Filiatia Fata de Tata Din Afara Casatoriei

CUPRINS
INTRODUCERE ...................................................................................................................... 2
CAPITOLUL I.......................................................................................................................... 3
q
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND FILIAȚIA ..................................................................... 3

q q q
1.1 Noţiuni introductive ......................................................................................................... 3

q q
1.2 Filiaţia faţă de tată din afara căsătoriei ............................................................................ 4

q q q q q q q
1.2.1 Consideraţii generale ..................................................................................................... 4

q q
1.2.2. Situaţii speciale ............................................................................................................ 4

q q
CAPITOLUL AL II-LEA. ....................................................................................................... 6

q q
RECUNOAȘTEREA DE PATERNITATE. MODALITATE DE STABILIRE A q q q q q q q
FILIAŢIEI FAȚĂ DE TATĂL DIN AFARA CĂSĂTORIEI ............................................ 6

q q q q q q
2.1 Recunoaşterea de paternitate ............................................................................................ 6

q q q
2.1.1 Copii care pot fi recunoscuţi ................................................................................... 6

q q q q q
2.1.2. Conflictul aparent între paternităţile din afara căsătoriei ....................................... 8

q q q q q q q
2.1.3. Situaţii speciale ....................................................................................................... 8

q q
2.1.3.1 Caracterele recunoaşterii ............................................................................... 9

q q
2.1.3.2 Formele recunoaşterii .................................................................................... 9

q q
2.1.3.3. Natura recunoaşterii de paternitate ............................................................. 10

q q q q
2.1.3.4. Capacitatea cerută pentru recunoaştere ...................................................... 10

q q q q
2.1.3.5. Efectele recunoaşterii de paternitate........................................................... 11

q q q q
2.1.3.6. Contestarea recunoaşterii de paternitate ..................................................... 11

q q q q
CAPITOLUL AL III-LEA. ................................................................................................... 14

q q
ACŢIUNEA ÎN JUSTIŢIE PENTRU STABILIREA PATERNITĂŢII DIN AFARA

q q q q q q q q
CĂSĂTORIEI ......................................................................................................................... 14
3.1 Noţiune ........................................................................................................................... 14
q
3.2 Introducerea acţiunii ....................................................................................................... 16

q q
3.3 Copilul din afara căsătoriei, adoptat, poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii
q q q q q q q q q q q
.............................................................................................................................................. 18
3.4 Împotriva cui se porneşte acţiunea ................................................................................ 19
q q q q q
3.5 Citarea autorităţii tutelare............................................................................................... 19

q q q
3.6 Termenul introducerii acţiunii ....................................................................................... 19

q q q
3.7 Repunerea în termen ...................................................................................................... 24

q q q
3.8 Dovada paternităţii ......................................................................................................... 24

q q
3.9 Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii. .................................... 26

q q q q q q q
3.10 Cheltuieli de judecată ................................................................................................... 27

q q q
3.11 Înregistrarea hotărârii şi efectele acesteia .................................................................... 27

q q q q q
3.12 Contestarea paternităţii................................................................................................. 28

q q
3.13 Chemarea la succesiune a copilului din afara căsătoriei ............................................. 28

q q q q q q q q
3.14 Situaţia copilului din afara căsătoriei în cazul decesului lui de cujus mai înainte de
q q q q q q q q q q q q q q q
rămânerea definitivă a hotărârii de stabilire a paternităţii ................................................... 30

q q q q q q q
CAPITOLUL IV. FILIAŢIA ÎN CADRUL ASISTENŢEI MEDICALE A

q q q q q q q q
PROCREĂRII ........................................................................................................................ 31
4.1 Precizări prealabile ......................................................................................................... 31
q q
4.2 Problemele concrete si rezolvarea acestora „de lege lata" în România. ....................... 32
q q q q q q q q q q
4.3 Drept comparat ............................................................................................................... 34

q q
CONCLUZII ........................................................................................................................... 36
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 37
1
INTRODUCERE
Dintr-un anumit moment al contemporanităţii, exista o linie ascendentă a q q q q q q q q q q
preocupărilor în domeniul filiaţiei faţă de tată. q q q q q q
Stabilirea filiaţiei faţă de mamă a devenit realmente o problemă doar în zilele noastre, q q q q q q q q q q q q q
qaceasta deoarece, din antichitate si până nu demult, legătura de filiaţie trebuia stabilită
q q q q q q q q q q q q q
mereu în privinţa tatălui copilului si nicidecum a mamei. Nimeni nu punea întrebări în

q q q q q q q q q q q q q q
legătura cu ea, căci era cu siguranţă mama copilului. Legătura dintre mamă si copil putea fi
q q q q q q q q q q q q q q q q
uşor demonstrată cu ajutorul martorilor, a persoanelor care asistaseră la naşterea copilului.

q q q q q q q q q q q q
Din contra, în ceea ce priveşte legătura de filiaţie tată-fiu, era suficient ca mama să nege
paternitatea tatălui si acesta să se afle în faţa unei cauze pierdute, simpla declaraţie a mamei
îl punea în imposibilitatea de a demonstra că el este tatăl copilului.

Datorită uşurinţei cu care putea fi dovedită (proba cu martori) rare au fost în trecut q q q q q q q q q q q q q q q
cazurile când existau nelămuriri cu privire la identitatea mamei. Nu acelaşi lucru se poate
spune despre situaţiile actuale. În lumea modernă, căsătoria a pierdut mult din stabilitate
după liberalizarea divorţului, iar descoperirile extraordinare ale medicinii au făcut posibilă
fecundarea "in vitro" şi însămânţarea artificială, ca urmare, o femeie poate deveni mamă
chiar nefertilă fiind şi chiar fără să-l fi cunoscut vreodată pe tatăl copilului. Cel mai probabil
e ca acesta sa rămână toată viaţa faţă de mamă şi faţă de copil doar un donator de spermă şi,
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
în această calitate, de simplu tată biologic, să nu aibă nicicând vreun drept asupra propriului
copil.
Faptul paternităţii, legătura de filiaţie dintre tată şi copil nu mai e atât de evidentă ca
în secolele trecute, dovada acesteia putând fi oricând răsturnată prin proba contrarie
corespunzătoare, oferită de posibilităţile de verificare biologică din ştiinţa actuală. În mod q q q q q q q q q q q q
corespunzător cu emanciparea fără precedent a tatălui, chestiunea filiaţiei faţă de tată a

devenit o problemă juridică foarte bine conturată şi adesea abordată în dreptul civil.
În lucrarea de faţă, voi prezenta din punct de vedere juridic filiaţia faţă de tată,
urmărind criteriile după care este analizată în sistemul legislativ românesc si ghidându-mă
după punctele de reper evidenţiate de literatura de specialitate si practica judiciară. Lucrarea

a fost structurată in aşa fel încât să trateze cât mai multe aspecte posibile. De altfel, ea
q q q q q q q q q q q q q q q q q
începe cu un istoric al cercetării paternităţii, urmată de o prezentare generală a situaţiei în

prezent.
2
CAPITOLUL I. q
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND FILIAȚIA q q q
1.1 Noţiuni introductive q q
În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de
un strămoş al ei, un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii a stabilit legătura de
la părinte la copil. În înţeles restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un copil şi
fiecare dintre părinţii lui. Filiaţia se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil si părinţi,
care rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei (zămislirii).

q q q q q q q q q
Filiaţia poate fi de doua feluri şi anume, filiaţia faţa de mamă, numită maternitate, şi q q q q q q q q q q q q q q q
filiaţia faţa de tată, numită paternitate. Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie şi din
afara căsătoriei. q
După cum am precizat în alineatul anterior filiaţia faţă de tată sau paternitatea este q q q q q q q q q q q q q q
legătura juridică dintre un copil si tatăl său. Deosebim paternitatea din căsătorie şi aceea din
afara căsătoriei. În mod corespunzător există copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei.1
Deşi sub aspectul statutului juridic, copilul şi afara căsătoriei are acelaşi statut cu celq q q q q q q q q q q q q q
din căsătorie, Codul civil reglementează distinct paternitatea copilului din căsătorie (art.408
C. CIV.) de aceea copilului din afara căsătoriei, întrucât, paternitatea se stabileşte deosebit în
qcele două situaţii. q q
În timp ce filiaţia faţă de mamă, având la bază faptul material si neîndoielnic al

naşterii, se poate dovedi mult mai uşor, filiaţia faţă de tată, rezultând din faptul concepţiei,
se stabileşte mai anevoios.

q q q
Această dificultate decurge din aceea că, faptul concepţiei nu poate fi dovedit direct, q q q q q q q q q q q q q
ci trebuie probate împrejurări conexe, certe, din care să se poată deduce procreaţia. Astfel, în
qce priveşte copilul din căsătorie, faptul conex, cert, este căsătoria, iar in privinţa copilului
din afara căsătoriei, faptul conex constă în relaţiile sexuale întreţinute de mamă cu pretinsul
tată în perioada timpului legal al concepţiei.

q q q q q q
Când vorbim despre copilul din căsătorie ne referim la copilul născut sub durata q q q q q q q q q q q q q
căsătoriei, chiar dacă a fost conceput înainte de încheierea căsătoriei şi indiferent dacă soţul
mamei a cunoscut sau nu starea de gravitate a viitoarei soţii la data închirierii căsătoriei.
De asemenea este considerat ca născut din căsătorie, copilul născut în timpul

căsătoriei lovite de nulitate, fie absolută, fie relativă, aşa cum prevede art. 304 C. CIV., şi
copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după desfacerea, încetarea sau anularea
acesteia, dacă naşterea a avut loc înainte de recăsătorirea mamei. Dacă însă copilul este
conceput după desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei, el nu mai este considerat din
căsătorie.2
Copilul din afara căsătoriei. Potrivit art. 448 C. CIV., copilul conceput si născut în q q q q q q q q q q q q q q
afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi
rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie. Copilul care nu este
din căsătorie este din afara căsătoriei. În această situaţie se găseşte copilul conceput fie
înainte de încheierea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea sau declararea nulităţii
căsătoriei, chiar dacă părinţii lui sunt căsătoriţi, precum şi cel conceput şi născut de părinţi
care nu sunt căsătoriţi între ei.3

q q q q q
Stabilirea paternităţii din căsătorie are loc prin prezumţiile legale de paternitate (art. q q q q q q q q q q q q
408 C. CIV.), iar copilul din afara căsătoriei, prin recunoaştere sau prin hotărâre
judecătorească.
1
I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei,ed. a-VII-a,2005, p. 280, 301
q q q q q q q q q
2
Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul Familiei, Ediţia 4, Ed. All Beck
2005, Bucureşti, Filiaţia faţa de tată , p. 181-182

q q q q q q q q
3
I.P.Filipescu, op.cit., p. 301
q q q q q
3
1.2 Filiaţia faţă de tată din afara căsătoriei
q q q q q q q
1.2.1 Consideraţii generale q q
Prezumţia de paternitate se aplică numai în favoarea copiilor din căsătorie. Filiaţia q q q q q q q q q q q q
faţă de tată din afara căsătoriei se poate stabilii prin recunoaştere voluntară de paternitate
sau prin hotărâre judecătorească în urma acţiunii introduse de copil (art. 408 C. CIV.).
Aceste două moduri de stabilire a modernităţii din afara căsătoriei nu-şi poate găsi aplicare
în privinţa unui copil care se bucură de prezumţia de paternitate.

q q q q q q q q q q
În cazul filiaţiei din afara căsătoriei, maternitatea şi paternitatea sunt independente,

pe când în cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea maternităţii duce, prin intermediul
prezumţiei de paternitate, la stabilirea şi a filiaţiei faţă de tată. Prin urmare, între copilul din
căsătorie şi cel din afara căsătoriei există deosebire în ceea ce priveşte modul de stabilire a
paternităţii.1
Copii rezultaţi dintr-o convieţuire de fapt nu se bucură de beneficiul prezumţiei q q q q q q q q q q q q
legale de paternitate, chiar dacă relaţiile de concubinaj sunt de notorietate şi de lungă durată.
Aplicabilitatea prezumţiilor legale de paternitate presupune stabilirea în prealabil a q q q q q q q q q q
maternităţii copilului2, care unită cu dovada existenţei căsătoriei mamei la data naşterii sau q q q q q q q q q q q q q
concepţiei copilului, face proba raportului de filiaţie copil-tată.3 q q q q q q q q
1.2.2. Situaţii speciale q q
În următoarele două situaţii există particularităţi în ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei din
afara căsătoriei, astfel: q q
a)
Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul q q q q q q q q q q q q q
civil. Astfel, în cadrul procesului penal, proba filiaţiei poate fi făcută şi cu mijloacele q q q q q q q q q q q q q q
procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, nu numai în condiţiile înscrise în q q q q q q q q q q q q
Codul familiei.4 În speţă, inculpatul ucisese o fiică din afara căsătoriei; în recurs s-a
susţinut că stabilirea filiaţiei nu se poate face decât în conformitate cu prevederile q q q q q q q q q q q q q
Codului civil, şi nu prin alte probe, iar inculpatul nu a recunoscut pe acea fiică şi nici q q q q q q q q q q q q q q q q q
o hotărâre judecătorească de stabilire a filiaţiei nu există.5

q q q q q q q q
b) Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei nu se poate face în condiţiile Codului civil. q q q q q q q q q q q q q
În acest sens, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei făcută în cadrul procesului
penal nu este suficientă (nu valorează recunoaştere prin înscris autentic, respectiv q q q q q q q q q q q
hotărâre judecătorească). q q
Este copil din afara căsătoriei, acela născut de o femeie necăsătorită, precum şi acela q q q q q q q q q q q q q q
născut sau conceput în timpul căsătoriei, dar a cărui paternitate a fost tăgăduită de soţul
mamei.
Spre deosebire de copilul din căsătorie, când stabilirea filiaţiei faţă de mama q q q q q q q q q q q q
înseamnă, implicit, şi stabilirea raportului de filiaţie paternă faţă de soţul mamei prin
intermediul prezumţiilor legale de paternitate, maternitatea şi paternitatea copilului din afaraq q q q q q q q q q q
căsătoriei sunt independente. Copilul din afara căsătoriei cu filiaţia stabilita se bucura de
aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie.6

q q q q q q q
1
Idem., p. 327 q q
2
Art. 422, 423 C.Civ.
q q q q q
3
Adrian Pricopi, Bianca Pricopi, Rudenia în dreptul roman, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex,Bucureşti 2004, p.
44 , op. cit. Emese Florian

q q q q q
4
I.P.Filipescu, op. cit.,p. 327
q q q q
5
Trib. Suprem, Cod. Pen. Dec. nr. 754 din 30 iunie 1964 (nepublicată), menţionată de Gh. Elian, op. cit., p.
67-68
6
Emese Florian, Dreptul Familei, Facultatea de Drept, Universitatea “Babes Bolyai” Cluj-Napoca,
Ed.Lumina Lex 1997, p.241-242 q q q
4
Primul interesat în stabilirea modernităţii din afara căsătoriei este copilul, pentru a-şi
vedea precizată astfel situaţia juridică faţă de tatăl şi rudele acestuia (ocrotire părintească,
obligaţia de întreţinere, dreptul la nume, succesiunea, etc.). Părintele din afara căsătoriei
poate avea şi el interesul în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara căsătoriei a copilului.
Astfel pot fi interese nepatrimoniale, familiale ori de ordin patrimonial (dreptul la întreţinere,
succesiune etc.).1
q q
1
q I.P.Filipescu, op. cit. p. 328 q q q q
5
CAPITOLUL AL II-LEA. q q
q RECUNOAȘTEREA DE PATERNITATE. MODALITATE DE STABILIRE A q q q q q q q
FILIAŢIEI FAȚĂ DE TATĂL DIN AFARA CĂSĂTORIEI q q q q q q
2.1 Recunoaşterea de paternitate

q q q
Recunoaşterea este actul prin care un bărbat declară că un anumit copil este al său. q q q q q q q q q q q q q q q
Felurile recunoaşterii1 q
- Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost
trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte
pe copil.
q
- Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
- După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi
fireşti.
Din această categorie face parte şi copilul din căsătorie, dar căruia i s-a tăgăduit
paternitatea, deoarece el devine astfel un copil din afara căsătoriei. q q q q q q q q q
O situaţie specială există în cazul conflictului de paternitate, când copilul devine din
afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit paternitatea de către fiecare dintre cei doi
bărbaţi împotriva cărora a putut opera prezumţia de paternitate.

q q q q q q q q
La fel ca recunoaşterea de maternitate, recunoaşterea filiaţiei de către tată are o

natură juridică mixtă, fiind o mărturisire de paternitate exprimată în forma unui act juridic,
ceea ce explică şi caracterele juridice ale acestuia:

q q q q q q q
- recunoaşterea de paternitate, chiar făcută prin testament, este irevocabilă; q q q q q q q q
- recunoaşterea modernităţii are efect declarativ, retroactivând până la data naşterii q q q q q q q q q q
copilului;
- consecinţele recunoaşterii se impun erga omnes q q q q q
- recunoaşterea de paternitate este un act personal al tatălui. Ca urmare, dreptul de a q q q q q q q q q q q q q q
recunoaşte filiaţia aparţine exclusiv tatălui şi nu este transmisibil moştenitorilor acestuia, iar
valabilitatea recunoaşterii este condiţionată numai de existenţa voinţei conştiente a autorului,

chiar dacă acesta e lipsit de capacitate de exerciţiu.

q q q q q q q q
- recunoaşterea este un act juridic unilateral; efectele sale nu sunt condiţionate de q q q q q q q q q q q q
acceptarea recunoaşterii de către copilul recunoscut, dar va trebui să îndeplinească cerinţele

de valabilitate specifice manifestărilor de voinţă;

q q q q q
- actul juridic al recunoaşterii nu este susceptibil de modalităţi (termen sau condiţie) q q q q q q q q q q q
- recunoaşterea de paternitate este un act juridic solemn, deci trebuie exprimat într- q q q q q q q q q q q
una din formele limitativ prevăzute de lege2;

q q q q q q
2.1.1 Copii care pot fi recunoscuţi q q q q q
Recunoaşterea de paternitate se poate face cu privire la copilul conceput şi născut în q q q q q q q q q q q q q q
afara căsătoriei3. Copii născuţi sau concepuţi în timpul căsătoriei, aşa cum am văzut,
beneficiază de prezumţia de paternitate reglementată de art. 414 C. CIV. q q q q q q q q q q
a) În regula generală se recunoaşte copilul din afara căsătoriei care este q q q q q q q q q q q
născut. Recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie q q q q q q q q q q q q q
odată cu înregistrarea naşterii copilului, fie după această dată; q q q q q q q q
1
Art. 415 C. Civ.
q q q q
2
E. Florian, op. cit. p. 242-243
q q q q q q
3
Recunoaşterea unui copil din căsătorie nu produce efecte juridice întrucat, anterior acesteia, trebuie
tăgăduita paternitatea acestuia (I.P.Filipescu, Probleme în legatură cu recunoaşterea şi contestarea

paternitaţii, in R.R.D. nr. 1/1985, p 95); Tribunalul Suprem, s. civ., dec. nr. 755/1878, in R.R.D. nr.
12/1978, p 63 si dec nr. 1045/1981, in R.R.D nr. 2/1982, p. 64.

6
b) Copilul conceput. Socotim că se poate face recunoaşterea unui copil q q q q q q q q q q
conceput, dar încă nenăscut, însă recunoaşterea este sub condiţia suspensivă ca, la q q q q q q q q q q q q
naştere, acesta să aibă situaţia juridică de copil din afara căsătoriei. Astfel, de q q q q q q q q q q q q q
exemplu, recunoaşterea unui copil nenăscut, făcută de un bărbat, printr-un testament, q q q q q q q q q q q
care ar deceda apoi, dar înainte de naşterea copilului, care ar deceda apoi, dar înainte
de naşterea copilului, este valabilă dacă acesta, la naştere, are condiţia juridică de
copil din afara căsătoriei. q q q
c) Copilul decedat. Copilul din afara căsătoriei poate fi recunoscut după ce a q q q q q q q q q q q q
decedat, dar numai dacă acel copil a lăsat descendenţi fireşti. Aceasta pentru a q q q q q q q q q q q q q
împiedica recunoaşterea ce s-ar face numai în interesul tatălui, cu scopul de a q q q q q q q q q q q q q
dobândi succesiunea copilului; q q
d) Copilul deja recunoscut.1 S-a ridicat problema dacă un copil care a fost deja q q q q q q q q q q q q q
recunoscut poate fi recunoscut de un alt bărbat, care pretinde ca acel copil este al q q q q q q q q q q q q q q q
său. S-au exprimat mai multe păreri: q q q q q
- Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevăratul său tată, deoarece

nimic nu se opune la aceasta, iar delegatul de stare civilă nu poate refuza înregistrarea
celei de-a doua recunoaşteri.2 Situaţia neclară a modernităţii copilului va fi soluţionată de

îndată ce primul interesat va introduce o acţiune în contestarea uneia din cele doua
recunoaşterii;
- copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat, dacă acesta nu a q q q q q q q q q q q q q q q
avut cunoştinţă de existenţa primei recunoaşteri, dar delegatul de stare civilă poate refuza
înregistrarea acesteia, câtă vreme recunoaşterea anterioară nu a fost înlăturată, pe calea q q q q q q q q q q q q
contestaţiei, ca fiind necorespunzătoare adevărului3. Posibilitatea acestui refuz este q q q q q q q q q
întemeiată pe interesul copilului, a cărui paternitate ar fi, în cazul contrar, stabilită în funcţie
de capriciile persoanelor care fac asemenea recunoaşteri. Rezultă că un bărbat nu poate

recunoaşte un copil deja recunoscut de către alt bărbat, dacă această recunoaştere îi este
cunoscută, câtă vreme nu a fost înlăturată pe calea contestaţiei; q q q q q q q q q
- copilul care şi-a stabilit paternitatea pe calea recunoaşterii nu mai poate fi q q q q q q q q q q q q
recunoscut de către alt bărbat. Recunoaşterea de către tată nu este posibilă nici atunci când
se pretinde că în registrul de stare civilă figurează numele adevăraţilor părinţi, cele

menţionate fiind false, ori atunci când registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse,
deoarece, în primul caz, va trebui ca cel ce vrea a recunoaşte să dovedească, în prealabil, în

justiţie, falsul, iar în al doilea caz, să ceară reconstituirea actului de naştere spre a dovedi
apoi, în justiţie, că el nu cuprinde numele tatălui său că numele pe care-l cuprinde este fals.
În acelaşi sens, se precizează că prima recunoaştere trebuie să-şi producă efectele până în
momentul în care bărbatul ce se pretinde şi el tatăl copilului din afara căsătoriei va dovedi că
qprima recunoaştere nu corespunde adevărului.

q q q q
- un copil deja recunoscut poate fi recunoscut de către alt bărbat care se pretinde q q q q q q q q q q q q q q
tatăl copilului, mai ales dacă cel ce face ultima recunoaştere nu are cunoştinţă de prima
recunoaştere, dar delegatul de stare civilă, constatând acest lucru, este îndreptăţit să refuze q q q q q q q q q q q q q
înregistrarea recunoaşterii ulterioare, câtă vreme cea anterioară nu este înlăturată pe calea q q q q q q q q q q q q
contestaţiei, ca fiind necorespunzătoare adevărului.4 În sprijinul acestei soluţii se pot aduce

următoarele documente: q
a) nu există un text care să interzică recunoaşterea unui copil deja recunoscut, cum q q q q q q q q q q q q q
există în materia filiaţiei faţă de mamă; singura condiţie pe care legea o cere este aceea ca
acel copil să fie din afara căsătoriei;

q q q q q q
1
I.P Filipescu, Aspecte noi privind paterinitea copilului din afara căsătoriei, in A.U.B., S. sch. j., nr. 1,
q q q q q q q q q q q q q q q q q q
1972, p. 41-43 q q
2
T.R. Popescu, Dreptul familiei, Tratat, Rudenia şi ocrtorierea minorului,Ed. De Stat Didactică şi Pedagogică
qBucureşti 1960 , p. 67 q q q q
3
Ion P. Filipescu, op. cit., p. 329
q q q q q q q
4
I.P Filipescu, op. cit. p. 173
q q q q q q q
7
b) interesul copilului nu numai că se opune la admiterea acestei soluţii, ci, q q q q q q q q q q q q
dimpotrivă, deoarece situaţia neclară cu privire la paternitate, în asemenea situaţie, va fi q q q q q q q q q q q q q
soluţionată de îndată ce primul interesat va introduce acţiune în constatare a uneia din cele
doua recunoaşteri, iar dacă acţiunea se introduce de către mama copilului, de acesta sau de
descendenţii lui, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a q q q q q q q q q q q
moştenitorilor săi. q
În ce ne priveşte, împărtăşim părerea acelor autori care susţin că nu se poate face

recunoaşterea unui copil deja recunoscut, câtă vreme filiaţia acestuia, anterior stabilită, q q q q q q q q q q q
nu este înlăturată pe o cale recunoscută de lege.

q q q q q q q q
În practica judiciară s-a statuat în sensul că o recunoaştere de paternitate făcută o dată cu

înregistrarea naşterii copilului, dar care n-a putut fi acceptată, întrucât copilul beneficia de q q q q q q q q q q q q q
prezumţia de paternitate faţa de soţul mamei dispărut, poate fi luată în considerare, dacă,
ulterior, prezumţia de paternitate a fost înlăturată prin hotărârea judecătorească prin care s-a
declarat moartea soţului mamei. q q q
2.1.2. Conflictul aparent între paternităţile din afara căsătoriei q q q q q q q
Copilul recunoscut poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii faţă de un alt q q q q q q q q q q q q
bărbat decât cel ce a făcut recunoaşterea, deoarece nu există un text care să oprească aceasta.
qHotărârea judecătorească prin care se stabileşte paternitatea din afara căsătoriei îndeplineşte
şi funcţia de contestare a recunoaşterii anterior făcute, astfel că rămâne valabilă ultima

paternitate stabilită. Această soluţie se justifică prin aceea că, pe de o parte1, hotărârea
judecătorească intervenită este opozabilă tuturor celor care au participat la proces, dacă ar fi q q q q q q q q q q q q q q
cazul cu cel ce făcuse recunoaşterea, până la dovada contrară pe cale judecătorească, iar
dacă a participat la proces, hotărârea judecătorească îşi produce efectele, în ceea ce-l
priveşte, cu autoritate de lucru judecat2; pe de altă parte, reclamantul în acţiunea pentru

stabilirea paternităţii nu are obligaţia să administreze vreo probă în contestarea recunoaşterii,

astfel că hotărârea judecătorească înseamnă contestarea recunoaşterii anterior săvârşită. De

q q q q q q q q q q
aceea, în literatura juridică se admite că, în cazul pe care-l avem în vedere, este ulterioară
recunoaşterii de paternitate3. q q
Care este soluţia dacă cel ce a recunoscut pe copil reuşeşte apoi să facă dovada q q q q q q q q q q q q q q q
contrară hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii? În acest caz, hotărârea

judecătorească nemaifiindu-i opozabilă, recunoaşterea este valabilă. De altfel, dovada q q q q q q q q q
contrară hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii implică o nouă recunoaştere în faţa

instanţei judecătoreşti. q
În situaţia inversă, copilul care şi-a stabilit paternitatea prin hotărâre judecătorească
nu poate fi recunoscut ulterior de un alt bărbat care se pretinde că este tatăl copilului,
deoarece hotărârea îi este opozabilă până la proba contrară făcută pe cale judecătorească. În
asemenea situaţie, pentru ca recunoaşterea să fie valabilă, trebuie ca mai întâi să se facă
dovada contrară hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii şi apoi să se recunoască acel

copil4.
2.1.3. Situaţii speciale q q
În anumite cazuri, recunoaşterea de paternitate poate prezenta particularităţi. Astfel,

să presupunem că un copil este născut de o femeie căsătorită, soţul fiind dispărut. Copilul
beneficiază de prezumţia de paternitate. În consecinţă, recunoaşterea de paternitate a acestui q q q q q q q q q q q q
copil este lovită de nulitate absolută. Dacă, după recunoaşterea de paternitate, soţul mamei
1
q Art. 15 Legea nr. 119 din 1996, republicata 18 mai 2012
q q q q q q q q q q
2
q În ceea ce ne priveşte acest aspect, P. Anca, op. cit., p. 105
3
q T.R.Popescu, op cit., vol II, p. 57; I.P.Filipescu, op. cit., p. 170; q q q q q q q q q q q q
4
q I.Filipescu, op. cit., p. 43-44 q q q q
8
este declarat mort, iar data decesului stabilită prin hotărâre judecătorească este anterioară
concepţiei copilului, acesta este din afara căsătoriei, deoarece hotărârea îşi produce efectele
retroactive, până la data amintită. În această situaţie, recunoaşterea de paternitate a copilului, q q q q q q q q q q q q q
deşi iniţial a fost nulă, acum este valabilă, deoarece a dispărut cauza de nulitate. Dacă soţul
mamei copilului reapare şi se anulează hotărârea declarativă de moarte, înseamnă că acel

copil este considerat din căsătorie, astfel că recunoaşterea de paternitate este din nou lovită
de nulitate absolută. În cazul în care soţul mamei ar tăgădui paternitatea copilului, acesta se
consideră din afara căsătoriei, iar recunoaşterea este iarăşi valabilă1. În situaţiile amintite,
recunoaşterea se consideră nulă sau valabilă de drept, hotărârea judecătorească ce ar fi q q q q q q q q q q q q q
intervenit constatând numai, după caz, nulitatea ori valabilitatea recunoaşterii.

q q q q q q q q
O altă situaţie ar fi aceea, apropiată de cea precedentă, când se recunoaşte un copil

născut de o femeie căsătorită. Recunoaşterea de paternitate a acestui copil este nulă absolut.
Dacă, ulterior, paternitatea copilului este tăgăduită, copilul fiind considerat din afara
căsătoriei, aceasta cu efect retroactiv de la concepţia sa, recunoaşterea este valabilă, deoarece
qa dispărut cauza de nulitate. În această situaţie, nu este necesară o nouă recunoaştere pentru
a se stabilii paternitatea copilului. Dacă ea intervine, este binevenită.

q q q q q q q q q
După cum am arătat, copilul conceput poate fi recunoscut de către un bărbat care q q q q q q q q q q q q q q
pretinde că este tatăl lui, însa recunoaşterea îşi produce efectele numai dacă, la naştere,
copilul este din afara căsătoriei, Să presupunem că, după recunoaştere, dar înainte de
naşterea copilul mama se căsătoreşte. Copilul beneficiază de prezumţia de paternitate. Este

un caz aparent de dublă paternitate. Dacă soţul mamei tăgăduieşte paternitatea copilului,
acesta este din afara căsătoriei, iar recunoaşterea care a fost făcută înainte de naştere este
valabilă, copilul având paternitatea stabilită, deoarece a dispărut cauza de nulitate a

recunoaşterii.
2.1.3.1 Caracterele recunoaşterii q q
Recunoaşterea de paternitate prezintă aceleaşi caractere ca şi recunoaşterea de q q q q q q q q q q
maternitate. În consecinţă recunoaşterea de paternitate este un act personal, care nu poate fi q q q q q q q q q q q q q q
deci făcută decât personal de către tatăl copilului sau prin mandatar, dar cu procura specială
şi autentică. Pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu se cere capacitatea necesară

pentru săvârşirea actelor juridice, ci discernământul necesar. De aceea, minorul şi cel pus
sub interdicţie – în momentele lui de luciditate – pot face recunoaşterea de paternitate, fără a
fi nevoie de vreo încuviinţare prealabilă2. Recunoaşterea de paternitate este un act declarativ

de filiaţie, produce efecte retroactive, este un act unilateral şi nu se poate revoca.

2.1.3.2 Formele recunoaşterii q q
Recunoaşterea de paternitate se poate face prin una din următoarele forme (art. 416 C. q q q q q q q q q q q q q q
CIV.)
a) Declaraţia la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, fie odată q q q q q q q q q q q q
cu înregistrarea naşterii copilului, fie după această dată. În prima situaţie, numele
tatălui este trecut în actul de naştere al copilului, iar în cea de-a doua situaţie, q q q q q q q q q q q q q q q
declaraţia tatălui, care se poate face în faţa oricărui serviciu de stare civilă, se înscrie q q q q q q q q q q q q q q q
de către serviciul de stare civilă al locului de naştere al copilului, prin menţiune pe

marginea actului de naştere al copilului. q q q q q
1
Problema este aceeaşi când se rectifică data morţii soţului femeii care a născut copilul recunoscut, în urma
rectificării, copilul nemaibeneficiind de prezumţia de paternitate, iar apoi se anuleaza hotărârea de declarare a
qmorţii. q
2
I. Filipescu , op. cit., p. 331; în sensul că minorii şi interzişii nu pot facere cunoaştere valabilă, Ilie
Stoenescu, S. Zailberstain, op. cit., p 387. q q q q q q
9
b) Înscrisul autentic. Aceasta se poate face în faţa notariatului public. Recunoaşterea q q q q q q q q q q q
făcută în faţa instanţei judecătoreşti, în cursul unui proces, este o recunoaştere făcută q q q q q q q q q q q q q
prin înscris autentic1. q q
Totuşi, instanţa judecătorească are îndatorirea de a verifica recunoaşterea, căci s-ar q q q q q q q q q q q
putea ca acel copil să beneficieze de prezumţia de paternitate şi deci să nu poată fi

recunoscut. Constatând recunoaşterea pârâtului făcută la interogatoriu şi deci paternitatea q q q q q q q q q q
este astfel stabilită, instanţa are obligaţia să dispună înregistrarea recunoaşterii la serviciul de
qstare civilă2. Într-adevăr, s-a decis că recunoaşterea de paternitate făcută în faţa instanţei de
judecată, în cursul unui proces, este o recunoaştere făcută prin înscris autentic.3 Instanţa de
judecată are îndatorirea de a verifica recunoaşterea, căci s-ar putea ca acel copil sa
beneficieze de prezumţia de paternitate şi deci să nu poată fi recunoscut. Având în vedere şi q q q q q q q q q q q q q q q q
alte soluţii ale instanţelor judecătoreşti, se poate considera că recunoaşterea făcută, în

condiţiile arătate, prezintă unele particularităţi faţă de recunoaşterea făcută prin înscrisq q q q q q q q q q q
autentic. Astfel, în acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei introdusă după
împlinirea termenului de prescripţie, dacă recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are q q q q q q q q q q
caracterul unei declaraţii autentice, se pune întrebarea de a şti cum se termină acţiunea? Într-q q q q q q q q q q q q q q
o părere s-a spus că instanţa de judecată ar trebui numai să ia act de recunoaştere a pârâtului,
qcare produce efecte directe şi independente, să nu se admită acţiunea, ci să se dispună

închiderea dosarului. Într-o altă părere, instanţa de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a q q q q q q q q q q q q q q
recunoscut un copil din afara căsătoriei, urmează să dea o hotărâre de admitere a acţiunii în q q q q q q q q q q q q q q q q
stabilirea paternităţii4. q q
2.1.3.3. Natura recunoaşterii de paternitate q q q q
Fiind o mărturisire a tatălui asupra filiaţiei copilului, pe care-l declară că-i aparţine, q q q q q q q q q q q q q
recunoaşterea apare ca un mod de proba, care, dacă nu corespunde adevărului poate fi q q q q q q q q q q q q q q
contestată prin acţiune în justiţie. Recunoaşterea produce efecte declarative, deci retroactive q q q q q q q q q q q
din momentul existenţei faptului mărturisit, adică naşterea copilului şi chiar mai înainte de la
qconcepţia acestuia. Dar recunoaşterea de paternitate este şi un act juridic, care creează q q q q q q q q q q q q q
legătură de filiaţie dintre tată şi copil. De aceea, recunoaşterea de paternitate, ca act juridic,
este supusă normelor aplicabile acestuia, afară de cazul când legea dispune altfel. Rezultă
deci că recunoaşterea de paternitate are o natură complexă, fiind nu numai un mod de probă,
ci şi un act juridic. Având această figură juridică, înseamnă că din fiecare din cele două
caractere (mod de probă, act juridic) se pot deduce consecinţe corespunzătoare, menţionând
mai jos numai unele din acestea.

q q q q q
2.1.3.4. Capacitatea cerută pentru recunoaştere q q q q
Pentru efectuarea unei recunoaşteri valide de paternitate nu este necesară capacitatea q q q q q q q q q q q
cerută în genere pentru actele juridice, fiind suficient ca persoana să aibă discernământ.
Aceasta înseamnă că recunoaşterea va fi valabil făcută şi de către tatăl minor şi de cel pus
sub interdicţie, dacă s-a aflat într-un moment de luciditate. Minorul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă va putea face recunoaşterea fără nici o încuviinţare5. q q q q q q q q q
1
Fostul Trib. Reg. Craiova, Cod. Civ., dec. nr. 5334 din 8 octombrie 1957;
2
Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 962 din 10 aprilie 1973;
q q q q q q q q q q
3
Fostul Trib. Reg. Craiova, dec. civ. Nr. 5334 din 8 octombrie 1957; Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 2147 din
15 decembrie 1967, in R.R.D., nr. 5, 1968, p. 159; trib. Jud. Dâmboviţa, dec. civ. Nr. 3 din 12 martie 1968,
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
in R.R.D., nr.5, 1968, p. 159;

q q q q q
4
R. Petrescu, Actiunile de stat, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică și enciclopedică, 1977, p. 103.
5
Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, op. cit. , p. 200
10
2.1.3.5. Efectele recunoaşterii de paternitate q q q q
Recunoaşterea are ca principal efect juridic stabilirea paternităţii copilului faţă de acel q q q q q q q q q q q
qbărbat. Ca şi înainte de recunoaştere, copilul rămâne tot din afara căsătoriei, dar cu
paternitate stabilită nu numai de la data recunoaşterii, ci şi pentru trecut, de la naştere, chiar

de la concepţie. Această schimbare în starea civilă a copilului poate determina, în condiţiile

legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea acestuia prin părinţi, obligaţia de
întreţinere, succesiunea etc. q q q
2.1.3.6. Contestarea recunoaşterii de paternitate q q q q
Noţiune. Deşi recunoaşterea de paternitate este irevocabilă, ea poate, fi contestată, q q q q q q q q q q q
atunci când nu corespunde adevărului. Prin urmare, a contesta înseamnă altceva decât a
revoca1.
Acţiunea în contestare a recunoaşterii de paternitate se poate face de către orice q q q q q q q q q q q q q
persoană care dovedeşte un interes patrimonial sau nepatrimonial. În această situaţie se pot
găsi:
A) copilul recunoscut; q q q
B) moştenitorii copilului recunoscut; q q q q
C) mama copilului recunoscut; q q q
D) bărbatul care a făcut recunoaşterea; q q q q q
E) moştenitorul acestuia; q q
F) bărbatul care a recunoscut anterior pe acelaşi copil; q q q q q q q q
G) moştenitorii acestuia; q q
În practica judiciară s-a arătat chiar, că este posibilă contestarea recunoaşterii de

paternitate intentată de tatăl care a ştiut de la început că face o recunoaştere nereală2, ca şi

recunoaşterea modernităţii făcută de pârât în faţa instanţei, pe care aceasta doar a constatat- q q q q q q q q q q q q q
o. Pentru acest din urma caz, distingem doua situaţii. Dacă paternitatea a fost stabilită prin
hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat, acţiunea în constatare nu este

admisă, întrucât hotărârea poate fi reformată numai prin folosirea căilor ordinare sau
extraordinare de atac prevăzute de lege3. Dacă însă, prin hotărârea judecătorească, instanţa q q q q q q q q q q q q
nu a stabilit, pe bază de probe, paternitatea, ci doar a constatat recunoaşterea modernităţii

făcute de pârât în faţa ei, contestaţia este admisibilă, dacă recunoaşterea nu corespunde
realităţii.4 Atunci când contestarea recunoaşterii este făcută de mamă sau de însuşi copilul
recunoscut sau de către descendenţii săi, sarcina probei este inversată, aceasta revenindu-i q q q q q q q q q q q q
celui care a făcut recunoaşterea şi nu celor care o contestă, ca şi când el ar fi introdus

acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, deşi nu are dreptul la o asemenea
acţiune, acestuia fiindu-i mai uşor să dovedească faptul că recunoaşterea corespunde

adevărului. Poziţia tatălui, este deci, în această situaţie, asemănătoare reclamantului, din q q q q q q q q q q q
1
Se poate contesta recunoaşterea de paternitate făcută prin declaraţie la serviciul starii civile, act autentic şi
testament. Paternitatea stabilită prin hotarare judecătorească nu poate fi contestată (Trib. Suprem, dec. civ.
Nr. 764 din 11 mai 1978, in R.R.D., nr. 11, 1978, p. 62).
2
Jud. Mediaş, sent. Civ. Nr. 760/1981, in R.R.D. nr. 41/1982, p. 50-52, cu nota critică de B. Diamant, p.
49-50; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 372/1982, in R.R.D. nr. 1/1983, p.250; Alexandru Bacaci, Viorica-
Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu op cit. , p. 201;

q q q q q q q q
3
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 764/1978, in R.R.D. nr. 11/1978, p.62; Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ., nr.
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
1158/1981, in R.R.D. nr. 5/1982, p. 60; q q q q q q
4
Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1171/1989, în revista Dreptul nr.4/1990, p. 79. În sens contrar, ca nici în
acest caz hotărârea nu poate fi contestată, ci doar reformată prin căile de atac legale, întrucat art. 58 alin. (1)
C. fam. are în vedere doar recunoaşterea extrajudiciară; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 764/1978, in R.R.D.
q q q q q q q q
q q q q q q q q q
nr. 11/1978, p.62; Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ., nr. 1158/1981, in R.R.D. nr. 5/1982, p. 60 si Trib. Jud.
Hunedoara, dec. civ. Nr. 986/1977, în R.R.D. nr. 5/1978, p.58; Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia.
11
punctul de vedere al probelor, în acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.
Dacă acţiunea în contestarea recunoaşterii este, admisă, ea are drept efect înlăturarea filiaţiei
faţa de bărbatul care a efectuat recunoaşterea1, iar dacă autorul recunoaşterii decedează şi
acţiunea este continuată împotriva moştenitorilor săi, bineînţeles exceptând copilul

q q q q q q q q q
recunoscut, sarcina probei revine acestor moştenitori. Acţiunea în contestarea recunoaşterii

q q q q q q q q q q
de paternitate este imprescriptibilă, căci legea nu prevede nici un termen în care trebuie
introdusă2.
Efecte. Daca această acţiune este admisă, se înlătură, cu efect retroactiv, filiaţia q q q q q q q q q q q q
stabilită prin aceea recunoaştere. Această schimbare în starea civilă a copilului poate
determina, în condiţiile legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea părintească,

obligaţia de întreţinere, succesiunea etc. Unele probleme se ridică cu privire la numele pe

care îl va avea copilul în cazul contestării recunoaşterii de paternitate. S-ar putea distinge
mai multe situaţii:

q q
a) Copilul nu are stabilită filiaţia faţa de mamă, ceea ce, practic, se poate întâlni q q q q q q q q q q q q q q
extrem de rar. În acest caz, copilul urmează a reveni la numele avut anterior celui q q q q q q q q q q q q q q q
dobândit ca urmare a recunoaşterii de paternitate, adică la numele stabilit de q q q q q q q q q q q q
autoritatea tutelară; q
b) Copilul are stabilita filiaţia faţa de mamă. În acest caz, copilul urmează a reveni la q q q q q q q q q q q q q q q
numele mamei, pe care l-a dobândit potrivit art. 449 C. CIV. Este însă posibil, ca q q q q q q q q q q q q q q q
între timp, mama copilului să-şi fi schimbat numele pe cale administrativă sau să şi-l
fi modificat ca urmare a schimbării stării civile (de exemplu, s-a căsătorit sau a
divorţat). În prima situaţie, copilul nu poate să ia numele mamei, schimbat, deoarece q q q q q q q q q q q q q
numai acesteia i s-a încuviinţat să poarte acest nume, iar admiterea contestării q q q q q q q q q q q q
recunoaşterii de paternitate, exclude posibilitatea pentru copil de a purta în continuare q q q q q q q q q q q
numele celui ce îl recunoaşte şi nu ar putea constitui un temei pentru copil de a lua

acelaşi nume, afară dacă i s-ar încuviinţa, tot pe cale administrativă, pentru q q q q q q q q q q q q
împrejurarea amintită, să aibă acelaşi nume ca mama lui. Dacă mama copilului s-a q q q q q q q q q q q q q
căsătorit între timp cum prin ipoteză şi-a modificat numele, copilul nu ar putea să ia q q q q q q q q q q q q q q q
numele actual al mamei, adică numele soţului său, un nume format din numele q q q q q q q q q q q q q
reunite ale celor doi soţi. De asemenea, dacă mama copilului ar fi divorţat, iar în q q q q q q q q q q q q q q q
urma divorţului are un nume diferit decât cel din timpul căsătoriei. Pe care l-a avut şi q q q q q q q q q q q q q q q q
copilul înainte de recunoaştere, este greu de admis ca acel copil poate să ia numele q q q q q q q q q q q q q q q
actual al mamei, adică cel după divorţ, care este diferit de cel pe care copilul l-a avut q q q q q q q q q q q q q q q q q
înainte de recunoaşterea contestată, deoarece pentru el ar însemna un nume nou faţa q q q q q q q q q q q q q
de acela pe care l-a avut atât înainte, cât şi după recunoaşterea de paternitate, apoi
contestată.
În toate cazurile menţionate ar urma deci să se admită că copilul revine la numele de
familie pe care l-a avut înainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoaşterii de
paternitate. Potrivit acestei soluţii, copilul poate să aibă un nume de familie diferit de cel al
mamei sale, deşi are filiaţia stabilită faţa de aceasta.

q q q q q q q q
Dar, un asemenea rezultat se poate obţine şi în situaţii obişnuite. Astfel, să q q q q q q q q q q q q q
presupunem că mama copilului se căsătoreşte şi dobândeşte, prin căsătorie, numele soţului q q q q q q q q q q q q
ei. Copilul va rămâne cu numele mamei avut înainte de căsătorie, el neputându-se schimba
prin căsătoria mamei.

q q
În sfârşit, mai pot fi şi alte situaţii, în care, ca efect al modificării stării civile, numele
qmamei copilului să se schimbe între timp. S-ar putea da aceeaşi soluţie ca mai sus. În cazul
în care copilul îşi va stabili ulterior paternitatea, el va putea să ia numele de familie al tatălui
qsău, în condiţiile art. 449 C. CIV.

q q q q q q
Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate q q q q q
1
q Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, op. cit., p. 201;
q q q q q q q q q
2
q Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 546 din 2 aprilie 1971, în I.G. Mihuta, Repertoriu… 1969-1975, p. 42
12
Ca în toate cazurile nulitatea are doua forme şi anume nulitatea absolută şi nulitatea
relativă.
Nulitatea absolută. Recunoaşterea de paternitate, care nu este făcută cu respectarea q q q q q q q q q q q
prevederilor art. 414 C. CIV., este lovită de nulitate absolută. Astfel, de exemplu, este cazul q q q q q q q q q q q q q q q
care recunoaşterea nu este făcută prin una din formele în care se poate efectua, când
recunoaşterea este privitoare la un copil din căsătorie, când s-a recunoscut un copil mort, dar q q q q q q q q q q q q q q q
care nu a lăsat descendenţi fireşti, când recunoaşterea nu a fost făcută de către tată, personal
sau prin mandatar special şi cu procură autentică.

q q q q q q q
Nulitatea relativă. În privinţa problemei dacă recunoaşterea de paternitate poate fi q q q q q q q q q q q
anulată pentru vicii de consimţământ există discuţii. Într-o părere1, recunoaşterea de

paternitate nu poate fi anulată pentru viciu de consimţământ, ea putând fi numai contestată

dacă nu corespunde adevărului. Într-o altă părere2, recunoaşterea de paternitate poate fi

anulată, pentru dol sau violenţa, iar în ceea ce priveşte eroarea se face următoarea distincţie:
dacă eroarea se produce asupra identităţii persoanei recunoscute, acţiunea în nulitatea

relativă va fi primită; dacă eroarea priveşte însăşi filiaţia, acţiunea în nulitatea relativă se
confundă cu acţiunea în contestarea recunoaşterii făcute. q q q q q q q
Pentru motivele arătate în privinţa acţiunii în anularea recunoaşterii de maternitate, q q q q q q q q q q q
pentru vicii de consimţământ, credem că trebuie făcute aceeaşi deosebire:

q q q q q q q q q
a) când recunoaşterea corespunde adevărului, nu există interes pentru introducerea q q q q q q q q q
acţiunii în anulare, deoarece ar urma ca în cursul procesului să se facă o nouă q q q q q q q q q q q q q q q
recunoaştere;
b) când recunoaşterea nu corespunde adevărului, nu ar trebui refuzată acţiunea în q q q q q q q q q q q
anulare, deoarece, pe de o parte, regimul juridic al acţiunii în contestare şi cel al q q q q q q q q q q q q q q q
acţiunii în anulare sunt diferite şi, pe de altă parte, legea nu interzice acţiunea în q q q q q q q q q q q q q q q
anularea recunoaşterii de filiaţie3. q q q
De aceea, în cursul procesului pornit prin acţiunea în anulare se va pune în discuţie şi

problema conformităţii recunoaşterii cu realitatea. Dar aceasta înseamnă admiterea acţiunii

q q q q q q q q q q
în anulare, deci posibilitatea introducerii ei.

q q q q q
În sfârşit, posibilitatea acţiunii în anulare decurge din figura juridică a recunoaşterii,

care nu este numai o mărturisire, ci şi un act juridic, supus dreptului comun, în măsura în
care nu se prevede în lege altfel.

q q q q q q
Dovada viciilor de consimţământ se face potrivit dreptului comun. q q q q q q q q
După cum am arătat, pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu se cere q q q q q q q q q q q q
capacitatea de exerciţiu necesară săvârşirii actelor juridice, ci numai discernământul necesar

pentru că face o mărturisire. De aceea nu se pune problema nulităţii relative a recunoaşterii

pentru incapacitatea de exerciţiu. Trebuie însă precizat că este posibilă acţiunea în anulare a
recunoaşterii de paternitate în cazul în care autorul acesteia nu a avut o voinţa conştientă q q q q q q q q q q q q q q q
când a făcut-o. q q
Efectele nulităţii sau anulării recunoaşterii de paternitate q q q q q q
Ambele feluri de nulităţi produc aceleaşi efecte. Aceste efecte au loc nu numai pe q q q q q q q q q q q q q q
viitor (ex nunc), ci şi pentru trecut (ex tunc) până la data când recunoaşterea s-a produs. În
consecinţă, recunoaşterea lovită de nulitatea absolută ori relativă se consideră că nu a avut

loc, copilul având aceeaşi situaţie juridică pe care a avut-o înainte de data recunoaşterii,
adică fără paternitate stabilită. În condiţiile legii, se pot produce consecinţe cu privire la
numele copilului, ocrotirea părintească, obligaţia de întreţinere, succesiune etc.

q q q q q q q q
1
Ion Filipescu , nota la dec., nr. 547 din 8 martie 1955, a fostului Trib. al Capitalei, Cod. II, in L.P; nr.4,
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
1955, p.431; Tudor R. Popescu, op. cit., vol. II, p.38 şi urm.
2
Al. Oproiu, Daca se poate introduce acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii pentru incapacitate sau
vicii de consimtământ, in L.P., nr. 9, 1961, p.48. De asemenea, nulitatea relativa a recunoaşterii de
paternitate pentru violenţa este admisă de Ilie Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 341
3
I.P.Filipescu, op. cit., p. 339
q q q q q
13
CAPITOLUL AL III-LEA. q q
ACŢIUNEA ÎN JUSTIŢIE PENTRU STABILIREA PATERNITĂŢII DIN AFARA q q q q q q q q
CĂSĂTORIEI
3.1 Noţiune q
Această acţiune este în reclamaţie de stare civilă şi are ca obiect determinarea, pe q q q q q q q q q q q q q q
calea justiţiei, a legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său.
Potrivit art. 450 C. CIV., copilul din afara căsătoriei, a cărui filiaţie a fost stabilită q q q q q q q q q q q q q q q
prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, are, faţă de părinte şi rudele acestuia,
aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. De aceea, acţiunea în stabilirea
qpaternităţii din afara căsătoriei este prevăzută în interesul copilului. q q q q q q q q
În conformitate cu art. 408 C. CIV., copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei
are ca tată pe soţul mamei, respectiv pe fostul soţ al mamei. De aceea, copilul în favoarea
căruia se aplică prezumţia de paternitate nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii

împotriva unui alt bărbat decât soţul mamei. Acţiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este q q q q q q q q q q q q q q
trecut în actul de naştere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât
tatăl, fie că actul nu este completat la rubrica privind pe tată1. Prezumţia de paternitate nu
poate fi răsturnată decât prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii introdusă de soţul mamei.
Legea nu determină cazurile în care se poate stabili, prin acţiune în justiţie, filiaţia q q q q q q q q q q q q q q
faţa de tatăl din afara căsătoriei. Acest lucru este normal, deoarece stabilirea adevărului
asupra paternităţii nu poate fi îngrădită. De aceea, acţiunea în justiţie pentru stabilirea

paternităţii se poate introduce în toate situaţiile în care este vorba de un copil din afara q q q q q q q q q q q q q q q q
căsătoriei. Copilul din căsătorie nu poate introduce aceasta acţiune, deoarece el beneficiază q q q q q q q q q q q q
de prezumţia de paternitate. Dacă prin hotărâre judecătorească s-a respins prima acţiune în
stabilirea paternităţii pe motivul ca acel copil se bucura de prezumţia de paternitate, ulterior,

după tăgăduirea paternităţii, împotriva aceleiaşi persoane ca prima dată, fără ca hotărârea
judecătorească anterioară să aibă autoritate de lucru judecat2. q q q q q q q
De asemenea, s-a decis ca faptul că la data introducerii cererii privind stabilirea q q q q q q q q q q q q q
paternităţii din afara căsătoriei nu există introdusă o acţiune în tăgăduirea paternităţii q q q q q q q q q q q q
copilului conceput în timpul căsătoriei, aceasta nu conduce la inadmisibilitatea acelei cereri

dacă, pe parcursul judecării sale după repunerea pe rol a procesului suspendat la cererea
reclamantei. S-a depus copia hotărârii prin care s-a stabilit că fostul soţ al mamei nu este q q q q q q q q q q q q q q q q
tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei, întrucât, la data eliberării prin petiţia de
repunere pe rol, cât şi la aceea a soluţionării pricinii, dispăruse impedimentul din cauza
1
Trib. Suprem, Cod. Civ., dec. nr. 1128 din 11 iunie 1955, în CD 1956, vol. I. P.421; Trib. Suprem, dec.
civ. Nr. 1347 din 20 iunie 1955, vol. I, p.230; fostul Trib. Reg. Craiova, dec. civ. Nr. 389 din 27 mai 1958;
2
Teodora Pamblica, Cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii de stabilire a paternităţii, in J.N.,
nr. 10, 1964, p. 78, care citează, în acelaşi sens, dec. civ. nr.2598 din 30 decembrie 1963, a fostului Tribunal
qre. Brasov. Copilul din căsătorie nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei;
după admiterea tăgăduirii paternităţii din căsătorie, în el poate introduce acţiune în stabilrea paternităţii,
deoarece este copil din afara căsătoriei (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 573 din 28 martie 1985, în R.R.D, nr. 1,
1986, p. 70). In cazul introducerii actiuniii in stabilirea paternitatii , copilul fiind din casatorie, aceasta este
inadmisibilă, dar dacă, până la soluţionarea acţiunii în recurs, s-a admis acţiunea în tăgăduirea paternitatii,
atunci actiunea in stabilirea paternitatii din afar casatoriei devine admisibila (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 573
din 1985, in R.R.D., nr. 1, 1986, p. 70 si Trib. Jud. Hunedoara, dec. nr. 682 din 17 iulie 1987, în R.R.D., nr.
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
q2, 1988, p. 74
q q q
14
căruia cererea de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei nu ar fi putut să fie luată în
considerare1.
Dispoziţiile de reglementare a stabilirii pe cale judecătorească a paternităţii copilului q q q q q q q q q q q
din afara căsătoriei sunt cele prevăzute de art. 424-425 C. CIV.

q q q q q q q q q q
Prin aceste dispoziţii, Codul civila consfinţit pentru întâia dată în dreptul nostru q q q q q q q q q q q q
principiul libertăţii depline la cercetarea judecătorească a paternităţii. S-a pus astfel capăt q q q q q q q q q q q q
unui îndelungat proces istoric de obidire a copilului natural, cum era numit în trecut copilul
din afara căsătoriei. q q
Codul civil român din 1865 oprea cercetarea paternităţii naturale, cu singura excepţie q q q q q q q q q q q q
a cazului în care mama era răpită de pretinsul tată şi epoca răpirii corespundea cu cea a
zămislirii copilului; însă, chiar şi pentru acest caz, jurisprudenţa mai cerea ca răpirea să fi q q q q q q q q q q q q q q q
fost urmată de sechestrarea mamei pe tot timpul legal al concepţiei.

q q q q q q q q q q
Codurile de familie ale celorlalte ţări europene se conduc, ca şi codul nostru, după q q q q q q q q q q q q q q
principiul libertăţii la cercetarea paternităţii copilului din afara căsătoriei2. q q q q q q q q q
Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine atât copilului minor cât şi copilului major. q q q q q q q q q q q q
Se pune întrebarea dacă acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine numai copilului minor din
afara căsătoriei sau aparţine şi copilului major din afara căsătoriei? În această privinţă s-au
exprimat două păreri: q q
q 1) Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine numai copilului minor din afara

căsătoriei. În sprijinul acestei păreri se invoca următoarele argumente:3 q q q q q q q q
- Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte

în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.
- Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile

legii.
- Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor
pretinsului tată. q
Aceste alte cazuri sunt: q q q
q - Când un copil din căsătorie îşi pierde această calitate prin admiterea acţiunii în
tăgăduirea paternităţii. Această din urmă acţiune se poate introduce într-un termen de şase q q q q q q q q q q q q q
luni, iar în termen de un an de la data de când hotărârea prin care s-a admis acţiunea în
tăgăduirea paternităţii a rămas definitivă se poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii, q q q q q q q q q q q q
de unde ar rezulta că se are în vedere copilul minor;

q q q q q q q q q q
- Când mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată sau când acesta din urmă a prestat
copilului întreţinere, termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii este de q q q q q q q q q q
un an de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii din care s-ar desprinde aceeaşi

concluzie; q
q D) Nu există nici o raţiune pentru a se recunoaşte şi copilului major acţiunea în

stabilirea paternităţii, căci acesta are posibilitatea să-şi asigure singur existenţa, nemaiavând
nevoie de sprijinul material al părintelui său; q q q q q q
q 2) Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine atât copilului minor
cât şi copilului major4 q q q
. În sprijinul acestei păreri se invocă următoarele argumente:

q q q q q q q q
q A) art. 425 C. CIV., interpretat în sensul acestei păreri: anume se spune că textul
prevede că acţiunea aparţine copilului, fără a distinge între cel minor şi cel major, de unde
rezultă că art. 425 C. CIV., trebuie interpretat în sensul că acţiunea aparţine copilului, dar pe
1
Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr. 870 din 30 iuinie 1971, R.R.D., nr 12, 1971, p. 146. Instanţa de judecată cu
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
acţiunea în stabilirea paternităţii trebuie să suspende judecată până la soluţionarea definitivă a acţiunii în
tăgăduirea paternităţii. q
2
Ioan Albu, op.cit., p. 246
q q q q q q
3
Art. 425 CC
q q q
4
.I.Filipescu,op.cit.,p.342;TudorR.Popescu,op.cit.,vol.II,p. 73;
q q q q q q qq q q q q q q q q
15
timpul cât este minor acţiunea se porneşte, în numele copilului, de către mama sau
reprezentantul legal; q
q B) faptul că termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara

căsătoriei este foarte scurt nu poate fi un argument în sprijinul tezei că acţiunea aparţine q q q q q q q q q q q q q q q
numai copilului minor, deoarece există unele cazuri în care acest termen nu curge de la
naşterea copilului, ci de la anumite date care se pot situa după ce copilul a devenit major,
astfel:
q - În cazul în care un copil din căsătorie îşi pierde această calitate prin efectul unei
hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii

din afara căsătoriei curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă (art. 426 C. CIV.).
Aceasta data poate fi situată după ce copilul a devenit major, deoarece acţiunea în tăgăduirea
qpaternităţii se poate introduce în termen de şase luni de la data de când soţul mamei a luat q q q q q q q q q q q q q q q q q q
cunoştinţa despre naşterea copilului, ceea ce poate avea loc chiar după ce copilul a devenit q q q q q q q q q q q q q q q
major (de exemplu, când soţul mamei fusese declarat dispărut sau mort);
q q q q q q q q q q
* tot astfel, termenul de şase luni pentru introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii
curge de la data când soţul mamei a cunoscut actul juridic prin care copilul şi-a stabilit
filiaţia faţa de mama, precum şi, prin intermediul prezumţiei de paternitate, faţa de tată. Ori,
copilul major poate fi recunoscut de mama lui, după cum se poate introduce acţiunea în
stabilirea filiaţiei faţa de mamă; q q q q
* în sfârşit, tatăl pus sub interdicţie este îndreptăţit, uneori, să pornească acţiunea în
tăgăduirea paternităţii în termen de şase luni de la data ridicării interdicţiei, împrejurare care q q q q q q q q q q q q q q
poate avea loc la o epocă în care copilul este major; q q q q q q q q q q
* în cazul în care mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată sau când acesta din
urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în

stabilirea paternităţii din afara căsătoriei curge de la data încetării convieţuirii ori întreţinerii.
qAceste împrejurări pot înceta la o dată când copilul este major; q q q q q q q q q q
q C) Stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara căsătoriei se face nu numai în considerarea de
a acorda întreţinere copilului până la majorat, ci şi în considerarea altor drepturi, cum sunt
cele personale, nepatrimoniale (de exemplu, dreptul la nume), drepturile succesorale etc. Ori,
q copilul major din afara căsătoriei poate avea aceleaşi interese. Acesta se poate găsi în
situaţia de a avea dreptul la întreţinere, de a-şi valorifica drepturile succesorale, de a avea

folosinţa drepturilor personale, nepatrimoniale. Toate acestea justifică acordarea acţiunii în

q q q q q q q q q q
stabilirea paternităţii copilului major din afara căsătoriei; q q q q q q
q D) Nu exista o dispoziţie legală care sa interzică acţiunea în stabilirea paternităţii

copilului major din afara căsătoriei, după cum nu există o dispoziţie legala expresă care să q q q q q q q q q q q q q q q
acorde această acţiune numai copilului minor din afara căsătoriei; q q q q q q q q
q E) Nu se vede de ce copilul major din afara căsătoriei ar putea să-şi stabilească filiaţia
faţa de tată pe calea recunoaşterii şi nu ar putea face acelaşi lucru pe cale judecătorească;
q F) Dacă nu se admite copilului major din afara căsătoriei dreptul de a introduce acţiune în
qstabilirea paternităţii înseamnă că i se îngrădeşte capacitatea de folosinţă, fără ca un text q q q q q q q q q q q q q q
expres de lege să o permită. q q q q q
Aceste argumente sunt convingătoare şi trebuie deci să admitem ultima părere. De q q q q q q q q q q q q
altfel, şi Tribunalul Suprem s-a pronunţat, în cele din urmă, în sensul că acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine şi copilului major1. q q q q q q q q
3.2 Introducerea acţiunii q q
Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului din afara căsătoriei. El este q q q q q q q q q q q
titularul acţiunii. q
În ceea ce ne priveşte introducerea acţiunii, deosebim următoarele situaţii:

q q q q q q q q q
1
q Trib.Suprem,dec.civ.nr.1181din7iunie1960..
q q q q q q q q q
16
q 1) Copilul nu are capacitate de exerciţiu. În acest caz, acţiunea se introduce, în numele
copilului, de către mama lui, chiar dacă aceasta este minoră, iar în lipsa acesteia de către q q q q q q q q q q q q q q q q
reprezentantul său legal. Se admite că mama poate introduce acţiunea, în numele copilului q q q q q q q q q q q q q
ei, fără a avea nevoie de vreo încuviinţare, fie că are între 14-18 ani, fie ca are sub 14 ani1.
Mama poate introduce acţiunea, chiar dacă este decăzută din q q q q q q q q
Drepturile părinteşti2. Acţiunea introdusă de mamă în nume propriu este lipsită de legitimare q q q q q q q q q q q q q
procesuală. Introducerea acţiunii în numele copilului se poate deduce din conţinutul q q q q q q q q q q q
întregului dosar (motivarea acţiunii, actele depuse, concluzii etc.), nefiind obligatorie q q q q q q q q q q
folosirea unor formule anume stabilite ori să se arate în mod expres acest lucru; q q q q q q q q q q q q q
q 2) Copilul are capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest caz, s-a susţinut3 că un asemenea
copil poate introduce acţiunea singur, fără să aibă nevoie de vreo încuviinţare, deoarece
acţiunea are un caracter personal, iar încuviinţarea se cere, dacă legea nu prevede altfel,
pentru acţiunile cu caracter patrimonial. În sprijinul acestei soluţii se mai poate adăuga că
dacă mama copilului poate introduce acţiunea singură, fără vreo încuviinţare, când nu are
capacitate de exerciţiu restrânsă, de ce nu ar putea face acelaşi lucru copilului cu capacitatea q q q q q q q q q q q q q q q
de exerciţiu restrânsă? q q
Ceea ce poate face mama cu capacitatea de exerciţiu restrânsă poate face şi copilul cu q q q q q q q q q q q q q q q
aceeaşi capacitate de exerciţiu. Nu există nici un motiv ca, în aceasta situaţie, soluţia să fie
diferită după cum acţiunea se introduce de către mamă sau de către copil. q q q q q q q q q q q q
S-a pus problema dacă mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia, care auq q q q q q q q q q q q q
introdus acţiunea în stabilirea paternităţii în numele copilului pot renunţa la acţiune4. În

aceasta privinţa s-au exprimat două păreri: q q q q q
q A) Mama sau reprezentantul legal al copilului pot renunţa la acţiune, doar cu

încuviinţarea autorităţii tutelare, deoarece renunţarea depăşeşte dreptul de a administra2. q q q q q q q q q
Instanţele de judecată vor verifica dacă renunţarea la acţiune este licită, adică dacă nu q q q q q q q q q q q q q q
este făcută cu rea-credinţă sau în detrimentul copilului, situaţie în care vor refuza să ia act de
qdesistare şi vor dispune continuarea procesului, în care procurorul va interveni şi va pune q q q q q q q q q q q q q q
concluzii în apărarea intereselor celui reprezentat5; q q q q q
q B) Mama sau reprezentantul legal al copilului nu pot renunţa la acţiune, datorită

caracterului său personal, legea prevăzând, în interesul copilului, numai introducerea q q q q q q q q q q
acţiunii, nu şi renunţarea la acţiunea introdusă4. Într-adevăr, acţiunea aparţine copilului. Ea

are un caracter personal, în consecinţă, în lipsa unui text care să prevadă expres posibilitatea
renunţării la acţiune de către mamă ori de către reprezentantul legal al copilului, această q q q q q q q q q q q q q q
renunţare nu poate fi admisă. q q q q
Pe de altă parte, clasificarea actelor în acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie se

referă la actele cu caracter patrimonial, nu şi la cele cu caracter personal nepatrimonial, în

cazul acestor acte neexistând încuviinţarea ocrotitorului legal sau a autorităţii tutelare decât
în situaţiile anume arătate de lege, iar aceasta nu este prevăzută ca o consecinţă a clasificării
1
I.P.Filipescu, op. cit. p.343; P. Anca, op. cit., p. 75
q q q q q q q q q q
2
T.R. Popescu, op. cit., p. 75, I.P. Filipescu, op.cit. 343; Titularul acţiunii pentru stabilirea paternitaţii este
copilul din afara casatoriei. Dacă el este lipsit de capacitate de exerciţiu, actiunea se introduce, in numele
copilului, de către mama lui, chiar dacă aceasta este minoră. În regula, mama copilului este
necăsătorita(celibatară, văduva sau divorţată). Totuşi, există urmatoarele situaţii in care aceasta este căsătorita q q q q q q q q q q q q q
si copilul este tot din afara casatoriei: a) câand paternitatea din căsătorie a fost tăgăduita de sotul mamei;
aceasta va introduce , de regula, acţiunea in numele copilului; b) câand mama s-a căsătorit după naşterea
copilului, astfel că el nu beneficiază de prezumţia de paternitate. Copilul născut ori conceput în perioada
separaţiei in fapt a soţtilor beneficiază de prezumţia de paternitate, astfel incât el poate introduce acţiunea
prin mama lui, după ce soţul mamei a tăgăduit paternitatea din căsătorie.
3
Idem, p. 343
q q q
4
I.P. Filipescu, op. cit. p. 344, Dreptul la acţiune are două sensuri: material si procesual.
5
Idem, op. cit. p. 344
q q q q q
17
menţionate. În sfârşit procurorul poate să intervină în orice fază a procesului declanşat prin q q q q q q q q q q q q q q
introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii. q q q q
În sfârşit procurorul poate să intervină în orice fază a procesului declanşat prinq q q q q q q q q q q q q
introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii. q q q q
De aceea, dacă mama copilului ar renunţa la acţiune, procurorul trebuie q q q q q q q q q q
Să intervină pentru a apăra pe copil, care ar fi împiedicat, prin renunţare, să-şi stabilească
paternitatea. În acest sens, s-a decis că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei q q q q q q q q q q q q q q
nu poate face obiect de renunţare din partea mamei sau a reprezentantului legal al copilului,
nici chiar cu avizul autorităţii tutelare. Rezultă că, în acest fel, interesul copilului este pe
deplin ocrotit. Tot astfel, mama nu poate încheia o tranzacţie cu pretinsul tată a copilului,
prin care să renunţe la cercetarea paternităţii pe tot timpul minorităţii copilului2.

Moştenitorii copilului nu pot introduce acţiune în stabilirea paternităţii, dar o pot continua3. q q q q q q q q q q q q q
Dacă autorul recunoaşterii s-a desistat de acţiune sau aceasta s-a perimat, moştenitorii
copilului nu mai pot continua acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.1 În q q q q q q q q q q q q q
literatura juridică s-a arătat că, în cazul continuării acţiunii de către moştenitori, legea a q q q q q q q q q q q q q q
considerat că sunt demne de ocrotit, în primul rând, interesele patrimoniale, nu cele de stare q q q q q q q q q q q q q q q
civilă, dreptul de a continua acţiunea aparţinând tuturor moştenitorilor, atât cei legali, cât şi
cei testamentari, chiar dacă aceştia din urmă nu au, uneori, nici olegătură de familie cu
copilul defunct şi deci nu pot invoca interese de stare civilă. Ca urmare a intervertirii
caracterului acţiunii, în mâinile moştenitorilor, se consideră că creditorii moştenitorilor q q q q q q q q q q
copilului pot continua, în numele acestora, acţiunea. Dacă se admite ideea intervertirii q q q q q q q q q q q q
caracterului acţiunii, înseamnă că trebuie să se ajungă la soluţia că nu se poate continua q q q q q q q q q q q q q q q
acţiunea de către moştenitorii ce au renunţat la moştenire sau au fost îndepărtaţi de la q q q q q q q q q q q q q q q
aceasta ca fiind nedemni. q q q
Pe de altă parte, statul - după cum se admite ori nu, că ar culege succesiunea vacantă în
calitate de moştenitor - poate sau nu continua acţiunea în stabilirea paternităţii introdusă de

către copilul apoi decedat. Datorită caracterului strict personal al acţiunii, procurorul nu
poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei2, iar un text
care să tăgăduite expres aceasta nu există. q q q q q q
3.3 Copilul din afara căsătoriei, adoptat, poate introduce acţiunea în stabilirea
paternităţii
În cazul adopţiei acţiunea este admisibilă: q q q q q
a) în cazul desfacerii adopţiei, copilul din afara căsătoriei nu ar mai avea o situaţie
asemănătoare cu cel din căsătorie; q q q q
q B) stabilirea paternităţii din afara căsătoriei priveşte o situaţie anterioară adopţiei şi se

face fără îngrădire, ceea ce nu ar fi cazul dacă s-ar considera inadmisibilă acţiunea în cazul
adopţiei3; q
q C) stabilirea paternităţii din afara căsătoriei produce efecte retroactive până la naştere şi
chiar până la concepţia copilului; q q q q
q D) în cazul adopţiei, impedimentul la căsătorie rezultând din rudenia firească se

menţine, deoarece legătura de sânge nu încetează prin încheierea adopţiei; q q q q q q q q q
q E) adopţia între fraţi este oprită, ceea ce s-ar putea eluda dacă nu s-ar admite
posibilitatea introducerii acţiunii; q q
q q F) tatăl firesc poate cere desfacerea adopţiei, iar dacă aceasta are loc, el poate
redobândi drepturile părinteşti; situaţia este aceeaşi în cazul decăderii adoptatorului din q q q q q q q q q q q
drepturile părinteşti; q q
1
Legea nr. 134/2010 republicată, 15 Decembrie 2016
q q q q q q q
2
Legea nr. 134/2010 republicată, 15 Decembrie 2016
q q q q q q q
3
I. P. Filipescu , op. cit. p. 346, A. Agache, I. Broscoi Admisibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii
după ce a avut loc infierea copilului. q q q q q q q
18
q q G) în cazul desfacerii adopţiei, se pot produce efecte, în condiţiile legii, cu privire la
numele copilului şi la obligaţia de întreţinere, dacă se admite că se poate stabili paternitatea

din afara căsătoriei, după ce s-a încheiat adopţia;

q q q q q q q
q q H) până la data încuviinţării adopţiei, adoptatul are vocaţie succesorală (de exemplu, de
la fratele său)1.
q q
3.4 Împotriva cui se porneşte acţiunea q q q q q
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se introduce, în mod firesc, q q q q q q q q q q q q
împotriva pretinsului tată2. Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi introdusă şi împotriva q q q q q q q q q q q q q
moştenitorilor pretinsului tată3. Acţiunea poate fi introdusă împotriva acestor moştenitori q q q q q q q q q q
chiar dacă ei au renunţat la moştenire, deoarece se tinde la stabilirea unei legături de

filiaţie, independent de orice aspect patrimonial, ceea ce înseamnă că acţiunea continuă să

aibă caracter personal şi în această situaţie. Textul se referă la "moştenitorii" pretinsului

tată, de unde rezultă că acţiunea în stabilirea paternităţii nu poate fi introdusă împotriva

rudelor care nu au această calitate, adică de moştenitori. În măsura în care se admite că

statul culege succesiunea vacantă în calitate de moştenitor, înseamnă că acţiunea poate fi

introdusă împotriva acestuia. q q
3.5 Citarea autorităţii tutelare

q q q
În procesele în care se judecă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu

este necesară citarea autorităţii tutelare, căci prevederile art. 450 C. CIV., care fac trimitere
la art. 449 din acelaşi Cod, îşi găsesc aplicaţie numai după ce a fost stabilită filiaţia faţă de
ambii părinţi. q
Citarea autorităţii tutelare este necesară în cazul în care, după ce s-a stabilit filiaţia q q q q q q q q q q q q q q
faţă de ambii părinţi, se pune problema încredinţării copilului, stabilirii contribuţiei

părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, precum şi în alte situaţii q q q q q q q q q q q q q
asemănătoare.
Instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii. Judecarea acţiunii în q q q q q q q
Stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este de competenţa instanţei judecătoreşti de la q q q q q q q q q q q q
domiciliul pârâtului. q
Dacă se cere, pe lângă stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, şi pensia de q q q q q q q q q q q q q
întreţinere în favoarea copilului, instanţa competentă este, de asemenea, aceea de la q q q q q q q q q q q q
domiciliul pârâtului, căci capătul principal al acţiunii este stabilirea paternităţii, iar q q q q q q q q q q q
acordarea pensiei de întreţinere are un caracter accesoriu4. q q q q q q q
3.6 Termenul introducerii acţiunii

q q q
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se poate porni în termen de un an de

la naşterea copilului. Aceasta spre deosebire de acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă,
care este imprescriptibilă. Existenţa acestui termen aşa de scurt, care constituie excepţia de
la principiul că o acţiune de stare civilă este imprescriptibilă, se justifică prin următoarele:

1
Pentru aceleaşi consideraţiuni de mai sus, copilul adoptat, chiar cu efecte depline,
îşi poate q
stabili paternitatea din afara căsătoriei pe calea recunoaşterii voluntare, în această

situaţie se q
poate pune problema contestării recunoaşterii dacă aceasta nu corespunde adevărului.

q q q q q q q q q
4
Trib.Suprem,Cod.Civ.,dec.nr.31din15mai1962,înJ.N.,nr.4,1963,p.î60.încazulacţiuniiîn stabilire a paternităţii din
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
afara căsătoriei, când nu s-a cerut şi încredinţarea copilului şi stabilirea pensiei de

întreţinere, instanţa are dreptul şi obligaţia să pună în discuţie şi să statueze q q q q q q q q q q q q
19
a) pentru a nu lipsi pe copilul respectiv de întreţinerea ce i se cuvine căci unul din
principalele efecte ale acţiunii este acordarea întreţinerii, iar aceasta nu se poate cere mai q q q q q q q q q q q q q q
înainte de a se stabili paternitatea; q q q q q
B) pentru a nu se pierde probele prin scurgerea unui termen mai mare;

C) pentru a evita eventualele scandaluri si şantaje.

q q q q q q q q q q
În următoarele situaţii, termenul de un an pentru introducerea acţiunii nu se socoteşte de la

naşterea copilului, ci după cum urmează: q q q q q
a) când copilul s-a născut în timpul căsătoriei, iar soţul mamei a introdus acţiunea în
tăgăduirea paternităţii care a fost admisă, copilul devenind astfel din afara căsătoriei, în q q q q q q q q q q q q q
această situaţie, termenul începe sa curgă de la data când hotărârea judecătorească prin care
s-a admis acţiunea a rămas definitivă, în acest fel se dă posibilitate copilului care pierde
calitatea de copil din căsătorie de a-şi putea stabili adevărata paternitate; q q q q q q q q q q
b) când s-a declarat nulitatea recunoaşterii de paternitate. În practica judecătorească s-a

considerat că paternitatea recunoscută produce aceleaşi efecte ca şi paternitatea care rezultă q q q q q q q q q q q q
din prezumţia de paternitate; aşadar, pe cale de consecinţă, în această situaţie, termenul

pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii se calculează de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat recunoaşterea voluntară de paternitate q q q q q q q q q q q q
făcută de către tată2, în sprijinul aceleiaşi soluţii s-a mai arătat3 că termenele de prescripţie
curg de la naşterea dreptului la acţiune, astfel că, în speţă, copilul fiind recunoscut de către
tată, nu avea interes şi nici drept la acţiune pentru stabilirea paternităţii, acest drept
deschizându-se abia după ce recunoaşterea de paternitate făcută a fost anulată prin hotărâre q q q q q q q q q q q q q
judecătorească rămasă definitivă; q q
q C) pentru identitate de raţiune, trebuie să considerăm că, în cazul în care se contestă

recunoaşterea de paternitate, termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii se q q q q q q q q q q q
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis contestaţia q q q q q q q q q q q q q
recunoaşterii.
Ar fi deci o nouă situaţie, în care se pune problema datei de la care se calculează q q q q q q q q q q q q q q q q q
termenul introducerii acţiunii în stabilirea paternităţii, alta decât aceea a naşterii. S-a arătat,
însă, că soluţia presupune că recunoaşterea de paternitate a intervenit în termen de un an de

la naşterea copilului, termen în care se putea porni acţiunea în stabilirea paternităţii, fiind
apoi contestată. q q
Dacă recunoaşterea, ulterior contestată, a intervenit după trecerea termenului q q q q q q q q q
menţionat, atunci nu mai este posibilă introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii, după q q q q q q q q q q q q
contestarea recunoaşterii, deoarece a operat prescripţia dreptului de a exercita acţiunea1. q q q q q q q q q q
q E) când mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată. În aceasta situaţie, termenul

începe să curgă de la data încetării convieţuirii; q q q q q q q
q F) când pretinsul tată a prestat întreţinere copilului. În această situaţie, termenul începe
să se calculeze de la data încetării prestării întreţinerii;

q q q q q q q q
Convieţuirea pretinsului tată cu mama copilului şi acordarea întreţinerii copilului q q q q q q q q q q
modifică data de când începe să se calculeze termenul de un an înăuntrul căruia se poate q q q q q q q q q q q q q q q q
porni acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, deoarece, pe de o parte, ele au
făcut să se creadă că tatăl prezumtiv va proceda la recunoaşterea copilului, iar pe de altă

parte, au putut influenţa mama copilului sau pe aceasta de a nu acţiona pe cale

judecătorească. În practica judiciara s-a apreciat că termenul se calculează de la data q q q q q q q q q q q q q
încetării convieţuirii ori a întreţinerii, fără a deosebi dacă aceste împrejurări intervin in
timpul minorităţii copilului ori după ce acesta a devenit major2.

q q q q q q q q q q
1
Ion Filipescu, op.cit. p, 349, Corneliu Liviu Galeş, în legatură cu posibilitatea stabilirii paternităţii dupa
admiterea acţiunii in contestaţia recunoşterii paternităţii, în R.R.D., nr. 6, 1977, p. 226. Trib. Suprem, dec.
Civ. Nr. 1484 din 1989, in D. nr.4, 1990, p.73

q q q q q q q q q
2
Trib. Suprem, dec. civ. nr. 28 din 28 februarie1981, în R.R.D., nr. 2 , 1982, p. 34;
20
Soluţia este corectă şi trebuie susţinută, deoarece, pe lângă argumentele q q q q q q q q q q
Arătate, trebuie avute în vedere şi pe acelea care au fost invocate în sprijinul tezei potrivit
căreia acţiunea pentru stabilirea paternităţii aparţine nu numai copilului minor, ci şi celui
major.
Textul este clar formulat, precizând că termenul se calculează de la data q q q q q q q q q q q
Intervenirile împrejurărilor menţionate, nerezultând de nicăieri că s-ar referi numai la copilul q q q q q q q q q q q q
minor.
Adagiile şi regulile de interpretare a textelor legale nu pot fi invocate împotriva unor q q q q q q q q q q q q q q
reglementării exprese sau chiar şi numai împotriva unor principii ale dreptului român. q q q q q q q q q q q
De aceea, nu poate fi primită împotriva unui text expres nici ideea – care nu este q q q q q q q q q q q q q q q q
suficient de clară – că la aplicarea în practică a unui text de lege nu ne putem mulţumi

numai cu ceea ce se desprinde din interpretarea sa strict literală, ci urmează a cerceta, printre
qaltele, şi raţiunea care a stat la baza instituirii acelei norme legale contextul în care se află şi
finalitatea urmărită de legiuitor (această idee în D. Chirică, notă, în R.R.D., nr. l, 1982, p.
37). Ca dovadă, se poate exemplifica cu art. 409 C. CIV., text în discuţie,

Privitor la care se consideră că are ca finalitate: a) se referă numai la copilul minor1. B)

încetarea convieţuirii trebuie să intervină numai până la împlinirea majoratului de către

copil, în timp ce încetarea întreţinerii poate intervenii şi după asemenea împlinire a

majoratului de către copil.2 q q q
C) încetarea convieţuirii şi încetarea întreţinerii pot intervenii şi după împlinirea

majoratului de către copil, situaţie in care termenul de un an se calculează de la ivirea q q q q q q q q q q q q q q q q
acestor împrejurări3. q
Încetarea acordării întreţinerii sau a convieţuirii se poate datora nu numai atitudinii q q q q q q q q q q q q
subiective a pretinsului tată, ci şi unor cauze obiective (de exemplu, decesul acestuia).
În aceste situaţii, copilul poate, desigur, introduce acţiune în stabilirea paternităţii,

fără a aştepta încetarea convieţuirii sau acordării întreţinerii.

q q q q q q q
Convieţuirea pretinsului tată cu mama copilului implica traiul în comun în aceeaşi q q q q q q q q q q q q
locuinţă sau existenţa unei unor legături statornice, cu caracter de continuitate.

q q q q q q q q q q
Astfel, s-a decis că atunci când părinţii au serviciile în localităţi diferite, venirea q q q q q q q q q q q q q
pretinsului tată la domiciliul mamei la intervale de timp mai mari poate fi considerată q q q q q q q q q q q q q q
convieţuire, dacă aceste vizite nu erau întâmplătoare, ci aveau un caracter de continuitate, ca q q q q q q q q q q q q q q
expresie a legăturilor statornice dintre părţi: q q q q q q
a) să fie benevolă, iar nu prestată ca o obligaţie, ca, de exemplu, în temeiul unei q q q q q q q q q q q q q q q
clauze contractuale ori executare a unei sarcini, în cadrul unei donaţii cu sarcini, sau ca
urmare a unei stipulaţii pentru altul. q q q q q
b) să fie substanţială şi să aibă un caracter de continuitate, pentru a satisface q q q q q q q q q q q q q
nevoile copilului. În practica judecătorească, noţiunea de întreţinere s-a înţeles nu numai în

sensul de întreţinere materială, ci şi în sensul de întreţinere morală, prin grija şi atenţia

acordată copilului, socotindu-l ca atare. Tribunalul Suprem a decis în sensul că întreţinerea

trebuie să fie voluntară, substanţială şi continuă, astfel că trebuie să fie prestată material, în
natură sau prin echivalent, pentru a putea duce la amânarea datei de la care se calculează
termenul prescripţiei, în general, întreţinerea se acordă copilului prin mama acestuia, direct
de către pretinsul tată. Este însă posibilă acordarea întreţinerii şi prin intermediul unei terţe
persoane, care primeşte mijloace respective din partea pretinsului tată şi le transmite apoi
copilului. Codul civil nu arată care este caracterul termenului înăuntrul căruia se poate
introduce acţiunea in stabilirea paternităţii. În dreptul anterior si dreptul socialist comparat,

potrivit codului civil român din 1865, termenul de prescripţie a acţiunii în stabilirea
1
Trib. jud. Cluj, dec. civ. nr. 1412 din 25 dec. 1980, în R.R.D., nr. l, 1982, p.
341; D. Chirică, op. cit., p. 38; A. lacovescu, notă, în R.R.D., nr. l, 1982, p. 40;
2
R. Petrescu , notă, în R.R.D., nr. 1, 1982, p. 36;
3
Trib. Suprem, dec. civ. nr. 280 din 28 februarie 1981, în R.R.D., nr. 1, 1982, p. 34
21
paternităţii era de trei ani de la data naşterii copilului sau de la data încetării ajutoarelor si
îngrijirilor acordate copilului din partea tatălui în mod benevol. q q q q q q q q
În jurisprudenţă s-a apreciat că acţiunea in stabilirea paternităţii se introduce în

termen de un an de la naşterea copilului. În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată

ori dacă acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la
încetarea convieţuirii şi întreţinerii. q q q q
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie practica judiciară a apreciat că minora a

cărei paternitate s-a cerut a fi stabilită a fost născută în acelaşi an, prin declaraţia făcută la
organul local al administraţiei de stat, de către pretinsul tată.

q q q q q q q q q
Această declaraţie de recunoaştere a minorei a fost anulată prin hotărâre q q q q q q q q q q q
judecătorească, pe motiv că nu corespunde adevărului. q q q q q q
În situaţia când o persoană a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei
hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din

afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.1

Corecta aplicare a textului sus-citat nu poate fi făcută decât ţinându-se seama de q q q q q q q q q q q q q
finalitatea urmărită de lege – ocrotirea minorului şi egalitatea în drepturi a copilului din

căsătorie cu cel născut în afara ei -, precum şi de interdependenţă firească dintre articolele

ce reglementează materia, în lumina principiilor ce stau la baza Codului familiei.

Prin urmare, dacă termenul de un an pentru stabilirea paternităţii curge – în cazul când un
copil din căsătorie, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, a pierdut această calitate de la
data rămânerii definitive a acestei hotărâri -, a pierdut filiaţia faţă de tată, termenul curge de
la data când a pierdut această filiaţie.

q q q q q q
În situaţia dată, dreptul la acţiune nu se poate prescrie câtă vreme nu a luat naştere,
deoarece minora născută de reclamantă din afara căsătoriei fiind recunoscută în termenul de
un an de la naştere nu avea deschisă calea paternităţii prin justiţie, întrucât altfel s-ar fi ajuns
qla o dublă paternitate.

q q q
De aceea, dacă potrivit art. 449 C. CIV. Copilul din căsătorie care ţi-a pierdut această
calitate prin efectul hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii are
qdreptul ca într-un an să introducă acţiune în stabilirea paternităţii, este logic şi în spiritul

legii ca şi copilului din afara căsătoriei, care şi-a pierdut paternitatea să i se recunoască acest
qdrept2.
În literatura juridică s-a pus întrebarea dacă prestarea întreţinerii copilului constituie cauze
de întrerupere a prescripţiei. S-au exprimat doua păreri:

q q q q q q q
a) împrejurările menţionate nu constituie cauze de întrerupere a prescripţiei, ci cazuri q q q q q q q q q q q
distincte ale unei noi prescripţii. q q q q
b) Prestarea întreţinerii şi convieţuirea cu mama copilului sunt împrejurări de natură a q q q q q q q q q q q q
întrerupe cursul prescripţiei prevăzut de lege, care începe a curge de la data naşterii q q q q q q q q q q q q q q
copilului.
q Dacă se adoptă prima părere înseamnă că, în cazul în care a trecut de la naşterea copilului
q mai mult de un an şi apoi a început convieţuirea sau prestarea întreţinerii, se poate

introduce acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei într-un nou termen de un an,
care începe să curgă de la data încetării convieţuirii sau a acordării întreţinerii, pe când dacă
se adoptă cea de-a doua părere, în aceeaşi situaţie, înseamnă că nu se mai poate introduce
acţiunea deoarece s-a prescris. q q q
În sprijinul primei păreri se invocă următoarele argumente:

q q q q q q q
a) pentru reglementarea celor trei situaţii prevăzute de art. 449C. CIV. – Situaţia când q q q q q q q q q q q q q
copilul şi-a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri q q q q q q q q q q q q
judecătoreşti, situaţia când pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului şi situaţia q q q q q q q q q q q q
1
Art. 449 C.CIV.
q q q
2
Tribunalul Suprem, decizia nr. 1484/1989, în “Dreptul” nr.4/1990, p. 73, Corneliu Turianu, op. cit.,p.296-
297;
22
când pretinsul tată a acordat întreţinere copilului – se foloseşte aceeaşi formulare, q q q q q q q q q q q q
ceea ce înseamnă că, în toate aceste situaţii, trebuie dată aceeaşi soluţie; ori, soluţia q q q q q q q q q q q q q q
pentru prima situaţie nu poate fi decât în sensul că se poate porni acţiunea pentru q q q q q q q q q q q q q q q
stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei, chiar dacă hotărârea de tăgăduire a paternităţii q q q q q q q q q q q
a rămas definitivă numai după împlinirea prescripţiei care curge de la data naşterii.
b) voinţa pretinsului tată de a relua prestarea întreţinerii este suficientă şi înlătură orice q q q q q q q q q q q q
termen de prescripţie ce s-ar fi împlinit.

q q q q q q q
c) prestarea întreţinerii înfăţişează un început de recunoaştere a filiaţiei, o mărturisire q q q q q q q q q q q
constantă care întruneşte, în mare măsura, elementele înseşi pe baza cărora s-ar q q q q q q q q q q q q
putea invoca chiar şi folosirea stării civile respective. q q q q q q q
d) soluţia se impune în virtutea principiului ocrotirii intereselor copilului. q q q q q q q q
În sprijinul celei de-a doua păreri, se invocă următoarele argumente:

q q q q q q q q q q
a) Dispoziţiile cuprinse în art. 449C. CIV., nu furnizează argumente în favoarea tezei q q q q q q q q q q q q
potrivit căreia este posibilă introducerea unei acţiuni în stabilirea paternităţii q q q q q q q q q q
copilului născut în afara căsătoriei, după trecerea unui anumit număr de ani de la q q q q q q q q q q q q q q
naşterea sa, sub cuvânt că pretinsul tată ar fi început să convieţuiască cu mama q q q q q q q q q q q q q q
copilului sau i-ar fi acordat acesteia din urmă întreţinere. În cazul copilului din q q q q q q q q q q q q q
căsătorie, care îşi pierde această calitate prin hotărâre judecătorească, termenul de q q q q q q q q q q q
prescripţie de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii începe q q q q q q q q q q q
necesarmente să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de tăgăduire a q q q q q q q q q q q q q
paternităţii, pentru că numai în acest moment copilul îşi pierde calitatea de copil din q q q q q q q q q q q q q q
căsătorie şi numai în acest moment se naşte posibilitatea ca un alt bărbat să q q q q q q q q q q q q q q
recunoască copilul ca fiind al său; q q q q q
b) Termenul de prescripţie de un an pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei q q q q q q q q q q q q
începe să curgă de la naşterea copilului, iar convieţuirea pretinsului tată cu mama sau q q q q q q q q q q q q q
prestarea întreţinerii întrerup cursul prescripţiei şi, astfel fiind, aceleaşi împrejurări
nu pot avea în acelaşi timp efectul de a fi izvorul unei noi prescripţii;

c) Ocrotirea şi apărarea intereselor copilului trebuie să se facă întotdeauna pe calea q q q q q q q q q q q q
respectării legalităţii, iar nu în afara acestuia. q q q q q q
În ceea ce ne priveşte, ne oprim la ultima părere, căci un drept material la

acţiunea prescrisă nu poate reapărea în lipsa unui text care să prevadă expres aceasta1.
După cum s-a arătat, un drept subiectiv, este însoţit de un singur drept la acţiune.q q q q q q q q q q q q q q q
Cursul prescripţiei dreptului la acţiune poate fi suspendat sau întrerupt. Dar dacă dreptul la
acţiune s-a stins prin împlinirea termenului de prescripţie, un al doilea drept la acţiune nu
poate exista fără o dispoziţie expresă şi neîndoielnică a legii. De asemenea, titularul

dreptului la acţiune poate fi repus în termen de instanţa de judecată dacă a fost împiedicat să
acţioneze dacă a fost împiedicat să acţioneze din cauze temeinic justificate. În afară de
aceasta, nu există un alt mod de reînviere a dreptului la acţiune ce s-a stins sau de naştere a
unui nou drept la acţiune.

q q q q
În practica judiciară s-a apreciat că întreţinerea şi convieţuirea au acelaşi efect de a

prelungi termenul de prescripţie a dreptului la acţiune, din care rezultă că este vorba de
cauze care întrerup prescripţia.

q q q
De asemenea s-a decis că atât convieţuirea cât şi întreţinerea au ca efect întreruperea

prescripţiei, dacă au început în termen de un an de la naşterea copilului2. q q q q q q q q q q q q
1
I. Filipescu, op. cit., p. 352
q q q q q q q
2
Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 272 din 20 martie 1965, în N.J., nr.8, 1965, p.52. .însensulcontraracestei
soluţii, recent Trib. jud. Suceava, dec. civ. nr. 930 din 5 septembrie 1981, în R.R.D., nr. l, 1982,p.52.Motivarea
soluţiei-"...deoarecevoinţapretinsuluitatădeareîncepeprestareaîntreţinerii •
q q şi care se poate califica drept o
mărturisire tacită a paternităţii - înlătură orice termen de prescripţie ce s-ar fi

împlinit, fiindcă numai în funcţie de această voinţă, depinde introducerea acţiunii în

q stabilirea paternităţii şi care nu face decât să profite copiiuî" - nu are sprijin

legal §i ridică următoarele obiecţii: a) introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii nu depinde de voinţa
pretinsului tată, ci se face împotriva acestei voinţe; bj interesul copilului trebuie privit în limitele legii;
23
3.7 Repunerea în termen q q q q
După cum s-a spus, instituţia repunerii în termen este aplicabilă şi acţiunilor cu q q q q q q q q q q q q q
caracter personal, nepatrimonial, care intră în domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive1.

q
În ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie al acţiunii pentru stabilirea q q q q q q q q q q q q
paternităţii se face potrivit Legii nr. 134/2010 republicată, actualizată la 15 decembrie 2016 q q q q q q q q q q q q q
din care rezultă că la termenul socotit pe ani, ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intră
în calcul, dar se împlineşte după trecerea completă a celei de pe urmă zi a termenului

prevăzut de lege. În această privinţă, Tribunalul Suprem a decis că numai termenele fixate q q q q q q q q q q q q q q
pe zile se calculează pe zile libere, iar la celelalte termene calculul se face cu împlinirea
termenelor, în ziua corespunzătoare a săptămânii, lunii sau anului. q q q q q q q q
O regulă esenţială este faptul că acţiunea în stabilirea paternităţii nu se poate porni q q q q q q q q q q q q q q
mai înainte ca respectivul copil să se fi născut. Deşi drepturile acestuia îi sunt recunoscute
de la concepţie, soluţia se impune, totuşi, pentru următoarele motive:

q q q q q q q q q q
q q q A) acţiunea aparţine numai copilului din afara căsătoriei, ceea ce nu se ştie decât
q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
la naşterea copilului, căci s-ar putea ca până la această dată mama să se căsătorească
q q q B) termenul în care se poate introduce acţiunea se socoteşte de la data naşterii

q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
copilului şi tot în raport de această dată se poate determina epoca de concepţiune a copilului. q q q q q q q q q q q q q q q
Pentru admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei trebuie să se

dovedească următoarele împrejurări: q q
q q q q q q q A) naşterea copilului, iar nu numai concepţiunea lui;

q q q q q q q
q q q q q q q q B) legăturile intime dintre pretinsul tată şi mama copilului în perioada concepţiei;

q q q C) stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut asemenea legături este tatăl copilului.
În acest sens, s-a decis că pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este necesar
să se dovedească, prin orice probe admise de lege, nu numai legăturile intime dintre mama
copilului şi presupusul tată în epoca de concepţie a copilului, ci şi că bărbatul care a avut q q q q q q q q q q q q q q q q q
asemenea legături este tatăl copilului. q q q q
3.8 Dovada paternităţii q q
Cu privire la filiaţia faţă de tată din afara căsătoriei nu există o prezumţie legală de q q q q q q q q q q q q q q q q
paternitate, aşa cum există cu privire la filiaţia faţă de tată din căsătorie. q q q q q q q q q q q q
Dovedirea paternităţii din afara căsătoriei necesită stabilirea de către instanţa de q q q q q q q q q q q
judecată, pe baza probelor administrate, a faptului că: q q q q q q q
* pretinsul tată a întreţinut relaţii sexuale cu mama copilului în timpul legal al q q q q q q q q q q q q q
concepţiei şi că, q q q
* din aceste relaţii a rezultat copilul. q q q q q
Dacă relaţiile sexuale ale mamei cu bărbatul chemat în judecată, sunt greu de q q q q q q q q q q q q q
dovedit nemijlocit conexe, faptul concepţiei copilului este şi mai improbabil, mai ales atunci
qcând se dovedeşte că mama, în perioada timpului legal al concepţiei, a întreţinut relaţii

sexuale cu mai mulţi bărbaţi. q q q q
dacă pretinsa voinţă profită acelui copil, ea nu poate fi împotriva interesului altui
copil al pretinsului tată; c) nu rezultă din nici o dispoziţie legală că acordarea

întreţinerii calificată ca o mărturisire tacită a paternităţii înlătură orice termen de q q q q q q q q q q q q
prescripţie; pentru asemenea soluţii este nevoiedeuntextexpres.Vz.C.S.J.,dec.civ.nr.799din'1990,înD.nr.9- q q q q q q q q q q q q q q q q q q q q
12,1990,p.241. q q
1
I. Filipescu, op. cit., p. 353
q q q q q q
24
În practica judiciară s-a decis că sunt irelevante în stabilirea paternităţii relaţiile
sexuale dintre mama copilului şi pretinsul tată, dacă ele au fost premergătoare timpului legal
qal concepţiei sau posterioare acestuia1.

q q q q
Pentru a se stabili paternitatea trebuie ca, din probele administrate instanţa să-şi q q q q q q q q q q q q
formeze convingerea că pretinsul tată este, în adevăr, tatăl copilului respectiv. Desigur că
pentru a se ajunge la aceasta, trebuie să se dovedească, în primul rând faptul că pretinsul

tată a avut relaţii sexuale cu mama copilului, la epoca concepţiei. Apoi trebuie să se probeze
qalte fapte, care coroborate cu acestea, să ducă la convingerea instanţei cu privire la

paternitatea respectivă. q
Datorită specificului problemelor ce se pun, dat fiind că paternitatea se întemeiază pe q q q q q q q q q q q q
qfaptul incert şi imposibil de probat, în mod nemijlocit, al concepţiei, judecătorii sunt

chemaţi să dea dovadă de o prudenţă deosebită în administrarea şi aprecierea probelor.

Instanţele au deplina libertate de apreciere a faptelor probatorii, dar au şi o mare răspundere

pe măsura acestei libertăţi de apreciere2.

q q q q q
În privinţa mijloacelor de probă admisibile, legislaţia noastră civilă nu aduce

restricţii în această materie; în consecinţă, vor putea fi administrate oricare din dovezile
reglementate de lege pentru stabilirea unor stări de fapt, precum proba cu martori, înscrisuri, q q q q q q q q q q q q q
qmărturisirea pârâtului, prezumţii, probe ştiinţifice. q q q q
Cât priveşte proba testimonială, acţiunea în stabilirea paternităţii fiind o cerere

referitoare la statutul civil al persoanei, pot fi audiate ca martori şi rudele apropiate ale
părţilor, cu excepţia descendenţilor3 (Legea nr. 134/2010 republicată, actualizată la 15

decembrie 2016). q
La dovedirea paternităţii este admisă ca mijloc de probă şi mărturisirea, deoarece

eavalorează recunoaştere de paternitate. q q q q
Astfel, pot fi folosite înscrisurile, indiferent de forma în care au fost întocmite, din q q q q q q q q q q q q q q
care să rezulte că pârâtul este tatăl copilului reclamant. Actul de naştere al copilului, chiar
dacă ar cuprinde menţiunea că pârâtul este tatăl, nu poate constitui o dovadă a paternităţii
copilului, afara de cazul în care tatăl a făcut o recunoaştere voluntară a acestuia.

În literatura juridică s-a subliniat că nu poate fi primit cu valoare probativă

certificatul de naştere în care mama l-a declarat ca tată pe un anumit bărbat, afara de cazul
când menţiunea s-a făcut la cererea pârâtului, având astfel caracterul unei recunoaşterii.
Mărturisirea pârâtului este proba cea mai puternică a acţiunii în stabilirea paternităţii. q q q q q q q q q q q q
Această mărturisire poate fi făcută cu ocazia interogatoriului sau într-un alt act opozabil
pârâtului. Mărturisirea făcută în faţa instanţei judecătoreşti constituie o recunoaştere

q q q q q q q q q q
voluntară de paternitate făcută în formă autentică. Instanţa de judecată este obligată să

verifice recunoaşterea făcută, deoarece s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumţia
de paternitate şi deci să nu poată fi recunoscut. Desigur, prezintă interes de a şti cum se

consideră stabilită paternitatea: prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, într-o
q q q q q q q q q q
părere, s-a spus că instanţa de judecată ar trebui numai să ia act de recunoaşterea pârâtului,
care produce efecte directe şi independente, să nu se admită acţiunea, ci să se dispună

închiderea dosarului, într-o altă părere, instanţa de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a
recunoscut un copil din afara căsătoriei, urmează să dea o hotărâre de admitere a acţiunii în
stabilirea paternităţii4. q
Tribunalul Suprem s-a pronunţat5 în sensul că, în cazul în care pârâtul recunoaşte la q q q q q q q q q q q q q q
interogatoriu că este tatăl copilului, nu mai este necesar să judece acţiunea în stabilirea q q q q q q q q q q q q q q
1
Maria Banciu, Dreptul Familei, Ed. Argonaut, Cluj- Napoca 1998, Filiaţia faţă de tată a copilului din afara
căsătoriei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească, p. 217

q q q q q q q
2
Tudor R. Popescu, Tratat de Dreptul Familiei, Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1960,
Rudenia şi Ocrotirea minorului, Stabilirea filiaţiei dinafara căsătoriei, p. 100

q q q q q q q q q
3
E. Florian, op. cit, p. 260
q q q q q q
4
I. Filipescu, op. cit. P. 355
q q q q q q
5
Trib. Suprem, dec. civ. nr. 962 din 10 aprilie 1973, în C.D 1974, p. 259
25
paternităţii, ci instanţa să constate numai recunoaşterea şi să dispună înregistrarea la serviciul
qstării civile a recunoaşterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului, în speţă, acţiunea în

stabilirea paternităţii fusese introdusă după împlinirea termenului de prescripţie.

q q q q q q q q
Considerându-se că recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei q q q q q q q q q
declaraţii autentice, s-a decis că, în speţă, problema prescripţiei acţiunii nu mai era
hotărâtoare.
De asemenea, pot fi folosite prezumţiile, din care ar rezulta ca pârâtul este tatăl
copilului, în acest sens s-a considerat că faptul convieţuirii unui bărbat cu o femeie sau cel
al prestării întreţinerii copilului sunt suficiente pentru a deduce paternitatea copilului,

deoarece tatăl recunoaşte implicit, prin aceste fapte, paternitatea copilului. Dimpotrivă,
q q q q q q q q q q
relaţiile sporadice, întâmplătoare, dintre părţi nu pot duce în mod necesar, la o singură
concluzie, cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului. q q q q q q q q q q q
Un mijloc de probă ce poate fi folosit în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

este expertiza medico-judiciară, în primul rând aceea privind analiza grupelor sanguine
(serologică). Din compararea grupei de sânge a copilului cu grupa de sânge a mamei şi q q q q q q q q q q q q q q q
pretinsului tată pot rezulta două situaţii: q q q q q
a) Copilul are aceeaşi grupă de sânge cu pretinsul tată. Această împrejurare q q q q q q q q q q q q
nu poate duce la stabilirea directă a paternităţii, deoarece acea grupă de sânge se poate
găsi şi la alţi bărbaţi care nu au avut nici o legătură cu mama copilului.

b) Copilul are altă grupă de sânge decât aceea a pretinsului tată, în sensul că q q q q q q q q q q q q q q
este exclusă paternitatea. În această situaţie acel bărbat, în mod cert, nu este tatăl
copilului, deoarece între aceştia nu există nici o legătură de sânge. Când expertiza q q q q q q q q q q q q q
medico- judiciară bazată pe proba serologică conchide că este exclusă paternitatea, q q q q q q q q q q q
instanţa nu poate admite acţiunea pe motiv că din dispoziţiile martorilor rezultă existenţa
unor relaţii intime în perioada concepţiunii copilului.

q q q q q q q
În afară de analiza grupelor sanguine se pot utiliza diferite expertize, din care ar
putea rezulta elemente pentru stabilirea paternităţii, cum ar fi cele privind caracteristicile
conformării corpului, pigmentaţia pielii, formatul părului, diverse semnalmente transmisibileq q q q q q q q q
ereditar etc., adică expertiza antropologică. q q q q
Investigaţiile antropologice se pot face numai când copilul are cel puţin trei ani, q q q q q q q q q q q q q
deoarece atunci sunt posibile comparaţii antropologice1. q q q q q
Un alt mijloc de probă este expertiza dactiloscopică. q q q q q q q
În dovedirea acţiunii în stabilirea paternităţii se mai pot folosi expertize privind

sustanţa M.N., Rh., hepatoglobină etc. Existente în sânge. Proba antropologică,

q q q q q q q q q q
dactiloscopică sau privind existenţa unor substanţe în sânge sunt simple indicaţii, care, unite q q q q q q q q q q q q q
cu alte mijloace de probă, pot duce la stabilirea paternităţii.

q q q q q q q q q
Efectuarea probelor ştiinţifice (compararea grupelor de sânge, proba dactiloscopică, q q q q q q q q q
măsurătorilor antropometrice) nu se impune însă în orice litigiu în stabilirea paternităţii din q q q q q q q q q q q q q
afara căsătoriei, ci numai în cazurile în care există îndoială, când din celelalte probe,
interogatoriu, martori, acte etc., administrate de către părţi, nu se poate trage, în mod q q q q q q q q q q q q q q
necesar, o singură concluzie cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului.
S-a decis că stabilirea paternităţii trebuie să se facă în mod obligatoriu prin expertiza
medico-legală dacă din probele dosarului rezultă că, în perioada concepţiunii copilului, q q q q q q q q q q q
mama acestuia a avut relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi. Pentru a înlătura orice dubiu, în
acest caz, cu privire la paternitatea copilului, instanţa este obligată să dispună din oficiu
efectuarea expertizei medico-judiciare, chiar dacă pârâtul nu a solicitat-o. q q q q q q q q
3.9 Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii.

q q q q q q q
1
q I. Filipescu, op.cit. p. 356
q q q q
26
Acţiunea se va respinge dacă instanţa nu ajunge la concluzia certă că pârâtul este q q q q q q q q q q q q q q
tatăl copilului. În combaterea acţiunii în stabilirea paternităţii, pârâtul poate folosi orice
mijloc de probă pentru a demonstra că nu este tatăl copilului.

q q q q q q q q q q
Astfel, el poate invoca expertiza impotenţei sexuale. Această impotenţă este q q q q q q q q q q
cunoscută fie ca o incapacitate de erecţie sau copulare, fie ca o incapacitate de procreare

(fecundare).
Imposibilitatea ca pârâtul să fie tatăl copilului poate rezulta şi din inexistenţa q q q q q q q q q q q q
raporturilor de coabitare în epoca de concepţie a copilului datorită faptului, de exemplu, că a

fost plecat în străinătate, deţinut în executarea unei pedepse, internat în spital pe o perioadă
îndelungată sau că nu a avut relaţii cu mama copilului. q q q q q q q q q
Acţiunea în stabilirea paternităţii va fi respinsă, de asemenea, dacă din probele q q q q q q q q q q q q
ştiinţifice administrate rezultă că este exclusă paternitatea faţă de pârât.

q q q q q q q q q
Faptul că mama a avut în timpul concepţiunii copilului relaţii şi cu alţi bărbaţi q q q q q q q q q q q q q q
(excepţia plurium concubentium) nu este suficient prin el însuşi să ducă la respingerea

acţiunii, dacă din ansamblul probelor administrate se poate ajunge la concluzia paternităţii,
în consecinţă, această excepţie ridicată de pârât nu poate fi primită în prealabil, ci numai ca

o apărare în fondul procesului, fiind cercetată împreună cu ansamblul probelor administrate,

în cazul în care, în perioada concepţiei copilului, mama a întreţinut relaţii intime cu mai
mulţi bărbaţi, ceea ce nu duce, prin sine însuşi, la inadmisibilitatea acţiunii în stabilirea
paternităţii, instanţa va trebui să dispună efectuarea tuturor probelor pentru a stabili dacă
pârâtul este sau nu tatăl copilului, împrejurarea că mama copilului a întreţinut relaţii intime
cu alţi bărbaţi în perioada de concepţie a copilului constituie doar un element care, coroborat
qcu toate probele de la dosar, contribuie la formarea convingerii intime a judecătorului cu

privire la temeinicia susţinerilor reclamantei în acţiunea pentru stabilirea paternităţii.

q q q q q q q q q q
Totodată, este subliniat că dacă se dovedeşte că mama copilului a avut relaţii la epoca de
concepţie cu mai mulţi bărbaţi, în lipsa atâtor probe, nu se poate admite acţiunea, căci ar
însemna ca aceasta să aibă dreptul să aleagă pe tatăl copilului.

q q q q q q q q q q
3.10 Cheltuieli de judecată q q q
Se consideră că nu se aplică în cazurile privind pensiile de întreţinere şi cele pentru

stabilirea paternităţii, unde întotdeauna se vor acorda cheltuielile de judecată în baza art.
1032 din Codul de Procedură Civilă. Dispoziţiile articolului nu se aplică acţiunilor privind
pensia de întreţinere şi pentru tăgăduirea paternităţii, dar că se aplică acţiunilor pentru

stabilirea paternităţii, dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile la primul termen de înfăţişare şi nu

a fost pus în întârziere, prin scrisorile mamei copilului, din care să rezulte că-i aducea la
cunoştinţă naşterea copilului. q q
În practica judecătorească s-a decis că, conform Legii nr. 134/2010 republicată,
actualizată la 15 decembrie 2016, nu sunt aplicabile în acţiunile pentru stabilirea paternităţii,

deoarece pârâtul avea posibilitatea să recunoască copilul, iar nu să provoace pornirea

procesului, în acest sens, s-a decis că dacă pârâtul recunoaşte, la primul termen, că este tatăl
copilului şi este de acord cu admiterea acţiunii, el va fi, totuşi, obligat la plata cheltuielilor
de judecată, la cererea reclamantei, deoarece nu poate spune că nu a cunoscut naşterea

copilului şi avea posibilitatea să evite pornirea procesului, în acţiunile pentru tăgăduirea

paternităţii, unde recunoaşterea mamei copilului nu se poate face înainte de proces, iar cea
făcută în timpul procesului produce efecte dacă se coroborează cu alte probe, cheltuielile de
judecată se acordă, întotdeauna. q q q
3.11 Înregistrarea hotărârii şi efectele acesteia

q q q q q
27
Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei se q q q q q q q q q q q
înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere al copilului, eliberându-se un alt

certificat de naştere. (art. 44 Legea nr. 119 din 1996, republicată, actualizată la 18 mai
2012)1.
Hotărârea judecătorească produce efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului, q q q q q q q q q q q
astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Hotărârea
judecătorească este opozabilă erga omnes (are efecte absolute). Ea poate fi invocată de către q q q q q q q q q q q q q
q oricine împotriva copilului. Terţii (care nu au participat la procesul pentru stabilirea

paternităţii) pot face proba contrară hotărârii în faţa instanţei de judecată. q q q q q q q q q q
Copilul rămâne tot copil din afara căsătoriei, dar, prin efectul legii, el este similat pe q q q q q q q q q q q q q q q
deplin cu copilul rezultat din căsătorie. Hotărârea judecătorească produce efecte cu privire
la: numele copilului, domiciliul, drepturile părinteşti, obligaţia de întreţinere şi încredinţarea

lui pentru creştere şi educare. Dacă acţiunea este respinsă, se poate intenta o nouă acţiune
împotriva altui bărbat, dacă termenul de prescripţie nu s-a împlinit2. q q q q q q q q q
În reglementarea Codului civil, căutarea paternităţii prin justiţie, în afara cazului de

răpire, era oprită. Practica judecătorească a căutat să atenueze duritatea acestui sistem şi a
admis următoarele soluţii: q q
a) în caz de seducţie a mamei prin manopere dolosive, s-a îngăduit acesteia să

pornească împotriva bărbatului o acţiune în despăgubire pentru fapta ilicită săvârşită; q q q q q q q q q q
b) bărbatul putea fi obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea copilului din q q q q q q q q q q q q q q
afara căsătoriei; q
3.12 Contestarea paternităţii. q q
Este de principiu că problema contestării paternităţii copilului din afara căsătoriei nu q q q q q q q q q q q q
se pune când paternitatea s-a stabilit prin hotărâre judecătorească. Atunci când recunoaşterea
qde paternitate s-a făcut în cadrul unui proces început, iar instanţa, fără să administreze alte
probe, a luat numai act de recunoaşterea făcută de pârât, contestarea recunoaşterii este
admisibilă, întrucât, pe de-o parte, în acest caz paternitatea nu a fost stabilită de instanţă, ea
constatând numai recunoaşterea, iar, pe de altă parte, aici nu poate fi vorba de autoritateaq q q q q q q q q q q q q q q
lucrului judecat, căci instanţa nu a judecat fondul, mărginindu-se să constate efectuarea, în

faţa sa, a actului juridic al recunoaşterii3.

q q q q q q
3.13 Chemarea la succesiune a copilului din afara căsătoriei

q q q q q q q q
Primele rude chemate la moştenirea defunctului sunt descendenţii. În această q q q q q q q q q q
categorie intră: copiii, nepoţii, strănepoţii, urmaşii acestora la infinit, in linie directă,
indiferent de sex, şi fiind fară relevanţă dacă provin din căsătorie sau din afara căsătoriei, în
acest din urma caz cu condiţia ca filiaţia să fi fost stabilită potrivit legii.
Hotărârea judecătorească definitivă, prin care se stabileşte paternitatea copilului din q q q q q q q q q q
afara căsătoriei, produce efecte retroactive, pană la data concepţiei. În consecinţă, de la

această dată, copilul conceput are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl din afara
căsătoriei, decedat in timpul procesului de stabilire a modernităţii din afara căsătoriei,

precum şi la moştenirea lăsată de rudele fată de care are vocaţie succesorală, ca urmare a
stabilirii filiaţiei din afara căsătoriei (descendenţii şi ascendenţii tatălui, rudele colaterale
pană la gradul IV, calculat în raport cu copilul din afara căsătoriei).

1
Copii născuţi înainte de punerea în aplicare a Codului familei: Acţiunea în stabilirea paternităţii copilului,
din afar căsătoriei, născut înainte de intrarea în vigoare a Codului familei se putea porni în termen de un an
de la intrarea în vigoare a acestui Cod, dispoziţiile art. 60 fiind aplicabile. Acţiunea în stabilirea filiaţiei este
supusă dispoziţiilor Codului familei şi produce efectele prevăzute de acesta.

q q q q q q q q q
2
Alexandru Bacaci, Viorica- Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, op. cit., p. 211
3
Alexandru Bacaci, Viorica- Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, op. cit., p. 212
28
Bineînţeles, copiii născuţi din căsătorii diferite vor moştenii împreună numai pe tatăl q q q q q q q q q q q q
lor comun sau pe mama lor comună, neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de
tatăl vitreg, respectiv mama vitregă.

q q q q q
Dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi descendenţi - fie din căsătorie, fie q q q q q q q q q q q q q q q
din afara ei - de acelaşi grad - cotă-parte de moştenire ce se cuvine fiecăruia se stabileşte in

mod egal, în funcţie de numărul lor - pe capete1.

q q q q q q q q q
În schimb, dacă descendenţii de gradul II şi următorii vin la moştenire prin reprezentare,

împărţirea pe tulpini si subtulpini, principiul egalităţii, aplicându-se numai intre ramurile din
aceeaşi tulpină. q
Copilul din afara căsătoriei poate veni la moştenirea tatălui său, fată de care şi-a q q q q q q q q q q q q q q
stabilit filiaţia, în nume propriu sau prin reprezentare. Ei sunt moştenitori rezervatari, astfel
încât liberalităţile făcute de defunct (donaţii şi legate) prin care se aduce atingere rezervei lor
qsunt supuse reducţiunii. De asemenea, ei sunt moştenitori sezinari, având posesiunea de

drept a titlului de moştenitor (chiar înainte de eliberarea certificatului de moştenitor). În

sfârşit, ei sunt obligaţi să raporteze donaţiile primite de la cel care lasă moştenirea, dacă
donaţia nu a fost făcută cu scutire de raport.

q q q q q q q q q
Aşa cum există vocaţia succesorală a copilului din afara căsătoriei la moştenirea q q q q q q q q q q q q
lăsată de tatăl fată de care şi-a stabilit filiaţia, şi vocaţia succesorală a acestui tată la
moştenirea copilului sau din afara căsătoriei, este o realitate. q q q q q q q q q
Deşi nu este, în terminus, consacrată de Codul civil sau alte acte normative, si cu q q q q q q q q q q q q q q q
toate că vocaţia succesorală legală - în principiu - trebuie să se sprijine pe o dispoziţie

expresă a legii, totuşi, în prezent, nimeni nu o mai pune la îndoiala, deoarece recunoaşterea
vocaţiei succesorale legale a tatălui din afara căsătoriei este reclamată de raporturile de
rudenie statornicite între copil şi tatăl sau prin stabilirea filiaţiei, de principiul egalităţii între
sexe şi de principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legate, fără a distinge între filiaţia din
căsătorie sau din afara ei - că “părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului în
afară de dreptul de moştenire şi de întreţinere”.

q q q q q q q q
Nu în ultimul rând, trebuie făcută menţiunea că dreptul la moştenire trebuie să fie un

efect al stabilirii raporturilor de filiaţie, iar nu cauza ei.

q q q q q q q q q q
Copilul din afara căsătoriei vine la moştenirea ascendenţilor tatălui în două situaţii:
cea a retransmiterii - tatăl, în calitate de moştenitor legal sau testamentar -

supravieţuind un timp cât de scurt defunctului - dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă q q q q q q q q q q q q q q
(chiar dacă nu a acceptat-o, dar nici nu a repudiat-o) şi confundată cu a sa proprie - o lasă

propriilor săi moştenitori legali sau testamentari - printre aceştia aflându-se şi copilul din
afara căsătoriei. El va trebui să dovedească “existenţa” moştenitorului în momentul

deschiderii primei moşteniri şi propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate de q q q q q q q q q q q
acesta;
cea a moştenirii prin reprezentare, specifică numai moştenirii legale, copilul din
afara căsătoriei cu vocaţie succesorală legală (reprezentant) pretinde drepturile succesorale

q q q q q q q q q q
ale ascendentului său, decedat la data deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi
drepturile acestuia. În acest caz, reprezentantul trebuie să dovedească că el personal are

capacitate succesorală (existenţa la data deschiderii succesiunii) şi că cel reprezentat era

decedat la acea dată pentru că “nu se reprezintă decât persoanele moarte”.

O modalitate specială de împărţire a moştenirii, care se aplică în acele cazuri în care

în calitate de colaterali privilegiaţi, sunt chemaţi la moştenire fraţi şi surori ai defunctului,

care nu sunt din aceeaşi părinţi, este împărţirea pe linii. Din acest punct de vedere, fraţii şi
surorile defunctului pot fi de trei categorii: q q q q q q q
fraţi buni (primari), adică fraţi cu defunctul şi după tată şi după mamă (indiferent
dacă sunt din sau din afara căsătoriei);

q q q q q q q
1
q Francisk Deak, Moştenirea legală, Ed. Actami, Bucureşti 1996, p. 45 şi urm.
29
fraţi consanguini (consângeni), adică fraţi cu defunctul numai după tată (chiar dacă
sunt din sau din afara căsătoriei);

q q q q q q
fraţi uterini, adică fraţi cu defunctul numai după mamă (din sau din afara
căsătoriei); q
Dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori făcând parte din aceeaşi categorie, de q q q q q q q q q q q q q q
exemplu toţi sunt fraţi consanguini cu defunctul, moştenirea se va împărţi potrivit regulii
generale - pe capete. Dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori din categorii deosebite,
atunci moştenirea sau partea din moştenire care se cuvine colateralilor privilegiaţi, se
împarte în două parţi egale, corespunzătoare celor două linii, linia paternă - dimidia paternis-
si linia materna - dimidia maternis -, apoi jumătatea paterna se împarte între fraţii
defunctului, pe linie paterna, iar jumătatea maternă, între fraţii defunctului, pe linie maternă. q q q q q q q q q q q q q
Fraţii buni, fiind fraţi cu defunctul pe ambele linii, vor lua cota parte corespunzătoare din
ambele jumătăţi - privilegiul dublei legături. Dacă defunctul nu are moştenitori din primele
trei clase, sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vina la moştenire, legea cheamă la moştenire
pe colateralii ordinari: rudele colaterale ale defunctului, care nu sunt fraţi sau surori, ori
descendenţi ai acestuia. Ei sunt chemaţi la moştenire pana la gradul al patrulea inclusiv, q q q q q q q q q q q q q q
unchi, mătuşi, veri primari şi fraţii şi surorile bunicilor defunctului. La randul lor, colateralii
ordinali pot fi din căsătorie sau din afara căsătoriei. q q q q q q q q q
3.14 Situaţia copilului din afara căsătoriei în cazul decesului lui de cujus mai q q q q q q q q q q q q q
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de stabilire a paternităţii q q q q q q q q q
Această ipoteză este cea a existenţei unor copii din afara căsătoriei, pentru care a fost q q q q q q q q q q q q q q q
introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei împotriva pretinsului tată, iar
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit paternitatea copilului cu
privire la pârât, acesta din urmă a decedat.q q q q q q q q
În practica judiciară s-a arătat că în situaţia în care în ipoteza de mai sus, certificatul
de moştenitor a fost obţinut numai de unul dintre copii, a cărui legitimitate nu a fost
contestată, urmează ca aplicarea principiului “resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”q q q q q q q q q q q
să fie dus pană la ultima consecinţă, adică trebuie constatată şi nulitatea parţială a
contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect un imobil care aparţinuse defunctului, şi q q q q q q q q q q q q
care fusese moştenit de titularul certificatului de moştenitor. Contractul de vânzare-

q q q q q q q q q q
cumpărare a imobilului fusese încheiat de titularul certificatului de moştenitor, pe de o parte,q q q q q q q q q q q q q q
şi un terţ de buna credinţă, pe de altă parte1.

q q q q q q q q q q
Pe cale de consecinţă, acţiunea de ieşire din indiviziune trebuie rezolvată dupăq q q q q q q q q q q q
constatarea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor, şi a nulităţii parţiale a contractului q q q q q q q q q q q q q
de vânzare-cumpărare. După cum s-a arătat mai sus, hotărârea judecătorească definitivă prin
care se stabileşte paternitatea copilului din afara căsătoriei produce efecte retroactiv până la
data concepţiei. q q
In speţă, acceptarea succesiunii de către copiii din afara căsătoriei rezultă din
manifestarea de voinţă relevată prin intentarea acţiunii împotriva celuilalt moştenitor. În q q q q q q q q q q q
acest sens, orice vânzare a cotei lor de moştenire de către altă persoană - în baza unui
certificat de moştenitor nul - era nula, cu efectul desfiinţării dreptului transmiţătorului, care
duce la desfiinţarea dreptului dobândit. Cu alte cuvinte, “desfiinţarea actului iniţial (primar),
duce la desfiinţarea actului subsecvent (secundar)”, prin aplicarea regulii accesorium

q q q q q q q q q q
sequitur principale. q q
În privinţa cumpărătorilor de bună credinţă, pentru cota pe care ei ar fi pierdut-o în

favoarea reclamanţilor, aveau la dispoziţie acţiunea ce rezultă din obligaţia de garanţie

(răspundere pentru evicţiune q q q
1
q Nota de B. Diamant, V. Lurecean, in revista Dreptul nr. 3/1993
q q q q q q q q q q
30
După cum se observă, în practică şi în doctrină, se recunoaşte dreptul la moştenire al
copilului din afara căsătoriei, a cărui paternitate a fost stabilită printr-o hotărâre
judecătorească de stabilire a paternităţii, în ipoteza în care tatăl a decedat anterior rămânerii q q q q q q q q q q q q q q
definitive1. q
Depinde numai de copilul din afara căsătoriei sau de reprezentantul său legal să-şi q q q q q q q q q q q q q
exprime dreptul de opţiune succesorală în termenul de 6 luni, prevăzut de lege.

CAPITOLUL IV. FILIAŢIA ÎN CADRUL ASISTENŢEI MEDICALE A q q q q q q q q
PROCREĂRII
4.1 Precizări prealabile q q
Principiile juridice clasice sunt supuse la acest început de mileniu unor presiuni tot
mai puternice din partea societăţii civile, transformată radical, între altele, şi prin noile
cuceriri ale ştiinţei. Realităţi care păreau imuabile s-au schimbat definitiv,
q q q q q q q q q
Clonarea individului uman, modificarea genomului omenesc, schimbarea sexului q q q q q q q q
embrionului, experimentele genetice, precum şi multe alte operaţiuni medicale, devenite

q q q q q q q q q q
posibile în ultimele decenii, datorită evoluţiei ştiinţifice accelerate sunt tot atâtea provocări
oferite de societatea civila sistemelor de drept clasice. Valorile tradiţionale, normele etice şi
religioase, care au stat la baza unor principii juridice fundamentale, sunt, de multe ori,
bulversate.
Comunitatea juridică internaţională devine tot mai conştientă de faptul că dezvoltarea q q q q q q q q q q q
accentuată a biologiei şi medicinei, ducând la crearea premiselor pentru degradarea

demnităţii şi integrităţii omului, necesită realizarea unui cadru adecvat pentru protejarea
juridică a fiinţei umane, noţiune privită atât prin prisma individului, cât şi a apartenenţei sale
qla specie.
q
Numeroase ţari ale lumii - Australia în anul 1987, Belgia - 1987, Brazilia -1993, q q q q q q q q q q q q q q
Bulgaria - 1987, Canada - 1980, Danemarca - 1987, Franţa - 1994 (ultima modificare),
Grecia - 1983, Germania - 1989, Ungaria - 1981, Israel - 1987, Italia - 1985, Luxemburg -
1979, Olanda - 1988, Portugalia - 1977, Rusia - 1987, Spania - 1988, Anglia - 1985, S.U.A.
- au şi adoptat acte normative pertinente.

q q q q q q
Ca urmare, putem conchide că suntem contemporanii unei adevărate revoluţii genetice,

pe care trebuie să o acceptăm ca realitate, pentru a putea fi legiferată în acord cu principiile

sistemului naţional de drept. q q q
Demersul nostru în lucrarea de faţă se circumscrie noţiunii de procreare medical q q q q q q q q q q q q
asistată. Aceasta se realizează prin operaţiuni medicale, cum sunt inseminarea artificială şi
fertilizarea in vitro, pe care le vom denumi, în continuare, metode perfecţionate de medicina

ultimelor decenii. q
Se impune însă, în prealabil o descriere sumară a acestora.

q q q q q q q q q
1
q Trib. pop. al raionului Simleu, sent. civ. 1860 din 12 dec. 1961 in Justitia Noua nr. 3/1963 p. 140
31
Art. 152 alin. L al Legii nr. 94-654 din 29 iunie 1994, inclusă în Codul sănătăţii
publice din Franţa, le defineşte ca fiind; „practicile clinice şi biologice, permiţând concepţia
in vitro, transferul embrionilor şi înseminarea artificială, precum şi orice tehnică având un

efect echivalent şi permiţând procrearea în afara procesului natural".

q q q q q q q q
Inseminarea artificială presupune prelevarea materialului genetic patern prin mijloace q q q q q q q q q
tehnico-medicale şi transferarea acestuia în corpul mamei unde se va produce fecundarea, în q q q q q q q q q q q q
qtimp ce fertilizarea in vitro constă în copulaţia a două celule sexuale de sex diferit, din care
q rezultă o singură celulă-ou în exteriorul corpului mamei, după prelevarea materialului

fertilizator atât de origine paternă, cât şi materna; ulterior, embrionul va fi implantat mamei q q q q q q q q q q q q q q
şi anume: fie mamei genetice, fie mamei surogat, care este doar purtătoare.
4.2 Problemele concrete si rezolvarea acestora „de lege lata" în România.

q q q q q q q q q q
În primul rând este vorba despre stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau faţa de tată,
avându-se în vedere că fertilizarea, în cazul inseminării artificiale, ca şi fecundarea în cazul

fertilizării in vitro se produc în afara procesului natural. q q q q q q q q
A. În primul caz stabilirea filiaţiei faţă de mamă se va realiza conform art. 422 din
Codul civil. Faptul naşterii este deci o dovada suficientă pentru stabilirea legăturii juridice
de maternitate. q
Filiaţia faţă de tată urmează a se stabili fie în baza prezumţiei de paternitate, în cazul q q q q q q q q q q q q q q q q
în care femeia căreia i s-a efectuat operaţia de inseminare este căsătorită, fie prin
recunoaştere. Dacă soţii divorţează până la naşterea copilului, iar mama nu se recăsătoreşte, q q q q q q q q q q q q q
filiaţia copilului va fi stabilită numai faţa de mamă. Art. 408 din Codul civil statorniceşte că
un copil născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, are ca tată pe
fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte
ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

q q q q q q q
Dacă s-ar admite stabilirea filiaţiei faţă de tata a copilului astfel născut, în raport cu q q q q q q q q q q q q q q q
persoana donatorului, filiaţia fata de mamă fiind stabilită, situaţia este analoagă cu situaţia
juridică a copilului născut în afara căsătoriei, a cărui filiaţie este stabilită faţă de ambii
părinţi; astfel, stabilirea numelui copilului, dobândirea cetăţeniei, domiciliul copilului minor,
q q q q q q q q q
obligaţia de întreţinere, dintre părinţi şi copiii minori, dreptul reciproc de moştenire al

părinţilor si copiilor, dreptul la pensia de urmaş etc., se vor dobândi potrivit reglementărilor
existente în materie, prevăzute de Codul civil q q q q q q
Pentru o viitoare reglementare a acestei situaţii credem că se impun clarificate q q q q q q q q q q q q
următoarele chestiuni: q
- În ce măsura este posibilă aflarea de către fiecare parte implicată, a identităţii

celorlalţi (donatori şi beneficiari)? q q q
- Ar putea să constituie pentru donator un avantaj în cazul unei viitoare adopţii a

copilului născut din materialul său genetic? q q q q q
- Este cazul să i se recunoască acestui donator vreo legătură de rudenie cu nou-născutul

qori chiar sa fie obligat a-şi asuma anumite sarcini faţă de acesta?
Toate aceste probleme apărute deja în jurisprudenţa ţarilor la care am făcut referiri în q q q q q q q q q q q q q q
prima parte a acestui studiu, au contribuit la construirea unor soluţii juridice, în funcţie de
principiile specifice fiecărui sistem de drept. q q q q q q
In ce ne priveşte, considerăm că, pentru o viitoare reglementare românească în

domeniu, această problemă trebuie să fie privită nuanţat. q q q q q q q
Astfel, în cazul în care materialul genetic este preluat de la banca de spermă, aceasta q q q q q q q q q q q q q q q
trebuie sa asigure anonimatul donatorilor. Implicit, de aici, rezultă că în sarcina acestora nu

se naşte nici o obligaţie cu privire la minor, raporturile de filiaţie faţă de tată se vor stabili
în persoana soţului mamei dacă aceasta este căsătorită. Regulile aplicabile în materie de
nume, cetăţenie, dreptul la succesiune, obligaţiile părinţilor faţa de educarea şi creşterea

copiilor, precum şi orice alte obligaţii ce decurg din filiaţie, vor fi stabilite prin raportare la
32
mamă şi soţul ei, cărora le revine această răspundere, sau prin raportare doar la mamă, dacă
aceasta nu este căsătorită. q q q
De lege ferenda, cu titlu de excepţie, s-ar putea admite şi efectuarea unei operaţiuni de
inseminare artificială unei femei cu material fertilizator provenind de la un donator q q q q q q q q q q q q
cunoscut, de aici urmând a decurge o serie de consecinţe. Astfel, deşi din punct de vedere
biologic, în acest mod se stabileşte o legătura între genitor şi copil, totuşi această legătură
nu este susceptibilă de a duce la stabilirea unor relaţii de rudenie, deoarece copilul are ca
tată pe soţul mamei, conform prezumţiei de paternitate. Aceeaşi concluzie este valabila şi în
cazul în care mama nu este căsătorită, deoarece acceptarea ideii că între genitor şi copil se
naşte o adevărată legătură de rudenie, ar duce la situaţii greu de rezolvat din punct de
vedere juridic. Astfel, dacă mama s-ar căsători după momentul efectuării operaţiei de
inseminare, dar înainte de naşterea copilului, tatăl copilului ar fi donatorul, conform tezei q q q q q q q q q q q q q
anterioare, dar, în acelaşi timp, şi soţul mamei ar fi tatăl aceluiaşi copil, conform prezumţiei q q q q q q q q q q q q q q q
de paternitate instituita de lege, fapt inacceptabil şi, în ultima instanţă, dăunător minorului
B. Din punct de vedere juridic, în cazul fertilizării in vitro, dacă femeia donatoare a
materialului genetic este aceeaşi persoană cu mama purtătoare, situaţia este identică cu q q q q q q q q q q q q
procrearea pe căi naturale. Mama purtătoare şi mama genetică pot fi însă două persoane q q q q q q q q q q q q q q
diferite, în această situaţie se ridică, în primul rând, problema stabilirii filiaţiei faţă de
mamă. Potrivit art. 422 din Codul civil, filiaţia faţă de mama rezultă din faptul naşterii, ceea
ce ar însemna ca mama purtătoare a sarcinii, care nu este şi mama genetică, va deveni

automat, în momentul naşterii, şi mama recunoscută pe plan juridic a acestui copil. În atare
caz, trebuie făcută diferenţierea între situaţia în care mama purtătoare îşi ia răspunderea
gestaţiei, fără a avea intenţia de a deveni părinte care să aibă grijă şi să întreţină copilul, şi
situaţia în care mama purtătoare doreşte să-şi asume răspunderea decurgând din filiaţie.
Problema poate fi rezolvată prin adopţia copilului de către mama genetică şi de către q q q q q q q q q q q q q q
soţul acesteia daca este căsătorită, în cazul în care soţii îndeplinesc condiţiile necesare
pentru încuviinţarea adopţiei. Dacă nu îndeplinesc condiţiile respective, filiaţia faţă de

mamă se va stabili potrivit regulii de drept comun, deci faţa de mama purtătoare, iar filiaţia
fată de tată va fi stabilită în raport cu soţul mamei purtătoare, dacă el există.

Filiaţia fată de tată se va stabili în sarcina soţului mamei purtătoare dacă aceasta este q q q q q q q q q q q q q q q
căsătorită sau se va căsători până la naşterea copilului. Copilul poate fi, de asemenea,q q q q q q q q q q q q q q
recunoscut de orice bărbat, deci inclusiv de către donatorul materialului fertilizator q q q q q q q q q q q
masculin, dacă prezumţia de paternitate nu-şi găseşte aplicare. q q q q q q q
De lege ferenda, credem că este necesar a se diferenţia între situaţia în care mama
genetică este o simplă donatoare, căreia i se va păstra anonimatul, caz în care practic nu se
ridică probleme, şi situaţia în care între mama genetică şi mama purtătoare a intervenit un
acord, cea din urmă asumându-şi sarcina gestaţiei, doar pentru ca ulterior să consimtă la
adopţia copilului de către părinţii săi genetici, însă pe parcurs se răzgândeşte, iar, după
naştere, refuză sa fie de acord cu adopţia. În acest din urmă caz, soluţia depinde de optica
legiuitorului., având în vedere că, fie lege lata, nu s-ar putea încheia un contract valabil q q q q q q q q q q q q q q q
între viitoarea mamă purtătoare şi părinţii biologici. O reconsiderare a acestei rigidităţi

legislative în materie ar putea fi făcută mai ales ţinând seama de faptul că, în caz de refuz q q q q q q q q q q q q q q q q q q
din partea mamei purtătoare, la adopţie se pot naşte o serie de probleme bizare. Astfel, în
cazul în care aceasta din urmă nu este căsătorită, deci nu operează prezumţia de paternitate
prevăzută în Codul civil, părintele biologic de sex masculin, donator al materialului q q q q q q q q q q q q
fertilizator poate recunoaşte minorul care va avea, aşadar, ab initio, prin ipoteză doi părinţi q q q q q q q q q q q q q q
legali aflaţi în conflict. De asemenea, o situaţie dăunătoare pentru minor va exista şi în cazul
qîn care mama purtătoare este căsătorita, iar numai soţul acesteia refuză să-şi dea acordul la
adopţie.
De lege lata, în cazul în care mama purtătoare este căsătorită, o problemă delicată o
constituie acordul soţului la efectuarea acestei operaţiuni, de vreme ce filiaţia faţă de tată nu
este condiţionată de lipsa acestui consimţământ, iar soţul care nu şi-a dat acordul poate
33
promova o acţiune în tăgadă de paternitate. Credem că o viitoare reglementare în materia
dreptului civil ar trebui să ţină seama de faptul că este de domeniul evidenţei lipsa oricărei
legături biologice între soţul mamei şi copil, urmând a se stabili, eventual, o procedură
simplificată pentru rezolvarea cauzei. q q q
Scopurile pentru care se recurge la o mamă „surogat" pot fi diverse şi nu întotdeauna q q q q q q q q q q q q q q q
justificate prin imposibilitatea femeii donatoare de a purta sarcina ori punerea în pericol a
sănătăţii acesteia, cum prevăd unele legislaţii. Situaţia mamei purtătoare este deosebit de
complexă, deoarece există o anumită contribuţie la formarea patrimoniului genetic al noului-

născut, chiar daca, din punct de vedere medical, aceasta este, deocamdată, imposibil de
precizat şi cuantificat. Este de observat însă că, de lege lata, părinţii donatori ai materialului
fertilizator sunt clar defavorizaţi, nerecunoscându-li-se prin lege nici o legătură de rudenie
cu minorul. În practică, în prezent, această problemă se rezolvă, în general, prin adopţie.

Dar această instituţie prevede o procedură complicată şi care nu vine deloc în

întâmpinarea situaţiei concrete, care se prezintă astfel: mama purtătoare nu are intenţia de a- q q q q q q q q q q q q q
şi asuma în fapt răspunderea de a fi părinte, ceea ce este valabil şi pentru soţul acesteia, în
cazul în care este căsătorită. În schimb, donatorii, părinţii biologici, prin ipoteză, nu pot
obţine recunoaşterea juridică a filiaţiei faţă de copil. Desigur, pentru ca adopţia sa fie
încuviinţată, de lege lata se cere îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în cazurile obişnuite deq q q q q q q q q q q q q q q
adopţie, ceea ce ar fi în interesul minorului, evitându-se plasarea lui într-o zonă gri, fără
posibilitatea de a fi ocrotit de părinţii fireşti. Dar aşa cum am demonstrat, situaţia este q q q q q q q q q q q q q q q
diferită şi va trebui reglementată în sensul unei simplificări, cel puţin procedurale, dacă nu
şi în ceea ce priveşte unele din condiţiile de fond. În definitiv, pornind de la analiza

ansamblului actelor normative care reglementează domeniul dreptului civil se constată că q q q q q q q q q q q
părinţii fireşti, care au dobândit această calitate pe cale naturală, se bucură de recunoaşterea
şi ocrotirea legăturii de filiaţie cu minorul astfel născut, indiferent de vârsta, ocupaţie, starea
materială, socială sau morală. Pentru identitate de raţiune, părinţilor fireşti trebuie sa li se
asigure o anumită protecţie juridică.q q q q
Desigur, un control va trebui stabilit, dar credem că acesta se cuvine impus înainte de q q q q q q q q q q q q q q q
a se permite recurgerea la procedura medicală discutată mai sus.

q q q q q q q q q
4.3 Drept comparat q q
În cazul inseminării artificiale, când materialul genetic patern a fost preluat de la o

bancă de spermă (situaţie în care este, de obicei, păstrat anonimatul donatorului), iar mama
beneficiară este căsătorită, majoritatea legislaţiilor care reglementează înseminarea q q q q q q q q
artificială, prevăd că, în sarcina soţului mamei operează aceeaşi prezumţie de paternitate
care acţionează şi în cazurile obişnuite.

q q q q q
Din multitudinea de soluţii legislative şi jurisprudenţiale oferite problemei în discuţie,

am ales, pentru o prezentare mai detaliată, două sisteme de drept. — Israelian şi francez —
întrucât pornesc de la principii etice diametral opuse.

q q q q q q q
În dreptul israelian s-a decis, de exemplu, ca bărbatul care a luat hotărârea de a deveni
donator, se obligă, prin aceasta, sa asigure întreţinerea copilului rezultat din inseminarea
artificială, în aceleaşi condiţii în care ar fi acordat-o propriul sau copil. De asemenea,

Curtea Supremă din Israel s-a pronunţat în sensul că operaţia de inseminare artificială nu ar
putea fi efectuată unei persoane necăsătorite. Soluţiile converg spre o restrângere a

posibilităţilor de aplicare a noilor tehnici medicale şi genetice, precum şi la accentuarea q q q q q q q q q q q q q
răspunderii în astfel de cazuri. q q q q
O reglementare cu totul diferită a fost adoptată în Franţa prin Legile nr. 94-653 din 29
iulie 1994 şi nr. 94-654 din 29 iulie 1994 (incluse în Codul civil francez) al căror sistem îl
expunem, succint în cele ce urmează. q q q q q
Astfel:
34
În caz de procreare medicală asistată cu terţ donator, nici o legătură de filiaţie nu poate
qfi stabilită între autorul donaţiei şi copilul născut dintr-o astfel de procreare. Nici o acţiune
în responsabilitate nu poate fi exercitată împotriva donatorului. De asemenea, legislaţia

franceză prevede că soţii sau concubinii care pentru procreare recurg la o asistenţă
medicală, necesitând intervenţia unui terţ donator, trebuie să-şi exprime, în condiţii care să
garanteze secretul donatorului, consimţământul în faţa judecătorului sau a notarului, care îi

va informa despre consecinţele actului cu privire la filiaţie.

q q q q q q q q
Acest consimţământ lasă fără efect orice acţiune în contestarea filiaţiei sau o acţiune q q q q q q q q q q q q q
de stat, cu excepţia cazului când consimţământul este lipsit de efecte sau când se susţine ca
acel copil nu ar fi cel născut prin procreare medicală asistată.

q q q q q q q q q q
Consimţământul este lipsit de efecte în caz de deces, înaintare a unei cereri de divorţ q q q q q q q q q q q q q q q
sau separare a comunităţii de viaţă, survenind înainte de realizarea procreării medicale

asistate. De asemenea, consimţământul este lipsit de efecte daca bărbatul sau femeia îl
revocă în scris înaintea realizării procreării medicale asistate.

q q q q q q q
Bărbatului care, după ce a consimţit la asistenţa medicală a procreării, refuză apoi să q q q q q q q q q q q q q q
recunoască copilul astfel născut, i se va angaja răspunderea atât faţa de mamă, cât şi faţă de q q q q q q q q q q q q q q q q q
copil.
De asemenea, este declarată juridic paternitatea în afară de căsătorie a celui ce a
consimţit la asistenţa medicală a procreării după care nu recunoaşte copilul astfel născut.
Asistenţa, medicală a procreării cu terţ donator nu poate fi practicată decât ca ultimă q q q q q q q q q q q q q q
indicaţie, dacă procrearea medicală asistată în interiorul cuplului nu este posibilă. q q q q q q q q q q
În Franţa, scopul recunoscut juridic al asistenţei medicale a procreării este acela de a

răspunde cererii parentale a unui cuplu. Asistenţa medicală a procreării are ca obiectiv să
remedieze infertilitatea, cu caracter patologic, care a fost diagnosticată, sau să evite q q q q q q q q q q q q
transmiterea la copil a unei maladii de o anumită gravitate. q q q q q q q q q
Condiţiile care se impun bărbatului şi femeii care alcătuiesc un cuplu, pentru a putea q q q q q q q q q q q q q q
recurge la asistenţa medicală de specialitate a procreării, sunt: q q q q q q q q
a) să fie vii (înseminarea artificială a femeii cu sperma soţului său decedat fiind q q q q q q q q q q q q q
expres interzisă); q
B) să aibă vârsta necesară pentru a procrea;

q q q q q q q q
c) să fie căsătoriţi sau în măsură să probeze o viaţă comună de cel puţin 2 ani; q q q q q q q q q q q q q q q
q q D) să consimtă, în prealabil, la transferul de embrion sau la inseminare.

Numai excepţional cei doi membri ai cuplului pot consimţi, în scris, ca embrionii q q q q q q q q q q q q q
rezultaţi prin tehnica in vitro, din materialul lor genetic şi care conform legislaţiei franceze
sunt conservaţi timp de 5 ani, să fie folosiţi de un alt cuplu, în aceleaşi scopuri. În caz de
deces al unui membru al cuplului, supravieţuitorul este consultat în scris pentru a se şti dacă
consimte ca embrionii conservaţi să fie primiţi de un alt cuplu care îndeplineşte condiţiile
mai sus citate. q q q
Primirea embrionului este subordonată unei decizii judecătoreşti, care primeşte, mai q q q q q q q q q q
întâi, consimţământul scris al cuplului de origine al concepţiei. Judecătorul se asigură că, în

fapt, cuplul solicitat îndeplineşte condiţiile generale şi va proceda la toate investigaţiile care
permit aprecierea condiţiilor pe care acest cuplu este susceptibil să le ofere copilului ce se
va naşte, pe plan familial, educativ şi psihologic. Cuplul care primeşte embrionul şi cel care
a renunţat la acesta nu îşi vor putea cunoaşte reciproc identitatea. De asemenea, cuplul care
renunţă la embrion nu va putea primi nici un fel de răsplată materială.

Înainte de a se recurge la asistenţa medicală a procreării echipa medicala q q q q q q q q q q q q
pluridisciplinară a unităţii medicale care va efectua operaţiunile tehnico-medicale, trebuie sa q q q q q q q q q q q
îi informeze pe membrii cuplului asupra posibilităţilor de reuşită şi de eşec a tehnicilor de

asistenţă medicală a procreării, să verifice motivaţia cuplului şi să-i informeze asupra

posibilităţilor existente în materie de adopţie prevăzute de lege. De asemenea, li se va q q q q q q q q q q q q q q
înmâna un dosar-ghid, care va cuprinde descrierea tehnicilor medicale ce urmează a se

efectua, dispoziţiile legislative referitoare la asistenţa medicală a procreării etc. Cererea

35
cuplului nu poate fi confirmată decât la scurgerea unui interval de timp de o lună de la
ultima întrevedere.
q
CONCLUZII
În cadrul legislaţiei române în vigoare în prezent problemele analizate par să-şi

găsească unele soluţii. Dacă acestea sunt sau nu echitabile şi în ce măsură vor trebui
schimbate am încercat să demonstrăm în studiul de faţa.

q q q q q q q q
Este previzibil însă că nivelul de trai scăzut, precum şi lipsa unei legislaţii adaptată
realităţilor din acest domeniu, vor determina cetăţenii străini să recurgă la racolarea unor
mame „surogat" în România, contra unor sume derizorii. Nu credem că este necesar să
demonstrăm cât de repede se pot constitui structuri de tip mafiot care sa exploateze situaţia,
comerţul internaţional cu minori provenind din România fiind un trist exemplu în acest
sens.
În consecinţă, o reglementare coerentă va trebui adoptată în cel mai scurt timp posibil.
Studiile sociologice ale familiei au evidenţiat schimbările petrecute în structura şi

funcţiile familiei contemporane, în comparaţie cu familia tradiţională.

q q q q q q q
Tradiţional, familia în sens sociologic, ca formă specifică de comunitate umană, q q q q q q q q q q q
desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează
prin comunitate de viaţă, sentimente şi aspiraţii.

q q q q q q
Familia extinsă mai frecventă în comunităţile tradiţionale cuprinde rudele în linie

directă şi pe cele colaterale, trei sau mai multe generaţii.

q q q q q q q q q
- Familia de origine;
q q q
- Familia de rezistenţă;
q q q
- Familia normală;
q q q
- Familii patriarhale.
q q
Autoritatea părintească reprezintă un ansamblu de drepturi şi îndatoriri care privesc

atât persoana, cât şi bunurile copilului şi care aparţin în mod egal ambilor părinţi.
Autoritatea părintească are două laturi şi anume: q q q q q q
1. Latura personală, care vizează ocrotirea persoanei copilului;

q q q q q q q
2. Latura patrimonială, care priveşte:

q q q q
A) administrarea bunurilor şi reprezentarea minorului sub 14 ani în actele juridice;

36
B) încuviinţarea actelor juridice ale minorului ce are capacitate deplină de exerciţiu
restrânsă (între 14 şi 18 ani, cu excepţia minorului căruia i s-a recunoscut anticipat

capacitatea deplină de exerciţiu, pentru care autoritatea părintească încetează la data

emancipării).
Ocrotirea părintească încetează în cazul în care minorul se căsătoreşte, precum şi în q q q q q q q q q q q q q
cazul în care devine emancipat.

q q q q
Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie
qdată copilului lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu

regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.

q q q q q q
Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii în care să permită dezvoltarea sa fizică,
mentală şi spirituală, morală şi socială.

q q q q q
Părinţii au obligaţia să le asigure copiilor locuinţă, condiţiile necesare pentru creştere,

qeducare, învăţătură şi pregătirea profesională, precum şi obligaţia de a solicita autorităţilor

competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor

facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.

q q q q q q q q q q
Mai mult, părinţii nu pot împiedica relaţiile personale de familie ale copilului cu
bunicii, fraţii, surorile sau alte persoane, o asemenea restricţie putând fi stabilită numai
printr-o hotărâre judecătorească, prin care instanţa să stabilească existenţa unor motive
temeinice, de natură să afecteze dezvoltarea copilului.

q q q q q q
Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a

autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă fiind aplicabile prin dispoziţiile
privitoare la divorţ, respectiv instanţa dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină

doar unuia dintre părinţi.

q q q
BIBLIOGRAFIE
1. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de Dreptul familiei, Ed. A-VII-a, Editura
All Beck Bucureşti, 2005; q q q
2. Tudor R. Popescu, Dreptul civil, Tratat, Rudenia şi ocrotirea minorului, Editura de

Stat Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1960;

q q q q q
3. Alexandru Bacaci, Viorica- Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, q q q q q q q q q
Ed. A-IV-a, Editura All Beck Bucureşti 2005;

q q q q q q
4. Ioan Albu, Dreptul civil, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1975;

q q q q q q q q q q
5. Francisk Deak, Moştenirea legală, Editura Actami, Bucureşti 1996; q q q q q q q q
6. Emeşe Florian, Dreptul civil, Editura Lumina Lex, 1997; q q q q q q q
7. Maria Banciu, Dreptul civil, Editura Argonaut, Cluj- Napoca 1998;

q q q q q q q q
8. Adrian Pricopi, Bianca Pricopi, Rudenia în Dreptul Român, Ed. A-II-a, Editura
Lumina Lex Bucureşti 2004; q q q
9. R. Petrescu, Acţiuniile de Stat, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1977;

q q q q q q q q q q
10. Corneliu Turianu, Dreptul civil, Practică judiciară comentată şi adnotată, Editura q q q q q q q q q q
Pinguin Book Bucureşti 2004; q q q
11. Revista Dreptul – 5/1968, 12/1971, 5/1978, 11/1978, 12/1978, 1/1982, 2/1982,
q q q q q q q q q q
5/1982, 1/1983, 1/1985, 1/1986, 2/1988; 9/2001; q q q q q
12. Codul de Procedură Civilă Legea nr. 134/2010 republicată, actualizatăla 15

q q q q q q q q q q
decembrie 2016 q
13. Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, actualizată 04 iulie 2016
14. Legea nr. 119 din 1996, actualizată 18 mai 2012

q q q q q q q q q
37

Filiatia Fata de Tata Din Afara Casatoriei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Filiatia Fata de Tata Din Afara Casatoriei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND FILIAȚIA ..................................................................... 3

1.1 Noţiuni introductive ......................................................................................................... 3

1.2 Filiaţia faţă de tată din afara căsătoriei ............................................................................ 4

1.2.1 Consideraţii generale ..................................................................................................... 4

1.2.2. Situaţii speciale ............................................................................................................ 4

CAPITOLUL AL II-LEA. ....................................................................................................... 6

RECUNOAȘTEREA DE PATERNITATE. MODALITATE DE STABILIRE A q q q q q q q

FILIAŢIEI FAȚĂ DE TATĂL DIN AFARA CĂSĂTORIEI ............................................ 6

2.1 Recunoaşterea de paternitate ............................................................................................ 6

2.1.1 Copii care pot fi recunoscuţi ................................................................................... 6

2.1.2. Conflictul aparent între paternităţile din afara căsătoriei ....................................... 8

2.1.3. Situaţii speciale ....................................................................................................... 8

2.1.3.1 Caracterele recunoaşterii ............................................................................... 9

2.1.3.2 Formele recunoaşterii .................................................................................... 9

2.1.3.3. Natura recunoaşterii de paternitate ............................................................. 10

2.1.3.4. Capacitatea cerută pentru recunoaştere ...................................................... 10

2.1.3.5. Efectele recunoaşterii de paternitate........................................................... 11

2.1.3.6. Contestarea recunoaşterii de paternitate ..................................................... 11

CAPITOLUL AL III-LEA. ................................................................................................... 14

ACŢIUNEA ÎN JUSTIŢIE PENTRU STABILIREA PATERNITĂŢII DIN AFARA

3.2 Introducerea acţiunii ....................................................................................................... 16

3.5 Citarea autorităţii tutelare............................................................................................... 19

3.6 Termenul introducerii acţiunii ....................................................................................... 19

3.7 Repunerea în termen ...................................................................................................... 24

3.8 Dovada paternităţii ......................................................................................................... 24

3.9 Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii. .................................... 26

3.10 Cheltuieli de judecată ................................................................................................... 27

3.11 Înregistrarea hotărârii şi efectele acesteia .................................................................... 27

3.12 Contestarea paternităţii................................................................................................. 28

3.13 Chemarea la succesiune a copilului din afara căsătoriei ............................................. 28

rămânerea definitivă a hotărârii de stabilire a paternităţii ................................................... 30

CAPITOLUL IV. FILIAŢIA ÎN CADRUL ASISTENŢEI MEDICALE A

4.3 Drept comparat ............................................................................................................... 34

Dintr-un anumit moment al contemporanităţii, exista o linie ascendentă a q q q q q q q q q q

preocupărilor în domeniul filiaţiei faţă de tată. q q q q q q

mereu în privinţa tatălui copilului si nicidecum a mamei. Nimeni nu punea întrebări în

uşor demonstrată cu ajutorul martorilor, a persoanelor care asistaseră la naşterea copilului.

îl punea în imposibilitatea de a demonstra că el este tatăl copilului.

corespunzătoare, oferită de posibilităţile de verificare biologică din ştiinţa actuală. În mod q q q q q q q q q q q q

corespunzător cu emanciparea fără precedent a tatălui, chestiunea filiaţiei faţă de tată a

după punctele de reper evidenţiate de literatura de specialitate si practica judiciară. Lucrarea

începe cu un istoric al cercetării paternităţii, urmată de o prezentare generală a situaţiei în

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND FILIAȚIA q q q

1.1 Noţiuni introductive q q

care rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei (zămislirii).

qcele două situaţii. q q

În timp ce filiaţia faţă de mamă, având la bază faptul material si neîndoielnic al

se stabileşte mai anevoios.

tată în perioada timpului legal al concepţiei.

De asemenea este considerat ca născut din căsătorie, copilul născut în timpul

care nu sunt căsătoriţi între ei.3

2005, Bucureşti, Filiaţia faţa de tată , p. 181-182

1.2.1 Consideraţii generale q q

Prezumţia de paternitate se aplică numai în favoarea copiilor din căsătorie. Filiaţia q q q q q q q q q q q q

în privinţa unui copil care se bucură de prezumţia de paternitate.

În cazul filiaţiei din afara căsătoriei, maternitatea şi paternitatea sunt independente,

Aplicabilitatea prezumţiilor legale de paternitate presupune stabilirea în prealabil a q q q q q q q q q q

concepţiei copilului, face proba raportului de filiaţie copil-tată.3 q q q q q q q q

1.2.2. Situaţii speciale q q

afara căsătoriei, astfel: q q

procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, nu numai în condiţiile înscrise în q q q q q q q q q q q q

susţinut că stabilirea filiaţiei nu se poate face decât în conformitate cu prevederile q q q q q q q q q q q q q