Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

TEORII DESPRE LIMBAJ CU APLICAŢIE LA

LIMBAJUL ECONOMIC

1. CONCEPŢIA LUI ALFRED TARSKI DESPRE ADEVĂRUL

OBIECTIV ŞI LIMBAJ

Motto:
„în cazul unei propoziţii, faptul că ea e
satisfăcută sau nu de membrii unui şir nu
mai depinde în nici un fel de proprietăţile
fiecărui membru al şirului. În consecinţă, o
propoziţie este adevărată dacă şi numai
dacă orice şir de indivizi o satisface şi este
falsă dacă şi numai dacă nici un şir nu o
satisface”.
Alfred Tarski

Alfred Tarski (1933) a formulat o teorie generală a corespondenţei

adevărului cu faptele şi o metodă generală a definirii conceptului de adevăr
pentru toate limbajele artificialei. Potrivit concepţiei lui Tarski un enunţ este
adevărat dacă lucrurile sunt aşa cum le susţine şi este fals în caz contrar. O
dificultate a adevărului rezidă în uşurinţa cu care poate să se transforme în
„paradoxul mincinosului”ii. Contribuţia lui Tarski la elaborarea unei teorii
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

generale a adevărului este cu atât mai importantă, cu cât ea permite într-un

sistem lingvistic particular depăşirea paradoxurilor. „Nucleul dur” al
concepţiei lui Tarski despre adevărat sau fals într-un sistem lingvistic se
fondează pe deosebirea dintre limbajul-obiect şi metalimbaj. Totodată,
Tarski consideră concepţia sa despre corespondenţa teoriei cu faptele neutră
din punct de vedere epistemologic, ceea ce înseamnă situarea deasupra
disputelor care se revendică de la prejudecata că ştiinţa nu este nimic altceva
decât o ideologie.

Limbajul-obiect constituie enunţurile sistemului lingvistic
supuse analizei sau limbajul despre care vorbim;

Metalimbajul reprezintă enunţurile sistemului lingvistic cu care
se vorbeşte despre limbajul-obiect sau limbajul în care vorbimiii.
În consecinţă, teoria corespondenţei adevărului cu faptele, elaborată da
Tarski, aduce o serie de clarificări ale problemei adevărului, între care1:
pentru a vorbi de adevărul enunţurilor unui limbaj trebuie să se
facă apel la un limbaj mai general, adică la metalimbaj, în
cadrul căruia se pot analiza raporturile dintre enunţurile
limbajului-obiect şi fapte, stabilind dacă între ele există
corespondenţa;
demonstrarea capacităţii teoriei corespondenţei de a evita
paradoxurile;
teoria corespondenţei se aplică pentru un număr infinit de
enunţuri, dar în condiţiile unui număr finit de predicate izolate,
Tarski consideră ca „date” ceea ce semnifică pentru un predicat
de fi satisfăcut de un obiect X;

1
Chalmers, A. F. (1987), Qu’est-ce que la science? Recents developpements en philosophie des sciences:
Popper, Kuhn, Lakatos, Feyerabend, La Decouverte, Paris, pg. 197-198.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

noţiunea de satisfacţie fiind dobândită de toate predicatele unui

limbaj, arată că se poate defini recursivitatea adevărului;

Evocând personalitatea lui Alfred Tarski, dar şi implicaţiile teoriei

corespondenţei asupra filosofiilor limbajului Karl Popper recunoaşte
originalitatea abordării, dar şi punctul sensibil al acestei concepţii: „Deşi
există adevăr, nu există nici un criteriu al adevărului. Acest lucru e foarte
important, pentru că filosofii confundă idea de adevăr cu idea de criteriu al
adevărului. Ei cred că dacă există o idée despre adevăr, atunci trebuie să
existe şi un criteriu al adevărului ataşat acestei idei. Cu alte cuvinte sunt
operaţionalişti”2.
Interesul pentru minima apropiere de concepţie lui Alfred Tarski a fost
stimulat de larga utilizare a terminologiei tarskiene în teoretizările reclamei
şi publicităţii (cu accent pe metalimbajul semantic). Cei care folosesc teoria
corespondenţei ca argument ştiinţific pentru a susţine tehnici de influenţare a
comportamentului pe piaţă mizează mai degrabă pe un truc, decât pe un
support ştiinţific: o teorie a adevărului absolut, cum este teoria lui Tarski,
este un paşaport pentru „împingerea” în prim-plan a produselor noi sau
înnoite.

2
Popper, K. K. (1997), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism,
Editura TREI, pg. 124.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

2. MICHEL FOUCAULT DESPRE ARHEOLOGIA CUNOAŞTERII

ŞI EPISTEMA LIMBAJULUI

Motto:
„Existenţa limbajului în epoca clasică este
în acelaşi timp suverană şi discretă.
Suverană, deoarece cuvintele au primit
sarcina şi puterea de „a reprezenta
gândirea”.
Michel Foucault

Michel Foucault (1969) a impus o teorie a „arheologiei cunoaşterii” unde

cunoaşterea şi limbajul sunt interconectate: „A cunoaşte înseamnă a vorbi
cum trebuie şi cum prescrie demersul sigur al spiritului; a vorbi înseamnă a
cunoaşte după cât te ţin puterile şi după modelul impus de aceia a căror
naştere o împărtăşim. Ştiinţele sunt limbi împlinite, în măsura în care limbile
sunt ştiinţe încă necultivate”3. Într-o înlănţuire extrem de complicată al
amestecului de filosofii, Foucault răscoleşte atât istoria îndepărtată, cât şi
cea recentă a limbajului (în speţă economic) căutând epistemaiv.
În temeiul patrulaterului epistemic al limbajului (propoziţia sau
reprezentarea, articularea, desemnarea şi derivarea), Foucault identifică
„bogăţia” drept „teren şi obiect al economiei”4. În acest context, Michel

3
Focault, M. (1996), Cuvintele şi lucrurile, Editura Univers, Bucureşti, pg. 130-131.
4
Idem, pg. 209.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

Foucault rezervă spaţii importante analizei epistemologice a legăturii dintre

bogăţie şi schimb, monedă, bani, preţ, valoare, utilitate, avere.

Despre bogăţie şi monedă:

• Domeniul bogăţiei s-a constituit ca obiect al reflecţiilor
autorilor de scrieri economice în strânsă legătură cu semnul
bogăţiei – moneda (banii).
• Metalul din care era făcută moneda reprezenta semnul
bogăţiei în măsura în care era el însuşi o bogăţie; pentru a
putea arăta preţul, metalul pentru monedă trebuia să fie
preţios (adică, să fie rare, utile, dezirabile);
• Realitatea materială a monedei contopeşte cele două funcţii
ale sale – de măsură comună a mărfurilor şi de mediu de
schimb, ceea ce presupunea stabilitatea monedei, adică „să fie
recunoscută de toţi şi să fie valabilă în orice loc dacă are
drept etalon o realitate care i se poate atribui şi pe care s-o
putem compara cu diversitatea lucrurilor pe care vrem să le
măsurăm”5;
• Valoarea monedei trebuie reglată de masa metalică pe care o
conţine şi să revină astfel la ceea ce era odată, când nu erau
luate drept mărci reale semnele arbitrare, ceea ce înseamnă că
atunci „moneda era o măsură justă pentru că ea nu semnifica
nimic altceva decât puterea de a etalona bogăţii pornind de la
propria sa realitate materială, aceea de bogăţie”6;

5
Ibidem, pg. 212.
6
Focault, M. (1996), Cuvintele şi lucrurile, Editura Univers, Bucureşti, pg. 213.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

• Raportul dintre metalul monetar şi marfă, care permite

„stabilirea la limită a valorii totale de piaţă a metalelor
preţioase, dar şi etalonarea într-o manieră sigură şi definitivă
a preţurilor tuturor mărfurilor (…) a fost stabilit de
Providenţă atunci când a îngropat în pământ minele de aur şi
argint, pe care le face să crească lent, aşa cum pe pământ
cresc plantele şi se înmulţesc animalele”7.
• Determinarea esoterică a monedei nu permite oricărui spirit
să se apropie de ea, ci numai „spiritelor care ştiu să stea la
pândă: adică negustorilor”8.

Despre bogăţie, bani şi preţ:

• Teoria monedei şi a comerţului răspunde la înterbarea: cum
pot preţurile, în mişcarea schimburilor, să caracterizeze
lucrurile, cum poate moneda să stabilească între bogăţii un
sistem de semne şi de desemnare?
• Dacă moneda desemnează o anumită bogăţie, rezultă că
moneda îi stabileşte preţul bogăţiei;
• Raportul dintre monedă şi mărfuri, adică sistemul preţurilor
se modifică atunci când cantitatea de monedă sau cantitatea
de mărfuri se modifică („dacă moneda e în cantitate mică faţă
de bunuri, va avea o valoare mare, iar preţurile vor fi scăzute;
dacă, însă, cantitatea ei creşte până la a deveni abundentă faţă
de bogăţii, atunci ea va avea valoare mică, iar preţurile vor fi

7
Focault, M. (1996), Cuvintele şi lucrurile, Editura Univers, Bucureşti, pg. 216.
8
Idem, pg. 217.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

ridicate”9). Foucault deduce că teoria cantitativă a banilor a

guvernat întotdeauna schimbul monetar.

Valoarea, utilitatea şi bogăţia:

• Teoria valorii, după opinia lui Foucault, răspunde unei serii
de întrebări: de ce există lucruri pe care oamenii caută să le
schimbe, de ce unele valorează;
• Valoarea nu poate fi analizată decât folosind un limbaj de
acţiune, lucrurile care se schimbă, fiecare cu valoarea lui
proprie, trebuie să existe dinainte în mâinile participanţilor la
schimb;
• Valoarea lucrurilor se întemeiază pe utilitatea lor;
• Limbajul, cu cele patru funcţii, articulează semne şi
semnificaţii într-o înlănţuire a reprezentărilor bogăţiei,
monedei, preţurilor, etc., dând substanţă epistemei
economice.

Concepţia lui Michel Foucault, deşi complicată şi dificilă de descifrat, poate

fi interpretată şi ca un avertisment dat celor care improvizează grile de
lectură conjuncturale, răscolind istoria şi ocolind analiza epistemologică
(îndeosebi moştenirea culturală comună, tradiţia intelectuală şi un program
de cercetare pe care autorii să-l recunoască şi să-l accepte).
Foucault a influenţat şi a impulsionat cercetările în direcţia analizei legăturii
dintre limbajul vorbit şi limbajul de acţiune (de pildă, limbajul corpului).

9
Ibidem, pg. 228.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

3. DESCRIERE, ARGUMENTARE, IMAGINAŢIE ŞI LIMBAJ LA

KARL POPPER

Motto:
„Limbajul nostru este departe de fi perfect,
dar este uimitor de bun. Uimitor de
puternic”.
Karl Popper

Limbajul este un instrument al cooperării umane şi o instituţie socială

importantă, alături de alte instituţii precum cele sociale, juridice, religioase
sau cele ştiinţice.
Karl Popper (1994) aduce noi elemente ale unei noi concepţii despre limbaj,
concepţie fondată pe evoluţie şi interacţiune. Admiţând că „un
comportament nou reprezintă vârful de lance cel mai avansat al evoluţiei”10,
Popper reformulează legătura dintre evoluţia comporatmentului – scop –
mijloace – abilităţi prin introducerea ideii posibilităţii unor mici mutăţii
genetice, avantajoase selecţiei naturale.

Pornind de la o concepţie numită neo-evoluţionistă, Karl Popper stabileşte că

evoluţia comportamentelor poate fi privită „ca înlănţuire evolutivă tipică,
întâi schimbarea structurii-scop, apoi a structurii abilităţilor. Abia după
aceea se schimbă structura anatomică”11.
În acest cadru, autorul stabileşte şi principiile fundamentale ale limbajui:
10
Popper, K. (1997), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism,
Editura TREI, pg. 106.
11
Idem.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

Superioritatea limbajului uman faţă de limbajul animalelor sau,

cum spune Popper, – „omul se diferenţiază de animale prin
caracteristile limbajului uman, iar limbajul uman se diferenţiază de
toate limbajele animale prin faptul că are cel puţin două funcţii care le
lipsesc acestora din urmă; voi numi aceste funcţii „funcţia
descriptivă” sau „informativă” şi „funcţia argumentativă” sau
„critică”. Ele sunt funcţii superioare tipice caracteristice omului”12.

Invenţia imaginativă, ceea ce înseamnă că „puterea imaginativă a

omului poate evolua în direcţii cu totul noi, deoarece – prin inventarea
limbajului descriptiv, omul a avut la îndemână mijloacele de a
exprima lucruri adevărate şi lucruri neadevărate: poate inventa
povestiri, basme, mituri”13.

Cunoaşterea obiectivă este specific umană, deşi „animalele şi-au

produs propria lume 3v, constând în limbaje animale, nici un animal
nu produs ceva asemănător cunoaşterii obiective”14. Popper
recunoaşte unele situaţii din lumea animală care pot fi uşor asociate
cunoaşterii obiective (de pildă, imitaţiile), dar la om cunoaşterea
obiectivă este rezultatul funcţiilor specific umane.

12
Ibidem.
13
Popper, K. (1997), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism,
Editura TREI, pg. 107.
14
Popper, K. (1997), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism,
Editura TREI, pg. 109.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

În pofida faptului indubitabil că omul a evoluat graţie dezvoltării

uneltelor exosomatice, după Popper nici una dintre aceste unelte nu
are o bază erediteră specializată aşa cum au toate uneltele exosomatice
dezvoltate de animale, cu excepţia funcţiilor specific umane ale
limbajului care au o bază ereditară foarte specializată şi specifică.

În concluzie, „evoluţia omului i-a dat acestuia ceva caracteristic şi specific

uman – un instinct, fundamentat genetic, de a acumula prin imitaţie, un
limbaj specific uman apt să se constituie în purtător al cunoaşterii
obiective”15.

Din această perspectivă, Popper cercetează funcţiile limbajului uman,

pornind de la teoria lui Karl Buchler (distinge trei funcţii ale limbajului:
două inferioare – expresivă şi comunicativă şi una superioară – descriptivă
sau informativă), teorie pe care o amendează cu o funcţie esenţială pentru
cunoaşterea obiectivă – funcţia critică.
TABLOUL FUNCŢIILOR LIMBAJULUI UMAN
(Buhler – Popper)
• Funcţia argumentativă sau
FUNCŢII LINGVISTICE critică
SUPERIOARE: • Funcţia descriptivă sau
(baza lumii 3) informativă

FUNCŢII LINGVISTICE • Funcţia comunicativă

INFERIOARE: • Funcţia expresivă

15
Idem.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

Exemplificările lui Popper ale celor patru funcţii majore ale limbajului:

Într-o permanentă dispută cu Karl Buhler, faţă de care nu ezită să-şi arate
admiraţia critică, Popper ne oferă repere importante ale analizei limbajului
economic dintr-o perspectivă mai apropiată metodelor folosite în cercetarea
economiei în joncţiunea lor aproape naturală cu funcţia de comunicare a
limbajului.

 Funcţia expresivă şi cea de comunicare se pot manifesta şi simultan:

„dacă un om cască fiind singur în dormitor, acest gest are, ca limbaj,
funcţia unică de autoexprimare. Însă dacă nu este singur, el le poate
induce şi altora starea de somnolenţă: puteţi verifica singuri cum,
căscatul insistent şi sugestiv – dacă gestul este natural şi aproape
inconştient – nu numai că îi veţi dtermina şi pe alţii să caşte, dar puteţi
chiar să-i ajutaţi să adoarmă. Astfel, căscatul poate avea nu numai o
funcţie expresivă, ci şi una ocmunicativă, de tip „infecţios”16”.
Suprapunerea expresivităţii cu comunicarea de tip „infecţios”, nu
înseamnă că orice tip de comunicare are caracter „infecţios”. De pildă,
funcţia imperativă poate sau nu să contamineze; totul depinde de ton
şi de putere.

 Funcţia descriptivă, în mod normal, cum spune Popper, implică

exprimare şi comunicare, dar şi funcţia informativă. Desigur, cineva

16
Ibidem, pg. 111.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

poate să descrie lucruri sau moduri de exprimare ale oamenilor, dar

fără să poată să facă abstracţie de starea propriului organism. După
cum, nu poate să vorbească despre ceva fără să încerce să declanşeze
un răspuns emoţional în auditoriu, adică să comunice ceva.

 Comunicarea nu este un caz special de exprimare, iar exprimarea nu

este un caz particular de comunicare, ele sunt două funcţii distincte,
din punct de vedere biologic, funcţia de comunicare având
preponderenţă. Pe de altă parte, funcţia descriptivă a limbajului este
diferită de cea comunicativă, iar din punct de vedere biologic are chiar
prioritate. După Popper, funcţia descriptivă a limbajului îşi
îndeplineşte rolul complet numai în cadrul limbajului uman (deşi
unele limbaje naturale se pot apropia destul de mult de limbajul
uman). Totuşi, limbajul uman este descriptiv şi în sensul că omul
poate relata ceva adevărat sau fals (sau cum spune Popper „faptul
conducând la diferite operaţii logice de negare şi respingere – adică la
critică”17).
 Funcţia critică sau argumentativă provine din funcţia descriptivă şi
informativă, de care este strâns legată şi pe care le îmbogăţeşte
dezvoltând negaţia, adică devenind cu adevărat critică. Deşi
insuficient consolidată biologic, folosirea funcţiei critice are avantaje
biologice clare – „această folosire ne permite să lăsăm teoriile să
moară în locul nostru18”.

17
Popper, K. (1997), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism,
Editura TREI, pg. 113.
18
Popper, K. (1997), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism,
Editura TREI, pg. 117.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

Soluţia lui Popper la problema „efectelor de importanţă biologică ale

evoluţiei limbajului descriptiv” presupune:
Folosirea alegerilor intertemporele drept criteriu al cunoaşterii
obiective (înlocuirea anticipărilor instinctive cu anticipări
adaptative);
Formularea întrebărilor şi începerea obiectivării problemelor
percepute anterior;
Dezvoltarea imaginaţiei;
Dezvoltarea inventivităţii (ceea ce în concepţia popperiană
înseamnă utilizarea metodei încercării şi eliminerea erorii
fondată pe un stoc de încercări posibile, adică un stoc de idei
noi. În acelaşi timp, imaginaţia lărgeşte acest stoc, iar aplicarea
metodei încercării şi erorii poate genera noi replici
comportamentale, dar şi noi instituţii).
Consolidarea prin tradiţie a invenţiilor comportamentale,
instrumentale şi instituţionale generează situaţii care răspund
nevoii de flexibilitate, adică acelaşi lucru să rămână valabil
pentru diferitele limbaje umane.

În cazul comunicării, reacţia (feed-back-ul) poate fi rapdidă sau întârziată,

după cum reacţia poate fi pozitivă sau negativă; Popper îşi exprimă rezerva
faţă de reacţiile pozitive rapide, dar admite că o reacţie pozitivă, în
adevăratul sens al cuvântului, se poate produce la intervale mari de timp.
Astfel, Popper arată că între formularea teoriei lui John Staurt Mill, după
care obiectivele politicii sociale moderne sunt salariile mari şi timpul de
lucru mic, şi punerea ei în practică au trecut şaptezeci de ani.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

Concluzia lui Popper este cât se poate de clară: „Dacă orice limbaj este
privit ca o simplă expresie şi comunicare, atunci sunt neglijate
caracteristicile cele mai importante ale limbajului omenesc, ce îl disting de
limbajul animal: capacitate sa de a produce enunţuri false şi adevărate şi de a
construi enunţuri valide şi invalide”19.

i
Unii epistemologi, precum Alan Chalmers îl consideră pe Tarski drept exponent al
instrumentalismului. În virtutea instrumentalismului, există o deosebire netă între
conceptele aplicabile situaţiilor observabile şi conceptele teoretice; scopul ştiinţei este
producerea teoriilor, adică a dispozitelor sau instrumentelor comode pentru unirea
situaţiilor observabile între ele; descrierea lumii cuprinde numai entităţi observabile care
descriu efectiv ceea ce se potriveşte lumii reale, nu şi conceptele teoretice (acestea trebuie
înţelese ca ficţiuni utile care ne uşurează calculele). Faptul că teoriile pot să conducă la
noi predicţii sau la descoperirea de noi fenomene este oarecum stânjenitor pentru
instrumentalism, fiind interpretat ca un accident bizar. Vezi, A. F. Chalmers, Qu’est-ce
que la science? Recents developpements en philosophie des sciences: Popper, Kuhn,
Lakatos, Feyerabend, La Decouverte, Paris, 1987, pg. 192-194.

19
Popper, K. R. (2000), Filosofia socială şi filosofia ştiinţei, Antologie editată de David Miller, Edtura
TREI, pg.287.
Angela Rogojanu Curs 2 Comunicare si Limbaj Economic

ii
„Paradoxul mincinosului” îşi are originea în sofistica greacă; Chalmers utilizează o
formă mai apropiată zilelor noastre „paradoxul cartonaşulu”: pe una dintre feţe este scris
– „Enunţul scris pe cealaltă faţă este adevărat”, iar pe faţa a doua este scris „Enunţul scris
pe cealaltă faţă este fals”. Se observă că situaţia este paradoxală, pentru că fiecare enunţ
după cartonaş poate fi adevărat sau fals. Vezi, A. F. Chalmers, Qu’est-ce que la science?
Recents developpements en philosophie des sciences: Popper, Kuhn, Lakatos,
Feyerabend, La Decouverte, Paris, 1987, pg. 196.
iii
Precizările aduse de Popper par să aducă şi mai multă claritate în înţelegerea
conceptelor introduse de Tarski: „Un limbaj în care se vorbeşte despre obiectele ligvistice
se numeşte „matalimbaj”. Astfel, orice teorie a devărului trebuie să fie o teorie
metalingvistică, pentru că vorbeşte de proprietăţile unui limbaj – ale enunţuirlor, ale
obiectelor lingvistice. Enunţuirle sunt asemenea meselor şi scaunelor, limbajul e
asemenea unei fabrici de mobilă”. Vezi, Karl Popper, Cunoaşterea şi problema raportului
corp-minte. O pledoarie pentru interacţionism, Editura TREI, 1997, pg. 130.
iv
Michel Foucault foloseşte „patrulaterul limbajului” sau teoriile clasice ale limbajului –
a propoziţiei, a articulării, a desemnării şi a derivării – pentru a-şi susţine propria
filosofie: „ Dacă limbajul există, este pentru că dincolo de identităţi şi diferenţe,
dedesubtul acestora există fondul continuităţilor, al asemănărilor, al repetiţiilor, al
încrucişărilor naturale”. Vezi, Michel Foucault, Cuvintele şi lucrurile, Editura Univers,
Bucureşti, 1996, pg.167.
v
Abordând problema raportului corp-minte, Popper formulează concepţia „celor trei
lumi”: lumea întâi este cea a corpurilor fizice şi a stărilor lor fizice şi fiziologice, lumea a
doua reprezintă lumea stărilor mentale şi lumea trei este lumea produselor minţii
omeneşti. Popper are un argument forte în susţinerea teoriei sale: „atunci când vă
vorbesc, nu mă adresez corpurilor dumneavoastră, ci minţilor voastre”. Vezi, Karl Popper
(1994), Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte. O pledoarie pentru
interacţionism, Editura TREI, pg. 13 -14.