Cuprins

Cuprins.............................................................................................................................................1
INTRODUCERE
.........................................................................................................................................................4
CAPITOLUL 1................................................................................................................................5
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ.......................................5
1.Noţiuni introductive..................................................................................................................5
2.1. CLASIFICAREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ.................................................................7
2.1.1. COPILUL DIN CĂSĂTORIE.......................................................................................7
2.1.2. COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI.......................................................................8
3. MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂŢII DIN CĂSĂTORIE ŞI DIN AFARA
CĂSĂTORIEI..............................................................................................................................8
CAPITOLUL 2................................................................................................................................9
FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE...........................................................................9
SECŢIUNEA I. Prezumţia de paternitate....................................................................................9
1. NOŢIUNEA.............................................................................................................................9
2. COPII CARE BENEFICIAZĂ DE PREZUMŢIA DE PATERNITATE.............................10
3. CUM ACŢIONEAZĂ PREZUMŢIA DE PATERNITATE................................................11
SECŢIUNEA II.Timpul legal al concepţiunii copilului............................................................12
1. NOŢIUNEA...........................................................................................................................12
2. CUM SE CALCULEAZĂ TIMPUL LEGAL AL CONCEPŢIUNII COPILULUI.............13
3. CARACTERUL PREZUMŢIEI............................................................................................13
SECŢIUNEA a III-a..................................................................................................................16
1.PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAŞTERE..................................16
2. INTERPRETAREA CORECTĂ...........................................................................................17
SECŢIUNEA a IV-a..................................................................................................................17
TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN CĂSĂTORIE.......................................17
1. NOŢIUNEA INTRODUCTIVE............................................................................................17
2. DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII...........................................18
2.1. TITULARUL DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII...........18
2.2. EXERCITAREA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNIŢĂŢII DE
CĂTRE TUTORE..................................................................................................................19
2.3. PERSOANELE ÎMPOTRIVA CĂRORA SE EXERCITĂ DREPTUL LA ACŢIUNEA
ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII.............................................................................................21
2.4 CAZURI ÎN CARE SE POATE EXERCITA DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN
TĂGADA PATERNITĂŢII.................................................................................................23
2.5. PRESCRIPŢIA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII .......24
3. EFECTELE ADMITERII ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII...............................26

1
 4. INSTANŢA COMPETENTĂ...............................................................................................27
5. ADMITEREA ACŢIUNII. EFECTE....................................................................................27
CAPITOLUL III. CONFLICTE DE PATERNITATE (DUBLĂ PATERNITATE)....................35
SECŢIUNEA I. CONFLICTE DE PATERNITATE....................................................................35
1. NOŢIUNEA...........................................................................................................................35
2. CÂND EXISTĂ CONFLICTE DE PATERNITATE?..........................................................35
3. TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII ÎN CAZ DE CONFLICT DE PATERNITATE.............36
4. DOVEDIREA NEPATERNITĂŢII.....................................................................................37
5. CONCLUDENŢA EXPERTIZELOR MEDICO-JUDICIARE LA DOVEDIREA
NEPATERNITĂŢII...................................................................................................................38
SECŢIUNEA II. CONTESTAREA FILIAŢIEI DIN CĂSĂTORIE............................................40
1. NOŢIUNEA...........................................................................................................................40
2.CINE POATE INTRODUCE ACŢIUNEA............................................................................40
3. TERMENUL INTRODUCERII ACŢIUNII.........................................................................40
CAPITOLUL IV. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN
AFARA CĂSĂTORIEI.................................................................................................................41
SECŢIUNEA I. RECUNOAŞTEREA PATERNITĂŢII.............................................................42
1. Noţiune...................................................................................................................................42
NATURA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE...............................................................45
EFECTELE RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE.............................................................46
Recunoaşterea are ca principal efect juridic stabilirea paternităţii copilului faţă de acel bărbat.
Ca şi înainte de recunoaştere, copilul rămâne tot din afara căsătoriei, dar cu paternitate
stabilită nu numai de la data recunoaşterii, ci şi pentru trecut, de la naştere, chiar de la
concepţie. Această schimbare în stare civilă a copilului poate determina, în condiţiile legii,
efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea acestuia prin părinţi, obligaţia de întreţinere,
succesiunea................................................................................................................................46
2. COPIII CARE POT FI RECUNOSCUŢI..............................................................................46
3. CONFLICTUL APARENT ÎNTRE PATERNITĂŢILE DIN AFARA CĂSĂTORIEI.......48
4. SITUAŢII SPECIALE...........................................................................................................49
SECŢIUNEA A II-A.....................................................................................................................50
CONTESTAREA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE.......................................................50
1. Noţiunea.................................................................................................................................50
2. Cine poate contesta recunoaşterea paternităţii?.....................................................................50
3. Mijloace de probă..................................................................................................................50
4.Imprescriptibilitatea acţiunii...................................................................................................51
5. Efecte.....................................................................................................................................51
SECŢIUNEA a III-a......................................................................................................................52
NULITATEA SAU ANULAREA RECUNOAŞTERII PATERNITĂŢII....................................52
1. Nulitatea absolută..................................................................................................................52
2.Efectele nulităţii ori anulării recunoaşterii de paternitate.......................................................53

2
CAPITOLUL IV. Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească.........................................54
SECŢIUNEA I. Acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei..................54
1. Noţiunea de acţiune în justiţie...............................................................................................54
2. În ce cazuri se poate porni?....................................................................................................55
3.Titularul dreptului la acţiune...................................................................................................55
4.Introducerea acţiunii...............................................................................................................58
5. Împotriva cui se porneşte acţiunea.........................................................................................60
6. Citarea autorităţii tutelare......................................................................................................60
7. Instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii...................................................................60
8. Termenul introducerii acţiunii...............................................................................................60
9. Natura prestării întreţinerii şi convieţuirii pretinsului tată cu mama copilului......................63
10. Repunerea în termen............................................................................................................65
11. Calculul termenului de prescripţie al acţiunii pentru stabilirea paternităţii.........................65
12. Acţiunea în stabilirea paternităţii nu se poate porni mai înainte ca respectivul copil să se fi
născut.........................................................................................................................................65
13. Ce trebuie dovedit?..............................................................................................................65
14. Admiterea tuturor mijloacelor de probă...............................................................................66
15. Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii............................................68
SECŢIUNEA a II-a. CHELTUIELI DE JUDECATĂ..................................................................68
1. Înregistrarea hotărârii.............................................................................................................69
2.Efectele stabilirii paternităţii din afara căsătoriei...................................................................69
CAPITOLUL VI. NORME CONFLICTUALE ÎN MATERIA FILIAŢIEI.................................70
SECŢIUNEA I. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI..............................................70
1. Caracteristici generale............................................................................................................70
SECŢIUNEA II. LEGEA APLICABILĂ PENTRU STABILIREA FILIAŢIEI FIREŞTI..........71
1. Determinarea legii aplicabile potrivit dreptului comun.........................................................71
2. Determinarea legii aplicabile potrivit tratatelor de asistenţă judiciară..................................72
3.Domeniul de aplicare al legii personale..................................................................................73
CONCLUZIE.................................................................................................................................76
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................77

3
 INTRODUCERE

Dintr-un anumit moment al contemporanităţii, exista o linie ascendentă a

preocupărilor în domeniul filiaţiei faţă de tată.
Stabilirea filiaţiei faţă de mamă a devenit realmente o problemă doar în zilele noastre,
aceasta deoarece, din antichitate si până nu demult, legătura de filiaţie trebuia stabilită mereu în
privinţa tatălui copilului si nicidecum a mamei. Nimeni nu punea întrebări în legătura cu ea, căci
era cu siguranţă mama copilului. Legătura dintre mamă si copil putea fi uşor demonstrată cu
ajutorul martorilor, a persoanelor care asistaseră la naşterea copilului. Din contra, în ceea ce
priveşte legătura de filiaţie tată-fiu, era suficient ca mama să nege paternitatea tatălui si acesta să
se afle în faţa unei cauze pierdute,simpla declaraţie a mamei îl punea în imposibilitatea de a
demonstra că el este tatăl copilului.
Datorită uşurinţei cu care putea fi dovedită (proba cu martori) rare au fost în trecut
cazurile când existau nelămuriri cu privire la identitatea mamei. Nu acelaşi lucru se poate spune
despre situaţiile actuale. În lumea modernă, căsătoria a pierdut mult din stabilitate după
liberalizarea divorţului, iar descoperirile extraordinare ale medicinii au făcut posibilă fecundarea
"in vitro" şi însămânţarea artificială, ca urmare, o femeie poate deveni mamă chiar nefertilă fiind
şi chiar fără să-l fi cunoscut vreodată pe tatăl copilului. Cel mai probabil e ca acesta sa rămână
toată viaţa faţă de mamă şi faţă de copil doar un donator de spermă şi, în această calitate, de
simplu tată biologic, să nu aibă nicicând vreun drept asupra propriului copil.
Faptul paternităţii, legătura de filiaţie dintre tată şi copil nu mai e atât de evidentă ca
în secolele trecute, dovada acesteia putând fi oricând răsturnată prin proba contrarie
corespunzătoare, oferită de posibilităţile de verificare biologică din ştiinţa actuală. În mod
corespunzător cu emanciparea fără precedent a tatălui, chestiunea filiaţiei faţă de tată a devenit o
problemă juridică foarte bine conturată şi adesea abordată în dreptul familiei.
În lucrarea de faţă, voi prezenta din punct de vedere juridic filiaţia faţă de tată,
urmărind criteriile după care este analizată în sistemul legislativ românesc si ghidându-mă după
punctele de reper evidenţiate de literatura de specialitate si practica judiciară. Lucrarea a fost
structurată in aşa fel încât să trateze cât mai multe aspecte posibile. De altfel, ea începe cu un

4
istoric al cercetării paternităţii, urmată de o prezentare generală a situaţiei în prezent.

CAPITOLUL 1
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ

1.Noţiuni introductive
1
Filiaţia este raportul de descendenţă a unei persoane din părinţii săi. Ea este o legătură de
sânge, o legătură biologică, care izvorăşte din naştere.
Privită în raport cu mama, filiaţia se numeşte maternitate, iar privită in raport cu tatăl, ea
se numeşte paternitate.
După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara
căsătoriei, filiaţia este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Filiaţia poate rezulta şi din înfiere.
Aceasta rezultă, în temeiul legii, din actul de voinţă al părţilor, încuviinţat de autoritatea tutelară,
în comparaţie cu filiaţia firească, care decurge, din comunitatea de sânge.
Pentru a stabili filiaţia unei persoane, trebuie dovedit faptul sau actul juridic, din care
aceasta rezultă. Astfel pentru a stabili filiaţia unei persoane, faţă de mamă, este necesar să se
dovedească faptul naşterii acelei persoane, de către o anumită femeie, ceea ce implică, atât
dovada faptului naşterii, cât si a dovada identităţii persoanei respective cu copilul născut de către
mamă fapte materiale relative uşor de dovedit. În ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei faţă de tată
este necesar să se dovedească faptul procreaţiei copilului mamei din relaţiile sexuale ale mamei,
cu un anumit bărbat, însă, acest fapt nu poate fi dovedit cu certitudine în mod direct. Se poate
uneori stabili, prin mijloace ştiinţifice faptul negativ că un copil nu rezultă din relaţiile sexuale
ale unei femei, cu un anumit bărbat, dar nu se poate dovedi faptul pozitiv că el a fost procreat, de
către un anumit bărbat. În cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea paternităţii este uşurată de
prezumţiile referitoare la paternitate prevăzute de lege potrivit cărora tatăl copilului născut în
timpul căsătoriei este soţul mamei (art. 53 alin.1 C.fam.), iar tatăl copilului născut după
încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei, este fostul soţ al mamei, dacă copilul a fost
conceput în timpul căsătoriei şi s-a născut înainte de recăsătorirea mamei (art. 53 alin.2 C.fam.).

1
- Expresia de „filiaţie” (cf. lat. Filiaţio – „înrudire pe linie descendentă”) este folosită uneori si pentru a desemna întregul
şir al persoanelor care descind una din alta. Filiaţia generează o serie de relaţii de rudenie cu multiple aspecte juridice,
psihologice, afective

5
 În cazul avut în vedere de cea dea doua prezumţie, dacă copilul a fost conceput în timpul
căsătoriei, legiuitorul prevede o a treia prezumţie, absolută de această dată, potrivit căreia timpul
legal al concepţiei este perioada cuprinsă între a treia sută şi a o sută optzecea zi dinaintea
naşterii copilului (art. 61 C.fam.). Filiaţia din căsătorie, faţă de tată este uşor de stabilit, căci
odată maternitatea, dovedită, aceasta antrenează pe cale de consecinţă şi stabilirea paternităţii,
datorită prezumţiilor legale menţionate care nu pot fi înlăturate decât prin tăgada paternităţii.
Filiaţia din căsătorie o putem defini indivizibilă faţă de mamă şi tată. Atunci când părinţii
unei persoane n-au fost căsătoriţi la data naşterii sau în perioada concepţiei acesteia, filiaţia nu
mai poate fi indivizibilă faţă de ambii părinţi, căci nu mai există temeiul care să justifice în ochii
legiuitorului prinderea unor prezumţii de paternitate. Putem afirma despre maternitatea şi
paternitatea din afara căsătoriei că rămân distincte, ele fiind stabilite separat independent.
Maternitatea se stabileşte prin dovada faptului naşterii şi a identităţii copilului, în schimb,
stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei reclamă dovedirea faptului procreaţiei
copilului din relaţiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat, în vederea căreia legiuitorul nostru
admite în mod liber orice fel de probe.
Spre deosebire de stabilirea filiaţiei fireşti, care necesită dovada unor fapte (naşterea,
identitatea copilului, relaţiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat), stabilirea filiaţiei din
înfiere, reclamă dovedirea actelor juridice pe care le implică actul de voinţă al părinţilor
(adoptator, soţul adoptatorului, părinţii fireşti ai adoptatorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10
ani) şi decizia autorităţii tutelare de încuviinţare a înfierii.
Filiaţia este izvorul rudeniei care produce numeroase şi variate efecte, unele în domeniul
relaţiilor juridice reglementate de Codul familiei (drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii
lor minori, obligaţia de întreţinere, împiedicările la căsătorie) iar altele în domeniul relaţiilor
juridice reglementate de alte coduri sau legi (vocaţia reciprocă la succesiune;drepturile la
alocaţiile familiale, la pensia de urmaş, la prestaţiile de securitate socială; anumite drepturi şi
interdicţii de ordin procedural bazate pe rudenie).
Efectele filiaţiei fireşti sunt aceleaşi, in dreptul nostru, indiferent dacă ea rezultă din
căsătorie sau din afara căsătoriei, spre deosebire de dreptul burghez în care, între cele două feluri
de filiaţie firească, existau discriminări atât in ce priveşte stabilirea filiaţiei cât şi mai cu seamă
cu privire la efectele ei. De exemplu potrivit codului civil de la 1864, cercetarea in justiţie a
paternităţii din afara căsătoriei era interzisă cu singura excepţie a cazului răpirii mamei copilului
de către pretinsul tată, în timpul perioadei de concepţie, iar paternitatea din afara căsătoriei
stabilită prin recunoaşterea tatălui (sau excepţional prin hotărâre judecătorească) nu producea
nici unul din efectele juridice pozitive ale rudeniei. Se urmărea astfel apărarea „familiei

6
legitime” împotriva pătrunderii în sânul ei a „copiilor naturali” consideraţi nedemni de a
continua poziţia economică, socială şi politică a tatălui lor.
Codul familiei a statornicit principiul potrivit căruia copilul din afara căsătoriei a cărui
filiaţie este stabilită conform legii, are faţă de părinţi şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi
situaţia legală a unui copil din căsătorie (art. 63 C.fam.), înlăturându-se astfel toate discriminările
anterioare. Este raţional şi just ca filiaţia din afara căsătoriei să se producă efecte ca şi filiaţia din
căsătorie, pentru că fiind o legătură de sânge, filiaţia există independent de împrejurarea că
părinţii unei persoane erau sau nu căsătoriţi la data naşterii sau la epoca concepţiei acesteia.
Efectele filiaţiei din înfiere sunt aceleaşi ca si efectele filiaţiei fireşti, cu unele excepţii
prevăzute expres de lege sau rezultând din caracterul de legătură de sânge al filiaţiei fireşti.
Întinderea efectelor filiaţiei din înfiere depinde însă de felul înfierii. În cazul înfierii cu efecte
restrânse, raporturile de filiaţie din înfiere se mărginesc la adoptat şi descendenţii săi, pe de o
parte, şi adoptator pe de altă parte, lăsând să subziste în continuare raporturile corespunzătoare
de filiaţie firească. În cazul înfierii cu efecte depline, care face să înceteze raporturile de filiaţie
şi rudenie firească ale adoptatului, raporturile de filiaţie şi rudenie din înfiere se întind la toate
rudele adoptatorului.
Vorbind în cele de mai sus despre filiaţie în general, mă voi opri la lucrarea de faţă
asupra filiaţiei faţă de tată.

2.1. CLASIFICAREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ

Legătura juridică dintre un copil şi tatăl său se numeşte filiaţie fată de tată ori paternitate.
Deosebim paternitatea din căsătorie şi aceea din afara căsătoriei. Altfel vorbind, există copilul
din căsătorie şi cel din afara căsătoriei.

2.1.1. COPILUL DIN CĂSĂTORIE

Potrivit art. 53 şi 57 C fam. aparţin acestei categorii următorii copii:
a) Cei născuţi în timpul căsătoriei, adică în perioada dintre data încheierii
căsătoriei şi data desfacerii ori încetării acesteia.
Copilul este din căsătorie fie că a fost conceput în timpul căsătoriei, fie că a fost conceput
înaintea încheierii ei. În această din urmă situaţie trebuie să admitem că acel copil din căsătorie
de la data concepţiei lui, deci înainte de a se fi încheiat căsătoria (art.7 Decretul nr. 31 din 1954).
Situaţia de copil din căsătorie, în cazul la care ne referim, nu depinde de faptul că soţul mamei
lui a cunoscut ori nu starea de graviditate a viitoarei soţii până în momentul încheierii căsătoriei.
7
Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din
căsătorie (art. 23 alin. 2 C. fam.), deoarece declararea nulităţii căsătoriei nu are o urmare în
privinţa copiilor.
b) Cei concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi după desfacerea, încetarea sau
declararea nulităţii căsătoriei, dacă naşterea a avut loc înainte ca mama să
fi intrat într-o nouă căsătorie. Copilul care a fost conceput după
desfacerea, încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei nu este din
căsătoria respectivă.

2.1.2. COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei este din afara acesteia. Copilul care nu este
din căsătorie este din afara căsătoriei. În acest caz se găseşte copilul conceput şi născut fie
înaintea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei, chiar dacă
părinţii lui sunt căsătoriţi, precum şi cel conceput şi născut de părinţi care nu sunt căsătoriţi între
ei.

3. MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂŢII DIN CĂSĂTORIE ŞI DIN

AFARA CĂSĂTORIEI

Modul în care se stabileşte paternitatea din căsătorie diferă de cel pentru stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabileşte prin prezumţia de
paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară
din partea pretinsului tată fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii. Filiaţia din
căsătorie, este indivizibilă faţă de ambii părinţi, căci odată căsătoria dovedită şi maternitatea
stabilită, paternitatea rezultă automat din aplicarea prezumţiilor legale de paternitate. În ceea ce
priveşte filiaţia din afara căsătoriei, maternitatea şi paternitatea nu sunt legate una de cealaltă, ele
sunt independente şi se stabilesc în mod separat. Copilul din căsătorie nu poate folosi modurile
pentru stabilirea paternităţii puse la îndemâna copilului din afara căsătoriei şi nici acesta din
urmă nu poate folosi prezumţia de paternitate. Există deci moduri specifice pentru stabilirea
paternităţii din căsătorie şi a celuia din afara căsătoriei.

8
 CAPITOLUL 2
FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE

SECŢIUNEA I. Prezumţia de paternitate

1. NOŢIUNEA
Aşa cum am văzut filiaţia faţă de tată rezultă din faptul concepţiunii (zămislirii) copilului.
Acest fapt nu este susceptibil de a fi dovedit, în mod direct şi nemijlocit. Pentru stabilirea
paternităţii legea prevede un mijloc de probă, potrivit căruia se pleacă de la un fapt material,
uşor de dovedit şi cert, care este naşterea, pentru a se ajunge la un fapt necunoscut şi care nu
poate fi stabilit, în mod direct şi nemijlocit şi anume concepţia copilului. Acest mijloc de
probă este prezumţia de paternitate2. Având în vedere această prezumţie, pentru dovedirea
filiaţiei faţă de tată este suficient să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la
data naşterii ori concepţiei copilului. Ca atare prezumţia de paternitate se întemeiază pe faptul
naşterii sau al concepţiunii copilului în timpul căsătoriei, legea având în vedere că soţii şi-au
respectat obligaţia de fidelitate.
Înfăptuirea principiului monogamă căsătoriei este reflectată în prezumţia de paternitate.
Prezumţia despre care vorbim se aplică numai în folosul copiilor din căsătorie. Astfel,
paternitatea acestor copii nu poate fi stabilită prin recunoaşterea voluntară din partea tatălui şi
nici pe calea acţiunii în justiţie pentru stabilirea paternităţii.
Prezumţiile de paternitate sunt reglementate de art.53. În temeiul acestui text ,,copilul
născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei’’(art.53 alin.1) iar ,,copilul născut după
desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a

2
- Unii autori au în vedere două prezumţii de paternitate, nu una, idea lor este alta şi anume naşterea în timpul căsătorie pentru
una si concepţia în timpul căsătoriei pentru alta.( I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975
p.230 şi A. Ionaşcu ,,Filiaţia şi ocrotirea minorilor’’ editura Dacia,Cluj-Napoca,1980 p.43 – 44 fac precizări cu privire la acest
lucru. Prezumţia de paternitate instituită de alin. 1 art. 53 C. fam. se întemeiază pe faptul naşterii copilului in timpul căsătorie.

9
 fost conceput in timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat intr-o
nouă căsătorie.’’ (art.53 alin.2).
În stabilirea prezumţiei de paternitate, legea a avut în vedere, ceea ce există în regulă
generală în cazul căsătoriilor, că soţii au avut relaţii de felul acelora din care au putut rezulta
copii şi căci – în privinţa acestei prezumţii interesează soţia – şi-au respectat obligaţia de
fidelitate.
Aceste prezumţii ca fundament al paternităţii copilului din căsătorie se consideră că
există şi în cazul separaţiei în fapt a soţilor, indiferent care este motivul acestei stări de fapt,
precum şi cel al dispariţiei soţului. În cazul în care soţul dispărut este declarat mort, prezumţia de
paternitate se aplică în raport de data până la care se consideră căsătoria că a existat, dată până la
care copilul născut ori conceput este al soţului declarat mort. Însă în cazul copilului conceput
înainte de încheierea căsătoriei, dar născut în timpul acesteia, nu se mai poate vorbi de fidelitate
a viitorilor soţi. De aceea, prezumţia de paternitate a unui asemenea copil îşi găseşte
fundamentul în ocrotirea interesului copilului şi a familiei. În concluzie trebuie spus că
prezumţia de paternitate este prevăzută, în toate cazurile în interesul copilului si al familiei.
Neconcordanţa dintre prezumţia de paternitate şi relaţiile pe care se sprijină poate fi înlăturată
prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii din căsătorie. Pentru a funcţiona această prezumţie trebuie
să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data naşterii sau concepţiei
copilului. Prin urmare, la temelia prezumţiei de paternitate stă faptul naşterii sau al conceperii
copilului in timpul căsătoriei. Menţiunile din certificatul de naştere al copilului nu influenţează
in vreun fel prezumţia de paternitate, aceasta acţionând independent.

2. COPII CARE BENEFICIAZĂ DE PREZUMŢIA DE PATERNITATE3

Potrivit art. 53 C. fam., prezumţia de paternitate se aplică în următoarele situaţii:

a)Copilul este născut în timpul căsătoriei. Nu prezintă interes dacă soţii trăiesc sau sunt
despărţiţi în fapt. Pentru a se aplica prezumţia de paternitate este suficient ca, la data naşterii
copilului mama acestuia să fie căsătorită, soţul mamei este considerat tatăl copilului. În această
categorie se află copilul conceput în timpul căsătoriei cât şi cel conceput înainte de data
încheierii căsătoriei, dacă în ambele cazuri copilul este născut în timpul căsătoriei.
b)Copilul este conceput în timpul căsătoriei şi este născut după încetarea ori desfacerea
căsătoriei, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei. Copilul este conceput în timpul
căsătoriei se consideră acela care este născut la cel mult 300 de zile de la încetarea,
3
– A se vedea I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Bucureşti, 1996, p. 297

10
 desfacerea, constatarea nulităţii sau anularea căsătoriei (art.61 C.fam.) În această situaţie, dacă
naşterea copilului a avut loc înainte ca mama acestuia să fi intrat intr-o nouă căsătorie, copilul
are ca tată pe fostul soţ al mamei. Copilul născut după constatarea sau anularea căsătoriei se
consideră conceput în timpul căsătoriei deoarece în privinţa lui nulitatea nu produce nici un
efect (art.23 C.fam.);

3. CUM ACŢIONEAZĂ PREZUMŢIA DE PATERNITATE

Prezumţia de paternitate operează independent de indicaţiile actului de naştere al

copilului care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât soţul mamei
sau că tatăl copilului este necunoscut. S-a decis4 că beneficiază de prezumţia de paternitate
copilul născut în timpul căsătoriei, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naştere şi nu a
introdus acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Răsturnarea prezumţiei de paternitate nu se poate
face, numai prin introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii ci prin admiterea ei. Pentru
identitate de motive, beneficiază de prezumţia de paternitate, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în
actul de naştere şi copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după încetarea sau desfacerea
căsătoriei, iar mama lui s-a recăsătorit înainte de data naşterii.
În cazul în care soţul mamei nu este trecut5 în registrul de stare civilă ca tată al copilului
se poate introduce o acţiune prin care să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art. 53 C. fam.,
care prevede prezumţia de paternitate şi să se ceară rectificarea actului de naştere.
Dimpotrivă, dacă soţul mamei copilului a fost declarat mortal o dată anterioară naşterii şi
concepţiei copilului, acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei şi în consecinţă, se poate
introduce acţiune în contestarea filiaţiei din căsătorie şi totodată să se ceară rectificarea actului

4
– Tribunalul Suprem, dec civ. 899 din 4 aprilie 1973, în CD 1974, p. 257. Este greşită soluţia dată în sensul că acţiunea în
tăgăduirea paternităţii este admisibilă în cazul în care înregistrarea copilului (în favoarea căruia operează prezumţia de
paternitate) se face pe numele altei persoane decât soţul mamei şi că nu este necesară rectificarea prealabilă a actului de stare
civilă. În speţă, capătul principal de cerere al acţiunii în justiţie este tăgăduirea paternităţii si al accesoriu soluţia acestuia
depinzând de cererea principală, este rectificarea actului de stare civilă. În acest sens, prezumţia de paternitate nu poate fi
înlăturată prin înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă pe numele concubinului mamei. De asemenea instanţa nu are
dreptul să stabilească o altă situaţie, împotriva prezumţiei legale de paternitate, necontrazisă de calea acţiunii în tăgăduirea
paternităţii, nici chiar pe baza de recunoaştere a pretinsului tată (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1045 din 9 iulie 1981 în CD
1981). Recunoaşterea nu este valabilă înainte de a se fi admis acţiunea pentru tăgăduire a paternităţii (Tribunalul Suprem, dec.
civ. Nr. 464 din 26 martie 1981p.160)
5
- Samoilă Lungu aduce o notă critică la dec. civ. Nr. 542 din 25 februarie 1960, a fostului tribunal regional Bacău, în L.P. nr 3
1961 p. 108. Legea nu arată cazurile in care intervine sancţiunea nulităţii actelor de stare civilă. Nulitatea înregistrării actelor
de stare civilă poate fi totală sau parţială.

11
de naştere în care era trecut drept tată persoana declarată moartă. S-a decis că – în sensul art. 10
Decretul nr. 278 din 1960, în prezent art. 57 Legea nr. 119/1996, prin rectificarea vizată de text
trebuie să se înţeleagă:
a) nu numai îndreptarea unei erori de înregistrare;
b) ci şi îndreptarea oricăror neconcordanţe, chiar intervenite ulterior înregistrării între
datele trecute în registru şi starea civilă exactă a părţii la care se referă actul în ceea ce priveşte
problema dacă copilul născut sau conceput între data stabilită ca fiind aceea a morţii soţului
mamei şi data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte beneficiază ori nu prezumţia
de paternitate, deosebim:
a) copilul conceput în această perioadă nu beneficiază de prezumţia de paternitate, deoarece
el este conceput după încetarea căsătoriei;
b) copilul născut în aceeaşi perioadă beneficiază de prezumţia de paternitate dacă naşterea a
avut loc până la 300 de zile de la data stabilită ca fiind cea a morţii soţului mamei.

SECŢIUNEA II.Timpul legal al concepţiunii copilului

1. NOŢIUNEA
Determinarea timpului legal al concepţiunii prezintă importanţă pentru stabilirea
paternităţii. Pentru a se aplica prezumţia de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un
copil a fost conceput în timpul căsătoriei. Cum nu se poate determina cu precizie data concepţiei
unui copil, legea stabileşte, pe baza datelor medicale privind durata minimă şi maximă a
gestaţiunii, că perioada concepţiunii este cuprinsă între a 180-a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii
copilului (art.61 C.fam., art. 329 alin. 1 Cod Civil6).
Pentru a afla timpul legal al concepţiunii unui copil, se socoteşte de la ziua naşterii
acestuia înapoi până la 180 de zile, iar de la a 180-a zi până la a 300-a zi se întinde perioada
concepţiunii copilului. Copilul este conceput în timpul căsătoriei, cu toate efectele juridice care
decurg din aceasta dacă această perioadă despre care am vorbit, o parte din ea sau numai o zi se
sistează în timpul căsătoriei. În cazul mamei care s-a recăsătorit, prezumţia de paternitate nu se
mai aplică fostului său soţ, căsătoria fiind încheiată, ci prezumţia de paternitate se aplică numai
faţă de noul soţ (art. 53 alin. 2 C. fam. )7.
Dispoziţiile art. 61 C.fam. creează o prezumţie absolută în ceea ce priveşte determinarea
timpului legal al concepţiunii, iar în literatura juridică există unanimitate.
6
- A se vedea art. 329, alin. 1, Proiectul de cod civil care precizează „Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută
optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii”. El se calculează zi cu zi.

7
-A se vedea art. 53 alin. 2 C. Fam.

12
 2. CUM SE CALCULEAZĂ TIMPUL LEGAL AL CONCEPŢIUNII
COPILULUI

Timpul legal al concepţiunii copilului se calculează pe zile şi nu pe ore adică „de la zi la

zi”. Acest timp legal este de 121 de zile, deoarece legea face vorbire de cea de-a 300-a zi şi a
180-a zi „dinaintea naşterii” copilului, ceea ce înseamnă că ziua naşterii, care este ziua de plecare
a termenului (dies a quo), nu se socoteşte dar se socoteşte ziua de împlinire (dies ad quem). Dată
fiind importanţa deosebită a acestei perioade pentru sănătatea fizică şi psihică a copilului după
naştere, se impune cu necesitate respectarea cu stricteţe a unor prescripţii cum ar fi evitarea con-
tactului sexual în stare de ebrietate, în stare de oboseală avansată sau surmenaj, relaţii sexuale în
condiţii de deplin confort fizic şi psihic, respectarea unor norme igienico-sanitare.

3. CARACTERUL PREZUMŢIEI

Prezumţia timpului legal al concepţiei este o prezumţie absolută (iuris et iure), deoarece
nici o dovadă contrară nu este admisă, pentru a se dovedi că o sarcină a durat mai puţin de 180
ori mai mult de 300 zile. Dacă în literatura juridică există o unitate de păreri în ceea ce priveşte
caracterul absolut al acestei prezumţii, situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte sensul care se
atribuie acestui caracter. În legătură cu acest sens, există două păreri:
- Într-o părere se afirmă că timpul legal al concepţiei este o prezumţie absolută şi deci nu
se poate face dovada că zămislirea copilului a avut loc într-o anumită parte din timpul legal de
concepţie. Totuşi, dacă înăuntrul termenului de 300 de zile de la desfacerea sau declararea
nulităţii căsătoriei, femeia naşte doi copii, fără ca ei să fie gemeni, cel de-al doilea nu se
consideră conceput în timpul căsătoriei chiar dacă o parte din perioada de concepţie s-ar situa în
timpul legal indicat de art. 61 C. fam. Prezumţia, deşi absolută nu se poate aplica pentru cel de-al
doilea copil,deoarece datele ştiinţifice indică faptul că acesta a fost conceput după desfacerea sau
declararea nulităţii căsătoriei şi după naşterea primului copil. Se consideră că prezumţia nu mai
are aplicabilitate, deoarece puterea ei doveditoare încetează cu prilejul naşterii primului copil.
- O altă părere menţionează, caracterul absolut al prezumţiei privind timpul legal al
concepţiei care se referă la faptul că este admisibilă dovada că zămislirea copilului a avut loc
într-o anumită subperioadă în anumite zile în timpul legal al concepţiei(domni meliore
momento). Potrivit acestei păreri, în cazul concepţiei de mai sus explicaţia 8ce se dă este că

8
- A se vedea A. Ionaşcu în lucrarea „Filiaţia şi ocrotirea minorilor” care susţine „se poate face dovada că, concepţia
copilului a avut loc într-o anumită parte, în anumite zile, din timpul legal al concepţiei” căci din aceasta „nu se dovedeşte că
gestaţia a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile” şi deci nu se înfrânge caracterul absolut al prezumţiei ,
concepţia copilului rămânând „înlăuntrul perioadei de concepţie”.
13
naşterea primului copil dovedeşte în mod cert că cel de-al doilea copil a fost conceput într-o
anumită parte din timpul legal al concepţiei şi deci nu a fost conceput în acea parte a acestuia
care se situează în timpul căsătoriei. Prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ nu-şi mai poate
găsi aplicare deoarece cel de-al doilea copil a fost conceput după desfacerea sau declararea
nulităţii căsătoriei. Şi în acest caz prezumţia privind timpul legal al concepţiei copilului are un
caracter absolut,deoarece nu se dovedeşte că gestaţia a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare
de 300 de zile, adică concepţia copilului este înăuntrul perioadei de concepţie.
Adoptându-se una sau alta din cele două păreri, se ajunge la consecinţe juridice diferite în
ceea ce priveşte filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie. Prezumţia de paternitate poate fi
răsturnată dacă ea nu corespunde adevărului, adică este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl
copilului. Cum se poate dovedi acest lucru? Vom lua un exemplu. Presupunând că, într-o
anumită parte din timpul legal al concepţiei copilului născut de o femeie căsătorită, parte în care,
potrivit expertizei medicale, a avut loc şi concepţia copilului, soţii nu s-au putut întâlni, dar ei s-
au întâlnit în cealaltă parte a timpului legal al concepţiei copilului. În această situaţie trebuie
admisă în tăgăduirea paternităţii copilului?
O primă părere este negativă întrucât se consideră că nu se poate face dovada că
zămislirea a avut loc sau nu a avut loc într-o anumită parte din timpul legal al concepţiei
copilului. Dacă s-ar dovedi că părinţii nu s-au putut vedea în toată perioada de concepţie legală a
copilului, acţiunea în tăgăduirea paternităţii ar putea fi admisă.
O a doua părere susţine soluţie inversă aceea că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi
admisă. Să luăm în considerare o speţă în care s-a admis expertiza medicală pentru a se
demonstra că minorul prezintă caracterele unui copil născut la 9 luni, pentru ca apoi să se reţină
că relaţiile dintre soţi au fost reluate cu 6 luni şi câteva zile înaintea naşterii copilului şi de aici să
se considere că a fost imposibil ca soţul mamei să fie tatăl copilului, admiţându-se acţiunea în
tăgăduirea paternităţii copilului. Altfel spus, s-a acceptat a se dovedi că zămislirea copilului s-a
întâmplat la un moment, în cadrul timpului concepţiei copilului, moment în care soţii nu s-au
întâlnit.
Tribunalul Suprem, judecând un recurs extraordinar, a decis că prin expertiză medicală ce
poate stabili momentul concepţiei, în sensul că el a premers cu 9 luni datei naşterii copilului,
ceea ce, în speţă, era de natură să determine că soţul mamei nu putea fi tatăl copilului, deoarece
numai ulterior momentului concepţiei copilului avusese relaţii cu soţia sa. Se pot pune probleme
şi în alte împrejurări în care este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului şi anume acele
împrejurări existente numai într-o anumită parte a timpului legal al concepţiei, parte în care se
poate stabili ştiinţific că a avut loc concepţia copilului. Pentru a fi mai explicită voi da un

14
exemplu, si anume imposibilitatea fizică vremelnică în care se află bărbatul de a avea relaţii, cu
efecte din punct de vedere al procreării, datorită unui accident, imposibilitatea existentă numai
într-o parte din timpul legal al concepţiei copilului. În cele menţionate s-a avut în vedere situaţia
în care concepţia şi naşterea copilului au avut loc în timpul căsătoriei. Pot interveni şi altfel de
situaţii, acelea în care, după prezumţia privind timpul legal al concepţiei, dat fiind că o parte din
acest timp se situează în căsătorie, dar născut după desfacerea acesteia şi să se pună problema
tăgăduirii paternităţii, a cărei rezolvare poate fi determinată de caracterul atribuit prezumţiei,
privind timpul legal al concepţiei. Potrivit aceleiaşi prezumţii este posibil ca un copil, să fie
considerat conceput înainte de căsătorie, dar să fie născut în timpul acesteia.
Vom considera următoarele, să presupunem că un copil se naşte cu câteva zile mai
înainte de împlinirea a 300 de zile de la desfacerea căsătoriei prin divorţ, iar expertiza medicală
arată că este un copil născut la 7 luni şi jumătate. Ce soluţie se poate da la acţiunea în tăgăduire a
paternităţii ce ar fi introdusă? O soluţie ar fi, dovada momentului concepţiei, situat după
desfacerea căsătoriei, dovadă care se consideră, că este legal posibilă, va trebui să aducă la
admiterea acţiunii în tăgăduirea paternităţii, pe când o altă acţiune dată ar fi, aceasta nu ar fi
suficientă, trebuind să se demonstreze că este cu neputinţă ca fostul soţ să fie tatăl copilului,
avându-se în vedere întreaga perioada a timpului legal al concepţiei, adică atât partea din
căsătorie, cât şi partea acestui timp de după desfacerea căsătoriei prin divorţ. În cea de-a doua
situaţie, când copilul se naşte după încheierea căsătoriei, dar la mai puţin de 180 de zile de la
data încheierii acesteia, copilul este conceput anterior încheierii căsătoriei, însă se bucură de
prezumţia de paternitate, deoarece este născut în timpul căsătoriei. Răspunsul acestei probleme
este în funcţie de aceeaşi soluţie dată caracterului absolut al prezumţiei privind timpul legal al
concepţiei. Putem vorbi despre o situaţie în care este cert că un copil a fost conceput în lăuntrul
unei anumite perioade din timpul legal al concepţiunii.
Această situaţie este următoarea: imediat după desfacerea căsătoriei, femeia dă naştere
unui copil, iar după aceea, mai înainte ca de la desfacerea căsătoriei să fi trecut 300 de zile, dă
naştere unui al doilea copil. În această împrejurare este sigur că cel de-al doilea copil n-a fost
conceput în timpul căsătoriei (care s-a desfăcut), deşi o parte din timpul legal al concepţiei
copilului se situează în timpul căsătoriei care s-a desfăcut. Dar faptul naşterii primului copil
dovedeşte în mod cert că cel de-al doilea copil a fost conceput într-o anumită parte din timpul
legal al concepţiei sau că n-a fost conceput într-o parte din timpul legal al concepţiei. Deoarece,
în acest exemplu, nu se pune în discuţie faptul că durata gestaţiei celui de-al doilea copila durat
mai puţin de 180 de zile ori mai mult de 300 de zile înseamnă că nu este vorba de o răsturnare a
prezumţiei timpului legal al concepţiei.

15
 În această situaţie nu-şi poate găsi aplicare prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ, căci
naşterea primului copil constituie o dovadă sigură că cel de-al doilea copil a fost conceput după
desfacerea căsătoriei, deşi acest fapt s-a produs înăuntrul timpului legal al concepţiei.
Ca o concluzie la cele menţionate adaug că, importanţa practică a prezumţiei timpului
legal al concepţiei se găseşte în următoarele împrejurări:
• În cazul paternităţii copilului din căsătorie, pentru aplicarea prezumţiei de
paternitate instituită de art.53 alin.2 C.fam., şi pentru probaţiunea reclamantului în cazul acţiunii
de tăgada paternităţii;
• În cazul paternităţii copilului din afara căsătoriei, pentru probaţiunea
reclamantului în cazul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate si pentru probaţiunea
reclamantului în cazul acţiunii în stabilirea paternităţii;
În stadiul de dezvoltare a medicinii şi a geneticii, stabilirea perioadei sau a subperioadei
legale de concepţie nu mai prezintă importanţa de altă dată, deoarece paternitatea poate fi
stabilită în mod direct şi ştiinţific prin expertiza ADN-ului. De asemenea, dacă se va practica
tehnica de procreare cu embrioni congelaţi, nu va apărea ca rezonabilă durata sarcinii şi perioada
legală de concepţie. De asemenea , regula consacrată de art. 53 C.fam. nu va mai avea nici un
sens, dacă, în viitoarea reglementare se admite procrearea artificială post-mortem.

SECŢIUNEA a III-a.

1.PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAŞTERE

Art. 53 C.fam. dispune, că în situaţiile prevăzute de acest text îşi găsesc aplicare
prevederile art.51 din acelaşi Cod, potrivit cărora nu se poate reclama sau contesta filiaţia care,
rezultă din certificatul de naştere conform cu folosirea stării civile. Acest lucru precizat mai
sus poate fi interpretat în două sensuri:
a. Dispoziţiile art. 51 C.fam. îşi găsesc aplicare şi în situaţiile prevăzute de art. 53
C.fam., dar nu numai în privinţa stabilirii filiaţiei faţă de mamă, care, unită cu dovada existenţei
căsătoriei acesteia; după caz la data naşterii sau concepţiunii copilului are drept consecinţă şi
stabilirea filiaţiei faţă de tată;
b. Dispoziţiile art. 51 C.fam. îşi găsesc aplicare şi în situaţiile prevăzute de art. 53
C.fam., dar numai în privinţa unuia din elementele filiaţiei faţă de tată ci şi în privinţa însăşi a
filiaţiei faţă de tată, astfel că dacă un copil are certificat de naştere şi folosirea stării civile care
desemnează ambele drept tată pe acelaşi bărbat, paternitatea copilului nu mai poate fi pusă în
discuţie.

16
2. INTERPRETAREA CORECTĂ

Această ultimă interpretare nu poate fi acceptată, deoarece s-ar ajunge la consecinţe care
nu pot fi primite:
a) Ar însemna să se considere valabilă, deşi contrară realităţii, menţiunea eronată
făcută în certificatul de naştere al copilului cu privire la persoana tatălui, cu toate că această
persoană nu a fost niciodată căsătorită cu mama copilului sau că această persoană s-a căsătorit cu
mama copilului după naşterea acestuia, astfel încât copilul nu mai este născut „în timpul
căsătoriei”.
b) Ar însemna că prezumţia de paternitate să poată fi răsturnată şi astfel acţiunea în
tăgăduirea paternităţii respectiv ar fi posibilă contestarea paternităţii, în cazul în care în
certificatul de naştere este indicat ca tată, soţul mamei, iar folosirea stării civile este stabilită în
sensul că tatăl copilului este un alt bărbat;
c) Ar însemna că se poate stabili paternitatea în alt mod decât prevede legea, de
exemplu, în cazul în care actul de naştere şi folosirea stării civile ar arăta drept tată pe un bărbat,
altul decât soţul mamei, căci în acest caz filiaţia faţă de tată nu ar mai putea fi contestată de
nimeni. În concluzie, urmează să ne oprim la prima interpretare menţionată şi deci trimiterea
prevăzută de art. 53 C.fam. la dispoziţiile art 51 din acelaşi Cod trebuie înţeleasă ca fiind numai
la filiaţia faţă de mamă, deci numai la unul din elemente filiaţia faţă de tată.

SECŢIUNEA a IV-a.

TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN CĂSĂTORIE

1. NOŢIUNEA INTRODUCTIVE

Acţiunea în tăgada paternităţii face parte din categoria acţiunilor în contestaţia de stat
prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile aparente pe motiv că ea nu corespunde
realităţii.9 A tăgădui paternitatea unui copil înseamnă a răsturna, pe cale judecătorească,
prezumţiile de paternitate stabilite de lege in privinţa copiilor din căsătorie10. Prezumţiile de

9
- Teofil Pop, ,Drept civil român. Persoanele fizice şi persoanele juridice, Editura Lumina Lex Bucureşti,1994,p.117

10
- Tudor R. Popescu, Dreptul Familiei, Tratat, vol. II Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p.47; Ioan Albu
Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p235;Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia
Dumitrache, Dreptul familiei, Ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti,2005, p. 188.

17
paternitate, în baza cărora copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei (art.53
alin.1 C.fam.) iar cel născut cel născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea
căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi
naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie(art.53 alin 2 C.fam.) nu
au caracter absolut, legea permiţând să se facă dovada că bărbatul împotriva cărora operează nu
este tatăl copilului. În consecinţă, ori de câte ori prezumţia de paternitate acoperă o situaţie
nereala există posibilitatea ca,prin acţiuni în justiţie, această prezumţie să fie înlăturată prin
administrarea dovezii contrare. Aşadar, tăgada de paternitate este mijlocul juridic ce conferă
posibilitatea înlăturării, prin hotărârea judecătorească , a unei stări civile care nu corespunde
realităţii prin răsturnarea în justiţie a prezumţiilor legale de paternitate , făcându-se dovada, prin
orice mijloc de proba admis de lege că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului11.

2. DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

2.1. TITULARUL DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

În reglementarea Codului familiei, dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii a fost multă

vreme strâns legat de persoana soţului mamei. Acest caracter exclusiv personal al acţiunii în
tăgada paternităţii rezultă din prevederile art. 54 alin.2 C.fam. care arătau că acţiunea în tăgada
paternităţii poate fi pornită numai de soţ. Caracterul strict personal al dreptului la acţiunea în
tăgada paternităţii împiedica intentarea acţiunii de către o altă persoană, indiferent că era vorba
despre mamă, copil, alte rude, creditori sau procuror. Singura excepţie era reglementată de
dispoziţiile art.54 alin.2 C. Fam. în sensul că moştenitorii puteau continua acţiunea pornită de
autorul lor în timpul vieţii sale. În legătură cu acest caracter absolut personal al acţiunii în tăgada
paternităţii în literatura juridică s-a exprimat opinia că a atribui dreptul la acţiunea în tăgada
paternităţii numai soţului mamei echivalează cu a-i acorda acestuia un fel de monopol în
aprecierea oportunităţii dreptului la acţiune fără a ţine seama de interesele mamei şi copilului
care nu poate fi concordant cu deplina şi efectiva egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie 12
constituind, totodată, un obstacol în calea aflării adevărului13. În consecinţă unii autori au arătat
11
- Alin-Gheorghe Gavrilescu, Contribuţii la Studiul acţiunii în tăgada paternităţii, analele ,,Universităţii Constantin
Brâncuşi’’, Seria Ştiinţe Juridice, nr.1/2008, p.55.

12
- Tudor R. Popescu, Dreptul Familiei, Tratat, vol. II Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p.61.
13

_
Aurelian Ionaşcu, Filiaţia faţă de tată, în Filiaţia şi ocrotirea minorului ,de Aurelian Ionaşcu , Mircea Mureşan , Mircea N.
Constantin, Victor Ursa, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p.58.
18
că dreptul de a înlătura prezumţiile legale de paternitate nu trebuie să fie numai o prerogativă a
bărbatului ci trebuie să se recunoască ţi mamei şi copilului dreptul de a acţiona. Alţi autori, s-au
exprimat, de asemenea, în favoarea înlăturării caracterului exclusiv personal al dreptului la
acţiunea în tăgada paternităţii fără a determina însă dacă un atare drept trebuie să fie recunoscut
numai copilului, procurorului, curatorului celui dispărut sau deopotrivă şi a mamei14.
Caracterului strict personal al dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii a fost înlăturat
prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/200115. Prin această decizie dispoziţiile art.54 alin. 2
C. fam. au fost declarate neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui şi mamei
şi copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni acţiunea în tăgada paternităţii.
În prezent, urmare a adoptării în anul 2007 a Legii nr.28816 pentru modificare şi
completarea Legii nr. 4/1953-Codul familiei, acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită
de către moştenitori(art.54.alin2 C.fam.). În persoana moştenitorilor acţiunea îşi interverteşte
caracterul întrucât, în cazul lor, prevalează interese de ordin patrimonial deoarece moştenitorii
care au acceptat succesiunea ar fi împiedicaţi de copil în exercitarea drepturilor succesorale. Şi
ipoteza în care copilul ar renunţa la moştenirea soţului mamei moştenitorii vor avea dreptul să
continue acţiunea în tăgada paternităţii, interesul fiind tot de ordin patrimonial, întrucât copilul ar
putea cere de la aceştia pensie de întreţinere17.

2.2. EXERCITAREA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA

PATERNIŢĂŢII DE CĂTRE TUTORE

Tutorele va putea porni acţiunea în tăgada paternităţii în condiţiile art.54 alin.5 C. fam.,
respectiv dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie. În actuala reglementare tutorele are
posibilitatea de a introduce acţiunea în tăgada paternităţii fără a avea nevoie de încuviinţarea
autorităţii tutelare. O atare încuviinţare era cerută de prevederile art.54 alin.3 C. fam. anterior
modificării şi completării Codului Familiei prin Legea nr.288/2007 pentru ca tutorele soţului pus
sub interdicţie să poată porni acţiunea.

14 _
Petre Anca,Filiaţia faţă de tată în Rudenie în dreptul R.S.R.,de Eugen A. Barasch, Aurelian Ionaşcu, Petre Anca, Virgil
Economu, Ion Nestor, Ion Rucăreanu, Savelly Zilberştein, Editura Academiei R.S.R.,Bucureşti 1966, p.77

15 _
Publicată în M. of., Partea I, nr.240, din 10.04.2002 .

16 _
Publicată în M. of., Partea I, nr.749, din 05.11.2007 .

17 _
Petre Anca, op. cit. p., 73.

19
Dreptul de a porni tăgada paternităţii recunoscut de tutorelui completează protecţia acordată
celui pus sub interdicţie18. Se poate însă întâmpla să nu-şi îndeplinească îndatorirea de a porni
acţiunea în tăgada paternităţii caz în care se ridică întrebarea dacă cel pus sub interdicţie poate
porni acţiunea în perioadele de luciditate. În legătură cu această problemă în literatura juridică s-
a exprimat opinia că dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii nu poate fi recunoscut interzisului
întrucât acesta poate să introducă acţiunea după ridicarea interdicţiei daca tutorele nu a pornit-o
cât timp a durat interdicţia19. Trebuie avut însă în vedere faptul că potrivit art. 151 alin.1 C. fam.
ridicarea interdicţiei va fi pronunţată de către instanţă dacă au încetat cauzele care au provocat
punerea sub interdicţie. Or, conform art.142 alin.1 C. fam. o persoană va fi pusă sub interdicţie
dacă datorită alienaţiei mintale sau a debilităţii mintale nu are discernământ pentru a se îngriji în
interesele sale. În general, boala psihică ce face ca persoana să fie lipsită de discernământul
necesar pentru a se putea îngriji de interesele sale este de durată, starea de înseninate putând
persistă până la data decesului celui suferind, astfel că, dacă a fost pus sub interdicţie iar tutorele
nu introduce acţiunea în tăgada paternităţii el se găseşte în imposibilitatea de a porni. Astfel,
două persoane între care nu există nici legătură de sânge rămân într-un raport de filiaţie nereal în
temeiul unei prezumţii care nu poate fi răsturnată datorită stării mintale a incapabilului şi
pasivităţii reprezentantului său. Credem că pentru a se evita o astfel e situaţie şi a se da posibili-
tatea stabilirii unei stări civile care să corespundă realităţii trebuie să se recunoască şi celui pus
sub interdicţie dreptul de a introduce acţiunea în momentele de luciditate urmând ca aceasta să
fie continuată de reprezentantul său legal. Se pune însă problema dacă tutela este singurul caz de
reprezentare în această materie. Credem că după ce acţiunea a fost pornită de tutorele este
îndepărtat de la tutelă pentru că nu şi-a îndeplinit mulţumitor sarcina ori pentru celelalte motive
arătate de art.138 alin.2 C. fam. şi există urgenţă în soluţionarea cauzei, atunci în temeiul art.44
alin.1 C. proc. Civ. instanţa va putea numi un curator special care va avea posibilitatea să îl
reprezinte pe incapabil până la numirea unui nou tutore20. În plus, în cazul în care între
reprezentant şi reprezentat există conflict de interese (de ex: tutore al tatălui prezumat este chiar
mama copilului) curatorul special numit în baza aceluiaşi îl va putea reprezenta pe incapabil. În
schimb, dacă titularului dreptului la acţiune i s-a instituit curatela în condiţiile art.152 C. fam.,
curatorul nu este îndreptăţit să îl reprezinte în acţiunea în tăgada paternităţii21.

18 _
Tudor R. Popescu, op. cit., p.51.

19 _
Petre Anca, op. cit.,74.

20 _
Alin-Gheorghe Gavrilescu op. cit., p.58.

21 _
Tudor R. Popescu, op.cit. p.51; Ion P. Filipescu Tratat de dreptul familiei, Ediţia V, Editura All Beck, Bucureşti,2000 p.309.
20
 În ipoteza în care titularului dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii este pus sub
interdicţie după ce a pornit acţiunea ea va fi continuată de către tutore.

2.3. PERSOANELE ÎMPOTRIVA CĂRORA SE EXERCITĂ DREPTUL LA

ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007 Codul familiei nu conţinea prevederi
referitoare la calitatea procesuală pasivă, adică la persoanele împotriva cărora se putea introduce
acţiunea în tăgada paternităţii. În urma modificării şi completării dispoziţiilor Codului familiei
din Legea nr.288/2007 art.54 C.fam. arată împotriva cui se porneşte acţiunea, făcându-se
distincţie între situaţia în care acţiunea este introdusă de către soţul mamei şi cea în care aceasta
este introdusă de către mamă sau copil.
a) Situaţia exercitării dreptului la acţiune de către soţul mamei.
Pentru ipoteza în care dreptul la acţiune se exercită de către soţul mamei dispoziţiile art.54 alin.3
C. fam. stabilesc că acesta introduce acţiunea împotriva copilului. Dacă acesta din urmă este
minor cu vârsta sub 14 ani el va fi reprezentat de către mamă, ea participând la proces în dublă
calitate: ca reprezentant al copilului lipsit de capacitatea de exerciţiu dar şi în nume propriu
întrucât potrivit art.54 alin.6 C. fam. mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu
formează ea însăşi acţiunea. Dacă mama copilului este decedată sau nu are capacitatea de
exerciţiu copilul va fi reprezentat de către un tutore. Copilul care are vârsta între 14 şi 18 ani va
fi citat şi va sta personal în proces fiind asistat de către ocrotitorul său legal (mamă, sau după caz
tutore). În situaţia în care minorul lipsit de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitatea de
exerciţiu restrânsă nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei, atunci, la
cererea părţii interesate, instanţa poate să îi numească un curator special care să îl reprezinte
până la numirea reprezentantului legal în condiţiile legii(art.44 alin.1 şi 2 C. proc. Civ. ).
În cazul în care copilul este decedat art. 54 alin.3 C.fam. arată că acţiunea se porneşte de
tatăl prezumat împotriva mamei copilului. Unele precizări sunt necesare în legătura cu aceste
prevederi22:
- textul citat se referă la copilul născut viu şi decedat până la momentul introducerii
acţiunii de către bărbatul prezumat a fi tatăl copilului, nu şi la copilul născut mort întrucât, în
cazul acestuia din urmă nu se poate vorbi despre un raport de filiaţie împotriva căruia să se poată
exercita dreptul la acţiune, astfel că, într-un atare caz, acţiunea ar fi lipsită de obiect23.

22 _
Alin-Gheorghe Gavrilescu op. cit., p.59.

23 _
Petre Anca, op. cit. p.78

21
 - Dispoziţiile art.54 alin.3 C. fam. nu fac nici o referire la cazul în care atât copilul
cât şi mama sunt decedaţi însă există descendenţi ai copilului. Credem că în situaţia în care
copilul a lăsat descendenţi acţiunea ar trebui exercitată împotriva acestora prevalând şi în acest
caz interese de ordin patrimonial, tatăl prezumat urmând să-i înlăture de la succesiunea ce s-ar
deschide după moartea sa şi la care aceştia ar putea veni prin reprezentare copilului precedat. În
plus, câtă vreme se recunoaşte moştenitorilor copilului dreptul de a continua acţiunea pornită de
acesta în timpul vieţii trebuie să se accepte şi posibilitatea intentării aceleiaşi acţiuni împotriva
lor.
- întrucât prevederile art. 54 alin.3 C. fam. îl vizează numai pe copilul decedat până
la data intentării acţiunii se pune întrebarea împotriva cui va continua acţiunea în situaţia în care
aceasta fusese pornită dar copilul a decedat în cursul judecăţii. În literatura juridică s-a arătat că
într-un astfel de caz acţiunea poate fi continuată împotriva reprezentantului legal al copilului sau
a unui tutore ad-hoc dacă minorul decedat era lipsit de capacitate de exerciţiu, sau împotriva unui
tutore ad-hoc dacă acesta avea capacitate de exerciţiu restrânsă24. În ce ne priveşte credem că
dacă acţiunea poate fi pornită împotriva mamei în cazul în care copilul este decedat la data
introducerii ei, cu atât mai mult ea poate fi continuată împotriva acesteia în situaţia în care
copilul decedează în timpul procesului. Dacă şi mama copilului este decedată iar copilul a lăsat
descendenţi acţiunea poate fi continuată împotriva acestora.
b) situaţia exercitării dreptului la acţiune de către mamă sau copil.
Dacă dreptul la acţiune se exercită de către mamă sau copil, art.54 lin.4 C.fam. prevede că
aceştia introduc acţiunea pornită împotriva moştenitorilor lui. Dacă soţul mamei decedează în
timpul procesului acţiunea va putea fi continuată împotriva moştenitorilor săi.
Lege nu precizează împotriva cui se va exercita acţiunea in tăgada paternităţii în cazul în
care cel ce ar trebui să aibă calitatea procesuală pasivă este pus sub interdicţie. Într-o astfel de
situaţie urmează a se aplica prevederile art.42 C. proc. Civ. care arată că persoanele care nu au
exerciţiul
drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate (...). Aşadar interzisul
judecătoresc are o poziţie similară cu cea a minorului cu vârsta sub 14 ani neputând sta personal
în proces ci prin reprezentant, respectiv prin tutorele său. Dacă până la soluţionarea cererii de
punere sub interdicţie a fost numit curator în temeiul art.146 C. fam. acesta îl va reprezenta pe
cel a cărui interdicţie a fost cerută urmând ca după rezolvarea procesului de punere sub
interdicţie locul său să fie luat de către tutore. În caz de conflict de interese între reprezentant şi
reprezentat instanţa va putea numi un curator special în temeiul art. 44 alin.1 C. proc. civ. În

24 _
Ion P. Filipescu, op.cit. p.78

22
situaţia în care se ivesc interese contrare între minorul pus sub interdicţie şi tutorele său întrucât
tutore al acestuia este chiar bărbatul prezumat a fi tatăl copilului numirea curatorului se va face
tot în temeiul art.44 C. proc. civ. iar nu în baza art.132 C.fam., adică de către instanţa de judecată
competentă să soluţioneze acţiunea în tăgada paternităţii (art. 44 alin. 3 C. proc. civ.) şi nu de
către autoritatea tutelară.

2.4 CAZURI ÎN CARE SE POATE EXERCITA DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN

TĂGADA PATERNITĂŢII
Legislaţia în vigoare, la fel ca şi cea anterioară adoptării Legii nr. 288/2007 nu
reglementează în mod expres cazurile în care se poate tăgădui paternitatea, legiuitorul stabilind
în art.54 alin1 C.fam. regula că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul
mamei să fie tatăl copilului. Aşadar, titularul dreptului la acţiune este pus în situaţia să
dovedească faptul că este imposibil ca bărbatul împotriva căruia operează prezumţia de
paternitate este tatăl copilului. Nepaternitatea va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă,
inclusiv prin probe ştiinţifice25.
Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului poate fi determinată de incapacitatea
bărbatului de a procrea26 sau de inexistenţa raporturilor de coabitare în perioada concepţiunii
copilului datorită unor împrejurări care au împiedicat pe soţi să se întâlnească (de ex. soţul
execută o pedeapsă privativă de libertate, este plecat în străinătate ori relaţii dintre soţi au fost
atât de mult deteriorate datorită neînţelegerii care au făcut imposibile relaţiile intime în perioada
concepţiunii copilului). De asemenea, imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului poate
fi determinată de faptul că perioada de concepţiune a copilului, stabilită prin expertiză medico-

25 _
Atât în cazul în tăgada de paternitate cât şi în cazul acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei se pot
folosi ca mijloace de probă expertizele medico-legale prin care se analizează transmiterea caracterelor ereditare de la
părinţi la copii: serologică, antropologică, dermatoglifică şi genetică.
Expertiza serologică se referă la transmiterea grupelor sanguine de la părinţi la copii şi constă în analiza grupelor
sanguine ale copilului, mamei si tatălui prezumat, paternitatea fiind exclusă în cazul incompatipatibilităţii grupelor sanguine.
Expertiza antropologică se referă la transmiterea, pe cale ereditară, a unor particularităţi anatomice precum: fizionomia
feţei, conformaţia nasului, a urechilor, malformaţiei, boli ereditare etc. Ea constă în analiza trăsăturilor anatomice ale
copilului şi al tatălui prezumat şi poate fi făcută numai după ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani.
Expertiza dermatoglifică se referă la transmiterea ereditară a desenelor papilare şi constă în analiza tabloului
dermatrografic al copilului şi al tatălui prezumat.
Expertiza genetică se bazează pe analiza factorului genetic HLA ale cărui caracteristici se transmit pe cale ereditară.
Expertizele medico-legale clasice stabilesc cu certitudine nepartenitatea dar nu pot stabili cu certitudine paternitatea,
pe când expertiza genetică poate determina cu o probalitate de 98-99% că un anumit bărbat este tatăl unui copil.

26 _
Pe baza expertizei capacităţii de procreare se poate constata impotenţa sexuală a bărbatului sau sterilitatea sa.

23
legală, este anterioară datei la care mama l-a cunoscut pe bărbatul prezumat a fi tatăl copilului 27
sau de împrejurarea că respectivul soţ este de altă rasă decât aceea a mamei şi a soţului ei28.
Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului nu poate rezulta din simpla despărţire
în fapt a soţilor în timpul legal al concepţiunii, câtă vreme nu se face dovada că relaţiile intime
dintre cei doi nu au continuat în această perioadă. Faptul că în timpul legal al concepţiunii
copilului soţia a avut relaţii sexuale alţi bărbaţi nu este îndestulător pentru admiterea acţiunii în
tăgada paternităţii dar constituie un indiciu care obligă instanţa să solicite şi a altor probe pentru
a verifica temeinicia acţiunii29. De asemenea simpla mărturisire a mamei că soţul ei nu este tatăl
copilului nu este suficientă pentru a exclude paternitatea soţului ci va trebui coroborată alte
probe care să facă dovada că soţul mamei este tatăl copilului30.

2.5. PRESCRIPŢIA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

Anterior modificării dispoziţiilor prin legea nr. 288/2007 acţiunea în tăgada paternităţii
trebuia introdusă într-un termen de prescripţie scurt, de 6 luni, care începea să curgă de la data
cunoaşterii către tatăl prezumat a naşterii copilului(art.55 alin.1 C. fam.). Dacă înainte de
împlinirea acestui termen tatăl prezumat era pus sub interdicţie, pentru tutorele său curgea un
nou termen începând de la data la care acesta afla despre naşterea copilului (art.55 alin.2 C.
fam.), iar dacă în acest termen acţiunea nu era pornită de către tutore, tatăl prezumat avea
posibilitatea să introducă acţiunea după ridicarea interdicţiei, înăuntrul unui termen de 6 luni
(art.55 alin.3 C. fam.).
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr 288/2007 termenul de prescripţie a acţiunii în
tăgada paternităţii a fost extins de la 6 luni la 3 ani. Cât priveşte momentul de la care termenul de
prescripţie de 3 ani începe să curgă, acesta diferă în funcţie de titularul dreptului la acţiune.
Astfel, legiuitorul stabileşte în art.55 alin.1 C. fam. că acţiunea în tăgada paternităţii se prescrie
in termen de 3 ani de la data naşterii copilului, iar pentru soţul mamei termenul curge de la data
la care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. Aşadar, atunci când acţiunea este pornită de

27 _
Trib. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr 709/21.03.1996, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti 1993-
1997, Coordonator Dan Lupaşcu, Editura All Beck, Bucureşti,1998, p.216.
28

_
Petre Anca, op. cit., p.70.

29 _
Trib. Suprem,s.civ, dec. nr. 81/1961 în J.N. nr. 4/1962, p. 144.
30 _
Trib. Suprem, s.civ.,dec. nr237/1977 în C.D. 1977, p.112-113; Trib. Suprem s. civ., dec. nr 867/1986 în R.R.D.
nr.2/1987,p.66.

24
către mamă sau copil termenul curge de la data naşterii copilului. În privinţa bărbatului prezumat
a fi tatăl copilului art.55 alin.1 C. fam. instituie excepţie de la regula că termenul curge de la
data naşterii copilului, arătând că acesta începe să curgă de la data la care el a cunoscut naşterea,
întrucât nu în toate cazurile naşterea copilului este cunoscută de tatăl prezumat de la data la care
ea a avut loc. Astfel:
- dacă tatăl prezumat a dispărut înainte de naşterea copilului şi se reîntoarce
ulterior, termenul va curge de la data la care după reîntoarcerea sa a aflat despre naşterea
copilului indiferent că dispariţia constituie o stare de fapt sau a fost declarată prin hotărârea
judecătorească;
- dacă tatăl prezumat a fost declarat mort prin hotărârea judecătorească iar ulterior
reapare şi se anulează hotărârea declarativă de moarte termenul va curge de la data la care,
reapărut fiind, a aflat despre naşterea copilului iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de
anulare a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte31.
- dacă tatăl prezumat a fost pus sub interdicţie termenul va curge de la data ridicării
interdicţiei dacă înainte de a fi pus sub interdicţie acesta a cunoscut naşterea copilului iar
acţiunea nu era prescrisă la momentul punerii sub interdicţie, respectiv de la data la care, după
ridicarea interdicţiei, a cunoscut efectiv naşterea copilului în ipoteza în care se găsea pus sub
interdicţie la momentul naşterii copilului;
- dacă soţul mamei suferă de o boală psihică dar nu a fost pus sub interdicţie
termenul va curge de la data la care, aflându-se în momente de luciditate, a fost în măsură să
recepţioneze conştient naşterea copilului;
- dacă naşterea a avut loc după recăsătoria mamei dar la mai puţin de 300 de zile de
la data desfacerii sau desfiinţării căsătoriei anterioare, pentru fostul soţ al mamei termenul va
curge de la data la care el a aflat despre hotărârea definitivă prin care s-a admis acţiunea în
tăgada paternităţii introdusă de soţul mamei din căsătoria subsecventă32.
Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului art.55 alin.2 C. fam. dă
acesteia posibilitatea de a porni acţiunea într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.
Legea nu face nici o precizare cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul
de prescripţie în situaţia în care acţiunea este pornită de către tutorele celui pus sub interdicţie.
Credem că, indiferent dacă titularul dreptului la acţiune se află pus sub interdicţie la data naşterii
copilului ori a fost pus sub interdicţie după această dată soluţia trebuie să fie aceeaşi ca şi în

31 _
Tudor R. Popescu, op. cit., p.53; Petre Anca, op. cit.,p.80.

32 _
Ion Albu op.cit. p.241; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, op. cot. p. 193

25
reglementarea anterioară,în sensul că pentru tutore termenul de 3 ani în care poate introduce
acţiunea în tăgada paternităţii începe să curgă de la data la care a cunoscut efectiv despre
naşterea copilului, întrucât dacă s-ar admite că el începe să curgă de la data naşterii copilului, s-
ar putea ajunge la situaţii în care la momentul exercitării dreptului de către tutore să fie deja
prescris.
Termenul de prescripţie de 3 ani este susceptibil de suspendare, întrerupere şi repunere
în termen în condiţiile legii. În privinţa repunerii în termen art.55 alin.3 C. fam. prevede că
reclamantul va fi repus în termen în condiţiile legii. În consecinţă, reclamantul va fi repus în
termen în condiţiile art.19 din Decretul 167/1958 conform căruia instanţa judecătorească sau
organul arbitrar poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care
termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea
acţiunii ori să încuviinţeze executarea silită. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută
numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de
prescripţie.

3. EFECTELE ADMITERII ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în
tăgada paternităţii copilul pierde calitatea de copil din căsătorie şi devine, în mod retroactiv, de la
data concepţiunii sale, copil din afara căsătoriei. În situaţia în care după desfacerea sau
desfiinţarea căsătoriei anterioare mama copilului s-a recăsătorit şi la mai puţin de 300 de zile de
la data desfacerii sau desfiinţării căsătoriei anterioare a dat naştere unui copil, acesta nu va
dobândi statutul copilului din afara căsătoriei dacă soţul mamei va tăgădui cu succes paternitatea
întrucât, în favoarea sa va opera prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ al mamei. Dacă şi
acesta ar reuşi să facă dovada că este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului atunci, prin efectul
hotărârii judecătoreşti s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii, el ar deveni retroactiv copil din
afara căsătoriei.
Admiterea acţiunii în tăgada paternităţii va introduce efecte cu privire la: numele copilului
(acesta va purta numele avut de mamă la momentul naşterii sale), ocrotirea părintească (va fi
exercitată numai de către mamă),domiciliul copilului (va fi cel al mamei sale), obligaţia de
întreţinere (nu mai este datorată de către soţul care a tăgăduit cu succes paternitatea copilului)33.

33 _
Pentru o analiză detailată a se vedea : Ion P. Filipescu, Efectele tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie cu privire
la numele copilului, în R.R.D. nr.12/1972,p.87 şi urm. ; Ion P. Filipescu, Tratat de drept….,p.314 şi urm. ; Alexandru Bacaci,
Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache,op.cit., p 196-197.

26
 Persoanele care au calitatea de a promova acţiunea de a răsturna prezumţia de paternitate,
altele decât soţul sau fostul soţ al mamei, sunt diferite, în funcţie de sistemul de drept.
• Copilul34 (Germania art. 1600 C. Civ., Elveţia art. 256 C. Civ 35., Italia art. 235 C.
Civ., Spania art.137 C. Civ.);
• Mama copilului din căsătorie36 (Germania art. 1600 C. Civ., Italia art. 235 C. Civ.,
Grecia art.1470 C. Civ.).
• Părinţii soţului mamei (Elveţia art. 258 C. Civ.
• Moştenitorii soţului (Franţa art. 316 – 1 C. civ., Spania art.136 alin. 2 C.civ)
• Ministerul Public, în calitatea sa de apărător al interesului general şi al interesului
copilului (Austria art.158 C.civ.)

4. INSTANŢA COMPETENTĂ
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se introduce la instanţa locului unde domiciliază
reprezentantul legal al copilului.

5. ADMITEREA ACŢIUNII. EFECTE

Admiterea acţiunii de tăgăduirea paternităţii soţului mamei produce modificarea

statutului civil al copilului care devine copil din afara căsătoriei, excepţie făcând situaţiile de
conflict de paternitate, când, înlăturându-se prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul
căsătoriei, devine incidentă prezumţia de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei
anterioare37.
Tăgăduirea paternităţii copilului din căsătorie produce următoarele efecte:
a) Vorbind despre numele copilului38, deosebim situaţiile:
Copilul s-a născut în timpul căsătoriei.

34
- În Austria şi Olanda nu se recunoaşte copilul în căsătorie cu astfel de drept.

35
-Condiţia impusă de legiuitorul elveţian pentru promovarea acţiunii în tăgadă a paternităţii de către copilul din căsătorie este
ca viaţa conjugală a soţilor să se fi întrerupt în timpul minorităţii acestuia

36
-Interzis în Austria, Elveţia, Ungaria

37
- Copii născuţi înainte de punerea în aplicare a Codului familiei. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii privind pe aceşti copii
este supusă dispoziţiilor Codului familiei.
38

- A se vedea I.P. Filipescu „Efectele tăgăduirii paternităţii din căsătorie cu privire la numele copilului”, în R.R.D., nr.12,
1972. În cazul admiterii tăgăduirii paternităţii, copilul urmează să poarte numele pe care mama l-a avut în momentul naşterii
acestuia. În cazul admiterii acţiunii de tăgăduire a paternităţii, copilul păstrează numele pe care mama l-a avut în momentul
naşterii lui (soţii au nume comune, iar căsătoria nu s-a desfăcut până la data tăgăduirii).

27
 Dacă soţii au nume comun, copilul rămâne cu numele dobândit la naşterea sa, adică cel
comun al soţilor. Acest nume comun poate fi cel al soţului dinaintea căsătoriei, cel al soţiei
dinaintea căsătoriei, ori format din unirea numelor avute de soţi înaintea căsătoriei (art. 27
C.fam.). În oricare din aceste cazuri, copilul cu numele luat la naştere, ca fiind cel al mamei, în
acel moment ( art.64. C.fam.), ceea ce înseamnă că tăgăduirea paternităţii nu produce efecte în
privinţa numelui copilului. În majoritatea cazurilor, numele comun al soţilor este cel avut de
bărbat înaintea încheierii căsătoriei. În această situaţie, deşi s-ar reuşi în tăgăduirea paternităţii
copilul va purta acelaşi nume ca soţul respectiv. De aceea, s-a exprimat şi părerea că, în această
situaţie, copilul ar urma să dobândească numele propriu de familie al mamei sale, ca un copil din
afara căsătoriei, cu mama cunoscută.
Dacă soţii nu au nume comun deosebim:
- Copilul a luat la naştere numele soţului; în această situaţie, copilul va lua numele
mamei sale, pe care l-a avut la naştere;
- Copilul a primit la naştere numele mamei sale; în această situaţie, copilul rămâne,
după tăgăduirea paternităţii din căsătorie, cu acelaşi nume;
- Copilul a luat la naştere un nume format din reunirea numelor soţilor; el rămâne
în continuare cu acest nume. Printr-o interpretare extensivă a art. 62 alin. 2 şi art. 64 alin.1
C.fam., s-ar putea, totuşi, considera că acel copil va avea numele mamei sale din momentul
naşterii lui.
Copilul va avea un nume, în mod corespunzător celor arătate mai înainte, deosebindu-se
după cum soţii au nume comun ori nu şi în cazul tăgăduirii paternităţii din căsătorie, în urma
încetării
căsătoriei, ceea ce presupune că soţul a introdus acţiunea, dar a decedat înainte de data la care
căsătoriei, ceea ce presupune că soţul a introdus acţiunea, dar a decedat înainte de data la care
hotărârea prin care s-au admis tăgăduirea paternităţii din căsătorie a rămas definitivă, procesul
fiind continuat de moştenitorul soţului mamei. Cu această situaţie nu trebuie confundată aceea în
care copilul se naşte după încetarea căsătoriei, când dat fiind caracterul strict personal al acţiunii
în tăgăduire a paternităţii nu se poate tăgădui paternitatea copilului la care ne referim.

Copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, dar s-a născut după desfacerea ori desfiinţarea
căsătoriei.
În cazul desfacerii căsătoriei, mama copilului poate rămâne cu numele dobândit prin
căsătorie, în condiţiile art. 40 C.fam. sau revin la numele pe care îl are mama sa la naşterea lui,
care este ulterioară desfacerii căsătoriei. În cazul desfiinţării căsătoriei, soţia nu poate rămâne cu
28
numele dobândit prin căsătorie, ceea ce înseamnă că revine la numele pe care l-a avut înainte de
încheierea căsătoriei. Copilul va lua acelaşi nume, deoarece el este născut după desfiinţarea
căsătoriei, iar mama lui este primul părinte faţă de care are stabilită filiaţia (art. 64 alin. 1
C.fam.).

Conflictul de paternitate
Dacă se tăgăduieşte paternitatea unui copil aflat în această situaţie, reapare de drept
cealaltă paternitate, copilul fiind considerat tot din căsătorie, adică aceea în care a fost conceput.
În consecinţă, numele copilului urmează a se stabili în raport de prima căsătorie. De cele mai
multe ori, soţul din prima căsătorie şi soţia din cea de-a doua căsătorie au nume deosebite. În
mod practic, el ia numele mamei, din momentul naşterii lui, deoarece părinţii nu se vor înţelege
de cele mai multe ori, cu privire la numele copilului. În cazul în care soţul din prima căsătorie şi
soţia din cea de-a doua căsătorie au acelaşi nume, şi anume când soţia a rămas în urma încetării
ori desfacerii căsătoriei cu numele soţului, copilul ia numele comun al părinţilor.
Dacă în cazul conflictului de paternitate, după ce s-a tăgăduit paternitatea din cea de-a
doua căsătorie, s-a făcut acelaşi lucru şi cu paternitatea din cea de-a doua căsătorie, copilul
devine din afara căsătoriei, luând numele în conformitate cu cele arătate înainte pentru copilul
care, în urma tăgăduirii paternităţii din căsătorie, devine din afara căsătoriei.

Conflictul de paternitate aparent

În cazul în care un copil îşi stabileşte paternitatea prin recunoaştere şi după aceea îşi
stabileşte filiaţia faţă de o femeie care este căsătorită, prin prezumţia de paternitate, îşi stabileşte
paternitatea faţă de soţul mamei, care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut pe copil. În
această situaţie, copilul se consideră din căsătorie, iar paternitatea lui faţă de tată din căsătorie nu
poate fi înlăturată decât de acesta din urmă prin tăgăduirea paternităţii. Dacă se face aceasta,
copilul devine din afara căsătoriei, dar cu filiaţia faţă de amândoi părinţii, deoarece recunoaşterea
de paternitate este valabilă, dispărând cauza ei de nulitate. Ar urma deci ca, în conformitate cu
art. 64 C.fam., copilul să ia numele tatălui din afara căsătoriei, deoarece faţă de aceasta şi-a
stabilit mai întâi filiaţia, instanţa judecătorească putând, potrivit art. 64 alin. 2 C.fam., să
încuviinţeze pe copil să poarte numele mamei, deoarece aceasta este cea de faţă de care şi-a
stabilit ulterior filiaţia.
Totuşi, în momentul în care se pune întrebarea de a şti ce nume ia copilul, el are filiaţia din
afara căsătoriei stabilită de ambii părinţi. De aceea, s-ar putea aplica, prin asemănare, art. 64 alin
3 C.fam., în sensul că instanţa judecătorească ce a admis acţiunea în tăgăduire a paternităţii să
decidă, având în vedere interesul copilului, ce nume va putea purta acesta, adică numele unuia
29
din părinţi sau numele lor reunite. Numele se poate stabili, în aceste condiţii de instanţă
judecătorească, şi nu de autoritatea tutelară, deoarece stabilirea filiaţiei copilului nu s-a făcut,
dacă ar fi vorba de recunoaştere, concomitent faţă de ambii părinţi, ci în mod succesiv.
În cazul în care soţul mamei este declarat mort prin hotărâre judecătorească şi, la peste 300
de zile de la data stabilită ca fiind aceea a morţii, mama naşte un copil, acesta este din afara
căsătoriei. Dacă acest copil este recunoscut de un bărbat şi, după aceea, soţul declarat mort
reapare, se anulează hotărârea declarativă de moarte, ceea ce înseamnă că acea căsătorie se
consideră că n-a încetat niciodată, copilul este din acea căsătorie, beneficiind de prezumţia de
paternitate.
Dacă soţul mamei tăgăduieşte paternitatea unui asemenea copil, acesta din urmă devine din
afara căsătoriei. În ceea ce priveşte numele copilului, pentru identitate de motive, soluţia este
corespunzătoare situaţiei precedente.
1. Cazuri speciale.
Să presupunem că o femeie, al cărui soţ este dispărut, naşte un copil. Acesta din urmă
beneficiază de prezumţia de paternitate. În consecinţă, recunoaşterea de paternitate a acestui
copil este lovită de nulitate absolută. Dacă, însă, după recunoaşterea de paternitate, soţul mamei
este declarat mort, iar data decesului este stabilită prin hotărâre judecătorească respective ca fiind
anterioară concepţiei copilului, acesta este din afara căsătoriei, deoarece hotărârea produce efecte
retroactive, căci a dispărut cauza de nulitate. Această recunoaştere poate reveni din nou
nevalabilă, dacă soţul mamei copilului reapare şi anulează hotărârea declarativă de moarte. În
cazul în care acum soţul mamei tăgăduieşte paternitatea copilului, acesta din urmă devine din
afara căsătoriei, iar recunoaşterea de paternitate ar putea fi considerată iarăşi validă. Numele
copilului care va fi? Acesta se găseşte într-o situaţie, în ceea ce priveşte numele, asemănătoare cu
cea a copilului de la conflictul aparent de paternitate care devine din afara căsătoriei şi deci,
pentru identitate de motive, soluţia în privinţa numelui urmează a fi acelaşi.
Un alt caz este acela când se recunoaşte un copil născut de o femeie căsătorită. Asemenea
recunoaştere este nulă. Dacă însă paternitatea copilului este tăgăduită şi se consideră că
recunoaşterea este valabilă, deoarece a dispărut cauza de nulitate, înseamnă că acel copil are
filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi. În consecinţă soluţia va fi ca şi în situaţiile precedente.
La o situaţie asemănătoare se ajunge în cazul copilului conceput şi recunoscut de către un
bărbat care se pretinde că este tatăl lui, iar mama se căsătoreşte. În această situaţie se aplică
prezumţia de paternitate, iar dacă se tăgăduieşte paternitatea copilului, acesta este din afara
căsătoriei, însă cu paternitatea stabilită, deoarece recunoaşterea urmează a se considera valabilă,
căci a dispărut cauza ei de nulitate. Cât priveşte numele copilului se vor aplica cele arătate mai
înainte.
30
 Într-o altă situaţie, soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească şi la peste 300 zile
de la data stabilită ca fiind a morţii s-a născut copilul. Presupunem că acest copil nu are însă
stabilită filiaţia faţă de mamă. Un bărbat recunoaşte copilul ca fiind al lui. După aceea, apare
soţul şi anulează hotărârea declarativă de moarte ceea ce înseamnă că acea căsătorie se consideră
că nu încetat niciodată. În cazul în care după această anulare, copilul îşi stabileşte filiaţia faţă de
mamă, care este soţia celui reapărut, copilul beneficiază de prezumţia de paternitate faţă de soţul
mamei, iar prezumţia face ca recunoaşterea să-şi piardă valabilitatea, deoarece se referă la un
copil din căsătorie. Dacă se tăgăduieşte apoi paternitatea copilului, se va pune întrebarea de a şti
ce nume va lua acesta, faţă de dispariţia ulterioară a cauzei de nulitate a recunoaşterii. Soluţia
este în sensul celor deja arătate.
O altă situaţie asemănătoare cu aceasta este aceea când, după hotărârea declarativă de
moarte, intervine o nouă hotărâre prin care se rectifică data morţii stabilită prin prima hotărâre,
iar în raport cu noua dată a morţii, copilul s-a născut până la 300 zile. După rectificarea hotărârii
declarative de moarte intervin aceleaşi împrejurări ca cele arătate mai înainte.
2. Schimbarea numelui mamei pe cale administrativă.
Mama copilului poate să-şi schimbe numele de familie în timpul căsătoriei39. În această
situaţie, dacă ea are la data naşterii copilului a cărei paternitate se tăgăduieşte un nume dobândit
pe cale administrativă, atunci copilul va lua acelaşi nume, în conformitate cu art. 64 alin. 1
C.fam., deoarece primul părinte faţă de care s-a stabilit filiaţia faţă de mamă40. Dacă însă mama
copilului şi-a schimbat numele pe cale administrativă, înainte de încheierea căsătoriei respective,
pe care-l poartă la data naşterii copilului a cărui paternitate se tăgăduieşte, fie ca nume propriu,
fie comun cu soţul ei, atunci copilul la care ne referim va lua acelaşi nume, ca fiind al primului
părinte faţă de care şi-a stabilit filiaţia.
Dacă mama si-a schimbat numele pe cale administrativă după naşterea copilului, dar
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternităţii, soluţia ar fi, în actuala
reglementare, ca acel copil să ia numele mamei din momentul naşterii lui, dar pe care, chiar dacă
acea căsătorie nu se desface, nu-l mai are nici mama. De aceea, ar părea, în asemenea situaţie că
ar fi indicată soluţia în sensul ca acel copil să ia loc după rămânerea definitivă a hotărârii de
tăgăduire a paternităţii copilului, el ar putea lua acelaşi nume tot numai pe cale administrativă,
iar aceasta fără a deosebi după cum s-ar admite că ar lua numele mamei din momentul naşteri lui
ori numele mamei sale prin filiaţie.
Dacă mama şi-a schimbat numele pe cale administrativă după naşterea copilului, dar
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternităţii, soluţia ar fi, în actuala

39
- A se vedea Tr. Ionaşcu „Drept civil pentru facultăţile de ştiinţe juridice”, partea a II-a, Persoanele, Bucureşti, 1959.
40
- În timpul căsătoriei, schimbarea se face în condiţiile art. 28, C.fam. şi cele ale Decret. nr. 975 din 23 octom. 1968.
31
reglementare, ca acel copil să ia numele mamei dobândit pe calea administrativă. În cazul în care
această dobândire a avut loc după rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternităţii
copilului, el ar putea lua acelaşi nume tot numai pe cale administrativă, iar aceasta fără a deosebi
după cum s-ar admite că ar lua numele mamei din momentul naşterii lui ori numele mamei sale
prin filiaţie.
3. Cu privire la ocrotirea prin părinţi a copilului.
În urma tăgăduirii paternităţii din căsătorie, copilul are filiaţia stabilită numai faţă de
mamă. În consecinţă ocrotirea copilului se realizează numai prin mamă (art.98 alin.2 C.fam.).
Copilul poate să-şi stabilească ulterior filiaţia şi faţă de tată. În această situaţie, potrivit art. 65
C.fam., în ceea ce priveşte încredinţarea copilului şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, se aplică, prin asemănare, dispoziţiile art.
42-44 C.fam., părinţii din afara căsătoriei fiind asimilaţi, din acest punct de vedere, cu părinţi
divorţaţi, ceea ce înseamnă că ocrotirea părintească nu revine în mod egal ambilor părinţi.
Copilul din afara căsătoriei poate fi încredinţat unei alte persoane decât părintele său ori
unei instituţii de ocrotire, în aceleaşi condiţii ca şi copilul din căsătorie în cazul
divorţului( art.65. C.fam.), ceea ce înseamnă, în această situaţie, că ocrotirea părintească revine
numai în parte părinţilor.
În ceea ce priveşte copilul din afara căsătoriei, cu filiaţia stabilită numai faţă de mamă ori
faţă de ambii părinţi, se pot ivi şi alte cazuri, care interesează din punct de vedere al ocrotirii
părinteşti. Asfel, în prima situaţie, mama poate fi decăzută din drepturile părinteşti pus sub
interdicţie sau, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa (art.98. alin.2
C.fam.). Înseamnă că acel copil nu este ocrotit de părinţi, punându-se problema ocrotiri prin
tutelă (art. 113 C.fam.) ori prin mijloacele puse la îndemână de Legea nr.3 din 1970 privind
ocrotirea unor categorii de minori. În cea de-a doua situaţie, filiaţia este stabilită faţă de ambii
părinţi, este posibil ca unul ori amândoi părinţii să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub
interdicţie ori în imposibilitatea, din orice împrejurare, de a-şi exprima voinţa. După caz,
ocrotirea părintească va reveni numai unuia dintre părinţi ori copilul va fi fără ocrotire
părintească.
4. Cu privire la domiciliul copilului.

În situaţiile privind ocrotirea copilului se stabileşte şi domiciliul acestuia. Atunci când,

copilul are stabilită filiaţia numai faţă de mamă, el are, de obicei, domiciliul la aceasta. În cazul
în care copilul îşi stabileşte filiaţia şi faţă de tatăl din afara căsătoriei, iar părinţii au domicilii
separate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 C.fam. şi cele ale art. 14 Decretul nr.31 din 1954

32
privind persoanele fizice şi juridice. Părinţii vor decide de comun acord la care dintre ei are
copilul domiciliul, iar în caz de dezacord va decide instanţa judecătorească.
În cazul în care copilul este încredinţat de instanţa judecătorească unei alte personae decât
părintele său ori unei instituţii de ocrotire, părinţii se vor înţelege la care din ei va avea copilul
domiciliul, iar în caz de dezacord va decide instanţa de judecată.
În cazul în care se ivesc situaţii speciale care determină ocrotirea minorului prin tutelă,
atunci el are domiciliul la tutore.
În mod corespunzător celor arătate mai sus se determină domiciliul minorului când s-au
aplicat măsurile prevăzute de Legea nr.3 din 1970 privind ocrotirea anumitor categorii de minori.
5. Cu privire la pensia de întreţinere.
În cazul tăgăduirii paternităţii legătura de filiaţie este înlăturată nu numai pentru viitor, ci şi
pentru trecut, astfel că soţul mamei copilului se consideră că nu a fost niciodată tatăl acestuia41.
De aceea, se pune întrebarea dacă pensia de întreţinere prestată de soţul mamei anterior
tăgăduirii paternităţii este ori nu supusă restituirii. Într-o altă părere, soluţia este în sens
afirmativ, dacă s-a stabilit judecătoreşte că soţul mamei nu este tatăl copilului. În sprijinul acestei
păreri se invocă următoarele argumente:
1) prin admiterea tăgăduirii paternităţii, dispare titlul legal al obligaţiei de întreţinere;
2) sumele plătite nu corespund unei contraprestaţii;
3) obligaţia de întreţinere nu depinde de existenţa unui regres împotriva altei persoane,
adică a mamei ori a tatălui din afara căsătoriei, faţă de care se va stabili filiaţia.
Temeiul juridic al cererii către copil pentru restituirea pensiei de întreţinere prestată este
plata nedatoratului. Dacă se cere pensia de întreţinere prestată de la mamă sau de la cel ce avea
obligaţia de întreţinere, temeiul juridic este îmbogăţirea fără just motiv. Într-o altă părere, pensia
de întreţinere prestată nu este supusă în condiţiile arătate restituirii pentru următoarele motive:
1) obligaţia de întreţinere cu prestaţie succesivă;
2) minorul nu ar avea de la cine să ceară suma de bani pentru a restitui;
3) pensia de întreţine nu poate fi solicitată decât soţului mamei până la admiterea tăgăduirii
paternităţii.
Aplicarea strictă a principiilor duce la prima soluţie, soţul mamei care a reuşit tăgăduirea
paternităţii având dreptul să ceară restituirea pensiei de întreţinere fie de la copil, fie de la cei
obligaţi la întreţinere, adică mama şi tatăl din afara căsătoriei. Dar această soluţie trebuie să
presupună, în prima soluţie, când restituirea se cere de la copil, că aceasta poate solicita pentru
41
- Pe timpul judecării acţiunii în tăgăduire a paternităţii din căsătorie nu se suspendă drepturile şi îndatoririle părinteşti
ce decurg din prezumţia de paternitate (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1398 din 23 octombrie 1970, în I.G. Mihuţă,
Repertoriu……1969 – 1975, p.41).

33
trecut suma corespunzătoare de la cei obligaţi la întreţinere, pentru ca la rândul său să poată
restitui soţului mamei lui.
Este vorba deci despre solicitarea pensiei de întreţinere pentru trecut, pe perioada pentru
care soţul mamei a cerut restituirea de la copil. În cea de-a doua situaţie, când restituirea se cere
de la cei obligaţi la întreţinere, este necesar de asemenea să se admită solicitarea pensiei de
întreţinere, pentru trecut, ori existenţa unei asemenea obligaţii pentru trecut, în vederea ajungerii
la îmbogăţirea fără just temei. Dar, în majoritatea cazurilor vor fi dificultăţi, deoarece cuantumul
obligaţiilor de întreţinere depinde, între altele, de veniturile debitorului. Dacă soţul mamei a avut
venituri mai mari decât ale celui obligat la întreţinere, înseamnă că aceasta din urmă să fie
obligat la o sumă peste cuantumul obligaţiei de întreţinere pe care o avea şi, invers, dacă soţul
mamei a avut, venituri mai mici decât cele ale celui obligat la întreţinere, ultimul ar urma să
restituie o sumă mai mică decât cea la care era obligat. Chiar dacă s-ar trece peste dificultăţi, ar
urma totuşi, să se ajungă la alte procese, care nu sunt în interesul moral al copilului.
Într-o altă părere42 se propune următoarea distincţie: când întreţinerea a fost prestată într-un
timp în care, după toate probabilităţile soţii erau despărţiţi în fapt, restituirea pensiei de
întreţinere este admisibilă, ea nefiind decât consecinţa unei situaţii diferite de cea stabilită prin
hotărârea judecătorească în baza căreia s-au făcut reţinerile împotriva voinţei pretinsului debitor,
când nu a existat o hotărâre judecătorească de obligare la întreţinere în epoca în care a fost
întreţinut copilul, soţii continuând să convieţuiască, în acelaşi cămin cu copilul, în condiţii
proprii relaţiilor de familie, nu se datorează restituirea întreţinerii prestate.

42
- A se vedea A. Lesviodax, Obligaţia legală de întreţinere, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1971, p. 156;

34
 CAPITOLUL III. CONFLICTE DE PATERNITATE (DUBLĂ
PATERNITATE)

SECŢIUNEA I. CONFLICTE DE PATERNITATE

1. NOŢIUNEA
În cazul de faţă problema dublei paternităţi se pune deoarece prezumţia de paternitate se
întemeiază uneori pe faptul naşterii copilului în timpul căsătoriei, iar alteori pe faptul
concepţiunii copilului în timpul căsătoriei. Ca atare se pot ivi situaţii în care unui copil i se pot
atribui două paternităţi (conflict de paternitate)43, când un copil este conceput în timpul căsătoriei
şi este născut în timpul celei de-a doua căsătorie (I. P. Filipescu).

2. CÂND EXISTĂ CONFLICTE DE PATERNITATE?

Situaţiile în care poate exista dublă paternitate sunt următoarele:
a) După încetarea ori desfacerea căsătoriei, femeia se recăsătoreşte şi la mai
puţin de 300 de zile de la încetarea ori desfacerea primei căsătorii ea naşte un copil. Acesta ar
putea avea ca tată pe soţul mamei din prima căsătorie sau pe soţul mamei din cea de-a doua
căsătorie.
b) Soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească, apoi soţia se
recăsătoreşte şi, la mai puţin de 300 de zile de la încheierea celei de-a doua căsătorii, naşte un
copil, iar soţul declarat mort reapare şi anulează hotărârea declarativă de moarte. Conflictul se
rezolvă în favoarea celei de-a doua căsătorii, în temeiul aceluiaşi text (art. 53 alin 2 C.fam.).
c) O altă situaţie este aceea în care soţia, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce
prevăd principiul monogamiei, se află în acelaşi timp, în două căsătorii şi naşte un copil.
Desigur, cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate absolută (art.19 C.fam.), dar nulitatea
căsătoriei nu are nici o urmărire în privinţa copiilor care îşi păstrează situaţia de copii din
căsătorie (art.23 alin 2 C.fam.). Dacă soluţia dată de art. 53 alin.2 C.fam. constituie sistemul legii
noastre cu privire la soluţionarea conflictelor de paternitate, înseamnă că tatăl copilului este soţul

43
- A se vedea P. Anca, Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei ,în,,Legislaţia
populară’’, p.42 şi urm.; Tudor R. Popescu, op. cit., vol. II, p.67 şi urm. I. Bohotici „Propuneri de lege referitoare la
soluţionarea unor probleme privind conflicte de paternitate.

35
mamei din cea de-a doua căsătorie. Se consideră, uneori, că aceasta este singurul caz de conflict
de paternitate în dreptul nostru.

3. TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII ÎN CAZ DE CONFLICT DE

PATERNITATE
În situaţii de conflict de paternitate, dacă se înlătură paternitate rezultând din cea de-a
doua căsătorie a mamei pe calea acţiunii în tăgăduire, trebuie să se admită, în interesul copilului,
că renaşte deplin drept prima prezumţie şi deci tatăl copilului este soţul mamei din prima
căsătorie.
Între paternitatea din căsătorie şi cea din afara căsătoriei nu poate exista conflict de
paternitate. Soluţia se impune deoarece prezumţia de paternitate – care rezultă din căsătorie şi nu
a fost tăgăduită de soţul beneficiar – nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte filiaţii.
Situaţiile în care se impune asemenea problemă si când deci dubla paternitate este numai
aparentă sunt:
a) Faţă de un copil născut în timpul căsătoriei – care beneficiază de
prezumţia de paternitate – se tinde la stabilirea filiaţiei în privinţa unui alt bărbat decât soţul
mamei, fie prin recunoaşterea voluntară44, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea
paternităţii45.
b) Acest lucru nu este posibil, deoarece prezumţia de paternitate, câtă vreme
nu a fost răsturnată prin acţiunea în tăgăduire, nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte
filiaţii faţă de tată. Dubla paternitate este deci aparentă.
c) Se stabileşte paternitatea din afara căsătoriei în privinţa unui copil prin
recunoaşterea voluntară, iar, ulterior, acelaşi copil îşi stabileşte filiaţia faţă de o femeie care este
căsătorită şi, în virtutea prezumţiei de paternitate, îşi vede stabilită paternitate faţă de soţul
mamei care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut copilul.
d) În această situaţie, stabilirea filiaţiei faţă de mamă şi, respectiv, faţă de
soţul acesteia înseamnă contestarea recunoaşterii de paternitate, deoarece, fiind vorba de un copil
din căsătorie, acesta nu poate fi recunoscut de un bărbat, iar prezumţia de paternitate nu poate fi
înlăturată decât de tată. Astfel fiind, copilul are stabilită paternitatea din căsătorie.

44
- Dacă tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei nu a tăgăduit paternitatea, recunoaşterea altui bărbat că este tatăl
copilului nu are o eficienţă neputând înlătura prezumţia legală de paternitate (Tribunalul Suprem, col. civ.dec. Nr. 1571 din 1
noiembrie 1963, în J.N.,1984, p.16.

45
- Nu se poate admite acţiunea în stabilirea paternităţii unui copil în favoarea căruia joacă prezumţia de paternitate, căci
aceasta poate fi răsturnată numai la cerea soţului mamei (colectiv, op. cit., în J.N., nr.11, 1964, p. 55).

36
 e) Soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească şi, la peste 300 zile
de la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morţii, mama naşte un copil, fiind din afara
căsătoriei, este recunoscut de un bărbat, iar după aceea soţul declarat mort reapare şi anulează
hotărârea judecătorească declarativă de moarte şi, în acest fel, căsătoria se consideră că nu a fost
niciodată desfăcută, copilul beneficiind de prezumţia de paternitate şi având deci ca tată pe soţul
mamei. Soluţia este corespunzătoare, pentru identitate de motive, situaţiei precedente.
Dubla paternitate nu se poate pune numai cu privire la filiaţia din afara căsătoriei.
Situaţiile în care s-ar putea pune problema conflictului între paternităţi din afara
căsătoriei sunt:
a) Un copil din afara căsătoriei îşi stabileşte paternitatea prin recunoaştere, iar ulterior îşi
stabileşte paternitatea prin hotărâre judecătorească faţă de un alt bărbat. Această hotărâre
judecătorească îndeplineşte şi funcţia de contestare a recunoaşterii, astfel că rămâne valabilă
ultima paternitate stabilită.
b) În situaţia inversă, când paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabileşte prin hotărâre
judecătorească, iar, ulterior, un alt bărbat recunoaşte pe acelaşi copil, nu se poate pune problema
unui conflict, deoarece această recunoaştere nu are efecte juridice, căci hotărârea judecătorească
intervenită este opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, până la dovada contrară
făcută pe cale judecătorească.

4. DOVEDIREA NEPATERNITĂŢII
Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului constituie un simplu fapt, ceea ce face
ca în principiu Nepaternitatea să poată fi dovedită prin orice mijloc de probă. „Faţă de lipsa unor
prevederi legale, din care să rezulte cazurile în care poate fi admisă acţiunea în tăgăduire a
paternităţii şi mijloacele de probă pot fi folosite, urmează că reclamantul poate invoca orice
împrejurări obiective şi să folosească orice mijloc de probă admisă de lege, prin care să se
stabilească, în mod cert că nu este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei”. Dintre precizările
care s-au făcut în legătură cu dovada nepaternităţii în cadrul acţiunii în tăgăduirea paternităţii,
mai întâlnim în continuare pe cele mai semnificative.
• Dovada imposibilităţii de coabitare nu poate fi dedusă din simpla
despărţire în fapt a soţilor în timpul legal al concepţiei, ci este necesar să se dovedească, în mod
neîndoielnic, că ei nu s-au întâlnit deloc în acest timp46.

46
- A se vedea dec. civ. a fostului Tribunal Regional Craiova, nr. 4107/1958, în L.P., nr. 10/1958 p.97; V.A. Zlătescu.
Semnificaţia şi consecinţele juridice ale unor situaţii de fapt ivite între soţi în lumea legislaţiei privitoare la întărirea familiei,
op. cit.,p 50 – 51

37
 • Faptul că soţia a avut relaţii sexuale în timpul legal al concepţiei şi cu
alţi bărbaţi nu este îndestulător pentru admiterea tăgadei de paternitate, întrucât, ceea ce
interesează pentru soluţionarea corectă a litigiului este stabilirea, pe bază de probe certe, că soţul
reclamant nu este tatăl copilului rezultat în timpul căsătoriei, iar nu stabilirea cine este tatăl
acestuia.
• În măsura în care, se stabileşte în mod cert că reclamantul nu este tatăl
copilului, acţiunea în tăgăduirea paternităţii trebuie admisă, indiferent de faptul că între soţi au
existat relaţii sexuale în perioada concepţiei.
• Acţiunea în tăgăduirea paternităţii nu poate fi dovedită numai prin
mărturisirea mamei că în timpul legal al concepţiei n-a avut relaţii sexuale cu soţul său, deoarece
o asemenea recunoaştere ar putea fi „rezultatul unei înţelegeri între soţi”47.
• Acţiunea trebuie considerată ca admisibilă chiar dacă soţul reclamant
fost acela care a declarat naşterea copilului la serviciul de stare civilă48. O asemenea declarare nu
poate fi considerată ca o recunoaştere a paternităţii copilului născut sau conceput în timpul
căsătoriei, ea constituind o obligaţie impusă ambilor soţi prin dispoziţiile legale referitoare la
actele de stare civilă, iar recunoaşterea priveşte numai pe copiii din afara căsătoriei. Cum actul
de naştere nu poate face pe deplin dovada filiaţiei faţă de tată, aceasta poate răsturna prezumţia
de paternitate prin acţiunea in tăgăduire, introdusă la instanţă în termenul prevăzut de art. 55
C.fam., chiar dacă el a fost acela care a declarat, la serviciul de stare civilă, naşterea copilului,
fără a face, vreo obiecţiune. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii trebuie admisă ca fiind vădit cu
neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului, dacă acesta este de o altă rasă decât aceea a
mamei sale şi a soţului ei49.

5. CONCLUDENŢA EXPERTIZELOR MEDICO-JUDICIARE LA

DOVEDIREA NEPATERNITĂŢII.
Progresele deosebite pe care biologia şi medicina le-au realizat, mai ales în secolul
nostru, în domeniul transmiterii caracterelor ereditare de la părinţi la copii promit soluţionarea în
viitor a stabilirii cu certitudine a paternităţii50.
Cunoştinţele medico-medicale actuale ne pot furniza date certe numai asupra
nepaternităţii, datele despre paternitate fiind încă aproximative.

47
- Dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr. 343/1964, în J.N., nr. 11/1964, p. 172.
48
- A se vedea dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr. 1571/1963, în C.D., 1963, p.148 – 149.
49
- A se vedea P. Anca Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei ,în,,Legislaţia
populară’’,., p. 70.
50
- A se vedea Z. Ander, I. Bibgan, V. Molnar, Medicina legală, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966, p. 166.
38
 De aceea expertizele medico-judiciare în materie de paternitate se califică din punct de
vedere probator, după felul expertizei, fie ca probe de paternitate, fie ca indicii de paternitate
probabilă51.
1. Expertiza antropologică. Este cea care se referă la transmiterea
ereditară a unor caractere anatomice – ca fizionomia feţii, particularităţile nasului şi urechilor,
malformaţiile congenitale, bolile ereditare s.a. – care face cât mai probabilă paternitatea între
copil şi tatăl prezumat sau pretinsul tată există mai multe asemenea semene anatomice comune şi
îndeosebi din cele care lipsesc la mamă.
2. Expertiza dactiloscopică. Este cea care se referă la transmiterea
desenelor papilare şi a cărei valoare probatorie este tot de indicare probabilă a paternităţii.
3. Expertiza serologică. Este cea care se referă la transmiterea
grupelor sangvine şi care arată
dacă grupa sangvină a copilului a putut sa nu să fie moştenită de la tatăl său prezumat, în cazul
copilului din căsătorie sau de la pretinsul său tată, în cazul copilului din afara căsătoriei.
Metoda serologică este cea mai uzitată în protecţia medicală, este aceea a sistemului de
grupă A, B, 0, potrivit căruia există 4 grupe sangvine, în care se încadrează toţi oamenii I(o),
II(A) – cu subgrupele (A1, A2, A3), III(B-cu subgrupele B1, B2 şi B3) şi IV (AB). Aceste grupe
se moştenesc astfel: dacă părinţii aparţin grupei I (0), ei nu pot avea copiii decât din grupa I(0);
dacă părinţii au grupa II(A) sau III(B), ei pot avea copii din toate cele patru grupe; dacă unul
dintre părinţi aparţine grupei I(0), este imposibilă naşterea unui copil din grupa IV(AB), şi
invers52.
Alături de sistemul de grupă A, B, 0, în practica medicală se mai folosesc sistemele Se-se
(secretor), MN, Ch,Hp.
Potrivit tuturor acestor metode serologice, ceea ce se poate dovedi cu certitudine este excluderea
de la paternitate pe când în privinţa stabilirii paternităţii, ele pot indica clar posibilitatea acesteia.
Este ceea ce instanţa noastră supremă si-a însuşit când a statuat expertiza medico-judiciară de
excludere de la paternitate are o forţă probantă absolută, ea neputând fi înlăturată decât printr-o
probă de egală valoare ştiinţifică şi că, dimpotrivă la stabilirea paternităţii, o asemenea expertiză
are o forţă probantă doar relativă.
4. Expertiza capacităţii de procreare. Această expertiză constituie o
probă absolută de excludere a paternităţii când se constată medical cu certitudine starea de
impotenţă sau de sterilitate.

51
- A se vedea dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr.912/1966 în C.D.,1966,p. 179 – 183;
52
- A se vedea Z. Ander, I. Bibgan, V. Molnar, op. cit., p.162 – 164.

39
 SECŢIUNEA II. CONTESTAREA FILIAŢIEI DIN CĂSĂTORIE

1. NOŢIUNEA
Acţiunea în tăgăduire a paternităţii nu trebuie confundată cu acţiunea în contestare a
filiaţiei din căsătorie.
După părerea lui I.P. Filipescu, în cazul ultimei acţiuni se tinde a se dovedi că nu-şi
găseşte aplicare prezumţia de paternitate, deoarece nu corespunde cu realitatea. Prezumţia de
paternitate nu-şi poate găsi aplicare în cazul în care se dovedeşte că părinţii copilului nu au fost
niciodată căsătoriţi sau când copilul a fost născut anterior căsătoriei, ori după 300 de zile de la
încetarea sau desfacerea căsătoriei. Prezumţia de paternitate se răstoarnă în cazul în care se
dovedeşte că acel copil s-a născut în timpul căsătoriei sau mai înainte de trecerea de 300 de zile
de la încetarea sau desfacerea căsătoriei, dar este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl
copilului.

2.CINE POATE INTRODUCE ACŢIUNEA

Acţiunea în contestare a filiaţiei din căsătorie se poate introduce de către orice persoană
interesată, pe când acţiunea în tăgăduirea paternităţii se poate introduce numai în condiţiile
restrictive prevăzute în art. 54 C.fam.

3. TERMENUL INTRODUCERII ACŢIUNII

Acţiunea în contestare a filiaţiei din căsătorie se poate introduce oricând, legea
neprevăzând nici un termen pentru introducerea acţiunii care interesează starea civilă, pe când
acţiunea în tăgăduire a paternităţii se poate introduce numai în termenul prevăzut de lege (TMB.,
S. Civ. Dec. Nr. 150 / 1991; C.A. Bacău, dec. Nr. 927 / 1966).
Aşa cum arată Fl. Emese, spre deosebire de tăgăduirea paternităţii prin care se urmăreşte
răsturnarea prezumţiei legale de paternitate, contestarea paternităţii tinde la constatarea greşitei
aplicări a uneia din prezumţiile de paternitate prevăzute de art. 53, alin. 1 şi 2 C.fam.
Acţiunea în contestarea paternităţii din căsătorie nu este consacrată în mod expres prin
dispoziţiile Codului familiei; cu toate acestea, posibilitatea promovării unei asemenea acţiuni nu
este pusă la îndoială de vreme ce se urmăreşte înlăturarea unui raport de filiaţie ce nu corespunde
realităţii. Admiterea acţiunii în contestarea filiaţiei paterne înlătură cu efect retroactiv calitatea de
copil din căsătorie; paternitatea copilului devenit din afara căsătoriei se va stabili fie pe cale de
recunoaştere voluntară, fie pe cale judecătorească.

40
 CAPITOLUL IV. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA
FAŢĂ DE TATĂ DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Prezumţia de paternitate se aplică numai în favoarea copiilor din căsătorie. Filiaţia faţă de
tată din afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaştere voluntară de paternitate sau prin
hotărâre judecătorească în urma acţiunii introduse de copil (art. 56 C.fam.). Aceste două moduri
de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei nu-şi pot găsi aplicare în privinţa unui copil care se
bucură de prezumţia de paternitate.
În cazul filiaţiei din afara căsătoriei, maternitatea şi paternitatea sunt independente, pe
când în cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea maternităţii duce, prin intermediul prezumţiei de
paternitate la stabilirea şi a filiaţiei faţă de tată. Prin urmare, între copilul din căsătorie şi cel din
afara căsătoriei, există deosebire în ceea ce priveşte modul de stabilire a paternităţii.

SITUAŢII SPECIALE
În următoarele două situaţii există particularităţi în ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei din
căsătorie:
a. Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul
familiei. În cadrul procesului penal, proba filiaţiei poate fi făcută şi cu mijloacele procesuale
prevăzute de Codul de procedură penală, nu numai în condiţiile înscrise în Codul familiei. În
speţă, inculpatul ucisese o fiică din afara căsătoriei, în recurs s-a susţinut că stabilirea filiaţiei nu
se poate face decât în conformitate cu prevederile Codului familiei, şi nu prin alte probe, iar
inculpatul nu a recunoscut pe acea fiică şi nici o hotărâre judecătorească de stabilire nu există.
b. Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei nu se poate face în condiţiile Codului
familiei. Aici, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei făcută în cadrul procesului penal nu
este suficientă (nu valorează recunoaştere prin înscris autentic, respectiv hotărâre
judecătorească). Într-adevăr, recunoaşterea ar putea fi făcută sau de inculpat – dar declaraţiile
acestuia pot fi probă în justiţie numai în condiţiile art. 138 C. proc. penal (coroborate cu alte
împrejurări de natură a face convingerea că ele sunt expresia adevărului sau de victima în
procesul penal, caz în care simpla sa declaraţie nu poate agrava situaţia inculpatului) când acesta
depinde de existenţa raportului de filiaţie între inculpat şi victimă).

Cine are interes în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

41
 Copilul din afara căsătoriei are aceeaşi situaţie cu cel din căsătorie, dar numai dacă are
filiaţia stabilită.
Primul interesat în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este copilul, pentru aşi vedea
precizată astfel situaţia juridică faţă de tată şi rudele acestuia (ocrotirea părintească, obligaţia de
întreţinere, dreptul la nume, succesiunea etc.).
Părintele din afara căsătoriei poate avea şi el interesul în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl
din afara căsătoriei a copilului.
Pot fi interese nepatrimoniale, familiale ori de ordin patrimonial (dreptul la întreţinere,
succesiune etc.).

SECŢIUNEA I. RECUNOAŞTEREA PATERNITĂŢII.

1. Noţiune.

Recunoaşterea este actul prin care un bărbat recunoaşte că un anumit copil este al său.
Potrivit art. 57 alin 1 C.fam. poate fi recunoscut numai copilul din afara căsătoriei53. Aici intră
aceea categorie de copil din căsătorie, dar căruia i s-a tăgăduit paternitatea, deoarece el devine
astfel copil din afara căsătoriei.
Putem vorbi de o situaţie specială acea în caz de conflict de paternitate, când copilul
devine din afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit paternitatea de către fiecare dintre cei doi
bărbaţi împotriva cărora a putut opera prezumţia de paternitate.
Recunoaşterea de paternitate are o natură mixtă ca şi recunoaşterea de maternitate, fiind
exprimată sub forma unui act juridic din care se desprind următoarele caractere juridice:
• Recunoaşterea de paternitate, chiar realizată prin testament este irevocabilă54;
• Recunoaşterea paternităţii are caracter declarativ retroactiv până la data naşterii copilului;
• Consecinţele recunoaşterii sunt erga omnes;
• Recunoaşterea de paternitate constituie un act personal al tatălui;
• În consecinţă dreptul de a recunoaşte filiaţia aparţine exclusiv tatălui şi nu este
transmisibil moştenitorilor acestuia;
• Recunoaşterea este un act juridic unilateral;

53
- Recunoaşterea copilului din căsătorie nu produce efecte juridice. Prezumţia legală de paternitate poate fi înlăturată numai
prin tăgăduirea paternităţii (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 775 din 10 mai 1978, în R.R.D., nr.12, 1978, p.63 şi Tribunalul
Suprem, dec. civ. Nr. 1045 din 9 iulie 1981, în R.R.D., nr.2, 1982, p.64).

54
- A se vedea în acest sens art. 57 alin. 3 C.fam., „Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca”.

42
 • Actul juridic al recunoaşterii nu este susceptibil de modalităţi, respectiv termeni sau
condiţii,
• Recunoaşterea de paternitate este un act juridic solemn, deci trebuie exprimat într-una din
formele prevăzute expres de lege.
FORMELE RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

Recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei este un act solemn, care se poate
exprima într-una din cele trei forme prevăzute de lege55, astfel:
• Prin declaraţie la Serviciul de Stare Civilă odată cu înregistrarea naşterii sau
ulterior acestei înregistrări;
• Prin înscris autentic. Conform legii civile56 înscrisul anterior este acel act
întocmit cu solemnităţile cerute de lege de un funcţionar public care are dreptul de a-şi exercita
atribuţiile în locul unde s-a încheiat actul. Pe lângă înscrisurile autentificate de un notar public,
se bucură de caracter autentic şi înscrisurile întocmite de funcţionarii publici în limitele
competenţei lor, ca de exemplu cele încheiate în faţa instanţei de judecată. Recunoaşterea de
paternitate fiind producătoare de efecte juridice prin ea însăşi, poate fi făcută în cadrul oricărui
litigiu printr-o declaraţie a tatălui din care să reiasă cert mărturisirea raportului de filiaţie şi
identitatea copilului recunoscut.
• Prin testament, în oricare din formele reglementate de lege: olograf autentic,
mistic, precum şi în formele speciale ale testamentelor privilegiate prevăzute de legea civilă57
pentru împrejurări excepţionale, precum starea de război, izolarea în caz de epidemie etc. La fel
ca recunoaşterea de maternitate, recunoaşterea de paternitate cuprinsă într-un testament este
irevocabilă şi va produce efecte imediat retroactiv până la data naşterii copilului.
Definite succint cele trei forme ale recunoaşterii mă voi opri asupra înscrisului autentic
dezbătândul pe larg.
Acesta se poate face în faţa notariatului de stat, fie prin primăriile comunale sau
orăşeneşti din localităţile unde nu funcţionează notariate de stat.
Recunoaşterea făcută în faţa instanţei judecătoreşti, în cursul unui proces, este o
recunoaştere făcută în înscris autentic58.
Totuşi, instanţa judecătorească are îndatorirea de a verifica recunoaşterea, căci s-ar putea
ca acel copil să beneficieze de prezumţia da paternitate şi deci să nu poată fi recunoscut.
55
- A se vedea art. 57 alin. 2, C.fam. sau art. 332 alin. 1, Cod civil.
56
- A se vedea art. 1171 Cod cavi.
57
- A se vedea art. 868 – 886 Cod civil.
58
- Fostul Tribunal Regional Craiova, col. civ., dec. nr. 5334 din 8 octombrie 1957, în L.P., nr. 8, 1958, p. 97, cu notele N.
Schipu şi Sc. Şerbănescu.

43
 Constatând recunoaşterea pârâtului făcută la interogatoriu şi deci paternitatea este astfel
stabilită, instanţa are obligaţia să dispună înregistrarea recunoaşterii la serviciul de stare civilă.
Astfel, s-a decis că recunoaşterea de paternitate făcută în faţa instanţei de judecată, în
cursul unui proces este o recunoaştere făcută prin înscris autentic59 instanţa de judecată are
îndatorirea de a verifica recunoaşterea, căci s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumţia
de paternitate şi deci să nu poată fi recunoscut. Având în vedere şi alte soluţii ale instanţelor
judecătoreşti se poate considera că recunoaşterea făcută, în condiţiile arătate, prezintă unele
particularităţi faţă de recunoaşterea făcută prin înscris autentic. În acţiunea în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei, introdus după împlinirea termenului de prescripţie, dacă
recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei declaraţii autentice, se pune întrebarea
de a şti cum se termină acţiunea.
O părere este aceea că, instanţa de judecată ar trebui numai să ia act de recunoaşterea
pârâtului care produce efecte directe şi independente, să nu se admită acţiunea, ci să se dispună
închiderea dosarului. Într-o altă părere, instanţa de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a
recunoscut un copil din afara căsătoriei urmează să se dea o hotărâre de admitere a acţiunii în
stabilirea paternităţii. Tribunalul Suprem s-a pronunţat în sensul că, dacă pârâtul recunoaşte la
interogatoriu că este tatăl copilului, nu este necesar să se judece acţiunea în stabilirea paternităţii,
ci instanţa să constate numai recunoaşterea şi să dispună înregistrarea la serviciul stării civile a
recunoaşterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului. Rezultă că în cazul menţionat, un prim
interes este acela de a şti dacă stabilirea paternităţii s-a făcut prin recunoaştere sau prin hotărâre
judecătorească, în speţă acţiunea fiind precisă. Se pune întrebarea dacă recunoaşterea făcută în
cadrul unui proces de stabilire a paternităţii poate fi contestată.
S-a decis că recunoaşterea de paternitate făcută în cadrul procesului de stabilire a
paternităţii, admisă prin hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat, nu se poate
contesta potrivit art. 58 alin. 1 C.fam., deoarece acest text se referă la recunoaşterea judiciară, iar
împotriva unei hotărâri judecătoreşti se pot folosi numai căile de atac ordinare şi extraordinare.
Se poate deci observa că, în privinţa primului aspect menţionat se precizează că instanţa ia act de
recunoaşterea făcută în cursul procesului de stabilire a paternităţii, de unde ar rezulta că se poate
contesta recunoaşterea făcută, deoarece această recunoaştere nu dobândeşte caracterele actului
autentic prin care este făcută, tot aşa cum recunoaşterea făcută prin testament nu dobândeşte
caracterele acestuia (de exemplu, să fie revocabilă), recunoaşterea fiind distinctă de testamentul
prin care a fost făcut, astfel că şi recunoaşterea făcută în cadrul procesului de stabilire a
paternităţii este distinctă de hotărâre judecătorească ce se pronunţă, nerezultând de nicăieri că o
59
- În sensul că recunoaşterea de paternitate se poate face în faţa instanţei judecătoreşti, şi Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr.
2306 din 22 decembrie 1971, în I. Gh. Mihuţă, Repertoriu ............ , 1969 – 1975 , p.42).

44
asemenea recunoaştere dobândeşte caracterele hotărârii judecătoreşti, căci ele sunt distincte, nu
fac corp comun. Datorită acestei distincţii între cele două acte, când acţiunea în stabilirea
paternităţii s-a introdus după acestei distincţii între cele două acte, când acţiunea în stabilirea
paternităţii s-a introdus după împlinirea termenului de prescripţie, instanţa nici nu respinge, nici
nu admite acţiunea, ci numai ia act de recunoaşterea intervenită dispunând recunoaşterea de către
serviciul de stare civilă. Dacă recunoaşterea făcută în cadrul procesului de stabilire a paternităţii
nu poate fi contestată decât în cadrul căilor de atac ordinare şi extraordinare, înseamnă că avem
două feluri de recunoaştere: aceea din cadrul procesului de stabilire a paternităţii; aceea
intervenită în toate celelalte cazuri. În prima situaţie, recunoaşterea se poate contesta limitat în
timp, pe când în situaţia a doua ea se poate contesta nelimitat în timp. În plus, hotărârea
judecătorească produce efecte relative, între părţile cauzei, pe când contestarea recunoaşterii o
poate face orice persoană care are un interes, chiar dacă nu a fost parte în procesul civil de
stabilire a paternităţii. Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti în material stării civile au efect
absolut, fiind opozabil şi terţilor, dar numai cu titlul de prezumţie relativă, căci terţii pot să
înlăture efectele hotărârii judecătoreşti dacă reuşesc să facă, în justiţie, dovada contrară. Dacă
aceasta este soluţia când starea civilă rezultă din hotărârea judecătorească, de ce soluţia este
diferită când recunoaşterea de paternitate este distinctă de hotărârea judecătorească, aceasta
numai constatând-o, iar recunoaşterea ţine de starea civilă a persoanei, având ca efect stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei. Deci, se poate pune întrebarea dacă terţii care nu au participat la
procesul de stabilire a paternităţii pot exercita căile de atac ordinare şi extraordinare împotriva
hotărârii judecătoreşti care constată numai recunoaşterea intervenită. Dacă răspunsul la această
întrebare este negativ, atunci care este calea şi în ce termini pot terţii să conteste recunoaşterea?
În plus, este posibil ca recunoaşterea intervenită în cursul procesului să nu fie corespunzătoare
adevărului sau să fie făcută fără ca autorul ei să fi fost eroare, ştiind că recunoaşterea ce o face,
nu este adevărată. S-a decis ca autorul unei recunoaşteri de paternitate neconformă cu realitatea
este îndreptăţită să o conteste, chiar dacă la data recunoaşterii el nu s-a găsit în eroare,
împrejurarea ca mama copilului recunoscut a renunţat la acţiunea pentru stabilirea paternităţii
faţă de tatăl firesc al copilului fiind neconcludentă, deoarece soluţia se justifică prin aceea că
datele de stare civilă interesează nu numai persoana respectivă, ci şi societatea însăşi.

NATURA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

Fiind o mărturisire a tatălui asupra filiaţiei copilului, pe care-l declară că-i aparţine,
recunoaşterea apare ca un mod de probă, care, dacă nu corespunde adevărului, poate fi contestată
prin acţiune în justiţie. Recunoaşterea produce efecte declarative, deci retroactive din momentul

45
existenţei faptului mărturisit, adică naşterea copilului şi chiar mai înainte de la concepţia acestuia.
Dar recunoaşterea de paternitate este şi un act juridic, care creează legătura de filiaţie dintre tată
şi copil.
De aceea, recunoaşterea de paternitate, ca act juridic, este supusă normelor aplicabile
acesteia, afară de cazul când legea dispune astfel. Rezultă deci că recunoaşterea de paternitate
are o natură complexă, fiind nu numai un mod de probă, ci şi un act juridic. Având această figură
juridică, înseamnă că din fiecare din cele două caractere (mod de probă, act juridic) se pot
deduce consecinţe corespunzătoare, menţionând mai jos numai unele din acestea.

EFECTELE RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

Recunoaşterea are ca principal efect juridic stabilirea paternităţii copilului faţă de acel
bărbat. Ca şi înainte de recunoaştere, copilul rămâne tot din afara căsătoriei, dar cu paternitate
stabilită nu numai de la data recunoaşterii, ci şi pentru trecut, de la naştere, chiar de la concepţie.
Această schimbare în stare civilă a copilului poate determina, în condiţiile legii, efecte cu privire
la numele copilului, ocrotirea acestuia prin părinţi, obligaţia de întreţinere, succesiunea.

2. COPIII CARE POT FI RECUNOSCUŢI60

a. Se recunoaşte copilul din afara căsătoriei care este născut. Art.57 alin.2C.fam,
care prevede că recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie o dată
cu înregistrarea naşterii copilului, fie după această dată;
b. Copilul conceput. Se poate face recunoaşterea unui copil conceput, dar încă
nenăscut, dar recunoaşterea este sub condiţia suspensivă ca la naşterea acesta să aibă situaţia
juridică de copil din afara căsătoriei. De exemplu: recunoaşterea unui copil nenăscut făcută de un
bărbat, prin testament, care ar deceda ulterior, dar înainte de naşterea copilului este valabilă dacă
acesta la naştere are condiţia juridică de copil din afara căsătoriei;
c. Copilul decedat. Copilul din afara căsătoriei poate fi recunoscut după ce a
decedat, numai dacă acel copil a lăsat descendenţi fireşti.
d. Copilul deja recunoscut61
Se pune întrebarea, dacă un copil a fost deja recunoscut poate fi recunoscut de un alt
bărbat, care pretinde acel copil este al său?

60
- A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 324

61
- A se vedea I.P. Filipescu, Aspecte noi privind paternitatea copilului din afara căsătoriei, în A.U.B., S. sj., nr. 1, 1972,
p. 41 – 43;
46
 • copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevăratul său tată, deoarece nimic
nu se opune la aceasta, iar delegatul de stare civilă nu poate refuza înregistrarea celei de-a doua
recunoaşteri62, situaţia neclară a paternităţii copilului va fi soluţionată de îndată ce primul
interesat va introduce o acţiune în contestarea uneia din cele două recunoaşteri;
• copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat, dacă
acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa primei recunoaşteri, dar delegatul de stare civilă poate
refuza înregistrarea acesteia, câtă vreme recunoaşterea anterioară nu a fost înlăturată, pe calea
contestaţiei ca fiind necorespunzătoare adevărului.
• Posibilitatea acestui refuz este întemeiată pe interesul copilului, a cărui
paternitate ar fi, în cazul contrar, în funcţie de capriciile persoanelor care fac asemenea
recunoaşteri. În concluzie putem spune că un bărbat nu poate recunoaşte un copil deja recunoscut
de către un alt bărbat, dacă această recunoaştere este cunoscută, câtă vreme nu a fost înlăturată
pe calea contestaţiei recunoaşterii;
• copilul care şi-a stabilit paternitatea pe calea recunoaşterii nu mai poate fi
recunoscut de un alt bărbat63. Recunoaşterea de către tată nu este posibilă nici atunci când se
pretinde în registrul de stare civilă nu figurează numele adevăraţilor părinţi, cele menţionate fiind
false, ori atunci când registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, deoarece, în primul
caz, va trebui ca cel ce vrea a recunoaşte să dovedească, în prealabil, în justiţie,
falsul, iar în al doilea caz să ceară reconstituirea actului de naştere spre a dovedi apoi, în justiţie,
că el nu cuprinde numele tatălui sau că numele pe care-l cuprinde este fals. În acelaşi sens, se
precizează că prima recunoaştere trebuie să-şi producă efectele până în momentul, în care
bărbatul se pretinde şi el tatăl copilului din afara căsătoriei va dovedi că prima recunoaştere nu
corespunde adevărului.
• un copil deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat care se
pretinde tatăl copilului, mai ales dacă cel ce face ultima recunoaştere nu are cunoştinţă de către
prima recunoaştere, dar delegatul de stare civilă, constatând acest lucru, este îndreptăţit să refuze
înregistrarea recunoaşterii ulterioare câtă vreme cea anterioară nu este înlăturată pe calea
contestaţiei, ca fiind necorespunzătoare adevărului. Următoarele argumente sunt aduse în
sprijinul acestei soluţii:
a. nu există un text care să interzică recunoaşterea unui copil deja recunoscut, cum
există în material filiaţiei faţă de mamă; singura condiţie pe care legea o are este aceea că acel
copil să fie din afara căsătoriei;

62
- A se vedea T.R. Popescu , op. cit. p. 67
63
- A se vedea P. Anca, op. cit. p. 104.
47
 b. interesul copilului nu numai că nu se opune la admiterea acestei soluţii, ci,
dimpotrivă, deoarece situaţia neclară cu privire la paternitate în asemenea situaţie, va fi
soluţionată de îndată ce primul interesat va introduce acţiune în contestare a uneia din cele două
recunoaşteri, iar dacă acţiunea se introduce de către mama copilului, de acesta sau de
descendenţii lui, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor
săi.

3. CONFLICTUL APARENT ÎNTRE PATERNITĂŢILE DIN AFARA

CĂSĂTORIEI.
Copilul recunoscut poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii faţă de un alt bărbat
decât cel ce a făcut, recunoaşterea deoarece nu există un text care să oprească aceasta. Hotărârea
judecătorească prin care se stabileşte paternitatea din afara căsătoriei îndeplineşte şi funcţia de
contestare a recunoaşterii anterior făcută, astfel că rămâne valabilă ultima paternitate stabilită.
Această soluţie se justifică prin aceea că pe de o parte, hotărârea judecătorească intervenită este
opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, dacă ar fi cazul cu cel ce făcuse
recunoaşterea, până la dovada contrară pe cale judecătorească iar dacă a participat la proces,
hotărârea judecătorească îşi produce efectele în ceea ce-l priveşte, cu autoritate de lucru judecat 64
pe de altă parte, reclamantul în acţiunea pentru stabilirea paternităţii nu are obligaţia să
administreze
vreo probă în contestarea recunoaşterii, astfel că hotărârea judecătorească înseamnă contestarea
recunoaşterii anterior săvârşită. În literatura juridică se admite că, în cazul pe care-l avem în
vedere, este valabilă numai paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească, deşi ulterioară
recunoaşterii de paternitate65.
Ce se întâmplă în cazul în care cel ce a recunoscut pe copil reuşeşte să facă dovada
contrară hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii? Soluţia dată este că, hotărârea
judecătorească nemaifiindu-i opozabilă, recunoaşterea este valabilă. De altfel, dovada contrară
hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii implică o nouă recunoaştere în faţa instanţei
judecătoreşti.
În situaţia inversă copilul care şi-a stabilit paternitatea prin hotărâre judecătorească nu
poate fi recunoscut ulterior de un bărbat care se pretinde că este tată copilului, deoarece
hotărârea îi este opozabilă până la proba contrară făcută pe cale judecătorească. În asemenea

64
- A se vedea, în ceea ce priveşte acest aspect, P. Anca op. cit. p. 105
65
- A se vedea T.R. Popescu , op. cit., vol. II, p. 57; I.P. Filipescu , op. cit. p. 170; P. Anca op. cit. p. 105

48
situaţie pentru ca recunoaşterea să fie valabilă, trebuie ca mai întâi să se facă dovada contrară
hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii şi apoi să se recunoască acel copil66.

4. SITUAŢII SPECIALE
Recunoaşterea de paternitate poate prezenta particularităţi în unele cazuri. Să presupunem
astfel că un copil este născut de o femeie căsătorită soţul fiind dispărut. Copilul beneficiază de
prezumpţia de paternitate. Recunoaşterea de paternitate a acestui copil este lovită de nulitate
absolută. Dacă după recunoaşterea de paternitate, soţul mamei este declarat mort, iar data
decesului stabilită prin hotărâre judecătorească este anterioară concepţiei copilului, acesta este
din afara căsătoriei, deoarece hotărârea îşi produce efectele retroactive, până la data amintită. În
această situaţie, recunoaşterea de paternitate a copilului, deşi iniţial a fost nulă, acum este
valabilă deoarece a dispărut cauza de nulitate. Dacă soţul mamei copilului reapare şi se anulează
hotărârea declarativă de moarte, înseamnă că acel copil e considerat din căsătorie, astfel că
recunoaşterea de paternitate este din nou lovită de nulitate absolută. În cazul în care soţul mamei
ar tăgădui paternitatea copilului, acesta se consideră din afara căsătoriei, iar recunoaşterea este
iarăşi valabilă. În situaţiile amintite recunoaşterea ce ar fi intervenit constatând nu numai după
caz, nulitatea ori valabilitatea recunoaşterii.
Putem vorbi de o altă situaţie, asemănătoare cu cea precedentă, când se recunoaşte un copil
născut de o femeie căsătorită. Este nulă absolut recunoaşterea de paternitate a acestui copil. Însă,
dacă ulterior paternitatea copilului este tăgăduită, copilul fiind considerat din afara căsătoriei,
aceasta cu efecte retroactive de la concepţia sa, recunoaşterea este valabilă deoarece a dispărut
cauza de nulitate. În această situaţie, nu este necesară o nouă recunoaştere pentru a stabili
paternitatea copilului. Dacă ea intervine, este binevenită.
După cum am arătat, copilul conceput poate fi recunoscut de către un bărbat care pretinde
că este tatăl lui, însă recunoaşterea îşi produce efectele numai dacă, la naştere copilul este din
afara căsătoriei. După recunoaştere, dar înainte de naşterea copilului să presupunem că mama
acestuia se căsătoreşte. Acesta este un caz aparent de dublă paternitate. Dacă soţul mamei
tăgăduieşte paternitatea copilului, acesta este din afara căsătoriei, iar recunoaşterea care a fost
făcută înainte de naştere este valabilă, copilul având paternitatea stabilită, deoarece a dispărut
cauza de nulitate a recunoaşterii.

66
- A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 43 – 44 .

49
 SECŢIUNEA A II-A
CONTESTAREA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

1. Noţiunea.
Recunoaşterea de paternitate poate fi contestată atunci când nu corespunde adevărului
(art.58, alin.1Cfam.) deşi aceasta este irevocabilă. Prin urmare, a contesta înseamnă altceva decât
a revoca67.

2. Cine poate contesta recunoaşterea paternităţii?

Acţiunea în contestare a recunoaşterii de paternitate se poate face de către orice persoană
care dovedeşte un interes patrimonial sau nepatrimonial (art.58 C. fam.):
a) Copilul recunoscut;
b) Moştenitorii copilului recunoscut;
c) Mama copilului recunoscut;
d) Bărbatul care a făcut recunoaşterea;
e) Moştenitorii acestuia;
f) Bărbatul care a recunoscut anterior pe acel copil;
g) Moştenitorii acestuia;
h) Procurorul care poate acţiona în temeiul art.45 şi art.47 Decretul
nr.32/1954 C.prod.civ.
Contestarea recunoaşterii de paternitate, despre care vorbeşte art. 58 alin. 1 C.fam., dacă
este făcută de către autorul ei, este tocmai revocarea mărturisirii făcute prin eroare de fapt, la
care se referă art. 1206 C. civ. Contestarea recunoaşterii se poate face chiar dacă autorul ei nu s-a
găsit în eroare de fapt.

3. Mijloace de probă
Pentru dovedirea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate se pot folosi orice mijloace
de
probă. Când acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate se introduce de către mamă, de
către cel recunoscut sau de către descendenţii acestuia, sarcina probei este răsturnată, în sensul că
dovada paternităţii revine autorului recunoaşterii ori moştenitorilor săi (art. 58, alin. 2, C.fam.). În
acţiunea de contestare a recunoaşterii de paternitate pornită de mamă, declaraţia pârâtului că
recunoaşterea făcută de el nu corespunde realităţii nu este o dovadă a temeiniciei acţiunii, care
deci să ducă la admiterea ei deoarece mărturisirea este o probă obişnuită lăsată la aprecierea
judecătorului, putându-se dispune ca o parte sau alta să propună probe pentru combaterea sau
67
- Se poate contesta numai recunoaşterea de paternitate făcută prin declaraţie la serviciul stării civile.

50
completarea acesteia ori să se ordone, în acest sens şi probe din oficiu 68. Când contestarea
recunoaşterii de paternitate s-a făcut de către mamă, de către cel recunoscut sau de către
descendenţii acestuia tatăl se găseşte în situaţia, că trebuie să stabilească judecătoreşte,
paternitatea copilului, ca şi când el ar fi introdus acţiunea în stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei, deşi nu are dreptul la o asemenea acţiune. Poziţia tatălui, este deci, în această situaţie,
asemănătoare reclamantului, din punct de vedere al probelor, în acţiunea pentru stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei.
Atunci când autorul recunoaşterii decedează şi acţiunea este continuată împotriva
moştenitorilor săi, bineînţeles exceptând copilul recunoscut, sarcina probei revine acestor
moştenitori.

4.Imprescriptibilitatea acţiunii
Acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate este imprescriptibilă, căci legea nu
prevede nici un termen în care trebuie introdusă.

5. Efecte.
Dacă această acţiune este admisă, se înlătură, cu efect retroactiv, filiaţia stabilită prin
acea recunoaştere. Această schimbare în starea civilă a copilului poate determina, în condiţiile
legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea părintească, obligaţia de întreţinere,
succesiunea, etc.
Cu privire la numele pe care îl va avea copilul în cazul contestării recunoaşterii de
paternitate se pot distinge mai multe situaţii:
a. Copilul nu are stabilită filiaţia faţă de mamă, în acest caz, copilul urmând a reveni la
numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoaşterii de paternitate, adică la
numele stabilit de autoritatea tutelară69;
b. Copilul are stabilită filiaţia faţă de mamă, în acest caz, copilul urmând a reveni la
numele mamei, pe care l-a dobândit potrivit art. 64, alin. 1, din C.fam.
Există posibilitatea ca în timp, mama copilului să-şi fi schimbat numele pe cale
administrativă sau să şi-l fi modificat ca urmare a schimbării stării civile (s-a căsătorit, a
divorţat). În prima situaţie copilul nu poate să ia numele mamei schimbat, deoarece numai
acesteia i s-a încuviinţat să poarte acest nume iar admiterea contestării recunoaşterii de paternitate
exclude posibilitatea pentru copil de a purta în continuare numele celui ce îl recunoscuse şi nu ar

68
- A se vedea Corneliu Liviu Guiaş, notă Tribunalul jud. Bihor, dec. Nr. 809 din 28 iunie 1974, în R.R.D., nr.5, 1975, p.545.
69
- Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care şi-a stabilit mai întâi filiaţia
(art. 64, alin. 1, C.fam..). Prin ipoteză, copilul a luat numele de familie al tatălui care l-a recunoscut. Înainte de recunoaştere,
numele copilului a fost stabilit de autoritatea tutelară, deoarece avea ambii părinţi necunoscuţi (art. 2, Decretul nr. 975 din 23
octombrie 1968 cu privire la nume).

51
putea constitui un temei pentru copil de a lua acelaşi nume, afară dacă i s-ar încuviinţa, tot pe cale
administrativă, pentru împrejurarea amintită, să aibă acelaşi nume cu mama lui. Dacă mama
copilului s-ar căsători nu ar putea să ia numele actual al mamei, adică numele soţului sau un
nume format din numele reunite ale celor doi soţi. În cazul în care copilul îşi va stabili ulterior
paternitatea, el va putea să ia numele de familie al tatălui său, în condiţiile art. 64, alin. 2, din
C.fam.
SECŢIUNEA a III-a
NULITATEA SAU ANULAREA RECUNOAŞTERII PATERNITĂŢII

1. Nulitatea absolută.
Declaraţia de recunoaştere a filiaţiei faţă de tată este o manifestare unilaterală de viaţă,
pentru a cărei eficienţă trebuie respectate anumite condiţii de valabilitate, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
Nulitatea absolută are efecte în următoarele situaţii:
• Recunoaşterea se referă la un copil care beneficiază de prezumţia legală de
paternitate70.
• Recunoaşterea se referă la un copil născut din afara căsătoriei, decedat fără
descendenţi fireşti71.
• Recunoaşterea emană de la un bărbat fără voinţă conştientă;
• Recunoaşterea a fost făcută într-o altă formă decât cele reglementate de lege72
(declaraţie la Serviciul de Stare Civilă, în scris şi testamentar) ori condiţiile de formă ad.
Validitatem ale acestor acte au fost încălcate. În acest sens putem vedea art. 334 din codul de
procedură civilă.
Nulitatea relativă

În privinţa anulabilităţii recunoaşterii de paternitate, similar cu recunoaşterea de maternitate,

există opinii controversate. Într-o părere73, recunoaşterea de paternitate nu poate fi anulată pentru
viciu de consimţământ, ea putând fi numai contestată dacă nu corespunde adevărului. Într-o altă
părere, recunoaşterea de paternitate poate fi anulată, pentru dol sau violenţă, iar în ceea ce
priveşte eroarea se face următoarea distincţie: dacă eroarea se produce asupra identităţii persoanei
recunoscute, acţiunea în nulitatea relativă va fi primită; dacă eroarea priveşte însăşi filiaţia,

70
- A se vedea art. 56 şi art. 57 C.fam.
71
- A se vedea art. 57, alin. 1, C.fam.
72
- A se vedea art. 57, alin. 2, C.fam.
73
- A se vedea Al. Oproiu. Dacă se poate introduce acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii pentru incapacitate sau vicii de
consimţământ, în L.P., nr. 9, 1961, p.48. De asemenea, nulitatea relativă a recunoaşterii de paternitate pentru violenţă este
admisă de Ilie Stoenescu, S. Zilberstein, op. Cit., p. 341.
52
acţiunea în nulitate relativă se confundă cu acţiunea în contestarea recunoaşterii făcute. Pentru
motivele arătate în privinţa acţiunii în anularea recunoaşterii de paternitate, pentru vicii de
consimţământ, credem că trebuie făcută aceeaşi deosebire:
a. când recunoaşterea corespunde adevărului, nu există interes pentru
introducerea acţiunii în anulare, deoarece ar urma în cursul procesului să se facă o nouă
recunoaştere;
b. când recunoaşterea nu corespunde adevărului, nu ar trebui refuzată acţiunea în
anulare, deoarece, pe de o parte, regimul juridic al acţiunii în contestare şi cel al acţiunii în
anulare sunt diferite şi pe de altă parte, legea nu interzice acţiunea în anularea recunoaşterii
filiaţiei74.
În cursul procesului pornit prin acţiunea în anulare se va pune în discuţie şi problema
conformităţii recunoaşterii cu realitatea. Dar aceasta înseamnă admiterea acţiunii în anulare, deci
posibilitatea introducerii ei. În sfârşit, posibilitatea acţiunii în anulare decurge din figura juridică
a recunoaşterii, care nu este numai o mărturisire, ci şi un act juridic, supus dreptului comun, în
măsura în care nu se prevede în lege altfel. Dovada viciilor de consimţământ se face potrivit
dreptului comun.
În concluzie, pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu se cere capacitatea de
exerciţiu necesară săvârşirii actelor juridice, ci numai discernământul necesar pentru a face o
mărturisire.
Astfel nu se pune problema nulităţii relative a recunoaşterii pentru incapacitatea de
exerciţiu. Trebuie precizat că este posibilă acţiunea în anulare a recunoaşterii de paternitate în
cazul în care autorul acesteia nu a avut o voinţă conştientă când a făcut-o. Cu privire la nulitatea
relativă a recunoaşterii putem vedea art. 335, Codul de procedură civilă.

2.Efectele nulităţii ori anulării recunoaşterii de paternitate

Atât nulitatea relativă cât şi cea absolută produc aceleaşi efecte. Aceste efecte au loc nu
numai pentru viitor (ex nume), ci şi pentru trecut până la data când recunoaşterea s-a produs.
Astfel, recunoaşterea lovită de recunoaşterea absolută sau relativă se consideră că nu a avut loc,
copilul având aceeaşi situaţie juridică pe care a avut-o înainte de data recunoaşterii, adică fără
paternitate stabilită. În condiţiile legii se pot introduce consecinţe cu privire la numele copilului,
ocrotirea părintească, obligaţia de întreţinere, succesiune, etc.

74
- În aceste sens, I.P. Filipescu , op. cit. p. 152 – 153.
53
 CAPITOLUL IV. Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească.

SECŢIUNEA I. Acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii din

afara căsătoriei.

1. Noţiunea de acţiune în justiţie.

Dacă paternitatea copilului din afara căsătoriei nu a fost recunoscută voluntar, stabilirea
raportului de filiaţie paternă se poate face forţat prin hotărâre judecătorească pronunţată în cadrul
acţiunii în stabilirea paternităţii. Potrivit art. 63, C.fam., copilul din afara căsătoriei a cărui
filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, are faţă de părinte şi
rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. Astfel acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este prevăzută în interesul copilului.
54
 În ceea ce prevede art. 53, C.fam., copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei are ca
tată pe soţul mamei, respectiv pe fostul soţ al mamei, de aceea, copilul în favoarea căruia se
aplică prezumţia de paternitate nu poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii împotriva
unui alt bărbat decât soţul mamei. Acţiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de
naştere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât tatăl, fie că actul nu este
completat la rubrica privind pe tată. Prezumţia de paternitate nu poate fi răsturnată decât prin
acţiunea în tăgăduirea paternităţii introdusă de soţul mamei.

2. În ce cazuri se poate porni?

Legea nu determină cazurile în care se poate stabili prin acţiune în justiţie filiaţia faţă de
tatăl din afara căsătoriei.Ca atare, acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii se poate
introduce în toate situaţiile în care este vorba de un copil din afara căsătoriei, atât celui minor cât
şi celui major (I. Condor).Copilul din căsătorie nu poate introduce această acţiune, deoarece el
beneficiază de prezumţia de paternitate. Atunci când prin hotărâre judecătorească se respinge
prima acţiune în stabilirea paternităţii pe motivul că acel copil se bucură de prezumţia de
paternitate, ulterior, după tăgăduirea paternităţii, acesta poate introduce din nou acţiune în
stabilirea paternităţii, împotriva aceleiaşi persoane ca prima dată, fără ca hotărârea
judecătorească anterioară să aibă autoritate de lucru judecat75. Atunci când la data introducerii
cererii privind stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, nu există introdusă o acţiune în
tăgăduirea paternităţii copilului conceput în timpul căsătoriei, acesta nu conduce la
inadmisibilitatea acelei cereri, dacă, pe parcursul judecării sale după repunerea pe rol a
procesului suspendat la cererea reclamantei s-a depus copia hotărârii prin care s-a stabilit că
fostul soţ al mamei nu este tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei, întrucât, la data reintrării
cererii prin petiţia de repunere pe rol, cert şi la cea a soluţionării pricinii, dispăruse impedimentul
din cauza căruia cererea de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei nu ar fi putut să fie luată în
considerare.

3.Titularul dreptului la acţiune

Potrivit art.59 alin.1 C. fam. acţiunea in stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine
copilului, întrucât textul nu distinge şi ridică întrebarea dacă acţiunea în stabilirea paternităţii
75
- A se vedea, Teodora Pamblica, cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii de stabilire a paternităţii, în J.N., nr.
10,1964, p.78, care citează în acelaşi sens, dec. civ. Nr. 2598 din 30 decembrie 1963, a fostului Tribunal regional Braşov.
Copilul din căsătorie nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei,după admiterea tăgăduirii
paternităţii din căsătorie,poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii, deoarece nu este din căsătorie.

55
aparţine numai copilului minor din afara căsătoriei sau aparţine şi copilului major din afara
căsătoriei?
Apar diferite păreri în această privinţă:
Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine numai copilului minor din afara căsătoriei76. Se
invocă aici următoarele argumente:
a) Art. 59 C.fam., textul prevede că acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în
numele său de către mamă ori de către reprezentantul legal, ceea ce ar arăta că se are în vedere
numai copilul minor;
b) Art. 60 C.fam. prevede că acţiunea ce o avem în vedere se poate introduce în
termen de un an de la naşterea copilului;
c) Termenele foarte scurte în care se poate introduce acţiunea în celelalte cazuri
decât cele din art. 60 C.fam., ar duce la concluzia că acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine
numai copilului minor.
Aceste cazuri sunt:
• Când un copil din căsătorie îşi pierde această calitate prin admiterea acţiunii în
tăgăduirea paternităţii. Această ultimă acţiune se poate introduce într-un termen de 6 luni (art. 55
C.fam.), iar în termen de un an de la data de când hotărârea prin care s-a admis acţiunea în
tăgăduirea paternităţii a rămas definitivă se poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii, de
unde ar rezulta că se are în vedere copilul minor;
• Când mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată sau când acesta din urmă a
prestat copilului întreţinere, termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii este de
un an de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii (art. 60 alin. 3 C.fam.), din care s-ar desprinde
aceeaşi concluzie;
b) Nu există nici o raţiune pentru a se recunoaşte şi copilului major,acţiunea în
stabilirea paternităţii, căci acesta are posibilitatea să-şi asigure singur existenţa, nemaiavând
nevoie de sprijinul material al părintelui său;
2. Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine atât copilului minor cât şi celui major.
Aici avem ca argumente precizate următoarele:
a) Art. 59 C.fam., interpretat în sensul acestei păreri, anume se spune că textul
prevede că acţiunea aparţine copilului, fără a distinge între cel minor şi cel major, de unde
rezultă că art. 59 C.fam., trebuie interpretat în sensul că acţiunea aparţine copilului, dar pe timpul

76
- A se vedea N. I. Şchiopu, Unele consideraţii în legătură cu acţiune stabilirii paternităţii în L.P., nr. 7, 1955, p.745 şi
urm.; Al. Bacaci, Aspecte noi sau controverse ale stabilirii paternităţii prin hotărâre judecătorească, în R.R.D., nr. 1, 1988,
p.18. şi urm., precum şi I. Filipescu, Aspecte din practica judiciară referitoare la acţiunea pentru stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei în R.R.D., nr. 10, 1984

56
cât este minor acţiunea se porneşte în numele copilului, de către mamă sau reprezentantul lui
legal;
b) Faptul că pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei este foarte scurt, nu poate fi un argument în sprijinul tezei că acţiunea aparţine numai
copilului minor, deoarece există unele cazuri în care acest termen nu curge de la naşterea
copilului a devenit major.
Astfel:
• În cazul în care un copil din căsătorie îşi pierde această calitate prin efectul unei
hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă (art. 60, alin.2, C.fam.).
• Această dată poate fi situată după ce copilul a devenit major, deoarece acţiunea
în tăgăduirea paternităţii se poate introduce în termen de şase luni de la data de când soţul
mamei a luat cunoştinţă de naşterea copilului, ceea ce poate avea loc chiar după ce copilul a
devenit major (de exemplu, când soţul mamei fusese declarat dispărut sau mort);
• Tot astfel, termenul de şase luni pentru introducerea acţiunii în tăgăduirea
paternităţii curge de la data când soţul mamei a cunoscut actul juridic prin care copilul şi-a
stabilit filiaţia faţă de mamă, precum şi prin intermediul prezumţiei de paternitate, faţă de tată.
Or, copilul major poate fi recunoscut de mama lui, după cum se poate introduce acţiunea în
stabilirea filiaţiei faţă de mamă (art. 48 şi 52 C.fam.);
• În sfârşit, tatăl pus sub interdicţie este îndreptăţit, uneori, să pornească acţiunea
în tăgăduirea paternităţii în termen de şase luni de la data ridicării interdicţiei, împrejurare care
poate avea loc la o epocă în care copilul este major (art. 55, alin.3 C.fam.);
• În cazul în care mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată sau când acesta din
urmă a prestat copilului întreţinerea, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei curge de la data încetării convieţuirii ori întreţinerii (art.60, alin.
3, C.fam.). Aceste împrejurări pot înceta la o dată când copilul este major.
a) Stabilirea filiaţiei faţă de tată din afara căsătoriei se face nu numai în
considerarea de a acorda întreţinere copilului până la majorat ci şi în considerarea altor drepturi,
cum sunt cele personale, nepatrimoniale (de exemplu, dreptul la nume), drepturile succesorale
etc. Or, copilul major din afara căsătoriei poate avea aceleaşi interese. Aceasta se poate găsi în
situaţia de a avea dreptul la întreţinere, de a-şi verifica drepturile succesorale, de a avea folosinţa
drepturilor personale, nepatrimoniale, etc. Toate acestea justifică acordarea acţiunii în stabilirea
paternităţii copilului major din afara căsătoriei;

57
 b) Nu există o dispoziţie legală care să interzică acţiunea în stabilirea
paternităţii copilului major din afara căsătoriei, după cum nu există o dispoziţie legală expresă
care să acorde această acţiune numai copilului minor din afara căsătoriei;
c) Nu se vede de ce copilul major din afara căsătoriei, ar putea să-şi stabilească
filiaţia faţă de tată pe calea recunoaşterii şi nu ar putea face acelaşi lucru pe cale judecătorească;
d) Dacă nu se admite copilului major din afara căsătoriei dreptul de a introduce
acţiune în stabilirea paternităţii înseamnă că i se îngrădeşte capacitatea de folosinţă, fără ca un
text expres de lege să o permită (art. 6 Decretul nr. 31 din 1954).
Aceste argumente sunt convingătoare şi trebuie deci să admitem ultima părere. De altfel
şi Tribunalul Suprem s-a pronunţat în cele din urmă, în sensul că acţiunea în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei aparţine şi copilului major.

4.Introducerea acţiunii
Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului din afara căsătoriei el fiind titularul
acţiunii. Cu privire la introducerea acţiunii, deosebim următoarele situaţii:
1. Copilul nu are capacitatea de exerciţiu, caz în care acţiunea se introduce,
în numele copilului, de către mama sa chiar dacă aceasta este minoră, iar în lipsa acesteia de
către reprezentantul său legal (art. 59, alin. 1 C.fam., vezi şi T.S., S. civ. Dec. Nr. 1181 / 1970).
Mama poate introduce acţiunea în numele copilului ei, fără a avea nevoie de vreo încuviinţare,
fie că are între 14–18 ani, fie că are sub 14 ani 77.În sprijinul acestei soluţii se invocă, pe de o
parte, art. 59, alin.1, C.fam. şi pe de altă parte, caracterul personal al acţiunii. Mama poate
introduce acţiunea, chiar dacă este decăzută din drepturile părinteşti78.
Acţiunea introdusă de mamă în nume propriu este lipsită de legitimare procesuală. Introducerea
acţiunii în numele copilului se poate deduce din conţinutul întregului dosar (motivarea acţiunii,
actele depuse, concluzii), nefiind obligatorie, folosirea unor formule anume stabilite ori să se
arate în mod expres acest lucru;
2. Copilul are capacitatea de exerciţiu restrânsă, în care caz s-a susţinut că un
asemenea copil poate introduce acţiunea singur, fără să aibă nevoie de vreo încuviinţare, dacă
legea nu prevede astfel pentru acţiunile cu caracter patrimonial (I.P. Filipescu, A. Ionaşcu, R
Petrescu). Se pune întrebarea dacă mama copilului poate introduce acţiunea singură, fără vreo

77
- A se vedea Tudor R. Popescu op. cit., p. 75; I. Filipescu, op. cit., p. 180; Titularul acţiunii pentru stabilirea paternităţii este
copilul din afara căsătoriei. Dacă el este lipsit de capacitate de exerciţiu, acţiunea se introduce, în numele copilului, de către
mama lui, chiar dacă aceasta este minoră

78
- A se vedea I. Filipescu, op. cit., p. 180. În sensul că un copil de 14 – 18 ani având capacitatea de exerciţiu restrânsă poate
introduce singur acţiunea cu încuviinţarea mamei sau a ocrotitorului legal.
58
încuviinţare, când nu are capacitatea de exerciţiu restrânsă, de ce nu ar putea face acelaşi lucru
copilul cu capacitatea exerciţiu restrânsă?
Ceea ce poate face mama cu capacitatea de exerciţiu restrânsă poate face şi copilul cu aceeaşi
capacitate de exerciţiu. S-a pus problema dacă mama copilului sau reprezentantul acestuia, care
au introdus acţiunea în stabilirea paternităţii în numele copilului pot renunţa la acţiune79.
Avem aici două păreri menţionate:
a) Mama sau reprezentantul legal al copilului pot renunţa la acţiune dar cu
încuviinţarea autorităţii tutelare, deoarece renunţarea depăşeşte dreptul de a administra.
Instanţele de judecată vor verifica dacă renunţarea la acţiune este licită, adică dacă nu este făcută
cu rea credinţă sau în detrimentul copilului, situaţie în care vor refuza să ia act de desistare şi vor
dispune continuarea procesului, în care procurorul va interveni şi va pune concluzii în apărarea
intereselor celui reprezentat;
b) Mama sau reprezentantul legal al copilului nu pot renunţa la acţiune datorită
caracterului său personal, legea prevăzând, în interesul copilului, numai introducerea acţiunii, nu
şi renunţarea la acţiunea introdusă80. Într-adevăr,acţiunea aparţine copilului. Ea are un caracter
personal. În lipsa unui text care să prevadă expres posibilitatea renunţării la acţiune de către
mamă ori de reprezentantul legal al copilului, această renunţare nu poate fi admisă (P. Anca, S.
Şerbănescu, I. Deleanu)Copilul are capacitatea deplină de exerciţiu, în care el va introduce
singur acţiunea.
c) Copilul din afara căsătoriei adoptat, poate introduce şi el acţiunea în stabilirea
paternităţii. În cazul adopţiei cu efecte restrânse soluţia se impunea, deoarece, raporturile dintre
părinţii fireşti şi copil coexistă cu raporturile izvorâte din adopţie, acţiunea fiind admisibilă de
asemenea şi în cazul adopţiei cu efecte depline din vechea reglementare. Acţiunea în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei se introduce, în mod firesc, împotriva pretinsului tată. Dacă acesta
a decedat, acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată .În măsura în
care se admite că Statul culege succesiunea vacantă în calitate de moştenitor, înseamnă că
acţiunea poate fi introdusă împotriva acestuia. În cauzele în care se judecă acţiunea în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei, nu este necesară citarea. Autorităţii tutelare, dar care se impune
în cazul în care, după ce s-a stabilit faţă de ambii părinţi, şi se pune problema încredinţării
copilului, contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, etc. Judecarea
acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este de competenţa instanţei judecătoreşti de
la domiciliul pârâtului (art. 5, c.proc. civ.)
79
Dreptul la acţiune are două sensuri: material şi procesual. Această clasificare nu se confundă cu cea din art. 246 şi 247
C.proc.civ. (renunţarea la judecată şi renunţarea la drept). Noi avem în vedere dreptul la acţiune în sens material. Ni se pare că
soluţiile diferite se datorează faptului că termenul de acţiune este folosit în sens diferit.

80
A se vedea Sc. Şerbănescu, op. cit. p. 185; I. Filipescu, op. cit., p. 93;
59
 5. Împotriva cui se porneşte acţiunea.
Acţiunea in stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se introduce, în mod normal împotriva
pretinsului tată81. Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorului
pretinsului tată (art. 59, alin. 3, C.fam.). Acţiunea poate fi introdusă împotriva acestor
moştenitori chiar dacă ei au renunţat la moştenire, deoarece se tinde la stabilirea unei legături de
filiaţie, independent de orice aspect patrimonial, ceea ce înseamnă, că acţiunea continuă să aibă
caracter personal şi în această situaţie. Textul se referă la „moştenitorii” pretinsului tată de unde
rezultă că acţiunea în stabilirea paternităţii nu poate fi introdusă împotriva rudelor care nu au
această calitate, adică de moştenitori82. În măsura în care se admite că statul culege succesiunea
vacantă în calitate de moştenitor, înseamnă că acţiunea poate fi introdusă împotriva acestuia.

6. Citarea autorităţii tutelare

În procesele în care se judecă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu este
necesară citarea autorităţii tutelare, căci prevederile art. 65 C.fam., care fac trimitere la art. 42-44
din acelaşi cod (ce prevăd ascultarea autorităţii tutelare), îşi găsesc aplicaţie numai după ce a fost
stabilită filiaţia faţă de ambii părinţi. Citarea autorităţii tutelare este necesară în cazul în care,
după ce s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi se pune problema încredinţării copilului, stabilirii
contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, precum şi în alte situaţii
asemănătoare.

7. Instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii

Judecarea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este de competenţa instanţei
judecătoreşti de la domiciliul pârâtului (art. 5 C.proc. civ.). Dacă se cere pe lângă stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei, şi pensia de întreţinere în favoarea copilului, instanţa competentă
este, de asemenea, aceea de la domiciliul pârâtului, căci principal al acţiunii este stabilirea
paternităţii, iar acordarea pensiei de întreţinere are un caracter accesoriu.

8. Termenul introducerii acţiunii

Art.60 alin.4 C. fam. arată că acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie in timpul vieţii
acestuia iar art. 60 alin. 1, C.fam., prevede că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei poate fi pornită de mamă în termen de un an de la naşterea copilului. Aceasta spre
81
- Pârâtul care recunoaşte la prima zi de înfăţişare, într-o acţiune în stabilirea paternităţii copilului, datorează cheltuieli de
judecată ( I. Gherghizan, notă, în J.N., nr.11, 1964, p.134 – 136 ., la Tribunalul popular Turda, sent. civ. Nr. 3361 din 4
noiembrie 1963, care a decis contrariul), deoarece se află în culpă procesuală, el fiind pus în întârziere prin efectul legii. Vezi şi
M. Enache, Aspecte ale stabilirii paternităţii, , în D., nr.9 – 12, 1990, p.89, şi urm.
82
- În sens contrar, în vol. Rudenia în dreptul ……, Bucureşti, Edit. Academiei, 1966, p. 96.
60
deosebire de acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, care este imprescriptibilă. Existenţa
acestui termen aşa de scurt, care constituie, excepţia de principiul că o acţiune de stare civilă este
imprescriptibilă, se justifică prin următoarele83:
a) Pentru a nu lipsi pe copilul respectiv de întrebuinţarea ce i se cuvine căci unul din
principalele efecte ale acţiunii este acordarea întreţinerii, iar aceasta nu se poate cere mai înainte
de a se stabili paternitatea;
b) Pentru a nu se pierde probele prin scurgerea unui termen mai mare;
c) Pentru a evita eventualele scandaluri şi şantaje.
Termenul de un an nu se calculează de la naşterea copilului, ci după cum urmează:
d) Copilul s-a născut în timpul căsătoriei, iar soţul mamei a introdus acţiunea în
tăgăduirea paternităţii care a fost admisă. Termenul se calculează de la data când hotărârea
judecătorească prin care s-a admis tăgăduirea paternităţii a rămas definitivă (art. 60, alin. 2,
C.fam.).
e) Mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată termenul se calculează de la data
încetării convieţuirii (art. 60, alin. 3, C.fam.).
f) Pretinsul tată a prestat întreţinere copilului. Termenul se calculează de la data
încetării prestării întreţinerii (art. 60, alin. 3, C.fam.). Termenul se calculează de la data încetării
convieţuirii ori a întreţinerii, fără a deosebi dacă aceste împrejurări intervin în timpul minorităţii
copilului ori după ce acesta a devenit major deoarece art. 60, alin. 3, C.fam. nu face o
diferenţiere între copilul minor şi cel major şi nici nu instituie obligaţia pentru copilul devenit
major de a introduce acţiunea în stabilirea paternităţii în termen de un an de la împlinirea vârstei
majoratului.
g) S-a declarat nulitatea recunoaşterii ori s-a contestat recunoaşterea de paternitate.
În aceste două cazuri, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în nulitate sau acţiunea în contestare a recunoaşterii 84.
În ambele cazuri recunoaşterea de paternitate să fi intervenit în termen de un an de la naşterea
copilului. Dacă recunoaşterea a intervenit după un an de la naşterea copilului, care apoi este
declarată nulă ori se contestă, atunci nu mai este posibilă, introducerea acţiunii în stabilirea
paternităţii, după declararea nulităţii recunoaşterii ori contestarea recunoaşterii, deoarece a operat
prescripţia dreptului de a introduce acţiunea.

83
- A se vedea D. Rizeanu şi L. Bogdanovici, Despre unele particularităţi ale obligaţiei de întreţinere în cadrul acţiunii în
stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, în J.N., nr.10, 1964, p.80 – 81; Tribunalul Suprem, col.civ., dec.Nr. 92 din
14 ianuarie 1963, în C.D., 1963, speţa 64.

84
- A se vedea T. Pop, Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, în cazul
nulităţii actului de recunoaştere în: R.R.D., nr. 11 / 1968, p. 81 – 83;

61
 h) Pentru identitate de raţiune trebuie să considerăm că în cazul în care se contestă
recunoaşterea de paternitate, termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii se
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis contestaţia
recunoaşterii. Ar fi deci o nouă situaţie, în care se pune problema datei de la care se calculează
termenul introducerii în stabilirea paternităţii, alta decât aceea a naşterii. S-a arătat însă că soluţia
presupune că recunoaşterea de paternitate a intervenit în termen de un an de la naşterea copilului,
termen în care se putea porni acţiunea în stabilirea paternităţii, fiind apoi contestată. Dacă
recunoaşterea, ulterior contestată, a intervenit după trecerea termenului menţionat, atunci nu mai
este posibilă introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii, după contestarea recunoaşterii,
deoarece a operat prescripţia dreptului de a exercita acţiunea.
Întreţinerea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe pentru a justifica întârzierea în
introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei :
a) Să fie benevolă iar nu prestată cu obligaţie ca de exemplu în temeiul unei clauze
contractuale ori ca executare a unei sarcini, în cadrul unei donaţii cu sarcini sau ca urmare a unei
stipulaţii pentru altul;
b) Să fie substanţială şi să aibă un caracter de continuitate pentru a satisface nevoile
copilului85. În practica judecătorească, noţiunea de întreţinere a fost înţeleasă nu numai de
întreţinere materială ci în sensul de întreţinere morală, prin grija şi atenţia acordată copilului,
socotindu-l ca atare. Tribunalul Suprem a decis în sensul că întreţinerea trebuie să fie voluntară,
substanţială şi continuă, astfel că trebuie să fie prestată material, în natură sau prin echivalent,
pentru a putea duce la amânarea datei care se calculează termenul prescripţiei. În general,
întreţinerea se acordă copilului, prin mama acestuia, direct de către pretinsul tată. Este însă
posibilă acordarea întreţinerii şi prin intermediul unei terţe persoane, care primeşte mijloacele
respective din partea pretinsului tată şi le transmite apoi copilului.
Codul familiei nu arată care este caracterul termenului înlăuntrul căruia se poate
introduce acţiunea în stabilirea paternităţii. Din prevederile art.24 Decretul nr.32 din 1954 reiese
că acesta este un termen de prescripţie.
Instanţa este obligată să ridice din oficiu problema prescripţiei acţiunii în stabilirea paternităţii,
independent de faptul că partea interesară o ridică ori nu. Instanţa nu poate însă hotărî că
acţiunea este prescrisă dacă partea în favoarea căreia curge termenul nu se prevalează de
împlinirea prescripţiei.

85
- A se vedea I. Mihuţă, op. cit., în R.R.D., nr. 2 / 1979, p. 31., pentru noţiunea de întreţinere în sensul că nu urmează a fi
înţeleasă că trebuie prestată lună de lună, ci în raport de intenţia celui ce o prestează şi de alte elemente de fapt. Folosirea
averii pretinsului tată nu este întreţinere în sensul art. 60 C.fam. (Tribunalul jud. Hunedoara, dec.civ., Nr. 1011 din 22
octombrie 1985, în R.R.D.,nr. 6, 1986, p. 72.) C.S.J., dec. civ. Nr. 749, 1990, în D. Nr. 9 – 12, 1990, p. 241.

62
9. Natura prestării întreţinerii şi convieţuirii pretinsului tată cu mama copilului.

S-a pus problema dacă prestarea întreţinerii copilului şi convieţuirea pretinsului tată cu
mama copilului constituie ori nu o cauză de întrerupere a prescripţiei.

Într-o părere, aceste împrejurări nu sunt cauze de întrerupere a prescripţiei, ci cazuri distincte ale
unei noi prescripţii. Într-o altă părere, acestea sunt împrejurări de natură a întrerupe cursul
prescripţiei, prevăzut de lege, care începe a curge la data naşterii copilului.
Dacă se acceptă prima părere, înseamnă că în cazul în care a trecut de la naşterea copilului mai
mult de un an şi apoi a început convieţuirea sau prestarea întreţinerii se poate introduce acţiunea
în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei într-un nou termen de un an care începe să curgă de
la data încetării convieţuirii sau a acordării întreţinerii, pe când dacă se adoptă cea de-a doua
părere înseamnă, în aceeaşi situaţie, că nu se mai poate introduce acţiunea, deoarece s-a prescris.

În sprijinul ultimei păreri precizăm următoarele argumente:

a) Pentru reglementarea celor trei situaţii prevăzute de art. 60, C.fam. situaţia când
copilul şi-a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, situaţia
când pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului şi situaţia când pretinsul tată a acordat
întreţinere copilului trebuie dată aceeaşi soluţie. Soluţia pentru prima situaţie nu poate fi decât în
sensul că se poate porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei, chiar dacă
hotărârea de tăgăduire a paternităţii a rămas definitive numai după împlinirea prescripţiei care
curge de la data naşterii;
b) Soluţia în sensul primei păreri constituie o regulă excepţională faţă de principiile
dreptului comun, dar nu are un caracter cu totul singular, de vreme ce sistemul tranzitoriu al
Decretului nr. 32 din 1954 (art. 8) se întemeiază şi el pe ignorarea termenelor de prescripţie
expirate;
c) Voinţa pretinsului tată de a relua prestarea întreţinerii este suficientă şi înlătură
orice termen de prescripţie ce s-ar fi împlinit;
d) Prestarea întreţinerii înfăţişează un început de recunoaştere a filiaţiei, o
mărturisire constantă care întruneşte în mare măsură, elementele însăşi, pe baza cărora s-ar putea
invoca chiar folosirea stării civile respective;
e) Soluţia se impune în virtutea principiului ocrotirii intereselor copilului.

Se invocă următoarele argumente, în sprijinul celei de-a doua păreri:

a) Dispoziţiile cuprinse în art. 60 alin. 2, C.fam., nu mai furnizează argumente în
favoarea tezei potrivit căreia este posibilă introducerea unei acţiuni în stabilirea paternităţii

63
copilului născut în afara căsătoriei după trecerea unui anumit număr de ani de la naşterea sa, sub
cuvântul că pretinsul tată ar fi început să convieţuiască cu mama copilului sau i-ar fi acordat
acestuia din urmă întreţinere. În cazul copilului, din căsătorie, care îşi pierde această calitate prin
hotărâre judecătorească, termenul de prescripţie de un an pentru introducerea acţiunii în
stabilirea paternităţii începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de tăgăduire a
paternităţii, pentru că numai în acest moment copilul îşi pierde calitatea de copil din căsătorie şi
numai în acest moment se naşte posibilitatea ca un alt bărbat să recunoască copilul ca fiind al
său;
b) Dispoziţiile cuprinse în art. 8 Decretul nr. 32 din 1954 nu constituie o excepţie de
la regula cuprinsă în art.60 C.fam. Aceste dispoziţii tranzitorii nu constituie altceva decât
expresia preocupării legiuitorului de a reglementa situaţiile vechi în raport cu Codul Familiei
potrivit cu noua lege. Necesităţi de ordin practice şi imperative de ordin social politic au impus
crearea unui alt sistem decât cel prevăzut de Codul Familiei. Fiind vorba de copii născuţi la data
intrării în vigoare a Codului Familiei, în mod firesc momentul curgerii termenului de prescripţie
nu putea să-l constituie data naşterii copilului din afara căsătoriei ci dimpotrivă data intrării în
vigoare a Codului Familiei;
c) Termenul de prescripţie de un an pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei
începe să curgă de la naşterea copilului, iar convieţuirea pretinsului tată cu mama sau prestarea
întreţinerii întrerupt cursul prescripţiei şi astfel fiind, aceleaşi împrejurări nu pot avea în acelaşi
timp efectul de a fi izvorul unei noi prescripţii;
d) Ocrotirea şi apărarea intereselor copilului trebuie să se facă întotdeauna pe calea
respectării legalităţii, iar nu în afara acesteia.
Ne oprim la ultima părere, căci un drept material la acţiunea prescrisă nu poate reapare în
lipsa unui text care să prevadă expres aceasta. După cum s-a arătat86, un drept subiectiv este
însoţit de un singur drept la acţiune. Cursul prescripţiei dreptului la acţiune poate fi suspendat
sau întrerupt. Dacă dreptul la acţiune s-a stins prin împlinirea termenului de prescripţie, un al
doilea drept la acţiune nu poate exista fără o dispoziţie expresă şi neîndoielnică a legii. Titularul
dreptului la acţiune poate fi repus în termen de instanţa judecătorească dacă a fost împiedicat să
acţioneze din acuze temeinic justificate.
În practică, s-a stabilit întreţinerea şi convieţuirea au acelaşi efect de a prelungi termenul
de prescripţie a dreptului la acţiune, din care rezultă că este vorba de acuze care întrerup
prescripţia.

86
- M. Popa, Consideraţii cu privire la exercitarea dreptului la acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara
căsătoriei, în J.N., nr.1, 1962, p. 101.

64
 De asemenea, s-a decis atât convieţuirea cât şi întreţinerea au ca efect întreruperea
prescripţiei, dacă au început în termen de un an de la naşterea copilului.

10. Repunerea în termen

Instituţia repunerii în termen este aplicabilă şi acţiunilor cu caracter personal,
nepatrimonial, care intră în domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive.

11. Calculul termenului de prescripţie al acţiunii pentru stabilirea paternităţii

La termenul socotit pe ani, ziua în cursul căreia prescripţia începe sau intră în calcul dar
nu se împlineşte după trecerea completă a celei de pe urmă zi a termenului prevăzut de lege. În
această privinţă Tribunalul Suprem a decis că numai termenele fixate pe zile se calculează pe zile
libere, iar la celelalte termene calculul se face cu împlinirea termenelor în ziua corespunzătoare a
săptămânii, lunii sau anului.

12. Acţiunea în stabilirea paternităţii nu se poate porni mai înainte ca

respectivul copil să se fi născut87.
Deşi drepturile acestuia îi sunt recunoscute de la concepţiune potrivit art. 7, Decretul nr.
31, din 1954, soluţia se impune, totuşi, pentru următoarele motive:
a) acţiunea aparţine numai copilului din afara căsătoriei, ceea ce nu se ştie decât la
naşterea copilului, căci s-ar putea ca până la această dată mama să se căsătorească;
b) termenul în care se poate introduce acţiunea se socoteşte de la data naşterii copilului
(art. 60, alin. 1, C.fam.) şi tot în raport de această dată se poate determina epoca de
concepţie a copilului.

13. Ce trebuie dovedit?

Pentru admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei trebuie să se
dovedească următoarele împrejurări:
a) naşterea copilului, iar nu numai concepţia
lui;
b) legăturile intime dintre pretinsul tată şi
mama copilului în perioada concepţiei88;
c) stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut
asemenea legături este tatăl copilului.

87
- A se vedea P. Anca op. cit., p. 45; T.R. Popescu , op. cit., vol. II, p. 24; S Şerbănescu op. cit., p. 197; în sens contrar: Al.
Oproiu, op. cit., p. 133.
88
- C.S.J., dec. civ. Nr. 13, din 13 ianuarie 1991, în D. Nr. 1, 1992, p. 111
65
 S-a decis că pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei ester necesar să se
dovedească, prin orice probe admise de lege, nu numai legăturile intime dintre mama copilului şi
presupusul tată în epoca de concepţie a copilului, ci şi că bărbatul care a avut asemenea legături
este tatăl copilului.

14. Admiterea tuturor mijloacelor de probă.

Aceste împrejurări arătate se pot dovedi cu orice mijloace de probă. Pot fi folosite
înscrisurile, indiferent de forma în care au fost întocmite, din care să rezulte că pârâtul este tatăl
copilului reclamant. Actul de naştere al copilului, chiar dacă ar cuprinde menţiunea că pârâtul
este tatăl copilului, nu se poate constitui o dovadă a paternităţii acestuia afară de cazul în care
tatăl a făcut o recunoaştere voluntară a acestuia89.
Mărturisirea pârâtului este proba cea mai puternică a acţiunii în stabilirea paternităţii.
Mărturisirea poate fi făcută cu ocazia interogatoriului sau într-un alt act opozabil pârâtului.
Dacă mărturisirea este făcută în faţa instanţei judecătoreşti aceasta constituie o
recunoaştere voluntară de paternitate făcută în formă autentică.
Obligaţia instanţei de judecată este aceea de a verifica recunoaşterea făcută, deoarece s-ar
putea ca acel copil să beneficieze de prezumţia de paternitate şi să nu poată fi recunoscut.
Trebuie ştiut cum se consideră stabilită paternitatea prin recunoaştere sau prin hotărâre
judecătorească.
Într-o soluţie, s-a spus90 că instanţa de judecată ar trebui numai să ia act de recunoaşterea
pârâtului, care produce efecte directe şi independente să nu se admită acţiunea, ci să se dispună
închiderea dosarului. O altă soluţie, instanţa de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a
recunoscut un copil din afara căsătoriei, urmează să dea o hotărâre de admitere a acţiunii în
stabilirea paternităţii91 Tribunalul Suprem s-a pronunţat, şi anume, în cazul în care pârâtul
recunoaşte la interogatoriu că este tatăl copilului, nu mai este necesar să se judece acţiunea în
stabilirea paternităţii, ci instanţa să constate numai recunoaşterea şi să dispună înregistrarea la
serviciul stării civile a recunoaşterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului.
În speţă, acţiunea în stabilirea paternităţii fusese introdusă după împlinirea termenului
de prescripţie. Considerându-se că recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei
declaraţii autentice, s-a decis că, în speţă, problema prescripţiei acţiunii nu mai era hotărâtoare.

89
- A se vedea Sc. Şerbănescu, op. cit. p. 186; M. Mayo, op. cit. p. 55.

90
- A se vedea Sc. Şerbănescu nota în L.P., nr.8, 1957, p.99 – 103;
91
- A se vedea R. Petrescu, op. cit. p. 103;
66
 Martorii pot fi folosiţi pentru dovedirea acţiunii în stabilirea paternităţii. Rudele cu
excepţia descendenţilor sunt admise ca martori (art.190, C.proc.civ.). în acelaşi sens, inclusive
pentru afinii până la gradul trei s-a pronunţat şi Tribunalul Suprem92.
De asemenea pot fi folosite prezumţiile, din care ar rezulta că pârâtul este tatăl
copilului. S-a considerat că faptul convieţuirii unui bărbat cu o femeie sau cel al prestării
întreţinerii copilului sunt suficiente pentru a deduce paternitatea copilului, deoarece tatăl
recunoaşte implicit, prin aceste fapte, paternitatea copilului.
Relaţiile sporadice, întâmplătoare, dintre părţi, nu pot duce la o singură concluzie, în
mod necesar, cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului.
Un mijloc de probă ce poate fi folosit în stabilirea paternităţii, din afara căsătoriei este
expertiza medico-judiciară, în primul rând aceea privind analiza grupelor sangvine (serologică).
Din compararea grupei de sânge a copilului cu grupa de sânge a mamei şi pretinsului tată pot
rezulta două situaţii:
a) Copilul are aceeaşi grupă de sânge cu pretinsul tată. Această probă nu poate
duce la stabilirea directă a paternităţii deoarece acea grupă de sânge se poate găsi şi la alţi bărbaţi
care nu a avut nici o legătură cu mama copilului;
b) Copilul are altă grupă de sânge decât acea a pretinsului tată, în sensul că este
exclusă paternitatea. Este concludent faptul că bărbatul este tatăl copilului deoarece între aceştia
nu există nici o legătură de sânge. În afară de analiza sângelui sangvine se pot utiliza diferite
expertize, în care ar putea rezulta elemente pentru stabilirea paternităţii cum ar fi cele privind
caracteristicile conformării corpului, pigmentaţia pielii formatul părului, diverse semnalmente
transmisibile ereditar etc., adică expertiza antropologică. Investigaţiile antropologice se pot face
numai când copilul are cel puţin trei ani, deoarece atunci sunt posibile comparaţii antropologice.
Un alt mijloc de probă este expertiza dactiloscopică. În dovedirea acţiunii în stabilirea
paternităţii se mai pot folosi expertize privind substanţa M.N, Rh, hepatoglobina etc., existente în
sânge. Proba antropologică, dactiloscopică sau privind existenţa unor substanţe in sânge sunt
simple indicaţii, care unite cu alte mijloace de probă, pot duce la stabilirea paternităţii în
concluzie s-a decis că stabilirea paternităţii trebuie să se facă în mod obligatoriu prin expertiza
medico-legală dacă din problemele dosarului rezultă că, în perioada concepţiunii copilului,
mama acestuia a avut relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi. Pentru a înlătura orice dubiu, în acest
caz, cu privire la paternitatea copilului, instanţa este obligată să dispună din oficiu efectuarea
expertizei medico-judiciare, chiar dacă pârâtul nu a solicitat-o.

92
- Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 670 din 18 aprilie 1985, în R.R.D. nr. 1, 1986, p. 70.
67
 15. Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii.

Pârâtul poate folosi orice mijloc de probă pentru a demonstra că nu el este tatăl copilului.
Astfel, el poate invoca expertiza impotenţei sexuale, inexistenţa raporturilor de coabitare sau a
relaţiilor intime cu mama copilului în epoca de concepţie a acestuia (datorită unor împrejurări
obiective, de exemplu misiune în străinătate, internare în spital). Faptul că mama a avut în timpul
concepţiunii copilului relaţii şi cu alţi bărbaţi (excepţio plurium concubetium) nu este suficient
prin el însuşi să ducă la respingerea acţiunii, dacă din ansamblul probelor administrate se poate
ajunge la concluzia paternităţii. De aceea, această excepţie ridicată de pârât nu poate fi primită în
prealabil, ci numai ca o apărare în fondul procesului, fiind cercetată împreună cu ansamblul
probelor administrative. Dacă se dovedeşte că la epoca de concepţie mama copilului a avut relaţii
cu mai mulţi bărbaţi, în lipsa altor probe nu se poate admite acţiunea, căci ar însemna că aceasta
să aibă dreptul să aleagă pe tatăl copilului.

SECŢIUNEA a II-a. CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Se consideră că dispoziţiile nu se aplică în cazurile privind pensiile de întreţinere şi cele
pentru stabilirea paternităţii, unde întotdeauna se vor acorda cheltuieli de judecată pe baza art.
274, din acelaşi Cod.
Se mai consideră că aceste dispoziţii nu se aplică acţiunilor privind pensia de întreţinere
şi pentru tăgăduirea paternităţii, dar se aplică acţiunilor pentru stabilirea paternităţii, dacă pârâtul
recunoaşte pretenţiile la primul termen de înfăţişare şi nu a fost pus în întârziere, prin scrisorile
mamei copilului, din care să rezulte că-i aducea la cunoştinţă naşterea copilului.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 275 nu operează în acţiunile pentru stabilirea paternităţii,
deoarece, potrivit art.56, C.fam., pârâtul putea recunoaşte în mod voluntar copilul, iar dacă nu a
făcut acest lucru este în culpă procesuală de a fi provocat litigiul, astfel că va fi obligat
întotdeauna la restituirea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274,C. proc. civ. Pârâtul poate
beneficia, în această opinie, de dispoziţiile art. 275, C.proc. civ. Numai dacă face dovada că nu a
făcut recunoaşterea copilului din cauze obiective.
În practica judecătorească s-a decis că dispoziţiile art. 275, C.proc.civ., nu sunt aplicabile
în acţiunile pentru stabilirea paternităţii, deoarece pârâtul avea posibilitatea să recunoască pe
copil, iar nu să provoace pornirea procesului. Astfel, s-a decis că dacă pârâtul recunoaşte la
termen, că este tatăl copilului şi este de acord cu admiterea acţiunii el va fi, totuşi, obligat la plata
cheltuielilor de judecată, la cererea reclamantei, deoarece nu poate spune că nu a cunoscut
naşterea copilului şi avea posibilitatea să evite pornirea procesului.

68
În acţiunile pentru tăgăduirea paternităţii, unde recunoaşterea mamei copilului nu se poate face
înainte de proces, iar cea făcută în timpul procesului produce efecte dacă se coroborează cu alte
probe, cheltuielile de judecată se acordă, întotdeauna, pe baza art.274 C.proc.civ.

1. Înregistrarea hotărârii.
Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei se înscrie,
prin menţiune, pe marginea actului de naştere al copilului, căruia I se eliberează un alt certificat
de naştere .
Hotărârea judecătorească produce efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului,
astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Hotărârea
judecătorească este opozabilă erga omnes (are efecte absolute). Poate fi invocată de către oricine
împotriva copilului. Terţii, care nu au participat la procesul pentru stabilirea paternităţii, pot face
proba contrară hotărârii in faţa instanţei de judecată.

2.Efectele stabilirii paternităţii din afara căsătoriei.

În conformitate cu art.63, C.fam., copilul din afara căsătoriei, care şi-a stabilit filiaţia prin
recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă, are aceeaşi situaţie legală faţă de părinte şi
rudele acestuia ca şi copilul din căsătorie. Admiterea acţiunii pentru stabilirea paternităţii poate
produce, în condiţiile legii efecte cu privire la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea
drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, încredinţarea copilului93, obligaţia de întreţinere.

93
- În privinţa încredinţării copilului şi a obligaţiei de întreţinere se aplică, prin asemănare dispoziţiile din material
divorţului, adică art. 42, C.fam. (respectiv art. 65, C.fam.)

69
 CAPITOLUL VI. NORME CONFLICTUALE ÎN MATERIA
FILIAŢIEI

SECŢIUNEA I. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI

1. Caracteristici generale.
a. Clasificarea raporturilor dintre părinţi şi copii în sfera statutului personal. Filiaţia
din căsătorie, din afara ei sau stabilită prin înfiere, ca şi efectele corespunzătoare, precum
ocrotirea părintească şi obligaţia de întreţinere, implică atât raporturi personal nepatrimoniale
între părinţi şi copii. Este însă neîndoielnic că ponderea precumpănitoare revine relaţiilor de
ordin personal, existente fie în cadrul familiei, fie în afara ei. Astfel raporturile dintre părinţi şi
copii se înglobează în categoria de drept internaţional privat a statutului personal. Legiuitorul
identifică această noţiune generică prin expresia „starea civilă şi capacitatea persoanelor” (art. 2,
alin. 2, C.civ.). Prin conţinutul ei larg, categoria juridică la care ne referim include pe lângă
materia noastră instituţii înrudite prin natură, precum numele, domiciliul, căsătoria şi divorţul.
Din sfera statutului personal nu face însă parte, dobândirea cetăţeniei rămâne prin filiaţie firească
sau prin înfiere, fiind o chestiune de drept constituţional, reglementată în mod exclusiv de legea
română nu poate să formeze obiect de cercetare în cadrul acestui capitol consacrat coliziunilor de
legi. În cele ce urmează, considerăm, cu alte cuvinte, ca prestabilă şi în afară de dubiu cetăţenia
copilului şi a părinţilor în cauză.
b. Principiul aplicării legii naţionale. Raporturile dintre părinţi şi copii sunt
guvernate, la fel cu celelalte materii componente ale statutului personal, de legea naţională a
subiectelor de drept în cauză (lex patriae), aşa cum prevede explicit art.2, alin.2, C.civ. această
soluţie de principiu îşi găseşte aplicarea fără dificultăţi de câte ori toate persoanele interesate au
aceeaşi cetăţenie. Orice raporturi dintre părinţi şi copii cetăţeni români cad sub incidenţa legii
române, legea lor naţională comună, chiar dacă ar avea domiciliul în alt stat. Tot astfel, în cazul
70
în care atât copii, cât şi părinţii sunt cetăţeni străini, ai aceluiaşi stat, li se aplică în principiu, în
România legea lor naţională comună. Putem arăta următorul exemplu, un minor, cetăţean
francez, a fost încredinţat, în conformitate cu dispoziţiile legii franceze, spre creştere şi educare a
mamei, de către o instanţă din ţară, sesizată cu acţiunea de divorţ.
c. Legea aplicabilă raporturilor dintre părinţi şi copii de naţionalitate diferită. Pe
plan mondial, s-au promovat soluţii conflictuale care pot ocroti cel mai bine interesele legitime
ale minorului. În acest sens instanţele aplică uneori „legea cea mai favorabilă pentru copil”.
Orientarea citată pare raţională şi echitabilă. Totuşi în practică poate să dea loc la dificultăţi, din
cauza evaluării foarte diferite pe care o comportă comparaţia dintre două legi complexe,
cuprinzând atât reglementări avantajoase copilului, cât si altele severe pentru el, precum
îndeosebi decăderile din drepturi. Aşadar, devine necesar să se concretizeze prin criterii mai
precise legea efectiv aplicabilă (lex causa). Din acest punct de vedere nu pare posibil să se aplice
invariabil aceeaşi lege tuturor categoriilor de raporturi juridice dintre părinţi şi copii de
naţionalitate diferită, independent de originea lor. Anumite diferenţieri, cel puţin în fază iniţială,
a stabilirii legăturii materne sau paterne între filiaţia din căsătorie, din afara căsătoriei şi înfiere
nu credem că ar putea fi înlăturate, astfel cum se va preciza în continuare.

SECŢIUNEA II. LEGEA APLICABILĂ PENTRU STABILIREA

FILIAŢIEI FIREŞTI

1. Determinarea legii aplicabile potrivit dreptului comun.

A. Filiaţia din căsătorie. Limitând discuţia la dreptul nostru actual, constatăm că
pentru soluţionarea conflictelor de legi referitoare la stabilirea filiaţiei fireşti în raporturile dintre
părinţi şi copii de naţionalitate diferită, se atribuie calitatea de lege chemată să guverneze (lex
cause) fie legii române, fie legii naţionale a copilului, fie legii efectelor căsătoriei.
a) Aplicarea în toate cazurile a legii române de către instanţele din ţară, teză
susţinută de către o parte din doctrină94, prezintă desigur avantajul simplităţii.
Ni se pare însă că practica judiciară care îşi bazează soluţiile pe legea română o face
omissomedio. Cu alte cuvinte, din motivarea hotărârilor respective lipsesc de multe ori tocmai
argumentele care conferă, cu deplină îndreptăţire, calitatea de lex causae reglementărilor din
dreptul roman în acele speţe, precum naţionalitatea copilului sau statutul efectelor .
Căsătoriei părinţilor săi. Incumbă însă interpretului să desluşească titlul juridic care legitimează
incidenţa legii române, în funcţie de punctele de legătură semnificative ale litigiului. Fără acest
proces de reconstituire a premiselor implicite ale silogismului judiciar, acceptarea ca atare a

94
- A se vedea M. Jacotă, Curs de drept internaţional privat. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1961,p. 228;
71
concluziei, competenţa legii române, se reduce la o formulă comodă, constatatoare care nu ne
oferă o explicaţie valabilă de drept internaţional privat.
b) În favoarea legii naţionale a copilului militează argumente puternice95 şi
înainte de toate ideea că el este principalul interesat în stabilirea filiaţiei atât faţă de mamă, cât şi
faţă de tată.
Aplicarea legii sale naţionale prezintă şi avantajul că asigură statutului său juridic deplină
unitate, oricare ar fi modalităţile folosite pentru ocrotirea copilului (prin părinţi, tutore, etc.)
c) Ne întrebăm prin urmare dacă în faza incipientă de constituire a legăturii de
filiaţie, material nu ar urma să fie cârmuită de legea care realizează coeziunea dintre toţi membrii
familiei în raporturile dintre ei, şi anume legea efectelor căsătoriei, cu alte cuvinte, în lipsa
cetăţeniei a soţilor, legea domiciliului conjugal sau, în ultim subsidiar, legea forului sesizat. Ni se
pare că îndeosebi prezumţiile de paternitate, esenţiale pentru stabilirea filiaţiei din căsătorie, nu
ar putea fi supuse în mod adecvat unei alte legi. Faţă de copil interesează legea de la data
naşterii sale deoarece filiaţia, raportată la anumiţi părinţi căsătoriţi, este o calitate originară,
decurgând din starea civilă de soţi, pe care tatăl şi mama o aveau în acel moment
B. Filiaţia din afara căsătoriei. În materie se aplică legea naţională a copilului.
Îndreptăţirea acesteia de a cârmui stabilirea legăturii de filiaţie, atât faţă de mamă, cât şi faţă de
tată , se justifică în temeiul argumentelor arătate mai sus, cât şi pentru raţiunea că se asigură
astfel copilului unitatea de statut juridic, chiar dacă părinţii au cetăţenii diferite (ipoteză desigur
mai frecventă decât în cadrul căsătoriei). Practica judiciară confirmă în genere soluţia
conflictuală menţionată.
C. Reguli de competenţă internaţională. În lipsa unor dispoziţii speciale de drept
internaţional privat, competenţa aparţine în orice acţiune cu elemente extrancitate, care au de
obiect filiaţia din căsătorie sau din afara căsătoriei, jurisdicţiei din statul de domiciliu al
pârâtului, cum rezultă din art. 5 C.proc. civ.
Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, fără să aibă nici domiciliu nici reşedinţă în ţară,
cererea poate fi introdusă, potrivit textului arătat, la instanţa domiciliului în România al
reclamantului (de obicei copilul).

2. Determinarea legii aplicabile potrivit tratatelor de asistenţă judiciară.

a. Caracteristici generale.
Dispoziţii de drept internaţional privat referitoare la filiaţie cuprind numai tratatele de asistenţă
juridică încheiate de România cu celelalte state.

95
- A se vedea I. Filipescu, op. cit.,vol. 2, p. 228

72
Între aceste convenţii bilaterale există în genere o similitudine accentuată. Ele consacră în
materie atât norme conflictuale, cât şi dispoziţii referitoare la competenţa internaţională. Unele
tratate reglementează disting filiaţia din căsătorie şi cea din afara căsătoriei, pe când altele le
contopesc într-o singură normă de drept internaţional privat, fără ca însă de aici să decurgă, pe
fond, vreo deosebire de regim juridic.
Unele tratate instituie, în completarea regulilor de principiu care le sunt comune, anumite
derogări, indicate deopotrivă în continuare, care le diferenţiază.
b. Legea aplicabilă filiaţiei din căsătorie.
Potrivit regulii de principiu, înscrisă în toate tratatele de asistenţă juridică, pentru stabilirea
naşterii, ca şi pentru determinarea, contestarea sau tăgăduirea paternităţii sau maternităţii din
căsătorie se aplică legea statului contractant al cărui cetăţean este copilul. Unele dintre tratate
consacră şi o regulă adiţională, derogatorie, potrivit căreia, când copilul domiciliază pe teritoriul
celuilalt stat contractant, se aplică legislaţia acestuia, dacă este mai favorabilă intereselor
copilului.
c. Legea aplicabilă filiaţiei din afara căsătoriei.
Potrivit reglementării unitare, prevăzute de toate tratatele de asistenţă, raporturile juridice dintre
copilul născut în afara căsătoriei şi mama sau tatăl acestuia se stabilesc potrivit legii statului
contractant al cărui cetăţean este copilul.

3.Domeniul de aplicare al legii personale.

a. Delimitarea faţă de domeniile altor legi competente. Regimul juridic al filiaţiei
fireşti, din căsătoriei sau din afara căsătoriei, formează în cea mai mare parte domeniul legii
personale.
Ea determină îndeosebi modurile de stabilire a maternităţii sau a paternităţii, fie în temeiul unei
prezumţii legale, fie pe bază de recunoaştere emanată de la părintele în cauză, fie pe cale
judiciară, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite în acest scop.
Stabilirea hotarului despărţitor dintre legea personală a filiaţiei şi celelalte legi menţionate
interesează deopotrivă regimul de drept comun, ca şi cel întemeiat pe dispoziţiile tratatelor de
asistenţă juridică, dacă acestea nu prevăd criterii proprii de delimitare.
b. Domeniul legii procedurale a forului. De câte ori stabilirea sau contestarea
legăturii de filiaţie are loc pe cale juridică, îndreptăţirea legii procedurale de a se aplica în tot ce
priveşte activitatea jurisdicţională a instanţei sesizate (ordinatoria litis) este neîndoielnică.
Unele materii par susceptibile să se clasifice atât în categoria fondului, guvernat de legea
personală, cât şi în categoria formelor cârmuite de legea procedurală. Delimitarea dintre cele
două legi, cea procedurală şi cea personală prezintă unele particularităţi în aceste materii.

73
Legitimarea procesuală96, deşi afectează vădit acţiunea în justiţie, intră totuşi în sfera legii
personale, care decide cui aparţine dreptul de a se adresa instanţei pentru stabilirea filiaţiei faţă
de mamă (art.52, C.fam.) sau pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei (art.59, C.fam.).
Termenele de intentare a acţiunii în justiţie, care au ca obiect stabilirea filiaţiei sau tăgăduirea ei,
scapă deasemenea de sub imperiul legii procedurale, revenind legii personale a filiaţiei
îndreptăţirea să le fixeze (precum art.55 şi art.60, C.fam.).
În domeniul probelor, legea procedurală a forului prezidează administrarea lor. În rest, li se
aplică legea filiaţiei.
Se stabileşte mai întâi ce probe sunt admisibile (de exemplu, certificatul constatator al naşterii
potrivit art. 47 C.fam. sau orice mijloc de dovadă în cazurile prevăzute de art. 50, C.fam.).
Tot legea filiaţiei arată cui îi revine sarcina probei sau instituie o serie de prezumţii precum cea
de paternitate (art53, C.fam.) dispersând astfel pe reclamant (copilul) de obligaţia de a-şi dovedi
descendenţa faţă de tatăl căsătorit.
Obiectul probei şi puterea ei doveditoare sunt deopotrivă guvernate de legea personală a filiaţiei.
Aceasta se bucură astfel, in detrimentul legii procedurale a forului, de un domeniu mai larg de
aplicare decât în alte acţiuni judiciare, in care puterea doveditoare a probei depinde în principiu
de legea judecătorului sesizat. Extinderea incidenţei legii personale în acţiunile referitoare la
filiaţie se explică prin influenţa nemijlocită pe care reglementările procedurale o pot avea asupra
fondului dreptului (de exemplu, puterea doveditoare atribuită de legiuitor posesiunii de stat, prin
art.51 şi 53 C.fam., condiţionează însăşi stabilirea filiaţiei materne sau paterne).
c. Domeniul legii aplicabile formelor exterioare ale înscrisurilor. În regim
complex de drept internaţional privat cunoaşte şi actul juridic al recunoaşterii voluntare a
copilului de către mamă sau tatăl său (art.48 şi 56 C.fam.). Pe fond i se aplică reglementările din
sfera legii personale a filiaţiei, care decide dacă şi în ce condiţii reconstituirea este admisibilă.
Sub raportul formei exterioare, înscrisul se întocmeşte în conformitate cu legea locului unde tatăl
sau mama a făcut declaraţia de recunoaştere a copilului.
d. Domeniul legii aplicabile încheierii căsătoriei părinţilor. Legea menţionată
devine aplicabilă în anumite condiţii, în cazurile, desigur rare, de alunare a căsătoriei din care s-a
născut copilul a cărui filiaţie se discută.
În asemenea situaţii se pune problema dacă acesta îşi menţine sau nu în continuare statutul
juridic, de copil al unor soţi sau urmează să fie considerat ca născut în afara căsătoriei.
Răspunsul depinde de efectele pe care le produce anularea legăturii conjugale dintre părinţi, cu
alte cuvinte de admiterea sau de refuzul caracterului putativ al căsătoriei desfiinţat. Legea care

96
- A se vedea, H. Batiffol şi P. Lagarde,Drept Internaţional privat,1970, vol. 2, nr.470 – 474, p. 92 – 95.
74
decide este cea nesocotită şi anume însăşi dispoziţia pe care viitorii soţi trebuiau să o respecte
dar au încălcat-o la data eliberării căsătoriei.
Regimul juridic al nulităţii în discuţie şi al efectelor ei depinde prin urmare de legea care a
cârmuit formarea căsătoriei (legea naţională a fiecărui soţ). În temeiul ei se poate şti dacă situaţia
copilului este sau nu afectată de anularea uniunii conjugale a părinţilor. Caracterul putativ al
căsătoriei excede prin urmare domeniul legii personale a filiaţiei.
e. Intervenţia ordinii publice. Legea străină pe care normele conflictuale
examinate până acum o declară aplicabilă într-un caz concret poate cuprinde anumite
reglementări incompatibile cu ordinea publică din dreptul internaţional privat român. În
asemenea situaţii, ele sunt înlăturate şi li se substituie dispoziţiile corespunzătoare ale legii
forului, (deci ale legii de fond române);
Înlocuirea arătată constituie însă o excepţie destul de rară. Spre a exemplifica totuşi cele arătate,
credem că o lege străină care ar interzice stabilirea paternităţii din afara căsătoriei pe cale
judiciară încalcă o concepţie fundamentală a dreptului nostru. Tot astfel, o lege străină care ar
refuza copilului beneficiul decurgând din caracterul putativ al căsătoriei anulate se învederează şi
ea inaplicabilă în România, fiind potrivnică ordinii publice.

75
 CONCLUZIE.

Spre deosebire de stabilirea filiaţiei faţa de mama care se face după aceleaşi reguli,
indiferent după cum copilul este născut din căsătorie sau din afara casatorii, stabilirea filiaţiei
faţă de tată este reglementată diferit de către Codul Familiei.
Prin studiul dreptului familiei se urmăreşte cunoaşterea unor instituţii de importanţă
fundamentală în societate, cum ar fi instituţia căsătoriei şi a rudeniei izvorâte din căsătorie,
filiaţia faţă de mamă şi faţă de tată, situaţia legală a copilului din căsătorie şi din afara căsătoriei,
a adopţiei, obligaţia legală de întreţinere între soţi şi cea dintre părinţi şi copii.
Filiaţia faţă de tată pentru copilul provenit din căsătorie se stabileşte în temeiul prezumţiei legale
potrivit căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, iar copilul născut
după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei,
dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi încheiat o
nouă căsătorie.
Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ, dar moştenitorii săi pot
continua acţiunea introdusă de el.
Filiaţia faţă de tată, pentru copilul rezultat din afara căsătoriei, se poate stabili prin recunoaşterea
făcută de tată ori pe baza hotărârii judecătoreşti pronunţată în acţiunea de stabilire a paternităţii.
Recunoaşterea se face prin declaraţie la serviciul de stare civilă odată cu înregistrarea naşterii sau
ulterior înregistrării de asemenea recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau prin
testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.
Acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei aparţine copilului şi este pornită
de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de către reprezentantul legal al copilului. Moştenitorii
copilului nu pot porni acţiunea în stabilirea paternităţii însă pot continua acţiunea pornită de către
acesta. Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului
tată.

76
 BIBLIOGRAFIE

Agache A. şi Broscoi I., Admisibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii

după ce a avut loc înfierea copilului, în „Jurnalul Naţional” nr. 4, 1965.
Alin Gh. Gavrilescu, Contribuţii la studiul acţiunii în tăgada paternităţii,
nr.1/2008
Anca P., Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara
căsătoriei, în „Legislaţia populară”, nr. 3, 1958.
Idem, Cracterele prezumţiei de paternitate, în, „Legislaţia populară”, nr. 5,
1959.
Bohotici I., propuneri de „lege ferenda” referitoare la soluţionarea unor
probleme privind conflictele de paternitate, în „Revista Română de Drept”, nr. 2,
1977.
Bacaci Alexandru, Hageanu Codruţa, Dumitrache Viorica Claudia,
Dreptul familiei, Ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
Bârsan C. şi Rădulescu O., Consideraţii asupra dreptului autorului
recunoaşterii de paterniatate de a ataca recunoaşterea, în „Revista Română de
Drept”, nr. 9, 1978.
Buga C. şi Marica P., Probleme controversate în dreptul familiei, în
„Revista Română de Drept”, nr. 7, 1967.
Căpătână G. şi Ianculescu D., Examen theoretic de practică
judiciarăprivind raporturile cu elemente de exteritorialitate dintre părinţişi copii, în,
„Studii şi cercetări juridice”, nr. 4, 1984.
Deleanu I., Cetăţenia română, Editura Dacia, Cluj napoca, 1976.
Deleanu I. şi Deleanu Valentina, Cu privire la dreptul procurorului de a
introduce acţiune în stabilirea paternităţii, în „Revista Română de Drept”, nr. 7,
1986.
Dobozi Veronica, Gabriela Lupşan, Irina Apetrei, Filiaţia în cadrul
asistenţei medicale a procreării, în „Dreptul”, nr. 9, 2001.
Enescu I., Valoarea probatorie a expertizei dermatografice în cercetarea
filiaţiei, în „Revista Română de Drept”, nr. 3, 1981.
Deleanu I. şi Mărgineanu V., Prezumţiile în drept, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 1981.

Condor I., Admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii pentru copilul major

din afara căsătoriei, în L.P., nr. 9, 1957, în „Legalitatea Populară”
Enache M., Aspecte ale stabilirii paternităţii, în „Dreptul”, nr. 9 – 12, 1990.

77
Filipescu I. P., Unele probleme privind filiaţia faţă de mamă, în „Revista Română
de Drept”, nr. 7, 1969.
Filipescu A. P., Filiaţia firească şi filiaţia din adopţie, Bucureşti, 2004.
Filipescu I. P., Aspecte din practica judiciară referitoare la acţiunea pentru
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, în R.R.D., în „Revista Română de
Drept”, nr. 10, 1984.
Idem, Aspecte noi privind paternitatea copilului din afara căsătoriei, în
„Analele Universităţii din Bucureşti”, nr. 1, 1972.
Idem, Efectele tăgăduirii paternităţii din căsătorie cu privire la numele
copilului, în „Revista Română de Drept”, nr. 12, 1972.
Idem, Probleme în legătură cu recunoaşterea şi constatarea paternităţii, în
„Revista Română de Drept”, nr. 1, 1985.
Guis C. L., În legătură cu posibilitatea stabilirii paternităţii după admiterea
acţiunii în contestere a recunoaşterii paternităţii, în „Revista Română de Drept”,
nr. 6, 1977.
Ionaşcu A., Filiaţia şi ocrotirea minorilor , Editura Dacia , Cluj-Napoca ,
1980.
Idem , Data începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiunea în stabilirea
paternităţii copilului din afara căsătoriei ,în „Studia Universitatis Babeş-
Bolyai,S.Jurisp.,1965.
Idem, L’ evoluţion de la legislaţion sur la filiaţion naturelle ”
Revue Romaine des sciences socials ,1928.
Kovacs,Edit,Prescripţia dreptului la acţiune în tăgăduirea şi stabilirea
paternităţii ,în Studia Universitatis Babeş-Bolyai,S.Jurisp.Cluj-Napoca,1968.
Lesviodax A.,Obligaţia legală de întreţinere ,Editura
Ştiinţifică,Bucureşti,1971.
Lebiunea Caragea,Editura Academiei,în „Revista Populară Română
”.R.P.R.,1955.
Mayo,M.,Stabilirea judecătorească a paternităţii din afara căsătoriei ,în
„Jurnalul Naţional”,nr.5,1961.

Idem ,Despre posibilitatea determinării prin probe ştiinţifice a datei

concepţiei probabile a copilului ,în„Revista Română de Drept” ,nr.7,1978.
Mihuţă ,I.,Probleme de drept din practică pe anul 1969 a Tribunalului
Suprem ,secţia civilă ,în „Revista Română de Drept”,nr.11,1970 .
Marcu,L.P.,Aspecte ale corilaţiei dintre structura de familie şi terminologia
de rudenie la vlahii balcanici, în, Analele Societăţii de limbă română,vol.III-
IV,Zrenjamin,1972-1973.
Mureşan,M.şi Bohotici,I.,Prezumţia legală de paternitate a copilului
conceput în timpul căsătoriei,dar născut după încetarea,desfacerea,sau
desfiinţarea acesteia,în, „Revista Română de Drept”,nr.7,1988.
Oproiu,Al.,Cazurile de nulitate absolută a recunoaşterii filiaţiei,în „Jurnalul
Naţional”,nr.1,1961.
Idem,Despre prescripţia acţiunii în stabilirea paternităţii,în, „Jurnalul
Naţional”nr.5. 1966.

78
 Idem,Dacă se poate introduce o acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii
pentru incapacitatea sau vicii de consimţămînt (discuţii),în „Legislaţia
Populară”,nr.9,1961.
Poenaru,E.,Recunoaşterea prin testament a copilului din afara căsătoriei
,în „Jurnalul Naţional”,nr.3 1956.
Paicu,A.,Notă de practică judiciară,în „Revista Română de Drept”
nr.11,1970.
Pamblica,T.,Cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărîrii de stabilire
a paternităţii,în „Justiţia Nouă”,nr.10,1964.
Pop Teofil, Drept civil român. Persoanele fizice şi persoanele
juridice,Editura Lumina Lex, Bucureşti,1994.
Pop,T.,Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii
din afara căsătoriei în cazul nulităţii actului de recunoaştere (discuţii), „Revista
Română de Drept”nr.11,1968.
Popescu R., Filiaţia din căsătorie, în „Anele Universităţii din Bucureşti”,
1965.
Popescu R., Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti,
1965.
Popa S., Cu privire la aplicarea prescripţiei extinctive în acţiunile pentru
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei (discuţii), în „Jurnalul Naţional” nr. 3 din
1966.
Idem, Consideraţii cu privire la exercitarea dreptului la acţiune în stabilirea
paternităţii copilului din afara căsătoriei (discuţii), în „Jurnalul Naţional”, nr. 1,
1962.
Petrescu R., Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura ştiinţifică
Bucuresti, 1968.
Surdu C., Orientări noi în practica judiciară şi literatuzarea de specialitate
privind expertiza medico-legală a filiaţiei, în „Revista Română de drept”, nr. 1,
1983.
Soenescu I. şi Zilberstein S., Drept procesual civil, Bucureşti, 1983.
Toader A., Obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cazul acţiunilor
având ca obiect paternitatea şi pensia de întreţinere, în „Revista Română de
drept”, nr. 9, 1969.
Vulpe C., Cercetarea filiaţiei în lumina progreselor înregistrate de
expertiza antropologică, în „Revista Română de drept”, nr. 10, 1977.
Nicolaescu V., Hendea T. şi Popescu E., Autoritatea tutelară, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1960.
Giuzbaian I. G. şi Anca P., Numele de familie pe care trebuie să-l poarte
copilul ca urmare a admiterii acţiunii în tăgăduirea paternităţii în „Revista
Română de drept”, nr. 2, 1969.

79