Cu ajutorul a doi conductori subțiri se suspendă orizontal, între polii
magnetului, o bara de aluminiu, prin care poate circula un curent electric de intensitate I de la A la C. În câmpul magnetic uniform creat de magnet se afla o porțiune AC = l ( lungimea conductorului aflat în câmp magnetic ) din conductorul de aluminiu, perpendiculară pe liniile câmpului magnetic uniform. Atunci când se închide circuitul ce conține bara de aluminiu, conductorul AC este deviat pe direcția perpendiculară pe liniile de câmp și pe conductorul străbătut de curentul de intensitate I. Se inversează sensul curentului prin conductorul de aluminiu , se constată că se inversează și sensul forței care produce deplasarea conductorului (se inversează și sensul in care este deviat conductorul). Așezând magnetul în așa fel încât sensul liniilor de câmp să fie orientate în sus,(dacă inițial polul nord era deasupra, acum se aduce polul sud deasupra) se constată că se inversează sensul în care este deviat conductorul. Forţa cu care câmpul magnetic acţionează asupra unui conductor parcurs de curent electric, aflat în acel câmp se numeşte forţă electromagnetică. FORŢA ELECTROMAGNETICĂ - este forţa cu care câmpul magnetic acţionează asupra unui conductor parcurs de curent electric aflat în acel câmp. Direcţia este perpendiculară pe planul determinat de curentul electric și de direcţia câmpului magnetic.
Direcţia forţei F este perpendiculară pe conductor şi pe vectorul B.
Sensul este dat de regula mâinii stângi: se aşează palma mâinii stângi de-a lungul conductorului parcurs de curent electric cu cele patru degete întinse in sensul curentului electric astfel încât inducţia magnetică să intre in palmă iar degetul mare întins la 90 de grade da sensul forţei electromagnetice.
Sensul forței electromagnetice depinde atât de sensul
curentului, cât și de sensul liniilor câmpului magnetic. Pentru determinarea sensului forței electromagnetice fizicianul scoțian Alexander Fleming (6 August 1881 – 11 Martie 1955) a stabilit o regulă practică, simplă ce poartă numele de regula mâinii stângi. Se ține palma stângă paralel cu conductorul prin care trece curentul electric astfel ca cele patru degete să indice sensul curentului electric. Palma mâinii se ține astfel ca liniile de câmp magnetic să înțepe palma. Degetul mare desfăcut indică sensul forței electromagnetice
Forța este o mărime vectorială:
caracterizată prin sens , direcție și modul – valoarea numerică; Modulul forței – valoarea numerică - este cu atât mai mare cu cât lungimea conductorului aflat în câmp precum și intensitatea curentului din conductor este mai mare, deci : F ≈ I·l. Dacă în timpul experimentului se păstrează constantă lungimea l a conductorului care se afla în câmp magnetic și intensitatea curentului electric, dar se schimba magnetul cu altul mai puternic se constata ca deviația conductorului creste. Rezultă că forța electromagnetică este direct proporțională cu o mărime ce caracterizează câmpul magnetic numită inducție magnetică notata cu B. Inducția magnetică este o mărime vectorială ce caracterizează câmpul magnetic în fiecare punct, este tangentă la linia de câmp și are sensul liniei de câmp. Se poate scrie: F = B·I·l, când conductorul este perpendicular pe liniile de câmp. B - inducţia magnetică; I - intensitatea curentului electric ce străbate conductorul aflat in câmp magnetic l - lungimea porţiunii din conductor aflată în câmp electric. Din această relație scoate inducția magnetică : B = F / I*l Din această relație se stabilește unitatea de măsură pentru inducția magnetică : [B]SI = N / A * m Motorul electric Dispozitivul care exercită forţe ce efectuează lucru mecanic atunci când consumă energie electrică se numeşte motor electric. O bobină cadru ale cărei feţe sunt paralele cu liniile câmpului magnetic în care se află, se roteşte cu 90°, atunci când bobina este străbătută de curent electric. Schimbând sensul curentului electric prin spirele bobinei după fiecare rotaţie cu 180°, bobina se roteşte continuu în acelaşi sens. Acesta este principiul motorului electric.
În timpul funcţionării, un motor electric transformă o parte din energia
electrică primită (consumată) în energie mecanică, cealaltă parte fiind pierdută sub formă de căldură.
Concluzie: Motoarele electrice funcţionează datorită interacţiunii
electricităţii cu magnetismul. EXPERIMENT : Un motor simplu Materiale necesare: - doi magneţi in forma de bară; - un mosor; - un băţ de lemn; - patru dopuri de plută; - baterie de 9V; - sârma de cupru; - sârma izolată; - pioneze de hotel; - agrafă metalică; - bandă adezivă. Modul de lucru: Se înfăşoară sârma de cupru pe mosor astfel încât cele două capete ale sârmei să rămână libere. Sârma înfăşurată se fixează cu două elastice și se introduce băţul de lemn în mosor la capetele căruia se pun două piuliţe de care se leagă capetele libere ale sârmei. Pe doua din dopurile de plută se prind cu bandă adezivă cei doi magneţi aşezaţi cu polii opuşi unul in faţa celuilalt de o parte şi de alta a mosorului. La capetele băţului de lemn se prind celelalte două dopuri de plută. Întrerupătorul se realizează fixând o agrafă metalică pe o bucată de lemn prin intermediul a două pioneze de oţel. Cu fiecare pioneză se prinde câte un capăt a două sârme. Se realizează o conexiune ca in figură iar apoi se închide întrerupătorul unind cele două pioneze cu agrafa pentru a permite trecerea curentului electric. Se observa ca mosorul se mişcă alternativ. De ce? Pentru că cei doi magneţi generează un câmp magnetic ce trece de la polul unui magnet la polul opus al celuilalt magnet. Când se închide întrerupătorul curentul electric trece prin sârma de cupru si se creează un al doilea câmp magnetic. Cele două câmpuri se atrag si se resping făcând ca mosorul cu sârma bobinată pe el să se mişte alternativ.
Concluzie: Motoarele electrice funcţionează datorită interacţiunii