COLEGIUL TEHNIC METALURGIC - SLATINA CATEDRA DE FIZICĂ

OPTICA – este parte a fizicii care studiază lumina și fenomenele luminoase.

Mai jos aveți câteva exemple de fenomene luminoase.

1. NATURA LUMINII.
Ca obiect de studiu în fizică, optica geometrică este cam la fel de veche ca mecanica. Lumina, ca și
fenomenele la care participă aceasta i-a fascinat și i-a incitat pe oameni din cele mai vechi timpuri.
Până în prima jumătate a sec. al XVII-lea se considera că lumina este alcătuită din niște particule numite
corpusculi, emiși de sursele de lumină. Acești se deplasau cu viteză foarte mare dinspre sursă spre diferite
obiecte, în linie dreaptă. Corpusculii treceau prin mediile transparente, dar erau reflectați de mediile
opace. Urma lăsată de acești corpusculi în spațiu a fost numită rază de lumină.
Începând cu cea de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea a început să se contureze ideea că lumina ar fi un
fenomen ondulatoriu. Dar deși Cr. Huygens demonstrează legile reflexiei și refracției luminii pornind de
la afirmația că lumina este un fenomen ondulatoriu, folosindu-se de principiul care-i poartă numele,
principiul lui Huygens, totuși teoria nu a fost imediat acceptată.
Caracterul ondulatoriu al luminii a fost recunoscut de abia la începutul sec al XIX-lea, când Th. Young a
demonstrat fenomenul de interferență a luminii ca un fenomen tipic ondulatoriu. Teoria fost pe deplin
confirmată în 1873, când J. C. Maxwell stabilește că lumina este o undă electromagnetică…Așa să fie?
Vom reveni asupra acestui aspect când vom discuta ipoteza lui de Broglie, în cadrul capitolului Noțiuni
de mecanică cuantică.
STUDIUL OPTICII se împarte în trei capitole:
1. Optica geometrică – studiază propagarea luminii prin diferite medii şi formarea imaginilor prin
sisteme optice, fără să se intereseze de natura luminii.
2. Optica ondulatorie – studiază fenomenele legate de caracterul ondulatoriu al luminii (ex.
fenomenele de difracţie, de interferenţă sau polarizare).
3. Optica fotonică (sau corpusculară) – studiază fenomenele legate de caracterul corpuscular al luminii
(ex. fenomenele fotoelectric sau Compton)

2. NOŢIUNI UTILIZATE, ÎN OPTICA GEOMETRICĂ:

 Sursă de lumină – este un corp care poate să emită lumină, ca urmare a unor fenomene fizico-chimice
ce se produc în interiorul său, ex. Soarele, o flacără, un bec electric alimentat cu electricitate.
 Raza de lumină – este drumul urmat de
lumină în spaţiu, între sursă (emiţător,
de ex. Soarele) şi receptor (ex. ochiul
uman), Fig. 1
 Fascicul de lumină. Două sau mai multe raze de lumină formează un fascicul de lumină. Fasciculele
de lumină sunt reprezentate în Fig. 2:
a) Fascicul convergent,
b) Fascicul divergent,
c) Fascicul paralel

1
3. PRINCIPIILE OPTICII GEOMETRICE:
1) Principiul propagării rectilinii a luminii. O rază de lumină se propagă în linie dreaptă în medii
transparente, omogene şi izotrope.
2) Principiul reversibilităţii drumului parcurs de razele de lumină. O rază de lumină se poate
propaga identic în ambele sensuri.
3) Principiul independenţei razelor de lumină. Efectul produs de o rază de lumină, care face parte
dintr-un fascicul, este independent de prezenţa celorlalte raze din fascicul.

4. REFLEXIA ȘI REFRACȚIA LUMINII

a) Reflexia luminii este fenomenul de întoarcere a luminii în mediul din care a venit, atunci când
întâlneşte suprafaţa de separare dintre două
medii, Fig. 4.
Legea I.
Raza incidentă, normala şi raza reflectată
se află în acelaşi plan.
Legea a II-a.
Unghiul de incidenţă este egal cu unghiul
de reflexie.
(1)
b) Refracția luminii este fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a luminii, atunci când străbate
suprafaţa de separare dintre două medii
transparente, Fig. 5.
Legea I:
Raza incidentă, normala şi raza refractată se
află în acelaşi plan. Observați că această lege
este aproape identică cu prima lege a reflexiei!
Legea a II-a, sau legea Snell:

(2)

unde: (3)

se numește indice de refracție și este o mărime adimensională, care ne arată de câte ori viteza luminii în
vid, c, este mai mare decât viteza luminii în mediul respectiv, v. n21este indicele de refracție relativ al
mediului 2 față de mediul 1. De asemenea, despre un mediu cu indicele de refracție mare se spune că este
mai refringent, iar despre un mediu cu indice de refracți mic că este mai puțin refringent.
c) Reflexia totală. Dacă lumina trece dintr-un mediu mai refringent într-un mediu mai puţin refringent,

unghiul de refracţie creşte mai repede decât unghiul de incidenţă, raza refractată se depărtează de
normală..
Se observă cum valoarea unghiului de refracţie r creşte pe măsură ce unghiul de incidenţă i creşte.

2
 Există un unghi de incidenţă maxim, numit unghi limită pentru care raza refractată nu mai părăseşte
mediul din care a venit (r = 900).
În acest caz, legea a II-a a refracţiei se scrie:
(4)
Pentru (5)
lumina nu se mai refractă, ci se reflectă total.
Fenomenul este cunoscut din cele mai vechi timpuri sub numele de MIRAJ, sau de FATA MORGANA.

5. PRISMA OPTICĂ
Este un mediu transparent, mărginit de două suprafeţe plane, care fac între ele un unghi diedru, A.
Unghiul A se numește unghiul prismei, iar dreapta după care se
intersectează cele două plane se numește muchia prismei. În Fig. 6 am
reprezentat o secțiune printr-o prismă optică, precum și mersul unei
raze de lumină prin prismă. Observăm că, pentru a părăsi prisma, raza
de lumină suferă refracții, pe cele două suprafețe: AB și AC.
Să identificăm notațiile din figură:
SI – rază incidentă, II’ – rază refractată, I’R – rază emergentă,
i’ – unghi de emergență, δ – unghiul de deviație, deviația dintre
prelungirea razei incidente și prelungirea razei emergente, N și N’ –
normalele pe cele două suprafețe. De asemenea A este unghiul prismei,
iar n este indicele de refracție absolut al prismei.
Să observăm, în continuare, egalitățile geometrice:
1. Sunt unghiuri cu laturile perpendiculare.
2. , este unghi exterior .
3. ( ) ( ) , este unghi exterior .
Observați că toate notațiile și egalitățile pe care le-am dedus sunt strict de ordin geometric,…doar
suntem în cadrul capitolului Optica geometrică!
De asemenea, se demonstrează că unghiul de deviație δ este minim atunci când , ceea
ce presupune, conform notațiilor pe care tocmai le-am făcut:
( )
Cu aceste considerente să revenim la studiul fizic al mersului razei de lumină prin prismă și să scriem
legea a II-a a refracției pentru oricare din cele două suprafețe ale prismei:
(7)
sau
(7’)
Cu notațiile de mai sus, din oricare din rel. (6) se poate exprima indicele de refracție, n:

( )

OBSERVAȚIE: Rel. (8) ne permite să calculăm indicele de refracție al diferitelor materiale transparente,
determinând experimental unghiul de deviație minimă.
Condiția de emergență. Emergența presupune ca raza de lumină să iasă din prismă. Acest lucru se
întâmplă numai dacă , unde cu l am notat unghiul limită și care constituie totodată și condiția de
emergență; vezi și rel. (5). Evident că pentru lumina se întoarce în prismă, se reflectă total!
În Fig. 6 observăm că, în conformitate cu principiul al doilea al opticii geometrice și . Cum
rezultă că, pentru ca în prismă să se producă emergența este necesar ca:
(9)
Aproximația lui Gauss (sau aproximația gaussiană).
Optica geometrică, la fel ca și alte domenii ale fizicii, s-a dezvoltat din necesitatea oamenilor de a
construi și perfecționa instrumente optice. Dacă mecanica, de exemplu, ne ajută să ne extindem
capacitatea manuală de a acționa, prin folosirea uneltelor și a mașinilor, optica ne ajută să ne extindem
3
capacitatea vizuală, punându-ne la dispoziție o serie de instrumente optice, pentru a vedea imagini ale
unor obiecte, pe care altfel nu le putem vedea.
Orice obiect este alcătuit dintr-o infinitate de puncte. Evident că și imaginea lui este alcătuită dintr-o
infinitate de puncte.
O imagine formată punct cu punct se numește imagine stigmatică; din limba greacă: stigma=punct.
În realitate acest lucru nu se întâmplă atât datorită imperfecțiunii construcției instrumentelor optice, cât
și datorită și altor fenomene optice care contribuie la formarea imaginilor, de ex. fenomenul de difracție.
Datorită acestui fapt, apar o serie de fenomene optice, care produc distorsionarea imaginilor, numite
aberații.
În practică, pentru construcția imaginilor se folosesc fascicule de lumină foarte înguste, și foarte
apropiate de axa optică.. Aceste fascicule de lumină se numesc fascicule paraxiale. Practic, acest lucru se
realizează cu ajutorul diafragmelor
Imaginea obținută în acest fel este aproximativ stigmatică, iar condiția necesară obținerii imaginilor
aproximativ stigmatice se numește aproximația lui Gauss (sau aproximația gaussiană).
Din cele prezentate mai sus, se poate deduce că optica geometrică s-a dezvoltat în ritmul în care s-au
inventat și perfecționat instrumentele optice.
Cred că ar fi interesant să facem o mică pauză și să reflectăm ce ar fi însemnat viața noastră fără
ochelari, lunetă, binoclu, telescop, microscop….și lista poate continua.
Ochelarii sunt deja un accesoriu indispensabil pentru foarte mulți oameni…de ex. bunicii!
Reportajele despre viața în sălbăticie, în care apar imagini superbe, nu s-ar fi putut realiza fără niște
instrumente optice revoluționare…
Analizele medicale presupun și investigații microscopice.
Dacă vă gândiți la toate aceste instrumente optice, veți observa că acestea sunt construite, în principal,
din niște piese: oglinzi, lentile și prisme.
Acesta este motivul pentru care ne propunem să studiem aceste componente. Prisma optică am
prezentat-o deja. Rămâne să discutăm despre oglinzi și lentile.
Putem remarca faptul că aceste piese sunt de fapt niște suprafețe de separație, care au anumite
particularități. Aceste suprafețe se numesc dioptri.

6. DIOPTRUL SFERIC
Suprafaţa de separaţie a două medii transparente cu indici de refracţie diferiţi se numeşte dioptru. Dacă
suprafața este sferică, dioptrul se numește sferic, Fig. 7., și așa mai departe…
A. Elementele dioptrului:
 V – vârful dioptrului. Este
polul calotei sferice.
 O – centrul dioptrului. Este
centrul sferei din care face parte
suprafaţa sferică.
 R – raza de curbură a
dioptrului. Este raza sferei din care
face parte suprafața dioptrului.
 AOP – axa optică
principală. Este dreapta care trece prin vârful și prin centrul dioptrului. Orice altă dreaptă care trece prin
centrul dioptrului se numește axă optică secundară, AOS. Axele optice au următoarea proprietate:
Orice rază de lumină care cade pe dioptru de-a lungul unei axe optice, va trece prin dioptru nedeviată.
 P – se numește punct obiect, iar P’ punct imagine. P și P’ se numesc puncte conjugate.
 Spațiul punctului P, cu indicele de refracție n1 se numește spațiu obiect, iar spațiul punctului P’, cu
indicele de refracție n2, spațiu imagine.
CONVENȚIE
În continuare vom stabili o convenție (o regulă) de notare a măsurii distanțelor și a unghiurilor,
problemă deosebit de importantă în optica geometrică.
Acceptarea și respectarea convenției este foarte importantă atunci când avem de rezolvat

4
diferite sisteme optice. În practică există două sisteme de notare, dar cea mai folosită este convenția
sistemului cartezian de notare.
Această regulă prevede plasarea vârfului dioptrului în centrul sistemului cartezian de coordonate xOy, în
așa fel încât axa Ox să se confunde cu o axă optică, cel mai adesea cu axa optică principală. În acest fel
toate distanțele măsurate de la vârful dioptrului spre dreapta și deasupra axei optice vor fi luate cu
semnul plus, iar cele măsurate spre stânga și sub axa optică cu semnul minus.
De asemenea măsura unghiurilor se face în sensul de la axa optică spre raza de lumină. Dacă măsurarea
se face sens trigonometric (sensul invers acelor de ceasornic) măsura unghiului este pozitivă, iar dacă
măsurarea se face invers sensului trigonometric măsura unghiului este negativă. Vezi și Fig. 7 și 8.

B. Relații fundamentale în dioptrul sferic.

1. Prima relație fundamentală a dioptrului. Pentru a deduce și a exprima relațiile fundamentale ale
dioptrului avem în vedere Fig. 7. Observați că semnele mărimilor reprezentate sunt în conformitate cu
convenția stabilită.
Ținând cont de legea a II-a a refracției, de aproximația gaussiană, cu notațiile din Fig. 7. și scriind
teorema sinusurilor în triunghiurile ΔPIO și ΔP’IO, rezultă prima relație fundamentală a dioptrului:

(14)

Se numește focar imaginea unui punct aflat la infinit. Altfel spus dacă , care se
numește focar. Conform principiului al doilea al opticii geometrice și dacă , care este, de
asemenea focar. Observați că orice dioptru are două focare, plasate de o parte și de alta a suprafeței optice
și exprimate prin relațiile:

(15) și (15’)

Observăm că dacă rel. (14) o înmulțim cu obținem o relație, numită relația focarelor:

(16)

2. A doua relație fundamentală a dioptrului. Se mai numește și mărirea liniară transversală și este
definită prin relația:

(17)

Din triunghiurile ΔVAB și

’
ΔVA B’, Fig. 8, ținând cont de legea a
II-a a refracției de aproximația
gaussiană, se exprimă y1 şi y2 .
Păstrând notațiile, rezultă pentru β
relația:
(18)

Observați că β este un număr care ne arată de câte ori a fost mărit obiectul prin instrumentul optic, sau de
câte ori este mai mare imaginea decât obiectul și se exprimă ca valoare absolută!
Curioșii sunt invitați să deducă cele două relații fundamentale!
7. OGLINZI
Oglinzile sunt suprafețe lucioase care reflectă aproape integral lumina. Remarcați afirmația suprafețe de
separație dintre medii diferite, altfel spus – oglinzile sunt dioptri și le vom trata ca pe niște dioptri!
Dacă suprafața este plană, oglinda este plană, dacă este sferică, oglinda se numește sferică și așa mai
departe…În practică există și oglinzi cilindrice, parabolice, etc.
5
 De asemenea, din definiția oglinzilor deducem că pentru formarea imaginilor avem în vedere fenomenul
de reflexie a luminii.
Condiția pe care trebuie să o îndeplinească un dioptru pentru a fi oglindă este . Cu
această observație relațiile fundamentale ale dioptrului scrise pentru oglinzile sferice devin:

(19) și (20)

Din rel.(19) se poate observa că o oglindă sferică are un focar plasat la jumătatea distanței dintre centrul
și vârful dioptrului:
(21)

Acestea sunt toate relațiile matematice cu ajutorul cărora putem rezolva sistemele optice formate din
oglinzi. Să încercăm să formăm imagini în diferite oglinzi sferice.
Imagini în oglinzi sferice concave.

Observați cele trei cazuri posibile ale poziției obiectului față de oglindă, și modul in care se formează
imaginea de fiecare dată:
În Fig. 9a) , iar imaginea este reală, răsturnată și mai mică decât obiectul.
În Fig. 9b) , iar imaginea este reală, răsturnată și mai mare decât obiectul.
În Fig. 9c) , iar imaginea este virtuală, dreaptă și mai mare decât obiectul.
Imaginea este reală dacă se obține la intersecția razelor de lumină, Fig. 9a) și b) și este virtuală dacă se
obține la intersecția prelungirilor razelor de lumină, Fig. 9c).
Observați simbolistica desenelor: suprafața nereflectătoare a oglinzii se desenează hașurat, iar imaginile
virtuale și prelungirile razelor de lumină se desenează punctat.
Remarcați proprietatea axelor optice, AOP și AOS: raza de lumină care se propagă pe direcția unei axe
optice se va reflecta fără să-și schimbe direcția. Imaginile reale nu se pot vedea cu ochiul liber. Pentru a
putea fi văzute, imaginile reale trebuie proiectate pe ecrane, de exemplu imaginea dată de un
videoproiector, sau un aparat de proiecție.
Imaginile virtuale se văd direct, de exemplu imaginea obținută printr-o lupă, binoclu, lunetă.
Observați, de asemenea, că de fiecare dată am format numai imaginea punctului B. În acest caz am ținut
cont de principiul că totdeauna imaginea poate fi mai mare sau mai mică decât obiectul, poate fi dreaptă
sau răsturnată, dar trebuie să semene cu obiectul!

6
 Imagini în oglinzi sferice convexe.
În Fig. 10 am format imaginea într-o oglindă sferică convexă.
Observați că pentru oglinzile sferice concave R<0, iar pentru oglinzile
sferice convexe R>0. Imaginea este virtuală, dreaptă și mai mică decât
obiectul. Observați mersul razelor de lumină, semnul măsurii distanțelor
precum și semnificația punctelor F și O, focarul și centrul de curbură.
Imaginea într-o oglindă plană.

Dacă în rel. (19) și (20)

punem condiția
oglinda devine plană!
În acest caz prima relație
fundamentală ale dioptrului devine:

(22)

Adică , ceea ce înseamnă că imaginea este virtuală iar distanța de la obiect la oglindă este egală
cu distanța de la oglindă la imagine. , ceea ce presupune că imaginea este egală cu obiectul, iar
.
PROBLEMĂ REZOLVATĂ
În continuare am să vă arăt cum se folosește convenția sistemului cartezian de notare, în rezolvarea
unei probleme de optică geometrică.
Problemă. O oglindă concavă trebuie să formeze imaginea filamentului unei lămpi pe un ecran aflat la
4m distanță față de oglindă. Filamentul are înălțimea 5mm, iar imaginea trebuie să fie înaltă de 40cm.
a) Care este raza de curbură a oglinzii? b) La ce distanță, față de vârful oglinzii este așezat filamentul?
Rezolvare. Înainte de a trece la rezolvarea efectivă este necesar să citim cu atenție problema și să
extragem datele „ascunse”…
1. Oglinda este concavă: R<0.
2. Imaginea se obține pe un ecran, deci imaginea este reală. Ne aflăm în cazul Fig. 9b), deci x 1<0 și x2<0.
Imaginea este răsturnată și mai mare decât obiectul.
3. Avem grijă să exprimăm distanțele în același tip de unități de măsură, de obicei se alege metrul, m.
Să scriem datele problemei:
x2= -4m
h1= 5mm
h2= -40cm
Din rel. (19)
R=? De unde, efectuând calculele matematice, rezultă
x1=?

8. LENTILE
Lentilele sunt medii transparente mărginite de două suprafețe, dintre care cel puțin una este sferică.
Lentile convergente
a) plan convexă
b) biconvexă
c) menisc convergent
d) lentilă subțire convergentă
Lentile convergente
e) plan concavă
b) biconcavă
c) menisc divergent
d) lentilă subțire divergentă
Altfel spus, lentilele sunt
ansambluri de doi dioptri, dintre care cel puțin unul este sferic, Fig. 12.
7
Dacă distanța lentila se numește subțire. În Fig. 13 am reprezentat cele două tipuri de
lentile, convergente și divergente.
După cum se observă lentilele, atât cele convergente cât și cele divergente, sunt de mai multe feluri, dar
reprezentarea lor ca lentile subțiri este unică pentru fiecare caz în parte, Fig. 13d) și h). Această
reprezentare o vom folosi și noi în continuare.
Relații fundamentale în lentile.
Relația punctelor conjugate sau prima relație fundamentală.
Pentru deduce relațiile fundamentale ale lentilelor vom ține cont de faptul că lentilele sunt ansambluri de
dioptri. Astfel imaginea unui obiect prin primul dioptru va deveni obiect pentru cel de-al doilea dioptru.
Evident, imaginea intermediară se va forma undeva
în lentilă, în spațiul dintre V1 și V2, Fig. 14.
În continuare vom scrie rel. (14), prima relație
fundamentală a dioptrului pentru fiecare suprafață.

(23)

și

(23’)

Având în vedere că lentila este subțire, d este foarte mic, putem aproxima . Dacă adunăm relațiile
(23) și (23’) și ținem cont de aproximația pe care tocmai am făcut-o obținem prima relație fundamentală a
lentilelor:
( )( )
(24)

Unde am făcut notația indicele de refracție relativ al mediului 1 față de mediul 2.

Din definiția focarelor deducem că lentila are două focare plasate simetric, de o parte și de alta:

( )( ) (25)

Iar rel. (24) se mai poate scrie ca relație a focarelor:

(26)

care se mai numește și ecuația punctelor conjugate.

Cu C am notat convergența lentilelor. Unitatea de măsură pentru convergență este m -1, sau dioptria δ,
1δ=1m-1.
În Fig. 15 a) și b) sunt reprezentate focarele obiect și
imagine pentru lentilele a) convergente și b)
divergente.
Observăm, de asemenea, că poziția și natura imaginii
se află din rel. (26). De ex.:

( 26’)

De asemenea, lentilele convergente pot forma imagini

reale și virtuale, Fig. 16 a) și b), iar lentilele divergente
formează numai imagini virtuale, Fig. 16 c).

8
MĂRIMI CARACTERISTICE SISTEMELOR OPTICE
Mărirea liniară transversală, β:
(27)
Relația rezultă din Fig. 16 a) și este utilizată pentru caracterizarea instrumentelor care dau imagini reale,
adică imagini care se formează pe ecrane și pot fi măsurate (ochiul, aparatul de fotografiat,
videoproiectorul).

Instrumentele care dau imagini virtuale, ale unor obiecte apropiate, ce pot fi măsurate, lupa, microscopul,
sunt caracterizate de mărimea numită putere optică, P.

(28)

unde este unghiul sub care se vede imaginea prin instrumentul optic, lupa de ex., Fig. 16 b), iar y1 este
înălțimea obiectului. se mai numește și diametrul aparent al imaginii.
Din Fig. 16 b) se poate observa că:

(28’)
Puterea se măsoară în dioptrii.
Instrumentele care dau imagini virtuale ale unor obiecte îndepărtate, luneta, telescopul, sunt caracterizate
de mărimea numită grosisment, G.
(29)

unde este unghiul sub care este văzut obiectul direct, cu ochiul liber, fără instrument, așezat la distanța minimă
de citire δ = 25 cm. Altfel spus, grosismentul este raportul dintre diametrul aparent al imaginii și diametrul
aparent al obiectului. În cazul aproximației Gaussiene:

(29’)
Asociații de lentile subțiri
Conform Fig. 17 putem scrie:

(30)
și

(30’)

Unde cu f1 și f2 am notat distanțele

focale ale celor două lentile
considerate subțiri. Adunând cele
două relații și ținând cont că ( ), obținem:

(31)

9
Pentru cazul în care d=0, cazul lentilelor subțiri lipite sau acolate, rel. (31) devine:

(32)

Sau:

(33)

unde am notat F distanța focală echivalentă a sistemului de lentile. Generalizând, pentru un sistem de n
lentile subțiri:

(33’)

Sistemul de lentile ne alipite, pentru care focarul imagine al unei lentile coincide cu focarul obiect al
următoarei se numește sistem afocal, sau telescopic. În acest caz | |.

BIBLIOGRAFIE:

1. Enescu G., Gherbanovschi N., Prodan M., Levai Șt. – FIZICĂ, manual pentru clasa a XI-a, Editura
didactică și pedagogică, R.A. București – 1993
2. Lect. univ. dr. Bunget I și colaboratorii – COMPENDIU DE FIZICĂ, Editura Științifică, București,
1971
3. http://www.walter-fendt.de/ph14ro/ - Appleturi Java de fizică.
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Snell's_law

10