Sunteți pe pagina 1din 3

Analiza riscului utilizând matricea de risc

Utilizatorul beneficiază de protecţie, asigurată de un certificat ce garantează siguranţa


componentei/dispozitivului/structurii;
Există reglementări standardizate internaţionale care se ocupă cu validarea din punct de
vedere al siguranţei;
Acest demers reprezintă un lucru normal şi benefic.
Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolului potenţial, apărând întotdeauna un
risc „rezidual", fie şi numai datorită imprevizibilităţii acţiunii omului. Dacă nu se fac intervenţii
corectoare pe parcurs, acest risc rezidual creşte, pe măsură ce elementele sistemului se degradează.
Ca urmare, sistemele pot fi caracterizate prin „niveluri de securitate", respectiv „niveluri de risc", pe
bază de indicatori cantitativi ai stărilor de securitate, respectiv de risc. Definind securitatea ca o
funcţie de risc: S=f(R), unde S 1/ R , se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur, cu cât
nivelul de risc va fi mai mic şi reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din relaţia dintre cele două
variabile rezultă că securitatea tinde către infinit, iar dacă riscul tinde către infinit, securitatea tinde
către zero, figura 4.1.
1 1
S ; S 0.
0

Fig. 4.1. Relaţia risc – securitate

În acest context, în practică trebuie admise, o limită de risc minim, respectiv un nivel al
riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, ca şi o
limită de risc maxim, care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate, încât să nu mai
fie permisă funcţionarea sistemului.

4.2. Noţiunea de risc acceptabil

Riscul a fost definit prin probabilitatea cu care, în cadrul unui sistem, se produce un
eveniment nedorit, cu o anumită frecvenţă şi gravitate a consecinţelor.
Dacă admitem un anumit risc, putem să-l reprezentăm, în funcţie de probabilitatea de
producere şi gravitatea consecinţelor, prin suprafaţa unui dreptunghi R1, dezvoltat pe verticală;
rezultă că aceeaşi suprafaţă poate fi exprimată şi printr-un pătrat R2 sau printr-un dreptunghi R3
extins pe orizontală, figura 4.2.

60
Analiza riscului utilizând matricea de risc

Fig. 4.2. Reprezentarea grafică a echivalenţei riscurilor caracterizate prin cupluri diferite de
probabilitate – consecinţe (gravitate)

În toate cele trei cazuri riscul este la fel de mare. În consecinţă, putem atribui acelaşi nivel
de risc unor cupluri diferite de probabilitate-consecinţe. Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o
curbă trasată prin vârfurile dreptunghiurilor care nu sunt pe axele de coordonate, obţinem o curbă cu
alură de hiperbolă, care descrie legătura dintre cele două variabile: probabilitate – consecinţe
(gravitate). Pentru reprezentarea riscului funcţie de probabilitate şi gravitate, standardul CEN-
812/85 defineşte o astfel de curbă drept „curbă de acceptabilitate a riscului", figura 4.3.

Fig. 4.3. Curba de acceptabilitate a riscului

61
Analiza riscului utilizând matricea de risc

Această curbă permite diferenţierea între riscul acceptabil şi cel inacceptabil. Astfel,
riscul de producere a unui eveniment A, ce prezintă o probabilitate mare de manifestare dar având
consecinţe mai puţin grave, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul
evenimentului B, cu o probabilitate mai mică de apariţie dar ale cărui consecinţe sunt grave,
făcându-l astfel să se situeze deasupra curbei, este inacceptabil.

De exemplu, în cazul unei centrale atomice, se iau astfel de măsuri încât riscul unui
eveniment nuclear – fie el riscul evenimentului D, figura 4.3 – să fie caracterizate printr-o
probabilitate de producere extrem de mică având totuşi o gravitate extremă a consecinţelor. Din
cauza probabilităţii foarte reduse de materializare, activitatea este considerată sigură şi riscul este
acceptat de societate.
În schimb, dacă pentru riscul evenimentului B luăm ca exemplu accidentul rutier din
activitatea unui conducător auto, deşi acest tip de eveniment provoacă consecinţe mai puţin grave
decât un accident nuclear, probabilitatea de producere este mare (frecvenţă ridicată), încât locul
de muncă al şoferului este considerat nesigur (risc inacceptabil).

Orice studiu de securitate are drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile. O asemenea
tratare a riscului ridică două probleme:
 cum se stabilesc coordonatele riscului: cuplul probabilitate-consecinţe;
 ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de acceptabilitate de cele de
inacceptabilitate.
Pentru a le rezolva, premiza de la care se porneşte în elaborarea metodei de evaluare a fost
relaţia risc – factor de risc.

4.3. Clase de probabilitate şi consecinţe în cadrul matricei de risc

In funcţie de efectul lor, riscurile pot fi clasificate în următoarele categorii:


riscuri reduse (obişnuite sau triviale), care au o frecvenţă mare de apariţie, dar pot fi
suportate fără dificultate;
riscuri moderate, care au o frecvenţă medie de apariţie şi pot fi gestionate cu anumite
costuri;
riscuri ridicate (critice sau majore), care au o frecvenţă mică de apariţie, însă cu efecte
nedorite; este necesară gestionarea atentă a acestora, pe o perioadă mai lungă de timp;
riscuri inacceptabile, care sunt cele mai rare dar cu efecte foarte periculoase.

Orice activitate, respectiv orice decizie, implică un risc care trebuie apreciat/măsurat prin
calculul unei probabilităţi privind apariţia pierderilor, neobţinerea performanţelor (beneficiu/profit)
dorite. Una dintre metodele de analiză a riscului este matricea de risc ce are ca scop stabilirea
categoriei de impact al riscului: scăzut, mediu sau ridicat. Această metodă constă din încadrarea
riscului considerat în cinci clase referitoare la probabilitatea de apariţie (tabelul 4.1) şi în cinci
clase privind consecinţele riscului (tabelul 4.2).

62