Dacă în Vechiul și Noul Testament, ca și în viețile sfinților,

îngerii reprezentau prezențe familiare, pentru omul

contemporan secularizat, aceștia au devenit mai curând
„ființe imaginare”.
În fiecare an, la 8 noiembrie, Sfânta Biserică îi cinstește pe
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și soborul tuturor
Sfinților Îngeri împreună cu ei. Încă din veacul al cincilea s-
a păstrat în Tradiția Bisericii ca dată de sărbătorire a cetelor
îngerești această zi, praznicul răspândindu-se cu repeziciune
în tot Răsăritul creștin.Ziua Sfinţilor Arhangheli se
sărbătoreşte timp de trei zile, numite în popor „Capul
Arhanghelului, Mijlocul şi Coada acestuia."

Se spune că între Sărbătoarea Arhanghelilor şi a

Crăciunului vor fi trei-patru zile senine şi călduroase numite
în popor „Vara Arhanghelilor"când este bine să ne punem
trei dorinţe.

Tradiția Bisericii ne învață că îngerii sunt „duhuri slujitoare”

(Evrei 1, 14), mai precis ființe fără de trup, care Îl slujesc cu
credință pe Dumnezeu, dar care ne sunt nouă, oamenilor,
prieteni și ocrotitori cerești, trimiși de Dumnezeu să ne păzească
pe drumul vieții, plin de obstacole și încercări, de la leagăn până
la Patria noastră cerească.

Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne învață că principala

trăsătură a îngerilor este iubirea lor pentru Dumnezeu. Ei își
manifestă această iubire preamărindu-L și împlinindu-I voia în
conducerea lumilor – cerească și pământească, a împărățiilor, a
popoarelor sau oamenilor.
În calitatea lor de ființe slujitoare, îngerii duc rugăciunile noastre
la Dumnezeu, îi apără și îi ocrotesc pe oameni. Din Sfânta
Scriptură știm că îngerii i-au păzit pe drepții lui Dumnezeu: pe
Lot l-au păzit de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri i-au
ocrotit în cuptorul din Babilon, iar pe Apostolul Petru l-au păzit
de Irod.

Îngerii sunt, în același timp, ființe vestitoare. Ei au vestit faptele

mari și minunate ale mântuirii: Nașterea Mântuitorului, Învierea
Domnului și vor fi prezenți și la a doua Lui venire.

Fiecare om care s-a botezat primește la Botez un înger păzitor.

Acesta îl călăuzește pe drumul vieții prin glasul conștiinței: tot
ce este bun în noi, curat, luminat, fiecare gând frumos, orice
mișcare de bunătate a inimii, faptele noastre bune, rugăciunea,
pocăința, toate se ivesc în sufletul nostru și capătă contur din
îndemnul îngerului păzitor.

Ierarhiile îngerești

Sfântul Dionisie Areopagitul ne arată, în lucrarea Despre

ierarhia cerească, faptul că există nouă cete de îngeri, pe care el
le împarte în trei cete a câte trei.

Cea dintâi ceată se află totdeauna lângă Dumnezeu și „este unită

de aproape și nemijlocit cu Dumnezeu” – scrie Sfântul Ioan
Damaschin în Dogmatica sa. Aceasta este ceata Serafimilor, care
au șase aripi, a Heruvimilor cei cu ochi mulți și a preasfintelor
Tronuri.
Cea de-a doua ceată este formată din Domnii, Puteri și Stăpânii.
Cea din urmă ceată este cea a Începătoriilor, a Arhanghelilor și a
Îngerilor.

În tratatul său, Sfântul Dionisie Areopagitul scrie că arhanghelii

mediază, pun în legătură Începătoriile cu Îngerii. Ei au rolul de
tălmăcitori, „primind în chip ierarhic, prin mijlocirea primelor
puteri, iluminările cele divine, vestindu-le pe acestea cu bunătate
îngerilor, iar prin îngeri descoperindu-le nouă.

Credințele românilor cu privire la îngeri

Poporul român a avut dintotdeauna mare evlavie față de îngerii

lui Dumnezeu. De aceea, în tradiția neamului românesc
descoperim o multitudine de credințe despre îngeri și de
obiceiuri care manifestă în domeniul faptelor aceste credințe.

Astfel, în trecut, românii credeau că îngerii oficiază împreună

slujba de noapte a cerului, toacă, poartă în mâini făclii aprinse,
jucând în jurul tronului lui Dumnezeu, fiind înveșmântați în
stima (variantă populară pentru „schimă”) îngerească. La miezul
nopții, când cântă cocoșii, îngerii mătură pământul de duhurile
necurate. Ţăranul român credea că îngerul rău stă de-a stânga.
Omul nu îl vede nici pe Îngerul Păzitor, nici pe diavol, fiindcă,
dacă i-ar vedea, s-ar certa ori cu unul, ori cu altul. Îngerul bun
veghează omul pe care îl are în grijă, îl îndeamnă să facă bine, îi
arată drumul cel bun, iar diavolul îl îndeamnă să facă păcate și îl
împinge la rău. Îngerul păzitor notează faptele bune ale omului,
iar diavolul pe cele rele. Strămoșii noștri mai credeau că dacă un
om merge la biserică, se roagă, îngerul său păzitor îl păzește și îl
ferește de rele, dar dacă nu-și face semnul crucii, dacă uită de
Dumnezeu, atunci îngerul se îndepărtează de la el și diavolul
capătă putere asupra lui. Ființa umană, prin faptele ei, fie îl
bucură pe îngerul păzitor, fie îl bucură pe diavol, între înger și
demon fiind o luptă continuă pentru călăuzirea sufletului
omenesc.
În trecut, despre omul curajos se spunea că este tare de înger, iar
despre cel fricos sau bolnăvicios se zicea că este slab de înger.
Ţăranii credeau că atunci când dormim, noaptea, visele cele
bune ni le șoptește îngerul păzitor la ureche, iar cu cele rele ne
îmbie necuratul.

De ce pot fi îngerii reprezentați în icoane

Problema reprezentării iconografice a îngerilor, care nu sunt

limitați corporal, este una care a fost rezolvată încă din primul
mileniu creștin. La aparentul impediment al faptului că îngerii
sunt netrupești, deci nu au forme vizibile, precum și la
interdicția Decalogului (Ieșire 20; 4, 5) de a face vreun chip
cioplit sau vreo asemănare a vreunui lucru și de a ne închina sau
a sluji lui, Patriarhul Nichifor Mărturisitorul spunea că
Dumnezeu poruncește realizarea de icoane ale celor
supracerești, adică icoana slujitorilor netrupești ai lui Dumnezeu
„care vesteau în tăcere Dumnezeirea ascunsă și subînțeleasă a
Celui Care va apărea pe pământ”. Patriarhul vorbește aici despre
heruvimii slavei sculptați în aur și așezați de Moise la porunca
divină pe Chivotul Legii în Sfânta Sfintelor. În mod evident,
Scriptura nu vorbește aici de înșiși heruvimii cerești, ci „de copii
sfinte, realizate după ei, copii care au fost făcute dintr-o materie
foarte pură și strălucitoare, copii ieșite din mâinile omenești,
care se supun lui Dumnezeu, copii fără suflet, fără mișcare și
insensibile”.

Iar Sfântul Ioan al Tesalonicului afirmă că dacă „îngerii au fost

văzuți de profeți și de cei cărora li s-au descoperit nu cu ochii
trupului, ci cu ochii sufletului, cu vederea imaterială a minții,
atunci putem să facem icoanele tuturor formelor pe care le-au
văzut aceia, deci inclusiv pe ale îngerilor”.

(Sursă: Trupuri imateriale. Reprezentări bizantine ale

îngerilor, Glenn Peers, traducere de Maria Yvonne Băncilă,
Nemira, 2011)