n “Laleaua neagra” se prezinta o lume guvernata de suprematia adevarului, bunatate dezinteresata, onoare.

O lume in care
fraza “A dispretui florile inseamna a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. Aici totul miroase a flori,
crimele nu sunt patate cu sange, moartea este vazuta la nivel moral – ori ca o pedeapsa, ori ca o experienta din care se trag
invataminte, iubirea neimplinita nu doare, ci creste, faptele rele apar doar pentru a pune in valoare binele si puterea
acestuia, iar lalelele rasar - cum s-ar spune - de unde nu te astepti.

Acesta este alt aspect grozav al cartii: folosirea elementului-surpriza. Situatia nu se rastoarna total neasteptat si totusi in
mod sigur nu poate fi vorba despre un roman in care “nu se intampla nimic”. Doar ca actiunea evolueaza in asa fel incat poti
prevedea incotro se indreapta si cine e, de fapt, omul acela misterios sau ce va pati Cornelius la Harlem, fara insa a avea
senzatia ca iti este insultata inteligenta. Pur si simplu te prinde si abia astepti sa vezi ce se mai intampla, simtindu-te
oarecum mandru ca ai intuit corect.
In primul capitol, intitulat in mod ironic "Un popor recunoascator" se prezinta intriga romanului, de unde pleaca toate
problemele personajelor romanului. Corneille de Witt era inspector al digurilor din Pulten, fost primar al orasului sau natal,
Dordrecht, si deputat in parlamentul statelor olandeze, la varsta de 49 de ani este arestat si judecat pentru simplu fapt ca
era impotriva intronarii ca si stathuder a printului Wilhelm de Orania. Ioan de Witt fratele lui Corneille, ii fusese preceptor lui
acest Wilhelm, si ii repise prin edictul sau speranta de a deveni vreodata stathuder al Olandei.
Poporul, care dorea un stathuder, devine foarte furios pe aceasta decizie si implicit si pe fratii de Witt, care sunt pedepsiti
prin propria moarte. Desi ei dorisera doar libertatea Olandei, poporul nu e recunoscator pentru acest lucru. Wilhelm ajuta
putin la asasinarea celor doi frati prin blocarea portilor de iesire din oras.
Povestea celor doi frati se termina foarte brusc, dar are puternice repercursiuni in destunul personajelor romanului. Corneille
pastrase corespondenta lui cu regele Frantei, ceea ce reprezenta adevarate probe incriminatorii in fata poporului. Aceasta
corespondenta o incredintase finului sau, Cornelius van Baerle, ascunzandu-i totusi adevarata insemnatate a ei.
Cine era acest Cornelilus? Era un tanar de 28 de ani care renuntase la cariera de medic in favoarea cultivarii lalelelor.
Pasiune care il face sa descopere cinci specii de noi lalele si chiar atat de ravnita "Lalea Neagra". Vecinul sau, Isaac Boxtel,
uraste faptul ca ii mergea atat de bine si ca era atat de fericit. Cand afla ca vecinul sau e pe cale de a descoperi secretul
lalelei negre inaintea lui, care la randul lui era cultivator de lalele, face tot posibilul sa puna mana pe pretioasa lalea, apeland
la multe metode nu chiar cinstite.
Il spioneaza, astfel incat afla de existenta si pastrarea corespondentei incriminatoare. Il denunta si astfel, tanarul Cornelius
este inchis pentru complicitate. In inchisoare o cunoste pe fiica temnicierului, o fata foarte frumoasa si cu o inima buna, sper
deosebire de tatal ei. Ea incercase sa-i scape si pe cei doi frati, dar din pacate nu fusese deajuns evadarea lor din
inchisoare.
Cornelius ramane impresionat de bunatatea fetei. Este judecat si condamnat la moarte. Inainte de a pleca la executie el are
o discutie cu Roza, careia ii daruieste cei trei muguri de lalea neagra neagra pe care ii realizase si a carei valoare era foarte
mare. Ii cere doar ca banii pe care i va castiga ajutorul acelor lalele negre sa-i foloseasca ca zestre si sa se casatoreasca cu
un tanar respectabil de 26-28 de ani.
Cornelius este gratiat in ultimul moment de catre Wilhelm de Orania, insa nu definitiv, ci doar de pedeapsa cu moartea.
Primeste in schimb pedeapsa inchisorii pe viata. Il muta la o alta inchisoare. Acolo el este lipsit si de frumoasa Roza si de
pasiunea lui si anume lalelele. Doi porumbei isi aveau culcusul chiar langa fereastra celulei lui. Astfel ii vine ideea de a scrie
un biletel doicii lui in care ii adresa cateva cuvinte si Rozei. Biletelul ajunge la destinatie printr-un noroc incredibil, iar
tanarului Cornelius ii este dat sa o reintalneasca pe frumoasa Roza.
Aceasta aflase cu ajutorul biletelului lui de locul in care se afla Cornelius si ii ceruse lui Wilhelm de Orania mutarea slujbei
tatalui ei la acea inchisoare. Odata instalata acolo ea incepe sa se intalneasca pe ascuns cu detinutul nostru si impreuna
pun la cale un plan, acela de a cultiva laleaua negra si de a revendica premiul. Din cei trei muguri, unul il cultiva Cornelius in
propria-si celula, al doilea urmeaza sa-l ingrijeasca Roza in gradina inchisorii, iar al treilea este pastrat pentru orice
eventualitate in camera Rozei.
Mugurul pastrat de catre detinut in celula este distrus de catre tatal Rozei care il banuia pe Cornelius de complot, si se
astepta ca acesta sa aiba ceva de ascuns. Al doilea mugur nu poate fii cultivat in gradina pentru ca Roza este urmarita de
catre un personaj, si anume Boxel, care aflase si el de destinatia lui Cornelius, si venise in cautarea pretiosului bulb de lalea
neagra.
Roza isi cultiva insa laleaua in propria-si camera si o ingrijeste. La un moment dat are o disputa cu Cornelius pe care era
geloasa dotorita pasiunii lui pentru acea fermecatoare lalea neagra.
Iata paragraful care descrie foarte bine gelozia fetei pe Lalea:
"- Dar despre ce fata e vorba, Roza?...
- De frumoasa cea neagra, cu talie mladioasa si picioare fine, cu infatisare nobila."
Fata invata sa citeasca cu ajutorul tanarului, lucru care ii va fii de un adevarat folos mai tarziu.
In noaptea cand laleaua se hotareste sa infloreasca, aceata este furata de catre Boxtel. Fata insa nu se lasa si pleaca pe
urmele lor, dand in cele din urma de ei. Mai ramane o singura problema. Faptul ca el avea laleaua si nu ea. Era cuvantul ei
impotriva cuvantului lui, el, cultivator de lalele si ea o biata fiica de temnicier.
Al treilea mugur ajuta foarte mult la indreptarea lucrurilor, nu neaparat acest mugur, cat hartia cu care era invelit. Ea era
dovada nevinovatiei lui Cornelius van Baerle, dar si a apartenentei lalelei. Desi Boxel are mari sperante, acestea ii sunt
puternic zdruncinate atunci cand printul Wilhelm ii inmaneaza premiul Rozei si ii ofera libertatea nevinovatului Cornelius.
Cei doi se casatoresc si fac doi copii, Roza si Cornelius. Traiesc fericiti impreuna cultivand lalelele.
Romanul se incheie cu frumosul pasaj: "Ai suferit uneori destul pentru a avea dreptul sa nu spui niciodata: Sunt prea fericit."
Laleaua neagra nu reprezinta pur si simplu o floare, ci un ideal. Romanul ia nastere in jurul implinirii acestuia si invarte pe
degete personaje menite sa ajute sau sa incurce, personaje al caror destin se schimba in preajma lui, totul mulat pe o
societate cu legi si obiceiuri disparute in acesti 400 de ani, insa care prezinta interes tocmai prin faptul ca azi par de
neconceput.