Sunteți pe pagina 1din 3

Profesorul şi dirijorul Aurel

Ungureanu, la 80 de ani
De Graiul Maramureşului -
28 iulie 2015
0
911

S-a născut la 29 iulie 1935, în localitatea Sterpoaia, judeţul Dolj. Primele


clase le-a absolvit la Şcoala primară din Sterpoaia (1942-1947). Clasa I de
liceu (a V-a de gimnaziu) la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1947-
1948), iar în urma reformei şcolare din 1948 a terminat 7 clase la Şcoala
elementară din Aninoasa.
S-a înscris la Şcoala Pedagogică Mixtă Română din Sighetu Marmaţiei, pe care a
absolvit-o în anul 1954, iar, în paralel, a urmat cursurile de vioară ale Şcolii Populare de
Artă (atunci Conservatorul Popular de Artă).
A studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de
compoziţie, dirijat, pedagogie (1959-1964), şi a fost declarat la absolvire „Diplomat în
artă, specialitatea profesor de muzică”.
I-au fost profesori la Academia de Muzică: Dorin Pop (ansamblu coral, dirijat cor), Vasile
Herman şi Lucian Surlaşiu (teorie – solfegiu), Vasile Herman (forme muzicale), Cornel
Ţăranu şi Tudor Jarda (armonie), Liviu Comes (contrapunct), Romeo Ghircoiaşiu şi
Gheorghe Merişescu (istoria muzicii), Petre Sbârcea (citire de partituri), Ioan R. Nicola şi
Traian Mârza (folclor muzical), Mircea Breazul (canto), Magda Eisikovits (pian).
În 1954 a devenit învăţător la Cuhea – Maramureş (azi Bogdan Vodă), dar în scurt timp
a trebuit să execute stagiul militar (1954-1956), după care, un an de zile, a fost
profesor de matematică suplinitor la Şcoala Elementară din Aninoasa. Între 1957 şi
1959 a revenit în Maramureş, unde a activat, un an, profesor de muzică suplinitor la
Şcoala Elementară din Sarasău şi al doilea an profesor de muzică şi vioară suplinitor la
Şcoala Pedagogică din Sighetu Marmaţiei. Aici a obţinut şi bursa pentru studii la
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, din partea Sfatului Popular al
Regiunii Baia Mare, iar după absolvirea facultăţii s-a legat pentru totdeauna de
Maramureş. A devenit, în 1964, prin repartiţie guvernamentală, profesor de muzică
titular la Şcoala de Muzică şi la Şcoala Generală nr. 11 din Baia Mare (1964-1966).
Din 1967 a îndeplinit funcţia de inspector şcolar (1967-1969, 1974-1984 şi 1990-1998)
şi profesor de teorie-solfegiu, istoria muzicii, vioară şi orchestră la Liceul de Artă din
Baia Mare (1969-1974, 1984-1990, 1998-2000). În anul 2000 s-a pensionat la limită de
vârstă, 65 de ani, dar până în 2009 a rămas activ, profesor suplinitor la Liceul de Artă.
Din 2007 până în 2011 a activat ca profesor asociat la Universitatea „Spiru Haret”.
A fost şef de catedră, responsabil de cerc pedagogic, lector la cursuri de perfecţionare
pentru educatoare, învăţători şi profesori de muzică. A fost membru fondator al
Societăţii profesorilor de muzică şi desen din România şi preşedinte al filialei din
Maramureş a acesteia.
În 1975 şi 1979 a fost membru în juriul Festivalului internaţional al corurilor de copii,
de la Bratislava – Cehoslovacia, la care a participat şi Corul Şcolii de Artă din Baia Mare,
dirijat de profesorul Gheorghe Paraşcineţ.
Printre cei mai străluciţi elevi pe care i-a avut se află dirijorul Gheorghe Costin de la
Filarmonica de Stat „Banatul” din Timişoara, profesorul Adrian Roman de la Liceul de
Artă din Baia Mare şi profesorul Gavaller Alexandru de la Şcoala de Muzică din Sighetu
Marmaţiei.
În 1976 a obţinut gradul didactic I, cu lucrarea de cercetare ştiinţifică Revista „Musa
română” – rolul ei la dezvoltarea culturii muzicale româneşti.
A susţinut referate şi comunicări ştiinţifice în mai multe sesiuni organizate de
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic Maramureş şi a fost
îndrumătorul şi coordonatorul ştiinţific a peste 30 de lucrări pentru susţinerea şi
acordarea gradului didactic I la învăţători şi educatoare.
A dirijat Corul Sindicatului din Învăţământ Baia Mare, Orchestra de cameră „Baroc”,
alcătuită din elevi, şi a înfiinţat şi dirijat Orchestra semisimfonică „Rivulus Dominarum” a
elevilor Liceului de Artă din Baia Mare.
A publicat volumul 444 de solfegii tematice pentru clasele V-VIII, şcoli şi licee de muzică
– manual (coautor dr. Fausta Dimulescu, cadru didactic la Universitatea Naţională de
Muzică din Bucureşti), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.
A imprimat cu Orchestra semisimfonică „Rivulus Dominarum” a elevilor Liceului de Artă
din Baia Mare trei CD-uri (2004, 2005, 2006) şi un DVD (2009), cu lucrări din literatura
muzicală românească şi universală.
În anul 1980 a fost distins cu titlul de Profesor evidenţiat din partea Ministerului
Educaţiei şi Învăţământului, în 1983 Medalia „Meritul Cultural”, iar în 2006 a primit
Diploma de excelenţă din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
La ceas aniversar, îi dorim maestrului Aurel Ungureanu multă sănătate şi bucurii alături
de minunata sa familie.
Simion Vaida, Lotica Vaida, profesori, Asociaţia “Creduart – Credinţă,
Educaţie, Artă”, Baia Mare

S-ar putea să vă placă și