Măsurarea mărimilor fizice.

Sisteme de unităţi de măsură

• Mărimea este un atribut al elementelor unei mulţimi de obiecte sau fenomene cărora li se
poate asocia un criteriu de comparaţie. Măsurarea unei mărimi constă în compararea ei cu o
altă mărime de aceeaşi natură, luată ca unitate de măsură.

• Mărimea m asociată unei mulţimi de obiecte sau fenomene fizice de aceeaşi natură se
numeşte mărime fizică.

• Un sistem de UM foloseşte 7 mărimi fizice fundamentale şi anume: 3 pentru mecanică, 1

pentru termodinamică, 1 pentru electricitate, 1 pentru optică şi 1 pentru chimia fizică.
Sistemul Internaţional (SI) a optat pentru următoarele mărimi fizice fundamentale: lungime,
masă, timp, temperatura termodinamică, intensitatea curentului electric, intensitatea
radiaţiei luminoase şi cantitatea de substanţă, cu unităţile de măsură: metru, kilogram,
secundă, kelvin, amper, candelă şi kilomol.

• SI este primul sistem de UM coerent. A fost adoptat în anul 1960, la cea de-a XI-a Conferinţă
Generală de Măsuri şi Greutăţi. SI a fost legiferat în România în august 1961.
• 1. Metrul (m) este lungimea egală cu 1.650.736,73 lungimi de undă, în vid, ale radiaţiei
emise de atomul de kripton 86 la tranziţia între nivelele energetice 5d5 şi 2p10.

• 2. Kilogramul (kg) este masa prototipului de platină iridiată păstrat la Biroul Internaţional
de Măsuri şi Greutăţi de la Sèvres (Franţa).

• 3. Secunda (s) este intervalul de timp egal cu 8.192.631.770 perioade de oscilaţie ale
radiaţiei emise la tranziţia între două nivele hiperfine (F = 4, MF = 0 şi F = 3, MF = 0) ale
stării fundamentale 3S1/2 a atomului de cesiu 133.

• 4. Amperul (A) este intensitatea unui curent electric constant care, menţinut în doi
conductori rectilinii şi paraleli, de lungime infinită şi secţiune neglijabilă, aflaţi în vid la distanţa
de 1 metru unul de altul, produce între aceştia o forţă de 2·10-7 N pe fiecare metru de
lungime.

• 5. Kelvinul (K) este unitatea de măsură pe scara termodinamică de temperatură în care

pentru punctul triplu al apei se alege valoarea 273,16 K.

• 6. Candela (cd) este intensitatea luminoasă în direcţie normală a unei suprafeţe cu aria
de 1/600.000 m2 a unui corp negru aflat la temperatura de solidificare a platinei, la presiunea
atmosferică normală.

• 7. Kilomolul (kmol) este cantitatea dintr-o substanţă a cărei masă, exprimată în kg, este
numeric egală cu masa moleculară a substanţei.
 – Alte UM pentru presiune
• 1 At = 1 atm = 101.325 Pa = 760 mm Hg = 10,332 m H2O (atmosfera fizică)
• 1 at = 1 kgf/cm2 = 9,80665·104 Pa = 10 m H2O (atmosfera tehnică)
• 1 torr = 1 mm Hg = 133,322 Pa
• 1 bar = 105 Pa = 10,197162 m H2O = 750,062 mm Hg
• 1 mm H2O = 133,322 Pa.

– Alte UM pentru energie

• 1 eV = 1,602107·10–19 J (electron volt)
• 1 kWh = 3,6·106 J (kilovat oră)
• 1 calIT = 4,18674 J (caloria internaţională)
• 1 cal15 = 4,1855 J (caloria de 15 grade)

– Definiţii
• 1 eV este energia câştigată de un electron care străbate o diferenţă de potenţial
acceleratoare egală cu un volt.
• 1 calIT este cantitatea de căldură necesară ridicării cu un kelvin a temperaturii unui gram de
apă, între 19,5 °C şi 20,5 °C.
• 1 cal15 este cantitatea de căldură necesară ridicării cu un kelvin a temperaturii unui gram de
apă, între 14,5 °C şi 15,5 °C.

– Alte unităţi de măsură pentru putere

• 1 CP = 75 kgf·m/s = 735,499 W (cal putere)
• 1 HP = 1,01387 CP = 745,70012 W (horse power)
 – Sistemul de unităţi de măsură anglo–saxon
• În sistemele de UM folosite în Europa, unităţile de măsură sunt divizate în 10 părţi
egale (de exemplu, 1 m = 10 dm; 1 dm = 10 cm; 1 cm = 10 mm). În Sistemul anglo-saxon,
folosit în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud, India, Canada etc.)
unităţile de lungime sunt divizate în 2, 4, 8, 16… părţi egale, astfel încât valorile lungimilor,
diametrelor ş.a. se exprimă sub forma unor numere raţionale. De exemplu, pentru materialul
tubular, gama de diametre ale valorile: 23/8, 27/8, 31/2, 4, 41/2, 51/2, 53/4, 65/8, 83/8 (…)
inches.
• Numărarea obiectelor are la bază, în Sistemul anglo-saxon, duzina (dozen), egală cu
12 obiecte; multiplii duzinei sunt;
– small gross = 12 doz = 12·12 = 144 obiecte;
– great gross = 12·12 doz = 12·12·12 = 1.728 obiecte.
PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE FLUIDELOR
Fluidele sunt medii continui vâscoase şi deformabile. În aceastã categorie intrã gazele şi lichidele. Din punctul de vedere al
comportãrii dinamice fluidele sunt newtoniene sau nenewtoniene. În cadrul acestui curs intereseazã transportul gazelor naturale, al apei
(potabilã, industrialã, termalã, minerală, balnearã etc.) a ţiţeiului şi produselor derivate din acesta.
Proprietãţile gazelor
A.Aerul, gazul cel mai comun, este un amestec de oxigen şi azot. Aerul este sursa de oxigen pentru menţinerea vieţii şi a
proceselor de ardere. El este gazul standard de referinţã la care se raporteazã alte gaze pentru determinarea unor proprietãţi
fizice ale acestora.
Tabela 1.1. Principalele proprietãţi ale aerului
Temperatura, 0C -10 0 10 20 40 60 80 100

Densitatea, , kg/m3 1,34 1,29 1,24 1,20 1,12 1,06 0,99 0,94

Vâscozitatea 12,60 13,30 14,10 15,10 16,90 18,90 20,90 23,10

cinematicã, 106
m2/s

Vâscozitatea 16,88 17,16 17,48 18,20 18,93 20,03 20,69 21,71

dinamicã, 106 Pa.s

- Gazele asociate sunt definite ca hidrocarburi gazoase care se gãsesc sub formã de gaze libere în condiţii de zãcãmânt şi în
contact cu o zonã saturatã cu petrol.
- Gazele naturale sunt hidrocarburi parafinice care în condiţii standard de presiune (101 325 Pa) şi temperaturã (288,15 K) se
aflã în stare gazoasã. În categoria gazelor naturale intrã hidrocarburile care au urmãtoarele proprietãţi:
densitatea,  = 0,710….0,905, kg/m3;
densitatea relativã în raport cu aerul,  = 0,55….0,70;
limita de explozivitate,  = 5….15 % din volum;
temperatura de autoaprindere,  = 650….750 0C.
- Gazele inerte (azotul, heliu, argonul etc.) sunt gaze care nu reacţioneazã chimic cu aerul ca suport al oxidãrii.
Dintre proprietãţile fizice ale fluidelor, pentru proiectarea transportului şi distribuţiei lor, pot fi
considerate ca fiind de importantã deosebitã urmãtoarele: densitatea, vâscozitatea,
compresibilitatea, factorul de abatere de la legea gazelor perfecte, umiditatea, cãldura specificã.

Starea normală şi starea standard

Starea normală fizică este caracterizată de temperatura normală fizică TN=273,15 K(0°C) şi
presiunea normală fizică pN =l01325 Pa=1,01325 105 N/m2 = 1,01325 bar.
Starea standard este caracterizată de temperatura standard Ts = 288,15 K (15 °C) şi de presiunea
standard ps = pN.

Abaterea gazelor reale de la legea de stare a gazelor perfecte

Comportarea termodinamică de stare a gazelor reale se abate de la cea descrisă de ecuaţia de

stare a gazelor perfecte (pV = RT). Această abatere, care este cu atât mai mare, cu cât presiunea
şi temperatura la care se găseşte gazul sunt mai mari, se exprimă printr-un factor Z, denumit factor
de abatere de la legea gazelor perfecte sau factor de neidealitate.
Ecuaţia termodinamică de stare a gazelor perfecte (pV = RMT = T), pentru 1 kmol de gaz real
se rescrie astfel : pV=ZMRT
Factorul de volum al gazelor

Factorul de volum al gazelor reprezintă raportul dintre volumul ocupat de o cantitate de gaze reale,
în condiţii de presiune şi temperatură date, şi volumul ocupat de aceeaşi cantitate de gaze în condiţii
normale sau standard
Cunoscând compoziţia gazelor, respectiv parametrii pseudo-critici, presiunea şi temperatura la care
sunt supuse gazele, se poate calcula factorul de volum folosind relaţia

p0 T
b g  Z
p T0
în care: bg este factorul de volum al gazelor [m3N/m3]; Z - factorul de abatere sau de
neidealitate, T- temperatura gazelor [K]; p - presiunea în care sunt supuse gazele [Pa]; p0 -
presiunea normală [Pa]; T0 - temperatura normală [K].
Densitatea (masã volumicã, masã specificã)
Se numeşte densitate (notatã   raportul dintre masa şi volumul sis-temului. Ea depinde de
compoziţia sistemului, de presiune şi de temperaturã. Compoziţia acestuia poate fi luatã în
considerare prin masa molecularã. Astfel, în condiţii normale de presiune şi temperaturã
(p0 = 101 325 Pa şi T0= 273,15 K), când gazele se comportã dupã modelul ideal indiferent de
compoziţie, densitatea gazului se determinã cu relaţia:

M
0 
22 , 414
în care M reprezintã masa molarã.
În alte condiţii decât cele normale (la presiunea p şi la temperatura T) densitatea gazelor se
determinã cu relaţia:

pM
 
ZR T

0 0
Densitatea relativã:   
 aer 1, 293
 Vâscozitatea
Vâscozitatea dinamicã a gazelor () se defineşte ca raportul dintre efortul unitar
tangenţial care acţioneazã într-un punct al fluidului () şi gradientul de vitezã  dv 
 dx 

perpendicular pe planul efortului, în regim laminar de curgere:


 
dv
dx

Vâscozitatea cinematicã () se obţine prin raportarea vâscozitãţii dinamice la densitate:


 

.
Unitãţile de mãsurã pentru vâscozitate în sistemul internaţional sunt:

Ns m 2
SI  2  Pa s  SI 
m s
În practicã sunt folosite şi alte unitãţi a cãror transformare este:
1 centipoise = 1 cP = 10-3 Ns/m2;
1 centistokes = 1 cSt = 10-6 m2/s.
Vâscozitatea gazelor depinde de compoziţia lor; ea scade cu densitatea şi creşte cu presiunea şi
temperatura.
Compresibilitate

Prin definiţie, coeficientul de compresibilitate izotermã este dat de relaţia:

1  V 
   
V  p T

care, din punct de vedere fizic, reprezintã scãderea volumului unei unitãţi de volum la
creşterea presiunii cu o unitate, pentru o temperaturã constantã.Ţinând cont de ecuaţia
generalã de stare, aceastã relaţie se poate scrie

1 1  V 
   
p Z  p T

Pentru gazele perfecte (Z=1) coeficientul de compresibilitate devine =1/p, rezultând şi ordinul
de mãrime şi unitatea de mãsurã (Pa-1).
Temperatura şi presiunea criticã
• Temperatura criticã este temperatura deasupra cãreia un fluid nu poate exista în
stare lichidã. De exemplu, temperatura criticã pentru etan este de 32,2 0C.
• Presiunea criticã este presiunea de vapori a fluidului la temperatura criticã (presiunea
criticã a etanului este de 48,16 ata). Aceasta înseamnã, practic, cã la o presiune mai mare
decât 48,16 ata şi o temperaturã mai mare de 32,2 0C etanul nu poate fi lichefiat.
• Temperatura şi presiunea criticã ne intereseazã pentru a afla starea fizicã a unui fluid
şi pentru calculul factorului de neidealitate (de abatere de la legea gazelor perfecte).

Puterea caloricã inferioarã

Acest parametru reprezintã cantitatea de cãldurã eliberatã la arderea unei unitãţi de
masã de combustibil.

Puterea caloricã superioarã

Aceasta este egalã cu puterea caloricã inferioarã plus cãldura latentã de vaporizare
a apei formatã în reacţiile de ardere.
Presiunea de vapori
Presiunea de vapori a unui fluid este presiunea la care existã un echilibru între faza
gazoasã şi faza lichidã. Valoarea acestei presiuni variazã cu temperatura. Când fluidul se aflã la
presiunea de vapori, schimbul de molecule între faza gazoasã si cea lichidã este egal. Valoarea
acestui parametru ne intereseazã pentru determinarea cantitãţii de apã aflatã în curentul de
hidrocarburi.

Cãldura specificã
Cãldura specificã reprezintã cãldura schimbatã cu mediul exterior de cãtre unitatea de
cantitate de substanţã când aceasta îşi modificã temperatura cu un grad.
Unitatea de cantitate de substanţã poate fi exprimatã:

Q  kJ 
- masic [kg]: C ,
mT  kgK

Q  kJ 
- volumic [m3 C  , 3 
N]: V N T m NK 

- molar [kmol]:
Q  kJ 
C , 
n T  kmolK 
Cãldurile specifice pot fi determinate la presiune constantã şi se numesc cãlduri specifice izobare
sau pot fi determinate la volum constant şi se numesc cãlduri specifice izocore.
Între cãldurile specifice izobare şi izocore s-au stabilit urmãtoarele relaţii:

8314 , 2  kJ 
c p  cv  R  ,  
M  kgK 
 kg 
c p  c v  0 ,317 ,  
 kmol 
 kJ 
c p  c v    8314 , 2 ,  
 kmolK 

Acestea reprezintã relaţiile lui Robert-Mayer şi sunt valabile numai pentru gaze perfecte.
Raportul dintre cãldurile specifice izobare şi izocore, reprezintã exponentul adiabatic, k.
Umiditatea
Prezenta apei în gazele naturale, cunoscutã sub denumirea de umiditate, se exprimã în
general în g/m3N. Umiditatea se mãreşte la creşterea temperaturii la o presiune constantã şi
creşte la scãderea presiunii dacã temperatura se menţine constantã.

Umiditatea gazelor creeazã posibilitatea formãrii criohidraţilor, micşoreazã capacitatea de transport a

conductelor, favorizeazã coroziunea conductelor, afecteazã funcţionarea staţiilor de comprimare,
precum şi a celor de reglare.
Principalele proprietãţi ale ţiţeiurilor

Densitatea ţiţeiurilor
Aceasta variazã în funcţie de proporţia hidrocarburilor cu numãr mare de carbon în
moleculã şi de tipul hidrocarburilor. La acelaşi numãr de atomi de carbon în moleculã densitatea
creste în ordinea parafine-naftene-aromate.
Valoarea densitãţii unui ţiţei la orice temperaturã se poate calcula cu relaţia:

 T   293,15   (T  273,15),
factorul  având expresia:   1,825  0,001315  293,15

Densitatea relativã a produselor petroliere la orice temperaturã, în intervalul 0...1500C, se poate

determina cu relaţia D.I. Mendeleev:

T
d 277 ,15  d 277 ,15  a (T  293,15),
293,15

d fiind densitatea ţiţeiului la temperatura T în raport cu aceea a apei la 40C (277,15 K), iar a un
coeficient de corecţie
Vâscozitatea ţiţeiurilor
Ca şi la alte lichide, aceasta poate fi calculatã cu relaţia C.Walther

loglog  0,8  A  B log T ,

de unde rezultã:

  10 10( A B log T )  0,8      10 3

prin convertire din cSt în cP.

În relaţiile de mai sus:
 - vâscozitatea cinematicã (cSt);
T - temperatura absolutã (K);
 - vâscozitatea dinamicã (cP);
 - densitate (kg/m3);

A, B - constante.
Dacã se cunosc valorile a douã vâscozitãţi cinematice (1 şi 2) la douã temperaturi diferite (T1 şi T2),
constantele A şi B se pot determina din relaţiile:

log 2  0,8
log
log 1  0,8
B
T2
log
T1

A  loglog 2  0,8  B log T2

Domeniul de valabilitate al acestei relaţii este 40…1100C, erorile fiind minime fatã de valorile
experimentale.
Punctul (temperatura) de congelare
Acesta reprezintã temperatura maximã la care ţiţeiul aflat într-o eprubetã nu-şi
schimbã meniscul prin înclinarea acestuia la 450 fatã de orizontalã, timp de un minut. Valoarea
acestei temperaturi depinde de conţinutul în parafine, crescând cu creşterea acestui conţinut
dar şi cu cantitatea de uleiuri aflate în ţiţei.
Valoarea punctului de congelare determinatã în laborator este valoarea limitã luatã în
proiectarea unui sistem de transport; aceastã valoare nu are nici o legãturã cu fenomenul
depunerii parafinei solide pe pereţii conductei, depunere care are loc şi la temperaturi mult mai
mari decât cea a punctului de congelare.
Punctul de congelare este o caracteristicã fizicã neaditivã de aceea acesta nu poate
fi calculat prin relaţii matematice. H.Maurin a reuşit sã stabileascã nişte indici de amestec care
liniarizeaza urmãtoarele caracteristici: punctul de congelare, punctul de inflamare şi
vâscozitatea. Experimentele de la CHIMPEX Constanta au arãtat cã pentru ţiţeiurile fãrã aditivi
eroarea este de 20C. Indicii de amestec pentru punctul de congelare se gasesc in literatura de
specialitate.
 Cãldura specificã masicã
Pentru ţiţeiurile şi fracţiile de hidrocarburi în stare lichidã aceasta se poate evalua cu relaţiile
C.S. Cragoe:
762,5  3,38  T
c
 420
W.R.Gambil:
1685  3,4  T
c
1515
Conductivitatea termicã
Aceasta reprezintã fluxul de cãldurã care poate trece prin unitatea de suprafaţã
pe o distantã de un metru. Ea variazã în intervalul (0,05…0,3) W/mK.
Cu un grad redus de eroare, aceastã valoare poate fi calculatã cu relaţia;

0,134  6,3110 5 T

 277
293,15
,15

Pentru roci (soluri), conductivitatea termicã poate fi estimatã prin

251,2
  1,675
T  27
Coeficientul de dilatare volumicã
Acesta reprezintã creşterea de volum a lichidului, la presiune constantã, datoritã creşterii
temperaturii. Valoarea sa pentru ţiţei se poate aproxima cu relaţia experimentalã:

1

2583  6340  20
4  
 5965  20 2
4 T

Sef Lucrari dr. ing. Doru STOIANOVICI © 2009