În cauză, conestatoarea a invocat că nu mai datora nicio sumă intimatei având în vedere

înţelegerea intervenită între părţi la data de 03.06.2009. Sub acest aspect, instanţa constată că acest
motiv nu afectează legalitatea executării silite ȋnseşi care se impune a fi analizată prin prisma unor
motive existente la data începerii executării silite, 16.02.2009, acest motiv vizând legalitatea somaţiilor
ulterioare acordului părţilor, şi anume somaţia din data de 11.07.2011 (fila 98) şi din 09.11.2011 (fila
90). Or, societatea debitoare nu a înţeles să investească instanţa cu analiza legalităţii acestor somaţii, ci
doar a executării silite înseşi şi a procesului-verbal de vânzare de bunuri.

De asemenea, instanţa nu poate reţine susţinerea contestatoarei în sensul că nu a ridicat niciun

bun la data de 03.06.2009 şi că evaluarea efectuată prin raportul de evaluare nu este corectă având în
vedere că societatea debitoare nu a înţeles să conteste publicaţia de vânzare din data de 09.01.2012
(fila 86), primul act de executare din data de 14.02.2012. De asemenea, astfel cum s-a reţnut mai sus,
aceste motive nu privesc executarea silită însăşi.

În ceea ce priveşte cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite în sensul de a obliga

intimata la restituirea contravalorii bunurilor scoase la vânzare, instanţa constată că, nefiind reţinută
nelegalitatea actelor de executare, nu există temei pentru întoarcerea executării silite, nefiind întrunite
condiţiile prevăzute de art. 4041 C. pr. civ.

Referitor la solicitarea contestatoarei de restabilire a situaţiei anterioare prin obligarea intimatei

la restituirea bunurilor lăsate în custodia creditoarei, dispărute pe parcursul executării silite, instanţa
constată că, potrivit art. 4041 C.pr.civ., numai bunurile asupra cărora s-a făcut executarea silită sunt
supuse restituirii pe calea întoarcerii executării silite. Or, bunurile reclamate de contestator nu au fost
scoase la vânzare în cadrul executării silite. De asemenea, instanţa constată că actele de executare care
au condus la punerea sub sechestru a bunurilor reclamate nu au fost contestate şi, în consecinţă, nici
anulate, astfel încât instanţa constată că nu poate fi dispusă pe calea contestaţiei la executare respectiv
a întoarcerii executări silite obligarea intimatei la restituirea bunurilor solicitate de către contestatoare.

Pentru aceste considerente, având în vedere obiectul cauzei şi temeiul de drept astfel cum au
fost indicate de către contestatoare şi care leagă instanţa potrivit principiului disponibilităţii părţilor,
instanţa va respinge contestaţia la executare că neîntemeiată.

Referitor la cererile părţilor de recuperare a cheltuieilor de judecată, faţă de dispoziţiile art. 274
C.pr.civ., instanţa le va respinge ca neîntemeiate având în vedere că societatea contestatoare este căzută
în pretenţii, iar societatea intimată nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli deşi sarcina
probei îi incumbă.

În ceea ce priveşte cererea expertului de majorare a onorariului, faţă de complexitatea cauzei şi

activitatea desfăşurată de acesta, instanţa apreciază că nu se impune admiterea acestei cereri, motiv
pentru care o va respinge ca neîntemeiată.