Lucreţiu PĂTRĂSCANU (executat din ordinul lui Gh. Gh.

-Dej, în 1954), intelectual de origine burgheză (fiul

prof. Univ. D. D. Pătrăscanu, istoric, dar fost colaborationist pro-german in 1916-18, condamnat la
indemnitate după Marea Unire), comunist idealist si singura personalitate cunoscuta a PCR, din anii 30-
40, exponentul unui « comunism naţional » si « cu chip uman » de tipul Gomulka. Acuzat de simpatii pro-
titoistă, alte acuzaţii ce i-au fost aduse au fost groteşti (« otrăvirea fîntînilor din cartierele muncitoreşti în
cîrdăşie cu ambasadele statelor imperialiste », etc.). A fost reabilitat de Ceausescu, în 1968. După cazul
său, s-a turnat filmul “Puterea si Adevărul”, un success al anilor de liberalizare ceausistă.

Ana PAUKER – adevăratul lider al PCR din 1945 pînă în 1952, revenită cu Armata Rosie din emigraţia
moscovită (aripa “exterioară” a PCR). Conduce România din poziţia de Ministru de externe - 1947-1952.
Ulterior, din 1952, este arestată, ca victimă a lui Stalin si Gheorghiu-Dej, eliberată, 1953, marginalizată
pînă la moarte, 1960.Oficial, din motive tactice, PCR, din 1945, era condus, în mod formal, de către Gh.
GHEOGHIU-DEJ (1900-1965), membru al aripei « din interior » a Partidului. Din 1952, reuşind să o
zugrăvească lui Stalin pe Ana Pauker drept deviaţionistă de drepata (pe baza relatiilor sale cu Israelul,
iniţial, incurajate, de altfel, chiar de Stalin; în realitate, ea era, eventual, doar o deviaţionista de stînga !)
DEJ va fi lider absolut al PCR pînă la moarte (1965). Din 1963-64, se va distanţa de Moscova, ceea ce, se
pare că i-a şi provocat moartea relativ neaşteptată. Seismul din 1956, provocat de condamnarea de catre
Hrusciov a crimelor lui Stalin nu-l afectează decît marginal pe Dej, care anunţă că el deja procedase la
destalinizare, încă din 1952, eliminînd grupul « antipartid » Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu…
Opoziţia timidă, încercată în 1956, după Raportul secret al lui Hrusciov, la Congresul XX al PCUS, de către
Liuba Chisinevski si Miron Constantinescu, esuează lamentabil.

Istoricul Vlad Georgescu (1937-1988), arestat pentru tentativa de a înregistra oficial, în virtutea
prevederilor Actului Final de la Helsinki o organizaţie contestatară intitulată, sugestiv, dar şi ostentativ,
Mişcarea Disidentă Română.Istoricul Vlad Georgescu, denunţat ca „element anti-social”, chiar de unii
dintre colegii săi de la Institutul de Studii Sud-Est Europene, unde lucra, a fost arestat, apoi, la intervenţii
mai ales din Statele Unite, unde se specializase şi era cunoscut, a fost eliberat, apoi, prin iunie 1977,
proaspăt ieşit din închisoare, încă tuns chilug, ca un deţinut, după cum amintea, într-o pagină
memorialistică, prietenul său Mihai Botez(cunoscut disident).