Galateni 1

(1:1) Pavel, apostol trimis nu de oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu
Tatăl, care L-a înviat din morţi,
(1:2) şi toţi fraţii care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:
(1:3) har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos,
(1:4) care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din acest veac rău, în
conformitate cu voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru!
(1:5) A Lui să fie gloria întotdeauna, amin!
(1:6) Sunt surprins că vă întoarceţi atât de repede de la Cel care v-a chemat în harul lui
Cristos, la o altă Evanghelie!
(1:7) Nu că ar exista o altă Evanghelie, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să schimbe
Evanghelia lui Cristos.
(1:8) Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar proclama o altă Evanghelie decât cea pe care
v-am proclamat-o, să fie blestemat!
(1:9) Aşa cum v-am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă proclamă o altă Evanghelie
decât cea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!
(1:10) Caut oare eu să fiu aprobat de oameni – sau de Dumnezeu? Dacă aş fi încă pe placul
oamenilor, n-aş fi un sclav al lui Cristos!
(1:11) Vreau să ştiţi, fraţilor, că Evanghelia pe care am proclamat-o eu nu este de origine
umană,
(1:12) pentru că nici n-am primit-o de la vreun om, nici n-am fost învăţat de către vreun om,
ci am primit-o prin revelaţie de la Isus Cristos.
(1:13) Voi aţi auzit despre modul meu de viaţă de pe când eram în iudaism – că am persecutat
violent biserica lui Dumnezeu şi am încercat s-o distrug
(1:14) şi că am avansat în iudaism mai mult decât mulţi din generaţia mea, fiind foarte zelos
pentru tradiţiile strămoşilor mei.
(1:15) Însă atunci când I-a plăcut lui Dumnezeu, care m-a pus deoparte încă din pântecele
mamei mele, să mă cheme prin harul Lui
(1:16) şi să Şi-L reveleze pe Fiul Său în mine, ca să-L proclam naţiunilor, nu m-am dus
imediat să cer vreun sfat cuiva,
(1:17) nici n-am mers la Ierusalim, la cei care erau apostoli înaintea mea, ci m-am dus în
Arabia, iar după aceea m-am reîntors în Damasc.
(1:18) Apoi, după trei ani, m-am dus la Ierusalim să-l vizitez pe Chifa şi am rămas la el
cincisprezece zile,
(1:19) dar n-am văzut pe nici unul dintre apostoli, în afară de Iacov, fratele Domnului.
(1:20) Vă asigur, înaintea lui Dumnezeu, că ceea ce vă scriu nu este o minciună!
(1:21) M-am dus apoi în regiunile Siriei şi Ciliciei,
(1:22) dar le eram necunoscut bisericilor din Iudeea, care sunt în Cristos.
(1:23) Ei doar au auzit spunându-se: „Cel care înainte ne persecuta proclamă acum credinţa pe
care încerca s-o distrugă” –
(1:24) şi Îl glorificau pe Dumnezeu din cauza mea.

Galateni 2
(2:1) Apoi, după paisprezece ani, m-am dus din nou la Ierusalim, cu Barnaba, luându-l şi pe
Titus cu mine.
(2:2) M-am dus ca răspuns unei revelaţii şi, în particular, le-am arătat clar celor recunoscuţi
drept conducători Evanghelia pe care eu le-o predic naţiunilor, ca să mă asigur că nu alerg sau
n-am alergat în zadar.
(2:3) Dar nici chiar Titus, care era cu mine, cu toate că era grec, n-a fost obligat să se
circumcidă –
(2:4) din cauza celor care pretind că sunt fraţi, dar sunt fraţi falşi, care s-au strecurat între noi
ca să ne pândească libertatea pe care o avem în Isus Cristos, pentru ca ei să ne poată înrobi.
(2:5) N-am ascultat de ei nici măcar o clipă, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.
(2:6) Cei care erau recunoscuţi drept conducători – orice fel de oameni ar fi fost, pentru mine
nu este nici o diferenţă: Dumnezeu este imparţial – n-au adăugat nimic,
(2:7) dimpotrivă, când au văzut că mie mi s-a încredinţat Evanghelia pentru cei necircumcişi,
aşa cum lui Petru i s-a încredinţat Evanghelia pentru cei circumcişi
(2:8) (pentru că Acela care a lucrat în Petru, făcându-l apostol pentru cei circumcişi, a lucrat
de asemenea şi în mine, trimiţându-mă la naţiuni),
(2:9) deci, când Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt recunoscuţi ca stâlpi, au cunoscut harul care
mi-a fost dat, au făcut un legământ cu mine şi cu Barnaba, că îşi împărtăşesc lucrarea cu noi –
noi să mergem la naţiuni, iar ei la cei circumcişi.
(2:10) Au cerut doar un singur lucru: să ne amintim de săraci, lucru pe care l-am şi făcut.
(2:11) Însă când Chifa a venit în Antiohia, m-am opus lui pe faţă, pentru că era de condamnat.
(2:12) Până când au venit nişte oameni din partea lui Iacov, el obişnuia să ia masa cu cei
dintre naţiuni, dar când au venit ei, n-a mai făcut-o şi s-a separat, temându-se de cei
circumcişi.
(2:13) S-au unit şi alţi iudei cu el în această ipocrizie. Chiar şi Barnaba a fost dus în rătăcire
cu ei în aceasta.
(2:14) Când am văzut că ei nu trăiesc în conformitate cu adevărul Evangheliei, i-am spus lui
Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca unul dintre naţiuni şi nu ca un
iudeu, cum obligi naţiunile la a trăi ca un iudeu?”
(2:15) Noi, care suntem iudei prin naştere – şi nu păcătoşi dintre naţiuni –,
(2:16) ştim că un om nu este considerat drept prin faptele cerute de Lege, ci prin credinţa în
Cristos Isus, şi noi am crezut în Isus ca să fim consideraţi drepţi prin credinţa în Cristos şi nu
prin faptele cerute de Lege, pentru că nimeni nu va fi considerat drept prin faptele cerute de
Lege.
(2:17) Dar dacă, în timp ce căutăm să fim consideraţi drepţi în Cristos, suntem găsiţi păcătoşi,
este oare atunci Cristos un slujitor al păcatului? În nici un caz!
(2:18) Însă, dacă eu zidesc din nou lucrurile pe care le-am dărâmat, arăt că sunt un om care
încalcă Legea –
(2:19) pentru că eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost
răstignit împreună cu Cristos
(2:20) şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o
trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru
mine.
(2:21) Eu nu resping harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă dreptatea se primeşte prin Lege,
atunci Cristos a murit degeaba.

Galateni 3
(3:1) Galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea cărora Isus Cristos a fost descris
ca răstignit?!
(3:2) Un singur lucru vreau să aflu de la voi: aţi primit Duhul prin faptele cerute de Lege sau
crezând ceea ce aţi auzit?
(3:3) Sunteţi chiar atât de fără minte? Aţi început prin Duhul, iar acum vreţi să terminaţi în
mod omenesc?
(3:4) Aţi suferit degeaba atâtea? – dacă într-adevăr a fost degeaba!
(3:5) Aşadar, El v-a dat Duhul şi a făcut minuni între voi pentru că aţi făcut faptele cerute de
Lege sau pentru că aţi crezut ceea ce aţi auzit?
(3:6) Avraam a crezut în Dumnezeu şi a fost considerat drept.
(3:7) Înţelegeţi că descendenţi ai lui Avraam sunt aceia care cred!
(3:8) Şi Scriptura, care a cunoscut mai dinainte că Dumnezeu va considera naţiunile drepte
prin credinţă, i-a proclamat Evanghelia lui Avraam: Toate naţiunile vor fi binecuvântate prin
tine.
(3:9) Astfel, cei care cred sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam, care a crezut –
(3:10) pentru că aceia care se bazează pe faptele cerute de Lege sunt sub blestem, deoarece
este scris: Oricine nu ascultă de tot ce este scris în cartea Legii este blestemat.
(3:11) Acum, este clar că nimeni nu este considerat drept înaintea lui Dumnezeu prin Lege,
pentru că acela care este considerat drept prin credinţă va trăi,
(3:12) iar Legea nu se bazează pe credinţă, ci acela care le va face va trăi prin ele.
(3:13) Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – pentru
că este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn. –
(3:14) pentru ca în Cristos Isus binecuvântarea lui Avraam să vină asupra naţiunilor, ca să
primim prin credinţă Duhul promis.
(3:15) Fraţilor, vă dau un exemplu din viaţa de fiecare zi: aşa cum nimeni nu poate anula sau
adăuga ceva la un legământ care a intrat deja în vigoare, la fel este şi aici.
(3:16) Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi descendentului său – nu spune „şi
descendenţilor”, ca şi cum ar fi mai mulţi, ci se referă la unul: şi descendentului său, care este
Cristos.
(3:17) Vreau să spun că Legea care a fost dată patru sute treizeci de ani mai târziu nu poate
invalida autoritatea unui legământ care a fost stabilit mai înainte de către Dumnezeu – şi astfel
să anuleze promisiunea.
(3:18) Dacă moştenirea ar depinde de Lege, atunci nu ar mai depinde de promisiune – însă
Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune.
(3:19) Care este, atunci, scopul Legii? Ea a fost adăugată pentru a arăta ce este călcarea de
Lege, până când va veni descendentul căruia i-a fost făcută promisiunea. Legea a fost dată
prin îngeri, printr-un mediator.
(3:20) Un mediator implică mai mult decât o parte, însă Dumnezeu este unul.
(3:21) Aceasta înseamnă oare că Legea este împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? În nici un
caz – pentru că, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viaţa, atunci dreptatea ar fi venit
prin Lege,
(3:22) însă Scriptura spune că întreaga lume este sub puterea păcatului, pentru ca promisiunea
să le fie dată celor care cred în Cristos Isus.
(3:23) Înainte de a veni credinţa, am fost închişi şi păziţi de Lege, până la revelarea credinţei.
(3:24) Astfel, Legea a fost pedagogul nostru până la Cristos, ca să fim consideraţi drepţi prin
credinţă.
(3:25) Dar acum, că a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumarea acestui pedagog.
(3:26) În Cristos Isus voi toţi sunteţi copii ai lui Dumnezeu, prin credinţă,
(3:27) pentru că toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos.
(3:28) Nu este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat, nici femeie, pentru că
voi toţi sunteţi una în Cristos Isus.
(3:29) Iar dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi fiii lui Avraam şi moştenitori în
conformitate cu promisiunea.

Galateni 4
(4:1) Vreau să spun că, atâta timp cât moştenitorul este copil, nu este diferit de un sclav – cu
toate că el este proprietarul tuturor lucrurilor,
(4:2) el se află sub călăuzirea celor care au grijă de el şi-i administrează treburile până la
timpul desemnat de tatăl său.
(4:3) Astfel, şi noi, când eram copii, eram sclavi ai duhurilor care stăpânesc lumea,
(4:4) însă, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu Şi-a trimis Fiul – născut din femeie,
născut sub Lege –
(4:5) ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege, ca să primim înfierea.
(4:6) Iar pentru că voi sunteţi fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre –
Duh care strigă „Abba!”, „Tată!”
(4:7) Astfel, tu nu mai eşti sclav, ci fiu, iar dacă eşti fiu, Dumnezeu te-a făcut moştenitor.
(4:8) Atunci când voi nu-L cunoşteaţi pe Dumnezeu le eraţi sclavi celor care prin natură nu
sunt dumnezei,
(4:9) însă acum, când Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu – sau, mai degrabă, sunteţi cunoscuţi de
Dumnezeu – cum de vă întoarceţi din nou la acele învăţături elementare sărace? Vreţi să
deveniţi din nou sclavii lor?
(4:10) Voi ţineţi zile, luni, anotimpuri şi ani.
(4:11) Mi-e teamă că lucrarea mea între voi va fi fără rezultat.
(4:12) Fraţilor, vă rog, fiţi ca mine, pentru că şi eu sunt ca voi! Nu mi-aţi făcut rău.
(4:13) Voi ştiţi că în timp ce eram bolnav v-am proclamat Evanghelia prima oară.
(4:14) Chiar dacă situaţia mea a fost un test pentru voi, nu m-aţi dispreţuit, nici nu m-aţi
respins, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus.
(4:15) Aşadar, unde este acea fericire a voastră? Vă mărturisesc că, dacă aţi fi putut, v-aţi fi
scos ochii şi mi i-aţi fi dat!
(4:16) Acum, pentru că v-am spus adevărul, am devenit oare duşmanul vostru?
(4:17) Ei vă sunt devotaţi, dar intenţiile lor nu sunt bune, ci ei vor să vă despartă de mine, ca
să le fiţi devotaţi lor.
(4:18) Este bine ca întotdeauna să fiţi devotaţi unui scop bun, nu doar când sunt eu cu voi.
(4:19) Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile naşterii până când Cristos va fi format în
voi,
(4:20) aş vrea să pot fi cu voi şi să-mi schimb tonul, pentru că sunt nedumerit cu privire la
voi!
(4:21) Spuneţi-mi voi, care doriţi să fiţi sub Lege, nu auziţi ce spune Legea?
(4:22) Este scris că Avraam a avut doi fii – unul dintr-o sclavă, iar unul dintr-o femeie liberă.
(4:23) Fiul său născut din sclavă a fost născut în mod natural, însă cel născut din femeia liberă
a fost născut prin promisiune.
(4:24) Acest fapt poate fi luat ca o analogie: cele două femei reprezintă două legăminte. Unul
este cel de pe Muntele Sinai, născând copii pentru sclavie – şi anume Agar.
(4:25) Agar este Muntele Sinai din Arabia şi reprezintă Ierusalimul de acum, pentru că este în
sclavie cu copiii lui –
(4:26) dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră,
(4:27) pentru că este scris:Bucură-te, tu, care nu poţi avea copii, care nu naşti, ţipă şi strigă de
bucurie, tu, care nu suferi durerile naşterii! Femeia care a fost părăsită va avea mai mulţi copii
decât cea care locuieşte cu soţul ei.
(4:28) Voi, fraţilor, ca şi Isaac, sunteţi copii ai promisiunii.
(4:29) Dar aşa cum atunci cel născut în mod natural l-a persecutat pe cel născut prin puterea
Duhului, la fel este şi acum.
(4:30) Ce spune însă Scriptura? Izgoneşte-o pe sclavă şi pe fiul ei, pentru că fiul sclavei nu va
moşteni proprietatea tatălui său împreună cu fiul femeii libere!
(4:31) Deci, fraţilor, noi nu suntem copiii sclavei, ci ai femeii libere.
Galateni 5
(5:1) Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi, deci nu vă supuneţi din nou jugului sclaviei.
(5:2) Ascultaţi! Eu, Pavel, vă spun că, dacă voi veţi fi circumcişi, Cristos nu vă va mai fi de
nici un folos.
(5:3) Depun mărturie din nou, pentru orice om care se lasă circumcis: el trebuie să asculte de
întreaga Lege.
(5:4) Voi, care vreţi să fiţi consideraţi drepţi prin Lege, v-aţi despărţit de Cristos, aţi căzut din
har –
(5:5) pentru că noi aşteptăm prin Duhul, prin credinţă, dreptatea pe care o sperăm,
(5:6) întrucât în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu au nici o valoare, ci
numai credinţa care lucrează prin dragoste.
(5:7) Voi mergeaţi bine – cine v-a oprit, ca să nu mai ascultaţi de adevăr?
(5:8) Ceea ce v-a convins n-a venit de la Cel care v-a chemat.
(5:9) Puţină drojdie face să crească tot aluatul.
(5:10) Sunt încrezător în Domnul că nu veţi gândi altfel! Cel care vă tulbură va suferi
condamnarea, oricine ar fi el.
(5:11) Eu, însă, fraţilor, de ce mai sunt persecutat, dacă predic circumcizia?! Atunci ofensa
crucii ar fi dată la o parte!
(5:12) Şi schilodească-se odată cei care vă tulbură!
(5:13) Voi aţi fost chemaţi la libertate, fraţilor, dar nu lăsaţi ca libertatea să constituie un prilej
pentru natura păcătoasă, ci, în dragoste, slujiţi-vă ca nişte sclavi unul pe altul –
(5:14) pentru că întreaga Lege se poate rezuma la aceasta: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine
însuţi!
(5:15) Însă dacă voi vă faceţi rău unul altuia şi vă mâncaţi între voi, aveţi grijă să nu vă
distrugeţi unii pe alţii!
(5:16) Vă spun: trăiţi urmând călăuzirea Duhului – şi nu veţi împlini poftele naturii păcătoase,
(5:17) pentru că ceea ce pofteşte natura păcătoasă este împotriva Duhului, iar ceea ce doreşte
Duhul este împotriva naturii păcătoase. Acestea sunt ostile una alteia, pentru ca voi să nu
faceţi ceea ce vreţi.
(5:18) Însă, dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
(5:19) Faptele naturii păcătoase sunt evidente: imoralitatea, necurăţia, depravarea,
(5:20) idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mânia, ambiţiile egoiste, dezbinările,
partidele,
(5:21) geloziile, beţiile, orgiile şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi
înainte, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
(5:22) Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea,
credinţa,
(5:23) blândeţea, autocontrolul. Împotriva unor astfel de lucruri nu este Lege.
(5:24) Cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit natura păcătoasă împreună cu poftele şi
dorinţele ei.
(5:25) Dacă trăim datorită Duhului, trebuie să trăim în conformitate cu Duhul –
(5:26) să nu fim mândri, să nu ne supărăm unii pe alţii, să nu fim invidioşi unii pe alţii.

Galateni 6
(6:1) Fraţilor, dacă cineva este prins în vreun păcat, voi, care sunteţi spirituali, ar trebui să-l
îndreptaţi cu blândeţe. Păzeşte-te, ca să nu fii şi tu ispitit!
(6:2) Purtaţi-vă poverile unii altora – şi veţi asculta astfel de legea lui Cristos!
(6:3) Dacă cineva crede că este ceva, când el nu este nimic, se înşală singur.
(6:4) Fiecare trebuie să-şi verifice lucrarea – şi atunci numai lucrarea lui, şi nu a altuia, va fi
motivul de laudă,
(6:5) pentru că fiecare trebuie să-şi poarte propria sarcină.
(6:6) Cel care a fost învăţat Cuvântul trebuie să facă parte din bunurile lui celui care l-a
învăţat.
(6:7) Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va secera.
(6:8) Cel care seamănă în natura lui păcătoasă va secera din natura păcătoasă distrugere, dar
cel care seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţă veşnică.
(6:9) Să nu obosim făcând binele, pentru că, dacă nu renunţăm, va veni timpul când vom
secera!
(6:10) Aşadar, când avem ocazia, trebuie să facem bine tuturor, în special celor care aparţin
familiei credinţei.
(6:11) Vedeţi cu ce litere mari v-am scris, cu mâna mea!
(6:12) Cei care vă constrâng să fiţi circumcişi sunt cei care vor să dea o impresie bună numai
ca să nu mai fie persecutaţi pentru crucea lui Cristos –
(6:13) pentru că nici chiar cei circumcişi nu ascultă de Lege, ci ei vor să fiţi circumcişi ca să
se laude cu trupul vostru.
(6:14) Eu nu mă voi lăuda decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea a
fost răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume.
(6:15) Nici circumcizia, nici necircumcizia nu sunt nimic, ci a fi o nouă creaţie.
(6:16) Peste cei care trăiesc după această regulă, pace şi îndurare – şi peste Israelul lui
Dumnezeu!
(6:17) De acum, nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port în trupul meu semnele lui
Isus!
(6:18) Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin!