Sunteți pe pagina 1din 2

Universul si Sistemul Solar

Universul reprezintă un concept foarte general, ce desemnează un ansamblu de materie şi


energie, răspândit într-un spaţiu considerat infinit, şi cuprinde totalitatea corpurilor cereşti
cunoscute până în prezent: stele, planete, galaxii, roiuri de galaxii, comete, asteroizi, praf cosmic
etc.
Origine si evolutie: Teoria modernă cu privire la originea şi evoluţia Universului, a
Sistemului Solar şi a Pământului este cea a Big-Bang-ului sau a „Universului în expansiune”,
conform căreia Universul începe acum 13.8 miliarde de ani, printr-o mare explozie. Materia care
alcătuia Universul era iniţial concentrată sub formă de particule şi antiparticule într-un spaţiu de
proporţii foarte reduse şi avea o temperatură foarte mare. Se apreciază că „formarea Universului”
a durat 3 minute, iar la 100 milioane ani de la „marea explozie”, acesta era un amestec gazos difuz
de hidrogen şi heliu, la temperaturi foarte scăzute. Datorită atracţiei gravitaţionale, atomii formaţi
s-au aglomerat în nori uriaşi, care, după miliarde de ani, au evoluat în galaxii, iar în cadrul acestora,
prin concentrarea materiei în diferite zone au rezultat corpuri cosmice de diferite dimensiuni care
au evoluat diferit. Observând mişcarea galaxiilor, s-a constatat că ele se îndepărtează cu viteze tot
mai mari, motiv pentru care se consideră că Universul este în expansiune.

Caracteristici:
 materia este răspândită neuniform, structurându-se ierarhic, de la particule elementare la
complexe de superroiuri de galaxii: Galaxia noastră se numeşte Calea Lactee;
 materia se supune unor legi fizice fundamentale, dintre care cea mai uşor de sesizat este
atracţia gravitaţională;
 fiecare componentă a Universului este influenţată sau influenţează, direct sau indirect
celelalte componente;

Sistemul Solar reprezintă un ansamblu cu aspectul unui disc, care cuprinde o stea centrală:
Soarele, în jurul căreia gravitează 8 planete cu sateliţii lor (60), asteroizi, meteoriţi, comete, praful
interplanetar.
Soarele este o stea de mărime mijlocie situată în centrul Sistemului Solar şi concentrează
99% din masa totală a acestuia. În vârstă de 4,6 miliarde ani, este o sferă de gaze incandescente
(majoritate Hidrogen şi Heliu). Soarele este compus dintr-o parte centrală (nucleu) şi din atmosfera
solară (formată din fotosferă, cromosferă şi coroană solară). Soarele reprezintă sursa de energie
indispensabilă existenţei vieţii pe Pământ. Acesta primeşte o cantitate infimă (doar a doua miliarda
parte din cantitatea de energie emisă de Soare).
În ordinea depărtării lor faţă de Soare, acestea sunt: Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter,
Saturn, Uranus, Neptun. Planetele sunt de 2 tipuri: tellurice (solide, alcătuite predominant din
roci)- Mercur, Venus, Terra şi Marte, şi gazoase, gigantice, cu mulţi sateliţi- restul planetelor.

Mercur, cea mai apropiată de Soare, prezintă din această cauză temperaturi foarte mari.

Venus (Luceafărul) este cea mai fierbinte planetă (din cauza efectului de seră provocat de
cantitatea foarte mare de dioxid de carbon din atmosfera sa), dar şi cea mai strălucitoare planetă
(atmosfera sa reflectă 80% din radiaţia primită de la Soare).
Pământul (Terra, Planeta Albastră) este singura planetă pe care există viaţă; se află la o distanţă
de cca 150 milioane km de Soare, datorită acestui lucru nu este nici rece ca Pluto, dar nici fierbinte
ca Venus, ci are o temperatura medie de 10-15°, optimă vieţii.

Marte (Planeta Roşie) datorită conţinutului mare de Fier din suprafaţa sa, are un relief format din
vulcani stinşi (cel mai mare munte din Sistemul nostru solar: Muntele Olimp: 25 km înălţime)

Jupiter este mai mare decât toate celelalte planete la un loc, este o sferă de gaz formată din
hidrogen şi heliu. Unul dintre sateliţi, Io, are cel mai intens vulcanism din sistemul solar.

Saturn este o planetă mare, cu cel mai tipic sistem de inele. Dintre cei 17 sateliţi, Titan este
considerat cel mai mare satelit din sistemul solar.

Uranus are o atmosferă groasă, formată din metan, care determină culoarea albăstrie.

Neptun etse prima planetă descoperită prin calcule. Are în componenţa sa mult metan (culoare
albăstrie).

S-ar putea să vă placă și