CUPRINS

CAPITOLUL I .................................................................................................................................................... 1
ASPECTE INTRODUCTIVE .......................................................................................................................... 1
§1. Cadrul legistlativ și instituțional. ...................................................................................................... 1
§2. Scurt istoric al protecției drepturilor de autor. ........................................................................... 2
2.1. Perioada antică. ........................................................................................................................... 2
2.2. Evul mediu și creația intelectuală. ....................................................................................... 2
2.3. Originea termenului ,,plagiat”. ............................................................................................... 3
§3. Acquis-ul comunitar în domeniul protecției drepturilor de autor. ..................................... 3
§4. Subiectul dreptului de autor. .............................................................................................................. 5
4.1. Autorul operei și prezumția de care se bucura. .............................................................. 5
4.2. Subiectele dreptului de autor în cazul operelor derivate, comune, colective. .... 6
4.3. Opera comună. ............................................................................................................................. 6
§5. Obiectul protecției încadrul drepturilor de autor. Categorii de opera protejate. .......... 7
5.1. Noțiune. .......................................................................................................................................... 7
5.2. Categorii de opere protejate. .................................................................................................. 8
5.3. Categorii care nu pot face obiectul protecției dreptului de autor. .......................... 8
§6. Continutul dreptului de autor. ........................................................................................................... 9
6.1. Drepturile morale de autor. .................................................................................................... 9
6.2. Drepturile patrimoniale de autor. ...................................................................................... 15
§7. Drepturile conexe și regimul juridic. ............................................................................................. 19
7.1. Drepturile artiștiilor interpreți sau executanți. ............................................................ 19
7.2. Drepturile producătorilor de înregistrări sonore. ....................................................... 21
7.3. Drepturile organismelor de radiodifuziune și televiziune. ...................................... 23
CAPITOLUL II ................................................................................................................................................. 25
CONDIȚII NECESARE PENTRU ACORDAREA PROTECȚIEI ÎN CADRUL DREPTULUI DE
AUTOR .............................................................................................................................................................. 25
§1. Originalitatea operei. ........................................................................................................................... 25
§2. Originalitatea unor categorii de opere ......................................................................................... 28
2.1. Precizare prealabilă. ................................................................................................................ 28
2.2. Originalitatea operelor literare. .......................................................................................... 28
2.3. Originalitatea operelor științifice. ...................................................................................... 29
2.5. Originalitatea operelor de artă plastică ........................................................................... 30
2.6. Originalitatea operelor de artă aplicată ........................................................................... 31
2.7. Originalitatea operelor și proiectelor arhitectonice. .................................................. 31
2.8. Originalitatea operelor fotografice. ................................................................................... 31
2.9. Originalitatea operelor audiovizuale. ............................................................................... 31
2.10. Folclorul. .................................................................................................................................... 32
§3. Opera să îmbrace o formă concretă de exprimare. .................................................................. 32
§4. Opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoștința publică. .............................................. 33
CAPITOLUL III ............................................................................................................................................... 34
LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR ............................................................................ 34
§1. Noțiune...................................................................................................................................................... 34
§2. Limite pentru utilizarea operei. ...................................................................................................... 34
§3. Limite pentru transformarea operei. ............................................................................................ 38
§4. Limitele pentru reproducerea sau comunicarea publică a operei. .................................... 39
§5. Categorii de autorizații necesare în situația limitării exercitării dreptului de autor.
Dreptul de citare........................................................................................................................................... 40
CAPITOLUL IV ............................................................................................................................................... 42
DURATA PROTECȚIEI DREPTULUI DE AUTOR ................................................................................ 42
CAPITOLUL V ................................................................................................................................................. 45
GESTIUNEA DREPTURILOR DE AUTOR ȘI A DREPTURILOR CONEXE ................................... 45
§1. Înființarea organismelor de gestiune colectivă. ........................................................................ 45
§2. Funcționarea organismelor de gestiune colectivă. .................................................................. 46
§3. Oficiul Român pentru Drepturi de Autor. .................................................................................... 48
CAPITOLUL VI ............................................................................................................................................... 50
APĂRAREA DREPTULUI DE AUTOR ȘI A DREPTURILOR CONEXE .......................................... 50
§1. Apărarea prin mijloace de drept civil............................................................................................ 50
1.1. Acțiunea în răspundere civilă. ............................................................................................. 50
1.2. Ordonanța președențială. ...................................................................................................... 51
1.3. Alte acțiuni civile posibile. .................................................................................................... 52
§2. Acțiunea în contrafacere. ................................................................................................................... 52
2.1. Fapta de contrafacere. ............................................................................................................ 52
2.2. Reglementarea acțiunii în contrafacere. .......................................................................... 56
2.3. Natura juridică a acțiunii în contrafacere. ...................................................................... 57
2.4. Analiza acțiunii în contrafacere ca specie a acțiunii în raspundere civilă
delictuală. ............................................................................................................................................. 59
2.5. Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune în revendicare....................................... 61
2.6. Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune reală în interzicerea săvârșirii faptei
de încălcare a dreptului. ................................................................................................................. 63
2.7. Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune duală cu aspect revendicativ si
reparatoriu. ......................................................................................................................................... 66
2.8. Analiza pe care reținem cu privire la acțiunea în contrafacere. ............................. 67
§3. Apărarea prin mijloace de drept penal. ........................................................................................ 71
3.1. Considerații generale. ............................................................................................................. 71
3.2. Aspecte comune privind infracţiunile în domeniul dreptului de autor şi a
drepturilor conexe prevăzute de Legea nr.8/1996. ............................................................ 71
3.3. Elementele constitutive ale infacţiunii. ............................................................................ 72
3.4. Subiecții infracțiunii. ............................................................................................................... 73
3.5. Latura obiectivă......................................................................................................................... 73
3.6. Latura subiectivă. ..................................................................................................................... 73
3.7. Intenţia singura formă a vinovăţiei în cadrul infracţiunilor prevăzute de Legea
nr.8/1996. ............................................................................................................................................ 74
3.8. Conţinutul vinovăţiei - elemente. ....................................................................................... 74
3.9. Modalităţile intenţiei. .............................................................................................................. 75
3.10. Efectuarea de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 139^6).......................................... 78
3.11. Refuzul declarării provenienţei mărfurilor pirate (art. 139^7). ......................... 80
3.12. Punerea la dispoziţia publicului, fără consimţământul celor în drept, a
produselor purtătoare de drepturi conexe sau sui-generis (art. 139^8). .................. 80
3.13. Reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator (art. 139^9). .. 81
3.14. Efectuarea de operaţiuni neautorizate cu opere sau produse purtătoare de
drepturi conexe (art. 140). ............................................................................................................ 82
3.15. Însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere (art. 141). ........................ 83
3.18. Cazuri de nepedepsire sau de reducere a pedepsei pentru infracţiunile de
efectuare de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 143^1). ...................................................... 87
3.19. Aspecte procesuale şi procedurale (art. 145). ............................................................ 88
 CAPITOLUL I
ASPECTE INTRODUCTIVE

§1. Cadrul legistlativ și instituțional.

Denumirea creații intelectuale artistice delimitează generic toate creațiile

intelectuale de cele care beneficiază de atributul ,,industriale”. Altfel spus, intră
în categoria obiectului drepturilor de autor toate creațiile intelectuale cu condiția
să nu aibă caracter industrial.
Drepturile de autor precum si drepturile conexe drepturilor de autor sunt
reglementate in Romania prin Legea 8/1996, modificată si completată prin
Legea 285/2004.
Pe plan internațional drepturile autorilor de creații intelectuale cu caracter
artistic sunt consfințite prin Convenția Universală a Dreptului de Autor de la
Geneva din 6 decembrie 1959.
Ca obiect al dreptului de autor conform legii sunt recunoscute operele
originale de creație intelectuală din domeniul literar, artistic sau științific,
oricare ar fi modalitatea de creație, modul de exprimare și independent de
valoarea lor.
Din textul legii rezultă, în primul rând, că declararea calității de autor se
face prin aducerea operei la cunoștință publica, deci nu este necesară
îndeplinirea unei proceduri și obținerea unui titlu de protecție ca în cazul
creațiilor industriale. În al doilea rând, calitatea de autor este recunoscută
întotdeauna unei persoane fizice, admițându-se urmatoarele cazuri particulare:
coautorii, colectivul, colaboratorii, anonimatul, pseudonimul1.
Deoarece se consideră că opera este în esență ideea (ideile) care îi stă
(stau) la bază, condițiile de perceptibilitate prin simțurile umane și de fixare pe
un suport material țin doar de problema dovedirii existenței ei. Ca urmare
dreptul de autor se naște de fapt în momentul creării nu în momentul aducerii ei
la cunoștința publicului, autorul având dreptul moral de a decide dacă și când se
produce acest lucru2.
Aspectul moral constă in dreptul de a fi recunoscut ca autor, de a decide
dacă, când și sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publicului, de a
pretinde respectarea integrității operei, de a se opune modificărilor și oricărei
atingeri și dreptul de a retracta opera.
Dreptul patrimonial esențial este cel de exploatare exclusivă. Din aceasta
decurge dreptul de a decide asupra momentului și modului de utilizare,
concretizat in dreptul de a autoriza: reproducerea, difuzarea, reprezentarea

1
O. Gartig, Noțiuni de proprietate intelectuală, Ed. Lux Libris, Brașov, 1997, pag. 23-24.
2
Idem.

1
scenică, expunerea publică, proiecția, transmiterea, retransmiterea, difuzarea
secundară etc.
În cazul particular al operelor de artă plastică se consemnează și dreptul
de suită care constă în dreptul autorului de a primi 5% din prețul de vânzare a
operei sale la fiecare revânzare a operei sale și dreptul de a fi informat asupra
oricărei tranzacții, respectiv asupra locului unde se află opera sa. Dreptul de
suită este inalienabil.

§2. Scurt istoric al protecției drepturilor de autor.

2.1. Perioada antică. Recunoașterea exclusivității realizatorilor decreații

intelectuale în exploatarea acestora a venit relative târziu3. Existența unei astfel
de recunoașteri este cel puțin discutabilă in antichitate și mai ales la Roma. S-a
afirmat, de exemplu, că ,, nici grecii și nici romanii nu au recunoscut o
protecție” a creațiilor intelectuale4. Cu toate acestea, se regăsesc in literature
latină reacții care pot fi considerate încercări de afirmare a drepturilor morale, în
special al dreptului la recunoașterea calității de autor. Printre exemplele
desmenționate de doctrină se află cel al lui Martial, care, în Epigrame, descrie
uzurparea calității sale de autor prin preluarea poemelor sale de diverși autori.
Cele mai dese încercări au fost de sancționare simbolică a încalcării unui drept
moral, prin condamnarea publică5. Astfel, după ce și-a exprimat în tratatul său
de arhitectură opinia cu privire la plagiatori, Vitruve a demascat poeții
participanți la un concurs de poezie organizat in Grecia antică, aceștia fiind
condamnați pentru furt6.
2.2. Evul mediu și creația intelectuală. Pentru a vorbi despre creație
intelectuală și protecția sa în Evul mediu, ar trebui să ne plasăm pe o poziție pro
sau contra efectelor atitudinii generale a Bisericii în acea perioadă. Unii au
nimit-o perioadă neagră pentru cunoaștere, având in vedere lista neagră a
cărților interzise de Biserica Catolică7. Având drept scop să ne menținem pe o
poziție echilibrată, vom incerca să sintetizăm starea creațiilor intelectuale.
În secolul X și al XI-lea, cărțile apăreau într-un mediu religios fiind
multiplicate prin copiere manuală si păstrate de regula, in mănăstiri. Secolul
următor a adus o nevoie crescută de carte, datorită apariției primelor universități
și a nevoii tot mai mari de educație. Cu toate acestea, in secolul al XIII-lea, în
biblioteca Universității Sorbona existau doar 1017 volume8.

3
Y. Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, București, 1994, pag. 16.
4
Ibidem.
5
A se vedea V. Roș, D. Bogdan, O. Spideanu-Matei, Dreptul de autor si drepturile conexe, Ed. All Beck,
București, 2005, pag. 10, unde este menționat blamul public pe care îl primeau în Alexandria plagiatorii.
6
Ambele exemple sunt menționate de F. Pollaud-Dulian, Le droit d’auteur, Ed. Economica, Paris, 2005, pag. 2-
3.
7
Index librorum prohibitorum.
8
Y. Devaux, Dix siècles de reliures, Pygmalion, 1981, apud F. Pollaud-Dulian, op. cit., pag. 4.

2
 Este unanim recunoscut astăzi că două descoperiri au influențat serios
evoluția creațiilor intelectuale: descoperirea hârtiei de către Tsai Lun, in China
secolului al II-lea d.H., și inventarea tiparului cu litere metalice de către
Gutenberg, în jurul anului 1438, cert fiind ca in 1445 el tipărește în limba latină
Biblia. În Franța, prima imprimerie se stabilește la Sorbona, în 1470, când se
tipărește și prima carte în latină, iar în Țara Românească pătrunde în jurul anului
1500, când e tipărit un Liturghier slavon (1508). Efectul acestei invenții a fost
unul exploziv, fiind tipărite cărți în mii de exemplare, ceea ce a atras și interesul
financiar al autorilor.
În toată această perioadă de șase secole, vechiul drept nu a recunoscut
realizatorilor de creeații intelectuale nici măcar un drept moral, fără a mai vorbi
de drepturi patrimoniale. În Franța cel puțin, a fost perioada privilegiilor și
cenzurii9.
2.3. Originea termenului ,,plagiat”. O altă controversă existentă în
literatura juridica se referă la termenul de plagiat, utilizat in epocă pentru a
descrie furtul ideilor. Neexistând dovezi certe ca hoții de idei erau condamnați,
precum hoții de copii în baza Fabia plagiariis, singura certitudine cu privire la
sens rămâne utilizarea de către Martial într-unul dintre poemele sale a
cuvantului ,,plagiator” pentru a-i condamna moral pe cei care îi ,,furasera”
poemele10.
Concluzia aproape unanimă este că, in antichitate, a existat o recunoaștere
morală a dreptului la respectarea calității de autor, fără o protecție legislativă
reală11.
Pornind de la sensul inițial al cuvăntului, legea română12 definește
plagiatul ca fiind insușirea ideilor, metodelor, procedurilor, rezultatelor sau
textelor unei presoane prezentându-le drept creație personală13.

§3. Acquis-ul comunitar în domeniul protecției drepturilor de autor.

Statele din sistemul continental (Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia,

Grecia, Germania) au impus inițial un nivel ridicat de protecție in acest
domeniu, inclusiv cu privire la drepturile morale, in ciuda prezenței Regatului
Unit al Marii Britanii si a Irlandei, țări în care este adoptat sistemul de
copyright, și a țărilor nordice (inclusiv Olanda), in care legislația privilegiază
facilitarea utilizării operelor. Standardele inițiale, s-au deteriorat ca urmare a

9
Până la 1629, a funcționat in Franța o poliție a cărtilor si spectacolelor, cenzura carților fiind efectuata de
facultățile de teologie din universități.
10
A se vedea: F. Pollaud-Dulian, op. cit., pag.2; V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., pag.13; Y.
Eminescu, op. cit., 1994, pag. 16.
11
Excepție fac J. Foyer, M. Vivant, apud. V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., pag 11, care
menționează în Grecia antică o lege privind protecția noilor feluri de mâncare.
12
Legea nr. 206/2004 (M. Of. Nr. 505 din 4 iunie 2004).
13
L. Dănilă, Dreptul de autor si dreptul de prioritate industrial, Ed. C.H. Beck, 2008, pag. 123.

3
aderării noilor țări (Suedia, Finlanda, Austria), care înclina in favoarea
sistemului mai înainte amintit. Această tendință se manifestă în Directiva
Parlamentului European și a Consiliului 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind
armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si drepturilor conexe în
societatea informațională14.
Prima directivă, 91/250/CEE, a fost adoptată în 14 mai 1991 și vizează
protecția juridică a programelor pentru calculator15, aceasta reprezentând
singura directivă care are un domeniu de aplicare restrâns la dreptul de autor.
Urmează o lungă listă, respectiv Directiva Consiliului 92/100/CEE a Consiliului
din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite
drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale,
Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coordonarea
anumitor dispoziții ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe dreptului de
autor aplicabile difuzării de programe prin satelit si transmisie prin cablu,
Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 privind armonizarea
duratei de protecție a dreptului de autor și anumitor drepturi conexe, Directiva
Parlamentului European și a Consiliului 96/9/CE din 11 martie 1996 privind
protecția juridică a bazelor de date, Directiva 2001/29/CE din 22 mai 2001
privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si drepturilor
conexe în societatea informațională, Directiva Parlamentului European și a
Consiliului 2001/84/CE din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în
beneficiul unei opere de artă originale și Directiva Parlamentului European și a
Consiliului 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de
proprietate intelectuală16.

14
,,Un act efectuat în cursul unui procedeu de captare de date, care constă in stocarea în memoria informatică a
unui extras dintr-o operă protejată compus din 11 cuvinte, precum și prin imprimarea acestui extras, se poate
încadra în sfera noțiunii de reproducere în parte în sensul art. 2 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului
European și a Consiliului, din 22 mai 2001, privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si a
drepturilor conexe în societatea informațională, dacă – aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere –
elementele preluate astfel sunt expresia creației intelectuale proprii a autorului lor. (...) Actul de imprimare a
unui extras compus din 11 cuvinte, care se efectueaza în cursul unui procedeu de captare de date, precum cel în
discuție în acțiunea principală, nu îndeplineste condiția referitoare la caracterul tranzitoriu prevazuta la art. 5
alin. (1) din Directiva 2001/29/CE și, prin urmare, acest procedeu nu poate fi realizat fără consimțământul
titularilor drepturilor de autor vizați”. ;G. Tritton, Intellectual Property in Europe, Second Edition, Ed. Sweet &
Maxwell Publications, London, 2002, pag. 323-378 apud A. Speriusi-Vlad, Drepturile Patrimoniale în
Proprietatea Intelectuală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag. 191.
15
,,Interfața grafică cu utilizatorul nu constituie o formă de exprimare a unui program pentru calculator în sensul
art. 1 alin. (2) din Directiva 91/250/CEE a Consiliului, din 14 mai 1991, privind protecția juridică a
programelor pentru calculator și nu poate beneficia de protecția prin dreptul de autor asupra programelor pentru
calculator în temeiul acestei directive. Cu toate acestea, o astfel de interfață poate beneficia de protecția prin
dreptul de autor ca operă, în temeiul Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 22
mai 2001, privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea
informațională, dacă această interfață constituie o creație intelectuală proprie autorului său. (…) Difuzarea unei
interfețe grafice cu utilizatorul în cadrul programelor de televiziune nu constituie o comunicare publică a unei
opere protejate prin dreptul de autor în sensul art. 3 alin. (1) din Directiva 2001/29”.
16
Jurisprudența comunitară consideră că toate aceste concepte fundamentale care figurează în directive sunt
noțiuni comunitare care trebuie să fie interpretate într-un mod uniform în toată Uniunea Europeană, iar
tribunalele naționale trebuie să interpreteze legile naționale în lumina directivelor europene, acesta fiind cazul,
de exemplu, al remunerației echitabile, avută în vedere de directiva ,,închiriere-împrumut” 92/100, art. 8.2.

4
 §4. Subiectul dreptului de autor.

4.1. Autorul operei și prezumția de care se bucura. La fel ca în ramura

dreptului civil din care face parte și domeniul dreptului de autor numai
persoanele au calitatea de subiecte de drept.
Ei pot apărea în calitate de participanți la raporturile ce cad sub incidența
drepturilor de autor fie in mod individual, în calitate de persoane fizice, fie sub
forma, subiectelor colective de drept, persoanele juridice.
Subiectul dreptului de autor este persoana fizică sau juridică care
dobandește drepturile de autor legate de nașterea unei opere protejate de lege și
care are posibilitatea recunoscută de lege sa pretindă celorlalte subiecte de drept
sa nu încalce nici una dintre obligațiile corelative drepturilor sale subiective de
autor.
Potrivit legii în vigoare, dreptul de autor asupra unei opere literare,
artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este
recunoscut și garantat de legea specială. Acest drept este legat de persoana
autorului si comportă atribute de ordin moral si patrimonial17.
Legea statuează că este autor persoana fizică sau juridică care a creeat
opera si de care este legat dreptul de autor cu atributele sale de oridin moral si
patrimonial.
Se instituie, potrivit art. 4 din Legea 8/1996, prezumția de ai fi adevărat
autor, până la proba contrară, acela sub numele căruia opera este adusă pentru
prima dată la cunoștință publică.
Fiind o prezumție relativă, proba contrară poate fi făcută prin orice
mijloc de probă, ca in cazul oricărui fapt juridic18. Obiectul probei îl reprezinta
forma de materializare a creației, deoarece originea unei idei nu poate fi
determinată.
Cu privire la regimul juridic al unor acte juridice ale minorului, Noul Cod
civil prevede că minorul poate să încheie acte juridice privind munca,
îndeletnicirile artistice sau sportive, ori referitoare la profesia sa, cu
încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și cu respectarea dispozițiilor
legii speciale, dacă este cazul. În acest caz minorul exercita singur drepturile și
execută tot astfel obligațiile izvorâte din aceste acte si poate dispune singur de
veniturile dobândite19.
Legea specială nu are nicio limită în conferirea calității de autor și în
asigurarea protecției autorului, indiferent de vârsta pe care o are acesta la

17
A se vedea art. 1 alin (1) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea 285/2004
apud. L. Cătuna, Drept Civil: Proprietatea Intelectuală, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pag. 14.
18
C.A. București, secția a IX-a, decizia nr. 135/2005, apud. O. Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală. Practică
judiciară, pag. 223.
19
Art. 42 NCC, astfel cum a fost modificat prin art. 20 pct. 3 din Legea 71/2001.

5
 momentul creației și implicit la momentul dobândirii și exercitării tuturor
drepturilor de autor legate de opera creată.
Neexistând o interdicție expresa în Legea privind dreptul de autor și
drepturile conexe, subliniem ca minorul persoană fizica poate dobândi calitatea
de autor al unei opere protejate de Legea privind drepturile de autor și drepturile
conexe (artistică, literară, chiar științifică, precum și calitatea de artist interpret
sau executant) indiferent de vârstă, indiferent daca are capacitate de exercițiu
restrânsă sau este lipsit de capacitate de exercițiu.
4.2. Subiectele dreptului de autor în cazul operelor derivate, comune,
colective. Opera originală este aceea a cărei bază de creație nu este întemeiată
pe o altă operă si nici nu depinde de o operă preexistentă, originalitatea, în
sensul pur al cuvântului, fiind relativă.
Atunci când în crearea unei opere unei opere se are ca pund de plecare o
operă preexistentă, rezultatul este o operă derivată. Sunt opere derivate:
traducei, adaptări, adnotări, lucrări de documentare, aranjamente muzicale, si
orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care
reprezintă o muncă de creație, culegerile de opere literare, artistice sau
științifice, precum: enciclopediile, antalogiile, colecțiile sau compilațiile de
materiale sau de date, protejate sau nu, inclusiv bazele de date, care prin
alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.
Prin utilizarea operei preexistente, este necesară autorizarea autorului
acesteia, opera derivată având alt autor. Aflându-ne în prezența a doua opere
diferite sunt și subiecte diferite: autorul operei originale și cel al operei derivate.
O categorie aparte, pe care legea română nu o recunoaște, o formează
opera compozită, creație nouă în care este încorporată opera preexistentă, fără
ca autorul acesteia să participe. Din această definiție nu rezultă vreo diferența
între opera derivată și cea compozită, concluzia fiind că, din punct de vedere al
dependenței între opere, în dreptul românesc exista doar relația operă originală –
operă derivată.
4.3. Opera comună. Opera rezultată din activitatea de creație intelectuală
a mai multor persoane este o operă comună sau, cum spune art. 5 alin (1) din
Legea 8/1996, ,,este operă comună opera creată de mai multi coautori, în
colaborare”, din care unul poate fi principal.
Opera comună are urmatoarele trăsături:
 este rezultatul unei activități de creație;
 are la origine o întelegereexpresăsautacită a autorilor;
 esteunitară, adică se întemeiazăpe o concepțiecomunășicolaborareîntreautori.
Exploatarea operei comune se face de comun accord, potrivit regulii
unanimității. Orice opunere trebuie temeinic justificată, fiind supusă controlului
judecătoresc.

6
 §5. Obiectul protecției încadrul drepturilor de autor. Categorii de
opera protejate.

5.1. Noțiune. În concepția legii privind dreptul de autor și drepturile

conexe, sunt considerate obiect al dreptului de autor ,,opera literară, artistică sau
științifică, precum și alte opere de creație intelectuală” sau, altfel spus, creația
intelectuală a autorului. De altfel, termenul de opera literare în concepția
Convenției de la Berna cuprinde toate lucrările din domeniul literar, științific si
artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cărțile, broșurile și
alte scrieri; conferințele, alocuțiunile, predicile și alte opere de aceeași natură;
operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele coregrafice si pantomimele;
compozițiile muzicale cu sau fără cuvinte; operele cinematografice, cărora le
sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei;
operele de desen, de pictură, de arhitectură, de sculptură, de gravură, de
litografie; operele fotografice, cărora le sunt asimilate ilustrațiile, hărțile
geografice; planurile, crochiurile și operele plastice referitoare la geografie, la
topografie, la arhitectură, sau la științe20.
Prin proprietar al operei înțelegem persoana care exercită asupra operei
create toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate: posesia, folosința si
dispoziția.
Din perspectiva Noului Cod civil, drepturile reale sunt: dreptul de
proprietate, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de
abitație, dreptul de servitute, dreptul de administrare, dreptul de concesiune,
dreptul de folosința, drepturile reale de garanție, alte drepturi cărora legea le
recunoaște acest caracter21. Astfel, toate aceste drepturi reale ar putea avea ca
obiect o operă dintre cele care cad sub incidența protecției drepturilor de autor,
cu excepția dreptului de servitute care prin natura lui poartă asupra unui imobil.
Art. 535 al Noului Cod civil spune că ,,sunt bunuri lucrurile, corporale
sau necorporale, care constiuie obiectul unui drept patrimonial”.
Din perspectiva calității de proprietar asupra suportului material in care
este încorporată opera, putem distinge două situații: proprietarul este si autorul,
și cazul în care autorul operei este o altă persoană decât cel care deține
atributele drepturilor reale patrimoniale asupra suportului material.
Din acest punct de vedere, noțiunea de operă, are două aspecte: bunul
intelectual ca rezultat al efortului de creație, și bunul material propriu-zis, în
care este încorporată efortul creator.

20
A se vedea art. 2 al Convenției de la Berna.
21
Art. 551 din Noul Cod civil.

7
 5.2. Categorii de opere protejate. Potrivit legii 8/1996 privind dreptul
de autor si drepturile conexe, intră în categoria operelor protejate, fiind
considerate obiect al dreptului de autor, următoarele:
- scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile,
prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru
calculator;
- operele științifice scrise sau orale cum ar fi comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;
- compozițiile muzicale cu sau fără text;
- operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si
pantomimele;
- operele cinematografice, precum și alte opere audiovizuale;
- operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un
procedeu analog fotografiei;
- operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură,
pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică,
plastica sticlei și a metalului, desene, desing, precum și alte opere de artă
aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
-operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice
care formează proiectele de arhitectură;
-lucrările plastice, hârtiile și desenele din domeniul topografiei, geografiei
și științei în general22.
Acestă enumerare nu este limitativă. Paleta operelor protejate de lege este
mult mai largă și include orice creație intelectuală originală.
5.3. Categorii care nu pot face obiectul protecției dreptului de autor.
Legea 8/1996 enumeră în art. 9 creațiile care nu beneficiază de protecție prin
drept de autor:
- ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele
de funcționare sau conceptele matematice ca atare si invențiile, conținute într-o
operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare, sau de exprimare;
- textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară si
traducerile oficiale ale acestora;
- simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale
organizațiilor, cu ar fi: sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul
și medalia. Practica a decis23 că, în temeiul aceluiași art. 9, sunt exceptate de la
protecție si machetele grafice realizate pentru însemnul de stat și stema
României, respingând cererea reclamantului care solicita procentul de i s-ar
cuveni din reprodurerea, multiplicarea și valorificarea acestora.

22
În vechea reglementare erau incluse in categoria operelor protejate și operele de artă digitală, aceasta
nemaifiind menținută în actuala reglementare.
23
Trib. București, secțiaa IV-a civilă, decizia nr. 592/1996, apud D. Lupașcu, S. Marcu, M. Tăbârcă, N.
Grigoraș, D. Popescu, O. Spineanu, M.N. Crăciun, R. Susan, Culegere de practicăjudiciară a
TribunaluluiBucurești, 1993-1997, Ed. All Beck, București, 1998, pag 71.

8
 - mijloacele de plată;
- știrile si informațiile de presă;
- simplele fapte și date.
Prin intrarea în vigoare a Noului Cod civil intră sub protecția generală
civilă și bunuri care pot face obiectul protecției speciale conferite de dreptul de
autor, și anume amintirile de familie24. Art. 1141 alin. (1) definește amintirile de
familie: ,,constituie amintiri de familie bunurile ce au aparținut membrilor
familiei și stau mărturie istoriei acesteia”. Alin. (2) ,,sunt incluse în această
categorie bunuri precum corespondența purtată de membrii familiei, arhivele
familiale, decorațiunile, armele de colecție, portretele de familie, documentele,
precum și orice alte bunuri cu semnificație morală deosebită pentru respectiva
familie”.

§6. Continutul dreptului de autor.

Prin conținutul dreptului de autor se înțtelege totalitatea drepturilor

subiective și a obligațiilor corelative acestor drepturi.
Specificul conținutului dreptului de autor constă în aceea că orice raport
juridic de drept de autor, în momentul în care a luat naștere, conține în același
timp și drepturi morale de autor, și drepturi patrimoniale.
Drepturile morale ale autorului unei opere sunt drepturi strâns legate de
personalitatea autorului, prezentându-se, de fapt, ca un complex de drepturi ale
personalității25. Legea română privind dreptul de autor și drepturile conexe
afirmă, din primul articol că dreptul de autor ,,este legat de persoana autorului și
comportp prerogative de ordin moral și patrimonial”.
6.1. Drepturile morale de autor. Prin dreptul moral de autor se înțelege
dreptul subiectiv al cărui conținut nu este exprimat într-o formă pecuniară.
Încălcarea dreptului moral dă dreptul titularului dreptului de autor să solicite
acordarea de despăgubiri, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea
de daune morale.
Legislația anterioară nu recunoștea terminologia de drept moral de autor,
operând în exclusivitate noțiunea de drept subiectiv nepatrimonial.
Potrivit art. 10 din Legea nr 8/1996, autorul are următoarele drepturi
morale:
- de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința
publică;
- de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;
- de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică;

24
L. Cătuna, op. cit., pag. 51.
25
F. Pollaud-Dulian, op. cit., pag. 375.

9
 - de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei
modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea
sau reputația sa;
- dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retragerii.
Fără a fi enumerate de legea română, caracterele drepturilor morale de
autor sunt următoarele:
a) caracter strict personal, ceea ce face să nu poată, în principiu, fi
exercitate decât de autorul operei;
b) caracter inalienabil (pot fi transmise prin succesiune, în condițiile art.
11. alin (2) din Legea 8/1996)
c) caracter insesizabil, drepturile morale neputând fi urmarite sau
executate silit de creditorii autorului;
d) caracterul perpetuu al drepturilor morale a fost susținut în doctrina26,
având in vedere că opera va păstra în timp personalitatea autorului, dar
exercițiul acestora este transmisibil doar în cazul dreptului de divulgare,
dreptului la recunoașterea calității de autor și a dreptului la integritatea operei.
Din acest motiv, considerăm că generalizarea perpetuității drepturilor morale
este mai mult simbolică, dorindu-se prin aceasta consolidarea statutului de
autor;
e) caracterul imprescriptibil al drepturilor morale presupune că vor fi
exercitate ,,atât timp cât opera rămâne în memoria oamenilor și face obiectul
unei exploatări”;
f) caracter absolut ;
g) caracter universalist.
Prin drept de divulgare se înțelege dreptul moral de a aduce pentru
prima oară opera la cunoștința publicului. Acest tip de drept subiectiv este
considerat în literatura de specialitate a fi unul dintre cele mai ,,persoanale”
drepturi. Astfel, doar autorul operei decide daca, în ce mod și cum va fi adusa
opera la cunoștința publică.
În principiu, dreptul de divulgare este inalienabil prin acte între vii.
Probleme și divergențe de opinii au apărut cu privire la transmiterea dreptului
de divulgare prin moștenire.
Cu privire la această problema s-au conturat doua răspunsuri: Aurelian
Ionașcu consideră că dreptul de divulgare este intransmisibil în principiu și nu
poate fi exercitat de către moștenitori decăt dacă autorul și-a manifestat voința
în acest sens.
În caz de tăcere din partea autorului, operează o prezumție a inteției de a
divulga opera, pentru că operele de creație intelectuală sunt destinate
colectivității.

26
Y. Eminescu, op. cit., 1997, pag. 208, apud. G. Olteanu, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, pag 63.

10
 O altă soluție propusă este cea care aparține lui Mihai Eliescu și care
conține următoarele raționamente: voința expresă sau tacită a autorului privind
soarta operelor postume produce efecte după moartea sa. În lipsa unei dispoziții
legale, această intenție nu poate fi prezumată. În caz de tăcere din partea
autorului, dreptul de divulgare trece la moștenitori care, dobândind drepturile
patrimoniale, le dobândesc în mod necesar și pe cele nepatrimoniale, fără de
care primele nu ar putea fi exercitate.
În legătură cu această problemă, legea în vigoare arată, în cadrul art. 25
alin (2) din Legea nr 8/1996, că este posibila aducerea la cunoștința publică a
unei opere nepublicate înainte de către o altă persoană decât cea a autorului.
Prin urmare, singura condiție cerută de lege este ca persoana care aduce la
cunoștința publică pentru prima oară o operă să o facă în mod legal.
Din punct de vedere al legii române, dreptul la paternitatea operei
conține două aspecte, și anume:
a) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei, pe de o
parte, și pe de altă parte;
b) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința
publică.
Dreptul la parternitatea operei se întemeiază pe necesitatea de a respecta
legătura firească dintre creator și opera sa, motiv pentru care în literatura de
specialitate, s-a arătat că dreptul la paternitatea operei are un aspect pozitiv și un
aspect negativ.
Aspectul pozitiv constă în dreptul autorului de a revendica oricând
calitatea de autor.
Aspectul negativ constă în dreptul de a se opune la oricare act de
contestare a acestei calități din partea unor terți.
Fiind rezultatul exclusiv al activității intelectuale de creație a autorului,
este firesc să i se recunoască acestuia dreptul moral de a fi recunoscut ca autor
al operei pe care a creat-o și, în măsura în care nu este recunoscut, să pretindă
aceasta inclusiv pe calea unei acțiuni în justiție.
Recunoașterea dreptului la partnitatea operei are ca obligație corelativă
obligația tuturor celor care folosesc opera de a indica numele autorului. De
exemplu, legea cere în mod expres ca studiile si proiectele de arhitectură si
urbanism, precum și construcțiile realizate după acestea să poarte scris la loc
vizibil numele autorului, dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
În cazul operelor derivate se impune, de asemenea, indicarea autorului
operei originale, această obligație rezultând din interpretarea dispozițiilor art. 8
din Legea nr. 8/1996, care conferă protecție operelor derivate fără însă a se
prejudicia drepturile autorilor operei originale27.
Dreptul la paternitatea operei supraviețuiește morții autorului și durează
în timp.

27
L. Cătuna, op. cit., pag. 73.

11
 În mod cronologic, primul care se manifestă este dreptul de a decide sub
ce nume va fi publicată opera și abia ulterior (cel mult concomitent) se va
manifesta dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor, în strânsă
legatură cu numele, ambele ținând de paternitatea operei.
Nerespectarea voinței autorului în legatură cu numele va constitui nu
numai o înălcare a dreptului la nume, dar și a dreptului la calitatea de autor. Mai
mult decât atât, suplimentar de prevederea Legii privind dreptul de autor și
drepturile conexe, se impune să facem referire și la noua prevedere din Noul
Cod civil, potrivit cu care orice persoană are dreptul la numele stabilit sau
dobândit potrivit legii28. Chiar dacă nu este în mod expres prevăzut în legea
civilă dreptul la pseudonim, față de permisivitatea legii speciale, alegerea unui
pseudonim presupune implicit și ocrotirea generală a legii civile.
Încălcarea acestui drept moral este similară cu încălcarea dreptului
nepatrimonial la nume. Există însă un regim juridic diferit care se aplică. Astfel,
în cazul încălcării dreptului subiectiv personal nepatrimonial la nume se aplică
dispozițiile de drept comun, în speță dreptul civil general, pe când în cazul
încălcării dreptului de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință
publică se aplică în exclusivitate dispozițiile legii speciale, respectiv dispozițiile
Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe.
În cazul operelor de artă plastică purtând semnătura autorului, deținătorul
suportului material nu are dreptul să șteargă sau să înlăture semnătura, iar
reproducerile obiectului trebuie să poarte mențiunea numelui artistului creator al
operei originale.
În cazul operelor comune și colective, toți coautorii beneficiază de acest
drept moral.
Dreptul de a pretinde indicarea numelui este încălcat în momentul în care
autorul nu a fost indicat într-un mod specific operei. Indentificarea într-un mod
propriu presupune menționarea numelui autorului într-un mod clar și
proeminent pe fiecare copie. De exemplu, în cazul unei cărți numele autorului
trebuie menționat cel puțin în interiorul cărții (în lipsă de altă clauză în
contractul de editare), iar dacă este vorba de o transmisie radio-tv, numele
trebuie să fie menționat într-o manieră care să conducă la citirea sau ascultarea
sa. În funcție de specificul operei, numele trebuie menționat, printre altele, în
următoarele cazuri:
- pentru autorii de opere literare sau dramatice, ori de câte ori opera este
publicată;
- în cazul compozitorilor, numele trebuie menționat în orice formă pe
copiile comerciale ale cântecului, nu și de fiecare dată când acesta este difuzat;
- autorul unei opere artistice are dreptul la menționarea numelui ori de
câte ori opera este expusă în public, imaginea sa este difuzată prin mijloace
media etc.

28
Art. 82 din Noul Cod civil.

12
 Potrivit art. 148 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, autorii și alți titulari de
drepturi exclusive ale autorilor au dreptul să înscrie pe originalele sau pe copiile
autorizate ale operelor mențiunea de rezervare a exploatării acestora, constând
în simbolul ,,©” însoțit de numele lor, de locul și anul primei publicări.
Producătorii de înregistrări sonore, interpreții, executanții sau alți
deținători de drepturi exclusive ale acestora au dreptul să înscrie pe originalele
sau pe copiile autorizate ale înregistrărilor sonore sau audiovizuale ori pe
învelișul acestora, mențiunea de protecție, constitută din simbolul P înconjurat
de un cerc, însoțit de numele lor, de locul și anul primei publicări.
Drepturile morale sunt inalinabile, iar dreptul la nume nu se transmite,
nici măcar prin succesiune, nefiind reglementată aceată posibiltate de art. 10 din
Legea 8/1996.
Din motive ce țin de exprimarea din art. 11 din Legea 8/1996 (,,drepturile
morale nu pot face obiectul unei renunțări sau înstrăinări”), ne plasăm pe
această din urma poziție, apreciind că norma este una imperativă. Un alt motiv
ține de caracterul profund personal al dreptului de autor. Or, dacă acceptăm o
asemenea posibilitate, ajungem în situația să recunoaștem un drept de autor care
nu poartă amprenta personalității autorului.
Dovedirea prejudiciului moral este, ca întotdeauna, o problemă delicată și
credem că trebuie avute în vedere și soluțiile din practică. S-a apreciat că
încălcarea dreptului moral de autor este prin ea însăși aptă să producă autorului
operei un prejudiciu, astfel că nu mai este necesară dovedirea, potrivit art. 249
din Noul Cod de Procedură civilă, a prejudiciului. Faptul că reclamantul nu și-a
găsit numele pe materialele promoționale al scenariului conduce la un
prejudiciu pe care instanța este suverană să îl aprecieze fără o altă dovadă.
În esență, dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al
operei [consacrat de art. 10 lit. b)] oferă creatorilor de opere dreptul de a fi
identificați ca autori ai acelor opere, producându-se astfel consecințe
economice, culturale sau simbolice. În conținutul dreptului la recunoașterea
calității de autor, intră dreptul de a revendica oricând calitatea de autor și
dreptul de a se opune oricărui act de uzurpare. Toate marile sisteme de drept
admit că dreptul la paternitate acoperă falsa atribuire a numelui, mai puțin cel
canadian, care lasă această faptă să fie sancționată de regulile dreptului comun
referitoare la viața privată și prejudiciu29.
Dreptul la calitatea de autor este încălcat atunci când o persoană
difuzează publicului copii ale operei ori expune creații artistice, atribuindu-le un
alt nume decât cel al autorului. Spre exemplu, este o încălcare a dreptului la
paternitatea operei publicarea unui articole de ziar sub alt nume, aplicarea
semnăturii unui pictor cunoscut pe un tablou realizat de altcineva etc.

29
M. Cornu, I. de Lamberterie, P. Sirinelli, C. Wallaert, Dictionnaire comparé du droit de auteur et du
copyright, CNRS Edition, Paris, 2003, pag. 425, apud. G. Olteanu, op. cit., pag. 80.

13
 Pe lângă mecanismele conferite de legea română și de Convenția de la
Berna , mai există și altele pe care autorul se poate baza pentru a-și asigura
30

recunoașterea dreptului la paternitatea operei: contractul de editare, alte

contracte sau chiar prin forța unor organisme de gestiune colectivă.
Exercițiul dreptului la a pretinde recunoașterea calității de autor se
transmite prin moștenire, pe durată nelimitată. În cazul absenței moștenitorilor,
exercițiul acestuia revine organismului de gestiune care a administrat drepturile
respective sau organismului cu numărul cel mai mare de membri în domeniul de
creație31.
Legea nr. 8/1996 sancționează, în art. 141, ca infracțiune32 însușirea fără
drept a calității de autor, astfel că persoana vătămată se poate constitui parte
civilă în procesul penal dacă exista un prejudiciu. Autorul neprejudiciat incă
poate solicita încetarea oricărei uzurpări a calității sale de autor.
Dreptul de a retracta opera a fost definit în literatura de specialitate de
către Yolanda Eminescu ca fiind dreptul contrar dreptului de divulgare a operei
și consecința directă a caracterului absolut și discreționar al acestuia.
Potrivit art. 10 lit. e) din Lega 8/1996, autorul are ,,dreptul de a retracta
opera despăgubind dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare
prejudiciați prin utilizarea retractării”. Astfel cum este el reglementat, dreptul la
retractare vizează doar ipoteza în care autorul a cedat unul sau mai multe
drepturi de exploatare. În fapt, acest drept permite doar revenirea asupra unui
contract de exploatare, și nu recuperarea proprietății corporale. De el
beneficiază autorii tuturor categoriilor de opere: comune, colective sau derivate.
Pe lânga legislația română, mai reglementează dreptul de retractare cea
franceză, în timp ce sisteme precum cel american și englez nu recunosc acest
drept.
Retractarea unei opere este posibilă fără discuții de ordin juridic atunci
când nu i se opune forța obligatorie a unui contract sau dreptul de proprietate. În
astfel de cazuri apreciem că soluția trebuie să fie în spiritul respectării acestora
din urmă:
- autorul poate retracta opera, dacă partea care are drepturi rezultând
dintr-un contract, este de acord cu acest lucru și este despăgubită;
- proprietarul nu poate fi obligat la restituirea operei.
Dacă proprietarul este de acord cu restituirea operei după prealabila
despăgubire nu ne aflăm în prezența exercitării dreptului la retractare. Deși
această obligație este similară, nu se confundă cu exproprierea și vânzarea cu
pact de răscumpărare, de altfel interzise. Care este totuși natura juridică a
acestui act? Considerăm că actul prin care se realizează transferul proprietății
30
Art. 6 Bis: ,,independent de drepturile patrimoniale de autor și chiar după cedarea acestor drepturi, autorul
păstrază dreptul de a revendica paternitatea operei și de a se opune oricărei deformări, mutilări sau altei
modificări a acestei opere sau oricăror altor atingeri ale acesteia, care îi prejudiciază onoarea sau reputația”.
31
Art. 11 alin. (2) dinLegea 8/1996.
32
A se vedea A. Françon, Les sanctions pénales de la violation du droit moral, în Mélange offerts à Jean
Jacques Burst, Ed. Litec, 1997, pag. 171.

14
asupra originalului operei către autorul acesteia este un contract nenumit, părțile
fiind ținute doar de regulile generale stabilite de Noul Cod civil în materia
convențiilor. Nu se poate vorbi de vânzare, deoarece ceea ce primește
proprietarul operei are rolul de a acoperi prejudiciul.
În cazul în care se opune în mod categoric un contract (editare, difuzare
etc.), autorul are soluția chemării în instanță în temeiul art. 10 lit. e) din Legea
nr 8/1996. Soluția va depinde de specificul operei și după cum este vorba de
contract sau drept de proprietate:
a) când dreptului la retractare i se opune un contract, se poate accepta
dreptul autorului de a retracta opera cu condiția acoperirii prejudiciului, ceea ce
va presupune un efort financiar substanțial al autorului. În aceste condiții
apreciem ca fiind mai favorabilă autorului soluția pasivității până la încetarea
sau desființarea contractului prin care s-au cedat drepturile patrimoniale;
b) atunci când dreptului de retractare i se opune dreptul de proprietate
asupra originalului operei (artistice de regulă), din rațiuni ce țin de stabilitatea
dreptului de proprietate și din interpretarea textului art. 10 lit. e), trebuie
acceptată superioritatea dreptului de proprietate și respinsă acțiunea autorului.
Potrivit art. 77 alin. (3) din Legea 8/1996, dreptul de retractare nu poate fi
exercitat în cazul programelor pentru calculator.
6.2. Drepturile patrimoniale de autor. Conținutul dreptului civil de
autor implică nu numai existența drepturilor morale, ci și existența unui
ansamblu de drepturi patrimoniale de autor.
Prin drept patrimonial de autor se înțelege dreptul subiectiv al titularului
al cărui conținut este exprimat sau exprimabil în bani.
Drepturile patrimoniale de autor sunt de două feluri, și anume drepturi
reale și drepturi de creanță.
Drepturile reale de autor sunt în principal dreptul de proprietate, dar și
dezmembrăminte ale dreptului de proprietate cum este dreptul de uz și dreptul
de uzufruct.
Drepturile de creanță derivă din acte sau fapte juridice, nefiind opozabile
erga omnes, ci doar titularului obligației corelative născute din raportul juridic
de creanță.
Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturile subiective legate de
nașterea și exploatarea unei opere, exprimabile în bani, pecuniare.
Aceste drepturi patrimoniale sunt în strânsă corelație cu drepturile morale
de divulgare și de paternitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, cu drepturile
morale la inviolabilitate și retractare.
În literatura juridică de specialitate s-a pus problema determinării
prerogativelor patrimoniale ale dreptului de autor.
Cu privire la această problemă, au existat în doctrină opinii diferite.
Constantin Stătescu distingea trei prerogative patrimoniale, și anume:
dreptul de a folosi opera prin reproducere, difuzare, reprezentare, executare sau
orice alt mod licit; dreptul de a trage foloase patrimoniale din reproducerea,

15
difuzarea, reprezentarea, executarea sau alte moduri de folosire licită a operei;
dreptul la reparație patrimonială în caz de folosire fără drept a operei.
Aurelian Ionașcu considera că prerogativele patrimoniale ale autorului
sunt doar două: dreptul de reproducere și difuzare, de reprezentare sau executare
ori de folosire în alt mod a operei și dreptul la reparația patrimonială a
prejudiciilor materiale suferite de autor în caz de folosire fără drept a operei.
Autorii Francisc Deak și Stanciu D. Cărpenaru precizează că autorii au
două prerogative patrimoniale, și anume: dreptul de reproducere și difuzare, de
reprezentare, de executare sau de folosire licită în alt mod a operei, cu
consecința sa firească, care este dreptul la foloasele patrimoniale
corespunzătoare și dreptul la reparație patrimonială în caz de folosire fără drept
a operei.
În doctrină s-a pus și problema naturii juridice a drepturilor patrimoniale
de autor.
Drepturile patrimoniale de autor sunt divizibile în drepturi absolute și
drepturi relative, folosind drept criteriu gradul lor de opozabilitate.
Drepturile reale de autor implică toate atributele dreptului de proprietate,
respectiv posesia, folosința și dispoziția. Ele sunt drepturi transmisibile, au o
durată limitată de existență în timp, respectiv pe durata întregii vieți a autorului,
iar în ceea ce îi privește pe moștenitorii acestuia (legali sau testamentari), ele își
continuă existența numai pentru durata de timp expres prevăzută de lege.
Drepturile reale de autor sunt opozabile erga omnes, opozabilitatea lor
născându-se ope legis, fără a fi necesară efectuarea vreunei formalități.
Drepturile de creanță de autor izvorăsc din acte juridice unilaterale sau
bilaterale, din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, precum și din alte izvoare de
obligații, astfel cum apar ele reglementate de legea civilă.
Din perspectiva regimului lor juridic, acestea sunt drepturi relative,
prescriptibile, au o durată limitată de existență în timp și se transmit
moștenitorilor înăuntrul termenului de prescripție.
Legea nr. 8/1996 stabilește, în art. 13, în mod clar, folosind procedeul
enumerării limitative, care este conținutul patrimonial al dreptului de autor,
indicând în mod expres care sunt drepturile subiective patrimoniale ale
autorului.
Leguitorul dispune că utilizarea unei opere dă naștere la un cumul de
drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului. Acestea sunt
următoarele:
- dreptul la reproducerea operei;
- dreptul de distribuire a operei;
- dreptul la importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor
realizate, cu consimțământul autorului, după operă;
- dreptul de a închiria opera;
- dreptul de a împrumuta opera;

16
 - dreptul de a comunica public, direct sau indirect, opera, prin orice
mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să
poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de catre
public;
- dreptul de radiodifuzare a operei;
- dreptul de retransmitere prin cablu a operei;
- dreptul de realizare de opere derivate;
- dreptul de suită;
- dreptul la remunerația compensatorie pentru copia privată.
Aceste ultime două drepturi sunt drepturi speciale care reprezintă o
noutate în legea noastră și vizează o categorie specială de autori, după cum se va
vedea în dezvlotarea ulterioară.
Toate aceste drepturi sunt drepturi exclusive ale fiecărui autor.
Pentru drepturile patrimoniale ale autorilor operelor comune sau colective
se aplică regulile potrivit cu care, în cazul operelor comune, acestea aparțin
coautorilor, în lipsa unei convenții contrare coautorii neputând exercita aceste
drepturi decât de comun acord. Fac excepție cazurile în care contribuția fiecărui
autor este distinctă, situații în care exercițiul drepturilor poate fi realizat separat,
sub condiția de a nu prejudicia prin exercitarea lor utilizarea operei comune sau
drepturile patrimoniale și morale ale celorlalți coautori. De la aceste reguli
apreciem că se poate deroga prin încheierea unor convenții, caz în care
convențiile trebuie consfințite în forma scrisă, cerută ad probationem.
Când opera a fost adusă la cunoștință publică sub formă anonimă sau sub
un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se
exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică numai cu
consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.
Un alt drept prevăzut de lege este dreptul la adaptarea audio vizuală,
acesta fiind dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere
preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală.
În ceea ce îi privește pe titularii dreptului de autor al unui program pentru
calculator ei beneficiază și de drepturi specifice, expres prevăzute de lege.
Dreptul patrimonial de a decide dacă, când și cum va fi exploatată opera
inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții conține, la rândul său,
următoarele categorii de drepturi:
- dreptul de a decide dacă va fi utilizată sau exploatată opera;
- dreptul de a decide când va fi utilizată opera;
- dreptul de a decide cum, în ce mod va fi utilizată opera;
- dreptul de a consimți la utilizarea operei de către alții.
Textul legal stabilește că autorul are dreptul de a autoriza sau a interzice
reproducerea integrală sau parțială, directă sau indirectă, temporară sau
permanentă, prin orice mijloace și sub orice formă a operei.
Legea nu stabilește momentul în care opera poate să înceapă să fie
utilizată sau exploatată. Prin urmare, rezultă că autorul este singurul în măsură

17
să aprecieze momentul de utilizare sau exploatare a operei sale în raport cu
finalitatea ei, cu stadiul ei de execuție și cu capacitatea operei de a fi expusă
publicului.
Prin utilizarea sau exploatarea operei în mod firesc se nasc alte drepturi în
patrimoniul autorului. Regimul juridic aplicabil acestei categorii de drepturi este
cel instituit de principiul accesorium sequitur principale.
Din punct de vedere al caracterelor juridice, legea precizează că, la rândul
lor, aceste drepturi născute ulterior sunt drepturi exclusive și drepturi distincte.
Din interpretarea legii rezultă că drepturile exclusive și distincte care se
nasc din utilizarea sau exploatarea unei opere sunt următoarele (așa cum apar
ele precizate în lege):
a) dreptul autorului de a autoriza distribuirea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate
cu consimțământul autorului, după operă;
d) închirierea operei;
e) împrumutul operei;
f) comunicare publică, directă sau indirectă, a operei, prin orice mijloace,
inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi
accesată în orice loc și în orice moment, ales în mod individual de către public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
Toate aceste drepturi aparțin în exclusivitate autorului și sunt drepturi cu
conținut exclusiv patrimonial. Orice încălcare a lor, indiferent de forma pe care
o îmbracă nerespectarea faptică a dreptului, duce la aplicarea sancțiunilor
specifice prevăzute de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.
În ceea ce privește dreptul de utilizare a operei, în jurispridența Curții de
Justiție a Comunităților Europene s-a pus problema epuizării dreptului de
punere în curculație a operei33.
Teoria epuizării a apărut inițial în legatură cu întinderea dreptului
exclusiv al titularului unui brevet de invenție și a fost elaborată de doctrina
germană, admițându-se că titularul de brevet al unei invenții îsi pierde
prerogativele exclusive în momentul în care produsul brevetat a fost
comercializat de el sau cu consimțământul său. Față de această teorie se pune
întrebarea dacă ea poate fi extrapolată și cu privire la dreptul de autor34.
Curtea Europeană a stabilit că orice punere în circulație a unui exemplar
al unei opere protejate într-unul din statele membre permite punerea în circulație
ulterioară a acestei opere în ansamblul Comunității.

33
A se vedea, în acest sens, Y. Eminescu, op. cit., pag. 136 și urm.
34
Ibidem.

18
 Comentatorii acestei decizii apreciază că ne aflăm în fața unei forme
europene a epuizării dreptului de punere în circulație. Această extindere a
epuizării dreptului de punere în circulație nu se aplică decât atunci când este
vorba despre o țară ce aparține Comunității Europene.
Instanțele române, respectiv Tribunalul Municipiului București, s-a
pronunțat într-o decizie de speță că o fotografie artistică cu un element
interpretativ creator care a fost achiziționată deOficiul Special pentru Editarea și
Distribuirea Timbrelor este o operă iar autorul ei are dreptul, pe lângă
remunerația de bază, și la o remunerație de folosință, independent de natura
reproducerii în care a fost încorporată fotografia respectivă.

§7. Drepturile conexe și regimul juridic.

Dezvoltarea tehnologiilor moderne de comunicare (suportul magnetic în

special) a adus modificări esențiale modurilor clasice de comunicare a operelor,
precum concertul și spectacolul. A fost nevoie, din acest motiv, scoaterea în
evidență a rolului ,,auxiliarilor creației”, aceștia fiind numai cei tradiționali
(interpret, executant), ci și actorii economici care își asuma riscuri financiare în
vederea comunicării operei: producătorii de fonograme și organismele de radio
și televiziune.
Potrivit art. 94 din Legea nr. 8/1996 sunt recunoscuți și protejați ca
titulari de drepturi conexe:
- artiștii interpreți sau executanți;
- producătorii de înregistrări sonore și audiovizuale;
- organismele de radiodifuziune și televiziune.
7.1. Drepturile artiștiilor interpreți sau executanți. Operele artiștilor
interpreți sau executanți se află la granița dintre opera originală și opera
derivată. Din punct de vedere teoretic s-a pus problema calificării acestor opere
drept opere derivate, însă această calificare este arbitrală, deoarece nu se poate
vorbi despre o opera cu entitate proprie.
Aceste categorii de opere fac corp comun cu opera interpretată, neputând
fi detașate de aceasta.
Legea română este adepta aceleași soluții, a ocrotirii operelor artiștilor
interpreți sau executanți.
În sensul legii române, artist interpret sau executant este actorul,
cântărețul, muzicianul, dansatorul, și orice persoană care cântă, dansează, recită,
declamă, joacă, interpretează, regizeaza, dirijează ori execută în orice altă
modalitate o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv
folcloric, de varietăți, de circ, sau marionete.
Drepturile morale. Artistul interpret sau executant are urmatoarele
drepturi morale:

19
 - dreptul de a pretinde recunoașterea paternității propriei interpretări sau
execuții;
- dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său sa fie indicat sau
comunicat la fiecare spectacol și la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;
- dreptul de a pretinde respectarea calității prestației sale și de a se opune
oricărei deformări, falsificări sau altei modificari substanțiale a interpretării ori
execuției sale, sau oricărei încălcări a drepturilor sale care ar prejudicia grav
onoarea sau reputația sa.
Analizând comparativ drepturile morale de care se bucură autorul și cele
ale artiștilor interpreți sau executanți rezultă câteva deosebiri. Prima se referă la
absența din lista de mai sus a dreptului la divulgare, datorată, în principiu,
naturii activității intepreților și artiștilor, fiecare prestație a acestora fiind o
divulgare. A doua diferență constă în absența și a dreptului de retractare,
rațiunea fiind aceeași, specificul activității acestora și faptul că odată avută loc
prezentarea, retractarea este imposibilă. Din dorința de a proteja totuși titularii
drepturilor conexe, s-a introdus dreptul de a se opune oricărei utilizări a
prestației sale dacă se aduc prejudicii grave persoanei sale.
Drepturile morale ale interpreților și artiștilor nu pot face obiectul unei
renunțări și sunt netransmisibile prin acte între vii. Ele sunt transmisibile prin
moștenire, după decesul artistului sau interpretului, exercitarea drepturilor
morale revenind moștenitorilor cu vocație succesorală concretă, pe durată
nelimitată.
Drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți.
Potrivit art. 98 din Legea 8/1996, artistul interpret sau executant are dreptul de a
autoriza ori de a interzice:
- fixarea prestației sale;
- reproducerea integrală sau parțială, directă sau indirectă, temporară sau
permanentă, prin orice mijloc a prestației sale;
- distribuirea interpretării sau executării;
- închirierea interpretării sau executării;
- importul în vederea comercializării pe piața internă a interpretării sau
execuției fixate;
- radiodifuzarea și comunicarea publică a prestației, cu excepția cazului în
care aceasta a fost deja fixată sau radiodifuzată;
- punerea la dispoziția publicului a prestației sale, astfel incât sa poată fi
accesată în orice loc și în orice moment, în mod individual de către public;
- retransmiterea prin cablu.
Fixarea presupune, în sensul Legii privind dreptul de autor și drepturile
conexe, încorporarea de coduri, sunete, imagini, ori de sunete și imagini sau de
reprezentări numerice ale acestora, pe orice suport material, chiar electronic și
care permite reproducerea, perceperea ori comunicarea.
Drepturile patrimoniale ale interpreților sau executanților există pe o
perioadă de 50 de ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care a

20
avut loc prima fixare sau, dacă nu există o astfel de fixare, de la prima
comunicare către public.
În jurisprudență se intalnește frecvent la talentul recunoscut al
interpretului sau executantului, deoarece dacă interpretarea este de calitate, ea
mărește frumusețea operei interpretate și inportanța interpretului sau
executantului poate fi egală, chiar superioară rolului autorului, dacă nu pe scara
valorilor artistice, cel putin pe scara valorilor comerciale.
7.2. Drepturile producătorilor de înregistrări sonore. Producătorul de
fonograme este persoana fizică sau juridică care are inițiativa și sub
responsabilitatea căruia se realizează prima fixare a unei secvențe de sunet35.
Legea îl definește prin art. 103 alin. (3) ca fiind ,,persoana fizică sau juridică ce
are inițiativa și își asumă responsabilitatea organizării și finanțarea realizării
primei fixări a sunetelor, fie că acestea constituie sau nu o operă în sensul
prezentei legi”.
Este fonogramă sau înregistrare sonoră orice fixare, inclusiv sonoră, a
sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuție a unei opere sau a altor
sunete ori a reprezentărilor numerice ale acestor sunete, oricare ar fi meroda și
suportul folosite pentru această fixare. Pe scurt, Convenția de la Roma (1961)
definește fonograma ca fiind orice fixare exclusiv sonoră a sunetelor provenite
dintr-o execuție sau din alte sunete. O fixare audiovizuală, sau o parte sonoră a
acesteia, nu este înregistrare sonoră în sensul legii.
Drepturile morale și patrimoniale. Asemănător dreptului moral la nume
al autorului, producătorii de fonograme au dreptul să înscrie pe suportul
material al acestora (copertă, cutie ș.a.) numele și denumirea sa.
Producătorul de fonograme are un drept exclusiv de autorizare sau
interzicere a modurilor de utilizare a înregistrărilor sonore:
- reproducerea propriilor înregistrări sonore;
- distribuirea, închirierea, împrumutul propriilor înregistrări sonore;
- importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor legal
realizate;
- radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări, cu
excepția cazului în care acestea au fost publicate în scop comercial;
- punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel
încăt să poată fi accesate în orice loc și în orice moment, în mod individual, de
către public;
- retransmiterea prin cablu.
Drepturile patrimoniale ale producătorilor de fonograme au o durată de
50 de ani de la data aducerii la cunoștință publică sau, dacă acest lucru nu se
întamplă, de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima
fixare.

35
A se vedea art. 3 al Convenției de la Roma pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor
de fonograme și a organismelor de radiodifuziune (1961).

21
 Drepturile patrimoniale menționate mai sus și prevăzute în art. 105 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 8/1996 se transmit prin cesiune exclusivă sau
neexclusivă potrivit reglementărilor aplicabile în materia dreptului de autor.
Singura excepție de la regula autorizării prealabile a titularului de drepturi
este aceea a importului de fonograme fără scop comercial în bagajul personal al
unei persoane fizice, pentru care nu e nevoie de acordul producătorului.
Dreptul interpreților, executanților și producătorilor de înregistrati
sonore și audiovizuale la remunerație compensatorie pentru copia privată.
După cum am arătat anterior, este exceptată de la autorizarea titularului
dreptului de autor realizarea unei copii private, pentru uz personal sau pentru
cercul normal al unei familii (art. 34 din Legea 8/1996).
Autorii operelor înregistrate sonor sau audiovizual au dreptul, împreuna
cu editorii , producătorii operelor respective și artiștii interpreți sau executanți
ale căror producții sunt fixate pe aceste suporturi, la o remunerație
compensatorie pentru copia privată realizată pentru uz personal sau pentru
cercul normal al unei familii. Valoarea acestei remunerații este de 0,5% pentru
aparate și 3% pentru alte suporturi din valoarea înscrisa în documentele vamale
de import al unor asemenea aparate sau din valoarea fără TVA cu ocazia punerii
în circulație a produselor.
Și autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analogic au
dreptul la aceeași remunerație.
Sune exceptate de la plata remunerației suporturile audio-video sau
digitale comercializate en-gros către producătorii de înregistrări audio-video și
cele achiziționate de producătorii de înregistrări audio-video sau de organismele
de radiodifuziune și televiziune pentru propriile emisiuni.
Colectarea sumelor destinate remunerării pentru copia privată se face de
un singur organism de gestiune pentru operele reproduse pe hârtie și tot de unul
singur pentru opere ce necesită suporturi audio-video. Repartizarea sumei
colectate se face în baza unui portocol negiciat de beneficiarii remunerației,
după următoarele reguli:
- cele strânse în urma vânzării de aparate ce permit înregistrarea sonoră
prin procedeu analogic, 40% în părți negociabile autorilor și editorilor operelor,
30% artiștilor interpreți sau executanți, 30% producătorilor de înregistrări
sonore;
- cele strânse în urma vânzării de aparate ce permit reproducerea
audiovizuală prin procedeu analogic se distribuie în mod egal autorilor,
interpreților sau executanților și producătorilor;
- cele strânse în urma vânzării aparatelor ce permit reproducerea digitală
se distribuie în mod egal între beneficiarii menționați mai sus (aparate de
reproducere sonoră și aparate de reproducere audiovizuală), iar în interiorul
categoriilor, conform regulilor de mai sus.

22
 7.3. Drepturile organismelor de radiodifuziune și televiziune.
Organismele de radiodifuziune și televiziune sunt acele instituții autorizate să
exploateze un serviciu de comunicație radio sau audiovizuală, precum canalele
de televiziune și stațiile radio, din sectorul public privat.
Organismele în discuție au dreptul patrimonial de a autoriza sau
interzice:
- fixarea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau
televiziune;
- reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor emisiuni și
servicii de programe de radiodifuziune sau televiziune fixate pe orice suport;
- distribuirea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune
sau televiziune fixate pe orice suport ;
- retransmiterea si remiterea propriilor emisiuni și servicii de programe
de radiodifuziune sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu,
prin satelit sau alt procedeu similar;
- comunicarea publică a propriilor emisiuni și servicii de programe de
radiodifuziune sau televiziune într-un loc accesibil publicului, cu plata intrării;
- importul, în vederea comercializării pe piața internă a propriilor
emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe
orice fel de suport, cu excepția importului realizat de o persoană fizică în
scopuri necomerciale;
- închirierea sau împrumutul propriilor emisiuni sau servicii de programe
fixate pe orice tip de suport;
- punerea la dispoziția publicului a propriilor emisiuni și servicii de
programe, astfel încât să poată fi accesate în orice loc și în orice moment, în
mod individual de către public.
Drepturile patrimoniale menționate mai sus sunt protejate timp de 30 de
ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima
radiodifuzare a emisiunii sau programului. Dreptul de distribuire a unui
program sau emisiune se epuizează la primul transfer de proprietate asupra
originalui sau copiilor suportului tehnic.
Persoana autorizată sa exploateze programele de radio sau televiziune
într-unul din modurile de mai sus, are obligația de a menționa numele
organismelor de radioa sau televiziune care au dat autorizarea.
Comunicarea prin satelit. Prin comunicare prin satelit se înțelege
includerea semnalelor purtătoare de programe destinate captării de către public,
într-un lanț neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit și revine pe pământ.
Această includere în lanțul de comunicare se face sub controlul și
responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau televiziune.
Cănd semnalele purtătoare de programe sunt difuzate condificat,
introducerea în lanțul de comunicare are caracterul unei comuncări publice
numai dacă dispozitivul de decodificare a emisiunii este pus la dispoziția
publicului de organismul de radiodifuziune sau televiziune sub controlul căruia

23
are loc introducerea în lanțul de comunicare, sau cu consimțământul acestui
organism.
Titularii drepturilor de autor le pot cesiunoa prin contract încheiat
individual sau prin organism de gestiune colectivă. În acest din urmă caz,
contractul cadru își produce efecte extisne și față de titularii de drepturi care nu
sunt reprezentați de respectivul organsim de gestiune colectivă dacă organismul
care face difuzarea prin satelit face acest lucru simultant cu radiodifuzarea
terestră.
Retransmiterea prin cablu. În sensul legii, retransmiterea prin cablu
presupune o retransmitere simultană, integrală și nealterată prin cablu, fibră
optică, sau prin unde ultrascurte a unor programe de radiodifuziune sau
televiziune destinate recepționării de către public (art. 15)
Titularii drepturilor de autor și ale celor conexe își pot exercita drepturile
lor numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, optându-se doar
pentru unul atunci când există mai multe în același domeniu. Dacă nu este
mandatat niciun organism de gesiune colectivă, origanismul care gestionează
drepturile din aceeași categorie este considerat de drept a fi gestionarul și al
celor pentru care nu s-a dat mandat.
Remunerația cuvenită autorilor și titularilor de drepturi conexe se
stabilește printr-o metodologie negociată și eventual mediată între organismele
de gestiune colectivă mandatate și asociațiile distribuitorilor de programe prin
cablu.

24
 CAPITOLUL II
CONDIȚII NECESARE PENTRU ACORDAREA PROTECȚIEI
ÎN CADRUL DREPTULUI DE AUTOR

§1. Originalitatea operei.

Convenția de la Berna nu condiționează în mod expres protecția acorată

operei de faptul că opera trebuie să fie originală sau să constituie rezultatul unei
activități creative pentru a fi protejată. Cu toate acestea, în general, este
acceptată ideea că opera trebuie să îndeplinească această condiție a originalității
și a creativității pentru a se încadra în categoriile de opere avute în vedere de
Convenție.
Extrem de important pentru abordările naționale referitoare la această
noțiune a fost concepția potrivit căreia diferitelte categorii de opere trebuie să
îndeplinească diferite standarde de creativitate. Astfel, anumite jurisdicții
naționale au avut o abordare internă, pe când altele au avut o abordare
comparativă. Abordarea internă nu ia în considerare faptul că opere similare au
existat în trecut, ci încearcă să certifice existența unui efort creator independent.
Abordarea comparativă este asemănătoare condiției noutății în cazul brevetelor
și încearcă sa analizeze în ce măsură opera este unică.
În tradiția fraceză, dreptul de autor este fundamentat pe legătura existentă
între autor și opera care emană din mintea acestuia. Codul proprietății
Intelectuale din 1992 nu menționează originalitatea ca o condiție de protecție.
Cu toate acestea, este evident faptul că o operă a minții, pentru a putea fi
protejată prin intermediul mecanismului impus de cod, trebuie să fie originală,
rezultând de aici dificultatea definirii condiției originalității. Nouțiunea de
originalitate în contextul unei analize comparative cu proprietatea industrială
este diferită de condiția noutății. Astfel, o anumită operă poate purta semnul
distinctiv al personalității autorului și sa fie originală fără să fie neapărat nouă.
De pildă, situația în care doi pictori, independent unui de celălalt, pictează
aceeași scenă, unul după celalalt. Conceptul de originalitate este dezvoltat de
jurisprudentă și doctrină. Conform teoriei clasice franceze, astfel cum a fost ea
expres statuată de către Curtea de Casație din Franța, opera, în masura în care
este originală, poartă amprenta personalității autorului și conferă obiectului
creat un anumit aspect. Astfel instanțele s-au referit la reflecția personalității
autorului, la imprimarea talentului creator personal și la sigiliul personalității
autorului. Intervin însă dificultăți când avem de- face cu creații tehnologice
prcum programele pentru calculator. Astfel că, în afacerea Pachot, Curtea de
Casație din Franța a accptat mai degrabă condiția de aport intelectual în
defavoarea amprentei personalității autorului. Cu toate că această sintagmă de
,,aport intelectual” a fost folosită în mai multe decizii ale Curții de Casație din

25
Franța, această instanță rămâne totuși fidelă abordării inițiale. Este extrem de
important de subliniat faptul că doctrina franceză, întocmai ca și cea germană,
recunoaște conceptul ,,micilor schimbări”, echivalentă teoriei germane ,,kleine
Münze”, sau în franceză ,,petite mannaie”, care atestă faptul că originalitatea
poate exista în anumite opere din domeniul limbajului tehnic, sau al utilizării
compilațiilor, în care amprenta persoanală a autorului nu este atât de evidentă.
În Codul Proprietății Intelectuale din 1992, cuvântul original este menționat în
art. L112-3, când se referă la protecția traducerilor, adaptărilor operelor, fără ca
aceasta să prejudicieze drepturile autorului operei originale, în art. L112-4, când
se referă la protecția titlului, în măsura în care aceasta are un caracter original, și
în art. L112-8, când se referă la dreptul de suită al autorilor operelor grafice și
plastice în raport cu cesiunea operei originale. Este important de menționat
faptul că doctrina clasifică originalitatea ca fiind absolută, când aceasta nu are
nicio legătură cu vreo operă preexistentă, sau relativă atunci când opera
împrumută elemente formale din opere preexistente, precum o traducere,
antalogie, adaptare.
În Germania, art. 1 din Legea din 1965 a dreptului de autor și a
dreoturilor conexe prevede faptul că autorul unei opere literare, științifice și
artistice se bucură de protecție pentru opera sa conform legii. Art. 2 alin (2)
statuează faptul ca exclusiv creațiile intelectuale personale reprezintă opere în
sensul acestei legi. Această prevedere stă la baza principiului creativității,
fundamentul legistației germane în domeniul dreptului de autor. Jurisprudența
germană a analizat și aplicat extrem de larg acest principiu, astfel că, tocmai ca
și în alte state, operele literare se bucură de protecția legii, chiar dacă nu se
încadrează în interpretarea clasică a principiului fundamental deschis mai sus.
Dificultatea cu privide la trasarea parametrilor creativității protejate în contextul
Legii din 1965 a fost evidențiată cu privire la cazurile în care se are de-a face cu
arta aplicată. Instanțele, în mod constant, au considerat că protecția acestora se
poate realiza și prin intermediul altor mecanisme, precum cele instituite de
perioada anilor 1950, concepția a evoluat în sensul că pentru a se bucura de
sistemul de protecție specific dreptului de autor, o creație trebuie să atingă un
anumit nivel de creativitate. Inițial, acest concept era legat exclusiv de protecția
artei aplicate, instituid regula conform căreia un nivel mult mai înalt al
creativității trebuie sa fie atins cu privire la aceste opere, decât nivelul care
trebuie atins de celelalte categorii de creații din domeniul dreptului de autor.
Acest domeniu al diferitelor nivele de creativitate a fost extins și la alte categorii
de opere, dar a trebuit să fie modificat în raport cu programele pentru calculator.
Cu privire la acestea, la început, în cazul protecției unui program pentru
calculator, părea să fie necesar un nivel de creativitate mai mare decât cel care
era impus pentru protecția altor categorii de opere. Cum urma să fie măsuar
acest nivel, nu a fost niciodată extrem de clar, dar, în orice caz, grila aplicată de
câtre instațele de judecată a trebuit să fie aliniată definiției conținute de
Directiva 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecția programelor pentru

26
calculatoare36, astfel ajungându-se ca, în prezent, singurul criteriu aplicat de
către instanțele de judecată să constea în a analiza în ce măsură programul sau o
parte a acestuia rezultă dintr-o creație intelectuală proprie autorului, astfel cum
este impus de către Directivă. Jurisprudența germană a dezvoltat, totodată,
conceptul de mici schimbări (kleine Münze), cunoscut în doctrină și
jurisprudența franceză sub sintagma petite monnaie a dreptului e autor, protecția
dreptului de autor fiind astfel acordată materialelor precum cataloagele, care
presupun un grad mic de creativitate. Doctrina germană a subliniat că aceste
creații nu sunt susceptibile de protecția acordată desenelor și modelelor
industriale, astfel încât acordarea protecției specifice dreptului de autor este
justificată.
Problemele din Franța și Germania cu privide la definirea conceptului de
originalitate se regăsesc și în alte state din sistemul continental și au constituit
obiectul a numeroase studii și analize făcute de către doctrină și jurisprudență.
Se observă însă o abordare similară în toate aceste sistteme de drept, care constă
în aceea că, pentru o corectă definire, trebuie avut în vedere că opera reprezintă
o reflecție a personalității autorului, în același timp cu acceptarea noțiunii de
contribuție intelectuală pentru anumite categorii de opere, în special pentru cele
care au elemente tehnice.
Prevedere legală. Spre deosebire de vechea legislație, Legea nr. 8/1996
prevede expres condiția originalității în art. 7: ,,constituie obiect al dreptului de
autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau
științific”.
Definiția originalității operei. A definii originalitate operei a fost
întotdeauna o problemă, aceasta ținând, în primul rând, de felul operei.
Încercările de definire a originalității au fost multe:
- alegerea, analizarea, compararea cu gust, inteligență, sensibilitate, ,,într-
un cuvânt, a crea în mod personal”37;
- opera originală reflect personalitatea autorului38;
- originalitatea presupune elemente de ,,fantezie, alegere, selecționare a
materialului sau prelucrare mintală”39.
Concepția subiectivă. Majoritatea specialiștilor a legat originalitatea
operei de personalitatea autorului, introducându-se astfel un grad mare de
relativitate. Protrivit concepției subictive, originalitatea unei opere se apreciază
având în vedere amprenta personală a autorului, care constă într-o nouă viziune
asupra unor elemente preexistente, fără a introduce și unele de noutate. Cert este
că granița dintre originalitate si neoriginalitate nu poate fi trasă la modul general
și absolut, ci prin ananlizarea fiecărui caz.

36
Publicată în JOUE nr. L 122/17.05.1991, pag. 0042-0046.
37
A. Ionașcu, A. Comșa, N. Mureșan, Drept de autor în R.S.R., Ed. Academiei, București, 1969, pag. 35.
38
St. Cărpeanu, Drept Civil. Drepturile de creație intelectuală, Universitatea din Bucuresti, 1971,pag 26.
39
Y. Eminescu, op. cit., 1997, pag. 77.

27
 Concepția obiectivă. Potrivit concepției obiective, o operă este originală
doar dacă aduce ceva diferit de ceea ce era cunoscut până la acel moment, astfel
spus, dacă prezintă elemente de noutate. Noutatea este deci un criteriu obiectiv
unde terminarea orginilatății, astfel că cele două noțiuni nu se confundă. Mai
mult, apreciem că relația noutate – originalitate nu este una de echivalență: o
operă nouă este originală, pe când una originală (potrivit concepției subiective)
nu este obligatorie și nouă.
Un mijloc de probă în dovedirea unei eventuale anteriorități poate fi
înregistrarea la Registrele Naționale, administrate de Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor. Introducerea prin O.G. nr. 25/2006 privind întărirea
capacitații administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor40a
obligativității înregistrării unor operatori în anumite domenii nu este constitutivă
da drepturi, astfel cum prevede art. 4 al textului de lege menționat. Este
obligatorie înregistrarea în registre speciale a operatorilor în materia
fonogramelor, programelor pentru calculator, videogramelor, discurilor optice,
casetele audio sau video.
Clasificarea. Originalitatea este absolută atunci când opera a fost creată
fără a se folosi opere preexistente și relativă cand sunt preluate elemente din
creațiile deja existente. După cum s-a arătat anterior, chiar Legea vorbește de
opere originale și derivate, acestea din urmă având un caracter de relativă
originalitate.

§2. Originalitatea unor categorii de opere

2.1. Precizare prealabilă. Originalitatea unei opere este, în opinia

noastra41, cea mai importantă condiție pentru acordarea protecției prin drept de
autor. Din multitudinea de creații intelectuale, vom încerca în cele ce urmeaza,
să analizăm cele mai întalnite categorii de opere din punct de vedere al
originalității acestora: literare, științifice, de artă plastică, fotografice, de
arhitectură, audiovizuale ș.a.
2.2. Originalitatea operelor literare. Operele literare pentru care, în
general, există interesul protecției prin dreptul de autor sunt: romanele, nuvelele,
poeziile, piesele de teatru, scenariile, manualele, criticile literare, recenziile,
enumerarea putând continua. Forma pe care o îmbracă opera nu are foarte mare
relevanță, fiind protejate atât operele scrise, cât și cele orale, precum prelegerile,
conferințele, cursurile, discursurile ș.a.
Originalitatea operei literare se analizează având în vedere legătura sa cu
o operă precedentă: este relativ originală opera care, preluând idei, forma,
planul (sau alte elemente) ale unei opere preexistente, poartă totuși amprenta

40
M. Of. nr. 84 din 30 ianuarie 2006.
41
G. Olteanu, op. cit., pag. 51.

28
personalității autorului, fiind discutabilă valoarea operei în aceste condiții și este
contrafacere reproducerea într-o formă cât mai aproape de original a unei opere
preexistente, chiar și atunci când reproducerea nu este fidelă.
Printre criteriile utilizate în analizarea originalității42 operei literare se află
compoziția și expresia. De exemplu, o antologie poate fi originală datorită
compoziției, iar o traducere datorită expresivității sale. Aprecierea originalității
unei opere literare este dificil de făcut, datorită inexistenței unor criterii foarte
stricte, ceea ce ar putea fi pozitiv în masura în care încurajează creativitatea.
2.3. Originalitatea operelor științifice. Este considerată operă științifică
creația intelectuală care are rolul de a comunica informații, noi sau vechi, din
domeniul științelor, intrând în această categorie: tratate, cursuri universitare,
manuale, documentații științifice, articole în reviste de specialitate.
Două au fost criteriile de determinare a originalității: exprimarea ideilor
într-un mod cât mai exact și precis43 și elementul de noutate științifică adus.
Primul criteriu este în spiritul Legii nr. 8/1996, deoarece, deși opera științifică
este protejată prin drept de autor, aceeași lege exclude de la protecție, pentru
rațiunile deja menționate, ideile, teoriile, conceptele și descoperirile științifice.
2.4. Originalitatea programelor pentru calculatoare. Fără a defini
expres ce este programul pentru calculator, Legea nr. 8/1996: ,,orice expresie a
unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în
orice limbaj, fie în cod sursă sau cod obiect, materialul de concepție pregatitor,
precum și manualele”.
În principiu, programatorul face urmatorii pași în realizarea a ceea ce și-a
propus:
- proiectarea, realizarea structurii secvențiale;
- transpunerea prin limbajul de programare în forma numită cod sursă;
- printr-un alt program (compilator) se ajunge la forma programului
denumită cod obiect.
În majoritatea cazurilor, producatorul de software se află în relații de
afaceri cu o altă entitate (firmă), denumită în limbajul uzual al progamatorilor
third party44, care comandă softul pentru utilizatorul final (end user).
Proiectarea presupune analizarea materialului pregătitor, realizarea
algoritmului matematic, a structurii secvențiale. De regulă, producătorul de soft
primește de la third party ceea ce se numește specificații (specifications):
cerințe, mod de implementare a algoritmului și documentație auxiliară. După ce
le analizează, programatorul realizează algoritmul45 și trece la pașii menționați
mai sus.
Ca și în cazul operelor literare, originalitatea este greu de analizat, fiind
pusă sub semnul întrebării, de programatori, de eficacitatea protecției.

42
V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001, pag. 85.
43
Y. Eminescu, op. cit., 1997, pag. 88.
44
Firma care comandă softul (third party) este și titularul drepturilor patrimoniale de autor.
45
Un exemplu de algoritm care transpus realizeaza adunarea a două cifre: citește A; citește B; A+B=C; scrie C.

29
Originalitatea programelor pentru calculator este legată de înlănțuirea logică a
secvențelor, de arhitectura proprie pe care programatorul o realizează. Astfel, o
persoană poate, pe structura unui program, să efectueze câteva modificări și sa
susțină că este un program original. De astfel, un program deja existent poate fi
transformat astfel încât sa nu fie recunoscut și, în mod credibil, să se susțină
originalitatea acestuia. De aceea forma inițială a programului scris de autor în
limbaj de programare, care poartă denumirea de cod sursă, este, de regulă,
păstrată de producătorul de soft sau de third party ca secret comercial.
Cu toate dificutățile în analizarea originalității, în funcție de caz, se pot
determina, similitudini substanțiale cu originalul având în vedere structura
secvențială și organiarea programului46. Printre elementele care trebuie să se
țină cont, se află și posibila cunoștere (comunicare) a codului sursă, datorită
relațiilor de afaceri dintre creatorul programului și cel care realizează versiunea
similară.
Prin drept de autor sunt protejate materialul de concepție pregătitor, codul
sursă, codul obiect și manualul de utilizare. Cum materialul de concepție
pregătitor și codul sursă rămân, în majoritatea cazurilor, secrete, originalitatea
unora apărute ulterior nu poate fi pusă la îndoială decât foarte rar. Problemele
apar în cazul codului obiect și a manualului de utilizare.
Codul obiect este forma pe care o capătă programul sursă pentru a fi
înțeles de mașină. Cum această formă este una binară, este foarte dificilă
reluarea procesului invers pentru a se ajunge la codul sursă, din acest motiv
originalitatea unui cod obiect fiind greu de pus în discuție.
Manualul de utilizare a programului este original în măsura în care
structura și conținutul nu se regăsesc în altul deja existent.
Din punct de vedere practic numai un expert poate ajuta judecătorul în
aprecierea originalității, acesta din urmă neavând criterii obiective la îndemână.
Ca o concluzie, trebuie menționată opinia Curții Supreme a SUA care a statuat
că, ,,dacă aceeași idee poate fi exprimată în mai multe moduri, total diferite,
putem avea mai multe programe fără să existe contrafacere”47.
2.5. Originalitatea operelor de artă plastică. Cazul operelor de artă este
unul fericit, deoarece executarea personală a operei oferă caracterul prin
amprenta artistică pe care autorul o imprimă. Originalitatea operei se analizează
ținând cont de planul inițial al lucrării și de expresia pe care aceasta o capătă ca
urmare a executării (desenare, sculptare, turnare). Dacă planul aparține altei
persoane decât executantul, ne aflăm în prezența unei opere colective.
Problema cea mai dezbatută o reprezintă aceea a reproducerilor. Pe de o
parte, s-a susținut48 că, prin executare, capătă un element de originalitate și sunt

46
A se vedea prezentarea cazului Whelam Assiciates Inc. Vs. Joslow Dental Laboratory Inc. apud. D. Gărăiman,
Sistemele informatice și dreptul privat, Ed. Universitaria, Craiova, 2002, pag. 147.
47
J. – M. Boudel, La legislation des Etas-Unit sur le droit d’auteur, Edition Bruylant, 1990, pag. 51.
48
V. Roș, op. cit., pag. 98.

30
protejate prin drept de autor, ca operă derivată, pe de altă parte, s-a arătat că,
datorita aspectului identic, ele nu au nimic original și nu trebuie protejate.
În măsura în care reproducerea este atât de fidelă încât un specialist nu
poate observa elemente de diferențiere, opera nu este originală și, în consecință,
nu va fi protejată nici ca operă derivată. Dacă însa prin reproducere apar și
elemente personale, se poate vorbi de o operă derivată, dar în niciun caz de una
originală.
2.6. Originalitatea operelor de artă aplicată. În categoria operelor de
artă aplicată intră creațiile cu utilizare practică, precum desenele și modelele
industriale. Ne aflăm astfel în fața unei duble proiecții, atât prin drept de autor,
potrivit Legii nr. 8/1996, cât și prin regimul aplicat desenelor și modelelor
industriale de Legea nr. 129/1993. Dacă prima reglementare prevede condiția
originalității, cea de-a doua cere îndeplinirea unei condiții mai stricte, noutatea.
Referitor la originalitatea operelor de artă aplicată, se cere ca desenul sau
modelul să aibă personalitate, să nu reprezinte o reproducere sau o compilare a
unora deja existente.
2.7. Originalitatea operelor și proiectelor arhitectonice. Anazila
originalității unei opere de arhitectură pornește de la desenul general, proporții,
plasament, materiale de construcție și ornamente. Nu se pune problema
originalității calculelor de rezistență, a tehnicilor arhitecturale, a legilor
matematicii și a altor idei și teorii care se încadrează în exceptarea prevăzută de
art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996.
2.8. Originalitatea operelor fotografice. Creiteriul de apreciere49 al
originaltății fotografiilor este cel general, legat de personalitatea autorului și
aprenta pe care acesta o lasă asupra fotografiei. Cert este că nu putem vorbi de
originalitate în cazul fotografierii unor acte, scrisori, documente sau desene
tehnice. Reproducerea fotografică a unei opere protejate prin drept de autor nu
dă naștere la un drept de autor dacă ea nu este una fidelă, făcută cu acordul
titularului drepturilor de autor. Ea poate căpăta statut de operă derivată dacă
intervine perspectiva autorului fotografiei, ajutat de lumini, umbre sau culori.
2.9. Originalitatea operelor audiovizuale. Opera audiovizuală este
definită, potrivit art. 64 din Lege, ca fiind ,,opera cinematografică, opera
exprimatp printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă
constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete”.
Potrivit art. 2 alin. (3) alt Convenției de la Berna, sunt protejate ca opere
originale, fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, adaptările,
aranjamentele muzicale și alte transformări ale unei opere literare sau artistice.
Având în vedere că opera cinematografică este rezultatul unei ,,fuziuni de
opere distincte”50, trebuie ca fiecare dintre acestea să fie originale: scenariul,
adaptarea, dialogul și regia, iar, pe lângă acestea, scenografia și costumele.

49
Pentru prezentarea teoriilor referitoare la protecția fotografiei, a se vedea V. Roș, op. cit., pag. 92.
50
Y. Eminescu, op. cit., 1997, pag. 100.

31
 Pentru a dovedi anterioritatea și, deci, originalitatea, o operă audiovizuală
poate fi inclusă în repertoriul unui organism de gestiune colectivă [art. 148 alin.
(2)], în speță, Societatea pentru drepturi de autor în cinematografie și
Audiovizual a Autorilor și Realizatorilor.
2.10. Folclorul. Sunt câteva categorii de opere care, nefiind menționate
printre operele protejate în art. 7 din Legea nr. 8/1996, sunt excluse de la
protecția prin drept de autor. Totuși, legătura lor cu dreptul de autor și condiția
originalității impune trecerea lor în revistă.
Una din cele mai importante surse de inspirație pentru foarte mulți autori
este folclorul. Culegerile de lucrări folclorice nu sunt opere originale și nici nu
intră sub incidența art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, deoarece acesta se referă la
situația unor autori cunoscuți ale căror opere au fost introduse în colecția
respectivă.
În cazul cântecelor, al poeziilor sau al basmelor, ele pot fi sursă de
inspirație a unor opere noi și dacă acestea din urmă poartă amprenta
personalității celui care se dorește autor, aflându-se în prezența unei opere
originale. Dacă a avul loc doar o reproducre sau o adaptare nesemnificativă, nu
există originalitate.

§3. Opera să îmbrace o formă concretă de exprimare.

Majoritatea reglementărilor impun, fie în mod expres, fie implicit, ca

operele să aibă o anumită formă pentru a putea fi protejate. În cazul operelor
literare, respectiva formă se va concretiza prin cuvinte. La fel stau lucrurile și în
cazul operelor dramatice, cu toate că, în cazul producțiilor coregrafice, al
mimei, trebuie să se ia în considerare faptul că exprimarea formei constă mai
mult în mișcări decât în cuvinte, operele muzicale exprimând sunete.
Modalitățile operelor artistice sunt nenumărate și includ desenul, pictura,
sculptura, fotografia, proiectele de arhitectură, colajele, proiectarea efectelor
prin jocuri de lumini.
Art. 2 alin (2) din Convenția de la berna prevede faptul că statele din
Uniune au posibilitatea să instituie protecția anumitor opere, cu condiția ca
acestea să fie fixate pe un anumit suport material51. Această condiție, ca opera
să îmbrace o formă concretă de exprimare, mai precis noțiunea de exprimare,
respectiv de copiere, se află într-o continuă redefinire, având în vedere

51
Fixarea operei presupune încorporarea acesteia într-un sau pe un suport material tangibil, o materializare a
operei într-un sau pe un bun corporal distinct de opera propriu-zisă. În toate cazurile, opera în sine rămâne
accesibilă simțului căruia îi era destinată: văzului (operele literare fixate pe hârtie, într-un manuscris; operele
grafice pe suport de hârtie, pânză, carton, lemn; operele de artă plastică în piatră, lemn, metal; operele muzicale
pe hârtie, sub formă de partitură) sau auzului (operele de orice gen încorporate în sau pe un suport material,
chiar electronic, care permite perceprea, reproducerea ori comunicarea lor; ex: o poezie pe o casetă audio; o
operă muzicală pe un CD). În toate cazurile, suportul pe care se fixează opera este perceptibil simțului. A se
vedea V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., pag. 95, apud. A. Speriusi-Vlad, op. cit., pag. 60.

32
tehnologia digitală. Cu toate acestea, ca principiu de bază trebuie avut în vedere
că încorporarea electronică a unor texte, imagini în hard-disk-ul unui computer
constituie o formă concretă de expirmare, o fixare a acestei opere pe un anumit
suport.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996 ,,constiuie obiect al dreptului de autor
operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific,
oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare (...)”.
interpretând textul articolului, reiese că opera trebuie să aibă o formă de
exprimare, în lipsa acesteia dreptul de autor nefiind născut. Cu alte cuvinte, dacă
opera nu este concretizată în manuscris, partitură, tablou, suport audio-video
(magnetic), schiță ș.a., autorul acesteia nu are un drept de autor recunoscut
juridic52, și implicit să nu beneficieze de protecția juridică oferită prin Legea
8/1996.
Există propunerea53 (nematerializată la ultima modificare a legii),
preluată din dreptul francez, ca în locul termenului de ,,exprimare”, care
presupuneoorice materializare a ideii, inclusiv una banală, să fie utilizat cel de
,,expresie”, mai potrivit și apropiat de ideea de originalitate.

§4. Opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoștința publică.

Condiția ca opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoștința plublicp

este o creație a doctrinei, având în vedere că art. 1 alin (2) din Legea 8/1996
preveder că opera este ,,recunoscută și protejată independent de aducerea la
cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar nefinalizată”. Sensul
condiției este strâns legat de condiția anterioară: existența unei forme concrete
de exprimare, astfel încât sa fie posibilă comunicarea operei.
Îndeplinirea acestei condiții presupune doar existența posibilității ca o
operă să ajungă la cunoștința publicului prin reproducere, expunere, difuzare
ș.a., nu și comunicarea ei. Considerăm că54, odată adusă opera la o formă
concretă de exprimare, ea devine și susceptibilă de a fi comunicată publicului.

52
St. Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creație intelecuală, Universitatea din București, 1971, pag. 26; Y.
Eminescu, op. cit., pag. 79.
53
V. Roș, op. cit., pag. 80.
54
G. Olteanu, op. cit., pag. 59.

33
 CAPITOLUL III
LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR

§1. Noțiune.

Principiul care guvernează materia drepturilor de autor este cel al

suveranității exercitării dreptului de autor.
Din analiza conținutului dreptului de autor a reieșit cu prisosință că
autorul operei literare, artistice sau științifice, astfel cum este definit de lege
cuvântul operă, este suveran în deciziile care se iau în legatură cu aducerea
operei la conștința publică.
În principiu, autorul este singurul care poate decide dacă, cum și cand va
fi utilizată sau exploatată opera sa.
Cu toate acestea, din considerente de echitate față de terți, de la principiul
suveranității exercitării dreptului de autor de către titularul protecției conferite,
legea prevede trei categorii de limite în exercitarea dreptului de autor:
- limite pentru utilizarea operei;
- limite pentru reproducerea operei;
- limite pentru comunicarea și transformarea operei.
Există anuminte categorii de activități în care se impune reproducerea sau
utilizarea anumitor opere în scop judiciar, administrativ, literar, de informare,
cercetare etc. În aceste cazuri, legea permite în mod expres folosirea operei fără
consimțământul expres al autorului.
Potrivit legii române, principiul suveranității exploatării operei care se
încadrează în limitele prevăzute de lege este supusă sancțiunilor civile și chiar
penale prevăzute de lege. Excepțiile de la acest principiu sunt limitativ
prevăzute de lege și nu pot fi extinse nici prin acte juridice, fapte juridice,
interpretarea instanței sau practica judiciară.
În concurs cu alte principii de drept, cum ar fi, de exemplu, principiul
bunei-credințe din domeniul dreptului civil, principiul suveranității exploatării
operei primează, în speță operând regula potrivit careia specialia generalibus
derogant.

§2. Limite pentru utilizarea operei.

Legea permite ca o operă adusă anterior adusă la cunoștința publică să fie

utilizată fără consimțământul expres al autorului numai în situația în care sunt
îndeplinite cumilativ următoarele trei condiții:
- utilizarea operei să fie conformă cu bunele uzanțe;
- utilizarea operei să nu contravină exploatării normale a operei;

34
 - utilizarea operei să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor
de utilizare.
Întrunirea cumulativă a celor trei condiții trebuie să fie realizată la același
moment, sub sancțiunea achitării unei despăgubiri.
Dacă utilizatorul folosește opera cu îndeplinirea condițiilor de mai sus el
nu este obligat să achite nicio remunerație autorului și nici autorul nu poate
pritinde această remunerație. O eventuală acțiune în justiție având ca temei
dreptul de autor, în această situație, urmează a fi respinsă.
Legea nu precizează care este înțelesul noțiunii de a fi conformă cu
bunele uzanțe.
Prin expresia a fi conform cu bunele uzanțe se face de fapt trimitere la
unul din principiile fundamentale ale dreptului civil (din care s-a desprins ca
ramură dreptul de autor) repectiv principiul îmbinării intereselor personale
individuale cu cele obștești, textul din lege trebuin să fie corelat cu dispozițiile
art. 1 și art. 26 lit e) din Decretul nr 31/1954 și ale art. 3 din același Decret, care
dispun că drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit scopului lor social.
A nu contraveni exploatării normale a operei înseamnă în ultimă instanță,
anu schimba destinația operei, a nu falsifica mesajul prin folosirea operei într-un
context care ar putea dăuna atât operei, cât și autorului ei.
În situația în care este utilizată o operă în temeiul dispozițiilor art. 33 din
Legea nr. 8/1996 contrar destinației exploatării normale a operei, ne aflăm in
sutiația unui abuz de drept care este sancționat ca atare.
Discuții se pot naște și în legătură cu sintagma ,,să nu îl prejudicieze pe
autor sau pe tutularii drepturilor de utilizare”. Se pune întrebarea: ce fel de
prejudicii a avut în vedere legea? Întrucât legea nu distinge, înseamnă că a avut
în vedere atât prejudicii de ordin moral, cât și prejudicii de oridin patrimonial.
Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei
remunerații următoarele utilizări ale operei aduse anterior la cunoștința publică:
- reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare
sau administrative, ori pentru scopuri de siguranță publică;
- utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu
sau critică, ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică
întinderea citatului;
- utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații
în emisiuni de radio sau de televiziune ori înregistrări sonore sau audiovizuale,
destinate exlusiv învățământului, precum și reproducerea pentru învățământ, în
cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau
de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
- reprezentarea și executarea unei opere în cadrul activităților instituțiilor
de învățământ, exclusiv în scopuri specifice și cu condiția ca atât reprezentarea
sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată;
- reproducerile specifice realizate de către bibliotecile accesibile
publicului, de instituțiile de învățământ sau muzee ori de către arhive, care nu

35
sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau economic, direct
sau indirect;
- reproducerae pentru informare și cercetare de scurte extrase din opere în
cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituțiilor
publice culturale sau științifice, care funcționeaza fără scop lucrativ;
reproducerea integrală a exeplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea
acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave, sau al pierderii exemplarului
unic din colecția permanentă a bibliotecii sau arhivei respective;
- reproducerea cu excluderea oricpror mijloace care vin în contact direct
cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de
arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în
locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal
al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări și dacă este utilizată în
scopuri comerciale;
- utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor
oficiale organizate de o autoritate publică;
- utilizarea în scopuri publicitare a imaginilor operelor prezentate în
cadrul expozițiilor cu acces la public sau cu vânzare, al târgurilor, licitațiilor
publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului excluzând
orice utilizare comercială.
Sunt, de asemenea posibile, fără acordul autorului și fără plata vreunei
remunerații, reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comincarea către
public fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:
- de scurte extrase din articole de presă și reportaje radiofonice sau
televizate, în scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepția
celor pentru o astfel de utilizare este în mod expres rezervată;
- de scurte fragmente ale conferințelor, alocuțiunilor, pledoariilor și ale
altor opere de același fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiția ca
aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea;
- de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informațiilor privind
evenimentele de actualitate, dar în măsura justificată de scopul informării;
- de opere, în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate
de acel handicap și în limita cerută de handicapul respectiv.
Sunt exceptate de la dreptul de reproducere actele provizorii de
reproducere care sun tranzitorii sau accesorii și constituie o parte integrantă și
esențială a unui proces tehnic și al căror scop unic este să permită transmiterea,
în cadrul unei rețele între terți de către intermediar sau utilizarea licită a unei
opere ori a altui obiect protejat și care nu au o smenificație economică de sine
stătătoare.
Cu excepțiile prevăzute de lege trebuie să se menționeze sursa, numele
autorului, cu excepția cazului când se dovedește că este imposibil. În cazul
operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură, trebuie să se menționeze
și locul unde se găsește originalul.

36
 În situația în care nu sunt întrunite elementele limitării dreptului de autor
în mod legal ne aflăm în fața unui plagiat.
Pagiatul este definit de legiutor ca fiind însușirea ideilor, metodelor,
procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de
calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală55.
În lipsa unei clauze contrare, nu sunt supuse autorizării titularului
dreptului de autor actele prevăzute la art. 73 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr.
8/1996, dacă acestea sunt necesare pentru a permite dobânditorului legitim să
utilizeze programul pentru calculator într-un mod corespunzător destinației sale,
inclusiv pentru corectarea erorilor.
Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator nu poate face, fără
autorizarea titularului dreptului de autor, decât o copie de arhivă sau o copie de
siguranță și numai în măsura în care această copie este necesară pentru
asigurarea utilizării programului.
Autorizarea titularului dreptului de autor nu este obligatorie atunci când
reproducerea Codului sau traducerea formei acestui Cod este indispensabilă
pentru obtinerea informațiilor necesare interoperabilității unui program de
calculator cu alte programe pentru calculator și numai cu respectarea
următoarelor condiții:
- actele de reproducere și de traducre sunt îndeplinite de o persoană care
deține dreptul de utilizare a unei copii a programului sau de o persoană care
îndeplinește aceste acțiuni în numele celei dintâi, fiind abilitată în acest scop;
- informațiile necesare interoperabilității nu sunt ușor și rapid accesibile
persoanelor prevăzute în condiția precedentă;
- actele de reproducere și traducere sunt limitate la părțile din program
necesare interoprativității.
Această protecție a dreptului de autor, în raport cu protecția conferită de
lege proprietarului unui bun în general, reprezintă, în ultimă instanță, o
recunoaștere și garantare nu numai a atributelor de ordin patrimonial, ci și a
celor de oridin moral ale persoanei autorului, fără ca această recunoaștere să
prejudicieze sau să excludă protecția acordată prin alte dispoziții legale.
În domeniul programelor pentru calculator nu se recunoaște autorului
dreptul de a retracta opra, despăgubind dacă este cazul pe titularii drepturilor de
utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.
Așa cum rezultă din enumerarea de mai sus , fiecare caz de limitare a
utilizării operei conține condiții suplimentare pentru aplicabilitatea lui parctică,
față de cele trei condiții generale indicate mai sus.
Prin urmare, chiar dacă sunt întrunite cumilativ condițiile generale, dar nu
este întrunită condiția specială prevăzută pentru fiecare caz în parte, nu putem

55
Art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduit în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovatoare (M. Of. Nr. 505 din 4 iunie 2004) apud. L. Cătuna, op. cit., pag. 109.

37
vorbi despre o limitare a exercitării dreptului de utilizare a operei, ea neputând
funcționa.
Altfel spus, în această situație, autorul operei este îndreptățit să primească
o remunerație proporțională cu durata în timp a utilizării operei, apreciată și în
funcție de felul în care opera a fost utilizată.
În situația în care autorul primește această sumă de bani, corespunzătoare
dreptului său patrimonial, el poate formula acțiuni în justiție, cu câștig de cauză,
întrucât considerăm ca nu este necesară administrarea unui probatoriu foarte
amplu, fiind suficient să se dovedească folosința operei și neîndeplinirea
condiției speciale pentru cazul analizat.
Nu constituie o încălcare a dreptului de autor reproducerea unei opere
fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al
unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică,
iar reporducerea să nu contravină utilizării normale a operei și sa nu îl
prejudicieze pe autor sau pe titlarul dreturilor utilizate.
Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau
audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic,
precum și pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, se plătește o
remunerație compensatorie stabilită conform procedurii prevăzută de lege.

§3. Limite pentru transformarea operei.

Există posibilitatea prevăzută de lege ca o operă să fie transformată fără

consimțământul autorului, și anume:
- daca este vorba despre o transformare privată care nu este destinată și
nu este pusă la dispoziția publicului;
- dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiția
ca rezultatul să nu creeze confuzie cu privire la opera originală sau autorului
acesteia;
- dacă rezultatul transformării este impusă de scopul utilizării permise de
autor;
- daca rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în
scop didactic, cu menționarea autorului.
Și în aceste cazuri, observăm că o operă poate să fie transformată fără a
se avea acordul expres al autorului, însa sub condiția respectării condițiilor
speciale cerute de lege pentru fiecare caz în parte.
Dacă aceste condiții sunt întrunite, transformarea unei opere poate avea
loc fără plata unei remunerații pentru autor.
În scopul de a testa funcționarea produselor la momentul fabricării sau
vânzării, societățile comerciale care produc sau vând înregistrări sonore sau
audiovizuale, echipament pentru receptarea de emisiuni de radio și televiziune

38
por reproduce și prezenta extrase din opere, cu condiția ca aceste operațiuni să
fie reduse la dimensiunile testării.
Pentru supravegherea utilizării repertoriului propriu de către terți,
organismele de gestiune colectivă pot monitoriza prin orice mijloc activitatea
utilizarea acestora și fără plată, putând solicita în acest scop și informații de
interes public, deținute potrivi legii, de instituțiile publice competente.
Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de
radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera
pentru nevoile proprii emisiunilor, în scopul realizării, o singură dată, a
radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a operei astfel
înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorului, în schimbul
unei remunerații. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se
solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
În cazul înregistrărilor temporare ale unor opere realizate prin mijloace
proprii de organismele de radiodifuziune sau televiziune pentru propriile
emisiuni, conservarea acestor înregistrări în arhivele oficiale este permisă în
cazul în care prezintă valoare documentară deosebită.

§4. Limitele pentru reproducerea sau comunicarea publică a

operei.

Nu constituie o încălcare a dreptului de autor reproducerea unei opere

fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al
unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică,
iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să nu îl
prejudicieze pe autorul sau pe titularul drepturilor de utilizare.
În cazul în care ne referim însă la suporturile pe care se pot realiza
înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice
ale operelor, precum și pentru aparatele de sine statatoare, indiferent de modul
de funcționare, concepute pentru realizarea de copii ce permit reproducerea
acestor opere, se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere.
În scopul de a testa funcționarea produselor la momentul fabricării sau
vânzării, socitățile comerciale care produs sau vând înregistrări sonore sau
audiovizuale, echipament pentru reproducerea sau comunicarea publică a
acestora, precum și echipament pentru receptarea de emisiuni radio sau de
televiziune, pot reproduce și prezenta extrase din opere, cu condiția ca aceste
operațiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării.
Cosiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de
radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera
pentru nevoile propriilor emisiuni fără fir, în scopul realizării, o singură dată, a
comunicării autorizate către public. În cazul unei noi emiteri a operei astfel

39
înregistrate este necesară o noua autorizare. Dacă în termen de 6 luni de la
prima emitere nu se solicită această autorizare. Înregistrarea trebuie distrusă.
În cazul înregistrărilor temporare ale unor opere realizte prin mijloace
proprii de organismele de radiodifuziune sau de teeviziune pentru propriile
emisiuni, conservarea acestor înregistrări în arhivele oficiale este permisă în
cazul în care prezintă o valoare documentară excepțională.
Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără
autoroizarea titularului dreptului de autor, o copie arhivată sau de siguranță în
măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului.

§5. Categorii de autorizații necesare în situația limitării

exercitării dreptului de autor. Dreptul de citare.

Pentru emiterea unei opere prin mijloace fără fir, este necesară în mod
obligatoriu o autorizație. Această autorizație include și autorizarea pentru
transmiterea acelei opere prin fir, cablu sau orice alt procedeu similar, fără plata
unei remunerații separate. Trebuie respectată condiția ca transmiterea să fie
realizată nealterat, simultan și integral de către organismul de către organismul
emițator de origine și să nu depășească zona geografică pentru care s-a acordat
dreptul de emitere. Această includere a autorizației în autorizațoa principală nu
se aplică în cazul transmiterii digitale prin mijloace a unei opere.
În legătură cu limitele exercitării dreptului de autor, din analiza generală a
cazurilor reglementate de lege rezultă că ele sunt necesare în primul rând
datorită impactului social al instituției dreptului de autor. În literatura și practica
de specialitate s-au impus concluzii cu privire la diferitele aspecte ale limitării
dretpului de autor. Dreptul de citare nu există cu privire la o operă aflată în
manuscris. În general, citarea nu trebuie să fie un scop în sine. Ea trebuie să fie
justificată și trebuie să reprezinte un conținut general al lucrării, un accesoriu
față de lucrarea generală56.
Jurisprudența din diferite țări a consacrat principul potrivit căruia citarea
unuia sau a mai multor pasaje dintr-o operă nu este legitimă decât dacă se face
pentru a comenta sau discuta acea operă sau pentru a deduce din ea un argument
în sprijinul sau împotriva unei teze analizate.
Citatul, în concluzie, trebuie să aibă o întindere limitată. Yolanda
Eminescu arată că liceitatea citării presupune o condiție pozitivă și o condiție
negativă. Condiția pozitivă este aceea că lucrarea în care se reproduc pasaje din
opera unui terț poate supraviețui suprimării acestor pasaje. Condiția negativă
constă în aceea că citatul trebuie să nu facă inutilă pentru cititor lectura sa. Prin
urmare, citatul trebuie să fie scurt.

56
Y. Eminescu, op. cit., pag. 169 și urm.

40
 Un alt principiu care trebuie avut în vedere este principiul integrității
citatului care este legat de inviolabilitatea operei. Citatul trebuie să fie reprodus
fidel. În folosirea citatului este obligatorie indicarea operei din care se citează, a
locului exact și a numelui autorului operei originale sau derivate. Citarea în sens
larg include și citarea în domeniul artelor plastice. Prin citare în acest domeniu
se întelege reproducerea grafică totală sau parțială a unei opere de artă plastică,
într-o operă scrisă.
În ceea ce privește citarea muzicală, doctrina și jurisprudența au statuat că
orice împrumut al unor măsuri sau fraze muzicale constiuie o contrafacere.
Principiul utilizării leale a operei (fair-use) este o instituție caracteristică
dreptului anglo-american care a aparut în secolul trecut sub forma unei creații
jurisprudențiale. Instanțele au început să vorbească despre folosirea justificată a
opere (justifiable use). În SUA această instituție și-a găsit consacrarea
legislativă, textul precizând că pentru a aprecia dacă utilizarea unei opere într-
un caz determinat este sau nu leală (fair) se vor lua în considerare urmatoarele
elemente:
- scopul și natura folosirii;
- natura operei;
- proporția în care opera este utilizată;
- efectul utilizării asupra posibilităților de valorificare a operei.
În cazul în care utilizarea este leală, nu poate fi vorba despre o încălcare a
dreptului de autor.

41
 CAPITOLUL IV
DURATA PROTECȚIEI DREPTULUI DE AUTOR

Literatura română de specialitate, în lucrările mai recente, consideră că

dreptul de autor are o limită temporală din punct de vedere al exercitării sale.
Este de fapt problema duratei protecției dreptului de autor. Din această
perspectivă trebuie analizate momentul nașterii, respectiv al stingerii dreptului
de autor.
Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede că ,,dreptul de autor asupra
unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentu creării operei,
oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare”.
Art. 1 alin (2) din acelasi act normativ prevede că ,,opera de creație
intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința
publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată”.
Din interpretarea celor două texte de lege rezultă că autorul beneficiază
de protecția acordată prin intermediul dreptului de autor din momentul creării
operei, fără îndeplinirea vreunei formalități, acesta fiind momentul în raport cu
care se calculeaza termenul care reprezintă durata protecției.
În ceea ce privește perioada de timp pentru care autorul operei și opera sa
beneficiază de protecția acordată prin dreptul autor, Legea în discuție statuează
prin art. 25 alin. (1) că ,,drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21
durează tot timpul vieții autorului”.
Moartea autorului operei nu reprezintă și momentul în care dreptul de
autor se stinge, legea stabilind că drepturile decurgând din dreptul de autor se
transmit moștenitorilor, iar când nu exită moștenitori, exercitarea acestor
drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de
către autor sau, în lipsa unui mandat, de organismul de gestiune colectvă cu cel
mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație. Durata protecției
în această situație este de 70 ani care se calculează de la data de 1 ianuarie a
anului următor morții autorului, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la
cunoștința publică.
O altă situație prevăzută de lege este aceea în care nici autorul operei, nici
moștenitorii săi, nici organismul de gestiune colectivă moștenitor nu aduc opera
la cunoștința publică în termenul în care beneficiază de protecția acordată de
dreptul de autor, aceasta fiind adusă, pentru prima oară la cunoștință publică, în
mod legal, dupa încetarea protecției dreptului de autor. Legea nr. 8/1996
prevede că persoana ,,beneficiază de protecția echivalentă cu cea a dreturilor
patrimoniale ale autorului”. Legea nu prevede care este difența dintre drepturile
dobândite în această situație și drepturile dobândite în mod originar, insă
considerăm că singura diferență este aceea a duratei în timp, drepturile
dobândite în situația de față având o durată de 25 de ani. Spre deosebire de
termenul de 70 de ani prezentat mai sus, termenul de 25 de ani din situația de

42
față se calculeaza de la momentul aducerii operei pentru prima oară la
cunoștința publică.
O altă ipoteză este aceea a aducerii operei la cunoștința publică, în mod
legal, sub pseudonim sau fără indicarea autorului. În această situație durata
protecției este de 70 de ani de la data aducerii operei la cunoștința publică57. În
cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoștința publică inainte de
expirarea termenului de 70 de ani, calculat de la data aducerii operei la
cunoștința publică, sau pseudonimul adoptat nu lasă nici o îndoială asupra
identității autorului, se aplică dispozițiile art. 25 alin. (1) care statuează că
drepturile patrimoniale durează pe tot timpul vieții autorului.
În cazul operelor realizate în colaborare, durata drepturilor patrimoniale
se întinde pe toata durata vieții autorilor, iar după moartea ultimului dintre
aceștia drepturile patrimoniale izvorâte din dreptul de autor se transmit
moștenitorilor fiecărui autor, iar durata acestor drepturi este de 70 de ani și se
calculează de la data de 1 ianuarie a anului urmator morții ultimului autor.
Legea leagă momentul transmiterii de momentul morții ultimului autor deoarece
drepturile de autor, în această situație, se transmit între autorii operei.
În cazul în care contribuțiile autorilor sunt distincte, durata drepturilor
patrimoniale pentru fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea
fiecărui coautor, calculat de la data de 1 ianuarie a anului urmator morții
fiecărui autor.
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de
ani de la data aducerii operelor la cunoștința publică. În cazul în care aceasta nu
se realizează timp de 70 de ani, durata drepturilor patrimoniale expiră dupa
trecerea a 70 de ani de la crearea operelor. Însa, ar putea fi aplicate dispozițiile
art. 25 alin. (2).
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot
timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire,
potrivit legislației civile, pe o periodă de 70 de ani calculată de la data de 1
ianuarie a anului următor morții autorului.
Modificările neesențiale, adăugirile, tăieturile, sau adaptările aduse în
vederea selecției ori aranjării, precum și corectarea conținutului operei sau unei
colecții care sunt necesare pentru continuarea activității colecției în modul în
care a intenționat autorul operei nu vor extinde termenul de protecție al acestei
opere sau colecții.
O problemă dificilă este cea dacă folclorul poate fi protejat în cadrul
dreptului de autor și care este durata acestei protecții.
Caracterul colectiv al operei folclorice, recrearea ei permanentă justifică o
protecție nelimitată în timp.
Jurisprudența este rară în acest domeniu și restrictivă. Astfel, procesul
care este invocat în literatura de specialitate a privit probleme legate de

57
Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

43
publicarea unor povestiri populare culese de un etnograf. Tribunalul de ultimă
instanță a considerat că povestirile în discuție depășesc limitele tradiționale ale
povestirilor populare, neputând fi calificate drept opere originale. Analizându-se
limita dintre folclor, etnografie și adaptarea operelor folclorice, a fost scoasă de
sub incidența protecției dreptului de autor protecția unor astfel de opere.

44
 CAPITOLUL V
GESTIUNEA DREPTURILOR DE AUTOR ȘI A
DREPTURILOR CONEXE

§1. Înființarea organismelor de gestiune colectivă.

Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice constituite prin

libera asociere a titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, având ca
obiect principal de activitate colectarea și repartizarea drepturilor a căror
gestiune le este încredintață. Aceste organisme de gestiune colectivă
funcționează potrivit reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial și
acționează în limitele mandatului încredințat de către membrii și potrivit
prevederilor statului de funcționare. Organismele de gestiune colectivă se
constituie cu avizul Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor, oficiu căruia
trebuie sa îi transmită în formații legate de exercitarea propriilor atribuții si o
dare de seama anuală.
Libertatea de alegere. Titularii drepturilor de autor și ai drepturilor
conexe au libertatea de a decide cum le exercită: în mod individual sau prin
organismele de gesiune colectivă.
Organismele de gestiune colectivă pot:
- primi un mandat de gesiune colectivă a drepturilor patrimoniale și
conexe, fără a avea aplicare regulile în materie de cesiune;
- încheia contracte pentru exercitarea drepturilor patrimoniale cu titularii
dreptrulor de autor și conexe, în acest caz fiind vorba de o cesiune supusă
regulilor stabilite de Legea nr. 8/1996 (Capitolul VII, Secțiunea 1).
Înființare. Organismele de gestiune colectivă sunt înființate direct de
titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe pentru gestionarea
unor drepturi distincte sau pe domenii de creație.
Înființarea organismelor de gestiune este supusă, potrivit art. 125
alin. (1) din Legea nr. 8/1996, avizării de către Oficiul Român pentru
Drepturi de Autor, ceea ce ridică probleme dacă avem în vedere că prin
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 au fost abrogate orice dispoziții care
prevedeau autorizarea unui organ al administrației publice pentru
înființarea unei asociații sau fundații.
Organismele de gestiune colectivă sunt asociații fără scop lucrativ și,
în consecință, sunt înființate cu respectarea prevederilor O.G. nr. 26/2000
cu privile la asociații și fundații, modificată și adoptată prin Lega nr. 246
din 18 iulie 2005, adăugându-se și dispozițiile art. 127 din Legea nr.
8/1996 cu privire la conținutul statutului.

45
 §2. Funcționarea organismelor de gestiune colectivă.

Gestiunea colectivă. Mandatul de gestiune colectivă pe care un organism

îl poate primi se exercită potrivit următoarelor reguli:
- deciziile referitoare la modul de colectare a remunerației și cel de
repartizare a acestora între titularii de drepturi sunt luate de membrii
organismului de gestiune colectivă, potrivit statutului;
- titularii drepturilor trebuie informați cu privire la activitățile
organismului de gestiune colectivă;
- nici-o remunerație colectată nu trebuie să fie utilizată în alte scopuri
decăt cele statutare;
- după colectarea sumelor și aducerea costurilor gestiunii sumele se
impozitează.
Legea nr. 8/1996 enumeră în art. 130 obligațiile organismelor de gestiune
colectivă, amintind aici câteva:
- să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând
drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea
plății acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face
imposibilă autorizarea individuală de către titularii drepturilor;
- să autorizeze utilizatorii, dacă sunt stabilite metodologii, la cererea
acestora efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei
remunerații, prin licență neexclusivă, în form scrisă;
- să incheie, în numele titularilor de drepturi care le-au acordat mandat
sau pe baza convențiilor încheiate cu organismele similare din străinătate,
contracte generale cu origanizatorii de spectacole, cu utilizatorii care desfășoară
activități de comunicare publică, cu organismele de radiodifuziune ori de
televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca
obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat;
-să protejeze interesele membrilor lor, în ceea ce privește gestionarea
drepturilor cuvenite, ca urmare a utilizării repertoriului propriu, în afara
teritoriului României, prin încheierea de contracte de reprezentare cu
organismele similare din străinătate;
- să colecteze sumele datorate de utilizatori și să le repartizeze între
titularii de drepturi, potrivit prevederilor de statut;
- să asigure accesul propriilor membri la informațiile privind orice aspect
al activității de colectare a sumelor datorate de utilizatori și de repartizare a
acestora;
- să acorde asistență de specialitate titularilor de drepturi și să îii
reprezinte în cadrul procedurilor legale în limita obiectului lor de activitate.
Metodologiile de stabilire a tarifelor. Tabelele cu drepturile
patrimoniale conțin sumele pe care asociațiile patrimoniale de utilizatori se
angajează să le plătească proporțional cu spațiul, perioada și locul difuzării,
sume ce se stabilesc prin negociere în cadrul unei comisii care conține câte un

46
reprezentant al fiecărei părți. La negocierea metodologiilor se pot solicita de la
aceeași categori de utilizatori (cu excepția distrubuitorilor radiodifuzării)
remunerații procentuale sau forfetare pentru cele conexe raportate la veniturile
obținute de utilizatori din activitatea care presupune utilizarea repertoriului.
Protocolul încheiat se publică în Monitorul Oficial prin decizie a
directorului O.R.D.A., metodologiile cuprinse în aceasta fiind obligatorii
inclusiv pentru cei care nu au participat la negocieri, dar aparțin domeniului
pentru care s-a negociat.
Chiar dacă sunt mai multe organisme de gestiune într-un domeniu, doar
unul singur, stabilit de organismele de gestiune din aceeași categorie și numit
prin decizie a directorului O.R.D.A., se va ocupa în domeniul respectiv, de
colectarea sumelor rezultate ca urmare a aplicării hotărârii de Guvern care
conține tabelele.
Organismele de gestiune colectivă. Printre organismele de gestiune
colectivă care funcționează în România se află: Societatea pentru Drepturi de
Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din
Audiovizual (DACIN SARA), Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din
România – Asociație pentru Drepturi de Autor (UCMR–ADA), Centrul Român
pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), Uniunea
Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), COPYRO – Organism de
gestiune a drepturilor asupra operelor literare, ,,Uniunea Producătorilor de Film
și Audiovizual din România” – Asociația Română de Gestiune a Operelor din
Audiovizual (UPFAR – ARGOA) și Societatea de Gestiune Colectivă a
Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale (VISARTA).
Organismele desemnate colectori unici ai sumelor cuvenite pentru
remunerația compensatorie din gestionarea colectivă sunt:
- COPRYRO, pentru coelctarea remunerației compensatorii pentru copia
privată în domeniul operelor scris;
- Uniunea Producătorilor de Fonograme din România pentru colectarea
remunerației compensatorii pentru copia privată în cazul operelor reproduse
după înregistrări sonore sau audiovizuale;
- UCMR ADA, pentru colectarea remunerațiilor ce se cuvin titularilor în
urma retransmiterii prin cablu58.
În concluzie existența organismelor de gestiune nu împiedică titularii
drepturilor de autor și a celor conexe să se adreseze unor intermediari care să le
negocieze drepturile, sau să le cesioneze chiar ei, fără a mai da mandat de
gestiune colectivă.

58
Decizia O.R.D.A. nr. 135/2005 (M. Of. Nr. 578 din 5 iulie 2005).

47
 §3. Oficiul Român pentru Drepturi de Autor.

Existenţa unui organism administrativ central cu competenţă naţională

pentru protejarea drepturilor de autor denumit Oficiul Român pentru Drepturile
de Autor, este o garanţie suplimentară pentru garantarea drepturilor titularilor
drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe.
Acest organism a luat fiinţă pe data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996
prin transformarea Agenţiei Române pentru Protejarea Drepturilor de Autor –
organ de specialitate aflat în subordinea Ministerului Culturii – prin schimbarea
denumirii şi subordonării. Odată cu schimbarea denumirii acest organism a
devenit organ de specialitate subordonat Guvernului.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are autoritate unică pe
teritoriul României în ceea ce priveşte evidenţa, observarea şi controlul aplicării
legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Directorul general al acestui organism precum şi cei 20 de arbitrii (jurişti)
sunt numiţi de guvern. Oficiul funcţionează pe baza unui regulament aprobat de
Guvern. (H.G. nr. 60/10 martie 1997 publicată în M.O. nr. 46 din 18 martie
1997).
Atribuţiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, conform
prevederilor art. 138 din lege, sunt următoarele :
a) reglementeaza activitatea din domeniu, prin decizii ale directorului
general;
b) elaboreaza proiecte de acte normative in domeniul sau de activitate;
c) tine evidenta repertoriilor transmise de organismele de gestiune
colectiva;
d) organizeaza si administreaza, contra cost, inregistrarea, in registrele
nationale si in alte evidente nationale specifice, prevazute de lege;
e) avizeaza constituirea si supravegheaza functionarea organismelor de
gestiune colectiva;
f) avizeaza, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale,
potrivit legii, inscrierea in Registrul aflat la grefa judecatoriei, a asociatiilor si
fundatiilor constituite in domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe,
inclusiv in ceea ce priveste asociatiile pentru combaterea pirateriei;
g) controleaza din oficiu, pe cheltuiala proprie, respectarea legislatiei din
domeniu si aplica sanctiuni contraventionale potrivit legii;
h) controleaza functionarea organismelor de gestiune colectiva si
stabileste masurile de intrare in legalitate sau aplica sanctiuni, dupa caz;
i) controleaza la cerere, pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate,
activitatile care constituie incalcari ale legislatiei in domeniu, si aplica sanctiuni
contraventionale, potrivit legii;
j) incheie acte de constatare a infractiunilor din domeniu, ridica mijloace
materiale de proba si le inainteaza organelor de urmarire penala;

48
 k) administreaza baza de date, la nivel national, privind contraventiile
sanctionate in domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe;
l) asigura secretariatul procedurilor de mediere desfasurate potrivit legii;
m) efectueaza, contra cost, constatari tehnico-stiintifice si expertize, prin
specialisti proprii, la solicitarea organelor de cercetare penala sau a instantelor
judecatoresti;
n) desfasoara activitati de informare privind legislatia din domeniu, pe
cheltuiala proprie, precum si activitati de instruire, pe cheltuiala celor interesati;
o) desfasoara activitati de reprezentare in relatiile cu organizatiile de
specialitate similare si cu organizatiile internationale din domeniu, la care statul
roman este parte;
p) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege.

49
 CAPITOLUL VI
APĂRAREA DREPTULUI DE AUTOR ȘI A DREPTURILOR
CONEXE

§1. Apărarea prin mijloace de drept civil.

1.1. Acțiunea în răspundere civilă. Dreptul de autor este protejat prin

mijloace de drept civil, penal și contravențional. Din punct de vedere civil, cea
mai probabilă situație este aceea a angajării răspunderii civile delictuale. Având
în vedere că în conținutul dreptului de autor intră foarte multe drepturi, atât
morale cât și patrimoniale, orice încălcare a acestora perminte tutularului să
solicite instanței de judecată:
- recunoșterea drepturilor;
- constatarea încălcării acestora;
- repararea prejudiciului.
Acţiunile civile vor avea ca obiect recunoaşterea drepturilor şi reparaţia
prejudiciului, fiind fie acţiuni în răspundere civilă (art. 1357 Noul Cod civil), fie
acţiuni în răspundere contractuală.
Natura juridică a acestei acțiuni este contradictorie: poate fi considerată
un fel de acțiune reală, între acțiunea posesorie și cea în revendicare, ce
protejează un drept de proprietate sau un mijloc de apărare a fondului de
comerț. Cea mai apreciată calificare este aceea că ea are natura juridică a unei
acțiuni în responsabilitate delictuală de tip special, deoarece se apropie foarte
mult de acțiunea în răspundere delictuală, iar prin reglementarea specială și prin
raporturile reglementate de ea capătă un caracter special.
În prezent textul de bază privitor la această problemă este articolul 138^1
alin. (1) din Legea 8/1996 care statuează : „încălcarea drepturilor recunoscute şi
garantate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă, contravenţională sau
penală, după caz, potrivit legii”, text aplicabil şi în materia drepturilor
nepatrimoniale de autor şi a acelora conexe cu acestea .
Există încă şi alte prevederi care ocrotesc unele drepturi nepatrimoniale ,
cum ar fi Decretul nr. 31/1954, care în articolul 54 prevede că „ persoana care a
suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim, la denumire , la
onoare, la reputaţie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere
ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal
nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei
care aduce atingere drepturilor mai sus arătate”. Totodată, cel care a suferit o
atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe autorul
faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de
către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins.

50
 În materia dreptului de autor, acțiunea în răspundere civilă delictuală de
tip special are următoarele caractere:
- este una în realizarea unui drept îmbracând în principal forma acțiunii
de interzicere, prin care se cere instanței obligarea pârâtului la abținera de la
anumite fapte, dar și de recunoaștere a unui drept;
- caracter reparator atunci când s-a creat un prejudiciu patrimonial ori
moral.
Plecând de la opinia unanim acceptată astăzi că acțiunea privind
protejarea dreptului de autor are un cacarter complex, dar rămâne una în
răspundere civilă, discuții apar cu privire la necesitatea îndeplinirii tuturor
condițiilor cerute pentru ca aceasta să fie angajată: faptă ilicită, prejudiciu,
legătura de cauzalitate și vinovăția.
Deoarece, prin acțiunea analizată se poate solicita, recunoșterea
drepturilor și constatarea încălcării acestora sau ,,repararea prejudiciului”, în
funcție de caracterul acțiunii, condițiile de admisibilitate ale acesteia sunt
diferite, fără a fi necesară întrunirea cumulativă a tuturor elementelor.
Pentru prevenirea unor pagube iminente sau pentru asigurarea reparării
acestor drepturi recunoscute de Legea nr. 8/1996, titularii pot solicita instanţei
de judecată luarea unor măsuri asigurătorii ca:
- remiterea pentru acoperirea prejudiciilor suferite a încasărilor realizate
prin actul ilicit sau, dacă prejudiciile nu pot fi reparate în acest mod; remiterea
bunurilor rezultate din fapta ilicită, în vederea valorificării acestora, până la
acoperirea integrală a prejudiciilor cauzate;
- distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea
făptuitorului, a căror destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a
actului ilicit;
- scoaterea din circuitul comercial prin confiscarea şi distrugerea copiilor
efectuate ilegal;
- publicarea în mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanţei de
judecată, pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta.
1.2. Ordonanța președențială. Autorul prejudiciat poate utiliza și
ordonanța președențială59 atunci când urgența justifică acest lucru. În acest sens,
s-a decis că, pentru a obține încetarea încălcării drepturilor sale, autorul poate să
solicite – până la constatarea definitivă a plagiatului – pe cale de ordonanță
președențială, să se dispună oprirea comercializării operei respective și
publicarea, pe cheltuiala pârâților, a dispozitivului sentinței în ziare de largă
circulație și în reviste de specialitate în domeniul în care a fost realizată
lucrarea60.

59
Articolul 139 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 stabilește că unele măsuri pot fi luate și pe cale de ordonanță
președențială.
60
Trib. București, secția a III-a civilă, sentința nr. 522/1997, în D. Lupașcu, S. Marcu, M. Tăbârcă, N. Grigoraș,
D. Popescu, O. Spineanu, M.N. Crăciun, R. Susan, op. cit., pag. 11.

51
 1.3. Alte acțiuni civile posibile. Pot fi întalnite în materia dreptului de
autor și acțiuni în răspundere contractuală, având în vedere numărul mare de
posibilități de exploatare a operelor, în special prin contractul de cesiune. Orice
încălcare a prevederilor contractuale va atrage aplicarea dispozițiilor speciale
ale Legii nr. 8/1996 și ale celor în materia convențiilor stabilite de Noul Cod
Civil. De altfel, Legea nr. 8/1996 face deseori trimitere la dreptul comun, astfel
că se vor aplica, de exemplu dispozițiile privind mandatul, locațiunea ș.a.
S-a admis61 că titularul dreptului de autor poate utiliza și acțiunea în
îmbogățire fără justă cauză sau în restiturea plății nedatorate.
Litigiile născute din încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe
sunt de competenţa organelor jurisdicţionale, potrivit dispoziţiilor dreptului
comun şi ale Legii nr. 8/1996.

§2. Acțiunea în contrafacere.

2.1. Fapta de contrafacere. Lipsa unei definiții legale a faptei de

contrafacere ridică probleme și conduce la ezitări în interpretarea și aplicarea
legii62.
Principala problemă este aceea dacă prin faptă de contrafacere se înțelege
orice faptă de încălcare a dreptului de proprietate intelectuală sau numai o
categorie restrânsă de fapte de încălcare, care sunt săvârșite în legatura cu
mărfuri contrafăcute sau mărfuri pirat.
Observăm că noțiunea tehnico-juridică de mărfuri contrafăcute63 sau
mărfuri pirat64 aparține sferei de reglementare a altor legi65 decât cele care
61
V. Roș, op. cit., pag. 264.
62
L.-Z. Köroși, Protecția mărcii notorii în concflict cu alte semen distinctive sau nedistinctive, în RRDPI, nr.
2/2006, pag. 170 și urm.
63
,,Mărfurile contrafăcute” sunt definite prin art. 3, alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri
pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire (M. Of.
nr. 1093 din 5 decembrie 2005, citată în continuare Legea nr. 344/2005) ca fiind ,,orice marfă, inclusiv
ambalajul său, care poartă, fără autorizare, o marcă identică ori care nu se deosebește în aspectele sale esențiale
de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistratp pentru același tip de marfă și care, din acest motiv,
încalcă drepturile titularului acestei mărci; b) orice simbol al unei mărci de produs sau chiar de serviciu (inclusiv
logo, etichetă, broșură, autoadeziv, instrucțiuni de utilizare sau document de garanție care poartă un astfel de
simbol), chiar dacă este prezentat separat și care se afla în aceeași situație cu mărfurile prevăzute la lit. a); c)
orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentate în mod separat, în aceleași condiții ca și
mărfurile definite la lit. a)”. Nu este inclusă în sfera noțiunii de marfă contrafăcută și marfa care încorporează,
fără consimțământul titularului, un drept asupra unui brevet de invenție sau un drept asupra unui desen sau
model industrial, deoarece leguitorul distinge între mărfurile contrafăcute și mărfurile care ,,aduc atingere
drepturilor asupra unui brevet de invenție...” [art. 3, alin (1), pct. 13, lit. c) din Legea nr 344/2005] și nu face
vorbire de mărfuri ce încorporează un drept asupra unui desen sau model industrial.
64
Mărfurile priat sunt definite prin art. 3 alin (1) pct. 12 din Legea nr. 344/2005 ca fiind ,,toate copiile fabricate
fără consimțământul titularului dreptului... și care sunt executate, direct ori indirect, după un produs purtător al
dreptului de autor sau al drepturilor conexe ori al unui drept asupra modelelor și desenelor industriale, dacă
realizarea de astfel de copii ar constitui o încălcare a dreptului de proprietate intelectuală respectiv”. O definiție
cvasi-identică a mărfurilor pirat se regăsește în art. 139^6 alin. (8) din Legea nr. 8/1996: ,,toate copiile,
indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimțământul titularului de drepturi... și care sunt
executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un produs putător de drepturi de autor sau de drepturi

52
reglementează materia drepturilor de proprietate intelectuală, respectiv cele
privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, respectiv
cele privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în
cadrul operațiunilor de vămuire66.
În raport de reglementarea procedurilor, măsurilor și sancțiunilor în
scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală67, reținem
săvârșirea faptelor de contrafacere poate consta în fabricarea de mărfuri
contrafăcute sau mărfuri pirat, sau în desfășurarea altor activități comerciale în
legătură cu acestea, dar cuprinde și efectuarea de activități comerciale în
legătură cu alte mărfuri decât cele contrafăcute68 sau piratate, care sunt produse
sau care sunt comercializate prin încălcarea drepturilor de prorpietate
intelectuală reglementate de lege ca drepturi exclusive69.

conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora”. Cele două definiții nu se suprapun. Legea 8/1996 constituie
reglementarea cu caracter general în materia dreptului de autor, pe când legea nr. 344/2005 este o reglemetare cu
caracter special, privind dreptul de autor în cadrul operațiunilor de vâmuire. Considerăm că este de preferat
utilizarea definiției dată mărfurilor pirat prin Legea nr8/1996 și consacrarea termenului ,,pirat” numai în
domeniul dreptului de autor, nu și în domeniul dreptului de proprietate indistrială asupra desenelor și modelelor,
având în vedere că Legea nr. 129/1992 desemnează încălcarea dreptului asupra desenului sau modelului
industrial prin termenul de ,,contrafacere”.
65
Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în
cadrul operațiunilor de vămuire, publicată în M. Of., nr. 1093 din 5 decembrie 2005, prin care au fost
reglemetate în dreptul intern norme conforme Regulamentului Consiliului (EC) nr. 1383/2003 din 22 iulie 2003
privind măsurile vamale împotriva bunurilor suspectate a incălca drepturi de proprietate intelectuală.
Regulamentul comunitare este în curs de modificare; a se vedea propunerea Comisiei privind noul Regulament,
COM (2001) 285 final, din data de 24 mai 2011.
66
Spre exemplu, Legea nr 344/2005 nu sancționează încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală care
constau în importul pe piața U.E., fără consimțîmântul titularului dreptului, a unor produse destinate pieței
extracomunitare (așa-numitele importuri paralele) [art. 2 alin (1) din Legea nr. 344/2005], nici incălcări ale
drepturilor de proprietate intelectuală săvârșite de către licențiați, prin fabricarea produselor sau folosirea
creațiilor intelectuale protejate în alte condiții decât cele stabilite prin contractul de licență [art. 2 alin (2) din
Legea nr. 344/2005]. Aceste fapte constituie încălcări ale dreptului exclusiv de proprietate intelectuală potrivit
reglementării prin legile speciale edictate în materie și sunt sancționate pe calea acțiunii în contrafacere (care
poate fi exercitată de titularul dreptului împotriva licențiatului care încalcă anumite condiții de folosire a
dreptului de proprietate intelectuală, stabilite prin contractul de licență).
67
Art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005: […] măsurile, procedurile și repararea daunelor prevăzute în prezenta
ordonanță de urgență se aplică pentru orice fapte de încălcare a unui drept de proprietate industrială, așa cum
sunt prevăzute prin legislația comunitară și/sau națională. Prevederea legală este o transpunere criticabilă a art. 2
alin. (2) din Directiva 2004/48/EC potrivit căruia: […] the measures, procedures and remedies provided for by
this Directive shall apply […] to any infringement of intellectual property rights as provided for by Communty
law and/or by national law of the Member State concerned; transpunerea prin O.U.G. nr. 100/2005 a restrâns
sfera de aplicabilitate a Directivei la drepturile de proprietate industrială. În privința dreptului de autor și
drepturilor conexe, Directiva a fost transpusă prin modificarea Legii nr. 8/1996.
68
În același sens, a se vedea concluziile studiului Trade Mark Reform in Europe, A. Kur, prezentat în cadrul
conferinței Constructing European Intellectual Property. Achievenemts and New Perspectives, Strasburg, 24-25
februarie 2011, accesibil la adresa www.ceipi.edu.
69
Potrivit Comunicării Comisiei privind sfera de aplicabilitate a art. 2 din Directiva 2004/48/EC
[(2005/295/EC), JOUE, L 94/34 din 13 aprilie 2005], prin drepturi de proprietate intelectuală se înțelege orice
drept de proprietate intelectuală protejat ca drept exclusiv de proprietate în dreptul național. Statele-membre au
dreptul de a extinde aplicabilitatea Directivei și altor drepturi de proprietate intelectuală. Din legislația română
nu reiese o astfel de opțiune.

53
 În opinia noastră70, prin faptă de contrafacere se înțelege orice faptă de
încălcare a prerogativelor ce alcătuiesc dreptul exclusiv de proprietate
intelectuală.
Nu constituie fapte de contrafacere faptele de încălcare a drepturilor de
proprietate intelectuală care sunt protejate legal ca drepturi exclusive71, cum
sunt drepturile de proprietate industrială protejate de lege fără condiția
parcurgerii unor proceduri de examinare și de eliberare a unui titlu de
proprietate industrială de către OSIM. Drepturile de proprietate intelectuală fără
caracter exclusiv sunt aparate pe calea unei acțiuni în concurență neloiala sau în
răspundere civilă delictuală72.
Drepturile de proprietate industrială născute în urma parcurgerii unei
proceduri administrative de examinare în fond a condițiilor cerute de lege și
eliberării unui titlu de proprietate industrială de către OSIM, dreptul de autor și
drepturile conexe sunt drepturi de proprietate intelectuală protejate prin lege ca
drepturi exclusive.
Aceste drepturi se bucură de o protecție juridică deplică, deoarece
prerogativa exclusivității conferă titularului dreptul de a interzice terților
exercitarea, în cadrul unei activități comerciale, a unor acte sau fapte care dau
conținut dreptului de proprietate intelectuală. În conținutul dreptului la marcă
înregistrată intră prerogativele enumerate la art. 36 alin (2) și (3) din Legea nr.
84/1998. Din înregistrarea unui semn ca marcă nu se nasc în patrimoniul
titularului alte drepturi73. La fel, în conținutul dreptului la invenție brevetată
intră prerogativele enumerate la art. 32 alin (2) din legea nr. 129/1992.
Observăm că aceste drepturi au un conținut patrimonial. Dreptul la
recunoașterea calității de autpr al creației industriale și dreptul la apărarea
renumelui mărcii sunt drepturi nepatrimoniale, care însă nu pot fi apărate în
temeiul legii speciale decât cu condiția ca drepturile patrimoniale să fi fost
dobândite prin efectul înregistrării și eliberării unui titlu de protecție.
În conținutul dreptului de proprietate intelectuală exclusiv intră
prerogativele patrimoniale și nepatrimoniale, ceea ce permite analiza drepturilor
de proprietate intelectuală ca sumă de drepturi distincte74. Din această
perspectivă, se pot ivi situații în care drepturile patrimoniale și nepatrimoniale

70
S. Florea, Proceduri civile în materia drepturilor de proprietate intelectuală, Tomul 23, Ed. Universul Juridic,
2013, București, pag. 103.
71
Cum sunt drepturile născute în legătură cu: mărcile neînregistrate, desenele și modelele neînregistrate,
emblema, numele comercial, secretul comercial, concurența neloiala etc.
72
Pentru analiza specificului acțiunii exercitate pentru apărarea secretului comercial, a se vedea R. Dincă,
Protecția secretului comercial în dreptul privat, Ed. Universul Juridic, București, 2009. Acțiunea în răspundere
civilă delictuală este o acțiune de drept comun, care nu va face obiectul de analiză al acestei lucrări.
73
Protecția prin drept exclusiv asupra mărcii nu se justifică decât în măsura în care marca îndeplinește funcțiile
în vederea căreia este protejată juridic; apărarea dreotului la marcă este limitată la ceea ce este strict necesar
pentru îndeplinirea funcțiilor mărcii. În ce privește dreptul la marcă, tendința este aceea de expansiune a
protecției acordate, spre exemplu, în cauza CJUE L’Oreal c. Bellure (18 iunie 2009), sunt protejate funcțiile
mărcii de garantare a calității produselor sau serviciilor, de comunicare de publicitate.
74
A. Petrescu, L. Mihai, Invenția în Drept de proprietate industrială. Introducere în dreptul de proprietate
industrială. Invenția. Inovația, Universitatea București, 1987, pag. 122-123.

54
sunt exercitate fie de un titular unic al dreptului de proprietate intelectuală, fie
de titulari diferiți, când, în temeiul contractelor de cesiune sau licență, terții
exploatează drepturi de proprietate intelectuală patrimoniale, iar autorul creației
intelectuale rămâne titular al drepturilor de proprietate intelectuală
nepatrimoniale.
Încălcarea unui drept de proprietate intelectuală presupune exercitarea în
fapt a unui drept patrimonial sau nepatrimonial ce intră în sfera conținutului
acestui drept. În planul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală și a
sancționării faptelor de încălcare, analiza distinctă a drepturilor patrimoniale și
nepatrimoniale se lovește de dificultăți, deoarece, de cele mai multe ori, fapta de
încălcare a unui drept de proprietate intelectuală de natură patrimonială
constituie, în același timp faptă de încălcare a unui drept de proprietate
intelectuală de natură nepatrimonială.
Dacă Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și conex reglementează,
în mod distinct, prerogativele patrimoniale75 și nepatrimoniale76, în planul
sancționării încălcării drepturilor, art. 138^7 alin. (1) din Lege nu face nicio
distincție cu privire la natura drepturilor: încălcarea drepturilor recunoscute și
protejate atrage răspunderea […] după caz, potrivit legii.
Reglemetarea procedurilor și sancțiunilor aplicabile dreptului de autor și
conex permite adoptarea opeiniei exprimate de F. Pollaud-Dulian77, în sensul că
nu poate fi scindat dreptul de autor, pentru a se sancționa încălcarea dreptului
prin exercitarea acțiunii în contrafacere numai cu privire la componentele sale
patrimoniale.
Din perspectiva reglementării eficiente a mijloacelor de drept procesual
civil pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, este corectă
desemnarea unitară, prin termenul fapte de contrafacere, a tuturor faptelor prin
care sunt încălcate prerogativele conferite de dreptul exclusiv de autor de autor
și drepturile conexe, indiferent de natura lor patrimonială sau nepatrimonială.

75
Art. 13 din Legea nr. 8/1996: Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive,
ale autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea oprei; b) distribuirea operei; c) importul în vederea
comercializării pe piața internă a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după operă; d) închirierea
opere; e) împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv
prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel incât sa poată fi accesată în orice loc si în orice moment ales,
în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i) realizarea
de opere derivate.
76
Art. 10 din Legea nr. 8/1996: Autorul unei opere are următoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă,
în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică; b) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor
al operei; c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică; d) dreptul de a pretinde
respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă
prejudiciază onoarea sau reputația sa; e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.
77
Op. cit., pag. 730.

55
 De lege ferenda, considerăm necesară reglementarea expresă78 în sensul
că orice faptă de încălcare a unui drept de proprietate intelectuală protejat prin
lege ca drept cu caracter exclusiv constituie faptă de contrafacere79.
Săvârsirea faptei de contrafacere dă titularului dreptul la exercitarea
acțiunii în contrafacere. Acțiunea în contrafacere cuprinde totalitatea
mijloacelor procesuale organizate de legea procesuală pentru protecția dreptului
exclusiv de proprietate intelectuală, cum sunt: obținerea și punerea în executare
a unor măsuri temporare de interzicere a săvârșirii de către terț a faptei
suspectate a fi o faptă de contrafacere, conținutul acestor măsuri, măsurile de
condiționare a continuării săvârșirii faptei de constituirea unei garanții de către
terț, procedurile de asigurare a problelor, sancțiuni precum retragerea din
circuitul comercial sau distrugerea mărfurilor obținute și/sau comercializate prin
săvârșirea unei fapte de încălcare a dreptului, căile de atat etc.
Procedurile, măsurile și sancțiunile reglementate pentru asigurarea
apărării drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să se aplice cu respectarea
dreptului la un proces echitabil, a dreptului la viață privată și a dreptului la
libertatea de expresie și a celorlalte dreptului fundamentale ale omului.
Dacă măsurile, procedurile și repararea daunelor se aplică pentru orice
fapte de încălcare a unui drept de proprietate industrială, așa cum sunt prevăzute
prin legislația comunitară și/sau națională, iar O.U.G. nr. 100/2005 a fost
edictată în vederea transpunerii prevederilor Directivei nr. 48/2004, care nu a
distins între dreptui de proprietate intelectuală patrimoniale și nepatrimoniale
sau între dreptul de proprietate intelectuală industrială și dreptul de autor si
drepturile conexe, atunci mijloacele procesuale ce alcătuiesc acțiunea în
contrafacere sunt aceleași, indiferent dacă se valorifică numai un drept de
proprietate intelectuală cu un conținut nepatrimonial, sau numai un drept de
proprietate intelectuală cu conținut patrimonial, sau ambele drepturi, în cadrul
aceleiași acțiuni.
Abordarea unitară a reglementării normelod de drept procesual civil
privind apărarea drepturilor evită crearea unor regimuri juridice fragmentate,
pentru fiecare drept în parte, evită discriminarea între drepturi de proprietate
intelectuală exclusive și planul acțiunii eficiente a titularului față de încălcările
drepturilor sale, facilitează aplicarea coerentă a normelor de drept procesual
civil.
2.2. Reglementarea acțiunii în contrafacere. Legile special edictate în
materie reglementează fapta de contrafacere ca infracțiune80, deși în majoritatea

78
J. Passa, Les divergences dans la definition de l’acte de contrefaçon dans de différentes branches du droit de
la propriété intellectuelle. Plaidoyer pour une clarification, în Propr. Intell., octombrie 2004, pag. 513; F.
Pollaud-Dulian, op. cit., pag. 730.
79
Un posibil model de reglementare poate fi Codul Proprietății intelectuale francez, accesibil la adresa
www.legifrance.gouv.fr.
80
Încălcările drepturilor de proprietate intelectuală pot fi calificate ca infracțiuni dacă sunt comise la scară
profesională, sistematic, eventual în cadrul unor rețele de crimă organizată, cf. C. Heath, L. Petit, Patent
Eforcement Worldwide, IIC Studies, vol. 23, Hart Publishing, 2005, pag. 5. Sancționarea faptei de contrafacere

56
cazurilor apărarea drepturilor de proprietate intelectuală se face prin mijloace
procesuale de drept civil81.
În planul dreptului civil, fapta de contrafacere este un delict civil.
Reglementarea conferă titularului dreptului de proprietate industrială încălcat
posibilitatea de a opta82 între exercitarea acțiunii penale în contrafacere, pentru
pedepsirea făptuitorului, în cadrul căreia să exercite acțiunea civilă pentru
repararea prejudiciilor suferite sau a exercita, separat, acțiunea civilă în
contrafacere.
Regimul juridic specific al acțiunii civile în contrafacere este o creație
doctrinară și jurisprudențială, care se întemeiază pe norme cuprinse în Codul
civil, Codul de procedură civilă, Codul vamal și pe norme speciale ce
reglementează fiecare drept de proprietate intelectuală în parte, precum și
asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială și asigurarea
respectării drepturilor de proprietate intelectuală83 în cadrul operațiunilor de
vămuire84.
În legislația specială ce reglementează fiecare din drepturile de
proprietate intelectuală sunt relevante pentru configurarea regimului juridic al
acțiunii în contrafacere normele privind caracterul exclusiv al drepturilor de
proprietate intelectuală și limitele fiecărui drept85, precum și normele privind
măsurile și sancțiuunile care pot fi solicitate de titularul dreptului pe calea
acțiunii în instanță.
2.3. Natura juridică a acțiunii în contrafacere. Pentru analiza acțiunii
civile, punctul de plecare este în mod necesar dreptul substanțial valorificat în
litigiu, deoarece acțiunea civilă dobândește din natura și caracteristicile
dreptului substanțial apărat86.

în dreptul penal are un rol subsidiar în apărarea eficientă a dreptului de proprietate intelectuală atât în Franța cât
și în alte jurisdicții; fapta de contrafacere este un delict de natură economică, esențialmente privat; Ministerul
public nu poate acționa decât în măsura în care sunt afectate interesele care depășesc sfera conflictului între
drepturi private, cum sunt cazurile de criminalitate organizată sau de contrafacere a medicamentelor, apud. P.
Massot, Les santion de contrefaçon, IRPI, nr.6/2005, pag. 5, 14 și 17, M. Vivant, La protection des droits de
propriété intellectuelle: une protection a géométrie variable, în La contrefaçon. L’entreprise face a la
contrefaçon des droits de propriété intellectuelle, IRPI, Litec, 2003, pag. 7.
81
Art. 42 din Acordul TRIPS prevede dreptul titularilor de a avea acces la procedurile civile, ceea ce implică
faptul că, inițial, apărarea drepturilor de proprietate intelectuală a fost înțeleasă ca o problemă legată de
soluționarea unui conflict între persoane și nu ca o problemă de interes public, C. Heath, L. Petit, op. cit., supra.
Pe data de 26 aprilie 2006, Comisia Europeană a adoptat și publicat propunerea pentru adoptarea unei Directive
privind instituirea măsurilor penale pentru apărarea dreturilor de proprietate intelectuală COM (2006) 0168.
Propunerea a fost restrânsă pe data de 18 septembrie 2010, cf. JOUE C 252.
82
Fr. Deak, Opțiunea între instața penală și cea civilă și între temeiul delictual ori contractual al răspunderii
civile, în RRDP nr. 3/2011, pag. 11 și urm.
83
O.U.G. nr. 100/2005.
84
Legea nr. 244/2005.
85
Art. 90, raportat la art. 36 din Legea nr. 84/1998, art. 59, raportat la art. 32 din Legea nr. 64/1991, art. 52,
raportat la art. 30 din Legea nr. 129/1992, art. 12-16, art. 21, art. 33-38 din Legea nr 8/1996.
86
V. M. Ciobanu., Considerații privind acțiunea civilă și dreptul la acțiune, în RRDP, nr. 3/2010, pag. 11-19.

57
 În funcție de teoria adotată cu privire la natura juridică a dreptului de
proprietate intelectuală87, acțiunea în contrafacere poate fi analizată ca acțiune
pentru apărarea unui drept de creanță, născut în patrimoniul titularului ca
urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, prin încălcarea obligației negative de a nu
face, sau ca acțiune pentru apărarea unui drept de proprietate asupra unui bun
incorporal, sau ca acțiune duală analizat ca drept real, cât și protecția dreptului
de creanță născut din încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, constând
în măsuri de reparare a prejudiciului suferit de titularul dreptului încălcat.
Dezbaterile cu privire la natura juridică a drepturilor de proprietate
intelectuală, întinderea protecției juridice conferite și mijloacele procedurale
adecvate pentru asigurarea respectării drepturilor au apărut odata cu edicatarea
drepturilor de proprietate intelectuală88 și sunt în prezent de maximă
actualitate89.
Percepția asupra protecției drepturilor de proprietate intelectuală a oscilat
în timp90 între recunoașterea și asigurarea exercitării de către titular a dreptului
cu caracter de monopol, prin interzicerea exploatării creației intelectuale de
către terți, apt a stimula investițiile în sfera creațiilor intelectuale, și asigurarea
unei protecții minime, prin transformarea dreptului de proprietate intelectuală
într-un drept de a licenția, respectiv prin participarea echitabilă a titularului la
exploatarea creației sale.
Ezitările doctrinare privind fundamentarea, justificarea și întinderea
protecției drepturilor de proprietate intelectuală se reflectă în planul apărării
eficiente a acestora. Valoarea reală a drepturilor de proprietate intelectuală se
măsoară în eficiența sancțiunilor juridice aplicabile în cadrul procedurilor
judiciare91.

87
Lucrarea analizează numai mijloacele procedurale pentru apărarea unui drept de proprietate intelectuală
protejate în dreptul intern ca drept cu caracter exlusiv, care conferă titulatului prerogative de a interzice terților
exploatarea dreptului.
88
G. Luțescu, Teoria generală a drepturilor reale, Bucureși, 1947, pag. 53 și urm. și R. Dincă, op. cit., pag. 182
și urm.
89
Raportul comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul
Regiunilor privind aplicarea Directivei nr. 2004/48 privind asigurarea apărării dreturilor de proprietate
intelectuală, din 22 decembrie 2010; J. Azéma, Marques, Brevets, dessins et modéles – La défense des droits de
propriété industrielle – La sanction de la contrefaçon (2010) 2429 Lamy dr. comm. 1099; C. Greiger, J.
Raynard, C. Roda, What developments for de European framework on enforcement of intellectual property
rights? A comment on the evaluation report dated December 22, 2010, în E.I.P.R. 2011, 33 (9), 543 – 549; J.
Raynard, Intellectual Property Enforcement in Europe: Aquis and Future Plans, lucrare prezentată în cadrul
conferinței CEIPI Construcția drepturilor europene de proprietate intelectuală: reușite și noi perspective,
Strasbourg, Parlamentul European, 25 Februarie 2011 (în curs de publicare); A. Peukert, Intellectual Property as
an End in Itself?, E.I.P.R. 2011 67; G. Roda, Les consénquences civiles de la contrefaçon des droits de propriété
industielle: droits français, belge, luxembourgeois, allemand, anglais, teză de doctorat, CEIPI, Univ. Strasbourg,
decembrie 2010 (în curs de publicare în colecția CEIPI, Litec, 2011); Opinion of European Academics on Anti-
Counterfeiting Trade Agreement (ACTA) 2011 2 JIPITEC 65; replica Comisiei europene: Comments on the
,,Opinion of European Academics on Anti-Counterfeiting Trade Agreement” 27 aprilie 2011, accesibilă la
http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2011/april/tradoc_147853.pdf (document accesat la 6 februarie 2012).
90
A. Kur și M. Levin (coord.), Intellectual Property Rights in a Fain World Trade System. Proposal for a Reforn
of TRIPS, Edwuard Elgar, 2011, pag. 45.
91
P. Massot, Les sanction de la contrefaçon, IRPI, nr. 6/2005, pag 3.

58
 Tendința actuală este de admite că valoarea economică se situează în
sfera bunurilor necorporale, ceea ce ridică problema reglementării unor mijloace
de drept procesual civil apte a le conferi protecția juridică la un standard cât mai
ridicat.
2.4. Analiza acțiunii în contrafacere ca specie a acțiunii în raspundere
civilă delictuală. În jurisprudența și doctrina română actuală, acțiunea în
contrafacere este analizată ca specie a acțiunii în raspundere civilă delictuală, cu
un regim juridic derogatoriu de la cel stabilit prin dreptul comun 92.
Cu privire la condiția existenței unui prejudiciu s-au conturat două opinii:
fie în sensul că prejudiciul nu este on condiție pentru exercitare a acțiunii în
contrafacere, dacă reclamantul solicită numai încetarea savârșirii faptei de
contrafacere, nu și obligarea pârâtului la despăgubiri bănești93, fie în sensul că
prejudiciul constituie o condiție pentru exercitarea acțiunii, iar existența sa
rezultă ex re. În ceea ce privește condiția vinovăției, sunt două interpretări
posibile: fie că atitudinea subiectivă a pârâtului nu are nicio relevanță în
acțiunea în contrafacere, fie că vinovăția este prezumată. Existența unei legături
de cauzalitate între faptă și prejudiciu se consideră că rezultă ex re.
În opinia noastră94, este exclusă analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune
în răspundere civilă delictuală, modalitatea verificării condițiilor pentru
admiterea acțiunii în contrafacere analizată ca acțiune în raspundere civilă
delictuală relevă incompatibilitatea dintre regimul juridic al celor celor două
acțiuni civile. Singura justificare dinter faptul că dovada prejudiciului nu este
necesară pentru a stabili săvârșirea faptei de contrafacere, ci numai pentru
calculul despăgubirilor acordate reclamantului și pentru faptul că atitudinea
subiectivă a pârâtului nu are relevanță, iar acțiunea în contrafacere este admisă,
chiar dacă pârâtul este de bună-credință, este aceea că, în realitate, se protejează
pe calea acțiunii contrafacere simpla atingere adusă monopolului de
exploatare95, ceea ce este caracteristic unei acțiuni reale96.
Legislația în vigoare în materia drepturilor de proprietate industrială
permite această interpretare greșită cu privire la natura juridică a acțiunii în
contrafacere, deoarece în lipsa corelării cu prevederile O.U.G. nr. 100/2005,
prevede, cu titlu general, că, pentru prejudiciile cauzate, titularul dreptului de
proprietate industrială sau beneficiarul unei licențe are dreptul la despăgubiri,

92
Situația este specifică și jurisprudenței italiene; situația este criticată în doctrină de M. Vincenti, La tutela
processuale della proprieta intellectuale e industriale, Ed. Experta, Forli, 2010, pag. 114 și urm. Autorul arată că
instanțele tind să prezume vinovăția, în condițiile în care la dispoziția publicului sunt puse registre publice; este
prezumată și existența prejudiciului și, de ce mai multe ori îndinderea acestuia.
93
C. Ap. Buc., s. a IX-a civ. propr. int., dec. civ. nr. 192/A din 31 mai 2005, în O. Spineanu-Matei, Practică
judiciară, vol. 1, pag. 50 și urm.
94
S. Florea, op. cit., pag. 115.
95
J. Foyer, M. Vivant, Le droit des brevets d’invetion, PUF, 1991, pag. 288.
96
J. Passa este de opinie că acțiunea în contrafacere este o acțiune reală, dacă tinde la încetarea săvârșirii faptei
de contrafacere, astfel că măsura interdicției poate fi aplicată numai pe baza constatării săvârșirii faptei de
contrafacere. Dacă reclamantul solicită și obligarea pârâtului la plata de daune-interese, el trebuie să facă dovada
vinovăției pârâtului, în Propr. int., nr. 10 din ianuarie 2004, pag. 513.

59
potrivit dreptului comun97. În mod similar, Legea nr. 8/1996 prevede că titularii
pot silicita instanțelor de judecată recunoasterea drepturilor lor și constatarea
încălcării acestora și pot pretinde acordacarea de despăgubiri pentru repararea
prejudiciului cauzat98.
Legislația specială în vigoare dă prioritate aplicării măsurilor de reparație
a prejudiciului prin despăgubiri bănești. Potrivit art. 1386 alin (1) Noul Cod
Civil: repararea prejudiciului se face în natură prin restabilirea situației
anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință, ori dacă victima nu este interesată
de reparația în natură, prin plata de despăgubiri (...).
De lege ferenda, principiul aplicării cu prioritate a măsurilor de reparație
în natură a prejudiciului este necesar să se regăsească în legislația special
edictată în materie, pentru a se asigura coerența reglementărilor privind
reparația prejudiciului.
Spre deosebire de dreptul comun, în materia drepturilor de proprietate
intelectuală, reparare în natură a prejudiciului nu înlătură, ci este însoțită de
măsuri reparatorii prin echivalent, prin acordarea despăgubirilor bănești.
Legea specială în materie reglementează expres măsurile de reparație în
natură a prejudiciului99: redobândirea caracterului exclusiv al exercitării
prerogativelor conferite de dreptul încălcat retragerea din rețelele circuitelor
comerciale a mărfurilor100 despre care se constată că aduc atingere dreptului de
proprietate intelectuală, scoaterea definitivă din circuitele comerciale a
mărfurilor, distrugerea acestora, distrugerea materialelor și echipamentelor care
au servit la crearea sau la fabricarea mărfurilor.
Sunt reglementate distinct de dreptul comun101 reguli privind condițiile
răspunderii civile delictuale și determinarea cuantumului despăgubirilor
bănești102. Obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești (limitate la
prejudiciul suferit în mod real de reclamant) este condiționată de săvârșirea
faptei de contrafacere cu intenție103, ceea ce a impus adoptarea unei soluții care
să permită repararea prejudiciului prin echivalent, constând în cuantumul
beneficiului realizat injust104 de către pârât.
Reglementările specifice materiei derptului de proprietate intelectuală
îndepărtează acțiunea în contrafacere de sfera acțiunii în răspundere civilă
delictuală de drept comun.
Analiza acțiunii în contrafacere în raspundere civilă delictuală ignoră
conținutul dreptului exclusiv de exploatare (drept de monopol) și situează

97
Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 64/1991; art. 52 alin. (4) din Legea nr. 192/1992; art. 92 din Legea nr. 84/1998;
art. 11 alin (1) din O.U.G. nr. 100/2005.
98
Art. 139 alin (1) din Lege.
99
Atăt prin legile special edictate în materia dreptului proprietății intelectuale, cât și prin O.U.G. nr. 100/2005,
art. 11.
100
Noțiune diferită de noțiunile de mărfuri pirat și mărfuri contrafăcute, în ințelesul legii nr. 344/2005.
101
Art. 1385 NCC.
102
Art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.
103
Art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005.
104
Art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005.

60
drepturile de proprietate intelectuală în sfera drepturilor de creanță105.
Consecința ar fi aceea că săvârșirea unei fapte ilicite de exploatare a dreptului
de proprietate intelectuală de către un terț ar da naștere numai obligației terțului
de plată a despăgubirilor echivalente cu prețul unei licențe106.
Or, drepturile de proprietate intelectuală intră în sfera de aplicabilitate a
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție107 și sunt protejate juridic în temeiul art.
17 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene108, în cadrul
reglementărilor privind dreptul de proprietate.
Legiuitorul are obligația de a reglementa mijloace procedurale pentru a
permite exercițiul și apărarea eficientă a preorgativelor exclusive109 conferite
titularului cu titul de monopol de exploatare, dar și pentru a sancționa
exercitarea abuzivă a drepturilor de proprietate intelectuală110.
2.5. Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune în revendicare.
Drepturile de proprietate intelectuală exclusive beneficiază de protecție legală
printr-o acțiune civilă reglementată specific – acțiune în contrafacere.
Acțiunea în contrafacere nu este asimilaăt acțiunii în răspundere civilă
delictuală, nici acțiunii în concurență neoloială, deoacere, spre deosebire de
sistuația acostor acțiuni, supuse regimului juridic de drept comun și fondate ăe
comportamentul parazitar al pârâtului, acțiunea în contrafacere este fondată pe
un drept cu caracter de monopol de exploatare, reglementat prin lege, deoarece
constituie o limitare a dreptului la liberă concurență111. Dreptul de proprietate
intelectuală garantează stăpânirea unei valor economice intependent și indifernt
de atitudinea subiectivă a terțului care încalcă dreptul.
105
P. De Condé, Projet de loi transposant de la Directive 2004/48/CE du 29 avril 2004 relative au respect des
droits de propriété intellectuelle, în Propr. Intell., avr. 2007, pag. 156.
106
A. Kur și M. Levin au opinat că, în perspectivă, regulile răspunderii civile delictuale ar fi mai adevate
protecției drepturilor de proprietate intelectuală decât regulile aplicabile unui drept de proprietate intelectuală
decât regulile aplicabile unui drept de proprietate, deoarece astfel s-ar evita riscul creării unui dezechilibru între
interesele titularilor de drepturi de proprietate intelectuală și drepturile fundamentale ale omului. Sistemul
protecției drepturilor de proprietate intelectuală ar trebui să servească scopului pentru care a fost creat – acela de
a maximiza beneficiile sale pentru public (în Intellectual Property Rights in a Fair World Trade System.
Proposal for Reform of TRIPS, Edward Elgar, 2011, pag. 11 și urm.). Tot din perspectiva drepturilor omului, C.
Geiger propune transformarea dreptului de proprietate intelectuală într-un drept de liceță astfel fiind asigurată
participarea echitabilă a titularului la exploatarea creației sale. Protecția prin drept exclusiv ar fi limitată la
protecția împotriva pirateriei (în The Constitutional Dimension of Intellectual Property, în Intellectual Property
and Human Rights, op. cit., pag. 101 și urm.).
107
CEDO, Dima c. România (nr. 58472/2000) și Bălan c. Moldova (nr. 19247/2003).
108
JOCE, C 364 din 18 decembrie 2000.
109
E. Derclayre, Intellectual Property Rights and Human Rights: Coinciding and Cooperating, în Intellectual
Property and Human Rights, P.L.C. Torremans (coord.), ed. 2, Wolters Kluwer, 2008, pag. 133 și urm. Potrivit
autoarei, monopolul de exploatare conferit în mod limitat în timp titularilor de drepturi de proprietate
intelectuală exclusive este cel care încurajează investițiile în creații intelectuale, asigură un mediu concurențial
stabil și corect și face posibilă exercitarea dreptului la sănătate, la educație și a altor drepturi fundamentale ale
omului. Reducerea drepturilor de proprietate intelectuală la drepturi de creanță nu este în interesul progresului
societății. Sancționarea exercitării abuzive a drepturilor de proprietate intelectuală poate fi asigurată fără ca
prerogativele conferite de acestea să fie limitate.
110
C. Geiger, Intellectual ,,property” after the Treaty of Lisbon: towards a different approach in the new
European legal order? în E.I.P.R. 2010, 32 (6), 255-258.
111
Y. Chaput, Concurrence déloyale et parasitisme: complément ou substiuit a l’action en contrfaçon.
L’entreprise face a la contrfaçon de droits de propriété intellectuelle, Litec, 2003, pag. 32.

61
 Contrafacere nu este o simplă folosință, protecția juridică fiind acordată
numai contra acelei folosințe care corespund funcției în vederea căreia dreptul
de proprietate intelectuală a fost recunoscut112.
De fiecare dată cand un text de lege special instituie anumite condiții
pentru repararea unui prejudiciu, acesta nu poate fi reparat în absența întrunirii
condițiilor legale, chiar dacă principiile generale ale răspunderii civile ar
conduce la acordarea de daune-interese113. Soluția contrară ar avea ca rezultat
absorbirea reglementărilor juridice de către principiul răspunderii civile114.
Acțiunea în contrafacere se analizează ca acțiune în revendicare, deoarece
permite reintegrarea titularului dreptului exclusiv de proprietate intelectuală în
integralitatea prerogativelor conferite de dreptul său.
Protecția în justiție a monopolului conferit titularului dreptului de autor se
realizează pe calea acțiunii în contrafacere, care este o acțiune în revendicare115
formulată împotriva celui care îl privează pe titular de exercițiul exclusiv al
dreptului său și de redevențele care rezultă din acestea.
În sprijinul tezei116 se argumentează că noțiunea modernă de proprietate
este suficient de comprehensivă și nuanțată pentru a îngloba forme foarte
diferite. În ciuda tuturor prejudecăților de ordin istoric, creațiile intelectuale
comportă o apropiere exclusivă și opozabilă tuturor, așadar, un fel de
proprietate. Monopolul exploatării oferă o analogie frapantă cu dreptul de
proprietate asupra unui bun: aceasta reprezintă o formă modernă de apropiere a
bunurilor; cu alte cuvinte, dacă drepturile de proprietate intelectuală nu sunt
drepturi de proprietate asupra bunurilor corporale, ele sunt o formă a dreptului
de proprietate.
În dreptul român, acțiunea în contrafacere nu poate fi asimilată unei
acțiuni în revendicare. Dacă în cazul exercitării acțiunii în revendicare, măsurile
reparatorii constau în restituirea bunului, iar obligarea pârâtului la plata de
despăgubiri poate fi făcută numai dacă bunul a pierit sau a fost înstrăinat117, în
cazul acțiunii în contrafacere, măsurile reparatorii prin echivalent bănesc pot fi
obținute în toate cazurile, pe lângă măsurile reparatorii în natură cu condiția ca
pârâtul să fi săvârșit fapta de contrafacere cu intenție.

112
M. M. Vivant, La protection des droits de la propriété intellectuelle: des régimes a géométrie variable, în La
contreçon de droits de propriété intellectuelles, Litec, 2003, pag. 8. Sunt avute în vedere tezele lui Josserand
privind finalitatea socială a dreptului și sunt amintite funcțiile brevetului de invenție și funcțiile mărcii, precum
și obiectul specific al fiecărui drept, astfel cum a fost conturat în jurisprudența CJCE, în cazurile C-15/74, C-
178/80, C-19/84, pag. 15 și urm.
113
H. și L. Mazeaud, Traité théoretique et practique de la resposabilité civile délictuelle et contractuelle, t. 1, Ed.
Montchrestien, ed. 6, nr. 15.2, apud. Y. Chaput, op. cit., pag. 34.
114
H. Mazeaud, D. Recueil hebdomadaire, 1935, nr. 3, chron., II, pag. 5, apud Y. Chaput, op. cit. supra.
115
C. Simler, Droit d’auteur et droit commun des biens, Lexis Nexis, Litec, Univ. De Strasbourg, 2010, pag.
118-128.
116
J.-C. Galloux, Qu’est ce la propriété intellectuelle? În Droits de propriété intellectuelle, Liber amicorum
Georges Bonnet, Litec, 2010, pag. 205, care citează pe Josserand, 1938, Cours de droit civil français și C.
Simler, op. cit., pag. 118-128.
117
Art. 566 alin. (1) NCC.

62
 2.6. Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune reală în interzicerea
săvârșirii faptei de încălcare a dreptului. Dreptul de proprietate intelectuală
este un drept real care poartă asupra unui bun incorporal și nu poate fi asimilat
unui drept de proprietate.
Asemănător dreptului de proprietate, dreptul de proprietate intelectuală
conferă titularului său posibilitate de a folosi în mod exclusiv dreptul și de a
interzice terților săvârșirea oricărui act care încalcă dreptul său.
Diferențele dintre cele două categorii de drepturi sunt însă relevante118:
titularul dreptului de proprietate exercită dreptul său prin stabilirea unui raport
direct și imediat cu bunul însăși, deoarece bunul respectiv nu poate fi folosit
concomitent de mai mulți subiecți de drept. Prerogativa jus excludendi alios are
funcția de a împiedica terții să intervină în exercitarea directă a prerogativelor
titularului cu privire la bunul său. Dreptul de proprietate este așadar protejat
erga omnes.
Or, dreptul de proprietate intelectuală poartă asupra ideilor, cunoștințelor,
informațiilor și oricăror astfel de bunuri, care prin natura lor necorporală pot fi
comunicate unui număr nelimitat de persoane, aflate în oricare loc în spațiu.
Comunicarea bunurilor necorporale nu diminuează valoarea acestora pentru
persoana care le-a creat.
Bunurile necorporale sunt bunuri care aparțin proprietății publice, numai
intervenția leguitorului le transformă în bunuri proprietate privată și rezervă
dreptul de utilizare a acestora numai unui anumit titular, care are prerogativa de
a-i exclude pe terți. Intervenția leguitorului nu se limitează la atribuirea
dreptului, ci cuprinde etapa nașterii dreptului de proprietate intelectuală.
Protecția juridică astfel conferită constiuie o limitare a libertății naturale a
fiecăruia de a utiliza idei, o limitare a libertății creative, a libertății economice,
pentru care leguitorul are nevoie de justificări de natură geo-politică.
În cazul drepturilor de proprietate intelectulă, prerogativa jus excludendi
alios are funcția de a permite titularului producerea și distrubuirea de bunuri și
de servicii, activitate care implică stabilirea unui raport juridic cu terții;
exercitarea dreptului se face în cadrul unui raport mediat cu bunul necorporal.
Prerogativa jus excludendi alios este însă o condiție esențială pentru satisfacerea
interesului legal protejat și este apărată nu numai contra unui număr limitat de
persoane, care poate veni în contact direct cu bunul, ci împotriva unui număr
nelimitat de subiecte de drept.
Normele de drept procesual trebuie să permită titularului dreptului
interzicerea folosirii fără consimțământul său a bunului necorporal, protejat prin
drept exclusiv de proprietate intelectuală. Acțiunile civile care pot fi exercitate
de titular sunt o acțiune inhibitorie, de a interzice incălcarea dreptului și o
acțiune care are ca obiect înlăturarea efectelor încălcării dreptului, prin

118
Sunt avute în vedere tezele lui P. Auteri, Le tutele reali, în L’enforcement dei diritti di proprieta intellectuale.
Profili sostanziali e processuali, L. Nivarra (coord.), Giufre Editore, 2005, pag. 8 și urm.

63
eliminarea de pe piață a produselor contrafăcute119 (în sensul de produse
obținute prin săvârșirea faptei de încălcare a dreptului – n.n.).
Eficiența acțiunii civile pentru apărarea dreptului de proprietate
intelectuală depinde de ușurința cu care dreptul poate fi încălcat. Concurența pe
care utilizările private prin mijloace electronice o fac folosințelor consimțite de
titularul dreptului ridică problema dacă este justificată reglementarea drepturilor
de proprietate intelectuală ca justificată reglementarea drepturilor de proprietate
intelectuală ca drepturi exclusive în raporturile cu persoanele private, sau dacă
în aceste cazuri, dreptul de proprietate intelectuală nu este un simplu drept la
compensație pentru utilizările făcute. În ciuda opiniei publice privind asigurarea
libertății difuzării operelor protejate prin drept de autor și/sau drept conex în
spațiul internetului, leguitorul european a optat pentru menținerea prerogativei
jus excludendi aliosI sub forma dreptului exclusiv de comunicare publică,
inclusiv în formă interactivă, în mediul digital. Reacția leguitorului față de
încălcările dreptului s-a produs nu atât în plan juridic, cât în plan tehnic, prin
sancționarea faptelor de eludare a măsurilor tehnice care controlează și permit
accesul la opere.
În măsura în care titularul dreptului de proprietate intelectuală nu poate
împiedica încălcarea dreptului său, apărarea dreptului poate fi făcută, post
factum, pe calea unei acțiuni în raspundere civilă delictuală120.
Măsura ce constă în distrugerea produselor contrafăcute are funcția de a
reintegra tutularul în deplinătatea exercițiului dreptului de proprietate
intelectuală, prin restabilirea concordanței dintre starea de fapt și starea de
drept121.
Considerăm că premisa raționamentului – aceea că dreptul de proprietate
intelectuală poartă asupra ideilor, cunoștințelor, informațiilor, care fac parte din
proprietatea publică – este greșită122, deoarece obiectul protecției prin dreptul de
proprietate intelectuală sunt creațiile intelectuale, ca rezultat al gândirii,
inteligenței și efortului creativ și/sau al efortului de investiție materială al
omului. Legea în materi exclude expres de la protecția prin dreptul exclusiv de
proprietate intelectuală ideile per se. În realitate, intervenția leguitorului nu face
decât să consacre un drept privativ asupra unui bun care este rezultat al unei
activități umane, care implică un efort creator. Drepturile de proprietate
intelectuală, înțelese ca monopoluri legale, nu fac decât să îmbogățească

119
P. Auteri, op. cit., pag. 9.
120
Idem, pag. 17.
121
Idem, pag. 20.
122
Potrivit opiniei lui F. Gurry, Objective arbitrability, antitrust disputes, intellectual property disputes, pag.
117, drepturile de proprietate intelectuală sunt monopoluri într-un sens foarte restrâns. Ele nu sunt monopoluri
asupra a ceva ce există deja în domeniul public, ci constau în drepturi cu caracter exclusiv conferite în schimbul
comunicării către public a creației sale, care, prin ipoteză, nu s-a aflat niciodată în domeniul public.

64
domeniul public, prin comunicarea creațiilor de către titularii publicului,
respectiv prin exploatarea acestora pe piață123.
Tutlarul dreptului de proprietate intelectuală, întocmai ca și titularul unui
drept de proprietate, poate decide să nu exercite prerogativa jus fruendi124, fie
prin neexploatarea acestuia, fie prin refuzul de a culege fructele exploatării de
către un terț. Sunt rare excepțiile în care titularul este forțat să exploateze
dreptul său de proprietate, iar acestea sunt justificare de protejarea unor drepturi
și interese legitime ale terților în contextul exploatării/neexploatării abuzive a
dreptului de proprietate intelectuală (acortarea de licențe obligatorii de
exploatare, înțelegerile anticoncurențiale privind drepturile de proprietate
intelectuală, abuzul de poziție dominantă etc.).
Opinăm că sanțiunea care intervine constă în retragerea definitivă a
produselor contrafăcute de pe piață, în vederea distrugerii acestora este
echivalentă cu resitutio in integrum125, care depășește limitele unei acțiuni în
interzicerea săvârșirii unei fapte ilicite și apropie acțiunea în contrafacere de
acțiunea în revendicare.
Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune reală în interzicerea săvârșirii
unei fapte ilicite este specifică sistemului de drept italian, în care acțiunea în
contrafacere poate fi întemeiată și pe un drept de proprietate intelectuală
neînregistrat126. În dreptul italia, normele de procedură aplicabile sunt aceleași,
pentru toate categoriile de drepturi de proprietetate intelectuală, indiferent dacă
acestea au caracter exclusiv, fiind dobândite în urma înregistrării la autoritatea
administrativă competentă (care nu examinează în fond cererile de eliberare a
titului de proptecție), sau dacă acestea sunt dobândite printr-un alt fapt juridic
constitutiv de drepturi (cum este cazul concurenței neloiale, a secretului
comercial, al emblemei sau al numelui comercial)127.
În opinia noastră, aplicarea aceluiași regim juridic concurenței neloiale și
drepturilor de proprietate industruală cu caracter exclusiv conduce la confuzii
între sfera acțiunii în contrafacere și sfera acțiunii în concurență neloială și
denaturează drepturile de proprietate intelectuală, prin aproprierea lor de
regimul juridic aplicabil unei obligații generale negative de a nu face.
Menționăm că, potrivit Comunicării Comisiei Europene128, protecția prin
concurență neloială și protecția prin secret comercial sunt forme complementare
și distincte față de protecția juridică prin drept de proprietate intelectuală
exclusiv. Ele nu intră în sfera de aplicabilitate a Directivei nr. 48/2004129.

123
X. A. de Mello, L’expériences des arbitres (ou l’espérence des arbitres) în Arbitrage et propriété
intellectuelle, IRPI, Litec, Libraires techniques, Paris, 1994, pag. 97-104.
124
C. Simler, Droit d’auteur et dorit commun des biens, Lexis Nexis, Litec, Univ. de Strasbourg, 2010, pag 83.
125
M. Vincenti, op. cit., pag. 109 și 110.
126
A. Vanzetti, V. Di Cataldo, Manuale di dititto industriale, ed. 5, Giuffre Editore, 2005, pag. 503.
127
Idem, pag. 487.
128
COM (2011) 287 final, 24 mai 2011.
129
COM/2010/779, din iulie 2011, intitulat Sinteza comentariilor asupra Raportului Comisiei privind aplicarea
Directivei nr. 48/2004, pag. 7.

65
 2.7. Analiza acțiunii în contrafacere ca acțiune duală cu aspect
revendicativ si reparatoriu. Acțiunile civile sunt exercitate în vederea stabilirii
situației de fapt corespunzătoare situației de drept, prin aplicarea unor măsuri
reparatorii în natură sau prin echivalent bănesc.
În cazul exercitării acțiunii în revendicare, măsurile reparatorii în natură
constau în restituirea bunului. Măsurile reparatorii prin echivalent bănesc pot fi
obținute numai dacă bunul a pierit sau a fost înstrăinat din culpa pârâtului.
Atitudinea subiectivă a pârâtului are relevanță pe planul obligării acestuia la
restituirea fructelor produse de bun până la data restituirii acestuia
proprietarului.
În cazul exercitării acțiunii în contrafacere, măsurile reparatorii în natură
constau în reintegrarea titularului dreptului exclusiv de proprietate intelectuală
în plenitudinea prerogativelor conferite de dreptul său exclusiv de proprietate
intelectuală, indiferent de natura sa patrimonială sau nepatrimonială.
Protecția legală a drepturilor de proprietate intelectuală are la bază dreptul
titularului de a interzice terților exploatarea acestuia. Dreptul de a solicita
instanțelor obligarea pârâtului la interzicerea săvârșirii faptei de contrafacere
este o protecție caracteristică drepturilor de proprietate intelectuală, care le
deosebește de protecția prin acordarea de despăgubiri bănești – protecție
juridică acordată potrivit dreptului comun al răspunderii civile delictuale în
cazul încălcării drepturilor civile130.
Legea prevede măsuri reparatorii în natură specifice acțiunii în
contrafacere: confiscarea, distrugerea, retragerea din comerț a produselor
obținute prin săvârșirea faptei de contrafacere, precum și a materialelor și
echipamentelor care au servit nemijlocit la săvârșirea faptei de contrafacere131.
Acțiunea în contrafacere prezintă însă pe lângă aceste aspect
revendicatoriu, un aspect reparatoriu, având în vedere că, în majoritatea
cazurilor în care acțiunea se soluționează în fond, pe lângă redobândirea
prerogativelor exclusive, titularul obține și despăgubiri bănești pentru
prejudiciul material și/sau moral suferit. În privința drepturilor de proprietate
intelectuală, acordarea daunelor-interese nu este suficientă pentru a compensa
titularul pentru prejudiciul suferit132.
Contrafacerea nu este numai o faptă ilicită, care generează răspunderea
civilă a autorului ei, ci și o încălcare a dreptului de proprietate, care impune
reintegrarea titularului în dreptul său133.

130
D. Stauder, Enforcing Industrial Property Rights: Patent Protection Form a Comparative Viewpoint, în IIC
Studies, vol. 25, New Frontiers of Intellectual Property Law, Hart Publishing, 2005, pag. 292,
131
Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 64/1991; art. 52 alin. (4) din Legea nr. 129/1992; art. 11 alin. (1) din O.U.G.
nr. 100/2005.
132
D. Stauder, op.cit., pag. 292.
133
J. Schmidt-Szalewski, La détermination de consequences civiles de la contrefaçon, în Propr. Ind. noiembrie
2007, pag. 12; p. Meier-Beck, Damages for Patent Infringement According to German Law – Basic Principles,
Assessment and Enforcement, IIC, vol. 35, 2004, pag 113 și urm.

66
 Din această perspectivă, acțiunea în contrafacere poate fi caracterizată ca
acțiune cu caracter dual134, sau hibrid135. Pentru viitor, acțiunea în contrafacere
tinde în mod obligatoriu și esențial la redobândirea exclusivității exercitării
prerogativelor dreptului de proprietate intelectuală (patrimoniale și/sau
nepatrimoniale) de către titularul dreptului, prin interzicerea săvârșirii faptei de
contrafacere. Pentru trecut, dacă prejudiciul efectiv suferit este dovedit, acțiunea
în contrafacere permite obligarea pârâtului la plata de despăgubiri.
2.8. Analiza pe care reținem cu privire la acțiunea în contrafacere.
Dreptul comun nu răspunde întru totul cerințelor apărării eficiente a drepturilor
de proprietate intelectuală cu caracter exclusiv136.
Natura lor particulară137 și interesele apărate138 reclamă reglementarea
unui regim formal special, în ceea ce privește condițiile de exerictare, măsurile,
procedurile și sancțiunile aplicate139. În cazul drepturilor de proprietate
intelectuală exclusive se poate spune că reglementarea procedurilor, măsurilor și
sancțiunilor civile aplicabile pentru încălcarea drepturilor este definitorie pentru
drepturile substanțiale protejate140.
Reținem că acțiunea în contrafacere este o acțiune specială, reglementată
pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală cu caracter exclusiv, care
conține mijloace procesuale organizate expres și distinct de lege141: obținerea și
punerea în executare a unor măsuri temporare de interzicere a săvârșirii de către
un terț, străin de acțiunea în contrafacere, a faptei suspectate a fi o faptă de
contrafacere, conținutul acestor măsuri, măsurile de condiționare a continuării
săvârșirii faptei de constituirea unei garanții de către terț, precedurile de
asigurare a probelor, sancțiuni precum retragerea din circuitul comercial sau
distrugerea mărfurilor obținute și/sau comercializate prin săvârșirea unei fapte
de încălcare a dreptului etc.
Determinarea naturii juridice a acțiunii în contrafacere se face în raport cu
dreptul originar din existența căruia acțiunea își trage rațiunea (dreptul de
proprietate exclusiv) și în raport cu dreptul derivat, afiramt într-o pretenție
concretă (cum ar fi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești, care este

134
M. M. Vivant, op.cit. supra, pag. 8 și urm.
135
Y. Chaput, op. cit. supra, pag. 33; F. Pollaud-Dulian, op. cit. supra.
136
Convenția Benelux în materia proprietății intelectuale din 25 februarie 2005, care conține dispoziții legale
comun aplicabile mărcilor și desenelor sau modelelor, prevede, la art. 2.20: […] Fără a exclude posibila aplicare
a dreptului comun în materia răspunderii civile, dreptul exclusiv [născut din înregistrarea mărcii sau a desenului
sau modelului – n.n.] permite titularului să interzică terțului […]. Așadar, drepturile de proprietate intelectuală
cu caracter exclusiv sunt supuse unui regim juridic specific, distict de cel reglementat prin dreptul comun.
137
Același drept conferă prerogative patrimoniale și nepatrimoniale, ceea ce permite analiza naturii moniste sau
dualiste a drepturilor.
138
În materia dreptului la marcă, legea apără titularul dreptului împotriva pierderii clientelei sau a cotei pe piață
sau împotriva pierderii bunului renume pe piață, sau împotriva vulganizării mărcii prin diminuarea puterii de
atracție, a caracterului de exclusivitate, de lux al acesteia [ art. 36 alin. (2) lit. c) și art. 90 alin. (3) lit. c) din
Legea nr. 84/1998].
139
Directiva 48/2004, O.U.G. nr. 100/2005.
140
P. Spada, Concluzii, în L’enforcement dei diritti di proprieta intellectuale. Profili sostanziali e processuali, L.
Nivarra (coord.), Giuffré Editore, Milanor, 2005.
141
Prevăzute prin Noul Cod de Procedură Civilă, legile special edictate în materie și O.U.G. nr. 100/2005.

67
o transformare a dreptului încălcat) și care se găsește întotdeauna într-un raport
de persoane (chiar și dreptul de proprietate)142.
Acțiunea în contrafacere prezintă naturi diferite și, în măsura în care
dreptul de proprietate este conceput astfel încât să poarte asupra unui bun
necorporal (prin raportare la limitele juridice ale prerogativelor conferite de
dreptul de proprietate intelectuală exclusiv), poate să fie analizată ca acțiune în
revendicare.
Se poate distinge între acțiunea în contrafacere formulată împotriva celui
care se comportă ca un veritabil titular al dreptului, prin exercitarea
prerogativelor exclusive conferite titularului dreptului de proprietate
intelectuală, față de care acțiunea în contrafacere prezintă aspecte juridice
caracteristice unei acțiuni în revedicare și acțiunea în contrafacere formulată
împotriva celui care încalcă condițiile de exploatare stabilite prin contractul de
licență, față de care acțiunea în contrafacere are natura juridică a unei acțiuni în
răspundere civilă contractuală.
Spre deosebire de acțiunea în revendicare, a cărei exercitare permite
restabilirea situației anterioare prin aplicarea cu prioritate a principiului
reparației în natură, în cazul acțiunii în contrafacere, restabilirea situației
anterioare se face, în majoritatea cazurilor, concomitent, prin măsuri repratorii
în natură (câtă vreme este posbilă săvârșirea faptei de contrafacere în viitor),
prin redobândirea de către titular a exercițiului exclusiv al prerogativelor
conferite (jus possidendi, jus fruendi și jus abutendi) și prin distrugerea,
retragerea din comerț a bunurilor obținute prin săvârșirea faptei de contrafacere
și prin echivalent bănesc, dacă fapta de contrafacare a fost săvârșită cu vinovăție
de către pârât.
Reținem că acțiunea în contrafacere prezintă, concomitent, un caracater
revendicativ și unul reparatoriu143.
Caracterul revendicativ poate fi reținut în raport de garantarea dreptului
de proprietate intelectuală ca drept de proprietate, potrivit jurisprudenței Curții
Constituționale: dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1), reglementând
garantarea dreptului de proprietate, se referă implicit și la garantarea
dreptului de proprietate intelectuală, care include dreptul de autor și drepturile
conexe, precum și proprietate industrială144, atingerile aduse dreptului
titularului dreptului mărcii echivalează cu încălcarea dreptului său de
proprietate145, stabilirea unorraporturi procentuale fixe în ceea ce privește
remunerațiile negociate pentru drepturile conexe care nu pot depăși o treime din
remunerațiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeași categorie de

142
E. Herovanu, Principiile proceduri judiciare, Buc., Institutul de Arte Grafice ,,Lupta”, 1932, pag. 251.
143
P. Roubier, Traité de droit de la propriété industrielle, Recueil Sirey, 1952, pag. 456, apud P. Massot, Les
sanction de la contrefaçon, IRPI, nr. 6/2005, pag. 67.
144
Dec. CC nr. 541 din 7 decembrie 2004, M. Of., nr. 81 din 25 ianuarie 2005.
145
Dec. CC nr. 688 din 31 mai 2011, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 din
Legea nr. 84/1998 (respinsă), M. Of., nr. 537 din 29 iulie 2011.

68
utilizatori restrânge în mod nejustificat exercițiul dreptului de proprietate
prevăzut de art. 44 din Constituție146.
Avem în vedere și jurisprudență CJUE147, potrivit căreia protecția
dreptului fundamental de proprietate, din care fac parte drepturile legate de
proprietatea intelectuală, trebuie apreciată comparativ cu protecția celorlalte
drepturi fundamentale. Art. 17 alin (2) din Carta drepturilor fundamentale a
U.E: consacră protecția drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul dreptului
de proprietate.
Reglementările NCC privind dobândirea dreptului de proprietate [art. 577
alin. (3) NCC148], definiția dreptului de proprietate privată [art. 555 alin. (1)
NCC], obiectul acțiunii în revendicare, definiția posesiei [art. 563 alin (1) și art
916 alin (1) NCC], efectele admiterii acțiunii în revendicare [art. 566 alin. (1) și
(2) NCC] permit conturarea caracterului revendicativ al acțiunii în contrafacere,
ca acțiune în revendicarea unui bun mobil necorporal de la cel care exercită în
fapt prerogativele conferite de dreptul de proprietate intelectuală exclusiv
titularului.
Observăm că prerogativele conferite potrivit art. 555 alin. (1) NCC
titularului dreptului de proprietate, de a poseda, folosi și dispunde de un bun în
mod exclusiv și perpetuu, în limitele stabilite de lege, corespund prerogativelor
dreptului de proprietate intelectuală.
Potrivit art. 535 NCC, bunurile sunt […] lucrurile, corporale sau
necorporale care constituie obiectul unui drept patrimonial. Noțiunea tehnico-
juridică de bun nu desemnează numai dreptul asupra unui lucru, ci tot ceea ce
compune patrimoniul unei persoane – drepturi reale și drepturi personale, bunul
este o valoare economică149. Drepturile de proprietate intelectuală sunt calificate
ca bunuri, care intră sub incidența prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenție150.
Art. 563 alin. (1) NCC, potrivit căruia proprietarul unui bun are dreptul
de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără
drept. El are, de asemenea, dreptul la depăgubiri, dacă este cazul. Se observă
că nu se dinstinge între bunuri corporale sau necorporale. Într-un înțeles larg al

146
Dec. CC nr. 571 din 29 aprilie 2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121
alin. (2) și ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996, M. Of. nr. 430 din 28 iunie 2010.
147
Cazul C-275/06 Promusicae și C-360/10 SABAM c. Netlog.
148
Potrivit căruia: În cazurile prevăzute de lege, proprietate se poate dobândi prin efectul unui act administrativ,
respectiv prin efectul titlului eliberat de OSIM în urma admiterii cererii de înregistrare a dreptului de proprietate
intelectuală.
149
C. Simler, op. cit., pag. 19.
150
CEDO, Anheuser Busch c. Portugalia (nr. 73049/2001), Dima c. România (nr. 58472/2000), Bălan c.
Moldova (nr. 19247/2003). Conflictul între drepturile de proprietate intelectuală și drepturile omului este un
conflict între drepturi ale omului (asa cum dreptul la libertatea de exprimare poatre intra în conflict cu dreptul la
viață privată), care nu poate fi corect soluționat decât prin asigurarea unui just echilibru între interesele
protejate, în functie de situația de fapt concretă, fără restrângerea sferei de protecție a drepturilor de proprietate
intelectuală, prin reglementări rigide.

69
dreptului de proprietate, sunt obiecte ale dreptului toate elementele care compun
activul patrimonial151, nu numai bunurile corporale.
Posesorul este cel care se comportă ca un proprietar și care exercită în
fapt prerogativele dreptului de proprietate asupra unui bun, în raport de definiția
noțiunii de posesie dată de art. 916 alin. (1) NCC: exercitarea în fapt a
prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun (fără a distinge între
bunuri corporale sau necorporale) de către persoana care în stăpânește și care
se comportă ca un proprietar. Prerogativele dreptului de proprietate sunt cele
prevăzute de art. 555 alin. (1) NCC: dreptul titularului de a poseda, folosi și
dispune de un bun.
Ca efect al exercitării acțiunii în revendicare, potrivit prevederilor art. 566
NCC, alin. (1): pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri
dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleași condiții,
pârâtul va fi obligat la restuitirea productelor sau a contravalorii acestora. În
toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii și
alin. (2): posesorul de rea-credință sau detentorul precar ca fi obligat, la
cerere, și la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia
către proprietar.
Din punct de vedere juridic, exercitarea acțiunii în revendicare viziează
redobândirea prerogativelor juridice conferite de dreptul de proprietate cu
privile la bunul revendicat152. Revendicarea unui bun mobil necorporal
presupune redobândirea prerogativelor dreptului de proprietate intelectuală
(prerogative care pot fi conferite de un drept de natură patrimonială sau
nepatrimonială153) de la orice terț care le exercită în fapt, fără consimțământul
titularului dreptului.
Totuși, deși prezintă un pronunțat caracter revendicativ, acțiunea în
contrafacere nu poate fi asimilată unei acțiuni în revendicare, având în vedere că
dreptul de proprietate este conceput potrivit art. 556 alin (1) NCC, ca fiind
exercitat în limitele materiale ale obiectului său […].
Asemănător acțiunii în revendicare, acțiunea în contrafacere poate fi
exercitată de titularul unui drept de proprietate industrială afectat de o condiție
rezolutorie154, deoarece, până la îndeplinirea condiției, dreptul consituie un
element activ al patrimoniului solicitantului înregistrării unui drept de
proprietate industrială, susceptibil de un exercițiu deplin155.
Acțiunea în contrafacere poate fi introdusă împotriva oricui exercită fără
drept prerogative ale titularului dreptului de proprietate intelectuală, dacă

151
C. Simler, op. cit., pag. 24. Autoarea analizează dreptul de autor în raport de dreptul de proprietate clasic.
152
Shu Zhang, De l’O.M.P.I. au G.A.T.T., Ed. Litec, Paris, 1994, pag. 29.
153
F. Pollaud-Dulian, op. cit., pag. 716.
154
Pe când creditorul unei obligații condiționale nu poate cere nimic debitorului său.
155
De exemplu, Legea nr. 64/1991, art. 32 alin. (1) prevede: Brevetul de inveție conferă titularului său un drept
exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, iar potrivit art. 33 din aceeași Lege: cu începere de la
data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 alin (1)-(3), cererea asigură solicitantului,
în mod provizoriu, protecția conferită potrivit dispozițiilor art. 32.

70
reclamantul face dovada existenței dreptului său de proprietate intelectuală în
patrimoniul său.
Acțiunea în contrafacere poate fi exercitată ca acțiune în constatare
pozitivă numai atunci când săvârșirea faptei de contrafacere nu mai este posibilă
în viitor156. Reclamantul în acțiunea în constatare nu pretinde ca pârâtul să fie
obligat la altceva decât la recunoașterea celor constatate de câtre instanță.
Acțiunea în contrafacere este exercitată de cele mai multe ori ca acțiune
în realizare, care are ca obiect constrângerea debitorului la executarea
prestațiilor. Pretențiile cu caracter real formează cererea principală, iar
pretențiile cu caracter personal fomează cererea accesorie, astfel că acțiunea în
contrafacere nu poate fi analizată ca acțiune mixtă.

§3. Apărarea prin mijloace de drept penal.

3.1. Considerații generale. Evolutia neaşteptată a noilor tehnici de

comunicare şi difuzare (ale căror efecte sunt puternic simţite) din ultimii ani au
dus şi la profunde transformări ale dreptului de autor mult mai profunde de cât
în cazul celorlalte drepturi intelectuale.
,,Mediul ambiant” creat de evoluţia tehnologică din a doua jumătate a
secolului nostru şi consecintele acestei evoluţii, adaptarea dreptului de autor la
aceste consecinţe ale evoluţiei, precum şi depăşirea obstacolelor în
uniformizarea dreptului de autor, sunt patru aspecte importante ale viitorului
dreptului de autor în Europa.
Semnificaţia culturală a dreptului de autor este grav neglijată prin punerea
în umbră a distincţiei dintre proprietatea asupra suportului material şi
proprietatea asupra operei fixate pe acest suport, fiind o distincţie esenţială.
Dreptul de autor se va transforma în timp dintr-un instrument de protecţie
al creatorilor într-un instrument de protecţie al investiţiilor şi al investitorilor,
astfel el modificându-şi finalitatea.
Aceste coordonate au creat şi apoi au sporit vulnerabilitatea dreptului de
proprietate intelectuală în raport cu faptele care primejduiesc existenţa şi
dezvoltarea acesteia impunând intervenţia protectoare a legii penale.
3.2. Aspecte comune privind infracţiunile în domeniul dreptului de
autor şi a drepturilor conexe prevăzute de Legea nr.8/1996. Infracţiunile
cuprinse în Legea nr.8/1996, constituie un pas important pe calea modernizării şi
adaptării legislaţiei româneşti la standardele europene în materie.

156
În practică, prevederile art. 35 Noul Cod de Procedură Civilă sunt nesocotite. Reclamantul solicită instanței
constatarea încălcării dreptului de proprietate intelectuală și, ca o consecință a acestei constatări, obligarea
pârâtului la încetarea săvârșirii faptei de contrafacere și la plata de despăgubiri bănești. Instanțele califică aceste
cereri ca fiind cereri în realizare, însă dispozitivul hotărârii constată încălcarea dreptului și ulterior obligă
pârâtul la încetarea săvârșirii faptei și la plata de despâgubiri. Sun soluționate astfel, concomitent, o cerere în
constatare și o cerere în realizare; a se vedea C. Ap. Buc., s. civ. pr. int., dec. civ. nr. 341/A din 6 oct. 2005, în
O. Spineanu-Matei, Practică judiciară...,op. cit, vol. 1, pag. 95 și urm.

71
 Prin dispoziţiile cu caracter penal ale Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 285/2004, prin Ordonanţa 123/2005 şi prin Legea
329/2006, sunt pedepsite ca infracţiuni două fapte prin care se încalcă drepturi
morale de autor şi numeroase acte şi fapte prin care se încalcă drepturi
patrimoniale de autor. Se poate afirma că nu există act de încălcare a drepturilor
patrimoniale de autor care să nu fie susceptibil de a fi calificat ca infracţiune. Se
poate, de asemenea, constata că legiuitorul român a adoptat faţă de actele şi
faptele de încălcare a drepturilor de autor, în special a celor patrimoniale, o poziţie
extrem de exigentă, sancţiunile prevăzute de lege fiind foarte aspre157.
Protecţia penală a drepturilor morale şi patrimoniale de autor este
condiţionată de următoarele situaţii premisă158:
a) operei să-i fie aplicabile dispoziţiile Legii nr. 8/1996. Potrivit art. 146 din
Legea nr 8/1996, astfel cum a fost modificată, dispoziţiile acestei legi se aplică în
oricare dintre următoarele situaţii:
- operelor prevăzute la lit. a), b) şi c) din art. 146;
- interpretărilor sau execuţiilor artiştilor interpreţi ori executanţi prevăzute
la lit. d), e) şi f) din art 146;
- înregistrărilor sonore sau audiovizuale prevăzute la lit. g), h), i) şi j) din
acelaşi articol;
b) opera de creaţie intelectuală să îndeplinească toate condiţiile de protecţie;
c) pentru drepturile patrimoniale, să nu fi expirat durata de protecţie. În
cazul drepturilor morale, moştenitorii pot exercita prin plângere penală doar
dreptul la respectul numelui (art. 10 lit. b);
d) să nu existe vreuna din excepţiile de la exercitare – limitele protecţiei.
În cele ce urmează facem o scurtă prezentare a ceea ce presupune
infracţiunea privind dreptul de proprietete intelectuală, a celor patru elemente
constitutive, insistând mai mult asupra laturei subiective, respectiv asupra
intenţiei, ca formă a vinovăţiei.
3.3. Elementele constitutive ale infacţiunii. Obiectul juridic generic al
acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale ce se formează şi se dezvoltă în
domeniul protecţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe asupra unei opere
literale, artistice sau ştiinţifice, interpretări sau execuţi, relaţii ce decurg din
crearea unei asemenea opere, interpretări sau execuţie. Fiecare infracţiune are şi
un obiect juridic special distinct, în funcţie de aspectul particular al dreptului
protejat159.
Obiectul material îl constituie, dupa caz, opera în sine, care este o creaţie
materială, sau copiile acesteia.

157
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, Dreptul de autor şi drepturile conexe. Tratat, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005, pag. 538.
158
A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legile speciale române, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996,
pag. 68.
159
A. Ungureanu, A. Ciopraga, op. cit., pag. 71; V. Lazăr, Infracţiuni contra dreptului de proprietate
intelectuală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag. 27.

72
 3.4. Subiecții infracțiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană.
Participaţia este posibilă sub orice formă: coautorat, instigare sau complicitate.
Subiectul pasiv, în cazul drepturilor morale de autor, poate fi numai autorul,
creatorul operei. În cazul drepturilor patrimoniale de autor pot fi subiecte pasive şi
alţi titulari ai drepturilor de autor, de exemplu, persoana juridică din iniţiativa
căreia a fost creată opera colectivă, cesionarul exclusiv al dreptului patrimonial de
autor sau moştenitorul autorului160.
3.5. Latura obiectivă. Se arată în literatură că fiecare infracţiune
presupune, în unele cazuri, pe lângă acţiunile diferite ce constituie elementul
material, şi două condiţii comune şi cumulative161:
- fapta să nu constituie o infracţiune mai gravă. Fiecare încălcare din cele
pentru care legea dreptului de autor prevede caracterul subsidiar de aplicare a
acesteia este susceptibilă de o calificare ca infracţiune mai gravă: abuz de
încredere, înşelăciune, fals material, furt, distrugere etc. Aşa fiind, sancţiunea legi
speciale este mai blândă, de unde concluzia că legea specială este mai favorabilă.
- fapta trebuie să fie săvârşită fără drept, nu poate exista autorizare făcută în
afara cesiuni drepturilor patrimoniale de autor (cesiune înţeleasă în sens larg ca
incluzând şi licenţa). Trebuie deci să existe un contract de cesiune exclusivă sau
neexclusivă, a drepturilor patrimoniale de autor pentru a nu exista infracţiunea.
La marea majoritate a infracţiunilor supuse analizei, elementul material al
laturei obiective se realizează prin acţiuni expres prevăzute de legiuitor în normele
de incriminare.
În acest sens putem da ca exemplu activităţiile de emitere, transmitere,
prezentare scenică, executarea sau prezentarea directă a unei opere în public,
difuzare de opere etc. Doar în câteva situaţii elementul material se poate realiza
prin inacţiuni. În acest sens avem în vedere infracţiunea de a permite, fără drept,
accesul public la bazele de date pe calculator, care conţin sau constituie opere
protejate ( prevăzute în art. 140, lit. c), din Legea nr. 8/ 1996) şi infracţiunile
prevăzute de art. 143, lit. b) din Legea nr. 8/ 1996162.
În funcţie de natura juridică a drepturilor de autor lezate prin vreuna dintre
aceste infracţiuni, urmarea socialmente periculoasă se poate prezenta sub forma
celor două forme cunoscute. Desigur că în situaţiile în care se încalcă drepturile
morale de autor se creaza o stare de pericol iar în situaţiile în care sunt incălcate
drepturile patrimoniale în cele mai multe cazuri se produc prejudicii materiale
pentru partea vătămată.
3.6. Latura subiectivă. Latura obiectivă trebuie analizată în strânsă
legătură cu latura subiectivă deoarece pentru existenţa infracţiunii nu se poate
concepe o latură fără cealaltă, fiindcă ele formează o unitate. Ca atare nu este
suficient să se stabilească numai comiterea de către o persoană a acţiunii/inacţiunii
şi urmarea periculoasă a acesteia, ci trebuie să se constate şi că acestea au fost

160
V. Roş, D. Bogdan, O. Spineanu-Matei, op. cit., pag. 539.
161
A. Ungureanu, A. Ciopraga, op. cit., pag. 71.
162
V. Lazăr, op. cit., pag. 26.

73
precedate şi însoţite de procese psihice specifice vinovăţiei, ca trăsătură a
infracţiunii întrucât răspunderea penală presupune atât un temei obiectiv (latura
obiectivă), cât şi unul subiectiv (latura subiectivă). Latura subiectivă se deduce
întotdeauna din cea obiectivă.
Latura subiectivă constă dintr-un complex de stări de conştiinţă specifice
care preced şi însoţesc actele exterioare (acţiunea sau inacţiunea) şi care sunt
dirijate în vederea producerii anumitor urmări periculoase, sau chiar dacă nu sunt
dirijate într-o asemenea direcţie produc totuşi astfel de urmării, datorită uşurinţei
sau neglijenţei infractorului. Ea are ca subelement principal vinovăţia (art. 16,
alin. (1) și (2) Noul Cod penal), iar ca subelemente secundare mobilul şi scopul163.
Cât priveşte mobilul şi scopul, în cele mai multe cazuri, constatarea lor nu
este necesară pentru realizarea conţinutului legal al infracţiunii, cu toate că sunt
prezente în latura subiectivă a fiecărei infracţiuni concrete.
Pentru a exista vinovăţie trebuie să se constate responsabilitatea
(discernământul) făptuitorului. Aşadar, numai o persoană responsabilă (cu
discernământ) poate fi şi vinovată.
3.7. Intenţia singura formă a vinovăţiei în cadrul infracţiunilor
prevăzute de Legea nr.8/1996. În dreptul penal, vinovaţia reprezintă: element al
laturii subiective şi element al infracţiuni propriu-zise. Ca element al laturi
subiective desemnează poziţia autorului faţă de faptă şi urmările sale socialmente
periculoase, sub forma intenţiei, culpei şi praeterintenţiei.
3.8. Conţinutul vinovăţiei - elemente. Atitudinea psihică subiectivă care
precede şi însoţeşte fapta ilicită, presupune existenţa unui factor intelectiv de
conştiinţă, urmat de acţiunea unui factor volitiv, care se materializeză în conduita
delictuală.
Factorul intelectiv constă în reprezentarea în conştiinţa omului a
semnificaţiei sociale a faptei sale şi în prevederea sau cel puţin în posibilitatea de
prevedere a urmărilor acelei fapte, fapta pe care o savârşeste în acel moment sau
urmează să o savârşească. Cu alte cuvinte, vinovăţia presupune un anumit nivel de
cunoaştere a semnificaţiei sociale a faptelor şi urmărilor eventuale ale acestora.
Factorul volitiv se concretizează în procesul psihic de deliberare şi de luare
a unei hotărâri cu privire la conduita pe care o va avea acea persoană. Aşadar,
procesul volitiv are două faze: deliberarea şi decizia sau hotărârea. De aceea,
voinţa trebuie să fie aptă de a decide conştient şi raţional. De asemenea, voinţa
este necesar să fie liberă de a alege între bine şi rău, între social şi antisocial.
Rezultă că, dacă actul de voinţă, este liber, persoana în cauză are
posibilitatea să aleagă între două sau mai multe soluţii. Răspunderea juridică se va
angaja numai dacă dintre mai multe conduite, autorul faptei a ales-o pe cea
antisocială, deşi putea să se oprească la o altă conduită compatibilă cu interesele
societăţii şi ale semenilor săi.

163
M. Basarab, Drept penal. Partea generală, volumul I, ediţia a III-a. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.
158.

74
 Aceste două elemente ale vinovăţiei - factorul intelectiv şi factorul volitiv -
se află într-o strânsă unitate şi intercondiţionare. Astfel, dacă factorul intelectiv
constituie premisa necesară şi esenţială pentru deliberare şi decizie, factorul
volitiv reprezintă finalizarea şi concretizarea procesului psihologic de cunoaştere
şi conştientizare, prin luarea deciziei de a acţiona.
Articolul 16 din Noul Codul penal prevede că vinovăţia comportă două
forme: intenţia şi culpa. Intenţia este şi ea de două tipuri - intenţia directă, când
autorul faptei prevede rezultatul faptei şi-l urmăreşte prin săvârşirea faptei şi
intenţia indirectă, când autorul prevede rezultatul faptei şi, deşi nu-l urmăreşte,
acceptă posibilitatea producerii lui [alin.(3) al art.16].
Alin. (4) al aceluiaşi articol împarte culpa ca formă a vinovăţiei în
imprudenţă (uşurinţă), când autorul faptei prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
acceptă, socotind, fără temei că el nu se va produce, şi neglijenţă, când autorul nu
prevede rezultatul faptei, deşi trebuia şi putea să-l prevada.
Din punct de vedere subiectiv toate infracţiunile prevăzute în articolele din
Legea nr. 8 /1996 sunt săvarşite numai cu intenţie directă sau indirectă, deoarece
faptele sunt comisive prin definiţie, iar in normele de incriminare nu se prevede
expres sancţionarea faptelor săvârşite din culpă164.
Intenţia sau dolul presupune întotdeauna, intenţia actuală sau numai
eventuală de a păgubi. Dolul poate îmbrăca două forme : intenţia directă sau
intenţia indirectă.
3.9. Modalităţile intenţiei. Când păgubitorul prevede urmările faptei sale
ilicite şi, deşi cunoşte semnificaţia lor socială negativă, urmăreşte ca aceste
consecinţe să se producă, suntem în prezenţa unui dol propriu-zis sau a unui dol
direct, fapt ce poate fi dedus din art. 16 alin. (3) li. a) din Noul Codul penal.
Intenţia directă constă, deci, din prevederea sau reprezentarea urmării periculoase
a acţiunii/inacţiunii comise de către infractor pe care o consideră ca certă,
inevitabilă şi pe care o doreşte (urmăreşte)165. Astfel, infracţiunea de punere în
circulaţie a produselor contrafăcute se săvârşeşte cu intenţie directă atunci când
făptuitorul, cunoscând faptul că produsele pe care le pune în circulaţie sunt
realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii, fără drept, a obiectului unei
invenţii, prevede că prin aceasta crează o stare de pericol pentru economia
naţională, precum şi prejudicii titularului brevetului de invenţie şi doreşte
producerea acestor urmări.
Intenţia directă este, în înelesul pe care dreptul roman îl dădea noţiunii de
,,dolus”, intenţia maliţioasă, dorinţa actuală de a păgubi pe altul. Dolul direct
poate fi, aşadar, numai dacă păgubirea altuia este unul din scopurile faptei ilicite.
Nu se cere însă ca intenţia maliţioasă să fie singurul sau principalul scop al
acţiunii ori inacţiunii săvârşite.

164
V. Lazăr, op. cit., pag. 27.
165
M. Basarab, op. cit., pag. 159.

75
 Atunci când autorul prevede urmările faptei sale ilicite şi, deşi cunoaşte
semnificaţia lor socială negativă şi nu le urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii lor, suntem în prezenţa dolului indirect, fapt dedus din art. 16 alin. (3)
lit. b) din Noul Codul penal. Are deci o atitudine de indiferentă, de nepăsare faţă
de producerea urmării eventuale. Această altă urmare nu trebuie să fie neapărat
mai gravă decât aceea pe care a urmărit-o (dorit-o), dar nu este nici exclusă166.
Intenţia indirectă se întâlneşte la acele acţiuni/inacţiuni care, datorită
modului lor de executare sunt apte să producă, în concret, mai multe urmări. De
exemplu, la infracţiunea de transmitere a unei opere către public prin fir, prin
cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar fără consimţământul
titularului dreptului de autor, prevăzută în art. 142 lit. g) din Legea nr. 8/1996,
atunci când se realizează cu titlu gratuit se comite cu intenţie indirectă, deoarece
făptuitorul deşi nu urmăreşte să îl prejudicieze pe titularului dreptului de autor,
este conştient că acest lucru se poate produce şi aceptă producerea lui. Dacă
transmiterea s-ar face cu titlu oneros infracţiunea ar fi săvârşită cu intenţie directă,
făptuitorul urmărind prejudicierea titularului dreptului de autor.
În ambele cazuri , atât factorul intelectiv, cât şi cel volitiv sunt precis
delimitaţi: factorul intelectiv ,,prevede rezultatul”, respectiv cel volutiv
,,urmăreşte” sau numai ,,acceptă producerea lui”. Dolul presupune întotdeauna
intenţia actuală sau numai eventuală de a păgubi. Scopul principal, urmărit sau
doar acceptat, este cel de a păgubi o altă persoană.
În general, normele de incriminare nu arată care trebuie să fie forma de
vinovăţie (intenţie, culpă sau praeterintenţie), ceea ce înseamnă că ea este
subînţeleasă şi se deduce din ipoteza normei de incriminare.
Forma de vinovăţie ( intenţia directă sau indirectă) rezultă cu claritate şi din
expresile folosite de legiuitor în conţinutul legal al acestor infracţiuni. În acest
sens se precizează că subiectul activ săvârşeşte actul ilicit „fără autorizarea” sau
„fără consimţământul” titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege ( art.
140, 142) ori îşi însuşeşte „fără drept” calitatea de autor a unei opere167.
De la această regulă de principiu, există şi unele situaţii expres prevăzute de
legiuitor în Cap. VI al Legii nr. 8/ 1996 potrivit cărora unele activităţi pot fi
realizate în legătură cu anumită operă fără autorizarea sau consimţământul
autorului şi acestea nu sunt incriminate ca infracţiuni. De exemplu în art. 33 alin.
(1) se arată că sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata veunei
remuneraţi, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţa
publică cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină
exploatări normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii
drepturilor de exploatare:
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor juridice sau
administrative, în măsura justificată de scopul acestora;

166
M. Basarab, op. cit., pag. 159.
167
V. Lazăr, op. cit., pag. 27.

76
 b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scopul de analiză, comentariu
sau critică ori cu titlu de exemplificare în măsura în care folosirea lor justifică
întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de extrase din opere în publicaţii în
emisiuni de radio sau televizune ori în înregistrări fonice sau audiovizuale,
destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ în
cadrul instituţiilor publice de învăţământ sau social, de articole izolate sau de
scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în
cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor care
funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere
este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorarii grave
sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a
arhivei respective;
f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct
cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de
arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în
locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al
unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicari şi dacă este utilizată în
scopuri comerciale;
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor
de învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau
executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată;
h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor
oficiale organizate de o autoritate publică;
i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în
cadrul expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice
de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice
utilizare comercială.
În art. 33 alin (2), art. 34 şi 37 din Legea nr. 8/1996 sunt prevăzute şi alte
asemenea situaţii care privesc limitele exercitării dreptului de autor şi care nu
atrag răspunderea civilă sau penală.
Cadrul infracţiunilor contra drepturilor de autor a suferit modificări
îndeosebi prin Legea nr. 285/2004 şi prin O.U.G. nr. 123/2005.
În urma acestor modificări, cadrul infracţiunilor privind dreptul de autor
este format din următoarele infracţiuni:
1) efectuarea de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 1396),
2) refuzul declarării provenienţei mărfurilor pirat (art. 1397),
3) punerea la dispoziţia publicului, fără consimţământul celor în drept, a
produselor purtătoare de drepturi conexe sau sui generis (art. 1398),
4) reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator (art. 1399),
5) operaţiuni neutorizate cu opere sau produse purtătoare de drepturi conexe
(art. 140),

77
 6) însuşirea făra drept a calităţii de autor al unei opere (art. 141),
7) efectuarea de operaţiuni ilicite cu dispozitive de control al accesului la
servicii de programe cu acces condiţionat ( art. 1411),
8) efectuarea de operaţiuni cu dispozitive care permit neutralizarea
măsurilor tehnice de protecţie (art. 143).
3.10. Efectuarea de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 139^6). În
varianta simplă, prevăzută în alin. (1) al art. 1396 al Legii nr. 8/1996, constituie
infracţiune fapta persoanei care realizează mărfuri pirat, cu orice mijloace şi în
orice mod, în scopul distribuirii acestora, fără a se urmări, direct sau indirect, un
avantaj material, sau care plasează mărfurile pirat sub regim vamal definitiv de
import sau export, sub un regim vamal suspensiv ori în zone libere sau, în fine,
introduce în orice mod, mărfurile pirat pe piaţa internă.
Conform explicaţiei din alin. (8) al aceluiaşi articol, prin mărfuri pirat se
înţelege: toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără
consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi
care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de
drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele
acestora.
Atât realizarea, cât şi introducerea pe piaţa internă a mărfurilor pirat sunt
fapte periculoase atât prin prejudiciul cauzat titularului de drepturi de autor, cât
şi prin sustragrea de la plata taxelor legale.
Subiecţii nu sunt calificaţi.
Forma de vinovăţie cerută de lege este intenţia calificată prin scopul
distribuirii mărfurilor pirat realizate şi intenţia directă sau indirectă în celelalte
operaţiuni.
În această variantă, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5
ani sau cu amendă de la 500 al 30.000 RON (pentru persoane fizice) sau de la
5.000 – la 600.000 RON (pentru persoane juridice).
În varianta asimilată din alin. (2) al aceluiaşi articol, infracţiunea constă
în fapta persoanei care oferă, distribuie, deţine ori depozitează sau transportă, în
scopul distribuirii mărfuri pirat, precum şi fapta persoanei care deţine mărfuri
pirat în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale
persoanelor juridice.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din lege, se consideră comunicare
publică orice comunicare a unei opere, direct sau prin orice mijloace tehnice,
făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr
de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al
cunoştinţelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice alt
modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, expunerea
publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură,
proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale,
inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin

78
intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-
un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate.
Se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir
sau fără fir, prin punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau alte
reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată
avea acces, din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
Şi în această variantă fapta este periculoasă prin atingerea adusă dreptului
de autor, iar intenţia este calificată prin scopul urmărit prin efectuarea diferitelor
operaţiuni cu mărfuri pirat.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această variantă a infracţiunii este
închisoarea de la 1 an la 5 ani sau amenda de la 500 RON la 30.000 RON pentru
persoane fizice sau de la 5.000 RON la 600.000 RON pentru persoane juridice.
În alin. (3) al articolului examinat este prevăzută o variantă agravată a
variantelor din alin. (1) şi (2) ale infracţiunii, care se realizează atunci când
faptele prevăzute în primele două alineate sunt săvârşite în scop comercial.
Potrivit explicaţiilor din alineatul (9) al aceluiaşi articol, prin scop
comercial se înţelege urmărirea obţinerii, direct sau indirect, a unui avantaj
economic ori material.
Acest scop se prezumă, se arată în alineatul următor, dacă marfa pirat este
identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele
de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate
reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea sau transportul de produse
purtătoare de drepturi de autor ori de drepturi conexe.
Pentru existenţa agravantei trebuie să se facă dovada existenţei scopului
comercial al operaţiunilor, în cazurile în care acesta nu se prezumă.
Pedeapsa pentru această variantă agravată este închisoarea de la 3 la 12
ani.
În alin. (4) este prevăzută ca variantă aparte închirierea sau oferirea spre
închiriere de mărfuri pirat, fapte sancţionate, ca şi în varianta precedentă, cu
închisoare de la 3 la 12 ani.
O variantă a operaţiunilor cu mărfuri pirat este prevăzută în alin. (5) al
art. 1396 şi ea constă în promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloc şi în orice
mod, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de
comunicare sau prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a
cataloagelor de produse. Fapta, în această variantă, se săvârşeşte cu intenţie, iar
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
În alin. (6) al articolului examinat legiutorul a prevăzut o variantă
agravată pentru faptele prevăzute în alineatele (1) - (4) examinate mai sus,
variantă ce se realizează atunci când vreuna dintre faptele menţionate a produs
consecinţe deosebit de grave în înţelesul arătat de art. 183 C.p.
Legea prevede că, pentru evaluarea gravităţii consecinţelor, calculul
pagubei materiale se efectuează ţinându-se seama de mărfurile pirat identificate

79
în condiţiile prevăzute la alin. (1) - (4) şi de preţul per unitate al produselor
originale, cumulat cu sumele încasate ilegal de făptuitor.
Pedeapsa pentru infracţiunea în această variantă agravată este închisoarea
de la 5 ani la 15 ani, adică net diferită de pedeapsa prevăzută în Codul penal
(închisoarea de la 10 la 20 de ani) pentru infracţiuni contra patrimoniului care
au produs aceleaşi consecinţe.
În fine, o ultimă variantă agravată, prevăzută în alin. (7), se realizează
atunci când, în cazul în care faptele prevăzute la alineatele (1) – (5), examinate
mai sus, sunt săvârşite de către un grup infracţional organizat.
Această împrejurare conferă faptei un grad de pericol social sporit şi de
aceea, în această variantă, fapta se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă ca şi în
varianta precedentă şi anume închisoarea de la 5 ani la 15 ani.
3.11. Refuzul declarării provenienţei mărfurilor pirate (art. 139^7).
Este fapta celui care refuză să declare provenienţa mărfurilor pirat ori a
dispozitivelor pirat de control al accesului, utilizate pentru serviciile de
programe cu acces condiţionat.Aşa cum se arată în art. 1411 alin. (6) din lege,
prin dispozitive pirat de control al accesului se înţelege orice dispozitiv a cărui
confecţionare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin
prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu
acces condiţionat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.
Fapta pe care o examinăm este periculoasă deoarece aduce atingere
drepturilor patrimoniale ale autorului operelor originale piratate şi al
dispozitivelor de control al accesului, utilizate pentru serviciile de programe cu
acces condiţionat.
Subiectiv, infracţiunea presupune forma de vinovăţie a intenţiei, aşa cum
rezultă din însuşi termenul refuz, care presupune voinţa conştientă de a nu da
curs unei cereri ori a unei obligaţii legale.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de
la 3 luni la 2 ani sau amenda de la 500 la 30.000 RON (pentru persoana fizică),
respectiv amenda la de la 5.000 la 600.000 RON pentru persoana juridică.
3.12. Punerea la dispoziţia publicului, fără consimţământul celor în
drept, a produselor purtătoare de drepturi conexe sau sui-generis (art.
139^8). Este fapta persoanei care pune la dispoziţia publicului, inclusiv prin
internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de
drepturi, operele ori produsele purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-
generis ale fabricanţilor de baze de date ori a cópiilor acestora, indiferent de
suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment
ales individual.

80
 Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţelege, potrivit
dispoziţiilor art. 140 alin. (2) din lege, interpretările sau execuţiile artistice
fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe
ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.
Fabricantul de baze de date este persoana fizică sau juridică ce a făcut o
investiţie substanţială, cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii, verificării şi
prezentării conţinutului unei baze de date.
El are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza extragerea sau
reutilizarea conţinutului unei baze de date, fiind titularul dreptului sui-generis în
acest sens.
Fapta este periculoasă deoarece aduce atingere titularilor de drepturi de
autor şi drepturi conexe sau sui-generis. De aceea fapta a fost incriminată şi
sancţionată penal.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea se caracterizează prin vinovăţia sub
forma intenţiei, care implică existenţa la făptuitor a conştiinţei că pune la
dispoziţia publicului operele sau produsele purtătoare de drepturi de autor fără
consimţământul titularilor acestor drepturi.
Aşa cum s-a arătat, tentativa nu se pedepseşte.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este
închisoarea de la 1 an la 4 ani sau amenda de la 500 la 30.000 RON (pentru
persoana fizică), respectiv amenda la de la 5.000 la 600.000 RON pentru
persoana juridică.
3.13. Reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator
(art. 139^9). Este fapta persoanei care reproduce, fără autorizaţie, pe sisteme de
calcul, programele pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi:
instalare, stocare, rulare, executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Este o faptă periculoasă, deoarece aduce atingere dreptului de autor al
unui program de calculator, titularul acestui drept fiind singurul îndreptăţit,
potrivit art. 73 lit. a) din lege, a realiza şi a autoriza reproducerea permanentă
sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice mijloc şi sub orice
formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea,
stocarea, rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material este ca reproducerea pe
sisteme de calcul a programelor pentru calculator să fie neautorizată.
Forma de vinovăţie necesară pentru existenţa infracţiunii este intenţia.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 an la 4 ani sau
amenda de la 500 la 30.000 RON (pentru persoana fizică), respectiv amenda la
de la 5.000 la 600.000 RON pentru persoana juridică.

81
 3.14. Efectuarea de operaţiuni neautorizate cu opere sau produse
purtătoare de drepturi conexe (art. 140). Potrivit dispoziţiilor art. 140 din
Legea nr. 8/1996, constituie infracţiune fapta persoanei care, fără autorizarea
sau consimţământul titularului drepturilor de autor şi drepturilor conexe
recunoscute de lege, săvârşeşte vreuna dintre următoarele fapte:
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe.
Potrivit dispoziţiei din alin. (2) al articolului examinat, prin produse
purtătoare de drepturi conexe se înţelege interpretările sau creaţiile artistice
fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe
ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.
În sensul legii, se consideră fixare încorporarea sunetelor, imaginilor ori a
sunetelor şi imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care
permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui
dispozitiv (art. 98 alin. 2).
Tot potrivit legii, se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă fixarea
sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a
reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări
încorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală [art. 103
alin. (1)].
De asemenea, în lege se arată că se consideră înregistrare audiovizuală
sau videogramă orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de
imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda şi suportul
utilizate pentru această fixare (art. 1061);
b) distribuirea, închirierea sau importul pe piaţa internă al operelor ori al
produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile pirat;
c) comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi
conexe.
Înţelesul termenului comunicare publică este explicat în art. 15 alin. (1)
din lege şi a fost examinat anterior;
d) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
e) transmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de
drepturi conexe;
f) realizarea de opere derivate;
g) fixarea în scop comercial a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori
a programelor de radiodifuziune sau de televiziune.
În concepţia legiuitorului, săvârşirea faptelor enumerate constituie
infracţiuni de-sine-stătătoare.

82
 La toate forma de vinovăţie este intenţia, iar săvârşirea fiecărei infracţiuni
atrage, potrivit legii, pedeapsa închisorii de la o lună la 2 ani sau amenda de la
500 la 30.000 RON (pentru persoana fizică), respectiv amenda la de la 5.000 la
600.000 RON pentru persoana juridică, urmând ca, în caz de pluralitate de
fapte, să se aplice dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni.
3.15. Însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere (art. 141).
Este fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere
sau care aduce la cunoştinţă publică o operă sub un alt nume decât acela decis
de autor.
Sunt două modalităţi prin care se aduce atingere dreptului de autor.
Potrivit art. 3 alin. 1 din lege, are calitatea de autor persoana (sau
persoanele) care a creat opera, iar dreptul de autor aparţine acesteia (acestora).
Însuşirea fără drept a calităţii de autor este o faptă periculoasă social, care
privează pe autor de acest drept.
Acelaşi pericol îl prezintă şi fapta de a aduce la cunoştinţa publică o
operă sub un alt nume decât acela decis de autor deoarece, potrivit dispoziţiei
art. 4 alin. 1 din aceeaşi lege, se prezumă a fi autor, până la proba contrară,
persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoştinţă publică pentru
prima oară.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie concordanţa dintre
calitatea de autor al unei opere şi persoana sub al cărei nume opera a fost adusăl
a cunoştinţă publică pentru prima dată, precum şi relaţiile sociale care nu se pot
forma şi dezvolta normal decât cu apărarea concordanţei menţionate.
Infracţiunea nu are un obiect material.
Subiecţii infracţiunii nu sunt caracterizaţi prin lege. Autor al infracţiunii
poate fi orice persoană, iar subiect pasiv, deşi necaracterizat, nu poate fi decât
persoana care are calitatea de autor al unei opere.
În structura acestei infracţiuni, când aceasta se comite în varianta
asimilată a aducerii la cunoştinţă publică a unei opere, există, alături de
conţinutul constitutiv, o situaţie premisă constând în preexistenţa calităţii de
autor al unei opere, recunoscută în persoana autorului ei.
În cadrul laturii obiective a conţinutului constitutiv, locul principal îl
ocupă elementul material, care constă fie în acţiunea de însuşire fără drept a
calităţii de autor al unei opere, fie în acţiunea de aducere la cunoştinţă publică a
operei sub un alt nume decât acela decis de autor.
În ambele variante există câte o cerinţă esenţială ataşată elementului
material: în prima variantă cerinţa ca însuşirea calităţii de autor să se facă fără

83
drept, iar la a doua cerinţa ca aducerea la cunoştinţă publică a operei să se facă
sub un alt nume decât acela decis de autor.
În cadrul laturii subiective, elementul subiectiv este vinovăţia sub forma
intenţiei.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea fapt consumat este
închisoarea de la 3 luni la 5 ani sau amenda de la 2.500 la 50.000 RON.
3.16. Efectuarea de operaţiuni ilicite cu dispozitive de control al
accesului la servicii de programe cu acces condiţionat (art. 141^1). Prin
dispoziţiile acestui articol au fost incriminate ca infracţiuni şi sancţionate diferit
o serie de fapte reprezentând operaţiuni ilicite cu dispozitivele de control al
accesului la servicii de programe cu acces condiţionat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor din alin. 1 al art. 1411, constituie infracţiune
fapta persoanei care produce, importă, distribuie, deţine, instalează, întreţine sau
înlocuieşte în mod ilicit dispozitivele de control al accesului, fie originale, fie
pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiţionat.
Toate aceste operaţiuni sunt periculoase pentru dreptul autorilor de
programe cu acces condiţionat.
Forma de vinovăţie este intenţia. Infracţiunea în această variantă se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă de la 500 la 30.000
RON (pentru persoana fizică), respectiv amenda la de la 5.000 la 600.000 RON
pentru persoana juridică.
Prin dispoziţiile din alin. 2 este incriminată ca infracţiune fapta persoanei
care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la
servicii de programe cu acces condiţionat.
Este o atingere directă a dreptului de autor al programelor cu acces
condiţionat.
Racordarea trebuie să fie făcută fără drept.
Şi în această variantă infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.
Corespunzător gradului de pericol social mai redus al acestei variante
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda
de la 500 la 30.000 RON (pentru persoana fizică), respectiv amenda la de la
5.000 la 600.000 RON pentru persoana juridică.
Potrivit dispoziţiilor din alin. 3, constituie infracţiuni utilizarea
anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul
promovării dispozitivelor pirat de control al accesului la serviciile de programe
cu acces condiţionat, precum şi expunerea sau prezentarea către public în orice
mod, fără drept, a informaţiilor necesare confecţionării de dispozitive de orice

84
fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu
acces condiţionat, ori destinate accesului neautorizat, în orice mod, la astfel de
servicii.
Obiectul juridic al acestor infracţiuni îl constituie securitatea serviciilor
de programe cu acces condiţionat şi relaţiile sociale dependente de apărarea
acestei valori.
Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea, în orice modalitate, se
săvârşeşte cu intenţie.
Pedeapsa este închisoarea de la o lună la 3 ani.
În alin. 4 al articolului examinat este incriminată vânzarea sau închirierea
dispozitivelor pirat de control al accesului, adică a oricărui dispozitiv a cărui
confecţionare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin
lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces
condiţionat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.
Pericolul social decurge din faptul că prin vânzarea sau închirierea
dispozitivelor pirat menţionate se creează posibilitatea utilizării acestora în
vederea racordării fără drept la servicii de programe, aducând-se astfel atingere
drepturilor de autor aferente.
Pericolul social al acestor fapte este evident şi de asemenea este evidentă
vinovăţia cu care sunt săvârşite şi care este intenţia.
De aceea pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani.
În fine, în alin. 5 al art. 1411 se prevede sancţionarea mai severă a
infracţiunilor în variantele prevăzute la alineatele 1 şi 2 atunci când faptele
acolo menţionate sunt săvârşite în scop comercial, adică atunci când s-a urmărit
obţinerea, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.
Pedeapsa în această variantă agravată este închisoarea de la 3 la 10 ani.
3.17. Efectuarea de operaţiuni cu dispozitive care permit
neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie (art. 143). În varianta prevăzută
în alin. 1 al acestui articol constituie infracţiune fapta persoanei care, fără drept,
produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă în orice mod spre vânzare sau
închiriere ori deţine în vederea comercializării dispozitive sau componente care
permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie ori care prestează servicii ce
conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie ori care neutralizează
aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în mediul digital.
Prin măsuri tehnice, în sensul prevederilor alin. 2 al art. 1385 din lege, se
înţelege utilizarea oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau a aunei componente
care, în cadrul funcţiilor sale normale, este destinată să împiedice sau să

85
limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin
legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
Pericolul social al faptelor examinate decurge din ameninţarea pe care o
prezintă pentru sistemele de protecţie şi în ultimă consecinţă pentru drepturile
de autor sau conexe.
Fapta se săvârşeşte cu intenţie, iar pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda de la 500 la 30.000 RON (pentru
persoana fizică), respectiv amenda la de la 5.000 la 600.000 RON pentru
persoana juridică.
Prin dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol este incriminată ca infracţiune
fapta persoanei care, fără a avea consimţământul titularilor de drepturi şi ştiind
sau trebuind să ştie că astfel permite, facilitează, provoacă sau ascunde o
încălcare a unui drept prevăzut în legea analizată:
a) înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate
ori modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind regimul
drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil;
b) distribuie, importă în scopul distribuirii, radiodifuzează ori comunică
public sau pune la dispoziţie publicului, astfel încât să poată fi accesate, în orice
loc şi în orice moment ales în mod individual, fără drept, prin intermediul
tehnicii digitale, opere sau alte produse protejate pentru care au fost înlăturate
ori modificate fără autorizaţie informaţiile existente sub formă electronică
privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe.
Faptele sunt periculoase deoarece reprezintă manopere dolosive prin care
se înlătură măsurile destinate să protejeze drepturile de autor sau conexe asupra
operelor sau produselor protejate cu care se efectuează operaţiuni comerciale.
Faptele se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă. Legea prevede că
făptuitorul ştie sau trebuie să ştie care sunt consecinţele posibile ale faptelor
sale, în sensul că, dacă nu ştie, are obligaţia să se intereseze asupra acestora, iar
dacă nu o face, înseamnă că acceptă toate consecinţele, acţionând cu intenţie
indirectă.
Pedeapsa este aceeaşi ca pentru varianta prevăzută la alin. 1, adică
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda de la 500 la 30.000 RON (pentru
persoana fizică), respectiv amenda la de la 5.000 la 600.000 RON pentru
persoana juridică.
Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni din aceeaşi lege, tentativa nu se
pedepseşte.

86
 3.18. Cazuri de nepedepsire sau de reducere a pedepsei pentru
infracţiunile de efectuare de operaţiuni cu mărfuri pirat (art. 143^1).
Potrivit dispoziţiilor din alin. (1) al acestui articol, nu se pedepseşte persoana
care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor
competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii
uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 1396, permiţând astfel identificarea şi
tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.
Dispoziţiile se referă la un caz particular de aplicare a prevederilor art.
367 alin. (4) din Noul Codul penal privitor la asocierea pentru săvârşirea de
infracţiuni.
Dispoziţiile menţionate prevăd că nu se pedepsesc persoanele care au
săvârşit fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul
săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 367
alin. (1) Noul Cod penal privitor la infracţiunea de constituire a unui grup
infracțional organizat, ori de a adera sau sprijini sub orice formă o astfel de
asociere, dacă denunţă asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi
început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul asocierii.
Existenţa cazului de nepedepsire prevăzut în alin. (1) din art. 1431 din
Legea nr. 8/1996 presupune preexistenţa participării persoanei beneficiare la o
asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute
la art. 1396 din aceeaşi lege.
Condiţia este autodenunţarea participării, făcută de o persoană înainte de
a fi începută urmărirea penală împotriva sa pentru participarea la o asociaţie sau
înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile menţionate, prevăzute
în art. 1396 alin. (1) – (6).
În alin. (2) al art. 1431 din legea examinată se prevede că persoana care a
comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 1396 şi care, în timpul urmăririi
penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a
altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de mărfuri pirat sau de
dispozitive pirat de control al accesului, beneficiază de reducerea la jumătate a
limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Condiţiile aplicării acestei cauze de reducere a pedepsei se referă la
calitatea beneficiarului de autor a uneia (nu a mai multora) dintre infracţiunile
de efectuare de operaţiuni cu mărfuri pirat prevăzute în art. 1396 din lege, care
denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor
persoane care au săvârşit infracţiuni legate de mărfuri pirat sau de dispozitive
pirat de control al accesului.
Toate acestea trebuie făcute în cursul urmăririi penale a persoanei pentru
infracţiunea săvârşită, ceea ce presupune încadrarea faptei săvârşite în una
dintre dispoziţiile art. 1396 alin. (1)-(7) pentru ca limitele corespunzătoare ale
pedepsei să se reducă la jumătate ca efect al acestei cauze speciale.

87
 Potrivit alin. (2) al art. 1431, de prevederile alin. (1) beneficiază şi
persoanele care au comis infracţiuni prevăzute la art. 1399 (reproducerea
neautorizată a programelor pentru calculator), art. 140 (efectuarea de operaţiuni
neautorizate cu opere sau produse purtătoare de drepturi conexe) şi art. 141
(însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere), în condiţiile în care se
recuperează prejudiciul constatat.
3.19. Aspecte procesuale şi procedurale (art. 145). În ceea ce priveşte
constatarea săvârşirii infracţiunilor din această lege, ea se face, potrivit art. 145
alin. (1), de către structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei
Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Competenţa de
constatare aparţine, potrivit dispoziţiilor alin. (2), şi Inspectoratului General
pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor (pentru constatarea
infracţiunilor prevăzute la art. 1396 alin. (6), art. 1398, 1399 şi 143) şi
Jandarmeriei Române (pentru infracţiunile prevăzute la art. 1396, 1398 şi 1411).
Competenţa de judecată în primă instanţă pentru infracţiunile prevăzute la
art. 1396-143 revine tribunalului, potrivit art. 145 alin. (3).
Este de menţionat că, abrogarea prin O.U.G. nr. 190/2005 a dispoziţiilor
art. 144 din lege, care prevedeau că, pentru infracţiunile de la art. 139 9, 140 şi
141, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate şi că împăcarea părţilor sau retragerea plângerii înlătură răspunderea
penală.
Ca urmare a acestei abrogări, în cazul tuturor infracţiunilor prevăzute în
Legea nr. 8/1996 acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită din oficiu.

88