6

6
6
 61

Redactare - Sescu Ştefan

Tehnoredactare - Sescu Daniel
Lecturare - Burlacu Constantin
Corectură - profesor Corneliu Stan
6
 6

Dedicăm acest volum

împlinirii
a 150 de ani de la apariţia
oficială
a Bisericii Adventiste de Ziua
a Şaptea (21 mai
1863).
6
 6

Prefaţă
În urmă cu aproape 100 de ani, Spiritul Profetic a vorbit numai prin Mărturii
volumul nouă de peste 12 ori despre importanţa soliei Îngerului al treilea. Solia cu
avertizarea semnului fiarei pe mână şi pe frunte este importantă, deoarece Îngerul
al treilea şi Îngerul descris în Apocalipsa 7.2 au misiunea dea
predica semnul pe mână şi pe frunte. Împortanţa soliei semnului pe mâna întinsă
(sau răstignită) este prioritară, deoarece trebuie să măsurăm altarul crucii ca
original al celui de aramă, cu propriul cot 1 răstignit pentru a primi semnul lui
Dumnezeu pe frunte. Iată solia:
- „ Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare:
<Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul
ei pe frunte sau pe mână>” (Ap.14.9. marcarea noastră)

Despre predicarea soliei Îngerului al treilea Spiritul Profetic spune:

- „Suntem în pericol de a da solia îngerului al treilea într-un mod atât
de nedefinit încât aceasta să nu-i impresioneze pe oameni. Apar atât de
multe alte interese încât tocmai solia care ar trebui proclamată cu putere
devine slabă şi fără glas”2.

- „ Satana foloseşte fiecare mijloc acum, în acest timp al sigilării,

pentru a abate mintea celor din poporul lui Dumnezeu de la adevărul
prezent şi pentru a-i face să şovăie. Am văzut un acoperiş pe care
Dumnezeu îl punea deasupra celor din poporul Său spre a-i ocroti în timpul
de necaz, şi fiecare suflet care era hotărât pentru adevăr şi era curat la
inimă urma să fie acoperit de Cel Atotputernic.”3
Dacă Biblia şi Spiritul Profetic nu tace în privinţa descoperirii semnelor de
recunoaştere ce trebuie să se afle asupra celor sigilaţi 4, înseamnă că noi nu trebuie
1
Ex.27.1
2
E.G.White. 6T. pag. 55, marcarea noastră
3
E.G.White. 6T. Early Writings, p.43, marcarea noastră
4
Iov 37.7, Psalmi 64.9, Maleahi 3.18 şi 2Corinteni 13.5-6, -„ Pecetea lui Dumnezeu este
asupra lor. Aceasta este atât de evidentă şi perceptibilă încât vrăjmaşii lumii se ridică împotriva lor
datorită contrastului.” (E.G.White Mărturii speciale 385)
-„În Cetatea cea Sfântă este o ordine şi o armonie desăvârşită. Toţi îngerii care sunt însărcinaţi să
viziteze pământul deţin un card auriu, ca o legitimaţie pe care-l prezintã îngerilor de la porţile cetăţii
 6

să tăcem, ci să mărturisim prezentarea sigiliului pe mână şi pe frunte în contrast

cu semnul fiarei. Omul a pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al Cerului
şi trebuie ajutat să intre în posesia lui. Prin mărturiile practice de asemănare cu
chipul lui Dumnezeu, omul este ajutat să-l găsească.
Dacă solia sigilării este transmisă şi de membri bisericii, atunci ce condiţi şi
caracteristici ar trebui să îndeplinească mesagerii ca martori ce se află în spiritul
Îngerului cu sigiliu ? Ce anume trebuie să predicăm astăzi ca misionari aflaţi
aproape de frontiera Ţării Canaanului Ceresc ? De ce nu predicăm solia Îngerului
al treilea care avertizează lumea să se ferească de semnul fiarei cu semnul pe
mână şi pe frunte 5 ? Cum să ne ferim dacă nu vedem modele, exemple şi probe
vii cu sigiliul lui Dumnezeu ce predică PRACTIC solia sigilării ? De ce nu
predicăm urmele paşilor în pustie ca semne ale căii drepte sau neprihănite 6 ?
Înainte ca Îngerul nimicitor să-şi facă lucrarea, omul trebuie să primească viza.
Prin mărturiile practice de asemănare cu chipul lui Dumnezeu, omul este ajutat să
se obişnuiască cu limbajul soliei sigilării pentru a primi paşaport cu viză. Dacă am
vrea să trecem fâşia frontierei Ţării Canaanului Ceresc fără paşaport, ce urme am
lăsa ? Paşii călătoriei noastre în pustie patru generaţii, ce urme a lăsat pe nisip ?
După un timp împrumutat, infractorii sau <ticăloşii> laodiceeni 7 pot declara prin
încumetare că sunt pe calea cea bună pentru a urca la Ceruri ? Dacă suntem pe
calea cea bună aproape de frontieră Ţării Canaanului Ceresc, putem da mărturie
practică pentru a confirma că urmele paşilor sunt drepte şi neprihănite ?
Întrebările conturează cadrul acestui volum.
Nu putem transmite solia unificării, legării şi sigilării pietrelor vii preţioas 8
în spiritul lui Betsaleel, Ilie 9, Iosua 10 sau Ioan 11 , dacă adevărul despre aceasta
nu este încorporat în viaţa predicatorului ca semn oficial şi distinct.
Dacă Biblia şi Spiritul Profetic nu tace în privinţa descoperirii semnului de
recunoaştere 12, înseamnă că noi nu trebuie să tăcem, ci să mărturisim prezentarea
când ies sau intră. Cerul este un loc minunat.” (E.G.White, E.W, Scrieri Timpurii 40, îngroşarea şi
sublinierea noastră)
5
Ap.14.9
6
Ps.1.6;101.2; Prov.16.31
7
Ap.3.17
8
Ex.28.22-25
9
1Reg.18.31
10
Deut.27.5-8; Iosua 8.31.3
11
Ap.11.1
12
Iov 37.7, Psalmi 64.9, Maleahi 3.18 şi 2Corinteni 13.5-6, -„ Pecetea lui Dumnezeu este
asupra lor. Aceasta este atât de evidentă şi perceptibilă încât vrăjmaşii lumii se ridică împotriva lor
 6

sigiliului lui Dumnezeu cu semnul pe mână şi pe frunte. În felul acesta lumea sau
Neamurile pot fi încurajaţi de membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ca
modele, exemple şi probe vii. Această responsabilitate dea mărturisi practic
asemănarea cu Dumnezeu, nu este pentru tâlharul de pe cruce mântuit în ultima
clipă, pentru cei noi botezaţi, sau pentru cei care se poticnesc la cruce, ci pentru
cei care trebuia să fie primele roade coapte la a patra generaţie.
Dacă trestia este simbolul Bibliei 13 cu care trebuie să măsurăm sau să
cercetăm profeţiile, urmele sau starea spirituală, dacă cotul este simbolul
întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea pe cruce 14,
dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în
cazul nostru de cruce, cheie, trestie, toiag şi steag, dacă degetul este arătătorul ce
indică direcţia (calea, steagul), persoanele (cu trestia cheia, toiagul şi steagul),
sigiliul (amprenta), timpul (când se transmite solia sigilării?) şi forma prin pipăire
a gravurilor 15, dacă cumpăna este simbolul neprihănirii 16 ca să fim măsuraţi
pentru a fi <sfinţiţi Domnului>17, dacă încălţămintea din picior ne descoperă
urmele paşilor ca nişte semne pe calea sigilată 18, dacă brăul ne descoperă locul
călimarei cu sigiliu19, atunci doar un singur talant primit ne ajută să predicăm
solia sigilării. Cine sau ce chip spiritual se identifică cu un talant ? Sfeşnicul are
un talant de aur20. Cele şapte Duhuri reprezentat prin şapte lămpi ce se identifică

datorită contrastului.” (E.G.White Mărturii speciale 385)

-„În Cetatea cea Sfântă este o ordine şi o armonie desăvârşită. Toţi îngerii care sunt însărcinaţi
să viziteze pământul deţin un card auriu, ca o legitimaţie pe care-l prezintã îngerilor de la porţile
cetăţii când ies sau intră. Cerul este un loc minunat.” (E.G.White, E.W, Scrieri Timpurii 40,
îngroşarea şi sublinierea noastră)
13
În timpurile vechi, instrumentul pentru măsurarea lungimii era confecţionat dintr-o trestie. De
aceea şi grecescul kanon (regulă, standard), care denumea un băţ folosit drept ”metru”, provine din
termenul semitic, oriental kane (trestie), de unde şi latinescul canna (trestie)” (Florin Lăiu).
14
Ex.27.1
15
Luca 24.39; Zah3.9
16
Cumpăna se folosea la înălţimea dreaptă a zidului Templului. În Biblia ebraică cumpăna este
simbolul <dreptăţii>, a verticalităţii zidului, ca să ne arate cum dorea Domnul să fie cu poporul Său.
Uneori cuvântul este tradus chiar prin <neprihănire> (Num.23.10). Şi în alte texte cuvântul pentru
<drept> este folosit în acelaşi sens cu cel <neprihănit> (Ps.11.7; 32.11; 31.)
17
Ex.39.30
18
Ex.12.11; Luca 15.22; Deut.29.5; Iov.14.16-17.
19
Ezech.9.3
20
Ex.37.24
 6

cu sfeşnicul 21 participă la sigilare sau la săparea pietrelor vii preţioase 22. În

mijlocul celor şase duhuri se află cel de al şaptelea cu călimara la brâu 23. Acestă
imagine este simbloul sfeşnicului ce luminează solia sigilării în şapte culori.
Bucata de mână a scris sentinţa în faţa sfeşnicului 24 pentru că cele şapte Duhuri
ca imagine a sfeşnicului participă la sigilare. Cele 12 pietre preţioase vii săpate
ca nişte peceţi nu pot trasmite solia sigilării dacă nu poartă în ele cele şapte
culori ale curcubeului ca semn al harului în timpul sigilării . Înaintea lui
Dumnezeu, toţi suntem vinovaţi pentru că trebuia să dăm mărturie practică despre
altarul restabilit pentru Marea Reformă. Dacă unul dintre noi va spune că a primit
doar un talant de aur atât cât cântăreşte sfeşnicul, atunci nu trebuia să-l ascundă în
pământ25 sau să-l pună sub obroc26, ci trebuia să lumineze27.
Dacă solia celor trei îngeri din Apocalipsa 14.6-9 este transmisă de membrii
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ce se află în spiritul celor trei îngeri, tot aşa
solia îngerului din Apocalipsa 7. 2-8 care se află şi în spiritul celor patru coarne
ale altarului din cele patru puncte cardinale (Vers.1 şi 2), poate fi transmisă şi de
membrii bisericii ce se află în spiritul Îngerului care <unifică>, <strânge> sau
sigilează (Zah.12.8; Mal.3.1) ?
Prin mărturiile practice de asemănare cu chipul lui Dumnezeu, omul este
ajutat să se obişnuiască cu limbajul soliei sigilării. Limbajul soliei sigilării, trebuie
cunoscută de toată comunitatea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Ea este
simplă, frumoasă, îmbucurătoare, uzuală şi comună, ca un etalon de indentificare
cu un anumit <fel> de vorbire în unitatea şi diversitatea lucrării (1Corinteni 10.1;
14.10).
-„ Cei ce vorbesc în felul acesta (sau chipul acesta), arată
desluşit că sunt în căutarea unei patrii” (Evrei 11.14, marcarea noastră).

Autorul, 2013
Notă introductivă

21
Ap.4.5
22
Zah.3.9; Ezech.9.2,4; Ex.28.21
23
Ezech.9.2
24
Dan.5.5
25
Mat.25.25
26
Mat.5.15
27
Mat.5.15
 6

Soliile pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie ce urmează a fi

prezentate în curând sub toate formele, trebuie să aibă o motivaţíe foarte puternică
cu câteva note introductive. În sensul acesta volumul ca ediţie specială poate fi
numit Catalog din mai multe puncte de vedere, deoarece :

- este un registru cu mărturii practice metodice după anumite criterii

şi scopuri ca întroducere, pentru susţinerea noilor publicaţii pentru
redeşteptare şi reformă,
- prezintă însemnări şi note cu valori spirituale, referitoare la limbajul
altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia
Timpurie pentru a primii Ploaia Târzie 28 . Aceste note cu măsuri şi
valori spirituale practice schiţează sau conturează spiritual pregătirea
pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie ,
- în contextul notelor, acest volum ca ediţie specială se poate numi
Catalog deoarece prezintă însemnări şi reflecţii spirituale despre
ultimile evenimente istorice din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea, cum ar fi: pecetluirea (144.000), marea cernere, primirea Ploii
Târzii, Marea strigare, marea strâmtorare şi etc,
- în spiritul limbajului muzical, ediţia specială poate fi numit Catalog,
deoarece notează titlurile notelor muzicale ale cântărilor de laudă
înregistrate în Catalogul (Registru) de imnuri, ce vor fi intonate la
tronul lui Dumnezeu conform dovezilor 29,
- în contextul notelor ce notează o socoteală scrisă pentru veghetori şi
responsabili, volumul de faţă poate fi numit Catalog, pentru că este un
document spiritual al noilor publicaţii internaţionale, ce prezintă
notele spirituale (aprobate) ce ar trebui date Stăpânului ca talanţi
înapoiaţi (Matei 25.20-30),

Nu putem începe o lucrare de Redeşteptare şi Reformă cu noile publicaţii,

dacă nu avem un catalog ca o arhivă, care să cuprindă numerele de înregistrare
ale adeverinţelor sau dovezile spirituale ale martorilor folosiţi de Dumnezeu
pentru Reforma de la Ploaia Târzie. Este necesară această lucrare, deoarece
28
- „Ploia târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru
venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploia timpurie nu a avut loc, nu va fi viaţă, firul verde nu va
răsări. Prin urmare, dacă stropii Ploii Timpurii nu şi-a făcut lucrarea , Ploaia târzie nu poate să
aducă nici o sămânţă la desăvârşire.” ( E.G.White, Testimonies to
Ministers 507)
29
Ap.16.7
 6

Marea Reformă, nu are caracter zonal, naţional sau mondial, ci cosmic 30, ce va
surprinde nu numai Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, ci toate bisericile şi
confesiunile religioase. Mulţi au încercat o reformă de suprafaţă, însă istoria
Bibliei şi Spiritul Profetic, ne învaţă că orice reformă de suprafaţă sau formală,
<era urmată de o şi mai mare apostazie >31.
Totuşi, după cum în faţa unei autorităţi civile trebuie să prezentăm pentru
identificare şi autentificare Catalogul cu certificatele de stare civilă, tot aşa
martorii pentru Reforma de la Ploaia Târzie trebuie să prezinte autorităţilor
bisericeşti, numerele certificatelor sau dovezilor spirituale arhivate ca într-un
Catalog. Ba mai mult, acest volum arhivează spiritual şi nu computerizat, notele
sau numerele de înregistrare ale scrisorilor de recomandare sau de acreditare,
emise de Comitetul Suprem al <Sfatului Cerului>, ce a întărit prin recomandare şi
acreditare, autoritatea soliilor practice (şi nu teoretice) ale Reformei.
„Lucrarea pe care El o primeşte, este lucrarea care reflectă chipul Său.
Urmaşii Săi trebuie să poarte ca scrisori de acreditare (împuternicire) faţă de
lume caracteristica neştearsă a principiilor Sale nemuritoare”.32
De asemenea, volumul de faţă notează mai multe exemple ajutătoare ce pot fi
luate ca modele pentru mărturiile practice ce prezintă asemănarea cu Dumnezeu.
Notează şi organizează într-o anumită ordine explicată, un limbaj duhovnicesc
despre chipul sau forma spirituală a cuvintelor folosite la mărturiile practice ce
prezintă asemănare cu chipul lui Dumnezeu 33. Pentru ca mărturiile practice să fie
corecte, clare şi de valoare, volumul prezintă note împotriva: deformaţiunii,
formalismului, conformismului, uniformismului şi contrareformei, ce frânează şi
zăboveşte solia (practică) de asemănare cu chipul (forma spirituală) lui
Dumnezeu. Volumul mai notează informaţii şi profeţii cutremurătoare, care ne
forţează să credem motivaţia Reformei în adevăratul sens al Cuvântului, după
40+40+40+40 de ani de rotire în pustie. Aşadar, astăzi sau acum, indicele sau
notele orologiului ca ceas ce indică planurile lui Dumnezeu ce nu cunosc grabă şi
nici întârziere, indică timpul Reformei pentru Ploaia Târzie .
Dedicăm acest volum împlinirii a 150 de ani de la apariţia oficială a Bisericii
Adventiste de Ziua Şaptea (21 mai 1863). “Conferinţa Generală recomandă Bisericii
Adventiste de Ziua Şaptea din întreaga lume să marcheze acest eveniment prin
organizarea de programe pe tot parcursul anului. Sabatul din 18 mai 2013 v-a fi

30
Hag.2.6,21; Ev.12.26
31
E.G.White, H.L.L. pg. 20, „Viaţă şi sănătate”, ediţia 2008
32
7T. 147
33
1 Corint.2.13
 6

dedicate în mod special aniversării şi comemorării acestui fapt. Pentru acea ocazie, vor
fi pregătite din timp materiale şi resurse care vor sublinia grija lui Dumnezeu pentru
poporul Său şi spiritul de sacrificiu al pionerilor adventişti”34.

Autorul,
1 ianuarie 2013

34
Preluare din “Curierul Adventist” Decembrie 2012 pag.5
6
 6

„ Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine

după Mine nu este vrednic de Mine.”
Matei 10.38
 6

Prolog
Motto: „ Cine nu-şi ia crucea lui şi nu
vine după Mine nu este vrednic de
Mine.” (Matei 10.38)
 6

Dacă membrii bisericii au fost apăsaţi de greutatea crucii un timp

îndelungat, atunci au fost îndemnaţi să o măsoare şi să întrebe <până când > 35 ?
Dacă suntem în acelaş spirit şi cuget cu biserica asemenea ucenicilor de ziua
Cincizecimii 36, atunci crucea devine obiectul nostru de studiu. Cum să dăm
mărturie că am purtat o cruce deosebit de grea patru generaţii de exemplu, dacă
nu predicăm măsurile spirituale practice ale ei şi fără să primim răspunsul la
întrebarea <până când> 37 ? Dacă harul este o măsură 38 şi porunca Legii ne
sugerează că păcatul rotirii în pustie călătoreşte doar până la a patra generaţie,
atunci altarul de aramă cu cinci coţi ca umbră a crucii 39, devine obiectul de studiu
în lumina Legii şi a Evangheliei. Reformele de suprafaţă sau ocazionale dealungul
a patru generaţii nu au produs redeşteptări în adevăratul sens al Cuvântului. Istoria
Bibliei şi Spiritul Profetic ne învaţă că în poporul lui Dumnezeu, orice reformă de
suprafaţă sau formală, <era urmată de o şi mai mare apostazie > 40. „Putem să
ieşim afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui ” 41 din pricina poverii
greutăţii soliei redeşteptării şi reformei în adevăratul sens al Cuvântului ?
Responsabilitatea poverii şi ocara, îndeamnă pe fiecare membru aflat în plinătatea
credinţei lui Hristos să întrebe împreună cu psalmistul:
- “< Până când>, Doamne mă vei uita neîncetat ?
< Până când> vei ascunde Faţa de la mine ?
< Până când> voi avea sufletul plin de griji şi inima
plină de necazuri în fiecare zi ?
< Până când> se va ridica vrăjmaşul meu
împotriva mea ?
Priveşte , răspunde – mi, Doamne, Dumnezeul meu !
Dă lumină ochilor mei ca să n-adorm somnul morţii,
Ca să nu zică vrăjmaşul meu <L-am biruit> !
35
Ap.6.10
36
F.Ap.1.14; 4.32
37
Idem
38
Efes 4.7. Limbajele biblice de forma: marele har (Luc.1.28; F.Ap.4.33; 2Corint.4.15; Iac.4.6),
plinătatea harului (Luc.4 22; Ioan 1.14; F.Ap.6.8), har după har sau înmulţirea harului (Ioan 1.16;2
Corint.1.15; Rom.5.20; 2Petru 1.2; 3.18), dovedeşte că harul este o măsură cu o anumită limită.
39
Altarul arderilor de tot sau de aramă, este o umbră a crucii. Aşa cum mielul era jertfit la altarul
evreilor de la Sanctuar (Ex.29.38), tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost jertfit
la cruce în afara curţii (Ev.13.13).
40
E.G.White, H.L.L. pg. 20, „Viaţă şi sănătate”, ediţia 2008
41
Evrei 13.13
 6

şi să nu se bucure potrivnicii mei când mă clatin ”.

(Ps.13.1-4, sublinierea noastră)
Aşadar, dacă membri poporului advent au fost apăsaţi şi ocărâţi până la a
patra generaţie, atunci pot fi îndemnaţi de Duhul Sfânt să măsoare şi să întrebe
<până când> ? Nu ştim dacă Dumnezeu dă răspuns la aceste întrebări, însă
cunoaştem că Sfânta Scriptură ne mângâie cu Mângâietorul prin cuvintele: <Aici
este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus>
42
. Răbdătorii responsabili şi vigilenţi ce păzesc poruncile şi mărturisesc practic
manifestarea unităţii plinătăţii credinţei43 lui Hristos44, ar putea să cerceteze
porunca ce zice că păcatul rotirii în pustie călătoreşte doar până la a patra
generaţie în lumina Evangheliei ? Indiferent care ar fi intensitatea, modul şi
timpul de laudă ale unora ce se <laudă> inconştieţi şi conştienţi cu rotirea în
pustie, totuşi lauda cu povara crucii după 1844, poate fii poticnirea 45 celor
depăşiţi de evenimente. De ce Marele Preot să facă ispăşire din 1863, dacă
lucrarea de ispăşire a început din anul 1844 ?
Pentru o mai bună mărturie pentru cei ce nu cunosc anul naşterii Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea ca familie, începem direct cu ajutorul dicţionarelor,
exegeza sau hermeneutica cuvântului <generaţie>. Cuvântul ebraic pentru <generaţie>
este <toledot> care se traduce literar: <procreaţie>, <a da naştere>, <a zămislii>, în
cazul nostru a familiei Bisericii. Acelaş termen apare în Geneza 5.1; 37.2; 50.23;
Deut.23.2.
Nu întâmplător Geneza 15.16 şi Exod 20.5 care vorbesc despre judecata celor
patru generaţii, folosesc pentru acelaş context al generaţiilor, expresia <dor>, tot cu
înţeles de naştere 46. Mai concret sau mai exact decât <toledot>, expresia ebraică <dor>
în comparaţie cu <toledot> defineşte în plus anumite intervale de timp marcate de
Dumnezeu pentru judecată 47. Răspunsul pe care o dă Biblia este că o generaţie, o cetate
sau o femeie ca biserică se judecă de la <obârşie> sau de la <naştere>48. Prin cuvântul
obârşie folosit în Ezechiel 16.3 înţelegem, punct de plecare, început sau originea
naşterii poporului lui Dumnezeu. Obârşia bisericii primare a început atunci când s-a

42
Ap.13.10; 14.12
43
Efes.4.13;F.Ap.6.5
44
Ap.14.12
45
1 Corint. 1.23
46
“Nouveau Dictionnaire Biblique revise”, Editions Emmaus, Elveţia traducere
Constantin Moisa
47
Idem
48
Ezechiel 16.2-15
 6

revărsat Duh Sfânt. Se poate naşte, o făptură, o femeie sau un popor ca familie fără
suflare sau Duh Sfânt 49 ?
Dacă solia primului Înger declară ceasul judecăţii încă din anul 1844, de ce
Domnul Isus să facă ispăşire pentru prima generaţie din anul 1863 50 ? Îngerul din
stâlpul de nor care a declarat încă din 1844 că nu va fi nici-un har fără zăbavă, de ce
ar repera harul pentru judecată din 1863 51 ? Îngerul a spus că: <Trebuie să proroceşti
din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi>52 din anul 1844 ?
În contextul că totul trebuie să treacă pe la cruce, lauda celor ce o poartă
pentru Marea Reformă, este aceasta:
- “ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu
crucea Domnului nostru Isus Hristos”. (Galateni. 6.14.p.p.)
Dacă crucea a apasat cu toată greutatea până la a patra generaţie, atunci a
exercitat o presiune asupra: cugetului, inimii, spiritului şi trupului, pentru a
manifesta <răbdarea sfinţilor> cu <gemete şi suspine>53. Aceste experienţe nu pot
fi mărturisite practic astăzi dacă nu ne identificăm cu spiritul experienţei bisericii
dea lungul timpului. Dacă manifestăm dragostea dintâi a bisericii 54, atunci ne

49
Biserica creştină s-a născut când Domnul Isus a pus prima Piatră de temelie întărind-o cu
asigurarea că porţile şi locuinţa morţilor nu o vor biruii (Mat.16.18). După 3 ani şi jumătate (1260 de
zile) biserica formată din 120 de ucenici la experienţa Cicizecimii primeşte Ploaia Timpurie cu un nou
statut de-a predica Evanghelia exact cum au primit-o adventiştii la multe noroade, neamuri, limbi şi
împăraţi (Ap.10.11). Această experienţă seamănă mult cu experienţa adventiştilor care s-au adunat ca
cele dintâi roade după trei ani şi jumătate, după o Cincizecime de ani. În jurul anului 1844 Domnul
Hristos pune prima piatră de temelie, iar apoi după 3 ani şi jumătate sau după o Cincizecime de ani
din 1798 până în anul 1848, apare o numărătoare de aproximativ de 35 persoane, aşa cum au fost
număraţi ucenicii.
După 14 ani dacă nu mai mult, Biserica primară primeşte numele de <creştini în Antiohia> aşa
cum a primit biserica adventistă în anul 1860 numele de Ziua a Şaptea. Numele de <adventişti> a
fost dată pe timpul lui Whilliam Miller care înseamnă <aşteptător>, iar numele de <Ziua a Şaptea> a
fost propusă în anul 1860 apoi legalizată în anul 1863.
50
Ap.14.7
51
Ap.10.1,6
52
Ap.10.11
53
Ezech.9.4; Rom.8.26
54
Ap.2.4-5
 6

identificăm cu spiritul pionerilor. După cum Domnul Isus ca model şi exemplu s-a
identificat cu poporul Israel55, tot aşa şi experienţa noastră trebuie să se identifice
cu experienţa biserici în acelaş spirit. Nu putem să măsurăm altarul bisericii cu
propriul cot, dacă nu dăm mărturie practică despre naşterea în Hristos, aşa cum
am fost chemaţi la început 56 . Dacă am manifesta dragostea şi faptele dintâi,
atunci ne identificăm în Duh şi Adevăr cu prima generaţie a bisericii. Ceea ce
contează, este ca spiritul să se identifice cu experienţa dragostei dintâi a primei
generaţii advente. În acest fel experienţa începuturilor şi naşterea bisericii sunt
încorporate în viaţa noastră 57 pentru a confirma calitatea măsurătorii pe care o
face Duhul Sfânt. Cum ? Solia din
Apocalipsa 2.4-5 nu este
o solie adresată doar
persoanelor împovărate,
ci tuturor membrilor bisericii de
astăzi. Nu putem măsura altarul
crucii asemenea lui Moise,
Petru sau Domnul Isus, dacă nu
trăim naşterea în Hristos de la
început, sau întoarcerea la
dragostea dintăi, ca POPOR şi
membru (Idem).
Când crucea apasă cu toată greutatea, exercită asupra noastră o presiune
asupra: cugetului, inimii, spiritului şi trupului pentru a se realiza unificarea în
altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Biblia ne sugerează că
experienţa dragostei dintâi aratată la altarul crucii ne leagă sau ne uneşte. Iată
dovada:
- “Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă
socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi,
toţi deci au murit.” (2 Corint.5.14, marcarea noastră)

Copleşiţi şi marcaţi spiritual de greutate, de-a lungul celor patru generaţii,

am vrea ca ea să cântărească mai uşor. Orice kilogram în plus sau minus schiţează
spiritual o anumită lungime, lăţime şi înălţime spirituală în plus sau minus.
Măsurile şi valorile spirituale experimentate practic sub povara crucii patru
55
Matei 2.15
56
1Corint.7.17
57
2 Corint.11.10
 6

forţelor. Lăsând crucea pentru o clipă, privim spre ea cu gândul că se va uşura.

Cum putem înlătura ocara Neamurilor şi rotirea a cincea oară în pustie ? Să
renunţăm la altarul crucii sau la redeşteptare şi reformă după patru generaţii ?
Nicidecum, pentru că porunca este clară:

- „ Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine

după Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei10.38)

Având la dispoziţie doar Biblia ca o trestie 60, împreună cu palma şi cotul ca

măsuri ale altarului 61, am fost şi suntem constrânşi din dragoste pentru Dumnezeu
şi aproapele s-o măsurăm prin Duhul Sfânt până la a patra generaţie. Această
măsurare s-a realizat şi se realizează prin întinderea coatelor sau a mâinilor 62
pironite, până la moartea în Hristos 63. Experienţa ne ajută să verificăm dacă
măsurile şi valorile spirituale măsurate cu propriile coate (fapte) pironite,
corespund cu măsurile în <coţi> date de Scriptură. Mărturia practică a pironirii

cumpăna vremurilor sau anilor ?

60
Apocalipsa 11.1. Canon provine de la grecescul kanon (regula, standard), care denumea cândva
un băţ folosit drept ”metru”, provine din termenul semitic, oriental kane (trestie), de unde şi
latinescul canna care se traduce trestie (Florin Lăiu).
61
Ezech.43.13
62
Ioan 21.18; 2 Reg.4.34; Ex.17.12,15
63
Gal.2.20
 6

sau ţintuirii palmelor poate însemna legarea faptelor noastre ? Dacă trestia este
simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii
mâinilor sau faptelor pentru că de acolo începe întinderea, atunci palma ca
măsură 64 reprezintă simbolul prinderii, fixării sau apucării de ceva, în cazul
nostru de cruce.
Altarul de aramă este umbra crucii, pentru că în acelaş loc a fost sacrificat
Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatele lumii. Are Cuvântul lui Dumnezeu
dreptate când spune că altarul lui Moise prezentat pe muntele Sinai avea o
lungime, lăţime şi o înălţime de cinci <coţi> 65 ? De ce altarul lui Solomon avea
20 de coţi 66, şi cel arătat proorocului Ezechiel avea doar 14 coţi de exemplu 67 ? A
măsurat Domnul Isus pe muntele Golgota, altarul crucii cu propriul cot pentru a
confirma acei cinci coţi ai altarului lui Moise ? În contextul lipsei hainei
neprihănirii şi a foamei după Cuvântul reformei, credem că ar trebui să
continuăm întrebările.
Iată care sunt o parte din ele în contextul doctrinei Sanctuarului:

1. În contextul foamei după Cuvântul reformei şi al măsurătorii,

putem adăuga un cot la altarul viu restabilit al Bisericii Adventiste de
Ziua a Şaptea înălţate în Hristos pentru a mărturisi solia îngerului al
treilea şi a celui de mare slavă ? 68
2. Şi apoi, cine dintre noi, chiar îngrijorându-se poate să adauge măcar
un cot la înălţimea altarului restabilit sau reformat al Bisericii Adventiste
de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie din care radiază solia PRACTICĂ
pentru marea Reformă de la Ploaia Târzie ?“ 69

Noi am primit Doctrina Sanctuarului ca biserică distinctă din mai multe

puncte de vedere ce trebuie cercetate. Ar putea doar descrierile măsurilor şi
valorilor în <coţi> ale altarului de aramă ca umbră a crucii fără mărturisirea
practică, să însemne doar teorie ? Dacă Doctrina Sanctuarului ne arată că Domnul
Isus a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a începe restaurarea sau restabilirea
altarului pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie încă din anul 1844, cum
64
Ezech.43.13
65
Ex.27.1
66
2Cronici 4.1
67
Ezech. 43.13-17
68
Matei 6.27
69
Idem
 6

credem că vom mărturisi practic această restaurare a altarului, atunci când Marele
Preot îl va unge conform dovezilor (Lev.16.18-19) ?
În contrast cu unii ce se laudă cu
realizările rotirii în pustie patru generaţii,
există totuşi făpturi noi zidite în Hristos
ce se laudă cu povara crucii, sau cu ocara
responsabilităţii reformei. Dacă
mărturisim practic măsurile şi valorile
spirituale ale temeliei altarului de aramă
pentru reformă în adevăratul sens al
Cuvântului, atunci ne identificăm cu
temelia altarului viu reformat. În spiritul
acesta, se poate susţine şi spijini prin
Domnul Isus temelia altarului viu al
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie 70. Acest limbaj pentru reformă, nu este
pentru cei noi botezaţi, tâlharul de pe cruce sau pentru cei indiferenţi ce se
poticnesc de altarul crucii ca ocară 71, ci pentru cei care au avut ocazia să
experimenteze practic prin întinderea coatelor, cercetarea dimensiunilor spirituale
ale altarului reformat ca umbră a crucii, 4 generaţii. Măsurile şi valorile spirituale
practice ale aceluiaş altar, ne sunt descoperite de Doctrina Sanctuarului, pe care o
are Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea ca organizaţie distinctă.
A susţine sau a sprijini din temelii altarul pentru Marea Reformă de la Ploaia
Târzie înseamnă: a fi apăsat deosebit de mult de greutatea altarului ca umbră a
crucii timp de 40 de ani de exemplu, ca a patra generaţie rotită în pustie 72.
Niciodată nu a fost voia lui Dumnezeu de a ne roti patru generaţii în pustie 73.
„Putem să ieşim afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui pentru a mărturisi
practic ca martori, modele sau probe vii (exemple vii), redeşteptarea şi reforma
corpurilor pastorale (profesori) 74”, „fie că vom asculta fie că nu vom asculta”75?

70
Ezech.43.13
71
1 Corint.1.23
72
1Corint.10.5-11
73
Ierem.2.31
74
Evrei 13.13
75
Ezech.2.7; 3.11,27
 6

***

- Altarul arderilor de tot sau de aramă, este o umbră a crucii. Aşa cum
mielul era jertfit la altarul evreilor de
la Sanctuar (Ex.29.38), tot aşa Mielul
lui Dumnezeu care ridică păcatele
lumii a fost jertfit la cruce în afara
curţii (Ev.13.13).

„ Dumnezeu cheamă oameni care I

se vor preda spre a fi umpluţi cu Duhul
Lui. Cauza lui Hristos şi a omenirii
cere oameni sfinţiţi, plini de sacrificiu
de sine, care să poată ieşi afară din
tabără şi să poarte ocara. Ei să
fie bărbaţi puternici, viteji, pregătiţi pentru lucrări de valoare şi să încheie
un legământ cu Dumnezeu prin jertfă ” 76.
Măsurile şi valorile spirituale ale altarului de aramă primit de Moise
pe muntele Sinai în coţi de exemplu şi în alte valori (Ex.27.1-8), sunt
desfăşurate sau prezentate spiritual şi practic de Domnul Isus pe muntele
Golgota, prin întinderea coatelor ca măsuri.

76
E.G.White, T6. 412, marcarea noastră.
 6

Crucificarea eului pentru

redeşteptare şi reformă
Doctrina Sanctuarului ne oferă mai multe moduri de a mărturisi practic
moartea firii în Hristos77 . Un prim exemplu ar fi să mărturisim că suntem o jertfă
vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu78 prin mistuirea făcută de focul Duhului Sfânt 79.
Un alt mod de exemplu ar fi să mărturisim practic valorile spirituale ale altarului
crucii cu propriile coate întinse (la figurat), având ca unitate de bază : (1) <trestia
sau Biblia>80 şi (2) <cotul şi palma>81. Având în vedere că, Marele Preot poate
părăsi ca un hoţ Sfânta Sfintelor pentru a unge şi a restaura altarul bisericii 82,
credem că este important să experimentăm practic personal, măsurile şi valorile
spirituale practice ale altarului - cu proprile coate întinse (Idem) ! Am apucat (am
prins) sau am fixat palma ca măsură pe cruce ? Am pipăit cu propriul deget
gravura crucii ? Nu vrem să sugerăm prin aceaste note că Marele Preot a ieşit din
Sfânta Sfintelor, nu, ci vrem să mărturisim practic toate caracteristicile spirituale
practice ale altarului restabilit după ungerea cu sânge, aşa cum ne prezintă Levitic
16.18-19 în întreg context biblic. Totul trece pe la cruce.
Biblia ne învaţă că Marea Reformă de la Ploaia Târzie nu va veni ca un hoţ
pentru cei ce veghează 83. În contextul acesta credem că ar fi important să
cunoaştem ce ar trebui să trâmbiţeze străjerii responsabili ca predicatori 84,
despre eventimentele finale.
Orişicine este apăsat de cruce, va fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu s-
o măsoare cu propria palmă sau cot (şi trestie), orice dimensiune spirituală a
altarului pentru a o mărturisi practic 85. Spre confirmare prezentăm câteva
exemple practice.

77
Galateni.2.20
78
Romani.12.1
79
Lev.9.24
80
Apocalipsa.11.1
81
Compară Ioan 21.18; Exod.17.12; Galateni.6.16; Exod.27.1; Apocalipsa.11.1
82
Lev.16.18
83
1Tes.5.4
84
Ezechiel 33.6-7
85
Ioan 3.33; 7.17; Ap.16.7
 6

După cum Domnul Isus a măsurat la stânga şi la dreapta lungimile laterale

ale altarului crucii cu propriul cot şi palmă întinsă, ţintuită sau legată, pentru a
marca limítele altarului cu care se identifica, tot aşa există făpturi noi zidite în
Hristos care vor putea mărturisi practic măsurarea altarului cu propriul cot, până
la limítele marcate de cotul întins al Domnului Isus 86. Dacă trestia este simbolul
Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor
sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea, atunci palma ca măsură 87
reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul nostru de
cruce.
Aşa cum Petru a măsurat cu propriile coate < întinse > altarul crucii 88, tot
aşa Moise a măsurat la stânga şi la dreapta altarul <Iehova – nisi> cu propriile
coate întinse 89 . Sfânta Scriptură prezintă moartea firii în Hristos în moduri
diferite nu doar prin Moise sau Petru, ci şi prin alţi eroi biblici. Totuşi, diferenţa
de personalitate dintre Petru şi Moise, care au trăit momente diferite, prin prisma
misiunii şi a individualităţii, le-a adus experienţe diferite. Biblia prezintă toate
experienţele răstignirii firii în moduri diferite, iar această diversitate, lărgeşte şi
adânceşte posibilitatea de cunoaştere a celui care a trăit experienţa crucificării
eului prin Isus în lupta cu forţele întunericului. Dacă Dumnezeu i-a cerut lui
Moise să noteze întinderea coatelor ca o aducere aminte 90, înseamnă că acest
altar cu marca <Steagul meu> (Iehova – nisi) arată o caracteristică ce Petru şi alţii
nu o au (Idem). Totuşi, ce nu ne descoperă Dumnezeu prin Moise ne descoperă
prin Petru, prin alţii sau chiar prin cititorul acestor cuvinte. De exemplu,
Apostolul Petru a înviat-o pe Tabita pentru că trăia practic întinderea mâinilor
sau a coatelor asemenea lui Elisei 91. Nimeni nu poate face învierea tinerelor
comunităţi adventiste prin Isus la propriu şi la figurat, dacă el însuşi nu a
experimentat învierea cu adevărat împreună cu Hristos, prin intinderea măinilor
sau a coatelor ca măsură, aşa cum a fost în cazul lui Elisei, ca ucenic al maestrului
Ilie (vezi întinderea mâinilor la Elisei – 2 Regi 4.34). Această experienţă poate fi
trăită doar şi numai dacă tânăra comunitate nu este tare la cerbice 92.

86
Ioan 21.18; F.Ap.7.5; Gal.2.20; 6.14,17
87
Ezech.43.13
88
Ioan 21.18.
89
Compară Exod.17.12-15 cu Ioan 21.18
90
Exod.17.12-15
91
Compară F. Ap. 9.40 cu 2 Reg. 4.34
92
F.Ap.7.51
 6

Întinderea ambelor mâini sau a coatelor în toate direcţiile pentru răstignirea

eului este importantă, întrucât nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta 93.
Pavel a declarat că poartă semnele Domnului Isus pe trupul lui 94, pentru că
era asemenea lui Isus şi Ezechiel, care au fost nişte jertfe legate de coarnele
altarului 95 ca umbră a crucii. După cum Samson, David, Ezechiel, Pavel, Ioan şi
Domnul Isus au fost nişte jertfe legate 96, tot aşa şi noi trebuie să fim nişte jertfe vii
legate de coarnele altarului crucii cu legământ prin jertfă 97. Când Mântuitorul i-a
spus lui Petru că <îţi vei întinde mâinile şi altul te va incinge, şi te vei duce unde
nu vei voi>, de fapt a vrut să spună că răstignirea înseamnă: stăpânirea
instinctului, a poftei trupeşti, dezbrăcarea de voinţa personală, abandonarea
propriilor ţinte, planuri şi căi, şi umblarea după căile drepte trasate de Dumnezeu
pas cu pas, fără ţinte şi căi ce miroase a o nouă rotire în pustie. Insistăm asupra
încinsului, pentru că în sens figurat încins înseamnă: <a arde cu flacără mare, a
se aprinde bine ca un foc viu sau a se înflăcăra ca o flacără din vatra altarului
restabilit> 98. Încins mai înseamnă: înfăşurat peste mijloc cu un brău ce semnifică
adevărul 99, puterea 100, neprihănirea şi credincioşia 101. Mai concret sau mai exact
spus, trebuie să dăm mărturie practică că suntem nişte jertfe legate cu legământ
prin jertfă de coarnele altarului restabilit.
În sensul încinsului cu brâu, Sfânta Scriptură profetizează încingerea sau
legarea pe cruce a lui Pavel. După cum Duhul Sfânt a profetizat prin Domnul Isus
încingerea sau răstignirea lui Petru 102, tot aşa a profetizat prin proorocul Agab
încingerea sau legarea lui Pavel 103.
Mărturiile practice despre măsurile şi valorile spiritual practice ale altarului
crucii, vor confirma în primul rând doctrina Sanctuarului pe care o are Biserica
Adventistă de Ziua a Şaptea ca organizaţie distinctă, şi în al doilea rând va
confirma că Dumnezeu prin Biblie, spune despre măsurile în coţi ale altarului de

93
Matei. 6.3
94
Gal. 6.14
95
Ps.118.27; Ezech.3.25; 4.8; Ef.6.20
96
Ps.118.27
97
Ps.50.5
98
Lc.12.35; Ps.104.4; Is.10.17; Zah.12.6
99
Ef.6.14
100
Ps.18.32
101
Is. 11.5
102
Ioan 21.18
103
F. Ap. 21.11
 6

aramă ca umbră a crucii, că sunt adevărate 104. „Astfel fiecare să fie în stare prin
propria sa experienţă să poată adeveri <că Dumnezeu spune adevărul Ioan
3.33>. El poate da mărturie despre ce el însuşi a văzut, a auzit şi simţit cu privire
la puterea lui Hristos.” 105
Pentru Pavel nu era o ruşine de a prezenta propria cruce, ci o laudă 106.
Mai mult decât atât, Moise a prezentat-o ca o aducere aminte fluturând-o ca un
steag 107. Am prezentat aceste mărturi pentru a înţelege mai bine motivaţia
legământului prin jerfă 108.

Calea crucii
Mântuitorul a declarat despre Sine că El însuşi este „Calea, Adevărul şi
Viaţa”. El a aşezat expresia „Calea” înaintea „Adevărului” şi a „Vieţii” din mai
multe puncte de vedere. Aşezarea în ordinea prezentată de Ioan în Evanghelie nu
este deloc întâmplătoare, deoarece cunoaşterea „Căii” drepte cu picioare răstignite
este primordială. Domnul Isus nu a spus ucenicilor să pipăìe doar gravurile de pe
mîini, ci şi de pe picioare 109. Importanţá şi însemnătatea căii crucii o putem
deduce din cuvintele Domnului Hristos care a spus:
- „Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu <vine> după Mine,
nu este vrednic de Mine”. 110
Când Domnul Isus i-a spus lui Simon Petru că se va duce pe o „Cale” unde
nu va voi 111, de fapt i-a spus că picioarele lui vor fi răstignite, tocmai pentru a
umbla în căile Domnului. Autoritatea de cârmuire a picioarelor, este numită de
Cuvântul lui Dumnezeu <Toiagul de cârmuire dintre picioare> (Gen.49.10).
Orice experienţă pe care o dă Dumnezeu are o motivaţie. Istoria Bibliei ne
învaţă că Dumnezeu nu ne dă experienţa cu <stâlpul de nor> de exemplu şi cu
<preţuirea> doar de dragul de a ne arăta o <cale> dreaptă şi nu rotită în pustie
atâta timp cât Biblia ne descoperă adevărul despre aceasta. În acest sens Biblia
confirmă şi dovedeşte că în timpul Redeşteptării şi Reformei de la Ploaia Târzie,
104
Ioan 3.33; 7.17
105
E.G.White 8T.319-320
106
Gal.6.16
107
Ex.17.14-15
108
Ps.50.5
109
Luca 24.39
110
Mat.10.38
111
Ioan 21.18
 6

se va revela stâlpi de nori 112. Experienţa cu Stâlpul de nor este de asemenea foarte
sugestivă şi importantă, deoarece este un reper de orientare pe cale. Dumnezeu nu
ne descoperă adevărul prin Biblie despre Stâlp de nor fără ca Duhul Sfânt să ne
arate o Cale prin elementele providenţei ca o aplicaţie practică de a dovedi că prin
Biblie Dumnezeu spune adevărul despre calea dreaptă şi nu rotită în pustie 113.
Ba mai mult, caracteristica deplasării bisericii în linie dreaptă şi nu rotită în
pustie nu trebuie aplicată undeva în viitor, pentru că Îngerul venit încă din 1844 ce
îl simbolizează pe Domnul Isus, era învăluit în nor şi avea picioarele ca nişte
stâlpi de foc 114. Îngerul învăluit în nor care a înfiinţat B.A.Z.Ş. dându-i Legea,
Sabatul şi doctrina Sanctuarului aşa cum le-a dat evreilor la ieşirea din Egipt, nu
este altceva decât stâlpul de nor din profeţia lui Isaia, Ioel şi Petru 115.
De fapt învăluit în nor înseamnă: înfăşurat, învelit, acoperit sau înconjurat
cu nor, aşa cum învăluie lumina 116. Nu putem spune ca imaginea Îngerului
descris în Apocalipsa 10.1 nu face aluzie la Stâlpul de nor şi la căile drepte, atîta
timp cât picioarele Lui erau ca nişte stâlpi de foc . În plus piciorul aşezat pe
pământ şi în mare arată invincibilitatea Stâlpului de nor ce conduce poporul în
linie dreaptă şi nu rotită chiar de ar trece prin mijlocul Mării Roşii 117. Domnul
Isus din Stâlpul de nor ca reper sau pecete de orientare a paşilor avea ambele
picioare ca un stâlp de foc. Asta înseamnă că fiecare pas este un reper de orientare
în timpul întunericului spiritual. Întinderea piciorului drept pe mare ca un stâlp de
foc este un reper de orientare a următorului pas stâng. Când întinde piciorul stâng
pe uscat ca un stâlp de foc, este un reper de orientare a următorului pas drept.
Această imagine confirmă Cuvântul lui Dumnezeu ce arată că în timpul sigilării
căilor se numără paşii 118. Alături de semnul cu sânge ca sigiliu, evreii la a patra
generaţie, trebuia să aibă în picioare semnul Căii în pustie, adică încălţămintea
NEÎNVECHITĂ din picioare 119. Semnele pe drum sau pe nisip, nu sunt noutăţi
teologice, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte de mai multe ori despre
112
Ioel 2.30; F.Ap. 2.19; Is.4.5; Ap.10.1
113
Ioan 3.33. „Astfel fiecare să fie în stare prin propria sa experienţă să poată adeveri <că
Dumnezeu spune adevărul Ioan 3.33>. El poate da mărturie despre ce el însuşi a văzut, a auzit şi
simţit cu privire la puterea lui Hristos.” ( E.G.White 8T.319-320)
114
Ap.10.1
115
Is.4.5,6; Ioel 2.30; F.Ap. 2.19
116
Ps.104.2; Ezech.1.27.u.p.
117
Cânt.cânt. 8.7; Mica 7.15
118
Iov.14.16-17; 31.4.
119
Deut.29.5
 6

<semne pe drum> 120. Domnul Isus din Stâlpul de nor ca reper sau pecete de
orientare a paşilor a făcut ca încălţămintea din picioarele evreilor să nu se
învechească 40 de ani 121.

„Dar astăzi îmi numeri paşii,

ai ochiul asupra păcatelor mele;
<călcările> mele de Lege sunt <pecetluite>
într-un mănunchi,şi născoceşti fărădelegi
în sarcina mea. ( Iov.14.16-17, marcarea noastră)

Dacă Biblia şi Spiritul Profetic vorbesc despre o sigilare a adevărului

intelectual pe frunte, atunci acelaş Cuvânt al lui Dumnezeu ne descoperă sigiliul
Căii prin numărarea paşilor. Mărturia noastră foloseşte simboluri, metafore, figuri
de stil şi ilustraţii, pentru că înlocuiesc o mie de cuvinte.
Dacă trestia este simbolul Bibliei după care trebuie să cercetăm, dacă cotul
este simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de acolo începe
întinderea, dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de
ceva în cazul nostru de cruce, dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică
direcţia (calea), persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), greutatea (cât ? ) timpul
(când ?) şi forma prin pipăire, atunci piciorul ne descoperă urmele
paşilor în pustie ca nişte semne pe Cale. Sigilarea paşilor
pe cale confirmă revelaţiile stâlpilor de nor la Ploaia târzie.
Pasul nu trebuie interpretat literar, ci la figurat ca: etapă (bună sau rea),
stadiu (bun sau rău), mandat de comitet sau lider (bun sau rău), program (bun sau
rău), plan (bun sau rău), etc.
Ar fi putut Stâlpul de nor să ne rotească în pustie 40+40+40+40 de ani,
atâta timp cât Acelaş Înger din nor cu picioare drepte ca nişte stâlpi de foc a
<jurat pe Cel ce este viu în veci vecilor, că nu va mai fi nici o zabavă 122 ? Oare
solia către Laodiceea nu spune că Domnul Isus stă şi bate la uşa inimii noastre 123
pentru a intra în viaţa noastră ? După cum evreii la ieşirea din Egipt erau copţi la
a patra generaţie124, tot aşa şi poporul advent trebuia să fie copt la a patra

120
Ierem.31.21; Ezech.21.19; Iermia 6.1
121
Deut.29.5
122
Ap.10.6.
123
Ap.3.20
124
Osea 9.10
 6

generaţie. Versetul din Osea 9.10 care spune că evreii erau copţi la a patra
generaţie, nu este unul izolat pentru că Israel a ieşit din Egipt în luna Abim care se
traduce luna spicelor 125. Nu vrem să anticipăm prezentarea roadelor în spiritul lui
Caleb şi Iosua 126, ci vrem să mărturisim că întregul context Biblic ne arată că
pământul este copt la a patra generaţie .
Nu vrem să sugerăm că Dumnezeu nu şi-a condus poporul advent patru
generaţii, nu, ci vrem să dă-m mărturie în spiritul răbdării sfinţilor ce ţin
poruncile lui Dumnezeu, că porunca îngăduie păcatul rotirii în pustie doar până
la a patra generaţie 127. Nu vrem să sugerăm că Dumnezeu nu şi-a condus
poporul în tot acest timp, nu, ci vrem să mărturisim că El şi-a revărsat începutul
Ploii Târzii în anul 1888, ce n-a fost trăit la intensitate maximă. Ar fi putut
Stâlpul de nor ca reper de orientare a PAŞILOR să ne rotească în pustie
40+40+40+40 de ani ? Iată ce ne răspunde Dumnezeu:
„O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvântul Domnului
care zice: „Am fost Eu un pustiu pentru Israel sau o
ţară plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci
poporul Meu: „Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine”?
(Ieremia 2.31, marcarea noastră)
Încă odată mărturisim că nu dorim să sugerăm că Dumnezeu nu şi-a condus
poporul în tot acest timp, nu, ci vrem să dăm mărturie că El ordonă poporului
advent să se întoarcă la dragostea dintâi 128 a pionierilor, de acolo de unde a
început totul. Nu trebuie să ne întoarcem la anul 1850 sau 1888, nu, ci la anul
1844 – 1848, atunci când pionerii erau în acelaş cugent şi spirit129 asemenea
ucenicilor din camera de sus130. Foarte mulţi aplică greşit pasajul care spune că:
„de nimic nu trebuie să ne temem decât să uităm calea pe care ne-a condus

125
Ex.13.4, Biblia versiunea Cornilescu, notă subsol pag.73
126
Num.13.23
127
Ex.20.5
128
Ap.2.4-5
129
,, Am petrecut multe ore în acest fel. Unii toată noaptea o petreceau în cercetare solemnă a
Scripturilor ca să înţelegem adevărul pentru timpul nostru (vremea primei generaţiei ). În unele
ocazii Spiritul lui Dumnezeu venea asupra mea şi părţi dificile erau clarificate în acest mod rânduit de
Dumnezeu, apoi era armonie perfectă. Toţi erau într-un spirit şi-un gând.”(E.G.White Biserica
rămăşiţei şi viitorul Bisericii advente pg.17, paranteza şi marcarea noastră).
,, Toţi cei care mi se împotrivesc au mărturisit că ei au întristat pe Duhul Sfânt făcând astfel şi mi s-
au alăturat în împreuna simţire şi dragoste faţă de Mântuitorul (...). Unitatea şi pacea domneau
acum între cei care aşteptau venirea Domnului.” (E.G.White,1T, pg.54, marcarea noastră
130
F.Ap.1.14; 4.32
 6

Domnul”. În primul rând, acest pasaj a fost publicat înainte de 1888, atunci când
Dumnezeu a acceptat prima rotire în pustie, aşa cum a acceptat rotirea evreilor
40 de ani. În al doilea rând, contextul pasajului ne arată că aceste cuvinte
adresate de profet erau pentru cei ce lucrau în publicaţii în 1869. Apoi, tot în
context, sora White aduce aminte de CALEA primelor publicaţii a primilor
pionieri care duceau povara ca o cruce 131. Dacă ne-am fi întors la dragostea
dintâi a pionierilor, atunci am fi putut înţelege că pasajul era o atenţionare
pentru publicişti, ca să nu uite niciodată calea cum i-a condus Dumnezeu prima
dată (întâi) în publicaţii. Dacă ne-am fi întors la dragostea dintâi a pionierilor,
atunci am fi putut înţelege că pasajul este o atenţionare pentru edituri şi pentru
toate departamentele, pentru a nu uita Calea sub POVARA CRUCII, aşa cum i-a
condus Dumnezeu prima dată (întâi) pe primii pionieri în publicaţii 132.
Ar fi putut Stâlpul de nor ca reper de orientare a ambilor paşi să ne
rotească în pustie 40+40+40+40 de ani, atâta timp cât Acelaşi Înger din nor cu
picioare drepte ca nişte stâlpi de foc a îngăduit rotirea lui Israel în pustie doar
40 de ani ? Dacă generaţiei lui Israel născută în pustie i-a trebuit doar 40 de
ani să i-a în stăpânire Ţara Canaanului, înseamnă că pentru poporul advent
nu ajunge nici 200 (5 x 40) de ani !
Ar fi putut Stâlpul de nor ca reper de orientare pentru picioarele pironite să
ne rotească în pustie 40+40+40+40 de ani, atâta timp cât Acelaşi Înger din nor
cu picioare drepte ca nişte stâlpi de foc a <jurat pe Cel ce este viu în vecii
vecilor, că nu va mai fi nici o zăbavă 133 ? Tot în contextul acesta, Autoritatea
Supremă ne avertizează de două ori în acelaşi capitol că aceste lucruri s-au
întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi-au fost scrise pentru învăţătura
noastră peste care a venit sfârşitul veacurilor 134 ?
Dacă Biblia ne spune de trei ori doar într-un singur capitol, că făpturile vi
zidite în Hristos nu se rotesc de loc, ci merg doar drept înainte, înseamnă că
această atenţionare revelată ca standard excatologic135 este foarte,

Vezi contextul „Schiţe din viaţa mea” de E.G.White, pag.184-186, editura „Viaţă şi
131

sănătate”.
132
„În locul primei ediţii a publicaţiei noastre, care fusese transportatã la poştă într-o păturã,
acum, din birourile caselor de editurã erau expediate lunar sute de mii de exemplare de
publicaţii periodice diferite.” („Schiţe din viaţa mea” de E.G.White, pag.185)
133
Ap.10.6.
134
1Corint.10.6,11
135
Ap.4.7
 6

foarte, importantă 136. Ba mai mult, picioarele făpturilor erau drepte 137, ceea ce
ne sugerează că au fost întinse pe cruce ca nişte stâlpi de foc asemenea Îngerului
din Apocalipsa 10.1.
Stâlpul de nor sau de foc nu roteşte poporul în pustie mai mult de patru ori 40
de ani, pentru că a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor că nu va mai fi nici o
zăbavă 138. Această declaraţie ne sugerează că încă din anul 1844 Marea Reformă
de la Ploaia Târzie trebuia să aibă loc. Faţa ce străluceşte ca soarele - simbolul
înviorării de la Faţa Domnului 139 şi Strigătul ca Marea Strigare 140, reprezintă
Ploaia Târzie ce putea fi revărsată încă din anul 1844.
Putem noi să predicăm cu putere
şi tărie <calea dreaptă> şi <nu rotită
patru generaţii> dacă nu trăim practic
experienţa ca făptură vie zidită în
Hristos cu stâlpul de nor fără rotiri în
pustie ? Experienţa bisericii
cu botezurile de-a lungul
timpului, nu trece peste
Cuvântul profetic (Matei
7.22-23). Dacă Biblia spune o
singură dată că făpturile vii zidite în
Hristos din biserica desăvârşită au o
cale dreaptă fără rotiri, înseamnă că
acest standard este important. Dar
dacă Biblia o repetă de trei ori doar într-un singur capitol, înseamnă că solia
trebuie repetată pentru a urma calea dreaptă. Tronează Dumnezeu cu
adevărat în vieţile şi comunităţile noastre aşa cum
tronează peste făpturi ? În contextul acesta se poate trage concluzia că
solia despre calea dreaptă şi nu rotită este foarte, foarte, foarte importantă,
conform dovezilor date de Autoritatea Supremă din Ezechiel 1.9,12,17 şi
Apocalipsa.4.7-8 ca standard excatologic. Domnul Hristos a aşezat expresia

136
Ezech.1.9,12,17; 2Corint.5.17; Ap.4.7
137
Ezech.1.7
138
Ap.10.6
139
Mat.17.2; Ap.10.1
140
Ap.10.3
 6

aminteşte, că trebuie să treacă pe la cruce pentru a-şi întinde mâinile şi picioarele

pentru a umbla pe “calea” crucii. Această Cale a crucii este o cale dreaptă sau
neprihănită şi nu rotită în pustie până la a cincea generaţie. Nu întâmplător Simon
din Cirene ca NEUNS a dus crucea lui Hristos 142, pentru că cel care trebuia să
ducă steagul „Iehova nisi” ca o cruce asemenea lui Moise 143, nu era altul decât
însuşi Simon Petru UNSUL, care l-a părăsit pe Domnul în momentele cele mai
grele. Unsul şi neunsul purtau acelaş nume Simon, pentru că se traduce
<ascultare>, cu aluzie că ascultarea trebuie să fie desăvârşită, indiferent de
responsabilitate, chiar şi sub povara crucii purtată 40+40+40+40 de ani (Gen.
29.33) .

„Purtarea crucii spre Golgota a fost o binecuvântare pentru Simon şi de

aici înainte el avea să fie totdeauna
recunoscător pentru această
providenţă. Faptul acesta l-a făcut
să considere luarea crucii
Domnului Hristos ca o favoare şi a
rămas totdeauna cu bucurie sub
povara ei”. (E.G.White. H.L.L..
pag. 695, îngroşarea noastră ).
- Bucuria lui Pavel a fost la fel:
-“ În ce mă priveşte, departe de
mine gândul să mă laud cu altceva
decât cu crucea Domnului nostru
Isus Hristos.
( Gal. 6.14.p.p.)
Pentru purtătorii de poveri Spiritul Profetic ne încurajează: „Nu
avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita calea în care ne-a condus
Domnul şi lecţiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastrã”. (Schiţe din viaţa
mea” de E.G.White, pag.185)

Aprofundarea experienţei crucii

142
Luca 23.26
143
Ex.17.12-15
 6

Aprofundăm studiul experienţei crucii, pentru a motiva necesitatea

legământului prin jertfă144. Pentru o mai bună abordare plecăm de la o întrebare
pusă la <Şcoala de Sabat>.
Iat-o: „Care este diferenţa dintre a vedea şi a privi o cruce aşa cum scrie în
1Ioan 1.1 ?” Învăţăturile <Şcoalii de Sabat> ne răspund:
„ Cuvântul grecesc din 1Ioan 1.1. pentru a privi este theaomai şi spune mai mult
decât horam, a vedea. Theaomai nu este o vedere obişnuită, ci este o experienţă
intensă, vie, reflexivă, contemplativă care urmăreşte să descopere semnificaţia cea
mai profundă a unui lucru sau a unei persoane”(am încheiat citatul). Dacă trestia
este simbolul Bibliei cu care trebuie să măsurăm altarul crucii 145, dacă cotul este
simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea,
dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de cruce, dacă
degetul este arătătorul ce indică direcţia (calea, stâlpul de nor), persoana (cine ?),
sigiliul (amprenta) şi forma prin pipăire, dacă cumpăna este simbolul neprihănirii 146
ca să fim măsuraţi ca un Templu al Duhului Sfânt 147, dacă piciorul ne descoperă
urmele paşilor ca nişte semne pe Cale, atunci brâul de la mijloc ne descoperă locul
călimarei148 cu sigiliul sângelui curs la cruce.
În contextul altarului de aramă ca umbră a crucii, a fost şi există riscul să
vedem solia sigilării doar în sens horam, din treacăt sau în grabă, şi nu în sens
„theaomai”. Omul cu călimara la brâu s-a aşezat lângă altarul de aramă ca
umbră a crucii (Ezech.9.2.u.p). Ioan care a susţinut ca martor de la bază sau de
la temelie altarul crucii lui Hristos, n-a văzut crucea lui Hristos în sens
<horam>, ci a privit-o în sens <theaomai>, intensiv, pe viu, reflexiv,
contemplativ, ca să descopere semnificaţia cea mai profundă a morţii lui Hristos
pe cruce (). Era Ioan legat cu legământ prin jertfă de Domnul Isus ? În contrast
cu Ioan, Cartea Apocalipsei ne sugerează că orbul laodicean 149, nu vrea să pipăie
gravurile150. Dacă le-ar fi pipăit trebuia descoperit şi predicat. Cum ?
144
Psalm.50.5
145
Ap.11.1
146
Cumpăna se folosea la înălţimea dreaptă a zidului Templului. Deseori în Biblia ebraică concepţia
<dreptăţii>, şi a verticalităţii, arată cum dorea Domnul să fie cu poporul Său. Uneori cuvântul este
tradus chiar prin <neprihănire>, ca în Numeri 23.10. Şi în alte texte cuvântul pentru <drept> este
folosit în acelaşi sens cu cel <neprihănit> (Ps.11.7; 32.11; 31.1). În felul acesta, prin aşezarea ei <în
mijlocul poporului>(Amos 7.8), cumpăna era simbolic un standard al neprihănirii (dreptăţii).
147
1Corint.3.16
148
Ezech.9.2
149
Ap.3.17
150
Ex.28.21; Zah.3.9; 1Ioan 1.1
 6

Dacă am măsura spiritual altarul crucii cu trestia 151, cu palmele sau coatele,
aşa cum le-a măsurat Ioan pe Golgota 152 şi Patmos153, atunci putem avea o
experienţă intensă, vie, reflexivă, contemplativă pentru a descoperi semnificaţia
cea mai profundă a altarului crucii în sens theaomai. Orişicine este apăsat de
cruce asemenea lui Ioan, va pipăi cu propriul deget, palmă, cot şi trestie, orice
dimensiune spirituală a altarului pentru a o mărturisi practic 154. Acelaşi glas care a
vorbit ucenicilor după înviere, ne poate vorbi şi nouă dacă înviem împreună cu
Hristos:“ Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu Sunt; pipăiţi-Mă şi
vedeţi”(Luc. 24.39).
Dacă analizăm versetul în sens theaomai, Domnul Isus nu a spus să pipăie
doar palmele, dar şi picioarele cu urmă a cuielor. Această pipăire este necesară
pentru a descoperi urmele paşilor în pustie. Biblia nu ne-a fost dată doar pentru
scopuri teoretice, ci şi practice. În acest sens Spiritul Profetic ne încurajează:
„Astfel fiecare să fie în stare prin propria sa experienţă să poată adeveri <că
Dumnezeu spune adevărul Ioan 3.33>. El poate da mărturie despre ce el însuşi a
văzut, a auzit şi simţit cu privire la puterea lui Hristos.”
(E.G.White 8T.319-320)
În legătură cu mărturia practică a <măsurării cu cotul în sens theomai>, noi
înţelegem că fiecare trebuie să fie în stare prin propria sa experienţă să adeverescă
<că Dumnezeu spune adevărul despre altarul crucii de cinci coţi> 155. Putem da
mărturie despre ceam văzut, am auzit şi simţit şi am pipăit cu privire la măsurarea
altarului cu coatele, palmele şi degetele noastre ? Cum ? În contextul foamei
după Cuvântul reformei ce trebuie folosit în evanghelizare pentru a strânge
roadele în hambarul Ceresc, trebuie să continuăm cu întrebări cercetătoare.

1. În contextul măsurătorii şi al foamei după Cuvântul reformei, putem

adăùga un cot la altarul viu restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea înălţate în Hristos pentru a mărturisi solia îngerului al treilea şi a
celui de mare slavă ? 156
2. Şi apoi, cine dintre noi, chiar îngrijorându-se poate să adauge mă-
car un cot la înălţimea altarului restabilit sau reformat al Bisericii
151
Ap. 11.1
152
Ioan 19.35
153
Ap.1.9; 11.1
154
Ioan 3.33; 7.17; Ap.11.1; 16.7
155
Ioan 3.33
156
Matei 6.27
 6

Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie din care radiază so-

lia PRACTICĂ pentru marea Reformă de la Ploaia Târzie ?“ 157

Cum am putea predica Marea Reformă de la Ploaia Târzie dacă răstignirea

eului în sens theomai nu o trăim practic ?

Brăţarele lui Pavel şi legarea

lui Ioan pe Patmos
Trebuie să dăm mărturie practică despre legarea de coarnele 158 altarului
restabilit ca nişte jertfe şi exemple vii 159 pentru Marea Reformă ? Dacă nu dăm
mărturie practică despre legare asemenea lui Pavel 160, există riscul să nu înţelegem
de ce Dumnezeu faţă de unii este legat prin legături deosebite ca vase de cinste şi
de ocară 161 ! Din aceste motive aprofundăm experienţele legării în întregul
context biblic pentru a elimina prejudecăţile.
David nu putea să scrie că jertfa era legată cu funii de coarnele altarului162,
dacă nu avea legământ prin jertfă163. La predicarea sau la soliile scrise de David,
ceea ce a contat era ca el să fie o jertfă vie, sfântă şi legată de coarnele altarului,
aşa cum a fos legat Samsom sau Pavel de exemplu 164. Nu se poate predica
Evanghelia cu putere, dacă nu suntem legaţi asemenea lui David, Samson, Pavel
sau Ioan pe insula Patmos. Căpeteniile de pe vremea lui David au înţeles că
legarea de coarnele altarului era ceva sacru 165. Ei au dorit să fie legaţi sau
înnodaţi, însă era prea târziu. Această scenă proiectează învăţătură despre
157
Idem
158
Ps.118.27
159
Rom.12.1
160
Filimon 10
161
- „Mîntuitorul a binecuvântat pe toţi cei care au căutat ajutorul Său. El iubeşte toată familia
omenească, dar faţă de unii este legat prin legături deosebite”. (E.G. White, H.L.L. pag.59, marcarea
noastră)
– „Niciodată să nu vorbiţi compromiţător despre altul, deoarece acesta poate fi mare în ochii lui
Dumnezeu, în timp ce acei care se simt mari pot fi apreciaţi de Dumnezeu ca fiind uşori din cauza
perversităţii inimii lor”. (E.G. White, Maranata pag. 226)
162
Ps.118.27
163
Ps.50.5
164
Judecători 16.21; Efeseni 6.20
165
1Reg.1.50; 2.28
 6

apucarea sau a fixarea palmelor de cruce. Dacă trestia este simbolul Bibliei cu
care trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor sau faptelor
pentru că de acolo începe întinderea, atunci palma ca măsură 166 reprezintă
simbolul prinderii, fixării sau apucării de ceva, în cazul nostru de coarnele
altarului sau de cruce. Care este dovada şi semnul că noi am apucat coarnele
altarului sau crucea ca nişte jertfe vii legate ?
În Biblie brăţara este un obiect de podoabă purtat la încheietura dintre palmă
şi cot de către Mireasa Biserică, la ambele mâini 167. Ele sunt nişte semne ce
delimitează ca o gradaţie două măsuri: cotul şi palma ce trebuie să măsoare
altarul crucii168. Inelul sau brăţara ca o gradaţie se aşează la încheietura dintre cot
şi palmă ce marchează spiritual măsura palmei din măsura cotului, ca repere
spirituale ale altarului arderii de tot 169. În Geneza 38.18,25, cuvântul brăţară este
înlocuit cu lanţ, iar în Isaia 3.19 acelaş cuvânt brăţară s-ar putea traduce la fel cu
lanţ 170 (Cornilescu traduce brăţară). Pavel a fost o jertfă vie, sfântă şi <legată>,
deoarece a luat exemplul Domnului Isus, a lui David şi Ezechiel 171 . La fel, Ioan
a luat acelaşi exemplu. Aşa a devenit Ioan o jertfă vie, sfântă şi <legată>
pentru Evanghelie pe muntele Patmos (Idem).
Dacă Biblia spune că mâinile simbolizează faptele, atunci brăţarele de pe
ambele mâini înseamnă legarea faptelor (mâinilor) noastre şi exercitarea faptelor
lui Dumnezeu din noi. Faptele (slujirea) neprihănite sau sfinte nu sunt cele
înfăptuite de eul nostru, ci cele înfăptuite de Dumnezeu <prin noi>. Solia către
Laodicea cu titlul „Ştiu faptele sau coatele tale”, ne arată că nu trebuie să ne
lăudăm cu faptele noastre, ci trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu cu faptele Lui
<prin noi>. Noi nu putem să folosim Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să ne
folosească, pentru ca faptele Lui <prin noi> să fie exercitate sau manifestate.
Dacă avem experienţa ca la sfârşitul Cincizecimii personale să aibă loc
evenimente mari în biserică, atunci înseamnă că umblăm în faptele Duhului Sfânt
PLĂNUITE DINAINTE.
Insistăm asupra faptelor Duhului Sfânt din membrii bisericii, pentru a face o
diferenţă clară între mântuirea prin credinţă (har) şi mântuirea prin fapte ce poartă
semnul fiarei. Aceste învăţături susţin versetul care spune că Israel n-a căutat
166
Ezech.43.13
167
Geneza 24.22,47; Ezechiel 16.11; Cânt.c.5.14; 2 Sam.1.10; Cânt.C. 8.6
168
Ezech.43.13
169
Idem
170
Dicţionar Biblic, vol.1, pag.182, Editura „Stefanus”.
171
Ps. 118.27; Ezech 3.25; 4.8; Ef. 6.20
 6

mântuirea prin credinţă, ci prin fapte ca o piatră de poticnire 172. Legarea faptelor
sau abandonarea propriilor „fapte ştiute” 173 de către Dumnezeu ce susţin planuri şi
căi rotite în pustie fără adevărata reformă, se realizează prin răstignirea faptelor
(coatelor) şi a picioarelor. Mai concret sau mai exact spus, legarea faptelor sau
abandonarea propriilor fapte ce susţin planuri şi căi rotite cu picioare nerăstignite
fără adevărata reformă, înseamnă anularea rotirii încă 40 de ani în pustie.
Pentru a întări şi mai bine învăţătura despre semnificaţia lanţurilor lui Pavel ca
nişte brăţări, trebuie să apelăm la o experienţă mai specială, surprinzătoare.

Exemplul lui Samson

În ciuda faptului că a rămas orb, totuşi Biblia îl prezintă pe Samson ca pe un
erou al credinţei care şi-a dat viaţa pentru izbăvirea lui Israel, asemenea
Domnului Isus (Ev. 11.32). Ca şi Domnul Hristos, Samson a avut un Ghetsemani,
cu precizarea că în raport cu Mântuitorul, el avea păcate şi misiune diferită.
Scriptura prezintă ispitele din timpul misiunii în moduri diferite, tocmai pentru a
înţelege mai profund experienţa ultimei generaţii care va avea cu siguranţă un
Ghetsemani în timpul strâmtorării (Dan.12.1; Ierem.30.7).
După cum Domnul Isus a avut un chin ca de moarte - fără să cedeze ispitei
174
, tot aşa Samson a avut o nelinişte de moarte – cedând ispitei 175. În cazul lui
Samson, Satana lupta prin Dalila ca să-i rupă legătura de la sursa puterii lui
Dumnezeu. Mai concret sau mai exact spus, ţinta lui Satana a fost ruperea
legământului prin jertfă 176 (sau a juruinţei de nazireat) a lui Samson. Toate
ispitirile satanice prin Dalila au avut ca ţintă legarea. Satana era conştient că
dacă îl va rupe pe Samson de sursa puterii lui Dumnezeu, îl va putea lega în
lanţuri. Nu trebuie să înţelegem că Dumnezeu îngăduie cu plăcere legarea, nu.
Satana care a cerut cernerea177 a fost şi este conştient că dacă va lega pe cineva în
legăturile lui, persoana în cauză va ceda mai uşor ispitei şi apoi păcatului. Spre
bucuria noastră, nu aşa a fost în cazul Domnului Isus ca exemplu şi încurajare
pentru noi în timpul cernerii. La fel ca şi Mântuitorul, Pavel s-a bucurat de

172
Rom 9.32
173
Apocalipsa 3.15
174
Mat.26.38-45
175
Jud.16.16
176
Ps.50.5
177
Luc.22.31
 6

lanţurile ce le purta. “ Pot totul în Hristos care mă întăreşte” 178. Dacă mâinile
simbolizează faptele, atunci brăţarele de pe ambele mâini marchează legarea
faptelor (mâinilor) şi acceptarea faptelor lui Dumnezeu în viaţa noastră pentru a
le exercita.
Care a fost problema lui Samson ? Puternicul evreu se baza pe sacrificiile
sau jertfa lui, şi nu pe cea a Mielului. Faptele jertfitoare ale lui Samson trebuiau
legate pentru ca faptele jertfitoare ale Mielului să lucreze cu putere în viaţa lui şi a
lui Israel. Indiferent că vrem sau nu vrem să credem, totuşi Satana a dorit cernerea
lui Samson 179 şi a noastră.
Din relatarea Biblică observăm că diavolul şi-a început lucrarea în trei paşi.
Ţinta lui a fost să rupă legământul prin jertfă sau juruinţa de nazireat pe care
Samson o trăia şi o aplica greşit. Să numărăm paşii:
La primul pas el spune: “….cu ce ar trebui să fi legat ca să fi biruit 180 ? .
Pasul doi: “ …. arată-mi cu ce trebuie să fii legat” 181. Şi în sfârşit pasul al treilea,
a avut aceeaşi întrebare 182. Jocul cuvintelor despre legătură a avut efect, deoarece
viteazul deja era legat prin juruinţă de nazireat. Ţinta diavolului era să
devalorizeze importanţa legăturii nazireatului prin întrebarea cu ce a trebuit să fie
legat. Prin cele trei întrebăr a ironizat şi a batjocorât slăbirea importanţei legăturii
înnodate cu Dumnezeu.
Au relevanţă aceste tehnici diabolice pentru a ne uşura ispitele excatologice ?
Din toate exemplele date de Biblie putem observa că Samson, Samuel, şi
Ioan Botezătorul erau nazirei sub juruinţe sau legământ prin jertfă. Întregul
context Biblic ne învaţă că membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea care se
identifică cu Ilie şi cu Ioan Botezătorul care n-au băut vin sau băututuri
ameţitoare, au statut de nazireat. Ţinta noastră este să cercetăm de ce (motivul),
unde (locul), când (timpul), pe cine (persoane) şi cum (moduri) atacă Satana
legăturile speciale pe care le avem cu Dumnezeu. Legătura specială cu Dumnezeu
este legământul prin jertfă. Apelul către cei cu legământ prin jertfă din Psalm
50.5, nu este pentru tâlharul de pe cruce sau pentru cei noi botezaţi, ci pentru cei
care au avut cunoştinţa legării ca jertfă vie pe altar 183 ca sfinţire, asemenea lui
Ioan Botezătorul sau Ilie cu statut de nazireat.
178
Filipeni 4.13
179
Luca. 22.31
180
Jud. 16.6 u.p.
181
Jud.16.10 u.p.
182
Jud.16.13
183
Psalm 118.27; Zah.9.15.u.p.
 6

După cum Domnul Isus s-a identificat cu altarul de aramă 184 prin întinderea
coatelor pe cruce pentru izbăvirea lumii, tot aşa şi coatele lui Samson au fost
legate în lanţuri de aramă pentru izbăvirea lui Israel din mâinile filistenilor 185.
Nu jertfa dezlegată a lui Samson trebuia să dărâme stâlpii păgânismului, ci jertfa
Mielului întrupat în viaţa lui Samson. Stâlpii păgânismului au căzut, deoarece
coatele (faptele) lui Samson erau legate. În felul acesta faptele jertfitoare ale
Mielului <din> Samson186 au dărâmat stâlpii pâgânismului. Moartea lui Samson a
fost asemenea morţii lui Isus, deoarece a măsurat acelaş altar cu ambele mâini
- la stânga şi la dreapta 187. Mărturia practică de asemănare cu Mielul (Domnul
Isus) a fost făcută şi la nivelul legămintelor.
Eficacitatea lucrării lui Samson în lanţuri de aramă în raport cu lucrarea
făcută înainte era mai mare. Randamentul misiunii lui Samson în lanţuri de
aramă, a fost mai mare decât în lipsa lanţurilor, deoarece <cei pe care i-a prăpădit
la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care i-a omorât în timpul vieţii>188.
Aşa a fost şi în cazul lui Pavel. Randamentul misiunii lui Pavel în lanţuri, a fost
mai mare decăt în lipsa lanţurilor, deoarece <epistolele scrise în lanţuri, au făcut
miliarde de evanghelizări şi botezuri timp de 2000 de ani >.
Dacă Samson a fost vândut de Dalila pe arginţi asemenea lui Isus prin Iuda,
atunci Biblia ne arată nuanţat că distracţiile filistenilor cu Samson au fost
asemenea cu distracţiile călăilor pe Golgota 189.
Concluzia este aceasta. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii ca
original al umbrei mielului sacrificat la altarul evreilor de lângă Sanctuar, a avut
roade sau eroi şi în perioada Vechiului Testament. Biblia prezintă experimentarea
măsurilor şi valorilor spirituale în mod diferit tocmai pentru ca această diversitate
să lărgească şi să adâncească posibilitatea de cunoaştere a experienţei crucificării
eului în lupta cu forţele întunericului. Diferenţa de personalitate dintre Petru,
Moise, Pavel, Samson în raport cu Domnul Isus care au trăit momente diferite,
prin prisma misiunii şi a individualităţii, le-a adus experienţe diferite.
După aceste mărturii, ne vine uşor să înţelegem semnificaţia lanţurilor lui
Pavel şi încingerea lui asemenea lui Petru din pricina Evangheliei 190 .

184
Num. 21.9 ; Ezech. 1.4,27; 8.2
185
Jud.16.21,29
186
2Corint.4.11; Gal.2.20
187
Jud.16.21,29.
188
Jud. 16.30.u.p.
189
Compară Jud.16.5.u.p şi 25 cu Matei 26.15
190
F.Ap.28.20; Efes. 6.20; 2 Timotei 1.16
 6

Pentru încurajare, nu trebuie să ne fie frică de a face legământ prin jertfă.

Dacă suntem daţi în mâinile oamenilor sau fraţilor, aşa cum a fost dat Domnul
Isus, Pavel şi Samson de exemplu, atunci ţinta lui Dumnezeu este de a fi legaţi în
lanţuri pentru Evanghelie. Această legare simbolizează brăţărele ca obiecte de
podoabă, purtate la ambele mâini de la încheietura dintre palmă şi cot 191.
Adevăratele fapte jertfitoare în evanghelizări nu sunt cele înfăptuite de
credinţa subiectivă provenită din interiorul domnului „eu”, ci cele înfăptuite de
credinţa obiectivă a Domnului Hristos <din noi> ,192 a cărei jertfă poate fi
întrupată în viaţa noastră 193. Nu trebuie să ne lăudăm cu faptele noastre jertfitoare,
ci trebuie să-L lăudăm cu ceea ce face El cu jertfa Sa <prin> şi <în> noi. Dacă
NU suntem o jertfă vie şi sfăntă <legată> pe altar 194 nu putem fi unealta lui
Dumnezeu pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie.
Încheiem cu psalmul lui David ca exemplu în legare. Experienţa practică
trăită de David a fost atât de mult asociată cu legământul prin jertfă, încât solia
din Psalm 50.5 a fost încorporată în viaţa lui, ca să confirme chemarea şi alegerea
lui Dumnezeu dea mărturisi <practic> solia adunării celor care au legământ prin
jertfă (Ps.50.5).
La predicare sau la soliile scrise de David, Pavel sau Ioan, ceea ce a contat
era ca ei să fie jertfe sfânte legate de coarnele altarului. Nu se poate transmite cu
putere solia legământului prin jertfă, dacă nu suntem legaţi pentru Evanghelie
asemenea lui David, Samson, Pavel sau Ioan pe insula Patmos.
Psalmul de mai jos vine în ajutorul tuturor acelora care sunt batjocoriţi de
potrivnicii ce se poticnesc de cruce:

- “< Până când>, Doamne, mă vei uita neîncetat ?

< Până când> îţi vei ascunde Faţa de la mine ?
< Până când> voi avea sufletul plin de griji şi inima
plină de necazuri în fiecare zi ?
< Până când> se va ridica vrăjmaşul meu
împotriva mea ?
Priveşte , răspunde – mi, Doamne,
Dumnezeul meu !
Da lumină ochilor mei ca să n-adorm
191
Gen.24.22,47; Ezech.16.11; Cânt.c.5.14 ; 2 Sam.1.10; Cânt.C. 8.6
192
Ap.14.12
193
2Corint.4.10; Gal.2.20
194
Ps. 118.27
 6

somnul morţii, (asemenea orbirii lui Samson)

Ca să nu zică vrăjmaşul meu <L-am biruit>!
şi să nu zică potrivnicii mei când mă clatin (ca o trestie
clătinată)”. ( Ps.13.1-4, îngroşarea şi paranteze adăugate)

- Prin imaginea din stânga nu trebuie să înţelegem

că Samson a luat poziţia crucii cu toate că seamănă, ci
 6

trebuie să dăm mărturie asemenea lui că am măsurat practic cu propriile coate

măsurile spirituale ale altarului arderii de tot (Jud.16.21,29). Legarea cu lanţuri de
aramă ne sugerează că mâinile viteazului au fost legate, tocmai ca faptele jertfitoare
(mâini) puternice ale Domnului Isus din Samson să dărâme stâlpii păgânismului
(Ps.121.5). Samson cu statut de nazireat a aplicat greşit legământul prin jertfă (sau
juruinţele), deoarece s-a bazat pe faptele lui jertfitoare. În contextul că Pavel îl aşează
pe Samson ca pe un erou al credinţei hristocentrice, Domnul Isus ne învaţă că putem
să avem experienţe mai mari decât ale lui Samson. Dacă exercităm măsura credinţei
bobului de muştar, putem muta din loc nu doar doi stâlpi din templul păgânilor, ci şi
munţi sau plăci tectonice până la cutremur de pământ – la propriu şi la figurat.
Imaginea din stânga sus este semnificativă pentru timpul strâmtorării. Se poate vedea
nuanţat că distracţiile filistenilor cu Samson, sunt asemenea cu distracţiile călăilor pe
Golgota cu Domnul Hristos. ( Compară Judecători 16.25 cu Matei 27. 30 -31 ).
Când suntem legaţi de crucea ce apasă cu toata greutatea,
ea exercită asupra noastră o
presiune asupra: cugetului, inimii,
spiritului şi trupului pentru a se
realiza legătura sau NODUL ca
sigiliu pus pe viaţa noastră, ca un
snop legat. Legarea lui Samson,
Pavel sau Ioan, ne sugerează că
mâinile înnodate (faptele înnodate )
trebuie legate, pentru ca braţele
puternice ale Domnului Isus din noi
să dărâme altare profane şi stâlpii
păgânismului (Ps.121.5).

Emblemele vii din Biserica Adventistă

de Ziua a Şaptea
(parte întâi)

Emblema unei Biserici sau a unei Instituţii, defineşte spiritual ordinul de

misiune ce poartă în el: spiritul, caracterul, însuşirile sau caracteristicile de
 6

recunoaştere, în cazul nostru al Bisericii. Bineînţeles că emblema trebuie să

îndeplinească condiţia dragostei, pentru că tocmai această emblemă de pe steag
este un semn de apropiere 195.
Înainte de-a nota importanţa şi însemnătatea emblemelor vii, este bine să
vedem ce spune Biblia, Spiritul Profetic şi Manualul Comunităţii despre
„emblemele vii”. Aşadar iată ce spune Manualul Comunităţii Bisericii Adventiste
de Ziua a Şaptea prin Spiritul Profetic despre emblemele vii

„ Biserica Sa trebuie să fie un Templu construit după

asemănarea divină. Pentru aceasta, îngerul arhitect a coborât
din cer cu o trestie de măsurat din aur, pentru ca fiecare piatră
să fie cioplită şi tăiată după măsura divină şi lustruită pentru a
străluci ca o <emblemă> a cerului, răspândind în
toate direcţiile razele pătrunzătoare şi strălucitoare ale Soarelui
Neprihănirii”. (Manualul Comunităţii, E.G. White, Testimonies to
Ministers. Pag. 15 – 16, îngroşarea şi sublinierea noastră).

Autorităţile din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea prezintă logo-ul şi

semnificaţia emblemei în felul următor:

“ - Biblia formează baza şi reprezintă fundamentul biblic al credinţei noastre.

Faptul că Biblia este într-o poziţie complet deschisă, transmite mesajul acceptării
totale a Cuvântului lui Dumnezeu prin studiere şi aplicare permanentă.

- În centru se află <crucea>,

reprezentând Evanghelia salvării şi
sacrificiul lui Hristos, subliniid astfel <locul
central> pe care îl ocupă în credinţa
noastră.

195
Cântarea Cântărilor 2. 4; Isaia 5.26
 6

- De la cruce către vârful desenului se evidenţiază trei linii ce înconjoară o sferă

imaginară (Pământul), sugerând atât flăcările Duhului Sfânt, mesagerul
adevărului, cât şi pe cei trei Îngeri din Apocalipsa 14 înconjurând globul
pământesc şi misiunea noastră de a duce Evanghelia în toată lumea”

Având în vedere că prologul a început cu note introductive despre măsurile

spirituale ale crucii ca un altar în spiritul lui Pavel, vom nota pentru început doar
pasajul ce ne arată că altarul crucii ocupă locul central al credinţei noastre.
Primul şi cel de-al treilea pasaj din logo-ul prezentat de autorităţile Bisericii care
prezintă Biblia deschisă şi flăcările încinse, îl vom mărturisi practic pe parcurs
în capitole sau volume separate.

Spiritul Iehova – nisi şi Emanuel

în emblema steagului
Începem cu note în spiritul titlului, pentru că altarul lui Moise măsurat cu
propriul cot se numea <Iehova – nisi>, ce se traduce <Domnul - steagul meu> 196.
Forma ebraică a cuvântului steag în acest caz este <nes>197, care se poate înţelege
şi <stemă>, <semn> sau <emblemă>. Dacă Moise a dat această denumire
înseamnă că Dumnezeu era şi lupta pentru el - ca păstor de turmă.
Cuvântul <Emanuel> este forma greacă a unui nume ebraic compus din trei
cuvinte, ce înseamnă <Dumnezeu cu noi> 198. Numele Emanuel a fost dat
Domnului Isus când s-a născut ca om 199, deoarece se referă la naşterea
miraculoasă şi la unirea în Persoana
Mântuitorului, al celor două firi: divină
şi umană.
În contextul că emblema vie
defineşte spiritual ordinul de misiune ce
poartă în el: spiritul, caracterul, însuşirile
sau caracteristicile de recunoaştere a
196
Exod 17.15
197
Dicţionar Biblic vol.3 pag 3.17, Editura „Stefanus”.
198
Isaia 7.14
199
Matei 1.23
 6

cunoscute şi citite de membrii bisericii de lume şi Univers doar când solia,

adevărul sau mesajul sunt încorporate în viaţa personală sau a comunităţii, ca o
stemă oficială vie cu aspect pronunţat şi distinctiv pentru a putea fi văzut şi
citit că: <Domnul este steagul şi Dumnezeul celor ce se identifică cu
emblema>. Prin folosirea expresiei <emblemă vie> în dreptul celui ce transmite
solia reformei, se pot materializa sau concretiza sub formă vizibilă şi perceptibilă
gândurile, sentimentele sau simţămintele, cu ajutorul semnelor lizibile ca un
stindard cu emblema Iehova – nisi sau Emanuel. Aceasta este dovada cea mai
puternică că Domnul este steagul martorilor şi Dumnezeul care i-a autorizat - ca
semn pentru redeşteptare şi reformă 200.
Toţi creştinii care vor urca la ceruri nu se vor lăuda cu realizările rotirii în
pustie patru generaţii, ci doar cu povara crucii lui Hristos. Membrii Comunităţii
Adventiste ca ultimă generaţie, nu se vor lăuda cu o stemă pusă doar de formă
(teoretic) la intrarea în clădirea Conferinţelor, Uniunilor, Diviziunilor, pe diplome,
pe sitte-uri, Manuale (reviste) oficiale, sau pe ecrane de televiziune, ci se vor
lăuda practic şi nu teoretic cu crucea, fluturând totodată steagul Emanuel, pe
tonul unei cântări de laudă care va fi intonată la tronul lui Dumnezeu. Lauda
aceasta va trebui să înceapă pe pământ pentru a se continua în ceruri. Iată cântarea
de laudă pe care trebuie s-o cântăm necurmat:
„ Şi am auzit altarul zicând: <Da, Doamne Dumnezeule
Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale ! >

(Apocalipsa 16.7).

Simon din Cirene ca neuns a dus

crucea lui Hristos 201, pentru că cel care
trebuia să ducă steagul „Iehova nisi” ca o
cruce asemenea lui Moise202, nu era altul
decât însuşi Simon Petru unsul, care l-a
părăsit pe Domnul în momentele cele
mai grele. Unsul şi neunsul purtau acelaş
nume Simon, pentru că se traduce

200
Cântarea Cântărilor 2. 4; Isaia 5.26
201
Luca 23.26
202
Ex.17.12-15
 6

<ascultare>203, cu aluzie că ascultarea trebuie să fie desăvârşită, indiferent de

responsabilitate, chiar şi sub povara crucii purtată 40+40+40+40 de ani. Despre
steaguri Spiritul Profetic spune:
„În viziune de noapte am văzut două oştiri într-o luptă îngrozitoare. O oştire
avea în frunte stindarde (steaguri) care purtau semnul (pecetea) lumii; cealaltă
avea în frunte steagul scăldat în sânge al Prinţului Emanuel. Steag după steag
era lăsat să se târască prin ţărână, când companie după companie din oştirea
Domnului se unea cu vrăjmaşul, şi seminţie după seminţie din rândurile
vrăjmaşului se unea cu poporul păstrător al poruncilor lui Dumnezeu. Un înger
care zbura în mijlocul cerului punea stindardul (steagul) lui Emanuel în multe
mâini, în timp ce un general puternic striga cu voce tare:
"Intraţi în rânduri” . Cei credincioşi faţă de poruncile
lui Dumnezeu şi de mărturia lui Hristos să ocupe acum
poziţiile. Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi deosebiţi, şi nu vă
atingeţi de ce este necurat; şi Eu vă voi primi, şi vă voi fi
Tată, iar voi îmi veţi fi fii şi fiice”204 .
De ce spiritul lui
Betsaleel ?
Am notat titlul sub formă de întrebare din mai multe motive. Unul din
mulţimea de motive, este că am avut experienţa lui Betsaleel ce va fi mărturisită
în 12 volume.
Importanţa spiritului lui Betsaleel este prioritară şi esenţială, deoarece a fost
primul înregistrat în Scriptură care a măsurat şi modelat practic altarul cu
lungimea, lăţimea şi înâlţimea de cinci coţi de exemplu cu propria lui mână <la
Sanctuar, înainte de inspectarea lui Moise> 205. Bineînţeles că
primul înregistrat în Sfânta Scriptură nu a fost Betsaleel, ci Moise care a fost
verificat, probat sau avertizat cu lepră, în cazul în care <cotul era băgat în sân>
206
. Betsaleel a fost primul <în > şi <la> Sanctuar, pentru că Moise a măsurat la
203
Gen. 29.33
204
E. G. White, 8T. 42, paranteze, îngroşarea şi sublinierea noastră
205
Ex. 31.4; 38.1; 2 Cron.1.5
206
Sfânta Scriptură sugerează că a <sta cu mâinile în sân> este tocmai contrariul de-a <întinde
coatele> pentru a măsura spiritual altarul crucii ( Exod 17.12.u.p; Ioan 21.18). Biblia spune că <a
sta cu mâinile în sân>înseamnă :1.- a coace roadele minciunii - Iov 15.35, 2.- a ascunde nelegiuirea –
 6

inspecţie. Având în vedere că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi>

cu unificarea, restaurarea, sau dregerea acestui altar, credem că este bine să
începem cu primul măsurător şi modelator al altarului aşa cum ne prezintă
Doctrina Sanctuarului (1Reg.18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.).
Adevărul despre spiritul lui Betsaleel are aplicaţii excatologice, pentru că
modelatorul ales de Dumnezeu era din seminţia lui Iuda (Exod 31.2), cel dintâi
spirit care la această oră are <întâietate> la sigilare (Rom. 3.1-2; Ap.7.5)
Numele „Betsaleel” se traduce <la umbra lui Dumnezeu> 207. Acest nume
sugerează ideea că făcea <o slujbă care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti
după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu când avea să facă cortul> 208 .
În contextul umbrelor şi al doctrinei Sanctuarului, altarul de aramă a fost şi este
umbra crucii. După cum mielul era jertfit la altarul dinaintea Sanctuarului
evreilor, tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost jertfit la
crucea de pe muntele Golgota .
Biblia ne dă dovezi că altarele, ligheanul, sfeşnicul, masa punerii înainte,
chivotul, Cortul (Templul), au fost făcute sub conducerea şi coordonarea directă a
lui Betsaleel 209 ca artist în executarea lucrărilor din Sanctuar şi din afara lui.
Betsaleel nu putea executa de calitate toate aceste figuri sau chipuri, dacă
măsurile şi valorile figurilor nu erau încorporate în viaţa lui. Poate cineva să
predice cu putere calitativă măsurile şi valorile spirituale ale altarului restabilit al
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie (sau ale crucii) pentru
Marea Reformă de la Ploaia Târzie, dacă măsurile şi valorile altarului pentru
reformă nu sunt încoporate în viaţa predicatorului ?
Betsaleel ca artist al poporului nu putea modela altarul de aramă de calitate şi
nu putea să prezinte lui Moise chipul altarului pentru inspecţie, atâta timp cât
măsurile şi valorile ca o artă nu erau încorporate în viaţa lui ca semn oficial cu
aspect pronunţat şi distinct. Dacă un predicator din orice departament, se
identifică spiritual cu altarul arderii de tot (ca umbră a crucii) cu înfăţişare de
aramă, atunci face din predica lui puterea propovăduirii Evangheliei. Iată o

Iov 31.33. u.p; Psalm 55.10, 3.- a cultiva răceala – Iov 38.29, 4.- a batjocorâ – Psalm 79.12, 5.- a
cultiva lenea şi somnul – Proverbe 6.10, 6.- nebunie – Ecleziast 4.5, 7.- şi lepră – Exod 4.6-7.
Dumnezeu l-a avertizat pe Moise că ţinerea mâinilor în sân înseamnă lepră, în contrast cu
întinderea mâinilor pe cruce (Compară Ex.4.6-7 cu Ioan 21.18).
207
Dicţionar Biblic vol.1, pag.160, Editura „Stefanus”
208
Ev.8.5
209
Ex..31.3-6
 6

mărturie ce confirmă puterea crucii ca original al altarului de aramă ce nu zăngăne

210
.
„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea
pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui
Dumnezeu”. 211
Pastorul de comunitate ca predicator nu poate face redeşteptare şi reformă în
comunitate, atâta timp cât măsurile şi valorile altarului restabilit cu Ploaia
Timpurie ca o artă, nu sunt încorporate în viaţa lui ca semn oficial cu aspect
pronunţat şi distinct. Această condiţie necesară trebuie să fie conform Modelului
Standard. De exemplu, Domnul Isus (Cuvântul lui Dumnezeu) nu putea să
prezinte măsurile şi valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi
practic în viaţa Lui, dacă El Însuşi nu măsura cu cotul altarul crucii cu înfăţişarea
de aramă 212. Iată priorităţile pentru redeşteptare şi reformă în biserică:

„ Este nevoie de reformă în popor, însă aceasta trebuie să-şi înceapă lucrarea
curăţitoare mai întâi în rândul pastorilor.’’213

Sau, Domnul Isus (Cuvântul lui Dumnezeu) nu putea să prezinte măsurile şi

valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi practic în viaţa Lui,
dacă El Însuşi nu se înfăţişa înaintea noastră la cruce cu înfăţişarea de aramă 214.
În contextul acesta, omul cu funia şi cu prăjina în mână nu putea să prezinte lui
Ezechiel măsurile şi valorile altarului de aramă dacă el însuşi nu avea <înfăţişarea
de aramă>, <dintr-o bucată> după <modelul unic> ca un <singur om>
(Ezechi.40.3). Pastorul de comunitate, nu poate face reformă în comunitate atâta
timp cât nu poate mărturisi practic prin viaţa lui înfăţişarea de aramă ca un altar
viu şi martor pentru comunitate.
Am prezentat aceste condiţii, deoarece înfăţişarea de aramă trebuie să se
identifice pentru timp escatologic cu întregul spirit al celor douăsprezece spirite
ale lui Israel care trebuie să se ridice ca un altar viu <dintr-o bucată> , <ca un
singur om> sau ca <12 pietre vii zidite în altarul restabilit> aşa cum ne arată
Biblia (Num.14.15; 16.22; Jud.20.1; 1Sam.11.7; Neem.8.1; F.Ap.1.14; Ex. 24.4;
Ios.8.32; 1Reg.18.31).
210
1Corint.13.1
211
1 Corinteni 1.18, marcarea noastră
212
Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
213
E.G.White 1T.pg.484
214
Idem
 6

Puteau Moise, Iosua şi Ilie să unifice prin Dumnezeu pietrele în altar sau să
facă reformă în Israel dacă ei înşişi nu aveau spiritul lui Betsaleel, Iov, şi al
omului văzut de Ezechiel şi al Domnului Isus conform dovezilor din Biblie (Iov
6.12; Ezech.40.3; Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2 ) ?
La modelarea, zidirea, restabilirea sau dregerea altarului de aramă
pentru reformă, ceea ce a fost important a fost ca spiritul lui Betsalel la umbra lui
Dumnezeu, cât şi a lui Iov, Iosua sau Ilie să se identifice cu toate măsurile şi
valorile spirituale ale altarului. Dacă luăm ca exemple aceste probe atunci
modelajul (arta) sau zidirea va fi de calitate, dacă <înfăţişarea> noastră ca
veghetori de turmă va fi asemenea probelor vii prezentate de Biblie 215 şi nu în
ultimul rând asemenea Standardului Suprem 216.
Mărturia sau predica altarului viu ca martor cu starea sau înfăţişarea de
aramă, nu poate fi puternică şi mişcătoare dacă persoana, familia sau comunitatea
nu face parte din altarul restaurat asemenea celor 12 pietre unificate în altar 217. A
predica cu putere măsurile şi valorile spirituale ale altarului pentru reformă
înseamnă că măsurile şi valorile spirituale ale altarului restaurat să fie încorporate
în viaţa predicatorilor, purtând semnul oficial cu înfăţişare de aramă, asemenea
probelor vii şi nu în ultimul rând asemenea Standardului.
Poate cineva să transmită o solie de unitate sau de unificare pentru zidirea
altarului bisericii pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie dacă nu trăieşte
practic chiar şi prin experienţa Cincizecimii atingerea stadiului de a fi în acelaşi
cuget şi spirit cu biserica desăvârşită asemenea ucenicilor din ziua Cincizecimii,
ca semn oficial al unităţii cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (F.Ap.1.14; 4.32 ) ?

215
Iov 6.12; Ezech.40.3
216
Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
217
Ex.24.4; Ios.8.32; 1Reg.18.31
6
 6

- Altarul de aramă, este o umbră a crucii. Aşa cum mielul era jertfit la altarul
evreilor de la Sanctuar (Ex.29.38), tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele
lumii a fost jertfit la cruce. În lumina acesta, măsurile şi valorile spirituale ale altarului
de aramă prezentat de Moise - după chipul arătat pe muntele Sinai de cinci coţi
(Ex.27.1-8 ), au fost desfăşurate sau prezentate spiritual şi practic pe muntele Golgota.
Împăraţii lui Israel purtau inele la mâini, atât la încheietura dintre palmă şi cot, cât
şi deasupra cotului (2 Sam.1.10; Cânt.C.5.14; 8.6; Hag.2.23). Comentariul Biblic
A.Z.Ş. spune că forma ebraică a peceţii vii din Hagai 2.23 „este <chotham>, „un
sigiliu”, sau „un inel de sigiliu”, privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi
valoare (vezi comentariul la Ieremia 22,24). Aceste cuvinte minunate de promisiune
pentru Zorobabel ar trebui să aducă îmbărbătare tuturor copiilor lui Dumnezeu”.
Brăţara sau inelul de la braţ este un reper,
deoarece delimitează partea exterioară a antebraţului
numit cot, de partea braţului. Mai concret, brăţara sau
inelul de pe braţ este o gradaţie ce reperează toată
lungimea cotului, ca fiind distanţa de la vârful degetelor
până la braţară sau până la inel (1Sam. 1.10;
Cânt.C.5.14; 8.6). Aşadar măsura exactă a cotului ce
măsoară altarul crucii este gradată sau reperată de inel
(Ezech.43.13).
Asemănarea cu chipul lui
Dumnezeu

Motto: „ Să vă îmbrăcaţi cu omul cel

nou, făcut după chipul lui Dumne -
zeu, de o neprihănire şi o sfinţenie
pe care o dă adevărul.” –
Efes.4.24

Motivaţii
Din primele capitole ale acestui volum se poate înţelege că oricine va întinde
cotul pentru a măsura şi palma pentru a apuca altarul crucii, poate mărturisi
 6

practic asemănarea cu chipul sau înfăţişarea de aramă a Domnului Isus care este
chipul lui Dumnezeu 218. Aceasta este ce-a mai sugestivă mărturie practică pe
care o poate da omul. Dacă picioarele sunt răstignite atunci urma paşilor
reprezintă căile drepte (neprihănite)219 şi nu rotite în pustie.
Pentru o mai bună aprofundare a mărturiilor practice, volumul de faţă
răspunde la întrebările despre: motive (de ce ?), personaje (cine ?), timp (când ?),
loc (unde ?) şi despre modul (cum ?) de mărturisire practică a asemănării cu
chipul lui Dumnezeu.
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea Lui, cu dreptul de a fi numit
<cununa creaţiunii> 220. Prin neascultare, chipul lui Dumnezeu din om a fost
deformat. Despărţindu-se de slava lui Dumnezeu, omul a rupt legătura cu cerul.
Planul de mântuire a avut şi are ca ţintă refacerea legăturii dintre Dumnezeu şi
om. Moartea şi învierea Domnului Isus ne invită la pocăinţă, pentru ca Dumnezeu
să refacă chipul Său în noi, aşa cum îl crease pe Adam. Începând cu naşterea din
nou, omul intră într-un continuu proces de zidire spirituală, proces în cadrul căruia
el „se îmbracă cu omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu ” 221.
Prin Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Dumnezeu relevă toată lumina şi
tot adevărul prezent, cu scopul de a fi mărturisită practic Universului şi lumii.
Refacerea sau restabilirea chipului lui Dumnezeu în om aşa cum îl crease pe
Adam, este revenirea sau reîntoarcerea la asemănarea cu Creatorul. Încă de la
început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca prin biserica Sa să descopere lumii şi
Universului asemănarea cu chipul Său. Ţinta şi obiectivul planului de mântuire
este prezentat în felul următor:

-„ Subiectul în jurul căruia se strâng toate celelalte subiecte ale Bibliei este
planul mântuirii, refacerea chipului lui Dumnezeu în sufletul omului ” 222.

Întregul Univers aşteaptă cu nerăbdare ca membrii Bisericii Adventiste de

Ziua a Şaptea să mărturisească asemănarea, însă redeşteptarea şi reforma a fost
mult amânată sau zăbovită. Nu se poate mărturisi practic biserica desăvârşită,
dacă nu mărtirisim practic asemănarea bisericii cu chipul lui Dumnezeu. Acest
218
2 Corint.4.4
219
Ps.1.6; 18.32;101.2; Prov.16.31. Cuvântele drept, dreptate se poate traduce şi
neprihănire (Dicţionar Biblic, vol. 1, pag.381, Editura „Stefanus”).
220
Ps.8.5
221
Efes.4.24; Colos.3.9
222
Educaţie pg.125 E.G.White, îngroşarea noastră
 6

obiectiv poate fi îndeplinit prin redeşteptare şi reformă în vederea primirii Ploii

Târzii. Chiar dacă această ţintă nu se va realiza curând şi în întregime, totuşi
cernerea o va face. Cu mai bine de o sută de ani în urmă, profeţiile anunţau
următoarele:

„ Ploaia Târzie este gata să cadă peste poporul lui Dumnezeu. Un înger
puternic coboară din cer şi toată lumea trebuie să fie luminată de slava Lui.
Suntem noi gata să luăm parte la lucrarea slăvită a îngerului al treilea ? Sunt
vasele noastre gata să primească slava cerească ? Mai avem noi mânjitură de
păcat în inimă ? Dacă aşa stau lucrurile să ne curăţim templul sufletului şi să-l
pregătim pentru torentele Ploii Târzii. Reînviorarea de la Faţa Domnului ( sau
reformă ) nu va veni în inimile necurăţite. Domnul ne ajută să murim faţă de eu,
pentru ca Domnul Hristos, nădejdea slavei să ia <chip> în noi.”223

Obiectivul acestui volum a fost şi este să răspundă la întrebările despre

motive (de ce ?), personaje (cine ?), timp (când ?), loc (unde ?) şi despre modurile
practice (cum ?) de mărturisire a asemănării cu chipul lui Dumnezeu în urma
judecăţii de cercetare descoperită de doctrina Sanctuarului.

Semnul de recunoaştere
sau de identificare
Aşa cum pe oameni îi putem identifica după chip, fie şi prin imaginea foto
aplicată pe paşaport, tot aşa Universul şi lumea trebuie să ne identifice după chip.
Bineînţeles că asemănarea după chip nu se referă la forma fizică a feţei sau a
trupului, ci la măsurile şi valorile spirituale ce schiţează sau conturează chipul
spiritual ce trebuie să fie asemenea Domnului Isus. Orişicine va privi sau va
deschide un paşaport, nu se va uita întâi la chipul purtătorului, ci la tipul
paşaportului, adică la emblema ca steag 224 (de pe copertă sau foi) sau la sigla ţării
de care aparţine. Aşa se explică că orice lucrător de frontieră ce verifică sau
controlează paşapoarte, îşi începe operaţiunea cu identificarea tipului de paşaport

E.G.White R.H. 21 Aprilie 1891, îngroşare şi paranteze adăugate

223

„ Voi nu aţi ajuns stindardul dorit. Emblema Dumnezeului nu este asupra voastră”
224

(E.G.White, Mărturii speciale pentru predicatori pag 35, marcarea noastră)

 6

şi apoi cu a chipului purtătorului peste care se aşează sigiliul. Dacă avem

emblema Ţării Canaanului Ceresc Iehova – nisi sau Emanuel, Îngerul Nimicitor
va verifica apoi chipul purtătorului dacă este asemenea chipului lui Dumnezeu, şi-
apoi verifică sigiliul aplicat pe chip.
Mărturisirea practică a asemănării cu chipul lui Dumnezeu este semnul de
recunoaştere acceptat de cer, deoarece în felul acesta putem fi legalizaţi şi apoi
declaraţi copii legitimi ai lui Dumnezeu prin Domnul Isus. Prin legalizarea
aceasta, Dumnezeu va da forma finală a paşaportului şi a chipului, ce trebuie să
fie în toate aspectele asemenea Lui, ca o condiţie de a intra în cer şi de a fi
cunoscuţi în mod oficial de Univers şi lume.
Semnul de recunoaştere este o emblemă cu un sigiliu, cu ajutorul căreia se
poate deosebii: (1) ţara de origine, (2) formele sau urmele date de sigiliu, (3)
caracteristicile trăsăturilor chipului (caracterului ) cu anumite semne ce schiţează
valorile caracterului la identificare. Spre confirmare iată câteva exemple practice.
Împăratul Babilonului când i-a aruncat pe cei trei tineri evrei în cuptorul de
foc a reuşit să-L identifice pe Fiul lui Dumnezeu după semnul de recunoaştere,
pentru că <chipul celui de-al patrulea semăna cu un fiu al lui Dumnezeu> ce se
identifica cu un foc încins din vatra altarului de 7 ori (Dan.3.25 ).
Daniel, Ezechiel şi Ioan preaiubitul L-au putut identifica pe Domnul Isus în
viziunile lor după semnul de recunoaştere dat de Evanghelie – „semăna cu un Fiu
al omului” 225.
În Evanghelii Domnul Isus îşi atribuie această denumire de 78 de ori,
evocând în mod deliberat pasajul 226 din Daniel 7.13-14,27. Domnul Isus a optat
pentru o denumire menită a-l defini ca tip reprezentativ al omenirii, „cel din urmă
Adam”, „al doilea om” venit din cer, în timp ce primul era din pământ ,
pământesc (1Corint.15.45,47).
El este numit:
1) <Fiul omului> în raport cu întregul neam omenesc,
2) <Fiul lui David > în legătură cu poporul Israel,
şi 3) <Fiul lui Dumnezeu> în legătură cu Dumnezeu Tatăl.
La a doua venire toate seminţiile pământului Îl vor identifica pe Domnul Isus
după semnul de recunoaştere dat de Evanghelie – „Semnul Fiului omului” (Matei
24.30).
Îngerii Cerului, Universul şi lumea îi vor recunoaşte pe cei sigilaţi după
semnul dat de Evanghelie – semănau cu Fiul omului. Despre desluşirea
225
Dan.7.13; Ezech.1.26; Apoc.1.13; 14.14
226
Compară cu Matei 24.30; Marc.13.26
 6

semnului de recunoaştere sau a chipului lui Dumnezeu în om, Biblia nu tace .

Astfel că în Iov 37.7, Maleahi 3.18 şi 2Corinteni 13.5-6, Psalmi 64.9. Biblia ne
sugerează descoperirea semnului de recunoaştere a chipului lui Dumnezeu. De
asemenea nu numai Biblia nu tace, dar şi Spiritul Profetic. Iată câteva pasaje:
-„ Pecetea lui Dumnezeu este asupra lor. Aceasta este atât de evidentă şi
perceptibilă încât vrăjmaşii lumii se ridică împotriva lor datorită contrastului.”
227

-„În Cetatea cea Sfântă este o ordine şi o armonie desăvârşită. Toţi îngerii
care sunt însărcinaţi să viziteze pământul deţin un card auriu, ca o legitimaţie pe
care-l prezintã îngerilor de la porţile cetăţii când ies sau intră. Cerul este un loc
minunat.” 228

Dacă Biblia şi Spiritul Profetic nu tac în privinţa descoperirii semnului de

recunoaştere, înseamnă că noi nu trebuie să tăcem, ci să mărturisim practic
prezentarea sigiliului. Această responsabilitate de a mărturisi practic asemănarea,
nu este pentru tâlharul de pe cruce mântuit în ultima clipă, pentru cei noi botezaţi,
sau pentru cei care se poticnesc la cruce, ci pentru noi cea dea patru generaţie
care trebuia să fie primele roade la 40+40+40+40 de ani de rotire în pustie. De
ce ? În primul rând pentru că luna în care au fost scoşi evreii din Egipt ca a patra
generaţie229 se numeşte „Abib” care în ebraică se traduce luna spicelor 230. În al
doilea rând, nu vrem să prezentăm toate argumentele că trebuia să aducem roade
la a patra generaţie la altarul restabilit, ci numai unul. Despre toate acestea vom
pregăti un separat.
Dacă altarul pământ ca martor 231 dă mărturie că sămânţa pomului de nuc de
exemplu dă roade la 7 ani, tot aşa poporul lui Dumnezeu trebuia să aducă roade la
altarul restabilit după 40 de ani. Despre roadele aduse în pustie Comentariul
Biblic A.Z.Ş. spune:„Domnul exprimă marea bucurie pe care a avut-o faţă de
Israelul din vechime când l-a luat la Sine (Deuteronom 32,10)”. Iată versetul
explicat de Comentariul Biblic AZŞ ce sugerează că trebuia să aducem roade la
altarul restabilit după 40 de ani:

„ Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am

227
E.G.White Mărturii speciale 385)
228
E.G.White, E.W, Scrieri Timpurii 40,( îngroşarea şi sublinierea noastră)
229
Gen.15.16
230
Exod.13.4 comentariu Septuaginta greacă vol.1, editura Polirom
231
Deut.30.19
 6

văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în

primăvară; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului
scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau.
(Osea 9.10, marcarea noastră)
„O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la cuvântul Domnului care
zice: „Am fost Eu un pustiu pentru Israel sau o ţară
plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci poporul
Meu: „Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine”?
(Ieremia 2.31, marcarea noastră)

Omul şi-a pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al cerului şi trebuie
ajutat să intre în posesia lui. Prin mărturiile practice de asemănare cu chipul lui
Dumnezeu, omul este ajutat să-l găsească. Înainte de a-l ajuta trebuie să vorbim în
limbi cu ajutorul Ploii Târzii, pentru ca toţi să înţeleagă pe limba lor (1
Corint.14.11).

Limbajele mărturiilor
de asemănare
Până aici am răspuns parţial la întrebarea, de ce (motivul) trebuie să
mărturisim practic asemănarea. Am putea răspunde cu ajutorul lui Dumnezeu la
întrebările despre loc (unde?), timp (când?), personaje (cine?) şi despre modul
(cum?) de mărturisire practică a asemănării cu chipul lui Dumnezeu ?
Prin noile publicaţii ne propunem cu ajutorul lui Dumnezeu şi a
dumneavoastră să oferim mărturii practice de asemănare cu Dumnezeu, în urma
judecăţii de cercetare descoperită de doctrina Sanctuarului. Ca iniţiativă am
folosit mai multe metafore ale bisericii, întrucât pentru mărturiile practice se pot
folosi metode şi moduri (cum ?) cu limbaje diferite. În felul acesta am avut şi
avem posibilitatea să ne adâncim sau să ne lărgim orizontul în privinţa mărturiilor
practice de asemănare cu chipul lui Dumnezeu. Asemănarea cu Dumnezeu poate
fi dată în toate detaliile de cei 144.000 ?
Cu ajutorul metaforelor „biserica - trupul lui Hristos” şi „biserica - Mireasa
lui Hristos”, se poate mărturisi practic asemănarea, folosind expresiile: „chip”,
„statură”, „stare ca substantiv feminin”, „caracter”, „epistolă vie”, etc.
 6

Cu ajutorul metaforelor „biserica ca un Templu” sau „biserica asemenea

Cetăţii Sfinte Ierusalimul de sus”, se poate mărturisi practic asemănarea folosind
expresiile: „figură”, „tipologie” (simboluri), „umbră”, „identic (asemenea) cu
măsura sau valoarea”, <gravură sau inscripţie> ( săpătură sau emblemă )”, etc.
Bogăţia limbajului, ne dă posibilitatea nu numai să ne lărgim orizontul, ci şi
să ne îmbogăţim cunoaşterea despre ceea ce a pregătit Dumnezeu ca surpriză.
Aşadar, pentru ca mărturiile practice de asemănare cu chipul lui Dumnezeu să fie
de calitate şi digerate, trebuie să avem cunoştinţa practică a cercetării modurilor
de mărturisire cât şi a expresiilor de mai sus ce trebuie studiate fiecare în parte,
luate separat.

1. Chip – Având în vedere că ţintele lucrării au fost traduse în mai multe

limbi pentru toţi liderii din toate confesiunile religioase de pe întregul mapamond,
trebuie să facem precizarea că „în limba română cuvântul <chip> a fost preluat
din maghiară (kep) prin intermediul traducerilor calvineşti şi lutherane în
româneşte, când calvinismul, pentru a-i cuceri pe românii ortodocşi din
Transilvania, care nu dispuneau decât de cărţi slavoneşti în chirilice, le-au oferit
cărţi în limba pe care o înţelegeau” 232. Astfel, în spirit reformator, cuvântul „chip”
poate fi folosit în toate metaforele bisericii, deoarece prin el se înţelege înfăţişare,
aspect sau imaginea unei persoane, a unei pietre sau Templu (Gen.39.6; Dan.1.4 ).
Bineînţeles că Vechiul Testament are mai multe expresii ce fac aluzie la chip,
însă noi folosim doar pe acelea care ne ajută să mărturisim practic asemănarea.
Mărturia se poate da cu ajutorul metaforelor bisericii şi în special cu ajutorul
chipurilor din exteriorul şi interiorul Sanctuarului. Dacă Biblia spune de mai
multe ori că altarele , ligheanul , sfeşnicul , masa punerii înainte şi chivotul
trebuia să se facă după chipul arătat, atunci înseamnă că mărturiile practice cu
măsurile şi valorile spirituale ce schiţează spiritual chipurile, sunt foarte
importante.
Un alt cuvânt ebraic cu aluzie la chip ar fi demout (de la damah = a se
asemăna) 233 care se referă la asemănarea cu Dumnezeu 234 sau cu părinţii de trup
235
. Acest cuvânt mai poate însemna aspect şi asemănare (2 Cron.4.3;
Ezech.1.5,13; Ezech.8.2; Ezech.23.14,15 ) .

232
- Dicţinar teologic creştin în perspectiva ecumenismului catolic, T. Langa, pg. 46
233
Dicţionar Biblic vol.1, pag.256 , editura „Stefanus”.
234
Gen.1.26
235
Gen.5.3
 6

Cuvântul ebraic <tselem> din Geneza.1.26 provine din cuvântul <tsel>, se

traduce umbră236, şi semnifică reprezentarea unei copii conformă cu asemănarea
237
. Dorim să insistăm asupra acestui cuvânt pentru a înţelege că nu este greşit a
afirma că omul prin Adam era o copie sau o umbră a lui Dumnezeu. După cum
lucrarea preoţilor şi leviţilor din Sanctuarul evreilor era o umbră a chipului din
ceruri, tot aşa lucrarea preoţilor şi leviţilor de astăzi este o umbră a lucrării din
ceruri 238. În spiritul restabilirii chipului sau caracterului, nu este greşit să
mărturisim în lumina versetului din Evrei 8.5, că spiritul lui Betsaleel poate fi o
umbră a lui Dumnezeu din pricina lucrării pe care o face, cât şi a numelui ce
conţine rădăcina <tsel>.
După această introducere ne vine foarte uşor să conturăm sau să schiţăm
spiritual motivul exercitării spiritului lui Betsaleel.
Un alt cuvânt ebraic al Vechiului Testament este <temounah> 239 care
desemnează mai degrabă silueta unei persoane văzute din spate 240.
În Noul Testament cuvântul <eikon> înseamnă chip, înfăţişare 241 sau
imagine 242 şi este o repetare colorată a versetului din Geneza 1.26. În Iacov 3.9
apare cuvântul <homoiosis> 243 (varianta Septuaginta greacă) care se traduce
asemănare.
<„Chiar dacă Dumnezeu a predestinat pe oricine să fie asemenea chipului
Fiului Său (Rom.8.29)>”244, totuşi nu omul este reprezentarea perfectă, imaginea
desăvârşită a lui Dumnezeu, ci Hristos Însuşi, „oglindirea slavei lui Dumnezeu şi
întipărirea Fiinţei Lui” 245, „chipul Dumnezeului nevăzut” 246 – standardul după
care vom mărturisi practic asemănarea. Fiind predestinat asemenea chipului lui
Hristos, omul are libertatea de a alege, de a fi sau de a nu fi asemenea Lui.
Începând din clipa naşterii din nou omul, dacă se pocăieşte mereu, intră într-un

236
Dicţionar Biblic vol.1, pag.256 , Editura „Stefanus”.
237
Gen.1.26
238
Is.66.21; Zah.3.8; Ev.8.5; 1 Petru 2.5; Ap.5.10
239
Dicţionar Biblic, vol.1, pag.256, Editura „Stefanus”.
240
Exod.20.4; Deut.4.12,15
241
Dicţionar Biblic, vol.1, pag.256, Editura „Stefanus”.
242
1Cor.11.7
243
Dicţionar Biblic, vol.1, pag.256, Editura „Stefanus”.
244
E.G.White, H.L.L
245
Evrei 1.3
246
Colos.1.15
 6

proces continu de zidire spirituală, proces în cadrul căruia el „se îmbracă în omul
cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu” (Efes.4.24; Colos.3.10).

2. Statură – Un alt mod (cum?) de a mărturisi practic asemănarea cu

chipul lui Dumnezeu este folosirea expresiei „statură” care poate fi folosită doar
în două metafore ale bisericii; „metafora bisericii- trupul lui Hristos” şi „Mireasa
lui Hristos”, deoarece cuvântul înseamnă înălţime, talie, formă, siluetă, trup,
înfăţişare sau conformaţie 247 care trebuie să fie conform standardului (Efes.4.13).
În traducerea greacă a Bibliei „statura” unei persoane apare sub forma
<helikia> (idem). „Isus creştea în înţelepciune, în <statură> şi era tot mai plăcut
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” 248. Comentariul Biblic A.Z.Ş.
adaugă că acest cuvânt <statură> (helikia) se poate traduce şi „<vârstă>,
<perioada vieţii>. Aici pare să fie proeminentă ideea de maturitate. Compară
Luca 2,52 cu 12,25”249. Vârsta, perioada vieţii sau maturitatea unei persoane , a
unei familii sau biserici ca TRUP, sugerează ideia că în contextul roadelor există
o perioadă în care maturitatea ca statură înseamnă coacere. Luna în care au fost
scoşi evreii din Egipt ca a patra generaţie 250 se numeşte „Abib” sau luna spicelor
251
, deoarece o biserică ca TRUP trebuie să se maturizeze la a patra generaţie.
Folosirea cuvântului <statură> în mărturiile practice de asemănare poate
ilustra înălţimea sau înfăţişarea spirituală matură sau coaptă aşa cum ne
relatează Scriptura în Osea 9.10 şi Efeseni 4.13.

3. <Stare> ca substantiv feminin – Expresia

„stare” este un fel, mod, sau chip spiritual în care se prezintă cineva sau ceva.
Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune că prin „<starea> de om mare”252 aşa cum apare
în Efeseni 4.13 se poate înţelege „<bărbat desăvârşit>253; <starea bărbatului
desăvârşit>254, sau <bărbat matur>. Aceasta se referă nu atât de mult la persoane
individuale, ci la biserică, care trebuie să ajungă la o stare de unitate, întregime şi
247
Gen.39.6; Cânt.5.15; 7.7; Ezec.40.3
248
Luc.2.52, marcarea naostră
249
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre Efes.4.13
250
Gen.15.16
251
Exod.13.4 comentariu Septuaginta greacă vol.1, editura Polirom
252
Efeseni 4.13
253
Versiunea bibliei King James
254
Versiunea bibliei Gala Galantion
 6

maturitate organică, în contrast cu imaturitatea copilărească sugerată în vers. 14.

Deoarece ţinta de atins este asemănarea cu Hristos atât individuală, cât şi ca
biserică (Rom. 8,29). Refuzul de a creşte este un păcat mai mare decât
imaturitatea însăşi, şi este rezultatul mulţumirii de sine şi a idealurilor joase” 255.
Din aceste comentarii se poate deduce uşor că <starea> face şi ea aluzie la roade
coapte.
Expresia poate fi folosită în toate metaforele bisericii, inclusiv în cazul
tipologiilor (simbolurilor) sau figurilor. După cum am mai spus, cuvântul <stare>
are mai multe semnificaţii:

a. – Pavel explică că omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu, este o
stare de neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul (Efes.4.24; 5.27).
b. – În al doilea rând, „starea” indică o împlinire, completare, desăvâr
şire, umplere până la capacitatea (plinătatea) maximă (Efes.3.19;
4.13; 5.18; F. Ap. 4.8; 6.3,5; 7.55; 11.24; 13.9).

c. – În cazul metaforei bisericii ca un Templu ,<starea> unei pietre vii

de exemplu este determinată de următoarele caracteristici: 1.structură
(compoziţie), 2.mărime, 3.greutate, 4.valoare, 5.strălucire (putere) şi 6.
tărie, ce schiţează sau conturează spiritual chipul pietrei vii. Tot prin
această metaforă, Biblia ne sugerează că se poate mărturisi practic
<starea> Templului în urma dregerii în contrast cu <starea> sau
<chipul> de dinainte (2 Cron.24.13; 29.19 ).

Atingerea obiectivului de a mărturisi practic <desăvârşirea> nu depinde de

256
timp , ci de <stare>. Greşeala noastră ca popor a fost şi este că am exercitat
credinţa prezentării roadelor la un timp stabilit contrar profeţiei Îngerului ca un
stâlp de nor (Ap.10.6). Dacă „starea” indică o împlinire, completare,
desăvârşire, umplere până la capacitatea (plinătatea) maximă aşa cum spune
Scriptura 257, atunci porunca lui Dumnezeu de a fi plini de Duh Sfânt este la
timpul prezent continuu (Ef.5.18). „ Mulţi cred însă că numai atunci vom putea
avea mai multă credinţă când vom primi mai mult Duh Sfânt şi că nu vom putea
avea nici o credinţă până ce nu vom fi plini de puterea Duhului Sfânt. Unii ca
aceştia confundă credinţa cu binecuvântarea care vine prin credinţă. Timpul
255
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre Efes.4.13
256
Ap.10.6
257
Efes.3.19; 4.13; 5.18; F. Ap. 4.8; 6.3,5; 7.55; 11.24; 13.9
 6

potrivit pentru practicarea credinţei e din contră tocmai atunci când simţim că
spiritul ne-a părăsit.”258
Porunca lui Dumnezeu la timpul prezent continu este împotriva
evoluţioniştilor contaminaţi de spiritul evoluţiei lui Darwin care a dorit rotirea
poporul în pustie patru generaţii. Această credinţă nu are nimic în comun cu
puterea sau tăria Cuvântului lui Dumnezeu ce crează, zideşte, TOARNĂ şi
împlineşte tot ce făgăduieşte la timpul prezent conform făgăduinţelor din Luca
11.11 şi Iacov 1.5.
Evoluţioniştii recunosc că umplerea trebuie să fie imediată, < însă nu cred>
în umplerea imediată, ACUM, de aceea nu cred la timpul prezent. Între <a
recunoaşte> şi <a crede> la timpul prezent este o distanţă mare, deoarece
spiritul evoluţionist este caracterizat de procese lungi de umplere în timp
îndelungat, iar spiritul ziditor, creator sau de < turnare imediată> se
bazează pe Cuvântul rostit care împlineşte, completează, desăvârşeşte şi umple
până la capacitatea (plinătatea) maximă conform Scripturii259 la timpul prezent.
Aşadar <starea> păcătoasă 260 în care ne aflăm nu se referă doar la păcatele
anume, cât mai degrabă la atitudinea pe care o adoptăm faţă de solia de
redeşteptare şi reformă care a existat şi există pentru „Ploaia Târzie”.
Trebuie să insistăm asupra <stării> noastre ca biserică, deoarece ţinta finală a
lui Dumnezeu este să înfăţişeze înaintea Lui, o Biserică care va avea o anumită
<stare>: <slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de <felul> acesta, ci
sfântă şi fără prihană> (Efes.5.27). Aceasta este <felul> sau <starea> de
identificare a Bisericii Adventiste de ziua a Şaptea desăvârşită pentru Univers şi
lume.

4. Caracter – Un alt mod (cum?) de a mărturisi practic asemănarea

cu chipul lui Dumnezeu ar fi mărturia practică de asemănare a caracterului nostru
cu Cel a lui Dumnezeu.
Dicţionarele definesc caracterul în felul următor:
„ Ansamblul însuşirilor fundamentale psihico- morale ale unei persoane care se
manifestă în modul de comportare, în ideile şi acţiunile sale.” 261

258
E.G.White E.V. pg.53-54, sublinierea noastră.
259
Efes.3.19; 4.13; 5.18; F. Ap. 4.8; 6.3,5; 7.55; 11.24; 13.9
260
Lev.7.20
261
D.E.X.
 6

Bineînţeles că această definiţie este a dicţionarelor extrabiblice. Pentru a avea

o definiţie spirituală clară a caracterului, trebuie să apelăm la Biblie şi la Spiritul
Profetic. Ultimul profet a lui Dumnezeu defineşte caracterul în felul următor:
- „ Totalitatea cugetelor, a simţămintelor, a cuvintelor şi a faptelor
noastre constituie caracterul.” (E.G.White 5T 310).
Din lipsa unui limbaj modern, Biblia prezintă caracterele printr-un limbaj
descifrabil. Astfel că standardul caracterului fără pată al Domnului Hristos este
prezentat de Evanghelie. Dar strălucirea luminii Evangheliei este chipul slavei lui
Dumnezeu ( 2 Corint.4.4 ), ce arată caracterul Domnului ca o totalitate a
cugetelor, simţămintelor, cuvintelor şi a faptelor fără pată, definiţia Spiritului
Profetic. După cum strălucirea luminii Evangheliei slavei Domnului Isus
reprezintă chipul lui Dumnezeu ca o epistolă vie standard ce descrie caracterul, tot
aşa orice epistolă vie asemenea standardului, reprezintă chipul asemănării cu
Dumnezeu. Sau, asemănarea cu caracterul Lui ca o totalitate a: cugetelor,
simţămintelor, cuvintelor şi faptelor.
Concluzia este că mărturia practică a caracterului fără pată (sau a asemănării
cu chipul lui Dumnezeu) reprezintă totalitatea cugetelor, simţămintelor, cuvintelor
şi a faptelor fără pată. Condiţia necesară şi suficientă ca să primim sigiliul viului
Dumnezeu la Ploaia Târzie este descrisă de Spiritul Profetic în felul următor:

- „ Acei care primesc sigiliul viului Dumnezeu şi care sunt asiguraţi

pentru timpul strâmtorării trebuie să reflecteze în mod desăvârşit
chipul lui Isus printr-înşii.”262

- „ Niciunul dintre noi nu va primi pecetea lui Dumnezeu , cât timp

caracterele noastre au încă pată sau o mânjitură asupra lor. Lucrarea
de a îndepărta defectele din caracterele noastre, de a curăţi Templul
sufletului de orice murdărie, ni s-a dat nouă. Atunci Ploaia Târzie v-a
cădea asupra noastră aşa cum Ploaia Timpurie a căzut asupra
ucenicilor de ziua Cincizecimii.263

Un alt mod de a mărturisi practic asemănarea cu caracterul lui Dumnezeu

este cu ajutorul doctrinei Sanctuarului pe care o avem ca Biserică distinctă. Prin
Sanctuar s-a descoperit idealul caracterului Său. Această doctrină, ne arată că
orice jertfă ce contura caracterul închinării sau închinătorului ce se aducea la altar,
E.G.White E.V. pg. 52, îngroşarea noastră
262

E.G.White, 5T. 214, îngroşarea noastră

263
 6

trebuia să fie fără pată pentru a fi aprobată de focul Duhului Sfânt 264 . Dacă
mărturisim că suntem o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu sau aprobată
pentru Marea Reformă 265 , atunci Ploaia Târzie va cădea asupra noastră aşa cum
Ploaia Timpurie a căzut ca un foc asupra ucenicilor care au fost jertfe vii de ziua
Cincizecimii.
Perfecţiunea sau desăvârşirea chipurilor ca forme spirituale <în> şi <în
afara> Sanctuarului, ne descoperă idealul caracterului desăvârşit a lui Dumnezeu.
Există o legătura strânsă între metafora bisericii ca un Templu al Duhului Sfânt şi
caracter. Pentru a o descoperii este bine să citim un pasaj inspirat:

„Când a început să construiască Sanctuarul ca loc de locuinţă pentru

Dumnezeu, Moise a fost instruit să facă totul după planul care i s-a arătat pe
munte ... Tot aşa şi Israel pe care dorea să-l facă locul locuinţei Sale; i s-a
descoperit idealul caracterului Său. Modelul i s-a arătat pe munte, atunci când i
s-a dat Legea pe Sinai ... Israel a ales căile lui. Ei nu au zidit după model; dar
Hristos, adevăratul Templu pentru locuirea lui Dumnezeu, a modelat fiecare
detaliu al vieţii Sale pământeşti în armonie cu idealul lui Dumnezeu ... Tot aşa
caracterele noastre trebuiesc zidite spre a fi o locuinţă a lui Dumnezeu prin
Duhul.”
(E.G.White D.A. 208-209, sublinierea noastră).

Fiecare slujire (închinare) fără pată este o mărturie practică de calitate.

Mărturia slujirii (închinării) fără pată ne este descoperită de doctrina Sanctuarului,
deoarece expresia <fără pată> era folosită în general la Sanctuar. Aceste moduri
de mărturii practice ne dau posibilitatea şi certitudinea autenticităţii, preciziei,
corectitudinii, originalităţii, acurateţei, justeţei, simplităţii şi frumuseţii mărturiei
confirmate sau aprobate de Dumnezeu prin focul Duhului Sfânt, aşa cum ne
prezintă Doctrina (Lev. 9.24). Dar Biblia ne confirmă că Sanctuarul şi Templul se
identifica cu o Piatră peste care erau săpate caractere, la propriu şi la figurat
(Zah3.9).
După cum Moise a primit chipul Sanctuarului cu Legea pe munte ce
descoperă caracterul (sau chipul lui Dumnezeu), tot aşa şi noi (prin credinţă)
trebuie să primim asemenea lui Moise, chipul Sanctuarului ca un Templu al
Duhului Sfânt pentru viaţa noastră, ca să reflectăm în mod desăvârşit caracterul
lui Dumnezeu. Dacă cineva a primit chipul Templului cu măsura spirituală
264
Lv.9.24
265
Rom. 12.1
 6

specifică cotului lui, în care să locuiască plinătatea lui Hristos prin plinătatea
Duhului 266, trebuia s-o mărturisească practic. „ O cetate aşezată pe un munte nu
poate să rămână ascunsă” (Matei 5.14).

5. Epistola vie
Nimeni nu poate da mărturie că există o altă epistolă cu aceeaşi inscripţie tip
de mărturie a asemănării cu chipul lui Dumnezeu, în afară de standardul
Evangheliei. Aşadar asemănarea cu chipul lui Dumnezeu se face asemănând
epistola vie cu Evanghelia Domnului Isus – standardul după care se va cerceta
(judeca) epistola.
Biblia spune că noi putem fi epistole vii ale Domnului Isus cunoscute şi citite
de toţi oamenii 267. În cazul acesta solia, adevărul sau mesajul sunt încorporate în
viaţa noastră 268 care trebuie să poarte semnul oficial (sigiliul) sau pecetea Duhului
Sfânt cu aspect pronunţat şi distinctiv pentru a putea fi văzute spiritual. Prin
folosirea expresiei <epistola vie> în dreptul nostru, se poate materializa,
concretiza sub formă vizibilă şi perceptibilă gândurile, sentimentele sau
simţămintele cu ajutorul semnelor lizibile.
După cum strălucirea luminii Evangheliei slavei Domnului Isus reprezintă
chipul lui Dumnezeu 269 , tot aşa şi noi dacă ducem o viaţă sfântă asemenea
Mântuitorului putem fi o epistolă vie asemenea standardului cu: individualitatea,
raţiunea, integritatea şi personalitatea distinctă, asemenea Domnului Isus. Dacă
astăzi asemănarea cu chipul lui Dumnezeu este semnul de recunoaştere în faţa
Universului şi lumii, atunci epistola vie este pecetluită cu sigiliul lui Dumnezeu
în vederea redeşteptării şi reformei pentru a primii Ploaia Târzie.
În concluzie, rolul epistolelor vii ca probe, este de a scoate în evidenţă un
mesaj revelat, a manifesta un adevăr prezent ca hrană potrivită vremii, astfel încât
cugetul, caracterul, experienţa unităţii cu Dumnezeu să fie încorporate în
învăţătură - de unde radiază mesajul. „Fiecare credincios şi fiecare biserică ar
trebui să fie o scrisoare a lui Hristos către lume.” 270

266
1 Corint.3.16
267
2Cor.3.2-3
268
Rom.1.19; 2 Corint.11.10.
269
2Cor.4.4
270
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre 2 Corint.3.2-3
 6

6. Figura sau tipologia – Cu ajutorul metaforelor „biserica ca un

Templu” şi „biserica asemenea Cetăţii Sfinte Ierusalimul de sus”, putem mărturisi
practic asemănarea, folosind în plus moduri (cum?) cu ajutorul expresiilor,
<figură> sau <tipologie>. Mărturisirea practică a asemănării cu chipul lui
Dumnezeu cu ajutorul metaforelor amintite mai sus este posibilă, deoarece
Dumnezeu se identifică cu Templul sau cu Cetatea 271.
Templul şi Sanctuarul sunt plini de figuri şi imagini (simboluri), peste care
poate fi gravat chipul Domnului Isus 272. Pentru a reprezenta conturul spiritual al
Templului, a obiectelor din el cu planul şi modelul său, Vechiul Testament
foloseşte cuvântul ebraic <tabhnit> 273 .
Noul Testament, pentru Sanctuarul făcut de mâna omului ca o imitaţie sau o
imagine a celui veritabil din ceruri 274, foloseşte acelaş cuvânt <typos>275 care la
folosit şi Pavel în dreptul lui, traducându-se: imagine, figură sau tip 276.
„Fundamental înseamnă impresia lăsată de „o matriţă”. De unde a ajuns să
însemne „copie”, „figură”, cum şi „un tipar”, „un exemplu”.277
În Vechiul Testament simbolurile sunt foarte numeroase. Dumnezeu i-a
prezentat lui Moise un model (chip) al cortului întâlnirii 278. Prin extensie
Sanctuarul este o interpretare, partitură sau o descifrare prin simboluri a strălucirii
luminii Evangheliei care este chipul sau caracterul lui Dumnezeu 279.

7. Umbră – Termenul pentru <asemănare> folosit în Geneza 1.26 este

<tselem> şi provine din cuvântul <tsel> care se traduce umbră şi semnifică
reprezentarea unei copii 280 – o aluzie că omul este o copie a lui Dumnezeu, aşa
cum l-am prezentat pe Betsaleel. Poate fi spiritul lui Betsaleel o umbră a
271
Ezech.11.16; Ioan 2.21; Efes.2.21; Ap.21.22-23
272
Ps.29.9. u. p; Isaia 28.16; Zah.3.9
273
1Cron.28.11-20. Dicţionar Biblic, editura Stefanus
274
Ev.9.24
275
Ev.9.24 - Dicţionar Biblic, editura Stefanus
276
Comentariu Biblic AZŞ comentează cuvântul pildă din Filipeni 3.17 în felul următor:”Gr. tupos
(vezi comentariul de la Romani 5,14), de la care avem cuvântul „tip”. Icoană. [„Figură”, KJV]. Gr.
tupos, „tip”. Cuvântul acesta e obişnuit în NT, dar a fost tradus felurit ca (...) „pilda” (Fil. 3,17),
„chipul” (Evrei 8,5).
277
Comentariul Biblic AZŞ despre Romani 5.14, Filipeni 3.17 şi Evrei 8.5
278
Ex. 25.40
279
2Cor.4.4
280
Dicţionar Biblic, editura Stefanus
 6

Domnului Isus, sau o mărturie practică de asemănare cu chipul lui Dumnezeu ce

proiectează lumină asupra lucrării actuale a Marelui Preot în contextul
versetului Zaharia.3.8 ? Cum credem că putem mărturisi practic asemănarea cu
chipul lui Dumnezeu ce lucrează <pentru>, < în> şi <despre> biserică?
Umbra reprezintă conturul spiritual al unui model, un semn perceptibil după
care se poate identifica următoarele:

a. - Unitatea colaborării cu lucrarea Marelui Preot din ceruri

(Zah.3.8; Ev.8.5). După cum lucrarea preoţilor şi leviţilor din
Sanctuarul evreilor era o umbră a chipului din ceruri, tot aşa lucrarea
preoţilor şi leviţilor de astăzi este o umbră a lucrării din ceruri
(Is.66.21; Ier.33.18; Zah.3.8; Ev.8.5; 1 Petru 2.5; Ap.5.10).

b. - Sincronizarea, conform dovezilor din Biblie (1 Reg.17.1;

Mat.16.19; F.Ap.15.28; 1 Corint.2.16. u.p.). Spiritul de grăbire al
redeşteptării şi reformei, trebuie să coincidă în totul sau simultan ( timp,
motiv, persoane şi mod) cu lucrarea de restabilire, sau restaurare a
altarului pentru reformă (Lev.16.18-19,29-34; Ps.121.5; Zah. 4.10;
1Cor.11.1; Ev.8.5).

c. - Mijlocirea - Domnul Isus înalţă rugăciuni prin focul Duhului Sfânt

şi prin membrii bisericii, încinşi pe vatra altarului (Rom. 8.26; F. Ap.
7.60 ).

Dacă exercităm şi umblăm în spiritul acesta, suntem umbra lui Dumnezeu

pentru a da mărturie că suntem asemenea cu chipul Lui.

8. Identic (asemenea) cu măsura sau valoarea

spirituală
În toate metaforele bisericii apar dimensiuni cu măsuri şi valori. Domnul
Isus se identifică cu măsurile şi valorile deoarece este imaginea bisericii ca un
Templu al Duhului Sfânt 281. Motivaţia şi existenţa dimensiunilor spirituale ale
Templului sunt împortante deoarece ne ajută să determinăm schiţa sau conturul
formei sau chipului spiritual. Sau, măsurile şi valorile spirituale sunt unităţi

281
Ezech.11.16; Ioan 2.21; Ap.21.22-23
 6

convenţionale necesare măsurării chipului spiritual în toate aspectele. Nu putem

da mărturie practică că în viaţa sau inima noastră se află focul viu încins al
Duhului Sfânt asemenea probelor vii282 dacă nu ne identificăm cu vatra (făclie)
altarului bisericii după chipul arătat 283.
Sau,..., nu putem da mărturie practică că am experimentat sau că am măsurat
dimensiunile spirituale ale temeliei altarului după chipul arătat 284, dacă nu ne
identificăm cu temelia conform probelor vii din biblie 285!
În cazul pietrelor vi luat ca un alt exemplu, <chipul> este conturat sau
schiţat spiritual de: mărime286, greutate287, valoare288, strălucire (putere)289 şi
tărie290. Dacă cercetăm separat mărimea spirituală vom observa că pietrele vi se
pot măsura cu: cotul 291, trestia sau prăjina 292 .
În cazul metaforei Bisericii trupul lui Hristos; mărimea spirituală 293,
greutatea 294, valoarea 295, puterea 296, plinătatea 297 sau curăţia 298, schiţează sau
conturează spiritual chipul Bisericii - trupul lui Hristos. Măsurile şi valorile
metaforei Bisericii ca un Templu şi a Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim 299, schiţează
sau conturează spiritual chipul Bisericii ce trebuie să fie identic cu măsurile şi
valorile spirituale ale Templului (Cetăţii) – imaginea lui Dumnezeu 300.
În cazul altarului restabilit ca standard, altarul personal, de familie şi de
comunitate nu trebuie să fie mai mare de cinci coţi. Dacă ajunge la 20 de coţi de
282
Ps. 104.4; Is.10.17; Obad.1.18; Zah.12.6,
283
Ezech.43.16-17; Ps. 104.4; Is.10.17; Obad.1.18; Zah.12.6,
284
Ex.27.8.u.p.
285
1Reg.17.1; Ezech.1.20; 43.13; Ap.6.9; Ioan 19.25-26,
286
1Reg.7.10,
287
Prov.27.3; Zah.12.3,
288
Isaia 43.4; Ex.28.17-21;1Reg.7.10-11; Isaia 28.16,
289
1Cronici 29.2,
290
Iov.6.12
291
1Reg.7.10
292
Ap.21.16
293
Efes.4.13; Luc.7.28
294
Iov 31.6; Is.28.17; Amos 7.8
295
Is.43.4; Dan.9.23
296
Luc.1.37
297
Mica 3.8
298
Ioan 13.10
299
Ezra 6.3; Ap.21.16-
300
Ezech. 11.16; Ioan 2.21; Ap.21.22-23
 6

exemplu, atunci fiecare lider trebuie să o măsoare. În afară de altarul arătat lui
Ezechiel, altarul lui Moise este singurul care prezintă măsurile de cinci coţi ca
simbol al harului. Chiar dacă altarul restaurat de Solomon avea 20 de coţi 301, totuşi
Dumnezeu a arătat întregii istorii şi în special celor 20 de împăraţi ale lui Iuda 302 şi
Israel303 a cărui cot trebuia să măsoare altarul, că chipul aprobat cu foc din cer 304
era cel din <aramă cu cinci coţi> 305 de <dinaintea>306 altarului de 20 de coţi,
acolo unde s-a aşezat Solomon (2 Cron.6.13).
9. Gravura sau inscripţia
Gravura sau inscripţia de pe pietrele vii sunt epistole vii adaptate metaforei
bisericii ca un Templu 307. Trebuie să notăm o observaţie deosebit de importantă.
Aşa cum Betsaleel a săpat gravuri ca nişte peceţi vii cu propria mână, tot aşa
Pavel ca umbră a Domnului Isus a scris epistole vii cu propria mână (fapte).
Existenţa expresiei <scrisă de noi> în versetul 2 Corinteni 3.3 confirmă că
Dumnezeu a scris epistole vii prin mâna lui Pavel (fapte). Palma lui Pavel a
apucat crucea pentru că era legat în lanţuri sau de cornele altarului. În contextul că
coarnele altarului simbolizează putere, predicile evanghelice ale lui Pavel erau
mişcătoare şi puternice deoarece era legat de cornele altarului 308. Nu putem trăi
aceste experienţe dacă coatele şi palmele noastre nu sunt pironite.
Gravurile de recunoaştere sunt săpate ca nişte peceţi, tocmai pentru a deosebi:
urmele, formele sau caracteristicile trăsăturilor chipului (caracterului), cu anumite
semne ce schiţează sau conturează valorile caracterului pentru identificare 309. În
cazul celor 12 pietre gravate de Betsaleel, numele săpate ca o pecete, indică
rezumativ caracterul cetei sau al diviziunii. De exemplu, orice epistolă ce se referă
la caracter sau misiune de luptă, are un nume şi un titlu ce indică rezumativ sau
301
2Cron.4.1
302
1. Solomon care a restaurat altarul, 2. Roboam, 3. Abiam, 4. Asa, 5. Iosafat, 6. Ioram, 7.
Ahazia, 8. Atalia (regină), 9. Ioas, 10. Amaţia, 11. Ozia (sau Azaria), 12. Iotam, 13. Ahaz, 14. Ezechia,
15. Manase, 16. Amon, 17. Iosia, 18. Ioahaz, 19. Ioiachim, 20. Ioiachin ca lipsit de sămânţă
(Ierem.22.30). Solomon era primul ca pecete (Cânt.c.8.6) şi Iconia ultimul (Ierm.22.24)
303
1.) Solomon care a rezidit altarul şi Templul, 2.) Ieroboam, 3.) Nadab, 4.) Baeşa, 5.) Ela, 6.)
Zimri, 7.) Omri, 8.) Ahab, 9 Ahazia, 10. Ioram, 11. Iehu. 12. Ioahaz, 13. Ioas, 14. Ieroboam II, 15.
Zaharia, 16. Şalum, 17. Menahem, 18. Pecahia, 19. Pecah, 20 Osea.
304
2 Cron. 7.1
305
2Cron.6.13
306
1Reg.8.22
307
Ex.39.14
308
Psalm.118.27
309
Ex.28.21
 6

sugestiv cuprinsul acestuia. După cum Domnul Isus are bază legală şi de drept de-
a se numi Domn al Sabatului cu nume şi titlu al <Instituţiei Sabatului> 310, tot aşa
numele şi titlul gravurilor ( epistolelor ), trebuie să aibă bază legală şi de drept un
titlu sau un nume al diviziunii (instituţiei), care să se identifice cu pecetea, în
cazul nostru cu sigiliul Sabatului311.
După cum omul a fost creat după chipul şi asemănarea Domnului Sabatului
ca o Piatră Desăvârşită inscripţionată 312, tot aşa omul ca piatră vie după tăiere şi
şlefuire trebuie să fie asemenea Pietrei Desăvârşite 313.
Nu putem mărturisi că există o altă piatră cu aceeaşi inscripţie tip, decât
Piatra de Mare Preţ - cea care Îl simbolizează pe Domnul Sabatului. Orice piatră
vie săpată ca o pecete asemenea Pietrei Standard, este săpată sau gravată cu
aspect pronunţat şi distinctiv pentru a putea fi văzute la citire, conform
exemplelor practice din Scriptură 314.
Însemnătatea sau importanţa gravurilor ca embleme vii în timp excatologic
este esenţială. Iată ce spune Biblia, Spiritul Profetic şi Manualul Comunităţii
despre „emblemele vii”:

- „ Biserica Sa trebuie să fie un Templu construit după asemănarea divină.

Pentru aceasta, îngerul arhitect a coborât din cer cu o trestie de măsurat din
aur, pentru ca fiecare piatră să fie cioplită şi tăiată după măsura divină şi
lustruită pentru a străluci ca o <emblemă> a cerului, răspândind în
toate direcţiile razele pătrunzătoare şi strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii”.315

Concluzii
Ce anume trebuie să predicăm astăzi ca misionari aflaţi aproape de frontiera
Ţării Canaanului Ceresc ? De ce nu predicăm solia Îngerului al treilea care
vorbeşte de semnul fiarei ca semn pe mănă şi pe frunte 316? De ce nu predicăm
urmele paşilor în pustie ca semne ale Căii drepte sau neprihănite ? Înainte ca
310
Marc.2.27-28
311
Ex.31.17
312
Zah.3.9; Isaia 28.16; Matei 16.18
313
Exod 39.14
314
Ex. 28.21; Cânt. C. 8.6; Hag. 2.23; Luc.11.30; Galat.6.17
315
Manualul Comunităţii, E.G. White, Testimonies to Ministers, pag. 15 – 16,
îngroşarea şi sublinierea noastră.
316
Ap.14.9
 6

Îngerul nimicitor să-şi facă lucrarea omul trebuie să primească viza. Omul şi-a
pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al cerului şi trebuie ajutat să intre în
posesia lui. Prin mărturiile practice de asemănare cu chipul lui Dumnezeu, omul
este ajutat să-l găsească şi să se obişnuiască cu limbajul soliei sigilării.
Nu credem că am epuizat limbajul pentru mărturiile practice de asemănare
cu chipul lui Dumnezeu, deoarece diferă de la om la om, de motivaţie, timp, mod
sau de la caz la caz. Sfânta Scriptură prezintă mărturiile de asemănare cu Domnul
Hristos în moduri diferite. Diferenţa de personalitate dintre noi, care trăim
experienţe în timpuri, locuri şi moduri diferite prin prisma misiunii şi a
individualităţii ne dă posibilitatea să mărturisim diferit. Toate mărturiile sunt
prezentate în moduri sau chipuri diferite tocmai ca această diversitate să lărgească
şi să adâncească posibilitatea ultimei mărturii practice pe care cerul o aşteaptă 317.
Mărturiile noastre nu trebuie să aibă aceeaşi lungime sau volum de cuvinte,
sentimente sau fapte, chiar şi în cazul soliilor scrise. Ele nu trebuie să aibă aceeaşi
formă, intensitate, variaţie sau desfăşurare, ca nu cumva să cădem în
contrafacerea uniformităţii şi conformismului. Standardul de asemănare cu chipul
lui Dumnezeu are patru forme cu marca Matei, Marcu, Luca şi Ioan, pentru a
încuraja diversitatea 318. În plus avem Evanghelia lui Moise sau doctrina
Sanctuarului, în care este descoperit chipul sau caracterul lui Dumnezeu. Având o
paletă largă de exemple şi privilegii, aşteptăm cu nerăbdare să apară pe parcurs
şi alte moduri de mărturisiri practice, cu condiţia ca mărturia să nu încurajeze
conformismul - bazat pe convingerile altora.

- “ De ce avem nevoie de un Matei, de un Marcu, Luca, Ioan, Pavel şi de toţi

ceilalţi scriitori care şi-au adus mărturia cu privire la viaţa Mântuitorului în
timpul slujirii Sale pe pământ ? De ce nu ar fi putut exista un raport complet scris
de către un singur ucenic, pentru ca noi să beneficiem de o scriere cursivă a vieţii
şi a lucrării lui Hristos ?
Evangheliile diferă şi totuşi conţinutul lor se întregeşte într-un raport
armonios. Un scriitor evidenţiază anumite aspecte pe care altul le ignoră. Dacă
aceste aspecte sunt esenţiale, de ce nu au fost menţionate de toţi scriitorii ?
Deoarece minţile oamenilor diferă şi nu înţeleg lucrurile exact în acelaş fel.
Unele adevăruri exercită o influenţă mai puternică asupra minţii unei categorii
de oameni. Altele se adresează altei categorii. Pentru unii anumite aspecte par a
fi mult mai importante decât pentru alţii. Acelaşi principiu se aplică şi în situaţia
317
Ev.11.39 - 40
318
1Corint.4.4
 6

vorbitorilor. Unii insistă asupra unei idei pe care alţi o parcurg mai rapid, sau
pe care nu le menţionează deloc. Astfel adevărul este prezentat mai clar, atunci
când există mai mulţi scriitori, în locul unuia singur.”
(E.G.White, Mărturii Speciale pag 87, 1907, îngroşarea noastră )

Mărturia practică a celor 144.000 de asemănare cu Dumnezeu, poate fi dată

în toate detaliile ? Dacă nu dăm mărturie practică că suntem asemenea cu
Dumnezeu, atunci orice mărturie fără credinţa lui Hristos din noi 319 ce conturează
spiritual solia, înseamnă: conformism, formalism, deformaţie, uniformitate sau
contra-reformă catolică, ce a început pe timpul lui Luther. Toate au
vremea lor sub soare. Chipul sau forma mărturiilor practice nu o va da nici o altă
persoană, ci doar credinţa lui Isus din noi 320 prin Duhul Sfânt, în urma
experimentării practice 321. Aceste solii din volum nu sunt pentru cei noi botezaţi,
pentru tâlharul de pe cruce sau pentru cei ce se poticnesc de altarul crucii, ci
pentru cei cu diplome bine ştampilate.
Pentru a evita contrafacerile Reformei sau ale soliei de asemănare cu chipul
lui Dumnezeu contaminat de toate formele de contrafaceri, lucrarea aceasta
scrisă vine în ajutorul reformei, mai puţin academic, cu această ediţie specială
dedicată comitetelor de Uniune şi directorilor de edituri.

Geneza formelor
Contrafacerile soliei de asemănare cu chipul lui Dumnezeu sunt soliile
închipuite sau formale ce schiţează sau conturează spiritual formalismul, aşa cum
ne arată Isaia 30.10; Ieremia 23.16 şi 2Timotei 4.4. Pentru a elimina „formalismul
” din viaţa noastră contaminată de <spiritualitatea formală>, trebuie să avem
cunoştinţe generale biblice despre geneza formelor. Dacă credinţa despre soliile
de asemănare cu chipul lui Dumnezeu vine în urma auzirii Cuvântului 322, atunci
geneza chipurilor sau formelor vine tot în urma auzirii. La creaţiune, chipurile sau
formele spirituale perfecte (desăvârşite) create sau zidite, purtau sigiliul lui
Dumnezeu. Pentru o mai bună abordare a genezei formelor, este bine să precizăm
319
Ap.14.12
320
Idem
321
Ioan 3.33;7.17; 5.19; 12.49
322
Rom.10.17
 6

că <formalismul> înseamnă; <deformarea> conturului spiritual al chipului lui

Dumnezeu din noi atât ca statură, stare sau caracter, etc. Motivele sunt diverse.
În loc să încurajăm mărturiile practice ale asemănării cu chipul lui
Dumnezeu, luăm o atitudine <conformistă> cu roade (cu forme sau chipuri)
bazate pe oportunitatea părerilor şi convingerilor altora, fără s-o experimentăm
practic personal, aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, în loc să prezentăm
PRACTIC primele roade la un altar restabilit cu Ploaia Timpurie după chipul
arătat la Sinai sau Golgota pentru a primi Ploaia Târzie, suntem depăşiţi de
evenimente. Aceasta s-a datorat influenţei pluralismului teologic exagerat de
protocolar îngăduit de unii conformişti, ce-şi exercită credinţa subiectivă proprie
şi nu a Domnului Isus.

1. Începuturile
Continuăm studiul nostru în contextul altarului pământ 323, atunci când la
vremea lui sub soare este copt 324. Începuturile sau geneza încep cu afirmaţia că
pământul (ca un altar), era <pustiu şi gol> 325. Traducerea sau versiunea King
James a Bibliei sau traducerea G.B.V. spune că pământul era <fără formă>, adică
un altar fără chip. Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune la fel „fără formă şi gol. Mai
exact, „pustiu şi gol” – <tohu wabohu>. Această expresie înseamnă o <stare>326
de pustietate şi goliciune, însă fără a lăsa să se înţeleagă că pământul fusese
cândva desăvârşit şi apoi a fost pustiit şi golit.” 327 Până aici putem mărturisi că,
în contextul reformei ce începe de la altar328, Pământul era fără chip.
Atunci Dumnezeu i-a dat <o formă> şi a înlăturat <golul>. Dacă urmărim
succesiunea evenimentelor, la început era întuneric, apoi a făcut lumina,
atmosfera, cerul, etc, până când totul a căpătat o formă sau un chip având
aprobarea cu pecetea lui Dumnezeu exprimată sub forma: „a văzut că lucrul
acesta era bun” 329. După ce a modelat Pământul ca altar în următoarele zile a
cincea şi a şasea a adus roadele: seminţe, fructe, oameni şi animale curate. În

323
Ex.20.24; Lev.26.19
324
Ap.14.15
325
Gen. 1.2
326
Chip sau formă
327
Comentariul Biblic A.Z.Ş.despre Gen.1.2
328
1Reg.18.31
329
Gen.1.10,18,21,25,31
 6

contextul roadelor pământului ca altar 330, Vechiul Testament foloseşte pentru

expresia <roada pâmântului>, cuvântul ebraic <peri> 331. Acelaş cuvânt <peri>
din Deuteronom 7.13 este folosit la propriu în acelaş context din verset şi la rodul
trupului omului care naşte pe cel dintâi născut de parte bărbătească ca roade
consacrate la altar 332. După cum tot rodul trupului evreilor era o roadă a
pământului ca altar, tot aşa Adam a fost făcut din pământ ca rod al dragostei lui
Dumnezeu la altarul pământ. Chiar în <prima clipă> înainte de a primii
asemănarea, omul a fost făcut din pământ ca materie inertă, fără spirit, fără
lumină, viaţă, slavă şi fără caracter, adică fără să fie asemenea chipului lui
Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat în clipa întâi. Tot într-o clipă din ziua a şasea,
Creatorul i-a dat suflare sau spirit, primind totodată lumina şi slava lui Dumnezeu,
adică caracterul, asemănarea cu chipul Lui sau plinătatea Duhului Sfânt. Orice
materie inertă dacă nu are în ea însufleţirea cu slava lui Dumnezeu este un <gol>
şi trebuie umplut cu <plinătatea> Spiritului Sfânt. În contextul reformei ce începe
de la altar333, seminţele, fructele, oameni şi animale curate erau roadele altarului
Pământ 334. Crearea lui Adam ca rod, avea motivaţia şi vremea lui sub soare.
Adam şi Eva după ce au păcătuit au rămas fără slava de lumină a lui
Dumnezeu ajungând amândoi <goi> 335, adică fără slava sau chipul lui Dumnezeu.
Noi ca urmaşi ai lui Adam, prin moartea şi învierea Domnului Isus şi prin
lucrarea de ispăşire în Sanctuarul din ceruri, putem recăpăta această slavă de
lumină pe care au avut-o primii noştri părinţi. Goliciunea trebuie umplută,
deoarece Martorul Credincios spune despre laodiceeni că sunt goi 336. Dacă
<starea> 337 indică o „împlinire, completare, desăvârşire, umplere până la
capacitatea (plinătatea) maximă 338”, atunci cu <starea> spirituală de laodicean
(sau căldicel) nu se poate da mărturie practică de asemănare cu chipul lui
Dumnezeu. Cum putem să dăm mărturie practică dacă nu suntem în plinătatea
Domnului Isus – chipul lui Dumnezeu 339?

330
Ex.20.24; Lev.26.19
331
Deut.7.13
332
Deut.7.13; Luc.2.21-24
333
1Reg.18.31
334
Idem
335
Gen.3.10-11
336
Apoc.3.17
337
Chip sau formă
338
Efes.3.19; 4.13; 5.18; F. Ap. 4.8; 6.3,5; 7.55; 11.24; 13.9
339
Efes.4.13
 6

În urmă am citit că termenii folosiţi în Geneza 1.26 sunt <domut> 340 care
înseamnă chip şi <tselem> care se traduce asemănare, înţelegându-se raportul
omului faţă de Creator şi creaţiune. Cuvântul <tselem> care înseamnă
<asemănare> provine din cuvântul <tsel> 341 care înseamnă umbră şi semnifică
reprezentarea unei copii (conturul spiritual) conform cu asemănarea. Omul sau
Adam la început, era o copie a lui Dumnezeu.
A <deforma> chipul lui Dumnezeu din viaţa noastră când Pământul este
342
copt la a patra generaţie, înseamnă a modifica măsurile şi valorile spirituale ce
conturează <chipul > lui Dumnezeu din noi 343, ca nişte închipuiţi cu mărturii
<închipuite> 344, în spirit <formalist>, ultima contrafacere a Satanei 345. După cum
evreii la ieşirea din Egipt erau copţi la a
patra generaţie 346, tot aşa şi astăzi
pământul este copt la a patra şi la a 14-a
generaţie347 adventă, din pricina că
membrii adventişti sunt repere vii 348.
Iată motivul necesităţii <reformaţiunii>
340
Dicţionar biblic, editura Stefanus
341
Idem
342
Ap.14.15
343
Luc.11.34-36
344
Is.30.10; Ierem.23.16; 2Tim.4.4
345
Ezech.33.31-33
346
Gen.15.16. Ba mai mult, evreii au fost scoşi din Egipt în luna Abib care se traduce
luna spicelor (Ex.13.4)
347
Aria altarului lui Moise era cinci x cinci = 25 coţi. La fel, Pământul de aramă ca altar cu roade
coapte (Ex.20.24; 2Reg.5.17), nu are aria în coţi, ci în stadii de 40 x 40 = 1600 de stadii
(Ap.14.18,20). Altarul Pământ se identifică spiritual cu cel a lui Moise deoarece 1600 = (cinci x cinci)
x 64. Termenul cinci x cinci este o funcţie sau o mărime spirituală de care depinde aria Pământului
ca altar. Deci roadele coapte ale Pământului depind (este o funcţie) de aria spirituală a altarului
crucii de la Golgota sau Sinai. Ariile împărţite în două ca revelaţii profetice confirmă judecata la a
patra generaţiie cu limita maximă a harului. 1600 = 800 + 800 = cinci x ( 40+40+40+40) + cinci x
( 40+40+40+40). Cele 1600 de măsuri spirituale ne descoperă o sumă a două arii de cinci ori
40+40+40+40. Ce ne sugerează aceste două arii ca repere ? Nimeni nu poate contrazice declaraţia
ce ne forţează să credem că:„ Harul este suma tuturor acţiunilor săvârşite de Dumnezeu <care vrea
să ne facă bine> adventiştilor şi neamurilor, fără favoritisme (Mat.21.8). Deci, cele 1600 de măsuri
spirituale (Ap.14.20), reprezintă măsura harului (cinci), înmulţit de Dumnezeu Bisericii Adventiste de
Ziua a Şaptea timp de 40+40+40+40 de ani, <şi> sau <plus> (adăugăm), măsura harului (cinci)
înmulţit Neamurilor în acelaş timp de 40+40+40+40 de ani, din pricina că adventişti sunt repere vii
la judecata Neamurilor (Hag.2.23; Zah.3.8; Luc.11.30). Aşa se explică că vârful nelegiuirii apare la a
patra generaţie (Gen.15.16).
348
Hag.2.23; Zah.3.8; Luc.11.30
 6

timpul coacerii pământului, sunt mărturiile sau predicile < închipuite >, asemenea
exemplelor prezentate de Scriptură în: Isaia 30.10. u.p, Ieremia 23.16 şi în
2Timotei 4.4 .

Vechiul Testament foloseşte pentru

expresia <roada pâmântului>, cuvântul
ebraic <peri> 349. Acelaş cuvânt <peri> din
Deuteronom 7.13 este folosit la propriu în
acelaş context din verset şi la rodul
trupului omului care naşte pe cel dintâi
născut de parte bărbătească ca roade
consacrate la altar 350. După cum rodul
trupului evreilor era o roadă a pământului
ca altar, tot aşa Adam a fost făcut din
pământ ca rod al dragostei lui Dumnezeu la
altarul pământ.

Reformă
O biserică reformată (desăvârşită) nu poate fi tot una cu o biserică deformată
(nedesăvârşită). Iată ce spune Spiritul Profetic în privinţá amânării reformei în
timpul când pământul este copt la a patra generaţie. De fapt profetul lui
Dumnezeu spune că zăbovirea reformei este sinonimă cu lepădarea. Iată doar
câteva dovezi:

349
Deut.7.13
350
Deut.7.13; Luc.2.21-24
 6

-“Dumnezeu ne cheamă la o redeşteptare şi o reformaţiune spirituală.

Dacă aceasta nu va avea loc, acei care sunt încropiţi vor continua să se
împotrivească tot mai mult lui Dumnezeu, până ce El va refuza să-i mai
recunoască pe copiii Săi”.351
- “Vai, ce lecţie trebuie să înveţe toţi înainte de a înţelege cã Dumnezeu
nu vede aşa cum vede omul! Domnul zice < Gândurile Mele nu sunt gândurile
voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele…Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de
pământ, atât sunt de sus căile Mele faţã de căile voastre şi gândurile Mele faţă
de gândurile voastre > (Isaia 55. 8-9) Dacă nu va avea loc o reformă
hotărâtă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, El îşi va întoarce faţa de la
el“.352
- “ După cum Hristos, lumina şi viaţa oamenilor, a fost lepădat de
autorităţile ecleziastice în zilele Lui, la fel au fost lepădaţi în generaţiile
următoare.353
-„ Mărturiile zguduitoare de mustrare nu-i trezeau la pocăinţă. Cele
mai dulci melodii care vin de la Dumnezeu prin buze omeneşti – îndreptăţirea
prin credinţă şi neprihănirea lui Hristos nu scot de la ei nici un răspuns de
iubire şi recunoştinţă (...). Dacă vor continua în starea (chip) aceasta
Dumnezeu îi va lepăda.”354
-„Reforma a fost mult întârziată prin apariţia diferenţelor în unele
puncte de credinţă şi agăţare cu tenacitate a fiecăruia dintre părţi de lucrurile
în care se deosebesc celelalte”.355
-“Dacă unii care mărturisesc a cunoaşte pe Dumnezeu rămân în starea lor
din prezent, atunci rugăciunea lor este o urâciune înaintea Sa”.356
Din lipsa cuvintelor moderne Biblia foloseşte pentru reformă cuvinte ca:
<restaurare>, <restabilire>, <renovare>, <reînnoire>, <reînviorare> şi nu în
ultimul rând <naştere din nou>.
Deoarece lucrarea nu se adresează tâlharului de pe cruce şi nici pentru cei
noi convertiţi, nu vom relua din nou teoria despre naşterea din nou, pentru că
aceasta o facem de 40+40+40+40 de ani de când ne rotim în pustie.
351
E.G.White Test.To Ministers and Workers No. 11 pag 18, marcarea naostră
352
E.G.White 8T pag 149, marcarea noastră
353
E. G. White. H.L.L. 233
354
E.G.White 6T.427, îngroşarea noastră
355
E.G. White Scrisoare 37 1887, Hristos Biruitorul p. 328, marcarea noastră
356
E.G.White, 3T. P. 61 rom 96, marcarea noastră
 6

Restabilire, restaurare
Marea Reformă de la Ploaia târzie nu are caracter zonal, naţional sau mondial,
ci cosmic 357. Biblia foloseşte pentru restabilire şi restaurare cuvântul
<apokathistemi> în varianta Septuaginta greacă 358.
Domnul Isus prin Evanghelie spune că înainte de venirea Domnului trebuie să
vină Ilie pentru a restabili toate lucrurile 359. Acest adevăr este profetizat în cartea
lui Maleahi. În cartea „Faptele Apostolilor” când Petru vorbeşte despre timpurile
restabilirii tuturor lucrurilor <apokatastasis>360 despre care Dumnezeu a vorbit
prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime , el nu se referă la întemeierea
unei împărăţii pe pământ aşa cum au crezut ucenicii , sau aşa cum am crezut noi
că păcatul rotirii în pustie poate călătorii până la a cincea generaţie contrar
Legii 361 , nu, ci se referă la redeşteptarea şi reforma pentru Ploaia Târzie care va
încheia lucrarea de evanghelizare până la marginile pământului 362 cu puţin timp
înaintea celei de-a doua veniri a Domnului Isus. Cuvântul profetic spune clar prin
zeci şi zeci de argumente că Pâmântul este copt la a patra generaţie.
Ultima lucrare a Marelui Preot nu se va termina în Sfânta Sfintelor, ci la
altarul de aramă 363. Nu vrem să sugerăm că Marele Preot nu a intrat în Sfânta
Sfintelor din anul 1844, nu, ci vrem să dăm mărturie că păcatul rotirii în pustie
călătoreşte doar până la a patra generaţie, conform Legii 364. În contextul
acesta ar putea Marele Preot să părăsească ca un hoţ Sfânta Sfintelor şi
Sfânta, pentru a sigila altarul viu de pe pământ 365 ? Nu vrem să sugerăm prin
această întrebare că Marele Preot a ieşit din Sfânta Sfintelor, nu, ci vrem să
mărturisim practic toate caracteristicile spirituale practice ale altarului restabilit

357
Hag.2.6,21; Ev.12.26
358
Mal.4.5-6
359
Matei 17.11
360
F.Ap.3.21
361
Exod 20.5
362
vezi Septuaginta Daniel 8.14
363
Levitic 16.18-19
364
Exod 20.5
365
Levitic 16.18-19
 6

după ungerea cu sânge, aşa cum ne prezintă Levitic 16.18-19 în raport cu întregul
context biblic.
Biblia ne învaţă că Marea Reformă de la Ploaia Târzie nu va veni ca un hoţ
pentru cei ce veghează 366. Ce ar trebuii să trâmbiţeze străjerii responsabili 367
pentru a da un sunet clar despre eventimentele finale ?
Marele preot când ieşea din Sfânta Sfintelor în Sfânta şi până la perdeaua ce
acoperea Sfânta, venea ca un hoţ din pricina perdelii care îi făcea pe evrei să nu
vadă şi din pricina lipsei clopoţeilor care îi făcea să nu audă sunetul paşilor.
Clopoţeii erau aşezaţi pe <mantia de culoare albastră> 368, şi nu pe tunică sau
izmene de in, aşa cum se îmbrăca marele preot când intra în Sfânta Sfintelor 369
(Lev.16.4). Ba mai mult, picioarele fără clopoţei, nu erau încălţate cu încălţăminte
zgomotoasă. Picioarele calcau pe un covor cu o anumită grosime. Singurul
zgomot care îl făcea era doar fâlfâitul perdelei la ieşire. De asemenea, după ce
Mântuitorul a spus că despre ziua aceea şi ceasul acela nu ştie nimeni, imediat
compară zilele finale surprinzătoare cu zilele lui Noe 370. Se contrazice Scriptura
în 1 Tesaloniceni 5. 4, când spune că pentru un fiu al luminii ca Noe de exemplu,
ziua aceea nu va veni ca un hoţ ? Era Noe ca simbol al bisericii rămăşiţei un fiu al
nopţii 371 ce nu veghea ? A văzut şi a ştiut rămăşiţa simbolizată prin Noe, solia
366
1Tes.5.4
367
Zecheiel 33.6-7
368
Exod 28.31.34
369
Lev.16.4 “ Intrarea lui Iisus în Sfânta Sfintelor este descrisă în limbajul asemănător cu Da 7:9.13.
Acolo Ellen a văzut pe Iisus mare preot, având la poalele odăjdiilor, clopoţei şi rodii (…) . Scopul
didactic al viziunii este uşor de urmărit în contextul istoric. În ce măsură însă viziunea aceasta
descria realităţi fizice în cer? În primul rând, este evident că oamenii, închinători sau nepăsători, nu
sunt prezenţi fizic în templul ceresc. Cu atât mai puţin, Satan nu are ce căuta acolo. Ideea unui tron al
lui Dumnezeu în Sfânta nu corespunde deloc cu tipul. Tronul e prezent aici doar cu scop didactic. În
Daniel 7, Ez 1 etc., tronul şi carul divin sunt acelaşi obiect, pe când în viziunea aceasta sunt
deosebite, ca să facă impresionantă lucrarea specială a lui Satan printre milleriţi, după 1844. Aici
numai Iisus intră dincolo de perdea, dar în alt loc EGW a văzut şi pe credincioşii Lui urmândul în
Sfînta sfintelor (EW 247.254). Dar cum pot intra în Sfânta şi cei nepăsători? În ilustraţii, în parabole
şi viziuni se trec toate barierele imposibilului, pentru că există un scop didactic. Ca şi în altă viziune a
Ellenei White despre sanctuar, Iisus are un veşmânt cu clopoţei şi rodii la poale, pentru a sugera
oficiul Lui de mare preot, dar care nu corespunde cu hainele albe simple pe care le îmbrăca arhiereul
când intra în locul preasfânt.”( comentariu Florin Lăiu).
370
Mat.24.36-38
371
1Tesaloniceni 5. 4-6
 6

sigilării 372? Au fost surprinşi evreii de închiderea harului în anul 34 prin predica
lui Ştefan, sau a fost profetizat prin prorocul Daniel 373 ? Au fost surprinşi evreii
de ziua sigilării în noaptea de Paşti 14 Abib, sau au primit instrucţiui speciale ?
Când Domnul Isus a spus că despre ziua aceea şi ceasul acela nu ştie nimeni,
imediat El a comparat ceasul şi zilele acelea cu zilele lui Lot (Luc.17.28).
Au ştiut Lot şi Avraam ca simbol al bisericii rămăşiţei, de ceasul şi ziua
sfărşitului Sodomei şi Gomorei ca să fugă la munţi ?
Au fost surprinşi evreii de marele preot care venea ca un hoţ, să făcă
restabilirea sau restaurarea altarului la sărbătoarea anuală de ziua ispăşirii 374 ?
După ieşirea marelui preot din Sanctuar, toate figurile sau chipurile Sanctuarului
erau frumoase la propriu şi la figurat, din pricina curăţirii sau spălării cu sânge.
Pentru cine nu trăieşte experienţa sigilării pe viu aşa cum au trăit-o evreii 375 şi
apostolii 376, înseamnă că ziua Domnului vine ca un hoţ. Sigilarea evreilor la patra
generaţie377 s-a făcut ca un hoţ ? Solia sigilării primului diacon şi martir în anul 34
a venit ca un hoţ ? În contextul acesta, volumul de faţă răspunde la întrebarea dacă
Marea Reformă şi solia sigilări de la Ploaia Târzie va veni ca un hoţ pentru cei ce
nu veghează cu mijlocul încins asemenea lui Petru 378 ?
“ Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ
noaptea. Când vor zice: "Pace şi linişte!", atunci o prăpădenie neaşteptată va
veni peste ei, ca
durerile naşterii
peste femeia
însărcinată;
şi nu va fi chip de
scăpare. Dar voi,
fraţilor, nu sunteţi
în întuneric,

372
Gen.7.14)
373
Daniel 9.24-27
374
Lev.16.18-19
375
Ex.12.7-14
376
Ioan 13.26-30; F.Ap.1.15
377
Gen.15.16; Ex.12.7-14
378
Compară Luca 12.35 cu 1 Tesaloniceni 5.4 şi Ioan 21.18
 6

Nu vrem să declarăm că acest volum vrea să descopere ziua şi ceasul venirii

pe norii cerului a Domnului Isus, sau ziua şi ceasul ieşirii Domnului Isus din
Sfânta Sfintelor, NU, ci vrea să descopere ceasul şi ziua mărturiei PRACTICE
despre altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia
Timpurie pentru a primii Ploaia Târzie la a patra generaţie, atunci când pământul
este copt. Acesta este marele cutremur (zguduirea) din Biserica Adventistă de
Ziua a Şaptea.

-„Să
luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiaţi în
sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi
 6

stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să

nu iasă din casă până dimineaţa.
Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va
vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii,
Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitoru-
lui să intre în casele voastre ca să vă lovească.
Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru
copiii voştri în veac”. (Exod.12.22-24)
 6

Măsurarea cu Biblia (trestia) a primei veniri a

lui Isus la a patra generaţie
Începem cercetarea cu motivaţia titlului. Dacă trestia este simbolul
Canonului sau al Bibliei 380, atunci măsurarea cu trestia a profeţiilor înseamnă
cercetare în spiritul vegherii ca nişte fii ai zilei. Genealogia Evangheliei lui Luca
foloseşte de 76 de ori <fiul omului> 381 în modul următor, de la Iosif : (1) fiul
omului Iosif , (2) fiul lui Eli,..., (75) fiul lui Set, (76) fiul lui Adam (Luc.3.23-38),
şi odată (77) <fiul lui Dumnezeu (vers.38).
Iată cum Evanghelia lui Luca confirmă de două ori că Domnul Isus s-a
născut ca a patra generaţie:
1.) - De la Adam ca prim rod al altarului pământ până la Domnul Isus sunt
19 x patru generaţii (19 x 4 = 76).
2.) - De la Natan fiul lui David contemporan cu generaţia lui Solomon care a
restaurat altarul (1Cron.3.5), până la Iosif tatăl pământesc al Domnului Isus,
genealogia lui Luca notează 10 x patru generaţii de fii.

380
În timpurile biblice, instrumentul pentru măsurarea lungimii era confecţionat dintr-o trestie. De
aceea şi grecescul kanon (regula, standard), care denumea cândva un băţ folosit drept ”metru”,
provine din termenul semitic, oriental kane (trestie), de unde şi latinescul canna (trestie)” (Florin
Lăiu).
381
Luca 3.23-38
 6

Genealogia Evangheliei lui Matei ne descoperă 10 x patru generaţii 382 până

la Iosif tatăl pământesc al Domnului Isus. Iată lista generaţiilor:
1. Avraam 2.Isaac, 3. Iacov, 4. Iuda, 5. Fares, 6. Esrom, 7. Aram, 8.
Aminadab, 9.Naason, 10.Salmon, 11. Boaz, 12. Obed, 13. Isai, 14. David,
15. Solomon, 16. Roboam, 17.Abia, 18. Asa, 19. Iosafat, 20. Ioram,
21.Ozia 22. Ioatam, 23.Ahaz, 24. Ezechia, 25.Mănase, 26. Amon, 27.
Iosia, 28. Iehonia sau Ieconia, 29. Salatiel, 30.Zorobabel, 31.Abiud,
32.Eliachim, 33. Azor, 34.Sadoc, 35. Achim, 36. Eliud, 37. Eleazar, 38
Matan, 39. Iacov, şi 40. Iosif tatăl pâmăntesc al Domnului Isus.
Din numărătoare se observă că Domnul Isus a fost adus ca rod la altar la a
patra generaţie.
Eliminarea contradicţiilor, şi confirmarea
degradării generaţiei a patra.
Înainte de a confirma degradarea generaţiei a patra pe timpul lui Isus, trebuie
să limpezim nişte contradicţii pe care unii nu le înţeleg. Şi anume, se pregătesc
deja aşa zisele argumente că Domnul Isus n-a venit după patru generaţii, pentru că
genealogia din Evanghelii nu confirmă exact cele patru generaţii.
În primul rând trebuie să notăm din nou că Biblia prezintă ispăşirea păcatelor
generaţiilor în mod diferit, tocmai ca să aprofundăm judecata celor patru categorii
de vinovaţi pe care o prezintă doctrina Sanctuarului. Obiectivul acestui capitol
este să răspundă la întrebarea de ce Dumnezeu a dorit să facă ispăşire la a patra
generaţie ? Dacă anticipăm aşa cum ne sugerează porunca Legii atunci răspunsul
este că: la a patra generaţie se atinge vârful nelegiuirii 383. Istoria cronologiei şi
listele genealogice ale evangheliilor ne vor dovedi cât de degradată era cea de a
patra generaţie.
Pentru a armoniza genealogiile lui Matei, Luca cu dorinţa lui Dumnezeu de a
curăţii cea mai degradată generaţie din cele patru, trebuie să revenim la nişte note
şi la tabloul pe care-l prezintă Apocalipsei 12.2. Durerile naşterii în chinuri mari
a femeii învăluită în soare şi cu luna sub picioare, arată degradarea celei de a patra
generaţie din care s-a născut Domnul Isus. Durerile naşterii unei femei, consecinţă
a durerii în păcat384, sunt folosite deseori de către Dumnezeu ca termen de
382
Matei 1.1 -17
383
Gen.15.16
384
Gen.3.16
 6

comparaţie pentru nişte suferinţe intense apărute pe neaşteptate 385 în biserică.

Mai concret, durerile naşterii în chinuri mari a femeii cu luna sub picioare a
aparut din cauză că evreii la a patra generaţie nu mărturiseau practic asemănarea
cu chipul lui Dumnezeu. Naşterea Domnului Isus prin făgăduinţă era necesară ca
Dumnezeu să mărturisească practic în toate detaliile şi amănuntele propriul Său
chip prin Domnul Isus 386.
Ispăşirea nelegiuirii generaţiilor degradate prezentate de Evanghelia lui Matei
şi Luca s-a făcut în funcţie de cele patru clase de vinovaţi:
a.- a preotului care a primit ungerea (Lev.4.3-12)
b.- adunării întregi, sau pentru popor (Lev.4.13-21)
c.- a căpeteniei care poate fi de familie sau de oricare adunare
(Lev.4.22-26)
d.- şi cineva din popor (Lev.4.27-35)
Jertfele care se cereau de la toate aceste patru clase de vinovaţi amintite mai
înainte nu erau la fel, iar sângele era aplicat în moduri şi locuri diferite. Motivul
era acesta; păcatul unui membru de rând nu contamina atât de repede şi atât de
mult adunarea ca păcatul comis de unsul Domnului şi al poporului. Privit sub
acest aspect, sângele jertfei pentru păcat a unsului şi a poporului, nu era aplicat
doar pe altarul arderii de tot, ci şi înaintea perdelei şi pe altarul tămâierii din
Sfânta cât şi pe coarnele altarului de aur – adică mai concret mânjea
Sanctuarul din ceruri (Lev.4.3-12-, Ev.8.5).
Referitor la faptul că jertfele celor patru clase nu erau la fel, Biblia spune că
sângele jertfei pentru păcat al unui membru obişnuit nu se aplica în interiorul
Sanctuarului, ci era preluat de preot sau era aplicat pe altarul de aramă din afara
Sanctuarului. Marele Preot a preluat păcatele tuturor indiferent de vinovăţie (uns,
popor, căpetenie, fiu), pentru a face ispăşire în Sfânta Sfintelor.
Genealogiile din Biblie sunt prezentate cu liste diferite. Pentru cele patru
clase de vinovaţi (cine ?), se făcea ispăşire în moduri (cum ?) timpuri, motive (de
ce ?), (când ?) şi locuri (unde ?) diferite. Genealogiile din Evanghelii sunt
prezentate cu liste diferite. Pot fi liste cu genealogii de unşi, genealogii de
căpetenii, liste cu numărul poporului judecat sau sigilat ca întreg, liste de familii
sau liste cu genealogia unui fiu. Ba mai mult, în genealogia Evangheliei lui Matei
nu sunt trecuţi toţi împăraţii deoarece nu toţi au fost număraţi sau sigilaţi în ceruri
ca făcând parte din altarul de 14 coţi 387. (Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-
385
Is.21.3; 26.17; Ierem.49. 24; Mat.24.19
386
2Corint.4.4; Gal.4.19
387
Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-17
 6

17). Insistăm asupra ispăşirii celor patru clase de vinovaţi pentru a înţelege mai
bine prin comparaţie slujirea Marelui Preot în lucrarea de curăţire a
Sanctuarului pe care o făcea o dată pe an. Nu vom primi lumină mai multă atâta
timp cât nu o trăim pe cea pe care o avem, aceasta pe de o parte. Pe de altă parte,
nu vom putea primi Ploaia Târzie în urma ispăşirii pe care o face Marele Preot în
Ceruri dacă nu trăim lumina cu Ploaia Timpurie 388. Ba mai mult, studiul ispăşirii
pentru cele patru clase de vinovaţi în contextul Sanctuarului ne arată că
ceremoniile ne permit să privim la unicitatea jertfei lui Hristos din diferite
unghiuri pentru a da valoare deplină lucrării sângelui Mielului atât în Sfânta
Sfintelor, cât şi la ispăşirea ce se făcea în trecut pentru patru clase de vinovaţi.
Aceste cunoştinţe ne ajută să înţelegem mai bine ispăşirea pe care o face Marele
Preot în Sfânta sfintelor. Ne credem aflaţi în Sfânta Sfintelor lângă Marele Preot şi
neglijăm lumina ce ne face să intrăm acolo. Vorbim mult de Sfânta Sfintelor fără
să precizăm că lucrarea de ispăşire a început şi se termină la altarul de afară.
Aşadar, altarul de aramă este un reper în lucrarea de ispăşire pentru că a început
la altar şi se termină tot acolo389. În contextul acestei lumini lucrarea de ispăşire
începe la altarul de aramă ca umbră a crucii şi nu în Sfânta Sfintelor. Nu vrem să
sugerăm că Domnul Isus nu se află în Sfânta Sfintelor pentru a face ispăşire, nu,
ci vrem să dăm mărturie practică că lepădarea eului pentru a intra în Sfânta
Sfintelor se face prin experienţa crucii. AŞADAR TOTUL TRECE PE LA
CRUCE – originalul altarului de aramă. Aşa se explică că în genealogia
Evangheliei lui Matei nu sunt trecuţi toţi împăraţii deoarece nu toţi au fost scriţi în
cărţile din Ceruri ca număraţi sau sigilaţi asemenea pietrelor vii zidite în altarul
de 14 coţi 390 (Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-17). Dacă teologii care au
făcut comentariile biblice AZŞ ar fi întins cotul şi ar fi apucat cu palma crucea
Domnului Isus atunci ar fi comentat genealogiile din Evanghelii într-o altă
lumină.
Plecând de la realitatea că ispăşirea se făcea pentru patru clase de generaţii
ca vinovaţi care încălcau Legea până la a treia sau a patra generaţie, atunci putem
nota cele patru ispăşiri pentru cele patru clase de vinovaţi notate de genealogiile
Evangheliilor:
„Ploia târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru
388

venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploia timpurie nu a avut loc, nu v-a fi viaţă, firul verde nu v-a
răsării. Prin urmare, dacă stropii Ploii timpurii nu şi-a făcut lucrarea , Ploia târzie nu poate să aducă
nici-o sămânţă la desăvârşire.” (E.G.White, Testimonies to Ministers 507)

389
Lev.16.18-19
390
Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-17
 6

a.- a generaţiei a patra de unşi care au primit ungerea (Lev.4.3-12),

b.- a generaţiei a patra cu numărul poporului judecat (ispăşit) sau si-
gilat ca întreg (Lev.4.13,21)
c.- a generaţiei a patra de căpetenii, care pot fi de familie sau de
oricare adunare (Lev.4.22-26).
d.- şi a generaţiei a patra a unui fiu sau fiică (Lev.4. 27-35).
Obiectivul nostru este să răspundem la întrebarea de ce Dumnezeu a dorit să
facă ispăşire la a patra generaţie. Înainte dea dovdedii prin alte moduri de
cercetare că Domnul a venit la patra generaţie degradată, prezentăm judecata
generaţiilor de unşi paentru care s-a făcut ispăşire, prezentate de Evanghelii.
Judecata unşilor şi confirmarea degradării
generaţiei a patra
Acest capitol ne ajută să vedem dacă a patra generaţie adventă este
degradată sau nu.
Domnul Isus era Unsul sau Mesia |Leul din seminţia lui Iuda" 391, Împăratul
sau Regele Iudeilor făgăduit de Dumnezeu prin Legământ. Dacă lista genealogică
a lui Luca menţionează spiţa de neam a Mariei, atunci lista lui Matei notează
genealogia lui Iosif ca moştenitor al tronului lui David ca uns al Domnului.
Aşadar, prin prima genealogie a Evangheliei, Dumnezeu doreşte să scoată în
evidenţă spiţa de neam a Regelui Mesia ca Uns. Dacă Luca prezintă lista
generaţiilor de fii, atunci Matei prezintă lista generaţiilor de unşi care au primit
ungerea sau sigilarea 392. În următoarele capitole vom observa că genealogia lui
Matei prezintă şi generaţiile ca popor luat ca întreg, cât şi generaţiile de căpetenii
notate în cărţile din Ceruri. Dar până a concretiza acest adevăr este bine să
cercetăm degradarea generaţiilor cu ajutorul genealogiilor lui Matei.
În afară că Biblia ne arată prin Apocalipsa 12.2 că cea de-a patra generaţie a
lui Isus a fost degradată (naşteri în dureri şi chinuri mari), totuşi lista genealogică
a lui Matei ne confirmă de mai multe ori această realitate. Să începem de la tatăl
creştinilor.
1.) - De la Avraam până la Iuda sunt 4 generaţii (1. Avraam 2.Isaac, 3. Iacov,
4. Iuda). În lista de generaţii a lui Matei este introdusă naşterea lui Iuda din
391
Ap..5.5
392
Lev.4.3-12
 6

curvie (din Lea şi nu Rahela ) şi a lui Fares tot din curvie cu Tamar din Iuda ca
a patra generaţie. În prima listă se dovedeşte degradarea şi durerile naşterii în
chinuri mari 393. Aici trebuie să precizăm că Fares se mai numeşte şi Pereţ ce se
traduce breşă sau spărtură 394 .
2.) - De la Fares sau Pereţ până la Aminadab sunt 4 generaţii (1 Fares, 2.
Esrom, 3. Aram, 4. Aminadab). Aminadab a fost contemporan cu a 4-a generaţie
ieşită din Egipt 395. Biblia ne sugerează că ce-a de-a 4-a generaţie ieşită din Egipt
era degradată, dovedită de viţelul de aur înălţat de Aron, de rebeliunea asupra lui
Caleb şi Iosua, de versetele din cartea lui Ezechiel 396 şi etc, etc. Dacă Pereţ a fost
prima generaţie intrată în Egipt, atunci Aminadab a fost a patra generaţie ieşită.
Am marcat această declaraţie în culori la propriu şi la figurat, pentru a
confirma încă odată că evreii de la Iosif şi Pereţ (Fares) au fost robi în Egipt
patru generaţii, marcat şi de Aminadab ( Ex.6.23; Num.1.7).
Prezentăm alte exemple de patru generaţii până la Domnul Isus cu lista lui
Matei, ca să vedem dacă cea de-a patra generaţie până la Domnul Isus a fost
degradată.
3.) - După Aminadab a urmat Naason. Dar de la Naason până la Obed
născut din Rut ca femeie văduvă şi păgână sunt patru generaţii (1.Naason,
2.Salmon, 3. Boaz, 4. Obed). Ba încă, adevărat vă spun că pe vremea lui Boaz
erau multe văduve în Israel la fel ca şi pe vremea lui Ilie la a patra generaţie, dar
Boaz n-a fost trimes pentru răscumpărare la nici o văduvă din Israel, ci la o
văduvă de origine păgănă pe nume Rut (Luc.4.25). Cine miroase sau cunoaşte
limbajul Duhului Sfânt din Domnul Isus la a patra generaţie în poporul numit de
noi advent, poate vedea că degradarea până la a treia generaţie era foarte mare,
deoarece Salmon l-a făcut pe Boaz dintr-o fostă curvă pâgână cu nume în greacă
Rahab, şi Rahav în ebraică, trecută şi ea în genealogia Domnului Hristos
(Mat.1.5). Dacă vrem să ne convingem că Rahab din Matei 1.5 este acea femeie
care a ajutat pe iscoade, trebuie să cercetăm Matei 1.5; Iosua 2.1-24; 6.22-25;
Rut.4.20.21; Evrei 11.31; Iacov 2.25.
4.) – Obed din Rut a năsut pe Iese. De la acest reper viu Iese care se numeşte
şi Isai până la Roboam sunt patru generaţii (1. Isai 2. David, 3. Solomon, 4.
Roboam). Pe vremea lui Roboam ca a patra generaţie de la Obed, are loc cernerea

393
Mat.1.3; Gen.38.13-30; Ap.12.2
394
compară Matei 1.4; Gen.38.30; Num.26.20-21; Rut. 4.12-22; 1Cron.2.4.
395
Ex.6.23; Num.1.7
396
Ezech.16.3-15
 6

sau separarea seminţiei sau familiilor lui Iuda şi Beniamin de cele 10 seminţii sau
familii ale lui Israel. Trebuie marcat aici că Roboam a fost făcut şi el din curvie,
din pricina că Solomon a luat de nevastă pe Naama amonita mama lui Roboam
(1Reg.14.31).
5.) – După Roboam vine 1.Abia, 2. Asa, 3. Iosafat, 4. Ioram. Acest împărat
la a patra generaţie este un criminal pentru că îi omoară pe toţi fraţii săi şi pe
câteva căpetenii ale lui Iuda 397. Se căsătoreşte cu fiica lui Izabela soţia lui Ahab şi
practică idolatria 398. Vârsta la care a început să domnească Ioram era de 32 de ani
399
. Iosafat a domnit 25 ceea ce înseamnă că Ioram era destul de mare la a 4-a
generaţie de la David când Ilie făcea reforma. În condiţiile măsurii maxime ale
harului pe care l-a avut, Ioram a devenit idolatru. Ilie ca reformator la a patra
generaţie îi trimite împăratului lui Iuda o scrisoare cu o sentinţă îngrozitoare 400.
Ioram a fost alt împărat degradat la a patra generaţie trecut în genealogia
Domnului Hristos.
6.) - Următoarele patru generaţii merită o atenţie mai specială pentru că
Dumnezeu a avut doi prooroci însemnaţi, Isaia şi Osea care au proorocit pe
vremea a patru generaţii de lideri 401: 1.Ozia 2. Ioatam, 3.Ahaz, şi 4. Ezechia.
Împăratul Ezechia este singurul lider din această listă de şase x patru generaţii
care face reformă. Motivul îl vom face în alt volum pentru că nu face subiectul
nostru. Înaintea celei de-a şaptea grupe de patru generaţii, Dumnezeu vrea să
transmită un mesaj special. Proorocul Isaia numit evanghelistul Vechiului
Testament şi-a transmis solia celor patru generaţii până la Ezechia. Primele 39 de
capitole din Isaia transmit solia judecăţii celor patru generaţii din Iuda cât şi a
popoarelor din jur, asemenea soliei celor trei îngeri de astăzi celor patru generaţii
(Is.1.1). De la capitolul 40 până la 66 se transmite solia slavei viitoare cu: (a)
izbăvirea poporului lui Dumnezeu (Cap.40-48), (b) izbăvitorul poporului lui
Dumnezeu (cap.49-57) şi (c) viitorul strălucit, sau prosperitatea poporului izbăvit
(cap.58-66). Trebuie notat tot în context două aspecte foarte importante. Primul
este pentru împăratul Ezechia ca a patra generaţie căruia i se mai adaugă încă 15
ani de har (Is.38.5). În aceşti ani Dumnezeu hotărăşte ducerea în robie a tuturor
valorilor din Templu (Is.39.4 -7). Al doilea, gelozia lui Dumnezeu arătat prin
proorocul Osea faţă de poporul lui Israel înainte dea merge în robie.
397
2Cron.21.2-4
398
2Reg.8.18; 2 Cron. 21.6,11
399
2Reg.8.17
400
2 Cron.21.12-15
401
Is.1.1; Oseea 1.1
 6

7.) - După Ezechia urmează alte patru generaţii. 1. Mănase, 2. Amon, 3.

Iosia, 4. Iehonia sau Ieconia. Cea de-a patra generaţie a domnit doar trei luni la
Ierusalim apoi a fost dus în robie din cauza apostaziei (2Reg.24.8-9). Ieconia este
ultimul urmaş al împăraţilor lui Iuda lipsit de copii (Ierem.22.30). Urmează încă
trei grupuri de patru generaţii până la Isus. Lista celor patru generaţii până la Iosif
tatăl pământesc al Mântuitorului este perfectă. Dar despre degradarea acestor
generaţii în alt volum.
8.) - 1. Salatiel, 2.Zorobabel, 3.Abiud, 4, Eliachim
9.) - 1. Azor, 2.Sadoc, 3. Achim, 4. Eliud.
10. ) - 1. Eleazar, 2 Matan, 3. Iacov, şi 4. Iosif tatăl pâmăntesc
al Domnului Isus.

După cum Avraam, David, Babilonul şi Domnul Hristos sunt patru repere vii
pentru 14 generaţii, tot aşa Avraam, Iuda, Aminadab, Obed, Roboam, Ioram,
Ezechia, Ieconia, Eliachim, Eliud şi Iosif tatăl pământesc a lui Isus au fost repere
vii pentru cele 10 x patru generaţii până la naşterea sau până la prima venire a
Domnului Hristos.
Ţinta a fost ca să răspundem la întrebarea cât de degradată a fost cea de-a
patra generaţie până la Domnul Isus şi la realitatea că Domnul Isus a venit după
patru generaţii de unşi. Prima venire a lui Isus la a patra generaţie proiectează
lumină pentru a doua venire.
Exod 20.5 şi Geneza 15.16 ne sugerează că la a patra generaţie se atinge
vârful nelegiuirii 402. Istoria cronologiei şi listele genealogice ale evangheliilor ne
dovedesc cât de degradată era cea de a patra generaţie. Aceste studii proiectează
lumină care ne descoperă să vedem dacă a patra generaţie de astăzi este degradată
sau nu. Până să tragem concluzia defininitorie este bine să vedem cum descrie
sora White degradarea generaţiei pe timpul primei veniri al Domnului Isus. Cităm
din capitolul „Împlinirea vremii”:

- „ Agenţii satanici intraseră în oameni. Trupul fiinţelor omeneşti

făcut pentru a fi un locaş al lui Dumnezeu, devenise un locaş al demonilor.
Simţurile, nervii pasiunile, mădularele oamenilor erau influienţaţi de agenţi
supranaturali prin satisfacerea celor mai josnice plăceri. Pe chipurile oame-
nilor se imprima chiar pecetea demonilor. Feţele oamenilor reflectau
expresia legiunilor celui rău, de care erau posedaţi. Acesta era perspectiva
402
Gen.15.16
 6

pe care o vedea Mântuitorul lumii. Ce privelişte pentru Infinita Puritate” 403.

Prezentăm în continuare judecata generaţiilor de fii la care s-a făcut ispăşire,

prezentată de Evanghelia lui Luca.

Ispăşirea nelegiuirii fiilor ca a patra generaţie

din genealogia lui Hristos
Domnul Isus şi-a luat asemănarea omenească pentru a fi definit ca <tip>
reprezentativ al omului. Evangheliile atribuie Domnului Isus denumirea de <Fiu
al omului> de 78 de ori şi este numit aşa în raport cu întregul neam omenesc,
identificându-se cu oamenii pierduţi care pot fi mântuiţi. Cel mai bine şi cel mai
mult, Evanghelia lui Luca acordă un spaţiu foarte mare sau cu predilecţie asupra
statutului de <Fiu al omului>, cu precizarea că în acelaşi timp El ca Fiu al omului,
era şi Dumnezeu.
Având în vedere că Evanghelia lui Luca se ocupă în special de oamenii de
jos, de cei nebăgaţi în seamă şi mai mult de statutul Domnului Isus ca <Fiu al
omului> îmbrăcat cu divinitatea ca prim rod, atunci Evanghelia lui Luca
foloseşte numai în lista genealogică cuvântul <fiu> de 77 de ori, mai puţin de
una cât atribuie toate cele 4 Evanghelii adunate la un loc. Mai concret, genealogia
lui Luca foloseşte de 76 de ori <fiul omului> în modul următor de la Iosif : (1)
fiul omului Iosif , (2) fiul lui Eli,..., (75) fiul lui Set, (76) fiul lui Adam (Luc.3.23-
38), şi odată (77) <fiul lui Dumnezeu (vers.38). Dacă lista genealogiei lui Matei
numeşte de trei ori 14 generaţi de la Avraam până la Isus, atunci genealogia lui
Luca numeşte 10 fii de la Adam până la Noe şi alţi 10 fii de la Sem până la
Avraam. Ambele genealogii din Evanghelii numesc 14 generaţii de la Avraam
până la David din cauză că nu toţi au fost scriţi în cărţile din Ceruri ca număraţi
sau sigilaţi asemenea pietrelor vii zidite în altarul de 14 coţi 404 (Compară Matei
1.17 cu Ezechiel 43.13-17). Iată cum Evanghelia lui Luca confirmă că Domnul
Isus s-a născut la a patra generaţie.

403
E.G.White, „Viaţa lui Isus” pagina 29, editura „Viaţă şi sănătate”, ediţia 5-a, 2008
404
Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-17
 6

De la Natan fiul lui David contemporan cu generaţia lui Solomon care a

restaurat altarul (1Cron.3.5), până la Iosif tatăl pământesc al Domnului Isus,
genealogia lui Luca notează 10 x patru generaţii de fii (sau 40 de generaţii de fii,
şi nu ani). Este bine să notăm că timpul ispăşirii nelegiuirii celor 10 x patru
generaţii de fii nu este de 40 de ani ca în cazul ispăşirii nelegiuirii generaţiilor
poporului care a încălcat Legea. De la Iosif, Dumnezeu a făcut ispăşirea
nelegiuirii generaţiilor degradate şi a trimis prin făgăduinţă întruparea
dumnezeirii în om. Fără să anticipăm vom vedea până la urmă că acest
eveniment prefigurează marea ispăşire finală excatologică când va avea loc
printr-un act creator şi nu evolutiv întruparea dumnezeirii în om pentru a nu mai
păcătui, conform modelului că Domnul Hristos n-a păcătuit.
Revenind la subiectul nostru trebuie să adăugăm că ispăşirea nelegiuirii
poporului judecat ca întreg şi a unşilor ca vinovaţi era diferită. Nelegiuirea
generaţiilor poporului şi a unşilor a mânjit Sanctuarul din Ceruri, iar nelegiuirea
fiilor era preluată de altar şi de Preoţi.
În contextul generaţiilor în sens ebraic <dor>, timpul marcat de Dumnezeu
pentru ispăşirea nelegiuirii generaţiei ca popor pe timpul lui Caleb şi Iosua din
primul exod a fost de 40 de ani (Num.14.34). În acelaş context, timpul marcat de
Dumnezeu la ispăşirea nelegiuirii generaţiei tot ca popor pe timpul lui Ezechiel
pentru cel de-al doilea exod, a fost tot de 40 de ani (Ezech.4.6). Concluzia este că
ispăşirea nelegiuirii generaţiilor de fii nu este de 40 de ani, ci mai puţin de 40.
Dacă Dumnezeu ar fi făcut ispăşirea nelegiuirii generaţiilor de fii timp de 40 de
ani, aceasta ar însemna că de la Natan până la Domnul Isus ar fi trecut 1600 de
ani, ceea ce nu corespunde cu realitatea deoarece de la Solomon până la Domnul
Isus au trecut puţin peste 1000 de ani.
În acest context, putem lua învăţătură că evreii ca a patra generaţie n-au fost
pregătiţi la prima venire a Domnului Isus, aşa cum au fost pregătiţi magii din
Răsărit. Totuşi, pentru păstorii care făceau de strajă noaptea în jurul turmei lor,
pentru Simon sau pentru prorociţa Ana, prima venire a Domnului Isus n-a fost ca
un hoţ. Păstorii, Simon şi Ana erau fiii zilei şi nu ai nopţii care vegheau la ziua
Domnului, aşa cum se spune în 1 Tesaloniceni 5.2-8. Simon era şi este simbolul
celor rămaşi în viaţă la a doua venire a lui Hristos (144.000) pentru că a primit
înştiinţarea din partea lui Dumnezeu că nu va muri până nu v-a vedea
mântuirea lui Israel 405. În lumina Evangheliei lui Luca, pasajul din Hristos
Lumina lumii pagina 32 despre împlinirea ceasului sau a planurilor ce nu
cunosc grabă dar nici întârziere se putea foarte bine aplica încă dinaintea
405
Luc.2.26
 6

anului 1964-1968. În lumina aceasta vă rog să judecaţi singuri cât de degradată se

află în general astăzi a patra generaţie ca popor apostat din Biserica Adventistă de
Ziua a Şaptea ? Cât de intoxicaţi sunt unii membri de învăţăturile şi aluatul
fariseilor !

Domnul Isus ca Mare Preot

la a patra generaţie
De ce Cuvântul lui Dumnezeu nu descoperă genealogia Domnului Isus ca
Mare Preot de la Iosua, contemporan cu Zorobabel 406? Această întrebare am pus-
o pentru a cerceta dacă Mântuitorul era încadrat în a patra generaţie de la Iosua
sau Aaron ca mari preoţí. Răspunsul pe care-l dă Biblia este foarte simplu.
Domnul Isus nu era din seminţia lui Levi din care se trăgea Aaron, ci din seminţia
lui Iuda promisă de Dumnezeu. Făgăduinţă dată prin jurământ s-a făcut pe vremea
lui David, chiar înainte de instalarea lui Ţadoc ca unic mare preot407. Această
făgăduinţă dată prin jurământ era prezentată în felul următor:
- „Domnul a jurat şi nu-i pare rău :< Tu eşti preot în veac
după felul lui Melhisedec>”. (Ps.110.4)
Motivele lui Dumnezeu pentru care a ales seminţia lui Levi pentru preoţie şi
pentru îngrijirea Sanctuarului au fost mai multe. Când întâii născuţi ai Egiptului
au fost omorâţi, a trebuit ca sângele mieilor pascali să fie stropit pe pragul de sus
şi pe cei doi stâlpi ai uşii fiecărei case unde se aflau întâii născuţi ai evreilor. Pe
vremea aceea întâii născuţi ai israeliţilor au devenit proprietatea lui Dumnezeu şi
consacraţi Lui 408. Pentru o mai bună organizare şi ordine, şi pentru faptul că în
timpul cernerii seminţia lui Levi a rămas de partea lui Dumnezeu împreună cu
Moise şi Aron (), Domnul a ales seminţia lui Levi să lucreze la Sanctuar. Aaron şi
fii lui au fost puşi de o parte pentru preoţie, iar restul leviţilor pentru diferite
slujiri la Sanctuar. Să nu uităm că înainte ca leviţii să fie puşi de o parte, cei care
erau închinaţi Domnului erau primii născuţi de parte bărbătească. Aşadar, chiar

406
Hagai 1.1; Zaharia 3.1
407
1Cron.3.5
408
Ex.13.11-16
 6

dacă Domnul Isus nu era din seminţia lui Levi, totuşi îndeplinea condiţia primului
născut de parte bărbătească închinat Domnului aşa cum ne relevă Luca 2.23.
După cum urmaşii lui Araon ca mare preot sunt numiţi
de Biblie <Aaroniţi> ca preoţi, tot aşa urmaşii ca preoţi al
Domnului Hristos ca Mare Preot se numesc <Creştini> de
la Hristos 409. Din aceste comparaţíi susţinute de Biblie, putem spune că
numele Aaron poate fi luat şi în sens de colectivitate aşa cum a fost luat marele
preot Iosua pe timpul lui Zorobabel 410. După cum <Aaroniţii> făceau parte din
Biserica Mondială a preoţilor lui Iehova din trupul lui Aaron ca mare preot, tot aşa
creştinii adventişti fac parte din Biserica Mondială a preoţilor lui Iehova din
trupul lui Hristos ca Mare Preot 411 .
Asemănarea lui Aaron ca mare preot cu Domnul Isus era făcută şi pe linia
rudeniei. Aaron era rudă cu Iuda din care a ieşit Mesia, deoarece s-a căsătorit cu
Elişeba fica lui Aminadab din seminţia lui Iuda 412. De la Fares sau Pereţ până la
Aminadab sunt patru generaţii (1 Fares, 2. Esrom, 3. Aram, 4. Aminadab).
Aminadab este contemporan cu a patra generaţie ieşită din Egipt 413 . Căsătoria lui
Aaron ca mare preot a avut loc la a patra generaţie a lui Iuda. După cum căsătoria
lui Aaron ca mare preot a avut loc la a patra generaţie a lui Iuda, tot aşa căsătoria
cu Biserica a Domnului Hristos ca Mare Preot a avut loc la a patra generaţie a lui
Iuda, de ziua Cincizecimii (Ploaia Timpurie). După cum Aaron era rudă cu
seminţia lui Iuda, tot aşa Domnul Isus din seminţia lui Iuda era rudă cu familia lui
Ioan Botezătorul din seminţia lui Aaron 414. Legătura liniei <Aaronice>
prin Iuda din care a ieşit <creştinismul> proiecteză lumină
asupra faptului că rudenia spirituală era perfectă. Dacă dreptul
la preoţie a fiecărei seminţii era anticipată sau prefigurată încă de pe vremea lui
Moise 415, atunci preoţia universală era şi ea prefigurată dinainte (Idem). Încă de
pe vremea lui Moise, Dumnezeu a anticipat dinainte că funcţia preoţească nu avea
să fie încredinţată numai unei categorii speciale care să aibă un rol special de
preot. Chemarea prin revelaţie a nazireilor cu statut de izbăvitori sau profeţi ca
409
Compară 1 Cronici 12.27 cu F.Ap. 11.26).
410
Zah.3.1-9
411
1 Cronici 12.27 cu F.Ap. 11.26
412
Ex.6.23
413
Num.1.7
414
Lc.1.36
415
Ex.19.6
 6

prim născut de parte bărbătească din alte seminţii, era şi ea o prefigurare a

realităţii că preoţia după Hristos urma să fie universală profetizată de Biblie încă
de pe vreme lui Moise (Ex.19.6).
Ce nevoie mai era să prezinte Biblia genealogia de la Iosua ca mare preot de
pe timpul lui Zorobabel, dacă Dumnezeu a făgăduit că Unsul sau Mesia ca Mare
Preot se v-a naşte din Iuda ? Totuşi, Biblia ne descoperă genealogia spirituală a
Domnului Isus ca Mare Preot în alt mod, mult mai tainic şi mai frumos. Iată care
este:
- După cum Aaron ca mare preot a uns altarul restaurat la a patra
generaţie416, tot aşa Domnul Isus ca Mare Preot a uns sau a sigilat altarul cu
Ploaia Timpurie tot la a patra generaţie.
- De la Natan fiul lui David contemporan cu generaţia lui Solomon atunci
când s-a ales unicul mare preot Ţadoc ce-a uns restaurarea altarului
(1Cron.3.5) până la Iosif tatăl pământesc al Domnului Isus ca Mare Preot,
genealogia lui Luca notează 10 x patru generaţii de fii (sau 40 de
generaţii de fii, şi nu ani).
- După cum Avraam a fost reperat 417 de Melhisedec418, David de Ţadoc
marele preot, Babilonul de Iosua marele preot şi Domnul Hristos pecetea
sau reperul Standard419 ca Mare Preot, sunt patru repere vii pentru 14
generaţii 420, tot aşa Avraam, Iuda, Aminadab, Obed, Roboam, Ioram,
Ezechia, Ieconia, Eliachim, Eliud şi Iosif tatăl pământesc al Domnului Isus
au fost repere vii pentru cele 10 x patru generaţii până la naşterea Domnului
Hristos ca Mare Preot.
Domnul Isus era Unsul sau Mesia, Regele Iudeilor şi Marele Preot ca
pecete vie (reper viu) Standard promis de Dumnezeu prin jurământ în felul
următor:
- „Domnul a jurat şi nu-i pare rău :< Tu eşti preot în veac
în felul lui Melhisedec>”(Ps.110.4).
Dacă lista genealogică a lui Luca menţionează spiţa de neam a Mariei, atunci
lista lui Matei notează genealogia lui Iosif ca moştenitor al tronului lui David şi
Uns al Domnului după rânduiala lui Melhisedec. Acest împărat uns al

416
Gen.15.16
417
Cânt.C.8.6; Ierem.22.24; Hag.2.23; Ioan 6.27
418
Ioan 6.27
419
Mat.1.17
420
Mat.1.1-17
 6

Ierusalimului cu numele Melhisedec 421 la reperat pe Avraam ca tată al creştinilor

Aşadar, prin prima genealogie a Evangheliei, Dumnezeu mai doreşte să scoată în
evidenţă spiţa de neam a Regelui Mesia ca Uns după rânduiala lui Melhisedec.
Genelogia lui Matei începe cu reperarea lui Avraam prin Melhisedec care
instituie Cina cu pâine şi vin 422. Apoi se termină cu reperarea Domnului Isus
ca şi Melhisedec, care face la fel ca şi Împăratul Salemului; instituie Cina cu
pâine şi vin sub noul Legământ 423 . Reperarea sau sigilarea lui Avraam ca
binecuvântare424 de către Melhisedec, nu este o teologie nouă. După cum
Dumnezeu i-a sigilat pe evrei în noaptea de Paşti la a patra generaţie 425 , tot
aşa i-a sigilat pe Apostoli în noapte de Paşti, tot la a patra generaţie 426 în timpul
Sfintei Cine. Această rânduială a fost instituită de Cel care urma să devină
Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. Trebuie precizat în context, că
sigilarea lui Avraam de către Melhisedec confirmă solia sigilării la a patra
generaţie. Această sigilare a avut loc conform poruncii Legii, deoarece de la
Adam până la Avraam sunt 20, sau cinci ori patru generaţii 427(5 x 4 = 20).
Aceste realităţi proiectează lumină asupra sigilării celor 144.000 de
împăraţi şi preoţi prin Domnul Isus după rânduiala lui Melhisedec. Dacă cele
12 seminţii ale lui Israel ca modele pentru cei 144.000, sunt numiţi de Scriptură
de două ori patriarhi prin solia sigilării lui Ştefan în anul 34 428, atunci
revelaţiile de până aici, confirmă acurateţea studiului nostru. Ba mai mult,
Sfânta Scriptură îl numeşte şi pe David patriarh 429 tot din aceleaşi motive.
Dacă Luca prezintă lista generaţiilor de fii, atunci Matei prezintă lista
generaţiilor de unşi care au primit ungerea după rânduiala lui Melhisedec 430.
Pentru a înţelege ultima declaraţie trebuie să răspundem la câteva întrebări
retorice:
421
Gen.14.18
422
Gen. 14.18-20; Mat.1.17
423
Mat.1.17; 26.26-28
424
Gen. 14.18-20; Mat.1.17
425
Ex.13.2-13
426
Ioan 13.23-30
427
(1) Adam, (2) Set, (3) Enos, (4) Canan, (5) Mahalellel, (6) Iared, (7) Enoh, (8) Metusala, (9)
Lameh, (10) Noe, (11) Sem, (12) Arpacsad, (13) Selah, (14) Eber, (15) Pelg, (16) Reu, (17) Serug, (18)
Nahor,(19) Terah, (20) Avraam, (Gen.5.1-32; 11.10-32).
428
F. Ap.7.8-9
429
F. Ap.2.29
430
Lev.4.3
 6

Ce înseamnă sămânţă spirituală dumnezeiască 431 ? Oare

sămânţa sfântă 432 sau neamul (generaţie) sfânt 433 nu este
seminţia sfântă de împăraţi şi preoţi asemenea lui Isus
care a fost uns ca Mare Preot şi Împărat după rânduiala lui
Melhisedec ? Este foarte interesant cum savanţii teologi se ocupă de
termenul rămăşiţa, fără să ne spună prea multe despre seminţia femeii ce
naşte prin dureri 144.000 de fii de exemplu, conform făgăduinţelor sau
legămintelor (Gen.3.16; 1 Petru 2.9; Ap.12.17) ?

Alte motivaţii ale genealogiilor din

Evanghelii în contextul ispăşirii
În lumina că ispăşirea se făcea pentru patru clase de vinovaţi 434ce încălcau
Legea până la a treia sau a patra generaţie 435, putem nota cele patru ispăşiri
descoperite de cele două Evanghelii, Matei şi Luca. Am sugerat până la acest
capitol că acest studiu ne ajută să înţelegem mai bine ispăşirea pe care o face
Marele Preot în Sfânta sfintelor. Ne credem aflaţi în Sfânta Sfintelor lângă Marele
Preot şi neglijăm lumina ce ne face să intrăm acolo. Vorbim mult de Sfânta
Sfintelor fără să precizăm că lucrarea de ispăşire a început şi se termină la altarul
de afară. Aşadar, altarul de aramă este un reper în lucrarea de ispăşire pentru că
a început la altar şi se termină tot acolo436. În contextul acestei lumini lucrarea de
ispăşire începe la altarul de aramă ca umbră a crucii şi nu în Sfânta Sfintelor. Nu
vrem să sugerăm că Domnul Isus nu se află în Sfânta Sfintelor pentru a face
ispăşire, nu, ci vrem să dăm mărturie practică că lepădarea eului pentru a intra în
Sfânta Sfintelor se face prin experienţa crucii. AŞADAR TOTUL TRECE PE LA
CRUCE – originalul altarului de aramă. Aşa se explică că în genealogia
Evangheliei lui Matei nu sunt trecuţi toţi împăraţii, deoarece nu toţi au fost scriţi

431
Mal.2.15
432
Ezra 9.2
433
Is.6.13
434
Ispăşirea se făcea pentru patru clase de vinovaţi: 1.- preotul care a primit ungerea (Lev.4.3-12), 2.-
adunarea întreagă sau poporul, (Lev.4.13,21), 3.- căpetenie care poate fi de familie sau de oricare
adunare (Lev.4.22-26), 4.- şi cineva din popor (Lev.4.27-35)
435
Ex.20.5
436
Lev.16.18-19
 6

în cărţile din Ceruri ca număraţi sau sigilaţi, asemenea pietrelor vii zidite în
altarul de 14 coţi 437. (Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-17). Aşadar,
genealogiile din Evanghelii prezintă:

1.) - Lista generaţiilor de unşi care au primit ungerea şi a căror nelegiuire a

fost adusă pentru ispăşire este prezentă pe lista genealogiei lui Matei (Lev.4.3-12).
Domnul Isus era Unsul, Regele Iudeilor sau Marele Preot promis de Dumnezeu.
Lista lui Matei notează genealogia lui Iosif ca moştenitor al tronului lui David ca
uns al Domnului. Ispăşirea nelegiuirii unşilor cât şi a poporului a avut loc odată,
deoarece ambele nelegiuiri mânjesc Sanctuarul din Ceruri.
2.) Lista generaţiilor cu numărul poporului a cărei nelegiuire a fost adusă
pentru ispăşire ca întreg 438, este prezentată tot de genealogia lui Matei. El
grupează generaţiile poporului numărat într-un altar viu al cărui foc din vatră
este de 14 coţi sau generaţii al cărui foc de Duh Sfânt avea o anumită măsură
spirituală simbolică de 14 439. Intensitatea focului Duhului Sfânt nu era măsurată
în amperi, ci în coţi. Dar despre simbolistica cotului avem capitole separate.
Ispăşirea nelegiuirii unşilor cât şi a poporului are loc odată, deoarece ambele
nelegiuiri mânjesc Sanctuarul din Ceruri.
3). Lista generaţiilor de căpetenii, care pot fi de familie sau de oricare
adunare a căror nelegiuire a fost adusă pentru ispăşire 440, este prezentată tot de
prima Evanghelie. Lista genealogică a lui Matei, a mai fost scrisă pentru a
descoperi că cea de-a patra generaţie până la Domnul Isus a venit după 10 x patru
generaţii de căpetenii. <Leul din seminţia lui Iuda>441 era <steagul familiei
Cerului şi al bisericii>442 sau a <Casei lui Dumnezeu în sens de familie> 443,
descoperit de Matei. Tot Evanghelia lui Matei prezintă profeţia despre căpetenii:

- “ Şi tu Betleeme ţara lui Iuda nu eşti nicidecum

cea mai neînsemnată din căpeteniile lui Iuda; Căci
din tine va ieşi o Căpetenie care va fi Păstorul po-

437
Compară Matei 1.17 cu Ezechiel 43.13-17
438
Lev.4.13,21
439
Mat.1.17; Ezech. 43.17
440
Lev.4.22-26
441
Ap.5.5; 7.5; Num.1.2; 2.3
442
Efes.3.15
443
Efeseni 2.19; 1Petru 2.5;
 6

porului Meu.” (Mat.2.6, marcarea noastră).

4.) – Lista generaţiilor fiilor a căror nelegiuire a fost adusă pentru ispăşire 444
este prezentată de Evanghelia lui Luca. De la Natan fiul lui David contemporan
cu generaţia lui Solomon care a restaurat altarul 445, până la Iosif tatăl
pământesc al Domnului Isus, genealogia lui Luca notează 10 x patru generaţii
de fii sau 40 de generaţii de fii, şi nu ani.

Verificarea datelor cu întregul

context biblic
Începem cu motivaţia titlului. Verificarea cercetării sau a măsurării nu se face
cu jumătăţi de tresti sau cu sferturi, ci cu întreaga măsură a ei. Dacă măsurăm cu
porţiuni din trestii, atunci trestia noastră este frântă sau ruptă, aşa cum ne arată
canonul 446. Când citim verificarea datelor cu întregul context
biblic, de fapt nu facem alteva decât verificăm cercetarea
cu toată măsura trestiei.

Ce aţi spune dacă în Biblie ar apărea scris că Moise după patru generaţii este
trimis la Universitatea preoţilor lui Faraon pentru a primi un doctorat în teologie ?
Ce aţi spune dacă în Biblie ar apărea scris că Zorobabel după <ce a căzut, a căzut
Babilonul> este trimis la Universitatea preoţilor din Babilon pentru a primi un
doctorat în teologie ? Ce aţi spune dacă în Biblie ar apărea scris că Domnul Isus
după patru generaţi este trimis la Universitatea preoţilor din Roma pentru a primi
un doctorat în teologie ? Am pus aceste întrebări nu pentru că avem ceva cu
veghetorii responsabili care trebuie să dea un sunet clar din trâmbiţă, nu, ci pentru
ca ei să răspundă în dreptul lor ce însemnă a ne sprijinii pe <trestia frântă>447 a
Egiptului ?

444
Lev.4. 27-35
445
1Cron.3.5
446
2 Reg.18.21; Is.36.6; Ezechi.29.6
447
2 Reg.18.21; Is.36.6; Ezech.29.6
 6

Totuşi, orice analfabet ce măsoară prin Duhul Sfânt cu trestia întreagă

asemenea lui Ioan448, este o piatră vie săpată ca o pecete 449. Iată ce ne sugerează
în acest sens Manualul Comunităţii:

- „Domnul a înzestrat biserica Sa cu capacităţi şi daruri, pentru ca ei să

prezinte lumii imaginea propriei Lui desăvârşiri (...). Pentru aceasta, îngerul
arhitect a coborât din cer cu o trestie de măsurat din aur, pentru ca fiecare
piatră să fie cioplită şi tăiată după măsura divină şi lustruită pentru a străluci
ca o <emblemă> a cerului, răspândind în toate direcţiile razele pătrunzătoare
şi strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii”.450
În lumina aceasta, cu trestia întreagă în mână începem prima măsurare
sau verificare:

1.) - Identificarea cu porunca Legii. Autoritatea Supremă a

Universului, nu putea da poruncile Legii, dacă nu dovedea practic ţinerea fiecărei
porunci transmise la Sinai până la a patra generaţie. Experienţa practică a
Domnului Isus ca a patra generaţie trebuia să fie atât de mult asociată cu porunca
Legii ce vorbeşte despre transmiterea caracterului şi a păcatului până la a patra
generaţie, încât această poruncă trebuia să fie justificată de Dumnezeu prin faptul
că viaţa Domnului Isus ca om a celei de-a patra generaţie DEGRADATĂ nu a
păcătuit, ci a ascultat de Lege. Dumnezeu a făcut ispăşire la a patra generaţie
degradată şi s-a unit cu natura umană pentru a nu face păcat.
În cazul evreilor robi în Egipt patru generaţii, Autoritatea Supremă a
Universului, nu putea da poruncile Legii pe Sinai, dacă nu desfăşura sau prezenta
practic desfăşurarea spiritului Legii, în cazul nostru desfăşurarea poruncii care
zice că păcatul călătoreşte până la a patra generaţie. Experienţa practică a evreilor
în Egipt patru generaţii, trebuia să fie atât de mult experimentată cu porunca Legii
despre transmiterea caracterului şi a păcatului până la a patra generaţie, încât
această poruncă trebuia desfăşurată practic. Am notat câteva note despre
experienţa evreilor pentru că Domnul Isus s-a identificat cu experienţa evreilor în
Egipt confirmat de Cuvântul care zice: -<Am chemat pe fiul meu din Egipt > 451 .

448
Ap.11.1
449
Ex.28.21
450
Manualul Comunităţii, E.G. White, Testimonies to Ministers. Pag. 15 – 16, marca-
rea noastră
451
Mat. 2.15.u.p
 6

Revenind la experienţa Domnului Isus trebuie să răspundem la câteva

întrebări retorice. Pentru a măsura cu trestia întreagă toate datele în întregul
context biblic şi pentru a întări şi mai mult realitatea că Domnul Isus a venit la a
patra generaţie, verificăm (măsurăm):
- Ce s-ar fi întâmplat cu toată omenirea dacă Domnul Isus ar fi venit în
prima sau a doua generaţie să facă ispăşire şi să se aducă ca jertfă de ispăşire ?
Cea de-a patra generaţie de-a lungul istoriei ar mai fi avut vreun Exemplu şi

Model
care să

dovedească că se poate ţine Legea chiar şi până la a patra generaţie degradată ?

- Pentru ce mai era nevoie de har dacă El venea la prima sau a doua
generaţie cu lozinca că acolo unde păcatul se înmulţeşte harul se înmulţeşte şi
mai mult 452 ?
Cea de-a patra generaţie de-a lungul istoriei ar mai fi avut vreun Exemplu
şi Model Standard, care să dovedească limita maximă a harului la a patra
generaţie, dacă Domnul Isus îşi manifesta limita maximă a harului la prima sau
la a doua generaţie?
Ceea ce-a contat pentru Domnul Isus era ca El să împlinească spiritul Legii
pentru a arăta limita maximă a harului şi să se aducă ca jertfă de ispăşire pentru
cea de-a patra generaţie degradată care a preluat păcatul de la prima. Nu se putea
transmite valabilitatea Legii pe Sinai, dacă Domnul Isus ca a patra generaţie nu
ţinea fiecare poruncă din Lege inclusiv pentru a împlini pe cea din Exod 20.5. La
452
Rom.5.20
 6

„vestit de Domnul prin proorocul care zice: <Am chemat pe fiul meu din Egipt
ca a 4-a generaţie >” ( Mat. 2.15.u.p, adăugarea noastră).

Porunca
Legii din
Exod 20.5
ce
sugerează
că
Dumnezeu
îşi arată
limita
maximă a
harului la
a patra
generaţie pentru a face ispăşire nu este o poveste, pentru că Domnul Isus a arătat
limita maximă a harului pe Golgota la 4 patra generaţie, când s-a adus ca jertfă de
ispăşire <pentru> şi <la> a patra generaţie pentru toată omenirea. Ruperea perdelei
nu dovedeşte că Domnul Hristos a intrat în Sfânta Sfintelor imediat după înălţare, ci
proiectează lumină că ispăşirea se face <la> şi <după> patru generaţii. Ce s-ar fi
întâmplat cu toată omenirea dacă Domnul Isus ar fi venit în prima sau a doua
generaţie să facă ispăşire ? Cea de-a patra generaţie de-a lungul istoriei ar mai fi avut
vreun exemplu şi model care să dovedească că se poate ţine Legea chiar şi până la a
patra generaţie degradată ? Pentru ce mai era nevoie de har dacă El venea la prima
sau a doua generaţie cu lozinca că acolo unde păcatul se înmulţeşte harul se înmulţeşte
şi mai mult 453 ? Cea de-a patra generaţie de-a lungul istoriei ar mai fi avut vreun
Exemplu sau Model Standard, care să dovedescă limita maximă a harului la a patra

453
Rom.5.20
 6

generaţie, dacă Domnul Isus îşi manifesta limita maximă a harului la prima sau la a
doua generaţie ?

1. - Explicarea hulei.
Ar putea ca porunca Legii să fie schimbată sub forma <Eu pun nelegiuirea
părinţilor spirituali din familia Bisericii care s-a rotit 40 de ani în pustie, în copii
până la a patra şi a cincea generaţie> (Ex.20.5) ?
Vom pleca de la Reperul Legii, adică de la prima poruncă ce ne confirmă că
evreii au fost eliberaţi din Egipt după patru generaţii 454. Tot atunci după patru
generaţii Dumnezeu a osândit şi a condamnat la moarte în mod diferit 455 de ceea
ce prezintă în general toată Scriptura. Care a fost motivul ? Ar putea Dumnezeul
plin de îndurare şi milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate şi credincioşie să
osândească şi să condamne la moarte într-un mod ce nu corespunde cu caracterul
Său ? Cum, de ce, şi când se aplică această procedură de judecată ?
În Exod 34.7 şi Numeri 14.18 Dumnezeu spune celei de-a patra generaţie
răzvrătită că nu poate <declara curat> pe cel vinovat 456( Cornilescu traduce
<socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat>). În Exod 34.7 şi în Numeri 14.18,
Septuaginta şi versiunea King Jams traduce la fel „că nu poate <declara
curat> pe cel vinovat”. Deasemenea, în Exod 20.5; 34.7; Deuteronom 5.9;
Numeri 14.18 şi Ieremia 32.18, Septuaginta greacă şi versiunea King Jams a
Bibliei traduce <pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii> cu <pune sau aduce
fărădelegile părinţilor peste copii până la al treilea şi al patrulea neam>. Între
aceste două traduceri există diferenţe de interpretare ? Bineînţeles că da. De
exemplu, versiunea protestantă a bibliei spaniole traduce că <nelegiuirea
părinţilor v-a venii sau vizitează copiii până la al treilea sau al patrulea neam>.
Concluzia este că forma ebraică a expresiei <declarat curat> din Exod 34.7 şi
Numeri 14.18 este <niqqeh> 457 cu aluzie la declaraţia că nu poţi socoti curat pe
cel vinovat - în urma ispăşirii (curăţirii) sau ştergerii păcatelor până la cea de-a
patra generaţie, aşa cum ne este descoperit în Numeri 14.33, Isaia 14.21-22 şi
Psalm 109. 14-16. Traducerea greacă foloseşte în Marcu 3.29 acelaş cuvânt

454
Gen.15.16; Ex.20.2
455
Gen.15.16; Ex.32.7-29; Num.14.29-33
456
Cornilescu traduce <socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat>
457
Septuaginta greacă Editura Polirom
 6

<enochos> 458 folosit de Septuagintă în Exod 34.7 sau Numeri 14.18. Această
traducere ne sugerează în contextul nostru că cel vinovat de hulă ispăşeşte
pedeapsa ca urmare a sentinţei pe care a dă Marele Preot în urma ispăşirii.
Mai mult, pentru a vedea că Legea descoperă limita maximă a harului la a
patra generaţie, Dumnezeu nu se prezintă cu jumătăţi sau sferturi de har, ci cu
limite maxime ale harului. De exemplu, pentru a descoperii limita maximă a
harului exercitat şi exprimat de Dumnezeu în momentul sigilării egiptenilor şi
evreilor necredincioşi, trebuie să remarcăm limbajul folosit de Dumnezeu înainte
de sentinţă. Iat-o: <plin> de îndurare şi milostiv, <plin> de bunătate şi
credincioşie ce confirmă că harul exprimat prin limbajul folosit este o măsură
până la limita plină sau maximă. La a patra generaţie Dumnezeu ne descoperă
plinătatea spirituală cu expresiile: <marele har>459 şi <plinătatea harului>460, ce
confirmă limita maximă. După cum poporul evreu s-a bucurat de un <mare har>
pentru a intra în Ţara Canaanului ca a patra generaţie 461, tot aşa şi ucenicii
contemporani cu Domnul Isus în camera de sus sau bucurat de un <mare har> la
Ploaia Timpurie 462. În contextul acesta, ar putea ca Dumnezeu să reverse peste
cei ce transmit solii pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie, un <mare
har>?
În altă ordine de idei, Domnul Isus ca a patra generaţie a explicat
consecinţele hulei la vremea Lui sub soare, în spiritul caracterului lui Dumnezeu
arătat în timpul eliberării Evreilor din Egipt la vremea lor. După cum am citit
înainte traducerea greacă a evangheliilor foloseşte pentru cuvântul hulă acelaş
cuvânt <enochos> 463 folosit de Septuagintă în Exod 34.7 sau Numeri 14.18.
Această traducere ne sugerează în contextul nostru că cel vinovat de hulă
ispăşeşte pedeapsa ca urmare a sentinţei pe care a dă Marele Preot în urma
ispăşirii la a patra generaţie. În contextul că sub soare toate au vremea lor,
Mântuitorului la vremea Lui a vorbit despre cancerul molipsitor al hulei sau a
leprei fără leac al evreilor de pe vremea lui Moise şi a Lui. Toţi aceea care nu s-au
lăsat curăţiţi de sângele vărsat la altarul crucii până la a patra generaţie

458
Septuaginta greacă Editura Polirom
459
F.Ap.4. 33; Ex.34.6
460
F.Ap.6.8; Ex.34.6
461
Gen.15.16
462
F.Ap.4.33
463
Marcu 3.29
 6

asemenea evreilor şi amoriţilor cu semnul fiarei, au atins vârful nelegiuirii prin

abuzare de marele har 464.
2. - Limita maximă a harului.
După cum pe timpul evreilor la vremea lor sub soare ieşiţi ca a patra
generaţie din Egipt, Dumnezeu a arătat limita maximă a harului 465, tot aşa pe
vremea Domnului Isus şi a Apostolilor Dumnezeu a arătat limita maximă a
harului la vremea stabilită sub soare 466. De exemplu, pentru a observa limita
maximă a harului exercitat şi exprimat de Dumnezeu pentru egipteni şi evreii
necredincioşi la a patra generaţie, trebuie să remarcăm limbajul folosit înainte de
sentinţă: <plin> de îndurare şi milostiv, <plin> de bunătate şi credincioşie.
Această declaraţie a lui Dumnezeu confirmă că harul exprimat este o măsură până
la limita plină sau maximă. Noul Testament ne descoperă la a patra generaţie
măsurile de forma <marele har> sau <plinătatea harului> 467. Limbajele biblice de
forma: marele har (Luc.1.28; F.Ap.4.33; 2Corint.4.15; Iac.4.6), plinătatea
harului (Luc.4 22; Ioan 1.14; F.Ap.6.8), har după har sau înmulţirea harului
(Ioan 1.16;2 Corint.1.15; Rom.5.20; 2Petru 1.2; 3.18), dovedeşte că harul este o
măsură cu o anumită limită.
După cum poporul evreu s-a bucurat de un <mare har> pentru a intra în Ţara
Canaanului ca a 4-a generaţie 468, tot aşa şi ucenicii din camera de sus sau bucurat
de un <mare har> la Ploia Timpurie 469.

4.) - Născut din făgăduinţă. La fel ca şi Iosif ca a patra

generaţie de la Avraam ca reper 470 care a fost eliberat din robia casei lui Laban 471,
Domnul Isus s-a născut din făgăduinţă dintr-o fecioară ca a 4-a generaţie pentru a
ne elibera din robia păcatului. În contextul acesta credem că eliberarea evreilor
din Egipt cu Moise la a patra generaţie s-a făcut în urma ispăşirii. La fel se vor
naşte din făgăduinţă, după ispăşire şi cei 144.000.
464
Gen.15.16
465
Ex.34.6
466
Luca 1.28; F.Ap. 4.33; 6.8
467
Ex.34.6; F.Ap.4. 33.6.8
468
Gen.15.16
469
F.Ap.4.33
470
Matei 1. 2; Generaţiile. 1.Avraam, 2.Isaac, 3. Iacov şi 4 Iosif
471
Gen.30. 24-25
 6

De ce (motivul), şi când (timpul ) să ne

5.) -
ferim de aluatul fariseilor ?
Atenţionarea cu aluatul fariseilor a fost dată de Domnul Isus sub soare
pentru a patra generaţie la vremea lui 472. Toată generaţia Domnului Isus avea o
singură limbă şi acelaş <fel> sau <chip> de cuvinte dovedit de vorbirea Domnului
şi a lui Petru, în contrast cu chipul vorbirii fariseilor 473. Limbile de pe timpul
turnului Babel la a patra generaţie474 erau unice. Septuaginta şi versiunea King
James traduce: „ Tot pământul era o singură gură şi un singur glas pentru toţi”
475
. În original nu apare <gură>, ci <buză> 476 .
Aluatul, mediul stricăcios şi timpul ca factor producător de stricăciune a
Cuvântului (Pâinii) de la prima generaţie şi până la a patra generaţie, a devenit
emblema învăţăturilor stricăcioase după spiritul lumii, adică aveau acelaş chip sau
fel de vorbire în evanghelizări. Chipul cuvintelor lor nu răspundea la întrebarea
<ce> şi <cum> să predice aşa cum a stabilit Domnul Isus <pentru> şi <la> a patra
generaţie 477. Predicarea lor era asemenea baptiştilor, penticostalilor sau mai nou
asemenea evengheliei ecumenice. Acelaş Înger care a sigilat limbile naţionale
pentru cea de-a patra generaţie din linia binecuvântată a lui Sem ca reper viu la
<căderea, căderea lui Babel>, i-a sigilat şi pe Apostoli tot ca a patra generaţie, cu
aproximativ 15 limbi naţionale la vremea lor sub soare 478. Această dăruire a
limbilor naţionale, atăt pentru cea de-a patra generaţie din timpul turnului Babel
cât şi din timpul Apostolilor a fost dată printr-o minune, într-o clipeală, în urma
ispăşirii cu scopuri diferite. La a 4-a generaţie de la potop, Dumnezeu a avut ca
ţintă împărţirea pământului în funcţie de repere vii 479, iar cu Apostolii vestirea
Evangheliei în limbi naţionale la vremea lor sub soare.
472
Mat.16.6
473
Ioan 12.49; Mat.26.73.u.p.
474
După restaurarea pământului ca altar după potop, au urmat 4 generaţii: 1.) Sem, 2.) Arpaşcad, 3.)
Şelah, 4.) Eber (Gen.10.21-25). Pe vremea lui Eber s-a împârţit Pământul, deoarece fiul lui Eber a
primit numele împărţire (Deut.32.8).
475
Gen11.1
476
Septuaginta, Polirom, pag,78
477
Ioan 12.49
478
F.Ap.2.6-11
479
Deut.32.8
 6

6.) - Sincronizarea sigilărilor la a patra

generaţie.
După cum Dumnezeu i-a sigilat pe Evrei în noaptea de Paşti la a patra
generaţie480, tot aşa i-a sigilat pe Apostoli în noapte de Paşti, tot la a patra
generaţie 481. În contextul celor patru clase de vinovaţi la care se face ispăşire,
Evangheliile ne descoperă toate cele patru ispăşiri (sigilări), pentru cele patru
clase de vinovaţi : (1) a unşilor482, (2) a poporului 483, (3) a căpeteniilor 484, şi (4) a
unuia din popor 485. În contextul acesta notăm că sigilarea poporului a avut loc tot
la a patra generaţie în anul 34, prin primul martir omorât cu pietre. Sigilarea
celor 12 căpetenii cu steaguri a fost în noaptea de Paşti, aşa cum a avut loc
<sigilarea caselor>486 sau familiilor evreilor la ieşirea din Egipt. Tot la a patra
generaţie a avut loc şi sigilarea numărului de 120 de inşi, sau a celor din popor ca
persoane individualizate în camera de sus pentru primirea Ploii Timpurii prin
experienţa Cincizecimii 487. Sigilarea unşilor a avut loc în timpul alegerii celor 12
apostoli. Domnul Isus a stat toată noaptea în rugăciune 488 ca să primească lista din
cărţile aflate în Ceruri. Pecetea apostolilor ca unşi era puterea şi semnele pe care
le-au primit, conform dovezilor489.
Cuvântul lui Dumnezeu prezintă sigilările în mod diferit, tocmai ca să
cunoaştem toate caracteristicile soliei sigilării. Pecetea lui Dumnezeu nu înseamnă
doar reperare, numărare, alegere, unitate, întărire în adevăr, caracter sau
proprietate, ci şi putere recunoscută chiar şi de duhul demonilor care au dat
mărturia aceasta: „pe Isus îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu dar voi, cine sunteţi ?” 490.
Despre această putere Spiritul Profetic spune: „Planul Lui este ca ei să aibă cea
mai înaltă influenţă din Univers care vine de la izvorul a toată puterea. Ei vor
avea puterea să se împotrivească răului, puterea pe care nu o pot învinge nici

480
Ex.12.2-13
481
Ioan 13.23-30
482
Lev.4.3-12.
483
Lev.4.13-21.
484
Lev.4.22-26.
485
Lev.4.27-35
486
Ex.12.7,13;
487
F.Ap.1.15
488
Luca 6.12-13
489
2Corint.12.12; 1Corint.9.2; Mat.10.1
490
F.Ap.19.15
 6

pământul , nici moartea şi nici locuinţa morţilor, putere care îi face în stare să
biruie aşa cum a biruit Hristos”491.
Deci, puterea şi semnele reprezentau pecetea apostolilor ca unşi aşa cum ne
arată 2 Corinteni 12.12; 1Corinteni 9.2 sau Matei10.1.
Genealogiile Evangheliilor prezintă listele tuturor generaţiilor sigilate în
altarul de 14 coţi 492, din care a provenit Domnul Isus ca Trup, în contextul
ispăşirii celor patru clase de vinovaţi.

7.) - Duceţi-vă la oile pierdute ale casei lui Israel

Este momentul să limpezim mai multe contradicţii. Având în vedere că sub
soare toate au vremea lor, trebuie să limpezim aşa zisele contradicţii din
Evanghelii, pe care le caută speculanţii. De exemplu, când (timpul), cum (modul )
şi cine (personaje) trebuie să meargă la oile pierdute ale casei lui Israel ? De
asemenea, există locuri unde se spune că trebuie să luăm toiagul şi să ne
încingem, şi locuri în Evanghelii unde ne spune că nu trebuie să ne luăm toiagul.
Se contrazice Cuvântul Evangheliei sau Biblia 493 ? Nicidecum. Toiagul, inelul,
cheia şi steagul se utilizează când se transmite solia sigilării 494 . Solia către oile
pierdute ale casei lui Israel, are sub soare vremea ei la a patra generaţie.
Ecleziastul sau Solomon, care a trăit experienţa ca a patra generaţie 495, ne
sugerează că nelegiuirea acestei generaţii a mai fost şi se repetă, pentru ca
Dumnezeu să o aducă iarăşi înapoi la dragostea dintâi 496.
De ce ? Există o realitate descrisă în felul următor:
- “ Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată
domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate.”
(Ecl.3.16, paranteză şi marcarea noastră)

Pentru a elimina contradicţiile, prezentăm un pasaj din Spiritul Profetic în

raport cu întregul context Biblic, ce ne arată că solia sigilării este transmisă doar

491
E.G. White, „ Viaţa lui Isus” pag. 649, editura „ Viaţă şi sănătate” ediţia 2008
492
Ezech.43.13-17; Mat.1.17
493
Mat.10.10; Luc. 9.3 – Marc. 6.8; Luc.22.36; Ex.12.11
494
Ex. 12.11; Num.17.2-20; Marc.6.8; Luc.22.36
495
De la altarul lui Moise până la Solomon sunt 480 de ani (1Reg.6.1), adică patru
generaţii de 40 a câte trei; 480 = (40 + 40 + 40 + 40 ) x 3
496
Eclz.3.15; Ap.2.4.5
 6

de cele 12 pietre preţioase vii săpate ca o pecete sau ca peceţi vi 497, cu toiegele în
mâini 498. Iată pasajul care dovedeşte că solia celor 12 pietre vii săpate ca nişte
peceţi era diferită de solia celorlalţi:

-“ Îndrumările date celor şaptezeci erau asemănătoare cu cele date celor

doisprezece, dar porunca primită de cei doisprezece de a nu
intra în vreun oraş al neamurilor sau al samaritenilor n-a
fost dată şi celor şaptezeci.
(E G.White, H.L.L.489, marcarea noastră)

Alte sigilări confirmatoare

la a patra generaţie
Nu vom prezenta toate dovezile biblice ce confirmă că Dumnezeu făcea
ispăşirea la a patra generaţie, ci doar pe cele mai semnificative. Vom pleca de la o
profeţie sugestivă în care sunt concentrate trei probe. Iată proorocia:

- „ Moise (după 4 generaţii), pe muntele Schimbării la Faţă (Marea

Reformă), era ca o mărturie pentru biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi a
morţii. El reprezenta pe aceia care vor ieşi din mormânt la învierea drepţilor. Ilie
(după 4 generaţii), care fusese luat la cer fără să fi văzut moartea, reprezenta pe
aceia care vor fi în viaţă pe pământ la a doua venire a lui Hristos (după 4
generaţii), şi care vor fi "schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din
urmă trâmbiţă", "când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire,
şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire" (1 Cor. 15,51-54). Isus a fost
îmbrăcat cu lumina cerească, aşa cum Se va arăta "a doua oară, nu în vederea
păcatului, ca să aducă mântuirea", când El "va veni în slava Tatălui Său împreună
cu sfinţii îngeri" (Evrei 9,28; Marcu 8,38). Făgăduinţa Mântuitorului pentru
ucenici se împlinea acum. Pe munte, era reprezentată în miniatură Împărăţia
viitoare a slavei - Hristos împăratul, Moise ca reprezentant al sfinţilor înviaţi,
iar Ilie, al celor proslăviţi (după 4 generaţii )”. (E. G. White, H.L.L, 422-423,
paranteză şi marcarea noastră)

497
Ex.28.21; C.c.8.6; Hag.2.23
498
Ex.12.11; Marc. 6.8; Luc.22.36
 6

Eliberarea din Egipt, la a patra generaţie

Există mulţi care afirmă că Dumnezeu nu i-a eliberat pe evrei din Egipt după
patru generaţii ca să împlinească Legea cu a patra generaţie 499, deoarece Biblia
spune că evreii au fost robi 430, sau 400 de ani. Ba mai mult, se predică de la
amvoane de către pastori, că evreii au fost robi în Egipt 215 ani.
Sfânta Scriptura spune de două ori că generaţiile în Egipt au trăit 400 de ani
şi de trei ori 430 de ani. Se contrazice Biblia când spune de două ori 400 500 şi de
trei ori 430 de ani501 ? De ce Biblia scrie 430 în trei versete şi în alte două 400 ?
Înainte dea desluşi contradicţiile din Biblie cu cei 400 şi 430 de ani, este bine să
cercetăm întregul context Biblic.
Începem cu persoana cea mai autorizată care a fost unealta lui Dumnezeu
pentru eliberarea celei de-a patra generaţie din Egipt. Moise declară că omul nu
mai trăia 147 de ani ca Iacov502, ci doar 70 sau 80 de ani. Putea Moise să facă
greşeală când a scris Psalmul 90.10 ? Psalmul amintit nu a fost scris de David, ci
era o rugăciune a lui Moise la ieşirea ca a patra generaţie din Egipt (Vezi titlul
Cartea a patra Psalmul 90 „O rugăciune a lui Moise” pagina 606, Cornilescu). Dar
iată ce scrie Moise care a avut 80 de ani la exod 503 şi 120 de ani la moarte 504:

_ „ Doamne tu ai fost locul nostru de adăpost

din neam în neam (din generaţie în generaţie).
.........................................................................
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani,
iar pentru cei mai tari la optzeci de ani,
(Ps.90.1,10, paranteză şi marcarea noastră)

După primii 40 de ani în Egipt, Moise nu era pregătit pentru a elibera

499
Gen.15.16; Ex.20.5
500
Gen.15.13; F.Ap.7.6
501
Ex.12.40,41
502
Gen.7.28
503
F.Ap.7.23,30
504
Deut.31.2
 6

poporul. El mai avea nevoie de o pregătire de încă 40 de ani 505. Din cauză că
soţul lui Sefora se identifica cu cea de-a patra generaţie născută în Egipt,
Dumnezeu a reperat o generaţie cu dublul lui 40, adică cu 80 de ani - exact
cât i-a trebuit lui Moise să fie copt (Ap.14.15,18).
Dacă scădem 17 ani a lui Iacov trăiţi în Egipt din 430 obţinem 413 ani
( 430 – 17 = 413). Dacă scădem 17 ani a lui Iacov trăiţi în Egipt din 400, obţinem
383 de ani (400 – 17 = 383). Dacă adunăm 80 de ani de 4 ori obţinem 320 de
ani. Însă judecata n-a început de la moartea lui Iacov, ci după moartea lui Iosif
care se apropie de cifra 320 sau 413 (Gen.50.24). Aşa zisa contradicţie dintre anii
400 şi 430 trăiţi de evrei în Egipt lăsăm s-o descopere cititorul, prin aceasta vom
cunoaşte că studiază Biblia şi că poate desluşi limbile străine.
În contextul generaţiilor ca popor, trebuie să facem o precizare foarte
importantă pe care Biblia o face, şi anume: „generaţia inclusă în acei 40 de ani
este foarte importantă, deoarece numărătoarea se făcea de la 20 de ani în sus,
socotit ca făcând parte din generaţia de 40 de ani, aşa cum ne raportează
Scriptura în Numeri 14.29 şi Numeri 32.11.
Dacă Biblia ne descoperă că de la Avraam până la Moise sunt opt generaţii şi
nu patru pentru a lua ca punct de plecare altarul lui Avraam, atunci este bine să
numărăm generaţiile de la Avraam. Până la intrarea în Egipt au urmat Isaac, Iacov
şi Iosif ca repere vii506 pentru generaţí. Pentru a continua lista trebuie să adăugăm
că de la Fares sau Pereţ care au intrat în Egipt pe vremea lui Iosif până la
Aminadab sunt patru generaţii ca repere vii 507 (1. Fares, 2. Esrom, 3. Aram, 4.
Aminadab). Aminadab a fost contemporan cu a patra generaţie ieşită din Egipt
(Ex.6.23; Num.1.7). Dacă Pereţ a fost prima generaţie intrată în Egipt pe vremea
lui Iosif, atunci Aminadab a fost a patra generaţie de la Iosif şi a opta de la
Avraam. Dar Dumnezeu îi spune clar lui Avraam :” după al patrulea neam ea se
va întoarce aici” (Gen.15.16.p.p). Am marcat această declaraţie în culori la
propriu şi la figurat, pentru a confirma încă odată că evreii de la Iosif şi Pereţ
(Fares) au fost robi în Egipt patru generaţii, marcat şi de Aminadab ( Ex.6.23;
Num.1.7).
Dacă pentru o generaţie îi corespundea 80 de ani înaintea ieşirii din Egipt
aşa cum spune Moise în Psalmul 90.1,10, atunci ar însemna că de la Avraam
pănă la Moise ar fi trecut aproximativ 600-650 de ani. Dar Dumnezeu îi spune

505
F.Ap.7.23,30
506
Cânt .C.8.6; Hag.2.23; Zah.3.8.
507
Idem
 6

clar lui Avraam :” ŞI O VOR APĂSA GREU TIMP DE 400 DE ANI”

(Gen.15.13.up.).
Verificarea timpului de la Avraam pănă la Moise o putem deduce conform
datelor din Biblie. Avraam îl naşte pe Isaac la 100 de ani (Gen.21.5). Isaac îl
naşte pe Iacov la 60 de ani (Gen. 25.26). Iacov îl naşte pe Iosif după 14 ani de
robie la Laban (Gen.30.24-25). Câţi ani avea Iacov la naşterea lui Iosif ? Iosif
avea 17 ani când păştea oile şi a primit visele (Gen 37.2-11) şi 30 de ani când a
fost înălţat de Faraon (Gen.41.46). Urmează şapte ani de beşug de pâine, apoi
şapte ani de foamete. Iacov întră în Egipt în timpul celor şapte ani de foamete
(Gen.47.11,13-15, 23-24), ceea ce înseamnă că a intrat în ţara Egiptului la vârsta
de 130 de ani ( 147 – 17 = 130 – Gen.47.28). Iacov a intrat în Egipt când Iosif
avea în jur de 40 de ani (30 + 7 +3 = 40 ). Iacov îl naşte pe Iosif la vârsta de 90
de ani (130 – 40 = 90). Concluzia este că acei 60 de ani a lui Isaac 508 plus 147 de
ani a lui Iacov509 mort în Egipt şi plus 400 sau 430 ani de robie 510, confirmă că de
la Avraam pănă la Moise ar fi trecut aproximativ 600-650 de ani. Dar
Dumnezeu îi spune clar lui Avraam :” ŞI O VOR APĂSA GREU TIMP DE 400
DE ANI” (Gen.15.13.up.).
Există mulţi ce interpretează greşit Geneza 15.16. Se spune că motivul
pentru care Dumnezeu a îngăduit ca evreii să fie robi în ţara Egiptului până la a
patra generaţie a fost ca amoriţii sau egiptenii să-şi atingă vârful nelegiuirii. Cu
interpretarea aceasta se înţelege că timpul de începere a judecăţii amoriţilor era
încă de pe vremea lui Avraam. În primul rând pe vremea lui Iosif, Faraon şi
egiptenii au fost înălţaţi din pricina că Dumnezeu a fost propovăduit de Iosif, fapt
cea dat posibilitatea binecuvântării Egiptului cu belşug de pâine pentru a hrănii
toate popoarele dimprejur 511. În acest fel putem înţelege Cuvântul lui Dumnezeu
care spune clar că începutul judecăţii amoriţilor nu a pornit pe timpul lui Avraam,
ci după moartea lui Iosif 512, atunci când şi-a făcut apariţia prima generaţie în
Egipt aşa cum ne relatează Scriptura în Geneza 15.14 şi 50.23-24. În lumina
Genezei 15.14 putem regăsi experienţa Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea care
propovăduieşte solia judecăţii primului Înger încă de la apariţia primei generaţii ?
Înainte dea răspunde la întrebare trebuie să notăm că Dumnezeu nu putea da
Legea pe Sinai dacă nu demonstra practic cuvintele Legii în faţa Universului şi
508
Gen.30.24-25
509
Gen.47.28
510
Gen.15.13; F.Ap.7.6; Ex.12.40,41
511
Gen.41.38-40,49; Rom.9.17
512
Gen.50.24
 6

Neamurilor cu mai multe posibilităţi. Alţii interpretează greşit Galateni 3.17,

pentru că nu pot răspunde la întrebarea de ce Legea a apărut după 430 de ani. Iată
răspunsurile Scripturii:

- Legea a apărut după 430 de ani sau după patru generaţii pentru că nu se
putea demonstra practic cuvintele Legii în faţa Universului şi Neamurilor
patru generaţii .

- Legea a apărut după patru generaţii pentru a arăta cancerul molipsitor al

hulei sau a leprei fără leac a acelora care nu sau lăsat curăţiţi prin
sângele de la altarul crucii până la a patra generaţie, asemenea
amoriţilor şi evreilor pe vremea lui Isus tot la a patra generaţie care au
atins vârful nelegiuirii 513. Ei au primit semnul fiarei deoarece au abuzat
de marele har, sau de limita maximă a harului.

- Legea a apărut după patru generaţii în Egipt, pentru că această ţară era şi
este un reper al robiei, al nelegiuirii sau al semnului fiarei. Egiptul este
marcat de prima poruncă ca reper al celor zece. Prima poruncă ca reper
nu începe cu să nu ai alţi dumnezei, ci cu <Eu sunt Domnul Dumnezeul
tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei>.

În cazul evreilor robi în Egipt patru generaţii, Autoritatea Supremă a

Universului, nu putea da poruncile Legii pe Sinai, dacă nu prezenta practic
desfăşurarea spiritului Legii patru generaţii în Egipt (şi nu în afară) ca reper a
robiei marcat în prima poruncă. Deci, experienţa practică a evreilor
patru generaţi trebuia să se desfăşoare în Egipt, aşa cum o
reperează prima poruncă pentru a o întări pe a treia
(Ex.20.5). Aşadar, cei care cred că cele patru generaţi se numără de la Avraam
care au trăit şi înafara Egiptului, sunt greşiţi.
Pentru a întări şi mai mult realitatea că evreii au fost eliberaţi din Egipt la a
patra generaţie, Biblia ne descoperă alte argumente. Şi anume, până la eliberarea
din robia Egiptului la a patra generaţie de la Avraam, a mai avut loc o eliberare
din robie, la a patra generaţie. Conform Legi, Biblia ne forţează să credem că Iosif
este a patra generaţie de la Avraam ca reper viu (1.Avraam, 2.Isaac, 3.Iacov,
513
Gen.15.16
 6

4.Iosif), care s-a născut în mod diferit de cei 10 fraţi ai lui. Naşterea lui Iosif a
reperat sau a marcat eliberarea seminţei lui Iacov din robia casei lui Laban
(Gen. 30.25; Luca 1.28,30,36,78; Galat.4.28-31). La fel ca şi Faraon, Laban a
împiedicat eliberarea seminţei lui Iacov, adică a lui Iosif ca a patra generaţie
Dacă biblia spune clar că DUPĂ AL PATRULEA NEAM (SAU GENERAŢIE)
EA SE V-A ÎNTOARCE AICI (Gen.15.16, p.p.), atunci după robia din
casa lui Laban, Iacob nu s-a întors acolo.
Continuăm cu dovezile profeţiei despre Moise ca reprezentant al sfinţilor
înviaţi, şi Ilie ca reprezentant al celor proslăviţi, după patru generaţii.

Înălţarea lui Ilie la cer ca a

patra generaţie
Am ales acest titlu, deoarece se pregătesc argumente pentru a se declara
că reforma lui Ilie nu a avut loc la a patra generaţie. Sunt mulţi care nu vor să
creadă că Ilie s-a înălţat la cer ca a patra generaţie. Iată însă şi alte profeţii care ne
arată că Ilie a făcut reformă la a patra generaţie a lui Israel şi Iuda
514
Iată cele patru ori patru generaţii de împăraţi ca repere vii pentru
Israel:
1. Solomon care a rezidit altarul şi Templul, 2.) Ieroboam, 3.) Nadab,
4.) Baeşa, 5.) Ela, 6.) Zimri, 7.) Omri, 8.) Ahab.

Iată şi calculele despre cele patru generaţii de 40 de ani a poporului Israel

până la Ilie. Şi în acest caz împăraţii erau repere sau peceţi vii 515:

David a domnit 40 de ani, Solomon 40, Iroboam 22, Nadab 2, Baeşa 24;
Ela 2, Zimri 7 zile, Omri 12 şi Ahab 22. De la David până la moartea lui Ahab
sunt 164 de ani (40+40+22+2+24+2+12+22 = 164). Având în vedere că
reforma lui Ilie a avut loc înainte de moartea lui Ahab, putem repera viaţa lui
Ilie ca o ardere de tot la 40+40+40+40 de ani de la David, ca reper al celor

514
Cânt .C.8.6; Hag.2.23; Zah.3.8; Ex.28.21
515
Idem
 6

patru generaţii a lui Israel până la Ilie şi 14 generaţii până la strămutare în

Babilon (Mat.1.17).

Iată cele patru generaţii de împăraţi ale lui Iuda ca repere vii 516 pentru
reforma lui Ilie în Israel şi Neamuri:

1.) Solomon care a rezidit altarul şi Templul, 2.) Roboam, 3.) Abia,
4.) Asa

Pe vremea lui Ilie împăratul Ahab a atins vârful nelegiuirii asemenea

amoriţilor sau egiptenilor de pe vremea lui Moise 517, pentru că el ca împărat a
îngăduit rezidirea din nou a Ierihonului prin jertfirea fiilor poporului (compară
1Reg.16.34 cu Iosua 6.26). Aveau dreptul ca Neamurile să intre în adunarea
Domnului după patru generaţii pe vremea lui Ilie ? Da, pentru că Dumnezeu şi-a
manifestat<plinătatea> sau <marele har> Neamurilor prin faptul că Ilie a fost
trimis la împăratul Siriei să fie uns ca împărat pentru a face ispăşire (1Reg.18.15;
2 Reg.8.12).
Nu dorim să prezentăm alte zeci de argumente prin care se poate dovedi că
membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea trebuia să prezinte roadele reformei
la altarul restabilit, ci dorim să prezentăm o altă profeţie prin care se poate
înţelege că ceasul adevăratei reforme a bătut de mult. Această profeţie a fost
prezentată de Spiritul Profetic ce descrie naşterea Domnului Isus în natura umană,
paralel cu eliberarea evreilor din Egipt la a patra generaţie. Iată profeţia:
- „ Dar, ca şi stelele în vastul circuit al drumului rânduit lor (stelele se
găsesc toate sub lege din pricina sigilării - Is.40.26; Iov.9.7; Ex.20.5), planurile
lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă şi nici întârziere. Prin simbolurile marii
întunecimi şi ale cuptorului fumegând, Dumnezeu îi descoperise lui Avraam robia
lui Israel în Egipt (patru generaţii - Gen.15.16) şi declarase că timpul rămânerii
lui va fi de 400 de ani. "Pe urmă", zise El, "va ieşi de acolo cu mari bogăţii"
(Gen.15.14). Împotriva acestui cuvânt a luptat în zadar toată puterea mândrului
imperiu al lui Faraon. "Tocmai în ziua aceea" (Paşte 14 Abib-sigilare), rânduită de
făgăduinţa lui Dumnezeu, "toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului"
(Ex.12.41). Tot astfel fusese hotărât în Sfatul Ceresc ceasul primei veniri a
Domnului Hristos (ca prim născut de parte bărbătească, sau ca prim rod al
Duhului Sfânt – ca model sau tip al naşterilor celor 144.000 ). Când marele
516
Idem
517
Gen.15.16
 6

orologiu al vremii a indicat ceasul acela (de mare har- Lc.1.28; Ap.14.15.u.p.),
Isus S-a născut în Betleem.”
(E.G.White, „Hristos Lumina lumii”, pagina 32, paranteze, sublinierea
şi marcarea noastră).

Bărbaţi adventişti, de ce staţi şi vă uitaţi spre Cer ?

Acest Isus care s-a înălţat la Cer după patru generaţii,
va veni în acelaşi fel cum l-aţi văzut mer-
gând la Cer, după patru generaţii ?
(întrebare adaptată după F.Ap.1.11)

Coacerea roadelor la patra

şi la a 14-a generaţie ?
 6

Înainte de-a descoperi modul, motivul şi timpul coacerii roadelor pământului

anunţat de Îngerul ieşit din altar, trebuie să ne punem câteva întrebări. De ce
Îngerul ieşit din altar avea stăpânire asupra focului 518 ? Ce-a văzut Îngerul focului
în altarul bisericii ? De cea ieşit de acolo ? De ce sângele din teascul cel mare sa
întins pe o arie de 1600 de stadii 519 ? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie
să prezentăm nişte note despre arie.
Vatra altarului restabilit în vreme excatologică prezentat lui Ezechiel este o
arie plană amenajată în care se face focul 520. În realitate vatra altarului Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea este comunitatea de făpturi vii în Hristos, în inima
cărora arde focul Duhului Sfânt pentru Reformă. Vatra altarului prezentat lui
Moise era un grătar sub formă plană cu o anumită arie 521. Fiecare din aceste două
forme de vetre (cel arătat lui Ezechiel şi Moise) are caracteristica ei, ce
completează chipul spiritual al altarului Bisericii cernute şi sigilate pentru zile
excatologice.
Pervazul vetrei prezentat lui Ezechiel este o ramă sau un cadru de la
marginea de deasupra vetrei, ce conturează sau schiţează prin măsura de 14 coţi
forma pătrată 522. După cum rama sau pervazul de 14 coţi conturează şi
schiţează vatra altarului 523, tot aşa măsura spirituală de 14 din cea de-a 14-a
generaţie a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, conturează şi schiţează
spiritual ca un pervaz, vatra altarului viu restabilit al Bisericii Rămăşiţei
seminţiei femeii 524. Cea de-a 14-a generaţie se poate identifica cu focul viu al
Duhului Sfânt ?
Cine a experimentat povara greutăţii crucii anumiţi ani sau purtarea
brăţarelor
asemenea lui
Pavel, este
imposibil să nu
fie încins de
focul Duhului
518
Ap.14.18
519
Ap.14.20
520
Ezech.43.16-17
521
Ex.38.1
522
Ezech.43.17
523
Idem.
524
Ap.12.17
 6

Sfânt din vatra altarului Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Putem da mărturie
practică că am fost încinşi 40 de ani de focul reformei Duhului Sfânt din vatra
altarului restaurat, dacă nu ne identificăm cu focul vetrei pentru reformă 525
conform probelor din biblie 526 ? După cum măsura de 14 coţi schiţează ca o ramă
(pervaz) de jur împrejur vatra altarului 527, tot aşa mărturia practică încinsă, trebuie
să contureze spiritual măsura vetrei cu focul Duhului Sfânt încins 528 pentru
reformă. Mai concret, nu putem fi aprinşi de focul viu al Duhului Sfânt încins din
vatră dacă mărturia noastră, nu schiţează spiritual conturul ramelor de cinci sau
14 coţi 529. Cum se poate aşa ceva ? Aceste revelaţii nu sunt adevăruri teologice
pentru a produce confuzie, deoarece Biblia prezintă dovezi practice cu măsurile
spirituale ale vetrei.
Iată un prim exemplu Biblic anticipat. Ne-am pus vreodată întrebarea de ce
Dumnezeu a făcut sigilarea în ziua a 14 Abib 530 ? Întregul context biblic relevă
sigilări după 14 răsărituri de soare, deoarece simbolizează redeşteptarea sau
învierea în Hristos a tuturor acelora care vor străluci ca soarele 531. Mai concret
decât aceste mărturii, martorii lucrării de redeşteptate şi reformă vor da mărturie
cu dovezi practice pentru a confirma cei cinci şi 14 coţi, ce conturează altarul
restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. „Astfel fiecare să fie în stare
prin propria sa experienţă să poată adeveri <că Dumnezeu spune adevărul Ioan
3.33>. El poate da mărturie despre ce el însuşi a văzut, a auzit şi simţit cu privire
la puterea lui Hristos.” 532
Domnul Isus ca un soare răsărit a 14-a 533 oară ne-a dat modelul reînviorării
de la Faţa Domnului. După cum Faţa Lui strălucea ca soarele, tot aşa şi noi
trebuie să ne reînviorăm sau să răsărim, pentru a străluci ca soarele 534. Sigilarea
în noaptea de 14 Abib nu este deloc întâmplătoare, deoarece simbolizează
sigilarea roadelor celei de-a 14-a generaţii ca 14 răsărituri de soare.

525
Ezech.43.17
526
Ps.104.4; Is.10.17; Ierem.20.9; Obad.1.18; Zah.12.6
527
Ezech.43.17.p.p; Mat.1.17
528
Ezech.43.17.p.p; Mat.1.17
529
Ezech.43.16-17
530
Exod.13.4, pag.73
531
Matei 1. 17; 13.43
532
E.G.White 8T.319-320
533
Matei 1. 17
534
Matei 13.43
 6

„Aduceţi-vă
aminte de
ziua aceasta
când aţi ieşit din
Egipt, din casa
robiei (...)” (Ex.13.3, sublinierea
noastră). <Eu sunt Domnul
Dumnezeul tău care te-a scos din
ţara Egiptului, din casa robiei> în
ziua de Sabat de 14 Abib .
Când soarele, luna şi stelele se
găsesc toate sub lege arătând
vremea judecăţii sau sigilării sub
soare, fiecare influenţând pe altele
spre a face voia lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem că există a 14 generaţie a
seminţei lui Hristos ca spirit din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, a
cărui foc din altar nu s-a stins încă, ci a răsărit ca un soare a 14 oară, sau a ars ca
un foc pe vatra altarului cu măsura de 14 coţi (Ezech.43.17). Această solie
marchează sigilarea <cu> sau <în> spiritul Sabatului. Înţelegem de ce Paştele a fost
stabilit în a 14 - a zi din prima lună a anului ? Sigilarea are loc după 14 răsărituri de
soare. Ba mai mult, expresia Abim se traduce luna spicelor. În ziua de Paşte 14 Abib
spicele erau primele roade. Îmaginea aceasta se armonizează perfect cu spiritul
Îngerului focului descris în Apocalipsa 14. 18. Dacă Dumnezeu a numit lumina <zi>,
înţelegem că expresia <zi> la figurat este numele luminii ca sunet pentru fiii luminii sau
ai zilei535, prin care se înţelege semnificaţia zilei Sabatului ca răsunet de 14 Abib.
Dumnezeul iubirii îngăduie evenimente în zile stabilite dinainte, tocmai pentru ca fiii
luminii sau al zilei 536 să discearnă sunetul sau glasul Duhului Sfânt până la marginile
pământului, despre ZIUA DOMNULUI cea trecut.

Dacă cele 14 generaţii descrise în Matei 1.17 au fost căpetenii, iată ce ne

răspunde Biblia că trebuie să fie căpeteniile Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
identificate cu focul Duhului Sfânt din vatra altarului viu:

_ „ În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră

535
1Tes.5.3,8
536
Idem
 6

de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; vor mistui în

dreapta şi în stânga toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul
va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi”. (Zah.12.6, sublinierea noastră)
Acest adevăr nu este descoperit doar înt-un verset izolat, ci şi în Psalmi.
104.4; Isaia 10.17; Ieremia 20.9; Obadia 1.18; etc. În contextul generaţiilor în
sens ebraic <dor>, timpul marcat de Dumnezeu pentru ispăşirea nelegiuirii
generaţiei ca popor pe timpul lui Caleb şi Ezechiel din primul şi al doilea exod a
fost de 40 de ani 537. Istoria bibliei ne descoperă că ispăşirea nelegiuirii
căpeteniilor nu este de 40, ci mai puţin sau cel mult egal, aşa cum a fost a lui
David sau Solomon.
Să revenim la ultimile întrebări. Ce-a văzut Îngerul focului538 în altar ? De
ce-a ieşit de acolo ? Îngerul focului sau al vetrei, a văzut cea de-a 14 generaţie
coaptă, în spiritul focului viu al Duhului Sfânt, sau ca un soare răsărit a 14 oară.
Aşadar iată scena:
-„ Şi un alt înger care avea stăpânirea focului, a ieşit din altar,
şi a strigat cu glas tare ( Marea strigare ) către cel ce avea cosorul cel
ascuţit: < Pune cosorul tău ascuţit şi culege strugurii viei pământului căci
strugurii ei sunt copţii>” (Ap.14.18, îngroşare şi paranteză adăugată ).
Unde se află cei care au măsurat practic şi spiritual altarul Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea după chipul arătat ? În altarul restabilit cu roade
coapte 539 . Ce fac aceşti membri care se află în Spiritul Îngerului care sigilează cu
Marea strigare540 când văd roadele coapte în altar 541 ? Asemenea Îngerului
descris în Apocalipsa 14.18, ies din altar,..., sau asemenea Îngerului din
Apocalipsa 7.2 sunt înălţaţi ca un altar viu dinspre răsăritul soarelui, sau ca un
foc viu al Duhului Sfânt (ardere de tot de un miros plăcut), pentru a striga cu
glas tare <unificarea>, <legarea>, <strângerea> sau <sigilarea> roadelor
coapte în altar . Cum se poate aşa ceva, şi cum putem să credem că pământul
este copt, nu doar la a 14-a generaţie, dar şi la a patra. Ziua de 14 Abib
confirmă că pământul este copt în contrast cu copturile celor nelegiuiţi ce-au
atins vârful la a patra generaţie542. Legătura dintre cea de-a 14-a generaţie

537
Num.14.34; Ezech.4.6
538
Ap.14.18
539
Idem
540
Ap.7.2
541
Ap.14.18
542
Gen15.16
 6

coaptă şi cea de-a patra coaptă, ne-o descoperă Apocalipsa 14.20 cu cele 1600
de stadii.

Poate fi coaptă cea de-a patra generaţie,

împreună cu cea de-a 14 ?

A venit timpul să lămurim teologia celor 1600 de stadii. Însuşi Comentariul

Biblic A.Z.Ş ne spune că nu există până acum, o explicaţie satisfăcătoare. Teologii
şi-au formulat interpretarea diferit. Dacă teascul a fost <călcat afară din cetate>,
aceasta înseamnă că roadele trebuie să treacă pe la altarul crucii – <afară din
Cetate> 543. Interpretarea greşită a versetului Apocalipsa 14.20 ne leagănă cu idea
că doar nelegiuiţii vor bea paharul mâniei lui Dumnezeu, în timp ce poporul se va
bucura de <pace, pace şi linişte> în cetate 544. Interpretarea falsă ne face să
credem că ultima generaţie nu va trece prin timpul de strâmtorare pentru a fi jertfe
de băutură 545. Nimeni nu va urca la ceruri, până nu va trece pe la altarul crucii,
adică prin Ghetsemani sau pe la Calvar, pentru a bea paharul mâniei lui
Dumnezeu. Această experienţă este numită şi noaptea strâmtorării lui Iacov
conform dovezilor 546.
Contextul întinderii pe 1600 de stadii, ne arată că sângele până la zăbalele
cailor se află într-un teasc pe o arie. Această arie trebuie curăţită cu desăvârşire
547
.
În contextul că jertfele erau mistuite de tot, iar roadele sub formă de struguri
sau grâu erau puse în teasc, apare o caracteristică ce întăreşte şi mai mult profeţia
din Apocalipsa 14.19-20 despre teascul cel mare cu cele 1600 de stadii.
Darul de mâncare se aducea şi el ca roadă, adică sub formă de snopi sau de
pâine. Pentru a fi consumat snopul trebuia să treacă prin teasc 548. Apoi prin râşniţă
se scoatea tot ce era mai bun din grâu : grăsimea sau floarea făinii 549. Acesta era
darul de mâncare aprobat de Dumnezeu, pe care îl mânca El prin mistuire, iar o
parte revenea preoţilor.
543
Ev.13.12
544
1Tes.5.3
545
Zah.9.15.u.p; 14.20; Filip.2.17; 2Tim.4.6
546
Ierem.30.7; Dan.12.1
547
Matei 3.12,
548
Jud.6.11 ; Neem. 13.15; Iov 24.11
549
Lev.6.15
 6

La fel, strugurii copţi se aduceau ca roade, adică sub formă de ciorchine. În

contextul că Dumnezeu mistuia tot ce era mai bun din rod, strugurele trebuia să
treacă prin teasc 550. Prin zdrobire în teasc se scoatea tot ce era mai bun din
strugure - zeama sau mustul aşa cum grăsimea sau floarea făinii era tot ce era
mai bun din grâu 551. Biblia ne arată că darul sau jertfa de băutură aprobată de
Dumnezeu era zeama de strugure sau mustul, obţinut prin zdrobire sau
mistuire ? Tot Biblia ne arată că zdrobirea strugurilor în teasc era tot una cu
mistuirea primelor roade sub formă de jertfă de miel sau pâine. Toate acestea
erau de un miros plăcut Domnului. Dacă o jertfă este de un miros plăcut Domnului
şi dacă zeama de strugure are un gust plăcut, atunci ea era aprobată, peste care se
aşeaza semnătura şi sigiliul.
Aria altarului lui Moise era cinci ori cinci = 25 coţi. La fel, Pământul ca
altar cu roade coapte 553 în timp excatologic, nu are aria în coţi, ci în stadii de
552

40 x 40 = 1600 de stadii 554. Altarul Pământ se identifică spiritual cu cel al lui

Moise, deoarece 1600 = (5 x 5) x 64. Termenul 5 x 5 = 25 este o funcţie sau o
mărime spirituală de care depinde aria Pământului ca altar. Deci roadele coapte
ale Pământului depind (este o funcţie) de aria spirituală a altarului crucii de cinci
coţi de la Golgota sau Sinai.
Ariile împărţite în două ca revelaţii profetice confirmă judecata la a patra
generaţie cu limita maximă a harului împărţit în mod egal: (1)Casei Domnului şi
(2) Neamurilor. În timpul limitei maxime ale harului sau în timp de criză,
Dumnezeu nu înmulţeşte harul prin favoritisme, mai ales că membrii bisericii
rămăşiţei nu au fost vrednici de predicarea PRACTICĂ a soliei neprihănirii cu
mare har (F.Ap.4.5; Mat.22.8). Dacă se împart 1600 de stadii ca simbol al harului
maxim, în două părţi egale, se obţine: 1600 = 800 + 800 = cinci ori
( 40+40+40+40) + cinci ori ( 40+40+40+40). Cele 1600 de măsuri spirituale ne
descoperă o sumă a două arii de cinci ori 40+40+40+40. Să nu uităm că profeţia
vorbeşte despre întindere, adică despre arii. Ce ne sugerează cele două arii ca
repere ale harului pentru adventişti şi Neamuri ? „Nunta este gata, dar cei poftiţi
au fost vrednici de ea ?”555 În contextul împărţirii harului în mod egal adventiştilor
şi Neamurilor (fără favoritsme), nimeni nu poate contrazice declaraţia, ce ne
550
Jud.6.11 ; Neem. 13.15; Iov 24.11
551
Lev.6.15
552
Ex.20.24
553
Ex.20.24; 2 Reg. 5.17
554
Ap.14.18,20
555
Matei 22.8
 6

forţează să credem că:„ Harul este suma tuturor acţiunilor săvârşite de

Dumnezeu, <care vrea să ne facă bine fără favoritisme> bisericii Sale şi
Neamurilor . Nu trebuie confundat prioritatea pe care o au membrii Bisericii
Adventiste cu împărţirea harului. Dacă Dumnezeu dă prioritate 556 asta nu
înseamnă că harul se împarte prin favoritisme. Cei cu prioritate au
responsabilitate mai mare, din pricina principiului „mult se dă, mult se cere”
Deci, cele 1600 de măsuri spirituale 557 ca simbol al harului împărţit în mod
egal, reprezintă măsura harului (5), înmulţit de Dumnezeu Bisericii Adventiste de
Ziua a Şaptea timp de 40+40+40+40 de ani, <şi> sau <plus> (adăugat), măsura
harului (5) înmulţit Neamurilor în acelaş timp de 40+40+40+40 de ani, din
pricina că adventişti sunt repere vii la judecata Neamurilor (Hag.2.23; Zah.3.8;
Luc.11.30; Deut.32.8). Aşa confirmă Biblia că vârful nelegiuirii apare la a patra
generaţie 558. Prin zdrobire în teasc se scoate tot ce era mai bun din strugure -
zeama sau mustul aşa cum grăsimea sau floarea făinii era tot ce era mai bun din
grâu 559. Biblia ne arată că darul sau jertfa de băutură aprobată de Dumnezeu era
zeama de strugure sau mustul, obţinut prin zdrobire sau mistuire prin foc. Cu
această interpretare se armonizează explicaţia existenţei în altar, a Îngerului
focului 560 ce mistuie.
Dacă Dumnezeu a înmulţit harul până la limita maximă, atunci pământul este
copt la a patra generaţie, ce confirmă versetele Geneza 15.16, Deuteronom 23.8 şi
Apocalipsa 14.18. etc. Ba mai mult, profeţia cu cele 1600 de stadii, confirmă
porunca Legii, ce ne sugerează că Dumnezeu face ispăşire la a patra generaţie
adventă (Ex.20.5). Nu trebuie să ne surprindă că Dumnezeu spune prin
Deuteronom 23.8 că Neamurile au dreptul să intre în adunarea Domnului după
trei generaţii, deoarece această declaraţie era făcută după o generaţie de 40 de
ani rotită în pustie. Dacă luăm ca reper ieşirea din Egipt, plus o generaţie de 40 şi
plus cele trei generaţii confirmate de Deuteronom 23.8, atunci Neamurile au drept
dea intra în adunarea Domnului după patru generaţii, cu Marea Strigare.
După cum
egiptenii pe
vremea
evreilor aveau
556
Deut.7.7-8; 9.4-5
557
Ap.14.20
558
Gen.15.16 Num. 14.33; Isaia 14.21-22 sau Psalm 109. 14-16.
559
Lev.6.15
560
Ap.14.18
 6

dreptul să intre în adunarea Domnului după a patra generaţie, tot aşa Neamurile de
astăzi pot intra în adunarea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Marea strigare
(Ploaia Târzie) după a patra generaţie, atunci când pământul sau roadele aduse la
altar sunt coapte. Această experienţă adventă poate fi asemenea experienţei evreilor
care au ieşit din Egipt după ce au primit Legea şi doctrina Sanctuarului (1844) încă
de la prima generaţie 561 . Poate vom întreba de ce Neamurile au dreptul să intre în
adunarea noastră prin Marea Strigare (Ploaia Târzie), doar după patru generaţii
conform luminii proiectate de Deuteronom 23.8 ? Pentru a răspude la întrebare, nu
trebuie să fim doctori în teologie. Un prunc în Hristos va răspunde simplu cam în
felul următor. După ce Dumnezeu termină ispăşirea cu <Casa Domnului> 562 până
la a patra generaţie conform Legii 563, procedura Biblică ne arată că va începe
ispăşirea cu Neamurile . Vârful nelegiuirii popoarelor ne este descoperit în Geneza
15.16; Num. 14.33; Isaia 14.21-22 sau Psalm 109. 14-16.
Note:
Este o concepţie iudaică- rabinică- ce susţine că Dumnezeu conduce lumea
pe un timp determinat (2 Bar. 23.4-5; 2 Esdr. 4.35- 37), iar încheierea tuturor
lucrurilor nu v-a veni până când nu se v-a împlinii un număr anume de neprihăniţi
(1 Enoh 47.7; 2 Esdr. 2.41). Trebuie să avertizăm despre această falsă doctrină, ca
nu cumva să cădem în panta aceasta. Dacă Dumnezeu a profetizat anumiţi ani
pentru spiritul lui Israel şi Neamuri sub formă de 4, 14 generaţii sau multiplii de 4
generaţii, aceasta nu înseamnă că a predestinat un anumit număr de mântuiţi, ci a
predestinat biserici ca generaţii cu timp de har într-o anumită vreme sub soare, din
care pot face parte 10, 38, 100, 20.000.000 sau miliarde de membrii. Aceasta este
valabil atât pentru adunările Vechiului Testament cât şi pentru bisericile Noului
Testament ca generaţii. Mai concret sau mai exact spus, aceste biserici ca
generaţii predestinate cu har într-o anumită vreme, este ca o corabie a lui Noe, în
care pot să urce 2, 120, 4555, sau miliarde cât nisipul mării. Totuşi generaţiile au
nişte repere vii care transmit solia sigilării. De asemenea, predestinările reperelor
vii dea fi asemenea lui Dumnezeu 564 pot fi respinse ca alegere sau acceptate prin
credinţă. Dumnezeu nu predestinează pe nimeni să fie mântuit.

561
Deut.23.7-8; Ap. 14.15,18
562
1Petru 4.17
563
Exod 20.5
564
Rom.8.29; Galateni 1 .15-16
 6

-„ Căci Eu n-am vorbit nimic de la Mine însumi,

ci Tatăl, care M-a trimes, El Însuşi Mi-a poruncit
ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.”
(Ioan 12.49)
 6

Limbajul soliei sigilării

În solia Îngerului al treilea este cuprinsă şi solia sigilării. Limbajul soliei

sigilării, trebuie cunoscută de toată comunitatea Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea. Ea este simplă, frumoasă, îmbucurătoare, uzuală şi comună, ca un etalon
 6

de indentificare cu un anumit <fel> de vorbire în unitatea şi diversitatea lucrării

(1Corinteni 10.1; 14.10).

-„ Cei ce vorbesc în felul acesta (sau chipul acesta), arată

desluşit că sunt în căutarea unei patrii”,
(Evrei 11.14, marcarea noastră).
Cum ar putea ultima generaţie să aibă aceeiaşi formă (fel sau chip ) de
vorbire astfel încât în gura lor să nu se găsească minciună (Ap.14.5) ? Glasul
profetic ne răspunde: "Lăsaţi ca Spiritul Sfânt să modeleze şi să dea forma
vorbirii noastre curăţând-o de zgură. Vorbiţi ca nişte copii, amintindu-vă că
mulţi dintre cei înaintaţi în vârstă, nu au pricepere decât ca nişte copii" 565.
Vestea bună este că felul sau chipul vorbirii ne este dat de Dumnezeu. După
cum Domnul Isus a primit de la Tatăl felul vorbirii, tot aşa şi noi putem primii
chipul vorbirii conform modelului. Standardul felului sau chipului de vorbire la a
patra şi a 14 generaţie, este prezentat de Domnul Isus în modul următor:

-„ Căci Eu n-am vorbit nimic de la Mine însumi,

ci Tatăl, care M-a trimes, El Însuşi Mi-a poruncit
<ce> trebuie să spun şi <cum> trebuie să vorbesc.”
(Ioan 12.49, îngroşare şi paranteze adăugate)

Nu vom reuşi niciodată să ne adoptăm singuri, un fel sau un chip al

predicării care să răspundă la întrebarea <ce> şi <cum> asemenea standardului,
dacă nu ne porunceşte Mirele prin revelaţie <ce> şi <cum> să predicăm.
Dacă ţintele sau planurile noastre miros a o nouă rotire în pustie, înseamnă
că exprimarea cuvintelor ce susţin ţinte şi programe, nu este un limbaj reformator
care să cuprindă şi solia Îngerului al treilea. Dacă folosim limbajul Doctrinei
Sanctuarului cu darul de mâncare ce simbolizează pâinea vieţii, atunci
consacrarea noastră totală pentru Marea Reformă şi pentru solia Îngerului al
treilea, trebuie să fie de un miros plăcut Domnului 566. Limba standard pentru
Marea Reformă şi pentru solia Îngerului al treilea, este o limba care mişcă şi
transformă, până acolo încât mirosul amânării reformei sau rotirii în pustie,
trebuie redusă la minim pentru anularea vomei ( Ap.3.16).
565
E.G. White Sfaturi pentru sănătate pag. 253 - 255 (1913), marcarea noastră

566
Lev.6.15
 6

Trestia măsurătoare
Este importantă şi necesară semnificaţia trestiei ? Dumnezeu ne-a dat măsurile
altarului cu măsura trestiei, pentru ca Duhul Sfânt din orice om care mărturiseşte
asemănarea cu Hristos, s-o poată măsura practic cu trestia, aşa cum a făcut Ioan 567.
Preaiubitul pe insula Patmos, avea o trestie în mână pentru a măsura dimensiunile
spirituale ale Templului, altarului şi ale închinătorilor 568. Altarul sau jertfelnicul
măsurat de Ioan nu se afla în Ceruri, ci pe Pământ.
Dimensiunile spirituale ale altarului cu măsura trestiei sau a cotului de
exemplu sunt importante, deoarece sunt mărimi sau valori spirituale necesare
determinării formei sau chipului spiritual al altarului Bisericii Adventiste de Ziua
a Şaptea. Despre măsurarea altarului cu trestia sau cu cotul ca un <cap de mână>,
Spiritul Profetic confirmă că acest eveniment corespunde cu deschiderea cărţilor.
Iată câteva pasaje chiar din jurul anului 1888, ce reperează 40 de ani de rotire în
pustie după 1848, atunci când a avut loc prima adunare 569:
1.) – „ Hristos este aici în această dimineaţă: Îngerii sunt aici măsurând
Templul lui Dumnezeu şi pe cei ce se închină în el. Istoria acestei
adunări va fi dusă la Dumnezeu; căci se ţine un raport despre fiecare
adunare; spiritul manifestat, cuvintele vorbite, acţiunile luate, sunt notate
în cărţile din ceruri. Totul este în rapoartele cereşti cu atâta fidelitate ca
şi trăsăturile noastre pe placa artistului fotograf.”570
2.) - „ Marea judecată are loc şi se săvârşeşte de oarecare timp. Acum
Domnul zice: <Măsuraţi Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe
închinătorii lui ...> (Ap.11.1). Aduceţi-vă aminte că vorbele şi faptele
(fapta = cotul) vă sunt fotografiate în cărţile cereşti... Lucrarea aceasta
înaintează măsurând ... ca să vadă cine va sta în picioare în ziua aceea
(...). Atunci când ne îndeplinim lucrul obişnuit să ne aducem aminte că

567
Ap.11.1
568
Apoc.11.1
569
„ Prima noastră întâlnire ( Adunare Generală ) la vest de New York a început pe 8 august 1848, la
Volney, în şura fratelui David Arnold. Eram cam 35 de persoane cu această ocazie – toţi cei care au
putut să fie adunaţi din acea parte a statului New York.”(E.G.White)
Predica lui E.G.White pe 19 octombrie 1888, publicată apoi în Semnele timpului 11
570

noiembrie 1889, marcarea noastră

 6

este cineva care urmăreşte spiritul în care lucrăm. Oare să nu aducem pe

Mântuitorul nostru în viaţa noastră de toate zilele, în munca noastră
pământească şi în lucrările din gospodărie ?” 571
3.) - „ A sosit timpul (orologiul sau ceasul a bătut ora reformei ) când tot
ce poate fi clătinat, va fi...clătinat, ca să rămână numai ce nu poate fi
clătinat . Fiecare caz vine la cercetare înaintea lui Dumnezeu. <El
măsoară Templul şi pe cei ce se închină în el ...> (Ap.11.1).” 572

Ca să experimentăm aplicaţia practică a pasajelor de mai sus, dezvoltăm

studiul cu câteva întrebări pentru a elimina contradicţiile:

1.) - Biserica de pe pământ, altarul şi închinătorii clătinaţi (zguduiţi) sau

cernuţi, trebuie să fie asemenea standardului din Ceruri. După cum Moise şi
Betsaleel au măsurat Cortul, altarul şi închinătorii, tot aşa Ioan a măsurat
Templu, altarul şi închinătorii ca exemplu pentru veghetorii responsabili sau
căpetenii. În contextul că Moise, Betsaleel şi Ioan au măsurat cu propriul cot
altarul, cui adresează Dumnezeu astăzi apelul: <Măsuraţi Templul lui
Dumnezeu, altarul şi pe închinători> (Ex.28.16; Zah.4.10; Ap.11.1) ?
2.) - Moise, Betsaleel, Samson, Elisei, Zorobabel, Petru sau Ioan erau nişte
UMBRE ale lui Dumnezeu care au măsurat şi au pipăit altarul cu propriile
coate (). În contextul acesta, cine sunt primii din Biserică care trebuie să
măsoare cu propria viaţă altarul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ?
3.) – Dacă Apelul <Măsuraţi Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe închinătorii
lui ...> (Apoc.11.1) este adresat de câtre Înger către Ioan, atunci înseamnă
că măsurătorii trebuie să fie în Spiritul Îngerului. În contextul acesta apelul
este adresat Îngerului sau celor care au darul apostolatului ca şi Ioan ce
trebuie să predice ca nişte artişti în limbi îngereşti (1Corint.13.1) ?

Ţinta sau obiectivul nostru este dea răspunde la aceste întrebări.

571
- E.G.White –, Additional notes din scrierile nepublicate despre Apoc.11.1; Marcare şi paranteze
dăugate. Marcarea şi parantezele dăugate din pasajul lui White nepublicat (Vezi primul pasaj), apare
acolo unde se sugerează că vorba sau cuvîntul este măsurat cu trestia sub formă de canon, şi fapta cu
cotul, ca măsură a faptelor.
572
- E.G.White, 7T. Pag 219, paranteze şi marcarea noastră
 6

Antemăsurători
Duhul Sfânt care a fost în Ioan 573, şi care poate fi şi-n membrii aflaţi în
spiritul Îngerului ce măsoară cu trestia 574, nu va măsura nominal după nume
pietrele vii din altar ca de exemplu Dumitru Popa, Nelu Dumitrescu, Adrian
Bocăneanu, sau Teodor Huţanu, nu, ci va propovădui măsurile şi valorile
spirituale ale altarului ce schiţeză sau conturează chipul. După măsurarea altarului
se va vedea dacă chipul spiritual este de cinci 575, 14576, 20577 coţi sau 12.000578 de
trestii, aşa cum ne relevă Scriptura. Dacă altarul nu corespunde cu standardul,
atunci este unul închipuit sau apostaziat.
Nemăsurarea PRACTICĂ a altarului Bisericii dovedeşte alegerea altarului
mai mare de cinci coţi ca limită maximă a harului ? În contextul lipsei hainei
neprihănirii (goliciune) şi a foamei după cuvântul reformei, putem adăuga un
cot la altarul viu restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea înălţate în
Hristos pentru a mărturisi solia îngerului al treilea şi a celui de mare slavă 579 ?
Şi apoi, cine dintre noi, chiar îngrijorându-se poate să adauge măcar un cot la
înălţimea altarului restabilit sau reformat din care radiază solia PRACTICĂ
pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie“ 580 .
Nu putem transmite o solie practică cu putere despre trestia ce măsoară,
dacă nu suntem în Spiritul Domnului Isus sau a Îngerului ce măsoară, pentru a
mărturisi practic solia pe care o transmitem . Experienţa practică trăită, trebuie să
fie atât de mult asociată cu trestia (canonul), încât măsura trestiei încorporate în
viaţă 581 trebuie să confirme chemarea şi revelaţia dea măsura cu viaţa unitatea
Bisericii în altar pentru reformă, ca o trestie clătinată de vânt. La predicare sau la
soliile scrise, ceea ce contează este ca predicatorul să fie în spiritul Domnului Isus
sau al Îngerului. Nu se poate transmite solia practică a măsurării unităţii, dacă nu
trăim ceea ce scriem sau spunem.

573
Ap.11.1
574
Idem
575
Ex.27.1
576
Ezech.43.17
577
2 Cron.4.1
578
Ap.21.14-15
579
Matei 6.27
580
Idem
581
Ps.119.11
 6

După cum cotul Domnului Isus nu era prea scurt pentru a şti că în măsura
harului de cinci coţi pot fi zidite 12 sau 120 pietre vii 582, tot aşa trestia din mâna
lui Ioan nu era prea scurtă pentru a şti că în altarul RESTAURAT şi măsurat prin
trestie pot fi zidite 144.000 de pietre vii 583. Mărturiile lui Dumnezeu despre
măsurători pot fi date şi de creştinii a căror fapte sau mâini păcătoase sunt
răstignite sau legate, aşa cum a fost Ioan de exemplu, legat pe insula Patmos 584.
Mai concret sau mai exact spus, pe Dumnezeu nu-L interesează doar religia
teoretică a canonului (Bibliei) sau a trestiei ce măsoară altarul, ci religia
practică a Ei.
Domnul ne-a dat măsurile altarului crucii în palme, coţi şi cu măsura trestiei
585
, pentru ca orice om în Hristos s-o poată pipăi sau s-o măsoare practic cu
Biblia ca o trestie întrupată în viaţa noastră 586, sau cu propria mână. După
măsurarea practică cu trestia întrupată, putem mărturisi practic măsurarea
unităţii (cu trestia) a închinătorilor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
ca într-un Templu sau altar viu prin experienţa Cincizecimii de exemplu - ca o
UMBRĂ a ceea ce făcea Betsaleel şi Ioan pe insula
Patmos (Ex.28.16, Ap.11.1).
Am avut experienţa lui Ioan, dea măsura
<practic> prin Duhul Sfânt unitatea membrilor Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea într-un altar viu ?
Unitatea de bază a limbajului duhovnicesc este
Cuvântul lui Dumnezeu ca standard de măsurare sub
formă de trestie sau canon – un ansamblu de norme sau
reguli, ce se ocupă cu măsurarea sau judecata cuvintelor
587
conform Scripturii . Nu vrem să sugerăm că mărturiile noastre practice laolaltă
trebuie să fie nişte canoane, NU, CI TREBUIE să mărturisim întruparea
canonului 588 sau a trestiei ce măsoară. Prin aceste mărturii practice se dovedeşte
că solia reformei pentru Ploaia Târzie este încorporată în viaţa mesagerilor.
Deci, <Limbajul Ţării Canaanului Ceresc ca o trestie la Marea
Reformă> reprezintă totalitatea regulilor, normelor privind măsura cuvintelor în
582
F.Ap.1.15
583
Ap.7.4; 21.17.
584
Ap. 11.1; Gal 2.20; Ioan 21.18
585
Ex.28.16; Ezech.43.13;Zah.4.10; Ap.11.1
586
Ps.119.11
587
Matei 12.37,48
588
Ps.119.11
 6

Revenind din nou la chipul sau felul cuvintelor din solia sigilării putem nota
că, nu vom reuşi niciodată să ne adoptăm singuri un fel sau un chip al vorbirii
care să răspundă la întrebarea <ce> şi <cum> asemenea standardului, dacă nu ne
spune Mirele <ce> şi <cum> să vorbim. De obicei vorbirile sau soliile ce
răspund la întrebările <ce> şi <cum>, apar în timpul când vom mărturisi ca
martori în faţa stăpânirilor lumii şi nu în ultimul rând în faţa unor comunităţi
apostaziate ale bisericii. Însăşi existenţa acestor mărturii şi în cadrul Bisericii
Adventiste Ziua a Şaptea, motivează existenţa spiritului împotrivirii ce există. Iată
câteva forme de mărturii pentru cei care apără involuntar sau voluntar spiritul
rotirii în pustie conform standardelor:

„Dar când va vor da în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi

<cum> sau <ce> veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat
chiar în ceasul acela”.589

„ Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor

şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi, <cum> veţi răspunde
pentru apărarea voastră, nici <ce> veţi vorbi.”590

Emblemele vii din Biserica Adventistă

de Ziua a Şaptea
(Partea a doua)

“ - Biblia formează baza şi reprezintă fundamentul

biblic al credinţei noastre. Faptul că Biblia este într-
o poziţie complet deschisă, transmite mesajul
acceptării totale a Cuvântului lui Dumnezeu prin
studiere şi aplicare permanentă”.
589
Matei 10.19, îngroşarea noastră şi paranteze adăugate
590
Luca 12.11, sublinierea noastră şi paranteze adăugate
 6

Nu putem transmite o solie practică cu putere despre canonul Biblic

ca o trestie, dacă nu trăim practic solia pe care o transmitem - ca o trestie
clătinată de vânt. Contextul altarului pentru Marea Reformă, ne arată prin
Biblie şi prin emblema Bisericii, că toţi aceea care mărturisesc practic
întruparea canonului (a trestiei sau a Bibliei), se identifică cu trestia clătinată
de vânt sau cu canonul, ce reprezintă baza sau fundamentul biblic al
credinţei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Mai concret sau mai exact
spus, stema sau emblema vie de pe steag simbolizează un altar viu ce se
identifică cu baza sau temelia altarului Bisericii pentru Marea Reformă.
Experienţa practică trăită, trebuie să fie atât de mult asociată cu Biblia
deschisă ca un canon sau cu trestia (canonul), încât putem să ne identificăm
cu emblema Bisericii ce predică ca o biblie deschisă. De fapt Biblia deschisă
sau solia predicată ca o emblemă a steagului, simbolizează semnul de
apropiere (Cânt. C. 2. 4; Is.5.26 ).
La predicare sau la soliile scrise, ceea ce contează este ca spiritul
predicatorului sau solului, să se identifice cu baza sau fundamentul credinţei
pe care biserica o susţine. Nu putem să spunem că ne identificăm sau suntem
o emblemă vie al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea , dacă nu trăim ceea
ce scriem sau spunem.
Motivaţiile măsurării unităţii
cu cotul sau cu trestia
După cum Zorobabel ca pecete vie 591 avea o cumpănă în mână pentru a
măsura Templul şi altarul 592, tot aşa Ioan preaiubitul de pe insula Patmos avea o
trestie în mână pentru a măsura dimensiunile spirituale ale Templului, altarului şi
ale închinătorilor 593. La fel, după cum Betsaleel a măsurat cu cotul altarul de cinci
coţi, tot aşa Ioan a măsurat cu trestia unificarea închinătorilor în altar 594. Nu
putem spune că Ioan preaiubitul nu a măsurat sau nu a pipăit cu cotul altarul
591
Hagai 2.23
592
Zah.4.10; Ezra3.2-3
593
1Ioan 1.1; Ap.11.1
594
Compară Exod 27.1 cu Ap.11.1
 6

crucii, pentru că el simboliza cel de-al cincilea cot ca martor sub altar, care a
măsurat cu propriul cot şi cu propriul deget gravura altarului crucii 595. Dacă
cotul simbolizează şi lungimea vieţii unui om (Luc. 12.25) ,
atunci sufletele de sub altarul crucii strigă <până când>
(Ap.6.9-10) ? Ioan nu putea să scrie experienţa identificării
cu temelia altarului, dacă nu avea experienţa sufletelor de
sub altar.
Orişicine are experienţa practică a lui Betsaleel sau Ioan, dea măsura
<practic> prin Duhul Sfânt unitatea membrilor Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea într-un altar, cunoaşte din experienţă dimensiunile spirituale în coţi şi
tresti (cumpene) ale altarului. Putem da mărturie practică despre adevărata unitate
cu Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt ? Cum putem mărturisi practic despre stadiul dea fi în
acelaş cuget şi spirit dacă nu experimentăm practic că suntem o făpturie vie zidită
în Domnul Isus a cărui spirit se află în roţi 596 (temelie) ? Experienţa practică
personală a verificării unităţii poate fi o experienţă străină nouă ? Pentru cine nu
cunoaşte acest limbaj duhovnicesc oferim spre lecturare „Altarul restabilit al
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea”, ce conţine capitolul „Puterea rugăciunii”
cu experienţa unităţii prin Cincizecimi personale de acelaşi autor. În acest capitol
am mărturisit practic ca aproape la fiecare sfârşit de Cincizecime personală au
avut loc evenimente mari în viaţa Bisericii până la Conferinţa Generală.
Orişicine are experienţa aceasta continuă prin Duhul Sfânt, poate mărturisi
practic că a măsurat spiritual deja cu propriul cot, cu trestia sau cu cumpăna
(neprihănirea) asemenea lui Betsaleel, Zorobabel şi Ioan, unitatea, tăria şi
dimensiunile spirituale ale altarului Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ( vezi
Betsaleel - Exod 28.16 şi Ioan - Apoc.11.1).
Despre aceste mărturii practice Spiritul Profetic spune:

595
1.- Ioan 19.26,35; 1Ioan1.1-3; Luc.24.39
2.- „Chiar dacă în timpul schimbării la Faţă şi la Ghetsemanii, martorii susţinători ai altarului
(rugăciunii) lui Isus au adormit (Matei 17.1,4,6; 26.38-45), totuşi altarul crucii avea 5 susţinători ca
martori treji, la propriu şi la figurat. Prin harul şi sângele lui Hristos ca bază sau temelie al altarului
crucii (Lev.4.7,18,25,30,34), Domnul harului avea 5 martorii după cum urmează: 1.) Maria mama lui
Isus, 2.) sora Mariei, 3). Maria soţia lui Clopa, 4). Maria Magdalena şi 5). Ioan preaiubitul ( Ioan
19.25-26). Dacă cotul simbolizează şi lungimea vieţii unui om (Luc. 12.25), atunci sufletele de sub
altarul crucii strigă <până când> (Ap.6.9-10) ?

596
Ezech.1.20 ; 2Corint.5.17
 6

- „Timpul purificării Bisericii se grăbeşte. Dumnezeu va avea un popor

curat şi credincios. În marea cernere care va avea loc în curând, noi vom fi mult
mai capabili să măsurăm tăria lui Israel”.597

Cine nu experimentează practic prin Duhul Sfânt măsurarea unităţii

altarului, va înţelege foarte greu Marea Reformă în Biserica Adventistă de Ziua a
Şaptea. Nu putem predica importanţa cunoaşterii dimensiunilor spirituale ale
altarului, dacă noi înşine nu am folosit cotul, cumpăna sau trestia pentru a măsura
dimensiunile spirituale ale lui. Mărturia practică a dimensiunilor spirituale,
schiţează sau conturează chipul spiritual al altarului şi ne dă posibilitatea să
mărturisim practic asemănarea cu chipul sau înfăţişarea de aramă a lui Dumnezeu
în urma judecăţii de cercetare descoperit de doctrina Sanctuarului (Num.21.9;
Ezech.1.4,27; 8.2).
Motivaţii
Motivele pentru care Biblia şi Spiritul Profetic ne sugerează că trebuie să
folosim cotul, trestia şi cumpăna, sunt multiple. Iată care au fost şi sunt:

1.- Trebuie să ne identificăm cu altarul viu, deoarece avem tendinţa să ne

măsurăm cu noi înşine şi cu altarele bisericilor apostate din interior şi exterior;
baptiste, penticostale sau a altor biserici din afară (Luc.18.15; 2 Corint.10.12;
Ierem.17.9 ). Mai concret, avem tendinţa să mărturisim că noi suntem măsura
noastră, atât la nivel de individ, căpetenie de familie, uns, sau popor. Nemăsurarea
PRACTICĂ a altarului Bisericii după 1888, ar putea fi o mărturie practică de
alegere a altarului mai mare de cinci coţi până la 20 ca limită maximă a harului
aşa cum a fost pentru împăraţii lui Israel (20 = 5 x 4 generaţii) ? Măsurile
spirituale ale altarului ar putea fi dovezi şi probe pentru Dumnezeu că am ales sau
nu, un altar mai mare de cinci coţi ? În contextul măsurătorii lungimii altarului,
Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Să nu faceţi nedreptate la judecată nici în
măsurile de lungime,..” 598 . Mai concret în contextul lipsei foamei după
cuvântul reformei şi al lipsei hainei neprihănirii, putem adăuga un cot la
altarul viu restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea înălţate în Hristos
pentru a mărturisi solia îngerului al treilea şi a celui de mare slavă 599 ? Şi apoi,

597
E.G.White, 5T, pg. 80, sublinierea şi îngroşarea noastră
598
Lev.19.35
599
Matei 6.27
 6

cine dintre noi, chiar îngrijorându-se poate să adauge măcar un cot la înălţimea
altarului restabilit sau reformat al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia
Timpurie din care radiază solia PRACTICĂ pentru marea Reformă de la Ploaia
Târzie“ 600 .
2.- Sfânta Scriptură ne descoperă că nu trebuie să fie probabilităţi, inexactităţi,
întâmplări, sau închipuiri la: cercetarea, măsurarea sau judecata dimensiunilor
spirituale ale altarului (Lev.19.35-36) conform standardelor Scripturii ( Ex.38.1-7;
2 Cron.4.1; Ezech.43.13-17; Zah.4.10; Ap.11.1). În contextul măsurătorii lungimii
altarului, Cuvântul lui Dumnezeu nu spune doar că trebuie: „să nu facem
nedreptate la judecată doar în măsurile de lungime,..” 601, ci trebuie să avem şi
cumpene drepte, aşa cum ne sugerează Cuvântul lui Dumnezeu prin: Moise 602,
Solomon 603 şi Zorobabel 604. Dacă după 1888 se măsura PRACTIC propriul altar
cu standardele divine aşa cum au fost arătate la Sinai sau Golgota, se putea
descoperi că păcatul rotirii în pustie călătoreşte doar pănă la a patra generaţie
(Ex.20.5). Confuziile, opiniile, probabilităţile, inexactităţile, întâmplările, sau
închipuirile despre altarul ales de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea,
conturează sau schiţează spiritual chipul altarului ales mai mare de cinci coţi.
3. - Trebuie să avem certitudinea că altarul este: refăcut, restabilit, dres,
unificat sau rezidit după chipul arătat la Sinai sau Golgota, cu cinci coţi după
patru generaţii, atunci când Dumnezeu poate face ispăşire cu păcatul rotirii în
pustie cea călătorit până la a patra generaţie conform poruncii Legii 605. Motivele
măsurătorii sau cercetării sunt multiple. De exemplu Biblia ne descoperă că
altarul neverificat sau nemăsurat cu trestia sau cu cotul (palma), poate deveni în
timpul ispăşirii sau sigilării păcat sau nelegiuire, conform atenţionărilor din Biblie
( Ps.109.7; Pv.28.9; Ecl.3.16; Mal.2.13;1 Reg.2.29; Mal.3.18 ). Cine o măsoară
practic va vedea roadele neprihănirii, sfinţirii sau ale păcii, după patru generaţii
conform făgăduinţelor sau legămintelor. Timpul sub soare când darul sau jertfa
la altar este păcat sau crimă, este atunci când se aduc daruri sau jertfe la un altar
nerestabilit (Is.66.3-4; Zah.12. 10). Iată cum sprijină Spiritul Profetic aceste
mărturii în timp de criză:

600
Idem
601
Lev.19.35
602
Lev.19.36
603
Prov.16.11
604
Zah.4.10
605
Ex.20.5
 6

-“Indiferenţa şi neutralitatea în timp de criză religioasã sunt privite de

Dumnezeu ca o crimă dureroasă, egală cu cea mai mare ostilitate împotriva lui
Dumnezeu.”606

4.- Măsurarea cu cotul sau cu trestia a dimensiunilor spirituale a altarului ne va

ajuta să mărturisim practic schiţa sau conturul spiritual al chipului altarului
restabilit ca martor, model sau probă vie (Iov 6.12; Ezech.1.4,27; 8.2; 40.3;
Ap.16.7). Acest altar va sprijini şi va susţine prin Hristos din temelii, Marea
Reformă de la Ploaia Târzie.
5.- Măsurarea cu cotul sau cu trestia a dimensiunilor spirituale şi a unităţii
altarului (sau a crucii), ne dă posibilitatea să mărturisim practic asemănarea cu
chipul sau înfăţişarea de aramă a Domnul Isus al cărui cap de mână 607măsoară
altarul (sau asemănarea cu chipul Lui), în urma judecăţii de cercetare a chipului
altarului descoperit de doctrina Sanctuarului. (Compară Iov 6.12; Ezech.40.3 cu
Num. 21. 9 şi Ezech.1.4,27; 8.2).

606
E.G.White 3T pg.281
607
Dan.5.24
6
 6

„ Să le legi ca un semn de aducere aminte

la mâini şi să fie nişte fruntari între ochi”
(Deut.6.8, marcarea noastră)
 6

Braţul, cotul şi mâna.

Solia cu semnul pe mână şi pe frunte este importantă, deoarece Îngerul al
treilea şi Îngerul descris în Apocalipsa 7.2 au misiunea dea pune semnul pe mână
şi pe frunte. Împortanţa soliei semnului de pe mâna întinsă (sau răstignită) este
prioritară, deoarece există credincioşi care trebuie să măsoare altarul cu propriul
cot răstignit. Semnul de pe frunte îl vom descoperi treptat în alte contexte. Aşadar,
iată solia:

„ Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină
cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,”
(Ap.14.9. marcarea noastră)
 6

Dicţionarele definesc mâinile ca fiind: „ cele două membre superioare ale

corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la
extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete”608. Cuvântul
ebraic pentru mână este „yad” şi se pronunţă „yod” 609. Cuvântul original ebraic
pentru „cot” este „ammah” şi se traduce <antebraţ> 610, adică distanţa de la
încheietura cotului până la vârful degetelor. Dumitru Cornilescu a tradus <cot>.
Versiunile din limba engleză au adoptat termenul „cubite” de la latinescul
„cubitus” 611 .
Biblia ne arată că braţul nu este tot una cu cotul sau cu mâna. Braţul este
partea de deasupra cotului dintre umăr şi încheietura cotului. Acest termen se
găseşte în toată Biblia şi simbolizează: forţă, putere, ajutor, ocrotire ().
În contextul semnului de pe mână, Domnul Isus i-a spus lui Petru că
trebuie să întindă mîinile. De la cot începe intinderea mâinilor. Dacă trestia este
simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii
mâinilor sau al faptelor pentru că deacolo începe întinderea, dacă palmele
reprezintă simbolul prinderii, fixării sau apucării de ceva în cazul nostru de cruce,
atunci degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (Calea), persoanele (cine
?), sigiliul (amprenta), timpul şi forma prin pipăire .
Poate fi singura poruncă din Sfânta Scriptură care cere să întindem mâna de
la cot ? Întinderea mîinilor este tot una sau sinonimă cu întinderea coatelor ?
Poate măsura cineva cu cotul dacă nu întindem mâna sau cotul ? În Biblie mâna
întinsă înseamnă acţiune
Expresia „a întinde mâinile” are (aproape) acela și înțeles cu expresia „a
întinde coatele”. Întinderea mâinii nu se poate face fără întinderea coatelor ca
măsură. Deci, în contextul măsurătorii, a întinde mâinile înseamnă a măsura cu
cotul.

Întinderea mîinilor
sau a coatelor

608
DEX
609
Dicţionar Biblic vol.2 pag.337, editura” Stefanus”
610
http://masuridinbiblie.blogspot.com.es/2010/11/cotul-cotii.html
611
Idem
 6

În contextul răstignirii, legării sau întinderii cotului ce măsoară altarul crucii,

Biblia dă mai multe aplicaţii practice.
Pentru a beneficia de aprobarea şi iertarea lui Dumnezeu, fiecare păcătos
întindea măinile asupra capului mielului, vitei sau berbecului, ca semn că
păcătosul se identifica cu jertfa sau cu altarul. În acest caz păcătosul trecea
păcatele asupra victimei nevinovate. „ A întinde mâna „ (sau cotul ) în acest fel,
înseamnă a fi ASEMENEA cu jertfa Domnului Isus care a întins coatele la stânga
şi la dreapta pentru ispăşirea păcatelor noastre. Înţelegerea lucrării de ispăşire a
faptelor păcătoase trebuie aprofundată, deoarece Martorul Credincios şi Adevărat
ne spune: „ştiu faptele sau coatele tale ” 612. A întinde cotul sau mâna în contextul
faptelor înseamnă a omorâ sau a trece faptele sau coatele păcatoase asupra
Mielului lui Dumnezeu care ridică faptele (coatele) păcătoase, în primul rând ale
noastre 613 şi apoi ale lumii. Sacrificarea sau jertfirea mîinilor (coatelor)
conturează sau schiţează spiritual pironirea mâinilor.
Legarea, ţintuirea sau întinderea coatelor (mâinilor) lui Moise 614, Samson615,
Elisei 616 sau Petru 617 este o anticipare a măsurării altarului crucii Domnului
Hristos. Omul cu mâna frântă sau fără cot îi simbolizează pe cei care nu întind
coatele 618. Toate evangheliile ne sugerează că dacă întindem mâinile sau coatele
la porunca Domnului, ne vom vindeca619.
Continuăm cu prezentarea mâinii sau a cotului ca simbol al faptelor.

1.„Aveau nişte mâini de om” (Ezech.1.8)

În Biblie mâna este simbolul faptelor, al activităţii, administrării, al puterii
sau al protecţiei. Ceea ce produce un om prin activitate este lucrarea mâinilor sale
620
. Adevăratele activităţi pentru reformă sau fapte de slujire reformatoare nu este
ceea ce înfăptuieşte omul prin mâinile sale, ci ceea ce înfăptuieşte Dumnezeu prin
mâinile omului. De aceea omul nu trebuie să se laude cu ceea ce face el prin
612
Ap.3.15
613
1Petru 4.17; Ap.3.15
614
Ex.17.12
615
Jud.16.21,29
616
2 Reg.4.34
617
Ioan 21.18
618
Lev.21.19
619
Marc.3.5; luca 6.10
620
Deut.2.7; Ps.90.17
 6

faptele sau mâinile sale, ci trebuie să-L laude pe Dumnezeu cu ceea ce face El
prin om. Aşadar nu noi trebuie să folosim Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să
ne folosească pe noi. Acestea sunt caracteristicile semnului de pe mâna răstignită.

Adevăratele fapte neprihănite nu sunt cele înfăptuite de credinţa subiectivă

provenită dinlăuntrul omului, ci cele înfăptuite de Dumnezeu prin mâinile omului.
Aceste fapte ale lui Dumnezeu din noi, sunt roadele exercitării credinţei lui
Hristos 621 în viaţa noastră. Sfânta Scriptură prezintă moartea firii în Hristos în
moduri diferite. Dacă Dumnezeu i-a cerut lui Moise să noteze întinderea
coatelor ca o aducere aminte, înseamnă că acest altar cu marca <Steagul meu>
(Iehova – nisi) este important. Moise care a măsurat altarul cu propriul cot este
un exemplu grăitor, pentru că în biserică de multe ori, s-a făcut apel să
sprijinim mâinile sau coatele preşedinţilor, aşa cum au fost
susţinute mâinile sau coatele lui Moise.
Astăzi, e nevoie urgentă de spiritul lui Betsaleel, Samson sau, Ilie pentru ca
Dumnezeu să modeleze şi să rezidească prin mâna lor altarul pentru reformă.
Dumnezeu nu foloseşte mână de înger la Marea Reformă de la Ploaia Târzie,
pentru că Ezechiel a văzut că heruvimii lucrau cu mâini de om 622. Dumnezeu nu
foloseşte cotul de Înger la măsurare, pentru că profeţii au văzut cot de om 623. La
măsurarea altarului de pe Golgota, Dumnezeu nu a folosit cot de Înger sau cotul
naturii Divine, ci cotul naturii omeneşti. După cum Domnul Isus a măsurat la
stânga şi la dreapta altarul crucii, tot aşa şi noi trebuie să-l măsurăm practic.
Dumnezeu a prezentat în mod exclusiv această viziune şi mai multe exemple cum
ar fi a lui Petru624, pentru a arăta clar că mâinile făpturilor vii zidite în Hristos
sunt UMBRE ale mâinilor lui Dumnezeu din biserica desăvârşită. Iată căteva
versete despre mâna noastră, care trebuie să fie umbra mâinii lui Dumnezeu:

„ Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale

peste fiul omului pe care Ţi l-ai ales!
Ps.80.17
„Domnul este păzitorul tău,Domnul este
umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.

621
Ap.14.12
622
Ezech.10.8
623
Ap.21.17; Ezech.10.8
624
Ioan 21.18
 6

Ps.121.5
Aşadar versetele despre palma şi cotul omului (exemplu Betsaleel) ca umbră
a măsurii Cerului, nu sunt versete izolate, ci sunt versete ce confirmă că profeţii
au văzut cot de om 625. Dumnezeu doreşte ca la ziua Cincizecimii Ploii Târzi să
nu venim cu mâinile în sân sau goale 626. La figurat mâinile goale şi în sân
simbolizează păcatul627 sau lipsa primelor roade în lucrările pe care le facem 628.
De ziua Cincizecimii evreii trebuiau să vină înaintea Domnului cu cele dintâi
roade, deoarece era sărbătoarea primelor roade 629. Iată ce spune Biblia că trebuie
să facă Domnul Isus de ziua Cincizecimii:

„ Preotul să ia coşul din <mâna ta> şi să-l pună

înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.”
Deuteronom 26.4
Mâinile făpturilor vii nu sunt goale, ci pline de roade COAPTE, printre care
roada cea mai scumpă este dragostea. La figurat mâinile goale sunt lucrările fără
cele dintâi roade.
Ca o concluzie, mâinile de om ale făpturilor văzute de Ezechiel sunt uneltele
lui Dumnezeu <din> biserică, <în> biserică şi <pentru> biserică, sau mîinile Lui
prin membrii bisericii desăvârşite 630. Mâna Domnului apăsa tare asupra lui
Ezechiel deoarece cotul lui Dumnezeu măsura altarul de aramă. Înfăţişarea de
aramă a lui Dumnezeu <a întins ceva ca o mână 631> ce a început măsurătoarea
632
. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu foloseşte expresia <a întins ceva ca o mână
633
>, atunci putem înţelege că întinderea mâinilor este sinonimă cu întinderea
cotului pentru măsurare. Când mâna Domnului apăsa tare asupra lui Ezechiel 634,
atunci împlinea Cuvântul care spune: „ Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale

625
Ap.21.17; Ezech.10.8
626
Deut.16.16
627
A <sta cu mâinile în sân> este contrariul dispoziţiei de-a <întinde coatele> (Ex. 17.12.u.p; Ioan
21.18). <a sta cu mâinile în sân> înseamnă: 1.- a coace roadele minciunii (Iov 15.35), 2. - a ascunde
nelegiuirea (Iov 31.33. u.p; Ps.55.10), 3. - a cultiva răceala (Iov 38.29), 4.- a batjocori (Ps. 79.12), 5.
- a cultiva lenea şi somnul (Prov. 6.10), 6. - nebunie ( Eclez. 4.5) şi 7.- lepră (Ex. 4.6-7).
628

629
Lev.23.17; Num.28.26; Deut.16.16; 26.2
630
Iov 37.7; Ps.121.5; Isaia 51.9; Zah.4.10
631
Ezech.8.3
632
Ezech.8.2-5
633
Ezech.8.3
634
Ezech.3.14
 6

peste fiul omului pe care Ţi l-ai ales 635! „Domnul este păzitorul tău, Domnul este
umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.636
Ps.121.5
Mâna Domnului apăsa tare peste proorocul Ezechiel pentru ca el să vadă
faptele lui Dumnezeu prin mâinile omului. Aşa se explică că proorocul a văzut
mâini de om la făpturi. Semnele şi indicatorii faptelor sau mâinilor cu roade la
altar din ziua Cincizecimii 637 sunt foarte importante, deoarece ele sunt un indiciu
al caracterului care trebuie să fie fără pată chiar înainte dea primi Ploaia Târzie. În
concluzie, Istoria Faptelor sau Coatelor Apostolilor nu s-a terminat încă.

Toţi trebuie să măsoare altarul crucii

cu propriul cot ?
Titlul acestui capitol este sub formă de întrebare, deoarece relaţiile sau
legăturile cu Dumnezeu sunt de mai multe feluri 638. Starea rece, de căldicel, sau

635
Ps.80.17
636
Ps.121.5
637
Deut.16.16
638
Romani 9.15 Ioan 21.21 – 22
– „ Ioan şi Iacov, Andrei şi Petru cu Filip şi Nataniel şi Matei au fost mai strîns legaţi cu El, decît
ceilalţi şi au fost martori la mai multe dintre minunile Sale. Petru, Iacov şi Ioan erau într-o relaţie şi
mai apropiată cu El (...). Ioan a înaintat într-o legătură şi mai strînsă cu Isus, aşa încît el se distingea
ca acela pe care-l iubea Isus. Mîntuitorul îi iubea pe toţi dar spiritul lui Ioan era cel mai receptiv. El
era mai tînăr decît ceilalţi şi cu o încredere mai mult decît copilărească el şi-a deschis inima lui
Isus”( H.L.L. pag.211)
- „Mîntuitorul a binecuvântat pe toţi cei care au căutat ajutorul Său. El iubeşte toată familia
omenească, dar faţă de unii este legat prin legături deosebite” (H.L.L. pag.59)
– „Niciodată să nu vorbiţi compromiţător despre altul, deoarece acesta poate fi mare în ochii lui
Dumnezeu, în timp ce acei care se simt mari, pot fi apreciaţi de Dumnezeu ca fiind uşori, din cauza
perversităţii inimii lor” (E.G. White Maranata 226)
 6

fierbinte pe care ne-o descoperă Martorul Credincios şi Adevărat, ne face să

înţelegem că legăturile noastre cu Dumnezeu pot fi <cu> şi <fără> noduri - ca
snop sau <cu> şi <fără> sigiliu. După cum se observă acest capitol nu este pentru
tâlharul de pe cruce mântuit în ultima clipă sau pentru cei noi botezaţi, ci pentru
corpuri Pastorale (profesori) şi directori de edituri.
Acest capitol a fost făcut pe baza capitolului din urmă, din care am înţeles că
braţul este diferit de mână. Dacă braţul este descris de Biblie ca fiind acea parte
de la închietură până la umăr, atunci mâna se identifică cu cotul. Biblia confirmă
că mâinile simbolizează faptele, deoarece apar expresii ca: „faptele mâinii” 639
care ne îndeamnă să cercetăm solia ce spune „ştiu faptele (sau coatele) tale”640 ca
„un singur om”641 .
Solia Îngerului al treilea ce predică semnul pe mână642, se aplică în primul
rând laodiceenilor pentru că solia ne descoperă faptele sau coatele noastre , dacă
sunt sau nu băgate în sân .
Pentru a aprofunda solia de asemănare cu Dumnezeu în contextul măsurării
altarului de aramă ca umbră a crucii, prezentăm o probă biblică. Acest exemplu
este o contrafacere apărută cu puţin timp înainte de restabilirea altarului. În
contrast cu altarul restabilit de David la a 14 generaţie după chipul arătat pe Sinai
sau Golgota, 2 Samuel 18.18 vorbeşte despre un altar ca o aducere aminte ce se
numeşte literar „Mâna lui Absalom”643 şi nu a lui Dumnezeu. Chiar dacă Absalom
se traduce tatăl păcii 644 a cărui chip era foarte frumos, adică fără cusur 645,
totuşi prin acest exemplu Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că frumuseţea chipului
lui Dumnezeu din noi nu stă în strălucirea exterioară a faptelor omeneşti susţinute
de un altar făcut deo mână neastâmpărată sau nerăstignită, ci în faptele lui
Dumnezeu din noi susţinute de un altar de cinci coţi ca mână a lui Dumnezeu.
Prezentăm anticipat în ordine semnificaţia sigiliului sau semnului de pe
mâna întinsă cu măsura cotului pentru a ne cerceta faptele. Dacă Biblia ne
descoperă că există expresia „mână de oameni” 646 căre se poate ridica ca un
singur om, atunci suntem obligaţi să cercetăm această expresie în contextul celor
639
Plâng.3.64; Ev.1.10; 2.7; Ap.9.20
640
Ap.3.15
641
Num.14.15; Jud.20.1;1Sam.11.7; Ezra 3.1; Nem.8.1
642
Ap.14.9
643
Dicţionar Biblic vol.1.pag.8,, editura „Stefanus”
644
Idem
645
2Sam.14.25
646
Iosua 8.14
 6

4 clase de vinovaţi la care se făcea ispăşirea. Dacă metafora bisericii Trupul

lui Hristos ne arată că Domnul Isus a întins mâna sau coatele pentru a măsura
altarul crucii, atunci cotul sau mâna întinsă a bisericii Trupul lui Hristos ca popor,
trebuie să măsoare altarul crucii, conform modelului. Iată ce expresii ne descoperă
Scriptura în contextul ispăşirii păcatelor celor patru clase de vinovaţi:

1.) Sigiliul sau semnul de pe mâna preoţilor:

Dacă doctrina Sanctuarului ne descoperă ispăşirea pentru preoţi 647
sau pentru unşi (pastori, prezbiteri, profesori), atunci Scriptura ne
sugerează că „mâna preoţilor” trebuia să măsoare altarul crucii, din
pricina expresiei „mâna preoţilor” (2 Cron. 23.18; Mat.20.18; Mc.10.33;
F.Ap.5.12). După cum Marele Preot ca exemplu şi probă a întins mâna
sau coatele pentru a măsura altarul crucii, tot aşa cotul sau mâna întinsă a
preoţilor, trebuie să măsoare altarul crucii, asemenea Marelui Preot ca
model şi exemplu. Iată apelul : „Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după
Mine, nu este vrednic de Mine” 648. Cuvântul lui Dumnezeu ne sugerează
că mărturia practică de asemănare cu Domnul Isus al celor 144.000,
poate fi dată în toate detaliile ?

2.) Sigiliul sau semnul de pe mâna întregului

popor:
Dacă doctrina Sanctuarului ne descoperă ispăşirea pentru păcatele
întregului popor 649 care poate face fapte ca un singur om 650, atunci
Scriptura ne sugerează că mâna întregului popor care se poate ridica ca un
singur om, trebuia să măsoare altarul crucii, din pricina expresiei „mâna
întregului popor” (Deut.13.9; 17.7; Num.21.2-3; 9.26; 10.12; Jud.3.30;
11.21; 1Sam.14.12, 37). Dacă metafora bisericii Trupul lui Hristos ne
arată că Domnul Isus a întins mâna sau coatele pentru a măsura altarul
crucii, atunci cotul sau mâna întinsă a Bisericii Trupul lu Hristos ca
popor, trebuie să măsoare altarul crucii, conform Modelului. Ochiul sau
647
Lev.4.3-12
648
Mat.10.38
649
Lev.4.13,21
650
Num.14.15; Jud.20.1;1Sam.11.7; Ezra 3.1; Nem.8.1
 6

văzul Biserici ca Trup „nu poate zice mâini n-am trebuinţă de tine”651 .
Iată apelul : „Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este
vrednic de Mine” 652. Cuvântul lui Dumnezeu ne sugerează că mărturia
practică de asemănare cu Domnul Isus al celor 144.000, poate fi dată în
toate detaliile

3.) Sigiliul sau semnul de pe mâna unei familii

reprezentată prin căpetenie:

Dacă doctrina Sanctuarului ne descoperă ispăşirea pentru păcatele

căpeteniilor 653, atunci Scriptura ne sugerează că mâna căpeteniilor trebuia
să măsoare altarul crucii, din pricina expresiei mâna lui Iosif, sau Efraim
ca steag654, etc, ce se poate ridica ca un singur om 655 (Jud.1.35;
Ezech.37.19; 2 Cron.35.11). După cum Domnul Isus Căpetenia seminţiei
lui Iuda cu steagul chipului de Leu 656, este Căpetenia familiei 657bisericii
sau Cerului, ca Exemplu şi Model. După cum căpetenia familiei a întins
mâna sau coatele pentru a măsura altarul crucii, tot aşa căpeteniile de
familii sub steagul lor trebuie să întindă cotul sau mâna pentru a măsura
altarul crucii, asemenea Căpeteniei ca Model şi Exemplu sub steagul Lui.
Iată apelul : „Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este
vrednic de Mine” 658. Cuvântul lui Dumnezeu ne sugerează că mărturia
practică de asemănare cu Domnul Isus a celor 144.000, poate fi dată în
toate detaliile.

4.) Sigiliul sau semnul de pe mâna unui om

651
1 Corint.12.21
652
Mat.10.38
653
Lev.4.22-26
654
Num.2.18
655
Num.14.15; Jud.20.1;1Sam.11.7; Ezra 3.1; Nem.8.1
656
Ap.4.7; 5.5
657
Mica 5.2; Mat.26; Efes 3.15
658
Mat.10.38
 6

Dacă doctrina Sanctuarului ne descoperă ispăşirea pentru păcatele

unui om 659 din popor, atunci Scriptura ne descoperă că mâna oamenilor
trebuia să măsoare altarul crucii, din pricina expresiei „mână de om”
(Prov.6.3; Ps.71.4; 2 Sam.3.8; 2 Reg.3.11; Jud.4.2) După cum exemplul
Domnului Isus ca <Fiu al omului> a întins mâna sau coatele pentru a
măsura altarul crucii, tot aşa şi omul trebuie să măsoare altarul crucii,
conform Modelului ca Probă şi Exemplu. Iată apelul : „Cine nu-şi ia
crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine” 660. Cuvântul
lui Dumnezeu ne sugerează că mărturia practică de asemănare cu
Domnul Isus a celor 144.000, poate fi dată în toate detaliile.

Pe de altă parte, dacă Biblia confirmă că

Dumnezeu poate măsura cu mâna ca standard 661,
atunci tot Biblia ne sugerează că mâinile legate
în lanţuri sau pironite pe cruce, sunt o umbră
a mâinii Domnului Isus ce măsoară 662.

Concluzii
Ce anume trebuie să predicăm astăzi ca
predicatori aflaţi aproape de frontiera Ţării
Canaanului Ceresc ? De ce nu predicăm solia
Îngerului al treilea care avertizează lumea dea nu
primi semnul fiarei ca semn pe mănă şi pe frunte
663
? Înainte ca Îngerul nimicitor să-şi facă lucrarea omul trebuie să primească viza.
Omul şi-a pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al cerului şi trebuie ajutat
să intre în posesia lui. Prin mărturiile practice de măsurare, omul este ajutat să
desluşească chipul spiritual al altarului restabilit şi sigilat.
Nu credem că am epuizat limbajul întinderii mâinii sau măsurării cu cotul,
deoarece diferă de la om la om, de motivaţie, timp, mod sau de la caz la caz.
Sfânta Scriptură prezintă întinderea mîinilor (coatelor) în moduri diferite. Sfânta
659
Lev.4.27-35
660
Mat.10.38
661
Is.40.12
662
Ex.33.22; Ps. 91.1;121.5; Is.49.2; Ap.11.1
663
Ap.14.9
 6

măsurările cu cotul în moduri diferite, iar această diversitate, lărgeşte şi adânceşte

posibilitatea de cunoaştere a celui care a trăit experienţa măsurării altarului cu
propriul cot. Dacă Dumnezeu i-a cerut lui Moise să noteze întinderea coatelor ca
o aducere aminte 664, înseamnă că acest altar cu marca <Steagul meu> (Iehova –
nisi) arată o caracteristică ce Petru şi alţii nu o au (Idem). Totuşi, ce nu ne
descoperă Dumnezeu prin Moise ne descoperă prin Petru, prin alţii sau chiar prin
cititorul acestor cuvinte. De exemplu, Apostolul Petru a înviat-o pe Tabita pentru
că trăia practic întinderea mâinilor sau a coatelor asemenea lui Elisei 665. Nu
putem face învierea tinerelor comunităţii prin Domnul Isus la propriu şi la figurat,
dacă nu am experimentat învierea împreună cu Hristos, prin întinderea măinilor
sau a coatelor ca măsură, asemenea lui Elisei, ca ucenic al maestrului Ilie (vezi
întinderea mâinilor la Elisei – 2 Regi 4.34). Înviorarea şi reforma comunităţilor
sunt posibile dacă ele nu sunt tari la cerbice 666.

- Dacă mâinile Trupului bisericii ca un singur

om sunt legate în lanţuri sau pironite pe cruce,
atunci mâna Domnului Hristos din noi va mişca
planeta Pământ ca altar - fără ajutorul
unei mâini de om .Toţi creştinii
care măsoară altarul crucii
cu propriul cot, pot mărturisi
practic Evanghelia până la
marginile pământului.
Această solie izbeşte la
picioare, asemenea
experienţei lui Samson şi
Zorobabel – fără ajutorul unei mâini de om (Dan.2.34; Zah.4.6)

664
Exod.17.12-15
665
Compară F. Ap. 9.40 cu 2 Reg. 4.34
666
F.Ap.7.51
 6

Lanţurile de aramă
Având în vedere că am amintit puţin despre lanţurile de aramă 667, ale lui
Samson, ale evreilor, ale lui Pavel sau ale Domnului Isus, credem că a venit
timpul să desluşim adevărata semnificaţie a lanţului şi a inelelor.
Semnificaţia lanţului este copleşitoare. Când marele preot al Sanctuarului
evreilor făcea ispăşire la altarul de aramă, el ungea cu sânge cele patru coarne ale
altarului şi apoi de jur împrejur 668 . Când coarnele erau curăţite, de fapt ele erau
sfinţite. După cum păcatul lui Iuda era săpat pe coarnele altarului 669, tot aşa şi
<sfinţenia lui Iuda> era scrisă pe coarnele altarului, din pricină că sângele era
aplicat pe coarne 670.
Exemple sau probe practice sunt suficiente. De exemplu, în corn se punea
undelemnul cu care se sfinţea împăraţii 671. Biblia traduce în loc de corn, putere
672
. Prin aceste exemple Biblia dovedeşte că Dumnezeu ridica cornul, şi conferea
mare putere, aşa cum ne sugerează Luca 1.69 şi Apocalipsa 5.6. Dacă
animalul adus ca sacrificiu era legat de coarnele altarului
673
, atunci această jertfă vie sfântă plăcută şi legată, se
identifica cu coarnele. Din această prezentare simbolică înţelegem că

667
Jud.16.21; 2 Reg.25.7; Dan.4.23
668
Lev.16.18-19
669
Ier.17.1
670
Compară Zaharia 9.15 cu Lev.16.18-19
671
1Sam.16.1,13, 1Reg.1.39
672
1Sam.2.10; Ps.89.17,24
673
Ps.118.27
 6

<sfinţii Domnului>674 vor fi plini ca un pahar675 sau ca un corn de jertfă

identificată cu cele patru coarne ale altarului, aşa cum ne sugerează Psalm
118.27 şi Zaharia 9.15. De fapt, această sfinţire era scrisă cu sânge pe coarnele
altarului comform învăţăturii (Lev.16.18-19).
După cum David, Ezechiel, Pavel şi Domnul Isus au fost nişte jertfe vii
legate de coarnele altarului, tot aşa şi noi trebuie să fim nişte jertfe vii legate cu
legământ prin jertfă 676.
Ce reprezintă arama din care erau confecţionate lanţurile ca valoare 677 ?
Arama era simbolul jertfei, al sacrificiului sau al morţii păcatului 678. Din aceaste
note înţelegem că mâinile lui Samson, sau ale evreilor, ale lui Nebucadneţar,
Pavel sau Ioan erau legaţi în lanţuri de aramă 679, tocmai ca ei sub formă de jerfe
vii, sfânte, plăcute şi legate, să se identifice cu coarnele altarului. În acest caz
puterea mâinilor lui Dumnezeu stă în mîinile de aramă 680, ca simbol al faptelor
sacrificate.

674
Zah.14.20
675
Zah.9.15
676
Ps.50.5
677
Jud.16.21; 2 Reg.25.7; Dan.4.23
678
Num.21.9
679
Idem
680
Dan.10.6
 6

Având în vedere că am avut ca model lanţurile de aramă ale lui

Samson, ale evreilor, Pavel, sau ale Domnului Isus, cred că a venit
timpul să desluşim adevărata semnificaţie a inelelor din lanţ.
Samson, evreii, Nebucadneţar, Pavel sau Ioan erau legaţi în lanţuri
de aramă 681, tocmai ca mâinile lui Dumnezeu să lucreze prin ei.

Confirmarea măsurii cotului prin

brăţară sau inel

681
Jud.16.21; 2 Reg.25.7; Dan.4.23
 6

Palma este o diviziune a cotului 682 sau a bucăţii (cap) de mănă ca măsură
gradată (sau reperat) de inele. Măsura exactă a cotului ce măsoară altarul crucii
este gradată de inel ce reperează măsura palmei şi măsura cotului 683. După cum 10
centimetri are 10 gradaţii sau linii ce delimitează măsura, tot aşa măsura cotului
are două gradaţii sau două inele ce delimitează măsura palmei şi măsura cotului.
Inelul de la încheietura dintre palmă şi cot poate fi o gradaţie ? Cel de-al doilea
inel de pe braţ ce delimitează toată lungimea cotului, poate fi o gradaţie 684 ?
Capul (bucata) de mănă pomenit în Daniel 5.24 ce scrie sentinţa, poate fi un
standard al măsurării sau al sigilării în altarul Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea ? Dacă bucata de mână a scris de două ori numărat, numărat, atunci prin
cine (persoanje) unde (loc), când (timp), de ce (motiv) şi cum (mod) are loc
această numărătoare ? Cotul Domnului Isus sau palma care a măsurat altarul 685 nu
era prea scurt, pentru că ştia exact că în altarul restabilit se puteau număra 12 686,
120 687 sau 144.000 688 de pietre vii, pentru ca zilele fariseilor şi cărturarilor să fie
numărate. Unitatea, legarea şi numărătoarea pe care o face Duhul Sfânt care a fost
şi în Betsaleel are o măsură spirituală pe care Sfânta Scriptură o numeşte la figurat
„palmă de om” 689. Poate fi cotul şi palma o măsură spirituală pe care Sfânta
Scriptură o numeşte <bucată de mănă> sau <cap de mănă> 690 ? Poate fi măsura
palmei şi a cotului lui Betsaleel o umbră a măsurii cerului ? Da, pentru că
Originalul după care trebuie să corespundă umbra a vorbit în mod poetic că palma
lui Dumnezeu poate măsura cerul ca un altar de aramă 691, acolo unde stelele sunt
<numărate>, sigilate şi legate (ţinute) sub pecetea Lui 692.

Da, pentru că Originalul după care

trebuie să corespundă umbra a măsurat
altarul crucii la stânga şi la dreapta cu

682
Geneza 24.22,47; Ezechiel 16.11; 2Sam. 1.10; Cânt.c.5.14; 8.6
683
Idem
684
2Sam. 1.10; Cânt.c.5.14; 8.6
685
Ezech.43.13
686
1Reg.18.31
687
F.Ap.1.15
688
Ap.7.4; 21.17
689
Ex.28.16; 39.9; Ap.21.17. u. p
690
Dan.5.5,24
691
Deut.28.23; Isaia 40.12
692
Compară Is.40.12; Iov 9.7; Is.40.26
 6

cotul Lui pentru ca cele 12 pietre vii să fie < numărate>, zidite şi sigilate
sub pecetea Lui în altar 693. Dacă Dumnezeu poate măsura stelele şi altarul cu
palma şi cotul, atunci cu siguranţă poate măsura stelele şi altarul Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea având ca martori şi probe pe cei care experimentează
practic măsurătoarea. Aşa cum Dumnezeu poate măsura cerul cu palma şi altarul
cu cotul, tot aşa Duhul Sfânt care a fost în Betsaleel şi în Ioan Apostolul poate
măsura unitatea altarului Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea 694 prin foştii fii
risipitori care au primit inelele 695. Trestia lui Ioan care a măsurat altarul şi
închinătorii696 nu era mai scurtă pentru că ştia exact că în altarul viu pot fi zidiţi
144.000 de pietre vii.
Orişicine are experienţa continuă prin Duhul Sfânt ca la sfârşit de
Cincizecime personală să aibă loc evenimente mari în viaţa Bisericii până la
Conferinţa Generală, a măsurat deja sub greutatea bucăţii de mănă697 unitatea
în altarul bisericii. Orişicine lucrează ca misionar asemenea lui Betsaleel la
umbra lui Dumnezeu, împlineşte Cuvântul ce zice: < orice va lega pe pământ cu
mâinele legate sau pironite, va fi legat şi în ceruri, şi orice va dezlega pe pământ
cu aceleaşi mâini, va fi dezlegat şi în ceruri > (Mat.16.19).

Cotul ca măsură

Dacă

trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul

693
Iosua 8.30-32
694
Ex.28.16;Ap.11.1
695
Luc.15.22
696
Ap.11.1
697
Ezech.3.14
 6

întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că deacolo începe întinderea, dacă

palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul
nostru de cruce, atunci degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea),
persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), măsura sau greutatea (cât ? ) timpul
(când ?) şi forma prin pipăire . În cazul nostru, care este semnul cotului nostru
care mărturiseşte practic că am întins cotul pentru a măsura altarul crucii ?
Semnificaţia inelelor ce marchează cotul, palma şi degetul ca măsuri în
raport cu întregul context Biblic este prezentată în câteva cuvinte:

- „ Mâinile Lui sunt nişte inele de aur, ferecate cu

pietre de hrisolit, ....” (Cânt. C. 5.14.p.p.).

Brăţara sau inelul de la braţ este un reper sau pecete 698, deoarece
delimitează partea exterioară a antebraţului numit cot, de partea braţului. Mai
concret brăţara sau inelul de pe braţ este o gradaţie ce reperează toată lungimea
cotului, ca fiind distanţa de la vârful degetelor până la braţară sau până la inel 699.
Mireasa nu cere să fie pusă ca o pecete pe mâna (şi nicidecum pe palmă sau
deget) Mirelui, ci pe braţ, ceea ce înseamnă că pe braţară se afla pecetea ce
gradează cotul. Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune că forma ebraică a cuvântului
pecete din Hagai 2.23 este: „ <chotham>, care se traduce <un sigiliu>, sau <un
inel de sigiliu>, privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi valoare
(vezi comentariul la Ieremia 22,24).
Din dovezile prezentate până acum putem trage concluzia că măsura
exactă a cotului ce măsoară altarul crucii este gradată sau reperată de inel 700 cu
sigiliu. Pecetea pe inimă simbolizează cele 12 pietre vii săpate ca nişte peceţi
legate lângă inima Marelui Preot.

698
Cânt.C.8.6
699
1Sam. 1.10; Cânt.C.8.6; Ierem.22.24
700
Ezech.43.13
 6

Împăraţii lui Israel purtau inele la mâini, atât la încheietura

dintre palmă şi cot, cât şi deasupra cotului, pentru a măsura
altarul crucii cu lungimea propriului cot reperat (2 Sam.1.10;
Cânt.C.5.14;8.6; Ierem.22.24; Geneza 24.22,47 ; Ezech.16.11).
 6

Verificarea informaţíilor prin

numărătoare
Dacă altarul restaurat de Solomon avea 20 de coţi, atunci înseamnă că au
existat 20 de împăraţi de-ai lui Iuda şi 20 de împăraţi de-ai lui Israel până la limita
maximă a harului de 20 de coţi, atât îngăduie Legea, până la cinci ori patru
generaţii. Împăraţii lui Iuda şi Israel trebuia să măsoare altarul cu propriul cot
până la limita maximă a harului stabilit. În afară de altarul arătat lui Ezechiel,
altarul lui Moise este singurul care prezintă măsurile de cinci coţi ca simbol al
harului. Chiar dacă altarul restaurat de Solomon avea 20 de coţi 701, totuşi
Dumnezeu a arătat întregii istorii şi în special celor 20 de împăraţi ai lui Iuda şi
Israel al cărui cot trebuia să măsoare altarul, că chipul aprobat cu focul din cer 702
era cel cu < cinci coţi> 703 de <dinaintea>704 altarului de 20 (de coţi), acolo unde
s-a aşezat Solomon înainte de sfinţirea altarului mare (2 Cron.6.13). Existenţa
cuvântului <dinainte>705 trebuie interpretată şi la figurat, deoarece altarul de cinci
coţi stă dinaintea sau înaintea altarului de 20. Sau, altarul de 20 de coţi depinde de
cinci ca limită maximă a harului. Sau, este în funcţie de cel cu cinci coţi pentru
patru generaţii ( cinci ori patru = 20).
Dacă au fost 20 de împăraţi de-ai lui Iuda şi 20 de împăraţi de-ai lui Israel
până la limita maximă a harului (de 20) atât cât a îngăduit Legea de cinci ori
patru generaţii , înseamnă că împăraţii ca lideri sau căpetenii, trebuia să întindă
cotul pentru a măsura altarul asemenea Domnului Isus. De fapt, aceasta trebuia să
fie condiţia lui Saul ca lider, atunci când poporul evreu l-a lepădat pe Dumnezeu
ca împărat. Dumnezeu nu a respins cererea evreilor pe vremea lui Samuel chiar
dacă în gelozia Lui cunoştea consecinţele. Ţinta Împăratului împăraţilor a fost şi
este să ne facă preoţi şi împăraţi în
Hristos, dacă şi numai dacă întindem

701
2Cron.4.1
702
2 Cron. 7.1
703
2Cron.6.13
704
1Reg.8.22
705
Idem
 6

cotul la stânga şi la dreapta pentru a măsura altarul crucii. Au fost 20 de

împăraţi ?

A . Iată
numărătoarea
împăraţilor lui Iuda:
1. Solomon care a
restaurat altarul, 2.
Roboam, 3. Abiam, 4.
Asa, 5. Iosafat, 6.
Ioram, 7. Ahazia, 8. Atalia (regină), 9. Ioas, 10. Amaţia, 11. Ozia (sau
Azaria), 12. Iotam, 13. Ahaz, 14. Ezechia, 15. Manase, 16. Amon, 17. Iosia,
18. Ioahaz, 19. Ioiachim, 20. Ioiachin ca lipsit de sămânţă (Ierem.22.30).

Observaţie importantă: Dacă Biblia îl reperează pe Solomon ca prim

împărat care a restaurat altarul cu pecetea de pe inelul aşezat pe braţul său ce
gradează cotul (Cânt. C.8.6), atunci îl reperează şi
pe Ioachin ca al 20-lea împărat ce trebuia să aibă o
pecete pe braţul său ca umbră a peceţii de pe cotul
lui Dumnezeu (Ierem. 22.24,28, Ieconia înseamnă
Ioiachin, vezi nota de subsol din Biblia lui
Cornilescu pag. 759). După cum am citit în urmă
Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune că forma ebraică a
cuvântului pecete din Hagai 2.23 este:
„ <chotham>, care se traduce <un sigiliu>, sau <un
inel de sigiliu>, privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi valoare
(vezi comentariul la Ieremia 22,24). Acelaş cuvânt ebraic <chotham> ce apare la
Cântarea lui Solomon ca reprezentant al primului cot ce cere să fie pusă o pecete,
apare şi la Ioiachin (Ieremia 22,24) ca reprezentant al
celui de-al 20 cot. Cuvântul lui Dumnezeu marchează
primul şi ultimul cot al altarului cu versete ce
descoperă inelul cu sigiliul.
 6

B. Iată numărătoarea împăraţilor lui Israel:

1.) Solomon care a rezidit altarul şi Templul, 2.) Ieroboam, 3.) Nadab, 4.)
Baeşa, 5.) Ela, 6.) Zimri, 7.) Omri, 8.) Ahab, 9 Ahazia, 10. Ioram, 11. Iehu. 12.
Ioahaz, 13. Ioas, 14. Ieroboam II, 15. Zaharia, 16. Şalum, 17. Menahem, 18.
Pecahia, 19. Pecah, 20 Osea.
Altarul care prelua păcatele tuturor împăraţilor era de 20 de coţi. Toţi
împăraţii lui Iuda şi Israel trebuiau să măsoare altarul cu propriul cot până la
măsura harului maxim stabilit. Inelul ce grada cotul împăratului ca judecător în
popor, marca sau delimita bucata sau capul de mână care trebuia să fie o
umbră a cotului Împăratului împăraţilor Hristos ce măsura altarul de 20 de
coţi ca limită maximă a harului.
Concluzia este că în timpul când Dumnezeu a deschis sulul cu 20 de coţi
lungime şi lăţime (Zah.5.2), de fapt a deschis cărţile tuturor împăraţilor ca unşi ai
Domnului al căror păcat a infectat poporul şi Sanctuarul din Ceruri. Acest adevăr
este confirmat de cărţile Cronicilor ce arată faptele tuturor împăraţilor. Biblia
descoperă anii de domnie la început şi la sfârşit a fiecărui împărat a lui Iuda şi
Israel în raport cu fiecare, pentru că ei erau nişte repere sau peceţi vii 706 în istorie.
După cum există Istoria Faptelor sau Coatelor Apostolilor, tot aşa există Istoria
Faptelor sau Coatelor împăraţilor ca repere sau peceţi vii în istorie. În Zaharia 5.4
ni se sugerează că a deshide cărţile sau a da cărţile pe faţă înseamnă a curge
un râu de foc ce mistuie aşa cum ne spune versetul Zaharia 5.4.

706
Cânt.C.8.6; Hag.2.23
 6

Palma ca măsură
Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este
simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de-acolo începe întinderea,
atunci palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în
cazul nostru de cruce. Semnul Domnului Isus că a
apucat sau a fixat palma pe cruce, este semnul
piroanelor sau al cuielor aşa cum ne este arătat în
Isaia 49. 16. În cazul nostru, care este semnul de pe
palmele noastre ?
Dacă semnul ce indică întinderea cotului pentru
a măsura altarul crucii este inelul de pe braţ, atunci
cum mărturisim practic semnul de pe palme
conform standardului 707?
Continuăm cu cercetarea semnului de pe mână în contextul soliei Îngerului al
treilea. Palma este o diviziune a cotului sau a bucăţii (cap) de mână ca măsură
gradată (sau reperat) de inele.
Inelul sau brăţara de la încheietura mâinii este
un reper, deoarece delimitează măsura palmei de
măsura cotului, ca fiind distanţa de la vârful degetelor

707
Is.49.16
 6

până la braţară ca inel 708. Mai concret sau mai exact spus, palma este o diviziune
a cotului sau a bucăţii (capului) de mănă ca măsură gradată (sau reperat) de inel.
După cum 10 centimetri are 10 gradaţii sau linii ce delimitează măsura, tot aşa
măsura cotului are două gradaţii sub formă de inele ce delimitează măsura palmei
şi măsura cotului. Prima gradaţie este inelul de la încheietura dintre palmă şi cot,
iar al doilea inel se află pe braţ şi delimitează toată lungimea cotului 709. Capul
(bucata) de mănă pomenit în Daniel 5.24 care a scris sentinţa este bucata de
mână ca un cap de început al cotului. În contextul altarului restabilit în timp
excatologic, măsura palmei este foarte importantă, doarece cotul este mai mare cu
o palmă decât cotul obişnuit 710. Ba mai mult, măsura unităţii pietrelor vii ţesute
sau legate pe pieptul Marelui Preot este deo palmă gradată sau reperată de inel 711.
Măsura palmei este deosebit de importantă deoarece este
prima măsură spirituală a Ploii Târzii. Prima măsură a Ploii
Târzii cât o palmă de om a fost prezentată doar teoretic în
anul 1888 la Minneapolis, iar practic la a patra generaţie
adventă în jurul anului 2008, în Republica Moldova,
Romania şi Spania.
Dumnezeu ne arată detaliile soliei sigilării sau a semnului pe mână,
pentru a ne descoperi cât de sfânt este Cerul pentru a intra în El. Totuşi,
exemplele prezentate de Sfânta Scriptură prin Enoh, Moise sau Ilie care aveau
slăbiciuni ca şi noi 712, şi prin exemplele vii care au privit şi au măsurat crucea
în sens <theomai>713, Dumnezeu ne va demonstra prin
Domnul Isus ne putem întoarce acasă, la căminul
Ceresc cu paşaport şi viză. Martorii sau probele vii
ajută omenirea s-o găsească.

708
Ex.25.25
709
2Sam. 1.10; Cânt.c.5.14; 8.6
710
Ezech.43.13
711
Ex.28.16
712
Iacov 5.17
713
1Ioan1.1
 6

Valoarea palmelor este importantă

deoarece în contextul metaforii bisericii
trupul lui Hristos mâinile trebuie să fie din
aramă lustruită ca şi picioarele (Dan.10.6).
Ca o contrafacere a palmei ce trebuie să
măsoare altarul Biserici, palmele ca măsură
propagă un sunet ca o aramă sunătoare sau ca
a unui chimval zăngănitor. Semnele şi
indicatorii palmelor ca măsuri spirituale sunt
vizibile şi accentuate în biserica adventistă.
Chimvalul zăngănitor de aramă este un vechi instrument muzical compus din două
talere din aramă, care prin lovire una cu alta asemenea palmelor măsurătoare când
aplaudă, scot un sunet zăngănitor. Festivalurile de cântări şi imuri trebuie să fie o
umbră a festivalurilor din Ceruri, pentru că acolo va fi un festival de imnuri în altar 714
la tronul lui Dumnezeu. Dacă palmele marcate de inele ar avea lanţuri de aramă,
atunci s-ar împiedica propagarea <zgomotului zăngănitor>. Am folosit expresia
<zgomot zăngănitor> pentru că se susţin aplauzele pietrelor vii ce cântă la festivaluri
din altarul bisericii cu <Biblia în mână ca o trestie>.
Poate <sunetul> Glasului lui Dumnezeu să <zăngăne> atunci când se aplaudă
cântările sau imnurile de laudă al corului din
altarul închipuit al bisericii la festivaluri ?
Semnele şi indicatorii mişcărilor, faptelor,
coatelor sau palmelor noastre ţintuite sau pironite
sunt foarte importante, deoarece ele sunt un indiciu
al caracterelor ce trebuie să cânte cântarea de

714
Ap.16.7
 6

laudă ca altar restabilit, conform dovezilor ce descoperă festivalul la tronul lui

Dumnezeu (Ap.16.7).
De fapt aplauzele au fost împrumutate de la ritul gregorian care predică mântuirea
prin fapte sau a palmelor libere şi neastâmpărate, fără ţintuire sau pironire cu marca
„ştiu palmele, coatele sau faptele tale” (Adaptare după Ap.3.15)

Degetul ca măsură
Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul
este simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de-acolo începe
întinderea, dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de
ceva în cazul nostru de cruce, atunci degetul este arătătorul, simbolul ce indică
direcţia (calea), persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), greutatea (cât ? ) timpul
(când ?) şi forma prin pipăire . În cazul nostru, care este semnul degetului care
mărturiseşte practic pipăirea gravurilor crucii 715?
Semnificaţia inelelor ce gradează sau reperează cotul, palma şi degetul ca
măsură în raport cu întregul context Biblic este arătată în câteva cuvinte:
- „ Mâinile Lui sunt nişte inele de aur, ferecate cu
pietre de hrisolit,....” (Cânt.C. 5.14.p.p.).
Inelul cu sigiliul de pe deget reperează o măsură spirituală numită de biblie
grosimea degetului 716. Teologii au descoperit că degetul este o unitate de măsură,
echivalând cu a 24 - a parte dintr-un cot, adică 2 cm 717. La figurat degetul lui
Dumnezeu a făcut cerurile718. În Psalmi 8.3 forma
ebraică a ceea ce trebuia arătat este <`etaba>719 care se
traduce deget, şi nu mâini aşa cum traduce Cornilescu 720.
Semnificaţia degetului este foarte importantă deoarece
degetul lui Dumnezeu a scris tablele Legii 721. Tot
degetul lui Dumnezeu a fost la eliberarea cu plăgi a celei

715
Luc.24.39, 1Ioan 1.1
716
Ierem.52.21
717
Dicţionar Biblic Editura Stefanus, despre degetul pomenit în
Ierem.52.21.
718
Psalmi 8.3
719
Dicţionar Biblic Editura Stefanus
720
Idem
721
Ex.31.18
 6

de-a patra generaţii a evreilor din Egipt 722. Pe vremea Domnului Isus când era
vorba de scoaterea demonilor, atunci s-a văzut că era la lucru degetul lui
Dumnezeu 723. Degetul lui Dumnezeu face ispăşire în Sfânta Sfintelor deasupra
capacului ispăşirii 724. Tot degetul lui Dumnezeu sigilează sau unge altarul
bisericii 725. În contextul soliei Îngerului al treilea ce predică
semnul pe mînă 726, am ales ca note semnificaţiile degetului,
pentru că cele 10 porunci nu se aşează ca sigiliu doar pe
frunte, pe mâini sau doar pe uşiori, ci şi pe degete aşa cum
scrie în Proverbe 7.3 şi Isaia 59.3. În acest fel putem
înţelege că degetul lui Dumnezeu sigilează .
După cum orice deget are o amprentă ca o semnătură ce se aşează pe
documente, tot aşa degetul fostului fiu risipitor trebuie să poarte un inel peste
care este aşezat sigiliul Legii, scris cu degetul lui Dumnezeu. Semnătura cu
amprenta degetului o folosesc doar cei care nu pot să scrie şi nu pot să semneze.
Palmele ţintuite, (pironite) sau legate de coarnele altarului crucii 727 ne forţează
folosirea amprentei. Semnătura cu amprenta este un semn aplicat cu propriul
deget sub textul epistolei ca mărturie de răstignire a eului. Dacă mâinile sau
palmele sunt legate (ţintuite) sau pironite pe cruce, cum putem semna mărturia
practică (epistola) a răstignirii faptelor sau a eului, dacă mâna n-o mişcăm ?
Folosirea degetului cu sigiliu este motivată. Pavel nu putea să scrie pentru că era
legat în lanţuri 728. În contextul acesta, folosirea amprentei ne arată <cum> să
semnăm epistola ca să răspundă la întrebările <ce> şi <cum> să scriem 729.
Modul de semnătură cu degetul, ne descoperă amprenta degetului creat
de Dumnezeu şi nu de om, sau semnătura lucrării lui Dumnezeu cu Numele
Lui care a creat amprentele UNICE pe degetele fiilor risipitori.
Ca dovadă că amprenta mesagerului poartă chipul lui
Iehova, Noul Testament foloseşte pentru expresia <chipul
722
Ex.8.19
723
Lc.11.20
724
Lev.16.14
725
Lev.16.18-19
726
Ap.14.9
727
Ps.118.27
728
Filimon 10
729
Ioan 12.49
 6

lui Dumnezeu> cuvântul <character>730 ce se traduce literar

amprentă (Ev.1.3). Aşa cum mâinile libere nelegate sau nepironite
semnează un nume egocentric pe un act oficial, tot aşa cei fără diplome
universitare care nu pot să scrie731, se semnează cu semnul amprentei degetului ce
poartă chipul lui Dumnezeu CA APROBARE A SOLIEI. Aceste exeprienţe s-au
întâmplat pentru că editurile oficiale ale bisericii se ocupă mai mult de literatură,
gramatică şi paie uscate decât de mesajul adevărului prezent. Aprobarea lui
Dumnezeu este dovedită de amprentele unice create de Dumnezeu şi nu de om.
Ba mai mult, semnătura amprentei are o măsură spirituală egală cu diametrul (sau
măsura) inelului, deoarece diametru inelului este egal cu grosimea degetului.
Deci, semnătura cu amprenta este un semn ce poartă Numele lui Dumnezeu.
O altă caracteristică este că grosimea degetului este egală cu diametrul inelului.
Poate ne-am pus întrebarea, de ce atâtea detalii despre amprente sau inel ? În afară
că răspund la întrebările despre semnul de pe mână ca solie a Îngerului al treilea,
totuşi motivele şi modurile de sigilare cu inelul 732 ne descoperă şi alte utilizări.
Iată care sunt ele:
a.)- În contextul că mâinile simbolizează faptele, Domnul Isus a mărturisit prin
faptele Sale (mâini), că timp de 31 de ani şi jumătate a avut la figurat mâinile
legate şi pironite, pentru a mărturisi că mâinile Tatălui lucrau prin mâinile Fiului.
El s-a identificat cu altarul crucii din copilărie, până s-a înălţat la cer, ca exemplu
pentru noi de-a avea eul sau mâinile răstignite – toată viaţa.
Cum explicăm că Domnul Isus nu a scris nici o carte ? Unul dintre motive nu
a fost că El nu putea să scrie sau să semneze 733, nu, ci pentru a mărturisi practic
că palmele Lui au fost ţintuite, pironite sau legate de altarul crucii toată viaţa Lui
cât a trăit pe pământ ca rob fără diplome bine ştampilate de oameni. El a semnat
Evanghelia cu amprenta sângelui ca o semnătură a lucrării Tatălui care a purtat
Numele şi chipul Lui – toată viaţa, din copilărie până la înălţare. Nu Domnul Isus
şi-a creat semnul amprentei de pe deget în sens character734 sau chip, ci Tatăl. La
730
Dicţionar Bilbic , editura Stefanus
731
Când timpul va sosi ca ea să fie vestită cu mare putere , Domnul va lucra prin unelte slabe,
călauzind sufletele acelora care se consacră în servicil Său. Lucrătorii vor fii pregătiţi mai mult prin
ungerea Spiritului Sfânt ,decât prin instruirea din instituţii literare”
(Marea Luptă,708-709,îngroşarea noastră)
732
Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune ccă forma ebraică a cuvântului pecete din Hagai 2.23 este:
„ <chotham>, care se traduce <un sigiliu>, sau <un inel de sigiliu>, privit ca un obiect de o mare
importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la Ieremia 22,24).
733
Luca 4.16; Ioan 8.6
734
Ev.1.3
 6

fel au stat realităţile şi în cazul lui Pavel legat în lanţuri. Nu Pavel şi-a creat
semnul amprentei lucrării sau scrierilor lui în sens de character, ci Dumnezeu735
care a semnat diploma de acreditare. Pavel nu putea să scrie cu putere Cuvântul
lui Dumnezeu şi solia despre asemănare cu chipul lui Dumnezeu, dacă nu semna
cu amprenta în sens character, aşa cum ne descoperă cartea Evreilor. 736 Mâinile
lui Pavel au fost legate pentru Evanghelie, tocmai ca mâinile Domnului Isus să
scrie epistolele. Aşa se explică că uneori la sfârşitul epistolelor când Isus îl
dezlega, Pavel se semna ca atenţionare „cu mâna lui” 737. Aşadar Standardul
epistolelor vii sau Evanghelia, poartă amprenta degetului lui Isus cu Numele
Tatălui din Ceruri şi nu amprentele diplomelor ştampilate de om. Acesta este
standardul după care trebuie să dăm mărturia practică a folosirii inelelor pentru
pecetluirea epistolelor.

b.) – Detaliile semnificaţiilor inelelor sau a amprentelor degetului sunt

importante, deoarece sentinţa împotriva celor ce stăpânesc peste vasele
Domnului înainte de solia <a căzut, a căzut Babilonul>, este semnată şi de către
degete şi nu numai de mână. Iată dovada:

_ „ În clipa aceea s-au arătat degetele unei mâini de om, şi au

scris în faţa sfeşnicului pe tencuiala zidului palatului împărătesc.
Împăratul a văzut această bucată de mănă, care a scris”738

Bucata de mână a scris de două ori numărat, numărat, pentru că la altarul de

aramă are loc numărătoarea. Cotul Domnului Isus sau palma care a măsurat
altarul 739 nu era prea scurt, pentru că ştia exact că în altarul restabilit se putea
număra 12 740, 120 741 sau 144.000 742 de pietre vii, pentru ca zilele
fariseilor şi cărturarilor moderni să fie numărate . Chiar în

735
Galat.1.15-16
736
Ev.1.3
737
1Corint.16.21;Colos.4.18
738
Dan.5.5, marcarea noastră
739
Ezech.43.13
740
1Reg.18.31
741
F.Ap.1.15
742
Ap.7.4; 21.17
 6

noaptea <căderii, căderii Babilonului>, Cir ca simbol al celor 144.000, se afla la

zidurile Babilonului pentru a-l dărama 743.
Degetul lui Dumnezeu conduce istoria. Cel ce stăpânea peste vasele
Domnului, avea cunoştinţa că tatăl său ca generaţie dinaintea lui, a fost pus în
lanţuri de aramă 744 pentru a măsura altarul cu propriul cot 745. Capul de mănă
aşa
cum
se

spune în Daniel 5.24, reprezintă extremitatea proeminentă a mâinii, instrumentele

sau elementele principale ale aceleeaşi mâinii ce măsoară altarul cu: cotul,
palma şi degetele.
Ba mai mult, prorocul Ezechiel a participat la Sfatul Cerului sub acţiunea
unei bucăţi de mănă 746, pentru ca Duhul Sfânt din el să măsoare chipul de-
format al altarului cu bucata de mănă ca măsură a altarului de aramă 747. A
măsurat cotul lui Dumnezeu prin Ezechiel altarul ? Bineînţeles că da. <A întinde
743
Is.21.5-10; 44.28; 45.1-5; Ierem.50.41-46; 51.1-12
744
Dan.4.23
745
Idem
746
Ezech.8.3
747
Ezech.8.2
 6

ceva ca o bucată de mână> 748, înseamnă a întinde cotul sau palma cu infăţişarea
altarului de aramă 749. Sub presiunea bucăţii de mână, Ezechiel a început
măsurătoarea de la altarul deafară 750. Concluzia este că măsurarea (judecata) şi
sentinţa va fi dată de măsura cotului Domnului Isus care a măsurat altarul crucii.
Aceeaşi bucată (cap) de mănă care a semnat sentinţa pe timpul lui Ezechiel şi
Daniel, va semna şi astăzi. Iată confirmarea Spiritului Profetic asemenea
Cuvântului lui Dumnezeu:

-“Comunitatea A.Z.S. va fi cântărită în cumpăna

Sanctuarului. Ea va fi cântărită după privilegiile şi avantajele pe care le-a
avut. Dacă experienţa ei spirituală, nu corespunde avantajelor pe care Hristos
le-a revărsat asupra ei, pe un preţ nemărginit, va fi pronunţată sentinţa: <ai
fost găsit prea uşor>. După lumina şi privilegiile date ei, ea va fi judecată” 751.

Nimeni şi nici o mulţime nu poate lăsa amprenta pe o epistolă cu solia

sigilării ce va zgudui (cutremura) biserica, dacă nu trăiesc practic solia pe care o
transmit - ca un fost fiu rătăcitor care a primit un inel cu sigiliu . Inelul din deget
ca semn al unităţii şi fidelităţii reprezintă unitate cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Orişicine are această experienţă poate mărturisi practic că lucrarea poartă
amprenta degetului sau chipului lui Dumnezeu. Mărturia practică de asemănare
cu chipul Domnului Isus la Ploaia Târzie, trebuie făcută în toate amănuntele,
chiar şi în cazul inelului de pe deget, pe care trebuie să-l purtăm asemenea
Mirelui 752(Rom. 8.29). Încheiem cu Pasaje din Spiritul Profetic despre amprente şi
deget ca măsură:
- „ Pentru ca ceara să primească amprenta clară şi adâncă a sigiliului, nu
apeşi sigiliul pe ea cu grabă şi violenţă; îl pui cu grijă pe aceasta şi-l apeşi
încet, ferm, până când ceara s-a întipărit după forma (chipul) lui. În mod
asemănător să vă purtaţi cu sufletele omeneşti. Exercitarea permanentă a
influenţei creştine este secretul puterii ei şi aceasta depinde de statornicia care o
manifestaţi în caracterul (chipul) lui Hristos”
(E.G.White, D.V. pag.479, paranteze şi marcarea noastră)
748
Ezech.8.3
749
Ezech.8.2
750
Ezech.8.3,16
751
E.G.White ,8T pag. 257, marcarea noastră
752
Rom. 8.29
 6

- „Dacă lucraţi pentru Dumnezeu cu gândul numai la slava Lui, lucrarea

voastră poartă amprenta divină, şi voi veţi aduce la îndeplinire scopurile
Domnului” ( E.G.White, D.V.9 T pag.123 marcarea noastră)

-„Ei arată că există o putere spirituală care poate face în stare pe bărbaţi şi
femei să nu se abată cu nici un deget (măsură) de la adevăr şi dreptate chiar şi
pentru toate darurile pe care oamenii le-ar putea acorda”.
(E.G.White, 9 T, pag. 21, paranteză şi marcarea noastră)
 6

Bucata de mână a scris de două ori

numărat, numărat, pentru că la altarul
de aramă are loc numărătoarea. Cotul
Domnului Isus sau palma care a măsurat
altarul 753 nu era prea scurt, pentru că ştia
exact că în altarul restabilit se putea
număra 12, 120 sau 144.000 de pietre vii.
Astfel zilele fariseilor şi cărturarilor moderni ce
batjocoresc vasele Domnului, vor fi numărate.

Mâini ca inele de aur şi ferecate cu

pietre de hrisolit

Motto - „ Mâinile Lui sunt nişte inele de

aur, ferecate cu pietre de hrisolit,....”
(Cânt.C. 5.14.p.p.).

Motivele pentru care inelele de pe mâinile Mirelui sunt ferecate cu pietre de

hrisolit sunt diverse. Bineînţeles că nu vom nota toate motivele, ci doar pe acelea
din contextul sigilării şi a semnului de pe mână ca solie a Îngerului al treilea 754.
Până la concluzii notăm semnificaţiile cuvintelor <ferecat> şi <hrisolit>.
Teologii spun că expresia ferecat din verset este un „participiu pus feminin
singular” ce se traduce: a se adăposti, a fi în siguranţă, întărit prin legături, sau
ferecat 755. Traducerile despre cuvântul ferecat sunt inspirate pentru că de exemplu
Doctrina Sanctuarului ne descoperă că chivotul lui Dumnezeu era întărit,
adăpostit, asigurat sau ferecat cu aur (Ev.9.4). Aceste mărturii sunt în context,

753
Ezech.43.13
754
Ap.14.9
755
„Cântarea Cântărilor”, Editura Emia 2004, pagina 132
 6

deoarece cotul marcat de inele al Marelui Preot care a măsurat şi chivotul 756 face
ispăşire deasupra lui cu propriul deget757.
O altă ferecătură de care pomeneşte Biblia este legătura sau ţesătura de
metal aplicată pe pieptul Marelui Preot, pentru a-l fereca cu cele 12 pietre
preţioase 758. Ei bine exact această unitate ferecată cu 12 pietre vii are o măsură
cât o palmă de om, gradată cu inel peste care se află ferecătura.
Cu ajutorul întregului context biblic înţelegem că pietrele de hrisolit ferecate
pe inele acoperă cu siguranţă sau întăreşte autoritatea inelelor 759. Nu inelul este
sigiliul, ci ferecătura cu piatra de hrisolit. Ce conţin aceste pietre de hrisolit ?
Dacă versetul Cântarea cântărilor 5.14 nu specifică că pietrele de hisolit erau
săpate ca o pecete, totuşi puteau fi utilizate ca sigilii ?
Pe pieptul Marelui Preot şi pe temelia Cetăţii Sfinte Ierusalimul de sus existau
pietre săpate ca nişte peceţi cu înfăţişarea de hrisolit 760. În greacă <hrisolitul> se
traduce <piatra de aur>761 şi este a şaptea temelie a Cetăţii Sfinte Ierusalimul de
sus 762. Bineînţeles că aceste argumente cu piatra de hrisolit săpată ca o pecete
asemenea standardului 763 sunt suficiente pentru a crede că pot fi peceţi vii pe
inelele Mirelui764. Pentru a concretiza de ce „Cântarea cântărilor” nu specifică
săpătura ca o pecete de pe pietrele de hrisolit, trebuie să ne întoarcem la Biblie.
Gravura de recunoaştere a pietrei săpată ca o pecete pe pieptul marelui preot
765
ne arată: urmele, formele sau caracteristicile trăsăturilor chipului (caracterului),
cu anumite semne ce schiţează sau conturează valorile caracterului pentru
identificare. În cazul pietrei de hrisolit gravat de Betsaleel, numele care este săpat
ca o pecete indică rezumativ caracterul sau chipul. De exemplu, orice epistolă
despre caracter şi misiune de luptă are un nume sau un titlu, iar acest nume sau
titlu trebuie să indice rezumativ sau sugestiv cuprinsul acestuia. După cum
Domnul Isus Piatra gravată de Mare Preţ 766 are bază legală şi de drept dea se

756
Ex.25.10
757
Lev.16.14
758
Ex.28.11,13,14,20
759
Cânt.C.5.14
760
Ex.28.20-21; Ap.21.20
761
„Cântarea Cântărilor”, Editura Emia 2004, pagina 132
762
Ap.21.20
763
Zah.3.9; Ex.28.21; Ioan 6.27
764
Cânt.C.5.14
765
Ex.28.20
766
Isaia 28.16; Zah.3.9; Mat.16.18
 6

numi Domn al Sabatului cu nume şi titlu al <Instituţiei Sabatului> 767, tot aşa
numele şi titlul gravurii trebuie să aibă bază legală şi de drept un titlu sau un nume
care să se identifice cu pecetea, în cazul nostru cu sigiliul Sabatului.
După cum omul a fost creat după chipul şi asemănarea Domnului Sabatului
ce se identifică cu Piatra Desăvârşită inscripţionată 768, tot aşa omul ca piatră vie
după tăiere şi şlefuire trebuie să fie asemenea Pietrei Desăvârşite cu înfăţişarea de
hrisolit 769.
Nu putem avea pretenţia că există o altă piatră cu aceeaşi inscripţie tip,
decât Piatra de Mare Preţ - cea care Îl simbolizează pe Domnul Sabatului 770.
Orice piatră vie care este asemenea cu Piatra Standard este săpată sau gravată ca o
pecete cu aspect pronunţat şi distinctiv pentru a putea fi văzut la citire conform
exemplelor practice din Scriptură 771.
Dacă ţinta noastră prin harul lui Dumnezeu este să restaurăm altarul Bisericii
din temelii sau de la picioare cu Marea Strigare sau cu Vuietul mării, atunci
Dumnezeu prin Biblie ne ajută să prezentăm o frumoasă ilustraţie a Bisericii
trupul lui Hristos cu înfăţişare de hrisolit 772. Cu ajutorul metaforei Bisericii
Trupul lui Hristos putem să conturăm spiritual chipul bisericii asemenea
chipului lui Isus cu înfăţişarea de hrisolit 773.
Un alt mod dea mărturisi asemănarea cu înfăţişarea de hrisolit este să
mărturisim practic că suntem o făptură vie zidită în Hristos, deoarece făpturile
văzute de Ezechiel ca standard aveau înfăţişarea de hrisolit 774. Biblia confirmă

767
Marcu 2.28
768
Zah.3.9; Is.28.16; Mat.16.18
769
Exod 39.14; Dan.10.6
770
Zah.3.9; Is.28.16
771
Ex. 28.21; Cânt. C. 8.6; Hag. 2.23; Luc.11.30; Galat.6.17
772
Dan.10.6; Ap.14.2
773
Idem.
774
Ezech.1.16
 6

restaurarea sau punerea pe roate din temelii a altarului bisericii, deoarece duhul
făpturilor vii zidite în Hristos sunt în roatele sau temelia altarului cu înfăţişarea de
hrisolit 775. Dumnezeu prezintă caracteristicile pietrei de hrisolit în mod diferit
tocmai ca să ne adâncim orizontul despre această realitate. Când Mireasa îi cere
Mirelui să fie o pecete pe braţul Lui, Ea de fapt doreşte să fie o piatră vie de
hrisolit peste care să fie săpat chipul divin 776. Dacă ne asemănăm cu chipul lui
Hristos, putem da mărturie că ne identificăm cu făpturile vii din TRUPUL
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Ca făpturi vii ne identificam cu nişte pietre
vii de hrisolit aşezate pe inele. Dar Biblia ne sugerează că pietrele vii de hrisolit
erau ferecate pe inele ca sigiliu. Comentariul Biblic A.Z.Ş. explică cuvântul
pecete din Hagai 2.23 în felul următor: forma ebraică a cuvântului <pecete>, ce
se referă la Zorobabel este „ <chotham>, <un sigiliu>, sau <un inel de sigiliu>,
privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la
Ieremia 22,24). Aceste cuvinte minunate de promisiune pentru Zorobabel ar trebui
să aducă îmbărbătare tuturor copiilor lui Dumnezeu” 777. Dacă aceste cuvinte sunt
date de Domnul Oştirilor, atunci cuvintele acestea de asigurare sunt rostite de
către Comandantul Oştirilor Universului, o asigurare că făgăduinţele Sale vor fi
împlinite (Vezi comentariul la Ieremia 7,3) conform comentariului Biblic A.Z.Ş şi
a Spiritului Profetic 778. „Inelul de pecetluit în sens <chotam>, era simbolul
puterii regale ce făcea valabil orice decret (vezi 1Reg .21,8; Hagai 2,23).
Însemna posedarea celui mai de preţ lucru (vezi la Cânt. Cânt. 8,6)”779
Era un vas de dispreţuit acest lider Ieconia care putea fi un inel de pecetluit în
mâna dreaptă a lui Dumnezeu aşa cum ne întreabă Ieremia prin capitolul 22
versetul 24 ? Ascultaţi :
„ Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia,
fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit
în mâna Mea cea dreapta, te-aş scoate şi de acolo.”
Ieremia 22.24

775
Idem
776
Cânt.C.8.6
777
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre Hagai 2.23
778
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 GC 24 4 PK 575, 576, 577 7 DA 52, 187; GC
23, 24; PK 577, 597, 697 8 AA 519; ChS 168; CS 188, 224, 261, 262, 303; MH 502; PP 525; TM 177,
198; 2T 652; 3T 549; 4T 78, 458, 473; 6T 102; 9T 255; WM 279, 280, 281 9 PK 597 16 Ed 143 16–
19PP 527 19, 23 PK 577 23 MH 488; 7T 67
779
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre Ieremia 22.24
 6

Pe pieptul Marelui Preot şi pe temelia Cetăţii Sfinte Ierusalimul de sus erau

ferecate pietre ca nişte peceţi cu înfăţişarea de hrisolit 780. Bineînţeles că aceste
pietre vii nu sunt standarde după care omul trebuie să-şi verifice caracterul,
NU, ci sunt nişte repere vii prin care Dumnezeu sigilează prin solia lor altarul
restaurat de pe Pământ.

În contextul soliei Îngerului al treilea ce predică semnul pe mână,

filacteriile781 sau închipuirile inconştiente din trecut au şi ele <forme>
moderne sau <formale> dea sigila Legea pe mână 782, aşa cum ne arată
imaginea contemporană de jos stânga. Se pare că aceste semne făcute de
filacteriile moderne, par să confirme contrafacerea măsurii cotului marcat
de inele783. Prezentăm doar un exemplu din biserica rămăşiţei de filacterie
modernă. Şi anume, adesea se flutură steagul Sabatului ca semn fără să
pomenim nimic de întinderea mîinilor pentru răstignire, aşa cum ne cere
standardul. Nu dorim să spunem că Sabatul nu este un semn pe mână, nu, ci
780
Ex.28.20-21; Ap.21.20
781
Mat.23.5
782
Deut.6.8
783
2Sam. 1.10; Cânt.c.5.14; 8.6; Ierem.22.24
 6

vrem să spunem că astăzi ca şi în trecut acordăm mai multă importanţă

slovei Legii Sabatului decât spiritului ei descifrat în lumina crucii.

Cumpăna

Motto: -„Domnul mi-a zis:<Ce vezi Amos ?>

Eu am răspuns:<o cumpănă>. Şi Domnul
a zis: <iată voi puna cumpăna în mijlocul
poporului meu Israel şi nu-l voi mai ierta>
Amos 7.8

Alte confirmări ale cumpenei

Ca să nu exagerăm cu studiul lucrării de măsurare pe care a făcut-o
Dumnezeu cu acea cumpăna din mâna lui Zorobabel, este bine să analizăm şi alte
contexte. În cartea lui Amos se prezintă o altă măsurare la cumpănă. Amos a fost
 6

chemat de Dumnezeu pe timpul celui de-al 14-lea împărat al lui Israel sau pe
timpul celui de-al 14–lea cot al altarului (Ezech.43.17; Mat.1.17).
Istoria Bibliei ne descoperă, că Dumnezeu la al 14-lea cot al altarului 784 sau
la a 14-a generaţie de căpetenie, cerceta cărţile din Ceruri 785. Evangheliile ne
sugerează la fel, că la a 14–a generaţie din care a făcut parte Domnul Isus 786, s-a
făcut recensământ sau numărătoare în Cărţile din Ceruri 787.
De fapt ce simboluri mai au acei 14 coţi ? Ne-am pus vreodată întrebarea de
ce în noaptea de Paşti 14 Abib, Dumnezeu a făcut sigilare 788 ? Sigilarea de 14
Abib de luna spicelor, înseamnă sigilarea la al 14-lea răsărit de soare, la propriu şi
la figurat. În lumina Evangheliei, sigilarea s-a făcut la al 14-lea neam sau la a 14-
a generaţie de împăraţi care au răsărit ca soarele 789. Acest argument este susţinut
de Domnul Isus - Cuvântul lui Dumnezeu care mărturiseşte că măsura cotului
poate simboliza lungimea vieţii unui om până la generaţii de oameni (Luc.12.25).
Iată o altă confirmare că pe vremea lui Ieroboam II fiul lui Ioas ca al 14-lea
cot al altarului sau ca a 14-a generaţie de căpetenie, se revizuiau cărţile din Ceruri.
Apariţia lui Amos cu solia „cumpenei lui Dumnezeu” 790 este justificată,
pentru că se dechid cărţile la a 14-a generaţie. Iată numărătoarea:
1. Solomon care a rezidit sau a restaurat altarul şi Templul, 2.)
Ieroboam, 3.) Nadab, 4.) Baeşa, 5.) Ela, 6.) Zimri, 7.) Omri, 8.)
Ahab, 9 Ahazia, 10. Ioram, 11. Iehu. 12. Ioahaz, 13. Ioas, 14.
Ieroboam II fiul lui Ioas.
Iată acum dovada că la al 14-lea cot din altar 791 se deschideau cărţile din Cer,
aşa cum s-a deschis pe vremea Domnului Isus 792, tot la a14-a generaţíe793:
- „ Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de
sub Ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas” .
(2 Reg. 14.27, marcarea noastră)
784
2Reg. 14.27
785
Matei 1.17
786
Idem
787
Luca 10.20
788
Ex.12.13
789
Matei 1.17
790
Amos 7.8
791
Ezech.43.13-21; Mat.1.17
792
Luca 10.20
793
Mat.1.17
 6

Iată în continuare dovada că pe vremea lui Amos era vremea roadelor

coapte care trebuia adusă la altarul de 14 coţi 794. Dumnezeu nu poate pune
sigiliul înainte să prezinte roadele ca semne sau sigilii la altarul restabilit. Iată
dovezile Bibliei şi ale Spiritului Profetic:
- „Ce vezi Amos ? :¨eu am răspuns:¨ un coş cu poame
coapte. Şi Domnul mi-a zis: a venit sfârşitul poporului
Meu, nu-l mai pot ierta”. (Amos 8.2, marcarea noastră)
Dovezile că la a 14-a generaţie era vremea roadelor coapte sunt prezetate de
Biblie în felul următor:
1. - Avraam ca reper al celor 14 generaţii, a adus la altarul Domnului pe
fiul său Isac (). În contextul roadelor pământului ca altar795, Vechiul
Testament foloseşte pentru expresia <roada pâmântului>, cuvântul ebraic
<peri>796. Acelaşi cuvânt <peri> din Deuteronom 7.13 este folosit la
propriu în acelaşi context din verset şi la rodul trupului omului care naşte
pe cel dintâi născut de parte bărbătească ca roade consacrate la altar 797.
După cum rodul trupului evreilor era o roadă a pământului ca altar, tot aşa
Avraam ca reper al celor 14 generaţii, a adus la altarul Domnului pe fiul
său Isac ca rod al altarului pe muntele Moria. Astfel a fost sigilat Avraaam
cu făgăduinţă.
2. David ca reper al celor 14 generaţii de la Avraaam a adus primele
roade coapte la altarul Domnului la vremea lui sub soare ? Nu cumva a
înţeles greşit numărătoarea la fel cum înţelegem şi noi astăzi ? David a
fost surprins şi el de ziua când trebuia să aducă Domnului primele roade
coapte în arie. Existenţa ariei lui Aravna iebusitul798 dă mărturie că
Dumnezeu poate să foloseacă şi aria altarului unor proaspeţi convertiţi. Să
nu uităm că Îngerul focului a nimicit atunci 70.000 de oameni 799 din vina
conducătorului.

794
Ezech.43.13-21; Mat.1.17
795
Ex.20.24; Lev.26.19
796
Deut.7.13
797
Deut.7.13; Luc.2.21-24
798
2Sam.24.18
799
1Cron.21.14
 6

3. Pe timpul strămutării în Babilon ca reper al celor 14 generaţii 800,

Cuvântul lui Dumnezeu dovedeşte că era vremea roadelor care trebuia
adusă la altarul de 14 coţi. Iată dovada:
„ Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine puse înaintea
Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului,
strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon pe Ieconia , fiul lui
Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi
fierari.
Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se
coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, care nu se puteau
mânca de rele ce erau.
Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Nişte
smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt
foarte rele, şi, de rele ce sunt, nu se pot mânca.”
(Ieremia 24.1-3)
4. Pe timpul Domnului Isus ca reper al celor 14 generaţii 801, Cuvântul lui
Dumnezeu dovedeşte că era vremea roadelor care trebuia aduse la altarul de
14 coţi. Primele roade coapte legănate la altar802 sau înălţat cu Domnul Isus
la cer, la a patra şi la a 14 –a generaţie. Învierea lui Hristos împreună cu cei
care au înviat împreună cu El la patra şi la a 14-a generaţie poate fi garanţia
pentru morţii care vor învia la a patra şi la a 14-a generaţie adventă ? Să
citim un raport inspirat:

-“Tot astfel şi Hristos, ca întâiul rod, înfăţişa marele seceriş spiritual ce

trebuia să se adune pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul şi
garantul învierii tuturor celor neprihăniţi, care au adormit. "Căci dacă credem că
Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus
pe cei ce au adormit în El" (1 Tes. 4,14)803.

La cumpăna generaţiilor sau anilor

800
Matei 1.17
801
Matei 1.17
802
Lev.23.17; Mat.27.52-53
803
E.G. White, H.L.L. pag.786-834
 6

Nu trebuie confundat cumpăna în sens de balanţă 804, cu acea cumpăna

folosită de Dumnezeu prin Zorobabel, pentru a verifica înălţimea dreaptă a
Templului sau altarului zidit din pietre vii 805. Dumnezeu i-a dat lui Zorobabel o
cumpănă în mână pentru că avea caracterul cumpănit dea cumpăni la cumpănă
Templul şi altarul - la cumpăna generaţiilor şi anilor. Acesta nu este joc de
cuvinte, deoarece avem de predicat de două ori solia <a căzut, a căzut Babilonul>,
ce schiţează cumpăna generaţiilor sau a anilor. Solia cumpenei dintre generaţii sau
ani, este transmisă de un caracter cumpănit.
Dicţionarele spun că caracterul cumpănit este unul chibzuit, echilibrat,
măsurat sau calculat, care descoperă prin mila lui Dumnezeu cumpăna vremurilor
pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Acest caracter (chip), măsoară la
cumpănă, vremea potrivită sub soare, pentru că veghează. După cum Ioan pe
insula Patmos era o pecete vie 806 pentru a măsura Templul, altarul şi închinătorii
807
, tot aşa Zorobabel, era numit o pecete vie pentru că avea un caracter cumpănit
dea măsura altarul şi Templul la cumpănă 808. Chipul spiritual sau caracterul
cumpănit pentru a cumpăni la cumpănă Templul şi altarul, la cumpăna generaţiilor
şi anilor, nu este un joc de cuvinte. Putem cumpăni cu cumpăna spirituală, solia
dreaptă sau verticală a neprihănirii prin credinţă la cumpăna dintre anii crizei când
Europa începe să fie izbită ? Este valabilă sau aplicabilă porunca Legii lui
Dumnezeu care zice că păcatul rotirii în pustie călătoreşte doar până la a patra
generaţie pentru a face ispăşire sau sigilare ? Este scris în Exod 20.5 porunca care
ne atenţionează despre cumpăna vremurilor sau anilor ?
De ce Domnul zice celor care au darul apostolatului:
<Măsuraţi Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe închinătorii
lui ...> (Ap.11.1) ?
Putem da mărturie practică că Dumnezeu a măsurat deja altarul Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea cu trestia, cumpăna, cotul , palma şi cu degetul ?
Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este

804
Lev.19.36
805
Amos 7.8: Zah 4.10
806
„Nu crezi că Hristos îi <preţuieşte> pe aceia care vieţuiesc în sfinţenie pentru El ? Nu crezi că-i
vizitează pe aceia care asemenea preaiubitului Ioan în exil se află pentru El în locuri grele şi
apăsătoare ? El păstrează ca pe un <giuvaer preţios> pe orice om a cărui viaţă este ascunsă cu
Hristos în El, despre fiecare dintre aceştia El spune:<Te voi păstra ca peo pecete;căci Eu te-am
ales.>(Hag.2.23)” (E.G.White, D.V.472, îngroşarea noastră)
807
Ap.11.1
808
compară Hag.2.23 cu Zaharia 4.10
 6

simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea,

dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul
nostru de cruce, dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea),
persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), măsura sau greutatea (cât ? ) timpul
(când ?) şi forma prin pipăire, atunci cumpăna este simbolul dreptăţii dat de Legea
lui Dumnezeu şi de Evanghelie. Care este semnul cumpenei ce dă mărturie
practică că am măsurat Templul şi altarul crucii zidit din pietre vii ?

Concretizare
Cumpăna se folosea la înălţimea dreaptă a zidului Templului. Deseori este
prezentată în Biblia ebraică concepţia <dreptăţii>, a verticalităţii, ca să ne arate
cum dorea Domnul să fie cu poporul Său. Uneori cuvântul este tradus chiar prin
<neprihănire>, ca în Numeri 23.10. Şi în alte texte cuvântul pentru <drept> este
folosit în acelaşi sens cu cel <neprihănit> 809. În felul acesta, nu numai prin
aşezarea unei cumpene, dar şi prin aşezarea ei <în mijlocul poporului Meu> 810.
Dumnezeu aşează, într-un anumit sens, înaintea poporului Său standardul divin
potrivit căruia urma ca ei să fie judecaţi. Deci, cumpăna ne este prezentată în mod
simbolic ca un standard al neprihănirii (dreptăţii) de care Dumnezeu se foloseşte
ca să-i măsoare pe oameni şi pe poporul Său ca biserică. Dacă trestia este
simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul sau palmele sunt simbolul
faptelor cu care trebuie să ne cercetăm în lumina crucii, atunci cumpăna este
simbolul dreptăţii dat de Legea lui Dumnezeu şi de Evanghelie. Despre funia de
măsurat în alte volume, deoarece instrumentul se foloseşte la Templu cu măsuri
mari.
Dumnezeu, când verifică înălţarea dreaptă a unui zid, începe cu temelia.
Oricine verifică înălţarea dreaptă a temeliei la cumpănă (simbolul Bibliei) poate
observa: pietrele drepte şi pietrele strâmbe, cu defect, pietrele ieşite în afara
temeliei sau pietrele intrate înăuntrul ei. Orice temelie înaltă, dreaptă contribuie la
înălţarea dreaptă a zidului. Dacă nu există o redeşteptare şi o reformă în rândul
corpurilor pastorale şi al profesorilor, care sunt pietre mari 811, vii, din temelie,
atunci nu se poate pune problema de redeşteptare şi o reformă în rândul mulţimii
poporului simbolizat prin zid. Dacă temelia este strâmbă zidul este strâmb.
809
Ps.11.7; 32.11; 31.1
810
Amos 7.8
811
1Regi 7.10
 6

Din aceste note se nasc şi mai multe întrebări, printre care aceasta: cine sunt
pietrele care strigă din mijlocul zidului, aşa cum ne sugerează Habacuc 2.11, în
cazul în care zidirea este strâmbă ? Să fie oare pietrele mari din temelie, sau
pietrele mici din mijlocul zidului ? Biblia răspunde că pietrele care strigă sunt
pietrele din mijlocul zidului, adică nesalariaţii bisericii 812. În realitate, nu trebuie
să fim ingineri constructori sau arhitecţi (pastori, profesori) pentru a desluşi
strigătul pietrelor! Acest strigăt este mărturia practică a membrilor care au
măsurat altarul la cumpănă. Orişicine doreşte să zidească biserica reformată fără
să folosescă cumpăna asemenea lui Zorobabel 813 sau Pavel 814, întârzie şi amână
mereu eliberarea din Egipt (Babilon).
Dacă trestia era folosită pentru măsurarea lungimii temeliei şi a zidului,
atunci cumpăna era folosită pentru verticalitatea înălţării drepte (neînclinate,
nestrâmbe) a temeliei şi apoi a zidului. Nevoia spiritului lui Caleb cu un alt duh
815
, sau spiritul şi puterea lui Ilie va
înfige securea direct la rădăcină 816.
Această lucrare reprezintă sau
simbolizează aşezarea cumpenei direct
la temelia zidită din pietre vii, mari.
Despre măsura cumpenei ca simbol al
neprihănirii Spiritul Profetic spune:

„Neprihănirea lui
Hristos a fost a dusă şi
atribuită omului pierdut ca
el să poată fi readus la
loialitate faţă de Dumnezeu.
Aceasta a fost principala
măsură (cumpănă)” 817

COCLUZIE - Dacă neprihănirea ne-a fost atribuită, trebuie să dăm

mărturie practică despre altarul restabilit cu Ploaia Timpurie, pentru a primii
812
Hab.2.11
813
Zah.4.10
814
1Corint.3.10
815
Num.14.24
816
Matei 3.10
817
E.G.White, Apel Sabat 20 octombrie Ms.8-1888, paranteză şi marcarea noastră.
 6

Ploia Târzie cu neprihănirea împărtăşită. Dacă nu mărtirisim practic că suntem

o piatră vie zidită în altarul restabilit cu Ploaia Timpurie, nu vom primi Ploaia
Târzie.

Picioare răstignite
Mântuitorul a declarat despre Sine că El însuşi este „Calea, Adevărul şi
Viaţa”. El a aşezat expresia „Calea” înaintea „Adevărului” şi a „Vieţii” din mai
multe puncte de vedere. Aşezarea în ordinea prezentată Evanghelie nu este deloc
întâmplătoare, deoarece cunoaşterea „Căii” drepte cu picioare răstignite este
primordială. Domnul Isus nu a spus ucenicilor să pipăìe doar gravurile de pe
mîini, ci şi de pe picioare 818. Importanţá şi însemnătatea căii crucii o putem
deduce din cuvintele Domnului Hristos care a spus:
- „Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu <vine> după Mine,
nu este vrednic de Mine”. 819

Când Domnul Isus i-a spus lui Simon Petru că se va duce pe o „Cale” unde
nu va voi 820, de fapt i-a spus că picioarele lui vor fi răstignite, tocmai pentru a
umbla în căile Domnului. Apostolul Petru a înviat-o pe Tabita pentru că a avut
experienţa lui Elisei. Ucenicul lui Ilie nu a întins doar coatele, ci şi picioarele 821.
Nimeni nu poate face învierea tinerelor comunităţi adventiste prin Domnul Isus la
propriu şi la figurat, dacă el însuşi nu a experimentat învierea cu adevărat
împreună cu Hristos, şi prin răstignirea picioarelor aşa cum a fost în cazul lui
Elisei şi Petru. Această experienţă poate fi trăită doar şi numai dacă tânăra
comunitate nu este tare la cerbice 822.
Apostolul Pavel nu putea predica cu putere şi tărie <Calea dreaptă> ca
făptură vie zidită în Hristos 823, dacă el nu trăia practic experienţa răstignirii
piciorului. Ţepuşa din piciorul lui Pavel simboliza răstignirea picioarelor. În acest
context mărturia lui Pavel garanta calitatea apelului: „ Călcaţi pe urmele mele
întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos”. Solia căii drepte care trebuia predicată
818
Luca 24.39
819
Mat.10.38
820
Ioan 21.18
821
Compară 2 Reg. 4.34 cu F. Ap. 9.40
822
F.Ap.7.51
823
2 Corint.5.17
 6

de Pavel era descoperită de Dumnezeu prin viziune şi lui Anania, din pricina
apelului „Scoală-te şi du-te pe uliţa care se cheamă <Dreaptă> şi
caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul...”824. Toate amănuntele viziunilor date de
Dumnezeu, sunt importante. Când Anania l-a găsit pe Apostol, ţepuşa era deja
pusă825, ca simbol al picioarelor răstignite, sau puse în slujba Domnului.
Prigonitorul a fost un obstacol cu ţepuşă în calea creştinilor. Cu ce măsură a
judecat, cu aceiaşi măsură a ţepuşei a fost judecat. Dacă Vechiul Testament ne
spune că pironirea sau legarea picioarelor era sinonimă cu hotarul căilor
nelegiuite, atunci ţepuşa era hotarul căilor nelegiuite ale lui Saul (Iov.13.27). Aşa
a ajuns prigonitorul pe uliţa sau calea care se cheamă Dreaptă - la propriu şi la
figurat.
Dacă căile noastre sunt rotite sau compromise, asemenea căilor lui Saul
prigonitorul la a patra generaţie, înseamnă că ne poate aştepta calea crucii, pentru
a ne duce pe o „Cale” unde nu vom voi 826. Noul Testament prin Evanghelie ne dă
şi alte modele. De exemplu Domnul Isus îi profetizează lui Simon Petru că se va
duce pe o „Cale” unde nu v-a voi 827, dându-i o pregustare a Împărăţiei Cereşti, cu
condiţia dea umbla după căile drepte şi nu rotite. Acest adevăr iluminează pentru
o clipă această “cale”, dar anunţarea pătimirii aminteşte, că trebuie să treacă pe la
cruce pentru a-şi răstigni picioarele şi pentru a umbla pe “calea” crucii. Această
Cale a crucii este o cale dreaptă sau neprihănită şi nu rotită în pustie până la a
cincea generaţie. Autoritatea de cârmuire a picioarelor, este numită de Cuvântul
lui Dumnezeu <Toiagul de cârmuire dintre picioare> (Gen.49.10).
Experienţa cu Stâlpul de nor este de asemenea foarte sugestivă şi importantă,
deoarece este un reper de orientare pe cale.

Domnul Isus nu a spus

ucenicilor să pipăìe doar gravurile
de pe mîini, ci şi de pe picioare 828.
824
F.Ap.9.11
825
F.Ap.9.5
826
Prov.16.9; Ioan 21.18
827
Ioan 21.18
828
Luca 24.39
 6

Importanţá şi însemnătatea căii crucii o putem deduce din cuvintele

Domnului Hristos care a spus:
„Cine nu-şi i-a crucea lui, şi nu <vine> după Mine, nu este vrednic de
Mine”. 829

Când Domnul Isus i-a spus lui Simon Petru că se va duce pe o „Cale”
unde nu va voi 830, de fapt i-a spus că picioarele lui vor fi răstignite, tocmai
pentru a umbla în căile Domnului. Dacă căile noastre sunt rotite sau
compromise asemenea căilor lui Saul prigonitorul la a patra generaţie,
înseamnă că ne poate aştepta calea crucii, pentru a ne duce pe o „Cale”
unde nu vom voi 831.

Sigilarea căii
În sens propriu dacă un levit avea o fractură la un picior atunci nu avea
dreptul să aducă jertfe 832. În cazul ungeri sau sigilării preoţilor pentru slujbă se
punea sânge pe piciorul drept (Lev.8.24) .
Apostolul Pavel nu putea predica cu putere şi tărie <Calea dreaptă>833 ca
făptură vie zidită în Hristos 834, dacă el nu trăia practic experienţa răstignirii
picioarelor. Ţepuşa din piciorul lui Pavel simboliza răstignirea picioarelor.
Mărturia lui „Călcaţi pe urmele mele întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos”
este foarte importantă. Credem că traducerea lui Cornilescu este cea mai bună.
Urmele paşilor Apostolului cu ţepuşa în picior ca simbol al picioarelor răstignite,
erau nişte semne ale paşilor, sau sigilii asemenea urmelor paşilor Domnului Isus
ca semne sau sigilii. După cum cele 12 pietre preţioase săpate ca o pecete aveau
829
Mat.10.38
830
Ioan 21.18
831
Prov.16.9; Ioan 21.18
832
Lev.21.19
833
F.Ap.13.10
834
2 Corint.5.17
 6

nişte urme sau semne sub formă de gravuri 835, tot aşa urmele paşilor sunt nişte
semne. Dacă cercetăm experienţa lui Pavel în întreg contex biblic, atunci
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că în timpul sigilării căilor nelegiuite la a patra
generaţie se numără paşii 836.
Iov care cunoştea din experienţă scrierea soliei sigilării pe frunte, ne sugerează
că sigiliul nu se aplică doar pe frunte , ci şi pe cale prin numărarea paşilor 837. Iată
dovezile: „Dar astăzi îmi numeri paşii,
ai ochiul asupra păcatelor mele;
<călcările> mele de Lege sunt <pecetluite>
într-un mănunchi,şi născoceşti fărădelegi
în sarcina mea. ( Iov.14.16-17, marcarea noastră)
......................................................
„Ca să-i port scrisoarea pe umăr,
s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
să-i dau socoteală de toţi paşii mei,
să mă apropii de el ca un domn.”
Iov.31.36-37
Dacă Biblia şi Spiritul Profetic vorbesc despre o sigilare a adevărului
intelectual pe frunte, atunci acelaş Cuvânt al lui Dumnezeu ne descoperă sigiliul
Căii prin numărarea paşilor. Sigilarea căii prin numărare a paşilor este numită de
biblie <un drum în ziua Sabatului> (F.Ap.1.12). Teologii şi arhiologii au
descoperit că o distanţă cât <un drum în ziua Sabatului> corespunde cu 2000 de
coţi sau 1100 de metri. Ea este calea sigilată prin numărarea paşilor. Dar Biblia
spune clar că distanţa de la muntele Măslinilor până la Ierusalim este la o
cale cât <un drum în ziua Sabatului>. Credem că am observat deja, că această
mărturie foloseşte simboluri, metafore, figuri de stil şi ilustraţii, pentru că
înlocuiesc o mie de cuvinte.
Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este
simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea,
dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul
nostru de cruce, dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea),
persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), greutatea (cât ? ) timpul (când ?) şi forma

835
Exod.28.21
836
Iov.14.16-17; 31.4.
837
Idem
 6

prin pipăire, atunci piciorul ne descoperă urmele paşilor ca

nişte semne pe Cale.
David ca reprezentant al celei de-a 14-a generaţie ca şi Domnul Isus, în
timpul mutării chivotului la Ierusalim la şase paşi aducea jertfe. Cei şase paşi 838 ca
simbol al celor şase zile erau număraţi pentru al prevestea pe al şaptelea, ca
simbol al unui drum sau Cale în ziua Sabatului ca sigiliu. Pasul nu trebuie
interpretat literar, ci la figurat ca; etapă (bună sau rea), stadiu (bun sau rău),
mandat de comitet sau lider (bun sau rău), program (bun sau rău), plan (bun sau
rău), etc.
Dacă cercetăm sigilarea paşilor în întreg context biblic, atunci vom descoperi
că sigilarea căii paşilor celor patru generaţii, se face cu spiritul Sabatului. În
epistola către Evrei capitolul trei a doua parte şi capitolul patru, Cuvântul lui
Dumnezeu aminteşte de răzvrătirea evreilor la ieşirea din Egipt 839 ca a patra
generaţie. Tot în aceste două capitole se vorbeşte de două ori despre lucrările lui
Dumnezeu 40 de ani 840. După aceea, mai mult de 10 versete din capitolul sunt
dedicate odihnei în Domnul cu sigiliul Sabatului. Ar putea ca epistola către evrei
capitolul trei şi patru cercetat în întregul context biblic să ne descoperă sigilarea
căii cu urme ale paşilor în pustie patru generaţii ? De ce Cuvântul lui Dumnezeu
ne arată în altă parte că rotirea evreilor în pustie 40 de ani ne sugerează semnele
picioarelor căzute ? Iată dovada:

- „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept

pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care
au venit sfârşiturile veacurilor.
Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă 841”.

De două ori suntem avertizaţi ca niciunul să nu se pomenească <venit prea

târziu în odihna lui Dumnezeu842 (Sabatul)>. Dacă sigilarea căii prin numărarea
paşilor se numeşte: <un drum în ziua Sabatului>843, atunci calea evreilor în pustie
40 de ani avea nişte urme sau semne. Semnele în pustie erau date de
încălţămintea neînvechită 40 de ani. <Totuşi El zice: „Eu v-am călăuzit
838
2Sam.6.13
839
Evrei 3.16
840
Evrei 3.9,17
841
1Corint.10.11-12, marcarea noastră.
842
Evrei 4.1,11
843
F.Ap.1.12
 6

patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu

vi s-a învechit în picior>.844> Semnele sau urmele paşilor por fi deduse şi prin
contraste. Un exemplu ne este descoperit imediat după ce evreii au intrat în Ţara
Canaanului. Iscoadele mincinoase care s-au infiltrat în tabăra lui Iosua care au
adus blestemul puteau fi depistate după încălţămintea învechită 845. Încălţămintea
la figurat era un fel de marcă a urmelor paşilor ca semne ce s-au infiltrat în
adunarea lui Israel să facă rău.
Semnele pe drum sau pe nisip, nu sunt noutăţi teologice, deoarece Cuvântul
lui Dumnezeu ne vorbeşte de mai multe ori despre <semne pe drum> 846. Iată doar
câteva cuvinte de la începutul unui verset: „Ridică semne pe drum, pune stâlpi,
ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat…847”. Dar ultimul cuvânt citit
<a urma>, înseamnă a călca pe urme.
Domnul Isus din Stâlpul de nor ca reper sau pecete de orientare a paşilor a
făcut ca încălţămintea din picioarele evreilor să nu se învechească 40 de ani 848. La
figurat era o marcă sau semn a numărării paşilor în pustie. Îngerul învăluit în
nor849 ca reper sau pecete de orientare a paşilor avea ambele picioare ca un stâlp
de foc. Asta înseamnă că fiecare pas este un reper de orientare. Când întinde
piciorul drept pe mare ca un stâlp de foc este un reper de orientare a pasului drept.
Când întinde piciorul stâng pe uscat ca un stâlp de foc, este un reper de orientare a
următorului pas, stâng.
Încălţămintea în timpul sigilării era foarte importantă. Evreii au primit
instrucţiuni foarte clare. Alături de sigiliul sau semnul cu sânge,
evreii trebuia să aibă în picioare semnul Căii în pustie,
adică încălţămintea din picioare 850. Contextul biblic confirmă că toţi
aceea care sunt semne ale unor solii despre „Cale” aşa cum a fost Ezechiel,
trebuie să poarte încălţămintea în picioare 851. Mirele nu declară Miresei că
picioarele sunt frumoase fără încălţăminte, nu, ci exclamă: „Ce frumoase sunt
picioarele în încălţămintea ta,...”.852
844
Deut.29.5
845
Iosua 9.13
846
Ierem.31.21; Ezech.21.19; Iermia 6.1
847
Ierem.31.21, marcarea noastră
848
Deut.29.5
849
Ap.10.1
850
Ex.12.11
851
Compară Ezechiel 24.17,23,24 cu Ezechiel 9.4,6
852
Cânt.C.7.1
 6

Pentru odihna de Sabat ca sigiliu, Vechiul Testament face aluzie la picior ca

semn. Iată câteva cuvinte. „Dacă îţi vei <opri piciorul în ziua Sabatului,..., şi
dacă-L vei cinsti <neurmând căile> tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi
nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul 853. Dar cuvântul
citit din verset <neurmând>, înseamnă a nu călca pe urmele celor care calcă
Sabatul.
Epistola către evrei capitolul trei şi patru, cercetată în întreg context biblic,
ne descoperă că distanţa marcată de încălţămintea paşilor în pustie 40 de ani,
este sigiliul căii ce corespunde sau este asemenea cu <un drum în ziua
Sabatului> 854ca odihnă în Domnul. Această mărturie dovedeşte încă odată că la
a patra generaţie de 40 de ani, Dumnezeu a sigilat Calea Bisericii Adventiste de
Ziua Şaptea. A venit Ziua Domnului ca un hoţ pentru fiii luminii care veghează ?

„Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile
Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile
voastre.”855
Dacă Dumnezeu a numit lumina <zi>856, înţelegem că expresia <zi> la
figurat este numele luminii ca sunet pentru fiii luminii sau ai zilei 857, prin care se
înţelege semnificaţia zilei Sabatului ca sunet sau sigiliu. Numele de Sabat ca zi nu
înlocuieşte Lumina Domnului Isus, ci este sunetul glasului Duhului Sfânt ca
sigiliu pentru fiii luminii sau al zilei 858. De ce în primele cuvinte din prima
poruncă apare declaraţia: - <Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din
ţara Egiptului> ? Dacă <ziua ieşirii din Egipt> sunt primele cuvinte după Numele
lui Dumnezeu, înseamnă că ziua ieşirii din Egipt este importantă, esenţială,
primordială sub formă de reper <dinspre şi după> Numele Lui Dumnezeu, cu
valoare mai mare decât porunca a patra. De ce ? ESTE ZIUA DOMNULUI O ZI
LUMINATĂ PENTRU FIII LUMINII SAU AI ZILEI 859 care au ieşit sau au mers
pe o cale cu încălţăminte neînvechită ca semn . De peste 80 de ori Biblia face
referire la ziua ieşirii din Egipt 860.
De ce Cuvântul lui Dumnezeu a reamintit generaţiilor judecate de-a lungul
853
Extras din Isaia 58.13
854
Compară Evrei 3.7-19; 4.1-11 cu F.Ap.1.12
855
Isaia 55.9, marcarea noastră
856
Gen.1.5
857
1Tes.5.3,8
858
Idem
859
1Tes.5.8
 6

istoriei (din tot planul de mântuire), de această zi ? Un analfabet dar prunc în

Hristos care vegează la ziua care vine ca un hoţ, va răspunde foarte simplu cam în
felul următor. În ziua ieşirii din Egipt a fost sigilată cea de-a patra sau cea de-a
14-a generaţie în ziua Sabatului 14 Abib 861. Mântuitorul a declarat despre Sine că
El însuşi este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. El a aşezat expresia „Calea” înaintea
„Adevărului” şi a „Vieţii” din mai multe puncte de vedere. Aşezarea în ordinea
prezentată de Ioan în Evanghelie nu este deloc întâmplătoare, deoarece
cunoaşterea „Căii” drepte cu picioare răstignite de la ieşirea din Egipt sau din
robia păcatului, este primordială.

Urmele în pustie
Dumnezeu ne sigilează după urme ca semne. Pe vremea când îmi
satisfăceam serviviul militar la o unitate de grăniceri am văzut că depistam
infractorii după urmele lăsate pe fâşie de încălţămintea din picior. Dacă am vrea
să trecem fâşia frontierei Ţării Cananului Ceresc fără paşaport, ce urme am lăsa ?
După un timp împrumutat, am putea fi infractori sau ticăloşi laodiceeni 862 pentru
că ne încumetăm că suntem pe calea cea bună ? Dacă suntem totuşi pe calea cea
bună aproape de frontieră, putem da mărturie practică că paşii noştri sunt pe cale
neprihănirii ? De ce Dumnezeu ne întoarce la faptele dintâi 863 ? Care este
motivul ?
În cazul nostru ca popor, nu putem spune că picioarele noastre sunt rupte sau
frânte, deoarece drumurile noastre bătătorite <prin rotire> sau <întoarcere> au
anumite urme. Am folosit cuvintele <rotire> şi <întoarcere> deoarece biserica
desăvârşită a cărei slavă a lui Dumnezeu se află în mijlocul ei permanent prezent,
nu se roteşte şi nu se întoarce în pustie. Tronează cu adevărat în vieţile şi
comunităţile noastre ? Dacă Biblia ar declara o dată că picioarele făpturilor vii ca
standarde <nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergeau drept înainte>
înseamnă că efectul tronării lui Dumnezeu este esenţială şi importantă. Dar dacă
Biblia declară de trei ori că picioarele făpturilor vii <nu se întorceau în nici o
parte, ci fiecare mergea drept înainte> înseamnă că este foarte, foarte importantă

860
Vezi exemplu altarului restabilit de Solomon şi Zorobabel în raport cu ieşirea din
Egipt
861
Ex.12.6-14
862
Ap.3.17
863
Ap.2.4
 6

şi esenţială. Ce urme lasă pe Cale făpturile vii ca standarde excatologice 864 ? (1)
Urme drepte ? (2) grăbite ? (3) rotite ? (4) prin salturi ? (5) fără urme ? (6)
şerpuite ? sau (7) de aceeaşi mărime şi formă ?

(1) Verificarea urmelor drepte

Dacă Dumnezeu tronează în viaţa noastră şi a comunităţii aşa cum a tronat
în viaţa lui Ilie ca un car cu roţi 865, atunci standardul după care trebuie să
verificăm umblarea ne arată că picioarele se identifică cu nişte roţi 866, ceea ce
înseamnă că mersul înainte se face constant în linie dreaptă fără nici un salt sau
săritură. Comunitatea formată din făpturi vi zidite în Hristos va urca la cer dacă
se identifică cu făpturile vi văzute de Ezechiel 867. Roţile făpturilor care se
rostogolesc transmit o mişcare liniară sau rectilinie. Făpturile vii în Hristos nu
lasă urme care să descrie <salturi> sau <sărituri> asemenea preoţilor lui Baal de
pe vremea lui Ilie 868, ca a patra generaţie. Urmele făpturilor vii sunt rectilinii sau
liniare, deoarece <fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate> 869. Asta
înseamnă că roţile cu osii erau concentrice. Adică, aveau acelaşi centru ce
transmitea făpturilor o mişcare liniară sau rectilinie, fără salturi şi sărituri. Dacă
preoţii lui Baal se identificau cu altarul restabilit al lui Ilie, atunci Dumnezeu
trona în viaţa lor şi puteau fi numiţi carul cu roţi al lui Israel 870. Dacă Dumnezeu
TRONEAZĂ cu adevărat în viaţa noastră, atunci asemenea lui Ilie devenim
CARUL de foc al Biserici, din pricina că tronul lui Dumnezeu are roţi de foc 871.
Standardul ne arată că roţile nu pot să facă salturi . Salturile nu trebuie
intepretate literar, ci pot fi salturi în reforme de suprafaţă, salturi prin
evanghelizări, prin planuri, creşterea sau scăderea numărului de membrii timp de
40+40+40+40 de ani. Salturile date de bilanţuri şi grafice monitorizate pot arăta
linii: drepte, curbe, frânte sau şerpuite. Ochii de jur împrejurul roţilor 872
simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu, care este o candelă la picioare pentru a

864
Ap.4.6-8
865
2Reg.2.12;13.14
866
Compară Ezech.1.7,17 cu 1Regi 7.30-33
867
Ezech.1.4-21
868
1Regi 18.26 u.p.
869
Ezec.1.16
870
2 Reg.2.12; 13.14
871
2Reg.2-11-12
872
Ezech.1.18
 6

lumina calea 873. Cuvântul lui Dumnezeu - candela pentru picioare luminează
calea pentru a nu fi izbiţi de Piatra de Mare Preţ profetizat de Daniel 874.

(2) Verificarea urmelor grăbite

Ce urme au lăsat picioarele noastre în pustie ? Cuvântul lui Dumnezeu ne mai
pune câteva întrebări :

1. „ Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o ţară de întuneric beznă ? 875”

2. „ <Cum poţi să zici: Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali>?

Priveşte <urma paşilor> în vale şi vezi ceai făcut, <dromaderă iute
la mers> care baţi drumurile şi le încrucişezi !
<Măgăriţă sălbatică deprinsă cu pustia> care gâfâie în aprinde-
rea patimei ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta ? (...)
Nu te lăsa cu <picioarele goale>, nu-ţi usca gâtlejul de sete !
Dar tu zici: <Degeaba, nu ! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau
să merg după ei.>” (Ieremia 2.23-25 cu emfază)

Putem da mărturie practică că suntem asemenea făpturilor vii ca standard ?

Da, numai şi numai dacă Dumnezeu tronează în vieţile noastre pentru a deveni
carul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea 876. Urmele paşilor noştri sunt drepte,
liniare sau asemenea urmelor dromaderei şi a măgăriţei sălbatice ? Dromadera
este o specie de cămilă cu o singură cocoaşă (camelus dromaderius) care se
creşte datorită calităţilor sale deosebite: rapiditatea cu care se deplasează şi
rezistenţa deosebită de-a parcurge până la 150 de km pe zi în pustie 877.
Rapiditatea cu care se deplasează Membrii Bisericii Adventiste şi rezistenţa
deosebită ca şi dromadera confirmă solia: „Ştiu faptele tale” . Preoţii lui Baal s-au
rotit prin întoarcere fără să meargă drept înainte. Ei s-au rotit în jurul altarului
pustiit aproape o zi întreagă, exact cât poate parcurge o dromaderă. A ne roti sau a
ne întoarce în pustie încă 40 de ani fără să mergem în linie dreaptă continuă spre
Ţara Canaanului, înseamnă a respinge slava lui Dumnezeu exact cum au făcut-o

873
Ps.119.105
874
Psalm 91.12;Eclez.5.1; Rom.9.32; Dan.2.34
875
Ieremia 2.31
876
2 Reg.2.12;13.14
877
Dicţionar biblic, Ed. Stefanus, vol.1, pag.383.
 6

evreii pe vremea lui Caleb şi Iosua 878. A predica că alergăm înainte spre ţintă
asemenea lui Pavel cu ţepuşa, care urma urmele Domnului Isus, nu corespunde cu
căile noastre. Am schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care
seamănă cu dobitoace cu patru picioare cum zice Scriptura 879, în cazul nostru cu
dromadera sau cu măgăriţa sălbatică !
<Picioarele goale> ale dobitoacelor 880 simbolizează lipsa încălţămintei
neînvechite ca semn sau urmă. Dacă încălţămintea este simbolul râvnei
Evangheliei, atunci de când s-a ÎNVECHIT RÂVNA noastră dea termina
propovăduirea Evangheliei până la marginile pământului cu Ploaia Târzie ? Ravna
noastră s-a învechit sau nu ? <Picioarele goale> ale dobitoacelor este o meteahnă
trupească care ne împiedică să fim preoţii Dumnezeului Celui Preaînalt ?
Încălţămintea din picioare este un semn care acoperă <picioarele goale> de
suprafaţa peste care călcăm. Existenţa în Biblie a expresiei <picioarele goale> nu
este deloc întâmplătoare.

Verificarea formelor urmelor

În Ieremia 2.25 Dumnezeu foloseşte expresia <picioarele goale>, deoarece

dromadera şi măgăriţa sălbatică deprinsă cu pustia nu purta încălţăminte. Bine,
bine poate vom spune că ele aveau copite, însă Biblia specifică clar că noi trebuie
să ne identificăm cu jertfele vii 881. Copitele ca simbol al tălpii încălţămintei nu
trebuie să fie de dromaderă sau de măgăriţă sălbatică, ci de viţel 882 adus ca jertfă
pe altar. Partea de la terminaţia picioarelor jertfelor vii, adică copitele, trebuie să
fie din aramă lustruită883. Aşadar, ce urme trebuie să lăsăm noi ca jertfe vii pentru
a fi sigilaţi ?
<Chipul>, <forma> sau urmele paşilor noştri ca jertfe vii sunt importante,
deoarece viţelul, boul, taurul sau tot ce este din familia bovinelor cu unghia
despicată, copita despărţită, sunt jertfe curate 884. Cămila şi măgarul au copita
nedespicată şi sunt privite ca jertfe necurate 885. Dacă biserica ca jertfă vie se
878
Num.14.21
879
Rom.1.23
880
vezi Ier.2.25
881
Rom.12.1
882
Ezech.16.10
883
Ezech.1.7,9; Mica 4.13
884
Lev.11.3
885
Lev.11.4
 6

identifică cu un viţel a cărei terminaţie a piciorului scânteiază ca o aramă lustruită

886
, atunci urmele paşilor în pustie nu sunt rotite, încrucişate sau în salturi, ci în
linie dreaptă. În contextul încrucişărilor, săriturilor sau salturilor, ce urme au paşii
noştri ? De viţel, cămilă sau de măgar ? Suntem infractori prinşi de Dumnezeu pe
fâşia frontierei Ţării Cananului Ceresc fără paşaport ? Ce urme am lăsat pe fâşia
de nisip, de infractor sau de neinfractor ? Mulţi nu înţeleg solia către Laodiceea.
Dacă solia spune că suntem ticăloşi887 atunci putem fi şi infractori. Am schimbat
slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu dobitoace cu patru
picioare888 sau cu, icoana fiarei889. Este dromadera şi măgarul emblemele
ticăloşilor ?

(3), (4) Verificarea urmelor prin salturi şi rotiri

Poporul pe vremea lui Ilie la a patra generaţie privea la demonstraţiile

preoţilor lui Baal ca lideri spirituali. Salturile, săriturile sau rotirile erau mişcări
evolutive până la miezul zilei <la amiază>. Salturile nu trebuie intepretate literar,
ci pot fi salturi în reforme de suprafaţă, salturi prin evanghelizări, prin planuri,
creşterea sau scăderea numărului de membrii timp de 40+40+40+40 de ani. Încă
odată, să nu înţelegem greşit. <Felul> vorbirii sau sabia cu două tăişuri este
ascuţită în două părţi care taie fie spre reforma noastră, fie spre pierderea veşnică.
În sensul acesta, există săbii ascuţite mânuite de preoţii lui Baal care tăiau adânc
pentru a face impresie chiar până acolo încât să producă o mişcare înlăuntrul
nostru. Aceste impresii sunt făcute de predicile puternice şi cu autoritate pentru o
vreme, pentru a sălta şi roti poporul încă patruzeci de ani (Evrei 4.12). La fel,
lucrările de evanghelizare inventate cu tehnica timpului, se fac pentru o vreme,
pentru a sălta şi roti poporul încă patruzeci de ani.

(5) Verificarea căii fără urme

886
Ezec.1.7,9; Mica 4.13
887
Ap.3.17
888
Rom.1.23
889
Ap.13.15
 6

Nu vrem să dăm mărturie că Dumnezeu nu se bucură de botezurile din

biserică, nu, ci vrem să dăm mărturie că Biblia descrie caracteristicile
terminaţiilor urmelor picioarelor din toate unghiurile. Caracteristicile treminaţiilor
picioarelor sunt importante deorece descoperă râvna predicării Evangheliei
pentru botezuri (Efeseni 6.15).
După cum porumbelul, simbolul Duhului Sfânt, se poate înălţa cu aripile
sale, tot aşa şi spiritul lui Betsaleel umplut cu Duhul Sfânt poate fi înălţat prin
Dumnezeu pentru a reforma şi restabili altare. Fără doar şi poate aripile făpturilor
vii văzute de Ezechiel simbolizează baza care susţine şi sprijină zborul
reformatorului cu înflăcărare, entuziasm şi mult curaj 890 pe înălţimea înălţată
<de> Domnul Isus şi <prin> El.
După cum se observă aripile sugerează ideea de înălţimi mari sau de zbor
care face aluzie la vârf, culme sau la stare superioară morală. În Vechiul
Testament adjectivul ebraic <elyon> care înseamnă înalt sau superior se aplică la
Mesia Regele aşezat de Dumnezeu şi este „Cel mai înalt dintre împăraţii
pământului” 891. Acelaşi cuvânt se aplică nivelului sau gradului de înălţime a lui
Solomon 892 pentru a arăta faimoasa domnie. În Ezechiel 42.5 se aplică odăilor de
sus ale Templului pentru a ne arăta nouă că închinarea (slujirea) sau consacrarea
în camera de sus înseamnă înălţare în Hristos la înălţimi mari.
Şi în sfârşit cuvântul <a înălţa> este sinonim cu a alege şi a unge 893 pentru a
ne sugera că Dumnezeu alege şi unge pe robii Lui pentru a fi înălţaţi cei ce se
încred în El (1Sam.2.1).
Revenind la aripi, ele la figurat sunt folosite la zbor şi mai poate simboliza la
figurat viteza, iuţeala şi rapiditatea făpturilor vii care nu amână şi nu întârzie
deplasarea lor. Biserica lui Dumnezeu din cauza persecuţiei şi a inchiziţiei papale
de-a lungul istoriei a zburat cu aripi în pustie pentru a fi hrănită acolo, o vreme,
vremi şi jumătate de vreme 894. Dacă biserica lui Dumnezeu a avut aripi la figurat
atunci când au fost stabilite date profetice, cum putem să nu credem noi astăzi că
biserica desăvârşită în Hristos nu are aripi pentru a grăbi, cu viteză şi iuţeală
reforma în vederea primirii Ploii Târzii într-un timp când nu mai este nici o
zăbavă 895 ? S-a predicat de la amvoane mari vâjâitul aripilor B.A.Z.Ş.? Cum se
890
Ps.55.6; Isaia 40.31; Dan.9.21
891
Ps.89.27
892
2Cron.7.21
893
Ps.89.19-20
894
Apoc.12.14
895
Apoc.10.6
 6

poate auzi de vâjâitul aripilor când îngerul păzitor al bisericii nu are aripi, nu
înţelege, nu aude şi nu vede mesajul Laodiceii ?
Contrafacerea făpturilor cu aripi este cutremurătoare. Contrafacerea urmelor
sau semnelor păsărilor necurate când se deplasează pe sol este cutremurătoate,
deoarece ghiarele fiarei sunt de aramă 896, ca şi unele copite curate. În contextul
că arama este simbolul morţii păcatului, Satana se va preface într-un înger de
lumină şi-i va convinge pe unii, că pocăinţa este adâncă şi profundă pentru a
susţine altarul de aramă contrafăcut. Istoria ne-a demonstrat prin Nehuştan (2
Reg.18.4).
Revenind la aripile fiarei, ele sunt folosite la zbor şi mai poate simboliza la
figurat viteza, iuţeala şi rapiditatea în deplasarea lor ca şi dromadera. Copitele
dromaderei şi ale măgarului ca animale necurate aleargă de dimineaţă până-n
seară ca şi cum ar zbura în orice condiţii din pustie. Dromadera şi măgarul au
caracteristica robilor, sunt blânde, rumegă ca şi cele curate, sunt umile puse la
munci josnice pentru a schiţa supunere la sacrifici. Aceste caracteristici ale fiarei
văzute de Daniel confirmă caracteristica fiarei văzută de Ioan, ce lucra cu
blândeţea mielului 897. Satana prefăcut într-un înger de lumină a înşelat şi va înşela
chiar şi pe cei aleşi .
Aripile fiarei sugerează ideea de înălţimi mari sau de zbor, cu sateliţi NET
idee care face aluzie la vârf, culme sau la înfăţişare academică superioară, cu
diplome bine ştampilate fără reformă şi Ploaie Târzie.

(6) Verificarea urmei şerpuite

„ Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele

şi chiar patru pe care nu le pot pricepe:
urma vulturului pe cer,
urma şarpelui pe stâncă,
urma corăbiei în mijlocul mării
şi urma omului la o fată.”

„Tot aşa este şi calea femeii preacurve:

ea mănâncă şi se şterge la gură,
şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” 898
896
Dan7.19
897
Ap. 13.11
898
Prov.30.19-20
 6

A. Urma vulturului899 pe cer ca pasăre necurată900 se şterge şi nu este veşnic

ca sigiliu, însă calea sau orbita stelelor nu se şterge niciodată. Această cale sigilată
este veşnică. Calea Lactee, Ursul mare, Carul mic şi mare, Frânghiile Orionului,
Găinuşa sunt urme neschimbătoare ca sigilii pe cer ale căii stelelor. Iată
confirmarea profetică despre urmele stelelor pe cale, la a patra şi la 14-a
generaţie:
- „ Dar, ca şi stelele în vastul circuit al drumului
rânduit lor, planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă şi nici
întârziere. Prin simbolurile marii întunecimi şi ale cuptorului fumegând,
Dumnezeu îi descoperise lui Avraam robia lui Israel în Egipt (patru generaţii -
Gen.15.16) şi declarase că timpul rămânerii lui va fi de patru sute de ani. "Pe
urmă", zise El, "va ieşi de acolo cu mari bogăţii". Împotriva acestui cuvânt a
luptat în zadar toată puterea mândrului imperiu al lui Faraon. "Tocmai în ziua
aceea" (Paşte 14 Abib-sigilare), rânduită de făgăduinţa lui Dumnezeu, "toate
oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului" . Tot astfel fusese hotărât în
Sfatul Ceresc ceasul primei veniri a Domnului Hristos (la a patra generaţie).
Când marele orologiu al vremii a indicat ceasul acela, Isus S-a născut în
Betleem.”901
B. Urma şarpelui <pe> stâncă 902, şi nu <în> stâncă903, este şerpuită şi poate
fi ştearsă sau spălată de Ploaia Târzie.
C. Urma corăbiei în mijlocul mării904 se şterge şi nu este veşnică ca sigiliu,
însă urma ca semn a lui Iona sau al Domnului Isus în fundul mării sau al
pământului nu se şterge niciodată. Această urmă sau semn este veşnic scrisă ca
mărturie în Evanghelii. Încălţămintea Miresei cu piele din viţel de mare 905 este
deosebit de semnificativă.

899
Prov.30.19
900
Lev.11.13
901
E.G.White, „Hristos Lumina lumii”, pagina 32, paranteze, sublinierea şi marcarea
noastră
902
Prov.30.19
903
Luc.23.53
904
Prov 30.19
905
Ezech.16.10
 6

Domnul Isus după patru generaţii se compară cu proorocul Iona 906.

Importanţa acordată de Domnul lui Iona după patru generaţii este atât de mare
încât El ajunge să declare că nu se va da generaţiei a patra alt semn decât semnul
prorocului Iona. Care au fost motivele ?
Iona sau Jonas se traduce porumbel 907. El era un prooroc care a dat
avertizarea pentru Ninive pe timpul împăratului israelit Ieroboam II, pe care
Biblia îl reperează ca a 14-a generaţie de la Solomon (2 Reg.14.25; Iona1.1).
Iată numărătoarea:
1.) Solomon care a rezidit altarul şi Templul, 2.) Ieroboam, 3.) Nadab, 4.)
Baeşa, 5.) Ela, 6.) Zimri, 7.) Omri, 8.) Ahab, 9 Ahazia, 10. Ioram, 11.
Iehu. 12. Ioahaz, 13. Ioas, 14. Ieroboam II.

Istoria Bibliei ne demonstrează, că Dumnezeu la al 14 lea cot al altarului 908

sau la a 14 generaţie, cerceta cărţile din Ceruri. Iată o confirmare că pe vremea
lui Ieroboam II ca al 14 lea cot al altarului sau ca a 14 –a generaţie de

906
Luc.11.30
907
Dicţionar biblic volumul 2 - editura Stefanus
908
2Reg. 14.27
 6

căpetenie, se revizuiau cărţile din Ceruri. Aşadar apariţia lui Iona cu solia
„încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicit...” a fost justificată, pentru că sau deschis
cărţile la a 14-a generaţie. Iată dovada:
- „ Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub Ceruri, şi i-a
izbăvit prin Iroboam, fiul lui Ioas”
(2 Reg. 14.27, marcarea noastră)
Iov cu înfăţişarea de aramă, a declarat „ Oare o mare sunt eu, sau un balaur
de mare, de ai pus o strajă în jurul meu ?”909
Iov a exclamat în acest fel, pentru că se identifica cu marea de aramă 910.

„ - Oare o mare sunt eu, ..., de ai pus o strajă în jurul meu ?”911
Cum este posibil aşa ceva ? Când o persoană, sau o comunitate nu se
identifică cu marea de aramă, atunci este o casă sau o mare a pustiei 912. Iov şi
Iona, asemenea Domnului Isus, nu puteau merge pe Calea rânduită de Dumnezeu
dacă nu trăiau la intensitate maximă lepădarea de sine prin muşcătura şarpelui 913.
Cartea Apocalipsa confirmă că toţi aceia care au murit sau mor la propriu şi la
figurat <în> şi <cu> Domnul Isus răstignind păcatul (şarpele) pe cruce (botez,
somn), se află în inima mărilor până la înviere, atunci când <marea va da
înapoi pe morţii care erau în ea> 914. A fi în inima mărilor şi a pământului
asemenea lui Iona şi a Domnului Isus înseamnă, a ne lepăda de sine sau a muri
prin Domnul Isus, pentru a ne identifica cu marea de aramă, ce arată gradul
lepădării de sine – la a 14 -a generaţie. Evreii când au trecut Iordanul au scos 12
pietre din mijlocul râului ca semn că Iordanul ca o mare de aramă a dat înapoi
cele 12 pietre vii ce au murit prin Domnul Isus (Iosua 4.3-9; Ap.20.13 u.p.).
„ Oare o mare sunt eu, ..., de ai pus o strajă în jurul meu 915” ? Orice
membru al bisericii sau orice comunitate, nu trebuie să lăse urme în mijlocul
mării ca o corabie, ci în fundul mării. Urma şarpelui <în> stâncă 916, şi nu
<pe> stâncă917, nu poate fi ştearsă ca urma corabiei, pentru că este săpată
909
Iov 7.12
910
Iov.6.12
911
Iov 7.12
912
Isaia 21.1; Matei 23.38
913
Amos 9.3; Iona 2.3; Ioan 3.14; Gal.3.13
914
Ap.20.13 u.p.
915
Iov 7.12
916
Luc.23.53
917
Prov.30.19
 6

adânc în Piatră, pe vecie, ca sigiliu 918. Urma şarpelui <în> Cale, şi <pe>
Cale, nu poate fi ştearsă ca urma corabiei, pentru că acest şarpe poate muşca
„călărimea lui Israel” aşa cum a fost muşcat Ilie 919. Iată cum prezintă Cuvântul
lui Dumnezeu semnul fiarei în acest context:
-„Dan va fi un şarpe pe drum,
o năpârcă pe cărare,
muşcând călcâiele calului,
făcând să cadă călăreţul pe spate”.
(Gen.49.17)
Avem făgăduinţa că dacă călărimea bisericii adventiste cade de muşcătura
şarpelui aşa cum a căzut Ilie din pricina Izabelei, totuşi se v-a ridica. Sângele din
teascul cel mare nu va inunda zăbalele călărimii, deoarece cu ajutorul zabalelor,
călărimea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea va fi strunită şi condusă 920.
Aceasta este biserica ce pare să cadă dar nu va cădea.
Domnul Isus ca a patra şi a 14-a generaţie, îl compară pe proorocul Iona cu
El, deoarece a fost în inima pământului sau a mărilor asemenea Lui 921 - tot la a
14-a generaţie. Importanţa acordată de Domnul lui Iona după patru generaţii este
atât de mare încât El ajunge să declare că nu se va da generaţiei a patra din
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea alt semn de cât semnul prorocului Iona, şi
anume moartea în Hristos, ca urma <în> Piatră 922, şi nu <pe> stâncă 923.
Iona nu a lăsat urmă în mijlocul mării ca o corabie, ci în fundul mării. Evreii
înainte de a lua Ţara Canaanului nu au lăsat urme deasupra Iordanului, ci în
fundul lui ca şi Ilie 924. Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea care vor urca la ceruri cu sigiliul căii, nu trebuie să
lase urme în mijlocul mării ca o corabie, ci în fundul mării
asemenea evreilor şi a lui Ilie la a patra generaţie. Aşa se
explică că păcatul v-a fi aruncat la fundul mării ca semn.

918
Compară Exod 28.21; Zaharia 3.9 şi Luca 23.53
919
1Reg.19.2-3; Iacov.5.17, 2 Reg.2.12
920
Ps.32.9; 2Reg. 19.28
921
Luc.11.30
922
Luc.23.53
923
Prov.30.19
924
Iosua 4.3-9; 2 Reg.2.8; Ap.20.13 u.p
 6

Încălţămintea Miresei cu piele din viţel de mare 925 este deosebit de

semnificativă pentru că face aluzie la urmele căilor jertfelor de mare.
Iată cum este descrisă Calea de o zi pregătită de Domnul pentru Iona:

„ Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi

zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” 926

D. Urma omului la o fată este simbolul urmei pe care o face omul cu

influenţă într-o comunitate virgină. Dacă femeia este simbolul Bisericii nevirgine,
atunci fata este simbolul comunităţii virgine. Urmele liderului de comitet sau al
celui influent sunt: (1) urmele nedrepte ? (2) rotite ? (3) prin salturi ? (4)
încrucişate (5) şerpuite, etc. Lipsa inelelor, şi podoabelor unei comunităţi este şi
ea un semn. Aceste urme dovedesc goliciunea sau urma pe care a lăsat-o omul
influent în comunitatea virgină. După ce comunitatea se maturizează şi devine
femeie, merge pe o cale cu paşi ce lasă urme ce nu corespund cu standardul. Iată
finalul:
„Tot aşa este şi calea femeii preacurve:
ea mănâncă şi se şterge la gură,
şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” 927

Dacă autorul proverbelor avea toată lumina cum au membrii Bisericii

Adventiste de Ziua a Şaptea, atunci ar fi scris în felul următor:

- „ Trei lucruri nu sunt mai presus de puterile mele, chiar şapte le

pot pricepe dacă <urmez> Calea Domnului.”
(Adaptare după Proverbe 30.19)

(7) Verificarea urmei de aceeaşi mărime şi formă

Dacă timp de 40 de ani încălţămintea nu s-a învechit, înseamnă că timp de 40 de
ani încălţămintea trebuie să fie de aceeaşi mărime şi formă.
Dacă timp de 40 de ani urmele paşilor noştri au aceeaşi mărime şi formă (chip)
spirituală, înseamnă că semnele sunt conform standardelor. Paşii ca urme nu trebuie

925
Ezech.16.10
926
Iona 3.4
927
Prov.30.20
 6

interpretate literar, ci ele simbolizează mandate, planuri, strategii, etc. Semnele sau
sigiliile ca formă şi mărime nu se schimbă, ci sunt aceleaşi. Râvna Evangheliei ca
simbol al încălţămintei 928are aceiaşi formă spirituală. Suntem siguri că David, Solomon
şi alţi împăraţi care au domnit 40 de ani929 corespunzători celor 40 trăiţi de evrei în
pustie aveau aceleaşi sigilii ca forme şi mărime. După cum pecetea împăratului care a
domnit 40 de ani avea aceiaşi formă şi
mărime, tot aşa urmele paşilor noştri
timp de 40 de ani în pustie trebuia să
aibă aceeaşi mărime şi formă (chip)
spirituală. Iată doar o schimbare a
paşilor. Dacă primii preşedinţi aveau
doctorate în teologie la universităţi din
afara bisericii, atunci primul pas făcut
de primul preşedinte sau de James
White era compromis.
Dacă ne-am rotit de patru ori câte
40 de ani, câte mărimi şi câte forme de
încălţăminte a purtat Trupul Bisericii
Adventiste de Ziua Şaptea ? Dacă ne-
am rotit de patru ori câte 40 de ani, câte mărimi şi câte forme de încălţăminte a purtat
Mireasa cu care trebuie să se identifice Biserica Adventistă de Ziua Şaptea ?
Încălţămintea este cu tocuri înalte ca să contureze forma prostituatelor, sau fără, cu
piele din viţel de mare ?
Biblia dă o învăţătură importantă prin istoria fiului risipitor. Tatăl porunceşte
slugilor să-i pună un inel ca un sigiliu şi încălţăminte în picioare ca semn al urmelor
paşilor pe cale 930. Pentru ca urmele paşilor în pustie să nu fie prin salturi sau sărituri
asemenea preoţilor lui Baal la a patra generaţie, fostul fiu risipitor cu încălţămintea în
picioare va predica netezirea căii:

„ Eu, a zis el, <sunt glasul celui ce strigă în pustie>: <<Neteziţi

calea Domnului!>>, cum a zis proorocul Isaia”931

„ Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre pentru ca cel ce

şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.”932

928
Efes.6.15
929
2 Sam.5.4; 1Reg.11.42
930
Luca 15.11-32
931
Ioan1.23, marcarea noastră
932
Evrei 12.13, marcarea noastră
 6

Cărarea dreaptă şi nu rotită în pustie este dată de urma paşilor cu încălţăminte

neînvechită ca semn, iar cărarea rotită sau în salturi este urma fiarei.
Cuvântul lui Dumnezeu ne sugerează că mărturia practică de asemănare cu
Domnul Isus al celor 144.000, este dată în toate detaliile. Cei 144.000 sigilaţi în altarul

de la răsărit 933, urmează pe Miel oriunde merge El pas cu pas 934. Acelaş Duh Sfânt care
a inspirat pe Ioan să scrie că Îngerul cu sigiliul se ridică de la răsărit, l-a inspirat şi pe
Isaia. Iată cum Vechiul Testament ne sugerează că cei 144.000 sigilaţi de Îngerul de la
răsărit, calcă pe urmele sau semnele căii Domnului
Isus. În timp ce sunt ţinute cele patru vânturi 935 ce
simbolizează războaie , mişcări politice etc,
Dumnezeu întreabă:

- „Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe

care, în neprihănirea Lui,
îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi
supune neamuri şi împăraţi ?
Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă
luată de vânt ?

(Is.41.2, marcarea noastră)

Sfidătorii lui Dumnezeu şi a

933
Ap.7.2; Num.2.3
934
Ap.14.4
935
Compară Isaia 41 .2 cu Ap.7.1-2
 6

pasului de defilare

Susţinătorii involuntari sau voluntari ai rotirii în pustie adesea îşi susţin

propriile mandate, proiecte, planuri sau ţinte cu versetul din Matei 24.14. Acest
verset spune că sfârşitul va veni atunci când Evanghelia va fi predicată în toată
lumea ca să ţină de mărturie tuturor Neamurilor. Nu vrem să mărturisim că acest
verset nu se va împlini profetic, nu, ci vrem să dăm mărturie că ori de câte ori am
prezentat o solie reformatoare cu ţinte înalte, ni se citea Matei 24.14. Mirosul
replicii ne arăta că Dumnezeu nu este în stare să prezinte Evanghelia în toată
lumea într-o săptămână sau în câteva zile. Planurile şi ţintele mandatelor de la
toate departamentele, miroseau a faptul că Dumnezeu depinde de noi pentru a
predica Evanghelia până la marginile pământului cu căile sau faptele noastre.
Evanghelizările noastre l-au făcut atât
de mic pe Dumnezeu încât imaginea
aceasta arată că nu este în stare să
prezinte Evanghelia în toată lumea într-
o săptămână sau în câteva zile. Căile şi
planurile noastre de evanghelizare sunt
o sfidare pe faţă a puterii lui Dumnezeu.
Din acest motiv Dumnezeul ordinii
prezintă solii prin care dovedeşte că
biserica cernută sau sigilată se va ridica
<ca un singur om>936. Ea va fi într-o
unitate perfectă: în fapte, paşi, gândire
şi cuget 937. În primii 40 de ani de rotire
în pustie până în anul 1888 când Dumnezeu a îngăduit rotirea asemenea evreilor
de pe vremea lui Moise, Spiritul Profetic a spus:
1.) - „ Dumnezeu îşi conduce biserica pas cu pas. El îi va aduce
în diferite situaţii rânduite astfel, pentru a se da pe faţă ce este în
inimă. Unii sunt tari într-un punct, însă cad la următorul. Cu fiecare
pas înainte, inima este încercată şi pusă la probă tot mai mult.” 938

2.) - „ Un înger zburând prin mijlocul cerului punea stindardul lui

936
Num.14.15; Jud.20.1;1Sam.11.7; Ezra 3.1; Nem.8.1
937
F.Ap.1.14; 4.32; 12.5; 1 corint.1.10; Ţef.3.9
938
E.G.White, 1T. 200, marcarea noastră
 6

Emanuel în multe mâini, în timp ce un puternic general striga cu voce

tare: <Strângeţi rândurile>.” 939

3.) -„ I-am văzut pe aceia care mai înaintau, plângeau şi se rugau,

agonizând (...). Se deplasau în ordine desăvârşită, hotărâtă, ca o
campanie de soldaţi.” 940

Biblia şi Spiritul Profetic dau

mărturie că biserica cernută sau
sigilată va fi într-o unitate perfectă
939
E.G.White, Temperance 3 pg.263 ed. franceză, marcarea noastră
940
E.G.White, 1T 194, marcarea noastră
 6

<ca un singur om>941: în fapte, paşi, gândire şi cuget. Cadenţa paşilor şi a

mîinilor întinse produc impresia unei unităţi perfecte ca o <companie de
soldaţi>942 <intraţi în rânduri>943. Soldaţii crucii vor privi în aceeaşi direcţie şi în
acelaş timp spre direcţia unde se află steagul sau stâlpul de nor ca reper de
orientare. <Picioarele drepte> ale făpturilor vii 944 zidite în Hristos ne arată că
au fost şi sunt întinse pe cruce. De asemenea, mâinile întinse ne arată că au fost
şi sunt întinse pe cruce. Bineînţeles că unitatea în fapte sau în cadenţa paşilor
nu trebuie interpretată literar, ca să nu cădem într-o altă contrafacere, cea a
uniformităţii. Paşii sau faptele pot simboliza planuri, mandate, proiecte, ţinte, etc.
Totuşi, unitatea în diversitate a Trupului bisericii <ca un singur om>, ne arată că
faptele şi paşii Domnului Hristos din biserică ca Trup, pot termina lucrarea de
Evanghelizare până la marginile pământului chiar şi într-o săptâmână dacă nu
mai puţin, în pas de defilare.

Căderea Babilonului într-o săptămână

fără mână de om
„Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost ocolite şapte zile
(sau o săptămână)”. (Ev.11. 30, marcarea şi paranteza noastră)

„
Ş i

941
Num.14.15; Jud.20.1;1Sam.11.7; Ezra 3.1; Nem.8.1
942
E.G.White, 1T 194, marcarea noastră
943
Mica 5.1, E.G.White, Temperance 3 pg.263 ed. franceză, marcarea noastră
944
Ezech.1.7
 6

ce voi mai zice că nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon
(idem), care i-a alungat pe păgâni doar cu nişte trâmbiţe şi torţe fără să lupte cu
vreo mână de om” (Jud.7.22).

Doar 300 de luptători (Jud.7.7) ca

simbol al celor 300 de boi din jurul gurii
mării de aramă (2Cron.4.2-3) în formă de
crin sau cu slava crinului din văi
(Cânt.C.2.1), mai mare decât slava
lui Solomon (Mt.6.28-29), i-au alungat
pe păgâni doar cu nişte trâmbiţe şi torţe fără
să lupte cu vreo mână de om (Jud.7.22)

Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă s-ar

uni cu experienţa cincizecimii nu doar
Uniunea din Romania, ci toţi adventişti din
biserica mondială, nu s-ar oprii pământul
din loc aproape o zi întreagă ca pe vremea lui Iosua ?
Dacă mâinile sunt legate în lanţuri sau pironite pe
cruce, atunci mâna Domnului Hristos din noi va mişca
planeta Pământ ca altar cu patru coarne sau vânturi -
fără ajutorul unei mâini de om (Ios.6.5,20;
Jud.16.29-30; Dan. 2.34-35; Zh. 4.6 ).

Caracteristicile altarului Pământ sunt mişcătoare. Cum ar putea urca la ceruri cea
de-a patra generaţie dacă nu cunoaşte limbajul altarului restabilit ? Cum ar putea ca
Evanghelia să ajungă la marginile pământului cu viteza fulgerului (Ezech.1.14;
Dan.3.29; 4.37; 6.26) ? Ce diferenţă este între evanghelizările baptiştilor, martorilor
lui Iehova sau a noastră fără slava crinului din văi 945 ce conturează spiritual Marea
de aramă (1 Reg.7.26) ? Vuietul Mării de aramă este Marea Strigare
(Ap.14.2; Isaia 23.4; Ezech.1.24; Ap.1.15; 19.6).

945
Cânt.C. 2.1
 6

Fizicianul Arhimede fără să facă nici-

o aluzie la puterea lui Samson ci doar
prin pârghii sau scripeţi reuşea să ridice
greutăţi uriaşe. Ceea ce l-a făcut să
afirme: „ Daţi-mi un punct de sprijin şi
pun pământul în mişcare”, a fost că
dacă ar fi găsit un punct de reazem în
spaţiu fără puterea lui Samson, ar fi
putut urni şi planeta Pământ din loc.
Arhimede nu l-a descoperit. În schimb
cuvintele lui au pus în mişcare un
aforism de renume universal care atestă
că omul exersând plinătatea credinţei
Domnului Hristos ca Punct de sprijin în
LANŢURILE lui Samson sau ale lui Pavel prin experienţa Cincizecimii, poate înfăptui
cele mai fantastice planuri, pentru a declanşa împlinirea profeţiei din Daniel 2.34-35.

Un drum în ziua Sabatului

Epistola către Evrei ne avertizează de două ori printr-un singur capitol ca
niciunul să nu se pomenească <venit prea târziu în odihna lui Dumnezeu 946
(Sabatul)>. Să analizăm fraza din Faptele Apostolilor 1.12 în întreg context biblic.
1. Un drum sau o cale
Dacă sigilarea căii se face prin numărarea paşilor, atunci numărul paşilor
adunaţi ca un mănunchi 947 se numeşte: <un drum în ziua Sabatului>948. Dacă
Biblia spune că distanţa de la muntele Măslinilor până la Ierusalim este la
o cale cât <un drum în ziua Sabatului>, atunci sigiliul este aplicat doar asupra
acelora a căror paşi ca simbol al mandatelor, planurilor, sau strategiilor se
deplasează de la muntele Măslinilor spre Calea ce duce spre camera de sus din
Ierusalim, <prin> şi <în> timpul experienţei Cincizecimii. Biblia foloseşte
simboluri, ilustraţi sau figuri de stil pentru că înlocuiesc o mie de cuvinte. Dacă

946
Evrei 4.1,11
947
Iov.14.17
948
F.Ap.1.12
 6

nu începem Redeşteptarea şi Reforma cu experienţa Ghetsemani ca să continuăm

experienţa Cincizecimii în camera de sus din Ierusalim rămânem fără sigiliu. În
acest context, numărul paşilor ca simbol al mandatelor, planurilor sau strategiilor
trebuie să aibă două repere ce delimitează o distanţă (măsură) sau o depărtare
spirituală conform limbajului biblic. Aceste două repere ale căii sunt: (1) Muntele
Măslinilor ca prim reper şi (2) Ierusalimul. După cum inelul de la cot delimitează
măsura cotului ce măsoară faptele pentru a fi sigilate, tot aşa reperele Muntele
Măslinilor şi Ierusalimul delimitează măsura distanţei ce măsoară calea noastră
pentru a fi sigilată. A măsura în acest fel înseamnă a verifica cu etalonul <căii din
ziua Sabatului>949 lungimea şi formele căilor noastre în spaţiu şi timp de patru
generaţi. Acest capitol confirmă ultimile capitole despre verificarea paşilor în
pustie patru generaţi.
După cum cotul măsoară altarul de aramă, tot aşa <o cale în ziua
Sabatului>950 măsoară calea noastră umblată în spaţiu şi timp de 40+40+40+40 de
ani. Distanţa ce schiţează măsura căii în ziua Sabatului nu se interpretează literal
ci la figurat. Distanţă sau depărtarea conform limbajului Biblic ce schiţează
spiritual lungimea căii în Sabat, poate fi interpretată ca un interval de timp care
desparte două momente sau două experienţe importante şi exemplificatoare, ce
trebuia şi trebuie să aibă loc 951. Acest interval de timp face parte din experienţa
Cincizecimii. Dacă nu începem Redeşteptarea şi Reforma cu experienţa
Ghetsemani ca să continuăm experienţa Cincizecimii în camera de sus din
Ierusalim rămânem fără sigiliu. Tot la figurat, depărtarea sau lungimea ca verb
este interpretat de biblie ca:
(1) a lăsa o urmă de paşi în Sabat ca zi de odihnă (F.Ap.1.12),
(2) a lăsa o urmă de paşi până la al şaptelea Sabat din Cincizecime
(Lev.23.15-21),
(3) a lăsa o urmă de paşi în anul Sabatic (Lev.25.1-7),
(4) a lăsa o urmă de paşi ca simbol al mandatelor, planurilor sau strategiilor
într-o Cincizecime de ani (Lev.25.8-55).
şi (5) a lăsa o urmă de paşi în odihna Domnului (Evrei 3.7-19; 4.1-11).
Despre confirmarea mai pe larg al celor cinci urme pomenite mai sus, în
subcapitolul următor. Tot la figurat, lungimea sau depărtarea ca verb poate fi
interpretat ca: a deosebii pe cei sigilaţi de cei nesigilaţi, ca mărturie sau probă într-
o concepţie de valoare spirituală foarte, foarte mare. Adică distanţa dintre cei
949
F.Ap.1.12
950
F.Ap.1.12
951
Luca 22.39,44; F.Ap. 1.12; Luca 27.49; F.Ap.2.1
 6

sigilaţi ca valoare şi concepţie spirituală făţă de cei nesigilaţi în acelaşi concept

poate fi ca de <la cer la pământ> 952. De ce ? Şi în contextul soliei sigilării căii,
membri Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea care se află în spiritul Îngerului cu
sigiliu pot fi semne sau repere vii pentru nelegiuţi conform dovezilor 953. Şi
anume, Biblia confirmă de nenumărate ori şi pune în contrast calea celui
neprihănit ca semn sau pecete vie cu acea calea a celor nelegiuţi 954.

2.Confirmarea Sabatului ca sigiliu

Am lăsat o urmă de paşi până la al şaptelea Sabat din Cincizecime 955 ?
Am lăsat o urmă de paşi în anul Sabatic 956 ? Am lăsat o urmă de paşi ca simbol
al mandatelor, planurilor sau strategiilor într-o Cincizecime de ani 957 ? Am lăsat o
urmă de paşi în odihna Domnului 958 ? Ar putea ca viaţa noastră să fie hotărâtă
într-o singură zi ?
În fiecare noapte am putea spune că murim în câteva ore când dormim,
pentru a învia din nou când ne trezim dimineaţa. Domnul Isus care s-a numit
Viaţa 959 a murit înainte de apusul soarelui cea marcat începutul Sabatului şi a
înviat la răsăritul soarelui după Sabat, ca reper al celor 14 generaţii sau neamuri
960
. O viaţă într-o zi învăluită necurmat în lumina soarelui 961. În contextul căii,
sigiliu pe care îl avem este ziua Sabatului, de aceea trebuie să o sfinţim la fel ca şi
cum ar fi ultima zi. După cum primele roade înălţate la cer cu Domnul Isus au
intrat în odihna Domnului după 40 de zile, tot aşa epistola către evrei capitolul trei
şi patru ne sugerează prin extensie că după 40 de ani putem primii sigiliul căii
pentru a intra în odihna Domnului (Sabatul). Sfinţeşte ziua de Sabat pentru că este
odihna Vieţii veşnice în miniatură, pentru că ieri a fost doar a şasea zi când a fost
născut sau creat omul, iar mâine a cincizecea zi din Cincizecime. Tot mâine după

952
Isaia 55.9
953
Hag.2.23; Cânt.C.8.6
954
Ps.1.6; Provb.4.18-19; 15.19
955
Lev.23.15-21
956
Lev.25.1-7
957
Lev.25.8-55
958
Evrei 3.7-19; 4.1-11
959
Ioan 14.6
960
Mat.1.17
961
Ap.12.1
 6

Sabat poate fi prima zi din Sărbătoarea Săptămânilor când se aduc primele roade
962
sigilate pentru Cer. Astăzi Ziua Domnului sau ziua de Sabat bine sfinţită
există de la apusul soarelui, ca simbol al morţii eului prin Domnul Isus.
Calea vieţii se umblă într-o singură zi. În fiecare noapte am putea spune că
murim în câteva ore când dormim, pentru a învia din nou când ne trezim
dimineaţa. Domnul Isus care s-a numit Viaţa s-a odihnit de la apusul soarelui cea
marcat începutul Sabatului, până la răsăritul soarelui după Sabat, pentru a
confirma că păcatul este ars de tot prin curăţire sau sfinţire în Sabat. Domnul
Isus care s-a numit Viaţa a lăsat urmă sau semn pe Piatră ca o pecete 963, de la
apusul soarelui cea marcat începutul Sabatului, până la răsăritul soarelui după
Sabat. Această odihnă în Sabat confirma că sigiliul săpării în Piatră ca o pecete
este Sabatul (Zah.3.9; Ex.28.21). Acesta este schiţa sau conturul spiritual a
sigiliului căii.
În limbaj profetic 365 de ani înseamnă 365 de zile sau un an. Tot în limbaj
profetic un an înseamnă o zi. Această extensie exemplificată poate confirma anul
Sabatic ? În contextul nostru, dacă Calea vieţii se umblă într-o singură zi, atunci
Enoh prin extensie a umblat cu Dumnezeu o zi sau un an Sabatic 964. Cuvântul nu
spune că Enoh a trăit 365 de ani cu Dumnezeu, nu, ci spune că a umblat.
Cuvântul ne sugerează că picioarele lui Enoh au lăsat urme drepte sau neprihănite
pe cale. Tot prin extensie, limbajul profetic ne ajută să înţelegem simbolic că 365
de ani înseamnă un an sau o zi. Asta înseamnă că Enoh a fost un fiu al luminii sau
al zilei conform dovezilor 965 care a vegheat la ZIUA DOMNULUI sau la ce-a de
Sabat aşa cum apare în epistola către Evrei 4.9 < - he kyriake
hemera>. Dacă Enoh este simbolul sfinţirii pentru ultima generaţie, atunci el a
fost un membru în adunarea Domnului, învăluit în soare sau în lumină necurmat,
toată viaţa lui. Anul sau ziua profetică de Sabat pentru Enoh şi pentru noi este
sigiliul odihnei Vieţii veşnice în miniatură. Această extensie exemplificată
confirmă umblarea lui Enoh cu Dumnezeu în anul Sabatic de 365 de zile. Trebuie
să notăm aici exactitatea zilelor. În contextul numărării paşilor pe cale, Dumnezeu
numără toate zilele din an fără să lipsească nici una. Numărărea zilelor anului
profetic nu este de 360, ci de 365. Această exactitate ne arată că în contextul
ZILEI DOMNULUI şi al firului de păr toate zilele ne sunt numărate.

962
Lev.23.17; Num.28.26
963
Compară Matei 27.60 cu Zaharia 3.9
964
Lev.25.4
965
1 Tes.5.5
 6

Dacă Dumnezeu a numit lumina <zi>966, înţelegem că expresia <zi> la

figurat este numele luminii ca sunet pentru fiii luminii sau ai zilei 967 ca membri ai
bisericii învăluiţi în soare sau în lumină, prin care se înţelege semnificaţia zilei
Sabatului ca sigiliu. Dumnezeul iubirii prezintă sigiliul căii prin numărarea paşilor
într-un an sau într-o zi de Sabat, tocmai pentru ca fiii luminii sau al zilei 968 să
discearnă sunetul sau glasul Duhului Sfânt până la marginile pământului, despre
ZIUA DOMNULUI sau cea de Sabat ( - he kyriake hemera). A
măsura în acest fel înseamnă a verifica cu etalonul <căii din ziua Sabatului>969
lungimea căii vieţii noastre în spaţiu şi timp de 40+40+40+40 de ani. Această
realitate este confirmat de apelul:
- „ Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine
după Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei10.38, marcarea noastră)
După cum am observat acest capitol confirmă încă odată ultimile capitole
despre verificarea paşilor în pustie patru generaţii.
Iată recomandarea Spiritului Profetic:
„Experienţa lui Enoh şi a lui Ioan Botezătorul înfăţişează experienţa care ar
trebui să fie a noastră. Trebuie să studiem mai mult viaţa acestor oameni – a
aceluia care a fost mutat la cer fără să vadă moartea, a aceluia care, înainte de
prima venire a lui Hristos, a fost chemat pentru a pregăti calea Domnului, pentru
a face drepte cărările Lui 970.
Am lăsat o urmă de paşi până la al şaptelea Sabat din Cincizecime 971 ? Am
lăsat o urmă de paşi în anul Sabatic 972 ? Am lăsat o urmă de paşi ca simbol al
mandatelor, planurilor sau strategiilor într-o Cincizecime de ani 973 ? Am lăsat o
urmă de paşi în odihna Domnului 974 ? Ar putea ca viaţa noastră să fie hotărâtă
într-o singură zi ?

Primul reper - Muntele măslinilor

966
Gen.1.5
967
1Tes.5.3,8
968
Idem
969
F.Ap.1.12
970
8 T, p. 328, E. G. White
971
Lev.23.15-21
972
Lev.25.1-7
973
Lev.25.8-55
974
Evrei 3.7-19; 4.1-11
 6

Urmele şi numărul paşilor adunaţi ca un mănunchi <pe Cale în ziua

Sabatului>975 are două repere ce delimitează o măsură sau o distanţă. Aceste
două repere sunt: (1) Muntele Măslinilor ca prim reper şi (2) Ierusalimul. După
cum inelul de la cot delimitează măsura cotului ce sigilează faptele, tot aşa
reperele Muntele Măslinilor şi Ierusalimul delimitează măsura distanţei ce
sigilează Calea. După cum cotul Domnului Isus măsoară altarul Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea, tot aşa <o cale în ziua Sabatului>976 măsoară calea
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea în spaţiu şi timp de 40+40+40+40 de ani.
Această măsurătoare confirmă veridicitatea verificării paşilor ca simbol al
mandatelor, planurilor sau strategiilor.
Un munte aflat la răsărit de Ierusalim era cel al Măslinilor 977. Datorită căii
nelegiuite, David fuge desculţ în sens invers, pe calea de la Ierusalim spre
Muntele Măslinilor 978. Lipsa încălţămintei lui David reprezintă semnul paşilor ca
un mănunchi sau sigiliul căii nelegiuite 979. De fapt depărtarea de Faţa lui
Dumnezeu din cauza păcatului cu Bat-Şeba schiţează spiritual calea nelegiuită a
fiilor risipitori. Calea nelegiuită a lui David are ca urme semnele picioarelor - fără
încălţăminte.
Pe muntele Măslinilor era grădina Ghetsemani, acolo unde Domnul Isus a
avut experienţa schimbării la Faţă şi experienţa asudării cu sânge. Aceste
experienţe ca modele şi exemple ne descoperă că trebuie să trăim practic
experienţa reînviorării de la Faţa Domnului asemenea soarelui ce răsare a 14-a
oară. Iată cum descrie Spiritul Profetic aceste experienţe:
- “ Eu văzui pe unii, care în credinţă tare şi cu strigăt de disperare se luptau
cu Dumnezeu în rugăciune. Feţele lor erau palide şi purtau expresia unei mari
tulburări; picături mari de sudoare cădeau de pe feţele lor. Din când în când
feţele lor erau luminate prin aprobarea lui Dumnezeu dar îndată aceeaşi
expresie serioasă şi plină de nelinişte se întorcea iarăşi asupra lor”. (E. G. White
– Experienţe şi viziuni – pag. 200, marcarea noastră)

Al doilea reper – Ierusalimul

975
F.Ap.1.12
976
F.Ap.1.12
977
Zah.14.4
978
2 Sam.15.30
979
Iov.14.16-17
 6

De ce ultimul reper al căii este Ierusalimul ? Biblia ne sugerează că

Ierusalimul de pe pământ era umbra celui din Ceruri. După cum Domnul Isus cu
primul rod s-a înălţat la Cer din apropierea Muntelui Măslinilor pentru a urma
calea până la Cetatea sfântă Ierusalimul de sus, tot aşa Apostolii au urmat calea
de pe Muntele Măslinilor până la Ierusalim, egală cu un drum în ziua Sabatului.
Şi acest capitol confirmă veridicitatea verificării paşilor ca simbol al mandatelor,
planurilor sau strategiilor.
Când Biblia spune că trebuie să ne oprim piciorul în ziua Sabatului 980, nu
vrea să sugereze că paşii noştri pe ale trebuie să lase urme nedrepte, rotite, în
salturi sau că trebuie să ne identificăm cu târâtoarele în pustie ce nu pot fi înălţaţi
la cer, nu, ci vrea să spună că prin înălţarea Domnului Isus la Cer s-a împlinit
oprirea picioarele în faţa celor 12 porţi ale Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim, a
primelor roade sigilate cu Sabatul 981. Acesta ne este modelul.
S-a înălţat Domnul Isus la cer cu primele roade înainte de Sabat sau înainte
de apusul soarelui pentru a parcurge Calea spre Ierusalimul de sus în Sabat ?
Imediat după înviere Domnul s-a arăta unora timp de 40 de zile 982. A
patruzecea zi de la prima zi a săptămânii din dimineaţa învierii, cade exact într-o
vineri. În acea vineri din a 40 zi, Domnul Isus a avut o întâlnire cu ucenicii care
nu a durat doar câteva ore, ci mai mult. De unde putem deduce ? După ce s-a
arătat şi a dovedit învierea în trup983 a stat la masă 984 şi apoi a explicat
Scripturile985. Expresia „El i-a dus afară până spre Betania”986 ne sugerează că se
deplasau de la o anumită distanţă spre Muntele Măslinilor care cerea ceva timp
pentru a ajunge acolo. Betania şi Betfaghe se aflau pe flancul oriental al muntelui
Măslinilor 987. Întâlnirea lor în sens opus locului înălţării cît şi deplasare lor
confirmă timpul petrecut cu ucenicii până la apusul soarelui înainte de Sabat. Cel
care a fost şi este Cuvântul trebuia să-l împlinească pentru a confirma Cuvântul
dat în Psalm 122.2; Isaia 58.13-14; Evrei 3.17-19; 4.1-11 şi Apocalipsa 21.12.
Domnul Isus care a fost şi este Cuvântul, a împlinit Cuvântul din Faptele Apostolilor

980
Is.58.13
981
Psalm 122.2 Ap.21.12
982
F.ap.1.3
983
Luca 24.39
984
Luca 24.42-43
985
Luca 24.45-47
986
Luca 24.50
987
Mat.21.1; Marcu 11.1; Luca 19.29.
 6

1.12. Întâlnirea lor în sens opus locului înălţării, deplasarea spre muntele
Măslinilor cât şi împlinirea Cuvântului confirmă timpul petrecut cu ucenicii până
la apusul soarelui înainte de Sabat. Aşa cum Domnul Isus cu primul rod s-a înălţat
la Cer din apropierea Muntelui Măslinilor pentru a urma Calea până la Cetatea
sfântă Ierusalimul de sus în zi de Sabat, tot aşa Apostolii au urmat Calea de la
Muntele Măslinilor până la Ierusalim, egală cu un drum în ziua Sabatului.
Aşadar Sabatul este simbolul sau semnul înălţării la Cer în
contrast cu Duminica. Când Biblia spune că trebuie să ne oprim piciorul
în ziua Sabatului 988, nu vrea să sugereze că paşii noştri pe cale trebuie să lase
urme nedrepte, rotite, încrucişate, în salturi sau că trebuie să ne identificăm cu
târâtoarele ce nu pot fi înălţaţi la cer, nu, ci vrea să spună că prin înălţarea
Domnului Isus la Cer s-a împlinit oprirea picioarele în faţa celor 12 porţi ale
Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim, a primele roade sigilate în ziua de Sabat sărbătorit
pe pământ 989. După cum primele roade înălţate la cer cu Domnul Isus au intrat în
odihna Domnului după 40 de zile, tot aşa epistola către evrei capitolul trei şi patru
ne sugerează prin extensie că după 40 de ani putem primii sigiliul căii pentru a
intra în odihna Domnului. Dacă într-un singur capitol ni se spune de două ori că
niciunul să nu se pomenească <venit prea târziu în odihna lui Dumnezeu 990
(Sabatul)>, atunci avertizarea despre ZIUA DOMNULUI este sugestivă.
Urma vulturului991 pe cer ca pasăre necurată992 se şterge şi nu este veşnic ca
sigiliu, însă Calea către Cer (Ierusalimul de sus) cu semnul
Sabatului, sau orbita celor 12 ucenici ca stele nu se şterge
niciodată. Calea în ziua Sabatului nu are urme grăbite sau fugare, ci normale.
Avertizarea că nu trebuie să fugim în Sabat este justificată:„ Dar, ca şi
stelele în vastul circuit al drumului rânduit lor, planurile
lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă şi nici întârziere.”993
Ce urme am lasă pe cale ? (1) Urme drepte ? (2) grăbite ? (3) rotite ? (4) prin
salturi ? (5) fără urme ? (6) şerpuite ? sau (7) de aceeaşi mărime şi formă ?

988
Is.58.13
989
Psalm 122.2 Ap.21.12
990
Evrei 4.1,11
991
Prov.30.19
992
Lev.11.13
993
E.G.White, „Hristos Lumina lumii”, pagina 32, paranteze, sublinierea şi marcarea
noastră
 6

Brâul
Când Mântuitorul i-a spus lui Petru că <îţi vei întinde mâinile şi altul te v-
a incinge, şi te vei duce unde nu vei voi>, de fapt a vrut să spună că răstignirea
înseamnă: stăpânirea instinctului, a poftei trupeşti, dezbrăcarea de voinţa
personală, abandonarea propriilor ţinte, planuri şi căi, şi umblarea după căile
drepte trasate de Dumnezeu pas cu pas, fără ţinte şi căi ce miros a o nouă rotire în
pustie. Insistăm asupra încinsului, pentru că încins înseamnă înfăşurat peste
mijloc cu un brău sau cingătoare ce semnifică adevărul 994, puterea 995,
neprihănirea şi credincioşia 996. Apostolul Petru a înviat-o pe Tabita pentru că trăia
practic întinderea TRUPULUI asemenea lui Elisei 997. Trupul copilului înviat s-a
încălzit, pentru că trupul lui Elisei s-a întins peste copil 998. Nimeni nu poate face
învierea tinerelor comunităţi adventiste în contextul metaforei trupului lui
Hristos, dacă trupul nu a experimentat învierea cu adevărat împreună cu Hristos,
aşa cum a fost în cazul lui Elisei. Această experienţă poate fi trăită doar şi numai

994
Ef.6.14
995
Ps.18.32, Is.5.27
996
Is. 11.5
997
Compară F. Ap. 9.40 cu 2 Reg. 4.34
998
2 Regi 4.35
 6

dacă tânăra comunitate ca trup nu este tare la cerbice 999. Dacă trăim experienţa
lui Pavel încins cu un brâu, atunci trupul nostru este o jertfă vie, sfântă, plăcută
lui Dumnezeu. Ascultaţi:
„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi
trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din
partea voastră o slujbă duhovnicească”1000.
Vechiul Testament vorbeşte despre trupurile ca jertfe în mai multe moduri
(Is.10.18; Dan.3.28).
Pentru Dumnezeu, brâul simbolizează lipirea de El ca o încingere 1001. Alături
de semnul cu sânge ca sigiliu, şi alături de semnul cu încălţămintea din picioare,
Dumnezeu a cerut evreilor ca în noaptea sigilării să fie încinşi cu brîu 1002.
Proorocii de asemenea, când îşi trasmiteau mesajul erau încinşi cu un brău sub
formă de curea 1003.
Ba mai mult, călimara Îngerului cu sigiliu era aşezată la brîu 1004. După
cum brăţara sau inelul pe mănă conţine sigiliul, tot aşa
brâul conţine călimara cu sigiliu. Chiar şi astăzi există uniforme
militare ce conţin o centură sub formă de brâu, în mijlocul căruia se află o
emblemă1005. Tot la brâu se aşeza şi sabia ca simbol al Cuvântului ca semn sau
pecete. Biblia ne sugerează că <brâul este o gradaţie la propriu şi la figurat, în
centru sau la mijlocul trupului>1006. Această gradaţie este susţinută de versete ce
conţin expresii ca; <brâul de la mijloc> 1007 şi <împrejurul mijlocului>1008. Prin
centru sau mijloc se poate înţelege şi <în prim plan>,<la loc de frunte> sau <loc
din care pornesc comenzile mădularelor>. Sigiliul cu călimara de la brâu este de
frunte, şi pe frunte. Ea se mai numeşte de mijloc sau centrală, gradată de brâul
încins la mijloc. Gradaţia cu brâu gradează la propriu şi la figurat; (1)

999
F.Ap.7.51
1000
Rom.12.1
1001
Ierem.13.11
1002
Ex.12.11
1003
2Reg.1.8; Marc.1.6
1004
Ezech.9.2,3,11
1005
Expresia biblică ebraică a brâului ca echipament militar este <ezor>
1006
Ezech.1.27; 8.2; ; Is.11.5; 1Cron.19.4; Mat.3.4; Mc.1.6, Lc.12.35; Ef.6.14
1007
Is.11.5
1008
Mc.1.6
6
 6

slăbiciunea1009 în contrast cu puterea, şi (2) grăsimea 1010 în contrast cu

rapiditatea în mişcare. Trupul ca Templu al Duhului Sfânt are anumite
caracteristici ce conturează spiritual; chipul sau statura pănă la o anumită
înălţime. Un mod (cum?) dea mărturisi practic asemănarea cu chipul lui
Dumnezeu este folosirea expresiei „statură”. Cuvântul poate fi folosit doar în
două metafore ale bisericii; „metafora bisericii - trupul lui Hristos” şi „Mireasa lui
Hristos”. Statură înseamnă înălţime, talie, formă, siluetă, trup, înfăţişare sau
conformaţie 1011 care trebuie să fie conform standardului (Efes.4.13). Mai concret
cuvântul „statură” în greacă este <helikia1012> ce se traduce <talie> 1013. Iată două
mărturii practice în contextul metaforei Bisericii - Trupul lui Hristos” şi „Mireasa
Lui”:
„Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai
plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”1014
„Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată de
domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare
de pus la gât lucrate de mâinile unui meşter iscusit.
Pântecele tău este un pahar rotund de unde nu lipseşte vinul
mirositor trupul tău este un snop de grâu încins cu crini.”1015

Brâul de la mijlocul judecătorului lui Israel era foarte important. Preoţii nu

trebuia aleşi ca fiind gheboşi 1016, ci drepţi, la propriu şi la figurat cu reperul
brâului. Eli ca preot şi judecător 40 de ani 1017se pare că era gras atăta timp cât
trupul lui era greu1018. Ce s-a întâmplat de fapt pe vremea lui Eli ?
În contextul că Aaron n-a intrat în Ţara Canaanului, ci fiul său ca generaţíe de
preoţi după el, Biblia prezintă cele patru generaţii din trupul Bisericii Mondiale
ale lui Aaron în felul următor: (1) Eleazar, (2) Fineas, (3) Abişua şi (4) Eli -
contemporan cu Samuel. Marele preot Eli ca a patra generaţie a lui Aaron a
judecat pe Israel 40 de ani (1Sam.4.18). Din cauză că păcatul din <Casa lui
1009
Ge.41.3,4; Mat.4.24; Mc.2.3; Luc.5.18,24
1010
Jud.3.17
1011
Gen.39.6; Cânt.5.15; 7.7; Ezec.40.3
1012
Dicţionar Biblic vol.3, Ed Stefanus, pag 313
1013
Idem
1014
Luc.2.52
1015
Cânt.C.7.1-2
1016
Lev.21.20
1017
1Sam.4.18
1018
Idem.
 6

Aaron> a călătorit până la a patra generaţie, Buchi ca a patra generaţie prin linia
lui Eleazar nu figurează în Scriptură ca mare preot. În locul lui Buchi figurează
Eli care n-a provenit din linia genealogică a lui Eleazar, ci din Itamar ultimul fiu
a lui Aaron 1019. Ce s-a întâmplat pe vremea lui Eli ? Pe vremea lui a avut loc
sigilarea membrilor casei marelui preot ce proiectează lumină la sigilarea
membrilor de astăzi a Casei Marelui Preot la a patra generaţie. În contextul că
Marele preot din Sfânta Sfintelor nu are nevoie de ispăşire, ne întrebăm cine sunt
membrii Casei Domnului de astăzi ? Trupul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
al cărui mijloc trebuie să fie încins cu brâu ca reper. Un alt caz de sigilare la a
patra şi la a 14-a generaţie în contextul sigilării de la mijloc, acolo unde trebuia să
se afle brâul ca reper aşa cum au avut apostolii, nu este altul decât Iuda ca simbol
al iudeilor, care l-au vândut pe Domnul Isus ca reper al celor 14 generaţii 1020.
Cazul are legătură cu focul din aria altarului la a 14-a generaţie. Iată raportul:
„Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în
jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.”
Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât
ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui.”
În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână pustie, şi
nimeni să nu locuiască în ea!” şi: „Slujba lui s-o ia altul!”1021

Concluzii
Cuvântul lui Dumnezeu foloseşte simboluri, metafore şi ilustraţii pentru că
înlocuiesc o mie de cuvinte. În afară de sigiliul sau semnul cu sânge, şi în afară
de semnul cu încălţămintea din picioare 1022, Dumnezeu a cerut evreilor ca în
noaptea sigilării să fie încinşi cu brîu. Proorocii de asemenea, când îşi
trasmiteau mesajul erau încinşi cu un brău sub formă de curea 1023. Ba mai mult,
după cum călimara Îngerului cu sigiliu era aşezată la brîu 1024, tot aşa cornul cu
uleiul sfânt ca sigiliu şi simbol al sigiliului Duhului Sfânt era aşezat la brâul
proorocului. Aşa cum brăţara sau inelul de pe mână conţine sigiliul, tot aşa brâul
conţine călimara cu sigiliu. Despre toiagul din mână în alt capitol.

1019
1Cron.6.1-5
1020
Matei 1.17
1021
F.Ap.1.18-20
1022
Ex.12.11
1023
2Reg.1.8; Marc.3.6
1024
Ezech.9.2,3,11
 6

Încinşi cu Adevărul
Revenim asupra încinsului, pentru că încins înseamnă înfăşurat peste
mijloc cu un brău sau cingătoare ce semnifică adevărul 1025, puterea 1026,
neprihănirea şi credincioşia 1027. Abordăm încingerea cu adevărul deoarece
lărgeşte în contextul nostru cunoaşterea despre solia sigilării. Încingerea cu
putere, neprihănire şi credincioşie o vom aborda în alte contexte.
Nu putem transmite adevărul prezent despre solia sigilării dacă nu trăim
practic solia pe care o transmitem . Experienţa practică trăită, trebuie să fie atât de
mult asociată cu adevărul prezent, încât trebuie să fim încinşi cu el. Această
încingere trebuie să confirme că suntem aprinşi cu focul Duhului 1028 adevărului
1029
. La predicare sau la soliile scrise, ceea ce contează este ca spiritul
predicatorului să se identifice cu adevărul prezent. Nu se poate transmite solia
practică a reformei sau a soliei sigilării, dacă nu trăim ceea ce scriem sau spunem
despre acest adevăr prezent. Iată Standardul.
“ Hristos a învăţat adevărul pentru că El era Adevărul. Cugetul, caracterul,
experienţa vieţii Lui erau incorporate în învăţătura Lui.
Aşa este si cu slujitorii Lui aceia care urmează să fie învăţători ai
Cuvântului trebuie să şi-L însuşească prin propria lor experienţă. Ei trebuie să
ştie ce înseamnă ca Hristos să fie pentru ei înţelepciune, neprihănire, sfinţire si
răscumpărare. Prezentând altora Cuvântul lui Dumnezeu ei nu trebuie să facă
din el o presupunere sau o probabilitate. Ei trebuie să se declare cu apostolul
Petru : < În adevăr v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus
Hristos, nu întemeindu-se pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am
văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui > ( 2 Petru 1.16 ) “1030

Toţii aceea care au experienţa practică a încingerii cu adevărul se pot lăuda

asemenea lui Pavel:

1025
Ef.6.14
1026
Ps.18.32, Is.5.27
1027
Is. 11.5
1028
Num.11.1,3;
1029
Ioan14.17
1030
Elen G. White
 6

“ Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni

nu-mi va răpi această pricină de laudă…!”
(2 Corinteni 11.10)
 6

Primii sfinţiţi prin adevăr,

ca exemple şi probe
„Este nevoie de reformă în popor, însă acesta trebuie să înceapă lucrarea
curăţitoare în rândul pastorilor ”1031

„Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să aibă adevărul în inima lor. Pentru ca să

poată prezenta cu succes altora. Ei trebuie să fie sfinţiţi prin adevărul pe care-l
predică, altfel nu vor fi decât pietre de poticnire pentru păcătoşi.”1032

„Dacă predicatorii ar înţelege necesitatea unei reformaţiuni radicale în ei înşişi,

dacă ar simţi că trebuie să ajungă la un stindard mai înalt, atunci influenţa lor
asupra comunităţilor ar fi înălţătoare şi înnobilatoare”.1033

„Viaţa trebuie să dea mărturie despre schimbarea conducătorului. Opinia

publică favorizează o mărturie a creştinismului (...). Pastorii trebuie să vadă
dacă inimile lor sunt sfinţite prin adevăr şi apoi să lucreze pentru a asigura
aceste rezultate pentru convertiţii lor”.1034

„Dacă în loc de a fi profesori formalişti şi pastori neconvertiţi, noi am fi întra-

devăr urmaşi ai Domnului Hristos şi am prezenta adevărul cu aşa umilinţă şi zel
şi îl vom exemplifica astfel în viaţa noastră atunci lumea nu ne va întreba mereu
dacă noi credem ceea ce mărturisim a crede (...). Dacă dorim să reformăm pe
alţii, atunci trebuie ca noi înşine să practicăm principiile pe care dorim să le
cerem lor să le împlinească”.1035

„Acela care vrea să schimbe pe alţii trebuie mai întâi să se schimbe pe el.”1036

1031
1T.484
1032
2T.532
1033
Mărturii speciale pentru predicatori pag.129
1034
5.T.180 – 181
1035
5T 167
1036
5T.653
 6

„Dacă buzele predicatorului sunt atinse cu cărbune de pe altar el v-a înălţa

pe Isus ca unică speranţă a păcătosului. Când inima vorbitorului este sfinţită
prin adevăr, atunci cuvintele lui vor fi realităţi vii pentru sine şi pentru alţii.” 1037

„Unii profesori şi directori sunt numai pe jumătate pocăiţi, sunt pietre de

poticnire pentru alţii. Ei admit unele lucruri şi fac jumătăţi de reformă; dar când
vine mai multă cunoştinţă, ei refuză să înainteze, preferând să lucreze după
propriile lor idei.” 1038

„Chiar printre cei care predică Cuvântul cel sfânt a lui Dumnezeu , domneşte
aceleaşi stări rele de lucruri ; şi dacă nu va avea loc o reformaţiune radicală
printre acei care sunt întinaţi şi nesfinţiţi, ar fi mai bine ca asemenea oameni să
părăsească misiunea de predicatori şi să-şi caute o altă ocupaţie, în care cugetele
lor nerenăscute să nu aducă atâta dezastru asupra poporului lui Dumnezeu”. 1039
MSP.144

Concluzii
Dacă adevărul prezent PRACTIC pentru Marea Reformă este încins sau
încorporat în viaţa noastră, atunci nu practicăm conformismul pentru a ne
conforma cu nesfinţirea prin adevăr a unor lideri. Iată câteva exemple de mărturii
ale unor modele sau exemple vii demne de urmat:

- „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără,

să faceţi ce voi face eu.” (Jud.7.17).

- „Călcaţi pe urmele mele, căci şi eu calc pe urmele lui Hristos.

(1Corint.11.1)
- „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine
faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi”.
(Filipeni 4.9)
- „ Pe adevărul lui Hristos care este în mine,
nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă…!”
(2 Corinteni 11.10)
1037
6T.92
1038
6T.145
1039
Mărturii speciale pentru predicatori pag.144
 6

Limbajul sigilării în contextul

restaurării altarului
Scopul acestui capitol este dea răspunde parţial, prin mila lui Dumnezeu, la
câteva întrebări:

- De ce mulţi nu pot suferi limbajul sigilării altarului cu expresii de forma,

măsurile şi valorile spirituale ale altarului restaurat ?
- De ce la prima vedere expresiile par a fi limbaje incomode ?
- De ce unii l-au numit limbaj tehnic 1040 ?
- Este necesar acest limbaj în timpul reformei, a <restaurării tuturor
lucrurilor> ?
- Când are loc schimbarea limbajului ?

Pentru a aprofunda răspunsurile, este bine să grupăm întrebările în alte cinci

grupuri în contextul Legii, ce atenţionează că păcatul rotirii în pustie călătoreşte
până la a patra generaţie 1041. Iată cele cinci întrebări, luate în ordine cronologică:

1. S-a schimbat limbajul altarului după patru generaţii în Egipt 1042, când
Moise a introdus limbajul altarului de aramă cu măsurile şi valorile ei în
locul celui din piatră sau pământ (movilă) ?
2. S-a schimbat limbajul doctrinei Sanctuarului pe vremea lui Solomon după
patru generaţii de 40 de ani a câte trei 1043, când Dumnezeu a introdus
limbajul dimensiunilor pietrelor din Templu în locul dimensiunilor
covoarelor ? S-a schimbat limbajul pe vremea lui Solomon când a introdus
limbajul altarului cu 20 de coţi în loc de 5 ? Tot la a patra generaţie pe
vremea lui Solomon, s-a schimbat limbajul unei singure mese de punere
înainte pe vremea lui Moise, cu limbajul celor 10 mese 1044 ?
3. S-a schimbat limbajul doctrinei Sanctuarului pe vremea lui Zorobabel

1040
Consultanţii lucrării
1041
Ex.20.5
1042
Idem
1043
1Reg.6.1 , 480 de ani = (40+40+40+40) x 3
1044
Gen15.16
 6

după solia <a căzut, a căzut Babilonul> 1045, la 14-a generaţie 1046, dacă
Sfânta Sfintelor cu măsuri diferite (faţă de Sanctuarul din pustie a lui
Moise), era fără chivot 1047 ?
4. S-a schimbat limbajul altarului pe vremea Domnului Isus după patra
1048
şi 14 1049 generaţii, când s-a restabilit PRACTIC şi demonstrativ altarul
ca original al altarului lui Moise, cu limbajul harului lui Pavel sau a lui Petru
ce-l dădea de gol 1050 că era ucenicul Mântuitorului ?
5. S-a schimbat limbajul creştinismului autentic după 1844 cu Sabatul, solia
celor trei îngeri, doctrina Sanctuarului sau reforma sanitară ? Poate fi o
limbă străină acest limbaj pentru cei din lume ce nu înţeleg limbajul
adventismului ?
6. Ploaia Timpurie pe vremea apostolilor a venit la a patra generaţie
deoarece erau contemporani cu Domnul Isus. Prima generaţie după potop
când Dumnezeu a restabilit altarul Pământ 1051 a fost Sem, a doua a fost
Arpacşad, a treia Selah şi al patrulea Eber (Gen.11.10-16). Eber ca a patra
generaţie a fost un reper viu 1052, deoarece numele fiului său născut în
timpul împărţirii pământului a fost <Peleg> care se traduce <împărţire> 1053.
Dacă la Ploaia Timpurie şi la turnul Babel ucenicii şi seminţia binecuvântată
a lui Sem ca a patra generaţie au vorbit în limbi străine, ar putea cei de la
Ploaia Târzie să vorbească în limbi străine sau încurcate pentru cei ce se
opun luării Ţării Canaanului Ceresc astăzi în spiritul lui Caleb şi Iosua după
patru generaţii de adventişti, nu înainte ca Evanghelia să ajungă la marginile
pământului cu Ploaia Târzie ?
Conform Legii care spune că nelegiuirea se transmite până la a patra
generaţie, Dumnezeu şi-a arătat limita maximă a harului casei lui Eber în contrast
cu pâmântenii care au atins vârful maxim de nelegiuire construind turnul Babel
1054
. Când Dumnezeu îşi arată limita maximă a harului, Satana care a studiat
1045
Ap.14.8; 18.2
1046
Mat.1.17
1047
Ierm.3.16; Zah.3.9
1048
Vezi paginile dinainte, 85-107
1049
Mat.1.17
1050
Mat.26.73.u.p.
1051
Ex.20.24
1052
Hag.2.23; Deut.32.7
1053
Gen.10.25; Deut.32.7 ; Hag.2.23
1054
Gen.11.4; 15.16; Ex.20.5
 6

transferul sau călătoria păcatului din tată în fiu contraface sau se revoltă prin
atingerea vârfului nelegiuirii. De cea intervenit Dumnezeu ? Acelaşi limbaj
folosit de Marele Iehova la distrugerea Sodomei şi Gomorei îl foloseşte şi în cazul
distrugerii turnului Babel, <care a căzut, a căzut ca şi Babilonul>. Limbajul este:
<Domnul s-a pogorât să vadă> 1055. De fapt ce-a văzut şi ce s-a întâmplat ? În
contextul ispăşirii, Domnul a ieşit din Sanctuarul din Ceruri şi <s-a pogorât să
vadă> altarul de pe pământ, sau altarul pământ 1056 pentru a-l unge sau sigila1057.
Aceste exemple proiectează lumină asupra sigilării de astăzi când Domnul Isus
iese din Sfânta Sfintelor ca un hoţ pentru a unge sau sigila altarul de pe pământ
sau altarul Pământ (Lev.16.18-19). Nu vrem să sugerăm că Marele Preot a ieşit
din Sfânta Sfintelor, nu, ci vrem să mărturisim practic toate caracteristicile
spirituale practice ale altarului restabilit după ungerea cu sânge, aşa cum ne
prezintă Levitic 16.18-19 în întreg context biblic. În contextul acesta credem că ar
fi interesant să cercetăm ce ar trebui să trâmbiţeze străjerii responsabili 1058 pentru
a da un sunet clar despre evenimentele finale.
Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi <fel> sau <chip> de cuvinte.
Am scris această realitate pentru că Septuaginta traduce: „ Tot pământul era o
singură gură şi un singur glas pentru toţi” (Gen11.1). În original nu apare <gură>,
ci <buză> 1059. Comentariul Biblic AZŞ traduce „ O singură limbă. Literal, “o
singură buză şi un singur fel de cuvinte”, indicând nu numai o singură limbă
înţeleasă de toţi, ci şi lipsa diferitelor dialecte”. Aluatul, mediul stricăcios şi
timpul ca factor producător de stricăciune a Cuvântului (Pâinii) de la prima
generaţie şi până la a patra generaţie, a devenit emblema învăţăturilor
stricăcioase după spiritul lumii, adică aveau acelaşi chip sau fel de vorbire în
spirit ecumenic. Chipul cuvintelor lor nu răspundea la întrebarea <ce> şi
<cum> să predice (Ioan 12.49).
Împlinirea poruncii a doua este foarte importantă, deoarece descrie
gelozia lui Dumnezeu şi motivul călătoriei păcatului până la patra
generaţie. Mărturiile cioplite ale unora despre unitatea pietrelor vii cioplite în
altarul închipuit, confirmă cioplirea după unitatea în spiritul diavolului în

1055
Gen.11.5;18.21
1056
Ex.20.24
1057
Ex.40.10
1058
Ezechiel 33.6-7
1059
Septuaginta, Polirom, pag,78
 6

contrast cu Lege ce spune să nu faci chip cioplit 1060. Unitatea în altarul restabilit al
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, nu se face cu pietre vii cioplite 1061 ca
simbol al cioplirii misionarilor cu spiritul şcolasticist. Cum se poate face unitate
în altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, dacă s-a introdus
pluralismul teologic împrumutat din ritul gregorian şi ecumenic, ca o
contrafacere a aceluiaşi fel (chip) de vorbire în spirit, cuget şi trup al Bisericii la
Ploaia Târzie 1062 ? Istoria şi Legea lui Dumnezeu prin porunca a doua
împotriva chipurilor cioplite ne demonstrează că STÂRNEŞTE GELOZIA LUI
DUMNEZEU LA A PATRA GENERAŢIE (Ex.20.4-5).
Pentru a răspunde cu Biblia ca o trestie 1063 la toate cele şase întrebări de mai
înainte, este bine să reluăm din nou în contextul celor cinci comparaţii,
caracteristica altarului restaurat de Moise (1), Solomon (2), Zorobabel (3),
Domnului Isus (4) şi al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea (5) ca a patra
generaţie. Am ales cei cinci martori pentru că Biblia spune că au fost peceţi vii
1064
. Iată alte întrebări cercetătoare:
1.) Am observat că după restaurarea acestor altare după patru şi 14 generaţi
unse de un unic Mare Preot cu sângele Mielului, Dumnezeu a făcut
numărătoarea poporului din pricina ispăşirii sau sigilării ca <restaurare a
lucrurilor > ?
2.) Am observat că Dumnezeu ne-a dat modele pentru a mărturisi practic că
se poate urca la cer după patru generaţii; prin Caleb, Moise, Ilie 1065 şi
Domnul Isus împreună cu cei înviaţi ?
3.) Am observat că Moise era o pecete vie pentru numărătoarea din altarul
dat la Sinai când s-a făcut numărătoare după patru generaţii 1066 conform
legii (Exod 20.5) ? Moise nu putea să scrie cu putere despre solia sigilării cu
sânge pe uşiori 1067 şi despre sigilarea numărului în cartea Numeri, dacă nu
era o pecete vie 1068.
1060
Exod.20.4,25
1061
Exod.20.25
1062
Jud.12.6; Ţef.3.9; Mat.26.73; 1 Corint.1.10; 2 Corint.11.6; 1Ioan 4.5;
Evrei 11.14
1063
Ap.11.1
1064
Ex.28.21; Cânt.c.8.6; Hag.2.23; Ioan 6.27.u.p.
1065
Vezi paginile dinainte, 112-113
1066
Gen15.16
1067
Ex.12.7.14
1068
Hag.2.23
 6

4.) Am observat că Solomon era o pecete vie 1069 pentru numărătoarea din
altarul de 20 de coţi care s-a făcut după patru generaţii de 40 de ani întreite
1070
conform legii (Exod 20.5) ? Solomon nu putea să scrie cu putere despre
sigilare (vezi Cronicile 1 şi 2), dacă nu scria versetul din Cântarea cântărilor
8.6: „Pune-mă ca o pecete...”
5.) Am observat că Zorobabel era o pecete vie 1071 pentru numărătoarea din
altar care s-a făcut după solia <a căzut , căzut Babilonul> după a 14 –a
genraţie ? Zorobabel nu putea să aibă în mână o cumpăna 1072 şi să facă
numărătoare în altar aşa cum a înregistrat Neemia 1073 şi Ezra1074, dacă
Dumnezeu nu-l numea pecete vie 1075
6.) Am observat că Domnul Isus era o pecete vie 1076 la a patra 1077 şi la a 14
–a generaţie 1078, pentru numărătoarea celor 120 de inşi 1079 în camera de sus
în raport cu milioanele lui Israel ? Cotul Domnului Isus care a măsurat
altarul crucii nu era prea scurt şi nu putea să facă vreo greşeală , pentru că
ştia exact că în măsura spirituală de cinci coţi lungime sau lăţime pot fi
zidite în altar 12 x 10 pietre vii 1080.
7.) Am observat că Ellen G. White era o pecete vie 1081 pentru prima
numărătoare din altarul bisericii făcută în anul 1848 1082 ? De ce să facă

1069
Cânt.c.8.6
1070
1Reg.6.1 , 480 de ani = (40+40+40+40) x 3
1071
Hag.2.23
1072
Zah.4.10
1073
Neem.7.7-73; 10.1-31; 12.1-26
1074
Ezra 2.1-70; 7.1-8; 8.1-14
1075
Hag.2.23
1076
Ioan 6.27
1077
Vezi paginile dinainte, 85-107
1078
Matei 1.17
1079
F.Ap.1.15
1080
Idem
1081
Ioan 6.27
1082
De ce Dumnezeu să facă prima numărătoare în 1863 dacă Marele Preot a început curăţirea
Sanctuarului în 1844 ? În anul 1848 luna august într-o şură din New York, a avut loc prima întâlnire
a pionierilor. Biserica primară s-a născut când Domnul Isus a pus prima Piatră de temelie întărind-o
cu asigurarea că porţile şi locuinţa morţilor nu o vor birui (Mat.16.18). După 3 ani şi jumătate (1260
de zile) biserica formată din 120 de ucenici la experienţa Cicizecimii primeşte Ploaia Timpurie cu un
nou statut dea predica Evanghelia exact cum au primit-o adventiştii la multe noroade, neamuri, limbi
şi împăraţi (Ap.10.11). Această experienţă seamănă foarte mult cu experienţa adventiştilor care s-au
adunat ca cele dintâi roade după trei ani şi jumătate, după o Cincizecime de ani. În jurul anului 1844
 6

prima numărătoare în 1863 dacă Marele Preot a început curăţirea

Sanctuarului în 1844 ? Cotul Domnului Isus care a măsurat altarul crucii nu
era prea scurt şi nu putea să facă vreo greşeală , pentru că ştia exact că în
măsura spirituală de cinci coţi lungime sau lăţime, pot fi zidite în altar 12 x
10 pietre vii 1083.
8.) După patru generaţii de adventişti, al cărui păcat de rotire în pustie poate
călători până la a patra generaţie 1084, ar putea să existe peceţi vii pentru solia
sigilării numărului în camera de sus cu experienţa Cincizecimii ?

Solia numărării ?
Domnul Hristos pune prima piatră de temelie, iar apoi după trei ani şi jumătate sau după o
Cincizecime de ani, din 1798 până în anul 1848, apare o numărătoare de aproximativ 35 persoane,
aşa cum au fost număraţi ucenicii.
După 14 ani dacă nu mai mult, Biserica primară primeşte numele de <creştini în Antiohia>
aşa cum a primit biserica adventistă în anul 1860 numele de Ziua a Şaptea. Numele de <adventişti> a
fost dat pe timpul lui Whilliam Miller care înseamnă <aşteptător>, iar numele de <Ziua a Şaptea> a
fost propusă în anul 1860 apoi legalizat în anul 1863. De ce Dumnezeu să facă prima numărătoare în
1863 dacă Marele Preot a început curăţirea Sanctuarului în 1844 ? De asemenea, E.G.White nu
putea să scrie pasaje despre peceţi vii, dacă nu trăia adevărul despre sigilare ca pecete vie. Iată
mărturia ce confirmă numărătoarea:„ Prima noastră întâlnire ( Adunare Generală ) la vest de New
York a început pe 8 august 1848, la Volney, în şura fratelui David Arnold. Eram cam 35 de persoane
cu această ocazie – toţi cei care au putut să fie adunaţi din acea parte a statului New York.”
(E.G.White).
1083
F.Ap.1.15
1084
Ex.20.5
 6

Duhul Sfânt care a fost în Betsaleel şi care poate fi şi în membrii B.A.Z.Ş sau
în Îngerul ce sigilează, nu va număra sau va striga nominal: Vasile, Adrian, etc, ci
va propovădui o strigare a unor nume ce simbolizează nişte embleme, ce definesc
spiritual ordinele de misiune de exemplu cu 12 însemne, ce poartă în ele;
numărul, ordinea, rangurile, organizarea, gradele, regulile, criteriile sau
caracteristicile de recunoaştere a misiunii 1085. Această strigare a numărului după
nume sau steag a Duhului Sfânt din membrii bisericii aflaţi în spiritul lui Betsaleel
şi a Îngerului din Apocalipsa 7.5-8, este o exprimare în cuvinte a unui sentiment
puternic trăit de propovăduitor, <suspinând şi gemând> din temelia de sub altarul
crucii 1086, în puterea şi tăria Duhului Sfânt 1087; ca un apel nominal (identic cu al
elevilor la şcoală după catalog) înainte de închiderea harului 1088, deoarece
sigilarea face parte din <Marea strigare> 1089.
Încă odată dorim să atenţionăm cititorul pentru a nu înţelege greşit ! Duhul
Sfânt care a fost în Betsaleel şi care poate fi şi în membrii B.A.Z.Ş sau în Îngerul
ce sigilează, nu va număra sau va striga nominal: Dumitru Popa, Nelu
Dumitrescu, Adrian Bocăneanu sau Teodor Huţanu ca reprezentanţi a patru
neamuri sau generaţii de PĂRINŢI spirituali a căror păcat se poate transmite, ci
va propovădui o strigare a unor nume ce simbolizează nişte embleme, ce definesc
spiritual ordinele de misiune de exemplu cu 12 însemne, ce poartă în ele;
numărul, ordinea, rangurile, organizarea, gradele, regulile, criteriile sau
caracteristicile de recunoaştere a misiunii 1090. Oricine va primii solia aceasta, va
cunoaşte concret sub ce steag se va aşeza.
Cele 12 nume descrise în Apocalipsa 7.5-8, sunt un grup de cuvinte prin care
Biblia numeşte sau arată o acţiune ce poartă reputaţia sau faima celor 12 numere
însemnate individualizate ale lui Israel. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt din
Îngerul cu sigiliu şi din membrii bisericii, care aranjează în ordine pentru legare
şi sigilare, pietrele preţioase vii pe pieptul Marelui Preot cu lănţişoare de aur şi
nu de aramă ( Ex.28.22-25).
1.Numărul numelui fiarei apare
la a patra generaţie ?
1085
Ap.7.5-8)
1086
Ezech.9.4; Ap.6.9, Ioan19.25-26
1087
Iacov 5.4
1088
Dan.7.10
1089
vezi Ezech.9.1; Ap.7.2; 18.
1090
Ap.7.5-8
 6

Acest număr 666 apare în Biblie de două ori; odată în Apocalipsa 13.18 şi
odată în 1Regi 10.14. De la ieşirea din Egipt până la restaurarea altarului de către
Solomon sunt patru generaţii de 40 de ani a câte trei. Iată confirmarea calculului
profetic: (40+40+40+40) x 3 = 480 de ani -1Reg.6.1. Din versetul 1 Regi 6.1, si din
contextul poruncii Legii ce descoperă limita maximă a harului în lumina
Evangheliei, înţelegem că Solomon a restaurat altarul la a patra generaţie.
Istoria lui Solomon ca a patra generaţie şi după, până la Roboam ce
reperează şi el patru generaţii 1091 în alt context, ne arată că greutatea aurului ce-i
revenea împăratului pe <fiecare an> era de 666 de talanţi de aur 1092 . Nimeni nu
poate spune că nu a primit din partea lui Dumnezeu un anumit <număr> de talanţi
cu o anumită <greutate> spirituală. Limbajul soliei sigilării la restaurarea
tuturor lucrurilor, cu măsurile şi valorile spirituale ale talanţilor, este foarte
important, deoarece capul de mână scrie numărat, numărat de două ori şi odată
cântărit.
Împăratul Belşaţar era judecat în funcţie de altarul evreilor ca peceţi vii 1093.
Cuvântul lui Dumnezeu ne sugerează direct, că popoarele de pe pământ s-au născut
la Ierusalim sau în Sion prin sacrificarea Mielului la altar (Psalm. 87.4-6). Mai
concret, Ierusalimul sau Sionul erau un reper sau o pecete pentru naşterea
popoarelor sau împăraţilor prin sângele Mielului la altarul lui Israel. Dacă
popoarele sau cineva batjocorea vasele sau simbolurile Sanctuarului, atunci
devenea subiectul mâniei lui Dumnezeu. Numărarea zilelor era în concordanţă cu
împlinirea celor 70 de ani de robie a evreilor puşi la figurat în lanţuri de aramă 1094.
În contextul altarului de aramă, evreii erau număraţi şi sigilaţi pentru eliberare, la al
doilea exod. Chiar în noaptea eliberării, lui Belşaţar i s-a dat sentinţa. Cotul
Domnului Isus sau palma care a măsurat altarul 1095 nu era prea scurt, pentru că ştia

1091
1.) - De la Avraam până la Iuda sunt patru generaţii (1. Avraam 2.Isaac, 3. Iacov, 4. Iuda). 2.) -
De la Fares sau Pereţ până la Aminadab sunt patru generaţii (1 Fares, 2. Esrom, 3. Aram, 4.
Aminadab). 3.) - După Aminadab au urmat patru generaţii (1.Naason, 2.Salmon, 3. Boaz, 4. Obed).
4.) – Obed din Rut a năsut pe Iese. De la Iese până la Roboam sunt 4 generaţii 1. Isai 2. David, 3.
Solomon, 4. Roboam fiul lui Solomon cu 666 talanţi de aur la a patra
generaţie.
1092
1Reg.10.14.
1093
Hag.2.23, Zah.3.8
1094
Ierem.39.7
1095
Ezech.43.13
 6

exact că în altarul restabilit al evreilor se puteau număra <42360 de pietre vii> 1096,
pentru ca zilele lui Belşaţar, al fariseilor şi cărturarilor lui la figurat, să fie
numărate. Cotul Domnului Isus sau palma care a măsurat altarul la eliberarea
evreilor nu era prea scurt, pentru că 42360 de pietre vii se pot împărţi exact la 12
pietre vii (42360 : 12 = 330).
Hotarele Rusiei, Europei, Statelor Unite, sau născut în altarul Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea ? Dacă despre Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea
este zis: <toţi s-au născut în El>, şi Cel Preaînalt Îl întăreşte, atunci Domnul
numără popoarele, scriindu-le <Acolo s-au născut> (Ps.87.4-6). În
mărturiile lui White se vorbeşte despre războiul
dintre sud şi nord şi despre naşterea Statelor
Unite ale Americii ca o nouă Europă din pricina
închiziţiei. Ei bine, acest popor format în mare
majoritate de protestanţi, s-a născut în altarul
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.
Ce reprezintă balanţa sau cumpăna Sanctuarului ? Are legătură cu altarul de
aramă în contextul nostru pentru a cântări caracterul sau chipul ? Bineînţeles că da.
Daniel a declarat că Belşaţar a fost găsit uşor. În cumpăna Sanctuarului se cântărea
compoziţia undelemnului sfânt sau mirul 1097 în sicli. Cu această compoziţie se
ungea şi altarul (Ex.30.26,28; 40.10). Prezenţa sau ungerea cu mir ca untdelemn
sfânt special 1098, era simbolul <sigiliului de pe cunună>1099, sau prezenţa Duhului
Sfânt în viaţa celui pecetluit cu caracterul sau chipul lui Dumnezeu. În contrast,
lipsa ungerii cu mir, înseamnă semnul fiarei peste cei cu caracter uşuratic 1100.
Totuşi, orişicine va măsura cu cotul altarul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
nu face greşeală în privinţa spiritului numerelor sau spiritului numelor celor care s-
au opus şi se opun reformei cu marca <666>. Cotul Domnului Isus care a măsurat
altarul nu putea face greşeală, pentru că ştia exact că în măsura de cinci coţi
înălţime, cinci coţi lungime sau cinci coţi lăţime pot fi zidite spre înregistrare 12
pietre vii ca numere cu nume. Palma Domnului Isus care a apucat crucea şi
cumpăna Sanctuarului ca balanţă, nu putea face greşeală, deoarece a arătat cu
degetul că smirna cântărea 500 de siclii, scorţişoara mirositoare 250 de siclii,
1096
Ezra 2.64
1097
Ex.30.23-25
1098
Ex.30.33
1099
Exod 28.36-38; Lev.21.12;Ps.8.5; Is.51.11
1100
Dan.5.27
 6

trestia mirositoare 250 de siclii şi în sfârşit casia cântărea 500 de siclii 1101. Dacă
trestia mirositoare ce intra în compoziţia mirului este simbolul Bibliei cu care
trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor
pentru că de-acolo începe întinderea, dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a
fixării sau a apucării de ceva în cazul nostru de cruce şi de balanţă, atunci degetul
este arătătorul ca simbol ce indică: greutatea (cât ? ), timpul (când ?) persoanele
(cine ?), sigiliul (amprenta), şi forma compoziţiei untdelemnului sfânt ca sigiliu. În
cazul nostru, acelaşi deget care a indicat greutatea, timpul, persoanele şi amprenta
ca sigiliu, va scrie pe zidul casei familiei şi a comunităţii de care aparţinem
sentinţa: numărat, numărat şi cântărit ? Iată încă odată şi dovada Spiritului
Profetic:
-“Comunitatea A.Z.S. va fi cântărită în cumpăna Sanctuarului. Ea va fi
cântărită după privilegiile şi avantajele pe care le-a avut. Dacă experienţa ei
spirituală, nu corespunde avantajelor pe care Hristos le-a revărsat asupra ei,
pe un preţ nemărginit, va fi pronunţată sentinţa: <ai fost găsit prea uşor>.
După lumina şi privilegiile date ei, ea va fi judecată”.
(E.G.White ,8T pag. 257, marcarea noastră)
Cotul care a măsurat altarul, palma care a apucat crucea şi balanţa, şi degetul
care arăta spre cântărire, nu putea confunda <numărul numelui fiarei –
666 1102>. De ce ?
Spiritul Îngerului ce sigilează, nu va număra sau va striga după nume Vasile
sau Adrian, etc, ci va propovădui o strigare a unor numere de nume ce definesc
spiritual ordinele de misiune de exemplu cu 12 însemne, ce poartă în ele; numărul,
ordinea, rangurile, organizarea, gradele, regulile, criteriile sau numele de
recunoaştere 1103. Această strigare a numărului după nume sau steag a Duhului
Sfânt din membrii bisericii aflaţi în spiritul lui Betsaleel şi a Îngerului din
Apocalipsa 7.5-8 este în contrast cu <numărul numelui fiarei – 666
1104
>.
Trestia mirositoare sau canonul mirositor în timpul cântăririi, este o măsură ca
simbol al Cuvântului mirositor ce măsoară sau cercetează. Orişicine măsoară cu
cotul altarul bisericii, şi orişicine va unge pe alţii aşa cum a făcut Samuel şi Ilie 1105,
1101
Ex.30.23-24
1102
Ap. 13. 17-18
1103
Ap.7.5-8)
1104
Ap. 13. 17-18
1105
1Sam.10.1; 1 Reg.19.15-16
 6

va cunoaşte exact notele spirituale, reperele, gradaţiile şi predicile în spiritul

numărării numelor, pentru înregistrare în Registrul Comunităţii ca umbră a cărţilor
din Ceruri. Aceasta pe de-o parte.
Pe de altă parte, bucata de mână a scris numărat şi cântărit, din mai multe
motive. Cum putem şti că venitul nostru nu este 666 de talanţi de aur, dacă nu
primim mărturia lui Dumnezeu pentru confirmare, aşa cum ne descoperă Scriptura
1106
. Mărturia lui Dumnezeu ne spune că talanţii vor fi:
- (1) număraţi (Mat.25.19-29),
- şi (2) cântăriţi ca valoare (1 Cron.28.18; 29.4,7).
Domnul Isus va declara Personal că va număra concret, exact şi sigur talanţii
înapoiaţi1107. Solomon care a cântărit acei 666 de talanţi de aur, trebuia să ştie că la
ridicarea Cortului pe vremea lui Moise s-au folosit 29 de talanţi de aur 1108. De
asemenea, el a ştiut că a primit de la tatăl său David şi de la căpeteniile de familii
3000 1109 şi 5000 de talanţi de aur1110. Aceşti talanţi dăruiţi proiectează
lumină despre talanţi noştri înapoiaţi Stăpânului, pentru
zidirea Bisericii desăvârşite fără pată, ca un Templu perfect.
Dacă talanţii pastorilor, profesorilor şi preşedinţilor sunt
înapoiaţi cu dobândă, atunci trebuia să dea mărturie
practică despre altarul restabilit pentru Marea Reformă . La
fel, pe vremea lui Moise se cunoştea cantitatea şi valoarea talanţilor la facerea
Cortului şi a tot ce a fost în el 1111. Cantitatea şi valoarea era diferită de 666 talanţi
de aur. Mesajul numărat, numărat, cântărit şi împărţit nu a fost întâmplător scris în
faţa sfeşnicului1112 pentru că, luminătorul cu şase braţe cântărea un talant de
aur1113.
Ce simbolizează un talant de aur bătut în sfeşnic ? Valoarea unui talant era
foarte mare şi cântărea foarte mult. Înaintea lui Dumnezeu, toţi suntem vinovaţi
pentru că trebuia să dăm mărturie practică despre altarul restabilit pentru Marea
Reformă. Dacă unul dintre noi va spune că a primit doar un talant de aur atât cât
1106
Mat.25.19-29
1107
Mat.25.19-29
1108
Ex.38.24
1109
1 Cron.29.3-4
1110
1 Cron.29.6-7
1111
Ex.38.24
1112
Dan.5.5
1113
Ex.25.39
 6

cântăreşte sfeşnicul, atunci nu trebuia să-l ascundă în pământ 1114 sau să-l pună sub
obroc1115, ci trebuia să lumineze1116. Aceasta este sigiliul în faţa sfeşnicului. Ba mai
mult, orişicine este în spiritul Îngerului cu sigiliu, este şi în spiritul celor <şapte
duhuri>1117 ca simbol al sfeşnicului1118. În mijlocul celor şase duhuri se află cel de-
al şaptelea cu călimara la brâu. Acestă imagine este simbloul sfeşnicului ce
luminează solia sigilării în şapte culori. Dar despre semnificaţia sfeşnicului în alt
volum.
Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este
simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de-acolo începe întinderea,
dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul
nostru de cruce, dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea),
persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), greutatea (cât ? ) timpul (când ?) şi forma
prin pipăire, dacă piciorul ne descoperă urmele paşilor ca nişte semne pe Cale, dacă
brăul ne descoperă locul călimarei cu sigiliu, atunci doar un singur talant
de aur primit ne ajută să predicăm solia sigilării. Ce-am
făcut cu talanţii primiţi ? Oare nu i-am îngropat în pământ
pentru a primi semnul fiarei ? A fost luat sfeşnicul de la locul
lui ? 1119 Nu trebuie să fim doctori în teologie cu masters în lidership ca preşedinţi
cu mii de talanţi de aur primiţi, deoarece chiar şi un analfabet cu un talant o poate
predica. Să citim din nou mărturia Duhului Sfânt, ca a treia Persoană
Dumnezeiască, din Ezechiel :
- „ Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus,
dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în
mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in şi
cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de
aramă1120.

1114
Mat.25.25
1115
Mat.5.15
1116
Mat.5.15
1117
Ezech.9.2
1118
Ap.4.5
1119
Ap.2.5
1120
Ezech.9.2, marcarea noastră
 6

Cine nu poate da mărturie practică, concret, exact şi sigur despre numărul

şi greutatea spirituală a talanţilor aduşi la altar 1121, la Templul desăvârşit sau
restabilit cu Ploaia Timpurie pentru a primi Ploaia Târzie, cum poate şti dacă
mărturia lui în contextul talanţilor înapoiaţi predică <numărul numelui fiarei cu
666 talanţi de aur 1122> ? Zilele fariseilor şi cărturarilor moderni
care trebuia să facă reformă în biserică cu talanţii primiţi,
sunt numărate. PAŞII sunt număraţi la fel 1123.
Pastorul de comunitate ca predicator nu poate face redeşteptare şi reformă în
comunitate, atâta timp cât măsurile şi valorile altarului restabilit cu Ploaia Timpurie
ca o artă, nu sunt încorporate în viaţa lui ca semn oficial cu aspect pronunţat şi
distinct. Această condiţie necesară trebuie să fie conform Modelului Standard. De
exemplu, Domnul Isus (Cuvântul lui Dumnezeu) nu putea să ne prezinte măsurile
şi valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi practic în viaţa Lui,
dacă El Însuşi nu măsura cu cotul altarul crucii cu înfăţişarea de aramă 1124.
„ Este nevoie de reformă în popor, însă aceasta
trebuie să înceapă lucrarea curăţitoare mai întâi
în rândul pastorilor.’’ 1125
Totuşi, orişicine va măsura cu cotul altarul Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea nu face greşeală în privinţa spiritului numerelor sau spiritului numelor celor
care s-au opus şi se opun reformei cu marca <666>. Cotul Domnului Isus care a
măsurat altarul nu putea face greşeală, pentru că ştia exact că în măsura de cinci
coţi înălţime, cinci coţi lungime sau cinci coţi lăţime pot fi zidite spre înregistrare
12 pietre vii ca numere şi nume, pentru a nu confunda <numărul numelui
fiarei – 666 1126>. Oricine măsoară cu cotul altarul bisericii, va cunoaşte exact
notele spirituale, reperele, gradaţiile şi predicile în spiritul numărării numelor
pentru înregistrare în Registrul Comunităţii ca umbră a cărţilor din Ceruri.
Nu dorim să facem nici o speculaţie despre numărul fiarei, ci vrem să tragem
concluzia că acest număr cu semnul fiarei apare înainte şi după a patra generaţie ca
un cutremur la 40 de zile sau ani.

1121
Matei 25.16-17
1122
1Reg.10.14; Ap. 13. 17-18
1123
Iov.14.16-17
1124
Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
1125
E.G.White 1T.pg.484
1126
Ap. 13. 17-18
 6

Limbajul sigilării în contextul

tuturor altarelor
Dumnezeu a prezentat altarele ca umbre ale crucii cu limbaje diferite,
tocmai ca să ne adâncim şi să ne lărgim orizontul despre taina crucii lui Isus -
<înainte şi după Hristos>.
Toate aceste altare unse cu sângele Mielului erau nişte stâlpi de aducere
aminte sau repere pentru sigilarea generaţiilor. Fiecare generaţie trebuia să aibă
altare personale, de familie sau de comunitate, asemenea altarelor reper cu
caracteristica lor, păstrând schiţa sau conturul spiritual al chipului arătat la vremea
aceea pentru sigilarea generaţiilor. Altarele aveau o anumită caracteristică şi un
anumit mesaj păstrând condiţia ungerii cu sângele Mielului, după modelul aratat
la vremea aceea, şi nu în ultimul rând după modelul arătat nouă pe muntele
Golgota. Diferenţa altarului lui Moise, Solomon, Zorobabel, şi al Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea, altare care au fost zidite în timpuri diferite, în locuri
şi moduri diferite prin prisma motivaţiilor şi misiunii, sunt pentru noi exemple vii
diferite ca altare, asemenea modelului crucii lui Hristos. Biblia, prezintă altarele
cu măsuri diferite tocmai ca să ne lărgească sau să ne adâncească cunoaşterea
despre taina crucii. Acest mod de prezentare a măsurilor de cinci, 20 sau 14 coţi,
proiectează lumină despre coatele noastre ca simbol al faptelor cu limbaje diferite,
în raport cu altarul crucii Mântuitorului în locuri, timpuri şi moduri diferite. Ca să
digerăm toate limbajele este bine să prezentăm mai multe modele practice.
Pentru a înţelege experimental şi profund în sens <theomai> taina crucii lui
Hristos Biblia a folosit pentru altar limbaje diferite, precum: (1) altarul de
aramă1127, (2) altarul zidit din 12 pietre vii 1128, (3) altar din pământ1129 (4) altarul
arderii de tot1130 şi (5) altarul crucii lui Hristos pe Golgota, etc. Aceste altare au
fost una şi aceeaşi ca umbre ale crucii lui Hristos. Bineînţeles că Biblia are şi
alte exemple de altare, ca de exemplu; cerul şi pământul de aramă, lanţul de
aramă, etc, însă despre acestea în capitole separate.
Pentru a ne acomoda cu limbajul altarului restabilit şi cu limbajele celor
cinci altare ce vor fi prezentate pe rând, este bine să analizăm motivaţia
limbajelor la <restaurarea tuturor lucrurilor> .
1127
Ex.27.2
1128
Ex.20.25; 1Reg.18.31; Mat.10.2; Luca.6.12-16
1129
Ex.20.24; Lev.26.19
1130
Lev.4.10,25
 6

În lumina aceasta să desluşim limbajele pentru cei care vor să-şi

răstignească eul la altarul crucii pentru a urca la ceruri.

1.) - Limbajul sigilării la altarul de aramă

Caracteristicile acestui altar sunt mişcătoare. Cum ar putea urca la ceruri
cea de-a patra sau cea de-a 14-a generaţie de căpetenii, dacă nu cunoaşte limbajul
sigilării altarului restabilit ? Cum ar putea ca Evanghelia să ajungă la marginile
pământului cu viteaza fulgerului ? Biblia ne descoperă că se poate termina cu
viteza fulgerului 1131. Am găsit pasaje din Spiritul Profetic ce ne sugerează că
lucrarea de la Ploaia Târzie se poate face cu o putere mult mai mare decât pe
vremea Apostolilor ? În afară de altarul arătat lui Ezechiel, altarul arătat lui
Moise este singurul care prezintă măsurile de cinci coţi ca simbol al harului, şi
singurul ce ne arată valoarea aramei. Chiar dacă altarul restaurat de Solomon
avea 20 de coţi1132, totuşi Dumnezeu a arătat întregii istorii şi în special celor 20
de împăraţi ai lui Iuda şi Israel a cărui cot trebuia să măsoare altarul, că chipul
aprobat cu foc din cer1133 era cel din <aramă cu cinci coţi> 1134 de <dinaintea>1135
altarului de 20 de coţi, acolo unde s-a aşezat Solomon (2 Cron.6.13).
Ce reprezintă arama ca valoare ? Arama este simbolul jertfei, al sacrificiului
sau al morţii păcatului 1136. Cuvântul lui Dumnezeu prezintă valorile altarului cu
limbaje diferite, tocmai ca să ne adâncim şi să ne lărgim orizontul despre valorile
spirituale ale crucii lui Isus.
Arama ca simbol al arderii, semnifică şarpele de aramă spânzurat sau
răstignit. Semnificaţiile şerpilor înfocaţi din pustie sunt deosebit de
semnificative. Cuvântul ebraic pentru şarpele înfocat a cărui venin ardea este
<seraphim> care literal se traduce <înfocaţi>1137. Această imagine a şerpilor
înfocaţi schiţeză focul care arde.
În limba greacă, traducerea Noului Testament foloseşte pentru expresia
noastră contextuală <arama aprinsă> 1138, cuvântul <puroomai> , ce se aplică la
1131
Ezech.1.14; Dan.3.29; 4.37; 6.26
1132
2Cron.4.1
1133
2 Cron. 7.1
1134
2Cron.6.13
1135
1Reg.8.22
1136
Num.21.9
1137
Num.21.8, Dicţionar Biblic vol.1 pag.77, editura „Stefanus”
1138
Ap. 1.15,18; 10.1
 6

picioarele Domnului 1139. Acelaşi cuvânt <puroomai> se foloseşte şi la solia pentru

laodiceeni când se spune despre încercarea aurului curăţit prin foc (Ap.3.18).
Altarul de aramă descoperă o caracteristică ce altarul pământ sau cel zidit
din pietre vii nu ne descoperă. Şi anume, dacă unitatea altarului zidit din pietre vii
era dată de zidirea pietrelor în altar, atunci unitatea altarului de aramă foloseşte
expresia <dintr-o bucată>. Iată versetul: „ În cele patru colţuri să faci coarne care
să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă ” 1140.
Concluzia este că în contextul sigilării la altarul de aramă, Biblia ne
descoperă sigilarea cu sânge, care se aplica pe coarne şi pe mijlocul altarului.
Acest altar uns cu sânge era o aducere aminte a sigilărilor celor patru generaţii de
la Moise până la Solomon1141. Altarul de aramă al lui Moise a fost zidit în timp
diferit, în loc şi mod diferit prin prisma motivaţiilor. Biblia prezintă sigilarea
altarelor diferit, tocmai ca să ne lărgească sau să ne adâncească cunoaşterea
despre solia sigilării.

2.) - Limbajul sigilării la altarul din pietre vii

Dacă limbajul sigilării altarului de aramă descoperă sigilarea cu sânge 1142,
atunci limbajul sigilării altarului zidit din 12 pietre vii ne descoperă două
caracteristici. Dacă întregul context biblic ne arată că <unitatea este ca un sigiliu
>1143 atunci altarul zidit din 12 pietre vii ne descoperă sigilarea numărului 1144
unitatea în altar ca sigiliu 1145 . Caracteristicile acestui altar sunt convingătoare.
Diferenţa dintre altarul de aramă şi cel zidit din pietre care au fost modelate în
moduri diferite prin prisma motivaţiilor, sunt exemple diferite dar care păstrează

1139
Idem
1140
Ezech.27.2, marcarea noastră
1141
1Reg.6.1
1142
Lev.16.18-19
1143
Iov.9.7.u.p; 42.15
1144
F.Ap.1.15
1145
Iov.9.7;42.15-16 -„ El (Hristos) nu pune semnul (pecetea) Său asupra oamenilor nici după rang,
nici după bogăţie, nici după inteligenţă, ci după felul în care ei sunt una cu Hristos”. (H.L.L. 409,
îngroşarea noastră)
- „ Însemnul (pecetea) creştinismului nu este o insignă exterioară şi nici purtarea unei cruci sau a
unei coroane, ci este ceea ce se dă pe faţă ca rezultat al unirii dintre om şi Dumnezeu.”
(D.V. 453-454, îngroşarea noastră).
- „ Armonia şi unitatea bisericii sunt scrisorile de acreditare pe care aceştia le prezintă lumii că
Isus este Fiul lui Dumnezeu.” (5T. 239, îngroşarea noastră)
 6

asemănarea cu modelul crucii Domnului Hristos. Biblia, prezintă altarele cu

înfăţişări diferite tocmai ca să ne lărgească sau să ne adâncească cunoaşterea
soliei sigilării. Acest mod de prezentare proiectează lumină despre natura lucrării
noastre cu limbaje diferite, în raport cu altarul crucii Mântuitorului în moduri
diferite. Altarul de aramă şi cel zidit din pietre sunt una şi
aceeaşi, ca umbre ale crucii lui Hristos. Iată caracteristicile
altarului zidit din 12 pietre, ce ne determină să folosim limbaje diferite:
1.) Prima caracteristică ne spune că arama se obţine prin topirea sau
mistuirea pietrei (1Reg.18.38; Iov.28.2), ca o frumoasă ilustraţie a
zdrobirii pietrei sau a topirii păcatului (Zah.9.15, Isaia 1.25; Ierem.9.7)..
2.) A doua caracteristică ne descoperă unitatea bisericii sau unitatea
pietrelelor vii zidite în altarul crucii lui Hristos (1Reg.18.31). Această
carcateristică cea de-a doua ne descoperă că unitatea în altar schiţează
sau conturează spiritual sigiliul 1146.
La figurat, <unitatea > pietrelor vii zidite în altar reprezintă o
formaţiune de soldaţi ai crucii, ca o unitate militară, ce alcătuiesc un
întreg zidit, <legaţi sau sigilaţi ca stele>1147, cu cele 10 porunci (Iosua 8.
30-32)..
3.) A treia caracteristică ne dă posibilitatea cunoaşterii numărului pietrelor
vii în altar cu ajutorul harului lui Dumnezeu. De exemplu, cotul
Domnului Isus care a măsurat altarul crucii nu era mai scurt pentru a face
vreo greşeală, pentru că ştia exact că în măsura harului de cinci coţi
înălţime, cinci coţi lungime sau cinci coţi lăţime pot fi zidite în altar spre
înregistrare de exemplu 12 sau 120 de pietre vii care pot urca prin
Hristos la cer . De exemplu, trestia din mâna lui Ioan care a măsurat
altarul şi Templul (Ap.11.1) nu era mai scurtă pentru a face vreo greşelă,
pentru că ştia exact că în măsura harului de 12.000 de prăjini sau trestii
pot fi zidite în altar spre înregistrare de exemplu 144.000 de pietre vii
care pot urca prin Hristos la cer. Deci a treia caracteristică ne descoperă
sigilarea numărului.
4.) A patra caracteristică ne descoperă solia sigilării pietrelor vii în altar
cu cele 10 porunci (Iosua 8. 30-32).

1146
Idem
1147
Iov.9.7.u.p; 42.15-16.
 6

5.) A cincea caracteristică ne descoperă că pietrele vii din altar vor striga
până vor cânta cântarea de laudă. Veselia, bucuria şi lauda în Duhul
Sfânt, înseamnă unitate cu Spiritul aprobării lui Dumnezeu ca sigiliu:
„ Şi am auzit altarul zicând: <Da, Doamne Dumnezeule
Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale !>
(Ap.16.7, sublinierea noastră)
Concluzia este că restaurare înseamnă: rezidire, dregere, numărare şi
sigilare, ceea ce înseamnă un nou registru al comunităţii ca umbră al celui din
Ceruri. Dacă limbajul sigilării altarului de aramă ne descoperă sigilarea cu
sânge1148, atunci limbajul sigilării altarului zidit din 12 pietre vii ne descoperă
sigilarea numărului 1149 , unitatea în altar ca sigiliu 1150 şi solia sigilării pietrelor
vii cu cele 10 porunci 1151.

3.) Limbajul sigilării la altarul pământ (pământul

de aramă)
Acest altar este unul şi acelaşi cu altarul de aramă şi cu cel zidit din
pietre, ca umbre ale crucii lui Hristos. Altarul pământ sau pământul de aramă ne
descoperă nişte caracteristici pe care cel din aramă şi din pietre nu le relevă. Şi
anume altarul din pământ ne arată tipul, forma şi timpul roadelor
însămânţate în pământ ca altar. Dacă limbajul sigilării altarului de aramă ne
descoperă sigilarea cu sânge, şi limbajul sigilării altarului zidit din 12 pietre vii
ne descoperă sigilarea numărului, unitatea în altar ca sigiliu şi solia sigilării
pietrelor vii cu cele 10 porunci, atunci limbajul altarului pământ ne descoperă
sigilarea prin roade ca probe vii 1152.
Credem că am observat deja că în Vechiul Testament roadele nu se referă doar
la cereale, ci şi la: smochine, măsline, struguri, rodii, migdale, curmale, animale,
untdelemn, oameni ca întâi născuţi, etc., cu precizarea că fiecare avea rolul lui
(motivul, de ce?) ca simbol în Biblie; în locul (unde?), timpul (când?) şi modul

1148
Lev.16.18-19
1149
F.Ap.1.15
1150
Vezi argumente la nota de subsol 459
1151
Iosua 8. 30-32
1152
- „ Dacă faptele voastre sunt de un asemenea caracter ca ale mlădiţelor butucului de viţă, şi noi
aducem ca roadă ciorchini bogaţi de roade preţioase, atunci purtăm în faţa lumii semnul (pecetea)
lui Dumnezeu de fi şi fice ale Sale. Noi suntem epistole vii (gravuri - Ex 28.21), cunoscute şi citite de
toţi oamenii” (E.G.White. 5T. Pag.367, marcarea şi paranteze adăugate).
 6

(cum?) stabilit de Dumnezeu. Iată motivul, modul, locul şi timpul prezentării

roadelor:
1. - După patru generaţii în Egipt1153, când Moise a introdus limbajul sigilării
prin sânge la altarul de aramă, Dumnezeu a prezentat ca sigiliu roadele aduse
de Caleb şi Iosua din Ţara Cananului1154.
2. - După 14 generaţii cercetate la cumpănă 1155 pe vremea lui Amos,
Dumnezeu a prezentat roadele ca sigiliu 1156.
3. Pe vremea lui Ioachin ca a patra generaţie 1157, Dumnezeu a prezentat
prin Ieremia viziunea roadelor ca sigiliu 1158
4. - Pe vremea Domnului Isus după patru 1159 şi 14 1160 generaţii, când a
restabilit PRACTIC şi demonstrativ ca original al altarului lui Moise,
Dumnezeu a prezentat primul snop sau primele roade ca sigiliu care s-au
înălţat la Cer împreună cu Domnul Isus 1161.
5. - După patru şi 14 generaţii de adventişti când pământul e copt 1162,
Dumnezeu prezintă roadele aduse la altarul restabilit cu Ploaia Timpurie al
Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea, pentru a primi Ploaia Târzie.

Doctrina Sanctuarului ne descoperă că evreii trebuiau să selecţioneze roadele

şi să le aducă la altar ca un loc stabilit de Dumnezeu 1163. Punându-le deoparte în
locul stabilit la altar se arăta că roadele se identificau cu pietrele din altar. În

1153
Idem
1154
Num.13.23; Osea 9.10
1155
Amos 7.8
1156
Amos 8.1
1157
1. Solomon care a restaurat altarul, 2. Roboam, 3. Abiam, 4. Asa, 5. Iosafat, 6. Ioram, 7.
Ahazia, 8. Atalia (regină), 9. Ioas, 10. Amaţia, 11. Ozia (sau Azaria), 12. Iotam, 13. Ahaz, 14. Ezechia,
15. Manase, 16. Amon, 17. Iosia, 18. Ioahaz, 19. Ioiachim, 20. Ioiachin. Deci de la Solomon până la
Ioachin sunt cinci ori patru generaţii.
1158
Ieremia 22.24; 24.2-3
1159
Vezi paginile dinainte, 85-107
1160
Mat.1.17
1161
-“Tot astfel şi Hristos, ca întâiul rod, înfăţişa marele seceriş spiritual ce trebuia să se adune
pentru Împărăţia lui Dumnezeu (...). I-am adus din mormânt ca cel dintâi rod al puterii Mele, pentru
a fi cu Mine acolo unde sunt şi Eu, să nu mai vadă niciodată moartea şi să nu mai guste suferinţa”.
(E.G. White, H.L.L. pag.786-834)
1162
Ap.14.18
1163
Deut.16.11; 26.2,4
 6

contextul acesta apare o caracteristică ce întăreşte şi mai mult profeţia din

Apocalipsa 14.19-20 despre teascul cel mare cu cele 1600 de stadii.
Dacă limbajul sigilării altarului de aramă descoperă sigilarea cu sânge, iar
limbajul sigilării altarului zidit din 12 pietre vii descoperă sigilarea numărului,
unitatea în altar ca sigiliu şi solia sigilării pietrelor vii cu cele 10 porunci ,
atunci limbajul altarului din pământ ne descoperă sigilarea cu ajutorul
roadelor ca probe.
5.) Limbajul sigilării la altarul arderii de tot
Altarul prezentat în toate culorile, se mai numeşte aşa pentru că primele roade,
copturile, darurile sau jerfele ce preluau păcatul trebuiau arse de tot pe altar, pentru
repudierea totală a păcatului la sigilare. Jertfele erau mistuite, iar roadele sub formă
de struguri sau grâu erau puse în teasc. Limbajul fiecărui altar prezentat de Biblie
prezintă caracteristici cu limbaje diferite dea înţelege profund în sens theomai 1164
modul şi motivul sigilării, că păcatul trebuie să fie ars de tot.
Pentru a beneficia de iertarea lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor 1165 şi curăţirea
de tot a faptelor la sigilare, fiecare păcătos trebuia să întindă măinile asupra capului
mielului, vitei sau berbecului, ca semn că păcătosul se identifica cu jertfa arsă de
tot sau cu altarul arderii de tot. În contextul semnului de pe mână păcătosul trecea
faptele păcatoase asupra victimei nevinovate. Nu putem mărturisi în faţa Instanţei
Cereşti că faptele noastre nu sunt păcatoase, deoarece Martotul Credincios şi
Adevărat declară <ştiu faptele tale>. „ A întinde mâna „ (sau cotul) în acest fel,
înseamnă a fi ASEMENEA cu jertfa Domnului Isus care a întins coatele la stânga
şi la dreapta pentru a fi ars de tot spre curăţire. Ba mai mult, a întinde cotul sau
mâna înseamnă a omorâ de tot sau a trece faptele sau coatele păcătoase asupra
Mielului lui Dumnezeu care ridică faptele (coatele) păcătoase ale lumii pentru a fi
curăţite sau sacrificate de tot. Sacrificarea sau jertfirea de tot a mîinilor (coatelor)

1164
1Ioan1.1
1165
Domnul Isus ca Mare Preot face ispăşire în Sfânta Sfintelor după 1844
 6

conturează sau schiţează spiritual arderea faptelor păcătoase de tot. Motivul este
anticipat de solia către Laodicea care zice <ştiu faptele tale>.
În contextul că jertfele erau mistuite de tot, iar roadele sub formă de struguri
sau grâu erau puse în teasc, apare o caracteristică ce întăreşte şi mai mult profeţia
din Apocalipsa 14.19-20 despre teascul cel mare cu cele 1600 de stadii.
Darul de măncare se aducea şi el ca roade, adică sub formă de snopi sau de
pâine. Pentru a fi consumat snopul trebuia să treacă prin teasc 1166. Apoi prin râşniţă
se scotea tot ce era mai bun din grâu: grăsimea sau floarea făinii 1167. Acesta era
darul de mâncare aprobat de Dumnezeu, pe care îl mânca El prin mistuire, iar o
parte revenea preoţilor.
La fel, strugurii copţi se aduceau şi ei ca roade, adică sub formă de ciorchine.
În contextul că Dumnezeu mistuia tot ce era mai bun din rod, strugurele trebuia să
treacă prin teasc 1168. Prin zdrobire în teasc se scoatea tot ce era mai bun din
strugure - zeama sau mustul aşa cum grăsimea sau floarea făinii era tot ce era mai
bun din grâu 1169. Biblia ne arată că darul sau jertfa de băutură aprobat de
Dumnezeu era zeama de strugure sau mustul, obţinut prin zdrobire sau mistuire ?
Tot Biblia ne arată că zdrobirea strugurilor în teasc era tot una cu mistuirea
primelor roade sub formă de jertfă de miel sau pâine. Toate acestea erau de un
miros plăcut Domnului. Dacă o jertfă este de un miros plăcut Domnului, atunci ea
este aprobată, peste care se aşează o semnătură şi sigiliu. Mireasa nu va purta inele
doar la mâini, ci şi la urechi şi nas, ce confirmă sigilarea în contextul auzului şi
mirosului (Ex.21.6; Ezech.16.12). Sigilarea ca aprobare prin miros plăcut la altarul
arderii de tot nu este exagerare, deoarece preoţii care slujeau la Cort sau Templu nu
trebuia să aibă nasul cârn (Lev.21.18). Acest adevăr poate avea aplicaţii
excatologice ?
Comentariul Biblic AZŞ explică că forma ebraică pentru <veriga de nas> are
forma <nezem> care se poate traduce şi <bijuterie pentru frunte>1170. Această
variantă de traducere în întreg context biblic face aluzie la obiceiuri orientale în
acea vreme, sau confirmă marcarea sau însemnarea frunţii ? Ar fi putut
Dumnezeu să folosească simboluri din obiceiurile vremii în scop didactic pentru a

1166
Jud.6.11 ; Neem. 13.15; Iov 24.5
1167
Lev.6.15
1168
Jud.6.11 ; Neem. 13.15; Iov 24.5
1169
Lev.6.15
1170
Comentariul Biblic AZŞ despre Gen.24.22
 6

explica un mesaj ? Biblia răspunde că veriga de la nas are aceeaşi formă <nezem>
ca şi veriga de la ureche 1171, care a fost sigilată cu sânge1172 şi la tocul uşii1173.
Pastorul de comunitate ca predicator nu poate transmite solia Îngerului al
treilea cu putere, sau solia Îngerului cu sigiliu, atâta timp cât are nasul cârn fără
miros1174. Dacă Comentariul Biblic AZŞ spune că veriga sau inelul se <aşeza pe
peretele central al nasului>1175, înseamnă că inelul nu se poate aşeza pe un nas
cârn. Mirosurile plăcute sau fine aprobate de Dumnezeu trebuie să fie încorporate
în viaţa predicatorului ca semn oficial cu aspect pronunţat şi distinct. Această
condiţie necesară trebuie să fie conform Modelului Standard. De exemplu, Domnul
Isus (Cuvântul lui Dumnezeu) al cărui sânge sigilează nu putea să declare la
Sanctuar că unele jertfe erau de un miros plăcut, dacă El Însuşi nu era o jertfă arsă
de tot ca un miros plăcut. În contextul sângelui Mielului ars de tot ca un miros
plăcut ce sigilează, Biblia ne hrăneşte cu hrană tare şi nu cu lapte. Lipsa mirosului
la nas este o boală cauzată de amprenta degetului. Contrafacerea are loc în timpul
baterii sau cernerii laptelui pentru a obţine smântâna ca simbol al hranei tari. Iată
dovada:, „căci baterea laptelui dă smântănă şi scărpinarea nasului (cu degetul) dă
sânge” 1176. La ce face aluzie versetul Proverbe 30.33 ? Scărpinarea se datorează
faptului că avem probleme cu nasul.
Putem da mărturie practică că Dumnezeu a mirosit deja planurile noastre ce
miros a o nouă rotire în pustie ? Bineînţeles că da. Starea de vomă pe care o are
Dumnezeu 1177 este creată şi de miros. Este nasul lui Dumnezeu cârn, sau nasul
nostru ? Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul
este simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea,
dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul
nostru de cruce, dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea),
persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta), greutatea (cât ? ) timpul (când ?) şi forma
prin pipăire şi <nu scărpinare> 1178, dacă cumpăna este simbolul dreptăţii dat de
Legea lui Dumnezeu şi de Evanghelie, dacă inelul de la ureche simbolizează

1171
Comentariul Biblic AZŞ despre Prov.25.12
1172
Ex.29.20
1173
Ex.21.6
1174
Lev.21.18
1175
Comentariul Biblic AZŞ despre Ezechiel 16.11-12
1176
Prov.30.33, paranteză adăgată
1177
Ap. 3.16
1178
Prov.30.33
 6

sigilarea în contextul auzului la tocul uşii 1179, atunci inelul de la nasul Miresei,
simbolizează sigiliul în contextul mirosului.
Dacă nu trăim practic solia Îngerului al treilea, orice încercare dea mărturisi
practic fără trestie, cot, palmă, deget, cumpănă şi inele, înseamnă: conformism,
formalism sau deformaţie. <Formalismul> înseamnă; <deformarea> conturului
spiritual al chipului lui Dumnezeu din noi. Contrafacerea prezentată de Biblie este
cutremurătoare, deoarece stăpânii ce se identifică cu Baal de exemplu au coate,
degete, ochi, urechi, nas şi picioare. Iată ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în
această privinţă:
„ Au gură, dar nu vorbesc,
au ochi, dar nu văd,
au urechi, dar n-aud,
au nas, dar nu miros,
au mâini, dar nu pipăie,
picioare, dar nu merg;
nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.
Ca ei sunt cei ce fac,
toţi cei ce se încred în ei.”
( Ps.115.5-8, marcarea naostră)
Dar arderea de tot cu focul Duhului Sfânt înseamnă înălţare la cer ca un
miros plăcut Domnului 1180. Prorocul Ilie şi Domnul Isus s-au înălţat la cer cu un
car de foc la propriu şi la figurat din mai multe motive 1181. În primul rând pentru
că păcatul din ei era ars de tot de focul Duhului Sfânt în altarul restabilit, după
patru şi 14 generaţii. La vremea lor sub soare Ilie şi Domnul Isus erau copţi ca a
patra şi a 14 generaţie. Primul snop înviat împreună cu Domnul Hristos 1182 s-a
urcat la cer împreună cu El . După cum Ilie s-a înălţat la cer asemenea Domnului
Isus ca o ardere de tot cu strălucire de aramă în altarul arderii de tot restabilit, tot
aşa şi ultima generaţie se va înălţa la cer ca o ardere de tot într-un altar restabilit.

1179
Ex.21.6
1180
Lev.9.24
1181
2Reg.2.11; Ezech.1.4
1182
-“Tot astfel şi Hristos, ca întâiul rod, înfăţişa marele seceriş spiritual ce trebuia să se adune
pentru Împărăţia lui Dumnezeu (...). I-am adus din mormânt ca cel dintâi rod al puterii Mele, pentru
a fi cu Mine acolo unde sunt şi Eu, să nu mai vadă niciodată moartea şi să nu mai guste suferinţa”.
(E.G. White, H.L.L. pag.786-834)
 6

6.) Limbajul sigilării la altarul crucii lui Hristos .

Altarul de pe Golgota era originalul a tot ce se numeşte altar din toată Biblia,
pentru că:
- Domnul Isus ca model şi exemplu pentru noi avea înfăţişarea sau
chipul de aramă 1183 al cărui sânge ne sigilează.
- Era Piatra Standard gravată sau săpată ca o unitate şi ca o pecete vie
din temelia altarului zidit din pietre vii ca probă pentru sigilarea
pietrelor vii conform modelului (Ex.28.21; Zah.3.9; Mat.16.18)
- Domnul Isus era primul rod ca sigiliu 1184din altarul pământ.
- Şi de asemenea, se identifică cu jertfa arderii de tot.

Acesta era Standardul arătat la a patra şi la a 14-a generaţie, atunci când

Dumnezeu a făcut ispăşirea, marcat de întruparea Dumnezeirii în natura umană.

1183
Num. 21.9; Ezech. 1.4, 28; 8.2
1184
Rom.8.29; 2 Corint.1.22; Ef.1.13.
 6

„ Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a

atins gura. Şi Domnul mi-a zis:< Iată pun
cuvintele Mele în gura ta>”
Ieremia 1.9.
 6

Autoritatea cuvintelor pentru

solia sigilării
 6

Motto:„ Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a

atins gura. Şi Domnul mi-a zis:< Iată pun
cuvintele Mele în gura ta>” Ieremia 1.9

Motivaţie

Dacă Biblia şi Spiritul Profetic nu tac în privinţa descoperirii semnului de

recunoaştere a sigiliului, înseamnă că nu trebuie să tăcem, ci să mărturisim
prezentarea sigiliului. Această responsabilitate dea mărturisi practic asemănarea,
nu este pentru tâlharul de pe cruce mântuit în ultima clipă, pentru cei noi botezaţi,
sau pentru cei ce se poticnesc la cruce, ci pentru cei de-a patra generaţie ce trebuia
să fie primele roade coapte la 40+40+40+40 de ani de rotire în pustie.
Omul şi-a pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al cerului şi trebuie
ajutat să intre în posesia lui. Prin mărturiile practice de asemănare cu chipul lui
Dumnezeu, omul este ajutat să-l găsească. Înainte de a-l ajuta trebuie să
prezentăm autorizaţia soliilor sigilării.
Autoritatea soliei sigilării, este permisiunea, împuternicirea sau puterea dea
mărturisi practic altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu
Ploaia Timpurie, pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Această autoritate
este reală dar nu absolută şi normativă cum a fost aceea a Apostolilor. În afară de
autoritatea administrativă din sânul Bisericii (legislativă şi executivă a comitetelor
în raport cu Manualul Comunităţii), există totuşi autoritatea soliei pentru Reforma
de la Ploaia Târzie, prin care Biserica trebuie să le recunoască ca fiind legitime, în
măsura în care nu contravin normelor divine. Aceste solii nu atacă autoritatea
administrativă a Comitetelor, ci doar transmit ce este greşit pentru redeşteptare şi
reformă. Pentru a înţelege mai clar această autoritate a soliei de sigilare, trebuie să
răspundem la întrebările despre motive (de ce ?), timp (când ?), loc (unde ?),
personaje (cine?) şi modul (cum?) de propovăduire cu autoritatea Cuvântului. Nu
putem prezenta autorizaţia soliei sigilării, fără prezentarea instrumentelor de
sigilare, luate pe rând şi separat.
Cheile
 6

În contextul soliei semnului de pe mână ca <solie a Îngerului al treilea>

1185
, <cheia din mâna răstignită> este semnificativă, deoarece se poate descuia
taine sau uşi a căror tocuri au fost unse cu sânge ca sigiliu 1186. Tot cu această
cheie din aceeaşi mână răstignită se pot descuia cu aceeaşi mână răstignită, uşi
peste care se aşează Legea ca sigiliu 1187. Simbolistica este foarte frumoasă
deoarece, tot cu cheia se pot descuia uşi peste care se grava chipuri de crin 1188
asemenea Crinului din văi 1189- imaginea lui Dumnezeu. Toţi aceia care
mărturisesc practic asemănarea cu Crinul din văi, au slava mai mare decât a lui
Solomon 1190
În acest context, prin cheie se poate înţelege la figurat instrumentul cu care
se pot descuia primele începuturi sau primele solii ale sigilării celor 144.000 în
toate formele.
În ebraică <cheile împărăţiei> se traduce <mapteatt>, iar în greacă
1191
<kleis> . Aducem spre cercetare cheile împărăţiei cerurilor, pentru că trebuie să
facem o diferenţa clară între ceea ce înseamnă: (1) puterea şi
autoritatea oferite de Domnul Isus ucenicilor
(în special lui Petru), dar şi bisericii Sale dea
propovădui Evanghelia şi dea descuia tainele
Cuvântului, şi (2) cheia care se află în mâinile
Domnului Isus. Sfânta Scriptură spune că Cel
ce ţine cheile morţilor şi a locuinţelor
morţilor este Cel care a fost mort şi a înviat,
adică Domnul Isus 1192. De asemenea, tot
Sfânta Scriptură spune că Cel ce ţine cheia lui
David, Cel ce deschide şi nimeni nu va
închide, Cel ce închide şi nimeni nu va
deschide este Domnul Isus (Ap.3.7).
Totuşi, după cum Duhul Sfânt din Ilie a descuiat
cerul ca să plouă pe vremea lui, tot aşa şi Petru a descuiat

1185
Ap.14.9
1186
Ex.12.7
1187
Deut.6.9
1188
1Reg.6.32
1189
Cânt.c.2.1
1190
Matei 6.28-29
1191
Dicţionar biblic, editura Stefanus
1192
Ap.1.18; 20.1
 6

cu cheia1193 tăria puterii Evangheliei prin Duhul Sfânt, ca o Ploaie Timpurie,

pentru a se boteza de ziua Cincizecimii 3 000 de oameni 1194.
Un alt personaj Biblic care avea autoritatea dea încuia şi descuia a fost
Eliachim fiul lui Hilchia 1195. Cercetând activitatea acestuia în întreg context biblic
şi excatologic ce prezintă cele douăsprezece porţi gravate cu numele celor
douăsprezece seminţii ale lui Israel, prin poartă şi cheie se pot înţelege la figurat
primele începuturi sau primele intrări descuiate în biserica primară 1196.
Cercetarea cuvântului <cheie> în întreg context biblic este foarte importantă.
Pentru a şti cine poate utiliza cheia trebuie să notăm că Ilie, Cir 1197şi Petru s-au
identificat cu Eliachim, considerat de mulţi teologi ca fiind asemenea Domnului
Isus sau umbra Lui 1198. Nici un om sau o mulţime nu a fost investită de
Autoritatea Divină dea încuia sau descuia prin vot, decizii, ţinte sau planuri,
timpul începerii Mari Reforme de la Ploaia Târzie, dacă nu mărturisesc practic
asemănarea cu Domnul Isus. Încheiem cu două versete biblice în care este
descrisă puterea trestiile clătinate de vânt1199, în viaţa cărora este întrupat
canonul1200 sau trestia (cei doi Martori V.T şi NT.). Aceşti soli au putere prin
Duhul Sfânt să încuie sau să descuie Cerul pentru Ploaia Târzie. Iată mărturiile
lor:

- „ Ba încă, adevarat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat
cerul să nu dea ploaie trei ani şi sase luni şi când a venit o foamete mare peste
toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimis la nici una din
ele, afară deo vaduvâ din Sarepta Sidonului”.1201

1193
Mat.16.18
1194
Luc.4.25; Iacov 5.17; Mat.16.19; F.Ap.2.37, 41
1195
Isaia 22.20-22
1196
Apoc.22.14; Isaia 22.22
1197
Is.45.1-2
1198
Is.22.20-22; 45.1-2
1199
Luc.24
1200
Ps.119.11; Ioan 1.14
1201
Luc.4.25-26
 6

- „Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor;

şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de
urgie, ori de câte ori vor voi.”1202

Steagul Emanuel
Cea de-a doua caracteristică ce conturează autoritatea soliei pentru Marea
Reformă de la Ploaia Târzie arată în ce direcţie se află Dumnezeu în timpul
zguduirii, cernerii sau sigilării. Steagul Emanuel nu ne arată doar direcţia, ci şi
calea crucii pe care trebuie s-o urmeze poporul, sau familia. Picioarele
nerăstignite aleargă dezorientat fără steag sau cu steagul diavolului. Steagul
Iehova nisi sau Emanuel ce conţine emblema crucii este un reper de orientare pe
cale, după care trebuie să ne îndreptăm paşii ca soldaţi ai crucii. Nu trebuie să ne
surprindă solia sigilării şi evenimentul cernerii, în primul rând al Corpurilor
pastorale şi a profesorilor pe care o îngăduie Domnul, deoarece ei trebuia să fie
primii care să flurure steagul crucii cu emblema <Dumnezeu este cu noi>
( Emanuel) sau <Domnul steagul meu> ( Iehova - nisi). Dacă trestia este simbolul
Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor
sau a faptelor pentru că de acolo începe întinderea, dacă palmele reprezintă
simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul nostru de steag, atunci
degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia în care se află steagul (unde),
persoanele care o flutură (cine ?), şi timpul fluturării (când ?).
În ce constă permisiunea sau semnul purtării steagului pentru a-l flutura?
Răspunsul este foarte simplu. Autorizaţia sau semnul purtării steagului este
semnul de pe palmă. Dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a
apucării de ceva în cazul nostru de crucea în spiritul Emanuel, atunci inelul ce
delimitează palma este semnul de pe palmă ce apucă steagul.
Pentru a cerceta în ce direcţie şi pe ce cale se găseşte Dumnezeu şi ce
condiţii trebuie să îndeplinim în timpul soliei sigilării şi cernerii, este bine să
lăsăm să vorbească vocea cea mai autorizată a Bisericii – Spiritul Profetic. Dacă
steagul Emanuel ne arată direcţia, şi calea crucii pe care trebuie s-o urmeze
poporul sau familia, atunci pasajul următor din Spiritul Profetic nu spune că
steagul picioarelor nerăstignite aleargă dezorientat, ci spune că se târăşte în ţărână.
În cazul acesta, cine sunt târâtoarele fără picioare şi paşi ? Iată răspunsul:

1202
Ap.11.6
 6

„În viziune de noapte am văzut două oştiri într-o luptă îngrozitoare. O

oştire avea în frunte stindarde care purtau semnul (pecetea) lumii; cealaltă avea
în frunte steagul scăldat în sânge al Prinţului Emanuel. Steag după steag era
lăsat să se târască prin ţărână, când companie după companie din oştirea
Domnului se unea cu vrăjmaşul, şi seminţie după seminţie din rândurile
vrăjmaşului se unea cu poporul păstrător al poruncilor lui Dumnezeu. Un înger
care zbura în mijlocul cerului punea stindardul lui Emanuel în multe mâini, în
timp ce un general puternic striga cu voce tare: "Intraţi în rânduri” (pentru
unificare sau legare). Cei credincioşi faţă de poruncile lui Dumnezeu şi de
mărturia lui Hristos să ocupe acum poziţiile. Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi
deosebiţi, şi nu vă atingeţi de ce este necurat; şi Eu vă voi primi, şi vă voi fi Tată,
iar voi îmi veţi fi fii şi fiice. Toţi cei care vor, să vină şi să ajute Domnului, să dea
ajutor Domnului împotriva celui tare!"
Lupta se înverşuna. Victoria alterna când de o parte, când de alta. Deodată,
<soldaţii crucii> s-au retras, ca atunci când un stegar "cade în leşin" (Isaia
10,18). Dar aparenta lor retragere era numai pentru ca să câştige o poziţie mai
avantajoasă. Se auzeau strigăte de bucurie. Se înălţa un cântec de laudă pentru
Dumnezeu, şi glasuri de îngeri s-au unit în cântare, atunci când soldaţii lui
Hristos au înfipt steagul Lui pe zidurile fortăreţei care până aici era deţinută de
vrăjmaş. Căpetenia mântuirii noastre conducea lupta şi le trimitea ajutor
soldaţilor Săi. Puterea Lui se desfãşura cu tărie, încurajându-i să împingă lupta
până la porţi. El îi învăţa lucruri teribile în neprihănire atunci când îi conducea
pas cu pas, biruitor şi ca să biruiască. În cele din urmă, victoria a fost câştigată
(....). Soldaţii lui Hristos erau chiar la porţile cetăţii, şi cu bucurie, L-a primit
cetatea pe Împărat.” 1203
În contextul că <Steagul Emanuel> defineşte spiritual ordinul de misiune al
soldaţilor care poartă în ei: spiritul, caracterul, însuşirile sau caracteristicile de
recunoaştere a Domnului Isus, nimeni nu poate să aibă pretenţia că se află sub
steag sau că este o emblemă ca o stemă vie a Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea, dacă nu se identifică cu emblema Bisericii, aşa cum am notat-o ca
exemplu. Această solie nu este pentru tâlharul de pe cruce sau pentru cei noi
botezaţi, ci pentru cei peste a căror Instituţii şi diplome sunt aplicate stema
bisericii. Emblemele vii în spiritul <Iehova – nisi> sau <Emanuel> ce flutură
steagul PRACTIC prin Instituţii sau diplome, sunt cunoscute şi citite de toţi
oamenii doar când solia, adevărul sau mesajul sunt încorporate în viaţă, ca o
stemă oficială cu aspect pronunţat şi distinctiv pentru a putea fi văzute şi citite că:
1203
E. G. White, 8T. 42, paranteze, îngroşarea şi sublinierea noastră
 6

<Domnul este steagul şi Dumnezeul teologilor ce se identifică cu emblema

steagului Emanuel>.
Prin folosirea expresiei <emblemă vie> în dreptul celui ce trasmite solia
sigilării, se poate materializa, concretiza sub formă vizibilă şi perceptibilă
gândurile, sentimentele, simţămintele, direcţia şi Calea, cu ajutorul semnelor
lizibile ca un stindard cu emblema <Iehova – nisi> sau <Emanuel>. Aceasta este
dovada cea mai puternică că Domnul este steagul soldaţilor ca martori şi
Dumnezeul lor - ca semn de apropiere ( C. C.2. 4; Is. 5.26 ).
Toţi creştinii care vor urca la ceruri, nu se vor lăuda cu rotirea în pustie patru
generaţii, sau cu gunoaiele acestei lumi, ci doar cu povara crucii lui Hristos, ca un
soldat ce poartă steagul Emanuel. Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
ca ultimă generaţie nu se vor lăuda cu o stemă pusă doar de formă ca marcă
înregistrată (teoretic) la intrarea în clădirile Instituţiilor Bisericii, pe diplome,
sitte-uri, Manuale (reviste) oficiale, ci se vor lăuda practic şi nu teoretic cu
valorile spirituale PRACTICE ale crucii, fluturând totodată steagul Emanuel pe
fiecare pagină în cazul soliilor scrise. Aceasta a fost şi motivul pentru care am
imprimat sigla Bisericii pe únele pagini.
Pentru a localiza timpul aplicării profeţiei cu steagul Emanuel, trebuie să
vedem cine trebuie să poarte steagul ? Cunoaştem vreo Biserică cu emblema sau
steagul Emanuel, ce trebuie să propovăduiască de două ori solia <a căzut, a căzut
Babilonul> ? Iată cum răspunde Spiritul Profetic la această întrebare:

„ Clar şi lămurit trebuie să răsune avertizarea: "A căzut, a căzut Babilonul

cel mare... Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei,
şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei" (Ap.18,2-4). Cuvintele acestui text biblic trebuie să
fie împlinite. În curând cea din urmă încercare trebuie să vină peste toţi locuitorii
pământului. La data aceea trebuie să se ia hotărâri prompte. Aceia care au fost
convinşi prin prezentarea Cuvântului, se vor rândui sub steagul stropit cu sânge
al Prinţului Emanuel. Ei vor vedea şi nu vor afla niciodată mai înainte că au
pierdut multe ocazii de a face binele pe care ar fi trebuit să-l facă.”1204

1204
E. G. White 9T. 150, îngroşarea şi sublinierea noastră
 6

Simon din Cirene ca neuns a dus crucea

lui Hristos 1205 ca un soldat fără gradaţii
(fără galoane), pentru că cel care trebuia să
ducă steagul „Iehova nisi” ca o cruce
asemenea lui Moise1206, nu era altul decât
însuşi Simon Petru unsul gradatul (cu
galoane), care l-a părăsit pe Domnul în
momentele cele mai grele. Unsul gradat şi
neunsul ca soldat, purtau acelaş nume Simon,
pentru că se traduce <ascultare>, cu aluzie
că ascultarea trebuie să fie desăvârşită şi pe
cale, indiferent de responsabilitate, chiar şi
sub povara crucii purtată patru generaţi (Gen. 29.33).
Martorii, probele sau exemplele vii nu vor flutura steagul ca să
demonstreze de partea cui este Dumnezeu, ci o vor
flutura pentru adunarea sau strângerea sub steagul
Emanuel (Iehova–nisi). Apelul este:
„Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut
legământ cu Mine prin jertfă ”.
(Ps.50.5)
Nu putem să fluturăm steagul dacă nu ne
identificăm cu focul altarului crucii, ca emblema de pe
steag. Această fluturare pentru strângere va fi pentru
unii unşi gradaţi o Piatră de poticnire ce izbeşte la
picioare 1207.

Toiagul
Pentru a înţelege şi mai bine exercitarea autorităţii soliei de la Ploaia Târzie
ca o autorizaţie, trebuie să notăm din nou exegeza unor cuvinte canonice
1205
Luca 23.26
1206
Ex.17.12-15
1207
1Petru 4.17; Dan.2.34
 6

descoperite nouă de profesorii Institutelor Teologice. Şi anume ni se spune că, în

timpurile biblice, instrumentul pentru măsurarea lungimii era confecţionat dintr-o
trestie. De aceea şi grecescul kanon (regula, standard), care denumea cândva un
băţ folosit drept ”metru”, provine din termenul semitic, oriental kane (trestie), de
unde şi latinescul canna (trestie)” (Florin Lăiu). În acest subcapitol nu vom nota
toate versetele biblice ce folosesc cuvântul kalanos cu toate sensurile, ci doar pe
acelea în sens de toiag, baston sau prăjină 1208. Poate ne-am pus întrebarea de ce
trebuie să prezentăm atît de profund semnificaţia toiagului ? Avem nevoie de
autorizaţie ?
În contextul soliei Îngerului al treilea ce predică solia sigilării cu semnul
de pe mână, Dumnezeu ne-a dat măsurile altarului restabilit cu măsura trestiei ce
se identifică cu prăjina sau toiagul, pentru ca orice om în Hristos s-o poată
măsura practic ca umbră a lui Ioan (Ap.
11.1; 21.16). Dacă trestia este simbolul
Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă
cotul este simbolul întinderii mâinilor sau a
faptelor pentru că de acolo începe
întinderea, dacă palmele reprezintă simbolul
prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în
cazul nostru de toiag, atunci degetul este
arătătorul, simbolul ce indică direcţia în care
se află Domnul Isus cu <toiagul de
cârmuire>1209
Ba mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu
ne arată că în timpul sigilării trebuie să
avem toiagul în mână1210, aceasta pe de-o
parte. Pe de altă parte solia sigilării nu o
trasmite oricine, ci doar pietrele vii săpate
ca nişte peceţi ce se află în spiritul
Îngerului cu sigiliu 1211.
1208
Ezechiel 4.16; 5.16; 14.13; Ap. 11.1; 21.16
1209
Gen.49.10
1210
Ex.12.11
1211
Ex.28.21 - Iată pasajul care dovedeşte că solia celor 12 pietre vii săpate ca nişte peceţi este
diferită de solia celorlalţi:
-“ Îndrumările date celor şaptezeci erau asemănătoare cu cele date celor doisprezece, dar
porunca primită de cei doisprezece de a nu intra în vreun oraş al neamurilor sau al samaritenilor
n-a fost dată şi celor şaptezeci. (E G.White, H.L.L.489, marcarea noastră)
 6

În contextul nostru, toiagul simbolizează permisinea, împuternicirea sau

puterea dea mărturisi solia reformei şi a sigilării, ca o autorizaţie. După cum am
notat la început, această autoritate este reală dar nu absolută şi normativă cum a
fost cea a Apostolilor. În afară de autoritatea administrativă din sânul Bisericii
(legislativă şi executivă în raport cu Manualul Comunităţii ), mai există şi
autoritatea soliei pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie însoţită de solia
sigilării, prin care Biserica le recunoaşte ca fiind legitime, în măsura în care nu
contravin normelor divine.
Având în vedere că autoritatea nu este similară cu autoritatea administrativă
sau executivă în biserică, este bine să arătăm în ce constă autoritatea celor ce
prezintă practic Marea Reformă de la Ploaia Târzie sau solia sigilării. Dumnezeu
Însuşi este Cel care, conferă autoritate şi calitate de martori; ei nu sunt aleşi de
către popor ca lideri abilitaţi să exercite o autoritate administrativă sau executivă.
Autoritatea lor este îndeplinirea atribuţiunilor de martori oculari ai unor
judecăţi ale lui Dumnezeu, precum şi rolul de probe şi exemple (vezi Ezechiel
14.16, 18,20), cu scopul dea încuraja pe creştini cu autoritatea sau toiagul
Cuvântului (Ap.2.27).

Peceţi vii ?
Nimeni, nici o mulţime, fie colectiv de redacţie, fie predicator sau comitet
de biserică, nu poate transmite o solie practică cu putere despre sigilare, dacă nu
trăiesc practic solia pe care o transmit - ca nişte peceţi vii conform dovezilor 1212 .
Toate caracteristicile peceţilor vii descoperite de Hagai 2.23; Cântarea cântărilor
8.6; Ieremia 22.24 şi Exod 28.21, trebuia să fie asemenea Standardului Suprem
aşa cum sunt revelate în Ioan 6.27 ultima parte, şi Zaharia 3.9.
Bineînţeles că peceţile vii ca Zorobabel 1213 de
exemplu, şi pietrele vii săpate ca nişte peceţi 1214, nu sunt
standarde după care omul trebuie să-şi verifice caracterul,

Comentariul Biblic A.Z.Ş. comentează cuvântul pecete din Hagai 2.23 în felul următor. Forma
1212

ebraică a cuvântului <pecete>, ce se referă la Zorobabel este: „ <chotham>, <un sigiliu>, sau <un inel
de sigiliu>, privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la Ieremia
22,24). Aceste cuvinte minunate de promisiune pentru Zorobabel ar trebui să aducă îmbărbătare
tuturor copiilor lui Dumnezeu”
1213
Hag.2.23
1214
Ex.28.21
 6

NU, ci sunt nişte repere vii cu o anumită solie, prin care

Dumnezeu sigilează Biserica şi Pământul.

Experienţa practică trăită, trebuie să fie în spiritul Pecetei Standard 1215. La

predicare sau la soliile scrise, ceea ce contează este ca spiritul predicatorului să se
identifice cu sigiliul lui Dumnezeu. Nu putem predica solia sigilării, dacă nu trăim
ceea ce scriem sau spunem.
Pentru concretizarea dovezilor despre autoritatea peceţilor vii, este bine să
răspundem la câteva întrebări ajutătoare:
- Care a fost caracteristica altarului lui Moise, Solomon, Zorobabel şi a
Domnului Isus ?
- Am observat că după restaurarea acestor altare unse cu sângele Mielului
ca sigiliu, Dumnezeu a făcut numărătoarea şi a avut nişte peceţi vii ?

Pe timpul lui Moise când s-a sigilat altarul la a patra generaţie, Betsaleel a
săpat gravuri ca nişte peceţi pe pieptul marelui preot 1216. Pe timpul lui Solomon
când s-a făcut numărătoarea şi s-a sigilat altarul la patru generaţii a câte 40
înmulţit cu trei de la ieşirea din Egipt, Edidia 1217 nu putea să scrie cu putere şi
autoritate Cuvântul lui Dumnezeu de forma <pune-mă ca pe-o pecete> 1218 dacă
nu era o pecete vie. Zorobabel care a pus temeliile altarului după solia <a căzut, a
căzut Babilonul> a fost numit de Dumnezeu pecete sau reper viu 1219 pentru că s-a
făcut numărătoare în altar 1220. Numărătorile se află în cărţile lui Ezra şi Neemia.
Domnul Isus ca Reper Standard <la> şi <după> a patra generaţie, a fost pecetluit
cu pecetea lui Dumnezeu1221, pentru că era originalul altarului standard după care
umbrele sau altarele lui Moise, Solomon sau Zorobabel trebuia să se identifice.
De asemenea, în contextul nostru, Domnul Isus era o pecete vie, pentru că s-a
făcut numărătoarea în camera de sus prin experienţa Cincizecimii 1222.
Dumnezeu a prezentat repere vii în timpul restaurării altarelor ca umbre ale
originalului, în moduri diferite, tocmai ca să ne adâncim şi să ne lărgim orizontul
1215
Ioan 6.27
1216
Ex.28.21,29
1217
2Sam.12.25
1218
Cânt.C.8.6
1219
Ioan 6.27. u.p.
1220
Ezra 2.64
1221
Idem
1222
F.Ap.1.15
 6

despre ele - <înainte şi după Hristos>.

Toate peceţile vii sunt repere ce reperează mesajul lui Dumnezeu prin altarul
restabilit ca reper la timpul stabilit. Ele îşi aveau însuşirea şi mesajul caracteristic,
păstrănd condiţia de asemănare cu reperul Standard 1223. Diferenţa de personalitate
dintre Moise sau Betsaleel, Solomon, Zorobabel, Domnul Isus şi al primului
martir în anul 34 care au acţionat în timpuri diferite, în locuri şi moduri diferite
prin prisma individualităţii şi misiunii lor, sunt pentru noi exemple vii diferite ca
repere. Biblia, prezintă reperele vii în stil diferit tocmai ca să ne lărgească sau să
ne adâncească cunoaşterea despre toate reperele vii. Bineînţeles că Biblia prezintă
mai multe exemple, însă noi le-am ales doar pe acelea din contextul numărării sau
sigilării. Acest mod de prezentare proiectează lumină despre natura lucrării
noastre, în raport cu altarul crucii Mântuitorului în locuri diferite, timpuri şi
moduri diferite. După cum Moise (Betsaleel), Solomon şi Zorobabel erau nişte
repere vii asemenea Domnului Isus (Ioan 6.27), tot aşa şi astăzi Dumnezeu are
nişte repere vii ce reperează altarul Restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea prin Ploaia timpurie pentru a primii Ploaia Târzie.

Aşa cum membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea sunt nişte semne
sau repere vii (peceţi sau steag) pentru cei din lume care resping solia ei,
confirmată de Biblie în Zaharia 3.8, Luca 11.30 şi de Spiritul Profetic, tot aşa
Dumnezeu are nişte peceţi sau repere vii ca steaguri (semne) în interiorul
bisericii ce trasmit solia sigilării (1Petru 4.17; Ezechiel 9. 6, u.p.).

Inelul
Nu putem să nu cercetăm inelul din toate unghiurile în contextul soliei
sigilării, atâta timp cât poate să fie ferecat cu o gravură sub formă de pecete 1224.
Este posibil să înţelegem toate semnificaţiile soliei sigilării dacă nu cercetăm toate
1223
Ioan 6.27
1224
Vezi pag.153-172 .
 6

aspectele şi noutăţile care au legătură cu sigiliul de pe inel ca parte a soliei

Îngerului al treilea?
De ce Dumnezeu Tatăl i-a pus un inel în mână fostului fiu risipitor 1225 ? Aşa
cum am notat în acest volum, Biblia şi Spiritul Profetic ne descoperă că semnul
fidelităţii şi unităţii cu Tatăl simbolizat prin inel, sunt semnele sigiliului 1226.
Putem să-i cerem Mirelui să fim o pecete pe inelul (brăţara) aşezat pe braţul Lui
1227
? De ce Dumnezeu îi sugerează lui Ieconia că putea fi un inel de pecetluit în
mâna Lui ce-a dreaptă 1228 ?
Biblia spune că inelul a fost un simbol al autorităţii şi al poziţiei înalte 1229 pe
care o avea un împărat sau un împuternicit, ce avea calitatea dea pune sigiliul
peste documente 1230.
Ţinta noastră este să vedem dacă solia Îngerului de mare putere prezentat
în Apocalipsa 18.1, ce v-a lumina tot pământul ca altar , are legătură
cu solia sigilării.
Pentru o mai bună abordare plecăm de la începuturi, de la cea mai veche carte
a Bibliei. Cartea lui Iov vorbeşte pentru prima dată într-un limbaj poetic despre
sigilarea cu un inel care pecetluieşte pe toţi oamenii până la capătul pământului
1231
. Sigiliul prezentat de cartea lui Iov
„era un inel sau un cilindru, în general
din metal semipreţios, care servea la

1225
Lc.15.22
1226
-„El (Hristos) nu pune semnul (pecetea) Său asupra oamenilor nici după rang, nici după bogăţie,
nici după inteligenţă, ci după felul în care ei sunt una cu Hristos”. (H.L.L.409, îngroşarea noastră)
-„ Însemnul (pecetea) creştinismului nu este o insignă exterioară şi nici purtarea unei cruci sau a
unei coroane, ci este ceea ce se dă pe faţă ca rezultat al unirii dintre om şi Dumnezeu.”
(D.V. 453-454, îngroşarea noastră)
-„ Numele lui Hristos (pe frunte) trebuie să fie cuvântul lor de ordine, semnul lor distinctiv
(pecetea), legătura lor de unire, autoritatea pentru acţiunea lor şi sursa succesului lor.”
(Istoria Faptelor Apostolilor pag.17, îngroşarea noastră)
-„ El (Hristos) n-a căutat să aducă dovezi sau argumente în favoarea mesianităţii Sale, ci a arătat
unitatea Sa cu Dumnezeu.” (H.L.L.435, îngroşarea noastră)
-„ Armonia şi unitatea bisericii sunt scrisorile de acreditare pe care aceştia le prezintă lumii că Isus
este Fiul lui Dumnezeu.” (5T. 239, îngroşarea noastră)
1227
Cânt.c.5.14; 8.6; 2Sam.1.10
1228
Ierem.22.24,28
1229
Gen.41.42; Est.3.10
1230
Dan.6.17; Est.3.12
1231
Iov 38.13-14
 6

imprimarea unei parafe pe argilă 1232 ”. Această imagine este o frumoasă ilustraţie
a sigilării altarului Pământ 1233. Sigilarea până la <capetele pământului> 1234 sau
până-n cele patru puncte cardinale este prezentată de cartea lui Iov în mod poetic
dimineaţa la răsărit 1235. Această imagine proiectează lumină asupra sigilării
Pământului ca altar1236 prezentată în Apocalipsa 7.1-8, care începe tot de la răsărit.
Tot într-un mod poetic, putem spune că Iov este o stea din stelele dimineţii 1237,
pentru că numele Iov ascunde în el taine pe care doar stelele şi cerul ni le pot
descoperi. Se pare că motivul pentru care uni teologi din lipsă de probe au spus
despre numele Iov că este o etimologie incertă, a fost şi este că spiritul lui Iov este
un simbol al acelora care vor primi un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât
acela care-l primeşte (Ap.2.17).
În contextul roadelor altarului pământ, Biblia confirmă solia sigilării. Baza,
fundamentul sau temelia altarului pământ este apa. După cum sângele şi cenuşa
erau aşezate la picioarele altarului1238 pentru a susţine şi spijini din temelii altarul
de aramă, tot aşa apa este fundamentul sau baza altarului pământ. Ilie a turnat
patru vedre de apă peste altar ca să se umple şanţul 1239. Altarul din pietre se
identifica cu altarul Pământ a cărui bază sau fundament era apa. Apa ca bază sau
fundament al altarului Pământ reprezintă fertilitatea; ”Căci Domnul, Dumnezeul
tău are să te ducă într-o ţară bună, ţară cu pâraie de ape, ci izvoare şi cu lacuri
care ţăşnesc din văi şi din munţi 1240”. Grădina Edenului era o grădină pecetluită
cu roade, a cărei bază erau cele patru râuri 1241. Cântarea cântărilor ne spune că
Mireasa trebuie să fie o grădina pecetluită cu roade ce se identifică cu fântâna
pecetluită. Altarul pământ nu trebuie să fie uscat, ci fertil. După cum grădina
Edenului era o grădina pecetluită cu roade şi udată cu ape, tot aşa Mireasa trebuie
să fie o grădina pecetluită cu roade identificată cu fântâna pecetluită:
- „Eşti o grădină închisă, soro,
mireaso,

1232
Iov. 38.14, Dicţionar Biblic, ed. Stephanus ,vol.3, pag.53
1233
Ex.20.24; Lev.16.18-19
1234
Iov. 38.13
1235
Iov. 38.12
1236
Ex.20.24; Lev.16.18-19
1237
Iov 1.3,7; Ezech.14.14,20
1238
Lev.4.7,18,30
1239
1Reg.18.35
1240
Deut.8.7,Versiunea Biblia Cornilescu
1241
Gen.2.10
 6

un izvor închis, o fântână pecetluită”.

(Cânt.C.4.12, marcarea
noastră)
Continuăm solia pecetluirii în contextul metaforei Bisericii ca o Mireasă.
Există o vremea sub soare când pământul ca altar este copt 1242. Mireasa trebuie să
fie o grădină cu roade, pentru a se identifica cu fântâna pecetluită. Apa ca bază a
vieţii grădinii pământului ca altar este indespensabilă, şi proiectează lumină
asupra Ploii Târzii care udă altarul pentru fertilizare în spiritul şi puterea lui
Ilie1243.
Geneza începe cu afirmaţia că pământul ca un altar fără roade 1244 în
contextul nostru, era <pustiu şi gol> 1245, peste faţa adâncului de ape. Traducerea
sau versiunea King James a Bibliei sau traducerea G.B.V. spune că pământul era
<fără formă>, adică un altar fără chip. Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune la fel
„fără formă şi gol. Mai exact, „pustiu şi gol” – <tohu wabohu>. Această expresie
înseamnă o <stare>1246 de pustietate şi goliciune, însă fără a lăsa să se înţeleagă că
pământul fusese cândva desăvârşit şi apoi a fost pustiit şi golit” 1247. Până aici
putem mărturisi că în contextul reformei ce începe de la altar 1248, Pământul era
fără chip. Din nou notăm că ţinta noastră este să vedem dacă solia Îngerului de
mare putere prezentată în Apocalipsa 18.1, ce va lumina tot pământul ca altar,
are legătură cu solia sigilării.
La creaţiune Dumnezeu i-a dat <o formă> şi a înlăturat <golul>. Dacă
urmărim succesiunea evenimentelor, la început era întuneric, apoi a făcut lumina,
atmosfera, cerul, etc, până când totul a căpătat o formă sau un chip având
aprobarea cu pecetea lui Dumnezeu exprimată sub forma: „a văzut că lucrul
acesta era bun” 1249. După ce a modelat Pământul ca altar, în ziua a cincea şi a
şasea a adus roadele: seminţe, fructe, oameni şi animale curate. În contextul
roadelor pământului ca altar 1250, Vechiul Testament foloseşte pentru expresia

1242
Ap.14.15
1243
1Reg.18.35
1244
Ex.20.24; Lev.26.19
1245
Gen. 1.2
1246
Chip sau formă
1247
Comentariul Biblic A.Z.Ş.despre Gen.1.2
1248
1Reg.18.31
1249
Gen.1.10,18,21,25,31
1250
Ex.20.24; Lev.26.19
 6

<roada pâmântului>, cuvântul ebraic <peri> 1251. Acelaş cuvânt <peri> din
Deuteronom 7.13 este folosit la propriu în acelaş context din verset şi la rodul
trupului omului care naşte pe cel dintâi născut de parte bărbătească ca roade
consacrate la altar 1252. După cum tot rodul
trupului evreilor era o roadă a pământului ca
altar, tot aşa Adam a fost făcut din pământ ca
rod al dragostei lui Dumnezeu la altarul
pământ. Chiar în <prima clipă> înainte dea
primi asemănarea, omul a fost făcut din pământ
ca materie inertă, fără spirit, fără lumină, viaţă,
slavă şi fără caracter, adică fără să fie asemenea
chipului lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat
în clipa întâi. Tot într-o clipă din ziua a şasea,
Creatorul i-a dat suflare sau spirit, primind totodată
lumina şi slava lui Dumnezeu, adică caracterul,
asemănarea cu chipul Lui sau plinătatea Duhului
Sfânt. Suflarea de viaţă în nări proiectează lumină
asupra sigilării mirosului de viaţă veşnică ca plăcut
Domnului.
Orice materie inertă dacă nu are în ea
însufleţirea cu slava lui Dumnezeu este un <gol> şi
trebuie umplut cu <plinătatea> Spiritului Sfânt.
În contextul reformei ce începe de la altar 1253,
seminţele, fructele, oameni şi animale curate
erau roadele ca peceţi ale altarului Pământ 1254.
Crearea lui Adam ca reper, avea vremea lui sub
soare.
Adam şi Eva după ce au păcătuit au rămas
fără slava de lumină a lui Dumnezeu ajungând
amândoi <goi> 1255, adică fără slava sau chipul
lui Dumnezeu .

1251
Deut.7.13
1252
Deut.7.13; Luc.2.21-24
1253
1Reg.18.31
1254
Idem
1255
Gen.3.10-11
 6

Noi ca urmaşi ai lui Adam, prin moartea şi învierea Domnului Isus şi prin
lucrarea de ispăşire din Sanctuarul din ceruri,
putem recăpăta această slavă de lumină pe
care au avut-o primii noştri părinţi.
Goliciunea trebuie umplută, deoarece
Martorul Credincios spune despre laodiceeni
că sunt goi 1256. Dacă <starea> 1257 indică o
„împlinire, completare, desăvârşire, umplere
până la capacitatea (plinătatea) maximă 1258”,
atunci cu <starea> spirituală de laodicean
(sau căldicel) nu se poate da mărturie practică
de asemănare cu chipul lui Dumnezeu. Cum
putem să dăm mărturie practică dacă nu
suntem în plinătatea Domnului Isus – chipul
lui Dumnezeu 1259?
Am prezentat din nou această imagine a
creaţiunii, pentru a înţelege mai bine solia
sigilării Pământului până în cele patru puncte
cardinale . Grădina Edenului era o grădină
pecetluită cu roade, a cărui bază erau cele patru râuri 1260. Cântarea cântărilor ne
spune că Mireasa trebuie să fie o grădina pecetluită cu roade ce se identifică cu o
fântână pecetluită. După cum grădina Edenului era o grădina pecetluită cu roade
şi udată cu ape, tot aşa Mireasa trebuie să fie o grădina pecetluită cu roade ce se
identifică cu o fântână pecetluită:
Dacă Geneza începe cu afirmaţia că pământul ca altar ce ar fi trebuit să aibă
roade 1261 era <pustiu şi gol> 1262, atunci astăzi Dumnezeu îşi prezintă roadele
altarului Pâmânt, ca sigilii 1263. Dumnezeu prin ultima lucrare excatologică vrea să
1256
Apoc.3.17
1257
Chip sau formă
1258
Efes.3.19; 4.13; 5.18; F. Ap. 4.8; 6.3,5; 7.55; 11.24; 13.9
1259
Efes.4.13
1260
Gen.2.10
1261
Ex.20.24; Lev.26.19
1262
Gen. 1.2
1263
- „ Dacă faptele voastre sunt de un asemenea caracter ca ale mlădiţelor butucului de viţă, şi noi
aducem ca roadă ciorchini bogaţi de roade preţioase, atunci purtăm în faţa lumii semnul (pecetea) lui
Dumnezeu de fi şi fice ale Sale. Noi suntem epistole vii (gravuri - Ex 28.21), cunoscute şi citite de toţi
oamenii” (E.G.White. 5T. Pag.367, marcarea şi paranteze adăugate).
 6

lumineze Pământul cu slava Lui, pentru a căpăta chipul lui Dumnezeu sau
aprobarea cu pecetea cea fost exprimată la prima creaţiune sub forma: „a văzut
că lucrul acesta era bun” 1264. Aceasta este ţinta soliei Îngerului de mare putere
prezentat în Apocalipsa 18.1, ce va lumina tot pământul ca altar.
Cartea lui Iov vorbeşte pentru prima dată într-un limbaj poetic despre
sigilarea cu un inel care pecetluieşte pe toţi oamenii până la capătul pământului
1265
. Sigiliul prezentat de cartea lui Iov „era un inel sau un cilindru, în general din
metal semipreţios, care servea la imprimarea unei parafe pe pământ sau argilă 1266
”. Această imagine este o frumoasă ilustraţie a sigilării altarului Pământ 1267.
Sigilarea până la <capetele pământului> 1268 sau până-n cele patru puncte
cardinale este prezentată de cartea lui Iov în mod poetic dimineaţa la răsărit 1269,
ce proiectează lumină asupra sigilării Pământului ca altar 1270 prezentată în
Apocalipsa 7.1-8. care începe tot de la răsărit. Această solie a sigilării ne arată că
ea nu are caracter zonal, naţional sau mondial, ci cosmic 1271.

Alte instrumente simbolice

pentru solia sigilării

În prima fază subcapitolul notează succint rolul peniţei de trestie (condeiul) în

contextul metaforei Bisericii-Trupul lui Hristos şi al Miresei, iar în a doua rolul
poansonului sau a priboiului de fier, în cazul metaforei Bisericii ca un Templu.
Biblia prezintă instrumentele pentru solia sigilării în moduri diferite, tocmai
pentru a aprofunda exactitatea soliei. Condiţia dea trasmite solia sigilării a fost
împlinită de Domnul Isus, care ne-a ajutat să mărturisim practic asemănarea
(umbra) cu chipul lui Dumnezeu 1272. După cum lucrarea preoţilor şi leviţilor din
Sanctuarul evreilor era o umbră a chipului din ceruri, tot aşa lucrarea preoţilor şi
1264
Gen.1.10,18,21,25,31
1265
Iov 38.13-14
1266
Iov. 38.14, Dicţionar Biblic, ed. Stephanus,
1267
Ex.20.24; Lev.16.18-19
1268
Iov. 38.13
1269
Iov. 38.12
1270
Ex.20.24; Lev.16.18-19
1271
Hag.2.6.21; Ev.12.26
1272
Ioan 6.27
 6

leviţilor de astăzi, este o umbră a lucrării de sigilare pe care o face Marele Preot
din ceruri conform dovezilor din Scriptură 1273.
Mulţimea instrumentelor folosite la solia sigilării sub formă de simboluri,
cât şi mulţimea metaforelor Bisericii, ne dă posibilitatea să înţelegem profund şi
adânc următoarele:

- 1. Solia sigilării cu peniţa de trestie - ca <umbră> a sigilării pe care o face

Domnul Isus cu călimara la brâu ( Ezechiel 9.2),

- 2. Solia sigilării ca umbră a săpării (gravării) pietrelor vii preţioase cu

poansonul (sau priboiul), aşa cum a săpat Ezechiel, Betsaleel şi cei de pe
vremea lui Zorobabel - <umbrele> lui Dumnezeu (Ex. 28.21; Ezech.4.1;
Zah.3.9 ).

Pentru o mai bună aprofundare a notelor le prezentăm pe rând, luate separat.

Peniţa de trestie în cazul metaforei

Bisericii - Trupul lui Hristos
şi al Miresei
Ioan preaiubitul care a măsurat Templul, altarul şi închinătorii cu trestia 1274 a
scris epistolele către Aleasa Doamnă (Mireasa Biserică ) cu <peniţa de trestie>
1275
. Dacă trestie mai înseamnă şi condeiul scribului 1276, atunci peniţa de trestie era
înmuiată în cerneală pentru a scrie pe papirus 1277. Credem că cele trei epistole ale
lui Ioan s-au născut din acelaş condei, pentru că în toate cele trei epistole, peniţa
de trestie a scris mărturii contra semnului fiarei sau a antihristului, cea atacat
biserica primară.1278. Biblia prezintă instrumentele pentru solia sigilării în moduri
diferite, tocmai pentru a aprofunda claritatea soliei.
1273
Compară Exod 28.21;31.5; Ezechiel 4.1; 9.4; Zaharia 3.9; Apoc. 7.3 cu Levitic
16.11,18-19; Isaia 66.21; Ieremia 33.18; Zaharia 3.8; Evrei 8.5; 1 Petru 2.5;
Apocalipsa 5.10
1274
Ap.11.1
1275
3 Ioan 13; 2 Ioan 12
1276
Florin Lăiu
1277
3 Ioan 13; 2 Ioan 12
1278
1Ioan 2.18; 2 Ioan 7; 3 Ioan 9-10
 6

Vechiul Testament ne sugerează că în trecut pentru scris se folosea peniţa de

trestie. Briceagul secretarului şi al sulului ce conţinea cuvintele profetului
Ieremia, ne sugerează că se folosea la tăierea trestiei pentru a se confecţiona
peniţa 1279. Biblia ne sugerează că acea călimara purtată la brâu de către Îngerul
care făcea sigilare pe vremea lui Ezechiel conţinea peniţă din trestie 1280. Călimara
era confecţionată dintr-un <corn> care se mai foloseşte şi astăzi în Orient”1281.
Această ultimă afirmaţie este inspirată şi biblică, deoarece călimara în formă de
corn confirmă doctrina Sanctuarului a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Dacă
avem experienţa lui Ioan, dea măsura <practic>cu trestia unitatea membrilor
Bisericii Adventiste de Ziua a Şapte într-un altar viu prin Duhul Sfânt , putem să
scriem solia sigilării cu <peniţa de trestie> 1282.
Călimara sub formă de corn în timpul sigilării 1283 are mai multe
semnificaţii. Iată care sunt:

1.) - Biblia ne descoperă că solia sigilării ca o Mare Strigare se poate

trâmbiţa cu ajutorul unui corn din care se confecţionează călimara în care se
înmoaie peniţa de trestie (Ios.6.5;2 Cron.15.14; Ps. 98. 6-7; Ioel 2.1; Ap. 14.2),

2.) - Călimara sub formă de corn se identifică cu coarnele altarului de

aramă de acolo de unde începe sigilarea (Ezech.9.2.u.p. Lev.16.18-19). Aceste
coarne trâmbiţeză sigilarea până în cele patru puncte cardinale, sau în direcţia
coarnelor altarului. Sigilarea cu sânge a coarnelor altarului Pământ de exemplu
confirmă solia sigilării (Lev.16.18.u.p; Ezech.9.2.u.p; Ap.7.1,3 ).

Cornul altarului sau Duhul Sfânt ca un vânt al lui

Dumnezeu, îŞi unge martorii

1279
Ierem. 36.23
1280
Ezech.9.2
1281
Dicţionar Biblic Ed. Stefanus vol. 1. 216
1282
3 Ioan 13; 2 Ioan 12
1283
Ezech.9.4
 6

În corn se punea untdelemnul cu care se

sfinţeau împăraţii 1284. Biblia traduce în loc de
corn, putere 1285. Prin aceste versete din urmă,
Biblia dovedeşte că Dumnezeu ridica cornul, şi
conferea mare putere şi tărie vasului ales, aşa
cum ne sugerează Psalmul 89.20,24; Luca 1.69
şi Apocalipsa 5.6. Ar putea Dumnezeu să
introducă într-o mâna leproasă un corn plin cu
ulei pentru a unge inima sau capul celui ce
primeşte prin scris şi auz, solia sigilării ? Solia
sigilării ca o Mare Strigare (ungere) se trâmbiţează
cu un corn sub formă de călimară 1286
Cornul altarului de aramă de acolo de unde
începe pecetluirea, trâmbiţează sigilarea sau
ungerea până în cele patru puncte cardinale din
direcţia coarnelor altarului. Sigilarea cu sânge a
coarnelor altarului confirmă solia sigilării sau
ungerea 1287.

„...căci untdelemnul
ungerii Dumnezeului său
este o <cunună> pe el.
Eu sunt Domnul” 1288.
Nu putem transmite solia ungerii sau a
încununării cu <cununa>, dacă adevărul
cununii nu este încununat în viaţa noastră,
conform dovezilor (Cânt.C.3.11).

1284
1Sam.16.1,13, 1Reg.1.39
1285
1Sam.2.10; Ps.89.17,24
1286
2 Cron.15.14; Ps. 98. 6-7; Ioel 2.1; Ap. 14.2; Ezech.9.2
1287
Lev.16. 18.u.p; Ezech.9.2.u.p; Ap.7. 1,3
1288
Lev.21.12
 6

Dacă mâinile sunt legate în lanţuri

sau pironite pe cruce, atunci mâinile
Domnului Hristos din noi pot fi întinse
asupra altora - fără ajutorul unei
mâini de om. Pe de altă parte, dacă
Biblia confirmă că mâna noastră poate fi
umbra mâinii lui Dumnezeu (Ps.80.17;
121.5), atunci aceeaşi mână poate fi
umbra mâinii Domnului Isus pusă
peste alţii ca binecuvântare (F.8.18;
1Tit 4.14; 2 Tim.1.6; Ev.6.2). Dacă
cuvintele din acest volum acţionează
asupra noastră pentru a se transforma în
fapte, atunci mâna sau bucata de mână a
Domnului poate fi asupra cititorului ca
binecuvântare sub formă de botez cu Duh Sfânt ca să umblăm în ele
(1Corint.11.1). Dacă <credinţa faptelor apare în urma lecturării sau auzirii
Cuvântului>1289, atunci Domnul Isus poate întinde mâna DIRECT asupra
cititorului, tocmai pentru a umbla în căile sau faptele Lui. Despre această
binecuvântare Spiritul Profetic confirmă:
„ Atunci cu toate că mâini de pastori nu au fost aşezate asupra
voastră pentru a fi întăriţi prin binecuvântare, Hristos şi-a pus
mâinile asupra voastră şi a spus: -”Voi sunteţi martorii Mei”.
(E.G.White 6T, 444, marcarea naostră)

Priboiul şi poansonul
1289
Rom.10.17
 6

Mulţimea instrumentelor la sigilare, sunt prezentate de Biblie sub diferite

forme, tocmai pentru a înţelege profund şi adânc săparea pietrelor vii ca nişte
peceţi. Săparea s-a făcut cu poansonul sau
priboiul, aşa cum a gravat Ezechiel 1290,
Betsaleel1291 şi cei de pe vremea lui
Zorobabel1292 - ca <umbre> ale lui
Dumnezeu. Exegetic, priboiul şi
poansonul sunt nişte dălţi de oţel de care
se foloseau scribii pentru a grava
caractere în piatră 1293. La figurat solia
sigilării gravează caractere în pietre vii,
asemenea caracterului Domnului Isus,
Piatra de mare Preţ 1294.
Dacă de la Iov care a scris cea mai
veche carte a Bibliei până la Ieremia şi
Habacuc, se folosea priboiul şi poansonul,
înseamnă că Betsaleel a gravat cele 12
pietre preţioase ca nişte peceţi, tot cu
priboiul (poansonul)1295. Înainte ca cele 12
pietre să fie legate cu lănţişorul de aur pe pieptul marelui preot, ele erau săpate cu
lovituri de ciocan. Indiferent cum au fost fixate sau pironite, totuşi în timpul
gravării ele au fost zguduite sau cutremurate din cauza loviturilor. După cum
Cuvântul lui Dumnezeu este un ciocan 1296ce sapă în pietre vii, tot aşa solia
Duhului Sfânt care a fost în Betsaleel şi în Ezechiel poate săpa în viaţa noastră
chipul sau caracterul Domnului Isus conform dovezilor 1297. În contextul acesta
cuvintele soliei sigilării, sunt cuvinte gravate sau străpunse, asemenea pâinii
străpunse 1298de pe masa punerii înainte ca simbol al pâinii de la Sfânta Cină.

1290
Ezech.4.1
1291
Ex.28.21
1292
Zah.3.9
1293
Iov 19.24; Ps.45.1; Ieremia 17.1
1294
Is.28.16; Zah.3.9; Mat.16.18
1295
Ex.28.21
1296
Ier.23.29
1297
Ex.28.21; Ezech.4.1; Zah.3.9
1298
Termenul ebraic pentru <pâinea prezenţei> din Levitic 24.5 se traduce
<străpunsă>.
 6

Cuvintele gravate din solia sigilării, sunt cuvinte puternice sau tari, ce se văd
şi se aud bine, produc o impresie asupra organelor de simţ prin gust, miros (vezi
doctrina Sanctuarului) şi compoziţie. Ele schimbă starea, pătrund intens şi ascuţit
cât mai adânc până <străpung> inima omului în toată interioritatea mădularelor,
în esenţa gândurilor, simţirilor şi a trăirilor lăuntrice 1299. Cuvântul lui Dumnezeu
este un ciocan1300 ce sapă în pietre vii. Cuvântul bogat hrănitor (floarea făinii,
grăsime), cu miros (tămâia), plinătate (capacitate) şi gust (sarea) ne afectează
toate simţurile până ne străpunge inima. După cum cele 12 pâini de pe masa
punerii înainte erau străpunse pentru a fi servite de preoţi în Sanctuar, tot aşa
solia sigilării este o <cină> de cuvinte sub formă de pâini gravate, pentru a le
pipăi. Aşa se explică tăria soliei sigilării din noaptea de Paşti prezentată în primul
exod 1301 şi în noaptea Sfintei Cine 1302 la a patra şi la a 14-a generaţie. Orişicine
doreşte să afle mai multe despre cuvinte sau pâini gravate, oferim în curând cartea
” Betsaleel volumul 8 ” care prezintă ” Masa punerii înainte ” de acelaş autor.
Iată acum alte paralele. Aşa cum Betsaleel a săpat pietrele preţioase ca nişte
peceţi <la umbra lui Dumnezeu 1303>, tot aşa pe timpul lui Iosua s-au gravat 12
pietre sigilate cu Legea într-un altar 1304. După cum solia celor trei îngeri din
Apocalipsa 14.6-9 este transmisă de membrii Bisericii ce se află în spiritul celor
trei Îngeri, tot aşa solia Îngerului din Apocalipsa 7.2-8 ce se află şi în spiritul celor
patru coarne ale altarului din cele patru puncte cardinale (Vers.1 şi 2) va fi
transmisă şi de membrii Bisericii ce se află în spiritul Îngerului care <unifică>,
<strânge> sau <sigilează> pe cei o sută patruzeci şi patru de mii ca pietre vii
preţioase săpate cu priboiul sau poansonul (Zah.12.8; Mal.3.1)

Sigilarea mărturiilor sub steagul

cu emblema Emanuel
Biblia ne dă exemple de solii ce au fost săpate pe tăblii cu priboiul sau
poansonul sub steagul cu emblema Emanuel. În cazul exemplului pe care îl vom

1299
F.Ap. 2.37; Ev.4.12
1300
Ierem.23.29
1301
Ex.12.7-14; Ioan13.25-26
1302
Ioan13.25-26
1303
Ps.121.5
1304
Iosua 8.30-32
 6

prezenta, denumirea în ebraică a priboiului sau poansonului lui Isaia ce-a gravat
pe tăblii solia prăbuşirii poporului Israel1305 este <et> sau < Heret> 1306. Isaia nu
putea să pecetluiască solia săpată cu propria mână 1307, dacă el însuşi nu era un
semn, aşa cum ne descoperă Scriptura în Isaia 8.18. Solia lui Isaia nu a fost
sigilată nici cu inelul din mâna fiului risipitor 1308, dar nici cu peniţa înmuiată în
călimara de la brâu 1309, ci cu priboiul ca şi soliile lui Iov, Betsaleel şi Ezechiel 1310.
De fapt ce s-a întâmplat în acel timp ? De ce sunt atât de importante soliile
lui Isaia ca prioritate sau ca adevăr prezent ? Are lăgătură cu rotirea noastră în
pustie patru generaţii ?
Biblia ne descoperă că profetul Isaia a proorocit pentru patru generaţii 1311 de
lideri care au fost repere vii 1312 pentru generaţii: 1. Ozia, 2. Ioatam, 3.Ahaz, 4.
Ezechia.
Genealogia Evangheliei lui Matei ne descoperă şase ori patru generaţii până
la Ezechia. Iată numărătoarea:
1. Avraam 2.Isaac, 3. Iacov, 4. Iuda, 5. Fares, 6. Esrom, 7. Aram, 8.
Aminadab, 9.Naason, 10.Salmon, 11. Boaz, 12. Obed, 13. Isai, 14.
David, 15. Solomon, 16. Roboam, 17.Abia, 18. Asa, 19. Iosafat, 20.
Ioram, 21.Ozia 22. Ioatam, 23.Ahaz, 24. Ezechia. Deci, de la Avraam
sunt şase ori patru generaţii .
Profetul Isaia ca reper viu 1313 a predicat despre roade ca sigiliu1314 şi a
proorocit despre cernere1315. Înainte ca proorocul să profetizeze ducerea în robie,
Dumnezeu a dat un semn sau reper, marcat de naşterea lui Emanuel 1316. El a dat
asigurarea că nu leapădă pe Iuda definitiv, din pricina legămintelor mesianice 1317.
De fapt adunarea lui Israel părea să cadă dar n-a căzut. La fel, aşa cum pe vremea

1305
Is.8.1; 9.8
1306
Dicţionar Biblic, ed. Stephanus, vol.1
1307
Is.8.16
1308
Compară Isaia 20.3 cu Luca 15. 22
1309
Ezechiel 9.4
1310
Iov 19.24; Ex.28.21; Ezech.4.1
1311
Is.1.1
1312
Cânt.c.8.6; Ierem.22.24; Hag.2.23
1313
Is.8.18
1314
Is.5.4, vezi dovezi pagina 92, despre roade ce simbolizează sigiliu.
1315
Is.6.13
1316
Is.7.14
1317
Is.8.10.u.p.
 6

lui Isaia Dumnezeu a dat un semn sau reper pe Emanuel din pricina legămintelor
mesianice, tot aşa şi astăzi ne dă un semn prin care Mama Biserică stearpă naşte
semne vii în spiritul Emanuel cu steagul Lui. Biserica pare să cadă, dar nu va
cădea, din pricina făgăduinţei naşterii celor 144.000. De fapt Isaia mărturiseşte
în acelaş context din capitol, că după cum Domnul Isus a mâncat smântână şi
miere1318, tot aşa şi cei 144.000 vor mânca smântână şi miere.1319
Scrierea lui Isaia din capitolul 8 nu este singura gravură din Biblie săpată cu
priboiul. Nu vrem să facem un inventar cu toate gravurile, ci vrem să notăm în
atenţia contextului sigilării doar încă o probă cu aplicaţii excatologice.
Solia neprihănirea prin credinţă 1320 a lui Habacuc a fost săpată pe table 1321.
E. G.White ne sugerează de asemenea că solia neprihănirii prin credinţă a lui
Jonnes şi Waggonner din 1888 de la Minneapolis arată că ei au fost şi sunt la
figurat nişte gravuri sigilate, aşa cum ne descoperă Scriptura în Habacuc 2.2-4.
Cei doi soli din 1888 ca an reper ( 1848 + 40 = 1888 ) nu puteau să sigileze solia
săpată cu propriile mâini 1322, dacă ei înşişi nu erau semne vii asemenea lui Isaia
1323
. Iată care este adeverinţa spirituală ce confirmă că John şi Waggonner au fost
şi sunt semnele lui Dumnezeu:
- „ Aceasta este dovada, pe care o pot recunoaşte toţi, că ei sunt slujitorii
Domnului ... Aceşti oameni împotriva cărora aţi vorbit au fost nişte semne în
lume, ca martori pentru Dumnezeu ... Dacă respingeţi pe solii trimişi de Hristos,
voi respingeţi pe Hristos.” 1324
Revenind la solia Îngerului al treilea ce se identifică cu solia sigilării pentru
Marea strigare, Spiritul Profetic ne învaţă:
- „ Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau a expresiilor omului, ci
asupra omului însuşi, care sub influenţa Duhului Sfânt este umplut de gânduri.
Dar cuvintele primesc <pecetea> minţii noastre (Isaia 8.16). Gândirea divină
acţionează asupra omului. Mintea şi voinţa divină se împletesc cu mintea şi
voinţa omenească; în acest fel declaraţiile omului sunt Cuvântul lui Dumnezeu
(ca o trestie ce măsoară).”

1318
Isaia 7.15
1319
Isaia 7.22
1320
Habacuc 2.4
1321
Habacuc 2.2
1322
Is.8.16; Hab.2.2-4
1323
Is.8.18
1324
E.G.W.White, Testimonies to Ministers and Gospel Werkers pg.97, 1896 îngroşarea
noastră.
 6

(E.G.White S.M. Washington DC, sau R.H. cartea 1, pg.

21, paranteze şi subliniere adăugată)

- „ Sufletele preţioase flămânzesc, şi mor pentru că nu au adevărul prezent

care <sigilează>, hrana la vremea potrivită”.
(The Prezent Truth, 1 Septembrie 1849, paranteze şi
subliniere adăugată)

Concluzia este că, Domnul Isus poate pune cheia Împărăţiei Cerurilor într-o
mână ce exercită credinţa Domnului Isus 1325. Cu aceste caracteristici spirituale,
cel ce exercită credinţa Domnului Hristos şi nu a lui, predică sau scrie cu pana din
călimara tip corn, solia Îngerului al treilea sau solia sigilării (cu cornul). El mai
poate folosi poansonul şi inelul din deget ca umbră a sigilării lui Dumnezeu.
Aşadar, <orice se va lega pe pământ cu mâinele legate sau pironite, va fi
legat şi în Ceruri, şi orice se va dezlega pe pământ cu aceleaşi mâini, va fi
dezlegat şi în Ceruri>1326 . Aşa se explică legarea pietrelor preţioase de către
Betsaleel 1327.

1325
Ap.14.12
1326
Matei 16.19
1327
Ex.28;31.5
 6

- Mărturisind practic asemănarea cu chipul Domnului Hristos, în

LANŢURILE lui Samson, Pavel sau Iosif
1328
cu plinătatea Duhului Sfânt, omul
poate deveni mesagerul lui Dumnezeu
pentru solia sigilării. Dacă mâinile sunt
legate în lanţuri sau pironite pe cruce cu
<gemete şi suspine>1329, atunci mâna
Domnului Hristos din om scrie solia
sigilării cu peniţa de trestie înmuiată în
călimară 1330. Dacă trestia este simbolul
Bibliei cu care trebuie să cercetăm, dacă
cotul este simbolul întinderii mâinilor sau
a faptelor pentru că de acolo începe
întinderea, atunci palmele reprezintă
simbolul prinderii, al fixării sau al apucării
de peniţa din trestie. Călimara sub formă
de corn trâmbiţează solia sigilării ca o
Mare Strigare 1331 - fără ajutorul unei
mâini de om. Această ultimă expresie îngroşată , este identică cu expresia
transmisă lui Zorobabel:< că lucrul acesta nu se face nici prin putere dar nici
prin tărie, ci prin Duhul lui Dumnezeu > 1332. Concluzia este că nu putem
scrie o solie de pecetluire dacă nu suntem o pecete vie ca şi Zorobabel 1333, sau
asemenea Standardului – Domnul Isus (Ioan 6.27)

Autoritate verificată
1328
Ps.105.17-18
1329
Ezech.9.4
1330
Ezech.9.2
1331
Ios.6.5; 2 Cron.15.14; Ps.98. 6-7; Ioel 2.1; Ap.14.2
1332
Zah.4.6
1333
Hg.2.2;Ios.6.5,20; Ezech.9.2-4
 6

Înainte de a zidi altarul <Iehova – nisi> sau <Emanuel> cu propriile coate

întinse, Moise după 40+40 = 80 de ani de rotire în pustie 1334 ca păstor de turmă, a
fost verificat, avertizat şi chemat prin revelaţie, la marea eliberare a celei de-a
patra generaţii1335. Verificarea prin avertizare trebuia făcută, din pricina
necredinţii şi şovăirii lui Moise. Cuvintele <n-au să mă creadă> 1336 confirmă
şovăirea. Marele Iehova ştia dinainte că Moise şi Israel ca popor, n-avea credinţa
necesară dea asculta de glasul chemării după patru generaţii.
Avertizarea şi verificarea făcută de Dumnezeu lui Moise se poate aplica şi
la noi ? Sfânta Scriptură ne sugerează că a <sta cu mâinile în sân> este tocmai
contrariul dispoziţiei dea <întinde coatele>, pentru a măsura altarul crucii.
Această avertizare şi verificare este o frumoasă imagine a verificării întinderii
coatelor pe cruce pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie 1337. Pentru a
descoperi una din contrafacerile măsurării altarului cu mâinile întinse, este bine
să vedem ce spune Biblia că înseamnă <a sta cu mâinile în sân>. Întregul context
biblic ne descoperă că <a sta cu mâinile în sân> înseamnă:
1.- a coace roadele minciunii - Iov 15.35,
2.- a ascunde nelegiuirea – Iov 31.33. u.p; Psalm 55.10
3.- a cultiva răceala – Iov 38.29,
4.- a batjocorî – Psalm 79.12,
5.- a cultiva lenea şi somnul – Proverbe 6.10,
6.- nebunie – Ecleziast 4.5,
7.- lipsă de activitate – Ps.74.11
8.- şi lepră – Exod 4.6-7.
În cazul acesta Dumnezeu l-a avertizat pe Moise că ţinerea mâinilor în sân
înseamnă lepră, în contrast cu întinderea mâinilor 1338. În contextul soliei
Îngerului al treilea care predică semnul de pe mână, ţinerea mâinii în sân
simbolizează lipsa faptelor lui Dumnezeu din viaţa noastră 1339. Înainte de al
avertiza pe Moise cu lepră sau cu blestem, <Marele Eu Sunt> l-a învăţat pe
servitor cum să-şi exercite autoritatea în ciuda necredinţei lui cât şi a poporului.
Când toiagul s-a prefăcut în şarpe şi-apoi iar în toiag, Dumnezeu a vrut să-l
1334
F.Ap.7.23, 30
1335
Gen.15.16
1336
Ex.4.1
1337
Exod 17.12.u.p; Ioan 21.18
1338
Ex.4.6-7
1339
Ps.74.11; Ap.3.15
 6

înveţe ceva foarte important. Când i-a spus să apuce coada şarpelui pentru a ridica
toiagul de la pământ, i-a prefigurat dinainte înălţarea şarpelui în pustie 1340. Ca să
înţelegem prefigurarea, trebuie să vedem ce spune Biblia despre spânzurare,
ţintuire, atârnare sau pironire, ca nu cumva să înţelegem că Moise l-a înălţat pe
Satana (ca simbol al şarpelui).
În contextul că Domnul Isus s-a făcut blestem pentru noi pentru nimicirea
păcatului 1341, spânzurarea şarpelui mai înseamnă a lega prin noduri pentru a fi
atârnat de prăjină1342 sau toiag 1343. Mai concret, a pironi sau a ţintui şarpele
înseamnă; a prinde, a înţepeni sau a fixa şarpele cu piroane fără să se mişte – fără
viaţă asemenea unui lemn sau a unui toiag în stare moartă nemişcată. Această
înnodare, atârnare, spânzurare sau pironire, simbolizează moartea în Hristos.
După aceste însemnări despre şarpele (păcatul) nemişcat şi ţintuit fără viaţă, ne
vine foarte uşor să înţelegem de ce la glasul lui Dumnezeu, toiagul s-a prefăcut în
şarpe şi invers.
Să reluăm. Şarpele aruncat la pământ, la făcut pe Moise să fugă 1344. Când
Moise a început să fugă, Dumnezeu îi porunceşte să apuce şarpele de coadă. Când
l-a apucat, şarpele a înţepenit în mâna lui pentru a-l ridica spre înălţare. Când a
înălţat şarpele înţepenit (nemişcat) de la pământ, de fapt el a ridicat în poziţie
verticală şarpele spânzurat pe prăjină, asemenea unui toiag într-o mână cea
măsurat valorile spirituale ale altarului. Astăzi, a înălţa şarpele în stare moartă
(păcatul ars de tot ) de la pământ, înseamnă, a ridica crucea Domnului Hristos în
poziţie verticală dreaptă, asemenea unui toiag sau steag 1345(Emanuel), cu mâinile
care au măsurat măsurile şi valorile spirituale ale altarului de aramă - după 40 de
ani de rotire în pustie 1346.
Moise nu putea primi chipul altarului de aramă în coţi pe Muntele Sinai în
acele 40 de zile după eliberare, dacă nu-l măsura practic cu propriul cot în timpul
celor 40 de ani, cât a păscut turma lui Ietro. După cum chipul omului care i-a
arătat lui Ezechiel măsurile şi valorile în coţi ale altarului avea înfăţişarea de
1340
Ioan 3.14
1341
Gal.3.13
1342
Prăjina de care a fost atârnat şarpele de aramă se identifica cu altarul şi trestia (Ezechi.40.5; Ap.
21.16). Septuaginta greacă a înlocuit cuvântul <prăjină> ( nes - ebraică) din Numeri 21.8-9 cu
expresia <semn> ( semey - greacă). Acest semn confirmă peceţile vii din Biserica Adventistă de ziua a
Şaptea.
1343
F.Ap. 5.30; 10.39; Gal. 3.13
1344
Ex.4.2; Num.21.6-7
1345
Exod 17.15.
1346
Vezi măsurile 5 coţi în Exod 27.1
 6

aramă 1347, tot aşa şi Moise care a arătat măsurile şi valorile în coţi ale altarului,
avea înfăţişarea de aramă asemenea Standardului 1348.
La fel, în ziua de astăzi, nimeni nu poate prezenta PRACTIC măsurile şi
valorile spirituale ale altarului crucii (steagul Emanuel ) şi ale Templului pentru
Marea Reformă sub îndemnul Scripturii 1349, dacă nu a măsurat cu propriul cot,
măsurile şi valorile spirituale ale altarului crucii ca original al celui de aramă.
Despre aceste mărturii practice în volume separate.
Examenul soţului Seforei a constat în faptul că la îndemnul glasului lui
Dumnezeu trebuia să învingă şovăiala, necredinţa şi frica. Ca aplicaţie practică
pentru păstorii de turmă, Biblia ne învaţă că nu numai Moise a fost verificat şi
chemat, ci şi Petru pentru a purta steagul Iehova – nisi prin întinderea coatelor la
fel ca şi Moise - dar în mod diferit 1350. Datorită caracterului diferit pe care-l avea
Petru cât şi al lucrării diferite, cel care l-a lepădat de trei ori pe Învăţător a fost
verificat tot de trei ori la capitolul iubire 1351.
Întrebarea care trebuie să ne-o punem în dreptul nostru este următoarea;
„ Care sunt punctele slabe ca să stăm în picioare 1352 în ziua examenului sau a
verificării, pentru a face parte din altarul restaurat sau sigilat al Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea pentru a primi Ploaia Târzie ”?
Cu ajutorul experienţei lui Moise sau a lui Petru de exemplu notăm că: a
<întinde mâna> sau cotul spre coada şarpelui pentru a-l înţepeni, nu înseamnă
a-l băga în sân pentru a se umple cu lepră . Dumnezeu i-a zis lui Moise să-l
prindă de coadă pentru că pe vremea lui capul şarpelui nu era încă zdrobit de
către posteritatea promisă femeii 1353.
După toate semnele, Moise s-a dat înapoi pentru că avea vorbirea
încurcată. Septuaginta greacă traduce că Moise avea o vorbire stinsă 1354,
probabil cu aluzie la focul altarului de aramă cu care se identifica. Ei bine,
Dumnezeu care trebuia să-şi îndeplinească planurile şi care a făcut gura omului,
l-a convins şi l-a învăţat până la urmă pe Moise <ce şi cum> să vorbescă şi <ce

1347
Ezech.40.3
1348
Ezech.1.4, 27; 8.2
1349
Ezech.43.10-11
1350
compară Exod 17.12.u.p cu Ioan 21.18
1351
Ioan 21.15-17
1352
Ap.6.17
1353
Gen.3.15; Ev. 2.14
1354
Dicţionar Biblic, editura Stefanus
 6

şi cum> să scrie asemenea Domnului Isus 1355. Astfel el a devenit o capacitate

asemenea Efei drepte, ce l-a autorizat să scrie cele cinci canoane ca nişte trestii
– Pentateucul (cartea Genezei, Exodului, Leviticului, Numerilor şi a
Deuteronomului).
Pentru a înţelege mai bine exercitarea autorităţii la Marea Reformă de la
Ploaia Târzie, este bine să răspundem din nou la următoarele întrebări:

- Pot mâinile celor ce scriu cuvinte ce răspund la întrebările <ce> şi

<cum> cu peniţa de trestie, să fie cu lepră ?
- Poate Dumnezeu să introducă într-o mâna leproasă un inel de aur, toiagul
sau steagul ?
- Cine poate să creadă că Domnul Isus va pune cheia Împărăţiei Cerurilor
într-o astfel de mână ?
- Putem primii darul Duhului Sfânt care a fost şi în Betsaleel dacă avem
mâini leproase ? Oare nu ne vom contamina cu lepra păcatului ?
- Putea Moise să transmită şi să scrie solia sigilării în canon cu propria
mănă dacă era cu lepră 1356 ?

După cum am notat în urmă, rolul reperelor vii este dea mărturisi mai departe
cuvântul proaspăt nealterat <dinspre El spre popor> ca <reper> pentru ducerea
evreilor în Ţara Canaanului. Cuvântul sau lumina primită de Moise, se potriveşte
foarte bine cu experienţa sa. Moise asemenea unei pietre vii din temelia altarului,
era aşezat lângă Piatra din Capul Unghiului cu anumite motive. Misiunea lui era
să transmită în jur ca releu sau canal, strălucirea sau lumina absorbită din
apropierea Pietrei Standard ca <reper>. Strălucirea sau lumina absorbită din
apropierea Pietrei Standard de pe muntele Sinai a fost şi este confirmată de
realitatea că faţa lui Moise strălucea aşa cum strălucea faţa lui Ştefan care a
transmis şi el solia sigilării 1357. Am notat din nou imaginea înfăţişării feţelor,
pentru a cunoaşte toate aspectele soliei sigilării.
De exemplu, una din ele este că solia sigilării o transmit doar cei care
mărturisesc practic reînviorarea de la Faţa Domnului. Aluatul, mediul stricăcios şi
timpul ca factor producător de stricăciune a pâinii pe timpul şederii în Egipt a
evreilor până la a patra generaţie, a devenit emblema învăţăturilor stricăcioase.
Aluatul, mediul stricăcios şi timpul ca factor producător de stricăciune a pâinii pe
1355
Ioan12.49
1356
Exod 12.13-14.)?
1357
F.Ap.6.15; 2Corint.3.13
 6

timpul şederii noastre în Babilon până la a patra generaţie, a devenit emblema

învăţăturilor stricăcioase
Ca să îndeplinim obiectivul verificării autorităţii soliei Îngerului al treilea ca
martori pentru Marea Reformă, este bine să notăm nişte însemnări. Exegeza
cuvântului canon ca simbol al trestiei spune că prăjina de care a fost atârnat
şarpele de aramă se identifica cu altarul şi trestia 1358. Septuaginta greacă a înlocuit
cuvântul <prăjină> cu varianta <nes> ebraică din Numeri 21.8-9 cu expresia
<semn> (semey - greacă) 1359. Acest semn confirmă peceţile vii din Biserica
Adventistă de Ziua a Şaptea care mărturisesc practic altarul restabilit
Concluzie
În contextul soliei Îngerului al treilea cu semnul de pe mână 1360
concluzionăm:
- După cum Moise a prezentat prin Domnul Isus semnele cu toiagul prefăcut
în şarpe şi semnul cu mâna în afara sânului pentru ca Israel să creadă că
Dumnezeu la trimis, tot aşa şi cei 144.000 care vor intona cântarea lui Moise, vor
prezenta semnele înafara sânului şi steagul Emanuel în faţa Israelului spiritual şi
a lumii, pentru eliberarea de sub jugul faraonilor şi al păcatului. În adevăr
vă fac cunoscută prezentarea semnelor cu cotul în afara
(înăuntrul) sânului şi cu toiagul, nu întemeindu-ne pe nişte
basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi
înşine cu ochii noştri această experienţă practică, ca şi
Moise.
Ba mai mult, Biblia ne încurajează că Însuşi Domnul Isus <ne-a spus că
vom lua în mână şerpi> şi putem călca peste ei 1361. De asemenea, aşa cum Ilie şi
Moise au descuiat cerul ca să cadă ploaie 1362, tot aşa şi membrii bisericii care
mărturisesc practic că sunt nişte tresti clătinate de vânt sau canoane vii 1363, au
putere să încuie sau să descuie cerul pentru Ploaia Târzie, înclusiv să prefacă
apa în sânge aşa cum a prefăcut-o Moise - descoperit nouă de Sfânta Scriptură

1358
Ezech.40.5; Ap. 21.16
1359
Septuaginta greacă, editura „Polirom” pag.484, ediţia 2004
1360
Ap.14.9
1361
Marcu 16.18; Luca 10.19
1362
Ex.16.14-16; Luc.4.25
1363
În urma întrupării canonului sau a Bibliei ca martor (VT. NT.) în viaţa lor conform
Psalm 119.11
 6

în Exod 4.9 şi Apocalipsa 11.6. După cum Moise a prefăcut apa în sânge, a
făcut să plouă pîine din cer şi a despicat Marea Roşie în două, tot aşa Ilie a
făcut să plouă şi a despicat Iordanul în două.
<Semnele> mâinii care au măsurat altarul crucii, vor fi pentru unii membrii
ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea în timpul zguduirii, cernerii sau sigilării
<semne> de împotrivire (Luca 2.34; 1 Corinteni 1.23).

Nici o scuză
Mesajul numărat, numărat, cântărit şi împărţit nu a fost scris întâmplător în
faţa sfeşnicului1364 pentru că, luminătorul cu şase braţe cântărea un talant de
aur1365. În ziua judecăţii nimeni nu se va scuza în privinţa talanţilor. Chiar şi cel
care a primit doar un talant atât cât cântărea sfeşnicul, nu trebuie să-l ascundă în
pământ1366 sau să-l pună sub obroc1367, ci trebuie să fie încins cu focul din altar ca să
lumineze ca un sfeşnic1368. Orişicine este în spiritul Îngerului cu sigiliu 1369, va vedea
că cele <şapte duhuri>1370 ca simbol al sfeşnicului (Ex.25.37), sunt cei şapte ochi
ce privesc cumpăna din mâna peceţilor vii1371. Vederea spirituală a celor ce trasmit
solia sigilării, se datorează faptului că măsurarea la cumpănă se face în prezenţa
celor şapte 1372. În mijlocul celor şase duhuri se află cel de-al şaptelea cu călimara
la brâu1373. Această imagine, este simbolul sfeşnicului ce luminează sau reflectă
solia sigilării în şapte culori:-„Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în
strălucirea razelor tale”.1374
Cele şapte sigilării sunt şapte aspecte al celor şapte stropiri pe care le face
Marele Preot deasupra capacului ispăşirii. Aceste şapte sigilări sunt radiaţii sau
strălucirea razelor de lumină al celor şapte stropiri. Un fel dea descrie sau dea
1364
Dan.5.5
1365
Ex.25.39
1366
Mat.25.25
1367
Matei 5.15
1368
Idem
1369
Ezech.9.2
1370
Ap.4.5
1371
Hag.2.23; Zah.3.9; 4.10;
1372
Zah. 4.10
1373
Ezech.9.2
1374
Is.60.3
 6

predica în toate culorile harului, cele şapte stropiri. Iată care sunt cele şapte ispăşiri
sau sigilări:
(1) Sigilarea Căii cu sigiliul Legii prin numărarea paşilor (Iov.14.16-17;
F.Ap.1.12).
(2) Sigilarea faptelor cu sigiliile de pe inelele de la mâini ce gradează cotul şi
palma ca umbre ale capului de mână (Iov 37.7; Cânt.5.14; 8.6; Dan.5.5),
(3) Sigilarea degetelor cu Legea (Prov. 7.3; Is.59.3.),
(4) Sigilarea cu peniţa de trestie înmuiată în călimara de la brâu (Ezech.9.2-4).
este cea de mijloc, centrală, sau <de> frunte şi <pe> frunte: cu numele
Tatălui, Fiului şi al Noului Ierusalim (Ap.3.12; 14.1).
(5) Sigilarea auzului (sau a urechii) cu sânge1375 sau la tocul uşii (Ex.21.6),
(6) Sigilarea mirosului plăcut Domnului, mirosit de nasul necârn (Lev.21.18) şi
marcat de inelul de la nasul Miresei, este o umbră sigilării mirosului plăcut
Domnului (Ezech.16.12),
(7) Sigilarea gustului. Plăcerea dea mânca şi bea sau gustul plăcut şi bun, este
un sigiliu pus pe roade (Deut.32.32-34; Iov.14.17; C.c.4.12; Ierem .24.3-5).
Acestea sunt cele şapte sigilări ca strălucirea rezelor de lumină în şapte
culori, asemenea curcubeului din jurul tronului lui Dumnezeu. Dacă capacul
ispăşirii este simbolul tronului, atunci cele şapte sigilări sunt şapte aspecte al celor
şapte stropiri. Primele şapte stropiri le face pentru casa Domnului şi următoarele
şapte pentru popor (Lev.16.14-15).
Când Mirele spune că nasul Miresei seamănă cu un turn, de fapt vrea să
spună că vegherea trebuie să fie şi la nivelul mirosului spiritual. Tradiţia ebraică
spune că <fortăreaţa Sionului era numită turnul Libanului> 1376. Această variantă
este inspirată, deoarece din cedrii Libanul ca simbol ce indica tărie şi măreţie 1377 s-a
construit Templul lui Solomon1378. Reflecţiile soliei sigilării ca lumină a sfeşnicului
sunt uimitoare:
(1) Urmele paşilor jertfelor vii sunt în armonie cu urmele copitei
viţelului1379 adus ca ispăşire pentru casa marelui preot. Stropirea cu sângele
viţelului1380 este o udare uşoară ce lăsă o urmă sau o rază de lumină de o

1375
Lev.8.24
1376
Tsavarek (7.5), Targumul Shir Ha-Shirim, „Cântarea cântărilor”, editura „Emia”
pag.252, 2004
1377
Is.10.34; 29.17; Ierm.22.6; Hab.2.17
1378
2Cron.2.8-9,16
1379
Compară Mica 4.13 cu Ezech.1.7
1380
Lev.16.14
 6

anumită culoare din cele şapte, deasupra capacului ispăşirii ca simbol al

tronului lui Dumnezeu.
(2) Sigilarea faptelor cu sigiliul de pe inelele ce gradează cotul şi palma,
are legătură cu sângele viţelului, deoarece una dintre cele patru făpturi vii în
chip de viţel are mâini de om (Ezech.1.8). Acest semn este o fantă sau o
rază de lumină de o anumită culoare din cele şapte, deasupra capacului
(tronului) ispăşirii .
(3) Sigilarea degetelor cu Legea (Prov.7.3; Is.59.3), este o fantă de lumină de o
anumită culoare din cele şapte pe capacul (tronul) ispăşirii. Acelaşi deget ca
STANDARD şi original ce stropeşte de şapte ori indică prin solii; direcţia
(calea, steagul, stâlpul de nor), persoanele (cine poartă cheile, toiagele,
inelele şi steagul ?), sigiliul (amprenta), greutatea mirului din corn (cât ? )
timpul (când se transmite solia sigilării?) şi forma prin pipăire.
(4) După cum poansonul, lasă urmă pe o piatră vie, tot aşa udarea uşoară
cu degetul, lasă urmă sau o rază de lumină cu o anumită culoare din cele
şapte, deasupra capacului (tronului) ispăşirii. Această sigilare este o umbră
a sigilării sau a ispăşirii revelate în Zaharia 3.9, în prezenţa celor şapte
ochi 1381, sau şapte Duhuri, simbolizat prin sfeşnic 1382. Aşa se explică că
sentinţa se dă în faţa sfeşnicului (Dan.5.5). După cum poansonul lasă urma
<Sfinţit Domnului> pe tăbliţa de pe frunte1383, tot aşa udarea uşoară cu
degetul lasă urmă sau o rază de lumină cu o anumită culoare din cele şapte,
deasupra capacului (tronului) ispăşirii. În cazul pietrelor vii, expresia
<frunte> înseamnă prima faţă a pietrei în faţa celorlalte feţe, peste care se
sapă sigiliul. Această sigilare este o umbră a sigilării sau a ispăşirii revelate
în Zaharia 3.9, în prezenţa celor şapte ochi, sau şapte Duhuri simbolizat prin
sfeşnic1384. Aşa se explică că sentinţa se dă în faţa sfeşnicului cu şapte braţe
(Dan.5.5). După cum peniţa de trestie înmuiată în călimara de la brâu, lasă
urmă pe frunte în prezenţa celor şapte Duhuri1385, tot aşa udarea uşoară cu
degetul lasă urmă sau o fantă (rază) de lumină de o anumită culoare din
cele şapte, deasupra capacului (tronului) ispăşirii în prezenţa celor şapte
Duhuri. Dacă capacul ispăşirii este simbolul tronului, atunci în faţa tronului
lui Dumnezeu se află cele şapte Duhuri (Ap.4.5). Toate aceste cuvinte
1381
Zah.3.9
1382
Ap.4.5
1383
Ex.39.30
1384
Zah.3.9 ; Ap.4.5
1385
Ezech.9.2
 6

conturează sau schiţează spiritual sigilarea pe frunte cu numele Tatălui,

Fiului şi al Noului Ierusalim (Ap.3.12; 14.1). Această sigilare este de frunte,
şi pe frunte. Ea se mai numeşte de mijloc sau centrală, gradată de brâul
încins la mijloc. Udarea uşoară cu degetul ce lasă urme sau fante (raze) de
lumină în şapte culori deasupra capacului ispăşirii ca simbol al tronului lui
Dumnezeu, schiţează sau conturează spiritual formarea frumuseţii luminii
curcubeului în jurul tronului. Curcubeul format din particule şi raze de
lumină în jurul tronului lui Dumnezeu dă mărturie despre cea făcut
harul lui Dumnezeu pentru fiecare mântuit sigilat în Sfânta Sfintelor.
„Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor
tale”.1386
(5) Sigilarea auzului cu sânge 1387 sau a urechii la tocul uşii (Ex.21.6),
simbolizează sigilarea ascultării 1388.
„ Ca o verigă (inel ca sigiliu) de aur şi o podoabă de aur curat, aşa
este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare”
(Prov.25.12, paranteza şi marcarea noastră).
(6) Sigilarea mirosului ca plăcut Domnului, cu inelul din nasul Miresei 1389,
este o umbră a sigilării mirosului făcută de Marele Preot – ca plăcut
Domnului. Sigilarea mirosului care poate fi mirosit şi de nasul necârn al
preotului1390, simbolizează primirea vieţii veşnice sau a suflării de viaţă
veşnică în nări 1391. Suflarea de viaţă veşnică în nări este de un miros plăcut
Domnului, cât şi celui sigilat.
(7) Sigilarea gustului plăcut Domnului. Impresia sau senzaţia plăcută produsă
de pâine1392 , smântână1393, miere1394, sare1395 sau fructe coapte1396 în timpul
mâncării (digerării), cât şi după, creează o stare de mulţumire, împlinire şi
potolire, ca aprobare. Această <stare> spirituală reprezintă la figurat

1386
Is.60.3
1387
Lev.8.24
1388
Prov.8.34; 25.12
1389
Gen.24.47; Ezech.16.12
1390
Lev.21.18
1391
Gen.2.7
1392
Ioan 6.35; Ev.6.5
1393
Iov 29.6
1394
Ezech.3.3; Ap.10.9
1395
Colos. 4.6
1396
Ierem.24.3-5
 6

sigilarea gustului bun al cuvintelor (Ps.34.8). Termenul ebraic pentru

<pâinea prezenţei> din Levitic 24.5 se traduce <străpunsă>. După cum cele
12 pietre sunt gravate ca nişte peceţi, tot aşa cele 12 pâini sunt gravate sau
străpunse ca nişte peceţi. Plăcerea dea mânca şi bea sau gustul plăcut şi bun,
este un sigiliu pus pe roade (Deut.32.32-34; Iov.14.17; Cânt.c.4.12;
Ierem.24.3-5). Dacă pe masa punerii înainte s-au aşezat pâinile şi vinul ca
un legământ veşnic1397, înseamnă că aceste simboluri trebuie luate în seamă.
Cu pâinile străpuse şi cu mustul s-a făcut sigilarea căpeteniilor în noaptea de
Paşti. Dulceaţa vinului simbolizează bunătatea şi desfătarea în Duhul lui
Dumnezeu. Mirosul plăcut apelează la simţuri prin vapori, un condiment, o
mirodenie care prin emanaţie ne îmbată de dragostea lui Hristos 1398. Gustul
mustului creează o <stare>1399 de dispoziţie, de satisfacţie ce ne îmbată de
dragoste. După cum Sfânta Scriptură ne avertizează de semnul fiarei pe
mână şi frunte, tot aşa ne avertizează de semnul gustului roadelor înfierate,
ca pecete a diavolului. Aceste cuvinte de averizare apar în Cântarea lui
Moise care va fi şi cântarea celor 144.000. Iată dovada:
„Ci viţa lor este din sadul Sodomei şi din ţinutul Gomorei;
strugurii lor sunt struguri otrăviţi,bobiţele lor sunt amare;
vinul lor este venin de şerpi,este otravă cumplită de aspidă.
Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine pecetluit în
comorile Mele?”

Ochii văd spiritual pecetea şi citesc soliile scrise cu peniţa de trestie şi

poansonul. Urechile sigilate cu sânge sau la tocul uşii, aud spiritual sunetul
cornului ca o călimară aşezată la brâu. Nările din nasul necârn al preotului miroas
mireasma plăcut mirositoare a soliei sigilării. Gustul este un simţ spiritual care ne
ajută să ne potolim foamea cu solia sigilării. Papilele gustative pot deosebi gustul
bun de cel stricat. Văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăirea, etc, pot detecta solia
sigilării.
Faptele sunt sigilate cu sigiliile de pe inelele ce gradează cotul şi palma ca
umbră a capului de mână. Degetul cu amprenta sau sigiliul de pe inel, este
arătătorul ce indică: direcţia (calea), persoanele (cine ?), sigiliul (amprenta),
greutatea (cât ? ), timpul (când ?) şi forma prin pipăire. Urmele paşilor ca nişte
semne pe cale sunt văzute.
1397
Lev.24.8
1398
Cânt.C.5.1.u.p; Zah.9.15.u.p. 1Corint.10.4
1399
Idem
 6

Chipul crinului nu o are doar marea de aramă 1400 ce

evanghelizează cu Vuietul mării1401 (Marea Strigare), ci şi
sfeşnicul cu cele 7 braţe1402. Candelabrul luminează sau
reflectă solia sigilării în şapte culori. Cele şapte Duhuri 1403
participă la sigilarea 1404 pietrelor vii preţioase1405 în cele
şapte culori ale curcubeului. Cele 12 pietre preţioase săpate
ca nişte peceţi nu pot trasmite solia sigilării dacă nu poartă
în ele cele şapte culori ale curcubeului ca semn al harului în
timpul sigilării .
Dacă trestia este simbolul Bibliei şi al toiagului cu care trebuie să cercetăm,
dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că deacolo începe
întinderea, dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de
ceva în cazul nostru de cruce, cheie, trestie, toiag şi steag, dacă degetul este
arătătorul ce indică direcţia (calea, steagul, stâlpul de nor), persoanele (ce poartă
cheia, trestia, toiagul şi steagul ?), sigiliul (amprenta), greutatea mirului din corn
(cât ? ) timpul (când se transmite solia sigilării?) şi forma prin pipăire, dacă
cumpăna este simbolul neprihănirii ca să fim măsuraţi pentru a fi <sfinţiţi
Domnului>1406, dacă piciorul ne descoperă urmele paşilor ca nişte semne pe Calea
sigilată, dacă brăul ne descoperă locul călimarii cu sigiliu, atunci doar un singur
talant primit1407 ne ajută să predicăm solia sigilării. Ce-am făcut ca pastori şi
profesori cu doctorate în teologie şi masters în lidership cu talanţii primiţi, dacă
suntem depăşiţi de evenimente şi nu predicăm PRACTIC solia sigilării ?
În paginile Bibliei apare scris că însăşi demonii recunosc peceţile vii 1408. În
ciuda împotrivirii, demonii recunosc săpăturile sau gravurile. Orbii sunt cei fără
1400
1 Reg.7.26
1401
Ezech.1.24; 43.2; Is.23.4; Ap.1.15; Apoc.14.2; 19.6
1402
Pe braţe erau potiraşele în chip de floare de migdal şi florile în chip de crin (Ex.25.31-33;
37.17,19). Nu trebuie confundate potiraşele în chip de floare de migdal cu florile în chip de crin. Iată
confirmarea Spiritului Profetic: „Braţele sfeşnicului erau împodobite cu flori frumoase lucrate care
înfăţişau crinii, totul fiind făcut dintr-o bucată” (Patriahi şi profeţi.pag.347)
1403
Ap.4.5
1404
Ezech.9.2,4
1405
Zah.3.9
1406
Ex.39.30
1407
Ex.37.24
1408
F.Ap.19.15
 6

Duh Sfânt în spirit demonic, care totuşi au posibilitatea să citească prin pipăire cu
propriile degete. Toate simţurile recunosc solia sigilării. Văzul, auzul, mirosul,
gustul, pipăirea, etc, pot detecta solia sigilării. „Şi dracii cred şi se înfioară” 1409.
Ochii pot vedea şi citi soliile scrise cu peniţa de trestie şi poansonul. Urechile
sigilate la tocul uşii pot auzi sunetul cornului sub formă de călimară aşezată la
brâu. Nasul necârn poate mirosi mireasma plăcut mirositoare ca sigiliu. Papilele
gustative pot deosebi gustul bun de gustul stricat1410.
Faptele pecetluite de sigiliul lui Dumnezeu pot fi recunoscute prin inelele de
la mâini. Palmele pot confirma că a prins sau a apucat crucea, dacă inelul cu sigiliu
reperează sau gradează palma. Picioarele umblă pe Cale, dacă urmele paşilor ca
nişte semne sunt văzute şi reperate. Degetul cu inelul şi cu amprenta <creată> de
Dumnezeu este arătătorul ce poate arăta păcatul direct ca Natan, la a 14-generaţie:
<Tu eşti omul acela>. Semnele ce indică direcţia (calea), persoanele (cine ?),
sigiliul (amprenta), greutatea (cât ? ) timpul (când ?) şi chipul spiritual prin
pipăire, îl pot determina pe Satana să întrebe: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu;
dar voi cine sunteţi ?1411 ? Marea tragedie de pe vremea lui Pavel şi a Domnului
Isus ca a patra şi a 14-a generaţie, a fost că demonii au recunoscut peceţile vii,
însă evreii ca aşteptători adventişti le-au batjocorât. Care au fost motivele ?
În cazul în care imaginea chipului (feţei) spiritual al martorilor va fi
mutílată de batjocoritori, aceştia vor da mărturie prin: (1) urmele paşilor şi (2)
amprentele spiritulale. În situaţia când martorii vor fi mutilaţi şi vor rămâne fără
mâini şi fără picioare la figurat, ei vor da mărturie prin ADN-ul spiritual al
sângelui Domnului Isus aplicat pe ei care strigă mai bine decât sângele lui Abel 1412.
Nici o făptură de sub Univers nu v-a spune că nu a văzut, auzit, mirosit, gustat sau
pipăit solia. Dacă firul de păr v-a fi numărat 1413, cu atât mai mult detaliile ce pot fi
mărturisite doar cu un talant, sunt importante. Aceste mărturii ale lui Dumnezeu în
toate detaliile sunt motivate deoarece unii martori pot avea mărturii false din partea
unor lideri influienţi, comunităţi sau comitete. Spiritul profetic îi descrie ca fiind
asemenea unui zid mâzgălit:
-„În trecut Dumnezeu a sculat bărbaţi, şi el
are şi acum bărbaţi oportuni, care aşteaptă să
se pregătească să îndeplinească ordinul Său –
1409
Iac.2.19
1410
Ierem.24.3
1411
F.Ap.19.15
1412
Gen.4.10; Evrei 12.24
1413
Ezech.5.1; Mat.110.30
 6

bărbaţi care vor trece prin împotriviri (restricţii) care sunt asemenea unui zid
mâzgălit cu o tencuială nepotrivită (…) Adevărul nu va scădea şi nu-şi va
pierde puterea Sa în mâinile lor. Ei vor arăta poporului fărădelegile lui şi
casei lui Iacob păcatele ei” (E.G.White,Testimonies to
ministers 441)
-„Domnul lucrează adesea prin acei de la care nici nu ne-am aşteptat; el
ne surprinde prin uneltele alegerii Sale proprii, în timp ce trece pe lângă acei
bărbaţi de la care noi ne-am aşteptat să vină lumina prin ei”
(E.G.White, „Mărturii speciale pentru predicatori” pg.
414)
Dacă Satana n-ar vedea semnele ca sigilii, atunci nu ar contraface semnele
coatelor, degetelor, ochilor, urechilor, nasului, picioarelor, etc. Sfânta Scriptură ne
avertizează de semnul fiarei pe mână, frunte, gust, urechi, etc. În afară de
avertizările din Apocalipsa 13.16; 14.9 şi Deuteronom 32.34, Cuvântul lui
Dumnezeu conturează sau schiţează semnul fiarei în felul următor:
„ Au gură, dar nu vorbesc,
au ochi, dar nu văd,
au urechi, dar n-aud,
au nas, dar nu miros,
au mâini, dar nu pipăie,
picioare, dar nu merg;
nu scot nici-un sunet din gâtlejul lor.
Ca ei sunt cei ce-i fac
toţi cei ce se încred în ei.”
( Ps.115.5-8, marcarea naostră)
Această stare spirituală schiţată în Psalmi 115.5-8, a acelora care au fost
responsabili de predicarea soliei sigilării conturează sau schiţează demonizarea.
Verificarea informaţiilor prin
probe practice
Credem că ne gândim automat deja la salariaţii Soborului care au pipăit ca
nişte orbi gravura săpată pe fruntea sau faţa primului martir în anul 34. Biblia
 6

spune că unitatea acestui spirit împotrivitor era perfectă 1414 ca o contrafacere a

unităţii prin experienţa cincizecimii. „Ei au început să răcnească, şi-au astupat
urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui 1415”. Contrafacerea
unităţii sigilării era perfectă. Iată schiţa spirituală a contrafacerii în spirit
demonic:
(1)cu răcnet sau glas tare asemenea demonilor, (2) cu urechi astupate şi nu
deschise sau <tăiate împrejur ca pecete> 1416, (3) mişcare năpustită într-un pas cu
urmă demonică, şi (4) cu semnul fiarei pe frunte – în acelaş gând 1417:
De fapt a pipăi ca nişte orbi fără Duh Sfânt înseamnă: a atinge uşor şi repetat
cu degetele privirii, gravurile de pe faţa sau fruntea martorului, pentru a se
convinge că există forma sau calitatea predicii ca solie gravată. Raportul Biblic ne
relatează că salariaţii nu atingeau cu privirea uşor şi repetat faţa martirului, ci s-au
uitat ţintă la faţa lui. Această ţintuire cu privirea ne sugerează că salariaţii cu
zeciuiala Domnului au <reperat> deja gravura sau săpătura, prin degetele
privirii. Dar a fixa cu privirea sau cu degetele mai înseamnă: a fixa un reper
pentru a se convinge de forma şi calitatea predicii în formă de gravuri. Bineînţeles
că cei tari la cerbice vor aduce argumente că Biblia nu face nici o aluzie la faptul
că salariaţii ar fi pipăit cu privirea o săpătură.
Totuşi, în faţa Soborului, stătea zilnic un Templu al Duhului Sfânt zidit din
pietre vii care aveau săpături. Acest Templu al Duhului Sfânt era Biserica primară
din care făcea parte şi primul martir ca piatră vie. Biserica primară ca reper
standard, era şi este un model pentru biserica de astăzi formată şi din repere vii
1418
. Doctrina Sanctuarului ne arată că peste pietrele vii din Templu existau gravuri
sau săpături cu feţe de îngeri 1419. Ei bine, Ştefan ca prim martir era o piatră vie pe
a cărei faţă era săpat sau gravat o faţă de înger ( F.Ap.6.15).
Asemănarea feţei primului martir cu faţa Îngerului care sigilează, nu se referă
la forma fizică a feţei capului, ci la strălucirea curăţiei (lumină) conştiinţei
umplute cu plinătatea Duhului Sfânt. Strălucirea sau seninătatea (limpezimea)
feţei se poate observa uşor şi în cadrul simbolurilor pietrelor vii preţioase a căror
<feţe> strălucesc în toate direcţiile. Expresia <faţa> din Biblie trebuie înţeleasă şi
în mod <figurat> sau <expresiv> deoarece conştiinţa (gândurile, inima sau
1414
F.Ap.7.57
1415
Idem
1416
F.Ap.7.51; Rom.4.11
1417
Idem
1418
Cânt.8.6; Ierem.22.24; Hag.2.23; Zah.3.8; Evrei 12.23
1419
1Reg.6.29; Ezech.41.18
 6

mintea) poate reflecta în mod pregnant cu putere şi tărie starea interioară. În cazul
<feţelor> pietrelor vii preţioase, strălucirea este dată de: preţ, compoziţie
interioară, de strălucirea cristalelor interioare din piatră şi nu în ultimul rând de
gravura săpată ca o pecete pe <faţă> 1420 . În cazul sigilării pietrelor vii preţioase
fruntaşii din Biserică au ocazia să pipăie cu propriile degete (Ioan 20.27). Văzul,
auzul, mirosul, gustul, pipăirea, etc, pot detecta solia sigilării.
Iată cum descrie sora White degradarea generaţiei pe timpul primei veniri al
Domnului Isus. În acest pasaj se pomeneşte de degradarea pasiunilor, simţurilor şi
a feţelor satanice ca pecete a demonilor în contrast cu faţa de înger al primului
martir. Cităm din capitolul „Împlinirea vremii”:

- „ Agenţii satanici intraseră în oameni. Trupul fiinţelor omeneşti

făcut pentru a fi un locaş al lui Dumnezeu, devenise un locaş al demonilor.
Simţurile, nervii pasiunile, mădularele oamenilor erau influienţaţi de
agenţi
supranaturali prin satisfacerea celor mai josnice plăceri. Pe chipurile oame-
nilor se imprima chiar <pecetea> demonilor. <Feţele> oamenilor reflectau
expresia legiunilor celui rău, de care erau posedaţi. Acesta era perspectiva
pe care o vedea Mântuitorul lumii. Ce privelişte pentru Infinita Puritate” 1421.

Plinătate cuvântului gravat a primului diacon era tare şi puternic, deoarece

era plin de credinţă şi de Duh Sfânt1422. Oricine ascultă cuvinte gravate la Cina
Domnului atunci când are loc sigilarea căpeteniilor, reacţionează la excitaţia
cuvântului vibrat de puterea Duhului Sfânt, schimbându-şi într-o anumită măsură
starea iniţială, într-un timp scurt sau lung spre viaţă sau moarte. Puterea cuvintelor
nu stă în puterea (tăria) argumentului sau în puterea exprimărilor gramaticale
elevate, ci în puterea de convingere a Duhului Sfânt. Cuvântul bogat hrănitor
(floarea făinii, grăsime), cu miros (tămâia), plinătate ( capacitate) şi gust (sarea)
ne afectează toate simţurile.
Sub acţiunea tăriei cuvântului schimbarea stării iniţiale într-un timp lung sau
scurt se face:
- fie spre bine cu măsură
- fie spre împietrire în cazul respingerii (cei tari la cerbice)
1420
Exod.39.14; Zah.3.9
1421
E.G.White, „Viaţa lui Isus” pagina 29, editura „Viaţă şi sănătate”, ediţia 5-a, 2008,
marcarea noastră
1422
F.Ap.6.5
 6

Forţa cuvântului care produce schimbarea stării este o forţă care <porunceşte
viaţa veşnică>. În acest caz sistemul nervos superior este excitat sau mişcat rapid
din pricina compoziţiei, a gustului, mirosului şi a plinătăţii în luarea hotărârilor fie
spre starea de relaxare, fie de contracţie.
În cazul celor ce se opun soliei sigilării aşa cum s-a întâmplat pe vremea lui
Ştefan, rezistenţa lăuntrică (firea) se opune forţei cuvântului din pricina
slăbiciunii firii, injectându-se stimuli de împotrivire în conştient şi subconştient.
Dacă conştiinţa noastră este sub controlul Duhului Sfânt atunci acelaşi Duh
lansează o mişcare contrară rezistenţei lăuntrice slabe pentru ca forţa (puterea)
cuvântului să producă convingerea spre alegerea mirosului vieţii veşnice în nări.
Plinătatea puterii cuvântului gravat simbolizat prin pâinea gravată de pe masa
punerii înainte este deo valoare foarte mare, deoarece ca plinătate (capacitate) este
o măsură ce acţionează aproape la toate simţurile prin: miros, gust, plinătate şi
compoziţie. Acest cuvânt puternic concentrat ca forţă motrice ne poate zguduii
sau cutremura pentru a fi sigilaţi.
În anul 34 salariaţii Soborului ca nişte orbi au ţintuit un reper pentru a se
convinge de forma şi calitatea gravurii. Asemenea lui Balaam ce era copleşit de
frumuseţe în timp ce dorea să blesteme pe Israel, predicatorii de excepţie din
Sobor au fost copleşiţi de frumuseţea feţei lui Ştefan ca un steag de frunte, atât la
propriu cât şi la figurat.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea asemenenea Templului Desăvârşit nu va
fi zidită din pietre peste care sunt gravate târâtoare aşa cum a văzut Ezechiel 1423,
ci va fi zidită din pietre preţioase vii peste care apare chipul lui Dumnezeu.
Într-adevăr, vor fi mulţi care vor recunoaşte sigilarea lui Dumnezeu, însă nu
o vor crede la timpul stabilit. Orbii recunosc sigilarea imediată, însă nu cred în
sigilarea imediată, acum, de aceea nu cred la timpul prezent ce ne descoperă o
rotire în pustie de 40+40+40+40 de ani. Între a recunoaşte şi a crede la timpul
prezent este o distanţă mare, deoarece recunoaşterea este caracterizată doar de
acceptarea teoretică <de ochii lumii> pentru a se amăgi pe sine în faţa
electoratului, iar credinţa se bazează pe trăirea practică imediată sau acceptată
a soliei.
Cine poate propovădui
solia sigilării ?

1423
Ezechiel 8.10
 6

Înainte dea răspunde la întrebarea din titlu, trebuie să notăm că asemenea lui
Moise, toţi cei chemaţi s-au dat înapoi de la marea responsabilitate. De ce Moise
s-a dat înapoi de la chemarea făcută ? Dumnezeu a fost nevoit să folosească
constrângerea dragostei prin cotul băgat în sân şi prin toiag. Despre
<constrângerea> aceasta din dragoste, Spiritul Profetic spune:
-„Toţi cei care sunt botezaţi cu o măsură a spiritului apostolic, vor fi
constrânşi să devină misionari ai lui Dumnezeu”
(E.G.White 9T. 67, îngroşarea noastră)
-„Cuvântul Domnului a venit la Ilie; el n-a căutat să fie solul lui
Dumnezeu, dar Cuvântul a venit la el. Dumnezeu are totdeauna oameni cărora le
încredinţează solia Sa. Duhul Său le mişcă inimile şi îi constrânge să vorbească”
(E.G.White 5T. 314 îngroşarea noastră)
- „Unii care nu sunt chemaţi de Domnul se declară gata să ducă solia, dar
dacă şi-ar da seama de însemnătatea şi răspunderea ce trebuie să o aibă un
asemenea sol, ei s-ar îngrozi şi ar zice împreună cu apostolul: <Cine este
destoinic la aceasta?> Motivul care-i face atât de voioşi în a merge să vestească
această solie este tocmai faptul că Dumnezeu n-a pus sarcina lucrării Sale
asupra lor.” (E.G. White, Experienţe şi Viziuni,
pag 14).
- „Cei nechemaţi de Domnul sunt de obicei cei care au cea mai mare
convingere că ar fi chemaţi şi se află sub iluzia că lucrul lor e foarte important.
Mergând în câmp aceştia nu au de obicei nici o înrâurire bună asupra
anturajului lor; totuşi în unele locuri au oarecare succes, şi aceasta face atât pe
dânşii cât şi pe alţii să creadă că ei ar fi chemaţi în mod sigur de Dumnezeu. Nu e
deloc o dovadă sigură, că asemenea oameni ar fi trimişi de Dumnezeu numai
pentru faptul că au un oarecare succes; desigur îngerii lui Dumnezeu mişcă
inimile lor sincere şi le luminează priceperea pentru a primi adevărul prezent şi
să aibă viaţa. Dar chiar când asemenea oameni, trimişi prin ei înşişi, ar ocupa
posturi importante, pe care de altfel Dumnezeu nu le-a încredinţat lor, chiar când
ei pretind a fi învăţători şi când sufletele primesc adevăruri predicate de dânşii,
nu e o dovadă sigură că ei ar fi chemaţi de Dumnezeu.”(Exp. şi viziuni, pg.75,76)
 6

Ridicarea sau înălţarea (altar = înălţare)

steagului Emanuel, înseamnă înălţarea bisericii.
Înainte ca Ea să fie înalţată la cer ca un altar viu
şi înainte de marea strâmtorare, biserica va fi
înalţată pe pământ pentru terminarea
propovăduirii Evangheliei până la marginele
pământului, prin Marea Strigare sau Ploaia
Târzie.
- Cuvintele ce răspund la întrebările <ce> şi
<cum> să propovăduim Evanghelia până la
marginile pământului într-un timp foarte scurt, ne
arată că semnul sau emblema ca steag nu se află
într-o mănă leproasă fără semnele lui Dumnezeu.
El nu introduce într-o mână cu lepră un inel de
aur. Cine poate să creadă că Domnul Isus va pune cheia Împărăţiei Cerurilor
într-o astfel de mână ce predică cu cotul sau cu palma în buzunar (sân) – la
propriu şi la figurat în stil american ?
Înălţarea soliei pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie înseamnă,
ridicarea crucii lui Hristos în poziţie verticală dreaptă sau neprihănită, asemenea
unui toiag sau steag Emanuel, cu nişte mâini care au măsurat măsurile spirituale
ale altarului de aramă - după 40 de ani de rotire în pustie. Moise nu putea primi
chipul altarului de aramă în coţi pe Muntele Sinai în acele 40 de zile după
eliberare, dacă nu-l măsura practic cu propriul cot în timpul celor 40 de ani, cât
a păscut turma lui Ietro. După cum chipul omului care i-a arătat lui Ezechiel
măsurile şi valorile în coţi ale altarului, avea înfăţişarea de aramă 1424, tot aşa şi
Moise care a arătat măsurile şi valorile în coţi ale altarului, avea înfăţişarea de
aramă asemenea exemplelor vii 1425. Aceste exemple ne descoperă că nu putem
predica PRACTIC măsurile şi valorile spirituale ale altarului crucii ( steagul
Emanuel) şi ale Templului pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie sub
îndemnul Scripturii 1426, dacă nu am măsurat cu propriul cot, măsurile şi valorile
spirituale ale altarului de aramă – ca umbră a crucii.

1424
Iov.6.12; Ezechiel 1.4, 27; 8.2
1425
Idem
1426
Ezech.43.10-11
 6

Drept de autor
Ca dovadă că amprenta mesagerului poartă chipul lui Iehova, Noul
Testament foloseşte pentru expresia <chipul lui Dumnezeu> cuvântul
<character>1427 ce se traduce literar amprentă (Ev.1.3). Aşa cum mâinile libere
nelegate sau nepironite semnează un nume egocentric pe o publicaţie oficială, tot
aşa cei fără diplome universitare care nu pot să scrie, se semnează cu semnul
amprentei degetului ce poartă chipul lui Dumnezeu CA APROBARE A SOLIEI.
Aprobarea lui Dumnezeu este dovedită de amprentele unice create de Dumnezeu
şi nu de om.
Semnătura cu amprenta este un semn ce poartă Numele lui Dumnezeu .
Poate ne-am pus întrebarea, de ce atâtea detalii despre amprente sau inel ? În afară
că răspund la întrebările despre semnul de pe mână ca solie a Îngerului al treilea,
totuşi motivele şi modurile de sigilare cu inelul 1428 ne descoperă şi alte utilizări,
de exemplu la semnătura pentru dreptul de autor
Motivul pentru care <sfinţii Domnului> vor fi scrişi pe zurgălăii cailor, este
că ei au preţ în ochii lui Dumnezeu şi sunt iubiţi (Is.43.4). Valoarea sau importanţa
ultimei solii este atât de mare încât, Dumnezeu îi inscripţionează pe sunetul
vânturilor ca soli (Ps.104.4). În contextul că Domnul Isus la a patra generaţie a
declarat că vom face lucrări mult mai mari 1429, şi în contextul că mai bun este
sfârşitul planului de mântuire decât începutul lui 1430 , atunci în afară de solia
Bibliei, se poate crede că ultima solie de har este cea mai mare solie din ultimii
6000 de ani (Ev.11.39-40). Acesta este motivul pentru care Biblia profetizează o
evanghelizare cu slava Crinului din văi, mai mare decât slava lui Solomon.
Forma crinului nu o avea doar marea de aramă care poate evangheliza ca
Vuietul unei mări (Marea Strigare), ci şi sfeşnicul cu toate cele şapte braţe.
Argumentele descifrate nu sunt semnele, ci unitatea
<practică> cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Dacă Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi aşa
cum spune Scriptura în Efeseni 1.4; 2.10; Rom.8.29-30, atunci importanţa punerii

1427
Dicţionar Bilbic , editura Stefanus
Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune că forma ebraică a cuvântului pecete din Hagai 2.23 este:
1428

„ <chotham>, care se traduce <un sigiliu>, sau <un inel de sigiliu>, privit ca un obiect de o mare
importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la Ieremia 22,24).
1429
Ioan 14.12; Evrei 11.39-40
1430
Ecleziast 7.8
 6

deoparte a sfinţilor dinainte (predestinare) este importantă până acolo încât pot
avea <drept de autor>. Dacă un sfânt în sens de <închinat Domnului> este scris de
către o Autoritate pe o creaţie, în cazul nostru pe zurgălăii cailor ca simbol al
sunetului vânturilor, sau peo publicaţie de cuvinte ce cade ca o ploaie 1431, atunci el
are drept de autor. Pentru a înţelege termenul tehnic <drept de autor> trebuie să
definim expresia.
Autorul este persoana ce crează opera artistică, sau publicistică. <Dreptul de
autor> este titlul prin care se dovedeşte că acea creaţie sau opera aparţine
autorului, pe temeiul unei Legi legiferate de Justiţia Divină. De regulă numele
autorului este scris pe creaţie. În contextul nostru <sfinţii Domnului> sunt
persoanele ce crează lucrarea pentru Ploaia Târzie. <Dreptul de autor> este titlul
<sfinţit Domnului> scris pe lucrare, prin care se dovedeşte că lucrarea de la Ploia
Târzie aparţine autorului, pe temeiul unei Legi legiferate de Dumnezeu. Bine,
bine, poate vom spune că ne contrazicem şi că dorim să sugerăm că nu Dumnezeu
este autorul Ploii Târzii, ci unelata Lui cea primit dreptul de autor. Cine judecă
astfel nu cunoaşte pe Dumnezeu şi Spiritul Profetic. De exemplu, sora White are
multe pasaje prin care declară că cei care sunt una cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt se
identifică atât de mult cu Trinitatea încât gândurile lui Dumnezeu devin gândurile
lui, planurile lui Dumnezeu devin planurile celui închinat, iar voinţa lui
Dumnezeu devine voinţa celui cu <drept de autor>. Iată căteva pasaje:

– „Dacă acceptăm, El se va identifica atât de mult cu gândurile şi scopurile

noastre şi va aduce inimile şi minţile noastre într-o aşa conformitate faţă de
voinţa Sa încât atunci când ne supunem Lui, noi nu vom fi călăuziţi de propriile
noastre impulsuri” (E.G. White, H.L.L. 662)

– „Dacă noi consimţim , El poate şi voieşte să se identifice atât de mult cu

cugetele şi planurile noastre, să se contopească atât de mult cu inima noastră şi
cu sufletul nostru în conformitate cu voinţa Lui; încât când ascultăm de El, nu
vom face decât să învingem propriile noastre impulsuri” (Sings of the Temps Nr.
46 1896).

Bilbia confirmă această unitate spirituală cu probe practice vii. Prezentăm un

exemplu care a avut <drept de autor> asupra ploii.

Exemplu practic
1431
Deut.32.2
 6

La prima citire sau din mai multe citiri cu unsoarea firii a versetelor ca
exemple, se pare că persoana cu acest drept a fost încăpăţânată şi că ar fi avut
stăpânire asupra Cuvântului. Iată provocarea acestui personaj cu <drept de autor>,
pe temeiul Legii legiferate de Autoritatea Scripturii prin Deuteronom 29. 29 şi
1Ioan 5.15, ca elemente juridice ale justiţiei divine. Iat-o:
- „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor
sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât
după cuvântul meu.” (1Reg.17.1).

Ilie nu era încăpăţânat sau acuzat de plagiat 1432, dar nici provocator, ci avea
<drept de autor> asupra Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum ne descoperă Scriptura
în Deuteronom 29. 29; 1Ioan 5.15; Apocalipsa 11.6. Prin Sfânta Scriptură
înţelegem că solia sau publicaţiile ce transmit Ploaia Târzie nu va primi nici un
<drept de autor> din partea unei legi legiferate de justiţia unei ţări, biblioteci
naţionale, Institut Teologic, editura unei biserici compromise cu canonizările
doctrinelor. Când Dumnezeu dă un <drept de autor>, se ocupă Personal şi de
această legiferare. Cel Preaânalt face ca cel închinat ca <sfânt al Domnului> să
aibă drept de autor direct din Cer şi fără alte mâini de om nerăstignite din
instituţiile corupte, ale unui stat de drept sau ale bisericii ce VOTEAZĂ doctrine
canonizate. Aşa cum Ilie şi Moise ca martori au descuiat cerul ca să cadă ploaie
1433
, tot aşa şi membrii bisericii ce mărturisesc practic că sunt nişte trestii clătinate
de vânt sau canoane vii 1434, au putere ca martori să încuie sau să descuie cerul
pentru Ploaia Târzie. Duhul Sfânt din ei are putere să prefacă apa în sânge aşa
cum a prefăcut-o Moise - descoperit nouă de Sfânta Scriptură în Exod 4.9 şi
Apocalipsa 11.6. Cheia din mâna cu inel ce indică faptul că a fost răstignită
simbolizează semnul convenţional pus pe operă. Isaia care a săpat solia pe table
avea drept de autor, şi drept dea încuia sau sigila propria carte 1435. Aceiaşi calitate
o avea şi Daniel 1436. Astăzi, spiritul lui ar putea să declare la fel ca şi Ilie: „Viu
este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi
descoperită toată lumina despre 2300 de seri şi dimineţi, decât după cuvântul
meu scris.”( Dan.8.26).
1432
Deut.29. 29 şi 1Ioan 5.15,
1433
Ex.16.14-16; Luc.4.25
1434
În urma întrupării canonului sau a Biliei ca martor (VT. NT.) în viaţa lor – Psalm
119.11
1435
Is.8.16; 29.11
1436
Dan.8.26; 12.4
 6

Iată cum explică Apostolul Pavel modul în carte a primit <dreptul de autor>
direct din Cer.
Mesajul transmis de Pavel nu era de obârşie omenească 1437. Prin cuvântul
obârşie folosit în Galateni 1.11 înţelegem, punct de plecare, început sau originea
cuvântului nealterat ca reper cea plecat de la Dumnezeu prin Pavel. Solia sau
învăţătura legiferată cu drept de autor, n-a primit-o de la nici un om, ci a primit-o
direct de la Dumnezeu prin descoperirea Domnului Isus Hristos (Vers.12).
Evanghelia lui Pavel na fost aprobată pentru ISBN sau pentru drept de autor de
nici un editor dintr-o universitate. Asemenea epistolelor lui Pavel, soliile pentru
Marea Reformă sau Ploia Târzie, nu sunt legiferate de nici o Lege dintr-o ţară.
Solia nu s-a învăţat de la nici un profesor dintr-un Institut Teologic sau dintr-un
Comentariu Biblic comentat de om sau de prooroc, ci dreptul de autor a fost şi va
fi primit direct de la Dumnezeu prin descoperirea Domnului Isus Hristos
(Vers.12). Orişicine are această experienţă poate mărturisi PRACTIC asemenea
lui Pavel. Solia apostolului era încorporată în viaţa lui. Iată mărturia:

- „ Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi

această pricină de laudă !” (2 Corinteni 11.10).

Confirmarea mesagerilor pentru

solia sigilării
1437
Galateni 1.11
 6

Motto:„ Apoi a urmat un alt înger, al treilea,

şi a zis cu glas tare: Dacă se închină cineva
fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe
frunte sau pe mână.” Ap. 14.9

Motivaţii

Dacă solia celor trei îngeri din Apocalipsa 14.6-9 este transmisă de membrii
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ce se află în spiritul celor trei îngeri, tot aşa
solia îngerului din Apocalipsa 7. 2-8 care se află şi în spiritul celor patru coarne
ale altarului din cele patru puncte cardinale (Vers.1 şi 2), poate fi transmisă şi de
membrii bisericii ce se află în spiritul Îngerului care <unifică>, <strânge> sau îi
sigilează pe cei o sută patruzeci şi patru de mii (Zah.12.8; Mal.3.1) ?
Despre predicarea soliei Îngerului al treilea care predică semnul pe mănă şi
pe frunte stă scris:
- „Suntem în pericol de a da solia îngerului al treilea într-un mod atât
de nedefinit încât aceasta să nu-i impresioneze pe oameni. Apar atât de
multe alte interese încât tocmai solia care ar trebui proclamată cu putere
devine slabă şi fără glas”1438.

- „ Satana foloseşte fiecare mijloc acum, în acest timp al sigilării,

pentru a abate mintea celor din poporul lui Dumnezeu de la adevărul
prezent şi pentru a-i face să şovăie. Am văzut un acoperiş pe care
Dumnezeu îl punea deasupra celor din poporul Său spre a-i ocroti în timpul
de necaz, şi fiecare suflet care era hotărât pentru adevăr şi era curat la
inimă urma să fie acoperit de Cel Atotputernic.”1439
- „Dacă aceia care pot să ajute lucrarea din [adventism] nu sunt sensibilizaţi
şi făcuţi să-şi înţeleagă datoria, ei nu vor recunoaşte strigătul cu glas tare al
îngerului al treilea înger (...). Îngăduiţi-mi să vă spun că, în această lucrare
finală, Domnul va lucra într-o modalitate foarte diferită de cursul firesc al
lucrurilor şi pe o cale întru totul contrară vreunui plan omenesc. Întotdeauna vor

1438
E.G.White. 6T. pag. 55, marcarea noastră
1439
E.G.White. 6T. Early Writings, p.43, marcarea noastră
 6

exista în mijlocul nostru unii care vor dori să aibă controlul asupra lucrării lui
Dumnezeu şi să dicteze fiecare pas ce trebuie să fie făcut, în timp ce lucrarea
înaintează sub conducerea acelui înger care se alătură îngerului al treilea în
vestirea solie ce trebuie să-i fi adresată lumii.”1440

În urmă cu aproape 100 de ani, Spiritul Profetic vorbeşte numai prin

Mărturii volumul nouă de peste 12 ori despre importanţa soliei Îngerului al treilea.
Dacă Biblia şi Spiritul Profetic nu tac în privinţa descoperirii semnelor de
recunoaştere ce se află asupra celor sigilaţi, înseamnă că noi nu trebuie să tăcem,
ci să mărturisim prezentarea sigiliului ca solie a Îngerului al treilea. Omul şi-a
pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al cerului şi trebuie ajutat să intre în
posesia lui. Prin mărturiile practice de asemănare cu chipul lui Dumnezeu, omul
este ajutat să-l găsească.
Dacă solia sigilării este transmisă şi de membrii bisericii, atunci ce condiţii
şi caracteristici ar trebui să îndeplinească mesagerii ca martori ce se află în spiritul
Îngerului cu sigiliu ?

Argumente Biblice din

Spiritul Profetic
Nu se poate transmite solia unificării, legării şi sigilării pietrelor vii
1441
preţioase în spiritul lui Betsaleel, Ilie, Iosua, Zorobabel sau Ioan 1442 , dacă
adevărul despre aceasta nu este încorporat în viaţa predicatorului ca semn oficial
şi distinct.
Înainte dea scrie argumentele despre peceţi vii, este bine să notăm că Duhul
Sfânt din Betsaleel, Ezechiel şi cei de pe vremea lui Zorobabel nu puteau să sape
peceţi în pietre pentru unificare asemenea standardului 1443, dacă ei nu trăiau
adevărul despre sigilare ca peceţi vii, asemenea probelor prezentate de Scriptură
1444
. Toate caracteristicile peceţilor vii descoperite de Hagai 2.23; Cântarea

1440
E.G.White,Testimonies to Ministers, p.300, marcarea noastră
1441
Ex.28.22-25
1442
Ex.28.21; Deut.27.5-8; Iosua 8.31.32; 1Reg.,18.31; Hag.2.23; Ap.11.1
1443
Compară Exod 28. 21, Ezechiel 4.1 şi Zaharia 3.9
1444
Hag.2.23; Cânt.C.8.6; Ezech.24.24; Zah.3.9; Luc.11.30
 6

cântărilor 8.6; Ieremia 22.24 şi Exod 28.21, trebuia să fie asemenea Standardului
Suprem aşa cum sunt revelate în Ioan 6.27 ultima parte şi Zaharia 3.9.
- „În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, pe tine, Zorobabele,
fiul lui Şealtiel, robul Meu, zice Domnul, te voi lua şi te voi
păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul
oştirilor. 1445

Bineînţeles că Zorobabel şi pietrele vii săpate ca nişte peceţi 1446 nu sunt

standarde după care omul trebuie să-şi verifice caracterul, NU, ci sunt nişte
repere vii cu o anumită solie, prin care Dumnezeu sigilează Biserica şi
Pământul.
Comentariul Biblic A.Z.Ş. comentează cuvântul pecete din Hagai 2.23 în
felul următor. ”Forma ebraică a cuvântului <pecete>, ce se
referă la Zorobabel este: „ <chotham>, <un sigiliu>, sau
<un inel de sigiliu>, privit ca un obiect de o mare
importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la
Ieremia 22,24). Aceste cuvinte minunate de promisiune
pentru Zorobabel ar trebui să aducă îmbărbătare tuturor
copiilor lui Dumnezeu”1447. Dacă aceste cuvinte sunt date
de Domnul Oştirilor, atunci cuvintele acestea de
asigurare sunt rostite de către Comandantul Oştirilor
Universului, o asigurare că făgăduinţele Sale vor fi
împlinite (Vezi comentariul la Ieremia 7,3) conform
comentariului Biblic A.Z.Ş şi al Spiritului Profetic 1448.
„Inelul de pecetluit în sens <chotham>, era simbolul
puterii regale ce făcea valabil orice decret (vezi 1Reg .

1445
Hag.2.23, marcare adăugată
1446
Ex.28.21
1447
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre Hagai 2.23
1448
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 GC 24 4 PK 575, 576, 577 7 DA 52, 187; GC
23, 24; PK 577, 597, 697 8 AA 519; ChS 168; CS 188, 224, 261, 262, 303; MH 502; PP 525; TM 177,
198; 2T 652; 3T 549; 4T 78, 458, 473; 6T 102; 9T 255; WM 279, 280, 281 9 PK 597 16 Ed 143 16–
19PP 527 19, 23 PK 577 23 MH 488; 7T 67
 6

21,8; Hagai 2,23). Însemna posedarea celui mai de preţ

lucru (vezi la Cânt. Cânt. 8,6)”1449
De asemenea , peceţile vii sunt nişte semne vii care ne trasmit ceva. În
majoritatea cazurilor cuvântul <semn> este adesea inlocuit cu <minune>.
Comentariul Biblic A.Z.Ş. spune că oamenii care vor sluji ca semne1450 sunt
„Oameni de mirare”. Literal, „oameni de minune”. Ebraicul <mopheth>, tradus
aici prin „semne” („de mirat”, „minune”) este folosit cu privire la minunile pe
care Moise le-a făcut înaintea lui Faraon (Exod 4,21; comp. Exod 7,3.9; 11,9.10).
<Mopheth> este deseori tradus prin „semn” (1Regi 13,3.5; 2Cronici 32,24.31;
Ezechiel 12,6; etc.). După cum Ezechiel a fost un semn (ebr. mopheth) pentru
generaţia lui (Ezechiel 12,6.11; 24,24.27), tot aşa israeliţii restaurării urmau să
fie o demonstraţie a ceea ce Dumnezeu era dispus să facă pentru aceia care
conlucrau cu planurile Cerului. Ei urmau să fie <onoraţi ca aleşii Cerului printre
naţiunile pământului> (PK 585).”1451
Aceşti oameni sunt semne ce schiţează sau conturează caracterul pentru
identificare 1452 . Semnele ca minuni vii indică rezumativ sau sugestiv cuprinsul
acestuia: caracter, misiune de luptă, etc. Spiritul Profetic şi unii traducători ai
Bibliei înlocuiesc semnul vizibil de pe frunte aşa cum apare în Ezechiel 9.4 şi
Exod 12.22, cu sigiliu. Acest cuvânt ebraic <tav> se poate traduce şi pecete1453.
Următoarele pasaje ale Spiritului Profetic se referă la peceţi vi în sens
<chotham>, <un sigiliu>, sau <un inel de sigiliu> şi la semne în sens de minuni
<mopheth>, care se identifică cu peceţi vii. Iată care sunt:

1. - Ioan pecete vie – Ex.28.21; Hag.2.23; Ap.11.1; 21.12,19-20

- „ Nu crezi că Hristos îi <preţuieşte> pe aceia care vieţuiesc în
sfinţenie pentru El ? Nu crezi că-i vizitează pe aceia care asemenea
preaiubitului Ioan în exil se află pentru El în locuri grele şi apăsătoare ? El
păstrează ca pe un <giuvaer preţios> pe orice om a cărui viaţă este ascunsă cu
Hristos în El, despre fiecare dintre acestea El spune: <Te voi păstra ca pe-o
pecete; căci Eu te-am ales.> (Hagai 2.23)”
1449
Comentariul Biblic A.Z.Ş despre Ieremia 22.24
1450
Zah.3.8
1451
Comentariul Biblic A.Z.Ş, despre Zaharia 3.8.
1452
Ex.28.21
1453
Dicţionar Biblic, Editura Stefanus, vol 3, pag 266.
 6

(E.G.White D.V. 472, îngroşarea noastră)

2. - Zorobabel pecete vie – Hag.2.23; Zah. 4.10

- „ <În ziua aceea, zice Domnul oştirilor pe tine, Zorobabel, robul Meu, te
voi păstra ca o pecete, căci Eu te-am ales.> (Hag.2.23)
Acest cuvânt personal dat lui Zorobabel a fost lăsat în Scriptură pentru
încurajarea copiilor lui Israel din toate veacurile. Dumnezeu are un plan atunci
când trimite încercarea peste copiii Săi. Niciodată nu-i conduce altfel de cum ar
alege ei să fie conduşi, dacă ar vedea sfârşitul de la început şi ar înţelege slava
planului pe care îl împlinesc. Tot ce aduce El asupra lor ca încercare sau probă,
vine pentru ca ei să fie tari să lucreze şi să sufere pentru El ”
(E.G.White P.R. 420, marcarea noastră).
3. Sigiliul amprentei în spiritul lui Betsaleel şi Pavel –
Ex.28.21; 2 Corint.3.2-3
a. - „ Pentru ca ceara să primească amprenta clară şi adâncă a sigiliului, nu
apeşi sigiliul pe ea cu grabă şi violenţă; îl pui cu grijă pe aceasta şi-l apeşi încet,
ferm, până când ceara s-a întipărit după forma (chipul) lui. În mod asemănător
să vă purtaţi cu sufletele omeneşti. Exercitarea permanentă a influenţei creştine
este secretul puterii ei şi aceasta depinde de statornicia care o manifestaţi în
caracterul (chipul) lui Hristos”
(E.G.White, D.V. pag.479, paranteze şi marcarea noastră)
b. - „ Sufletele preţioase flămânzesc, şi mor pentru că nu au adevărul
prezent ce <sigilează>, hrana la vremea potrivită”
(The Prezent Truth, 1 Septembrie 1849, paranteze şi subliniere adăugată)

3. Pietre vii săpate ca nişte peceţi – Ex.28.21; Zah.3.9

- „Domnul a înzestrat biserica Sa cu capacităţi şi daruri, pentru ca ei să

prezinte lumii imaginea propriei Lui desăvârşiri. Isus doreşte ca ea să fie făcută
desăvârşită în reprezentare a legilor care sunt mai presus decât legile pământeşti.
Biserica Sa trebuie să fie un templu construit după asemănarea divină. Pentru
 6

aceasta, îngerul arhitect a coborât din cer cu o trestie de măsurat din aur,
pentru ca fiecare piatră să fie cioplită şi tăiată după măsura divină şi lustruită
pentru a străluci ca o <emblemă> a cerului, răspândind în toate direcţiile razele
pătrunzătoare şi strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii”. (Manualul Comu-
nităţii, E.G. White, Testimonies to Ministers. Pag. 15 – 16)

5. - Membrii B.A.Z.Ş. semne vii pentru Dumnezeu-

Zaharia 3.8; Luca 11.30

-„<Ascultă dar Iosua mare preot ,tu şi tovarăşii tăi de slujbă care stau
înaintea ta - căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne> ( Zaharia
3.8). Hristos se descoperă ca Răscumpărător şi Eliberator al poporului Său.
Acum rămăşiţa este fără îndoială < oameni care vor sluji ca semne > când
lacrimile şi umilinţa peregrinării lor fac loc bucuriei şi cinstei în prezenţa lui
Dumnezeu şi a Mielului (Isaia 4.2.5)”.
(E.G.White, P.R.,pag.429, îngroşarea noastră)

6. - Manifestarea Plinătăţii Duhului Sfânt ca semne vii

în istorie – Ex.31.3; Zh.3.8; Lc.11.30; Ef.1.13

- „ Bărbaţii şi femeile care, în decursul lungilor secole de prigoană şi

încercări, s-au bucurat de o mare prezenţă a Duhului Sfânt în viaţa lor au fost ca
nişte <semne> şi minuni în lume.”
(E.G.White I.F.A. pg.40 îngroşarea noastră)

7. - Autosigilare, sau fiecare om o pecete vie – Matei

12.37; Rom 10.9.

a. - „Copiii lui Dumnezeu îşi vor sigila soarta printr-o viaţă de stăruinţă
sfântă, şi de ataşament ferm faţă de ce este drept”
(E.G.White, „ Asemenea lui Hristos”,pg 302, Bucureşti, Viaţă şi Sănătate
2009, îngroşarea noastră)

b. - „ Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau a expresiilor omului, ci

asupra omului însuşi, care sub influenţa Duhului Sfânt este umplut de gânduri.
 6

Dar cuvintele primesc <pecetea> minţii noastre (Isaia 8.16). Gândirea divină
acţionează asupra omului. Mintea şi voinţa divină se împletesc cu mintea şi
voinţa omenească; în acest fel declaraţiile omului sunt Cuvântul lui Dumnezeu
(ca o trestie ce măsoară).”
(E.G.White S.M. Washington DC, sau R.H. cartea 1, pg. 21, paranteze şi
subliniere adăugată )

c. - „ ... cuvintele sunt mai mult decât un indiciu al caracterului

(chipului); ele au putere să influenţeze caracterul (chipul). Oamenii sunt
influenţaţi de propriile cuvinte.”
(E.G.White H.L.L. 295, îngroşare, subliniere şi paranteze adăugate)

8. - Solia 1888 a avut semne vii pe White, Jones şi

Waggoner 1454( Vezi nota din josul paginii ).
- „ Aceşti oameni împotriva cărora aţi vorbit au fost nişte semne în lume, ca
martori pentru Dumnezeu ... Dacă respingeţi pe solii trimişi de Hristos, voi
respingeţi pe Hristos.” (E.G.White, Testimonies to Ministers and Gospel
Werkers, pg.97, marcarea noastră ).

9.- Sigiliul unităţii sau sigilarea unităţii numărate la

Cincizecime – Iov. 9.7; 41.15-17; Ps.147.4 F.Ap.1.14; Vezi cărţile
Numeri şi Cronici 1 şi 2
a. „ El (Hristos) nu pune semnul (pecetea) Său asupra oamenilor
nici după rang, nici după bogăţie, nici după inteligenţă, ci după
felul în care ei sunt una cu Hristos”.
(H.L.L. 409, îngroşarea noastră)
b. „ Însemnul (pecetea) creştinismului nu este o insignă
exterioară şi nici purtarea unei cruci sau a unei coroane, ci este
1454
* În luna august într-o şură din New York, anul 1848, a avut loc prima întâlnire a pionerilor
adventişti. După patruzeci de ani de rotire în pustie a venit solia 1888. După cum Samson ca pecete
vie s-a încurcat cu depravata Dalila, tot aşa Jones şi Waggoner ca peceţi vii s-au încurcat cu
depravatele din biserică (Jud.16.20). Deasemenea, E.G.White nu putea să scrie pasaje despre peceţi
vii (vezi pasajele de sus) ), dacă nu trăia adevărul despre sigilare ca pecete vie. Deci, înaintea lui
Jones şi Wagonner, Ellen White a fost şi ea o pecete vie.
 6

ceea ce se dă pe faţă ca rezultat al unirii dintre om şi

Dumnezeu.” (D.V. 453-454, îngroşarea noastră)

c. „ Numele lui Hristos (pe frunte) trebuie să fie cuvântul lor de

ordine, semnul lor distinctiv (pecetea), legătura lor de unire,
autoritatea pentru acţiunea lor şi sursa succesului lor.”
(Istoria Faptelor Apostolilor pag.17, îngroşarea noastră)

d. „ Armonia şi unitatea bisericii sunt scrisorile de acreditare pe

care aceştia le prezintă lumii că Isus este Fiul lui Dumnezeu.”
(5T. 239, îngroşarea noastră)

10. Roadele Calebilor – semnele lui Dumnezeu –

Num.13.23; Deut.32.32-34; Iov.14.17; Cânt.c.1.14-15;4.12; Ierem.24.3-5;
Amos 8.2 Mica 7.1; Ap.14.18
- „ Dacă faptele voastre sunt de un asemenea caracter ca ale mlădiţelor
butucului de viţă, şi noi aducem ca roadă ciorchini bogaţi de roade preţioase,
atunci purtăm în faţa lumii semnul (pecetea) lui Dumnezeu de fi şi fice ale Sale.
Noi suntem epistole vii (gravuri - Ex 28.21), cunoscute şi citite de toţi oamenii”
(E.G.White. 5T. Pag.367, marcarea şi paranteze adăugate).

11. - Pastorii (profesori) modele şi semne vii - Ezech.

33. 6-11; Luca 7.30

- „ Pastorilor li se cere să fie <exemple vii> ale gândurilor şi Duhului lui

Hristos, epistole vii ( pietre vii săpate ca nişte peceţi – Ex.28.21) cunoscute şi
citite pentru toţi oamenii. Tremur când mă gândesc că sunt cunoscute şi citite
pentru toţi oamenii. Tremur când mă gândesc că există unii pastori chiar printre
adventişti de ziua a şaptea care nu sunt sfinţiţi de adevărurile pe care le
propovăduiesc.”
(E.G.White 7T pag. 144,îngroşarea şi paranteză adăugată)
 6

Concluzii
După cum solia celor trei îngeri din Apocalipsa 14.6-9 este transmisă de
membrii bisericii ce se află în spiritul celor trei îngeri, tot aşa solia îngerului din
Apocalipsa 7. 2-8 care se află şi în spiritul celor patru coarne ale altarului din cele
patru puncte cardinale (Vers.1 şi 2) va fi transmisă şi de membrii bisericii care se
află în spiritul Îngerului care <unifică>, <strânge> sau îi sigilează pe cei o sută
patruzeci şi patru de mii (Zah.12.8; Mal.3.1).
Dacă Biblia şi Spiritul Profetic nu tac în privinţa descoperirii semnului de
recunoaştere 1455, înseamnă că noi nu trebuie să tăcem, ci să mărturisim
prezentarea sigiliului cu semnul pe mână şi pe frunte. Această responsabilitate dea
mărturisi practic asemănarea, nu este pentru tâlharul de pe cruce mântuit în ultima
clipă, pentru cei noi botezaţi, sau pentru cei care se poticnesc la cruce, ci pentru
cea de-a patra şi a 14-a generaţie de căpetenii ce trebuia să fie primele roade
coapte la 40+40+40+40 de ani de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu.
Omul şi-a pierdut paşaportul pe care l-a avut ca cetăţean al cerului şi trebuie
ajutat să intre în posesia lui. Prin mărturile practice de asemănare cu chipul lui
Dumnezeu, omul este ajutat să-l găsească.
Când Biblia spune că în ziua aceea cel mai slab va fi ca David, ca
Dumnezeu sau ca Îngerul Domnului 1456, putem înţelege că oricine oricât de slab
este, poate fi <la umbra lui Dumnezeu> asemenea lui Betsaleel din seminţia lui
Iuda din care făcea parte şi David. Ar putea Dumnezeu să transmită solia sigilării
prin măna sau faptele noastre ? Iată ce răspunde Cuvântul lui Dumnezeu prin
David ca a 14-a generaţie de căpetenii1457, din seminţia lui Iuda cu prioritate la
sigilare:
„ Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta
pe mâna ta cea dreaptă.” (Psalm 121.5)
1455
Iov 37.7, Psalmi 64.9, Maleahi 3.18 şi 2Corinteni 13.5-6,
-„ Pecetea lui Dumnezeu este asupra lor. Aceasta este atât de evidentă şi perceptibilă încât
vrăjmaşii lumii se ridică împotriva lor datorită contrastului.” (E.G.White Mărturii speciale 385)
-„În Cetatea cea Sfântă este o ordine şi o armonie desăvârşită. Toţi îngerii care sunt însărcinaţi
să viziteze pământul deţin un card auriu, ca o legitimaţie pe care-l prezintã îngerilor de la porţile
cetăţii când ies sau intră. Cerul este un loc minunat.”
(E.G.White, E.W, Scrieri Timpurii 40, îngroşarea şi sublinierea noastră)
1456
2Sam.19.27; Zah.12.8
1457
Mat.1.17
 6

„ Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului

pe care Ţi l-ai ales !” (Psalm 80.17)

După cum spiritul lui Betsaleel ca prim rod din Iuda este cel dintâi rod din
primele roade, a legat (unificat) prin lănţişoare 1458 şi a pecetluit cele
douăsprezece pietre preţioase cu numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel,
tot aşa şi spiritul Îngerului din Apocalips 7.2-8 care se află în unii membrii ai
bisericii uniţi cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, participă la marea şi grandioasa
lucrare de legare, unificare şi sigilare a snopilor ca cele dintâi roade pentru
Dumnezeu 1459. Nu îngerii din ceruri au uns tocul uşii evreilor în ziua sigilării, ci
Duhul Domnului Hristos din membrii poporului lui Israel ca umbră a lui
Dumnezeu în spiritul lui Betsaleel 1460. Nu Îngerii din Ceruri au transmis solia
sigilării evreilor în Babilon, ci Ezechiel 1461. Nu îngerii din ceruri au transmis solia
sigilării din anul 34, ci Duhul lui Hristos din Ştefan a cărui faţă era asemenea unui
Înger .1462
Ba mai mult, o altă dovadă că pietrele vii preţioase vor străluci ca îngerii 1463
sau ca stelele 1464 este arătată de culori. De exemplu culoarea pietrei de hrisolit 1465
este şi culoarea trupului unui Înger 1466. Când Biblia spune să nu dăm uitării
primirea de oaspeţi, căci unii prin ea au găzduit fără să ştie, pe Îngeri, se referă
chiar la Îngeri ? Sau la solia sigilării Îngerului care a venit în casele, adunările
(bisericii) şi editurile noastre prin solii predicate sau scrise (Gen.19.2; Ev.13.2 )?
Nu putem transmite solia sigilării în Spiritul lui Betsaleel, Iosua, Ilie sau
Zorobabel 1467, dacă adevărul despre pecetluire nu este încorporat în viaţa
propovăduitorului. Bineînţeles că Zorobabel şi pietrele vii săpate ca nişte peceţi
nu sunt standarde după care omul trebuie să-şi verifice caracterul, NU, ci sunt

1458
Ex.28.22-25
1459
Ap.14.4
1460
Ex.12.22; Ier.22.24,28; Zah.12.8
1461
Ezech.9.4
1462
F.Ap.6.15
1463
Luca 20.36
1464
Dan.12.3; Apoc.1.20
1465
Ap.21.20
1466
Dan.10.6
1467
Hagai 2.23; Cânt.8.6
 6

nişte repere vii prin care Dumnezeu sigilează prin solia lor altarul restaurat de pe
Pământ.
Profesorii Institutelor Teologice din cadrul B.A.Z.Ş. comentează sigilarea
descrisă în cartea Apocalipsei 7.1-8 în felul următor:

„ Îngerul cu sigiliul este personificarea ultimei avertizări pentru lume şi a

ultimei lucrări făcute de Dumnezeu pentru pregătirea bisericii. În antichitate cel
care purta sigiliul (care era montat într-un inel) avea toată autoritatea celui care
îl prezenta. De regulă fiul purta inelul cu sigiliul tatălui. Îngerul vine din răsărit,
asemenea soarelui, asemenea lui Isus. În capitolul 18 tot pământul se luminează
de slava Lui (Ezech.43.2; Isaia 60.1; Osea 6.3). Aceasta este slava Domnului şi
nu este dificil de aplicat simbolul la altcineva decât la Hristos şi la spiritul Lui.
Îngerii pot reprezenta şi pe agenţi omeneşti care transmit mesajul, dar aceasta
numai în măsura în care ei sunt mediul prin care vorbeşte Spiritul Sfânt.”
(Florin Lăiu, curs „Daniel şi Apocalipsa” pg.74)

Gravurile în spiritul lui Betsaleel

Inscripţia sau <săpătura ca o pecete>, a fost făcut (ca formă sau chip) de
către Betsaleel din seminţia lui Iuda, primul spirit care la această oră are
<întâietate> la sigilare 1468. După cum deja am observat Biblia ne ajută să
acceptăm nevoia experienţei aceluia care a executat gravurile. „Betsaleel” la
umbra lui Dumnezeu, ne sugerează ideea că făcea <o slujbă care este chipul şi
umbra lucrurilor cereşti după poruncile primite de Moise când avea să facă
inscripţiile pe pietre şi pe frunte>1469 .
Dacă cercetâm acest aspect ca nişte critici în arta predicării, putem nota că
nici un artist cu ştiinţa predicării ca profesor de omiletică, nu poate da valoare
artei gravurii dacă ceea ce predică nu este în spiritul înţelepciunii ştiinţei ca o
cunună primită de la Dumnezeu 1470 . Noi nu am fost chemaţi să facem reformă cu
înţelepciunea sau ştiinţa teologiei 40+40+40+40 de ani, ci am fost chemaţi să
mărturisim practic asemănarea cu chipul lui Dumnezeu în toate aspectele. Cu cât

1468
Ap.7.5
1469
Ex.28.36; 39.30; Ezech.4.1; Zah.3.9; Ev.8.5
1470
Prov.4.7-9
 6

exercităm mai mult plinătatea Duhului Sfânt care a fost şi în Betsaleel 1471, ne dăm
seama că spiritul acesta de înţelepciune primit de la Dumnezeu, se identifică cu
ceea ce modelează şi gravează. Mai concret, spiritul artistului ca <Sfinţit
Domnului>, trebuie solidificat pe tăbliţa de pe cunună sau de pe frunte, cu
condiţia ca artistul să fie mijlocul sau unealta lui Dumnezeu pentru a modela
inscripţia, conform condiţiei arătată de Scriptură (Gal.6.8. u.p.).
La modelarea inscripţiei <Sfinţit Domnului>, ceea ce contează este ca Duhul
Sfânt care a fost şi în Betsaleel <ca umbră a lui Dumnezeu>, să sape inscripţia pe
cunună. Ba mai mult, solia sigilării nu poate conţine cuvinte ca nişte pâini gravate
(sau străpunse), dacă pâinile străpunse nu sunt întrupate în viaţa noastră 1472 . Nu
putem transmite solia cu semnul de pe frunte dacă nu trăim experienţa cununii
peste care se aşează inscripţia. Dar despre sigiliul Sabatului cu Numele Tatălui,
Fiului şi al Cetăţii Sfinte în alte volume, în care sunt mărturisite practic măsurile
şi valorile spirituale ale chivotului.

Mesagerul soliei sigilării iudeilor

ca probă practică
Nimeni, nu poate transmite solia sigilării, dacă nu trăieşte practic solia pe
care o transmite. Ba mai mult în contextul nostru, experienţa practică trăită,
trebuie să se identifice sau să fie asemenea cu Pecetea Standard 1473, astfel încăt
pecetea lui Dumnezeu să fie încorporată în viaţa martorului, ca să confirme
chemarea şi alegerea dea mărturisi solia sigilării. Mesagerul trebuie să fie în
spiritul Îngerului al treilea sau în spiritul Îngerului cu sigiliul descris în Ezechiel
9.3 şi Apocalipsa 7.2. Nu putem transmite solia sigilării dacă nu trăim ceea ce
spunem.
În anul 34 prin solia primului martir, Dumnezeu i-a sigilat pe iudei. Nu se
putea transmite de calitate solia sigilării, dacă predicatorul nu avea încorporată în
viaţa lui pecetea lui Dumnezeu. Primul diacon a fost un <reper> viu asemenea
probelor vii 1474, deoarece la moartea lui în anul 34 după Hristos, se <reperează>

1471
Ex.31.3
1472
Ps.119.11
1473
Ioan 6.27 u.p.
1474
Hagai 2.23
 6

împlinirea profeţiei din Daniel 9.24,27. El nu putea fi un <reper viu> asemenea

lui Zorobabel dacă nu avea încorporat în viaţa lui reperele revelate de Dumnezeu.
Pentru a nota şi mai clar caracteristicile peceţilor vii ca probe în timp
excatologic, este bine să descoperim prin mila şi dragostea lui Dumnezeu câteva
trăsături spirituale ale unui martor, din mulţimea de probe practice vii pe care ne-o
descoperă Scriptura. Bineînţeles că vom ţine cont de contextul sigilării cu Duhul
Sfânt la Ploaia Timpurie. Nimeni nu va fi botezat cu Duhul Sfânt sub forma
Ploii Târzii, dacă nu va fi sigilat cu Duhul Sfânt sub forma Ploii Timpurii. De
asemenea, vom ţine cont de contextul închiderii harului pentru spiritul lui Iuda şi
al întregului spirit a lui Israel ca a patra şi a 14-a generaţie de căpetenii aleşi cu
mandate. Această solie proiectează lumină pentru solia sigilării Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea ca popor şi căpetenii ce trebuia să măsoare cu
propriul cot şi pas măsurile altarului. Şi în sfârşit, ceea ce ne doare cel mai mult,
vom ţine cont de contextul acceptării sau respingerii măsurilor şi valorilor
spirituale practice ale atlarului restabilit cu Ploaia timpurie pentru reformă,
experienţă trăită de unii salariaţi ai Sinedriului şi ai Sinagogilor după înălţarea
Domnului Hristos. Aşadar, pentru a avea o imagine clară a caracteristicilor
peceţilor vii în timp excatologic, este bine să luăm un model asemenea
standardului (Ioan 6.27.u.p), ce corespunde cu starea sau situaţia noastră ca a
patra sau a 14 generaţie de căpetenii. Să luăm fiecare caracteristică pe rând, luate
separat.
1. Reper viu - Primul diacon a fost un <reper> viu asemenea lui
Solomon , Ieconia1476, Zorobabel1477 şi nu în ultimul rând asemenea Domnului
1475

Isus1478, deoarece la moartea lui în anul 34 după Hristos, se <reperează>

împlinirea unei profeţii şi închiderea harului pentru Iudei, şi
început al Dispensaţiunii Duhului Sfânt (Daniel 9. 24, 27) . Cu
statut de prim diacon şi martir, martorul lui Dumnezeu poate fi un reper viu, în
Cărţile din ceruri, deoarece la terminarea judecăţii celor morţi Dumnezeu poate
avea o evidenţă clară a martirilor şi diaconilor de la primul.
2. Umplut sau plin de Duh Sfânt - Istoria ne-a demonstrat că
primul martir care a fost omorât cu pietre a fost plin sau umplut de Duh Sfânt

1475
Cânt.C.8.6
1476
Ieremia 22.24,28
1477
Hagai 2.23
1478
Ioan 6.27 u.p.
 6

asemenea Domnului Isus şi Betsaleel care au săpat gravurile ca nişte peceţi (Ex.
31.3; Zah.3.9; F.Ap.6.5).
3. Plin de credinţă – După cum Domnul Isus şi Zorobabel ca peceţi vii
au fost plini de credinţă până acolo încât au mutat munţi din loc (Zah.4.7), tot aşa
Sfânta Scriptură raportează că primul diacon era plin de credinţă (F.Ap.6.5).
4. Chipul vorbirii şi limba ca o trestie sau canon –
Chipul vorbirii diaconului răspundea la întrebările <ce> şi <cum>, pentru că
nimeni nu putea să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el
(F.Ap.6.10). Chipul vorbirii răspunde la întrebările <ce> şi <cum>, aşa cum a fost
dat de Domnul Isus. Iată standardul:

-„ Căci Eu n-am vorbit nimic de la Mine însumi,

ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit
<ce> trebuie să spun şi <cum> trebuie să vorbesc.”
(Ioan 12.49, îngroşare şi paranteze adăugate)

Chipul vorbirii diaconului răspundea la întrebările <ce> şi <cum>, deoarece

predica lui era exact aşa cum le-a profetizat Domnul Isus:

- „Dar când va vor da în mâinile lor, să nu vă

îngrijoraţi <cum> sau <ce> veţi spune; căci ce
veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul
acela”.1479

-„ Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea

dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă
îngrijoraţi, <cum> veţi răspunde pentru apărarea
voastră, nici <ce> veţi vorbi.”1480

5. În spiritul Îngerului ce sigilează – Mesagerul era în spiritul

Îngerului cu sigiliul 1481 , deoarece “ toţii cei ce şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la
Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger” (F.Ap. 6.15, îngroşarea noastră)

1479
Matei 10.19, îngroşarea noastră şi paranteze adăugate
1480
Luca 12.11, sublinierea noastră şi paranteze adăugate
1481
Ezech.9.3, Ap.7.2
 6

6. Plin de înţelepciune – Primul martir sau primul diacon era plin de

înţelepciune asemenea Domnului Isus şi Betsaleel 1482, deoarece ascultătorii de pe
vremea lui <nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea
el>1483. Ba mai mult, numele primului diacon <Stefanus> se traduce <cunună>
care este şi simbolul înţelepciunii. Versetul care ne descoperă de două ori că
cununa este şi simbolul înţelepciunii este următorul:

- “ Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea,

şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea (...). Ea îţi va pune
pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită
cunună împărătească.” ( Provb. 4.7-9, îngroşarea noastră ).

7. Pecete vie – În contextul celor prezentate mai sus, primul diacon a

fost o <pecete vie> asemenea Domnului Isus1484 şi a lui Zorobabel1485, deoarece
prin predica lui, Domnul Hristos a sigilat pe poporul iudeu 1486. Aşa cum Iosua
apare în Zaharia capitolul 3 ca un simbol al poporului cu care se identifica, tot
aşa primul diacon era un reprezentant al poporului iudeu, deoarece numele lui în
sens cunună are mai multe semnificaţii. Nu vrem să sugerăm că primul diacon
făcea lucrarea Marelui Preot din Sfânta Sfintelor, nu, ci era în spiritul Marelui
Preot. De exemplu, Biblia şi Spiritul Profetic ne descoperă că cununa de pe capul
Marelui Preot <simbolizează poporul> 1487. Ştefan se identifica ci poporul
deoarece nu putea să transmită cu putere solia sigilării dacă el nu era în acelaş
spirit şi cuget cu poporul cernut şi sigilat în altarul restabilit. Spiritul martirului
ca <Sfinţit Domnului>, era solidificat pe tăbliţa de pe cunună sau de pe fruntea lui,
a cărei faţă era asemenea Îngerului ce sigilează (F.Ap. 6.15; Ap.7.2 ). Dar despre
sigiliul Sabatului, Numele Tatălui, al Mielului şi al Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim
în alte volume

1482
Exod 31.4; Ioan 1 17
1483
F.Ap.6.10
1484
Ioan 6.27.u.p
1485
Hag.2.23
1486
Dan. 9.24,27
1487
Zaharia 9.16. „Poporul lui Dumnezeu este numit coroană, diademă” E.G White,
Scrisoare 8, 1873
 6

Repere vii în solia sigilării

din anul 34
Reperele vii sunt revelate chiar în predică martirului. Primul diacon începe de
la primul reper viu - Avraam1488 ca a 14 - a generaţie1489 de căpetenii. Apoi
vorbeşte de robia în Egipt 400 de ani 1490 sigilată la a patra generaţie 1491, după 14
răsărituri de soare , adică pe 14 Abib.
Nu dorim să reperăm toate amănuntele din predica primului martir, ci doar
pe cele semnificative în contextul celor patru şi 14 generaţii de căpetenii.
Tot în predica primului diacon ca reper, se pomeneşte de creşterea şi aşezarea
lui Moise între trestii cu repere 40+40 de ani 1492 . Încoronatul nu uită să
amintească de rotirea în pustie 40 de ani ca reper, peste care a venit sfârşitul
veacurilor 1493. Tot în solia sigilării apare şi David ca reper al celor 14 generaţii 1494
de căpetenii.
În afară de reperele istorice ale altarului de 14 coţi dat de profeţia lui
1495
Ezechiel ca umbră a crucii, salariaţii Sinagogilor, mai aveau reperul profeţiei
lui Daniel în anul 341496 şi genealogiile ce arătau prin porunca Legii că sigilarea
are loc la a patra şi la a 14 - a generaţie de căpetenii.
Finalul predicii se încheie brusc cu <Reperul sau Sigiliul Standard al celor
patru şi 14 generaţii>. Motivul este justificat
Primul martir era plin de har 1497. Plinătatea Duhului Sfânt din Ştefan a
marcat limita maximă a harului. Duhul nu a gâdilat urechile <nesigilate>, ci a
folosit direct expresia ,<tari la cerbice>. Salariaţii Sinagogilor ca predicatori de
excepţie care-l ascultau pe primul martir, îşi cunoşteau istoria cu reperele de

1488
Compară Fapte 7.2 cu Matei 1.17
1489
Matei 1.17
1490
F.Ap.7.6
1491
Gen.15.16
1492
Compară Exod 2.3; 7.7 cu Fapte 7.30
1493
Compară 1Corinteni 10.11 cu Fapte 7.36,42
1494
Fapte.Ap. 7.46; Mat.1.17
1495
Ezech.43.17
1496
Dan.9.24,27
1497
F.A.p.6.8
 6

calcul 1498. Recunoaşterea istoriei rotirii noastre în pustie 40+40+40+40 de ani,

nu este o răbdare insesizabilă - <ci reperată>, la propriu şi la figurat din toate
poziţiile şi ungiurile posibile. Însuşi demonii credeau şi se înfioarau într-un
gând de răzbunare asupra martirului. Solia primului martir care a răspuns la
întrebările <ce> şi <cum> să predice, era o solie susţinută şi acompaniată de <
Sfatul Cerului> din poziţia în picioare ca să-l întărească pe martir 1499? Sentinţa
solemnă nu poate fi dată din poziţie aşezată. Dacă Dumnezeu s-a ridicat în
picioare la propriu şi la figurat la mărturia reperului viu, credem că mărturiile
excatologice de sigilare se vor încheia la propriu şi la figurat cu aceeaşi
atenţionare. Dec esă facă dumnezeu ispăşire din anul 1863 dacă ispăşirea aînceput
din anul 1844 ? Descrierea atenţionării apare exact înaintea capitolului trei din
Zaharia unde este descrisă ispăşirea sau sigilarea. Iată cum este descris
evenimentul:

- “ Orice făptură să tacă înaintea Domnului, Căci El

s-a sculat din Locaşul Lui cel Sfânt.”
( Zaharia 2.13, îngroşarea şi sublinierea noastră)

Glas omenesc şi îngeresc

Conform titlului ne gândim deja la forma sau chipul vorbirii peceţilor sau
reperelor vii. Cum explicăm că la vorbirea primului martir care răspundea la
întrebările <ce> şi <cum>, nu putea nimeni să stea împotriva înţelepciunii şi
Duhului cu care vorbea el ? Dacă faţa diaconului era asemenea Îngerului care
sigilează, este posibil ca glasul lui de om să fie amestecat cu glasul de Înger ?
Autorii acestei mărturii, cred că mărturia practică a măsurilor şi va-
lorilor spirituale ale altarului de aramă pentru Marea Reformă, poate veni şi print-
o <faţă> a bisericii ca o emblemă vie, în chip sau gravură de Înger asemenea
primului martir, cea vorbit în limbii omeneşti şi îngereşti 1500. Îngerul păzitor al
Casei Domnului nu suntem noi cei fără experienţă care ne semnăm cu amprenta,
ci sunt pastorii şi profesorii cu doctorate în teologie care se identifică cu Îngerul
Laodicii. Către cine este adresată în primul rând solia laodiceii ? Nu dorim să
sugerăm că solia nu este adresată şi întregului popor, nu, nu, ci vrem să spunem că
1498
Compară 2 Timotei 4.3 cu Fapte 7.51,57 şi Ezechiel 2.7,3.11,27
1499
Fapte. Ap. 7. 56
1500
1 Corinteni 13.1
 6

îngerii păzitori ai Casei Domnului trebuie să se identifice cu Îngerul Laodicii.

Сum este posibil ca Ioan în postura de <om păcătos al Casei lui Dumnezeu> să-i
scrie unui Înger neprihănit şi sfânt din ceruri 1501 ? După cum Domnul Isus i-a
poruncit lui Ioan ca pecete vie să noteze <Îngerului Laodicii scrie-i>, tot aşa
Dumnezeu porunceşte peceţilor vii de astăzi să predice cu următorul titlu: <
îngerilor păzitori ai Casei Domnului în stare de laodiceean scrie-i>. La fel ca Ioan,
primul martir a rostit o rugăciune ca pledoarie de dragoste. Iată rugăciunea: <
Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta>( F. Ap.7.60.u.p.).
Nu întâmplător pledoariile lui Ştefan şi ale lui Pavel despre dragoste, încep
cu aluzii la altarul de aramă ce zăngăne cu: bogăţii, ticăloşii, nenorociri, sărăcii,
orbiri şi goliciuni ( Ap.3.17). Din acest altar nu vor ieşi sunete zângănitoare, ci
sunete sau glasuri omeneşti şi îngereşti pentru sigilare.
Altarul viu al dragostei sau crucea care ne <strânge> ori <unifică> într-un
altar de aramă ce vine <dinspre> Dumnezeu spre noi ca <reper sau pecete>, nu
va zăngăni, ci va intona cântarea de laudă cu sunetul acesta:
- „ Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti,
şi n-aş avea dragoste, sunt o <aramă> sunătoare sau un
chimval răsunător.” (1Corinteni 13.1, îngroşarea noastră)
În anul 34 salariaţii Soborului ca nişte orbi au ţintuit un reper pentru a se
convinge de forma şi calitatea gravurii. Asemenea lui Balaam care era copleşit de
frumuseţe în timp ce dorea să blesteme pe Israel, predicatorii de excepţie din
Sobor au fost copleşiţi de frumuseţea feţei lui Ştefan ca un steag de frunte, atât la
propriu cât şi la figurat.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea asemenenea Templului Desăvârşit nu va
fi zidită din pietre peste care sunt gravate târâtoare aşa cum a văzut Ezechiel 1502,
ci va fi zidită din pietre preţioase vii peste care apare chipul lui Dumnezeu.
Întradevăr, vor fi mulţi care vor recunoaşte sigilarea lui Dumnezeu, însă nu o vor
crede la timpul stabilit. Orbii recunosc sigilarea imediată, însă nu cred în
sigilarea imediată, acum, de aceea nu cred la timpul prezent ce ne descoperă o
rotire în pustie de 40+40+40+40 de ani. Între a recunoaşte şi a crede la timpul
prezent este o distanţă mare, deoarece recunoaşterea este caracterizată doar de
acceptarea teoretică <de ochii lumii> pentru a se amăgi pe sine, iar credinţa se
bazează pe trăirea practică imediată acceptată a soliei.

1501
Ap. 3.14.p.p.
Ezechiel 8.10
1502
 6

Frumuseţea chipului
lui Dumnezeu

Motto: -„O! Cât sunt de înfloritori ! Cât sunt de

frumoşi !Grâul va înveseli pe tineri şi mustul
pe fete.
Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de
primăvară Domnul scoate fulgere, şi vă va
trimite o ploaie îmbelşugată, pentru toată
verdeaţa de pe câmp”.
(Zah.9.17; 10.1, îngroşarea noastră )

Frumuseţea acestui capitol se va concentra asupra frumuseţii chipurilor

spirituale de la Ploaia Târzie, aşa cum arată motoul acestui capitol. Înainte dea
vedea ce ne sugerează Biblia despre frumuseţea figurilor <din> şi <dinafara>
Sanctuarului (sau Templu) <după> curăţire sau ispăşire, este bine să vedem ce
înseamnă frumuseţea chipurilor altarelor, a ligheanului, mesei punerii înainte,
sfeşnicului, chivotului şi a Templului înainte de ispăşire, în contextul doctrinei
Sanctuarului pe care o avem ca biserică distinctă ? Înainte dea prezenta mărturii
practice despre frumuseţea asemănării cu Dumnezeu, trebuie să notăm o
precizare în contextul lucrării de ispăşire şi anume că; nici un chip nu poate fi
frumos dacă nu este curăţat sau spălat cu sânge, în urma curăţirii
Sanctuarului pe care o face Marele Preot ( Levitic 16. 1-19; Daniel 8.14). Nici o
piatră vie nu poate fi frumoasă dacă nu este lustruită şi gravată ca o pecete1503.
Dacă trestia este simbolul Bibliei şi al toiagului cu care trebuie să
cercetăm, dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor sau a faptelor pentru că de-
acolo începe întinderea, dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a
apucării de ceva în cazul nostru de cruce, cheie, trestie, toiag şi steag, dacă
degetul este arătătorul ce indică direcţia (calea, steagul, stâlpul de nor), persoanele
(cine poartă steagul ?), sigiliul (amprenta), greutatea mirului din corn (cât ? )
timpul (când se transmite solia sigilării?) şi forma prin pipăire, dacă cumpăna este
simbolul neprihănirii ca să fim măsuraţi pentru a fi <sfinţiţi Domnului>, dacă
piciorul ne descoperă urmele paşilor ca nişte semne pe Cale, dacă brăul ne
1503
Ex.28.21
 6

descoperă locul călimarei cu sigiliu, atunci mărturia practică de asemănare cu

chipul Domnului Isus în special al celor 144.000, poate fi dată în toate detaliile.
Toate caracteristicile abordate în acest volum de la trestie la brâu, poate schiţa şi
contura spiritual frumuseţea surprizei pe care o pregăteşte Dumnezeu.

Prezentarea frumuseţii ca noţiune

În contextul curăţirii Sanctuarului, credem că este interesant să cunoaştem
dinainte ce înseamnă frumuseţea chipurilor din Sanctuar după curăţire. În Biblie
frumosul este ceva care place ochiului, auzului, minţii şi inimii. Frumosul este
plăcerea dea privi şi asculta armonia măsurilor şi valorilor spirituale ale chipurilor
sau figurilor (formelor) din Sanctuar (Templu) care au însuşire, calitate şi
importanţă estetică slăvirii lui Dumnezeu în urma curăţirii sau ispăşirii.
Sanctuarul este frumos din pricina perfecţiunii sau desăvârşirii ca formă a
chipurilor. Este ceva care trezeşte admiraţie din punct de vedere spiritual şi
moral. Străbunii latini au numit <formosus> 1504 care se traduce frumos, un atribut
al formei, al imaginii, o armonie plăcută a liniilor şi culorilor chipului văzut. În
contextul acesta frumosul este un atribut al chipurilor spirituale cu măsuri şi
valori, o armonie plăcută a lucrării Duhului Sfânt din noi reflectat prin culorile
spirituale ale curcubeului, ca urmare a dispersiei luminii chipului văzut.
În contextul metaforei Bisericii – Trupul lui Hristos sau în contextul
metaforei Mireasa Domnului Isus, Vechiul Testament foloseşte cuvântul ebraic
<tam> 1505 ce indică <frumuseţea perfectă sau desăvârşită> a Sunamitei cu care
trebuie să se identifice membrii Bisericii 1506. Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit
proorocului Ezechiel, că Biserica Vechiului Testament împodobită încă de pe
vremea lui Moise a fost de o <frumuseţe desăvârşită> cu inele la mâinii, urechi şi
nas 1507. Tot în contextul metaforei Bisericii ca o Mireasă, frumuseţea poate fi
admirată şi din pricina staturii ce conturează chipul. Ascultaţi şi vedeţi:

- „Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată de

domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte
lănţişoare de pus la gât lucrate de mâinile unui meşter iscusit.

1504
Florin Lăiu
1505
Cânt.c.5.2; 6.9
1506
Iov 1.1,8; 2.3; Ps.37.37; 64.4
1507
Ezechiel 16.13 u.p
 6

Pântecele tău este un pahar rotund de unde nu lipseşte vinul

mirositor trupul tău este un snop de grâu încins cu crini.”1508

Pentru a înfrumuseţa şi mai mult solia folosim din nou metafora Bisericii ca
un Templu pentru a pune o întrebare reformatoare. Mărturia practică a măsurilor
şi valorilor spirituale ale altarului restabilit de exemplu ce schiţează sau
conturează chipul crucii, are legătură cu frumuseţea reformei ? Bineînţeles că da,
deoarece cum am citit înainte, Biblia spune că cele mai multe reforme în Israel
începeau întâi cu restaurarea acestui altar după chipul arătat 1509.
Ca să vedem mai bine frumuseţea spirituală a începuturilor reformei, apelăm
la cercetarea caracteristicilor reformei făcută de Ioan Botezătorul. Trestia
clătinată de vânt 1510 care a făcut reformă în Israel a declarat oficial <că orice pom
dacă nu face roade frumoase,1511 va fi tăiat şi aruncat în foc> (Cornilescu traduce
bune). Era Pâmântul copt pe vremea lui Ioan Botezătorul la a
14 - a generaţie1512 de căpetenii? Antemergătorul Mântuitorului
vorbeşte despre curăţirea ariei altarului (...). Aria altarului era un teasc unde se
treiera grâul ce proiectează lumină despre teascul cel mare cu aria de 1600 de
stadii.
Aceeaşi expresie <kalos> din Matei 3.10 care se traduce şi <frumos> apare şi
în Matei 5.16 sau Matei 7.17. Folosirea cuvântului <frumos> doar în versetele
descoperite şi arătate mai sus nu este o întâmplare, deoarece termenul grec
<kalos> (frumos) în Noul Testament este folosit de peste o 100 de ori.
Ca să vedem şi mai bine frumuseţea spirituală al chipului lui dumnezeu în
contextul altarului restabilit, 2 Samuel 18.18 vorbeşte despre un altar ca o
aducere aminte ce se numeşte literar „Mâna lui Absalom”1513 şi nu a lui
Dumnezeu. Chiar dacă Absalom se traduce omul păcii 1514 a cărui chip era
foarte frumos, adică fără cusur 1515, totuşi prin acest exemplu Cuvântul lui
Dumnezeu ne arată că frumuseţea chipului lui Dumnezeu din noi nu stă în
strălucirea exterioară a faptelor omeneşti susţinute de un altar făcut deo mână
1508
Cânt.C.7.1-2
1509
1Regi 18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.
1510
Luc.7.24
1511
Dicţionar biblic vol.1, pag.541, editura Stefanus.
1512
Mat.1.17
1513
Dicţionar Biblic, editura Stefanus
1514
Idem
1515
2Sam.14.25
 6

neastâmpărată sau nerăstignită, ci în faptele lui Dumnezeu din noi susţinute de un

altar de cinci coţi ca mână a lui Dumnezeu.
Un Templu este frumos din pricina pietrelor frumoase 1516 şi a arhitecturii,
trezind admiraţia privitorilor. Frumuseţea unei pietre vii preţioase strălucitoare de
exemplu ce trasmite solia sigilării, constă în plăcerea dea privi estetic însuşirile
pietrei, armonia şi perfecţiunea (desăvârşirea ) ei ca formă (chip), valoare,
strălucire şi culoare spirituală. Aşa ar trebui să privim pietrele vii peste care sunt
săpate Temple ale Duhului Sfânt frumoşi la chip şi la statură 1517. Aşadar ca o
concluzie, tot ce este frumos este şi desăvârşit. Nu numai Cuvântul lui Dumnezeu
a exclamat că Israel a fost deo frumuseţe desăvârşită 1518, ci şi vrăjmaşii care
doreau să-l blesteme.
Frumuseţea perfectă
este copleşitoare
Un privitor pe nume Balaam a dorit să blesteme poporul lui Dumnezeu, însă
n-a reuşit, deoarece a fost surprins de <frumuseţea> ce-l copleşea. Iată cum
descrie Balaam priveliştea pe care a văzut-o înainte ca evreii să între în Ţara
Canaanului:
„ Ce frumoase sunt corturile tale , Iacove!
Locuinţele tale Israele !
(Num. 24.5, îngroşarea noastră).
După imaginea prezentată de Biblie, pot Balaamii zilelor noastre să fie
copleşiţi de frumuseţea membrilor bisericii care pot fi nişte Corturi sau Temple
perfecte ale Duhului Sfânt ? Când se poate întâmpla aceasta ?
Desigur, când mărturiile practice cu măsurile şi valorile spirituale
conturează şi schiţează frumuseţea perfectă a chipului spiritual al lui Dumnezeu în
viaţa noastră. Când ar putea avea loc această prezentare a frumuseţii ? Bineînţeles
că la Ploaia Târzie. Iată ce spun <două versete grupate una după alta> în
contextul Ploii Târzii prezentat de Biblie. Tinerii frumoşi prezentaţi de acest
context biblic, sunt sigilaţi la Ploaia Târzie şi în contextul gustului pâinii şi al
mustului. Iată exclamaţia din pricina frumuseţii sigiliului:

-„ O ! Cât sunt de înfloritori ! Cât sunt de frumoşi !

1516
Luca 21.5; Num.24.5
1517
Gen.26.7; 29.17; 39.6; Cânt.c.1.16; 2.14; 4.3; 6.4
1518
Ezechiel 16.13 u.p
 6

Grâul va înveseli pe tineri şi mustul pe fete.

Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară
Domnul scoate fulgere, şi vă va trimite o ploaie îm-
belşugată, pentru toată verdeaţa de pe câmp”.
(Zaharia 9.17; 10.1, îngroşarea noastră )

Mărturile practice despre frumuseţe pot fi date şi cu ajutorul altor metafore

ale bisericii, de exemplu cu ajutorul metaforei Cetatea Sfântă Ierusalimul de sus.
Pe această Cetate, se află pietre preţioase strălucitoare de culori diferite, culori ce
dau o frumuseţe aparte pietrelor şi Templului. La fel pe pieptarul Marelui Preot,
lângă inima Lui, se află pietre preţioase de culori diferite ce înfrumuseţează
veşmântul.
Prima piatră din temelia Cetăţii Sfinte, de exemplu cea de iaspis 1519 nu
poate avea aceeaşi strălucire cu ametistul 1520, pentru că strălucirea primei pietre
este asemenea strălucirii întregului Templu ca întreg 1521.
În contextul ispăşirii în Sfânta Sfintelor, udarea uşoară cu degetul ce lasă
urme sau fante (raze) de lumină în şapte culori deasupra capacului ispăşirii ca
simbol al tronului lui Dumnezeu, schiţează sau conturează spiritual formarea
frumuseţii luminii curcubeului în jurul tronului. Curcubeul format din
particule şi raze de lumină în jurul tronului lui Dumnezeu simbolizează
FRUMUSEŢEA mărturiei la cea făcut harul lui Dumnezeu pentru fiecare
mântuit sigilat în Sfânta Sfintelor. „Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi,
în strălucirea razelor tale”.1522
O altă dovadă că pietrele vii preţioase vor străluci ca îngerii 1523 sau ca
stelele 1524 este arătată de culori. De exemplu, culoarea pietrei de hrisolit 1525 este şi
culoarea trupului Domnului Isus, ca o metaforă a Bisericii Trupul lui Hristos ce
ne ajută să mărturisim prin culorile spirituale asemănarea cu chipul Lui 1526.
Un alt mod dea mărturisi frumuseţea asemănării cu chipul lui Dumnezeu
este să dăm mărturie practică că suntem o făptură vie zidită în Hristos, asemenea

1519
Ap.21.18
1520
Ap.21.20
1521
Ap.21.11
1522
Is.60.3
1523
Luca 20.36
1524
Dan.12.3; Apoc.1.20
1525
Ap.21.20
1526
Dan.10.6
 6

făpturilor văzute de Ezechiel cu înfăţişarea de hrisolit 1527. Biblia confirmă

restaurarea sau punerea pe roate (din temelii) a altarului bisericii, deoarece duhul
făpturilor vii zidite în Hristos este în roatele sau temelia altarului cu înfăţişarea de
hrisolit (Ezech.1.16). Dumnezeu prezintă caracteristicile pietrei de hrisolit în
moduri diferite tocmai ca să ne adâncim orizontul.
Obiectivul nostru nu este dea enumera taina culorilor, ci este acela dea
cerceta o altă caracteristică a judecăţii lui Dumnezeu – frumuseţea dea privi
zidirea în Hristos sigilată după curăţirea Sanctuarului 1528. Frumuseţea pietrelor

1527
Ezech.1.16
1528
Ezech.9.4; Ap.7.4
 6

preţioase vii şi a Templului pământesc – dublura Cetăţii Sfinte Ierusalimul de sus,

stă în faptul că Biserica poartă în ea cele şapte culori ale curcubeului.
Un alt simbol al frumuseţii este floarea. Orişicine mărturiseşte practic
asemănarea cu <Crinul din văi>1529, mărturiseşte practic frumuseţea chipului lui
Dumnezeu a cărui slavă este mai mare decât a lui Solomon.
Având în vedere că opoziţia din interiorul bisericii şi din exteriorul ei este
foarte puternică, Dumnezeu este nevoit să-Şi prezinte martorii ca exemple sau
probe vii, care pot mărturisi <practic> până şi culoarea spirituală pe care o
au.
,, În adevăr v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus
Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am
văzut noi înşine mărirea Lui.1530”
Adepţii <cultului formei> au urâţit şi au deformat prin rotirea în pustie patru
generaţii, chipul altarului restaurat al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu
contrafaceri la ceea ce Dumnezeu a spus: „să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe
munte” la Sinai sau Golgota. Această urâţenie stă în necunoaşterea vremii sau
timpului dea mărturisi practic altarul restaurat cu Ploaia timpurie pentru a primi
Ploaia Târzie. Dumnezeu când a creat sau zidit altarul pământ cu roadele lui în
şase zile, a repetat de şapte ori, că erau foarte bune, adică plăcute la vedere sau
frumoase 1531. Aşa arăta altarul Pământ sau grădina Eden sigilată ca o fântână 1532.
În a şasea zi când Dumnezeu l-a creat pe om după asemănarea Lui, ca rod al
pământului ca altar 1533 şi ca umbră a crucii, El a exclamat : „Şi iată că erau foarte
bune” 1534. Ne-am imaginat vreodată cât de mult s-a bucurat Adam de frumuseţea
lui Eva ca o cunună pe capul lui 1535 ? Aceste exclamaţii reprezintă plăcerea
aprobării lui Dumnezeu ca un sigiliu. Poate cineva să spună că omul care a fost

1529
Cânt.c.2.1
1530
2 Petru 1.16.
1531
Gen.1.4,10,12,18,21,25,31
Cânt.C.4.12
1532

1533
În contextul roadelor pământului ca altar, Vechiul Testament foloseşte pentru expresia <roada
pâmântului>, cuvântul ebraic <peri> (Deut.7.13). Acelaş cuvânt <peri> din Deuteronom 7.13 este
folosit la propriu în acelaş context din verset şi la rodul trupului omului care naşte pe cel dintâi
născut de parte bărbătească ca roade consacrate la altar (Deut.13.7; Luc.2.21-24). După cum tot
rodul trupului evreilor era o roadă a pământului ca altar, tot aşa Adam a fost făcut din pământ ca
altar.
1534
Gen.1.31
1535
Prov.12.4
 6

făcut după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu a avut un chip, statură, stare de
sfinţenie sau caracter <frumos> datorită desăvârşirii sau perfecţiunii ?
În contextul doctrinei Sanctuarului se poate descoperii caracterul sau chipul
lui Dumnezeu în toate figurile sau chipurile (formele) arătate ? Marele Arhitect a
repetat foarte des, că toate din cort şi din afara lui, vasele şi inclusiv cortul, trebuia
făcute după chipul arătat 1536.
Imediat după înviere, Domnul Isus nu putea fi atins dacă nu primea de la
Tatăl aprobarea că jertfa de la cruce a fost de un miros plăcut ca rod frumos .
În contextul reformei care începe de la altarul arderii de tot sau de la cruce, putem
spune că chipul spiritual al altarului restabilit este frumos ? Poate cineva să spună
că altarul de aramă care se identifică cu crucea, nu ne arată frumuseţea
caracterului lui Dumnezeu care s-a jerfit din dragoste pentru om ca un miel la
altar sau cruce ?
Idolatria în contextul altarului crucii s-a născut în Biserică din cauza
<cultului formei> care se practică, întrucât <idol> - „eilodos”- vine de la „eidos”
care înseamnă <formă> 1537, cu aluzie la: <cultul formei>, <religie formală> sau
<religie de formă> ce urâţeşte solia în timp ce pământul este copt la a patra şi la a
14-a generaţie. Mai concret sau mai exact spus, în contextul rotirii noastre în
pustie 40+40+40+40 de ani, şi în contextul reformei ce începe la altar, a
<deforma> imaginea lui Dumnezeu din viaţa noastră înseamnă: a modifica, urâţi
sau a reproduce greşit măsurile şi valorile spirituale ale altarului de aramă
(crucea) deacolo de unde începe reforma, ca nişte închipuiţi prin mărturii
închipuite 1538 care înseamnă formalism - ultima contrafacere a Satanei care a
introdus în biserică <cultul formei> 1539. Mai concret sau mai exact spus, în
contextul rotirii noastre în pustie, şi în contextul <roadelor frumoase> în sens
<kalos>1540, a <deforma> imaginea lui Dumnezeu din viaţa noastră înseamnă: a
aduce roade urâte sau <stricate>1541 la altar 1542 (crucea), acolo unde începe
1536
Ex.25.9,40; 27.8; 1Cron.28 11-20
1537
Dicţionar Biblic, Editura Stefanus
1538
Isaia 30.10. u.p.; Ierem.23.16; 2Tim.4.4
1539
Ezec.33.31-33
1540
Ioan Botezătorul care a făcut reformă în Israel a declarat oficial <că orice pom dacă nu face
roade frumoase, va fi tăiat şi aruncat în foc> (Cornilescu traduce roade bune). Aceeaşi expresie
<kalos> din Matei 3.10 care se traduce şi <frumos> apare şi în Matei 5.16 sau Matei 7.17. Folosirea
cuvântului <frumos> nu este unul izolat, deoarece termenul grec <kalos> (frumos) în Noul Testament
este folosit de peste o 100 de ori.
1541
Ieremia 24.2-3
1542
Deut.26.2-4
 6

reforma, ca nişte <prooroci mincinoşi>1543. Iată nişte motive pentru

<reformaţiune>, cuvânt care în limba română este antagonic fundamental opus
cuvântului <deformaţiune> ca o urâciune în ochii lui Dumnezeu.
Încheim capitolul despre frumuseţe, cu două pasaje din Spiritul Profetic:
-„ Dumnezeu, autorul frumosului, care Însuşi iubeşte frumosul, avu grijă să
satisfacă în fiii Săi iubirea frumosului… Este bine să iubim frumosul şi să tindem
după el.” (E.G.White Educaţie pg.38 )
-„ Când poporul lui Dumnezeu creşte în har, va obţine o înţelegere mereu mai
clară a Cuvântului Său. El va discerne lumină şi frumuseţe nouă în adevărurile
lui sacre. Lucrul acesta a fost adevărat în istoria bisericii din toate timpurile şi va
continua la fel până la sfârşit”
(E.G.White, Slujitorii Evangheliei pg. 297-298, îngroşarea noastră).

Limpede ca cristalul
Bogăţia soliei noastre ce conţine volume sub formă de manuscrise înseriate
cu titlu Betsaleel, urmăreşte: 1.) precizia, 2.) corectitudinea, 3.) justeţea, 4.)
acurateţea, 5.) autenticitatea, 6.) originalitatea 7.) simplitatea şi 8.) frumuseţea cu
care Dumnezeu îşi prezintă roadele frumoase ca probe. Mărturiile practice ale
celor 144000 schiţează spiritual asemănarea cu chipul Cetăţii Sfinte Ierusalimul
de sus - standardul după care biserica trebuie să mărturisescă asemănarea. Toate
aceste 8 caracteristici de exemplu schiţează sau conturează spiritual perfecţiunea
sau desăvârşirea membrilor bisericii cernute şi sigilate. Până a înţelege ce
înseamnă o solie limpede ca cristalul, este bine să mărturisim practic din
experienţă <simplitatea> soliei. Nu putem mărturisi practic simplitatea soliei
dacă nu cunoaştem din experienţă termenul cu pricina.

Simplitatea spirituală
În contextul roadelor, simplitatea este o însuşire a roadelor simple, lipsită de
complicaţii, deformaţiuni stricate, sau închipuiri, pe care uni teologii o numesc
<paie uscate> ca mărturie a <simpliştilor>1544. Simplitatea roadelor este
prezentată de Cuvântul lui Dumnezeu în felul următor:
1543
Mat.7.15-16
1544
În Biblie simplu este folosit şi în sens negativ (2 Sam.15.11).
 6

- „Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline, sau o viţă

să facă smochine ? Nici apa sărată nu poate da apă dulce”.
Iacov 3.12
- „...culeg oameni struguri din spini, smochine din
mărăcini ?” Matei 7.16.u.p.
Simpliştii paielor uscate sau a <roadelor uscate şi stricate>1545, consideră
mărturiile practice despre roade: superficial, unilateral, neglijând uneori chipul
sau forma gustoasă a roadelor aduse la a patra şi la a 14-a generaţie.
Dacă dăm mărturie practică că suntem o piatră vie din altarul pentru
reformă după chipul arătat cu ajutorul căreia putem mărturisi asemănarea cu
chipul lui Dumnezeu, nu putem să nu observăm că simplitatea spirituală este o
însuşire dea fi simplu, lipsit de complicaţii, formalităţi, închipuiri, deformaţiuni,
sau de superficialitate. Simpliştii paielor uscate consideră mărturile practice la
firul de spic uscat, neglijând uneori aspectele esențiale ale ultimei solii de
har. Simplişti la firul de spic uscat au apărut ca o contrafacere a legării snopilor
sigilaţi. Când se pune problema de ipăşirea păcatului ca popor în grup, atunci
simplişti sau superficialii flutură lozinca: <mântuirea este personală>. Nu vrem să
spunem că mântuirea nu este personală, nu, ci vrem să dăm mărturie că legare nu
se face cu un spic, ci în snop, aceasta pe deoparte.
Pe de altă parte, putem fi o piatră vie dintr-un altar viu restabilit cu Ploaia
Timpurie pentru a primii Ploaia Târzie într-un mod foarte simplu ? Da ! Pentru că
altarul zidit din cele douăsprezece pietre vii ce simbolizează biserica 1546 este în
acelaş spirit, zilnic, la Templu cu <simplitate>. Curăţia de inimă a acelora aflaţi în
acelaş spirit zilnic la Templu aşa cum traduce Cornilescu în Fapte 2.46 cu
varianta <aphelotes>, se poate traduce şi <simplitate> 1547. Orbirea în stare de
căldicel1548 (sau laodicean) ne face să complicăm simplitatea soliei pentru
reformă. „Dacă ochiul nostru este simplu, tot trupul nostru poate fi plin de
lumină, dar dacă ochiul nostru este rău, trupul nostru este plin de întuneric” 1549.
Nu am stricat versetul Luca 11.34 ca aplicaţie pentru noi, deoarece cuvântul
<sănătos> referitor la ochi tradus de Cornilescu, are varinta <akeraios> în
greacă, ce se poate traduce şi <simplu, inocent> 1550. Probabil Cornilescu a
1545
Ieremia 24.2/3
1546
Exod 24.4; Iosua 8.30-32; 1Regi 18.31
1547
Dicţionar Biblic, editura „Stefanus”, vol.3, pag. 287.
1548
Ap.3.17
1549
Luca 11.34
1550
Dicţionar Biblic, editura „Stefanus”, vol.3, pag. 287.
 6

tradus sănătos cu aluzie la ochiul laodiceanului uns cu alifie 1551. Poate o piatră
vie din altar să fie simplă prin simplitatea soliei roadelor ? Da ! pentru că David
ca reprezentant al celei de-a 14-a generaţie de căpetenii a iubit simplitatea 1552.
Expresia <curăţia de inimă> din 1 Cronici 29.17 tradus de Cornilescu, se poate
traduce şi <simplu> 1553. Ascultaţi :

- „ Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, şi că iubeşti curăţia

de inimă (simplitatea); de aceea Ţi-am adus toate aceste
daruri de bunăvoie în curăţia inimii (simplitate) mele, şi am
văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici,
aducându-Ţi de bunăvoie darurile lui.1554”

Prin luneta doctrinei Sanctuarului, altarul de aramă era simplu, deoarece era
format dintr-un singur element, sau din câteva elemente omegene. Arama nu era
turnată cu fân, lemn, pământ, paie uscate, fier, aur sau diamant, ci era simplu - de
aramă. Altarul nu era complicat de 20 de coţi, ci de cinci. Ba mai mult, cununa
altarului de aramă (crucii) ce conţinea cele patru coarne, în comparaţie cu
celelalte figuri (chipuri) din Sanctuar, nu avea ornamente sau înflorituri, nici la
propriu nici la figurat, ci era simplă 1555. În contextul sunetului cornului altarului
uns în formă de călimară, solia sigilării este simplă, fără inflorituri. După cum
cornul de la altarul de aramă nu avea înflorituri, tot aşa sunetul cornului în formă
de călimară ca sigiliu, este simplu fără înflorituri muzicale. Nu vrem să sugerăm
că ornamentele din interiorul Sanctuarului nu aveau rolul lor, nu, ci vrem să
sugerăm că la altarul crucii aveau loc evenimente care trebuia să fie mai simple
decât toate şi decât tot. Solia sigilării este atât de simplă încât poate fi predicată
chiar şi de către cel care a primit doar un talant, atât cât are sfeşnicul. Frumuseţea
soliei sigilării în şapte culori stă în simplitate. După cum cornul de la altarul de
aramă nu avea înflorituri, tot aşa sunetul cornului în formă de călimară ca sigiliu,
este simplu fără înflorituri muzicale. Oricine încearcă să înflorească altarul crucii
prin înflorituri, încearcă să adauge ceva în afara standardului pentru a înflori
simplitatea răstignirii eului. Mai concret sau mai exact spus, oricine încearcă să
înflorească teoretic şi nu practic măsurile şi valorile spirituale ale altarului crucii
1551
Ap.3.18
1552
1 Cron.29.17
1553
Dicţionar Biblic, editura „Stefanus”, vol.3, pag. 287.
1554
1 Cronici 29.17, paranteză adăugată.
1555
Ex.37.27.p.p.
 6

pentru reformă la 40+40+40+40 de ani de când ne rotim în pustie, nu face altceva

decât că înfloreşte capul Domnului Isus cu o înfloritură de forma cununii de spini.
În contextul metaforei bisericii trupul lui Hristos, a fi simplu înseamnă: a fi
plin doar de toată plinătatea lui Dumnezeu 1556. A fi simplu înseamnă a fi umplut
doar cu Duh Sfânt fără amestec de fire sau eu. Mărturia practică a răstignirii eului
trebuie să fie fără complicaţii, deoarece duşmanul care vrea să fie domnit cu
domnul <eu>, a fost răstignit la cruce.
Aceste chipuri sau figuri spirituale ce conturează pâinile gravate nu sunt
deformate sau închipuite, ci sunt după modelul din ceruri, adică simple, fără alte
ornamente. A ne identifica cu altarul restabilit înseamnă a mărturisi practic
simplitatea altarului crucii. Dacă nu dăm mărturie practică de unde să ştim că nu
confundăm crucea simplă a Domnului Isus cu acea cruce complicată a lui Andrei
ce conţine mai multe braţe ? În acest caz dacă nu măsurăm cu cotul, atunci ar
putea ca măsura de cinci coţi să fie dublă. Mărturia practică după chipul aratat la
Sinai sau Golgota, ne dă siguranţa respingerii complicaţiilor. Altarul crucii
Domnului Isus este simplu în contrast cu altarul Astarteii sau al lui Baal. Altar
simplu nu înseamnă unitate multiplicată în şapte prin salturi, aşa cum a avut
Balaam sau proorocii lui Baal 1557, ci un unicat de unul singur după chipul arătat
pe Sinai sau Golgota. A descrie doar teoretic doctrina Sanctuarului încă 40 de ani
în pustie, înseamnă: a ne <deforma> <imaginea> (chipul), pentru a ne <forma> o
religie de <formă>, care înseamnă <cultul formei>, idolatrie sau urâciune cu
semnul fiarei.
Nu putem propovădui ca martori sau modele vii caracteristicile unicităţii
altarului ca simplitate cu caracter Universal pentru Biserica Mondială sub
îndemnul Scripturii 1558, dacă noi ca piatră vie nu facem parte din altarul viu
pentru Reformă. Unicitatea altarului de aramă ca simplitate se referă la singurul
chip al altarului cu măsuri şi valori spirituale de excepţie, un unicat de unul singur
şi simplu după chipul arătat de Dumnezeu lui Moise, David, Ezechiel şi
Zorobabel. Nu numai lor li s-a arătat modelul sau chipul, ci şi nouă de Dumnezeu
Tatăl
prin

1556
Efes. 3.19
1557
Numeri 23.1; 1 Regi 18.26
1558
Ezech.40.4; 43.10-11
 6

Domnul Isus la cruce - cu înfăţişarea de aramă 1559. Acest altar viu poate să se
reflecte şi prin martorii vii de astăzi cu aceleaşi înfăţişări 1560, pentru a mărturisi
conform poruncii ce s-a dat prima dată prin Moise: <Să fie făcut aşa cum ţi s-a
arătat pe munte>1561. Porunca < să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte>, este o
prefigurare sau o umbră a cuvintelor adresate nouă astăzi: < Să fie făcut aşa cum
ţi s-a arătat pe muntele Golgota > - simplu şi fără complicaţii. Moartea în Hristos
nu este doar teorie, ci şi trăire practică după modelul de pe muntele Căpăţânii 1562.
Modelul Standard arătat pe acelaşi munte Golgota (Căpăţâna), reprezintă
altarul original simplu după care se efectuează sau se realizează unitatea bisericii
în Hristos, un exemplar viu şi simplu, după care urmează să se facă unificarea. La
acest altar nu se pot modifica măsurile şi valorile, caracteristicile şi însuşirile,
deoarece schimbarea unui amănunt ar aduce cu sine modificarea chipului arătat pe
munte. Orice încercare înseamnă complicare sau deformarea simplităţii.
Motivele urmărite de Dumnezeu pentru ca altarul restabilit să fie simplu, unic
cu acelaşi chip pentru întreaga biserică, sunt multiple. Aşadar iată care sunt
motivele:
1. - Favorizează dezvoltarea sentimentului unitar cu caracter universal în
biserica mondială din pricina coarnelor direcţionate în cele patru puncte
cardinale.
2. - Fereşte poporul de dezbinare sau sciziune din pricina unificării ca nişte
pietre vii în altarul simplu şi unic asemenea chipului lui Dumnezeu
(Exod.24.4; Iosua 8.31; 1Regi 18.31).
3. - Fereşte poporul dea practica o închinare (slujire) fără valorile şi măsurile
spirituale ale altarului după chipul arătat şi descoperit de doctrina
Sanctuarului.
4. - Garantează simplitatea şi unicitatea unui singur altar cu aceleaşi măsuri
şi valori spirituale unidimensionale cu scopul ca altarul să fie un martor
pentru criticii din interiorul bisericii (Matei 10.6), pentru lume şi Univers
(1Cor.4.9; Efes.3.10).
5. - Membrii bisericii au posibilitatea să-şi măsoare, cerceteze (judece)
altarele după un singur standard unidimensional pentru eliminarea
complicaţiilor (nesimple), a pluralismului care a modificat altarul viu,

1559
Num.21.9; Ezech. 1.4,27; 8.2
1560
Iov 6.12; Ezech.40.3; Is.43.10; Ioan 21.18; Gal.6.17
1561
Ex.27.8
1562
Gal. 2.20
 6

însufleţit şi nu uscat al bisericii la ora actuală ca o contrafacere a unificării

pietrelor vii în altar.
6. - Unicitatea sau simplitatea altarului poate menţine relaţiile de căldură şi
dragoste fierbinte (1Cor.12.26) din pricina focului din altar care arde necurmat
şi simplu fără complicaţii (Lev.6.13).
7. - Unicitatea sau simplitatea altarului, poate invita pe membrii bisericii din
întreaga lume (caracter universal) în acelaşi spirit şi inimă în camera de sus
(înălţare – statură) la experienţa Cincizecimii asemenea apostolilor (F.A.1.15;
1Cor.1.10) pentru a fânge pâinea zilnic în simplitate 1563 (F.Ap.2.46).
Unicitatea sau simplitatea altarului lui Ilie care a adus ploaia în timpul
reformei în Israel a dat roade pentru că altarul dres de Ilie avea caracter
unidimensional pentru Israel, păgâni şi Univers. La altar, Ilie nu s-a rugat
complicat, ci simplu prin cîteva cuvinte. Dacă nu mărturisim practic chipul
altarului cu roadele lui în spiritul şi puterea lui Ilie, începând cu temelia ca
fundament ce susţine Marea Reformă, atunci este posibil ca altarul nostru să aibă
un alt chip asemenea chipurilor păgâne 1564. Baza sau fundamentul altarului
Pământ pe vremea lui Ilie în lipsa Ploii, era apa din şanţul dimprejurul altarului.
Încheiem cu un pasaj din Spiritul Profetic, foarte simplu, mai simplu, şi cât de
simplu ca să credem ?

-„Îngăduiţi-mi să vă spun că Domnul va lucra în această ultimă lucrare

într-un mod cu totul deosebit de ordinea obişnuită a lucrurilor, şi pe o cale
contrară planurilor omeneşti. Atunci vor exista unii care vor voi mereu să
<stăpânească> (Baal) 1565lucrarea lui Dumnezeu, şi să dicteze chiar
ce paşi să fie făcuţi, când lucrarea va înainta sub conducerea
Îngerului care se uneşte cu Îngerul al treilea în solia care trebuie
dată lumii. Dumnezeu va folosi căi şi mijloace, prin care se va vedea, că El a
luat frânele (steag toaig, cheie, stâlp de nor) în mâna Sa. Lucrătorii vor fi

1563
Curăţia de inimă a celora aflaţi în acelaş spirit zilnic la Templu aşa cum traduce
Cornilescu în Fapte 2.46 cu varianta <aphelotes>, se poate traduce şi <simplitate>.
1564
1Regi 12.32; 2Regi 16.10-14; Zah.2.18-19
1565
În ebraică “Baal” se traduce literar, stăpân, domn, proprietat. Dicţionat biblic ed.
Stefanus vol.1 pag.121
 6

surprinşi prin mijloacele simple, pe care El le va folosi pentru aducerea la

îndeplinire şi desăvârşire a lucrării sale de îndreptăţire.” 1566

Ce înseamnă limpede ca cristalul ?

Dacă în contextul limbajului altarului de aramă şi al arderii de tot Dumnezeu
foloseşte ca solie strategică simplitatea, atunci în contextul altarului pietrelor vii şi
al Templului Dumnezeu foloseşte ca solie strategică limpezimea. Tronul lui
Dumnezeu este aşezat pe o marea de cristal - simbolul limpezimii. Dacă în viaţa
personală sau a comunităţii tronează cu adevărat Dumnezeu, atunci temelia sau
fundamentul (baza) mărturiilor este limpezimea. Culoarea Cetăţii Sfinte
Ierusalimul de sus cu care trebuie să se identifice biserica de pe pământ are
anumite caracteristici. Unii traducători au folosit caracteristica culorii pietrei de
iaspis <străvezie ca cristalul> cu <limpede ca cristalul> 1567. Cele două expresii
sunt sinonime deoarece străveziul arată şi defineşte limpezimea ei. Dicţionarul
limbii române spune că străveziul ,,permite razelor de lumină să străbată prin el,
prin care se văd obiectele; transparent, clar, limpede, luminos.” Aceleaşi
caracteristici, schiţau şi străveziul în curăţia lui de sub picioarele lui Dumnezeu,
confirmat de Moise1568. Semnele mării de cristal de sub tron şi de la picioare, ne
arată că semnele paşilor noştrii ce se odihnesc pe căle NU trebuie să fie
deformate, ci limpezi ca cristalul, asemenea modelului.
Dumnezeu a folosit aceste caracteristici în contextul urmelor pe cale pentru
a arăta că imaginea temeliei Templului zidit din pietre vii este transparentă – adică
<limpede ca cristalul>. A tulbura această imagine sau acest chip, înseamnă a NU
mărturisi practic ca piatră vie mărimea1569, greutatea1570, valoarea1571,
strălucirea1572 spirituală, ce conturează chipul pietrei vii. Toate aceste caracteristici
ne ajută să dăm mărturie practică de asemănare cu chipul Pietrei de Mare preţ -
Domnul Isus. Aceste mărturii se pot da în urma judecăţii de cercetare descoperită
de doctrina Sanctuarului.
1566
E.G. White M.S.P. pg. 262, paranteze şi marcarea noastră
1567
Ap.21.11
1568
Ex.24.10
1569
1Reg.7.10
1570
Prov.27.3; Zah.12.3
1571
1Reg.7.10; Ex.28.16.21; Ap.21.19
1572
1Cron.29.2; Zah.9.16; Ap.21.11; Ex.28.16.21
 6

Dacă în contextul limbajului altarului de aramă şi al arderii de tot

contrafacerea simplităţii este complicaţia, atunci în contextul altarului pietrelor vii
şi al Templului contrafacerea este tulburarea. Nimeni nu poate tulbura precizia,
corectitudinea, autenticitatea, originalitatea, justeţea, acurateţea, frumuseţea sau
simplitatea mărturiei practice a lui Dumnezeu despre pietrele vii zidite în Templul
desăvârşit. Folosirea poansonului la săpare şi strălucirea culorilor dă o strălucire
aparte soliei. Dumnezeu a folosit şi foloseşte acest procedeu pentru a mărturisi
prin puterea strălucirii că: <la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi
nimic de scăzut şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El> 1573.
Această solie nu este adresată tâlharului de pe cruce, celor noi botezaţi sau
membrilor de rând care nu sunt hrăniţi la vremea potrivită, ci corpurilor pastorale
şi profesorilor ca salariaţi ai bisericii.
Ziditorul celui mai <frumos Templu> care a strălucit vreodată pe pământ,
spune că încheierea tuturor lucrurilor este <teama de Dumnezeu> 1574 ce
corespunde cu prima solie adventă: <Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci
a venit ceasul judecăţii Lui...> 1575. Însăşi apariţia martorilor, exemplelor şi a
probelor vii pentru mărturisirea bisericii desăvârşite este o justificare a lui
Dumnezeu în judecata Sa cu corpurile pastorale (profesorii) care au amânat şi au
frânat involuntar sau voluntar redeşteptarea şi reforma în mijlocul lor. Mărturia
martorilor (exemplelor) sau a probelor vii va fi practică şi va străluci <limpede ca
cristalul> fără ca cineva sau ceva din interior sau din exteriorul bisericii (fie şi
trupe N.A.T.O.) să tulbure această mare lucrare finală. Întrebare: De ce Pavel a
vrut să fie judecat de Cezar, după patru generaţii ? De ce Ilie la a patra generaţie a
uns un împărat păgân pentru a face ispăşire prin uciderea israeliţilor râzvrătiţi ?

„ Putem pierde paşii lui Dumnezeu şi să nu urmăm propria dezorientare

spunând: <Judecăţile Tale nu sunt cunoscute>, dar dacă inima este cu totul
loială lui Dumnezeu, totul v-a fi clar (limpede). Va veni o zi peste noi
când tainele lui Dumnezeu vor fi văzute şi toate căile lui justificate”1576

1573
Ecl.3.14
1574
Ecl.12.14
1575
Ap.14.7
1576
E.G.White, T.M. 432-433, marcarea şi paranteza noastră
6
6
 6

-„ În ziua aceea va fi un mare

cutremur în ţara lui Israel.”

(Ezec.38.19 u.p.)

- „Am întrebat care este înţelesul zguduirii pe care o

văzusem şi mi s-a arătat că aceasta va fi provocată de
mărturia directă, adusă de Sfatul Martorului Credincios
 6

către laodiceeni. Aceasta îşi va face efectul asupra inimii

celui ce o primeşte şi îl va face să înalţe stindardul (steagul)
şi să vestească fără ocoliş adevărul. Unii nu vor suporta
mărturia directă. Ei se vor ridica împotriva ei, şi aceasta
este ceea ce va provoca o zguduire în poporul lui
Dumnezeu.
Am văzut că nu s-a luat aminte nici pe jumătate la
mărturia Martorului Credincios. Mărturia solemnă de care
atârnă destinul bisericii nu a fost apreciată la valoarea ei,
dacă nu a fost chiar trecută întru totul cu vederea. Această
mărturie trebuie să provoace o pocăinţă profundă; toţi cei ce
o primesc cu adevărat se vor supune şi vor fi curăţiţi.”

(E.G.White Experienţe şi viziuni pag. 271, paranteze şi

sublinierea noastră )

Motivul Cutremurului
Motto: „ În ziua aceea va fi un mare
cutremur în ţara lui Israel.”
(Ezec.38.19 u.p.)

Concretizarea motivelor
 6

Orice experienţă pe care o dă Dumnezeu are o motivaţie. Istoria Bibliei ne

învaţă că Dumnezeu nu îngăduie cutremurul de pământ la întâmplare sau la cerere
fără să aibă motive serioase întemeiate cu anumite scopuri sau atitudini. De
exemplu, Dumnezeu nu ne dă experienţa cu <stâlpul de nor> şi cu <preţuirea>
doar de dragul dea ne arăta o <cale> şi dea ne spune că ne iubeşte şi că suntem
preţuiţi prin elementele providenţei atâta timp cât Biblia ne descoperă adevărul
despre aceasta
Dumnezeu nu cutremură Pâmântul la cerere sau pentru încurajarea unei
evanghelizări NET doar de 10 milioane de dolari, ci pentru o lucrare mult mai
cutremurătoare. Isaia nu putea să mărturisească practic cu putere cernerea sau
zguduirea uşiorilor, dacă nu trăia practic la propriu şi la figurat zguduirea. Isaia,
Amos şi Ezechiel nu puteau transmite solia practică cu putere despre cutremur,
dacă nu trăiau practic solia pe care o trasmit 1577. Experienţa practică trăită,
trebuia să fie atât de mult asociată cu cutremurul, încât solia trebuia încorporată în
viaţa lor ca să confirme chemarea lui Dumnezeu dea mărturisi <practic> marele
cutremur conform Scripturii.
La predicarea sau la solia lui Isaia, Amos sau Ezechiel, ceea ce a contat a
fost ca ei să trăiască experienţa cutremurului1578. Nu puteau transmite solia
cutremurului dacă nu au văzut şi au trăit efectul cutremurului 1579.
Cine poate spune că experienţa cutremurului de pământ care a pus capăt
furtunii din timpul ispitirii în 40 de zile ce a început de la moartea tatălui meu ca
reper , nu motivează şi nu confirmă continuitatea experinţei cu stâlpul de nor ?
Un adevăr foarte important este că Dumnezeu vorbeşte şi prin creaţiune, stâlp
de nor, cutremure sau prin alte elemente providenţiale cu scop didactic. Biblia
prezintă cutremurul în moduri diferite, tocmai pentru a înţelege fenomenul în
profunzime cu explicaţii în cuvinte, simboluri, semnificaţii, concluzii, etc.

Biblia despre cutremur

În Biblie cutremurul este prezentat diferit tocmai ca să ne lărgească sau să ne
adâncească în profunzime adevărul despre acest fenomen. Aşadar:

1577
Is.6.4; Amos 1.1; Ezech.38.19
1578
Idem
1579
Idem
 6

1.- Cutremurul simbolizează zguduirea, scuturarea, vânturarea sau cernerea –

Ezec.38.18; Amos 9.9; Naum 3.12; Luca 22.31; Ap.6.13.

2.- Cutremurul este folosit în Biblie pentru a marca solemnitatea înfri-

coşătoare a cuvintelor lui Dumnezeu în slava Sa – Ev. 12.26; Ex.20.18-19.

3.- Slava lui Dumnezeu cutremură pământul – 1Sam 4.5; Ezec.3.12-13

4.- Cutremurul este folosit de Dumnezeu ca reper pentru a marca evenimente,

în special pentru a marca ultima solie <a căzut ,a căzut Babilonul> – Ier. 50.46;
51.8,29; Matei 28.2; Ap.18.2.

5.- Dumnezeu cutremură pământul pentru încurajarea, eliberarea, salvarea

sau întărirea creştinilor – F.Ap 4.31; 16.26; 2 Sam.22.7-8; Ps.18.6-8; Hag.2.21
6.- Cutremurul este folosit ca element al mâniei şi pedepsei lui Dumnezeu din
cauza consecinţei păcatului – Ap.8.5; 2Sam.22.8; Ap.11.13.

7.- Biblia prezintă cutremurul şi la figurat când oamenii sunt emoţionaţi,

impresionaţi, zguduiţi sau mişcaţi deo veste sau solie – 2Sam.18.33; Ps.22.23.

Pentru a înţelege şi mai profund motivul cutremurelor şi semnificaţia lor

exactă şi precisă în raport cu Biblia, să vedem cum definesc astăzi dicţionarele
cutremurele:
„Cutremurul este o mişcare bruscă (puternică) verticală pe orizontală sau de
torsiune a scoarţei terestre, provocată de un dezechilibru fizic produs în interiorul
pământului din cauza forţelor tectonice, a erupţiilor vulcanice sau a prăbuşirii
subterane a straturilor.1580”
Din cauză că astăzi cutremurele sunt aproape zilnice cu diferite grade,
sesizabile sau insesizabile, oamenii nu au mai dat importanţa cuvenită
cutremurelor atâta timp cât ele au devenit o obişnuinţă. Şi totuşi, ele au fost
profetizate 1581 . Observăm pericolul ? După cum spiritul lumii s-a obişnuit cu
cutremurele care cresc în intensitate (şi cu ajutorul efectelor produse de către
Hollywood), tot aşa şi noi ne-am obişnuit cu solia zguduirii (scuturării sau
vânturării) care ne-a amorţit spiritual fără să observăm că ea creşte în intensitate.

1580
Dicţionar enciclopedic ilustrat, editura „Cartier” Chişinău pg.260
1581
Mat.24.7; Luc.21.11
 6

Ce se va întâmpla dacă Dumnezeu va îngădui un cutremur ca cel din Lisabona de

exemplu la propriu şi la figurat 1582 ?
Biblic sau spiritual, putem spune că cutremurul este o mişcare bruscă şi
puternică în toate direcţiile îngăduit de slava lui Dumnezeu ce acţionează în
interiorul omului şi al bisericii (cât şi în lume) cu scopul dea schimba şi dea
reforma spre viaţa veşnică (Ezec.3.12-13; 38.18; Evrei 12.26).
Având aproape tot tabloul de motivaţii, putem spune că orice revelaţie sau
experienţă personală pe care a creat-o Dumnezeu are o motivaţie întemeiată cu
anumite scopuri sau atitudini. Dumnezeu foloseşte prin Biblie cutremurele,
cernerea, vânturarea sau scuturarea prin furtună în scop didactic în vederea
explicării în profunzime a lucrării pe care o face El în anumite timpuri, locuri,
moduri, feluri şi cu anumite persoane.
În contextul acestor note introductive, Biblia ne arată că Dumnezeu nu ne
descoperă adevărul despre cutremur fără ca Duhul Sfânt să-Şi manifeste
revelaţiile prin elementele providenţei, ca o aplicaţie practică dea dovedi că
Dumnezeu spune adevărul despre cutremur prin Biblie şi Spiritul Profetic 1583.
Iată de fapt ce spune Spiritul Profetic despre cutremur sau zguduire ca o aplicaţíe
practică:

- „Am întrebat care este înţelesul zguduirii pe care o văzusem şi mi s-a

arătat că aceasta va fi provocată de mărturia directă, adusă de Sfatul
Martorului Credincios către laodiceeni. Aceasta îşi va face efectul asupra inimii
celui ce o primeşte şi îl va face să înalţe stindardul (steagul) şi să vestească fără
ocoliş adevărul. Unii nu vor suporta mărturia directă. Ei se vor ridica împotriva
ei, şi aceasta este ceea ce va provoca o zguduire în poporul lui Dumnezeu.
Am văzut că nu s-a luat aminte nici pe jumătate la mărturia Martorului
Credincios. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii nu a fost
apreciată la valoarea ei, dacă nu a fost chiar trecută întrutotul cu vederea.
Această mărturie trebuie să provoace o pocăinţă profundă; toţi cei ce o primesc
cu adevărat se vor supune şi vor fi curăţiţi.”
(E.G.White Experienţe şi viziuni pag. 271. paranteze şi sublinierea
noastră )

Cutremurarea uşiorilor
1582
Ezec.38.18; Zah.14.4,5; Apoc.6.12
1583
Idem
 6

Dumnezeu nu a cerut evreilor să lege poruncile doar pe frunte, pe mâini,

sau doar pe degete, ci şi pe porţi sau uşi 1584. Continuăm mărturia noastră ca solie
a Îngerului al treilea în contextul semnului de pe mână.
Dacă spiritul lui Ilie are putere dea încuia şi descuia cu mâna cerul pentru
Ploaia Târzie în timp excatologic 1585, atunci credem că este bine să cercetăm
semnificaţia cutremurării uşiorilor descuiate sau încuiate. Notăm descuierea şi
încuierea uşilor cu ajutorul metaforei Bisericii - Cetatea Sfântă Noul Ierusalim.
Această Cetate are douăsprezece porţi gravate cu numele celor douăsprezece
seminţii ale lui Israel. În contextul acesta, prin poartă şi cheie se poate înţelege
la figurat primele începuturi sau primele intrări descuiate în biserica
primară ,1586 împlinite de Petru de ziua Cincizecimii. Cercetarea cuvântului
<cheie> în întreg context biblic este foarte importantă. Pentru a şti cine poate
utiliza cheia trebuie să notăm că Ilie, Cir 1587şi Petru s-au identificat cu Eliachim,
considerat de mulţi teologi ca fiind asemenea Domnului Isus sau umbra Lui 1588.
Nimeni nu poate descuia mărturii PRACTICE pentru Marea Reformă de la Ploaia
Târzie, dacă nu trăim practic ceea ce predicăm. Cheia din mâna cu inel ce indică
faptul că a fost răstignită simbolizează semnul convenţional pus pe mărturii scrise.
Isaia care a săpat solia pe table avea drept de autor şi drept dea încuia sau sigila
propria carte1589. Aceeaşi calitate o putem avea şi noi ca şi Daniel 1590.
Totuşi, Biserica de pe pământ trebuie să fie asemenea standardului din ceruri
care este Cetatea Sfântă Noul Ierusalim. Intrarea în Cetate 1591 se face prin cele
douăsprezece porţi peste care sunt scrise numele celor douăsprezece seminţii ale
lui Israel 1592. Aceste porţi nu înlocuiesc poarta Standard în Persoana Domnului
Isus1593 , nu, ci trebuie înţelese la figurat, în ideea că ele simbolizează primii
paşi cu urme sigilate pe Cale. Când Biblia spune că trebuie să oprim piciorul în

1584
Deut.6.8-9
1585
Luc.4.25; Ap.11.6
1586
Apoc.22.14; Isaia 22.22; 45.1-2
1587
Is.45.1-2
1588
Is.22.20-22; 45.1-2
1589
Is.8.16; 29.11
1590
Dan.8.26; 12.4
1591
Ioan 10.7
1592
Ap.21.14
1593
Ioan 10.7
 6

ziua Sabatului 1594 nu vrea să sugereze că trebuie să ne identificăm cu infractorii

ce lasă urma târâtoarelor ce nu pot fugi în Sabat, nu, ci vrea să spună că trebuie
să ne oprim picioarele în faţa celor 12 porţi ale Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim din
Ceruri, pentru a intra LEGAL CU VIZĂ PE PAŞAPORT în odihna Cetăţii Sfânte
cu sigiliul Sabatului 1595. În Sabat picioarele celor sigilaţi se odihnesc la porţi, iar
cei nesigilaţi ca infractori cu urmele fiarei vor fugi sau se vor târâ din pricina
Pietrei ce izbeşte. În concluzie, Piatra ce izbeşte, este Piatra de mare preţ 1596, ce
vrea să se identifice cu membrii Bisericii. Aşa se începe recensământul sau zidirea
bisericii desăvârşite fără pată la Marea Reformă. Prin porţi se permite întrarea în
interiorul ei şi accesul sau trecerea liberă - dacă şi numai dacă avem paşaport cu
viză sau sigiliu 1597. Infractorii care vor trece fraudulos frontiera vor fi depistaţi
după urmele picioarelor. Mulţi nu înţeleg solia către Laodiceea. Dacă solia spune
că suntem ticăloşi1598 atunci putem fi şi infractori. Îngerii lui Dumnezeu care
verifică sau controlează paşapoartele încep operaţiunea cu identificarea tipului de
paşaport şi apoi cu a chipului purtătorului peste care se aşează sigiliul Duhului
Sfânt. În cazul în care suntem mutilaţi spiritual datorită
strâmtorării, există metoda depistării amprentelor
spirituale şi al ADN-ului spiritual. Dacă firul de păr va fi numărat1599,
cu atât mai mult detaliile ce pot fi mărturisite doar cu un talant, sunt importante.
Dacă avem emblema Ţării Canaanului Ceresc <Iehova – nisi> sau <Emanuel>
Îngerul Nimicitor va verifica chipul purtătorului, dacă este sau nu asemenea
chipului lui Dumnezeu şi apoi sigiliul aplicat pe chip. Iată reacţia cutremurătoare
a ultimului profet: „Înfricoşată este această verificare 1600.
Evreii când au ieşit din Egipt au fost protejaţi şi păziţi din cauza că uşiorii
uşilor au fost pecetluiţi cu sângele Mielului ca umbră a semnelor sau sigiliului
aşezat pe cele douăsprezece uşi din Cetatea sfântă 1601 . Aceste mărturii despre
1594
Is.58.13
1595
Psalm 122.2 Ap.21.12
1596
Is.28.16
1597
Ap.22.14 u.p.).
1598
Ap.3.17
1599
Ezech.5.1; Mat.10.30
1600
„Îngerul meu conducător zise: <Înfricoşată (cutremurătoare) este lucrarea lui. Înfricoşată este
misiunea sa. El este îngerul care adună grâul din neghină şi care <leagă> şi sigilează grâu
pentru magaziile cereşti>. Aceste lucruri trebuie a stăpâni toate cugetele şi întreaga
atenţie.” (E.G. White, Exp. şi Viziuni pg.92 , îngroşare, paranteză şi sublinierea noastră)
1601
Ex.12.7,13; Ap.22.14
 6

semnele de la uşi prezentate până acum sunt în concordanţă cu întregul context

biblic, deoarece <prima> mişcare de unde începe sigilarea, punctul de <începere>
sau de plecare a sigiliului este de la uşiorii porţii de lângă altarul de aramă,
deacolo de unde noi ca membrii ai bisericii ne-am obişnuit să aşezăm stema sau
emblema de formă. Expresia <pragul uşii> din Ezechiel 9.3 unde este descris
începutul sigilării (Vers.4), se traduce pragul de sus al tocului, chenar, pervaz sau
ramă aşa cum apare în Exod.12.22 sau Amos 9.1. Ba mai mult, în Vechiul
Testament este prezentat cum robii care doreau să rămână în proprietatea
stăpânilor erau sigilaţi la tocul uşii ca o aluzie la sigilarea din ziua de astăzi. Şi
dovezile nu se termină aici. Uşile Templului lui Solomon aveau săpături sau
gravuri cu diferite chipuri 1602 ca o desluşire a gravurii porţilor descrise în:
Ezechiel 41.17-20, Cântarea Cântărilor 7.13 şi Apocalips 21.12 .
Biblia prezintă sigilarea uşiorilor în moduri diferite, tocmai ca să ne
adâncească cunoaşterea despre pecetluirea uşiorilor 1603. De exemplu, pe uşiori
erau gravaţi chipuri de Îngeri şi de crini 1604. Aşa că orişicine va mărturisi practic
asemănarea cu Crinul din văi 1605 sau cu înfăţişarea de aramă va primii sigiliul.
În alte locuri când Biblia spune că trebuie să oprim piciorul în ziua Sabatului
1606
, nu vrea să ne sugereze că trebuie să ne identificăm cu târâtoarele ce nu pot
fugi în Sabat, nu, ci vrea să spună că trebuie să ne oprim picioarele în faţa celor
12 porţi ai Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim din Ceruri, pentru a intra în odihna
Cetăţii Sfânte cu sigiliul Sabatului 1607.
Pe vremea lui Solomon a cărui slavă era mai mică decât aceea a crinilor 1608,
pietrele gravate cu chipuri de crini de exemplu, aveau nevoie de lovituri de ciocan
pentru a fi gravate pe uşiorii de la poarta Templului. Indiferent cum era fixată
piatra în timpul gravurii, totuşi din cauza loviturilor de ciocan 1609 ea era zguduită
sau cutremurată. Evenimentul acesta cutremurător este înfricoşător deoarece
Scriptura prezintă detaliat, şi în alte forme, ca de exemplu în Amos 9.1. Am ales
pe Amos pentru că acest prooroc a predicat despre cumpănă, la a 14-a

1602
1Regi 6.32-35
1603
Ex.12.22-24; 1Reg.6.32-35; Cânt.c.7.13; Ezech.41.17-20; Ap.21.12
1604
1Reg.6.32
1605
Cânt.c.2.1
1606
Is.58.13
1607
Ps. 122.2 Ap.21.12; Is.58.13
1608
Mat.6.28-29
1609
Ier.23.29
 6

generaţie1610. Imaginea prezentată de profet ne descoperă că sigilarea începe de la

uşi aşa cum ne arată Moise în Exod 12.7 şi Ezechiel în capitolul 9.3. După cum
am notat în urmă, expresia <pragul casei> din Ezechiel 9.3 unde este descrisă
sigilarea (Vers.4), se traduce pragul de sus al tocului, chenar, pervaz sau ramă aşa
cum apare în Exod.12.22 sau Amos 9.1. Datorită păcatelor celor ce nu pot sau nu
vor să mărturisescă asemănarea, uşiorii vor fi sfărâmaţi prin lovituri sau izbituri
ce provoacă cutremurarea uşiorilor. Ascultaţi:
„ Am văzut pe Domnul stând pe altar. Şi a zis: <Loveşte
pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii
şi sfărâmă-i peste capetele lor ale tuturora.>
Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că nici
unul din ei nu va putea să scape fugind şi nici unul
din cei ce va scăpa nu va scăpa.”
( Amos 9.1,Îngroşarea noastră )
În alt loc din Biblie, este descris cum glasul Slavei lui Dumnezeu zguduie
sau cutremură uşiorii uşii aşa cum este descris în Isaia 6.4. Cutremurarea uşiorilor
este prezentată practic şi lui Isaia pentru ca el să înţeleagă şi să experimenteze
practic la intensitate maximă propovăduirea zguduirii sau cernerii poporului aşa
cum este relatat în Isaia 6.13. Am amintit şi de profetul Isaia pentru că el a
profetizat pentru patru generaţii de lideri 1611. El nu putea să mărturisească practic
cu putere cernerea sau zguduirea uşiorilor, dacă nu trăia practic la propriu şi la
figurat zguduirea. Isaia, Amos şi Ezechiel nu puteau transmite solia practică cu
putere despre cutremur, dacă nu trăiau practic solia
pe care o trasmit 1612. Experienţa practică trebuia să
fie atât de mult trăită în spiritul cutremurului, încât
solia trebuia încorporată în viaţa lor ca să confirme
chemarea lui Dumnezeu dea mărturisi <practic>
marele cutremur conform Scripturii.
La predicarea sau la solia lui Isaia, Amos sau
Ezechiel, ceea ce a contat a fost ca ei să trăiască
experienţa cutremurului1613. Nu puteau transmite
solia cutremurului dacă nu au văzut şi au trăit efectul

1610
Vezi pagina 137-138
1611
Is.1.1
1612
Is.6.4; Amos 1.1; Ezech.38.19
1613
Idem
 6

zguduirii1614. Nimeni şi nici o mulţime, nu poate lăsa amprenta peo

epistolă cu solia sigilării, ce va zgudui (cutremura) biserica, dacă nu
trăiesc practic solia pe care o transmit - ca un fost fiu rătăcitor cea primit un inel
cu sigiliu şi încălţăminte ca semn. Inelul din deget ca semn al unităţii şi

fidelităţii reprezintă unitate cu

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Încălţămintea din picioare reprezintă semnele
paşilor pe calea neprihănită.
Motivele pentru care trebuie să cunoaştem practic pecetluirea uşiorilor ca o
solie cutremurătoare sunt multiple. Iată care sunt ele aşa cum ne descoperă Sfânta
Scriptură:

1.) Pecetluirea uşiorilor este o lege veşnică (Ex.12.24; Ezech.41.17-20;

Ap.21.12; Cânt.c.7.13).

2.) Este un apel la care trebuie să reflectăm şi să veghem conform

Scripturii care ne sugerează sigilarea la pragul uşii prin versetul de mai
jos: „Ferice de omul care mă ascultă şi veghează zilnic la porţile Mele
şi păzeşte pragul uşii Mele.” (Prov.8.34, marcarea şi sublinierea
noastră).

3.) Solia sigilării se termină la uşi. După cum evreii aveau sigiliul pus
la uşi în noaptea de Paşti, tot aşa ucenicii au fost sigilaţi la cină. Aceste
adevăruri proiectează lumină asupra sigilării laodiceenilor ce începe de la uşă.
Iată solia sigilării către Laodiceea: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude

1614
Idem
 6

cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu
Mine (Ap.3.20 , marcarea noastră).

4.) Dacă Ecleaziastul spune că trebuie să păzim piciorul când intrăm în

Casa lui Dumnezeu 1615, atunci întreg contextul biblic vrea să spună că
intrarea în Cetate1616 se face cu picioarele ce intră prin cele douăsprezece
porţi peste care sunt scrise numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel
1617
. Primii paşi pe porţi simbolizează restaurarea bisericii desăvârşite fără
pată la Marea Reformă. Intrarea sau trecerea liberă în interiorul ei - poate
avea loc dacă şi numai dacă avem paşaport cu PECETEA cerului
(Ap.22.14).

4.) Spiritul şi puterea lui Ilie (şi Hilchia) care a fost în Petru şi în împăratul
Cir care a împlinit profeţia <a căzut, a căzut Babilonul>, va descuia
sau va deschide porţile ce au fost încuiate pentru a primi Ploaia Târzie
(Compară Luca 4.25; Isaia 45.1-2; Matei 16.19; Ap.11.6).

Alte semnificaţii ale cutremurului

Solemnitatea sau importanţa gravurii celor zece porunci pe uşiorii uşii
cerută de Dumnezeu evreilor 1618 era marcată şi susţinută şi de cutremurul
muntelui Sinai, atunci când Dumnezeu a rostit cele zece porunci în auzul
poporului 1619. Primele mişcări sau acţiuni cutremurătoare cu care se începe
zidirea bisericii desăvârşite fără pată la Marea Reformă este scrierea Legii
conform noului legământ1620. Prin porţi sau primele începuturi se permite întrarea
şi accesul cu trecere liberă. Cutremurul muntelui Sinai a zguduit poporul 1621.
Această scenă nu este altceva decât prefigurarea săpării uşilor şi a pietrelor vii
în altar prin cutremur ca o frumoasă desluşire a versetelor din Iosua 8.30-32 în
context cu Exod 20.24. Ba mai mult, cutremurul din timp excatologic nu are
1615
Ecleaziast 5.1
1616
Ioan 10.7
1617
Ap.21.14
1618
Deut.6.9; 11.20
1619
Ex.19.18; Jud.5.4-5; Ps.68.8-9; Ev.12.26
1620
Ev.8.10
1621
Ex.20.19
 6

caracter zonal, naţional sau mondial, ci cosmic, prefigurat de două ori: (1) lui
Zorobabel 1622ca reper viu pentru Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea 1623, şi (2)
lui Pavel 1624 care a fost şi el de asemenea un reper viu 1625. Caracterul cosmic al
soliei arată că mesagerii nu sunt duşi <prin> şi <de> Duhul 1626 doar în
comitete zonale , (naţionale) sau doar în cel al Conferinţei Generale, ci şi în cel
Cel din Ceruri 1627. Biblia ne sugerează că Ezechiel ca mesager al soliei sigilării
a fost dus de Duhul, în prima fază, la poarta Templului 1628 pentru a ne arăta că
acolo este punctul de începere al sigilării. Revelaţiile cu Duhul la uşi prezentate
până acum sunt în concordanţă cu întregul context biblic, deoarece <prima>
mişcare de unde începe sigilarea, punctul de <începere> sau de plecare a sigiliului
este de la uşiorii porţii. Dacă dăm mărturie practică asemenea lui Ilie şi Elisei că
avem experienţa carului sau călărimii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ce
cutreeră pământul1629, atunci lucrăm sub privirile Mielului cu şapte ochi ce
cutreeră acelaş pământ 1630. Acei şapte ochi sunt îndreptaţi spre o pecete vie, aşa
cum au fost îndreptaţi către Zorobabel1631 cu cumpăna în mână. Cumpăna din
palma răstignită al celui ce are experienţa lui Zorobabel marchează: (1) cumpăna
generaţiilor, (2) anilor, şi nu în ultimul rând (3) cumpăna dreptăţii sau a
neprihănirii. Solia sigilării trasmisă de peceţile vii va cutremura totul. Cutremurul
nu are caracter naţional sau mondial, ci cosmic. Solia cutremurului cosmic a fost
revelată de două ori în acelaş capitol, unei peceţi vii pe nume Zorobabel şi odată
lui Pavel. Iată dovezile:
- „Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Încă puţină
vreme, şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi
uscatul; (Hag.2.6, marcarea noastră).

-„Vorbeşte lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda şi spune:

<voi clătina Cerurile şi pământul>”

1622
Hag.2.6,21.
1623
Dan. 9.25; Zah.4.9
1624
Ev.12.26
1625
2Corint.11.1; Gal.6.17
1626
Ezech.8.3
1627
2 Corint.12.2-4
1628
Ezech.8.3,5
1629
Zah.6.7
1630
Zah. 4.10; Ap.4.5; 5.6.
1631
Zah. 4.10
 6

(Hag.2.21, marcarea noastră).

- „ A cărui glas a clătiat atunci pământul, şi care acum a făcut
făgăduinţa aceasta;<Voi clătina încă odată nu numai pământul dar şi
Cerul>” (Evrei 12.26).
Chiar dacă în primul verset de mai sus nu apare numele Zorobabel, totuşi
Domnul Oştirilor s-a adresat prima dată lui, pentru că în versetul 2 din acelaş
capitol scrie: „Vorbeşte lui Zorobabel,...,”1632. <Cei şapte ochi> ai Spiritului
Mielului ce cutreeră pământul 1633, ne-a aratat prin vise şi viziuni starea altarului
Bisericii mondiale a adventiştilor de ziua a şaptea, până la marginile pământului
pentru Marea Reformă ce trebuie să înceapă cu liderii bisericii mondiale. Biblia
ne sugerează că Ezechiel ca mesager al soliei sigilării a fost dus de Duhul, în
prima fază, la poarta Templului1634 pentru a ne arăta că acolo este punctul de
începere al sigilării. Prin visele şi viziunile date de Dumnezeu, autorii revelaţiilor
trebuie să trâmbiţeze: <fie că vom asculta fie că nu vom asculta>1635. Pentru a da
mărturie practică de asemănăre cu chipul Domnului Isus ce dispune de şapte
ochii, nu trebuie să dispunem neapărat de: sateliţi NET, staţii de televiziune,
internet, bilete de avion, limbă engleză, doctorate în teologie sau de telefoane
mobile pentru a cutreera Comitetul Conferinţei Generale. Pentru a vedea ce se
întâmplă acolo, este nevoie doar deo consacrare prin experienţa Cincizecimii.
Condiţia dea pune pe roate Biserica mondială pentru Marea Reformă, este dea
avea spiritul făpturii vii zidite în Hristos a cărui spirit să fie în roatele bisericii
conform modelului (Ezech.1.20). Elisei nu s-a deplasat cu Ghehazi ca să vadă ce
s-a întâmplat cu mandatul sau planurile misiunii lui, ci era informat direct şi
personal de Dumnezeu despre acţiuile lui1636.
Cercetând activitatea noastră ca membru în <întregul context biblic>1637 şi
excatologic ce prezintă cele douăsprezece porţi gravate cu numele celor
douăsprezece seminţii ale lui Israel, prin poartă şi cheie se poate înţelege la
figurat primele începuturi sau primele intrări descuiate în Biserica Adventistă de
Ziua a Şaptea sigilată şi desăvârşită 1638. Biserica ce pare să cadă dar nu va
cădea este cea cernută, sigilată şi desăvârşită, sau biserica invizibilă aşa cum ne

1632
Hag.2.2
1633
Ap.5.6
1634
Ezech.8.3,5
1635
Ezech.2.7
1636
2 Reg.5.25-27
1637
Is. 45.1-3; Ierm.15.19
1638
Apoc.22.14; Isaia 22.22
 6

sugerează doctrina. Registrul bisericii actuale nu corespunde cu registrul din

Ceruri. Primii paşi pe porţi simbolizează restaurarea Bisericii Adventiste de Ziua
a Şaptea fără pată la Marea Reformă. Intrarea sau trecerea liberă în interiorul ei
- poate avea loc dacă şi numai dacă avem paşaport cu PECETEA cerului
(Ap.22.14).
Această minune trebuia împlinită de liderii Bisericii mondiale. Cercetând
expresia <cheie> în întreg context biblic, Ilie, Cir 1639şi Petru s-au identificat cu
Eliachim, considerat de mulţi teologi ca fiind asemenea Domnului Isus sau umbra
Lui 1640. După această introducere avem o cheie ca şi Ilie, ce ne descuie un adevăr:
nici un om sau o mulţime nu a fost investită de Autoritatea Divină dea încuia sau
descuia în comitete prin vot, decizii, ţinte sau planuri, timpul începerii Mari
Reforme de la Ploaia Târzie, dacă nu mărturisesc practic asemănarea cu Domnul
Isus.
În contextul simbolurilor uşilor, Comitetul Conferinţei Generale, al
Diviziunilor şi al Uniunilor sunt primele vizate ca primele mişcări sau acţiuni cu
care ar trebui să se înceapă zidirea bisericii desăvârşite fără pată sau sigilate la
Marea Reformă. Prin aceste porţi ar trebui să se permită întrarea în interiorul ei şi
accesul sau trecerea liberă - dacă şi numai dacă avem paşaport cu viză sau
sigiliu 1641. Îngerii lui Dumnezeu care verifică sau controlează paşapoartele, încep
operaţiunea întăi şi întâi cu uşile bisericii. Se identifică tipul paşaportului şi apoi
chipul purtătorului, peste care se aşează sigiliul Duhului Sfânt. Dacă avem
emblema Ţării Canaanului Ceresc
<Iehova-nisi> sau <Emanuel>,
Îngerul Nimicitor va verifica chipul
purtătorului, dacă este sau nu
asemenea chipului lui Dumnezeu, şi
apoi sigiliul aplicat pe chip. Dacă un
amănunt nu corespunde cu standardul,
se primeşte semnul fiarei.
Spiritul Profetic ne sugerează că
dacă Îngerii vizitanţi ce <cutreeră
pământul>în spiritul carelor 1642 au

1639
Is.45.1-2
1640
Is.22.20-22; 45.1-2
1641
Ap.22.14 u.p.).
1642
Zah.6.7
 6

card auriu pe care-l prezintă la porţi, atunci cu atât mai mult omul păcătos va
trebui să-l aibă. Iată dovada:

-„În Cetatea cea Sfântă este o ordine şi o armonie desăvârşită. Toţi îngerii
care sunt însărcinaţi să viziteze pământul deţin un card auriu, ca o
legitimaţie pe care-l prezintã îngerilor de la porţile cetăţii când ies sau intră.
Cerul este un loc minunat.” 1643

Sigilarea evreilor ieşiţi din Egipt la patra generaţie 1644 s-a făcut ca un hoţ ?
Solia sigilării din anul 34 a primului diacon şi martir la a patra generaţie, a fost
predicată ca un hoţ, sau a fost profetizată de proorocul Daniel ? Solia sigilării în
Babilon a evreilor, s-a făcut ca un hoţ sau a fost predicat şi prin scris de Ezechiel ?
Se contrazice Scriptura în 1 Tesaloniceni 5. 4, când spune că pentru un fiu al
luminii ca Noe de exemplu, ziua aceea va veni ca un hoţ ? Era Noe fiul nopţii 1645
ce nu veghea ? A ştiut şi a văzut rămăşiţa simbolizată prin Noe, sigilarea 1646 ? Iată
reacţia cutremurătoare a profetului „Înfricoşată este această
verificare 1647.
Evreii când au ieşit din Egipt au fost protejaţi şi păziţi din pricina sângelui
aplicat pe uşi. Uşiorii uşilor au fost pecetluiţi de sângele Mielului cu şapte ochi ce
cutreeră pământul, ca umbră a sigilării celor douăsprezece uşi din Cetatea Sfântă
1648
. Caracteristicile spirituale ale semnelor de la uşi şi picioare amintite până
acum sunt în concordanţă cu întregul context biblic, deoarece primul pas sau
<prima> mişcare de unde începe sigilarea, punctul de <începere> sau de plecare
a sigiliului este de la uşiorii porţii de lângă altarul de aramă, de acolo unde noi ca
membrii ai bisericii ne-am obişnuit să aşezăm steagul de formă, ce conţine stema
sau emblema bisericii. De asemenea, punctul de <începere> sau de plecare a
sigiliului este de la Calea liderilor, care trebuie să facă primul pas ca semn, cu
steagul în mână ca reper de orientare a membrilor.
1643
E.G.White, E.W, Scrieri Timpurii 40, îngroşarea şi sublinierea noastră
1644
Gen.15.16; Ex.12.7-14
1645
1Tesaloniceni 5. 4-6
1646
Gen.7.14
1647
„Îngerul meu conducător zise: <Înfricoşată (cutremurătoare) este lucrarea lui. Înfricoşată este
misiunea sa. El este îngerul care adună grâul din neghină şi care <leagă> şi sigilează grâu pentru
magaziile cereşti>. Aceste lucruri trebuie a stăpâni toate cugetele şi întreaga atenţie.”
(E.G. White, Exp. şi Viziuni pg.92, îngroşare, paranteză şi sublinierea noastră)
1648
Ex.12.7,13; Ap.22.14
 6

Solia sigilării către biserica Laodiceea se termină în felul următor: „Domnul

Isus stă la uşa inimii proprii şi a bisericii1649, şi bate pentru a fi sigilată cu spiritul
caracterului Lui. Cine aude glasul şi va deschide, atunci El va cina în spirit
pascal, aşa cum a cinat cu ucenicii şi cu evreii în noaptea sigilării 1650 la a patra şi
la a14-a generaţie. Celui ce va birui, Dumnezeu va trona în viaţa lui, îi va da să
şadă pe scaunul Lui cu roţi1651, asemenea lui Ilie, care a fost carul şi călărimea
lui Israel 1652.
Pentru a ne convinge că lucrarea de sigilare este cutremurătoare este bine să
citim un pasaj din Spiritul Profetic:

- „Îngerul meu conducător zise: <Înfricoşată (cutremurătoare) este

lucrarea lui. Înfricoşată este misiunea sa. El este îngerul care adună grâul
din neghină şi care <leagă> şi sigilează grâu pentru magaziile cereşti>.
Aceste lucruri trebuiesc a stăpâni toate cugetele şi întreaga atenţie.”
(E.G. White, Exp. şi Viziuni pg.92 , îngroşare, subliniere şi
paranteză adăugată)

Dacă Dumnezeu TRONEAZĂ cu adevărat în viaţa noastră sau a

comunităţii, atunci asemenea lui Ilie devenim CARUL
de foc al LUI ISRAEL, din pricina că tronul lui
Dumnezeu are roţi de foc 1653. Această experienţă
confirmă practic ultimile cuvinte adresate bisericii
Laodiceea:
„Domnul Isus stă la uşa inimii proprii şi a bisericii
1654
, şi bate pentru a o sigila cu spiritul caracterului Lui.
Cine aude glasul şi va deschide, atunci El va cina în
spirit pascal, aşa cum a cinat cu ucenicii şi cu evreii în
noaptea sigilării 1655. Celui ce va birui, Dumnezeu va

1649
Ap.3.20
1650
Ex.12.6-14
1651
Dan.7.9.u.p
1652
1Reg.2.12; 13.14
1653
2Reg.2-11-12
1654
Ap.3.20
1655
Ex.12.6-14
 6

1656
trona în viaţa lui, îi va da să şadă pe scaunul Lui cu roţi , asemenea lui Ilie, care a
fost carul şi călărimea lui Israel 1657.

-„
S ă

luaţi apoi un mănunchi de isop, şi

să-l muiaţi în sângele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi
stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni să nu iasă din casă până
dimineaţă ( la răsărit )”
(Ex.12.22; marcarea noastră pentru a compara cu semnificaţia
răsăritului notat în Apocalipsa. 7.2 )

- „Am întrebat care este înţelesul zguduirii pe care o văzusem şi mi s-a

arătat că aceasta va fi provocată de mărturia directă, adusă de Sfatul
Martorului Credincios către laodiceeni. Aceasta îşi va face efectul asupra
inimii celui ce o primeşte şi îl va face să înalţe stindardul (steagul) şi să
vestească fără ocoliş adevărul. Unii nu vor suporta mărturia directă. Ei se
vor ridica împotriva ei, şi aceasta este ceea ce va provoca o zguduire în
poporul lui Dumnezeu.
Am văzut că nu s-a luat aminte nici pe jumătate la mărturia
Martorului Credincios. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii
nu a fost apreciată la valoarea ei, dacă nu a fost chiar trecută întrutotul cu
vederea. ”

1656
Dan.7.9.u.p
1657
1Reg.2.12; 13.14
 6

(E.G.White Experienţe şi viziuni pag. 271. paranteze şi

sublinierea noastră ).

Cine va fugi în Sabat ?

Motto: - “Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu
fie iarna, nici într-o zi de Sabat
Mat.24.20

Întregul context Biblic, ne arată că întâietatea la solia sigilării nu o are

spiritul lumii sau Europa (Babilonul), ci spiritul lui Iuda 1658. Dacă cercetăm
solia sigilării căìlor noastre în întreg context biblic, atunci vom descoperi că
sigilarea paşilor celor patru generaţii, se face cu spiritul Sabatului. După cum am
descoperit în epistola către Evrei capitolul trei a doua parte şi capitolul patru,
Cuvântul lui Dumnezeu aminteşte de răzvrătirea evreilor la ieşirea din Egipt 1659 la
a patra generaţie 1660. Tot în aceste două capitole se vorbeşte de două ori despre
lucrările lui Dumnezeu 40 de ani 1661. După aceea, mai mult de 10 versete din
capitolul patru este dedicat odihnei în Domnul cu sigiliul Sabatului. Epistola
către Evrei capitolul trei şi patru cercetat în întregul context biblic ne descoperă
sigiliul paşilor cu urme în pustie patru generaţii. Acelaşi Cuvânt ne arată în altă
parte că pilda rotirii evreilor în pustie 40 de ani se termină cu o avertizare a
picioarelor:

- „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept

pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care
au venit sfârşiturile veacurilor.
Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă 1662”.

De două ori în epistola către Evrei doar într-un singur capitol suntem
avertizaţi ca niciunul să nu se pomenească <venit prea târziu în odihna lui

1658
Rom.3.1; 1Petru 4.17; Ap.7.5
1659
Evrei 3.16
1660
Gen.15.16
1661
Evrei 3.9,17
1662
1Corint.10.11-12, marcarea noastră.
 6

Dumnezeu1663 (Sabatul)>. Dacă sigilarea căii se face prin numărarea paşilor,

atunci sigiliul căii se numeşte: <un drum în ziua Sabatului>1664. Dacă Biblia spune
că distanţa de la muntele Măslinilor până la Ierusalim este la o cale cât
<un drum în ziua Sabatului>, atunci sigiliul este aplicat doar asupra acelora care
se deplasează spre camera de sus la Ierusalim prin experienţa Cincizecimii. După
cum calea evreilor la sfârşitul celor 40 de ani în pustie avea nişte urme sau semne,
tot aşa calea Apostolilor la sfârşitul celor 40 de zile avea nişte urme sau semne cât
„un drum în ziua Sabatului”1665. Dacă am primit sigiliul, atunci semnele în pustie
sunt date de încălţămintea neînvechită 40 de ani. Toţi aceea care au avut
experienţa aceasta a sigiliului pe cale dat de numărarea paşilor în pustie 40 de ani
sau zile din Cincizecime, au făgăduinţa că au fost călăuziţi de Dumnezeu :<Totuşi
El zice: „Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit
pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior>1666. Această solie nu este
pentru tâlharul de pe cruce, pentru cei noi botezaţi sau pentru cei care fac din
experienţa cruci o piatră de poticnire la picioare, nu, ci pentru responsabilii care
trebuia să fluture steagul pentru a ne arăta sau schiţa spiritual sigiliul căii ce duce
spre Cer.
Când Biblia spune că trebuie să oprim piciorul în ziua Sabatului 1667, nu vrea
să sugereze că paşi noştri pe cale trebuie să lase urme nedrepte, încrucişate, rotite,
în salturi sau că trebuie să ne identificăm cu târâtoarele ce nu pot fugi în Sabat,
nu, ci vrea să spună că trebuie să ne oprim picioarele în faţa celor 12 porţi ale
Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim din Ceruri 1668. În Sabat picioarele celor sigilaţi se
odihnesc la porţi. În contrast, cei cu semnul fiarei vor fugi sau se vor târâ din
pricina Pietrei ce izbeşte. Piatra care izbeşte, este Piatra de mare preţ 1669, care
vrea să se identifice cu membrii Bisericii ca nişte pietre vii săpate cu peceţi 1670.
Dacă ne identificăm cu făpturile vii asemenea lui Ilie care a fost un car cu roţi 1671,
atunci spiritul nostru se află în roţile bisericii 1672 pentru a o pune în mişcare. Ochii
1663
Evrei 4.1,11
1664
F.Ap.1.12
1665
F.Ap.1.12
1666
Deut.29.5
1667
Is.58.13
1668
Psalm 122.2 Ap.21.12
1669
Is.28.16
1670
Ex.28.21
1671
2Reg.2.12
1672
Ezech.1.20
 6

de jur împrejurul roţilor 1673 simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Este o candelă
pentru picioare pentru a lumina calea 1674. Cuvântul lui Dumnezeu luminează
calea ca o candelă pentru a nu fi izbiţi de Piatră 1675.
Pentru iudeii de pe vremea lui Pavel crucea ca original al altarului de
aramă era o piatră de poticnire1676. Dacă suntem o piatră vie zidită în altarul
restabilit al Bisericii Adentiste de ziua a Şaptea atunci roadele Duhului Sfânt sunt
aduse la altarul restabilit1677 . A face parte ca piatră vie din acest altar, ca umbră a
crucii înseamnă a mărturisi practic unitatea în fapte şi în spirit cu Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfânt. Dacă facem din altarul restabilit ca umbră a crucii o piatră de
poticnire, atunci Piatra izbeşte la picioare1678. Avertizările vin imediat după
versetul ce ne atenţionează de păcatul rotirii evreilor în pustie 40 de ani. Exemplul
rotirii ne-a fost dat drept pildă peste care a venit sfârşitul veacurilor 1679.
Avertizarea nu a fost dată pentru patru rotiri de 40 de ani,
ci doar pentru una. Dacă pentru evreii de pe vremea lui Caleb, le-au fost de
ajuns 40 de ani să i-a Ţara Cananului, iată că pentru poporul advent nu le ajunge
nici 40+40+40+40 de ani. Câte mărturii practice despre altarul restabilit cu Ploaia
Timpurie pentru a primi Ploaia Târzie s-au dat de la departamentele superioare în
ultimii 100 de ani ? Câte mărturii practice despre roadele aduse la altarul restabilit
cu Ploaia Timpurie există ? Un sfeşnic nu poate rămâne ascuns !
Iată prima avertizare cutremurătoare despre Piatra ce izbeşte la picioare de
ZIUA DOMNULUI imediat după versetul ce ne avertizează de consecinţa rotirii
în pustie:
1 „....Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă”
(1Corint.10 .12 ).
2. .„Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-
au lovit de piatra de poticnire” (Rom 9.32)

3. „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în

picioare, el va primi o răsplată” ( 1 Corint. 3.14)
1673
Ezec.1.18
1674
Ps.119.105
1675
Psalm 91.12;Eclez.5.1; Rom.9.32; Dan.2.34
1676
Rom 9.32
1677
Deut.26.2
1678
Dan.2.34
1679
1Corint.10.11
 6

4. „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te

mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor...”
(Ecleziast 5.1.).
5. -„ cine va putea să stea în picioare de ziua Domnului ? ”
(Ap.6.17.u.p)

Confirmarea lui White despre târâtoarele ce nu pot fugi

în Sabat:

„În viziune de noapte am văzut două oştiri într-o luptă îngrozitoare. O oştire
avea în frunte stindarde care purtau semnul (pecetea) lumii; cealaltă avea în
frunte steagul scăldat în sânge al Prinţului Emanuel. Steag după steag era lăsat
să se târască prin ţărână, când companie după companie din oştirea
Domnului se unea cu vrăjmaşul, şi seminţie după seminţie din rândurile
vrăjmaşului se unea cu poporul păstrător al poruncilor lui Dumnezeu1680

Când Biblia spune că trebuie să

oprim piciorul în ziua Sabatului 1681, nu
vrea să sugereze că trebuie să ne
identificăm cu târâtoarele ce nu pot fugi
în Sabat, nu, ci vrea să spună că trebuie
să ne oprim picioarele în faţa celor 12
porţi ai Cetăţii Sfinte Noul Ierusalim
din Ceruri, pentru a fi sigilaţi şi a intra
în odihna Cetăţii Sfinte cu sigiliul
Sabatului 1682. În Sabat picioarele celor
sigilaţi se odihnesc la porţi. Iar cei
nesigilaţi vor fugi sau se vor târâ din
1680
E. G. White, 8T. 42, paranteze, îngroşarea şi sublinierea noastră

1681
Is.58.13
1682
Psalm 122.2 Ap.21.12
 6

pricina Pietrei ce izbeşte. În contrast cei cu semnul fiarei vor fugii sau se vor târâ din
pricina Pietrei ce izbeşte. Piatra care izbeşte este Piatra de mare preţ 1683, ce vrea să se
identifice cu membrii Bisericii ca nişte pietre vii săpate ca nişte peceţi 1684. Solia
sigilării sau săparea are loc în prezenţa celor şapte ochi ce cutreeră pământul, aşa cum
cutreeră carul şi călărimea lui Israel 1685 pentru a măsura altarul Pământ. Indiferent că
suntem americani, europeni sau adventişti, trebuie să ne judecăm cu întrebarea: -
„...cine v-a putea să stea în picioare de ziua Domnului ? ” (Ap.6.17.u.p

1683
Is.28.16
1684
Ex.28.21
1685
2 Cron.16.9; Ezech. 4.1; Zah.3.9; 4.10; 12.3.u.p; Mt.16.18; Ap. 21.11; Ex. 39.14
 364

Epilog
În cartea „Faptele Apostolilor” când Petru vorbeşte despre timpurile
restabilirii (apokatastasis) tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit
prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime 1686, el nu se referă la
întemeierea unei împărăţii pe pământ aşa cum au crezut ucenicii sau aşa
cum am crezut noi că păcatul rotirii în pustie poate călători până la a 5-
a generaţie contrar Legii 1687, ci se referă la redeşteptarea şi reforma pentru
Ploaia Târzie care va încheia lucrarea de evanghelizare până la marginile
pământului 1688, cu puţin timp înainte dea doua venire a Domnului Isus.
Ultima lucrare a Marelui Preot nu se va termina în Sfânta Sfintelor, ci
la altarul de aramă 1689. Nu vrem să sugerăm că Marele Preot nu a intrat
în Sfânta Sfintelor din anul 1844, nu, ci vrem să spunem că după
40+40+40+40 de ani de rotire în pustie, păcatul rotirii în pustie
călătoreşte doar până la a patra generaţie, conform Legii 1690. În acest
context ar putea ca Marele Preot să părăsească ca un hoţ Sfânta
Sfintelor şi Sfânta, pentru a sigila altarul viu de pe pământ 1691 ? Nu vrem
să sugerăm prin această întrebare că Marele Preot a ieşit din Sfânta
Sfintelor, nu, ci vrem să mărturisim practic toate caracteristicile spirituale
practice ale altarului restabilit după ungerea cu sânge, aşa cum ne prezintă
Levitic 16.18-19 în întreg context biblic.
Biblia ne învaţă că Marea Reformă de la Ploaia Târzie nu va veni ca
un hoţ pentru cei ce veghează 1692. În contextul acesta credem că ar fi
interesant să cercetăm ce ar trebui să trâmbiţeze străjerii responsabili 1693
pentru a da un sunet clar despre evenimentele finale.
Marele preot când ieşea din Sfânta Sfintelor în Sfânta şi până la
perdeaua ce acoperea Sfânta venea ca un hoţ. Din pricina perdelei care îi
făcea pe evrei să nu vadă şi din pricina lipsei clopoţeilor care îi făcea să nu
audă sunetul paşilor. Clopoţeii erau aşezaţi pe <mantia de culoare
albastră> 1694 şi nu pe tunică sau izmene de in, aşa cum se îmbrăca marele
1686
Fapte 3.21
1687
Exod 20.5
1688
vezi Septuaginta Daniel 8.14
1689
Levitic 16.18-19
1690
Exod 20.5
1691
Levitic 16.18-19
1692
1Tes.5.4
1693
Zecheiel 33.6-7
1694
Exod 28.31.33
 364

preot când intra în Sfânta Sfintelor 1695 (Lev.16.4). Ba mai mult, picioarele
fără clopoţei, calcau pe un covor cu o anumită grosime. Singurul zgomot
care îl făcea era doar fâlfâitul perdelei la ieşire. De asemenea, după ce
Mântuitorul a spus că despre ziua aceea şi ceasul acela nu ştie nimeni,
imediat compară zilele finale surprinzătoare cu zilele lui Noe 1696. Se
contrazice Scriptura în 1 Tesaloniceni 5. 4, când spune că pentru un fiu al
luminii ca Noe de exemplu, ziua aceea nu va veni ca un hoţ ? Era Noe fiul
nopţii 1697 ce nu veghea ? A văzut şi a ştiut rămăşiţa simbolizată prin Noe,
solia sigilării 1698? Au fost surprinşi evreii de închiderea harului în anul 34
prin predica lui Ştefan, sau a fost profetizat prin proorocul Daniel 1699 ? Au
fost surprinşi evreii de solia sigilării în Babilon, sau a fost profetizat prin
proorocul Ezechiel 1700 ? Când Domnul Isus a spus că despre ziua aceea şi
ceasul acela nu ştie nimeni, imediat El a comparat ceasul şi zilele acelea cu
zilele lui Lot (Luc.17.28).
A ştiut Lot şi Avraam ca rămăşiţă, de ceasul şi ziua sfărşitului
Sodomei şi Gomorei ca să fugă la munţi ? Era Avraam a patra generaţie de
la Adam (Vezi pagina 358, 5 x 4 = 20 ) ?
Au fost surprinşi evreii de marele preot care venea ca un hoţ, să făcă
restabilirea sau restaurarea altarului la sărbătoarea anuală de ziua ispăşirii
1701
? Dacă la solia sigilării participă toate simţurile spirituale, atunci ziua
Domnului nu va veni ca un hoţ. După ieşirea marelui preot din Sanctuar,
toate figurile sau chipurile Sanctuarului erau frumoase la propriu şi la
1695
Lev.16.4 “ Intrarea lui Iisus în Sfânta Sfintelor este descrisă în limbajul asemănător cu
Dan. 7:9.13. Acolo Ellen a văzut pe Iisus mare preot, având la poalele odăjdiilor, clopoţei şi
rodii (…) . Scopul didactic al viziunii este uşor de urmărit în contextul istoric. În ce măsură
însă viziunea aceasta descria realităţi fizice în cer? În primul rând, este evident că oamenii,
închinători sau nepăsători, nu sunt prezenţi fizic în templul ceresc. Cu atât mai puţin, Satan
nu are ce căuta acolo. Ideea unui tron al lui Dumnezeu în Sfânta nu corespunde deloc cu
tipul. Tronul e prezent aici doar cu scop didactic. În Daniel 7, Ez 1 etc., tronul şi carul divin
sunt acelaşi obiect, pe când în viziunea aceasta sunt deosebite, ca să facă impresionantă
lucrarea specială a lui Satan printre milleriţi, după 1844. Aici numai Iisus intră dincolo de
perdea, dar în alt loc EGW a văzut şi pe credincioşii Lui urmându-l în Sfînta sfintelor (EW
247.254). Dar cum pot intra în Sfânta şi cei nepăsători? În ilustraţii, în parabole şi viziuni se
trec toate barierele imposibilului, pentru că există un scop didactic. Ca şi în altă viziune a
Ellenei White despre sanctuar, Iisus are un veşmânt cu clopoţei şi rodii la poale, pentru a
sugera oficiul Lui de mare preot, dar care nu corespunde cu hainele albe simple pe care le
îmbrăca arhiereul când intra în locul preasfânt.”( comentariu Florin Lăiu).
1696
Mat.24.36-38
1697
1Tesaloniceni 5. 4-6
1698
Gen.7.14)
1699
Daniel 9.24-27
1700
Ezech.9.4.
1701
Lev.16.18-19