Sunteți pe pagina 1din 4

Revista de Criminologie, criminalistică și penologie nr.

1 si 2 /2015

UNELE ASPECTE CU PRIVIRE LA POSIBILE ÎMBUNĂŢIRI ÎN MATERIA


CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZUL PRODUCERII UNOR ACCIDENTE
RUTIERE

Lector univ. Dr. Florin Stelian BOBIN


Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti

Cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală şi de al cărei obiect îl constituie


perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit o faptă de natură penală, căutarea,
descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi mijloacelor materiale de
probă, precum şi precizarea stării şi poziţiei acestora, în vederea stabilirii naturii faptei şi
evenimentului, identificării persoanelor şi obiectelor care au creat urmele şi administrării
probelor în procesul judiciar. În unele opinii, sub aspectul sarcinilor criminaliştilor, cercetarea
reprezintă o activitate de tehnică criminalistică, iar sub aspectul sarcinilor celorlalţi membri ai
echipei de cercetare, aceasta reprezintă activitate de tactică criminalistică.
Datorită caracteristicilor de bază şi a importanţei sale deosebite, ”niciodată examinarea
criminalistică a locului faptei nu trebuie abandonată ori substituită cu alte activităţi de cercetare
penală”.
Cercetarea la faţa locului oferă posibilitatea, atunci când este realizată cu profesionalism şi
operativitate, de identificare a celor mai importante categorii de urme în câmpul infracţional.
Este evident faptul că o eventuală repetare a acestei activităţi nu s-ar mai face cu respectarea
condiţiilor iniţiale, şi multe probe/urme ale infracţiunii nu ar mai putea fi exploatate, fiind
supuse diverşilor factori de mediu.
În cazul accidentelor rutiere, cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu o atenţie şi mai
sporită deoarece în acest caz urmele pot fi foarte uşor distruse sau contaminate. De asemenea,
faptul că aceste se petrec pe drumuri publice, de multe ori circulate intens, determină lucrătorii
care efectuează cercetarea să o realizeze cât mai rapid, pentru că sectorul de drum nu poate fi
închis foarte mult şi pentru că viaţa persoanelor implicate în eveniment este cea mai importantă
şi nici o secundă nu poate fi irosită.

Cu privire la accidentele de circulaţie, trebuie să fie conturată mai detaliat noţiunea de „loc
al faptei”, astfel că prin expresia „loc al faptei” se înţelege:
a) porţiunea de drum public unde s-a produs coliziunea;
- carosabil;
- acostament;
- şanţ;
- canal de la marginea drumului public.
b) traseul parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii, până la oprire;
c) locul unde călătorul, însoţitorul a căzut din autovehicul, din cabină, de pe scară, din
remorcă;
d) porţiunea de carosabil pe care a fost târâtă victima;
e) locul în care a oprit autovehiculul pentru ca autorul accidentului să înlăture urmele de pe
autovehicul;
f) orice loc din terenul din partea stângă sau dreaptă a drumului public, unde pot fi
descoperite
victime sau obiectele care aparţin acestora, vehiculului sau părţi desprinse din acesta;
g) locul descărcării mărfurilor transportate sau locul unde sunt descoperite orice fel de urme
produse de accident
h) alte locuri, în raport de situaţia de fapt, care adesea impune extinderea locului faptei.
Spre exemplu locul unde sunt instalate semafoare, indicatoare şi plasamentul marcajelor rutiere
relevante în cauză. De regulă, conducătorul auto trece de acestea fără a lăsa vreo urmă, nu le
respectă semnificaţia şi produce accidentul.
i) În cele mai multe cazuri, de efectuarea corectă a cercetării la faţa locului depinde
soluţionarea cauzei, ceea ce transformă această activitate în unul dintre cele mai importante
acte de urmărire penală, conferindu-i un caracter imediat şi necesar. Trebuie subliniat faptul
că, deşi se supune în general regulilor tacticii criminalistice şi regulilor procesual penale,
cercetarea la faţa locului efectuată în cadrul investigării accidentelor de trafic rutier, are un
caracter specific.

Astfel, cercetarea la faţa locului în cazul evenimentelor de trafic rutier, este orientată în
două direcţii importante:
a) stabilirea împrejurărilor de loc, timp şi mod în care s-a produs accidentul;
b) descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului

Având în vedere realităţile muncii operative, dar şi prin raportare la experienţa personală
în materie, opinez următoarele propuneri în materia cercetării la faţa locului:
- Ridicarea corespunzătoare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite la faţa
locului chiar şi în cazul accidentelor cu autori cunoscuţi, recunoaşterea faptei nefiind
suficientă. Afirm acest aspect întrucât, în prezent, există uneori divergenţe între membrii
echipei de cercetare cu privire la ridicarea probelor, deoarece unii consideră că ar trebui ridicate
iar alţii nu sunt de acord, pentru că apreciază că ar fi inutile.
- Sunt cazuri în care criminaliştii ridică unele fragmente din plastic ori metal, iar organul
de cercetare penală al poliţiei judiciare permite efectuarea reparaţiilor vehiculului suspect
pentru simplul motiv că autorul şi-a recunoscut fapta . Ar trebui să existe limitări în acest sens;
- Identificarea certă a persoanelor implicate în evenimente rutiere. Poliţia rutieră se
confruntă cu multe cazuri de fals privind identitatea pentru că, adesea, nu se acordă o atenţie
sporită acestei activităţi poliţieneşti;
- Dispunerea amprentării şi fotografierii tuturor autorilor / suspecţilor de infracţiuni la
regimul rutier săvârşite cu intenţie (părăsirea locului accidentului, conducere fără permis de
conducere, alcoolemie, auto neînmatriculat). Oricât de multe urme papilare ar ridica specialiştii
criminalişti la un anumit caz, dacă persoanele nu au fost amprentate şi fotografiate, nu vor fi
găsite în bazele de date criminalistice AFIS şi Imagetrak. Mai mult, deşi aceste activităţi nu au
caracter de urgenţă, nu prea se dispun. Un exemplu concret îl constituie cazurile de părăsire a
locului accidentului când specialistul tratează vehiculul suspect, ridică urme papilare, dar
lucrătorul de poliţie judiciară sau de cercetare penală, nu dispune şi amprentarea persoanei
suspecte pentru simplul motiv că aceasta şi-a recunoscut fapta.
- Având în vedere că unul dintre principiile fundamentale în materia criminalisticii este
reprezentat de celeritatea activităţilor, apreciez ca absolut necesar ca dispunerea
constatărilor/expertizelor criminalistice să se facă în timpul cel mai scurt de la ridicarea
probelor. În prezent se dispun constatări şi după 3-4 ani, aspect care trebuie corectat;
- Dispunerea constatărilor/expertizelor tehnice criminalistice ale documentelor suspecte a
fi false şi care au fost prezentate poliţiei de către conducătorii auto. Şi această activitate ar
trebui dispusă urgent şi nu după ani;
- Stabilirea unui mod de lucru atunci când în accident sunt implicaţi militari, având în
vedere diferitele aspecte deosebite legate de competenţă instanţelor, dar şi specificităţile
ridicate de altfel de situaţii;
- Stabilirea la nivelul poliţiei a persoanelor care trebuie să anunţe familia persoanei
decedate despre nefericitul eveniment. În prezent, anunţarea o face organul de cercetare penală
al poliţiei judiciare care însă nu beneficiază de o pregătire psihologică adecvată. În acest caz,
propun fie stagii de instruire pe palierul psihologic al poliţistului menţionat, fie asigurarea de
personal specializat care că se ocupe de această sarcină.
- Stabilirea la nivelul structurilor de poliţie a documentelor urgente pe care organele de
cercetare penală ale poliţiei judiciare le pot semna. De exemplu, dacă echipa are nevoie urgent
de imaginile stocate pe un anumit server al unei instituţii, cum ar fi poliţia locală, poliţistul se
poate adresa celor care le deţin, numai prin adresă semnată de şeful structurii de poliţie. Ori,
pe timpul nopţii, situaţia este mai dificilă când vorbim de semnarea unor adrese. În opinia mea,
este suficient ca organul de cercetare penală al poliţiei judiciare să solicite imaginile numai
prin ordonanţă emisă şi semnată de el.
- Luarea unei decizii privind participarea organelor de urmărire penală şi a specialiştilor
criminalişti la efectuarea autopsiei victimei din accidentul de circulaţie (ca în cazul
omorurilor);
- Implementarea unei strategii pe linia managementului calităţii cercetării la faţa locului şi
standardizarea dedicată domeniului cercetării accidentelor rutiere;
- Implementarea unei mai bune politici de management de risc în cadrul cercetării a faţa
locului, în ceea ce priveşte protecţia eficientă a personalului implicat în cercetare.

Bibliografie

-V.Viorel, G.Panfil, D.Nechita, E.Petruț, Îndrumar…, ed.Estfalia, București, 2014


-I. Mircea, Criminalistica, Ed. Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994
-O. Pop, I. Anghelescu, L. Coman, I. R Constantin, M. Constantinescu, I. Grigorescu, A.
H.Hasnaş, V.
Lăpăduşi, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. M.I., Bucureşti, 1976
-Em. Stancu, Criminalistica, vol II, Ed. Actami, Bucureşti, 1999