(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice

sau cu persoanele juridice de drept privat.

Art. 6. – (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane
fizice care, fără nici o procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă
religioasă.
(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi,
formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă.
(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi.

CAPITOLUL II
Cultele

Secţiunea 1
Relaţiile dintre stat şi culte

Art. 7. – (1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de
parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlaltor biserici şi
culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
Art. 8. – (1)Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi
funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit
propriilor statute sau coduri canonice.
(2) De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate
în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau
coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.
Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă
sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova
şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea
acestora.
(4) Statul român prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în
străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute parteneriate în domeniile de interes
comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun
aprobării prin lege.
Art. 10. – (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în
primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.
(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le
desfăşoară.
(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi
încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu
nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând
cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult
al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la
cheltuielile unui cult religios.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru
cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu
numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii sociale.
(8) Autorităţile publice asigură oricăror persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliat potrivit propriilor
convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.
Art. 11. – Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
Art. 12. – Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi
respectarea destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale sau
centrale se supun controlului statului.
Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se
desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire
religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară
potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.
Art. 14. – (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.
(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de
către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.
(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4) Unităţile de cult nou înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile
legii.

Art. 15. – Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să
conţină şi denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut, sau iniţialele acestuia.
Art. 16. – (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de
cuviinţă. Evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.

Secţiunea a 2-a
Recunoaşterea calităţii de cult

Art. 17. – (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi
numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.
(2) Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc
atingere, prin conţinutul lor, securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 18. – Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest
sens la Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie
religioasă de cel puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în
România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă:
denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi
control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul
personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.
Art. 19. – (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Ministerul Culturii şi Cultelor
înaintează Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ,
întocmit pe baza documentaţiei depuse.
(2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele conţin prevederi contrare legii, acestea se
restituie motivat spre completare sau modificare, iar termenul de soluţionare se prelungeşte
corespunzător.
Art. 20. – (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii,
prin hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi poate fi atacată în
justiţie, conform legii.
(3) În caz de respingere a cererii, asociaţia religioasă poate solicita reluarea procedurii de
recunoaştere a calităţii de cult, numai dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat
temeiurile care au dus la soluţia de respingere.
(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în
vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.
Art. 21. – Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage
calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii
publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 22. – (1) Modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor
canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaştere, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor prezentei secţiuni, precum şi neemiterea
acestora în termenele prevăzute pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.

Secţiunea a 3-a
Personalul cultelor

Art. 23. – (1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute,
coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau
morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele
încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea funcţiei de preot sau orice altă funcţie care presupune exercitarea atribuţiilor de preot
fără autorizaţia sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se
sancţionează potrivit legii penale.
Art. 24. – (1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul
asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun
regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele
acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
Art. 25. – Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi personalul monahal aparţinând cultelor
recunoscute este scutit de îndeplinirea serviciului militar.

Art. 26. – (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină
internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi
canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi
infracţiuni în sistemul jurisdicţional.

Secţiunea a 4-a
Patrimoniul cultelor

Art. 27. – (1) Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în
administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii
în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi
imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.
(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de către
stat în perioada 1940-1989, precum şi a celor preluate fără titlu.
Art. 28. – (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte,
cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit
regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.
(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu au cimitire proprii, persoanele
decedate care aparţineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitirele
existente în funcţiune.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cultelor mozaic şi musulman.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în
fiecare localitate.
(5) Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare
pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.
Art. 29. – (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare
activităţii de cult, în condiţiile legii.
(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără plata taxelor către
organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Art. 30. – Bunurile bisericeşti sau similare din străinătate, proprietate a statului român sau a cultelor
din România, pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea
celor interesaţi.
Art. 31. – (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel – contribuţii, donaţii, succesiuni –
precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul
revendicării lor ulterioare.
(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenţii asupra patrimoniului cultului
respectiv.
(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz
contrar, potrivit dreptului comun.
(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit prevederilor prezentei legi sau al dizolvării,
destinaţia patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.

Secţiunea a 5-a
Învăţământul organizat de culte

Art. 32. – (1) În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor
recunoscute.
(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl
reprezintă, în condiţiile legii.
(3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul
îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de
muncă.
(4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând
cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea
cultului căruia îi aparţin.
Art. 33. – (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze unităţi de învăţământ pentru
pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii
religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul, numărul şi planul de şcolarizare pentru
instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 34. – (1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de învăţământ pentru învăţământul
teologic preuniversitar şi programele pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Ministerul
Culturii şi Cultelor şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Pentru învăţământul superior, planurile şi programele de învăţământ se elaborează de instituţiile
de învăţământ, cu acordul cultului respectiv şi se aprobă de senatele universitare.
Art. 35. – (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic integrate în învăţământul de stat
se recunoaşte de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul
prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.
(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se
numeşte de către organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul
didactic care predă religia în şcoli, trebuie să îndeplinească prevederile Legii privind Statutul
personalului didactic nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 36. – (1) În centrele de plasament organizate de instituţiile publice, particulare sau aparţinând
cultelor, educaţia religioasă a copiilor se face conform apartenenţei lor religioase.
(2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, educaţia religioasă a copiilor cărora nu li se
cunoaşte religia se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în acest
domeniu.
Art. 37. – Salarizarea personalului didactic şi administrativ din unităţile de învăţământ teologic
neintegrate în învăţământul de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Ministerul
Culturii şi Cultelor, poate asigura o contribuţie la salariu, proporţional, în raport de numărul membrilor
acestora.
Art. 38. – Echivalarea şi recunoaşterea diplomelor şi a certificatelor de studii teologice obţinute în
străinătate se fac în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 39. – (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi administra forme de învăţământ
confesional de toate nivelurile, profilurile şi specializările, în condiţiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de învăţământ particular, confesional,
organizate de către cultele religioase se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.
(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional, în condiţiile legii.
(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică şi funcţională, potrivit
statutelor şi canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de
învăţământ.
(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau studenţi, indiferent de religie sau confesiune,
garantându-se libertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau
confesiuni.

CAPITOLUL III
Asociaţiile religioase

Art. 40. – (1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt
persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România,
care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.
(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor
religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.
Art. 41. – (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi, poate formula o cerere de
înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociaţiei religioase,
care nu poate fi identică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase
recunoscute, datele de identificare şi semnăturile asociaţilor, sediul, patrimoniul iniţial de cel puţin
două salarii brute pe economie alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum şi
primele organe de conducere;
b) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei religioase, care trebuie să cuprindă: structura
sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, modul de înfiinţare şi
desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile membrilor, principalele activităţi pe care asociaţia
religioasă înţelege să le desfăşoare, în vederea atingerii scopurilor sale spirituale; alte prevederi
specifice asociaţiei religioase respective;
c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;
d) avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor;
e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de către Ministerul Justiţiei.

Art. 42. – (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la
art.41 alin.(2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune,
prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.
(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu,
organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa
fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase.
Art. 43. – Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutele
lor, potrivit procedurii prevăzute la art. 41 şi 42.
Art. 44. – (1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale legate de activitatea lor religioasă, în
conformitate cu Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător şi prevederile art.10 alin.(2), art.15, 16 şi
28 din prezenta lege.
Art. 45. – Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de instanţa competentă atunci când, prin
activitatea sa, asociaţia religioasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei
publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau când asociaţia religioasă urmăreşte alt
scop decât cel pentru care s-a constituit.
Art. 46. – Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului
nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.246/2005.
Art. 47. – (1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate cu reglementările legale privind
asociaţiile şi fundaţiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase, şi
care doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă, vor depune la judecătoria unde sunt
înregistrate o cerere de transformare a asociaţiei şi de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor şi de înregistrare în Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa aceleiaşi judecătorii,
însoţită de documentaţia prevăzută la art.41.
(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conducere ale asociaţiei, arătându-se expres
dorinţa transformării asociaţiei iniţiale în asociaţie religioasă.
(3) Judecătorul delegat se va pronunţa atât asupra transformării asociaţiei, cât şi asupra înregistrării
asociaţiei religioase, stabilind şi perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea
unei credinţe religioase.
(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare şi se va adăuga perioadei de funcţionare a
asociaţiei religioase, în vederea dobândirii calităţii de cult recunoscut.
Art. 48. – (1) În toate cererile şi acţiunile în justiţie privitoare la dobândirea sau pierderea calităţii de
asociaţie religioasă, judecata se face cu prezenţa procurorului şi cu citarea reprezentantului
Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă în cauzele privitoare la asociaţiile religioase
pot fi atacate cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 49. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcţionează 18 culte
recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în
anexa la prezenta lege vor prezenta statutele şi codurile canonice Ministerului Culturii şi Cultelor,
pentru recunoaşterea lor.
(3) Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi
Cultelor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art.17 alin.(2) se aplică în
mod corespunzător.
Art. 50. – (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea prealabilă
a cultelor recunoscute şi cu respectarea normelor legale privind transparenţa decizională.
(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a participa ca invitaţi la dezbaterea în Parlament şi
în comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activitatea cultelor,
de educaţie şi de învăţământ confesional, de asistenţă socială şi de patrimoniu naţional privind cultele.

Art. 51. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr.177/1948 pentru regimul general al
cultelor religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, nr.178 din 4 august 1948, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abrogă.
Anexă
Lista cultelor recunoscute în România

1. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

2. EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
3. BISERICA ROMANO- CATOLICĂ
4. BISERICA ROMÂNÂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
5. ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
6. BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
7. BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
8. BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA
9. BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
10. BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
11. UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
12. BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA- UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE
DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
13. BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
14. UNIUNEA PENTICOSTALĂ - BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
15. BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA
16. FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA
17. CULTUL MUSULMAN

18.ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,

cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.