MODELUL ZAHEU

“Dreptmăritori creştini,

Evanghelia de astăzi ne aduce în faţa ochilor noştri sufleteşti modelul Zaheu, mai marele
vameşilor din Ierihon, considerat de către concetăţenii săi unul dintre cei mai mari păcătoşi.
Acesta, auzind că Iisus trece prin cetate, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că era
mic de statură. Iisus însă l-a strigat şi i-a zis: „Zahee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi în
casa ta trebuie să rămân“. Şi au intrat împreună în casă, spre surprinderea, dar şi dezamăgirea
celorlalţi ierihonieni, care ar fi dorit, cu siguranţă, să-L aibă ei oaspete de cinste în casa lor.
Domnul a preferat, însă, să ia masa cu Zaheu şi, dacă în casă împreună cu Iisus a intrat un
păcătos dispreţuit, înăuntru a luat naştere modelul Zaheu, pe care evanghelia de astăzi ni-l
oferă tuturor drept pildă!

Iubiţi credincioşi,

Trei sunt lucrurile care ne impresionează în evanghelia aceasta: atitudinea lui Hristos faţă de
Zaheu, pocăinţa acestuia şi mântuirea adusă de Domnul casei lui.

Care este atitudinea Domnului faţă de Zaheu? Iisus, înfruntând mentalitatea iudeilor şi
neluând în seamă vociferările celor de afară, care-l aveau pe Zaheu de mare păcătos, l-a ales
tocmai pe el de gazdă. „Cum? Din întreg Ierihonul, la el S-a găsit să intre?“ Aşa vor fi gândit
localnicii, iar cei mai răutăcioşi dintre ei chiar îşi vor fi zis:

„Iată, aşadar, că Iisus nu este nici învăţător adevărat, nici prooroc şi, cu atât mai puţin Mesia,
de vreme ce nu ştie cine este Zaheu! Dacă l-ar fi cunoscut, nici măcar nu l-ar fi privit!
Victorie! Noi, cei din Ierihon, L-am prins cu minciuna astăzi pe Hristos! Al nostru este
meritul, noi vom scăpa lumea de acest înşelător care zice că este Mesia şi se dă drept Fiul lui
Dumnezeu! Ce triumf“!…

Ca oarecând cu femeia păcătoasă, când îl judecau pe Iisus că a îngăduit aceleia să-I spele
picioarele, şi ziceau: “Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de
El, că este păcătoasă“ (Lc. 7, 38). Aşa se vor fi gândit şi cârtitorii din evanghelia de astăzi. Şi
au rămas „afară“… N-au intrat în casă, ca nu cumva să se „spurce“. Ba încă îl judecau aspru
şi pe Hristos, că nu ştie că Zaheu era cel din urmă dintre ierihonienii care ar fi meritat cinstea
de a le călca pragul…

Domnul însă ignoră gândurile acestea netrebnice şi egoiste, pentru că, vom vedea cine este
până la urmă Zaheu!… Care este atitudinea lui Zaheu? Ce se întâmplă în casă şi care este
pocăinţa lui? Zaheu nu rosteşte decât atât: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau
săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit“. Ne surprinde faptul că
Domnul nu-i spune şi, mai ales, nu-i reproşează nimic lui Zaheu! Nu veţi găsi în evanghelie
nici un fel de reproş din partea lui Hristos, fără numai cinstea pe care i-a făcut intrând în casa
lui. Teribilă această înţelepciune dumnezeiască! Un zâmbet plin de înţeles, şi Zaheu s-a
transformat ca prin minune!…

Ce i-a făcut totuşi Iisus acestui Zaheu ca să se întoarcă într-o clipă, să se convertească
imediat? Căci, de unde până atunci el era hoţul care aduna cu nesaţ ban murdar, furat cu
neruşinare când încasa taxele şi impozitele — căci asta se spunea despre vameşi în vremea
aceea — de unde până atunci se presupune că îşi contabiliza cu zgârcenie furtişagul, deodată
s-a arătat gata să-şi jertfească jumătate din avere. Ba încă, promite să întoarcă, dacă a
nedreptă­ţit pe cineva cu ceva, împătrit. Ce-i face totuşi, fraţilor, Hristos lui Zaheu, chiar dacă
nu-i reproşează nimic? I Se revelează. Îi pune în faţa ochilor lui o oglindă, în care cu siguranţă
că nu se mai privise niciodată. Îl provoacă să se uite în ochii Lui şi să-L cunoască Cine este cu
adevărat Hristos. Şi, privindu-se Zaheu pe sine „prin Hristos”, cine este şi ce a ajuns, se
îngrozeşte… Se cutremură de felul cum arată şi ia hotărârea de a se converti pe loc. Ca şi cum
s-ar privi cineva în oglindă după o perioadă mai îndelungată şi ar rămâne uluit constatând că a
albit. O astfel de surprindere va fi avut şi Zaheu când L-a „privit” pe Hristos şi a fost silit să se
recunoască alb de “lepra păcatelor”.

Ce face Zaheu? Luaţi aminte la el că nu începe să se plângă, să se văicărească, să se

lamenteze fără de roadă, cum facem noi adeseori: „Doamne, ştii că eu sunt un mare păcătos…
Vai ce păcate multe am făcut… Ştii că eu sunt un iubitor de argint!…” Nimic din toate
acestea! Zaheu se converteşte cu o „bărbăţie” şi o „vitejie” care ne uimeşte pe toţi! Trece
peste toate etapele, de multe ori plângăcioase şi la care, din nefericire, ne limităm mulţi dintre
noi, mai mult afişându-ne păcătoşenia decât să ne-o luăm în serios! De câte ori nu auzim în
jurul nostru lamentări de tipul: „vai ce multe păcate am făcut! Vai cât sunt de păcătos” Şi…
atât! Iată-l însă, pe Zaheu, asumându-şi păcătoşenia cu o uimitoare finalitate! Nici nu o mai
afirmă. Şi-o resimte direct, şi încă până în străfundul fiinţei lui! Şi ce face? Nu varsă lacrimi
de lamentare şi de dezmierdare ci, trecând peste toate, ţinteşte transformarea direct. Trece la
fapte:

„Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva,
întorc împătrit“.

“Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“ — a căzut ca un trăsnet sentinţa Mântuitorului
Hristos, spre uluirea „drepţilor” de afară, care nu încetaseră să-l ponegrească pe la poartă pe
Zaheu. Acesta, însă, I-a uimit şi pe ei cu hotărârea lui, căci I-a întrecut pe toţi cu pocăinţa lui!
Iar cuvântul Mântuitorului Hristos—„astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” — i-a năucit
efectiv. Iată cum Hristos a adus imediat mântuire lui Zaheu, atât de dispreţuit de altfel de cei
ce, cu siguranţă, se considerau cu mult mai vrednici de Iisus decât el. Pentru aceasta însă ei au
rămas „afară”, iar Zaheu s-a mântuit „înăuntru” cu Hristos.

Dragii mei,

Privind încă o dată la întâlnirea lui Zaheu cu Hristos, am putea spune că Mântuitorul Şi-a
făcut drum astăzi prin Ierihon special pentru el, aşa cum îşi face drum de multe ori şi către
inima noastră, doar-doar va găsi uşa sau măcar fereastra inimii noastre deschisă, pentru a ne
privi sau a ne întâlni. Doar-doar ne va găsi şi pe noi dispuşi să-I deschidem, ca să facă şi din
noi nişte „Zahei” gata pentru comuniunea cu El. Aş mai spune şi aceasta: noi oamenii suntem
adeseori atât de neinspiraţi şi neînţelepţi… Ne luăm modele dintre starurile de cinema, dintre
cântăreţi, diverşi oameni de cultură, sau de „incultură” ori „subcultură” dintre politicieni…,
oricum dintre oameni păcătoşi, în loc să ne luăm modele sfinte. Uităm că avem cu toţii
„Oglinda” prin excelenţă, Care pentru aceasta a venit pe pământ, ca să Se facă nouă „Model”,
şi să nu mai trebuiască să căutăm modele „şchioape”, imperfecte şi, pentru aceasta, incapabile
să ne înalţe către modele ca cel de azi – modelul Zaheu.

Hristos ne pune astăzi, în faţa ochilor noştri sufle­teşti, un model. Nimeni altul decât cel care
s-a oglindit in „Supremul Model“. Vrem modele de vieţuire? Nu ştim pe ce cale să o luăm şi
orbecăim prin iţele încurcate ale lumii acesteia? Nu ştim care anume lucru este virtute şi care
este păcat? Care este valoare şi merită cucerită, şi care este nonvaloare şi nu merită osteneala?
Iată „modelul” prin excelenţă — Zaheu — care nu ezită nicio clipă! Nu pierde vremea
lamentându-se zadarnic, ci îşi asumă cu „vitejie” viaţa în Hristos, convins fiind, că a întâlnit
în sfârşit adevăratul Model care merită urmat.

Iată modelul, vrea să ne spună evanghelia de astăzi! Faceţi ca el! Dacă staţi în cumpănă,
neştiind încotro să o apucaţi, iată provocarea: urmaţi-i lui! Haideţi să terminăm, aşadar, cu
ceea ce este urât, murdar şi corupt în fiinţa noastră şi să îmbrăţişăm pe Hristos, având curaj să-
L privim în ochi aşa cum L-a privit Zaheu. Să-L primim şi noi în casa sufletelor noastre,
pentru a ne putea privi şi provoca şi pe noi la „convertirea” întru El.

Să-l rugăm, aşadar, pe Mântuitorul Hristos, să ne facă şi pe noi părtaşi unei hotărâri ca
aceasta, pe care cu toţii am admirat-o astăzi la modelul Zaheu — hotărârea adevăratei
pocăinţe, adevăratei îndreptări, ca să putem smulge şi noi de pe buzele Mântuitorului Hristos
sentinţa sfântă: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“, Amin”.