibă relevan ă dacă evenimentul cu valoare de
caz fortuit ac ionează și nu generale (care sunti în legătură cu raportul de cauzalitate.
60
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, animale, ruina edificiului și nu generale (care sunti
lucrurile aruncate
Ca și nu generale (care sunti răspunderea pentru fapta altei persoane, și nu generale (care sunti această răspundere este una de excep ie.
Dreptul comun (răspunderea persoanei pentru fapta proprie) se va aplica în continuare ori de câte
ori dispozi iile de la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale, ruina edificiului și nu generale (care sunti
lucrurile aruncate se completează cu acestea.
i. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general – art. 1376, art. 1377, art.
1378, art. 1380
Art. 1376 – „Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. (1) Oricine este obligat să
repare, independent de orice cuplă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. (2) Dispozi țiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile
alin. (1) sunt aplicabile și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate
acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui
faptă culpabilă întruneși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate, fațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă de ceilalțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i, condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ei majore.”
Art. 1377 – „Noțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunea de pază. În înțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.elesul dispozițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor art. 1375 și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai 1376, are paza
animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispozițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii legale sau al unui
contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai supravegherea asupra
animalului sau a lucrului și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai se serveși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate de acesta în interes propriu.”
Art. 1380 – „Cauze de exonerare. În cazurile prevăzute la art. 1375, 1376, 1378 și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai 1379 nu
există obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta
victimei înseși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai ori a unui terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017. sau este urmarea unui caz de forțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ă majoră.”
Domeniul de aplicare: este conturat de no iunile de „lucru”, „pază juridică” și nu generale (care sunti „paznic
juridic”, „cauzarea de către lucru a prejudiciului” și nu generale (care sunti persoana care beneficiază de această
răspundere. În sfera no iunii de lucru intră toate lucrurile, cu excep ia acelora pentru care legea
prevede o răspundere specială. Ori de câte ori nu avem prevederi speciale în legătură cu anumite
categorii de lucruri, ele vor intra în sfera no iunii de lucru în sensul art. 1376. Orice lucru care are
autonomie cauzală în raport cu producerea unui prejudiciu intră în sfera acestei no iuni. Pentru că
este vorba de răspundere pentru prejudicii cauzate de lucruri în general, avem și nu generale (care sunti o categorie de
lucruri pentru care legiuitorul a prevăzut forme de răspundere speciale.
No iunile de pază juridică și nu generale (care sunti paznic juridic: no iunea de pază este un raport care se stabile și nu generale (care suntte
între o anumită persoană, numită paznic juridic, și nu generale (care sunti un anumit lucru asupra căruia persoana
respectivă exercită în mod independent controlul și nu generale (care sunti supravegherea și nu generale (care sunti se serveși nu generale (care suntte de lucru în interesul
propriu (criteriul direc iei intelectuale – este paznic juridic cel care, în mod independent, exercită
controlul și nu generale (care sunti supravegherea asupra lucrului și nu generale (care sunti se serveși nu generale (care suntte de lucru în interes propriu).
Nu trebuie să confundăm no iunile de paznic juridic și nu generale (care sunti pază juridică cu no iunile de pază
materială și nu generale (care sunti paznic material (este un raport de fapt, iar paznicul material nu lucrează pentru el
însuși nu generale (care sunti, ci pentru paznicul juridic, el nu are direc ia intelectuală asupra lucrului, ci el foloseși nu generale (care suntte lucrul
pe baza direc iei intelectuale pe care o exercită paznicul juridic.
De cele mai multe ori, între paznicul juridic și nu generale (care sunti cel material există un raport de prepuși nu generale (care suntenie.
61
Sunt situa ii în care paza juridică este scindată: există lucruri cu o structură complexă și nu generale (care sunti în cazul lor
se poate face diferen a între paza juridică a folosin ei și nu generale (care sunti paza juridică a structurii. Chiar dacă există
un paznic juridic al lucrului, în final paznicul juridic va avea o ac iune în regres împotriva
fabricantului, dacă a fost un viciu de fabrica ie la producerea prejudiciului.
Art. 1349 – „Răspunderea delictuală. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte
regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai să nu aducă atingere, prin
acțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunile ori inacțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care,
având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind
obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să
repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai de
ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabile și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate
prin lege specială.”
Cauzarea de către lucru a prejudiciului: avem în vedere orice lucru care are autonomie
cauzală, cu excep ia acelora pentru care legiuitorul a reglementat forme speciale de răspundere. Nu
ne interesează situa iile în care lucrul este o simplă prelungire a omului (cu itul unui uciga și nu generale (care sunt). Ne
interesează acele ipoteze în care lucrul se desprinde cauzal de persoană, de om, el are propria
autonomie cauzală. Numai într-o asemenea ipoteză discutăm despre răspunderea pentru fapta
lucrului (lucrul ac ionează el însuși nu generale (care sunti ca și nu generale (care sunti cum ar fi o persoană). Dacă lucrul este o simplă continuare
a ac iunii omeneși nu generale (care suntti nu suntem în prezen a răspunderii pentru fapta lucrului.
Persoanele care beneficiază de prevederile art. 1376 sunt victima și nu generale (care sunti succesorii ei. Paznicul
material, când victima ar face o ac iune directă împotriva lui, n-ar putea să invoce acest text de lege.
Acest text este numai în folosul victimei și nu generale (care sunti al succesorilor ei. Există totu și nu generale (care sunti ni și nu generale (care suntte situa ii în care chiar
victima nu s-ar putea bucura întru totul de beneficiul invocării acestui text: victima se folose și nu generale (care suntte de
un lucru cu consim ământul paznicului juridic. Până la urmă, lucrul nu mai este folosit în interesul
paznicului juridic, ci în interesul victimei. Sau situa ia în care victima foloseși nu generale (care suntte în mod clandestin
lucrul.
Fundamentarea acestei răspunderi: e vorba de o răspundere obiectivă, independentă de culpa

paznicului juridic („independent de orice culpă”). Este o obliga ie de garan ie pe care o are cel care
se foloseși nu generale (care suntte de lucru în situa ia în care lucrul scăpat de sub control cauzează prejudicii.

• condi ii generale: să existe o faptă de cauzare a prejudiciului, să existe un prejudiciu, să
existe un raport de cauzalitate
• condi ii speciale: să existe raport de pază juridică, care apar ine, de regulă, proprietarului.
Proprietarul poate proba că paza juridică a fost transmisă altei persoane. Probarea se poate
face fie pe cale conven ională, fie pe baza deposedării (ho ul, simplul posesor).
Dacă sunt întrunite condi iile, se nași nu generale (care suntte obliga ia de reparare a prejudiciului în sarcina
paznicului juridic. Dacă există și nu generale (care sunti un paznic material, victima poate face ac iune și nu generale (care sunti împotriva lui, iar
cei doi paznici pot răspunde solidar.
Exonerarea de răspundere: invocarea for ei majore, fapta unui ter sau fapta victimei, dacă
acestea au valoarea for ei majore. Din art. 1351 rezultă că for a majoră este un eveniment extern, ca
urmare, dacă ar fi vorba de un element intern lucrului, nu mai este vorba de for a majoră.
62
Evenimentul acesta extern trebuie să fie imprevizibil (imprevizibilitate absolută – nimeni nu putea
sa prevadă producerea acestui eveniment). Evenimentul este și nu generale (care sunti invincibil (resursele omene și nu generale (care suntti nu
sunt suficiente pentru a învinge acest eveniment extern; invincibilitate absolută). Evenimentul este
și nu generale (care sunti inevitabil. For a majoră înlătură total sau par ial raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și nu generale (care sunti
prejudiciu (înlătură și nu generale (care sunti vinovă ia).
Cazul fortuit: nu mai e vorba de un eveniment extern, ci poate fi vorba și nu generale (care sunti de un eveniment
intern. Este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nu generale (care sunti evitat de către cel chemat să răspundă. Aceste
caractere sunt doar relative, sunt analizate numai în raport cu făptuitorul. Cazul fortuit poate înlătura
vinovă ia.
ii. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale – art. 1375, art. 1377, art. 1380
Art. 1375 – „Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. Proprietarul unui animal
sau cel care se serveși față de terți, numai prin înscrierea lor în carteate de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de
animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.”
Domeniul de aplica ie: no iunea de „animal” și nu generale (care sunti „paza juridică”. Animal nu este doar
mamiferul, ci orice altă fiin ă decât cea omenească. Pentru animalele domestice se răspunde
întotdeauna. Pentru animalele sălbatice aflate în rezerva ii, răspunde institu ia care are în
administrare rezerva ia. Dacă e vorba de animale aflate în libertate, inspectoratele silvice nu
răspund pe temeiul acestui text, dar ar putea răspunde pentru fapta proprie dacă nu au luat toate
măsurile corespunzătoare.
Fundamentarea acestei răspunderi: este vorba de o răspundere obiectivă „independent de

culpă”, ca urmare, este vorba de o obliga ie de garantare pe care paznicul o are în raport cu el care
suferă prejudiciul.

• condi ii speciale: să existe raportul de pază juridică în raport cu un anumit animal care a
cauzat prejudicii
• condi ii generale: animalul să fi cauzat un prejudiciu, să existe raportul de cauzalitate
Dacă condi iile au fost îndeplinite, se nași nu generale (care suntte obliga ia de reparare a prejudiciului în sarcina
paznicului juridic al animalului.
Exonerarea de răspundere: invocând for a majoră, fapta victimei sau fapta ter ului, dacă
acestea au valoarea for ei majore
iii. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului – art. 1378
Art. 1378 – „Răspunderea pentru ruina edificiului. Proprietarul unui edificiu sau al unei
construcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea
unor părțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.i din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întrețiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.inere sau a unui viciu de construcțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.ie.”
Domeniul de aplica ie: no iunile de „edificiu”, „ruina edificiului”, „producerea ruinei din
cauza lipsei de între inere sau din cauza unui viciu de construc ie”. Edificiul este orice lucrare
indiferent dacă este supraterană, subterană, în măsura în care există posibilitatea ruinării. Ruina
63
edificiului nu se confundă cu distrugerea edificiului. Este un fenomen care se produce în mod

natural și nu generale (care sunti nu se confundă cu prăbuși nu generale (care suntirea unei construc ii ca urmare a unui cutremur sau a unui
accident. Suntem în prezen a ruinei dacă este provocată de lipsa de între inere sau de un viciu de
construc ie.
Persoana chemată să răspundă: proprietarul construc iei. Răspunderea este legată de

proprietate. ȘI EFECTELE CONTRACTULUIi superficiarul răspunde potrivit acestui text.

• condi ii generale: să existe un prejudiciu, legătura de cauzalitate
• condi ii speciale: ruina să fie determinată de lipsa de între inere sau de un viciu de
construc ie
Efectele răspunderii: se nași nu generale (care suntte obliga ia reparării prejudiciului de către proprietar, care poate
sa aibă o ac iune în regres fie împotriva locatarului, fie împotriva antreprenorului și nu generale (care sunti arhitectului
dacă unul sau altul este vinovat de viciul de construc ie. ȘI EFECTELE CONTRACTULUIi această răspundere este întemeiată pe
ideea de garan ie, este o răspundere obiectivă, deci se poate apăra invocând for a majoră, fapta
victimei sau fapta ter ului, dacă aceasta are valoarea for ei majore.
i. Alte cazuri de răspundere – art. 1379
Art. 1379 – „Alte cazuri de răspundere. (1) Cel care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu,
răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru. (2) Dacă,
în cazul prevăzut la alin. (1), sunt îndeplinite și față de terți, numai prin înscrierea lor în carteai condițiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de
lucruri, victima are un drept de opțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iune în vederea reparării prejudiciului.”
Domeniul de aplica ie: no iunile de „imobil”, „ocupant al imobilului”. Ocupantul imobilului:

nu contează dacă el are un titlu contractual sau nu de folosire a imobilului.

• condi ii generale: căderea/aruncarea lucrului, să se fi creat un prejudiciu în patrimoniul unei
persoane, să existe raportul de cauzalitate
• condi ii speciale: să fie vorba de un ocupant al imobilului
Dacă aceste condi ii sunt îndeplinite, ocupantul imobilului va avea obliga ia de reparare a
prejudiciului. Cel care ocupă imobilul se poate apăra de răspundere invocând for a majoră, fapta
victimei sau fapta unui ter , dacă acestea au valoarea for ei majore.
Efectele obligații generale cu privire la obligațiile civileiilor – realizarea drepturilor și nu generale (care sunti executarea datoriilor care intră în
con inutul acestor raporturi obliga ionale
În mod normal, obliga iile se execută voluntar. Vorbim de executarea în natură benevolă ca
mod firesc de executare a obliga iilor. Când debitorul nu vrea să execute, se pune problema
executării silite a obliga iilor. Regula impune ca obliga iile să fie executate în natură, chiar dacă e
vorba de o executare silită. În măsura în care nu e posibilă o executare silită în natură, obliga iile se
execută prin echivalent, adică prin plata unei despăgubiri, ceea ce, de cele mai multe, ori
echivalează cu un raport de răspundere contractuală.
64
Pentru că ori de câte ori este vorba de obliga ii născute din alte izvoare decât contractul am
văzut că obliga iile sunt cârmuite de regimul de drept comun, care este regimul răspunderii civile
delictuale și nu generale (care sunti, ca urmare, în acea ipoteză, fie că e vorba de răspundere delictuală propriu-zisă, fie că e
vorba de o obliga ie născută dintr-un alt izvor, executarea obliga iei va fi cârmuită de regimul
răspunderii delictuale.
Executarea în natură de bună voie
Executarea benevolă a obliga iilor se mai cheamă și nu generale (care sunti plată și nu generale (care sunti este reglementată în art. 1469 –
art. 1515.
Art. 1469 – „Noţiune. (1) Obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este
executată de bunăvoie. (2) Plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea
oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei.”
Noții generale cu privire la obligațiile civileiunea de plată: plata este o opera ie juridică în al cărei con inut intră un fapt material,
adică executarea unei presta ii care este obiectul unei obliga ii civile, și nu generale (care sunti un acord de voin e între
creditor și nu generale (care sunti debitor cu privire la efectuarea acestei presta ii.
Este modul firesc de stingere a obliga iilor, dar nu se reduce la simplul fapt al executării
presta iei care formează obiectul obliga iei. Pentru ca această executare a presta iei să aibă loc,
există mai întâi o manifestare de voin ă a debitorului care plăteși nu generale (care suntte și nu generale (care sunti alta a creditorului care acceptă
plata.
Ași nu generale (care suntadar, prin întâlnirea acestor două voin e, se încheie acordul de plată. Această natură dublă
a plă ii are consecin e în ceea ce priveși nu generale (care suntte modul de stingere a acestei obliga ii. No iunea de plată în
dreptul civil nu are accep ia din dreptul comun, nu este vorba doar de plata unei sume de bani, ci de
executarea oricărei presta ii care formează obiectul unei obliga ii (orice presta ie de a da, a face, a
nu face).
În legătură cu plata, idee care ne trimite și nu generale (care sunti la plata lucrului nedatorat, există întotdeauna un
temei, adică un izvor al obliga iei. Art. 1471 – „ Plata obligaţiei naturale. Restituirea nu este
admisă în privinţa obligaţiilor naturale care au fost executate de bunăvoie.” (nu este nedatorată
obliga ia naturală).
Art. 1472 – „Persoanele care pot face plata. Plata poate să fie făcută de orice persoană,
chiar dacă este un terţ în raport cu acea obligaţie.”
Cine plăteși contracte unilateralete: întrebări legate de subiectele plă ii. În mod normal, debitorul plăteși nu generale (care suntte, aceasta
este regula. El poate să plătească el însuși nu generale (care sunti sau prin reprezentant. Plata poate fi făcută și nu generale (care sunti de
moși nu generale (care sunttenitorii debitorului. Deși nu generale (care sunti este vorba și nu generale (care sunti de un act juridic când vorbim de plată, și nu generale (care sunti deci acest
acord ar trebui să îndeplinească condi iile de validitate ale actului juridic, când vine vorba de plată,
ea poate să fie făcută și nu generale (care sunti de un incapabil (art. 1473 – „ Plata făcută de un incapabil. Debitorul care a
executat prestaţia datorată nu poate cere restituirea invocând incapacitatea sa la data executării.”).
Plata poate să fie făcută de orice persoană, dar creditorul, dacă are motive întemeiate, poate
să refuze plata făcută de un ter . De exemplu, debitorul îi poate comunica creditorului să nu
primească plata de la un ter , pentru că ter ul după aceea ce se poate întoarce împotriva debitorului
65
în mod mai dezavantajos.
Există o situa ie în care, chiar dacă a primit o asemenea comunicare, creditorul poate să
accepte totuși nu generale (care sunti plata: situa ia în care refuzul l-ar dezavantaja, când debitorul este insolvabil și nu generale (care sunti nu și nu generale (care sunti-ar
putea realiza crean a. Creditorul ar mai putea să refuze plata în situa ia în care, în func ie de natura
obliga iei sau dacă există o clauză expresă, obliga ia nu poate fi executată decât de către debitor: de
exemplu, creditorul a comandat debitorului un tablou, este vorba de o obliga ie intuitu personae.
Art. 1474 – „Plata obligaţiei de către un terţ. (1) Creditorul este dator să refuze plata
oferită de terţ dacă debitorul l-a încunoştinţat în prealabil că se opune la aceasta, cu excepţia
cazului în care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor. (2) În celelalte cazuri, creditorul nu
poate refuza plata făcută de un terţ decât dacă natura obligaţiei sau convenţia părţilor impune ca
obligaţia să fie executată numai de debitor. (3) Plata făcută de un terţ stinge obligaţia dacă este
făcută pe seama debitorului. În acest caz, terţul nu se subrogă în drepturile creditorului plătit decât
în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. (4) Dispoziţiile prezentului capitol privind condiţiile
plăţii se aplică în mod corespunzător atunci când plata este făcută de un terțiilor. Valeriu Stoica 2016-2017..”
Dacă ter ul a plătit pentru el sau crezând că plăteși nu generale (care suntte pentru el sau dacă a vrut să facă o
liberalitate pentru creditor, în realitate nu se poate stinge obliga ia debitorului fa ă de creditor. Este
important ca ter ul să ac ioneze pe seama debitorului. Plata își nu generale (care sunti păstrează cele două elemente chiar și nu generale (care sunti
când a fost făcută de un ter : acordul de voin e și nu generale (care sunti faptul că este un fapt material.
Art. 1475 – „Persoanele care pot primi plata. Plata trebuie făcută creditorului,
reprezentantului său, legal sau convenţional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate
de instanţă să o primească.”
Cui i se plăteși contracte unilateralete: în mod normal, creditorului i se plăteși nu generale (care suntte. El poate să primească plata direct
sau indirect prin reprezentan i, către moși nu generale (care sunttenitori. Sunt situa ii în care plata poate să fie făcută și nu generale (care sunti unui
ter (art. 1477 – „Plata făcută unui terţ. (1) Plata făcută unei alte persoane decât cele menţionate la
Art. 1475 este totuşi valabilă dacă:
a) este ratificată de creditor;
b) cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei;
c) a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanţe liberatorii semnate de creditor.
(2) Plata făcută în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1) stinge obligaţia numai în măsura
în care profită creditorului.”). Prin ratificarea plă ii făcută către un ter , se creează un raport de
mandat între ter și nu generale (care sunti creditor.
Ini ial, când plăteși nu generale (care suntte plata, ter ul nu este creditor, dar apoi primeși nu generale (care suntte o cesiune de crean ă și nu generale (care sunti
devine creditor. Ter ul primeși nu generale (care suntte o chitan ă liberatorie de la creditor, pentru a-i face o liberalitate, a- și nu generale (care sunti
plăti o datorie etc, prin primirea chitan ei liberatorii, debitorul va fi liberat. În orice altă ipoteză,
dacă plata profită creditorului, ea este valabilă chiar dacă este făcută unui ter .
Art. 1478 – „Plata făcută unui creditor aparent. (1) Plata făcută cu bună-credinţă unui
creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.
(2) Creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor plata primită, potrivit regulilor
stabilite pentru restituirea prestaţiilor.”
Plata făcută unui creditor aparent: de obicei creditorul aparent are titlul constatator al
66
crean ei, în ochii debitorului, creditorul aparent este adevăratul creditor. Creditorul aparent are
această calitate nu numai pentru că debitorul este în eroare, ci pentru că el are un titlu pe baza căruia
cineva l-ar putea crede adevăratul creditor. Numai dacă debitorul este de bună credin ă plata este
valabilă. Dacă nu cumva există și nu generale (care sunti un alt mijloc procedural, creditorul adevărat se poate întoarce
împotriva creditorului aparent pe temeiul îmbogă irii fără justă cauză.
Art. 1479 – „Plata bunurilor indisponibilizate. Plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a
unei popriri ori a unei opoziţii formulate, în condiţiile legii, pentru a opri efectuarea plăţii de către
debitor nu îi împiedică pe creditorii care au obţinut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou
plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata
nevalabil făcută.”
Sunt situa ii în care ter ii în raport cu raportul obliga ional instituite măsuri asiguratorii pe
obiectul plă ii care trebuie făcută de debitor către creditor. Debitorul le încalcă, dar asiguratorii au
dreptul să ceară de la debitor plata, debitorul poate să facă plata de două ori, dar are dreptul la
ac iune în regres.
Art. 1476 – „Plata făcută unui incapabil. Plata făcută unui creditor care este incapabil de a
o primi nu liberează pe debitor decât în măsura în care profită creditorului.”
În mod simetric fa ă de situa ia debitorului, și nu generale (care sunti în cazul creditorului incapacitatea nu este un
impediment, dar nu este absolut, ci relativ, numai în măsura în care i-a profitat creditorului.
Ce se plăteși nu generale (care suntte: se plăteși nu generale (care suntte obiectul obliga iei, presta ia care formează obiectul obliga iei.
Regula este că trebuie să se plătească întocmai obiectul care a format obliga ia (art. 1480 –
„Diligenţa cerută în executarea obligaţiilor. (1) Debitorul este ţinut să îşi execute obligaţiile cu
diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în
care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel. (2) În cazul unor obligaţii inerente unei
activităţi profesionale, diligenţa se apreciază ţinând seama de natura activităţii exercitate.”
Debitorul trebuie să își nu generale (care sunti execute obliga iile cu diligen a pe care un bun proprietar o depune în
administrarea bunurilor sale, se poate deroga de la această regulă prin lege sau contract. Obliga ia
profesionistului este văzută mai exigent, are anumite standarde ale profesiei. Aceste principii se
aplică în mod specific în func ie de fiecare presta ie.
Art. 1481 – „Obligaţiile de mijloace şi obligaţiile de rezultat. (1) În cazul obligaţiei de

rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis. (2) În cazul obligaţiilor de
mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului
promis. (3) Pentru a stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat se va ţine seama
îndeosebi de:
a) modul în care obligaţia este stipulată în contract;
b) existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului;
c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
d) influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.”
Obliga iile de rezultat: rezultatul este inclus în obiectul obliga iei, fiind principalul criteriu
de distinc ie între obliga iile de mijloace și nu generale (care sunti obliga iile de rezultat. La obliga iile de mijloace,
rezultatul nu este inclus în obiectul obliga iei. Alin. (3) oferă criterii pentru a distinge între cele două
67
tipuri de obliga ii, care sunt criterii complementare.
Art. 1483 – „Obligaţia de a strămuta proprietatea. (1) Obligaţia de a strămuta proprietatea

implică şi obligaţiile de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare. (2) În ceea ce priveşte
imobilele înscrise în cartea funciară, obligaţia de a strămuta proprietatea o cuprinde şi pe aceea de
a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea înscrierii.”
Când este vorba de obliga ia de a da în forma strămutării proprietă ii, o asemenea obliga ie
implică și nu generale (care sunti conservarea lucrului până la predare și nu generale (care sunti predarea efectivă. Când vânzătorul se obligă să
predea proprietatea cumpărătorului s-a obligat să și nu generale (care sunti conserve bunul până la predare, chiar dacă nu e
precizat expres în contract. Dacă drepturile reale se întind asupra întregului obiect al proprietă ii se
aplică textul mai sus amintit, de exemplu la servitu i. Dacă se referă la un bun imobil, este necesară
și nu generale (care sunti predarea documentelor necesare intabulării.
Art. 1482 – „Obligaţia de a preda bunuri individual determinate. (1) Debitorul unui bun
individual determinat este liberat prin predarea acestuia în starea în care se afla la momentul
naşterii obligaţiei. (2) Dacă însă, la data executării, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia
transmis ori cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în mod liber, obligaţia debitorului nu
se stinge, dispoziţiile art. 1230 aplicându-se în mod corespunzător.”
Art. 1486 – „Obligaţia de a da bunuri de gen. Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen,
debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate. El nu este însă liberat decât prin
predarea unor bunuri de calitate cel puţin medie.”
Când predarea bunului se referă la bunuri mobile, obliga ia se execută prin individualizare.
Debitorul are dreptul să aleagă bunurile de gen pe care le predă. Aceste bunuri trebuie să fie în
aceeași nu generale (care sunti cantitate, de aceeași nu generale (care sunti calitate și nu generale (care sunti de același nu generale (care sunti gen cu cele primite. Dacă este cel pu in medie
cantitatea, se consideră executată obliga ia.
Art. 1487 – „Obligaţia de a constitui o garanţie. Cel care este ţinut să constituie o garanţie,
fără ca modalitatea şi forma acesteia să fie determinate, poate oferi, la alegerea sa, o garanţie
reală sau personală ori o altă garanţie suficientă.”
Art. 1488 – „Obligaţia de a da o sumă de bani. (1) Debitorul unei sume de bani este liberat
prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate. (2) Plata se poate face prin orice mijloc
folosit în mod obişnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată. (3) Cu toate acestea, creditorul care
acceptă în condiţiile alin. (2) un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu
condiţia ca acesta să fie onorat.”
Art. 1489 – „Dobânzile sumelor de bani. (1) Dobânda este cea convenită de părţi sau, în
lipsă, cea stabilită de lege. (2) Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când
legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în
instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.”
Dacă este vorba de o sumă de bani, suma nominală datorată reprezintă suma prevăzută de
către păr i în contract, ceea ce este o consacrare și nu generale (care sunti aplica ie generală a principiului nominalismului
monetar. Cât priveși nu generale (care suntte dobânzile, ele se plătesc conform în elegerii păr ilor sau conform legii. Este
posibilă dobânda la dobândă, dar numai când ea este prevăzută de lege și nu generale (care sunti numai în condi iile
68
prevăzute de lege sau de contract. Altfel, dobânzile se acordă de către instan ă.
Cum se plăteși contracte unilateralete: răspunsul la această întrebare se regăseși nu generale (care suntte în principiul indivizibilită ii
plă ii. Debitorul nu poate face o plată par ială fără acordul creditorului sau dacă nu există o
prevedere legală permisivă.
Art. 1490 – „Plata parţială. (1) Creditorul poate refuza să primească o executare parţială,
chiar dacă prestaţia ar fi divizibilă. (2) Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul
executării parţiale sunt în sarcina debitorului, chiar şi atunci când creditorul acceptă o asemenea
executare.”
Chiar și nu generale (care sunti în ipoteza în care creditorul acceptă o plată par ială, debitorul este obligat să
plătească cheltuielile suplimentare pe care creditorul le-ar face ca urmare a eși nu generale (care suntalonării plă ii. Mai
este posibil ca judecătorul să dea un termen de gra ie sau să facă o eși nu generale (care suntalonare a plă ii, ca excep ie
judiciară de la principiul indivizibilită ii plă ii.
În cazul contractelor cu executare succesivă sau cu executare continuă, repetarea presta iei
în timp nu este o excep ie de la principiul indivizibilită ii plă ii, care stabile și nu generale (care suntte că plata trebuie să fie
făcută integral. De exemplu, chiria se plăteși nu generale (care suntte integral pe fiecare lună dacă nu au convenit altfel
păr ile. Dacă avem un contract de antrepriză de lucrări, în cazul construirii unei case este vorba de
durata firească a executării presta iei și nu generale (care sunti nu reprezintă o excep ie de la principiul indivizibilită ii
plă ii.
Art. 1491 – „Plata făcută cu bunul altuia. (1) Atunci când, în executarea obligaţiei sale,
debitorul predă un bun care nu îi aparţine sau de care nu poate dispune, el nu poate cere
creditorului restituirea bunului predat decât dacă se angajează să execute prestaţia datorată cu un
alt bun de care acesta poate dispune. (2) Creditorul de bună-credinţă poate însă restitui bunul
primit şi solicita, dacă este cazul, daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit.”
Debitorul execută presta ia de a preda un bun conform obliga iei ini iale, dar plăte și nu generale (care suntte cu
bunul altuia. Această situa ie este posibilă, deoarece se presupune de principiu că debitorul are o
în elegere cu cel al cărui bun îl foloseși nu generale (care suntte sau că îl va despăgubi.
Art. 1230 – „Bunurile care aparţin altuia. Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui
terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le transmită
creditorului sau, după caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul
răspunde pentru prejudiciile cauzate.”
Art. 1683 – „Vânzarea bunului altuia. (1) Dacă, la data încheierii contractului asupra unui
bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul este valabil, iar
vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către
cumpărător. (2) Obligaţia vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către
acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori
indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului. (3) Dacă din lege sau din
voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din
momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către
proprietar. (4) În cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către
cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluţiunea contractului, restituirea preţului, precum şi,
69
dacă este cazul, daune-interese. (5) Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate
comună şi ulterior nu asigură transmiterea proprietăţii întregului bun către cumpărător, acesta din
urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea preţului proporţional cu
cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat
dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea întregului bun. (6) În cazurile prevăzute la alin. (4) şi
(5), întinderea daunelor-interese se stabileşte, în mod corespunzător, potrivit Art. 1702 şi 1.703. Cu
toate acestea, cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoştea că bunul nu aparţinea în
întregime vânzătorului nu poate să solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările
autonome sau voluptuare.”
Art. 1492 – „Darea în plată. (1) Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaţie
decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă
creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaţia se stinge atunci când noua prestaţie
este efectuată. (2) Dacă prestaţia oferită în schimb constă în transferul proprietăţii sau al unui alt
drept, debitorul este ţinut de garanţia contra evicţiunii şi de garanţia contra viciilor lucrului,
potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepţia cazului în care creditorul preferă să
ceară prestaţia iniţială şi repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanţiile oferite de terţi nu
renasc.”
Plata făcută cu alt bun decât cel la care s-a obligat ini ial debitorul nu este o excep ie de la
principiul conform căruia plata se face conform obliga iei asumate ini ial. Darea în plată reprezintă
un contract prin care este posibilă schimbarea obiectului plă ii în momentul plă ii dacă se ajunge la
un acord între păr i.
Unde se plăteși contracte unilateralete: regula este că plata este cherabilă, ea se cere și nu generale (care sunti nu este portabilă.
Creditorul trebuie să meargă la debitor să ceară plata, nu trebuie să o poarte debitorul la creditor.
Excep ie: alin. (2) ne arată ce se întâmplă dacă se schimbă domiciliul sau sediul la care trebuia să se
facă plata, debitorul sau creditorul suportând cheltuielile, după caz.
Art. 1494 – „Locul plăţii. (1) În lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se
poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între
părţi ori al uzanţelor:
a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data
plăţii;
b) obligaţia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla
la data încheierii contractului;
c) celelalte obligaţii se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii
contractului.
(2) Partea care, după încheierea contractului, îşi schimbă domiciliul sau, după caz, sediul
determinat, potrivit prevederilor alin. (1), ca loc al plăţii, suportă cheltuielile suplimentare pe care
această schimbare le cauzează.”
Când se plăteși contracte unilateralete: de obicei obliga ia trebuie executată imediat, dacă nu este prevăzut un
termen sau nu există o altă cauză de amânare a plă ii, no iunea de „imediat” însemnând în durata
necesară în func ie de presta ia respectivă, de exemplu: construc ia casei – contractul de antrepriză.
Art. 1495 – „Data plăţii. (1) În lipsa unui termen stipulat de părţi sau determinat în temeiul
contractului, al practicilor statornicite între acestea ori al uzanţelor, obligaţia trebuie executată de
70
îndată. (2) Instanţa poate stabili un termen atunci când natura prestaţiei sau locul unde urmează să
se facă plata o impune.”
Art. 1496 – „Plata anticipată. (1) Debitorul este liber să execute obligaţia chiar înaintea
scadenţei dacă părţile nu au convenit contrariul ori dacă aceasta nu rezultă din natura
contractului sau din împrejurările în care a fost încheiat. (2) Cu toate acestea, creditorul poate
refuza executarea anticipată dacă are un interes legitim ca plata să fie făcută la scadenţă. (3) În
toate cazurile, cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul executării anticipate a
obligaţiei sunt în sarcina debitorului.”
Plata se poate face anticipat, dacă păr ile nu au convenit contrariul sau dacă nu rezultă asta
din natura obliga iei. Debitorul poate refuza să facă plata la scaden ă dacă are un interes legitim.
Excep ii: dacă păr ile au convenit că nu se face anticipat și nu generale (care sunti au convenit un termen în favoarea
debitorului. Debitorul acoperă paguba suferită de creditor dacă plata se face anticipat și nu generale (care sunti s-au cauzat
prejudicii.
Cine suportă cheltuielile plății generale cu privire la obligațiile civileii: regula este că debitorul suportă cheltuielile plă ii, dacă nu
se prevede contrariul, ceea ce constituie excep ia.
Art. 1498 – „Cheltuielile plăţii. Cheltuielile plăţii sunt în sarcina debitorului, în lipsă de
stipulaţie contrară.”
Cum se face dovada plății generale cu privire la obligațiile civileii: regula este că dovada se poate face cu orice mijloc de probă.
Legiuitorul a acordat preponderen ă elementului material din con inutul plă ii, adică presta iei ca
fapt material în sens restrâns. În realitate, nu s-a neglijat faptul că plata este și nu generale (care sunti un act juridic pentru
că, dacă debitorul a executat presta ia și nu generale (care sunti creditorul a primit-o fără obiec ii, acordul de voin ă este
dovedit chiar prin faptul executării. Nu avem înscris care să constate, dar se deduce pe baza
prezum iei că, dacă acel creditor și nu generale (care sunti-a dat acordul de a primi presta ia, și nu generale (care sunti debitorul a dorit să facă
plata.
Art. 1499 – „Mijloace de dovadă. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plăţii se face cu orice
mijloc de probă.”
Art. 1500 – „Chitanţa liberatorie. (1) Cel care plăteşte are dreptul la o chitanţă liberatorie,
precum şi, dacă este cazul, la remiterea înscrisului original al creanţei. (2) Cheltuielile întocmirii
chitanţei sunt în sarcina debitorului, în lipsă de stipulaţie contrară. (3) În cazul în care creditorul
refuză, în mod nejustificat, să elibereze chitanţa, debitorul are dreptul să suspende plata.”
Chitan a liberatorie: legea acordă debitorului dreptul să ceară o astfel de chitan ă când face
plata și nu generale (care sunti, dacă ar refuza creditorul să îi dea acea chitan ă, debitorul poate suspenda executarea
presta iei sale. Debitorul suportă cheltuielile întocmirii chitan ei, dacă nu se prevede contrariul.
Art. 1501 – „Prezumţia executării prestaţiei accesorii. Chitanţa în care se consemnează

primirea prestaţiei principale face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaţiilor
accesorii.”
Dacă se face dovada executării presta iei principale, se prezumă că s-au executat și nu generale (care sunti
presta iile accesorii.
71
Art. 1502 – „Prezumţia executării prestaţiilor periodice. Chitanţa dată pentru primirea
uneia dintre prestaţiile periodice care fac obiectul obligaţiei face să se prezume, până la proba
contrară, executarea prestaţiilor devenite scadente anterior.”
Dovada executării unei presta ii prezumă că s-au executat și nu generale (care sunti presta iile anterioare acelei
presta ii. Pentru contractele cu executare succesivă prezum ia este relativă.
Art. 1503 – „Remiterea înscrisului original al creanţei. (1) Remiterea voluntară a

înscrisului original constatator al creanţei, făcută de creditor către debitor, unul din codebitori sau
fideiusor, naşte prezumţia stingerii obligaţiei prin plată. Proba contrară revine celui interesat să
dovedească stingerea obligaţiei pe altă cale. (2) Dacă înscrisul original remis voluntar este
întocmit în formă autentică, creditorul are dreptul să probeze că remiterea s-a făcut pentru un alt
motiv decât stingerea obligaţiei. (3) Se prezumă, până la proba contrară, că intrarea persoanelor
menţionate la alin. (1) în posesia înscrisului original al creanţei s-a făcut printr-o remitere
voluntară din partea creditorului.”
Remiterea înscrisului original al crean ei este de două tipuri:

• înscris sub semnătură privată – se nași nu generale (care suntte o prezum ie absolută de stingere a datoriei.
Debitorul poate face dovada în sensul că s-a stins datoria pe altă cale decât plata (de
exemplu: dovada că a făcut o liberalitate).
• înscris autentic – se nași nu generale (care suntte o prezum ie relativă de plată, deoarece se consideră că predarea
înscrisului în formă autentică oferă posibilitatea creditorului de a dovedi și nu generale (care sunti un alt motiv de
predare a înscrisului, altul decât cel al stingerii obliga iei, dacă solicită de la notar acel
înscris autentic, de exemplu.
Art. 1497 – „Data plăţii prin virament bancar. Dacă plata se face prin virament bancar,
data plăţii este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut
obiectul plăţii.”
Art. 1504 – „Plata prin virament bancar. (1) Dacă plata se face prin virament bancar, ordinul
de plată semnat de debitor şi vizat de instituţia de credit plătitoare prezumă efectuarea plăţii, până la
proba contrară. (2) Debitorul are oricând dreptul să solicite instituţiei de credit a creditorului o
confirmare, în scris, a efectuării plăţii prin virament. Această confirmare face dovada plăţii.”
Plata făcută prin virament bancar presupune nu doar raportul dintre debitor și nu generale (care sunti creditor, ci și nu generale (care sunti
raportul dintre banca creditorului și nu generale (care sunti cea a debitorului. Debitorul depune ordinul de plată către banca
sa. Dacă ordinul este vizat de bancă, se prezumă că s-a efectuat plata până la proba contrarie.
Creditorul poate cere confirmarea că aceasta este dovada și nu generale (care sunti aceasta este data la care banii au intrat
în contul creditorului.
Art. 1505 – „Liberarea garanţiilor. Dacă părţile nu au convenit că garanţiile vor asigura
executarea unei alte obligaţii, creditorul care a primit plata trebuie să consimtă la liberarea
bunurilor afectate de garanţiile reale constituite pentru satisfacerea creanţei sale, precum şi să
restituie bunurile deţinute în garanţie, dacă este cazul.”
Se eliberează odată cu plata și nu generale (care sunti garan iile accesorii obliga iei principale.
72
Cum se face imputații generale cu privire la obligațiile civileia plății generale cu privire la obligațiile civileii: imputa ia plă ii este o opera ie juridică necesară ori de câte
ori, în raport cu același nu generale (care sunti creditor, debitorul are mai multe presta ii de executat, iar acestea constau în
bunuri fungibile care se pot substitui unele cu altele. Când debitorul nu poate să acopere toate
presta iile datorate, în mod normal, principiul indivizibilită ii plă ii îl obligă să execute integral.
Dacă execută par ial imputa ia plă ii, asupra cărei obliga ii se impută plata făcută de debitor, care
obliga ie și nu generale (care sunti în ce măsură se stinge?
Art. 1506 – „Imputaţia plăţii făcută prin acordul părţilor. (1) Plata efectuată de debitorul
mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora
conform acordului părţilor. (2) În lipsa acordului părţilor, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.”
Art. 1507 – „Imputaţia făcută de debitor. (1) Debitorul mai multor datorii care au ca obiect
bunuri de acelaşi fel are dreptul să indice, atunci când plăteşte, datoria pe care înţelege să o
execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor şi, la urmă, asupra
capitalului. (2) Debitorul nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata asupra unei
datorii care nu este încă exigibilă cu preferinţă faţă de o datorie scadentă, cu excepţia cazului în
care s-a prevăzut că debitorul poate plăti anticipat. (3) În cazul plăţii efectuate prin virament
bancar, debitorul face imputaţia prin menţiunile corespunzătoare consemnate de el pe ordinul de
plată.”
Art. 1508 – „Imputaţia făcută de creditor. (1) În lipsa unei indicaţii din partea debitorului,
creditorul poate, într-un termen rezonabil după ce a primit plata, să indice debitorului datoria
asupra căreia aceasta se va imputa. Creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii
neexigibile ori litigioase. (2) Atunci când creditorul remite debitorului o chitanţă liberatorie, el este
dator să facă imputaţia prin acea chitanţă.”
Art. 1509 – „Imputaţia legală. (1) Dacă niciuna dintre părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi
aplicate, în ordine, următoarele reguli:
a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă;
b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are
cele mai puţine garanţii;
c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură, garantate şi oneroase,
se vor stinge datoriile mai vechi;
e) în lipsa tuturor criteriilor menţionate la lit. a)-d), imputaţia se va face proporţional cu valoarea
datoriilor.
(2) În toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată şi executare, apoi
asupra ratelor, dobânzilor şi penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenţei acestora, şi, în final,
asupra capitalului, dacă părţile nu convin altfel.”
Cum se pune în întârziere creditorul:
Art. 1510 – „Cazuri de punere în întârziere a creditorului. Creditorul poate fi pus în

întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când
refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu îşi poate executa obligaţia.”
Art. 1511 – „Efectele punerii în întârziere a creditorului. (1) Creditorul pus în întârziere
preia riscul imposibilităţii de executare a obligaţiei, iar debitorul nu este ţinut să restituie fructele
73
culese după punerea în întârziere. (2) Creditorul este ţinut la repararea prejudiciilor cauzate prin
întârziere şi la acoperirea cheltuielilor de conservare a bunului datorat.”
Art. 1512 – „Drepturile debitorului. Debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala şi

riscurile creditorului, liberându-se astfel de obligaţia sa.”
Art. 1513 – „Procedură. Procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii este prevăzută de

Codul de procedură civilă.”
Punerea în întârziere a creditorului: în VCC nu exista și nu generale (care sunti astfel apăreau dificultă i ori de câte
ori creditorul refuza să primească plata. Singura modalitate era consemna ia ca urmare a ofertei de
plată, debitorul făcea o ofertă de plată creditorului și nu generale (care sunti apoi consemna plata. În NCC, această institu ie
este simetrică cu cea a punerii în întârziere a debitorului. Dacă creditorul refuză să primească plata,
debitorul poate notifica pe creditor să primească plata și nu generale (care sunti se aplică și nu generale (care sunti pentru refuzul întocmirii actelor
premergătoare primirii plă ii (de exemplu: plata este o marfă și nu generale (care sunti este necesară punerea la dispozi ie a
unui depozit pentru asta).
Efectul este acela că se transferă riscul imposibilită ii de executare a obliga iei. La contracte
sinalagmatice, riscul îl suportă debitorul. Prin punerea în întârziere, riscul îl suportă creditorul. Din
momentul în care a fost pus în întârziere, creditorul este de rea-credin ă și nu generale (care sunti debitorul nu poate fi
obligat să restituie fructele culese după punerea în întârziere. Dacă este vorba de obliga ia de a da
un bun, creditorul suportă cheltuielile după punerea în întârziere.
Debitorul recurge la procedura ofertei de plată urmată de consemna iune după ce îl pune în
întârziere (nu intră la examen procedura asta!). După oferta de plată nu este posibilă consemnarea
bunului la dispozi ia creditorului (de exemplu: impedimente referitoare la depozitare – se va
consemna suma ob inută din plata vânzării bunului ce făcea obiectul obliga iei și nu generale (care sunti bunuri cotate la
bursă sau pe o altă pia ă reglementată, nefiind nevoie de notificare pentru vânzare). Dacă nu a fost
încă acceptată consemnarea de către creditor, efectul este renași nu generale (care suntterea raportului obliga ional dacă se
retrage bunul consemnat.
Cum se pune în întârziere debitorul:
Când debitorul refuză plata, creditorul are la dispozi ie anumite remedii:

• executarea silită în natură – ca regulă, când debitorul nu execută, creditorul va trebui să
ceară în primul rând executarea în natură
Dacă a devenit imposibil de executat, nu se poate cere. Trebuie să mai fie posibil de executat
presta ia care formează obiectul obliga iei. Din cauza întârzierii debitorului, creditorul caută altă
solu ie pentru a-și nu generale (care sunti procura presta ia, astfel plata trebuie să mai prezinte interes pentru creditor.
Instan a poate da curs cererii de executare în natură, fiind necesar să ină cont de natura presta iei.
Creditorul poate cere executarea silită a obliga iei dacă este vorba de o neexecutare fără justificare.
Art. 1516 – „Drepturile creditorului. (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală,
exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi
se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă
i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;
74
2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz,
reducerea propriei obligaţii corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea
dreptului său.”
➢ dacă este vorba de o obliga ie de a da: transmiterea unui drept real asupra unui mobil sau imobil
➢ dacă este vorba de o obliga ie de a face:
1. obliga ia de preda:
- bunuri de gen: tot timpul se poate preda în natură
- bunuri individual determinate: dacă bunul nu există, se face plata prin echivalent sau dacă există
un bun identic poate fi obligat debitorul să îl cumpere; dacă bunul există, se va putea lua de către
creditor de la oricine
2. obliga ia de a face alta decât de a da

- dacă este intuitu personae: nu pot fi executate în natură; nu pot fi executate prin intermediul altei
persoane. Este afectată libertatea debitorului dacă îl obligăm să facă acest lucru.
- dacă nu este intuit personae: poate să fie executată presta ia în natură. O execută debitorul sau altă
persoană. Creditorul îl va pune pe debitor să plătească suma de bani care a fost plătită ter ului
pentru a executa obliga ia, dar se ine seama de exigen ele legale. Este nevoie să fie în și nu generale (care sunttiin at
debitorul, plata fiind un act juridic, este nevoie de acordul creditorului.
Art. 1528 – „Executarea obligaţiei de a face. (1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a
face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată
obligaţia. (2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să
exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie
ulterior acesteia.”
În VCC, creditorul trebuie să ceară acordul instan ei, iar acordul debitorului în mecanismul
de plată era suplinit de instan ă. În NCC, actul de justi ie privată, creditorul exprimă și nu generale (care sunti
consim ământul său la efectuarea plă ii, dar și nu generale (care sunti consim ământul debitorului la executarea plă ii,
suplinindu-i consim ământul. Debitorul, dacă se va îndrepta creditorul împotriva sa, poate să se
prevaleze de cauze de justificare a neexecutării sau de orice altă apărare pe care ar fi putut să o
invoce în instan ă. Este un control post factum. Debitorul poate face o ac iune în constatare
împotriva creditorului pentru a cere instan ei să constate că nu erau îndeplinite condi iile pentru a se
face plata.
➢ Dacă este vorba de o obliga ie de a nu face:

- nu mai este posibil un act de justi ie privată. Creditorul trebuie să ceară acordul instan ei de
judecată și nu generale (care sunti ea suplineși nu generale (care suntte consim ământul debitorului în mecanismul de plată.
- este o idee metaforică, pentru că, în realitate, nu ne mai aflăm în ipoteza unei pure executări silite,
pentru că obliga ia de a nu face nu are cum să fie executată silit. În realitate, este o repara ie a
încălcării obliga iei de a nu face prin repunerea în situa ia anterioară. Este o formă de executare
silită prin echivalent, o formă de repara ie mai bine zis.
Executarea silită în sens substan ial: la asta ne referim când ne raportăm la executarea silită
în natură și nu generale (care sunti prin echivalent este diferită de executarea silită în sens procedural.
• executarea silită prin echivalent
75
Executarea silită indirectă (prin echivalent)
În ipoteza în care debitorul nu își nu generale (care sunti execută datoria, creditorul are alegerea între mai multe
posibilită i:
• poate să ceară, dacă este cazul, rezolu iunea sau rezilierea contractului
• poate să ceară executarea silită a obliga iei
• poate să recurgă la alte mijloace pentru a ob ine o compensa ie ca urmare a neexecutării
datoriei debitorului
Executarea silită este de două feluri:

• directă / în natură
• indirectă / prin echivalent
Executarea silită ca no iune de drept substan ial nu trebuie confundată cu executarea silită ca
no iune de drept procesual. În ambele ei forme, executarea silită (directă/indirectă), din perspectivă
substan ială, înseamnă dreptul la ac iune al creditorului împotriva debitorului, în ipoteza în care
acesta nu își nu generale (care sunti execută obliga ia.
Spre deosebire de executarea directă care presupune că debitorul își nu generale (care sunti va executa în final
presta ia care formează obiectul obliga iei, fie prin propria sa activitate, fie chiar prun activitatea
creditorului sau a unui ter , executarea indirectă nu îi mai asigură această satisfac ie creditorului. În
cazul executării indirecte, presta ia ini ială este înlocuită cu o sumă de bani care formează
echivalentul presta iei ini iale.
Nu suntem în prezen a unei nova ii. Obliga ia rămâne aceeași nu generale (care sunti. Nu se nași nu generale (care suntte o obliga ie nouă.
În locul presta iei ini iale, debitorul va fi obligat să execute echivalentul bănesc al acesteia, adică să
plătească daune-interese creditorului.
Art. 1516 – „Drepturile creditorului. (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală,
i se cuvin:
dreptului său.” În ipoteza în care debitorul, fără justificare, nu își nu generale (care sunti execută obliga ia, creditorul are o
alegere între mai multe posibilită i, numai că prima dintre aceste posibilită i (cererea de executare
silită a obliga iei) nu este diferen iată în func ie de cele două variante: executarea silită în natură și nu generale (care sunti
executarea silită prin echivalent. Ca urmare, în absen a acestei distinc ii, poate creditorul să ceară
direct executarea silită prin echivalent, fără ca mai întâi să o ceară pe cea în natură?
În legătură cu această întrebare, două nuan e sunt necesare:
• principiul executării în natură este menit să asigure că debitorul nu are op iunea între
executarea directă și nu generale (care sunti executarea prin echivalent. Altfel spus, debitorul, prin propria sa voin ă,
nu este îndreptă it să aleagă între executarea în natură și nu generale (care sunti executarea prin echivalent. Nu
creditorul este cel care este inut în primul rând de acest principiu, for a principiului se
76
exercită în primul rând asupra debitorului.
Nici creditorul nu ar putea să ceară executarea prin echivalent înainte de a fi trecut termenul
fixat pentru executarea obliga iei sau, când este cazul, înainte de a-l pune în întârziere pe debitor.
For a principiului executării în natură a obliga iilor se exercită și nu generale (care sunti asupra creditorului, dar nu în
același nu generale (care sunti fel cum se exercită asupra debitorului.
În ipoteza în care nu mai este posibilă executarea în natură din culpa debitorului sau din
cauza debitorului, după caz, evident că este îndreptă it creditorul să ceara executarea silită prin
echivalent. De asemenea, dacă obliga ia ini ială avea un termen în care trebuia să fie executată,
termen considerat esen ial pentru creditor și nu generale (care sunti care a trecut, creditorul este îndreptă it să ceară
executarea prin echivalent. Odată ce a trecut acest termen esen ial, executarea în natură nu mai
prezintă interes pentru creditor.
Plecând de la această ipoteză particulară, se poate spune că, ori de câte ori executarea în
natură nu mai prezintă interes pentru creditor întrucât debitorul a întârziat executarea, atunci
creditorul este îndreptă it să ceară executarea prin echivalent. Dacă există un refuz explicit de
executare din partea debitorului, nu mai este util pentru creditor să ceară executarea în natură.
• cu aceste circumstan ieri, rezultă că într-adevăr creditorul poate să aleagă între executarea în
natură și nu generale (care sunti executarea prin echivalent și nu generale (care sunti că principiul executării în natură are o mai mică for ă
juridică în privin a creditorului decât în privin a debitorului. O reală alegere există numai în
ipoteza în care mai e posibilă executarea în natură de către debitor, dar aceasta nu mai
prezintă interes pentru creditor sau, fa ă de refuzul explicit al debitorului de a executa, nu se
mai justifică o asemenea variantă din partea creditorului.
Executarea silită prin echivalent înseamnă obligarea debitorului la plata unei sume de bani
care reprezintă echivalentul presta iei neexecutate. Această formă de bani se cheamă daune-interese.
Nu trebuie să confundăm no iunea de daună în sens de prejudiciu cu no iunea de daune-interese ca
echivalent al prejudiciului. Rezultă ca neexecutarea obliga iei contractuale îi cauzează creditorului
un prejudiciu și nu generale (care sunti că repararea acestui prejudiciu se face în ipoteza analizată prin obligarea debitorului
la daune-interese.
Daunele interese sunt de două feluri:
• daune-interese moratorii – rezultă din denumire că sunt echivalentul prejudiciului

suferit de creditor ca urmare a întârzierii executării obliga iei de către debitor. Nu
este vorba de echivalentul propriu-zis al presta iei care formează obiectul obliga iei,
ci este echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin întârzierea executării
presta iei. Concluzia este că daunele-interese moratorii se pot cumula cu executarea
în natură. Debitorul execută, dar cu întârziere, creditorul va putea să primească
daune-interese moratorii pe lângă presta ia executată de către debitor.
• daune-interese compensatorii – reprezintă echivalentul presta iei propriu-zise, adică
debitorul nu își nu generale (care sunti execută presta ia în natură și nu generale (care sunti tocmai ca urmare a acestei neexecutări
creditorul este îndreptă it la echivalentul bănesc al presta iei. Rezultă că nu se pot
cumula daunele-interese compensatorii cu executarea în natură.
!!! În schimb, aparent logic, daunele-interese compensatorii se pot cumula cu daunele-
77
interese moratorii. Ipoteza este următoarea: mai întâi, debitorul întârzie în executarea obliga iei,
după care, în final, refuză să execute presta ia sau nu mai e posibil să o execute. Cumularea
daunelor moratorii cu daunele compensatorii este doar o aparentă cumulare, pentru că, de fapt, ceea
ce contează este echivalentul prejudiciului total suferit de creditor, prejudiciu care însumează și nu generale (care sunti
echivalentul presta iei și nu generale (care sunti orice alte daune suferite de creditor, inclusiv prejudiciul cauzat de
întârziere. Ași nu generale (care suntadar, până la urmă, într-o asemenea ipoteză, daunele moratorii sunt absorbite în
daunele compensatorii.
Daunele moratorii nu se pot acorda sine die. Debitorul întârzie să execute obliga ia, teoretic
creditorul este îndreptă it la daune-interese moratorii, dar până când se datorează aceste daune
moratorii? Întrucât debitorul nu execută, aceste daune moratorii par a fi fără limită. La prima
vedere, s-ar părea că răspunsul este afirmativ, dar creditorul poate să ceară executarea în natură dacă
aceasta mai este posibilă sau dacă mai prezintă interes pentru el sau dacă debitorul nu a refuzat
explicit executarea în natură. Rezultă că:
• dacă la un moment dat nu mai e posibilă executarea în natură, din acel moment, creditorul
trebuie să ceară daune compensatorii; nu are cum să ceară executarea în natură și nu generale (care sunti, din acel
moment, încetează și nu generale (care sunti dreptul de a cere daune moratorii
• dacă executarea în natură nu mai prezintă interes pentru creditor, din acel moment, nu se mai
justifică cererea de daune moratorii și nu generale (care sunti se nași nu generale (care suntte dreptul la daune compensatorii în care pot fi
integrate daunele moratorii stabilite până la acel moment
• dacă debitorul a exprimat în mod explicit refuzul de a executa, din acel moment se na și nu generale (care suntte
dreptul la daune compensatorii, iar daunele moratorii se pot calcula numai până la acel
moment, urmând a fi integrate în volumul total al daunelor
În toate aceste trei ipoteze se confirmă ideea că dreptul la daune moratorii nu este nelimitat
în timp.
Natura juridică a dreptului de a cere executarea silită prin echivalent
Este un drept material la ac iune. Acest drept material la ac iune se întemeiază pe

neexecutarea obliga iei debitorului. Este orice fel de obliga ie exigibilă indiferent de izvorul din
care s-a născut. Un asemenea răspuns ar fi prea general și nu generale (care sunti inexact.
Dacă este vorba de o obliga ie născută dintr-o faptă juridică ilicită/licită, nu se mai pune
problema unei executări silite prin echivalent, pentru că prin însăși nu generale (care sunti nași nu generale (care suntterea raportului juridic
obliga ional întemeiat pe o faptă ilicită/un fapt licit, regimul juridic aplicabil va fi regimul juridic de
drept comun al răspunderii civile, adică regimul juridic al răspunderii delictuale.
Problema dreptului de a cere executarea silită prin echivalent se reduce la executarea silită
prin echivalent a obliga iilor contractuale. Concluzia este că executarea silită prin echivalent se
situează pe tărâmul răspunderii contractuale. Rezultă că, după aspectul naturii juridice, dreptul de a
cere executarea silită prin echivalent este dreptul material la ac iune al creditorului împotriva
debitorului care nu își nu generale (care sunti execută obliga ia contractuală.
Ca urmare, înseamnă că elementele generale ale răspunderii civile sunt valabile și nu generale (care sunti în acest
caz. Ași nu generale (care suntadar, pentru ca acest drept material la ac iune să se nască, este nevoie să avem cele patru
condi ii ale răspunderii: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și nu generale (care sunti vinovă ia.
78
În acest caz, fapta ilicită este neexecutarea unei obliga ii contractuale. Celelalte elemente ale
răspunderii sunt, în general, aceleași nu generale (care sunti sub aspectul configura iei, cu unele mici particularită i, dar,
pentru a ob ine executarea silită prin echivalent, creditorul mai are nevoie de două condi ii:
• punerea în întârziere a debitorului

• inexisten a unei clauze de nerăspundere
În final, pentru a ob ine executarea silită indirectă, creditorul trebuie să îndeplinească și nu generale (care suntase
condi ii:
1. punerea în întârziere a debitorului
Art. 1521 – „Moduri. Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la
cererea creditorului.”
Art. 1522 – „Punerea în întârziere de către creditor. (1) Debitorul poate fi pus în întârziere
fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de
chemare în judecată. (2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se
comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada
comunicării. (3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând
seama de natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea
termen, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării
notificării. (4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda
executarea propriei obligaţii, poate cere daune-interese, însă nu poate exercita celelalte drepturi
prevăzute la Art. 1516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi
dacă debitorul îl informează că nu va executa obligaţiile în termenul stabilit sau dacă, la expirarea
termenului, obligaţia nu a fost executată. (5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor,
fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa
obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă
obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.”
Art. 1523 – „Întârzierea de drept în executarea obligaţiei. (1) Debitorul se află de drept în
întârziere atunci când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit
pentru executare produce un asemenea efect. (2) De asemenea, debitorul se află de drept în
întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când:
a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul I-a lăsat să
treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă;
b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când a încălcat o
obligaţie de a nu face;
c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia
sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute
obligaţia în mod repetat;
d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei
întreprinderi;
e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă obligaţia devine scadentă după decesul
debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile de la data la
79
care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului desemnat în condiţiile
Art. 1136. (4) Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor.
Orice declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră nescrisă.”
Art. 1524 – „Oferta de executare. Debitorul nu este în întârziere dacă a oferit, când se
cuvenea, prestaţia datorată, chiar fără a respecta formalităţile prevăzute la Art. 1510-1.515, însă
creditorul a refuzat, fără temei legitim, să o primească.”
Art. 1525 – „Efectele întârzierii debitorului. Debitorul răspunde, de la data la care se află
în întârziere, pentru orice pierdere cauzată de un caz fortuit, cu excepţia situaţiei în care cazul
fortuit îl liberează pe debitor de însăşi executarea obligaţiei.”
Art. 1526 – „Cazul obligaţiilor solidare. (1) Notificarea prin care creditorul pune în
întârziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte şi în privinţa celorlalţi. (2) Notificarea
făcută de unul dintre creditorii solidari produce, tot astfel, efecte şi în privinţa celorlalţi creditori.”
În materie delictuală, operează adagiul conform căruia nu este necesară punerea în întârziere
a debitorului. Imediat ce s-a născut raportul juridic obliga ional, debitorul trebuie să execute fără
nicio altă formalitate. Același nu generale (care sunti adagiu operează și nu generale (care sunti în cazul raporturilor născute din fapte juridice.
Când e vorba de raporturi născute din contract, operează adagiul conform căruia dacă s-a
îndeplinit termenul de executare a datoriei, asta nu îl îndreptă eși nu generale (care suntte pe creditor să ceară executarea.
Pentru a cere executarea silită, creditorul trebuie să îl pună în întârziere pe debitor. Aceasta este
REGULA. Ea are și nu generale (care sunti excep ii. Dar vorbind despre regulă, ea poate fi adusă la îndeplinire de către
creditor prin două modalită i:
• notificarea debitorului – notificarea este un act juridic unilateral care emană de la creditor
care trebuie să fie în formă scrisă, adică în forma unei notificări, și nu generale (care sunti care trebuie să fie
comunicată debitorului. Acest act juridic unilateral ca act procedural exprimă voin a
creditorului de a cere debitorului executarea obliga iei.
În notificare, creditorul trebuie să prevadă un termen în care debitorul trebuie să execute în

raport cu natura obliga iei. Acest termen este un beneficiu pe care legea îl acordă debitorului. El
trebuie să execute imediat sau în termenul prevăzut, dar de bună voie. Dacă se pune problema
executării silite, debitorului trebuie să i se mai acorde un termen.
Dacă în notificare nu este prevăzut un asemenea termen, se presupune că implicit i se acordă

debitorului un termen rezonabil pentru a executa. În ambele cazuri, termenul, fie expres, fie
implicit, începe să curgă din momentul comunicării punerii în întârziere. Cât priveși nu generale (care suntte modalitatea
comunicării, de regulă, se recurge la un executor judecătoresc, ceea ce este de natură să înlăture
îndoielile privind comunicarea, dar se poate face comunicarea prin orice mijloc care asigură dovada
comunicării: o scrisoare cu confirmare de primire, poși nu generale (care suntta electronică.
Creditorul poate să amâne executarea propriei obliga ii inând seama de reciprocitatea

obliga iilor sinalagmatice. În plus, pentru perioada care se scurge între momentul contractual al
executării obliga iei (fie de îndată, fie la momentul prevăzut în contract) și nu generale (care sunti momentul împlinirii
termenului prevăzut în notificare, creditorul este îndreptă it la daune-interese. În raport cu cerin ele
contractuale, debitorul este oricum în întârziere. Creditorul nu poate să înceapă ac iunea prin care să
80
ceara executarea silită a debitorului.
• cererea de chemare în judecată a debitorului – fără punere în întârziere prealabilă, creditorul

porneși nu generale (care suntte totuși nu generale (care sunti ac iunea. Se poate să recurgă la o asemenea situa ie, numai că, în acest caz,
judecătorul va putea să îi acorde debitorului un termen rezonabil în care să execute obliga ia.
Într-o asemenea ipoteză, dacă debitorul execută în termenul stabilit de instan a de judecată,
creditorul va suporta cheltuielile de judecată. Dacă este prudent, creditorul trebuie să îl pună
mai întâi în întârziere pe debitor, mai apoi abia să îl cheme în judecată. În acest fel, nu se
mai poate re ine o culpă procesuală în sarcina creditorului, cheltuielile de judecată fiind
suportate de debitor, dacă nu va respecta termenul stabilit de instan ă.
În cazul solidarită ii active, punerea în întârziere făcută de către un creditor fa ă de debitor

produce efecte fa ă de ceilal i creditori. Dacă suntem în prezen a solidarită ii pasive, punerea în
întârziere a unui debitor produce efecte și nu generale (care sunti fa ă de ceilal i debitori.
Excep iile de la regula punerii în întârziere: art. 1523. Alin. (1) – este vorba de în elegerea
păr ilor, deci dacă păr ile se în eleg, conven ia este legea păr ilor. Alin. (2) – men ionează alte
excep ii de la punerea în întârziere care nu se bazează pe în elegerea păr ilor, ci pe natura obliga iei
sau pe conduita debitorului. Când vorbim de natura obliga iei, avem în vedere, în primul rând,
obliga iile extracontractuale de natură ilicită. Dar această excep ie prevazută în alin. (2) trebuie
extinsă, în realitate, la orice obliga ie extracontractuală. Este numai o lipsă de pruden ă a
legiuitorului care a făcut referire la fapta ilicită, în loc să facă referire la fapta extracontractuală pur
și nu generale (care sunti simplu.
Tot în raport cu natura obliga iei, este excep ia prevazută la lit. d) – este vorba de o obliga ie
de a plăti o sumă de bani asumată de un profesionist. În acest caz, nu mai este necesară punerea în
întârziere. La lit. a), b), c) – avem excep ii care se întemeiază pe conduita debitorului. La lit. a) –
conduita debitorului se împleteși nu generale (care suntte cu natura obliga iei.
ȚIILORinând seama de aceste precizări, rezultă că sarcina probei prevăzută la alin. (4) care apasă
în sarcina creditorului este uneori mai dificilă, alteori mai uși nu generale (care suntoară. Atunci când este vorba de excep ii
care se întemeiază pe natura obliga iei, sarcina probatorie a creditorului este mai u și nu generale (care suntoară, întrucât
este mai uși nu generale (care suntor de probat natura obliga iei. Când excep ia se întemeiază și nu generale (care sunti pe conduita debitorului,
sarcina probatorie este mai grea, pentru că va trebui să facă dovada conduitei debitorului.
Efectele punerii în întârziere a debitorului:
Cel mai important efect este transferul riscurilor de la debitor la creditor. În legătură cu
contractele sinalagmatice, riscul este suportat de debitorul obliga iei imposibil de executat. Din
momentul în care se află în întârziere, debitorul răspunde pentru aceste riscuri, dar până la punerea
în întârziere nu va fi inut de aceste riscuri.
Ca urmare, dacă în timpul punerii în întârziere piere obiectul obliga iei în mod fortuit,
debitorul va trebui totuși nu generale (care sunti să răspundă. Nu mai este vorba numai de riscul pierii bunului, ci și nu generale (care sunti de
răspundere. E vorba de un transfer suplimentar de riscuri, pentru că acest caz fortuit nu îl mai
exonerează de răspundere pe debitor. În sarcina lui va apăsa răspunderea contractuală mai departe.
Totuși nu generale (care sunti trebuie să inem seamă de următorul aspect: cazul fortuit are o dublă valen ă – pe de o parte,
înlătură vinovă ia, iar uneori poate să înlăture par ial sau total raportul de cauzalitate.
81
Acest risc pronun at pe care îl suporta debitorul când este pus în întârziere de a răspunde
chiar și nu generale (care sunti în interven ia cazului fortuit are în vedere numai acele împrejurări în care este înlăturată
vinovă ia. Dacă este vorba de împrejurări care înlătură raportul de cauzalitate, atunci debitorul pus
în întârziere nu mai răspunde, pentru că lipseși nu generale (care suntte unul dintre elementele obiective ale răspunderii.
2. inexisten a unei clauze de nerăspundere
Pot exista conven ii de înlăturare a răspunderii, de limitare a răspunderii și nu generale (care sunti de agravare a
răspunderii. Primele două sunt admisibile numai în mod restrictiv. Condi iile de înlăturare sau de
limitare, chiar și nu generale (care sunti în materie contractuală, sunt admisibile dacă nu e vorba de culpa gravă sau de
inten ia debitorului. Debitorul nu poate fi exonerat de răspundere dacă a ac ionat cu culpă gravă sau
cu inten ie. În plus, dacă prejudiciul ar consta în vătămări aduse integrită ii sau sănătă ii unei
persoane, asemenea conven ii nu sunt admisibile.
Obliga iile contractuale nu pot avea ca obiect integritatea sau sănătatea persoanei. O discu ie
s-ar putea face numai în legătură cu obliga ia de mijloace ale medicilor. În cazul lor, uneori
obliga ia contractuală neexecutată ar putea să aibă o asemenea consecin ă. Rezultă că medicul nu ar
putea să încheie cu pacientul o conven ie prin care să înlăture răspunderea sa pentru asemenea
prejudiciu, dacă se dovedeși nu generale (care suntte că el a ac ionat cu culpă gravă sau cu inten ie.
3. neexecutarea obliga iei contractuale ca faptă ilicită
Când e vorba de răspunderea contractuală, fapta ilicită constă în neexecutarea unei obliga ii
contractuale. Trebuie să analizăm con inutul contractului pentru a vedea care sunt efectele lui.
Neexecutarea obliga iei poate să fie totală sau par ială, importantă sau minoră. Când e vorba de
daune-interese, dimensiunea neexecutării nu mai are aceeași nu generale (care sunti importan ă ca în cazul răspunderii
delictuale. Rezultă că atunci când creditorul cere daune-interese va fi îndreptă it la acestea chiar
dacă neexecutarea din partea debitorului este neînsemnată, cât timp se poate comensura valoarea.
Dacă este vorba de o obliga ie contractuală de mijloace, creditorul trebuie să facă dovada
neîndeplinirii de către debitor a tuturor activită ilor specifice standardelor profesionale. Când e
vorba de obliga ii de rezultat, neîndeplinirea rezultatului generează o prezum ie de neexecutare.
Dacă rezultatul a fost atins, creditorul trebuie să facă dovada că nu au fost îndeplinite cerin ele
cantitative și nu generale (care sunti calitative ale atingerii rezultatului.
4. prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării
Există trei modalită i de evaluare a prejudiciului în cazul răspunderii contractuale:

• evaluarea judiciară – e făcută de judecător atunci când păr ile nu se în eleg. Solu ia ideală
pentru păr i este să convină asupra despăgubirii. Evident, este vorba de o conven ie
ulterioară nași nu generale (care suntterii raportului de răspundere contractuală. În absen a unei asemenea în elegeri,
judecătorul sesizat de creditor va evalua daunele-interese. În primul rând, va trebui sa ină
seama de principiul reparării integrale a prejudiciului, expres men ionat în art. 1351.
Judecătorul va trebui să ină seama de paguba efectiv suferită, de câși nu generale (care sunttigul nerealizat, de
prejudiciul actual, dar și nu generale (care sunti de cel viitor, în măsura în care este cert. Caracterul cert al prejudiciului are
în vedere nu numai paguba actuală, ci și nu generale (care sunti paguba viitoare, trebuie să existe siguran ă – deși nu generale (care sunti nu s-a
82
produs în prezent, paguba se va produce în viitor. Ca și nu generale (care sunti la răspunderea delictuală, și nu generale (care sunti în materie
contractuală este reparabil prejudiciul constând în pierderea unei și nu generale (care suntanse.
În acest caz, evaluarea daunelor-interese se va face propor ional cu probabilitatea ob inerii

avantajului de către creditor dacă nu s-ar fi pierdut și nu generale (care suntansa. În materie contractuală, debitorul nu va
răspunde, de regulă, pentru prejudiciul imprevizibil. Totuși nu generale (care sunti judecătorul va evalua și nu generale (care sunti acest prejudiciu,
dacă creditorul face dovada că debitorul a ac ionat din culpă gravă sau cu inten ie (face dovada
dolului din partea debitorului).
• evaluarea legală – se referă la dobânzi. Dobânzile sunt de două feluri:
◦ penalizatoare – dacă a ajuns la scaden ă obliga ia și nu generale (care sunti debitorul nu plăteși nu generale (care suntte, dobânda
devine penalizatoare. Dispozi iile OG 13/2011 sunt incidente în acest caz – sunt indicate
criteriile pentru calcularea dobânzii penalizatoare inând seama de rata dobânzii Băncii
Na ionale. De regulă, aceste dobânzi penalizatoare au caracterul unor daune moratorii.
De regulă, ele privesc obliga ii băneși nu generale (care suntti neexecutate, dar ele se pot referi și nu generale (care sunti la sumele de
bani în care a fost convertită presta ia ini ială în forma daunelor-interese, caz în care
aceste dobânzi se datorează de la momentul chemării în judecată sau, după caz, de la
data convertirii presta iei ini iale. Într-un asemenea caz, dobânzile penalizatoare nu mai
au caracter de daune moratorii în raport cu obliga ia ini ială, ci în raport cu momentul
executării daunelor-interese. Adică, în această situa ie, e vorba de „dobânzi moratorii”
pentru plata dobânzilor compensatorii.
◦ remuneratoare – sunt, de fapt, fructe civile, nu au caracter penalizator
• evaluarea conven ională – îmbracă forma clauzei penale. Este posibil ca între creditor și nu generale (care sunti
debitor să se încheie o conven ie privind evaluarea daunelor-interese după nași nu generale (care suntterea
raportului de răspundere contractuală. Aceasta nu este o clauză penală, ci este pur și nu generale (care sunti simplu
o conven ie privind evaluarea daunelor-interese post-factum.
Clauza penală are func ia de a evalua daunele-interese cu anticipa ie, adică înainte de
producerea faptului ilicit. Consecin a este că această clauză penală este fie introdusă în contractul
ini ial încheiat între păr i, fie încheiată ulterior, dar înainte ca obliga ia să trebuiască să fie execută.
Acesta este sensul expresiei „evaluare cu anticipa ie” a daunelor-interese. Astfel în eleasă,
clauza penală are func ia de garan ie. De regulă, această evaluare va constitui un instrument de
presiune pentru debitor de a-și nu generale (care sunti executa obliga ia în natură pentru a nu fi expus la plata sumei din
clauza penală, sumă care, de regulă, e mai mare decât valoarea presta iei.
Clauza penală este accesorie în raport cu conven ia din care s-a născut obliga ia debitorului,
fie că se încheie odată cu conven ia, fie că se încheie ulterior. De aici decurge că validitatea clauzei
penale se judeca nu doar în raport cu ea însăși nu generale (care sunti, ci și nu generale (care sunti în raport cu conven ia principală. Este posibil să
fie valabilă conven ia principală și nu generale (care sunti să fie nulă doar clauza penală.
Poate judecătorul în prezen a clauzei penale să modifice cuantumul acesteia? Există două
solu ii: în măsura în care în momentul încheierii clauzei penale creditorul a profitat de pozi ia
dominantă fa ă de debitor și nu generale (care sunti a impus o clauză penală de o valoare foarte mare în raport cu valoarea
presta iei, ne aflăm în prezen a unei clauze ilicite a conven iei. Nu se mai pune problema reducerii
cuantumului clauzei penale, ci a desfiin ării ei.
Dacă totuși nu generale (care sunti evaluarea cuprinsă în clauza penală este dispropor ionat de mare în raport cu
83
ceea ce păr ile în mod rezonabil au vrut să prevadă sub aspectul cuantumului prejudiciului în
momentul încheierii conven iei, într-un asemenea caz, judecătorul va putea să reducă nivelul clauzei
penale, chiar dacă nu ne aflăm în situa ia unor fapte ilicite.
Art. 1541 – „Reducerea cuantumului penalităţii. (1) Instanţa nu poate reduce penalitatea
decât atunci când:
a) obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului;
b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea
contractului.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară
obligaţiei principale. (3) Orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă.” În urma unei asemenea
reduceri, valoarea clauzei penale trebuie să rămână mai mare decât valoarea presta iei neexecutate.
Fiind o modalitate de evaluare cu anticipa ie a daunelor-interese, clauza penală trebuie să
îndeplinească toate cerin ele necesare pentru dovedirea răspunderii contractuale cu excep ia
dovedirii cuantumului prejudiciului. Existen a unei clauze penale într-un contract nu îl dispensează
pe creditor de dovedirea celorlalte condi ii ale răspunderii contractuale.
ICCJ a pronun at o hotărâre prin care s-a stabilit că creditorul nu trebuie să facă dovada
niciunei condi ii a răspunderii contractuale, dacă se află în prezen a unei clauze penale. Ulterior s-a
revenit asupra acestei hotărâri.
Se pot cumula clauza penală și nu generale (care sunti daunele compensatorii? În ce priveși nu generale (care suntte clauza penală prin care
sunt evaluate chiar daunele compensatorii, evident că nu. Dar dacă prin clauza penală au fost
evaluate daunele moratorii, cum se întâmplă când vorbim de dobânzi, este posibil ca păr ile să
prevadă în contract o clauză care să prevadă mărirea dobânzilor fa ă de cuantumul prevăzut de OG
13/2011. Dacă evaluează daune-interese în integralitate, nu se pot cumula. Dacă evaluează numai
daunele moratorii, se pot cumula și nu generale (care sunti cu daunele compensatorii și nu generale (care sunti cu executarea în natură.
Nu trebuie să confundăm clauza penală cu arvuna. Arvuna este de două feluri:
• arvuna confirmatorie – art. 1544: „Arvuna confirmatorie. (1) Dacă, la momentul încheierii
contractului, o parte dă celeilalte, cu titlu de arvună, o sumă de bani sau alte bunuri
fungibile, în caz de executare arvuna trebuie imputată asupra prestaţiei datorate sau, după
caz, restituită. (2) Dacă partea care a dat arvuna nu execută obligaţia fără justificare,
cealaltă parte poate declara rezoluţiunea contractului, reţinând arvuna. Atunci când
neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealaltă parte poate declara
rezoluţiunea contractului şi poate cere dublul acesteia. (3) Creditorul obligaţiei neexecutate
poate însă opta pentru executare sau pentru rezoluţiunea contractului şi repararea
prejudiciului potrivit dreptului comun.”
Este avută în vedere ipoteza în care, cu ocazia încheierii unui contract, o parte remite
celeilalte păr i o sumă de bani sau o cantitate de fructe civile, cu men iunea că, dacă partea cealaltă
nu va executa obliga ia sa, partea care a remis arvuna va putea să primească îndoit ce a dat, iar, dacă
partea care a dat arvuna nu își nu generale (care sunti va executa obliga ia sa, partea care a primit-o va putea să o păstreze.
În această ipoteză, arvuna are o func ie penalizatoare, deoarece sanc ionează partea care nu își nu generale (care sunti
execută obliga ia. Deși nu generale (care sunti nu se confundă cu clauza penală, ea se aseamănă cu ea, pentru că, tot cu
anticipa ie, se face o evaluare a prejudiciului suferit de partea căreia nu i se execută crean a.
84
Diferen a fa ă de clauza penală constă în faptul că arvuna confirmatorie nu are în vedere o

evaluare propriu-zisă a întregului prejudiciu. Este mai mult un mijloc de presiune asupra fiecăreia
dintre păr i de a-și nu generale (care sunti executa obliga ia. Dacă, în ipoteza clauzei penale, func ia de despăgubire are
caracter principal în raport cu func ia de garan ie, în ipoteza arvunei are caracter secundar în raport
cu func ia de despăgubire. Aceste diferen e justifică de ce, în cazul arvunei, există o alegere din
partea creditorului.
El poate pur și nu generale (care sunti simplu să re ină arvuna, dacă cealaltă parte nu își nu generale (care sunti execută obliga ia sau să
păstreze arvuna, dar mai poate să ceara și nu generale (care sunti rezolu iunea contractului, re inând arvuna sau cerând
îndoitul sumei pe care a predat-o. Creditorul poate să renun e la arvună și nu generale (care sunti să ceară pur și nu generale (care sunti simplu
executarea silită în natură sau executarea silită prin echivalent. Ași nu generale (care suntadar, arvuna lasă o mai mare
libertate decât clauza penală.
• arvuna penalizatoare – arvuna penalizatoare este o clauză de denun are unilaterală a
contractului cu titlu oneros. Păr ile încheie un contract și nu generale (care sunti este introdusă o clauză care
prevede că o parte se poate dezice de contract, caz în care cealaltă parte re ine arvuna. Dacă
este o clauză bilaterală de dezicere și nu generale (care sunti denun area este făcută de partea care a re inut arvuna,
ea o va restitui celeilalte păr i.
5. raportul de cauzalitate între neexecutare și nu generale (care sunti prejudiciu
Dovada trebuie să o facă creditorul. De regulă, nu sunt diferen e probatorii, pentru că, de
cele mai multe ori, neexecutarea contractului înseamnă, cel pu in sub aspectul păgubirii
creditorului, echivalentul neexecutării obliga iei contractuale. Dacă creditorul cere mai mult, adică,
pe lângă paguba efectiv suferită, și nu generale (care sunti câși nu generale (care sunttigul nerealizat, sarcina sa probatorie va fi mai dificilă.
6. vinovă ia debitorului
În materie contractuală, art. 1548 instituie o prezum ie de culpă în sarcina debitorului. Dacă
creditorul invocă inten ia cu care a ac ionat debitorul, atunci va trebui să facă dovada inten iei
debitorului. În legătură cu raportul de cauzalitate și nu generale (care sunti cu vinovă ia, se pune aceeași nu generale (care sunti problemă ca și nu generale (care sunti în
cazul răspunderii delictuale referitoare la cauzele de exonerare. Vinovă ia va fi înlăturată (va fi
răsturnată prezum ia de culpă) dacă debitorul face dovada unei anumite cauze străine (formula
vechiului cod civil, astăzi codul civil actual indică împrejurarea fortuită – fie cazul de for ă majoră,
fie cazul fortuit, fie fapta creditorului, care este victima, fie fapta unui ter ).
Când este vorba de înlăturarea raportului de cauzalitate, for a majoră, fapta creditorului și nu generale (care sunti
fapta unui ter au o poten iala cauzală mai mare decât cazul fortuit. De cele mai multe ori, cazul
fortuit înlătură numai vinovă ia și nu generale (care sunti poate înlătura total sau par ial raportul de cauzalitate.
Mijloacele pe care le are la îndemână creditorul asupra patrimoniului

debitorului
Una dintre func iile patrimoniului este garan ia comună a creditorilor. Această func ie a
patrimoniului este expresia puterii comune pe care o au creditorii în ipoteza în care debitorul nu î și nu generale (care sunti
execută datoria. Pe lângă executarea silită, creditorul mai poate să facă și nu generale (care sunti alte lucruri în temeiul
acestei puterii pe care o are asupra patrimoniului debitorului:
• poate să ia măsuri conservatorii asupra patrimoniului – art. 1558: „Măsurile conservatorii.
Creditorul poate să ia toate măsurile necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale,
85
precum asigurarea dovezilor, îndeplinirea unor formalităţi de publicitate şi informare pe

contul debitorului, exercitarea acţiunii oblice ori luarea unor măsuri asigurătorii.” Poate să
ceară o asigurare de dovezi = existând riscul unui litigiu, partea interesată î și nu generale (care sunti asigură
dovezile chiar înaintea acestui litigiu; poate să îndeplinească formalită i de publicitate = de
carte funciară, prin arhiva de garan ii imobiliare; poate să ceară îndeplinirea unor formalită i
de informare; poate să exercite o ac iune oblică ori luarea de măsuri asiguratorii.
• art 1559 – „Măsurile asigurătorii. Principalele măsuri asigurătorii sunt sechestrul şi

poprirea asigurătorie. Măsurile asigurătorii se iau în conformitate cu dispoziţiile Codului
de procedură civilă.”Cele mai importante măsuri asiguratorii sunt sechestrul și nu generale (care sunti poprirea
asiguratorie. În cea mai mare parte a cazurilor este vorba de mijloace de procedură civilă și nu generale (care sunti
nu de drept substan ial cu excep ia ac iunii oblice. Deși nu generale (care sunti este o măsură de drept substan ial,
ac iunea oblică este privită în contextul general al măsurilor asiguratorii. Se apreciază că și nu generale (care sunti
ac iunea oblică are o func ie conservatorie. Dar, pe lângă aceste instrumente puse la
îndemâna creditorului, mai avem și nu generale (care sunti ac iunea revocatorie. Ac iunea oblică și nu generale (care sunti ac iunea
revocatorie sunt mijloace de drept substan ial pentru a-și nu generale (care sunti apăra drepturile fa ă de
neexecutarea obliga iei debitorului.
Ac iunea oblică
Deși nu generale (care sunti acest instrument este denumit ac iune oblică, ceea ce duce cu gândul la exercitarea unui
drept în fa a instan ei de judecată, în realitate, ac iunea oblică este un instrument juridic prin care
creditorul poate exercita dreptul de ac iune fără a recurge la instan a de judecată. Când este vorba de
executarea silită, creditorul poate să ceară, în numele debitorului său, pornirea executării silite
împotriva debitorului creditorului. Nu este vorba de o ac iune propriu-zisă. Legiuitorul poate, în
numele debitorului, să accepte executarea anumitor drepturi. Nu este vorba de o ac iune, ci de
exercitarea unui drept al debitorului. Mai degrabă este un instrument juridic pentru exercitarea
drepturilor debitorului.
Domeniul de aplica ie: dacă sunt drepturi nepatrimoniale, ele nu sunt susceptibile de a fi
exercitate pe această cale. Dacă este vorba de drepturi patrimoniale, în principiu, ele pot fi
exercitate pe această cale, cu excep ia drepturilor care presupun o apreciere strict personală din
partea debitorului (drepturi cu caracter intuitu persoanae). În acest caz, numai debitorul, în nume
propriu, va putea să formuleze ac iunea. Exemplu: ac iunea în revocarea dona iei pentru
ingratitudinea donatarului. Nu se va putea exercita ac iunea dacă este vorba de drepturi
neurmăribile.
Condi iile pentru exercitarea ac iunii oblice:
• pasivitatea debitorului – anumite drepturi ale debitorului împotriva altor persoane s-ar putea
pierde prin pasivitatea debitorului sau anumite ac iuni s-ar putea prescrie. În aceste situa ii,
creditorul poate exercita el drepturile împotriva ter ilor în numele debitorului (ac iune
indirectă sau subrogatorie).
• existen a unui interes serios și nu generale (care sunti legitim pentru creditor – de regulă, acest interes există în
măsura în care se face dovada că, prin pasivitatea debitorului, există riscul creării unei stări
de insolvabilitate. Dacă debitorul este bogat, și nu generale (care sunti indiferent dacă pierde unele drepturi are de
unde să își nu generale (care sunti execute datoriile, atunci interesul creditorului nu este justificat.
86
• trebuie să ne aflăm în domeniul de aplicare al ac iunii oblice.
Efectul ac iunii: dreptul exercitat nu intră în patrimoniul creditorului, el reintră în

patrimoniul debitorului. Rezultă că nu beneficiază creditorul de o prioritate la executare; chiar dacă
el a fost activ, va suporta concursul celorlal i creditori, cu excep ia cazului în care avea o garan ie
reală. Dar dacă avea garan ie reală nu mai avea nevoie de ac iune oblică. Ac iunea oblică este
caracterizată ca o măsură conservatorie și nu generale (care sunti nu ca o măsură asiguratorie.
Ac iunea pauliană
Art. 1562 – „Noţiune. (1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie
declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum
sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract
cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată
inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că
debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.”
Art. 1563 – „Condiţii privitoare la creanţă. Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii
acţiunii.”
Art. 1564 – „Termen de prescripţie. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune
se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască
prejudiciul ce rezultă din actul atacat.”
Art. 1565 – „Efectele admiterii acţiunii. (1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât faţă
de creditorul care a introdus acţiunea, cât şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putând introduce
acţiunea, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din preţul bunului urmărit,
cu respectarea cauzelor de preferinţă existente între ei. (2) Terţul dobânditor poate păstra bunul
plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de
acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a
acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-
a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate
aplicându-se în mod corespunzător.”
Ea se mai cheamă ac iune revocatorie pentru că efectul ei este revocarea totală sau par ială a
actului fraudulos. Este ac iunea prin care creditorul cere instan ei de judecată să declare inopozabil
actul fraudulos încheiat de debitorul său. Este și nu generale (care sunti o excep ie de la opozabilitatea fa ă de ter i a
contractului, pentru că, ași nu generale (care sunta cum am definit-o, scopul ac iunii pauliene este ca actul fraudulos să fie
făcut inopozabil fa ă de creditor, ceea ce înseamnă revocarea totală sau par ială a actului fraudulos.
Domeniul de aplica ie: același nu generale (care sunti cu domeniul de aplica ie al ac iunii oblice. Uneori, chiar dacă
e vorba de drepturi neurmăribile, în măsura în care ele au făcut obiectul unui act fraudulos, totuși nu generale (care sunti
ac iunea pauliană poate fi admisă, în măsura în care actul încheiat în legătură cu dreptul neurmăribil
îl fraudează pe creditor: situa ia pensiei de între inere care este neurmăribilă.
Condi iile pentru exercitarea ac iunii pauliene:
87
• să existe o prejudiciere a creditorului – de regulă, acest prejudiciu constă în crearea stării de

insolvabilitate a debitorului printr-un act fraudulos, când debitorul își nu generale (care sunti micși nu generale (care suntorează
patrimoniul pentru a face imposibilă executarea datoriei fa ă de creditor. Micși nu generale (care suntorarea
patrimoniului se poate face prin două feluri: prin scăderea activului sau prin mărirea
pasivului.
• fraudarea din partea debitorului împotriva creditorului – deși nu generale (care sunti prin pagubă se în elege chiar
elementul obiectiv, în realitate, frauda se referă la atitudinea subiectivă a debitorului în
momentul în care îl fraudează pe creditor.
• dreptul care formează obiectul actului fraudulos trebuie să fie o crean ă certă la data
introducerii ac iunii – vechiul cod civil avea în vedere nu numai caracterul cert, ci și nu generale (care sunti
caracterul exigibil. Din moment ce există o fraudare, nu mai este nevoie ca creditorul să
ași nu generale (care sunttepte până în momentul când crean a devine exigibilă, pentru că atunci ac iunea ar putea fi
ineficace.
• complicitatea la fraudă a ter ului – debitorul încheie, de regulă, un contract cu un ter . Ter ul
trebuie să fie complice la fraudă, adică să aibă reprezentarea că, prin încheierea contractului,
participă la mărirea stării de insolvabilitate a debitorului. Această cerin ă este valabilă numai
în măsura în care e vorba de un contract cu titlu oneros. Dacă actul este cu titlu gratuit,
cerin a de complicitate a ter ului nu mai este necesară.
• de regulă, crean a trebuie să fie anterioară actului fraudulos – se justifică pentru că, de
obicei, debitorul încheie actul fraudulos pentru a evita executarea unei crean e existente.
Sunt însă situa ii în care această cerin ă a anteriorită ii nu s-ar mai justifica. Exemplu:
săvârși nu generale (care suntirea unei infrac iuni, înainte de descoperirea infrac iunii, făptuitorul își nu generale (care sunti înstrăinează o
parte din avere pentru a evita executarea răspunderii penale. În realitate, crean a se na și nu generale (care suntte din
fapta ilicită (infrac iunea) și nu generale (care sunti, ca urmare, actul fraudulos este ulterior nași nu generale (care suntterii crean ei.
Efectul ac iunii pauliene: efectul este declararea actului fraudulos ca inopozabil în raport cu
creditorul în limita prejudiciului suferit de creditor. Este motivul pentru care s-a spus că este vorba
de o revocare totală sau par ială a actului fraudulos. Totuși nu generale (care sunti termenul de revocare nu este bine folosit.
Nu se confundă inopozabilitatea cu revocarea. În realiate, actul nu este revocat, ci este inopozabil
creditorului.
Creditorul nu va ine seama de el, în acest sens, deși nu generale (care sunti creditorul e ter fa ă de actul respectiv,
el nu este inut de principiul opozabilită ii actelor juridice. El va putea să execute dreptul ca și nu generale (care sunti cum
actul nu ar exista. Va executa în măsura pagubei suferite, deci este o inopozabilitate totală sau
par ială. Este diferită de nulitate, unde efectul nu este relativ, odată declarat nul actul, nulitatea
operează fa ă de to i.
Modalită ile obliga iilor
Sediul materiei pentru modalită ile obliga iilor și nu generale (care sunti obliga iile plurale – art. 1396 – art. 1468.
Obliga iile pot fi:
• simple – neafectate de modalită i și nu generale (care sunti care pot fi executate de către debitor.
• pure și nu generale (care sunti simple – nu sunt afectate de modalită i și nu generale (care sunti nici nu sunt susceptibile de a fi afectate și nu generale (care sunti
care pot fi executate de îndată de către debitor din proprie ini iativă sau la solicitarea
88
creditorului.
• afectate de modalită i – modalită ile sunt termenul și nu generale (care sunti condi ia; sunt acel tip de obliga ii
susceptibile de o condi ie sau de un termen (art. 1399 – art. 1410)
Condi ia: reprezintă acel eveniment viitor și nu generale (care sunti nesigur de care depinde nași nu generale (care suntterea sau stingerea
unui raport civil obliga ional. În func ie de efectele pe care le poate produce, condi ia poate fi:
• suspensivă: acel eveniment viitor și nu generale (care sunti nesigur de care depinde nași nu generale (care suntterea obliga iei civile
• extinctivă: acel eveniment viitor și nu generale (care sunti nesigur de care depinde stingerea raportului civil
obliga ional
Art. 1402 clasifică condi ia în trei categorii principale:

• imposibilă
• contrară legii (ilicită)
• contrară bunelor moravuri (imorală)
În func ie de originea condi iilor:

• condi ie potestativă:
◦ condi ie pur potestativă
◦ condi ie simplă potestativă
• condi ie cazuală
• condi ie mixtă
În func ie de realizarea/nerealizarea evenimentului de care depinde îndeplinirea condi iei:

• condi ie pozitivă
• condi ie negativă
Termenul își nu generale (care sunti găseși nu generale (care suntte reglementarea în art. 1411-1420. În func ie de efecte:
• termen suspensiv: acel eveniment viitor și nu generale (care sunti sigur de care depinde nași nu generale (care suntterea raportului civil
obliga ional
• termen extinctiv: acel eveniment viitor și nu generale (care sunti sigur de care depinde stingerea obliga iei civile
În func ie de originea termenului:

• termen conven ional: este stabilit prin acordul păr ilor
• termen legal: este determinat prin lege
• termen judiciar: este stabilit de către instan a de judecată
Modul de calcul al termenului se regăseși nu generale (care suntte în art. 2551-2556.
Obliga iile plurale (complexe) – sediul materiei art. 1421-1468. Obliga iile plurale sunt de
două feluri:
1. pluralitate de obiecte:
• obliga iile alternative
• obliga ii facultative
2. pluralitate de subiecte
• obliga ii indivizibile
• obliga ii solidare
• obliga ii divizibile
89
În materia pluralită ii de subiecte, regula este divizibilitatea obliga iilor. În acest sens, C.civ.
instituie o prezum ie de divizibilitate cu caracter relativ în art. 1424. Excep ii: indivizibilitatea de
natură conven ională și nu generale (care sunti indivizibilitatea în ipoteza în care obiectul obliga iei nu este divizibil din
punct de vedere material sau intelectual. Prezum ia de egalitate: art. 1423 – func ionează atât în
privin a pluralită ii manifestată în raport activ, cât și nu generale (care sunti în raport pasiv.
Pluralitatea de subiecte poate îmbrăca două forme:

• o pluralitate activă: se manifestă la nivelul subiectului activ (al creditorului)
• o pluralitate pasivă: se manifestă la nivelul subiectului pasiv (al debitorului)
• natură mixta: atât o pluralitate activă, cât și nu generale (care sunti una pasivă
Excep ia este indivizibilitatea, care poate îmbrăca două forme:

• indivizibilitatea conven ională
• indivizibilitatea când obiectul obliga iei nu este divizibil din punct de vedere material sau
intelectual. Din punct de vedere material: în ipoteza în care obiectul obliga iei nu poate fi
împăr it în natură (ipoteza mai multor debitori care se obligă să realizeze un tablou pentru
creditor – obiectul este indivizibil din punct de vedre material). Din punct de vedere
intelectual: în ipoteza în care avem de a face cu o obliga ie de predare a unui bun determinat.
Obiectul obliga iei nu poate fi divizat, întrucât îndeplinirea sa nu se poate realiza decât în
întregime.
Efectele indivizibilită ii:

• indivizibilitatea nu încetează prin succesiune
• în cadrul acestei forme de manifestare a pluralită ii de subiecte, creditorul și nu generale (care sunti debitorul nu
sunt prezuma i a-și nu generale (care sunti fi încredin at reciproc îndeplinirea obliga iilor
• fiecare creditor poate solicita executarea întregii obliga ii, iar fiecare debitor poate fi inut la
îndeplinirea întregii presta ii asumate în cadrul raportului juridic civil obliga ional
• suspendarea sau întreruperea prescrip iei fa ă de unul dintre creditori sau debitori produce
efecte și nu generale (care sunti fa ă de ceilal i (în ipoteza în care prescrip ia este întreruptă fa ă de unul dintre
debitori același nu generale (care sunti efect se produce și nu generale (care sunti fa ă de ceilal i)
Obliga iile solidare: art. 1434 – art. 1460. Fiecare creditor poate solicita îndeplinirea întregii
obliga ii, iar fiecare debitor poate fi inut la îndeplinirea întregii presta ii. Solidaritatea este de două
feluri:
• activă: când se aplică la nivelul creditorilor – poate avea ca obiect exclusiv actul juridic.
Efectele solidarită ii active:

➢ oricare creditor poate solicita de la debitor/debitori îndeplinirea integrală a obiectului
obliga iei asumate
➢ debitorul are dreptul de alegere în privin a căruia dintre creditori în elege să- și nu generale (care sunti îndeplinească
obliga ia civilă asumată
➢ prezum ia de mandat reciproc: între creditori func ionează o prezum ie legală relativă a
existen ei unui mandat reciproc de îndeplinire a obliga iilor
➢ întreruperea sau suspendarea prescrip iei extinctive produsă fa ă de unul dintre creditori are
efecte și nu generale (care sunti în privin a celorlal i creditori
➢ decesul unuia dintre creditori conduce la încetarea solidarită ii
➢ solidaritatea activă produce efecte specifice în privin a confuziunii, compensa iei și nu generale (care sunti a
90
remiterii de datorie (art.1438 – art. 1440)
• pasivă: când se aplică la nivelul debitorilor; spre deosebire de solidaritatea activă,

solidaritatea pasivă poate avea ca izvor atât legea, cât și nu generale (care sunti conven ia încheiată de către păr i
(debitori)
Efectele solidarită ii pasive:
• efecte produse între creditor și nu generale (care sunti codebitorii solidari:
◦ efecte principale:
- oricare dintre creditori poate solicita oricăruia dintre debitori îndeplinirea în întregime a obliga iei
- debitorul căruia i s-a solicitat îndeplinirea obliga iei poate opune creditorului atât apărări
personale, proprii sieși nu generale (care sunti, cât și nu generale (care sunti apărări comune
- întreruperea sau suspendarea prescrip iei produse fa ă de unul dintre codebitorii solidari produce
efecte fa ă de to i ceilal i codebitori
- efecte principale în materia confuziunii, compensa iei și nu generale (care sunti a remiterii de datorie (art. 1450 – art.
1452)
◦ efecte secundare:
- efectele hotărârii judecătoreși nu generale (care suntti (art.1455); dacă există o hotărâre judecătorească ce afectează
dreptul de crean ă, aceasta nu produce efecte împotriva celorlal i debitori. Dacă, însă, hotărârea
judecătorească este pronun ată în favoarea unuia dintre codebitori, atunci produce efecte fa ă de to i
ceilal i codebitori
- art. 1454 imposibilitatea executării în natură a obliga iilor
• efecte produse între codebitorii solidari:

- dreptul de regres pe care codebitorul solidar care a achitat obliga ia îl are asupra celorlal i
codebitori
- insolvabilitatea unuia dintre codebitori și nu generale (care sunti consecin a asupra restului debitorilor – art. 1457
- divizibilitatea obliga iei în cazul solidarită ii pasive între moși nu generale (care sunttenitori – art. 1460
Cazurile de încetare a solidarită ii pasive:

1. plata întregii datorii
2. remiterea de datorie produsă fa ă de to i codebitorii
3. imposibilitatea fortuită de executare
4. renun area de către creditori fa ă de to i debitorii
5. decesul unuia dintre codebitorii solidari
Pluralitatea de obiecte poate lua două forme:
• obliga ia alternativă: constă în existen a a două sau mai multe presta ii, iar debitorul se poate
elibera de obliga ie prin îndeplinirea oricăreia dintre aceste presta ii
Efectele obliga iei alternative:

➢ regula este debitorul are dreptul de a alege pe care dintre acele obliga ii în elege să le
îndeplinească. În măsura în care debitorul nu își nu generale (care sunti îndeplineși nu generale (care suntte acest drept, creditorul are
dreptul de a alege care dintre presta iile respective să fie îndeplinită (art. 1461 – art. 1467).
91
• obliga ia facultativă: art. 1468 – acea obliga ie care are ca obiect o singură presta ie
principală, însă debitorul este considerat eliberat de îndeplinirea acestei presta ii în ipoteza
în care ea devine imposibil de executat.
Mijloacele de transmitere/transformare a obliga iilor civile
Mijloacele de transmitere:
• cesiunea de contract
• cesiunea de crean ă
• subroga ia și nu generale (care sunti preluarea de datorie
Mijloacele de transformare:
• nova ia
Cesiunea de contract: art. 1315-1320. Debitorul are dreptul să transmită obliga iile
decurgând din contractul încheiat cu creditorul atât timp cât acestea nu au fost integral executate.
Păr ile contractului de cesiune:
a) cedentul
b) cesionarul
c) contractantul cedat
Cesiunea contractului, astfel cum aceasta este în eleasă de C.civ. actual, reprezintă un aspect
controversat sub aspectul vechiului cod care aprecia că cesiunea obliga iilor nu se poate realiza în
întregime, întrucât acestea au un caracter personal și nu generale (care sunti ar fi strâns legate de persoana debitorului în
cauză.
Cesiunea contractului îmbracă în practică forma unui contract distinct: contract de cesiune în
virtutea căruia cedentul transmite cesionarului în întregime sau în parte dreptul și nu generale (care sunti/sau obliga ia
decurgând din contract.
Fiind un contract în sine, cesiunea trebuie să îndeplinească condi iile de fond aferente
oricărui contract civil (art. 1178). Pe lângă aceste condi ii de fond, mai sunt și nu generale (care sunti anumite condi ii de
formă care trebuie îndeplinite (art. 1316 – cesiunea contractului și nu generale (care sunti acceptarea trebuie încheiate în
forma cerută de lege pentru validitatea contractului ini ial). Nerespectarea de către actul de cesiune
a dispozi iilor art. 1316 conduce la nulitatea absolută a actului de cesiune (art. 1242).
Cesiunea presupune și nu generale (care sunti îndeplinirea a unor condi ii speciale (art. 1315):
• presta iile să nu fi fost îndeplinite în mod integral
• cea de-a treia parte a acestei structuri juridice (contractantul cedat) să fi consim it la această
opera iune juridică. Consim irea se poate realiza atât prin contractul ini ial, cât și nu generale (care sunti printr-un
act ulterior de acceptare a cesiunii.
Efectele cesiunii contractului:

• până la data la care contractantul cedat a acceptat cesiunea respectivă:
◦ garantarea de către cedent a validită ii contractului art. 1320
◦ până la data acceptării de către contractantul cedat, cesiunea contractului nu produce
efecte fa ă de acesta
92
• după data la care contractantul cedat acceptă cesiunea:

◦ dacă acceptarea este realizată prin contractul ini ial, atunci forma nu mai are relevan ă
◦ dacă acceptarea se produce printr-un act ulterior, art. 1316 – acceptarea trebuie să
îmbrace, sub sanc iunea nulită ii absolute, aceeași nu generale (care sunti formă ca și nu generale (care sunti contractul ini ial a cărui
cesiune are loc
Cesiunea legală de contract se produce în ipoteza contractului de loca iune. Efectul juridic
care se produce este acela a cesiunii legale a contractului de la vechiul proprietar către noul
proprietar. O altă forma a cesiunii legale este aceea a vânzării unui bun asigurat.
Liberarea cedentului presupune că, odată ce cesiunea a fost acceptată de către contractantul
cedat, cedentul nu mai are niciun fel de obliga ii fa ă de acesta art. 1318.
Cesiunea de crean ă art. 1566-1592. Reprezintă acel act prin care creditorul cedent transmite
creditorului cesionar o crean ă pe care o de ine împotriva debitorului. No iunea de „transmite” ne
poate conduce la ideea unei similitudini între ideea de cesiunea de crean ă și nu generale (care sunti contractul de vânzare.
Are la bază principiul liberei cesibilită i a crean ei. Sub rezerva unor dispozi ii, orice crean ă este
cesibilă. adică transmisibilă în mod liber de la o parte către alta. Excep iile de la această regulă se
manifestă în două situa ii:
• incesibilitatea este stabilită ca atare prin lege

• incesibilitatea are un izvor conven ional (contractul încheiat între păr i) – discutăm despre o
clauză de inalienabilitate a crean ei art 1570. Clauza de inalienabilitate (stipularea
conven ională a inalienabilită ii crean ei) nu este valabilă în următoarele situa ii: ...
Func iile cesiunii de crean ă:

1. func ie translativă (transferarea crean ei de la o parte la alta)
2. func ie de instrument de plată
3. func ie de instrument de credit
4. func ie de garan ie sub forma cesiuni fiducii
Condi ii de valabilitate:
• cesiunea este un contract, deci trebuie să îndeplinească condi iile de fond generale ale
oricărui contract, condi ii de formă, cesiunea de crean ă având ca regulă un caracter
consensual cu excep ia situa iilor în care cesiunea de crean ă este cu titlu gratuit, caz în care
se aplică în mod corespunzător dispozi iile din materia contractului de dona ie
• acordul debitorului cedat nu este necesar pentru valabilitatea actului cesiunii de crean ă.
Debitorul nu trebuie să își nu generale (care sunti emită acordul pentru ca cesiunea de crean ă să fie valabilă.
• cesiunea de crean ă cu titlu oneros

• cesiunea de crean ă cu titlu gratuit: nu există o contrapresta ie în schimbul transferării
crean ei de la creditorul cedent către creditorul cesionar.
Cesiunea de crean ă poate fi notată în cartea funciara – art. 902.
Efectele cesiunii de crean ă:
➢ efectele între păr i:
93
- transferarea crean ei din patrimoniul creditorului cedent în patrimoniul creditorului cesionar

- obliga ia de garan ie pe care creditorul cedent o are fa ă de creditorul cesionar (obliga ia de
garan ie contra evic iunii și nu generale (care sunti obliga ia de garan ie cu privire la existen a obliga iei respective)
- cesiunile succesive art. 1583
Cesiunea de crean ă, pentru a produce efecte, trebuie fie acceptată de către debitor, fie să se
producă notificarea fa ă de acesta. Până la data la care debitorului nu îi este prezentată dovada scrisă
a cesiunii, acesta poate suspenda plata către creditorul cesionar. Dovada scrisă reprezintă fie o copie
a contractului de cesiune conformă cu originalul, fie o copie a avizului înscrierii în arhiva
electronică.
• titlu nominativ: ac iunile sau păr ile speciale emise de către o societate care atestă
participarea la capitalul social și nu generale (care sunti dreptul de vot în deciziile care interesează via a societă ii
• titlu la ordin: filele cec plătibile la ordinul beneficiarului
titlu la purtător: filele cec la purtător care, spre deosebire de celelalte, nu au înscrise numele
beneficiarului și nu generale (care sunti trebuie achitate persoanei care prezintă fila respectivă
Subroga ia art. 1593-1598. Plata efectuată de către un debitor în locul unui alt debitor, caz în
care acesta se subrogă, adică îl înlocuieși nu generale (care suntte, creditorul în cadrul raportul juridic civil obliga ional.
Păr ile actului juridic de subroga ie sunt:
• subrogatul – noul creditor (debitorul care plăteși nu generale (care suntte în locul debitorului ini ial)
• debitorul cedat
• ...
Există mai multe tipuri de subroga ie:

• conven ională – prin acordul păr ilor
• legală – prin lege
• totală – situa ia în care debitorul achită în întregime presta ia pe care debitorul ini ial o avea
de executat fa ă de creditor
• par ială – nu execută în întregime presta ia, ci doar în parte
Subroga ia conven ională:

• consim ită de creditor – art. 1594
• consim ită de debitor – art. 1595
Condi iile subroga iei conven ionale:

• aceasta să fie expresă și nu generale (care sunti constatată printr-un înscris
• ambele forme de manifestare ale subroga iei conven ionale au ca specificitate faptul că nu
este necesar acordul debitorului, respectiv al creditorului
• în ambele situa ii, nu este necesar acordul debitorului/creditorului pentru ca subroga ia să
opereze
Art. 1596:
Efectele subroga iei:

• subroga ia își nu generale (care sunti produce efectele din momentul plă ii
• subroga ia produce efecte împotriva debitorului principal, precum și nu generale (care sunti acelora care au garantat
obliga ia respectivă
94
• subroga ia par ială
art. 1599-1608 – preluarea datoriei

• preluarea datoriei prin contract încheiat între noul debitor și nu generale (care sunti creditorul ini ial (art. 1605) –
acordul cred este necesar
• preluarea care operează prin intermediul unui contract între debitor și nu generale (care sunti noul creditor –
consim ământul creditorului este subîn eles prin chiar necesitatea încheierii de către creditor
a actului juridic; reprezintă o formă a cesiunii de datorie
=> preluarea datoriei reprezintă acel mijloc de transformare a obliga iei civile în cadrul căruia un
debitor este înlocuit cu un alt debitor în cadrul raportului juridic obliga ional civil
Condi iile cesiunii de datorie:

• cesiunea de datorie trebuie să fie comunicată debitorului pentru ca acesta să fie în pozi ia de
a-și nu generale (care sunti exprima sau nu consim ământul
• creditorului trebuie să îi fie acordat un termen rezonabil de răspuns. În ipoteza în care nu
răspunde în termenul rezonabil, se prezumă ca nu este de acord cu cesiunea de datorie.
Efectele cesiunii de datorie:

• noul debitor îl înlocuieși nu generale (care suntte pe vechiul debitor în cadrul raportului juridic obliga ional, acesta
din urmă fiind liberat de obliga ia asumată
• liberarea debitorului ini ial nu se produce în ipoteza în care noul debitor era insolvabil la
data cesiunii datoriei, iar creditorul nu avea mijloace de a cunoași nu generale (care suntte această insolvabilitate
➢ insolvabilitatea = o stare de fapt care presupune un raport subunitar între masa activului
patrimonial și nu generale (care sunti masa pasivului patrimonial; pasivul patrimonial > activul patrimonial
➢ insolven a = o stare de drept constatată de către instan a de judecată la solicitarea
creditorului sau la cererea debitorului, după caz, conform unei legi speciale – Legea
85/2014.
Preluarea accesoriilor crean ei. Creditorul se poate prevala de toate drepturile pe care le
de ine în legătură cu datoria preluată în raport de creditorul ini ial. În ipoteza ineficacită ii preluării
datoriei, obliga ia ini ială renași nu generale (care suntte.
Nova ia art. 1609-1614. Reprezintă acel mijloc de transformare a obliga iei civile care
intervine în ipoteza în care debitorul contractează fa ă de creditor o noua obliga ie care o înlocuieși nu generale (care suntte
pe cea veche, discutând despre o nova ie obiectivă, în ipoteza în care un debitor este înlocuit cu un
alt debitor în cadrul raportului obliga ional civil, discutând despre nova ia subiectivă prin nova ia
debitorului și nu generale (care sunti ipoteza în care un creditor este înlocuit cu un alt creditor, caz în care discutam despre
forma nova iei subiective manifestate prin schimbarea creditorului.
Nova ia obiectivă – aceleași nu generale (care sunti două păr i: creditorul și nu generale (care sunti debitorul.
Nova ia subiectivă – existen a a trei păr i implicate:

• schimbare de debitor: creditor, debitor ini ial/cedent și nu generale (care sunti noul debitor/cesionar
• schimbare de creditor: debitor, creditor ini ial/cedent și nu generale (care sunti noul creditor/cesionar
Condi ii de validitate a nova iei:
95
• nova ia reprezintă un act juridic, deci trebuie să îndeplinească condi iile de fond general
aplicabile oricărui contract civil și nu generale (care sunti, respectiv, condi iile de formă
• condi ii speciale:
◦ obliga ia ini ială să fie valabilă – poate fi afectată de nulitate relativă, însă nu trebuie să
fie afectată de nulitate absolută
◦ noua obliga ie să fie valabilă
◦ existen a unui „ceva nou”
◦ inten ia de a nova
Efectele nova iei:

• efect extinctiv înso it de un efect creator, adică nași nu generale (care suntterea unei noi obliga ii civile
Stingerea obliga iilor: art. 1615 – art. 1649

Restituirea presta iilor
Există două categorii de moduri de stingere a obliga iilor:
1. moduri care duc la realizarea crean ei creditorului

2. moduri de stingere a obliga iilor care nu duc la stingerea crean ei creditorului: art. 1615
• compensa ia – art. 1616 – art. 1623
Art. 1616: „Noţiune. Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei
mai mici dintre ele.”
Art. 1617: „Condiţii. (1) Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două
datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o
anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură. (2) O parte poate cere lichidarea judiciară
a unei datorii pentru a putea opune compensaţia. (3) Oricare dintre părţi poate renunţa, în mod
expres ori tacit, la compensaţie.”
Art. 1619: „Termenul de graţie. Termenul de graţie acordat pentru plata uneia dintre datorii
nu împiedică realizarea compensaţiei.”
Art. 1620: „Imputaţia. Atunci când mai multe obligaţii susceptibile de compensaţie sunt
datorate de acelaşi debitor, regulile stabilite pentru imputaţia plăţii se aplică în mod
corespunzător.”
Art. 1621: „Fideiusiunea. (1) Fideiusorul poate opune în compensaţie creanţa pe care
debitorul principal o dobândeşte împotriva creditorului obligaţiei garantate. (2) Debitorul
principal nu poate, pentru a se libera faţă de creditorul său, să opună compensaţia pentru ceea ce
acesta din urmă datorează fideiusorului.”
Art. 1622: „Efectele compensaţiei faţă de terţi. (1) Compensaţia nu are loc şi nici nu se
poate renunţa la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ. (2) Astfel, debitorul care, fiind
terţ poprit, dobândeşte o creanţă asupra creditorului popritor nu poate opune compensaţia
împotriva acestuia din urmă. (3) Debitorul care putea să opună compensaţia şi care a plătit datoria
nu se mai poate prevala, în detrimentul terţilor, de privilegiile sau de ipotecile creanţei sale.”
Art. 1623: „Cesiunea sau ipoteca asupra unei creanţe. (1) Debitorul care acceptă pur şi
simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanţei consimţită de creditorul său unui terţ nu mai poate
opune acelui terţ compensaţia pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului iniţial înainte
de acceptare. (2) Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit
opozabilă, nu împiedică decât compensaţia datoriilor creditorului iniţial care sunt ulterioare
96
momentului în care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabilă.”

Defini ie: acel mijloc de stingere a obliga iilor care duce la realizarea crean ei creditorului,
constând în stingerea reciprocă a două obliga ii având același nu generale (care sunti obiect sau chiar dacă nu au acela și nu generale (care sunti
obiect, prin întruparea în cadrul acelorași nu generale (care sunti persoane a calită ilor de creditor și nu generale (care sunti debitor una fa ă de
cealaltă. Compensa ia intervine în momentul în care două persoane au una fa ă de cealaltă atât
calitatea de debitor, cât și nu generale (care sunti de creditor în același nu generale (care sunti timp, conducând la stingerea obliga iei până la
stingerea celei mai mici dintre acestea.
Avantajele compensa iei:
➢ este un mijloc simplificat de stingere a obliga iilor civile

➢ func ia de garan ie pe care o are compensa ia
Există două tipuri de compensa ie:
➢ compensa ia conven ională – intervine în temeiul conven iei încheiate între creditor și nu generale (care sunti
debitor, pe baza consim ământului acestora. Obliga iile nu trebuie să aibă același nu generale (care sunti obiect.
- aceste obliga ii pot avea atât izvor contractual, cât și nu generale (care sunti izvor delictual
- nu este expres reglementată în codul civil, niciunul dintre articolele alocate materiei nu tratează în
mod expres acest tip al compensa iei. Existen a ei rezultă pe cale de interpretare.
- are mai mult natura unei dări în plată reciproce.
- presupune acordul păr ilor; debitorul și nu generale (care sunti creditorul trebuie să își nu generale (care sunti dea acordul pentru a opera
compensa ia conven ională
- datoriile nu trebuie să aibă același nu generale (care sunti obiect
- operează în ipoteza în care nu sunt îndeplinite condi iile compensa iei legale.
➢ compensa ia legală – obliga iile trebuie să aibă ca obiect o sumă de bani sau o anumită
cantitate de bunuri fungibile de aceeași nu generale (care sunti natură, iar crean ele pe care cele două păr i le au una
fa ă de cealaltă trebuie să fie certe, lichide și nu generale (care sunti exigibile.
- certe: crean e a căror existen ă nu este pusă sub semnul întrebării

- lichide: crean e care pot fi evaluate în bani
- exigibile: crean e în temeiul cărora creditorul poate solicita debitorului solicitarea presta iei
- spre deosebire de compensa ia conven ională, compensa ia legală este expres reglementată în
codul civil: art. 1617 alin. (1)
- operează de drept
- exista anumite condi ii care trebuie îndeplinite pentru a opera
Condi iile pentru operarea compensa iei legale:
- datoriile trebuie să fie certe, lichide, exigibile

- obiectul trebuie să fie reprezentat de o sumă de bani sau alte bunuri fungibile de aceeași nu generale (care sunti natură
- păr ile să nu fi renun at în mod expres la această formă de stingere a obliga iilor
Efectele pe care le produce compensa ia:
97
- produce un efect extinctiv: stinge două sau mai multe datorii reciproce
- se aplică aceleași nu generale (care sunti reguli din materia imputa iei plă ii
- fideiusorul nu poate opune compensa ia
- prin compensa ie nu se pot afecta drepturile unei ter e păr i
- compensa ia produce anumite efecte în privin a acceptării pure și nu generale (care sunti simple a cesiunii: art. 1623
! Dreptul la compensa ie este un drept de care păr ile pot dispune. Păr ile pot agrea prin intermediul
contractului să renun e la dreptul de compensa ie de care ar dispune în temeiul legii.
Cazuri în care compensa ia este exclusă – art. 1618:
➢ creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi;

➢ datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
➢ are ca obiect un bun insesizabil.
• confuziunea – art. 1624 – art. 1628:
Art. 1624: „Noţiune. (1) Atunci când, în cadrul aceluiaşi raport obligaţional, calităţile de
creditor şi debitor se întrunesc în aceeaşi persoană, obligaţia se stinge de drept prin confuziune. (2)
Confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de
bunuri diferite.”
Art. 1625: „Confuziunea şi ipoteca. (1) Ipoteca se stinge prin confuziunea calităţilor de
creditor ipotecar şi de proprietar al bunului ipotecat. (2) Ea renaşte dacă creditorul este evins din
orice cauză independentă de el.”
Art. 1626: „Fideiusiunea. Confuziunea ce operează prin reunirea calităţilor de creditor şi

debitor profită fideiusorilor. Cea care operează prin reunirea calităţilor de fideiusor şi creditor ori
de fideiusor şi debitor principal nu stinge obligaţia principală.”
Art. 1627: „Efectele confuziunii faţă de terţi. Confuziunea nu aduce atingere drepturilor
dobândite anterior de terţi în legătură cu creanţa stinsă pe această cale.”
Art. 1628: „Desfiinţarea confuziunii. Dispariţia cauzei care a determinat confuziunea face
să renască obligaţia cu efect retroactiv.”
Defini ie: acel mijloc de stingere a datoriilor care conduce la realizarea crean ei creditorului,
ce presupune stingerea crean ei în ipoteza în care aceeași nu generale (care sunti persoană întruneși nu generale (care suntte în acela și nu generale (care sunti timp atât
calitatea de creditor, cât și nu generale (care sunti calitatea de debitor cu privire la aceeași nu generale (care sunti datorie.
- masa patrimonială este o parte dintr-un patrimoniu: con ine atât elemente de activ, cât și nu generale (care sunti elemente
de pasiv
- mase de bunuri:
- confuziunea operează de drept; nu este necesar un acord de voin e, ci obliga ia se stinge de drept.
- nu operează în ipoteza în care drepturile și nu generale (care sunti datoriile se regăsesc în mase patrimoniale distincte (art.
31): în ipoteza în care o persoană își nu generale (care sunti construieși nu generale (care suntte o masă patrimonială afectată exercitării unei
profesii, chiar dacă există drepturi și nu generale (care sunti datorii care s-ar putea stinge pe calea confuziunii, totu și nu generale (care sunti
98
confuziunea nu operează, pentru că se afla în mase patrimoniale diferite

- persoanele care pot invoca confuziunea pot fi atât persoane fizice (în cazul succesiunii), dar și nu generale (care sunti
persoanele juridice (confuziunea în cazul producerii efectelor reorganizării judiciare)
Efectele confuziunii:
➢ efect extinctiv; confuziunea duce la stingerea obliga iei, deoarece contravine însuși nu generale (care sunti
conceptului obliga iei care presupune doi titulari
➢ stinge ipoteca în ipoteza în care există o suprapunere între creditorul ipotecar și nu generale (care sunti proprietar;
în măsura în care creditorul ipotecar este același nu generale (care sunti cu proprietarul, motiva ia existen ei ipotecii
nu mai există: art. 1625
➢ profită fideiusorilor în măsura în care suprapunerea există între creditor și nu generale (care sunti debitor; dacă
debitorul și nu generale (care sunti creditorul devin aceeași nu generale (care sunti persoană, atunci fideiusorul este liberat de obliga ia
asumată
➢ nu conduce la stingerea obliga iei atunci când suprapunerea intervine între fideiusor și nu generale (care sunti
creditor, respectiv între fideiusor și nu generale (care sunti debitor
➢ nu atinge drepturile anterioare ale ter ilor
➢ efectul specific: renași nu generale (care suntterea obliga iei – obliga ia va renași nu generale (care suntte cu efect retroactiv în ipoteza în
care cauza care a condus la intervenirea confuziunii este desfiin ată: art. 1628
• darea în plată – art. 1492, art. 1493:
Art. 1492: „Darea în plată. (1) Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaţie decât
cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul
consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaţia se stinge atunci când noua prestaţie este
efectuată. (2) Dacă prestaţia oferită în schimb constă în transferul proprietăţii sau al unui alt drept,
debitorul este ţinut de garanţia contra evicţiunii şi de garanţia contra viciilor lucrului, potrivit
regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepţia cazului în care creditorul preferă să ceară
prestaţia iniţială şi repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanţiile oferite de terţi nu renasc.”
Art. 1493: „Cesiunea de creanţă în locul executării. (1) Atunci când, în locul prestaţiei
iniţiale, este cedată o creanţă, obligaţia se stinge în momentul satisfacerii creanţei cedate.
Dispoziţiile Art. 1568-1584 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Dacă, potrivit înţelegerii
părţilor, obligaţia în locul căreia debitorul îşi cedează propria creanţă se stinge încă de la data
cesiunii, dispoziţiile art. 1586 sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia cazului în care
creditorul preferă să ceară prestaţia iniţială.”
Art. 1516: „Drepturile creditorului. (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală,
i se cuvin:
dreptului său.”
Conceptul dării în plată este legat de regula concomită ii executării (art. 1516) și nu generale (care sunti de
principiul nominalismului contractual (= strâns legat de principiul pacta sunt servanta care
99
presupune că păr ile trebuie să își nu generale (care sunti îndeplinească datoriile conform contractului), strâns legat de
principiul nominalismului monetar (= puterea de cumpărare a banilor rămâne aceeași nu generale (care sunti în ciuda
intervenirii infla iei).
Defini ie: un mijloc de stingere a obliga iilor care duce la realizarea crean ei debitorului, ce
presupune acceptarea de către creditor a unei alte presta ii în locul aceleia asumate ini ial. Darea în
plată presupune un contract ce con ine acordul creditorului care consimte și nu generale (care sunti îi fie executată o altă
presta ie decât cea agreată ini ial.
Condi iile pe care trebuie să le îndeplinească acest contract pentru a fi încheiat în mod
valabil:
➢ condi ii de fond general aplicabile oricărui contract (art. 1179)
➢ condi ii de formă (art. 1492: în măsura în care are ca obiect transferarea dreptului de
proprietate sau un alt drept real va trebui să îndeplinească condi iile de formă general
aplicabile, astfel cum acestea sunt statuate în art. 1243 și nu generale (care sunti art. 885
➢ condi ie specială: acordul creditorului; fără acordul creditorului nu poate opera darea în plată
întrucât ar contraveni principiului concomită ii executării
Art. 1179: „Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului. (1) Condiţiile esenţiale
pentru validitatea unui contract sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimţământul părţilor;
3. un obiect determinat şi licit;
4. o cauză licită şi morală.
(2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub
sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile.”
Art. 1243: „Modificarea contractului. Dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare
a contractului este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.”
Art. 885: „Dobândirea şi stingerea drepturilor reale asupra imobilelor. (1) Sub rezerva unor
dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se
dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza
actului sau faptului care a justificat înscrierea. (2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai
prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic
notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului
arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului,
dacă acesta era o persoană juridică. (3) Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în
folosul unei terţe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane, cu excepţia
cazurilor anume prevăzute de lege. (4) Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile
prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă sau, după caz,
consimţământul titularului.”
Efectele dării în plată:

➢ efect extinctiv
➢ efect de garan ie contra evic iunii și nu generale (care sunti contra viciilor în cazul în care prin darea în plata se
transfera dreptul de proprietate sau un alt drept real: art. 1492
100
- darea în plată reprezintă o formă de manifestare particulară a vânzării

- art. 1493: cesiunea de crean ă în locul executării
- în cazul dării în plată, obliga ia se stinge la momentul transferului dreptului de proprietare, în
cazul acestei forme particulare efectul extinctiv se produce nu la data acordului păr ilor, ci la data
satisfacerii dreptului de crean ă. Până la acel moment efectul extinctiv nu se produce.
• remiterea de datorie – art. 1629 – art. 1633:
Art. 1629: „Noţiune. (1) Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe
debitor de obligaţia sa. (2) Remiterea de datorie este totală, dacă nu se stipulează contrariul.”
Art. 1630: „Feluri. (1) Remiterea de datorie poate fi expresă sau tacită. (2) Ea poate fi cu
titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului prin care aceasta se realizează.”
Art. 1631: „Dovada. Dovada remiterii de datorie se face în condiţiile art. 1499.”
Art. 1632: „Garanţii. Renunţarea expresă la un privilegiu sau la o ipotecă făcută de

creditor nu prezumă remiterea de datorie în privinţa creanţei garantate.”
Art. 1633: „Fideiusiunea. (1) Remiterea de datorie făcută debitorului principal liberează pe
fideiusor, ca şi pe oricare alte persoane ţinute pentru el. (2) Remiterea de datorie consimţită în
favoarea fideiusorului nu liberează pe debitorul principal. (3) Dacă remiterea de datorie este
convenită cu unul dintre fideiusori, ceilalţi rămân obligaţi să garanteze pentru tot, cu includerea
părţii garantate de acesta, numai dacă au consimţit expres la exonerarea lui. (4) Prestaţia pe care
a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligaţia de garanţie se impută
asupra datoriei, profitând, în proporţia valorii acelei prestaţii, atât debitorului principal, cât şi
celorlalţi fideiusori.”
Defini ie: mijloc de stingere a obliga iilor care nu conduce la realizarea crean ei și nu generale (care sunti constă în
renun area de către creditor la crean ă și nu generale (care sunti liberarea debitorului. Remiterea de datorie reprezintă un
contract.
Condi ii de validitate:
➢ condi ii generale de fond
➢ condi ii generale de formă
➢ condi ie specială: acordul debitorului; un creditor nu îl poate libera pe debitor dacă acesta nu
consimte.
În func ie de caracterul acesteia, remiterea de datorie poate fi:

➢ expresă – atunci când intervine ca urmare a acordului expres de voin ă manifestat între păr i
➢ tacită
În func ie de natura acesteia, remiterea de datorie poate fi:

➢ cu titlu oneros: art. 1630 – este echivalentă unei dări în plată sau unei nova ii prin schimbare
de obiect
➢ cu titlu gratuit – reprezintă o formă de dona ie indirectă (= dona ia presupune un element
material, actul dona iei, și nu generale (care sunti un element psihologic. În cazul dona iei indirecte, există
elementul material, însă nu există elementul psihologic și nu generale (care sunti, de aceea, remiterea de datorie cu
101
titlu gratuit este o formă de dona ie indirectă. Fiind o formă a dona iei indirecte, în cazul
remiterii de datorie cu titlu gratuit, nu trebuie îndeplinită condi ia de formă a dona iei, adică
forma autentică.)
Dovada remiterii de datorie: art. 1631
Efectele remiterii de datorie:

➢ efect extinctiv și nu generale (care sunti totodată îl liberează pe fideiusor
➢ cu privire la ipotecă sau privilegiu, nu conduce la stingerea obliga iei principale; în măsura
în care creditorul ipotecar sau beneficiarul dreptului de privilegiu realizează o remitere de
datorie cu privire la dreptul de ipoteca sau la beneficiu, nu se stinge obliga ia principală
➢ referitoare la fideiusor, nu îl eliberează pe debitor
➢ remiterea către un cofideiusor neconsim ită de ceilal i fideiusori are ca efect fa ă de ace și nu generale (care sunttia
din urmă că sunt libera i în ceea ce priveși nu generale (care suntte partea din datorie alocată cofideiusorului în
legătură cu care a operat remiterea de datorie
➢ presta ia primită de la un cofideiusor profită debitorului, precum și nu generale (care sunti celorlal i cofideiusori
imposibilitatea fortuită de executare – art. 1634 + art. 1274 + art. 1351 + art. 1557
Art. 1634: „Noţiune. Condiţii. (1) Debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai
poate fi executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente
asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere. (2) Debitorul este, de
asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să
beneficieze de executarea obligaţiei din cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul
în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora. (3) Atunci când imposibilitatea este
temporară, executarea obligaţiei se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de
durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. (4) Dovada
imposibilităţii de executare revine debitorului. (5) Debitorul trebuie să notifice creditorului
existenţa evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligaţiilor. Dacă notificarea
nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau
trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat,
prin aceasta, creditorului. (6) Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate
invoca imposibilitatea fortuită de executare.”
Art. 1274: „Riscul în contractul translativ de proprietate. (1) În lipsă de stipulaţie contrară,
cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de
predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a
bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este
obligat să o restituie. (2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a
bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de
predare ar fi fost executată la timp.”
Art. 1351: „Forţa majoră şi cazul fortuit. (1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu
convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră
sau de caz fortuit. (2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către
cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. (4) Dacă, potrivit legii,
debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea,
102
exonerat şi în caz de forţă majoră.”
Art. 1557: „Imposibilitatea de executare. (1) Atunci când imposibilitatea de executare este
totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de plin
drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispoziţiile Art.
1274 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Dacă imposibilitatea de executare a
obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate
obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt
aplicabile în mod corespunzător.”
Defini ie: acel mijloc de stingere a obliga iei care nu conduce la realizarea crean ei
creditorului, ce presupune imposibilitatea executării obliga iei de către debitor ca urmare a
inciden ei unui caz de for ă majoră, a unui caz fortuit sau a unei alte cauze absolute și nu generale (care sunti perpetue.
- dovada apari iei acestui caz revine debitorului. Debitorul are obliga ia de a-l notifica pe creditor
într-un termen rezonabil, sub sanc iunea acoperirii prejudiciului cauzat.
- nu intervine în cazul în care obiectul obliga iei este reprezentat de bunuri de gen.
Condi iile pentru inciden a imposibilită ii fortuite de executare:

➢ inciden a unui caz de for ă majoră, a unui caz fortuit sau a unei alte cauze absolute și nu generale (care sunti
perpetue
➢ debitorul obliga iei să nu fi fost pus în întârziere, întrucât în momentul punerii în întârziere a
debitorului riscul imposibilită ii se transferă de la creditor către debitor: art. 1374
➢ debitorul să nu își nu generale (care sunti fi asumat riscul imposibilită ii fortuite de executare
➢ acel creditor să fi fost pus în întârziere
Efectele imposibilită ii fortuite de executare:

➢ efect extinctiv constând în stingerea obliga iilor atât principale, cât și nu generale (care sunti a garan iilor asociate
acestora
➢ în măsura în care imposibilitatea fortuită are un caracter temporar, efectul pe care îl produce
este acela de suspendare a executării obliga iei și nu generale (care sunti nu de stingere a acesteia
➢ imposibilitatea fortuită de executare conduce la desfiin area contractului
Restituirea presta iilor art. 1635 – art. 1649
Art. 1635: „Cauzele restituirii. (1) Restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este
ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui
act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de
executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment
asimilat acestora. (2) Ceea ce a fost prestat în temeiul unei cauze viitoare, care nu s-a înfăptuit,
este, de asemenea, supus restituirii, afară numai dacă cel care a prestat a făcut-o ştiind că
înfăptuirea cauzei este cu neputinţă sau, după caz, a împiedicat cu ştiinţă realizarea ei. (3)
Obligaţia de restituire beneficiază de garanţiile constituite pentru plata obligaţiei iniţiale.”
Art. 1636: „Persoana îndreptăţită la restituire. Dreptul de restituire aparţine celui care a
efectuat prestaţia supusă restituirii sau, după caz, unei alte persoane îndreptăţite, potrivit legii.”
Art. 1637: „Formele restituirii. (1) Restituirea se face în natură sau prin echivalent. (2)
103
Restituirea prestaţiilor are loc chiar dacă, potrivit legii, nu sunt datorate daune-interese.”
Art. 1638: „Restituirea pentru cauză ilicită. Prestaţia primită sau executată în temeiul unei
cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii.”
Art. 1639: „Restituirea în natură. Restituirea prestaţiilor se face în natură, prin înapoierea
bunului primit.”
Art. 1640: „Restituirea prin echivalent. (1) Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din
cauza imposibilităţii sau a unui impediment serios ori dacă restituirea priveşte prestarea unor
servicii deja efectuate, restituirea se face prin echivalent. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1),
valoarea prestaţiilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit ceea ce trebuie să
restituie.”
Art. 1641: „Pieirea sau înstrăinarea bunului. În cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului
supus restituirii, debitorul obligaţiei de restituire este ţinut să plătească valoarea bunului,
considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcţie de
cea mai mică dintre aceste valori. Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de restituire
provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcţie de valoarea cea mai mare.”
Art. 1642: „Pieirea fortuită a bunului. Dacă bunul supus restituirii a pierit fortuit, debitorul
obligaţiei de restituire este liberat de această obligaţie, însă el trebuie să cedeze creditorului, după
caz, fie indemnizaţia încasată pentru această pieire, fie, atunci când nu a încasat-o încă, dreptul de
a primi această indemnizaţie. Dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de restituire provine
din culpa sa, el nu este liberat de restituire decât dacă dovedeşte că bunul ar fi pierit şi în cazul în
care, la data pieirii, ar fi fost deja predat creditorului.”
Art. 1643: „Pierderea parţială. (1) Dacă bunul ce face obiectul restituirii a suferit o
pierdere parţială, cum este o deteriorare sau o altă scădere de valoare, cel obligat la restituire este
ţinut să îl indemnizeze pe creditor, cu excepţia cazului în care pierderea rezultă din folosinţa
normală a bunului sau dintr-o împrejurare neimputabilă debitorului. (2) Atunci când cauza
restituirii este imputabilă creditorului, bunul ce face obiectul restituirii trebuie înapoiat în starea în
care se găseşte la momentul introducerii acţiunii, fără despăgubiri, afară de cazul când această
stare este cauzată din culpa debitorului restituirii.”
Art. 1644: „Cheltuielile privitoare la bun. Dreptul la rambursarea cheltuielilor făcute cu

bunul ce face obiectul restituirii este supus regulilor prevăzute în materia accesiunii pentru
posesorul de bună-credinţă sau, dacă cel obligat la restituire este de rea-credinţă ori cauza
restituirii îi este imputabilă, regulilor prevăzute în materia accesiunii pentru posesorul de rea-
credinţă.”
Art. 1645: „Restituirea fructelor şi a contravalorii folosinţei bunului. (1) Dacă a fost de
bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele produse de bunul supus restituirii şi
suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizaţie pentru folosinţa
bunului, cu excepţia cazului în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei şi a
cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. (2) Atunci când cel obligat
la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut, după
compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit
104
sau putea să le dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a
putut-o procura.”
Art. 1646: „Cheltuielile restituirii. (1) Cheltuielile restituirii sunt suportate de părţi
proporţional cu valoarea prestaţiilor care se restituie. (2) Cheltuielile restituirii se suportă integral
de cel care este de rea-credinţă ori din a cărui culpă contractul a fost desfiinţat.”
Art. 1647: „Restituirea prestaţiilor de către incapabili. (1) Persoana care nu are capacitate
de exerciţiu deplină nu este ţinută la restituirea prestaţiilor decât în limita folosului realizat,
apreciat la data cererii de restituire. Sarcina probei acestei îmbogăţiri incumbă celui care solicită
restituirea. (2) Ea poate fi ţinută la restituirea integrală atunci când, cu intenţie sau din culpă
gravă, a făcut ca restituirea să fie imposibilă.”
Art. 1648: „Actele de înstrăinare. (1) Dacă bunul supus restituirii a fost înstrăinat, acţiunea
în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor, sub rezerva regulilor de carte
funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile ori, după caz, a aplicării
regulilor privitoare la uzucapiune. (2) Dacă asupra bunului supus restituirii au fost constituite
drepturi reale, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.”
Art. 1649: „Situaţia altor acte juridice. În afara actelor de dispoziţie prevăzute la Art. 1648,
toate celelalte acte juridice făcute în favoarea unui terţ de bună-credinţă sunt opozabile
adevăratului proprietar sau celui care are dreptul la restituire. Contractele cu executare succesivă,
sub condiţia respectării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă
efecte pe durata stipulată de părţi, dar nu mai mult de un an de la data desfiinţării titlului
constituitorului.”
Art. 1635 – intervine ori de câte ori cineva este obligat în virtutea legii să înapoieze bunuri
pe care le-a primit din eroare ori în temeiul unui act juridic desfiin at cu caracter retroactiv ori în
temeiul unui act juridic ale cărui obliga ii au devenit imposibil de executat.
Dreptul la solicitarea restituirii presta iei apar ine aceluia care a efectuat presta ia respectivă.
Restituirea presta iei poate îmbrăca două forme:
• în natură
• prin echivalent
- acele cheltuieli aferente între inerii bunului supus restituirii sunt guvernate de dispozi iile în
materia accesiunii; fie că discutăm de accesiunea unui posesor de bună sau de rea credin ă
- restituirea presta iei produce efecte și nu generale (care sunti în privin a ter elor păr i care sunt guvernate de dispozi iile
art. 1648- art. 1649; aceste efecte pot conduce la paralizarea ac iunii în restituirea bunului în trei
situa ii:
➢ prin invocarea dispozi iilor în materia căr ii funciare

➢ prin invocarea uzucapiunii
➢ prin invocarea dobândirii bunurilor mobile prin posesia de bună credin ă
Garan iile obliga iilor
Între func iile patrimoniului este și nu generale (care sunti aceea de a constitui garan ia comună a creditorilor.
105
Această func ie, care mai este numită și nu generale (care sunti gajul general al creditorilor chirografari, este eficientă mai
ales în situa iile în care debitorul, neplătind de bună voie, creditorul începe executarea silită
împotriva acestuia. În acel moment, debitorul va răspunde cu toate valorile care alcătuiesc activul
patrimonial.
Această putere comună pe care creditorii o au asupra patrimoniului debitorului lor intră sub
incidenta principiului egalită ii creditorilor. Acest principiu func ionează ca regulă, dar el cunoași nu generale (care suntte
și nu generale (care sunti excep ii. De cele mai multe ori, ele acoperă regula.
Înlăturarea principiului egalită ii creditorilor este posibilă atunci când există cauze de
preferin ă sau conven ii privind ordinarea îndestulării creditorilor (art. 2326 – „ Egalitatea
creditorilor. (1) Preţul bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea
creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire
la ordinea îndestulării lor. (2) Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată,
proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei.”).
Cauzele de preferin ă presupun faptul că fie există creditori care se bucură de privilegii sau
de garan ii reale, fie există creditori care, în ordinea legală de preferin ă instituită de C.proc.civ. sau
în ordinea legală de preferin ă instituită de C.proc.fiscală sau de legea insolven ei, fac parte dintr-o
clasă de creditori diferită fa ă de cealaltă clasă de creditori.
Conven iile privind ordinea îndestulării creditorilor sunt în elegeri, respectiv contracte, prin
care se stabileși nu generale (care suntte o anumită ordine a executării crean elor debitorilor. Aceste în elegeri, de regulă,
nu se încheie între creditori, ci se încheie între debitor și nu generale (care sunti unii dintre cred astfel încât ter ii creditori
se bucură de un drept de preferin ă în raport cu creditorii care au participat la în elegere.
Conven iile pentru ordinea îndestulării creditorilor, când se încheie în favoarea altor
creditori, sunt de fapt niși nu generale (care suntte stipula ii în favoarea unor alte persoane. Este posibil ca asemenea
conven ii să se încheie între to i creditorii în momentul în care crean ele lor sunt scadente.
Asemenea conven ii nu trebuie să încalce cele trei ordini legale de preferin ă (C.proc.civ.,
C.proc.fiscală, legea insolven ei). Este posibil ca asemenea conven ii să func ioneze între creditorii
din aceeași nu generale (care sunti clasă de creditori în una dintre cele trei ordini de preferin ă. Principiul egalită ii
creditorilor este înlăturat în aceste ipoteze.
Ori de câte ori se înlătură principiul egalită ii creditorilor ne aflăm în fa a unei garan ii.
Există alte situa ii în care, fără a se înlătura principiul egalită ii creditorilor, se multiplică garan ia
comună a creditorilor prin aducerea unei alte persoane care să garanteze pentru debitor. Este vorba
de o multiplicare pentru că, în asemenea ipoteze, puterea comună pe care o au creditorii asupra
patrimoniului debitorului este dublată de puterea comună pe care ei o dobândesc asupra
patrimoniului unei alte persoane care este garant personal.
În această a doua ipoteză, avem de asemenea garan ii, dar garan ii personale. Putem
concluziona spunând că veritabile garan ii ale obliga iilor sunt mijloacele juridice prin care fie se
înlătură principiul egalită ii creditorilor, fie se multiplică garan ia comună a acestora astfel încât ea
se întinde asupra a două sau mai multe patrimonii pentru aceeași nu generale (care sunti crean ă.
Din prima categorii de garan ii fac parte cauzele de preferin ă și nu generale (care sunti conven iile privind ordinea
îndestulării creditorilor, iar între cauzele de preferin ă avem garan iile reale (ipoteca, gajul și nu generale (care sunti dreptul
106
de reten ie), cele trei ordini de preferin ă, privilegiile.
Cât priveși nu generale (care suntte garan iile personale, cele care privesc multiplicarea puterii comune a
creditorilor, avem trei garan ii:
• fideiusiunea
• scrisoarea de garan ie
• scrisoarea de confort
Pe lângă aceste garan ii propriu-zise, există și nu generale (care sunti alte mijloace juridice care, deși nu generale (care sunti nu au func ie
de garan ie, în mod indirect ele joacă un asemenea rol (clauza penală, solidaritatea pasivă, arvuna).
Fideiusiunea (art. 2280 – art. 2320)
Are trei accep ii:
• dreptul de fideiusiune – este dreptul pe care îl are creditorul într-un raport obliga ional
asupra patrimoniului unei alte persoane, adică al fideiusorului, drept care îi permite
creditorului să execute și nu generale (care sunti activul patrimonial al fideiusorului.
Este un drept personal patrimonial cu caracter atipic, accesoriu unui drept de crean ă. Nu se
confundă cu dreptul de crean ă pentru că fideiusorul nu este cel care e, în primul rând, inut fa ă de
creditor, adică nu lui îi revine, în primul rând, datoria de a executa o presta ie de a da, a face, a nu
face, ceea ce este esen a laturii pasive a raportului obliga ional. Dar tocmai pentru că s-a angajat
fa ă de creditor, acesta îl poate executa ca și nu generale (care sunti pe debitor. Fideiusorul are o pozi ie asemănătoare, dar
nu identică debitorului. Nu este un drept de crean ă propriu-zis, dar dacă debitorul nu execută,
datoria fideiusorului înlocuieși nu generale (care suntte datoria debitorului, devenind astfel corespunzătoare dreptului de
crean ă.
• contractul de fideiusiune – art. 2280 rezultă caracterele fideiusiunii:
Art. 2280 – „Noţiune. Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă
faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu
titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o
execută.”
=> este un contract accesoriu

- art. 2288 – „Obligaţia principală. (1) Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie
valabilă. (2) Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaţii naturale, precum şi cele de care
debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoştea aceste
împrejurări. (3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau
condiţională.”
- pentru că are caracter accesoriu nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată; dacă
fideiusiunea ar depăși nu generale (care sunti ceea ce este datorat de debitorul principal sau ar fi mai oneroasă decât datoria
principală nu ar fi valabilă decât în limita datoriei principale
- art. 2290 – „Întinderea fideiusiunii. (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, fideiusiunea unei obligaţii
principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării făcute
fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia. (2) Fideiusorul
datorează cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor
107
îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.”
=> este un contract solemn (C.civ. actual consacră solemnitatea contractului de fideiusiune)
- forma de solemnitate, legiuitorul instituie forma scrisă indiferent dacă actul este autentic sau sub
semnătură privată (art. 2282 – „Forma fideiusiunii. Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie
asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea
nulităţii absolute.”)
=> fideiusiunea este duală (spre deosebire de V.c.civ. în care fideiusiunea era un contract unilateral,
sub imperiul N.c.civ. fideiusiunea este un contract fie unilateral, fie bilateral)
- este dublată de o altă dualitate: fideiusiunea poate să se încheie cu titlu oneros sau gratuit
Condi iile de valabilitate ale contractului de fideiusiune:

➢ valabilitatea lui depinde de valabilitatea obliga iei principale
➢ condi iile generale ale contractului
➢ condi ii de formă: forma scrisă
➢ condi ii speciale: în func ie de tipul de fideiusiune
➢ fideiusiune conven ională – se încheie prin libera ini iativă a păr ilor
➢ fideiusiune legală – este impusă de legiuitor
➢ fideiusiunea judiciară – este impusă de judecător
Art. 2285 – „Condiţiile pentru a deveni fideiusor. (1) Debitorul care este obligat să
constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are şi menţine
în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa şi care domiciliază în România. Dacă
vreuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor. (2)
Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.”
Art. 2286 – „Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare. Debitorul care este ţinut să
constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanţie,
considerată suficientă.”
Art. 2287 – „Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii. Litigiile cu privire la

caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanţiei oferite în locul fideiusiunii sunt
soluţionate de instanţă, pe cale de ordonanţă preşedinţială.”
➢ fideiusiunea poate să fie încheiată pentru toată datoria sau numai pentru o parte din datorie
• raporturile juridice care se nasc din contractul de fideiusiune – efectele fideiusiunii

◦ raporturi dintre creditor și nu generale (care sunti fideiusor
◦ raporturi dintre debitor și nu generale (care sunti fideiusor
◦ raporturi dintre fideiusori când sunt mai mul i
1) Obliga ia fideiusorului de a plăti către creditor devine efectivă dacă debitorul nu plăte și nu generale (care suntte de bună
voie la scaden ă. Din acel moment, creditorul se poate îndrepta împotriva fideiusorului. Rezultă că
nu există o ordine de urmărire. Creditorul nu este obligat să îl urmărească întâi pe debitor, ci se
poate îndrepta direct împotriva fideiusorului. Totuși nu generale (care sunti, deși nu generale (care sunti nu prevede o ordine de urmărire,
legiuitorul oferă fideiusorului două beneficii:
108
- beneficiul de discu iune: deși nu generale (care sunti nu e o ordine de urmărire, totuși nu generale (care sunti când fideiusorul e urmărit, el îi
poate spune creditorului „Te rog, mergi și nu generale (care sunti urmăreși nu generale (care suntte-l pe debitor”. Fideiusorul trebuie să ofere ni și nu generale (care suntte
elemente speciale creditorului pentru ca acesta să se îndrepte împotriva debitorului. Acest beneficiu
trebuie să fie invocat înainte de a se ajunge la judecarea în fond a procesului. Când invocă
beneficiul de discu iune, fideiusorul trebuie să indice niși nu generale (care suntte bunuri pe care le are debitorul și nu generale (care sunti care pot
fi executate, pentru că altfel nu ar fi decât un tertip al fideiusorului pentru a scăpa de urmărire.
El trebuie să ofere creditorului informa iile despre bunurile care pot fi urmărite. Fideiusorul
trebuie să avanseze și nu generale (care sunti suma necesară urmăririi bunurilor debitorului. Este posibil ca după ce
fideiusorul a indicat bunurile care pot fi urmărite, creditorul să întârzie executarea și nu generale (care sunti, din cauza
aceasta, să nu mai poată executa acele bunuri. Într-o asemenea ipoteză, creditorul nu se mai poate
întoarce împotriva fideiusorului pentru ceea ce a pierdut din neglijen a sa.
În această măsură, fideiusiunea se stinge. Această sanc iune împotriva creditorului nediligent
este expres prevazută în cod. Când fideiusorul nu este urmărit direct de către creditor, el poate să
invoce anumite excep ii care ar fi putut fi invocate și nu generale (care sunti de către debitor (ex.: prescrip ia, în măsura în
care fideiusorul nu a garantat chiar obliga ia prescrisă). Oricum, fideiusorul nu poate invoca
excep iile care sunt strict personale pentru debitor.
Art. 2294 – „Beneficiul de discuţiune. (1) Fideiusorul convenţional sau legal are facultatea
de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la
acest beneficiu în mod expres. (2) Fideiusorul judiciar nu poate cere urmărirea bunurilor
debitorului principal sau ale vreunui alt fideiusor.”
Art. 2295 – „Invocarea beneficiului de discuţiune. (1) Fideiusorul care se prevalează de

beneficiul de discuţiune trebuie să îl invoce înainte de judecarea fondului procesului, să indice
creditorului bunurile urmăribile ale debitorului principal şi să avanseze acestuia sumele necesare
urmăririi bunurilor. (2) Creditorul care întârzie urmărirea răspunde faţă de fideiusor, până la
concurenţa valorii bunurilor indicate, pentru insolvabilitatea debitorului principal survenită după
indicarea de către fideiusor a bunurilor urmăribile ale debitorului principal.”
Art. 2296 – „Excepţiile invocate de fideiusor. Fideiusorul, chiar solidar, poate opune
creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, afară de cele
care îi sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse prin angajamentul asumat de
fideiusor.”
- beneficiul de diviziune: func ionează în ipoteza în care aceeași nu generale (care sunti obliga ie este garantată de mai
mul i fideiusori. Regula în ipoteza pluralită ii de fideiusori este că fiecare fideiusor este inut pentru
întreaga datorie dacă nu invocă beneficiul de diviziune. Fiind vorba de un beneficiu, fideiusorul
urmărit îl poate invoca sau nu. Dacă îl invocă, atunci creditorul trebuie să î și nu generale (care sunti dividă urmărirea.
Creditorul va trebui să urmărească fiecare fideiusor pentru partea sa. Dacă nu au precizat de la
început care e partea sa, atunci se presupune că sunt egale.
Dacă unul dintre fideiusorii urmări i în cazul diviziunii ar fi insolvabil, în mod propor ional,
ceilal i fideiusori vor suporta această insolvabilitate. Riscul insolvabilită ii unui fideiusor nu este
suportat de creditor, ci de ceilal i fideiusori. Condi ia este ca insolvabilitatea să fi existat înainte de
diviziune. Dacă a apărut după diviziune, atunci riscul insolvabilită ii este suportat de creditor.
109
Este posibil ca de la bun început creditorul să își nu generale (care sunti divizeze ac iunea, adică să urmărească
fiecare fideiusor pentru partea sa. Dacă a început această urmărire divizată, nu se mai poate întoarce
asupra diviziunii. Datoria poate fi urmărită numai în mod divizat.
Sunt situa ii în care creditorul se asigură apelând în același nu generale (care sunti timp și nu generale (care sunti la fideiusiune și nu generale (care sunti la
solidaritate, adică fideiusorul răspunde solidar cu debitorul fa ă de creditor. Consecin a este că
fideiusorul nu mai poate invoca cele două beneficii. Deci dacă creditorul vrea o mai mare siguran ă,
atunci apelează și nu generale (care sunti la ideea solidarită ii.
Sunt ipoteze în care, pentru a func iona garan ia de fideiusiune, fideiusorul are nevoie de
anumite informa ii din partea creditorului, iar creditorul este obligat să emită aceste informa ii
fideiusorului. Este vorba de informa ii privind obliga ia principală. Este nevoie de asemenea
informa ii, pentru că întinderea obliga iei de fideiusiune acoperă crean a principală și nu generale (care sunti accesoriile
acesteia. Fideiusorul trebuie să și nu generale (care sunttie care sunt și nu generale (care sunti accesoriile acestei crean e.
Este posibilă și nu generale (care sunti fideiusiunea la fideiusiune, adică garantul care este fideiusor își nu generale (care sunti ia, la rândul
lui, un alt garant. De data aceasta, subfideiusiunea presupune o ordine de urmărire. Creditorul nu
poate să înceapă direct urmărirea împotriva subfideiusorului. O asemenea posibilitate se na și nu generale (care suntte
atunci când debitorul și nu generale (care sunti fideiusorul sunt insolvabili sau atunci când aceși nu generale (care sunttia ar fi libera i ca efect al
unor excep ii personale pentru debitorul principal și nu generale (care sunti pentru fideiusorul acestuia.
Art. 2297 – „Pluralitatea de fideiusori. Atunci când mai multe persoane s-au constituit
fideiusori ai aceluiaşi debitor pentru aceeaşi datorie, fiecare dintre ele este obligată la întreaga
datorie şi va putea fi urmărită ca atare, însă cel urmărit poate invoca beneficiul de diviziune, dacă
nu a renunţat în mod expres la acesta.”
Art. 2298 – „Beneficiul de diviziune. (1) Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare
fideiusor poate cere creditorului să îşi dividă mai întâi acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia.
(2) Dacă vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci când unul dintre ei a obţinut diviziunea,
acesta din urmă rămâne obligat proporţional pentru această insolvabilitate. El nu răspunde însă
pentru insolvabilitatea survenită după diviziune.”
Art. 2299 – „Divizarea acţiunii de către creditor. Dacă însă creditorul însuşi a divizat
acţiunea sa, el nu mai poate reveni asupra diviziunii, chiar dacă înainte de data la care a făcut
această diviziune ar fi existat fideiusori insolvabili.”
2) Dacă fideiusorul plăteși nu generale (care suntte datoria, el are un drept de regres împotriva debitorului. Până la urmă,
datoria nu este a fideiusorului, ci a debitorului și nu generale (care sunti este firesc ca în final plata să fie făcută de către
debitor, cu condi ia ca acesta să fie solvabil. Dreptul de regres al fideiusorului împotriva debitorului
este strâns legat de întinderea fideiusiunii și nu generale (care sunti de atitudinea debitorului fa ă de fideiusiune:
• deși nu generale (care sunti nu e parte din contract, debitorul este de acord cu contractul de fideiusiune (art. 2306 –
„Întinderea dreptului de regres. (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului
poate cere acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi
daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza
fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să
o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi.” întinderea
regresului este foarte largă)
110
• debitorul nu este de acord, dar nu se împotriveși nu generale (care suntte contractului (art. 2306 – „ (2) Fideiusorul
care s-a obligat fără consimţământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea
ce debitorul ar fi fost ţinut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi
avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plăţii, care sunt în sarcina
debitorului.” regresul este mai restrâns)
• debitorul se împotriveși nu generale (care suntte în mod expres încheierii fideiusiunii (art. 2309 – „ Limitele
regresului. Dacă s-a obligat împotriva voinţei debitorului principal, fideiusorul care a plătit
nu are decât drepturile prevăzute la art. 2305.”; art. 2305 – „Subrogarea fideiusorului.
Fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul
le avea împotriva debitorului.”)
Astfel, întinderea regresului este diferită.
Sunt situa ii în care se pierde dreptul de regres. Există o anumită obliga ie de în și nu generale (care sunttiin are care
func ionează în dublu sens: nu numai creditorul trebuie să îl înși nu generale (care sunttiin eze pe fideiusor în legătură cu
întinderea obliga iei principale, ci și nu generale (care sunti fideiusorul are obliga ia de informare fa ă de debitor. Dacă
fideiusorul plăteși nu generale (care suntte, el trebuie să îl informeze pe debitor despre plata făcută. Dacă fideiusorul nu l-a
informat pe debitor, iar acesta plăteși nu generale (care suntte a doua oară către creditor, atunci fideiusorul nu mai are
ac iune în regres împotriva debitorului.
De asemenea, fideiusorul pierde regresul dacă face plata fără a-l înși nu generale (care sunttiin a pe debitor, iar
acesta avea mijloace pentru stingerea datoriei principale, astfel încât plata nu mai era necesară.
Dacă acele mijloace puteau duce la stingerea întregii datorii, fideiusorul pierde integral regresul.
Dacă mijloacele duceau la stingerea a doar o parte din datorie, fideiusorul pierde regresul
propor ional cu partea pe care o putea plăti debitorul. Nu înseamnă că dacă fideiusorul pierde
dreptul de regres, plata făcută de el creditorului va rămâne valabilă. Fideiusorul va putea să aibă o
ac iune în îmbogă ire fără justă cauza împotriva debitorului.
Art. 2310 – Pierderea dreptului de regres. (1) Fideiusorul care a plătit o datorie nu are
acţiune împotriva debitorului principal care a plătit ulterior aceeaşi datorie fără ca fideiusorul să
îl fi înştiinţat cu privire la plata făcută. (2) Fideiusorul care a plătit fără a-l înştiinţa pe debitorul
principal nu are acţiune împotriva acestuia dacă, la momentul plăţii, debitorul avea mijloacele
pentru a declara stinsă datoria. În aceleaşi împrejurări, fideiusorul nu are acţiune împotriva
debitorului decât pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat să le plătească, în măsura în care
putea opune creditorului mijloace de apărare pentru a obţine reducerea datoriei. (3) În toate
cazurile, fideiusorul păstrează dreptul de a cere creditorului restituirea, în tot sau în parte, a plăţii
făcute.
Func ionează și nu generale (care sunti invers obliga ia de informare, adică și nu generale (care sunti debitorul are obliga ia să îl în și nu generale (care sunttiin eze
pe fideiusor dacă face o plată creditorului. Dacă fideiusorul a făcut plata, deci suntem în prezen a
unei a două păr i, fideiusorul va avea o dublă ac iune în restituire, în mod alternativ exercitată. El se
va putea îndrepta împotriva creditorului care a primit două plă i, fie împotriva debitorului neglijent
care nu l-a înși nu generale (care sunttiin at pe fideiusor. Nu înseamnă că fideiusorul va primi plata de două ori, ci va avea
ac iune integrală împotriva oricăruia dintre cei doi.
Art. 2311 – Înştiinţarea fideiusorului – (1) Debitorul care cunoaşte existenţa fideiusiunii
este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe fideiusor când plăteşte creditorului. (2) Dacă o asemenea
înştiinţare nu a fost făcută, fideiusorul care plăteşte creditorului fără să ştie că acesta a fost plătit
are acţiune în restituire şi împotriva debitorului.
111
În anumite situa ii, ac iunea în regres poate fi exercitată în avans de către fideiusor (art. 2312
– „Regresul anticipat. (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta
împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când
debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a
expirat. (2) Această regulă se aplică şi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă
creditorul, fără consimţământul fideiusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau
când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă
riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat.”), pentru că pierderea pentru
fideiusor este iminentă.
3) Dacă un fideiusor a plătit totul, are un regres împotriva celorlal i fideiusori. Dacă unul este
insolvabil, atunci ceilal i vor suporta în mod propor ional insolvabilitatea acelui fideiusor.
Legiuitorul pune accent asupra fideiusiunii în eleasă ca un contract, dar asta nu înseamnă că
putem ignora celelalte două accep ii.
Deși nu generale (care sunti nu suntem în prezen a unei fideiusiuni propriu-zise, legiuitorul asimilează totu și nu generale (care sunti unele
situa ii fideiusiunii (art. 2292 – „Fideiusiunea asimilată. În cazul în care o parte se angajează faţă
de o altă parte să acorde un împrumut unui terţ, creditorul acestui angajament este considerat
fideiusor al obligaţiei de restituire a împrumutului.”).
Moduri de stingere a fideiusiunii: ori de câte ori se stinge obliga ia principală, se stinge și nu generale (care sunti
fideiusiunea. Dacă obliga ia principală este nulă, contractul de fideiusiune se desfiin ează.
Fideiusiunea se stinge și nu generale (care sunti atunci când însuși nu generale (care sunti fideiusorul își nu generale (care sunti execută obliga ia.
• confuziunea dintre calitatea de debitor principal și nu generale (care sunti calitatea de fideiusor – într-o asemenea
situa ie, rămâne numai datoria principală. Dacă este vorba de o fideiusiune a fideiusiunii,
confuziunea nu stinge fideiusiunea: art. 2314 – „Confuziunea. Confuziunea calităţilor de
debitor principal şi fideiusor, când devin moştenitori unul faţă de celălalt, nu stinge
acţiunea creditorului nici împotriva debitorului principal, nici împotriva aceluia care a dat
fideiusiune pentru fideiusor.”
• ca urmare a faptei debitorului, subroga ia nu ar profita fideiusorului, atunci acesta ar fi

liberat în limita sumei pe care nu ar putea sa o recupereze de la debitor: art. 2315 –
„Liberarea fideiusorului prin fapta creditorului. Dacă, urmare a faptei creditorului,
subrogaţia nu ar profita fideiusorului, acesta din urmă este liberat în limita sumei pe care
nu ar putea să o recupereze de la debitor.”
• sunt situa ii în care fideiusorul garantează obliga ii nedeterminate sau pentru perioade
nedeterminate: art. 2316 – „Liberarea fideiusorului pentru obligaţiile viitoare sau
nedeterminate. (1) Atunci când este dată în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori
nedeterminate sau pentru o perioadă nedeterminată, fideiusiunea poate înceta după 3 ani,
prin notificarea făcută debitorului, creditorului şi celorlalţi fideiusori, dacă, între timp,
creanţa nu a devenit exigibilă. (2) Această regulă nu se aplică în cazul fideiusiunii
judiciare.”
• dacă s-a stins obliga ia principală prin darea în plată: art. 2317 – „Stingerea obligaţiei
112
principale prin darea în plată. Atunci când creditorul a primit de bunăvoie un imobil sau un
bun drept plată a datoriei principale, fideiusorul rămâne liberat chiar şi atunci când
creditorul este ulterior evins de acel bun.”
• când decedează fideiusorul, deoarece fideiusiunea are caracter intuitu personae: art. 2319 –
„Decesul fideiusorului. Fideiusiunea încetează prin decesul fideiusorului, chiar dacă există
stipulaţie contrară”.
• uneori fideiusiunea, mai ales cea obligatorie, se constituie pentru a garanta eventuale pagube
pe care o persoană le poate cauza când exercită o anumita func ie, mai ales o func ie de
gestiune. Legea impune ca persoana care exercită o asemenea func ie să aducă un fideiusor.
Dacă această func ie încetează, este normal ca și nu generale (care sunti fideiusiunea să înceteze. Dacă deja înainte
de încetarea func iei au fost cauzate pagube celui pentru care se exercită func ia, dreptul de
crean ă este deja născut, și nu generale (care sunti pentru acele crean e fideiusorul va rămâne în continuare legat.
Art. 2320 – „Cazul special. (1) Fideiusiunea constituită în considerarea unei anumite
funcţii deţinute de debitorul principal se stinge la încetarea acestei funcţii. (2) Cu toate acestea,
fideiusorul rămâne ţinut pentru toate datoriile existente la încetarea fideiusiunii, chiar dacă
acestea sunt supuse unei condiţii sau unui termen.”
Privilegii și nu generale (care sunti ipoteci
Există două categorii de garan ii:

• garan ii care presupun o multiplicare a garan iilor comune ale creditorilor – garan ii
personale
• garan ii care înlătură principiul egalită ii creditorilor, creând preferin e în favoarea unui
creditor sau în favoarea unei clase de creditori
Privilegiile și nu generale (care sunti ipotecile fac parte din această a doua categorie de garan ii. Modul concret în
care operează înlăturarea principiului egalită ii creditorilor și nu generale (care sunti în care se realizează în mod
corespunzător o preferin ă în favoarea unui creditor sau a unei clase de creditori, este însă diferit.
Distingem, într-o primă situa ie, o ordine de preferin ă care presupune ierarhizarea creditorilor în
func ie de natura crean ei lor. Este vorba de ordini generale de preferin ă, pentru că ele creează
categorii de creditori (clase) care ocupă o pozi ie specifică în ierarhia de urmărire a patrimoniului
debitorului.
Avem o asemenea ordine generală de preferin ă în C.proc.civ., în materia executării silite:

este ordinea generală de preferin ă de drept comun și nu generale (care sunti avem și nu generale (care sunti două ordini speciale de preferin ă,
derogatorii de la dreptul comun: din C.proc.fiscală și nu generale (care sunti din Legea insolventei.
O a doua modalitate de creare a preferin ei se referă la cazuri particulare, speciale, fie că este
vorba de privilegii speciale, fie că este vorba de drepturi reale de garan ie, cum sunt ipotecile și nu generale (care sunti
gajul, iar, într-o măsură limitată, imperfectă, și nu generale (care sunti dreptul de reten ie. Vorbind despre privilegii și nu generale (care sunti
ipoteci, singurul lor punct comun este că toate reprezintă cauze de preferin ă. De aici însă încep
deosebirile.
Privilegiile
113
Sunt de două feluri:

• generale – alcătuiesc ceea ce am spus că se constituie în ordinea generală de preferin ă de
drept comun reglementată în C.proc.civ. (art. 2338 – „Privilegiile generale. Privilegiile
asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitorului se stabilesc şi se exercită în
condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.”)
• speciale – acestea se apropie, dar nu se confundă cu drepturile reale de garan ie (= cauze de
preferin ă care au două trăsături definitorii: dreptul de urmărire și nu generale (care sunti dreptul de preferin ă)
În timp ce, în cazul privilegiilor generale, se creează doar un drept de preferin ă pentru o
anumită clasă de creditori în func ie de natura crean ei lor, când e vorba de privilegii speciale,
există, cel pu in în privin a unora, și nu generale (care sunti un drept de urmărire. Este vorba de un privilegiu special
mobiliar. Există o excep ie în care acest privilegiu nu func ionează.
Art. 2339 – „Privilegiile speciale. (1) Creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile
sunt următoarele:
a) creanţa vânzătorului neplătit pentru preţul bunului mobil vândut unei persoane fizice este
privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepţia cazului în care cumpărătorul dobândeşte bunul
pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
b) creanţa celui care exercită un drept de retenţie este privilegiată cu privire la bunul asupra căruia
se exercită dreptul de retenţie, atât timp cât acest drept subzistă.
(2) În caz de concurs, privilegiile se exercită în ordinea prevăzută la alin. (1). Orice stipulaţie
contrară se consideră nescrisă.”
Privilegiul există pe durata existen ei dreptului de reten ie, asta însemnând că retentorul, cât
timp are dreptul de reten ie, are un privilegiu asupra bunului care formează obiectul supus reten iei.
Alin. (2) arată și nu generale (care sunti care este solu ia concursului între cele două privilegii.
Tocmai pentru că este vorba de o asemănare între privilegii și nu generale (care sunti drepturile reale de garan ie,
care presupun un drept de urmărire și nu generale (care sunti un drept de preferin ă, art. 2341 subliniază această asemănare,
dar numai în privin a privilegiului vânzătorului.
Art. 2341 – „Strămutarea privilegiului vânzătorului. Atunci când cumpărătorul vinde la

rândul său bunul, privilegiul menţionat la Art. 2339 alin. (1) lit. a) se exercită asupra bunului
revândut, chiar dacă preţul celei de-a doua vânzări este încă neplătit de cel de-al doilea
cumpărător, cu preferinţă faţă de privilegiul de care s-ar bucura primul cumpărător.”
Acest privilegiu, pe lângă preferin ă, are și nu generale (care sunti un fel de drept de urmărire: pe de o parte, primul
cumpărător este preferat în raport cu al doilea cumpărător, dar ei sunt prefera i și nu generale (care sunti în raport cu al i
creditori, pe de altă parte, primul vânzător poate urmări bunul în mâinile celui de-al doilea
cumpărător.
Privilegiul retentorului nu se mai bucură însă de o asemenea prerogativă: este mai pu in

apropiat de configura ia unui drept real de garan ie. Oricare ar fi privilegiul special, el se stinge dacă
bunul este transformat sau piere. Dacă este vorba de înstrăinare, privilegiul vânzătorului nu se
stinge, ci continuă să își nu generale (care sunti exercite for a și nu generale (care sunti în mâinile celui de-al doilea cumpărător. Teoretic, ar putea
să existe un lan mai lung de cumpărători, iar vânzătorul poate urmări bunul în mâinile ultimului
cumpărător.
114
Numai privilegiile speciale au un regim comun cu ipotecile. În titlul IX din Cartea

referitoare la garan ii, avem un prim capitol „Dispozi ii generale” care se aplică și nu generale (care sunti privilegiilor și nu generale (care sunti
ipotecilor. În realitate, aceste dispozi ii comune privesc doar privilegiile speciale imobiliare și nu generale (care sunti
ipotecile. Tocmai pentru că nu sunt drepturi reale de garan ie, privilegiile generale nu au nimic
comun cu ipotecile sub aspectul configura iei lor juridice și nu generale (care sunti nu intră sub inciden a acestor dispozi ii
comune, cu o singură excep ie.
Rangul acestor garanții generale cu privire la obligațiile civileii. Ideea de rang are două semnifica ii:
• când este vorba de ordine de preferin ă, rangul exprimă pozi ia clasei de creditori în această
ordine de preferin ă. Clasa de creditori situată pe prima pozi ie va avea un rang superior fa ă
de celelalte clase. Rangul exprimă preferin a, o clasă de creditori cu un rang superior va
avea preferin ă fa ă de o clasă de rang inferior.
! În aceeași nu generale (care sunti clasă de creditori din ordinea generală de preferin ă func ionează principiul
egalită ii, care, de fapt, înseamnă principiul propor ionalită ii, adică, dacă nu au încheiat o conven ie
privind ordinea îndestulării lor, creditorii din aceeași nu generale (care sunti clasă își nu generale (care sunti vor satisface crean ele cu prioritate
fa ă de ceilal i creditori din clasele inferioare, dar între ei, dacă nu sunt destule active în
patrimoniului debitorului, în mod propor ional.
• a doua semnifica ie a no iunii de rang este vizibilă în situa ia ipotecilor. În situa ia în care, în
legătură cu același nu generale (care sunti bun, s-au constituit ipoteci succesive, func ionează principiul conform
căruia ipoteca mai veche are un rang superior în raport cu ipotecile mai noi (ipoteca de
rangul 1, 2... în raport cu data constituirii lor). Ipotecile pot constitui două tipuri de
preferin e, mai întâi, creditorii ipotecari în raport cu ceilal i creditori au preferin ă pentru
executarea crean elor. În al doilea rând, între creditori vor fi prefera i creditorii cu un rang
superior fa ă de creditorii cu un rang inferior.
Privilegiile speciale mobiliare și nu generale (care sunti ipotecile sunt legate de acea func ie a patrimoniului
„subroga ia generală”, dar și nu generale (care sunti de situa ia specială a subroga iei reale cu titlu particular. Subroga ia
generală func ionează în sensul că un element patrimonial care intră în patrimoniu va avea regimul
juridic general al elementului patrimonial care iese din patrimoniu. Sunt situa ii în care elementul
patrimonial nou care îl înlocuieși nu generale (care suntte pe cel vechi va dobândi și nu generale (care sunti regimul juridic special pe care îl avea
elementul patrimonial care a ieși nu generale (care suntit din patrimoniu.
Aplicarea acestei idei definitorii pentru aplicarea principiului subroga iei generale este
prevăzută în art. 2330 – art. 2332. Art. 2330 instituie subroga ia reală cu titlu particular în ipoteza în
care este vorba de un bun ipotecat sau asupra căruia apasă un privilegiu. Dacă bunul piere sau este
deteriorat, ipoteca sau privilegiul se strămută asupra indemniza iei de asigurare sau despăgubirii pe
care o datorează cel care de ine bunul.
Art. 2330 – „Strămutarea garanţiei. (1) Dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat,
indemnizaţia de asigurare sau, după caz, suma datorată cu titlu de despăgubire este afectată la
plata creanţelor privilegiate sau ipotecare, după rangul lor. (2) Sunt afectate plăţii aceloraşi
creanţe sumele datorate în temeiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau cu titlu de
despăgubire pentru îngrădiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege.”
Art. 2332 – „Opţiunea asigurătorului. (1) Prin contractul de asigurare, asigurătorul poate
să îşi rezerve dreptul de a repara, reface sau înlocui bunul asigurat. (2) Asigurătorul va notifica
115
intenţia de a exercita acest drept creditorilor care şi-au înscris garanţia în registrele de publicitate,
în termen de 30 de zile de la data la care a cunoscut producerea evenimentului asigurat. (3)
Titularii creanţelor garantate pot cere plata indemnizaţiei de asigurare în termen de 30 de zile de la
data primirii notificării.”
Aceeași nu generale (care sunti este solu ia și nu generale (care sunti în cazul în care bunul este expropriat. Ipoteca se va strămuta asupra
indemniza iei de expropiere. În NCC nu mai avem privilegii imobiliare speciale.
Procedura strămutării garanții generale cu privire la obligațiile civileiei
Art. 2331 – „Procedura strămutării garanţiei. (1) Sumele datorate cu titlu de indemnizaţie
de asigurare sau despăgubirea se consemnează într-un cont bancar distinct purtător de dobânzi pe
numele asiguratului, al celui prejudiciat sau, după caz, al expropriatului şi la dispoziţia creditorilor
care şi-au înscris garanţia în registrele de publicitate. (2) Debitorul nu poate dispune de aceste
sume până la stingerea tuturor creanţelor garantate decât cu acordul tuturor creditorilor ipotecari
ori privilegiaţi. El are însă dreptul să perceapă dobânzile. (3) În lipsa acordului părţilor, creditorii
îşi pot satisface creanţele numai potrivit dispoziţiilor legale privitoare la executarea ipotecilor.”
Textul oferă un mecanism concret prin care devine posibilă strămutarea garan iei, pentru că
sumele de bani sunt imobilizate. Asiguratorul poate să prevadă chiar în contractul de asigurare
prezervarea dreptului de a repara sau a înlocui bunul ipotecat sau asupra căruia poartă privilegiul. În
loc să constate suma de bani care e valoarea bunului/a deteriorării bunului, asiguratorul se obligă să
repare bunul/să îl înlocuiască, ceea ce înseamnă că creditorii ipotecari își nu generale (care sunti păstrează integral obiectul
garan iei lor, deci nu mai func ionează subroga ia reală cu titlu particular.
Pentru ca acest drept să func ioneze, este necesară o procedură specială. Asiguratorul trebuie
să facă o notificare creditorilor care au garan ia asupra bunului, fiind vorba de acei creditori care și nu generale (care sunti-
au înscris garan ia în registrele de publicitate (CF, Arhiva electronică de garan ii). Această notificare
trebuie să fie făcută în termen de 30 de zile de la data evenimentului asigurat. După aceea, există un
al doilea termen, de 30 de zile de la primirea notificării, termen în care creditorii pot cere plata
indemniza iei de asigurare.
Acest drept al asiguratorului nu produce efecte direct împotriva ter ilor creditori. Contractul
de asigurare se încheie între asigurator și nu generale (care sunti debitorul/persoana care are bunul asupra căruia apasă
garan ia. Creditorii sunt ter i fa ă de acest contract, ca urmare, principiul relativită ii efectelor
contractului împiedică nași nu generale (care suntterea unei obliga ii în sarcina creditorilor.
Ași nu generale (care sunta se explică faptul că ei pot să ceară plata indemniza iei de asigurare numai că dreptul lor
se stinge prin decădere dacă nu este exercitat în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
Mecanismul instituit prin art. 2332 nu încalcă principiul relativită ii efectelor contractului, dar
instituie o decădere din dreptul creditorilor garanta i. în ipoteza în care ei nu cer plata indemniza iei
de asigurare în termen de 30 de zile.
! Nu este o decădere din dreptul de garan ie, creditorii au un drept de op iune. Dacă ei vor
indemniza ia în loc să își nu generale (care sunti exercite dreptul de garan ie asupra bunului, vor cere această indemniza ie.
Dacă însă vor să exercite dreptul de garan ie asupra bunului, îi vor permite asiguratorului să
repare/refacă/înlocuiască bunul asigurat, în felul acesta garan ia își nu generale (care sunti păstrează obiectul ini ial.
116
Ipoteza în care intră în concurs privilegiile speciale și contracte unilateralei ipotecile: art. 2342.
Art. 2342 – „Concursul cauzelor de preferinţă. (1) În caz de concurs între privilegii sau
între acestea şi ipoteci, creanţele se satisfac în ordinea următoare:
1. creanţele privilegiate asupra unor bunuri mobile, prevăzute la Art. 2339;
2. creanţele garantate cu ipotecă sau gaj.
(2) Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci
mobiliare perfecte dacă îşi înscrie privilegiul la arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. Tot
astfel, creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare dacă îşi înscrie
privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă.”
Pentru ca solu ia acestui concurs să func ioneze, este nevoie ca aceste garan ii să fi fost
înscrise în CF sau în Arhivă.
Ipoteca
Ipoteca este un drept real de garan ie. Pe de o parte, ea poartă asupra unui bun imobil sau
mobil, pe de altă parte, ea este accesorie a unei crean e, respectiv crean a garantată. Ipoteca acordă
creditorului dreptul de a urmări și nu generale (care sunti de a se îndestula cu preferin ă din bunul imobil/mobil care
formează obiectul ipotecii.
Dreptul de ipotecă este un drept de garan ie perfect, întrucât se bucură și nu generale (care sunti de prorogativa
urmării și nu generale (care sunti a preferin ei. Creditorul ipotecar poate să urmărească bunul în mâinile oricărei persoane
care de ine bunul și nu generale (care sunti, pe de altă parte, se poate îndestula cu preferin ă din valoarea bunului în raport
cu ceilal i creditori.
Îndestularea se face din valoarea bunului, întrucât, în mod riguros juridic, obiectul garan iei
nu este chiar bunul, ci valoarea bunului. În mod metaforic, se spune că bunul mobil/imobil este
obiectul dreptului de ipotecă. Creditorul nu poate să ia însă o parte din bun, și nu generale (care sunti nici măcar bunul în
întregime. Bunul va trebui să fie vândut la licita ie și nu generale (care sunti creditorul se va îndestula din valoarea ob inută
la vânzare.
Ipoteca poate să fie:
1. imobiliară – poartă asupra valorii unui bun imobil

2. mobiliară – poartă asupra valorii unui bun mobil
În VCC nu exista decât ipoteca imobiliară. Asupra bunurilor mobile se putea constitui gajul.
NCC a unificat în cea mai mare parte garan iile imobiliare și nu generale (care sunti mobiliare în forma ipotecii. A rămas
însă reglementat și nu generale (care sunti gajul care are în vedere numai bunuri corporale sau titluri de valoare emise în
formă materializată (titluri care se pot poseda/care dobândesc corp prin asimilare, corpul înscrisului
care le constată).
Cu excep ia bunurilor asupra cărora există un gaj, toate celelalte bunuri mobile pot forma și nu generale (care sunti
obiectul unei ipoteci. Important este că, în timp ce gajul presupune deposedarea de bun fie a
debitorului, fie a ter ei persoane care oferă gajul, ipoteca mobiliară nu mai presupune deposedarea
de bun. Este ceea ce a făcut posibilă unificarea ipotecilor, pentru că nici ipoteca imobiliară nu
presupune deposedarea de bun a debitorului sau a persoanei care constituie ipoteca în favoarea
117
creditorului.
Ipoteca este, în primul rând, un drept real de garan ie. Privită din această perspectivă,
ipoteca are mai multe trăsături:
• are caracter accesoriu – este fa ă de obliga ia garantată. Întrucât izvorul obliga iei garantate
poate să fie nu numai contractul, valabilitatea ipotecii depinde de valabilitatea obliga iei
garantate, numai atunci când aceasta este născută din contract putem afirma că ipoteca este
valabilă dacă și nu generale (care sunti contractul din care izvorăși nu generale (care suntte obliga ia principală este valabil. Nulitatea
contractului din care s-a născut obliga ia principală determină și nu generale (care sunti ineficacitatea ipotecii.
Atunci când ipoteca este ea însăși nu generale (care sunti constituită printr-un contract, putem avea legătură tipică
dintre contractul principal (din care s-a născut obliga ia principală) și nu generale (care sunti contractul accesoriu
(din care s-a născut ipoteca). Există și nu generale (care sunti cazuri în care ipoteca se nași nu generale (care suntte dintr-un fapt juridic în
sens restrâns de care legea leagă nași nu generale (care suntterea ipotecii.
• are caracter indivizibil – acest caracter se exprimă prin două idei:

- ipoteca subzistă cât timp subzistă obliga ia garantată
- ipoteca apasă asupra bunului căreia îi este afectat în întregime, asupra fiecărei păr i din bun, chiar
dacă bunul ar fi divizibil și nu generale (care sunti chiar dacă, în urma unui proces de partaj, bunul ar fi împăr it
Numai drepturile de garan ie au, sub aspect substan ial, ambele prerogative. Dreptul de
ipotecă are mai întâi prerogativa urmăririi, în sensul că poate creditorul ipotecar să caute bunul în
mâinile oricărei persoane și nu generale (care sunti, apoi, se poate îndestula cu preferin ă din valoarea bunului în raport cu
ceilal i creditori.
Sensurile no iunii „înainte de ceilal i creditori”:

• creditorii ipotecari se pot îndestula cu preferin ă fa ă de creditorii chirografari
• creditorii ipotecari de rang superior se pot îndestula cu preferin ă în raport cu creditorii
ipotecari de rang inferior
Fiind vorba de un drept real care se caracterizează prin opozabilitate erga omnes, realizarea
acestei opozabilită i depinde de îndeplinirea formalită ilor de publicitate (de înscrierea ipotecii
imobiliare în CF). Ipoteca poate să fie conven ională sau legală, clasificarea se face în func ie de
izvorul ipotecii: un contract de ipotecă/un fapt juridic în sens restrâns de care legea leagă na și nu generale (care suntterea
dreptului real de garan ie.
Obiectul ipotecii: ipoteca se poate constitui asupra oricăror bunuri mobile, imobile,
corporale, incorporale, divizibile sau indivizibile. Ipoteca se poate constitui asupra oricărui bun
tocmai pentru că bunul presupune aproprierea. Dacă vorbim de bun avem în vedere un lucru care a
fost extras din ordinea naturală și nu generale (care sunti adus în ordinea juridică prin intermediul unui drept real, de
regulă, dreptul de proprietate.
Prin excep ie, nu pot forma obiectul ipotecii bunurile inalienabile (inalienabilitate legală și nu generale (care sunti
conven ională) și nu generale (care sunti insesizabile. Orice bun inalienabil este și nu generale (care sunti insesizabil. Dar sunt situa ii în care
unule bunuri insesizabile sunt alienabile.
Obiect al ipotecii poate să formeze fie dreptul de proprietate în întregime, fie o cotă parte,
un dezmembrământ sau nuda proprietate. Ipoteca se întinde și nu generale (care sunti asupra accesoriilor bunului ipotecat,
118
de exemplu, în cazul accesiunii, ipoteca se întinde și nu generale (care sunti asupra bunului care se uneși nu generale (care suntte prin accesiune cu
bunul principal.
Ipoteca poate să poarte asupra unui bun individual determinat sau asupra unei universalită i
de fapt sau de drept. Când e vorba de o universalitate de drept, avem în vedere numai masele
patrimoniale, nu și nu generale (care sunti patrimoniul ca atare, pentru că patrimoniul este inalienabil. Nu trebuie să
confundăm func ia patrimoniului de a fi garan ia comună a creditorilor cu alienarea patrimoniului
sau cu urmărirea patrimoniului ca universalitate, în sensul dobândirii patrimoniului ca atare.
În mod complementar, ași nu generale (care sunta cum ipoteca se întinde asupra tuturor accesoriilor bunului
ipotecat, ea garantează toate accesoriile crean ei garantate. Ipoteca va garanta nu numai capitalul
crean ei, ci și nu generale (care sunti dobânzile acesteia și nu generale (care sunti orice alte accesorii.
Ipoteca are caracter accesoriu. În VCC, acest caracter inea de ese ta ipotecii, adică dreptul
de ipotecă nu putea fi înstrăinat decât odată cu crean a garantată. Nu era posibilă desprinderea
ipotecii de crean a garantată. În NCC, deși nu generale (care sunti s-a păstrat caracterul accesoriu, el a fost diminuat, nu
mai ine de esen a ipotecii, ine doar de natura ipotecii.
Art. 2358 și nu generale (care sunti art. 2427 instituie cesibilitatea ipotecii separat de crean a garantată. Această
evolu ie conceptuală a fost determinată, mai ales, de necesitatea creării unor mecanisme de garan ie
flexibile care, prin autonomizare, să dobândească ele însele valoare proprie. În mod tradi ional,
crean a avea valoare, ipoteca era afectată garantării. Ipoteca avea valoare prin reflexul pe care
crean a garantată îl avea asupra ipotecii. Prin autonomizarea dreptului de ipotecă în raport cu
crean a garantată, ipoteca însăși nu generale (care sunti dobândeși nu generale (care suntte valoare proprie. Mai ales în dreptul anglo-american,
garan iile, prin autonomizare, au putut fi înstrăinate contra unei sume de bani și nu generale (care sunti au devenit
asemănătoare unor titluri de valoare. NCC a instituit o autonomie temperată a dreptului de ipotecă.
Art. 2358 – „Cesiunea ipotecii. (1) Dreptul de ipotecă sau rangul acesteia poate fi cedat
separat de creanţa pe care o garantează numai atunci când suma pentru care este constituită
ipoteca este determinată în actul constitutiv. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), cesiunea se face prin
act încheiat în formă scrisă între creditorul ipotecar cedent şi creditorul cesionar, cu înştiinţarea
debitorului. (3) Dispoziţiile în materie de carte funciară sau, după caz, cele care privesc
opozabilitatea faţă de terţi a ipotecii mobiliare rămân aplicabile.”
Art. 2427 – „Cesiunea ipotecii. Schimbarea rangului. (1) Creditorul ipotecar poate ceda
unui creditor chirografar ipoteca creanţei sale ipotecare. De asemenea, creditorii ipotecari pot
conveni schimbarea rangului ipotecilor lor, sub condiţia notării în registrul de publicitate respectiv.
(2) Dacă între ipotecile al căror rang se schimbă se găsesc şi alte garanţii sau drepturi ai căror
titulari n-au consimţit la schimb, convenţia nu le poate fi opusă decât în măsura în care le era
opozabilă garanţia al cărei rang a fost cedat. (3) În toate cazurile, cesiunea rangului se face în
limita creanţei ipotecare al cărei rang a fost cedat, iar schimbul rangului se face în limita creanţei
ipotecare care are rangul preferat. (4) Dacă bunul ipotecat este vândut la licitaţie, creditorul care a
dobândit rangul unei creanţe sub condiţie va putea renunţa la beneficiul schimbării de rang,
creanţa ipotecară condiţională reluându-şi rangul cedat.”
Textul întăreși nu generale (care suntte cesibilitatea ipotecii separat de crean a ipotecară. El creează și nu generale (care sunti posibilitatea
ca, dacă există mai mul i creditori ipotecari asupra aceluiași nu generale (care sunti bun, să convină schimbarea rangului
ipotecii între ei (un creditor ipotecar de rang 1 să schimbe cu un creditor ipotecar de rang 2, ceea ce
119
presupune plata unei sume de bani). Asemenea conven ii de schimb nu afectează celelalte garan ii
câtă vreme celelalte persoane nu participă la schimbul de rang ipotecar. Cesiunea rangului ipotecii
se face în limita crean ei ipotecare al cărei rang a fost cedat.
Ipoteza în care bunul ipotecat urmărit de creditor se vinde la licita ie: dacă un creditor, în
urma unei conven ii de schimb, a dobândit un rang sub condi ie (orice cesiune se poate încheia și nu generale (care sunti
afectată de modalită i), poate să renun e la beneficiul schimbului de rang, situa ie în care crean a va
reveni la rangul ini ial.
Ipoteca generează, pe de o parte, efecte între creditor (cel care are crean a ipotecată) și nu generale (care sunti cel
care constituite ipoteca, iar bunul ipotecat poate să apar ină chiar debitorului sau poate să apar ină
unui ter . Cel care constituit ipoteca poate să fie chiar debitorul sau poate să fie un ter . Important
este ca persoana care constituie ipoteca să fie ori proprietarul bunului, sau să aibă drepturi asupra
bunului care este ipotecat, ori să dobândească acel drept care formează obiectul ipotecii.
Ter ii fa ă de ipotecă suferă și nu generale (care sunti ei anumite efecte. Este firesc, întrucât dreptul real de ipotecă
este opozabil erga omnes. Efectele pe care le suferă ter ii nu apar ca o excep ie la principiul
relativită ii efectelor contractului, ci apar ca o consecin ă a opozabilită ii erga omnes a dreptului de
ipotecă. Ter ul care de ine bunul nu se poate opune la urmărire.
În situa ia în care cel care a constituit ipoteca, fie debitorul, fie altă persoană, înstrăinează
bunul, ter ul care îl dobândeși nu generale (care suntte nu va putea împiedica urmărirea de către creditor. Este efectul
prerogativei urmării. Dreptul de ipotecă nu indisponibilizează bunul ipotecat. Fie că este debitorul
însuși nu generale (care sunti, fie că este o altă persoană cel care a constituit ipoteca, el poate să înstrăineze bunul.
Dacă în contractul de ipotecă s-ar prevedea inalienabilitatea, o asemenea clauză nu este

valabilă. Chiar dacă dobânditorul bunului ar cunoași nu generale (care suntte că există o asemenea clauză de
inalienabilitate accesorie ipotecii, clauza nu își nu generale (care sunti va produce efectele.
Ipotecile sunt legale sau conven ionale. Când vorbim de ipoteci conven ionale, trebuie să
discutăm de contractul de ipotecă. Oarecum asemănător fideiusiunii, când ipoteca se nași nu generale (care suntte dintr-un
contract, ea are două accep ii:
• dreptul real de garan ie – de ipotecă
• contractul de ipotecă
• raportul juridic care se nasc din contractul de ipotecă
Contractul de ipotecă are caracter accesoriu în raport cu obliga ia principală, iar, dacă
obliga ia principală este născută dintr-un contract, nulitatea contractului principal determină
nulitatea contractului de ipotecă. Condi iile de validitate ale contractului de ipotecă:
• condi iile de fond ale contractelor
• art. 2372: pentru ca ipoteca născută din contract să fie valabilă, trebuie ca suma pentru care
s-a constituit ipoteca (valoarea crean ei) să fie determinată sau să se poată determina în
temeiul actului de ipotecă; chiar dacă nu se prevede expres suma, ea să se poată determina.
• identificarea în mod clar a constituitorului ipotecii și nu generale (care sunti a creditorul ipotecar. Poate fi
constituitor fie debitorul, fie o altă persoană. În acest caz, vorbim de o cau iune reală (facem
diferen a între cau iunea personală = fideiusiunea și nu generale (care sunti cau iunea reală = ipotecă). Ceea ce este
comun este că garan ia este făcută de o altă persoană decât debitorul.
• ipoteca să poarte asupra unor bunuri determinate sau asupra unei universalită i de
120
fapt/juridice alta decât patrimoniul. Art. 2372: nu este valabilă conven ia prin care s-ar
specifica obiectul ipotecii ca fiind toate bunurile mobile și nu generale (care sunti imobile prezente și nu generale (care sunti viitoare ale
debitorului. Într-o asemenea situa ie, însuși nu generale (care sunti patrimoniul ar fi obiectul ipotecii. În schimb,
fondul de comer ca universalitate de fapt poate să fie obiectul ipotecii, ca și nu generale (care sunti o masă
succesorală.
Art. 2372 – „Conţinutul contractului de ipotecă. (1) Ipoteca convenţională nu este valabilă
decât dacă suma pentru care este constituită se poate determina în mod rezonabil în temeiul actului
de ipotecă. (2) Sub sancţiunea nulităţii, contractul de ipotecă trebuie să identifice constituitorul şi
creditorul ipotecar, să arate cauza obligaţiei garantate şi să facă o descriere suficient de precisă a
bunului ipotecat. (3) Stipulaţia potrivit căreia ipoteca poartă asupra tuturor bunurilor debitorului
sau asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale acestuia nu constituie o descriere suficient de
precisă în sensul alin. (2).”
Ce drepturi are constituitorul ipotecii? Ipoteca nu indisponibilizează bunul, deci cel care
constituie ipoteca se poate bucura de toate prerogativele proprietă ii, inclusiv cea a înstrăinării. Dar
la scaden ă, va trebui să suporte prerogativa urmăririi din partea creditorului. El nu trebuie să
distrugă sau să deterioreze bunul grevat. El nu trebuie să diminueze valoarea bunului. Se acceptă ca,
prin utilizare, să se diminueze valoarea, dar să fie rezultatul unei utilizări normale. Dacă nu î și nu generale (care sunti
respectă aceste îndatoriri, constituitorul va plăti daune creditorului.
Aspecte particulare ale ipotecii imobiliare
Indiferent dacă este constituită printr-un contract sau are caracter legal, ipoteca trebuie să fie
înscrisă în CF pentru a fi opozabilă ter ilor.
Art. 2377 – „Înscrierea în cartea funciară. (1) Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie
prin înscriere în cartea funciară. (2) Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri nu grevează
bunurile imobile cuprinse în aceasta decât din momentul înscrierii ipotecii în cartea funciară cu
privire la fiecare dintre imobile.”
Alin. (2) se referă la o universalitate. Dacă în universalitate există imobile, avem de-a face
cu două tipuri de înscriere: universalitatea ca atare e considerată un bun incorporal și nu generale (care sunti ea poate fi
înscrisă în Arhiva de garan ii imobiliare. Efectul fa ă de ter i se va produce, dar nu și nu generale (care sunti în privin a
imobilelor care sunt cuprinse în universalitate. În acest caz, e nevoie de o înscriere specială pentru
fiecare imobil în parte/fiecare drept real în parte. Altfel, în legătură cu acele imobile nu va opoza
efectul ipotecii. Chiar dacă ipoteca nu priveși nu generale (care suntte fiecare imobil în parte, ci prive și nu generale (care suntte universalitatea, e
nevoie de înscrierea fiecărui imobil.
Forma conven iei prin care se constituie ipoteca: contractul de ipotecă trebuie să fie încheiat
în formă autentică (la notariat).
Art. 2378 – „Forma contractului. (1) Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică de
către notarul public, sub sancţiunea nulităţii absolute. (2) Ipoteca asupra bunurilor unei persoane
juridice poate fi consimţită în virtutea puterilor conferite în urma deliberărilor sau a
împuternicirilor întocmite sub semnătură privată, în conformitate cu regulile din actul constitutiv
privitoare la reprezentare.”
121
Alin. (2) vorbeși nu generale (care suntte despre împuternicirea persoanei fizice din partea persoanei juridice care
încheie contractul de ipotecă. Persoana juridică parte la contractul de ipotecă își nu generale (care sunti exprimă
consim ământul la încheierea contractului. Persoana care semnează în numele persoanei juridice
trebuie să aibă o împuternicire din partea persoanei juridice. Această împuternicire nu trebuie să fie
în formă autentică, ci să fie făcută în raport cu actele constitutive ale persoanei juridice.
Obiectul ipotecii
Art. 2379 – „Obiectul ipotecii imobiliare. (1) Se pot ipoteca:

a) imobilele cu accesoriile lor;
b) uzufructul acestor imobile şi accesoriile;
c) cotele-părţi din dreptul asupra imobilelor;
d) dreptul de superficie.
(2) Ipoteca ce poartă asupra chiriilor sau arenzilor prezente şi viitoare produse de un imobil,
precum şi asupra indemnizaţiilor plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu privire la plata
acestor chirii sau arenzi se supune regulilor publicităţii imobiliare.”
Bunuri imobile ca obiect al ipotecii: în realitate, obiectul ipotecii este un drept real imobiliar.
Nu bunurile ca atare ne interesează, ci drepturile care poartă asupra bunurilor (care poate fi orice
drept real). E posibil ca uneori să fie grevat dreptul în întregul lui sau doar o cotă din el. Obiectul
ipotecii este valoarea dreptului real imobiliar asupra căruia poartă ipoteca.
Alin (2): deși nu generale (care sunti este vorba de bunuri care ar trebui să fie privite ca fiind mobile, ele urmează
regimul imobiliar, trebuie să urmeze regulile publicită ii imobiliare. Dacă aceste contracte de
ipotecă nu ar fi înscrise în CF, nu ar putea produce efecte fa ă de ter i.
Se întinde ipoteca și nu generale (care sunti asupra bunului principal și nu generale (care sunti asupra accesoriilor bunului principal (asupra
ameliora iunilor): când este vorba de îmbunătă iri, accesiune. Se extinde și nu generale (care sunti asupra fructelor imobile.
Art. 2382 – „Extinderea ipotecii asupra amelioraţiunilor. Ipoteca se întinde, fără nicio altă
formalitate, asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea
sunt ulterioare constituirii ipotecii.”
Art. 2383 – „Extinderea ipotecii asupra fructelor imobilului. (1) Ipoteca se extinde asupra
fructelor naturale şi industriale ale imobilului ipotecat produse după notarea începerii urmăririi
silite sau, după caz, după notarea deschiderii procedurii insolvenţei. (2) Dreptul de ipotecă se
extinde de la aceeaşi dată şi asupra chiriilor şi arenzilor imobilului dat în locaţiune. Acest drept
este opozabil locatarilor numai din momentul comunicării notării începerii urmăririi silite,
respectiv al comunicării notării deschiderii procedurii insolvenţei, în afară de cazul în care acestea
au fost cunoscute pe altă cale. (3) Actele încheiate de proprietar cu privire la veniturile neajunse la
scadenţă sau urmărirea acestora de alţi creditori nu sunt opozabile creditorului ipotecar după
notarea începerii urmăririi silite, cu excepţia cazului în care aceste acte au fost notate în cartea
funciară înainte de notarea începerii urmăririi silite.”
O clauză de inalienabilitate nu este valabilă. Dreptul de ipotecă imobiliară nu

indisponibilizează bunul, aceasta este regula. În legea dreptului ipotecar avem o prevedere: în
contractul de ipotecă se poate prevedea că imobilul ipotecat nu poate fi înstrăinat, dar aceasta este
excep ia prevăzută într-o lege specială.
122
Art. 2385 – Antihreza. Clauza prin care creditorul ipotecar este autorizat ca, până la data
începerii executării, să posede imobilul ipotecat sau să îşi însuşească fructele ori veniturile
acestuia se consideră nescrisă.
Antihreza = o clauză prin care creditorul ar putea să primească posesia imobilului, ceea ce ar
contraveni principiului liberei circula ii a bunurilor. Antihreza este interzisă. Ipoteca nu trebuie să
fie un impediment la libera circula ie.
Ipotecile legale – în materie de imobile
Art. 2386 – „Creanţele care beneficiază de ipotecă legală. În afara altor cazuri prevăzute
de lege, beneficiază de ipotecă legală:
1. vânzătorul, asupra bunului imobil vândut, pentru preţul datorat; această dispoziţie se aplică şi în
cazul schimbului cu sultă sau al dării în plată cu sultă în folosul celui care înstrăinează, pentru plata
sultei datorate;
2. promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca obiect un imobil
înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor plătite în contul
acestuia;
3. cel care a împrumutat o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil, asupra imobilului astfel
dobândit, pentru restituirea împrumutului;
4. cel care a înstrăinat un imobil în schimbul întreţinerii, asupra imobilului înstrăinat, pentru plata
rentei în bani corespunzătoare întreţinerii neexecutate; dreptul de proprietate al debitorului
întreţinerii nu se va înscrie în cartea funciară decât odată cu această ipotecă, dispoziţiile Art. 2249
aplicându-se în mod corespunzător;
5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a preţului datorat de coproprietarul adjudecatar al
imobilului ori pentru garantarea creanţei rezultând din evicţiune, asupra imobilelor ce au revenit
coproprietarului ţinut de o atare obligaţie;
6. arhitecţii şi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să reconstruiască sau să
repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însă numai în
limita sporului de valoare realizat;
7. legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din moştenire cuvenite celui obligat la executarea
legatului, pentru plata acestuia.”
CONCURSUL IPOTECILOR
Concursul intre ipotecile imobiliare

• rangul (pozitia intr-o ordine de preferinta) ipotecilor rezolva acest concurs;
• prin ipoteza, este vorba despre ipoteci care apasa asupra aceluiasi bun imobil;
• conteaza momentul inregistrarii ipotecii in CF (nu momentul constituirii ipotecii);
Concursul intre ipotecile imobiliare si mobiliare (art. 2422 C. civ.)

• sunt preferati creditorii a caror ipoteca a fost anterior facuta publica in registrele de
publicitate aferente;
123
• ipoteca imobiliara inscrisa in aceeasi zi cu o ipoteca mobiliara va fi preferata acesteia din

urma;
• daca amandoua sunt inscrise in aceeasi zi, se va trece la unitati de timp mai mici (ore,
minute etc.);
Cand se poate intampla: creante care, indirect, poarta asupra imobilului (creante = drepturi
personale)
• dreptul de a asigura folosinta imobilului si dreptul de a primi pretul chiriilor (asupra carora
este constituita o ipoteca mobiliara);
Stingerea dreptului de ipoteca imobiliara

• in baza caracterului accesoriu, ipoteca se stinge cand se stinge si obligatia principala;
• daca obligatia principala este nula, se va desfiinta si ipoteca;
• rezolutiunea contractului principal => stingerea ipotecii;
• mod firesc: PLATA datoriei principale;
• pieirea bunului ipotecat
• daca piere obiectul ipotecii imobiliare, se stinge si ipoteca;
N.B.: cand vorbim despre stingerea ipotecii, avem in vedere si radierea ipotecii din CF
• radierea se face pe baza unui inscris (intelegere a partilor privind radierea, nu desfiintarea),
a unei HJ, rezolutiunea unilaterala (daca partile radiaza impreuna sau daca cel interesat cere
instantei constatarea rezolutiunii – nu declararea!);
Executarea ipotecilor imobiliare

• intotdeauna este nevoie de un titlu executoriu
• de regula, contractul de ipoteca, prin el insusi (in ipoteza ipotecii imobiliare – act autentic),
constituie titlu executoriu;
• conditiile pornirii executarii
◦ creanta sa fie
- certa (sa nu fie pusa la indoiala, in mod rezonabil (altfel ar fi rea-credinta debitorului), existenta
creantei)
- lichida
- exigibila
• existenta unei ipoteci nu-l priveaza pe creditorul ipotecar de celelalte drepturi pe care le
are asupra creantei sale: actiuni oblice, pauliene, sechestru etc.;
• creditorul poate executa alte bunuri imobile numai daca obiectul ipotecii nu este
124
suficient pentru satisfacerea creantei;

Reguli aplicabile urmarii propriu-zise – CPC (art. 2479 C. civ.);
Dreptul de gaj
Sediul materiei: art. 2480-2494 C. civ.;
Notiune: 2 acceptii (ca in cazul ipotecii)
• contract de gaj
• dreptul de gaj ca drept real de garantie
Contractul de gaj
• contract real (nu poate lua nastere in mod valabil decat daca debitorul remite bunul gajat
creditorului) => exista:
◦ acord de vointa intre parti (care nu este suficient pentru a da nastere contractului de gaj);
◦ remiterea materiala a bunului;
• contract accesoriu pe langa obligatia garantata;
• contract unilateral
• conditiile generale de fond a incheierii contractului se aplica si la gaj;
• nu exista nicio alta conditie de forma, cu exceptia remiterii materiale;
Dreptul de gaj
• se naste din contractul de gaj;
• este un drept real accesoriu pe langa creanta garantata;
• este un drept real mobiliar
• bunul mobil care formeaza obiectul gajului trebuie sa fie un bun corporal;
• bunurile mobile incorporale pot forma obiectul ipotecii mobiliare;
Atentie! DACA este vorba despre drepturi care, prin natura lor, sunt incorporale, ce
dobandesc, insa, corporalitate prin confundarea lor cu inscrisurile care le constata, este posibila
constituirea gajului, intrucat remiterea inscrisului constatator (corpul inscrisului) semnifica si
remiterea bunului mobil incorporal, care se confunda cu inscrisul;
• presupune stapanirea materiala a bunului mobil corporal, dar nu cu titlu de posesor, ci cu
titlu de detentor precar => CREDITORUL GAJIST NU ARE DREPTUL SA CULEAGA
FRUCTELE BUNULUI
• daca culege fructele industriale sau naturale, el trebuie sa restituie fructele proprietarului;
• creditorul gajist nu poate invoca posesia de buna-credinta ca temei al dobandirii fructelor;
125
• daca culege fructe civile, creditorul le poate retine, dar deducand din datorie valoarea
acestor fructe civile (mai intai dobanzile, apoi se va imputa asupra capitalului);
• daca este vorba despre participatiuni la societati comerciale si se rascumpara aceste
participatiuni, in mod similar, creditorul gajist va putea imputa sumele astfel obtinut asupra
dobanzilor, apoi asupra capitalului;
• ca drept real de garantie, confera cele 2 atribute:
◦ urmarirea;
◦ preferinta;
• dreptul de gaj este indivizibil.
ESTE POSIBIL CONCURSUL DE GAJURI CU PRIVIRE LA ACELASI BUN?

NU, va fi vorba despre un singur gaj, indiferent de numarul creditorilor;
• dreptul de gaj este un drept indivizibil = apasa asupra bunului in intregul sau si asupra
fiecarei cote ideale din bun => daca exista mai multi coproprietari asupra bunului pentru
care se face partajul, gajul va apasa asupra intregului bun;
• daca ar fi posibila divizarea bunului mobil, gajul va purta asupra ambelor fractii materiale
divizate din bun;
• daca debitorul are mai multi mostenitori, gajul va apasa asupra tuturor cotelor parti;
• daca creditorul are mai multi mostenitori, ei vor avea acelasi singur drept de gaj asupra
bunului mobil
Raporturile juridice
• intre creditor si debitor
◦ perioada existentei dreptului de gaj
◦ Creditorul trebuie sa ingrijeasca bunul, sa-l conserve, avand drepturile si obligatiile
administratorului bunului altuia (art. 784-799 C. Civ.)
◦ aceasta ingrijire presupune ca, daca creditorul gajist ar abuza de bun sau i-ar provoca
pagube, debitorul ar putea sa ceara: despagubiri si incetarea gajului;
◦ daca creditorul s-ar opune, debitorul trebuie sa ceara in justitie constatarea
abuzului/deteriorarii;
◦ ulterior incetarii gajului
◦ creditorul trebuie sa restituie bunul debitorului, daca gajul se stinge prin executarea
benevola a datoriei;
◦ altfel, creditorul va fi indreptatit sa porneasca executarea gajului;
◦ el nu va avea dreptul sa ia in proprietate bunul in mod direct, ci se va putea indestula din
126
valoarea bunului -> ceea ce rezulta din vanzarea acestuia;

◦ in materie de executare, se vor aplica gajului dispozitiile care reglementeaza executarea
ipotecilor mobiliare;
Dreptul de retentie
Sediul materiei: art. 2495-2499 C. civ.;
• in VCC nu exista o reglementare particulara a dreptului de retentie;
• cu toate acestea, figura juridica a dreptului de retentie a fost configurata pe cale de inductie;
Elemente definitorii
2 elemente definesc dreptul de retentie:
• primul element trimite la exceptia de neexecutare (contracte sinalagmatice)
◦ ori de cat ori exista obligatii reciproce si interdependente intre parti, iar o parte trebuie sa
predea celeilalte un bun, cealalta parte poate refuza executarea prestatiei pana cand i se
preda bunul (exceptia de neexecutare);
◦ simetric, daca partea care are un bun nu primeste prestatia, va putea refuza predarea
bunului;
• al doilea elemente, in legatura cu „debitum cum re iunctum” (datorie nascuta in legatura
cu un lucru);
◦ daca o persoana are in grija un bun si face cheltuieli (necesare si utile) pentru
conservarea bunului, suntem fie in prezenta unei gestiuni de afaceri, fie in prezenta
imbogatirii fara justa cauza;
◦ persoana va avea un drept de creanta nascut din gestiuni sau din imbogatire si poate
refuza restituirea bunului pana cand i se plateste creanta;
• posibil ca dreptul de retentie sa intruneasca ambele elemente:
◦ daca cel care trebuie sa restituie un bun face si cheltuieli pentru ingrijirea bunului, el va
putea refuza restituirea si pana cand i se plateste datoria initiala, si pana cand i se platesc
cheltuielile ocazionate de conservarea bunului (art. 2495 C. Civ.)
◦ art. 2495 alin. (1) C. civ.: prejudicii cauzate de bun => raspunderea pentru prejudiciul
cauzat de bunuri -> plata trebuie facuta de paznicul juridic;
Art. 2496 C. civ.: exceptii privind exercitarea dreptului de retentie

• daca detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita, este abuiva ori nelegala sau daca bnul nu
este susceptibil de urmarire silita;
• nu poate fi invocat de catre posesorul de rea-credinta decat in cazurile prevazute de lege;
◦ ex.: accesiunea imobiliara – poate si posesorul de rea-credinta;
127
• Dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect;

◦ cf. VCC, nu se bucura nici de atributele urmaririi si preferintei, cu exceptia cazului in
care i se luase in mod ilicit (atributul urmaririi);
◦ cf. NCC, se apropie de a fi un drept real de garantie perfect;
• in ce priveste dreptul de urmarire, art. 2499 alin. (2) C. civ.: prerogativa urmaririi
◦ cat timp retentorul nu preda, de bunavoie, bunul, nu se stinge dreptul de retentie;
◦ per a contrario, daca il preda de bunavoie, se stinge dreptul de retentie;
◦ retentorul poate urmari bunul in mainile celui care l-a deposedat;
◦ daca respectiva persoana poate invoca, in favoarea sa, uzucapiunea sau dobandirea
proprietatii prin posesia de buna-credinta, atunci actiunea retentorului este paralizata;
Are retentorul drept de preferinta?

DA, privilegiu special: privilegiul vanzatorului si privilegiul retentorului, care ii confera
drept de preferinta retentorului (are dreptul de a fi despagubit cu preferinta fata de ceilalti creditori,
daca acestia din urma nu au o garantie reala mai eficienta);
• Dreptul de retentie se aseamana de dreptul de gaj prin forma de publicitate;
• Diferente fata de dreptul de gaj: forme speciale de publicitate;
Art. 2499 alin. (2) – Art. 2492 (gaj)

• notiunea de „deposedare” – in realitate nu este vorba despre o deposedare;
• in cazul dreptului de gaj, creditorul gajist nu are posesia, ci detentia bunului (e detentor
precar)
• la fel este si retentorul (detentor precar)
• amandoi au corpus, dar nu si animus (detin pentru altul);
• astfel, notiunea de „deposedare” nu este exacta;
128

Drept Civil. Teoria Generală A Obliga Iilor Țiilor Valeriu Stoica 2016-2017

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Civil. Teoria Generală A Obliga Iilor Țiilor Valeriu Stoica 2016-2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Valeriu Stoica 2016-2017.iilor. Valeriu Stoica 2016-2017.

Presta ia negativă specială, obliga ia non faciendo cu caracter special, presupune

1. Subiectele: activ – creditor; pasiv – debitor

 presta ia pozitivă de a da reprezintă transmiterea sau constituirea unui drept real;

c) Există acte juridice care au ca obiect transmiterea/constituirea drepturilor reale imobiliare –

4. Sancții generale cu privire la obligațiile civileiunea

II. CLASIFICAREA OBLIGAȚIILORIILOR CIVILE

 obliga ii de a preda o sumă de bani;

a) La obliga iile de rezultat (de exemplu într-un contract de vânzare–cumpărare): obiectul

 obliga ia de de restituire în care se aplică principiul repunerii păr ilor în situa ia

3. După sancții generale cu privire la obligațiile civileiune:

FORMAREA ȘI EFECTELE CONTRACTULUII EFECTELE CONTRACTULUI

Art. 11 (Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri. Nu se poate deroga prin

Fundamentul contractului este tocmai libertatea contractuală. Teza contractualistă inundă nu

CLASIFICAREA CONTRACTELOR CIVILE

Problema contractelor sinalagmatice imperfecte: există unele contracte unilaterale care

A. Contractele cu titlu oneros

B. Contractele cu titlu gratuit

Exemple: comodatul, mandatul gratuit, depozitul gratuit, împrumutul gratuit.

Se includ în această categorie: împrumutul de consuma ie, contractul de transport, dona ia

5. Contracte cu executare dintr-odată sau cu executare succesivă sau continuă – clasificare în

Contractele de adeziune, datorită mecanismului de formare, reprezintă terenul propice

9. Contracte-cadru și contracte unilateralei contracte de executare a contractului-cadru

I. STRUCTURĂ SIMPLIFICATĂ (tipică)

De exemplu, revenind la ipoteza cu taximetristul din sta ia de taxiuri, în mod normal el ar

1.2. Oferta și nu generale (care sunti alte manifestări de voin ă

La inten ia de a negocia, nu mai avem structură simplificată, ci încheierea se realizează pe

a) Să con ină suficiente elemente pentru încheierea contractului.

b) Să exprime inten ia juridică reală, serioasă, neviciată a promitentului (ofertantului) de a se obliga

1.4. For a juridică

Ași nu generale (care suntadar, oferta este irevocabilă atunci când:

În orice alt caz, dacă e fără termen, oferta e revocabilă.

Conform art. 1195 alin. (1) oferta devine caducă dacă:

Pactul de op iune Promisiunea de a contracta

a) Oferta irevocabilă și nu generale (care sunti pactul de op iune

b) Oferta irevocabilă și nu generale (care sunti promisiunea de a contracta

2. Acceptarea ofertei de a contracta

Acceptarea constă în manifestarea voin ei juridice a unei persoane de a încheia un contract

2.2. Condi iile acceptării

2.3. Comunicarea acceptării

3. Momentul încheierii contractului

Momentul încheierii contractului prin acceptare implicită

Importan a determinării momentului la care se încheie contractul este reflectată în ceea ce

Tot prin raportare la momentul încheierii contractului, se determină în ce măsură se mai

4. Locul încheierii contractului

Importan a determinării locului încheierii contractului se manifestă în special în ceea ce

II. STRUCTURA NEGOCIATĂ

1. Principiul bunei-credin e (bona fides)

Principiu ce are legătură cu principiul libertă ii de voin ă, al autonomiei de voin ă manifestat

2. Principiul confiden ialită ii negocierilor

III. DIFERITE TIPURI DE CLAUZE

1. Clauzele externe (extrinseci) – de fuziune

Importan ă: stabilirea con inutului contractului; problema efectelor contractului. Întinderea

2. Clauzele standard – „the battle of forms”

(1) clauza prin care s-ar limita răspunderea;

Efectele juridice ale contractelor civile

1. Principiul for ei obligatorii a contractului civil

Principiul forții generale cu privire la obligațiile civileei obligatorii

- regulile de manifestare ale principiului for ei obligatorii:

Art. 1277 – „Contractul pe durată nedeterminată. Contractul încheiat pe durată

◦ denun area unilaterală aplicabilă contractelor cu executare dintr-o dată (contract de

- interzicerea contractelor perpetue: în ipoteza în care păr ile nu au determinat un termen

- Totodată, CCR mai re ine ca impreviziunea constituie un mecanism de interven ie contractuală în