Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tot Instalatii Sanitare Si Gaze PDF
Tot Instalatii Sanitare Si Gaze PDF
CUPR INS
CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ 1
1.1. Scurt istoric al instalaţiilor de alimentare cu apă şi canalizare 1
1.2. Situaţia actuală în domeniul instalaţiilor sanitare 3
1.3. Perspective de viitor privind alimentarea cu apă 4
1.4. Origine şi istoric privind gazele naturale 5
1.5. Utilizări a gazului natural 5
1.6. Caracteristici a gazului natural 6
1.7. Tratarea gazelor naturale 7
1.8. Consumul de gaz natural 8
CAPITOLUL 2 - UTILIZAREA CALCULATORULUI ŞI PRELUCRAREA INFORMAŢIEI 10
2.1. Baze de date 10
2.2. Informaţii incluzând text, numere şi imagini 12
2.3. Comunicarea prin internet 14
CAPITOLUL 3 – ASIGURAREA CALITĂŢII 17
2.1. Norme de calitate în domeniul construcţiilor 18
2.2. Norme de calitate a instalaţiilor tehnico-sanitare 19
2.3. Norme de calitate a instalaţiilor de gaze naturale 20
CAPITOLUL 4 – IGIENA ŞI SECURITTEA MUNCII 22
4.1. Respectarea normelor de sănătate şi securitate a muncii 22
4.2. Respectarea procedurilor de urgenţă şi de evacuare 22
4.3. Echipamente de protecţie a muncii pentru lucrări de instalaţii 22
4.4. Indicatoare utilizate la lucrările de instalaţii 23
4.5. Măsuri pentru evitarea accidentelor 23
4.6. Măsuri de prim ajutor 24
4.7. Norme specifice locului de muncă 29
CAPITOLUL 5 - PLANURI DE INSTALAŢII 33
5.1. Semne convenţionale pentru instalaţii 33
5.2. Elemente generale în desenul tehnic 36
5.2.1. Importanţa liniilor 36
5.2.2. Grosimea liniilor 36
5.2.3. Continuitatea liniilor 36
5.2.4. Tipuri de linii în desenele tehnice 37
5.2.5. Haşuri utilizate în desenul tehnic 38
5.2.6. Formate în desenul tehnic 39
5.2.7. Scări de reprezentare 40
5.2.7.1. Scări standardizate 40
5.2.7.2. Scări grafice 40
5.3. Citirea planurilor de instalaţii 41
5.3.1. Instalaţii exterioare de alimentare cu apă şi canalizare 44
5.3.2. Instalaţii interioare de alimentare cu apă şi canalizare 51
5.3.3. Instalaţii de încălzire centrală 55
5.3.4. Instalaţii de gaze naturale 56
CAPITOLUL 6 - PERFORMAREA INSTALAŢIILOR ÎN CONSTRUCŢII 61
6.1. Tehnologii moderne în instalaţiile tehnico – sanitare 61
6.1.1. SISTEMUL DE ŢEVI MULTISTRAT 61
6.1.2.TUBURI DIN FONTĂ 62
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ
În Praga şi Bratislava, reţeaua de canalizare a fost construită după 1902, iar în Kosice după 1904, multe dintre
aceste canale colectoare fiind şi astăzi în funcţiune.
În anul 1970, în Slovacia 28% din locuitori beneficiau de serviciile sistemului de canalizare, iar la nivelul anului
2000, procentul atinge 50%.
PR – parter; SP – duş;
IP – etajul 1; KL – closet;
IIP – etajul 2; K – boiler;
SK – pivniţă; V – sifon de pardoseală;
VP – conducta de ventilare; DU – vană de închidere, interioară;
VI – chiuvetă; UV – vană de închidere, exterioară
VN – cadă de baie;
Tendinţe de viitor:
Utilizarea conductelor din cupru sau material plastic, prevăzute cu toate accesoriile necesare pentru
montaj (cleme, suporţi, bride, etc.);
Folosirea conductelor din oţel zincat va fi limitată în principal la instalaţiile pentru combaterea
incendiilor;
Îmbunătăţirea funcţiilor şi folosirea de noi materiale pentru elementele de automatizare, armături şi
accesorii;
Folosirea unor noi generaţii de pompe, cu optimizarea consumurilor de energie şi eficienţă maximă;
Adaptarea standardelor şi prescripţiilor tehnice în conformitate cu normele şi regulamentele din UE.
Descoperirea gazelor naturale datează din timpuri străvechi şi este localizată în Orientul Mijlociu. Cu mii de ani
în urmă s-a observat că gazul natural se infiltrează printre roci la suprafaţa terenului şi în urma trăsnetelor dă naştere
unor “izvoare care ard”. În Persia, Grecia sau India, oamenii au ridicat temple în jurul acestor “flăcări eterne”, pentru
practicile religioase. Totuşi, ei nu au sesizat valoarea energetică a gazului natural. Acest lucru a fost făcut în China,
undeva în jurul anului 900 î.e.n.
Chinezii au săpat primul puţ de exploatare a gazului natural în anul 211 î.e.n.
În Europa, gazul natural nu era cunoscut până la descoperirea lui în Marea Britanie în anul 1659, dar
comercializarea lui a fost făcută abia după 1790. În anul 1821, în Fredonia (Statele Unite ale Americii), locuitorii au
observat bule de gaz ridicându-se la suprafaţa unui pârâu. William Hart, considerat drept “părintele gazului natural”, a
săpat acolo primul puţ de exploatare a gazului natural din America de Nord.
De-a lungul secolului al 19-lea, gazul natural a fost utilizat aproape exclusiv ca sursă de lumină, iar utilizarea lui
a rămas locală din cauza lipsei dezvoltării structurilor de transport, care nu permiteau atunci vehicularea unor cantităţi
mari de gaz pe distanţe lungi. O schimbare importantă s-a produs în anul 1890, odată cu inventarea îmbinării etanşe a
conductelor. Totuşi, acele tehnologii nu permiteau
gazului să parcurgă distanţe mai mari de 160 km, aşa că exploatarea nu se făcea pe scară largă. Transportul la distanţe
mari a gazului natural a început după 1920, dar abia după Al Doilea Război Mondial utilizarea gazului natural a
cunoscut o dinamică rapidă, odată cu dezvoltarea reţelelor de conducte şi a sistemelor de stocare.
Carbonul şi hidrogenul din gazul natural se presupune că provin din resturile plantelor şi animalelor, care s-au
acumulat pe fundul lacurilor şi oceanelor de-a lungul a milioane de ani. După ce a fost îngropat sub imense straturi de
alte sedimente, materialul organic s-a transformat în ţiţei şi gaz natural, ca urmare a presiunii importante exercitate
de straturile de sedimente şi a căldurii generate de
nucleul Pământului. Ţiţeiul şi gazul au fost apoi comprimate de către rocile şistoase în care erau depozitate şi împinse
în straturi cu roci sedimentare poroase. Prin aceste roci poroase, ţiţeiul şi gazul au migrat încet spre suprafaţă, fiind
mai uşoare decât apa care le lua locul în pori.
În epoca de început a extracţiei ţiţeiului, gazul natural era adesea văzut ca un produs secundar nedorit,
deoarece străpungerea unei pungi cu gaz necesita întreruperea forajului, acesta nefiind reluat decât după ce tot gazul
era eliberat în atmosferă. După criza energetică din anii ’70, gazul natural a devenit una dintre cele mai importante
surse de energie la nivel mondial.
Industria gazului a fost menţinută sub un control strict de-a lungul anilor, deoarece era considerată monopol
natural. În ultimii 30 de ani, s-a observat o tendinţă de eliminare a controlului preţurilor şi de liberalizare a pieţei
gazului natural.
Ca urmare, a crescut competiţia şi s-a dezvoltat o industrie a gazului dinamică şi inovatoare. În plus, ca urmare a
avansului tehnologic, gazul natural este extras şi transportat la consumatori mai eficient. Inovaţiile au dus la creşterea
randamentului folosirii gazului natural şi au apărut noi utilizări ale acestuia.
Gazul natural a cunoscut după anii ‘70 cea mai rapidă creştere în utilizare dintre toţi combustibilii fosili. Datorită
avantajelor sale economice şi ecologice, dar şi siguranţei în utilizare (domeniul îngust de inflamabilitate), gazul natural
este o sursă tot mai atractivă de energie în multe ţări. În prezent ocupă locul doi mondial, după petrol. Potrivit
organismului Energy Information Administration, în 1999, 23% din producţia mondială de energie s-a datorat gazului
natural. Există perspective foarte bune pentru creşterea cererii în viitor, gazul natural fiind considerat combustibilul
secolului, la fel cum fusese petrolul în secolul trecut, iar cărbunele în urmă cu două secole.
Gazul natural prezintă avantaje competitive asupra altor surse de energie: s-a observat că doar aproximativ
10% din gazul natural produs este irosit pe traseul până la consumator, ceea ce îl face eficient din punct de vedere
economic. În plus, noile descoperiri tehnologice cresc eficienţa de extracţie, transport şi stocare, precum şi
randamentul echipamentelor de utilizare a gazului natural.
Gazul natural este considerat un combustibil “curat”, care nu poluează mediul înconjurător. Spre deosebire de
ceilalţi combustibili fosili (cărbune, petrol), la gaz se remarcă emisii de SO2 neglijabile, iar emisiile de NOx şi CO2 sunt
mai reduse. Acest lucru ajută la menţinerea sub control a unor fenomene precum ploile acide, distrugerea stratului de
ozon sau efectul de seră.
Deşi gazul natural nu este o sursă de energie regenerabilă, totuşi el se găseşte în cantităţi suficiente la nivel
mondial. Rezervele cresc an de an, ca urmare a descoperirii unor noi zăcăminte şi a perfecţionării tehnologiilor de
extracţie la mare adâncime.
Creşterea importanţei de care se bucură gazul natural este demonstrată şi de mărimea investiţiilor din industria
de profil. Cererea de gaz în creştere conduce la un dinamism fără precedent al proiectelor de exploatare a gazului, noi
reţele fiind proiectate şi executate peste tot în lume. Fiind o sursă de energie curată, sigură şi economică, gazul natural
este utilizat în principal pentru încălzirea locuinţelor, pentru producerea de energie electrică, dar şi în scop industrial.
Utilizatori Aplicaţiile domestice constituie cea mai cunoscută formă de utilizare a gazului
casnici natural. Acesta poate fi folosit pentru gătit, pentru spălat şi uscat, pentru prepararea
apei calde menajere, pentru încălzire sau pentru condiţionarea aerului. Aparatele de
utilizare cu gaz se perfecţionează an de an, fiind tot mai sigure şi mai economice, iar
costurile de funcţionare sunt mai scăzute în comparaţie cu alte surse de energie.
Utilizatori Principalii utilizatori comerciali de gaz natural sunt furnizorii de preparate culinare,
comerciali hotelurile, sistemul sanitar şi clădirile de birouri. Aplicaţiile comerciale includ gătitul,
încălzirea sau răcirea (aer condiţionat sau frigotehnică).
Utilizatori Gazul natural este utilizat ca materie primă la fabricarea hârtiei, în industria
industriali metalurgică, industria chimică, industria materialelor de construcţii, industria
farmaceutică, industria alimentară, etc.
De asemenea, el este utilizat la tratarea deşeurilor, pentru procese de incinerare,
uscare, încălzire, răcire şi cogenerare.
Producerea Companiile de electricitate şi producătorii independenţi de energie electrică
de energie utilizează tot mai mult gazul natural ca energie primară în centralele lor. În general,
electrică aceste centrale bazate pe gaz au costuri de investiţie mai reduse, se construiesc mai
repede, lucrează cu randamente sporite şi prezintă mai puţine emisii poluante.
Progresul tehnologic înregistrat în proiectarea şi exploatarea eficientă a turbinelor cu
gaz cu ciclu combinat şi a proceselor de cogenerare favorizează utilizarea gazelor
naturale la producerea de energie electrică: ciclul combinat utilizează căldura reziduală
pentru a produce curent electric, iar cogenerarea produce atât energie termică, cât şi
energie electrică, reducând substanţial emisiile poluante.
Alte utilizări • Vehicule care funcţionează pe bază de gaze naturale
Gazul natural poate fi folosit pe post de combustibil la motoarele autovehiculelor, sub
două forme: comprimat sau lichefiat. Se estimează că în lume ar exista aproximativ 1,5
milioane de vehicule propulsate cu gaz. Preocupările privind calitatea aerului în oraşe au
stimulat interesul pentru acest tip de combustibil.
Motoarele care utilizează gaz natural emit cu 20% mai puţine gaze cu efect de seră
decât cele clasice pe bază de benzină sau motorină. Gazul natural fiind ieftin şi
convenabil, în multe ţări este folosit la propulsarea mijloacelor de transport în comun.
• Pile de combustie
Pila de combustie este un dispozitiv electrochimic care foloseşte hidrogenul şi
oxigenul din aer pentru a produce electricitate, căldură şi apă. Pilele de combustie
funcţionează fără ardere, deci sunt practic nepoluante. Deoarece combustibilul este
transformat direct în electricitate, pila de combustie lucrează cu randamente mult mai
mari decât motoarele cu combustie internă. Pila de combustie nu are părţi în mişcare,
deci este o sursă de energie silenţioasă şi fiabilă. Gazul natural este unul dintre
numeroşii combustibili care pot fi utilizaţi într-o pilă de combustie.
Metanul este un gaz inflamabil, care arde uşor şi aproape complet, poluarea atmosferei fiind foarte redusă.
Gazul natural nu este coroziv şi nici toxic, temperatura sa de aprindere este înaltă, iar domeniul de inflamabilitate este
restrâns. Cu o densitate relativă de circa 0.6, gazul natural se ridică în atmosferă, disipându-se din zona în care apare o
scurgere din conducte. Gazul natural nu este otrăvitor, dar poate cauza sufocare într-un spaţiu închis, deoarece ia
locul oxigenului.
o
Dacă gazul natural este răcit la o temperatură de aproximativ -161 C la presiune atmosferică, el condensează,
obţinându-se gazul natural lichefiat (GNL).
Faţă de starea gazoasă, reducerea în volum este de ordinul 1/600. Greutatea GNL este aproximativ 45% din
greutatea apei. GNL este lipsit de culoare şi miros, necoroziv şi netoxic. În momentul în care este vaporizat, GNL arde
în combinaţie cu aerul doar în concentraţii cuprinse între 5% şi 15%. Nici GNL, nici vaporii săi nu explodează într-un
spaţiu neînchis.
Aşa cum s-a amintit deja, gazul natural este considerat un combustibil curat: fiind practic lipsit de sulf, nu
produce SO2, iar emisiile de NOx şi CO2 sunt cu 40-50% mai reduse faţă de cărbune şi cu 25-30% mai reduse faţă de
petrol.
Cantităţile de gaz natural se măsoară în metri cubi (în aşa-numitele condiţii normale de presiune şi
temperatură) sau în picioare cubice (cubic feet = cf).
Cantitatea de energie care se obţine prin arderea unui volum de gaz natural se măsoară în kJ, kcal sau Btu
(British Thermal Unit . Deci valoarea energetică a gazului natural poate fi calculată prin intermediul Btu: 1 cf de gaz
natural produce între 500 şi 1500 Btu, valoarea medie fiind considerată
1000 Btu. Prezenţa unor constituenţi necombustibili în gazul natural scade cantitatea de Btu, iar prezenţa unor
hidrocarburi cu un număr mare de atomi de carbon în moleculă duce la creşterea valorii energetice.
Gazul natural se găseşte în zăcăminte situate la adâncime sub scoarţa terestră şi sub fundul oceanelor. El este
prins în formaţiuni de roci poroase sau se prezintă sub forma unor pungi deasupra zăcămintelor de petrol.
În mod normal, gazul natural extras nu poate fi direct transportat şi comercializat fără a suferi unele operaţii
de prelucrare şi tratare. De obicei, gazul pregătit pentru distribuţie conţine aproape în întregime metan şi etan, iar
vaporii de apă şi alţi constituenţi au fost îndepărtaţi.
Prelucrarea gazelor naturale este relativ simplă. Gazele sunt extrase din pământ sau de sub oceane prin sonde
şi apoi sunt transportate prin conducte spre facilităţile de prelucrare, după care intră în reţele de distribuţie sau în
rezervoare de stocare. Staţiile de comprimare asigură presiunea înaltă de pe magistralele de transport. În plus, gazele
naturale trec printr-un proces de odorizare (cu mercaptan), care permite detectarea eventualelor scurgeri de gaz din
instalaţii.
Un sfert din consumul mondial de energie se bazează pe gaze naturale. După cum se vede şi în graficul din fig.
2, consumul de gaz a crescut considerabil în ultimi 30 ani.
În anul 2000, consumul mondial de gaze naturale a fost de 2404.6 miliarde metri cubi. Cele mai importante ţări
consumatoare de gaz sunt Statele Unite ale Americii (27.2%) şi Federaţia Rusă (15.7%). Europei îi revine un procent de
19.1% din consumul total. Creşterea consumului în anul 2000 a fost de 4.8%, cu cele mai mari rate în Africa (12.8%) şi
Asia (7.8%).
Statele Unite ale Americii ocupă primul loc în lume şi la nivelul producţiei de gaze naturale, având peste 288000
puţuri de extracţie. În Europa de Vest, cele mai importante ţări producătoare sunt Olanda, Norvegia şi Marea Britanie.
Mai mult de 30% din cantitatea de gaz consumată în Europa provine din importuri din fosta Uniune Sovietică (care
deţine cele mai mari rezerve mondiale), Algeria şi Africa de Nord.
Rezervele mondiale de gaz, deşi finite, sunt enorme, iar estimările cresc în fiecare an, ca urmare a progreselor
făcute în domeniul prospecţiunilor geologice şi a tehnicilor de extracţie.
În ultimii 20 de ani, rezervele mondiale s-au dublat. Dacă consumul de gaz se menţine la nivelul actual şi nu se
mai descoperă alte zăcăminte, se estimează că ele ajung pentru următorii 60-70 ani.
CAPITOLUL 2
UTILIZAREA CALCULATORULUI ŞI PRELUCRAREA INFORMAŢIEI
Tipuri de date
Fiecare câmp trebuie să fie de un anumit tip, pentru ca Access să ştie cum să-i trateze conţinutul.
Tipurile sunt următoarele:
TEXT – secvenţă simplă de caractere care poate include cifre, litere şi simboluri. Un câmp text poate
conţine până la 255 de caractere.
MEMO – text simplu, obişnuit, exceptând faptul că nu stabileşti o lungime maximă de câmp, aşa că poţi
tasta aproape orice cantitate de text (64.000 de caractere).
NUMBER – destinat pentru valori întregi sau fracţionare.
DATE/TIME – o dată calendaristică sau o oră.
CURRENCY – un număr formatat ca o valoare monetară.
AUTONUMBER – Access îl completează automat cu numere consecutive, pentru fiecare înregistrare.
YES/NO – poate primi valori logice de tipul YES/NO, TRUE/FALSE sau ON/OFF.
OLE OBJECT – câmp capabil a primi ca valoare un obiect (ex. imagine); obiectul poate fi legat sau inserat.
HYPERLINK – o legătură la o locaţie Web.
LOOKUP WIZARD – îţi permite să creezi o listă selectând o valoare din alt tabel sau lista de valori într-o
casetă combinată, pentru fiecare înregistrare. Este o caracteristică avansată.
Se deschide caseta de dialog File New Database în care introduci numele bazei de date.
Apasă butonul CREATE şi în acest moment baza de date va fi creată iar pe ecran apare fereastra
corespunzătoare acestei baze de date.
Crearea unei baze de date utilizând comanda New din meniul File presupune parcurgerea următoarelor
etape:
o Alege din meniul FILE opţiunea NEW;
o În caseta de dialog NEW selectează pictograma DATABASE şi se apasă butonul OK.
o În caseta de dialog FILE NEW DATABASE alege unitatea de disc şi folder-ul în care vrei să creezi
baza de date şi specifică numele bazei de date.
Bara de
Bara cu unelte Panoul pentru
unelte de standard diapozitive
formatare
Panoul
pentru
rezumat
Butoane de
selectare a modului
de afişare
Aceasta va avea ca efect deschiderea casetei de dialog New Presentation. Dacă execuţi clic pe tab-ul Design
Templates se vor afişa opţiunile pentru şabloane.
Când selectezi un anume şablon în caseta Preview din dreapta vei vedea cum arată acel model. Acesta devine
valabil pentru prezentarea ta în momentul în care execuţi clic pe butonul OK.
Se va deschide o nouă fereastră de dialog denumită New Slide.
În partea stângă a ferestrei se află caseta Choose an AutoLayout care-ţi pune la dispoziţie toate machetele de
diapozitive pe care le poţi folosi. Pentru a selecta un model execută clic pe modelul de machetă care corespunde cel
mai bine cerinţelor tale.Odată ales modelul execută clic pe butonul OK. În acest moment se va deschide fereastra
corespunzătoare unei noi prezentări.
Din acest moment macheta diapozitivului este pregătită şi poţi să te ocupi de conţinutul prezentării.
Toate browserele au un spațiu pe fereastra lor unde este trecuta adresa paginii Web care se vizualizează la un
moment dat. Aceasta adresa are un format special: http://www.nume.com.
Http este prescurtarea de la HyperText Transfer Protocol, protocol de transfer hypertext, iar restul este adresa
paginii respective, www este prescurtarea de la World Wide Web, nume este numele detinatorului paginii, iar com
este tipul sau tara de origine a deţinătorului paginii.
În figura de mai jos este prezentata o pagina de cautare a unuia dintre cei mai cunoscuți prestatori de servicii
Internet din lume, Yahoo! Adresa acestei pagini este http://www.yahoo.com. Acest prestator de servicii se bazează pe
servicii gratuite. Cu ajutorul acestei pagini de Web puteți crea o adresa de e-mail, puteți căuta după alte pagini Web,
care sa continua anumite cuvinte introduse de utilizator.
La ce foloseşte e-mail?
Există o varietate de situații în care nu va puteți baza pe altceva decât e-mail.
În primul rând corespondenta obișnuita, care este de asemenea prima si principala utilizare a e-mail-ului. Astfel puteti
primi sau trimite mesaje si fișiere aproape în timp real - adică instantaneu, celui/celor care doriți
O alta utilitate a e-mail-ului este aceea ca poate fi accesat de oriunde. Aveți nevoie doar de un calculator legat
la Internet si puteți sa va accesați căsuţa poştală fără nici o dificultate. Acest fapt este un lucru foarte util oamenilor de
afaceri care călătoresc foarte mult.
Serverele de informații sunt calculatoare care poseda diverse informații dintr-o gama foarte larga de domenii.
Puteti trimite un e-mail unui astfel de server si veți primi, după un anumit timp (timpul de răspuns al serverului
depinde de cum este configurat) răspunsul la întrebarea dumneavoastră.
Posta electronica poate fi folosita si pentru altceva decât schimbul de mesaje. Puteți sa va înscrieți la o lista de
adrese. O lista de adrese este o lista în care se trec adresele diferiților clienți ai unei firme sau fundații etc., care doresc
sa fie la curent cu ceea ce se întâmpla la un moment dat. Astfel, cel puțin odată pe zi, se trimit la adresele aflate într-o
lista noutățile din cadrul firmei. Aceste noutăţi pot fi de diferite feluri: știri, prognoza meteo, informații bursiere,
cursuri valutare etc.
Semnul @ (se citește "at" sau "la") împarte adresa în două părți: în partea stânga se află numele utilizatorului,
iar în dreapta numele domeniului. Partea cea mai importantă a unei adrese e-mail este partea din dreapta pentru că
aceasta reprezintă adresa la care se află calculatorul care deține căsuţa poștală cu numele trecut în partea stângă.
1. Apăsați clic pe butonul New Mail din toolbar-ul programului Outlook Express
2. Pe ecran apare fereastra pentru compunerea unui mesaj nou. În câmpul To: din aceasta fereastră
se trece adresa de e-mail a celui care va primi mesajul.
3. În următorul câmp Cc: se trec adresele de e-mail a celorlalți destinatari. (Un mesaj poate fi trimis
la mai multe persoane). Adresele de e-mail se despart prin virgula (,) sau punct-virgula (;).
4. În câmpul Subject: se trece subiectul mesajului.
5. În zona de lucru a ferestrei se trece conținutul mesajului.
6. După ce ați scris mesajul dorit apăsați clic pe butonul Send pentru a trimite mesajul.
După ce ați apăsat clic pe butonul Send programul încearcă sa trimită mesajul dumneavoastră. Pe
ecran va apare o fereastra care va arata stadiul trimiterii mesajului dumneavoastră.
7. Dacă apare o eroare în timpul trimiterii mesajului aceasta este semnalată si se oprește trimiterea.
8. Dacă mesajul a fost trimis cu succes atunci acesta este trecut în directorul Sent Items. Dacă
mesajul nu a fost trimis datorită unei erori sau faptului că nu sunteți conectat la Internet mesajul
este trecut în directorul Outbox. Pentru a trimite mesajele din directorul Outbox se apăsă clic pe
butonul Send/Recv , lucru care va determina trimiterea şi primirea tuturor mesajelor.
Primirea de mesaje
1. Pentru a primi toate mesajele noi trimise pentru dumneavoastră apăsați clic pe butonul Send/Recv.
2. Daca ați primit mesaje noi, directorul Inbox va fi scris cu caractere îngroșate si în dreapta sa va fi
trecut între paranteze numărul mesajelor primite.
3. Pentru a citi un mesaj apăsați clic pe directorul Inbox pentru a vedea toate mesajele primite si
apăsați dublu clic pe mesajul respectiv.
4. În fereastra cu mesajul se afla trecută adresa e-mail a celui care a trimis mesajul, data în care a fost
trimis mesajul, cui a fost trimis mesajul si subiectul acestuia.
5. În următoarea parte a ferestrei este trecut mesajul propriu-zis.
8. Pentru a răspunde la mesajul curent apăsaţi clic pe butonul Reply si va apare fereastra cu care se
creează mesaje cu căsuţa To completată cu adresa celui care a trimis mesajul, subiectul mesajului va fi
acelaşi cu diferenţa că se trece "Re:" de la Reply (răspuns), iar conţinutul mesajului va fi mesajul trimis
de respectivul(a). Ștergeți conținutul mesajului si scrieți unul nou. După care procedați la fel ca la
trimiterea unui mesaj.
5. După atașarea tuturor fișierelor se trimite mesajul apăsând clic pe butonul Send.
CAPITOLUL 3
ASIGURAREA CALITĂŢII
CALITATEA
CALITATEA CALITATEA
CALITATEA CALITATEA IN IN
MATERIALELOR
IN EXECUTIE EXPLOATARE
APROVIZIONARE
Întreţinere - Creare -
menţinere concepere
Nevoile proprietarului
Proiectare
Materiale şi echipamente
Furnizori
Realizare Proiectare
f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare.
Administratorii şi utilizatorii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
a) folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în cartea tehnică a construcţiei;
b) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin conform contractului;
c) efectuarea de lucrări de intervenţie la construcţia existentă cu acordul proprietarului şi cu respectarea
prevederilor legale;
d) efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii tehnice a construcţiei şi contractului
încheiat cu proprietarul;
e) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea
teritoriului, în cazul unor accidente tehnice la construcţiile în exploatare.
Conform Normativului pentru proiectarea, executarea şi exploatarea Instalaţilor sanitare din clădiri şi de
alimentare cu apă şi canalizare din ansambluri de clădiri – indicativ I9 proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare
din clădiri şi de alimentare cu apă şi canalizare din ansambluri de clădiri se face cu scopul ca acestea să corespundă
calitativ cel puţin nivelurilor minime de performanţă, referitoare la cerinţele esenţiale definite de legea nr. 10/1995 şi
legea 123/2007 privind calitatea în construcții:
A. rezistenţă mecanică şi stabilitate;
B. securitate la incendiu;
C. igiena , sănătate şi mediu ;
D. siguranţa în exploatare;
E. protecţia împotriva zgomotului;
F. economia de energie şi izolarea termică.
Pentru ca instalaţiile sanitare din clădiri şi instalaţiile de alimentare cu apă şi canalizare din ansambluri de
clădiri să corespundă în exploatare cerinţelor de calitate, funcţionalitate şi fiabilitate, echipamentele utilizate la
realizarea instalaţiilor (aparate, armături, ţevi etc.) trebuie să îndeplinească anumite condiţii de care este necesar să
se ţină seama la proiectarea si executarea lucrărilor.
Echipamentele care constituie obiectul unor standarde la nivel republican sau standarde de produs trebuie să
îndeplinească toate caracteristicile (dimensiuni, condiţii de calitate şi de funcţionalitate etc.) prevăzute în standardele
respective.
La livrare este indicat, ca echipamentele să fie însoţite de un certificat de calitate eliberat de unitatea
producătoare.
Echipamentele care fac obiectul unor reglementări tehnice ale ISCIR (recipiente sub presiune, robinete de
siguranţă s.a.) trebuie să corespundă prevederilor acestora.
Pentru utilizarea noilor produse, procedee şi echipamente în construcţii, pentru care nu sunt elaborate
reglementări tehnice naţionale, precum şi pentru cele din import, se obţine „Agrementul tehnic" conform prevederilor
„Regulamentului privind agrementul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii" aprobat cu
H.G. nr. 392/1994.
Montarea echipamentelor pentru care nu există reglementări în vigoare se face ţinând seama de prevederile
din documentaţia tehnică a echipamentului respectiv şi de precizările din agrementul tehnic pentru
Conducte
Se recomandă utilizarea în instalaţiile interioare a următoarelor ţevi si tuburi:
pentru conducte de apă rece: ţevi din oţel zincate şi ţevi din mase plastice în condițiile din Normativul l
1 si G.P. - 043/99;
pentru conducte de apă caldă: țevi din oţel zincate, ţevi din mase plastice rezistente la temperatură în
condițiile din Normativul l 1 si G.P. - 043/99;
pentru conducte de canalizare: tuburi din fontă de scurgere, țevi din PVC şi țevi din polipropilenă (PP).
Fac excepţie conductele de scurgere a apelor uzate menajere şi pluviale din PVC amplasate în
subsolurile clădirilor, în care caz se vor utiliza tuburi din fontă de scurgere rezistente la presiunea
nominală de 0,5 bar; coloana din fontă de scurgere se ridică deasupra pardoselii primului nivel cu circa
30cm.
pentru racordarea obiectelor sanitare la instalaţia de apă rece şi caldă: tuburi flexibile din metal sau
mase plastice;
pentru racordarea obiectelor sanitare la instalaţia de canalizare: tuburi din metal şi ţevi din mase
plastice;
pentru racordarea pompelor la instalaţii: tuburi flexibile din metal sau mase plastice, tuburi din
cauciuc.
Utilizarea ţevilor şi tuburilor în instalaţiile de alimentare cu apă rece, caldă şi de canalizare se face cu
respectarea indicaţiilor furnizorului, iar pentru apa potabilă şi cu acordul Ministerului Sănătăţii.
Armături de închidere
Pentru instalaţiile funcţionând cu presiuni până la 6 bar se recomandă utilizarea robinetelor de trecere cu ventil
şi mufe, cu sau fără descărcare, pentru diametrele 3/8"...2", respectiv a robinetelor cu sertar şi mufe cu filet, pentru
diametre mai mari, precum şi a robinetelor cu ventil sferic (bilă).
Se recomandă utilizarea armăturilor cu flanşe atunci când acestea sunt legate funcţional de echipamente care,
periodic, necesită demontări (pompe, rezervoare s.a.).
Pentru instalaţiile care funcţionează la presiuni mai mari de 6 bar, se utilizează armături de tip special pentru
presiunile nominale respective.
Verificarea materialelor
La executarea lucrărilor se utilizează numai echipamente care corespund tehnic şi calitativ prevederilor
proiectului, standardelor şi agrementelor tehnice.
Înaintea punerii în operă, toate echipamentele se supun unui control vizual pentru a constata dacă nu au
suferit degradări de natură să le reducă starea tehnică şi calitativă (deformări sau blocări la aparataje, starea filetelor,
a flanşelor, funcţionarea armăturilor etc.); se remediază eventualele defecţiuni şi se înlocuiesc echipamentele care
prin remediere nu pot fi aduse în stare corespunzătoare.
Se verifică dacă recipientele sub presiune au fost supuse controlului ISCIR şi dacă au placă de timbru şi cartea
tehnică respectivă.
La aparatele de măsură şi control se verifică existenta sigiliului şi a buletinului de verificare emis de organele de
metrologie.
Exploatarea instalaţiilor sanitare trebuie să se facă astfel încât acestea să menţină pe întreaga durată de
folosinţă următoarele cerinţe de calitate, care au caracter de obligativitate:
- rezistenţă şi stabilitate;
- siguranţă în exploatare;
- siguranţă la foc;
- igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
- izolaţia termică, hidrofugă şi economie de energie;
- protecţie împotriva zgomotului.
Îmbinările demontabile se pot realiza cu fitinguri din fontă maleabilă sau flanşe din oţel.
Fitingurile din PE pot fi pentru electrofuziune, pentru sudură cap la cap sau fitinguri mecanice nedemontabile
(din oţel sau PE) şi de tranziţie oţel-PE, conform precizărilor din normele tehnice.
Capetele de branşament aferente branşamentelor din PE pot fi cu sau fără anod de protecţie, în funcţie de
diametrul branşamentului conform precizărilor din normele tehnice.
Armăturile de secţionare montate prin sudură vor avea capetele de sudare din materiale compatibile cu
materialul conductei şi cu procedee de sudare omologate.
Materialele pentru etanşare la îmbinările demontabile din oţel sunt: fuior de cânepă şi vopsea de miniu de
plumb, bandă de teflon, klingherit şi altele ce vor fi acceptate prin atestarea tehnică a procedeului de etanşare.
Racordurile flexibile admise în instalaţiile de utilizare vor fi atestate tehnic.
Ţevile utilizate în instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale sunt confecţionate din oţel laminat.
Alte materiale metalice sau plastice pot fi admise pentru instalaţiile de utilizare, numai după atestarea şi
agrementarea tehnică a ţevilor şi a procedeelor de îmbinare.
Ţevile pentru transportul gazelor naturale şi conductele colectoare din câmpurile de producţie se execută
numai din oţel laminat la cald sau prin sudare longitudinală sau elicoidală cu destinaţie specială pentru gaze.
Ţeava din oţel expandată la rece poate fi ţeavă trasă sau sudată longitudinal, creşterea de diametru admisă
max. 0,5%.
Toate materialele, echipamentele şi aparatele utilizate în sectorul gazelor naturale trebuie să deţină certificate
de calitate şi conformitate emise de producători
CAPITOLUL 4
IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII
1. În cazul semnalizării unui accident sunt anunţate prompt persoanele abilitate precum şi serviciile de urgenţă;
2. Procedurile de urgenţă şi evacuare sunt înţelese şi aplicate corespunzător;
3. Primul ajutor este acordat rapid, în funcţie de tipul accidentului, cu utilizarea materialelor sanitare specifice;
4. Planul de evacuare a locului de muncă este respectat întocmai în caz de urgenţă.
Salopeta – halat;
Mânuși de protecţie;
Încălțăminte cu talpă din piele;
Ochelari de protecţie (sudare);
Cască de protecţie;
Salopete speciale pentru timp friguros;
Căciulă pentru timp friguros;
Mânuși de protecţie pentru timp friguros;
Primul gest în aceasta situaţie este anunţarea la 112 solicitând ajutorul echipei medicale calificate şi cu dotare
corespunzătoare după care începem resuscitarea cardio-pulmonară. Dacă victima nu respiră, nu are puls şi eşti sigur
că va sosi ajutor profesionist calificat, începe ventilaţia artificială şi compresiunile toracice. Ele se execută succesiv.
În cazul în care sunteţi singurul salvator, raportul ventilaţie masaj cardiac trebuie să fie de 2:15, acest lucru
repetându-se timp de un minut;
În cazul în care sunteţi doi salvatori, acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se execută 10 cicluri după care se face
reevaluarea pacientului.
Fiecare ciclu se începe cu ventilaţia artificială şi se termină cu ventilaţie.
DE REŢINUT
Interziceri în caz de rănire
La tratarea rănilor se interzic următoarele;
Nu se ating rănile! - Se folosesc mănuşi de protecţie şi se foloseşte material steril
Nu se spală rănile! - Indiferent ce se foloseşte la spălat se introduc şi mai multe corpuri
străine şi microbi în răni.
Nu se tratează rănile cu pudră, sprayuri sau creme! - Folosirea mijloacelor de tratare este
problema medicului.
Corpurile străine se lasă în rană! - Prin mişcarea acestora se măreşte rana.
Stingere corectă
Operațiile de încărcare, descărcare, transport, manipulare şi depozitare vor fi executate numai de lucrători
instruiți special în acest scop şi sub supravegherea unui conducător al formației de lucru care veghează şi
îndrumă la respectarea instrucțiunilor specifice acestor operații.
Alegerea mijloacelor ajutătoare pentru operațiile de încărcare, descărcare şi transport (unelte, tărgi,
cărucioare etc.) se va face în funcție de felul şi greutatea materialului care se manipulează, de natura
terenului, a căii de comunicație şi a condițiilor de transport.
Înainte de începerea operațiilor de încărcare şi descărcare a vehiculelor la rampa, între acestea şi vehicul se
va așeza un podeț de trecere pentru preluarea denivelărilor existente.
Podețele orizontale sau înclinate, destinate circulației si operațiilor de transport manual vor fi rezistente,
conform standardelor în vigoare, nealunecoase şi prevăzute cu dispozitive de prindere şi fixare sigure
pentru evitarea deplasării lor în timpul lucrului.
Panta podețelor înclinate va fi de maximum 20%, iar lățimea de minimum 1 m (pentru circulația într-un
singur sens).
Podețele orizontale sau înclinate, situate la înălțimi mai mari de 0,7 m faţă de sol sau nivelul imediat inferior
şi unde există pericol de cădere laterală, vor fi prevăzute cu balustrade înalte de 1 m care vor avea o
legătură intermediară şi o margine continuă din scândură sau alt material, înaltă de 70 mm, amplasată la o
distanţă de maximum 10 mm de la suprafața podețului.
În cazul când operațiile de încărcare şi descărcare se execută manual, fără mijloace ajutătoare (roabe,
cărucioare etc.), podeţele înclinate vor fi prevăzute cu şipci transversale fixate la o distanţă de 300 - 400
mm între ele sau cu alte mijloace care să împiedice alunecarea lucrătorilor.
Înainte de începerea operațiilor de încărcare si descurcare dintr-un mijloc de transport, acesta va fi asigurat
contra deplasării necomandate, prin frânare pe teren orizontal şi prin frânare şi saboți de oprire pe teren în
panta.
Se interzice deplasarea vehiculelor în timpul efectuării operațiilor de încărcare şi descurcare.
Distanţa minimă liberă dintre două mijloace de transport alăturate, ce se încarcă sau descarcă simultan, se
va stabili de la caz la caz de către conducătorul lucrării, în funcţie de felul mijlocului de transport, de
caracteristicile materialelor manipulate, de condiţiile terenului etc., astfel încât să fie exclusă posibilitatea
de accidentare.
Protecţia, siguranța, igiena muncii - extras Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea
sistemelor de alimentare cu gaze naturale
În toate etapele de proiectare şi executare a sistemului de alimentare cu gaze naturale, se respectă prevederile
legale referitoare la protecţia, siguranţa şi igiena muncii.
În proiecte se includ prevederile actelor normative care să permită executarea şi exploatarea sistemului de
distribuţie în condiţii de deplină siguranţă şi sănătate, pe de o parte pentru personalul de execuţie iar pe de altă parte
pentru personalul de exploatare.
Conducătorii locurilor de muncă au obligaţia să realizeze:
o instruirea personalului la fazele şi intervalele stabilite prin legislaţie, întocmirea şi semnarea cu personalul
instruit a documentelor doveditoare;
o dotarea cu echipament individual de protecţie şi de lucru;
o acordarea de alimentaţie de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare pentru prevenirea unor îmbolnăviri
profesionale;
o verificarea stării utilajelor şi sculelor cu care se lucrează şi înlăturarea sau repararea celor care prezintă
defecţiuni;
o măsurile organizatorice de protecţia, siguranţa şi igiena muncii, specifice lucrărilor de gaze naturale ca:
formarea şi componenţa echipelor de lucru, anunţarea consumatorilor, închiderea şi deschiderea
conductelor, lucrul pe conducte sub presiune, manipularea buteliilor sub presiune etc.
Prelucrarea materialelor din polietilenă se execută numai în ateliere bine aerisite, pentru eliminarea noxelor
rezultate la efectuarea sudurilor.
În timpul lucrului muncitorii utilizează echipament de protecţie adecvat pentru a evita contactul cu substanţele
de curăţire a conductelor şi fitingurilor utilizate înainte de efectuarea sudurii.
La desfăşurarea activităţii în unităţi ale agenţilor economici cu norme specifice de protecţie a muncii, se
respectă şi prevederile din normele respective.
Principalele măsuri obligatorii la executarea sistemului de alimentare cu gaze naturale sunt:
transportul ţevilor spre şantiere numai cu autovehicule sau remorci apte pentru această operaţiune;
încărcarea şi descărcarea ţevilor se face, cu macaraua ori pe planuri înclinate sau manual prin purtare directă,
astfel încât să se evite pericolul de lovire, rănire sau electrocutare a persoanelor care efectuează operaţiile
respective;
nu este permisă staţionarea muncitorilor sub conducte, în faţa planurilor înclinate pe care se descarcă
conducte sau sub vasele cu bitum topit;
în timpul transportului sau manipulării buteliilor de oxigen sau de acetilenă se iau toate măsurile pentru
împiedicarea căderii sau lovirii acestora, fiind interzisă deplasarea prin rostogolire a acestora;
buteliile sunt purtate de doi muncitori sau deplasate pe cărucioare speciale;
nu este permisă aşezarea buteliilor de oxigen şi acetilenă în bătaia razelor de soare sau în locuri cu
temperaturi ridicate;
manipularea buteliilor cu oxigen se face numai de personal care are mâinile, hainele şi sculele curate, lipsite
de urme de materii grase;
manipularea instalaţiilor, a cazanelor, a găleţilor cu bitum topit şi izolarea cu bitum a conductelor, se fac
numai de personal special instruit, dotat cu echipament de protecţie pentru aceste operaţiuni;
folosirea generatoarelor de acetilenă este permisă numai dacă acestea au supapa hidraulică de siguranţă în
bună stare de funcţionare, umplută cu apă la nivelul necesar;
de la începerea săpăturilor şi până la terminarea completă a lucrărilor se utilizează semnalizatoare de zi şi de
noapte, iar unde este cazul circulaţia este dirijată de o persoană instruită în acest scop;
CAPITOLUL 5
PLANURILOR DE INSTALAŢII
Plan de situație
Profilul în lung
Cote
Detalii de
montaj
DESEN TEHNIC DE
INSTALATII
Proiecție
izometrica Releveu
Schema
coloanelor Desene în plan
Scara de reprezentare
Linii şi culori convenţionale pentru conducte care transportă fluide (extras din STAS 185/1 - 89)
Semne convenționale pentru obiecte sanitare (extras din STAS 185/4 - 84)
În colţul din dreapta-jos, pe fiecare format se prevede un indicator, constituit din mai multe dreptunghiuri
alăturate. Acesta serveşte la identificarea şi explicitarea sumară a desenului. Indicatorul trebuie să conţină o zonă de
identificare şi una sau mai multe zone de informaţii adiţionale .
Zona de identificare include 3 rubrici:
numărul de înregistrare sau de identificare al desenului,
denumirea desenului,
numele proprietarului legal al desenului.
În Figura 1 se prezintă un exemplu de reprezentare a unui obiect plan la diferite scări. 1:1 1:2 2:1
Pe un format de desen, se foloseşte aceeaşi scară de reprezentare pentru toate proiecţiile. Dacă anumite detalii
locale de formă, puţine la număr, nu sunt vizibile la o anumită scară, se poate realiza detaliul respectiv, separat, la o
altă scară, pe aceeaşi planşă, sau, la nevoie, pe o altă planşă. Lângă desenul detaliului, se menţionează scara la care a
fost reprezentat.
În Figura 2 este prezentat un exemplu de reprezentare a unui detaliu dintr-o proiecţie ortogonală.
Figura 4 Scară
progresivă
Profilul longitudinal al reţelei de alimentare cu apă şi al canalizării este necesar pentru executarea reţelelor
exterioare proiectate pe întreg traseul acestora.
Se întocmesc utilizând două scări :
scara lungimilor 1:500
scara înălțimilor 1:50 , mai mare , pentru a evidenţia variaţiile de nivel ale terenului şi pantă.
Desenul cuprinde :
secțiunea prin teren ,
axa căminului,
căminele de vizitare, cu linia terenului amenajat,
cota terenului,
cota radierului,
distante parțiale şi cumulate ,
diametrele,
pantele şi adâncimea căminului.
Profilul longitudinal al canalizării este o secţiune efectuată prin axa canalizării exterioare, între două puncte
bine definite (de obicei două camine de canalizare).
o se înseamnă cota de ieşire din clădire a instalaţiilor interioare racordate la reţeaua exterioară şi cotele de
montare ale altor reţele exterioare, canale termice, conducte de apă etc., care trebuie ocolite, subtraversate
etc.
o se trasează conductele de canalizare şi se notează în tabel cota radierului canalului, calculate de la cota
terenului natural. Cotele în dreptul fiecărui cămin se stabilesc cunoscând distanţa faţă de căminul precedent
şi panta de montare;
o se calculează adâncimea săpăturii la cămine în funcţie de adâncimea căminelor. Pentru căminele obişnuite,
săpătura se execută cu 20-25 cm mai înaltă decât radierul căminelor.
Pentru antemăsurătoare se calculează volumul de săpătură pe tronsoanele dintre cămine, cunoscând cota
terenului de la care începe săpătura (de obicei, terenul natural), adâncimea şi lăţimea săpăturii.
PLAN PARTER
Reprezentarea instalațiilor
interioare de alimentare cu
apă şi canalizare pentru o
clădire P+1 etaje
Reprezentarea instalațiilor în
planurile de arhitectură la scara
1:50 sau 1:100, cu ajutorul
semnelor convenționale,
conform STAS 185/1-89.
PLAN ETAJ
SCHEMA COLOANELOR
- numerotarea coloanelor
( dacă este cazul);
- legăturile la coloane;
- reprezentarea obiectelor
sanitare in schemă;
- indicarea diametrelor
conductelor;
- notarea cotelor de nivel
ale conductelor orizontale
faţă de nivelul pardoselii
parterului;
PLAN SUBSOL
Acest plan nu este in totalitate identic cu al parterului. In acest plan nu sunt puncte de consum pentru gaze naturale.
CAPITOLUL 6
PERFORMAREA INSTALAŢIILOR ÎN CONSTRUCŢII
În ultimii ani ţevile multistrat au un succes deosebit pe piaţa instalaţiilor datorită faptului că sunt alcătuite
atât din material plastic cât şi din metal (aluminiu) îmbinând astfel avantajele ambelor materiale.
Sistemul UNIPIPE face parte din această categorie întrebuinţându-se atât în tehnica sanitară, în instalaţiile de
încălzire cu corpuri statice cât şi în instalaţiile de încălzire prin pardoseală.
Datorită gamei dimensionale unice în multistrat de la 14 la 110 mm sistemul se poate folosi la aplicaţii casnice
şi la cele industriale.
Structura ţevii UNIPIPE este următoarea:
o banda de aluminiu care este suprapusă şi sudată longitudinal cu ultrasunete;
o straturi de adeziv special;
o straturi interior şi exterior de polietilenă PE – RT
Avantajele cuprului
a. Rezistenţa la coroziune
Ţevile de cupru au o rezistenţă foarte mare la coroziune, nu numai la acţiunea mediului ambiant ci şi la
acţiunea agenţilor corozivi din diferitele tipuri de apă vehiculată prin ele.
b. Rezistenţa mecanică
2 2
Rezistenţa mecanică a ţevilor din cupru este de ce puţin 200 N/mm la ţeava moale şi peste 300 N/mm
pentru ţevile dure.
c. Uşurinţa în montaj
Cuprul este un material foarte maleabil şi poate fi curbat sau altfel modelat destul de repede folosind
tehnologiile moderne. Ţevile se pot îmbina uşor şi repede folosind diferitele tipuri de fitinguri puse la dispoziţie de
firmele producătoare : capilare, cu inel de compresie, cu conexiune prin presare sau cu autostrângere.
d. Acţiune antibacteriană
S-a dovedit ştiinţific că datorită acţiunii cuprului împotriva anumitor bacterii, acesta joacă un rol important în
sănătate, fiind chiar indicat pentru instalaţiile de apă potabilă.
e. Costuri totale mai reduse
Deşi costurile iniţiale ale instalaţiei din cupru pot fi mai mari în comparaţie cu alte materiale, incluzând însă şi
costuri de întreţinere şi reparaţii, costul total este simţitor mai mic în cazul cuprului.
f. Domenii de utilizare
apă caldă menajeră ;
apă fierbinte ;
instalaţii de gaz pentru încălzire şi gătit ;
alimentare cu combustibil lichid pentru instalaţiile de încălzire ;
centrale termice ;
instalaţii de abur ;
instalaţii medicale ;
instalaţii pneumatice ;
instalaţii hidraulice ;
instalaţii frigorifice ;
alte instalaţii de apă ;
instalaţii de aer condiţionat.
A. Pentru transportul căldurii la distanţă se utilizează ţevi preizolate termic cu spumă poliuretanică.
1. Ţevi preizolate tip ISOPLUS prezintă următoarele caracteristici :
o diametre cuprinse între ¾-6 ”;
o lungime de livrare 6m;
o izolaţie termică realizată cu spumă tare din poliuretan;
o protecţie exterioară confecţionată din polietilenă dură.
Ţevile destinate reţelelor montate aerian pe stâlpi sau console sunt protejate cu o manta realizată din
aluminiu, tip SPIKO.
Îmbinarea conductelor se realizează cu:
curbe realizate din coturi preuzinate sau prin îndoire la rece. Curbele au capete drepte de minim 0,5m sudura
realizându-se în mediu protector ce asigură o îmbinare perfectă. Stratul de bază se sudează cu instalaţia de
sudat cu argon iar următoarele straturi cu instalaţia de sudat cu CO2;
ramificaţii care au compoziţia identică cu a ţevii de transport, ele fiind preizolate în fabrică;
manşoane utilizate pentru izolarea şi etanşarea ţevilor de transport; interiorul se umple cu aceeaşi spumă ca
şi ţevile.
2. Ţevi preizolate ECOFLEX sunt executate din una sau două conducte centrale PE-X (polietilenă reticulară),
materialul izolator termic PE-X şi mantaua protectoare PE-HD (polietilenă de înaltă densitate). Piesele de legătură
sunt, în general, din alamă cu dimensiuni corespunzătoare conductelor. În punctele în care au loc derivaţii, trecerea de
la sistemele cu o singură ţeavă la cele cu două ţevi, precum şi montarea de vane, se prevăd camere de control.
B. În instalaţiile interioare de încălzire pentru transportul fluidelor calde şi reci se folosesc ţevi din oţel,
cupru şi materiale cu structură termoplastică.
1. Ţevile din oţel sunt de mai multe feluri :
- fără sudură, trase sau laminate la cald pentru instalaţii (STAS 403) executate din oţel carbon. Lungimile de
livrare sunt de 4-8m pentru conductele filetate şi 4-12m pentru conductele nefiletate. La cerere se pot livra cu lungimi
de 4-8m filetate sau nefiletate.
- fără sudură, laminate la cald, pentru construcţii (STAS 404) executate din oţel carbon cu precizie obişnuită
sau înaltă, cu garantarea compoziţiei chimice şi a caracteristicilor fizico-chimice. Se livrează în lungimi între 4şi 12,5m.
2. Ţevile din materiale cu structură termoplastică prezintă multiple avantaje:
rezistenţă la coroziune;
timp redus de montare şi reparaţii;
timp redus de montare şi reparaţii;
bune izolatoare termice şi electrice;
posibilitatea lipirii şi sudării la temperaturi scăzute;
pierderi de sarcini reduse.
Din categoria materialelor termoplastice în instalaţiile sanitare se folosesc:
2.1 Ţevi din polietilenă executate din polietilenă de înaltă densitate prin diferite metode de fabricaţie
determinate de cerinţe tehnico-economice de calitate. Prin reticulare (formarea de legături tridimensionale în urma
unui proces chimic sau fizic) se obţine un material flexibil şi rezistent la presiune şi temperatură. Din această categorie
fac parte fac parte ţevile EUROFLEX şi UNIPIPE fabricate în Germania şi sistemul de încălzire REHAU.
2.2 Ţevi din policlorură de vinil clorurat GLASTOFERAN executate de firma germană TERMOCONCEPT. Ele se
utilizează sub denumirea TC- QUICKPIPE GLASTOFERAN.
2.3 Ţevi din polibutenă se execută din material sintetic termoplastic, parţial cristalin. Sunt rezistente la şocuri,
sunt flexibile şi au o mare rezistenţă la fluaj, la abraziune şi tensiune.
Îmbinarea ţevilor din material plastic se face prin fitinguri, prin sudare, prin lipire şi înfiletate.
2.4. Ţevile din polietilenă reticulară (ţevi tip TC-EUROFLEX)se îmbină cu fitinguri din alamă cromată prin
presare la rece cu un inel de presare etanşare. Gama de fitinguri permite trecerea în instalaţie de la un tip de material
existent (oţel sau cupru) la tubul TC-EUROFLEX. La operaţia de îmbinare, fitingul poate fi rotit la cald, prin încălzire cu
aer cald fără ca etanşarea să fie afectată.
2.5. Tuburile auterm-S din PE-xa se racordează prin tije executate din oţel inoxidabil care nu necesită vopsire.
Gama de fitinguri şi unelte de lucru asigură un montaj facil. Prin tehnica îmbinării nedemontabile cu manşon
alunecător, se economisesc timp şi bani iar instalaţia se poate realiza şi după finalizarea pardoselii. Avantajele constau
în proiectarea şi montajul simplu şi rapid nefiind necesară optimizarea de legături şi economia de materiale la
debitare.
Susţinerea şi prinderea ţevilor se face folosind profile metalice de susţinere, fixare şi insonorizare. Gama
acestor profile este foarte variată depinzând de caracteristicile ţevii şi de locul de montare. Firma germană MUPRO
GmbH a realizat elemente de fixare şi coliere de susţinere. Colierele de susţinere a ţevilor sunt protejate cu garnituri
insonorizate.
2.6. Ţevile din cupru sunt obţinute prin tragere fără sudură longitudinală din cupru dezoxat cu fosfor.
Avantajele ţevilor din cupru sunt:
uşurinţă în procesul de montare;
executarea îmbinărilor în scurt timp;
pierderi de sarcină mici,
rezistenţă mare la coroziune;
rezistenţă mare la presiune mare ale fluidelor.
Dezavantajele ţevilor din cupru constau în faptul că sunt foarte scumpe.
CAPITOLUL 7
SISTEME EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ
Proprietăţi organoleptice
Proprietăţile organoleptice sunt mirosul şi gustul.
Mirosul poate proveni din: substanţe minerale, substanţe organice în descompunere sau organisme vii.
Gustul se datoreşte gazelor şi substanţelor minerale dizolvate în apă.
Proprietăţi fizice
Proprietăţile fizice sunt: turbiditatea (tulbureala), culoarea, temperatura şi conductibilitatea electrică.
Turbiditatea se datoreşte unor substanţe solide de natură organică sau minerală pe care le poartă apa în
suspensie.
Culoarea este dată de anumite substanţe dizolvate.
Temperatura variază cu clima, cu anotimpul şi cu felul apei.
Temperatura apei de suprafaţă (râuri, lacuri) variază între 0 şi 26°C, a apei subterane între 10 şi 12°C dacă apa
se găseşte la 10—20 m in adâncime sub nivelul terenului.
Conductibilitatea electrică a apei este inversul; rezistivităţii ei la trecerea unui curent electric şi este
proporţională cu conţinutul ei de săruri dizolvate.
Proprietăţi chimice
În apă se găsesc dizolvate substanţe minerale, organice şi gaze, care pot să dea apei caracter acid sau
alcalin.
Una dintre cele mai importante proprietăţi chimice ale apei este duritatea, care depinde de cantitatea de săruri
de calciu şi magneziu dizolvate în apă.
În reţelele de alimentare cu apă, unele săruri se depun pe pereţii conductelor, micşorând secţiunea de trecere a
apei. Depunerile sunt cu atât mai mari, cu cât temperatura apei este mai ridicată.
Proprietăţi bacteriologice
Apa poate conţine bacterii banale, care nu au influenţă asupra organismului şi bacterii patogene, care produc
diverse boli.
O bacterie patogenă caracteristică pentru calitatea apei este bacilul coli, care în număr mare indică o
contaminare a apei.
Proprietăţi biologice
Apa potabilă nu trebuie să conţină organisme animale şi vegetale, ouă sau larve de paraziţi sau alte organisme
biologice.
Controlul curent al calităţii apei potabile se efectuează de către unităţile care exploatează instalaţiile de
alimentare cu apă şi o distribuie consumatorilor.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor de calitate pentru apa potabilă se efectuează de către laboratoarele de igienă
şi medicină.
In tara noastră este adoptat Sistemul International de unităţi de măsură (SI), care cuprinde şapte mărimi si
unităţi de măsură fundamentale. Dintre acestea, in hidraulică se folosesc primele trei mărimi fundamentale:
lungimea(L), masa ( M ) si timpul (T).
Aceste componente de principiu sunt organizate şi legate între ele astfel încât să servească în modul cel mai
fericit (bine) scopului, aşa cum se vede în schemă:
1 3 5
R
2 4 6 7
Situaţia concretă cu particularităţile ei, a fiecărei aşezări, conduce la adoptarea unei scheme de alimentare sau
alta. Pentru acesta însă trebuie cunoscute funcţiile şi modul de realizare a lor, în raport cu fiecare componentă a
sistemului, aşa cum sunt prezentate sintetic în cele ce urmează.
a) Sursa de apă
asigură cantitatea de apă pentru toate nevoile de consum (băut, igienă, hrană, animale, industrie, etc.), pe cât
posibil în condiţii de calitate a apei cât mai apropiate de cele necesare consumatorului;
după provenienţa apei sursele pot fi:
o
1) subterane (de adâncime), caracterizate de o temperatură aproximativ constantă +10 C pentru
o
adâncimi de până la 50 m, crescând cu câte un grad (1 C ) la fiecare 33 m adâncime şi o calitate care în
general răspunde exigenţelor de potabilitate;
2) supraterane (de suprafaţă), caracterizate de un debit în general mare, temperatură variabilă în
o o
funcţie de anotimp şi zona geografică, între 0 C şi +26 C, sau chiar mai mult şi condiţii de calitate care
aproape în exclusivitate impun o tratare prealabilă pentru a o aduce la cerinţele de potabilitate;
problemă esenţială, pe lângă cele de ordin tehnic, o constituie protecţia sanitară a surselor de apă în scopul
prevenirii şi evitării contaminării şi poluării apei.
b) Captarea apei
instalaţiile de captare preiau apa de la sursă şi o introduc în sistemul de transpot al apei;
se realizează în moduri diferite, după provenienţa apei, astfel:
1) captări din ape de suprafaţă:
- captări în mal cu pompe cu ax orizontal;
- captări în mal cu pompe cu ax vertical;
- captări în albie;
2) captări din ape de adâncime:
- de mare adâncime-captări verticale cu puţuri (săpate, forate, înfipte);
- de mică adâncime-orizontale cu drenuri;
f) Rezervoare de înmagazinare
au rolul de formare a unei rezerve de apă, de regulă cel puţin două în paralel amplasate la limita centrului
populat, astfel încât să asigure: compensarea variaţiilor de debit orare, continuarea alimentării cu apă la
apariţia unei avarii între sursă şi centrul populat (pe o durată scurtă de timp, în care se consideră că orice
avarie poate fi rezolvată, 2-3 zile) şi rezerva intangibilă necesară stingerii incendiilor cu apă.
g) Reţea de distribuţie
realizează distribuţia apei în centrul populat printr-o reţea de conducte urmărind reţeaua stradală a localităţii,
în varianta: ramificată (arborescentă), inelară (buclată), sau mixtă.
Puţul este format din una sau mai multe coloane 1 din
ţeava de oţel care formează pereţii 1 (fig. 4) care se etanşează
4 la schimbarea de secţiune, iar în stratul acvifer se montează
o coloană perforată 2 din tablă galvanizată de 2—3 mm
grosime numită filtru; partea superioară a puţului este închisă
într-un cămin 3 executat din beton sau zidărie de cărămidă, în
care se realizează legătura dintre coloana puţului şi conducta
de deservire 5.
Când stratul de apă este situat la mare adâncime, apa din puţurile forate se extrage prin pompe submersibile
care se amplasează sub nivelul apei din puţ.
Captările orizontale se execută în straturile acvifere la care apa se găseşte la cel mult 7 m sub nivelul terenului
iar grosimea stratului de apă nu depăşeşte 2—3 m.
O captare orizontală se compune dintr-o cameră colectoare care primeşte apa din unul sau mai multe drenuri
sau galerii de captare (fig. 5).
c. Captarea apei din surse de suprafaţă. Apele curgătoare au debite foarte variabile, dar în general pot să
furnizeze debite mult mai mari decât apele subterane.
Amplasamentul prizei de apă trebuie să fie situat în amonte de localitatea deservită, unde apa nu poate fi
contaminată, pe malul concav, unde firul apei este cel mai apropiat de mal şi deci se realizează cea mai mare
adâncime (fig. 6).
Fig. 6. Amplasarea
captării la un râu
Orice captare aşezată pe malul convex al unui cot se va colmata foarte repede deoarece în această zonă se
produc depuneri de aluviuni aduse de viituri.
d. Captarea apei din râuri cu adâncime mare se poate face pe cursul apei, sau chiar pe mal, dacă este destul
de înalt şi abrupt (fig. 7).
Gura de priză superioară serveşte la admisia apei la nivelele ce întrec apele medii, deci în timpul apelor mari.
Când admisia se face prin priza de sus, cea de jos se închide pentru a împiedica intrarea apei mai încărcate cu
suspensii şi aluviuni. Dacă variaţia de nivel a apelor în râu nu depăşeşte 3—4 m se folosesc pompe obişnuite cu ax
orizontal, iar când variaţiile de nivel sunt foarte mari, se utilizează pompe cu ax vertical.
Dacă malul este puţin înclinat şi inundabil se adoptă schema unei captări în albie cu puţ colector şi sifon (fig. 8).
Pentru îndepărtarea depunerilor din camerele de priză se întrebuinţează pompe de nămol.
Pompele aspiră apa din rezervorul tampon , care are rolul de a atenua undele de presiune care apar la pornire
/ oprirea pompelor, precum si rol de acumularea apei, pentru consum in perioadele de vârf.
Când debitul de apă nu poate fi asigurat cu o pompa, se montează 2 sau mai multe pompe in paralel .
Când nu poate fi asigurată presiunea (înălțimea de pompare), cu 1 pompă, se montează 2 sau mai multe
pompe in serie .
Pompe, mixere, agitatoare FAGGIOLATI pentru domeniul de tratare si epurarea apelor uzate
STATII DE POMPARE
a. Decantarea apei
Se realizează prin separarea suspensiilor existente în apa supusă decantării folosind procesul de sedimentare,
separare care are loc în bazine în care apa se deplasează cu viteză mică.
Deoarece chiar în situaţia scurgerii apei cu viteze mici, nu se depun suspensiile fine, pentru îmbunătăţirea
procesului de sedimentare se foloseşte o metodă chimică de tratare a apei, care constă în introducerea în apă a unei
substanţe chimice care permite aglomerarea particulelor coloidale care alcătuiesc tulbureala apei şi depunerea lor.
Acest proces de tratare este cunoscut sub denumirea de coagulare iar substanţele chimice folosite sunt
denumite coagulanţi.
Decantor orizontal
1. compartimentul de distribuție
a apei brute
2. compartimentul de decantare
3. compartimentul de colectare a
apei decantate
4. groapa de nămol
5. galeria pentru colectarea si
evacuarea depunerilor
6. conducta de alimentare cu apa
bruta
7. conducta pentru evacuarea
apei decantate
8. preaplin
9. vana de închidere
10. vana de golire
Decantor vertical
1. conducta de alimentare cu apa bruta
2. jgheab pentru apei decantate
3. conducta de evacuare a apei decantate
4. conducta de golire
5. conducta de preaplin
6. vana de închidere
7. ușa
8. scara de acces
9. cilindru exterior ( peretele decantorului)
10. cilindru interior
DECANTOR LONGITUDINAL
LAMELAR - RSCLL -
Legenda:
1. Mecanism de antrenare
2. Dulap de comanda
3. Raclor
4. Cablu antrenare
5. Sina de ghidare
6. Țeavă submersibilă colector
apa
7. Stavila
8. Secţiune evacuare nămol
9. Electrovana
10. Mixer
Opțional:
11. Senzor de turbiditate
12. Blocuri lamelare
RACLOR PENTRU
DECANTOR CU
RECIRCULAREA
NAMOLULUI -RDR-
Opțional:
- Echipament automatizare
- Senzor turbiditate
- Electrovana pe conducta
evacuare nămol
- Senzor poziție pod
b. Filtrarea apei
Este necesară deoarece prin decantare nu se obţine limpezirea apei decât în proporţie de 70—80%.
Pentru a se obţine o limpezire completă se folosesc filtre, apa trebuind să treacă printr-un mediu poros (strat de
nisip).
Filtrul (fig. 12) este un bazin format dintr-o camera de filtrare, o cameră de apă filtrată 6. conducte, rigole şi
vane.
Camera de filtrare are la partea inferioară un dispozitiv de drenare o, pentru evacuarea apei filtrate; pe drenaj
se aşează un strat suport de pietriş de 7—30 mm, iar poşte stratul suport se aşează stratul filtrant , alcătuit din nisip.
Apa pătrunde în filtru prin conducta 1, în partea superioară, străbate de sus în jos stratul filtrant şi trece prin fundul
drenant 5 în camera de apă filtrată 6.
Din această cameră, apa este condusă în afara filtrului, prin conducta de ieşire 2 . Filtrul este în permanenţă plin
cu apă, nivelul de apa din camera filtrată fiind mai scăzut decât cel din camera de filtrare, cu o diferenţă h, egală cu
pierderea de presiune la trecerea prin stratul filtrant. Filtrul mai este prevăzut cu o conductă de preaplin 4 şi de golire
3.
Filtrele se clasifică după viteza de filtrare în: filtre lente şi filtre rapide.
În filtrele lente viteza apei este apropiată de cea din straturile subterane, iar calitatea apei filtrate corespunde
cerinţelor apei potabile, puţind fi astfel folosită, fără a mai fi sterilizată.
Filtrele lente nu se recomandă pentru alimentări cu apă mari orăşeneşti, folosirea lor fiind indicată la alimentări cu apă
de mai mică importanţă, deoarece prezintă următoarele dezavantaje: cost de investiţie ridicat, ocupă o suprafaţă
mare, necesită o manoperă greoaie de curăţire.
Filtru lent
1. conducta de alimentare cu apa
decantata
2. conducta de ieșire a apei filtrate
3. conducta de golire completa a
filtrului
4. conducta de golire a apei de
deasupra nisipului
5. preaplin
6. conducta de umplere cu apa pentru
spălarea filtrului
7. suportul materialului filtrant
Filtrele rapide se caracterizează printr-o viteză de filtrare mai mare. Ele pot funcţiona prin gravitaţie sau sub
presiune, după cum sunt deschise sau închise.
În figura 13 este reprezentat un filtru rapid deschis, în care apa este adusă de la decantoare prin conducta de
intrare 1 şi repartizată prin jgheaburi 9 pe toată suprafaţa filtrului. Apa parcurge straturile filtrante 8 de sus în jos,
trece prin fundul drenant 7 în camera de apă filtrată, de unde iese prin conducta 2, care, cu timpul, se colmatează.
Pentru funcţionarea normală a filtrului este necesară spălarea stratului filtrant şi îndepărtarea suspensiilor
depuse.
În acest scop se scoate filtrul din funcţiune şi se spală cu un amestec de apă şi aer care se introduce sub
presiune prin conducta 3, pe la partea inferioară a filtrului, prin dispozitivul de drenaj. Masa de nisip este răscolită, iar
suspensiile se desprind şi sunt antrenate de curenţii de apă în jgheaburile de colectare, de unde sunt evacuate prin
conducta de golire 5, la care se racordează preaplinul 6 şi conducta 4.
Dispozitivul de drenaj al filtrului are rolul de a asigura atât uniformitatea scurgerii apei filtrate pe întreaga
suprafaţă cât şi distribuirea uniformă a apei de spălare. Cel mai folosit sistem de drenare este cel cu crepine, care sunt
nişte piese din material plastic ce se fixează în placa de beton care susţine nisipul filtrant.
c. Sterilizarea apei
Sterilizarea apei la apele de suprafaţă este operaţia de tratare ce urmează după limpezire şi constă în
distrugerea bacteriilor patogene.
Sterilizarea apei se poate realiza prin următoarele metode:
metode bazate pe agenţi chimici (clor, ozon);
metode bazate pe agenţi fizici (căldură, electricitate, raze ultraviolete);
metode biologice (membrana biologică a filtrelor lente);
metode organoleptice (acţiunea bactericidă a ionilor metalelor grele: argint, cupru etc).
Metoda cea mai folosită este sterilizarea cu clor.
Clorul adus în butelii de oţel la 6—8 atm., se introduce în apă prin aparate automate de dozare construite din
materiale care nu sunt atacate de clor: PVC, sticlă.
Datorită faptului că sunt posibile scăpări de clor gazos, camera de clorizare trebuie prevăzută cu posibilităţi de
ventilare naturală sau mecanică.
Ozonizarea apei constă în introducerea în apă a unei doze de aer ozonizat care este produs în aparate speciale
prin descărcări electrice de înaltă tensiune. Ozonizarea nu se foloseşte în mod curent pentru sterilizarea apei din cauza
instalaţiei complicate şi a consumului mare de energie electrică.
Fierberea la o temperatură peste 100°C şi la o presiune de câteva atmosfere (pentru ca apa să nu treacă în stare
de vapori), distruge complet bacteriile. Metoda are un grad de folosinţă redus din cauza costului ridicat.
Circuit electric
Instalație dezinfecție
cu hipoclorit
Legenda:
1. Rezervor
2. Circuit dozare hipoclorit
3. Supapa de presiune
4. Senzor de clor
5. Suport senzor
6. Regulator de clor
7. Tablou electric
dozarea polielectrolitului funcționează in perioadele când este deschisa una din vanele de evacuare a
nămolului din decantor. Se mai deschide o perioada de timp prestabilit, funcție de semnalul primit de la
filtrele de nisip in momentul spălării acestora;
vanele de evacuare a nămolului din decantorul lamelar se deschid pe rând, fiecare un timp prestabilit de
doua ori pe zi, dar nu in perioada de spălare a filtrelor de nisip;
vana de intrare apa bruta stă deschisă tot timpul dacă nu se ajunge la nivel maxim in rezervorul de apă
decantată, când la comanda senzorului de nivel se închidea si oprește intrarea apei;
Regimul de lucru manual se folosește numai in cazul probelor, când fiecare acționare se face de la
butoanele tabloului de comanda.
AVANTAJE
Stație compactă cu randamente ridicate de potabilizare a apelor de suprafață.
Funcționează in regim automat, necesită personal redus de exploatare şi supraveghere.
Durata de viaţă ridicată datorată materialelor anticorozive, componente din care este executată.
Rezervoarele au rolul de a acumula apa în următoarele scopuri: compensarea variaţiilor orare de debit,
stingerea incendiilor, alimentarea reţelei în caz de avarie la sursă sau pe conducta de aducţiune. După poziţia lor fată
de teren pot fi:
o rezervoare îngropate, fundate sub nivelul terenului;
o rezervoare aeriene aşezate pe o construcţie suport, deasupra nivelului terenului (castele de apă).
Rezervoarele îngropate se construiesc în general, cu secţiune circulară pentru următoarele capacităţi: 50 - 75 -
100 - 150 - 200 - 300 - 500 - 750 - 1 000 - 2 500 - 5 000 mc şi pot fi individuale sau cuplate, (fig. 17) având între ele 2
camera vanelor 1.
În jurul rezervoarelor pentru apă potabilă se prevăd zone de protecţie sanitară, a căror mărime se stabileşte în
conformitate cu normele sanitare.
Rezervoarele de înmagazinare se execută din beton armat monolit sau din elemente prefabricate şi sunt
prevăzute cu toate instalaţiile hidraulice, mecanice şi electrice necesare funcţionalităţii şi siguranţei.
Castelele de apă pot fi folosite la alimentarea cu apă potabilă sau industrială şi au ca elemente principale
fundaţia, turnul de susţinere al rezervorului şi rezervorul propriu zis.
Castelele se realizează în general din beton armat, turnul fiind executat prin glisare, iar rezervorul se liftează sau
se toarnă în cofraj executat la cota necesară.
Rezervoare de înălţime
Castelul de apă – rezerva de apă , asigura debitul şi presiunea in rețeaua publică:
instalație de alimentare, de preaplin, golire, distribuție, incendiu;
instalație de iluminat, scări de acces , paratrăsnet;
Cuva din beton , turn din beton , zidărie de cărămidă sau piatră, fundaţie;
Se amplasează de obicei in zone industriale .
Rezervor de înălţime pentru alimentarea instalaţiilor interioare din clădiri:
instalații de alimentare, distribuție , preaplin, golire;
se izolează împotriva înghețului – cutie de lemn, rumeguș;
se montează pe postament din lemn , beton , profile metalice , cu tava din tabla de hotel zincat
pentru colectarea scurgerilor
Castel de apă
Rezervor precomprimat
Fig.15. Reţea
arborescentă.
Dispoziţia inelară a unei reţele este cea mai indicată, deoarece prezintă siguranţă în exploatare atât la consum
obişnuit şi mai ales în caz de incendiu, deoarece un defect pe un sector al reţelei nu lasă fără apă nici o parte din
localitate, pe când la o reţea ramificată un defect întrerupe distribuţia pe o mare parte din suprafaţa localităţii. în
acelaşi timp, reţeaua inelară micşorează, într-o mare măsură, acţiunea loviturilor de berbec şi necesită diametre mai
reduse de conducte.
Singurul dezavantaj al reţelelor inelare îl prezintă lungimea ceva mai mare a conductelor reţelei.
Reţelele subterane de alimentare cu apă pot fi pozate în şanţuri separate, în şanţuri comune, în canale şi galerii
edilitare (fig. 16).
Îngropate in sol – sub adâncimea de îngheţ stabilită pentru localitatea respectivă, distanţele minime
in plan orizontal si vertical precum si condiţiile de amplasare la traversări si încrucişări cu alte reţele
sau obstacole sunt indicate in următorul tabel :
La alegerea materialului conductelor pentru alimentarea cu apă trebuie luate în considerare următoarele
criterii:
• Costul iniţial
• Rezistenţa la rupere
• Treptele de presiune
• Rigiditatea
• Rezistenţa la încovoiere/turtire
• Combustibilitatea
Hidranţii
Hidranții de incendiu se vor așeza de regulă pe conductele de serviciu, in special la intersecţia străzilor, precum
si de-a lungul lor. In cazul hidranţilor cu Dn>70mm se admite montarea lor direct pe conducte principale.
Hidranții subteranii sunt prevăzuți cu dispozitive de golire a apei pentru a se evita îngheţarea lor in timpul
iernii. Racordarea la reţeaua exterioară se face prin intermediul unei piese de legătură fixată cu flanşa de corpul
subteran al hidranților.
Hidranții de suprafață sunt ușor de identificat se pot racorda rapid la sursele de alimentare cu apă si la
echipamentul de stins incendii.
Hidranții pentru stropit spatii verzi se prevăd in toate ansamblurile de clădirii care au amenajate
peluze de iarba si flori. Se montează la nivelul terenului in cutii de protecție
CAPITOLUL 8
INSTALAŢII INTERIOARE DE APĂ
Instalaţiile interioare din clădiri reprezintă un ansamblu de conducte şi accesorii care preiau apa din conducta
publică şi o transportă până la punctele de consum. Orice clădire este legată la conducta publică prin conducta de
branşament.
Un branșament poate alimenta o clădire sau mai multe (ansamblu de clădiri). Pe conducta de branșament se
montează :
robinet – vana de concesie – pentru întreruperea alimentării cu apă in caz de nevoie ;
blocul apometrului – apometru , vane - pentru înregistrarea consumului de apă .
Apometrul este un contor care măsoară debitul de apă - poate fi montat în subsol sau într-un cămin special de
apometru care se poate situa atât în interiorul clădirii, cât şi în exterior.
Lângă apometru se mai montează:
1. Un filtru mecanic;
2. Înainte de apometru se instalează un robinet de închidere pentru a permite verificarea sau înlocuirea
apometrului;
3. O vană de golire după robinetul de închidere, care permite verificarea clapetei de sens;
4. O vană de golire sau un racord pentru furtun pentru a permite golirea conductei.
În subsoluri, apometrul trebuie instalat:
1. Orizontal
2. La min. 0.2 m de la perete
3. La min. 0.2 m, respectiv max. 1.2 m deasupra pardoselii.
Instalațiile interioare sunt alcătuite din – conducte , armaturi , aparate , utilaje , pentru transportul distribuția
apei de la branșament , conducta publică , sursa proprie de apă , până la ultimul punct de consum.
După presiunea de serviciu , disponibilă apei in punctul de racord :
instalaţii interioare racordate direct la conducta publică, sursa proprie – când presiunea din conducta
publică asigură presiune necesară funcţionării tuturor punctelor de consum din clădire .
instalații interioare racordate indirect la conducta publică, prin intermediul unor instalații de ridicare a
presiunii când presiunea din rețeaua publică este mai mică decât presiunea necesară instalației
interioare.
prin intermediul instalației de pompare cu rezervor de înălţime.
După scopul folosirii apei :
instalaţii interioare de alimentare apă rece, apă caldă pentru consum menajer
instalații interioare de apă rece pentru incendii
instalații interioare de alimentare apă industrială.
După numărul rețelelor de distribuție :
cu o rețea pentru toate consumurile (menajer, industrial de incendiu)
rețele separate pentru fiecare categorie de consum
rețele comune pentru anumite consumuri ( menajer si incendiu)
După poziția de montaj a conductei principale de distribuție :
cu distribuție superioară
cu distribuție inferioară
cu distribuție mixtă
După forma rețelei de distribuție :
rețea ramificată
rețea inelară
rețea mixtă
După regimul de presiune al apei
cu o zonă de presiune
cu două sau mai multe zone de presiune
Elemente componente :
conducte principale de distribuție – alimentare directă din branșament sau din instalația de ridicarea
a presiunii (instalații de hidrofor)
coloane verticale – alimentate din conducta principală de distribuție ,
conducte de legătură la punctele de utilizare a apei – apa ajunge la bateriile amestecătoare de apă
rece si apă caldă montate la punctele de consum ( cadă , chiuvetă , spălător )
armături (robineţi,reductoare de presiune ,etc.)– montate in diferite puncte ale instalației.
aparate de măsură si control (apometre,manometre,termometre)
Conductele se execută din țevi de otel zincat, cupru, plumb de presiune, polietilenă PE HD, PVC,
polipropilenă PP-R.
Instalația interioară
pentru distribuția apei
reci in scopuri menajere
1. conducta principală
de distribuție
2. coloana
3. conducta de legătură
la punctele de consum
ale apei
4. robinet de închidere si
golire
5. robinet cu ventil drept
6. robinet cu plutitor
pentru alimentarea cu
apa a rezervorului de
spălare a closetului
racord la bateria
amestecătoare
Conductele de distribuție a apei calde de consum au trasee paralele cu conductele de apă rece.
Se execută din țevi de otel zincat. Pe traseele orizontale conductele de apă caldă se montează deasupra
conductelor de apă rece.
Pe traseele verticale conductele de apă rece si apă caldă sunt paralele si la distanţe min. 3 cm, pentru a evita
transferul de căldură de la o conductă la alta .
Pentru compensarea dilatărilor se prevăd compensatoare de dilatare – lire de dilatație .
La baza coloanelor se montează robineţi de închidere, golire .
Temperatura apei calde de consum + 60 …..+ 65 ºC .
Sunt proiectate pentru a ţine sub control şi a stinge un eventual incendiu care ar putea să apară într-o clădire.
Au o mare importanţă, deoarece protejează atât bunurile materiale, cât şi viaţa ocupanţilor clădirii. Cele mai utilizate
tipuri de instalaţii pentru combaterea incendiului sunt cele cu hidranţi interiori şi cele cu sprinklere sau drencere.
Aceste instalaţii pot fi separate sau comune cu reţelele de alimentare cu apă potabilă sau industrială. De asemenea,
ele se pot prezenta în varianta umedă (conductele fiind pline cu apă şi aflate sub presiunea reţelei) sau uscată
(conductele nu sunt pline cu apă, iar alimentarea se face de către pompieri prin conectarea la
sistemul stradal de hidranţi sau la un bloc de pompe)
Punctele de consum sunt constituite de hidranţi interiori tip C (echipaţi cu furtunuri cu diametrul de 52 mm)
sau bobine cu furtunuri de diametru 25 sau 19 mm.
Rețelele de apă pentru hidranți de incendiu amplasați in interiorul clădirilor sunt obligatorii in :
clădiri de locuit cu 12 sau mai multe etaje.
clădiri pentru cazare (cămine, hoteluri,etc.),
clădiri administrative, şcoli.
localuri pentru alimentație publică (cantine, restaurante etc.)
magazine(inclusiv depozitele anexe) cu suprafața mai mare de 300 mp.
biblioteci, clădiri cu săli de spectacole
Instalaţia de alimentare cu sprinklere constituie un sistem integrat de conducte alimentate din una sau mai
multe surse şi montate la partea superioară a încăperilor, de care sunt ataşate sprinklerele, grupate în sectoare şi
având o aşezare regulată de tip matricial. Practic, un sprinkler este o duză care pulverizează apa după un anumit profil
spaţial.
Sprinklerul poate fi:
Automat (duza este închisă de un element fuzibil care se declanşează la creşterea temperaturii peste
o anumită limită);
Deschis (fără element fuzibil, caz în care se numeşte drencer); alimentarea lui cu apă se face prin
acţionarea unui robinet care în mod obişnuit se află în poziţia “normal închis”.
Instalaţia de sprinklere nu este proiectată în funcţie de probabilitatea de apariţie a unui incendiu în clădire, ci în
funcţie de gradul de severitate estimat al unui eventual incendiu.
Instalații de sprinklere sunt instalații automate care se compun in principiu din următoarele elemente
principale:
sursa de alimentare cu apă,
aparatele de control si semnalizare,
conductele de distribuție
capetele de sprinklere.
Instalația trebuie să fie in permanent sub presiune si se poate proiecta in următoarele sisteme: cu apă ,cu
aer comprimat, cu apă si aer.
Tipuri de sprinklere
Instalațiile de drencere servesc la crearea unei perdele de apă cu ajutorul cărora se limitează posibilitățile de
întindere a incendiilor si se asigură protecția contra acțiunii focului a unor elemente de construcții.
Drencerele se aşează la distanţe de 0,5 până la 2,5 m unul de altul in funcţie de locul unde sunt amplasate , de
scopul urmărit si de pericolul de incendiu.
Rețeaua de conducte pentru alimentare cu apă a drencerelor se poate face inelară sau ramificată.
Alimentarea cu apa a instalațiilor de sprinklere si drencere poate fi separată sau comună cu cea a hidranților
de incendiu sau cu cea de apă potabilă si industrială. Rețelele de conducte ale instalațiilor de sprinklere si drencere se
fac de obicei inelare însă pot fi executate si in sistem ramificat.
Rețeaua de conducte se execută cu țevi din oţel si îmbinări din piese fasonate din fontă maleabilă sau cu ţevi
din oţel si îmbinări din sudură. Acestea se vor monta cu o pantă de minim 1 % pentru diametre de până la 50 mm si
de cel puţin 0,5 % pentru diametre mai mari de 50 mm.
Distribuția superioară (cu staţie de hidrofor) se adoptă in general in cazul in care alimentarea cu apă la clădiri
se face cu ajutorul unui rezervor de presiune amplasat in pod, sau in cazul instalaţiilor in clădiri fără subsol
reprezentată prin figura de mai jos.
Distribuția inferioară are conducta de distribuţie amplasată in subsolul sau la parterul clădirii şi poate fi vizibilă
sau in canal. Această distribuţie este cea mai uzuală necesitând lungimi minime de conducte si de izolaţii speciale in
comparaţie cu distribuţia superioară,reprezentată in figura de mai jos.
Avantaje: aspect estetic , execuție ușoară, posibilităţi uşoare de control , revizie si reparaţii, nu prezintă
pericol de îngheţ si nici de inundare a clădirii, consum redus de materiale.
Instalațiile pentru prepararea apei calde de consum sunt constituite din : aparate , conducte , armaturi ,
accesorii.
Aparatele de preparat apă caldă = schimbătoare de căldură.
Schimbătoare de căldura de suprafață, recuperative – formate din tronsoane tip - manta cilindrică , ţevi din
alamă, plăci tubulare, racorduri pentru intrarea / ieşirea apei calde de consum si a agentului termic încălzitor folosit (
apa fierbinte, apa caldă, abur ).
Schimbătoarele de căldură sunt prevăzute cu instalaţie de automatizare care menţine constantă temperatura
apei calde de consum.
Sunt aparate in contracurent, încălzirea apei de consum se face prin transfer termic , intre agentul termic si apa
de consum, prin peretele țevilor .
Schimbătoare de căldură cu acumulare de apă = boilere , compuse din : rezervoare cilindrice orizontale sau
verticale , serpentina prin care circulă agentul termic ( apă caldă , abur , abur fierbinte ) , racord la partea inferioară
pentru intrarea apei reci , racord la partea superioară pentru apa caldă de consum .
Cazane – încălzirea apei prin arderea unui combustibil , solid , lichid , gazos .
Încălzitoare electrice – boilere electrice – cu rezistenţă electrică , transmite direct căldura apei .
Pentru prepararea apei calde se folosesc : energie electrică , gaze naturale , energie solară.
În conformitate cu standardul STN 06 0320, apa caldă de consum (prescurtat ACC) este o apă potabilă care a
fost încălzită şi care îndeplineşte criteriile din STN 83 0611, adică este o apă folosită pentru spălatul corpului, a vaselor,
rufelor şi pentru curăţat.
Apa caldă de consum trebuie să îndeplinească o serie de condiţii sanitare şi de calitate. Aceste criterii se
referă în principal la:
Parametri chimici;
Temperatură;
Cerinţe de igienă;
Parametri fizici.
Există o serie de cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească şi echipamentele pentru prepararea şi distribuţia
ACC.
Figura 56: Proporţia amestecului AR/ACC pentru umplerea unei căzi de baie de
100 litri, la temperatura t = 38°C
Rezultatul comparaţiei:
1. ACC = 50° C şi AR = 15° C necesită ACC - 65,7 litri şi AR - 34,3 litri
2. ACC = 38° C şi AR = 15° C necesită: ACC – 100,0 litri şi AR – 0,0 litri
Instalaţiile de distribuţie a ACC care nu sunt echilibrate cauzează probleme atât producătorului, cât şi
consumatorilor. Aceste probleme se referă la parametri termici şi presiuni necorespunzătoare ale ACC livrate.
O soluţie avantajoasă este montarea de vane de echilibrare la baza coloanelor. Vanele de echilibrare sunt mai
ieftine decât vanele automate, dar trebuie ajustate cu scule speciale, folosind proceduri de echilibrare. Debitul este
mărimea reglată, nu temperatura. Temperatura poate fi măsurată. Vanele de echilibrare dau informaţii complete
despre condiţiile hidraulice din reţea, calculează corecţiile care se pot face, eventual ajustarea pompelor de circulaţie.
Ele fac posibilă diagnosticarea instalaţiei.
Utilizarea lor este necesară pentru reţele ACC mari şi complexe.
Instalația de hidrofor este o instalație de pompare la care pe conducta de refulare a pompei se montează
un rezervor închis hidropneumatic = rezervor de hidrofor .
Se utilizează când presiune din conducta publică nu asigură presiunea necesară din instalaţia interioară, iar
consumul este neuniform in timp.
Pompele aspiră apa din rezervorul tampon si o refulează in rezervorul hidroforului la presiunea necesară
punctelor de consum, de unde apa la presiunea necesară ajunge la consumatori .
În recipientul de hidrofor se acumulează apa, care ajunge la un nivel si o presiune. Presiunea este determinată
de presiunea pernei de aer din recipientul de hidrofor – care este asigurată de un compresor.
Când apa ajunge la nivelul maxim aerul comprimat ajunge la presiunea maximă, care determină oprirea
pompelor, prin intermediul unui presostat cu contacte electrice .
Presostatul comandă oprirea si pornirea pompelor in funcţie de presiunea pernei de aer .
Pe măsură ce consumul de apă creşte, nivelul apei scade, perna de aer se destinde, presiunea aerului scade,
până ajunge la presiunea de pornire a pompelor . Presiune de pornire / oprire a pompelor este controlată si sesizată
de presostat cu contactul electrice .
Pompele pornesc când apa ajunge la nivelul minim si se opresc când apa ajunge la nivelul maxim in recipientul
de hidrofor . Pornirea / oprirea este comandată de un presostat , care sesizează presiunea pernei de aer . Perna de aer
este asigurată de un compresor .
Concluzii: - pompa asigura presiunea apei, perna de aer menţine apa acumulată in rezervor la presiunea creată
de pompă. Conductele –elemente închise pentru circulaţia fluidelor .
Dacă presiunea apei din reţea este mai mică decât presiunea minimă necesară funcţionării celui mai
dezavantajat consumator, se impune utilizarea unor soluţii de ridicare a presiunii apei. Această creştere a presiunii
poate fi obţinută utilizând:
Pompe pentru ridicarea presiunii;
Un rezervor de înălţime;
O instalaţie de hidrofor.
Următorii factori funcţionali influenţează alegerea celui mai potrivit sistem:
debitul maxim necesar, exprimat de obicei în l/s;
volumul minim de apă care este posibil să fie solicitat în perioada de vârf de consum;
frecvenţa şi durata consumului;
presiunea necesară.
De asemenea, sunt şi alte criterii de care trebuie să se ţină cont:
Costurile de investiţie;
Costurile de exploatare;
Tipul clădirii;
Importanţa asigurării unei alimentări continue cu apă, fără întreruperi.
Există cinci metode de bază pentru a preveni pătrunderea apei dintr-un sistem cu apă nepotabilă în sistemul
cu apă potabilă (dacă între ele există o conexiune):
1. O pungă/strat de aer (separare fizică între reţele – mărimea ei trebuie să fie cuprinsă între 20 şi 100 mm
deasupra nivelului apei);
2. Un ansamblu cu două clapete de sens;
3. Un ansamblu bazat pe principiul “presiune redusă împotriva curgerii inverse” (compus din 2 clapete de sens
independente, un reductor de presiune diferenţial şi robineţi de probă);
4. Un dispozitiv presurizat de rupere a vacuumului (întrerupe vacuumul care cauzează aspirarea apei în direcţie
opusă curgerii atunci când apar condiţii de sifonaj invers, este compus dintr-o clapetă de sens şi o vană care
permite accesul aerului, ambele funcţionând independent)
5. Un dispozitiv atmosferic de rupere a vacuumului.
Toate trebuie montate în poziţie orizontală. Alte recomandări:
În cele mai înalte puncte ale coloanelor se montează aerisitoare;
Deasupra pardoselii de la nivelul cel mai inferior se montează vane de separare şi golire.
Figura 31:
Dispozitive
de protecţie
fi umplut cu un material absorbant (ex. cauciuc), în urma dilatărilor şi contracţiilor ţevii s-ar produce un
zgomot suplimentar datorită frecării.
Conducte de distribuție ramificate - se adoptă in toate cazurile in care nu se impune o siguranţă mărită in
alimentarea cu apă a consumatorilor. Forma ramificata prezintă avantajul unui consum mai redus de material datorită
atât realizării unor trasee mai scurte, cât si unor diametre mai mici; prezintă însă dezavantajul scoaterii din funcţiune a
consumatorilor situaţi in aval de punctul in care s-a produs defecţiunea pe conducta de distribuţie.
Conducte de distribuție inelare - se adoptă in cazul in care consumatorii necesită un regim continuu de
alimentare cu apă datorită unor condiţii legate de procesul tehnologic sau de combatere a incendiilor.
Conducte cu distribuție mixtă - parţial inelare, parţial ramificate, pot să apară in cazul in care se prevede o
distribuţie comună pentru consumatori care trebuie alimentaţi cu apă, fără întrerupere si consumatori obişnuiţi.
Alte scheme
Instalaţie interioară de
alimentare cu apă:
a) cu distribuţie mixtă (sistem
deschis); b) cu distribuţie
inferioară (sistem închis)
Instalaţie interioară de
alimentare cu apă:
a) ramificată, cu distribuţie
inferioară; b) inelară
Instalaţie interioară de
alimentare cu apă:
sistem combinat
(hibrid)
Alimentarea directă sub presiunea apei se utilizează când presiunea apei in reţeaua publică este suficient de
mare pentru a asigura o funcționare permanentă a tuturor punctelor de consum; in clădiri până la 3-4 etaje este
schema cea mai folosită, fiind cea mai simplă.
Alimentarea cu rezervor de înălţime se adoptă in cazul când presiunea din conducta publică scade in timpul
zilei periodic (in orele de consum maxim) si nu mai este suficientă asigurarea funcţionării normale a tuturor punctelor
de consum; in acest caz apa se acumulează intr-un rezervor numit ''de înălţime''(amplasat in general in podul clădirii)
in perioada când presiunea apei din reţeaua publică este cea normală, iar in orele de presiune scăzută, datorită
consumului mărit pe reţea, instalaţia interioară este alimentată cu apa din acest rezervor.
Alimentarea cu pompa direct din rețeaua interioară se utilizează numai când consumul de apă este constant si
când presiunea apei in rețeaua publică nu este suficientă in permanenţă. În orele de presiune normală in rețeaua
publică alimentarea se face direct, iar in perioade de presiune scăzută se pune in funcțiune pompa. Pentru a
împiedica trecerea apei din rețeaua interioară in cea exterioară in timpul funcționării pompei, se montează pe
legătura directă un ventil de reținere.
Alimentarea cu pompa si cu rezervor de înălţime se folosește când presiunea in reţeaua publică este
permanent scăzută sau pe perioade mai lungi, insuficientă pentru funcţionarea normală a punctelor de consum, iar
consumul de apă este foarte variabil, cea ce face ca funcţionarea continuă a pompei să nu fie raţională. În acest caz
reţeaua interioară este alimentată si direct printr-o conductă de ocolire a pompei.
Alimentarea cu pompe si rezervoare pneumatice (stație de hidrofor) se utilizează când presiunea in reţeaua
publică este in mod permanent sau pe perioade lungi insuficientă pentru funcţionarea normală a tuturor punctelor de
consum, consumul de apă fiind variabil. Staţia de hidrofor este formată din pompele de alimentare, din unul sau mai
multe rezervoare pneumatice (recipiente de hidrofor sub presiune amplasate de obicei lângă pompe) si din accesoriile
respective). Schemele de alimentare cu apă cu staţie de hidrofor sunt cele mai uzuale in clădirile in care nu se poate
asigura funcţionarea instalaţiei direct cu apă la presiunea reţelei publice.
1. conducta publica
2. branșament
3. apometru
4. conducta de ocolire
5. robinet
6. robinet de închidere cu descărcare
(golire)
7. rezervor - tampon deschis
8. distribuitor
9. robinet cu plutitor
10. conducta de aerisire
11. pompe
12. clapete de reținere
13. conducta de ocolire
14. recipient (rezervor) de hidrofor
15. compresor de aer
16. motor electric pentru antrenarea
compresorului
17. filtru pentru aer
18. clapeta (ventil) de reținere pentru aer
19. ventil de siguranță
20. presostat
21. automat pentru acționarea motorului
electric al pompei
22. conducta principala de distribuție a
apei
23. coloana
24. conducta de legătură de la obiectul
sanitar la coloana
25. punct de consum al apei (obiect
sanitar)
26. hidrant interior pentru incendiu
27. robinet de închidere cu descărcare
28. sticla de nivel
Alimentarea pe două sau mai multe zone se utilizează in clădirile foarte înalte a căror instalaţie necesită
limitarea presiunii pe zone, astfel încât in fiecare zona presiunea statică să nu depăşească 60 mcolH2O; de asemenea
se utilizează in clădirile in care la etajele inferioare sunt amplasate instalații cu consum mare de apă (bucătarii,
spălătorii, duşuri), iar presiunea reţelei publice poate asigura funcţionarea normală numai a punctelor de consum de
la aceste etaje. In schemele cu distribuţie pe zone, zona inferioară este alimentată în general direct cu apa din reţeaua
publică, iar zonele superioare si hidranţii de incendiu de la toate etajele de către o staţie de hidrofor.
a - cu pompa in rezervoarele de
înălţime ale celor trei zone.
b - cu alimentare intermediara de la
zona 1 la zona 2 si de la zona 2 la
zona 3.
c - cu alimentare separata pe cele trei
zone
La realizarea instalaţiilor pentru construcţii se utilizează o serie de materiale şi echipamente între care
conductele, armăturile şi fitingurile (piesele speciale) au un rol prioritar. Tipurile principale de conducte utilizate sunt:
tuburi din fontă de presiune şi de scurgere, tuburi din beton armat şi precomprimat, tuburi din azbociment, tuburi şi
ţevi din mase plastice, ţevi din oţel, ţevi din cupru, etc. Armăturile care se montează pot fi: de trecere, de închidere,
pentru reglare, pentru siguranţă, pentru golire, pentru comandă, etc.
MATERIALE:
Țevi si fitinguri metalice:
• Țevi din otel
• Fitinguri zincate
• Țevi si fitinguri din cupru
• Țevi din plumb de presiune
Țevi si fitinguri din materiale plastice
• Țevi si fitinguri din polietilena de înaltă
densitate PPHD
• Țevi si fitinguri din PVC
• Țevi si fitinguri din polipropilena PP-R
ARMĂTURI:
• Robinete de colt cu ventil
• Robinete cu ventil drept
• Robinete cu sertar si corp oval
• Robinete cu ventil sferic si racord
olandez
• Robinete de reținere cu ventil din
fontă
• Reductoare de presiune pentru apa
Proprietăţile conductelor:
Etanşare optimă pentru fluide, siguranţă în funcţionare;
Robusteţe: capacitatea de a prelua suprapresiuni, lovituri accidentale sau forţe externe;
Rezistenţă la coroziune şi la variaţii de temperatură;
O suprafaţă internă cât mai netedă (rugozitate mică, dar şi un număr minim de îmbinări);
Elasticitate adecvată – capacitatea de a prelua dilatările datorate variaţiilor de temperatură, dar şi
eventuale deplasări ale elementelor de construcţii şi ale clădirii;
Durata de viaţă cât mai lungă;
Montaj, întreţinere, reparaţii / înlocuire cât mai uşoare.
Durata de viaţă normată a unei conducte, în funcţie de materialul din care este confecţionată, variază după cum
urmează: fontă – 80 ani, beton armat – 70 ani, plastic – 50…55 ani, oţel – 40 ani, azbociment – 30 ani.
Presiunea Nominală - PN este (supra)presiunea maximă în regim de funcţionare la temperatura mediului ambiant (20
°C), la care este asigurată durata de viaţă normată a îmbinărilor conductelor şi armăturilor.
1. În literatura tehnică presiunea nominală se notează prescurtat PN, urmată de o valoare numerică
-1
(care exprimă presiunea în 10 MPa), adică PN 6 înseamnă o (supra)presiune în conductă în valoare
de 0.6 MPa;
2. Presiunea nominală este în realitate strict legată de temperatura de funcţionare.
1
Presiunea Clase de funcţionare Presiunea
2
Nominală B A I II III de încercare
Temperatura de funcţionare (°C)
PN (MPa)
Minimă Maximă
-50 -25 +200 +300 +400
Presiunea de regim maximă ppmax (MPa)
0,4 0.04 0.04 0.04 - - 0,10
1 0.10 0.10 0.10 0.08 - 0,20
2,5 0.25 0.25 0.25 0.20 - 0,40
6 0.63 0.63 0.63 0.50 0,40 0,90
10 1.00 1.00 1.00 0.80 0,63 1,50
16 1.60 1.60 1.60 1.30 1,00 2,40
25 2.50 2.50 2.50 2.00 1,60 3,80
40 4.00 4.00 4.00 3.20 2,50 6,00
1 Clasele IV - IX se referă la temperaturi în funcţionare cuprinse între 425 şi 600°C.
2 Presiunea de încercare se referă la condiţii de testare la rece.
Conductele metalice şi cele ceramice sunt caracterizate practic prin diametrul interior (DN/DI), iar conductele
din material plastic şi cele din cupru, prin diametrul exterior (DN/DE).
Motive:
Conductele din material plastic sunt produse pentru diferite trepte de presiune, prin schimbarea grosimii
pereţilor şi păstrarea constantă a diametrului exterior;
În acest mod, fitingurile se pot utiliza în mod unitar pentru toate treptele de presiune;
Diametrul exterior trebuie menţinut constant (indiferent de treapta de presiune) pentru a permite o potrivire
precisă cu diametrul interior al pieselor de legătură.
La alegerea materialului conductelor pentru alimentarea cu apă trebuie luate în considerare următoarele
criterii:
• Costul iniţial
• Costul de montaj
• Durata de viaţă estimată
• Greutatea
• Rezistenţa chimică
• Susceptibilitatea la coroziune
• Prelucrarea facilă
• Dilatarea termică
• Pierderile de presiune în conducte
• Rezistenţa la rupere
• Treptele de presiune
• Rigiditatea
• Rezistenţa la încovoiere/turtire
• Combustibilitatea
• Uşurinţa în realizarea îmbinărilor
• Spaţiul necesar
• Standardele şi specificaţiile tehnice în vigoare
• Dacă se pretează la montare îngropată
Conductele de apă trebuie să fie cât mai scurte şi să urmeze traseul cel mai direct spre punctele de consum:
1. Trebuie utilizate sisteme complete de conducte, care includ elementele de prindere, protecţie, precum şi
tehnologii/kituri de întreţinere şi reparaţii;
2. Montajul conductelor trebuie făcut de aşa manieră încât să asigure stabilitatea instalaţiei şi a clădirii, să existe
un acces uşor pentru întreţinere şi reparaţii, iar eventualele defecţiuni/avarii să nu pericliteze integritatea
construcţiei;
Conductele de apă nu se vor instala:
1. În spaţii în care există pericol de îngheţ;
2. Pe/în anvelopa care protejează din punct de vedere termotehnic clădirea;
3. Sub fundaţiile din beton armat;
4. Îngropate în pământ sub pardoseala celui mai de jos nivel;
5. Pe pereţii care despart camerele de baie de dormitoare sau camere de zi,
1. dacă greutatea acestora este mai mică de 22 kg/m2;
6. În spaţii cu mediu toxic, mai ales dacă ulterior ajung în spaţii cu mediu benign;
7. În coşuri de fum sau canale de ventilare;
8. În/pe acoperişuri.
Conductele de apă se montează cu pantă în sens invers curgerii.
Ele trebuie să fie izolate termic. Grosimea minimă a izolaţiei depinde de locul în care sunt montate. Dacă există
pericol de coroziune din partea apei, se vor lua măsuri de protecţie (tratarea fizică, magnetică sau chimică a apei).
1. Fiecare conductă trebuie să aibă un singur branşament la reţeaua publică
2. Panta conductei de branşament este de min. 0,3 % spre conducta publică
3. Adâncimea minimă de montaj în pământ este de 1,2 - 1,6 m, max. 2 m;
4. Zona de protecţie împotriva distrugerilor provocate de avarii este de 2 m de ambele părţi ale conductei,
măsuraţi din axul conductei.
ţevi din cupru: - ecruisat (dur, rigid), sub formă de bare drepte;
- recopt (moale), sub formă de colac;
ţevi din plumb: - de presiune, sub formă de colac;
- de scurgere, sub formă de bare;
Unitate
Parametru de PVC PVC-C HDPE PEX PP-1 PB
măsură
Densitate kg/m 1440 1540 920 950 900 1120
Punct de MPa 55 60 8 24 34 40
rupere
Rezistenţă la MPa 45 65 12 30 35 40
tracţiune
Ductilitate % 20 20 600 400 600 30
Modul de MPa 3000 3100 600 900 1300 2000
elasticitate
Rezistenţă la MPa 90 120 20 32 46 65
încovoiere
Rigiditate kJ/m 3-5 3 Nu crapă Nu crapă 7-15 15-20
Punct de °C 76 112 30 65 83 100
înmuiere
-5 -5 -5 -5 -5 -5
Coeficient mm/m.°C 8.10 7.10 18.10 20.10 15.10 7.10
de dilatare
termică
Coeficient W/m.K 0,15 0,14 0,34 0,43 0,34 0,21
de conducţie
termică
Domeniul de °C 5 … 40 5… 100 - 50 … +30 -50… +100 5 … 80 -40 … +90
utilizare
(temperatură)
Domeniile de utilizare ale diferitelor tipuri de ţevi din material plastic, precum şi sudabilitatea lor, sunt
prezentate în tabelul 3.
Tabelul 4: Comparaţie între 3 tipuri de ţevi care pot fi utilizate pentru instalaţiile de canalizare
Materialul conductei de
canalizare
Proprietăţi HDPE PVC Fontă
Rezistenţa de scurtă durată la temperaturi √ √ √
ale fluidului de până la 80°C
Rezistenţa de lungă durată la temperaturi ale fluidului de până la 80°C √ √
Rezistenţa la solvenţi √ √
Rezistenţa la abraziune √ √
Rezistenţa la formarea crustelor (depuneri) √ √
Rezistenţa la radiaţia UV √
Necesitatea protejării conductei în cazul √
montării în terenuri agresive
Rezistenţa la impact √ √
Flexibilitatea √
Materialul este reciclabil √
Eficienţa izolării fonice √ √
Uşurinţa în realizarea îmbinărilor √ √ √
Posibilitatea prefabricării √ √
Problemele care apar în legătură cu conductele din plastic îşi au originea în:
1. Combinarea şi amestecarea produselor de la mai mulţi producători diferiţi, sau cu specificaţii tehnice diferite
(Acelaşi tip generic de ţeavă prezintă diferenţe de la producător la producător !);
2. Combinarea plasticului (ţevi, fitinguri, etc.) cu alte materiale care au o durată de viaţă mai mică (de exemplu
sistemul de distribuţie al apei se execută din plastic, iar distribuitorul din oţel);
3. Nu se respectă prescripţiile de montaj stipulate de către producător (de exemplu distanţa dintre elementele
de susţinere) şi nu se permite deplasarea conductei (compensatori “U”);
4. Utilizarea conductelor din plastic pentru instalaţiile de combatere a incendiilor, fără ca acestea să fie
protejate la foc;
5. Legături/îmbinări între plastic şi metal.
Trebuie ţinut cont de faptul că producătorii ţevilor din material plastic îşi ajustează produsele în funcţie de
cererea pieţei. În viitor se prevede că vor apărea noi materiale plastice, iar cele clasice vor avea parametrii radical
modificaţi.
Alegerea materialului cel mai potrivit pentru realizarea unui anume tip de instalaţie, care să răspundă cel mai
bine scopului necesită o cunoaştere cât mai bună a materialelor şi a caracteristicilor acestora.
Important de reţinut!
o Proprietăţile materialului conductei sunt determinante în alegerea tipului de conductă pentru o
folosinţă sau alta.
o Modalităţile de îmbinare a conductelor infuienţează alegerea materialului după cum montarea se
face în exterior aerian sau subteran şi în interiorul clădirilor peste finisaje, mascat sau îngropat.
8.15.4. Îmbinarea prin sudare a ţevilor din polietilenă de înaltă densitate (PEHD)
Ţevile din PEHD (polietilenă de înaltă densitate), în funcţie de diametru (d) se pot suda: cap la cap, cu
manşon, tip şa, în ramificaţie, sau cu element rezistiv.
Polietilena este un material termoplastic, flexibil, insipid, inodor, netoxic ce se descompune aproape de +300
o o
C şi se înmoaie în jurul temperaturii de +115 C.
Modul de prelucrare al polimerilor termoplastici, respectiv comportarea lor la sudare este funcţie de relaţiile
reciproce dintre factorii externi (temperatură, timpul de acţionare a temperaturii, presiunea de contact, timpul de
acţionare a presiunii, etc.) şi structura polimerilor, care este strict determinată de mecanismele de legătură
moleculară.
Sudarea polimerilor termoplastici se poate realiza în domeniul de temperaturi cuprinse între înmuierea-
respectiv topirea cristalelor şi temperatura de degradare termică.
În vederea realizării în bune condiţii a îmbinărilor sudate a ţevilor din polietilenă de înaltă densitate este
necesară asigurarea următoarelor condiţii:
încălzirea şi menţinerea pieselor în zona de sudare la o anumită temperatură de sudare Ts;
realizarea unui contact cât mai bun al suprafeţelor pieselor de sudat în zona de îmbinare;
asigurarea unui timp optim de desfăşurare a procesului de sudare.
În procesul de sudare temperatura este factorul cel mai important, de aceea toate procedeele de sudare sunt
legate de încălzirea , respectiv de introducerea de energie termică la locul contactului dintre piesele ce urmează a fi
sudate.
Sudarea cap la cap cu element încălzitor – se recomandă la ţevile din PEHD cu diametre peste 110 mm (d ›
110 mm).
1) pregătirea pentru sudare:
o în echipamentul de sudare aşezat pe o suprafaţă orizontală plană se montează bacurile având mărimea
corespunzătoare ţevilor ce urmează a fi sudate;
o în vederea compensării (evitării) eforturilor de încovoiere care pot apare în ţeavă în echipamentul de sudare,
se recomandă utilizarea unor dispozitive cu role pentru susţinerea ţevilor de o parte şi de alta a
echipamentului de sudare;
o capetele ţevilor ce urmează a fi sudate se curăţă de impurităţi pe aproximativ 0,5 m, la exterior şi interior
(după posibilităţi);
o nu se admit defecte ale capetelor ţevilor cum ar fi: neregularităţi ale suprafeţelor, neomogenităţi ale culorii,
ovalitate, etc;
o se introduc ţevile în bacurile echipamentului de sudar, astfel încât lungimea liberă a capătului ţevilor să fie de
aproximativ 30-40 mm;
o se potriveşte atât înălţimea cât şi poziţia dispozitivelor de susţinere a ţevilor, astfel încât ţevile să fie în
contact cu partea inferioară a bacurilor;
o se închide partea superioară a bacurilor şi se măsoară excentricitatea; dacă excentricitatea este mai mare
decât cea admisă, bacurile se desfac şi se încearcă găsirea unei poziţii optime prin rotirea ţevilor;
o ţevile fixate definitiv, prăfuite sau cu alte impurităţi care nu pot fi elimina-te în stare uscată se curăţa cu o
lavetă (cârpă) îmbibată cu alcool tehnic, tetraclorură de carbon sau alţi diluanţi pentru grăsimi care nu lasă
urme la evaporare;
o după uscare se montează în echipament freza şi se începe prelucrarea capetelor de ţeavă alegând forţa de
apăsare astfel încât discurile aşchietoare să se acţioneze uşor;
o frezarea se continuă până când lungimea materialului desprins de pe suprafeţele frontale ale ţevilor are o
lungime de aproximativ 1,5 ori (o dată şi jumătate) lungimea circumferinţei ţevii;
o forţa de apăsare se va reduce treptat la zero, fără desfacerea bacurilor;
o cele două capete se îndepărtează, se scoate freza din echipament iar capetele ţevii se aduc din nou în
contact; capetele ţevilor se apasă cu forţa de sudare verificându-se excentricitatea şi deschiderea acestora,
care dacă sunt în limitele admise se poate începe sudarea;
o elementul încălzitor se curăţă cu o cârpă care nu conţine fibre sintetice şi nu lasă scame;
o cel puţin o dată pe zi, la începerea programului de lucru se verifică menţinerea şi uniformitatea temperaturii
pe suprafaţa elementului încălzitor;
o
o nu se admit variaţii ale temperaturii elementului încălzitor mai mari de ± 5 C faţă de cea indicată de acesta;
o
o elementul încălzitor se aduce la temperatura de sudare, T= (200-220) C, utilizându-se temperaturi mai
scăzute (spre limita inferioară) pentru ţevi cu grosime mai mare.
2) sudarea propriu-zisă
o sudarea se face conform diagramei de sudare;
o capetele de ţeavă se îndepărtează pentru a introduce elementul încălzitor între acestea, după care apropiind
lent ţevile se apasă cu forţa (presiunea) de încălzire până când pe circumferinţa ţevilor apare un inel de
material topit;
o menţinerea ţevilor în această fază se face un anumit interval de timp (conform diagramei), după care forţa de
apăsare se reduce treptat la zero;
o la epuizarea timpului de încălzire, ţevile se depărtează la (50-60) mm, iar elementul încălzitor se retrage
(îndepărtează);
o se aduc din nou în contact capetele ţevilor apăsând cu o forţă ce va creşte progresiv până la valoarea forţei
necesară sudării;
o
o forţa se menţine la această valoare până la răcirea îmbinării (aprox. +40 C), după care se reduce trepat la
zero;
o nu este permisă răcirea îmbinării sudate prin ventilarea aerului sau cu apă.
3) condiţii de lucru
o procesul de sudare se va desfăşura în condiţii atmosferice bune-fără măsuri de protecţie suplimentare, când
o
temperatura mediului ambiant este de minim +5 C (lipsa curenţilor de aer, precipitaţii atmosferice);
o când condiţiile atmosferice sunt neprielnice (vânt, lapoviţă, ploaie, ninsoare) locul de sudare va fi protejat
obligatoriu cu cabine gen cort încălzit.
4) asigurarea calităţii
o la încheierea lucrărilor este necesar ca executantul să prezinte beneficiarului „cartea tehnică” a lucrării, care
să cuprindă:
- calitatea şi dimensiunile ţevilor şi fitingurilor folosite;
- numele şi poansonul sudorului;
- documente atestând toate controalele de calitate efectuate, etc.
Polietilenă de înaltă Piesă pentru cuplare PVC-piese Ţevi şi fitinguri din Ţevi PVC-G (greu)
densitate din fontă (Gibault) speciale cupru
Pompe centrifugale de
înaltă presiune & debit
mare
Rezervoare – tampon
Aceste rezervoare au fost concepute
si realizate pentru stocarea apei potabile.
Sunt turnate dintr-o singură bucată si
sunt confecţionate din polipropilenă
alimentară de foarte bună calitate, fapt
ce asigura protecţia împotriva razelor
ultraviolete. Sunt uşoare, incasabile, uşor
de manipulat si la cerere pot fi prevăzute
cu accesoriile necesare: robineţi cu
plutitor, robineţi de golire, preaplin.
Domeniile de utilizare sunt: instalații
hidrosanitare, instalații de irigație,
tratament al apei, industria chimică.
Funcţionare – utilizare fără incidente sau probleme; periodic se fac verificări asupra gradului de uzură şi
deteriorărilor.
Întreţinere – operaţiuni pentru păstrarea parametrilor de funcţionare ai instalaţiei în limite normale fără a
cheltui sume importante de bani;
Reparaţie – înlocuirea unui element din instalaţie, corectarea funcţionării lui sau adăugarea de noi materiale;
Reconstrucţie – aducerea construcţiei la condiţiile iniţiale, după eliminarea prin înlocuire a elementelor uzate –
la capătul duratei de viaţă a respectivelor elemente;
Modernizare – intervenţii făcute cu scopul de a îmbunătăţi o stare de lucruri existentă.
Întreţinerea este secretul unei durate de viaţă îndelungate şi a funcţionării tuturor componentelor
oricărei instalaţii;
Furnizorul instalaţiei descrie metodele de întreţinere şi frecvenţa lor în protocolul care se încheie la
punerea în funcţiune a instalaţiei;
Pentru clădirile importante se recomandă a utiliza reguli de funcţionare;
Strategia pe termen lung în domeniul întreţinerii trebuie să se bazeze pe trecerea de la întreţinerea
preventivă clasică la întreţinerea de tip predictiv şi proactiv.
Principiile sunt:
1. Cuantificarea statutului şi calităţii operaţiilor de întreţinere prin indicatori cheie;
2. Siguranţă;
3. Directive tehnico-organizaţionale privind performanţa sistemului
4. Concentrarea asupra cauzelor problemelor, nu asupra consecinţelor.
După perioade îndelungate în care instalaţia nu a fost folosită, acesta trebuie bine spălată în interior
cu cantităţi suficiente de apă.
Tabelul 5: Măsuri care trebuie luate în funcţie de durata de nefolosire al instalaţiei interioare de apă, independent de
materialul conductelor (după DIN 1988)
Perioada de Măsuri înaintea absenţei Măsuri după reîntoarcere
absenţă
>3 zile Apartamente: Se închide robinetul Se deschide robinetul de închidere al instalaţiei
de închidere al Se lasă apa să curgă la canal min. 5 minute
instalaţiei
Case: Se închide robinetul Se deschide robinetul de închidere
instalaţiei de după Se lasă apa să curgă la canal min. 5 minute
apometru
>4 Apartamente: Se închide robinetul Se deschide robinetul de închidere al instalaţiei
săptămâni de închidere al Se spală întreaga instalaţie
instalaţiei
Case: Se închide robinetul Se deschide robinetul de închidere
instalaţiei de după Se spală întreaga instalaţie
apometru
>6 luni Se închide robinetul de închidere al Se deschide robinetul de închidere al instalaţiei
instalaţiei, se goleşte instalaţia Se spală întreaga instalaţie
Se deconectează instalaţia de la Se va informa operatorul local de apă sau
reţea. instalatorul autorizat
>1 an Se reface legătura instalaţie la reţea
Următorul pas după evaluare este găsirea şi compararea opţiunilor privind reparaţiile:
Studiul soluţiilor tehnice se aplică la orice tip de reparaţii, fie ele mici, medii sau mari;
Acestea reprezintă documente care contribuie la luarea deciziilor cu privire la soluţia optimă
şi la alegerea furnizorului;
Bugetul alocat diferitelor soluţii tehnice determină necesitatea stabilirii unui cost iniţial
pentru reparaţiile dorite şi constituie baza planurilor financiare de întreţinere şi reparaţii.
1- conducta publica
2- conducta de bransament
3- rezervor tampon deschis
4- distribuitor
5- plutitor
6- conducta de aerisire
7- pompa
8- clapeta de retinere
9- conducta de ocolire
10-clapeta de retinere
11-instalatie ( puncte de consum)
Instalaţia de hidrofor
Instalaţia de hidrofor reprezintă o instalaţie de pompare la care pe conducta de refulare a pompei se montează
un rezervor închis, numit recipient de hidrofor. Acesta conţine la partea inferioară apa si la partea superioară,
deasupra nivelului apei, aer comprimat.
Instalaţia de pompare cu recipient de hidrofor se foloseşte atunci când presiunea disponibilă a apei din
conducta publică in punctul de racord este temporar sau permanent mai mică decât sarcina hidrodinamică
necesară a apei din instalaţia interioară, iar consumul de apă din clădiri este neuniform in timp.
Instalaţiile de hidrofor se prevăd in special pentru alimentarea cu apă a ansamblurilor de clădiri de locuit, in
care debitul de apă consumat prezintă variaţii mari in timp intre valorile maxime si minime, datorită
nesimultaneitatii in funcţionare a diferitelor puncte de consum ala apei in scopuri menajere.
pompele pentru ridicarea presiunii apei, care aspiră apa din rezervorul – tampon deschis si o refulează in
instalaţia interioară la punctele de consum prin intermediul recipientului de hidrofor. Pe conducta de refulare
a pompei se montează o clapetă de reţinere, care are rolul de a împiedică întoarcerea apei din hidrofor spre
pompă, in perioadele când pompa nu funcţionează;
recipientul de hidrofor in care apa refulată de pompă este menţinută la nivelul de presiune creat de pompă
de către aerul comprimat aflat deasupra apei. Recipientul de hidrofor este prevăzut cu racorduri de intrare
si de ieşire a apei; cu racord pentru intrarea aerului comprimat si pentru montarea supapei de siguranţă,
racorduri pentru armăturile indicatorului cu sticla de nivel, cu racord pentru montarea manometrului
necesar pentru citirea presiunii din interiorul recipientului şi cu racord pentru golirea apei din recipient
compresorul de aer care serveşte pentru crearea pernei de aer comprimat din recipientul de hidrofor.
Compresorul de aer este pus in funcţiune la pornirea instalaţiei de hidrofor când se creează perna de aer
comprimat si in timpul exploatării instalaţiei, când este necesară completarea pernei de aer comprimat. Pe
conducta de refulare a aerului comprimat, la ieşirea din compresor, se montează o clapetă de reţinere care
are rolul de a împiedică întoarcerea si evacuarea aerului din hidrofor prin compresor, în exterior
instalaţia de automatizare pentru pornirea si oprirea automată a pompei, compusă dintr-un presostat cu
contacte electrice, care comandă acţionarea motorului electric de antrenare a pompei, circuitele electrice si
automatul de pornire-oprire a motorului electric al pompei;
armaturile de închidere, de siguranţă care au rolul de a asigura instalaţia contra suprapresiunilor
accidentale;
rețeaua de conducte care face legătura intre rezervorul-tampon, pompe, hidrofor si conductele de distribuţie
a apei;
Curgerea apei de la un nivel energetic dat, la unul superior, se poate realiza numai dacă se transmite apei o
anumită energie necesară pentru ridicarea ei la înălţimea respectivă si pentru învingerea rezistențelor hidraulice
întâmpinate la transportul prin conducte. Această energie este transmisă apei de către pompa care transformă
energia mecanică dată de motorul de antrenare in energie hidraulică .
Clasificarea pompelor
Pompele sunt mașini hidraulice , din categoria generatoarelor hidraulice , care transformă energia mecanică
Em, primită la arbore in energie hidraulică Eh, in scopul vehicularii apei care primește energie utilă:
După principiul de funcționare, generatoarele hidraulice se clasifică conform STAS 7215 in :
Turbopompe, care pot fi :
o centrifuge ( monoetajate , bietajate , multietajate , in simplu sau dublu flux );
o elicoidale ( diagonale normale sau rapide, axiale normale etc .);
Pompe volumetrice :
o cu piston;
o rotitoare (cu angrenaje, cu palete oscilante sau culisante, cu inel de lichid, cu pistoane
rotative etc );
o ejectoare ( elevatoare ).
Pompe speciale, de diferite tipuri :
o pentru incendiu, cu antrenare prin transmisie cardanica de la motoarele autospecialelor de
intervenție;
o pentru transportul substanțelor agresive chimic .
In interiorul stației de hidrofor, utilajele, aparatele, armăturile si conductele se amplasează astfel încât să se
asigure :
accesul ușor al personalului de exploatare pentru manevrarea vanelor sau pentru întrețineri si reparații
curente ;
utilizarea la maximum a spațiului tehnic disponibil, pentru evitarea supradimensionărilor construcției
respective.
In scopul reducerii ( evitării) transmiterii zgomotelor si vibrațiilor de la pompe si compresorul de aer prin
instalație (rețeaua de conducte ) la elementele de construcție, se iau măsuri de izolare fonică prin :
montarea pompelor si compresorului pe un postament din beton prevăzut cu un strat de plută de 8-
10 cm grosime;
montarea unor amortizoare elastice intre pompe si rețea.
Pentru colectarea apei scurse pe pardoseală de la presetupele pompelor sau de la golirea unor părţi ale
instalației si evacuarea ei la canalizare, in interiorul instalației de hidrofor se prevede un recipient de pardoseală cu
capac si grătar metalic, racordat la conducta exterioară de canalizare.
Sistemul de canalizare exterioară cuprinde ansamblu de conducte, construcţii şi dispozitive, care colectează,
transportă, epurează şi evacuează ape uzate dintr-un centru populat sau industrial, numit bazin de canalizare, intr-un
emisar ( râu, fluviu, mare, lac).
Sistemele pot fi:
Sistem unitar – o singură rețea de canalizare pentru ape uzate menajere industriale si ape pluviale.
se adoptă in localităţi importante
avantaje – cheltuieli reduse pentru funcționare, exploatare, întreţinere.
dezavantaj – la ploi torențiale conductele suprasolicitate, se poate produce inundarea subsolurilor
clădirilor.
Sistem separativ – rețele de canale separat pentru ape uzate si separat pentru ape meteorice .
sistem adoptat in localităţi mici .
dacă terenul este in pantă scurgerea apelor meteorice se face la suprafaţa străzilor folosind rigole.
Sistem mixt – sistem unitar si separativ
Schema cuprinde reprezentarea in plan orizontal a elementelor care formează sistemul de canalizare:
rețeaua exterioară de canalizare compusă din:
1 - canale de serviciu, 2- colectoare secundare, 3- colectoare principale, 4 – sifon de canalizare, 5 – camera de
intersecție, 6 – camera de deversare, 7 – canal de deversare, 8 – gura de descărcare, 9 – emisar.
instalații de pompare
instalații de epurare
teren de valorificare a nămolurilor rezultate din procesul de epurare.
Colectoarele de canalizare pot fi faţă de emisar: paralele, perpendiculare, radiale, ramificate.
Rețeaua exterioară de canalizare constituie partea din sistemul de canalizare care cuprinde canale si
construcții anexe, având rolul de colectare şi transportare a apelor uzate şi meteorice de la căminele de racord ale
instalaţiei interioare a clădirilor până la emisar.
Rețele exterioare secundare – se amplasează in interiorul ansamblurilor de clădiri, preiau apele din căminele
de racord ale instalațiilor interioare.
Reţelele secundare de canalizare din ansamblul de clădiri se execută, în general, în sistem, unitar. La reţelele
exterioare secundare, racordarea instalaţiilor interioare de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi
meteorice, care sunt concepute în sistem separativ, se face prin conducte distincte în căminele exterioare de record.
De exemplu, pentru un ansamblu de clădiri de locuit în fiecare cămin exterior de record sunt evacuate din clădiri prin
conducte separate apele uzate menajere şi respective, apele meteorice.
Pentru reţelele exterioare de canalizare din ansambluri de clădiri se utilizează, în general, tuburi de canalizare
cu secţiune circulară, din următoarele materiale: beton simplu sau beton armat, materiale ceramice, gresie antiacidă,
materiale plastice şi mai rar din fontă şi oţel.
Tuburile din beton sunt cele mai utilizate pentru ape uzate neagresive sau slab alcaline (pH=8-10); se fabrică cu
diametre între 200 şi 1000 mm. Îmbinarea tuburilor din beton se realizează fie cu mufe, fie cu cep şi buză.
Căminele de racord ca şi cele de vizitare se pot executa din zidărie de carămidă, din beton sau tuburi de beton
prefabricate. Secţiunile căminelor sunt standardizate, iar înălţimea lor variază în funcţie de cota de montare a
tuburilor de canalizare. Pentru accesul personalului de întreţinere în timpul exploatării reţelei, căminul este prevăzut
cu o gură de acces închisă cu un capac metalic montat pe o ramă încastrată în beton, iar în interior sunt prevăzute o
serie de trepte fixate în peretele lateral.
La reţeaua exterioară secundară de canalizare din ansambluri de clădiri se racordează şi gurile de scurgere a
apelor meteorice care sunt amplasate la rigole. Gurile de scurgere sunt prevăzute cu depozit pentru colectarea
depunerilor prin sedimentare şi sifon care are rolul de a împiedica ieşirea gazelor rău mirositoare din conductele de
canalizare în atmosferă. Apele canalizate de rigola intră în gura de scurgere prin capacul metalic prevăzut cu orificii ale
acesteia şi după sedimentarea impurităților grosiere, ies prin sifon şi tubul de record, în conducta exterioară de
canalizare.
În interiorul unor platforme industriale şi pe căile mai puţin circulate, apele meteorice sunt canalizate prin
rigole acoperite cu plăci perforate din beton.
Conductele exterioare secundare de canalizare au traseul paralel cu conturul clădirilor şi se amplasează pe cât
posibil în spaţii verzi. Pentru a se efectua cât mai puţine intersecţii între reţelele de canalizare exterioară şi cele de
alimentare cu apă, gaze etc., se recomandă amplasarea reţelelor de canalizare paralele cu una din laturile clădirii, iar
celelalte reţele paralele cu latura opusă.
Adâncimea de montare a tuburilor din reţeaua exterioară de canalizare depinde de urmatorii factori:
cota de îngheţ a pamântului care variază între 0,8 şi 1,0 m;
cota de ieşire a conductelor de canalizae din interiorul clădirilor;
pantele normale de montare, care asigură curgerea apelor uzate cu nivel liber;
adâncimea de montare creşte odată cu lungimea traseului de canalizare;
anumite obstacole care trebuie ocolite prin coborârea nivelului canalizarii.
Adâncimea de montare a tuburilor de canalizare în punctul cel mai indepărtat al canalizării determină cota de
montare pentru întreaga reţea, până la canalul colector principal.
Rețele exterioare principale – colectează apele din rețelele secundare prin intermediul căminelor de racord.
Pot fi executate in sistem unitar, separativ, mixt, adoptând scheme paralele, perpendiculare radiale, ramificate.
Colectoarele principale de canalizare, care preiau apele uzate din reţelele secundare şi le transportă până la
staţia de epurare şi de aici la emisar, se amplasează în lungul străzilor din centrele populate sau zonele industriale.
În general, se utilizează canale închise din beton simplu sau armat, prefabricate sau turnate pe loc, cu secţiuni de
diferite forme (ovoide, clopot, semieliptic etc.).
Reţeaua exterioară principală de canalizare cuprinde o serie de construcţii accesorii unor debite variabile,
asigurându-se regimul de curgere cu nivel liber. Astfel, pentru preluarea debitelor mari de apa ce apar în cazul unor ploi
abundente pe anumite reţele de canalizare exterioară, se pot prevedea bazine de retenţie, care permit înmagazinarea
temporară a apelor uzate. De asemenea în anumite puncte ale reţelei se execută cămine de canalizare. Caminele sunt
construcţii anexe ale retelelor exterioare de canalizare, care asigura accesul la reţea, trecerea apelor uzate dintr-un
tronson în altul, efectuarea unor operaţii de exploatare sau întreţinere. Căminele montate pe reţelele de canalizare
exterioară pot fi de vizitare a reţelei, de rupere de pantă, de spălare etc.
Căminele de rupere de pantă sunt construcţii anexe care permit disiparea energiei apei, astfel încât viteza pe canal
să nu depasească valorile maxime admise. Aceste cămine realizează coborârea nivelului canalizării exterioare cu o cota h
variabilă în funcţie de cota radierului canalizării din aval, cotele terenului etc. În interiorul căminului se montează uneori
elemente pentru intensificarea disipării energiei apei uzate.
Căminele de spălare servesc pentru curăţarea reţelei exterioare de canalizare şi sunt prevăzute în interior la
intrarea şi ieşirea apei uzate, cu câte o clapetă cu lanţ pentru acţionare.
În prima faza a procesului de spălare, accesul apei uzate în conducta de intrare este liberă şi cel din conducta de
ieşire închis. Apele uzate se acumulează în cămin până la nivelul conductei de siguranţă şi apoi se deschide brusc
clapeta conductei de ieşire, producând o curgere la secţiunea plină cu viteza mărită a apei uzate către avalul
căminului. Se realizează astfel antrenarea impurităţilor depuse pe fundul canalelor.
Construcții anexe ale rețelelor exterioare de canalizare – asigură funcționarea, exploatarea, întreţinerea
reţelelor de canalizare.
Se compune din:
guri de scurgere - colectează ape meteorice si ape de spălare a străzilor - amplasate la marginea părţii
carosabile a drumului, lângă bordura trotuarului.
guri de scurgere cu depozit si sifon –folosit in sistemul unitar. Sifon cu garda hidraulică.
guri de scurgere fără depozit si fără sifon –folosit in sistemul separativ.
guri de zăpadă – colectarea si transportul hidraulic al zăpezii.
cămine de acces la reţea - care pot fi:
cămine de vizitare –amplasate la schimbarea diametrelor, schimbarea pantelor, schimbarea
direcţiei, la intersecţia a două canale nevizitabile.
cămine de spălare – acumulează apa pentru spălarea canalelor din avalul căminului .
cămin de rupere de pantă – amplasate in punctele in care terenul are denivelări mari, terenul are
panta mare > panta maximă admisă, apa are viteza mare, producând eroziunea canalului. Căminul
reduce viteza apei.
camere de racord – unirea a două sau mai multe canale.
traversări – construcții necesare trecerii unor obstacole( râuri, văi, alte conducte, şosele, căi ferate)
bazine de reținere – acumularea temporară a apei meteorice
deversoare –pentru descărcarea apelor meteorice in emisarul cel mai apropiat
guri de descărcare – evacuarea apelor in emisar.
Cămine de vizitare
a) cu fundație proprie si pereți din prefabricate, b) construit pe colector,
c) cu pereți din zidărie de cărămidă sau beton turnat pe loc
1. fundaţie, 2. tub prefabricat, 3. rigola, 4. camera de lucru, 5. trepte, 6. perete din cărămidă
Canalele şi conductele care alcătuiesc reţelele exterioare de canalizare trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii de calitate, impuse de caracteristicile apelor uzate transportate, de structura şi configuraţia terenului în care
se montează etc.
Condițiile principale ce trebuie îndeplinite sunt următoarele :
să reziste la sarcinile mecanice sau de altă natură la care sunt supuse;
să fie impermeabile, adică să nu permită infiltraţia şi extrafiltraţia;
să fie rezistente la agresivitatea apelor uzate transportate;
să aibă o rugozitate cât mai redusă.
Instalații de pompare a apelor uzate având bazinul de recepție adiacent sălii motoarelor electrice
a) Pompa cu ax vertical, b) Pompa cu ax orizontal
1.Conducta intrare ape uzate, 2.Bazin, 3.Pompa, 4.Racord de aspirație, 5.Conducta de refulare
Epurarea mecano-biologică foloseste activitatea unor microorganisme care oxidează sau mineralizează
substanţele organice aflate în apa uzată. Această reacţie este precedată de o epurare mecanică, al carei scop
este îndepărtarea unei parţi din impurităţi, în vederea măririi productivităţii întregii instalaţii.
După terminarea lucrărilor de montaj înainte de astuparea tranșeei, reţelele de canalizare se probează,
după cum urmează:
o se verifică pantele de montaj ale conductelor, printr-un nivelment executat cu aparate
topometrice. Se fac cel puțin două vizări la 100 m, din care nu trebuie să rezulte devieri ale cotei
radierului mai mari de ± 5 cm;
o se efectuează o probă de etanşeitate. Pentru canalele din beton sau bazalt îmbinate prin mufe
ştemuite cu frânghie gudronată, tronsonul se umple cu apă la înălţimea de 1m deasupra crestei
canalului din amonte. La canalele cu cep şi buză se umple tubul la gradul de umplere de calcul
(circa 1/2 din diametru) şi se verifică vizual comportarea gulerelor de etanşare .
După efectuarea acestor probe şi verificarea execuţiei căminelor, instalaţia poate fi recepţionată.
Reţelele exterioare de canalizare sunt exploatate de întreprinderile de gospodărie orăşenească, prin
echipe specializate care dispun de dispozitive pentru curăţirea canalelor şi de maşini dotate cu pompe pentru
spălarea şi desfundarea conductelor.
Cămin inspecție si
curăţire PVC
Inel cu trepte
Placa de acoperire
Stații de epurare
Ministaţia de epurare SBR LEADER este un sistem pentru tratarea apelor uzate menajere (capabil să preia si să
epureze apa uzată provenita de la un număr de 4 pana la 150 locuitori echivalenţi) destinat imobilelor:
o locuințe particulare,
o case de vacanţă, pensiuni,
o hoteluri,
o sedii de societăţi,
o secții de producție
care nu sunt conectate la un sistem centralizat de canalizare
Incorporând tehnologia de ultima oră in domeniul epurării apelor menajere (SBR sequencing batch reactor -
in traducere reactor biologic cu alimentare secvențială) ministaţia SBR LEADER asigură o calitate a efluentului care
permite evacuarea acestuia in orice receptor natural.
• Evacuarea apei astfel limpezite se face către receptori naturali (sol, curs de apa, puţ
absorbant, sau stocată in diverse recipiente pentru lucrări de agricultură).
Atenție!
In funcție de numărul de utilizatori ai stației aceasta necesită vidanjări periodice ale
nămolului depus pe fundul compartimentelor, de regula la 18-24 luni.
Separatoare de hidrocarburi
Principiul de funcționare
Conform standardelor UE, orice spălătorie auto, service, stație de carburanți platforme industriale, trebuie să
aibă rigole, deznisipatoare si sisteme de pre-epurare cu separator si decantor de produse petroliere, pentru a
preveni poluarea mediului cu produsele petroliere folosite in activitatea curentă.
Principiul de funcționare al separatoarelor de hidrocarburi se bazează pe diferența de greutate specifică dintre
apă si hidrocarburi, respectiv a materialelor solide aflate in apele reziduale.
Prezenta substanțelor care pot conduce la formarea unor emulsii stabile trebuie evitata încă din faza de
proiectare.
Apa uzată intră in separator prin racordul de intrare, curgerea fiind liniştită de spărgătorul de jet instalat in
interior. Particulele grosiere (nămolul) se separă gravitaţional decantându-se la fundul separatorului in primul
compartiment (decantor de nămol). In continuare, apa uzată intră in compartimentul de separare a hidrocarburilor,
unde, datorită diferenţei de greutate specifică, hidrocarburile se separă formând un strat la suprafaţa apei.
Filtrul coalescent ajută la separarea particulelor foarte fine de hidrocarburi existente in apa uzată. Din camera
de separare, fluidul schimbă direcţia de curgere si trece prin filtrul coalescent si print-un sistem de șicane. Filtrul
coalescent este alcătuit dintr-un amestec de fire dispuse intr-o structură aleatoare care creează microturbulenţe
locale si o curgere tridimensională. Acest regim de curgere are rol de a prelungi si intensifica contactul efluentului cu
suprafața fibrelor.
Micro-picăturile de ulei, prea fine pentru a fi separate in prima fază, ajung astfel in contact cu fibra si aderă la
aceasta. In timp, prin aderarea mai multor picături se formează una mai mare, care datorita forţei ascensionale, se
desprinde si urcă la suprafaţă. Sistemul de şicane reţine aceste picături sub forma unei pelicule fine la suprafaţă
interstiţiului dintre ele, de unde sunt îndepărtate prin golire (vidanjare).
Apa curata este evacuată de sub stratul de hidrocarburi pe principiul vaselor comunicante, gravitațional.
Ramificaţie reglabilă
Colectarea apelor uzate si evacuarea lor din rețeaua de canalizare interioară, in reţeaua de conducte de
canalizare exterioară prin căminul de racord .
Apele uzate sunt:
ape uzate menajere – clădiri civile, social –culturale , industriale,
ape uzate industriale – din procesele tehnologice, pot fi curate ( răcirea utilajelor, condiționarea
aerului ) sau cu impurităţi ( substanţe chimice )
ape meteorice (pluviale) - precipitații, topire zăpadă
Caracteristicile apei uzate
Pentru evacuarea apelor uzate din reţeaua interioară in reţeaua exterioară, apa trebuie să îndeplinească
anumite condiţii :
o să nu atace materialul conductelor,
o să nu conţină păcură, benzine, gazoline, care pot produce amestecuri detonante
o să nu conţină substanţe otrăvitoare ( toxice), agenţi patogeni (produc boli)
o să nu conţină substanţe radioactive
o să nu aibă temperatura mai mare de + 40 - 50°C.
Când apele nu respectă condiţiile impuse, se tratează local in instalaţii de epurare, înainte de a fi evacuate in
reţeaua exterioară. Funcţie de natura si provenienţa apelor uzate, instalaţiile de canalizare interioare se clasifică in:
instalații pentru ape uzate menajere, clădiri civile , social-culturale , industriale;
instalații industriale ;
instalații pluviale – pentru toate categoriile de clădiri.
Instalaţia trebuie proiectată pentru a asigura o circulaţie adecvată a aerului în toate conductele, fără a exista
pericolul de sifonaj sau aspiraţie a gărzilor hidraulice în condiţii normale de utilizare.
Sifoane de pardoseala
a) simplu cu ieșire verticală, b) combinat cu ieșire verticală si cu un racord,
c) combinat cu ieșire orizontală si cu un racord, d) sifon tip U cu un colector
In conductele orizontale de legătura de la obiectele sanitare la coloană, apa curge gravitaţional, fie cu nivel
liber, fie la secţiunea plină a conductei, in funcţie de gradul de utilizare a obiectului sanitar. Pentru aceasta, conductele
de legătură trebuie să aibă un anumit diametru corespunzător debitului de apa evacuat si să fie montate cu o anumită
înclinare faţă de orizontală, numită panta de curgere. Dacă panta de curgere este prea mare, descărcarea apei din
obiectul sanitar prin conducta de legătură in coloană se va face brusc si va apărea o zonă de depresiune (presiune mai
mica decât presiunea atmosferică) in conducta de legătură, care va produce aspiraţia gărzii hidraulice a sifoanelor in
coloană, gazele nocive putând pătrunde apoi din coloană prin obiectele sanitare in încăperi. Acelaşi fenomen se poate
produce si când la aceiaşi conductă de legătură la coloană sunt racordate mai mult de patru obiecte sanitare, datorită
creşterii debitului de apă, deci si a vitezei de evacuare prin conductă. Daca panta de curgere este prea mică, viteza de
curgere a apei uzate este prea mică si suspensiile existente in apă nu pot fi antrenate, astfel că se depun prin
sedimentare, putând duce la înfundarea conductei.
În coloane apa curge prin cădere liberă; la debite mici are loc o scurgere peliculară instabilă, fie sub forma unei
elice cilindrice fie sub forma unei pelicule de valuri având suprafaţa liberă in contact cu aerul care circulă prin coloana
de jos in sus (in contracurent cu apa). Pe măsură ce debitul de apă creşte, curgerea in coloană este perturbată, au loc
ruperi ale peliculei si se pot forma diafragme sau dopuri de lichid care separă in coloane zone de depresiune, si de
suprapresiune (presiune mai mare decât presiunea atmosferică). În punctele de depresiune ale coloanei se produce
aspirația gărzii hidraulice din sifoanele obiectelor sanitare, iar in punctele de suprapresiune are lor refularea apei
uzate din coloana prin conductele de legătura si obiecte sanitare in încăperi. Pentru a evita aceste situații, coloanele
trebuie puse in legătură permanentă cu atmosfera prin conducte de ventilare (aerisire), pentru ca, in interiorul
coloanelor, pe întreaga lor înălţime, presiunea amestecului gaze nocive-aer să fie egală cu presiunea atmosferică,
asigurându-se in acest fel evacuarea rapidă si sigură gazelor nocive in atmosferă.
În conductele orizontale (colectoare) la care sunt racordate coloanele, curgerea apei uzate are loc
gravitațional, cu suprafața liberă, pentru a se asigura evacuarea continuă a gazelor nocive, prin coloane in atmosferă.
Din această cauză, secţiunea transversală a conductei orizontale colectoare este numai parţial umplută cu apă. Se
defineşte gradul de umplere u al conductei colectoare ca fiind raportul între adâncimea h a curentului de apă si
diametrul interior d al conductei
u = h /d ; umax admis 0,65
Spre deosebire de apa uzată convenţional curată (inclusiv apa meteorică), apa uzată menajeră conţine
amestecuri de diferite substanţe dizolvate sau nu, de provenienţă organică sau anorganică, cu dimensiuni diferite.
Aceasta face ca, in timpul curgerii prin colectare de canalizare, unele substanţe să plutească la suprafaţă si să fie
antrenate de apa, iar altele să se menţină in suspensie in masa lichidului sau să se depună prin sedimentare, ducând la
micşorarea continuă a secţiunii de curgere până la înfundarea conductei. Pentru a se evita acest lucru, conducta
orizontală colectoare se montează cu o anumita pantă de scurgere i
i = tg α = H / L .
Pentru același diametru al conductei orizontale colectoare de canalizare, la o pantă minimă de montaj
corespunde o viteză minimă de curgere a apei, la care toate substanţele in suspensie pot fi antrenate, numită viteza
de autocurățire a conductei; la o pantă maximă corespunde o viteză maximă de curgere a apei, peste a cărei valoare
se produc procese de eroziune (deteriorare) a conductei.
Pentru a asigura o funcţionare sigură si o exploatare raţională a instalaţiei de canalizare menajeră, viteza de
curgere a apei prin conducte orizontale colectoare trebuie să fie mai mare decât viteza minimă de autocurăţire, care
este de 0,7 m/s peste conducte din fonta de scurgere si PVC tip U si mai mică decât viteza maximă , care este de 4 m
/s ( 0,7 m/s < w < 4 m/s) .
Pantele normale de montaj ale colectoarelor orizontale de canalizare au valori diferite, in funcție de diametrele
acestora. Intr-o conductă orizontală de canalizare având diametrul d si panta I de montaj date, viteza w de curgere a
apei poate să crească sau să scadă in funcţie de creşterea sau scăderea debitului G de apa evacuat.
G = sw(m3 /s ) .
in care s reprezintă aria secțiunii transversale a curentului de apă in conductă de diametru d, iar viteza w a apei . In
practică debitul de apă uzată se exprimă in litri pe secundă ( l/s ).
In scopul controlului funcţionării si al intervenţiei in caz de înfundare in timpul exploatării, pe reţelele de
canalizare se prevăd piese si dispozitive de curăţire. Astfel, pe coloane se prevăd (tuburi) de curăţire la primul si
ultimul nivel si din două in două niveluri, precum si in punctele care prezintă pericol de înfundare a ţevii .
Pe conductele orizontale, tuburile de curăţire se amplasează in aşa fel încât să fie posibilă curăţirea conductei
in ambele sensuri. Conductele suspendate sub tavane se curăţă printr-un cot cu capac folosit ca dispozitiv de curăţire
si amplasat in instalaţie. Asemenea dispozitive se montează, de regulă, pe conducte de legătură la care sunt racordate
mai mult de trei – patru obiecte sanitare.
În interiorul clădirilor ţevile de scurgere de tip PVC se pot monta aparent sau îngropate în elementele de
construcție - în şanţuri acoperite cu rabiţ şi tencuite; iar în exterior îngropate direct în pământ (fie în canale vizibile sau
nevizibile).
Montarea coloanelor de scurgere din ţevi de PVC precum şi racordarea în scurt (<20 cm) a obiectelor sanitare
o
la coloane se vor executa numai la temperaturi de lucru mai mari de 10 C.
Pentru preluarea dilatărilor, la conductele de scurgere a apelor menajere executate din PVC se folosesc
compensatoare de dilatare axiale din PVC. Acestea sunt alcătuite dintr-o singură piesă; prin partea de sus se introduce
capătul conductei care se poate deplasa liber în interiorul compensatorului, etanşarea realizându-se cu inel special de
cauciuc, iar în partea de jos compensatorul se îmbină cu capătul conductei, prin lipire în mufă.
Compensarea dilatărilor pe coloanele verticale de scurgere a apelor menajere se asigură numai prin
compensatoare axiale montându-se câte un compensator de dilatare la fiecare nivel al clădirii la care coloana
deserveşte cel puţin un obiect sanitar. Se realizează câte un punct fix la jumătatea distantei dintre două
compensatoare vecine care sunt obligatorii la orice sistem de compensare şi un punct fix la ultimul planşeu de sus al
clădirii.
Compensarea dilatărilor la conductele orizontale pentru scurgerea apelor menajere montate aparent, se
asigură de obicei prin schimbările normale de direcţie ale traseelor conductelor respective; numai în cazul în care
aceste schimbări de direcţie nu pot prelua suficient dilatările se recurge şi la compensatoare de dilatare.
La conductele orizontale pentru scurgerea apelor menajere montate îngropat, se prevăd compensatoare de
dilatare în cămine de vizitare numai pe porţiunile de conducte a căror lungime depăşeşte 30 m. Pe porţiuni foarte
lungi se pun compensatoare de dilatare de maximum 30 m între ele.
Ramificațiile de pe coloanele din PVC pentru scurgerea apelor uzate de la bucătării trebuie să fie încadrate de
două puncte fixe obişnuite, unul deasupra şi altul dedesubtul ramificaţiei, în imediata apropiere a acesteia, pentru a se
împiedica deplasarea în sus sau în jos a ramificaţiei, atunci când se scurge apa fierbinte.
Imaginea 4 Imaginea 5
Imaginea 6 Imaginea 7
SIFOANE DE PARDOSEALA
Sifon pardoseală cu două intrări şi o ieşire Sifon pardoseală cu ieşire verticală,cu o intrare laterală
Sifon pardoseală suez cu o ieşire din PVC Sifon pardoseală suez cu o intrare şi o ieşire din PVC
Sifon 100x100 cu ieşire laterală cu grătar plastic Sifon 100x100 cu ieşire verticală cu grătar plastic
Sifon pentru chiuvetă simplu fără ventil Sifon pentru chiuvetă simplu cu ventil 1 ½ Sifon pentru chiuvetă dublu fără ventil
Baterii amestecătoare
Receptoare de acoperiș
Exemplu de folosire a
pompelor în instalaţia
interioară de canalizare a
apelor uzate menajere: cu
bazin de colectare şi pompe
monobloc
Echipamente
pentru curăţirea
canalizării
Separator de grăsimi
Rezervor pentru
sedimentarea
materiilor în
suspensie
CAPITOLUL 11
TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE TEHNOLOGICE.
FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR TEHNICO-SANITARE
11.1. GLOSAR DE TERMENI
Conversia DN 10 mm = 3/8“
mm – ţoli DN 15 mm = 1/2“
DN 20 mm = 3/4“
DN 25 mm = 1“
DN 32 mm = 5/4“
DN 40 mm = 6/4“
DN 50 mm = 2“
Cruste Dacă apa este dură, sau dacă conţine minerale dizolvate sau solide în suspensie,
ea trebuie tratată. Fără un tratament adecvat, se vor acumula depuneri de piatră
sau calcar, care vor afecta negativ echipamentele de încălzire şi performanţele lor,
eficienţa armăturilor, etc.
Dacă apa este “moale” şi agresivă, pe suprafaţa interioară a instalaţiei se vor
găsi silicaţi, calcar şi materii organice. Cel mai adesea acestea apar în zonele în care
stratul de protecţie a fost deteriorat. Au o formă conică, înălţimea până la 25 mm
şi diametrul de până la 50 mm (capacitatea de transport a conductei poate fi
redusă cu mai mult de 50%).
Coroziunea punctiformă se produce din cauză că straturile minerale nu sunt
niciodată uniforme.
Curenţi vagabonzi Curenţii vagabonzi apar în apropierea instalaţiilor electrice care alimentează
mijloacele de transport în comun (tramvai, tren etc.). Coroziunea se produce în
momentul în care curentul continuu intră prin zonele neprotejate în conductă.
Conducta devine conducătoare de electricitate şi curentul iese afară la suprafaţa
conductei prin alte zone neprotejate. În aceste puncte, metalul devine anodic şi ca
rezultat, se produce “scurgerea” particulelor lui în electrolit, dacă solul este
suficient de umed şi conductiv.
Domeniu de Domeniul de funcţionare este o denumire generică pentru corelaţia care există
funcţionare între domeniul presiunilor şi cel al temperaturilor de funcţionare. El este limitat de
presiunea maximă şi de temperatura minimă/maximă de funcţionare.
De exemplu, denumirea PN/II indică faptul că presiunii nominale PN i se asociază
domeniul 2 de funcţionare, când temperatura maximă a fluidului prin conductă
este 300°C.
În practică se face de multe ori o greşeală atunci când este vorba despre
exprimarea presiunii în conducte – de exemplu dacă se afirmă că presiunea în
conductă este de 0,5 MPa, de fapt este exprimată suprapresiunea în raport
cu presiunea atmosferică, iar presiunea în scara absolută are valoarea de 0,6 MPa.
Unităţi de măsură pentru presiune:
1 MPa = 10 bar, 10 atm = 1 MPa (corespunde la PN 10)
1 atm 1 bar 100 kPa 10 m H2O
Fitinguri Noţiunea derivă din limba engleză, din verbul “to fit”= a (se) potrivi. Doar pentru
instalaţiile de apă rece se utilizează aproximativ 33 tipuri de fitinguri (din fontă
maleabilă, alamă, plastic etc.).
În ceea ce priveşte oţelul, pentru apă se utilizează doar fitinguri din oţel zincat.
Alegerea fitingurilor se face pe baza criteriilor estetice şi de igienă.
Filtru fin Protejează armăturile împotriva murdăriei şi impurităţilor (nisip, rugină, etc.).
Problema majorităţii filtrelor este modul lor de curăţire (de obicei neigienic) şi
durata dintre 2 curăţiri succesive. De aceea au fost inventate filtrele
semiautomate, a căror curăţire se face prin clătire sub presiune în curent invers de
apă. Persoana care se ocupă cu întreţinerea are o singură sarcină – să deschidă
vana de golire timp de 10…15 secunde şi să evacueze impurităţile. Astfel, pentru
curăţire se consumă 10 litri de apă pe lună.
Proba de Proba finală a sistemului se face prin intermediul testului cu fum (“peppermint”).
etanşeitate la Aceste teste certifică faptul că toate armăturile sunt etanşe la gaze şi la apă, iar
mirosuri gărzile hidraulice ale sifoanelor sunt impenetrabile.
Se umplu toate sifoanele cu apă
Se produce un fum gros inofensiv (sau se utilizează un aparat special
dedicat), care este pus în legătură cu capătul inferior al canalizării
Când fumul apare la partea superioară a conductei de ventilare, aceasta se
va închide. Apoi se creează şi se menţine o presiune de 0,4 kPa.
Pierderile se localizează acolo unde fumul sau mirosul scapă din sistem,
sau se foloseşte aplicarea unei soluţii cu săpun pentru zonele suspecte.
Testul este acceptat dacă după 0.5 ore de la umplerea conductelor, nu se sesizează
fum sau miros nicăieri în clădire.
Tratarea chimică Schimbul de ioni este un proces chimic de îndepărtare a contaminanţilor ionici
a apei dizolvaţi în apă. Dedurizarea prin metoda schimbătorilor de ioni realizează
îndepărtarea ionilor din depunerile (crustele) de Ca şi Mg şi înlocuirea acestora cu
ioni de Na, care sunt mult mai solubili.
Dezavantaje:
o Costuri relativ mari pentru substanţele chimice
o Scade conţinutul în calciu din apă (sub 20 mg la 1 litru de apă).
Deionizarea este un proces de schimbare de ioni utilizat pentru înlăturarea tuturor
sărurilor dizolvate în apă. Presupune trecerea unui debit de apă prin 2 schimbători
de ioni cu răşini.
Osmoza inversă este o metodă utilizată în principal pentru desalinizarea apei. Apa
este forţată sa treacă sub presiune printr-o membrană. Membrana reţine
moleculele de Na sau Cl sau orice macromoleculă.
Tratarea fizică Este cea mai progresistă metodă, care utilizează un câmp electromagnetic
de tip variabil. Acest câmp degradează combinaţiile calciului şi magneziului din apă. Costul
electrodinamic iniţial este mare, dar costurile de operare sunt minime.
Echipamentele sunt proiectate să trateze apa la intrarea în clădire. Ele utilizează
impulsuri special modulate de curent alternativ de înaltă frecvenţă (7 500Hz).
Cele mai noi echipamente combină procesul de degradare a compuşilor de Ca şi
Mg cu măsurarea, examinarea şi ajustarea funcţionării, toate informaţiile fiind
afişate pe ecran.
Tratarea fizică Această metodă a fost dezvoltată în Austria în jurul anului 1985. Câmpul
de tip electrostatic de mare tensiune (6 500 V; 0,0008 A) modifică sărurile calcaroase.
electrostatic Microcristalele formează conglomerate care nu au suficientă forţă de adeziune
pentru a se prinde de suprafaţa interioară. Apa acţionează ca o soluţie nesaturată şi
treptat dizolvă crustele. Tot procesul are efect 3 zile.
Acest aşa-numit efect MAITRON are avantaje:
Nu schimbă conţinutul chimic al apei, menţine toate mineralele necesare
vieţii şi nu este poluant;
După curăţire, stratul anticoroziv creat prelungeşte durata de viaţă a
conductei
Se utilizează în conexiune cu filtrarea automată – rezultă un sistem
autoprotectiv, care nu necesită practic întreţinere.
apa industriala Apa destinată consumului în procese industriale, tehnologice, precum si altor
nevoi; este lipsită de calităţi de potabilitate;
apa potabila apa care îndeplineşte indicatorii de potabilitate prevăzuţi de legislaţia în vigoare;
ape uzate menajere Apele rezultate din folosirea apei în gospodarii, instituţii publice si servicii, care
provin mai ales din metabolismul uman si din activităţi menajere si igienico-
sanitare;
ape uzate provenite Toate deversările de ape folosite în activităţile economico-industriale sau
din activităţile corespunzând unei alte utilizări a apei, decât cea menajeră;
economice
ape uzate freatice Ape provenite din drenarea pânzelor freatice;
ape meteorice Apele ce provin din precipitaţii atmosferice. Sunt considerate ape meteorice si
apele care provin din stropirea si spălarea drumurilor publice sau private,
a grădinilor si curţilor imobilelor;
autoritate Autoritatea Naţionala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie
competenta Comunala – denumita în continuare ANRSC;
acces la reţea Dreptul utilizatorului serviciilor publice de alimentare cu apa potabila, de a se
racorda si folosi în condiţiile legii, reţelele de distribuţie;
aviz de principiu de Aviz scris eliberat de operator; privind posibilitatea tehnica de racordare a
branşare/ racordare viitorului utilizator; se eliberează la cererea viitorului utilizator spre a-i servi
pentru obţinerea unor autorizaţii sau avize de la terţi;
aviz de branşare/ Document scris dat de către furnizorul de servicii de apa si de canalizare, în
racordare legătura cu posibilităţile si condiţiile de alimentare din instalaţiile sale a unui
consumator cu apa, respectiv, de preluare în instalaţiile sale de canalizare publica
a apelor uzate evacuate de utilizator; Branşarea/racordarea poate fi:
o la instalaţiile administrate de operator; în acest caz avizul se emite în baza
unei documentaţii tehnice vizate de operator
o la instalaţia interioara a unui imobil care este deja racordat;
branşament Partea din reţeaua publica de distribuţie care face legătura între reţeaua
publica si reţeaua interioara a unei incinte sau clădiri aparţinând utilizatorilor.
Branşamentul deserveşte de regula un singur utilizator. Branşamentul până la
contor, inclusiv căminul de branşament si contorul, aparţine reţelei publice de
distribuţie a apei, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia. Pot face
parte din reţeaua publica numai branşamentele care au fost executate cu
respectarea legislaţiei în vigoare privind calitatea în construcţii.
receptor de apa Element fizic al unei instalaţii interioare de apa dotat cu un robinet, prin care se
face prelevarea apei;
regim de restricţie Regim în care este necesara reducerea consumului de apa potabila si / sau
industriala;
regim de avarie Regim în care datorita deteriorării sistemului public de producere, transport si
distribuţie a apei potabile si /sau industriale sau a sistemului public de canalizare,
operatorul este în imposibilitate de a asigura furnizarea apei si/sau preluarea apelor
uzate;
reţea publica de Partea din sistemul public de alimentare cu apa respectiv din sistemul de
alimentare cu apa sau canalizare, alcătuita din reţeaua de conducte, armaturi si construcţii anexe care
de canalizare asigura distribuţia apei, respectiv preluarea, evacuarea si transportul apelor de
canalizare la/de la doi sau mai mulţi utilizatori independenţi, respectiv de la doua
sau mai multe persoane fizice ce locuiesc în case individuale ori de la doua sau mai
multe persoane juridice ce administrează câte un singur condominiu, astfel cum este
definit el de lege.
Părţile componente ale unei reţele de alimentare cu apă, precum si cele ale unei
reţele de canalizare sunt amplasate, de regulă, pe domeniul public; in cazul in care
condiţiile tehnico-economice sunt avantajoase, reţeaua publică de alimentare cu apă
sau de canalizare poate fi amplasată, cu acordul proprietarului, si pe terenuri
private.
Nu constituie rețele publice:
rețelele de distribuție aferente unei singure clădiri de locuit, chiar dacă
aceasta este administrată de mai multe persoane fizice sau juridice;
reţelele de distribuţie aferente unei incinte proprietate privată pe care se află
mai multe locuinţe despărţite de zone verzi si alei interioare private;
reţelele de distribuţie aferente unei platforme industriale, in care drumurile de
acces si spaţiile verzi sunt proprietate privată, chiar dacă aceasta este
administrată de mai multe persoane juridice;
Secțiune de control Locul de unde se prelevează probe de apă in vederea analizelor de laborator,
acest loc fiind:
• pentru apa potabilă si industrială: căminul de branşament/apometru;
• pentru apa uzată: ultimul cămin al canalizării interioare a utilizatorului, înainte
de debuşarea acesteia in reţeaua de canalizare a localităţii;
Servicii de apă si de Activitățile de utilitate publică si de interes economic general, aflate sub
canalizare autoritatea administraţiei publice locale, care au drept scop asigurarea apei potabile
si a serviciilor de canalizare pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor;
Serviciul public de Cuprinde, in principal, activitățile de captare, de tratare a apei brute, de transport
alimentare cu apă si de distribuție a apei potabile si industriale la utilizatori;
Sistem public de Ansamblul construcţiilor si terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor
alimentare cu apa funcţionale si dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de
potabilă alimentare cu apă potabilă. Sistemul public de alimentare cu apă potabilă cuprinde,
de regula, următoarele componente:
a) captări;
b) aducțiuni;
c) stații de tratare a apei brute;
d) stații de pompare, cu sau fără hidrofor;
e) rezervoare pentru înmagazinarea apei potabile;
f) rețele de distribuție;
g) branșamente până la punctul de delimitare;
Adaptor Element (piesă) de legătură între două materiale diferite (ţevi, robinete,
fitinguri)
Adeziv Substanţă organică sau anorganică destinată să lipească (îmbine) între ele,
nedemontabil, două materiale
Aliaj Amestec solidificat a două sau mai multe metale
Apometru Aparat (sistem în general mecanic) destinat să măsoare cantitatea de apă care
(contor de apă) trece într-un interval de timp
Armătură Aparat montat într-o instalaţie, care permite reglarea, controlul, verificarea,
comanda şi siguranţa acestora
Azbociment Amestec omogen de ciment şi fibre de azbest
Filet Nervură (spiră) înfăşurată elicoidal pe o suprafaţă cilindrică sau conică la interior
sau la exterior
Fiting Pisă specială tubulară cu forme diverse, filetată la interiorul sau la exteriorul
intrărilor, cu rol de element de legătură
Flanşă Element de legătură între două conducte sub forma unei coroane circulare
Înşurubare Asamblarea demontabilă a două piese cu filet
Lipire Unirea a două sau mai multe elemente, prin presare, la rece sau la cald, cu
material de adaos
Mufă Manşon, tub scurt care se petrece peste ţeava (tubul) cu diametru normal, în
vederea îmbinării cu etanşare
Niplu Piesă specială (fiting) cilindrică pentru îmbinare având la exterior pe capete, filet
Presare Operaţia prin care un corp este comprimat prin aplicarea (exercitarea) unei forţe
asupra lui
Presiune Mărime fizică, definită ca raport între o forţă şi suprafaţa pe care se exercită şi
caracterizează starea unui fluid
Racord olandez Piesă specială cu filet care asigură îmbinarea demontabilă a două ţevi
Reducţie Element de legătură între două componente de instalaţii care au diametre
diferite
Ventil de reţinere Armătură, dispozitiv mecanic, care permite curgerea lichidului prin conducte,
într-un singur sens
Tipuri de îmbinări, materiale necesare utilizate pentru îmbinare şi materialele din care sunt executate la
diverse accesorii;
1) tip de îmbinare specifică;
2) materiale auxiliare necesare îmbinării;
3) materialul din care sunt făcute;
1 Cu flanşe
3 Fontă
3 alamă
1 Cu flanşe
3 fontă
1 Prin lipire cu aliaj
3 Ţeavă de cupru
3 alamă
Echipamente/reguli de
Scule, dispozitive, Organizarea locului de Controlul calităţii lucrărilor pe
Operaţii şi faze de lucru sănătate şi securitate în Materiale
verificatoare, utilaje muncă operaţii şi faze de lucru
muncă
- Controlul tranşeei trebuie să se
- Metrul
- Lucrătorii vor purta echipament facă în conformitate cu proiectul
--Panglica de oţel
de protecţie. Pământul rezultat din - Dimensiunile în plan, panta şi
1. Trasarea şi executarea Scânduri de trasare Furtun de nivel
- SDV-urile vor fi în stare bună de săpătură se depozitează la adâncimea tranşeei trebuie să
tranşeei şi patului Nisip - Ţăruşi şi capre pentru
funcţionare distanţa minimă de 1 m de corespundă cu dimensiunea din
conductelor trasare
- Se vor respecta normele de SSM la marginea săpăturii proiect
- Hârleţ
specifice lucrărilor de săpătură - Pereţii nu trebuie să prezinte
- Târnăcop
crăpături şi surpări locale
Conductele vor fi aşezate pe
Chingile respectiv cablurile pentru Tuburi pentru marginea tranşeei pe
Maşini şi dispozitive pentru Se verifică sub aspect vizual
2. Montarea conductelor lansarea în tranşee vor fi verificate canalizare aceeaşi parte, asigurând
lansare (macarale pe pneuri, fiecare tub (fisuri, etc.)
în tranşee să nu aibă fisuri şi să suporte Materiale de stabilita-tea acestora cât
şenile, trepiede, etc.)
greutatea tubului etanşare mai aproape de locul de
lansare
- Lucrătorii vor purta echipament
de protecţie.
3. Umplerea parţială cu Pământ ca Pământul se aşează peste
- SDV-urile se vor mânui astfel - Lopată Se verifică sub aspect vizual să nu
pământ peste canale, material de mijlocul tubului, lăsând
încât să se evite accidentarea - Cazma fie astupate îmbinările
lăsând îmbinările libere umplutură liberă zona îmbinării
- Se vor respecta normele de SSM
specifice lucrărilor de săpătură
- Lucrătorii vor purta echipament
- Pompă pentru încărcarea
de protecţie. Sursa de apă sau rezervorul
4. Verificarea la tronsonului
- SDV-urile se vor mânui astfel Sursa de apă se aduc în imediata Se verifică sub aspect vizual
etanşeitate între două - Vas gradat pentru
încât să se evite accidentarea vecinătate a tronsonului de fiecare îmbinare în parte
cămine consecutive măsurarea cantităţii de apă
- Se vor respecta normele de SSM probă
care se adaugă
specifice lucrărilor de săpătură
- Lucrătorii vor purta echipament Pământ ca
Pământul se aşează în
de protecţie. material de - Lopată
straturi şi se compactează Se verifică sub aspect vizual să se
5. Umplerea parţială cu - SDV-urile se vor mânui astfel umplutură şi după - Cazma
pe toată lungimea canalului încadreze în zona reliefului şi
pământ peste canale încât să se evite accidentarea caz beton sau - Scule şi utilaje adecvate
şi se reface zona verde, sau amenajarea din care face parte
- Se vor respecta normele de SSM îmbrăcăminte pentru îmbrăcăminte rutieră
carosabilul
specifice lucrărilor de săpătură rutieră
Operaţii şi faze de Echipamente/reguli de sănătate şi Scule, dispozitive, Organizarea locului de Controlul calităţii lucrărilor pe
Materiale
lucru securitate în muncă verificatoare, utilaje muncă operaţii şi faze de lucru
Obiectul sanitar
- Lucrătorii vor purta echipament de Echipamentul Armăturile să fie stabile şi
protecţie. pentru etanşe pe ob. sanitar
- Chei fixe Obiectul sanitar se aduce
2. Echiparea - SDV-urile vor fi în stare bună de alimentarea cu Ventilul de scurgere fixat stabil
- Chei reglabile la locul de montare, unde
obiectului sanitar funcţionare apă (rece şi şi etanş
- Chei speciale se echipează
- Se vor respecta normele de SSM. caldă) Orientare corectă a orificiului
specifice lucrărilor de montare Sifonul pentru de evacuare a apei
obiectul sanitar
7. Aplicarea pastei de lipit pe capătul ţevii 8. Încălzirea zonei de lipit la temperatura de topire a
aliajului (material de adaos)
materialul cupru
îmbinarea Lipire cu aliaj de lipit
Faza 1 Poziţia 1 SDV Tăietor cu role
Faza 2 Poziţia 3 SDV Debavurator de exterior
Faza 3 Poziţia 6 SDV Debavurator de interior
Faza 4 Poziţia 4 SDV Calibrator
Faza 5 Poziţia 5 SDV Pâslă de şlefuit
Faza 6 Poziţia 7 SDV Pastă decapantă
Faza 7 Poziţia 2 SDV Perie de interior
Faza 8 Poziţia 9 SDV -
Faza 9 Poziţia 8 SDV Lampă cu gaz
Faza 10 Poziţia 10 SDV -
Tăierea tubului
- se face cu ajutorul unui tăietor cu role, prin închiderea progresivă a
tăietorului şi rotirea într-un plan perpendicular pe axa longitudinală a ţevii,
sau cu foarfeca specială pentru ţeavă (se recomandă tăietorul cu role)
FAZA 1
Calibrarea şi şanfrenarea tubului
- este o operaţie obligatorie înainte de introducerea racordului
(partea cu două o-ringuri) în tub ;
- se execută prin introducerea axului calibrator în tub şi rotirea
acestuia până la obţinerea unei suprafeţe perfect cilindrice la interior ;
- după calibrare se face şanfrenarea (teşire) cu ajutorul frezei
FAZA 2
Montarea racordului
- se introduc pe tub cu atenţie piuliţa orientată cu filetul spre capătul
ţevii (eventual prin rotire uşoară), şi inelul de strângere despicat cu partea
conică spre piuliţă;
- interiorul tubului şi o-ringurile se ung cu pastă siliconică pentru
introducerea mai uşoară în
- se introduce în tub racordul prin împingere (eventual şi rotire) uşoară, până
când garnitura de teflon de pe racord se aşează perfect pe capătul tubului
Foarte important!
Înainte de a începe calibrarea asiguraţi-vă că axul calibrator nu prezintă crestături sau muchii ascuţite, care pot
deteriora suprafaţa interioară de etanşare a ţevii.
La montajul îngropat, în şapă sau sub tencuială se va folosi numai ţeavă izolată !
Nu se recomandă montarea îngropată a fitingurilor.
CAPITOLUL 12
INSTALAŢII DE GAZE NATURALE COBUSTIBILE
Difuziunea gazelor.
Aceasta este proprietatea lor de a se amesteca cu alte gaze, de exemplu aerul si de a forma un amestec
omogen. Difuziunea este rezultatul mişcării continue a moleculelor celor doua gaze
Odorizarea gazelor.
Gazele naturale nu au culoare si nici miros. Pentru a le recunoaște prezenţa, în cazul unor defecţiuni în staţiile
de gaze (coroziuni, neetanşeităţi etc.), ele se odorizează căpătând astfel un miros specific, pătrunzător. În ţara noastră
se folosește ca odorizant etilmercaptanul care se fabrică în rafinăriile de petrol. Odorizantul nu trebuie să fie
vătămător, să fie uşor volatil, să nu provoace coroziunea instalaţiilor, să fie greu solubil în apă, să nu reacţioneze
chimic cu gazele si să fie ieftin.
Presiunea gazelor.
Dacă în interiorul unui vas cu pereţii etanşi vom introduce o cantitate de gaz, acesta se va răspândi uni-
form în tot spaţiul si va exercita asupra pereţilor vasului o anumită presiune uniform repartizată. Această presiune va
înregistra aceeaşi valoare în orice punct de pe pereţii vasului respectiv.
Figura 3: Ecuaţiile
arderii pentru
diverşi compuşi
Aşadar, teoretic în urma reacţiei de ardere a metanului rezultă doar apă şi dioxid de carbon.
În condiţii de combustie normală se mai formează şi oxizii de azot (NO-protoxidul de azot şi NO2-bioxidul de
azot) prin reacţia oxigenului cu azotul din aer la temperatură ridicată. Se admite, în mod obişnuit, că NO2 este de patru
ori mai toxic decât NO. În mod obişnuit, în produsele arderii 95% este NO şi doar 5% este NO2.
În atmosferă însă, sub acţiunea vaporilor de apă şi a razelor ultraviolete, NO se transformă repede în NO2 şi apoi
în acid azotic. Prin agresivitatea şi toxicitatea lor, oxizii de azot şi acidul azotic sunt extrem de periculoşi pentru
mecanismul biologic uman. Ei atacă căile respiratorii, mucoasele, transformă oxihemoglobina în metahemoglobină,
ceea ce poate duce la paralizii. O expunere mai îndelungată la acţiunea oxizilor de azot, chiar şi la concentraţii foarte
mici - de numai 0,5 ppm - slăbeşte organismul uman, sensibilizându-l foarte mult faţă de infecţiile bacteriene.
Această influenţă este mai evidentă asupra sănătăţii copiilor.
Dioxidul de carbon în concentraţii normale nu este toxic, fiind considerat nepericulos pentru om. În condiţii de
combustie nesatisfăcătoare, mai ales în încăperi insuficient ventilate, cu probleme de tiraj la coşul de fum, toxicitatea
produselor de ardere se referă la apariţia monoxidului de carbon (CO) şi la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon
peste limitele normale.
Monoxidul de carbon este un gaz fără miros, cu greutate specifică apropiată de a aerului, ceea ce-l face
nedetectabil de către individ, răspândindu-se foarte uşor în aer.
În caz de intoxicare cu acest gaz, presiunea parţială a oxigenului în creier şi ficat scade, iar asfixierea se produce
pe neobservate.
Semnele intoxicaţiei apar treptat, grupându-se în două stadii:
la început apar dureri de cap, însoţite de ameţeli, vâjâituri în urechi, greţuri şi uneori vărsături, intoxicatul
simţind nevoia de aer. De obicei, acesta încearcă să deschidă fereastra sau să iasă din atmosfera otrăvitoare,
dar este împiedicat de ameţeală sau de slăbiciunea pe care o provoacă invadarea sângelui de către CO. În alte
cazuri se produce o toropeală cu halucinaţii şi intoxicatul intră în comă pe nesimţite.
în al doilea stadiu (de comă sau agonie), intoxicatul prezintă o coloraţie roşie-vineţie şi este agitat de
convulsii. Respiraţia este grea, cu horcăituri. Uneori, omul se află în stare de moarte aparentă, neauzindu-se
nici respiraţia, nici bătăile inimii. Chiar şi în această fază, el poate fi adus la viaţă cu ajutorul respiraţiei
artificiale şi prin administrare de oxigen.
Concentraţia Durata
CO şederii Efectul la sfârşitul duratei de şedere
în volum [ore]
1/3000 6 O greutate în frunte, uşoare dureri de cap
1/2500 4 Ameţeli, dureri de cap, greaţă, stări de vomă
1/1000 8-10 Intoxicaţie gravă
1/650 3-4 Moarte
1/300 2-3 Moarte
1/200 1 Moarte
1/100 0,5 Moarte
Mecanismul intoxicării se explică astfel: Hemoglobina (Hb) reprezintă vehiculul de transport al oxigenului în
sânge. În sângele normal, aceasta se prezintă sub două forme: oxihemoglobina (HbO2, combinaţie instabilă a Hb cu
O2), respectiv hemoglobina redusă (Hb, de culoare roşie-violacee, din sângele venos). Deci hemoglobina transportă
oxigenul spre ţesuturi.
În cazul intoxicării cu monoxid de carbon, Hb se combină cu CO, formând HbCO, carboxihemoglobina, compus
mult mai stabil decât oxihemoglobina. În acest fel, CO înlocuieşte volum cu volum oxigenul din oxihemoglobina
globulelor roşii (făcându-le improprii pentru fixarea oxigenului) şi se acumulează treptat în sânge.
Reacţia este reversibilă, făcând posibilă salvarea intoxicaţilor, dacă se intervine la timp:
HbCO+O2 HbO2+CO
Marea majoritate a intoxicărilor cu CO se datorează instalării şi exploatării defectuoase a aparatelor de utilizare
şi a coşurilor de fum.
Iată de ce toată conceperea şi realizarea instalaţiilor de gaze naturale este subjugată acestor pericole. Nici un
domeniu al instalaţiilor nu produce atâtea victime omeneşti, atât din cauza erorilor de proiectare şi execuţie, cât şi a
celor de exploatare. De aceea lucrarea de faţă analizează din acest punct de vedere proiectarea, executarea şi
exploatarea instalaţiilor de gaz, dându-se şi câteva exemple de rea practică în acest domeniu. Întâmplările relatate
sunt reale , dorindu-se prin aceste exemplificări să se scoată în evidenţă problemele-tip care pot să apară.
Pentru a preveni riscul intoxicării cu CO, sunt de reţinut următoarele reguli:
aparatele de utilizare a gazelor naturale trebuie instalate şi verificate periodic pentru
siguranţă, doar de către instalatori autorizaţi;
coşurile de fum trebuie curăţate periodic (cel puţin o dată pe an), chiar dacă combustibilul ars
(în speţă gazul) nu scoate fum substanţial;
coşurile de fum trebuie curăţate obligatoriu după lungi perioade de timp când aparatul de
utilizare a gazului natural a fost scos din uz;
toate conductele de evacuare a gazelor arse care fac legătura la coşul de fum trebuie curăţate
periodic, în raport cu prescripţiile aparatului de utilizare;
NU este permisă utilizarea de combustibili nepotriviţi în aparatul de utilizare a gazelor
naturale;
NU este permis ca persoane neautorizate /incompetente să instaleze sau să facă operaţii de
întreţinere la aparatul de utilizare a gazelor naturale, sau să cureţe coşul de fum;
NU este permisă blocarea sau obstrucţionarea grilelor/gurilor de ventilare din încăpere;
NU este permisă blocarea sau obstrucţionarea coşurilor de fum sau a elementelor terminale
ale conductelor/circuitelor de evacuare a gazelor arse;
NU este permisă acoperirea aparatului de utilizare a gazelor naturale cu absolut nici un fel de
lucruri;
NU este permisă folosirea aparatului de utilizare a gazelor naturale dacă există bănuiala că
acesta sau coşul de fum nu funcţionează corect. Indiciile care pot să dea de gândit sunt:
prezenţa gazelor arse sau a fumului în încăpere, arderea mai lentă decât în mod normal,
urmele de funingine, aprinderea/pornirea dificilă sau prezenţa petelor de rugină pe carcasa
aparatului de utilizare.
La nivelul aparatelor de utilizare, procesul de ardere al gazului are loc într-un dispozitiv numit arzător. Gazul
natural are o viteză de ardere relativ redusă şi ca urmare ar exista tendinţa ca flacăra să se ridice, părăsind arzătorul.
Deci, un arzător trebuie proiectat în aşa fel încât viteza cu care amestecul aer-gaz pleacă de la baza arzătorului să fie
aproximativ aceeaşi cu viteza de dezvoltare a flăcării.
Dacă presiunea gazului este prea mică sau dacă diametrul injectorului de gaz este prea mare, atunci nu este
atras suficient aer în arzător, iar flacăra este lipsită de putere (instabilă) şi fumegă (fig. 4).
Dacă presiunea gazului şi diametrul injectorului de gaz sunt potrivite, atunci este atras aer suficient în arzător,
dar viteza amestecului aer-gaz este prea mare şi flacăra se ridică, părăsind arzătorul (fig. 5).
Figura 5: Flacără
instabilă, care se
desprinde de arzător
Fenomenul desprinderii flăcării poate fi prevenit cu ajutorul unei flăcări de retenţie (fig. 6).
12.1.4. Explozii
Gazul metan în amestec cu aerul poate deveni explozibil. Explozia este o ardere cu caracter particular care se
produce numai într-un spaţiu închis sau insuficient ventilat.
Arderea explozivă se produce atunci când amestecul gaz-aer se găseşte în proporţii stoechiometrice şi când o
sursă de căldură poate aprinde amestecul. În acest caz, fiecare volum de gaz are la dispoziţie doar volumul de aer
necesar arderii, iar căldura dezvoltată nu se iroseşte, ci contribuie la încălzirea amestecului. În acest fel, amestecul
poate atinge repede temperatura de aprindere. Creşterea temperaturii într-un volum limitat duce la creşterea
presiunii. Mărirea acesteia are drept efect creşterea foarte pronunţată a vitezei de aprindere. În cazul metanului, unde
viteza
normală de ardere a amestecului aer-combustibil este de 0,37 m/s, viteza de explozie într-un spaţiu închis, cu mărirea
presiunii, atinge circa. 4,75 m/s, deci creşte de aproximativ 13 ori, arderea devenind practic instantanee.
Limitele de explozie sunt concentraţiile minime şi maxime de gaz în aer între care se produce explozia, în caz de
aprindere a amestecului. Ele se găsesc deasupra şi dedesubtul concentraţiei teoretice gaz-aer pentru arderea
combustibilului.
După unii autori, pentru CH4 limitele de explozie în participaţii volumice sunt cuprinse între 6.1 şi 12.8%.
Alimentarea consumatorilor de gaze naturale din reţeaua exterioară de distribuţie se realizează prin
intermediul conductei de branşament (fig. 8).
Traseul conductei de branşament trebuie ales perpendicular pe conducta de distribuţie, iar dacă sunt motive
speciale pentru racordare la un alt unghi, acesta nu poate fi mai mic de 60 de grade. Branşamentul se execută cu
pantă spre conducta publică. Racordarea conductei de branşament la reţeaua de distribuţie exterioară se realizează
prin sudură. În dreptul sudurii de racord, conducta de distribuţie se perforează pentru a permite accesul gazelor în
branşament.
Figura 9: Branşamentul şi
instalaţia interioară de
utilizare
Atât la sudura efectuată pe conducta de distribuţie, cât şi la capătul branşamentului (lângă clădire), se
montează obligatoriu o răsuflătoare (fig. 10) pentru eliminarea în atmosferă a eventualelor scăpări de gaze prin
neetanşeităţile conductelor. La capătul conductei de branşament se montează un robinet de branşament, care
permite scoaterea din funcţiune a întregii instalaţii.
În general, orice proprietar este legat la conducta publică printr-un singur branşament. Instalaţiile de utilizare
ţin de la regulatorul de presiune amplasat la intrarea în incinta proprietăţii până la evacuarea gazelor arse (inclusiv
coşul şi canalul de fum).
Instalaţiile de distribuţie se execută la presiune medie sau redusă. Ele se execută din conducte de oţel sau
polietilenă de înaltă densitate (PEHD). Conductele din oţel se montează aparent sau îngropat, iar cele din PEHD doar
îngropat.
Atunci când se stabileşte traseul conductelor de gaz, regulile de siguranţă sunt cele care trebuie respectate mai
presus de orice.
Conductele, fitingurile şi armăturile din polietilenă, precum şi cele din oţel cu protecţie exterioară anticorozivă
se montează direct îngropate în pământ, adâncimea minimă de montaj fiind de 0,9 m de la generatoarea superioară.
În cazul în care adâncimea minimă de montaj a conductelor nu poate fi respectată, este necesar să se prevadă măsuri
de protejare a conductelor care să evite deteriorarea acestora.
Conductele de gaz se montează întotdeauna deasupra altor tipuri de conducte.
Este interzisă montarea conductelor de gaze naturale indiferent de modul de pozare, în următoarele cazuri :
în terenuri susceptibile la tasări, alunecări, erodări, etc.;
sub construcţii de orice categorie;
în tunele şi galerii;
în canale de orice categorie care comunică direct cu clădirile;
la un nivel inferior fundaţiei clădirilor învecinate, la distanţe sub 2 m;
sub linii de tramvai sau cale ferată, sau paralel cu acestea la o distanţă mai mică de 2 m.
Se evită montarea conductelor din PEHD în vecinătatea unor conducte care au pe suprafaţă temperaturi mai
o
mari de 30 C sau care transportă uleiuri minerale, benzine sau alte materiale inflamabile. Dacă nu se pot elimina
aceste vecinătăţi, distanţa minimă admisă pe orizontală între pereţii exteriori ai celor două conducte este de 0,8 m.
În zone construite cu densitate mare de instalaţii subterane, pe reţelele de distribuţie şi/sau pe instalaţiile
exterioare subterane executate din oţel, se montează răsuflători (fig. 10).
Fig.10
Prin proiectul instalaţiilor de gaze naturale pozate subteran, se prevăd măsuri de etanşare împotriva infiltraţiilor
de gaze naturale, la trecerile subterane ale instalaţiilor de orice utilitate (încălzire, apă, canalizare, cabluri electrice,
telefonie, CATV, etc.) prin pereţii subterani ai clădirilor racordate la sistemul de distribuţie de gaze naturale. De
asemenea, se etanşează toate trecerile conductelor prin planşeele subsolurilor, pentru evitarea pătrunderii gazelor
naturale la nivelurile superioare, în caz de infiltrare a acestora în subsol. Este interzisă racordarea la sistemul de
distribuţie a gazelor naturale a clădirilor care nu au asigurate măsurile de etanşare prevăzute mai sus.
Adâncimea minimă a şanţului pentru conductele montate subteran va fi de 0.9 m de la nivelul terenului până la
generatoarea superioară a conductei, respectiv 0.5 m la capătul branşamentului.
Săparea şanţurilor se face cu puţin timp înainte de montarea conductelor.
Conductele din polietilenă se aşează şerpuit în şanţ şi se acoperă cu un strat de nisip de minim 10 cm. Pozarea
conductei se realizează numai după răcirea corespunzătoare a îmbinărilor sudate. După stratul de nisip, acoperirea
conductei din polietilenă se efectuează în straturi subţiri, cu pământ mărunţit, prin compactare după fiecare strat.
Acoperirea conductei (pentru primii 50 cm deasupra conductei) se efectuează într-o perioadă mai răcoroasă a zilei (cu
maxim 20...30°C), avansând într-o singură direcţie, pe cât posibil în urcare.
Conductele din oţel se aşează în şanţ astfel încât să nu se deterioreze izolaţia. Umplerea şanţurilor se face în
straturi subţiri, cu pământ mărunţit sau nisip, prin compactare după fiecare strat, cu grosime maximă de 20 cm în
cazul compactării manuale şi conform prevederilor din cartea utilajului de compactare, în cazul compactării mecanice.
Folosirea dispozitivelor mecanice de compactare este admisă numai după realizarea stratului minim de protecţie a
conductei, care se va restabili în funcţie de adâncimea utilajului la gradul de compactare maximă.
În dreptul răsuflătorilor, peste conducta din polietilenă care a fost acoperită pe toată lungimea cu un strat de
nisip gros de 10...15 cm, se adaugă un strat de piatră măruntă, gros de 15 cm, peste care se aşează calota răsuflătorii.
În dreptul răsuflătorilor, pentru conducta din oţel, conducta se înconjoară pe o lungime de 50 cm cu un strat
de nisip gros de 5...10 cm peste care se adaugă piatră de râu cu granulaţia 5...8 mm, gros de 15 cm, peste care se
aşează calota răsuflătorii.
Îmbinarea conductelor îngropate se face prin sudură, cu excepţia îmbinării capului protector al teului de
branşament, care se îmbină prin înşurubare.
Îmbinările prin sudură se execută numai de către sudori autorizaţi, conform reglementărilor în vigoare. Se va
evita sudarea în condiţii meteorologice improprii. Pentru situaţii speciale se vor lua măsurile de realizare impuse de
tehnologia de sudare (paravane, corturi, preîncălzirea capetelor conductelor, etc.). Este interzisă răcirea forţată a
sudurilor.
Orice porţiune supraterană a unei conducte de gaz, situată amonte de robinetul de secţionare trebuie să fie
continuă din punct de vedere electric şi legată la pământ.
Fiecare unitate locativă se racordează la coloana sau instalaţia exterioară printr-o singură derivaţie.
Conductele instalaţiilor interioare de utilizare se amplasează aparent în spaţiile uscate, ventilate, luminate şi
circulate, cu acces permanent, inclusiv în subsolurile care îndeplinesc aceste condiţii.
Când trecerea conductelor prin încăperi cu umiditate pronunţată sau atmosferă corosivă este inevitabilă, se vor
folosi ţevi zincate sau protejate cu lacuri anticorozive şi tuburi de protecţie.
De asemenea, pentru alimentarea punctelor de consum care nu sunt amplasate lângă pereţi, se admite
montarea conductelor în canale amenajate în pardoseală, cu respectarea următoarelor condiţii:
o se interzice montarea conductelor pentru alte instalaţii în canalele pentru conductele de gaze naturale;
o se interzice intersectarea canalelor pentru conductele de gaze naturale cu canale pentru alte instalaţii sau
comunicarea cu acestea.
Conductele instalaţiilor de utilizare din halele industriale se amplasează astfel încât să fie protejate împotriva
degradării.
Este interzisă utilizarea conductelor de gaze naturale pentru orice alte scopuri, cum ar fi:
legarea la pământ a altor instalaţii;
susţinerea conductorilor electrici, indiferent de tensiune şi curent;
agăţarea sau rezemarea unor obiecte.
Nu este permisă utilizarea în instalaţiile interioare a unor conducte din oţel cu diametrul mai mic de 1/2 ţoli.
Conductele de gaz se vor dimensiona în raport cu prescripţiile de proiectare astfel încât să asigure alimentarea
cu gaz în condiţiile estimate de cerere maximă.
Susţinerea conductelor de gaz se va face cu cleme, bride sau cârlige de dimensiuni potrivite, de bună calitate şi
montate la distanţe adecvate, astfel încât instalaţia să nu poată fi mişcată accidental din poziţia de montaj. Desigur,
trebuie avut grijă ca integritatea structurală a clădirii să nu aibă de suferit în urma montării instalaţiei de gaz.
Conductele de gaz nu trebuie să se sprijine pe nici un alt tip de instalaţie interioară.
În interiorul clădirilor, conductele de gaz nu trebuie să intersecteze sau să treacă prin canale de aerisire, canale
de ventilare, uscătorii, servante sau prin puţul liftului. Schimbările de direcţie ale conductelor de gaz trebuie făcute cu
ajutorul fitingurilor (fig. 13) şi curbelor prefabricate sau realizate la locul de montaj.
Pentru a citi şi înţelege o planşă a unei instalaţii de gaz, este necesară cunoaşterea semnelor şi simbolurilor
convenţionale din domeniu. Unele dintre acestea sunt universale, altele sunt specifice fiecărei ţări. Figura 14 prezintă
câteva simboluri des utilizate în domeniul gazului, preluate din literatura de specialitate britanică.
Operaţii de execuţie
În această categorie sunt incluse operaţiile de pregătire a clădirilor în vederea montării instalaţiilor, marcarea şi
practicarea golurilor pentru trecerea conductelor.
Trasarea instalaţiilor
Trasarea instalațiilor începe de la distribuţia orizontală .
Se însemnează axul conductelor şi ramificaţiilor respective, care trebuie să corespundă cu golurile lăsate
pentru trecerea conductelor .
În faza tehnologică în care se montează conductele, construcţia nu e finisată ( fără pardoseli în special ).
Montarea contoarelor
Materiale de asamblare
Fitinguri. Acestea sunt piese de legătură, tubulare, fasonate (finisate), în general filetate, care se folosesc la
asamblarea demontabilă a ţevilor metalice, sau armăturilor. În funcţie de mărimea presiunii la care lucrează si de
diametrul conductelor la care se înşurubează fitingurile se execută fie din fontă maleabilă neagră Fm 33 n STAS 569-
79, fie din oţel. Condiţii generale de execuţie si aspect, calitatea materialului, presiunile nominale si presiunile
maxime de lucru, verificarea aspectului, dimensiunilor, etanşeităţii, rezistenţei, protejarea, ambalarea si livrarea
sunt reglementate de STAS 838-1978.
Fitingurile se execută din fontă neagră sau din oţel zincat. Fitingurile negre trebuie să prezinte suprafeţe
netede, curate, admiţându-se numai mici defecte locale care nu influențează rezistenta pieselor si buna lor utilizare.
Stratul de zinc al fitingurilor zincate trebuie să fie uniform pe toată suprafaţa exterioară si interioară a pieselor. Nu se
admit aglomerări grosolane de zinc sau zinc tare, porţiuni neacoperite sau exfolieri ale stratului de zinc.
Filetul si suprafața de îmbinare la piulițe olandeze nu se zinchează. Calitatea țincurilor se verifica pe loturi la
fabrica producătoare. Verificarea aspectului se face bucată cu bucată asupra tuturor pieselor din lot, înlăturându-se
cele necorespunzătoare.
0
Verificarea etanșeității se execută asupra tuturor pieselor din lot. Verificarea dimensiunilor se face asupra a 2 /o
din numărul bucăţilor din lot.
0
Verificarea rezistenţei la presiunea hidraulică se face asupra a l /o din numărul bucăţilor din lot, însă nu mai
puțin de 3 buc.
0
Verificarea plasticității se face asupra a 0,3 /0 din numărul bucăţilor din lot, însa nu mai puțin de 2 buc.
Dacă la verificările efectuate numai o singură bucată este necorespunzătoare, se repetă verificarea asupra
unui număr dublu de bucăţi. Dacă si la aceasta a doua verificare o bucată nu corespunde prescripţiilor standard, lotul
se respinge. Lotul respins se poate resorta si prezenta a doua oara la verificare.
Toate verificările se execută asupra fitingurilor gata filetate, însă înainte de orice acoperire de protecţie,
în afara de fitingurile zincate, la care verificarea se executa după zincare. Nu se admite remanierea porozităţilor prin
impregnare.
Fitingurile din oţel sunt piese de aceeași forma si au aceeași denumire ca si fitingurile din fonta maleabila.
Fitingurile din oţel se execută în mai multe variante:
fitinguri pentru sudare;
fitinguri din oţel forjat;
fitinguri din otel turnat.
0 alta categorie de piese de legătura care se folosesc pentru asamblarea diferitelor elemente ale rețelei de
gaze o constituie flanșele.
Flanșe. Acestea se folosesc la asamblarea conductelor între ele, a conductelor cu diferite armaturi si
dispozitive mecanice, cum sunt: vanele, regulatoarele de presiune. În stațiile de reglare, contorii volumetrici si
diferențiali, piesele de dilatare, separatoarele etc. Ele pot face corp comun cu conducta sau cu armatură sau se
executa în mod separat. Flanșele care se execută separat se montează la conducta sau la aparatura respectiva prin
filet sau prin sudura. Ele se execută din fontă sau oţel turnat, în cazul în care fac corp comun cu armatura si prin
strunjire, forjare sau laminare, în cazul în care se execută separat. Astfel, flanşele se deosebesc între ele după:
forma, diametru, numărul găurilor de asamblare si diametrul acestora, suprafețele de etanșare etc.
După forma se deosebesc: flanșe rotunde si flanșe eliptice.
În instalațiile de gaze se folosesc adesea si flanșe libere, mai ales la montarea contoarelor volumetrice,
3
fabricate pentru debite de: 50 si 100 m /h, sau chiar mai mult.
După felul suprafeței de etanșare (fig. 2.7) se deosebesc următoarele tipuri de flanșe:
cu suprafețe plane;
cu canale triunghiulare;
cu prag si degajare;
cu canal si până (nut si feder).
Toate flanșele vor fi prevăzute cu găuri pentru șuruburi.
În rețelele de distribuție a gazelor folosirea flanșelor are un caracter limitat. Ele se construiesc din tablă groasă
în atelierele proprii ale întreprinderilor distribuitoare si se folosesc la asamblarea vanelor, contoarelor, pieselor de
dilatare, separatoarelor de impurităţi etc.
Flanșele din rețelele de distribuție sunt solicitate la presiuni relativ mici, până la 6 atm. De aceea cele mai
întrebuințate sunt cele cu suprafețe plane, cât mai netede cu putință, similare cu cele din fig. 2.7, a, b. Cele cu prag
si canal (fig. 2.7, c, d) se folosesc la presiuni mari.
Pentru etanșare se folosesc garnituri cu proprietăţi plastice, astfel încât prin strângerea mecanică să poată
imprima si umple toate canalele de pe suprafețele plane ale flanșelor. Garniturile trebuie să reziste la temperatura de
regim la care este supusă conductă.
Tehnica de echipare a vanelor cu flanșe si ștuțuri constă în următoarele operaţii:
executarea în atelier a flanșelor prevăzute cu canale triunghiulare si găuri pentru șuruburi;
pregătirea ștuțurilor din țeava cu diametrul corespunzător diametrului vanei si al diametrului
conductei care se sectorizează sau care intra în funcțiune;
sudarea ștuțurilor la flanșe;
probarea vanei la presiune;
montarea flanșelor cu ștuțuri si garnituri la flanșele vanei;
fixarea si strângerea șuruburilor mecanice.
12.3.2. Armături
Totalitatea aparatelor, instrumentelor sau dispozitivelor de comandă, de control, de reglare sau
de siguranţă, montate în instalaţiile de gaze reprezintă armăturile. Scopul folosirii lor este de a
întrerupe etanş sau de a stabili legătura dintre diferite porţiuni de instalaţie, de a regla presiunea si debitul
gazului si, în general, de a asigura o funcţionare normală a întregului sistem de distribuţie. În distribuţia gazelor,
cel mai des folosite sunt armăturile de închidere, de reglare si de siguranţă. Din categoria armăturilor
care servesc la închiderea circulaţiei gazelor în conducte sau aparate fac parte robinetele. Ele sunt
formate din mai multe piese componente si destul de des, în anumite situații, servesc si ca armături de
reglare. Construcția lor se execută după presiunea la care vor fi supuse în exploatare - din oţel sau fonta.
După forma organului de închidere se deosebesc:
robinete cu sertar (vane);
robinete cu ventil; -
robinete cu cep.
ARMATURI DE INCHIDERE
Robinete cu sertar (vane). În STAS 1180-80 sunt prevăzute condițiile speciale dupa care se fabrica robinetele
cu sertar din fonta si otel.
Clasificarea robinetelor cu sertar se face după următoarele criterii:
1) După materialul corpului: din fonta; din otel.
2) După forma sertarului: cu sertar pană; cu sertar paralel;
3) După felul tijei: cu tijă ascendentă; cu tija neascendentă.
4) După forma corpului: cu corp plat; cu corp oval; cu corp rotund.
5) După elementele de racordare: cu flanșe; cu capete pentru sudare; cu mufe (filetate sau
nefiletate).
În fig. 2.8 este reprezentat robinetul cu sertar pană, cu tija neascendentă a si cu tija ascendentă b.
Robinetele cu sfera cu trei cai pot fi utilizate in sisteme de proces, pentru vehicularea
hidrocarburilor si produselor chimice.
Presiune maxima de lucru: 25 bar.
Temperatura de lucru: max +1200C min -400C
Corpul si racordurile sunt realizate in construcție foraj-sudată, din oțel carbon.
Modul de racordare la conducta: cu flanșe STAS.
Tipul trecerii: in “L”.
Acționare manuală cu manetă. cursa 1800.
La comanda specială robinetele cu sferă cu trei cai se pot livra din oţel inoxidabil, cu
gaura de trecere in “T”, cu dispozitiv antistatic si protecție la foc in conformitate cu
standardele 5351, 6755..
ARMATURI DE REGLARE
Reglarea presiunii gazului se face treptat, începând de la stația de predare spre punctele de consum, trecându-
se de la presiuni mari la presiuni din ce în ce mai mici, astfel încât la ultima treapta gazul sa iasă din postul sau din
stația de reglare spre consumator la o presiune mereu constanta, indiferent de debitul care se consuma si indiferent
de presiunea de intrare a gazului în postul sau în stația de reglare.
Ca aparate pentru reglarea presiunii gazelor se folosesc regulatoarele. În principiu, cel mai simplu aparat de
reglare îl constituie un robinet a cărui secțiune, prin manevra, poate fi mărită sau micşorată, obţinându-se în aval
presiunea dorită.
Se folosesc următoarele tipuri de regulatoare:
regulatoare de presiune pentru debite mici (regulatoare de uz casnic);
regulatoare industriale de presiune.
Regulatoarele de presiune pentru debite mici cu acționare directă (STAS 996-77). Aceste regulatoare
sunt destinate să funcţioneze cu gaze combustibile naturale (STAS 3317-67), precum si cu alte gaze necorosive lipsite
de substanţe lichide sau solide în suspensie.
Descriere si utilizare.
Regulatoarele de presiune pentru debite mici (fig. 2.11) sunt utilizate, în special, la instalațiile de uz casnic
pentru reducerea presiunii din rețelele de distribuție si menținerea ei între limitele de presiune indicate pentru
alimentarea aparatelor de utilizare (consum) ale abonaților. Aceste regulatoare cu acțiune directă asigură, în condiții
normale de lucru, o funcționare sigură într-un domeniu larg de presiune (150-300 mm H2O).
Gazul intră prin orificiul de intrare prevăzut în corpul 1 si este laminat prin secţiunea dintre scaun si ventil la
presiunea de ieşire, care poate fi reglată cu ajutorul arcului 9, comprimat cu dopul filetat 13. Regulatorul se
compune dintr-un corp etanş care cuprinde: racordul de intrare si ieşire a gazului. Pe faţa superioară a corpului
regulatorului se află o membrană de cauciuc, fixată de corp printr-un capac. Pe capac este prevăzut un ştuţ din
ţeavă pentru evacuarea gazului trecut prin supapa de siguranţă în cazul creşterii presiunii în regulator
peste limita admisă sau spargerii membranei. După debitul instalaţiilor deservite de regulatoare, acestea
se pot instala unul sau mai multe (maximum 4 buc) în paralel, astfel încât totalul debitelor nominale ale
unui grup, să fie egal cu capacitatea orară de consum a instalaţiei.
Regulatoare industriale de presiune (cu acționare indirectă) denumite si pilotate (STAS 7134-71). La aceste
regulatoare deplasarea organului de reglare se realizează prin forte produse de presiunile variabile ale gazelor din
servomotor, comandate prin organul de măsurare. Ele se folosesc pentru reducerea presiunii gazelor în conductele de
transport sau de distribuție si menținerea presiunii reglate în limitele prescrise pentru instalația de utilizare. Nu sunt
prevăzute cu supapă de siguranţă.
Separatoare
Curentul de gaze în drumul parcurs de la locul extracției la consumatori antrenează o gamă
întreagă de impurităţi care necesită măsuri speciale pentru înlăturarea lor. Astfel, pe traseul conductelor de
transport sunt vehiculate de către curentul de gaze particule străine, cum sunt:
în prima perioadă de exploatare, elementele din noroiul de foraj;
particule din roca magazin neconsolidată;
vapori de apă;
pietre si pământ care provin de la montaj;
praf si rugină de pe pereţii conductei.
Începând de la locul de extracție, prin conductele magistrale de transport până la ieșirea din
stațiile de predare si pătrunderea în rețelele sistemului de distribuție, întregul proces este însoțit de
operații de curăţire a gazelor de impurităţi prin aparatura de separare, uscare si filtrare. Cu toate
acestea în gazele distribuite îşi mai fac prezenta cantităţi variabile de praf si au existat cazuri când în
unele perioade reci furnizorul a livrat gaze cu impurităţi de condensat (ţiţei, apă etc.). Impurităţile gazelor din
sistemul de distribuţie formate din resturi de pământ, nisip, pietre, praf etc., provin din conducte si branşamente noi
montate si racordate la sistem, precum si din praful si rugina de pe pereţii conductelor antrenate si transportate de
curentul de gaz al întregului sistem de distribuție. Din cauza acestor inconveniente s-a impus ca în sistemele de
distribuție să se monteze separatoare (sifoane) pentru reţinerea si evacuarea impurităţilor. Prin dezvoltarea si
modernizarea continua a localităţilor urbane, si implicit a arterelor de circulaţie, s-a îngreunat tot mai mult operaţia
de evacuare a impurităţilor, care se efectuează sub presiune, fără oprirea sectoarelor din reţea stânjenind circulaţia
autovehiculelor si având un grad scăzut de securitate. Acest fapt impune furnizorului măsuri eficiente de
separare si filtrare, astfel ca din staţiile de predare gazele să pătrundă curate în sistemul de distribuţie. Cea mai
simplă construcţie de separatoare constă dintr-un tub cilindric de oţel, vertical sau orizontal, cu un diametru de la
câţiva zeci de centimetri până la un metru si chiar mai mult.
Cel mai vechi si cel mai simplu tip de separator este cel gravitaţional (fig. 2.17).
La intrarea în separatorul 1, prin racordul 2, curentul de gaz își micșorează viteza din cauza diametrului
mare al separatorului si al racordului 2, curbat în jos. Datorită reducerii vitezei si schimbării direcţiei curentului de
gaze în separator, o parte din impurităţile lichide si solide pe care le conţin gazele se depun pe fundul rezervorului si
în mod periodic sunt evacuate prin ţeava 4 si ventilul 5. Pentru depunerea apei si a impurităţilor pe conductele
magistrale pentru transportul gazelor se folosesc alte tipuri de separatoare, si anume, sub forma unor rezervoare
montate orizontal, dedesubtul conductelor (2.18).
În rețelele de distribuție se folosesc separatoare (sifoane) de construcție simplă, montate în punctele
cele mai de jos, care se evacuează (purjează) în mod periodic.
1. Corpul
separatorului
2. Racord de intrare
prevăzut cu flanșe
3. Racord de ieșire
prevăzut cu flanșe
4. Evacuator automat
de lichide
5. Fund bombat
prevăzut cu racord de
golire și purjare
6. Indicator de nivel
7. Fund bombat
prevăzut cu racord de
aerisire
8. Deflector
9. Tub separator
Filtre
Filtrarea este operația care urmează după separare si uscare, având ca scop purificarea gazului de impurităţi
mecanice cu mărimi variabile, începând de la particule grosiere până la cele mai fine. Construcția si echiparea
filtrelor cu cartușul filtrant depinde de mărimea granulelor, de presiunea de regim, de debit. Echiparea rețelelor de
distribuție cu mecanisme si dispozitive tot mai complexe, cu grad înalt de tehnicitate, impune filtrarea în
continuare a gazelor intrate din stațiile de predare ale furnizorului în rețeaua de distribuție.
Filtrele (fig. 2.19) sunt formate dintr-o carcasă metalică în care se introduce un cartuș filtrant, ușor de
schimbat din pâslă, ţesătura din postav, 'din material plastic, vată de sticlă, păr de cal etc.
Montarea filtrelor de praf în rețeaua de distribuție este obligatorie la stațiile principale (de zona), la stațiile
de sector si de la caz la caz - în celelalte stații. Construcția filtrelor poate fi diferită, de la cartușe cu sita cu
orificii din ce în ce mai mici - până la câțiva microni - până la cartușe cu postav, păr de cal, materiale plastice etc.
UTILIZARE : filtrele de gaze naturale tip FYG se folosesc pentru filtrarea gazelor naturale din instalațiile de presiune
medie, redusă si joasă.
CONSTRUCŢIE : Filtrele F.Y.G. sunt executate din fontă, construcţie turnată, fiind formate din:
o corpul filtrului
o capacul filtrului
o cartuşul filtrant
După modul de racordare se execută în două variante:
o racordare prin filet pentru DN ≤ 32 mm
o racordare prin flanşe pentru DN > 32 mm
FUNCTIONARE : Gazul intra in corpul filtrului prin racordul de intrare, trece prin cartușul filtrant care reţine particulele
antrenate de curentul de gaze, părăsind apoi filtrul prin racordul de ieșire.
GRADUL DE FILTRARE : In funcţie de construcţia cartuşului filtrant :
o filtru fin cu fineţe de 160μm
o filtru extrafin cu fineţe de 10 μm
INTRETINERE : Întreținerea consta din curățirea sau schimbarea cartușului filtrant de cate ori este necesar.
Răsuflători
Răsuflătorile sunt piese care aparțin sistemului de distribuție, amplasarea lor efectuându-se în același timp cu
rețeaua subterana de gaze. Prin forma constructivă si modul de amplasare ele servesc la identificarea unor eventuale
emanații de gaze, atunci când pe durata exploatării - datorită fenomenului de coroziune sau a altor cauze - în
pereții conductei apar pori, fisuri sau rupturi. Răsuflătorile se confecționează din metal. Părțile componente constau
dintr-o tijă cu diametrul interior de Φ 2 in (50 mm) si din calota propriu-zisă confecționată din tablă cu grosimea de 3-
5 mm si sudată electric la unul din capetele tijei.
Ca tipuri de răsuflători se deosebesc: cu cutie si capac din fontă, pentru carosabil;
cu căpăcel sudat si orificii laterale, pentru spatii verzi;
cu calotă pe conducta în carosabil si tija prelungită în spaţiul verde;
cu capătul tijei curbat pentru montare în spatii verzi;
tub de control (fără calota propriu-zisă).
2) În zonele fără construcții, fără trafic intens, pe câmp, în zone fără instalaţii subterane răsuflătorile se
vor monta la distanţe ce nu vor depăşi 50 m (fig. 2.20).
3) În anumite zone, pe rețelele subterane se pot monta tuburi de control, în locul răsuflătorilor.
Cutiile din fontă cu căpăcel sunt piese care protejează capetele răsuflătorilor si permit desfășurarea normală a
traficului rutier si pietonal. În cazul unor defecțiuni pe rețeaua subterană, gazele se acumulează în anumite cantităţi -
mai mari sau mai mici - în interiorul cutiei si în momentul ridicării căpăcelului de către detector acestea tind să se
răspândească în atmosferă. Prezenta gazelor este percepută fie olfactiv, fie cu aparatul de detectare.
Cel mai simplu şi obişnuit mod de a controla o instalaţie de gaz se face prin intermediul robinetului de
închidere / separare. Acesta este format dintr-un corp şi un cep, suprafeţele de contact de formă tronconică fiind fin
prelucrate pentru a asigura o etanşare eficientă. Cele două suprafeţe de contact sunt unse cu un lubrifiant, pentru o
manevrare uşoară.
Trepte de funcționare: 2
progresive;
Putere termica utila min: 40
kW;
Putere termica utila max:
350 kW;
Consum gaz metan min: 5,8
Nm3/h;
Consum gaz metan max:
33,8 Nm3/h;
Racord combustibil: 3/4" -
1"1/2;
Tensiune / frecventa de
alimentare: 220 V / 50 Hz
Controlul clapetei de aer si a valvei fluture a acestor arzătoare se face prin intermediul unui servomotor,
obținându-se astfel un randament de ardere ridicat si emisii de NOx reduse.
Un alt dispozitiv de siguranţă, întâlnit însă la nivelul unui aparat de utilizare, este ventilul special care porneşte
preparatorul instantaneu de apă caldă menajeră (fig. 21):
Dispozitivul de siguranţă a flăcării, de tip bandă bimetalică, care este alcătuit din două fâşii de metal cu
coeficienţi de dilatare diferiţi, unite împreună (fig. 22). Dacă flacăra pilot se stinge, banda bimetalică se deschide în
poziţia iniţială (de dinainte de a fi încălzită) şi închide astfel ventilul de alimentare cu gaz.
Utilizarea gazelor naturale este admisă numai în încăperi în care nu există pericol de incendiu, explozie şi
intoxicare sau asfixiere cu gaze de ardere.
Condiţiile tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor interioare de utilizare a gazelor naturale
combustibile ţin de:
3
volumul interior minim al încăperilor (18 m pentru încăperi curente),
suprafeţele vitrate minime,
asigurarea aerului necesar arderii,
ventilarea naturală sau mecanică,
evacuarea totală a gazelor de ardere în atmosferă.
Toate încăperile în care se montează aparate de utilizare a gazelor naturale se prevăd cu suprafeţe vitrate sub
formă de ferestre, luminatoare cu geamuri, uşi cu geam sau goluri, toate la exterior sau spre balcoane vitrate cu
2 3
suprafaţa minimă totală funcţie de materialul pereţilor încăperii şi de volumul acesteia (0.03 m pe m de volum net de
2 3
încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat, 0.05 m pe m de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din
zidărie).
Pentru evacuarea eventualelor infiltraţii de gaze naturale, în toate cazurile se asigură ventilarea naturală a
subsolurilor clădirilor prin orificii de ventilare pe conturul exterior al acestora, între încăperile din subsol, precum şi
prin legarea subsolului clădirilor la canale de ventilare naturală special destinate acestui scop, în afara ventilării
naturale prevăzute pentru anexele apartamentelor sau clădirilor.
Pentru toate aparatele de utilizare racordate la coş sau cu flacără liberă, se va asigura aerul necesar arderii şi
evacuarea în exterior a gazelor de ardere, complet şi fără riscuri, astfel încât în atmosfera încăperii să nu se
depăşească concentraţia de noxe admisă de normele de protecţie a mediului.
3
Aerul necesar arderii se asigură în funcţie de raportul între volumul interior al încăperii Vi [m ] şi debitul
3
nominal al aparatului de utilizare Qn [m /h].
Suprafaţa golului pentru accesul aerului într-o încăpere în care utilizează gazele naturale se determină cu
3 2 3
produsul între debitul instalat în încăperea respectivă Qi [m /h] şi coeficientul de 0,0025 [m /m /h]:
S = 0.0025·Qi [m2]
Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat,
termopan, etc.) se vor monta obligatoriu detectoare automate de gaze cu limita inferioară de sensibilitate de 2% CH4
în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere al conductei de alimentare cu gaze naturale a arzătoarelor. În
2 3
cazul utilizării detectoarelor, suprafaţa vitrată poate fi redusă la 0.02 m pe m de volum net de încăpere.
Golul pentru accesul aerului de ardere se prevede la partea inferioară a încăperii, fără a avea dispozitive de
închidere sau reglaj. Este interzisă obturarea golului de acces al aerului de ardere. Excepţie: în cazul unor aparate de
utilizare cu tiraj forţat sau cu cameră de ardere închisă, când nu este necesară ventilarea pentru aport de aer.
La încăperile în care se instalează aparate cu flacără liberă, independent de volumul lor, se prevăd canale de
ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere.
Canalele de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere se racordează la partea superioară a încăperilor, cât
mai aproape de plafon şi nu se prevăd cu dispozitive de închidere sau reglaj.
Pentru încălzirea de apartament, microcentrala termică se poate monta în bucătărie, balcon, vestibul, la subsol
sau la alt nivel unde nu blochează calea de evacuare a persoanelor, cu respectarea tuturor condiţiilor menţionate
anterior.
3
În încăperi cu volum mai mic de 18 m şi în băi (indiferent de volumul acestora) nu sunt admise :
aparate de utilizare pentru prepararea instantanee a apei calde de consum;
aparate de utilizare pentru încălzire centrală sau locală, prevăzute cu arzător atmosferic şi
rupere de tiraj, chiar dacă au termostat de coş.
Este extrem de periculos să se monteze aparate de preparare instantanee a apei calde în băi. Motivul: exact în
perioada când persoana se află în baie, aparatul este pus în funcţiune, consumându-se oxigenul din încăpere
(fenomen accelerat mai ales în sezonul rece, când omul are tendinţa să limiteze pătrunderea aerului proaspăt din
exterior).
Evacuarea gazelor arse din bucătării şi oficii se face prin tiraj natural sau mecanic, utilizându-se coşuri
individuale la construcţiile cu număr redus de etaje, sau canale colectoare acolo unde numărul etajelor este mare.
Coşurile de fum din cadrul construcţiilor noi executate din zidărie de cărămidă se căptuşesc la interior cu tuburi
rigide din aluminiu sau oţel inoxidabil, agrementate tehnic pentru evitarea pătrunderii gazelor de ardere în încăperi.
Nu se mai admit coşuri de fum din zidărie necăptuşite .
Tipul de ventilare şi dimensionarea instalaţiei se fac în funcţie de cantitatea de gaze de ardere, astfel încât să
nu se depăşească concentraţiile noxelor admise prin normele de protecţie a muncii şi normele de protecţie a mediului.
Racordarea aparatelor consumatoare de gaze naturale la acelaşi canal de fum trebuie să se facă la înălţimi
diferite, iar secţiunea canalului de fum trebuie să poată prelua debitele de gaze arse însumate ale tuturor aparatelor
racordate la acesta.
Legarea la coş prin burlan (fig. 27 ) din tablă metalică, rigid sau flexibil, se admite în următoarele condiţii:
secţiunea burlanului este cel puţin egală cu secţiunea racordului de ieşire din aparatul de utilizare;
porţiunea verticală este de cel puţin 0.4 m la ieşirea din aparatul de utilizare;
distanţa de la coş până la aparatul de utilizare este mai mică de 3 m;
panta către coş este minim 8%, dacă distanţa depăşeşte 1 m;
îmbinarea şi racordarea la coş se execută cu asigurarea unei etanşeităţi optime.
Este interzisă:
trecerea burlanelor dintr-o încăpere în alta, cu excepţia burlanelor etanşe îmbinate cu sudură
montarea dispozitivelor de închidere sau obturare a secţiunii de ieşire a gazelor de ardere la aparatele de
consum individual (sobe, maşini de gătit, etc.);
evacuarea gazelor de ardere în podurile clădirilor;
evacuarea gazelor de ardere direct prin pereţii exteriori ai clădirilor, cu excepţia aparatelor de utilizare
omologate sau atestate / agrementate tehnic, prevăzute din fabricaţie cu astfel de evacuare;
racordarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale la canalele de fum aferente focarelor alimentate cu alt
tip de combustibil (lemn, păcură, cărbune, etc.), cu excepţia aparatelor de utilizare care au fost special construite
pentru alimentare mixtă (gaze naturale / combustibil lichid / solid).
Dispozitivul de rupere a tirajului (fig. 29) este proiectat să împiedice tirajul invers şi interferenţa dintre curentul
de aer din secţiunea secundară a coşului şi gazul care arde în aparatul de utilizare. De asemenea, el previne crearea
unor condiţii de tiraj excesiv, permiţând amestecul aerului din încăpere cu gazele arse în secţiunea secundară a coşului
şi implicit contribuie la răcirea acestor gaze fierbinţi.
Partea terminală a unui coş de fum trebuie plasată într-o astfel de poziţie încât vântul să poată sufla fără
probleme peste el. Acest segment terminal nu trebuie montat într-o zonă cu presiune excesivă a aerului. Trebuie
prevenită astfel reintrarea produselor de ardere înapoi în clădire.
Poziţionarea segmentelor terminale de coş pe acoperişuri tip şarpantă şi pe pereţii exteriori se precizează în
legislaţia din fiecare ţară (fig. 31 ).
Figura 30: Distanţe permise la montarea coşului de fum pe un acoperiş tip şarpantă
Execuţia de lucrări pentru realizarea unui nou sistem de distribuţie a gazelor naturale se face numai în baza
autorizaţiilor emise de ANRGN şi cu avizul operatorului de distribuţie licenţiat, împuternicit pe bază de contract
încheiat cu investitorul, pentru controlul calităţii lucrărilor în timpul execuţiei.
Executantul trebuie să respecte prevederile proiectului şi ale reglementărilor în vigoare şi efectuează toate
verificările impuse de acestea.
Rezultatele verificărilor se consemnează într-un proces verbal de lucrări ascunse, care se semnează de
instalatorul autorizat al executantului, beneficiar şi operatorul licenţiat de distribuţie, pentru următoarele operaţiuni:
realizarea sudurilor;
tipul şi calitatea izolaţiei anticorosive;
verificarea rezistenţei de izolaţie după umplerea completă a şanţului cu pământ (verificare pentru
care se va specifica numărul şi data în “Buletinul de Încercări” elaborat de un laborator de
specialitate autorizat);
respectarea distanţelor de siguranţă faţă de alte instalaţii;
traversarea traseelor altor instalaţii;
adâncimea de pozare a conductelor.
Toate echipamentele şi conductele metalice se protejează contra coroziunii în funcţie de modul de montare:
subteran sau aparent.
Protecţia echipamentelor şi a conductelor aparente se face prin grunduire şi vopsire, operaţiuni care se
execută după efectuarea verificărilor la presiune. Conductele aparente din sistemele de distribuţie şi cele din
instalaţiile de utilizare industriale exterioare vor fi vopsite în culoare galbenă.
Protecţia conductelor subterane executate din oţel se face prin izolaţie pe bază cu bitum şi alte materiale.
Izolaţia de bază se execută astfel încât să se asigure continuitatea protecţiei pe întregul traseu al conductei. Protecţia
mecanică a izolaţiei cu bitum se execută prin aplicarea, peste ultimul strat, a unui strat din materiale corespunzătoare
acestui scop.
Alegerea tipului şi calităţii protecţiei se face în funcţie de agresivitatea solului şi poluarea cu curenţi de dispersie
în curent continuu şi curent alternativ din zona în care se montează conducta, cu respectarea prescripţiilor tehnice
specifice. Izolarea se face în staţii autorizate. Verificarea calităţii se face conform reglementărilor în vigoare.
Realizarea protecţiei catodice se face conform prevederilor normativelor specifice. Aplicarea protecţiei catodice
se face în raport cu agresivitatea solului, în funcţie de curenţii de dispersie “vagabonzi”, de potenţialele efective
conductă/sol şi de rezistivitatea solului, rezultate din determinări specifice, efectuate de un laborator de specialitate.
Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a lucrărilor din cadrul sistemelor de alimentare cu gaze naturale se
face de operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie, prin specialişti delegaţi la cererea instalatorului autorizat al
executantului. Operaţiile tehnice necesare pentru recepţie şi punere în funcţiune a noilor instalaţii se fac de
executant, prin instalatorul autorizat, în prezenţa:
delegatului operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie, pentru conductele de distribuţie,
branşamente, staţii şi posturi de reglare;
delegatului operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie şi al beneficiarului, pentru
instalaţiile de utilizare. Dacă se consideră necesar se convoacă şi proiectantul.
Efectuarea recepţiei tehnice şi a punerii în funcţiune se confirmă pe baza documentelor încheiate.
Punerea în funcţiune se face pe baza procesului verbal de recepţie tehnică, după încheierea contractului de
furnizare a gazelor naturale.
Racordarea conductelor noi de distribuţie şi a branşamentelor la conductele în funcţiune, se face de operatorul
licenţiat al sistemului de distribuţie, la solicitarea scrisă a instalatorului autorizat care a executat lucrarea.
Operaţiile de închidere a sectorului, anunţarea abonaţilor şi redeschiderea sectorului se efectuează de către
formaţia de exploatare a operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie.
Îmbinările care s-au executat după proba de presiune, pentru cuplarea noilor instalaţii la cele în funcţiune, se
verifică la presiunea din conductă sau din instalaţie.
Înainte de punerea în funcţiune a reţelelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare, se face refularea aerului:
prin capătul opus punctului de racordare, la conductele de distribuţie în funcţiune;
prin robinetele montate în amonte de regulatoare, la branşamentele cu posturi de reglare;
prin refulator sau prin robinetele manometrului de pe colectorul de ieşire din staţie, la
branşamentele cu staţii de reglare, când acestea nu sunt prevăzute cu refulator; - prin
robinetele aparatelor de utilizare şi a unui racord flexibil scos în exteriorul clădirii prin
ferestrele încăperilor, la instalaţiile de utilizare.
Pentru lucrările aferente sistemului de distribuţie gaze (conducte, branşamente şi staţii de reglare-măsurare)
înainte de punerea în funcţiune se predă operatorului sistemului de distribuţie cartea tehnică a construcţiei, care va
conţine:
a) pentru conductele din sistemul de distribuţie, staţii şi posturi:
documente care au stat la baza execuţiei, recepţiei şi punerii în funcţiune;
planul conductelor efectiv montate pe traseul real, cu precizarea cotelor faţă de repere fixe uşor de
identificat.
b) pentru branşamente:
planul de încadrare în zonă;
plan şi schemă izometrică pe care se indică diametrul, lungimea, punctul de racord, debitul instalaţiei
de utilizare, distanţa de identificare faţă de repere fixe, poziţia şi caracteristicile constructive ale
armăturilor, regulatoarelor, pieselor electroizolante.
c) pentru staţii de reglare:
plan de situaţie;
plan şi schema izometrică pe care se indică diametrele şi lungimile panourilor, distribuitoarelor,
poziţia regulatoarelor, armăturilor, flanşelor de măsurare, poziţia şi caracteristicile contoarelor,
punctelor de intrare şi ieşire cu precizarea presiunilor, capacitatea de reglare şi măsurare a staţiei;
documentele care constituie obiectul dosarului preliminar;
poziţia ţăruşilor şi platbandelor aferente sistemului de împământare.
Verificarea integrităţii firului trasor pentru conductele din polietilenă se efectuează periodic cu aparatură
adecvată. În cazul constatării unor discontinuităţi, acestea se remediază imediat.
Controlul conductelor, în vederea depistării eventualelor scăpări de gaze se face cu detectoare de gaze,
verificate metrologic conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi se efectuează de către operatorul sistemului de
distribuţie, conform regulamentelor proprii, în funcţie de:
starea tehnică şi vechimea conductelor;
densitatea construcţiilor şi nivelul de risc în funcţie de destinaţia acestora;
intensitatea traficului;
alte condiţii locale specifice;
tipul conductelor: oţel sau polietilenă.
Controlul se execută la intervale de maximum o lună în localităţile urbane şi rurale şi la maximum 2 luni în afara
localităţilor, în scopul creşterii eficienţei depistării scăpărilor de gaze naturale şi reducerii gradului de risc de accidente.
Controlul scăpărilor de gaze se efectuează:
o pe toată lungimea traseelor conductelor şi branşamentelor;
o în căminele altor reţele de utilităţi subterane amplasate la o distanţă de maximum 5 m faţă de
conductele de gaze naturale. După efectuarea controlului se întocmesc rapoarte scrise, conform
ordinului de serviciu.
După efectuarea controlului, echipa respectivă consemnează în ordinul de serviciu constatările făcute şi
măsurile luate în vederea diminuării/eliminării neconformităţilor.
La constatarea unor scăpări de gaze care impun intervenţie de urgenţă, se anunţă imediat biroul de reclamaţii
care va consemna sesizarea în registrul de evidenţă a reclamaţiilor şi defectelor întocmit conform modelului.
În asemenea situaţii, echipa de control ia de urgenţă primele măsuri, după caz:
opreşte sau deviază circulaţia autovehiculelor şi pietonilor în zonă;
asigură evacuarea în atmosferă a scăpărilor de gaze prin deschiderea capacelor căminelor aferente
conductei de gaze şi ale altor reţele subterane existente în zonă;
ridică capacele răsuflătorilor GN;
supraveghează zona până la sosirea echipei de intervenţie a operatorului sistemului de distribuţie;
verifică existenţa acumulărilor de gaze în imobilele din vecinătatea defectului şi dispune măsuri în
consecinţă.
În cazul constatării prezenţei unor scăpări de gaze într-o construcţie, echipa de control sosită la cererea
consumatorului acţionează astfel:
o interzice accesul cu foc sau producerea de scântei;
o întrerupe alimentarea cu gaze naturale;
o efectuează aerisirea încăperilor;
o extinde controlul pe întreaga zonă unde este posibilă infiltrarea gazelor.
Revizia conductelor şi branşamentelor se efectuează anual, prin efectuarea următoarelor operaţii:
o curăţirea tijei şi eventuala reparare a răsuflătorilor;
o manevrarea robinetelor şi remedierea neetanşeităţilor acestora şi a defecţiunilor
constatate la toate îmbinările;
o curăţirea căminelor de vizitare;
o completarea cu capace a căminelor de vizitare acolo unde acestea lipsesc;
o refacerea marcajelor pe traseul conductelor, unde este cazul;
o controlul posturilor de protecţie catodică.
Constatările se menţionează în fişele tehnice ale conductelor şi branşamentelor.
Pentru reţelele protejate catodic, o dată la 30 de zile se efectuează controlul funcţionării staţiilor de protecţie
catodică. Constatările se menţionează în ordinul de serviciu.
Înlocuirea conductelor de gaze naturale sau a unor porţiuni din acestea se face în funcţie de:
starea tehnică şi vechimea acestora;
frecvenţa defectelor;
agresivitatea solului şi a curenţilor de dispersie;
modernizarea carosabilului şi infrastructurii sistemelor de utilităţi;
schimbarea regimului de presiune.
Înlocuirea capacelor la căminele de vizitare se face imediat după constatarea deteriorării sau lipsei acestora.
În cazul conductelor situate pe străzi care urmează a fi supuse modernizării se verifică, în prealabil prin sondaj,
starea tehnică a conductelor stabilindu-se măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă.
Întreruperea planificată a alimentării cu gaze naturale pentru efectuarea de lucrări pe o conductă sau o
porţiune din reţeaua de distribuţie se face numai după anunţarea consumatorilor afectaţi de întrerupere, înainte cu
minimum 48 de ore.
Perioada minimă de întrerupere a alimentării cu gaze naturale este de 3 ore.
În cazul întreruperilor accidentale, reluarea alimentării cu gaze naturale se face după anunţarea prealabilă a
consumatorilor afectaţi de întrerupere cu minimum 3 ore.
Defecte la armături.
Aceste defecte apar la robinetele ( cep de la contor sau de incendiu, precum si la robinetele cu cep de
manevră sau de siguranţă. Acestea pot prezenta defecte de fabricaţie (vicii ascunse), care se referă atât la calitatea
materialul (incluziuni de corpuri străine în material), cât si la tolerante prea mari, neobservate de controlul de calitate
din uzină, precum si de controlul efectuat cu ocazia operaţiilor de verificare sau de revizii:
execuția necorespunzătoare a montajului;
neetanşeităţi la locurile de îmbinare a robinetului cu capetele de țeavă;
strângerea sau slăbirea necorespunzătoare a piuliței de fixare a cepului în corpul robinetului, ceea ce poate
avea ca urmare fie blocării cepului într-o anumita poziție, fie un joc prea mare între cep si locașul lui,
rezultatul fiind pierderea unor cantităţi de gaze în această zonă.
În timpul exploatării, armăturile pot suferi unele defecţiuni cum sunt:
1. Coroziunea materialului
2. Accidente de exploatare (variații bruște de presiune, lovituri accidentale etc.). La robinetele cu cep se,
poate slăbi piuliţa de fixare a cepului sau se poate uza pătratul pentru fixarea şaibei de siguranţă, ceea
ce duce la imposibilitatea de fixare a cepului în poziţia închis sau deschis.
3. Blocarea robinetului (înţepenirea), datorită depunerii produselor de coroziune între suprafața cepului
si suprafața locașului sau. Acest lucru se petrece, mai ales, la robinetele care n-au fost manevrate un
timp mai îndelungat.
4. Deformarea suprafeței cepului, ca urmare a manevrării repetate.
Toate aceste defecțiuni sunt urmate de pierderi de gaze, ceea ce pune în pericol securitatea imobilului si a
locatarilor.
Remedierea se face prin strângerea piuliței pentru fixarea cepului, când aceasta este slăbită, până ce este
posibilă o manevrare uşoară, dar fără joc. Când pătratul cepului de fixare a şaibei de siguranţă este uzat, se înlocuieşte
robinetul complet. Dacă cepul prezintă deformaţii pe suprafaţa si nu mai poate asigura închiderea perfectă, se
şlefuieşte cu pastă până ce închiderea se realizează perfect. Dacă uzura este prea mare, se înlocuieşte robinetul. În
cazul blocării cepului se procedează la demontarea si șlefuirea lui cu pastă abrazivă, la început cu granulaţie mare şi
apoi, treptat, cu o granulaţie foarte fină pentru a se asigura a suprafaţa fără asperități, care să permită o etanșare
perfectă. Ş1efuirea se realizează prin ungerea suprafeţei cepului cu pastă, respectiv introducerea în locaşul lui, după
care cepul se roteşte alternativ, în ambele sensuri, prin apăsare. Dacă uzura este accentuată si nu se poate înlătura, se
înlocuieşte robinetul. Nu se admite rectificarea prin strunjire a armaturilor montate în instalaţiile de gaze.
Defecte la conducte (neetanșeități la îmbinări cu fitinguri, mufe, coturi, racorduri etc.).
Remedierea se face prin controlul porțiunii de conducta cu spumă de săpun, localizarea si apoi remedierea
defectului. Dacă un cot, o mufă sau un racord sunt neetanşe din cauza garniturii se demontează, se înlătură garnitura
veche din cânepă cu o pânză de ferăstrău metalic si cu peria de sârma după care se înfăşoară altă garnitură nouă de
cânepă, se impregnează cu soluţie de etanşare, se înşurubează si se strânge corespunzător cu cleştele de ţevi, după
care se pune instalaţia în funcţiune, controlându-se etanşeitatea cu spumă de săpun. Dacă una din piese este spartă
sau fisurată se înlocuiește. De asemenea, conducta de gaze dacă este fisurată se demontează si se înlocuieşte
porțiunea respectivă.
Aceste termene sunt maximale, consumatorul putând stabili intervale de timp mai scurte, în funcţie de:
complexitatea instalaţiei;
procesul tehnologic;
posibilitatea scăpării şi infiltrării gazelor.
Revizia instalaţiilor de utilizare este obligatorie la termenul prevăzut mai sus şi în următoarele situaţii :
după întreruperea utilizării instalaţiei pentru o perioadă timp care depăşeşte 6 luni;
după orice accident produs în clădire care ar fi putut afecta instalaţia de utilizare gaze naturale.
Verificarea periodică a instalaţiilor de utilizare se face conform instrucţiunilor specifice şi constă din efectuarea
următoarelor operaţiuni:
verificarea arzătoarelor şi a stării îmbinărilor şi garniturilor de etanşare aferente;
verificarea stabilităţii conductelor montate aparent pe suporturi;
verificarea etanşeităţii îmbinării conductelor şi armăturilor la presiunea de lucru a gazului din instalaţie, cu
spumă de apă cu săpun;
verificarea funcţionării echipamentelor şi dispozitivelor auxiliare din componenţa instalaţiei de utilizare şi
a instalaţiei de alimentare cu energie electrică a acestora, după caz;
verificarea funcţionării aparatelor de măsurare, control, reglare şi de siguranţă; demontarea /
debranşarea punctelor de consum fără aprobare legală şi a conductelor de alimentare aferente;
verificarea funcţionării echipamentului de reglare din instalaţiile de utilizare ale beneficiarului;
verificarea stării răsuflătorilor şi a căminelor existente;
verificarea tirajului coşurilor şi canalelor de evacuare a gazelor arse şi prezentarea de către consumator a
dovezii de curăţire a acestora de către un agent economic autorizat conform reglementărilor în vigoare;
verificarea stării construcţiilor care adăpostesc staţiile de reglare-măsurare şi posturile de reglare.
Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale din
sistemul de alimentare cu gaze naturale se realizează de către personalul autorizat al operatorului licenţiat de
distribuţie sau cu acordul acestuia, de agenţi economici autorizaţi conform prevederilor legislaţiei şi reglementărilor în
vigoare.
Întreţinerea contoarelor/echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale se face prin:
respectarea instrucţiunilor de întreţinere date de producătorul contoarelor/ echipamentelor şi instalaţiilor de
măsurare gaze naturale;
verificarea vizuală cu ocazia citirii şi o dată la 24 de ore pentru înregistratoarele cu diagramă circulară, cu
ocazia schimbării diagramei;
verificarea metrologică periodică la scadenţele stabilite prin reglementările de specialitate.
Modul de efectuare a verificărilor metrologice, ocazionate de defectarea aparatelor sau la solicitarea
consumatorilor este precizat în contractul de furnizare gaze naturale şi în ”Regulamentul de măsurare a cantităţilor de
gaze naturale tranzacţionate la consumatorii captivi”.
Verificarea contoarelor/echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale se face numai în laboratoare
autorizate, în conformitate cu reglementările de metrologie legală în vigoare.
Din cauza erorilor de proiectare şi execuţie, dar şi a celor de exploatare, în domeniul instalaţiilor de gaze
naturale au loc uneori evenimente care se soldează cu victime omeneşti. Următoarele exemple de rea practică se
bazează pe întâmplări reale, ilustrând fenomenul nerespectării unor principii şi reguli elementare.
Exemplul 1
Este vorba despre o construcţie care iniţial a fost concepută pentru reparaţii auto. Aceasta avea o suprafaţă
3
dreptunghiulară de 6 x 4 m şi un singur geam, cu un singur canat de 0,8 x 0,9 m. Volumul încăperii era de 86 m .
Încăperii i s-a schimbat destinaţia, fiind transformată în spaţiu de închiriat.
S-a montat un perete despărţitor din rigips de 2 cm, cu o uşă spre cameră, pentru a se obţine în acest fel o
cameră de 4 x 4 m şi o baie de 2 x 4 m (fig. 8.35).
În acest fel, baia a rămas fără nici un geam. În ea a fost montată o microcentrală termică cu tiraj natural, legată
la un burlan. Când centrala termică a fost pornită, ea nu a funcţionat. A fost căptuşit burlanul pentru a creşte tirajul.
Nici după această operaţiune microcentrala nu a funcţionat. A fost dezafectat senzorul pentru evacuarea gazelor de
ardere. În acest fel, microcentrala a putut fi pusă în funcţiune. Ca urmare a acestui fapt două persoane au decedat .
Motivul principal a fost lipsa oxigenului şi intoxicarea cu monoxid de carbon.
Exemplul 2
O persoană a observat că după ce a făcut baie, copilul lui în vârstă de 17 ani, odată întors în dormitor a leşinat.
A fost chemată de urgenţă Salvarea şi copilul a fost dus la spital. I s-au făcut investigaţii al căror rezultat a condus la
concluzia: copilul este perfect sănătos.
Cu toate acestea, faptele s-au repetat. În cele din urmă, ”misterul” acestor leşinuri a fost elucidat: montarea
unui preparator de apă caldă menajeră în baie, într-un spaţiu inadecvat, fără priză de aer de combustie.
Exemplul 3
Într-o hală industrială modernă din panouri tip sandwich, cu geamuri etanşe, a fost montată o instalaţie de
încălzire cu panouri radiante. La punerea în funcţiune s-a observat că părţile metalice ale clădirii precum şi utilajele
erau ude, iar de pe tavan picura apă. Deoarece clădirea nu era prevăzută cu luminatoare mobile, aceasta a trebuit să
fie modificată pentru a se crea spaţii pentru evacuarea aerului. După ce s-a făcut acest lucru, s-a constatat că în
încăpere nu mai era asigurată temperatura de confort corespunzătoare.
Erori:
nu s-a ţinut cont de faptul că la panourile radiante, având o ardere atmosferică, umiditatea rezultată în urma
combustiei trebuie să fie eliminată printr-o rată de schimb de aer de câteva ori mai mare decât în cazul în
care gazele de ardere sunt evacuate în exterior.
nu s-a ţinut cont de faptul că rata mare de schimburi de aer aduce cu sine un consum important de
combustibil, implicit necesitatea montării unor suprafeţe radiante suplimentare.
Exemplul 4
Se utilizează racordarea cu tub flexibil sau furtun de cauciuc neomologate. Materialul acestora însă
îmbătrâneşte în timp, putând avea loc scăpări de gaz cu consecinţe uneori tragice.
Exemplul 5
Probleme legate de numărul de coloane pe casa scării şi de traversarea planşeelor:
În blocurile de locuinţe, nu este recomandat ca pe casa scării să se monteze decât o singură coloană. Proiectul
este bine să se facă de acelaşi proiectant, iar execuţia de acelaşi executant.
Dacă totuşi se fac 2 coloane, este bine ca apartamentele de pe o parte să fie alimentate de la o coloană, iar cele
de pe partea cealaltă la cealaltă coloană. Nu se recomandă să se lege consumatorii intercalat, deoarece în caz de
pericol, măsurile care se impun se pot lua cu greutate.
Tubul de protecţie la trecerea conductei prin pereţi sau planşee se va monta înainte de montarea conductei şi
se va ridica cu circa 1 cm faţă de nivelul pardoselii, deoarece s-a constatat că apariţia coroziunii ţevilor este maximă în
tubul de protecţie. Acest lucru se întâmplă deoarece acolo intră apă atunci când se spală pe jos .
Exemplul 6
robineţii se montează fără a fi gresaţi, astfel că în timp ei se blochează şi nu mai pot fi acţionaţi;
robineţii se montează în spaţii inaccesibile sau cu capul de manevră într-un loc inaccesibil (de exemplu spre
perete).
Exemplul 7
1. Corelarea raportului Volum/Suprafaţă vitrată nu este respectată;
2. Se modifică vitrarea după ce instalaţia de gaz a fost executată şi recepţionată;
3. Se pune geam cu altă grosime decât cea normală (4 mm);
4. Se pune fereastră cu ramă metalică;
5. Proiectantul de instalaţii nu colaborează cu arhitectul pentru ca acesta să prevadă o fereastră
corespunzătoare (cu toate că primul o prevede în proiectul de gaz);
6. Cel care recepţionează instalaţia de gaz nu măsoară suprafaţa vitrată;
7. Sunt executate lucrări fără autorizaţie. În caz că au loc explozii, în loc să sară geamurile în aer, se
dărâmă construcţia.
8. Aparatele de utilizare se montează în alte locuri decât cele normale – cum ar fi montarea
preparatoarelor de apă caldă şi microcentralelor de apartament în baie. În acest fel există pericolul
intoxicării cu monoxid de carbon şi a consumării oxigenului din încăpere.
9. Deşi pe proiecte se prevăd prize pentru aer de combustie, ele nu se execută, sau se montează un
geam care poate fi închis.
10. Se pun canapele în încăperi care au montate în interior centrale termice.
Exemplul 8
Deschiderea pentru evacuarea gazelor arse este un geam care se poate închide.
Exemplul 9
Datorită umplerii cu moloz din pod a coşului, s-a obturat orificiul pentru evacuarea gazelor arse. Problemele au
început cu o doamnă în vârstă, căreia i s-a făcut rău. A fost chemată Salvarea, care a dus-o la spital.
A doua zi, fiica împreună cu cei 2 copii şi soţul, sosesc în aceeaşi încăpere unde era soţul femeii în vârstă. În timp
ce stau de vorbă, unul dintre copii leşină, apoi leşină succesiv tatăl copilului şi cel de-al doilea copil. Când uşa de la
cameră a fost lăsată larg deschisă, cei 3 şi-au revenit din leşin. Nu a murit nimeni.
Cauza: obturarea cu moloz a evacuării gazelor arse. Acestea au rămas în încăpere, iar monoxidul de carbon a
intrat în acţiune.
Exemplul 10
Într-un apartament, o sobă de teracotă dintr-o cameră şi o sobă cu plită din bucătărie aveau coşuri de fum
individuale până în pod. De aici, pentru a evita ieşirea pe acoperiş de două ori, s-a construit un singur coş, aşa cum se
poate vedea în figura de mai jos.
Exemplul 11
O casă era încălzită cu convectoare. Seara, după orele 20, într-una din camere merg să se culce doi tineri, soţ şi
soţie. Dimineaţa la orele 10, nu s-a observat nici o mişcare dinspre acea cameră. S-a încercat intrarea în cameră, însă
uşa era încuiată. În schimb, clanţa era fierbinte. Dinăuntru se auzea un horcăit. A fost spart geamul de la uşă şi s-a
intrat în încăpere. Bărbatul era mort, iar femeia era în comă. Gazul de la convector era deschis la maxim. Înăuntru era
o căldură insuportabilă. Diagnosticul a fost intoxicare cu CO.
Erori:
burlanul era fixat doar în perete, iar în convector el era introdus până la nivelul capacului de protecţie
emailat, rămânând între ştuţul de ieşire din convector şi capătul burlanului un spaţiu de aproximativ 1,5 cm;
burlanul, fiind prea scurt, nu a putut fi legat cu colier;
convectorul nu avea senzor de întrerupere a gazului la supraîncălzire;
în proiect era depus un prospect pentru un tip de convector cu ieşire laterală, dar în realitate era montat unul
cu ieşire la partea superioară.
Exemplul 12
La turnarea asfaltului, răsuflătorile rămân îngropate în asfalt; în acest fel, gazele care scapă pot să migreze spre
alte reţele edilitare, cum sunt cele de canalizare. Astfel se pot întâmpla tragedii prin acumularea gazelor în subsoluri
sau în cămine de canalizare.
Exemplul 13
O persoană la atelier a constatat că nu are gaz la soba tip plită pe care o folosea pentru încălzire. A văzut că în
stradă lucrau nişte muncitori la o conductă de canalizare paralelă cu cea de gaz, la o distanţă de 4-5 m. Plouase mult,
pământul era îmbibat cu apă. Din cauza transportului greu de pe stradă, pământul s-a deplasat spre şanţul săpat,
rupând branşamentul de gaz. Conducta secţionată s-a deplasat cu 10 cm.
Gazul se scurgea în pământ, iar atelierul nu era alimentat cu gaz. A fost anunţată societatea de gaz. Echipa de
intervenţie a săpat la teul de branşament şi a sudat 10 cm de conductă pentru a reface legătura la branşament.
Cum pământul a alunecat mai departe, conducta s-a rupt din nou . Persoana , venind a doua zi la atelier, a
anunţat din nou societatea de gaz. Echipa de intervenţie a început să sape din nou, iar persoana s-a apucat de lucru la
maşina de cusut. Branşamentul a fost reparat.
Gazul a început să se scurgă în încăpere, deoarece robinetul de la sobă era poziţionat pe ”deschis”. În timp ce
persoana muncea la maşină, la un moment dat a avut loc o explozie. Scânteia a fost generată de o perie colectoare a
motorului electric al maşinii de cusut.
Explozia a fost foarte violentă, ceea ce denotă faptul că concentraţia s-a situat la limita minimă de explozie
(puţin peste 5 %). Toată clădirea, împreună cu pereţii laterali şi acoperişul, s-a prăbuşit. Tavanul a căzut peste maşini şi
astfel persoana a scăpat cu viaţă.
Au existat doi vinovaţi în acest incident:
o constructorul, care nu a sprijinit săpătura, permiţând pământului să se deplaseze;
o utilizatorul, care a uitat deschis robinetul de gaz.
Exemplul 14
S-a constatat o defecţiune la o vană dintr-un cămin de vizitare, gazul scăpând pe la presetupă.
În aceste cazuri, în general se lucrează ”pe viu”, fără întreruperea gazului, schimbându-se presetupa. Este
nevoie de cel puţin trei persoane, astfel încât:
- o persoană lucrează în interiorul căminului;
- o altă persoană îl ţine pe cel ce lucrează de frânghia care este legată la centura de siguranţă;
- o a treia persoană le aduce scule.
Cel care ţine frânghia are rolul de a întreţine o conversaţie cu primul. În cazul în care nu răspunde la întrebări,
trebuie tras de frânghie afară. Persoana care intră în interiorul căminului este obligată să poarte mască de gaze.
Revenind la întâmplarea tragică petrecută, la un moment dat persoana care era în cămin, nu a mai răspuns la
întrebări. Al doilea muncitor a intrat în cămin să-l scoată, dar a rămas şi el acolo. Cel de-al treilea muncitor era plecat
după mâncare...
Când a venit, a anunţat şoferul maşinii, au luat masca de gaze (care era în maşină!) şi i-au scos din cămin pe
primii doi. I-au dus la spital, dar nu au mai putut fi salvaţi.
Erorile care au fost săvârşite:
nu au utilizat măşti de gaze, deşi le aveau la îndemână;
nu au utilizat frânghia şi centura de siguranţă;
a treia persoană a părăsit locul de muncă.
Exemplul 15
Un exemplu eronat de cuplare a branşamentului la reţeaua stradală.
Deoarece în acea perioadă pe strada respectivă s-a întrerupt furnizarea gazului pentru efectuarea de lucrări,
lucrurile s-au precipitat şi lucrarea a fost executată de o echipă care nu cunoştea configuraţia reţelei stradale.
Muncitorii au săpat şi au găsit o ţeavă de oţel Φ 168 mm. Au sudat teul de racord, au cuplat, au acoperit şanţul şi au
aşteptat să se dea drumul la gaz. După reclamaţiile locatarilor care tot nu aveau gaz, s-a constatat că în acea zonă
conducta de gaz era montată în tub de protecţie. De fapt, teul de racord a fost sudat pe tubul de protecţie, nu pe
conductă (era vorba de un tub de protecţie pentru o trecere peste cabluri electrice).
Erori:
muncitorii au lucrat în grabă, fără să consulte documentaţia tehnică;
nu au chemat maistrul după ce au descoperit conducta; se putea deduce faptul că era vorba de tubul de
protecţie şi după calitatea izolaţiei;
după ce au decupat conducta, nu au introdus o sârmă sau un electrod pentru a verifica dacă intră până la
peretele opus al conductei.
Exemplul 16
Un exemplu de branşament de apă trecut peste conducta de gaz.
Pe o stradă s-a intervenit la conducta de gaz, care a fost tăiată şi înlocuită. Din greşeală, a fost agăţat şi rupt
branşamentul de apă. Conducta de gaz a fost umplută cu apă. În acest fel, gazul a antrenat vapori de apă, care în
perioada de iarnă blochează regulatoarele de presiune de la instalaţiile de utilizare, creând mari probleme.
Erori:
instalaţia de apă a fost pozată peste cea de gaz;
s-a făcut cuplarea înainte de a fi descoperit tot traseul conductei.
CAPITOLUL 13
TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE TEHNOLOGICE.
FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR DE GAZE
13.1. GLOSAR DE TERMENI
ABONAT consumatorul sau grupul de consumatori care are relaţii contractuale directe cu
unitatea de transport sau de distribuţie a gazelor naturale;
APARAT DE sistemul mecanic complex destinat să consume gaze naturale în condiţii igienice,
UTILIZARE economice şi de siguranţă;
ARZĂTOR construcţie mecanică destinată să consume gaze naturale combustibile în condiţii
igienice, economice şi de siguranţă, într-un focar sau într-o incintă;
BRANŞAMENT conducta de legătură prin care circulă gaze naturale nemăsurate de sistemul de
distribuţie, până la ieşirea din robinetul de branşament, staţia sau postul de reglare;
BTU (British cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui pound (453.6 g) de
Thermal Unit) apă cu 1 grad Fahrenheit, la presiune atmosferică;
CONDUCTA DE conducta prin care gazele sunt aduse de la locul de producere până la staşiile de
TRANSPORT predare
CONSUMATOR persoana fizică sau juridică, beneficiarul instalaţiei de utilizare, racordată la reţeaua
furnizorului, prin care primeşte gaze naturale;
DEBIT DE produsul între suma debitelor nominale ale aparatelor de utilizare alimentate şi
CALCUL factorul de încărcare corespunzător numărului de aparate;
DEBIT suma debitelor nominale ale aparatelor de utilizare existente într-o instalaţie de
INSTALAT utilizare sau debitul nominal al unui aparat de utilizare;
DEBIT cantitatea de gaze naturale în volum normal (273.15 K şi 1.01325 bar absolut) care
NOMINAL trece într-o oră printr-un aparat (contor, regulator, aparat de utilizare, etc.) la
3
(m N/h) presiunea nominală de funcţionare;
ECHIPAMENT aparatura şi ansamblul instalaţiilor unui consumator în vederea măsurării gazelor
DE MĂSURARE naturale furnizate;
FACTOR DE raportul dintre încărcarea efectivă şi încărcarea nominală sau
ÎNCĂRCARE debitul nominal;
INSTALATOR persoana fizică cu pregătire şi experienţă în specialitate, care posedă autorizaţie
AUTORIZAT emisă de regia de gaze naturale sau unitatea de distribuţie a gazelor, cu competenţe
în limitele gradului obţinut;
INSTALAŢIE ansamblul de conducte, aparate şi accesorii montate în incinta unui consumator, în
DE UTILIZARE aval de robinetul de branşament, inclusiv focarul şi coşul de evacuare a gazelor de
ardere;
ÎNCĂRCARE cantitatea efectivă de gaze care trece într-o oră prin elementul de instalaţie
EFECTIVĂ considerat;
ÎNCĂRCARE cantitatea de gaz în volum normal care trece într-o oră prin conducta considerată, în
NOMINALĂ condiţii nominale de funcţionare;
INSTALAŢIE partea din instalaţia de utilizare care se găseşte în exteriorul clădirilor, între
EXTERIOARĂ robinetul de branşament, între staţia sau postul de reglare şi robinetul de incendiu
montat la intrarea conductei în clădiri;
INSTALAŢIE parte din instalația de utilizare, din interiorul clădirilor, între robinetul de incendiu si
INTERIOARĂ aparatele de utilizare, inclusiv focarul si coșul de evacuare a gazelor de ardere.
Presiunile de regim, admise în instalațiile de utilizare sunt: medie. redusă,
intermediară si joasă. Alegerea tipului de reţea si a presiunilor maxime de regim se
va face pe considerente tehnico-economice pentru fiecare caz în parte, la instalațiile
interioare interesând si presiunea nominala la care funcționează aparatele de
utilizare
LOC DE amplasamentul instalaţiilor de utilizare ale unui consumator, prin care se consumă
CONSUM gaze naturale;
OCOLITOR un tronson de țeavă, prevăzut cu robinete de închidere, care face legătura între
conducta de intrare si cea de ieşire a unui contor, a unei staţii (post) de
reglare sau a unui panou de reglare sau de măsurare, permiţând scoaterea din
circuit a elementului respectiv de instalaţie si alimentarea directă a consumatorului
REGLARE ansamblul de aparate, armături şi accesorii, amplasat într-o firidă sau cabină, sau
direct pe agregate tehnologice, prin care se face reducerea şi reglarea presiunii
gazelor naturale;
POST DE PRESIUNE presiunea minimă necesară pentru menţinerea în funcţiune a agregatelor şi
MINIMĂ DE AVARIE instalaţiilor, care condiţionează securitatea acestora şi a personalului;
POST DE REGLARE- ansamblul de aparate, armături si accesorii, amplasate într-o cabină sau direct pe
MĂSURARE agregate tehnologice prin care se face reducerea si reglarea presiunii într-o
singură treaptă, precum si măsurarea debitelor de gaze.
PRESIUNE presiunea minimă necesară în regim de limitare la consumator, pentru menţinerea
MINIMĂ în funcţiune în condiţii de siguranţă, numai a agregatelor şi instalaţiilor impuse
TEHNOLOGICĂ tehnologic pentru a evita pierderi de producţie
nerecuperabile;
RACORD conducta de legătură între o ramură a instalaţiei exterioare şi instalaţia interioară
dintr-o clădire, pavilion, secţie, etc.;
REFULATOR dispozitiv alcătuit în principal din două robinete montate la un ştuţ vertical sudat pe
conductă, care serveşte la evacuarea în atmosferă a gazelor dintr-o instalaţie;
REŢEA DE ansamblul de conducte şi accesorii în aval de staţiile de reglare de sector, până la
DISTRIBUŢIE robinetele de branşament ale consumatorilor alimentaţi cu gaze la presiune joasă,
respectiv până la ieşirea din posturile sau staţiile de reglare de la capetele
branşamentelor;
REȚEAUA DE rețeaua alimentată din staţiile de alimentare, destinată să alimenteze staţiile de
REPARTIȚIE reglare ale consumatorilor importanţi respectiv staţiile de reglare de zonă
ROBINET DE robinetul montat la capătul branșamentului de la care se poate opri în întregime,
BRANŞAMENT alimentarea cu gaze a unui consumator. Branșamentele se execută în exclusivitate
numai de către întreprinderile distribuitoare si, indiferent de modul de finanțare,
devin mijloacele de baza ale acestora. În aceste condiții, înlocuirea, în caz de avarie,
sau orice alte operații de intervenție la branșamente, este de competenta
întreprinderii distribuitoare, prin personalul sau de specialitate
ROBINET DE robinetul montat în exteriorul clădirii, la intrarea instalaţiei de utilizare în clădire, de
INCENDIU la care se poate opri în întregime furnizarea gazelor naturale în clădirea respectivă,
hală industrială, etc.;
SISTEM DE ansamblul compus din conducere, aparate, instalaţii de măsurare şi accesorii, situat
ALIMENTARE între staţiile de predare şi coşurile de evacuare a gazelor de ardere, inclusiv
instalaţiile şi construcţiile aferente, destinat să asigure alimentarea cu gaze naturale
a consumatorilor dintr-o localitate;
STARE stare termodinamică definită prin condiţiile: T = 273.15 K şi P
NORMALĂ = 1.01325 bar absolut (aproximativ 760 mm Hg);
STARE DE stare termodinamică definită prin condiţiile: T = 288.15 K şi P
REFERINŢĂ = 1.01325 bar absolut;
(STANDARD)
STAŢIE DE ansamblul instalaţiilor de reducere şi reglare a presiunii, măsurare a debitului,
PREDARE/PRIMIRE filtrare şi odorizare, prin care gazul din conductele de transport intră în sistemul de
distribuţie sau în instalaţia de utilizare a unor consumatori;
STAŢIE DE ansamblul de aparate, armături şi accesorii de reducere/reglare a presiunii şi
REGLARE MĂSURARE măsurare a consumului, amplasat într-o construcţie separată, prin care gazele
naturale trec din reţeaua de repartiţie în reţeaua de distribuţie (staţie de reglare de
sector) sau din sistemul de distribuţie în instalaţiile de utilizare ale consumatorului
(staţie de reglare la consumator);
STAȚII DE REGLARE prin care se face trecerea din rețeaua de distribuție direct la un număr anumit de
DE SECTOR consumatori dintr-un sector sau dintr-un cartier, care vor fi alimentați cu presiune
joasa, fără a fi nevoie de montarea unui post de reglare la fiecare abonat în parte
din zona sau cartierul respectiv
TREAPTĂ (REGIM) DE intervalul dintre limita maximă şi minimă a presiunii admise în reţele şi instalaţii;
PRESIUNE În sistemele de alimentare cu gaze naturale (STAS 8281-76) se folosesc
următoarele trepte de presiune:
o înaltă peste 6 bar;
o medie, între 2 si 6 bar;
o redusă, între 0,2 si 2 bar;
o intermediară, 0,05-0,2 bar;
o joasă, 0,05 bar=500 mm H2O.
TUB DE tub care canalizează spre puncte stabilite eventuale pierderi de fluid sau protejează
PROTECŢIE conductele împotriva unor acţiuni mecanice sau electrice, care pot conduce la
degradarea izolaţiei anticorozive sau a conductei, la trecerea prin elemente de
construcţie sau la traversarea sau trecerea pe lângă alte reţele / construcţii
subterane.
PLANIFICAREA EXECUŢIEI
OPERAŢII DE EXECUŢIE Timp pentru o Nr. de Timp total EŞALONAREA OPERAŢIEI SDV-uri folosite
operaţie (min) Operaţii (min)
1. Se însurubeaza pe ţeavă Se verifică filetul pe capătul ţevii, se verifică filetul interior al Cleşte universal de ţevi, cheie
corpul filetat al piuliţei 5’ 1 5’ corpului filetat al racordului olandez franceză
olandeze
2. Se însurubează în teu corpul Se verifică filetul exterior al corpului cu piuliţă al racordului Cleşte universal de ţevi, cheie
cu piuliţă al racordului olandez 5’ 1 5’ olandez se verifică filetul interior al teului franceză
3.Se însurubează teul în 5’ 1 5’ Se verifică filetul exterior al ţevii. Cleşte universal de ţevi, cheie
cealălaltă ţeavă franceză
4. Se introduce garnitura în Se verifică paralelismul dintre flanşele racordului olandez, se Cleşte universal de ţevi, cheie
piuliţa oladeză şi se strânge 5’ 1 5’ introduce garnitura în stare bună franceză
5 Se verifică îmbinarea şi Se verifică dacă poziţia ieşirii laterale a teului corespunde ce Metru (ruletă)
poziţia corectă a teului în 2’ 1 2’ cea din proiect
îmbinare
D
dn
S1
S2
r
N
T
R
F
Cv
Rc
f
L1,L2