Terapia iertarii – metoda kahuna

Cand judec o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”.

” In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi,
pe buna dreptate, un miracol.
Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia
bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta acestora era atat de mare incat, desi
purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai
multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de
pacienti. In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze
intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a
acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa apara miracole.
Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de
catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora.
Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de… pacienti violenti.
Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai
pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au
fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati.
“Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane” a declarat ulterior dr. Len.
“Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe
tine.”
In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta
metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale
prestigioase precum UNESCO si Natiunile Unite.
Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie
remarcabilul sau succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah
Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.
Cine sunt kahuna? In hawaiiana, huna se traduce prin “secret”, iar kahuna prin “pastrator al secretului”,
“expert”, “magistru”. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle
medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca
echivalent al samanului, vraciului, preotului.
Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa
influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc. Morrnah Nalamaku
Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili din Hawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre
autoritati drept “o comoara vie a Hawaii-ului” (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat “Foundation of
I”, o organizatie nonprofit menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna,
inainte ca acestea sa se piarda. Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata
cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii poarta denumirea de ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin
“a indrepta lucrurile”, “a corecta o eroare”.

1
 Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra
in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda
simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti
in spiritul respectului pentru “rational” si “stiintific”.
Lumea este o reflectare a gandurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi
cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra
reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.
In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru.
Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.
Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca
agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati
refulate.
Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui
nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.
Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza
imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata.
“Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata”, declara cu umor dr. Len. “Te pot omori, asta-i tot.”
In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele
incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom
culege ceea ce am semanat.
Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta. Nu este nevoie
sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele
pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.
Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta.
Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din
jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns. Daca nivelul nostru de constiinta se modifica,
circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ daca ne
asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul
nostru.
Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii Ce inseamna sa ne asumam 100%
responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? “Inseamna sa accepti faptul ca tu
insuti, nimeni altcineva, esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le
traiesti”, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru
majoritatea oamenilor.
O idee foarte greu de digerat intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa
dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai
mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate “supraresponsabile”. Caci una
este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele
violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este
ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne
culpabilizeze in mod excesiv.
2
 Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim
lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii.
Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea
sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta starea in care nu
judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal viata noastra se poate schimba
radical.
“Nu va faceti probleme”. “Inreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram”, afirma dr.
Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau
responsabilitatea lui doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau “creatia” sa
si de aceea tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el
insusi gandurile care au generat acele probleme.
Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a
conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din
noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am determinat acel lucru
sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta. Pare absurd.
Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate.
La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau
foarte bine, reactii in care “parca nu eram noi insine”, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o
situatie-limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: ce anume din
ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care
au produs respectiva problema. Dar cum putem sti care ganduri au creat acea problema? “Nu va faceti
probleme”, spuna dr. Len. “O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea.”
Cand judec o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”.
Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In
viziunea lor, care este comuna cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu
mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune
gandul.
Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. “Lumea este ceea ce
credem ca este”, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie
de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu
reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor.
Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca
spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i
se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze
din ce in ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel
despre o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”.
Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va
comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt
o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest
lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.
3
 Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa
stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii
lucrand doar asupra lui insusi. Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? “Am repetat
incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma”, a declarat senin dr. Len. “Asta-i tot”.
De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura
puternica si neasteptata rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea
mult.
Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi,
el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el,
din moment ce a declarat ca “o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”.
CERE-TI IERTARE
De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental
etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea, care a atras problema, printr-un proces de cainta si iertare.
“Imi pare rau. Te rog, iarta-ma. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca,
prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul.”
Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face
constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul,
vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte,
temnicerul insusi.
Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi
Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este
bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am facut rau prin
gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma”. Si repetam acest lucru cu sinceritate pana problema dispare.
Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme
prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma”.
Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata
este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca
vindecarea a inceput.
Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit
copiii.
Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile
savante. Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase,
“destepte”, intelectualizate nu ajung la pacienti.
Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim
lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii.
Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea
sistematica a asumarii responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta starea in care nu
judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal, viata noastra se poate schimba
radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi,
4
ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor, iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste
 semnificativ.
In loc de concluzie: Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu
bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller-
uri. Una dintre ele se numeste “The Four Things that Matter Most” si se refera la cele mai frecvente
declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:
IARTA-MA, imi pare rau !
TE IERT si MA IERT !
MULTUMESC !
TE IUBESC !
Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii
care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata. “
Citeste si: “Ho’oponopono – iertarea care vindeca” / “La taifas” – psihoterapeut Radu Albota
Citeste si: “Sa privim iertarea ca pe un dar divin” / www.viva-natura.ro

Ho’oponopono – Iertarea care vindecă

Pentru o foarte lungă perioadă de timp, în Hawaii nu au existat boli mentale sau fizice majore, înainte de
afluxul de vestici în insule. In vremurile moderne şi contemporane cu noi însă, populaţia hawaiiană a fost
expusă şi contaminată de tot ceea ce a adus cu sine civilizaţia occidentală şi ca atare manifestă exact
aceleaşi atingeri patologice, somatice şi psihice, ca orice ţarăcivilizată. In acest context care a impus
utilizarea lor pe scară largă, puternicele tehnici ancestrale de vindecare, cum este Ho’oponopono şi
întreaga cunoaştere pe care o cuprinde, ies acum la lumină, fiind predate sub numele de Huna, sau
Secretele.
Preoţii vindecători (Kahuna) din Hawaii au descoperit că relaţia dintre vinovăţia percepută sau asumată
şi pedeapsa autoimpusă (ambele la nivel emoţional), reprezintă cauza numărul unu a apariţiei unei
afecţiuni psihice sau a bolii în corpul fizic. Ei au creat un ritual de vindecare, Ho’oponopono, menit să
repună lucrurile în ordine.
Ho’oponopono înseamnă continuitatea firească a relaţiilor. Este o tehnică extrem de eficientă în cazul
traumelor sufleteşti (atât pentru subiectul acestora cât şi pentru cel considerat responsabil de provocarea
lor) şi al eliberarii de sentimentele de vinovatie. Uneori suferim pentru despărţirea de o persoană dragă,
chiar şi după mulţi ani de zile. Ne este foarte greu sa trecem peste iubirea care s-a sfârşit, sau peste
moartea cuiva drag. Uneori chiar ne învinuim pentru felul în care s-au derulat lucrurile, pentru ceea ce
am făcut sau pentru ceea ce puteam face dar nu am făcut.
Ho’oponopono pune capăt acestor stări şi ne ajută sa mergem mai departe, să depăşim perioada de
suferinţă. Durerea este naturală şi, spun unii, chiar necesară. Insă învinuirea de sine, răzbunarea sau
depresia generată de suferinţă – nu sunt. Şi, în mod cert, furia şi vinovăţia nu fac decât să ne rănească şi
mai mult, atât pe noi cât şi pe cei din jurul nostru.
.Huna
Huna este sistemul de cunoaştere care cuprinde străvechile arte hawaiiene de vindecare, principiile
spiritualităţii şi codul vieţii corecte. Huna este echivalentul străvechilor învăţături ale multor alte
popoare indigene. In mod obişnuit, Huna era numită Ho`omana, sau crearea energiei, folosirea Forţei
Vieţii pentru vindecare şi evoluţie. Huna a fost considerată un sistem de cunoaştere psiho-spirituală, care
este aplicată pentru vindecarea minţii, a trupului şi a sufletului, şi pentru conectarea cu spiritul.

5
Un Kahuna este Cel care detine Măiestria Secretelor tuturor lucrurilor (echivalentul titlului de Doctor
în diverse ştiinţe). In mod obişnuit, ne gândim la Kahuna ca la un fel de preot sau vindecător spiritual,
care cunoaşte misterele celor trei minţi ale fiinţei umane: Mintea Subconştientă, Mintea Conştientă şi
Sinele cel mai Inalt – cu o conştiinţă elevată, orientată spre dimensiunea spirituală a vieţii.
Practicanţii Kahuna ştiu cum să folosească eficient diferite tipuri de energie (a se citi atenţie şi intenţie)
pentru atingerea echilibrului şi a vindecării. Şi poate că merită menţionat faptul că ei ştiau aceasta cu
mii de ani înainte ca ştiinţele care studiază mintea umană să “descopere” aceasta.
.Ho’oponopono
Inţelegerea modului în care acţionează “cele trei minţi” (care compun modelul Kahuna al psihicului) a
determinat, probabil, iniţierea ritualului Ho’oponopono, cheia oricărei vindecări. Ho’oponopono
înseamnă, de fapt, să faci lucrurile aşa cum trebuie, just, corect, din punct de vedere moral şi social.
Procesul de vindecare Ho’oponopono implică iertare, armonizare, bunăvoinţă şi eliberarea urii şi a
vinovăţiei şi eliberarea de trecut. Kahuna consideră că vinovăţia generează cele mai multe îmbolnăviri şi
face ca lucrurile să meargă anapoda în viaţa noastră. Vestea bună este că majoritatea vinovăţiilor
noastre nu este întemeiată.
.Greşeală şi păcat
In Hawaii, se consideră că există trei feluri de greşeli şi că nu toate sunt păcate, deşi noi avem tendinţa
de a le considera ca atare. Uneori avem tăria de a ne recunoaşte greşelile, ceea ce înseamnă şi că ne
asumăm răspunderea pentru ele. Cu ceea ce etichetăm ca păcat, însă, lucrurile stau cumva altfel: le
împingem în jos, le respingem, le refulăm în adâncul fiinţei noastre şi în întunecimile inconştientului, de
unde ele ne fac să resimţim nenumărate vinovăţii. Şi nu numai că le resimţim astfel, ne comportăm ca şi
cum ne dorim pedepsirea vinovatului şi a păcătosului. Şi asta facem: ne pedepsim! Şi o facem uneori în
moduri atât de subtile încât nu suntem în stare să înţelegem de ce vieţile noastre devin adesea un calvar.
. Mecanismul funcţionează fără greş: odată ce acea instanţă a minţii tale ţi-a dat verdictul “vinovat”,
începi imediat să ispăşeşti.
Şi ghici cine este gardianul tău, torţionarul tău, sau uneori, chiar călăul tău? Tu însuţi! Iar gândurile
tale devin instrumentele unei torturi rafinate care încep să-ţi contorsioneze viaţa şi viitorul. “Nu merit
să…” sau “nu mi se cuvine…” sau “nu am dreptul să…” sau “nu sunt demn…” depăşesc cu brio pe
oricare dintre instrumentele (oricum, foarte ingenioase) pe care ai să le găseşti în oricare din temniţele
lumii sau donjoanele groazei, transformate sau nu în muzee.
Primul tip de greşeală este Hala: să te abaţi de la cale, să comiţi erori, să faci o greşeală sau să eviţi
adevărul. Făcând astfel, poţi, în mod necugetat, să răneşti pe cineva, dar aceasta nu este un păcat.
Al doilea tip de greşeală este Hewa: excesul şi lăcomia, greşeală care de asemenea nu este un păcat, deşi
este considerată mai rea decât Hala şi, cel mai adesea, ne răneşte şi pe noi, dar, într-un anume fel, şi pe
ceilalţi. Hewa include şi situaţiile în care, având nevoie, luăm de la alţii mai multă energie decât doresc
ei să ne ofere.
Cel de-al treilea tip de greşeală şi singurul care este cu adevărat un păcat este Ino, rănirea intenţionată a
altei persoane şi acţiunile desfăşurate cu violenţă şi ură.
(Putem constata din cele de mai sus că sexul nu este considerat în niciun fel un păcat, dacă nu are
caracteristicile care să îl încadreze la Ino. Fac această remarcă spre a observa una dintre diferenţele
majore între acest sistem de cunoaştere şi de credinţe şi sistemele lumii aşa-zis civilizate, în care sexul
fiind unul dintre păcate, apare o categorie întreagă de noi vinovăţii şi implicit de autopedepsiri).
Mai există un alt fel de vinovăţie neîntemeiată: părăsirea, abandonarea unei relaţii, faptul că nu acţionezi
din iubire, sau că nu eşti perfect. Ne auto-judecăm cu asprime, şi aceasta trimite un mesaj
subconştientului nostru, că nu suntem suficient de buni şi că nu merităm prea multe. De aceea, nu ne
iubim pe deplin; iar pierderea iubirii este asociată, în mod frecvent, cu probleme de sănătate, îmbolnăvire
şi declinul calităţii vieţii.

6
.
Păcat – Vinovăţie – Iertare
Iertarea este necesară în toate cazurile. Trebuie să îi iertăm pe ceilalţi, şi în acelaşi timp, este imperativ
pentru sănătatea şi starea noastră de bine, să ne iertăm pe noi înşine. Acesta este secretul vindecării
depline. Poate uneori să mai fie nevoie de şi altceva, dar cel mai adesea, ritualul iertării, Ho’oponopono,
este suficient şi are grijă de rezolvarea tuturor problemelor.
Ino este, în mod cert, singurul tip de păcat care necesită iertare.
Dar cât de des ne ocupăm de Ino?
Dacă stăm să ne gândim la asta, am putea avea surpriza să constatăm că poate că nu am mai iertat pe
nimeni, nici pe noi înşine, de foarte multă vreme. Poate că din vremurile inocente şi naive ale copilăriei.
Aşadar, cam câtă vinovăţie, a noastră în faţa altora şi a altora în faţa noastră purtăm cu noi?
Demult, cel mai faimos Huna din Vest scria:
„Practicanţii Kahuna ştiau ceea ce psihanaliştii au cercetat până la disperare. Este vorba de faptul că,
atunci când un om a „păcătuit”, iar Sinele inferior (Mintea subconştientă) şi Sinele mijlociu (Mintea
conştientă) sunt de acord că el a păcătuit, Sinele inferior poate avea ideea fixă că păcatul trebuie
pedepsit. In acest caz, Sinele inferior setează comanda de pedeapsă, prin boală sau accidente”.
Ideile fixe devin obsesii, iar vinovăţia creează obsesii subtile, înşelătoare, întrucât Sinele inferior nu are
capacitatea de a raţiona. Dacă Mintea conştientă preia ideea că persoana respectivă păcătuieşte şi o
plantează în Subconştient, şi chiar şi dacă mai târziu se produc schimbări în Mintea conştientă,
Subconştientul poate încă să creadă că a fost un păcat. Aceasta poate da naştere bolii.
Examinaţi-vă credinţele şi observaţi dacă puteţi înceta să vă mai învinovăţiţi singuri. Folosiţi-vă
conştiinţa drept călăuză şi nu ca pe un gardian! Dacă aveţi mustrări de conştiinţă, acestea poartă un
mesaj conform căruia mai aveţi posibilităţi de evoluţie. Consideraţi că aţi acţionat în cel mai bun mod pe
care îl aveaţi atunci la îndemână, într-un scop bun şi doar nu puteaţi vedea posibilitatea ca toată lumea
să câştige din acea situaţie. Pe parcursul acţiunilor voastre, dacă intenţia nu a fost să răniţi pe cineva,
era, probabil, cea mai bună abordare pentru toţi cei implicaţi. Cu toate acestea, chiar dacă schimbarea
credinţelor adânc înrădăcinate nu se realizează bătând din palme, soluţia există: iertarea.
(Există destul de multe ritualuri, tehnici, meditaţii şi procedee prin care putem obţine şi/sau acorda
iertarea. In acest material am prezentat viziunea asupra vinovăţiei şi iertării din perspectiva Huna-ei
hawaiiene).
.Iertarea de sine
Actul de a cere iertare şi a repara nedreptăţile face parte şi din cultura vestică şi din majoritatea
religiilor. Il regăsim în Ortodoxism (spovedania), în Catolicism (confesiunea şi penitenţa), la Alcoolicii
anonimi (unul dintre cei 12 paşi) şi în familia noastră – orice mamă îşi învaţă copiii să ceară scuze.
Judecătorii cei mai înţelepţi joacă, uneori, un rol de Kahuna, prin stabilirea unor îndatoriri reparatorii,
care nu numai că răsplătesc victima, dar constituie un fel de vindecare şi pentru cel care a greşit.
Dacă nu vă puteţi convinge Subconştientul că nu aţi păcătuit, trebuie, şi puteţi, să calmaţi lucrurile prin
căinţă: cerând iertare şi făcând un sacrificiu (probabil că înţelegerea greşită asupra sacrificiului uman în
Hawaii vine din această practică). Când spunem sacrificiu, ne referim la a renunţa la ceva, la timp şi
energie pentru a îndrepta lucrurile faţă de cineva pe care l-aţi rănit. De altfel, hawaiienii sunt învăţaţi
încă din copilărie să ierte necondiţionat pe oricine şi să îşi ceară scuze.
Emoţiile reprimate, cum sunt vinovăţia şi furia, dorinţa de răzbunare, creează adevărate toxine în corpul
nostru. Practicanţii Kahuna spuneau că deşi noi nu vrem să avem de a face cu ele, totuşi punem vechile
emoţii negative în adevăraţi săculeţi negri, pe care îi inghesuim în corpul nostru (metafizic sau eteric).
Ele blochează căile neuronale şi energetice, astfel încât corpul nu se mai poate auto-vindeca, rezultând
boala şi depresia.
Iertarea de sine te poate vindeca. Iertarea altcuiva nu scuză acţiunile acestuia şi nici nu îţi diminuează
puterea, ci te eliberează. De ce? Pentru că, de fapt, te ierţi tot pe tine: tu eşti ceilalţi.

7
La nivel spiritual, toţi suntem Unul.
Şi iată şi vestea bună. Din punct de vedere spiritual, Mintea Subconştientă este cea care comunică cu
Sinele nostru Superior, cu Creatorul şi cu Universul. Mintea ta Subconştientă (Sinele inferior) nu poate
face niciun rău Spiritului. In consecinţă, tu nu poţi păcătui faţă de Dumnezeu. Mintea ta Subconştientă
este prea mică pentru a putea face asta.
.

.
„Nimic nu este
păcat, atâta vreme
cât nu răneşte pe
nimeni”.
.