Balanean Tratam - Hip.al Durerii Cronice

TRATAMENTRUL HIPNOTIC AL DURERII CRONICE
Mark Jensen şi David R. Patterson

Journal of Behavioral Medicine, Vol. 29, No. 1, February 2006 ( C_ 2006)
DOI: 10.1007/s10865-005-9031-6, Page 95-124.
Traducător: psiholog Radu Bălănean
Acest articol revizuieste experimentele controlate ale tratamentului hipnotic pentru

durerea cronică în următorii termeni: 1. analiza comparând efectele tratamentului hipnotic
cu 6 tipuri de condiţii controlate; 2. analiza componentelor; 3. analiza anticipatoare.
Descoperirile indică faptul că hipnoza analgetică produce scăderi semnificativ de mari ale
durerii la pacienţi, comparativ cu cei cărora nu li s-a aplicat nici un tratament şi cu cei
cărora li s-au aplicat intervenţii non-hipnotice, cum ar fi administrarea de medicamente,
terapie fizică şi educaţie/sfaturi. Totuşi, efectele antrenamentului auto-hipnozei pentru
durerea cronică tind să fie similare, în medie, cu relaxarea progresivă a musculaturii şi
antrenamentul autogen, amândouă incluzând adesea elemente asemănătoare cu hipnoza.
Nici unul dintre studiile publicate nu au comparat hipnoza cu un tratament placebo al
durerii la fel de credibil sau minim eficient, de aceea concluziile nu pot încă fi trase dacă
tratamentul analgezic al hipnozei este specific eficient peste şi deasupra efectelor sale
asupra aşteptărilor pacienţilor. Analiza componentelor indică faptul că etichetarea sau nu
a tratamentului hipnotic ca hipnoză şi includerea sau nu a sugestiilor de încălzire a
mâinilor, au un impact pe termen scurt relativ mic asupra rezultatelor, deşi etichetarea
hipnozei poate avea un beneficiu pe termen lung. Analiza predictivă sugerează că
receptivitatea globală la hipnoză şi posibilitatea de a experimenta imagini clare se asociază
cu rezultatele tratamentului în hipnoză, relaxarea progresivă şi tratamentele autogenice.
Lucrarea se încheie cu o discuţie despre implicaţiile descoperirilor în cercetările viitoare
ale hipnozei şi în aplicaţiile clinice ale hipnozei analgetice.
CUVINTE CHEIE: hipnoza, durere cronica, experimente medicale, grupe de

control.
Interesul pentru tratamentul hipnotic al condiţiilor durerii pare să fie în creştere.

Aceasta se poate datora descoperirilor recente că intervenţiile analgezice ale hipnozei pot
economisi substanţiale costuri după proceduri medicale şi, în acelaşi timp, creşterea
_________________________________________________________________________________ . Pag.1
Tratamentul hipnotic al durerii cronice, Mark Jensen şi David R. Patterson
cererilor pentru tratamente non-farmacologice care nu au aceleaşi efecte secundare
deranjante pe care le au multe proceduri medicale (e.g. Blurnstein şi Gorevic, 2005).
Dovezi care demonstrează schimbări atât în raportarea subiectivă a durerii cât şi în
activitatea creierului legată de durere după analgezia hipnotică pot contribui de asemenea
la interesul în creştere pentru hipnoză, până la convingerea că aceste cercetări susţin efecte
corticale demonstrabile ale sugestiilor hipnotice asupra experienţei durerii, spre deosebire
de efectele mai nesemnificative probabil asupra refuzului de a raporta durerea (Rainville et
all, 1997). O a treia posibila contributie la creşterea interesului pentru hipnoza analgetică
poate fi faptul că acum este un număr adecvat de experimente controlate de hipnoză
analgezică în durerea cronică, pentru a face remarci semnificative ale acestei literaturi şi
descoperirile par să fie mai încurajatoare în ceea ce priveşte eficienţa acestei abordări,
decât erau acum două decenii (vezi Chaves şi Dworkin, 1997; Holroyd, 1996; Montgomerz
et al., 2000; Patterson şi Jensen, 2003).
Cea mai recentă definiţie a stărilor de hipnoză dată de Asociaţia Americană de
Psihologie Divizia 30 (Societatea de Hipnoză Psihologică) este: „în mod obişnuit
presupune o introducere a procedurii în timpul căreia subiectului i se spune că vor fi
prezente sugestii pentru experienţe imaginative” şi că după această introducere „...subiecul
este ghidat de hipnotizatorul pentru a răspunde la sugestii pentru schimbări în experienţa
subiectivă, alterare în percepţie, senzaţie, emoţie, gând sau comportament” (Green et al.,
2005, p. 262). În timp ce există unele controverse cu privire la ce altceva trebuie să conţină
o intervenţie pentru a putea fi numită „hipnoză” (e.g., dacă termenul „hipnoză” trebuie sau
nu să fie folosit în timpul procedurilor hipnozei, cf., Green et al., 2005; Nash, 2005), un
tratament de hipnoză începe în mod obişnuit cu o „introducere” constând din una sau mai
multe sugestii iniţiale pentru schimbări de comportament şi percepţie (e.g., pentru
concentrarea atenţiei şi/sau relaxare). Clinicienii care practică tratamentul hipnotic
analgezic de obicei urmează această inducţie cu sugestii specifice pentru alterarea felului în
care durerea este experimentată sau văzută, deşi sugestiile specifice folosite tind să varieze
de la un specialist la altul (şi între protocoale de cercetare, vezi mai jos). Tratamentul
hipnotic pentru durerea cronică, deseori, dar nu întotdeauna, include sugestii posthipnotice
care sunt făcute in timpul sesiunii. Acestea pot include sugestia că beneficiile
experimentate în timpul sesiunii (e.g. o reducere a felului în care este percepută intensitatea
durerii) va dura şi după sesiune, timp de mai multe minute, ore sau chiar şi zile, luni şi ani
sau că pacientul va fi capabil sa creeze uşor o stare de confort după şedinţă, după un
_________________________________________________________________________________ . Pag.2
comportament specific (e.g. după inspirare profundă, apnee pentru câteva momente şi apoi
expir profund).
Scopul protocoalelor tipice ale hipnozei este acela de a învăţa persoanele cu durere
cronică o îndemânare alternativă (autohipnoza) pe care ei ar putea să o folosească pentru a
modifica durerea experimentată şi suferinţa, în afara şedinţelor de tratament. Acesa este
principalul scop care nu este scăderea durerii în timpul hipnozei, ci sugestionarea hipnotică
şi învăţarea îndemânărilor care vor scadea intensitatea durerii şi impactul său în viaţa de zi
cu zi a pacientului. În experienţa noastră clinică, în cazuri rare, unele persoane par să fie
capabile să înveţe asemenea îndemânări şi să le facă “automat” şi posibil permanent.
Pentru aceşti indivizi beneficii dramatice ale tratamentului hipnotic par să apară rapid şi să
nu necesite eforturi prelungite semnificative sau practică ce să dureze un timp îndelungat.
Mult mai des am descoperit că beneficiile tratamentului hipnotic apar progresiv şi variază
de la o persoană la alta. În timp, unele persoane par să fie capabile să reducă în primul rând
suferinţa asociată durerii, în timp ce alţii par să poată reduce experimentarea atât a
intensităţii durerii, cât şi a suferinţei. Mulţi necesită practică prelungită folosind casete
înregistrate în timpul sesiunilor de tratament pentru a menţine şi progresa beneficiile
obţinute prin tratament. Există totuşi un grup de pacienţi care par să obţină puţine beneficii
directe, cel puţin în termeni de experimentarea durerii, prin tratamentul hipnotic analgezic.
O întrebare importantă şi potrivită, pe care clinicienii care iau în considerare folosirea
tratamentului hipnotic în practica lor ar putea-o pune este, “câte beneficii aduce
tratamentul hipnotic analgezic în special comparativ cu lipsa lui (i.e., îngrijirea obişnuită),
alte tratamente ale durerii sau simpla atenţie?”. Noi de curând am revizuit problemele
complexe implicate în selectarea şi folosirea condiţiilor de control în experimentele clinice
folosind hipnoza analgezică (Jensen şi Patterson, 2005). În acea revizuire am discutat
avantajele şi dezavantajele a şase potenţiale condiţii de control diferite în această cercetare:
Baza (pretratamentul), îngrijire standard sau obişnuită, alte tratamente, adăugarea hipnozei
(la un alt tratament), controlul atenţiei şi condiţii de control cu efect minim. Am
argumentat faptul că fiecare dintre aceste condiţii de control pot furniza importante
informaţii utile, dar şi faptul că fiecare dintre ele au limitele şi slăbiciunile lor.
Scopul nostru în actuala recenzie este de a evalua experimentele cotrolate publicate
ale hipnozei analgezice, în tratamentul durerii cronice, organizate în funcţie de condiţiile
de control folosite în aceste studii, pentru a furniza un rezumat ştiinţific al eficienţei
hipnozei analgezice. Majoritatea (13 din 19), dar nu toate dintre aceste studii randomizate a
repartizat subiecţii diferitelor condiţii de control şi hipnozei. Pe lângă adăugarea unor
_________________________________________________________________________________ . Pag.3
experimente clinice publicate, care nu au fost incluse în ediţia anterioară ale acestei
literaturi de specialitate, discutăm în această lucrare despre două tipuri de analize care nu
au fost o preocupare centrală ale ediţiilor anterioare: analiza componentă şi corelaţionară
(anticiparea rezultatului). Încheiem lucrarea cu o discuţie despre cercetarea şi implicaţiile
clinice ale descoperirilor din această ediţie.
Experimente controlate ale tratamentului hipnotic analgezic în durerea cronică
Am reuşit să identificăm 19 studii care au folosit unul sau mai multe condiţii de
control pentru evaluarea eficienţei tratamentului hipnotic analgezic în durerea cronică.
Multe (opt) dintre acestea au studiat cefaleea (Melis et al., 1991; Schlutter et al., 1980,
Spinhoven et al., 1992; Anderson et al., 1975; Andreychuk şi Skriver, 1975; Friedman şi
Taub, 1984; ter Kuile et al., 1994; Zitman et al., 1992), dar câteva dintre ele au inclus alte
condiţii ale durerii cronice, cum ar fi durerea legată de cancer (Spiegel şi Bloom, 1983),
anemia celulelor în seceră (Dinges et al., 1997), fibromialgia (Hannen et al., 1991), durerea
osteoarticulară (Gaz et al., 2002), durerea coloanei lombare (McCauley et al., 1983;
Spinhoven şi Linssen, 1989), durerea articulaţiei temporomandibulare (Simon şi Lewis,
2000; Winocur et al., 2002), durerea legată de incapacităţi (i.e., durerea secundară unor
disabilităţi fizice, Jensen et al., 2005) şi probleme de dureri cronice mixte (Melzack şi
Perrz, 1975; Edelson şi Fitzpatrick, 1989; vezi Tabelul I).
Compararea hipnozei cu controlul de bază
Condiţiile experimentale ale controlului de bază includ evaluarea variabilelor

rezultatelor tratamentului cel putin de două ori înainte de începerea tratamentului; de obicei
o dată înainte şi o dată după perioada de bază. Lungimea perioadei de bază variază de la un
studiu la altul şi uneori variază de la un subiect la altul în acelaşi studiu. Acest model
recunoaşte că durerea şi alte variabile ale rezultatului deseori se schimbă în timp pentru
alte motive decât tratamentul efectiv, cum ar fi regresiunea scopului (tendinţa domeniilor
predominante de a scădea în severitate în timp, când evaluarea iniţială realizează scoruri
mai mari decât media), cât şi fluctuaţia întâmplătoare. Fără includerea unei condiţii de
control de bază, se poate argumenta ca orice îmbunătăţire observată în timpul tratamentului
poate fi atribuită cursului natural al durerii în probă. Atât condiţia de control de bază, cât şi
condiţia de control a îngrijirii standard/obişnuite (descrisă în următorul capitol) ţin cont de
_________________________________________________________________________________ . Pag.4
efectul timpului asupra rezultatelor. Principala diferenţă dintre ele este că primele evaluări
schimbă rezultatele înainte de începerea tratamentului printre pacienţi care mai târziu vor
primi tratamentul (pacienţii se comportă ca şi propriul lor control) în timp ce evaluările mai
târzii rezultă în două grupuri: unul care primeşte tratamentul şi un al doilea care nu
primeşte tratamentul în aceeaşi perioadă de timp. Având cel puţin două măsurări ale
rezultatelor separate de o perioadă de timp rezonabilă înainte de tratament, permite
investigatorilor să aibă ceva control asupra acestei posibile confuzii. Îmbunătăţirea
rezultatelor care depăşesc bazele, mai ales dacă aceasta este o descoperire consistentă
pentru un număr de studii diferite, aduce nişte dovezi ca schimbărilor observate cu hipnoză
nu sunt datorate numai trecerii timpului.
Şase studii au fost identificate care au evaluat rezultatele în timpul unei perioade de
bază fără tratament (Dinges et al., 1997; Jensen et al., 2005; McCauley et al., 1983;
Melzack şi Perry, 1975; Simon şi Lewis, 2000; Spinhoven et al.,1992). În primul dintre
acestea Melzack şi Perry (1975) au examinat efectele hipnozei şi feed-back-ul neurologic
la 24 de pacienţi cu o varietate de probleme de durere cronică urmând două sesiuni de bază
(fără tratament). Toţi participanţii încep studiul cu sesiuni de bază ăn care procedurile de
studiu au fost descrise şi au fost făcute evaluări de bază ale EEG-ului. După bază, pacienţii
au fost repartizaţi aleator la unul dintre cele trei protocoale de tratament: 4 sesiuni de
hipnoză separată, 8 sesiuni de antrenament de feed-back neurologic. Tratamentul hipnotic
constă dintr-o introducere hipnotică înregistrată care se concentrează pe sugestii pentru
relaxarea musculară, urmată de sugestii de întărire ale ego-ului (e.g, “…să te simţi puternic
şi mai sănătos, să ai mai multă energie şi atenţie, mai puţină fatigabilitate, mai puţin
descurajat, un sentiment de mai multă linişte şi de a fi capabil să depăşeşti lucruri care sunt
în mod obişnuit supărătoare şi îngrijorătoare...să gândeşti mai clar, să te concentrezi...să fi
mai puţin tensionat atât emoţional cât şi fizic”). Nu sunt incluse sugestii directe asupra
controlului durerii în tratamentul hypnotic, datorită presupunerii că sugestiile de „întărire a
ego-ului” folosite vor fi suficiente pentru impactul experienţei durerii. După tratament, toţi
subiectii au participat la două sesiuni în timpul cărora au fost rugaţi să practice procedurile
de control al durerii pe care le-au învăţat în timpul tratamentului. Chestionarul de durere
McGill (McGill Pain Questionnaire MPQ), evaluând componentele senzoriale şi afective
ale durerii, cât şi deveritatea totală a durerii (total Pain Raiting Index score), au fost
administrate înainte şi după fiecare procedură de bază, antrenând şi două sesiuni de
practică post-antrenament. Îmbunătăţire relativ mică asupra durerii s-a înregistrat în timpul
sesiunilor de bază (în medie, 8-29% scădere a durerii înainte şi după sesiune, în scorul de
_________________________________________________________________________________ . Pag.5
scală trei MPQ; îmbunătăţire medie asupra măsurării durerii = 14%). Deşi o oarecare
îmbunătăţire mai importantă a fost observată în timpul antrenamentului hipnotic (21-32%
îmbunătăţire, îmbunătăţire medie = 23%), niciuna dintre schimbările observate în condiţiile
hipnozei sau de bază nu au fost statistic semnificative, probabil datorită mărimii scăzute a
probei, asociată cu puterea statistică scăzută.
Dinges et al. (1997) a rugat 37 de copii şi adulţi cu boala celulelor în seceră (SCD)
să completeze jurnale zilnice pe perioada a 4 luni de bază şi 18 luni de tratament care au
inclus antrenamentele de auto-hipnoză şi practică, săptămânale (în primele 6 luni), bilunare
(pentru următoarele 6 luni) şi o dată la 3 săptămâni (pentru ultimele 6 luni). În tratamentul
hipnotic, participanţii au primit sugestii pentru răspunsurile ideo-motorii (e.g., mişcarea
mâinilor împreună, braţul devenind mai uşor şi se ridică) şi i-au încurajat să dezvolte
propriile lor metafore şi autosugestionări pentru a le folosi în managementul durerii. Un
număr mare de măsuri a fost adunat din jurnalele zilnice (vezi tabelul I pentru o listă de
domenii ale rezultatelor), cu diferenţe semnificative între procedurile de bază şi faza de
tratament observată pe: (1) procentajul zilelor în care atât durerea SCD (de la 20 la 11 zile),
cât şi durerea non-SCD (de la 19 la 6 zile) au fost raportate de pacienţi, (2) procentajul de
zile de durere non-SCD în care a fost administrată medicaţie (de la 6 la 1%), şi (3)
procentajul de „nopţi prost dormite” în zilele cu durere non-SCD (de la 8 la 2%). Nu s-au
descoperit schimbări semnificative în procentajul zilelor cu durere SCD în care a fost
administrată medicaţie sau în procentajul nopţilor prost dormite, în zilele cu durere SCD.
De asemenea, în ciuda faptului că a fost o reducere substanţială şi semnificativă în numărul
zilelor cu durere SCD şi non-SCD, s-a înregistrat o creştere semnificativă a intensităţii
durerii (creştere de 19%, în medie) şi în durata durerii (de la 1.7 la 2.4 zile în medie) pentru
acele evenimente dureroase SCD care au apărut în timpul fazei de tratament. Autorii
concluzionează că tratamentul a avut per total un beneficiu datorită reducerii frecvenţei de
apariţie a episoadelor de durere mai puţin severe.
_________________________________________________________________________________ . Pag.6
Tabel I. Experimente controlate de hipnoză analgezică pentru durerea cronică
Autor(i) si Diagnostic Condiţiile Numărul de Dimensiunile Puncte de Primele descoperiri; mărimile efectelor şi
data e experimental sesiuni; Timp: rezultatelor: evaluare scorurile schimbărilor % associate cu
e/ recomandări de variabilele schimbările pre- până la post –Tx în
randomizate? practică procesului măsurările durerii
Anderson Migrenă Hipnoza “6 sau mai Numărul de Lunar pe Hyp mai eficient decât MM la toate cele trei
et al. (47). (Hyp); multe” sesiuni; dureri de cap, perioada de 12 măsurători ale rezultatelor. Mărimile efectelor
(1975) management Până la 12 luni; numărul durerilor luni de Tx. şi procentul de schimbare nu au putut fi
ul medicaţiei Practică de cap de gradul calculate.
(MM). individuală de 2 4, frecvenţa
Randomizat. ori pe zi (casetă perioadelor fără
w/o). dureri de cap;
Fără evaluarea
variabilelor
procesului.
Andreych Migrenă Hipnoza 10 sesiuni; 10 “Indexul durerii Pre-Tx; Echivalentul celor trei intervenţii;
uk (33). (Hyp); Feed- săptămâni; de cap” (produsul Ultimele 5 Receptivitatea hipnotică asociată cu % de
Şi Skriver back-ul Practică dintre durata şi săptămâni de îmbunătăţire (maxime=71%; minime 41%
(1975) biologic: individuală de 2 severitatea durerii Tx. îmbunătăţire) peste condiţiile de tratament, cu
temperature ori pe zi (casetă de cap); cea mai mae asociere între cele care au primit
mâinii (T- w/o). Receptivitatea la feed-back neurologic (dar diferenţele dintre
BF); Feed- hipnoză (HIP). grupuri nu au fost testate pentru importanţă).
back-ul Mărimile efectelor nu au putut fi calculate.
neurologic Procentul de schimbare pre-post la indexul
(NF). durerii de cap; maxime/ minime: Hyp:
Randomizat. 39%/33%;
T-BF: 83%/66%; N-FB: 67%/31%.
Dinges et Boala Hipnoza 44 sesiuni; 18 % de zile cu Evaluările Legat de perioada de bază s-au înregistrat
al. celulelor (Hyp); luni; Fără durere SCD, % de zilnice în îmbunătăţiri semnificative în % de zile cu
_________________________________________________________________________________ . Pag.7
(1997) în seceră Perioada de recomandări zile cu alte dureri, timpul fazelor durere SCD, % de zile cu alte dureri, % de zile
(SCD) bază (BL; 4- clare de intensitatea medie BL şi Tx. cu durere non-SCD cu administrare de
(37). mo). practică, dar a durerii SCD, medicamente şi % de nopţi prost dormite non-
Nerandomiza monitorizarea durata medie a SCD; dar s-a înregistrat de asemenea o
t. antrenamentului durerii SCD, % creştere semnificativă a mediei dintre
de zile cu durere intensitatea durerii SCD şi durata durerii.
SCD cu Suma de practică de autohipnoză în afara
administrare de sesiunilor de tratament nesemnificativ legate
medicamente, % de % de zile fără durere. Mărimile efectelor nu
de nopţi prost au putut fi calculate. Legat de BL, s-a
dormite din zilele înregistrat o creştere de 19% în intensitatea
cu durere SCD, % durerii SCD în acele zile cu durere SCD.
de nopţi prost
dormite din zilele
non-SCD, % de
zile nelucrate;
Suma practicilor
de hipnoză
individuală
Edelson şi Diagnostic Comportame 4 sesiuni; 2 Timp de Pre-Tx; Compararea dintre grupuri a indicat efecte
Fitzpatric e variate ntul cognitiv săptămâni; fără plimbare, timp de post-Tx; smnificativ mai mari (legat de celelalte
k de durere numai recomandări de stat, timp de stat 1-lună f/u. condiţii) în grupul CBT în timpul de plimbat şi
(1989) cronică terapie; practică. comod, stat, şi efecte semnificativ mai mari (legat de
(27), Comportame intensitatea celelalte condiţii în grupul H-CBT în
w/regiune ntul cognitiv durerii (MPQ- intensitatea şi severitatea durerii. Mărimile
lombară terapia VRS); severitatea efectelor/% de îmbunătăţire pre-post pentru:
(n=7) cea urmând durerii (MPQ- (1) Intensitatea durerii CBT: 0.72/14%; H-
_________________________________________________________________________________ . Pag.8
mai inducţia PRI); Fără CBT: 1.29/28%;
comună. hipnotică; evaluarea AC: −0.05/−1%; (2) severitatea durerii,
(H-CBT); variabilelor CBT: 0.12/7%; H-CBT: 0.82/30%;
Controlul procesului. AC: −0.04/−1%.
atenţiei (AC).
Nerandomiza
t.
Friedman Migrena Hipnoza w/o Trei sesiuni; trei Vârful intensităţii Pre-Tx; Toate intervenţiile mai eficiente decât
şi Taub (66). sugestii săptămâni; durerii de cap, post-Tx; condiţiile SC în toate cele 3 măsurări ale
(1984) termice Practică numărul de dureri 6-luni, 9-luni, rezultatelor şi echivalent între ele în
(Hyp); individuală de 2 de cap, şi majoritatea măsurătorilor rezultatului;
Hipnoza ori pe zi (casetă medicamentele 12-luni f/u. Compararea planificată între pacienţi cu
w/sugestii w/o) şi la folosite; receptivitate maximă versus minimă la
termice începutul durerii receptivitatea la hipnoză a indicat că maximele au continuat să
(Hyp-T); de cap. hipnoză crească în timp de minimele s-au oprit la
Feed-back-ul (SHSS:A). intervalul dintre 6 şi 12 luni în vârful
biologic intensităţii durerii de cap şi maximele au tins
temperatura să crească în timp ce minimele au scăzut,
mâinii unele de la 6 la 12 luni în numărul de dureri de
w/sugestii cap. Mărimile efectelor nu au putut fi
autogenetice calculate. Procentul de îmbunătăţire pre-post
(T-BF); în vârful intensităţii durerii, Hyp: 26%
Răspunsul maxime, 9% minime; Hyp – T: 29% maxime,
antrenamentu 0% minime; T-BF: 20%; RR: 3%.
lui de
relaxare
(RR);
Îngrijirea
standard
(SC).
Randomizat.
_________________________________________________________________________________ . Pag.9
Tabelul I. Continuare
Autor(i) şi Diagnostic Condiţiile Numărul de Dimensiunile Puncte de Primele descoperiri; mărimile efectelor şi
data e experimental sesiuni; Timp: rezultatelor: evaluare scorurile schimbărilor % associate cu
e/ recomandări de variabilele schimbările pre- până la post –Tx în
randomizate? practică procesului măsurările durerii
Gay et al. Osteo- Hipnoza 8 sesiuni; 8 Intensitatea Pre-Tx; Mid- Ambele intevenţii mai eficiente decât SC pe
(2002) artrita (36) etichetată ca săptămâni fără durerii, folosirea Tx; Post-Tx; 3 intensitatea durerii şi folosirea
“imaginaţie” instrucţiuni medicamentelor; si 6 luni f/u medicamentelor. Cele două condiţii de
(Hyp); pentru practică. Receptivitatea la tratament au variat în sincronizarea efectelor,
Relaxare hipnoză în aşa fel încât Hyp a fost eficientă pe
musculară (SHSS:C), intensitatea durerii mai repede decât a fost
progresivă imaginaţia PMR. Receptivitatea la hipnoză a fost asociată
(PMR); neclară, semnificativ cu schimbări în intensitatea
Îngrijire încrederea în durerii în Hyp pacienţilor la 4 săptămâni şi la
standard eficienţa pacienţii PMR la 4 şi 8 săptămâni. Imginaţia
(SC). tratamentului. neclară a fost semnificativ asociată cu
Randomizat schimbări în intensitatea durerii la pacienţi
Hyp, la 8 săptămâni şi 3 luni f/u, şi la pacienţii
PRM la 4 săptămâni. Încrederea în eficienţa
tratamentului nelegată de rezultat (deşi nu este
clar când şi cum a fost evaluată încrederea în
eficienţa tratamentului). Nicio măsurare a
procesului nu a fost asociată cu rezultatul la
pacienţii control. Mărimea efectului pre-
post/în procentul de îmbunătăţire, Hyp:
1.20/56%; PMR:
0.60/31%; SC: 0.11/4%.
_________________________________________________________________________________ . Pag.10
Hannen et Fibromiag Hipnoza 8 sesiuni de Rigiditatea Pre-Tx; Post- Hyp mai eficientă decât PT pentru măsurarea
al. ia (40) (Hyp); hipnoză/tratame matinală, durerea Tx; 3 luni f/u durerii muscular, fatigabilitate, tulburări de
(1991) Terapia nt fizic; 12 muscular, somn, supărare, folosirea medicamentelor şi
fizicală (PT). săptămâni; fatigabilitate, rezultatul global raportat individual;
Randomizat. participanţii la tulburări de somn, Echivalentul tratamentului cu privire la
hipnoză au evaluarea globală rigiditatea matinală, rezultatul global raportat
primit casete a rezultatului la de medic, şi puncte FM de tandreţe. Mărimile
pentru practică pacienţi şi efectelor nu au putut fi calculate. Procentul de
şi li s-a spus să doctori, punctual îmbunătăţire, pre-post Hyp: 35%; PT: 2%.
practice o dată FM de tandreţe,
pe zi supărarea (SCL-
90), folosirea
medicamentelor;
Fără evaluarea
măsurilor
procesului.
Jensen et Durerea Hipnoza 10 sesiuni; Intensitatea durerii, Pre-Tx; Hipnoza mai eficientă decât perioada de
al. (2005) secundară unor (Hyp); 10-45 zile; neplăcerile create Post-Tx; 3 bază în intensitatea durerii, neplăcerile
disabilităţi Perioada de Sugestii de durere, luni f/u. provocate de durere şi controlul perceput
(rănirea bază (BL; posthipnotice interferenţa durerii asupra durerii; hipnoza nu este mai eficientă
coloanei limita: 2 – 27 date pentru a (mBPI), simptome decât baza în simptomele depresive şi
vertebrale: 13; săptămâni). încuraja depresive (CES-D), interferenţa durerii;
scleroza Nerandomizat practica percepţia Dintre toate variabilele procesului, numai
multiplă: 10; . individuală controlului asupra aşteptările rezultatelor calculate la pacienţi
amputare: 7; (casetă w/o). durerii (SOPA au fost evaluate după, dar nu înainte, prima
paralizie control); sesiune a fost asociată semnificativ cu
cerebrală: 1; Receptivitatea la rezultatele tratamentului (r =.39, p <.05).
_________________________________________________________________________________ . Pag.11
post- hipnoză (mSHCS), Mărimile efectelor pre- până la post-Tx şi
poliomielită: 1; aşteptările procentul de îmbunătăţire al intensităţii
Charcot-Marie- rezultatului durerii, analiza eficacităţii (27 pacienţi care
Tooth: 1). tratamentului, au terminat Tx w/o au prezentat complicaţii
răspunsul la medicale, nelegate de Hyp Tx) : Hyp :
tratament în timpul 0,53/21%, BL : 0,18/7%.
primei sesiuni,
concentraţia
tratamentului,
grupul de
diagnostic.
McCauley Durerea Hipnoza Opt sesiuni; 8 Intensitatea durerii, Condiţia de Ambele tratamente au avut rezultate
et al. coloanei (Hyp); săptămâni; severitatea durerii feed-back semnificative pre- până la post-tratament în
(1983) lombare (17) Relaxare Practică (MPQ-PRI şi înainte de scăderea intensităţii durerii, interferenţei
musculară acasă. NWC), interferenţa EMG; pre- durerii şi depresiei, care au fost menţinute la
progresivă durerii, depresie Tx; post-Tx; f/u.
(PMR); (BDI), latenţa 3 luni f/u. Scăderi semnificative pre- până la post-
Perioada de somnului, tratament ale severităţii durerii şi latenţa
bază (BL; o preocuparea somnului au fost observate în hipnoză, dar
săptămână; o medicului despre nu subiectul de relaxare care au fost
examinare folosirea menţinute la f/u.
EMG medicamentelor; Grija medicului pentru folosirea
furnizată între nivelul de activitate medicamentelor a arătat o scădere
evaluările (statul, plimbarea, semnificativă pre- şi post-tratament în
BL). aşezatul comod); ambele grupuri de tratament, dar a fost
Randomizat. Fără evaluarea menţinută la f/u numai la grupul cu hipnoză.
măsurilor Nu s-au observat modificări semnificative în
procesului. niciuna dintre măsurările rezultatelor pre- şi
post-BL.
Nu s-au observat modificări semnificative în
nivelul de activitate în niciuna dintre
_________________________________________________________________________________ . Pag.12
condiţii.
Mărimile efectelor nu au putut fi calculate.
Procetul de îmbunătăţire pre-post Tx în
intensitatea durerii (0-10 scală numerică) şi
severitatea durerii (MPQ-PRI şi –NWC),
respectiv Hyp : 31, 25, 25% ; PMR : 35, 19,
19% ; BL : 0, 9, 5%.
Autor(i) şi data Diagnostice Condiţiile Numărul de Dimensiunile Puncte de Primele descoperiri; mărimile efectelor şi
experimentale/ sesiuni; Timp: rezultatelor: evaluare scorurile schimbărilor % associate cu
randomizate? recomandări de variabilele schimbările pre- până la post –Tx în
practică procesului măsurările durerii
Melis et al. Durerea de cap Hipnoza Patru sesiuni; 4 Numărul Pre-Tx; Hyp mai eficientă decât condiţia SC în toate
(1991) după tipul de (Hyp); săptămâni; zilelor cu Ultima cele trei măsurători ale rezultatelor.
tensiune (26) Îngrijirea Practică dureri de cap săptămână Mărimile efectelor pre-Tx până la f/u şi
standard (SC). individuală o dată pe de Tx; 4 procentul de îmbunătăţire bazate statistic pe
Randomizat. pe zi cu casetă. săptămână, săptămână măsurările după cifrele de pe hârtie, Hyp:
numărul f/u. 0,30, 31%; SC: 0,00, 0%.
orelor cu
durere de cap
pe
săptămână,
intensitatea
durerii de
cap; Fără
evaluarea
variabilelor
procesului.
Melzack şi Perry Diagnistice Numai 4 până la 12 Durerea Înainte şi Hyp, NF şi BL nu au fost asociate cu o
_________________________________________________________________________________ . Pag.13
(1975) variate de hipnoza sesiuni; 2-6 senzorială după 2 scădere semnificativă a durerii, deşi Hyp şi
durere, inclusive (Hyp); Numai săptămâni; “Toţi (MPQ-SEN), sesiuni de NF au fost asociate cu o creştere
de spate (10), feed-back-ul cu excepţia durerea bază, semnificativă a activităţii de început.
rănirea nervilor neurologic câtorva” dintre afectivă sesiunile de Hyp+NF asociate cu îmbunătăţire
periferici (4), (NF); Hipnoza pacienţii care au (MPQ-AFF); antrenament semnificativă în toate cele 3 măsurători ale
cancer (3), plus feed- primit NF au severitatea şi 2 sesiuni rezultatelor. Durata alinării durerii a fost
artrită (2), back-ul primit o casetă durerii de practică între 15 min şi 4 ore după sesiunea de
membrul neurologic cu muzica pe care (MPQ-PRI); după tratament. Mărimile efectelor nu au putut fi
fantomă şi (Hyp+NF); ei au auzit-o când Fără antrenament. calculate.
membrul Baza (BL; 2 au început, să o evaluarea Procentul de îmbunătăţire pre-post sesiune
rezidual (2), sesiuni înainte asculte acasă între variabilelor în severitatea durerii, durerea senzorială şi
traumatism (2) de sesiuni. procesului. durerea afectivă, respectiv, Hyp: 23, 21,
şi durere de cap antrenament). 32%; NF: 9, 21, 32%; Hyp+NF: 34, 33,
(1). Randomizat. 48%; BL: 10-16%, 10-4%, 8-29%.
Schlutter et al. Durere de cap Hipnoza Patru sesiuni, 4 Numărul de Pre-Tx ; Toate cele trei intervenţii sunt echivalente la
(1980) cu contracţie (Hyp) ; EMG săptămâni; Fără ore cu dureri post-Tx ; trei măsurători ale rezultatului.
musculară (48). numai feed- recomandări de de cap pe 10-14 Mărimile efectelor şi procentul de
back biologic practică. săptămână, săptămâni îmbunătăţire nu au putut fi calculate.
(EMG-BF) ; intensitatea f/u (numai
EMG feed- durerii, pentru orele
back biologic intensitatea cu durere de
plus relaxare durerii în cap şi
musculară timpul intensitatea
progresivă efortului durerii).
(EMG- submaximal ;
BF+PMR). Fără
Randomizat. evaluarea
variabilelor
procesului.
Simon şi Lewis Dereglare Hipnoză Şase sesiuni; 6 Frecvenţa Pre-bază 1 Nicio schimbare semnificativă la niciuna
(2000) temporo- (Hyp); Baza săptămâni; durerii, lună; Post- dintre măsurători nu a fost observată în
_________________________________________________________________________________ . Pag.14
mandibulară (BL; 1 lună). Practică zilnică. durata bază 1 lună; timpul perioadei de bază. Îmbunătăţiri pre-
(23) Nerandomizat. durerii, Post-Tx; 6 până la post-Tx semnificative au fost
intensitatea luni f/u. observate după Hyp la toate măsurătorile
durerii; Fără rezultatului; îmbunătăţirea a fost menţinută
evaluarea (durata durerii, intensitatea durerii), sau a
variabilelor îmbunătăţit şi mai semnificativ (frecvenţa
procesului. durerii) la f/u.
Mărimile efectelor pre- şi post-Tx şi
procentul de îmbunătăţire al intensităţii
durerii, Hyp: 1,43/45%; BL: -0,11/-3%.
Spiegel şi Bloom Cancer (54) Terapie de Sesiuni Intensitatea Intervale de Pe parcursul unui an, GT+Hyp au fost mai
(1983) grup săptămânale; 1 durerii; fără 4 luni. eficiente (au arătat o creştere mai mică a
w/hipnoză an; Instrucţiuni evaluarea durerii) decât GT sau SC. Statisticile de
(GT+Hyp); date pentru variabilelor mărimile efectului şi procentul de
Terapie de folosirea hipnozei procesului. îmbunătăţire nu au putut fi calculate.
grup w/o în afara sesiunilor
hipnoză (GT). de tratament.
Îngrijire
standard (SC).
Randomizat.
Spinhoven şi Durerea Hipnoza Şase sesiuni; 6 Intensitatea Pre-Tx; Cele 2 grupuri de tratament nu au fost
Linssen (1989) coloanei (Hyp); săptămâni; durerii, limita post-Tx; 2 diferite semnificativ unul de altul la niciuna
lombare (31) Educaţie (Ed). Pacienţii cu de timp, luni f/u. dintre măsurătorile rezultatului ; Pacienţii
Nerandomizat. hipnoză primesc supărarea care au terminat ambele tratamente (într-un
casete audio (SCL-90), model cross-over) au arătat îmbunătăţiri
pentru a le facilita folosirea semnificative pre-Tx până la 2 luni f/u în
practica. medicaţiei; perioada limită, supărarea şi folosirea
Fără medicamentelor ; nu s-a inregistrat nici o
evaluarea schimbare în intensitatea durerii. Mărimea
variabilelor efectului pre-Tx până la 2 luni f/u şi
procesului. procentul de îmbunătăţire în intensitatea
_________________________________________________________________________________ . Pag.15
durerii la pacienţii care au terminat ambele
tratamente au fost neglijabile (0,05 şi 2%,
respectiv).
Autor(i) şi data Diagnostice Condiţiile Numărul de Dimensiunile Puncte de Primele descoperiri; mărimile
experimentale/ sesiuni; rezultatelor: evaluare efectelor şi scorurile schimbărilor %
randomizate? Timp: variabilele associate cu schimbările pre- până la
recomandări procesului post –Tx în măsurările durerii
de practică
Spinhoven et al. Cefaleea cu Hipnoza (Hyp); Patru Intensitatea cefaleei, Perioadă de Hyp şi AT mai eficiente decât BL, şi
(1992). tensiune antrenamentul sesiuni; 8 supărarea bază pre- 8 echivalente între ele la toate
(46) autogenetic săptămâni psihologică (SCL- săptămâni; măsurătorile rezultatelor. Analizele
(AT); Baza (BL). (plus sesiuni 90), alinarea durerii Perioadă de indică faptul că pre- până la psot-Tx
Randomizat. suplimentare de cap; Percepţia bază post- 8 şi pre Tx până la f/u controlul
la 2, 4 şi 6 controlului asupra săptămâni/p perceput asupra durerii a fost asociat
luni); Grupul durerii şi strategie re-Tx; post- cu schimbări în intensitatea cefaleei
de hipnoză a de folosire a Tx; 6 luni şi clasarea alinării durerii. Mărimile
primit o vârfului durerii f/u. efectelor pre- până la post-Tx (sau
casetă (CSQ). pre- până la post- BL) şi procentul
înregistrată de îmbunătăţire a intensităţii
la ultima cefaleei, Hyp: 0,18/18%; AT:
şedinţă şi li 0,42/17%; BL: -0,05 şi -0,07/3% şi
sa spus să 3% participanţi la condiţiile Hyp şi
practice de AT în timpul perioadei de bază,
două ori pe respective.
zi.
Ter Kuile et al. Cefaleea “Auto-hipnoza Şapte Indexul cefaleei Pre-Tx; Toate cele trei condiţii sunt
_________________________________________________________________________________ . Pag.16
(1994). (146) cognitivă” (C- sesiuni; 7 (intensitatea x post-Tx; 32 echivalente la măsurarea folosirii
Hyp); săptămâni durata), folosirea săptămâni medicamentelor şi distresului
Antrenamentul (plus şedinţe medicamentelor, f/u. psihologic. Ambele tratamente au
autogenetic suplimentare distresul psihologic fost mai eficiente decât SC pe
(AT); Îngrijirea la 2, 4 şi 6 (SCL-90); indexul cefaleei. Analizele care au
standard (SC). luni); Grupul Receptivitatea la inclus pacienţi care au fost distribuiţi
Randomizat. de hipnoză a hipnoză (SHCS), la SC şi care au primit apoi
primit casetă grupul de referinţă tratament au arătat o scădere
înregistrată (menţionat din semnificativă a indexului cefaleei
la a 6-a clinicile atât pentru grupul pre-Tx, cţt şi
şedinţă şi li neurologice, pentru cel post-Tx care au fost
s-a spus să răspunsul la anunţul menţinute la f/u, fără diferenţe între
practice. comunităţii, grupurile de tratament.
răspunsul la Sursa de referinţă nu a prevăzut
anunţurile din rezultatul, dar pacienţii cu un scor de
ziarele receptivitate mai mare au prezentat o
universităţilor). îmbunătăţire mai mare decât
pacienţii cu un scor al receptivităţii
la hipnoză mai mic în ambele
condiţii de tratament.
Mărimile efectelor pre- până la
post-Tx şi procentul de îmbunătăţire
a indexului cefaleei, C-Hyp:
0,30/17%; AT: 0,56/33%; SC:
0,16/9%.
Winocur et al. Dereglare Relaxarea Trei sesiuni; Intensitatea durerii Pre-Tx; Diferenţele semnificative între
(2002). dureroasă hipnotică (Hyp- 28 zile; actuale, intensitatea post-Tx. grupuri au fost găsite la măsurarea
miofascială. R); Aplicarea grupului de maximă a durerii, durerii actuale, durerii maxime şi
ocluzivă (OA); hipnoză i s-a deschiderea sensibilitatea la palpitaţii atât a
Educare şi spus să voluntară a gurii maseterilor, cât şi a masticatorilor
sfaturi (ED). practice maximă, superficiali: pentru durerea actuală şi
_________________________________________________________________________________ . Pag.17
Nerandomizat. auto-hipnoza deschiderea gurii maximă, Hyp-R mai eficient decât
individual de asistată maximă, SC; pentru măsurarea sensibilităţii
două ori pe diferenţele dintre muşchilor, ambele Hyp-R şi OA mai
zi (casetă deschiderea gurii eficiente decât SC.
w/o). voluntare şi asistate, Mărimile efectelor pre- până la post-
sensibilitatea Tx şi procentul de îmbunătăţire a
muşchilor maseteri, intensităţii durerii actuale şi maxime,
temporali şi respectiv: Hyp-R: 1,94/57%,
masticatori 1,93/51%; OA:1,25/48%, 1,34/33%;
superficiali la SC: 0,31/12%, 0,42/13%.
palpitaţii. Fără
evaluarea
variabilelor
procesului.
Zitman et al. Cefaleea cu Hipnoza (Hyp); Patru Intensitatea cefaleei, Pre-Tx; Analizele au indicat îmbunătăţirea
(1992). tensiune Hipnoza sesiuni; 8 alinarea cefaleei, post-Tx; 6 tuturor măsurătorilor rezultatului
neetichetată ca săptămâni; folosirea luni f/u. care au fost menţinute şi urmate, cu
hipnoză (UL- Ambele medicamentelor, cele trei intervenţii echivalente între
Hyp); grupuri de simptome de ele cu o excepţie : Hyp a fost mai
Antrenamentul tratament au anxietate (STAI), eficientă decât AT pe intensitatea
autogenetic primit casete simptome ale cefaleei la f/u.
(AT). şi li s-a spus depresiei (SDS); Terapeut nelegat de rezultat la nici
Randomizat. să practice terapeut. una dintre măsurători.
zilnic. Mărimile efectelor pre- până la post-
Tx şi procentul de îmbunătăţire a
intensităţii cefaleei, Hyp: 0.10/8%;
UL-Hyp: 0.30/19%; AT: 0.14/7%.
_________________________________________________________________________________ . Pag.18
Notă: Tx: Tratament; f/u: control (Follow-up); BDI: Inventarul depresiei spatelui (Beck
Depression Inventory); CSQ: Chestionarul Strategiilor de Vârf (Coping Strategies
Questionnaire); CES-D: Centrul de Studii Epidemiologice – Scala Depresiei (Center for
Epidemiologic Studies-Depression Scale); HIP: Profilul Inducţiei Hipnotice (Hypnotic
Induction Profile); mBPI: Scala de Interferenţă a Activităţii de Inventariere a Modificărilor
Durerii Scurte (Modified Brief Pain Inventory Activity Interference scale); MPQ-AFF:
Suscala Afectivă a Chestionarului de Durere McGill (Affective subscale of theMcGill Pain
Questionnaire); MPQ-NWC: Chestionarul de Durere McGill – Numărul de cuvinte alese
(McGill Pain Questionnaire–Number of Words Chosen); MPQ-PRI: Chestionarul de
Durere McGill – Indexul de Evaluare a Durerii (McGill Pain Questionnaire–Pain Rating
Index); MPQ-SEN: Subscală senzorială a Chestionarului de Durere McGill (Sensory
subscale of the McGill Pain Questionnaire); MPQ-VRS: Scală de evaluare verbală a
intensităţii durerii din Chestionarului de Durere McGill (Verbal rating scale of pain
intensity from McGill Pain Questionnaire); mSHCS: Scala Clinică Stanford a Hipnozei
modificată (modified Stanford Hypnotic Clinical Scale); SHCS: Scala Clinică Stanford a
Hipnozei (Stanford Hypnotic Clinical Scale); SCL-90: Lista de simptome 90 (Symptom
Checklist 90); SHSS:A: Scala Stanford a Susceptibilităţii Hipnozei, forma A (Stanford
Hypnotic Susceptibility Scale, Form A); SHSS:C: Scala Stanford a Susceptibilităţii
Hipnozei, forma C (Stanford Hypnotic Susceptibility Scale, Form C); SOPA Control: Scala
de Control de la Atitudinea de Supraveghere a Durerii (Control scale from the Survey of
Pain Attitudes).
a
d-ul statistic este calculat aici ca şi diferenţa dintre rezultatele pre- şi post-tratament
împărţite la deviaţia standard a scorului pre-tratament. El reprezintă schimbarea
rezultatului în unităţi de deviaţie standard.
McCauley et al. (1983), au inclus ceea ce ei au descris drept „feed-back EMG

minim” anterior sesiunii, la tratament într-un experiment, comparând hipnoza şi
antrenamentul de relaxare pentru durerea lombară. Această procedură de bază a fost, în
primul rând, o sesiune de evaluare a EMG-ului şi măsurătorile rezultatelor tratamentului au
fost obţinute cu o săptămână înainte de această sesiune şi apoi în timpul părţii desfăşurate
mai târziu a sesiunii, înaintea începerii tratamentului. Nu au fost observate schimbări
_________________________________________________________________________________ . Pag.19
semnificative în nici una dintre măsurătorile rezultatelor, pe perioada de o săptămână a
procedurilor de bază (îmbunătăţirea procentului pe o scală a intensităţii durerii de la 0 la 10
şi Indexul de Clasare a Durerii MPQ şi scorurile de Număr de Cuvinte Alese au fost 0.9 –
5%, respectiv peste perioada de bază). Totuşi, pacienţii cărora li s-a aplicat tratamentul
hipnotic (şi de asemenea antrenamentul de relaxare, vezi secţiunea de comparare a
diferitelor tratamente cu hipnoza, mai jos) au raportat îmbunătăţiri semnificative înainte şi
după tratament (procentul de îmbunătăţire în cele trei măsurări ale durerii au fost 31, 25 şi
25%, respectiv) şi înainte de trartament până la 3 luni după, ale majorităţii măsurătorilor
rezultatelor acestui studiu.
Spinhoven et al. (1992) au tratat 46 pacienţi cu cefalee cu hipnoză sau antrenament
autogenic urmând după o perioadă de bază de 8 săptămâni. Intervenţia hipnotică a constat
din trei sesiuni care au inclus sugestii de relaxare, neatenţie, înlocuirea durerii, plus a patra
sesiune în timpul căreia se înregistra o casetă de practică individuală (care includea sugestii
pentru imaginaţie orientată spre viitor) şi era dată pacientului pentru practică. Condiţia
tratamentului autogenic consta din sugestia pentru îngreunarea mâinilor , încălzirea
mâinilor şi o răcorire plăcută a frunţii în timpul primelor trei sesiuni. A patra sesiune
autogenică a constat din instrucţiuni pentru practică (fără caseta pentru practică) după
tratament. Printre pacienţii cărora li s-a aplicat hipnoza, o îmbunătăţire semnificativ mai
mare a fost observată în toate măsurătorile rezultatelor (intensitatea medie a cefaleei),
intervalul de schimbare în activitatea cefaleei şi distres psihologic) după tratament decât
după procedurile de bază.
Spinhoven et al. (1992) este primul studiu care a fost citat in aceasta recenzie până
acum, ce permite estimarea măsurării efectelor, ceea ce este o metodă standardizată de a
reprezenta schimbarea in variabila rezultatului (Cohen, 1988). Această statistică, d, este
diferenţa medie între scorurile pre- şi post-tratament, împărţită de deviaţia standard a
scorului pre-tratament. De aceea reprezintă schimbarea rezultatului în termeni de unităţi ale
deviaţiei standard. Pentru scopul acestei lucrări şi pentru a face comparabile măsurările
efectelor între studii, raportăm numai măsurările efectelor pre- spre post-tratament, pentru
evaluarea intensităţii durerii şi severităţii. Cohen interpretează măsurările efectelor de .20
ca reprezentând efecte „mici”, .50 ca şi efecte „medii” şi .80 sau mai mult drept efecte
„mari”. Măsurările efectelor asociate cu îmbunătăţirea intensităţii cefaleei în studiul
Spinhoven et al. (1992) au fost de .0,18 (un efect „minor”) după hipnoză şi – 0,05
(reprezentând o creştere foarte mică în intensitatea durerii) în timpul perioadei de bază.
_________________________________________________________________________________ . Pag.20
Procetul pre- şi post-tratament asociate, de îmbunătăţire a cefaleei au fost de 18% după
hipnoză şi – 3% în timpul perioadei de bază.
Simon şi Lewis (2000) au examinat efectele hipnozei asupra rapoartelor durerii ale
23 pacienţi cu dereglări de durere temporomandibulară, comparativ cu o lună de perioadă
de bază fără tratament. Cele trei măsurători ale rezultatului (intensitatea durerii, durata şi
frecvenţa) au apreciat pre-bază, post-bază/ pre-tratament, post-tratament şi 6 luni după.
Intervenţia hipnotică constă în o singură sesiune de educaţie despre hipnoză, urmată de
cinci sesiuni care implică o inducţie de închidere a ochilor, relaxare imaginară, sugestii
pentru catalepsia membrelor (i.e., inhibarea mişcărilor voluntare), metafore („pentru
inducerea răspunsurilor corpului automate sau inconştiente”), hipnoza analgezică,
sugestiile anestezice şi sugestiile de folosire a tensiunii musculare sau a durerii ca indiciu
pentru relaxarea musculară. Ultima sesiune a adăugat sugestii post-hipnotice pentru
prevenţia recăderilor, ca şi recomandarea ca pacientul să practice auto-hipnoza zilnică cu
înregistrări audio ale tratamentului hipnotic. Simon şi Lewis (2000) nu au găsit schimbări
semnificative în niciuna dintre măsurătorile rezultatelor în timpul perioadei de bază, dar
reduceri semnificative şi substanţiale ale tuturor măsurătorilor rezultatelor pre- şi post-
tratament care erau menţinute (durata şi intensitatea durerii) sau îmbunătăţite o perioada de
timp semnificativă (frecvenţa durerii) la punctul de evaluare de după 6 luni. Mărimea
efectului şi procentul schimbării asociate cu măsurarea intensităţii durerii folosite în acest
studiu, indică o uşoară creştere a intensităţii durerii în timpul perioadei de bază (mărimea
efectului, - 0,11; procent de îmbunătăţire, - 3%) şi îmbunătăţiri semnificative după
tratamentul hipnotic (mărimea efectului, 1,43, aproape dublul mărimii unui efect „mare”,
Cohen, 1988; procent de îmbunătăţire, 45%9.
În final, Jensen et al. (2005) au înscris 33 pacienţi cu durere cronică secundară unei
disabilităţi, într-o serie de cazuri, examinând efectele a zece şedinţe de tratament hipnotic
analgezic standard pe intensitatea durerii, neplăcerile durerii, depresia şi percepţia
controlului asupra durerii. Măsurătorile rezultatelor au fost evaluate înaintea perioadei de
bază şi din nou după perioada de bază (care varia de la 2 la 27 săptămâni, depinzând când
putea fi programat tratamentul după o perioadă minimă de bază de două săptămâni).
Intervenţia hipnozei în acest studiu consistă dintr-o inducere standard, urmată de cinci
sugestii specifice (pentru diminuarea directă a durerii, relaxare, analgezia imaginată,
scăderea neplăcerilor create de durere şi inlocuirea durerii cu alte senzaţii nedureroase), ca
şi sugestiile post-hipnotice pentru practica zilnică şi că beneficiile tratamentului va dura
până după sesiune. Pacienţii din acest studiu au fost încurajaţi să practice în afara sesiunii
_________________________________________________________________________________ . Pag.21
cât de des aleg ei, dar nu au primit casete de antrenament înainte de evaluarea de după trei
luni. Analizele a 27 de participanţi (din 33 înscrişi) care au încheiat tratamentul, au furnizat
date complete şi care nu au dezvoltat complicaţii medicale fără legătură cu hipnoza (i.e., o
analiză a „eficacităţii”), şi de asemenea printre 30 de participanţi care au furnizat date
(chiar daca nu au încheiat tratamentul sau dezvoltat condiţii medicale, i.e., o analiză în
„intenţia de a trata”) au indicat îmbunătăţiri semnificative pre- până la post-tratament în
intensitatea durerii, neplăcerile durerii şi control perceput asupra durerii (dar nu simptome
depresive) deasupra schimbării care a apărut în timpul perioadei de bază. Îmbunătăţirea a
fost, de asemenea, menţinută până după 3 luni. Mărimea efectelor pre- şi post-tratament şi
procentul de scădere a intensităţii durerii, în probele de analiză a eficacităţii au fost de 0,18
şi 7% îmbunătăţire (baza), şi 0,53 (reprezentând un efect „mediu”, Cohen, 1988) şi,
respectiv îmbunătăţire de 21% (hipnoză).
Compararea hipnozei cu îngrijirea standard sau obişnuită
Condiţia tratamentului de îngrijire standard este similară condiţiei de bază, în

sensul că în amândouă sunt evaluate rezultate la participanţi care nu primesc tratament
hipnotic. Totuşi, un beneficiu al condiţiei de îngrijire standard peste condiţia de bază este
acela că pacienţii înscrişi la această condiţie de grup-control simultană au avut o evaluare a
datelor rezultatelor în aceeaşi perioadă ca şi pacienţii care au participat la condiţia de
hipnoză. În plus, lungimea perioadei de bază poate sau nu să aibă aceeaşi lungime ca şi
perioada de tratament. Ca şi rezultat, o condiţie de îngrijire standard sau obişnuită, fără
tratament hipnotic furnizează un control mai bun al perioadei de timp (i.e., pacienţii
înscrişi la ambele condiţii au avut o evaluare a rezultatelor în aceeaşi perioadă de timp), şi
de asemenea, asupra altor factori legaţi de timp care ar putea influenţa rezultatul (e.g.,
descoperiri istorice ca şi perioada din an şi schimbări asociate în nivelele de activitate care
însoţesc uneori schimbările în anotimp, cf. Campbell şi Stanlez, 1966) mai bine decât o
face o condiţie de control de bază fără tratament. Folosind o asemenea condiţie de control,
investigatorii administrează, pur şi simplu, pacienţilor de control măsurile care sunt
administrate la pacienţii cu hipnoză; singura diferenţă între cele două grupuri este prezenţa
sau absenţa tratamentului hipnotic.
Cinci dintre studii identificate în această recenzie au inclus o condiţie de îngrijire
standard sau obişnuită simultană ca şi una dintre condiţiile de control (Friedman şi Taub,
_________________________________________________________________________________ . Pag.22
1984; Gay et al., 2002; Melis et al., 1991; ter Kuile et al., 1994; Spiegel şi Bloom, 1983).
Spiegel şi Bloom (1983) au înscris 54 de femei cu durere cronică de cancer de la carcinom
de sân, fie în îngrijirea standard (N = 24), fie unui grup care primea săptămânal terapie
până la 12 luni (N = 30). Femeile din grupul de terapie au fost, la rândul lor, împărţite în
grupuri care au avut sau nu au avut antrenamente de auto-hipnoză scurte (5-10 min) ca şi
parte din tratamentul lor de terapie de grup. Intervenţia hipnotică a constat din sugestii ca
pacienţii să nu lupte cu durerea, ci mai degraba „să filtreze durerea afară” prin orice
senzaţii prin imaginarea unei competiţii între senzaţii în zonele afectate. Pacienţii au
primit, de asemenea, instrucţiuni pentru folosirea acestor îndemânări şi în afara sesiunilor
de terapie de grup. Aceşti investigatori au aflat că, în decursul unui an, femeile care au
primit terapie de grup plus tratament hipnotic au raportat o creştere mai mică a durerii
decât cele care au primit doar îngrijirea standard.
Într-un alt studiu relativ timpuriu, Friedman şi Taub (1984) au înscris 66 pacienţi cu
migrenă cronică la una dintre cinci condiţii experimentale diferite: Două intervenţii de
hipnoză analgezică, o condiţie de feed-back biologic temperatura mâinii, o condiţie de
antrenament de relaxare şi o condiţie de control al îngrijirii standard de 3 luni. Participanţii la
una dintre condiţiile de hipnoză au fost „instruiţi în auto-hipnoză”. Cei din a doua condiţie
de hipnoză au primit aceleaşi instrucţiuni ca şi cei din prima condiţie, dar de asemenea au
primit o sugestie hipnotică să îşi imagineze că-şi pun mâinile în vase cu apă caldă. Toţi
participanţii la cele două condiţii de hipnoză au fost împărţiţi de asemenea în grupuri de
sugestibilitate mare şi mică la hipnoză, bazat pe scorul lor pe Scala Stanford a
Susceptibilităţii Hipnozei, forma A. În timpul inducţiei hipnotice, cei cu sugestibilitate mare
erau instruiţi să „intre în hipnoză” după un semnal dat de o bătaie uşoară pe umăr, în timp ce
cei cu sugestibilitate mică erau instruiţi „să simuleze intrarea în hipnoză” după acelaşi
semnal. Toţi subiecţii cu tratament au primit 3 şedinţe de tratament săptămânal şi rezultatul a
fost evaluat pre- şi post-tratament, de asemenea şi după 6, 9, 12 luni. Cele trei măsurători ale
rezultatului au fost vârful intensităţii cefaleei, numărul durerilor de cap şi folosirea
medicamentelor, calculate din date adunate din jurnalele completate despre cefalee pe o
perioadă de 3 săptămâni, chiar înainte de fiecare punct de evaluare; pacienţii cu îngrijire
standard au completat jurnale timp de 3 luni înainte de a fi repartizaţi la una dintre condiţiile
de tratament. Rezultatele lor au indicat că pacienţii din ambele grupuri de hipnoză au
prezentat o scădere mai mare în toate cele trei măsurători ale rezultatului decât aceeaşi
pacienţi în timpul perioadei de 3 luni de îngrijire standard (comparaţiile dintre condiţiile de
hipnoză sunt discutate în secţiunea de analiză a componentelor, mai târziu).
_________________________________________________________________________________ . Pag.23
Melis et al. (1991) au avut 26 pacienţi cu cefalee cronică cu tensiune care au trecut prin 4
săptămâni de evaluare înainte de tratament şi apoi i-au repartizat aleator, fie la 4 şedinţe
săptămânale de 1 oră de hipnoză, suplimentate de o casetă de practică pentru acasă, fie la 4
săptămâni de tratament fără hipnoză. Intervenţia hipnotică a fost descrisă ca incluzând
sugestii de vizualizare a durerii de cap ca o imagine şi apoi alterarea acelei imagini, ca şi
sugestii de mutare a durerii în alte zone ale corpului (transefrarea durerii). Grupul de hipnoză
a raportat îmbunătăţiri semnificativ mai mari ale măsurătorilor intensităţii cefaleei, duratei
cefaleei şi numărului de dureri de cap zilnice, decât a raortat grupul de control de îngrijire
standard. Melis et al. (1991) au furnizat mijloace pre-tratament şi deviaţii standard ale
măsurătorilor rezultatelor, dar nu au furnizat mijloacele specifice ale măsurătorilor
rezultatelor post-tratament şi în continuare, făcând astfel dificil calculul mărimii efectelor şi
procentului schimbărilor. Totuşi, este posibil să se estimeze mijloacele de măsurare a
rezultatelor post-tratament în acest studiu prin măsurarea distanţei dintre aabscisă în graficul
măsurătorilor rezultatelor care au fost publicate în acest articol. Folosind aceste estimări,
mărimile efectelor şi îmbunătăţirea în pre-tratamentul până la continuarea de 4 săptămâni
după, în intensitatea durerii de cap au fost 0,00 şi 0% pentru condiţia de îngrijire standard şi
0,30 (reprezentând o mărime de efect mică, Cohen, 1988) şi 31% pentru condiţia de hipnoză.
Ter Kuile et al. (1994) a repartizat randomizat 146 pacienţi cu cefalee recurentă care
conţineau atât antrenament de auto-hipnoză, cât şi terapie cognitiv-comportamentală (CBT),
o intervenţie de antrenament autogenetic, sau o condiţie de îngrijire standard. Variabilele
rezultatului (indexul cefaleei, care este o măsură compusă din intensitatea durerii şi durata
durerii, folosirea medicamentelor şi distresul psihologic) au fost evaluate pre- şi post-
tratament la pacienţii din cele trei condiţii de tratament şi la continuarea de 6 luni după,
pentru pacienţii care au primit tratament hipnotic/CBT şi atrenament autogenetic. Pacienţii
repartizaţi la condiţia de îngrijire standard au fost ulterior repartizaţi la una dintre cele două
condiţii de intervenţie post-tratament. Primele patru şedinţe de hipnoză/CBT condiţie de
intervenţie au constat din sugestii hipnotice de relaxare, lipsă de concentrare, deplasarea
durerii şi transformare şi hipnoza analgezică, la fel ca şi monitorizarea antrenamentelor în
gând. Şedinţa a cincea s-a concentrat pe restructurarea cognitivă şi nu a inclus hipnoza. O
casetă mixată, înregistrată cu sugestiile hipnotice orientate spre viitor şi „o percepţie mai
adecvată” a fost făcute in sesiunea a şasea şi dată participanţilor pentru practica de acasă.
Intervenţia autogenetică a constat din şase şedinţe de sugestii pentru: „greutatea braţelor,
încălzirea braţelor, bătăile inimii regulate şi stabile, respiraţie uşoară, încălzirea pelvisului şi
relaxare şi o răcorire confortabilă a frunţii”. La fel ca şi grupul de hipnoză/CBT, a şaptea şi
_________________________________________________________________________________ . Pag.24
ultima şedinţă autogenetică s-a concentrat pe o discuţie de progres şi instrucţiuni pentru o
practică continuă (dar fără caseta pentru practică). Legat de condiţia de control îngrijire
standard (mărimea efectului pre- până la post-tratament şi procentul de îmbunătăţire a
indexului cefaleei: 0,16 şi 9%, respectiv) pacienţii din grupul de hipnoză/CBT au prezentat
o îmbunătăţire semnificativ mai mare în măsurarea indexului cefaleei (mărimea
efectului/procentul de îmbunătăţire: 0,30/17%), dar nu au fost diferite semnificativ faţă de
condiţia de îngrijire standard, pentru folosirea medicamentelor sau supărarea psihologică.
Gay et al. (2002) au înscris aleator 36 de pacienţi cu durere osteoarticulară la una
dintre cele trei condiţii: hipnoza, antrenament de relaxare şi o condiţie de control fără
tratament/îngrijire standard. Intervenţia hipnotică a constat din opt şedinţe săptămânale
care au început cu o inducţie de relaxare urmate de sugestii pentru imaginarea unei amintiri
plăcute din vacanţă la fel ca şi o amintire din copilărie care a implicat mobilitatea
articulaţiilor; nu au fost date sugestii directe pentru analgezie, nici pentru efectul
posthipnotic, deşi desigur, s-a dat o sugestie implicită pentru o experienţă fără durere, în
sugestiile de memorie. Subiecţilor din condiţia de îngrijire standard li s-au administrat
măsurătorile rezultatului pentru toată perioada cât a durat experimentul (6 luni) şi li s-a
oferit după ultima lor evaluare. Pacienţii din tratamentul hipnotic au prezentat o scădere
substanţială şi semnificativă a intensităţii durerii după patru săptămâni de tratament
(mărimea efectului mare = 1,20; 56% scădere), care s-au menţinut pe toată perioada celor
trei luni de continuare, dar se pare că au crescut încet în direcţia spre scorurile pre-
tratament, la punctul de evaluare de după şase luni. Pacienţii din condiţia de control fără
tratament au raportat schimbări şi nesemnificative ale durerii în timpul celor şaşe luni ale
acestui proces (mărimea efectului pre- până la post-tratament =0,11, procentul de
schimbare = 4%). Totuşi, deşi au fost găsite diferenţe semnificative între hipnoză şi
condişia de control de îngrijire standard la mijlocul tratamentului (patru săptămâni după ce
a început tratamentul; pacienţii cu hipnoză au raportat nivele ale durerii mai mici decât
pacienţii cu îngrijire standard) post tratament şi la continuarea de după trei luni, diferenţele
în durere dintre hipnoză şi condiţiile de îngrijire standard la şase luni nu au fost statistic
semnificative. Lipsa de diferenţe semnificative după şase luni a putut fi legată de creşterea
uşoară, în intensitatea durerii de la trei la şase luni la pacienţii cu hipnoză, la fel ca şi
variabilitatea crescută a intensităţii durerii la ambele grupuri după şase luni comparată cu
variabilitatea rezultatului după trei luni şi probabil de numărul scăzut de probe din acest
studiu, ceea ce poate limita puterea de a detecta diferenţe semnificative.
_________________________________________________________________________________ . Pag.25
Descoperirile celor 11 studii care au folosit fie condiţii de bază, fie de control de
îngrijire standard, revizuite mai sus, arată un rezultat consistent în general. În fiecare dintre
aceste studii, au fost observate puţine schimbări sau chiar deloc, în măsurătorile
rezultatelor, în timpul perioadei de bază fără tratament sau condiţiilor de îngrijire standard
(care au variat de la o săptămână la patru luni). Pe de altă parte, în toate cu excepţia unuia
dntre studii au fost observate schimbări semnificative pre-tratament până la post-tratament
în intensitatea durerii şi uneori alte rezultate legate de durere, urmând tratamentul hipnotic.
Singurul studiu care nu a arătat efecte semnifiactive după hipnoză a furnizat numai patru
şedinţe de intervenţie hipnotică cu casetă înregistrată, care s-au concentrat în primul rând
pe sugestii pentru „întărirea ego-ului” şi nu au inclus nicio sugestie specifică pentru
analgezie (Melzack şi Perry, 1975).
Examinarea efectelor hipnozei când este adăugată altui tratament
Un al treilea tip de condiţie de control este tratamentul non-hipnotic care este el

însuşi gândit să furnizeze beneficii pentru pacienţi, dar care are putea fi mai eficient prin
adăugarea hipnozei. Comparările tratamentelor administrate cu sau fără hipnoză pot indica
dacă hipnoza furnizează beneficii mai mari decât tratamentul controlului sau, aşa cum vom
vedea, ar putea interfera la un anumit nivel cu efectele acelui tratament. Deşi analizele lor
nu au inclus studii despre durerea cronică, Kirsch şi colegii au raportat într-o metaanaliză
că adăugarea hipnozei la tratamentul congnitiv-comportamental a intensificat rezultatul
tratamentului în mai multe studii, estimarea lor cea mai conservativă a acestui efect fiind o
unitate de deviaţie standard de 0,5 (Kirsch et al., 1995).
Trei experimente clinice au fost identificate care au examinat impactul adăugării
tratamentului hipnotic la alt tratament pentru durerea cronică (Edelson şi Fitzpatrick, 1989;
Melzack şi Perry, 1975; Spiegel şi Bloom, 1983). În primul dintre acestea, citat mai sus
legat de comparaţia hipnozei cu perioada de bază, Melzack şi Perry (1975) au repartizat
randomizat pacienţii cu o varietate de probleme legate de durere numai la hipnoză, numai
la antrenament de feed-back neurologic sau la ambele. Pentru scopul acestei secţiuni ne
interesează dacă adaugarea hipnozei la feed-back-ul neurologic ar putea fi mai eficient
decât feed-back-ul neurologic singur. Intervenţia hipnotică de patru şedinţe înregistrate,
folosite în acest studiu, a fost descrisă mai sus. Componenta antrenamentului de feed-back
neurologic a constat din opt sedinţe de antrenament de intensificare de început (alpha feed-
back), folosind măsuri EEG de la electrozii plasaţi pe zona occipitală. Creşteri ale
_________________________________________________________________________________ . Pag.26
activităţii lărgimii de bandă alpha au fost urmate de muzica de flaut, înregistrată şi pacienţii
din această condiţie de tratament au fost rugaţi să maximalizeze perioada de timp în care
muzica s-a auzit. Pacienţii care au primit numai antrenament de feed-back alpha au
prezentat o îmbunătăţire marginală (9%) şi nesemnificativă a severităţii durerii totale (aşa
cum a fost evaluat de schimbările pre- până la post- şedinţă în indexul de evaluarea durerii
MPQ în timpul antrenamentului). Totuşi, pacienţii care au primit atât hipnoza cât şi feed-
back-ul neurologic au raportat o îmbunătăţire mai mare (34%) şi semnificativ statistic în
timpul perioade de antrenament, sugerând că adăugarea hipnozei la antrenamentul de feed-
back alpha este mai eficient decât antrenamentul de feed-back neurologic singur.
Edelson şi Fitzpatrick (1989) au repartizat aleator 27 de pacienţi cu probleme
variate de durere cronică (durerea de spate fiind cea mai frecventă) la patru şedinţe de o oră
de control al atenţiei (discuţii de sprijin indirecte), numai terapia cognitiv-comportamentală
sau CBT+tratamentul hipnotic. Intervenţia CBT folosită în acest studiu s-a concentrat pe
încurajarea participanţilor să: (1) evite folosirea etichetei „durere” pentru a descrie
senzaţiile lor; (2) reinterpreteze senzaţia de durere ca şi „amorţeală” cu ajutorul
imaginaţiei. Această componentă a tratamentului CBT poate fi considerată ca hipnoză sau
ca o intervenţie asemănătoare hipnozei de mulţi clinicieni) şi (3) autosugestie neadaptată
modificată. Condiţia hipnoză/CBT a fost identică cu intervenţia CBT cu excepţia faptului
că a fost precedată de o inducţie hipnotică standard. Interesant, adăugarea inducţiei
hipnotice se pare că a alterat efectele tratamentului CBT, în aşa fel încât tratamentul CBT
fără inducţie a avut un efect mai mare pe comportamentul durerii (a crescut mărimea
efectului plimbării şi procentul de schimbare: 0,74 şi 50%, respectiv; scăderea mărimii
efectului timpului de stat şi procentul de schimbare: 0,81 şi 27%, respectiv) decâta furnizat
CBT cu inducţia hipnotică. De fapt, mărimile efectelor asociate cu intervenţia CBT sunt
într-o limită mare (Cohen, 1988), pentru îmbunătăţirea timpului de plimbare şi de stat, în
timp ce s-a înregistrat o înrăutăţire a timpului de plimbare (i.e., scădere) şi a timpului de
stat (i.e., creştere) la pacienţii care au primit CBT după o inducţie hipnotică (mărimile
efectelor asociate şi procentul de înrăutăţire au fost 0,08 şi 0,29, respectiv 8 şi 10% tipmul
de plimbare şi de stat). Pe de altă parte pacienţii din condiţia de tratament CBT/hipnoză au
raportat o mai mare scădere în experienţa durerii, decât pacienţii care au primit CBT fără
inducţie. Mărimile efectelor asociate cu aceste variabile ale rezultatului au fost 1,29 şi 0,82
(procentul de scădere 28 şi 30%) pentru intensitatea durerii (scala durerii de evaluare a
intensităţii durerii MPQ) şi severitatea durerii (inexul de evaluare a durerii MPQ),
respectiv. Pacienţii din grupul cu CBT au raportat de asemenea o scădere a durerii, dar
_________________________________________________________________________________ . Pag.27
aceste schimbări nu au fost statistic semnificative, şi nu au fost la fel de mari ca şi acelea
observate la pacienţii cu CBT/hipnoză (procentul de scădere a durerii 14 şi 7% pentru
intensitatea durerii şi respectiv severitatea), în timp ce acesta a fost un singur studiu cu
probe relativ mici, descoperirile sugerează posibilitatea ca absenţa sau prezenţa inducţiei
hipnotice are un impact asupra diferitelor variabile ale rezultatelor la pacienţii cu CBT.
Aşa cum a fost descris mai sus, într-un studiu despre durerea din cancer, Spiegel şi
Bloom (1983) au repartizat 30 de femei care au primit numai terapie de grup, sau terapie
de grup plus o şedinţă scurtă de 5-10 min de intervenţie de grup de auto-hipnoză, care a
inclus sugestii pentru înlocuirea senzaţiei de durere cu senzaţii competitive nedureroase
(cum ar fi amorţeala la frig sau senzaţia de furnicătură provocată de cald). După un
tratament de un an, femeile repartizate la condiţia de tratament combinată au raportat
creşteri mai mici ale intensităţii durerii decât femeile care au primit numai terapie de grup.
În concluzie, deşi datele sunt disponibile de la numai trei studii, descoperirile cu
privire la intensitatea durerii sunt consistente. Când este adăugat la alte tratamente, hipnoza
analgezică duce la o scădere mai mare a durerii comparativ cu alte tratamente disponibile,
fără hipnoză (vezi Kirsch et al., 1995). O descoperire intrigantă (dar probabil una falsă care
trebuie refăcută) de la un singur studiu sugerează posibilitatea ca tratamentul hipnotic să
interfereze cu efectele terapiei cognitiv-comportamentale, pentru reducerea
comportamentelor durerii.
Compararea hipnozei cu alte tratamente
Cea mai comună condiţie de control în experimentele clinice cu hipnoză este

condiţia de control al tratamentului alternativ. Treisprezece dintre cele 19 studii identificate
pentru această revizuire include cel puţin o condiţie de acest gen. Tratamentul care a fost
comparat cu hipnoza analgetică include terapie fizică (Hannen et al., 1991), efectele
medicamentelor (Anderson et al., 1975), folosirea unui dispozitiv ocluziv (pentru durerea
miofascială temporo-mandibulară; Winocur et al., 2002), educaţia (Spinhoven şi Linssen,
1989; Winocur et al., 2002), feed-back-ul biologic (Andreychuk şi Skriver, 1975; Friedman
şi Taub, 1984; Melzack şi Perry, 1975; Schlutter et al., 1980) şi antrenament autogenic sau
altul de relaxare (Friedman şi Taub, 1984; Gay et al., 2002; Spinhoven et al., 1992; ter
Kuile et al., 1994; Zitman et al., 1992).
Hipnoza comparată cu terapia fizică
_________________________________________________________________________________ . Pag.28
Hannen et al. (1991) au repartizat randomizat pacienţi cu fibromialgie la grupuri
care au primit fie opt şedinţe de hipnoterapie de o oră (suplimentate de o casetă de auto-
hipnoză pentru practica de acasă), pentru o perioadă de 3 luni, fie terapie fizică de 12-24
ore (care a inclus masaj şi antrenament de relaxare musculară), timp de 3 luni. Rezultatele
au fost evaluate pre-tratament, post-tratament şi la continuarea de după 3 luni. Intervenţia
hipnotică a început cu o inducere de levitaţie a braţelor şi a inclus sugestii standard de
întărire a ego-ului şi, de asemenea, sugestii pentru relaxare generală, îmbunătăţirea
somnului şi „controlul durerii muşchilor”. Terapia fizică a inclus atât masaj cât şi
„antrenament de relaxare musculară”. Aceşti investigatori au găsit îmbunătăţiri mai mari la
pacienţii care au primit hipnoză decât la cei care au primit terapie fizică la măsurarea
durerii musculare, fatigabilitate, tulburările de somn, supărarea şi evaluarea totală a
rezultatelor pacientului. Aceste diferenţe au fost menţinute şi la evaluarea de control de
după 3 luni. Procentul mediu de scădere a durerii la pacienţii care au primit hipnoză (35%)
a fost la limita superioară văzută la majoritatea studiilor de hipnoză, în timp ce procentul
de scădere la pacienţii care au primit terapie fizică a fost la limita inferioară (2%).
Hipnoza comparată cu managementul medicaţiei
Anderson et al.(1975) au repartizat randomizat 47 pacienţi cu migrene ca să

primească hipnoză sau tratament medicamentos pentru migrenă. Participanţii înscrişi la
condiţia de tratament medicamentos au primit doze profilactice de Prochloperazină (5 mg)
de patru ori pe zi timp de o lună şi apoi de două ori pe zi pentru încă 11 luni. Ei au primit,
de asemenea, Ergotamină care trebuia luată la primul semn de migrenă. Participanţii
repartizaţi la condiţia de hipnoză au primit cel puţin şase şedinţe de hipnoză de către
hipnoterapeuţi experimentaţi tot la 10-14 zile pentru 12 luni. Inducţiile hipnotice specifice
folosite de clinicieni în acest studiu nu au fost standardizate, deşi toţi pacienţii au primit
sugestii similare post-inducţie, inclusiv sugestii de întărire a ego-ului pentru „tensiune,
anxietate şi teamă mai mici” şi pentru „ a fi mai alert, determinat, perseverent, sau mai
puţin dependent, afectat şi aşa mai departe”. Participanţii au fost rugaţi să practice auto-
hipnoza de două ori pe zi acasă, folosind aceleaşi sugestii primite în timpul şedinţelor de
tratament. Rezultatele au fost evaluate lunar pe parcursul celor 12 luni de studiu. Amintirea
pacienţilor asupra numărului de cefalee lunare în cele 6 luni anterioare tratamentului a fost
substanţial şi semnificativ mai mare decât numărul de dureri de cap lunar raportat de
_________________________________________________________________________________ . Pag.29
grupul de hipnoză în timpul celor 12 luni de tratament (o scădere de la 4,5 dureri pe zi în
cele 6 luni anterioare tratamentului până la 1,0 în primele 6 luni de tratament şi până la 0,5
în a doua jumătate a tratamentului) comparativ cu grupul de tratament medicamentos (o
scădere de la 3,3 până la 2,8 şi, respectiv 2,9). S-a înregistrat, de asemenea o scădere mai
mare semnificativă statistic în numărul pacienţilor din grupul de hipnoză care au raportat o
cefalee de grad 4 („orbitoare şi care ducea la incapacitate totală”), (o scădere de la 13 la 4
şi 5 în timpul fiecărei perioade de 6 luni) comparativ cu grupul de tratament medicamentos
( o creştere de la 10 la 13 şi, respectiv 14), şi de asemenea, diferenţe în procentul de
pacienţi care au raportat remisie completă a activităţii cefaleei în ultimele 3 luni de terapie
(44% hipnoză, 13% tratament medicamentos). Mijloacele şi deviaţia standard ale acestor
măsurători ale rezultatelor nu au fost raportate în acest studiu, aşa că mărimile efectelor şi
procentul de îmbunătăţire a intensităţii durerii nu au putut fi măsurate. De asemenea, nu
s+a făcut un control în continuare, după acest studiu; toate rezultatele au fost obţinute
înaintea sau în timpul tratamentului, aşa că eficienţa acestor două tratamente pe termen
relativ lung după ce s-a terminat tratamentul nu au putut fi determinate.
Hipnoza comparată cu aplicarea unui dispozitiv ocluziv şi/sau educaţie
Winocur et al. (2002) a repartizat 40 pacienţi cu durere miofascială temporo-

mandibulară la trei şedinţe cu una dintre cele trei condiţii: „relaxare hipnotică”, folosirea
unui dispozitiv ocluziv sau o condiţie de educare şi sfaturi. Intervenţia de relaxare
hipnotică a inclus atât relaxarea musculară progresivă, cât şi antrenament de auto-hipnoză
direcţionat pe relaxarea musculaturii feţei. Participanţii au fost rugaţi să practice aceste
proceduri de trei ori în fiecare zi în timpul tratamentului. Pacienţii din condiţia de aplicare
a unui dispozitiv ocluziv au primit un dispozitiv ocluziv dur, din acril, cu acoperire
completă, construit să se potrivească pe arcada maxilară. Pacienţii repartizaţi la condiţia de
educaţie şi sfaturi s-au întâlnit cu un membru senior al facultăţii pentru a discuta
problemele lor legate de durere şi au primit recomandări pentru conducerea activităţilor şi
regimul pentru a putea controla mai bine durerea. Măsurări ale intensităţii durerii (cutuală
şi maximă), deschiderea gurii şi sensibilitatea muşchilor faciali (la palpitaţii) au fost
administrate înainte şi după tratament. Pacienţii din condiţia hipnotică (dar nu condiţia de
aplicare a unui dispozitiv ocluziv) au raportat scăderi semnificativ mai mari ale intensităţii
durerii (mărimea efectului şi procentul de schimbare: 1,94 şi 57% pentru intensitatea
durerii actuale şi 1,93 şi 51% pentru intensitatea durerii maxime) decât pacienţii din
_________________________________________________________________________________ . Pag.30
condiţia de educaţie (mărimea efectului şi procentul de schimbare: 0,31 şi 12%, şi 0,42 şi
13%, pentru intensitatea durerii actuale, respectiv maximă); pacienţii cu dispozitive
ocluzive nu au diferit semnificativ de pacienţii cu educaţie (mărimea efectului şi procentul
de schimbare:1,25 şi 48%, şi respectiv 1,34 şi 33%), deşi, ei nu au diferit semnificativ nici
de pacienţii cu hipnoză la aceste măsurători. Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative
între cele trei condiţii de tratament la măsurători obiective de deschidere a gurii, dar
pacienţii din condiţiile de hipnoză şi aplicarea unui dispozitiv ocluziv au raportat o scădere
semnificativ mai mare a sensibilităţii musculare (la muşchii maseteri şi masticatori
superficiali) la palpitaţii, decât pacienţii din condiţia de educaţie.
Spinhoven şi Linssen (1989) au inclus de asemenea, condiţia de educaţie într-un
studiu de tip cross-over despre efectele educaţiei şi hipnozei pe durerea coloanei lombare.
Cei 45 pacienţi care au fost recrutaţi pentru acest studiu au fost repartizaţi să primească
unul dintre cele două tratamente, primul, urmat de 2 luni fără tratament/continuare, apoi
tratamentul pe care încă nu l-au primit, urmate de alte 2 luni de perioadă de urmărire.
Domeniile rezultatelor evaluate au inclus intensitatea durerii, limita de timp (din jurnalele
zilnice), supărarea (psiho-nevroză şi scala de depresie a SCL-90), şi folosirea
medicamentelor. Pacienţii din condiţia de hipnoză au primit antrenament de auto-hipnoză,
folosind o varietate de sugestii (relaxare, neatenţie imaginativă, deplasarea durerii,
transformarea durerii, imaginaţie orientată în viitor) şi în a cincea şedinţă participanţii au
primit casete audio individualizate pentru a le facilita practica de auto-hipnoză după
tratament. Pacienţii din condiţia de educaţie au primit lecturi şi li s-au facilitat discuţii , toţi
angajaţi „pentru a induce atitudinea că durerea poate fi controlată de înşişi pacienţi”. Un
număr de pacienţi au renunţat la acest studiu pe măsură ce el a progresat, dar au fost
disponibile datele a 31 de pacienţi care au participat la prima fază (şi de aceea au primit
unul dintre cele două tratamente) a acestui studiu şi care au furnizat date după 2 luni de
urmărire, după primul lor tratament. Analizele nu au arătat diferenţe semnificative între
cele două condiţii de tratament la nici una dintre măsurători. Datele disponibile de la 24 de
pacienţi care au terminat ambele faze ale studiului (şi deci, au primit ambele tratamente) au
arătat o îmbunătăţire semnificativă pre-tratament şi la urmărirea de 2 luni (după a doua
fază a studiului)la toate măsurătorile rezultatelor, exceptând intensitatea durerii. De fapt,
mărimea efectului şi procentul de schimbare în această variabilă pentru aceşti pacienţi care
au primit ambele tratamente a fost foarte scăzut (0,05, 2% îmbunătăţire), în ciuda faptului
că toţi pacienţii ale căror date au fost disponibile au participat la 12 şedinţe de tratament,
şase dintre ele fiind hipnoza.
_________________________________________________________________________________ . Pag.31
Hipnoza comparată cu antrenament de relaxare asistată cu şi fără feed-back biologic
Nouă dintre studii au fost identificate, care au examinat efectele tratamentului

hipnotic legat de una sau mai multe intervenţii de relaxare (Andreychuk şi Skriver, 1975;
Friedman şi Taub, 1984; Gay et al., 2002;McCauley et al., 1983;Melzack şi Perry, 1975;
Schlutter et al., 1980; Spinhoven et al., 1992; ter Kuile et al., 1994; Zitman et al., 1992). În
unul dintre primele astfel de studii raportate, Andreychuk şi Skriver (1975) au repartizat
33 pacienţi cu migrene la unul dintre cele trei tratamenteŞ hipnoza, feed-back-ul biologic
de temperatură a mâinii, sau feed-back neurologic (antrenament de intensificare alfa).
Participanţii au primit fiecare intervenţie o dată pe săptămână pentru 10 săptămâni.
Condiţia de hipnoză a implicat un antrenament înregistrat pe casetă pentru auto-hipnoză,
cu sugestii de relaxare, imaginaţie vizuală, „încurajări verbale” şi „sugestii directe de a
face faţă durerii”. Condiţia de feed-back biologic al temperaturii mâinii a inclus atât feed-
back biologic, cât şi instrucţiuni de relaxare autogenice; cea din urmă a constat, de obicei,
din sugestii asemănătoare hipnozei pentru relaxare şi senzaţii (nedureroase), deşi sugestiile
specifice autogenetice folosite în acest studiu nu au fost descrise. Participanţii la condiţia
de feed-back neurologic au primit întăriri pentru creşterea activităţii lărgimii de bandă alfa,
măsurate de la dreapta la stânga zonei occipitale (cu urechea dreaptă ca pământare) după ce
au primit „instrucţiunile de relaxare. Toţi participanţii au fost rugaţi să practice singuri de
două ori pe zi (fără casetă de practică) între şedinţe. Singura măsurare a rezultatului în
acest studiu a fost scorul indexului cefaleei, care este o măsurătoare compusă din durata
cefaleei şi severitatea cefaleei, aşa cum au fost evaluate din jurnalul zilnic, şi a fost evaluat
înainte de tratament şi în timpul ultimelor 5 săptămâni de tratament. Participanţii la toate
cele trei condiţii de tratament au prezentat o îmbunătăţire şi nu s-au înregistrat diferenţe
semnificative statistic între condiţiile tratamentului.
Aşa cum a fost discutat mai sus, Melzack şi Perry (1975) au inclus o condiţie de
feed-back neurologic (opt sesiuni de antrenament de intensificare alfa) în analizele lor pre-
până la post-şedinţă ale efectelor hipnozei şi feed-back-ului neurologic pentru durerea
cronică. În acest studiu, au fost diferenţe banale, nesemnificative, între condiţiile de
hipnoză sau de feed-back neurologic.
Schlutter et al. (1980) au repartizat randomizat 48 de pacienţi cu cefalee cu
contracţie musculară, la una dintre cele trei condiţii de tratament: hipnoza, antrenament de
feed-back biologic EMG frontal, şi antrenament de feed-back biologic EMG plus relaxare
musculară progresivă. Pacienţii din condiţia de hipnoză au primit o inducere care a inclus
_________________________________________________________________________________ . Pag.32
fixarea privirii, sugestii de relaxare progresivă şi sugestii pentru sentimente confortabile,
de toropeală. Sugestiile au fost date pentru senzaţii alternative (nedureroase) şi imaginaţie
plăcută. Participanţii din studiu au primit patru şedinţe din tratamentul la care au fost
repartizaţi. Măsurătorile rezultatelor au inclus numărul de ore de cefalee pe săptămână,
durerea în timpul unui test de efort submaximal şi intensitatea durerii totale. Numărul de
ore şi intensitatea durerii au fost evaluate, de asemenea, şi la controlul de 10-14 săptămâni
după. Toate cele trei măsuri au arătat scăderi semnificative pre- până la post-tratament şi
această îmbunătăţire a fost menţinută şi la cele două evaluări ale măsurătorilor rezultatului
de control. Nu s-au găsit diferenţe între condiţiile de tratament.
Friedman şi Taub (1984) au inclus un antrenament de răspuns de relaxare (Benson,
1975) şi o condiţie de feed-back biologic cu temperatura mâinii, în experimentul lor ei
studiind efectul hipnozei asupra migrenei. Această intervenţie de răspuns de relaxare a
inclus instrucţiuni „pas cu pas” în obţinerea unui răspuns de relaxare prin repetarea
mentală a unui singur cuvânt (intervenţia hipnotică folosită în acest studiu a fost descrisă
mai sus). Condiţia de feed-back biologic cu temperatura mâinii lor, ca şi aceea folosită de
Andreychuk şi Skriver (1975), a inclus sugestii autogenice asemănătoare hipnozei
standard. Trei şedinţe de tratament hipnotic nu au fost mai eficiente, în medie, decât trei
şedinţe de răspuns de relaxare sau condiţia de antrenament de feed-back biologic cu
temperatura mâinii la măsurarea vârfului intensităţii durerii, numărul de dureri de cap şi
folosirea medicamentelor.
Spinhoven et al. (1992) au repartizat randomizat 46 de pacienţi cu cefalee cu
tensiune la patru şedinţe de hipnoză sau antrenament autogenic de relaxare. Tratamentul
hipnotic a inclus sugestii pentru antrenamentul de relaxare, neatenţie imaginară şi
transferarea şi transformarea durerii. La sfârşitul ultimei şedinţe de hipnoză, pacientul a
primit o casetă înregistrată în timpul acelei şedinţe pentru practica zilnică. Intervenţia de
antrenament de relaxare autogenic a constat din sugestii pentru îngreunarea mâinii,
încălzirea mâinii şi răcorirea frunţii. Instrucţiunile pentru practică (fără casetă) au fost date
la ultima şedinţă. Analizele au indicat îmbunătăţire în toate măsurătorile rezultatului
(intensitatea cefaleei, alinarea durerii şi supărarea psihologică) de la pre- până la post-
tratament, care au fost menţinute şi la controlul de 6 luni după. Nu s-au înregistrat diferenţe
semnificative ale rezultatului, între hipnoză şi antrenamentul autogenic de relaxare în acest
studiu. Aceste descoperiri au fost copiate esenţial într-un studiu larg de control, comparând
un număr mai mare de şedinţe (şapte în loc de patru) de aceleaşi două tratamente (ter Kuile
et al., 1994). Un al treilea studiu similar nu a înregistrat, de asemenea, nici o diferenţă
_________________________________________________________________________________ . Pag.33
semnificativă a rezultatului între pacienţii cu cefalee cu tensiune care au primit
antrenament autogenic de relaxare şi pacienţii care au primit intervenţie hipnotică,
incluzând sugestia de a se imagina pe ei înşişi într-o situaţie viitoare în care au reuşit să
reducă durerea (Zitman et al., 1992).
Gay et al. (2002) au comparat hipnoza cu o condiţie de tratament de relaxare
musculară progresivă (şi cu o condiţie de control fără tratament, vezi mai sus) la 36 de
pacienţi cu dureri osteoarticulare. Tratamentul hipnotic, incluzând sugestii de relaxare
pentru inducere şi apoi sugestii pentru amintiri plăcute, încluzând folosirea încheieturii
mâinii când nu era dureroasă, au fost descrise mai sus. Condiţia de relaxare a fost de opt
şedinţe de antrenament de relaxare musculară progresivă standard. În acest studiu, ambele
intervenţii au fost mai eficiente decât lipsa tratamentului şi nu au fost diferenţe
semnificative ale rezultatului între cele două intervenţii active, per total. Totuşi, hipnoza a
arătat o tendinţă de a fi mai eficientă decât relaxarea (56% media de îmbunătăţire pre- şi
post-tratament, versus 31% îmbunătăţire) şi diferenţa în îmbunătăţire între cele două
tratamente a fost semnificativă statistic la mijlocul tratamentului (la 4 săptămâni după ce a
început tratamentul). Pacienţii din ambele condiţii de tratament au raportat, de asemenea,
scăderi similare în folosirea medicamentelor pe parcursul tratamentului, ceea ce nu s-a
observat în condiţia fără tratament.
McCauley et al. (1983) au evaluat un număr mare de măsurători ale rezultatului
înainte de tratament, după tratament şi la controlul de după 3 luni la 17 pacienţi cu dureri
ale coloanei lombare, care au fost repartizaţi randomizat să primească hipnoză sau o
intervenţie de antrenament de relaxare. Pacienţii repartizaţi la intervenţia hipnotică au
primit opt şedinţe săptămânale, care au inclus una dintre cele şase sugestii hipnotice (o
nouă sugestie era dată la fiecare şedinţă, în ordinea preferinţelor pacientului) din
următoarea listă: regresiunea din cauza vârstei, disociaţia, fantezia, schimbarea imaginii
durerii, anestezia în mănuşă şi hipno-plastia. Pacienţii din condiţia de relaxare au primit
antrenament standard de relaxare progresivă în primele cinci şedinţe. Începând cu a şasea
şedinţă, ei au fost învăţaţi o tehnică de „relaxare diferenţiată”, în care ei au trecut prin
câteva activităţi comune, în timp ce au învăţat să simtă şi să elimine tensiunea musculară.
Pacienţii din ambele condiţii de tratament au fost încurajaţi să practice acasă regulat.
Îmbunătăţiri semnificative pre- şi post-tratament au fost înregistrate la un număr de
măsurători ale rezultatului, incluzând intensitatea durerii, interferenţa durerii, simptome ale
depresiei şi grija clinicienilor pentru folosirea medicamentelor de către pacienţi (evaluate
„orb” de trei medici care au revizuit tratamentul medicamentos al fiecărui pacient), la
_________________________________________________________________________________ . Pag.34
pacienţii din ambele condiţii de hipnoză şi tratament de relaxare. Aceste îmbunătăţiri au
fost menţinute la ambele grupe de tratament cu o excepţie: la pacienţii din condiţia de
tratament de relaxare, grija medicilor pentru folosirea medicamentelor a crescut la punctul
de evaluare de după 3 luni şi nu a mai fost semnificativ diferit de nivelele pre-tratament.
Severitatea durerii, apreciată de Indexul de Evaluare a Durerii MPQ şi Scala Numărului de
Cuvinte Alese, a fost îmbunătăţită pre- până la post-tratament la pacienţii cu hipnoză, dar
nu şi la pacienţii cu tratament de relaxare. La evaluarea de după 3 luni, totuşi, ambele
grupuri de tratament erau semnificativ diferite faţă de nivelele pre-tratament la scorurile
MPQ. Numai pacienţii cu hipnoză au prezentat îmbunătăţire pre- până la post-tratament a
latenţei somnului, şi această îmbunătăţire a fost menţinută şi la controlul de după.
Interesant, în timp ce a fost o tendinţă a pacienţilor cu hipnoză să prezinte câştiguri mai
mari la unele măsurători pre- până la post-tratament decât pacienţii cu relaxare, la toate
măsurătorile rezultatului cu excepţia latenţei somnului, pacienţii cu tratament de relaxare i-
au prins din urmă pe pacienţii cu hipnoză la evaluarea de după 3 luni.
Pe scurt, hipnoza pare să fie superioară faţă de unele tratamente comune ale durerii,
incluzând terapia fizică pentru fibro-mialgie, tratamentul medicamentos pentru cefalee,
aplicarea unui dispozitiv ocluziv pentru durerea miofascială temporo-mandibulară şi
educaţia/sfaturi pentru durerea miofascială şi cefaleea. Pe de altă parte, cu câteva excepţii,
tratamentul hipnotic nu a fost mai eficient decât antrenamentul de relaxare de feed-back
biologic asistat sau nu. Totuşi, ca şi clinicienii care au furnizat tratament hipnotic
analgezic, am fost impresionaţi de tratamentele de relaxare asemănătoare hipnozei în
aceste studii controlate. De exemplu, antrenamentul autogenic de obicei a inclus un număr
de sugestii pentru alterarea experimentării senzaţiilor, şi de aceea îndeplineşte definiţia
hipnozei dată de Asociaţie Americană De Psihologie Divizia 30, citată mai devreme.
Similar, antrenamentul de răspuns de relaxare îndrumă pacienţii să repete un singur cuvânt,
care se presupune că ar duce la creşterea concentrării atenţiei, aceasta fiind considerată de
unii o componentă esenţială a hipnozei (e.g., Spiegel şi Spiegel, 2004). Pentru a fi corecţi,
clinicienii care predau tehnici de relaxare pacienţilor cu durere cronică ar putea fi
impresionaţi de tratamentele de hipnoză asemănătoare relaxării (cf., Edmonston, 1991). În
orice caz, se pare că există suprapuneri semnificative în conţinutul şi efectele tratamentului
etichetat ca „hipnoză” şi tratamentul etichetat ca „antrenament de relaxare”. În puţinele
situaţii în care diferenţele reies, totuşi, hipnoza a fost mai eficientă decât antrenamentul de
relaxare în termeni de rapiditate a efectelor (un studiu) şi îmbunătăţirea în latenţa somnului
şi evaluarea grijii medicilor pentru folosirea medicamentelor (un al doilea studiu),
_________________________________________________________________________________ . Pag.35
sugerând posibilitatea ca hipnoza să fie superioară antrenamentului de relaxare la unele
populaţii şi pentru unele măsurători.
Compararea hipnozei cu controlul atenţiei
Deşi condiţiile de control ale atenţiei sunt destul de comune în literatura

psihoterapiei, am putut indentifica un singur studiu de hipnoză analgezică cu durere
cronică care a folosit o asemenea comparaţie. Aşa cum am menţionat mai sus, Edelson şi
Fitzpatrik (1989) au comparat un tratament CBT administrat la pacienţi cu probleme
variate de durere cronică urmând o inducţie hipnotică (ca şi o intervenţie CBT administrată
fără hipnoză) la pacienţi care au participat la o condiţie de control al atenţiei. Pacienţii din
condiţia de control a atenţiei nu au arătat nicio schimbare semnificativă, în niciuna dintre
măsurătorile rezultatului, pretratament până la post tratament, în timp ce pacienţii în
condiţia de CBT + hipnoză au raportat scăderi semnificative pre- până la post tratament
atât în intensitatea direrii cât şi în severitate.
Compararea hipnozei cu condiţii de control cu efect minim
Am argumentat anterior (Jensen şi Patterson, 2005) că o condiţie de control

particulară, utilă pentru cercetarea hipnozei analgezice este un tratament cu efect „minim”
care: (1) controlează timpul petrecut în terapie cu terapeutul (i.e., dacă intervenţia
hipnotică este de 8 şedinţe, atunci această condiţie ar fi 8 şedinţe), (2) este văzută de
pacienţi ca fiind la fel de logică şi potenţial eficientă ca şi intervenţia hipnotică, dar (3) este
cunoscut sau crezut că are efecte specifice minime pe intensitatea durerii. O condiţie de
această natură poate controla efectele aşteptate şi efectele în timp. Incluzând o asemenea
condiţie în designul experimentului (ca şi un control al manipulării, pentru a verifica dacă
condiţia de control a fost într-adevăr vazută la fel de credibilă ca şi intervenţia hipnotică
(diferenţele dintre hipnoză şi acest tratament de control pot fi atribuite efectelor hipnozei
superioare efectelor în timp şi aşteptărilor pacientului (vezi Jensen şi Patterson, 2005). În
ciuda unor asemenea avantaje, nu am putut identifica un singur studiu care a folosit o
asemenea condiţie de control în timpul studiului efectelor hipnozei pe durerea cronică.
ALTE DESIGNURI ŞI ANALIZE
_________________________________________________________________________________ . Pag.36
Cunoştinţele despre efectele şi mecanismele hipnozei analgezice pot fi de asemenea
câştigate prin analizele componentelor şi procesului. Designul analizelor componentelor
pot repartiza pacienţii la tratamente hipnotice care diferă în conţinut (e.g., diferite inducţii
sau sugestii) sau doză (e.g., numărul de şedinţe de tratament). Având în vedere că
diferenţele sunt găsite între condiţii de hipnoză modificate, pot fi trase concluzii despre
legătura efectelor ale diferitelor componente.
Analizele procesului, pe de altă parte, sunt folosite pentru a identifica prezicerea şi
variabilele rezultatelor tratamentului şi pot fi folosite pentru a ajuta dezvoltarea şi a testa
diferite teorii ale efectelor tratamentului hipnotic. De exemplu, câţiva teoreticieni susţin că
mecanisme specifice subminează hipnoza, cum ar fi sugestibilitatea hipnozei (Hilgard şi
Hilgard, 1994), motivaţie (Patterson şi Ptacek, 1997), relaxare (Edmonston, 1991),
aşteptări (Kirsch, 1985), variabile social-cognitive/contextuale (Chaves, 1993),
automatisme (Miller şi Bowers, 1993) şi disocierea (Freeman et al., 2000). Având în vedere
că moderatorii şi mediatorii prevăd rezultatele tratamentului, suportul respectiv poate fi
obţinut pentru aceste modele.
Analiza componentelor
Am găsit numai două studii de hipnoză analgetică pentru durerea cronică, care au
folosit analiza componentelor (Friedman şi Taub , 1984; Zitman et al., 1992). Friedman şi
Taub (1984) au inclus două condiţii de tratament hipnotic în studiul pacienţilor cu migrenă:
aşa cum a fost descris mai sus, un grup a primit instrucţiuni generale de autohipnoză şi al
doilea a primit aceleaşi instrucţiuni plus sugestii specifice de încălzire a mâinii
(imaginându-şi cum mâinile lor sunt scufundate în vase cu apă caldă). Scoruri similare de
schimbare a durerii au fost observate la pacienţii repartizaţi la aceste condiţii diferite de
hipnoză (vezi tabel I), indicând că adăugarea sugestiilor pentru încălzirea mâinii la
tratamentul hipnotic al migrenei nu a contribuit semnificativ la efectele tratamentului
hipnotic.
Zitman et al. (1992) au realizat un studiu în care intervenţia lor hipnotică
(imaginaţie orientată spre viitor) nu a fost prezentată ca hipnoză la unul dintre grupurile de
pacienţi, dar a fost etichetat explicit mai târziu ca hipnoză la alt grup, în a doua fază a
studiului lor. Diferenţe asemănătoare pre- până la post- tratament au fost găsite în ambele
condiţii de hipnoză, la toate măsurătorile rezultatului. Totuşi, la controlul de şase luni
grupul căruia i s-a spus că intervenţia a fost hipnotică au prezentat o scădere continuă în
_________________________________________________________________________________ . Pag.37
măsurarea intensităţii durerii de cap, în timp ce pacienţii care au primit acelaşi tratament,
dar cărora u li s-a spus că a fost hipnoză au prezentat o creştere post-tratament a durerii de
cap obişnuite.
Analiza procesului/prezicere
Un număr de preziceri ale tratamentului de hipnoză analgetică au fost examinate în

studii ale rezultatelor durerii cronice, cel mai comun fiind sugestia hipnotică (Andreychuk
şi Skriver, 1975; Friedman şi Taub, 1984; Jensen et al., 2005; ter Kuile et al., 1994). Alte
preziceri includ: atribuţii şi vârfuri (Spinhoven et al., 1992), surse de referinţă (ter Kuile et
al., 1994), terapeut (Zitman et al., 1992), frecvenţa de practică a autohipnozei (Dinges et
al., 1997), la fel ca şi aşteptările rezultatelor evaluării pacienţilor, răspunsul iniţial la
tratament, concentrarea şedinţelor de tratament şi grupul de diagnostic (Jensen et al., 2005,
vezi Tabelul I).
Andreychuk şi Skriver (1975) au administrat profilul de inducţie hipnotică (HIP)
celor 33 de subiecţi din studiul lor care a comparat eficacitatea celor 10 şedinţe de hipnoză,
feed-back-ul biologic al temperaturii mâinii şi antrenamentul de feed-back neurologic
(intensificare alpha). Ei au descoperit că scorurile HIP au prevăzut rezultatele tratamentului
în toate cele trei grupe de tratament, cu pacienţii care au avut scor mai mare al HIP
(„maxime”) mai probabil să prezinte îmbunătăţiri (71%) decât cei care au obţinut scor mic
(„minime”; 41% îmbunătăţire), deşi pacienţii din ambele grupuri au prezentat îmbunătăţiri.
Interesant, diferenţele în rezultatul tratamentului ca o funcţie a receptivităţii la hipnoză au
fost mai mari la cei care au primit feed-back neurologic (67% pentru maxime versus 31%
pentru minime) şi feed-back biologic al temperaturii mâinii (care a inclus de asemenea
sugestii asemănătoare hipnozei autogenice), (83% pentru maxime versus 66% pentru
minime) decât cei care au primit numai hipnoză (39% pentru maxime versus 33% pentru
minime).
Friedman şi Taub (1984) au împărţit pacienţii din studiul lor care au primit
tratament hipnotic în cei care au avut scor maxim şi cei care au avut scor minim pe scala
Standford a susceptibilităţii hipnozei, forma A, şi au comparat aceşti pacienţi la trei
măsurători ale rezultatelor din studiul lor: activitatea de vârf a cefaleei, numărul durerilor
de cap şi folosirea medicamentelor. Ei au găsit rezultate asemănătoare între maxime şi
minime la cele trei măsurători în primele şase luni după tratament, dar câteva diferenţe
interesante de la punctul de evaluare de după şase luni până la cel de după douăsprezece
_________________________________________________________________________________ . Pag.38
luni. În timpul perioadei de control ulterioare, maximele, dar nu minimele, au tins să
îmbunătăţească în continuare măsurarea intensităţii vârfului cefaleei. De asemenea,
maximele au raportat o scădere continuă a numărului de cefalee în această perioadă, în
timp ce minimele au raportat o uşoară creştere a numărului de cefalee de la perioada de
şase luni până la douăsprezece luni.
În studiul lor despre cefalee, ter Kuile et al. (1994) au cercetat surse de referinţe şi
receptivitatea hipnotică (aşa cum a fost evaluată de scala clinică Standford a hipnozei) ca
preziceri ale rezultatelor tratamentului la pacienţi care au primit hipnoză sau antrenament
autogenic. Sursa de referinţă nu a fost legată de rezultat, dar sugestibilitatea hipnotică a
fost asociată semnificativ cu schimbări de scor ale indexului cefaleei la pacienţii din
ambele condiţii de tratament, în aşa fel încât pacienţii cu scor mai mare al hipnotizabilităţii
au prezentat o îmbunătăţire mai mare decât pacienţii cu scoruri mai mici în ambele condiţii
de tratament.
Zitman et al., (1992) au inclus terapeutul ca şi o variabilă independentă în analizele
lor ale efectului hipnozei şi antrenamentului autogenic la pacienţi de probă cu cefalee cu
tensiune (deşi ei nu descris diferiţii terapeuţi, aşa că diferenţele în termen de variabile cum
ar fi vârsta, sexul şi experienţa nu sunt cunoscute). Ei nu au găsit diferenţe la terapeuţi cu
privire la rezultatul tratamentului. Dinges et al., (1997) au evaluat frecvenţa practicii
autohipnotzei în timpul celor 18 luni de antrenament de hipnoză de grup şi au găsti că
această variabilă nu a fost asociată semnificativ cu schimbarea procentului de zile
lucrătoare fără durere de la perioada de bază la tratament.
Jensen et al., (2005) au examinat un număr de preziceri ale rezultatelor
tratamentului în studiul lor de hipnoza analgezică pentru durerea legată de incapacitate,
incluzând receptivitatea hipnotică (aşa cum a fost evaluată de scala clinică Standford a
hipnozei), aşteptările rezultatului tratamentului evaluate de o măsurătoare de patru puncte
apreciind convingeri despre logica tratamentului pentru durere ca şi încrederea pacientului
de succesul lui pentru eliminarea sau scăderea durerii) administrate înainte şi după prima
şedinţă de tratament, schimbarea intensităţii durerii dinainte până după prima şedinţă de
tratament (reflectând „răspunsul iniţial la tratament”), concentrarea tratamentului (limita,
zece şedinţe administrate de la o dată pe zi până la o dată la 4-5 zile) şi grupul de
diagnostic (pentru grupurile care au avut şapte sau mai mulţi subiecţi: răni ale coloanei
vertebrale, scleroza multiplă şi amputaţia). Numai unii dintre aceşti prezicători, aşteptările
rezultatului tratamentului evaluate după prima şedinţă, dar nu înainte, au fost asociate
semnificativ cu schimbări pre- până la post-tratament ale durerii medii (r=.39, p<.05).
_________________________________________________________________________________ . Pag.39
Asocierea slabă (r=.16) şi nesemnificativă dintre sugestibilitatea hipnotică şi rezultat a fost
oarecum surprinzătoare în acest studiu, datorită consistenţei generale cu care a fost asociată
această variabilă cu rezultatele tratamentului în alte studii (Patterson şi Jensen, 2003).
Gay et al. (2002) au corelat cu schimbările în intensitatea durerii cu sugestibilitatea
hipnotică, încrederea în eficacitatea tratamentului şi evaluarea pre-tratament a pacienţilor
de vid de imaginaţie, în studiile lor controlate de tratament hipnotic pentru durerea osteo-
articulară. Hipnotizabilitatea a fost evaluată de scala Standford a susceptibilităţii hipnotice,
forma C şi vidul de imaginaţie a fost evaluat folosind o scală cu cinci puncte (începând de
la zero, „fără imagine”, până la 4, „la fel de clar ca şi realitatea”) în timpul sugestiilor
pentru imaginaţie vizuală. Atât hipnotizabilitatea cât şi vidul de imaginaţie au fost evaluate
pre-tratament. Totuşi, nu au fost descrise niciuna dintre măsurile specifice pentru evaluarea
aşteptărilor rezultatului, nici sincronizarea acestei evaluări (e.g., pre-tratament versus altă
perioadă din timpul studiului). Sugestibilitatea hipnotică pre-tratament a arătat asocieri
moderate până la asocieri puternice (rs limitele -.25, până la -.48) cu schimbări ale durerii
de la pre-tratament până la punctele de evaluare, de la mijlocul tratamentului, post-
tratament, controlul de după trei luni şi controlul de după şase luni printre pacienţii care au
primit hipnoză. În ciuda puterii scăzute asociată cu mărimea probei cea mai mică, una
dintre aceste asocieri (care a asociat sugestibilitatea hipnotică cu schimbarea durerii pre-
tratament până la mijlocul tratamentului) a fost semnificativă statistic. Asocierea dintre
receptivitatea hipnotică şi schimbarea intensităţii durerii la pacienţii cu relaxare a fost mai
variată între cele patru puncte de evaluare (rs limitele, -.14, până la -.66) dar două dintre
acestea au fost statistic semnificative; acelea asociate cu schimbări ale durerii pre- până la
mijlocul tratamentului şi pre- până la post-tratament. Toţi aceşti coeficienţi dintre
receptivitatea hipnotică şi schimbarea durerii au fost slabi (limitele de la -.05 până la -.10)
şi nesemnificativi la pacienţii care nu au primit tratament. Asemănător, vidul de imaginaţie
din timpul sugestiei hipnotice pentru imaginaţie evaluate pre-tratament au tins să prezinte
asocieri moderate până la asocieri puternice cu schimbări ale durerii la pacienţii care au
primit hipnoză (rs limitele de la -.43 până la -.74) şi relaxare (toţi cu excepţia unuia dintre
cei patru coeficienţi (rs limitele -.27 până la -.70); trei dintre aceşti coeficienţi au devenit
semnificativi la pacienţii cu hipnoză şi respectiv la pacienţii cu relaxare. Toate aceste
asocieri au fost slabe (rs limitele -.21 până la .21) şi nesemnificative la pacienţii de control.
Pe de altă parte, niciuna dintre asocierile între încrederea în eficacitatea tratamentului şi
schimbarea durerii nu au fost statistic semnificative, deşi, aşa cum a fost arătat mai sus,
_________________________________________________________________________________ . Pag.40
măsurătoarea folosită pentru evaluarea aşteptărilor rezultatului tratamentului şi când
această măsurătoare a fost efectuată nu a fost descrisă în manuscris.
Folosind analiza variabilelor, Spinhoven et al. (1992) au examinat asocierea dintre
schimbarea atribuţiei durerii, strategiilor de vârf şi rezultatul tratamentului într-un grup de
pacienţi care au primit hipnoză şi tratament autogenic pentru cefaleea cu tensiune. Scoruri
complexe din chestionarul din strategii de vârf care au reprezentat Creasta Activă şi
Neajutorare nu au fost asociate cu rezultatul tratamentului. Totuşi, schimbările scorului
complex pre- până la post-tratament şi pre-tratament până la controlul de după şase luni
reprezentând percepţia controlului asupra durerii au fost asociate atât cu scăderea
intensităţii durerii de cap, cât şi cu procentul alinării durerii raportate cu tratamentul.
Pentru a concluziona descoperirile analizelor componentelor şi procesului,
etichetând un tratament ca şi „hipnoză” s-ar putea să fi avut un beneficiu uşor neglijabil
(comparat cu neetichetarea aceluiaşi tratament ca nefiind „hipnoză”) în efectele pe termen
lung ale tratamentului hipnotic pentru durerea de cap, dar includerea sau excluderea unei
sugestii pentru încălzirea mâinii nu pare să fi modificat rezultatul experimentului pentru
durerea de cap. Deseori, dar nu întotdeauna, sugestibilitatea hipnotică a fost asociată cu
rezultatul tratamentului atât la tratamentele hipnotice, cât şi la cele de relaxare (dar nu şi la
rezultatul pacienţilor care au primit îngrijirea standard). În singurul studiu care a fost
examinat vidul de imaginaţie evaluat de pacient a fost asociat cu rezultatul tratamentului ca
răspuns la hipnoză şi antrenamentul de relaxare. Un alt studiu a descoperit că schimbările
în percepţia controlului asupra durerii au variat cu rezultatele tratamentului. Aşteptările
rezultatului tratamentului evaluate după prima şedinţă de tratament au fost asociate cu
rezultatul tratamentului într-un studiu, deşi aşteptările rezultatului tratamentului anterioare
primei şedinţe nu au fost asociate. Un număr de alte variabile nu s-a descoperit a fi asociate
cu rezultatul tratamentului incluzând: surse de referinţă, terapeut, frecvenţa practicii de
autohipnoză, răspunsul iniţial la tratament (reducerea durerii în timpul primei şedinţe de
tratament), concentrarea tratamentului şi grupul de diagnostic (răni ale coloanei vertebrale,
amputaţii, scleroza multimplă).
DISCUŢII
Rezumatul descoperirilor din recenzie

Există acum un număr de experimente controlate, publicate, suficient de mare
pentru a permite câteva concluzii privind eficacitatea tratamentului hipnotic analgezic
_________________________________________________________________________________ . Pag.41
pentru durerea cronică. Pe baza a 19 articole identificate pentru această recenzie, noi am
descoperit că pentru toate cu excepţia unui studiu care a inclus o condiţie fără tratament
(vezi Melzack şi Perry, 1975) tratamentele hipnotice au dus la reducerea durerii mai mare
decât lipsa tratamentului. Mărimea reducerii durerii a diferit de la un studiu la altul, deşi
schimbările durerii au fost substanţiale. Mai mult decât atât, când sunt examinate
rezultatele pe termen lung, scăderile durerii cronice tind să se menţină după trei luni (e.g.,
Jensen et al., 2005), după şase luni (e.g., Zitman et al., 1992) după opt luni (e.g, ter Kuile et
al., 1994) şi chiar şi după 12 luni (e.g., Friedman şi Taub, 1984). Eficacitatea hipnozei
analgezice pentru diferite diagnostice şi condiţii de durere cronică (e.g., durerea
neurologică versus durerea musculo-scheletală, durerea coloanei lombare versus durerea de
cap) nu pot fi determinate din cauza numărului relativ mic de studii şi grupurilor de
diagnostic foarte diferite studiate. Totuşi, în fiecare grup de diagnostic a durerii studiat pe
date, s-au găsit indivizi care au beneficiat după hipnoză.
Comparări dintre hipnoză şi alte tratamente care diferă semnificativ de hipnoză
(e.g., tratamentul medicamentos, terapia fizică, educaţia) sugerează că hipnoza este deseori
superioară altor tratamente pentru producerea de schimbări în raportul durerii. Acest grup
de studii sugerează că efectele hipnozei analgezice nu sunt neapărat atribuite numai
aşteptărilor, de vreme ce fiecare dintre aceste tratamente alternative au inclus de asemenea
aşteptările pacientului. Totuşi, se poate discuta că hipnoza poate fi eficientă în mod
particular pentru includerea aşteptărilor pacientului; probabil mai mult decât majoritatea
celorlaltor tratamente (Kirsch, 1985). Studiile care includ mijloace eficiente de controlare
şi evaluare a aşteptărilor (e.g., condiţii de control minim eficiente) sunt încă necesare
pentru abordarea acestor probleme cheie în legătură cu un potenţial mecanism al hipnozei
analgezice.
Comparările dintre hipnoză şi tratamente care tind să includă sugestii asemănător
hipnozei (e.g., relaxare, antrenament de relaxare musculară progresivă, antrenament
autogenic) tind să prezinte rezultate similare. În cazuri foarte rare în care apar diferenţe
semnificative între hipnoză şi alte condiţii de tratament de tip relaxare, tratamentele
hipnotice tind să fie superioare (e.g. Gay et al, 2002; McCauley et al., 1983). Interesant, în
studiile care au examinat prezicerile rezultatului sugestibilitatea hipnotică generală tinde să
prezică rezultatul la pacienţi care au primit hipnoză sau antrenamente de relaxare sau
autogenic, totuşi hipnotizabilitatea nu este asociată cu rezultatul la pacienţi care au primit
îngrijire standard (vezi Tabel I). Asemănător, vidul de imaginaţie prezice de asemenea
rezultatul atât la tratamentul de hipnoză analgezică, cât şi la relaxare (Gay et al., 2002). Ca
_________________________________________________________________________________ . Pag.42
şi grup, aceste descoperiri furnizează suport preliminar pentru noţiunea că tratamentele
etichetate ca „hipnoză”, „antrenament de relaxare” şi „antrenament autogenic” sunt
probabil mai asemănătoare decât diferite şi de fapt, ar putea funcţiona prin unele
mecanisme comune.
Nu au fost suficiente studii care să compare efectele tratamentului durerii cu sau
fără hipnoză pentru a trage nişte concluzii clare despre legătura beneficiului prin adăugarea
hipnozei la alte tratamente. Puţinele studii care au fost realizate sugerează că tratamentele
cu hipnoză duc la scăderi mai mari ale durerii decât tratamentele fără hipnoză (Edelson şi
Fitzpatrick, 1989; Spiegel şi Bloom, 1983). Totuşi, au existat dovezi preliminare care
sugerează că hipnoza interferează cu efectele benefice ale unor tratamente la unele
variabile. Singurul nostru exemplu despre asta a fost studiul care a comparat numai CBT
cu CBT primit după inducţia hipnotică, unde efectele benefice ale CBT pe
comportamentele durerii au părut să fie viciate sau cel puţin reduse când s-a adăugat
hipnoza (Edelson şi Fitzpatrick, 1989). Pe de altă parte au fost dovezi substanţiale că
hipnoza potenţează impactul CBT în studiile fără durere (Kiresch et al., 1995).
Analizele celor două componente care au fost identificate sugerează că incluzând o
sugestie de încălzire a mâinii când tratezi cefaleea (Friedman şi Taub, 1984) şi etichetarea
explicită a intervenţiei hipnotice ca hipnoză când tratezi cefaleea cu tensiune (Zietman et
al., 1992) s-ar putea să nu aibă un rezultat semnificativ asupra rezultatului pe termen scurt
deşi există posibilitatea ca etichetarea explicită a hipnozei să îmbunătăţească rezultatele pe
termen lung (Zitman et al., 1992).
Analizele prezicerilor sugerează că un număr de variabile nu sunt legate de rezultat. Câteva
preziceri şi variabile ale rezultatului tratamentului hipnotic includ percepţia controlului
asupra durerii (Spinhoven et al., 1992), vid de imaginaţie în timpul unei sarcini de
imaginaţie pre-tratament (Gay et al., 2002) şi post- dar nu înainte de aşteptarea rezultatului
primei şedinţe de tratament (Jensen et al., 2005). Totuşi, un studiu nu a găsit o asociere
între aşteptările rezultatului tratamentului şi rezultatul tratamentului (Gay et al., 2002). Cea
mai consistentă prezicere a rezultatului tratamentului este sugestibilitatea hipnotică
globală, evaluată pre-tratament (Andreychuk şi Skriver, 1975; Friedman şi Taub, 1984;
Gay et al., 2002; ter Kuile et al., 1994). Dar nici măcar sugestibilitatea hipnotică nu este
întotdeauna asociată semnificativ cu rezultatul (vezi Jensen et al., 2005).
Implicaţiile cercetării
_________________________________________________________________________________ . Pag.43
Deşi recenzia actuală sugerează că intervenţiile hipnotice pentru durerea cronică
aduc beneficii la unii, dar nu la toţi, pacienţii cu o varietate de probleme de durere cronică,
rămân o serie de întrebări importante fără răspuns. Acestea includ: (1) Dacă efectele
tratamentului de hipnoză analgezică pot fi atribuite efectelor aşteptărilor asupra rezultatelor
tratamentului; (2) dacă evaluările relative ale receptivităţii la tratamentul hipnotic diferă ca
funcţie a tipului de durere sau diagnosticului durerii; (3) ce fac cercetătorii în legătură cu
problema variabilelor în tratamentul hipnotic, între studii şi (4) principalele componente
ale intervenţiilor de hipnoză analgezică care contribuie la eficacitatea lor. Această secţiune
discută unele idei pentru adresarea acestor întrebări – cheie viitoarelor cercetări.
Care sunt efectele tratamentului de hipnoză analgezică care nu pot fi considerate ca efecte
ale aşteptărilor rezultatului?
Aşa cum am discutat atât anterior (Jensen şi Patterson, 2005) cât şi în această
recenzie, nu a fost efectuat încă nici un experiment hipnotic pentru durerea cronică, care să
includă o condiţie experimentală care să controleze adecvat aşteptările rezultatului. Deşi
pare puţin probabil ca rezultatele hipnozei pe termen lung, aşa cum au fost raportate într-un
număr de studii, ar putea fi explicate doar prin efectul aşteptărilor, sunt necesare cercetări
pentru a testa această impresie. Am văzut un design de cercetare care include condiţii de
control minim eficiente, dar credibile (pentru pacienţi), utile în acest scop. O serie de
experimente clinice care includ o asemenea condiţie ar furniza informaţii importante
despre efctele hipnozei care nu sunt datorate numai trecerii timpului, unui placebo deosebit
de puternicsau, în special efectelor aşteptărilor tratamentului, generate de tratament
(Kirsch, 1985). Recunoaştem că asemenea experimente pot fi dificile şi scumpe şi că acest
tip de condiţii de control are încă slăbiciunile sale (Jensen şi Patterson, 2005). Noi am
îndemna, totuşi, orice cercetători interesaţi în designul unor experimente clinice viitoare să
ia în considerare includerea unor astfel de condiţii de tratament în designul lor, având în
considerare faptul că este una dintre metodele eficiente de stăpânire a unei explicaţii
potenţiale cheie pentru explicarea hipnozei analgetice.
Care sunt evaluările relative ale receptivităţii la tratamentul hipnotic în diferite populaţii
de durere cronică?
_________________________________________________________________________________ . Pag.44
Pe lângă experimentele care includ una sau mai multe condiţii de control, domeniul
ar putea beneficia, de asemeneadin serii de cazuri adăugate, controlate sau nu, care descriu
rezultatele tratamentului de hipnoză analgezică la pacienţi cu diferite probleme de durere şi
diagnostic. Studiile de caz sau de serii de cazuri cu pacienţi relativ puţini ar putea avea o
anumită utilitate dacă descriu o nouă strategie care ar putea intensifica eficacitatea
tratamentului hipnotic; totuşi, literatura este deja plină de studii de caz care descriu efecte
profunde ale tratamentului hipnotic analgezic la pacienţi individuali (Patterson şi Jensen,
2003). Mai mare nevoie este de studii de serii de cazuri, mai mari, care includ toţi pacienţii
consecutivi văzuţi. În particular, studiile care au examinat efectele hipnozei la un număr
mare de pacienţi cu durere neuropatică (e.g., nevralgie post-herpetică, sindroame de durere
locală complexă, tipurile 1 şi 2, neuropatie periferică, durerea din leziunile coloanei
vertebrale sub nivel) şi durerea nociceptivă (e.g., durerea coloanei lombare, fibromialgia)
ar avea succes. Experienţa noastră clinică sugerează că problemele de durere neuropatică
(în particular durerea membrului fantoma) ar putea fi, într-un fel, mai receptive la hipnoza
analgezică decât sunt în general problemele de durere nociceptivă, dar această ipoteză
trebuie verificată.
Studiile pe care le-am revizuit raportează o îmbunătăţire medie pre- până la post-
tratament a intensităţii totale a durerii, cu tratament hipnotic, care a variat de la minim 2%
(Spinhoven şi Linssen, 1989) până la maxim 57% (Winocur et al., 2002). Majoritatea
procentelor de îmbunătăţire pre- până la post-tratament (15 din 24) ale intensităţii durerii
în aceste studii variază între 17 şi 35% (vezi Tabel I). Cinci dintre aceste studii au raportat
o îmbunătăţire medie mai mare de 35% (limitele 39 – 57%) şi patru studii au raportat o
îmbunătăţire medie mai mică de 17% (limitele -19 până la 9%). În singurul studiu care a
raportat o creştere pre- până la post-tratament a durerii medii, Dinges et al. (1997) au
raportat de asemenea, o scădere simultană a numărului zilelor cu durere, aşa că, „creşterea”
durerii observată nu reflectă durerea totală. Ritmul de îmbunătăţire medie pre- şi post-
tratament a intensităţii durerii găsit în aceste studii hipnotice compară, favorabil, hipnoza
cu alte tratamente pentru durerea cronică, incluzând terapia operatorie pentru durerea
coloanei lombare (e.g., 24 şi 20% îmbunătăţire; van den Hout et al., 2003; Turner şi
Clancy, 1988), tratamentul cu opioide intratecal pentru durerea cronică (e.g., 27%
îmbunătăţire; Thimineur et al., 2004) şi o combinaţie de tramadol şi acetaminofen pentru
durerea cronică a coloanei vertebrale lombare (e.g., 39% îmbunătăţire la scorul indexului
durerii actuale MPQ; Ruoff et al., 2003).
_________________________________________________________________________________ . Pag.45
Per total, aceste studii furnizează o estimare esenţială a schimbărilor medii ale
durerii care pot fi aşteptate în diferite probleme de durere cronică cu tratament hipnotic.
Dar este nevoie de mai multe date pentru a copia aceste descoperiri atât la o populaţie
asemănătoare, cât şi la o populaţie nouă de pacienţi cu durere. Noi susţinem că asemenea
date ar putea fi obţinute de clinicieni care tratează în mod obişnuit pacienţi cu durere
cronică (spre deosebire de cercetătorii care studiază controlul hipnotic al durerii) atâta timp
cât ei: (1) evaluează intensitatea durerii înainte şi după tratament şi (2) au grijă să obţină
date de la toţi pacienţii trataţi. Aceste date ne-ar ajuta să înţelegem dacă ritmul de răspuns
obişnuit observat în aceste prime studii de tratament cu hipnoză analgezică (în limitele 17 –
35%) sunt asemănătoare sau deosebite între diferitele tipuri de durere. Cercetarea în acest
domeniu va fi în mod deosebit intensificată dacă viitoarele rapoarte vor folosi măsurători
ale rezultatelor standardizate şi similare. Noi recomandăm, de exemplu, ca toate studiile
viitoare de hipnoză analgezică să includă ca prima sau a doua măsurătoare a rezultatului,
scala numerică de la 0 la 10 pentru durerea medie (Dworkin et al., 2005); aceasta ar
permite o abilitate mai mare de a compara rezultatele diferitelor studii.
Ce ar trebui sa facă cercetătorii în legătură cu problema importantă a lipsei standardizării

tratamentului între studii?
Tratamentele hipnotice studiate în cercetarea revizuită pentru această lucrare au

cuprins definiţia standard a hipnozei, prezentată în introducere ca o interacţiune în care
„...o persoană (subiectul) este ghidată de altă persoană (terapeutul) să răspundă la sugestii
pentru schimbări în experienţa subiectivă, alterarea percepţiei, senzaţiei, emoţiei, gândirii
sau comportamentului” (Green et al., 2005). Totuşi, această definiţie a hipnozei, precum şi
majoritatea celorlalte definiţii comune, sunt foarte vaste şi pot include un număr mare de
intervenţii care variază în moduri importante, cum ar fi durata şedinţelor, numărul
şedinţelor de tratament, includerea/excluderea recomandărilor de practică acasă, cu sau
fără casetă înregistrată, folosirea diferitelor strategii de inducţie hipnotică şi tipuri de
sugestii. Oricare dintre aceste variabile pot avea un impact semnificativ asupra rezultatului.
Din cauza varietăţii foarte mari de intervenţii hipnotice posibile când se foloseşte o
definiţie atât de vastă a hipnozei, să punem întrebarea: „Hipnoza analgetică reduce durerea
cronică?” în acest moment este ca şi cum am întreba: „Medicamentele reduc durerea
cronică?”. Răspunsul la ambele întrebări este, desigur, că depinde. Uneori aceste intervenţii
_________________________________________________________________________________ . Pag.46
pot avea un efect puternic asupra durerii la unii oameni şi câteodată pot să nu aibă efect sau
ar putea chiar înrăutăţii situaţia.
Lipsa standardizării hipnozei analgezice şi diferenţele mari între procedurile
specifice folosite între studii, fac dificilă compararea studiilor şi separarea componentelor
efective de cele incidentale ale acestor intervenţii. În timp ce este posibil ca o standardizare
prea mare a protocoalelor cercetării prea curând ar putea reduce posibilităţile de inovaţii în
dezvoltarea intervenţiilor hipnotice eficiente, credem că domeniul ar avansa semnificativ
dacă ar apărea o standardizare preliminară în componentele şi durata tratamentelor
hipnotice folosite în cercetare.
Spre final şi bazat pe studiile revizuite în această lucrare, facem următoarea
sugestie pentru o asemenea standardizare. Noi propunem ca o intervenţie de hipnoză
analgezică pentru durerea cronică de bază (care ar putea fi dezvoltată pentru folosirea într-
un experiment clinic; nu sugerăm clinicienilor să standardizeze intervenţiile lor hipnotice
când consultă pacienţii clinic, vezi mai jos) să conţină următoarele: (1) o inducţie standard
care începe prin îndrumarea pacienţilor să-şi concentreze atenţia (e.g., pe un obiect vizual
sau pe vocea terapeutului) şi care include sugestii preliminare pentru alterarea iniţială a
senzaţiilor percepute (e.g., relaxarea) sau mişcări involuntare ideomotorii (e.g., închiderea
ochilor, levitaţia braţelor, catalepsia membrelor) şi cu inducţia specifică folosită, descrisă
sau prezentată în raportul publicat; (2) sugestii de alterări ale experienţei subiective a
durerii care include: (a) creşterea conştienţei senzaţiilor nedureroase (competitive), cum ar
fi relaxarea sau o amorţeală sau încălzire plăcută, sau (b) analgezia (eliminarea sau
reducerea durerii) sau o combinaţie a acestora, cu sugestiile specifice folosite, descrise clar
sau prezentate în raportul publicat; (3) şedinţe de tratament care durează cel puţin 20
minute; (4) un număr specificat de şedinţe de tratament , cu trei sau mai puţine care indică
„tratament hipnotic foarte scurt”, patru până la şapte şedinţe indicând „tratament hipnotic
scurt” şi opt sau mai multe şedinţe indicând „tratament hipnotic”; şi (5) recomandări de
practică acasă cel puţin zilnice, specificând dacă pacientul a primit o casetă înregistrată
pentru practică sau nu. Orice întruneşte criteriile de mai sus poate fi etichetat ca „tratament
de hipnoză analgezică” pentru realizarea unei cercetări bazată pe rezultatele hipnozei
analgezice. Orice modificare a criteriilor de mai sus ar putea fi specificată şi etichetată
drept convenabilă (e.g., „tratament de hipnoză analgezică fără o inducţie hipnotică
specifică” sau „tratament hipnotic analgezic de cinci minute”) pentru a ajuta la distingerea
tratamentelor hipnotice studiate clar. Aşteptarea noastră este ca acceptarea unei definiţii
operaţionale comune a „hipnozei analgetice” să crească şansele ca o literatură de bază
_________________________________________________________________________________ . Pag.47
poate fi dezvoltată care să permită compararea diferitelor studii. Este important ca o bază
de date de cercetare să fie dezvoltată pe eficacitatea tratamentului hipnotic care întâlneşte
criteriile de mai sus, apoi variaţiile lor (durata şedinţelor de tratament foarte scurtă versus
standard, practica de acasă versus lipsa practicii de acasă etc.) ar putea fi examinate şi
eficacitatea lor comparată cu normele rezultatelor stabilite într-o literatură de cercetare
despre hipnoza analgezică „de bază”.
Care sunt componentele intervenţiilor de hipnoză analgezică, care contribuie la

eficacitatea lor?
În secţiunea anterioară au făcut recomandări pentru ceea ce am considerat noi

drept o definiţie operaţională rezonabilă de lucru pentru tratamentul de hipnoză analgezică
pentru durerea cronică, bazată pe consideraţiile practice ale majorităţii cercetătorilor când
studiază tratamentele de „hipnoză analgezică” pentru durerea cronică. Creşterea comparării
dintre studiile de cercetare este posibilă dacă cercetătorii pot începe să raporteze dacă
intervenţiile lor întrunesc aceste standarde. Pentru ajoritatea părţilor, ne aşteptăm ca
întrunirea sugestiilor standard de mai sus va fi mai mult o problemă de raportare a
intervenţiilor mai amănunţit, decât o problemă de modificare a practicii.
Totuşi, este posibil să nu fie nevoie de toate componentele de bază ale tratamentului
de hipnoză analgezică pentru a obţine efecte semnificative. De exemplu, în toate studiile
care au comparat hipnoza cu antrenamentul autogenic, care de obicei implică sugestii de
relaxare şi senzaţii competitive nedureroase, acesta a fost la fel de eficient ca hipnoza
pentru tratamentul durerii de cap (Spinhoven et al., 1992; ter Kuile et al., 1994; Zitman et
al., 1992). Deşi antrenamentul autogenic nu include o inducţie hipnotică explicită, mulţi
experţi în hipnoză şi-ar putea exprima opinia că sugestiile preliminare de relaxare şi
concentrarea atenţiei pe senzaţii furnizate de antrenamentul autogenic ar constitui, de fapt,
un tip de inducţie hipnotică (cf., Yapko, 2003). Asemănător, nu toate intervenţiile studiate,
care au fost eficiente, au inclus sugestii de senzaţii nedureroase sau analgezie/anestezie. De
exemplu, intervenţia hipnotică folosită de Gay et al. (2002) pentru tratamentul durerii
osteoarticulare nu a inclus nicio sugestie directă de analgezie, numai că participanţii îşi
amintesc o perioadă când nu aveau dureri (regresiunea de vârstă). În ciuda acestui fapt,
aceşti investigatori au descoperit o scădere foarte mare a intensităţii durerii (56%) pre- şi
post-tratament la pacienţi care au primit tratament hipnotic, în timp ce pacienţii din
condiţia fără tratament au raportat schimbări foarte mici ale durerii (4% îmbunătăţire) pe
_________________________________________________________________________________ . Pag.48
durata celor 6 luni ale acestui experiment. Mai mult decât atât, literatura de cercetare
despre hipnoza analgezică nu poate încă să ne spună care componente specifice ale
tratamentului sunt necesare sau suficiente pentru a obţine o reducere semnificativă a durerii
şi efectele sale negative asupra vieţii oamenilor. Identificând acestea, poate prin analiza
componentelor, va rămâne probabil un scop de cercetare pentru mulţi ani de acum încolo.
Implicaţii clinice
Am văzut cele mai importante implicaţii clinice ale descoperirilor din această
recenzie după cum urmează: hipnoza a fost prea puţin folosită ca tratament şi ar trebui să
fie cel puţin oferită ca o posibilitate unui număr mult mai mare de pacienţi cu durere
cronică. Mai mult de atât, hipnoza este aproape întotdeauna o abordare benignă cu o
posibilitate foarte mică de a cauza efecte adverse. Îndemnăm clinicienii care lucrează cu
pacienţi cu durere să ia în considerare obţinerea unei practici de tratament de hipnoză
analgezică şi apoi să ia în considerare integrarea acesteia în practica lor.
Rezultatele acestei recenzii furnizează, de asemenea, câteva indicii preliminare
despre cum ar putea cineva să poată schiţa şi folosi intervenţii hipnotice pentru durerea
cronică. Un studiu care a comparat CBT cu CBT după o inducţie sugerează posibilitatea ca
hipnoza şi CBT ar putea fi mai bine furnizate în şedinţe separate sau, dacă în aceeaşi
şedinţă atunci partea de tratament CBT ar trebui să fie anterioară antrenamentului de
autohipnoză (Edelson şi Fitzpatrick, 1989). Gruzelier şi alţii au susţinut convingător că
procesul de hipnoză cel puţin printre cele care arată nivele relativ mari ale sugestibilităţii,
implică o reducere a funcţiilor active şi gândirea critică (Gruzelier, 1998, 1999). Dacă este
adevărat, atunci orice reducere legată de hipnoză a gândirii critice ar putea fi contraindicată
la pacienţii care încearcă să înveţe să modifice percepţiile rău adaptate printr-un proces de
evaluare şi modificare; un proces care cere gândire critică pentru a putea avea succes.
Deşi cercetările disponibile sugerează că includerea versus neincluderea sugestiilor
de încălzire a mâinii pentru cefalee nu influenţează rezultatul, cercetările despre hipnoză
indică, de asemenea, că diferite tipuri de sugestii analgezice pot avea efecte specifice şi
diferite, cel puţin în studiu analog despre durere (Rainville et al., 1997). Pentru a se
asigura că majoritatea pacienţilor beneficiază, ar fi înţelept să includă devreme în practica
clinică, o variaţie de sugestii care sunt non-analgezice, şi de asemenea, mai mult de o
opţiune pentru analgezie şi confort. Sugestiile utile non-analgezice includ unele de
relaxare, de îmbunătăţire a somnului şi sugestii de întărire a ego-ului pentru a creşte
_________________________________________________________________________________ . Pag.49
încrederea şi starea de bine. Sugestiile post-hipnotice care vor asigura o menţinere a
beneficiilor tratamentului vor persista şi vor deveni şi mai eficiente în timp şi, cu practică,
ar putea creşte şi eficacitatea. Bazat pe răspunsul pacienţilor la aceste sugestii iniţiale,
clinicianul poate apoi croi sugestii viitoare pentru a include acelea care au părut mai
eficiente pentru pacient. Nu existădate din recenzia actuală care să contrazică această
abordare de practică, cu croirea tratamentului hipnotic pentru eficacitate maximă în
aranjarea clinică, deşi, aşa cum a fost indicat mai sus, este necesară cercetare pentru a ajuta
la determinarea componentelor tratamentului hipnotic care contribuie, de fapt, la
eficacitatea tratamentului hipnotic.
Cercetările concluzive urmează să fie realizate pentru a identifica importanţa
practicii de acasă şi încorporarea ei în cel mai bun mod în tratament. Sunt capabili
majoritatea pacienţilor să practice singuri fără casetă? Este practica individuală, de acasă,
utilă sau necesară? Dacă practica este utilă, cât de des şi pentru cât timp ar trebui pacienţii
să practice? Din păcate, niciunul dintre studiile care au fost publicate până acum, nu au
manevrat sistematic practica, aşa că importanţa acestei variabile de îndemânări de
autohipnoză rămâne necunoscută. Nu există în mod sigur niciun motiv să credem că
hipnoza este o îndemânare care nu poate beneficia din practică şi acestă idee este
consecventă după decenii de cercetare de la teoreticieni socio-cognitivi (e.g., Lynn şi Rhue,
1991). Experienţa noastră clinică sugerează că pacienţii care practică în mod regulat
beneficiază mai mult decât cei care n-o fac şi am avut mai mult de un pacient care a
raportat creşteri ale durerii după ce au rătăcit casetele pentru practică. Mai mult de atât, nu
există argumente teoretice care să demonstreze că practica ar avea vreun efect advers
asupra tratamentului. În aplicaţiile noastre ale tratamentului de hipnoză analgezică,
recomandăm pacienţilor să practice cel puţin o data pe zi, dar informăm, de asemenea
pacienţii despre opinia noastră că, cu cât practică mai mult cu atât vor avea mai multe
beneficii după tratament şi cu atât va dura mai mult, bazat pe experienţa noastră clinică a
rezultatelor mai bune la pacienţii care practică mai des (vezi Jensen şi Barber, 2000).
În cele din urmă, am subliniat de câteva ori în această recenzie că este nevoie de
cercetare pentru a stabili dacă hipnoza este eficientă în primul rând prin efectele sale
asupra aşteptărilor pacienţilor sau din alte motive, cum ar fi un efect specific pe unele
nivele psihologice sau „etapă” fenomenologică ceea ce creşte capacitatea lor de a modifica
procesul şi deci percepţia asupra durerii. În timp ce acest subiect este critic pentru
cercetători şi pentru o înţelegere teoretică mai bună a mecanismelor de eficienţă a hipnozei
analgezice, pentru clinicieni nu pare să conteze dacă hipnoza funcţionează prin aşteptări
_________________________________________________________________________________ . Pag.50
sau prin mecanisme psihologice. Ceea ce contează cel mai mult pentru clinicieni, şi
probabil şi mai mult pentru clienţii şi pacienţii lor, este faptul că hipnoza poate furniza
beneficii substanţiale şi pe termen lung.
Concluzii
Actuala recenzie indică faptul că, în ciuda diferenţelor semnificative între
intervenţiile hipnotice folosite în studii şi între populaţia studiată, tratamentul de hipnoză
analgezică pentru durerea cronică duce la reducerea semnificativă a percepţiei durerii, care
se menţine cel puţin câteva luni şi posibil şi mai mult. Asemenea schimbări ale durerii nu
sunt observate la pacienţii care nu primesc tratament hipnotic. Mai mult de atât, unele
studii sugerează că tratamentul de hipnoză analgezică pare să fie mai eficient, în medie,
decât alte tratamente, cum ar fi tratamentul medicamentos, terapia fizică sau educaţia.
Tratamentele care sunt asemănătoare hipnozei, ca şi relaxarea musculară progresivă şi
antrenamentul autogenic par să fie la fel de eficiente ca hipnoza pe durerea cronică.
Aceasta, ca şi descoperirile destul de consistente că sugestibilitatea hipnotică generală
prezice rezultatul tratamentului hipnotic la fel ca şi tratamentele de relaxare şi de
antrenamente autogenice, sugerează posibilitatea (dar nu o dovedeşte) că aceste tratamente
ar putea funcţiona prin mecanisme comune. Este necesară cercetare pentru a examina
eficienţa tratamentului hipnotic analgezic în diferite condiţii de durere cronică, folosind
protocoale de intervenţie hipnotică mai standardizate, ceea ce ar permite o mai bună
comparare a studiilor. Noi am propus o definiţie de operare standard pentru hipnoza
analgezică în durerea cronică, care ar putea fi folosită în acest scop şi am sugerat ca
cercetătorii să o folosească ca o bază pentru a dezvolta şi descrie tratamentele hipnotice
care vor fi folosite în experimente clinice viitoare. Cercetarea este, de asemenea, necesară
pentru a identifica: (1) Componentele specifice ale tratamentului standard de hipnoză
analgetică, care sunt necesare şi suficiente pentru reducerea durerii cronice, (2) care dintre
aceste componente sunt specifice numai hipnozei şi (3) care sunt comune altor intervenţii
psihologice. Bazat pe descoperirile acestei recenzii, recomandăm clinicienilor care
lucrează cu pacienţi cu durerea cronică, să înveţe îndemânările tratamentului hipnotic
pentru a ajuta acei pacienţi care ar fi interesaţi să înveţe îndemânările de autohipnoză
pentru tratamentul durerii. Speranţa noastră este că cercetarea permanentă în acest
domeniu, ca şi creşterea aplicărilor practice clinice ale hipnozei, vor contribui la reducerea
durerii şi suferinţa multor oameni care suportă condiţiile durerii cronice.
_________________________________________________________________________________ . Pag.51
MULŢUMIRI
Această lucrare a fost susţinută de Institutul Naţional de Sănătate (grant nr. R01
GM42725-09A1) şi de către Institutul Naţional de Sănătate, Institutul Naţional de Sănătate
a Copilului şi Dezvoltare Umană, Centrul Naţional de Cercetare pentru Reabilitare
Medicală (grant nr. P01 HD33988). Autorii ar vrea să-şi exprime mulţumirile faţă de doi
referenţi anonimi ai unei versiuni anterioare a acestui manscris pentru recenzia lor atentă şi
pentru sugestii.
BIBLIOGRAFIE
Referinţele marcate cu asterix indică studii incluse în acest review.
*Anderson, J. A., Basker, M. A., and Dalton, R. (1975). Migraine and

hypnotherapy. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 23: 48–58.
*Andreychuk, T., and Skriver, C. (1975). Hypnosis and biofeedback in the
treatment of migraine headache. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 23: 172–183.
Benson, H. (1975). The Relaxation Response, Avon, New York.
Blumstein, H., and Gorevic, P. D. (2005). Rheumatologic illnesses: Treatment
strategies for older adults. Geriatrics 60: 28–35.
Campbell, D. T., and Stanley, J. C. (1966). Experimental and Quasi-Experimental
Designs for Research, Rand McNally, Chicago.
Chaves, J. F. (1993). Hypnosis in pain management. In Rhue, J. W., Lynn, S. J., and
Kirsch, I. (Eds.), Handbook of Clinical Hypnosis, American Psychological Association,
Washington, DC.
Chaves, J. E., and Dworkin, S. F. (1997). Hypnotic control of pain: Historical
perspectives and future prospects. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 45: 356–376.
Cohen, J. (1988). Statistical Power Analyses for the Behavioral Sciences, 2nd ed.,
Lawrence Erlbaum, Hillsdale, New Jersey.
Dinges, D. F., Whitehouse, W. G., Orne, E. C., Bloom, P. B., Carlin, M. M., Bauer,
N. K., Gillen, K. A., Shapiro, B. S., Ohene-Frempong, K., Dampier, C., and Orne, M. T.
(1997). Self-hypnosis training as an adjunctive treatment in the management of pain
associated with sickle cell disease. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 45: 417–432.
_________________________________________________________________________________ . Pag.52
Dworkin, R. H., Turk, D. C., Farrar, J. T., Haythornthwaite, J. A., Jensen, M. P.,
Katz, N. P., Kerns, R. D., Stucki, G., Allen, R. R., Bellamy, N., Carr, D. B., Chandler, J.,
Cowan, P.,
Dionne, R., Galer, B. S., Hertz, S., Jadad, A. R., Kramer, L. D., Manning, D. C.,
Martin, S., McCormick, C. G., McDermott, M. P., McGrath, P., Quessy, S., Rappaport, B.
A., Robbins, W., Robinson, J. P., Rothman, M., Royal, M. A., Simon, L., Stauffer, J. W.,
Stein,W., Tollett, J.,Wernicke, J., and Witter, J. (2005). Core outcome measures for chronic
pain clinical trials: IMMPACT recommendations. Pain 113: 9–19.
*Edelson, J., and Fitzpatrick, J. L. (1989). A comparison of cognitive-behavioral
and hypnotic treatments of chronic pain. J. Clin. Psychol. 45: 316–323.
Edmonston, W. E., Jr. (1991). Anesis. In Lynn, S. J., and Rhue, J. W. (Eds.),
Theories of Hypnosis: Current Models and Perspectives, Guilford Press, New York, pp.
197–237.
Freeman, R., Barabasz, A., Barabasz, M., and Warner, D. (2000). Hypnosis and
distraction differ in their effects on cold pressor pain.Am. J. Clin. Hypn. 43: 137–148.
Friedman, H., and Taub, H. A. (1984). Brief psychological training procedures in
migraine treatment. Am. J. Clin. Hypn. 26: 187–200.
Gay, M., Philipport, P., and Luminet, O. (2002). Differential effectiveness of
psychological interventions for reducing osteoarthritis pain: A comparison of Erikson
hypnosis and Jacobson relaxation. Eur. J. Pain 6: 1–16.
Green, J. P., Barabasz, A. F., Barrett, D., and Montgomery, G. H. (2005). Forging
ahead: The 2003 APA Division 30 definition of hypnosis. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 53: 259–
264.
Gruzelier, J. (1999). Hypnosis from a neurobiological perspective: A review of
evidence and applications to improve immune function. Anales de Psicologia 15: 111–132.
Gruzelier, J. (1998). A working model of the neurophysiology of hypnosis: A
review of evidence. Contemp. Hypn. 15: 3–21.
Hannen, H. C., Hoenderdos, H. T., van Romunde, L. K., Hop, W. C., Mallee, C.,
Terwiel, J. P., and Hekster, G. B. (1991). Controlled trial of hypnotherapy in the treatment
of refractory fibromyalgia. J. Rheumatol. 18: 72–75.
Hilgard, E. R., and Hilgard, J. R. (1994). Hypnosis in the Relief of Pain,
Brunner/Mazel, New York.
Holroyd, J. (1996). Hypnosis treatment of clinical pain: Understanding why
hypnosis is useful. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 44: 33–51.
_________________________________________________________________________________ . Pag.53
Jensen, M. P., and Barber, J. (2000). Hypnotic analgesia of spinal cord injury
pain.Aust. J. Clin. Exp. Hypn. 28: 150–168.
Jensen, M. P., Hanley, M. A., Engel, J. M., Romano, J. M., Barber, J. B., Cardenas,
D. D., Kraft, G. H., Hoffman, A. J., and Patterson, D. R. (2005). Hypnotic analgesia for
chronic pain in persons with disabilities: A case series. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 53: 198–
228.
Jensen, M. P., and Patterson, D. R. (2005). Control conditions in hypnotic-analgesia
clinical trials: Challenges and recommendations. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 53: 170–197.
Kirsch, I. (1985). Response expectancy as a determinant of experience and
behavior. Am. Psychol. 40: 1189–1202.
Kirsch, I., Montgomery, G., and Sapirstein, G. (1995). Hypnosis as an adjunct to
cognitive-behavioral psychotherapy: A metaanalysis. J. Consult. Clin. Psychol. 63: 214–
220.
Lang, E. V., Benotsch, E. G., Fick, L. J., Lutgendorf, S., Berbaum, M. L., Berbaum,
K. S., Logan, H., and Spiegel, D. (2000). Adjunctive non-pharmacological analgesia for
invasive medical procedures: A randomized trial. Lancet 355: 1486– 1490.
Lynn, S. J., and Rhue, J. W. (1991). Theories of hypnosis: An introduction. In Lynn,
S. J., and Rhue, J.W. (Eds.), Theories of Hypnosis: Current Models and Perspectives,
Guilford Press, New York, pp. 1–15.
McCauley, J. D., Thelen, M. H., Frank, R. G., Willard, R. R., and Callen, K. E.
(1983). Hypnosis compared to relaxation in the outpatient management of chronic low
back pain. Arch. Phys. Med. Rehabil. 64: 548–552.
Melis, P. M., Rooimans,W., Spierings, E. L., and Hoogduin, C. A. (1991).
Treatment of chronic tension-type headache with hypnotherapy: Asingle-blind time
controlled study. Headache 31: 686–689.
Melzack, R., and Perry, C. (1975). Self-regulation of pain: The use of alpha-
feedback and hypnotic training for the control of chronic pain. Exp. Neurol. 46: 452–469.
Miller, M. E., and Bowers, K. S. (1993). Hypnotic analgesia: Dissociated
experience or dissociated control? J. Abnorm. Psychol. 102: 29–38.
Montgomery, G. H., DuHamel, K. N., and Redd, W. H. (2000). A meta-analysis of
hypnotically induced analgesia: How effective is hypnosis? Int. J. Clin. Exp. Hypn. 48:
138–153.
Nash,M. R. (2005). The importance of being earnest when crafting definitions:
Science and scientism are not the same thing. Int. J. Clin. Exp. Hypn. 53: 265–280.
_________________________________________________________________________________ . Pag.54
Patterson, D. R., and Jensen, M. P. (2003). Hypnosis and clinical pain. Psychol.
Bull. 129: 495–521.
Patterson, D. R., and Ptacek, J. T. (1997). Baseline pain as a moderator of hypnotic
analgesia for burn injury treatment. J. Consult.Clin. Psychol. 65: 60–67.
Rainville, P., Duncan, G. H., Price, D. D., Carrier, B., and Bushnell, M. C. (1997).
Pain affect encoded in human anterior cingulated but not somatosensory cortex. Science
277: 968–971.
Ruoff, G. E., Rosenthal, N., Jordan, D., Karim, R., Kamin, M., and Protocol
CAPSS-112 Study Group (2003). Tramadol/acetaminophen combination tablets for the
treatment of chronic lower back pain: A multicenter, randomized, double-blind, placebo-
controlled outpatients study. Clin. Ther. 25: 1123–1141.
Schlutter, L. C., Golden, C. J., and Blume, H. G. (1980). A comparison of
treatments for prefrontal muscle contraction headache. Br. J. Med. Psychol. 53: 47–52.
Simon, E. P., and Lewis, D. M. (2000). Medical hypnosis for temporomandibular
disorders: Treatment efficacy and medical utilization outcome. Oral. Surg. Oral. Med.
Oral. Pathol. 90: 54–63.
Spiegel, D., and Bloom, J. R. (1983). Group therapy and hypnosis reducemetastatic
breast carcinoma pain. Psychosom.Med. 45: 333–339.
Spiegel, H., and Spiegel, D. (2004). Trance and Treatment, American Psychiatric
Publishers, Washington, DC.
*Spinhoven, P., and Linssen, A. C. G. (1989). Education and selfhypnosis in the
management of low back pain: A component analysis. Br. J. Clin. Psychol. 28: 145–153.
*Spinhoven, P., Linssen, A. C. G., Van Dyck, R., and Zitman, F. G. (1992).
Autogenic training and self-hypnosis in the control of tension headache. Gen. Hosp.
Psychiatry 14: 408–415.
*ter Kuile, M. M., Spinhoven, P., Linssen, A. C., Zitman, F. G., Van Dyck, R., and
Rooijmans, H. G. (1994). Autogenic training and cognitive self-hypnosis for the treatment
of recurrent headaches in three different subject groups. Pain 58: 331–340.
Thimineur, M. A., Kravitz, E., Vodapally, M. S. (2004). Intrathecal opioid treatment
for chronic non-malignant pain: A 3-year prospective study. Pain 109: 242–249.
Turner, J.A., and Clancy, S. (1988). Comparison of operant behavioral and
cognitive-behavioral group treatment for chronic low back pain. J. Consult. Clin. Psychol.
56: 261–266.
_________________________________________________________________________________ . Pag.55
Van den Hout, J. H. C., Vlaeyen, J. W., Heuts, P. H. T. G., Zijlema, J.H. L.,
andWijnen, J.A.G. (2003). Secondary prevention of work-related disability in nonspecific
low back pain:
Does problem-solving therapy help? A randomized clinical trial. Clin. J. Pain 19: 87–96.
Winocur, E., Gavish, A., Emodi-Perlman, A., Halachmi, M., and Eli, I. (2002).
Hypnorelaxation as treatment for myofascial pain disorder: A comparative study. Oral.
Surg. Oral. Med. Oral. Pathol. 93: 429–434.
Yapko, M. D. (2003). Trancework: An Introduction to the Practice of
ClinicalHypnosis, 3rd ed., Brunner-Routledge, New York.
Zitman, F. G., Van Dyck, R., Spinhoven, P., and Linssen, A. C. (1992). Hypnosis
and autogenic training in the treatment of tension headaches: A two-phase constructive
design study with follow-up. J. Psychosom. Res. 36: 219–228.
_________________________________________________________________________________ . Pag.56

Balanean Tratam - Hip.al Durerii Cronice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Balanean Tratam - Hip.al Durerii Cronice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TRATAMENTRUL HIPNOTIC AL DURERII CRONICE

Mark Jensen şi David R. Patterson

Acest articol revizuieste experimentele controlate ale tratamentului hipnotic pentru

CUVINTE CHEIE: hipnoza, durere cronica, experimente medicale, grupe de

Interesul pentru tratamentul hipnotic al condiţiilor durerii pare să fie în creştere.

Experimente controlate ale tratamentului hipnotic analgezic în durerea cronică

Compararea hipnozei cu controlul de bază

Condiţiile experimentale ale controlului de bază includ evaluarea variabilelor

McCauley et al. (1983), au inclus ceea ce ei au descris drept „feed-back EMG

Compararea hipnozei cu îngrijirea standard sau obişnuită

Condiţia tratamentului de îngrijire standard este similară condiţiei de bază, în

Examinarea efectelor hipnozei când este adăugată altui tratament

Un al treilea tip de condiţie de control este tratamentul non-hipnotic care este el

Compararea hipnozei cu alte tratamente

Cea mai comună condiţie de control în experimentele clinice cu hipnoză este

Hipnoza comparată cu terapia fizică

Hipnoza comparată cu managementul medicaţiei

Anderson et al.(1975) au repartizat randomizat 47 pacienţi cu migrene ca să

Hipnoza comparată cu aplicarea unui dispozitiv ocluziv şi/sau educaţie

Winocur et al. (2002) a repartizat 40 pacienţi cu durere miofascială temporo-

Nouă dintre studii au fost identificate, care au examinat efectele tratamentului

Compararea hipnozei cu controlul atenţiei

Deşi condiţiile de control ale atenţiei sunt destul de comune în literatura

Compararea hipnozei cu condiţii de control cu efect minim

Am argumentat anterior (Jensen şi Patterson, 2005) că o condiţie de control

ALTE DESIGNURI ŞI ANALIZE

Un număr de preziceri ale tratamentului de hipnoză analgetică au fost examinate în

Rezumatul descoperirilor din recenzie

Ce ar trebui sa facă cercetătorii în legătură cu problema importantă a lipsei standardizării

Tratamentele hipnotice studiate în cercetarea revizuită pentru această lucrare au

Care sunt componentele intervenţiilor de hipnoză analgezică, care contribuie la

În secţiunea anterioară au făcut recomandări pentru ceea ce am considerat noi

Referinţele marcate cu asterix indică studii incluse în acest review.

*Anderson, J. A., Basker, M. A., and Dalton, R. (1975). Migraine and

S-ar putea să vă placă și