Sunteți pe pagina 1din 22

Universitatea De Stat „Alecu Russo” din Bălţi,

Facultatea de științe ale Educației, Psihologie și Arte


Catedra de Psihologie

Referat

Informatica – domeniul al cunoaşterii umane

A elaborat:
Prodan Constantin, masterand în grupa PJ.11.M,
Specialitatea: Psihologie judiciară

A verificat:
Ion Olaru, conf. univ., dr. la Catedra de
Matematică şi Informatică

Bălţi, 2017
CONŢINUT:
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

Capitolul 1. Noţiuni generale 3

Capitolul 2. Sistemul informaţional şi sistemul informatic 11

Capitolul 3. Internetul şi importanţa utilizării lui 15

Bibliografie 21

2
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

CAPITOLUL 1
Noţiuni generale

1.1. Noţiunea de informatică


Dezvoltarea informaticii, cea mai dinamică ramură a actualei revoluţii a
ştiinţei şi tehnicii. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea a două
cuvinte: informaţie şi automatică, în limba franceză INFORmatique et
autoMATIQUE. Din această asociere rezultă că informatica se ocupă cu
problemele corelate între ele ale informaţiei şi ale automaticii, sau cu prelucrarea
automată a informaţiilor sau a datelor.
Pornind de la acest concept prin noţiunea de informatică se desemnează
două laturi ale activităţii umane:
 latură ştiinţifică, care priveşte informatica ca o ştiinţă în continuă
formare şi structurare, şi care are ca prim obiectiv studiul, elaborarea şi
utilizarea sistemelor informatice sau de prelucrare automată a datelor.
 latură tehnică, care priveşte informatica ca pe o meserie, cu toate
atributele unei meserii, care constă în arta de a executa anumite
operaţiuni specifice informaticii, în vederea prelucrării automate a
datelor.
În informatică, la fel ca în orice ştiinţă se operează cu noţiuni, concepte,
mărimi primare şi derivate. Aceste concepte, noţiuni sunt corelate prin legi pentru
descrierea diferitelor fenomene şi aplicaţii care îi sunt proprii. Determinarea şi
definirea acestor concepte şi legi în mod riguros şi clar, permite şi uşurează
abordarea, înţelegerea şi însuşirea informaticii ca ştiinţă şi ca meserie.
Legea care se are în vedere înainte de toate, este legea potrivit căreia
calitatea informaţiilor de ieşire dintr-un sistem este în funcţie de calitatea
informaţiilor la intrarea în sistem.
Informatica a apărut ca ştiinţă în al cincilea deceniu al secolului nostru, în
strânsă legătură cu apariţia şi dezvoltarea calculatoarelor electronice. Din acest
motiv informatica a fost un timp denumită „ştiinţa calculatoarelor".

3
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

Cînd vorbim de calculator, ne gândim la un ansamblu bine organizat de


circuit electronice şi informaţii. Componentele fizice ale calculatorului alcătuiesc
hardware- ul, iar mulţimea de programe şi informaţii existente în calculator
constituie software- ul.

În schema de mai jos sunt evidenţiate componentele unui calculator:

monitor
consola tastatură
Mouse

procesor
unitatea memorie internă
Hardware centrală memorii externe
placa de bază
plăci de extensie

extensii multimedia
SISTEMUL periferice imprimantă
DE CALCUL scaner, camere
video

software sistem de operare


de sistem programe utilitare
Software software
achiziţionat:
procesor documente,
calcul
tabelar, baze de date
software
de aplicaţii software creat prin
resurse
proprii: programare

Marii pionieri în elaborarea de calculatoare electronice şi reţele de


calculatoare sunt Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, care au realizat
calculatoarele cu tuburi electronice Atanasoff-Berry în 1942 (dar neutilizat) şi
Colossus în 1943 (utilizat cu mare succes în programul ENIGMA), un număr de
ţări au realizat primele lor calculatoare cu tuburi electronice înainte de 1955 (data

4
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

primului cal- culator românesc – 1954) şi anume: Uniunea Sovietică (1951–52),


Franţa (1952), Suedia (1953), Olanda (1953), Japonia (1956). R

1.2 Obiectul informaticii


Informatica a fost definită iniţial de către Academia Franceza 1 (prin anul
1966), ca fiind “ştiinţa prelucrării raţionale, îndeosebi prin maşini automate, a
informaţiei, considerată ca suport al cunoştinţelor umane şi al comunicarilor în
domeniile tehnicii, economice si sociale”. Aceasta se conturează ca activitate
practică şi concepţie teoretică, pe masura dezvoltării calculatoarelor electronice şi a
perfecţionării tehnologiei de prelucrare a datelor.
Ca domeniu distinct de activitate, informatica preia treptat toate sarcinile
dintr-un sistem economico-social privind elaborarea de metode, tehnici, concepte
şi sisteme pentru prelucrarea automata a informatiei. Din acest punct de vedere
informatica este definita ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul şi elaborarea
metodelor de prelucrare a informaţiei cu ajutorul sistemelor automate de calcul.
Ca activitate practică, informatica are o existenţă dinamică, ea apare şi se
dezvoltă dintr-o necesitate obiectivă, aceea de a rezolva problemele complexe
privind prelucrarea datelor. În stadiul actual de maturizare al informaticii, aceasta
trebuie să urmărească doua obiective majore:
 pe de o parte, să realizeze prin metode şi tehnici proprii, sisteme
informatice performante prin care să se asigure accesul larg la informaţie;
 iar pe de alta parte, să asigure utilizarea eficienta a tuturor resurselor
sistemelor de calcul.
Activitatea umană, indiferent sub ce formă se desfăşoară, este generatoare de
informaţii. Cu cât această activitate este mai complexă şi mai dinamică, cu atât
volumul de informaţii creşte şi se diversifică tinzând să frâneze sau chiar să
blocheze procesul decizional. Apare astfel un conflict între creşterea volumului de

1
BROOKSHEAR G. J., Introducere în informatică, Editura Teora, Bucureşti, 1998

5
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

informaţii şi posibilităţile limitate ale sistemelor clasice de prelucrare,


sisteme ce nu pot furniza informaţii cât mai rapide, complete şi corecte necesare
luarii deciziilor. În aceste condiţii, rolul informaticii este decisiv în deblocarea şi
fluidizarea sistemelor informaţionale şi decizionale, prin asigurarea gestiunii,
prelucrării şi distribuirii informaţiei într-un mod cât mai eficient către utilizatori.
În accepţiunea curenta, informatica cuprinde toate activitatile legate de
proiectarea, realizarea şi exploatarea sistemelor de prelucrare automată a datelor, în
scopul creşterii eficienţei activităţilor umane, care influenteaza în mod decisiv
fizionomia economiei si societăţii în general, configurând societatea
informaţională în care ne aflăm.
Prelucrarea datelor a devenit astăzi o activitate cu pondere mare în
activitatea curentă a societăţii moderne. Apariţia calculatorului electronic a permis
reducerea timpului de prelucrare a datelor şi creşterea calităţii lucrărilor datorită
eliminării erorilor generate de oboseala sau neatenţia operatorilor umani.
La ora actuală calculatorul a devenit o unealtă folosită practic în toate
domenile de activitate, fie direct în procesul executat fie ca un ajutor care preia
toate sarcinile auxiliare domeniului de activitate respectiv.
La nivelul întregi activităţi social-economice putem menţiona o serie de
domenii de utilizare ale calculatorului, după cum urmează:
- proiectare asistată şi lucrări tehnico-inginereşti;
- supravegherea şi controlul proceselor tehnologice;
- planificarea şi pregătirea fabricaţiei;
- conducerea şi asistarea deciziei;
- cercetarea ştiinţifică;
- activităţile de birou şi administrative - birotică;
- învăţământ şi instruirea personalului;
- documentare şi servicii de informare;
- prelucrarea informaţiilor tehnico-ştiinţifice;
- poştă electronică;

6
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

- afaceri, comerţ electronic etc.


Domeniile enumerate mai sus reprezintă doar o parte din posibilităţile de
folosire a calculatorului, acestea fiind într-o continuă diversificare.
Pentru a putea fi utilizat, un calculator are nevoie de programe care să îi
specifice acţiunile care trebuiesc executate şi modul de realizare al acestora. Aceste
programe sau pachete de programe (numite şi aplicaţii informatice) formează
componenta software a unui sistem de calcul. Diversitatea domeniilor de utilizare a
calculatorului a impus necesitatea dezvoltării de aplicaţii informatice specifice
fiecărui domeniu în parte. Au apărut astfel programe pentru editare de text, pentru
gestiunea datelor, pentru desenare, pentru calcule ştiinţifice etc.
Ca domeniu distinct de activitate, informatica preia treptat toate sarcinile
dintr-un sistem economico-social privind elaborarea de metode, tehnici, concepte
şi sisteme pentru prelucrarea automata a informatiei. Din acest punct de vedere
informatica este definita ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul şi elaborarea
metodelor de prelucrare a informaţiei cu ajutorul sistemelor automate de calcul.

1.3 Informaţii, cunoştinţe, date.


Informaţiile şi cunoştinţele au o mare importanţă atât pentru dezvoltarea
personalităţii umane, cât şi pentru evoluţia vieţii şi societăţii democratice. Nici
societatea şi nici indivizii ei, nu pot evolua, nu pot progresa satisfacător dacă nu
dispun de informaţii. Prin intermediul informaţiilor se asigură transferul
cunoştinţelor de la o generaţie la alta, se asigură accesul la cele mai avansate
realizări ale omenirii.
Conceptul de informaţie reprezintă o noţiune de maximă generalitate care
semnifică o ştire, un mesaj, un semnal, etc. despre evenimente, fapte, stări, obiecte,
etc. în general despre forme de manifestare a realităţii care ne înconjoară. Forma de
exprimare şi transmitere a informaţiilor o reprezintă comunicarea. Informaţia
apare ca o comunicare despre un anumit aspect al realităţii obiective.

7
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

Din punct de vedere conceptual, informaţia reprezintă o reflectare în planul


gândirii umane, a legăturilor de cauzalitate privind aspectele din realitatea ce
ne înconjoară.
Din punct de vedere al informaticii, informaţia este definita de francezul J.
Arsac ca fiind "o formulă scrisă susceptibilă de a aduce o cunoştinţa".
Informaţia are deci sens de noutate pentru cel căruia i se adresează,
indiferent de forma pe care o ia (ştire, semnal, comunicare). Se poate spune deci,
că informaţia este un mesaj, dar cu precizarea că nu orice mesaj este o informaţie.
Dacă mesajul nu transmite nici o noutate şi nu are un suport real, atunci acesta nu
prezintă interes pentru receptor şi deci nu are caracter de informaţie. Informaţia
primeste întotdeauna atributul domeniului pe care îl reflecta. De exemplu,
realităţile din domeniul economic se reflecta în informaţii economice.
Procesul de sesizare, înţelegere şi însuşire a informaţiilor dintr-un anumit
domeniu reprezintă un proces de informare. Informaţiile dobândite în urma unui
proces de informare într-un anumit domeniu, formează cunoştinţele despre acel
domeniu, iar mulţimea acestora reprezintă patrimoniul de cunoştinţe.
Literatura de specialitate utilizează diverse criterii de clasificare a
informaţiei:
1. Din punct de vedere al situaţiei cronologice, informaţiile sunt: operative
(numite şi active, reflectă un fenomen în curs de desfăşurare), pasive (reflectă un
fenomen a cărui derulare s-a încheiat dar care influenţează actualele procese sau se
pot repeta), previzionale (planuri, programe, prognoze privind fenomene viitoare);
2. Din punct de vedere al conţinutului; informaţiile sunt: elementare
(definesc un fenomen de bază, care nu se mai poate descompune în alte fenomene),
complexe (reflectă un fenomen obţinut prin agregarea informaţiilor elementare),
sintetice (caracterizează un fenomen în ansamblul său prin indicatori sintetici: cost,
productivitate, profit etc.);

8
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

3. Din punct de vedere al suportului utilizat pentru transmiterea


informaţiei, informaţiile sunt: verbale, scrise, grafice, codificate sub formă de
unde radio, reprezentare electro-magnetică etc;
4. Din punct de vedere al formei de exprimare a fenomenului pe care îl
caracterizează, informaţiile sunt: analogice (reflectată de parametrii tehnologici –
temperatură, viteză, presiune etc), cantitative (informaţii care se pot exprima sub
formă numerică), calitative (sunt informaţiile care nu pot fi exprimate prin
comensurare directă: liste, concepte, rapoarte, texte etc.);
5. Din punct de vedere al domeniu de activitate, informaţiile sunt:
tehnologice, tehnico-ştiinţifice, economice.
Informaţia se obţine dintr-un proces de prelucrare a datelor şi nu se confundă
cu acestea.
Orice informaţie este un mesaj, în schimb pentru ca un mesaj să fie
informaţie va trebui să aducă receptorului său un spor de cunoaştere. Noţiunea de
informaţie este deci legată în mod deosebit de conceptul de noutate şi aport la
restrângerea sferei de nedeterminare a unui sistem pe care îl caracterizează.
Cunoştinţele reprezinta o însumare în timp a tuturor informaţiilor
dobândite într-un anumit domeniu.
Data este forma de reprezentare materială a informaţiei.
Datele reprezintă:
 suportul formal al informaţiei care se concretizează în cifre, litere,
simboluri, coduri şi alte semne plasate pe suporţi tehnici de date;
 obiectul prelucrării pentru informatică, materia primă a acesteia şi numai
prin asociere cu realitatea pe care o reflectă, se poate spune ca informatica
generează informaţii.
Datele obţinute în urma procesului de prelucrare pot avea calitatea de
informaţii pentru o anumită categorie de utilizatori sau rămân simple date dacă îşi
pierd calitatea de noutate semantică.

9
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

În practică, de multe ori termenul de informaţie este utilizat pentru a


desemna date, iar expresia "prelucrarea informaţiilor" înlocuieşte expresia
"prelucrarea datelor". Se poate considera ca datele prelucrate, în măsura în care
afecteaza în sens pozitiv comportamentul receptorilor (oameni sau maşini), au
calitatea de informaţii.
În procesul prelucrării şi utilizării informaţiilor, acestea sunt privite din trei
puncte de vedere:
 din punct de vedere sintactic, când se urmăreşte aspectul formal al
reprezentării acestora, în sensul ca datele care se prelucrează se supun riguros
anumitor reguli de validitate;
 din punct de vedere semantic, urmărindu-se semnificaţia, înţelesul
informaţiei (conţinutul real al informaţiei) ce deriva din datele prelucrate;
 din punct de vedere pragmatic, urmărindu-se utilitatea, adică măsura în
care sunt satisfăcute cerinţele utilizatorilor.
Deși informatica are în vedere în primul rând aspectul formal al informatiei,
în procesul prelucrării datelor nu se poate face abstracţie de nici unul dintre cele
trei aspecte (sintactic, semantic şi pragmatic). Chiar dacă în procesul prelucrării
datelor se porneşte de la un interes pragmatic, acesta nu se poate realiza daca nu se
respectă anumite reguli de sintaxă şi semnificaţie privind datele supuse prelucrării.

10
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

CAPITOLUL 2
Sistemul informaţional şi sistemul informatic

În viaţa noastră de zi cu zi, calculatoarele sunt ceva obişnuit, ba chiar


indinspensabil în unele cazuri. Se poate spune, pe drept cuvînt ca trăim într-o
societate informatizată . În zilele noastre, întâlnim calculatoare peste tot, legate
eventual între ele şi formînd astfel reţele de calculatoare. Toate acestea se
datorează faptului că ne dam seama din ce în ce mai mult că PC-ul ne usurează
munca. Dar trebuie de subliniat faptul că un calculator este de fapt o "maşinarie"
care prelucreaza o serie de informaţii pe care i le dam. Informaţia, este elementul
esenţial din acest întreg lanţ.
De fapt, în practică întâlnim, printre altele, doua concepte legate de aceasta
şi anume sistemul informaţional şi sistemul informatic.
Sistemul informaţional2 este ansamblul de elemente implicate în procesul
de colectare, transmisie, prelucrare, etc. de informaţii. Rolul sistemului
informaţional este de a transmite informaţia între diferite elemente.
În cadrul sistemului informaţional se regasesc : informaţia vehiculată,
documentele purtatoare de informaţii, personalul, mijloace de comunicare, sisteme
de prelucrare a informatiei, etc.
Printre posibile activitaţi desfaşurate în cadrul acestui sistem, pot fi
enumerate: achiziţionarea de informaţii din sistemul de bază, completarea
documentelor şi transferul acestora între diferite compartimente, centralizarea
datelor, etc.
În cadrul sistemului informaţional, majoritatea activitaţilor se pot
desfasura cu ajutorul tehnicii de calcul. Se pot prelucra datele primare şi apoi,
rezultatul poate fi transferat mai departe, către alt compartiment spre prelucrare.

2
TAMAŞ ILIE, ş.a., Bazele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Editura InfoMega, 2004

11
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

Transferul se poate face şi el pe cale electronică, prin intermediul unei reţele de


calculatoare sau cu ajutorul modemului.
Ansamblul de elemente implicate în tot acest proces de prelucrare şi
transmitere a datelor pe cale electronică alcatuiesc un sistem informatic.
Într-un sistem informatic pot intra: calculatoare, sisteme de transmisie a
datelor, alte componente hardware, softwer-ul, datele prelucrate, personalul ce
exploateaza tehnica de calcul , teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare,
etc.
Se poate spune deci, că sistemul informaţional este inclus în sistemul
informatic, acesta din urma fiind o componenta esentiala a primului.
Sistemele informatice acoperă cele mai diverse domenii.
În functie de specializare, avem :
 Siteme specializate, adică sunt proiectate pentru a rezolva un
anume tip de problem dintr-un anume domeniu;
 Sisteme de uz general, cu ajutorul cărora se poate rezolva o gamă
largă de probleme din mai multe domenii;
 Sisteme locale, programele necesare prelucrarilor de date şi datele
se afla pe un singur sistem de calcul;
 Sisteme pe reţea, sistemul functionează într-o retea de calculatoare,
caz în care, datele şi programele pot fi distribuite mai multor statii
de lucru ce fac parte din acea reţea.
În ultimul timp se merge tot mai mult pe varianta sistemelor de lucru în
reţea, avantajele fiind evidente: transfer de date între statii foarte rapid, costuri
minime, etc.
În functie de localizarea datelor şi de locul în care sunt efectuate
prelucrarile, putem avea sisteme informatice :
 Cu date centralizate, datele se află pe un singur sistem de calcul;
 Cu date distribuite, datele se află distribuite pe mai multe calculatoare
în reţea;
12
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

 Cu prelucrari centralizate, prelucrarea datelor se face pe o singura staţie


de lucru, indiferent de numarul staţiilor pe care sunt informaţiile de
prelucrat;
 Cu prelucrari distribuite, mai multe calculatoare prelucreaza datele
provenite de la unul sau mai multe calculatoare din reţea;
Principalele avantaje ale reţelelor de calculatoare constau în următoarele:
 fiabilitate ridicată prin posibilitatea accesării mai multor echipamente
de stocare;
 partajarea resurselor, atât a celor fizice scumpe (imprimante şi
harddisk-uri scumpe, plotere etc.), cât şi a celor software întrucât toate
echipamentele, datele şi aplicaţiile sunt disponibile oricărui utilizator
din reţea, indiferent de localizarea fizică a utilizatorului ori a resursei
folosite;
 amplificarea procesului de comunicare între angajaţii aflaţi la depărtare
unii de ceilalţi;
 o mai mare flexibilitate care este dată de posibilităţile de extindere a
reţelelor prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere ori de
împărţirea mai eficientă a resurselor între utilizatori;
 reducerea costurilor echipamentelor datorită faptului că
microcalculatoarele prezintă un raport preţ/calitate mai bun decât
sistemele mari de calcul.
În funcţie de aria geografică în care activează există următoarele tipuri de
reţele, şi anume:
♦ reţele locale – LAN (Local Area Networks) care conectează utilizatorii
dintr-o clădire sau dintr-un grup de clădiri. Sunt reţele private, fiind cel mai adesea
utilizate în scopul conectării calculatoarelor personale din birourile companiilor
sau ale instituţiilor în vederea partajării de resurse şi a schimbului de informaţii.
Aceste reţele prezintă trei caracteristici principale, şi anume: a) mărimea (au
dimensiuni restrânse, se pot planifica timpii de transmisie, se pot utiliza diferite
13
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

tehnici de proiectare, iar administrarea reţelei este relativ simplă); b) tehnologia de


transmisie (legătura constă dintr-un cablu la care sunt conectate toate
calculatoarele; au întârzieri mici, dau erori puţine şi pot opera cu viteze de până la
sute de megabiţi/sec); c) diverse topologii (bus, inel, stea, arbore, plasă);
♦ reţele metropolitane – MAN (Metropolitan Area Networks) care
conectează utilizatorii unui oraş ori a unei regiuni. Reprezintă, în linii mari, o
extensie a reţelelor LAN, utilizând în general tehnologii similare cu acestea. Pot fi
private sau publice şi pot avea legături cu reţeaua de televiziune prin cablu sau cu
sistemele de telefonie mobilă;
♦ reţele cu largă răspândire geografică – WAN (Wide Area Networks) care
conectează utilizatorii unui stat sau a unui continent. În vederea executării
programelor utilizatorilor, acest tip de reţea cuplează mai multe maşini care poartă
denumirea de maşini gazdă sau sisteme finale. Acestea sunt conectate printr-o
subreţea de comunicaţie formată din linii de transmisie şi din elemente de
comutare şi are rolul de a transporta mesajele
de la gazdă la gazdă. Elementele de comutare sunt reprezentate de
calculatoare specializate cu rol de conectare a două sau mai multe linii de
transmisie. Atunci când pe o anumită linie de transmisie sosesc date, elementul de
comutare alege o nouă linie pentru a retransmite datele mai departe. Reţelele de tip
WAN conectează mai multe reţele locale, în timp ce Internetul conectează mai
multe reţele de tip WAN. Cele mai mari reţele WAN sunt cele de servicii
internaţionale (CompuServe şi Internet).
Dupa domeniul în care functionează, sistemele pot fi clasificate :
 De baze de date, specializate în gestiunea unor cantitaţi mari de date;
 Pentru prelucrari stiinţifice, specializate pe anumite domenii
ştiintifice;
 Pentru conducerea proceselor tehnologice, pentru conducerea unor
masini, scule, unelte computerizate.

14
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

CAPITOLUL 3
Internetul şi importanţa utilizării lui

3.1. Mediile Internet, Intranet şi Extranet


Internetul este o componentă integrată a ştiinţei informaticii, care a devenit
rapid un fenomen socio-tehnic mult mediatizat. Acesta a avut si va aveaun impact
determinat asupra societatii şi viitorului sau. Oamenii sunt atraşi de acest fenomen
şi ii dedică foarte mult timp, modificînd moduri de lucru ori afectînd
interactiuneaumana. Este evidentă tendinţa Internetului sa revoluţioneze informaţia
şi mijloacele de divertisment, afectînd producţia şi consumul acestora,
transformînd viaţa socială şi comportamentul nostru, chiar şi instituţiile politice
şi rolul cetaţenilor în cadrul acestora.

Datorită internetului nu mai există aproape nimic care să nu poată fi facut


din fotoliul confortabil de acasă, de la vizitarea magazinelor de toate tipurile,
plătirea facturilor, munca de cercetare şi documentare pentru diverse lucrări şi,
chiar păstrarea legăturilor cu prietenii aflaţi la mii de kilometrii depărtare.
Comunicarea, care înainte însemna, scrierea unor scrisori, a fost acum redusă la
cateva click-uri cu mouse-ul; astfel, oamenii au posibilitatea să corespondeze prin
e-mail mult mai rapid şi eficient decat prin posta tradiţională. Aspectele positive
ale internetului nu pot fi măsurate, în timp ce, unele dintre aspectele negative pot fi
uşor evidenţiate.

3.1.1. Mediul Internet


Mediul Internet este un ansamblu de retele de calculatoare interconectate
care impreuna cu miile de calculatoare individuale (terminale, statii de lucu) si
milioane de utilizatori , constituie comunitatea Internet care are la dispozitie un
mediu informaţional şi de calcul cu foarte multe servicii informatice şi resurse

15
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

(baze de date diverse, biblioteci de programe, documentatii, etc.).


Astfel, mediul Internet este un ansamblu de reţele de calculatoare la nivel
mondial ce realizeaza conectarea a milioane de calculatoare şi care reprezintă:
 calculatoare guvernamentale şi ale instituţiilor naţiunilor din întreaga lume;
 calculatoare ale miilor de universitaţi şi şcoli din întreaga lume;
 sisteme de calcul ale marilor corporaţii (Microsoft, IBM, Digital, etc.);
 sisteme de calcul ale unor organizaţii şi fundaţii ştiinţifice, culturale,
sociale;
 calculatoare ale marilor agenţii de presă şi de televiziune din intrega lume;
 calculatoare ale marilor edituri din lume;
 calculatoare ale milioanelor de utilizatori din intreaga lume.
Din punct de vedere arhitectural, mediul Internet este de fapt o retea
gigantica de retele de calculatoare raspandita la nivel mondial şi care înglobează
diverse produse harware şi software ce gestioneaza o mare colecţie de baze de
date ce conţin informaţii şi servicii de toate tipurile, acestea fiind accesibile de la
orice calculator (terminal) conectat la reţea în orice loc şi la orice moment.
3.1.2. Mediul Intranet
Tehnologia Intranet reprezintă la momentul actual soluţia optimă pentru
interconectarea calculatoarelor din reţeaua unei firme sau organizaţii. Obiectivul
urmărit de Intranet ţine de transformarea sistemului informaţional al întreprinderii
într-un mediu simplu, atractiv şi interactiv. Intranetul mai poate fi considerat ca o
implementare a tehnologiilor Internet în cadrul unei organizaţii, deşi el nu implică
neapărat şi conectarea la reţeaua publică globală reprezentată de Internet. Printre
avantajele acestei tehnologii enumerăm pe următoarele:
 aplicaţii distribuite numeroase (publicaţii, forumuri de discuţii, poştă
electronică etc.);
 integrarea bazelor de date din întreprindere;
 costuri şi complexitate reduse;

16
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

 regândeşte sistemul informaţional existent;


 asigură independenţă de orice departament sau specialist informatic.
Intranetul asigură o serie de resurse tehnice, financiare şi strategice. Dintre
resursele tehnice menţionăm utilizarea tehnologiilor standardizate şi evolutivitate
tehnologică. Gratuitatea produselor program existente, arhivarea standard fără
costuri, utilizarea reţelelor existente şi eliminarea costurilor poştale reprezintă doar
câteva din resursele financiare oferite de Intranet. Partajul cunoştinţelor,
organizarea timpilor de lucru şi formarea profesională continuă vizează resursele
strategice oferite de Intranet.
Arhitectura unui Intranet este foarte asemănătoare cu cea de tip client-server
cu deosebirea că rolul staţiilor de lucru este mult diminuat. Datele se stochează
centralizat pe acelaşi tip de echipamente, o parte din datele procesate fiind preluate
de pe staţiile de lucru pe servere, iar controlul aplicaţiilor şi al mediilor de operare
se face mai mult prin servere decât prin staţiile de lucru. Aplicarea acestei
tehnologii vizează următoarele domenii:
 informaţie/documentare (rapoarte juridice, memorie colectivă,
noutăţi/ştiri, cunoaşterea colectivităţi);
 lucru colaborativ (pregătirea reuniunilor, telereuniuni, forumuri de
discuţii);
 comunicare electronică (poşta electronică, transferuri de documente,
grupuri de lucru on-line);
 formare profesională interactivă (autoformare, sesiuni individualizate la
distanţă, reorganizarea timpilor de formare profesională etc.);
 accesul publicului (spaţii informaţionale interactive, calculatoare sau
posturi de primire, teleproceduri).

3.1.3. Mediul Extranet

17
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

În ultima vreme reţeaua Extranet a fost dezvoltată în cadrul


telecomunicaţiilor. Firme diferite ca dimensiune au adoptat acest model întrucât s-a
demonstrat practic că reprezintă cea mai ieftină şi logică soluţie prin care poate fi
condusă o afacere şi poate fi pusă în legătură cu partenerii ei. Extranetul este o
aplicaţie bazată pe protocolul reţelei Internet (IP) ce rulează între o companie şi
partenerii săi. Reprezintă un Intranet extins care permite comunicarea între diverse
organisme exterioare, cum ar fi cele ale clienţilor, furnizorilor etc. Acest tip de
reţea îi vizează numai pe partenerii aflaţi în exteriorul companiei, fiind destinată în
principal celor mai importanţi parteneri. Aplicaţiile Extranet aparţin următoarelor
categorii: documentaţie on-line, spaţii de lucru cu sau fără interactivitate, spaţii de
exprimare a cerinţelor etc.
Diferenţele dintre Internet, Intranet şi Extranet pot fi realizate prin
intermediul următoarelor criterii:
♦ tip de acces: Internet – deschis, Intranet – privat, Extranet – controlat;
♦ utilizare: Internet – public, Intranet – membrii organizaţiei, Extranet –
partenerii de afaceri;
♦ tipul informaţiei: Internet – general, Intranet – proprietar, Extranet –
partajare selectivă.
Literatura de specialitate menţionează patru modele de reţele Extranet, un
model fiind definit printr-o combinaţie logică de opţiuni pentru asigurarea
securităţii în dezvoltarea afacerilor pe reţea în exteriorul companiei, în funcţie de
partenerii şi obiectivele firmei. Aceste modele sunt următoarele:
♦ modelul de acces protejat în intranet. Potrivit acestui model utilizatorilor li
se permite accesul direct în Intranet-ul organizaţiei, fără a utiliza reţeaua Internet.
Restricţiile de acces sunt asigurate sub diverse forme permiţând, spre exemplu,
servicii diferite în cazul clienţilor, furnizorilor etc.;
♦ modelul comerţului electronic care este dezvoltat special pentru tranzacţii
de tip bussiness to bussiness. Protecţia şi securitatea este asigurată prin protocoale
speciale în criptarea şi decriptarea mesajelor;

18
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

♦ modelul aplicaţiilor specializate este folosit în situaţia firmelor care au


relaţii de afaceri cu parteneri numeroşi. Reţeaua Extranet restricţionează accesul
prin protocoale şi metode de autentificare speciale. În acest caz costul asigurării
securităţii este mare, dar beneficiile sunt importante întrucât clienţii află preţurile
în intervale de timp mai mici (mai puţin de un minut), lansează comenzi şi verifică
stadiul acestora fără ca firma să plătească un angajat care să preia toate aceste
mesaje;
♦ modelul site-ului protejat cu o simplă parolă, care este cel mai simplu,
uşor de creat şi cu o investiţie minimă în ceea ce priveşte securitatea, ceea ce-l face
însă să fie şi cel mai nesigur.
Acest tip de reţea, dacă constituie un spaţiu privat, oferă o serie de avantaje
în raport cu reţeaua Internet, cum sunt: performanţă, calitatea serviciilor, securitate.
Global, Extranet-urile prezintă şi alte avantaje printre care menţionăm pe
următoarele:
 facilitează legături interservicii;
 implementează canale informaţionale mai eficiente;
 securizează informaţia.
În ceea ce priveşte sistemele informaţionale, reţeaua Extranet prezintă
anumite avantaje, şi anume;
 implementare mai puţin costisitoare pentru firmele care dispun deja de
site-uri web sau de reţea Intranet;
 interfaţă conversaţională pentru utilizatorii săi, avantajul utilizării
tehnologiilor Internet;
 capacitate de a integra evoluţiile viitoare din punct de vedere al
conţinutului, a numărului de utilizatori etc.

Internet – cât încă?


Toate aceste tendinţe deja foarte vizibile cuplate cu o rezistenţă de schimbare
instituţională şi apariţia decalajelor digitale îi fac pe mulţi să se întrebe cît de
19
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

departe se va mai dezvolta Internet şi dacă nu există posibilitatea de a dispare sub


propria greutate?
Întrebări legitime la care se adaugă cele legate de numărul imens de
dispozitive interconectate, existenţa unor limite de interconectare, justificarea
necesităţii creării unor baze de date uriaşe, creşterea rapidă a aplicaţiilor necesare
şi mai recent a deşeurilor şi poluării produse de lumea digitală. Dar, probabil cel
mai important fenomen care ne face să punem sub semnul întrebării viitorul
internet este accelerarea dezvoltării lui.
Schmidhuber3 a constatat că intervalul de timp între descoperiri radicale în
domeniul digital scade exponenţial. Are loc deci un fenomen de accelerare, fiecare
descoperire majoră a venit şi vine la un interval de 2 ori mai scurt decât cel
precedent.
Să încercăm să ilustrăm: Babagge şi primul concept de calculator – 1833,
primul calculator electronic ENIAC – 1946, prima reţea de calculatoare şi poşta
electronică – 1969, conceptul de web (www) – 1989, Google – 1998, Facebook –
2004, Twitter – 2006, iPad – 2010.
Este legitim deci să ne întrebăm cât de departe va merge accelerarea
dezvoltării Internet. Există factori care o favorizează cum sunt ciclurile de inovare
din ce în ce mai scurte, noile tehnologii care aduc mereu noutăţi, densităţile în
continuare din ce în ce mai mari ale componentelor electronice, progresele
comunicării de bandă largă, motoarele de căutare din ce în ce mai performante,
creşterea conţinutului, software liber (open-source). Un factor de accelerare care
nu poate fi neglijat este stimularea noilor forme plătite de educaţie şi instruire.
Putem afirma însă, fără a greşi, că asistăm, din păcate, la fenomenul „dezvoltat
pentru cei bogaţi, indisponibil celor săraci”.
În concluzie se poate afirma că încă nu suntem în societatea informaţională
- societatea cunoaşterii ci într-o societate numai parţial informatizată.

3
Jürgen Schmidhuber (născut la 17 January 1963 în Munchen) este un om de ştiinţă în domeniul tehnologiei informaţiei si
comunicatiilor (inteligenţă artificială, reţele neurale artificiale, fizică digitală etc.)

20
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

21
”Lucrare individuală la compartimentul Word”

Bibliografie

1. BROOKSHEAR G. J., Introducere în informatică, Editura Teora, Bucureşti, 1998


2. COURTER G., AMEQUIS A., Ghidul dumneavoastră în lumea calculatoarelor,
Editura All, Bucureşti, 1998
3. CURTEANU S., BUJOR A., Introducere în utilizarea bazelor de date, Ed.
MatrixRom, Bucureşti, 2004
4. Iancu Ştefan, Ciclul de articole „Societatea informaţională – un nou mod de a trăi
şi a munci”, în revista „Tribuna Economica”, nr. 5/1998.
5. CURTEANU S., Tehnologia informaţiei, curs şi aplicaţii, Universitatea Tehnică
„Gh. Asachi”, Iaşi, 2002
6. TAMAŞ ILIE, ş.a., Bazele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Editura
InfoMega, 2004
7. http://adevarul.ro/tech/internet/sfarsitul-internet-2012-altmitspulberat
1_50e863ce596d 7200917ba22f/index.html#

22