Sunteți pe pagina 1din 259

V.

Stoica
Curs universitar

Drept civil. Drepturile reale pr incipa le


„Se poate spune că Noul Cod civil este vechiul Cod civil. Cele mai multe dintre normele
Valeriu Stoica
din Codul civil în vigoare au fost preluate şi în Noul Cod civil.
Acest adevăr a fost urmat, în această lucrare, în modul de prezentare a
reglementărilor din Noul Cod civil. De cele mai multe ori, ele nu au fost analizate în
mod separat, ci împreună cu reglementările din Codul civil în vigoare. În măsura în

Drept civil. Drepturile


care unele dintre soluţiile cuprinse în Noul Cod civil, deşi nu se regăsesc în Codul civil în
vigoare, sunt contribuţia practicii judiciare şi a doctrinei, ele îşi găsesc şi îşi vor găsi
aplicarea chiar şi înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ. Studiul lor este cu
atât mai necesar în prezent. Numai atunci când soluţiile din Noul Cod civil sunt cu totul

reale principale
noi, ele au tost analizate în mod distinct de reglementările din Codul civil în vigoare.
Până la urmă, logica drepturilor reale principale a rămas aceeaşi, în liniile ei
fundamentale, ceea ce demonstrează că, şi în această materie, constantele dreptului îşi
„P . . .

păstrează vigoarea şi actualitatea.”


Autorul

Include DVD

ISBN 978-973-115-649-1

VIN
9789731 156491 Preţ9990 lei Editura C.H. Beck
FOTOCOPIEREA INSTITUTUL NATIONAL |
INTERZISĂ!
Tabla de materii
AL MAGISTRATURII |
AVERTISMENT! BIBLIOTECĂ
msneaose ĂXĂ
Având în vedere amploarea luată de fenomenul fotocopierii lucrărilor de specialitate, mai ales în Noul vechi Cod civil
domeniul Dreptului, atragem atenția că, potrivit art. 14 şi 140 din Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe, reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de .nmcuoueaoeoe enanaroreae se enonenenoae net a nesanenononatananonaneneneneatanenanentanenent XV
drepturi conexe, dacă respectiva reproducere a fost efectuată fără autorizarea sau consimţă-
Abrevieri
mântul titularului drepturilor recunoscute de legea menționată, constituie infracțiune şi se nenre na neoano enoa noe naten 1
pedepseşte cu închisoare sau cu amendă. Prin reproducere, conform legii, se înţelege realizarea, PARTEA 1. PREMISE CONCEPTUALE.
integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar 3
ori permanent, prin orice mijloace și sub orice formă. Capitolul I. Patrimoniul
Secţiunea ]. INtroducere „neuen nenea mmnnemnneemnaemmnnea 3
Nu vă faceţi părtaşi la distrugerea cărții! neeee a 4
Secţiunea a II-a. Noţiunea juridică de patrimoniu... ne
eeneere neenemn eeeneon nemneee 4
$1. Consideraţii preliminare „nea neeeenrenneene
Editura C.H. Beck este acreditată CNCSIS — Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice patr imon iu.. . 5
$2. Elementele definitorii ale noţiunii juridice de
din Învăţământul Superior i „en cor e 13
$3. Prerogativele puterii juridice asupra patrimoniulu
nea 14
$4. Modalităţile juridice ale patrimoniului nenea ne
Drept civil. Drepturile reale principale 15
Valeriu Stoica
Secţiunea a III-a. Funcţiile patrimoniului „mn
na
anna no ennaaananee 15
$1. Consideraţii introductive „mo
titlu universal... 16
Copyright O 2009 — Editura C.H. Beck $2. Subrogaţia reală universală şi subrogaţia reală cu
chirogr afari nenea 2]
$3. Gajul general al creditorilor
universal..........-. 23
Toate drepturile rezervate Editurii C.H. Beck. $4. Transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu
iale.... ..neccnc eneeneen eeneeneeeeaeaeee 25
Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii C.H. Beck. Capitolul II. Clasificarea drepturilor patrimon 25
creanță ....ccme eee nenenere eeeeneee
Drepturile de distribuţie în străinătate aparțin în exclusivitate editurii. Secţiunea I. Drepturile reale şi drepturile de
„c ec en e 30
Secţiunea a II-a. Drepturi patrimoniale atipice
i n 30
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României $1. Consideraţii prealabile... mcca
nen e ea 34
STOICA, VALERIU $2. Obligaţiile reale maner
anna neneneneere 37
Drept civil : drepturile reale principale / Valeriu $3. Drepturile reale asupra bunurilor incorporale.......m
4l
Stoica. - Bucureşti : Editura C.H. Beck, 2009 $4. Drepturile potestative patrimoniale nn
.m 43
Bibliogr. Secţiunea a III-a. Clasificarea drepturilor reale m
«cecene ceeeneaeeneeeeee 46
ISBN 978-973-115-649-1 Capitolul III. Posesia ca stare de fapt protejată juridic 46
aneca
Secţiunea 1. Noţiunea posesiei ca stare de fapt „m
civil român .......... 46
347 $1. Reglementarea posesiei ca stare de fapt în Codul
347.22 ca stare de fapt „m acara 47
$2. Definirea noţiunii de posesie
rea posesie i „unea 55
Secţiunea a II-a. Dovada, dobândirea și pierde
Editura C.H. Beck Str. Serg. Nuţu Ion nr. 2, sector 5, Bucureşti m emanate 55
$1. Dovada posesiei mm
Tel.: 021.410.08.47; 021.410.08.09; nana nam eno
$2. Dobândirea POSesiei..nnnne
021.410.08.73; 021.410.08.46 mmm
$3. Pierderea POSESIE Ă „
Fax: 021.410.08.48
Secţiunea a III-a. Calităț ile şi viciile posesiei
E-mail: comenzi Qbeck.ro
Secţiunea a IV-a. Interve rtirea precari tăţii în POSESIE „manea nenea 66
tăţii în posesie... 66
$1. Noţiunile de precaritate şi de intervertire a precari
Redactor: Laura Trifa „manere 68
$2. Cazurile de intervertire a precarității în POSESi€
Tehnoredactor: Cătălin Mantu mm TI
Secţiunea a V-a. Protecţia juridică a posesiei „m
eeea eat TI
Printed in Abagar, Bulgaria Fax: +359 62 64 69 93
$1. Acţiunile POSESORI mane
e-mail: abagar Qdir.bg Tel.: +359 62 64 39 36 bunulu i poseda t ....ene nenea 16
$2. Luarea măsurilor pentru conservarea
Cuprins VII
VI Drept civil. Drepturile reale principale
$2. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului și ale nudului proprietar ... 213
Secţiunea a VI-a. Efectele juridice ale posesiei mean TI
$3. Stingerea uzufructului.....n nn enma emana nanene 222
$1. Calităţile posesiei şi efectele juridice ale acesteia ............anaean anna TI
Secţiunea a III-a. Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie manea nenea 222
$2. Prezumția de proprietate... enma enenenenana rana 7]
Secţiunea a IV-a. Dreptul de servitute „m ea n one 224
$3. Dobândirea fructelor ca efect al posesiei de bună-credință....... ......... 79
$1. Noţiunea dreptului de servitute... 224
$2. Naşterea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute... anca 231
PARTEA A II-A. TIPOLOGIA DREPTURILOR REALE PRINCIPALE....... 85 238
Secţiunea a V-a. Dreptul de superficie....n cn nneene nene neeneeneenermnnneenee
Capitolul L. Diferite perspective asupra dreptului de proprietate.............. 87
Capitolul II. Dreptul de proprietate privată 93 ........ 249
PARTEA A III-A. DINAMICA DREPTURILOR REALE PRINCIPALE
Secţiunea I. Definirea dreptului de proprietate privată ceeace 93
251
Secţiunea a II-a. Conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată ........ 95 Titlul I. Modalităţile juridice ale drepturilor reale principale... ceeenoeaeeeee
te a drepturil or reale principal e ......... 251
Secţiunea a III-a. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată..... 101 Capitolul 1. Noţiunea de modalita
253
Capitolul III. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată ........ 106 Capitolul II. Proprietatea condiţională
comună , 257
Secţiunea 1. Consideraţii generale şi clasificare... ceace 106 Capitolul III. Proprietatea
nenea nenea nenea 257
Secţiunea a II-a. Limitele materiale ale exercitării dreptului Secţiunea I. Noţiune şi Cazuri...
de proprietate privată... nenea emana nenea aan cana nana 108 Secţiunea a II-a. Dreptul de proprietate comună pe cote- -părți.
Caracterizare generală şi Cazuri .....ncne nene a
nenea enma 258
Secţiunea a III-a. Limite legale stabilite în interes privat,
Secţiunea a III-a. Dreptul de proprietate comună pe cote- -părți obişnuită . 261
în materie imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate... 112
Secţiunea a IV-a. Proprietatea periodică... mean nenea 283
Secţiunea a IV-a. Limite judiciare stabilite în interes privat, 290
126 Secţiunea a V-a. Coproprie tatea forțată ......c nenea nenea
în materie imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate....... cecene 299
Secţiunea a VI-a. Dreptul de proprietat e comună în devălmăşie .....eceeeeeeee
Secţiunea a V-a. Limite voluntare stabilite în interes privat,
în materie imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate............ manea 129 303
Titlul II. Moduri de dobândire a drepturilor reale principale......cnneeneeneeee
Capitolul IV. Regimul juridic al terenurilor şi al construcțiilor Capitolul 1. Introducere ......
303
131 305
proprietate privată Capitolul II. Hotărârea judecătorească, ocupaţiunea şi tradițiunea........
Secţiunea I. Regimul juridic al terenurilor proprietate privată. ec neceenne 131 305
SecţiuneaI. Hotărârea judecătorească...
Secţiunea a II-a. Limite ale exercitării dreptului de proprietate Secţiunea a II-a. Ocupaţiunea ....me nene a a
nenea nene 306
privată asupra CONStrUCțIILOr „nana nen ea
eneneenenenn nenea 138 ea aaa eee anna aan nana 313
Secţiunea a III-a. [radiiun
Capitolul V. Rechiziţia, exproprierea şi confiscarea .....ncne ne 143
ne neeneeneneeeenenee .. 316
Capitolul III. Accesiunea
Secţiunea I. Rechiziţia, limită a exercitării dreptului de proprietate Secţiunea I. Sensurile accesiunii ...... nenea emana
316
aanna nenea 143
PTIVată na Secţiunea a II-a. Tipologia accesiunii ca unire a două lucruri sau ca
Secţiunea a I-a. Exproprierea......n nenea nenea nenea 144 319
încorporare a lucrului accesoriu în lucrul Principal ..ne eee enneeenneeeee
$1. Sediul materiei, principii, obiectul, natura juridică şi definirea Secţiunea a IIl-a. Accesiunea imobiliară artificială cun neeneeneeeaneennarneee 321
nana nen ana enenenanane
ea nana ananennene 144 nene nenea nene 337
EXproprierii Secţiunea a IV-a. Accesiunea imobiliară naturală...
$2. Procedura exproprierii nene nenea nenea nenea emana nn anna 151 nenea neon 342
Secţiunea a V-a. Accesiunea Mobiliară.....mc
$3. Efectele juridice ale exproprierii „ceea nenea nenea neam 158 346
Capitolul IV. Uzucapiunea...
nenea ea anna nene 166 346
Secţiunea a III-a. Confiscarea .....men nen Secţiunea 1. Noţiunea de uzucapiune „nenea nenea
167 354
Capitolul VI. Dreptul de proprietate publică... ncenneenenoneennoaeeneneaeenanea Secţiunea a II-a. Uzucapiunea de la zece la douăzeci de ani... cecene
Secţiunea 1. Bunurile domeniale și dreptul de proprietate publică............. 167 360
Secţiunea a III-a Cursul prescripției AChizitive „mean nenea
Secţiunea a II-a. Exercitarea dreptului de proprietate publică ...........e eee. 182 ennanee 360
$1. Începutul şi împlinirea prescripției aChizitive. men
Secţiunea a III-a. Dobândirea şi încetarea dreptului de proprietate $2. Joncţiunea POSESiilOr „m aneee emana nana
ea emanat e 361
PUbLICĂ „man aan nenea enma ea nenea anna anenenea nenea ne 198 ei achizitive. . mec 364
$3. Suspendarea şi întreruperea prescripți
ele dreptului de proprietate privată ...... 202 en eeeenenneno
ea neemnee 367
Capitolul VII. Dezmembrămint Secţiunea a IV-a. Efectele uzucapiunii „nen
generale... 202 funciară reglement at
Secţiunea ]. Consideraţii Secţiunea a V-a. Uzucapiunea în regimul de carte
Secţiunea a II-a. Dreptul de uzufruct ceea nenenenenenenen nene 207 nenee 367
în Decretul-lege nr. 115/1938... enenennennaenea
dobândirea 371
$1. Noţiunea, caracterele juridice, obiectul şi Secţiunea a VI-a. Uzucapiunea în Noul Cod Civil „eee nenea
dreptului de uzufruct „nn nononenenee 207
Cuprins IX
VIII Drept civil. Drepturile reale principale

$1. Domeniul de aplicaţie. Tipologia uzucapiunii, nenea eee 371 $1. Acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul
de proprietate publică mn nenea emana nenea enma 491
$2. Uzucapiunea imobiliară extratabulară şi uzucapiunea
imobiliară tabulară.... aaa nau ceeace 372 $2. Apărarea drepturilor reale principale întemeiate pe dreptul
de proprietate publică... nenanenene nenea 493
$3. Uzucapiunea Mobiliară nenea acea cane 376
Capitolul V. Posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile .....ma nuca 377
Bibliografie. 495
Secţiunea Î. Aspecte introductive... anna nana eee 377
Secțiunea a II-a. Ipoteza prevăzută în art. 1909 alin. (1) C.civ,
Tabla analitică de materii ase 515
[art. 937 alin. (1) din Noul Cod civil] eeeeee nneraea 382
Secțiunea a III-a. Ipoteza prevăzută în art. 1909 alin. (2) C.civ.
[art. 937 alin. (2) din Noul Cod civil]... aaa 389
Secţiunea a IV-a. Revendicarea bunurilor mobile în ipoteze speciale ....... 395
Capitolul VI. Proprietatea aparentă ..1.nca nene n er neo ne ae zan e oa sea se 397
Titlul III. Publicitatea imobiliară şi apărarea drepturilor
reale principale . „413
Capitolul 1. Publicitatea imobiliară 413
Secţiunea Î. Consideraţii introductive „nenea eee ana ene aaa 413
Secţiunea a II-a. Sistemele de publicitate imobiliară reglementate
în Legea nr. 7/1996 şi în Noul Cod civil. eee eee enma 421
$1. Întrarea în vigoare şi punerea în aplicare a noilor sisteme
de publicitate nenea nenea nene aaa ea seaaataeu 421
$2. Regimul juridic general al cadastrului şi cadrul instituțional
al activităţilor cadastrale şi de publicitate imobiliară... cecene 426
$3. Cărțile funciare... anna nenea anna nenea anna ana 427
$4. Înscrierile în cartea funciară mananc. 444
$5. Acțiunile de carte funciară... mentenanta 449
Capitolul Il. Apărarea drepturilor reale principale....nnncncnenenaeaeaeeeeeazezeaee 456
Secţiunea I. Consideraţii generale....... anna
eee eee nea rea eaeenanaaee 456
Secţiunea a II-a. Apărarea dreptului de proprietate privată.
Acţiunea în revendicare... anna 459
$1. Acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul de proprietate
privată. Aspecte generale ........mn nenea nana nn nenea 459
$2. Acţiunea în revendicare imobiliară... eee atace 462
$3. Corelaţia dintre acțiunea în revendicare imobiliară şi acţiunile
de apărare a dreptului de proprietate imobiliară prevăzute
în legi speciale... nenea nenea enma aan ene aaa 470
Ş4. Acţiunea în revendicare mobiliară....n nenea eee nenea 483
$5. Efectele admiterii acţiunii în revendicare... eee 483
Secţiunea a III-a. Apărarea dreptului de proprietate privată.
Acţiunea negatorie şi acţiunea în grănițuire manancacncna e 487
ŞI. Acţiunea negatorie......me nana nenea nenea nenea aan 487
Ş2. Acţiunea în grănițuire nana aaa 487
Secţiunea a IV-a. Apărarea dezmembrămintelor dreptului de
proprietate privată prin acțiunea confesorie.......cnnn nene neuen aaa 490
Secţiunea a V-a. Apărarea dreptului de proprietate publică şi
a drepturilor reale principale întemeiate pe acesta... ceeace enenae 491
XVI Drept civil. Drep

Repertoriu... 1952-1969 - Repertori


Tribunalul
anii 1952-1
Capitolul 1
Repertoriu... 1969-1975 - Repertorii
Patrimoniul
Tribunalulu
anii 1969-]
Bucureşti, | Secţiunea |
R.U.D.H. - Revue uni Introducere
s.n. - subliniere: stă a
1. Scurt istoric al noțiunii juridice de patrimoniu. A. Teoria personali
supra - mai Sus noțiunea de patrimon iu a fost consacrat ă în
patrimoniului. În dreptul francez modern,
ş.a. au fost însă preocupaț i să defineasc ă
- Şi alții Codul Napoleon. Redactorii acestui cod nu
noţiunea juridică de patrimoniu. Textele și, mai ales, principiil e acestui cod au permis,
trad. ns. - traducerea
perso-
după mai bine de o jumătate de secol de aplicare practică, elaborarea teoriei
Trib. Jud. - Tribunalul tății și expresia forței
naliste a patrimoniului! „Patrimoniul, fiind o emanaţie a personali
e fizice şi
T.M.B. - Tribunalul juridice cu care o persoană este învestită ca atare, rezultă: că numai persoanel
u, chiar
Tnib. Reg. - Tribunalul morale pot avea un patrimoniu; că orice persoană are cu necesitate un patrimoni
decât un singur
dacă ea nu posedă în prezent niciun bun; că o persoană nu poate avea
Triwb. Suprem - Tribunalul e rămasă
patrimoniu în sensul propriu al cuvântului”? Aceasta este, într-o formular
urm. ste a patrimoni ului. Legătura dintre persoană și patri-
- următorul/ celebră, esenţa teoriei personali
Ea devine explicită, mai mult, definitori e şi funda-
vol. - volumul moniu nu mai este doar implicită.
mentează, în această teorie personalistă, ideea indivizibi lității patrimoni ului.
B. Patrimoniul-scop. Tocmai această legătură a fost considerată, la un moment
mai ales în şcoala
dat, o piedică în calea evoluţiilor vieții comerciale. A apărut astfel,
iului
germană de drept civil, tendința depersonalizării patrimoniului. Teoria patrimon
rezultatul acestei
de afectaţiune sau a patrimoniului-scop (Zweckvermăgen) este
teorie a culminat, în ipoteza fundațiilor, cu recunoaşterea
tendinţe?. Această
existenţei unui patrimoniu fără o persoană de la care să emane“.
stă a
C. Teoria modernă a patrimoniului. Compatibilitatea dintre teoria personali
măsură ce
patrimoniului şi teoria patrimoniului de afectațiune a devenit posibilă pe
subiectele colective de drept au fost recunoscute, în forme multiple, nu numai în
instituții
dreptul public, ci şi în dreptul privat. Pe lângă stat, comunități locale,
drept, societăţil e comercia le, anonime sau
publice, au apărut, ca subiecte colective de
şi fundaţii fără scop lucrativ. Ca şi
cu răspundere limitată, precum și diferite asociaţii
este titulară a unui patrimon iu
persoana fizică, persoana juridică (persoana morală)

franqais, tome
! Pentru această teorie, a se vedea C. Aubry, C. Rau, Cours de droit civil
6, Cosse, Marcha! et Billard, Imprimeurs-Editeurs, Paris, 1873, pp. 229-260.
? Ibidem, p. 231.
apoi în Franţa,
3 Această teorie, concepută de juriştii germani Brinz şi Bekker şi preluată
nu mai leagă unitatea patrimoni ului de persoana titularului său,
prin intermediul lui Saleilles,
astfel definitorie
ci de scopul căruia îi este afectat patrimoniul. Ideea de afectaţiune devine
pentru patrimoniu.
droit civil positiv
+ În legătură cu această ipoteză, a se vedea L. Josserand, Cours de
francais, tome premier, înc edition, Recuei! Sirey, Paris, 1938, p. 378.
4 Premise conceptuale Patrimoniul 5

propriu. Nu a mai fost necesar să se multiplice patrimoniul unei persoane fizice prin lângă numeroasele texte în care se face o aplicaţie particulară a noţiunii de parri-
intermediul ideii de afectațiune, cât timp persoana fizică respectivă se putea asocia, moniu în diferite materii, există trei articole (art. 31-33) în Cartea 1, „Despre
într-un fel sau altul, pentru a întemeia o persoană morală cu un patrimoniu distinct. persoane”, consacrate noțiunii de patrimoniu în general.
Mai mult, s-a recunoscut, chiar în dreptul francez, posibilitatea înființării unei
societăți comerciale cu răspundere limitată de către o singură persoană. $2. Elementele definitorii ale noţiunii juridice de patrimoniu
Ca urmare, ideea de afectațiune a încetat să mai submineze legătura indisolubită
3. Enumerare, Trei sunt elementele indispensabile pentru înțelegerea acestei
dintre patrimoniu şi persoana fizică sau juridică, devenind temeiul recunoașterii divi-
noțiuni: drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc patrimoniul au valoare economică,
zibilității patrimoniului în mai multe mase de bunuri cu regimuri juridice distincte.
sunt pecuniare (evaluabile în bani); aceste drepturi şi obligaţii patrimoniale formează
Aşadar, după o îndelungată evoluție, noţiunea juridică de patrimoniu rămâne
o universalitate juridică; patrimoniul este un atribut al personalităţii,
legată de ideea de persoană, care explică unitatea sa, fără a mai exclude însă ideea de
divizare şi de afectaţiune, dar numai în cazurile prevăzute de lege. Această restricţie 4. Patrimoniul este alcătuit din drepturi şi obligaţii cu valoare economică.
este necesară pentru a împiedica depersonalizarea patrimoniului pe o cale ocolită, A. Criteriul patrimonialităţii. Clasificarea drepturilor subiective civile în drepturi
printr-un exces de divizări şi afectațiuni. | | patrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale este grăitoare pentru acest element
Ca şi în dreptul roman, patrimoniul rămâne al nostru (nostrum patrimoniuim), definitoriu al noțiunii juridice de patrimoniu. Mai întâi s-a statuat că patrimoniul este
chiar dacă el este divizat în mai multe mase de drepturi şi obligații pecuniare, fiecare alcătuit numai din drepturi și obligaţii cu conţinut economic”, adică evaluabil în bani,
cu un regim juridic distinct. iar apoi acestea au fost denumite ca patrimoniale.
Deşi drepturile personale nepatrimoniale nu fac parte din conţinutul patrimo-
niului, totuşi faptele ilicite prin care se cauzează un prejudiciu ca urmare a vătămării
Secţiunea a Il-a acestor drepturi generează un raport de răspundere civilă delictuală. Dreptul de a cere
Noţiunea juridică de patrimoniu repararea materială a prejudiciului este patrimonial, întrucât obiectul său este eva-
luabil în bani. Acest drept intră, în mod firesc, în conținutul patrimoniului persoanei
$1. Consideraţii preliminare prejudiciate. Desigur, când este vorba de elemente nepatrimoniale pentru repararea
daunelor morale, acestea nu mai intră în conţinutul patrimoniului,
2. Utilizarea noţiunii de patrimoniu în dreptul civil român. Noţiunea de
Valoarea pecuniară a drepturilor şi obligaţiilor care compun patrimoniul deter-
patrimoniu este utilizată în mai multe texte din Codul civil şi din legi speciale. In
mină şi valoarea economică a acestui ansamblu, înțeles ca un tot. Ca urmare,
Codul civil, în articolul 781, se vorbeşte de „separaţia patrimoniului defunctului de
patrimoniul va avea o valoare economică pozitivă sau negativă în funcţie de raportul
acela al eredelui”, iar în articolul 784 se precizează: „Creditorii eredelui nu pot cere
dintre activ şi pasiv. Drepturile sunt însumate la activ, iar datoriile formează pasivul.
separația patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii.” Articolul 1743 din Codul
Tocmai pentru că au o valoare pecuniară, drepturile şi obligaţiile pot fi astfel
civil reia aceeaşi noțiune, tot în legătură cu separaţia patrimoniilor.
contabilizate, indiferent de natura şi forma bunurilor care constituie obiectul lor. Pe
Legile civile speciale recurg la noțiunea de patrimoniu fie în legătură cu persoana
această bază, poate fi apreciată starea de solvabilitate sau insolvabilitate în raport cu
juridică în general, fie în legătură cu societăţile comerciale. Astfel, patrimoniul este un
patrimoniul unei anumite persoane. În dreptul comercial, insolvabilitatea nu se
element constitutiv al persoanei juridice şi poate fi împărțit în cazul divizării acesteia.
confundă însă cu insolvenţa, care se apreciază în raport cu sumele de bani disponibile
Deşi este frecvent folosită în normele juridice civile, noţiunea de patrimoniu nu
şi cu datoriile exigibile.
are o definiţie legală generală. “Totuşi, fără a face expres referire la noțiunea de patri-
Valoarea pecuniară a drepturilor şi datoriilor care compun patrimoniul nu presu-
moniu, articolul 1718 C.civ. se apropie, prin conținutul său, de o astfel de definiție.
pune că toate acestea au ca obiect sume de bani, ci doar că el este evaluabil în bani.
Conform acestui text, „oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndato-
Desigur, ar fi exagerat să se creadă că fiecare element patrimonial are, în orice
ririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare”. Indatoririle,
moment, o valoare determinată. De multe ori creanţele nu sunt lichide, iar valoarea
bunurile mobile şi imobile, prezente şi viitoare constituie tocmai conţinutul patrimo-
bunurilor imobile este doar determinabilă şi fluctuează în timp. Dincolo de această
niului ca noţiune juridică.
În Noul Cod civil, patrimoniul este definit tot în mod indirect, în art. 2324
alin. (|) fraza I, care reia conţinutul art. 1718 C.civ. Totuşi, în Noul Cod civil, pe
7 Cât priveşte drepturile de creanţă şi datoriile corelative, trebuie să fie avute în vedere atât
acelea care intră în conţinutul unor raporturi obligaţionale civile, cât Şi acelea care intră
în
5 În acest sens, a se vedea A/. Weil, F. Terre, Ph. Simler, Droit civil.
biens, Les conţinutul unor raporturi obligaționale comerciale sau în conținutul altor raporturi juridice cu
38" edition, Dalloz, Paris, 1985, p. 14. caracter patrimonial. Din această perspectivă, deşi patrimoniul este o noţiune juridică de drept
N
Termenul pecuniar este folosit, aici şi în continuare, cu sensul de „evaluabil în bani”, iar civil, prin conţinutul său trece dincolo de sfera dreptului civil şi chiar dincolo de sfera drep-
nu cu sensul de „având ca obiect o sumă de bani”. tului privat.
6 Premise conceptuale Patrimoniul 7
observaţie, trebuie să se rețină că nu este relevantă identitatea materială a bunurilor la
proprietate se află în patrimoniul unei persoane, iar dreptul de uzufruct, în patri-
care se referă drepturile şi datoriile, ci numai valoarea lor economică, bănească.
moniul altei persoane).
B. Fungibilitatea lato sensu a elementelor patrimoniale. Pe această bază s-a afirmat
că elementele care compun patrimoniul sunt fungibile. Este vorba de o accepţie foarte 5, Patrimoniul este o universalitate juridică. A. Universalitate juridică şi univer-
generală, diferită de aceea din materia clasificării bunurilor. Astfel, s-a afirmat că,
salitate de fapt. Drepturile şi obligaţiile patrimoniale pot fi privite din două perspective:
întrucât au o valoare pecuniară, elementele patrimoniului se caracterizează prin mai întâi, ele pot fi analizate ținând seama de individualitatea fiecărui drept şi a fiecărei
fungibilitate, ceea ce explică şi justifică teoria daunelor-interese, principiul îmbogăţirii datorii; în al doilea rând, trecând dincolo de această individualitate, ele constituie un tot
fără justă cauză (acţiunea de în rem verso), precum şi subrogaţia reală€. (universum, universitas, universalitas) care, deşi există în şi prin elementele compo-
C. Patrimoniul în sens economic. În acest sens, patrimoniul este totalitatea bunu- nente, totuşi dobândeşte o realitate autonomă, distinctă de aceste elemente.
rilor destinate să satisfacă nevoile de consum ale unei persoane sau, altfel spus, Din cea de-a doua perspectivă s-a conturat noțiunea juridică de patrimoniu, înţeles
averea unei persoane. Sub acest aspect, patrimoniul cuprinde capitalul şi veniturile. ca o universalitate de drepturi şi obligaţii cu valoare economică. Altfel spus,
In sens juridic, patrimoniul cuprinde nu numai drepturile, ci şi datoriile cu valoare patrimoniul este o universalitate juridică (universum ius, universitas iuris), iar nu una
pecuniară. Ca urmare, în sens juridic, patrimoniul subzistă chiar dacă ar fi compus de fapt (universitas facti).
numai din datorii sau dacă valoarea acestora este mai mare decât valoarea drepturilor. Noţiunea juridică de patrimoniu este, aşadar, rezultatul unui îndelungat proces de
În plus, în sens economic, patrimoniul nu cuprinde şi bunurile viitoare, în timp ce de generalizare şi abstractizare, de inducţie şi deducție, de analiză şi sinteză, plecând de
esența noțiunii juridice a patrimoniului este faptul că el include și drepturile şi la soluţiile și intuiţiile practice ale romanilor până la teoriile moderne care îmbină
datoriile viitoare cu conţinut economic. cele mai rafinate elemente de tehnică şi teorie juridică.
D. In componenţa patrimoniului intră drepturile şi datoriile cu conținut econo- Spre deosebire de universalitatea de fapt, universalitatea de drept conţine nu
mic, iar nu bunurile care formează obiectul acestora. Mai multe argumente înte- numai elemente active, ci şi datorii. Activul şi pasivul sunt definitorii pentru univer-
meiază această afirmaţie. salitatea juridică. Mai mult, în cazul universalităţii de fapt, bunurile care o compun
Mai întâi, în dreptul civil român, chiar drepturile patrimoniale sunt bunuri. Într- nu sunt fungibile, în accepţia generală descrisă mai sus, întrucât individualitatea lor
adevăr, pe lângă bunurile corporale, există şi bunuri incorporale, printre care şi materială nu se topeşte într-o substanță economică generală, comună. Ca urmare,
drepturile patrimoniale. Ca urmare, ar fi suficientă referirea la bunuri, fără a se face înstrăinarea unor bunuri din universalitatea de fapt nu mai permite conservarea între-
distincție între bunurile corporale şi cele incorporale. Din această perspectivă, gului prin intermediul subrogaţiei reale. Exemplul clasic este acela al unei biblioteci
patrimoniul ar fi compus din bunuri (corporale şi incorporale). a cărei unitate rezultă din natura materială a bunurilor care o compun, iar nu din
Dacă s-ar adopta însă o asemenea premisă, consecința ar fi o inconsecvenţă valoarea ei economică. Înstrăinarea cărţilor în mod individual determină diminuarea
logică. Într-adevăr, nu s-ar înțelege de ce în patrimoniu sunt incluse numai bunurile întregului, întrucât prețul primit nu ia locul bunurilor înstrăinate. Asemănătoare este
la care se referă drepturile, iar nu şi bunurile la care se referă datoriile. şi situaţia colecţiilor de artă sau de altă natură. Când universalitatea de fapt este
Nu aceste două argumente ni se par însă fundamentale. constituită dintr-un ansamblu de animale domestice (turmă, cireadă, herghelie, cârd),
Patrimoniul este o noțiune juridică, deci o realitate intelectuală. Ca urmare, el păstrarea întregului este posibilă pe cale naturală (reproducerea animalelor), iar nu pe
poate fi format tot din elemente intelectuale, adică din drepturi şi obligaţii patrimo- cale juridică (subrogaţie reală).
niale, respectiv bunuri incorporale, iar nu din bunuri materiale, corporale. Acesta este În materie comercială, se apreciază că fondul de comerţ este o universalitate de fapt.
argumentul teoretic peremptoriu. În Noul Cod civil a fost consacrată noțiunea de universalitate de fapt în art. S41.
In plus, mai există un argument de ordin practic. Dacă în patrimoniu ar fi incluse Potrivit acestui text, „(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care
şi drepturile patrimoniale, şi bunurile care formează obiectul acestora, s-ar ajunge la aparţin aceleiași persoane şi au o destinație comună stabilită prin voinţa acesteia sau
o dublare a valorii economice, ceea ce ar denatura raportul dintre activul şi pasivul prin lege.
patrimonial. (2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să
Mai mult, este posibil ca asupra aceluiași bun să se exercite mai multe drepturi facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.”
aflate în patrimonii diferite, ceea ce ar conduce la ideea că unul și același bun ar B. Patrimoniul şi masele patrimoniale. O masă patrimonială este privită ca uni-
putea fi contabilizat în activul fiecărui patrimoniu. Dacă sunt avute în vedere numai versitas iuris, iar nu ca universitas facti. Totuşi, în mod riguros, numai patrimoniul
drepturile patrimoniale asupra unui bun, în fiecare patrimoniu va fi contabilizată, la este o adevărată universalitate juridică (universum ius, universitas iuris), iar masele
activ, numai valoarea dreptului care se află în acel patrimoniu (de exemplu, nuda patrimoniale sunt doar părţi ale întregului, chiar dacă fiecare păstrează o unitate
specifică determinată de un anumit grad de generalitate, de scopul căruia îi este
afectată şi de regimul juridic special.
| - În acest sens, a se vedea C. Aubry, C. Rau, op. cit., p. 235; P.C. Vlachide, Repetiţia prin- C. Patrimoniul există în şi prin elementele componente. Patrimoniul nu poate fi
cipiilor de drept civil, vol. [, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1994, p. 37. redus la unele sau altele dintre drepturile şi datoriile pecuniare, privite în mod
8 Premise conceptuale
Patrimoniul 9
individual. Universalitatea patrimoniului nu poate fi redusă la individualitatea
personalităţii, indiferent că este vorba de persoana fizică sau de cea morală, cât şi
drepturilor şi datoriilor. Patrimoniul există însă în şi prin aceste elemente cu conținut
ideea unităţii şi divizibilităţii patrimoniului. În doctrina românească de drept civil,
economic, pe toată durata existenței persoanei fizice sau juridice.
noțiunea juridică de patrimoniu este întemeiată pe o astfel de sinteză.
D. Dinamica fluxurilor patrimoniale nu afectează universalitatea juridică. Dife-
Din ideea de atribut al personalității derivă ideea de apartenenţă. Elementele patri-
renţierea patrimoniului de individualitatea elementelor componente este necesară
moniale, active sau pasive, aparțin numai titularului patrimoniului. Sub acest aspect,
pentru a înțelege că unitatea universalității juridice se păstrează indiferent de
ele sunt privative, în sensul că sunt proprii titularului patrimoniului, cu excluderea
dinamica fluxurilor patrimoniale: persoana poate dobândi noi drepturi și datorii
tuturor celorlalte persoane din sfera acestei legături de apartenență. Pe această bază
pecuniare, poate înstrăina sau stinge drepturi şi datorii existente, fără ca prin aceasta
se constituie puterea pe care persoana o are asupra patrimoniului şi asupra elemen-
să fie atinsă existența patrimoniului ca atare. Numai în acest fel este posibil ca
telor patrimoniale. Această putere se exercită nu numai asupra drepturilor, ci şi
patrimoniul să constituie, cum vom vedea, obiectul dreptului de gaj general al credi-
asupra datoriilor patrimoniale. | | |
torilor chirografari. Indiferent de schimbările care au loc la nivelul individualității
Întrucât este un atribut al personalității, patrimoniul se caracterizează prin mai
drepturilor și obligaţiilor patrimoniale, universalitatea juridică se păstrează ca reali-
multe trăsături.
tate permanentă, continuă, pe durata existenţei persoanei. Din această perspectivă,
A. Numai persoanele au un patrimoniu. Această trăsătură neagă posibilitatea exis-
are sens compararea patrimoniului cu un recipient, cu menţiunea că acest recipient nu
tenței unui patrimoniu fără titular, fără un subiect de drept care să îl susțină. Într-
poate fi niciodată complet gol, el trebuie să conţină cel puţin un element care să-l
adevăr, numai persoanele pot avea drepturi şi obligații. Subiectele de drept formează
umple, indiferent că este vorba de un drept sau de o datorie. lată de ce mai exactă
nodurile reţelei juridice alcătuite din raporturi juridice de drept public şi de drept privat,
este compararea patrimoniului cu „un adevărat cont curent al subiectului de drept, în
fără de care nu poate fi înțeleasă coeziunea comunităților umane în lumea modernă.
care sunt trecute toate drepturile şi toate obligaţiile acelui subiect, şi al cărui conţinut
B. Orice persoană are un patrimoniu. Această trăsătură, denumită și realitatea
este supus unei continue mişcări, prin apariţia de noi drepturi şi obligaţii, prin stin-
patrimoniului, consacrată în art. 31 alin. (1) din Noul Cod civil, presupune că exis-
gerea sau modificarea continuă a celor vechi”*. Într-adevăr, contul curent nu poate fi
tența universalităţii juridice nu depinde de cantitatea de drepturi şi obligaţii pecuniare
înțeles în absenţa creanţelor şi datoriilor reciproce care fuzionează într-un sold unic,
aparținând unei persoane ori de raportul dintre activul şi pasivul patrimonial. Pentru
dar nici în absenţa depersonalizării acestor creanţe şi datorii.
persoanele juridice, patrimoniul și asigurarea substanței sale economice înseamnă
E. Permanenţa şi continuitatea patrimoniului. Ca universalitate Juridică, patrimo-
chiar o condiţie de existență. Cât priveşte persoanele fizice, indiferent cât de sărace ar
niul cuprinde nu numai drepturi şi datorii patrimoniale prezente, ci şi drepturi şi
fi, ele au cel puţin obiectele de îmbrăcăminte.
datorii viitoare. Această idee pune în evidență permanenţa şi continuitatea patrimo-
C. O persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu. Cum a văzut, în
niului ca realitate juridică pe durata existenței unei persoane [ideea este conținută şi
teoria patrimoniului de afectațiune, această idee provenind din teoria personalistă a
în sintagma „bunuri prezente şi viitoare”, utilizată în art. 1718 C. civ. şi în art. 2324
fost criticată şi contestată, Criticile teoriei personaliste a patrimoniului şi-au pierdut
alin. (1) din Noul Cod civil]. Aprecierea stării de solvabilitate sau de insolvabilitate a
treptat consistenţa, pe măsură ce interesul unei persoane fizice de a desfăşura mai
unei persoane se face însă în funcție de raportul dintre activul şi pasivul patrimonial
multe activităţi, de a realiza mai multe scopuri şi de a-şi afecta bunurile în
într-un anumit moment dat. Într-un asemenea moment, se ține seama numai de
conformitate cu acestea a fost satisfăcut fie prin ideea divizării patrimoniului său în
drepturile reale existente în patrimoniu, de creanţele şi datoriile scadente, iar nu de
drepturile reale, de creanţele și datoriile viitoare. Ca urmare, starea de solvabilitate şi diferite mase de bunuri, fie prin participarea sa la constituirea unor persoane
starea de insolvabilitate sunt relative şi temporare, iar nu absolute şi definitive.
morale (juridice). .
D. Patrimoniul este unitar, dar indivizibil. a) Înţelesul ideii de divizibilitate a
6. Patrimoniul este un atribut al personalităţii. Acest element este indispen- patrimoniului. Caracterul indivizibil al patrimoniului era considerat, în teoria perso-
sabil pentru înțelegerea noțiunii juridice a patrimoniului. Precizăm însă că înțelegerea nalistă, o consecinţă firească, decurgând din ideea unității persoanei. Ulterior, s-a
acestui element doar în lumina teoriei personaliste a patrimoniului nu este suficientă. apreciat, pe bună dreptate, că nu există nicio contradicție între 1deea de unitate a per-
Această teorie leagă, în mod indisolubil, patrimoniul de persoana fizică. Recunoaş- soanei şi a patrimoniului şi ideea de divizibilitate a patrimoniului. Într-adevăr, deşi
terea personalităţii juridice pentru persoanele morale (juridice), de drept public şi de divizat în mai multe mase de drepturi şi obligaţii cu conținut economic, patrimoniul
drept privat, a permis depăşirea dificultăților teoretice care au dus la conflictul dintre rămâne unitar. În acest sens, în art. 31 alin. (2) din Noul Cod civil se prevede că
teoria personalistă a patrimoniului şi teoria patrimoniului de afectaţiune!”. Sinteza patrimoniul „poate face obiectul unei diviziuni sau afectațiuni, însă numai în cazurile şi
acestor două teorii îngăduie atât înțelegerea ideii patrimoniului ca atribut al condiţiile prevăzute de lege”. Masele patrimoniale — denumite, în art. 31 alin. (3) din
Noul Cod civil, şi patrimonii de afectaţiune — sunt rezultatul acestei diviziuni. Această
” A se vedea C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, asimilare terminologică are rostul de a sublinia atât ideea unităţii patrimoniului, cât şi
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 484. ideea că, în urma divizării, o persoană nu are mai multe patrimonii, ci mai multe mase
0 A se vedea supra, nr. ]. patrimoniale, denumite patrimonii de afectațiune doar pentru a pune în evidență
10 Premise conceptuale
Patrimoniul Il
modul în care au fost preluate, în teoria modernă a patrimoniului, atât elemente
ale c) Aplicaţii ale ideii unității şi divizibilităţii patrimoniului. deea unităţii şi divizi-
teoriei personaliste, cât şi elemente ale teoriei patrimoniului de afectațiune.
bilității patrimoniului şi trăsăturile juridice ale maselor patrimoniale au mai multe
b) Noţiunea de masă patrimonială şi comunicarea intrapatrimonială. Totuşi,
aplicaţii în dreptul civil. 5
datorită generalităţii sale, fiecare masă de drepturi şi obligaţii pecuniar
e împrumută i) Astfel, în art. 33 C.fam. (căruia îi corespunde art. 353 din Noul Cod civil) se
unele trăsături ale patrimoniului înțeles ca universalitate. În acest înțeles,
masele prevede expres că: |
patrimoniale pot fi privite ca universalităţi.
„(1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți.
Astfel, o asemenea masă nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile componen
te, (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, credi-
având o existență independentă față de cantitatea şi fluctuaţia acestora;
fiecare masă torul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura
patrimonială are o dimensiune temporală, determinată de scopul căreia
îi este necesară pentru acoperirea creanţei sale. |
afectată; subrogaţia reală cu titlu universal operează, cum vom vedea,
în cadrul (3) În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin
fiecărei mase patrimoniale; de regulă, o masă patrimonială conţine atât drepturi,
cât proprii.” |
și obligații patrimoniale; divizarea patrimoniului în mai multe mase de drepturi
şi În mod simetric, conform art. 34 C.fam. (căruia îi corespunde art. 352 din Noul
obligaţii pecuniare trebuie să aibă întotdeauna un temei legal, spre deosebir
e de Cod civil), „Creditorii comuni vor putea urmări şi bunurile proprii ale soților, însă
universalităţile de fapt, cum se precizează în art. 541 alin. (1) din Noul
Cod civil, numai după urmărirea bunurilor comune.”
care se constituie fie prin voința legiuitorului, fie prin voința titularului patrimon
iului ii) Tot astfel, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, potrivit art. 704
[în cazul maselor patrimoniale, voinţa persoanei poate fi relevantă numai
în mod C.civ., determină numai într-un sens impropriu oprirea contopirii bunurilor din
indirect, ca o condiţie preliminară pentru aplicarea unui regim juridic care
determină patrimoniul defunctului cu bunurile din patrimoniul eredelui. În realitate, nu există
divizarea patrimoniului!!:; acesta este înţelesul sublinierii cuprinse în art. 31
alin. (2) două patrimonii. În momentul deschiderii succesiunii, toate bunurile, fie că provin de
din Noul Cod civil, în care se arată că divizarea patrimoniului este posibilă
„numai în la de cuius, fie că sunt ale eredelui, se regăsesc în acelaşi patrimoniu, respectiv în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege”).
Întinderea răspunderii patrimoniale este însă numai parţial limitată la fiecare patrimoniul eredelui. Ceea ce numim patrimoniul lui de cuius şi patrimoniul eredelui
masă nu sunt, în realitate, patrimonii distincte, ci un singur patrimoniu, divizat în două
patrimonială în legătură cu care s-a născut creanța unui anumit creditor. În principi
u, mase de drepturi şi obligaţii pecuniare, fiecare cu un regim juridic distinct. Unitatea
dacă elementele patrimoniale din masa respectivă nu sunt suficiente pentru
satisfa- patrimoniului eredelui, chiar astfel divizat, permite ca, după îndestularea creditorilor
cerea creanței, creditorul are posibilitatea, cu respectarea anumitor reguli legale,
să defunctului, dacă activul este mai mare decât pasivul transmis de la acesta, drepturile
urmărească celelalte bunuri din patrimoniul debitorului. Această regulă
a fost rămase să se contopească cu masa drepturilor şi datoriilor eredelui. În acest fel, sub
consacrată în art. 2324 alin. (3) din Noul Cod Civil, în care se prevede:
„Creditorii ale
căror creanţe s-au născut în legătură acest aspect, încetează practic divizarea patrimoniului eredelui.
cu o anumită diviziune a patrimoniului,
autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac Mutatis mutandis, această observație este valabilă şi în ipoteza separaţiei de
obiectul acelei
mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelo patrimonii, ipoteză prevăzută în art. 781-784 C.civ. |
r, pot
fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.” Prin excepție de la această În Noul Cod civil, în art. 1114 alin. (2) se prevede că „Moștenitorii legali și
regulă, în
art. 2324 alin. (4) se statuează că „Bunurile care fac obiectul unei legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moș-
diviziuni a patri-
moniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite tenirii numai cu bunurile din patrimonial succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.”
numai
de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. În mod complementar, în art. 1156 alin. (1) se arată că „Înainte de partajul succe-
Aceşti
creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului.” soral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din
Aşadar, deşi fiecare masă de drepturi şi obligaţii funcționează ca un tot şi este bunurile moştenirii.” Din ambele texte rezultă că patrimoniul moștenitorului este
privită, în înţelesul arătat mai sus, ca o universalitate juridică, în sensul că este divizat în două mase patrimoniale,
compusă şi din activ, şi din pasiv, și din elemente prezente, şi din cele viitoare, totuşi iii) În cazul societăţilor comerciale, drepturile şi obligaţiile sunt de asemenea
unitatea patrimoniului asigură, de regulă, comunicarea dintre diferitele mase împărțite în mai multe mase cu regimuri distincte, iar unitatea patrimoniului asigură
de
drepturi şi obligaţii. Mai mult, când dispare scopul căruia îi este afectată o anumită comunicarea juridică dintre acestea. Ni
masă patrimonială, elementele componente se păstrează în cadrul universalităţii iv) Activităţile desfăşurate în cadrul profesiunilor autorizate (avocaţi, medici,
care
este patrimoniul. notari, executori judecătoreşti etc.) presupun existența unui aşa-numit patrimoniu
profesional individual. În realitate, este vorba de o masă patrimonială destinată exer-
citării profesiei. În acest sens, potrivit art. 33 alin. (1) din Noul Cod civil, „Consti-
Ii [a a. o ._.
De exemplu, actul juridic al căsătoriei, ca act de voință,x este necesar pentru aplicarea
.
tuirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii
regimului juridic al comunității de bunuri. Cele două mase patrimoniale rezultate autorizate se stabileşte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiţiilor de
îşi au
izvorul, în mod direct, în lege şi, în mod indirect, în voința părților,
formă şi de publicitate prevăzute de lege.”
Patrimoniul 13
[2 Premise conceptuale

Patrimoniul comercianților persoane fizice include, de asemenea, o masă de totalitatea drepturilor şi datoriilor existente într-o anumită masă din patrimoniul
acestuia. Ideea de transmisiune universală sau cu titlu universal este numai parțial
bunuri afectate scopului respectiv.
v) În Noul Cod civil a fost instituită fiducia, ca operaţiune juridică prin care „unul corectă, adică numai în sensul că se transmit toate drepturile şi obligaţiile dintr-un
sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori patrimoniu sau dintr-o masă patrimonială, în mod unitar sau fracționat, dar privite la
un moment dat, iar nu în sensul că se transmite patrimoniul, care nu se reduce, sub
alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori
viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le administrează cu un scop deter- aspect temporal, la un anumit moment, ci se caracterizează prin permanență şi conti-
minat, în folosul unuia sau al mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o nuitate pe durata existenţei persoanei care este titularul său. Transmisiunea universală
masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimo- sau cu titlu universal exprimă, așadar, fenomenul prin care conţinutul patrimoniului
niile fiduciarilor” (art. 773).
unei persoane se „varsă”, total sau parțial, într-unul sau mai multe patrimonii aparţi-
Aşadar, operațiunea juridică a fiduciei determină o divizare a patrimoniului fidu- nând unor persoane diferite.
În concluzie, patrimoniul este inalienabil, masele patrimoniale sunt alienabile sau
ciarului. În art. 785-787 din Noul Cod civil sunt reglementate relațiile dintre masa
patrimonială fiduciară şi restul patrimoniului fiduciarului, pe de o parte, şi patri- inalienabile, în funcţie de voinţa legiuitorului, în timp ce drepturile şi obligațiile
moniul constituitorului fiduciei, pe de altă parte. patrimoniale sunt, în principiu, alienabile, cu excepţia celor intuitu personae. Altfel
spus, dacă patrimoniul este un atribut al personalităţii, drepturile şi obligaţiile patri-
Astfel, în ipoteza deschiderii procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului,
moniale sunt, în principiu, autonome și alienabile, în mod universal, cu titlu universal
creditorii acestuia nu se vor putea îndestula din masa patrimonială fiduciară; bunurile
sau cu titlu particular.
din această masă vor putea fi urmărite, în condiţiile legii, ca regulă, numai de titularii
de creanţe născute în legătură cu aceste bunuri, altfel spus, numai de creditorii masei 7. Definiţia noţiunii juridice de patrimoniu. Reunind toate elementele prezen-
patrimoniale fiduciare; creditorii constituitorului vor putea urmări bunurile din tate mai sus, rezultă că noțiunea juridică de patrimoniu desemnează rotalitatea
această masă numai dacă au o garanţie reală asupra lor, pentru care au fost efectuate drepturilor şi datoriilor cu conţinut economic aparținând unei persoane. În această
formalitățile necesare opozabilităţii anterior stabilirii fiduciei. Ceilalţi creditori ai expresie sintetică regăsim tot ceea ce este definitoriu pentru noțiunea analizată: ideea
constituitorului vor putea urmări bunurile din masa patrimonială fiduciară numai în valorii economice, ideea universalităţii şi fundamentul personalist al patrimoniului.
temeiul hotărârii judecătoreşti definitive de admitere a acţiunii pauliene prin care a Nu mai puţin, în această definiţie sunt incluse două dimensiuni esenţiale ale
fost desfiinţat contractul de fiducie încheiat în frauda drepturilor lor de creanţă. patrimoniului.
În mod complementar, creditorii fiduciari nu pot urmări celelalte bunuri ale În primul rând, patrimoniul are o natură pur intelectuală. Într-un sens asemănător,
s-a afirmat. că totalitatea raporturilor juridice pe care le leagă o anumită persoană
fiduciarului sau bunurile din patrimoniul constituitorului, cu excepţia cazului în care
formează sfera juridică al cărei centru este subiectul de drept respectiv; separând
s-a prevăzut obligaţia fiduciarului sau/şi a constituitorului de a răspunde pentru o
raporturile patrimoniale de cele personale nepatrimoniale, se identitică o sferă
parte sau pentru tot pasivul fiduciei. Într-o asemenea situaţie, urmărirea va începe,
juridică mai mică, respectiv patrimoniul.
mai întâi, asupra masei patrimoniale fiduciare, iar dacă aceasta nu este îndestulătoare,
În al doilea rând, această definiţie evocă dimensiunea permanenţei şi continuității
ea se va extinde asupra celorlalte bunuri ale fiduciarului sau/şi ale constituitorului, în
patrimoniului pe durata existenţei persoanei. Indiferent de dinamica fluxurilor econo-
limita şi în ordinea stabilite de părţile contractului de fiducie. În cazul în care mice în care este angajată o persoană, integritatea patrimoniului său se păstrează de
fiduciarul cauzează un prejudiciu prin actele sale de administrare sau conservare a la nașterea până la moartea persoanei fizice, respectiv de la înființarea până la
masei patrimoniale fiduciare, el va răspunde nu cu bunurile din această masă, ci încetarea persoanei juridice.
numai cu celelalte bunuri din patrimoniul său.
E. Patrimoniul este inalienabil. Ca atribut al personalităţii, patrimoniul nu poate fi $3. Prerogativele puterii juridice asupra patrimoniului
desprins de persoana care este titularul său. Drepturile pot fi înstrăinate, grevate cu
sarcini, modificate, datoriile pot fi executate, se pot asuma noi datorii, dar aceste 8. Este patrimoniul obiectul unui drept sau al unei puteri? Titularul unut
fluxuri patrimoniale nu echivalează cu transmiterea patrimoniului ca universalitate patrimoniu se bucură de anumite prerogative asupra întregii universalități, aceste
juridică. Patrimoniul este inalienabil, nu în individualitatea elementelor care-l prerogative nu se exercită în legătură cu fiecare drept patrimonial sau în legătură cu
compun, ci ca universitas iuris. fiecare obligaţie pecuniară, ci asupra întregului ansamblu de drepturi şi obligaţii,
Aşa-zisa transmitere a patrimoniului unei persoane fizice către moştenitorii săi, privite în unitatea lor juridică. Tot astfel, aceste prerogative nu sunt o simplă sumă a
aşa-zisa vânzare a unui patrimoniu în condiţiile art. 1399-1401 C.civ. (art. 1747-1754 prerogativelor conferite de drepturile patrimoniale.
din Noul Cod civil), precum şi aşa-zisa transmitere, integrală sau divizată, a patrimo- Indiferent dacă această putere exercitată asupra patrimoniului de către titularul
niului unei persoane juridice în cazul reorganizării sale nu infirmă inalienabilitatea său este înțeleasă sau nu ca un drept, ea nu poate fi ignorată, fiind distinctă de puterea
patrimoniului. Mai corect este să spunem că obiectul transmiterii nu este patrimoniul, conferită de fiecare drept patrimonial, privit ur singuli. Calificarea acestei puteri ca
ci fie totalitatea drepturilor şi datoriilor existente în patrimoniul transmițătorului, fie un drept de proprietate este, desigur, discutabilă. Rezerva pe care o avem în ce
14 Premise conceptuale Patrimoniul 15

priveşte calificarea puterii pe care o are titularul asupra patrimoniului său ca un drept patrimoniului. Esenţial este faptul că puterea pe care o conferă patrimoniul se
de proprietate se întemeiază pe următoarele două argumente, exercită în comun de mai mulți titulari ai unor patrimonii diferite cu privire la aceeaşi
Mai întâi, este vorba de caracterul incomplet al prerogativelor pe care le conferă masă patrimonială sau, cel puțin, cu privire la bunurile care formează obiectul
această putere, mai ales în ceea ce priveşte dispoziţia juridică. Spre deosebire de drepturilor şi datoriilor din acea masă patrimonială.
fondul de comerț sau de unele mase patrimoniale, patrimoniul este inalienabil. Ca Indiviziunea, comunitatea matrimonială şi patrimoniile profesionale comune sunt
urmare, este de preferat ideea de putere ideii de drept de proprietate asupra patrimo- modalităţile juridice ale patrimoniului.
niului. Acest argument nu este însă suficient, deoarece nu există o diferență de esență 10. Indiviziunea. În ipoteza în care a operat separaţia de patrimonii, indiviziunea
între ideea de putere şi ideea de drept. Până la urmă, diferenţa este de configurație este o unitate juridică, iar nu o simplă sumă de drepturi de coproprietate. Chiar dacă
juridică, adică de prerogative. drepturile de creanţă și datoriile se divid de drept între comoştenitori, separaţia de
lată de ce mai important este argumentul care subliniază diferența dintre noțiunea patrimonii opreşte confuzia drepturilor şi obligațiilor succesorale cu cele proprii ale
de patrimoniu şi noțiunea de bun. Într-adevăr, drepturile patrimoniale sunt instru- eredelui până la plata datoriilor moştenirii, respectiv ale indiviziunii. Aşa fiind, indivi-
mente juridice de apropriere a bunurilor. Fiecare dintre ele exprimă o putere derivată ziunea are un activ şi un pasiv, iar subrogaţia reală operează în cadrul acestei mase
din ideea de apartenenţă față de o anumită persoană. Întrucât patrimoniul, spre deose- patrimoniale. Dar, întrucât cu privire la aceeaşi masă patrimonială există mai mulți
bire de fondul de comerţ, nu este însă un bun, puterea care se exercită asupra sa nu se titulari, respectiv comoştenitori, indiviziunea este o modalitate juridică a patrimoniului,
confundă cu un drept subiectiv patrimonial, chiar dacă ea exprimă ideea de aparte- În absenţa separaţiei de patrimonii, indiviziunea este mai degrabă o sumă de
nenţă a patrimoniului față de o anumită persoană. coproprietăți şi de alte drepturi reale comune pe cote-părți decât o modalitate juridică
Aşadar, nu conținutul juridic, ci obiectul exprimă cel mai bine diferența dintre a patrimoniului.
ideea de putere asupra patrimoniului şi ideea de drept subiectiv. Dar tocmai pentru că
obiectul acestei puteri nu este un bun, lipseşte prerogativa dispoziţiei juridice. 11. Comunitatea matrimonială. Regimul matrimonial al comunităţii de bunuri
Patrimoniul poate fi administrat, pe baza acestei puteri, chiar de către titularul său presupune divizarea patrimoniului fiecărui soț în două mase de drepturi și datorii
ori de către un împuternicit al acestuia, pe baza unui legat sau al unei convenţii. Tot pecuniare: comune şi proprii. Masa bunurilor şi datoriilor comune din patrimoniul
astfel, titularul patrimoniului poate delega această putere unei terțe persoane numai în ambilor soți constituie tocmai comunitatea matrimonială a soţilor, care, fără să fie un
legătură cu o anumită masă patrimonială. Aceste idei sunt consacrate în art. 792 patrimoniu distinct de patrimoniul fiecărui soț, se înfăţişează ca o confuziune parțială
alin. (1) din Noul Cod civil. În Titlul V („Administrarea bunurilor altuia”) al Cărții a II-a a patrimoniilor soților pe durata căsătoriei.
(„Despre bunuri”) din acest cod, sunt cuprinse regulile generale nu numai pentru 12. Patrimoniul profesional comun. Deşi lipseşte o reglementare clară în legă-
administrarea unor bunuri ale altuia, privite ut singuli, ci şi pentru administrarea unui tură cu patrimoniul profesional comun, acesta există în cazul societăților profesionale
patrimoniu sau a unei mase patrimoniale aparținând unei alte persoane. Aceste reguli cu caracter civil, dar numai cu privire la asociaţii care au aportat nu numai părți de
sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor altora, privite ur singuli sau ca uni- industrie, ci şi bunuri. În acest caz, este vorba de o masă de drepturi şi obligaţii pecu-
versalități, ori de câte ori legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete nu impun niare cu privire la care fiecare asociat are câte o cotă-parte, determinată sau deter-
aplicarea unui alt regim juridic de administrare [art. 792 alin. (3)]. minabilă. Privit în mod individual, fiecare bun din patrimoniul profesional comun
formează obiectul unui drept de proprietate comună pe cote-părți. Puterea patri-
$4. Modalităţile juridice ale patrimoniului monială se exercită asupra masei de drepturi şi obligaţii care formează patrimoniul
profesional conform legii şi contractului de asociere.
9. Noţiune. Spre deosebire de modalităţile juridice ale drepturilor reale, definite
în raport cu bunurile privite ur singuli care formează obiectul fiecărui drept real în
parte, modalităţile juridice ale patrimoniului pot fi definite pornind de la situațiile în Secţiunea a III-a
care o masă patrimonială este stăpânită în comun de titularii a două sau mai multe Funcţiile patrimoniului
patrimonii distincte. Aşadar, nu este vorba, în realitate, de o stăpânire în comun a
unui patrimoniu în întregul său, întrucât acesta nu poate avea decât un singur titular. $1. Consideraţii introductive
În schimb, dacă este vorba de o masă de drepturi şi obligaţii pecuniare, este posibilă
stăpânirea ei în comun de către titularii mai multor patrimonii, fie în sensul că fiecare 13. Noţiunea de funcţie a patrimoniului. Indisolubil legat de persoană, patri-
titular are o cotă-parte din întreaga masă patrimonială şi din fiecare element care o moniul este şi o punte de legătură între titularul său şi celelalte subiecte de drept.
compune, cum se întâmplă în cazul indiviziunii şi în cazul patrimoniului profesional Într-adevăr, drepturile şi obligaţiile patrimoniale intră în conținutul unor raporturi
comun, fie în sensul devălmăşiei, cum se întâmplă în cazul comunității de bunuri a juridice născute sau care urmează a se naşte între titularii diferitelor patrimonii. Func-
soţilor. Totuşi, pentru simplificare terminologică, deşi este vorba de o modalitate țiile patrimoniului sunt expresia generalizată a acestor legături juridice care se creează
juridică a unei mase patrimoniale, se utilizează noțiunea de modalitate juridică a între titularii unor patrimonii diferite. În absenţa noțiunii juridice de patrimoniu nu ar
16 Premise conceptuale
Patrimoniul 17
fi posibile şi nu s-ar explica subrogaţia reală universală și cu titlu
universal, dreptul unei universalităţi, respectiv la scara întregului patrimoniu sau a unei mase patri-
de gaj general al creditorilor Chirografari şi transmisiunea universa
lă ŞI cu titlu moniale. Al doilea element al fundamentului juridic al subrogaţiei reale generale, ca
universal. Aşadar, funcţiile patrimoniului nu pot fi înțelese doar prin
raportare la un funcție a patrimoniului, este tocmai ideea de universalitate.
singur patrimoniu, ci numai din perspectiva relațiilor interpatrimonial
e.
16. Conţinutul subrogaţiei reale generale. Corelaţia cu divizibilitatea patri-
$2. Subrogaţia reală universală şi subrogaţia reală cu titlu moniului. Conform adagiului in iudiciis universalibus, pretium succedit loco rei et
universal
res loco pretii, elementele pecuniare care ies din patrimoniu se înlocuiesc cu elemen-
14. Sensurile noţiunii de subrogaţie. În dreptul civil se face tele pecuniare care intră în patrimoniu. Mai mult, aceste elemente care intră în
distincție între
subrogația personală, care desemnează înlocuirea unei persoane cu
o altă persoană în patrimoniu vor avea aceeași poziţie juridică pe care au avut-o elementele care ies din
cadrul unui raport juridic obligaţional, şi subrogaţia reală, care
desemnează înlo- patrimoniu. Așadar, ele vor avea calitatea de elemente ale univezrsalităţii care este
cuirea unui element patrimonial cu un alt element patrimon
ial. La rândul său, subro- patrimoniul sau ale unei mase patrimoniale determinate. Această idee este exprimată
gaţia reală este de trei feluri: subrogația reală universală — când
elementele patrimo- printr-un alt adagiu: subrogatum capit naturam subrogati.
niale care se înlocuiesc unele cu altele sunt privite în cadrul universa
lității care este Elementele pecuniare care fac obiectul acestei înlocuiri nu sunt privite ur singuli,
patrimoniul —, subrogaţia reală cu titlu universal — când elementele
patrimoniale care ci în cadrul universalităţii care este patrimoniul sau în cadrul unei mase patrimoniale
se înlocuiesc unele cu altele sunt privite în cadrul unei mase
patrimoniale - și determinate. Înlocuirea nu are în vedere calitățile fizice ale bunurilor care formează
subrogaţia reală cu titlu particular — când elementele patrimoniale
care se înlocuiesc obiectul drepturilor şi obligaţiilor pecuniare, ci valoarea economică a acestor
unele cu altele sunt privite ut singuli. Pentru simplificare, vom
folosi şi noţiunea de elemente patrimoniale şi regimul lor juridic.
subrogaţie reală generală pentru a desemna, în mod cumulat,
subrogaţia reală Elementele pecuniare care intră în patrimoniu devin elemente ale acestei univer-
universală şi subrogația reală cu titlu universal.
salități, însumându-se la activ sau la pasiv. Când patrimoniul este divizat, aceste
Este de observat că în toate cazurile de subrogaţie reală se stabileşt
e o relaţie nu elemente pecuniare intră într-o masă patrimonială determinată şi vor dobândi regimul
numai între elementele din interiorul aceluiaşi patrimoniu, ci şi
o relaţie între două juridic comun al acesteia. În această ultimă situație, însumarea se va face la activul
patrimonii diferite. Cu referire la subrogaţia reală generală, ca
funcţie a patrimo- sau la pasivul masei patrimoniale respective. Se poate spune că orice subrogaţie reală
niului, se verifică astfel ideea că ea exprimă o relație de comunic
are interpatri- cu titlu universal presupune şi o subrogaţie reală universală, în sensul că elementele
monială. Aceasta nu înseamnă că subrogația reală presupune întotde
auna un schimb care intră în patrimoniu devin şi elemente ale universalităţii care este patrimoniul,
de elemente pecuniare între două patrimonii!?,
dar, în plus, dobândesc şi regimul juridic comun pentru o masă patrimonială determi-
15. Fundamentul juridic al subrogației reale generale. Fungibilitatea nată. Când patrimoniul nu este divizat, operează doar subrogaţia reală universală, în
econo-
mică şi ideea de universalitate. Cum am văzut, în sens larg, fungibil sensul că elementele care intră în patrimoniu devin elemente ale universalităţii, fără a
itatea are în
vedere numitorul comun al tuturor elementelor care compun patrimo dobândi însă şi un regim juridic comun unei anumite mase patrimoniale.
niul sau o masă
patrimonială: conţinutul economic, evaluabil în bani al drepturilor Această înlocuire se produce fără a fi necesară o prevedere specială a legii. Altfel
şi obligaţiilor
patrimoniale'?. Tocmai datorită acestei trăsături comune, elementele patrimo spus, subrogaţia reală universală şi subrogaţia reală cu titlu universal se produc în
niale pot
fi schimbate unele cu altele, ele fiind însumate la activul sau la pasivul mod automat.
patrimoniului
ori al unei mase patrimoniale. Din această perspectivă, este nerelev Înlocuirea priveşte, în egală măsură, drepturile și obligațiile patrimoniale, deşi, în
antă natura
bunului sau voința părţilor, criterii necesare în aprecierea fungibilităţii mod tradițional, subrogaţia reală este tratată în legătură cu înlocuirea bunurilor.
stricto sensu.
Ca urmare, fungibilitatea laro sensu, care poate fi denumită și fungibil Fundamentată pe ideea de universalitate, subrogaţia reală generală asigură totodată
itate econo-
mică, este o calitate comună tuturor elementelor patrimoniale. permanența şi continuitatea acestui fundament. În absenţa subrogației reale generale,
Numai subrogaţia reală universală şi subrogația reală cu titlu universal constitu şi-ar pierde sensul şi funcţia patrimoniului de a fi gajul general al creditorilor
ie
o funcție a patrimoniului. Numai în aceste ipoteze, subsumate ideii chirografari. Într-adevăr, dacă nu s-ar produce înlocuirea elementelor pecuniare unele
de subrogaţie
reală generală, înlocuirea elementelor patrimoniale unele cu altele cu altele în patrimoniul debitorului, creditorii chirografari nu ar putea să îşi realizeze
se face în cadrul
creanțele. Rațiunea de a fi a subrogaţiei reale generale este, aşadar, aceea de a asigura
integritatea patrimoniului dintr-o dublă perspectivă: una — a persoanei care este titularul
12 su.
Este posibil ca un bun săxiasă dintr-un
pe . . x. .
patrimoniu şi să intre în alt patrimoniu.
, fără ca un
patrimoniului, şi alta — a creditorilor persoanei respective.
alt bun să iasă din al doilea patrimoniu şi să intre în primul patrimoniu Nu trebuie să se creadă însă că întotdeauna când un bun intră sau iese din patri-
, cum se întâmplă în
cazul în care piere un bun şi locul său este luat de indemnizaţia de moniu se produce o subrogaţie reală generală. Numai așa se explică fluctuația rapor-
asigurare sau de despă-
gubire. Aşadar, înlocuirea intrapatrimonială, care este de esența subrogaţie tului dintre activul şi pasivul patrimonial. Subrogaţia reală generală nu poate împie-
i reale, nu cores-
punde întotdeauna unei înlocuiri interpatrimoniale.
dica îmbogățirea sau sărăcirea unui patrimoniu. Fie că este vorba de donaţii, fie că
A se vedea supra, nr. 4.
este vorba de activităţi cu şanse de câştig sau riscuri de pierdere, fie că este vorba de
a
3,
18 Premise conceptuale Patrimoniul 19

o transmitere sau de o preluare unilaterală a datoriilor, toate acestea explică creşterile concepția art. 1730 pct. 3 şi a art. 1733 alin. (1) C.civ., este asimilat unui privilegiu
şi descreşterile patrimoniale. special. În schimb, privilegiile generale ies din această sferă de aplicare, întrucât au
valoarea unor simple drepturi personale de preferință pentru a căror conservare este
17. Comparaţie între subrogaţia reală generală şi subrogația reală cu titlu suficientă subrogaţia reală generală. În plus, ele nu au ca obiect anumite bunuri din
particular. Din cele de mai sus rezultă criteriile de distincţie între subrogația reală patrimoniul debitorului, astfel încât nu se poate vorbi despre un regim juridic
generală (universală sau cu titlu universal) şi subrogaţia reală cu titlu particular. particular pentru un anumit element patrimonial.
Mai întâi, sub aspectul cadrului în care operează, subrogația reală generală se În Noul Cod civil, acest caz de subrogație reală cu titlu particular a fost extins de
produce în contextul universalității care este patrimoniul sau în interiorul unei la ipotecă la toate privilegiile şi ipotecile. Astfel, conform art. 2330, „(1) Dacă bunul
anumite mase patrimoniale. Subrogaţia reală cu titlu particular are ca obiect elemente grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după caz, suma
patrimoniale privite ut singuli. datorată cu titlu de despăgubire este afectată la plata creanţelor privilegiate sau
Apoi, sub aspectul efectelor, subrogaţia reală universală transferă calitatea ele- ipotecare, după rangul lor.
mentelor pecuniare care ies din patrimoniu de a fi integrate într-o universalitate (2) Sunt afectate plăţii aceloraşi creanţe sumele datorate în temeiul exproprierii
asupra elementelor pecuniare care intră în patrimoniu. În plus, când este vorba şi de o pentru cauză de utilitate publică sau cu titlu de despăgubire pentru îngrădiri ale
subrogaţie reală cu titlu universal, elementele pecuniare care intră în patrimoniu dreptului de proprietate stabilite prin lege.”
dobândesc şi regimul juridic comun pentru o anumită masă patrimonială. Subrogația b) Noul Cod civil reglementează alte două cazuri de subrogaţie reală. Mai întâi,
reală cu titlu particular transferă, pe lângă acest regim juridic general, şi regimul juri- prin art. 748 alin. (2) fraza I, se prevede că, dacă bunul care formează obiectul
dic special al bunului care a ieşit din patrimoniu asupra celui care întră în patrimoniu. uzufructului a fost distrus, total sau parțial, „... uzufructul va continua asupra despă-
În al treilea rând, sub aspectul modului în care operează, subrogația reală generală gubirii plătite de terț sau, după caz, asupra indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta
se produce în mod automat, fără a fi necesară o prevedere a legii. Subrogaţia reală cu nu este folosită pentru repararea bunului.” În al doilea rând, în materia ipotecii
titlu particular operează numai dacă este prevăzută în mod expres de lege şi numai în mobiliare, conform art. 2393, „(1) Cel care achiziționează un bun în cursul obişnuit
măsura în care legea o prevede. Ca urmare, dintre trăsăturile care formează regimul al activității unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de același fel dobândeşte
juridic particular al bunului care a ieşit din patrimoniu, se transferă asupra bunului bunul liber de ipotecile constituite de înstrăinător, chiar dacă ipoteca este perfectă, iar
care intră în patrimoniu numai acelea care sunt expres prevăzute în dispoziţiile legale dobânditorul cunoaşte existența acesteia.
care instituie, pentru cazul respectiv, subrogația reală cu titlu particular.
(2) În acest caz, ipoteca se strămută asupra prețului sau altor bunuri rezultate din
Întotdeauna când legea prevede un caz de subrogaţie reală cu titlu particular
înstrăinarea bunului ipotecat.”
înlocuirea elementelor patrimoniale are, în acelaşi timp, și semnificația unei subro-
c) Conform art. 24 alin. (1) din Titlul VI al Legii nr. 99 din 26 mai 1999 (Legea
gaţii reale generale. Consecința este că elementul pecuniar care intră în patrimoniu
privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice) '$, „Orice bun care
primeşte nu numai regimul juridic particular, propriu elementului pecuniar care a
înlocuieşte bunul constituit ca garanție sau bunul în care a trecut valoarea bunului
ieşit din patrimoniu, ci devine şi un element al universalităţii care este patrimoniul şi,
determinate, dobândind afectat garanţiei se presupune a fi produs al bunului iniţial, cu excepţia cazului în
dacă este cazul, un element al unei mase patrimoniale
care debitorul va face dovada contrarie”. În această formulare impertectă, recu-
regimul juridic al acesteia.
noaştem un caz de subrogaţie reală cu titlu particular. Ca urmare, garanţia mobiliară
Aşadar, se poate spune că subrogaţia reală cu titlu particular presupune întot-
stabilită conform legii menţionate va putea fi executată asupra bunului care a intrat în
deauna şi o subrogaţie reală generală. Reciproca însă nu se verifică: nu orice subro-
patrimoniu.
gaţie reală generală presupune şi o subrogaţie reală cu titlu particular.
In mod asemănător, în art. 2392 din Noul Cod civil se prevede că „(1) Ipoteca se
18. Cazuri de subrogaţie reală cu titlu particular. În dreptul civil sunt regle- extinde asupra fructelor şi productelor bunului ipotecat, precum şi asupra tuturor
mentate mai multe cazuri de subrogaţie reală cu titlu particular. bunurilor primite de constituitor în urma unui act de administrare ori de dispoziţie
a) Mai întâi, conform art. 1721 C.civ., „Când un imobil, recolte sau alte bunuri încheiat cu privire la bunul ipotecat.
mobile vor fi fost asigurate în contra incendiului sau în contra oricărui alt caz fortuit, (2) Se consideră, de asemenea, a fi un produs al bunului ipotecat orice bun care îl
suma ce se va datora de către asigurător va trebui, dacă nu va fi fost cheltuită în înlocuieşte sau în care trece valoarea acestuia.”
reparația obiectului asigurat, să fie afectată la plata creanţelor privilegiate Şi
ipotecare, după rangul fiecăreia din ele.
Asemenea se va urma şi cu orice despăgubire va fi datorită de către o a treia per- '* Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 236 din 27 mai 1999, modificată
soană, pentru pierderea totală sau deteriorarea obiectului însărcinat cu un privilegiu succesiv ulterior, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003
sau ipotecă.” privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
În sfera de aplicare a acestui text intră nu numai imobilele, ci şi recoltele sau alte funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupției, publicată în
bunuri mobile, nu numai ipotecile, ci și privilegiile speciale, inclusiv gajul care, în Monitorul oficial al României, Partea ], nr. 279 din 21 aprilie 2003.
20 Premise conceptuale
Patrimoniul 21
d) Conform art. 28 alin. (2) din Legea nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică!5, dreptul de ipotecă şi privilegiul special imobiliar $3, Gajul general al creditorilor chirografari
care grevează un imobil expropriat se strămută de drept asupra despăgubiri cuvenite
proprietarului. În Noul Cod civil, acest caz de subrogaţie reală cu titlu particular este 20. Sediul legal. Precizări terminologice. Potrivit art. 1718 din Codul civil
reglementat în art. 2330 alin. (2), citat anterior. [art. 2324 alin. (1) fraza 1 din Noul Cod civil], „Oricine este obligat personal este
ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente
19. Subrogaţia reală cu titlu universal permite restituirea şi împărțeala patri- şi Viitoare”. Acest text instituie gajul general al creditorilor chirografari asupra
moniului. În literatura juridică, în mod curent, se precizează că subrogaţia reală cu titlu patrimoniului debitorului. Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte datoriile în mod voluntar
universal permite și explică atât posibilitatea de restituire a unui patrimoniu, cât şi posi- la scadenţă, creditorii chirografari au posibilitatea să ceară executarea silită asupra
bilitatea de împărțeală a patrimoniului succesoral!S. În realitate, nu este vorba decât de activului din patrimoniul debitorului. Această posibilitate se întemeiază tocmai pe
două cazuri particulare în care operează subrogaţia reală cu titlul universal ca urmare a ideea că patrimoniul debitorului constituie obiectul gajului general al creditorilor
divizării patrimoniului. Într-adevăr, în cele două ipoteze nu este vorba, propriu-zis, chirografari. Aceştia sunt creditorii ale căror creanţe nu se bucură de o garanţie reală.
de
restituirea sau de împărțeala unui patrimoniu, ci a unei mase patrimoniale. În absenţa noțiunii juridice de patrimoniu nu ar fi de conceput nici noţiunea de gaj
Astfel, ca urmare a anulării hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, s-a pus general al creditorilor chirografari.
problema așa-numitei restituiri a patrimoniului celui considerat, în mod eronat, ca Termenul de gaj ar putea induce în eroare. El trimite la o garanție reală, or gajul
fiind decedat. Cum am văzut, masa succesorală nu este un patrimoniu distinct, ci o general al creditorilor chirografari nu este, cu adevărat, o garanţie, cu atât mai puţin o
masă patrimonială în patrimoniul succesorului. Anularea hotărârii judecătoreşti garanţie reală. Termenul de gaj este folosit într-o accepție metaforică, pentru a evoca
declarative de moarte are ca efect, între altele, renaşterea unităţii juridice a masei puterea pe care creditorul chirografar o are asupra patrimoniului debitorului. Aşadar,
succesorale în patrimoniul succesorului. Integritatea acestei mase patrimoniale este asupra patrimoniului se exercită nu numai puterea titularului său, ci şi puterea
păstrată, în cazurile în care s-au încheiat acte de înstrăinare cu titlu oneros către terți creditorilor chirografari în forma gajului general. Este pusă în evidență, încă o dată,
de bună-credință [acte care rămân valabile conform art. 20 alin. (2) din Decretul ideea că patrimoniul exprimă nu numai legătura indisolubilă cu persoana care este
nr. 31 din data de 30 ianuarie 195417, respectiv conform art. 54 alin. (2) din Noul Cod titularul său, ci şi legătura cu alte subiecte de drept, atât în forma unor raporturi juridice
civil], tocmai prin subrogaţia reală cu titlu universal. Ceea ce se restituie este tocmai particulare, cât şi într-o formă mai generală: gajul general al creditorilor chirografari.
această masă patrimonială. Dar, odată ce a fost restituită autorului, ea se topeşte în Deşi sunt mai mulți creditori chirografari, cel puţin virtuali, conceptul care
universalitatea patrimoniului acestuia. desemnează această funcţie este exprimat prin termeni utilizaţi la singular: drept de
În mod asemănător funcționează subrogaţia reală cu titlu universal şi când este gaj general. Altfel spus, nu există atâtea drepturi de gaj general câţi creditori chiro-
vorba de petiția de ereditate, care are ca obiect tot restituirea unei mase patrimoniale, grafari sunt. Dimpotrivă, dreptul de gaj general exprimă puterea comună pe care
iar nu a unui patrimoniu 8. creditorii chirografari o au asupra patrimoniului debitorului. O asemenea putere
De asemenea, am văzut că indiviziunea este nu numai o modalitate juridică a comună nu ar putea exista dacă datoriile nu ar forma o unitate în patrimoniul
patrimoniului, ci şi o ipoteză de divizare a patrimoniului succesorilor, dacă sunt debitorului, respectiv pasivul patrimonial, şi dacă acest pasiv nu ar fi indisolubil legat
îndeplinite condiţiile necesare. De aceea, şi în acest caz, ne aflăm în prezența unei de activ în cadrul universalităţii care este patrimoniul ca atribut al personalităţii. Din
simple aplicaţii particulare a ideii mai generale conform căreia subrogaţia reală cu titlu caracterul comun al acestei puteri derivă principiul egalității creditorilor chirografari,
universal operează, în mod distinct, în cadrul fiecărei mase patrimoniale. Pe această consacrat în art. 2326 din Noul Cod civil. Restrângerea sferei de aplicare a acestui
bază, dacă împărțeala în natură nu este posibilă sau avantajoasă pentru coindivizari, principiu este posibilă prin constituirea garanţiilor reale. În cazul lor, bunurile sunt
bunurile corporale pot fi vândute sau schimbate, iar sumele de bani sau alte bunuri care urmărite nu în virtutea apartenenţei lor la un anumit patrimoniu, ci pe baza legăturii
intră astfel în masa succesorală se împart conform cotelor succesorale. pe care o au cu o anumită datorie şi cu un anumit drept de creanţă, fiind afectate
realizării acestuia: res, non persona debet.

> Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 139 din 2 iunie 1994. 21. Conţinutul funcţiei. Creditorii chirografari, spre deosebire de cei care se
'S În acest sens, a se vedea C. Stătescu, op. cit., pp. 503 şi 504; M.N. Costin, Marile insti- bucură de garanţii reale, nu au, aşadar, un drept de urmărire cu privire la bunurile
tuții ale dreptului civil român, vol. 1, Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale prin- care ies din patrimoniu. Fluxurile patrimoniale pot fi desfăşurate, în mod liber, de
cipale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 67; C. Birsan, Drept civil. Drepturile reale prin- debitor prin acte juridice cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Creditorii chirografari pot
cipale, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pp. 15 şi 16. urmări numai activul existent în patrimoniul debitorului la scadență. Sunt avute însă
Publicat în Buletinul Oficial a] României nr. 8 din 30 ianuarie 1954. în vedere nu numai drepturile patrimoniale existente în momentul naşterii datoriei, ci
5 Pentru petiția de ereditate, a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura şi acelea care au intrat în patrimoniul debitorului până la scadență. În acest sens
Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pp. 478-486. Pentru Decretul nr. 31/1954, a se vedea
trebuie înțeleasă expresia bunuri prezente şi viitoare din cuprinsul art. 1718 C.civ.
supra, nr. 19, nota 17.
[art. 2324 alin. (1) din Noul Cod civil]. Această expresie pune în evidență nu numai
22 Premise conceptuale
Patrimoniul 23
ideea de permanență şi continuitate a patrimoniului, ci şi ideea
că momentul fixării ideea comunicării juridice dintre diferitele mase patrimoniale şi ideea unității
dreptului de gaj general asupra unor elemente pecuniare active patri-
din patrimoniul moniului?,
debitorului este chiar momentul în care creditorii chirografari
trec la executarea
creanţelor lor.
Rezultă din cele de mai sus că trebuie să distingem între funcția $4. Transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal
patrimoniului de
a permite şi de a explica gajul general al creditorilor chirografari 23. Noţiune. În situaţia decesului persoanei fizice şi în ipoteza reorganizării sau
şi mecanismul
juridic prin care se exercită această funcţie. În timp ce funcţia are încetării persoanei juridice se pune problema transmisiunii către succesori a univer-
în vedere noțiunea
juridică de patrimoniu în permanența şi continuitatea sa, mecani salităţii elementelor patrimoniului sau a unei fracțiuni din această universalitate.
smul juridic de În
exercitare a acestei funcţii are în vedere drepturile reale şi de creanţă primul caz este vorba de o transmisiune universală, în al doilea caz suntem
existente în în
patrimoniul debitorului în momentul în care creditorii Chirogra prezența unei transmisiuni cu titlu universal. Noţiunea juridică de patrimoniu permite
fari hotărăsc să
înceapă urmărirea silită a creanţelor lor şi se iau măsurile şi explică, așadar,
de indisponibilizare transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal.
corespunzătoare, potrivit legii. Aşadar, dacă obiectul gajului general Aceasta este a treia funcţie a patrimoniului.
este patrimoniul,
obiectul urmăririi îl formează drepturile reale şi de creanță existent
e în patrimoniu 24. Conţinutul funcţiei. Deşi în mod tradițional se vorbeşte de transmiterea
într-un moment determinat, precum şi drepturile reale și de creanță
care vor intra în patrimoniului sau de transmiterea unei fracțiuni din patrimoniu, în realitate este vorba
patrimoniu ulterior acestui moment, până la limita acoperirii creanţel
or creditorilor de transmiterea universalităţii sau a unei fracțiuni din universalitatea elementelor care
chirografari, în măsura în care nu a intervenit prescripția executării
silite. Altfel spus, se găsesc în patrimoniul persoanei fizice în momentul decesului sau în patrimoniul
dreptul de gaj general, care exprimă puterea creditorilor chirografari
asupra patrimo- persoanei juridice în momentul reorganizării ori al încetării.
niului debitorului, nu se confundă cu urmărirea efectivă a
activului patrimonial, ci Distincția nu este doar una de nuanță. Dacă patrimoniul este un atribut al perso-
constituie doar temeiul acesteia. Chiar dacă urmărirea silită ar epuiza
tot activul nalității, el durează numai cât timp durează persoana fizică sau juridică. Ceea ce
patrimonial al debitorului, patrimoniul nu dispare: rămân datoriile se
şi posibilitatea de transmite este conținutul patrimoniului, dar tot ca universalitate sau ca o fracțiune din
a dobândi alte drepturi patrimoniale în viitor,
universalitate. Unitatea juridică a acestor elemente patrimoniale nu mai este dată însă
Libertatea debitorului de a încheia acte juridice cu privire la
drepturile sale de persoana autorului, ci de persoana succesorului în patrimoniul căruia se transmit
patrimoniale nu este însă nețărmurită. Tocmai pentru că se bucură
de un gaj general aceste elemente. În cazurile în care aceste elemente patrimoniale formează o masă
asupra patrimoniului debitorului creditorii chirografari sunt îndreptă
ţiţi să cenzureze, distinctă în patrimoniul succesorului, unitatea lor juridică va fi determinată şi de
prin intermediul acţiunii pauliene, actele juridice frauduloase încheiat
e de debitor cu afectaţiunea şi de regimul juridic al acelei mase patrimoniale.
terții. Aprecierea caracterului fraudulos al unor acte juridice
patrimoniale este În aparență, transmiterea patrimoniului şi transmiterea universalităţii elementelor
posibilă tocmai pe baza noțiunii juridice de patrimoniu şi pe baza funcţiei din patrimoniu înseamnă același lucru. În realitate, prima formulare conduce
patrimo- la ideea
niului de a permite şi de a explica gajul general al creditorilor chirogra
fari. Într- că succesorul are două sau mai multe patrimonii, ceea ce este inadmisibil.
Dimpo-
adevăr, actul este fraudulos în măsura în care a creat sau a mărit starea trivă, a doua formulare conciliază ideea unicităţii patrimoniului succesorului
de insolva- cu ideea
bilitate a debitorului. Această apreciere presupune raportarea activulu transmiterii universalităţii sau a unei fracțiuni din universalitatea elementelor
i la pasiv în
cadrul universalității care este patrimoniul. patrimoniului autorului. Ceea ce există în patrimoniul persoanei fizice în momentul
Dacă debitorul constituie însă garanţii reale cu privire la drepturi decesului sau în patrimoniul persoanei juridice în momentul reorganizării sau
le sale patri-
moniale, se îngustează, până la dispariţie, sfera de aplicare a gajului încetării reprezintă doar o secvență, un stop-cadru din filmul existenţei patrimoniului.
general al credi-
torilor chirografari ca funcţie a patrimoniului. Chiar dacă se acceptă ideea că persoana succesorului continuă persoana autorului,
22. Principiul specializării gajului general al creditorilor chirogr această idee are doar funcţia de a justifica transmiterea universalităţii sau a unei
afari. Divi- fracțiuni din universalitatea elementelor patrimoniului autorului. Continuitatea este
zarea patrimoniului în mai multe mase de drepturi și obligaţii pecunia
re determină simbolică, iar nu strict juridică. Este motivul pentru care drepturile şi obligaţiile
specializarea gajului general al creditorilor chirografari. Ca urmare,
în această născute din contracte intuitu personae nu se transmit de la autor la succesor în
ipoteză, gajul general va opera, în mod specializat, asupra masei patrimo cadrul
niale în unei transmisiuni universale sau cu titlu universal. Din punct de vedere strict juridic,
legătură cu care s-a născut creanța unui anumit creditor chirogra
far. Cum s-a nu există însă o identitate între persoana succesorului ŞI persoana autorului
observat, gajul rămâne general pentru că nu poartă asupra unui element şi nici
patrimonial între patrimoniul succesorului şi patrimoniul autorului. Acesta este motivul pentru
determinat şi este specializat pentru că nu are ca obiect, în mod direct,
patrimoniul care este preferabil, din punct de vedere strict juridic, să afirmăm continuitatea
ca universalitate. În mod indirect însă, în măsura în care activul masei
patrimoniale drepturilor şi obligaţiilor care nu au caracter intuitu personae, iar nu continuitatea
în legătură cu care s-a născut creanța nu este îndestulător, gajul general
poate opera
şi asupra celorlalte bunuri din patrimoniu. Această posibilitate exprimă
tocmai
9 A se vedea supra, nr. 6, lit. D.
24 Premise conceptuale

autorului sau a patrimoniului autorului dincolo de decesul acestuia. Această ultimă


continuitate poate fi considerată doar din punct de vedere simbolic. Aşadar, transmi-
siunea universală sau cu titlu universal presupune ideea de universalitate numai în
dimensiunea sa spaţială, în sensul că acoperă toate drepturile şi datoriile existente la Capitolul II
un moment dat în patrimoniul unei persoane sau o fracțiune din acestea, dar nu Şi în Clasificarea drepturilor patrimoniale
dimensiunea sa temporală, de permanenţă şi continuitate, întrucât patrimoniul îşi
încetează existența odată cu persoana.
Important este însă că între transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu Secţiunea |
universal nu există o diferență calitativă, ci doar una cantitativă. În ambele cazuri se Drepturile reale şi drepturile de creanţă
transmit şi elemente de activ şi elemente de pasiv patrimonial. Fie că este vorba de
universalitate, fie că este vorba de o fracțiune din universalitate, se păstrează pro- 25. Consideraţii preliminare. Drepturile subiective civile se împart, în funcție de
porția dintre activ şi pasiv. Diferenţa cantitativă constă tocmai în aceea că, în ipoteza natura conţinutului lor, în drepturi personale nepatrimoniale şi drepturi patrimoniale.
transmisiunii universale, succesorul dobândeşte în întregime activul şi pasivul din Drepturile patrimoniale au un conţinut economic care poate fi exprimat în bani, în
patrimoniul autorului, iar în ipoteza transmisiunii cu titlu universal, succesorul timp ce drepturile nepatrimoniale au un conţinut care nu poate fi exprimat în bani.
dobândeşte aceeaşi fracțiune atât din activ, cât şi din pasivul patrimonial. Activul patrimoniului oricărei persoane este alcătuit din drepturi patrimoniale.
Elementele care compun patrimoniul, adică drepturile şi obligațiile patrimoniale, pot
fi privite însă nu numai în cadrul universalităţii, ci şi în mod individual. Studiul
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale nu poate face abstracţie de această a doua
perspectivă, întrucât ea permite atât stabilirea tipologiei drepturilor patrimoniale, cât
şi clasificarea acestora. Într-adevăr, este necesară cunoaşterea elementelor patrimo-
niale privite în mod individual, pentru a le stabili conţinutul juridic. De regulă, sunt
avute în vedere drepturile patrimoniale, abordarea obligaţiilor patrimoniale fiind doar
implicită. Este firesc ca accentul să fie pus pe drepturi, întrucât obligaţiile sunt
corelative acestora. Înțelegerea conţinutului juridic al unui drept patrimonial este
suficientă pentru a înțelege şi conţinutul juridic al datoriei corelative.
26. Definiţia dreptului real. Dreptul real — ius in re — este dreptul patrimonial în
virtutea căruia titularul său poate să-şi exercite prerogativele asupra unui bun deter-
minat, în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane.
27. Definiţia dreptului de creanță. Dreptul de creanţă — ius ad personam — este
dreptul patrimonial în temeiul căruia subiectul activ, denumit creditor, poate pretinde
subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă sau să nu facă o anumită prestație
la care acesta din urmă ar fi fost îndreptăţit în absenţa angajamentului său juridic.
Drepturile de creanță mai sunt denumite şi drepturi personale, dar este preferabil să
se utilizeze prima expresie, întrucât cea de-a doua poate crea o confuzie cu drepturile
personale nepatrimoniale,
28. Comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanță. Din aceste
definiţii rezultă atât asemănările, cât şi trăsăturile esenţiale care disting cele două
categorii de drepturi patrimoniale. Drepturile reale şi drepturile de creanță sunt
drepturi patrimoniale, iar titularii lor sunt individualizaţi. Dincolo de aceste asemă-
nări, definițiile de mai sus pun accentul pe diferența specifică fiecărei categorii de
drepturi patrimoniale.
A. Subiectele. Deşi subiectul activ, respectiv titularul dreptului, este individualizat
în ambele ipoteze, subiectul pasiv, respectiv titularul obligaţiei corelative, este indivi-
dualizat, determinat numai în ipoteza dreptului de creanță, în timp ce, în ipoteza
26 Premise conceptuale Clasificarea drepturilor patrimoniale 27

dreptului real, obligaţia generală negativă corelativă are un titular general şi neindi- negativă corespunzătoare unui drept de creanţă şi obligaţia negativă corelativă a unut
vidualizat, nedeterminat, format din toate celelaite subiecte de drept. drept real decurge din opozabilitatea diferită: prima este o obligaţie negativă gene-
Această diferenţă între cele două categorii de drepturi patrimoniale a fost pusă în rală, opozabilă tuturor celorlalte persoane, a doua este o obligaţie negativă specială,
evidenţă în momentul în care s-a renunţat la înţelegerea dreptului real ca fiind numai opozabilă numai debitorului.
o relaţie între o persoană şi un bun, adoptându-se concepția modernă potrivit căreia În timp ce obligaţia negativă generală specifică drepturilor reale, ca şi obligația
dreptul real intră în conținutul unui raport juridic ca raport social care se stabileşte în negativă generală care constituie temeiul răspunderii delictuale (neminem laedere),
legătură cu un anumit bun. Chiar dacă pare prea abstract, conceptul de subiect pasiv, reprezintă o restrângere a sferei de libertate a persoanei având ca temei legea, obli-
general şi nedeterminat, pune în evidență tocmai ideea că dreptul real, ca orice drept gaţia negativă specială corelativă drepturilor de creanță determină, de asemenea,
subiectiv civil, intră în conținutul unui raport juridic care este un raport între persoane. restrângerea sferei de libertate a persoanei, dar izvorul ei este chiar voința acelei per-
Când o persoană cauzează un prejudiciu prin atingerea exerciţiului prerogativelor soane. Iată de ce obligaţia negativă specială este o obligaţie de a nu face o anumită
dreptului real de către titularul său, individualizarea care se produce nu transformă prestație la care debitorul ar fi fost îndreptăţit în absenţa angajamentului juridic.
subiectul pasiv, general şi nedeterminat, într-un subiect pasiv determinat, întrucât ea Obligaţia corelativă drepturilor reale se mai distinge de obligaţia corelativă
priveşte un alt raport juridic, respectiv un raport juridic obligaţional în conţinutul dreptului de creanţă şi prin aceea că prima nu are o valoare economică propriu-zisă şi
căruia intră un drept de creanţă având ca obiect repararea prejudiciului. nu poate fi însumată la pasivul patrimonial, întrucât ea are un caracter general şi
B. Opozabilitatea. Ca drepturi absolute, drepturile reale sunt opozabile erga omnes. abstract, în timp ce cea de-a doua se însumează la pasivul patrimonial, deoarece are un
Drepturile de creanţă sunt drepturi relative și sunt opozabile, stricto sensu, aşadar, caracter particular şi concret. Obligaţia negativă specială are, de asemenea, valoare
numai debitorilor, doar în raporturile obligaţionale al căror conţinut îl formează. Totuşi, economică, stabilită în funcţie de valoarea dreptului de creanță corespunzător.
pentru a asigura opozabilitatea față de toate categoriile de terți a drepturilor reale E. Conţinutul juridic. Fiecare drept subiectiv civil are un anumit conținut juridic
principale imobiliare şi a drepturilor reale de garanţie, este necesară îndeplinirea alcătuit din una sau mai multe prerogative substanţiale (latura substanțială), precum
anumitor formalități de publicitate. Cât priveşte drepturile reale principale mobiliare, se şi din dreptul material la acţiune (latura procesuală). Prerogativele substanțiale
consideră că, de regulă, posesia asigură prin ea însăşi publicitatea, măsoară înținderea posibilităților pe care le are titularul dreptului în relație cu alte
C. Obiectul drepturilor. Drepturile reale au în conţinutul lor juridic anumite persoane, iar dreptul material la acţiune este instrumentul juridic prin care sunt
prerogative a căror exercitare are ca premisă acte de stăpânire asupra unui bun. De apărate aceste posibilităţi.
aceea, bunul trebuie să fie determinat și individualizat, altfel nu este susceptibil de În mod tradiţional, se afirmă că, spre deosebire de conținutul juridic al drepturilor
stăpânire şi apropriere. Pe această bază, s-a tras concluzia că „dreptul real nu poate să de creanţă, conţinutul juridic al drepturilor reale include două prerogative: dreptul de
existe decât asupra unui corp cerr”!. Bunurile de gen devin obiect al drepturilor reale urmărire şi dreptul de preferinţă.
numai prin cântărire, măsurare sau numărare, adică în momentul în care, prin Tratarea acestei chestiuni înlătură orice posibilă confuzie numai dacă se face
preluarea unei cantități dintr-un gen, această cantitate dobândeşte, prin alegere şi distincţie între înţelesul genera! al celor două prerogative, urmărirea şi preferința,
separațiune, proprietatea unui corp cert, „determinat în speţe”?, adică în specia sa. care este comun pentru toate drepturile reale, şi înțelesul lor specia, care este comun
În schimb, drepturile de creanţă care au o obligaţie corelativă de a da pot avea ca numai pentru drepturile reale accesorii (garanții reale).
Într-adevăr, într-un înţeles special, dreptul de urmărire şi dreptul de preferință intră în
obiect atât bunuri individual-determinate, cât și bunuri de gen. În acest din urmă caz,
conţinutul juridic al drepturilor reale de garanție, atât în latura substanțială, cât şi în latura
executarea obligaţiei de a da, respectiv transferul sau constituirea dreptului real, se
procesuală. Sub cel de-al doilea aspect, cele două prerogative sunt specifice dreptului
produce însă în momentul în care bunurile de gen se individualizează prin numărare,
material la acţiune pe care-l au creditorii ale căror creanţe sunt însoțite de garanții reale;
cântărire sau măsurare (res quae numero, pondere, mensuravae constant).
sub aspect procesual, aceşti creditori vor putea urmări bunurile asupra cărora s-a
D. Obiectul obligaţiei corelative. Obligaţia corelativă drepturilor reale este una
constituit garanţia împotriva oricărui terț la care au ajuns aceste bunuri şi vor putea
generală şi negativă. Toate persoanele care formează subiectul pasiv, general şi
opune, cu preferință, drepturile lor de creanță în procesul de urmărire atât creditorilor
nedeterminat, au datoria să se abțină de la săvârşirea oricărei fapte care ar putea
chirografari, cât şi creditorilor ale căror garanții reale au un rang inferior. Sub primul
stânjeni exercițiul prerogativelor pe care le conferă dreptul real titularului său.
aspect, urmărirea şi preferința sunt chiar prerogative substanțiale, întrucât creditorii care
Obiectul obligaţiilor corelative drepturilor de creanță poate fi o prestație de a da
au drepturi reale de garanție se îndestulează din valoarea bunurilor urmărite, iar această
(a constitui sau a transmite un drept rea), o prestație de a face (orice prestație pozitivă
îndestulare se face cu preferință în raport cu creditorii chirografari şi chiar în raport cu
în afara aceleia de a da) sau o abstenţiune (a nu face). Diferenţa dintre obligaţia creditorii care au garanții reale asupra aceloraşi bunuri, dar cu rang inferior,
Urmărirea şi preferința sunt prerogative comune tuturor drepturilor reale numai sub
aspect procesual, nu şi sub aspect substanţial. Sub acest ultim aspect, ele sunt comune
Cc. Hamangiu, Î. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. |,
Editura „Naţionala”, Bucureşti, 1928, p. 859.
numai drepturilor reale de garanţie. Numai sub acest aspect se pune problema
2 .
Ibidem. îndestulării creanţelor din valoarea bunurilor care constituie obiectul garanțiilor reale.
28 Premise conceptuale Clasificarea drepturilor patrimoniale 29
Confuzia care se creează de multe ori în explicarea prerogativelor specifice Durata mai mare a drepturilor reale principale este legată şi de ideea de posesie,
drepturilor reale, urmărirea şi preferința, îşi are izvorul în confundarea planului atât ca element de drept, cât şi ca stare de fapt; drepturile de creanţă nu au atributul
substanţial cu planul procesual. Ca urmare, uneori, aceste prerogative se explică prin posesiei şi, cu excepția celor care se încorporează în substanţa titlului, nu sunt
trimitere la aspectele substanţiale care sunt comune numai drepturilor reale accesorii, susceptibile de a fi posedate.
iar nu tuturor drepturilor reale. Importanţa practică a acestei diferenţe dintre drepturile reale şi cele de creanță se
Aşadar, urmărirea şi preferința, sub aspect procesual, sunt prerogative comune manifestă sub aspectul termenelor de prescripţie: drepturile de creanță sunt prescrip-
tuturor drepturilor reale. Sunt însă, ambele, elemente care disting drepturile reale de tibile extinctiv în termene scurte (termenul general de prescripţie este de 3 ani), în
drepturile de creanță sub aspect procesual?
timp ce drepturile reale sunt fie imprescriptibile (dreptul de proprietate), fie sunt
Drepturile reale pot fi apărate prin acţiuni reale. Opozabilitatea erga omnes a
prescriptibile în termene mai lungi (de regulă, 30 de ani).
drepturilor reale îngăduie titularilor lor să introducă o acțiune specifică (acțiunea în
H. Numărul drepturilor. Din acest punct de vedere, se afirmă că numărul drep-
revendicare, acțiunea confesorie, acţiunea de executare silită) împotriva oricărei
turilor reale este limitat prin lege, în timp ce numărul drepturilor de creanță este neli-
persoane la care se află bunul care formează obiectul dreptului real. Aceasta este
mitat. Se poate adăuga că nu numai numărul, ci şi conţinutul juridic al drepturilor
prerogativa urmăririi.
reale este, de regulă, stabilit prin lege, cu excepţia cazurilor în care aceasta lasă
Totodată, în concurs cu alte persoane care pretind că sunt titulare ale aceluiaşi
voinţei omului posibilitatea de a stabili acest conţinut, cum se întâmplă în cazul
drept real, adevăratul titular va fi preferat pe baza regulilor privind proba dreptului
servituţilor stabilite prin fapta omului şi în cazul dreptului de superficie. Altfel spus,
real. Aceasta este prerogativa preferinţei.
În cele din urmă, rezultă că numai prerogativa urmăririi, sub aspect procesual, de regulă, prin voința părţilor nu pot fi adăugate alte prerogative unui drept real în
distinge cu adevărat drepturile reale de drepturile de creanță. Într-adevăr, prerogativa afara acelora prevăzute de lege.
preferinţei, în sensul de a stabili pe baza probelor cine este adevăratul titular al drep- Care este însă explicaţia acestei diferențe dintre drepturile reale şi drepturile de
tului, este comună și drepturilor de creanţă. În schimb, prerogativa urmăririi decurge creanţă?
tocmai din opozabilitatea erga omnes a drepturilor reale. Uneori, s-a afirmat că această diferenţă îşi găseşte temeiul în prevederile art. 479
F. Modul de exercitare. Prerogativele drepturilor reale se exercită în mod direct şi C.civ., în care se arată că: „Poate avea cineva asupra bunurilor sau un drept de
nemijlocit de către titularii acestor drepturi, fără a fi necesară intervenţia unei alte proprietate, sau un drept de folosință, sau numai servitute.” Afirmația este exactă
persoane în forma unei acțiuni sau unei abstențiuni particulare. Obligaţia generală numai în ceea ce priveşte ideea că drepturile reale trebuie să fie instituite prin lege,
negativă corespunzătoare drepturilor reale nu are ca obiect o abstenţiune individuală, atât în ce priveşte numărul, cât şi, de regulă, în ce priveşte conținutul lor juridic. Cât
particulară, ci una generală. priveşte însă enumerarea din acest text legal, ea este incompletă. Într-adevăr, legea
Dimpotrivă, prerogativele drepturilor de creanţă, cu excepția dispoziţiei juridice, instituie şi alte drepturi reale.
nu pot fi exercitate de titularii acestor drepturi decât prin intermediul unei prestații Această primă explicaţie nu este însă suficientă. Ea trebuie completată cu teoria
pozitive sau negative din partea debitorilor. Dacă debitorul nu-şi îndeplineşte obli- contractualistă care stă la baza Codului civil român. Din această perspectivă,
gaţia de a da, de a face sau de a nu face, nu se realizează conţinutul dreptului de libertatea persoanei poate fi limitată fie prin lege, într-un mod general şi impersonal,
creanţă al creditorului. fie prin voinţa părților. În primul caz, temeiul limitării este legea ca expresie a con-
Cât priveşte dispoziţia juridică, aceasta este comună tuturor drepturilor patri-
tractului social, deci tot o formă de exprimare a voinței juridice. În cel de-al doilea
moniale, întrucât ea este expresia puterii juridice, întemeiate pe ideea de apartenenţă.
caz, temeiul limitării este voința particulară a părților care încheie acte juridice.
Or, cum am văzut, ideea de apartenenţă este numitorul comun al tuturor elementelor
Obligaţia generală negativă corespunzătoare drepturilor reale este, cum am văzut,
patrimoniale şi chiar al drepturilor şi datoriilor personale nepatrimoniale?. Dar, chiar
o formă generală impersonală de limitare a sferei libertăţii persoanei, chiar dacă, în
dacă drepturile de creanţă se transmit prin cesiune, realizarea lor efectivă nu este
posibilă decât tot prin intermediul prestației debitorului. mod excepţional, voința omului poate să stabilească, dar numai pentru că este
G. Durata. De regulă, drepturile de creanţă au o durată mai scurtă decât drepturile abilitată de lege, întinderea acestei limitări, cum se întâmplă în cazul dreptului de
reale principale. Dreptul de proprietate este perpetuu. Durata celorlalte drepturi reale servitute. Ca urmare, o asemenea limitare îşi poate avea temeiul numai în lege.
principale este legată fie de durata dreptului de proprietate, fie de persoana titularului Dimpotrivă, când este vorba de drepturile de creanță şi de obligațiile lor corelative,
lor (uzufructul, uzul şi abitaţia sunt viagere când titularul lor e o persoană fizică sau limitarea libertăţii persoanei este particulară şi concretă, astfel încât ea poate fi rodul
au o durată limitată în timp la cel mult 30 de ani când titularul lor este o persoană voinţei părţilor prin actele juridice încheiate. Prin voința sa, o persoană îşi poate
juridică). Durata drepturilor reale accesorii (de garanție) este însă legată de durata limita libertatea fie în sensul că se obligă la anumite prestații pozitive, fie în sensul că
drepturilor de creanţă pe care le garantează. îşi asumă o obligaţie negativă specială.
Aşa fiind, drepturile de creanță nu se limitează la cele prevăzute în lege. Imagi-
* A se vedea supra, nr. 6 şi 8. naţia juridică a părţilor poate să creeze drepturi de creanţă într-un număr nelimitat.
30 Premise conceptuale Clasificarea drepturilor patrimoniale 31

Din această perspectivă, se poate înțelege mai ușor faptul că dreptul de proprietate drepturilor de creanţă, fără a se confunda însă cu acestea. Uneori, în aceeaşi categorie
și celelalte drepturi reale sunt nu numai forme legale de exprimare a libertăţii sunt adăugate drepturile de creaţie intelectuală”, deşi acestea sunt mai degrabă
persoanei, ci şi forme de limitare a sferei acestei libertăţi. categorii juridice intermediare între drepturile patrimoniale și drepturile personale
Numărul limitat al drepturilor reale este valabil însă în raport cu un anumit nepatrimoniale. Noţiunea de categorie juridică intermediară între drepturile reale şi
moment al evoluției legislative. Nimic nu se opune ca legiuitorul, în raport cu nevoile drepturile de creanțţă este însă imprecisă. Cum vom vedea, obligaţiile reale sunt o
vieții comerciale şi juridice, să instituie noi drepturi reale, creând noi figuri juridice simplă alterare a obligaţiilor civile propriu-zise, fără a împrumuta însă, cu adevărat,
sau preluând din dreptul străin asemenea figuri juridice, trăsături ale drepturilor reale.
Nu îimpărtăşim însă ideea că părţile pot crea prin voinţa lor noi drepturi reale. De asemenea, drepturile reale asupra unui bun incorporal nu sunt simple categorii
Compunerea sau dezmembrarea drepturilor reale existente nu este un argument juridice intermediare între drepturile reale şi drepturile de creanţă.
O menţiune specială este necesară în legătură cu aşa-numitele drepturi potestative.
mod direct (uzufruct, uz, abitaţie, servitute) sau în mod indirect (superficie). Toate acestea sunt exemple de situaţii atipice în domeniul drepturilor patrimoniale.
29. Esența distincţiei dintre drepturile reale şi drepturile de creanță. Conţi-
$2. Obligaţiile reale
nutul juridic şi modul de exercitare a prerogativelor conferite de cele două categorii
de drepturi exprimă, mai bine decât toate celelalte trăsături, esența distincţiei dintre 32. Noţiunea de obligaţii reale. Obligaţiile propter rem şi obligaţiile scriptae in
drepturile reale şi drepturile de creanță. În plus, drepturile reale sunt în primul rând o rem pot fi subsumate aceluiaşi gen proxim întrucât au două trăsături comune: mai
relație între persoane şi lucruri şi numai în mod indirect o relaţie între persoane, în întâi, ele intră în conţinutul unui raport juridic de natură obligațională, drepturile
timp ce drepturile de creanță sunt, în primul rând, în mod direct, o relaţie între corelative putând fi realizate numai prin intermediul prestației unei anumite persoane,
persoane şi numai în mod indirect, când este cazul, o relaţie între persoane și lucruri. ceea ce le apropie de drepturile de creanță; pe de altă parte, ele se caracterizează
printr-o opozabilitate mai largă decât aceea a drepturilor de creanță, motiv pentru
care se afirmă, în mod tradiţional, că se apropie de drepturile reale. Se adaugă totuşi
Secţiunea a II-a
că această opozabilitate nu este atât de largă încât să devină erga omnes, deci
Drepturi patrimoniale atipice obligaţiile reale nu se confundă cu drepturile reale.
S-a observat însă, în mod judicios, că ideea de opozabilitate lărgită a obligaţiilor
$1. Consideraţii prealabile reale trebuie să fie înțeleasă în sensul că ele pot fi opuse nu numai debitorului iniţial,
30. Tipic şi atipic în drept. Drepturile reale şi drepturile de creanță nu acoperă contemporan cu naşterea obligaţiei, ci şi altor persoane care dobândesc ulterior un
întregul spațiu al drepturilor patrimoniale. Sunt anumite drepturi, cu obligaţiile lor drept real, posesia sau detenţia asupra unui anumit bun. Dar, în raport cu un moment
corelative, care, deşi au o natură patrimonială, nu pot fi constrânse să intre în sfera din existența obligaţiei reale, „sfera persoanelor la care se raportează obligaţia
drepturilor reale sau în sfera drepturilor de creanță. Sunt categorii juridice atipice, care rămâne invariabil aceeaşi, fiindcă vechiul proprietar, care a înstrăinat lucrul, este
nu trebuie să rămână însă în afara efortului de abstractizare şi generalizare care are ca complet liberat, iar actualul deţinător este debitor exclusiv din cauza şi numai pe
scop construcţia conceptelor și noțiunilor juridice. Din punct de vedere practic, perioada de timp cât se află în raport direct cu lucrul”€,
principiile, conceptele și noțiunile juridice îşi dovedesc utilitatea în măsura în care Altfel spus, spre deosebire de obligaţia civilă propriu-zisă, care este opozabilă
acoperă cât mai mult din spațiul pe care îl explică şi îl vatorizează în vederea normării. doar debitorului iniţial şi succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia,
Rafinamentul tehnic al dreptului este vizibil nu atât în explicarea şi valorizarea obligaţia reală este opozabilă debitorului iniţial şi tuturor dobânditorilor ulteriori şi
situaţiilor tipice, cât în scoaterea la lumină a situațiilor atipice. succesivi ai bunului în legătură cu care s-a născut obligația.
Aşadar, când se vorbeşte de opozabilitatea lărgită a obligațiilor reale nu se are în
31. Exemple de situaţii atipice în domeniul drepturilor patrimoniale. Mai vedere accepţia largă a noțiunii de opozabilitate, specifică drepturilor reale sau
întâi, sunt avute în vedere în acest context obligaţiile propter rem, denumite şi obli- principiului care fundamentează răspunderea civilă delictuală (neminem laedere), ci
gaţii reale de a face, şi obligaţii scriptae in rem, denumite şi obligații opozabile
terţilor. Aceste obligații sunt subsumate noțiunii mai generale de obligaţii reale.
Acestea mai sunt considerate şi categorii juridice intermediare între drepturile reale şi
Drept civil. Drepturile reale principale, Editura All Beck, București, 2001, p. 24;
drepturile de creanță”, în sensul că îmbină elemente ale drepturilor reale şi ale
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Drepturile reale, ed. a I-a, Editura Rosetti, București,
2005, pp. 47.
* În acest sens, a se vedea 7. Jonaşcu, 5. Brădeanu, Drepturile reale principale, Editura * A se vedea G.N. Lufescu, Teoria generală a drepturilor reale. Teoria patrimoniului.
Academiei, Bucureşti, 1978, p. 16; C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Clasificarea bunurilor. Drepturile reale principale, București, 1947, pp. 53-65.
Drepturile reale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pp. 511-514; C. Bîrsan, $7. Lulă, „Privire generală asupra obligaţiilor «propter rem»”, în Dreptul nr. 8/2000, p. 10.
32 Premise conceptuale Clasificarea drepturilor patrimoniale 33

accepţia restrânsă, specifică raporturilor obligaționale, în sensul că efectele juridice obligaţiile reale sunt analizate în contextul drepturilor patrimoniale, totuşi accentul
se nasc numai între părţile acestor raporturi şi succesorii lor, iar nu şi față de terţi”. nu este pus pe drepturile corelative acestor obligații, întrucât, în mod tradițional, s-a
Tocmai pentru că au o opozabilitate mai largă decât aceea a drepturilor de creanţă, pus în evidență ceea ce se leagă, într-un fel sau altul, de un anumit lucru. Întotdeauna
în înţelesul precizat mai sus, deci implică o restrângere a sferei libertăţii persoanei însă, pentru a fi înţelese, obligaţiile reale cu caracter civil trebuie să fie privite atât ca
dincolo de angajamentul juridic al acesteia, obligaţiile proprer rem şi obligaţiile raporturi juridice, cât şi ca datorii cărora le corespund anumite drepturi care, în cele
scriptae in rem îşi au temeiul, explicit sau cel puțin implicit, într-un text de lege. mai multe cazuri, la origine au fost drepturi de creanță propriu-zise.
Împrejurarea că obligațiile reale pot fi opuse şi altor persoane decât debitorilor Din această perspectivă, este impropriu să se compare obligaţiile reale ca datorii
iniţiali nu înseamnă însă că ele constituie, cum s-a susţinut, excepţii de la principiul cu drepturile reale sau cu drepturile de creanţă. Într-adevăr, nu se poate compara
relativităţii efectelor actului juridic. O asemenea susţinere nu poate fi primită întrucât dreptul real care conferă anumite prerogative asupra lucrului cu obligaţia reală care
cele mai multe obligaţii reale se nasc din voinţa legiuitorului, fără nicio contribuţie a este o sarcină pe care trebuie să o îndeplinească cel care posedă lucrul. Normal ar fi
voinţei părţilor. Chiar şi atunci când voința părților joacă un rol, cum se întâmplă în să se compare raporturile juridice în conţinutul cărora intră drepturi reale, drepturi de
cazul obligaţiilor scriptae in rem şi în cazul obligaţiilor propter rem convenţionale, creanță sau obligaţii reale. Chiar dacă nu este explicată, această comparaţie este
naşterea acestor obligaţii nu este doar efectul voinţei părților, ci şi al unei situaţii implicată ori de câte ori sunt analizate obligaţiile reale în raport cu drepturile reale şi
obiective, prevăzute de legiuitor. Altfel spus, ele se nasc numai dacă şi, de cele mai drepturile de creanță.
multe ori, numai în măsura în care sunt prevăzute de legiuitor.
33. Obligaţiile propter rem. A. Noţiune. Obligaţiile reale de a face sau obligațiile
Obligaţiile reale cu caracter civil sunt figuri juridice prin care, de regulă, legiui-
propter rem sunt strâns legate de un lucru, imobil sau mobil, astfel încât se transmit
torul modifică o obligaţie civilă propriu-zisă, extinzând efectele juridice, sub aspect
odată cu acesta. Ele „decurg din stăpânirea unor bunuri” şi „obligă numai în legătură
pasiv, de la subiectele iniţiale ale raportului juridic obligaţional şi cu privire la alte
cu acele lucruri, adică propter remi?
persoane care nu au calitatea de succesori universali sau cu titlu universal. Or, prin
S-a recunoscut că obligaţiile propter rem pot fi legate nu numai de dreptul asupra
simpla voință a subiectelor raportului juridic iniţial, succesorul cu titlu particular nu
unui bun, ci şi de simpla stăpânire a bunului, independent de existența unui drept
dobândeşte datoriile autorului său?.
asupra lui'”. Important este modul în care legiuitorul a conceput obligaţia propter
Există şi obligaţii reale cu caracter civil care nu îşi au originea într-o obligaţie
rem respectivă. Ca urmare, nu este vorba de o dispută teoretică, ci de descifrarea
civilă propriu-zisă. Într-o asemenea ipoteză, obligaţiilor reale nu le corespunde un
intenţiei legiuitorului. Obligaţia propter rem revine titularului unui drept real,
drept de creanță cu o opozabilitate lărgită, ci fie un interes (cazul licenţelor obliga-
posesorului sau unui simplu detentor al lucrului, în funcție de voinţa legiuitorului.
torii), fie un drept potestativ (cazul dreptului de preempţiune)'O
Prin termenul deținător al bunului trebuie să se înţeleagă, în funcţie de această
Aceste trăsături comune justifică includerea obligaţiilor propter rem şi a obli-
voinţă, fie una sau alta dintre aceste persoane, fie unele dintre ele, fie toate la un loc.
gaţiilor scriptae in rem în sfera obligaţiilor reale!!, ca o categorie juridică distinctă de
Spre deosebire de obligaţia corelativă drepturilor reale, care este negativă, obli-
drepturile reale şi de drepturile de creanță.
gaţia propter rem este o obligaţie pozitivă, deci o obligaţie de a face. Dacă ar fi vorba
Sub aspect terminologic, obligaţia reală desemnează atât raportul juridic obliga-
de o simplă abstenţiune, nu ar fi vorba de o obligaţie propter rem, ci de o restrângere
țional în conținutul căruia intră această obligaţie, cât şi datoria propriu-zisă. Deși
stricto sensu a exerciţiului dreptului real, respectiv a manifestării exterioare a unui
drept real.
Cea mai importantă deosebire este însă la nivelul opozabilităţii: obligaţia core-
7 Pentru înțelesurile noţiunii de opozabilitate în materia obligaţiilor, a se vedea C., Stătescu,
lativă drepturilor reale este generală, deci opozabilă erga omnes; obligaţia propter
„Actul juridic ca izvor de obligaţii”, în C. Stătescu, C. Bîrsan, Tratat de drept civil. Teoria
generală a obligațiilor, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, pp. 76 şi 77. rem, deşi este opozabilă nu numai deţinătorului actual al bunului, ci şi deţinătorilor
* Pentru această susținere, a se vedea T.R. Popescu, „Introducere”, în T.R. Popescu, ulteriori şi succesivi ai bunului respectiv, nu devine însă o obligaţie generală, opo-
P. Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 17. zabilă erga omnes.
” Pentru situaţia succesorului cu titlu particular, în contextul principiului relativității Obligaţiile propter rem pot fi înţelese fie ca raporturi juridice în conținutul cărora
efectelor contractului, a se vedea C. Stătescu, op. cit., pp. 79-81. intră datoria cu caracter propter rem, fie numai ca desemnând această datorie. În
0 A se vedea V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. |, Editura Humanitas, principal, acest ultim sens va fi avut în vedere în continuare. În toate cazurile, dreptul
București, 2004, p. 120 şi 124.
corelativ obligaţiei propter rem, înţeleasă ca datorie, este imprescriptibil sub aspect
! În acest sens, a se vedea TIR. Popescu, op. cit., pp. 16 şi 17; Î. Albu, Drept civil.
extinctiv pe durata existenţei datoriei. Altfel spus, el se stinge în momentul în care
Introducere în studiul obligațiilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, pp. 64-68; L. Pop,
Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
pp. 29-32. În sensul că obligaţiile scriptae in rem nu îmbracă trăsăturile obligaţiilor propter 2 1. Albu, op. cit., p. 66. |
rem, respectiv nu sunt obligaţii reale, a se vedea C. Stătescu, op. cit., p. 512; T. lonaşcu, 3 În acest sens, a se vedea 1. Albu, op. cit., pp. 66-68; 1. Lulă, loc. cit, p. 9% L. Pop,
S. Brădeanu, op. cit. p. 16. op. cit., p. 30.
4
34 Premise conceptuale
Clasificarea drepturilor patrimoniale 35
expiră durata pentru care a fost prevăzută obliga
ţia propter rem sau, prin voinţa
legiuitorului ori a părţilor, această obligaţie încete interes public, a exerciţiului drepturilor reale asupra acestor imobile, respectiv a
ază.
Cât priveşte originea lor, obligaţiile propter rem posesiei ca stare de fapt corespunzătoare drepturilor reale. Din acest punct de
sunt legale sau convenţionale.
B. Obligaţii legale propter rem de natură admini vedere, este de preferat opinia conform căreia acest text reglementează o servitute,
strativă. De regulă, obligaţiile
propter rem instituite prin lege nu intră în conțin dar cu precizarea că nu este vorba de o servitute propriu-zisă, în sensul dreptului
utul unor raporturi juridice civile.
Astfel, conform art. 74 din Legea nr. 18 din civil, care presupune un fond dominant şi un fond aservit, ci de o servitute de
data de 19 februarie 1991 (Legea
fondului funciar)“, „Toţi deţinătorii de terenu natură administrativă. a
ri agricole sunt obligaţi să asigure
cultivarea acestora şi protecția solului”. Într-un D. Obligaţii legale propter rem de natură civilă. Veritabile obligaţii civile sunt
mod asemănător, prin art. 83 alin. (1)
din același act normativ se prevede că „Deţinătorii obligaţiile propter rem ale căror subiecte rămân în sfera dreptului civil, chiar dacă ele
sunt obligați să pună la dispoziţie
terenurile din perimetrul de ameliorare în veder au o natură legală. |
ea aplicării măsurilor și lucrărilor
prevăzute în proiectul de ameliorare, păstrând dreptu a) În acest sens, conform art. 584 C.civ., „Orice proprietar poate îndatora pe
l de proprietate”.
În art. 15 alin. (8) din Legea nr. 407 din 9
noiembrie 2006 (Legea
vecinul său la grănițuirea proprietăţii lipite cu a sa. Cheltuielile îngrădirii se vor face
vânătorii Şi a pro-
tecţiei fondului cinegetic)!5 se prevede, cu referi pe jumătate”. De asemenea, potrivit art. 592 C.civ,, „Reparaţiunea Şi reclădirea
re la terenuri pe care se arondează fon-
duri de vânătoare, că „Proprietarii şi deţinătorii zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmaşilor şi în proporție cu dreptul
de terenuri cu orice titlu, precum şi
executanții de lucrări de orice natură ... sunt obliga fiecăruia”. Aceste texte instituie obligaţii reale de a face cu caracter reciproc în rapor-
ți să ia măsurile prevăzute de lege
pentru protecția faunei cinegetice și a mediului său turile de vecinătate. |
de viaţă şi răspund pentru pagubele
pe care le produc acestora prin acțiuni ilicite săvârş b) Nu aceeași este situația aşa-numitelor servituţi naturale şi legale care au ca
ite cu intenție sau din culpă”.
Desigur, în toate aceste cazuri legea instituie obiect o prestație negativă şi care sunt simple limite normale de exercitare a dreptului
obligaţii reale de a face (propter
rem) în sarcina deţinătorilor terenurilor agrico de proprietate în materie imobiliară. Nici obligațiile uzufructuarului nu pot fi
le sau ai terenurilor pe care se
arondează fonduri de vânătoare. considerate obligaţii propter rem, întrucât uzufructul nu se poate transmite, iar aceste
Cine este însă creditorul acestor obligații? Supra obligaţii aparțin numai uzufructuarului. Ele sunt obligaţii civile propriu-zise.
vegherea executării acestor obli-
gații ține de competenţa unor autorități administrati În schimb, obligaţiile nudului proprietar pot fi caracterizate ca obligaţii propter
ve. Încălcarea lor atrage sancţiuni
administrative, iar nu sancţiuni civile. Raporturil rem în măsura în care ele se transmit odată cu nuda proprietate. De asemenea,
e juridice în conţinutul cărora intră
aceste obligaţii nu sunt de drept civil. Ca urmare obligaţiile propter rem ale proprietarului iniţial, dacă sunt legate de folosința şi
, aceste obligații, deşi sunt propter
rem, nu sunt obligaţii civile, ci au o natură administrati detenția bunului, se vor transmite la uzufructuar. Ă
vă.
C. Servituți administrative. Tot de natură admin c) Articolul 494 C.civ. instituie, în mod indirect, o obligaţie propter rem în
istrativă este şi obligaţia instituită
prin art. 11 alin. Q) al Legii nr. 7 din 13 martie favoarea constructorului de bună-credinţă şi a celui de rea-credință în măsura în care
1996 a cadastrului şi a publicității
imobiliare!6, prin care se dispune că „Deţinătorii proprietarul terenului a optat pentru păstrarea lucrării. In aceste ipoteze, dreptul
de bunuri imobile sunt obligaţi să
permită accesul specialiştilor pentru executarea constructorului de a primi de la proprietarul terenului contravaloarea Jucrării,
lucrărilor de cadastru general, să
admită, în condiţiile legii, amplasarea, pe sol sau indiferent de modul de calcul, poate fi opus nu numai proprietarului inițial, CI şi
pe construcții, a semnelor şi semna-
lelor geodezice şi să asigure zonele de protecție a proprietarului actual. În această ipoteză, ideea de obligație propter rem se întâlneşte
acestora”,
Această obligaţie nu are însă ca obiect o prestație cu ideea de debitum cum re iunctum. | o
pozitivă, ci una negativă, chiar
dacă formularea pozitivă a legiuitorului ar putea E. Obligaţii propter rem convenţionale. Tot veritabile obligaţii propter rem cu
induce în eroare. Aşadar, nu este
vorba de o obligaţie propter rem, de o obligaţie caracter civil sunt cele care au un izvor convenţional. Ele sunt denumite obligaţii
reală de a face, ci de o limitare, în
propter rem convenţionale. S-a menţionat că o astfel de obligaţie este aceea pe care
„şi-o asumă proprietarul unui fond aservit, cu ocazia constituirii unei servituți de
4 Republicată în Monito
rul Oficial al României, Partea |, nr. | . . . „5917
modificată ulterior, ultima modificare fiind realiza din 5 ianuarie 1998, trecere, de a efectua lucrările necesare exerciţiului normal al servituții”!”. Acest
tă prin Legea nr. 340 din 3 decembrie 2007 exemplu este aplicația posibilităţii mai generale prevăzute în art. 631 C.civ. Conform
pentru modificarea alin. (6) al art. 92 din Legea
fondului funciar nr. 18/1991, publicată în acestui text legal, proprietarul fondului aservit va efectua lucrările necesare pentru
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846
din 10 decembrie 2007.
'5 Publicată în Monitorul Oficial al României, exercitarea servituţii dacă s-a prevăzut astfel în titlul de stabilire a servituții. Ca
Partea [, nr. 944 din 22 noiembrie 2006 şi
modificată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Ordonanţa de urgență a Guvernului urmare, dobânditorii ulteriori şi succesivi ai fondului dominant şi ai fondului aservit
nr. 154 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenț vor profita de, respectiv vor suporta obligaţia propter rem ca obligaţie reală de a face.
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ă a
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor Dobânditorii fondului aservit nu pot invoca nici necunoaşterea dreptului de servitute,
rale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii natu-
vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/20 nici necunoaşterea obligaţiei propter rem dacă au fost îndeplinite formalităţile de
publicată în Monitorul Oficial al României, 06,
Partea 1, nr. 787 din 25 noiembrie 2008.
5 Republicată în Monitorul Oficial al Români
ei, Partea |, nr. 201 din 3 martie 2006.
7 1. Albu, op. cit., p. 66.
Clasificarea drepturilor patrimoniale 37
36 Premise conceptuale

publicitate. În absenţa formalităţilor de publicitate nu se asigură opozabilitatea lărgită din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuşi contractul de locaţiune”. Or, în acest text
a obligaţiilor propter rem convenţionale. Într-o asemenea situație, obligaţiile de a legal, nu se face distincţie între bunuri mobile şi bunuri imobile.
face asumate de părți rămân obligaţii civile propriu-zise. Pentru a asigura opozabilitatea lărgită a obligaţiilor scriptae in rem, legiuitorul
Desigur, de la bun început, părțile pot conveni ca obligaţia de a face asumată să instituie cerința ca locaţiunea să fie încheiată prin act autentic sau prin act sub semnă-
nu constituie o obligaţie propter rem, ci să fie corelativă unui drept de creanță tură privată, dar cu dată certă. Chiar dacă este îndeplinită această cerință, părțile pot
să prevadă că în cazul vânzării bunului închiriat sau arendat, locaţiunea încetează. |
propriu-zis. Altfel spus, în cazul obligaţiilor propter rem convenţionale este impor-
tant ca părțile să fi avut intenţia de a constitui o asemenea obligaţie, iar nu o obligaţie Când locaţiunea are o durată mai mare de 3 ani şi are ca obiect un bun imobil,
civilă propriu-zisă. Nu trebuie însă să se înțeleagă că temeiul opozabilităţii lărgite a asigurarea opozabilității necesită și înscrierea unei mențiuni în cartea funciară cu
obligaţiei propter rem convenţionale se află în voința părţilor. O asemenea soluţie ar privire la contractul de locaţiune, conform art. 19 alin. (1) lit. C, a) din Legea
încălca principiul relativității efectelor actului juridic. Temeiul acestei opozabilități nr. 7/1996/5. |
lărgite se află în dispozițiile art. 631 C.civ., care au fost interpretate în mod constant Dacă sunt îndeplinite aceste formalități, obligaţiile scriprae in rem se transmit
în sensul că îngăduie constituirea unor obligaţii propter rem convenţionale şi în odată cu bunul închiriat, fără a fi necesar ca această transmitere să mai fie însoțită de
sensul că instituie o prezumție privind caracterul propter rem al obligaţiei de a face alte formalităţi sub aspectul asigurării opozabilității acestor obligații.
asumate de proprietarul fondului aservit pentru a asigura exerciţiul normal al servi- C. Distincția dintre cele două tipuri de obligaţii reale. Între obligaţiile scriptae in
tuții, dacă nu e o clauză contrară în actul de constituire. Altfel spus, intenția părților rem şi obligaţiile propter rem există două diferenţe. Mai întâi, obligaţiile propter rem
privind caracterul propter rem al obligaţiei de a face accesorie sevituţilor este prezu- sunt instituite din cauza naturii sau a situaţiei juridice a lucrului, în timp ce obligațiile
scriptae in rem au ca scop asigurarea realizării creanţei creditorului indiferent de
mată în mod relativ.
Obligaţiile propter rem convenţionale nu pot fi asimilate aşa-numitelor servituţi posesorul actual al bunului și de natura acestui bun. În vederea acestui scop, aceste
personale care sunt prohibite prin dispoziţiile art. 620 alin. (1) C.civ. Regula înscrisă obligaţii sunt înscrise în lucruri. În al doilea rând, obligaţiile propter rem sunt, cum
în art. 620 alin. (1) C.civ. apără tocmai libertatea persoanei și urmăreşte să împiedice am văzut, obligaţii reale de a face, în timp ce obligaţiile scriptae in rem au ca obiect
renașterea servituților personale, specifice societăţilor feudale. În viitor, s-ar putea un ansamblu de prestații pozitive şi negative. Contractul de locaţiune, în realitate, dă
considera că și obligaţiile propter rem convenţionale constituie o încălcare a princi- naştere, între altele, unui drept de creanță în favoarea locatarului şi a unor obligații
piului libertăţii persoanei şi s-ar putea renunța la interpretarea actuală conform căreia corelative scriptae in rem, în sarcina locatorului, având ca obiect nu numai prestații
dispoziţiile art. 631 C.civ. îngăduie restrângerea acestui principiu dincolo de anga- pozitive, ci şi prestații negative.
jamentul juridic asumat. Altfel spus, prevederile art. 631 C.civ. ar putea fi interpre-
tate în sensul că titularul fondului aservit îşi poate asuma o obligaţie de a face, dar $3. Drepturile reale asupra bunurilor incorporale
numai corespunzătoare unui drept de creanță propriu-zis.
35. Categorii de bunuri incorporale. Iniţial, bunuri incorporale au fost consi-
Oricum, pentru a nu goli de conţinut principiul libertăţii persoanei, legiuitorul derate drepturile reale, cu excepția dreptului de proprietate, precum și drepturile de
trebuie să reglementeze numai cu titlu de excepţie obligaţiile propter rem, indiferent creanță. Este adevărat că, în limbajul comun, bunul care este obiectul dreptului de
dacă acestea sunt legale sau convenționale, civile sau administrative, precum și
proprietate este confundat chiar cu dreptul de proprietate (se foloseşte termenul de
servituțile administrative,
proprietate pentru a desemna atât dreptul, cât şi obiectul dreptului). Această împreju-
34. Obligaţii scriptae in rem. A. Noţiune. Obligaţiile scriptae in rem sunt atât de rare nu trebuie să ducă însă la concluzia că, din punct de vedere juridic, dreptul de
strâns legate de posesia unui bun, încât creditorul nu poate realiza creanţa sa decât proprietate se confundă cu bunul care este obiectul său, Mai ales în materie imobi-
dacă posesorul actual al lucrului îndeplineşte obligaţia corespunzătoare. Aceste obli- liară această distincție este netă, întrucât transmiterea posesiei asupra bunului ca
gaţii mai sunt denumite și obligaţii opozabile terţilor. Așadar, ca şi în cazul obliga- obiect nu înseamnă şi transmiterea dreptului de proprietate. Chiar şi în materie mobi-
țiilor propter rem, datoria aparține nu numai debitorului iniţial, contemporan cu iară distincția este evidentă când nu sunt îndeplinite condițiile art. 1909 C.civ. Într-o
naşterea acesteia, ci şi dobânditorilor ulteriori şi succesivi ai bunului, indiferent dacă concepție coerentă, dacă se acceptă ideea conform căreia drepturile patrimoniale sunt
aceştia au un drept real sau doar o posesie ca stare de fapt. Deşi, uneori, s-a considerat bunuri incorporale, această idee se aplică și cu privire la dreptul de proprietate. |
că obligaţiile scriptae in rem se referă numai la imobile, nu există niciun temei legal Aşadar, potrivit concepției care stă la baza Codului civil, drepturile patrimoniale
care să împiedice constituirea acestor obligaţii şi cu privire la bunuri mobile. sunt considerate bunuri. Această concepție a fost criticată, afirmându-se că bunurile
B. Ipoteza cuprinsă în art. 1441 C.civ. Într-adevăr, cea mai importantă aplicaţie propriu-zise sunt lucrurile materiale, iar acestea nu au nimic comun cu drepturile, care
legală a noțiunii juridice de obligaţii scriptae in rem este înscrisă în art. 1441 C.civ., sunt incorporale; ca urmare, n-ar fi vorba de o clasificare, ci de o alăturare incoerentă.
potrivit căruia „Dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este
dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare, întrucât a fost făcută prin un
act autentic sau prin un act privat, dar cu dată certă, afară numai când desfiinţarea ei % A se vedea supra, nr. 33, lit. C, nota 16,
38 Premise conceptuale
Clasificarea drepturilor patrimoniale 39
Critica este prea severă. Criteriul care stă la baza clasificării bunurilor corporale şi
în sfera bunurilor apropriabile prin intermediul dreptului. Tocmai în aceasta constă
a celor incorporale este riguros. Acest criteriu a fost formulat foarte clar de Gaius,
caracterul atipic al unor asemenea drepturi patrimoniale.
care distingea între bunurile quae tangi possunt şi bunurile quae tangi non possunt.
Această categorie include dreptul de proprietate şi dreptul real de garanție
Nu este vorba de o simplă alăturare incoerentă, întrucât bunurile corporale şi bunurile
mobiliară asupra unui drept de creanţă, drepturile reale asupra fondului de comerț şi
incorporale au în comun valoarea economică, ele fiind evaluabile în bani. Cât
dreptul de proprietate intelectuală. _
priveşte utilitatea practică a acestei clasificări, critica este întemeiată parțial. Într-
Uneori, se foloseşte sintagma proprietăți incorporale. In realitate, este vorba de
adevăr, nu este util să includem toate drepturile patrimoniale în categoria bunurilor,
un drept de proprietate sau de alte drepturi reale asupra unui bun incorporal.
întrucât drepturile patrimoniale sunt instrumente juridice prin intermediul cărora
Pe măsură ce vor apărea bunuri noi, ca bunuri incorporale, se vor multiplica şi
persoanele apropriază obiectele, lucrurile, scoțându-le din starea naturală şi intro-
drepturile patrimoniale având ca obiect asemenea bunuri.
ducându-le în sfera civilizației. Mai întâi au fost apropriate lucrurile naturale, apoi
aceste lucruri au fost transformate, dându-li-se utilități noi, pentru ca mai târziu omul 36. Dreptul de proprietate şi dreptul real de garanție mobiliară asupra unui
să creeze produse noi, ca bunuri corporale. Este util însă să includem în categoria drept de creanţă. Titlurile de valoare sau titlurile de credit sunt înscrisuri care
bunurilor acele drepturi patrimoniale care devin ele însele apropriabile, adică se încorporează, în materialitatea lor, drepturile patrimoniale pe care le constată, astfel
transformă în bunuri incorporale, formând obiectul altor drepturi patrimoniale. Aşa încât persoana care posedă în mod legitim înscrisul este şi titulara dreptului men-
se întâmplă, cum vom vedea, cu drepturile patrimoniale incluse în fondul de comerţ ționat în înscris.
şi cu dreptul de proprietate asupra unui drept de creanţă. Fondul de comerţ devine el Ca urmare a încorporării drepturilor patrimoniale în înscrisurile care le constată,
însuşi un bun incorporal, întrucât universalităţile nu au corporalitate, chiar dacă este „dreptul de proprietate asupra titlurilor şi dreptul de creanță pe care acesta îl constată
vorba de universalităţi de fapt. se confundă; dreptul de creanță nu există fără titlu, nu poate fi realizat decât de
Sub un alt aspect, clasificarea bunurilor corporale şi a celor incorporale este utilă posesorul legitim al titlului”2. Deşi afirmaţia se referă numai la titlurile care constată
dacă sfera bunurilor incorporale nu mai este redusă la drepturile patrimoniale. Cum s-a drepturi de creanţă, în realitate, ea este valabilă și pentru titlurile de valoare care
remarcat, creaţia intelectuală este ea însăși un bun, fiind susceptibilă de apropriere constată şi încorporează drepturi reale”.
sub formă de drepturi patrimoniale, şi anume un bun incorporal, neavând substanță Încorporarea drepturilor patrimoniale în înscrisurile care le constată determină
materială. Formele variate de creaţie intelectuală sunt tot atâtea bunuri incorporale, în autonomia dreptului patrimonial față de raportul juridic inițial (fundamental). Pe
măsura în care formează obiectul unuia sau altuia dintre drepturile de proprietate această bază, este posibilă simplificarea formalităţilor juridice de transmitere a
intelectuală. Mai ales pe acest teren devine evidentă importanţa categoriei juridice de dreptului patrimonial încorporat în înscris.
bunuri incorporale, în opoziţie cu bunurile corporale. În această ordine de idei, creația Gradul de încorporare a dreptului patrimonial în înscris diferă însă de la caz la
intelectuală este protejată nu numai prin intermediul drepturilor patrimoniale, ci şi, în caz. Cu cât este mai mare gradul de încorporare a dreptului patrimonial în înscris, cu
cele mai multe cazuri, prin intermediul unor drepturi personale nepatrimoniale'”. atât este mai simplă procedura de transmitere a dreptului. În acest sens, titlurile de
În cele ce urmează, sunt avute în vedere tocmai acele bunuri incorporale (drepturi valoare la purtător realizează o încorporare completă a drepturilor patrimoniale în
patrimoniale, universalităţi de fapt sau obiecte de creaţie intelectuală) care sunt ele materialitatea înscrisurilor care le constată. În acest caz, drepturile patrimoniale
însele apropriabile şi devin obiectul unor drepturi reale. Spre deosebire de bunurile constatate prin înscrisuri sunt limitate la drepturile de creanță. În această categorie
corporale, care sunt în mod natural apropriabile, bunurile incorporale devin apropria- intră acţiunile şi obligaţiunile la purtător. Consecința este că aceste titluri, spre deose-
bile numai cu autorizarea legii. Altfel spus, pentru ca un bun corporal să nu fie bire de cele nominative şi de cele la ordin, se transmit prin simpla lor predare
apropriabil este nevoie de o interdicție a legii, în timp ce pentru ca un bun incorporal (tradiţie), întrucât nu poartă menţiunea numelui posesorului şi intră sub incidența
să devină apropriabil este nevoie de o autorizare a legii. Nu este suficient deci ca normelor de drept comun care guvernează circulaţia juridică a bunurilor mobile.
bunul incorporal să aibă o anumită valoare economică, este necesar ca el să fie adus Aşadar, în ipoteza titlurilor de valoare la purtător, dreptul de proprietate asupra
înscrisului devine drept de proprietate asupra creanței constatate prin înscris. Într-
adevăr, deşi dreptul de creanţă este incorporal, posesia lui este posibilă prin posesia
înscrisului în a cărui materialitate s-a încorporat creanța. Astfel, dreptul de creanță
Așa-numitul drept de imagine asupra bunurilor corporale, ca atribut al dreptului de
proprietate, în măsura în care ar putea fi recunoscut juridic, nu se detașează de dreptul de devine obiectul unui drept real, dreptul de proprietate. Fiind obiectul unui drept
proprietate şi nu se constituie într-un drept personal nepatrimonial (pentru această chestiune, a patrimonial, dreptul de creanţă devine un adevărat bun incorporal.
se vedea şi C. Bîrsan, op. cit., pp. 4| şi 42, text şi nota 3). Cu totul alta este situaţia dacă se are
în vedere creaţia intelectuală care stă la baza producerii bunului corporal (planuri de
* 1. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol. II, Editura Lumina Lex,
arhitectură, designul, invenţia) şi care constituie ea însăşi un bun distinct ca bun incorporal;
Bucureşti, 1998, p. 83.
într-o asemenea situaţie, se protejează chiar creaţia intelectuală prin aşa-numitul drept de
”! Este vorba de așa-numitele titluri reprezentative de mărfuri (cum sunt recipisele de
imagine asupra bunurilor corporale.
depozit, conosamentele şi warantele).
40 Premise conceptuale
Clasificarea drepturilor patrimoniale 4]
Asemănătoare este şi situaţia biletelor de bancă, chiar dacă acestea nu se
într-o formă specifică, ius possidendi, ius utendi, ius fruendi şi ius abutendi. În
confundă cu titlurile de valoare. Se poate spune că în acest caz este şi mai evidentă
transformarea creanţei în obiect de drept patrimonial, întrucât biletele de bancă nu contextul clasificării drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi drepturi de creanţă,
pot fi refuzate drept plată, nu sunt legate, nici măcar la origine, de un raport juridic
este preferabilă concepția care include drepturile de proprietate intelectuală în
fundamental, nu prezintă riscul insolvabilității, fiind garantate de stat Şi au efecte pe o categoria drepturilor reale care au ca obiect bunuri incorporale” . Într-adevăr, prin
perioadă nedeterminată, până la retragerea lor din circulaţie. prerogativele lor, drepturile de proprietate intelectuală, deşi nu se identifică cu un
Asupra drepturilor de creanță se poate constitui şi un drept real de garanţie drept de proprietate în sensul comun“, totuşi prezintă caracterele drepturilor reale.
mobiliară, conform art. 6 alin. (5) lit. G şi art. 84 din Titlul VI al Legii nr. 99/ 199922. Analiza acestor drepturi nu a pus în evidență elemente specifice drepturilor de
Chiar în ipoteza valorilor mobiliare dematerializate, care nu se mai încorporează
creanță. Este motivul pentru care drepturile de proprietate intelectuală nu sunt
categorii juridice intermediare între drepturile reale şi drepturile de creanţă”. Ele
deci în substanța unui înscris constatator, în măsura în care există un regim juridic
special al transmiterii acestora, independent de orice suport material, dar care le face sunt însă, pentru motivele arătate mai sus, drepturi patrimoniale atipice.
să fie privite prin valoarea lor intrinsecă, de piaţă, iar nu prin raportare la debitorul
din raportul juridic obligațional, se poate vorbi de un drept de proprietate asupra unui $4. Drepturile potestative patrimoniale
drept de creanţă. 39. Noţiunea de drepturi potestative. În teoria actului juridic unilateral s-a
37. Drepturile reale asupra fondului de comerţ. Ca universalitate de fapt şi ca conturat, în ultimul timp, noțiunea de drepturi potestative. Puterea conferită unei
bun incorporal, fondul de comerț”? este obiectul unor drepturi reale: dreptul de persoane de a modifica sau de a stinge o situaţie juridică preexistentă ori de a recrea
proprietate, dreptul de uzufruct, drepturile reale de garanție. Într-adevăr, fiind vorba o situație juridică printr-un act juridic unilateral, care este expresia unei opțiuni,
de o universalitate, deşi doar de fapt, fondul de comerţ este un bun incorporal. constituie, în această concepţie, substanța juridică a unui drept potestativ?%. Altfel
Drepturile patrimoniale care intră în conţinutul fondului de comerț devin, ele însele, spus, drepturile potestative sunt drepturi de opțiune. Spre deosebire de actele juridice
odată cu fondul de comerț, obiect de drepturi patrimoniale. Astfel, proprietarul care sunt o expresie directă a principiului libertăţii de voinţă, actele unilaterale care
fondului de comerț poate să înstrăineze acest bun incorporal, să constituie un drept de constituie o exercitare a drepturilor potestative sunt în mod direct expresia puterii
uzufruct sau să își greveze dreptul de proprietate asupra fondului de comerț cu juridice a acestor drepturi, și numai în mod indirect manifestarea libertății de voinţă.
drepturi reale de garanție. În asemenea momente este pusă în evidență autonomia Desigur, la rândul lor, drepturile potestative sunt efectul unei manifestări de voință
fondului de comerț ca bun incorporal, distinct de bunurile componente. (dreptul de opţiune născut din promisiunea unilaterală de a vinde şi de a cumpăra)
sau efectul pe care legea îl leagă de anumite fapte juridice (dreptul de opțiune succe-
38. Drepturile de proprietate intelectuală. Drepturile de proprietate intelectuală
sorală). Conturată în strânsă legătură cu raporturile contractuale, noţiunea de drepturi
sunt considerate, pe drept cuvânt, ca o categorie juridică intermediară între drepturile
potestative are aplicare şi în domeniul raporturilor juridice personale nepatrimoniale.
patrimoniale şi drepturile personale nepatrimoniale?. Fie că sunt considerate drepturi
Pentru drepturile potestative esențială este puterea pe care o are titularul lor de a
complexe, care cuprind atât drepturi personale nepatrimoniale, cât şi drepturi
interveni, prin voința sa unilaterală, în situaţii juridice preexistente în care sunt
patrimoniale, fie că sunt apreciate ca o sumă de drepturi distincte, unele de natură
prezente şi interesele altor persoane decât titularul acestor drepturi. Această voință
patrimonială, altele de natură personală nepatrimonială, este evident că drepturile de unilaterală poate să îmbrace forma unui act juridic substanțial, cu caracter unila-
creaţie intelectuală sau drepturile de proprietate intelectuală nu pot fi reduse, de teral, sau forma dreptului material la acţiune în justiție. Cu alte cuvinte, obiectul
regulă, la aspectul patrimonial. Este un prim aspect atipic al acestor drepturi.
Pe de altă parte, ca drepturi patrimoniale, drepturile de proprietate intelectuală au
% Pentru această concepție, dar numai cu referire la dreptul subiectiv de proprietate indus-
ca obiect un bun incorporal: o anumită creaţie intelectuală. Este al doilea aspect
trială, a se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Drept de proprietate industrială. Introducere în dreptul
atipic al acestor drepturi. Chiar dacă această creaţie intelectuală este, uneori, încor-
de proprietate industrială. Invenţia. Inovația, Universitatea din București, 1987, pp. 20-34.
porată într-un obiect material, ea nu se confundă cu acesta. Ca urmare, dreptul de *5 Pentru diferenţele dintre dreptul clasic de proprietate și dreptul de proprietate industrială
proprietate intelectuală nu se confundă cu dreptul de proprietate asupra obiectului stricto sensu, a se vedea L. Mihai, Invenţia. Condiţiile de fond ale brevetării. Drepturi, Editura
material în care este încorporată creația. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pp. 97 şi 98.
Aspectul patrimonial al drepturilor de proprietate intelectuală este vizibil în cazul * Pentru o altă concepţie, a se vedea C. Bîrsan, op. cit., pp. 24, 26.
dreptului de exploatare a creaţiei intelectuale, drept care are în conţinutul său juridic, % Discuţia referitoare la drepturile potestative a fost reluată, după o lungă întrerupere, în
literatura juridică română, dar pe filiera literaturii juridice franceze de D. Chirică, „Promi-
siunea unilaterală de a vinde şi de a cumpăra”, în Revista de drept comercial nr. 9/1999, p. 45;
22 A se vedea supra, nr. 18, text şi nota 14. „Pactul de preferință”, în Revista de drept comercial nr. 11/1999, p. 31; „Denunţarea
* A se vedea supra, nr. 5, lit. A. unilaterală a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare”, în Dreptul nr. 3/2001, p. 28;
** În acest sens, a se vedea C. Birsan, op. cit., p. 24. „Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare ca formă autonomă de contract”, în Studia
universitatis Babeş-Bolyai nr. 2/2000, p. 15.
42 Premise conceptuale Clasificarea drepturilor patrimoniale 43
dreptului potestativ este o anumită situaţie juridică preexistentă, iar în conținutul 40. Drepturile potestative patrimoniale. În funcție de natura situaţiei juridice
dreptului potestativ intră prerogativa ingerinței în sfera de interes a persoanelor ale preexistente, drepturile potestative dobândesc caracter patrimonial sau caracter perso-
căror drepturi sau interese sunt incluse în situaţia juridică respectivă. Din această nal nepatrimonial. Într-adevăr, dacă exercitarea dreptului potestativ modifică, stinge
cauză se creează o legătură specifică între titularul unui asemenea drept, numit sau recreează o situație juridică preexistentă de natură patrimonială, atunci acel drept
subiect activ sau potentior, şi subiectul pasiv care suportă consecințele exercitării potestativ dobândeşte o valoare economică şi devine el însuşi un drept patrimonial”.
dreptului potestativ. Când situaţiile juridice preexistente conțin drepturi reale, drepturile potestative
Mai exact, această legătură specifică se realizează între potentior şi toți cei ale sunt, în acelaşi timp, limitări ale exercitării acestor drepturi reale (de exemplu,
căror drepturi sau interese sunt incluse în situaţia juridică, obiect al dreptului potes- dreptul de preempțiune care limitează exercițiul dreptului de proprietate este un drept
tativ. De obicei este dificil să se stabilească de la bun început care sunt aceste potestativ).
persoane, motiv pentru care, generic, dreptul potestativ este raportat în primul rând la Drepturile potestative patrimoniale nu sunt nici drepturi reale, nici drepturi de
situaţia juridică şi numai în secundar la aşa-numitul subiect pasiv care, de cele mai creanță. Ele nu sunt o categorie intermediară între drepturile reale şi drepturile de
multe ori, este alcătuit din mai multe persoane determinate sau determinabile. creanţă, pentru că nu cuprind, în conținutul juridic, elemente specifice drepturilor
Această caracteristică a drepturilor potestative explică, în bună măsură, de ce a reale sau drepturilor de creanță?!.
existat tendința asimilării lor cu drepturile reale. Totodată, această caracteristică
Într-adevăr, drepturile potestative pot fi exercitate în mod direct, dar nu asupra
determină asemănarea dintre efectele juridice ale încălcării drepturilor reale şi
unui bun, ca în cazul drepturilor reale, ci asupra unei situaţii juridice. Efectul exer-
efectele juridice ale încălcării drepturilor potestative. Dacă dreptul real este încălcat citării acestor drepturi este suportat numai de persoanele ale căror drepturi sau inte-
de una dintre persoanele care alcătuiesc subiectul pasiv general Şi nedeterminat, se rese fac parte dintr-o sau sunt legate de o anumită situaţie juridică. Pe de altă parte,
naşte un drept de creanţă distinct de dreptul real, pe temei delictual, care intră în pentru exercitarea acestor drepturi potestative, titularii lor nu au nevoie de o acţiune
conținutul unui raport juridic obligaţional stabilit între titularul dreptului real și sau o inacțiune specifică din partea unor subiecte pasive, cum se întâmplă în cazul
autorul prejudiciului. În mod asemănător, dacă persoanele cu drepturi şi interese drepturilor de creanță.
incluse în situaţia juridică ce face obiectul dreptului potestativ nu se supun ingerinței
titularului acestui drept realizată printr-o manifestare unilaterală de voință, încălcând
astfel dreptul potestativ, se naşte, de asemenea, un drept de creanță distinct, pe temei Secţiunea a III-a
delictual, care intră în conţinutul raportului juridic obligaţional dintre potentior şi Clasificarea drepturilor reale
autorul faptei ilicite.
Modificarea, stingerea sau recrearea situaţiei juridice preexistente prin exercitarea 41. Precizare prealabilă. În contextul acestei clasificări, vor fi avute în vedere
unui drept potestativ poate produce efecte juridice pentru viitor sau poate consolida numai drepturile reale tipice, iar nu şi drepturile de proprietate intelectuală sau alte
sau infirma efecte juridice anterioare (dreptul terțului beneficiar de a accepta sau de a drepturi patrimoniale atipice care se apropie mai mult sau mai puţin de figura juridică
refuza dreptul primit de la promitent ca efect al stipulației pentru altul). a drepturilor reale.
Înţelese în acest fel, drepturile potestative sunt, în privința subiectului activ, o
42. Drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii. În art. 551 din Noul
extindere a sferei libertății personale şi, din punctul de vedere al celor care suportă
Cod civil sunt enumerate drepturile reale: dreptul de proprietate; dreptul de
consecințele exercitării acestor drepturi, o restrângere a sferei libertăţii personale. De
superficie; dreptul de uzufruct; dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul de servitute;
aceea, drepturile potestative se pot naşte fie cu acordul prealabil al celor care vor
dreptul de administrare; dreptul de concesiune; dreptul de folosință; drepturile reale
suporta ulterior consecinţele exercitării acestor drepturi, fie pe baza unei dispoziţii a
legii care leagă nașterea acestor drepturi de anumite situaţii juridice. de garanţie; alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter. Cu privire la
dreptul de proprietate, în art. 552 din Noul Cod civil se precizează că aceasta poate fi
De regulă, drepturile potestative sunt imprescriptibile, cu excepția cazurilor
publică sau privată.
prevăzute de lege. Chiar şi atunci când se aplică regula, drepturile potestative se
Drepturile reale se clasifică în funcţie de criteriul autonomiei sau dependenţei lor
sting atunci când se stinge situaţia juridică în legătură cu care ele au fost recunoscute.
De exemplu, în ipoteza dreptului de a dobândi o cotă-parte de 1/2 din dreptul de în raport cu drepturile de creanță. Pe baza acestui criteriu, drepturile reale principale
proprietate asupra zidului despărțitor (art. 598 C.civ.), acest drept potestativ se stinge
dacă piere obiectul proprietății. Tot astfel, dacă se prescrie dreptul care ar urma să fie * De exemplu, dreptul de dezicere poate fi constituit cu titlu oneros tocmai pentru că are o
valorificat prin exercitarea dreptului potestativ, acesta din urmă se stinge şi el, valoare economică. Pentru ipoteza constituirii dreptului de dezicere cu titlu oneros, a se vedea
întrucât rămâne fără obiect. M. Avram, „Notă la decizia nr. 614/2002 a C.S.J., secția civilă”, în Curierul Judiciar
nr. 6/2002, pp. 68-70.
5! În sens contrar, a se vedea D. Chirică, „Promisiunea unilaterală...”, cit. supra, p. 45; cu
” De exemplu, dreptul de opțiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data
toate acestea, autorul subliniază că dreptul potestativ analizat nu include, în conținutul său
deschiderii succesiunii [art. 700 alin. (1) C.civ.]. Juridic, nici atributele drepturilor reale, nici atributele drepturilor de creanță.
44 Premise conceptuale
Clasificarea drepturilor patrimoniale
45
Sunt acele drepturi reale care nu depind de existenţa unui drept de sunt moduri de exercitare a atributelor din conținutul
drepturile reale accesorii sunt acele drept creanță,
iar juridic al dreptului de pro-
uri reale care sunt dependente de un drept prietate. Dimpotrivă, dezmembrămintele dreptului de
creanță. Drepturile reale de garanţie sunt de proprietate privată presupun o
drepturi reale accesorii. separare a prerogativelor acestui drept, astfel încât
Dacă un drept real depinde de existența titularul fiecărui dezmembrăm ânt
altui drept real, primul drept nu devine un exercită propriile sale atribute.
drept real accesoriu. De exemplu, drept
ul de servitute are un caracter accesoriu Aşa fiind, drepturile reale constituite pe temeiul dreptu
raport cu dreptul de proprietate, dar rămâ în lui de proprietate publică
ne un drept real principal. au un grad mai redus de autonomie, astfel încât
Drepturile reale accesorii, respectiv drept opozabilitatea erga omnes se
ul de ipotecă, privilegiile, dreptul de saj, realizează numai în cadrul raporturilor juridice de drept
dreptul de garanţie reală mobiliară Sunt privat. În raporturile juridice
analizate în cadrul teoriei generale a de drept public dintre titularul dreptului de proprietate
obligațiilor, tocmai pentru că ele sunt menit publică şi titularii drepturilor
e garantării unor creanţe. În acelaşi cadru constituite pe acest temei opozabilitatea funcţionează
va fia analizat și dreptul de retenție, considerat doar în mod limitat, cât timp
un drept real de garanţie imperfect. sunt îndeplinite cerințele prevăzute în lege. Dimpotrivă,
In cele ce urmează, vor fi analizate numai dezmembrămintele dreptului
drepturile reale principale. de proprietate, pe durata existenței lor, se caracterizea
ză printr-o opozabilitate erga
43. Clasificarea drepturilor reale princ omnes deplină.
ipale. În funcție de natura juridică şi de
regimul juridic aplicabil, distingem între Într-o situație intermediară se află dreptul de concesiune
dreptul de proprietate publică şi dreptul şi dreptul real de folo-
proprietate privată. de sință constituite pe temeiul dreptului de proprietate
privată al statului sau al unei
Drepturile reale constituite pe temeiul comunităţi locale. Potrivit legii, aceste drepturi reale
dreptului de proprietate publică sunt principale se nasc nu numai pe
dreptul de administrare, dreptul de conc temeiul dreptului de proprietate publică, ci şi, în situaţii
esiune şi dreptul de folosință. De regul speciale, pe temeiul dreptului
dreptul de proprietate publică nu se exercită, ă, de proprietate privată al statului sau al unei comunităţi
în mod direct, de către titularii Săi, statul locale. Totuşi, în această
şi comunităţile locale, ci în mod indirect, ipoteză, dreptul de concesiune şi dreptul real de folosin
prin intermediul titularilor drepturilor reale ță nu pot îi considerate
constituite pe temeiul său. dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată, întrucâ
t natura lor de drept civil
Dreptul de proprietate privată poate fi este alterată de elemente de drept administrativ privit
dezmembrat astfel încât atributele care oare la naşterea, exercitarea şi
intră în conţinutul său juridic se exercită stingerea lor”?.
de persoane diferite. Astfel, pe temeiul
dreptului de proprietate privată se constituie
dezmembrămintele acestuia: dreptul de
uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţ
ie, dreptul de servitute şi dreptul de
superficie. Acestea sunt dezmembrămintele
dreptului de proprietate stricto sensu.
De regulă, dreptul de nudă proprietate nu
este enumerat între dezmembrămintele
dreptului de proprietate privată. Lato sensu
, nuda proprietate este tot un dezmem-
brământ. Întotdeauna, prin separarea prero
gativelor dreptului de proprietate privată se
nasc două dezmembr ăminte lato sensu: dreptul de nudă propr
ietate, pe de o parte, ŞI
dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul
de abitație, dreptul de servitute sau dreptul
de superficie, pe de altă parte. Este adevă
rat însă că, în timp ce dezmembrămintele
Stricto sensu au, cu excepția dreptului
de servitute şi a dreptului de superficie,
configuraţie fixă, dreptul de nudă proprietat o
e are o configurație variabilă. Conţinutul
său juridic este diferit, în funcţie de atributele
care se separă din conținutul juridic al
dreptului de proprietate cu ocazia naşter
ii dezmembrămintelor. Chiar Şi în cazul
dreptului de servitute există un drept de
nudă proprietate, dar numai în raport cu
elementul specific din conținutul juridic
al dreptului de proprietate asupra fondului
aservit care este exercitat de titularul dreptului
de proprietate asupra fondului dominant
ca urmare a dezmembrării. Oricum, întotdeaun
a, dreptul de nudă proprietate nu se
confundă cu dreptul de proprietate.
Diferenţa dintre dezmembrămintele stricto
sensu şi nuda proprietate ca dezmembră-
mânt lato sensu constă în aceea că numai
nuda proprietate are vocaţia de a se reînt
ca drept de proprietate în momentul stingerii regi
dezmembrămintelor stricto sensu.
Spre deosebire de ipoteza dreptului de propr
ietate publică, prerogativele dreptului “2 A se vedea infra, nr. 174.
de proprietate privată se exercită, de regul
ă, de către titularul dreptului. Chiar şi în
ipoteza dezmembrării dreptului de proprietat
e privată, drepturile reale care rezultă nu
Posesia ca stare de fapt protejată juridic 47

posesia unui bun incorporal, dar au extins această idee de la servituți la toate celelalte
drepturi reale principale, altele decât dreptul de proprietate. Deţinerea unui lucru
făcea trimitere la posesia unui bun corporal, corespunzătoare dreptului de proprietate.
Capitolul III Totuşi, expresia folosirea de un drept este numai o punte de legătură între ceea ce
Posesia ca stare de fapt protejată juridic înțelegeau romanii prin possessio iuris şi adevăratul sens al posesiei ca stare de fapt
corespunzătoare unui anumit drept real. Cum vom vedea, în acest ultim sens, posesia
are ca obiect bunuri corporale, iar nu bunuri incorporale.
Secţiunea I Apoi, este inexact că în dreptul civil român posesia este concepută doar ca o stare
Noţiunea posesiei ca stare de fapt de fapt. Într-adevăr, cum vom vedea, trebuie să distingem între posesia ca stare de
fapt şi posesia ca prerogativă care intră în conţinutul juridic al fiecărui drept real
$1. Reglementarea posesiei ca stare de fapt în Codul civil român principal. În această ultimă accepție, posesia este un element de drept, iar nu un fapt.
Redactorii Codului civil român au fost şi mai tranşanţi în descrierea celor două
44. Sediul materiei. În Codul civil în vigoare, posesia ca stare de fapt este
ipoteze preluate din dreptul roman, diferenţiind deținerea unui lucru de folosirea
reglementată în Cartea a III-a, „Despre diferitele moduri în care se dobândeşte pro-
unui drept, în timp ce în Codul civil francez se foloseşte formula deținerea sau
prietatea”, Titlul XX, „Despre prescripţie”, Capitolul II, „Despre posesiunea cerută
folosirea de un lucru sau de un dr.epn.
pentru a prescrie” (art. 1846-1862). În același titlu, se face referire la posesie, ca stare
de fapt, sau la posesor în articolele 1909 şi 1910. În aceeaşi accepție, posesia este În al treilea rând, s-a afirmat că definiţia legală a posesiei ca stare de fapt este
menționată în art. 972 C.civ. Termenul de posesor, corespunzător posesiei ca stare de
incompletă, deoarece menţionează doar elementul material al posesiei (corpus), iar
fapt, este utilizat direct în articolele 485 şi 486, iar indirect în art. 487. nu şi elementul psihologic al acesteia (animus). Lectura atentă a textului art. 1846
C.civ. infirmă această critică. În măsura în care posesia este exercitată de noi înşine
În Noul Cod civil, posesia este reglementată în Cartea a III-a, „Despre bunuri”,
sau de altul în numele nostru, rezultă în mod clar elementul intenţional, psihologic al
Titlul VIII, „Posesia”, art. 916-952.
posesiei. De altfel, concepția subiectivă a posesiei se întemeiază chiar pe textele
45. Apreciere critică a definiţiei legale a posesiei ca stare de fapt în Codul Codului civil francez în materie, texte care au fost preluate cu modificări minime în
civil român în vigoare. În articolul 1846 C.civ. se precizează mai întâi, în alineatul (1), Codul civil român.
că posesia este un fapt, iar apoi, în alineatul (2) este cuprinsă o definiţie legală a Toate aceste aspecte au fost clarificate în art. 916 din Noul Cod civil, în care se
posesiei ca stare de fapt. Astfel, „Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea arată că „(1) Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate
de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”, asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un
Această definiție legală a posesiei a fost criticată în doctrină din trei puncte de proprietar.
vedere. (2) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică, în mod corespunzător, şi în privinţa
În primul rând, s-a apreciat că termenul deținere trimite la ideea de detenţie posesorului care se comportă ca un titular al altui drept real, cu excepția drepturilor
precară, or detentorul precar nu stăpânește bunul pentru el, ci pentru altul. S-ar crea reale de garanţie.”
deci o confuzie între noțiunea de posesie ca stare de fapt şi noţiunea de detenţie
precară. Critica este întemeiată. De lege ferenda, este necesar să se înlăture această $2. Definirea noțiunii de posesie ca stare de fapt
inadvertenţă.
În al doilea rând, sintagma folosirea de un drept a fost considerată inadecvată, 46. Posesia ca stare de fapt şi protecţia sa juridică. Posesia ca stare de fapt se
întrucât ea ar crea o confuzie între posesie ca stare de fapt şi existența unui drept. bucură de protecţie juridică fie în mod direct, prin acţiunile posesorii, fie în mod
Această critică este neîntemeiată sub un dublu aspect. indirect, prin recunoaşterea unor efecte juridice, în condiţii speciale: prezumția de
Mai întâi, Codul civil român preia, prin traducere, această sintagmă din Codul proprietate, dobândirea fructelor şi a bunurilor mobile, ocupaţiunea sau uzucapiunea.
civil francez. La rândul său, redactorii Codului civil francez au consacrat,
Posesia ca stare de fapt nu poate fi asimilată unui drept şi nici nu trebuie să fie
prin
această sintagmă, suprimarea diferenței care exista în dreptul roman între posesie și confundată cu efectele ei juridice.
cvasiposesie, fără a ignora însă situaţiile diferite care erau desemnate prin aceşti
termeni, Ca urmare, posesia are în vedere, în egală măsură, atât stăpânirea unui bun
corporal, corespunzătoare dreptului de proprietate, cât şi stăpânirea unui bun incor- ' Conform art. 2228 C.civ.fr., „Posesia este deținerea sau folosința de un lucru sau de un
poral. În acest ultim caz, în dreptul roman, cvasiposesia avea în vedere posesia cores- drept, pe care îl deținem sau pe care îl exercităm prin noi înşine sau prin altul care îl deține sau
punzătoare servituţilor, considerate bunuri incorporale. Prin sintagma folosirea de un care îl exercită în numele nostru” — trad. ns.
drept, redactorii Codului civil francez au avut în vedere tot o stare de fapt, respectiv ” În acest sens, a se vedea L, Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 192.
48 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 49
47, Posesia are ca obiect numai bunuri corporale. Dacă asupra bunurilor preferință, la scadenţă, din valoarea bunurilor care constituie obiectul garanţiilor.
corporale stăpânirea reuneşte ambele elemente, corpus şi animus, asupra bunurilor Intrucât această putere se exercită asupra bunurilor, drepturile respective de garanţie
incorporale, stăpânirea cuprinde numai elementul psihologic, intențional, animus. au un caracter real. Dar, spre deosebire de drepturile reale principale, drepturile reale
Este evidentă incompatibilitatea dintre ideea de stăpânire materială (corpus) şi ideea accesorii conferă o putere a cărei exercitare devine actuală numai dacă drepturile de
de bun incorporai. Bunul este incorporal tocmai pentru că nu are corpus. creanță pentru garantarea cărora s-au constituit aceste drepturi reale accesorii nu au
În mod eronat, plecându-se de la distincţia care se făcea în dreptul roman între fost realizate prin executarea datoriilor corelative. Mai mult, după ce exercitarea
possessio sau possessio corporis şi possesio iuris sau quasi possessio, s-a tăcut acestei puteri devine actuală, chiar dacă nu este dependentă de un fapt al debitorului,
diferenţierea între posesia corespunzătoare dreptului de proprietate, care ar fi o ea presupune, de cele mai multe ori, o anumită procedură, deci intervenţia efectivă
posesie asupra unui bun corporal, şi posesia corespunzătoare celorlalte drepturi reale sau virtuală a unei anumite autorități. Prin excepție de la această regulă, în Noul Cod
principale, care ar fi posesia asupra unor bunuri incorporale. În realitate, în ambele ipo- civil, în materia ipotecii mobiliare, s-a prevăzut posibilitatea creditorului ipotecar de
teze este vorba de posesia asupra unui bun corporal, dar configurația acesteza variază în a-şi însuşi produsele bunului ipotecat în contul creanței, dar numai dacă stipulaţia
funcţie de dreptul real constituit asupra bunului corporal respectiv. Este astfel posibil ca convenită de părți în acest sens stabileşte „în mod detaliat condiţiile şi proporția în care
asupra aceluiași bun corporal să coexiste posesia corespunzătoare nudei proprietăți şi urmează a se reduce creanța garantată în urma exercitării acestui drept” (art. 2395).
posesia corespunzătoare dezmembrământului corelativ stricto sensu. Pentru a curma orice discuţie privind extinderea posesiei ca stare de fapt, în partea
Chiar atunci când bunurile incorporale (drepturi patrimoniale, universalități de fapt, finală a art. 916 alin. (2) din Noul Cod civil s-a precizat că drepturile reale de
mase patrimoniale sau creaţii intelectuale) devin apropriabile şi formează obiectul unor garanţie nu intră în sfera acestei noțiuni.
drepturi patrimoniale atipice“, asupra lor nu există o posesie ca stare de fapt stricto Folosirea de un drept şi possessio iuris au fost invocate pentru a extinde
sensu, chiar dacă includ în conținutul lor juridic ius possidendi. Acest element de drept domeniul posesiei şi la drepturile de creanţă. În acest sens, s-a recurs Şi la un
are un înțeles specific, diferit de aceia al posesiei ca stare de fapt. El nu exprimă decât argument de text. Conform art. 1097 C.civ., „Plata făcută cu bună-credință acelui ce
ideea de stăpânire intelectuală, iar nu şi ideea de stăpânire materială (corpus). are creanţa în posesiunea sa, este valabilă chiar dacă în urmă posesorul ar fi evins”.
Folosirea de un drept şi possessio iuris se află, de asemenea, la originea extin- S-a tras concluzia că posesia poate avea ca obiect o creanță sau că, întrucât orice
derii domeniului posesiei de la drepturile reale principale la drepturile reale accesorii. drept se exercită, posesia poate fi corespunzătoare exercitării unui drept de creanţă.
În acest sens, s-a apreciat că dreptul de ipotecă nu trebuie să fie exclus din domeniul S-a observat însă, pe bună dreptate, că este vorba de o confuzie a legiuitorului,
posesiei, chiar dacă nu presupune exercitarea unei stăpâniri materiale asupra explicată prin aceea că titularul unui drept de creanță se bucură de anumite semne
imobilului ipotecat? „ Invocarea prevederilor art. 1800 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) şi (3) exterioare, care creează reprezentarea colectivă că este titularul acelui drept. În art.
nu este relevantă întrucât, dincolo de redactarea ambiguă a textului, este evident că 1478 din Noul Cod civil, corespunzător art. 1097 din Codul civil în vigoare, sintagma
ipoteca nu poate fi dobândită prin uzucapiune, iar prescripția avută în vedere este cea „acelui ce are creanţa în posesiunea sa” a fost înlocuită cu sintagma „unui creditor
extinctivă, iar nu cea achizitivă. aparent”, pentru a înlătura orice confuzie.
Desigur, fiecare drept real accesoriu are, ca orice drept subiectiv civil, un anumit Dacă este însă vorba de drepturi de creanță care s-au încorporat deplin în
conținut juridic. Spre deosebire de drepturile reale principale, care au în conţinutul substanța înscrisului constatator (titluri de valoare la purtător), acestea pot fi pose-
lor juridic prerogativele ius possidendi, ius utendi şi ius fruendi, drepturile reale de date, pentru că au dobândit corporalitate.
garanţie nu au în conținutul lor juridic asemenea atribute. Ca urmare, drepturile reale Plecând de la premisa că orice drept are un conţinut juridic şi că prerogativele lui
de garanţie nu implică o stăpânire a bunului corporal sau incorporal care formează se exercită, s-ar putea trage concluzia că toate drepturile subiective civile sunt
obiectul garanţiei, indiferent dacă este vorba de elementul psihologic sau de ele- susceptibile de posesie. În acest sens, se şi foloseşte sintagma posesie de stat în
mentul material al stăpânirii. Chiar atunci când garanția reală presupune deposedarea, materia stării civile, ca mijloc de identificare a persoanei fizice. Totuşi, se precizează
titularul ei rămâne un simplu detentor precar, iar nu un posesor sfricto sensu. că starea civilă nu poate fi dobândită prin simpla folosire a ei în fapt. Aşadar,
Tocmai pentru că nu are posesia bunului corporal asupra căruia s-a constituit o termenul posesie este folosit într-o accepție foarte largă.
garanţie reală titularul unei asemenea garanţii nu are dreptul să culeagă fructele In concluzie, deşi fiecare drept subiectiv civil are în conţinutul juridic anumite
bunului, chiar dacă ar avea detenţia acestuia. Singura putere pe care o au creditorii prerogative care pot fi exercitate, posesia ca stare de fapt, stricto sensu, este cores-
ale căror creanţe sunt însoţite de garanţii reale este aceea de a se îndestula cu punzătoare numai drepturilor reale principale care au ca obiect bunuri corporale. Lato
sensu, printr-o extindere semantică, posesia semnifică starea de fapt corespunzătoare
? Pentru diferenţa dintre dezmembrămintele stricto sensu şi dezmembrămintele lato sensu exercitării unui drept subiectiv civil, patrimonial sau nepatrimonial.
ale dreptului de proprietate, a se vedea supra, nr. 43 şi infra, nr. 169.
* A se vedea supra, nr. 30-40. 48. Posesia are ca obiect numai bunuri corporale aflate în circuitul civil sau
* În acest sens, a se vedea A. Boar, Uzucapiunea. Prescripţia, posesia şi publicitatea drep- care pot intra în circuitul civil. Criteriul patrimonialităţii este evaluarea bănească a
turilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 42, text şi nota 88. drepturilor şi datoriilor, care se exprimă prin ideea de accesibilitate la schimb şi ideea
5.
Posesia ca stare de fapt protejată juridic 5l
50 Premise conceptuale
face distincție între pandantul său care este puterea de fapt (titularul dreptului real principal recâştigă
de fungibilitate lato sensu€. În ce priveşte accesibilitatea, se
posesia ca stare de fapt).
accesibilitatea materială şi accesibilitatea juridică la schimb.
ne posibilitatea
Sub primul aspect, accesibilitatea materială la schimb presupu 51. Conţinutul acestei puteri de fapt este sau apare ca manifestarea exte-
sau între cel care
separării fizice între subiectul şi obiectul dreptului patrimonial rioară, obiectivarea unui drept real principal. Rezultă din cele de mai sus că
ele corpului uman nu
posedă şi obiectul posedat. În această ordine de idei, element trebuie să facem distincție între conţinutul juridic al unui drept real principal și
|
sunt apropriabile și nu pot fi posedate. manifestarea exterioară a acestuia, respectiv obiectivarea prerogativelor dreptului real
dacă nu există o
Sub cel de-al doilea aspect, bunurile corporale sunt apropriabile în procesul exercitării sale. Exercitarea prerogativelor dreptului real înseamnă faptele
ca stare de fapt şi
interdicţie legală. Alifel spus, pentru a forma obiectul posesiei materiale săvârşite şi actele juridice încheiate de titular pentru realizarea dreptului
principale, bunurile
pentru a fi apropriabile şi a deveni obiectul unor drepturi reale său. Două consecinţe decurg de aici.
sau să poată intra în circuitu l civil. Alttel
corporale trebuie să fie în circuitul civil Mai întâi, întrucât fiecare drept real are un conţinut juridic specific, manifestarea
spus, bunurile nu trebuie să fie afară din comerț. lui exterioară va îmbrăca, de asemenea, o formă specifică, după cum este vorba de
obiectul posesiei. dreptul de proprietate sau de un dezmembrământ al acestuia. Altfel spus, conținutul
49. Numai bunurile individual-determinate formează
| | juridic predetermină şi spațiul juridic virtual în care se poate exercita dreptul real
Această afirmaţie acoperă două situații.
ualizarea lor prin principal. Posesia ca stare de fapt umple, mai mult sau mai puţin, acest spațiu juridic.
Mai întâi, bunurile de gen pot fi posedate numai după individ
ualizare. Apoi, chiar atunci când este vorba de unul și acelaşi drept real, obiectivarea
numărare, măsurare, cântărire sau orice altă formă de individ
obiectul posesiei ca conţinutului său juridic este rezultatul unor fapte materiale şi al unor acte juridice
Apoi, universalităţile juridice şi cele de fapt nu pot forma
| | j diferite, care variază în funcţie de subiectul şi obiectul dreptului, precum şi în funcție
stare de fapt.
se explică prin caracte rul său de circumstanțe. Nu există deci un standard al exercitării unuia sau altuia dintre
Cu privire la patrimoniu, această incompatibilitate
A Ă drepturile reale principale.
inalienabil.
fapt, în măsura in care Posesia ca stare de fapt însumează faptele materiale și actele juridice care apar ca
În ce priveşte masele patrimoniale şi universalitățile de
e, întrucât sunt bunuri manifestarea exterioară, ca obiectivarea unui drept real principal, indiferent dacă
acestea devin bunuri prin apropriere, ele nu pot fi posedat
| | posesorul este sau nu titularul acelui drept.
incorporale.
Succesiunile şi fondurile de comerț intră în această categor
ie. Pot fi posedate Afirmația că posesia ca stare de fapt corespunde unui drept real principal are două
bunurile individual-determinate, corporale, care fac
parte dintr-o succesiune său înţelesuri. Un prim înţeles subliniază că, de regulă, posesorul este chiar titularul drep-
dintr-un fond de comerţ, iar nu succesiunea sau fondul
de comerţ ca atare. tului real principal. Al doilea înțeles pune în lumină faptul că, indiferent dacă posesorul
este sau nu titularul dreptului real principal, faptele materiale săvârşite și actele
ă cu privire la un
50. Posesia este o putere de fapt pe care o persoană o exercit materiale încheiate apar ca obiectivarea conţinutului juridic al unui asemenea drept.
ată de o persoană asupra
bun corporal. Posesia ca stare de fapt este o putere exercit Posesia ca stare de fapt obiectivează nu doar atributul ius possidendi, care face
nu este însă una de
unui anumit bun corporal, individual-determinat. Această putere parte, într-o formă specifică, din conţinutul juridic al tuturor drepturilor reale princi-
de fapt între o persoană
drept, ci una de fapt. Se mai spune că posesia este un raport pale. Ca manifestare exterioară a dreptului real principal, posesia obiectivează toate
| |
şi un bun. prerogativele care formează conţinutul juridic al dreptului.
special, sunt puteri
Dreptul subiectiv civil, în general, şi dreptul real principal, în
dispare puterea de fapt, în anumite condiții 52. Posesia ca stare de fapt reuneşte un element material (corpus) şi un
de fapt dublate de puteri juridice. Dacă
care a pierdut posesia bunului său riscă să element psihologic (animus). A. Elementul subiectiv al posesiei (animus). În cazul
dispare şi puterea de drept. Proprietarul
dreptul său. Invers, poseso rul care nu € posesiei ca stare de fapt, este necesară reprezentarea subiectivă a posesorului care fie
piardă, mai devreme sau mai târziu, chiar
mai devrem e sau mai târziu, în
titular al dreptului real principal poate dobândi, crede că este adevăratul titular al dreptului real, fie, deşi ştie că nu este titularul
fapt este dublat ă de o putere dreptului real, neagă dreptul adevăratului titular şi se comportă ca şi cum ar fi el
condiţiile legii, chiar dreptul real respectiv. Puterea de
ă a puterii de fapt este,
de drept. Când cele două puteri se suprapun, protecția juridic titularul dreptului respectiv.
nu se suprapu n, pro-
indirect, şi o protecţie a puterii juridice. Când cele două puteri Nu este necesară o eroare comună, colectivă, în legătură cu calitatea de titular al
legală a puterii juridice . dreptului pentru a exista elementul animus specific posesiei ca stare de fapt. Este
tecția juridică a puterii de fapt intră în conflict cu protecţia
: puterea de fapt
Tot legea este aceea care stabileşte cine câştigă în acest conflict suficient ca posesorul să aibă această reprezentare subiectivă, indiferent că ea
şi este dublată de o putere juridic ă nouă (posesorul corespunde sau nu realității.
neagă puterea juridică inițială
ă inițială îşi recuperează lată de ce, deşi uneori posesia este pusă în relaţie cu teoria aparenţei în drept,
devine titular al dreptului real principal) sau puterea juridic
posesia ca stare de fapt nu este o aplicaţie particulară a acestei teorii. Într-adevăr,
teoria aparenţei în drept, exprimată prin adagiul error communis facit ius, presupune
S A se vedea supra, nr. 4, lit. B.
52 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 53

nu atât reprezentarea eronată a celui care se crede titularul dreptului (moștenitor caracteriza posesia şi a dovedi, prin ele însele, elementul material al posesiei”. Altfel,
aparent sau proprietar aparent), cât, în mod necesar, reprezentarea eronată a celorlalți manifestarea exterioară a dreptului real include nu numai faptele materiale, ci şi
în legătură cu această situaţie juridică. actele juridice.
Animus — elementul subiectiv, psihologic al posesiei, denumit şi animus domini, Nu este obligatoriu ca posesorul să săvârşească toate faptele materiale şi să
animus possidendi sau animus sibi habendi — nu exprimă deci concordanța dintre încheie toate actele juridice prin care se obiectivează conţinutul juridic al unui anumit
starea de fapt şi un anumit drept real, ci reprezentarea subiectivă a posesorului care se drept real principal. Este suficient ca el să săvârşească acele fapte materiale şi să
comportă ca şi cum ar fi titularul dreptului, indiferent de reprezentarea subiectivă pe încheie acele acte juridice care exprimă, în mod neechivoc, raportul de fapt între
care o au ceilalți. Din această perspectivă, hoţul este posesor, deşi atât el, cât şi posesor şi bunul posedat, în latura sa materială.
proprietarul au reprezentarea clară că nu este titularul dreptului de proprietate.
Întrucât asupra aceluiaşi bun corporal pot exista mai multe drepturi reale (de 53. Posesia ca stare de fapt este protejată juridic prin acţiunile posesorii și
exemplu, dreptul de nudă proprietate, dreptul de uzufruct şi dreptul de servitute), tot produce anumite efecte juridice. Uneori, când se vorbeşte de efectele juridice ale
astfel asupra aceluiaşi bun corporal pot exista posesii diferite ca natură, indiferent posesiei, este menţionată şi protecţia ei juridică. În realitate, sunt două aspecte
dacă posesorii respectivi sunt sau nu titularii respectivelor drepturi reale principale. diferite. Nu se confundă efectele posesiei cu protecția directă a acesteia prin
intermediul acţiunilor posesorii.
Ca urmare, cu privire la acelaşi bun corporal şi în acelaşi timp, o persoană poate avea
Mai întâi, posesia este un fapt juridic în sens restrâns, respectiv o acţiune ome-
reprezentarea subiectivă (animus) de nud proprietar, alta se poate considera
nească de care legea leagă anumite efecte juridice. Astfel, dacă sunt îndeplinite
uzufructuar, iar cea de-a treia poate crede că are un drept de servitute.
Animus îmbracă, aşadar, o formă specifică, după cum posesia ca stare de fapt este anumite cerinţe, posesia naşte o prezumție de proprietate, determină dobândirea pro-
prietății asupra fructelor şi a bunurilor mobile, este o condiţie necesară a ocupaţiunii
manifestarea exterioară a unuia sau altuia dintre drepturile reale principale.
Animus sibi habendi distinge posesia de detenţie. Desigur, detenţia, denumită şi şi a uzucapiunii. Cu alte cuvinte, fără a fi un drept, posesia poate fundamenta,
detenţie precară, presupune existența unui element psihologic pe lângă elementul împreună cu alte elemente prevăzute de lege, dobândirea unui drept.
material, dar nu este vorba de anirnus possidendi, ci de animus detinendi. Detentorul
Acţiunile posesorii sunt instrumentul juridic prin care se asigură, în mod direct,
precar nu stăpâneşte bunul pentru el, ci pentru altul, respectiv pentru posesorul care i protecția posesiei ca stare de fapt. Din acest punct de vedere, posesia nu este doar un
l-a încredințat. În acest sens, în art. 918 alin. (1) din Noul Cod civil se prevede că
fapt juridic în sens restrâns, ci şi un interes care, fără a îmbrăca forma unui drept
„Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum: subiectiv civil, poate fi restabilit prin intermediul justiţiei atunci când este încălcat.
a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist; 54. Definiţia posesiei. Elementele descrise mai sus pot fi reţinute în definiţia
b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitație sau servitute, faţă de nuda posesiei ca stare de fapt. Aceasta este puterea de fapt pe care o persoană o exercită
proprietate; asupra unui bun corporal individual-determinat, care se află sau care poate intra în
c) fiecare coproprietar, în proporţie cu cotele-părţi ce revin celorlalți coproprietari; circuitul civil, putere care reuneşte un element psihologic (animus) şi un element
d) orice altă persoană care, deţinând temporar un bun al altuia, este obligată să îl material (corpus) şi apare ca manifestarea exterioară a unui drept real principal,
restituie sau care îl stăpâneşte cu îngăduința acestuia.” bucurându-se de protecție juridică şi producând anumite efecte juridice.
Este posibil ca aceeaşi persoană să aibă dubla calitate de posesor şi detentor
55. Coposesiunea. Înțelegerea posesiei ca stare de fapt şi a elementelor sale
precar. Uzufructuarul sau cel care se consideră uzufructuar este posesor în raport cu
constitutive, animus şi corpus, este mai dificilă în situaţiile în care, asupra aceluiași
dreptul de uzufruct, dar poate fi, în caz de înțelegere a părţilor, detentor precar în
bun corporal, se exercită stăpânirea mai multor persoane,
raport cu nuda proprietate. Tot astfel, coproprietarul este posesor în raport cu cota sa
Numai coposesiunea corespunzătoare dreptului de proprietate comună este o
parte din dreptul de proprietate asupra bunului, dar este detentor precar în raport cu coposesiune sfricto sensu, întrucât între coposesori nu există o diferență calitativă, ci
cotele-părți din drept ale celorlalți coproprietari. cel mult una cantitativă. Numai în cazul coposesiunii corespunzătoare dreptului de
B. Elementul material al posesiei (corpus). Faptele materiale şi actele juridice
proprietate comună fiecare coposesor are cu adevărat atât reprezentarea subiectivă că
prin care se exercită prerogativele unui anumit drept real principal alcătuiesc ele- stăpâneşte bunul pentru sine (animus sibi habendi), ţinând seama de calitatea juridică
mentul material (corpus) al posesiei ca stare de fapt corespunzătoare dreptului real pe care crede că o are sau şi-o asumă în legătură cu un anumit bun, cât şi
respectiv. Elementul material acoperă, în ansamblul său, nu numai exercitarea atri- reprezentarea subiectivă că stăpânește bunul pentru altul (animus detinendi),
butului ius possidendi, ci şi exercitarea celorlalte prerogative ale dreptului real. corespunzător calității juridice pe care celălalt crede că o are sau şi-o asumă faţă de
În legătură cu actele juridice, s-ar putea afirma că, întrucât ele pot fi încheiate şi acelaşi bun. Altfel spus, fiecare coposesor este şi posesor, şi detentor precar. Dar,
de titularul dreptului real care a pierdut posesia bunului, nu intră în sfera noțiunii
corpus. Acest argument nu este suficient pentru a întemeia o astfel de afirmaţie. Se
7 În acest sens, a se vedea Al. Weill, F. Terre, Ph. Simler, Droit civil. Les biens, ge
poate spune, cel mult, că actele juridice de dispoziție nu sunt suficiente pentru a
&dition, Dalloz, Paris, 1985, p. 142 (text şi nota 7).
54 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 55

întrucât toți coposesorii au animus possidendi, elementul subiectiv se înfăţişează ca să încheie actele juridice pe care, în mod normal, ar trebui să le facă nudul proprietar,
animus condomini. caz în care uzufructuarul este posesor în raport cu dreptul său și detentor precar în
Elementul corpus se exercită în comun sau de un singur coposesor, în funcție de raport cu nuda proprietate.
înțelegerea coposesorilor, expresă sau tacită, ceea ce presupune ideea de mandat, ori Din această perspectivă, apare cu claritate diferența dintre drepturile reale
chiar numai în funcţie de reprezentarea pe care o are un coposesor că lucrează și constituite pe temeiul dreptului de proprietate privată sau publică şi drepturile de
pentru ceilalți coposesori, dar fără cunoștința acestora, ceea ce presupune ideea de creanță născute în legătură cu un anumit bun corporal (de exemplu, drepturile de
gestiune de afaceri. Când un singur coposesor exercită elementul corpus în mod creanţă născute dintr-un contract de locaţiune, de comodat sau de depozit). În primul
direct cu privire la întregul bun, ceilalți nu sunt lipsiți de elementul material al caz este vorba de o divizare a elementului corpus, fiecare titular al unui drept real
posesiei; ei exercită elementul corpus în mod indirect, corpore alieno. principal având calitatea de posesor; în al doilea caz, nu se produce o divizare a
Diferenţa dintre coposesiunea corespunzătoare dreptului de proprietate comună pe elementului corpus, acesta fiind exercitat, integral (în mod excepţional) sau parțial,
cote-părţi şi coposesiunea corespunzătoare dreptului de proprietate comună devăl- corpore alieno.
mașă constă în aceea că, în primul caz, fiecare coposesor are reprezentarea subiectivă 56. Justificarea protecției juridice a posesiei ca stare de fapt. Cum se explică
a cotei-părți din drept pe care crede că o are sau doreşte să o dobândească, în timp ce,
împrejurarea că, deşi posesia nu este un drept, ea se bucură totuşi de protecţie
în al doilea caz, fiecare coposesor are reprezentarea subiectivă a devălmășiei.
juridică? Altfel spus, cum se justifică protecția juridică a posesiei ca stare de fapt? Nu
În cazul proprietăţii rezolubile şi proprietății anulabile, este vorba de o copose-
există un răspuns unic la aceste întrebări. EI diferă în funcţie de cele două ipoteze ale
siune lao sensu: în acest caz, există o diferență calitativă între coposesori, întrucât
posesiei ca stare de fapt: puterea de fapt dublează puterea juridică, adică posesorul
drepturile pe care ei cred că le au ori şi le asumă sunt diferite calitativ.
este şi titularul dreptului real principal; puterea de fapt se opune puterii juridice
A doua situaţie de coposesiune lato sensu apare ori de câte ori se constituie un
(posesorul nu este titularul dreptului real principal).
drept real principal pe temeiul dreptului de proprietate privată sau publică.
In prima ipoteză, s-a răspuns că, apărând posesia, se apără chiar dreptul real
Într-adevăr, fie că este vorba de dezmembrămintele dreptului de proprietate
principal. Mai mult, uneori, apărarea dreptului real principal nu este posibilă decât pe
privată lato sensu (nuda proprietate, uzufructul, uzul, abitația, servitutea şi super- această cale indirectă. Într-adevăr, ținând seama de dificultăţile probatorii în materia
ficia), fie că este vorba de drepturile reale constituite pe temeiul dreptului de pro- revendicării imobiliare, de multe ori nu se poate face proba certă a dreptului de
prietate publică (dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul real de proprietate. In aceste cazuri, acțiunile posesorii pot fi folosite cu succes pentru
folosință gratuită), asupra aceluiaşi bun corporal se exercită stăpâniri de fapt apărarea posesiei ca stare de fapt şi, pe cale indirectă, pentru apărarea dreptului de
distincte, două sau mai multe persoane având calitatea de posesor cu privire la acelaşi proprietate. Chiar în acțiunea în revendicare imobiliară se recunoaşte că, în absenţa
bun. De exemplu, o persoană crede că are sau îşi asumă calitatea de nud proprietar, unei probe certe a dreptului de proprietate, posesia este un criteriu important pentru
altă persoană crede că are sau își asumă calitatea de uzufructuar, iar o a treia per- opțiunea judecătorului în favoarea reclamantului sau a pârâtului.
soană crede că are sau îşi asumă calitatea de titular al unui drept de servitute asupra In cea de-a doua ipoteză, două argumente se unesc pentru a justifica protecţia
unuia şi aceluiaşi bun. Posesiile, ca puteri de fapt, sunt însă distincte. Elementul juridică a posesiei ca stare de fapt. Mai întâi, pe această cale se descurajează violența
material (corpus) şi elementul subiectiv (animus) au un conţinut diferit, după cum ca instrument prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului ar fi tentat să-şi
posesia corespunde nudei proprietăți, uzufructului sau servituții. Spre deosebire de facă singur dreptate. Posesorul este îndreptățit la protecţie juridică împotriva celor
situaţia coposesiunii stricto sensu, elementul corpus se poate exercita în mod care ar urmări să-l deposedeze prin violență sau care ar dori să-i tulbure stăpânirea
diferențiat, în funcţie de prerogativele conferite de dreptul real principal pe care asupra bunului. Această idee este o aplicaţie a adagiului spoliatus ante omnia
fiecare dintre posesori crede că îl are sau şi-l asumă. Astfel, elementul corpus cores- restituendus. Apoi, un considerent de echitate l-a îndemnat pe legiuitor să acorde
punzător dreptului de nudă proprietate este diferit de elementul corpus corespunzător preferință posesorului neproprietar, dar diligent în raport cu bunul posedat, față de
dreptului de uzufruct. Faptele materiale şi actele juridice pe care le poate săvârşi sau proprietarul nediligent, care s-a dezinteresat de bun.
încheia nudul proprietar sunt diferite de faptele materiale şi actele juridice pe care le
poate săvârşi sau încheia uzufructuarul asupra bunului în legătură cu care sunt
constituite cele două drepturi reale principale. De aceea, în asemenea cazuri, nu se
Secţiunea a II-a
poate spune, cu titlu de regulă, că fiecare dintre titularii drepturilor reale principale Dovada, dobândirea şi pierderea posesiei
asupra aceluiaşi bun corporal ar avea dubla calitate de posesor şi detentor precar.
Stăpânirea materială pe care o exercită uzufructuarul nu se confundă cu stăpânirea $1. Dovada posesiei
materială pe care o exercită nudul proprietar. Este însă posibil ca nudul proprietar să
57. Dovada elementului material al posesiei. Faptele materiale care alcătuiesc
convină cu uzufructuarul ca acesta din urmă să exercite pentru primul elementul
elementul material al posesiei (corpus) pot fi dovedite cu orice mijloc de probă. Dacă
corpus corespunzător nudei proprietăţi, respectiv să săvârşească faptele materiale şi
este însă vorba de acte juridice care intră în structura elementului material al posesiei,
Posesia ca stare de fapt protejată juridic 57
56 Premise conceptuale
$2. Dobândirea posesiei
posesorul trebuie să țină seama de exigenţele probatorii prevăzute în art. 1182 C.civ.
Deşi textul se referă numai la data certă a înscrisului sub semnătură privată, rezultă 59. Posesia se dobândește prin dobândirea elementelor sale. Numai în măsura
că nu numai data, ci şi, a fortiori, existența actului juridic trebuie să fie dovedită cu în care o persoană are, în acelaşi timp, ambele elemente ale posesiei (animus şi
înscrisuri. Numai terţii pot face dovada actului juridic cu orice mijloc de probă, corpus) poate fi calificată ca posesor. Ca urmare, dobândirea posesiei este posibilă
întrucât lor nu le sunt aplicabile regulile restrictive care funcționează în raporturile numai dacă sunt dobândite ambele elemente ale posesiei. Nu este însă obligatoriu ca
dintre părţile actului juridic. elementul material şi elementul subiectiv să fie dobândite în acelaşi timp. Astfel, este
58. Dovada elementului subiectiv al posesiei. Întrucât nu este posibilă proba posibil ca o persoană să dobândească mai întâi elementul material (corpus), iar apoi
directă a elementului subiectiv (animus), legiuitorul a instituit trei prezumții. şi elementul psihologic. De exemplu, chiriaşul exercită elementul corpus, dar are
Conform art. 1854 C.civ., „Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub animus detinendi, iar nu animus possidendi. Dacă el cumpără bunul închiriat, dobân-
nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”. deşte şi animus sibi habendi şi se transformă din detentor precar în posesor.
Descifrăm în acest text două prezumţii legale a căror logică probatorie poate fi Dobândirea elementului material al posesiei nu presupune, în mod obligatoriu,
asemuită cu treptele unei scări. Astfel, mai întâi, plecând de la elementul material al săvârşirea faptelor materiale şi încheierea actelor juridice care alcătuiesc conţinutul
posesiei, de la stăpânirea materială a bunului, legiuitorul trage concluzia existenței acestui element. Important este că dobândirea elementului material creează posibi-
elementului subiectiv. Se presupune că persoana care stăpâneşte material bunul exer- litatea săvârşirii faptelor materiale şi încheierii actelor juridice respective. Astfel, în
cită această stăpânire pentru sine (animus sibi habendi). Fiind vorba de o prezumție materie imobiliară, obligaţia de predare a bunului se îndeplineşte, de regulă, prin
relativă, legea îngăduie dovada contrară, adică dovada precarității. Oricum, sarcina remiterea cheilor. Din acel moment, se dobândeşte elementul corpus în mod efectiv,
de a proba precaritatea revine reclamantului. chiar dacă posesorul nu săvârşeşte efectiv alte fapte materiale şi nici nu încheie acte
Regulile privind proba precarității diferă însă de la caz la caz. Când se afirmă că juridice având ca obiect bunul posedat.
pârâtul care stăpâneşte bunul are doar calitatea de detentor precar şi se invocă în 60. Posibilitatea exercitării elementelor posesiei prin intermediul altei
acest sens un contract de depozit, de locaţiune sau de împrumut încheiat cu dețină- persoane. Elementul corpus poate fi exercitat fie direct, chiar de către posesor, fie
torul bunului, reclamantul trebuie să urmeze regulile probatorii din materia actului indirect, adică prin intermediul altei persoane (corpore alieno). Însăşi noțiunea de
juridic pentru a proba precaritatea. Soluţia este firească, pentru că, într-o asemenea detenţie precară este întemeiată pe această posibilitate. Detentorul precar exercită
ipoteză, reclamantul şi pârâtul sunt părți în actul juridic care dovedeşte precaritatea. elementul corpus, dar nu pentru sine, ci pentru adevăratul posesor. Depozitarul,
Dacă însă reclamantul este terţ în raport cu actul juridic din care rezultă precaritatea, comodatarul sau chiriașul are elementul corpus, dar îl exercită nu în nume propriu, ci
el va putea să facă dovada acelui act cu orice mijloc de probă. în numele posesorului care i l-a încredințat. În acest sens, în art. 917 alin. (1) din
Pe baza acestei prime prezumții, odată ce au fost dovedite ambele elemente ale Noul Cod civil s-a precizat că „Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de
posesiei, legiuitorul face un pas mai departe pe scara probatorie şi trage concluzia proprietate asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin
că posesorul este proprietar, instituind o prezumție de proprietate. Această intermediul unei alte persoane.” Exercitarea elementului material prin intermediul
prezumție nu poate fi răsturnată de către cel care se pretinde proprietar prin simpla altei persoane nu înseamnă, întotdeauna, că detentorul precar are întregul element
pornire a urmăririi silite împotriva posesorului dacă acesta din urmă nu a fost parte corpus al posesiei. Întinderea exercitării elementului corpus de către detentorul
în procesul în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească invocată de pretinsul precar depinde de înţelegerea care stă la baza încredințării bunului de către posesor
proprietar. Cel urmărit este îndreptăţit să formuleze contestaţie la executare, fiind detentorului precar. Este deci imprecisă ideea de uz curent potrivit căreia, în ipoteza
suficient să facă dovada posesiei, fără a mai fi obligat să facă o altă probă. Desigur, detenţiei precare, elementul corpus este exercitat integral de către posesor corpore
pretinsul proprietar are deschisă calea acţiunii în revendicare, situaţie în care, dacă alieno. Numai în mod excepţional s-ar putea imagina că detentorului precar i se
şi posesorul invocă un titlu, judecătorul va compara titlurile părților pentru a stabili încredințează în mod expres de către posesor încheierea tuturor actelor juridice şi
cine este proprietar. săvârşirea tuturor actelor materiale care alcătuiesc elementul corpus.
Dacă însă persoana care stăpâneşte bunul este un simplu detentor precar, În anumite ipoteze, una şi aceeaşi persoană exercită pentru sine elementul corpus
exercitând stăpânirea în numele altei persoane, se prezumă că şi-a conservat calitatea corespunzător unui dezmembrământ al proprietății şi pentru altul elementul corpus
de detentor precar până la proba contrară. Într-adevăr, potrivit art. 1855 C.civ., „Când corespunzător nudei proprietăţi, în măsura în care nudul proprietar s-a înţeles astfel
posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi cu uzufructuarul. Sub un aspect, această persoană are calitatea de posesor, sub cel de-
al doilea aspect, ea are calitatea de detentor precar. Este de observat că, în asemenea
calitate, dacă nu este probă contrarie”. Prezumția este de asemenea relativă. A face
dovada contrară înseamnă a dovedi intervertirea precarității în posesie. ipoteze, nu este vorba de unul şi acelaşi element material, ci de două elemente mate-
Toate aceste trei prezumții se regăsesc în art. 919 din Noul Cod civil. riale corespunzătoare unor drepturi reale diferite: nuda proprietate şi dezmembră-
mântul proprietății.
58 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 59
Cât priveşte însă elementul subiectiv al posesiei (animus), exercitarea sa nu este material prin intermediul altei persoane (corpore alieno). De asemenea, neexercitarea
posibilă, de regulă, decât prin intermediul posesorului. Această regulă este firească, atributului ius utendi, cât timp altă persoană nu preia elementul material al posesiei,
întrucât, ori de câte ori este vorba de o reprezentare subiectivă, aceasta este legată de nu are semnificaţia pierderii posesiei. Cum s-a observat, chiar neexercitarea acestui
o anumită persoană. Reprezentarea subiectivă pe care o are posesorul în sensul că atribut este ea însăși un mod de exercitare a dreptului real și nu exclude exercitarea
stăpâneşte bunul pentru sine, crezând că are sau asumându-și calitatea de titular al ulterioară pozitivă a elementului material.
unui drept real principal, este strâns legată de persoana posesorului. În acest sens, s-a Momentul pierderii posesiei în ipoteza pierderii elementului material este însă
afirmat, pe bună dreptate, că nu este posesor cel căruia i se pune un obiect în mână în diferit, în funcţie de natura bunului. Astfel, dacă bunul este mobil Şi posesorul pierde
timp ce doarme (si quis dormienti aliquid in manu ponab. Numai în mod excep- elementul material, de regulă, pierderea posesiei este imediată dacă sunt îndeplinite
țional s-a admis că elementul psihologic al posesiei poate fi exercitat şi prin interme- cerințele prevăzute în art. 1909 şi 1910 C.civ. (art. 937 din Noul Cod civil). Cum
diul altei persoane. Astfel, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu şi în vom vedea, în materie mobiliară, de cele mai multe ori, problema posesiunii nu este
cazul persoanelor juridice, elementul subiectiv poate fi exercitat prin intermediul distinctă de problema proprietăţii. În schimb, când bunul este imobil sau mobil, dar
reprezentanţilor legali (animo alieno). În acest sens, în art. 917 alin. (2) din Noul Cod nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1909 şi 1910 C.civ. (art. 937 din Noul Cod CIVIL),
civil s-a precizat că „Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu şi persoanele posesorul păstrează posesia solo animo sau animo tantum, deşi a pierdut elementul
juridice exercită posesia prin reprezentantul lor legal.” Aşadar, în acest caz, nu numai material, dacă nu a trecut un an de la deposedare. Această ipoteză este expres menţio-
elementul corpus, ci şi elementul animus se exercită prin intermediul altei persoane. nată în art. 921 lit. g) din Noul Cod civil, în care se precizează că posesia încetează
prin „deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un
$3. Pierderea posesiei an”. De altfel, ținând seama de prevederile art. 674 C.proc.civ. [corespunzător
art. 951 alin. (1) din Noul Cod civil], condiția comună pentru introducerea unei
61. Cazuri de pierdere a posesiei. În principiu, dacă se pierde oricare dintre acţiuni posesorii, indiferent de natura sa, este aceea de a nu fi trecut un an de la
elementele posesiei, se pierde chiar posesia. Sunt deci trei cazuri de pierdere a tulburare sau deposedare. În acest termen, posesorul inițial păstrează posesia şi poate
posesiei: pierderea simultană a elementelor posesiei; pierderea elementului material;
relua exercitarea elementului corpus pe calea acţiunii posesorii. Posesia solo animo
pierderea elementului subiectiv. Al doilea caz prezintă, cum vom vedea, anumite este o posesie imperfectă, dar care poate fi protejată juridic, după cum cel care intră
particularități. în stăpânirea materială a bunului, având şi animus possidendi, va avea o posesie
62. Pierderea simultană a elementelor posesiei. De regulă, pierderea posesiei se imperfectă timp de un an, care poate fi apărată juridic numai prin acțiunea posesorie
produce în momentul în care posesorul pierde simultan ambele elemente ale posesiei: generală, iar nu și prin acțiunea în complângere. Desigur, utilitatea posesiei trebuie
animus şi corpus. Aşa se întâmplă în ipoteza înstrăinării bunului posedat, ori de câte raportată la perioada anterioară deposedării şi la momentul deposedării, iar nu la
ori predarea bunului este simultană cu înstrăinarea. Tot astfel, dacă posesorul aban- perioada ulterioară deposedării. Chestiunea utilității posesiei în această ultimă
donează bunul, care devine res derelicta, elementul materia] şi elementul subiectiv se perioadă se analizează separat, de la caz la caz. Chiar dacă s-ar stabili că posesia solo
pierd simultan. animo este viciată, această chestiune nu are relevanță sub aspectul protejării ei prin
În art. 921 lit. b)-£) din Noul Cod civil sunt menţionate mai multe cazuri în care se intermediul acţiunilor posesorii. Vicierea posesiei în această perioadă ar putea împie-
pierd simultan ambele elemente ale posesiei: înstrăinarea bunului; abandonarea dica eventual producerea altor efecte juridice.
bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de renunțare la dreptul de
64. Pierderea elementului intențional al posesiei. Este posibil ca posesorul să
proprietate asupra unui bun imobil; pieirea bunului; trecerea bunului în proprietate păstreze elementul material (corpus), dar să piardă elementul intelectiv (animus) al
publică; înscrierea dreptului de proprietate al comunei, orașului sau municipiului, posesiei. În acest sens, în art. 921 alin. (1) lit. a) din Noul Cod civil se arată că
după caz, conform art. 889 alin. (2). Este de observat că, în toate aceste cazuri, posesia încetează prin „transformarea sa în detenţie precară”. Aşa se întâmplă în
pierderea posesiei însoţeşte încetarea calității de proprietar a posesorului asupra unui ipoteza contractului de vânzare-cumpărare, dacă vânzătorul nu predă bunul vândut
anumit bun. Nu este însă obligatoriu ca posesorul să fie şi titularul dreptului de imediat cumpărătorului (de exemplu, pe temeiul unui contract de depozit, de comodat
proprietate sau al altui drept real principal. Chiar şi atunci când nu are această sau de locaţiune). Aceasta este ipoteza așa-numitului constitut posesor. Vânzătorul
calitate, posesia lui poate să înceteze prin pierderea simultană a elementelor posesiei. păstrează elementul corpus, dar nu mai are animus sibi habendi, ci doar animus
63. Pierderea elementului material al posesiei. Se afirmă, de regulă, că este detinendi. Cumpărătorul dobândeşte elementul psihologic al posesiei şi exercită
suficient ca posesorul să piardă elementul material (corpus) pentru a pierde însăşi elementul material al acesteia corpore alieno, adică prin intermediul vânzătorului.
posesia. Nu trebuie să se confunde această situație cu exercitarea elementului În mod excepțional, când o persoană devine incapabilă, ceea ce semnifică şi
punerea sub semnul întrebării a elementului intenţional al posesiei, totuşi posesia nu
* În acest sens, a se vedea C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. se pierde întrucât elementul subiectiv este exercitat animo alieno.
Drepturile reale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 777.
60 Premise conceptuale
Posesia ca stare de fapt protejată juridic 61
Secţiunea a III-a Rezultă din acest text legal că definirea continuității şi a discontinuități are
la
Calitățile şi viciile posesiei bază criteriul intermitențelor anormale în exercitarea elementului corpus. Într-adevă
r,
viciul discontinuități există ori de câte ori faptele materiale şi actele juridice
65. Calitățile posesiei. Utilitatea posesiei este suma mai multor calități. Deşi este care dau
conținut elementului material al posesiei sunt săvârşite la intervale de timp mai
inclus în capitolul referitor la posesia care are ca efect uzucapiunea, articolul 1847 mari
decât este normal.
din Codul civil cuprinde o enumerare cu valoare generală” a calităților posesiei. Aplicarea acestui criteriu se face de la caz la caz, în funcţie de natura
Potrivit acestui text, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică bunului
posedat, imobil sau mobil, şi de circumstanțe. Fiind vorba de o apreciere
şi sub nume de proprietar. de fapt,
judecătorul este suveran, dar nu discreţionar. Altfel spus, aplicarea acestui criteriu
Cât priveşte ultima calitate, anume aceea ca posesia să fie sub nume de proprietar, presupune un raționament apt să desprindă din zona faptelor elementele de norma-
s-a observat că legiuitorul a comis o inadvertenţă. Într-adevăr, sintagma sub nume de litate sau de anormalitate în legătură cu exercitarea continuă a posesiei.
proprietar desemnează elementul subiectiv al posesiei (animus). Animus sibi habendi De exemplu, în materie imobiliară, durata intermitențelor poate să fie mai mare
sau animus possidendi este mai mult decât o simplă calitate a posesiei, este un decât în materie mobiliară. Tot astfel, cu referire la bunurile mobile, trebuie
element constitutiv al acesteia. Absența acestui element nu înseamnă doar un viciu al să se țină
seama de destinaţia acestora, ceea ce implică particularităţi pentru fiecare bun.
posesiei, ci chiar absența acesteia. Cerinţa ca posesia să fie neîntreruptă nu se referă
Nu trebuie să se confunde viciul discontinuităţii cu întreruperea posesiei. Cauzele
nici ea la o calitate a posesiei, fiind o condiţie referitoare, în principal, la curgerea
de întrerupere a posesiei au relevanță, în principal, în materia uzucapiunii şi privesc,
termenului de prescripţie achizitivă. Din această perspectivă, întreruperea posesiei
în realitate, cursul prescripţiei achizitive. Viciul discontinuități are relevanţă atât
semnifică însăşi dispariția acesteia!. în
privința protecţiei juridice a posesiei, cât și în domeniul efectelor posesiei.
În consecință, din enumerarea cuprinsă în art. 1847 C.civ., numai continuitatea,
B. Sarcina probei. Calitatea posesiei de a fi continuă se prezumă. Conform art.
caracterul paşnic şi caracterul public sunt veritabile calităţi ale posesiei. 1850
C.civ., persoana care a probat că a posedat bunul la un moment dat, este presupusă
În Codul civil român nu a fost preluată cerința ca posesia să nu fie echivocă!!. Cu
„Că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice
toate acestea, practica judiciară şi doctrina au reținut această calitate ca definitorie, proba
contrarie”. Ideea este preluată, într-o formă mai generală, în art. 922
alături de celelalte calități, pentru utilitatea posesiei. Pentru argumentele expuse în alin. (2) fraza
finală din Noul Cod civil, care consacră prezumția de utilitate a posesiei.
continuare, trebuie să fie reținută poziţia legiuitorului, iar nu aceea a practicii
Altfel spus, sarcina de a proba discontinuitatea revine celui care invocă acest
judiciare şi a doctrinei.
viciu. Această idee este o aplicație particulară a regulii înscrise în art. 1169 C.civ.,
Aşa fiind, utilitatea posesiei este suma a trei calități: posesia trebuie să fie con-
care statuează că oricine face o afirmaţie trebuie să o dovedească.
tinuă, netulburată (pașnică) şi publică. Rezultă că aceste trei calități sunt cumulative.
C. Caractere juridice. Viciul discontinuităţii se caracterizează prin trei trăsături.
66. Viciile posesiei. Noţiune şi enumerare. Reversul fiecărei calităţi a posesiei Mai întâi, discontinuitatea este un viciu temporar. Într-adevăr, conform art.
1856
înseamnă un viciu al acesteia. Pentru ca posesia să fie viciată, este suficient să C.civ., posesia redevine continuă în momentul în care se reia exercitarea
normală a
lipsească o calitate a acesteia. elementului material al posesiei, idee reluată într-o formă generală în art. 927 din
Ca urmare, există trei vicii ale posesiei: discontinuitatea, violenţa şi clandestini- Noul Cod civil, în care se precizează că „Posesia viciată devine utilă îndată
ce viciul
tatea. În acest sens, în art. 922 alin. (2) fraza ] din Noul Cod civil se prevede că „Nu încetează”.
este utilă posesia discontinuă, tulburată sau clandestină.” Apoi, acest viciu este absolut, întrucât poate fi invocat de „oricine are interes”,
Cât priveşte echivocul, nu este vorba de un viciu al posesiei, ci chiar de absenţa cum se prevede expres în art. 1862 alin. (1) C.civ. şi în art. 926 alin. (1)
din Noul
posesiei. Cum vom arăta în continuare, echivocul este echivalent cu precaritatea. Cod civil,
67. Discontinuitatea. A. Noţiune. În al treilea rând, viciul discontinuități se referă atât la bunurile imobile,
Conform art. 1848 C.civ., „Posesiunea este cât şi la
discontinuă când posesorul bunurile mobile. În ce priveşte bunurile mobile, problema se pune însă numai dacă
o exercită în mod neregulat, adică cu intermitențe
anormale”. Textul este reluat în art. 923 din Noul Cod civil, cu singura precizare că nu sunt îndeplinite cerințele pentru aplicarea dispozițiilor art. 1909-1910 C.civ.
intermitenţele anormale se apreciază „în raport cu natura bunului”. (art. 937 din Noul Cod civil).
68. Violenţa. A. Noșiune. Potrivit art. 1851 C.civ., „Posesiunea este tulburată
” În acest sens, a se vedea C. Stărescu, op. cit., p. 780. când este fundată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adver-
9 În acest sens, a se vedea G.N. Luescu, Teoria generală a drepturilor reale. Teoria patri- sarului”,
moniului. Clasificarea bunurilor. Drepturile reale principale, Bucureşti, 1947, pp. 197 şi 19%; Redactarea acestui text a fost criticată, întrucât pune semnul egalităţii între
C. Stătescu, op. cit., pp. 780 şi 781. violenţa activă şi violența pasivă, ceea ce nu este echitabil. Într-adevăr, ideea că
!! Această cerință este menționată în art. 2229 din Codul civil francez, corespondentul
nimănui nu-i este îngăduit să-şi facă singur dreptate este un obstacol juridic în calea
art. 1847 din Codul civil român.
oricărei violenţe active, adică în calea oricărui atac îndreptat împotriva altei persoane.
62 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 63

Cel atacat are însă dreptul să se apere. Posesorul se poate apăra chiar cu mijloace prezurţii legale, caracterul public al posesiei face obiectul unei prezumții simple, la
violente împotriva agresorului care dorește să-i răpească bunul. Dincolo de această îndemâna judecătorului. Aşadar, nu este suficientă simpla necunoaştere a posesiei
redactare defectuoasă, intenţia legiuitorului este aceea de a interzice violența activă. dacă aceasta se exercită în mod normal. Ascunderea ei presupune o anumită
Numai cel care intră în stăpânirea bunului prin violență are o posesie viciată, activitate, anumite fapte materiale din partea posesorului. Desigur, persoana care
Orice confuzie de acest fel a fost înlăturată prin redactarea art. 924 din Noul Cod invocă viciul clandestinităţii poate folosi orice mijloc de probă pentru a face dovada
civil, în care se arată că „Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită sau acestui viciu. Este suficientă însă dovedirea faptelor prin care se realizează
conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă ascunderea posesiei, întrucât nu este importantă atitudinea subiectivă a posesorului,
persoană.” respectiv dacă el a intenţionat să ascundă bunul pentru ca o anumită persoană să nu
Nu trebuie să se confunde însă viciul violenţei din materia posesiei cu viciul cunoască faptul posesiei, sau a dorit doar să protejeze un bun de valoare. În Noul Cod
violenței din materia încheierii actului juridic. Este posibil ca posesorul să fi intrat în civil, este consacrată prezumția de utilitate a posesiei [art. 922 alin. (2) fraza finală],
stăpânirea bunului pe baza unui titlu de proprietate afectat de viciul violenței, fără ca care presupune şi caracterul public al posesiei.
posesia să fie ea însăşi afectată de acest viciu. C. Caractere juridice. Rezultă din formularea expresă a art. 1852 C.civ.
B. Sarcina probei. Deşi în Codul civil în vigoare nu există o prevedere specială, (în ascuns de adversarul său”) că viciul clandestinităţii este relativ, idee reluată în
ca în cazul discontinuității, sarcina probei revine celui care invocă viciul violenței. În art. 926 alin. (2) din Noul Cod civil.
absența unei prezumţii legale, caracterul paşnic al posesiei face obiectul unei Dispoziţiile art. 1856 C.civ. (art. 927 din Noul Cod civil) sunt aplicabile şi cu
prezumţii simple, la îndemâna judecătorului. În Noul Cod civil, este consacrată privire la viciul clandestinității. Dacă posesia redevine publică, viciul încetează.
prezumția de utilitate a posesiei [art. 922 alin. (2) fraza finală], care presupune şi Aşadar, acest viciu este temporar,
caracterul paşnic al posesiei. Deşi au fost imaginate ipoteze în care clandestinitatea s-ar putea aplica și în
C. Caractere juridice. Spre deosebire de discontinuitate, violenţa este un viciu privinţa bunurilor imobile!?, de regulă, acest viciu poate fi invocat numai în legătură
relativ, cum se prevede expres în art. 1862 alin. (2) C.civ. Ca urmare, violenţa poate cu bunurile mobile.
fi invocată „numai de cei în privinţa cărora posesiunea a avut un asemenea caracter”.
70. Echivocul nu este un viciu al posesiei. Practica judiciară şi doctrina au
Altfel spus, acest viciu poate fi invocat numai de victimele violenței. Ideea este
considerat că există o lacună în Codul civil român cauzată de nepreluarea viciului
reluată în art. 926 alin. (2) din Noul Cod civil.
posesiei menţionat expres în Codul civil francez. Pe cale pretoriană a fost afirmată
Viciul violenţei este temporar. Posesia redevine utilă după încetarea violenței,
necesitatea ca posesia să fie diferențiată în mod clar de detenția precară. Ori de câte
concluzie desprinsă, de asemenea, din art. 1856 C.civ. (art. 927 din Noul Cod civil).
ori există dubiu în legătură cu elementul subiectiv al posesiei, aceasta ar fi viciată de
Această idee trebuie înțeleasă însă în corelație cu dispoziţiile art. 674 alin. (2)
echivoc. Altfel spus, nu ar rezulta cu claritate dacă posesorul are animus sibi habendi
C.proc.civ., care reglementează acțiunea posesorie specială (reintegranda). Numai
sau numai animus detinendi.
dacă a trecut un an de la tulburare sau deposedare, respectiv de la încetarea violenţei,
În practica judiciară, urmată de doctrină, viciul echivocului a fost reținut mai ales
cel care a intrat în stăpânirea bunului prin violență va putea avea o posesie utilă
în ipoteza coposesiunii, pentru a argumenta respingerea acțiunii prin care un
[art. 951 alin. (1) din Noul Cod civil].
coposesor urmărea să obțină recunoaşterea uzucapiunii în favoarea sa cu privire la
Viciul violenţei are aplicare, în egală măsură, în privinţa bunurilor imobile şi a
întregul bun!$.
bunurilor mobile.
Cum am văzut, orice coposesor are dubla calitate de posesor şi detentor precar.
69. Clandestinitatea. A. Noțiune. Conform art. 1852 C.civ. (corespunzător Este însă posibil ca un coposesor să intervertească precaritatea în posesie, făcând
art. 925 din Noul Cod civil), „Posesiunea este clandestină când posesorul o exercită dovada că stăpâneşte întregul bun pentru el însuşi, negând drepturile celorlalți
în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască”. coposesori. Într-o asemenea situație, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
Rezultă din acest text că viciul clandestinităţii se defineşte numai în raport cu cel
care-l invocă. Nu este deci relevant faptul necunoaşterii posesiei de către alte 2 Pentru asemenea ipoteze, a se vedea D. Gherasim, Teoria generală a posesiei în dreptul
persoane. Posesia poate fi clandestină față de acestea, dar ea nu este viciată în civil român, Editura Academiei, Bucureşti, 1986, p. 40, text şi nota &.
raport cu persoana care cunoaşte posesia. De asemenea, nu este suficient ca 5 În acest sens, a se vedea Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1903/1975, în Culegere
persoana care invocă viciul clandestinităţii să nu cunoască posesia, este necesar ca de decizii 1975, p. 66; decizia nr. 769/1979, în Revista română de drept nr. 10/1979, p. 63;
decizia nr. 1045/1982, în Revista română de drept nr. 7/1983, p. 62. În acelaşi sens, a se vedea
aceasta să nu fi avut posibilitatea să o cunoască. Altfel spus, lipsa de diligență,
C. Stătescu, op. cit., p. 781; T. lonaşcu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale, Editura
neglijența celui care are interes să invoce acest viciu nu sunt de natură să conducă
Academiei, Bucureşti, 1978, p. 169; D. Gherasim, op. cit., pp. 49-52; C. Bîrsan, Drept civil.
totuşi la vicierea posesiei. Drepturile reale principale, Editura All Beck, București, 2001, p. 245; L. Pop, op. cit.. pp. 199
B. Sarcina probei. Modalităţile concrete prin care se ascunde posesia bunului şi 200. Pentru o opinie nuanțată privind echivocul ca viciu al posesiei, a se vedea A, Boar,
trebuie să fie dovedite de cel care invocă viciul clandestinităţii. În absența unei op. cit., pp. 66-72.
64 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 65

lege, un coproprietar poate uzucapa cotele-părți din dreptul de proprietate aparținând a receptat critica făcută viciului posesiei reținut în Codul civil francez. Conform
celorlalți coproprietari acestei critici, viciul echivocului nu este decât o manifestare a incertitudinii cu privire
In concepția practicii judiciare, urmată de doctrină, efectul uzucapiunii se poate la calităţile cerute pentru utilitatea posesiei. Mai mult, adăugăm noi, ceea ce se
întemeia însă numai pe o posesie neechivocă. În măsura în care nu se poate stabili în consideră a fi viciul echivocului este, în realitate, o manifestare a precarității.
mod clar, pe baza probelor administrate, elementul subiectiv al posesiei, viciul Împrejurarea de fapt care este invocată, în doctrina şi în practica judiciară, ca un
echivocului împiedică uzucapiunea. exemplu de echivoc, înțeles ca viciu al posesiei, este tocmai coposesiunea. Or textul
Echivocul a mai fost identificat în practica judiciară ca viciu al posesiei şi în alte articolului 1853 C.civ. asimilează în mod expres „actele ce exercităm (...) asupra
situaţii: actele de stăpânire exercitate împreună de mai multe persoane care convie- unui lucru comun” cu precaritatea. Într-un sens complementar, articolul 729 C.civ.
țuiesc; echivocul titlului de transmitere a unui drept (nu se cunoaşte dacă s-a transmis prevede expres posibilitatea uzucapării de către un copărtaş a cotelor-părți ale celor-
sau s-a constituit un drept real sau un drept de creanță); confuzia dintre exercitarea lalţi copărtaşi, ceea ce presupune, cum vom vedea în continuare, intervertirea preca-
unui drept de servitute şi exercitarea dreptului de proprietate!5; în materie mobiliară, rității în posesie.
stăpânirea bunurilor, în urma decesului unei persoane, de către cei care au conviețuit Opţiunea legiuitorului român este corectă. Dar, chiar dacă această opţiune nu ar fi
cu defunctul!$. | corectă, această soluţie legală consacrată în art. 1847 C.civ., susținută şi de meca-
În toate aceste ipoteze ar exista neclaritate în legătură cu atitudinea subiectivă a nismul probator special instituit prin art. 1854 şi art. 1855 C.civ., n-ar putea fi modi-
celui care stăpâneşte bunul. Altfel spus, animus îmbracă forma lui animus sibi ficată pe cale pretoriană. Jurisprudenţa poate doar să nuanțeze regulile legale, să le
habendi sau forma lui animus detinendi? Ca urmare, în toate aceste ipoteze, posesia interpreteze, poate chiar adăuga soluţii noi, dar în concordanţă cu principiile consa-
ar fi afectată de viciul echivocului. crate legal. Ea nu poate însă abroga sau modifica o dispoziţie legală expresă. De
Rezolvarea problemei echivocului ca viciu al posesiei depinde însă de înțelegerea altfel, practica judiciară în materie este contradictorie, pentru că, pe de o parte,
a două premise: elementele posesiei şi dovada elementelor posesiei. vorbeşte de viciul echivocului în situaţia coposesiunii, ignorând prevederile artico-
Mai întâi, posesia există numai în măsura în care sunt întrunite elementul material lului 1853 C.civ., iar pe de altă parte, face aplicarea dispozițiilor art. 729 C.civ.,
(corpus) şi elementul subiectiv (animus). Cât timp nu se poate ști cu certitudine că identificând situaţiile în care un coposesor transformă precaritatea în posesie.
persoana care stăpâneşte bunul are animus sibi habendi, înseamnă că persoana Pentru toate aceste considerente, în Noul Cod civil au fost menținute tot cele trei
respectivă nu are calitatea de posesor. Împrejurările care sunt calificate ca făcând vicii ale posesiei (discontinuitatea, violența şi clandestinitatea) consacrate în Codul
proba echivocului posesiei dovedesc, în realitate, absenţa lui animus sibi habendi. civil în vigoare, fără a se accepta echivocul în această categorie.
Apoi, sub aspect probatoriu, nu trebuie să fie ignorat mecanismul prezumţiilor
71. Sancţiunea viciilor posesiei. Condiţia utilității posesiei este necesară ca
instituite prin art. 1854 şi art. 1855 C.civ.
premisă pentru producerea oricăruia dintre efectele recunoscute de lege acestui fapt
Odată ce s-a făcut proba elementului corpus, se naşte prezumția privind existența juridic în sens restrâns. Astfel, conform art. 922 alin. (1) din Noul Cod civil, „În afara
elementului animus şi, pe această bază, prezumția de proprietate. Ambele prezumţii situaţiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât posesia utilă.”
sunt prevăzute în art. 1854 C.civ. A mai vorbi de echivoc în această situaţie înseamnă
Totuşi, această afirmaţie nu este suficientă pentru a înțelege modul specific în care
a nega forța legală a acestor prezumțţii.
este sancționată posesia viciată.
Desigur, prezumțiile sunt relative, dar dovada contrară nu înseamnă dovada
Chestiunea are relevanță mai ales din perspectiva caracterului temporar al viciilor
echivocului, ci dovada precarităţii. În măsura în care probele administrate duc la con-
posesiei. Ori de câte ori un efect al posesiei este condiționat de o anumită durată a
cluzia că persoana care a început să stăpânească bunul ca posesor a pierdut elementul
acesteia, perioada de timp în care posesia a fost viciată nu va fi inclusă în calculul
animus, înseamnă că s-a făcut chiar dovada pierderii posesiei.
termenului cerut de lege pentru producerea acelui efect. De exemplu, calculul terme-
Invers, dacă se face dovada că o persoană a început să stăpânească bunul în
nului de uzucapiune, indiferent de forma ei, nu va include perioadele de timp în care
calitate de detentor precar, acea persoană nu poate să invoce, cu temei, calitatea de
posesia a fost viciată, indiferent de natura viciului. Aşadar, nu numai în cazul discon-
posesor, decât dacă face dovada contrară prezumţiei de conservare a precarităţii
tinuităţii, ci şi în cazul clandestinității și al violenței se produce o adevărată
prevăzute în art. 1855 C.civ.
suspendare a cursului termenului de prescripţie achizitivă. Altfel spus, la cauzele de
Aşa fiind, absenţa calității posesiei de a fi neechivocă din enumerarea cuprinsă în
suspendare admise în această materie trebuie să se adauge și viciile posesiei.
art. 1847 C.civ. nu este o simplă omisiune, ci o opţiune a legiuitorului român. Acesta

! În acest sens, a se vedea practica judiciară menţionată în nota anterioară, precum şi Trib.
Suprem, secția civilă, decizia nr. 786/1977, în Revista română de drept nr. 11/1977, p. 61; 1 În acest sens, a se vedea doctrina franceză menţionată de A. Boar, op. cit., p. 68, text şi
decizia nr. 1401/1985, în Revista română de drept nr. 5/1986, p. 82. notele 162 şi 163. A se vedea, de asemenea, pentru controversa privind viciul echivocului în
5 Pentru aceste ipoteze, a se vedea A. Boar, op. cit., pp. 67 şi 68. doctrina franceză şi în doctrina română, G.N. Luţescu, op. cit. pp. 205-207, text şi note;
6 Pentru această ipoteză, a se vedea G.N. Luţescu, op. cit., p. 206, text şi nota 2. D. Gherasim, op. cit., pp. 49 şi 50, text şi notele 9-14.
6.
66 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 67

Această sancțiune operează însă diferit, în funcție de caracterul absolut sau relativ dreptul pe care posesorul i l-a constituit sau în limita îngăduinței posesorului. De
al acestor vicii. Suspendarea cursului prescripţiei achizitive operează faţă de toate asemenea, detentorul precar are şi animus detinendi. Este posibilă transformarea lui
persoanele în cazul discontinuități, care este un viciu absolut. Dimpotrivă, în cazul animus detinendi în animus possidendi? Altfel spus, poate detentorul precar să
clandestinităţii şi al violenței, suspendarea operează numai în raport cu persoanele
faţă de care s-a ascuns posesia sau faţă de care s-a exercitat violența. Faţă de celelalte girea elementului corpus, întrucât acesta nu ar mai fi limitat la obiectivarea dreptului
persoane nu operează suspendarea cursului prescripției achizitive. constituit de posesorul iniţial sau la îngăduința acestuia, ci ar putea fi exercitat în
Într-un mod asemănător, când se pune problema protecției juridice a posesiei prin limita conferită de dreptul real căruia îi corespunde.
acțiunea posesorie generală, durata de un an a posesiei reclamantului anterior depo- Pentru a răspunde însă la aceste două întrebări trebuie să ținem seama de două
sedării de către pârât nu include perioadele de timp în care posesia nu a fost utilă. reguli care guvernează detenţia precară.
În cazurile în care producerea efectelor juridice ale posesiei nu este condiționată Astfel, potrivit art, 1855 C.civ. [art. 919 alin. (2) din Noul Cod civil), există pre-
de o anumită durată a posesiei, sancţiunea viciilor posesiei constă tocmai în zumţia de continuitate a detenţiei precare. A face dovada contrară acestei prezumții
nerecunoaşterea acestor efecte, dar tot în funcție de caracterul absolut sau temporar al înseamnă a dovedi transformarea detenției în posesie, respectiv transformarea lui
acestor vicii. animus detinendi în animus possidendi.
Pe de altă parte, conform art. 1857 C.civ., „Posesorul care posedă nu sub nume de
proprietar nu poate să schimbe el însuşi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane
Secţiunea a IV-a
..A . interpuse, calitatea unei asemenea posesii”. Desigur, sintagma posesorul care posedă
Intervertirea precarităţii în posesi nu sub nume de proprietar desemnează tocmai un detentor precar.
-
Această regulă este complementară prezumţiei de continuitate a detenţiei precare.
$1. Noţiunile de precaritate şi de intervertire a precarității> în posesie Semnificaţia ei poate fi însă înţeleasă nu numai în corelație cu dispozițiile art. 1855
C.civ. [art. 919 alin. (2) din Noul Cod civil], ci şi în lumina prevederilor art. 1858
72. Noţiunea de precaritate. Detenţia, detenția precară şi precaritatea sunt
C.civ. (art. 920 din Noul Cod civil).
termeni diferiți, dar care exprimă aceeaşi noțiune.
Interpretarea sistematică a acestor texte duce la concluzia că dovada contrară
Cum am văzut, distincția dintre posesie şi precaritate se situează, în primul rând,
prezumțţiei instituite prin art. 1855 C. civ. [art. 919 alin. (2) din Noul Cod civil] este
la nivelul elementului psihologic: animus possidendi este diferit de animus detinendi.
supusă restricției menţionate în art. 1858 C. civ. (art. 920 din Noul Cod civil). A face
Detentorul precar nu stăpâneşte bunul pentru el, ci pentru altul, în puterea altuia,
dovada contrară acestei prezumţii înseamnă a proba una dintre împrejurările
respectiv a posesorului.
prevăzute în art. 1858 C. civ. (art. 920 din Noul Cod civil).
În al doilea rând, corpus ca element al posesiei are o sferă mai cuprinzătoare
Ca urmare, detentorul precar nu poate să transforme animus detinendi în animus
decât corpus ca element al detenţiei precare. Elementul corpus al posesiei este exer-
possidendi prin simpla sa manifestare de voință, exprimată direct de el însuşi sau
citat corpore alieno, adică prin intermediul detentorului precar, dar numai parţial,
indirect prin interpuşi. Intervertirea precarităţii în posesie este posibilă numai dacă
adică în limita dreptului constituit de posesor în favoarea detentorului precar sau în
manifestarea de voință a detentorului precar în sensul transformării lui animus
limita îngăduinţei posesorului'?.
detinendi în animus possidendi este însoțită şi de un alt fapt juridic în sens larg (act
Cât priveşte însă originea raportului dintre posesor şi detentorul precar, nu se
juridic încheiat cu un ter sau fapt juridic în sens restrâns).
justifică distincţia dintre cazurile în care există un titlu convenţional, judiciar sau Numai această interpretare face compatibilă regula înscrisă în art. 1857 C.civ. cu
legal pe care se întemeiază detenția precară şi care prevede obligaţia de restituire a prevederile art. 1858 punctul 2 C.civ. fart. 920 alin. (1) lit. b) din Noul Cod civil],
bunului de către detentorul precar către posesor şi cazurile în care există o simplă care reglementează intervertirea precarităţii în posesie în situația în care detentorul
îngăduință a proprietarului pentru utilizarea bunului”. Într-adevăr, conform art. 1853 precar neagă dreptul celui care i-a încredinţat bunul prin acte de rezistență. Așadar,
alin. (2) C.civ. [corespunzător art. 918, alin. (1) lit. d) teza a II-a din Noul Cod civil], nu simpla manifestare de voință duce la intervertirea precarității în posesie;
precaritatea există şi în situaţia în care stăpânirea asupra unui bun se exercită „prin schimbarea atitudinii subiective a detentorului precar trebuie să fie însoțită și de un
simpla îngăduință a proprietarului său”. fapt juridic în sens restrâns, respectiv actele de rezistenţă.
73. Ce se înţelege prin intervertirea precarităţii în posesie? Dobândirea În concluzie, intervertirea precarităţii în posesie înseamnă transformarea lui
posesiei înseamnă, cum am văzut, dobândirea elementelor constitutive ale acesteia, animus detinendi în animus possidendi şi extinderea elementului corpus în limitele
animus Şi corpus. Detentorul precar are elementul corpus în limita conferită de dreptului real căruia îi corespunde posesia nou dobândită. Această intervertire este
posibilă însă numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 1858 C.civ. [art. 920
alin. (1) din Noul Cod civil). Numai în aceste cazuri se poate face dovada contrară
18 În acest sens, a se vedea supra, nr. 60. prezumţiei de continuitate a precarității instituite prin art. 1855 C.civ. [art. 919
9 Pentru această distincţie, a se vedea A. Boar, op. cit., pp. 51-54 (text şi notele 112-114). alin. (2) din Noul Cod civil].
68 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 69

In toate aceste cazuri, posesia rezultată în urma intervertirii precarității nu proprietar aparent sau de moștenitor aparent. Altfel spus, nu este necesar ca în
corespunde unui drept de proprietate, în sensul că posesorul nu este adevăratul titular legătură cu terța persoană să existe o eroare comună şi invincibilă în legătură cu
al acestui drept. calitatea sa de proprietar. Dispoziţia art. 1858 pct. 1 C.civ. [art. 920 alin. (1) lit. a) din
Cum bine s-a observat”, aşa-numita intervertire de fapt a posesiei evocată în Noul Cod civil] impune în mod expres condiţia bunei-credinţe a detentorului precar,
practica judiciară nu este, dincolo de imprecizia formulării (întrucât nu se inter- iar nu condiția aparenţei înțeleasă ca aplicaţie a adagiului error communis facit ius.
verteşte posesia, ci detenţia precară), un nou caz de intervertire a precarității în Existenţa unei asemenea erori nu exclude însă posibilitatea ca detentorul precar să fie
posesie. Negarea de către un coposesor prin acte de rezistență a cotelor-părți din de rea-credință în momentul încheierii contractului cu terța persoană, ceea ce face
dreptul real principal aparţinând celorlalţi coposesori este doar una dintre formele de inaplicabil acest caz de intervertire a precarității în posesie.
manifestare a cazului de intervertire a precarităţii în posesie reglementat de art. 1858 Condiţia bunei-credințe este justificată. În absenţa ei, ar fi posibilă încălcarea
pct. 2 C.civ. [art. 920 alin. (1) lit. b) din Noul Cod civil]. interdicţiei prevăzute în art. 1857 C.civ., conform căreia detentorul precar nu poate să
Intervertirea precarităţii în posesie are relevanță atât în materie imobiliară, cât şi îşi schimbe calitatea „prin alte persoane interpuse”. Într-adevăr, printr-o înţelegere cu
în materie mobiliară. Buna-credință necesară în trei dintre cele patru ipoteze regle- un terț, detentorul precar ar putea oricând să îşi schimbe calitatea în aceea de posesor.
mentate în art. 1858 C.civ. [respectiv în două dintre cele trei ipoteze reglementate în
75. „Deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ține posesiunea prin
art. 920 alin. (1) din Noul Cod civil] este în acelaşi timp o condiţie esenţială pentru
acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său” [art. 1858 pct. 2 C.civ., corespun-
aplicarea dispoziţiilor art. 1909-1910 C.civ. (art. 937 din Noul Cod civil) în materie
zător art. 920 alin. (1) lit. b) din Noul Cod civil]. Simpla negare a dreptului celui
mobiliară. Dar în această materie numai intervertirea precarităţii în posesie în ipoteza
de la care detentorul precar a primit bunul nu este suficientă pentru interveriirea
reglementată în art. 1858 pct. 3 C.civ. [art. 920 alin. (1) lit. c) din Noul Cod civil]
precarităţii în posesie. Actele de rezistență sunt necesare pentru obiectivarea voinței
are virtutea de a crea şi premisa aplicării art. 1909 alin. (1) C.civ. [art. 937 alin. (1)
detentorului precar de a schimba animus detinendi cu animus possidendi. Aceste acte
din Noul Cod civil], întrucât numai în această ipoteză terțul de bună-credință
trebuie să fie îndreptate împotriva persoanei care a încredințat bunul detentorului
dobândește bunul mobil de la un detentor precar căruia i-a fost încredințat de
precar. Nu este deci suficient ca detentorul precar să săvârşească acte de rezistență
adevăratul proprietar. împotriva unui pretins proprietar, altul decât cel care i-a încredințat bunul, dacă nu
In toate cazurile în care este necesară buna-credință, ea exprimă convingerea
există temeiuri care să-l determine să creadă că acesta din urmă nu este adevăratul
terțului dobânditor că a încheiat contractul translativ cu adevăratul titular al dreptului
proprietar. Desigur, actele de rezistență îşi păstrează semnificaţia juridică şi în cazul
real principal. În materie imobiliară, această convingere trebuie să se bazeze însă
în care ele sunt îndreptate împotriva succesorilor celui de la care detentorul precar a
pe diligențele necesare pentru verificarea registrelor de publicitate. Înţelesul primit bunul, inclusiv împotriva succesorilor cu titlu particular.
bunei-credințe este precizat în Noul Cod civil după cum imobilul este sau nu este
Noţiunea de acte de rezistenţă include în sfera sa toate acele acte care exprimă un
înscris în cartea funciară. Astfel, conform art. 920 alin. (2), „În cazul imobilelor conflict între detentorul precar şi cel de la care deţine bunul în legătură cu schim-
înscrise în cartea funciară, dobânditorul este de bună-credință dacă înscrie dreptul în barea atitudinii subiective a detentorului, care începe să se considere titular al drep-
folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare. În celelalte cazuri, este de
tului de proprietate sau al altui drept real principal. Nu este necesar ca acest conflict
bună-credință dobânditorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să dintre detentorul precar şi persoana de la care a primit bunul să aibă o natură Judi-
cunoască lipsa calității de proprietar a celui de la care a dobândit bunul.” ciară. Se recunoaşte că simpla notificare comunicată de detentor persoanei de la care
Prezumția de bună-credință operează şi în această ipoteză, dar persoana interesată a primit bunul este suficientă pentru a marca schimbarea lui animus detinendi cu
poate face dovada contrară, adică dovada relei-credinţe. animus possidendi”!. În schimb, simpla neplată a chiriei sau împrejurarea că locatorul
nu solicită plata chiriei nu are semnificația unui act de rezistență făcut de locatar
$2, Cazurile de intervertire a precarităţii în posesie împotriva locatorului”?. Într-adevăr, în aceste situaţii este vorba de o simplă îngă-
74. „Deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credință de la o a treia persoană, duinţă din partea locatorului care întăreşte ideea de detenţie precară.
alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa În plus, în art. 920 alin. (1) lit. b) fraza finală din Noul Cod civil se precizează că,
lucrului ce deține” art. 1858 pet. 1 C.ciy., corespunzător art. 920 alin. (1) lit. a)
în această ipoteză, intervertirea precarității în posesie „nu se va produce însă mai
din Noul Cod civil]. În acest caz, detentorul precar, care poate fi locatar, depozitar, înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului”.
comodatar etc., încheie un contract translativ de proprietate (vânzare-cumpărare,
schimb, donaţie, rentă viageră etc.) cu o terță persoană, alta decât adevăratul pro- 71 În acest sens a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de
prietar al lucrului. Nu este obligatoriu ca această terță persoană să aibă calitatea de drept civil român, vol. I, Editura „Naţionala”, București, 1928, p. 961; D. Gherasim, op. cit.,
PP. 88 Şi 89; A. Boar, op. cit., p. 57.
? În acest sens, a se vedea Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2101/1972, în Reper-
20 $ .
In acest sens, a se vedea C. Birsan, op. cit., p. 249. toriu... 1969-1975, pp. 106 şi 107.
70 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 7l
În ipoteza descrisă în art. 1858 pct. 2 C.civ. [art. 920 alin. (1) lit. b) din Noul Cod universali şi cu titlu universal. În schimb, succesorul cu titlu particular poate să
civil], detentorul precar este de rea-credință. Cu toate acestea, se produce interver- primească de la autorul său cel mult drepturile conexe cu dreptul care a fost transmis
tirea precarității în posesie, dar cel care devine posesor nu va beneficia de acele prin act juridic cu titlu particular, iar nu şi obligaţiile acestuia”. Acesta este motivul
efecte juridice care sunt condiționate de existenţa bunei-credinţe. pentru care, sub aspectul logicii juridice, este posibilă intervertirea precarității în
76. „Deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu parti- posesie în ipotezele prevăzute în art. 1858 pct. 1 şi pet. 3 C.civ.
cular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credință” [art. 1858 Această regulă pune în lumină caracterul inechitabil al soluției adoptate de
pet. 3 C.civ., corespunzător art. 920 alin. (1) lit. c) din Noul Cod civil]. Spre legiuitorul român în art. 1858 pct. 4 C.civ. Soluţia este întărită prin dispozițiile
deosebire de primele două ipoteze, în această situaţie nu mai este vorba doar de o art. 1859, în care se arată: „În toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe
schimbare a atitudinii subiective a detentorului precar. Desigur, întrucât detentorul rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe în persoana sa, o nouă posesiune,
precar încheie un act de dispoziție juridică cu privire la bunul care i-a fost încredințat, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal,
este evidentă schimbarea atitudinii sale subiective. Dar, chiar în momentul acestei lucrativ sau oneros.”
schimbări, bunul este transmis către o terță persoană, care va avea calitatea de Iată de ce această soluţie inechitabilă nu a mai fost reținută în art. 920 alin. (1) din
posesor, cu condiția să fie de bună-credință. Intervertirea precarităţii în posesie se Noul Cod civil.
produce nu în persoana detentorului precar, ci în persoana terțului dobânditor. Oricum, chiar şi de lege lata, intervertirea precarității în posesie nu se produce în
Dacă dobânditorul este de rea-credinţă, el nu este îndreptăţit să invoce în favoarea persoana succesorului universal sau cu titlu universal decât dacă aceasta este de
sa nici măcar uzucapiunea de 30 de ani, deoarece uzucapiunea se întemeiază pe bună-credință. Fiind pus în aceeaşi situație cu succesorul cu titlu particular,
posesie, or, în absența bunei-credințe, detenţia precară nu se poate transforma în succesorul universal sau cu titlu universal trebuie să-şi întemeieze însă convingerea
posesie. Altfel spus, dobânditorul de rea-credinţă va fi tratat ca un detentor precar, iar că autorul era adevăratul proprietar al bunului primit pe verificarea registrelor de
nu ca un posesor. publicitate ori de câte ori este vorba despre un imobil.
Pentru justificarea acestui caz de intervertire a precarităţii în posesie s-a observat, Prezumția de bună-credință suportă proba contrară. Succesorul de rea-credință nu
pe bună dreptate, că succesorul cu titlu particular dobândeşte doar drepturile, iar nu şi este îndreptăţit să invoce în favoarea sa uzucapiunea întrucât, în absenţa bunei-credințe,
obligaţiile autorului său. Obligaţia de restituire pe care detentorul o avea față de nu s-a produs intervertirea precarităţii în posesie. Or, detenţia precară nu este temei
persoana care i-a încredinţat bunul nu se transmite la succesorul cu titlu particular, pentru uzucapiune.
dacă acesta este de bună-credinţă.
77. „xFransmisiunea posesiunii din partea deținătorului la altul se face printr-un Secţiunea a V-a
act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credință” Protecţia juridică a posesiei
(art. 1858 pct. 4 C.civ.). În această ipoteză nu mai este reglementată o transmisiune
cu titlu particular, ci una universală sau cu titlu universal. Textul include sintagmele ŞI. Acţiunile posesorii
titlu universal şi succesor universal, ceea ce duce la concluzia că sunt avute în
vedere, în egală măsură, transmisiunea universală și transmisiunea cu titlu universal, 78. Noţiunea acţiunilor posesorii. Fundamentată, după caz, fie pe ideea con-
Mai mult, s-a apreciat că în sfera de aplicare a textului intră nu numai succesiunea cordanţei dintre calitatea de posesor şi calitatea de titular al unui drept real principal,
testamentară, ci şi succesiunea legală, deşi textul trimite la un act cu titlu universal. fie pe adagiul spoliatus ante omnia restituendus unit cu principiul echităţii ,
Or, termenul de act are în mod normal, în acest context, semnificaţia de act juridic, protecţia juridică directă a posesiei nu se confundă cu efectele juridice ale posesiei,
aşadar, ar fi vorba de moştenirea testamentară”” care pot fi privite numai ca o protecţie indirectă a posesiei. Ca stare de fapt, posesia
Această soluţie a fost criticată în doctrină. Într-adevăr, ipoteza prevăzută în este un fapt juridic în sens restrâns de care legea leagă anumite efecte juridice.
art. 1858 pct. 4 C.civ. constituie o inovaţie a redactorilor Codului civil român, care Indiferent de natura acestor efecte juridice şi de momentul în care se produc, posesia
au preluat în mod inadecvat o teză din doctrina franceză referitoare la ipoteza în care ca stare de fapt este apărată, în mod direct, prin intermediul acţiunilor posesorii
autorul a fost uzufructuar şi moştenitorul său a devenit posesor al bunului care a împotriva oricărei tulburări din partea terţilor.
format obiectul uzufructului?*. Succesorul universal şi succesorul cu titlu universal se Astfel, acţiunile posesorii sunt acele acțiuni puse la îndemâna posesorului „pentru
situează în poziţia autorului lor nu numai în ceea ce priveşte drepturile, ci şi obliga- a apăra posesia — ca stare de fapt — împotriva oricărei tulburări, pentru a menține
țiile acestuia, cu excepția celor intuitu personae. În mod normal, obligaţia de această stare ori pentru a redobândi posesia atunci când ea a fost pierdută”? „Desigur,
restituire pe care o are detentorul precar trebuie să se transmită şi succesorilor săi

* A se vedea C. Stătescu, op. cit., pp. 79-81.


* A se vedea A. Boar, op. cit., p. 59, text şi nota 134. *% A se vedea supra, nr. 56.
* A se vedea A. Boar, op. cit., p. 58. ” C. Stătescu, op. cit., pp. 795 şi 796.
72 Premise conceptuale
Posesia ca stare de fapt protejată juridic 73
în această definiţie, pierderea și redobândirea posesiei au în vedere pierderea și
Hotărârea judecătorească pronunţată ca urmare a unei acțiuni posesorii are auto-
redobândirea elementului corpus, întrucât, aşa cum am văzut, titularul acțiunii
posesorii păstrează posesia solo animo cât timp nu a trecut termenul de un an de la ritate de lucru judecat într-o acţiune posesorie ulterioară care are ca obiect aceleaşi
tulburare sau deposedare. Ca urmare, reclamantul în acțiunea posesorie este persoana fapte de tulburare sau deposedare între aceleași părți, dar nu are autoritate de lucru
care exercită sau a exercitat efectiv, în mod direct, elementul corpus, iar pârâtul este
judecat în ce priveşte fondul dreptului și nu poate fi invocată în procesul următor
persoana care a tulburat exercitarea acestui element sau şi-a însuşit elementul declanşat printr-o acțiune petitorie. În schimb, dacă a fost utilizată mai întâi calea
material al posesiei, respectiv l-a deposedat pe reclamant. acţiunii petitorii, hotărârea judecătorească în care a fost soluționată această acțiune
Termenul de acțiune are, în acest context, o accepție specială. are autoritate de lucru judecat, întrucât judecata în petitoriu presupune şi o judecată
In sens procesual civil, acțiunea include „ansamblul mijloacelor procesuale prin în posesoriu. Ca urmare, n-ar mai putea fi folosită ulterior o acţiune posesorie decât
care, în cadrul procesului civil, se asigură protecția dreptului subiectiv civil — prin pentru tulburări care au intervenit după sesizarea instanței cu acţiunea petitorie.
recunoaşterea sau realizarea lui, în cazul în care este încălcat sau contestat — ori a
B. Acţiunile posesorii sunt acțiuni reale. În al doilea rând, acţiunile posesorii sunt
unor situaţii juridice ocrotite de lege'”5. Aşadar, acțiunea civilă apără nu numai un acțiuni reale, dar nu în sensul că pun în discuţie un drept real, ci în sensul că prote-
drept subiectiv civil, ci şi o situaţie juridică ocrotită de lege. Posesia este o asemenea jează posesia unui bun corporal.
situaţie juridică. C. Acţiunile posesorii protejează posesia bunurilor imobile şi mobile. În al treilea
In prezent, acţiunile posesorii sunt reglementate în Capitolul VIII al Cărţii a VI-a, rând, acţiunile posesorii protejează, de regulă, posesia bunurilor imobile şi, în mod
afectate procedurilor speciale, din Codul de procedură civilă (art. 674-676). Întrucât excepţional, posesia bunurilor mobile.
sunt cele mai importante instrumente juridice de apărare a posesiei, fiind strâns legate 80. Tulburarea şi deposedarea, temeiul acțiunilor posesorii. Necesitatea utili-
de aceasta, reglementarea lor a fost preluată în Noul Cod civil, în art. 949-951, în zării acţiunilor posesorii apare în momentul în care se produce o tulburare sau o
Capitolul IV („Acţiunile posesorii”) din Titlul VIII („Posesia”) din Cartea a III-a deposedare. Temeiul acestor acțiuni este deci tocmai tulburarea sau deposedarea.
(„Despre bunuri”). Prin intermediul acţiunilor posesorii, victima urmăreşte să obțină încetarea tulburării
79. Caracterele juridice ale acţiunilor posesorii. A. Acţiunile posesorii se sau restituirea bunului. În plus, „posesorul este îndreptăţit să pretindă despăgubiri
deosebesc de acţiunile petitorii. În primul rând, întrucât protejează juridic starea de pentru prejudiciile cauzate” [art. 949 alin. (1) fraza a [l-a din Noul Cod civil].
fapt a posesiei, fără a pune în discuţie existența unui drept subiectiv civil, acţiunile 81. Utilizarea acţiunilor posesorii. Exercitarea acţiunilor posesorii nu constituie
posesorii se deosebesc de acţiunile petitorii. Ca urmare, reclamantul într-o asemenea un act de dispoziţie juridică. De aceea, acțiunile posesorii pot fi exercitate în numele
acțiune nu trebuie să facă dovada unui drept, ci a unei stări de fapt. Sarcina minorilor şi incapabililor de persoanele abilitate de lege, fără restricţiile prevăzute
probatorie a reclamantului este, în acest caz, mai uşoară decât sarcina probatorie a pentru actele de dispoziție juridică. În funcţie de consecinţele cu privire la un bun, o
reclamantului dintr-o acţiune petitorie. Tocmai pentru acest avantaj de ordin proba- masă patrimonială sau un patrimoniu, actul de exercitare a acţiunilor posesorii este
toriu acțiunile posesorii sunt utilizate şi de titularii drepturilor reale principale. Ori de unul de conservare.
câte ori reclamantul pune în discuţie însuşi dreptul subiectiv civil, acţiunea posesorie Calitatea de reclamant în acţiunile posesorii o are, de regulă, posesorul care a fost
trebuie să cedeze locul unei acţiuni petitorii. tulburat sau deposedat de bunul său. Cât priveşte însă posesia corespunzătoare servi-
Raporturile dintre acţiunile posesorii şi acțiunile petitorii sunt guvernate de tuţilor, acţiunile posesorii pot fi utilizate numai pentru ocrotirea posesiei corespun-
principiul separaţiei posesoriului de petitoriu, exprimat şi prin ideea autonomiei zătoare servituţilor continue şi aparente, conform art. 675 C.proc.civ. Acţiunile
acțiunilor posesorii. posesorii pot fi exercitate de un singur coproprietar împotriva autorului tulburării
Desigur, potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul are dreptul să aleagă posesiei, dacă acesta nu este şi el coproprietar”.
între acțiunea posesorie şi acțiunea petitorie. Exercitarea concomitentă a celor două Facilităţile de ordin probatoriu specifice acțiunilor posesorii au fost extinse şi în
acțiuni nu este posibilă, întrucât se exclud reciproc prin obiectul lor. favoarea detentorilor precari. Conform dispoziţiilor art. 676 C.proc.civ., „Cererile
Sub aspect probatoriu, în cadrul acţiunilor posesorii pot fi folosite toate mijloacele posesorii pot fi făcute şi de cel care deţine lucrul în interesul său propriu, în temeiul
de probă pentru dovedirea posesiei ca stare de fapt şi a tulburării posesiei, inclusiv unui contract încheiat cu posesorul, afară numai dacă tulburătorul este cel pentru care
titlurile invocate de părți; acestea nu sunt însă obligatorii și nu servesc la dovedirea el deţine”. În Noul Cod civil se precizează mai întâi, în art. 918 alin. (2), că „Deten-
drepturilor invocate eventual de părţi, ci numai la dovedirea posesiei ca stare de fapt torul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile şi limitele
şi la calificarea acesteia sub aspectul întinderii ei, în raport cu un anumit drept real prevăzute de lege”, iar apoi, în art. 949 alin. (2), se adaugă că „Exerciţiul acțiunilor
principal. posesorii este recunoscut şi detentorului precar.”

% V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. |, Teoria generală,
Editura Naţional, București, 1996, p. 250. % În acest sens, a se vedea E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, Institutul de Arte
Grafice „Lupta” N. Stroilă, Bucureşti, 1932, pp. 294-296.
74 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 75

„Cât priveşte calitatea de pârât în acţiunile posesorii, aceasta poate să aparțină Când s-au săvârşit mai multe fapte succesive de tulburare a posesiei, fără legătură
chiar proprietarului bunului [art. 950 alin. (1) din Noul Cod civil]. În schimb, între ele, termenul de un an începe să curgă de la data fiecărui act de tulburare. Dacă
conform art. 950 alin. (2) din Noul Cod civil, „Acţiunea posesorie nu poate fi însă însă este vorba de o tulburare continuă sau de acte juridice şi fapte materiale de
introdusă împotriva persoanei față de care există obligaţia de restituire a bunului.” tulburare care au legătură între ele, termenul de un an începe să curgă de la data
82. Clasificarea acțiunilor posesorii. Potrivit dispoziţiilor art. 674 Cproc.civ. începerii tulburării.
(art. 951 din Noul Cod civil), trebuie să distingem între tulburarea posesiei sau 84. Condiţiile suplimentare necesare pentru exercitarea acțiunii posesorii
deposedarea săvârşită prin violență şi celelalte tulburări ale posesiei. generale (în complângere sau de drept comun). Pe lângă condiția menţionată în
Acțiunea posesorie generală, denumită și acţiune în complângere sau acţiune de art. 674 alin. (1) pet. 1 C.proc.civ., mai sunt necesare două condiții suplimentare
drept comun, poate fi utilizată în toate cazurile, indiferent de natura tulburării pentru exercitarea acțiunii posesorii generale.
posesiei. În schimb, acțiunea posesorie specială, denumită şi acţiune în reintegrare Potrivit art. 674 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. [art. 949 alin. (1) fraza 1 din Noul Cod
(reintegranda), poate fi utilizată numai în cazul tulburării săvârşite prin violenţă, civil], reclamantul trebuie să facă dovada împrejurării că, înainte de exercitarea
chiar și de către cel a cărui posesie este viciată [art. 951 alin. (2) din Noul Cod civil] acțiunii posesorii în complângere, el a posedat bunul cel puţin un an. În plus,
83. Condiţia comună pentru exercitarea acțiunilor posesorii. Din prevederile conform art. 674 alin. (1) pet. 3 C.proc.civ. [art. 922 alin. (1) din Noul Cod civil],
art. 674 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. [art. 951 alin. (1) din Noul Cod civil] rezultă că posesia trebuie să fie utilă, adică neviciată. Aceste două condiţii de exercitare a
există o condiţie comună pentru exercitarea acțiunilor posesorii: să nu fi trecut un an acțiunii în complângere, durata de un an şi utilitatea, definesc deci posesia victimei
de la tulburare sau deposedare. tulburării sau deposedării.
Care este natura juridică a acestui termen? Nici în acest caz termenul de un an nu este un termen procedural, pentru că nu
Această întrebare sintetizează două probleme. priveşte îndeplinirea unor acte de procedură, ci este o condiţie de exercitare a
Mai întâi, este acest termen unul de drept substanţial sau unul procedural? Ter- dreptului material la acţiune specific acţiunilor posesorii. În schimb, în acest caz nu
menul procedural este „intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite se mai pune problema calificării acestui termen ca unul de decădere sau ca unul de
acte de procedură sau, dimpotrivă, este oprită îndeplinirea altor acte de procedură”. prescripţie extinctivă. În absența posesiei de un an, victima tulburării sau deposedării
Termenul de un an prevăzut în art. 674 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. este însă un termen nu are dreptul material la acţiunea în complângere. Nu se pune deci problema
care priveşte exercitarea acţiunilor posesorii, iar nu îndeplinirea anumitor acte de stingerii acestui drept material. Cu atât mai puţin nu se discută chestiunea stingerii
procedură. Aşadar, acest termen nu este unul procedural. unui drept subiectiv civil, întrucât posesia ca stare de fapt nu este un asemenea drept.
Ca termen de drept substanţial, este însă unul de prescripţie sau unul de decădere? În realitate, termenul de un an măsoară durata posesiei utile, durată necesară pentru
Cum este cunoscut, ca sancțiune de drept civil, decăderea determină chiar stin- ca această posesie să poată fi protejată juridic pe calea acțiunii posesorii generale.
gerea dreptului subiectiv civil. Posesia ca stare de fapt nu se confundă însă cu un Aşa fiind, acest termen de un an este asemănător termenului de prescripţie
drept subiectiv civil. Ideea de decădere este deci exclusă în această situație. achizitivă. Acesta este motivul pentru care în doctrină se recunoaște posibilitatea
Rămâne ca termenul de un an să fie considerat termen de prescripţie extinctivă. În joncţiunii posesiilor, conform art. 1860 C.civ., pentru satisfacerea acestei condiții de
acest sens, s-a recunoscut că acțiunea civilă poate fi exercitată şi în situaţiile în care exercitare a acțiunii în complângere” !. În mod asemănător, pot fi aplicate regulile de
dreptul nu este născut şi actual, dar există interesul născut, actual Şi legitim care la întreruperea civilă şi naturală a prescripției achizitive, cu mențiunea că
trebuie să fie apărat în justiţie. Mergând mai departe, se poate afirma că, în mod împrejurarea descrisă în art. 1864 pct. 1 C.civ. [art. 921 lit. g) din Noul Cod civil]
excepțional, dreptul material la acțiune însoţeşte şi un simplu interes, în situaţiile este echivalentă cu cerința prevăzută în art. 674 alin. (1) pet. 1 C.proc.civ. De
expres prevăzute de lege. Este tocmai ceea ce se întâmplă în ipoteza posesiei ca stare asemenea, prin analogie, pot fi aplicate dispoziţiile privind suspendarea prescripției
de fapt protejată juridic prin intermediul acţiunilor posesorii. achizitive şi calculul termenului de prescripţie achizitivă.
Aşadar, termenul de un an prevăzut în art. 674 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. este un Cât priveşte dovada posesiei şi a duratei sale de un an, operează şi în acest caz
termen de prescripţie extinctivă. Această soluție este expres prevăzută în art. 951 prima prezumție instituită prin dispozițiile art. 1854 C.civ. [art. 919 alin. (1) din Noul
alin. (1) din Noul Cod civil. Cod civil], atât în sensul că dovada elementului corpus duce la concluzia existenţei
Ca urmare, sunt aplicabile dispoziţiile privind calculul, întreruperea şi suspen- elementului animus, cât şi în sensul că dovedirea posesiei la un moment dat duce la
darea termenelor de prescripţie extinctivă, precum şi repunerea în termenul de concluzia continuității acesteia până la dovada contrară.
prescripţie extinctivă.

1 În acest sens, a se vedea E. Herovanu, op. cit., p. 282; D. Gherasim, op. cit., p. 154;
V.M. Ciobanu, op. cit., p. 538. În acelaşi sens, a se vedea A. Boar, op. cit., p. 191, text şi
* V.M. Ciobanu, op. cit., p. 458, text şi nota 22, nota 479.
16 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 77

A doua condiție este uţilitatea posesiei. Altfel spus, posesia nu trebuie să fie Secţiunea a VI-a
viciată de discontinuitate, clandestinitate sau violență”. Pe durata acțiunii unuia sau Efectele juridice ale posesiei
altuia dintre aceste vicii, posesia este practic suspendată. Aşadar, timpul în care
posesia este viciată nu se ia în calculul termenului de un an”. Ş1. Calitățile posesiei şi efectele juridice ale acesteia
Dovada viciilor posesiei trebuie să fie făcută de către pârât,
86. Enumerarea efectelor juridice ale posesiei. Prezumția de proprietate,
$2. Luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat dobândirea fructelor, uzucapiunea, dobândirea bunurilor mobile şi ocupaţiunea sunt
efecte juridice ale posesiei ca stare de fapt, în măsura în care sunt îndeplinite condi-
85. Protecţia juridică specială a posesiei conform art. 952 din Noul Cod civil. țiile prevăzute de lege. Altfel spus, fiecare efect juridic presupune anumite calități ale
Pe lângă acțiunile posesorii, în Noul Cod civil a fost prevăzută şi o protecţie juridică posesiei. Calitatea generală, necesară pentru naşterea oricăruia dintre efectele juridice
specială a posesiei, constând în luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat. ale posesiei este utilitatea. În acest sens, în art. 922 alin. (1) din Noul Cod civil se
Cel care cere luarea acestor măsuri nu trebuie să facă dovada unui drept real principal precizează că „În afara situaţiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice
asupra bunului aflat în pericol. Simpla posesie ca stare de fapt este suficientă pentru a decât posesia utilă.”
justifica o asemenea cerere. Spre deosebire de acţiunile posesorii, care sunt instru- Utilitatea posesiei este suficientă pentru nașterea prezumției de proprietate. În
mente de protecție juridică post factum, adică după ce deposedarea sau tulburarea schimb, pentru celelalte efecte sunt necesare calități suplimentare.
posesiei s-a produs, măsurile pentru conservarea bunului posedat sunt instrumente În continuare, vom examina numai două dintre efectele posesiei, respectiv prezum-
juridice care previn producerea tulburării, ţia de proprietate şi dobândirea fructelor. Ocupaţiunea, dobândirea bunurilor mobile în
Două condiţii sunt necesare pentru admiterea cererii întemeiate pe dispoziţiile condiţiile art. 1909 şi art. 1910 C.civ. (art. 937 din Noul Cod civil) şi uzucapiunea vor
art. 952 din Noul Cod civil. Mai întâi, trebuie să existe motive temeinice, respectiv să fi examinate în titlul privind modurile de dobândire a dreptului de proprietate.
se facă proba pericolului iminent de distrugere a bunului posedat. În al doilea rând,
acest pericol este generat fie de „acțiunea” unui lucru aflat în posesia unei alte per- $2. Prezumția de proprietate
soane, fie de existența „unor lucrări, precum ridicarea unei construcții, tăierea unor
arbori ori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat”. Dacă aceste două condiţii 87. Temeiul legal al prezumțţiei. Dispoziţiile art. 1854 C.civ. [art. 919 alin. (1) şi
sunt îndeplinite, posesorul este îndreptățit „să ceară luarea măsurilor necesare pentru (3) din Noul Cod civil] instituie, cum am văzut'$, nu numai o prezumție privind
evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea lucrărilor” [alin. (1)]. existența elementului animus al posesiei, ci şi o prezumție de proprietate în favoarea
În același articol este prevăzut un mecanism juridic specific pentru stabilirea unei posesorului. Pe această bază, s-a considerat că posesia are o funcţie probatorie. Este
cauțiuni, fie în sarcina posesorului, ca reclamant, fie în sarcina persoanei împotriva însă necesar ca persoana care invocă prezumția de proprietate să facă dovada
căreia se iau măsurile de conservare a bunului posedat, ca pârât. elementului corpus, indiferent dacă acesta este exercitat direct sau corpore alieno.
Astfel, într-o primă ipoteză, posesorul poate solicita luarea unor măsuri provizorii Această concluzie se desprinde din interpretarea art. 1854 C.civ. [art. 919 alin. (1) şi
de conservare, respectiv deplasarea lucrului ori încetarea lucrărilor până la soluțio- (3) din Noul Cod civil], înțeles atât ca temei al raționamentului inductiv care pleacă
narea procesului; dar, pentru luarea acestor măsuri provizorii, instanța poate stabili o de la existenţa elementului corpus pentru a dovedi existența elementului animus, cât
cauțiune în sarcina reclamantului. Cauţiunea este destinată reparării prejudiciului ce şi ca temei al prezumţiei de proprietate. Fiind vorba de două prezumţii aşezate în
s-ar putea cauza pârâtului prin aceste măsuri provizorii [alin. (2) lit. a)]. scară, rezultă că prezumția de proprietate se naşte numai în cazurile în care elementul
În cea de-a doua ipoteză, când apreciază că nu este necesară luarea unor măsuri corpus este dovedit de către cel care invocă prezumția de proprietate. Nu poate deci
provizorii de conservare, încuviințând „menţinerea lucrului în starea sa actuală ori opera prezumția de proprietate în cazul posesorului solo animo pentru perioada
continuarea lucrărilor”, instanţa stabileşte cauțiunea „în sarcina pârâtului astfel încât ulterioară deposedării.
să se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situației anterioare” Prezumția de .proprietate operează indiferent dacă posesorul este de bună sau de
[alin. (2) lit. b)]. rea-credinţă.
Forţa juridică a prezumţiei de proprietate este diferită, în funcţie de natura bunului
posedat.
Întrucât, ca stare de fapt, posesia are o configurație specifică fiecărui drept real
principal, se poate spune că ea este nu numai temeiul unei prezurmţii de proprietate, ci
şi temeiul unei prezumțţii referitoare la existența altui drept real principal. Desigur,

* A se vedea supra, nr. 66-70.


% A se vedea supra, nr. 7. * A se vedea supra, nr. 58.
78 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 79
ramâne ca persoana care are interes să facă dovada că posesia -
nu corespunde $3. Dobândirea fructelor ca efect al posesiei de bună-credință
dreptului de proprietate, ci dreptului real respectiv.
88. În materie imobiliară, posesia creează, de regulă, o prezumție relativă 90. Fructe şi producte, Două elemente sunt definitorii pentru noțiunea de fructe:
de caracterul lor periodic şi conservarea substanţei lucrului care le produce.
proprietate, În materie imobiliară, funcţia probatorie a posesiei constă în naşterea
Pe baza acestor elemente, se face distincţie între fructe şi producte. Fructele sunt
prezurmţiei relative de proprietate.
produse periodic de un lucru, fără a consuma substanța acestuia, cum rezultă şi din
Astfel, cel care deține un imobil este considerat posesor şi, pe cale de consecință,
proprietar, având calitatea de pârât în acţiunea în revendicare. Elementul COrpus art. 548 alin. (1) fraza 1 din Noul Cod civil. Dimpotrivă, productele nu au caracterul
este periodicităţii şi consumă substanţa lucrului care le produce. În acest sens, în art. 549
deci determinant pentru stabilirea calității procesuale pasive a pârâtului
într-o din Noul Cod civil se precizează că „Productele sunt produsele obținute dintr-un bun
asemenea acțiune. lată de ce se acceptă că acţiunea în revendicare poate fi introdusă
și împotriva unui simplu detentor precar. Numai prin duelul probatoriu prilejuit cu consumarea sau diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra
de dintr-o carieră şi altele asemenea.”
acțiunea în revendicare se va stabili dacă pârâtul este posesor sau simplu detentor
precar. În toate cazurile, reclamantul are interesul să i se restituie posesia, ceea Cât priveşte caracterul periodic, intervalele la care se produc fructele trebuie să
ce fie rezonabile, astfel încât bunurile produse să nu-şi piardă, prin perenitatea lor,
înseamnă, în primul rând, restituirea elementului Corpus.
Răsturnarea prezumției de proprietate este obiectivul principal al reclamantului caracterul de fructe. Astfel, recoltele sunt fructe, dar copacii, deși, într-un sens
în general, sunt produse periodice ale pământului, nu au caracter de fructe, cu excepția
acțiunea în revendicare, iar nu şi răsturnarea primei prezumţii instituite prin dispozi-
țiile art. 1854 C.civ. [art. 919 alin. (1) din Noul Cod civil], având ca obiect cazului în care, prin voinţa proprietarului, se stabileşte o modalitate de exploatare
elementul periodică a unei păduri, astfel încât să se asigure regenerarea acesteia.
animus. Pârâtul este cel care are interesul să probeze că nu este posesor,
întrucât a Fructele și productele intră în sfera noțiunii mai largi de produse ale bunurilor,
început să stăpânească bunul în calitate de detentor precar, exhibând în acest scop
dovada raportului juridic de detenţie precară dintre el şi un terț. cum se precizează în art. 547 din Noul Cod civil. În ipoteza în care cheltuielile nece-
| Intensitatea prezumției de proprietate este diferită în cadrul unei acțiuni în reven- sare pentru producerea şi perceperea fructelor sau productelor au fost avansate de o
dicare în ipoteza în care niciuna dintre părți nu are titlu, indiferent dacă reclamantul altă persoană decât proprietarul, fără acordul acestuia, persoana respectivă este
a îndreptățită la restituirea cheltuielilor, bucurându-se de un drept de retenţie până în
avut sau nu anterior calitatea de posesor. Dacă reclamantul nu a avut calitatea de
posesor, îşi găseşte aplicarea adagiul in pari causa, melior est causa possidendis. momentul restituirii, cu excepţia cazului în care proprietarul furnizează o garanţie
Într-o îndestulătoare [art. 550 alin. (4) şi (5) din Noul Cod civil].
asemenea ipoteză, prezumția de proprietate nu este răsturnată. Dacă reclamant
ul a avut
şi el calitatea de posesor, anterior posesiei pârâtului, va fi preferată, cum vom vedea, 91. Fructe naturale, fructe industriale şi fructe civile. Cunoscută încă din
partea a cărei posesie este mai caracterizată. Altfel spus, se compară prezumția de care dreptul roman, această clasificare este menţionată în art. 522 şi art. 523 din Codul
a beneficiat reclamantul cât timp a avut elementul corpus cu prezumția de care civil (art. 548 din Noul Cod civil).
beneficiază pârâtul după dobândirea acestui element. În urma acestei comparări, va Conform art. 522 alin. (1) fraza 1 C.civ. [corespunzător art. 548 alin. (2) din Noul
avea câştig de cauză partea a cărei prezumție de proprietate este mai intensă. Cod civil], „Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producția şi
Nu trebuie să se confunde dovada contrară prezumţiei de proprietate cu încetarea prăsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale”. Sintagma de /a sine subli-
acestei prezumții ca urmare a încetării posesiei. Acţiunile posesorii nu au ca scop niază absenţa muncii omului şi diferenţiază fructele naturale de fructele industriale.
răsturnarea prezumției de proprietate, ci, pur şi simplu, reluarea stăpânirii asupra În acest sens, potrivit art. 522 alin. (1) fraza finală [corespunzător art. 548 alin. (3)
bunului de către reclamant. Acesta se va bucura, la rândul său, de o prezumție de din Noul Cod civil], „Fructele industriale ale unui fond sunt acelea care se dobândesc
proprietate, în măsura în care a redobândit elementul material al posesiei. Restituirea prin cultură”. Altfel spus, fructele industriale nu sunt produse de la sine, ci este
posesiei nu este o consecință a recunoaşterii dreptului său de proprietate, ci rezultatul necesară munca omului.
îndeplinirii condiţiilor necesare pentru exercitarea şi admiterea acțiunilor posesorii. Dispoziţiile art. 523 C.civ. enumeră diferite categorii de fructe civile, fără a defini
89. Prezumția însă această noţiune: „Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor
de proprietate în materie mobiliară. Prezumția instituită prin
art. 1854 C.civ. operează şi în materie mobiliară, dar semnificația ei este redusă, exigibile, venitul rentelor; arendele intră în clasa fructelor civile”. Este de observat
întrucât ea este absorbită practic în prezumția de titlu instituită prin art. 1909 alin. (1) că, în toate aceste exemple, există un numitor comun, definitoriu pentru noțiunea de
C.civ. Ca urmare, reclamantul, în acțiunea în revendicare mobiliară, trebuie fructe civile. Este vorba de venituri băneşti obţinute de proprietarul sau posesorul de
să facă bună-credință al unui bun prin cedarea, pe bază contractuală, a folosinţei bunului.
proba contrară specifică acestei materii*5,
Din această perspectivă, în Noul Cod civil, în art. 548, alin. (4), noțiunea de fructe
civile este definită în mod riguros: „Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosi-
| 35 Pentru prezumția. . x , , rea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, aren-
legală relativă de titlu de proprietate în materie mobiliară, a se vedea
infra, nr. 305, lit. B. zile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele.” În absenţa unui contract, folosirea
80 Premise conceptuale Posesia ca stare de fapt protejată juridic 8

bunului altuia cu rea-credință îl îndreptăţeşte pe proprietar la o sumă de bani cu titlu În această materie, noțiunea de bună-credință are înțelesul prevăzut în art. 486
de despăgubiri, care nu se confundă cu fructele civile. Astfel înţelese, fructele civile C.civ.: „Posesorul este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea unui
intră în stera noțiunii de fructe numai printr-o extindere a sensului acestei ultime titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute.”
noțiuni, întrucât, încă din dreptul roman clasic, aceste venituri băneşti periodice au Rezultă din acest text că, pentru a fi de bună-credinţă, posesorul își întemeiază
fost considerate ca o categorie specială de fructe. În realitate, fructele civile nu sunt convingerea că are un drept de proprietate asupra bunului pe un just titiu. Eroarea
produse de lucru, ci sunt o prestație specifică pentru executarea unui contract. În mod care stă la baza acestei convingeri poate să fie una de fapt sau una de drept.
indirect însă, în măsura în care acest venit bănesc reprezintă echivalentul folosinţei Prin definiţie, justul titlu este „un titlu translativ de proprietate”, dacă acesta nu
lucrului, se poate considera că este un fruct, denumit civil tocmai pentru că este este eficace. Într-adevăr, dacă titlul ar fi eficace, s-ar transmite, respectiv s-ar păstra
nevoie de o relaţie contractuală. chiar dreptul de proprietate asupra bunului, iar dobânditorul ar fi şi proprietarul
92. Regula dobândirii fructelor de către proprietar. Conform art. 482 şi fructelor pe temeiul exercitării dreptului său de proprietate. Aşadar, un titlu care
art, 483 C.civ,, fructele se dobândesc de proprietar pe temeiul dreptului de accesiune. emană de la adevăratul proprietar, dar este nul absolut sau relativ, sau un titlu ce
Soluţia este criticabilă, pentru că ius fruendi este un atribut al dreptului de emană de la o persoană care nu este adevăratul proprietar constituie just titlu în
proprietate. Exercitarea normală a atributelor dreptului de proprietate este suficientă această materie. Tot astfel, un contract bilateral care a fost desființat pentru o altă
pentru a explica dobândirea fructelor de către proprietar, fără a recurge la ideea cauză de ineficacitate (rezoluţiune, reziliere, imposibilitate fortuită de executare)
dreptului de accesiune. Iată de ce este mai potrivită formularea cuprinsă în art. 550 constituie just titlu.
alin. (1) din Noul Cod civil, în care se arată că „Fructele (...) se cuvin proprietarului, Mai mult, se admite că şi un titlu putativ, adică un titlu care există numai în
imaginația posesorului” 4, constituie just titlu (de exemplu, situaţia unei persoane care
dacă prin lege nu se dispune altfel.”
Ca urmare,
intră în posesia unui bun, crezându-se moştenitor pe temeiul unui legat revocat
în cazul proprietarului nu are relevanță, sub aspectul dobândirii
dreptului de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale, ideea de percepere înainte de decesul testatorului, fără ca revocarea să fi fost adusă la cunoştinţa legata-
(culegerea sau adunarea fructelor), ci numai ideea de separaţiune. Într-adevăr, cât rului;, în aceeaşi situație se află şi mandantul care crede că, în legătură cu bunul aflat
timp fructul nu s-a desprins de bunul care l-a produs, face corp comun cu acesta, în posesia sa, mandatarul a încheiat, în numele şi pe seama mandantului, un contract
neavând o existență autonomă, Numai prin separaţiune (indiferent de modul în care translativ de proprietate; tot putativ este şi titlul invocat de un moştenitor asupra unui
se produce) fructele naturale şi cele industriale au o existență autonomă de bunul care bun pe care îl crede ca făcând parte din succesiune”). Credem însă că ideea titlului
le-a produs, iar dreptul de proprietate asupra lor se diferențiază de dreptul de proprie- putativ are, în acest context, o sferă de aplicare mult restrânsă în materie imobiliară.
Într-adevăr, dobânditorul unui bun imobil trebuie să-şi întemeieze convingerea
tate asupra bunului frugifer. Este judicioasă deci formularea cuprinsă în art. 550
alin. (2) din Noul Cod civil în sensul că „Dreptul de proprietate asupra fructelor referitoare la justețea titlului său pe verificările permise de sistemul de publicitate
naturale şi industriale se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.” imobiliară aplicabil. Chiar şi în ce priveşte bunurile mobile, titlul putativ are o sferă
Cât priveşte fructele civile, proprietarul le va dobândi conform termenilor restrânsă de aplicare, adică numai în cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile
contractuali. Numai în absența unor prevederi contractuale privind momentul şi pentru aplicarea art. 1909 C.civ.
modul de dobândire a acestor fructe ele se vor dobândi zi cu zi, pe măsura trecerii Contrar opiniei majoritare, prezumția de bună-credinţă instituită prin dispozițiile
timpului, prin extrapolarea soluţiei prevăzute expres în materia uzufructului (art. 525 art. 1899 C.civ. nu îşi extinde, prin analogie, forța probatorie şi asupra justului titlu,
C.civ.). În Noul Cod civil, această soluţie este prevăzută cu caracter general pentru întrucât acesta are o existență separată de buna-credinţă. Ca urmare, posesorul va
trebui să facă dovada justului titlu, ca negotiurm iuris, indiferent dacă este vorba
fructele civile în art. 550 alin. (3).
Problema modului de dobândire a fructelor are nevoie de soluții speciale în despre un titlu propriu-zis sau de unul putativ. Desigur, în acest ultim caz, posesorul
cazurile în care ele se cuvin altor persoane decât proprietarul, cum se întâmplă în va trebui să facă dovada împrejurărilor de fapt care i-au întemeiat convingerea că are
cazul uzufructuarului sau al posesorului de bună-credință. un just titlu.
Aşadar, numai după ce face dovada justului titlu posesorul va beneficia de
93. Dobândirea fructelor de către posesorul de bună-credinţă. Articolul 485 prezumția de bună-credință.
C.civ. [corespunzător art. 948 alin. (1) din Noul Cod civil] prevede că „Posesorul nu
câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credință”. Această dispoziţie % În toate ipotezele de titlu putativ, există împrejurări de fapt care creează convingerea
este o excepție de la regula conform căreia fructele aparţin proprietarului bunului posesorului că are un titlu, chiar dacă acesta nu există în realitate. Aşadar, titlul putativ nu
frugifer, pe temeiul exercitării fireşti a atributului ius fruendi. este, de fapt, o pură creaţie a imaginaţiei posesorului, ci o reflectare eronată, determinată de
Ca urmare, chiar dacă proprietarul bunului frugifer care a pierdut posesia bunului anumite împrejurări de fapt.
o redobândeşte pe calea acţiunii în revendicare, el nu va fi îndreptățit să ceară şi ” În acest sens, a se vedea D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică și practică a dreptului
restituirea fructelor de la posesorul de bună-credinţă. civil român, ed. a Il-a, vol. III, partea a II-a, Atelierele Grafice Socec&Co., Bucureşti, 1909,
p. 3ll, nota 1.
oz
Premise conceptuale
Persoana interesată, adic Posesia ca stare de fapt protejată
ă reclamantul care cere restituirea bunulu juridic
trebuie să facă dovada rele i şi a fructelor, 83
i-credințe, adică dovada fapt 94. Fundamentul juridic al dobâ
viciile titlului său ori caracter ului că posesorul cunoştea ndirii fructelor de către posesoru
ul său putativ. bună-credință. Teza potrivit căreia l de
În Noul Cod civil, buna-cred dispoziţiile art. 485 C.civ. [art. 948
ință a posesorului este defi Noul Cod civil] ar fi o simplă aplic alin. (1) din
Astfel, dacă este vorba de nită în mod diferențiat. aţie particulară a prevederilor art.
fructe produse de imobile C.civ. [art, 937, alin. | din Noul 1909 alin. (1)
„buna-credinţă se apreciază înscrise în cartea funciară, Cod civil], care reglementează
dobâ ndir
în raport cu condiţiile cerute mobile prin posesia de bună-credință, ea bunu rilo r
tespinge acțiunea în rect terţilor dobânditori pentru a fost, pe bună dreptate, criticată în doctr
ificare” [art. 948 alin, (3)]. a S-a observat că, dacă această teză ină.
rezultă că sunt avute în ved Din dispoziţiile art, 908 ar fi admisă, posesorul ar trebui să
ere condiţiile prevăzute în alin . (4) în proprietate nu numai fructele, ci dobândească
Civil, în care se arată că art. 90] alin. (2) din Noul şi productele, ceea ce este inexact.
„Terţul dobând
itor este considerat de
Cod ipoteză, dispoziţiile art. 1909 alin. Apoi, prin
dacă, la data înregistrării bună-credinţă numai (1) C.civ. [art. 937 alin. (1) din
cererii de înscriere a drep operează numai dacă sunt îndeplinit Noul Cod civil]
nite următoarele condiţii: tulu i în folo sul său, sunt îndepli- e condiţiile necesare în acest sens,
condiția ca bunul mobil să fi fost între care şi
a) nu a fost înregistrată nicio dobândit de către posesor de la o
acțiune prin care se contestă decât adevăratul proprietar. Or pose altă persoană
b) din cuprinsul cărții funciare cuprinsul cărții funciare; sorul dobândeşte fructele pe teme
nu rezultă Nicio cauză care C.civ. chiar dacă a dobândit bunul iul art, 485
acesteia în favoarea altei să justifice rectificarea frugifer de la adevăratul proprietar,
persoane; şi, în sfârşit, unui titlu viciat, nevalabil sau, într-un sens dar pe baza
c) nu a cunoscut, pe altă mai general, ineficace.
cale, inexactitatea Cuprinsul În realitate, principiul echităţii, cel
câte ori este vorba despre ui cărţii funciare.” Ori de mai general principiu care stă la
imobile neînscrise în cartea dreptului, este suficient pentru a justi baza
mobile, „posesorul este funciară sau despre bunuri fica dobândirea fructelor de către pose
de bună-credință atunci bună-credinţă. În Situația reglementată soru l de
proprietarul bunului în tem când are convingerea că prin dispoziţiile art. 485 Cciv. [art.
eiul unui act translativ de este alin. (1) din Noul Cod civil], princ 948
ineficacitate nu le cunoaște proprietate ale cărui cauze ipiul echităţii are o dublă semnific
şi nici nu ar trebui, după de parte, proprietarul este sancţionat ație: pe de o
[art. 948 alin. (4) fraza ]]. împrejurări, să le Cunoască” pentru neglijența şi pasivitatea sa,
dezinteresat de lucru şi I-a lăsat să intre întrucât s-a
Pentru dobândirea fructelor, în posesia unei alte persoane, pe de altă
posesorul trebuie să fie de posesorul este recompensat pentru buna parte,
momentul în care a intrat bună-credinţă nu numai în sa credință, întrucât ar fi oneros și neme
în stăpânirea bunului frug ca el să fie obligat la restituirea fruct ritat
care percepe fructele. Aceast ifer , ci şi în fiecare moment în elor,
ă soluţie este expres prevăz
din Noul Cod civil. Ea rezultă, ută în art. 948 alin. (2) fraza I 95. Excepţie de la prevederile art.
de asemenea, din art. 487 C.ci 485 Cuciy. Regimul juridic special
alin. (4) fraza finală din Nou v. [corespunzător art. 948 tului de proprietate publică nu îngăduie al drep-
l Cod civil], în care se pre dobândirea fructelor unui bun care form
încetează în momentul în care cizează că buna-credință obiectul unui asemenea drept, chiar ează
posesorul ia cunoștință de vici dacă posesorul este de bună-credință.
Întrucât este vorba de o ile titlului său, este că posesorul pârât, chiar de bună Consecința
împrejurare de fapt, acea -credință, va fi obligat să restituie recl
dovedită prin orice mijloc de stă luare la cunoștință poa
te fi toate fruct
ele produse de bun, percepute amantului
probă, sau nepercepute, Dacă fructele
Proprietarul are dreptul la consumate, posesorul va fi obligat au fost
restituirea fructelor percep să restituie contravaloarea acestora.
momentul în care acesta din ute de posesor după În această ipoteză, posesorul va pute
urmă a luat cunoştinţă de vici a să ceară însă cheltuielile făcute pentr
mult, după acest moment, fruc ile titlului său. Cu atât mai producerea fructelor. u
tele se cuvin proprietarului
de către posesor. Într-adev dacă nu au fost percepute
ăr, din acest
moment, posesorul devine 96. Restituirea fructelor de către pose
or, conform art. 948 alin. de rea-credinţă, sorul de rea-credință. Fructele perceput
(5) din Noul Cod civil, „Po şi cele nepercepute se cuvin reclaman e
să restituie fructele percepute sesorul de rea-credință
trebuie tului dacă acesta, cu ocazia judecării
, precum şi contravaloarea prin care pretinde că titlul translativ acțiunii
le perceapă.” acelora pe care a omis să al posesorului asupra bunului frugifer
ineficace, face dovada relei-credințe a este
Spre deosebire pârâtului. Posesorul va fi obligat să resti
de materia uzufructului
, unde se face distincţ contravaloarea fructelor pe care o tuie Şi
dobândire a fructelor de cătr ie între modul de omis să le perceapă [art, 948 alin.
e uzufructuar în funcție de Civil], dacă, din această cauză, ele (5) din Noul Cod
naturale şi cele industriale natura acestora (fructele s-au degradat ori s-au distrus. Evide
nt, aceste
se dobândesc prin percep soluţii depind de calitatea reclamantului de titula
această materie, toate fruc ere, iar cele civile, zi cu r al unui drept real asupra bunului
tele se dobândesc de cătr zi), în frugifer care îi conferă, printre altele, şi
numai în măsura în care au e posesorul de bună-credinț atributul ius fruendi.
fost percepute, soluție care ă
şi (2) din Noul Cod Civil, rezultă şi din art. 948 alin.
(I)
Chiar dacă este vorba de O
percepere anticipată, ceea
cazul fructelor civile, acestea ce este posibil numai în
se cuvin posesorului cât timp
dovada că buna-credință proprietarul nu face
a încetat înainte de momentul
fraza a Il-a din Noul Cod scadenței [art. 948 alin.
civil). (2)
PARTEA A II-A
TIPOLOGIA DREPTURILOR REALE PRINCIPALE
Capitolul I
Diferite perspective asupra dreptului de proprietate

97. Precizări prealabile. O primă precizare prealabilă este de ordin terminologic.


Termenul proprietate are multiple sensuri. Uneori, proprietatea desemnează bunul
care formează obiectul dreptului de proprietate. Acest sens are în vedere mai ales
bunurile corporale, dar uneori se întinde şi asupra bunurilor incorporale!. În acest
sens se spune „această maşină este proprietatea mea”; „această casă este proprietatea
mea”. Alteori, termenul de proprietate este utilizat cu înţelesul de avere, desemnând
bunurile care aparțin unei persoane. De cele mai multe ori, din perspectiva uneia sau
alteia dintre ştiinţele sociale, proprietatea interesează ca relaţie, de exemplu, relația
dintre persoana care are calitatea de proprietar şi bunul care formează obiectul
dreptului de proprietate sau relaţia dintre titularul acestui drept şi celelalte persoane
în legătură cu bunul respectiv. Mai ales ştiinţele economice pun în evidență, într-o
formă sau alta, acest înțeles al termenului de proprietate. Alteori, proprietatea desem-
nează chiar dreptul de proprietate, înțeles ca noţiune juridică.
A doua precizare prealabilă privește diferitele perspective asupra dreptului de
proprietate. Istoria, economia politică, filozofia, ştiinţele juridice, în general științele
politice și ştiinţele sociale nu pot face abstracţie de dreptul de proprietate în încer-
carea de a oferi o imagine cât mai completă asupra societăţii. Întrucât fiecare ştiinţă
are un obiect propriu de studiu şi își elaborează un aparat conceptual specific,
noțiunea dreptului de proprietate are înțelesuri diferite şi se exprimă în limbaje dife-
rențiate. Este necesară, deci, precizarea perspectivei din care este privit acest drept
pentru a evita confuziile terminologice sau conceptuale.
Cele mai cunoscute, dar nu singurele perspective asupra dreptului de proprietate
sunt perspectiva istorică, perspectiva economică, perspectiva sociologică, perspectiva
filozofică şi perspectiva juridică.
Desigur, această ultimă perspectivă interesează în primul rând în ştiinţa dreptului
civil, astfel încât celelalte perspective sunt doar evocate pentru a sublinia com-
plexitatea dreptului de proprietate ca fenomen social. Într-adevăr, buna înțelegere a
conceptului dreptului de proprietate nu este posibilă doar din perspectiva ştiinţei
dreptului civil. Mai mult, fiind vorba de un concept juridic interdisciplinar, dreptul de
proprietate trece dincolo de granița dreptului civil şi a ştiinţei corespunzătoare şi
pătrunde, practic, în toate ramurile dreptului, interesând, într-un fel sau altul, ştiinţele
Juridice, teoria şi filozofia dreptului,
În această ordine de idei, dreptul de proprietate este nu numai un concept de drept
privat, inclusiv de drept internaţional privat, ci şi un concept de drept public, inclusiv
de drept internaţional public şi, mai ales, de drept internaţional al drepturilor omului.

' În legătură cu bunurile incorporale ca obiect al unor drepturi reale principale, a se vedea
supra, nr. 35-38, text şi note.
88 Tipologia drepturilor reale principale Diferite perspective asupra dreptului de proprietate 89

Dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar şi dreptul penal conţin A. Există o lege de evoluție a dreptului de proprietate? Potrivit unui prim răspuns,
norme care sunt incluse în regimul juridic al dreptului de proprietate. dreptul de proprietate a evoluat de la formele primitive de apropriere comunitară
către formele moderne de apropriere individuală a bunurilor. În totală opoziţie cu
98. Problema fundamentală a dreptului de proprietate. Indiferent de perspec- această idee, al doilea răspuns afirmă că, inițial, a predominat proprietatea privată,
tiva din care este privit dreptul de proprietate, una şi aceeaşi problemă fundamentală dar, conform unei alte legi de evoluţie, aceasta a fost înlocuită treptat cu proprietatea
este pusă în evidență: aproprierea bunurilor îmbracă, în mod concomitent, forme comună. Perspectiva istorică asupra dreptului de proprietate, sintetizată mai sus, nu
comunitare şi forme private, raportul dintre acestea evoluând într-un sens sau altul în îndreptăţeşte niciunul dintre aceste răspunsuri. Nu numai că, în orice epocă istorică,
funcţie de contextul istoric. Aproprierea comunitară şi aproprierea privată a bunurilor aproprierea privată a coexistat cu aproprierea comunitară a bunurilor, dar evoluția
definesc structura polară a dreptului de proprietate. dreptului de proprietate nu este lineară şi univocă, ci complexă şi contradictorie.
Aproprierea bunurilor s-a manifestat, inițial, ca simplă posesie, ca stăpânire de Astfel, în mod succesiv, balansul formelor de apropriere a mutat accentul când pe
fapt, care a stat apoi la baza reprezentărilor subiective, religioase şi juridice în care proprietatea privată, când pe proprietatea comună. Ca urmare, identificarea unei legi
s-a reflectat realitatea acestei aproprieri. de evoluţie a proprietăţii este hazardată şi, în orice caz, infirmată de istorie.
Ca reprezentare subiectivă, conceptul dreptului de proprietate este rezultatul unei Epoca modernă este scena pe care s-a afirmat mai întâi ideea primatului pro-
îndelungate evoluţii a vieții şi a gândirii juridice în cadrul sistemului de drept conti- prietății private, ca expresie şi garanție a libertății individuale, pentru ca, mai apoi,
nental. Proprietatea privată şi proprietatea publică sunt, în acest sistem, expresia mitul sau, alteori, utopia unei comunități originare bazate pe stăpânirea şi folosirea
aproprierii private, respectiv a aproprierii comunitare a bunurilor. comună a bunurilor să fundamenteze, în egală măsură, critica dreptului de proprietate
Aproprierea privată nu se reduce la stăpânirea individuală a bunurilor (proprie- privată şi acţiunea politică pentru reinstaurarea unui model social al desăvârşitei
tatea individuală), iar aproprierea comunitară nu cuprinde orice formă de stăpânire egalităţi. Dar experimentarea practică a acestei utopii în sistemul totalitar comunist a
comună sau colectivă a bunurilor. Într-adevăr, aproprierea comunitară se face prin generat o critică şi mai acerbă a proprietăţii comune şi o puternică mişcare politică şi
intermediul structurilor de putere, care sunt expresia juridică de drept public a unei economică pentru restaurarea sistemului proprietății private.
comunități, indiferent dacă este vorba de dreptul internațional public, de dreptul Singura concluzie care poate fi formulată în mod rezonabil este aceea a coexis-
constituțional ori de dreptul administrativ. Aproprierea bunurilor îşi păstrează carac- tenţei aproprierii private şi a aproprierii comunitare a bunurilor şi a alternanței pon-
terul privat chiar şi atunci când ea se face de către mai multe persoane, indiferent derii acestora în funcţie de fiecare context istoric.
dacă acestea formează sau nu un subiect colectiv de drept. De exemplu, în cazul B. Structura dreptului de proprietate. Din aceeaşi perspectivă sociologică sunt
coproprietăţii, aproprierea bunului rămâne privată, deşi dreptul de proprietate puse în lumină elementele structurii dreptului de proprietate: lucrul (care prin apro-
aparține mai multor persoane, Tot astfel, o persoană juridică de drept privat nu poate priere devine bun), persoana şi relația dintre persoană şi lucru.
fi decât titulara unui drept de proprietate privată. Aşadar, dreptul de proprietate Numai lucrurile pot fi apropriate, dar nu orice lucru poate fi apropriat. Sub primul
privată poate avea ca subiect o persoană fizică, un subiect colectiv de drept, două sau aspect, se face diferența netă dintre lucruri şi persoane, chiar dacă, în cazul sclaviei,
mai multe persoane fizice sau/şi juridice care nu formează un subiect distinct de ființa umană este asimilată lucrurilor. Sub cel de-al doilea aspect, se face diferența
drept. În schimb, persoanele juridice de drept public care sunt expresia structurilor de dintre lucruri apropriabile şi lucruri neapropriabile, diferență întemeiată fie pe natura
putere ale unei comunități naționale sau administrative au în mod obligatoriu în lucrurilor, fie pe dispoziţia legii.
patrimoniu un drept de proprietate publică?, fără să fie însă exclusă aproprierea În raport cu lucrurile apropriate, persoanele au calitatea de proprietar sau de non-
privată a unor bunuri. proprietar. Pe acest temei s-a făcut distincţie, în plan juridic, între subiectul activ, ca
99. Perspectiva istorică asupra dreptului de proprietate. Perspectiva istorică subiect determinat, și subiectul pasiv, ca subiect general şi nedeterminat al dreptului
asupra dreptului de proprietate îndreptățește concluzia că, indiferent de epoca isto- de proprietate. În acest sens, indiferent dacă aproprierea este individuală sau comuni-
rică, aproprierea comunitară a coexistat cu aproprierea privată a bunurilor. Niciodată tară, proprietatea este privativă, în contrast cu situația ideală şi abstractă, imposibilă
nu a putut fi distrusă în totalitate una dintre aceste forme de apropriere a bunurilor, din punct de vedere practic, a aproprierii şi folosirii lucrurilor de către toți oamenii .
chiar dacă raportul dintre aceste forme a fost variabil în timp. Dreptul de proprietate, ca prototip al drepturilor reale, nu poate fi redus la lucruri
şi la persoane, întrucât esenţa sa este exprimată, sub aspect sociologic, prin relația
100. Perspectiva sociologică asupra dreptului de proprietate. Din această dintre lucru şi persoană. Tocmai din acest motiv, uneori, anumite elemente ale cor-
perspectivă sunt puse în evidență evoluţia dreptului de proprietate şi structura pului uman dobândesc, prin intermediul relației de apropriere, semnificația unui
acestuia. lucru, deşi, din punct de vedere juridic, de cele mai multe ori o asemenea abordare

me 2
* În acest sens, în art. 136 alin. (2) din Constituţie se precizează că „Proprietatea publică 3 A se vedea Al. Weil], F. Terre, Ph. Simler, Droit civil. Les biens, 3"* dition, Dalloz,
este garantată și ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”, Paris, 1985, p. 9%.
88 Tipologia drepturilor reale principale Diferite perspective asupra dreptului de proprietate 89

Dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul financiar şi dreptul penal conţin A. Există o lege de evoluţie a dreptului de proprietate? Potrivit unui prim răspuns,
norme care sunt incluse în regimul juridic al dreptului de proprietate. dreptul de proprietate a evoluat de la formele primitive de apropriere comunitară
către formele moderne de apropriere individuală a bunurilor. În totală opoziţie cu
98. Problema fundamentală a dreptului de proprietate. Indiferent de perspec- această idee, al doilea răspuns afirmă că, iniţial, a predominat proprietatea privată,
tiva din care este privit dreptul de proprietate, una şi aceeaşi problemă fundamentală dar, conform unei alte legi de evoluţie, aceasta a fost înlocuită treptat cu proprietatea
este pusă în evidență: aproprierea bunurilor îmbracă, în mod concomitent, forme comună. Perspectiva istorică asupra dreptului de proprietate, sintetizată mai sus, nu
comunitare şi forme private, raportul dintre acestea evoluând într-un sens sau altul în îndreptățește niciunul dintre aceste răspunsuri. Nu numai că, în orice epocă istorică,
funcţie de contextul istoric. Aproprierea comunitară şi aproprierea privată a bunurilor aproprierea privată a coexistat cu aproprierea comunitară a bunurilor, dar evoluția
definesc structura polară a dreptului de proprietate. dreptului de proprietate nu este lineară şi univocă, ci complexă şi contradictorie.
Aproprierea bunurilor s-a manifestat, inițial, ca simplă posesie, ca stăpânire de Astfel, în mod succesiv, balansul formelor de apropriere a mutat accentul când pe
fapt, care a stat apoi la baza reprezentărilor subiective, religioase şi juridice în care proprietatea privată, când pe proprietatea comună. Ca urmare, identificarea unei legi
s-a reflectat realitatea acestei aproprieri. de evoluţie a proprietăţii este hazardată şi, în orice caz, infirmată de istorie.
Ca reprezentare subiectivă, conceptul dreptului de proprietate este rezultatul unei Epoca modernă este scena pe care s-a afirmat mai întâi ideea primatului pro-
îndelungate evoluții a vieții şi a gândirii juridice în cadrul sistemului de drept conti- prietăţii private, ca expresie şi garanţie a libertăţii individuale, pentru ca, mai apoi,
nental. Proprietatea privată și proprietatea publică sunt, în acest sistem, expresia mitul sau, alteori, utopia unei comunităţi originare bazate pe stăpânirea şi folosirea
aproprierii private, respectiv a aproprierii comunitare a bunurilor. comună a bunurilor să fundamenteze, în egală măsură, critica dreptului de proprietate
Aproprierea privată nu se reduce la stăpânirea individuală a bunurilor (proprie- privată şi acţiunea politică pentru reinstaurarea unui model social al desăvârşitei
tatea individuală), iar aproprierea comunitară nu cuprinde orice formă de stăpânire egalităţi. Dar experimentarea practică a acestei utopii în sistemul totalitar comunist a
comună sau colectivă a bunurilor. Într-adevăr, aproprierea comunitară se face pria generat o critică şi mai acerbă a proprietăţii comune şi o puternică mișcare politică şi
intermediul structurilor de putere, care sunt expresia juridică de drept public a unei economică pentru restaurarea sistemului proprietății private.
comunități, indiferent dacă este vorba de dreptul internaţional public, de dreptul Singura concluzie care poate fi formulată în mod rezonabil este aceea a coexis-
constituțional ori de dreptul administrativ. Aproprierea bunurilor îşi păstrează carac- tenței aproprierii private şi a aproprierii comunitare a bunurilor şi a alternanţei pon-
terul privat chiar şi atunci când ea se face de către mai multe persoane, indiferent derii acestora în funcţie de fiecare context istoric.
dacă acestea formează sau nu un subiect colectiv de drept. De exemplu, în cazul B. Structura dreptului de proprietate. Din aceeaşi perspectivă sociologică sunt
coproprietăţii, aproprierea bunului rămâne privată, deşi dreptul de proprietate puse în lumină elementele structurii dreptului de proprietate: lucrul (care prin apro-
aparține mai multor persoane. Tot astfel, o persoană juridică de drept privat nu poate priere devine bun), persoana şi relația dintre persoană şi lucru.
fi decât titulara unui drept de proprietate privată. Aşadar, dreptul de proprietate Numai lucrurile pot fi apropriate, dar nu orice lucru poate fi apropriat. Sub primul
privată poate avea ca subiect o persoană fizică, un subiect colectiv de drept, două sau aspect, se face diferența netă dintre lucruri şi persoane, chiar dacă, în cazul sclaviei,
mai multe persoane fizice sau/şi juridice care nu formează un subiect distinct de ființa umană este asimilată lucrurilor. Sub cel de-al doilea aspect, se face diferența
drept. In schimb, persoanele juridice de drept public care sunt expresia structurilor de dintre lucruri apropriabile şi lucruri neapropriabile, diferență întemeiată fie pe natura
putere ale unei comunităţi naționale sau administrative au în mod obligatoriu în lucrurilor, fie pe dispoziţia legii.
patrimoniu un drept de proprietate publică?, fără să fie însă exclusă aproprierea În raport cu lucrurile apropriate, persoanele au calitatea de proprietar sau de non-
privată a unor bunuri. proprietar. Pe acest temei s-a făcut distincţie, în plan juridic, între subiectul activ, ca
99. Perspectiva istorică asupra dreptului de proprietate. Perspectiva istorică subiect determinat, şi subiectul pasiv, ca subiect general şi nedeterminat al dreptului
asupra dreptului de proprietate îndreptățeşte concluzia că, indiferent de epoca isto- de proprietate. În acest sens, indiferent dacă aproprierea este individuală sau comuni-
rică, aproprierea comunitară a coexistat cu aproprierea privată a bunurilor. Niciodată tară, proprietatea este privativă, în contrast cu situația ideală şi abstractă, imposibilă
nu a putut fi distrusă în totalitate una dintre aceste forme de apropriere a bunurilor, din punct de vedere practic, a aproprierii şi folosirii lucrurilor de către toți oamenii”.
chiar dacă raportul dintre aceste forme a fost variabil în timp. Dreptul de proprietate, ca prototip al drepturilor reale, nu poate fi redus la lucruri
şi la persoane, întrucât esența sa este exprimată, sub aspect sociologic, prin relația
100. Perspectiva sociologică asupra dreptului de proprietate. Din această dintre lucru şi persoană. Tocmai din acest motiv, uneori, anumite elemente ale cor-
perspectivă sunt puse în evidență evoluția dreptului de proprietate şi structura pului uman dobândesc, prin intermediul relației de apropriere, semnificaţia unui
acestuia. lucru, deşi, din punct de vedere juridic, de cele mai multe ori o asemenea abordare

îme 2
2 $ A . . . . . . 5 A se vedea Al. Weill, F. Terre, Ph. Simler, Droit civil. Les biens, 3" &dition, Dalloz,
În acest sens, în art. 136 alin. (2) din Constituţie se precizează că „Proprietatea publică
este garantată şi ocrotită prin lege și aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”, Paris, 1985, p. 93.
90 Tipologia drepturilor reale principa
le Dijerite perspective asupra dreptului de proprietate 9]
este interzisă de lege. Din acelaşi
motiv, alteori, anumite lucruri prim
tură personală şi apar ca o prelungi esc o încărcă „Proprietatea nu este decât punerea în operă a libertăţii în ordinea bunurilor'*,
re a persoanei“.
Dar ambivalenţa dreptului de prop e Dreptul de proprietate privată nu este numai un drept subiectiv civil, ci şi un drept
rietate este expresia reunirii ideii
cu ideea caracterului privativ. Ceea de apropriere fundamental al omului, consacrat atât în Constituţia României, cât ŞI în tratatele
ce este apropriere pentru subiectu
privare pentru subiectul pasiv, general şi l activ a are Cc internaționale care reglementează drepturile omului. Totodată, în mod indirect, pro-
nedeterm inat, Aşadar, dreptul de pro ricta
nu este doar o relaţie între persoană te prietatea privată are și o funcție socială, ceea ce permite și explică restrângerea exer-
şi lucru, ci şi o relație între ce]
un bun şi cei care, pe cale de cons care : a, ri i citării sale fie pentru a asigura echilibrul între diferitele drepturi de proprietate aparţi-
ecință, sunt privaţi de acel bun.
Pee nând unor proprietari diferiţi, fie pentru a satisface anumite interese comunitare.
101. Perspectiva filozofică asup
ra dreptului de proprietate.
potrivit cu natura şi esența ființ Ce este mai 102. Perspectiva juridică asupra dreptului de proprietate. Perspectivele isto-
ei umane, aproprierea comunita
privată a bunurilor? Aceasta este ră sau apropri rică, sociologică şi filozofică asupra dreptului de proprietate, rezumate mai sus, sunt
întrebarea care i-a dezbinat pe filoz
vremurilor. Desigur, răspunsul la ofi de-a“ungul doar o introducere la perspectiva juridică asupra acestui drept. Ele au fost necesare
această întrebare este indisolubil
la o altă întrebare: ce este definito legat de răs asul pentru a explica un anumit mod de tratare a dreptului de proprietate din perspectivă
riu pentru natura şi esenţa fiint
individuală sau latura socială? ei ; juridică.
Fără a intra în detalii, o opţiune Se mon eta ra Dacă se recunoaște primatul proprietăţii private asupra proprietăţii publice, teoria
este necesară. În măsura în care
Soanei este privită ca valoare Supr libertatea per- dreptului de proprietate privată este chiar teoria generală a proprietăţii. Este motivul
emă, iar rețeaua care dă coeziune
socială aci pentru care, în art. 554 alin. (2) din Noul Cod civil, s-a precizat că „Dacă prin lege nu
se prevede altfel, dispoziţiile aplicabile dreptului de proprietate privată se aplică și
dreptului de proprietate publică, însă numai în măsura în care sunt compatibile cu
acesta din urmă”. Ca urmare, construcția conceptuală a dreptului de proprietate
privată precedă prezentarea dreptului de proprietate publică.
Mai mult, întrucât dreptul de proprietate publică este, mai mult decât dreptul de
proprietate privată, un concept interdisciplinar în care sunt reunite elemente de drept
public şi de drept privat, acest concept va fi prezentat într-o formă sumară, întrucât
elementele de drept public sunt aprofundate de alte discipline, cum sunt ştiinţa
dreptului constituţional, ştiinţa dreptului administrativ etc.
Conceptele de drept de proprietate privată şi drept de proprietate publică sunt
consacrate în Constituţia României. Astfel, conform art. 136 alin. (1) din Constituţie,
„Proprietatea este publică sau privată”. În celelalte alineate ale aceluiaşi articol, precum
şi în art. 44 din Constituţie sunt înscrise principiile care guvernează regimul Juridic al
dreptului de proprietate privată şi regimul juridic al dreptului de proprietate publică.
Regimul juridic al dreptului de proprietate cuprinde, pe lângă prevederile
spaţiu în care acționează, în limite constituționale, numeroase prevederi din Codul civil, Legea nr. 18/19916, Legea
constituţionale şi legale, autoritățile
Pe cale de consecință, raportul publice nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”, Legea
dintre aproprierea privată şi apro
tară a bunurilor este guvernat, într- prierea comuni- nr. 7/19965, Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi
o societate liberală, de principiul
prietății private şi al reducerii, la dezvoltării regimul juridic al acesteia”, Legea nr. 1 din [1 ianuarie 2000 pentru reconstituirea
minimul posibil, a proprietăţii publ
„Proprietatea publică îndeplineşte ice pe dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate
o funcţie socială, comunitară rămânând însă
prin aceasta, în mod indirect, și un
mijloc de protejare a persoanei şi
ji Proprietatea privată îndeplinește a libertăţii sale
, în primul rând, o funcţie indi
imensiune economică şi una viduală cu o * F. Zenari, „Pour une r&novation de la theorie de la propriste”, în Revue trimestrielle de
de garantare a libertăţii persoanei.
S-a spus chiar că droit civil nr. 2/1993, p. 316.
$ A se vedea supra, nr. 33, lit. B, nota 14.
” Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea [, nr. 139 din 2 iunie 1994.
* A se vedea supra, nr. 33, lit. C, nota 16.
4 1 . .
i pe pp și 94. Autorii. evocă DRE ,
opinia sociologică NI ” Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea Î, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, modi-
P Îi consi erată ca o dăruire de sine potrivit căreia donatia unui lucru ficată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 241 din 6 iunie 2003 privind
a donatorului, astfel încât acesta
intermediul lucrului donat, o putere exercită, prin modificarea anexei la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
de ordin magic asupra donatarului.
acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 415 din 13 iunie 2003.
Tipologia drepturilor real
e principale

normative privitoare la reg


imul juridic al unor bunuri.
Ș Intrucât dreptul de proprietate priv
ată este şi un drept fundamenta
pasă (ce gomentările interne treb Capitolul II
uie să se țină seama și de
icate i de România în dom tratatele internaţionale Dreptul de proprietate privată
eniul drepptur
turiilor omului. Într
cel
curopepai ană
ai ip a drepturilor omului? ŞI si ar Î e acestea, C i
dinin pri
|t. pripri mul Protocol adițițiional
ocupă ă loc
locu
ull
a sa oul Cod Civil, dreptul
de proprietate privată este
Secţiunea I
. -032, lar dreptul de Proprietate pub reglementat în art, 553 Şi în Definirea dreptului de proprietate privată
lică este reglementat în art.
858-875
103. Temeiul legal al definirii dreptului de proprietate privată. Conform
art. 480 C.civ.; „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de
un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”/ Criticat
din
multe puncte de vedere, iar uneori chiar contestat în ansamblul său, acest
text legal,
corespondentul art. 544 din Codul civil francez, rămâne şi astăzi imaginea cea mai
fidelă a dreptului de proprietate privată. Într-adevăr, acest text cuprinde constantele
care alcătuiesc această noțiune juridică şi care dăinuiesc din vremurile proprietăţ
ii
quiritare şi până astăzi.
Din acest text rezultă atât apartenența dreptului de proprietate privată la categoria
drepturilor reale, cât şi diferența specifică dintre acest drept şi celelalte drepturi
reale.
Această diferență specifică este dată de conţinutul juridic, adică de prerogativele
conferite de dreptul de proprietate, de caracterele acestui drept şi de precizarea limi-
telor exercitării sale. Deşi numai în mod implicit, ideea formei private a aproprieri
i
este cuprinsă în acest text.
"Definiţia cuprinsă în art. 480 C.civ este reluată, în termeni asemănători, în art.
555
alin. (1) din Noul Cod civil: „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda,
folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite
de lege”.;

10 PI
104. Definirea dreptului de proprietate privată. Pe această bază, se poate
.
Publicată în Monitoru ,
l Oficia] al României, Partea
defini dreptul de proprietate privată ca fiind dreptul real principal care conferă
Î, nr. 8 din 12 ianuarie 2000 titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie (ius possidendi, ius utendi,
ă prin Legea nr. 261 din 4
noiembrie 2008
ius fruendi şi ius abutendi) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care
pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea limitelor
României, Partea I, nr. 757
din 10 noiembrie 2008.
materiale şi a limitelor juridice.
| Republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea 105. Dreptul de proprietate privată este un drept real, expresie a aproprierii
modificată succesiv, ulti
ma modificare fiind real private a bunurilor. Titularul dreptului de proprietate exercită în mod direct și
oii Cea izată prin
d rmpietarea gezii nr. 10/2001
privind regimul juridic al nemijlocit, fără intervenţia altei persoane, prerogativele conferite de acest drept
unor imobile
Oficial al României, Partea asupra bunului care formează obiectul său. Ca orice drept real, dreptul de proprietate
Ir 53 dia 3 febra 2004
Această coconvenție produc PT 959 publicată în Monitoru
l
nu este însă doar o relaţie între o persoană şi un bun, ci şi o relaţie între titularul
e efecte pentru Români
data depunerii instrume a înce ând de | acestui drept şi toate celelalte persoane care formează subiectul pasiv general și
ntelor de ratificare la iuni
Convenţia a fost ratificată Secr etar ul cGenerali alal Car
prin Legea nr. 30 din 18 Consailiu20luiiuni
Euro
e pei.
op nedeterminat.
pentru apărarea drepturilor mai 1994 privind ratificarea
omului și a libertăţilor fun Convenţiei Dar dreptul de proprietate privată nu este un simplu drept real, ci este baza
această convenţie, publicată damentale şi a protocoalelo
în Monitorul Oficial al Româ r adiţionale la întregului sistem al drepturilor reale. În acest fel trebuie înțeleasă afirmaţia potrivit
niei, Pa tea |, nr. 135 din
31 mai 1994, căreia dreptul de proprietate privată este cel mai important drept real.
94 Tipologia! drepturilor reale principa
le Dreptul de proprietate privată 95
Cum am văzut
zut! , aproopri
prierea priv
ivată
ată se disti
i nge de aproprierea comunitară
bunurilor . Această distiistin
cție
| i permite
i dife
i rențiere
ţ a d rep
a Secţiunea a Il-a
i d prop
O i
dreptul | proprietate
de publică. Întru cât aproprie
p iV ă d
Conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată
aivată PE urili or
regu
impla,co regi
regimul
mul jurid
aieic al ALE dreptului de proprietate priv
poa itui
rivată esteeste unul
unul dede drep
rog Cons
t comu
i dic a l repttul
ului de propriet titu
n, ieîn 106. Elementul substanţial şi elementul procesual din conţinutul juridic al
r ate pubi publi
icăcă este unul de excepţie. Î
proprietate pu Există Cispoziţi dreptului de proprietate privată. În textul art. 480 C.civ. sunt menţionate două
derogatorii exprese, regimul juridic
ropr
opri blici
Ica se complete al dreptului de prerogative ale dreptului de proprietate: a se bucura şi a dispune de un lucru. Prin a
pl ază cu Tegiregimu
mul Jurid
juridi ic de drept comun n al al dreptu
PIopr ate privată. Această idee treb i se bucura, legiuitorul a înţeles atât posesia, cât şi folosinţa lucrului. Alături de prero-
uie să fie însă înțeleasă cu multă circ
acel în iii se evite pericolul de uras cate gativele posesiei şi folosinţei, dispoziţia completează conţinutul juridic al acestui
a aplica dispoziţii legale de drept com
a Îi i Îi Ppruetate publică un acel drept. Aceste trei prerogative sunt expres menționate în art. 555 alin. (1) din Noul
are un regim derogatoriu expres sau
ezale de drept inai te tatea lui, acest acol o unde Cod civil („a poseda, a folosi şi dispune”). Desigur, nu este vorba de posesia ca stare
regi
g m der ogatoriuj exclude aplii care
a unor dispo
i ziţii de fapt protejată juridic, ci de posesia înțeleasă ca element juridic, respectiv ca prero-
| Ideea de apropriere privată se regăs gativă a dreptului de proprietate. Alteori, conţinutul juridic al dreptului de proprietate
eşte, în cazul dreptului de propriet
inditerent de titularul acestui drept. ate privată, este rezumat cu termenii latini usus, fructus şi abusus sau ius utendi, ius fruendi şi ius
Particularități! e pe care le prezintă
dintre subiectele dreptului de propriet unul sau altul abutendi. Este de observat însă că în această formulare nu se regăseşte posesia,
ate privată n u schimbă natura acest
lată de ce o analiză a acestor parti ei aproprieri. respectiv ius possidendi. Aşadar, corelând cele două moduri de exprimare a con-
cularităţi es te relevantă numai din
vedere al modului în care se formează punctul de ținutului juridic al dreptului de proprietate, rezultă că acesta cuprinde posesia (ius
voința jur idică, element crucial în exercitarea possidendi), folosinţa (ius utendi şi ius fruendi) şi dispoziția (ius abutendi).
Această descriere completă a conținutului juridic al dreptului de proprietate
privată trebuie să fie întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ. [art. 555 alin. (1) din
Noul Cod civil], întrucât, aşa cum am văzut, drepturile reale şi conținutul lor juridic
Ipoteza modalităților juridice ale drep trebuie să fie reglementate prin lege.
tului de proprietate privată Aceste atribute configurează puterea pe care proprietarul o are asupra lucrului. Sub
Acest proces de formare a vointei
Juridic e este şi “mai
mai ecomplex atunci când acest aspect, dreptul de proprietate este o putere asupra lucrului. Nu întâmplător în
subiectele dreptului de proprietate
privată sunt statul şi comunităţile dreptul roman, în timpul epocii postelasice, proprietatea era desemnată prin termenul
în general în legislaţie prin sintagma locale, denumite
unități a dministrativ-teritoriale. dominium. Totuşi, acest termen poate crea o confuzie, întrucât trimite şi la termenii de
complex ar fi acest proces, importan Dar, oricât de
t este că s tatul şi organismele unităţilor adminis- dominiuim eminens şi dominium utile, prin care era descrisă structura feudală a proprie-
tății. Afirmarea caracterului absolut al dreptului de proprietate în epoca modernă
explică nu numai înlăturarea caracterului divizat al proprietății, ci şi delimitarea con-
i POL ulari, dreptul lor de proprietate pri ii ceptului de proprietate de conceptul de putere de stat şi de conceptul de suveranitate.
supus regimului juridic de drept comun. În acest sens, contorta aa,
44 E Chiar dacă are influenţe din dreptul public, dreptul de proprietate, indiferent de forma
din Const ituţie,e . rOprietatea priva
e muf ivată
o) a i
tă este garantată şi ocrotită în mod
egal de lege sa, publică sau privată, este o putere asupra bunurilor, inclusiv asupra terenurilor —
i uiar . de ideea a fost consacrată anterior
ior îîn art, iv, î înţelese ca bunuri, iar nu ca teritoriu —, distinctă de puterea pe care o exercită un stat
statu at că „Statul, stabilimente |
le publice şi c Coca ae it în care sa suveran asupra teritoriului său (distinct de terenurile apropriate ca bunuri). De
or privat, sunt supuse la aceleaşi
prescripții ca particularii Şi asemenea, puterea conținută în dreptul de proprietate nu se confundă cu autoritatea
opune . În mod asemănător, în art. 553 alin
, unurile administrativă exercitată de o anumită comunitate locală asupra teritoriului său (judeţ,
m ac
.
al proprietăți priva
ee . . .
municipiu, oraș, comună). Totuși, exercitarea dreptului de proprietate publică sau
te, indifere” nt de titular, sunt şi rămâ
e pn ege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstr n în circuitul
ăinate, pot face obiectul unei privată asupra terenurilor nu înlătură exercitarea suveranităţii statului asupra acestora,
Ni i Ite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut dar privite nu ca bunuri, ci ca părţi componente ale teritoriului. Există deci, în legătură
de lege.” -
specific
O u

de formare a voinţei juridice în cazu cu terenurile, o dublă putere, una în forma dreptului de proprietate publică sau privată,
me
. .. . .

l subiectelor colective de

alta în forma dreptului suveran al statului asupra propriului teritoriu. Această ultimă
putere, chiar dacă limitează, nu trebuie să desființeze însăşi substanța dreptului de
proprietate publică sau privată.
Toate aceste prerogative alcătuiesc însă numai elementul substanţial care intră în
conţinutul juridic al dreptului de proprietate. Ca orice drept subiectiv civil, şi dreptul
de proprietate include în conţinutul său juridic un element procesual: dreptul material
la acţiune, în principal dreptul de a exercita acțiunea în revendicare, care este modul
97
96 Tipologia drepturilor reale principale Dreptul de proprietate privată

specific de apărare a dreptului de proprietate. Acest element procesual va fi tratat = SI o


=
însă în cadrul capitolului referitor la mijloacele juridice de apărare a drepturilor reale. PI - tea .

. ” T giuitorul
î î 8 »
107. Posesia (ius possidendi). În acest context, posesia este expresia juridică a p a lu
10 funcție de
sarcina proprietarilor, 5
aproprierii şi stăpânirii bunului care constituie obiectul dreptului de proprietate, Ideea prevede UNECOII anumite obl 18 ații
> de a face in


de apropriere exprimă cel mai bine caracterul privativ al dreptului de proprietate 5 i S y 8 ;

privată, respectiv raportul de exclusivitate dintre titularul acestui drept şi persoanele


»
care alcătuiesc subiectul pasiv, general şi nedeterminat, în timp ce ideea de stăpânire > D
=
.
A
5
. . Le:
.
:
-
. .
Lei
exprimă relația directă dintre proprietar şi bunul său. Astfel înțeles, ius possidendi este
dreptul de a apropria şi stăpâni un bun şi fundamentul tuturor celorlalte atribute ale
dreptului de proprietate. Spre deosebire de celelalte atribute, care se exercită, în forma
lor pozitivă, intermitent și succesiv, ius possidendi se exercită, în primul rând, în - . :
a Ani :
momentul aproprierii, după care actul iniţial de apropriere are o semnificaţie de conti- -

nuitate până în momentul pierderii stăpânirii bunului sau a dreptului de proprietate de sancţio U p S 1 XU 3 * A

către titularul său. Acest atribut se manifestă, de asemenea, şi după pierderea stăpânirii , > 3

bunului, în mod direct prin exercitarea acţiunilor petitorii şi, în mod indirect, prin exer- = Ai =
. ! p a gA
citarea acțiunilor posesorii prin care proprietarul urmăreşte reluarea stăpânirii bunului. :
.
& ”
a
!
p 3 S pP > p . p p -

Ca prerogativă a dreptului de proprietate, posesia nu se confundă cu starea de fapt zută n art. 632 C.ew.

a aproprierii și stăpânirii unui bun, ci este exprimarea intelectuală a îndreptățirii . “1:


ao i
aproprierii şi stăpânirii. Așadar, în acest înţeles, posesia este un element de drept, iar . . IX A A

nu unul de fapt. În plus, obiectivarea, adică manifestarea exterioară a acestui element B Ius fi uendi (fi uCtus). F ructele unt rodu e de un luc .

juridic nu acoperă întreaga arie a posesiei ca stare de fapt. Într-adevăr, cum am văzut,
posesia ca stare de fapt este obiectivarea tuturor prerogativelor proprietăţii, deci nu ”
5 >
s
numai a posesiei ca element de drept, ci şi a folosinţei şi dispoziţiei. Chiar și atunci
când posesia ca stare de fapt este exercitată corpore alieno, proprietarul îşi exercită ţi P tă Pe i ţ ți | t b ț b ă

atributul ius possidendi, întrucât el rămâne expresia intelectuală a aproprierii şi


stăpânirii bunului şi în această situaţie.
. . 6
108. Folosinţa (ius utendi şi ius fruendi). A se bucura înseamnă, în sens juridic,
separațiune 3 indiferent
nu numai posesia (ius possidendi), ci şi folosinţa ca atribut al dreptului de pro- j TOpI Jetar ul dobândeşte fructele natur ale ȘI industriale prin

se
prietate. Dar, spre deosebire de limbajul comun, folosința unui bun cuprinde, în sens Ss .S ] Ss în ta ul uvit ţi .Ş şa 3

juridic, nu numai utilizarea lucrului (usus sau ius utendi), ci şi culegerea fructelor dobândesc prin acte materiale (fapte juridice
A
in Sens restrâns).
te Hi
Fructele ci ile se

A ] .
acestuia (fructus sau ius fruendi). Astfel înţeles, dreptul de folosinţă ca atribut al j | A I a_ ax
= P ţ .
j . b rt
= e = Ss = | f ţ
dreptului de proprietate nu se confundă cu dreptul de folosință ca drept real autonom. | )
. o -
. o | ţ

A. lus utendi (usus). Dreptul de a utiliza lucrul sau uzul lucrului exprimă posibi- a 3 y $

litatea pe care o are proprietarul de a se servi personal de lucru, în acord cu natura şi


destinaţia acestuia. Este aspectul pozitiv al lui ius utendi. În măsura în care îmbracă
forma abuzului de drept, dreptul de uz nu se mai bucură de protecţie juridică. Altfel
spus, substanța acestei prerogative a dreptului de proprietate este limitată, în acord cu civil,tateîn
o deCodproprie
Potrivit oblig
4„zale io(2) corelat
art. 562e alin. c
corelat cu .i) lin. (2), raza a | [l-a din Noul
principiul neminem laedere. Dar, întrucât pot exista multiple posibilităţi de a se servi renanțarea la e de Pre ietate
de lucru, proprietarul poate să aleagă între acestea sau să le dea curs tuturor, simultan cazul imobilelor nu mai poate opera abandonul, ci numai zaz. Pe
ă, A n ae E doză
ori succesiv. De asemenea, una şi aceeași posibilitate de a se servi de lucru poate fi prin declaraţie în formă autentică înscrisă în cartea funciar de
de comună , o r z A mniei pi pet
asupra bunului este dobândit, în domeniul privat,
repetată în timp ori de câte ori doreşte proprietarul?. i Cod civil, corespunzător art. CIV. «
ă î i
na et de tate asupra fondului aservit, total sau parțial, declaraţia de
renunțare fiind supusă înscrier ii în cartea funciară.
2 a , . . ,
Cât priveşte dreptul de imagine asupra bunurilor . a
corporale, aceasta poate fi privit fie. ca 5 A se vedea supra, nr. 90.
element al lui ius utendi, fie ca element al lui ius fruendi, după caz. Cu privire la acest drept,
a 6 Pentru aceste noțiuni, a se vedea supra, nr, 91.
se vedea supra, nr. 35, nota 19 şi infra, nr. 112. 7 A se vedea supra, nr. 92.
98 Tipologia drepturilor reale principale
Dreptul de proprietate privată 99
Dre
A pu de a îiincasa fructele civile iv este un drept de creanță care se prescrie, de
ea seneral de Prescripie. Pasivitatea proprietar regulă b) Inalienabilitatea legală şi inalienabilitatea voluntară. Ca şi în cazul dispoziției
ului poate fi privită ca o materiale, legiuitorul poate să prevadă anumite limite ale exercitării dispoziţiei
e 1 egativă a atributului folosinţei,
țel, iar nu ca un act de dispo
întruc i zițieiţ materială juridice. Astfel, cerința unor autorizări prealabile înstrăinării dreptului de proprietate,
Mtrucă ât dreptul de creannţță e ste | un bun i
incorporal, , iar pasiviv itate
sic a a r e
are ca
ca aefect
pierderea dreptului material la acțiune din conți diferitele forme ale dreptului de preempțiune şi ale dreptului de preferință sunt
Nu ori nutul juridic al dreptului de creanță
| orice bun produce fructe naturale sau indust . : limitări legale ale exercitării dreptului de dispoziţie Juridică.
riale. Teoretic însă, orice bun are
virtualitatea de a produce fructe civile. În ce măsură poate fi însă acceptată cea mai gravă limitare a acestui atribut, şi
anume inalienabilitatea? Răspunsul depinde de relația care se stabilește între prin-
ant 109.i Dispoziţia iția (ius
(i abutendi, , abusus). Acest atribu i t al dreptului de proprietate cipiul apărării dreptului de proprietate privată, principiul liberei circulații a bunurilor
e două forme: dispoziţia materială şi dispoz şi principiul libertăţii de voinţă, pe de o parte, și de natura inalienabilităţii, legală sau
iția juridică.
- Poza materială, Această prerogativă are,
desigur, în vedere bunurile voluntară (convenţională ori testamentară), pe de altă parte.
e pe îi o ine MI erepturile de creanță,
a căror substanță juridică este încorporat
ă în i) Inalienabilitatea legală. Aceasta nu trebuie să fie confundată cu interdicția legală
mate atea titlului. Proprietarulu poate,e, » Cielî însuși i sau de a apropria anurnite lucruri. Într-adevăr, există lucruri care nu sunt şi nici nu pot intra
prinin intermediu] l altei persoane,
în Virtutea acestei prerogative, să modifice forma
lucrului, să transforme.
să distrugă în circuitul civil, fie în sensul că nu sunt apropriabile în nicio formă, publică sau
u să consume substanțaţ acestuia, » inclus iviv prinpri culegerea | prod uctelor. DeDe exempl Y
i privată, fie în sensul că nu sunt susceptibile de apropriere privată, întrucât pot forma
proprietarul unei
Iei Ccase poate să îi facăcă adăugi
adăugiri.
ri, , săsă o modififi
ice sau u săsă o |demoleze. U IN numai obiectul proprietății pubiice. Într-un sens larg, şi bunurile proprietate publică
copac poate fi tăiat, , transformat at îîn cherestea, îîn
obiect
i e d ili e fi i sunt inalienabile. Pe de altă parte, există bunuri care, deşi sunt obiect al proprietății
destinat încălzirii,
e mobile sau poale fi private, intră sub incidența unei dispoziţii legale de inalienabilitate. Aceste bunuri
d acest i A (ispoziţie materială diferenţiază în mod clar
dreptul de proprietate prezintă interes în acest context, întrucât numai ele sunt, stricto sensu, inalienabile.
ate celelalte drepturrii reale,
reale , titularii
ru acestora dini urmă ă având Poate legiuitorul să adopte, în anumite situații, asemenea dispoziții prin care
exercite atributele astfel încât să conserve substa sibili
posibil ittatea să-ă-şi
nta lucrului ; a este limitat în mod drastic dreptul de dispoziţie juridică asupra bunurilor proprie-
A ai ales în legătură cu dispoziţia materială, legiui
torul a prevăzut anumite limite tate privată?
eeroitare, în funcție de natura și destinaţia unor Curtea Constituţională a răspuns afirmativ la această întrebare, în măsura în care
bunuri corporale
: - Dispoziția juridică. a) Substanţa acestui atribu norma care interzice înstrăinarea unui bun este adoptată prin lege organică, întrucât
t. Exercitarea acestui atribut se
ace prin intermediul unor acte juridice de dispo atributul înstrăinării ţine de regimul juridic general al proprietății. Or, normele care
ziţie
const garea greptului de proprietate prin
nstrăi
. .

acte Juridice între vii (vânzare, donaţie alcătuiesc. acest regim juridic general sunt de domeniul legii organice, conform
. i = .

A entă Viage:
viageră, , contract de întreț
ntreţ ine re etc.) sau prini acte pentru
pent cauză ă de de art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţia României.
" oarte (legate), po sirăinarea unor atribute ale dreptului de proprietate având ca În conformitate cu această concepție, prin art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112 din
aermare naşterea Ş dezmembrămintel
inţ or acestuia,i , constituirea
itui unor T garanţ
g iiii reale, aban- 25 noiembrie 1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu desti-
area sau delăsarea bunului ŞI renunțarea la dreptu naţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului” s-a prevăzut interdicția de înstrăi-
l de proprietate sunt moduri de
exercitare a dispoziţiei juridice.
Di PE niiis a , nare a imobilelor dobândite în condiţiile acestui act normativ pe o perioadă de 10 ani
_
bunul ezita duridică se realiz ează asupra dreptului . de proprietate, iar de la data cumpărării? Ulterior, prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001!!, această
dun „care Ormează obiectul proprietății. Asupr nu asupra
a acestuia se exercită acte mate-
: , manitestare a lui ui i ius possidendi » a lui id ius utendi i sau
a a lui lui i i ius fruendi i
a manifestare a dispoziţiei materiale, dacă 5 A se vedea Curtea Constituţională, decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 cu privire la
bunul este corporal. Aşadar dispo-
Ha junidi arid că presupune un act juridic prin pri care fiei atribu constituționalitatea unor prevederi ale Legii privind măsuri premergătoare reglementării
i tele proprietății
transmise integr 9gr:al sau parția ţ i l unei i alte persoane, fie d reptul de Mmopr situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944, publicată
greval
grevat | cu sarcini (garanţiiț reale sa propri ietat
etate
i e estest în Monitorul Oficial al României, Partea IL, nr. 48 din 4 martie 1993.
u alte sarciniini).). , DesDesig
i ur prin aceasta,: dispoz i
Juridică nu este extri sia
iți
iţia ” Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea Î, nr. 279 din 29 noiembrie 1995,
extrin nsecă dreptuluiui de proprietate, i , dar ea acţiacţ ionează ă caa unun mot
iintern c are, pus in mișcare prin inter mot modificată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 422 din 18 iulie 2001
i mediui l capacității ității juridice, asigură dinamicaa
reptului de proprietate. privind protejarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |,
i Când e epoziţia materială vizează chiar distru i nr. 407 din 24 iulie 2001.
gerea bunului, ceea ce are ca urmare 9 în sensul că prevederile art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 sunt constituționale, a
pierderea dreptului de proprietate » S-at putea
apreciaia căcă atribu
atri tul di iției se vedea Curtea Constituţională, decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999 referitoare la excepţia
materiale ale sese confu
cor ndă cu atri ributul dispoz ] iţiei
iției juridi
juridice.ce. . Î În realita] te, este2 voria vorba de
d o de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru
onsecință Juridică a exercitării dispoziţiei materi
e
-

reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea


x .. . ... .

ale, iar nu de o confundare a dispo-


.
,
e 9

ziției juridice cu dispoziţia materială statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 151 din 12 aprilie 2000.
; 1! A se vedea supra, nr. 102, nota 11.
100 Tipo
, logia] drepturilor reale prin
cipale Dreptul de proprietate privată 101
șiipoteză de inali
cecuporaa “13
pa enabilitate >
absolută ŞI temporară a fost transformată într-una relativă
timp. i escort dobândirea proprietăţii prin posesia de bună-credinţă. În toate situaţiile în care clauza
că interdicția de înstrăinare operează în
, ua cazului în care locuinţa este înstrăinată
acelaşi interval de de inalienabilitate este inclusă într-un contract cu titlu gratuit, ea este opozabilă şi
a z : ț înstrăinată că
căt i ?e
mo asemănător, prin art. 32 din Legea nr. creditorilor anteriori ai dobânditorului. Chiar dacă nu au fost îndeplinite condiţiile de
18/1991! ș a RA
ră inare a terenului Me a păteii
atribuit conform art. 19 . alin. (1), art. - 2] și itu ict
areicția In
de opozabilitate, beneficiarul clauzei este îndreptăţit să ceară daune-interese proprie-
ia AL, . in aceeaşi tarului care şi-a încălcat obligaţia de a nu înstrăina [art. 628 alin. (2)-(5) din Noul
Cod civil].
| Este de observat că,că, îiîn materia Nerespectarea unei clauze de inalienabilitate valabile nu atrage nulitatea contrac-
i dreptului de i i
inalienabilitate legală au caracter tului în care este inclusă clauza, ci rezoluţiunea, respectiv revocarea acestuia [art. 629
. 1].

temporar r

îo Po ee pet , toate cazurile de alin. (Î) din Noul Cod civil]. În schimb, atât înstrăinătorul iniţial, care a stipulat
ă

i„iii)
izInal
a ienabilitate
bilitate a vol unta
4 ră.i. PrinPrincipi
cipiul apăr părăării
rii dreptului i de proprie
Şi p piul liberei circulații a bunurilor ivată clauza de inalienabilitate, cât şi, dacă este cazul, terța persoană în favoarea căreia
se opun admisibilităţiiț Clauzel
de inalie
i na- aceasta a fost prevăzută pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent, prin
care s-a încălcat clauza (art. 629 alin. (2) din Noul Cod civil]. Este posibil ca înstrăi-
căreia
In doct
să rină, echilibrul dintre aceste prin nătorul iniţial să ceară, simultan sau subsecvent, atât rezoluțiunea contractului
princ
cipi
ipiii s-a concretizat
i în concluzia conf
ul excepția paote Sau je Stam încheiat cu dobânditorul, cât şi anularea actului de înstrăinare subsecvent, cu conse-
entare de inalienabilitate sunt,
nene it Area în principiu, cinţa restituirii bunului către înstrăinătorul iniţial, în măsura în care nu se invocă
ele suni justificate de un inte
uaei vieţi oma: ARIE res serios și legitim şi dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă, uzucapiunea sau neînde-
ea caracterului temporar are în
ț ŞU.
vedere criteriul duratei plinirea formalităţilor de publicitate a clauzei de inalienabilitate.
Aittel spus, clau za de inalienabilitate trebuie
să fie inferioară

Secţiunea a III-a
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată

110. Enumerare. În textul art. 480 C.civ. sunt menţionate două caractere ale
dreptului de proprietate privată: exclusiv și absolut. Întrucât, spre deosebire de cele-
alte drepturi reale, în cazul dreptului de proprietate privată nu s-a prevăzut posibi-
litatea stingerii sale prin neuz, s-a tras concluzia justă că el se bucură şi de caracterul
perpetuităţii, expres menţionat în art. 555 alin. (1) din Noul Cod civil. Așadar,
dreptul de proprietate este absolut, exclusiv și perpetuu. Uneori, aceste caractere au
fost asociate cu alte trei caractere: inviolabil, deplin şi transmisibil'”. În realitate,
ultimele trei caractere nu sunt distincte de primele trei, ci sunt doar elemente care
precizează conţinutul logic al acestora.
un alt interes superior. 111. Caracterul absolut. Mai întâi, acest caracter nu trebuie să fie confundat cu
nulFiin
a d cuprIp insă
na într
n- A ure
juridie auz caracterul opozabil erga omnes al drepturilor absolute, care le diferențiază, într-una
de inalienabilitate este suscepti
a , ., i , ezaal1 din Noul Cod civil » Prec
bilă de dintre clasificările drepturilor subiective civile, de drepturile relative!*. Este adevărat
iză du-se căă ea
izân
„decât dacă este valabilă”, Con
form art. 627 alin. (3) din Noul că dreptul de proprietate privată este absolut în sensul că este opozabil erga omnes!:,
Cod civil „ dadacă: dar în contextul caracterelor acestui drept, această idee trimite mai degrabă, cum vom
vedea, la caracterul exclusiv, în timp ce termenul absolut are alte semnificaţii.

5 În acest sens, a se vedea [. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale,


dacă a lege
olit e aa prevede anumitei formalități Editura Lumina Lex, București, 2001, pp. 44-48, text şi note.
ități de publicitate, acestea treb
vorba despre bunuri mobile, sunt uie să fie înd 4 Pentru această clasificare, a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în
aplicabile regulile care cârmuiese, dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a VIll-a, Editura „Universul Juridic”, Bucureşti,
2003, pp. 77 şi 78; G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck,
12
A se vedea supra, nr. 33, lit. B, nota Bucureşti, 2002, pp. 57 și 58.
14.
15 În acest sens, a se vedea L. Pop, op. cit. p. 44.
102 Tipologia drepturilor reale principale 103
ivată
Dreptul de proprietate privată
O primă semnificaţie este de ordin istoric. Caract
erul absolut al dreptului de
numai i sub aspect conceptual; ; ca mod şi spațiui de de ex exercita j re, | dep ul de propr ietate
proprietate privată a fost opus, la începutul
epocii moderne, divizării feudale a
dreptului de proprietate în dominium eminens şi are o configuraţie influențată atât de subiectul, cât şi obiectul dreptu
dominiurm utile şi sarcinilor feudale nopolul
a
idei: monopi
douăă idei:
care grevau dreptul de proprietate. 112. Caracterul exclusiv. Acest caracter îingemaănează ă
O a doua semnificaţie trimite la caracterul deplin ivată asupra bunu lui său şi exc ice
clude ților,
sau complet al dreptului de pro- itularul
i ui i dreptului 1 de proprie1 tate privată
prietate privată. În această ordine de idei, dreptul ţilor publice , de la exercit area prerogativelor propriet i mona.
de proprietate privată se deosebeşte inclusi v a autorită
ă juridică,
de toate celelalte drepturi reale, întrucât conferă titular
ului său plenitudinea preroga- Proprietarul indiferent dacă este persoană fizică sau persoan
tivelor posibile pentru întregul sistem al drepturilor polul posesiei, folosinţei şi dispoziţițieiiei cu privire ivi la bunul care forme ază obiectul
reale. Din această idee decurge ț altei
, fărăă 1 intervenenţia
consecința că dreptul de proprietate privată este
fundamentul tuturor celorlalte dreptului de proprietate. El poate exercitita a sisingur aceste atribute
complet înurueri
drepturi reale. Această consecință include, în mod
direct, dezmembrămintele drep- ne. Într-o altă formulare, dreptul de proprietate este un drept
tului de proprietate privată şi drepturile reale acceso celor trei atribute . Această formula re trimite st
rii, iar în mod indirect şi dreptul Para d 1 lui său plenitudinea
proprietate pia. a
de proprietate publică. Tocmai pentru că este un
drept complet, deplin, dreptul de o din e semnificaţiile caracterului absolut al dreptului de
Plenitucinii conţin
proprietate privată are vocaţia de a se reîntregi ori
de câte ori încetează dezmem- de ce, în acest context, accentul trebuie să fie pus nu pe ideea
e cf ea
brămintele sale. Din acest punct de vedere, nuda
absolut cel puţin ca temei al reîntregirii dreptului
proprietate păstrează caracterul
de proprietate.
O a treia semnificaţie, decurgând din cea anterioară,
un jricie a reptl u e ropietue actcomplepementarpeitatea dintre caracterul absolut
pune în lumină faptul că Pa eelege "mai bine
al Pitel se
o |
titularul dreptului de proprietate privată are libertatea
oricărei acțiuni sau inacțiuni în pi exclusiv al dreptului de proprietate privată.
tăţi rezo ubile
ile saşi a
legătură cu bunul său. Altfel spus, nu există limite
inerente ale dreptului de “Acest monopol rămâne, în general, intact şi în ipoteza proprie
rez el
proprietate. Această afirmaţie nu exclude însă limitel
e exterioare ale spațiului de proprietăţii anulabile, întrucât proprietarul sub condiție
libertate conturat prin dreptul de proprietate. Într-adevăr, juridic anulabi l se compor tă ca un propri ar puri pi
proprietarul are libertatea să dobânditorul din actul
existe nai mano
facă sau să nu facă tot ce dorește cu lucrul său,
în absența unei limite juridice. În schimb, proprietatea comună, în măsura în care imp i
e oi ara
Această distincție între absența limitelor inerente
şi existența limitelor exterioare titulari ai dreptului de proprietate între care nu există di erenţe
a supra
subliniază evoluţia concepției cu privire la absolu
tismul dreptului de proprietate iati mai este compatibilă cu monopolul unei singure p
privată. Reacţia împotriva regimului feudal al propri specifice, de către cop
etății a explicat afirmarea, mai bunului. Acest monopol este exercitat în comun, în condiţii
ales din perspe ctivă filozofică, a caracterului absolut a] acestu
i drept, dar, ulterio
r, pe
măsura înţelegerii funcţiei sociale a dreptului de propri
etate privată, juriştii au fost ie “au i sono por ui ct spart în ipoteza dezmembrării dreptu
acest caz, între tit ari
obligați să admită, treptat, limitele legale, judiciare
şi voluntare ale exercitării sale. d or iet ee privată, Atributele proprietăţii sunt împărțite, în
Aşadar, deși nu există limite inerente ale dreptului brămân t aro sensu > păstreaz
de proprietate privată, voința e Pe nbrău telor Nuda proprietate, ca dezmem
ea dezmem brăminte or ui
legiuitorului, voinţa judecătorului sau voința propri
etarului poate fi sursa limitelor a voc h a ecuniri tuturor atributelor inițiale după încetar
exterioare ale exercitării acestui drept!€. onopolului proprietarului asupra bunului său decurg e ideea exclu e
e: i ide
atribute lor care aparțin
A patra semnificaţie subliniază că proprietatea privată
, ca noțiune generală, nu cerilor. inclusiv 2 autorităţilor publice, de la exercitarea
diferă de la un subiect la altul sau de la un obiect
Ia altul. Desigur, nu este exclus ca
anumite bunuri să aibă un regim juridic special ii pe Pee CULIO ocesul la bunul său, indiferent dacă acesta
sau ca exercitarea dreptului de
este vorba de o locuia
proprietate să difere în funcţie de situația juridică a
persoanei (minori, persoane puse ese, maebiL sau imobil corporal sau incorporal. Deşi, când
sub interdicție etc.), dar aceste împrejurări nu schim de proprie tate se interse ctează cu rep piaţa
bă modul în care se manifestă lusiv al dreptului
construcția tehnică a dreptului de proprietate privată totuşi aceste elemente n S
. Altfel spus, ideea că dreptul de caracter, cu d tul la inviolabilitatea domiciliului,
în funcţie de
proprietate nu diferă de la un subiect la altul sau de
la un bun la altul este valabilă Ec ntundă > intracât temeiul interdicţiei referitoare la terți este diferit,

area prerogativelor drop


si Cut Droblema dacă excluderea terţilor de la exercit
fică a imaginii bunului. Pe
I6 Noţiunea de limite inerente nu trebuie să fie confund
ată cu noţiunea de limite interne, tii de purioretale se referă şi la reproducerea fotogra
opusă noțiunii de limite externe, ale exercitării dreptul i
-a precizat căă nu se poate v orbi i de un drept
ire exclusi int al pro-
viv vila imagine
ui subiectiv civil, aceste ultime două ă
, inclusiv în forma
noțiuni fiind utilizate în teoria abuzului de drept.
Ideea că nu există limite inerente ale prietarului, ci numai de drep tul la exploatarea exclusivă a bunului
ie
acest context , exploat area
specifică a exploatării comercia Je a imaginii bunului. În
dreptului de proprietate are în vedere dreptul privit în
sine, numai în raport cu titularul său, iar
nu în raporturile cu ceilalți. Altfel spus, noțiunea de
limite interne ale exercitării dreptului de
proprietate apare numai din perspectiva relațiilor proprie
tarului cu ceilalți. Pentru problema
limitelor interne ale dreptului de proprietate, a se vedea
infra, nr, 127 şi 128.
17 A se vedea supra, nr. 43.
, A 05
|
104 Tipologia drepturilor reale principale Dreptul de proprietate privată
ile
nu
mobil.i Deşi i problema este Coreată,
comercială a imaginii bunului apare ca o manifestare a prerogativei folosinţei (ius dacă obiectul său este un bun imobili sau vi nţă, intre > buni
bu imop ie e
în această privi
utendi şi ius fruendi). exist istăă un temei i rezonabili pentru a distinge, mpres rescri eriptptibil o se E pil
păs tra: e
tuu ut şi, d
şi, deci, imp
Excluderea terţilor de la exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate privată şii bunurile i mobilie. Ca urmare, are, caracterul perpe a este
mobil e,
bile, desig ur, numa i în măsu ra a
este atenuată în situații speciale prin lege, fie prin stabilirea aşa-numitelor servituți şii îînn privi privi nța bunurilor i
civi] ),. Dar , Se
937: din Noul Cod Cod civil)
naturale şi legale, fie prin instituirea servituţilor administrative. i ziţii
dispo ițiile art. 1909 şij art. 1910 C.civ. ( art. eiare un
ciive, dreptul de propr ietat e se sting e în m
Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate operează, mai ales, în raporturile supus prescripți otiei ei extinextinctive,
e asupra
cu autoritățile publice sau, altfel spus, în raporturile pe verticală. Acestora le este ă dobâ te prini uzucapiui ne un nou drep t de proprietat nu Opr mal e, are
ării Su sub condi ţ
iți
ţie, dreptu l | de de prop
propr ietat
propri etatee de
interzisă încălcarea monopolului proprietarului privind exercitarea atributelor perso S-aanăafirm i at că,ă, îînn i ipoteza vânză
0 â rii
urm s-a observat, cân când dreptu ptul de de pep e
cum
dreptului de proprietate. Ideea inviolabilității dreptului de proprietate privată a fost caracter perpetuu, ci j temporar. În realitate, stipu pulai
lații cup , ace
condiţii ț sau alte
afirmată tocmai ca o manifestare a caracterului exclusiv al acestui drept în raport cu tate este afectat temporar de anumi ițe tătăţi tempo ii rare,3 i Ci
autoritățile publice. Proprietatea este inviolabilă şi în raporturile cu ceilalți terți, dar i e, nu sun tem îîn prezența unei
proprietâț
translativi e de proprietat e de ia o p
peo an A z e
fi de transmiter iter e a dreptului de propr ietat
consacrarea constituțională a acestei idei (art. 136 alin. ultim din Constituţie) are, în mecanism i specific e l e e , e eca
i r pa trimoniale de propr ietat e inte
primul rând, funcția de a împiedica abuzurile autorităților publice. De altfel, preve- Îîn schim i b, îîn materia1 drepturilo in
Ina „Eleg
ipiu,
otincipiu , înloci uit cu caracterul empor
tempo rar. ar,
derile art. 44 alin. (1) teza I şi alin. (2) teza I au aceeași semnificaţie. Garantarea Şi terul perpetuu este, *în princ sub Sub, aspect p trim » »Pe
iuridice a acestor drepturi,
iei jurid ri,
ocrotirea dreptului de proprietate privată operează, în primul rând, în raport cu recunoaşte înti întinderea protecției inţă publi c
tul lor este susceptibi l de folos
autorităţile publice. Ingerinţa acestora în sfera dreptului de proprietate privată, cu o curată limitată în timp, după care obiec a de regul ă
mai este perpetuă, ci mp
consecința pierderii sau restrângerii acestui drept, nu este posibilă decât în cazurile Într-o asemenea ipoteză, proprietatea nu da , e tul ,
i enţei j drep tului de proprietat ate e |privatăa este
expres prevăzute în Constituţie, adică în caz de expropriere, de folosire a subsolului imi a temporalăă a exist
Limit cepț ț iona , , Crop
În mod excep
unei proprietăţi imobiliare sau de confiscare, conform art. 44 alin. (3), (4) şi (9) din de momentul pieiri ieiriii bunului i care formează obiectul său. ,
n i în
în care, deşi Ş bunul nu a pierit
Constituţie. Tot astfel, numai în condiții speciale, precizate prin norme legale, auto- de proprietat i e privat ivată ă 5 i aia i îA
| | îi ase
.
rităţile publice pot încălca monopolul proprietarului privind exercitarea atributelor este accesibil material pentru a ui se
dreptului de proprietate privati oul
dreptului său, de exemplu, cu ocazia efectuării unei percheziţii în cadrul procesului Pe lângă stingerea pe cale naturală a € A
ică a acestuiai i drept
idică drept corei € atăă cu naș ere
penal sau a unei executări silite în cadrul procesului civil. ină seama şii de sting
țină i erea Juri “urid
pri n trans ferulerul unui b
Desigur, protecţia juridică a dreptului de proprietate privată operează şi în raportu- i i ă, fiei pe calea exproprieii » fie ” sauecuC
sau al al unei i u n e i ce
comun ități ţ locale e
rile pe orizontală, adică în raporturile cu ceilalţi terți sau chiar în raporturile cu autori- domeniul
pr op i priva ri ivat t îîn domeniul i pub lici al statului ; sau
tă asupra aceluiaşi bun, cur » Da
tăţile publice, dacă acestea acţionează ca titulare ale dreptului de proprietate privată, naşterea unui alt drept de proprietate priva erea
ietăţ ii aparente, precum i ao
dar excepţii de la această regulă pot să fie prevăzute printr-o lege organică. De cazul accesiunii, uzucapiunii, propr >dinţă nță. „$ ne
exemplu, uzucapiunea, ocupaţiunea, proprietatea aparentă sau posesia de bună-credință sau al bunurilor i mobilje, ca efec t al _pos posesiei de bună-credi
naşte rea un aa
ta nu ate ca efect imediat
asupra bunurilor mobile, în condițiile art. 1909 şi art. 1910 C.civ. (art. 937 din Noul uridică a dreptului de proprietate priva ilo ,
mplă în cazul abandonului bunur
Cod civil), sunt nu numai moduri de dobândire a dreptului de proprietate privată, ci şi, drept de proprietate privată, cum se întâ
în mod corelativ, excepții de la regula protecţiei juridice a acestui drept. care deschide însă calea ocupațiunii.
Indiferent dacă operează pe verticală sau pe orizontală, restrângerea caracterului
exclusiv al dreptului de proprietate privată se poate face însă numai prin norme
constituționale sau prin lege organică, întrucât atributele proprietăţii ţin de regimul
general al proprietății. » înn mo e tni
mod perpetuu, iar
15 De exemplu, dacă, în mod natural, un teren este ş acoperiti de apă
proprietarul iniția a , m an
113. Caracterul perpetuu. Dreptul de proprietate privată este perpetuu, în sensul ane decâtia . |
luciul de apă este proprietatea altei perso natur ală în favoa rea e pe
că el durează cât timp există sau este accesibil bunul care formează obiectul său. pentr u a opera acces iunea imobi liară
plinite condiţiile e. , |.
ogrie
ibi ce ea ce duce la sting i erea drep tului dee proprietate
Acest caracter perpetuu se exprimă mai întâi în ideea transmisibilităţii dreptului bunul nu mai i este accesibil, g în mod n prop
mare de timp, apele se retra
de proprietate, mai ales pe calea moştenirii. Prin raportare la moştenire, s-a afirmat că măsura în care, , chiar după o perioadă reptului de
i erea drep
reintr e în nirea terenului.i Altfel spus, sting
stăpââni
dreptul de proprietate nu este viager, ci ereditar. Într-adevăr, durata dreptului de tarul iniţial este îndreptăţit să
proprietate dincolo de limita unei vieţi omeneşti sau a existenței unei persoane urma co p cu Les
chiar în ipoteza în care înîn ura
acoperii apă,

această soluţie în jurisprudența franceză,


Ă
juridice, respectiv transmiterea acestui drept prin succesiune exprimă tocmai carac- Dr ,
c, a se vedea G. Cornu,
terul perpetuu. terenul a fost înglobat în domeniul publi 2001, p. 437.
chrestien, Paris,
personnes. Les biens, 10** edition, Moni
'9 A se vedea infra, nr. 141-151.
sub aspect extinctiv. Dreptul de proprietate privată nu se stinge prin neuz, indiferent 2 A se vedea infra, nr. 166.
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 107

lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate”. Limitele


juridice îşi au temeiul în voinţa juridică, fie că este voința legiuitorului (cum se
i Capitolul III precizează în textul menţionat), fie că este cea a judecătorului, fie că este chiar voința
Limitele exercitării dreptului de propriet proprietarului, denumită şi voința omului. Sub acest ultim aspect, în art. 556 alin. (3)
ate privată din Noul Cod civil se prevede că „Această limitare se poate face şi prin convenţie, cu
excepţiile prevăzute de lege”.
Secţiunea I Ca urmare, limitele juridice se împart în limite legale, limite judiciare şi limite
Consideraţii generale şi clasificare voluntare (adică întemeiate pe voința proprietarului, fie în forma legatului, fie în
formă convenţională).
| 114. Clasificare. Textul articolului Indiferent de natura lor stabilită în funcție de criteriile de mai sus, limitele
480 C.civ. [art. 555 alin. (1) din Noul
civil] cuprinde, pe lângă descrierea prero cod exercitării dreptului de proprietate, în măsura în care îşi au izvorul în voința juridică,
gativelor şi caracterelor dreptului de pro
prietate privată, o precizare clară referitoar pot fi stabilite în interes privat sau în interes public. Cu referire la limitele legale, în
e la limitele determinate de le ale
exercitării acestui drept. Aşadar, sfera sa de exercitare nu este art. 602 din Noul Cod civil se prevede că „(1) Legea poate limita exercitarea drep-
nelim
itată :
Dar problema limitelor exercitării dreptului tului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.
de proprietate privată este mult mai
complexă, ceea ce presupune o clasificare (2) Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desființate temporar prin
a acestora. i
Trebuie să distingem mai întâi între limitele materiale acordul părților. Pentru opozabilitate față de terți este necesară îndeplinirea formali-
şi limitele juridice ale
exercitării dreptului de proprietate privată. tăților de publicitate prevăzute de lege”.
Distincția dintre aceste două categorii de
limite se întemeiază, în primul rând, pe Prin combinarea diferitelor criterii de clasificare, o anumită limită de exercitare a
diferența dintre dreptul de pro rictate i
obiectul acestui drept şi, în al doilea rând, dreptului de proprietate poate fi, de exemplu, juridică, legală, stabilită în interes privat.
pe rolul voinței Juridice. ; .
Limitele materiale au în vedere numai bunur În continuare, vor fi prezentate mai întâi limitele materiale ale exercitării drep-
ile corporale şi delimitează exerci-
tarea dreptului de proprietate în funcţie tului de proprietate privată, inclusiv cazurile speciale în care limitele materiale sunt
de corporalitatea obiectului dreptului d
proprietate. Aceste limite materiale rezult ajustate prin voinţa legiuitorului, a proprietarului sau a judecătorului, în interes privat
ă, de cele mai multe ori, chiar dia dimen.
siunile corporale ale obiectului proprietăţii sau în interes public.
. În acest sens, în art. 556 alin. (1) din
Noul Cod civil se prevede că „Dreptul de Cât priveşte limitele juridice ale exercitării dreptului de proprietate privată,
proprietate poate fi exercitat în limitele
materiale ale obiectului său. Acestea sunt chestiunea inalienabilității şi unele aspecte de ordin general au fost prezentate în
limitele corporale ale bunului care
formează obiectul drept ului de proprietate, cu îngrădirile stabil contextul descrierii conţinutului juridic al acestui drept. Celelalte aspecte vor fi
ite prin lege”. Astfel
uneori, legiuitorul restrânge exercitarea dreptului de propr sintetizate în două categorii: limite juridice stabilite în interes privat, în materie
ietate cu privire la
anumită parte din bunul care formează obiec imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate, de către legiuitor, judecător sau
tul acestui drept, ceea ce echivalează cu
suspendarea prerogativei folosinţei în relaţi proprietar (într-un sens foarte general, se poate aprecia că menţinerea echilibrului
e cu acea parte din bun. Deşi izvo 1
acestei limitări nu este chiar dimensiunea în relaţiile de vecinătate este nu numai un interes privat, ci şi un interes public);
corporală a bunului, ci voința legiitorului
limita rămâne materială. De exemplu, în limite juridice complexe, stabilite prin norme juridice multiple, care alcătuiesc
cazul subsolului proprietăţilor imobiliare
care, conform art. 44 alin. (5) din Constituţi regimul juridic special al anumitor bunuri, în funcție de natura sau destinația
e, poate fi folosit de o autoritate ublică
pentru lucrări de interes general, limita acestora. Din această categorie vom examina numai regimul juridic al terenurilor şi
materială acoperă numai o ae din
corporalitatea bunului. Aşadar, în cazul
limitelor materiale, voința juridică are
regimul juridic al construcțiilor!
subsidiar în rapor un rol Limitele exercitării dreptului de proprietate privată, indiferent de natura lor, nu se
t cu corporalitatea bunului şi îmbracă, de
regulă forma voinţei
legiuitorului. Este posibil însă ca, uneori, limitele confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Exproprierea şi confiscarea,
materiale să fie modificate rin
voința judecătorului sau prin voința propr singurele ipoteze în care Constituţia îngăduie chiar lipsirea unei persoane de dreptul
ietarului. Dar, deși subsidiară voinţa
juridică creează o punte de legătură între de proprietate privată asupra unui anumit bun, prin măsuri luate de autoritățile
limitele materiale şi limitele juridice Din
această cauză, aceste limite materiale care publice în raporturile pe verticală, vor fi analizate în paragrafe separate. Ipotezele în
sunt rezultatul intervenţiei voinţei juridice
se apropie, uneori până la a se confunda, cu care o persoană poate fi lipsită de dreptul de proprietate privată în raporturile pe ori-
limitele juridice. |
Limitele juridice vizează conținutul juridi zontală vor fi prezentate în contextul analizei modurilor de dobândire a acestui drept.
c al dreptului de proprietate. Ele
restrâng, într-un fel sau altul, exercitarea atrib
utelor proprietăţii, fără a echivala însă
cu 0 suspendare a acestora în raport cu o
parte din obiectul dreptului. Această idee
este consacrată în art. 556 alin. (2) din Noul Cod civil,
în care se precizează că „Prin ! Pentru regimurile juridice ale altor categorii de bunuri, a se vedea C. Bîrsan, Drept civil.
Drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pp. 137-144; 158-164.
108 Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 109
Tipologia drepturilor reale principale

Intr-un sens mai general, impozitele şi taxele determină o diminuare a obiectului aspectul suprafeţei lor. Litigiile dintre proprietarii unor terenuri vecine sunt determi-
dreptului de proprietate privată. Nu este vorba însă de o Suprimare propriu-zisă nate, de cele mai multe ori, de confuziile existente în titlurile de proprietate (acestea
a
dreptului de proprietate privată. Altfel spus, ele sunt obligaţii legate de statutul de nu conţin elemente suficiente referitoare la suprafață şi la vecinătăţi) sau de dife-
cetățean, respectiv de statutul persoanei care desfăşoară o activitate care intră sub juris- renţele dintre suprafața şi vecinătăţile menţionate în titluri şi situaţia reală a terenu-
dicția statului român. Ca urmare, ele intră în sfera de reglementare a dreptului public rilor respective. lată de ce este foarte important ca titlurile de proprietate să cuprindă
În contextul conceptual specific creat în procesul de aplicare a Convenţiei toate menţiunile necesare referitoare la suprafață şi la vecinătăți şi să aibă anexate
europene a drepturilor omului în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, restrân erile planuri cadastrale care să ateste concordanța dintre elementele cuprinse în titluri și
exercitării dreptului de proprietate, în condiţiile art. 18 din acest tratat au tocmai situaţia reală a terenurilor.
semniticaţia unor limite ale exercitării dreptului de proprietate. Ele nu se confundă cu Ori de câte ori există neînţelegeri în legătură cu suprafaţa terenurilor vecine,
derogările de la drepturile omului, care pot fi obiectul unor măsuri luate numai î acţiunea în orănițuire”, întemeiată pe dispoziţiile art. 584 C.civ. (art. 560 din Noul
condiţiile art. 15 din Convenţia europeană. Cod civil), este instrumentul juridic prin care se stabilesc limitele materiale ale

exercitării dreptului de proprietate privată sub acest aspect. Când există contradicție
între suprafaţa în expresie matematică şi suprafața delimitată prin vecinătăți, aceasta
Secţiunea a Il-a din urmă are prioritate. În mod complementar, proprietarul are dreptul să-şi îngră-
Limitele materiale ale exercitării dreptului de proprietate privată dească terenul, conform art. 585 C.civ. (art. 561 din Noul Cod civil), cu excepția
cazului în care există o servitute legală de trecere (art. 616-619 C.civ.; art. 617-620
15, Consideraţii generale. Numai în cazul bunurilor corporale există limite din Noul Cod civil) sau s-a stabilit o servitute de trecere prin fapta omului.
materiale ale exercitării dreptului de proprietate privată. Exercitarea acestui drept
asupra bunurilor incorporale poate fi țărmurită numai prin limite juridice. 117. Spaţiul suprapus terenului. În principiu, proprietarul terenului este şi
; proprietarul spaţiului situat deasupra acestuia [art. 559 alin. (1) din Noul Cod civil].
In cazul bunurilor mobile corporale, limitele materiale ale exercitării dreptului de
proprietate privată sunt determinate chiar de corporalitatea bunului. În măsura în care Teoretic, înainte de naşterea şi dezvoltarea traficului aerian, proprietarul terenului
se modifică sau se transformă această corporalitate ca urmare a exercitării dreptului de avea vocaţia să îşi exercite atributele până la limita inferioară a spaţiului atmosferic.
dispoziție al proprietarului, a acţiunii licite sau ilicite a altei persoane sau a unui Odată cu apariţia şi dezvoltarea traficului aerian, a fost conturată noţiunea de spațiu
eveniment natural, se schimbă și limitele materiale ale exercitării dreptului de proprie- aerian, atât în dreptul intern, cât şi în dreptul internațional. Conform art. 6 din Codul
tate privată. Delimitarea corporală între bunurile mobile este, de regulă, clară şi recisă aerian”, „Spaţiul aerian naţional reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului
| Limitele materiale ale construcțiilor sunt configurate, de asemenea în mod de suveranitate al României, până la limita inferioară a spațiului extraatmosferic”,
limpede, astfel încât, de cele mai multe ori, nu apar probleme litigioase Totu i, în Această definiţie legală păcătuieşte prin aceea că, deși stabileşte limita superioară a
ipoteza construcțiilor cu mai multe apartamente aparținând unor proprietari diferiţi spaţiului aerian, care coincide cu limita inferioară a spaţiului extraatmosferic, nu
pot să apară litigii fie în legătură cu delimitarea apartamentelor, fie în legătură cu precizează care este limita inferioară a spațiului aerian. Această limită rezultă însă
delimitarea apartamentelor de părțile comune ale construcţiei. În din interpretarea sistematică a art. 3.32, 6,7, 10, 76 şi 78 din Codul aerian. Aceste pre-
ambele ipoteze, pe
lângă verificarea titlurilor de proprietate, este necesară analiza vederi conduc la concluzia că limita spaţiului aerian este variabilă, în funcţie de fiecare
roiectelor ba
cărora a fost edificată construcţia. dintre zonele stabilite prin art. 7 şi este configurată prin reglementări ale Ministerului
; pe
| Cele mai multe probleme litigioase apar însă în legătură cu Dezvoltării Regionale şi Locuinţei și ale Ministerului Apărării Naţionale.
limitele exercitării
dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Într-adevăr, Aşadar, în principiu, dreptul de proprietate asupra terenului se întinde şi asupra
dreptul de proprietate
asupra terenurilor se întinde nu numai asupra suprafeței acestora, ci şi asupra spaţiului aflat deasupra terenului, până la limita spaţiului aerian, întrucât acesta este
spațiului aflat deasupra terenului și asupra subsolului. Conform art. 489 Civ obiectul exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituție.
„Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfeței Ti.
Mai muanțat în art. 559 alin. (1) din Noul Cod civil se prevede că „Proprietatea tere-
area limitelor 2 Pentru această acţiune, a se vedea E. Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale
e întindee : asupra subsolului i şişi a spaţiului
iului de deasupra terenului,i cu respec- principale, Editura All Beck, București, 2000, pp. 140-142; C. Bîrsan, op. cit., pp. 231-234;
L. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
In plus, limitele materiale ale exercitării dreptului de proprietate privată asupra 2001, pp. 249-251; O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Drepturile reale, ed. a Ill-a,
terenurilor cu ape (apa freatică, izvoarele, lacurile, apele curgătoare nenavigabile) au Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, pp. 266-268
o configuraţie specială. 3 Ordonanţa Guvernului nr. 29 din 22 august 1997 privind Codul aerian a fost republicată
din
în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 45 din 26 ianuarie 2001, în temeiul art. UI
ae Suprafața terenului. Indiferent de destinaţia lor, terenurile care formează 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355
Legea nr. 130 din 21 iulie
obiectul dreptului de proprietate privată trebuie să fie delimitate, în primul rând, sub din 31 iulie 2000.
110 Tipologia drepturilor reale principale
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată Mi
Practic însă, această limită materială este coborâ
tă în cazul în care terenurile sunt proprietate privată asupra unui teren poate fi exercitat şi asupra subfeţei, dar numai
afectate de servituţi aeronautice“. Conform art. 3.32 din Codul aerian, în sfera până la limita la care încep bogăţiile de interes public ale subsolului. În formularea
noțiunii de servitute aeronautică sunt incluse
„condiții, restricţii, obligaţii imopuse sau
recomandate de prevederile reglementărilor aeronautice naţion revizuită, acest text constituțional restrânge sfera bogățiilor subsolului care fac
ale şi/sau internaţio- obiectul dreptului de proprietate publică numai la bogăţiile de interes public. Ca
nale în interesul siguranței zborului aerona
utic”. Zonele supuse servituților aeronau-
tice sunt stabilite, după caz, de Ministerul Transp urmare, alte bogății ale subsolului pot fi obiect al dreptului de proprietate privată.
orturilor împreună cu autorităţile În al doilea rând, conform art. 44 alin. (5) din Constituţie, „Pentru lucrări de
administraţiei publice locale şi cu avizul ministerelor
interesate, conform art. 76 din interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobi-
Codul aerian , sau de Ministerul Apărării Naţionale. Confo
rm art. 77 din acelaşi cod liare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţii-
„In zonele supuse servituților de aeronautică civilă
nu pot fi construite şi amplasate lor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorității”. Despăgu-
niciun fel de construcţii, instalații şi echipament
e noi fără avizul Ministerului birile se stabilesc prin acordul încheiat între autoritate şi proprietar sau, în caz de
Transporturilor”.
Statul, având în domeniul său public spațiul divergență, de către instanţa judecățorească, potrivit art. 44 alin. (6) din Constituţie.
aerian, acordă dreptul de survol Aşadar, sunt necesare mai multe condiţii pentru ca autoritatea publică să îşi exer-
companiilor aeriene, drept opozabil oricărui propri
etar de terenuri. Totuşi, în ultimul cite dreptul de a folosi subsolul terenului. Astfel, autoritatea trebuie să dovedească
timp, s-a apreciat că acest drept de survol nu trebui
e să fie exercitat în mod abuziv existența unui interes general pentru executarea unor lucrări. Cât priveşte despăgu-
adică să nu fie de natură să împiedice exercițiul
dreptului de proprietate privată. birile, ele sunt datorate pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor
Aprecierea caracterului abuziv se face nu numai
în funcţie de reglementările legale indiferent de culpă. Într-adevăr, în acest caz, despăgubirile nu intră în conținutul unui
existente, ci şi în funcţie de prejudiciile reale
cauzate proprietarilor din apropierea raport de răspundere civilă delictuală, ci reprezintă echivalentul pierderii obiective
aeroporturilor, mai ales sub aspectul zgomotului
şi trepidaţiilor determinate de suferite de proprietarul terenului în urma executării lucrărilor de către autoritatea
traficul aerian. Existența servituţilor aeriene nu este
un temei legitim pentru a înlătura publică. De asemenea, proprietarul este îndreptăţit şi la despăgubirile pentru daunele
răspundere a companiei aeriene care a cauzat aceste prejudi
cii. imputabile autorităţii. Altfel spus, în acest caz, este vorba de un raport de răspundere
Limita de înălțime până la care proprietarul îşi
poate exercita atributele asupra civilă delictuală, iar proprietarul trebuie să facă dovada condiţiilor necesare pentru
spațiului suprapus terenului său este stabilită alteori
din considerente de urbanism angajarea acestei răspunderi. În sfârşit, autoritatea are obligaţia să negocieze cu pro-
Reglementările În materie de urbanism limitează
sever, în funcţie de fiecare localitate prietarul cuantumul despăgubirilor. Numai dacă nu este posibil un acord între părți
şi de fiecare cartier, dreptul proprietarului asupra
spaţiului suprapus terenului săus oricare dintre ele se poate adresa justiției pentru stabilirea acestui cuantum, desigur,
Pe lângă aceste limite materiale stabilite de legiui
tor în interes public dreptul pe baza unei expertize de specialitate?
asupra spațiului suprapus terenului poate fi restrâ
ns chiar prin voința proprietarului În Noul Cod civil, aceste idei au fost consacrate în art. 559 alin. (2), fraza a II-a,
de exemplu, prin consimţirea unei servituţi de a nu
construi. în care se prevede că proprietarul „(...) este ţinut să respecte, în condiţiile și în limi-
In aceste limite, proprietarul îşi poate exercita dreptu
l său asupra spațiului supra- tele determinate de lege, drepturile terţilor asupra resurselor minerale ale subsolului,
pus terenului sub aspect pozitiv, în sensul că poate construi
sau planta el însuşi ori izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor şi instalaţiilor subterane și altora asemenea”.
prin intermediul altei persoane. Şi în acest caz, însă,
proprietarul trebuie să respecte
servituţile stabilite de legiuitor în materia raporturilor 119. Terenurile cu ape. În Codul civil în vigoare, în art. 578-583, sunt cuprinse
de vecinătate. În acest sens în
art. 559 alin. (2) fraza 1 din Noul Cod civil se preve dispoziţii de ordin general cu privire la aceste terenuri. În Noul Cod civil sunt incluse
de că „Proprietarul poate face
deasupra şi în subsolul terenului, toate constr dispoziții generale cu privire la aceste terenuri în art. 559 alin. (3), în care se arată că
ucțiile, plantațiile şi lucrările ce găseşte
de cuviință, în afară de excepţiile stabilite de lege, „Apele de suprafaţă şi albiile acestora aparţin proprietarului terenului pe care se
şi poate trage din ele toate foloa-
sele ce acestea ar produce”. Sub aspect negativ, propri formează sau curg, în condiţiile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de
etarul poate interzice oricărei
alte persoane să încalce dreptul său asupra spaţiului asemenea, dreptul de a apropria şi de a utiliza, în condiţiile legii, apa izvoarelor şi a
suprapus terenului.
| 118. Subsolul terenului. Tot teoretic, confo lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum şi apele pluviale”. În plus, în
rm art. 489 C.civ. [art. 559 alin. (1) art. 604-609 sunt cuprinse dispoziţii, tot cu caracter general, privind folosirea apelor,
din Noul Cod civil), proprietarul terenului îşi poate
exercita dreptul său asupra iar în art. 610 se precizează că aceste dispoziţii generale „se completează cu regle-
subsolului în mod nelimitat, până în centrul pămân
tului. În realitate, acest drept are mentările speciale în materia regimului apelor”. Regimul juridic special al terenurilor
numeroase limite materiale, stabilite de legiuitor în
interes public. cu ape cuprinde norme care au atât rolul de a stabili limita materială a exercitării
Mai întâi, conform art. 136 alin. (3) din Consti
tuţie, „Bogăţiile de interes public
ale subsolului (...) fac obiectul exclusiv al proprietății
publice”, Aşadar, dreptul de
4 , « a
, Acestea sunt servitu .
ţi administrative A Ă
, în sensul preciza t supra, nr. 33, lit, C, * Pentru aplicaţii legale ale acestei ipoteze constituţionale, a se vedea V. Stoica, Drept
Pentru aceste reglementări, a se vedea infra, nr. 136-13
8. civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2004, p. 256.
112 Tipologia drepturilor reale principale
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 113
dreptului de proprietate privată asupra acesto
r terenuri, cât şi rolul de a reglementa
modul de apropriere şi utilizare a apei”, De cele mai multe ori, aceste servituți au caracter reciproc, adică reprezintă limitări
ale exercitării tuturor drepturilor de proprietate asupra fondurilor vecine, iar nu doar
al unuia dintre aceste drepturi. În acest sens, în art. 588 Ciciv. se precizează că
Secţiunea a III-a „Legea supune pe proprietar la osebite obligaţii unul către altul, fără chiar să existe
Limite legale stabilite în interes privat, în vreo convenţie între dânșii”. În mod excepțional, în funcţie de situaţia locurilor, este
materie imobiliară,
în cadrul raporturilor de vecinătate posibil ca servitutea să aibă caracter unilateral, adică să apese numai asupra unuia
dintre fondurile vecine (cazul servituţii de trecere). De regulă, aceste servituți sunt
| 120. Clasificare. În funcție de voinţa juridi stabilite în interes privat. Uneori, ele sunt determinate de un interes public, cum se
că pe care se întemeiază, limitele
Juridice sunt stabilite fie de către legiuitor întâmplă în ipoteza reglementată în art. 587 C.civ. (reguli de utilitate publică sau
(limite legale), fie de către judecător
(limite judiciare), fie de către proprietar comunală) ori în aceea reglementată în art. 603 din Noul Cod civil (reguli privind
(limite voluntare). În primul caz, este vorba
de așa-numitele servituţi naturale şi legale. Întruc protecția mediului şi buna vecinătate).
ât este vorba de limite normale de
exercitare a dreptului de proprietate în raporturile Aşa-numitele servituți naturale au fost deja evocate în legătură cu limitele mate-
de vecinătate, servituțile naturale şi
legale sunt compatibile şi cu dreptul de propri riale ale exercitării dreptului de proprietate (art. 578-585 C.civ.; art. 560, art. 561 şi
etate publică. Pe lângă prevederile din
Codul Civil, respectiv din Noul Cod civil, care
reglementează aceste
art. 604-610 din Noul Cod civil). În acelaşi context a fost evocată Şi servitutea privind
limite de exer-
citare a dreptului de proprietate, trebuie să se picătura streşinii, reglementată în art. 615 C.civ. (art. 611 din Noul Cod civil).
țină seama şi de „dispoziţiile legilor
speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri Ca urmare, în continuare vor fi prezentate numai celelalte servituţi legale.
, cum ar fi terenurile şi construc-
țiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniu
l naţional-cultural, bunurile sacre 122. Zidul, şanțul şi gardul comun. Dispoziţiile art. 585 şi ale art. 590-606
ale cultelor religioase, precum şi altele aseme
nea” (art. 625 din Noul Cod civil). C.civ. (art. 561, art. 660-666 din Noul Cod civil) reglementează obligația (respectiv
Limitele judiciare sunt o aplicaţie particulară
în materia dreptului de proprietate a dreptul) de a îngrădi casele, curțile şi grădinile vecine, prezumția de coproprietate
principiului echităţii. Proprietarul însuşi poate
să îşi restrângă sfera de exercitare a asupra zidului comun, precum și obligaţiile şi drepturile coproprietarilor cu privire la
dreptului său, fie consimţind la constituirea
unor servituţi ca dezmembrăminte ale zidul, şanţul și gardul comun.
proprietăţii, fie obligându-se să nu desfăşoare anumi
te activități, inclusiv obligaţia de A. Obligaţia (dreptul) de a îngrădi casele, curțile şi grădinile vecine. În localită-
a nu înstrăina bunul, fie îngăduind altui propr
ietar să îşi exercite dreptul dincolo de țile urbane, proprietarul unui teren sau construcții are obligaţia de îngrădire (art. 600
limitele normale.
fraza 1 C.civ.). Nerespectarea acestei îndatoriri îl îndreptățește pe vecin să ceară în
| Dezmembrămintele dreptului de proprietat
e privată pot fi privite şi ca limite justiţie obligarea proprietarului să contribuie la clădirea şi repararea îngrădirii ce
juridice lato sensu ale exercitării acestui drept,
indiferent dacă sunt consimțite de pro- desparte casele, curțile şi grădinile lor. Aşadar, această obligaţie există numai în
prietar sau se nasc prin uzucapiune. Dezmembr
ămintele au însă o configuraţie raporturile dintre vecini, iar nu şi față de alte persoane; în absența unor dispoziţii
distinctă ca drepturi reale principale şi vor fi analiz
ate într-un capitol separat, | legale speciale, nici autorităţile nu sunt îndreptăţite să ceară obligarea proprietarilor
121. Servituţile naturale şi legale. În Codul Civil, la îngrădirea terenurilor sau a construcțiilor. În Noul Cod civil, această obligație de
aceste servituţi sunt reglemen-
tate în articolele 578-619. Denumirea de servit îngrădire a fost extinsă de la imobilele din localităţile urbane la toate imobilele,
uți este însă înşelătoare, Nu toate
servituțile sunt veritabile dezmembrăminte ale indiferent de locul în care sunt situate acestea”. Este adevărat că, potrivit art. 561 din
dreptului de proprietate. Servituțile
naturale, adică acelea care se nasc din situaţia locurilor, Noul Cod civil (corespunzător art. 585 C.civ.), a fost reglementat dreptul, iar nu
ŞI servituţile
legale sunt
simple limite de exercitare normală a dreptului obligaţia oricărui proprietar de a-şi îngrădi proprietatea, dar în partea finală a acestui
de proprietate în raporturile de veci-
nătate, iar nu dezmembrăminte ale dreptului text legal se precizează că vor fi suportate, în condiţiile legii, cheltuielile ocazionate.
de proprietate?, În plus, nu există o
distincție reală între servituţile naturale și cele Or, conform art. 662 alin. (1) din Noul Cod civil, „Oricare dintre vecini poate obliga
legale, toate fiind stabilite de legiuitor
în considerarea situației locurilor în cadrul raport pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărțituri
urilor de vecinătate. Acesta este
motivul pentru care, în Noul Cod civil, reglementă comune”. Ca urmare, nu este vorba doar de dreptul, ci şi de obligația de îngrădire,
rile corespunzătoare servituților
naturale și servituţilor legale din Codul civil desigur, numai în raporturile dintre vecini.
în vigoare au fost incluse în
art. 602-625, care alcătuiesc Capitolul III („Limitele Înălțimea îngrădirii este stabilită prin reglementări speciale sau în funcţie de
juridice ale dreptului de proprie-
tateprivată”) din Titlul II („Proprietatea privată”) obiceiul locului. În absența unei asemenea reglementări sau a unei cutume, înălțimea
al Cărţii a Ill-a („Despre bunuri”).

” Pentru detalii, a se vedea V. Stoica, op. cit., p. ” Iniţial, în procesul de redactare a Noului cod civil, această obligaţie a fost extinsă la toate
8 3 256-259.
.
In acest sens, a se vedea C. Srătescu, o imobilele situate în intravilanul localităţilor, dar, în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei
Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică.
Drepturile reale, Editura Didactică și Pedagogică, juridice a Camerei Deputaţilor, au fost făcute amendamente, al căror rezultat practic a fost
Bucureşti, 1970, p. 813.
extinderea acestei obligaţii la toate imobilele, indiferent de locul situării lor.
9.
114 Tipologia drepturilor reale principale Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 115

îngrădirii „va fi de cel puţin doi metri, socotindu-se şi coama” (art. 600 C.civ.). Din [art. 603 şi art. 604 C.civ.; art. 661 alin. (2) din Noul Cod civil]. În cazul gardului
cuprinsul acestui text rezultă însă că obligaţia de îngrădire operează numai în despărțitor există semn de necomunitate dacă doar una dintre cele două proprietăţi
localitățile urbane, iar nu și în localităţile rurale, şi numai dacă unul dintre vecini îşi este îngrădită; prezumția de comunitate este răsturnată şi operează prezumția de
exercită dreptul corespunzător de îngrădire. proprietate exclusivă în favoarea proprietarului fondului îngrădit (art. 606 C.civ.; în
Obligaţia de îngrădire are caracter propter rem. Ca urmare, ea este opozabilă Noul Cod civil nu se mai face referire la gard, dar împrejurarea de fapt menţionată în
tuturor dobânditorilor ulteriori şi succesivi ai imobilului, iar dreptul corelativ este art. 606 C.civ. poate fi considerată ca temeiul unei prezumții simple). Prezumția de
imprescriptibil'”. proprietate exclusivă este relativă, ea putând fi răsturnată în măsura în care persoana
Este de observat însă că obligaţia de îngrădire este un accesoriu al dreptului de a interesată face dovada unui fapt juridic în sens larg ca temei al coproprietăţii.
dobândi coproprietatea asupra despărțiturii comune. Dacă unul dintre vecini renunță În toate cazurile, prezumția de comunitate este înlăturată dacă se prezintă un titlu
la acest drept de la bun început, această obligaţie se stinge, iar celălalt vecin își poate care face dovada că unul dintre vecini este proprietar exclusiv al zidului, șanțului sau
exercita dreptul său de îngrădire, devenind proprietar exclusiv al acesteia, cu conse- gardului despărțitor, respectiv dovada faptului juridic în sens larg care întemeiază
cința că nu va mai putea să ceară obligarea vecinului renunțător la suportarea această exclusivitate.
cheltuieiilor ocazionate de construirea despărțiturii comune. Este adevărat că posibi- În măsura în care operează prezumția legală de comunitate, fiecare cotă-parte din
litatea renunțării la dreptul de a dobândi coproprietatea asupra despărțiturii comune dreptul de proprietate asupra despărțiturii comune are caracter accesoriu în raport cu
nu este expres prevăzută nici în Codul civil în vigoare, nici în Noul Cod civil. În dreptul de proprietate asupra imobilului îngrădit, astfel încât înstrăinarea sau ipote-
ambele Coduri este prevăzută însă posibilitatea renunțării la dreptul de coproprietate carea cotei-părți nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra acestui imobil, care
asupra zidului comun (aşadar, după dobândirea acestuia) în ipoteza în care unul constituie bunul principal [art. 660 alin. (2) şi art. 651 din Noul Cod civil].
dintre coproprietari nu mai doreşte să contribuie la cheltuielile ocazionate de Dacă operează prezumția legală de comunitate, operează şi prezumția simplă cu
întreținerea şi repararea despărțiturii comune (art. 593 C.civ.; art. 663 alin. (2) fraza | privire la cotele egale din dreptul de proprietate asupra despărţiturii comune care
din Noul Cod civil). A fortiori, este posibilă renunțarea la dreptul de a dobândi revin vecinilor. Cel interesat poate să răstoarne însă această din urmă prezumție,
coproprietatea asupra zidului comun, drept care are o forță juridică mai mică decât făcând dovada contrară.
dreptul de coproprietate propriu-zis. C. Drepturile şi obligaţiile proprietarilor vecini. Aceste drepturi şi obligaţii sunt
B. Prezumția de coproprietate şi prezumţiile de proprietate exclusivă. Conform corelative şi, în situaţia în care operează prezumția de comunitate, reciproce.
art. 590, art. 602 şi art. 606 C.civ. [art. 660 alin. (1) din Noul Cod civil], zidul, şanţul, Aşadar, aceste drepturi şi obligații sunt diferite, în funcţie de caracterul comun sau
gardul sau orice altă despărțitură dintre două proprietăți se socoteşte a fi comun, dacă exclusiv al dreptului de proprietate asupra zidului, şanțului sau gardului despărțitor.
nu există titlu sau semn care să facă proba contrară sau dacă nu a operat prescripția a) În ipoteza în care operează prezumția legală de comunitate, cheltuielile pentru
achizitivă în favoarea unuia dintre proprietarii vecini. Deşi mențiunea referitoare la reparația şi reclădirea zidului comun sau pentru întreţinerea șanțului comun sunt
prescripţia achizitivă este expres prevăzută numai în legătură cu gardul comun suportate de coproprietari, proporțional cu cota-parte din drept ce revine fiecăruia
(art. 606 C.civ.), în măsura în care se acceptă că este posibilă intervertirea precarităţii (art. 592 şi art. 605 C.civ.). Întrucât această obligaţie are caracter propter rem, ea nu
în posesie în favoarea unuia dintre coproprietari, această concluzie se aplică, pentru poate fi extinsă şi la cazul gardului comun, întrucât în acest caz nu există o prevedere
identitate de rațiune, în toate cazurile, indiferent de natura despărțiturii comune. În expresă a legii. În art. 663 alin. (1) din Noul Cod civil, această obligaţie este pre-
Noul Cod civil [art. 660 alin. (1)], această soluţie a fost expres prevăzută. văzută în legătură cu orice fel de despărţitură, indiferent de natura acesteia. Fiecare
Semnul de necomunitate îmbracă forme diferite în cele trei ipoteze. În cazul coproprietar are, deci, dreptul să ceară în justiţie obligarea celuilalt sau celorlalți
zidului despărțitor, prezumția de comunitate este înlăturată dacă zidul are culmea coproprietari la suportarea cotelor corespunzătoare din aceste cheltuieli. Coproprie-
dreaptă şi perpendiculară pe unul dintre pereți, coborând în forma unui plan înclinat tarul care a suportat singur aceste cheltuieli are dreptul să ceară celuilalt sau celorlalţi
spre celălalt perete. În acest caz, conform art. 591 C.civ. [art. 661 alin. (1) din Noul sumele corespunzătoare. În ambele cazuri, între coproprietari există raporturi obliga-
Cod civil], există prezumția că zidul aparține proprietarului spre al cărui fond ționale, născute însă dintr-un fapt juridic în sens restrâns, iar nu dintr-un act juridic
coboară planul înclinat. În plus, în art. 661 alin. (3) din Noul Cod civil se prevede că (fie faptul juridic al coproprietăţii, fie gestiunea de afaceri).
„Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume În cazul zidului comun, oricare coproprietar poate fi liberat de obligaţia de a
că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari”. În cazul șanțului despăr- contribui la cheltuielile comune dacă renunță la cota sa parte din dreptul de proprie-
țitor, prezumția de comunitate este înlăturată dacă pământul e înălțat sau aruncat tate asupra zidului despărțitor, cu excepţia cazului în care zidul ar sprijini o clădire a
numai de o parte a șanțului. În această situaţie operează o prezumție de proprietate sa (art. 593 C.civ.). Această posibilitate nu este prevăzută, în Codul civil în vigoare,
exclusivă în favoarea proprietarului pe al cărui fond este înălțat sau aruncat pământul şi pentru şanţul ori gardul comun. În schimb, în art. 663 alin. (2) din Noul Cod civil,
această posibilitate are caracter general, fiind aplicabilă indiferent de natura despăr-
țiturii, cu respectarea dispoziţiilor în materie de carte funciară, ceea ce presupune și
10 A se vedea supra, nr. 33, lit. A.
116 Tipologia drepturilor reale principale
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 117
caracterul autentic al declaraţiei de renunțare. Renunţarea este un act unilateral de
b) Ipoteza în care nu operează prezumția de comunitate este reglementată numai
voinţă. Manifestarea de voinţă în acest sens trebuie să fie deci expresă, nefiind
în legătură cu zidul despărțitor [art. 597 şi art. 598 C.civ.; art. 665 alin. (3) şi art. 666
posibilă deducerea renunțării din împrejurări de fapt. Ca o consecință a renunţării,
celălalt coproprietar devine proprietar exclusiv al despărțiturii comune, dar nu ca din Noul Cod civil]. În această ipoteză, zidul despărțitor este proprietatea exclusivă a
urmare a acordului său de voinţă, ci ca efect al faptului juridic în sens restrâns creat unuia dintre vecini. Celălalt vecin are dreptul să dobândească o cotă-parte de 1/2 din
prin această renunțare. Alt efect al acestui fapt juridic în sens restrâns este dobândirea dreptul de proprietate asupra zidului despărțitor, plătind primului vecin jumătate din
dreptului de superficie asupra părţii din terenul vecinului ocupate de despărțitura valoarea acestui zid, precum şi, dacă este cazul, jumătate din valoarea locului pe care
comună. Mutatis mutandis, aceste soluții sunt aplicabile şi în ipoteza în care, de la s-a clădit zidul. În reglementarea prevăzută în Noul Cod civil (art. 666), în această
bun început, unul dintre vecini a renunțat la dreptul său de a dobândi coproprietatea ipoteză trebuie să fie respectate dispoziţiile în materie de carte funciară. În mod
asupra despărțiturii comune. corespunzător, când s-a făcut înălțarea zidului comun doar pe cheltuiala unui
Zidul comun poate fi folosit de oricare coproprietar pentru alăturarea sau spriji- coproprietar, celălalt poate câştiga dreptul de comunitate şi asupra părții înălțate,
nirea altei construcții numai cu consimțământul celuilalt coproprietar. Acest consim- plătind primului jumătate din valoarea lucrării şi, dacă este cazul, jumătate din
țământ este necesar și pentru găurirea zidului comun. Lucrarea poate fi efectuată valoarea locului întrebuințat pentru îngroşarea zidului. Deşi, în această ipoteză, în
chiar şi în absența consimțământului celuilalt coproprietar, dacă se stabilesc mai Noul Cod civil [art. 665 alin. (3)] nu se face trimitere la dispoziţiile de carte funciară,
întâi, prin intermediul unei expertize de specialitate, mijloacele necesare pentru ca ele sunt oricum aplicabile. În ambele ipoteze, dreptul de a dobândi comunitatea este
acea lucrare să nu vatăme drepturile celuilalt (art. 599 C.civ.). Fiind vorba de un un drept potestativ!!. Întrucât nu este prevăzut un termen de prescripţie, se aplică
litigiu, aprecierea acestor mijloace trebuie să se facă de către judecător. Totuşi, se regula potrivit căreia drepturile potestative sunt imprescriptibile, cu excepția cazu-
recunoaște oricărui coproprietar dreptul de a zidi în contra unui zid comun (adică rilor prevăzute de lege.
perpendicular), inclusiv prin introducerea unor grinzi sau legături în toată grosimea 123. Distanţa plantațiilor. Dreptul de proprietate asupra terenurilor vecine este
zidului, lăsând însă 54 de milimetri spre vecin. Acesta poate reduce însă aceste limitat în exercitarea atributului folosinţei care îmbracă forma unor plantaţii (arbori,
legături sau grinzi până la jumătatea zidului, în cazul în care el însuşi foloseşte zidul garduri vii şi alte plantaţii). În situaţia în care nu există reglementări speciale sau
comun pentru introducerea unor asemenea grinzi sau legături (art. 594 C.civ.). În cutume locale, proprietarul nu poate planta pe terenul său la o distanță mai mică de
Noul Cod civil, dispoziţiile din aceste două texte au fost reunite, într-o formă simpli- doi metri de linia despărţitoare faţă de terenul vecinului său, dacă este vorba de arbori
ficată, în art. 664, în care se arată că „(1) Oricare dintre coproprietari are dreptul să înalţi [mai mari de doi metri, cum se prevede în art. 613 alin. (1) din Noul Cod civil],
sprijine construcţii ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligația de a lăsa respectiv la o distanță mai mică de o jumătate de metru (respectiv 60 de centimetri,
6 centimetri spre celălalt coproprietar şi fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini conform art. 612 din Noul Cod civil, în care se adaugă că orice derogare conven-
construcţiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun. țională este posibilă numai prin înscris autentic), pentru celelalte plantaţii și garduri
(2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul său până vii (art. 607 C.civ.).
în jumătatea zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însuşi grinzi ori să Încălcarea acestei limite de către proprietar îl îndreptățeşte pe vecinul său să ceară
construiască un coş de fum în același loc.” în justiţie obligarea la scoaterea arborilor, gardurilor vii şi a celorlalte plantaţii
Oricare coproprietar are dreptul să înalțe zidul comun. EI are însă obligaţia să [art. 608 alin. (1) C.civ.; art. 613 alin. (2) din Noul Cod civil]. Proprietarul poate fi,
suporte cheltuielile pentru înălțarea zidului şi pentru reparaţiile de întreţinere cores- de asemenea, obligat să taie crengile arborilor care se întind dincolo de linia despăr-
punzătoare părții înălțate. De asemenea, el va suporta valoarea pagubelor cauzate
țitoare, intrând peste terenul vecinului [art. 608 alin. (2) C.civ.]. În ambele situaţii,
zidului comun ca urmare a înălțării acestuia. Sintagma în proporție cu înălțimea
dacă proprietarul nu se conformează, hotărârea judecătorească poate fi executată silit,
utilizată în art. 595 C.civ. trebuie citită în sensul acesta, adică din cauza înălţării.
pe cheltuiala sa. Cât priveşte rădăcinile plantațiilor care se întind dincolo de linia
Această concluzie este susținută şi prevederile art. 596 C.civ. [art. 665 alin. (2) din
despărțitoare dintre două terenuri aparţinând unor proprietari diferiți, proprietarul
Noul Cod civil], în care se arată că, dacă zidul comun nu suportă sarcina înălțării,
vătămat este îndreptăţit să le taie singur [art. 608 alin. (3) C.civ.]. Deşi textul nu
coproprietarul care doreşte înălțarea trebuie să refacă zidul în întregime, din temelie,
prevede, este echitabil ca proprietarul arborilor să suporte cheltuielile aferente tăierii
pe cheltuiala sa, afectând şi suprafața de teren necesară pentru îngroşarea zidului.
rădăcinilor. Conform art. 613 alin. (3) din Noul Cod civil, nu numai proprietarul
Această concluzie rezultă cu limpezime din cuprinsul art. 665 alin. (1) din Noul Cod
fondului peste care se întind rădăcinile, ci şi cel al fondului peste care se întind ramu-
civil, în care se folosește sintagma ca urmare a înălțării.
rile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia; în plus, el are și
Când, din diferite motive, se reclădeşte un zid comun sau o casă, servituțile care
dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său,
apasă sau profită acestui fond nu se sting, ci se transferă asupra noului zid sau a noii
Prin titlu, se poate obţine o servitute contrară acestei servituți legale, astfel încât
case, fără ca aceste servituţi să devină însă mai împovărătoare. Această continuitate
să se poată planta la o distanță mai mică decât aceea prevăzută în Codul civil.
este însă asigurată numai dacă reclădirea s-a făcut înainte de a se împlini prescripția
achizitivă relativă la servituţile contrare servituţilor inițiale (art. 601 C.civ.).
LA se vedea supra, nr. 39 şi 40.
e privată 119
Limitele exercitării dreptului de proprietat
118 Tipologia drepturilor reale principale
s-a făcut deschiderea de vedere sau de la
ambele cazuri, începând de la zidul în care i
ae contrară, fiind continuă şi aparentă, ar putea fi dobândită şi prin la linia de hotar dintre cele două proprietăț
linia exterioară a balcoanelor şi până
Noul Cod civil].
[art. 614 C.civ.; art. 615 alin. (3) din legală, cu caracter
În ipoteza în care arborii se află chiar în gardul comun, se prezumă că ei formează aşa-numita servitute de vedere este o restrângere
Aşadar,
obiectul unui drept de coproprietate, în aceeaşi proporţie cu gardul comun. Fiecare e imobiliară în raporturile dintre vecini.
reciproc, a exercitării dreptului de proprietat
dintre coproprietari are însă dreptul să ceară tăierea acestor arbori (art. 609 C.civ.) apiune este posibilă constituirea unei ser-
Prin consimțământul vecinilor sau prin uzuc
Acesta este încă un exemplu de drept potestativ. Deși în text este folosit verbul a încât deschiderile de vedere sau balcoanele
vituţi contrare servituții de vedere, astfel ii
cere, în realitate, fiind vorba de un drept, oricare coproprietar poate să taie arborii pe cele prevăzute de lege. Tot astfel, proprietar
pot fi făcute la distanțe mai mici decât acest e dista nţe.
cheltuiala sa şi să ceară apoi de la celălalt valoarea cotei sale părți din această sau bilateral, să mărească
vecini pot conveni, cu caracter unilateral ultim
cheltuială. În cazul în care unul dintre coproprietari nu permite în fapt tăierea, celălalt cu deschiderile de lumină, în acest
Deschiderile de vedere nu se confundă l const ruite
are dreptul să ceară în justiție autorizarea corespunzătoare, care poate. fi apoi nță, dar numai dacă sunt „astfe
caz ele fiind posibile fără limită de dista . În
executată în mod silit. ; l învec inat” (art. 616 din Noul Cod civil)
încât să împiedice vederea spre fondu
Este de observat că în toate ipotezele, în măsura în care s-a produs faptul juridic o soluţie jurisprudenţială.
această dispoziţie legală este consacrată
prevăzut de lege, acesta dă naştere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră legal de
zări prealabile. a) Dreptul
drepturi de creanță sau drepturi potestative. | 126. Dreptul legal de trecere. A. Preci gme
De cele mai multe ori, aceste două sinta
trecere şi servitutea legală de trecere. mai departe, 0
„124, Distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcții ă însă, cum vom vedea
sunt utilizate cu înţelesuri echivalente. Exist
Prin reglementări particulare, este instituită obligaţia de a nu construi decât la o mblu l său, şi ipostazele în care se manifestă
diferenţă între dreptul de trecere, în ansa aze.
anumită distanță de linia de hotar dintre terenurile vecine sau de a efectua anumite propriu-zisă este una dintre aceste ipost
acest drept. Servitutea legală de trecere nu sunt
lucrări prevăzute de lege sau de regulamente, astfel încât să nu se producă prejudicii re şi servitutea legală de trecere
Riguros vorbind, dreptul legal de trece urmează să se
proprietarului vecin (art. 610 C.civ.). Deşi în acest text sunt enumerate anumite noţiuni echivalente. Totuşi, întrucât
termenii au intrat în uzul comun,
stricto sensu şi
construcții, este vorba de o reglementare de principiu, care priveşte construcţiile în
facă distincţie, în funcție decontext, între servitutea legală de trecere
ă cu
rezultă din art. 612, fraza I, din Noul Cod civil. În reglementarea din numai aceasta din urmă fiind echivalent
general, cum
servitutea legală de trecere lato sensu,
Codul civil în vigoare nu este însă prevăzută de principiu distanța necesară dintre noţiunea de drept legal de trecere.
construcţiile ridicate pe terenurile vecine și nici nu sunt precizate lucrările necesare trecere şi servitutea de trecere stabilită
b) Distincția, dintre servitutea legală de o
pentru prevenirea prejudiciilor. Aceste aspecte sunt prevăzute în legi speciale, în unde servitutea legală de trecere strict
prin fapta omului. Nu trebuie să se conf cu servi-
regulamente sau cutume!?. În art. 612 fraza I din Noul Cod civil este prevăzută . (art. 617-620 din Noul Cod civil),
sensu, reglementată în art. 616-619 C.civ
distanța minimă de 60 de centimetri faţă de linia de hotar, regulă care se aplică în tutea stabilită prin fapta omului este,
Servi
tutea de trecere stabilită prin fapta omului.
absenţa unei dispoziţii contrare cuprinse într-o lege sau în regulamentul de urbanism al dreptului de proprietate privată, şi numai
de regulă, un dezmembrământ veritabil ătate.
In fraza a doua din același articol se precizează că „Orice derogare de la distanţa i acestui drept în raporturile de vecin
| uneori o simplă restrângere a exercitări 616-619 C.civ.
minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic”. legală de trecere, potrivit art.
Este însă adevărat că servitutea naturale Şi
spre deosebire de celelalte servituţi
125. Vederea asupra proprietăţii vecinului. Dispoziţiile art. 611-614 C.civ (art. 617-620 din Noul Cod civil), este, dreptului de proprietate
ângere a exercitării
(art. 614-616 din Noul Cod civil) reglementează aşa-numita servitute de vedere Mai jegale, mai mult decât o simplă restr te
ită, dreptul de trecere presupune că anumi
întâi, niciunul dintre vecini nu poate face o deschidere de vedere (de exemplu privată. Astfel, în măsura în care se exerc exerc itate , chiar dacă nu
a unui teren sunt
fereastră) în zidul comun fără consimțământul celuilalt vecin (art. 612 C.civ; art 614 elemente ale dreptului de proprietate asupr legal ă de trece re nu î]
adevăr, servitutea
din Noul Cod civil). Tot astfel, când este vorba de construcții distincte de zidul exclusiv, de proprietarul altui teren. Într- să îşi exerc ite integ ral
a căruia s-a constituit
comun, paralele cu linia de hotar, nu sunt îngăduite deschiderile de vedere sau împiedică pe proprietarul terenului asupr
e, inclu siv asupra porțiunii pe care se realizează
balcoanele (ori alte asemenea elemente arhitectonice) spre proprietatea vecinului la o atributele dreptului său de proprietat re!*. Această
împiedice în niciun fel această trece
distanță mai mică de 19 decimetri față de această linie [2 metri, conform art. 615 efectiv trecerea, cu condiția să nu asupra terenului pe care
ului de proprietate
alin. (1) din Noul Cod civil]. Când construcţiile sunt oblice în raport cu linia de hotar exercitare comună a unor atribute ale drept fapta
cazul servituții de trecere stabilite prin
această distanță obligatorie este de 6 decimetri, conform art. 612 şi art. 613 C.civ. [un se realizează trecerea este posibilă şi în eiază
tipuri de servitute de trecere se întem
metru, potrivit art. 615 alin. (2) din Noul Cod civil]. Distanţa se calculează, în omului. Aşadar, distincţia dintre cele două

şi franceză menţionată în C. Hamangiu,


'4 În acest sens, a se vedea doctrina română
a” Alcalay&Co.,
vol. VI, Editura Librăriei „Universal
. . >
- In acest sens, a se vedea jurisprudența indicată de C. Stătescu, op. cit., p. 818, nota |.
12 $ Pati
N. Georgean, Codul civil adnotat,
_ entru regimul juridic al construcțiilor, inclusiv sub aspectul distanței dintre construc- Bucureşti, 1930, p. 292, pct. 35 şi
36.
ţiile aparținând unor proprietari vecini, a se vedea infra, nr. 136-138.
„oa
12U
Tipologia dreptu
rilor reale
Principale
pe alte două elem
ente. În primul Limitele exercitării
dreptului de proprieta
trecere nu se poat rân d, cât priveşte te privată
e stabili numai Pri izvorul, Servitutea În art. 622 alin. (1) din 121
locului înfundat n fapta Omului, fii legală de Noul Cod Civil a fost
de care legea le nd necesară situaţ reg lem
tocmai pentru că agă naşterea aces ia ob iectivă a executarea unor lucrări în rap ent at dreptul de trecere
este vorba de o as tei servituţi. În orturile de vecină pentru
Se poate exercita emenea situaţie ob a] doilea rând, menea, proprietarul tate. Conform
asupra oricărui ter iectivă, această se este obligat să permit acestui text, „De
ase-
en, indiferent dacă rvitute legală unor lucrări necesare ă folosirea fondului
un alt regim juridi este Proprietate pu fondului învecinat, pr său pentru efectuarea
c special care impl blică sau are pentru tăierea crengilor ecum şi accesul vecinu
dacă este un teren ică imprescriptibi şi culegerea fructelor, lui pe terenul său
îngrădit sau neîn litatea ŞI inaliena Cazul”. Acest drept în schimbul unei des
grădit, Construit bi litatea!5 ori se naşte numai dacă păg ubiri, dacă este
sau neconstruit!6, periculoasă sau foarte trecerea prin altă par
Dincolo de costisitoare” [art. 622 te „ar fi imposibilă,
Dreptul de trecere Pen alin. (2) cu trimitere
tru reintrarea în pos la art, 621 alin. (2)].
Noul Cod Civil, esie este reglementat
în următoarea for
mul are
în art. 623 din
împiedica accesul alt : „(1 ) Proprietarul unu
Ca urmare, dispoz uia pentru a redobândi i fond nu poate
iţiile art, 620-64 posesia unui bun al
3 C.civ. (art. 755- său, ajuns întâm-A
772 din Noul Cod
trecere!?, Civil), care
c) Distincția din
tre Servitutea bunul le-a cauzat fondul
trecere, servitutea legală de frecer ui.”
de trecere Pentru e, servitutea admini
Pentru reintr efectuarea unor strativă de B. Sediul materiei. |
area în posesie. Nu lucrări Şi Servitut Dreptul legal de tre
se confundă servit ea de trecere cere este reglementat
utea leg ală de trecere cu prin art. 616-619
servitutea

rară de acces la drumul


public, cu caracter de
gerea mai multor Pro exploatare agricolă,
prietari în perioada creată prin
exclude noţiunea de nec esa ră pentru transportare
loc înfundat, a recoltelor, nu
este vorba despre Dreptul de trecere poa
utilităţi noi, despăg te fi cerut nu numai
ubirea trebuie să situaţia de loc înfund pentru exploatarea ter
(4) Clădirile, curțil fie şi prealabilă. at, ci Şi pentru întreț enului care are
e şi grădinile ac teren, fie ele comerc inerea şi reparația clă
trecere, dacă estora sunt cXxcep iale sau industriale, dirilor aflate pe acest
ca are ca obiecț tate de la acest înfundat, independent Sau numai pentru
Sunt utilităţi noi.» Conducte ŞI can
ale, subterane, drept de de orice exploatare. a avea acces la loc
în cazul în Aşadar, finalitățile dre ul
Această din urmă Care acestea ptului de trecere
servitute administ
interes Privat, în rativă este instit
raporturile de ve uită tot prin leg
e, dar nu în static, ci şi dinamic,
tăț
ilor publice comp cinătate, ci în interes public în evoluţia lor,
etente sau a cel , în favoarea aut Noţiunea de loc înfund
asemenea rețele edi or cărora li s-a ori- at a fost interpretată
litare. În plus, pe acordat dreptul de în sensul că ea includ |
Sau în cel al energi nt ru lucrări în domeniul a rea liz a e în sfera sa şi
ei electrice, există minier, în cel petr
reglementări specia ol ie r
e RN le!
* În acest sens,
a se vedea ibidem
această limită a exe , pct. 27-30. Pen
rcitării dreptului de tru probleme de
trecere”, în Dreptu Proprietate, a se ved ansamblu privind
16 3 l nr, | 1/2003, pp. 53-65. ea V, Stoica, „Servi
tutea legală de
același : sens, a se
vedea A/. Weil,.
Dalloz, Paris, 198 F. Terre, 2 Ph, Sim. completarea Legii minelor
5, p. 254 (autorii ler, Droit. CIV. IL. nr.
85/2003 şi a Legii
înlăturarea îngrădiri precizează că, dac Les bie. ns, gre
&
€dition,
pe.
Monitorul Oficia] al petrolului nr. 238/2004,
i, ci doar deschi ă ter enu l est e îng
României, Partea I, publicată în
derea unei porţi răd it, nu este necesară 2007 a energiei ele nr. 482 din 13 iulie
2009; Legea nr, 13
şi remiterea unei ctrice, publicată din 9 ianuarie
chei către beneficia 23 ianuarie 2007, mod în Monitorul Oficia
In sens contrar, rul ificată succesiv, ult l al României, Par
a se vedea C. Bîr ima modificare tea |, nr. 5] din
A se vedea Legea san, Op. cit., p.
289, fiind realizată prin Ord
nr. 85 din 18 martie 19 noi onanţa de
României, Partea 2003 a minelor, pub
I, nr. 197 din 27 licată în Monitoru
martie 2003 şi Le l Oficial al
gea nr. 238 din 7
iunie 2004 a petrol
ului,
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 123
122 Tipologia drepturilor reale principale

sau care prezintă alte inconveniente poate deveni practicabilă cu cheltuieli rezonabile locului înfundat. Aplicarea acestor criterii nu este însă posibilă doar prin voința
din partea proprietarului, terenul nu mai are caracter de loc înfundat. proprietarului locului înfundat. Pe lângă această voință, mai este necesară fie voinţa
Infundarea locului nu trebuie să fie rezultatul faptei proprietarului care solicită proprietarului terenului vecin, fie voința judecătorului, fie posesia îndelungată, adică
dreptul de trecere, indiferent dacă fapta este săvârşită cu intenţie sau din neglijență. uzucapiunea. Astfel, conform art. 619 din Noul Cod civil, „Întinderea şi modul de
Altfel spus, cauza înfundării trebuie să fie un caz fortuit sau un caz de forță majoră. exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înțelegerea părților, prin
În mod excepțional, în art. 618 alin. (2) din Noul Cod civil se prevede că, în situaţia hotărâre judecătorească sau printr-o folosință continuă pe timp de zece ani”.
în care lipsa accesului este imputabilă proprietarului locului înfundat, trecerea poate Sub primul aspect, dacă părţile convin asupra locului pe care se stabilește şi se
exercită servitutea de trecere, nu mai este necesară nicio altă cenzură în legătură cu
fi stabilită „numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea
publică şi cu plata dublului despăgubirii”. îndeplinirea celor trei criterii: necesitatea exploatării, lungimea minimă și prejudiciul
Când lipsa accesului este rezultatul înstrăinării părții de teren pe care se afla drumul minim.
către calea publică, „trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea În absenţa acordului proprietarului vecin, proprietarul locului înfundat are dreptul
de teren pe care se făcea anterior trecerea” [art. 618 alin. (1) din Noul Cod civil]. să ceară instanţei judecătoreşti să stabilească servitutea legală de trecere stricto
D. Noţiunea de drum public. În art. 616 C.civ. şi în art. 617 din Noul Cod civil se sensu, inclusiv sub aspectul locului şi al întinderii acestuia. Stabilirea locului pe care
foloseşte termenul de cale publică, iar în art. 617 C.civ. se foloseşte termenul druzn, cu se exercită servitutea implică, în ipoteza în care sunt mai multe terenuri vecine aparți-
un sens echivalent, dar fără a se defini vreunul dintre aceştia. Cu același sens, în art. 4 nând unor proprietari diferiţi, şi alegerea terenului pe care se va exercita servitutea.
din Ordonanţa Guvernului nr. 43 din 28 august 1997 privind regimul drumurilor'” este Dacă dreptul de trecere se exercită deja pe terenul unui vecin, proprietarul locului
utilizată noţiunea de drum deschis circulației publice. În plus, în acelaşi act normativ înfundat nu mai poate pretinde exercitarea acestui drept pe terenul altor vecini. Dacă
este folosită şi noţiunea de drum public, dar cu o accepţie specială, în funcţie de însă există mai mulţi vecini, iar dreptul de trecere nu este stabilit, proprietarul
destinația care determină apartenența la domeniul public, conform art. 3 lit. a) din terenului înfundat nu poate alege în mod arbitrar vecinul pe al cărui teren va exercita
acelaşi act normativ. Conform art. 4 lit. a), drumul deschis circulaţiei publice este orice locul de trecere. Această alegere trebuie să se facă ținând seama de calea cea mai
drum public, precum şi orice drum de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul scurtă la drumul public şi cea mai puțin împovărătoare pentru proprietarul pe al cărui
nediscriminatoriu al vehiculelor şi pietonilor. Drumul închis circulaţiei publice este un teren se poate exercita dreptul de trecere; această soluție jurisprudenţială a fost
drum de utilitate privată care servește obiectivelor la care publicul nu are acces sau un consacrată în arţ. 617 alin. (2), fraza a doua din Noul Cod civil.
drum public închis temporar circulaţiei publice. În contextul dreptului de trecere, Recunoaşterea dreptului de trecere poate fi cerută în justiţie pe calea unei acțiuni
noțiunea de drum public are, aşadar, sensul de drum deschis circulaţiei publice. petitorii, iar nu pe calea unei acțiuni posesorii. Totuşi, dacă s-a obţinut deja
E. Ipostazele dreptului de trecere. a) Dreptul de a cere stabilirea servituţii legale exercitarea dreptului de trecere, el poate fi apărat pe calea acţiunii posesorii în raport
de trecere stricto sensu. Acest drept nu se confundă cu servitutea legală de trecere cu locul pe care se exercită.
stricto sensu. Într-adevăr, dreptul de a cere stabilirea acestei servituţi ia naştere în
Este însă posibil ca, în absența manifestării de voință a proprietarului vecin şi a
momentul în care un teren devine înfundat, în sensul precizat mai sus. Din acest
unei hotărâri judecătoreşti, stabilirea servituţii legale de trecere stricto sensu,
moment, proprietarul terenului înfundat, prin manifestarea sa unilaterală de voinţă,
respectiv a locului pe unde se exercită aceasta, să se facă prin uzucapiune, caz în care
poate păşi la stabilirea servituţii legale de trecere stricto sensu. Aşadar, acest drept
nu se mai pune problema respectării criteriilor prevăzute explicit sau implicit de lege.
are caracter potestativ. Totuşi, spre deosebire de cele mai multe drepturi potestative,
Servituţile stabilite prin fapta omului se pot dobândi prin uzucapiunea de 30 de ani
dreptul de a cere accesul la calea publică nu duce, prin simpla sa exercitare, adică
numai dacă sunt continue şi aparente (art. 623 C.civ.). Dar servitutea legală de trecere
prin voința unilaterală a proprietarului locului înfundat, la stabilirea servituţii legale
stricto sensu, chiar dacă nu are caracter continuu şi aparent, întrucât nu face parte din
de trecere stricto sensu.
categoria servituţilor stabilite prin fapta omului, nu intră sub incidența restricției
Legea oferă doar criteriile pentru selectarea căii de acces pe un teren vecin,
prevăzute în art. 623 C.civ. Dar nu este posesia îndelungată o faptă a omului?
respectiv criteriul lungimii minime (art. 617 C.civ.), cumulat cu criteriul prejudiciului
Răspunsul este, desigur, afirmativ, dar posesia îndelungată duce la stabilirea
minim (art. 618 C.civ.; art. 617 alin. (2) din Noul Cod civil]. Aceste două criterii
servituţii numai ca urmare a exercitării dreptului potestativ prevăzut în art. 616 C.civ.
legale explicite sunt completate cu un alt criteriu legal implicit, şi anume criteriul
În mod intuitiv, dar totuşi foarte limpede, această idee a fost afirmată de multă vreme
necesităţii. Altfel spus, servitutea legală de trecere stricio sensu se stabileşte doar în
în practica judiciară: „Dacă, în adevăr, servituţile de trecere (n.n. — este vorba de
măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra
servituţile stabilite prin fapta omului) nu pot servi de bază unei acțiuni posesorii şi
nici nu se pot dobândi prin prescripțiune, nu este tot astfel cu servitutea prevăzută de
» Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 237 din 29 iunie 1998, modi- art. 616 din Codul civil pentru locurile înfundate, căci această servitute existând în
ficată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 130 din 8 mai 2007 pentru temeiul art. 616 din Codul civil, are titlul ei chiar în lege şi nimic nu exclude dobân-
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în direa prin prescripțiune a exerciţiului ei printr-un anume loc determinat şi nimic nu
Monitorul Oficial al României, Partea ], nr. 315 din 11 mai 2007.
5 , , ,
124 Tipologia drepturilor reale principale Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 125
împiedică, prin urmare, ca acest exercițiu, deși necontinuu, să
prin fie garantat
acțiunea posesorie în cazul în care ar fi întrunite celelal dar, în acest ultim caz, numai dacă servitutea de trecere nu a fost dobândită inițial
te condițiuni cerute cau prin uzucapiune. Criteriul necesităţii poate să opereze şi în sensul diminuării servi-
aceste acţiuni.” Această soluție a fost consacrată în
art. 619 din Noul Cod civil în tuţii, caz în care proprietarul terenului pe care aceasta se exercită este îndreptățit să
care se precizează că întinderea şi modul de exercitare a dreptului de trecere se ceară restrângerea servituţii. Restrângerea poate fi consimțită de titularul servituții
determină nu numai prin convenţie sau prin hotărâre judecătorească, ci şi „printr-o sau poate fi dispusă de judecător. Dacă însă servitutea de trecere a fost dobândită prin
folosință continuă pe timp de zece ani”.
” uzucapiune, restrângerea ei poate fi obţinută numai prin convenția părților, iar nu şi
Aşadar, prescripţia achizitivă nu priveşte dreptul de trecere, cu toate componen-
tele sale, întrucât dreptul potestativ își are prin acţiune în justiție. Proprietarul terenului pe care se exercită servitutea poate să
izvorul în lege şi în situația locului ceară schimbarea conținutului acesteia, de exemplu, pentru efectuarea unor lucrări
înfundat, indiferent de voinţa vecinului, ci numai o componentă a dreptului de
trecere, respectiv servitutea legală de trecere necesare pentru repararea fondului său, cu condiţia ca noua cale de trecere să fie la
srricto sensu, ceea ce presupune stabi- fel de comodă pentru proprietarul locului înfundat.
lirea locului pe unde se exercită servitutea şi a întinde
rii acestuia. În aceeaşi ordine
de d) Accesul temporar pe terenul vecin pentru repararea şi întreținerea construcției
idei, s-a apreciat că şi în situaţia în care s-a stabilit locul
de trecere prin convenţie sau proprii. Dreptul de trecere a fost interpretat extensiv în doctrină și în jurisprudenţă în
prin hotărâre judecătorească,
servitutea legală de trecere stricto sensu oate
stabilită, pe temeiul prescripției achizitive, în alt loc care fi sensul că, pe temeiul prevederilor art. 616 C.civ., proprietarul unui loc înfundat poate
a fost utilizat timp de 30 de să treacă pe terenul proprietatea vecinului pentru a executa lucrările de reparaţie sau
ani (10 ani, conform art. 619 din Noul Cod civil) pentru
trecere, fără opunerea
pro- de întreținere la construcția proprie. Cum am văzut, în Noul Cod civil, această împre-
prietarului vecin, Mai mult, servitutea legală de trecere
srricto sensu poate fi dobân. jurare a fost reglementată în mod distinct în art. 622, astfel încât ea nu va mai putea fi
dită, în privința locului pe care se exercită, prin uzucapiune,
chiar dacă acest loc este subsumată dreptului legal de trecere.
un teren proprietate publică sau afectat de un regim juridic
de inalienabilitate | F. Titularul dreptului de trecere. De regulă, dreptul de trecere aparține proprie-
Dreptul de a cere stabilirea servituţii este imprescriptibi
l. Altfel spus se aplică tarului locului înfundat. S-a recunoscut însă că şi titularii celorlalte drepturi reale
regula din materia drepturilor potestative. Desigur, acest
drept încetează în roreatul asupra lucrului au şi calitatea de titulari ai dreptului de trecere în toate ipostazele sale.
în care încetează situația de loc înfundat [art. 617 alin.
(3) din Noul Cod civil] Desigur, este vorba de titularii celorlalte drepturi reale principale (cu excepția
Ă b) Servitutea legală de trecere stricto sensu.
Odată ce a fost stabilit locul i dreptului de servitute): uzufruct, uz, abitație şi superticie.
întinderea servituţii legale de trecere srricto Sensu, aceasta se poate exercita în mod
efectiv. Din acest moment, proprietarul locului înfund În schimb, detentorul precar al locului înfundat nu are calitatea de titular al
at are, asupra terenului veci- dreptului de trecere, dar, dacă servitutea legală de trecere stricto sensu s-a stabilit în
nului său, un drept asemănător unui dezmembrământ al
proprietății. favoarea titularului dreptului real principal asupra locului înfundat, detentorul precar
Proprietarul terenului asupra căruia apasă servitutea
păstrează toate atributele beneficiază de servitute cu acelaşi titlu precar.
dreptului său de proprietate, inclusiv prerogativa
îngrădirii terenului, cu conditia de a G. Obligaţia de despăgubire. a) Criteriile şi formele despăgubirii. Recunoaşterea
nu împiedica în niciun fel exercitarea dreptului
de trecere, conforma conținutului servituţii legale de trecere stricto sensu presupune însă și dreptul corelativ la
precizat la naşterea servituţii, prin acordul părților, prin
hotărâre judecătorească sau despăgubire. Proprietarul pe al cărui teren se exercită servitutea poate cere să fie
prin prescripţie achizitivă.
o despăgubit. Proprietarul locului înfundat are obligaţia să plătească o despăgubire în
Servitutea legală de trecere, ca şi dreptul potestativ de
a cere stabilirea acestei proporţie cu pagubele suferite de proprietarul vecin, iar nu în raport cu folosul pe
servituţi, încetează în momentul în care dispare caracte
rul de loc înfundat, Încetarea care l-ar avea el însuşi ca urmare a exercitării dreptului de trecere; dacă vecinului nu i
operează indiferent de modul în care s-a stabilit conținu
tul concret al servituții de se cauzează o pagubă sau dacă înfundarea locului este consecința unui acţ de
trecere: convenție, hotărâre judecătorească sau prescripţie
achizitivă. înstrăinare (vânzare, donaţie, schimb etc.), a unui testament, a unui act de partaj ori a
| c) Dreptul de a cere modificarea servituţii legale
de frecere stricto sensu. Modi- unui alt asemenea act încheiat de proprietarul vecin, proprietarul locului înfundat nu
ficarea împrejurărilor care configurează modul rezona
bil de exercitare a dreptului de datorează nicio despăgubire.
proprietate asupra locului înfundat justifică şi modificarea
servituții legale de trecere Dacă servitutea de trecere a fost dobândită prin prescripţie achizitivă nu se mai
stricto sensu. Altfel spus, criteriul necesităţii acţionează
în mod diferit în funcţie de pune problema plăţii unei despăgubiri.
schimbarea circumstanțelor. Dreptul de a cere extinderea b) Prescripția dreptului la despăgubiri. Acţiunea în despăgubire este prescripti-
servituții legale de trecere
sau schimbarea conținutului acesteia este o continuare
a dreptului potestativ de a cere bilă, astfel încât, după trecerea termenului de prescripţie de 3 ani, exercitarea
stabilirea servituţii. Acest drept poate fi realizat prin conven servituţii legale de trecere stricto sensu nu mai poate fi compensată (art. 619 C.civ.).
ţia părților sau în justiţie,
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care se recunoaşte exercitarea
servituţii legale de trecere stricto sensu, iar nu de la data înfundării terenului. Această
Coa 2„unea de Casaţie,a: secția civilă,
a
decizia nr. 870/1911, în C. Hamangiu, N. Georgean idee a fost expres consacrată în art. 620 alin. (1) din Noul Cod civil. Într-adevăr, la
ou civil adnotat, vol. I, Editura Librăriei „Universala”
p. 696, pct. 8. În sens contrar, a se vedea jurisprudența menționată
Alcalay&Co., Bucureşti 1925, această ultimă dată se naşte doar dreptul potestativ de trecere, dar plata despăgubirii
, ibidem, pct. 5. este justificată de dobândirea servituţii de trecere propriu-zise.
126 Tipologia drepturilor reale principale Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 127
Prescripția dreptului vecinului de a cere despăgubiri nu împiedică vedere limitele materiale, iar apoi limitele juridice stabilite de legiuitor sau de
însă în niciun
fel exercitarea servituţii legale de trecere stricto sensu. proprietar, pentru ca în final să se pună problema admisibilității limitelor judiciare.
Cc) Posibilitatea restituirii parţiale a despăgubirii. În cazul încetării Această admisibilitate a limitelor judiciare într-un sistem de drept care face parte
servituţii de
trecere ca urmare a desfundării locului, s-a apreciat că proprietarul din familia dreptului continental, cum este cazul sistemului de drept român, a
care a plătit des-
păgubirea printr-o sumă globală are dreptul la o restituire parţială, întâmpinat o explicabilă rezistență, întrucât judecătorul trebuie să aplice legea, iar nu
prin deducerea
pagubei suferite de vecin în raport cu durata efectivă a servituţii. să o creeze. În ciuda acestei rezistenţe, ideea limitelor judiciare a fost admisă mai
Soluţia a fost
înscrisă în art. 620 alin. (2) din Noul Cod civil. Desigur, cel care cere întâi în jurisprudență, iar apoi în doctrină. Controversată a fost şi a rămas chestiunea
restituirea
despăgubirii trebuie să dovedească mai întâi plata acesteia. fundamentării acestor limite judiciare ale exercitării dreptului de proprietate privată.
Altfel spus, pe ce se întemeiază puterea judecătorului de a stabili asemenea limite?
Secțiunea a IV-a. Limite judiciare stabilite în interes privat, Mai întâi s-a evocat obligaţia născută din cvasicontractul de vecinătate, care ar
în materie imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate rezulta din prevederile art. 588 C.civ., apoi s-a recurs la ideea răspunderii civile
delictuale în forma ei generală sau în forma particulară a abuzului de drept, pentru a
127. Precizare prealabilă. Noţiunea de limite judiciare ale exercitării se vorbi în final de depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii.
dreptului
de proprietate privată poate crea o confuzie. Într-adevăr, în caz de litigiu, 128. Principiul echităţii ca fundament al limitelor judiciare ale exercitării
judecătorii
sunt suverani să aprecieze modul de aplicare a legii, în funcţie de împrejur dreptului de proprietate privată. La o analiză atentă, limitele judiciare ale exerci-
ările de
fapt. Așadar, limitele legale ale exercitării dreptului de proprietate privată tării dreptului de proprietate privată sunt stabilite printr-o judecată în echitate. Astfel
se aplică
în concret, tot de către judecător. Nu trebuie să se confunde însă se explică rezistența întâmpinată în procesul de recunoaştere a acestor limite, mai
limitele legale
stabilite pe cale judiciară cu limitele judiciare propriu-zise. Așadar, întâi în jurisprudență, iar mai apoi în doctrină.
limitele judiciare
ale exercitării dreptului de proprietate privată sunt stabilite de judecăto Într-adevăr, în sistemul nostru de drept, care face parte din familia dreptului conti-
r în absenţa
unei prevederi legale, într-o situaţie de fapt care face necesară o asemene nental, judecata în echitate este, de regulă, prohibită. Cu toate acestea, chiar în Codul
a limită
pentru a păstra echilibrul între sferele de exercitare ale drepturilor civil se prevede, în art. 3, că „Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că
de proprietate
privată aparținând unor proprietari diferiţi. Desigur, problema păstrării legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca
acestui
echilibru se pune, în primul rând, în materie imobiliară, în raporturi
le de vecinătate culpabil de denegare de dreptate”. Este adevărat că în textul imediat următor (art. 4)
Nu este exclus însă ca exercitarea dreptului de proprietate asupra unui se adaugă că „Este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale
imobil să
cauzeze anumite pagube nu numai vecinilor, ci şi altor persoane care de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse”,
locuiesc sau
care au în proprietate imobile situate la o mai mică sau la o mai mare
depărtare. Mai Aşadar, Codul civil, pe de o parte, sancţionează denegarea de dreptate, iar, pe de
ales când este vorba de exploatarea unor proprietăţi industriale, consecin
țele păgubi- altă parte, interzice judecătorului să dea hotărâri cu caracter normativ.
toare se pot întinde asupra unui cartier, asupra unei localități sau chiar asupra unei Între aceste două reguli nu există însă nicio incompatibilitate. Altfel spus, jude-
întregi regiuni. În sens larg, este însă vorba tot de raporturi de vecinăta
te. cătorul poate soluţiona o pricină, chiar în absenţa unei dispoziţii legale exprese
| Aşadar, limitele legale ale exercitării dreptului de proprietate
despart sfera pentru soluționarea unei probleme de fapt, făcând apel fie la analogia legii, fie la
Juridică în care dreptul există și este exercitat potrivit prerogativelor
sale de zona analogia dreptului. Dar, în acest ultim caz, întemeierea soluţiei pe principiile generale
inexistenței dreptului. Limitele judiciare restrâng exercitarea dreptului
de proprietate ale dreptului înseamnă, printre altele, și o judecată în echitate. Într-adevăr, principiul
mai mult decât o fac limitele legale. Chiar în interiorul sferei juridice
în care dreptul echităţii este pilonul central al sistemului de principii care fundamentează dreptul în
există Şi ar putea fi exercitat potrivit prerogativelor sale, judecătorul poate
fixa anu- general, dreptul civil în special.
mite limite pentru a împiedica producerea prejudiciilor în patrimon
iul unuia sau În aplicarea acestei concepții, judecătorul apreciază asupra limitelor interne ale
altuia dintre vecini. Astfel înțeleasă, problema limitelor judiciare ale exercităr
ii drep- dreptului de proprietate, asemănător aplicării teoriei abuzului de drept, dar, spre
tului de proprietate privată interferează, dar, cum vom vedea, fără
a se confunda bi deosebire de această ultimă ipoteză, el apreciază şi asupra caracterului anormal al
problema abuzului de drept. Într-adevăr, aceste limite judiciare sunt legate
de ipote- inconvenientelor, respectiv asupra caracterului anormal al prejudiciilor cauzate în
zele în care prejudiciile suportate de vecini sunt cauzate de o activitate
neculpabilă exercitarea dreptului de proprietate dincolo de limitele interne. Tot spre deosebire de
| Dincolo de orice fundamentare, este firesc ca dreptul de proprietate
să fie exer- teoria abuzului de drept, în această concepție culpa proprietarului nu mai este rele-
citat astfel încât să nu se cauzeze pagube unor terțe persoane. Este
adevărat că vantă. Prin aceste aprecieri, judecătorul fixează limitele judiciare, ca limite interne
adagiul qui suo iure utitur, neminem laedit ar părea să justifice exercitarea
drepturilor ale exercitării dreptului de proprietate privată în raporturile de vecinătate. Dincolo de
subiective civile, deci şi a dreptului de proprietate privată, în mod nelimitat
. De multă aceste limite, activitatea chiar neculpabilă a proprietarului, în măsura în care
vreme s-a admis însă că exerciţiul dreptului de proprietate privată,
ca şi exerciţiul cauzează prejudicii vecinilor, determină naşterea obligaţiei de despăgubire; această
drepturilor subiective civile în general, nu este nelimitat. Iniţial, au fost avute în
concepție a fost consacrată în Noul Cod civil în art. 630 alin. (1), în care se arată că
128 Tipologia drepturilor reale principale
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată 129
„Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său,
decât cele normale inconveniente mai mari
în relaţiile de vecinătate, instanța de jude sau nu obligaţia de reparare a prejudiciului. În mod simetric, trebuie să se țină seama
derente de echitate, cată poate, din consi-
să î] oblige la despăgubiri în folosul celui de elementele personale relevante care caracterizează pe autorul prejudiciu ui. ar
restabilirea situaţiei vătămat, precum şi la
anterioare atunci când acest lucru este posib Cât priveşte modalităţile de reparare a prejudiciului, cel viat poale să ee a
Inconvenientele legate de vecinătate il”. despăgubiri, adică o sumă de bani echivalentă valorii prejudiciului.
se împart în două categorii: cele cauza . Ineă despă-
exercitarea dreptului de te prin gubiri, victima poate solicita instanţei de judecată să oblige vecinu a în area
proprietate fără depăşirea limitelor mater
exemplu, iale ale fondului (de
cu ocazia executării unor lucrări activității păgubitoare, în măsura în care această activitate nu se desfăşoară pe | i
de const
rucții, se produc fisuri în
construcţia vecină) și cele cauzate prin unei autorizații emise cu respectarea condiţiilor legale. De asemenea, măsura înce
depăşirea limitelor propriului fond şi intro
cerea (immissio) unor elemente mater du- tării activităţii n-ar putea fi dispusă de judecător dacă ea este ÎN DI
iale în subsolul, solul sau spațiul supr
fondurilor vecine: substanțe chimi apus raport cu valoarea prejudiciului. Această idee a fost consacrată în art. 6 alin. )
ce, fum, miros, zgomot, unde elect
apreciat că inconvenientele din prima rice etc, S-a din Noul Cod civil. În plus, vecinul poate fi obligat, pe cale de ordonanță preşe
categorie justifică naşterea unei obligaţii
despăgubire numai dacă ele au fost săvâr de dințială, să ia măsuri pentru restrângerea efectelor prejudiciabile ale unei anumite
şite cu vinovăţie, caz în care nu mai
importanță dimensiunea prejudiciului; are activităţi sau pentru prevenirea ori diminuarea prejudiciilor, soluţie preluată în
altfel spus, în acest caz este vorba de o
dere civilă delictuală. Ca urmare, numa răspun- art. 630 alin. (3) din Noul Cod civil.
i inconvenientele din cea de-a doua
dacă nu se înfățișează ca un prejudiciu categ orie,
minor şi dacă nu poate fi angajată răspunde
delictuală, inclusiv în forma răspunderi rea
i pentru abuzul de drept, sunt susce Secţiunea a V-a
da naştere unei obligaţii de reparare ptibi le de a
a prejudiciului pe temeiul echităţii
aşa-numitor obligaţii normale de vecinătate sau al Limite voluntare stabilite în interes privat, în materie
.
Această obligaţie subzistă chiar în ipote imobiliară, în cadrul raporturilor de vecinătate
za în care proprietarul a avut autorizați
administrativă necesară pentru desfăşur a
area unei anumite activităţi sau a obţin
concesionarea unui serviciu public. ut 130. Tipuri de restrângeri voluntare ale exercitării dreptului de proprietate
Ca urmare a dezvoltării legislaţiei privi privată. Exercitarea acestui drept poate fi restrânsă și prin voința proprietaru ui, pe c i
nd protecția mediului”!, există tendința
obligaţia de reparare a prejudiciului cauza ca testamentară sau convenţională. În acest sens, în art, 626 din Noul Cod civil seprove e
t prin poluare să înglobeze parțial oblig
de reparare pentru prejudiciile cauzate, aţia că „Proprietarul poate să consirtă la limitarea dreptului său prin acte Îugice acă nu
fără culpă, în raporturile de vecinătate
introducerea unor elemente materiale în prin încalcă ordinea publică şi bunele moravuri”. Dezmembrămintele dreptului e proprie”
subsolul, solul sau spațiul suprapus fondu
rilor vecine (immissio). - tate pot fi constituite prin testament sau convenție şi ele pot fi privite, într-un ser
general, ca limite juridice ale exercitării dreptului de proprietate. Propriu-zis însă,
129. Criterii de apreciere a limitelor
judiciare. Moda lităţi de reparare a pre- dezmembrămintele sunt mai mult decât restrângeri ale exercitării dreptului de proprie-
judiciului. Deşi este suveran să aprec
ieze limitele judiciare ale exercitări
i dreptului tate, ele reprezintă o fragmentare a acestui drept. Aşadar, nuda proprietate n sate gar
de proprietate privată în raporturil
e de vecinătate, judecătorul nu un drept de proprietate restrâns în exercitarea sa, ci constituie un Crepr rea
arbitrar. În acest sens, s-a trebu ie să fie
apreciat că numai prejudiciile de o anum dreptul de proprietate, ca şi uzufructul, uzul, abitaţia, superficia sau servitu SN i den.
reparate, întrucât raporturile de vecin ită gravitate pot fi
ătate presupun, prin ele însele, accep Totuşi, servitutea se apropie mai mult de ideea de restrângere a exerci în ep
reciprocă a inconvenientelor dacă acest tarea
ea rămân la un nivel rezonabil. De aseme tului de proprietate privată, întrucât ea nu are în vedere întregul pun care o mează
aprecierea gravităţii inconvenientelor, respe nea,
ctiv a prejudiciilor, trebuie să se facă prin obiectul dreptului de proprietate privată, ci numai O anumită zonă a bunu ui resp “
raportare la timpul şi locul în care se desfă
şoară raporturile de vecinătate. tiv. Oricum, toate dezmembrămintele, inclusiv servituțile care au valoare de
Tocmai pentru că obligația de reparare
a prejudiciului se naşte independent de ăminte, vor fi tratate într-un capitol separat. o | |
culpă, în această materie s-a admis
că limitele judiciare se stabilesc nu A oi ear este posibilă restrângerea exercitării unuia sau altuia
abstract, ci şi în funcţie de anumite elem în mod
ente personale. Profesia celui prejudicia dintre atributele dreptului de proprietate privată, fără a se constitui însă un came
starea sănătății, condiţia materială sunt t,
elemente care trebuie să fie avute în veder brământ. De exemplu, deşi potrivit legii, regulamentelor sau obiceiului, trebuie să
judecător în momentul în care stabileşte e de
limitele judiciare şi apreciază dacă s-a existe o anumită distanță a construcțiilor față de linia de hotar, proprietarul unui teren
născut
îşi poate restrânge dreptul de a construi, mărind această distanță prin oonigația pe care
 Principala reglementare în materie
este constituită de Ordonanţa de urgen şi-o asumă. Nu se naşte, în acest caz, un dezmembrământ al proprietății, în
nului nr. 195 din 22 decembrie 2095 privi ță a Guver- ] ită niciun atribut asupra acestui teren. | Aa
nd protecţia mediului, publicată în Monit
al României, Partea I, nr. 1196 din orul Oficial
30 decembrie 2005, modificată succe e ai drastică autolimitare a exercitării dreptului de proprietate privată este
fiind realizată prin Ordonanța de urgen siv, ultima modificare , N „22
ţă a Guvernului nr. 164 din 19 noiembrie inalienabilitatea, chestiune analizată anterior“.
modificarea și completarea Ordonanţei 2008 pentru
de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privi
mediului, publicată în Monitorul Oficial nd protecția
al României, Partea [, nr. 808 din 3 decem
brie 2008. 22 A se vedea supra, nr. 109, lit. B,b).
130 Tipologia drepturilor reale principale
E A , _
paie posibil ca proprietar ul sâ-ŞI restrâAa ,
ngă exercitarea propriului drept, permițând
ast ărgirea sferei de exercitare a dreptului de proprietate
al vecinului. Nici în acest
nu este vorba însă de nașterea unui dezmembrăm
ânt, întrucât vecinul nu
NICIO prerogativă asupra fondului primului proprietar.
. . . .
. -

pm
rim

Capitolul IV
Regimul juridic al terenurilor şi al construcțiilor
proprietate privată

Secţiunea Î
Regimul juridic al terenurilor proprietate privată

131. Incapacitatea specială prevăzută în art. 44 alin. (2) fraza a II-a din
Constituţie. A. Observaţii generale. Potrivit art. 44 alin. (2), fraza a Il-a din
Constituţie, în forma revizuită: „Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea
României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este
parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum și
prin moștenire legală.”
Mai întâi, este de observat că textul nou din Constituţie are o formulare pozitivă,
iar nu una negativă. Ca urmare, sfera incapacității legale de a dobândi dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor de către cetățeni străini și apatrizi rezultă
dintr-o interpretare per a contrario a noului text constituţional.
Aşadar, în acest text sunt prevăzute două ipoteze în care cetățenii străini şi
apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor. Per a
contrario, ei nu pot dobândi un asemenea drept în toate celelalte ipoteze, altele decât
cele două menționate expres.
B. Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățeni
străini şi apatrizi în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Euro-
peană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reci-
procitate, în condițiile prevăzute prin lege organică. Libera circulaţie a bunurilor,
principiu fundamental al spaţiului economic european, cuprinde în sfera sa de
aplicare şi terenurile. Procesul de aderare a României la Uniunea Europeană a impus
revizuirea textului constituţional în ce priveşte formularea incapacității de a dobândi
terenuri de către cetățenii străini şi apatrizi.
În acest context, dispoziţiile art. 44 alin. (2) fraza a Il-a din Constituţie recunosc
posibilitatea cetăţenilor străini și apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea
Europeană.
Pe acest temei, precum şi pe temeiul Tratatului de aderare a României la Uniunea
Europeană, a fost adoptată Legea nr. 312 din data de 10 noiembrie 2005 privind

! Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a fost ratificat prin Legea nr, 157
din 24 mai 2005, pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul
Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul
Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia,
132 Tipologia drepturilor reale principale , , , e 33
Regimul juridic al terenurilor şi al construcţiilor proprietate privată l
dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenuril or de , , Aa tor
apatrizi, precum şi de către persoanele către cetăţenii străini Şi România nu a încheiat niciun asemenea tratat internațional care să îngăduie anumitor
juridice străine”. Conform art. 3 din aceas 1 Îîn Româ ânia.
„Cetăţeanu l unui
tă lege, ățeni străini
cetățeni străini şişi anumitor 1 apatrizizi i săSă dobândească
â ă terenuri 1252005. În ai. 6Preve
alin (9)
stat membru, apatridul cu domiciliul
România, precum şi persoana juridică
într-un
stat membru sau în tituţi
constituțională ă este reluatăăî în art „6 alin. (1) din Legea nr. 3 dica , , e statea
constituită în conformitate cu legislaţia ă rținând sare
juridicăică aparținea
aparţinând s or
membru pot dobândi dreptul de propr unui stat s-a adăugat căă „Cetăţeanul
ă s trăin,
ăi apatridul
1 şi persoana juri
ietate asupra terenurilor în aceleaşi asupra terenurilor diţii m avorar
cele prevăzute de lege pentru cetățenii român condiții cu terțe nu pot ândi
dobândi dreptul de p roprietate
i şi pentru persoanele juridice române”,
Regula instituită prin acest text operează bile decât cele aplicabile cetățeanului unui stat membru şi persoanei juridice
de la data aderării României | a Uniunea jte îîn conformitate
tuite ita islaţia u unui stat n membru.”
cu legislaţia | a
Europeană (1 ianua rie 2007) numai pentru persoanele
menţionate, care aveau la data Prin art. 7 din aceeași lege, a fost modificat articolul 6 dn Ordonanţa % urzenți a
respectivă drept de rezidenţă sau, după caz,
un sediu secundar pe teritoriul României Guvernului 1 nr. 92 dini data de 3 0 decembrie ] 2007
200 privind
ivi stimu area
„Stimularea i avestiţ
invest ilor
şi numai cu privire la dreptul de
proprietate asupra terenurilor pentru căcă , „O societate comercială, persoană juridica jur rezidenta ă sau
secundare, respectiv sedii secundare reședințe directe”,
i izându-se
4 precizându-se
[art. 4 corelat cu art. 2 lit, c)]. Celelalte ă poate dobândi ândi orice o r i c e r
drepturii reale asupra bunurilor
î i aa , AIE
menţionate în art. 3 persoane ]
nerezidentă,
pot dobândi dreptul de proprietate asupra resp
categorie la împlinirea unui termen de 5 terenurilor din această ării
necesarăă derulării activităţii
activităţii sale,
sale, potrivit obiectului social, , cuSUL rospetarea prelo
ani de la data aderării României la Uniunea ]
derilor ivi
legale privind ândirea
dobândirea dreptului de proprietatee privată tă asupra ilor,
asup terenurilor,
Europeană (art. 4).
de cătreă ățenii străini
cetăţenii izi,
străini şi şi apatrizi, precum şi1 de
d către persoane ] e |
ionale !
Cu privire la dreptul de proprietate asupr ţ
a terenurilor agricole, pădurilor şi tere- j
Desigur, dacăă eseste vorba de o soci ietate comercială, | persoană juri pețonalitele
nurilor forestiere, regula instituită prin art.
Uniunea Europeană numai pentru fermierii
3 operează de la data aderării României la română ea poate să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor în
„care desfăşoară activități independente țiile dreptului comun. | | j ceni
şi sunt, după caz: d căi cotă
C Dobândirea dreptului de proprietate asupra reremurilar
a) cetăţeni ai statelor membre sau apatrizi cu domici] iul într-un stat i -
membru, care ăini, şişi apatriziizi pri
străini prin moştenir) e legală.Ă Nouli texttext constituțion
constituţionzi înlătură 9 incert i
ituţional înlătură
îşi stabilesc reşedinţa în România dobân de căt
către
]
dine care exista i ior îîn legă
anterior ătură cuu posibilitatea
po bâi renurilor
b) apatrizi cu domiciliul în România” stem:
[art. 5 alin. (2) corelat cu alin. (4)]. străini şişi apatrizi
ățenii străini
etățenii izi prinpri moş tenire, > înÎn general. Din interpreta
inter
Calitatea de fermier trebuie să fie doved şi a art. 42 din forma nerevizuită a Consiitației a îi
it ă cu documente
emise, după caz, de at 41 alin. (2), fraza a Il-a
autoritățile competente „din statul membru erori af
s au de proveniență” ori cu atestatul eli- rezultat conciuzia că dreptul de proprietate privată asupra
berat de către organul competent din Româ ândit
dobândit pri moştenire
prin ă etăţeni
j de către cetăţ străini şi apatrizi. Această pretare are nu a
ni a [art. 5 alin. (3)]. Toate aceste perso
au obligaţia de a nu schimba destinaţia teren ane în jurisp
urilor dobândite până la împlinirea unui avut insă” până în prezent, nicio confirmare legală şi nicio confirmare
termen de 7 ani, calculat de la data aderăr denţa Curţii Constituţionale.
ii României la Uniunea Europeană [art.
alin. (1), (2) şi (5)]. Celel 5
alte persoane menţionate în art, 3 pot
proprietate asupra terenurilor agricole, dobândi „dreptul de
pădurilor şi terenurilor forestiere” numai
expirarea acestul termen.
după termenul de reciprocitate nu este incompatibil cu ideea de arata ŞI are getii în contextul
acestui text, caracterul reciproc al beneficiului acordat cetățeni or statelor p n a dea
Pe de altă parte, noul text constituțional
prevede că cetăţenii străini şi apatrizii pot ud terenuri Pe lângă acest sens al termenului de reciprocitate, în dreptul interna] onal
dobândi terenuri în proprietate şi în condiţiile a) înte sea
rezultate din alte tratate internaţionale există şi un alt sens, potrivit căruia anumite probleme pot fi rezolvate
la care România este parte, pe bază de [a se vedea, de exemplu, art. . 2) din Lezea
reciprocitate. Rezultă că, pe lângă alte lor, fie pe bază de reciprocitate
condiții, condi ţia reciprocităţii este obligatorie în asemenea îi 05 di fata de 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor . . <p
tratate”. Deocamdată, î[n naţional privat (publicată în Monitorul Oficial al] României, Partea L ar. 295 sin
cinbrie 1992), în care se arată că „Scutirea de supralegalizare
este permisă în temeru,
Republica Lituania, Marele Ducat a] Luxem legii al unei înţelegeri internaţionale la care este parte România saupe pază ional :
burgului, Republica Un gară, Republica o din Le ca nr, 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea ju iciar internaţională în
Regatul Țărilor de Jos, Republica Austri Malta,
a, Republica Pol onă, Republica Portu sonoită asistenţ
Republica Slovenia, Republica Slovac ă, Repub
lica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul
gheză , mit îi Penală în care se precizează că „În cazul în care statul român
Marii Britanii şi Irlandei de Nord (st Unit al judiciară în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocității n cata ce că iti
ate membre ale Uniunii Europene) şi Repub
şi România privind aderarea Republicii Bulga lica Bulgaria
ria şi a României la Uniunea Europeană, 3022004 fost publicată în Monitorul Oficial al
de România la Luxemburg la 25 aprilie semnat ea Pereti etate Leea a
2005, publicată în Monitorul Oficial al judieiace romne în 594 din 1 iulie 2004 şi a fost modificată succesiv, ultima mociticare
Partea Î, nr. 465 din | iunie 2005. Ro mâniei,
* Publicată în Monitorul Oficial al Rom Bă realizată prin Legea nr. 222 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea 5 completarea
âniei, Partea 1, nr. 1008 din 14 noiembrie 008| ii ea e ecitatea
* Termenul de reciprocitate are, în dreptu 2005. Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
l internațional, mai multe accepţii. Este rie „ În aces s,
că, de regulă, tratatele internaţionale adevărat i rul Oficial al României nr. 758 din 10 noiem
au caracter sinalagm atic, instituind state înabsența nui at brie 1997,
reciproce pentru părți. Această regulă drepturi şi obligaţii Monito principiu de rezolvare a problemelor dintre
poate să cunoa scă însă și excepții. În o an
constituţional, reciprocitatea este însă oblig ipoteza textului * Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
atorie, nefiind admisibilă nicio excepție.
Așadar, modificată succesiv, ultima modificare constând în cea menţionată în text.
134 i , drepturilor reale principale etate privată 135
Tipologia Regimul juridic al terenurilor şi al construcțiilor propri
confDispoziţi
Sp ANile a 44 alin.
i (2) fraza a II-a din Constituţie, în forma revizuită drept public, în formă guvernamentală sau administrativă,
Această autoritate de
spatrizii poa vii partia, această interpretare. Într-adevăr, cetăţenii străini şi este dreptul de proprietate privată sau dreptul de
interferează cu puterea, care
era i, după revizuirea Constituţiei, dreptul de proprietate privată se confunda cu aceasta. Organizarea,
proprietate publică asupra terenurilor, fără a
asenenea dnei ra urbanismului la nivel naţional
moştenire legală. Per a contrario, ei nu pot dobândi un sistematizarea şi amenajarea teritoriului şi necesităţile
au mai con« ării dreptului de proprietate
şi la nivel local determină anumite limite ale exercit
rin moştenir
Pra oRte e testament
i e ară. „ A Astfel redactat „ noul l text constituţ
ituțiional
N nţ cun Cchivoc în legătură cu dobândi obândirea terenu | 1 i privată asupra terenurilor, stabilite în interes public.
egală de către cetăţenii străini şi apatrizi teritoriului si urbanismul”
s.9r pin moștenire Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea
eun De plus, SPspr e “eosebirei , de ipoteza rm art. | din această lege,
i anterioar
aterioarăă, în care momentul aplicării regulii cuprinde regulile generale în această materie. Confo
ii sint ului de dezvoltare durabilă și
n oieri în funcţie de calitatea persoanelor şi de destinaţia „Teritoriul României constituie spaţiul necesar proces
această| a , da înot cetățenii țării”.
ilitatea dobândirii
ri terenu
terenuri! or de către ă cetăţețenii străini
ățenii ăini şi și apatriziizi : îîn este parte a avuţiei naționale de care beneficiază toţi
tă £ Cara operează, , fără distincţie,
a revizuiri ențele organismelor naționale şi
He, chiar chiar dindi momentul intrării îînn vigoare vi Dincolo de regulile generale care stabilesc compet
amenajării teritoriului și al urbanismului, acest act normativ
n PR locale în domeniul
teaRațiuneaa pe pe i |care, îîn noua formulare constituț sm, documentaţiile de amenajare a
ională, s-a recunoscut posibili- cuprinde dispoziţii privind certificatul de urbani
e a most răni și a apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate asupra tere le de amenajare a teritoriului
teritoriului şi documentaţiile de urbanism. Documentaţii
românes
l că n mŞi ieenire
murelegală este necesitate a de a consolidi a legăturil planul de amenajare a teritoriului
ăturile e dintre
di diaspora
i includ planul de amenajare a teritoriului naţional,
an (art. 40), iar documentaţiile de
zonal şi planul de amenajare a teritoriului judeţe
ai Ținând
i seam
mie de principii
incipii le care guvernează aplicarea legii în timp, cetăţenii şi rurale (art. 44), includ planul
urbanism, care au ca obiect localităţile urbane și
vicoareia [Et a, planul urbanistic zonal
urbanistic general şi regulamentul local aferent acestui
zi pot să dobândească terenuri în România de la data intrării în
Peer îsi e revizuire a Constituţiei, dar numai dacă succesiunea în legătură cu de detaliu (art. 45).
regulamentul local aferent acestuia şi planul urbanistic
ită calitatea lor de moștenitori legali s-a deschis după această dată să se exercite cu respectarea
Dreptul de proprietate privată asupra terenurilor trebuie
are a teritoriului şi de urbanism.
132, Corelaţia di : i restricţiilor cuprinse în aceste documentaţii de amenaj
unea de teritoriu şi terenurile care formează de urbanism vor fi analizate
obiectul proprietăţi
privată asupra terenuilo,
aa
Aă ațiunea limitării exercitării dreptului de proprietate
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată legate
proprietate privată.
eritoriului, precura şi de nevoii egată de necesitatea sistematizării şi amenajării în paragraful privind regimul juridic al construcțiilor
are a teritoriului cuprinse în Legea
În completarea regulilor generale de amenaj
Teritoriul este un element speciale din Legea nr. 18/1991”
nr. 350/2001, trebuie să se țină seama de regulile
indispensabil pentru organi voile urbanismului modern.
norme de drept public E area oricărui stat, ceea ce explică reglementarea sa prin folosirea
care se referă la organizareaşi amenajarea teritoriului agricol, precum şi la
țional şi de drept adminisiati) p „ de drept internațional public, de drept constitu- terenurilor pentru producţia agricolă şi silvică.
teritoriului. De asemenea. î MA uterea de stat şi suveranitatea se exercită asupra În plus, înțelegerea regimului juridic al terenurilor
proprietate privată depinde şi
fiecărei unități aduni sist rucât existăo împărțire administrativ-teritorială, asupra din Legea nr. 247 din data de 19 iulie
de Titlul X („Circulaţia juridică a terenurilor”)
autoritatea unei al iv-teritoriale Qudeţ, municipiu, oraş, comună) se exercită justiţiei, precum şi unele măsuri
2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi
anumite comunităţi locale, prin organismele sale de conducere;. , 8
adiacente .

dacă * apar obiectul unei acțiuni de drept comun, întrucât


Totu fiii,
i, cât Posare
pri imi
pelimitarea i
graniţelor 3
între teritoriile diferitelor comunităţi locale,
locale (un municipiu și o comună) nu poate forma
modificarea. gucvederilo: Ie ecunoască accesul la justiţie, cât timp litigiul nu priveşte chiar timp prin acțiunea de drept comun nu se
s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat. Cât
într-adevăr, Dotrivi art 73 AN prin care au fost stabilite sau modificate aceste graniţe. a lui conform legii, luându-se act că un
lege orsani solicită schimbarea hotarului stabilit prin lege, ci trasare
m an > lit, 0) din Constituţie, organizarea teritoriului se face prin sub acest aspect, acţiunea era admisibilă.
decret prezidenţial nu putea să modifice legea
prin fapte materiale și acte să ret a granițelor între teritoriile comunităților locale se face însă al Români ei, Partea |, nr. 373 din 10 iulie 2001, modifi-
* Publicată în Monitorul Oficial
pe cale administrati ae a ministrative, Erorile săvârşite cu această ocazie pot fi îndreptate Legea nr. 242 din 23 iunie 2009 privind
cată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin
contencios admis arie „Se nu se ajunge la o asemenea soluţie, fie pe calea unei acţiuni în pentru modificarea şi completarea Legii
aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2008
justiţie. confor rocedui ese atacă un act administrativ ilegal, fie pe calea unei acțiuni în şi urbani smul, publicată în Monitorul Oficial al
nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului i
acţiuni în erănitute faca rept comun. Această ultimă acțiune poate fi asimilată unei
României, Partea 1, nr. 460 din 3 iulie 2009.
dreptul de proprietate n o identifica în totalitate cu aceasta, întrucât nu se întemeiază pe
7 A se vedea supra, nr. 33, nota 14.
priului ter Cui Pe dreptul comunității locale de a-şi exercita autoritatea asupra pro- 1, nr. 653 din 22 iulie 2005 şi modifi-
5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
adminisearivă e su imperiul Constituției din 1965, potrivit art. 43, pct. 7, organizarea tă prin Ordona nţa de urgenţă a Guvernului nr. 35
cată succesiv, ultima modificare fiind realiza
eronată solutia intai se stabilea prin lege, măsuri financiare în domeniul cheltuielilor
iar nu prin decret prezidenţial. Este deci din 11 aprilie 2009 privind reglementarea unor
rul Oficial al României nr. 249 din
de personal în sectorul bugetar, publicată în Monito
nepublicată) i ței supreme (C.S.]., secția civilă, decizia nr. 2102 din 22 mai 2003
prin care s-a decis că delimitarea hotarului între teritoriile a două comunităţi
14 aprilie 2009,
136 Tipolog
] ia! drepturilor
i reale principale
137
133. Princiniul o .. Ii, Regimul juridic al terenurilor şi al construcţiilor proprietate privată
expr ineipiul pere circulații a terenurilor. Acest principiu este consacrat
de dobândire a
Terenur
s ile ari.propriet
1 din ate TitluloaX dinîi Legeag n r. 247/2005. „ PotPotrivit
IVI acestui 1 text legal bilizarea priveşte numai actele juridice între vii, iar nu şi alte moduri
la zece ani),
„Terenu
» ro prietate privată, indifere nt de destinaţ
inațiaia șişi titti ularul lor, sunt i ră nân
â proprietăţii) şi temporară (durata interdicţiei de înstrăinare este limitată
în cin
circuitul civil. , Ele pot fi înstrăi
instrăinate şi i dobândi
ândite.
te liiber prin| oricare
i . din
dini mnodurili e cu caracter propter rem, iar nu o incapacitate specială de înstrăinare.
Conform acestui
prevăzute de lege, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi” B. Ipoteza specială prevăzută în art. 497 alin. (4) C.proc.civ.
, A . . .....

i
9

funciară
cui text legal, „Drepturile reale înscrise după notarea somaţiei de plată în cartea
cest

principiu este o aplicare a principiului libertăţii de a dispune,


. . | « . . . . . . ”

expres consa de cazurile


orală i : . can, 0 din Noul Cod civil, în care se arată că „Oricine nu vor putea fi opuse urmăritorului creditor şi adjudeca tarului, în afară
poate dispune
adjudeca tarul s-a declarat
er dee bui
bunurile sale, , dacă legeagea nu prevede îiîn mod expres ,altfel.” La râ ă expres prevăzute de lege sau de cazul în care creditorul sau
sumele necesare
principi cum ţi se de întâ
Dar, ul aşalibertăţi a dispune
i este o manife
măr i stare a princip
principiul
Aș ui libertăţi
iului libertăţii
tertii de e seevoinţă.
i de acord cu acel act ori debitorul sau terțul dobânditor a consemnat
de executare”.
| ,Ş se întâmpl plă ă şşii cu principiul ul libertăţ iiţ de voinţă,
libertăţii | , princ
principiul li i l acoperirii creanţelor ce se urmăresc, inclusiv dobânzile şi cheltuielile
eta a terenurilor este îngrădit de lege în dublu sens Evident, în sfera noțiunii de imobil intră şi terenurile. Deşi în acest caz nu se
po Preiau bere
ilitatea actului
ere ai nt
întâi, „ legiuito
leg rul a prevă zut mai i multe cazur
azuri i dede inalien
inali abilita
ii te temporară ă a prevede în mod expres o interdicție de înstrăinare, ci numai inopozab
re de drepturi reale, în realitate situațiile sunt echiva-
de înstrăinare sau de constitui
u Pi În al doilea rând, ea nulităţii este înlocuită cu sancţiun ea inopo-
rând, pasele£ Juridic
juridi e prevăzu ă te în art. 2 din Titlul X din Legea lente. Singura diferenţă este că sancţiun
. Ace seu rebuieSă să fefie încheiate în formă autenticică de constitui re de drepturi reale. De lege ferenda,
ă, , sub sancţ unea
i nulității
ității absolute zabilității actului de înstrăinare sau
| d pentru înstrăin area imobilul ui după
stricțiiț sunt fie o înlăt urare temporară, ă, fiefi doar imitar | este preferabil să se prevadă sancţiunea nulităţii
atributului dispoziţ$ i iei
Hei juridice e didin conținu
Juridic ţ j tul dreptului i de proprieti ate.2 C Cina momentul notării somaţiei în cartea funciară.
i Bai i
autentice ce apă
apare și _ ca o Îngri îngrădirre a princip
îngrădi iului
inciniul ui co nsensualismulu iP „ erinţa juridi
i 1 actelor forrvei privire la terenuri și
expresie particulară a principiului libertăţii de voinţă 135. Forma autentică a actelor juridice de dispoziție cu
o ie „(1) Terenurile cu sau
ere ntr-un sens
sens mai mai general ge locuinţe. Potrivit art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005:
i
, incapac it
itatea special al ă constit uţional ă de a dobândi şi extravilan, indiferent de destinaţia sau de
renur » menţio
n e îneră . . 5 şi fără construcții, situate în intravilan
nată mai sus, este şişi ea ea o grădire
îngrădir a princip iului vii, încheiate în
ui liberei circulații a
întinderea lor, pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între
incipiul
formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute .
134, IRA . real asupra
iza pa Cazuri de inalien abilitate temporară > legală a terenurilor. Cea mai dras (2) În cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept
ia sau întinder ea acestora,
e a exercitării dreptului de propri prietate este, cum am văzut”,
inal ili unui teren cu sau fără construcţie, indiferent de destinaţ
tatea. Chiar
Eesini tau eaedacă este prevăzăzută
ută de lege,
ge, aceasta trebuieue săsă aibăaibă caract
caracter tetemporar dispoziţiile alin: (1) se aplică în mod corespunzător.”
Cetăți toru de Pa văzut mai multe cazuri de e inalien 10! alin. (1) din Legea locuinței, nr. 114 din data de
inali abilli
abilitat e temporarăară a terenurilor În plus, potrivit art.
]o ate şi dobân-
11 octombrie 1996", „Locuinţele şi unităţile individuale pot fi înstrăin
ea nulității
„e: phetienabititatea prevăzută în art. 32 alin. (1) din
Legea nr. 18/1991 repu dite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiun
părților comune
ală. Potrivit acestui text legal, „Ti
gal, „Teren ibui conform art. 19
ul atribuit ali 21 și i absolute. Dreptul de proprietate comună, forțată şi perpetuă asupra
ate exclusivă care
art. 43 nu poate
i fi înstrăi
străimat prini acte îîntre viiji ţi mp de 10 ani, 1e socotiți
soc ti iţ dee [o
la î a ale unui imobil se valorifică numai împreună cu dreptul de propriet
anului următor celui
€ în cari ăcut
are s-a făcut înscri
înscrie rea propriet
rietăți poartă asupra acestuia sau a unei părți determinate din acesta”.
ății 3 acțiune
i a mutaţ i
ității
se exprimă în formă
absolute a actului de înstrăinare.
2) Constatarez IRI i e 09 aneţianea unitați Aşadar, aceste acte au caracter solemn, iar solemnitatea
- a nulitatea abso-
j ) onstata rea nulităţii poate fi cerută în justiţie de către primări
e, prefectură autentică. Nerespectarea acestei condiții ad solemnitate determină
pr caro precum şi de către oricare persoană interesată.” lută a contractului de înstrăinare.
a ȘI au seu mea mult de 10 ani de la intrarea în vigoare
e e . . . ”

a Legii nr. 18/1991


st caz de inalienabilitate temporară nu şi-a şi-a pierdut
pi actualitatea,
i î e â | ibui
Îi i maiai aless co conform ultimul
terenului, ] ui i articol
arti di intre cele evocate
vocate îîni acest
acest cent
text ea
legal, se a
text legal a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă
"0 Porma actuală a acestui
şi completarea Codului de
Aceast
bila e ă pere
i icţi
te * înstrăi
instrăinare a terenurilor
| este, ca natură juridică, o inaliena Guvernului nr, 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea
a ală, specială procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea |, nr. 479 din 2 octombrie
[întrucât are ca obi lect numa! i anumiti e te |
ă civilă a fost realizată prin Ordonanţa de
nurile agricole atribuit
tri e prinpri constititui
uirea dreptului de roprietpro i ivată anîn favoar
atee privată
privată 2000. Ultima modificare a Codului de procedur
f ea data de 6 mai 2009 pentru modifica rea Codului de procedură
unor persoa
pianene fizice Z fără pămâ mânt | sau cu pământ
ămâ puțin,
puţin, urgență a Guvernului nr. 42 din
i îîn condiți
d Ițiiile preciza
ecizate
i te înîn l Oficial al României , Partea [, nr. 324 din 15 mai 2009.
(1), art. 21 sau art. 43 din Legea nr. 18/1991], parţială (întruc civilă, publicată în Monitoru
ât indisponi- e 1997, modifi-
'! Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 393 din 31 decembri
Ordonanţ a de urgență a Guvernului
9 cată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin
A se vedea supra, nr. 109, lit. B, b). rea Legii locuinţei nr. 114/1996 , publicată în
nr. 210 din 4 decembrie 2008 pentru completa
Monitorul Oficial al României, Partea ], nr. 835 din 11 decembri e 2008.
138 Tipologia drepturilor reale principale Regimul juridic al terenurilor şi al construcţiilor proprietate privată 139

Secţiunea a Il-a principale cu privire la acest act administrativ. Sub aspectul tehnicii legislative, ar fi
Limite ale exercitării dreptului de proprietate de preferat ca, în viitor, aceste dispoziţii să fie unificate într-un singur act normativ,
privată asupra construcţiilor pentru a evita inadvertenţele şi necorelările. Într-adevăr, în prezent, reglementările
cuprinse în cele două legi sunt contradictorii, necorelate şi sunt susceptibile de
136. Precizări prealabile. Sediul materiei. Regimul juridic al construcţiilor este interpretări diferite.
alcătuit din numeroase reglementări '?, care nu pot fi analizate exhaustiv în acest Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, odată ce au fost
cadru. În plus, multe dintre aceste reglementări sunt adoptate prin acte normative aprobate, îşi găsesc aplicarea prin acte administrative subsecvente, cu caracter indi-
subsecvente legii, acte supuse unui ritm rapid de schimbare. Ca urmare, vor fi vidual. Certificatul de urbanism este un asemenea act administrativ individual prin
reținute numai câteva prevederi legale, care stabilesc cele mai importante limite ale care autoritățile publice competente fac cunoscute regimul juridic, cel economic și
exercitării dreptului de proprietate privată asupra construcțiilor. cel tehnic al imobilelor, terenuri şi construcții, cerințele urbanistice care urmează să
Dintre numeroasele reglementări în materie, cele mai importante sunt Legea fie îndeplinite prin documentația tehnică, în funcție de specificul amplasamentului,
nr. 350/2001" şi Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lista cuprinzând avizele şi acordurile legale necesare în ipoteza autorizării executării
construcțiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor”. unei lucrări de construcții [art. 6 din Legea nr. 50/1991 şi art. 29 alin. (1) din Legea
Amenajarea teritoriului şi urbanismul sunt reglementate prin norme juridice care nr. 350/2001], precum şi obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru pro-
conturează competențele autorităţilor publice în acest domeniu şi limitează, în primul tecţia mediului în vederea obținerii actului administrativ necesar în această materie.
rând, cum am văzut!?, exercitarea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Certificatul de urbanism este un act administrativ de informare cu caracter
În plus, aceste norme juridice sunt şi temeiul limitării exercitării dreptului de proprie- obligatoriu. Altfel spus, datele conţinute în certificatul de urbanism sunt mai mult
tate privată asupra construcțiilor. decât simple informaţii, ele făcând proba regimului juridic, economic şi tehnic al
Certificatul de urbanism şi autorizația pentru executarea lucrărilor de construire imobilului, teren sau construcție, în legătură cu care s-a solicitat eliberarea certifi-
sau desființare a construcțiilor sunt actele administrative individuale prin care se catului. Este însă de observat că, în ce priveşte regimul juridic, există o suprapunere
concretizează limitele cuprinse în normele juridice în legătură cu exercitarea drep- parțială între datele conținute în acest certificat de urbanism şi datele cuprinse în
tului de proprietate privată asupra construcțiilor. sistemul de publicitate imobiliară. În caz de neconcordanţă, au prioritate datele
Este însă de observat că acesie limite sunt valabile, de cele mai multe ori, şi în înscrise în sistemul de publicitate imobiliară. Celelalte elemente ale regimului juridic,
legătură cu exercitarea dreptului de proprietate publică asupra construcțiilor. precum şi elemeniele regimului economic şi tehnic al imobilului pot fi infirmate
numai prin modificarea sau rectificarea certificatului de urbanism de către autoritatea
137. Certificatul de urbanism - funcţie şi natură juridică. În art. 6 din Legea
publică emitentă sau prin anularea acestui act administrativ în procedura de conten-
nr. 50/1991 şi în art. 28-34 din Legea nr. 350/2001 sunt cuprinse dispoziţiile
cios administrativ de drept comun, în măsura în care se probează că datele conținute
în certificat nu concordă cu datele cuprinse în documentațiile de amenajare a terito-
* Pentru un inventar al acestor reglementări, a se vedea Anexa nr. | a Ordinului riului şi de urbanism.
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor și Turismului nr. 1.430 din 26 august 2005 pentru Acest act administrativ nu conferă însă dreptul de executare a lucrărilor de
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construire, amenajare sau plantare [art. 6 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 şi art. 29
lucrărilor de construcţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr, 825 din 13 sep- alin. (4) din Legea nr. 350/2001]. În mod simetric, el nu conferă nici dreptul de
tembrie 2005, în forma anterioară modificării acestui ordin prin Ordinul Ministerului Dezvoltării desființare a unei construcții.
Regionale și Locuinţei nr. 119 din 26 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea
Când odată cu solicitarea de eliberare a certificatului de urbanism se cere şi o
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor
derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respec-
de construcții, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului
nr. 1.430/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 193 din 27 martie 2009. tivă, sau când o asemenea derogare este impusă de condiţiile specifice ale amplasa-
2 A se vedea supra, nr. 132, nota 6. mentului ori de natura obiectivelor de investiţii, autoritatea publică emitentă poate să
* Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 933 din 13 octombrie 2004, respingă motivat cererea de eliberare a certificatului de urbanism sau să solicite
modificată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 261 din 7 iulie 2009 elaborarea unui nou plan urbanistic zonal (P.U.Z.) sau a unui nou plan urbanistic de
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi detaliu (P.U.D.). După aprobarea noii documentaţii de urbanism este posibilă
completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, întocmirea documentaţiei tehnice necesare pentru obținerea autorizaţiei de construire
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. În legătură cu (art. 32 din Legea nr. 350/2001).
aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 350/2001, a se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 525 din
27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în Monitorul 138. Autorizaţia de construire. A. Cerinţa autorizării lucrărilor de construcții şi
Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 noiembrie 2002. natura juridică a autorizaţiei de construire. Dreptul de proprietate privată asupra
'5 A se vedea supra, nr. 17 şi 132. terenurilor destinate construcţiilor şi asupra construcțiilor este limitat prin instituirea
140 Tipologia drepturilor reale principale Regimul juridic al terenurilor şi al construcțiilor proprietate privată 141

cerinţei legale a autorizării lucrărilor de construcții. Această noţiune trebuie înțeleasă istorice, aceste măsuri pot fi luate numai cu avizul Ministerului Culturii, Cultelor Şi
în sens larg, în sfera ei intrând toate lucrările de construire prevăzute în art. 3 din Patrimoniului Naţional (art. 28 alin. (2) şi art. 3 lit. b) din Legea nr. 50/1991].
Legea nr. 50/1991, precum şi lucrările de demolare, dezatectare ori dezmembrare a Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile se prescrie în termen
construcțiilor şi instalaţiilor prevăzute în art. 8 din acelaşi act normativ. Nu sunt de doi ani de la săvârşirea faptei (art. 31). În legătură cu această prevedere legală,
supuse autorizării lucrările menţionate în art. 11 din Legea nr. 50/1991, respectiv instanţa supremă a decis, în Secţii Unite, că dreptul de a constata aceste contravenţii
lucrările care nu modifică structura de rezistență şi/sau aspectul arhitectural al şi de a aplica amenzile corespunzătoare se prescrie în termenul prevăzut în acest text
construcțiilor. legal, iar nu în termenul prevăzut în reglementarea care constituie dreptul comun în
materia contravenţiilor!ă. Totodată, s-a precizat că, în cazul construcțiilor în curs de
Pentru simplificare, sintagma autorizaţie de construire va fi utilizată în legătură
executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţii. În cazul construc-
cu toate lucrările pentru care este necesară procedura de autorizare, indiferent că este
țiilor finalizate, data săvârșirii faptei este considerată data terminării construcției.
vorba de lucrările de construire propriu-zise sau de lucrări de desființare sau de
modificare a construcțiilor. Instanţa supremă a mai decis că obținerea autorizaţiei de construire în timpul
executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei.
Ca natură juridică, autorizaţia de construire este un act administrativ de autoritate
O atare împrejurare ar putea fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii
emis de autoritatea publică locală competentă pentru a asigura concordanța dintre
contravenţionale!?.
activitățile de construcții şi conţinutul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi
Împotriva procesului-verbal de constatare și sancţionare a contravenției se poate
de urbanism (art. 2 din Legea nr. 50/1991).
face plângere de către persoana interesată în termen de 15 zile de la data înmânării
B. Sancțiuni. Fiind un act administrativ, autorizaţia de construire poate fi atacată
sau comunicării acestuia. Din momentul introducerii plângerii la instanța judecă-
în fața instanţelor de contencios administrativ, conform Legii nr. 554 din 7 decembrie
torească, se suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar rămâne aplicabilă măsura de
2004 a contenciosului administrativ!$, în măsura în care a fost emisă cu încălcarea
oprire a executării lucrărilor. În completarea dispozițiilor speciale cuprinse în Legea
dispozițiilor legale. Acţiunea în contencios administrativ poate fi formulată de
nr. 50/1991 sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001%, care
persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim!” prin emiterea auto- constituie drept comun în materie.
rizaţiei de către autoritatea administrativă competentă. De asemenea, potrivit art. 12 Dacă persoanele sancţionate contravențional, deși au oprit executarea lucrărilor,
din Legea nr. 50/1991, anularea autorizaţiei de construire poate fi cerută şi de către nu s-au conformat în termen celorlalte măsuri dispuse prin procesul-verbal de
prefect, din oficiu sau la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului constatare a contravenţiei, autoritatea administrativă care a aplicat sancţiunea va cere
de Stat în Construcţii. instanței judecătoreşti să dispună încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau
Introducerea acțiunii pentru anularea autorizaţiei de construire sau de desființare a desființarea construcțiilor efectuate nelegal, după caz. În cazul în care admite cererea,
unei construcții poate fi însoțită de o cerere de suspendare a actului administrativ instanța va stabili termenele limită pentru executarea măsurilor dispuse. Nerespec-
atacat şi de oprire a executării lucrărilor până la soluţionarea pe fond a cauzei. tarea acestor termene are drept consecință aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse
Nerespectarea prevederilor legale privind autorizarea şi executarea lucrărilor de de instanța de judecată prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, pe
construire sau de desființare a construcțiilor atrage răspunderea penală sau contra- socoteala contravenienţilor (art. 32 alin. (1)-(3) din Legea nr. 50/1991].
vențională a persoanelor vinovate, conform art. 24-28 din Legea nr. 50/1991. Întrucât legiuitorul nu precizează că această acțiune este de competenţa instan-
Executarea sau desființarea, totală sau parţială, a lucrărilor de construire, fără țelor de contencios administrativ, rezultă că ea se va judeca după procedura și
autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului conform competenţei de drept comun.
tehnic, atrage, în cadrul răspunderii contravenţionale, pe lângă aplicarea unei amenzi,
şi oprirea executării lucrărilor, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile
8 Instanţa supremă a avut în vedere, la data soluționării acestei probleme, Legea nr. 32 din
autorizaţiei sau desființarea lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea
12 noiembrie 1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, publicată în Buletinul
prevederilor acestora într-un termen stabilit în procesul-verbal de stabilire a Oficial al României nr. 148 din 14 noiembrie 1968. Această lege a fost abrogată prin Ordo-
contravenţiei [art. 28 alin. (1), art. 26 alin. (1) lit. a) şi b)]. În cazul monumentelor nanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 410 din 25 iulie 2001, modificată succesiv,
ultimele modificări fiind realizate prin Legea nr. 352 din 21 iulie 2006 pentru completarea
9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi Legea nr. 3593
modificată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 100 din 9 mai 2008 din 21 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2006 pentru completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicate în
pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008. Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 640 din 25 iulie 2006.
7 În redactarea actuală, după revizuirea Constituţiei, dispoziţiile art. 52 alin. (1) prevăd 9 A se vedea C.S.]., secţiile unite, decizia nr. 7 din 20 noiembrie 2000, publicată în Moni-
expres că vătămarea poate consta nu numai în încălcarea unui drept, ci şi a unui interes legitim torul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 19 februarie 2001.
de către autoritatea publică. % A se vedea supra, nota 18.
142 Tipologia drepturilor reale principale

În situaţia în care nerespectarea dispoziţiilor legale privind autorizarea sau execu-


tarea lucrărilor de construire constituie infracțiune, organul de control poate să ceară
organului de urmărire penală sesizat sau instanței de judecată să dispună oprirea
executării lucrărilor pe tot parcursul procesului penali, cu titlu de măsură provizorie, Capitolul V
De asemenea, organele de control vor putea cere instanţei penale să dispună, prin Rechiziţia, exproprierea şi confiscarea
hotărârea de condamnare, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiin-
țarea construcțiilor autorizate nelegal [art. 32 alin. (4) şi art. 25].
Construcțiile executate fără autorizaţie pe terenuri care fac parte din domeniul Secţiunea I
public sau privat al statului şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter Rechiziţia, limită a exercitării dreptului de proprietate privată
provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al judeţelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de 139. Sediul materiei şi natura juridică a rechiziţiei. Rechiziţia este reglemen-
către autoritatea publică locală competentă, pe cheltuiala contravenientului, fără tată în Legea nr. 132 din 15 iulie 1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de
emiterea unei autorizații de desființare şi fără sesizarea instanțelor judecătoreşti servicii în interes public!.
[art. 33 alin. (1)]. Această dispoziție este constituțională numai în măsura în care Rechiziţia este o limită a exercitării dreptului de proprietate privată, cu caracter
lucrările au fost executate de o autoritate publică fără autorizaţie, iar nu și în cazul în excepțional, care poate fi luată numai de organele autorității publice împuternicite, în
care lucrările au fost executate fără autorizaţie de o persoană fizică sau de o persoană cazurile şi cu respectarea condiţiilor expres prevăzute de lege, având ca obiect
juridică de drept privat, pe baza dreptului de concesiune având ca obiect un teren cedarea temporară a folosinţei unor bunuri mobile sau imobile de către agenții
dintre cele menționate în acest text legal. economici, instituțiile publice, precum şi alte persoane fizice şi juridice, care au
O altă sancțiune aplicabilă în situația în care construcţiile sunt executate fără calitatea de proprietari sau de deținători legali [art. 1 şi art. 5 alin. (2) şi (3) din Legea
autorizație sau cu nerespectarea prevederilor acesteia ori în situaţia în care nu a fost nr. 132/1997]. Aşadar, rechiziţia nu este o lipsire de dreptul de proprietate privată, ci
efectuată recepţia la terminarea lucrărilor este aceea că, potrivit legii, acestea nu se numai o lipsire de atributul folosinţei pe durata prevăzută de lege. Titularul dreptului
consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară [art. 37 alin. (5) din de folosință este statul, prin organele autorităţii publice împuternicite.
Legea nr. 50/1991]. Aşadar, pe această cale, actul de înstrăinare a construcțiilor Ca excepție, bunurile consumptibile și cele perisabile sunt preluate în proprietate
nefinalizate nu va putea fi la rândul său intabulat, cu consecinţe în privința asigurării de către stat, cu plata despăgubirilor legale [art. 2 alin. (2)].
opozabilității față de terți a dreptului real constituit sau transmis. În acest sens, Caracterul excepțional al rechiziţiei limitează luarea acestei măsuri numai la
trebuie să se țină seama că lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate cazurile de declarare a mobilizării totale sau parţiale ori a stării de război, de insti-
numai dacă au fost realizate toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a tuire a stării de asediu sau de urgenţă, ori în scop de prevenire, localizare şi înlăturare
efectuat recepţia la efectuarea lucrărilor, inclusiv în situaţia în care acestea au fost a urmărilor unor dezastre. Măsura rechiziţiei poate fi dispusă nu numai la începutul,
realizate în regie proprie [art. 37 alin. (2)]. Este de observat că finalizarea lucrărilor Ci şi pe toată durata acestor situaţii excepționale (art. 2 alin. (1)].
este condiționată de recepţia la terminarea lucrărilor, iar nu de recepţia finală”. Pe durata rechiziţiei, proprietarii sau deţinătorii sunt scutiţi de plata impozitelor şi
taxelor pentru bunurile rechiziţionate, iar obligaţiile născute din contractele legal
încheiate cu privire la aceste bunuri se suspendă [art. 19 alin. (2)].
140. Restituirea bunurilor rechiziționate şi despăgubirile cuvenite proprie-
! În Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcții, publicată în tarilor. După expirarea perioadei pentru care este făcută rechiziția sau, în absenţa
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995 (modificată succesiv,
unor termene fixate iniţial, la încetarea cauzelor care au determinat rechiziția,
ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 123 din data de 5 mai 2007 pentru modificarea
Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României,
bunurile se restituie celor de la care au fost rechiziţionate, pe baza unui proces-verbal
Partea |, nr. 307 din 9 mai 2007), în art. 21 lit. f), se face distincţie între recepţia la terminarea (art. 29). Deşi legea nu prevede expres, trebuie să li se recunoască proprietarilor şi
lucrărilor şi recepţia la expirarea termenului de garanție. Reglementarea în detaliu a acestor deţinătorilor legali o acţiune specială în restituire. Proprietarii au deschisă şi calea
două tipuri de recepţie este cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 273 din 14 iunie 1994 unei acţiuni în revendicare,
privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcții şi instalații aferente
acestora, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea Î, nr. 193 din 28 iulie 1994,
modificată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.303 din
data de 24 octombrie 2007 pentru completarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de ' Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 iulie 1997 şi modi-
construcții şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, i ficată prin Legea nr. 410 din 18 octombrie 2004 pentru modificarea și completarea Legii
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2007. În această ji nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri și prestările de servicii în interes public, publicată
reglementare, recepţia la expirarea perioadei de garanţie este denumită şi recepție finală. în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 27 octombrie 2004.

Îi au
144 Tipologia drepturilor reale principale
hRechiziția, exproprierea şi confiscarea 145
Dacă bunurile au suferit degradări sau devalorizări, proprietarii au dreptul la naţionale” şi în Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin
despăgubiri, conform legii. Dacă bunurile neconsumptibile nu mai pot fi restituite din Hotărârea Guvernului nr. 434 din 8 aprilie 2009”. În măsura în care aceste acte
motive obiective, proprietarii pot fi despăgubiţi prin acordarea chiriei corespun- normative nu cuprind dispoziţii derogatorii, se aplică în completare normele de drept
zătoare. De asemenea, proprietarii au dreptul să primească diferența de valoare, comun din materia exproprierii (art. 18 din Legea nr. 198/2004).
pentru bunurile care au suferit degradări majore sau un bun similar ori contravaloarea Numeroase texte din legi şi alte reglementări speciale fac trimitere la expropriere,
bunului, în cazul în care acesta nu mai poate fi restituit din motive obiective. Pentru fără a cuprinde însă, de cele mai multe ori, norme care să intre, într-un fel sau altul, în
bunurile consumptibile, se plătesc despăgubiri în raport cu valoarea de circulaţie din instituția exproprierii. Totuşi, există şi câteva excepţii. Aceste norme de excepție
momentul preluării, ceea ce presupune că plata trebuie să se facă în acelaşi moment privesc, în primul rând, împrejurările care pot fi considerate cauze de utilitate publică.
sau imediat după preluare. Chiria pentru bunurile neconsumptibile va fi acordată la Ca instituție juridică, exproprierea cuprinde atât norme juridice de drept public,
nivelul aprobat prin hotărâre a Guvernului. Plata despăgubirilor se face de către cât şi norme juridice de drept privat. Altfel spus, instituţia juridică a exproprierii are
autorităţile publice abilitate de lege (art. 25 şi art. 27). caracter complex.
În vederea plăţii despăgubirilor, trebuie să se prezinte procesul-verbal de rechi-
ziţie la lichidare. Operaţiunea lichidării proceselor-verbale de rechiziție se face pe 142. Principiile exproprierii. În art. 44 alin. (3) din Constituţie se statuează că
baza procedurii prevăzute de lege. Neprezentarea procesului-verbal de rechiziţie în „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită
vederea lichidării în termen de trei ani de la publicarea în Monitorul Oficial al potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Această despăgubire se stabi-
României a datei începerii plăţii atrage prescrierea dreptului la despăgubire pentru leşte, potrivit art. 44 alin. (6) din Constituţie, „de comun acord cu proprietarul sau, în
bunurile rechiziționate (art. 28). Contestaţiile privind despăgubirile trebuie formulate caz de divergență, prin justiție”. Într-un sens asemănător, în art. 481 C.civ. [cores-
în 90 de zile de la data încheierii procesului-verbal de restituire a bunului rechizi- punzător art. 562 alin. (3) din Noul Cod civil] se precizează că „Nimeni nu poate fi
ționat şi se soluţionează de comisia mixtă de rechiziţii care a făcut rechiziția. Hotă- silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o
rârile comisiei mixte de rechiziţii pot fi contestate, în termen de 90 de zile de la dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Ideile conţinute în aceste texte sunt reluate în
primirea lor, la Comisia Centrală de Rechiziţii. Dacă admite contestaţia, Comisia art. l din Legea nr. 33/1994, în care se arată că „Exproprierea de imobile, în tot sau
Centrală de Rechiziţii fixează, prin hotărârea pronunțată, valoarea despăgubirilor. în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi
Hotărârea Comisiei Centrale de Rechiziţii poate fi atacată în justiţie în termen de 30 prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
de zile de la comunicare. Acest ultim termen este unul de decădere (art. 30). Din aceste reglementări rezultă principiile exproprierii, care se înfăţişează ca
adevărate condiţii fundamentale ale acestei operaţiuni juridice.
A. Existenţa unei cauze de utilitate publică. Mai întâi, exproprierea se poate face
Secţiunea a II-a numai pentru lucrări de utilitate publică, adică numai în împrejurări excepţionale.
Exproprierea Sublinierea caracterului excepţional al exproprierii este necesară întrucât această
operaţiune juridică nu determină doar limitarea sferei de exercitare a dreptului de
ŞI. Sediul materiei, principii, obiectul, natura juridică şi definirea proprietate privată, ci chiar lipsirea de acest drept. Este motivul pentru care tratarea
exproprierii instituţiei exproprierii trebuie să se facă separat de reglementările care instituie
diferite limite ale exercitării dreptului de proprietate privată. Acest caracter excep-
141. Sediul materiei. În prezent, exproprierea este reglementată în art. 44 țional al exproprierii impune ca stabilirea lucrărilor de utilitate publică să se facă
alin. (3) şi (6) din Constituţie, art. 481 C.civ. [art. 562 alin. (3) din Noul Cod civil], potrivit legii, iar, în cazuri cu totul deosebite, chiar prin lege.
Legea nr. 33 din data de 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate Este de observat că, deşi în toate textele menţionate mai sus, se face vorbire de o
publică? şi Hotărârea Guvernului nr. 583 din 31 august 1994 de aprobare a Regula- cauză de utilitate publică, în art. 5 din Legea nr. 33/1994 se precizează că „Utilitatea
mentului privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea cercetării preala- publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local”. În acelaşi
bile în vederea declarării utilității publice pentru lucrări de interes național sau de sens, în legile speciale care menționează diferite cauze de utilitate publică se folo-
interes local”. Aceste reglementări alcătuiesc dreptul comun în materia exproprierii. seşte întotdeauna expresia lucrări de utilitate publică. Aşadar, sfera noțiunii de cauză
O reglementare specială a exproprierii este cuprinsă în Legea nr. 198 din 22 mai de utilitate publică este limitată de legiuitor, deocamdată, la lucrările de utilitate
2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi şi drumuri publică. În absența împrejurărilor care să învedereze necesitatea efectuării unor

* Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea Î, nr. 487 din 31 mai 2004, modificată
succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 35 din 13 martie 2009, publicată în
? Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 139 din 2 iunie 1994. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2009
* Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 271 din 26 septembrie 1994.
5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 309 din 11 mai 2009,
Mi.
Tipologia drepturilor reale principale Rechiziția, exproprierea şi confiscarea 147
146
publică, cu Cum am văzut, în diferite legi speciale sunt precizate anumite lucrări de utilitate
asemenea lucrări, nu se poate invoca şi declara o altă cauză de utilitate
prin lege. publică. Indiferent dacă aceste lucrări se încadrează sau nu în vreuna dintre
excepţia ipotezei în care cauza de utilitate publică este declarată. chiar:
organică, categoriile enumerate în art. 6 din Legea nr. 33/1994, menţionarea lor într-o lege
Chiar şi într-o asemenea situaţie de excepție, trebuie să fie vorba de o lege
astfel se poate deroga de la regula cuprinsă în art. 5. din- Legea specială nu echivalează cu însăşi declararea utilității publice. Dimpotrivă, pentru
pentru că numai
rii declararea utilității publice trebuie să fie urmată procedura prevăzută în Legea
nr. 33/1994, normă care are caracter organic, întrucât priveşte condiţiile exproprie
ii, în sensul art. 73 lit. m) din Constituţ ie. exproprierii. Această concluzie include şi ideea potrivit căreia, dacă este vorba de
şi deci regimul juridic general al proprietăţ
publică.
În articolul 6 din Legea nr. 33/1994 sunt menţionate lucrările de utilitate alte categorii de lucrări decât cele menţionate în art. 6, declararea utilității publice
de lucrări de utilitate publică, această trebuie să se facă prin lege. |
Fără să fie limitativă în sensul categoriilor
are totuşi o semnificaţie juridică deosebită, întrucât, „Pentru orice alte Exproprierea monumentelor istorice și a zonelor de protecţie a acestora poate fi
enumerare
caz inițiată numai cu avizul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului, iar nesoco-
lucrări decât cele menţionate în art. 6, utilitatea publică se declară, pentru fiecare
ă în ceea ce tirea acestei exigențe constituie infracțiune, aşa cum se prevede în mod expres în
în parte, prin lege” (art. 7 alin. (3)]. Altfel spus, enumerarea este limitativ
a admi-
priveşte lucrările pentru care utilitatea publică se poate declara prin procedur
art. 9 alin. (3) şi în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind prote-
publică a jarea monumentelor istorice”.
nistrativă. În ce priveşte caracterul legii prin care se poate declara utilitatea
lege ordinară. Două O situaţie specială este reglementată în Legea nr. 198/2004. Prin această lege
unei lucrări, alta decât cele menţionate în art. 6, este vorba de o
că este
argumente conduc la această concluzie. Mai întâi, când nu se precizează
conform art. 2 alin. (1) fraza 1, „Se declară de utilitate publică toate lucrările de
regulă, măsura respectiv ă poate fi adoptată printr-o lege construcții de drumuri de interes național, județean şi local”. Aşadar, în această
vorba de o lege organică, de
însă suficient, întrucât, dacă măsura respectiv ă ține situație, declarația de utilitate publică este făcută chiar prin lege, în mod generic
ordinară. Acest argument nu este
fi luată printr-o lege ordinară. Or, şi acesta pentru orice fel de lucrări viitoare din această categorie. Întrucât această declaraţie
de domeniul legii organice, ea n-ar putea
33/1994, are ca obiect o categorie de lucrări, în mod generic, norma legală respectivă are
este al doilea argument, în cazul prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr.
ă. Ca urmare, caracter organic...-
este vorba de o măsură cu caracter individual, iar nu de una normativ
proprie- B. Existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile. Acest al doilea principiu al
deşi este vorba de o măsură de expropriere, ea nu priveşte regimul general al
se declară cu caracter exproprierii impune existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile. Cauza de utilitate
tăţii, neavând caracter normativ. Dacă însă utilitatea publică
determi- publică poate justifica măsura exproprierii, dar nu îl scutește pe expropriator de plata
generic, deci pentru o anumită categorie de lucrări, iar nu pentru o lucrare
nată, legea are caracter organic. unei compensări pentru pierderea pe care o suferă proprietarul şi, eventual, ceilalţi
ultim. titulari de. drepturi reale cu privire la bunul expropriat. Altfel spus, exproprierea se
Aceeaşi concluzie este valabilă şi în situaţiile prevăzute în art. 7 alin.
prin lege se poate declara utilitatea publică în situaţii poate face numai pe baza unei despăgubiri. Aceasta trebuie să fie dreaptă, adică să
Conform acestui text, „Tot
expro- acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii.
excepționale, în cazul în care — indiferent de natura lucrărilor — sunt supuse
ansambluri şi situri istorice, cimitire, alte aşeză- Astfel, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se com-
prierii lăcaşuri de cult, monumente,
în întregime”. pune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor
minte de valoare naţională deosebită ori localităţi urbane sau rurale
rile Şi persoane îndreptățite”. Nuanţând această dispoziţie de principiu, legiuitorul a adăugat
În legătură cu acest ultim text legal, s-a apreciat că monumentele, ansamblu
potrivit art. 5 alin. (1) din Legea în alineatul (2) al acestui articol că „La calcularea cuantumului despăgubirilor
siturile istorice fac parte din domeniul public,
exproprie rii lor”. Într-o altă experții, precum și instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit,
nr. 18/1991 şi, ca urmare, nu s-ar mai pune problema
să indice calea prin care imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii
interpretare, s-a considerat că legiuitorul a dorit doar
publică, raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor
asemenea bunuri pot fi dezafectate pentru realizarea unor lucrări de utilitate
5 alin. (1) din persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”,
fără să se pună problema exproprierii lor$. În realitate, dispoziţiile art.
titularulu i In ipoteza exproprierii parţiale, valoarea părții expropriate dintr-un imobil nu va
Legea nr. 18/1991 se referă numai la bunurile care se află în patrimoniul
sau la putea fi redusă nici dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor
domeniului public. Pentru a vorbi de apartenența unui bun la domeniul public
titularului de valoare ca urmare a lucrărilor care se vor realiza. Sporul de valoare respectiv ar
domeniul privat este necesar ca bunul respectiv să se afle în patrimoniul
şi situri istorice putea să fie dedus numai din valoarea daunelor, adică din valoarea prejudiciului
acelui domeniu. Or, nu este exclus ca anumite monumente, ansambluri
locale. suferit de proprietar sau de alte persoane îndreptăţite în urma exproprierii, valoare
să se afle în proprietatea privată a altor persoane decât statul şi comunităţile
,Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006
SA se vedea supra, nr. 33, nota 14.
a se vedea FL Baias, B. Dumitrache, „Discuţii pe marginea Legii modificată succesiv, ultima modificare fiind realizată prin Legea nr. 261 din 7 iulie 2009
1 În acest sens,
nr. 4/1995, p. 21. privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea și
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”, în Dreptul
M.-L. Belu-Mag do, „Expropr ierea pentru utilitate publică şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
3 în acest sens, a se vedea
p. 84. publicată în Monitorul! Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009.
efectele juridice ale exproprierii”, în Revista de drept comercial nr. 4/1995,
148 Tipologia drepturilor reale principale Rechiziția, exproprierea şi confiscarea 149

distinctă de aceea a bunului expropriat. Această deducere nu este însă obligatorie, ea în etapa judiciară a exproprierii [art. 24 alin. (1) şi (2)]. În toate cazurile, convenţia
(4) din
fiind lăsată la latitudinea instanţei de judecată, cum rezultă din art. 26 alin. are natura juridică a unui contract de tranzacție, cu caracter extrajudiciar sau judiciar,
Legea nr. 33/1994. | în funcţie de etapa în care se încheie.
Caracterul just al despăgubirii exclude orice fel de plafonare a acesteia. În absenţa înţelegerii părților, exproprierea se dispune şi despăgubirea se stabi-
Dar despăgubirea trebuie să fie nu numai dreaptă, ci şi prealabilă. Caracterul leşte prin hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă din interpretarea siste-
te
prealabil al despăgubirii este o garanţie importantă acordată persoanelor îndreptăți matică a dispoziţiilor
art. 44 alin. (3) şi alin. (6) din Constituţie, în forma revizuită.
la despăgubire. Într-adevăr, numai în acest fel persoana expropriat ă nu numai că îşi Conform ultimului alineat, „Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se
păstrează aceeaşi valoare a activului patrimonial, dar are posibilita tea efectivă să stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiţie”. Pe
exproprier ii cu 0
înlocuiască, în patrimoniul său, dreptul real pierdut în urma de altă parte, în alin. (3) se prevede că despăgubirea trebuie să fie prealabilă. Aşa
lichiditate, iar nu cu o simplă creanţă a cărei realizare ar fi incertă. fiind, exproprierea nu poate opera în caz de divergență a părților decât după
C. Exproprierea se dispune şi despăgubirea se stabileşte prin hotărâre judecăto- rămânerea definitivă și irevocabilă a, hotărârii judecătoreşti. În lumina acestui
al
rească. Piincipiuil separaţiei puterilor în stat, consacrat expres în actualul alin. (4) principiu, ar fi neconstituționale dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 198/2004, potrivit
de
art. 1 din Constituţie, este una dintre cele mai eficiente bariere în calea abuzului cărora „transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului
putere. Or, în materia exproprierii, abuzul de putere ar produce consecințe extrem de şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor
al
grave, fiind un pericol pentru dreptul de proprietate privată, drept fundamental pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei
omului. lată de ce exproprierea este posibilă numai prin convergen ța dintre acțiunile legi”, în măsura în care ar fi interpretate ca statuând o excepţie de la caracterul
celor trei puteri ale statului: puterea legislativă, care emite reglementarea generală a judiciar al exproprierii în ipoteza în care nu se încheie o convenție între părți. În
exproprierii şi, în unele cazuri, stabileşte chiar cauza de utilitate publică; puterea situaţia în care există divergență între expropriat şi expropriator, stingerea dreptului
executivă, care declanşează procedura exproprierii şi, de cele mai multe ori, declară, de proprietate privată și nașterea dreptului de proprietate publică cu privire la imo-
chemată să bilul supus exproprierii sunt posibile numai pe baza hotărârii judecătoreşti definitive
în condiţiile legii, utilitatea publică a unor lucrări; puterea judecătorească,
aprecieze dacă sunt îndeplinite toate cerințele legale ale exproprierii, fără de care n-ar şi irevocabile. Dar din dispoziţiile art. 5, fraza a I-a şi ale art. 9 alin. (1) din Legea
putea fi înfrântă opoziţia proprietarului la luarea acestei măsuri. | nr. 198/2004, în redactarea actuală, rezultă că „transferul” dreptului de proprietate se
Într-adevăr, dacă există acordul părților, respectiv acordul încheiat între o anumită produce înainte de soluţionarea litigiului dintre expropriat şi expropriator în legătură
autoritate publică şi titularii drepturilor reale cu privire la un anumit imobil, trans- cu cuantumul despăgubiri, soluție care este evident neconstituţională.
ferul dreptului de proprietate și sumele cuvenite acestor titulari sunt efectul conven- 143. Obiectul exproprierii. În art. 2 din Legea nr. 33/1994, se arată că „Pot fi
ției încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de fond, de formă şi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice
de publicitate, fără a mai fi necesară procedura exproprierii. Această ipoteză este cu sau fără $66p lucrativ, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor,
aceluiaşi
expres prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. În alineatul (2) al oraşelor, municipiilor şi judeţelor”.
articol se precizează că „În cazul în care acordul de voință al părților priveşte numai Aşadar, în primul rând, numai bunurile imobile pot forma obiectul exproprierii.
modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu şi cuantumul sau natura Bunurile imobile prin obiectul la care se aplică formează obiectul exproprierii, dar
despăgubiri, instanțele judecătoreşti vor lua act de înţelegerea părților şi vor stabili numai într-un sens larg. Într-adevăr, finalitatea exproprierii priveşte în egală măsură
este
numai cuantumul sau natura despăgubirii”. Nici în această a doua ipoteză nu mai bunul imobil prin natura lui şi drepturile reale constituite asupra acestui bun. Dez-
necesară parcurgerea întregii proceduri a exproprierii, fiind aplicabile numai
membrămintele în sens larg, incluzând deci şi nuda proprietate, sunt afectate de
dispoziţiile care reglementează etapa judiciară a exproprierii, sub aspectul stabilirii expropriere în dublu sens: pe de o parte, dezmembrămintele în sens restrâns îşi
cuantumului sau naturii despăgubirii, precum şi sub aspectul efectelor juridice ale încetează existenţa; pe de altă parte, expropriatorul va dobândi nu numai nuda
exproprierii. Această soluţie este echitabilă, iar faptul că în art. 4 alin. (2) se face proprietate, ci dreptul de proprietate asupra imobilului cu toate atributele sale.
numai la „cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit capitolului 4 din
trimitere Cât priveşte bunurile imobile prin destinaţie prevăzute în art. 468-470 C.civ.
prezenta lege” se explică prin obiectul de reglementare al textului, iar nu prin intenția (aceste bunuri sunt, conform art. 546 din Noul Cod civil, bunuri accesorii ale unui
legiuitorului de a înlătura aplicarea prevederilor legale care reglementează celelalte bun imobil, având regimul juridic al bunului principal), acestea nu formează obiectul
efecte juridice ale exproprierii. exproprierii, pentru că, prin natura lor, aceste bunuri sunt în realitate mobile. Numai
Dacă a fost deja declanșată procedura exproprierii, înțelegerea părților poate afectaţiunea lor le transformă în bunuri imobile prin destinație. De regulă, valoarea
interveni în orice etapă, fie atât cu privire la expropriere, cât și la cuantumul despăgu- lor nu va mai fi avută în vedere în calculul despăgubirii acordate pentru expropriere.
caz, despăgu-
birilor, fie numai cu privire la expropriere, urmând ca, în acest al doilea Odată cu exproprierea, cel expropriat are, de regulă, posibilitatea de a face să înceteze
etapa
birile să fie stabilite de instanța de judecată. Această soluţie este valabilă şi în afectațiunea bunurilor mobile și deci calitatea lor de imobile prin destinaţie. Într-adevăr,
şi
administrativă a procedurii exproprierii (art. 18 alin. (2) din Legea nr. 33/1994], cât afectaţiunea este stabilită chiar de către proprietar şi, conform principiului simetriei,
150 Tipologia drepturilor reale principale Rechiziția, exproprierea şi confiscarea 151

acesta poate face să înceteze legătura de afectațiune. Așa fiind, expropriatul are doar proprietatea privată în proprietatea publică, procedura exproprierii poate să lipsească
facultatea, iar nu obligaţia să preia, ca urmare a exproprierii, imobilele prin destinație în totalitate, dar vor fi avute în vedere toate efectele exproprierii. Chiar dacă în acest
care au redevenit mobile. caz nu mai este vorba despre o expropriere propriu-zisă, lipsind caracterul forțat al
În al doilea rând, numai bunurile imobile proprietate privată pot fi expropriate. trecerii imobilului din proprietate privată în proprietate publică, totuşi, libertatea de
Aceste bunuri pot fi expropriate indiferent de titularul lor, cu excepția cazului în care voinţă a proprietarului este afectată de perspectiva declanşării procedurii exproprierii,
aparţin statului. Într-adevăr, dacă este vorba de bunuri aflate în domeniul privat al ceea ce justifică recunoaşterea şi în acest caz a tuturor efectelor pe care legea le dă
statului, transformarea dreptului de proprietate privată în drept de proprietate publică exproprierii propriu-zise.
se poate realiza în mod direct, fără a se face apel la expropriere, prin trecerea
bunurilor din domeniul privat în domeniul public al statului, conform Jegii!0. Dacă $2, Procedura exproprierii
bunurile imobile se află în proprietatea privată a unei comunități locale, exproprierea
se justifică numai atunci când expropriator este statul sau, în cazul comunei, oraşului
145. Etapele procedurii exproprierii. Această procedură cuprinde trei etape:
sau municipiului, când expropriator este judeţul. În celelalte cazuri, când chiar etapa declarării utilității publice, etapa administrativă şi etapa judiciară!?. Este de
preferat această sistematizare, pentru că, deşi etapa declarării utilității publice are, de
comunitatea locală ar urma să fie expropriator, afectarea bunului respectiv pentru
cele mai multe ori, ea însăşi caracter administrativ, totuşi, uneori, în mod excep-
lucrarea de utilitate publică se poate face prin trecerea bunului din proprietatea
țional, utilitatea publică se declară prin lege.
privată în proprietatea publică a comunităţii locale respectivel!
În al treilea rând, prin interpretarea logică a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 33/1994, 146. Etapa declarării utilității publice. A. Cine inițiază declararea utilității
precum şi prin interpretarea teleologică a întregii reglementări a exproprierii, rezultă publice? Iniţiatorul exproprierii este inițiatorul lucrării de utilitate publică. Ca
că această operaţiune juridică nu poate fi aplicată cu privire la bunurile proprietate urmare, de cele mai multe ori, inițiatorul lucrării de utilitate publică nu se confundă
publică, indiferent dacă este vorba de domeniul public al statului sau al unei comu- cu expropriatorul. Într-adevăr, când expropriator este statul, Guvernul trebuie să
nități locale. desemneze organismul care reprezintă statul în calitate de expropriator. Este posibil,
dar nu obligatoriu, ca Guvernul să desemneze ca reprezentant al statului chiar pe
144. Natura juridică şi definirea exproprierii. Exproprierea este o operațiune
inițiatorul lucrării de utilitate publică [art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, art. 3 şi
juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice şi fapte juridice în sens
art. 27 din Regulamentul privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea
restrâns (acte materiale) de drept public şi de drept privat, operaţiune care are ca
cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice pentru lucrări de interes
efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil din proprietate privată în pro-
național sâu de interes local, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583/19941%].
prietate publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum şi plata
In cazul lucrărilor de construcții de drumuri de interes național, judeţean şi local,
unei despăgubiri.
nu mai este necesară o declarare a utilității publice prin act administrativ, întrucât
Aşadar, exproprierea este un izvor complex de raporturi juridice concrete.
această declarare a fost făcută, în mod generic, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din
Caracterul complex al acestui izvor este determinat de reunirea în structura sa a mai
Legea nr. 198/2004. In cazul acestor lucrări, expropriatorul este Statul Român, prin
multor acte juridice și fapte juridice în sens restrâns. Ca urmare, exproprierea nu
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. de sub
poate fi redusă la ideea unui contract forțat, la care voința expropriatului este
autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, sau o comunitate locală
înlocuită prin voința instanţei de judecată. Efectele juridice al exproprierii se produc
interesată (art. 3 din Legea nr. 198/2004).
nu numai ca urmare a unui asemenea contract forțat, ci ca urmare a acțiunii conjugate
B. Condiţiile declarării utilității publice. Trei condiţii sunt necesare pentru decla-
a tuturor actelor şi faptelor juridice integrate în structura exproprierii. Astfel se
rarea utilității publice a lucrărilor care justifică exproprierea: efectuarea unei cercetări
explică de ce exproprierea nu se mai poate finaliza ori de câte ori unul dintre actele
prealabile de către o comisie specializată, existenţa interesului național sau local care
juridice care intră în structura acestei operațiuni juridice este desfiinţat într-una dintre
să confere lucrărilor caracter de utilitate publică, înscrierea lucrării în planurile
etapele procedurii exproprierii.
urbanistice şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii, pentru localitatea
În plus, structura juridică a exproprierii nu este întotdeauna aceeaşi. De exemplu,
sau zona unde urmează să se execute lucrarea respectivă [art. 8, art. 9 şi art. 10
uneori, utilitatea publică se declară prin lege, iar alteori, prin act administrativ. Tot
alin. (1) din Legea nr. 33/1994).
astfel, este posibil ca hotărârea judecătorească să lipsească din structura acestui izvor
Rezultatul cercetării prealabile, conţinând concluziile, pozitive sau negative, în
complex. Mai mult, dacă părţile se înțeleg de la bun început, prin înţelegerea comună
legătură cu existența interesului naţional sau local și cu încadrarea lucrării în
a necesității efectuării lucrărilor publice şi a trecerii bunului imobil, cu plată, din

122 , , .
0 În acest sens, a se vedea L. Pop, Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, În acest sens, a se vedea FI. Baias, B. Dumitrache, loc. cit., p. 21.
13 . . A .
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 51. A se vedea supra, nr. 141, nota 3. Acest act normativ va fi denumit în continuare
i! Într-un sens asemănător, a se vedea L. Pop, op. cit., p. ȘI. Regulament.
Rechiziţia, exproprierea şi confiscarea 153
152 Tipologia drepturilor reale principale
b) Întâmpinarea împotriva propunerilor de expropriere. În termen de 45 de zile
planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului, se consemnează într-un de la publicarea notificării, proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra
proces-verbal. Acest proces-verbal se înaintează autorității publice competente să imobilelor expropriabile pot depune o întâmpinare la primarul comunei, orașului sau
declare utilitatea publică [art. 10 alin. (2)]. al municipiului unde se află imobilul. În termen de 30 de zile de la expirarea terme-
C. Cine declară utilitatea publică? Cum am văzut*, utilitatea publică se declară nului pentru depunerea întâmpinărilor, primarul va înainta dosarul de expropriere la
prin lege când este vorba de alte lucrări decât cele prevăzute în art. 6 şi se declară Secretariatul General al Guvernului, pentru lucrările de interes național, sau la
numai prin lege când, indiferent de natura lucrărilor, sunt supuse exproprierii consiliul judeţean ori la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz,
bunurile imobile menționate în art. 7 alin. ultim din Legea nr. 33/1994. pentru lucrările de interes local (art. 14).
In cazul lucrărilor de utilitate publică prevăzute în art. 6 şi dacă nu este vorba de Conform art. 15 alin. (1) din lege, „Întâmpinările vor fi soluționate în termen de
bunurile imobile menţionate în art. 7 alin. ultim, utilitatea publică se declară de către 30 de zile de o comisie constituită prin hotărâre a Guvernului pentru lucrările de
Guvern pentru lucrările de interes național. Consiliile judeţene şi Consiliul General al interes naţional, prin decizia delegaţiei permanente a consiliului judeţean sau prin
Municipiului Bucureşti declară utilitatea publică pentru lucrările de interes local. dispoziţia primarului municipiului Bucureşti pentru cele de interes local”.
Dacă lucrările de interes local se desfăşoară pe teritoriul mai multor judeţe, utilitatea În absenţa întâmpinării se încheie etapa administrativă a procedurii exproprierii şi
publică trebuie să fie declarată de o comisie compusă de preşedinţii consiliilor locale se deschide posibilitatea începerii etapei judiciare. Dacă însă a fost formulată întâm-
respective. Dacă nu există consens între aceştia, utilitatea publică poate fi declarată pinare, ea va fi soluţionată de comisia înființată potrivit art. 15 alin. (1) din lege.
de către Guvern [art. 7 alin. (1) şi (2)]. În faţa comisiei este posibilă încheierea unei înțelegeri între părți, care are
Dacă autoritatea competentă hotărăște declararea utilității publice, actul respectiv valoarea unei tranzacţii extrajudiciare [art. 17 alin. (2) din lege]. Comisia trebuie să
se aduce la cunoștința publică. Sunt exceptate de la publicitate actele prin care se consemneze această înțelegere sub semnătura părților [art. 17 alin. (2) din lege].
declară utilitatea publică în vederea executării unor lucrări privind apărarea ţării şi În absenţa înţelegerii părţilor, comisia trebuie să hotărască asupra întâmpinării și
siguranța națională (art. 11 din Legea nr. 33/1994). asupra propunerilor de expropriere. Hotărârea comisiei trebuie să fie motivată şi
Actul de declarare a utilității publice poate fi atacat, după caz, fie la Curtea comunicată părților în termen de 15 zile de la adoptare.
Constituţională, fie la instanțele de contencios administrativ. Dacă a fost admisă întâmpinarea şi, pe cale de consecință, au fost respinse propu-
In toate cazurile, controlul priveşte numai actul de declarare a utilității publice, iar nerile expropriatorului, acesta are posibilitatea să formuleze noi propuneri de expro-
nu şi actele materiale preparatorii, care nu sunt acte de autoritate, cum ar fi actele priere, ceea ce înseamnă şi refacerea planurilor menționate în art. 12 alin. (1) din
săvârşite în cadrul cercetării prealabile, inclusiv procesul-verbal care finalizează lege. Legea nu prevede un termen în care se pot formula noi propuneri de expro-
această cercetare. priere. În realitate, este vorba de o reluare a etapei administrative a procedurii
Dacă declararea utilității publice s-a făcut prin act administrativ, în situaţiile exproprierii, dar numai în măsura în care expropriatorul aduce elemente noi. Dacă nu
prevăzute în art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta nu poate fi supus contro- se formulează alte propuneri, hotărârea inițială de respingere a propunerilor
lului de legalitate în contencios administrativ decât pentru exces de putere. expropriatorului nu poate fi atacată de acesta în contencios administrativ, potrivit
prevederilor Legii contenciosului administrativ. Într-adevăr, conform art. 20 alin. (1)
147. Etapa administrativă a procedurii exproprierii. A. Procedura de drept
din lege, expropriatorul poate ataca numai soluţia de respingere de către comisie a
comun. Actul de declarare a utilității publice, în măsura în care nu a fost desființat în
noilor propuneri de expropriere.
cadrul procedurii de control, este urmat de măsurile premergătoare exproprierii.
Oricum, noile propuneri de expropriere trebuie să respecte, cum se prevede
Aceste măsuri formează substanța etapei administrative a procedurii exproprierii,
expres în art. 19 alin. (2) din lege, reglementarea întregii etape administrative a
Această etapă este formată din trei părți (subetape), una propriu-zis administrativă,
procedurii exproprierii. Pe cale de consecință, se ajunge din nou în faţa comisiei
alta administrativ-jurisdicțională şi alta de contencios administrativ.
numai dacă persoanele îndreptăţite formulează întâmpinare.
a) Propunerile de expropriere. Mai întâi, expropriatorul va întocmi propunerile
c) Acţiunea în contencios administrativ. Dacă această comisie se pronunță
de expropriere a imobilelor, pe care le depune la consiliul local al comunei, orașului
printr-o nouă hotărâre, admițând a doua întâmpinare şi respingând noile propuneri de
sau municipiului pe teritoriul cărora sunt situate imobilele expropriabile, în vederea
expropriere, expropriatorul poate contesta hotărârea comisiei, în termen de 15 zile de
consultării de către cei interesați [art. 12 alin. (1) din Legea nr. 33/1994].
la comunicare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele
Propunerile de expropriere, împreună cu procesul-verbal de cercetare prealabilă,
expropriabile, potrivit Legii nr. 554/2004!5.
se notifică persoanelor fizice sau juridice care sunt titularele drepturilor reale asupra
Dacă întâmpinarea a fost admisă, iar expropriatorul nu contestă hotărârea
imobilelor supuse exproprierii. Notificarea trebuie făcuţă „în termen de 15 zile de la
comisiei, ceilalți titulari de drepturi reale care nu au formulat întâmpinare nu au
publicare” (art. 13).

15 A se vedea supra, nr. 138, lit. B, nota 16.


14 A se vedea supra, nr. 142, lit. A.
Rechiziția, exproprierea şi confiscarea 155
154 Tipologia drepturilor reale principale
pe fiecare unitate administrativ-teritorială, în care sunt precizate imobilele propuse
dreptul să conteste hotărârea comisiei, întrucât procedura exproprierii poate fi
continuată numai prin voința expropriatorului, ținând seama de caracterul excepțional spre expropriere, numele deţinătorilor şi ofertele de despăgubire, pe categorii de
al operaţiunii juridice a exproprierii. Chiar dacă exproprierea ar fi convenabilă unuia imobile, se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliului local
respectiv, unde va rămâne afişat până la finalizarea procedurii de expropriere, şi prin
dintre titularii drepturilor reale, procedura exproprierii nu poate continua la cererea
afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului. În termen de 5 zile de la data
acestuia, întrucât interesul său privat nu se poate substitui interesului de utilitate
intrării în vigoare a hotărârii guvernului, respectiv de la- data publicării hotărârii
publică, pe care îl poate exprima numai expropriatorul.
autorităţii administraţiei publice locale prin care s-a declanșat exproprierea, expro-
Potrivit art, 20 alin. (2) din lege, contestaţia formulată în contencios administrativ
se soluţionează de urgenţă şi cu precădere şi este scutită de taxa de timbru. priatorul numeşte o comisie care verifică drepturile reale existente asupra imobilelor
Instanţa de contencios administrativ nu poate cenzura însă, în acest cadru, decla- supuse exproprierii, constată acordul sau dezacordul dintre părți cu privire la
cuantumul despăgubirii. Hotărârea comisiei se comunică titularilor drepturilor reale,
rarea utilității publice!€. Într-adevăr, dacă este vorba de declararea utilității publice
prin lege numai Curtea Constituţională are competență, iar dacă utilitatea publică a fie ei şi aparenți, şi se afişează în extras la sediul consiliului local respectiv şi în
fost declarată printr-un act administrativ, el trebuia să fie atacat în mod separat, în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului. În termen de cel mult 90 de
termenul prevăzut în Legea nr. 554/2004. zile de la data emiterii acestei hotărâri, expropriatorul efectuează plata despăgubirilor
În mod judicios s-a considerat că instanţa de drept administrativ se poate pronunța către cei îndreptăţiți, prin transfer bancar sau în numerar, sau consemnează aceste
în legătură cu problemele de fond şi de formă specifice etapei administrative a despăgubiri într-un cont bancar pe numele celor îndreptățiți.
procedurii exproprierii, cum ar fi concordanța dintre propunerile de expropriere și Este de observat că, în această situaţie, nu mai este deschisă calea unei acțiuni în
documentaţia care a stat la baza declarării utilității publice sau respectarea condiţiilor contencios administrativ împotriva hotărârii comisiei, aceasta putând fi contestată
de formă specifice acestei etape” numai în faţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, potrivit art. 21-27 din Legea
Hotărârea pronunțată de curtea de apel poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de nr. 33/1994, cum se precizează expres în art. 9 din Legea nr. 198/2004. După comu-
Casaţie şi Justiţie, potrivit Legii nr. 554/2004. Soluţia definitivă şi irevocabilă pro- nicarea hotărârii comisiei sau după data consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri,
nunțată conform acestei legi va putea fi opusă în etapa judiciară instanțelor de drept nu se mai pot încheia acte juridice pentru constituirea sau transferul de drepturi reale
comun, dar numai în legătură cu aspectele avute în vedere de instanţele de contencios cu privire la imobilele expropriabile, sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 12 din
administrativ. Legea nr. 198/2004).
B. Procedura specială prevăzută în Legea nr. 198/2004. În situația lucrărilor de 148. Etapa judiciară a procedurii exproprierii. A. Procedura de drept comun.
construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, există o reglementare Dispoziţiile legale care reglementează această etapă judiciară alcătuiesc o procedură
specială a fazei administrative a procedurii exproprierii (art. 3-8 din Legea civilă specială, ele urmând a fi completate cu dispoziţiile legale care alcătuiesc
nr. 198/2004). Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri procedura civilă de drept comun.
Naţionale din România — S.A. (C.N.A.D.N.R.), sau autoritățile administraţiei publice a) Sesizarea instanţei de judecată. Numai după epuizarea etapei administrative a
locale întocmesc o documentaţie tehnico-economică pentru fiecare lucrare, care va procedurii de expropriere poate să înceapă etapa judiciară, prin sesizarea instanței
conţine varianta finală a studiului de fezabilitate. Pe baza acestei documentaţii, competente de către expropriator [art. 21 alin. (2)]. Desigur, sesizarea se face printr-o
Guvernul sau autoritatea locală competentă aprobă, prin hotărâre, indicatorii cerere de chemare în judecată (denumită, în art. 23, cerere de expropriere) a oricăror
tehnico-economici, amplasamentul lucrării, sursa de finanțare, declanșând astfel persoane cunoscute care pot justifica un drept real sau un interes legitim asupra
procedura de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere imobilelor propuse a fi expropriate (art. 22).
şi stabileşte suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza Chiar dacă expropriatorul nu a chemat în judecată toate aceste persoane, președin-
unui raport de evaluare, precum şi termenul în care aceasta se virează într-un cont pe tele instanţei judecătoreşti competente are obligaţia să dispună citarea tuturor persoa-
numele expropriatorului. Pe baza hotărârii de declanşare a exproprierii, expropria- nelor interesate. Neprezentarea persoanelor legal citate în fața instanţei de judecată
torul întocmeşte documentaţiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre nu împiedică desfăşurarea etapei judiciare a procedurii exproprierii, instanța putând
expropriere în care vor fi incluse şi date privind încadrarea lucrării în planurile de să hotărască în lipsa acestora [art. 24 alin. (3)]. În măsura în care nu sunt cunoscuţi
urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi planuri cu amplasamentul lucrării. proprietarii imobilelor, vor fi citați posesorii. Legiuitorul a instituit în această situație
Documentaţiile cadastral-juridice se avizează de Agenţia Naţională de Cadastru și obligaţia de citare a posesorilor, întrucât aceştia pot invoca uzucapiunea sau pot
Publicitate Imobiliară, prin unităţile sale teritoriale. Planul cu amplasamentul lucrării, indica persoanele care au calitatea de proprietar.
b) Competența de soluționare a cererii de expropriere. Această competență apar-
ține tribunalului judeţean sau Tribunalului Bucureşti, în funcție de locul unde este
'€ În acest sens, a se vedea FI. Baias, B. Dumitrache, loc, cit., p. 24; M.-L. Belu-Magdo, situat imobilul propus pentru expropriere [art. 21 alin. (1)]. Participarea procurorului
loc. cit., pp. 87 şi 88. este obligatorie [art. 23 alin. (1)].
În acest sens, a se vedea FI. Baias, B. Dumitrache, loc. cit., p. 24.
156 Tipologia drepturilor reale principale Rechiziţia, exproprierea şi confiscarea 157

Întinderea competenţei tribunalului este precizată în art. 23 alin. (2), în care se comunități locale!?. Este echitabil ca în aceeaşi categorie să fie incluse, indiferent de
arată că „Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru fundamentarea juridică, şi drepturile constructorilor pe terenul altei persoane, precum
expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părți”. şi drepturile chiriaşilor care au făcut îmbunătățiri la locuința supusă exproprierii.
Formularea acestui text este însă prea generală: instanța de drept comun va verifica Rezultatul expertizei nu este însă, prin el însuşi, obligatoriu pentru instanța de
toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere, cu excepția acelora care au fost sau judecată. Ea are obligaţia să compare acest rezultat cu oferta expropriatorului și cu
ar fi trebuit să fie analizate de instanța de contencios administrativ sau de Curtea cererile de despăgubire formulate de titularii drepturilor reale principale, fiind
Constituţională. suverană în stabilirea valorii despăgubirilor. O singură restricție este instituită de
În toate cazurile, instanța de drept comun este competentă să decidă dacă cererea legiuitor. Instanța nu va putea să acorde o despăgubire mai mică decât aceea oferită
de expropriere este sau nu întemeiată, iar în caz afirmativ, să stabilească valoarea de expropriator şi nici mai mare decât aceea cerută de titularii drepturilor reale
despăgubirilor şi modul de distribuire a acestora între persoanele îndreptăţite. Chiar principale (art. 27).
dacă expropriatorul a solicitat numai exproprierea unei părți dintr-un teren sau dintr-o d) Hotărârea judecătorească de expropriere şi căile de atac împotriva acesteia.
construcție, instanța este competentă să aprecieze, la cererea proprietarului și în raport Hotărârea judecătorească de expropriere pronunțată de prima instanță se poate
cu situaţia reală, dacă este posibilă exproprierea parţială, iar în caz contrar va dispune înfățișa fie ca o hotărâre de expedient, respectiv o hotărâre definitivă prin care se ia
exproprierea totală [art. 24 alin. (4)]. Dacă expropriatorul apreciază că soluţia este prea act de înțelegerea intervenită între părți atât cu privire la expropriere, cât şi cu privire
oneroasă, el are posibilitatea să renunţe la cererea de expropriere în calea de atac la despăgubire, fie ca o hotărâre prin care se soluţionează litigiul dintre părţi. În acest
ultim caz, instanța de judecată se poate pronunța cu privire la expropriere şi la
împotriva hotărârii instanței de fond, cu respectarea cerințelor procedurale.
Cum am văzut, părțile pot încheia o tranzacţie în fața instanţei cu privire la despăgubire sau, dacă părţile s-au înţeles asupra exproprierii, numai în legătură cu
expropriere şi la despăgubiri, caz în care instanța va lua act de învoială şi va pronunța despăgubirea. Hotărârea care pune capăt litigiului trebuie să cuprindă atât valoarea
o hotărâre de expedient. Dacă părţile s-au învoit numai cu privire la expropriere, despăgubirii, termenul de plată a acesteia, cât şi, dacă este cazul, defalcarea despă-
instanţa va lua act de această înțelegere parţială printr-o încheiere interlocutorie și va gubirii între nudul proprietar şi titularii celorlalte drepturi reale principale asupra
continua judecata pentru stabilirea şi distribuirea despăgubirilor. imobilului expropriat. De asemenea, hotărârea trebuie să cuprindă dispoziţii privi-
toare la situaţia chiriaşilor şi a altor persoane care ocupă în mod legal clădirile cu
În toate cazurile, stabilirea şi distribuirea despăgubirilor de către instanța de
destinaţie de locuinţă supuse exproprierii, la situația creditorilor privilegiați şi ipote-
judecată presupune şi dovedirea drepturilor celor care solicită să fie despăgubiţi. Mai
cari şi la punerea în posesie, când este vorba de un caz de extremă urgenţă sau de o
mult, chiar în caz de litigiu între persoanele care formulează cereri de despăgubire,
calamitate naturală.
drepturile lor trebuie să fie stabilite în cadrul etapei judiciare a procedurii expro-
Hotărârea judecătorească prin care se pune capăt litigiului este supusă căilor de
prierii!ă, chiar dacă, într-o asemenea ipoteză, procesul dobândeşte caracter complex,
atac prevăzute de lege [art. 23 alin. (2), teza finală], respectiv apelului şi recursului.
cererea de expropriere fiind dublată cu acțiuni reale sau personale, în funcție de B. Procedura specială prevăzută în Legea nr. 198/2004. Spre deosebire de proce-
drepturile pretinse prin cererile de despăgubire.
dura de drept comun a exproprierii, în care etapa judiciară este declanşată de expro-
c) Procedura stabilirii despăgubirilor. Evaluarea despăgubirilor se face de o
priator, în procedura specială prevăzută în Legea nr. 198/2004, etapa judiciară poate
comisie formată din trei experţi, care va ţine seama, la calcularea cuantumului despă-
fi declanşată, sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile de la comunicare, de
gubirilor, de valoarea de circulaţie a imobilului la data întocmirii raportului de exper-
tiză şi din valoarea prejudiciului cauzat proprietarului sau altor persoane care au un
interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, pe baza dovezilor prezen- 9 Este vorba despre dreptul de concesiune care se putea constitui, contorm reglementării
tate de acestea. Această ultimă valoare poate fi redusă, în cazul exproprierii parţiale, anterioare în materie, nu numai pe temeiul dreptului de proprietate publică, ci şi pe temeiul
dreptului de proprietate privată aparţinând statului sau unei comunități locale [art. 1 lit. c) din
cu echivalentul sporului de valoare dobândit de partea de imobil neexpropriată, ca
Legea nr. 219 din data de 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor, publicată în
urmare a realizării lucrărilor de utilitate publică. Experții trebuie să repartizeze 1998, abrogată prin Ordo-
Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 459 din 30 noiembrie
despăgubirile între proprietar (sau nud proprietar) şi titularii celorlalte drepturi reale
nanţa de urgență a Guvernului nr. 34 din data de 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor
asupra imobilului (art. 26). Deşi legea nu distinge, este vorba numai de titularii de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
drepturilor reale principale, întrucât titularii drepturilor reale accesorii (de garanţie) concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea |, nr. 418 din
beneficiază de subrogaţia reală cu titlu particular, conform art. 28 alin. (2) din Legea 15 mai 2006), şi de dreptul real de folosință, constituit pe temeiul dreptului de proprietate
nr. 33/1994. În categoria drepturilor reale principale intră, în acest context, dreptul de privată, conform art. 17 din Legea nr. 213/1998. În cazul exproprierii, au relevanță numai
proprietate privată şi dezmembrămintele sale, precum şi dreptul de concesiune şi dreptul de concesiune şi dreptul real de folosință constituite cu privire la un bun imobil din
dreptul real de folosință constituite cu privire la un imobil din domeniul privat al unei domeniul privat al unei comunităţi locale, întrucât bunurile imobile din domeniul privat al
statului nu sunt supuse exproprierii, trecerea lor în domeniul public al statului fiind posibilă pe
cale administrativă, în condiţiile Legii nr. 213/1998 [a se vedea infra, nr. 160, lit, C, a) şi 166;
'8 În acest sens, a se vedea FI. Baias, B. Dumitrache, loc. cit., p. 25. pentru Legea nr. 213/1998, a se vedea supra, nr. 102, nota 9].
158 Tipologia drepturilor reale principale Rechiziția, exproprierea şi confiscarea 159
către persoanele îndreptăţite la despăgubiri nemulțumite de hotărârea pronunţată de Aşadar, exproprierea nu este doar un izvor al dreptului de proprietate publică, ci
comisia înființată potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004; dacă hotărârea nu a şi un izvor de obligații civile.
fost comunicată, persoana interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen Aceste raporturi obligaționale se nasc, după caz, fie în momentul realizării
de 3 ani de la data afişării, conform art. 7, a hotărârii de stabilire a cuantumului acordului părților în formă autentică, realizată înainte de începerea etapei judiciare,
despăgubiri [art. 9 alin. (1) şi (2) din această lege]. fie în momentul pronunțării hotărârii de expedient prin care s-a luat act de un
Cât privește competența și procedura aplicabilă acestei acţiuni în justiţie, ea este asemenea acord intervenit în etapa judiciară, fie în momentul rămânerii definitive a
aceea prevăzută în art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce priveşte stabilirea hotărârii judecătoreşti prin care a fost stabilită şi, dacă este cazul, defalcată
despăgubirii”, cum se precizează în art. 9, fraza a II-a din Legea nr. 198/2004. Cât despăgubirea. Potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994, „Plata despăgubirilor se va face
priveşte prevederile cuprinse în art. 5 alin. (5), fraza a III-a şi în art. 9 alin. (1), partea în orice mod convenit între părţi; în lipsa acordului părților, instanţa va hotărî,
finală, din care rezultă că dreptul de proprietate publică se naşte în patrimoniul stabilind şi termenul de plată, care nu va depăşi 30 de zile de la data rămânerii defi-
expropriatorului, în caz de neînțelegere între părți, înainte de începerea sau de consu- nitive a hotărârii”.
marea etapei judiciare a exproprierii, acestea sunt evident neconstituţionale. Dreptul de creanță având ca obiect despăgubirea se prescrie în termenul general
Cererile în justiţie având ca obiect stabilirea dreptului la despăgubire pentru de prescripţie de trei ani, care începe să curgă din momentul naşterii dreptului
expropriere şi a cuantumului acesteia în contradictoriu cu Statul Român sunt scutite