Sunteți pe pagina 1din 4

Ministerul Educaţiei Naționale Numele:___________________________

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj Iniţiala prenumelui tatălui_____________

CONCURS INTERJUDEȚEAN Prenumele: ________________________
Şcoala de proveniență________________
„CARAVANA CUVINTELOR” __________________________________
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Loc.___________Jud.________________
Disciplina: Limba și literatura română Înv./prof. __________________________
Etapa judeţeană: 20 aprilie 2018
Nume şi prenume Semnătura
supraveghetori

PROBĂ SCRISĂ
Subiecte pentru clasa a IV-a

 Toate subiectele sunt obligatorii.

 Timpul de lucru este de 120 minute.
 Se poate începe rezolvarea cu oricare dintre subiectele de mai jos.

Subiectul I - 40 PUNCTE
Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă cerințele:
Motivarea absenţei
după Mircea Sântimbreanu

Era o incredibilă după-amiază de noiembrie, bântuită de funigei şi de aroma tufănelelor, când cerul
însuşi, uns cu mierea ultimilor faguri de vară se amestecă în viaţa ta particulară şi intimă, îţi dă o mie de
motive să zaci pe banca trasă la soare şi, în acelaşi timp, o mie de ghionti să pleci, să te tot duci, să nu te mai
opreşti... Ceas de cumpănă, de lenevie şi dor de ducă, de remuşcare că nu faci nimic ori că faci ceva,
totdeauna parcă altceva decât s-ar cuveni, înfăşurat în dulce mantie de lumină şi pace. Şi poate nimic nu
seamănă mai mult cu hoinăreala decât o astfel de trândavă visare... Te simţi pe fundul unei bărci, târât la
întâmplare, fără vâsle, spre larg, mereu spre larg, acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici ascultare, nici
absentare, ci numai lenea cea fără de sfârşit... Plus un otgon, o sforicică amărâtă ce te ţine, totuşi, priponit şi
care te smuceşte brusc, taman când lumea ţi-e mai dragă.

E şcoala, Mişule, care a început de două luni, şcoala spre care ai plecat de două-trei ceasuri, şcoala
care nu ţine seama de funigei, de mierea cerului, de blânda vâslire spre nicăieri... Şi în ceasul rotund, ca un
inel de aur al zilei, aici e ştirbitura! N-ai ce face, Mişule, n-ai încotro, căci din splendoarea zilei acesteia,
acolo, la 300 de metri distanţă, la şcoală, nu rămâne decât o rubrică şi din tot curcubeul acestui chiul
miraculous, topit în frunze galbene, crizanteme roşii, merişor verde şi dalii lila, rămâne doar zgaiba aceea
neagră, de neşters: absenţa. Şi unde e absenţă e sau întristare sau... motivare, nu? Ba bine că nu...
Soarele scăpată o clipă ca pentru bezeaua de despărţire.
Pa, Mişulică, pa! Care va să zică, dacă e ora 4, e ora a treia.
S-a dus ziua. Şi pentru şcoală, dar şi pentru mângâioasa
plutire în neant. Şi e ca şi cum ar fi venit ceasul socotelilor.
Motivarea. S-a risipit tronul împărătesc al după-amiezei. Iată
catedra.
- Am fost bolnav? Copilării, motivare de brânzoi... Nu
s-a simţit bine mama? „Salvarea” care n-a nimerit blocul
U 28? Bună, dar chestia a spus-o în octombrie. Broasca la uşă
care s-a blocat? Robinetul de la baie ce nu putea fi închis?
Alte „defecţiuni tehnice”? Prea cunoscute. Altceva ar trebui,
altceva să rupă inima clasei, să dea în lacrimi băieţii, să
hohotească de plâns fetele, apoi să se bucure toţi, în frunte cu
tovarăşul profesor, că Mişu a scăpat cu viaţă, să-l mângâie,
să-l încurajeze, ba chiar să-l felicite toţi. O întâmplare, aşadar,
gravă, neobişnuită, poate eroică, în orice caz extraordinară, nu un pricăjit de pretext, chitanţa ridicolă şi
banală a chiulangiului începător... Se pune în mişcare, porneşte, se învârte mintea lui Mişu ca o roată de
tombolă. Care e biletul câştigător? Un copilaş găsit? Un orb condus acasă? O servietă cu bani dusă
păgubaşului? Urmărirea unui bandit? Capturarea unui câine turbat? O fiară scăpată dintr-o menajerie?
Explozia unui aragaz? Stingerea unui incendiu? Prăbuşirea unui pod? A unui bloc? Inundaţie?...
Cutremur?... Taifun?... Avalanşă?... Eclipsă de soare?...
... Oră de pace, cu cer aprins de jăratecul amurgului, cu plopi abia foşnitori de chemările tremurate ale
guguştiucilor. Toamna respiră molcom, răcoros şi calm. Şi numai Mişu, zgribulit şi micşorat de înserare, îşi
numără degetele, mormăie şi plescăie întruna ca un motor ce nu-şi găseşte pornirea şi se frământă pe loc,
zguduit de rateuri:
- Apă... foc... nor de lăcuste... uragan... farfurii zburătoare... INVADATORII!!!
Bezmetic, un funigel îi tot atinge nările şi, gâdilat, cu ochii la cerul gol din care extratereştrii întârzie să se
ivească, pe Mişu îl apucă strănutul. Şi nu-l mai lasă. Trecând prin fumul înserării, o bătrânică întoarce
capul:
- Noroc, maică, noroc şi minte...
Dicționar:
otgon= funie groasă și lungă taman = tocmai, chiar
funigel = fir din pânză de păianjen zgaibă = coajă, pojghiță
neant = neființă, gol nesfârșit, nimicmolcom = liniștit, domol, potolit
bezmetic = fără rost, zăpăcit

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect:

A. Când se petrece acțiunea?
a) primăvara; b) vara; c) toamna; d) iarna.

B. Când a început școala pentru Mișu?

a) de o lună; b) de două luni; c) de trei luni; d) de cinci luni.
C. În ce moment al zilei funigelul îi gâdilă nasul lui Mișu?
a) dimineața; b) la prânz; c) după-amiaza; d) seara.

D. Ce face Mișu când funigelul îi atinge nasul?

a) se scarpină; b) strănută; c) se sperie; d) întoarce capul.
E. Cum este numită absența de către autor?
a) zgaiba aceea neagră, de neșters; b) motivare;
c) ceasul rotund; d) ultimul fagure de miere.

2. Explică sensul următoarelor expresii din text:

să dea în lacrimi = ________________________________
să hohotescă de plâns =_____________________________
a scăpat cu viață = __________________________
să rupă inima = _____________________________
se frământă pe loc = _________________________

3. Găsește în text cuvinte cu același înțeles pentru:

de necrezut = ____________________; mireasmă = ____________________ ;
să apară = _______________________ ; leneșă = ______________________ .

4. Găsește în text cuvinte cu sens opus pentru:

primilor = _____________ ; obișnuită = ________________ ; bucurie = __________;
tânără = _______________ ; hărnicia = _____________.
5. Scrie din text :
a) trei substantive care denumesc fenomene ale naturii:
___________________________________________________________________ ;
b) trei substantive care denumesc plante:
___________________________________________________________________ ;
c) trei substantive care denumesc ființe:
___________________________________________________________________ ;
d) cinci verbe:
___________________________________________________________________ ;
e) Din fragmentul din text, încadrat în chenar, scrie cinci adjective și substantivele determinate.
Subliniază adjectivele alese!
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________

Subiectul II - 20 PUNCTE
1. Alege varianta corectă:
A. a) cearceaf, argeșan, nefință; B. a) I-au trebuit să i-a douăzeci de chibrite.
b) neființă, cearșaf, argeșean; b) I-au trebuit să i-a două zeci de chibrituri.
c) cearceaf, ne ființă, argeșian. c) I-au trebuit să ia douăzeci de chibrituri.
C. a) Demult s-a purtat altfel cu colegii. D. a) Ne-am dus peste de-al, la un neam de-al nostru.
b) De mult sa purtat altfel cu colegi. b) Ne-am dus peste deal, la un neam de-al nostru.
c) Demult s-a purtat alfel cu colegi. c) Neam dus peste deal, la un neam de-al nostru.

2. Desparte în silabe următoarele cuvinte:

noiembrie - ___________________ ; extraordinară - _____________________ ;
bântuită - ____________________ ; remușcare - _______________________ ;
altceva - _____________________ ; neobișnuită - ______________________ .
Subiectul III - 30 PUNCTE

Scrie un text de 12- 15 enunțuri în care să îți exprimi părerea referitoare la absentarea nemotivată
a lui Mișu de la școală.

În redactare, vei avea în vedere:

- să dai un titlu potrivit;
- să respecţi cerinţa;
- să fii original;
- să respecţi aşezarea corectă în pagină;
- să foloseşti corect semnele de punctuaţie;
- să scrii îngrijit şi corect.

_____________________________

______________________________________________________________________________________

FELICITĂRI! Ai terminat testul! Înainte de a-l preda, mai verifică-l o dată!

S-ar putea să vă placă și