Capitolul al II-LEA: DATE GEOGRAFICE

2.1 Generalităţi

Datele geografice sunt de mai multe tipuri. Datele pot fi metrice (date geometrice de
poziţie, date metrice derivate, date metrice corespunzătoare spaţiilor tematice etc.) sau semantice
(coduri, identificatori, adrese de date etc).
Datele de poziţie definesc, de regulă, poziţia unui punct în spaţiul geografic natural, într-
un sistem de referinţă adoptat. Poziţia punctului poate fi definită ca P(ϕ,λ,H), unde ϕ şi λ
reprezintă latitudinea şi longitudinea în sistemul de referinţă acceptat, respectiv, cu elipsoidul sau
sfera de parametri metrici, fizici şi de orientare aleşi, iar H este cota sau altitudinea faţă de
suprafaţa geoidului.
Datele tematice se referă, de regulă, la celelalte n-3 dimensiuni ale spaţiului Sn şi sunt
referite întotdeauna la datele de poziţie. Uneori şi cota poate fi considerată o dată tematică. De
asemenea, se poate considera de bază şi spaţiul tetradimensional (S4), adăugând timpul la cele
trei dimensiuni liniare. Date tematice sunt considerate şi valorile reflectanţei spectrale, valorile
densităţii optice etc. Alte exemple de date tematice sunt: temperatura; presiunea; umiditatea;
conţinutul de substanţă poluantă pe unitatea de volum sau unitatea de masă; densitatea;
populaţia; aciditatea solului etc. Fiecare disciplină geografică sau a altui domeniu are propriile
sale date tematice.

Fig. 2.1 Tipuri de obiecte după numărul de dimensiuni

De foarte mare importanţă pentru toate tipurile de date este precizarea unităţii de măsură
pentru mărimea descrisă. Pe suprafaţa terestră, respectiv pe modelul său, harta, pot fi definite mai
multe tipuri de obiecte, definite de un număr variabil de puncte (figura 2.1), în spaţii cu 0, 1, 2
sau 3 dimensiuni. Obiectele punctuale au poziţia definită în spaţiul 0-dimensional, de către un
singur punct. Orice element liniar (drum, râu, pârâu, cale ferată etc.) are poziţia determinată de o
succesiune de puncte şi este definit în spaţiul unidimensional. Aici intră şi conturul unui obiect
de suprafaţă (lac, parcelă de teren etc.). În figură sunt arătate în final şi celula raster unitate de
suprafaţă (pixel), respectiv nodul, elemente la care se face referire mai jos, la descrierea tipurilor
de date (2.2).
Relaţiile dintre elemente sau dintre date se exprimă tot prin date numerice. Relaţiile
dintre elementele geosferei sunt naturale, economice, sociale etc. În figurile 2.2 şi 2.3 sunt
exemplificate câteva tipuri de relaţii. După numărul elementelor participante, relaţiile pot fi
binare, unul la mai mulţi, mai mulţi la unul şi mai mulţi la mai mulţi. Sunt şi relaţii de bază,
implicite, geometrice, topologice, ierarhice etc.
Datele geografice referitoare la un teritoriu dat sunt în volum foarte mare şi accesul la o
dată singulară sau la un grup de date pune probleme deosebite de organizare. Datele geografice
nu reprezintă conglomerate amorfe de valori numerice sau nenumerice. De aici rezultă
necesitatea adoptării diferitelor structuri de date.

Fig. 2.2 Tipuri

generale de
relaţii spaţiale

În prelucrare se întâlnesc şi diferite tipuri de date ca date numerice - întregi (7, 2, -99,
9999 etc.), reale în simplă precizie (cu zecimale şi cu 7 cifre semnificative) şi în dublă precizie
(cu 14 cifre semnificative), date logice, date text, date alfanumerice etc. Datele logice pot lua
valorile „adevărat” sau „fals”. Datele text conţin literele diferitelor alfabete şi semnele speciale
întâlnite în texte, iar cele alfanumerice conţin date text şi cifre.
Datele sunt memorate în celule de memorie. Orice tip de dată poate fi codificat astfel
încât data să fie stocată într-un anumit mod în memorie.
Datele geografice pot avea şi aspectul particular de date cartografice. Totalitatea datelor
care se referă la o zonă terestră delimitată formează datele geografice. Din acestea fac parte în
primul rând datele de poziţie pe elipsoid, latitudine şi longitudine, cota faţă de geoid sau faţă de
elipsoid, dar şi cele care determină poziţia pe hartă, X şi Y, în orice proiecţie cartografică.

2.2 Date vectoriale, date raster şi date de tip grilă

Din alt punct de vedere, datele geografice sau cele cartografice se reprezintă în diferite
spaţii ca date vectoriale, date teserale (în particular raster) şi date de tip grilă. Fiecare tip este
legat de cea de a treia dimensiune Z, care se poate referi la un punct definit pe suprafaţa de
referinţă sau la o zonă de formă regulată sau neregulată a acestei suprafeţe.
 Fig. 2.3 Exemple de relaţii
geometrice

Datele vectoriale presupun exprimarea obiectelor punctuale, liniare şi de volum (figura

2.1) prin coordonate (Xi,Yi), i=1,n, cu n=1 în cazul obiectelor punctuale, n≥2 în cazul obiectelor
liniare, n≥3 în cazul obiectelor areale (în cazul când n=3 punctele să nu fie colineare), n≥4 în
cazul celor de volum, dar în acest caz limitele sunt arii ce trebuie definite altfel etc. Referiri
concrete la acest tip de date se găsesc în literatura de specialitate (Niţu, C., et all, 2002). Pe lângă
datele de poziţie, sunt stocate şi valori ale atributelor obiectelor geografice. În figura 2.4 sunt
exemplificate două rezoluţii de date vectoriale pentru obiecte liniare. În esenţă, datele vectoriale
sunt coordonatele punctelor succesive care definesc detaliile.

Fig. 2.4 Date vectoriale şi rezoluţia

acestora

Datele teserale consideră ca element areal „placa” ce acoperă o suprafaţă dată (în
particular pixelul), de forme şi dimensiuni distincte. În spaţiul bidimensional al suprafeţei de
referinţă, din motive de simplificare a calculelor, dimensiunile pixelului sunt egale cu unitatea de
suprafaţă.

Fig. 2.5 Principiul datelor vectoriale şi raster

La împărţirea în figuri regulate, spaţiul 2D se divide izoedric, astfel ca fiecare celulă

(placă, pixel) să poată fi suprapusă peste o celulă adiacentă. Există 81 de moduri de împărţire
izoedrică a unei suprafeţe 2D (de exemplu un plan, deoarece orice suprafaţă 2D poate fi
reprezentată într-un plan), dintre care 11 sunt cele mai semnificative. În figura 2.5 sunt arătate
câteva figuri teserale de bază.
 Fig. 2.6 Câteva celule elementare pentru date teserale regulate

Se analizează cazul cel mai general, nu doar cel particular când pixelul are numai formele de
dreptunghi sau pătrat. În figura de mai jos este arătat un pixel, care poate lua o anumită valoare.

Fig. 2.7 Pixelul ca celulă de date

raster

Poate fi făcută o comparaţie sugestivă între datele vectoriale şi datele raster, exprimată în
figura 2.8. Exemplificarea este făcută pentru elemente liniare, de exemplu râuri. Ca date
vectoriale sunt reţinute şi memorate coordonatele succesive ale punctelor ce definesc traseul, iar
ca date raster o matrice de valori care au o anumită semnificaţie. Săgeţile din figură reprezintă
posibilităţile de transformare dintr-un tip în altul, respectiv vectorizarea şi rasterizarea.
În cazul datelor teserale (raster), sunt de remarcat câteva tipuri de rezoluţii care au mare
importanţă în prelucrarea datelor SIG. Datele raster (fig. 2.8) constau din valori ale celei de a
treia dimensiuni (de exemplu treptele de gri, presiunea, cota) pentru fiecare pixel (element de
imagine, pentru cazul simplificat de formă pătrată). Unui pixel îi pot corespunde mai multe
valori, de exemplu, în cazul imaginilor, potrivit numărului de benzi spectrale. Poziţia unui pixel
este exprimată prin coordonate plane. Într-un sistem de coordonate 2D valorile z ale pixelilor
sunt organizate pe linii şi pe coloane (matricial). Se cunosc în teledetecţie patru feluri de
rezoluţii, care sunt proprii şi sistemelor informatice geografice şi, în general, orocărei colecţii de
date geografice: spectrală, spaţială, radiometrică şi temporală.
 Fig. 2.8 Date vectoriale şi date raster

Rezoluţia spectrală caracterizează datele imagine şi se referă la domeniile lungimii de

undă a energiei electromagnetice din spectrul său. În figura 2.9 este arătat spectrul
electromagnetic. De exemplu, pentru banda 1 a înregistrărilor Landsat Thematic Mapper,
domeniul spectrului este 0,45 – 0,52 µm. Se foloseşte şi termenul de multirezoluţie la
exploatarea fotogrammetrică, în sensul că se utilizează mai multe înregistrări ale aceleiaşi zone
corespunzătoare mai multor benzi spectrale şi cu rezoluţii spaţiale diferite.

Fig. 2.9 Spectrul electromagnetic

Sateliţii de teledetecţie preiau imagini în mai multe benzi spectrale, care pot fi folosite în
numeroase scopuri, problemă adâncită la disciplina teledetecţie. În figura 2.10 sunt reprezentate
imaginile pentru satelitul Landsat Thematic Mapper, în cele şapte benzi spectrale.
Rezoluţia spaţială este dată de suprafaţa în teren a pixelului (de exemplu 10X10 m pentru
înregistrările pancromatice SPOT) sau la scara geoimaginii, în cazul scanării hărţilor sau
fotogramelor. În acest caz, rezoluţia spaţială este exprimată uneori şi prin numărul de puncte pe
unitatea de lungime (punctele având forma de cerc). Pentru ecranele grafice rezoluţia se exprimă
prin numărul de pixeli pe orizontală şi pe verticală, de exemplu 1024X732.

Fig. 2.10 Imaginile în şapte benzi spectrale ale aceleiaşi zone

În figura 2.11 sunt arătate două valori ale rezoluţiei spaţiale pentru aceeaşi zonă.
 De multe ori referirile la rezoluţia spaţială se fac şi prin intermediul scării – geoimagini la
scară mare sau geoimagini la scară mică. În teledetecţie de exemplu, înregistrările SPOT se
consideră a fi la scară mare, iar înregistrările AVHRR la scară mică.

Fig. 2.11 Exemple de rezoluţii

spaţiale diferite

Nu este totuşi echivalenţă între rezoluţie şi scară. O geoimagine are mereu aceeaşi
rezoluţie spaţială, dar aceasta poate fi afişată la orice scară.

Tabelul 2.1 Rezoluţia spaţială a imaginilor de teledetecţie

Sensor Rezoluţia R
Rm/pixel Rm/per. linii
Landsat MSS 57 150
Landsat TM 30 84
SPOT XS 20 56
SPOT P 10 20

Exploatarea în acelaşi sistem a tipurilor diferite de geoimagini este facilitată de

cunoaşterea tuturor acestor moduri de exprimare a rezoluţiei spaţiale. Pentru a se studia
posibilităţile de (foto)interpretare, se dau în tabelul 2.1 valorile rezoluţiilor pentru înregistrările
Landsat şi SPOT.
Rezoluţia radiometrică exprimă numărul de trepte ale valorii z sau logaritmul acestui
număr (respectiv numărul de biţi pe care se poate înregistra valoarea treptei teoretice maxime).
De exemplu, pentru înregistrările pancromatice SPOT există 256 de trepte de strălucire sau trepte
de gri (fig. 2.12), ce pot fi înregistrate pe 8 biţi (log 2256 = 8). Valoarea 0 este pentru negru şi 255
pentru alb.

Fig. 2.12 Rezoluţia radiometrică

Rezoluţia temporală exprimă, de exemplu, intervalul de timp după care se obţine

înregistrarea datelor pentru aceeaşi zonă (pentru Landsat este de 16 zile). În figura 2.12 sunt date
trei înregistrări ale aceleiaşi zone la momente diferite de timp, cu sateliţi diferiţi (SPOT, ERS-1 şi
Landsat).
La sistemele informatice geografice tridimensionale (aplicate în studiul poluării mediului,
în meteorologie etc.) obiectele volumetrice se reprezintă prin tablouri 3D, geometria de
construcţie a solidului bazându-se pe arbori octali şi reţeaua de tetraedre. Elementul de volum
este voxelul.
Datele de tip grilă sunt asemănătoare datelor raster, cu deosebirea că cea de a treia
dimensiune se referă geometric la un punct, nu la o zonă, dar modul de structurare se aseamănă
cu cel al datelor raster şi, ca atare, se folosesc multe proceduri comune ultimelor două tipuri de
date. Cel mai simplu mod de reprezentare este cel al grilei regulate (fig. 2.13). Datele în punctele
grilei pot fi măsurate pe fotograme aeriene în cazul reliefului sau pot fi determinate prin
interpolare, folosind valorile Z cunoscute în puncte vecine.

Fig. 2.13 Rezoluţie temporală

Grila poate fi şi neregulată, respectiv reţea de triunghiuri oarecare (TIN, fig. 2.15). Pentru
relief, punctele reţelei neregulate se aleg în punctele şi pe liniile caracteristice.

Fig. 2.14 Grilă regulată, în punctele căreia

se cunosc valorile Z

Folosind valorile Z din punctele grilei neregulate, pot fi determinate valorile Z ale punctelor unei
grile regulate. Ambele tipuri de reţele pot fi utilizate la determinarea punctelor izocurbelor
(curbelor de nivel sau izohipselor, izobarelor, izogonelor etc.).

.
Fig. 2.15 Reţea de triunghiuri oarecare (TIN)

Datele sunt memorate în diferite forme, în fişiere sau chiar în baze de date. Amintim
faptul că se poate trece de la orice formă multimedia a datelor la date digitale stocate ca
succesiuni de 0 şi 1. Conversia analog - digital se face în etapa de culegere a datelor, folosindu-se
perifericele de intrare. Prezentarea datelor pentru utilizator se face prin conversia digital - analog,
rezultând text scris, imagini digitale sau numerice în memorie, pe ecran sau tipărite, sunete,
videoclipuri, filme etc. Conversia se face tot prin prelucrarea de către calculator, dar folosind
periferice de ieşire.