Abordarea Inginerească A Stabilității La Incendiu (Ss-A-C) : PRELEGEREA 3 ISIC-2018s2

PRELEGEREA 3 ISIC-2018s2
ABORDAREA INGINEREASCĂ
A STABILITĂȚII LA INCENDIU (SS-A-C)
Considerații generale
Proiectarea construcţiilor implică şi verificarea la acţiunea focului a elementelor structurii

portante: stâlpi, grinzi, pereţi, planşee etc.; aceasta presupune că structurile portante ale clădirilor
trebuie să îşi menţină funcţia capacităţii portante un timp normat, t fi , req , pentru a asigura:
- îndeplinirea funcţiilor specifice produselor pentru construcţii cu rol în securitatea la
incendiu;
- securitatea utilizatorilor (cât se presupune că sunt prezenţi în clădire) şi a forţelor de
intervenţie;
- evitarea prăbuşirii clădirii.
Rezistenţa la foc minimă a principalelor elemente de construcţii care intră în alcătuirea
structurii portante a clădirii se precizează în reglementări tehnice specifice; pentru România, P118-
99-Siguranţa la foc a construcţiilor, tabelul 3.1a.
Tabelul 3.1a Rezistenţa la foc a elementelor de construcţii (P118-99)

Nr. Tipul elementelor Gradul de rezistenţă la foc
crt. construcţiei I II III IV V
1 Stâlpi, coloane, 2½ ore 2 ore 1 ora 30 min -
pereţi portanţi
2 Pereţi interiori 30 min 30 min 15 min 15 min -
neportanţi
3 Pereţi exteriori 15 min 15 min 15 min - -
neportanţi
4 Grinzi, planşee, 1 ora 45min 45 min 15 min -
nervuri, acoperişuri (30 min)* (30 min)*
terasă
5 Acoperişuri 45 min 30 min 15 min - -
autoportante fără pod (30 min)* (15 min)*
(inclusiv
contravântuiri),
şarpante ale
acoperişurilor fără pod
6 Panouri de învelitoare 15 min - - - -
şi suporturi continue
ale învelitorilor
combustibile
Notă 1. * În clădirile şi compartimentele de incendiu în care densitatea sarcinii termice nu depăşeşte 840 Mj/m2 (cu
excepţia clădirilor înalte, foarte înalte cu săli aglomerate, cele care adăpostesc persoane ce nu se pot evacua singure şi
cele cu echipament de importanţă deosebită) se pot aplica valorile rezistenţelor la foc din paranteze.
În unele ţări, precum Anglia, există în reglementările naţionale precizări privitoare la

rezistenţa la foc minimă pentru funcţiuni (uzuale) ale clădirilor, tabelul 3.1b.
59
Tabelul 3.1b Rezistenţa la foc a clădirilor (Building Regulations Part. B)
Rezistenţa la foc
(min)
Subsol, inclusiv planşeul Parter sau etaj superior
Funcţiuni de deasupra
Adâncimea maximă a Înălţimea la planşeul superior
subsolului
(m) (m)
> 10 ≤ 10 ≤5 ≤ 18 ≤ 30
Case 30 30 30 60 improbabil
Clădiri rezidenţiale:
a. bloc apartamente
- fără sprinklere 90 60 30 60 90 nepermis
- cu sprinklere 90 60 30 60 90 120
b. instituţii 90 60 30 60 90 120
c. alte rezidenţiale 90 60 30 60 90 120
Birouri:
- cu sprinklere 60 60 30 30 60 120
Spaţii comerciale:
- cu sprinklere 60 60 30 60 60 120
Spaţii întâlniri,
recreere
- cu sprinclere 60 60 30 60 60 120
Spaţii industriale:
- cu sprinklere 90 60 30 60 90 120
Spaţii depozitare,
altele nerezidenţiale
a. orice clădire sau
parte nedescrisă în
altă parte
- cu sprinklere 90 60 30 60 90 120
b. parcaje vehicule
uşoare
- deschise pe faţade neaplicabil neaplicabil 15 15 15 60
- oricare altele 90 60 30 60 90 120
Problema stabilităţii structurii construcţiilor aflate în situaţia de incendiu este reglementată

de acte normative europene, Eurocod-uri elaborate de CEN (Comité Européen de Normalisation),
însuşite de statele membre ale Comunităţii Europene (inclusiv România, unde au fost publicate ca
standarde naţionale SR EN ...).
Eurocod-urile sunt standarde europene pentru proiectarea şi/sau verificarea lucrărilor de
construcţii, cuprinzând metode pentru stabilirea acţiunilor, calculul solicitărilor şi evaluarea
rezistenţei elementelor structurale; acestea sunt recunoscute ca referinţe pentru:
- probarea conformităţii clădirilor şi lucrărilor inginereşti cu cerinţa esenţială 1 (stabilitate
şi rezistenţă mecanică) şi cerinţa esenţială 2 (securitate la incendiu);
- asigurarea bazei tehnice la contractarea lucrărilor de construcţii şi serviciilor tehnice
asociate;
60
- asigurarea bazei tehnice pentru elaborarea specificaţiilor tehnice armonizate produselor
pentru construcţii.
Eurocod-urile sunt inspirate din standardele internaţionale elaborate de ISO, dar nu sunt pe
deplin armonizate cu acestea, diferind prin notaţii, relaţii etc.; principiile, metodele de analiză şi de
calcul sunt asemănătoare.
Eurocod-urile au fost concepute, iniţial, ca reglementări obligatorii ce urmau să înlocuiască
reglementările naţionale similare, dar, ulterior, pentru că nu a fost pe deplin posibilă înlocuirea, s-a
admis să se ţină seama de specificul naţional, versiunile actuale prevăzând, în anumite subcapitole
sau relaţii de calcul, posibilitatea introducerii valorilor determinate la nivel naţional pentru unii
parametri (Nationally Determined Parameters - NPD); aşa au apărut anexele naţionale care se
referă la:
- valori şi/sau clase unde eurocod-ul prevede alternative;
- date specifice ţării respective (geografice, climatice etc.);
- proceduri naţionale de utilizare, când eurocod-ul prevede posibilitatea elaborării unor
proceduri alternative;
- decizii pentru aplicarea anexelor informative;
- referiri la informaţii complementare care nu trebuie să fie contradictorii cu conţinutul
eurocod-ului şi să ajute utilizatorul în aplicarea acestuia.
Eurocod-urile pot fi grupate în:
- generale:
- Eurocod 0/SR EN 1990: Bazele calculului structurilor;
- Eurocod 1/SR EN 1991: Acţiuni asupra structurilor;
- Eurocod 7/SR EN 1997: Calculul geotehnic;
- Eurocod 8/SR EN 1998: Calculul structurilor pentru rezistenţa seismică;
- particularizate tipurilor structurale (cuprinzând reguli privind proiectarea tipului respectiv
la acţiuni mecanice şi din variaţia obişnuită a temperaturii, precum şi din variaţia temperaturii
produsă în situaţia de incendiu):
- Eurocod 2/SR EN 1992: Proiectarea structurilor din beton;
- Eurocod 3/SR EN 1993: Proiectarea structurilor din oţel;
- Eurocod 4/SR EN 1994: Proiectarea structurilor mixte (din oţel şi beton);
- Eurocod 5/SR EN 1995: Proiectarea structurilor din lemn;
- Eurocod 6/SR EN 1996: Proiectarea structurilor din zidărie;
- Eurocod 9/SR EN 1999: Proiectarea structurilor din aluminiu.
Eurocod 1 şi fiecare eurocod particularizat tipului de structură conţin o parte privind
expunerea la foc a structurilor (Partea 1-2); aspectul (încadrabil protecţiei pasive la incendiu) este
tratat în termenii calculului structural în vederea asigurării stabilităţii elementelor structurale şi
limitării efectelor incendiului.
Eurocod 1 (partea 1-2) precizează modul evaluării acţiunii incendiilor.
Procedurile, metodele şi relaţiile de calcul recomandate de eurocod-uri, utilizate la
verificarea elementelor structurale aflate în situaţia de incendiu, sunt recunoscute pe piaţa
europeană a serviciilor de proiectare.
3.1 Procesul calculului la foc al structurilor
În situaţia de incendiu, la nivelul elementelor structurale, se manifestă:

- acţiuni termice, consecinţa fenomenului radiaţiei şi/sau convecţiei şi/sau conducţiei;
- acţiuni mecanice, consecinţa încărcărilor şi/sau deformaţiilor impuse şi/sau variaţiilor din
temperatură etc..
61
Calculul la foc al structurii unui compartiment incendiat/unei construcții presupune
parcurgerea unui proces etapizat:
- stabilirea scenariilor de incendiu şi focurilor de proiectare (d)/calcul;
- analiza transferului căldurii la structurile incendiate;
- analiza deformării și verificarea rezistenţei la foc la structurile incendiate.
Verificarea rezistenţei la foc a elementelor structurale, după caz, se poate face:
- pentru toate tipurile de structuri, în domeniul acțiunilor/rezistenţelor, relaţia 3.1a:
Rfi,d,t (Xd,fi) ≥ Efi,d(Ffi,d) (3.1a)
- şi/sau, pentru unele tipuri de structuri, în domeniul timpului, relaţia 3.1b:
tfi,d ≥ tfi,requ (3.1b)
- şi/sau, pentru unele tipuri de structuri, în domeniul temperaturilor, relaţia 3.1c:
θcr,d ≥ θd (3.1c)
unde: tfi,d este rezistenţa la foc proiectată a elementului structural, în min;

tfi,requ - rezistenţa la foc cerută elementului structural, în min;
Rfi,d,t - rezistenţa de proiectare a elementului structural, în situaţia de incendiu, la momentul
t;
Xd,fi - valorea de proiectare a proprietăţii mecanice a materialului în situaţia de incendiu;
Efi,d,t - efectul semnificativ al acţiunilor de proiectare în situaţia de incendiu, la momentul t;
Ffi,d - valorile de proiectare ale acţiunilor în situaţia de incendiu;
θcr,d - temperatura critică de proiectare;
θd - temperatura proiectată a fi atinsă la timpul cerut, tfi,requ .
3.1.1 Stabilirea scenariilor de incendiu şi focurilor de proiectare
Scenarii de incendiu de proiectare
Scenariul de incendiu descrie, calitativ, evoluţia unui incendiu în timp, identificând

evenimentele cheie care îl caracterizează şi îl diferenţiază de alte incendii posibile într-o incintă.
Situaţiile de incendiu avute în vedere la aprecierea riscului la incendiu determină mai multe
scenarii de incendiu, dintre acestea reţinându-se cele maxim probabile şi care constituie scenariile
de incendiu de calcul.
În ingineria securității la incendiu, stabilirea scenariilor de incendiu de proiectare se face pe
baza analizei de risc și verificării îndeplinirii criteriilor de performanță pentru proiectul vizat, cu
satisfacere obiectivelor securității la incendiu urmărite.
Pentru structurile la care există riscuri la incendiu specifice ca o consecinţă a altor acţiuni
accidentale, acestea trebuie luate în considerare la conceptul securităţii globale.
Focuri de proiectare
Pentru fiecare scenariu de incendiu de calcul şi compartiment de incendiu se estimează un

model de incendiu numit foc de calcul; focul de calcul se aplică numai unui singur compartiment de
incendiu la un moment dat, în afara cazurilor în care se specifică altfel în scenariul de incendiu de
calcul.
Modelele de incendiu pot fi: convenţionale (numite şi nominale) sau naturale (numite şi
parametrice).
62
Modele convenţionale/nominale de incendiu
Modelul acţiunii termice care corespunde unui incendiu generalizat este cel dat de curba
temperatură-timp ISO 834, relaţia 3.2a şi figura 3.1:
θg = 345 × log10(8t + 1) + 20 (3.2a)
unde: θg este temperatura gazelor, în 0C;

t - durata expunerii termice, în min.
Coeficientul transferului căldurii prin convecţie corespunzător este αc = 25 W/m2K.
Modelul de incendiu este utilizat la evaluarea performanţelor produselor expuse la un foc în
plină desfăşurare; acesta poate fi considerat foc de calcul relevant în cazul structurilor la care
autorităţile naţionale specifică cerinţe de rezistenţă la foc, exceptând cazul când există alte
specificaţii.
Modelul acţiunii termice în cazul unui incendiu din interiorul construcţiei acţionând asupra
unui element structural prin exteriorul construcţiei (cazul pereţilor faţadelor) este cel dat de curba
focului exterior, relaţia 3.2b şi figura 3.1:
θg = 660 × (1 – 0,687-0,32t – 0,313-3,8t) + 20 (3.2b)
Coeficientul transferului căldurii prin convecţie corespunzător este αc = 25 W/m2K.

Modelul acţiunii termice în cazul unui incendiu mai sever (cu o viteză de creştere a
temperaturii mai mare ca cea dată de curba ISO 834) este cel dat de curba armonizată a
hidrocarburilor, relaţia 3.2c şi figura 3.1:
θg = 1080 × (1 – 0,325-0,167t – 0,675-2,5t) + 20 (3.2c)
Coeficientul transferului călduri prin convecţie corespunzător este αc = 50 W/m2K.

În cazul unor obiective speciale (tuneluri de trafic, centrale nucleare etc.), specificaţiile
tehnice pot impune scenarii de incendiu extreme, pentru care modelele convenţionale de incendiu
sunt date de curbe nominale caracteristice acestor situaţii severe.
Notă.
1. Utilizarea modelelor convenționale de incendiu implică introducerea conceptului de timpul echivalent
(paragraful 3.2).
Modele naturale/parametrice de incendiu
Modelul natural/parametric de incendiu pentru un spaţiu închis dintr-o construcţie (încăpere,

grup de încăperi, parte a unei construcţii) ia în considerare: densitatea sarcinii termice (tipul,
cantitatea şi viteza ardereii), alimentarea cu aer a incendiului, forma şi dimensiunile elementelor ce
delimitează compartimentul de incendiu, proprietăţile termice şi mecanice ale elementelor de
închidere, influenţa instalaţiei de stingere a incendiilor (efectul intervenţiei instalaţiei cu sprinklere),
acţiunea echipei de intervenţie (care poate fi facilitată prin activarea unei instalaţii de detectare a
incendiului).
Conceptul focului parametric furnizează o metodă relativ simplă de aproximare a unui foc
într-un compartiment peste limita flashover-ului; focul parametric este mai realist decât focul
standard (convențional). Focul parametric îşi are rădăcinile în studiile lui Wickström (1981, 1982).
Bazat pe bilanţul căldurii dintr-un compartiment de incendiu, el a sugerat că focul depinde în
totalitate de raportul dintre suprafaţa compartimentului şi inerţia termică a pereţilor ce îl
delimitează. Acesta a folosit curbele suedeze (Magnusson şi Thelandersson 1970) pentru a valida
teoria. Faza răcirii este foarte complexă, aceasta depinzând de rata combustiei, distribuţia
combustibilului şi ventilaţia spaţiului. Pentru simplificare, Wickström a definit o variaţie liniară
63
pentru descreşterea focului.
Figura 3.1 Modele convenţionale de incendiu, curbe temperatură-timp

(după Jean-Baptiste Schleich)
Coeficientul transferului de căldură prin convecţie în cazul utilizării modelelor naturale de

incendiu este αc = 35 W/m2K, în afara cazului în care există alte informaţii sigure.
Modelele naturale/parametrice de incendiu sunt: simple, avansate şi combinate.
Modelul natural simplu de incendiu (cu domeniu de aplicare limitat) se bazează pe
parametri fizici precum densitatea sarcinii termice de calcul, qf,d, mărimea golurilor etc., SR EN
1991-1-2, Anexa E; modelul simplu de incendiu poate fi: de compartiment (paragraful 3.3) sau
localizat (paragraful 3.4).
Modelul natural avansat de incendiu se bazează pe proprietăţile gazelor, transferul masei şi
transferul energiei; acesta poate fi: cu o zonă, cu două zone şi bazat pe dinamica
fluidelor/Computational Fluid Dznamic-CFD (SR EN 1991-1-2, Anexa D).
Modelul de incendiu cu o zonă presupune extinderea incendiului la nivelul întregului spațiu
analizat și uniforma distribuţie a temperaturilor, dar variabilă cu timpul, la nivelul întregului
compartiment de incendiu.
Modelul de incendiu cu două zone presupune extinderea limitată a incendiului în spațiul
analizat și existenţa unui strat superior de aer, cu grosimea constantă, a cărui temperatură este
considerată uniformă, dar variabilă cu timpul, aflat în contact cu un strat inferior de aer, tot cu
grosimea constantă, a cărui temperatură, mai mică decât a stratului superior, este tot uniformă, dar
variabilă cu timpul (se poate utiliza în cazul incendiilor localizate dintr-un compartiment).
Modelul de incendiu bazat pe dinamica fluidelor de incendiu (CFD) presupune evoluţia
temperaturilor la nivelul întregului compartiment de incendiu în concordanţă cu spaţiul şi timpul
analizat.
Modelul natural combinat de incendiu este precum cel obţinut din combinarea modelului de
incendiu simplu-localizat și modelului de incendiu avansat-cu două zone.
3.1.2 Analiza transferului căldurii la structurile incendiuate
Analiza distribuţiei temperaturilor la interiorul unui element structural trebuie să ţină cont de
poziţia focului de calcul faţă de elementul care face obiectul analizei:
- pentru elemente exterioare se ia în considerare posibila expunere la foc prin deschiderile
din faţade şi/sau acoperişuri (SR EN 1991-1-2, Anexa B);
64
- pentru pereţii exteriori ai compartimentului de incendiu se ia în considerare expunerea la
focul din interior (de la compartimentul de incendiu respectiv) şi alternativ din exterior (de la alte
compartimente de incendiu), după caz.
Analiza temperaturii la nivelul elementelor structurale se poate face presupunând ca acţiuni:
- modele convenţionale de incendiu bazate pe curbe temperatură-timp (standardizate),
analiza efectuându-se pentru o durată specificată, fără a se lua în considerare faza de regresie
(durata specificată poate fi stabilită cu reglementările naţionale sau obţinută din SR EN 1991-1-2,
Anexa F, urmând specificaţiile anexei naţionale) sau
- modele naturale de incendiu, analiza făcându-se pentru toată durata incendiului, inclusiv
faza regresiei (pe baza anexei naţionale la SR EN 1991-1-2 pot fi stabilite perioade limitate pentru
rezistenţa la foc).
În cazul determinării analitice a răspunsului structurii la acţiunea termică, programul termic
care stă la baza stabilirii fluxului de căldură transmis elementului structural este dat de curba
nominală ISO 834, relaţia 3.2a.
Acţiunea termică a focului (pentru toate situaţiile în care aceasta se manifestă în vecinătatea
elementului structural, este dată de o temperatură unică, Jean-Marc Franssen, Raul Zaharia, 2008)
.
poate fi definită de fluxul unitar net total de căldură, h net , în W/m2, aplicat suprafeţei elementului
structural independent sau component al unei substructuri sau structuri, dat de relaţia 3.3,
hnet   n ,c  hnet ,c   n ,r  hnet ,r (3.3)
unde: hnet ,c este componenta din convecţie a fluxului net al căldurii, care se calculează cu relaţia
3.4a, în W/m2 ;
hnet , r - componenta din radiaţie a fluxului net al căldurii, care se calculează cu relaţia 3.4b,
în W/m2 ;
γn,c, γn,r, - factori de siguranţă ce multiplică cele două fluxuri şi care au caracter naţional (se
iau cu valoarea 1,0 după SR EN 1991-1-2);
hnet ,c   c ( g – m ) (3.4a)
hnet ,r  Ф   m   f       273   
r
4
m  273
4
 (3.4b)
unde: αc este coeficientul transferului de căldură prin convecţie, în W/m2 K;

 g - temperatura gazelor în vecinătatea elementului expus focului, în 0C;
 m - temperatura suprafeţei elementului expus focului, în 0C;
Ф - factorul de formă (când nu se specifică, se poate alege ca fiind egal cu 1,0);
 m - emisivitatea suprafeţei elementului;
 f - emisivitatea focului;
 - constanta lui Stefan Boltzmann (5,67×10-8 W/m2 K4);
r - temperatura efectivă a radiaţiei atmosferei incendiului (poate fi  g ), în 0C.
Acţiunea focului produce:
- efecte directe, privind modificarea proprietăţilor materialului constitutiv: fizico-chimice,
precum modulul elasticităţii, deformaţiile specifice, rezistenţele;
- efecte indirecte, privind deformarea din variaţia temperaturii: în ax (alungire) şi/sau pe
secţiune (încovoiere).
65
3.1.3 Analiza deformării și verificarea rezistenţei la foc a structurilor
Durata analizei deformării elementelor structurale incendiate trebuie să fie aceeaşi cu cea
pentru analiza transferului căldurii la interiorul acestora.
Acţiuni şi combinaţii acţiuni la temperatura normală
În urma procesului armonizării legislaţiei tehnice româneşti privind proiectarea

construcţiilor la acţiuni generale şi obişnuite din variaţia temperaturii, cu cea a Comunităţii
Europene, a fost elaborat standardul SR EN 1990-Bazele proiectării structurilor; acesta defineşte o
serie de noţiuni pe care le precizăm în continuare.
Acţiunile, F, după modul de manifestare, pot fi:
- directe:
- forţe aplicate elementelor structurale;
- indirecte:
- deformaţii impuse cauzate de: variaţia temperaturii, tasările diferenţiate sau
provocate de cutremure, umiditatea mediului etc.;
- acceleraţii provocate de cutremure sau de alte surse (dilatări termice);
sau, după acelaşi criteriu, mai pot fi:
- fixe, la care distribuţia şi poziţia pe structură nu se modifică; acţiunea liberă poate avea
diverse distribuţii şi poziţii pe structură;
- statice, care nu provoacă forţe inerţiale la nivelul elementului structural;
- dinamice, care provoacă forţe inerţiale semnificative la nivel structural;
- cvasistatice, care sunt static-echivalente unor acţiuni dinamice.
Acţiunile, după variaţia lor în timp, pot fi:
- permanente, G, pentru care variaţia în timp este nulă sau neglijabilă: acţiuni directe din
greutatea proprie a construcţiei, a echipamentelor fixate pe construcţii etc. şi acţiuni indirecte
datorate contracţiei betonului, tasărilor diferenţiate, precomprimării etc.;
- variabile, Q, pentru care variaţia în timp nu este nici monotonă şi nici neglijabilă: acţiunile
la nivelul planşeelor şi acoperişurilor, acţiunea zăpezii, vântului, împingerii pământului, fluidelor şi
materialelor pulverulente etc.;
- accidentale, A, de durată scurtă şi intensitate semnificativă, care se exercită cu
probabilitate redusă asupra structurii pe durata vieţii proiectate: incendiile, cutremurele, exploziile,
impactul vehiculelor.
Valoarea caracteristică a unei acţiuni, Fk, corespunde unei probabilităţi mici de depăşire a
valorii acesteia în sens defavorabil pentru siguranţa structurii, pe parcursul unui interval de timp de
referinţă. Valoarea caracteristică se determină ca fracţie a repartiţiei statistice a acţiunii.
Valoarea frecventă a unei acţiuni variabile, ψ1×Qk, corespunde unei valori apropiate de o
valoare centrală a repartiţiei statistice a valorii acţiunii.
Valoarea cvasipermanentă a unei acţiuni variabile, ψ2×Qk, corespunde unei valori
exprimate ca o fracţiune din valoarea caracteristică a acţiunii (ψ2≤1); această valoare este folosită
pentru verificarea la stări limită ultime ce implică acţiuni accidentale şi verificarea la stări limită de
serviciu reversibile. Valorile cvasipermanente sunt utilizate şi pentru calculul efectelor pe termen
lung.
Valoarea de proiectare a unei acţiuni, Fd (d, de la design sau proiectare), este obţinută din
valoarea caracteristică prin aplicarea unor coeficienţi parţiali de siguranţă, γf (ce iau în considerare
incertitudinile nealeatorii, cu caracter defavorabil asupra siguranţei structurale care caracterizează
acţiunea) sau altor coeficienţi definiţi în codul românesc CR 0. Valorile de proiectare pot fi alese şi
direct, când se stabilesc valori conservative/acoperitoare.
66
Proiectarea structurilor construcţiilor se face prin metoda coeficienţilor parţiali de
siguranţă, constând în verificarea tuturor situaţiilor de proiectare utilizând valorile de proiectare
în cazul acţiunilor (regăsite în efectele lor pe structură) şi valorile de proiectare în cazul
rezistenţelor (la proiectarea structurilor în domeniul comportării neliniare şi al comportării la
oboseală trebuie aplicate reguli specifice).
Valorile de proiectare se stabilesc după cum urmează:
- în cazul acţiunilor, relaţia 3.5a;
Fd = γf × Fk (3.5a)
- în cazul efectelor (produse de acţiunile de proiectare), relaţia 3.5b;
Ed = γEd × E(Fd) (3.5b)
- în cazul rezistenţei materialelor, relaţia 3.5c;
Xd = 1/γm × Xk (3.5c)
- în cazul rezistenţei elementelor structurale (sau capacităţii portante a lor), relaţia 3.5d:
Rd = 1/γRd × R(Xd) (3.5d)
Verificarea structurilor portante supuse încărcărilor statice şi dinamice se face la starea

limită ultimă, SLU, şi starea limită de serviciu, SLS (cazul în care efectele dinamice pe structură
sunt determinate folosind încărcări statice echivalente: efecte dinamice din vânt, trafic etc.).
Starea limită ultimă, SLU, caracterizează:
- cedarea structurii portante şi/sau deformarea excesivă a elementelor acesteia sau
infrastructurii sau terenului;
- pierderea echilibrului static al structurii portante sau al unei părţi a acesteia, considerată
corp rigid.
În cazul stării limită ultime, structura portantă, infrastructura şi terenul de fundare trebuie să
asigure:
- la verificarea rezistenţei, îndeplinirea relaţiei 3.6a,
Ed ≤ Rd (3.6a)
- la verificarea stabilităţii, îndeplinirea relaţiei 3.6b,
Ed,dst ≤ Ed,stb (3.6b)
unde: dst se referă la acţiunile care produc destabilizarea structurii;

stb - la acţiunile care asigură stabilitatea structurii.
Starea limită de serviciu, SLS, caracterizează aducerea structurii portante în imposibilitatea
exploatării normale a construcţiei.
În cazul stării limită de serviciu, structura portantă, infrastructura şi terenul de fundare
trebuie să asigure, la verificare, că valorile efectelor pe secţiune/element/structură sunt mai mici
decât valorile limită ale criteriilor de serviciu considerate.
Acţiuni şi combinaţii de acţiuni în situaţia incendiului
Acţiunea focului asupra structurilor aflate în situaţia de incendiu este clasificată ca acţiune
accidentală şi, alături de alte acţiuni simultane cu ea, poate constitui combinaţii excepţionale.
67
Pentru verificarea elementului structural, substructurii sau structurii portante la starea limită
ultimă (în situaţia de incendiu), încărcările de proiectare se grupează, în cazul combinaţiei
excepţionale, conform relaţiei 3.7, determinând efecte de proiectare în condiţiile incendiului, Efi,d,
ΣγGA × Gk,j + ψ1,1 × Qk,1 + Σ ψ2,i × Qk,i + Σ Ad(t) (3.7)
unde: Gk,j este acţiunea permanentă curentă, j;

γGA - coeficientul parţial de siguranţă al încărcărilor permanente la starea limită ultimă (în
situaţia de incendiu γGA =1,0);
Qk,1 - acţiunea variabilă dominantă;
ψ1,1 - coeficientul de combinare a încărcării variabile dominante, tabelul 3.2;
Qk,i - acţiunea variabilă curentă, i;
ψ2,i - coeficientul de combinare a încărcării variabile nedominante, tabelul 3.2;
Ad(t) - acţiunea accidentală (din foc, seism etc.).
Tabelul 3.2 Coeficienţii de combinare pentru starea limită ultimă în situaţia de incendiu
Categorii ale încărcării la clădiri Coeficienţi de combinare
ψ1,1 Ψ2,i
Încărcări din exploatare (EN 1991-1-1):
- categoria A: în clădiri civile, rezidenţiale 0,5 0,3
- categoria B: în spaţii pentru birouri 0,5 0,3
- categoria C: în spaţii cu aglomerări de persoane 0,7 0,6
- categoria D: în spaţii pentru comerţ 0,7 0,6
- categoria E: în spaţii pentru depozitare 0,9 0,8
Încărcări din trafic în spaţii:
- categoria F: pentru vehicule cu greutate ≤ 30 kN 0,7 0,6
- categoria G: 30 kN < pentru vehicule cu greutate ≤ 160 kN 0,5 0,3
- categoria H: la acoperişuri 0,0 0,0
Încărcări din zăpadă, altitudinea (EN 1991-1-3):
- H ≤ 1000 m 0,2 0,0
- H > 1000 m 0,5 0,2
Încărcări din vânt 0,2 0,0
Acţiunile simultane cu incendiul avute în vedere în cazul verificării rezistenţei la foc prin
utilizarea unei combinaţii pentru temperatura normală implică:
- considerarea lor ca pentru un calcul la temperatura normală;
- utilizarea valorilor reprezentative în cazul acţiunilor variabile care corespund situaţiei
excepţionale de incendiu (conform standardului în vigoare);
- neluarea în considerare a diminuării încărcării permanente ca urmare a consumării
materialului prin ardere;
- neluarea în considerare a încărcării din zăpadă din cauza eventualei topiri sau luarea
încărcării din zăpadă dacă este cazul;
- neluarea în considerare a acţiunilor rezultând din operaţiunile industriale etc..
Acţiunile directe ce se manifestă în situaţia de incendiu la stabilirea valorilor de proiectare
trebuie să utilizeze valorile de proiectare ale proprietăţilor termice şi mecanice ale materialelor,
specificate în părţile privitoare la calculul la foc al structurilor, SR EN 1992÷SR EN 1996 şi SR EN
1999.
Acţiunile indirecte din variaţia temperaturii (din expunerea la foc) generează efecte precum
deplasări, forţe în reazeme şi solicitări în elementele structurale (forţe axiale, forţe tăietoare şi
momente) care trebuie considerate, în afara situaţiilor în care:
- se poate admite, a priori, că sunt neglijabile sau favorabile;
68
- sunt luate în considerare prin condiţiile rezemării şi alte condiţii pe contur
conservative/acoperitoare şi/sau sunt considerate implicit prin cerinţele securităţii la incendiu
specificate în mod conservativ/acoperitor.
Acţiunile indirecte care trebuie avute în vedere sunt:
- dilatarea împiedicată a elementelor prin natura lor: stâlpii într-o structură în cadre
multietajată cu pereţi rigizi;
- dilatarea termică diferenţiată în elementele static nedeterminate: cazul dalelor planşeelor
continue;
- gradienţii termici în secţiunile perpendiculare care conduc la solicitări interioare;
- dilatarea termică a elementelor învecinate: cazul cablurilor suspendate sau deplasării
capătului unui stâlp din dilatarea dalei planşeului;
- dilatarea termică a elementelor care afectează alte elemente aflate în afara spaţiului
incendiat.
Acţiunile indirecte datorate elementelor învecinate pot să nu fie luate în considerare când
cerinţele securităţii la incendiu impun utilizarea incendiului standardizat ISO 834 ca model.
Acţiunile suplimentare simultane cu incendiul implică:
- neluarea în considerare a simultaneităţii acţiunii din incendiu cu alte acţiuni accidentale
independente;
- luarea lor în considerare, cazul impactului datorat căderii unor elemente structurale sau
utilaje grele (sau cazul celor impuse prin anexa naţională);
- asigurarea rezistenţei mecanice a pereţilor rezistenţi la foc în cazul impactului orizontal.
Verificarea rezistenţei la foc a structurilor incendiate
Metodele analitice pentru verificarea rezistenţei la foc a structurilor portante incendiate

sunt: generale, în domeniul rezistențelor (aplicabile oricărei structuri portante) şi/sau particulare
(aplicabile pe tipuri de structuri, particularizate prin materialul de constituție).
Metodele alternative pentru verificarea rezistenţei la foc a structurilor portante incendiate,
la orice metodă analitică, sunt bazate pe rezultatele încercărilor experimentale (verificare în
domeniul timpului) sau rezultatele încercărilor experimentale în combinaţie cu calcule.
Metode generale analitice de verificare a rezistenţei la foc
Metodele analitice generale de verificare a rezistenţei la foc a structurilor portante, în

domeniul rezistenţelor, implică, pentru fiecare element structural şi pe toată durata expunerii la
foc, respectarea inegalităţii din relaţia 3.8,
Efi,d ≤ Rfi,d,t (3.8)
unde: Efi,d este efectul (în particular solicitarea) produs de acţiunile de proiectare din combinaţia
excepţională în situaţia de incendiu (inclusiv solicitările produse de variaţia în ax a
temperaturii şi existenţa gradientului temperaturii pe secţiunea transversală a elementului);
Rfi,d,t - rezistenţa elementului/capacitatea portantă a secţiunii pentru SLU în condiţiile
incendiului la momentul t.
Determinarea efectului de proiectare, Efi,d, se face cu: metode de analiză avansate (bazate pe
teoria mediilor continue aplicată transferului căldurii şi deformării, în cazul verificării la nivelul
elementului structural, substructurii sau structurii) şi/sau simplificate (utilizând metoda simplificată
a factorului de reducere a nivelului încărcării de proiectare în situaţia incendiului, în cazul
verificării la nivelul elementului structural şi substructurii).
Determinarea rezistenţei la focul de proiectare a elementului structural, Rfi,d,t, se face cu
metode specifice tipului structurii portante (din beton armat, oţel, lemn, zidărie, aluminiu etc.).
La verificarea rezistenţei la foc trebuie avute în vedere:
69
- când analiza deformării se efectuează la nivelul elementului structural:
- modul de cedare corespunzător;
- variaţia proprietăţilor materialelor cu temperatura;
- neluarea în considerare a efectelor termice indirecte;
- stabilirea, în prealabil, a condiţiilor rezemării, care se presupun neschimbate pe
timpul expunerii la acţiunea focului;
- când analiza deformării se efectuează la nivelul substructurii:
- considerarea efectelor termice indirecte provenite din existenţa gradientului
temperaturii pe secţiunea transversală a elementului;
timpul expunerii la acţiunea focului;
- când analiza deformării se efectuează la nivelul structurii:
- considerarea efectelor termice indirecte provenite din existenţa variaţiei temperaturii
în ax şi existenţa gradientului temperaturii pe secţiunea transversală a elementului;
timpul expunerii la acţiunea focului.
Verificarea unei structuri la acţiunea focului, dacă modelul acceptat de incendiu este curba
temperatură-timp ISO 834, se poate face pe baza unei analize a deformării la nivelul elementului
structural.
 Metoda factorului de reducere a nivelului încărcării de proiectare în situaţia incendiului
Metoda permite simplificarea determinării efectului produs de acţiunile combinate în

condiţiile incendiului, Efi,d, făcând o analiză la momentul t=0, ca şi în situaţia temperaturii normale
(secţiunea 4 din SR EN 1991-1-2), aplicând relaţia 3.9,
Efi,d = ηfi × Ed (3.9)
unde: Ed este efectul (ex. solicitarea) de proiectare determinat prin efectuarea unei analize la
temperatura normală şi pentru o combinaţie fundamentală de acţiuni, SR EN 1991-1-1;
ηfi - factorul de reducere a nivelului încărcării de proiectare în situaţia incendiului, dat ca
valoarea rezultată din aplicarea relaţiei 3.10,
ηfi = (Gk + ψfi×Qk,1) / (γG×Gk + γQ1×Qk,1) (3.10)
sau ca valoarea cea mai mică rezultată din aplicarea relaţiilor 3.11a şi 3.11b, uşor superioară
celei furnizate de relaţia 3.10,
ηfi = (Gk + ψfi×Qk,1) / (γG×Gk + γQ1×ψQ1×Qk,1) (3.11a)
ηfi = (Gk + ψfi×Qk,1) / (ζ×γG×Gk + γQ1×Qk,1) (3.11b)
unde: Gk este valoarea caracteristică a încărcărilor permanente;

Qk,1 - valoarea caracteristică a încărcării variabile dominante;
ψfi - coeficientul unei acţiuni variabile în combinaţia incendiului, dat de ψ1,1 sau ψ2,i (SR
EN 1991-1-2), funcţie de alegerea făcută în anexa naţională;
γG - coeficientul parţial de siguranţă în cazul acţiunilor permanente, în condiţii normale
(γG=1,35);
70
γQ1 - coeficientul parţial de siguranţă în cazul acţiunii variabile dominante (indice 1), în
condiţii normale (γQ,1=1,50);
ζ - factorul de reducere în cazul acţiunii permanente G, defavorabilă.
Pentru structurile portante de construcţii, uzuale, factorul de reducere a nivelului încărcării
de proiectare în situaţia incendiului se poate considera acoperitor:
- cazul celor din beton armat:
- ηfi=0,70;
- cazul celor din oţel:
- ηfi=0,65, pentru categoria încărcărilor A÷D;
- ηfi=0,70, pentru categoria încărcărilor E;
- cazul celor din lemn:
- ηfi=0,60, pentru categoria încărcărilor A÷D;
- ηfi=0,70, pentru categoria încărcărilor E.
Metode particulare de verificare a rezistenţei la foc
Metodele analitice particulare realizează verificarea rezistenţei la foc a structurilor în

domeniul timpului sau temperaturilor.
Metoda particulară de verificare a rezistenţei la foc în domeniul timpului implică
respectarea inegalităţii din relaţia 3.12a,
tfi,d ≥ tfi,requ (3.12a)
unde: tfi,d este timpul proiectat pentru menţinerea rezistenţei la foc a elementului structural în
situaţia de incendiu, în min;
trequ,t - timpul cerut pentru menţinerea funcţiei elementului structural în situaţia de incendiu,
în min.
Din această categorie face parte metoda de verificare a rezistenţei la foc a elementelor din
beton, utilizând o procedură cu căutare în tabele.
Metoda particulară de verificare a rezistenţei la foc în domeniul temperaturilor, pe toată
durata expunerii la foc, t, implică respectarea inegalităţii din relaţia 3.12b
θcr,d ≥ θd (3.12b)
unde: θd este temperatura proiectată a fi atinsă în cazul expunerii la foc, în 0C;

θcr,d - temperatura critică de proiectare a elementului structural, în 0C.
Din această categorie face parte metoda de verificarea a rezistenţei la foc a elementelor din
oţel, utilizând o procedură de calcul care se bazează pe temperatura critică de cedare mecanică a
oţelului (θa,cr).
3.2 Stabilirea timpului echivalent de expunere la foc
3.2.1 Considerații generale

(după Andrew H. Buchanan, 2002)
Pasul principal în proiectarea securității la foc a structurilor este verificarea inegalității din
relația 3.13,
rezistența la foc  severitatea incendiului (3.13)
71
unde: rezistența la foc este măsura abilității structurii de a rezista la colaps, propagarea incendiului
sau altă cedare pe durata expunerii la o severitate specificată a incendiului;
severitatea incendiului - măsura impactului distructiv al focului sau măsura forțelor sau
temperaturilor care pot cauza colapsul sau cedarea ca rezultat al incendiului.
Severitatea la incendiu este cel mai adesea definită în termeni ai perioadei de expunere la
focul de testare standard, dar nu este potrivită focurilor reale care au caracteristici foarte diferite.
În reglementările tehnice prescriptive severitatea la incendiu este puțin discutată sau deloc.
În reglementările bazate pe performanță, severitatea la incendiu este identificată cu arderea
completă sau cu timpul echivalent (eng. equivalent fire) al arderii complete.
***
Conceptul timp de incendiere proiectat nu este precis definit; acest timp depinde de
importanța clădirii, de cerințele proprietarului și de consecințele împrăștierii fumului și gazelor
fierbinți sau colapsul structurii. Acest timp se identifică cu cel precizat în una din situațiile
următoare:
(1) timpul necesar ocupanților să se evacueze din clădire în condiții de siguranță (RSET) sau;
(2) timpul necesar echipelor de intervenție pentru a își desfășura activitățile sau;
(3) timpul necesar echipelor de intervenție pentru menținerea incendiului sub control sau;
(4) durata până la mistuirea în flăcări a compartimentului de incendiu fără intervenție asupra
sa.
Rata de creștere a focului de proiectare (sau debitul de căldură degajat în faza de dezvoltare
a incendiului, până la flash-over) este adesea caracterizată de o curbă parabolică cunoscută sau
numele de curba pătratică a focului (eng. t-squared fire).
În acest context trebuie introdus conceptul severitatea incendiului, care se definește ca
măsura potențialului distructiv al incendiului prin timpul de expunere la modelul de incendiu
standard/focul standard de testare; acest mod de definire nu este potrivit incendiului real care are
caracteristici diferite.
Conceptul severitatea incendiului, utilizat în proiectare, este susținut de filosofia și mediul
legislativ de proiectare. În reglementările prescriptive, severitatea de proiectae a incendiului este,
uzual, puțin discutată, dar în reglementările bazate pe performanță severitatea de proiectare a
incendiului este dată de timpul pentru arderea completă sau de timpul echivalent pentru arderea
completă la nivelul unui compartiment de incendiu.
Timpul echivalent pentru arderea completă este timpul expunerii la un foc standard de
testare care trebuie să conducă la cu un efect echivalent impactului real de la nivel elementului
structural în discuție.
Distrugerea structurii este în cea mai mare măsură dependentă de cantitatea de căldură
absorbită de elementele structurale. Căldura se transferă elementelor structurale în faza de după
flash-over, în principal, prin radiație și deci este proporțională cu puterea a patra a temperaturii
absolute. Deci, severitatea incendiului este în cea mai mare măsură dependentă de creșterea
temperaturilor și durata temperaturilor mari (pagubele precum schimbarea de fază sau topirea sunt
mai curând dependente de temperatură); deci, temperatura maximă și durata incendiului sunt
importante.
Din reglementările multor țări rezultă încrederea în testele de rezistență la foc la scară
naturală pentru a aprecia performanța materialelor, elementelor structurale și clădirilor aflate în
situația de incendiu. Curba temperatură-timp utilizată la testele de rezistență la foc este denumită
curbă standard. Testele la scară naturală sunt preferate celor la scară redusă deoarece permit luarea
în considerare a efectelor dilatării termice și deformării sub acțiuni (originile focului standard:
Babrauskas și Williamson - 1978, Cooper și Steckler - 1996). Cel mai utilizat foc standard este cel
dat de standardul ISO 834 (1975), figura 3.2.
Conceptul severitatea echivalentă a incendiului este utilizat în raportarea severitatății
așteptate a incendiului real la testul cu focul standard; altfel spus: cât timp trebuie urmărite
72
temperaturile de pe curba focului standard pentru ca efectele în urma testului să fie aceleași cu cele
cauzate de incendiul real?. Acest concept este important când proiectanții doresc să utilizeze
evaluările de rezistență la foc din testele standard pentru estimarea expunerii la incendiul real;
astfel, putem discuta de:
Timpul 0 5 10 30 60 120 240 480

t (minute)
Temperatura 20 576 678 842 945 1049 1153 1257
0
T ( C)
Figura 3.2 Curba modelului standard de incendiu ISO 834
- conceptul severității echivalente a incendiului ca timp al expunerii la focul standard care

să conducă la aceeași arie, figura 3.3a (enunțat pentru prima dată de Ingberg, 1926), utilizat la
testele cu foc standard, ignoră, cu bună știință, efectele ventilației și geometriei combustibilului la
aprecierea severității incendiului; impactul focului pe conturul structurii este funcție de transferul de
căldură la interiorul structurii (care se face, mai ales, prin radiație și convecție) și o problemă a
acestui concept este aceea că poate furniza o comparație de calitate scăzută cu privire la transferul
de căldură în situații de incendiu date de diferite curbe temperatură-timp;
să conducă la aceeași temperatură maximă într-un element din oțel protejat, cum s-ar întâmpla prin
arderea completă la nivelul compartimentului de incendiu, figura 3.3b (concept, mult mai realist,
enunțat de Law în 1971 și dezvoltat de Pettersson și alții, 1976), în mare măsură utilizat, poate da
rezultate înșelătoare dacă temperatura maximă utilizată în derivatele expresiei timpului-echivalent
este mai mare sau mai mică.; în principiu, conceptul este aplicabil elementelor protejate, dacă
temperatura pe fața neexpusă este utilizată în locul temperaturii oțelului, și elementelor din
materialele care au o temperatură limită, precum cea de 3000C la care carbonizarea lemnului, în
general, se produce;
73
Figura 3.3 Severitatea echivalentă a incendiului

să conducă la aceeași capacitate portantă minimă, cum s-ar întâmpla prin arderea completă la
nivelul compartimentului de incendiu, figura 3.3c (unde se prezintă cum capacitatea portantă a unui
element structural expus unui foc standard descrește continuu, dar rezistența unui element structural
expus unui incendiu real crește după ce incendiul intră în faza de descreștere, perioadă în care
temperaturile descresc), abordarea cea mai reală pentru conceptul timpului-echivalent în cazul
proiectării capacității portante a elementelor structurale; conceptul este dificil de implementat
pentru materialele care nu au definit clar minimul capacității portante, precum elementele din lemn,
la care carbonizarea materialului poate continua și după descreșterea temperaturii.
Mai multe formulări s-au dat pentru timpul-echivalent, pe baza mai multor încercări de
calibrare, dar formularea finală este bazată pe temperatura maximă a elementelor din oțel protejate
expuse incendiului real.
3.2.2 Procedură la stabilirea timpului echivalent de expunere la foc
Reglementarea de referință, privind procedura de stabilire a timpului echivalent, este SR EN

1991-1-2, Anexa F - Timp echivalent de expunere la foc; procedura este etapizată și nu se aplică
structurilor din oțel-beton (mixte) și din lemn.
74
Etapa 1, determinarea densității sarcinii termice de proiectare raportată la aria spațiului
incendiat
Densitatea sarcinii termice de proiectare raportată la aria spațiului incendiat, qt , d , în

MJ / m 2 , SR EN 1991-1-2, Anexa E - Densități de sarcină termică, se determină cu relația 3.te.E1:
qt ,d  q f ,d  Af At (3.te.E1)
unde: q f ,d este densitatea sarcinii termice de proiectare raportată la aria plardoselii, în MJ/m2;
A f - aria pardoselii spațiului incendiat, m2;
At - aria spațiului incendiat, m 2 .
Etapa 2, determinarea factorului de conversie
Factorul de conversie, kb , în  min m2  / MJ , se extrage din tabelul 3.te.E2, pe baza inerției

termice a elementelor de închidere, b, în J / m 2 s 0,5 K și care se calculează cu relația 3.te.E2:
b   c (3.te.E2)
unde: ρ este densitatea materialului la 200C, în kg/m3;

c - căldura specifică a materialului la 200C, în J/(kg K);
λ - conductivitatea termică a materialului la 200C, în W/(m K).
Tabelul 3.te.E2 Factorul de conversie determinat de proprietățile termice ale incintei, kb

Nr. b kb
crt. 2 0,5
(J / m s K ) (min m2 / MJ )
1 b < 720 0,07
2 720  b  2500 0,055
3 b > 2500 0,04
Notă:
1. În absența unei evaluări detaliate a proprietăților termice ale incintei, factorul kb poate fi considerat ca fiind 0, 07
min m 2 / MJ , când q f ,d este exprimat în MJ m 2 .
Etapa 3, determinarea factorului de ventilare
Factorul de ventilare, w f (posibil și wt  w f   At Af  ), în m 0,3 , se determină cu relațiile

3.te.E3:

bv  12,5  1  10  v  v2 
(3.te.E3)
w f   6, 0 H   0, 62  90   0, 4   v  / 1  bv   h    0,5
0,3 4
 
unde:  v este aria suprafețelor deschiderilor verticale, Av , raportată la aria pardoselii, A f ;

 h - aria suprafețelor deschiderilor orizontale, Ah , raportată la aria pardoselii, A f ;
H - înălțimea compartimentului, în m .
75
Notă:
1. Pentru compartimente mici ( Af  100 m2 ) și fără deschideri în acoperiș, factorul de ventilație se poate
calcula cu o relație precum w f  O0,5  Af At , Etapa 4.
Etapa 4, determinarea factorului de corecție pentru materialul din care este constituită
structura de rezistență
Factorul de corecșie pentru materialul din care este constituită structura de rezistență, kc , se
extrage din tabelul 3.te.E4, pe baza factorului ce caracterizează ventilarea spațiului incendiat, O, în
m0,5 și care se calculează cu relația 3.te.E4 (SR EN 1991-1-2, Anexa A - Curbe temperatută-timp
parametrice):
Av  heq
O (3.te.E4)
At
unde: Av este aria totală a deschiderilor verticale, m2;

heq - media ponderată a înălțimii deschiderilor verticale, m;
At - aria totală a închiderilor spațiului incendiat (incluzând și deschiderile), m2.
Tabelul 3.te.E4 Factorul de corecție pentru materialul structurii de rezistență, kc

Nr. Materialul structurii de rezistență kc
crt
1 Beton armat 1,0
2 Oțel protejat 1,0
3 Oțel neprotejat 13,7×O
Etapa 5, determinarea timpului echivalent de expunere la foc standardizat de proiectare
Timpul echivalent de expunere la foc standardizat de proiectare, te , d , în min , se determină

cu una din relațiile 3.te.E5.
te,d   q f ,d  kb  w f   kc
(3.te.E5)
te,d   qt ,d  kb  wt   kc
Se verifică respectarea condiției te ,d  t fi ,d ( t fi , d fiind valoarea rezistenței la foc standardizate

de calcul).
3.2.3 Studii de caz
Aplicație rezolvată 1
(după Andrew Buchanan, 2002)
Enunțarea temei: să se stabilească timpul echivalent pentru un compartiment de incendiu din

beton armat, având:
- dimensiunile în plan de 4,0 m × 6,0 m și înălțimea la nivelul tavanului de 3,0 m;
- dimensiunile fereastrei 3,0 m lățime și 2,0 m înălțime;
76
- inerția termică pentru elementele delimitatoare, din beton, dată de  =2200 kg/m3, c = 880
J/kgK,  = 1,6 W/mK;
- densitatea sarcinii termice de proiectare raportată la aria pardoselii q f ,d  800 MJ m2 .
Rezolvarea temei:
Etapa 1, determinarea densității sarcinii termice de proiectare raportată la aria spațiului

incendiat
Pentru:
q f ,d  800 MJ m2 ,
Af  4,0  6,0  24,0 m2 ,
At  2  (4,0  6,0  4,0  3,0  6,0  3,0)  108,0 m2
rezultă:
qt ,d  qf,d  Af At  800  24 108  177, 77  178 MJ m2 .
Etapa 2, determinarea factorului de conversie
Pentru:
  2200 kg / m3 ,
c  880 J /  kg K  ,
  1, 6 W /  m K  ,
b    c    2200  880 1,6  1760,0 J m2 s 0,5 K
rezultă, prin extragere din tabelul 3.teE2:
kb  0, 055 .
Etapa 3, determinarea factorului de ventilare
Pentru:
 v  Av Af  (3,0  2,0)  4,0  6,0   0, 25 ,
   
bv  12,5  1  10  v  v2  12,5  1  10  0, 25  0, 252  42,9 43,0 ,
 h  Ah Af  0  4, 0  6, 0   0, 0 ,
H  3, 0 m
rezultă:
w f   6, 0 H   0, 62  90   0, 4   v  / 1  bv   h   
0,3 4
 
  6, 0 3, 0   0, 62  90   0, 4  0, 25  / 1  43, 0  0    0,819  0,82 m 0,3 > 0,5 .
0,3 4
 
Etapa 4, determinarea factorului de corecție pentru materialul din care este constituită
structura de rezistență
Pentru:
Av  3,0  2,0  6,0 m2 ,
77
ng ng
heq   Agi  hgi A gi   6, 0  2, 0  6, 0  2, 0 m ,

i 1 i 1
O  Av  heq At  6,0  2,0 108  0,079 m0,5

rezultă, prin extragere din tabelul 3.te.E4:
kc  1, 0 .
Etapa 5, determinarea timpului echivalent de expunere la foc standardizat de proiectare
Rezultă:
te,d   q f ,d  kb  w f   kc  (800  0,055  0,82) 1  36,08  36,1min .
Aplicație propusă 1
Enunțarea temei: să se stabilească timpul echivalent pentru un compartiment de incendiu din

beton armat, cu destinația bibliotecă, având:
- deschiderile în pereți (ferestre în fațada principală) 3 buc × 5,40 m × 2,50 m = 38,9 m2;
- inerția termică pentru elementele delimitatoare, din beton, dată de  =2200 kg/m3, c = 800
J/kgK,  = 1,6 W/mK;
- următoarele materiale combustibile la interior:
- pardoseală tip linoleum de 2 mm grosime și 3 kg/m2: 11,4 × 17,4 × 3,0 = 595,1 kg;
- cărți (hârtie de tipar) depozitate în rafturi metalice: 11 buc × (0,6 m × 12,0 m × 3,5
m) × 970 kg/m3 = 269000,0 kg în rafturi metalice.
3.3 Modele naturale/parametrice simple de incendiu
Modelele naturale/parametrice de incendiu sunt: simple, avansate şi combinate.
Modele naturale/parametrice simple de compartiment
Conceptul focului natural/parametric furnizează o metodă relativ simplă de aproximare a

unui foc într-un compartiment peste limita flashover-ului; focul parametric este mai realist decât
focul standard sau convențional. Focul parametric îşi are rădăcinile în studiile lui Wickström (1981,
1982). Bazat pe bilanţul căldurii dintr-un compartiment de incendiu, el a sugerat că focul depinde în
totalitate de raportul dintre suprafaţa compartimentului şi inerţia termică a pereţilor ce îl
delimitează. Acesta a utilizat curbele suedeze (Magnusson şi Thelandersson 1970) pentru a valida
teoria. Faza răcirii este foarte complexă, aceasta depinzând de rata combustiei, distribuţia
combustibilului şi ventilaţia spaţiului. Pentru simplificare, Wickström a definit o variaţie liniară
pentru descreşterea focului.
Coeficientul transferului de căldură prin convecţie în cazul utilizării modelelor
natural/parametrice de incendiu este αc = 35 W/m2K, în afara cazului în care există alte informaţii
sigure.
Modele naturale/parametrice simple localizate
Reglementarea de referință, privind procedura de stabilire a focului parametric simplu

localizat, este SR EN 1991-1-2:2004, Anexa C - Incendii localizate; procedura este etapizată.
78
Modelul parametric simplu de incendiu localizat presupune extinderea incendiului la un
spaţiu limitat din interiorul compartimentului de incendiu, pentru care temperatura spaţiului este
neuniformă şi variabilă cu timpul (SR EN 1991-1-2, Anexa C). Prin calculul lungimii flăcării
incendiului localizat (relaţia 3.13 şi figura 3.4) şi compararea cu distanţa de la focarul incendiului la
tavan, H, se deosebesc două situaţii, fiecăreia corespunzându-i un model de incendiu localizat:
Figura 3.4 Înălţimea flăcării funcţie de diametrul focului şi căldura degajată
- cu flacără fără contact cu tavanul (model Heskestad);

- cu flacără în contact cu tavanul (model Hasemi).
L f = -1,02 × D + 0,0148 × Q0,4 (3.13)
unde: Lf este lungimea flăcării unui incendiu localizat, în m;

Q - debitul căldurii degajate (RHRf), în W/m2;
D - dimensiunea caracteristică a focului (diametrul, flacăra presupunându-se de formă
circulară în secţiune transversală), în m.
 Modelul incendiului localizat cu flacără făra contact cu tavanul
Modelul de incendiu localizat cu flacără fără contact cu tavanul; în acest caz, modelul
furnizează distribuţia temperaturilor numai pe înălţimea focului localizat, Өz, măsurată în 0C, figura
3.5, relaţia 3.14,
Өz = 20 + 0,25 × Qc2/3 (z – z0)-5/3 ≤ 9000C (3.14)
unde: Qc este fracţiunea din convecţie a debitului căldurii degajate Q, cu Qc = 0.8×Q;

z0 - poziţia originii virtuale în m ( z0 = 0,00524 × Q0,4 – 1,02 × D).
 Modelul incendiului localizat cu flacără în contact cu tavanul
Modelul de incendiu localizat cu flacără în contact cu tavanul; în acest caz, modelul

furnizează fluxul termic primit pe unitatea de arie a suprafeţei expusă focului la nivelul tavanului, h,
măsurată în W/m2, figura 3.6, şi relaţiile 3.15,
h = 100000 dacă y ≤ 0,30

h = 136300 până la 121000×y dacă 0,30 < 0,1 ≤ y (3.15a)
h = 15000 × y-3,7 dacă y ≥ 1,0
79
Figura 3.5 Modelul incendiului localizat cu flacără fără contact cu tavanul (modelul Heskestad)
(după One Stop Shop in Structural Fire Engineering, Colin Bailey, University of Manchester)
pentru care se calculează parametrul dat de relaţia 3.15b,
y = (r + H + z’) / (Lh + H + z’) (3.15b)
unde: z’ este poziţia verticală a sursei virtuale, în m, care se calculează cu relaţia 3.15c,
z’ = 2,4 × D × (Q*0,4D - Q*2/3D) dacă Q*D < 1

(3.15c)
z’ = 2,4 × D × (1,0 - Q*0,4D) dacă Q*D ≥ 1
unde: Q*D este valoarea debitului căldurii degajate;

r - distanţa orizontală dintre axa verticală a focului şi verticala punctului din tavan în care
este calculat fluxul termic, în m;
H - distanţa dintre focarul incendiului şi tavan, în m.
Figura 3.6 Modelul de incendiu localizat cu flacără în contact cu tavanul (modelul Hasemi)
(după One Stop Shop in Structural Fire Engineering, Colin Bailey, University of Manchester)
Lungimea flăcării măsurate pe orizontală, Lh, în m, se calculează cu relaţia 3.15d,
L h = 2,9×H× (Q*H)0,33 - H (3.15d)
80
pentru care se calculează parametrul dat de relaţia 3.15e.
Q*H = Q / (1,11 ×10 × H2,5) (3.15e)
3.3.2 Proceduri la focurile naturale/parametrice simple
Procedură la focul natural/parametric simplu de compartiment
Reglementarea de referință, privind procedura de stabilire a focului parametric simplu de

compartiment, este SR EN 1991-1-2, Anexa A - Curbe temperatură-timp parametrice; procedura
este etapizată și se poate aplica incintelor/compartimentelor de incendiu la care:
- aria pardoselii Af  500 m2;
- înălțimea H  4 m;
- nu există deschideri în acoperiș;
- sarcina termică (dată de materiale preponderent celulozice) arde în totalitate.
Etapa 1, determinarea inerției termice a elementelor de închidere
Inerția termică, b, în, J / m 2 s 0,5 K , se determină, ca la tempratura normală, cu relația 3.pc.E1

și trebuie să îndeplinească condiția b  100; 2200 ,
b   c (3.pc.E1)
unde: ρ este densitatea materialului la 200C, în kg/m3;

c - căldura specifică a materialului la 200C, în J/(kg K);
λ - conductivitatea termică a materialului la 200C, în W/(m K).
Etapa 2, determinarea factorului de ventilare al spațiului incendiat
Factorul de ventilare, O, în m0,5, se determină cu relația 3.pc.E2 și trebuie să îndeplinească

condiția O  0, 02;0, 2 ,
Av  heq
O (3.pc.E2)
At
unde: Av este aria totală a deschiderilor verticale, în m2;

heq - media ponderată a înălțimii deschiderilor verticale, în m;
At - aria totală a închiderilor spațiului incendiat (incluzând și deschiderile), în m2.
Etapa 3, determinarea factorului 
Factorul  se determină cu relația 3.pc.E3 (pentru valoarea 1, aproximează curba

temperature-timp ISO 834),
 O 0, 04 
2
 (3.pc.E3)
 b 1160 
2
81
Etapa 4, stabilirea duratei de încălzire
Durata de încălzire cea mai mică, tlim , în ore, depinde de aprecierea modului de creștere a
incendiului, SR EN 1991-1-2, Anexa E, tabelul E.5, optând pentru una din situațiile 3.pc.E4:
- t lim  25 min sau t lim  0,417h în cazul creșterii incendiului cu viteză mică;
- t lim  20 min sau t lim  0,333h în cazul creșterii incendiului cu viteză medie; (3.pc.E4)
- t lim  15 min sau t lim  0,250h în cazul creșterii incendiului cu viteză mare.
Etapa 5, determinarea duratei creșterii temperaturii
Durata creșterii temperaturii (figura 3.pc.E5), t max , în ore, se determină cu relațiile 3.pc.E5:
q fd  A f
qtd 
At
(3.pc.E5)
 q 
tmax  max  0, 0002  td ; tlim 
 O 
unde: qtd - densitatea sarcinii termice de proiectare raportată la aria spațiului incendiat, At, în
MJ/m2, cu qtd  50;1000 ;
q fd este densitatea sarcinii termice de proiectare raportată la aria pardoselii, în MJ/m2;
Af - aria pardoselii spațiului incendiat, în m2.
Figura 3.pc.E5 Schema evoluției de principiu a temperaturilor la focul parametric de compartiment
Dacă tmax  tlim focul este controlat de ventilație și stabilirea evoluției temperaturilor focului
de calcul se face ca în Etapa 6a, iar dacă tmax  tlim focul este controlat de combustibil și stabilirea
evoluției temperaturilor focului de calcul se face ca în Etapa 6b.
Etapa 6 , stabilirea evoluției temperaturilor focului parametric pentru tmax  tlim
Stabilirea evoluției temperaturilor, figura 3.pc.E5, constă în:

- calculul temperaturii maxime,  max , în C cu relația 3.pc.E6aa,
0
82

 max  20  1325  1  0,324  e0,2t
*
max
 0, 204  e 1,7tmax  0, 472  e 19tmax
* *
 (3.pc.E6aa)
*
unde: tmax   tmax ;
- calculul temperaturilor în faza de creștere cu relația 3.pc.E6ab, pentru t  0; t max  ,

 g  20  1325  1  0,324  e0,2t  0, 204  e1,7t  0, 472  e19t
* * *
 (3.pc.E6ab)
unde: t *   t ;
- calculul temperaturilor în faza de regresie cu relația 3.pc.E6ac,
 g  max  625   t *  tmax

*
 x , *
pentru tmax  0,5h
 g  max  250   3  tmax
*
  t*  tmax
*
 x  , pentru tmax
*
  0,5h; 2,0h  (3.pc.E6ac)
 g  max  250   t *  tmax
*
 x , *
pentru tmax  2,0h
unde: t *  t   ;
 q 
*
tmax   0, 0002  td  ;
 O 
x  1 ( tmax  tlim ).
Etapa 6b, stabilirea evoluției temperaturilor focului parametric pentru tmax  tlim
Stabilirea evoluției temperaturilor, figura 3.pc.E5, după impunerea tmax  tlim , constă în:
- calculul temperaturii maxime,  max , în C , cu relația 3.pc.E6ba:
0

 max  20  1325 1  0,324  e 0, 2t
*
max
 0,204  e 1,7tmax  0,472  e 19tmax
* *
 (3.pc.Eba)
*
unde: tmax   k  lim   tlim ,
 O  0, 04   qtd  75   1160  b 
k  1    ;
 0, 04   75   1160 
 O 0, 04 
2
lim  lim și dacă O  0, 04 , qtd  75 , b  1160 factorul k multiplică pe lim ;

 b 1160
2
qtd
Olim  0,0001 ;
t lim
- calculul temperaturilor în faza de creștere cu relația 3.fc.E6bb, pentru t  0; tlim  ,

 g  20  1325  1  0,324  e0,2t  0, 204  e1,7t  0, 472  e19t
* * *
 (3.pc.E6bb)
unde: t *  lim  t ;
- calculul temperaturilor în faza de regresie cu relația 3.pc.E6bc ,
83
 g  max  625   t *  tmax
*
 x , *
pentru tlim  0,5h
 g  max  250   3  tmax
*
  t*  tmax
*
 x  , pentru, tlim
*
  0,5h; 2, 0h  (3.pc.E6bc)
 g  max  250   t *  tmax
*
 x , *
pentru tlim  2, 0h
unde: t *    t ;
 q 
tmax   0, 0002  td    ;
 O 
x   tlim    tmax pentru tmax  tlim .
*
3.3.3 Studii de caz la focul natural/parametric simplu de compartiment
(după R. Zaharia)
Enunțuarea temei: să se stabilească focul de calcul parametric pentru un compartiment de

incendiu având:
- deschiderile în pereți pentru ușă 1,0 m × 2,10 m, iar pentru fereastră 2,0 m × 1,0 m;
- caracteristica de inerție termică pentru elementele delimitatoare, din beton, dată de
  2300 kg / m3 , c  1100 J /  kg K  ,   1, 2 W /  m K  ;
- densitatea sarcinii termice de proiectare raportată la aria pardoselii q fd  750MJ / m2 și
viteza de dezvoltare a incendiului mică, deci tlim  25 min  0, 417h .
Rezolvarea temei:
Pentru:
  2300 kg / m3 ,
c  1100 J /  kg K  ,
  1, 2 W /  m K 
rezultă:
b    c    2300 1100 1, 2  1742, 0 J m 2 s 0,5 K  100; 2200 .
Pentru:
Av  2,0 1,0  1,0  2,1  4,1 m2 ,
At  2   3,0  6,0   3,0  6,0   2,5  81,0 m2 ,
 
heq  2,0m2 1,0m  2,1m2  2,1m 4,1m2  1,56 m
rezultă:
4,1 1,56
O  0, 063 m0,5   0, 02; 2, 0 .
81, 0
84
 0, 0633 0, 04 
2
  1,11 .
1742 1160
2
tlim  25 min  0, 417h , cazul creșterii incendiului cu viteză mică.
Pentru:
q fd  750MJ / m2 ,
Af  3,0  6,0  18,0 m2 ,
At  81, 0 m 2
rezultă:
750, 0 18, 0
qtd   167 MJ / m 2 ,
81, 0
167, 0
tmax  0, 0002   0,527 h  tlim  0, 417 h ; focul este controlat de ventilație.
0, 063
Etapa 6 , stabilirea evoluției temperaturilor focului parametric pentru tmax  tlim
- calculul temperaturii maxime,  max , în C ; pentru:

0
*
tmax   tmax  1,11 0,528  0,584h sau 31 min și 41 s,

 max  20  1325  1  0,324  e0,2t
*
max
 0, 204  e 1,7tmax  0, 472  e 19tmax
* *

rezultă:
 max  863 0 C ;
- calculul temeraturilor în faza de creștere, pentru t  0; tmax  ; pentru:
t  30 min  0,5h sau t *    t  1,11 0,5  0,554h ,

 g  20  1325  1  0,324  e0,2t  0, 204  e1,7t  0, 472  e19t
* * *

rezultă:
 g  t  0,5h   855 0C ,
 g  t  tmax   max  863 0C ;
- calculul temperaturilor în faza de regresie; pentru:
x  1 , pentru tmax  tlim ,
*
tmax  0, 584h ,
t  1, 0h sau t *    t  1,111, 0  1,11h ,
t  1, 787 h sau t *    t  1,111, 787  1,979h și
 g  max  250   3  tmax
*
  t*  tmax
*
 x  pentru tmax
*
 0,584h   0,5h; 2h 
rezultă:
 g  t  1, 0h   547 0C ,
85
 g  t  1,787h   20 0C .
(după R. Zaharia)
Enunțarea temei: să se stabilească focul de calcul parametric pentru un compartiment de

incendiu având:
- deschiderile în pereți pentru ușă 1,0 m × 2,10 m, iar pentru fereastră de 3,4 m × 1,0 m;
- caracteristica de inerție termică pentru elementele delimitatoare, din beton, dată de
  2300 kg / m3 , c  1100 J /  kg K  ,   1, 2 W /  m K  ;
- densitatea de sarcină termică de proiectare raportată la aria pardoselii q fd  750MJ / m2 și
viteza de dezvoltare a incendiului mică, deci tlim  25 min  0, 417h .
Rezolvarea temei:
Pentru:
  2300 kg / m3 ,
c  1100 J /  kg K  ,
  1, 2 W /  m K 
rezultă:
b    c    2300 1100 1, 2  1742, 0 J m 2 s 0,5 K  100; 2200 .
Pentru:
Av  3, 4 1,0  1,0  2,1  5,5 m2 ,
At  2   3,0  6,0   3,0  6,0   2,5  81,0 m2 ,
 
heq  3, 4 m2 1,0 m  2,1 m2  2,1m 5,5 m  1, 42 m2
rezultă:
5,5  1, 42
O  0, 081 m0,5   0, 02; 2, 0 .
81, 0
 0, 081 0, 04 
2
  1,814 .
1742 1160
2
tlim  25 min  0, 417h , cazul creșterii incendiului cu viteză mică.
86
Pentru:
q fd  750MJ / m2 ,
Af  3,0  6,0  18,0 m2 ,
At  81, 0 m 2
rezultă:
750, 0 18, 0
qtd   167 MJ / m 2 ,
81, 0
167, 0
tmax  0, 0002   0, 412 h  tlim  0, 417 h ; focul este controlat de combustibil.
0, 081
Etapa 6b, stabilirea evoluției temperaturilor focului parametric pentru tmax  tlim
- calculul temperaturii maxime,  max , în C ; pentru:

0
tlim  0, 417h ,
tmax  tlim  0, 417h ,
O  0, 080 m0,5  0, 040 m0,5 ,
qtd  167 MJ m2  75 MJ m2 ,
b  1742, 0 J m2 s 0,5 K  1160 J m2 s 0,5 K
rezultă:
k  1, 0 ,
qtd 167
Olim  0, 0001  0, 0001  0, 040m0,5 ,
tlim 0, 417
 O 0, 04    0, 0809 0, 04   0.443 ,
2 2
lim  lim
 b 1160  1742 1160 
2 2
*
tmax   k  lim   tmax  1, 0  0, 443  0, 417  0,185h ,

 max  20  1325 1  0,324  e 0, 2t
*
max
 0,204  e 1,7tmax  0,472  e 19tmax
* *

rezultă:
max  7150 C ;
- calculul temperaturilor în faza de creștere, pentru t  0; tlim  ; pentru:
t  20 min  0,333h sau t *  lim  t  0, 443 0,333  0,147h ,

 g  20  1325  1  0,324  e0,2t  0, 204  e1,7t  0, 472  e19t
* * *

rezultă:
 g (t  0,333h)  680 0C ,
 max (t  tmax )  715 0C ;
- calculul temperaturilor în faza de regresie; pentru:
*
tmax   tlim  1,814  0, 417  0,756h ,
x   tlim    tmax
*
  0, 417 1,814  0,756  1,0005  1,0 ,
t  0, 7 h sau t *    t  1,814  0, 7h  1, 269h ,
t  1,1h sau t *    t  1,814 1,1  1,995h și
87
 g  715  250  3  0,756 1,0    t *  0,756 1,0  pentru tmax
*
 0, 756h   0,5h; 2h 
rezultă:
 g (t  0, 7h)  428 0C ,
 g (t  1, 03h)  20 0C .
Enunțarea temei: să se stabilească focul de calcul parametric pentru un compartiment de

incendiu având:
- factorul de ventilare O  0, 04... m0,5 ;
- caracteristica de inerție termică b  1160 J m2 s 0.5 K ;
- densitatea de sarcină termică de proiectare raportată la aria spațiului qt ,d  180 MJ m2 ;
și viteza de dezvoltare a incendiului mică, deci tlim  25 min  0, 417h .
3.4 Particularităţile verificării la foc a structurilor din beton
3.4.2 Proceduri pentru verificarea rezistenței la foc a elementelor din beton
Proceduri pentru verificarea rezistenței la foc în domeniul timpului
Limitele procedurii: pentru structurile din beton armat există o metodă particulară de
verificare a rezistenței la foc sau de încadrare într-o clasă de rezistență la foc a elementelor
structurale, încadrabilă domeniului timpului, care utilizează tabelele de valori și care este
reglementată de SR EN 1992-1-2, Secțiunea 5 Tabele de valori; procedura acceptă, implicit,
expunerea elementului din beton la modelul de incendiu standard ISO 843 maximum 240 min și
este aplicabilă betoanelor cu agregate silicioase, oferind dimensiuni minime tipurilor de elemente
structurale.
 Cazul stâlpilor din beton (sb)
Se precizează, în tabele, dimensiuni minime laturii celei mai mici sau unice a secțiunii
transversale, b , și distanței de la fața incendiată la axa armăturii longitudinale, a , figura 3.sb (cu
condiția ca structurile să fie contravântuite), fără a fi necesare verificari la forța tăietoare și ruperea
explozivă; procedura oferă metode de lucru diferite (A și B) funcție de lungimea efectivă a
stâlpului, l0 și este etapizată.
Figura 3.sb Secțiuni transversale la stâlpi pentru care se precizează valori minime
dimensiunilor b și a
88
Etapa 1, stabilirea acțiunilor și solicitărilor de proiectare pentru situația de incendiu
Se face, obișnuit, utilizînd metoda factorului de reducere a nivelului încărcării de proiectare

în situaţia incendiului, relația 3.9; astfel, solicitările de proiectare în situația incendiului sunt
calculate cu relațiile 3.sb.E1,
N0 Ed , fi   fi  N0 Ed (3.sb.E1a)
M 0 Ed , fi  f  fi  q0 Ed  (3.sb.E1b)
unde  fi este factorului de reducere a nivelului încărcării de proiectare în situaţia incendiului, care
poate fi calculat explicit, relațiile 3.10 și 3.11, sau considerat acoperitor 0,7.
Etapa 2, alegerea metodei de verificare
Aceasta se face utilizând lungimea efectivă a stâlpului în situația de incendiu, l0, fi și începe
cu aplicarea prevederilor de la metoda A (SR EN 1992-1-2, paragraful 5.3.2(2)); lungimea efectivă
a stâlpului în situația de incendiu, l0, fi , poate fi considerată egală cu lungimea efectivă a stâlpului la
temperatura normală, l0 , în toate cazurile, relațiile 3.sb.E2 (pentru structurile construcțiilor
contravântuite și pentru care expunerea la focul standard este mai mare ca 30 min , lungimea
efectivă a stâlpului în situația de incendiu poate fi considerată 0,5  l pentru etajele intermediare și
0,5  l  l0, fi  0,7  l pentru etajul superior, l fiind lungimea reală a stâlpului, din ax în ax),
l0, fi  l0 (3.sb.E2a)
unde: l0 este lungimea efectivă a stâlpului la temperature normală (SR EN 1992-1-1, 5.8.3.2((2)÷
(7)) și se stabilește:
- pentru stâlpul care face parte din sistemul de contravântuire, cu relația 3.sb.E2b,
l0  0,5  l  1  k  0, 45  k   1  k  0, 45  k 
1 1 2 2 (3.sb.E2b)
- pentru stâlpul nu face parte din sistemul de contravântuire, cu relația 3.sb.E2c,
l0  l  max  1  10   k  k   k  k  ; 1  k
1 2 1 2 1 1  k1    1  k2 1  k2   (3.sb.E2c)
unde: k1 , k2 - zveltețile relative la încastrarea parțială din extremitatea 1, respectiv 2 (în particular
se poate utiliza relația k1  k2   E  I l  s E  I l ig
);
ig
se alege: metoda A dacă l0, fi  3,0 m sau metoda B dacă l0, fi  3,0 m .
89
Etapa 3, verificarea condiționărilor specifice
 Metoda A
Verificarea se face cu privire la:

- excentricitatea de ordinul întâi în situația de incendiu, e fi  emax ( în SR EN 1992-1-2,
paragraful 5.3.2(2)-NOTA 3 se face precizarea că excentricitatea de ordinul întâi în situația de
incendiu poate fi estimată egală celei de proiectare la temperatura normală, etot ), relația 3.sb.E3a,
e fi  M 0 Ed , fi N 0 Ed , fi (3.sb.E3a)
unde: emax  0,15  h (sau b ) - valoare recomandată, SR EN 1992-1-2, paragraful 5.3.3(2)-NOTA

1 și NA;
etot  e0  ei , SR EN 1992-1-1:
e0  M Ed N Ed sau max l0 20 ; b 20 ; 20 mm ,
ei  i   l0 2  ,
i   0   h   m ,
0  1 200 rad , valoarea de bază,
h  2 l  cu 2 3   h  1 , parametrul reducerii înălțimii,
 m  0,5  1  1 m  , parametrul reducerii numărului elementelor structurale
verticale, m , ce contribuie la efectul total;
- procentul de armare, As  0, 004  Ac ,
unde: As este aria secțiunii transversale a armăturii longitudinale, din oțel,
Ac - aria secțiunii transversale a stâlpului, din beton.
 Metoda B
Verificarea se face cu privire la:

- zveltețea în situația de incendiu,  fi  30 , relația 3.sb.E3b,
 fi  l0, fi i (3.sb.E3b)
unde: i este raza de girație a secțiunii stâlpului, corespunzătoare ( i  I A );

- excentricitatea de ordinul întâi în situația de incendiu, e fi  emax  100 mm , relația
3.sb.E3a, inclusiv satisfacerea inegalității e b  0, 25 .
Etapa 4, stabilirea valorilor parametrilor de intrare în tabelele de valori
 Metoda A
Parametrul de intrare în tabel este:

- gradul de utilizare în situaţia incendiului,  fi , relația 3.sb.E4a (sau mai poate fi considerat
factorul de reducere a nivelului încărcării de proiectare în situaţia incendiului,  fi   fi , SR EN
1992-1-2, paragraful 2.4.2):
90
 fi  N Ed , fi N Rd (3.sb.E4a)
unde: N Ed , fi este solicitarea axială de proiectare în situația de incendiu, E d , fi ;

N Rd - capacitatea portantă axială de proiectare a stâlpului la temperatura normală, Rd , fi ,0 .
 Metoda B
Parametrii de intrare în tabel sunt:

- nivelul de încărcare la temperatura normală, n , relația 3.sb.E4b;
n  N 0, Ed , fi  0, 7   Ac  f c ,d  As  f y ,d   (3.sb.E4b)
- gradul de armare la temperatura normală, w , relația 3.sb.E3c,
w  As  f y ,d Ac  fc,d (3.sb.E3c)
unde: f c , d este rezistența la compresiune de proiectare a betonului,

f y ,d - rezistența la lunecare de proiectare a oțelului din armături.
Etapa 5, utilizarea tabelului de valori
Reglemantarea prevede ca alegerea valorilor minime pentru dimensiuni, figura 3.sb.E5, să se

facă:
- metoda A, cu tabelul 3.sb.E5a;
- metoda B, cu tabelul 3.sb.E5b.
Tabelul 3.sb.E5a Dimensiuni minime la stâlpi (metoda A)

Dimensiuni minime: bmin / a
Rezistenţa la foc (mm)
standard Stâlp expus pe mai mult de o latură Stâlp expus pe o
latură
μfi = 0,2 μfi = 0,5 μfi = 0,7 μfi = 0,7
R 30 200 / 25 200 / 25 200 / 32 155 / 25
300 / 27
R 60 200 / 25 200 / 36 250 / 46 155 / 25
300 / 31 350 / 40
R 90 200 / 31 300 / 45 350 / 53 155 / 25
300 / 25 400 / 38 450 / 40**
R 120 250 / 40 350 / 45** 350 / 57** 175 / 25
350 / 35 450 / 40** 450 / 51**
R 180 350 / 45** 350 / 63** 450 / 70** 230 / 55
R 240 350 / 61** 450 / 75** - 295 / 70
Note:
1. ** Minim 8 bare.
91
Tabelul 3.sb.E5b Dimensiuni minime la stâlpi (metoda B)
Dimensiuni minime: bmin / a
Rezistenţa Procentul (mm)
la foc de Stâlp expus pe mai mult de o latură Stâlp expus pe o
armare latură
w
n = 0,1 n = 0,3 n = 0,5 n = 0,7
1 2 3 4 5 6
* * *
0,100 150 / 25 150 / 25 200 / 30 : 250 / 25 300 / 30 : 350 / 25*
R 30 0,500 150 / 25* 150 / 25* 150 / 25* 200 / 30 : 250 / 25*
1,000 150 / 25* 150 / 25* 150 / 25* 200 / 30 : 300 / 25*
0,100 150 / 30 : 200 / 25* 200 / 40 : 300 / 25* 300 / 40 : 500 / 25* 500 / 25*
R 60 0,500 150 / 25* 150 / 35 : 200 / 25* 250 / 35 : 350 / 25* 350 / 54 : 550 / 25*
1,000 150 / 25* 150 / 30 : 200 / 25* 200 / 40 : 400 / 25* 300 / 50 : 600 / 30
0,100 200 / 40 : 250 / 25* 300 / 40 : 400 / 25* 500 / 50 : 550 / 25* 550 / 40 : 600 / 25*
R 90 0,500 150 / 35 : 200 / 25* 200 / 45 : 300 / 25* 300 / 45 : 550 / 25* 500 / 50 : 600 / 40
1,000 200 / 25* 200 / 40 : 300 / 25* 250 / 40 : 550 / 25* 500 / 50 : 600 / 45
0,100 250 / 50 : 350 / 25* 400 / 50 : 550 / 25* 550 / 25* 550 / 60 : 600 / 45
R 120 0,500 200 / 45 : 300 / 25* 300 / 45 : 550 / 25* 450 / 50 : 600 / 25 500 / 60 : 600 / 50
1,000 200 / 40 : 250 /25* 250 / 50 : 400 / 25* 450 / 45 : 600 / 30 600 / 60
0,100 400 / 50 : 500 / 25* 500 / 60 : 550 / 25* 550 / 60 : 600 / 30 (1)
R 180 0,500 300 / 45 : 450 / 25* 450 / 50 : 600 / 25* 500 / 60 : 600 / 50 600 / 75
1,000 300 / 35 : 400 /25* 450 / 50 : 550 / 25* 500 / 60 : 600 / 45 (1)
0,100 500 / 60 : 550 / 25* 550 / 40 : 600 / 25* 600 / 75* (1)
R 240 0,500 450 / 45 : 500 / 25* 550 / 55 : 600 / 25* 600 / 70* (1)
1,000 400 / 45 : 500 /25* 500 / 40 : 600 / 30 600 / 60* (1)
Note:
1. * Acoperirea cerută prin SR EN 1992-1-1 trebuie verificată.
2. (1) Se cere o lăţime mai mare de 60 mm; este necesară o evaluare specială la flambaj.
 Cazul grinzilor din beton (gb)
Se precizează, în tabele, dimensiuni minime lățimii secțiunii transversale, b , sau lățimii

inimii, bw , și distanței de la fața incendiată la axa armăturii longitudinale, a , figura 3.gb (pentru
grinzi simplu rezemate și continue, atât din beton armat cât și precomprimat); tabelele de valori se
utilizează în cazul grinzilor expuse focului pe trei fețe, a patra față, superioară, fiind protejată termic
de planșeu pe toată durata rezistenței la foc, dar pot fi utilizate și în cazul grinzilor expuse focului
pe patru fețe, dacă se respectă condițiile: înălțimea grinzii să fie mai mare decât lățimea minimă
impusă pentru rezistența la foc considerată și secțiunea transversală a grinzii să fie mai mare ca
2  bmin
2
.
- lățime constantă - lățime variabilă - secțiune I
Figura 3.gb Secțiuni transversale de grinzi la care se precizează valori minime

pentru dimensiunile b , bw și a
92
Reglementarea prevede:
- în cazul grinzilor continue, dacă redistribuirea momentelor încovoietoare de proiectare la
temperatura normală depășește 15%, acestea se consideră ca fiind simplu rezemate;
- ca alegerea valorilor minime pentru dimensiuni, figura 3.gb.E1, să se facă:
- cazul rezemării simple, cu tabelul 3.gb.E1a;
- cazul rezemării continue, cu tabelul 3.gb.E1b.
Tabelul 3.gb.E1a Dimensiuni minime la grinzi din beton armat/precomprimat (simplă rezemare)
Dimensiuni minime: a, bmin, bW
(mm)
Rezistenţa la foc
Grosime inimă bw
standard
Combinaţii posibile bmin şi a Clasa Clasa Clasa
WA WB WC
bmin=80 120 160 200
R 30 80 80 80
a=25 20 15* 15*
bmin=120 160 200 300
R 60 100 80 100
a=40 35 30 25
bmin=150 200 300 400
R 90 110 100 100
a=55 45 40 35
bmin=200 240 300 500
R 120 130 120 120
a=65 60 55 50
bmin=240 300 400 600
R 180 150 150 140
a=80 70 65 60
bmin=280 350 500 700
R 240 170 170 160
a=90 80 75 70
Notă:
1. * Acoperirea din beton cerută de SR EN 1992-1-1 este determinantă.
Tabelul 3.gb.E1b Dimensiuni minime la grinzi din beton armat/precomprimat (continuă rezemare)
Dimensiuni minime: a, bmin, bW
(mm)
Rezistenţa la foc
Grosime inimă bW
standard
Combinaţii posibile a şi bmin Clasa Clasa Clasa
WA WB WC
1 2 3 4 5 6 7 8
bmin=80 160
R 30 - - 80 80 80
a=15* 12*
bmin=120 200 100
R 60 - - 100 80
a=25 12*
bmin=150 250
R 90 - - 110 100 100
a=35 25
R 120 bmin=200 300 450 500
130 120 120
a=45 35 35 30
bmin=240 400 550 600
R 180 150 150 140
a=60 50 50 40
bmin=280 500 650 700
R 240 170 170 160
a=75 60 60 50
Notă:
1. * Acoperirea din beton cerută de SR EN 1992-1-1 este, în mod normal, determinantă.
2. asd  a  10 mm este distanța din axul armăturilor până la peretele lateral al grinzii pentru armătura de colț; aceasta
este măreită cu 10 mm în cazul grinzilor cu un singur rând de armătură la partea inferioară față de a ca urmare a
concentrării temperaturii la marginile inferioare ale grinzilor, dar pentru valori bmin superioare celor indicate în coloana
4 nu este necesară această mărire.
3. Pentru a evita cedarea betonului unei grinzi continue, prin compresiune sau forfecare, în dreptul primului reazem
intermediar se mărește lățimea grinzii și a inimii pentru R120 ÷ R240 (conform tabelului 3.6c), numai dacă sunt
satisfăcute condiții:
93
- reazemul de capăt nu prezintă nici o rezistență la încovoiere și
- la nivelul primului reazem intermediar forța tăietoare de calcul la temperatura normală și forța tăietoare
capabilă de calcul îndeplinesc condiția VEd   2 3 VR,max .
Tabelul 3.gb.E1c Restricții privind lățimile grinzilor continue din beton armat și precomprimat
Nr. Rezistența la focul standard Lățimi minime pentru b și bw
crt.
1 R120 220
2 R180 380
3 R240 480
 Cazul planșeelor din beton (pb)
Se precizează, în tabele, dimensiuni minime grosimii planșeului, hs , și distanței de la fața

incendiată la axa armăturii longitudinale, a .
Reglementarea prevede:
- în cazul planșeelor continuu rezemate pe contur, dacă redistribuirea momentelor
încovoietoare de proiectare la temperatura normală depășește 15%, pentru fiecare direcție, acestea
se consideră ca fiind simplu rezemate;
- suplimentar se verifică dacă aria transversală a armăturilor de la partea superioară a
planșeului respectă inegalitatea As  0, 005  Ac , în dreptul fiecărui reazem intermediar pentru
fiecare din cazurile următoare:
- când oțelul utilizat la armarea betonului este tras la rece;
- când planșeele continuu rezemate pe patru laturi nu acceptă rezistență la încovoiere
la nivelul reazemelor de capăt;
- când nu există nici o posibilitate de redistribuire a solicitărilor transversale pe
direcția portantă, exemplul pereților intermediari și reazemărilor în sensul portant neluate în
calcul;
- ca alegerea valorilor minime pentru dimensiuni să se facă:
- cazul rezemării simple pe contur, cu tabelul 3.pb.E1a;
- cazul rezemării continue pe contur, cu tabelul 3.pb.E1b.
Tabelul 3.pb.E1a Dimensiuni minime la planșee din beton armat (simplă rezemare)
Dimensiuni minime
Rezistenţa la foc (mm)
standard a
hs rezemare rezemare pe patru laturi
pe două laturi ly /lx ≤ 1,5 1,5 < ly /lx ≤ 2,0
1 2 3 4 5
REI 30 60 10* 10* 10*
REI 60 80 20 10* 15*
REI 90 100 30 15* 20
RE1120 120 40 20 25
REI 180 150 55 30 40
REI 240 175 65 40 50
Notă:
1. * Acoperirea din beton cerută de SR EN 1992-1-1 este, în mod normal, determinantă.
2. lx < l y este relația între deschiderile unui planșeu rezemat pe patru laturi (rectangular), care se prezumează.
94
3 Distanțele minime, a , indicate în coloanele 4 și 5 ale tabelului 3.7a, pentru plăci rezemate pe patru laturi, dacă nu
este cazul vor fi tratate ca în cazul plăcilor rezemate pe două laturi.
Tabelul 3.pb.E1b Dimensiuni minime la planșee din beton armat (continuă rezemare)
Dimensiuni minime
Rezistenţă la foc (mm)
standard a, rezemare pe patru laturi
hS
ly /lx ≤ 1,5
REI 30 60 10*
REI 60 80 10*
REI 90 100 15*
RE1120 120 20
REI 180 150 30
REI 240 175 40
REI 360 60 10*
Notă:
1. * Acoperirea din beton cerută de SR EN 1992-1-1 este determinantă.
3.4.3 Studii de caz
(după Fabien Robert, 2014)
Enunțarea temei: să se încadreze într-o clasă de rezistența la foc elementele structurale din
beton armat, precizând date privind:
 structura, figura 3.Sb, este parte componentă a unei clădiri având destinația pentru
birouri cu acces publicului, cu următoarele caracteristici:
- are două niveluri la subsol, parter și 5 etaje;
- clasa de expunere pentru elementele exterioare neprotejate este considerată XC2  XC3 și
acoperirea nominală la armatură cnom  30 mm ;
 stâlpul B2, figura 3.B2, are lungimea l  4, 0 m și laturile secțiunii transversale
b  h  0,50 m (aria secțiunii transversale din beton este Ac  0, 25 m ), armăturiile longitudinale
2
l 20 (aria secțiunii transversale a armăturilor longitudinale din oțel este As  0, 003769 m 2 ) și cele
transversale t 12 (distanța de la fața incendiată a betonului la axa armăturii longitudinale este
as  cnom  t  l 2  30  12  20 2  52 mm ); stâlpul face parte din sistemul de contravântuire și
se cunosc:
- caracteristicile betonului cu agregate silicioase:
- clasa C30/37,
- rezistența la compresiune la temperatura normală
fc,d  fc /  M  30 /1,5  20 N mm2 ,
- rezistența la compresiune în situația de incendiu
f c ,d , fi  f c /  M , fi  30 /1, 0  30 N mm2 ;
- caracteristicile oțelului roluit la cald:
- clasa Grade 500 clasa B,
- rezistența la lunecare la temperatura normală
f yd  f y /  M  500 /1,15  434,8 N mm2 ,
- rezistența la lunecare în situația de incendiu
f yd , fi  f y /  M , fi  500 /1, 0  500 N mm2 ;
- alți parametri calculați la temperatura normală și/sau utilizați în calcule pentru situația de
incendiu:
95
- k1  k2  0,53 , etot  30 mm ,  fi  0, 6 și N0 Ed  4384 KN (utilizând o combinație
SLU).
Figura 3.Sb Structură din beton armat multietajată, vedere parter și secțiuni
 grinda Ax2, figura 3.Ax2, este continuă și cu secțiunea T, având lungimea l  7,125 m ,
înălțimea h  0, 40 m (grosimea tălpii superioare este hs  0,18 m ), lățimea inimii b  0, 25 m ,
armăturile longitudinale l 16 și cele transversale t 6 (distanța de la fața incendiată a betonului la
axa armăturii longitudinale în deschidere este as  cnon  t  l 2  30  6  16 2  44 mm ); pentru
aceasta se cunosc:
- clasa C 25 30 ,
fc ,d  fc /  M  25 /1,5  16, 7 N mm2 ,
f c ,d , fi  f c /  M , fi  25 /1, 0  25 N mm2 ;
96
f yd  f y /  M  500 /1,15  434,8 N mm2 ,
f yd , fi  f y /  M , fi  500 /1, 0  500 N mm2 ;
 planșeul A1B2, figura 3.A1B2, este rezemt continuu pe laturi, are grosimea constantă
hs  0,18 m , deschiderile pe cele două direcții lx  6, 0 m și l y  7,125 m (
l y lx  7,125 6,0  1,1875  1,19 ), armăturile în direcția x 12 , armăturile în direcția y 14
(distanța de la fața incendiată a betonului la axa armăturilor în direcția x , stratul inferior, este
ax,s  cnom  x 2  30  12 2  36 mm , iar în direcția y, stratul superior, este
ay,s  cnom  x  y 2  30  12  14 2  49 mm ; pentru acesta se cunosc:
- clasa C 25 30 ,
fc ,d  fc /  M  25 /1,5  16, 7 N mm2 ,
f c ,d , fi  f c /  M , fi  25 /1, 0  25 N mm2 ;
f yd  f y /  M  500 /1,15  434,8 N mm2 ,
f y ,d , fi  f y  M , fi  500 1,0  500,0 N mm2 .
Rezolvarea temei:
 Stâlpul B2 500/52
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.B2.
Pentru:
 fi  0, 6 :
rezultă:
N0 Ed , fi   fi  N0 Ed  0,6  4384,0  2630,0 KN .
Etapa 2, alegerea metodei de verificare
Aceasta se face utilizând lungimea efectivă a stâlpului în situația de incendiu, l0, fi (stâlpul
face parte din sistemul de contravântuire); pentru:
k1  k2   E  I l s   E  I l i  0,53
g
ig
rezultă:
1  k  0, 45  k   1  k  0, 45  k  
l0, fi , s  l0, s  0,5  ls  1 1 2 2
 0,5  4, 0  1  0,53  0, 45  0,53  1  0,53 0, 45  0,53  3,1 m  3, 0 m

97
și se alege metodei B pentru verificarea rezistenței la foc a stâlpului.
Figura 3.B2 Detalii secțiune și armare stâlp B2
Etapa 3, verificarea condiționărilor specifice
 Metoda B
Cu privire la:
- zveltețea stâlpului,  fi , pentru:
l0, fi  3,1 m ,
b  h  0,5 m
rezultă:
 fi  l0, fi i  l0, fi I A  3,1 b  h 3
12  b  h  
 3,1  0,5  0,5 3
12   0,5  0,5  21,5  30 ;
- excentricitatea de ordinul întâi, e fi , pentru:
b  h  500 mm ,
etot  30 mm ,
emax  100 mm
rezultă:
e fi  etot  30 mm  emax  100 mm ,
și
e fi b  30 500  0,06  0, 25 .
Etapa 4, calculul valorilor parametrilor de intrare în tabelele de valori
 Metoda B
Pentru:
N0 Ed , fi  2630,0 kN ,
Ac  0, 25 m2 ,
f c ,d  20, 0 N mm3 ,
As  0, 003769 m 2 ,
f y ,d  434,8 N mm3
rezultă cu privire la:
- nivelul de încărcare la temperatura normală:
n  N0, Ed , fi 0,7   Ac  fc,d  As  f y ,d   2630,0 0,7   0, 25  20000  0,003769  434800   0,57
98
- gradul de armare la temperatura normală:
w  As  f y ,d Ac  fc,d  0,003769  434800 0, 25  20000  0,33 .
 Metoda B
Pentru:
n  0,57 ,
w  0,33 ,
b  500 mm ,
a  52 mm ,
rezultă, din tabelul 3.sb.E5b, poziția R 90 și coloanele 5 și 6:
bmin  500 mm  b  500 mm ,
amin  43 mm  a  52 mm
și deci, clasa de rezistență la foc a stâlpului este R 90 .
 Grinda Ax2 250/44
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.Ax2.
Figura 3.Ax2 Detalii secțiune și armare grindă Ax2
Neredistribuirea momentelor de încovoiere de proiectare la temperatura normală mai mult

de 15% face ca grinda să fie tratată precum una continuă; pentru:
b  250 mm ,
a  44 mm ,
rezultă, din tabelul 3.gb.E1b, poziția R90 și coloana 3:
bmin  150 mm , astfel încât:
*
bmin  bmin  10 mm  10 mm  150 mm  10 mm  10 mm  170 mm  250 mm (câte 10 mm
pentru concentrarea temperaturilor la muchiile inferioare ale grinzii),
amin  35 mm  a g  44 mm
și deci, clasa de rezistență la foc a grinzii este R90 .
 Planșeul A1B2 180/36/49
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.A1B2.
99
Figura 3.A1B2 Cofraj și armare planșeu A1B2
Redistribuirea momentelor de încovoiere de proiectare la temperatura normală mai mult de

15% face ca planșeul să fie tratat precum unul simplu rezemat pe contur; pentru:
h  180 mm ,
ax  39 mm (situația cea mai defavorabilă),
l y lx  1,19  1,5
rezultă, din tabelul 3.pb.E1a, poziția R180 și coloana 4,
hmin  150 mm  h  180 mm ,
amin  30 mm  ax  36 mm
și deci, clasa de rezistență la foc a planșeului este R180 .
100
3.5 Particularitățile verificării la foc a structurilor din oțel
(după Bin Zhao, 2014, Jean-Marc Franssen și Raul Zaharia, 2008)
3.5.1 Elemente teoretice
Clasificarea secțiunilor la profilele din oțel
Secțiunile transversale ale elementelor din oțel, după sensibilitatea componentelor acestora
(inimă, talpă) la voalare, se grupează în patru clase (SR EN 1993-1-1, tabelul 5.2 și SR EN 1993-1-
2, paragraful 4.2.2):
- Clasa 1, unde se încadrează secțiunile cele masive, a căror capacitate portantă poate să o
atingă pe cea plastică și care este menținută pentru deformații mari; ductilitatea este suficientă
pentru a permite redistribuirea momentelor încovoietoare pe elemente prin formarea articulațiilor
plastice;
- Clasa 2, unde se încadrează secțiunile a căror capacitate portantă poate să o atingă pe cea
plastică, dar care nu poate fi menținută decât pentru deformații limitate; nu este posibilă
redistribuitrea momentelor încovoietoare pe elemente;
- Clasa 3, unde se încadrează secțiunile a căror capacitate portantă poate să atingă limita de
curgere, dar nu poate atinge capacitatea portantă plastică;
- Clasa 4, unde se încadrează secțiunile la care se produce voalarea pereților secțiunii pentru
tensiuni inferioare limitei de curgere.
Clasificarea secțiunilor transversale, aflate la temperatura normală, este determinată de:
- caracteristici geometrice, prin parametrul zveltețe;
- caracteristici de încărcare, precum aflarea în compresiune sub forță axială pură a întregii
inimi a unui profil I sau aflarea în compresiune doar a unei jumătăți din secțiune în cazul încovoierii
pure (sensibilitatea la încovoiere fiind redusă);
- caracteristici ale materialelor, precum:
- în cazul materialelor cu un comportament ideal elastic-perfect plastic: la același
modul de elasticitate, E , o limită de curgere a oțelului la 20 0C , f y , ridicată implică
deformații mai mari înainte ca secțiunea să atingă capacitatea portantă plastic; secțiunile cu
limita de curgere ridicată sunt predispuse voalării;
- în cazul materialelor care având aceeși limită de curgere, dar un modul de
elasticitate redus, implică deformații mai mari înainte ca secțiunea să atingă capacitatea
portantă plastică; secțiunile cu modul de elasticitate redus sunt predispuse voalării.
Parametrul care asigură încadrarea unei secțiuni într-o clasă este dat de relația 3.16a și,
deoarece la temperaturi normale modulul de elasticitate al oțelului este constant, parametrul care
asigură încadrarea secțiunii transversale a elementelor din oțel într-o clasă este dat de relația 3.16b
(unde f y este în N / mm 2 ):
  E fy (3.16a)
  235 f y (3.16b)
Clasa unei secțiuni transversale este dată de cea mai ridicată clasă din cele în care au fost
încadrate componentele secțiunii. Astfel, încadrarea în clasele 1†3 se face după limitele zvelteții
componentelor secțiunii conform tabelului 3.3, iar toate secțiunile pentru care limitele zvelteții
depașesc limitele specificate pentru clasa 3 se încadrează în clasa 4.
101
Tabelul 3.3 Limitele de zveltețe pentru zonele comprimate ale secțiunii transversale
(Jean-Marc Franssen, Raul Zaharia, 2008, SR EN 1993-1-1, tabelul 5.2)
Clasa Inimă Talpă
compresiune încovoiere compresiune
1  33    72    9
2  38    83    10  
3  42    124    14  
La temperaturi ridicate modulul de elasticitate și limita de curgere se modifică și această

modificare se face prin aplicarea coeficienților k E , și k y , valorilor de la temperatura normală;
astfel relația 3.16a devine relația 3.17.
E f y ,  k E ,  E   k y,  f y   k E , k y,  E f y (3.17)
Parametrii k E , și k y , au evoluții diferite cu temperatura, dar EN1993-1-2 consideră, în

mod simplificat, valoarea constantă a raportului kE , ky, de 0,85 , care aproximează media între
valorile posibile pentru temperaturile uzuale în situația de incendiu 5000 C ÷ 8000 C . Utilizarea unei
valori constante face să se clasifice secțiunile transversale pentru situația de incendiu de o manieră
asemănătoare celei de la temperatura normală, cu relația 3.18.
  0,85  235 f y (3.18)
Se acceptă, în practică, un anumit nivel de aproximare și fiecare secțiune va fi clasificată o

singură dată în situația de incendiu (un stâlp, solicitat preponderant de o forță axială, va fi clasificat
ca lucrând la compresiune, iar un element solicitat de un moment încovoietor, va fi clasificat ca
lucrând la încovoiere pură).
Despre factorul de secțiune pentru elementele structurale din oțel
Creșterea uniformă a temperaturii pe o secțiune transversală a unui element din oțel într-un
interval de timp poate fi apreciată cu relația 3.19,
.
 s ,t  ksh   Am V   ca   a   h net ,d  t (3.19)
unde:  s ,t este creșterea temperaturii, 0 C ;

ksh - factorul de corecție pentru efectul de umbră;
Am - aria suprafeței expuse la foc a elementului pe unitatea de lungime, în m 2 / m ;
V - volumul elementului pe unitatea de lungimem, în m 3 / m ;
ca - căldura specifică a oțelului, în J  kg  K  ;
 a - densitatea masică a oțelului, în kg m3 ;
.
h net ,d - valoarea de proiectare a fluxului termic net pe unitatea de suprafață, în W/ m 2 ;
t - intervalul de timp prntru analiză, în min .
102
Factorul de secțiune, Am V , este parametrul ce caracterizează secțiunea transversală a unui
element din oțel neprotejat privind analiza termică, tabelul 3.4a; cu cât acest factor este mai mare cu
atât secțiunea se încălzește mai rapid.
Tabelul 3.4a Factorul de secțiune pentru elemente din oțel neprotejate (SR EN 1993-1-2)
În cazul secțiunilor transversale ale elementelor din oțel protejate acesta devine Ap V ,
tabelul 3.4b.
Factorul de corecție pentru efectul de umbră, ksh , ține cont de faptul că secțiunea din oțel
este încălzită, măcar în cazul încercării în cuptor, în principal prin radiația care își are originea în
pereții cuptorului și în flăcările arzătoarelor. Deci, suprafața elementului nu poate primi o cantitate
de energie mai mare decât energia care trece prin cea mai mica “cutie” care înconjoară secțiunea
(Wickstrom, 2001).
Valoarea factorului este data de relația 3.20:
ksh   Am V b  Am V   Am,b Am (3.20)
unde b se referă la “cutie/box”.
103
În cazul secțiunilor convexe, precum cele rectangulare și circulare (unde “cutia” corespunde
cu perimetrul) ksh  1, 0 .
În cazul particular al secțiunilor I, sub acțiunea unui foc nominal, ksh  0,9  Am,b Am .
Tabelul 3.4a Factorul de secțiune pentru elemente din oțel protejate (SR EN 1993-1-2)
Despre rezistaența grinzilor din oțel cu secțiunea transversală din clasa 1 sau 2
Creșterea neuniformă a temperaturii pe o secțiune transversală a unui element din oțel supus
încovoierii (cazul grinzilor) trebuie avută în vedere la calculul momentului capabil M fi ,t ,Rd la timpul
t pentru o secțiune din clasa 1 sau 2, relația 3.21 (SR EN 1993-1-2, paragraful 4.2.3.3),
M fi ,t , Rd  M fi , , Rd 1   2  (3.21)
unde: M fi , , Rd este momentul capabil al unei secțiuni pentru o temperature uniformă  a , egală cu
temperatura  a la timpul t , care nu este influențată termic de rezemări;
κ1 - factor de adaptare pentru temperatura neuniformă a oțelului pe secțiunea transversală
(poate fi: k1  1, 0 pentru o grindă expusă la acțiunea focului pe toate cele patru fețe ale
secțiunii, k1  0, 7 pentru o grindă neprotejată expusă la acțiunea focului pe trei fețe și cu
104
planșeu pe fața a patra, k1  0,85 pentru o grindă protejată expusă acțiunii focului pe trei
fețe și cu planșeu pe fața a patra);
κ2 - factor de adaptare pentru temperatura neuniformă a oțelului pe secțiunea transversală
(poate fi: k2  0,85 pentru reazemele grinzilor static nedeterminate, k2  1, 0 pentru toate
celelalte cazuri);
3.5.2 Proceduri pentru verificarea rezistenței la foc a elementelor din oțel
Procedură pentru verificarea rezistenței la foc în domeniul temperaturilor
Reglementările de referință, privind procedura pentru verificarea rezistenței la foc a

elementelor structurale din oțel, sunt SR EN 1991-1-2 și SR EN 1993-1-2; procedura se referă la
verificarea rezistenței la foc în domeniul temperaturilor ( a,d  a,cr ) și este etapizată.
Se efectuează calculule:
- cu privire la acțiuni, relația 3.eo.E1a;
G
i 1
k ,i  2,1  Qk ,1   2,1  Qk ,1 ;
i 1
(3.eo.E1a)
- cu privire la solicitări, relația 3.eo.E1b:
 
E fi ,d ,t  f   Gk ,i  2,1  Qk ,1   2,1  Qk ,1  (3.eo.E1b)
 i 1 i 1 
Etapa 2, stabilirea clasei secțiunii profilului elementului
Se efectuează calcule:
- privind coeficientul  , relația 3.eo.E2a:
  0,85  235 f y (3.eo.E2)
unde: f y este limita de curgere a oțelului la 20 0C (în cazul oțelului S275, pentru grosimi ale
componentelor secțiunii transversale t  40 mm , se stabilește f y  275 N / mm , SR EN
2
1993-1-1, tabel 3.1);

- privind condițiile voalării pentru inima profilului, tabelul 3.3 (exemplu pentru Clasa 1
c tw  72   ):
- privind condițiile voalării pentru talpa profilului, tabelul 3.3 (exemplu pentru Clasa 1
 B 2  tw 2  r  t f  9   ).
Etapa 3, stabilirea rezistenței de proiectare a elementului la temperatura normală
Pentru verificarea rezistenței la foc a elementului trebuie stabilită capacitatea portantă la

formarea mecanismului de cedare (formarea articulațiilor plastice), SR EN 1993-1-1, paragrafele
6.2.5 și 6.2.6, relația 3.eo.E3a:
105
RRd  Rpl , Rd (3.eo.E3a)
unde: RRd poate fi sau N Rd sau M Rd și/sau VRd ;

Rpl , Rd poate fi sau N pl , Rd sau M pl , Rd și/sau V pl , Rd .
Etapa 4, stabilirea gradului de utilizare pentru element
Gradul de utilizare pentru elementul structural din oțel (eventual protejat) se stabilește:
- necorectat, 0 , la timpul t  0 (SR EN 1993-1-2, relația 4.24) cu relația 3.eo.E4a;
 M 0 E fi ,d ,t  M 0 ( 1, 0)
0, E   fi , E    (3.eo.E4a)
 M , fi RRd  M , fi ( 1, 0)
- corectat, 0,k , la timpul t  0 , funcție de modul încălzirii elementului structural ( 1 ,  2 , SR

EN 1993-1-2, relația 4.10) cu relația 3.eo.E4b;
0, E ,k  0, E  (1   2 ) (3.eo.E4b)
- final, 0 , la timpul t  0 cu relația 3.eo.E4c.
0  max 0, E ,k  (3.eo.E4c)
Etapa 5, stabilirea temperaturii critice a elementului
Temperatura critică pentru elementul structural din oțel (eventual protejat) se stabilește (SR
EN 1993-1-2, relația 4.22) cu relația 3.eo.E5a sau tabelul 3.eo.E5a sau tabelul 3.eo.E5b.
 1 
cr  39,19  ln   1  482 (3.eo.E5a)
 0,9674  0
3,833

Tabelul 3.eo.E5a Temperatura critică în funcție de gradul de utilizare (SR EN 1993-1-2)
106
Tabelul 3.eo.E5b Temperatura critică în funcție de zveltețea adimensională (B. Zaho, 2014)
Etapa 6, stabilirea factorului de corecție pentru efectul de umbră al elementului
Factorul de corecție pentru efectul de umbră, ksh , se stabilește astfel:

- în cazul profilelor I supuse acțiunii unui foc nominal (SR EN 1993-1-2, relația 4.26a) cu
relația 3.eo.E6a:
ksh  0,9   Am V b  Am V  (3.eo.E6a)
- în celelalte cazuri, cu relația 3.eo.E6b:
ksh   Am V b  Am V  (3.eo.E6b)
unde: Am V este factorul de secțiune pentru elemente neprotejate, tabelul 3.4, în 1 m ;

 Am V b - valoarea de contur convex a factorului de secțiune, tabelul 3.4, în 1 m .
Etapa 7, stabilirea încălzirii pentru element (eventual protejat)
Creșterea temperaturii la interiorul elementului structural din oțel se stabilește astfel:

- în cazul neprotejat (SR EN 1993-1-2, relația 4.25), cu relația 3.eo.E7a:
Am V
 a ,t  k sh   t  hnet ,d (3.eo.E7a)
 a  ca
unde:  a , ca sunt caracteristicile termotehnice ale profilului din oțel, în kg / m3 , J kg  K ;

t - intervalul creșterii temperaturii, în s ;
hnet ,d  hnet ,r  hnet ,c , este fluxul de căldură net de proiectare transferat de la mediul gazos,
aflat la temperatura  g , la interiorul elementului din oțel, aflat la temperatura  a , prin radiație hnet , r ,
și convecție hnet ,c , în W / m 2 , astfel:

hnet ,r  5, 67 108     res  g  273   a  273
4 4
  3,960 10  
8
g  273    a  273  ,
4 4

  
hnet ,c  c   g2  a2  25   g2  a2 , 
107
 g ,i  20  345  log(8  t i  1) cu ti în min ;
- cazul protejat (SR EN 1993-1-2, relația 4.27), cu relația 3.eo.E7b:
 p d p Ap  1 
   g ,t   a ,t  t   e  1   g ,t
 10
 a ,t    (3.eo.E7b)
ca   a V  1   3 
cp   p Ap
unde:   dp  ;
ca   a V
 p , c p sunt caracteristicile termotehnice ale protecției, în kg / m3 și J kg  K ;
dp - grosimea protecției, în m ;
Ap - aria protecției pe unitatea de lungime a elementului structural, în m2 m ;
Ap V - factorul de secțiune pentru elementul din oțel izolat prin materialul de protecție, în
1 m.
3.5.3 Studii de caz
Aplicația rezolvată 1
(după Zhao Bin, 2014)
Enunțarea temei: să se verifice încadrarea elementelor structurale din oțel în clasa de

rezistența la foc R60, precizând:
 structura, figura 3.So, din componența unei clădiri având destinația pentru birouri cu
acces publicului are următoarele caracteristici:
- lungimea: 5 deschideri  6 m  30 m ;
- lățimea: 2 deschideri  7 m  14 m ;
- înălțimea: 6 niveluri  3, 4 m  20, 4 m ;
- încărcările la nivelul planșeelor din beton-metal (fără greutatea proprie a elementelor
structurale stâlpi, grinzi, contra-vântuiri) fiind:
- permanente de la planșeu:
- greutatea proprie a planșeului: g p ,k  2,12 kN / m ,
2
- alte încărcări permanente: go,k  1,5 kN / m ,

2
- permanente de la fațadă: g f,k  2, 0 kN / m ,

- variabile la nivelul planșeului curent: g v,k  4, 0 kN / m ,
2
- zăpadă la nivelul planseului de acoperiș: g n,k  1, 7 kN / m ;

2
 grinda secundară 1, figura 3.Gs1, simplu rezemată, având lungimea 7, 0 m și profilul

IEP360? din oțel S275;
 grinda secundară 2, figura 3.Gs2, continuă cu două deschideri 2  7, 0 m , având profilul
IEP360? din oțel S275;
 grinda principală 3, figura 3.Gp3, simplu rezemată, având lungimea 6, 0 m și profilul
HEA360 din oțel S275;
 stâlpul central 4, figura 3.Sc4, articulat la nivelul parterului, având lungimea totală
6  3, 4 m și profilul HEB300 din oțel S275.
108
Figura 3.So1 Structură metalică multietajată, vedere generală și nivel [1], [3]
(Fire resistance assessment of steel structures-Basic design methods-Worked exemples)
Rezolvarea temei
 Verificarea rezistenței la foc a grinzii secundare 1 (Gs1), R60
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.Gs1 și tabelul 3. Gs1.
Se efectuează calcule (figura 3.Gs1):

109
- cu privire la acțiuni:
q fi ,d ,t , planseu   Gk ,i  0,6  Qk ,1  g p,k  g0,k  0,6 gv,k  2,12  1,50  0,6  4,0  6, 2 kN / m2
i 1
q fi ,d ,t  Gb  0,75  q fi ,d ,t , planseu  l  0,56  0,75  6,02  3  14,105 kN m ;
Figura 3.Gs1 Schemă statică, acțiuni și solicitări la grinda secundară 1, R60
- cu privire la solicitări:
q fi ,d ,t  L2 14,105  7, 0 2
M fi ,d ,t    86, 4 kN  m ;
8 8
q fi ,d ,t  L 14,105  7, 0
V fi ,d ,t    49, 4 kN .
2 2
110
Tabelul 3. Gs1 Caracteristici profile din oțel IPE
Încadrarea într-o anumită clasă a secțiunii profilului grinzii secundare 1 se face pe baza SR
EN 1993-1-1, tabelul 5.2 și 1993-1-2, relația 4.2 și a caracteristicilor profilului din oțel
IPE360?(IPE300), tabelul 3.Gs1: H  h  360  300  mm , B  b  170 150  mm , tw  a  8  7,1 mm
, t f  e  12, 7 10, 7  mm , r  18 15 mm , hw  hi  334, 6  278, 6  mm , d  h1   298,6  mm , S275
(pentru grosimi ale componentelor secțiunii transversale t  40 mm se stabilește f y  275 N / mm ,
2
SR EN 1993-1-1, tabelul 3.1), astfel:

- cu privire la coeficientul  :
  0,85  235 f y  0,85  235 275  0,786 ;
- cu privire la condițiile voalării pentru inimă profilului (pentru IPE360? și Clasa 1):
c tw  248, 6 7,1  35, 0  72    72  0, 786  56, 6 ;
- cu privire la condițiile voalării pentru talpa profilului (pentru IPE360? și Clasa 1):
 B 2  tw 2  r  t f  150 2  7,1 2 15 10, 2  5,53  9    9  0,786  7,07 ;
secțiunea se încadrează la Clasa 1.
La verificarea rezistenței la foc trebuie stabilită capacitatea portantă a elementului la

formarea mecanismului de cedare (formarea articulației plastice) prin considerarea momentului
încovoietor și a forței tăietoare, astfel:
- capacitatea portantă plastică de proiectare la încovoiere în raport cu una din axele
principale de inerție (SR EN 1993-1-1, relația 6.13):
W pl , y  f y 1019 103  275
M Rd  M pl , Rd    280,3 kN  m
M0 1, 0
- capacitatea portantă plastică de proiectare la forfecare, fără răsucire (SR EN 1993-1-1,
relația 6.18):
Av  ( f y 3) 3514  (275 3)
VRd  V pl , Rd    557,9 kN .
M0 1, 0
111
Etapa 4, stabilirea gradului de utilizare al elementului
Gradul de utilizare se stabilește:

- necorectat, 0 , la timpul t  0 (SR EN 1993-1-2, relația 4.24), astfel:
- cu privire la momentul încovoietor:
 M  86, 4 1, 0
0, M   fi , M  M 0  fi ,d ,t  M 0    0,308 ;
 M , fi M Rd  M , fi 280,3 1, 0
- cu privire la forța tăietoare:
 V  49, 4 1, 0
0,V   fi ,M  M 0  fi ,d ,t  M 0    0, 088 ;
 M , fi VRd  M , fi 558, 6 1, 0
- corectat, 0,k , la timpul t  0 , astfel:
- cazul elementului uniform încălzit, neprotejat (expunere la foc pe toate patru
fețele), 1  1, 0 și  2  1, 0 (simplă rezemare):
0,M ,k  0,M  (1   2 )  0,308  (1,0 1,0)  0,308 ,
0,V,k  0,V  0,088 ,
- final, 0 , la timpul t  0 , astfel:
0  max 0,M ,k ; 0,V ,k   max 0,308;0,088  0,308 ;
- cazul elementului neuniform încălzit, protejat (expunere la foc pe trei fețe și cu
planșeu la partea superioară), 1  0,85 și  2  1, 0 (simplă rezemare):
0,M ,k  0,M ,k  (1  2 )  0,308  (0,85 1,0)  0, 262 ,
0,V,k  0,V  0,088 ,
- final, 0 , la timpul t  0 , astfel:
0  max 0,M ,k ; 0,V ,k   max 0, 262;0,088  0, 262 .
Temperatura critică pentru grinda secundară 1 se stabilește astfel:

- în cazul elementului neprotejat:
 1 
 cr  39,19  ln   1  482 
 0,9674  0
3,833

;
 1 
 39,19  ln   1  482  660 0C
 0,9674  0,308
3,833

- în cazul elementului protejat:
 1 
 cr  39,19  ln   1  482 
 0,9674  0
3,833

.
 1 
 39,19  ln   1  482  684 0C
 0,9674  0, 262
3,833

112
Etapa 6, stabilirea factorului de corecție pentru efectul de umbrăal elemenului
Factorul de corecție pentru efectul de umbră, ksh , la profile I supuse acțiunii unui foc
nominal se stabilește astfel:
- în cazul elementului neprotejat IPE360?, pentru care factorul de secțiune este
Am V  186m 1 și valoarea de contur convex este  Am V b  146m1 :
ksh  0,9   Am V b  Am V   0,9 146 186  0,706 ;
- în cazul elementului protejat IPE360?, prin casetare: nu se impune.
Etapa 7, stabilirea încălzirii pentru element
Creșterea temperaturii la interiorul elementului din oțel se stabilește astfel:

- în cazul elementului neprotejat IPE360?, pentru valorile medii ale parametrilor oțelului (
 a  7850 kg / m3 , ca  600 J kg  K ) și incrementul de timp t  ti 1  ti  3 s  0, 05min , prin
utilizarea unui calcul iterativ care admite o valoare medie în calculul fluxurilor de căldură pe
parcursul lui t , rezultă:
A V 186
 a ,t  k sh  m  t  hnet ,d  0, 706   3  hnet ,d  8,364 10 5  hnet ,d ,
 a  ca 7850  600
hnet ,d  hnet ,r  hnet ,c ,
   2734    273 
4

 3,960 108     a ,i  273  ,
g , i g , i 1 4
hnet ,r
 2 
 
  g ,i   g ,i 1 
hnet ,c  25     a ,i  ,
 2 
 g ,i  20  345  log(8  t i  1) cu ti în min
atingându-se temperatura de 667 0C   cr  660 0C după un timp de doar 16 min și 30 s  60 min (nu
se respectă încadrarea în clasa R60);
- cazul elementului protejat IPE360? (casetat cu un material de grosime d p  10 mm , având
 p  350 kg m3 , cp  1200 J kg  K , p  0,12W m  K , Ap V  163m1 ), pentru valorile medii
ale parametrilor oțelului (  a  7850 kg / m , ca  600 J kg  K ) și incrementul de timp
3
t  ti 1  ti  3 s  0, 05min , prin utilizarea unui calcul iterativ care admite o valoare medie în
calculul fluxurilor de căldură pe parcursul lui t , rezultă:
 p d p Ap  1 
   g ,t  a,t   t  e  
 10 1
 a ,t      g , t 
ca   a V  1   3  ,
 1,188 103   g ,t   a,t   1, 464 102   g ,t
cp   p Ap 350 1200
 dp    10 103  163  0,145
ca   a V 600  7850
atingându-se temperatura de 643 0C  cr  684 0C la aproximativ 60 min 30 s  60 min (se respectă
încadrarea în clasa R60);
 Verificarea rezistenței la foc a grinzii secundare 2 (Gs2), R60
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.Gs2.
113
Se efectuează calcule (figura 3.Gs2):

q fi ,d ,t ,planseu  6, 02 kN m2 ,
q fi ,d ,t  Gb  1, 25  q fi ,d ,t ,s  l  0,56  1, 25  6, 02  3, 0  23,135 kN m2 .
Figura 3.Gs2 Schemă statică, acțiuni și solicitări la grinda secundară 2
Încadrarea într-o anumită clasă a secțiunii profilului grinzii secundare 2 se face în mod
similar celei din cazul grinzii secundare 1; deci secțiunea se încadrează la Clasa 1 și rezistența la
foc poate fi stabilită utilizând analiza în domeniul plastic (IPE360).
114
În verificarea rezistenței la foc trebuie avute în vedere că mecanismul de cedare în domeniul

plastic presupune formarea unei articulații pe reazemul central și a câte o articulație plastică în
fiecare deschidere (SR EN 1993-1-1, paragrafele 6.2.5, 6.2.6); astfel:
- capacitatea portantă plastică de proiectare la încovoiere, în raport cu una din axele
W pl , y  f y 1019 103  275
M Rd  M pl , Rd    280,3 kN ;
M0 1, 0
relația 6.18):
Av  ( f y 3) 3514  (275 3)
VRd  V pl , Rd    557,9 kN ;
M0 1, 0
- influența factorilor de adaptare la încovoiere și verificarea la forța tăietoare (SR EN 1993-
1-2, relația 4.10):
fețele):
M fi ,0, Rd  M Rd  k1  k2    M 0  M , fi  280,3 1,0 1,00  1,0 1,0  280,3 kNm ,
M fi ,0, Rd  M Rd k  k 
1

2 M0  M , fi  280,3 1,0  0,85 1,0 1,0  329,7 kNm ,
 
n  M Rd M Rd  k2 k2 1,0 0,85  1,176 ,
  1 n 1 n    
1  1,176  1 1,176  0, 404 ,
q fi ,0, Rd  2  M fi ,0, Rd    L  2  280,3  0, 404  7,0   70,1 kN m ,

2 2
V fi n,0, Rd  q fi ,0, Rd  L 2  M fi ,0, Rd L  82,5  7 2  280,3 7 

 292, 4 kN ?(335,85)  VRd  557,9 kN
planșeu la partea superioară):
 
M fi ,0, Rd  M Rd k1  k2   M 0  M , fi  280,3  0,85 1,00  1,0 1,0  329,7 kNm ,
M 
fi ,0, Rd  M Rd k  k 
1

2 M0  M , fi  280,3  0,85  0,85 1,0 1,0  387,9 kNm ;
 
n  M Rd M Rd  k2 k2 1,0 0,85  1,176 ,
  1 n 1 n    
1  1,176  1 1,176  0, 404 ,
q fi ,0, Rd  2  M fi ,0, Rd    L  2  329,7  0, 404  7,0   82,5 kN m ,

2 2
V fi n,0, Rd  q fi ,0, Rd  L 2  M fi ,0, Rd L  82,5  7 2  329, 7 7 

 344, 0 kN ?(335,85)  VRd  557,9 kN
Gradul de utilizare, 0 , la timpul t  0 se stabilește:

0  q fi,d , Rd q fi,0,Rd  23,125 70,1  0,330
0  q fi ,d ,Rd q fi ,0,Rd  23,125 82,5  0, 281
115
Temperatura critică pentru grinda secundară 2 se stabilește:

 1 
 cr  39,19  ln   1  482 
 0,9674  0
3,833

;
 1 
 39,19  ln   1  482  649 C
0
 0,9674  0,330
3,833

 1 
 cr  39,19  ln   1  482 
 0,9674  0
3,833

.
 1 
 39,19  ln   1  482  674 C
0
 0,9674  0, 281
3,833

nominal se stabilește:
- în cazul elementului neprotejat IPE360? și încălzirii uniforme a patru fețe expuse, pentru
care factorul de secțiune este Am V  186m 1 și valoarea de contur convex este  Am V b  146m1 :
ksh  0,9   Am V b  Am V   0,9 146 186  0,706
- în cazul elementului protejat IPE360?, prin casetare: nu se impune.
Etapa 7, stabilirea încălzirii pentru element
Creșterea temperaturii la interiorul elementului din oțel se stabilește:

- în cazul cazul elementului neprotejat IPE360?, pentru valorile medii ale parametrilor
oțelului (  a  7850 kg / m , ca  600 J kg  K ) și incrementul de timp t  ti 1  ti  3 s  0, 05min ,
3
prin utilizarea unui calcul iterativ care admite o valoare medie în calculul fluxurilor de căldură pe
parcursul lui t , rezultă:
A V 186
 a ,t  k sh  m  t  hnet ,d  0, 706   3  hnet ,d  8,364 10 5  hnet ,d ,
 a  ca 7850  600
   2734  
g ,i 1  273
4

   a ,i  273  ,
8 4
hnet ,r  3,960 10 
g ,i
 2 
 
  g ,i   g ,i 1 
hnet ,c  25     a ,i  ,
 2 
 g ,i  20  345  log(8  t i  1) cu t i în min. ;
atingându-se temperatura de 658 0C  cr  649 0C după un timp de doar 15 min și 54 s  60 min (nu
- cazul elementului protejat IPE360? (casetat cu un material de grosime d p  10mm , având
 p  350 kg m3 , cp  1200 J kg  K , p  0,12W m  K , Ap V  163m1 ), pentru valorile medii
3
116
 p d p Ap  1 
   g ,t  a,t   t  e
 
 10 1
 a ,t      g , t 
ca   a V  1   3  ,
 1,188 103   g ,t   a,t   1, 464 102   g ,t
cp   p Ap 350 1200
 dp    10 103  163  0,145
ca   a V 600  7850
atingându-se temperatura de 643 0C  cr  674 0C la aproximativ 60 min (se respectă încadrarea în
clasa R60).
 Verificarea rezistenței la foc a grinzii principale 3 (Gp3), R60
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.Gp3 și tabelului 3.Gp3.
Se efectuează calcule (figura 3.Gp3):

q fi ,d ,t  1,12 kN / m2 ,
Pfi ,d ,t  202, 4 kN ;
q fi ,d ,t  l 2 Pfi ,d ,t  l 1,12  3, 02 202, 4  3, 0
M f , d ,t      5, 04  303, 6  308, 6 kN  m ;
8 2 8 2
Pfi ,d ,t 202, 4
V f , d ,t  q f , d ,t  l   1,12  3   3,36  101, 2  104,5kN .
2 2
Încadrarea într-o anumită clasă a secțiunii profilului grinzii principale se face pe baza SR EN
1993-1-1, tabelul 5.2 și 1993-1-2, relația 4.2 și a caracteristicilor profilului din oțel HEA360,
tabelul 3.Gs1: H  h  350 mm , B  b  300 mm , tw  a  10 mm , t f  e  17, 5 mm , r  27 mm ,
hw  hi  315 mm , d  h1  261 mm , A  142,8 cm2 , iz  7,58 cm , S275 (pentru grosimi ale
componentelor secțiunii transversale t  40 mm se stabilește f y  275 N / mm , SR EN 1993-1-1,
2
tabelul 3.1), astfel:

  0,85  235 f y  0,85  235 275  0,786 ;
- cu privire la condițiile voalării pentru inimă profilului (pentru Clasa 1):
c tw  261, 0 10, 0  26,1  72    72  0, 786  56, 6 ;
- cu privire la condițiile voalării pentru talpa profilului (pentru Clasa 1):
 B 2  tw 2  r  t f  300 2 10,0 2  27  17,5  6,74  9    9  0,786  7,07 ;
secțiunea se încadrează la Clasa 1 și rezistența la foc poate fi stabilită utilizând analiza în domeniul
plastic.
117
Figura 3.Gp3 Schemă statică, acțiuni și solicitări la grinda principală 3
Etapa 3, stabilirea rezistenței de proiectare la temperatura normală a elementului
La verificarea rezistenței la foc trebuie stabilită capacitatea portantă la formarea

mecanismului de cedare (formarea articulației plastice) prin considerarea momentului încovoietor și
a forței tăietoare, astfel:
- capacitatea portantă plastică de proiectare la încovoiere în raport cu una din axele
W pl , y  f y 2088, 47 103  275
M Rd  M pl , Rd    574,3kN ;
M0 1, 0
relația 6.18)
118
Av  ( f y 3) 4896  (275 3)
VRd  V pl , Rd    777,3kN .
M0 1, 0
Tabelul 3. Gp3 Caracteristici profile din oțel HEA
Gradul de utilizare se stabilește:

- necorectat, 0 , la timpul t  0 (SR EN 1993-1-2, relația 4.24), astfel:
 M  308, 6 1, 0
0,M   fi ,M  M 0  fi ,d ,t  M 0    0,537 ;
 M , fi M Rd  M , fi 574,3 1, 0
 V  104,5 1, 0
0,M   fi ,M  M 0  fi ,d ,t  M 0    0,134 .
 M , fi VRd  M , fi 777,3 1, 0
- corectat, 0,k , la timpul t  0 , astfel:
fețele), 1  0, 7 și  2  1, 0 (simplă rezemare):
0,M ,k  0,M  (1  2 )  0,537  (0,7 1,0)  0,376
0,V,k  0,V  0,134
- final al secțiunii elementului:
0  max 0,M ,k ; 0,V ,k   max 0,376;0,134  0,376
planșeu la partea superioară), 1  0,85 și  2  1, 0 (simplă rezemare):
0,M ,k  0,M  (1  2 )  0,537  (0,85 1,0)  0, 457
0,V,k  0,V  0,134
119
- final al secțiunii elementului:
0  max 0,M ,k ; 0,V ,k   max 0, 457;0,134  0, 457
Temperatura critică pentru grinda principală se stabilește:

 1 
 cr  39,19  ln   1  482 
 0,9674  0
3,833

;
 1 
 39,19  ln   1  482  629 C
0
 0,9674  0,376
3,833


 1 
 cr  39,19  ln   1  482 
 0,9674  0
3,833

.
 1 
 39,19  ln   1  482  599 0C
 0,9674  0, 457
3,833

nominal se stabilește astfel:
- cazul elementului neprotejat HEA360 pentru care factorul de secțiune este Am V  107 m 1
și valoarea de contur convex este  Am V b  70m1 :
ksh  0,9   Am V b  Am V   0,9  70 107  0,589 ;
- cazul elementului protejat HEA360, prin casetare: nu se impune.
Etapa 7, stabilirea încălzirii pentru un element din oțel neprotejat
Creșterea temperaturii la interiorul elementului din oțel,  a ,t , se stabilește astfel:

- cazul elementului neprotejat HEA360, pentru valorile medii ale parametrilor oțelului
 a  7850 kg / m3 , ca  600 J kg  K ) și pentru un interval de timp t  3s  0, 05 min , precum și
utilizând un calcul iterativ, pentru o valoare medie, în calculul fluxurilor de căldură pe parcursul
unui interval de timp (definit de momentul inițial al intervalului, t i , și momentul final al
intervalului),
A V 107
 a ,t  k sh  m  t  hnet ,d  0,589   3  hnet ,d  4, 014 10 5  hnet ,d ,
 a  ca 7850  600
   2734  
g ,i 1  273
4

   a ,i  273  ,
8 4
 3,960 10 
g ,i
hnet ,r
 2 
 
 g,i  g,i 1 
hnet ,c  25     a ,i  ,
 2 
 g ,i  20  345  log(8  t i  1) , cu ti în min ,
120
atingându-se temperatura de 639 0C   cr  629 0C după un timp de doar 23min și 10 s  60 min (nu
- cazul elementuluii protejat HEA360, (casetat cu un material de grosime d p  10mm , având
 p  350 kg m3 , cp  1200 J kg  K , p  0,12W m  K , Ap V  107 m1 ), pentru valorile medii
3
 p d p Ap  1 
   g ,t  a,t   t  e
 
 10 1
 a ,t      g , t 
ca   a V  1   3  ,
 7,926 104   g ,t  a,t   9,587 103   g ,t
cp   p Ap 350 1200
 dp    10 103 107  0, 0954
ca   a V 600  7850
atingându-se temperatura de 514 0C  cr  599 0C la aproximativ 60 min (se respectă încadrarea în
clasa R60).
 Verificarea rezistenței la foc a stâlpului 4 (Sc4), R60
Caracteristicile elementului sunt precizate în figura 3.Sc4 și tabelului 3.Sc4.
Se efectuează calcule (figura 3.Sc4):

Pfi ,d ,t    Gk ,1  2,1  Qk ,1   14,105  7  202, 4  1,12  6  307,9kN
q fi ,d ,t  1,148  3, 4  3,9kN
N fi ,d ,t   307,9  3,9   6, 0  1870,8kN .
Încadrarea într-o anumită clasă a secțiunii profilului stâlpului se face pe baza SR EN 1993-1-
1, tabelul 5.2 și 1993-1-2, relația 4.2 și a caracteristicilor profilului din oțel HEB300
H  h  300, 0 mm , B  b  300, 0 mm , tw  11, 0 mm , t f  19,0 mm , r  27, 0 mm ,
hw  262, 0 mm , c  d  208, 0 mm , A  149, 08 cm2 , iz  7,58 cm , S275 (pentru grosimi ale
componentelor secțiunii transversale t  40 mm se stabilește f y  275 N / mm , SR EN 1993-1-1,
2
tabel 3.1), astfel:

  0,85  235 f y  0,85  235 275  0,786 ;
- cu privire la condițiile voalării pentru inimă profilului (pentru Clasa 1):
c tw  208, 0 11, 0 18,9  33    33  0, 786  25,9 ;
- cu privire la condițiile voalării pentru talpa profilului (pentru Clasa 1):
 B 2  tw 2  r  t f  300 2 11,0 2  27,0  19,0  6,18  9    9  0,786  7,07 ;
secțiunea se încadrează la Clasa 1 și rezistența la foc poate fi stabilită utilizând analiza în domeniul
plastic.
121
Figura 3.Sc4 Schemă statică, acțiuni și solicitări la stâlpul principal 4
(Eurocodes: Background&Applications, structural fire design, 2014)
Stâlpul are lungimea ls  3, 4 m , iar lungimea de flambaj este

ls, fl  0,7  ls  0,7  3, 4  2,38 m (cazul structurii în cadre cu noduri fixe, în care fiecare etaj
reprezintă un compartiment separat cu suficientă rezistență la foc, la care lungimea de flambaj a
stâlpului pe un etaj intermediar este l fl  0,5  l , iar a stâlpului de la ultimul etaj l fl  0,7  l , ca și a
celui de la parter considerat articulat la partea sa inferioară, l fiind lungimea stâlpului pe etaj,
figura 3.Gp3b); în această etapă se calculează următoarele, astfel:
122
Tabelul 3.Sc4 Caracteristici profile din oțel HEB
Se efectuează calcule
- cu privire la rezistența axială plastică a stâlpului, care poate fi obținută pe baza SR EN
1993-1-2, paragrafele 4.2.3.2, relația 4.5 (elemente comprimate, Clasa1):
N pl , fi ,0  A  f y  M , fi  14908  275 1,0  4099,7 kN ;
- zveltețea adimensională a stâlpului, care poate fi obținută pe baza SR EN 1993-1-1, relația
6.50 (pentru clasa 1) și SR EN 1993-1-2, paragraful 4.2.3.2:
A  f y L fi CT 1 0, 7  3, 4 1
 fi ,0       0,362 .
Ncr iz 93,9   75,8 10 3
93,9  235 275
Gradul de utilizare necorectat implică doar rezistența la compresiune pentru determinarea

capacității portante; gradul de utilizare, 0 , la timpul t  0 , se stabilește (SR EN 1993-1-2, relația
4.23), astfel:
E N 1870, 7
0  fi ,d ,t  fi ,d ,t   0, 456 ;
R fi ,d ,0 N pl ,d ,0 4099, 7
0 este același și pentru stâlpul neprotejat și pentru stâlpul protejat (nu există factori de adaptare la
temperatura neuniformă aplicabili stâlpilor din oțel).
Temperatura critică pentru stâlp se stabilește:

- cu ajutorul tabelului 3.eo.E5b, cr  f  0 ,  fi ,0   560 0C .
123
nominal se stabilește:
- în cazul elementului neprotejat HEB300, pentru care factorul de secțiune este
Am V  116 m 1 și valoarea de contur este  Am V   80 m1 :
ksh  0,9   Am V b  Am V   0,9  80 116  0,621 ;
- în cazul elementului protejat HEA360, prin încasetare: nu se impune.
Etapa 7, stabilirea încălzirii pentru un element din oțel neprotejat
Creșterea temperaturii la interiorul elementului din oțel,  a ,t , se stabilește astfel:

- cazul elementului neprotejat HEB300, pentru valorile medii ale parametrilor oțelului
 a  7850 kg / m3 , ca  600 J kg  K ) și pentru un interval de timp t  3s  0, 05 min , precum și
utilizând un calcul iterativ, pentru o valoare medie, în calculul fluxurilor de căldură pe parcursul
unui interval de timp (definit de momentul inițial al intervalului, t i , și momentul final al intervalului
ti 1 ),
A V 116
 a ,t  k sh  m  t  hnet ,d  0, 621  3  hnet ,d  4,588 10 5  hnet ,d ,
 a  ca 7850  600
   2734    273 
4

8 
  a ,i  273  ,
 4
hnet ,r  3,960 10 
g , i g , i 1
 2 
 
  g ,i   g ,i 1 
hnet ,c  25     a ,i  ,
 2 
 g ,i  20  345  log(8  t i  1) , cu ti în min ,
atingându-se aproximativ temperatura de 560 0C   cr după un timp de doar 18 min și 10 s  60 min
(nu se respectă încadrarea în clasa R60);
- cazul profilului protejat HEB300, (casetat cu un material de grosime d p  10mm , având
 p  350 kg m3 , cp  1200 J kg  K , p  0,12W m  K , Ap V  80 ), pentru valorile medii ale
(  a  7850 kg / m , ca  600 J kg  K )
3
parametrilor oțelului și incrementul de timp
 p d p Ap  1 
   g ,t  a,t   t   e    g , t 
 10 1
 a ,t   
ca   a V  1   3  ,
 7, 437 104   g ,t  a,t   2,930 102   g ,t
cp   p Ap 800 1700
 dp    10 103  80  0, 289
ca   a V 600  7850
atingându-se aproximativ temperatura de 487 0C   cr  599 0C la aproximativ 60 min (se respectă
încadrarea în clasa R60).
124
3.6 Particularităţile verificării la foc a structurilor din lemn
3.6.1 Elemente teoretice

(după Andrea Fragi, 2014)
Obiectivul principal al securității la incendiu a structurilor este restricționnarea împrăștierii

incendiului din încăperea de origine garantând cu capacitatea portantă a structurii (cu îndeplinirea
criteriului capacității portante, R , al performanței de rezistența la foc) și cu asigurarea separației de
către pereți și planșee (cu îndeplinirea criteriilor izolării termice, I , și etanșeității/integrității, E ,
ale performanței de rezistență la foc) un timp cerut (exprimat în termenii specifici performanței de
rezistă la foc și precizat în reglementările tehnice pentru clădiri, pe baza expunerii la focul standard
dat de o curbă temperatută-timp). Cu toate că testările la foc sunt încă larg utilizate pentru
verificarea rezistenței la foc a elementelor din lemn, procedurile de verificare a rezistenței la foc
prin calcul au început să devină din ce în ce mai comune; efectul de proiectare în situația de
incendiu E d , fi poate fi calculat în concordanță cu EN 1990, iar pentru calculul rezistenței de
proiectare a elementului în situația de incendiu, Rd , fi ,t , se pleacă de la calculul rezistenței de
proiectare la foc a materialului, care se determină în concordanță cu EN 1995-1-2, Secțiunea 2-
relația 2.1, ca în relația 3.22:
f d , fi  kmod, fi   k fi  f k  M , fi  (3.22)
unde: f d , fi este rezistența de proiectare a lemnului (care poate fi la încovoiere, la întindere, la

forfecare etc.) în situația de incendiu;
f k - fractila 5% a rezistenței caracteristice ale lemnului (care pot fi la încovoiere, la
întindere, la forfecare etc.) la temperatura normală;
k fi - factorul de modificare pentru situația de incendiu, luând în calcul fractila 20% a
proprietăților de rezistență ale lemnului în concordanță cu EN 1995-1-2, Secțiunea-tabelul 2.1:
k fi  1, 25 pentru lemn masiv și k fi  1,15 pentru lemn laminat-încleiat;
kmod, fi - factorul de modificare pentru foc luând în calcul efectele temperaturii asupra
proprietăților de rezistență ale lemnului;
 M , fi - factorul parțial de siguranță pentru lemn în situația de incendiu (valoarea
recomandată  M, fi  1).
***
Lemnul ca material, în general, are un mod de comprtare la temperaturi ridicate care îl

diferențiază de alte materiale, prin aceea că își oferă protecție naturală în aceste condiții. Astfel,
când lemnul este suficient încălzit, are loc un process de degradare termică (piroliză), care produce
gaze combustibile și pierdere de masă. Consecința este că un strat de cărbune se formează pe fața
expusă focului, care crește în grosime, arderea progresând, pe seama reducerii dimensiunilor
secțiunii transversale a elementului din lemn (Buchanan, 2000). Stratul de cărbune protejează la
căldură secțiunea transversală rămasă necarbonizată. Este bine ca la calculul rezistenței elementelor
structurale din lemn supuse acțiunii focului să se considere pierderea de secțiune transversală prin
carbonizare și reducerea rezistenței și rigidității zonei din imediata apropiere a stratului carbonizat
de temperatura ridicată.
Pentru suprafața lemnului neprotejată pe toată durata expunerii la foc, secțiunea transversală
reziduală poate fi calculată prin asumarea unei viteze de carbonizate constantă cu timpul (König,
2005). Astfel, se definește un parametru de bază, viteza uni-dimensională de carbonizare  0 ,
125
stabilită valoric, usual, prin măsurare în timpul transferului uni-dimensional de căldură la expunerea
la focul standard ISO a unei plăci semi-infinite; pentru lemnul moale 0  0, 65 mm / min (EN
1995-1-2), confirmată de diverse studii experimentale (Schaffer 1967, Fragi and Fontana, 2003).
Este bine de luat în calcul efectele de rotunjire și de fisurare a muchiilor și simplificarea
calculului proprietăților secțiunii transversale (aria, modulul secțiunii și momentul de ordinul doi al
ariei) prin asumarea unei secțiuni transversale rectangulare echivalentă. Codurile de proiectare
definesc viteze de carbonizare mai mari ca viteza de carbonizare uni-dimensională; viteza de
carbonizare care include aceste efecte este numită viteza de carbonizare teoretică  n ; pentru
lemnul masiv  n  0,8 mm / min și pentru lemnul laminat-încleiat  n  0, 7 mm / min (EN 1995-1-
2).
În figura 3.7 este prezentat modul cum se definește adâncimea de carbonizare uni-
dimensională dchar ,0 , pentru viteza de carbonizare uni-dimensională, și adâncimea de carbonizare
teoretică d char ,n , pentru viteza de carbonizare teoretică,  n .
Figura 3.7 Adâncimi de carbonizare

(König, 2005)
Pentru suprafețe din lemn protejate trebuie aplicate viteze de carbonizare diferite pentru
diferite faze de expunere la foc (König și Walleij 1999). În figura 3.8 este prezentat modelul
simplificat adoptat de EN 1995-1-2; începerea carbonizării, tch , se produce înaintea timpului de
cedare a placării protective, t f .
Figura 3.8 Graficele carbonizării elementelor structurale din lemn
Faza 2a descrie carbonizarea până la cedarea placării protective și este caracterizată prin
reducerea vitezei de carbonizare.
Faza 2b, descrie carbonizarea după cedarea placării protective, aceasta ca făcându-se la
dublul vitezei inițiale a suprafeței neprotejate. Principala justificare fizică pentru creșterea vitezei de
126
carbonizare observată după cedarea placării este că, la acest timp, temperatura focului este deja la
un nivel ridicat pe când un strat protectiv de cărbune nu există ca să reducă efectul temperaturii
(Fragi et al., 2008). Protecția oferită de stratul de cărbune se presupune a crește progresiv până la
atingerea grosimii de 25 mm și viteza de carbonizare descrește la valoarea suprafeței neprotejate.
Pentru simplitate, criteriul lui 25 mm este adoptat atât pentru adâncimea de carbonizare uni-
dimensională cât și pentru cea teoretică. Modelul simplificat poate fi utilizat pentru placări
protective din gips-carton tip F , în accord cu EN 520. Pentru placări protective realizate din wood-
based panel (rom. panou pe bază de lemn) sau wood panelling (rom. lambriu din lemn), ca și pentru
gips-carton tip A sau H (în accord cu EN 520) poate fi utilizat un model asemănător, exceptând
faptul că faza 2a nu are loc și că începerea carbonizării se produce la același moment cu cedarea
protecției, tch  t f .
Standardul EN 1995-1-2 cuprinde reguli pentru calculul timpului începerii carbonizării, tch ,
ca și pentru cel al cedării pentru placări protective, t f , făcute din wood-based panels sau wood
panelling ca și pentru gips-carton tip A sau H după EN 520 (gips-cartonul de tip A diferă de cel
de tip H prin faptul că cel de al doilea are o vitezeă redusă de absorbție a apei). Pentru acest tip de
placare protectivă la foc se poate prezuma că începerea carbonizării, tch , corespunde timpului
cedării, placării protective la foc, t f  tch . Gips-cartonul tip F cu coeziune a inimii îmbunătățită,
dupa EN 520, la temperaturi înalte, rămâne pe loc după ce lemnul protejat începe carbonizarea și
deci t f  tch . EN 1995-1-2 oferă reguli pentru calculul startului carbonizării gips-cartonului tip F .
Cedarea gips-cartonului de tip F poate avea loc exact la degradarea termică a acestuia sau pentru
pull-out/pull-through (rom. prin smulgere) la cedarea prinderilor.
***
Focul reduce secțiunea transversală, precum și rigiditatea și rezistența lemnului încălzit la

nivelul suprafaeței de ardere. Rigiditatea și rezistența lemnului scad semnificativ cu creșterea
temperaturii (Gerhards, 1982, Källsner și König, 2000, König, 2000). La o temperatură de
aproximativ 2000C începe să se descompună termic la interior. Zona fenomenului de piroliză se
situează între 2000C și 3000C; frontul de cărbune se instalează la o temperatură de aproximativ
3000C (Schaffer, 1967, König, 2005). Reducerea rezistenței și rigidității zonei din apropierea
stratului de cărbune, dependentă de temperatură, poate fi considerată în multe moduri. EN 1995-1-2
oferă două metode alternative simplificate:
- metoda reducerii secțiunii transversale și
- metoda reducerii proprietăților.
Metoda reducerii secțiunii transversale, rezolvă reducerea rezistenței și rigidității în
imediata apropiere a stratului de cărbune prin adăugarea unei adâncimi k0  d 0 , numită strat de
rezistență zero, la stratul de cărbune d char ,n (figura 3.9). Se presupune că stratul de rezistență zero se
realizează linear cu timpul în primele 20 min de expunere la foc. Această metodă permite
proiectantului utilizarea proprietăților de rezistență și rigiditate de la temperatura normală pentru
secțiunea transversală efectivă. Astfel factorul de modificare (reducere) pentru foc este, ca o
consecință, kmod,fi  1,0 , pentru secțiunea transversală efectivă.
Metoda reducerii proprietăților, rezolvă reducerea rigidității și rezistenței lemnului cu
temperatura prin factorul de modificare/reducere pentru situația de incendiu, kmod,fi . Referitor la
reducerea proprietăților de rezistență și rigiditate, au fost obținute rezultate în urma testelor de
laborator (Glos și Henrici, 1990), dar nu au reflectat bine comportarea fizică a lemnului la foc
(König, 2000, König, 2005).
127
Figura 3.9 Profilul secțiunilor transversale din lemn în situația de incendiu
(König, 2005)
3.6.2 Proceduri de verificare a rezistenței la foc a elementelor din lemn
Procedură de verificare a rezistenței la foc în domeniul acțiunilor/rezistențelor
Limitele procedurii bazată pe metoda reducerii secțiunii transversale: pentru structurile din
lemn există o metodă, recomandată, de verificare a rezistenței la foc sau de încadrare într-o clasă
de rezistență la foc a elementelor structurale, în domeniul acțiunilor/rezistențelor, reglementată de
SR EN 1995-1-2, Secțiunea 4 Metode de calcul pentru rezistențe mecanice, paragraful 4.2.2;
aceasta poate fi aplicată pe tipuri de elemente structurale și este etapizată.
Etapa 1, stabilirea caracteristicilor geometrice ale secțiunii reduse
Se tratează cazul particular al expunerii la foc pe 3 fețe neprotejate la grinzi și pe 4 fețe

neprotejate la stâlpi, figura 3.el.E1:
Figura 3.el.E1 Caracteristici geometrice ale secțiunii transversale reduse la grinzi și stâlpi
128
- lățimea redusă în situația de incendiu, relația 3.el.E1a,
bfi  b  2  (treq  n  k0  d0 ) (3.el.E1a)
unde: b este lățimea inițială a elementului, mm ,

t req - timpul cerut de rezistență la foc, min ,
 n - viteza de carbonizare teoretică, mm min ,
k0  d 0 - grosimea stratului de rezistență zero, mm ;
- înălțimea redusă în situația de incendiu, relația 3.el.E1b,
hfi  h  (treq  n  k0  d0 ) (3.el.E1b)
unde: h este înălțimea inițială a elementului, mm ;

- aria secțiunii reduse în situația de incendiu, relația 3.el.e1c;
Afi  b fi  h fi (3.el.E1c)
- modulul de rezistență al secțiunii reduse în situația de incendiu, relația 3.el.E1d;

W fi  b fi  h2fi  6 (3.el.E1d)
- momentul de inerție al secțiunii reduse în situația de incendiu, relația 3.el.E1e.

I fi  b fi  h3fi 12 (3.el.E1e)
Se tratează:
- cazul grinzilor, încovoiate, solicitate de M d , fi , cu relația 3.el.E2a;
 d , fi  M d , fi Wfi (3.el.E2a)
- cazul stâlpilor, comprimați, solicitați de N d , fi , cu relația 3.el.E2b;
 d , fi  Nd , fi Afi (3.el.E2b)
Etapa 3, stabilirea capacității portante de proiectare
Se tratează:
- cazul grinzilor:
f m ,d , fi  k fi  f m ,k (3.el.E3a)
- cazul stâlpilor
- raza de girație: i fi  I fi Afi ,
- coeficientul de zveltețe:  fi  l i fi ,
129
- coeficientul de zveltețe relativ:
rel , fi    fi    fc ,0,k E0,05    fi    fc ,0,k  2 3  Emean  ,
- coeficientul de stabilitate dat de curba de stabilitate, figura 3.el.E3: kc , fi ,
fc,d ,0, fi  k fi   fc,0,k  kc, fi  (3.el.E3b)
unde: f c ,0, k este rezistența ca compresiune caracteristică la temperatura normală.
Etapa 4, verificarea rezistenței la foc sau încadrării în clasa de rezistență la foc
Se utilizează relația 3.el.E4
 d , fi comparat cu f m ,d , fi (3.el.E4)
Figura 3.el.E3 Curba de stabilitate în situația de incendiu
3.6.3 Studii de caz
(după Andrea Fragi, 2014)
Enunțarea temei: să se verifice rezistența la foc a elementelor structurale din lemn, precizând
date privind:
 structura, figura 3.Sl, formată din planșee rezemate pe grinzi secundare, susținute de o
grindă principală care se descarcă pe stâlpi;
 grinzile secundare, figura 3.Sl, simplu rezemate, având:
- l  4m ,
- secțiunea transversală: 120 mm  260 mm , presupus expusă la foc pe 3 fețe,
- materialul: lemn masiv C 24 ( EN 338):
- f m,k  24 N mm2 ,
- f c,0,k  21 N mm2 ,
- Emean  11000 N mm2 ;
 grinda principală, figura 3.Sl, simplu rezemată, având:
- l  8m ,
- secțiunea transversală: 160 mm  735 mm , presupus expusă la foc pe 3 fețe,
- materialul: lemn laminat-încleiat GL24h (EN 14080):
130
- f m,k  24 N mm2 ;
Figura 3.Sl Geometria și schema statică a planșeului din lemn

 stâlpii, figura 3.Sl, având:
- l  3m
- secțiunea transversală: 160 mm 160 mm , presupus expusă la foc pe 4 fețe:
- materialul: lemn masiv C 24 (EN 338):
- f m,k  24 N mm ,
2
- f c ,0,k  21 N mm ,
2
- Emean  11000 N mm2 ;

 acțiunile, definite cum urmează:
- încărcări permanente:
- grinda secundară 0,17 kN m2 ,
- grinda principală 0,17 kN m2 ,
- finisajul 0, 09 kN m2 ,
- topping-ul 1,32 kN m2 ,
- stratul izolator 0, 06 kN m2 ,
- planșeul 0, 28 kN m2 ,
- partiționările 1, 00 kN m2 ;
- încărcări variabile:
- pentru spații rezidențiale 2, 00 kN m 2 .
Notă.
1. În conformitate cu EN 1991-1-2, Secțiunea 4, efectele relevante ale acțiunilor, E d , fi , în situația de incendiu
vor fi obținute din combinația excepțională a acțiunilor, în conformitate cu EN 1990, utilizând valoarea cvasi-
permanente  2,1  Q1 sau valoarea frecventă  1,1  Q1 a acțiunii variabile Q1 (se recomandă valoarea cvasi-
permanentă  2,1  0,3 pentru spații rezidențiale).
Rezolvarea temei
131
 Grinda secundară neprotejată (Gs) R30
Pentru:
treq  30 min ,
 n  0,8 mm min (lemnul masiv),
k0  1 ( t  20 min ) și d0  7 mm
rezultă:
bfi  bg  2  (treq  n  k0  d0 )  120  2  (30  0,8  1 7)  58,0 mm ,
hfi  hg  (treq  n  k0  d0 )  260  (30  0,8  1 7)  229,0 mm ,

W fi  b fi  h2fi  
6  58  2292  6  506929,0 mm3 .
Etapa 2, stabilirea solicitării maxime de proiectare a elementului
Solicitarea maximă din încovoiere, generată de M d , fi , în situația de incendiu, pentru

încărcările descriese prin temă rezultă:
M d , fi   qd , fi  l 2  8 
,
 
  0,17  0, 09  1,32  0, 06  0, 28  1, 0  0,3  2, 0  1, 0   4, 0 2 8  7, 0 kN m
 d , fi  M d , fi W fi  7000000 506929 13,81 N mm2 .
Etapa 3, stabilirea capacității portante de proiectare a elementului
La încovoiere, pentru:
f m,k  24,0 N mm2 ,
k fi  1, 25 (lemn masiv)
rezultă:
f m,d , fi  k fi  f m,k  1, 25  24,0  30,0 N mm2 .
Analizănd inegalitatea:
 d , fi  13,81 N mm2  f m,d , fi  30,0 N mm2
rezultă că grinda secundară neprotejată se încadrează în clasa de rezistență la foc R30 .
 Grinda principală neprotejată (Gp) R30
Pentru:
treq  30 min ,
 n  0, 7 mm min (lemnul laminat-încleiat),
k0  1 ( t  20 min ) și d0  7 mm
rezultă:
132
bfi  bg  2  (treq  n  k0  d0 )  160  2  (30  0,7  1 7)  104,0 mm ,
hfi  hg  (treq  n  k0  d0 )  735  (30  0,7  1 7)  707,0 mm ,

W fi  b fi  h2fi   
6  104  7072 6  8664000,0 mm3 .
Solicitarea maximă din încovoiere, generată de M d , fi , în situația de incendiu, pentru

M d , fi   qd , fi  l 2  8 
,
 
  0,17  0,17  0, 09  1,32  0, 28  1, 0  0,3  2, 0   4, 0   8, 0 2 8  118,1 kN m
 d , fi  M d , fi W fi 118100000 8664000 13,63 N mm2 .
La încovoiere, pentru:
f m,k  24,0 N mm2 ,
k fi  1,15 (lemnul laminat-încleiat)
rezultă:
f m,d , fi  k fi  f m,k  1,15  24,0  27,6 N mm2 .
 d , fi  13,63 N mm2  f m,d , fi  27,6 N mm2
rezultă că grinda principală neprotejată se încadrează în clasa de rezistență la foc R30 .
 Stâlpul neproteja (S) R30
Pentru:
treq  30 min ,
k0  1 ( t  20 min ) și d0  7 mm
rezultă:
bfi  bs  2  (treq  n  k0  d0 )  160  2  (30  0,8  1 7)  98,0 mm ,
hfi  hs  2  (treq  n  k0  d0 )  160  2  (30  0,8  1 7)  98,0 mm ,
Afi  b fi  h fi  98  98  9604,0 mm2 ,
I fi  b fi  h3fi 12  98  98  7686, 4 mm4 .
Solicitarea maximă de compresiune, generată de N d , fi , în situația de incendiu, pentru

133
N d , fi 
 
,
  0,17  0,17  0, 09  1,32  0, 06  0, 28  1, 0  0,3  2, 0   4, 0   8, 0 2  59, 0 kN
 d , fi  Nd , fi Afi  59000 9604  6,1 N mm2 .
La compresiune, pentru:
fc,0,k  21,0 N mm2 ,
k fi  1, 25 (lemnul masiv)
rezultă:
i fi  I fi Afi   7686, 4  9604, 0  28,3 mm ,
 fi  l i fi  3000 28,3 106,0 ,
rel , fi    fi    f c ,0,k E0,05 
,
   fi    f c ,0,k  2 3  Emean   106 3,14   21  2 3 11000   1,8
kc , fi  0, 27 ,
fc,d ,0, fi  k fi   fc,0,k  kc, fi   1, 25   21,0  0, 27   7,1 N mm2 .
 d , fi  6,1 N mm2  f m,d , fi  7,1 N mm2
rezultă că stâlpul neprotejat se încadrează în clasa de rezistență la foc R30 .
 Stâlpul protejat (Sp) R60
Stabilirea adâncimii de carbonizare pentru cazul existenței protecției la foc, figura 3.Slp,
pentru:
treq  60 min ,
k0  1 ( t  20 min ) și d0  7 mm ,
tch  2,8  hp 14  2,8 18  36 min (gips-carton tip A de 18 cm , conform cu EN 520) și
ta  tch  25  2  n   36  25  2  0,8  51,5 min , figura 3.21
rezultă:
b fi  bsp  2   25   treq  ta    n  k0  d 0   160  2   25   60  51,5   0,8  1 7   82, 4 mm
h fi  hsp  2   25   treq  ta    n  k0  d 0   160  2   25   60  51,5   0,8  1 7   82, 4 mm

Afi  b fi  h fi  82, 4  82, 4  6790,0 mm2 ,
I fi  b fi  h3fi  82, 4  82, 4  3841736,7 mm4 .
134
Figura 3.Slp Graficele relației adâncimii de carbonizare-timp
Etapa 2, stabilirea solicitării maxime de proiectare
Solicitarea maximă de compresiune, generată de N d , fi , în situația de incendiu, pentru

N d , fi 
 
,
  0,17  0,17  0, 09  1,32  0, 06  0, 28  1, 0  0,3  2, 0   4, 0   8, 0 2  59, 0 kN
 d , fi  Nd , fi Afi  59000 6790  8,7 N mm2 .
Etapa 3, stabilirea capacității portante de proiectare
La compresiune, pentru:
fc,0,k  21,0 N mm2 ,
k fi  1, 25 (lemnul masiv)
rezultă:
i fi  I fi Afi  3841736.7 6790,0  23,8 mm ,
 fi  l i fi  3000 23,8 126,0 ,
rel , fi    fi    f c ,0,k E0,05 
,
   fi    f c ,0,k  2 3  Emean   126, 0 3,14   21  2 3 11000   2,1
kc , fi  0, 20 ,
fc,0,d , fi  k fi   fc,0,k  kc, fi   1, 25   21,0  0, 20   5,3 N mm2 .
135
 d , fi  8,7 N mm2  fc,0,d , fi  5,3 N mm2 ;
rezultă că stâlpul neprotejat nu se încadrează în clasa de rezistență la foc R60 .
Enunțarea temei:
Bibliografie
1. 2. Andrew H. Buchanan, Structural Design for Fire Safety, John Wilei&Sons LTD, 2002.
2. Birgit Osman, FireInTimber and Research partners, Fire Safety in Timber Buildings-Technical
guideline for Europe, SP Tratek, Stockholm, 2010.
3. Jean-Marc Franssen, Raul Zaharia, Calculul construcţiilor metalice la acţiunea focului, Editura
Orizonturi universitare, 2008, Timişoara.
4. O. Vassart, B. Zhao, L.G. Cajot, F. Robert, U. Meyer, JRC Science and Policy Reports-
Eurocodes: Backgroun&Applications Structural Fire Design-worked exemples, Editors: M.
Poljansek, B. NiKolova, L. Sousa, S. Dimova, A Pinto, 2014
5. R. Fabienne, L. Davenne & I. Stoian, Fire resistance assessment of concrete structures, Basic
Design Merhods Part. I, European Commission: Workshop „Structural Fire Design of Buildings
according to the Eurocodes‟, Brussels, 2012.
6. T. Lennon, D. B. Moore, Y. C. Wang, C. G. Bailey, Series editor H. Gulvanessian, Designer‟s
guide to EN1991-1-2, EN1992-1-2, EN1993-1-2 and EN1994-1-2, Thomas Telford, Londra, 2006.
7. Tom Lennon, Eurocodes-Background and Applications “Dissemination of information for
training”-workshop Eurocode 1: Actions on structures - Part 1-2: General actions - Actions on
structures exposed to fire, Brussels 2008.
8. ***, Structural Fire Engineering to Eurocodes, Access steel, calculation sheet, 2006.
9. ***, CR 0-2005-Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii.
10. ***, Eurocode1: Basis of design and actions on structures; Part2.2: Action on structures
exposed to fire, 1991.
11. ***, SR EN 1991-1-2 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-2: Acţiuni generale-
Acţiuni asupra structurilor expuse la foc.
12. ***, Eurocode 2: Design of concrete structures - Part 1-2: General rules - structural fire design.
9. ***, SR EN 1992-1-2: Calculul structurilor din beton-Partea 1-2: Reguli generale-Calculul
comportării la foc.
13. ***, Eurocode 3: Design of steel structures - Part 1-2: General rules - Structural fire design.
14. ***, SR EN 1993-1-2: Proiectarea structurilor din oţel-Partea 1-2: Reguli generale-Calculul
structurilor la foc.
15. ***, Eurocode 5: Design of timber structures - Part 1-2: General - structural fire design.
16. ***, SR EN 1995-1-2: Proiectarea structurilor din lemn-Partea 1-2: Generalităţi-Calculul
structurilor la foc.
17. ***, Norme generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu ordinul nr. 163 din
28.02.2007.
18. ***, Legea 307 Privind apărarea împotriva incendiilor, 2006, Bucureşti.
136
137

Abordarea Inginerească A Stabilității La Incendiu (Ss-A-C) : PRELEGEREA 3 ISIC-2018s2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Abordarea Inginerească A Stabilității La Incendiu (Ss-A-C) : PRELEGEREA 3 ISIC-2018s2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PRELEGEREA 3 ISIC-2018s2

Proiectarea construcţiilor implică şi verificarea la acţiunea focului a elementelor structurii

Tabelul 3.1a Rezistenţa la foc a elementelor de construcţii (P118-99)

În unele ţări, precum Anglia, există în reglementările naţionale precizări privitoare la

Problema stabilităţii structurii construcţiilor aflate în situaţia de incendiu este reglementată

3.1 Procesul calculului la foc al structurilor

În situaţia de incendiu, la nivelul elementelor structurale, se manifestă:

Rfi,d,t (Xd,fi) ≥ Efi,d(Ffi,d) (3.1a)

- şi/sau, pentru unele tipuri de structuri, în domeniul timpului, relaţia 3.1b:

tfi,d ≥ tfi,requ (3.1b)

- şi/sau, pentru unele tipuri de structuri, în domeniul temperaturilor, relaţia 3.1c:

unde: tfi,d este rezistenţa la foc proiectată a elementului structural, în min;

3.1.1 Stabilirea scenariilor de incendiu şi focurilor de proiectare

Scenarii de incendiu de proiectare

Scenariul de incendiu descrie, calitativ, evoluţia unui incendiu în timp, identificând

Pentru fiecare scenariu de incendiu de calcul şi compartiment de incendiu se estimează un

θg = 345 × log10(8t + 1) + 20 (3.2a)

unde: θg este temperatura gazelor, în 0C;

θg = 660 × (1 – 0,687-0,32t – 0,313-3,8t) + 20 (3.2b)

Coeficientul transferului căldurii prin convecţie corespunzător este αc = 25 W/m2K.

θg = 1080 × (1 – 0,325-0,167t – 0,675-2,5t) + 20 (3.2c)

Coeficientul transferului călduri prin convecţie corespunzător este αc = 50 W/m2K.

Modele naturale/parametrice de incendiu

Modelul natural/parametric de incendiu pentru un spaţiu închis dintr-o construcţie (încăpere,

Figura 3.1 Modele convenţionale de incendiu, curbe temperatură-timp

Coeficientul transferului de căldură prin convecţie în cazul utilizării modelelor naturale de

3.1.2 Analiza transferului căldurii la structurile incendiuate

hnet   n ,c  hnet ,c   n ,r  hnet ,r (3.3)

unde: αc este coeficientul transferului de căldură prin convecţie, în W/m2 K;

Acţiuni şi combinaţii acţiuni la temperatura normală

În urma procesului armonizării legislaţiei tehnice româneşti privind proiectarea

- în cazul efectelor (produse de acţiunile de proiectare), relaţia 3.5b;

Ed = γEd × E(Fd) (3.5b)

- în cazul rezistenţei materialelor, relaţia 3.5c;

Rd = 1/γRd × R(Xd) (3.5d)

Verificarea structurilor portante supuse încărcărilor statice şi dinamice se face la starea

- la verificarea stabilităţii, îndeplinirea relaţiei 3.6b,

Ed,dst ≤ Ed,stb (3.6b)

unde: dst se referă la acţiunile care produc destabilizarea structurii;

Acţiuni şi combinaţii de acţiuni în situaţia incendiului

ΣγGA × Gk,j + ψ1,1 × Qk,1 + Σ ψ2,i × Qk,i + Σ Ad(t) (3.7)

unde: Gk,j este acţiunea permanentă curentă, j;

Verificarea rezistenţei la foc a structurilor incendiate

Metodele analitice pentru verificarea rezistenţei la foc a structurilor portante incendiate

Metode generale analitice de verificare a rezistenţei la foc

Metodele analitice generale de verificare a rezistenţei la foc a structurilor portante, în

Efi,d ≤ Rfi,d,t (3.8)

 Metoda factorului de reducere a nivelului încărcării de proiectare în situaţia incendiului

Metoda permite simplificarea determinării efectului produs de acţiunile combinate în

Efi,d = ηfi × Ed (3.9)

ηfi = (Gk + ψfi×Qk,1) / (γG×Gk + γQ1×Qk,1) (3.10)

ηfi = (Gk + ψfi×Qk,1) / (γG×Gk + γQ1×ψQ1×Qk,1) (3.11a)

ηfi = (Gk + ψfi×Qk,1) / (ζ×γG×Gk + γQ1×Qk,1) (3.11b)

unde: Gk este valoarea caracteristică a încărcărilor permanente;

Metode particulare de verificare a rezistenţei la foc

Metodele analitice particulare realizează verificarea rezistenţei la foc a structurilor în

tfi,d ≥ tfi,requ (3.12a)

unde: θd este temperatura proiectată a fi atinsă în cazul expunerii la foc, în 0C;

3.2 Stabilirea timpului echivalent de expunere la foc

3.2.1 Considerații generale

rezistența la foc  severitatea incendiului (3.13)

Timpul 0 5 10 30 60 120 240 480

Figura 3.2 Curba modelului standard de incendiu ISO 834

z’ = 2,4 × D × (Q0,4D - Q2/3D) dacă Q*D < 1

z’ = 2,4 × D × (1,0 - Q0,4D) dacă QD ≥ 1