2.

Analiza factoriala

Presupune identificarea factorilor care influenteaza modificarea cheltuielilor pe puncte de

interes a intreprinderii. Punctele de interes sunt:

a) Aprovizionare
b) Productie
c) Desfacere

Exemplu: In zona “aprovizionare”, cheltuielile se formeaza din:

-plati pentru materii prime si material

-plati pentru transport (+incarcat, descarcat)

-plati pentru salarii

-plati pentru formarea comenzilor

-plati pentru finantarea achizitiilor.

Toate costurile de aprovizionare se transforma in stocuri. Stocurile reprezinta punctul de

plecare in productie si solicita de asemenea cheltuieli (cheltuieli de intretinere-manipulare,
cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu pierderile cantitative si de calitate)

In zona productiei, exista:

-cheltuieli cu stocurile atrase

-cheltuieli cu combustibilii

-cheltuieli cu amortizarile

-cheltuieli cu salariile

-cheltuieli de finantare.

Toate costurile de aprovizionare si de productie sunt predictibile, usor de calculat si pot fi

repartizate explicit in productie.
 Cheltuielile de desfacere cuprind cheltuielile de publicitate, cheltuielile de transport, de
mentinere a imaginii. Aceasta grupa de cheltuieli se numeste DISCRETIONARA (nu este
predictibila) si se repartizeaza greu pe efecte imediate (pe rezultatul economic, pe
performanta, competitivitate).

Analiza factoriala a costurilor da informatii intreprinderii despre efectul fiecarui cost

asupra rezultatului general.

Ex: efectul costului cu samanta, ingrasaminele, pesticidele, asupra productiei totale,

exprimata prin venituri totale sau cifra de afaceri.

In literatura economica, la intrebarea “Care este structura optima a costurilor in functie de

factorii de productie?”, vom intalni concluzii de tipul:

a) 15%- costuri de aprovizionare

b) 55%- costuri de productie
c) 10%- costuri de desfacere
d) 20%- costuri generale ale intreprinderii
Sau
a) 65%-costuri de productie
b) 35%-costuri generale si indirecte
Sau
a) 35%-cheltuieli cu tehnologia (amortizarea utilajului tehnic)
b) 10%-cheltuieli generale
c) 55%-cheltuieli directe de productie
Sau
a) 20%-cheltuieli fixe
b) 80%-cheltuieli variabile.

Structura prezentata are sens orientativ si aplicabilitate in functie de fiecare intreprindere

in parte. Tendinta este de crestere a cheltuielilor cu tehnologia (amortizarile) si de scadere a
costurilor variabile. De asemenea, o importanta deosebita o au cheltuielile de proiectare si
conceptie a unor tehnologii sau a unui produs (in agricultura, proiectarea unei tehnologii se
realizeaza prin compararea rezultatelor obtinute pe variante de cultivare).
 3.Analiza costului unitar

Costul unitar exprima valoarea cheltuielilor de productie pe unitate de masura (kg, l, buc,
lucrare..). Cheltuielile totale de productie nu includ cheltuielile de desfacere si cheltuielile
generale administrative ale intreprinderii.

In agriculura, pentru produsele care sunt insotite de productie secundara (graul de paie),
relatia de calcul este:

CU=(CT-Vprod. sec.)/prod. totala principala CT=cheltuieli totale. V=valoarea

Analiza costului unitar se realizeaza impartind cheltuielile in fixe si variabile.

Practic: CUT=CUF+CUV, unde: CUT=cost unitar total, CUF=cost unitar fix, CUV=cost
unitar variabil

CUF=CF/QT CUV=CV/Qt

In productia Agricola se intalnesc urmatoarele situatii:

a) Cand indicele de crestere al productiei este egal cu indicele de crestere al CA, ramane in
joc doar analiza costului unitar fix, respectiv productia si costul unitar este influentata de
costul fix (suma de scadere a costurilor este utilizata la capacitatea maxima a mijloacelor
fixe)
b) Cand productia creste sau scade cu un indice mai mare decat cresterea/scaderea CA.
In joc raman ambele costuri (fix si variabil). Sursa de scadere a costului variabil este
efectul de experienta (prin experienta se elimina non-calitatea si sunt utilizati la maxim
factorii variabili-samanta, pesticidele). Costul fix are o sursa de scadere: utilizarea optima
a capitalului fix. Costul unitar este indicatorul care orienteaza intreaga activitate a firmei.
Este predictibil, usor de calculat si de comparat cu pretul pietei.

4.Analiza costurilor directe (DIRECT COSTING)

Presupune evaluarea si calculul costului direct. Principiul este: costul indirect este al
intreprinderii si nu al productiei. Doar costul direct este al productiei si numai acesta trebuie
analizat.
 CUdirect=Ch.directe/QT(lei/kg)
Se calculeaza:
a) Marja costului variabil: MCV=Pv-C.variabil
MCV=CA-CVT
Practic, cand MCV=CF, pragul de rentabilitate=0.
b) Pragul de rentabilitate fizic: PRF=CF/MCV
c) Pragul de rentabilitate valoric/monetar: PRV=CF/(MCV/PV)
d) Intervalul de siguranta: Diferenta dintre CA aferenta productiei optime si CA
aferenta pragului de rentabilitate.
Qo=CF/(CU-CUV)

Intervalul de siguranta(Is) da informatii intreprinderii despre faptul ca, in sens cantitativ,

CA poate sa scada cu valoarea X, fara a intampina problem de profitabilitate.

e)Levierul operational

Exprima valoarea relativa a elasticitatii CA, care plaseaza intreprinderea in pozitia de

profit sau pierdere.

Lo=(CA aferenta punctului optim-CA aferenta punctului de echilibru)/CA a punctului de

echilibru.

Practic, LO reprezinta un calcul relativ care spune faptul ca o modificare a Pv cu valoarea

levierului plaseaza intreprinderea in pozitia de pierdere.