Sunteți pe pagina 1din 9

REFERAT

Tema
Tipuri de anestezii

AUTOR:
CÎLŢEA CLAUDIA-IULIANA
Anestezia reprezintă un procedeu medical de diminuare sau de suprimare temporară,
completă sau parțială, a sensibilității corpului la dureri, realizat prin agenți fizici sau chimici.
Anestezia se folosește în proceduri chirurgicale pentru a le permite pacienților să suporte o
intervenție chirurgicală fără durere1. Un foarte bun anestezic este gazul cu xenon, ce creează
o senzație de adormire instantanee.

Anestezia se manifestă prin2:

 Absența sau dispariția unuia sau mai multor tipuri de sensibilitate, spontan sau
voluntar.
 Abolirea reversibilă a sensibilității, provocată prin utilizarea agenților anastezici.
 Pierderea patologică a sensibilității, care poate cuprinde una sau mai multe forme de
sensibilitate.
Există mai multe forme de anestezie:

 Anestezie generală
 Anestezie locală
 Anestezia regională

Anestezia generală este indicată în cazul intervenţiilor chirurgicale complexe şi de


durată. Pacientul este complet adormit şi nu simte deloc durere, anestezicul fiind administrat
intravenos înainte de începerea operaţiei, dar şi pe parcursul acesteia, inhalator (prin
intermediul unei măşti), în funcţie de situaţie (dacă operaţia se prelungeşte, de exemplu).

În timpul operaţiei, pacientul este ventilat mecanic prin intermediul unui tub respirator
sau al unei măşti cu oxigen, deoarece substanţa anestezică nu numai că provoacă
inconştienţă, dar şi paralizează temporar muşchii, inclusiv pe cei de la nivelul plămânilor,
care fac posibilă respiraţia. Astfel sunt împiedicate mişcările necontrolate ale pacientului din
timpul operaţiei, care ar putea creşte riscul de complicaţii.
Deoarece presupune un risc mai crescut de complicaţii intra- şi postoperatorii,
anestezia generală este indicată în special pentru intervenţiile care nu pot fi efectuate cu alt
tip de anestezie, cum ar fi operaţiile pe inimă, înlăturarea nodulilor la sân, lobectomia
(îndepărtarea unui lob pulmonar), mastectomia, protezarea genunchiului sau a şoldului etc.

1
https://www.cdt-babes.ro/servicii/anestezie_terapie_intensiva.php
2
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/anestezie_370
În timpul operaţiei, anestezistul va monitoriza încontinuu funcţiile vitale – ritmul
cardiac, tensiunea arterială, nivelul de oxigen etc. – şi va ajusta cantitatea de anestezic la
nevoie, astfel încât pacientul să rămână inconştient şi să nu simtă durere.
După finalizarea operaţiei, anestezistul opreşte administrarea tuturor anestezicelor şi
monitorizează pacientul până la reluarea funcţiilor respiratorii şi controlul eficient al acestora
de către pacient. În următoarele 2-4 ore de la finalizarea operaţiei, pacientul devine din nou
conştient.
Unii pacienţi nu prezintă simptome după efectuarea anesteziei, însă alţii pot
experimenta simptome precum greaţă, vărsături, frisoane, febră, răguşeală, dureri musculare,
dureri de spate, mâncărimi ale pielii, confuzie, gură uscată sau dureri în gât, manifestări pe
care anestezistul le poate ameliora prin intermediul medicaţiei specifice.
De asemenea, pot apărea dureri sau disconfort, dar acestea sunt cauzate de operaţia în
sine, nu de anestezie. Şi în acest caz pot fi administrate calmante şi analgezice, oral sau
intravenos, care ameliorează simptomele.
Trebuie precizat că în primele 1-2 zile după o intervenţie chirurgicală
majoră, pacientul va fi nevoit să poarte o sondă urinară, pentru a evita complicaţiile ce pot
apărea din cauza mişcărilor. După scoaterea acestei sonde urinare, este posibil să apară
simptome precum arsură sau usturime la urinare.
La fel cum funcţia vezicii urinare este oprită în timpul anesteziei, aşa şi intestinele
sunt „paralizate” în acest interval, motiv pentru care în primele 24-72 de ore de la intervenţie
este posibil ca pacientul să nu poată defeca. Un semn care poate indica prezenţa unor
complicaţii – ocluzie sau obstrucţie intestinală – este lipsa gazelor intestinale în orele
următoare de după operaţie. Din acest motiv, pacientul va fi atent monitorizat în acest interval
la terapie intensivă.
Alte complicaţii ale anesteziei generale, mai rar întâlnite, sunt:
– incapacitatea de a respira pe cont propriu după înlăturarea mijloacelor de ventilaţie
mecanică (în acest caz, pacientul va purta masca sau tubul endotraheal pentru alte câteva ore
după intervenţie, până îşi poate relua singur funcţiile respiratorii)
– pneumonia – o complicaţie severă care constă în pătrunderea accidentală a fluidelor (de
exemplu, voma) în plămâni în timpul operaţiei. În această situaţie de urgenţă se recurge la
terapie cu antibiotice.
– cheaguri de sânge – din cauza timpului îndelungat petrecut într-o singură poziţie, fără a se
mişca, pacientul este expus unui risc crescut de apariţie a cheagurilor de sânge, în special la
nivelul picioarelor, afecţiune numită şi tromboză venoasă profundă. De aceea este important
ca pacientul să facă mişcare câat mai curând posibil după operaţie şi să ia medicamente
anticoagulante prescrise de medicul curant.
– hipertemie malignă postanestezică – este o boală autozomal-dobândită a muşchilor
scheletici, caracterizată de un răspuns hipermetabolic la toate anestezicele inhalatorii. Se
manifestă prin febră crescută şi contracţii musculare care pot duce la insuficienţă de organe.
Din acest motiv, pacienţii care au în familie cazuri de hipertermie malignă trebuie testaţi
anterior.
– „conştientizare sub anestezie” – este un fenomen rar întâlnit, în care pacientul nu este pe
deplin inconştient şi îşi poate aminti ulterior detalii din timpul intervenţiei, cum ar fi
conversaţii, sunete, mirosuri. Din fericire, astfel de situaţii pot fi evitate prin administrarea
unei doze potrivite de anestezic. Experienţa anestezistului este, aşadar, esenţială pentru buna
desfăşurare a operaţiei, dar şi pentru starea de sănătate fizică şi mintală a pacientului.
Anestezia locală reprezintă blocarea prin mijloace fizice sau medicamentoase a
transmiterii nervoase la nivelul terminațiilor nervoase periferice (piele, mucoase, țesuturi
profunde), având ca scop abolirea reversibilă a sensibilității dureroase.
Tipuri de anestezie locală:
I. de contact (topică) – prin badijonare, instilații, refrigerare
II. prin infiltrație:
1. Anestezia locală prin infiltrație superficială constă în injectarea de anestezic
în regiunea unde urmează a fi efectuată manevra chirurgicală, la distanţă mică de viitoarea
incizie, pe laturile unui romb care încadrează zona. Când sunt interesate pielea și/sau țesutul
subcutanat este sufiecientă injectarea anestezicului în sau imediat sub tegument, ţesutul
adipos fiind practic lipsit de receptori pentru durere.
2. Anestezia locală prin infiltrație profundă se practică atunci când incizia va
interesa mai multe planuri (fascii, muşchi), se va efectua plan cu plan (intradermic,
subcutanat, intrafascial, intramuscular).
3. În cazul degetelor, injectarea de anestezic se face la baza lor chiar dacă
leziunea este localizată la vârf.
Durata analgeziei depinde de tipul, cantitatea şi concentraţia anestezicului, de locul
injectării lui, de vascularizaţia locală etc. Intervalul este mai scurt dacă prin manevra
chirurgicală este favorizată scurgerea analgezicului de la locul injectării, în cazul anesteziilor
efectuate în zone bine vascularizate (mână, faţă) sau puternic inflamate.
Prelungirea duratei anesteziei locale prin infiltrație cu Xilină 1% se poate face prin
adăugare de adrenalină 1:200000 la soluția de anestezic local, manevră contraidicată în
anestezia extremităților – degete
După încetarea efectului analgezic durerile sunt în general minime şi se ameliorează
prompt la administrarea orală de antialgice uzuale.
Indicațiile anesteziei locale prin infiltrație
Anestezia locală se poate efectua în cazul celor mai multe leziuni ale pielii şi ţesutului
subcutanat: plăgi, abcese, tumori benigne sau maligne (cu excepţia melanomului malign,
unde este contraindicată).
Chisturile sebacee, criptonichia şi panariţiile degetelor, lipoamele, hematoamele pot fi
operate utilizand anestezia locală.
Paracenteza abdominală (extragerea de lichid prin puncţie), toracocenteza şi
pleurostoma (introducerea unui dren în torace, pentru evacuarea de aer sau lichid), montarea
de catetere în vase sau a cateterelor de dializă peritoneală se fac de regulă cu anestezie locală.
Anestezia locală poate fi efectuata şi în cazul intervenţiilor mai mari de tipul
apendicetomiei sau pentru cura chirurgicală a herniei inghinale, dar numai în situaţii
excepţionale, în cazul pacienților tarați care nu suportă o anestezie generală.
Complicațiile anesteziei locale prin infiltrație pot fi usor evitate respectând tehnica de
efecuare a anesteziei, verificand soluțiile anestezice utilizate si concentrația lor și luând în
considerare particularitățile anatomice ale zonei care urmează sa fie anesteziată.
1. Complicațiile locale:
• neinstalarea anesteziei(soluții vechi, concentrație scăzută, greșeli tehnice)
• lezarea unor vase de sânge - echimoze, toxicitate sistemică
• lezarea unor trunchiuri nervoase - parestezii, tulburari senzitive și motorii
• injectarea nesterilă – complicații septice
• lezarea unor organe parenchimatoase sau cavitare
• ischemia sau necroza țesuturilor
2. Complicațiile generale:
• supradozarea anestezicului local
• alergia la anestezicul local sau excipienți
Prevenirea complicațiilor anesteziei locale:
• testarea obligatorie a sensibilitații pacientului la anestezic
• indicația corectă a anesteziei și respectarea tehnicii
• supravegherea pacientului pentru a depista primele manifestări de intoleranță
Anestezia regională este anestezia care afectează o mare parte a corpului cum
este un membru sau jumătatea inferioară a corpului. Tehnicile anestezice regionale pot
fi împărţite în centrale şi periferice. Tehnicile centrale cuprind blocada neuroaxiala
(anestezia epidurala şi spinală). Tehnicile periferice pot fi în continuare împărţite în
blocurile plexurale cum este blocul plexului brachial şi blocurile unice ale nervilor.
Anestezia regionala poate fi efectuată printr-o singură injecţie sau prin administrare
continua printr-un cateter venos. Anestezia regionala poate fi efectuată prin injectarea
anestezicelor locale direct în venele bratului-blocul Bier.
Anestezia regională este diferită de cea locală, care reprezintă anestezierea unei
părţi mici a corpului, cum este un dinte sau o zonă cutanată. Anestezia de conducţie
este un termen complex care cuprinde o mare varietate a tehnicilor locală şi regională.
Anestezia regionala poate permite efectuarea unei operaţii chirurgicale sau
aduce ameliorarea durerii post-operatorii. Există diferite blocuri ale plexului brachial
pentru procedurile de intervenţie pe braţ sau umăr. Metodele similare tehnicilor
anestezice regionale de rutină sunt frecvent folosite în tratarea durerii cronice. În naştere
şi travaliu, epiduralele sau epiduralele spinale combinate ameliorează eficient durerea.
Anestezia regionala este astăzi mai frecventă decât anestezia generală pentru operaţia
de cezariană. Blocurile nervoase sunt larg folosite în medicină veterinară.
Faţă de anestezia generală, pacienţii rămân conştienţi în timpul procedurii,
rezultând mai puţine efecte adverse şi permiţând medicului să discute cu pacientul în
timpul procedurii dacă este necesar. Totuşi, mulţi pacienţi prefera să fie sedaţi. Există un
spectru de complexitate între infiltraţia anestezică simplă şi blocurile regionale majore,
cum este blocul central neuraxial (spinal şi epidural), cu blocuri ale nervilor. Blocurile
nervilor care afectează nervii periferici majori cum este femuralul şi sciaticul sunt uneori
văzute că tehnici anestezice regionale.
Faţă de o infiltraţie anestezică minoră pentru a permite unei plăgi să fie săturate
sau unei leziuni cutanate să fie excizate, anestezia regionala poate implica
administrarea de doze mari de anestezic local sau administrarea foarte aproape sau
direct în sistemul nervos central. Astfel există riscul de complicaţii ale toxicităţii
anestezicului local (cum sunt convulsiile şi stopul cardiac) şi sindromul similar şocului
spinal. Cele mai multe tehnici regionale anestezice, chiar şi în mâinile unor specialist au
o rată de eşec de 1-10%. Astfel anestezia generală poate deveni necesară chiar şi la o
procedură iniţial planificată a fi efectuată sub anestezie regională. Din aceste motive,
anestezia regionala se efectuează doar într-un mediu spitalicesc bine echipat pentru a
permite o anestezie generală sigură dacă este necesară.
Cele mai frecvente tipuri de anestezie regională sunt cea spinală şi cea epidurală.
Anestezia spinală (rahidiană) constă în injectarea unei substanţe anestezice în
lichidul  din jurul măduvei spinării, prin intermediul unui ac foarte fin introdus la nivelul
coloanei vertebrale lombare. Pacientul poate resimţi un anumit grad de disconfort la
introducerea acului, dar care se diminuează pe măsură ce anestezicul îşi face efectul.
Anestezia epidurală presupune introducerea anestezicului prin intermediul unui tub
sau cateter fixat cu ajutorul acului în spaţiul epidural din jurul coloanei vertebrale, ceea ce
permite anestezistului să regleze cantitate de anestezic pe durata intervenţiei, în funcţie de
situaţie. Acest tip de anestezie este indicat în cazul naşterilor, fie ele naturale sau prin
cezariană.
Anestezia regională prezintă mai puţine complicaţii decât cea generală şi nu există
la fel de multe reacţii adverse. Pacientul îşi recuperează mai rapid funcţia vezicală şi cea
intestinală, respiră mai uşor, nu are stări de greaţă la fel de persistente ca în cazul anesteziei
generale şi îi este mai uşor să facă mişcare după operaţie.
Cu toate acestea, pot apărea simptome precum:

 dureri de cap (mai ales dacă pacientul, la momentul injectării anestezicului, îşi mişcă
trunchiul sau capul)
 durere, vănătăi, hematom sau disconfort la locul injectării în primele 24-72 de ore de
la intervenţie
 blocarea temporară a nervului din plexul brahial (modificarea dimensiunii pupilei, nas
înfundat, răguşeală, respiraţie îngreunată etc.)
 pneumotorax (o urgenţă medicală care constă în pătrunderea aerului în plămâni şi în
cutia toracică – tuse persistentă, dureri în piept, respiraţia scurtă).
Ce informaţii trebuie să îi oferi anestezistului
Consultul preanestezic este o etapă esenţială pentru buna desfăşurare a intervenţiei la
care urmează să fie supus pacientul. În această etapă, medicul anestezist va evalua starea de
sănătate a pacientului (vârstă, greutate, index masă corporală, istoric medical şi chirurgical)
şi va lua la cunoştinţă tratamentele pe care acesta le urmează sau le-a urmat.
În funcţie de aceste aspecte, anestezistul va stabili tipul de anestezie necesar,
combinaţia optimă şi dozele de medicamente folosite în timpul intervenţiei, dar şi ulterior. De
asemenea, în cadrul consultului preanestezic, medicul îi va explica pacientului în ce constă
procedura anestezică, beneficiile şi riscurile acesteia şi va face o serie de recomandări
esenţiale:
 oprirea administrării anumitor medicamente cu 24 de ore înainte de intervenţie
 efectuarea unei clisme
 fără lichide sau alimente solide cu 12 ore înainte de intervenţie
 fără bijuterii – cercei, brăţări, lănţişoare etc. 
 ştergerea unghiilor de ojă etc.
În dimineaţa operaţiei, anestezistul se va asigura că pacientul a respectat
recomandările şi poate opta pentru premedicaţia acestuia înainte de intrarea în blocul
operator. Aceasta include pregătirea psihologică şi medicaţia farmacologică în dependenţă de
starea pacientului, comorbidităţile şi amploarea intervenţiei anestezico-chirurgicale. 
Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Anestezie
2. https://www.csid.ro/
3. https://proceduri.romedic.ro/
4. https://proceduri.romedic.ro/anestezia