 Alegerea structurii optime de regulator numeric

Criteriile care stau la baza alegerii structurii regulatorului sunt determinate de:
 arhitectura întregului sistem de conducere în care se integrează regulatorul;
 complexitatea funcţiilor ce urmează a fi implementate în cadrul regulatorului;
 complexitatea şi dinamica procesului supus conducerii;
 performanţele sistemului de conducere.
 Structura regulator numeric

 Alegerea şi dimensionarea interfeţelor de procese

Achiziţia datelor din proces reprezintă una dintre cele mai importante funcţii ale regulatorului alături de funcţia de elaborare şi
transmitere a comenzilor spre elementele de execuţie. Informaţiile culese din proces şi transmise spre proces pot fi analogice, logice sau
numerice. Aceste semnale evoluează în mediu industrial puternic perturbat, fiind astfel însoţite de importante zgomote. Interfeţele de proces sunt
incluse în structura regulatorului, pe când elementele primare, traductoarele şi elementele de execuţie sunt echipamente de câmp. Pentru a atenua
efectele nedorite ale zgomotelor ce însoţesc semnalele culese din proces ţi transmise regulatorului, se impune utilizarea transmisiei diferenţiale
ecranate de-a lungul întregului traseu precum şi utilizarea unor filtre corespunzătoare.
Criteriile care stau la baza alegerii şi dimensionării unei interfeţe pentru achiziţia informaţiilor din proces sunt:
 viteza de achiziţie;
 precizia (rezoluţia) cu care se realizează conversia semnalelor;
 capacitatea de rejectare a semnalelor perturbatoare;
 fiabilitatea;
 consumul de energie.
Numărul de variabile şi tipul acestora determină complexitatea interfeţei.
Structura unei interfeţe pentru achiziţia semnalelor analogice este prezentată în figura 2.

Fig. 2
Prin intermediul elementelor de joncţiune se asigură cuplarea la proces (traductoare). Prin intermediul acestor elemente de joncţiune se
separă interfaţa de mediul industrial impunându-se utilizarea unor optocuploare performante. Prelucrarea primară presupune condiţionarea
semnalelor culese din câmp prin filtrări hardware, conversii, atenuări, adaptări de semnal, etc.. Se impune ca toate aceste operaţii să se realizeze
cu o înaltă precizie.
Utilizarea unui singur convertor analog-numeric (soluţie eficientă pentru procese lente în comparaţie cu soluţiile cu convertor pentru
fiecare variabilă din proces) impune prezenţa multiplexorului analogic. Multiplexorul facilitează conectarea, cu o frecvenţă fixă în cele mai multe
cazuri, convertorului analog-numeric la fiecare sursă de semnal apriori prelucrat primar. Multiplexoarele analogice realizate cel mai frecvent cu
elemente semiconductoare realizează la comandă conectarea (prin comutare) a fiecărei ieşiri a blocului de prelucrare primară la intrarea
convertorului analog-numeric. Selectarea punctului dorit are loc pe baza adresei indicate de regulator sau obţinute prin incrementarea celei
anterioare. Amplificatorul inclus în structura interfeţei permite adaptarea impedanţelor circuitelor de intrare cu cea a elementului de eşantionare şi
reţinere. Cu ajutorul acestui amplificator se asigură amplificarea semnalelor de semnal redus în gama (1-1000). În cadrul multor interfeţe factorul
de amplificare este ajustabil în funcţie de nivelul semnalului de intrare. Comanda factorului de amplificare se poate realiza prin program sau
printr-un proces de autoadaptare (pentru a se obţine utilizarea cu rezoluţie maximă a convertorului analog-numeric). Elementul de eşantionare-
reţinere reprezintă o memorie analogică păstrând valoarea semnalului de intrare la momentul eşantionării. Utilizarea unui singur convertor
analog-numeric presupune memorarea analogică pe durata conversiei a semnalului analogic aferent canalului de intrare indicat de către regulator.
Acest semnal trebuie să fie stabil pe durata conversiei analog-numerice.
 Schema de principiu a unui element de eşantionare şi reţinere este prezentată în figura 3.

Fig. 3
Funcţionarea acestui element are loc în două etape importante: obţinerea informaţiei prin intermediul comutatorului şi memorarea
informaţiei cu ajutorul condensatorului CM şi a amplificatorului A. Cerinţele de performanţă ce stau la baza proiectării unui asemenea element
sunt: timpul de obţinere şi de memorare şi precizia de reţinere a informaţiei.
Pentru conversia semnalelor sunt utilizate numeroase forme de convertoare analog-numerice realizate prin integrare, care - în cea mai
mare parte - utilizează în scopul conversiei metoda aproximaţiilor succesive. În acest scop sunt necesare: un convertor numeric-analogic, un
registru ce memorează valorile ce aproximează succesiv valoarea numerică a semnalului convertit şi o logică de comandă. Între multe aplicaţii s-
au realizat convertoare cu microprocesoare. Viteza de conversie depinde de rezoluţia necesară, de viteza de lucru a microprocesorului şi de
lungimea cuvântului acestuia. Pentru efectuarea operaţiei de conversie analog-numerică, microprocesorul transmite un semnal start conversie. În
funcţie de tipul convertorului lent sau rapid, microprocesorul poate folosi trei metode pentru adresarea convertoarelor.
Prima metodă constă în testarea periodică prin program a unui semnal care indică starea convertorului.
A doua metodă constă în intrarea microprocesorului într-o stare de aşteptare, prin bascularea unui bistabil de către semnalul start
conversie şi rebascularea acestuia când operaţia de conversie s-a terminat.
A treia metodă, pentru convertoare analog-numerice rapide, constă în tratarea convertorului ca o celulă de memorie, operaţie de citire
a datelor efectuându-se direct, fără timpi de aşteptare.
Informaţia discretizată (numerică) referitoare la toate variabilele din proces este memorată şi prelucrată prin registrele sistemului de
către regulator, fiind introdusă în baza de date a regulatorului. Controlul interfeţei este asigurat printr-un bloc de comandă care permite selectarea
variabilei de convertit, fixarea funcţiei de eşantionare, modifică factorul de amplificare, controlează începutul şi sfârşitul conversiei.
Pentru achiziţia semnalelor numerice se pot utiliza interfeţe distincte sau se pot realiza interfeţe hibride pentru semnale analogice şi
numerice.
Numărul semnalelor numerice dintr-un proces variază în limite largi de la proces la proces. Nivelul acestor semnale este variabil în
limite destul de largi 5-24 Vc.c. În anumite situaţii, semnalele numerice poartă informaţia şi în durata impulsurilor corespunzătoare, durată care se
măsoară prin calibrări cu impulsuri pe perioadă cunoscută.
Schema de principiu a unei interfeţe de achiziţie a semnalelor numerice este prezentată în figura 4.

Fig. 4 - Schema de principiu a unei interfeţe de achiziţie a semnalelor numerice

Semnalele numerice sosite la elementele de joncţiune suferă o tratare primară în cadrul elementelor de prelucrare primară asigurându-
se adaptarea la cerinţele multiplexorului MX. Se acceptă ca nivel de intrare în MX nivelul de +5 Vc.c. (pentru “1” logic) şi 0 Vc.c. (pentru “0”
logic). O asemenea adaptare presupune utilizarea unor formatoare de histerezis pentru a se face faţă eventualelor fluctuaţii ale nivelului
semnalelor de intrare.
Pentru izolarea interfeţei de mediul extern se foloseşte cuplarea optică, realizată prin încapsularea în aceeaşi capsulă a unei diode
LED emiţătoare de lumină infraroşie şi a unui fototranzistor. Cuploarele optice pot fi utilizate cu succes la realizarea multiplexoarelor de semnale
analogice sau numerice.

 Interfeţe de ieşire.
Prin intermediul acestor interfeţe se asigură compatibilitatea regulatorului numeric cu elementele de execuţie. Prin intermediul acestor
interfeţe se pot transmite atât comenzi analogice (semnal unificat), cât şi comenzi logice (numerice) pentru comanda elementelor de execuţie de
tip pas cu pas.
Interfeţele pentru semnalele analogice permit implementarea comenzilor elaborate de către regulator, în conformitate cu algoritmul
selectat. Utilizarea elementelor de execuţie analogice impun prezenţa convertorului numeric-analogic. În structura interfeţei de ieşire analogice
apare ca o necesitate prezenţa unor elemente de memorare analogice pentru a memora comanda sub formă analogică pe toată durata de timp
pentru care aceasta rămâne constantă. Mai mult, se impune menţinerea comenzii la valoarea anterioară, chiar şi în cazul defectării regulatorului.
Din acest punct de vedere se pot realiza interfeţe cu un singur convertor numeric-analogic (figura 5) şi interfeţe cu mai multe convertoare
numeric-analogice, câte unul pentru fiecare canal de ieşire (fig. 6).
 Fig. 5 - Structura interfeţei de ieşire analogice cu un singur
convertor numeric-analogic

Fig. 6 - Structura interfeţei de ieşire analogice cu mai multe

convertoare numeric-analogice
Principalii parametrii ai sistemului de cuplare a regulatorului la elementele de execuţie analogice sunt: viteza maximă de variaţie a
semnalului pe o ieşire, numărul de biţi transmişi la canal (rezoluţia) şi preţul interfeţei.
Funcţiile interfeţei de ieşire sunt:
-Transmiterea datelor de la regulatorul numeric la interfaţă prin intermediul blocului de comandă. Datele pot fi transmise paralel,
când interfaţa este inclusă în structura regulatorului, sau serial, în cazul în care interfaţa se află în câmp lângă elementul de execuţie.
-Memorarea informaţiei pe fiecare canal de conversie numeric-analogică. Informaţia care este transmisă pentru conversie pe un canal
trebuie memorată pe un interval de timp determinat de două adresări prin program. Memorarea se poate face cu memorii analogice realizate cu
amplificatoare operaţionale şi condensatoare în regim de memorie. Selectarea fiecărui canal se realizează cu ajutorul demultiplexorului analogic
DMX (figura 5) sau cu ajutorul demultiplexorului numeric (figura 6). Memoria analogică asigură memorarea cu precizie limitată pe intervale
reduse de timp între două adresări. În cazul utilizării mai multor convertoare se folosesc memorii tampon pe fiecare canal (figura 6).
-Comutarea informaţiei pe mai multe canale de ieşire analogice, funcţie realizată prin intermediul demultiplexoarelor.
Demultiplexarea se poate realiza prin metode analogice (figura 5) sau prin metode numerice (figura 6). Alegerea uneia dintre aceste două variante
se face în funcţie de modul cum se realizează operaţia de memorare a informaţiei pe canalele de ieşire între două momente de adresare.
-Reactualizarea informaţiei pe fiecare canal de ieşire, la diferite momente de timp de adresare. Interfaţa de ieşire poate transmite
informaţia pe un canal analogic prin trei metode: secvenţial, simultan şi aleator. Alegerea uneia dintre aceste variante depinde de caracteristicile
elementelor de execuţie utilizate şi de modul de rezolvare a problemelor enunţate anterior. Pentru sistemele de reglare numerică a proceselor
tehnologice, având în vedere caracteristicile dinamice ale proceselor în raport cu fiecare canal de comandă, se alege metoda aleatoare de adresare
prin program.

 Principii de realizare a interfeţelor cu sistemul de comandă şi configurare

Comunicaţia regulatorului numeric cu operatorul se poate realiza fie la nivel local prin blocul de comandă şi configurare, fie la nivelul
ierarhic superior prin intermediul consolei operatorului de proces. În cele ce urmează vor fi tratate problemele specifice conceperii şi realizării
unor interfeţe de comunicaţie cu blocul de comandă şi configurare. Interfaţa cu BCC va trebui să asigure pe de o parte compatibilitatea sistemului
cu comenzile date de operator prin tastatură, iar pe de altă parte să permită afişarea informaţiei. Interfeţele de comunicaţie pot fi realizate cu
ajutorul unor automate de stare special concepute pentru realizarea funcţiilor de comunicaţie sau pot fi realizate în jurul unor microprocesoare sau
microcalculatoare pe o singură plachetă.
În figura 9 se prezintă schema de principiu a unei interfeţe de comunicaţie cu BCC.

Fig. 9 - Interfeţa de comunicaţie cu bloc de comandă şi configurare BCC

 O asemenea interfaţă are în configuraţie un bloc de conversie (serie paralel sau paralel / serie) (BCS / P), o memorie tampon (MT)
pentru memorarea datelor transmise sau recepţionate, un automat de stare (AS) pentru iniţializarea şi controlul blocurilor componente, o interfaţă
programabilă pentru comanda afişării şi controlul tastelor.
O configuraţie de interfaţă cu BCC organizată în jurul unui microprocesor este prezentată în figura 10.
În acest al doilea caz, sarcinile automatului de stare sunt prelucrate de unitatea centrală cu microprocesor care gestionează memoriile de date,
programele de testare şi de comunicaţie cu regulatorul precum şi cu interfaţa programabilă. O asemenea interfaţă este mult mai flexibilă în ceea
ce priveşte complexitatea funcţiilor preluate şi deosebit de eficientă din punctul de vedere al comunicaţiei atât cu operatorul, cât şi cu regulatorul
prin intermediul magistralei acestuia.
Adoptarea unei soluţii sau alteia depinde de complexitatea funcţiilor implementate de gradul de utilizare a interfeţei.
Pentru proiectarea interfeţei cu tastatura se impune a fi rezolvate următoarele probleme:
-se alege principiul de funcţionare: dacă interfaţa este programabilă şi în continuare funcţionează autonom sau dacă este programabilă
dar nu are program propriu;
-se alege metoda de obţinere a informaţiei: dacă este sau nu o tastă apăsată; dacă interfaţa elaborează sau nu un semnal de întrerupere;
-se aleg codurile pentru taste, în funcţie de semnificaţia acestora şi de eventuala adresare directă a memoriei;
-se alege metoda de verificare dacă o tastă este apăsată sau este un semnal fals, prin verificarea semnalului după un timp prescris de
aşteptări;
-se alege criteriul de blocare a semnalelor în cazul când nu poate fi decât o singură tastă apăsată la un moment dat. Pot fi adoptate
diferite structuri de interfeţe pentru codificarea tastaturii.

Fig. 10 - Interfaţă cu BCC organizată în jurul unui microprocesor

CAP 1

 Structură ierarhizată multistrat

Prima funcţie în ierarhie realizează interacţiunea cu procesul asigurând interfaţa cu acesta, fiindu-i asociate
sarcinile de achiziţie de date, de monitorizare a evenimentelor şi de elaborare directă a comenzii numerice. Celui de al
doilea strat îi revine sarcina de a stabili obiectivele primului strat, de a asigura regimul optim de funcţionare a procesului
prin stabilirea referinţelor pentru buclele de reglare numerică directă. Acest strat stabileşte tarea următoare ce trebuie
implementată

prin reglarea numerică directă, printr-o secvenţă predeterminată de acţiuni. În cadrul celui de al treilea strat se realizează sarcina de
adaptare a strategiei de conducere la o clasă largă de modele ale procesului, în condiţiile în care apar modificări structurale ale
modelelor proceselor. Funcţia de adaptare asociată celui de al treilea strat apelează la experienţa acumulată în conducerea
procesului pe un interval de timp şi intervine asupra celorlalte straturi în scopul asigurării invarianţei performanţelor în contextul
acţiunii mediilor de tip parametric. Funcţia de auto-organizare asociată ultimului strat asigură alegerea algoritmilor şi structurilor de
conducere în corelaţie cu regimurile de funcţionare asociate procesului, cu criteriile globale de performanţă şi cu cerinţele de
coordonare a funcţionării întregului ansamblu. Straturile cărora li se ataşează diversele funcţii sunt puternic interconectate, schimbul
de informaţii între straturi reprezentând o necesitate.

 Arhitectura ierarhizată multinivel

În cadrul acestei structuri procesul de complexitate medie-mare este descompus în subprocese conduse fiecare de câte un
regulator numeric (MCR).Microcalculatorul-regulator sau regulatorul numeric de la primul nivel asigură conducerea numerică directă
a câte unui subproces cu menţinerea regimurilor optime de funcţionare atât timp cât restricţiile locale nu sunt violate. Cel de la al
doilea nivel poate modifica criteriile de performanţă, referinţele şi/sau restricţiile locale pentru primul nivel, ca răspuns la modificările
impuse de funcţionarea globală a procesului cu performanţe optime. Calculatorul de la nivelul ierarhic superior, preia, ţinând seama
că la primul nivel sunt mai multe regulatoare numerice, sarcina de coordonare în vederea optimizării întregului sistem.
Descompunerea întregului sistem în subsisteme poate fi bazată pe considerente geografice sau pe tipuri de echipamente.Ierarhia
de conducere multinivel presupune şi o ordonare în timp a tuturor activităţilor. Perioada medie a acţiunii de conducere tinde să
crească pe măsură ce ne depărtăm spre nivelul ierarhic superior. In plus, oricare dintre echipamentele structurii multinivel
poate include sarcini ce se execută cu frecvenţe şi priorităţi diferite.

Un exemplu de arhitectura ierarhizată multinivel în cadrul căreia nivelul de bază îl reprezintă regulatorul numeric sau
microcalculatorul regulator
Toate aceste consideraţii motivează conceptul de ierarhie de conducere temporală. Într-o asemenea ierarhie, comanda
sau problema elaborării deciziei este partiţionată în subprobleme, având la bază diferite scări de timp, care reflectă, timpul cerut
pentru a obţine informaţia pe baza căreia se elaborează comanda; timpul mediu între schimbările discrete ale perturbaţiilor;
domeniile de timp asociat cu problema conducerii; considerente economice.
În cadrul structurilor ierarhizate de conducere se pot evidenţia următoarele aspecte esenţiale:
 problemă complexă de conducere este redusă la un set de subprobleme mai simple; regulatoarele asociate cu
subproblemele sunt coordonate de nivelul ierarhic superior, astfel încât obiectivele şi restricţiile globale sunt
satisfăcute;
 fiecare regulator asociat unui subsistem este destinat conducerii locale, satisfăcând obiectivele şi restricţiile locale;
 acţiunea efectivă a regulatoarelor de la nivelul inferior simplifică sarcina calculatorului de la nivelul ierarhic superior,
prin simplificare şi angrenarea modelelor asociate cu funcţia nivelului ierarhie superior ;
 descompunerea taskurilor (sarcinilor) de conducere corelate cu funcţiile propriuzise şi cu timpul, asigură alocarea
raţională a acestora la diverse facilităţi de calcul din cadrul sistemului, asigurând o utilizare efectivă a resurselor;
 arhitecturile distribuite pentru sistemele de informare, elaborare comenzi şi decizii sunt uşor compatibile cu
descompunerea pe taskuri.
Structurile de sisteme de conducere ierarhizată şi distribuită pot fi aplicate atât proceselor cu evoluţie continuă cât şi
proceselor discontinue.

 Sistemele distribuite de conducere

Se caracterizează pe de o parte prin distribuirea sarcinilor pe mai multe echipamente de prelucrare iar pe de altă parte
prin ierarhizarea structurală (multinivel) a acestora.
În cadrul acestor structuri, nivelul de bază este asigurat prin intermediul regulatoarelor numerice care, pe lângă funcţiile
de reglare, pot prelua şi funcţii complexe de supraveghere, monitorizare şi comandă secvenţială.
În funcţie de complexitatea procesului, de interacţiunile existente între procese în cadrul arhitecturilor distribuite de
conducere pot fi incluse mai multe sau mai puţine regulatoare cu funcţionare cvasiindependentă sau cu funcţionare total
interconectată. Comunicaţia între regulatoare şi cu nivelul ierarhic superior se poate asigura în cadrul unor topologii de tip ineI, stea,
cu magistrală globală comună de comunicaţie sau interconectare totală.
Cea mai răspândită structură de sistem distribuit de conducere este structura în cadrul căreia comunicaţia între
regulatoare cu nivelul ierarhic superior se realizează prin intermediul unei magistrale globale de comunicaţie (fig.3).
 Fiecare regulator numeric realizează funcţiile locale de reglare a unui număr de variabile din proces şi funcţii de
supraveghere şi comandă secvenţială pentru un subproces. Regulatoarele numerice MCRi pot astfel realiza funcţii
cvasiindependente sau funcţii total diferite în cazul unei structuri total interconectată. Schimbul de informaţii cu nivelul ierarhic
superior (consola operatorului de proces, calculatorul coordonator), precum şi între regalatoare şi cu sistemul de rezervare
automată se realizează prin intermediul magistralei supuse controlorului de trafic.

 O structura de sistem distribuit de conducere

Comunicaţia între microsistemele de prelucrare (MP) se realizează prin intermediul unor unităţi locale de comunicaţie
(ULC), iar cu nivelul ierarhic superior se realizează prin intermediul unor unităţi globale de comunicaţie (UGC). În cadrul acestei
structuri sunt incluse, pe Iângă regulatoare numerice, şi două procesoare cu funcţii speciale de control al traficului pe magistrală
(PM) şi de testare şi diagnosticare (PTD) a funcţionării întregului sistem. Fiecare microcalculator din această structură
multimicroprocesor total interconectată preia sarcini precise, distincte, impunându-se un transfer important de informaţii între aceste
microcalculatoare-regulatoare.
În continuare vom trata problemele specifice proiectării şi realizării regulatoarelor numerice cu microprocesoare în
configuraţii monoprocesor sau multiprocesor.
Proiectarea unui regulator numeric este determinată esenţial de configuraţia sistemului de conducere în care se
integrează, de complexitatea procesului condus şi de complexitatea sarcinilor ce se cer a fi realizate. Regulatorul numeric putând
opera ca sistem independent pe proces, poate coopera cu alte regulatoare într-o organizare orizontală sau poate coopera în cadrul
unei structuri ierarhizate-distribuite cu alte regulatoare şi cu nivelul ierarhic superior. Indiferent de structura de sistem în care se
integrează regulatorul, acesta trebuie să realizeze următoarele funcţii:
o funcţia de tranziţie şi conversie a datelor din proces;
o funcţia de memorare a datelor referitoare la evoluţia variabilelor din proces şi a datelor introduse de operator;
o funcţia de prelucrare a datelor în conformitate cu algoritmii de reglare şi comandă prestabiliţi;
o funcţia de elaborare a comenzii şi transmiterea acesteia spre elementele de execuţie;
o funcţia de comunicaţie cu operatorul şi cu nivelul ierarhic superior sau cu alte regulatoare numerice;
o funcţia de rezervare automată prin memorarea datelor vitale privind evoluţia sistemului de reglare.

 Alegerea structurii optime de regulator numeric

Criteriile care stau la baza alegerii structurii regulatorului sunt determinate de:
- arhitectura întregului sistem de conducere în care se integrează regulatorul;
- complexitatea funcţiilor ce urmează a fi implementate în cadrul regulatorului;
- complexitatea şi dinamica procesului supus conducerii;
- performanţele sistemului de conducere.
Structura regulatorului numeric se compune din module hardware şi software astfel selectate încât să asigure realizarea
funcţiilor acestuia. O structură standard de regulator numeric este prezentată în fig.12.

Modulele introduse în structura regulatorului permit realizarea funcţiilor de achiziţie a datelor din proces, de memorare a
datelor şi programelor, de elaborare şi transmitere a comenzilor, de comunicaţie cu operatorul şi cu nivelul ierarhic superior, de
memorare a datelor vitale în scopul realizării funcţiei de rezervare automata a reglării.
Structura de regulator numeric poate fi de tip monoprocesor sau multiprocesor sau pot fi realizate structuri de procesoare
specializate pentru reglarea (comanda) în timp real a unor procese tehnologice. La adoptarea structurii regulatorului se are în
vedere faptul că acesta trebuie să aibă o siguranţă în funcţionare foarte ridicată.
Regulatoarele pot fi destinate controlului unei mărimi din proces (regulator monocanal) sau pot fi multi-canal în cazul în
care asigură controlul mai multor mărimi din proces.Cele mai uzuale structuri de regulatoare numerice sunt structurile multiprocesor,
destinate conducerii proceselor cu mai multe intrări şi mai multe ieşiri reprezentând regulatoare multicanal. Adoptarea structurilor
multimicroprocesor presupune asigurarea suportului hardware şi software ce facilitează implementarea conceptului de execuţie
concurentă reală. Aceasta necesită segmentarea procesului în sarcini şi utilizarea unui executiv de timp real pentru a gestiona,
controla şi sincroniza diversele sarcini.
Avantajele oferite de structurile de regulatoare multimicroprocesor sunt: flexibilitate ridicată, sensibilitate redusă la
perturbaţii, timpul de execuţie a unei sarcini este mult mai redus, fiabilitate sporită (prin redundanţă sau imunitate la defecte),
dezvoltarea modulară a sistemelor, partajarea resurselor (hardware, programe, date, timp), partajarea funcţională a sarcinilor pe
procesoare specializate, în raport cost / performanţă excelent.
Obţinerea unor configuraţii multiprocesor presupune realizarea mai multor sarcini dintre care menţionăm :
 defalcarea sarcinilor şi repartiţia acestora pe diferitele procesoare;
 determinarea celor mai eficiente structuri de interconectare a procesoarelor;
 proiectarea unor mecanisme cât mai adecvate pentru translatarea adreselor logice în adrese fizice;
 gestionarea resurselor şi formarea stărilor de aşteptare;
 eliminarea interblocărilor care apar când un procesor aşteaptă după o resursă alocată altuia şi viceversa, nici
unul din procesoare neputându-şi continua execuţia sarcinii până la obţinerea resursei respective;
 proiectarea unor structuri hardware şi software care să faciliteze imunitatea la defecte a sistemelor
multimicroprocesor.
Structurile multimicroprocesor în cadrul regulatoarelor numerice se încadrează în categoria sistemelor cuplate puternic.
Aceste structuri au următoarele caracteristici:
 dispun de un sistem de operare comun care controlează şi coordonează toate interacţiunile dintre
procesoare şi procese;
 dispun de resurse partajate. Facilităţile I/E şi alte resurse ale sistemului sunt în general partajate între
procesoare, deşi anumite resurse pot fi destinate unor procesoare specifice;
 redistribuirea dinamică a sarcinilor unui procesor supraîncărcat permite încărcarea egală a tuturor
procesoarelor (alocare dinamică a task-urilor);
 fiecare dintre procesoarele cooperante poate executa un număr semnificativ de calcule individual,
sincronizarea procesoarelor ce cooperează fiind absolut necesară.
Proiectarea funcţională a sistemelor multimicroprocesor presupune luarea în considerare a următoarelor cerinţe: alocarea
statică. şi dinamică a task-urilor, controlul resurselor sistemului, caracteristicile elementelor de prelucrare, topologiile de
interconectare şi interacţiune între procesoare, efectul asupra performanţelor sistemului, fiabilitate şi flexibilitate.
În cadrul structurilor multimicroprocesor procesoarele îşi împart resursele hardware (procesoare, memorie, canale I/E,
magistrale) şi software (programe, alocarea datelor, zone tampon, şiruri de aşteptare, variabile).
Interconectarea procesoarelor, a memoriilor şi a dispozitivelor I/E în configuraţiile multimicroprocesor se poate realiza prin
magistrală comună partajată în timp, prin comutator crossbar, prin memorii multiport/multimagistrală sau legătură procesor la
procesor. Cea mai eficientă structură şi mai puţin complexă este magistrala unică partajată în timp. Interfeţele între elementele de
prelucrare solicitând magistrala depind de lungimea şi frecvenţa ciclurilor de magistrală a acestora, ciclurile memorie şi I/E şi de
numărul de procesoare care împart magistrala. Capacitatea totală a sistemului este limitată de viteza de transfer a informaţiei pe
magistrală. Magistrala sistem este coloana vertebrală a fiecărui sistem cu mai multe procesoare. Prin aceasta nu numai că sunt
definite hardware-ul, software-ul şi protocolul de comunicare pentru legarea procesoarelor sau a resurselor comune de magistrală,
dar sunt cel mai adesea standardizate.
O magistrală sistem pentru o configuraţie multimicroprocesor trebuie să conţină, faţă de liniile de date şi adrese, elemente
pentru comanda funcţiilor:
- cerere de acces la magistrala sau la alta resursa comuna ;
- decodificarea priorităţilor tuturor partenerilor;
- arbitrajul cu viteză mare a tuturor cererilor;
- predarea controlului magistralei noului control de magistrală;
- adresarea fiecărei surse date din sistem;
- supravegherea şi testarea operaţiilor magistralei.

 Structură de regulator numeric biprocesor

Cele două unităţi de prelucrare îşi împart sarcinile între ele. Unitatea de prelucrare UC1 preia sarcinile de achiziţii date,
prelucrare şi transmitere comenzi spre proces. Cea de a doua unitate de prelucrare asigură controlul comunicaţiilor interne,
comunicaţia cu operatorul în faza de configurare a buclelor de reglare, comunicaţia între regulatoare şi cu nivelul ierarhic superior.
Regulatorul multicanal face parte din sistemul distribuit de conducere micro-Z realizat de firma Bailley.
 Regulatorul este modularizat, prezentând o înaltă flexibilitate şi fiind compatibil cu clase largi de procese cu diverse grade
de complexitate. Interfeţele de proces sunt destinate pentru semnale analogice şi numerice cu un număr de intrări / ieşiri selectat în
funcţie de aplicaţie. Cele două unităţi centrale funcţionează asincron, cvasiindependent, partajând aceleaşi memorii de date şi de
programe. Unitatea centrala ce asigură controlul comunicaţiilor interfaţează cu alte sisteme diferenţiat în funcţie de volumul de date
ce se vehiculează şi complexitatea informaţiilor schimbate, transferul de informaţii realizându-se cu viteze diferite.
Configurarea regulatorului se realizează prin intermediul unei micro-console detaşabilă realizată în jurul unui calculator
monoplacă. În structura regulatorului este inclus ceasul de garda WDT cu scopul urmăririi funcţionării normale a regulatorului.
 Structura interfata pentru achiziţia semnalelor analogice

Prin intermediul elementelor de joncţiune se asigură cuplarea la proces (traductoare). Prin intermediul acestor elemente
de joncţiune se separă interfaţa de mediul industrial impunându-se utilizarea unor opto-cuploare performante. Prelucrarea primară
presupune condiţionarea semnalelor culese din câmp prin filtrări hardware, conversii, atenuări, adaptări de semnal, etc. Se impune
ca toate aceste operaţii să se realizeze cu o înaltă precizie.
Utilizarea unui singur convertor analog-numeric (soluţie eficientă pentru procese lente în comparaţie cu soluţiile cu
convertor pentru fiecare variabilă din proces) impune prezenţa multiplexorului analogic. Multiplexorul facilitează conectarea, cu o
frecvenţă fixă în cele mai multe cazuri, convertorului analog-numeric la fiecare sursă de semnal apriori prelucrat primar.
Multiplexoarele analogice realizate cel mai frecvent cu elemente semiconductoare realizează la comandă conectarea (prin
comutare) a fiecărei ieşiri a blocului de prelucrare primară la intrarea convertorului analog-numeric. Selectarea punctului dorit are
loc pe baza adresei indicate de regulator sau obţinute prin incrementarea celei anterioare. Amplificatorul inclus în structura interfeţei
permite adaptarea impedanţelor circuitelor de intrare cu cea a elementului de eşantionare şi reţinere. Cu ajutorul acestui amplificator
se asigură amplificarea semnalelor de semnal redus în gama (1-1000). În cadrul multor interfeţe factorul de amplificare este
ajustabil în funcţie de nivelul semnalului de intrare. Comanda factorului de amplificare se poate realiza prin program sau printr-un
proces de autoadaptare (pentru a se obţine utilizarea cu rezoluţie maximă a convertorului analog-numeric). Elementul de
eşantionare-reţinere reprezintă o memorie analogică păstrând valoarea semnalului de intrare la momentul eşantionării. Utilizarea
unui singur convertor analog-numeric presupune memorarea analogică pe durata conversiei a semnalului analogic aferent canalului
de intrare indicat de către regulator. Acest semnal trebuie să fie stabil pe durata conversiei analog-numerice.
Schema unui element de eşantionare şi reţinere este prezentată în fig.17.

Funcţionarea acestui element are loc în două etape importante: obţinerea informaţiei prin intermediul comutatorului şi
memorarea informaţiei cu ajutorul condensatorului CM şi a amplificatorului A. Cerinţele de performanţă ce stau la baza proiectării
unui asemenea element sunt: timpul de obţinere şi de memorare şi precizia de reţinere a informaţiei.
Pentru conversia semnalelor sunt utilizate numeroase forme de convertoare analog-numerice realizate prin integrare, care
- în cea mai mare parte - utilizează în scopul conversiei metoda aproximaţiilor succesive. În acest scop sunt necesare: un convertor
numeric-analogic, un registru ce memorează valorile ce aproximează succesiv valoarea numerică a semnalului convertit şi o logică
de comandă. În multe aplicaţii s-au realizat convertoare cu microprocesoare. Viteza de conversie depinde de rezoluţia necesară, de
viteza de lucru a microprocesorului şi de lungimea cuvântului acestuia. Pentru efectuarea operaţiei de conversie analog-numerică,
microprocesorul transmite un semnal start conversie. în funcţie de tipul convertorului lent sau rapid, microprocesorul poate folosi trei
metode pentru adresarea convertoarelor.
Prima metoda constă în testarea periodică prin program a unui semnal care indică starea convertorului.
A doua metoda constă în intrarea microprocesorului într-o stare de aşteptare, prin bascularea unui bistabil de către
semnalul start conversie şi rebascularea acestuia când operaţia de conversie s-a terminat.
A treia metoda, pentru convertoare analog-numerice rapide, constă în tratarea convertorului ca o celulă de memorie,
operaţia de citire a datelor efectuându-se direct, fără timpi de aşteptare.
Informaţia discretizată (numerică) referitoare la toate variabilele din proces este memorată şi prelucrată prin registrele
sistemului de către regulator, fiind introdusă în baza de date a regulatorului. Controlul interfeţei este asigurat printr-un bloc de
comandă care permite selectarea variabilei de convertit, fixarea funcţiei de eşantionare, modifică factorul de amplificare, controlează
începutul şi sfârşitul conversiei.
 Cele mai noi structuri de interfeţe pentru semnale analogice folosesc structuri integrate de achiziţii cu convertoare pe 12
biţi, 16 biţi şi chiar 24 biţi. În aceste condiţii se pot realiza viteze de achiziţie de ordinul microsecundelor şi o precizie foarte ridicată
determinată esenţial de convertorul analog-numeric.

 Structura interfata pentru achizitie de semnale numerice

Pentru achiziţia semnalelor numerice se pot utiliza interfeţe distincte sau se pot realiza interfeţe hibride pentru semnale
analogice şi numerice.
Numărul semnalelor numerice dintr-un proces variază în limite largi de la proces la proces. Nivelul acestor semnale este
variabil în limite destul de largi 5-24 V c.c. În anumite situaţii, semnalele numerice poartă informaţia şi în durata impulsurilor
corespunzătoare, durată care se măsoară prin calibrări cu impulsuri de perioadă cunoscută. Schema de bază a unei interfeţe de
achiziţie a semnalelor numerice este prezentată în fig.18.

Semnalele numerice sosite la elementele de joncţiune suferă o tratare primară în cadrul elementelor de prelucrare
primară asigurându-se adaptarea la cerinţele multiplexorului MX. Se acceptă ca nivel de intrare în MX nivelul de +5 V c.c. (pentru
.1" logic) şi 0 V c.c. (pentru .0" logic). O asemenea adaptare presupune utilizarea unor formatoare de histerezis pentru a se face
faţă eventualelor fluctuaţii ale nivelului semnalelor de intrare.
Pentru izolarea interfeţei de mediul extern se foloseşte cuplarea optică, realizată prin încapsularea în aceeaşi capsulă a
unei diode LED emiţătoare de lumină infraroşie şi a unui fototranzistor. Cuploarele optice pot fi utilizate cu succes la realizarea
multiplexoarelor de semnale analogice sau numerice.
De regulă, intrările numerice cu un singur bit nu sunt citite izolat, ci în cuvinte de 8 biţi sau 16 biţi în funcţie de tipul
procesorului utilizat. Ca memorie se pot utiliza registre cu ieşirea de tip tristate, ceea ce facilitează conectarea simplă la magistrala
sistemului. Şi în acest caz blocul logic de comandă controlează multiplexorul şi memoria, selectând informaţiile ce se transferă pe
magistrala sistemului.

 Multiplexoare
Prin intermediul acestor interfeţe se asigură compatibilitatea regulatorului numeric cu elementele de execuţie. Prin
intermediul acestor interfeţe se pot transmite atât comenzi analogice (semnal unificat), cât şi comenzi logice (numerice) pentru
comanda elementelor de execuţie de tip pas cu pas.
Interfeţele pentru semnalele analogice permit implementarea comenzilor elaborate de către regulator, în conformitate cu
algoritmul selectat. Utilizarea elementelor de execuţie analogice impun prezenţa convertorului numeric-analogic. În structura
interfeţei de ieşire analogice apare ca o necesitate prezenţa unor elemente de memorare analogice pentru a memora comanda sub
formă analogică pe toată durata de timp pentru care aceasta rămâne constantă. Mai mult, se impune menţinerea comenzii la
valoarea anterioară, chiar şi în cazul defectării regulatorului. Din acest punct de vedere se pot realiza interfeţe cu un singur
convertor numeric-analogic (fig.19) şi interfeţe cu mai multe convertoare numeric-analogice, câte unul pentru fiecare canal de ieşire
(fig. 20).
Principalii parametri ai sistemului de cuplare a regulatorului la elementele de execuţie analogice sunt: viteza maximă de
variaţie a semnalului pe o ieşire, numărul de biţi transmişi la canal (rezoluţia) şi preţul interfeţei.

Funcţiile interfeţei de ieşire sunt:

- Transmiterea datelor de la regulatorul numeric la interfaţă prin intermediul blocului de comandă. Datele pot fi transmise
paralel, când interfaţa este inclusă în structura regulatorului, sau serial, în cazul în care interfaţa se află în câmp lângă elementul de
execuţie.
 - Memorarea informaţiei pe fiecare canal de conversie numeric-analogică. Informaţia care este transmisă pentru conversie
pe un canal trebuie memorată pe un interval de timp determinat de două adresări prin program. Memorarea se poate face cu
memorii analogice realizate cu amplificatoare operaţionale şi condensatoare în regim de memorie. Selectarea fiecărui canal se
realizează cu ajutorul demultiplexorului analogic DMX (fig.19) sau cu ajutorul demultiplexorului numeric (fig.20). Memoria analogică
asigură memorarea cu precizie limitată pe intervale reduse de timp între două adresări. În cazul utilizării mai multor convertoare se
folosesc memorii tampon pe fiecare canal (fig.20)
- Comutarea informaţiei pe mai multe canale de ieşire analogice, funcţie realizată prin intermediul demultiplexoarelor.
Demultiplexarea se poate realiza prin metode analogice (fig.19) sau prin metode numerice (fig.20). Alegerea uneia dintre aceste
două variante se face în funcţie de modul cum se realizează operaţia de memorare a informaţiei pe canalele de ieşire între două
momente de adresare.
- Reactualizarea informaţiei pe fiecare canal de ieşire, la diferite momente de timp de adresare. Interfaţa de ieşire poate
transmite informaţia pe un canal analogic prin trei metode: secvenţial, simultan şi aleator. Alegerea uneia dintre aceste variante
depinde de caracteristicile elementelor de execuţie utilizate şi de modul de rezolvare a problemelor enunţate anterior. Pentru
sistemele de reglare numerică a proceselor tehnologice, având în vedere caracteristicile dinamice ale proceselor în raport cu fiecare
canal de comandă, se alege metoda aleatoare de adresare prin program.

CAP.2

 Prezentarea interfetelor de process

În momentul actual, datorită dezvoltării pe scara largă a microprocesoarelor, sistemele cu microprocesor intervin tot mai mult în
cadrul interacţiunii dintre om şi mediul extern. Prin mediul extern se poate întelege mediul industrial, mediul economic, mediul medical, mediul
social şi enumerarea poate continua. Sistemele de calcul moderne nu pot fi concepute(nu au utilitate) fără comunicarea cu mediul extern,
comunicare ce presupune primirea de la mediu şi returnarea către mediu a informaţiilor. Acest flux de informaţie devine tot mai complex pe
măsura trecerii timpului şi este strict legat de dezvoltarea tehnologică.
În particular, interfaţa cu mediul extern are o importanţă esenţială în cadrul sistemelor informatice industriale, referindu-ne în
special la sistemele de conducere a proceselor cu ajutorul unor structuri organizate în jurul unui microprocessor.
Într-un sistem cu microprocesor, memoria operativă si microprocesorul constituie părţile principale şi astfel fluxul de informaţii este
orientat între acestea şi exterior. Pentru realizarea sarcinilor sale, procesorul dispune de un program cu ajutorul căruia prelucrează informaţiile
primare, iar rezultatele prelucrării sunt transmise în exterior. Conexiunea cu exteriorul se realizează prin intermediul unor
echipamente(denumite generic periferice) ce realizează practic interfaţa cu procesul respectiv. Noţiunea generală de interfaţă de proces este
de fapt conexiunea(hardware si software) cu traductoarele şi elementele de execuţie ce sunt conectate direct la procesul respectiv. Aceste
informaţii achiziţionate reprezintă, pentru sistemul de prelucrare, chiar procesul respectiv, deoarece, ceea ce există în realitate dincolo de
traductoare(în interiorul procesului) sunt de fapt informaţii pe care doar le bănuim, chiar dacă s-a încercat întotdeauna să se dezvolte modele
matematice cât mai exacte de caracterizare a fenomenului respectiv. Datorită hazardului care intervine în orice proces(fenomen), informaţiile
certe de care dispunem sunt de fapt cele furnizate de către traductoare. Astfel, traductorul devine un element extrem de important în orice
sistem de achiziţie. Într-un mod similar, elemental de execuţie reprezintă modul de interacţiune între sistemul de comandă şi proces.
Concluzionând, pentru sistemul cu microprocesor, dotat cu o interfaţă de proces, procesul în sine(perceput de către proiectant şi
chiar de către utilizator/operator) este de fapt format numai din traductoare şi elemente de execuţie. Schema-bloc informaţională este
prezentată în fig.1.1.

Proces Virtual (Model matematic)

Traductor
Proces FIZIC

Adaptor

Interfata software
Senzor

comunicatie

comunicatie
Interfata de

Interfata de

de proces

Interfata Sistem cu
Element hardware µP
de
de (nivel
proces superior)
Executie
Fig.1.1

 Sisteme de achizitie de date(DAS)

Aceste sisteme sunt o componentă esenţială a unei interfeţe de process şi au o arhitectură concepută ţinând cont de raportul
performantă/preţ şi de specificul aplicaţiei pentru care se realizează. Structura unui sistem de achiziţie monocanal este prezentat în Fig.1.8.
Convertorul Analog/Numeric este partea esenţială a unui DAS, iar la limită(depinzând de aplicaţie) poate fi cea mai simplă formă a sa. Pe langa
convertor, un DAS mai conţine şi circuite de condiţionare a semnalelor(programabile sau nu). În principiu, un DAS este caracterizat de: rezoluţia
conversiei, numarul de canale analogice de intrare, rata de eşantionare/canal, rata de transfer a DAS, posibilităţi de condiţionare a semnalelor
de intrare.

DAS
Sistem

conexiune
Bloc de
x(t) Conditionare Esantionare Convertor
memorare Analog cu
de Numeric
µP
semnal
Bloc de control si sincronizare magistrala
locala

Fig.1.8.

Structura prezentată în Fig.1.8., poate avea o singură intrare analogică asimetrică, diferenţială, care în forma cea mai simplă poate fi
format doar dintr-un convertor A/N şi o interfaţă minimală. Blocul de condiţionare realizează funcţii cum ar fi: atenuare/amplificare
programabilă, compresie/expandare, axare, filtrare, etc. Cu exceptia scalarii(atenuare/amplificare), toate celelalte operaţii se pot realiza
numeric. Circuitul de eşantionare şi memorare(SHC) asigură menţinerea constantă a semnalului pe durata conversiei. Rezoluţia şi rata
conversiei impun alegerea convertorului A/N şi a circuitelor de comandă.
DAS-multicanal cu multiplexare numerică prezentat în Fig.1.9., constă din mai multe DAS monocanal ce pot funcţiona atât
independent, cât şi corelat, prin comenzi adecvate, furnizate de o logica de control. Avantajul acestei structuri este că se pot prelua semnale la
frecvenţe de eşantionare apropiate de cele permise de convertoare. Un alt avantaj se poate concretiza în aplicaţii cu transmitere la distanţă a
informaţiei convertite, de exemplu multiplexarea numerică se poate realiza şi în camera de control.

+
x1(t) A1 SCH1 CAN1
-
Sistem
conexiune
Multiplexor

Bloc de
+
x2(t) A2 SCH2 CAN2 Nivel
- cu
. . .
superior
PROCES

µP
. . .
+
xn(t) An. SCHn
. CANn
.
-
magistrala locala

Bloc de control si sincronizare

DAS

Fig.1.9.

DAS-multicanal cu multiplexare analogică şi eşantionare simultană, prezentat în Fig.1.10. este utilizat în aplicaţii cu rată de achiziţie medie.
 +
x1(t) A1 SCH1
-

Multiplexor analogic
Sistem

conexiune
CAN

Bloc de
+
x2(t) A2 SCH2 Nivel
- cu
. .
superior
PROCES

µP
. .
+
xn(t) An. SCHn
.
-
magistrala locala

Bloc de control si sincronizare

DAS
Fig.1.10.

Convertorul trebuie să aibă o rată de eşantionare suficient de mare pentru a prelua valorile memorate în circuitele de eşantionare şi
memorare, fără ca acestea să se altereze semnificativ. Dezavantajul costului mai ridicat al convertorului A/N(care trebuie sa fie mai rapid) este
compensat de faptul ca se utilizeaza doar un singur circuit. Deoarece este posibil ca procesorul(sau programul de achizitie-cand este vorba de
PC) sa nu fie suficient de rapid, aceste sisteme de achiziţie utilizează memorii tampon ce sunt încărcate sub controlul logicii proprii. Ulterior,
eşantioanele pot fi preluate din aceste memorii prin program, via DMA de exemplu.

Amplificator
+ programabil
x1(t) A1
-
Multiplexor analogic

(optional)
+ Sistem
APG

conexiune
SCH CAN
Bloc de
+ -
A2
x2(t) DAS Nivel
- cu
.
superior
PROCES

µP
.
+
xn(t) An.
-
magistrala locala

Bloc de control si sincronizare

DAS

Fig.1.11.
DAS-multicanal cu multiplexare analogică şi eşantionare secvenţială reprezintă o simplificare a structurii precedente şi poate fi utilizat acolo
unde interesează corelaţia temporală a semnalelor de la intrările analogice. Structura este prezentată în Fig.1.11. În această structură, pentru a
ridica viteza de achiziţie, în timp ce eşantionul unui canal este convertit, multiplexorul selectează următorul canal. Blocul de control şi
sincronizare asigură secvenţierea corectă a operaţiilor de eşantionare, conversie şi multiplexare, permiţând şi furnizarea unor informaţii de
stare corespunzătoare. Selecţia canalului se poate face software, sau cu o logică suplimentară de autoscanare. Acest tip de DAS este mai
răspandit datorită unui raport mai bun performanţă/cost, dar şi a faptului că pot fi realizate multe clase de aplicaţii şi în domenii foarte variate.
 În momentul actual, multe firme produc sisteme de achiziţie cu multiplexare analogică şi eşantionare simultană integrate, de
exemplu MAX 155/156, care este un DAS pe 8 biti, interfaţabil direct cu microcontrolere, configurabil software, 8 canale de intrare şi o viteza
medie de 3,6µs/eşantion.
Un alt exemplu este circuitul MAX 180/181, care reprezinta un DAS multicanal(8/6 canale) cu multiplexare analogică şi eşantionare secvenţială,
pe 12 biţi, interfaţabil direct cu microcontrolere, configurabil cablat şi cu o viteza de conversie de 100kHz.
Structurile DAS prezentate sunt doar principiale, şi în funcţie de aplicaţie se pot realiza diferite artificii de implementare cu scopul
creşterii performanţei sistemului şi nu în ultimul rând al uşurinţei de lucru cu acestea din punct de vedere al migrării spre prelucrare numerică.
În conformitate cu posibilităţile tehnologice de astăzi, o anumita arhitectura care a fost testată se poate realiza şi în tehnologie
monolitică, noul cip integrând toate funcţiunile suplimentare proiectate.
Ca obsevaţie, magistrala locală reprezintă modul de conexiune a unui DAS cu sistemul cu microprocesor. Este folosit termenul de magistrala
mai ales pentru faptul ca semnalele vehiculate sunt semnale logice.

1.6.Sisteme de generare a datelor(DGS)

În principiu, un sistem de generare a datelor(DGS) are drept scop furnizarea semnalelor electrice necesare comenzii elementelor de
execuţie necesare controlului unui proces.

y1(t) Adaptor
FC1 CNA1 BC1b BC1a

conexiune
C1 Sistem

Bloc de
y2(t) Adaptor
FC2 CNA2 BC2b BC2a Nivel
. . . . . cu
C2
superior
. . . . . µP
yn(t) Adaptor
FCn CNAn BCna
. . . . . magistrala locala
Cn
PROCES

Bloc de control si sincronizare

DAS
Fig.1.12.

Caracteristicile sunt: rezoluţia semnalelor de ieşire, numărul canalelor analogice, rata de generare, timpul de stabilire pe fiecare
canal, etc...
DGS-cu distribuire numerică-conţine câte un convertor N/A pe fiecare canal şi o logică numerică, ce asigură distribuţia eşantioanelor numerice
în registrele numerice Buffer Canal1 (BC1a) asociate ficarui canal de iesire, ca în Fig.1.12., unde semnificaţia blocurilor este următoarea:
FCi-filtru de iesire pentru canalul i
CNAi-convertor Numeric/Analogic pentru canalul i
BCia, BCib-buffer pentru canalul i (registru numeric)
În cazul în care momentul schimbarii datelor de ieşire trebuie să fie acelaşi pentru toate canalele, se prevede un registru tampon
suplimentar BCib pentru fiecare canal, iar încărcarea se face simultan.
Filtrele FCi au rolul de netezire, şi în cazul în care rata de generare este constantă, filtrele sunt fixe, altfel ele trebuie sa fie
acordabile.
DGS cu distribuire analogica-folosesc circuite de eşantionare şi memorare pentru reţinerea valorii analogice a ieşirii, până la
înscrierea unui nou eşantion. Schema bloc este prezentata in Fig.1.13.

DGS
 y1(t) Adaptor
FC1 SHC1 CNA Reg.
C1
S/H Tampon Sistem

conexiune
Adaptor

Bloc de
y2(t)
FC2 SHC2 Nivel
cu
.
C2 . .
S/H µP superior
. . .
yn(t) Adaptor
. FCn
. SHCn
.
Cn magistrala locala

Bloc de control si sincronizare

PROCES

DAS
Fig.1.13.

În acest caz este necesar ca baleerea ieşirilor să se facă suficient de rapid, pentru a permite reâmprospătarea memoriei
analogice(condensatoarele circuitelor de eşantionare şi memorare). Datorită scăderii preţului de cost al convertoarelor N/A, prima soluţie s-a
impus în majoritatea sistemelor de instrumentaţie actuale. Avantajul acesteia este simplitatea comenzii(realizată numeric) şi adaptarea simplă
la structurile bazate pe microprocesoare şi microcontrolere. Un exemplu de DGS multicanal în varianta monolitică MAX547, conţine
8convertoare N/A pe 13biţi cu ieşire in tensiune.

 Sisteme
distribuite

Nivel 4 Sistem de
calcul
Nivel planificare
producţie central
Nivel 3
Sistem de Sistem de
calcul calcul
Nivel coordonare şi
coordonator coordonator
conducere producţie
Sistem de Sistem de Nivel 2 Sistem de Sistem de
calcul calcul calcul calcul
Nivel supraveghere,
supervizor supervizor supervizor supervizor
supervizare proces
Nivel 1
Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem
cu µP cu µP cu µP cu µP Nivel reglare, cu µP cu µP cu µP cu µP

alarmare, protecţie
Traductoare şi Elem.de Execuţie Nivel 0 Traductoare şi Elem.de Execuţie

Subproces tehn. 1 Nivel de câmp Subproces tehn. n

Fig.1.17

Fiecare nivel realizează o categorie de sarcini specifice şi totodată asigură specializarea nivelelor atât ca echipamente hardware cât şi
ca programe de aplicaţie.
Nivelul 0: Reprezintă nivelul de bază ce corespunde echipamentelor de achiziţie şi prelucrare primară a semnalelor(datelor) şi
elementele de execuţie ce intervin direct în instalaţia tehnologică. Aceste echipamente asigură informaţiile necesare funcţionării celorlalte
nivele şi transmit comenzile elaborate direct către instalaţia tehnologică. De fiabilitatea şi precizia acestor elemente depinde funcţionarea
tuturor celorlalte nivele. Datorită faptului că aceste echipamente(traductoare şi elemente de execuţie) sunt plasate în instalaţia tehnologică,
acestea trebuie alese astfel încât să îndeplinească următoarele cerinţe:
-să aibă o fiabilitate ridicată şi să fie adaptate condiţiilor de lucru(umiditate, pericol de explozie, vibraţii, praf, temperatură ridicată, câmpuri
electromagnetice....)
-să fie dublate sau chiar triplate(eventual pe principii diferite de măsură) traductoarele din punctele importante de măsură ale procesului.
-elementele de execuţie trebuie dotate şi cu elemente de măsură independente pentru a ne asigura că o valoare a comenzii transmise a fost
întradevar realizată.
Nivelul 1: Reprezintă nivelul de conducere directă a procesului şi asigură funcţiuni de reglare automată a parametrilor tehnologici
prin bucle de reglare în circuit închis sau deschis(comenzi secvenţiale) pe baza sarcinilor primite de la nivelele superioare. Acesta este nivelul
care trebuie să asigure conducerea în timp real al procesului. Din această cauză se preferă controlul unui număr mic de bucle de reglare cu o
aceeaşi unitate centrală, astfel încât la apariţia unei defecţiuni, funcţiile sale să poată fi preluate de către operator(se poate trece pe comandă
manuală) sau de celelalte nivele superioare. Numărul mic de bucle de reglare se datorează şi faptului că trebuie îndeplinite condiţiile de timp
real.
Nivelele 2 şi 3: Prin aceste nivele se asigură procesului determinarea unor condiţii optime de lucru, prezentând următoarele
funcţiuni:
-conducerea optimă a procesului, în principiu bazată pe modele matematice ale instalaţiilor în regim dinamic sau staţionar.
-se asigură condiţii de performanţă optimă pentru instalaţie în funcţie de restricţiile globale sau apărute pe parcursul funcţionării.
-se determină mărimile prescrise ale buclelor de reglare şi se transmit nivelului 1.
-se poate realize conducerea adaptivă la nivel de bucle de reglare bazate pe estimarea valorii parametriilor procesului, precum şi parametrii
optimi ai legilor de reglare pentru regulatoare şi transmiterea acestora către nivelul 1.
-coordonarea optimă a instalaţiilor tehnologice şi a secţiilor bazată pe planul de producţie, materii prime şi consumuri energetice.
-monitorizarea performanţelor instalaţiilor, rapoarte, statistici privind starea utilajelor şi a opririi lor.
-detectarea şi localizarea defectelor în utilajele tehnologice, în echipamentele de automatizare, sau în transmisia şi prelucrarea datelor.
Detecţia se poate realize fie prin compararea valorilor măsurate cu nişte limite date, fie prin simularea funcţionării bazată pe modelul
mathematic al instalaţiei şi compararea cu valorile reale, eventual prin ssemnale test trimise către instalaţie şi către echipamentele de
automatizare şi compararea răspunsului cu modelul cunoscut.
Nivelul 4: Acest nivel corespunde managementului tehnic al uzinei şi realizează funcţiuni legate de gestiunea ansamblului de
instalaţii ce prelucrează fluxul tehnologic al procesului.