ANESTEZIA LOCALA SI GENERALA

Dacă în prezent există tehnici chirurgicale moderne, care permit tratarea multor probleme
grave de sănătate, acest lucru este datorat în mare parte anesteziei, care îi permite
pacientului să îndure orice fel de intervenţie chirurgicală fără să simtă niciun pic de durere.
Există însă mai multe tipuri de anestezie la care se apelează, în funcţie de factori precum
intervenţia care urmează a fi făcută, durata acesteia, starea generală de sănătate a
pacientului sau preferinţele acestuia.

De la o banală extracţie dentară până la operaţii complicate pe inimă sau pe creier,

anestezia permite buna desfăşurare a acestor intervenţii, fără ca pacientul să simtă durere
şi, uneori, fără ca el să fie măcar conştient, aşa cum este în cazul anesteziei generale.

Tipuri de anestezie – beneficii şi posibile reacţii adverse

 Anestezie generală
 Anestezie regională/rahianestezie (epidurală sau spinală)
 Anestezie locală
 Supravegherea anestezică monitorizată (SAM)/analgosedarea
Anestezia generală

Acest tip de anestezie este indicată în cazul intervenţiilor chirurgicale complexe şi de durată.
Pacientul este complet adormit şi nu simte deloc durere, anestezicul fiind administrat
intravenos înainte de începerea operaţiei, dar şi pe parcursul acesteia, inhalator (prin
intermediul unei măşti), în funcţie de situaţie (dacă operaţia se prelungeşte, de exemplu).

RECOMANDĂRI
n timpul operaţiei, pacientul este ventilat mecanic prin intermediul unui tub respirator sau al
unei măşti cu oxigen, deoarece substanţa anestezică nu numai că provoacă inconştienţă,
dar şi paralizează temporar muşchii, inclusiv pe cei de la nivelul plămânilor, care fac
posibilă respiraţia. Astfel sunt împiedicate mişcările necontrolate ale pacientului din timpul
operaţiei, care ar putea creşte riscul de complicaţii.

Deoarece presupune un risc mai crescut de complicaţii intra- şi postoperatorii, anestezia

generală este indicată în special pentru intervenţiile care nu pot fi efectuate cu alt tip de
anestezie, cum ar fi operaţiile pe inimă, înlăturarea nodulilor la sân, lobectomia
(îndepărtarea unui lob pulmonar), mastectomia, protezarea genunchiului sau a şoldului etc.

În timpul operaţiei, anestezistul va monitoriza încontinuu funcţiile vitale – ritmul cardiac,

tensiunea arterială, nivelul de oxigen etc. – şi va ajusta cantitatea de anestezic la nevoie,
astfel încât pacientul să rămână inconştient şi să nu simtă durere.

După finalizarea operaţiei, anestezistul opreşte administrarea tuturor anestezicelor şi

monitorizează pacientul până la reluarea funcţiilor respiratorii şi controlul eficient al acestora
de către pacient. În următoarele 2-4 ore de la finalizarea operaţiei, pacientul devine din nou
conştient.

Unii pacienţi nu prezintă simptome după efectuarea anesteziei, însă alţii pot experimenta
simptome precum greaţă, vărsături, frisoane, febră, răguşeală, dureri musculare, dureri
de spate, mâncărimi ale pielii, confuzie, gură uscată sau dureri în gât, manifestări pe
care anestezistul le poate ameliora prin intermediul medicaţiei specifice.
De asemenea, pot apărea dureri sau disconfort, dar acestea sunt cauzate de operaţia în
sine, nu de anestezie. Şi în acest caz pot fi administrate calmante şi analgezice, oral sau
intravenos, care ameliorează simptomele.

Trebuie precizat că în primele 1-2 zile după o intervenţie chirurgicală majoră, pacientul va fi
nevoit să poarte o sondă urinară, pentru a evita complicaţiile ce pot apărea din cauza
mişcărilor. După scoaterea acestei sonde urinare, este posibil să apară simptome precum
arsură sau usturime la urinare.

La fel cum funcţia vezicii urinare este oprită în timpul anesteziei, aşa şi intestinele sunt
„paralizate” în acest interval, motiv pentru care în primele 24-72 de ore de la intervenţie este
posibil ca pacientul să nu poată defeca. Un semn care poate indica prezenţa unor
complicaţii – ocluzie sau obstrucţie intestinală – este lipsa gazelor intestinale în orele
următoare de după operaţie. Din acest motiv, pacientul va fi atent monitorizat în acest
interval la terapie intensivă.

Alte complicaţii ale anesteziei generale, mai rar întâlnite, sunt:

– incapacitatea de a respira pe cont propriu după înlăturarea mijloacelor de ventilaţie

mecanică (în acest caz, pacientul va purta masca sau tubul endotraheal pentru alte câteva
ore după intervenţie, până îşi poate relua singur funcţiile respiratorii)
– pneumonia – o complicaţie severă care constă în pătrunderea accidentală a fluidelor (de
exemplu, voma) în plămâni în timpul operaţiei. În această situaţie de urgenţă se recurge la
terapie cu antibiotice.
– cheaguri de sânge – din cauza timpului îndelungat petrecut într-o singură poziţie, fără a
se mişca, pacientul este expus unui risc crescut de apariţie a cheagurilor de sânge, în
special la nivelul picioarelor, afecţiune numită şi tromboză venoasă profundă. De aceea este
important ca pacientul să facă mişcare câat mai curând posibil după operaţie şi să ia
medicamente anticoagulante prescrise de medicul curant.
– hipertemie malignă postanestezică – este o boală autozomal-dobândită a muşchilor
scheletici, caracterizată de un răspuns hipermetabolic la toate anestezicele inhalatorii. Se
manifestă prin febră crescută şi contracţii musculare care pot duce la insuficienţă de organe.
Din acest motiv, pacienţii care au în familie cazuri de hipertermie malignă trebuie testaţi
anterior.
– „conştientizare sub anestezie” – este un fenomen rar întâlnit, în care pacientul nu este
pe deplin inconştient şi îşi poate aminti ulterior detalii din timpul intervenţiei, cum ar fi
conversaţii, sunete, mirosuri. Din fericire, astfel de situaţii pot fi evitate prin administrarea
unei doze potrivite de anestezic. Experienţa anestezistului este, aşadar, esenţială pentru
buna desfăşurare a operaţiei, dar şi pentru starea de sănătate fizică şi mintală a pacientului.

În primele 1-2 zile de la intervenţia chirugicală care a necesitat anestezie generală nu este
indicat şofatul, deoarece anestezicul este eliminat din organism treptat şi pot exista
simptome precum confuzie, somnolenţă sau încetinirea reflexelor în acest interval.

Anestezia locală

Acest tip de anestezie este indicat pentru intervenţiile minore, izolate, şi constă în injectarea
sau aplicarea anestezicului, sub formă de geluri, creme sau spray-uri, în zona care se
doreşte a fi amorţită.

Operaţia la o mână, vasectomia, biopsia mamară, eliminarea unei aluniţe, extirparea

lipoamelor, excizia chistului pilonidal, îndepărtarea cataractei, puncţie
lombară, amigdalectomia (extirparea amigdalelor) sau diverse proceduri stomatologice
(extracţie dentară, obturaţie de canal, implant dentar etc.) sunt doar câteva dintre
intervenţiile minore care necesită anestezie locală.
Spre deosebire de anestezia generală şi cea regională, anestezia locală are mult mai puţine
reacţii adverse, iar recuperarea este mult mai rapidă. Pacientul este treaz şi alert în timpul
intervenţiei, poate simţi o uşoară presiune în zona în care „se lucrează”, dar nu simte
deloc durere.

Reacţiile adverse la anestezicul local apar în special atunci când acesta este administrat
într-o doză prea mare, caz în care este posibil să apară simptome temporare precum: ţiuit în
urechi, ameţeală, gust metalic. În cazuri extrem de rare, pot apărea convulsii, hipotensiune,
ritm cardiac încetinit sau tulburări respiratorii. De asemenea, există riscul unei reacţii
alergice la anestezic.

Potrivit specialiştilor, 1% din populaţie este alergică la anestezicul local, mai exact la un
conservant utilizat în compoziţia anestezicului. De aceea este indicat ca pacientul să îi
spună medicului, anterior intervenţiei, dacă s-a mai confruntat în trecut cu reacţii de tip
alergic cauzate de anestezie.

Supravegherea anestezică monitorizată (SAM)/analgosedarea

Acest tip de anestezie este preferat în cazul efectuării unor proceduri curative sau
diagnostice care, în absenţa anesteziei, pot cauza disconfort sau riscuri, cum ar
fi colonoscopia, endoscopia, bronhoscopia, operaţii pe ochi sau pe creier sau chiar naşterea
naturală.

Anestezicul este introdus prin injectare venoasă şi are proprietăţi anxiolitice, hipnotice,
sedative, miorelaxante, anticonvulsivante, analgezice şi amnestice. Cu alte
cuvinte, pacientul respiră singur, poate comunica, dar nu simte durerea şi nu îşi va
aminti nimic din timpul intervenţiei.

Astfel, analgosedarea sau supravegherea anestezică monitorizată se află la limita dintre

anestezia locală şi cea generală. Pacientul se recuperează mult mai rapid, iar reacţiile
adverse care pot apărea sunt semnificativ mai reduse decât în cazul anesteziei
generale, constând în: dureri de cap, senzaţie de greaţă, vărsături, somnolenţă. Rareori,
analgosedarea poate cauza reacţii alergice, infarct sau accident cerebral.

Nivelul de sedare poate fi minim (pacientul este treaz, aude şi înţelege ce se petrece în jurul
lui, poate răspunde la întrebările adresate de medic), moderat (pacientul este somnolent şi
poate chiar să adoarmă în timpul intervenţiei) sau profund (pacientul este inconştient şi
doarme pe parcursul intervenţiei, nu îşi va aminti nimic ulterior), în funcţie de tipul
intervenţiei, de modul în care reacţionează organismul la anestezic, de vârsta, stilul de viaţă
şi comorbidităţile pacientului.