|

Cuprins

Despre pecetluire generalități 2

Pecetluirea în Vechiul Testament 2

Pecetluirea în Noul Testament 3

Pecetluirea în gândirea ortodoxiei 4

Pecetluirea în epistolele pauline 5

Concluzii generale 14

Bibliografie 15

1
 Sigilarea (Pecetea) Duhului Sfânt în viața credinciosului

Despre pecetluire generalități

În epoca contemporană avem tot felul de sigilii care fac dovada că un anumit
produs este nefolosit, ștampile care certifică anumite înscrisuri, actelele notariale au
timbru sec sau apostila care dă certitudinea unor înscrsuri autentice. Ce însemna însă
pentru epoca contemporană scrierilor pauline pecetluirea?

Pecetluirea în Vechiul Testament

În Vechiul Testament, găsim diferite situații în care anumite acte sau chiar elemente
naturale se pecetluiau. Faraon i-a dat lui Iosif ca reprezentant al său inelul care se pare că
reprezenta autoritatea în imperiu (Geneza 41:42)– mai târziu Iosif cumpără în virtutea
acestei delegări terenurile egiptenilor pentru Faraon. Ahașveroș a pecetluit în vremea
exilului iudeilor, edictele împărătești cu un inel similar (Estera 3:10; 8:8-10), pecețile pe
scrisori în acest caz fiind autenticitatea autorității. Acest aspect este folosit în Scriptură și
cu sens extins, de pildă în cazul lui Avraam tăierea împrejur reprezentând „o pecete a
acelei neprihaniri pe care o capatase prin credinta”.
Omul lui Dumnezeu Neemia şi contemporanii lui au încheiat un legământ în scris pe care
şi-au pus pecetea ca un semn al seriozității cuvântului dat, (Neemia 9:38; 10:1),
Iov , în cartea sa, folosește ideea de pecetluire în câteva sesuri: autoritatea lui Dumnezeu –
pecetea Lui asupra stelelor (Iov 9:7), capacitatea de păstrare a elementelor care se află sub
jurisdicția semnului: „Scuturile lui marete si puternice, sunt unite impreuna ca printr-o
pecete” (Iov 41:15); , puterea pe care o deține Dumnezeu de a schimba lucrurile, modelul
este lutul care se schimbă sub acțiunea pecetluirii ( Iov 38:14)
Actul care se întocmea, avea nevoie de 2 martori, exemplul lui Ieremia fiind grăitor
(Ieremia 32:11-14), iar Daniel a pecetluit o prorocie (Daniel 9:24). Modul în care se aplica
pecetea era următorul: Pecetea era imprimată pe lut sau pe ceară iar în cazul în care se
pecetluia de exemplu un act , acesta era făcut sul legat cu o sfoară de care era ataşată o
bucata de lut ce conținea o pecete imprimată: Odată cu inventarea scrisului în mileniul al 4-
lea î.Cr., peceţile au fost folosite în număr foarte mare. Cea mai obişnuită formă de pecete era cea

2
cilindrică şi era rulată pe lut, cu toate că şi peceţile tip ştampilă era folosite la vremea aceea 1. Actul
putea fi citit numai după ce pecetea era ruptă de o persoană autorizată (cf. Apocalipsa 5:1
ş.urm.). O prorocie pecetluită (Daniel 12:9) sau o carte (Isaia 29:11) era astfel un simbol a
ceva ce nu a fost revelat încăPutea fi pecetluite și uși pentru a preveni accesul unor
persoane neautorizate, ele trebuiau pecetluite cu o funie sau cu lut, pecetea fiind aplicată
pe crăpătura dintre uşă şi stâlpul uşii. În felul acesta s-a pecetluit intrarea la groapa cu lei
din Babilon (Daniel 6:17) şi mormintele(Matei 27:66). Oamenii în Orientul Apropiat în
perioada antică, purtau inele cu sigilii gravate( Geneza 41:42, Ieremia 22:24) sau peceți
cilindrice prinse în șnururi la gât( Geneza 38:18, Proverbe 3:3) care arătau identitatea sau
proprietatea.de aceea în Cântarea Cântărilor, iubita ereiubitului ei să o poarte ca o pecete
pe brațul lui și pe inimă( CC 8:6).2
Pecetea a fost folosită și pentru a arăta imposibilitatea de a cunoaște anumite
lucruri sau a timpului la care se întâmplă evenimantele, Daniel primește porunca de a
pecetlui cuvintele lui Dumnezeu până lavremea sfârșitului ( Daniel 12:4,9).

Pecetluirea in Noul Testament

Folosirea ei în sensul literar o găsim în tabloul Evangheliilor, unde la mormântul Domnului

Isus pentru pază, iudeii au o gardă dar și o pecete pe piatra care a fost rostogolită peste gura
mormântului( Matei 26:66). De asemenea în cartea Apocalipsa ni se spune de Satan că este aruncat
și peceluit în Adânc ( Apoc. 20.3)iar de Sulul din aceiași carte ni se spune că nu era nimeni abilitat
să ia carea și să-i rupă pecețile( Apooc. 5:1-8:1)
În Evanghelia după Ioan 6:27, se folosește ideea de pecetluire cu privire la mărturia
pe care Dumnezeu o face despre Cristos.
În Epistolele sale, Apostolul Pavel folosește ideea de pecetluire în Romani 4, Pavel
se referă la acel semn (semeion) al tăierii împrejur ca la o „pecete" a neprihănirii care a
existat.Un mod interesant în care folosește Pavel ideea aceasta este în Romani 15:28, unde

1 http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/pecete-pecetluire.html
2 ibidem

3
Pavel se referă la intenţia lui de a le aduce sfinţilor din Ierusalim ajutoare de la Neamuri,
şi de a „pecetlui" (sphragisamenos) în felul acesta darurile lor. Intenșia folosirii acestui
concept poate să urmărească oferirea ideii unei garanţii a onestităţii lui, dar și acordul lui
Dumnezu faţă de inițiativa bisericii dintre neamuri3. În 2 Timotei 2:19, Pavel spune că
temelia lui Dumnezeu pentru cei credincioși poartă o dublă pecete: Domnul cunoaște pe
cei care sunt ai lui și "Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de
faradelege!".Dumnezeu își pecetluiește poporul Său (2Corinteni1:22)ca un semn al
autenticitate, autoritate exclusivistă, mister, demnitate,
În Cartea Apocalipsa tema aceasta a pecetluirii este una importantă, pecetluirea
poporului lui Dumnezeu înseamnă păstrare și protecție ( Apocalipsa 7: 2-8, 9:4).

Pecetluirea în gândirea ortodoxiei

Este interesant să privim și la modul în care înțeleg cultele istorice ( ortodoxie) conceptul acesta al
pecetluirii cu Duhul Sfânt timpul și modalitatea în care aceasta se realizează: „În cadrul Tainei
Mirungerii preotul rosteşte o rugăciune prin care cere Tatălui Ceresc să dăruiască „celui luminat
prin apă şi prin Duh”, „pecetea darului Sfântului şi întru tot puternicului Duh”. Apoi unge cu
Sfântul Mir pruncul botezat: pe frunte, ca să şteargă ruşinea păcatului Adamic şi pentru sfinţirea
minţii; la urechi, pentru a auzi Cuvântul Domnului; la nări, ca să devină o bună mireasmă a lui
Hristos, dar şi a sfinţi simţurile; la piept pentru a face faţă lucrărilor diavoleşti; apoi pe spate,
mâini şi picioare, iar prin rostirea cuvintelor apostolice „Pecetea Darului Sfântului Duh. Amin.”,
se propagă peste micul încreştinat harul Duhului Sfânt. Pecetea Duhului Sfânt reprezintă, aşadar,
semnul lui Hristos, iar prin ungerea cu el, deoarece Hristos înseamnă „uns”, pruncul confirmă
apartenenţa la Biserica lui Hristos, la dreapta şi adevărata credinţă. Duhul Sfânt reprezintă,
totodată, şi pecetea legământului Noului Testament, a Legii Noi instituită de Mântuitorul pe Crucea
Golgotei, a legământului dintre Dumnezeu şi omul nou: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu
voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu”, „Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna
Duhului, în inimile noastre.” (II Corinteni 1, 21-22)”4.

3 https://my.ebiblia.ro/app/Comentarii. Edition C, Cartea Romani

4 https://doxologia.ro/liturgica/taine-ierurgii-slujbele-bisericii/pecetea-duhului-sfant

4
Pecetluirea Duhului Sfânt în Epistolele Pauline

Trei pasaje din scrierile pauline ne vorbesc despre acțiunea aceasta a pecetluirii: 2 Corinteni 1:22,
Efeseni 1:13, Efeseni 4:20 pe care le vom privi mai îndeaproape.

2 Corinteni 1:22
„El ne-a si pecetluit si ne-a pus in inima arvuna Duhului.

A doua epistola a apostolului Pavel adresată Corintenilor este scrisă în una din momentele
vieții sale de umblare cu Domnul în care a experimentat cele mai grele şi mai întunecate situaţii în
care s-a aflat vreodată (2 Cor. 1:3-4). După ce le adresează o primă scrisoare în care corectează
problemele și răspunde la întrebările pe care le ridică, Pavel a trebuit să le facă o vizită ca să-i pună
la punct pe cei ce produceau tulburare (2 Cor. 2), după care se pare că a mai trimis o epistolă prin
Tit (2 Cor. 2:4-9; 7:8-12) care aducă în schimb vești îmbucurătoare ceea ce îl determină pe Pavel să
le mai scrie o epistolă pe care o avem sub titlui de 2 Corinteni. Tit soseşte din Corint cu veşti
îmbucurătoare. Prima parte a scrisorii este o ,,împăcare“, iar în primul capitol apostolul descrie un
necaz mare prin care a trecut și apoi explică motivul întârzierii vizitei lui la corint. În acest context ,
el afirmă :
„Si Cel ce ne intareste impreuna cu voi, in Hristos, si care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a
si pecetluit si ne-a pus in inima arvuna Duhului ” ( 2Corinteni 1:21,22)

Pavel descrie aici lucrarea prin care Dumnezeu îi întărește, îi unge și îi pecetluiește și le
pune în inimă arvuna Duhului.Această lucrare tainică a lui Dumnezeu nu este valabilă doar pentru
Pavel și echipa lui misionară ci și pentru biserica din Corint. Așadar pecetluirea nu este doar pentru
o categorie specială de slujitori ( ca și ungerea de altfel) ci este pentru fiecare membru al bisericii.
Expresia folosită este :ὁ καὶ σφραγισάμενος ἡμᾶς καὶ δοὺς τὸν ἀρραβῶνα τοῦ Πνεύματος ἐν
ταῖς καρδίαις ἡμῶν. Verbil care definește ideea pecetluirii: σφραγισάμενος sphragisamenos - este
la forma: aorist- participiu diateza medie Diateza pasivă, care arată că acțiunea o face Duhul Sfânt
și omul răscumpărat o suportă, iar aorist – participiu este să indice o acțiune care a avut loc inainte
de acțiunea verbului principal. Greaca Koine folosește în mod frecvent participiul ca să exprime o
acțiune care este o parte a a acțiunii unui verb finit5 ceea ce ne duce la concluzia că pecetluirea
este acțiunea pe care o face Duhul Sfânt ca o parte a unei alte acțiuni în viața noastră. sphragizo,
a însemna cu o pecete, a sigila, a autentifica, a confirma. 4972 sphragízō (de la 4973 / sphragís,

5 Marcel Țepeneu, O introducere in Limba Greacă a Noului Testament, p.169

5
"sigiliu") - să sigileze (fixați) cu un inel de semnalizare sau alt instrument pentru a ștampila (o rolă
sau sigiliu), adică să ateste proprietatea, să autorizeze (validarea) ceea ce este sigilat. Însemna
proprietatea și securitatea deplină a proprietarului. Sigilarea în lumea antică a servit ca semnatură

legală care garanta promisiunea a ceea ce a fost sigilat6. Dar și cu sensul de a  dovedi, confirma sau 

atesta un lucru, pentru a confirma, autentifica, pune dincolo de îndoială (un document scris Estera 8:

8): urmat de Ioan 3:33;  pentru a dovedi prin mărturia unui om că este ceea ce pretinde a fi ( Ioan 

6:27). Oarecum neobișnuită este expresia σφραγίσαμενος αυτοίς του καρπόν του, όταν i­am 

confirmat (pecetluit) acest rod al dragostei (de iubire), ceea ce înseamnă că se dă garanția că 

ajutoarele adunate vor fi folosite pentru scopul pentru care au fost dați (Romani 15: 28)7.
Un sigiliu e folosit pentru a atesta autenticitatea documentului pe care e pus. Sigiliul pe care
Dumnezeu îl pune asupra bărbaţilor şi femeilor îi confirmă ca fii şi fiice ale Sale, ca întăriţi în
Hristos şi dedicaţi slujbei Sale (v. 21). Vezi Ezechiel 9,4; Ioan 6,27; Efeseni 1,13; 4,30, Apocalipsa
7,2.3; 14,1) În scrierile pauline se folosește ideea aceasta în care omul răscumprat prin moartea
Domnului Isus este sigilat cu Duhul Sfânt ( 2 cor. 1:22, Efeseni 1:13, 4,30). Lumea antică folosea
sigiliul în aceiași manieră în care astăzi se folosesc timbrele fiscale. Pentru societatea de atunci era
semnul unei proprietăți, sau dovada că un anumit produs aparține unui anumit producător. Erau
sigilate de exemplu vasele de vin cu sigiliul proprietarului podgoriei de unde provenea licoarea.
Aplicând lucrurile acestea la economia Împărăției, înseamnă că pecetea sau sigiliul Duhului Sfânt
este garanția că un om aparține lui Dumnezeu, este marca lui Dumnezeu imprimată asupra omului,
asemeni unui cerificat de origine. Dacă un om are Duhul Sfânt, atunci viața acelui om este produsul
lucrării divine8.
Un alt cuvânt care este asociat cu pecetluirea este: oferirea unei arvune- τὸν ἀρραβῶνα τοῦ
Πνεύματος - substantivul arrabon la forma Acuzativ masculin singular. Acuzativul este cazul
limitării sau încheierii unei acțiuni al substantivului care suportă acțiunea9. Așadar arvuna este deja
plătită, s-a încheiat procesul care ținea de prima parte a tranzacției, s- produs pecetluirea și s-a plătit
și arvuna. Este interesant, care este arvuna pe care Dumnezeu o dă , în cazul răscumpărării finței
umane. Prețul răscumpărării este jerfa scumpă a Domnului Isus. Atunci pentru ce este arvuna? Ea
este garanția escatonului, a împlinirii planului lui Dumnezeu a protecției Sale și a păstrării sfinților
în Hristos. Apostolul tocmai ce a relatat de un necaz așa de mare pe care l-a avut în Asia, încât și-au
pus nădejdea doar în Dumnezeu și în învierea din morți. În această situație Pavel afirmă: există o

6 Strong's Concordance,HELPS Word-studies, https://biblehub.com/greek/4972.htm

7 Thayer's Greek Lexicon, https://biblehub.com/greek/4972.htm
8 William Barclay, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, p.19
9 Marcel Țepeneu, O introducere in Limba Greacă a Noului Testament, p.31

6
pecete, o autoritate peste mine și o valoare pe care Dumnezeu a lăsat-o ca garanție pentru împlinirea
promisiunii moștenirii Cerului: Duhul Sfânt.
Cuvântul grecesc arrabon,Unele traduceri folosesc arvună ( Versiunea Cornilescu), garanție
( NTR), sigiliu (Biblia Versiunea Actualizată) angajament (NBE)10. Cuvântul a fost utilizat în
cultura evreiască și orientală ‫רבָון‬
ֵ‫ע ר‬
‫ ע‬, un cuvânt care pare să fi trecut de la fenicieni la greci și de
acolo în latină, desemna banii oferiți în timpul cumpărării ca un garanție că suma plină va fi
ulterior plătită 2 Corinteni 1:22 ; 2 Corinteni 5: 5, η ἀρραβῶνα του πνεύματος i. e. cel pătrăduitor
al lui Hristos, și anume cel al lui Hristos, cum este exprimat în întregime în Efeseni 1:14 (cf. Winers
Grammar, § 59, 8a, Buttmann, 78 (68)); pentru darul Duhului Sfânt, alcătuit la fel ca și forțele lui
ούτε του μέλλοντος αϊῶνος (Evrei 6: 5), înseamnă atât încheierea, cât și o promisiune a
binecuvântării viitoare; cf. sub cuvântul ἀπαρχή, c. (Isaia, 8, 23)11. arrabon – este un cuvânt folosit
în perioada antică în lumea afacerilor și a comerțului. Când o tranzacție implica un aranjament
legal ce se referea la acordarea unor servicii contracost, sau o relație de vânzare/ cumpărare, se
plătea un avans al sumei hotărâte, care constituia garanția că la vremea hotărâtă se va încheia
tranzacția în termenii înțelegerii inițiale. Darul Duhului Sfânt este o anticipare a unei vieți depline
pe care omul o va trăi din momentul glorificării, o garanție că Dumnezeu își va indeplini într-o zi
toate promisiunile pe care le-a dat în Noul Testament făcut oamenilor l12.
Cuvântul acesta era folosit de negustorii canaaniţi şi fenicieni. Arrabon e găsit adesea în
papirusuri, ca bani de arvună pentru o vacă, pentru pământ, pentru o femeie etc. El e folosit şi
pentru un inel de logodnă. Ea constituia o plată în avans, un angajament că suma va fi plătită
integral, aşa cum era promis În felul acesta, se ratifica înţelegerea făcută. Arvuna urma să fie
o plată de acelaşi fel cu cea stipulată pentru suma întreagă şi era privită ca o parte integrantă din

ea. În caz că suma nu era completată de cumpărător, arvuna era pierdută în favoarea vânzătorului.
Pavel foloseşte aici imaginea arvunei pentru a ilustra darul Duhului Sfânt dat credincioşilor, ca

b. o primă rată, o asigurare a deplinei lor moşteniri în viaţa viitoare (vezi Efeseni 1,13.14; cf.
Romani 8,16). La convertire, e privilegiul creştinului acela de a primi convingerea acceptării de
către Dumnezeu ca fiu adoptiv şi de a o păstra în decursul vieţii (vezi la 1 Ioan 3,1), de a accepta
darul vieţii veşnice (vezi la Ioan 3,16) şi de a realiza transformarea caracterului prin primirea şi
locuirea în suflet a Duhului Sfânt (vezi Romani 8,1-4; 12,2; cf. Ioan 16,7-11). Dar bucuria care vine
atunci când voinţa omului este în armonie cu voinţa lui Dumnezeu (vezi la Psalmi 40,8), când inima
aspiră la atingerea staturii plinătăţii în Hristos Isus (vezi la Matei 5,48; Efeseni 4,13.15; 2 Petru

10 https://my.ebiblia.ro/
11 Thayer's Greek Lexicon, https://biblehub.com/greek/728.htm
12 William Barclay, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, p.19

7
3,18), când există o umblare zilnică, neîntreruptă cu Mântuitorul – bucuria aceasta este arvuna unei
bucurii mai mari şi veşnice pe pământul înnoit.

Pavel s-a bucurat de o astfel de experienţă, ca şi credincioşii Corinteni care erau cu adevărat
convertiţi (2 Corinteni 1,21). Ca urmare, învinuirea că era mânat de motive egoiste în schimbarea
planurilor sale (v. 23; cf. v. 15-17) era cu totul neîntemeiată, iar folosirea argumentului că există
arvuna Duhului provoacă la încredere că deciziile lui sunt sub directa supraveghere a Duhului Sfânt.
O arvună e mult mai mult decât un zălog. Ce e dat ca zălog diferă în natură de obiectul pentru care
garantează. În plus, zălogul e înapoiat atunci când e împlinită obligaţia pe care o reprezintă. În
contrast, o arvună este o parte a obligaţiei însăşi. Arvuna Duhului poate fi considerată echivalentul
celor dintâi roade ale Duhului (Romani 8,23), care este o mostră a ceea ce va fi recolta la sfârşitul
lumii.

Banii de arvună sunt daţi atunci când urmează să existe o oarecare întârziere până la încheierea
tranzacţiei. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt făcuţi moştenitori ai tuturor binecuvântărilor cerului, de
îndată ce intră în legătură de legământ cu El (Romani 8,17; Efeseni 1,3-12; 1 Ioan 3,1.2) şi arvuna
Duhului le e dată ca semn al acestui drept. Într-un anumit sens, ei trăiesc deja în cer (Efes. 2,5-6;
Filipeni 3,20). Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, care au această arvună a Duhului, nu se întreabă,
în nesiguranţă, dacă Dumnezeu i-a primit în Hristos şi dacă are pregătită pentru ei moştenirea
veşnică (vezi la Ioan 3,16; 1 Ioan 3,2; 5,11). Doar că plata întreagă – primirea faptică în cer – e
amânată pentru un timp, în vederea modelării caracterului, aşa încât copiii să poată fi deplin
pregătiţi pentru cer. Creştinul primeşte titlul, sau dreptul, la împărăţia cerului în momentul când
experimentează îndreptăţirea prin credinţă în neprihănirea lui Hristos pusă în dreptul lui; calificarea
pentru împărăţie e realizată pe durata întregii vieţi, prin însuşirea neprihănirii acordate de Hristos şi
aplicarea ei la problemele zilnice ale vieţii creştine

Când Duhul Sfânt îi dă omlui răscumpărat har şi putere de a birui păcatul, atunci acesta
primeşte o arvună a victoriei depline pe care o va avea cu prilejul intrării sale în ceruri. UN alt
domeniu este Părtăşia cu Hristos şi cu fraţii aici pe pământ, care este şi ea o anticipare a comuniunii
cu atmosfera și fiinţele cereşti. Numai cei care au primit arvuna Duhului pot cunoaşte ce este ea şi
bucuria pe care o aduce (1 Corinteni 2,11.15). O cunoaştere a celor spirituale se capătă numai prin
experienţă. Pentru cei care sunt lipsiţi de o astfel de cunoaştere spirituală, cerul e mai mult sau mai
puţin ireal13

Concluzii:

13 http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/pecete-pecetluire.html

8
Dumnezeu este cel care inițiază tranzacția de răscumpărare.

El este cel care ne pecetluiește și tot El este cel care pune garanția Lui în noi. De aceea era așa de
important ca Fiul să se ducă la Tatăl și ca Mângâietorul adică Duhul Sfânt să vină în urmașiii Lui.

Arvuna este garația că suntem protejați, suntem în proprietatea lui Dumnezeu.

Există o protecție – oferită de sigiliu- dar și o finalizare a tranzacției din punct de vedere juridic,
arvuna fiind deja plătită

Există o siguranță dată de statutul acesta în situațiile dificile a vieții de ucenic.

Garanția oferită de Dumnezeu este Duhul Sfânt. Dovada dragostei care se dăruiește este în Isus
Hristos , dar ea continuă și prin trimiterea Duhului Sfânt în ucenicii Lui.

Prin Duhul Sfânt, învăţăturile Cuvântului ( numit și Sabia Duhului în Efeseni) prezența Sa
călăuzitoare și puterea Sa extraordinară, suntem pecetluiţi şi confirmaţi până în ziua răscumpărării
depline când vom fi , desăvârşiţi şi eliberaţi de corupția păcatului şi de moarte.

Pecetea Duhului Sfânt, este încă un motiv pentru care putem trăi plini de încredere în viitorul plin
de glorie în eternitate.

Efeseni 1:13,
Si voi, dupa ce ati auzit Cuvantul adevarului (Evanghelia mantuirii voastre), ati crezut in El si
ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant care fusese fagaduit

Epistola Apostolului Pavel către Efeseni este o carte despre Biserică așa cum a gândit-o
Dumnezeu și a învățat-o Pavel.Tema epistolei către Efeseni este strîns legată de tema epistolei
scrisă Colosenilor, „atotsuficienţa lui Isus Cristos”. În Isus Cristos locuiesc „toate comorile
înţelepciunii şi ale ştiinţei”. (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătateasă locuiască în El”.
(Col. 1:19) „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. (Col. 2:9) El este singurul
prin „care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor”. (Col. 1:14), cuvântul cheie
este „în Hristos”.În această scrisoare avem două menționări a pecetluirii cu Duhul Sfânt prima face
referire la momentul pecetluirii iar cea de adoua la atitudine credinciosului față de pecetluire și la
importanțe escatologică a pecetluirii.

Versetul este în partea doctrinară a epistolei în care se face tranziția între poziția în

9
Hristos(1:1-10) la noua relație în Hristos ( 1:11-22)14. Forma gramaticală a versetului (...)„ἐν ᾧ καὶ
πιστεύσαντες ἐσφραγίσθητε τῷ Πνεύματι τῆς ἐπαγγελίας τῷ Ἁγίῳ,” Verbul ἐσφραγίσθητε
esphragisthēte - a pecetlui-este la Aorist indicativ , diateza pasivă , iar verbul πιστεύσαντες
pisteusantes a crede- este la aorist participiu , diateza activă. Aoristul participiu indică subordonare
la un verb principal care este în cazul nostru verbul a pecetlui. Participiul poate exprima o acțiune
care a precedat-o pe cea a verbului principal. Deci credința a avut loc înainte de pecetluire ceea ce
indică o perioadă de timp între cele două momente, sau poate indica și faptul că acțiuunea s-a
petrecut în același timp cu cea a verbului principal. Sub raport exegetic oricare dintre cele două
variante este corectă.15 Dar dacă pecetluirea este o experieță separată și separabilă de cea a
îndreptățirii, atunci ar fi posibil să existe oamei care sunt mântuiți și care nu sunt pecetluiți. Biblia
nu lasă să se înțeleagă așa ceva nicidecum, s-a arătat faptul că atât Pavel cu colaboratorii lui cât și
biserica din Corint erau pecetluiți. Privind în Faptele apostolilor, vedem că ei considerau că omul
primește Duhului Sfânt în viața sa atunci când crede - Fapte 19:2 Aici forma greacă a verbului „ a
crede” este participiu aorist, ceea ce ne indică o acțiune care ar avut loc inaintea de acțiunea
verbului principal. Sensul acestui participiu determină sensul întrebării puse de Pavel : Ați primit
voi Duhul Sfânt când ați crezut?( King James )16
Exist și opinia care consideră că această „pecetluire" pe care o face Duhul Sfânt are
loc la botez sau, mai precis în momentul predării, care îşi găseşte expresia în sacramentul
botezului. G.W.H. Lampe a examinat cu atenţie originea şi înţelesul termenilor înrudiţi,
sphragis şi chrisma, care se găsesc în NT, a asociat „chrisma" lui Cristos Însuşi în care
Duhul lui Dumnezeu a fost prezent în mod activ, şi a arătat că (în limbajul folosit de Pavel)
încorporarea în Trupul lui Cristos are loc prin botez şi „pecetluită" de darul Duhului
Sfânt17.
implcațiile tehnice – teologice
Primul sens al acestei acţiuni de a pune un sigiliu pe ceva, vine să întărească faptul că lucrul sigilat,
uşa sigilată rămâne închisă. În Apocalipsa 7.3 ,acţiunea de a pune sigiliu pe fruntea unui om vine să
arate că omul acela este al lui Dumnezeu și El este proprietarul omului aceluia.

Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 33, unde se spune următorul lucru: Cine primeşte
mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Ceea ce noi avem tradus în
limba română cu: adevereşte, este o traducere a verbului: a pune sigiliul. A arăta validitatea unui

14 Biblia cu Explicații
15 Charles C. Ryrie, Teologie Elementară, p.388
16 Marcel Țepeneu, O introducere in Limba Greacă a Noului Testament, p.169
17 http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/pecete-pecetluire.html

10
lucru printr-o dovadă autentică.
În cartea Evrei cap 1: 3 spune de Domnul Isus că El este întipărirea ființei Lui Dumnezeu. Prezența
unei peceți în sufletul nostru ar trebui să producă un efect similar aceluia unei întipăriri a ființei lui
Dumnezeu în noi.

Efeseni 4:30-manifestarea practică a pecetluirii cu Duhul Sfânt

30. Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua
rascumpararii.
Versetul face parte din partea practică a Epistolei ( 4-6) , ceea ce ne ajută să vedem că pecetea
Duhului Sfânt nu este pur teoretică ci are și implicații practice. Pecetea aceasta nu este una amorfă,
ci dacă ținem cont că Duhul Sfânt este o persoană, atunci trebuie să ținem cont de reacția Lui în
momentul în momentul în care manifestăm : umblare după omul cel vechi care se strica dupa
poftele inselatoare, minciună, mânie, furt, cuvinte stricate, amărăciune, mânie, iuțeală, strigare,
vorbire de rău (4:22-31). Λυπεῖτε lypeite o face trista; a afecta cu tristete, a provoca durere; a arunca
în durere iar într-un sens mai larg, să se întristeze, să jalească: ο πνεϋμα το ἅγιον, Efeseni 4:30 ; a
face pe cineva neliniștit prin lipsa de scrupule, Romani 14:15.
Timpul la care se face referire este unul care ține de trecut: „ați fost pecetluiți”, dar și de
vitor: „pentru ziua răscumpărării”. Pecetluirea așadar pentru un credincios este realizată deja, dar
are implicații în prezent – o nouă relație cu Duhul Sfânt, care se întristează la anumite situații de
viață și reacții ale creștinului, dar și promisunea unei răscumpărări viitoare de sub prezența
păcatului a firii corupte și a prezenței și presiunii lumii și diavolului.
Expresia „ Este pentru ziua răscumpărării” transmite ideea că deja este stabilită finalitatea
pentru credincios fără să se ia în considerare dacă a fost slab sau tare, întrucât
a fost pecetluit cu Duhul Sfânt, Stăpânul nostru va putea să-și ce este a Lui
tot ce a alesales pentru El şi a însemnat cu pecetea Lui , fără să-L poată
reţine ceva. Aceasta nu ar trebui să fie de mirare, căci tot aşa a fost şi cu
israeliţii când Dumnezeu i-a salvat de la moartea întâiului născut, în Egipt
(Exod 12:23) . Oriunde erau stropiţi uşorii uşii cu sângele mielului, care
simboliza sângele Mielului lui Dumnezeu, nu intra nimicitorul 18.

Concluzii:
Pecetluirea este o acțiune realizată pentru un credincios născut din nou

18 Simion Motz, Lămuriri cu privire la Duhul Sfânt, p 65

11
 Ea are așteptări care țin de prezent, și care sunt la standarde pe care Dumnezeu le stabilește
Prețul răscumpărării a fost plătit de Dumnezeu
Noi suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt care este și arvuna unor promisiuni ce țin de viitor

Concluzii generale
Pecetluirea este actul prin care se încheie o tranzacție, în cazul nostru răscumpărarea și declararea
înfierii
Momentul răscumpărării este la declararea credinței în soluția lui Dumnezeu pentru iertarea
păcatelor personale, a valabilității Jertfei domnului Isus în dreptul păcatelor proprii
Ea este însoțită și de plata unui avans, care nu este considerat a fi prețul răscumpărării plătit de
Domnul Isus, ci prezența Duhului sfânt care este așezată în credincios.
Arvuna este Duhul Sfânt care este de o valoare infinită, dar care ne atrage atenția și asupra
caracterului relațional al tranzacției. Nu este arvuna doar o valoare, ci si o prezență
Pecetluirea creează așteptări cu privire la manifestările relaționale în trupul lui Hristos, dar și în
afară. Pecetea aceasta a Duhului trebuie să întipărească în noi Cchipul lui Hristos, asemănarea cu
Dumnezeu.
Pecetea aceasta, prezența Duhului Sfânt certificată prin roadele produse și prin darurile pe care le-a
dat, este dovada răscumpărării.
Răscumpărarea are și un caracter escatologic, în care ne este garantată încheierea procesului fără ca
vreunul din termenii înțelegerii să se fi schimbat între timp. Vedem că caracterul tranzacției
ilustrează și caracterul Celui ce este mai mare în această înțelegere.
Arvuna este garația că suntem protejați și suntem în proprietatea lui Dumnezeu.

12
Bibliografie

1. Biblia cu Explicații
2. Charles C. Ryrie, Teologie Elementară, BEE Internațional, Dallas Texas, 1993
3. http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/07/pecete-pecetluire.html
4. Marcel Țepeneu, O introducere in Limba Greacă a Noului Testament, curs Convington Theological Seminary,
2017
5. Simion Motz, Lămuriri cu privire la Duhul Sfânt, p 64 Transylvani Press, Frederickburg, Virginia, 2008
6. Strong's Concordance,HELPS Word-studies, https://biblehub.com/greek/4972.htm
7. Thayer's Greek Lexicon, https://biblehub.com/greek/728.htm
8. William Barclay, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, Societatea mIsionară Română,
Wheaton Illinois U.S.A., 1992

13