Sunteți pe pagina 1din 13

CAIET DE SARCINI

PENTRU SEMNALIZARE RUTIERĂ VERTICALĂ


DIN MUNICIPIUL BRAŞOV
– ANUL 2011 –

Capitolul I. OBIECTUL LICITAŢIEI

Prezentul caiet de sarcini cuprinde condiţii obligatorii pentru întreţinerea, repararea, proiectarea şi
confecţionarea indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere şi console, precum şi a stâlpilor de
delimitare acces, în conformitate cu prevederile legislaţiei de circulaţie rutieră, a standardelor şi
normativelor în vigoare.
Municipiul Braşov intenţionează să continue programul de optimizare a condiţiilor de trafic.
„O avertizare şi o informare corectă, vizibilă sporeşte confortul conducătorului auto în trafic,
conducând la eliminarea stresului acestuia, a confuziilor, a manevrelor periculoase şi a accidentelor.”

Obiectul licitaţiei îl constituie contractarea următoarelor activităţi:

1. Întreţinerea indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere şi a consolelor, a stâlpilor de delimitare


acces

2. Repararea indicatoarelor de circulaţie

3. Confecţionarea tuturor indicatoarelor de circulaţie reflectorizante, a stâlpilor de susţinere şi consolelor,


a stâlpilor de delimitare acces

Capitolul II. DURATA ŞI VOLUMUL ACTIVITĂŢII

Durata contractului este până la data de 31.12.2011.


Serviciile pot fi suplimentate în perioada 01.01.2012 – 30.04.2012 cu un procent de 25% din
activităţile prestate în 2011.
Cantităţile ESTIMATIVE (în funcţie de alocaţia bugetară) pentru realizarea semnalizării rutiere pe
verticală:
1) Întreţinerea indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere şi a consolelor, a stâlpilor
de delimitare acces
Cantităţi minime estimate pentru întreţinere sunt următoarele:
 indicatoare de circulaţie 5.000 buc
 stâlpi de delimitare acces 150 buc
Cantităţi maxime estimate pentru întreţinere sunt următoarele:

1
 indicatoare de circulaţie 10.000 buc
 stâlpi de delimitare acces 300 buc

2) Repararea indicatoarelor de circulaţie


Cantităţi minime estimate pentru reparaţii sunt următoarele:
 indicatoare de circulaţie 1.000 buc
Cantităţi maxime estimate pentru reparaţii sunt următoarele:
 indicatoare de circulaţie 2.000 buc

3) Confecţionarea indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere şi a consolelor, a


stâlpilor de delimitare acces
Cantităţi minime estimate pentru confecţionarea sunt următoarele:
 indicatoare de circulaţie 3.000 buc
 stâlpi metalici de susţinere indicatoare 800 buc
 stâlpi de delimitare acces 300 buc
Cantităţi maxime estimate pentru confecţionarea sunt următoarele:
 indicatoare de circulaţie 6.500 buc
 stâlpi metalici de susţinere indicatoare 2.000 buc
 stâlpi de delimitare acces 500 buc

Capitolul III. DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR

Prevederile Caietului de sarcini se referă la întreţinerea, repararea, proiectarea şi confecţionarea


indicatoarelor rutiere şi a altor tipuri de semnalizare rutieră, conform prevederilor OUG 195/2002 şi SR
1848-1,2,3/2008.

1. Activităţi de întreţinere a indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere şi a consolelor, a


stâlpilor de delimitare acces – Anexa 2 (Formular C2)

Sunt considerate activităţi de întreţinere următoarele operaţiuni ce se execută zilnic sau periodic de
către prestator, conform graficelor, astfel încât, indiferent de forma în care se prezintă semnalizarea, ea
trebuie să furnizeze utilizatorilor indicaţiile obligatorii necesare (avertizare, prioritate, restricţie, obligare,
dirijare, orientare, informare, etc) pentru a circula corect, sigur şi rapid.
Activităţile de întreţinere care fac obiectul prezentului caiet de sarcini sunt următoarele:
1 – Verificarea zilnică a indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere, consolelor şi a stâlpilor
de delimitare acces de pe principalele artere de circulaţie din municipiul Braşov, conform Anexei nr. 1,
împreună cu reprezentantul beneficiarului (Primăria Municipiului Braşov);
2 – Verificarea periodică pe baza unui grafic întocmit de beneficiar, pe arterele secundare din
municipiul Braşov (străzi, alei carosabile şi pietonale);
3 – Toaletarea vegetaţiei din zona de vizibilitate a indicatoarelor de circulaţie, conform grafic;
4 – Spălarea indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere din ţeavă zincată, a stâlpilor de
delimitare acces, ori de câte ori este necesar, cu detergent, apă şi materiale care să nu producă zgârieturi pe
suprafaţa acestora, conform grafic;

2
5 – Reorientarea, repoziţionarea indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de susţinere, a consolelor,
atunci când este cazul;
6 – Vopsirea stâlpilor şi a consolelor la faţa locului pentru cei existenţi, conform grafic;
7 – Înlocuirea indicatoarelor de circulaţie şi a altor elemente de semnalizare rutieră care sunt
deteriorate, lovite, îndoite în cel mai scurt timp de la primirea comenzii emisă de beneficiar;
8 – Montarea indicatoarelor de circulaţie, a panourilor de orientare şi a altor elemente de
semnalizare rutieră, se face numai cu avizul Poliţiei Rutiere şi aprobată în Comisia de Circulaţie proiectate
de prestator în format electronic, pentru tronsoane sau sectoare de circulaţie nou create;
Notă: proiectarea planurilor privind instalarea indicatoarelor pentru a fi prezentate spre aprobare în
Comisia de Circulaţie şi vizate de Poliţia Rutieră, va fi realizată de prestator pe cheltuiala proprie.
9 – Înlocuirea indicatoarelor de circulaţie şi a altor elemente de semnalizare rutieră se execută
conform grafic întocmit de beneficiar;
10 – Montarea şi/sau demontarea oricărui indicator de circulaţie şi a altor tipuri de semnalizare
rutieră se realizează numai cu acordul beneficiarului;
11 – Plantarea şi/sau deplantarea oricărui stâlp se realizează numai cu acordul beneficiarului.

Prestatorul va înfiinţa în 15 (cincisprezece) zile de la semnarea contractului un dispecerat non-stop,


având la dispoziţie 24/24h: maşină şi echipaj de intervenţie, inclusiv autovehicul (autoturism) pentru
control. Nerespectarea acestei cerinţe atrage după sine desfacerea contractului.
Prestatorul are obligaţia de a înregistra sesizările primite (în scris, telefonic etc.) de la Poliţia
Rutieră, Poliţia Locală, beneficiar, prestator, participanţii la trafic etc, inclusiv locul, data, ora, cine
transmite, categoria indicatorului de circulaţie, informează beneficiarul, care emite Ordinul de remediere
către prestator în scris; în situaţii de urgenţă, comanda poate fi şi telefonică.
Prestatorul, la solicitarea organelor de poliţie, se va deplasa la locul evenimentelor rutiere 24/24h,
împreună cu beneficiarul, pentru luarea de măsuri în vederea înlocuirii imediate a indicatoarelor
deteriorate, în vederea asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă.
Prestatorul va asigura un stoc minim de materiale, indicatoare de circulaţie (avertizare, dirijare)
pentru intervenţii rapide (un stoc de minim 250 bucăţi, proporţionate conform gradului de utilizare în
trafic). Se va întocmi un proces-verbal cu beneficiarul privind indicatoarele, stâlpii, consolele înlocuite.
Cele degradate în proporţie de minim 70%, conform procesului-verbal încheiat între beneficiar şi
prestator, vor fi predate la REMAT, contravaloarea fiind depusă în contul beneficiarului.

2. Activităţi de reparare a indicatoarelor de circulaţie – Anexa 2 (Formular C2)


Sunt considerate activităţi de reparare operaţiuni care readuc în stare de funcţionare indicatoarele
de circulaţie.
Activităţile de reparaţii se execută fie pe bază de grafice întocmite de beneficiar, fie în urma
sesizărilor confirmate de acesta.
Activităţile ce urmează a se executa:
1 – deplasarea la faţa locului, cu indicatorul reparat necesar din custodie.
2 – demontarea indicatorului de circulaţie degradat.
3 – montarea indicatorului din custodie reparat (drum cu prioritate, cedează trecerea, STOP,
circulaţia interzisă, trecere de pietoni, etc.) şi scăderea acestuia din custodie.
4 – transportul la atelierul prestatorului a indicatorului de circulaţie degradat.
5 – repararea indicatorului degradat (îndreptare, înlocuire sistem de prindere, curăţire, grunduire,
vopsire, respectiv aplicare colantă reflectorizantă), depozitarea în magazie şi evidenţierea în custodie.

3
Prestatorul are obligaţia să asigure permanenţa serviciului pentru reparaţiile accidentale. Toate
activităţile de reparaţii accidentale se vor constata la faţa locului pe bază de proces-verbal cu fotografiere,
procesul-verbal va fi încheiat cu reprezentantul Poliţiei Rutiere pentru accidentele de circulaţie şi cu
reprezentantul Poliţiei Locale pentru furturi.

3. Activităţile de confecţionare a tuturor indicatoarelor de circulaţie reflectorizante, a stâlpilor de


susţinere şi consolelor, a stâlpilor de delimitare acces – Anexa 3 (Formularul C3)

3.1. Confecţionarea indicatoarelor de circulaţie reflectorizante


Indicatoarele rutiere trebuie să corespundă prevederilor SR 1848-1,2,3/2008.

3.1.1.Confecţionarea panoului suport (substratului)


Se vor folosi materiale: tablă de Aluminiu de 2 mm, folie reflectorizantă tip 3M, sistem de prindere
universal cu platbandă zincată, cadmiată etc.
Muchiile indicatoarelor triunghiulare, pătrate, octogonale, circulare, în formă de săgeată şi al celor
dreptunghiulare trebuie încadrate în clasa E2, conform Tabelului 12 din SR EN 12899-1.
În acest scop, stratul indicatoarelor triunghiulare, circulare, în formă de săgeată şi a celor
dreptunghiulare cu laturi sub 1000 mm trebuie să aibă întreg conturul ranforsat pentru rigidizare prin
îndoire în unghi de 90o, inclusiv la colţuri. Înălţimea bordurii trebuie să fie de minim 15 mm, iar pliul
interior la dubla bordurare de minim 5 mm, conform art. 4.2.2. din S.R. 1848-2:2008. Spre a se evita
degradarea indicatorului dublu bordurat în urma acumulării apei în zona colţurilor, datorită fenomenului
de îngheţ-dezgheţ repetat, în aceste locuri se practică găuri sau fante pentru evacuarea apei acumulate.
Pentru panourile mari, spre a îndeplini cerinţele de rezistenţă cerute de SR EN 12899-1 se adaugă
după caz ranforsări din benzi sau profile.
Protecţia suprafeţelor trebuie realizată în conformitate cu prevederile Tabelului 15 din SR EN
12899-1 cu încadrarea în clasa SP2 pentru cel din Aluminiu: vopsire în câmp electrostatic cu pulbere gri
(după decapare, degresare şi fosfatare).
Legătura între substrat şi sistemul de prindere pe stâlpi se realizează conform prevederilor
Tabelului 13 din SR EN 12899-1, cu încadrare în clasa P2, fără perforarea panoului suport.
Panourile dreptunghiulare sau pătrate cu latura mai mare de 1000mm se execută astfel:
- din mai multe foi din tablă ranforsată cu corniere sau cu profile din tablă îndoită amplasate pe
conturul indicatorului şi la îmbinarea foilor de tablă;
- din profile speciale de aluminiu.
Şuruburile şi piuliţele utilizate trebuie protejate anticoroziv prin zincare sau cadmiere. De
asemenea, elementele de fixare (coliere, bride) utilizate la montarea elementelor de susţinere trebuie
protejate anticoroziv printr-un procedeu de tratare chimică sau zincare şi vopsire în câmp electrostatic
asigurându-se o durată de exploatare egală cu cea a panoului suport.
Toleranţele sunt în conformitate cu SR EN 22768-1/1995 cu articolul 4, clasa de toleranţe „c”.

3.1.2. Confecţionarea feţelor indicatoarelor


Feţele indicatoarelor se execută prin acoperirea suportului cu folii retroreflectorizante pentru a
asigura perceperea acestora atât pe timpul zilei cât şi nopţii.
Tipurile de folii utilizate în Municipiul Braşov raport cu proprietăţile de retroreflexie, în funcţie de
zona de amplasare şi funcţionalitate, sunt: Clasa 2 şi Clasa 3, având o durată de serviciu garantată de 10

4
ani, conform SR 1848-2/2008. Clasa 2 va avea un coeficient de retroreflexie de minim 250cd/lux.mp.
Clasa 3 are o structură prismatică, cu un coeficient de retroreflexie de minim 850cd/lux.mp.
Folia retroreflectorizantă trebuie să prezinte în structura acesteia un marcaj de identificare durabil
şi vizibil. Durabilitatea marcajului trebuie să fie cel puţin egală cu durata de viaţă a foliei.
Marcajul trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: numele sau logo-ul producătorului,
codul de identificare a lotului de producţie, clasa de retroreflexie/ durata de serviciu. Toate aceste
informaţii trebuie să fie prezente cel puţin odată pe orice suprafaţă de 400mm x 400mm al foliei livrate şi
cel puţin odată pe suprafaţa fiecărui indicator. Aceste marcaje de identificare trebuie menţionate în
Agrementul tehnic emis pentru folia retroreflectorizantă.
Realizarea feţelor indicatoare de avertizare, de reglementare, de obligare, de interzicere se face
prin imprimare serigrafică sau prin aplicarea simbolului din folie neagră sau roşie pe fondul alb al
indicatorului. Simbolurile care trebuie realizate prin scanare, după figurile prezentate în SR 1848-1 mărite
până la dimensiunile prevăzute în prezentul standard.
În zonele cu multiple surse de iluminare (iluminat stradal, aglomeraţii urbane, reclame etc) se
utilizează folii reflectorizante cu structură prismatică, Clasa 2 şi 3.
Aplicarea foliei reflectorizante pe suport se poate face „la cald” (cu adeziv activat la cald) sau „la
rece” (la o temperatură de 20-25oC).
Pentru indicatoarele rutiere se solicită o garanţie de 2 ani.

3.1.3. Montarea, demontarea indicatoarelor de circulaţie, plantarea stâlpilor de susţinere şi a


consolelor
De regulă, se montează pe partea dreaptă a sensului de mers cărora li se adresează şi numai în
cazuri speciale se repetă pe partea stângă, astfel încât să asigure o bună vizibilitate a acestora.
Înălţimea până la marginea inferioară a indicatorului este de:
- minim 2,2 m faţă de nivelul bordurii trotuarului, cu excepţia celor instalate pe portaluri sau
console, care trebuie să asigure gabaritul de liberă trecere de minim 5,5m;
- 0,75 m de la cota marginii părţii carosabile pentru figurile: A44 – Panouri suplimentare pentru
trecerea la nivel cu cale ferată, A46-A48 – Balize direcţionale şi bidirecţionale;
- locurile de instalare a indicatoarelor se aleg astfel încât acestea să fie vizibile de la minim 50 m
în localităţi şi minim 100 m în afara acestora
În profil transversal, marginea dinspre drum a indicatorului trebuie să fie situată la minim 0,5 m şi
maxim 2 m în afara marginii platformei drumului sau a limitei dinspre partea carosabilă a bordurii
trotuarului.
Amplasarea stâlpilor se face în afara marginii şanţurilor sau a rigolelor.
La plantarea stâlpilor de susţinere se vor parcurge următoarele etape:
 se vor transporta echipele de lucru, piesele, utilajele şi materialele pentru montaj;
 se va semnaliza zona, în conformitate cu normele de securitate în muncă;
 se vor face măsurători pentru stabilirea locului unde trebuie montaţi stâlpii de susţinere;
 pentru stâlpii de susţinere a indicatoarelor: Se va practica o groapă de minim 350mm x
350mm cu adâncimea de minim 500mm, groapa executată cu cazma sau lopată, un
pickamer sau forată cu carotiera în funcţie de natura solului. Pentru această operaţiune
se va folosi un grup electrogen pentru alimentarea cu curent electric;
 pentru indicator-ansamblu reflectorizant: Se va practica o groapă de minim 300mm x
300mm cu adâncimea de 300mm, groapa executată cu cazma sau lopată sau cu un
pickamer în funcţie de natura solului. Pentru această operaţiune se va folosi un grup
electrogen pentru alimentarea cu curent electric;

5
 groapa executată cu cazma sau lopată, sau pickamer sau forată cu carotieră, în funcţie
de natura solului; se va folosi un grup electrogen pentru alimentarea cu curent electric;
 după amplasarea stâlpilor în gropile practicate se toarnă beton în golurile rămase;
betonul se prepară pe loc, manual sau cu betoniera electrică mobilă alimentară cu
grupul electrogen;
 se montează indicatoarele pe stâlpi cu bandă de oţel inox şi capse sau prin intermediul
şuruburilor sau piuliţelor.

Notă:
Fiecare ofertant va prezenta la data deschiderii ofertelor comisiei de licitaţie câte un indicator
rutier ca mostră, după cum urmează:
- formă triunghiulară 700 mm – 1 buc
- formă rotundă 600 mm – 1 buc
- formă octogonală 800 mm – 1 buc
- indicator-ansamblu reflectorizant, format din: indicator rutier, stâlp din material plastic cu
secţiune poligonală pentru protecţie reflectorizant, stâlp din ţeavă de metal.
- stâlp de delimitare acces, prevăzut cu folie reflectorizantă clasa 1
Fiecare indicator rutier prezentat va avea şi sistemul de prindere individual.

3.2. Stâlpi de susţinere şi console (mijloace de susţinere a indicatoarelor)


Stâlpii şi consolele se vor confecţiona din ţeavă zincată diametrul Ø = 76 mm şi grosimea minimă
3mm. Lungimea unui stâlp curent e de minim 3,5 m.
Pentru indicatoare de dimensiuni mari, acestea vor fi echipate pe spate şi cu stâlpi pentru
contravântuire.
Pentru a se asigura o fixare fermă în sol, stâlpul trebuie prevăzut la partea inferioară cu două
platbande sudate în „X”, deoparte şi de alta a ţevii. La partea superioară stâlpul va fi prevăzut cu un capac
din plastic pentru a împiedica intrarea apei şi corodarea stâlpilor.
Dimensiunile gropii vor fi 350 mm x 350 mm, cu o adâncime de 500 mm.
Pentru stâlpii de susţinere se solicită o garanţie de 2 ani.

3.3. Panouri rutiere pentru console şi portaluri – Anexa nr. 4


Panourile rutiere trebuie să respecte cerinţele de conformitate din SR 1848:2008.
Panourile indicatoare care se vor monta pe stâlpii în consolă se vor executa cu folie reflectorizantă
Clasa 3, cu un coeficient de retroreflexie de minim 850 cd/lux.mp şi o durată de serviciu de 10 ani.
Folia reflectorizantă trebuie să corespundă condiţiilor tehnice stipulate în SR 1848-2/2008 şi să
aibă inserată în structură un marcaj de identificare durabil şi vizibil. Durabilitatea marcajului trebuie să fie
cel puţin egală cu durata de viaţă a foliei. Marcajul trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
numele sau logo-ul producătorului; codul de identificare a lotului de producţie; clasa de retroreflexie şi
durata de serviciu. Toate aceste informaţii trebuie să fie prezente cel puţin odată pe orice suprafaţă de
400mm x 400mm al foliei şi cel puţin o dată pe suprafaţa fiecărui panou. Aceste marcaje de identificare
trebuie menţionate în Agrementul tehnic emis pentru folia reflectorizantă.
Suportul panourilor indicatoare care se vor monta pe stâlpi în consolă se va confecţiona din tablă
de aluminiu cu grosime de 2 mm, rigidizat prin dublă bordurare.
Suportul de tablă se vopseşte în câmp electrostatic cu pulbere gri.
Toate bolţurile, piuliţele, şaibele şi alte accesorii trebuie să fie zincate.

6
Pe spatele panourilor se aplică o etichetă greu destructibilă, inscripţionată cu denumirea
producătorului sau furnizorului, numărul agrementului tehnic, producătorul foliei reflectorizante, anul de
fabricaţie, seria panoului şi cuvintele „indicator garantat”.
Termenul de garanţie solicitat este de 2 ani.

3.4. Structuri metalice tip consolă şi tip portal – Anexa 4


Structurile tip consolă sunt construcţii metalice, suple, uşoara, autoportante care pot fi transportate
şi instalate în timp scurt şi cu un minim de resurse pe orice amplasament ce oferă un acces adecvat.
Înălţimea minimă la care se amplasează braţul consolei (înălţimea stâlpului) este de 7 m pentru ca
panourile montate pe acesta să nu intre în gabaritul vehiculelor.
Atât stâlpii de susţinere cât şi braţele au secţiune poligonală tubulară obţinută din tablă de oţel prin
îndoire şi sudare longitudinală.
Stâlpii şi braţele consolelor trebuie executaţi dintr-o singură bucată fără înnădiri pe lungime.
Secţiunea stâlpilor şi consolelor este rectangulară.
Stâlpul are la bază o flanşă cu care se fixează ancorele fundaţiei. pe fiecare ancoră de fundaţie, sub
flanşa de bază, există o piuliţă cu care se poate regla verticalitatea stâlpului. Carcasa cu ancore se fixează
în fundaţie armată şi beton clasa C16/20.
Toate piesele şi subansamblele, cu excepţia organelor de asamblare standardizate, vor fi zincate
termic.
La dimensionare trebuie luate în considerare încărcările de calcul definite mai jos precum şi cea
mai defavorabilă combinaţie a acestora:
Încărcări din acţiunea vântului pentru zona meteo a amplasamentului (SR EN 1991-1-4, NP-082-
04). Încărcări din greutate proprie (structură + panouri – suprafaţa maximă totală admisă a acestora este
conform normativelor tehnice în vigoare).
Încărcări din greutatea unui strat de 20 mm de gheaţă depusă pe panouri şi pe structura de
rezistenţă a stâlpului-consolă.
Încărcări din seism pentru tipul solului B conform Eurocod 8.
Pentru toate tipurile de încărcări şi combinaţii ale acestora se ţine cont de categoria de teren a
amplasamentului conform SR EN 1993-3-1:2007.
Condiţiile tehnice generale sunt conform EN ISO 1461.
Înainte de operaţia de zincare suprafeţele vor fi curăţate mecanic, prin periere cu peria de sârmă,
pentru îndepărtarea urmelor de rugină şi tunder şi apoi vor fi degresate.
Acoperirea cu zinc va însuma minim 505 g/m2, iar grosimea minimă a peliculei de zinc va fi de
minim 70 μm. Organele de asamblare standardizate vor fi zincate conform cerinţelor STAS 27000/8.
Stâlpii vor fi marcaţi clar şi durabil cu numele sau simbolul producătorului, anul producţiei şi
codul unic de produs.
Subansamblele şi piesele vor fi marcate în corespondenţă, astfel încât la montarea pe şantier să fie
asigurată asamblarea corectă a acestora.
Marcarea se face cu o etichetă prin poansonare sau folosind vopsea rezistentă la intemperii.
Piesele mărunte vor fi identificate prin marcarea cu etichete ataşate piesei cu sârmă galvanizată.
Abaterea de la verticalitate va fi de maxim 2mm la 1m înălţime. Pentru stâlp abaterea totală de la
verticalitate va fi de maxim 10 mm.
Termenul de garanţie solicitat este de 3 ani.
Toate săpăturile pentru fundaţii se vor executa în conformitate cu Seriile 200 Terasamente şi cu
desenele de execuţie.

7
Se vor construi fundaţii din beton pentru ancoraje, cu bază pentru fixare cu bolţuri. Fundaţiile se
vor amplasa pe un teren ferm, stabil, neted, la o adâncime minimă, conform indicaţiilor din planşele de
execuţie.
Materialul de umplutură va fi bine compactat cu ajutorul compactoarelor mecanice, fără a se
deteriora betonul finisat. Bolţurile de ancorare se vor menţine fix pe poziţia corectă, susţinute la partea
superioară de un cadru pentru a preveni deplasarea lor în timpul aşternerii betonului.
Pentru fundaţiile stâlpilor de semnalizare încastraţi, se va utiliza beton, iar acolo unde este
practicabil, în loc de beton se poate utiliza spumă poliuretanică cu întărire rapidă.
Spuma este incompatibilă cu utilizarea apei. Spuma poliuretanică trebuie preparată în concordanţă
cu instrucţiunile producătorului. Stâlpii trebuie menţinuţi în poziţia corectă, până când betonul sau spuma
se leagă.
Transportul se va face cu mijloace de transport adecvate, în funcţie de greutate şi de dimensiunile
de contact cu pământul şi care să permită scurgerea apelor şi să respecte normele de tehnică a securităţii
muncii.
Montajul construcţiilor din oţel se face pe baza documentaţiei tehnice elaborate de Constructor, cu
respectarea proiectului de execuţie şi a normelor în vigoare.
Se va amenaja corespunzător zona de acces a mijloacelor de ridicat.
Constructorul va alege procedeul optim de montaj în funcţie de mijloacele tehnice din dotare,
experienţa proprie şi zona de amplasament a produsului.
Înaintea începerii montajului constructorul îşi va elabora tehnologia de montaj, precizând etapele
de execuţie a operaţiunilor, echipamentele, materialele şi mijloacele tehnice de ridicare.
În cazul în care unele operaţii urmează să aibă loc la temperaturi scăzute, trebuie respectate toate
prevederile prescripţiilor legale în vigoare privind executarea operaţiunilor de construcţii pe timp friguros.
La montaj se interzice lărgirea găurilor cu dornul, prin pilire sau cu flacăra.
Verticalitatea stâlpului se reglează cu ajutorul piuliţelor de sub placa de bază, folosind teodolitul.
Înaintea începerii montajului se va verifica orizontalitatea suprafeţei superioare a fundaţiei stâlpului.
Montarea consolei/tronsonului orizontal pe stâlpi se face cu ajutorul şuruburilor gr. 8.8.

3.5. Indicatoarele-ansambluri reflectorizante


Indicatoarele-ansambluri reflectorizante sunt destinate semnalizării zonelor sau obstacolelor
deosebit de periculoase din carosabil, insule, refugii, sensuri giratorii, zone care separă sensurile de
circulaţie, etc.
Ansamblul reflectorizant este format din:
1. Indicator rutier
2. Stâlp din material plastic cu secţiune poligonală, pentru protecţie, reflectorizant
3. Stâlp din ţeavă de metal
Stâlpul din ţeavă de metal trebuie să aibă montat la partea superioară indicatorul rutier de obligare
sau de interzicere.
Stâlpul din material plastic se montează sub indicatorul rutier şi trebuie să îmbrace stâlpul metalic
al ansamblului pe toată secţiunea circulară a acestuia de sub indicatorul rutier, cu excepţia părţii de
încastrare în beton. La partea superioară, stâlpul de protecţie din plastic trebuie să fie etanş cu stâlpul
metalic al ansamblului, iar la partea inferioară trebuie să se asigure solidarizarea stâlpului de plastic cu
stâlpul metalic.

8
Panoul suport al indicatorului este confecţionat din tablă de aluminiu cu grosimea de minim 2 mm,
rigidizat prin simpla bordurare pe întregul contur. Pe faţa indicatorului este aplicată folie reflectorizantă
clasa 3.
Forma, dimensiunea şi inscripţionarea indicatorului rutier sunt realizate în conformitate cu SR
1848-1,2,3/2008. Suportul din tablă, împreună cu sistemul de fixare, trebuie vopsite în câmp electrostatic
cu pulbere gri.
Indicatorul rutier se montează în zona superioară a ansamblului, pe un stâlp cu înălţimea de 1600-
1700 mm, confecţionat din ţeavă de oţel zincată cu grosimea pereţilor de minim 3mm, secţiunea circulară,
cu diametrul de minim 60 mm, etanşată la partea superioară cu un capac din plastic şi protejată prin
vopsire în câmp electrostatic cu pulbere gri.
Pentru fixarea în sol stâlpul metalic trebuie prevăzut la partea inferioară cu două platbande, sudate
în „X”, deoparte şi de alta a ţevii. Dimensiunile gropii vor fi: 300 mm x 300 mm, cu o adâncime de 300
mm.
Stâlpul poligonal din material plastic trebuie să aibă 8-10 laturi şi înălţimea deasupra solului
trebuie să fie de 700-800mm. Materialul plastic trebuie să fie colorat în masă în culoare portocalie pentru
o bună vizibilitate. Stâlpul din material plastic să fie inscripţionat vizibil în structura materialului prin
litere în relief. Inscripţionarea trebuie făcută pe vertical pe una din laturile poligonale cu textul „Braşov”.
La partea superioară şi pe suprafeţele poligonale verticale, stâlpul din plastic trebuie să fie prevăzut
cu folie Clasa 3 reflectorizant fluorescentă de culoare galben/verde cu excepţia suprafeţei inscripţionate
prin litere în relief. Folia trebuie să aibă un coeficient de retroreflexie de minim 800 cd/lux.mp şi o durată
de serviciu de 10 ani.
Folia reflectorizantă trebuie să aibă inserată în structură un marcaj de identificare durabil şi vizibil.
Durabilitatea marcajului trebuie să fie cel puţin egală cu durata de viaţă a foliei. Marcajul trebuie să
conţină cel puţin următoarele informaţii: numele sau logo-ul producătorului; codul de identificare a lotului
de producţie; clasa de retroreflexie şi durata de serviciu. Toate aceste informaţii trebuie să fie prezente cel
puţin o dată pe orice suprafaţă de 400mm x 400mm al foliei. Aceste marcaje de identificare trebuie să fie
menţionate în Agrementul tehnic emis pentru folia reflectorizantă.
Folia reflectorizantă de la partea superioară şi cea de pe suprafeţele poligonale verticale ale
stâlpului din plastic trebuie să aibă o lăţime de minim 30mm.
Se va prezenta mostră de indicator-ansamblu reflectorizant confecţionat conform prezentului caiet
de sarcini.
Pentru indicator-ansamblu reflectorizant se solicită o garanţie de 2 ani.

3.6. Stâlpi de delimitare acces, prevăzuţi cu folie reflectorizantă clasa 1


Stâlpii vor delimita zone cu destinaţie specifică (parcare, pietonală, culoare de acces, etc.).
Stâlpul va fi inscripţionat vizibil în structura materialului, prin litere în relief, pe vertical, pe una
din laturile poligonale cu textul „Braşov”.
Caracteristicile tehnice:
- material pentru confecţie: material plastic aditivat cu pigment, cu grad de protecţie ridicat la
ultraviolete
- culoare: negru
- structura de rezistenţă trebuie realizată prin ranforsarea continuă în interiorul stâlpului, pe toată
lungimea, ţeavă din oţel cu diametrul 40-60 mm, care să fie solidară cu stâlpul din plastic şi cu
sistemul de fixare în beton (se va practica o groapă de minim 200mm x 200mm cu adâncimea
de 300mm şi cu turnarea betonului manual sau betonieră electrică în golurile rămase)

9
- la partea superioară, stâlpul trebuie să aibă benzi din folie reflectorizantă clasa 1, de culoarea
albă şi roşie în alternanţă
- înălţimea stâlpului este 700-800 mm de la nivelul solului
- diametrul exterior al stâlpului trebuie să fie între 90-100 mm
- termenul de garanţie este: 2 ani

Capitolul IV. OBLIGAŢIILE PRESTATORULUI

Obligaţiile prestatorului sunt asumate prin prezentul caiet de sarcini si cuprind toate activităţile de
la capitolul „Descrierea activităţilor”.
Obligaţiile prestatorului pentru întreţinerea, repararea şi confecţionarea indicatoarelor rutiere, a
stâlpilor de susţinere şi a consolelor, a stâlpilor de delimitare acces:
 Prestatorul va înfiinţa în 15 (cincisprezece zile) zile de la semnarea contractului un dispecerat
non-stop, având la dispoziţie 24/24h: maşină şi echipaj de intervenţie, inclusiv autovehicul (autoturism)
pentru control în vederea preluării sesizărilor în caz de urgenţă (accidente de circulaţie, furturi etc.).
Prestatorul este obligat ca, în termen de maxim 2 (două) ore de la primirea sesizării telefonice
în caz de urgenţă (accidente de circulaţie), să intervină în vederea înlocuirii indicatoarelor neconforme;
 în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data semnării contractului, să dispună de sediu sau
punct de lucru în municipiul Braşov, prevăzut cu: magazie de materiale (pentru stocul de indicatoare,
stâlpi, console etc.) şi post telefonic, fax, telefoane mobile, pentru comunicare cu beneficiarul.
 în termen de 15 zile de la data semnării contractului, să dispună de atelier de reparaţii cu toate
dotările tehnice specifice, în municipiul Braşov;
 În termen de 15 (cincisprezece) zile de la data semnării contractului, prestatorul este obligat să
dispună de un stoc minim de 250 buc indicatoare reflectorizante (avertizare, dirijare – proporţionate
conform gradului de utilizare în trafic), stâlpi de susţinere, console.
 În termen de 30 de zile de la semnarea contractului se va încheia un proces-verbal de
constatare de către prestator împreună cu beneficiarul, privind starea tehnică a indicatoarelor de circulaţie
pe arterele principale prevăzute în Anexa 1.
 Să dispună de personal specializat de intervenţie (întreţinere, reparare, montare, etc.) cu
cunoştinţe tehnice prevăzute în SR 1848-1/2008, SR 1848-2/2008, SR 1848-3/2008 şi OUG 195/2002
 Să desemneze un reprezentant pentru verificarea zilnică a activităţilor executate, cu
autovehicul (autoturism) pentru control, împreună cu beneficiarul.
 Prestatorul va răspunde material, civil, contravenţional sau penal, după caz, de neexecutarea
activităţilor prevăzute în prezentul Caiet de sarcini.
Ofertantul/producătorul indicatoarelor rutiere trebuie să prezinte:
- Agrementul tehnic şi Avizul tehnic pentru indicatoare rutiere emis de instituţiile abilitate din
România
- Agrementul tehnic şi Avizul tehnic pentru folia reflectorizantă folosită pentru confecţionarea
indicatoarelor rutiere, emis de instituţiile abilitate din România
- Acordul producătorului foliei reflectorizante – în original – din care să reiasă că producătorul
foliei va asigura tipul de folie reflectorizantă necesară pentru producerea indicatoarelor rutiere
solicitate în prezenta documentaţie
- Certificatul pentru Sistemul de Management al Calităţii ISO 9001
- Certificatul pentru Sistemul de Management al Mediului ISO 14001

10
- Certificatul pentru Sistemul de Management pentru Sănătatea şi Securitatea Muncii OHSAS
18001

Capitolul V. OBLIGAŢIILE BENEFICIARULUI

- să desemneze un reprezentant pentru verificarea zilnică a activităţilor executate de prestator;


- să întocmească graficele săptămânal, lunar;
- să întocmească ordinele (bonurile) de lucru zilnice în vederea execuţiei activităţilor;
- să transmită în timp util constatările pentru remediere rapidă (Ordinele de remediere);
- să transmită în timp util modificările graficelor (dacă este cazul).

Capitolul VI. NECESARUL MINIMAL ŞI OBLIGATORIU DE PERSONAL ŞI DOTĂRI


ALE OFERTANŢILOR

În vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de “ semnalizare rutieră verticală” sunt necesare
următoarele:
- să facă dovada că deţine, cu orice titlu, în termen de 15 zile de la data semnării contractului, un
atelier cu toate dotările tehnice necesare pentru confecţionarea şi repararea indicatoarelor, stâlpilor şi
consolelor
- să dispună de personal specializat de intervenţie cu cunoştinţe tehnice prevăzute în SR 1848-
1/2007, SR 1848-2/2004, SR 1848-3/2004 şi O.U.G.nr.195/2002:
o 1 inginer coordonator – reprezentantul prestatorului
o 1 responsabil cu execuţia – cu studii superioare
o 1 proiectant pentru realizarea planurilor de organizare a circulaţiei rutiere (sau
colaborare cu o firmă de specialitate)
o 1 inginer constructor
o 1 maistru
o 6 lăcătuşi
o 3 mecanici utilaj
o 1 mecanic auto
o 1 electrician auto
o 2 vopsitori
o 1 zidar
o 4 conducători auto
- în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data semnării contractului, prestatorul este obligat să
dispună de un stoc minim de indicatoare reflectorizante, stâlpi de susţinere, console.
- Stocul minim de 250 indicatoare rutiere cu semnificaţia de avertizare a pericolului, de
prioritate, de obligare, de orientare, panouri adiţionale, este obligatoriu pentru a asigura
circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi
la trafic.
Ofertanţii trebuie să dispună de minim următoarele dotări:
- 3 autoutilitare dotate cu: generator 3 buc, pickamer 3 buc, 3 truse TSL dotate cu maşini de găurit,
burghie diverse dimensiuni, chei fixe, tubulare, ciocane, patent, şurubelniţe etc, 3 kituri pentru

11
sudură la faţa locului (cabluri, măşti de sudură, şi cleşti speciali), diverse unelte: cazmale,
mături, găleţi etc.
- indicatoare de orientare şi conuri de protecţie;

Capitolul VII. RECEPŢIA ACTIVITĂŢILOR

Recepţia activităţilor se efectuează la terminarea acestora de către o comisie de recepţie.


Pentru operaţiunile de întreţinere, reparare etc. a indicatoarelor de circulaţie, a stâlpilor de
susţinere, a consolelor şi a altor tipuri de semnalizare rutieră recepţionarea constă în verificarea în teren a
activităţile executate de prestator pe bază de bonuri de lucru zilnice, întocmite de prestator şi confirmate
de beneficiar.
Pentru operaţiunile de întreţinere, reparare, confecţionare, montare, demontare etc. se vor întocmi
grafice lunare de către beneficiar, pentru indicatoarelor de avertizare, prioritate, de interzicere, de obligare,
de orientare şi informare, a stâlpilor de susţinere şi a consolelor.
Prestatorul are obligaţia de a se prezenta zilnic la Serviciul Amenajare Drumuri Publice şi
Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, pentru verificarea în teren a activităţilor
executate şi confirmarea bonului de lucru.
Recepţia calitativă se face în timpul procesului tehnologic, precum şi după montare.
Se verifică:
- calitatea foliei reflectorizante tip 3M, Clasele 2 şi 3, conform SR 1848-2/2008;
- respectarea regurilor de amplasare, ţinând seama de distanţele şi înălţimile prevăzute în SR
1848-2/2008;
- modul de prindere pe stâlpi;
- înclinarea faţă de perpendiculara pe axa căii, toleranţa admisă fiind de ± 5o;
- înclinarea în faţă a indicatoarelor, toleranţă ± 1o.
Nerespectarea condiţiilor impuse atrage după tine:
- neconfirmarea bonurilor zilnice
- nerecepţionarea activităţii
- chiar rezilierea contractului

Capitolul VIII. GARANŢIA

Garanţia operaţiunilor de întreţinere, reparaţii şi confecţionare indicatoare de circulaţie şi alte tipuri


de semnalizare rutieră este de:
 Reparare indicator: 1 an;
 Vopsire stâlp (la faţa locului) 1 an;
 Indicator reflectorizant 2 ani;
 Stâlp susţinere indicatoare 2 ani;
 Panouri de orientare reflectorizante 2 ani;
 Consolă tip portal 3 ani;
 Indicator-ansamblu reflectorizant 2 ani;
 Stâlpi de delimitare acces 2 ani.

12
Capitolul IX. EVALUAREA OFERTEI

Ofertantul va depune alături de formularul de ofertă şi formularele C2 şi C3.


Adjudecarea se va face în favoarea ofertei pentru întreţinere şi reparaţii, care prezintă tariful mediu
cel mai mic, conform formulei pentru Centralizatorul de preţuri C2, şi confecţionare indicatoare de
circulaţie, a stâlpilor, consolelor şi altor tipuri de semnalizare rutieră pe grupe de indicatoare, conform
formulei Centralizatorului de preţuri C3 – însumate (C2 + C3 – Tarif mediu cel mai mic).

Calculul total se va face după formula următoare:

Tmed total = Tm1(C2) + Tm2(C3)


Notă:
Ofertantul are obligaţia de a prezenta în oferta valorică structura tuturor cheltuielilor.

Capitolul X. PRINCIPALELE PREVEDERI LEGISLATIVE

La proiectarea şi execuţia elementelor de semnalizare rutieră (verticală şi orizontală) se vor avea în


vedere referinţe din următoarele normative:
 OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (modif. şi republicată)
 SR 1848-1/2008 Semnalizare rutieră. Partea 1: Clasificare, simboluri
şi amplasare
 SR 1848-2/2008 Semnalizare rutieră. Partea 2: Prescripţii tehnice
 SR 1848-3/2008 Semnalizare rutieră. Partea 3: Scriere, mod de alcătuire
 SR EN 12767:2008 Siguranţa pasivă a sistemelor de susţinere a echipamentelor
rutiere. Cerinţe, clasificare şi metode de încercare
 SR EN 12899-1:2007 Semnalizatoare fixe pentru semnalizare rutieră verticală.

Partea 1: Panouri fixe


 SR EN 22768:1995 Toleranţe generale. Partea 1: Toleranţe pentru dimensiuni
liniare şi unghiulare fără indicarea toleranţelor individuale

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAŞOV


S.A.D.P.S.C.

ŞEF SERVICIU ÎNTOCMIT,


ING. DRĂGOI GHEORGHE EC. MÂNZU CONSTANTIN

13

S-ar putea să vă placă și