Generalul Gheorghe Avramescu (1884-1945) este un personaj legendar al Armatei

Române. Născut într-o familie de ţărani şi ajuns general prin merite personale,
Avramescu a fost un „războinic de fier“ al secolului al-XX-lea, decorat cu cele mai înalte
distincţii militare în cele două războaie mondiale. Sfârşitul său este un mister neelucidat
până astăzi, un secret bine păstrat în arhivele NKVD-ului, fostul serviciu secret al URSS.

Gheorghe Avramescu a urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie de la

Bucureşti, pe care a absolvit-o, în 1908, cu gradul de sublocotenent.

Primul test al focului pentru Avramescu a avut loc în timpul Războaielor Balcanice, în
campania din 1913, când a fost propus pentru decorare cu „Coroana României“. Odată cu
intrarea României în Primul Război Mondial, în timpul campaniei din 1916, Gheorghe
Avramescu s-a evidenţiat pe câmpul de luptă din Dobrogea. Avea gradul de căpitan şi a
luat parte la luptele de la Parachioi

Gheorghe Avramescu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României“, clasa a V-a şi avansat
la gradul de maior. Mai mult, în 1918, la finele războiului, Avramescu a fost numit la
Statul Major al Diviziei 1 Vânători şi a fost înscris la Şcoala Superioară de Război.
Avramescu a avansat constant pe scara gradelor militare: locotenent-colonel în 1923, şef
de stat major al Diviziei 10 Infanterie în 1923. În cele din urmă, la 8 iunie 1940, este
înaintat la gradul de general de divizie.

La momentul intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania,
generalul Gheorghe Avramescu era la comanda Corpului de Munte, o unitate de elită a
armatei. S-a distins în luptele pentru eliberarea Bucovinei de Nord, în iulie 1941, şi a
primit cele mai înalte distincţii militare româneşti şi germane, mai precis Ordinul „Mihai
Viteazul“ clasa a III-a şi „Crucea de fier“ clasele II şi I. S-a evidenţiat în luptele de la
Marea Azov, contribuind decisiv la înfrângerea Armatelor a 9-a şi a 18-a sovietice. A
condus apoi operaţiunile din prima linie de la Feodosia şi a contribuit decisiv la cucerirea
Sevastopolului în 1942.
Dar, mai presus de reuşitele militare, Avramescu era deosebit de iubit de soldaţi. Îi
spuneau „Tătuca“, pentru grija pe care o avea faţă de trupe. Era mereu printre ostaşi şi îi
îmbărbăta. „Dinamic, autoritar şi exigent, Avramescu a ştiut în egală măsură să fie
apropiat de oameni, să le asculte păsurile, să-i sfătuiască şi să-i încurajeze.(...) el a
introdus omenia în actul de comandă.

Oficial, generalul Avramescu a murit pe 3 martie 1945, în urma unui atac al aviaţiei
germane, care a surprins maşina în care se deplasa pe o şosea din Ungaria. În urma
cercetărilor făcute în URSS zeci de ani mai târziu de nepotul său, Paltin Sturdza, a reieşit
că Avramescu, în mod curios, a fost singurul pasager care a rămas în maşină şi nu s-a ferit
de atacul avionului german. A fost lovit de un glonţ în cap, prin parbriz. Cel puţin asta
reiese din raportul oficial al lui Lavrenti Beria, şeful NKVD, realizat pe 23 martie 1945.
Cazul dispariţiei generalului Avramescu este încă un mister pentru istorici, care aşteaptă
ca deschiderea unor dosare din arhivele NKVD să aducă lumină asupra morţii acestuia.