Părintele profesor Sebastian Barbu-Bucur, restaurator al muzicii psaltice

românești

Un articol de: Andrei Predescu - 06 Feb 2023

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 ca „An

comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”. Cu acest
binecuvântat prilej, gândurile se îndreaptă către un promotor al tradiției
psaltice românești, cercetător, imnograf și psalt de seamă al Ortodoxiei
românești, mentor și profesor a generații de studenți atât din România, cât și
din străinătate, membru de vază al monahismului românesc: părintele
profesor Sebastian Barbu-Bucur.

Părintele Sebastian Barbu-Bucur s-a născut la 6 februarie 1930 în localitatea prahoveană

Talea, primind la botez numele Stelian. Atras de muzica bisericească și de viața monahală,
între anii 1941 și 1945, a urmat Școala de Cântăreți Bisericești de la Mănăstirea Căldărușani
de lângă București. Ulterior, pașii vieții sale s-au îndreptat spre Mănăstirea Cheia din județul
Prahova, vatră monahală retrasă la acea vreme, unde a avut prilejul să cunoască părinți
duhovnicești îmbunătățiți, fiind „coleg de mănăstire” cu viitorul director al Bibliotecii
Sfântului Sinod, părintele arhimandrit Grigorie Băbuș. În toamna anului 1948, Seminarul
Monahal de la Mănăstirea Neamț a fost reorganizat de către vrednicul de pomenire Patriarh
Justinian Marina. La începutul lunii februarie 1949, tânărul Stelian Barbu- Bucur a fost trimis
de starețul său pentru a urma cursurile acestei școli de teologie, numită la acea vreme
„Seminarul Monahal Superior”, având printre profesori episcopi pensionari. La Neamț, cunoș-
tințele muzicale ale novicelui Stelian au fost dezvoltate de cursurile susținute de Episcopul
Atanasie Dincă și arhimandritul Victor Ojog, reprezentanți de seamă ai muzicii psaltice
românești. Viața duhovnicească din Seminarul de la Neamț, sub îndrumarea unor părinți de
seamă precum Andrei Scrima și Arsenie Papacioc, l-a determinat definitiv pe tânărul
seminarist spre viața monahală. În anul 1950, acesta a fost tuns în monahism la Mănăstirea
Cheia, primind numele Sebastian.

Odată cu absolvirea Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamț la finalul anului școlar

1951-1952, monahul Sebastian a revenit la mănăstirea de metanie, fiind hirotonit în același an
ierodiacon. Datorită rezultatelor excelente din timpul seminarului, ierodiaconul Sebastian
Barbu- Bucur a început în toamna anului 1953 cursurile Institutului Teologic de Grad
Universitar din București, primind titlul de licențiat în anul 1957 prin susținerea lucrării Școa-
la de psaltichie din Buzău, centru al cultivării și dezvoltării muzicii psaltice la români. Anii
studiilor de licență în teologie au fost de o importanță deosebită pentru părintele Sebastian din
două motive. Primul este reprezentat de corpul profesoral pe care l-a avut, format din
profesori de elită precum: Nicolae Lungu, părintele Ene Braniște, Teodor M. Popescu,
părintele Gheorghe Moisescu, părintele Dumitru Stăniloae și viitorul Patriarh Iustin Moisescu.
Al doilea este reprezentat de colegii studenți ai generației sale, care proveneau din întreaga
lume ortodoxă, atmosfera cursurilor fiind una de comuniune pan-ortodoxă. În perioada
studenției, ierodiaconul Sebastian Barbu-Bucur a fost cântăreț bisericesc la Mănăstirea Antim
și la Mănăstirea Plumbuita din Capitală.

După obținerea titlului de licență în teologie, ierodiaconul Sebastian a fost numit profesor de
muzică bisericească la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a rămas între anii
1957 și 1959, fiind hirotesit arhidiacon. Între timp, acesta a început cursurile Conservatorului
de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, în arcul de timp 1957-1963, audiind
profesori de marcă precum: Victor Iusceanu, Ioan Șerfezi, Gheorghe Dumitrescu, Zeno
Vancea, Tudor Ciortea, Emilia Comișel, Dumitru Botez și Ion Vicol. Părintele Sebastian
Barbu-Bucur a lăsat o impresie deosebită profesorilor de la Conservatorul bucureștean, fiind
consiliat și susținut pentru continuarea studiilor doctorale în domeniul muzicii bizantine.
Astfel, acesta a urmat cursurile de doctorat în cadrul Conservatorului de Muzică „Gheorghe
Dima” din Cluj- Napoca, sub coordonarea profesorilor Sigismund Toduță și Romeo Ghirco-
iașiu, obținând titlul de doctor în muzicologie-bizantinologie prin susținerea lucrării Cultura
muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și începutul secolului
XIX și aportul original al culturii autohtone în anul 1982. Mai mult decât atât, în anii 1983-
1985 a primit o bursă de studii la Conservatorul macedonean de muzică bizantină din Salonic,
fiind diplomat al Conservatorului cu calificativul Arista.

Cercetător, dirijor și profesor

Părintele Sebastian Barbu-Bucur, neobosit cercetător, a fost unul din puținii muzicologi
români căruia Dumnezeu i-a deschis ușile cunoașterii bogatei muzici bizantine de sorginte
românească. În anii studiilor la Salonic, a efectuat cercetări în bibliotecile mănăstirilor din
Muntele Athos, descoperind circa 250 de manuscrise psaltice românești și grecești alcătuite de
caligrafi români. Cea mai importantă descoperire a părintelui rămâne Anastasimatarul lui
Mihalache Moldovlahul, găsit în biblioteca Mănăstirii Marea Lavră, amintit chiar și de Anton
Pann. Astfel, părintele profesor Barbu- Bucur, prin colosala activitate de cercetare, a redat
muzicii bizantine din spațiul românesc identitatea genealogică a acesteia.

Începutul activității pedagogice a părintelui Sebastian Barbu-Bucur în cadrul învățământului

universitar a fost la Catedra de Paleografie muzicală bizantină a Conservatorului de Muzică
„Ciprian Porumbescu”, unde a predat între anii 1970 și 1973. După Revoluția din 1989,
părintele profesor Barbu-Bucur, cu susținerea Bisericii Ortodoxe Române și a Senatului
Academiei de Muzică din București, a reușit să reînființeze Secția de Muzică Religioasă,
desfiinţată de regimul comunist prin Legea învățământului din august 1948. În cadrul acestei
secții, părintele arhidiacon Sebastian a fost conferențiar, între anii 1990 și 1993, și profesor
universitar până la pensionare în anul 2000, fiind apoi profesor consultant. Din anul 1996, a
devenit profesor îndrumător de doctorat. În calitatea sa de cadru didactic, a participat la
sesiuni, simpozioane, congrese de muzicologie-bizantinologie în țară și în străinătate,
pregătind totodată numeroase generații de studenți în tainele muzicii bisericești.

Anul 1989 avea să ofere muzicii bizantine românești un nou cor, la inițiativa vrednicului de
pomenire Patriarh Teoctist, sub îndrumarea părintelui Sebastian Barbu-Bucur, după cum
acesta amintea: „Părintele Patriarh Teoctist m-a îndemnat să organizez o formație de muzică
psaltică. Din preoții cu voce și cunoscătorii muzicii psaltice am înființat Corul Psalmodia.
Aceasta a fost una din marile mele bucurii”. Prima prestație a Corului Psalmodia a avut loc în
Catedrala Patriarhală, în prezența părintelui Patriarh Teoctist, la 7 februarie 1989. În toamna
anului 1990, Corul Psalmodia a trecut sub tutela Academiei de Muzică din București. De aici,
viitorul acestui cor a fost unul împletit cu succes, în urma numeroaselor prestații din țară și
din străinătate.

Părintele profesor Sebastian Barbu-Bucur a publicat în timpul activității sale de creație o

impresionantă operă (cărți, ediții critice, lucrări didactice, studii și articole, recenzii),
publicată la edituri și reviste de prestigiu din țară și din străinătate. Se evidențiază volumele
de autor: Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și
începutul secolului XIX și aportul original al culturii autohtone; Filothei sin Agăi Jipăi,
Psaltichie românească; Catavasier; Triod; Penticostar (ultimele două fiind premiate de
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România). Pentru contribuția importantă adusă
în domeniul cercetării și valorificării muzicii psaltice bizantine, părintele Sebastian Barbu-
Bucur a fost distins cu:  Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1981,
1986, 1989, 1992, 2000 și 2007; a fost membru al Uniunii începând cu anul 1969); Premiul
Academiei Române (1983), Diploma specială „Acra Evareskeia” (1986, Salonic), Premiul
revistei „Actualitatea Muzicală” (1998), doctor honoris causa al Facultății de Teologie din
Craiova (2001) și doctor honoris causa al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-
Napoca (2005). În anul 1998, a primit din partea vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist
Crucea Patriarhală. Mai mult decât atât, în anul 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-
a oferit părintelui profesor Sebastian Barbu-Bucur Crucea Patriarhală în ediție nouă.

Ultimii ani de viață ai părintelui profesor Sebastian Barbu-Bucur, până la moartea sa survenită
la 1 aprilie 2015, au fost petrecuți cu precădere în Mănăstirea Cheia, mănăstirea sa de
metanie, părintele întorcându-se la locul de unde a început pregătirea pentru restaurarea
muzicii psaltice românești. Întreaga sa activitate poate fi simplificată în cuvintele psalmistului
„Cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi” (Psalmul 103, 34), cuvinte ce se regăsesc pe
crucea mormântului din cimitirul Mănăstirii Cheia, unde părintele profesor Sebastian Barbu-
Bucur așteaptă a doua venire a Mântuitorului Hristos.