VRANCEA.

CHEILE TIŞIŢEI
Tişiţa Aurie, aşa este numit pîrîul ce se naşte la loc ascuns, între culmile împădurite ale munţilor
Condratu, Coza şi Zburătura. Coborînd din piatră-n piatra apa Tişiţei îşi taie o vale îngustă, lungă de peste
20 km, presărată cu chei, săritori şi cascade. Parcurgerea întreagă a văii necesită două zile de mers şi poate
fi realizată în sezonul de vară. Sectorul cel mai spectaculos şi în acelaşi timp locul de desfăşurare al
concursului întîlnire „Vrancea '85" este cuprins între Tişiţa Mare şi Tişiţa Mică, în zona Cheilor Tişiţei
Mari. În amonte de chei, pe firul Tişiţei Mari nu există o potecă continuă, aceasta fiind ruptă în fiecare
primăvară de viituri. Drumul pe firul văii în amonte, pînă în şaua de sub culmea Zburătura, în cumpăna de
ape dintre izvoarele Nărujei şi Tişiţei, urmăreşte în mare parte vechiul terasament de cale ferată forestieră,
mai bine zis urmele lui ce pot fi descoperite la trecerile peste apă; fostele poduri mai sînt marcate de
buşteni găunoşi îmbrăcaţi în muşchi; în rest, exceptînd cîteva mici sectoare în care vechiul terasament s-a
păstrat, vechea linte de decovil a fost înecată în verdeaţă. Să pornim pe apa Tişiţei, de la confluenţa ei cu
rîul Putna, din drumul naţional 2D (Focşani—Tîrgu Secuiesc), de la Gura Tişiţei. Drumul forestier începe
imediat după trecerea podului de beton peste Putna îndreptîndu-se spre vest pe sub coama stîncoasă a
Muntelui Tisarul Mare; în lungul apei urcăm pe nesimţite, cale de 8 km, cei aproape 100 de metri diferenţă
de nivel ce despart Gura Tişiţei de confluenţa între Tişiţe.
La jumătatea drumului, aproape de firul apei flancată pe partea dreaptă de culmea stîncoasă a
Rîpei Caprei şi pe stînga de prelungirile culmii Geamăna. Ajunşi la podul de beton, la confluenţa celor două
Tişiţe, intrăm pe firul Tişiţei Mici; drumul forestier tăiat în piatră continuă pe încă 800 metri, trece printr-o
arcadă şi se înfundă în vad; trecem apa pe un podeţ improvizat şi după încă 100 de metri ajungem la
intrarea în tunelul ce străbate muntele, din valea Tişiţei Mici în cea Mare, tunel prin care vom trece;
lung de aproape 200 metri, tunelul este o rămăşiţă a vechiului drum de exploatare forestieră din primele
decenii ale secolului nostru. Ieşim la lumină, la capătul tunelului, la începutul „Canionului Mare" al Tişiţei,
sectorul cel mai spectaculos şi sălbatic, lung de aproximativ 1800 metri; de aici începe traseul concursului
„Vrancea '85"; intrăm între pereţii verticali strecurîndu-ne pe versantul stîng al văii; apa Tişiţei se
rostogoleşte din cascadă în cascadă formînd din loc în loc mici lacuri; după aproximativ o jumătate de oră
ajungem la punctul “cheie" al traseului — Cascada Mare, formată între pereţii abrupţi ai Piscului Babeş
şi Culmea Gurguiatei.
Trecerea ei fie pe peretele din dreapta, perete uşor surplombat, printr-un culoar umed, fie direct
prin apă, ne va ridica unele probleme; coborîrea pînă la nivelul lacului format sub cascadă şi trecerea înot
este cea mai simplă metodă; aici, În funcţie de metodele utilizate, se pot încerca mai multe procedee alpine,
fie cu balustrade de traversare pe sub peretele cu surplombă, fie printr-o traversare de funicular sau o
pendulare dirijată; fiecare echipă va opta pentru metoda cea mai apropiată de materialele tehnice care le
are. Depăşim Cascada Mare şi reintrăm pe firul apei între pereţii verticali ce se ridică la peste 80 metri
deasupra noastră; o nouă succesiune de praguri şi cascade barează firul apei, trecerea făcîndu-se fără
probleme, direct prin vad; după aproximativ o oră şi jumătate ajungem la “săritoarea cu buştean"; dacă
apele de primăvară au dus cu ele bîrnă pe care se făcea trecerea săritorii apelăm din nou la metode tehnice
sau. lansîndu-ne prin cascadă, trecem înot micul lac format la baza ei. Pe nesimţite au trecut mai bine de
două ore, timp în care pentru a obţine un punctaj cît mai bun în concurs, ne-am folosii de cunoştinţele
noastre de tehnică alpină sau de ingeniozitate căutînd său inventînd dificultăţi pentru a le învinge; valea
începe să se deschidă şi după puţin timp ajungem la confluenţa celor două Tişiţe lăsînd în urmă unul dintre
cele mai sălbatice canioane din munţi, succesiune de chei praguri, săritori şi cascade ce toate la un loc
poartă numele de Cheile Mari ale Tişiţei. De la confluenţă revenim la tabăra de bază — „La Pîndar" —
unde se încheie traseul organizat de clubul „Milcov" în prima ediţie a concursului „Vrancea '85".
Pentru cei ce dispun de mai mult timp recomandăm parcurgerea în totalitate a Văii Tişiţei, pînă
la izvoare, iar de acolo fie pe Valea Nărujei fie pe cea a Izvorului Putnei se poate realiza un circuit inedit,
plin de farmecul unor zone aproape necunoscute. Pentru documentare suplimentară asupra Munţilor
Vrancei recomandăm materialele publicate la Biblioteca montaniardului din numerele 12/1980. 4/1981 ale
„R.p." şi Almanahul turistic 1983.

DUDU IONESCU
ALEC MATEI

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/